Category: Cursuri

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 4

 

Lecția 4 continuă subiectul jurămintelor Bodhisattva.

Semințele care se deschid

Semințele care se deschid se spune în tibetană:

Bakchak sepa

Bakchak sepa înseamnă sămânța care încolțește sau care se deschide.

Datorită faptului că am trăit nenumărate vieți anterioare, am acumulat multe semințe prin faptele noastre și în mod sigur, în unele dintre aceste vieți am fost oameni foarte spirituali, iar asta ne-a determinat să fim atrași aici.

Jurămintele Bodhisattva trec cu noi de la o viață la alta

Când ne pierdem jurămintele Bodhisattva? Atunci când facem Tsatung – înfrângere sau infracțiune gravă.

Dacă am făcut Tsatung complet, atunci practic am rupt jurămintele, le-am pierdut.

Dar dacă totul este în regulă, atunci ele trec cu noi de la o viață la alta. Jurămintele de eliberare personală, sunt pentru această viață. Apoi, în viața următoare, dacă avem ocazia, le luăm din nou. Pe când jurămintele Bodhisattva sunt purtate cu noi de la o viață la alta.

Așa că oamenii întreabă: „Ei bine! De unde știu că nu le-am luat ultima dată?” Aceasta este o întrebare legitimă. Poate că le-au luat ultima dată. Cum pot ști dacă le-au luat în trecut?

Copilul mic nu știe. Dar îi putem vedea tendințele dacă ele sunt spre compasiune sau nu.

Dar la un moment dat acest Bakchak sepa se va întâmpla. Adică, tendința există. Sămânța, ca urmare a practicării compasiunii și a jurămintelor de bodhisattva, la un moment dat va germina. La adolescență sau chiar mai târziu, la un moment dat, sămânța se va deschide, iar modul în care se deschide este acela că veți fi înconjurați de oameni care au compasiune. Veți întâlni învățători. Veți continua să-i proiectați datorită acestor tendințe, datorită acestor amprente care vin cu voi de la o viață la alta. Așadar, vă veți regăsi din nou în acest mediu și poate veți găsi pe cineva care vă conferă jurămintele și așa mai departe.

După cum știm, oamenii au niveluri diferite de atracție față de această învățătură, ca urmare a acestor bakchak-uri, a acestor amprente pe care le poartă în mintea lor. Dacă vă aflați aici, mai mult ca sigur că ați lucrat la acest subiect de mii de ani.

Trezirea…

Și de multe ori pentru ca acest Bakchak să încolțească, trebuie să se întâmple un dezastru sau o nenorocire mare în viața noastră. De multe ori aceasta este situația. Nu știu dacă pot spune „din păcate” sau „din fericire”. Pentru că nimeni nu își dorește o nenorocire în viață și nu dorește altcuiva așa ceva, dar uneori ea provoacă această trezire, iar persoana pornește pe o cale spirituală și iese complet din suferință.

O nenorocire ne șochează și ne zguduie, dar nu ne ucide. Dar, dacă ni s-a întâmplat ceva care ne-a șocat profund și ne-a trezit la adevărata natură a samsarei, înseamnă că am avut noroc.

Cu toții știm că, în cele din urmă, vom muri, dar nu ne trăim viața din această conștientizare.

Încercați să vă imaginați pentru o clipă că intrați în cabinetul medicului cu rezultatul analizelor medicale pe care el vi le-a dat să le faceți, iar doctorul spune: „Îmi pare foarte rău, domnul meu. Mai ai șase luni de trăit.” Încercați să vedeți ce sentimente v-ar încerca dacă ați primi o astfel de veste.

Asta vă va trezi. Deodată, ordinea priorităților se schimbă. Deodată, unele lucruri vor scădea din importanță, iar altele vor crește ca importanță. De multe ori, acest lucru ne deschide inima, ne trezește compasiunea, ne eliberează de meschinării și de preocupări. În majoritatea preocupărilor noastre, alergăm să obținem lucruri pe care va trebui să le pierdem. Așadar, această nenorocire poate trezi acea sămânță latentă care se află acolo, iar pentru a o trezi este nevoie de un eveniment exterior.

Pentru că dacă vom continua așa, dacă lucrurile vor merge ca de obicei, la ce ne putem aștepta? Încotro ne îndreptăm? E clar! Ne îndreptăm spre moarte, spre bătrânețe în cel mai bun caz, sau spre boli și accidente înainte de asta.

Când se întâmplă o nenorocire – oamenii încep să caute o cale spirituală; încep să citească cărți, încep să se intereseze de spiritualitate, încep să vină la cursuri. Dar și asta cu intermitențe. Uneori vin la cursuri, iar alteori nu.

Și acesta este un proces care uneori durează mult și este un timp prețios, pentru că nu avem nicio idee cât timp ne-a mai rămas de trăit. Și vă pot spune că mulți oameni care au început calea cu mine, nu mai sunt pe cale.

Și poate că aceste învățături, prosternări, statui vi se par ciudate. Ne sunt străine, neobișnuite și incomode, iar noi avem rezervele și obiecțiile noastre.

Când ajungem să înțelegem lucrurile într-un anumit fel, după ce le-am auzit de atâtea ori, la un moment dat ne dăm seama că aceste nenorociri care ne lovesc sau lucrurile nedorite care ni se întâmplă, nu ni se întâmplă din senin, ci au o cauză.

…practica care urmează…

Și, ca urmare a acestei înțelegeri intelectuale, va veni o zi când veți decide că trebuie să vă așezați pe perna de meditație. Înțelegeți că este vorba despre voi înșivă! Că trebuie să munciți pentru a vă transforma mintea, pentru că altfel totul va rămâne așa cum este și sunteți pe calea sigură spre moarte.

Și aceasta este o zi importantă – când înțelegeți că este vorba numai despre voi. Că trebuie să practicați și că nimeni din exterior nu poate face asta pentru voi.

Învățătorul vă poate învăța, iar și iar și iar, dar trebuie să înțelegeți că este vorba despre voi, despre viața voastră și despre moartea voastră. Despre lumea și despre realitatea voastră.

Și ceea ce este minunat în practica budistă este că o puteți face acasă. Nu trebuie să mergeți la biserică. Pentru a învăța trebuie venit fizic la curs, dar astăzi puteți studia acasă de pe internet. Transmiterea directă venită pe o linie autentică de maeștri este foarte importantă. Dar practica în sine o faceți voi acasă, pe perna de meditație. Nu aveți nevoie de niciun centru spiritual pentru asta. Să vă respectați jurămintele în carnețel.

Și dacă practicați, meditați zilnic și țineți carnețelul de șase ori pe zi, atunci:

• • Concentrarea începe să se îmbunătățească.
  • Simțiți că aveți mai multă compasiune.
  • Că sunteți mai liniștiți, mai calmi.
  • Mai puțin nervoși.
  • Relațiile cu alții se îmbunătățesc.

…Angajamentul față de cale…

Și apoi apare în voi gândul: „Poate că ar trebui să iau această cale și mai în serios”? Și apoi apare dorința de a vă lua jurămintele și de a vă angaja față de ele. Aceasta este o etapă mai serioasă – asumarea angajamentului față de cale. Și atunci progresul este mult mai rapid. Vă angajați să adoptați un anumit tip de comportament.

Un alt mod de a numi jurămintele, este „reguli de comportament” care vă vor forma noi comportamente și noi obiceiuri.

Decideți, de bună voie, să aduceți o schimbare în viața voastră; o schimbare în obiceiurile voastre, o schimbare în modul în care gândiți și vă comportați în lume.

…și angajamentul de a vă dedica viața altora…

Iar dacă sunteți pe calea bodhisattva și vă luați jurămintele bodhisattva, asta înseamnă că v-ați luat angajamentul de a învăța cum să vă trăiți viața de a fi în slujba celorlalți, de a vă dedica viața celorlalți.

Poate că asta vă va speria puțin, pentru că veți spune„ Dar asta este viața mea, de fapt”. Dar dacă vă gândiți încă un pic, acest lucru este eliberator. Pentru că vă eliberează de toate ezitările: „Ce ar trebui să fac acum? Ce mi se potrivește? Ce nu mi se potrivește?”

Dacă urmați Calea Bodhisattva, știți ce este potrivit pentru voi: ceea ce le este de folos tuturor ființelor, ceea ce le ajută în cel mai scurt timp.

…calea aduce libertatea și fericirea în viața ta

Acest lucru este eliberator. Nu trebuie să mă mai confrunt cu nenumăratele gânduri despre ce este bine pentru mine, ce ar trebui să fac acum și cum ar trebui, ce ar trebui să spun? Creează o atitudine complet diferită față de viață și față de voi înșivă.

Rezultatul unei astfel de gândiri, va fi o schimbare a minții voastre.

Prin simplul fapt că ați luat jurămintele și v-ați angajat să le respectați – se va  produce schimbare; mintea voastră se va purifica, iar ca urmare – lumea voastră va deveni mai pură.

Lumea va părea mai zâmbitoare, veți întâlni oameni spirituali, veți întâlni oameni mai plini de compasiune.

Realitatea însăși, pare că s-a schimbat. Dar nu realitatea s-a schimbat ea de la sine, ci voi v-ați schimbat, mintea voastră s-a schimbat.

Deoarece toată realitatea este proiecția voastră, vă veți afla în alte anturaje, alături de alți oameni, cu alte plăceri; calitatea vieții va fi diferită.

De la drăguț, la uimitor, la miraculos și la o realitate complet diferită

Și cu fiecare pas pe care îl faceți pe calea spirituală, aceasta se schimbă cu câteva grade.

V-ați luat jurămintele de eliberare – ați făcut zece grade. V-ați luat jurămintele bodhisattva – ați mai făcut încă douăzeci de grade.

Și acest lucru se manifestă printr-o îmbunătățire foarte treptată și printr-un proces care pare aproape invizibil, dar după câțiva ani veți costata că nu vă mai aflați în același loc.

Lumea care vă înconjoară va fi diferită, iar calea se îndreaptă spre 180 de grade, spre paradisul iluminat, unde totul va fi complet diferit.

Și, așa cum am menționat, nu lumea s-a schimbat, ci voi sunteți cei care v-ați schimbat. Deoarece lumea este o proiecție a noastră și karma ne impune să vedem lumea prin prisma tiparelor active în acest moment, suntem forțați să vedem o lume care este mai bună, mai plăcută și mai plină de compasiune.

Ceilalți din jurul nostru care nu fac calea – va începe să se formeze distanță între noi și ei. Nu distanță în inimă, ci în ceea ce privește concepția asupra lumii. S-ar putea să-i iubiți și mai mult. Dar veți avea o ordine diferită de priorități, un set diferit de valori.

• • O să le păreți naivi: vor spune „Cum adică, dăruiește tot ce ai?
  • Înțelegeți că numai dăruind puteți primi.
  • În lumea lor, atunci când nu sunt obișnuiți să dăruiască, își spun „trebuie să am grijă de ceea ce am, pentru că mi-l vor lua”.

Așadar, lumea unei persoane care nu practică, este amenințătoare, lumea este înfricoșătoare: „Am nevoie de un lacăt ca să încui lucrurile, trebuie să am grijă de ce am, trebuie să fiu atentă la ce fac.

• • Lumea unui bodhisattva, care este dedicat dăruirii, este complet diferită; el nu are nevoie de lacăt, nu are nevoie să încuie uși.

Lama Dvora Hla spunea: „Călătorim mult prin lume, casa noastră este mereu deschisă, casa și mașina. Nimeni nu a mai intrat vreodată fără permisiune. Vecinul a venit să ne curețe fără să știm, iar de data aceasta a spus: „Ori de câte ori trebuie să plecați, la trei dimineața, vă duc eu duc la aeroport. Spuneți-mi când aterizați și vin să vă iau.”

În loc să vă îngrijiți de voi tot timpul, pentru că lumea este rea și nemiloasă, dacă veți trăi viața unui bodhisattva, lumea va veni și se va îngriji de voi. Toată anxietatea și frica dispar. Și viața voastră se schimbă.

Concepția voastră asupra lumii se schimbă. Știți că plantați semințele și acum începeți să vă creați lumea. Puteți crea orice vreți, oricât vreți, cu puțin mai multă practică, cu puțin mai multă purificare.

• • Iar la un moment dat, lucrurile se vor transforma din drăguțe,
  • în lucruri uimitoare. Începeți să întâlniți oameni uimitori. Nu doar drăguți, ci uimitori, excepționali.
  • Iar apoi treceți în domeniul miracolelor, a lucrurilor cu totul neașteptate.

Așadar, jurămintele bodhisattva ne oferă oportunitatea de a trece într-o realitate complet diferită, dacă le aplicăm și să acționăm în baza lor.

Schimbarea este posibilă datorită vacuității…

Deci, oamenii care nu și-au luat jurăminte, nu știu să aprecieze ce vi s-a întâmplat, nu înțeleg lumea voastră, sunt într-o altă lume. Lumea lor este cu adevărat înfricoșătoare.

Pixul acesta este cu adevărat un pix. Faptul că el este gol de existență proprie, nu îl face mai puțin pix pentru mine. Dacă acestea sunt amprentele mele, atunci este cu adevărat un pix. Dacă am amprente de a proiecta o lume înfricoșătoare, atunci lumea mea va fi cu adevărat înfricoșătoare, și atunci hoții și tâlharii vor veni la mine. Iar dacă este așa va trebui să pun lacăte la ușă. Aceasta este logica în această lume.

Această logică se schimbă dacă vă respectați jurămintele de a face bine oamenilor.

În exterior puteți arăta la fel ca înainte, dar în interior aveți o cu totul altă percepție asupra lumii. Nu mai simțiți frică și teamă. Dimpotrivă! Aveți un sentiment de liniște, pentru că vă simțiți în siguranță în această lume. Lumea are grijă de voi.

Aceasta este natura vacuității, ca fiecare care se află aici să experimenteze diferit această cameră din propriile sale amprente. Fiecare dintre noi, conform karmei cu care am venit, are o experiență diferită a realității sale în acest moment; unul este liniștit, altul este speriat, un al treilea este îngrijorat, un al patrulea nu înțelege și așa mai departe. Când începeți să parcurgeți calea, experiența voastră interioară a lumii poate fi complet diferită. În exterior veți părea oameni obișnuiți.

Putem înțelege că, dacă ar veni un câine aici, el ar vedea ceva complet diferit de ceea ce vedem noi. El poate fi în aceeași cameră, cu aceleași obiecte în această cameră, dar când se uită la acest obiect pe care eu îl văd un scaun, el nu vede un scaun. Ce este un scaun pentru mine? Este un loc pe care îmi așez posteriorul, dar câinele nu caută neapărat un loc pe care să-și așeze posteriorul, deci nu vede un scaun. Poate vedea aceleași forme, dar nu le interpretează ca scaun. El nu are imaginile pe care le am eu. La fel se întâmplă și cu diferitele karme.

…prin practicarea jurămintelor…

Dacă vă respectați jurămintele bodhisattva, karma va începe să se schimbe.

Veți percepe lumea voastră într-un mod cu totul diferit, iar oamenii din jurul vostru se vor afla în aceeași cameră, în același loc, dar vor avea o experiență complet diferită a lumii.

• • Vă vor considera naivi, ciudați; nu încuiați lucrurile, dați totul. Vor spune: „Ești naiv. Într-o zi va veni hoțul la tine.”
  • Vă veți uita la ei cu părere de rău, pentru că sunt încă forțați să trăiască acest stil de viață limitat și înfricoșător.

Și cine are dreptate? Cine are dreptate în concepția sa asupra lumii? Cum este realitatea cu adevărat?

Toată ideea despre vacuitate este aceea că nu există ceva „cu adevărat”; Nu există o realitate obiectivă față de care să ne putem evalua. Unde mă aflu eu cu karma mea, aceasta este exact realitatea pentru mine, iar pentru mine nu există altă realitate. Există doar aceea pe care o proiectez așa cum mă forțează karma mea să o proiectez, și ea poate fi minunată, sau poate fi tristă – realitatea este în funcție de karma care se manifestă pentru mine.

Iar persoana de lângă mine, în aceeași cameră, în același loc, experimentează teroare, frică, neliniște și așa mai departe, iar aceasta este realitatea lui. Și nu există nicio altă realitate în afară de aceasta. Numărul realităților din această cameră este egal cu numărul persoanelor prezente aici, și nu există un punct de referință obiectiv față de care să le putem compara.

Și noroc că este așa, pentru că, dacă nu există un astfel de loc obiectiv, atunci puteți să vă croiți sau să vă modelați realitatea pe care o doriți.

Dacă începem din locul în care trebuie să pierdem fiecare persoană pe care am întâlnit-o; trebuie să ne pierdem identitatea, chipul, corpul, și de fiecare dată când ne luăm un nou set de jurăminte și îl respectăm, realitatea noastră se va transforma, iar în final nu va mai exista boală, moarte și nicio suferință.

Și vă va fi greu să explicați asta altora. Aceasta este o avertizare. Trebuie să se pună o avertizare pe produs, nu-i așa? Așadar, aceasta este o avertizare pentru utilizator: „Veți părea ciudați”.

…respectarea strică a carnețelului

Patentul este ținerea carnețelului. Pentru ca toate acestea să se întâmple – învățarea jurămintelor, luarea jurămintelor și respectarea lor, trebuie urmărite în carnețel – de șase ori pe zi. Nu de două ori pe zi, nu de trei ori pe zi, nu de patru ori, de șase ori pe zi. Asta vine de la Buddha, de șase ori pe zi.

Mulți sunt impresionați de budism, își iau jurămintele, dar nu se întâmplă prea multe în viața lor. Și aceasta este cheia – dacă v-ați luat jurămintele, chiar dacă v-ați făcut temele, dar nu le practicați zilnic de șase ori pe zi, nu va exista nicio schimbare sau schimbarea va fi minimă. Și chiar nu știți cât timp mai aveți la dispoziție.

A ține carnețelul nu este mare lucru. Se creează un nou obicei de a deschide carnețelul de șase ori pe zi și durează un minut sau două. Nu trebuie să scrieți o poveste întreagă, pentru că altfel, cu timpul, veți înceta să mai țineți carnețelul. Trebuie scris scurt și la obiect. La început s-ar putea să uitați, dar este important să vă dezvoltați acest obicei.

Și pentru că aveți tendința să uitați repede, regula în completarea carnețelului este să vă uitați la ultimele două ore sau la ultimele trei ore de când l-ați deschis ultima dată. Chiar și așa vă va fi greu să vă reamintiți la ce v-ați gândit sau ce v-a trecut prin minte în ultimele două ore.

De exemplu, dacă vă urmăriți invidia, câte gânduri de invidie ați avut în ultimele două ore? Dacă vă uitați la ceea ce v-ați gândit cu douăzeci și patru de ore în urmă, mai mult ca sigur nu vă veți aduce aminte.

Există dovezi!

Există dovezi în ambele direcții:

• • S-a dovedit că persoanele care și-au luat jurămintele și nu le-au respectat – nu au înregistrat aproape niciun progres.
  • Există dovezi opuse că cei care au urmărit jurămintele în carnețel – au înregistrat progrese foarte bune.

Iar apoi,

• • Dacă veniți cu această bază la tantra, după o perioadă în care v-ați ținut cu sfințenie jurămintele, tantra va fi minunată și toate lucrurile care ar trebui să se întâmple acolo se vor întâmpla.
  • Iar dacă veniți fără această bază – nu contează câte inițieri primiți, câte sadhana primiți și câte mantra primiți – nu se va întâmpla mare lucru. Vă veți plictisi și veți părăsi practica. Iar acest lucru va fi un mare regret pentru generații întregi, pentru că exact această practică este cea care ne eliberează.

Totul depinde de binefaceri

Este important să înțelegeți că, chiar și faptul de a auzi aceste lucruri pe care le auziți acum, necesită o karma extraordinară. Karma este, de asemenea, și foarte scumpă, pentru că acumulăm karma permanent prin tot ceea ce facem și, de asemenea, o consumăm în același ritm.

Dar nu funcționează după principiul „primul venit, primul servit”. Karma are propriile ei legi, iar unele karme sunt mai puternice și sar în fruntea rândului, în timp ce altele, mai slabe, rămân în urmă. Rolul nostru este să învățăm aceste legi, astfel încât cele pe care le dorim să sară în fruntea rândului și să se manifeste primele, iar celelalte să nu se manifeste. Acesta este rolul nostru.

Ceea ce v-a adus aici se datorează binefacerilor minunate pe care le-ați făcut pe parcursul multor vieți. Acum că sunteți aici, le ardeți. Ce trebuie făcut acum? Acum trebuie să învățați să acumulați și mai repede binefaceri.

Cum pierdem jurămintele bodhisattva?

Există trei moduri de a pierde jurămintele bodhisattva.

1. Prima cale – concepția greșită.

Lokta

Lokta înseamnă concepție greșită.

Concepția greșită spune: „Dacă înșel și nimeni nu mă vede sau nu mă prinde – nu este nicio problemă”. Lokta nu înțelege că eu sunt martor la ceea ce fac, că mintea înregistrează totul, iar lucrurile se vor întoarce asupra mea mai târziu.

Așadar, dacă o persoană se angajează în mod conștient unui astfel de stil de viață, își pierde jurămintele bodhisattva.

Îndoiala nu este neapărat o concepție greșită

S-ar putea să aveți momente de îndoială cu privire la tot ce s-a spus aici. Veți spune: „Oare este adevărat? De ce ar trebui să cred asta?

Nu asta este Lokta, ci este o îndoială. Este perfect natural să apară îndoieli. Ele pot servi drept pârghie pentru o înțelegere mai profundă. Dar ce facem cu îndoiala? Este foarte important să ne clarificăm îndoiala.

Însuși faptul că uneori acționăm contrar jurămintelor noastre indică faptul că avem îndoieli, pentru că dacă mecanismul karmic și jurămintele ne-ar fi fost clare, nu le-am fi încălcat niciodată. Nu-i așa?

Dacă uneori îmi permit să le încalc, înseamnă că încă nu îmi este clar modul în care funcționează aceste lucruri.

Întrebare: Poți fi foarte clar pe cale, dar ce poți face, există înclinația spre a face rău. Asta nu înseamnă că drumul nu este clar.

Răspuns: Acesta este un nivel de „claritate”. Dacă ești complet convins că atunci când atingi focul, el te arde, atunci nu te vei atinge de foc, nu-i așa?  Înclinația rea ​​nu va veni să atingă focul, nu-i așa?

Aici rezultatul, „arderea”, va veni poate peste un an, poate peste doi ani. Așa că spui: „Poate că nu va veni? „Poate că totuși o să fac asta? Nimeni nu o să observe.”

Asta înseamnă că te îndoiești, că încă nu ți-e clar că arsura va veni cu siguranță, doar că va lua ceva timp. Aceasta este îndoiala.

Este adevărat că vechile obiceiuri pot prelua controlul, și vom vorbi imediat despre asta, dar asta nu face decât să arate că încă mai am o oarecare îndoială.

Atunci când spun „îndoială”, mă refer la ea într-un sens mai larg decât îndoiala intelectuală.

De fiecare dată când acționez într-un mod care este contrar concepției corecte, a karmei și a vacuității, asta dovedește că încă mai am îndoieli pe cale.

Și aceste îndoieli vor rămâne cu noi mult timp.

Până când vom percepe direct vacuitatea, vom avea un anumit grad de îndoială, nu neapărat la nivel intelectual, ci la un nivel intern.

De fiecare dată când îmi permit să mă înfurii pe cineva, dovedește faptul că nu înțeleg cu adevărat că se va întoarce împotriva mea. Că într-o zi va veni regele Kalingka și îmi va tăia membrele.

Este important ca atunci când îndoielile apar, să nu le folosim ca o scuză pentru a respinge cunoașterea, principiile pe care le învățăm, ci să le clarificăm.

Cel mai important lucru este să nu folosim îndoiala pentru a respinge, pentru că atunci am pierdut totul.

Când se transformă concepția greșită într-o înfrângere?

Atâta timp cât nu am ajuns în starea tristă în care spunem în mod conștient și ferm: „Resping această cale”, „Nu merg pe această cale”, „Nu funcționează pentru mine”, „Nu sunt convins”, „Gata cu asta! Nu există așa ceva. Nu văd, deci nu există” – nu am pierdut încă jurămintele. Lucrăm cu îndoiala. Nu o folosim pentru negare.

Și întrebarea este: cât timp pot fi sub influența îndoielii fără să-mi pierde jurămintele?

Marele Je Tsongkapa, spune că, pentru ca lokta sau concepția greșită să devină o înfrângere/încălcare gravă care duce la pierderea jurămintelor, ea trebuie să dureze o perioadă de timp.

Nu ne referim la un atac de furie de cincisprezece minute, ci la decizia conștientă și calculată pe care am luat-o, poate săptămâni, poate luni: „Gata cu asta”. Asta este ceea ce se înțelege.

Dacă facem asta, atunci am pierdut jurămintele. După cum am menționat, putem regreta și putem lua jurămintele din nou mai târziu, dar nu va mai fi în același loc și nici cu aceeași intensitate. Iar Je Tsongkapa ne spune: „Nu vom mai putea percepe direct vacuitatea în această viață”, și acesta este un lucru important.

2. A doua cale – Renunțarea la aspirația spre iluminare

A doua cale de a pierde jurămintele este de a respinge în mod deliberat aspirația spre iluminare.

A respinge calea compasiunii, a respinge acest mod de a trăi ca cineva care servește ființele, duce la pierderea jurămintelor.

Până acum ne-am referit doar la două jurăminte: jurământul numărul nouă și numărul optsprezece de pe listă, dar dacă încălcăm unul dintre jurămintele de bază, înseamnă că le pierdem pe toate.

Jurămintele bodhisattva: dacă pierdem unul, le pierdem pe toate. Ele formează un tot unitar.

Trebuie reamintit din nou că nu este vorba doar de un moment greu, sau de o zi când am fost bolnavi, sau când nu ne-am simțit bine, sau când am fost nervoși, ci decizia noastră de a renunța la calea compasiunii a fost calculată și bine gândită.

Din nou revenim și spunem, în cazul în care avem îndoieli, este de datoria noastră să le clarificăm și nu să le folosim în sens negativ.

A respinge lucrurile pe care încă nu le-am înțeles este o prostie.

Cele patru lanțuri

Dar ce se întâmplă cu celelalte șaisprezece?

Am vorbit deja despre faptul că, pentru a pierde jurămintele bodhisattva:

• • Fie am pierdut jurământul nouă sau optsprezece, care țin de schimbarea concepției. Acestea sunt relativ ușor de pierdut.
  • Celelalte șaisprezece sunt mult mai greu de pierdut.

Pentru a avea loc înfrângerea sau încălcarea gravă a celor șaisprezece jurăminte, trebuie să existe „cele patru lanțuri” și toate trebuie să fie prezente pentru ca înfrângerea să aibă loc. Ceea ce înseamnă că este greu să pierdem jurămintele bodhisattva odată ce le-am luat, și asta este bine.

Ce trebuie să se întâmple?

Iată lista celor patru lanțuri:

1. A nu dori să oprești fapta.

Primul lanț – suntem dispuși să repetăm fapta.

Să luăm de exemplu „A te lăuda sau a-i critica pe ceilalți”. M-am lăudat sau am criticat alt profesor și am spus: „Aș repeta asta în fiecare zi. Sunt bucuros să o fac din nou”. E o atitudine răutăcioasă. Am făcut asta și sunt gata să o fac și mâine. Acesta este primul lucru care trebuie să se întâmple pentru ca fapta să fie considerată înfrângere: trebuie să existe bucuria de a săvârși fapta și dorința de a o repeta.

2. Fără considerație și rușine

Al doilea lanț este legat de lipsa rușinii, iar această rușine are două semnificații:

a. Rușinea față de mine însumi. De multe ori ne abținem de a comite infracțiunea, pentru că ne este rușine de noi înșine. Avem un fel de respect de sine, care ne va împiedica să comitem infracțiunea. Deci acesta este un aspect al rușinii – rușinea față de mine sau respectul de sine.

b. Rușinea față de ceilalți. Conștientizarea faptului că, dacă aș comite infracțiunea și alții m-ar vedea făcând-o, i-ar putea determina să se abată de la calea cea bună și ar lua un exemplu negativ de la mine. Așadar, pentru a le păstra gândurile bune și a-i proteja, mă voi abține să fac acest lucru, chiar dacă s-ar putea să fiu tentat să-o fac.

Acum, vorbim despre situația opusă, în care încălcăm grav. Deci, primul lucru este dorința de a repeta fapta, iar al doilea lucru este lipsa totală a rușinii.

3. Bucuria de a săvârși fapta

Un al treilea aspect care trebuie să se întâmple este să mă bucur că încalc jurământul. Mă bucur sau îmi place să bârfesc pe cineva sau lucruri de genul acesta.

4. A nu considera fapta ca fiind o infracțiune

Al patrulea aspect este să nu cred că ceea ce fac este greșit. Nici măcar nu cred că este ceva în neregulă cu asta. Ce-i rău în asta?

Deci, cele„ patru lanțuri” sunt:

1. 1. Dorința de a repeta fapta.
   2. Lipsa rușinii.
   3. Bucuria de a o săvârși și,
   4. A nu o considera că e ceva rău.

Toate cele patru trebuie să fie prezente pentru ca înfrângerea să aibă loc.

Șaisprezece dintre ele devin complete
Numai dacă cele patru lanțuri sunt existente:

1. 1. Să nu consideri că faci rău.
   2. Să nu dorești să încetezi.
   3. Te bucuri să o săvârșești.
   4. Fără considerație și rușine.

 

Ce este o faptă bună sau o faptă rea?

 Întrebare: Am avut o vecină care hrănea pisici, iar pisicile urlau sub fereastra celorlalți vecini și le tulburau somnul. A făcut ea o faptă bună sau o faptă rea?

Răspuns: În budism, se spune că fapta bună este fapta care îmi va da un rezultat bun.

Gradul de bun sau rău al unei fapte se măsoară în funcție de rezultatul care se așteaptă să curgă din ea.

Fapta de a hrăni pisicile este goală. Ea ia boabele și le împrăștie. Nu există în ea generozitate de la sine. Generozitatea vine din intenția vecinei. Aici vorbim de vacuitatea „celor trei sfere”.

În mintea vecinei:

• • Ea percepe pisica ca pe o ființă vie,
  • Boabele ca pe ceva care sprijină viața și pe
  • Ea care oferă această mâncare pisicilor.

Legea karmei spune că, dacă hrănesc o ființă, susțin viața unei ființe și intenția mea este să susțin viața – rezultatul acestui lucru nu poate fi decât bun.

Pe de altă parte, vecinul nu este mulțumit. Vecinului i se manifestă karma de a fi deranjat. De unde vine karma de a fi deranjat?

Din faptul că i-a deranjat pe alții în trecut. Nu există nicio legătură de cauzalitate între hrănirea pisicilor și ceea ce experimentează vecinul.

Mieunatul pisicilor nu este nici bun, nici rău și nu deranjează de la sine. Vecinului i-au rodit semințele pe care le-a plantat în trecut când i-a deranjat pe alții, iar acum este deranjat. Nu există nicio legătură de cauzalitate între aceste lucruri, ceea ce este foarte important.

Așadar, ceea ce determină fapta este intenția.

 Eliminarea violenței din viața noastră

 Întrebare: Exista pericolul să mă îmbolnăvesc de la o mușcătură de țânțar. Așa că aveam opțiunea fie să-l omor, fie să mă îmbolnăvesc de malarie și poate să mor. Ce ar trebui să fac? Există opțiunea sau să omor țânțarul, sau să mor.

Răspuns: Singurul lucru care mă poate ucide este epuizarea karmei pentru această viață și venirea altei karma care mă determină să mă văd încetând de a mai trăi în acest corp.

Și acestei karma i-a luat mult timp să se maturizeze. A venit cu mult înaintea țânțarului.

Este posibil ca țânțarul să fie purtător de virus pe care îl poate transmite?

Desigur. Dar sunt cazuri în care unii oameni sunt înțepați și mor și alții nu mor. Unii iau medicamente și se vindecă, iar alții iau medicamente într-o situație similară și nu se vindecă, pentru că, de la sine, mușcătura de țânțar – nu are natură proprie. Nu are natură proprie de a ucide sau de a face bine sau de a nu face nimic. Este doar o mușcătură de țânțar. Chiar și mușcătura de țânțar este tot o proiecție.

Dacă am karma să mi se termine viața, înțepătura va fi „cum” se întâmplă, și nu „de ce” se întâmplă.

De ce mi se întâmplă – este pentru că acum mi se manifestă karma. Nu există nicio legătură de cauzalitate între aceste lucruri.

În schimb, cu siguranță, dacă ucid o ființă vie – înțeleg că este o ființă vie, că doresc să trăiesc și că lezez viața altei ființe vii – am plantat vătămarea vieții. În mod sigur, această amprentă îmi va leza viața într-o zi, dacă nu în această viață, atunci în alta. Pentru că karma nu se șterge, amprentele nu se șterg.

Dacă a venit vremea să mor, pentru că am karma de a muri, pentru că în trecut am vătămat vieții – atunci fie va veni un țânțar, fie va veni o viperă, fie va veni un glonț, fie va veni un atac de cord, fie mașina la care încă plătesc ratele – acestea mă vor ucide.

Dacă am karma să mor, doamna Karma își va găsi calea să vină la mine.

Acum a apărut țânțarul și îl suspectez. Acum am de ales: să-l omor sau să nu-l omor?

Dalai Lama spunea: „Nu recurgeți la forță”.

Singurul mod în care violența vine în viața noastră, este să acționăm mai întâi violent și apoi acele semințe să dea rod. Unica modalitate de a elimina violența este ca, atunci când violența pe care am plantat-o se va întoarce împotriva mea, să fiu dispusă să o accept, să mă stăpânesc și să nu ripostez, să nu reînnoiesc acest cerc vicios.

Nu există altă cale! Cu excepția purificării, care este o învățătură importantă.

Fiecare dezastru, mic sau mare; un țânțar sau un război – are vacuitatea sa. Ceea ce dorim este să prevenim următoarele dezastre și, dacă nu înțelegem cum se întâmplă, ele vor continua să se întâmple.

Din punct de vedere karmic, nu există nicio justificare de a ucide pe cineva, deoarece singurul motiv pentru care viața mea este amenințată este faptul că eu am amenințat și am ucis alți oameni. Acesta este motivul pentru care viața mea este amenințată

 

Întrebare: Dacă eu fac munca, dar vecinul meu nu o face, ce se va întâmpla cu mine?

Răspuns: Lumea noastră este sută la sută determinată de noi înșine, de semințele noastre. Inclusiv vecinul tău. Am creat în totalitate lumea mea, cu toți locuitorii ei.

Și ceea ce spunem, este că fiecare dintre noi poate aduce pacea, pentru el.

Am spus mai înainte că nu există o realitate obiectivă, că nu există o realitate de bază cu care să-mi pot compara propria realitate. Există realitatea care îmi este dictată de karma mea și realitatea care îi este dictată celuilalt de karma lui, și nu există altă realitate. Trebuie să ne obișnuim cu această gândire: nu există altă lume în afară de cea pe care eu o proiectez.

Mai mult de atât. Nici măcar nu este în afara mea, mi se pare doar că ar fi în afară, în exteriorul meu. De fapt, trăiesc tot timpul în lumea imaginilor mele mentale. Nu există altă lume în afară de cea pe care am proiectat-o.

Și dacă înțeleg ce a proiectat-o, pot începe să creez o altă lume. Pot începe să-mi controlez karma, în loc să mă controleze ea pe mine. Așa ne creăm paradisul, pentru că, pentru mine, nu există alt paradis în afară de cel pe care îl voi crea eu. Doar eu pot crea paradisul meu prin karma mea. Acesta este scopul acestei învățături.

Dacă luați în serios ceea ce vă învățăm aici, acest lucru va schimba fiecare decizie din viața voastră. Viața voastră se va schimba și veți fi mai aproape de paradis.

Și pe cale va exista o etapă de tranziție. Va fi o etapă în care vechile karme se vor manifesta, dar nu veți mai reacționa în același mod. Și în urma acestei perioade de tranziție, dacă înțelegeți ce se întâmplă și nu mai învârtiți din nou roata samsarei, aceste lucruri se vor purifica, iar în locul lor se va crea o altă lume:

• • Cu mai puțină supărare,
  • Cu mai puțini oameni care vă înșală
  • Cu mai puțini țânțari
  • Sănătatea voastră se va îmbunătății. Un bodhisattva se bucură de o bună sănătate, pentru că are grijă tot timpul de oameni.

Iar când acest proces se intensifică, nu numai că îmbătrânirea încetează, ci începe un proces invers. Și, în cele din urmă, acest corp, care este predispus la îmbătrânire, boală și moarte, se transformă într-un corp pur de lumină, care nu mai poate îmbătrâni, îmbolnăvi și nu mai poate muri.

Când are voie un bodhisattva să încalce jurămintele de eliberare

 Printre jurămintele secundare ale unui bodhisattva, există un jurământ despre care trebuie să spunem câteva cuvinte, și anume jurământul 73.

Acesta spune: când vine momentul, în anumite circumstanțe, să încalci primele șapte jurăminte de eliberare – atunci trebuie să le încalci.

Care sunt primele șapte? Sunt cele legate de corp și cele legate de vorbire.

1. 1. Să nu ucizi.
   2. Să nu furi.
   3. Să nu ai un comportament sexual necorespunzător.
   4. Să nu minți.
   5. Să nu dezbini.
   6. Să nu vorbești urât, vulgar.
   7. Să nu vorbești fără rost.

Acestea sunt primele șapte. Uneori apar circumstanțe extreme care impun încălcarea lor. Dacă sunteți bodhisattva, trebuie să le încălcați.

Atunci când Ken Rinpoche, a predat despre acest jurământ, nu prea a vrut să vorbească despre el, pentru că este foarte periculos, deoarece cine va decide că circumstanțele sunt ieșite din comun și justifică încălcarea jurămintelor? Cine va decide asta? Voi veți decide asta, dar voi încă nu aveți o înțelegere bună, pentru că încă nu ați înțeles vacuitatea. De fapt, toate gândurile noastre sunt tot timpul greșite.

De aceea, Ken Rinpoche spunea că această regulă nu este pentru noi. Este pentru oamenii care se află deja de milioane de ani pe calea bodhisattva;

• • Dacă sunteți deja de milioane de ani pe Calea bodhisattva.
  • Și dacă faceți ceea ce faceți din compasiune.
  • Și știți unde se îndreaptă mintea acelei persoane pe care o ucideți, de exemplu, pentru un scop mai înalt.

Numai atunci se pot încălca.

În plus, în ceea ce privește ultimele trei jurăminte de eliberare, nu există niciodată circumstanțe care să justifice încălcarea lor, nu există niciodată permisiunea de a le încălca. Care sunt aceste trei jurăminte? Ele sunt legate de minte:

1. 8. Lăcomia.
   9. Bucuria de răul altuia sau rea voința.
   10. Concepția greșită.

Nimeni nu vă poate obliga să vă schimbați modul de a gândi sub amenințarea armei, așa că nu va exista niciodată permisiunea de a le încălca.

În ceea ce privește comportamentul sexual inadecvat, în cazul călugărilor există o interdicție absolută privind relațiile sexuale. Se spune că acest jurământ nu poate fi niciodată încălcat, chiar dacă se numără printre primele șapte, de un călugăr sau de o călugăriță.

Cele patru puncte ale practicării binefacerii

Vom vorbi în continuare despre „Cele patru puncte ale practicării binefacerii”. Acestea sunt o anexă la jurămintele Bodhisattva și sunt foarte importante.

Ele sunt următoarele¹:

Un bodhisattva se angajează să nu răspundă cu aceeași monedă atunci când se întâmplă unul dintre următoarele patru lucruri:

¹Acesta este jurământul nr. 17 privind răbdarea. Este numerotat în tabelul general al jurămintelor cu numerele 83 – 86.

1. 1. Cineva îl înjură sau îi reproșează.
   2. Cineva se supără pe el.
   3. Cineva îl rănește sau îl lovește.
   4. Cineva îl critică și îi arată defectele.

Deci, Bodhisattva se angajează ca în situația în care, de exemplu, cineva îl critică și îi arată greșelile să nu răspundă cu aceeași monedă. Nu va începe să-i înșiruie greșelile celuilalt.

De ce ar veni cineva să mă critice și să înceapă să-mi enumere greșelile? Pentru că am mai făcut același lucru în trecut. Care este unica cale de a fi criticat din nou? Să-i răspund cu aceeași monedă, să-l critic înapoi.

Același lucru se petrece și cu supărarea, când cineva se enervează pe noi – nu-i  răspundem cu supărare. Nu reacționăm cu critici, nu cu insulte și nu cu lovituri. Acestea sunt cele patru puncte de practică.

Și asta este

• • Contrar instinctelor noastre,
  • Contrar reacției noastre obișnuite.
  • Contrar societății noastre,
  • Complet contrar principiului „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

Vă angajați să nu răspundeți cu aceeași monedă. Iar asta nu va fi ușor.

 
Faptele Albe și Negre

Faptele albe și negre² sunt și ele o anexă la jurămintele Bodhisattva. Există „patru fapte albe și patru fapte negre”. Acestea merg în perechi, patru perechi.

1. A nu minți niciodată va preveni fapta neagră de a ascunde lucruri de Lama

Fapta albă – a nu minți niciodată pe nimeni. Ce înseamnă a minții A lăsa intenționat o impresie greșită. Nu trebuie neapărat să fie prin cuvinte.

Aceasta este fapta albă, a nu minți, și este un antidot la fapta neagră de care trebuie să știm cum să ne ferim.

Fapta neagră – a ascunde lucruri în mod intenționat față de Lama sau a-l înșela pe Lama. Să-l înșelăm sau să-l mințim pe învățătorul spiritual sau să-i spunem lucrurile pe jumătate în mod intenționat. Să nu fim complet sinceri cu lama și cu „oamenii sfinți”.

De ce este o faptă atât de gravă? De ce este mai gravă fapta neagră în comparație cu a minți în general? Pentru că Lama este cel care mă ajută să ajung la adevăr.

Pentru ca eu să pot descoperi adevărul, cu ajutorul Lamei, acest lucru este imposibil dacă nu sunt sincer cu Lama. Oricum Lama știe totul, pentru că el este Buddha.

____________________________

²Sunt enumerate în tabelul general al jurămintelor, jurămintele care cuprinde 146 -153

Dar atunci când:

• • Lama vede că nu spun adevărul – el nu mai poate continua să mă îndrume pe cale.
  • Îmi creez singur obstacol pe cale.
  • Dacă îmi creez un obstacol pe cale – nu mai pot ajunge la iluminare și
  • Nu-i voi mai putea ajuta nici pe ceilalți să ajungă la iluminare.

Acesta este o faptă cu mult mai gravă decât a minți pe altcineva, deși asta nu înseamnă că este permis să mințim pe altcineva.

Deci, antidotul este – să nu mințim niciodată pe nimeni. De ce? Pentru că jurământul spune „să nu minți pe Lama și pe oamenii sfinți”. Cine sunt oamenii sfinți? Ei sunt bodhisattva. Cum știm cine este un bodhisattva? N-avem cum ști. Nu știm cu cine avem de-a face, așa că, pentru a nu cădea în păcat, pur și simplu nu mințim.

2. A aduce oamenii pe calea compasiunii antidot la a determina o persoană să regrete fapta bună pe care a făcut-o

Fapta albă – este să-i determinăm pe alții să aspire să facă calea bodhisattva, să aspire să trăiască în lumina acestei minunate idei a altruismului unui bodhisattva. Să-i încurajăm să-și dedice viața pentru binele celorlalți

Această faptă albă este un antidot la

fapta neagră – a determina pe cineva să-și regrete fapta bună pe care a
făcut-o. Cineva a făcut ceva bun de care este bucuros, iar noi îi spunem: „De ce i-ai dat bani?” Îl facem să-și regrete fapta bună pe care a făcut-o.

A face asta este un mare păcat, mai ales dacă acea persoană face lucruri pe care le consideră bune, datorită credinței pe care o are. Să presupunem că este o persoană religioasă care crede în religia sa și tu spui: „Asta e o prostie. Aceasta este o regulă pe care nu trebuie să o urmezi.” Dacă facem asta, îi provocăm un prejudiciu grav și ne provocăm nouă înșine un prejudiciu și mai grav, pentru că, atunci când încurajăm pe cineva să-și desconsidere calea, nu ne vom putea păstra propria noastră cale și, astfel, nu vom putea ajunge la iluminare.

Deci, aceasta este fapta neagră, iar antidotul pentru ea este să încurajăm oamenii să trăiască după modelul de viață al unui bodhisattva, dedicându-și viața binelui celorlalți.

3. A vedea fiecare persoană ca pe o ființă iluminată, va preveni fapta neagră a supărării față de un bodhisattva

A treia faptă albă – este de a învăța să trăim din perspectiva că fiecare persoană pe care o întâlnim, și nu numai oamenii pe care îi întâlnim, ar putea fi Buddha, sau ființe iluminate, sau îngeri deghizați, care au venit la noi pentru a ne învăța ceva.

A ne trăi viața astfel, dacă putem pune fapta albă în practică – ne va transforma lumea foarte repede, într-o clipită. Nici măcar nu știm cine este cine, nu-i așa? Așa că există șansa ca ei să fie așa. Iar acest lucru nu-l putem nega.

Oare ar trebui să vedem doar oamenii ca ființe iluminate sau toate ființele vii?

Ar fi bine să facem asta chiar și față de lucruri care nu sunt vii, cum ar fi pietrele, pentru că Buddha poate apărea în orice formă, așa cum este potrivit fiecăruia, nu-i așa?

Deci, dacă întâlnim ceva sau pe cineva, ne spunem: „Poate că este o manifestare a lui Buddha, sau poate cu o karma diferită, voi putea să văd cu adevărat un înger iluminat aici?” Este un jurământ foarte important și extrem de sănătos. El constituie un antidot la,

Fapta neagră – a vorbi cu furie unui bodhisattva. A vorbi cu supărare/furie unui bodhisattva ne determină să retezăm rădăcina binefacerii – este o faptă foarte gravă. Toate binefacerile pe care le-am acumulat în toți eonii în care am trăit, atunci când izbucnim de furie pe un Bodhisattva, le retezăm pe toate. Este ca un foc care mistuie toate binefacerile, de aceea, din punctul nostru de vedere, este o faptă îngrozitoare, iar pentru că nu știm cine este un bodhisattva, ne vom imagina că toată lumea este așa. Acest lucru va preveni fapta neagră.

4. A menține o atitudine complet onestă față de orice ființă vie, va preveni fapta neagră de a ne comporta cu viclenie față de ceilalți

A patra faptă albă este de a fi complet sinceri cu orice persoană pe care o întâlnim.

Dacă cineva vă întreabă: „Ce părere ai despre rochia mea?” Iar pentru voi, rochia nu vă face nicio impresie. Ce veți face?

Veți spune că n-ați mai văzut rochie așa de urâtă? Nu, ci vom schimba subiectul. Nu trebuie să întristăm persoana cu părerea noastră despre rochie și, în afară de asta, este doar părerea noastră. Deci nu trebuie să mințim, dar nici nu trebuie să le spunem tuturor totul. Trebuie să cântărim ce spunem, pentru că oricum nu spunem tuturor totul.

Sinceritatea absolută nu înseamnă să spunem totul fără discernământ.

Lama Dvora Hla spunea că a avut odată un prieten, cu mulți ani în urmă, care locuia cu o fată și avea tot felul de aventuri în afara acestei relații, iar el venea mereu și îi spunea: „Pentru că sunt un om cinstit”. Nu asta spunem aici.

Fapta neagră – a te purta cu viclenie sau necinstit față de cineva. Comentatorii ne explică aici că, a te purta cu viclenie în acest context înseamnă orice interacțiune pe care o am cu o persoană care nu este însoțită de gândul: „Care este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru el, pentru a-l ajuta să ajungă la iluminare cât mai repede posibil”. Asta se numește a te purta cu viclenie, în acest context.

A te purta cu viclenie față de cineva înseamnă, de exemplu: a da o rețetă de prăjitură și omite ceva.

Chiar dacă dăm rețeta de prăjitură așa cum trebuie, dar nu ne gândim: „Datorită faptului că îi dau această rețetă de prăjitură, fie ca această karma să se manifeste într-o zi și să-i pot oferi fericirea supremă”. Ne folosim de acest mic gest ca pe un mod de a gândi: „Ce altceva aș mai putea face pentru ea, care să o ajute cu adevărat în viață? Îi voi da prăjitura, ca pe o sămânță care îmi va permite, în viitor, să-i ofer fericirea supremă”.

Deci, cu alte cuvinte vă invităm să vă trăiți viața ca în orice interacțiune pe care o aveți oricât de banală ar fi, cum ar fi cea a rețetei de prăjitură, să vă gândiți „Ce pot face acum pentru această persoană, ca să o aduc cât mai repede la iluminare?”

Și uneori bodhisattva inițiază tot felul de acțiuni. El poate spune: „Ține-mi, te rog, geanta pentru o clipă”, și, când îi permiți cuiva să-ți țină geanta pentru o clipă, te gândești în sinea ta: „Datorită faptului că îmi face un serviciu acum, se va crea karma între noi, se va crea o legătură între noi care, în viitor, îmi va permite să-i răsplătesc fapta, să îi ofer Dharma și să îl conduc spre iluminare”. Asta în cazul în care omul nu este disponibil în acel moment pentru Dharma, sau nu-l interesează Dharma în acel moment.

Așadar, bodhisattva caută modalități de a crea karma cu celălalt, de a crea o legătură cu el și uneori chiar și o legătură negativă, pentru ca să existe o datorie karmică, iar în viitor să o poată duce la bun sfârșit.

Patru moduri în care oamenii își încalcă jurămintele

Cum își încalcă oamenii jurămintele?

Există patru moduri în care ne încălcăm jurămintele:

1. 1. Nu cunoaștem jurămintele. Dacă nu le cunoaștem, atunci le vom încălca, pentru că nici măcar nu știm că le-am încălcat.

Deci, care este antidotul? Să învățați cursul 7, să învățați jurămintele.

1. 2. Am învățat jurămintele, dar nu avem timp astăzi. Suntem leneși de a face efort. Este nevoie de efort pentru a ne ține jurămintele. Deci, al doilea mod este lenea.
   3. Suntem atacați de o afecțiune mentală. Afecțiunea mentală pune stăpânire pe noi.
   4. Disprețul total față de jurăminte.

Și aceasta este ordinea crescândă de severitate:

1. 1. A nu le cunoaște.
   2. Lenea de a nu le învăța și de a le practica.
   3. Când suntem sub atacul unei afecțiuni mentale, datorită căreia ne încălcăm jurământul.
   4. Disprețul total față de jurăminte. Acesta este cel mai grav lucru, pentru că le va determina pe toate celelalte.

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 5a

 

Tărâmurile existenței

Vom trece acum la Cursul 8, care se bazează pe Abhidharma Kosha – Tezaurul înaltei înțelepciuni, compilată de maestrul Vasubandhu, care a trăit în jurul anului 350 e.n. în India.

Prezentarea noastră de aici este, în general, din perspectiva Madhiyamika Prasangika – care este cea mai înaltă școală.

Atunci când ne referim la „școală” – ne referim la școlile filozofice din budismul antic, de acum sute și mii de ani din India antică, care au dat explicații diferite ale vacuității, ale existenței dependente și ale modului în care lucrurile există și cum nu există. Toate se bazează pe învățăturile lui Buddha.

De fapt Buddha a predat șase versiuni diferite ale vacuității, care sunt toate corecte și extrem de utile. Ele ne ajută să eliminăm afecțiunile mentale și suferința. Doar una dintre ele – explicația numărul șase a vacuității – este complet corectă și aceasta este explicația școlii Madhiyamika Prasangika – „Calea de Mijloc”, și de cele mai multe ori în cursurile noastre ne concentrăm pe această explicație.

Cartea „Abhidharma Kosha” vine de fapt din școala antică a budismului care reprezintă prima versiune a vacuității. Dar subiectul nostru acum nu este vacuitatea, ci modelul lumii prezentat în capitolul trei din Abhidharma Kosha. Cursul 5 s-a ocupat de capitolul patru în care se discută despre karma – faptele și modul în care acestea ne creează lumea, legea karmei etc.

Capitolul trei tratează cosmologia budistă:

• • Despre formele de existență?
  • Cum arată ființele de acolo?
  • Cât timp durează?
  • De asemenea, ni se dau detalii despre istoria lumii – din perspectiva budismului antic.

Acesta este unul dintre cele mai dificile subiecte de prezentat în Occident.

Dacă mai înainte am vorbit despre faptul că fiecare dintre noi are o experiență a realității care este individuală și este determinată de karma personală a fiecăruia și, de asemenea, că animalele experimentează complet diferit realitatea față de oameni, asta nu ne este greu să înțelegem.

Dar se pare că există și alte forme de existență pe care nu le putem vedea în acest moment. În stări de meditație profundă, unii oamenii le-au văzut, le-au descris, iar descrierile sunt uimitor de asemănătoare.

Datorită faptului că majoritatea dintre noi nu le poate vedea, ne este cam greu să vorbim despre lucruri pe care nu le cunoaștem. De aceea, nu vom intra în prea multe detalii.

Toate lumile provin din karma…

Dar mai întâi este important să înțelegem în principiu:

În principiu – deoarece lucrurile sunt goale, deoarece nu există o realitate obiectivă cu care să-mi pot compara realitatea mea, și tot ceea ce există în lumea mea este complet subiectiv, este o experiență determinată în totalitate de amprentele karmice din mintea mea – aceasta este baza speranței noastre de a ajunge la iluminare.

În același fel, dacă karma este mai puțin reușită, realitatea poate fi mult mai rea decât în lumea oamenilor.

În viața oamenilor există un amestec de speranță și suferință, de plăceri și lucruri frumoase, de boli și moarte.

Situația noastră ar fi putut să fie cu mult mai rea, chiar și printre oameni. Sunt oameni a căror viață este cu mult mai amărâtă decât a noastră; sunt oameni a căror viață este mai bună, din punct de vedere convențional.

…și karma noastră este uimitoare

Din punct de vedere spiritual, ne aflăm într-un loc uimitor, care depășește majoritatea oamenilor din lumea noastră. 99,99% din populația lumii, pentru că auzim lucruri pe care, dacă le aprofundăm, le practicăm și le înțelegem bine, ne pot scoate de aici.

Lama Dvora Hla spunea: „Mă gândesc mereu la California de Nord, care este un fel de tărâm al zeilor; totul este frumos acolo, vremea este întotdeauna perfectă; nu există aer condiționat în case, pentru că nu este nevoie. Oamenii sunt mereu afară, toți fac mișcare, toți arată minunat. Toată lumea mănâncă produse ecologice de cea mai bună calitate, care sunt disponibile din belșug și la prețuri mici, iar primăriile asigură toate serviciile; există o bibliotecă cu jocuri, una cu unelte de lucru și una cu unelte de grădinărit

Totul este gratuit. Puteți merge la bibliotecă, să luați cărți și să le returnați. Totul este bine organizat; primăria organizează tabere pentru familii, un adevărat paradis pentru părinți și copii. Copiii mei locuiesc acolo, așa că știu cum stau lucrurile. Călătorim acolo, în Țara Vinului, unde totul este încântător: dealuri îngrijite, podgorii în pantă, ocean, râuri, păduri, sequoia, un paradis. O țară în care curge lapte… și vin”.

Totul pare minunat, dar nu este mai minunat decât aici, pentru că datorită acestor lucruri minunate, uită că moartea îi pândește la ușă, și acesta este, de fapt, paradoxul.

Oare vedem vedete de cinema venind aici, la lecțiile de Dharma? Ele nu vin aici. De ce? Pentru că au recepții la care se duc, se duc la premiile Oscar. De ce nu sunt aici? Pentru că sunt ocupați. Sunt atât de ocupați cu lucrurile bune încât, atunci când le va sosi vremea, va fi prea târziu.

Așadar, vom vorbi puțin despre diferitele lumi și reprezentările lor:

• • Viața noastră o putem vedea.
  • Dacă ducem karma puțin la extrem – cunoaștem și viața printre oameni, cei necăjiți de soartă, cerșetorii, săracii din India, precum și persoanele cu dizabilități.
  • Dacă ducem karma și mai la extrem – ea depășește deja tărâmul uman. Există o suferință și mai mare, care nu mai este în tărâmul pe care îl experimentăm direct.

Și invers!

• • Dacă amplificăm karma de a fi în nordul Californiei – vom ajunge într-un tărâm al zeilor, un tărâm care este numai plăcere. Numai că ei nu pot să-și mențină această plăcere; dimpotrivă, ea îi îmbată, îi dezorientează, iar ei nu fac ceea ce este necesar pentru a ieși din această stare.

Așadar, în acest sens, ne aflăm într-o situație minunată, pentru că avem exact combinația necesară; avem educația și amestecul de timp liber și suferință; o suferință care ne stimulează, iar pe de altă parte avem puțin timp liber pentru  a învăța, a cerceta și a practica.

Din punct de vedere karmic, ne aflăm în locul în care putem ajunge la iluminare, și acest lucru este extraordinar.

Dar nu și în ceea ce privește intensitatea plăcerii. Există locuri cu mult mai plăcute, dar nu putem ieși din ele fără să cădem mai întâi, dar noi putem ieși.

Așadar, haideți să vorbim puțin despre asta, înțelegând că, dacă totul este gol și dacă totul este o proiecție a karmei, atunci este foarte posibil ca aceste lucruri să existe, chiar dacă acum nu avem o experiență directă a lor.

De ce este important să învățăm despre tărâmurile existenței?

Cu toate că vorbim aici despre reîncarnări și despre tranziții de la o lume la alta – nu v-aș sugera ca după ce plecați de aici să începeți să le spuneți oamenilor despre infern și tărâmurile zeilor și așa mai departe, pentru că se vor uita ciudat la voi.

În primul rând, trebuie să dobândiți un anumit grad de încredere în profesorul care vă învață, și aveți nevoie de un minim de discuții despre „vacuitate”, ca să nu aveți impresia ca sunt doar vorbe în vânt, ci să fie ceva relevant ca să vă puteți dedica studiului.

Iar motivul pentru care spunem că trebuie să fie relevant pentru noi este că, dacă nu înțelegem bine practica și nu o practicăm așa cum trebuie, vom ajunge exact în acele locuri în care îndoielile vor pune stăpânire pe noi.

Continuitatea conștiinței

Și cheia pentru a asculta la ceea ce voi spune acum, este continuitatea conștiinței.

În cultura noastră nu tindem să credem că mintea noastră continuă. De fapt, nu știm asta. Atunci când vedem un muribund conectat la aparate în spital și aparatele încetează să mai arate semnele vieții în corp, tragem concluzia că ok, s-a terminat. Dar tot ce se termină este viața din corp. Semnele vieții din corp s-au terminat, iar dispozitivele care măsoară semnele vieții nu le mai pot măsura.

Dar dispozitivele nu pot măsura mintea. Nu există niciun dispozitiv care să poată măsura mintea.

Ceea ce noi spunem este că ceea ce se întâmplă cu corpul este complet diferit de ceea ce se întâmplă cu mintea în momentul morții și nu este adevărat că atunci când corpul se termină, și mintea se termină. Este ca și cum am crede că atunci când un camion se strică, înseamnă că șoferul este mort – aceasta este analogia.

Și chiar dacă nu sunteți convinși de asta, nici nu puteți dovedi contrariul. Nu putem dovedi că atunci când corpul moare, mintea se termină; nu aveți nicio dovadă pentru asta. Tot ce puteți observa este că mintea nu se mai manifestă prin intermediul corpului.

Dacă încă nu v-ați convins de continuitatea conștiinței – și sper să ajungeți la această concluzie, pentru că există și mărturii în acest sens, precum și mulți oameni iluminați care pot povesti acest lucru din experiența personală – dar chiar dacă încă nu v-ați convins, rămâneți cu îndoiala, în locul credinței nefondate sau a prejudecății că atunci când corpul se termină – totul se termină.

De exemplu, printre tibetani, cu toții cred în continuitatea conștiinței, toată lumea vorbește despre reîncarnări și nu există nicio îndoială în privința asta. Dar chiar și ei, dacă nu înțeleg de ce este acest lucru adevărat, dacă nu au avut o experiență personală de a-și aminti viețile trecute și așa mai departe, atunci chiar și pentru ei este o credință nefondată sau superstiție.

Până când nu ne vom convinge de asta prin experiență directă, adică să fim Arya, sau printr-o logică impecabilă – ceea ce nu este un lucru ușor, pentru că pentru majoritatea dintre noi logica nu este impecabilă – până atunci ea va rămâne o superstiție.

Cursul 4 se bazează pe strălucitul logician Dharmakirti. El ne-a dat argumente logice pentru a ne întări convingerea de continuitate a minții. Îl recomandăm cu multă căldură, pentru că nu este singurul lucru pe care îl predă. El ne învață de ce este posibil să devenim Buddha.

Este foarte important să știm cum să devenim Buddha și de ce este posibil acest lucru. Și asta datorită faptului că avem îndoieli cu privire la toate acestea. „Nu am văzut niciun Buddha, nu știm ce este iluminarea. Ni se spune să ne investim timpul în practici pentru un obiectiv pe nu-l cunoaștem. N-am întâlnit niciun Buddha. Nu știm dacă există unul.”

Avem o mulțime de îndoieli pe care este important să le clarificăm.

Nu vom intra acum în Cursul 4. Și vom presupune că este adevărat faptul că mintea continuă.

Renașterea nu este altceva decât o schimbare karmică

Atunci când această viață se termină, noi spunem că vom avea ”o altă existență, vom avea o formă diferită de existență”. În majoritatea cazurilor, vom avea un alt corp. Există un număr mic de cazuri excepționale.

Ce înseamnă că vom avea un „alt corp”?

Noi nu ne referim la faptul că ne așteaptă undeva un nou corp și trebuie să intrăm în el și apoi vom trăi în noul nostru corp. Ci așa cum fiecare clipă din viața noastră este o proiecție a minții, și clipa renașterii într-un alt corp este, de asemenea, o proiecție din mintea noastră.

Când această viață se termină, karma care m-a adus să mă percep într-un corp uman se termină. Această karmă se termină. Pentru noi toți, va veni ziua în care tot ceea ce creează acest corp se va termina dintr-odată.

Ce se va întâmpla atunci?

Cu toții avem multă karma pe care o purtăm cu noi tot timpul, karma acumulată în această viață și din multe vieți anterioare.

În momentul morții, este activată o anume karmă. Karma care s-a activat ne va impune noua noastră realitate. Ea ne va forța să ne vedem într-o realitate diferită – și asta se numește „renaștere”. Renașterea înseamnă – schimbare karmică. Karma se schimbă.

Această karma mă va determina să văd alte lucruri. În loc să văd un braț uman, văd piciorul unui animal sau brațul unui zeu. Și asta se întâmplă într-o clipă.

În câteva minute după moarte, această karmă se termină și ne vom vedea într-un loc diferit, vom avea o experiență diferită. În câteva minute nu ne mai amintim cine eram. În câteva minute.

Cele mai marcante lucruri pe care le-am făcut în viața noastră, cele mai puternice karme, cele mai puternice tendințe, vor veni cu noi într-o formă vagă, ca atracție sau instinct și nimic mai mult. Nu ne mai amintim cine am fost, nu ne mai amintim cine a fost tatăl nostru, mama noastră, copiii noștri, numele nostru, cum arătam, în ce țară am trăit, dacă am fost animal sau ființă umană. În câteva minute, nu ne vom mai aminti nimic din toate acestea.

Toate lucrurile în care ne-am investit efortul dispar în câteva minute. Iar această karmă a existenței noastre umane se consumă clipă de clipă.

Fiecare clipă în care vă aflați aici trece. A dispărut!

Datorită faptului că majoritatea karmei pe care o purtăm cu noi este mult mai rea decât această existență umană – conform budismului ea este deosebit de reușită – asta înseamnă că șansele noastre nu sunt bune, pentru majoritatea dintre noi.

Pentru majoritatea dintre noi, șansele noastre nu sunt bune. Există un milion de forme de existență, un milion de forme prin care mintea se exprimă; în ce existență vom cădea? Lucrurile nu vor mai fi așa cum sunt acum.

Este similar visului. Visăm, vedem personaje, există o poveste, există conversații. Ne trezim din vis și unde s-au dus toate astea? De unde au venit și unde s-au dus? Au venit din mintea noastră și au dispărut.

Când această viață se va termina, va fi ca visul care se termină și altul care va începe. Exact așa.

Există practicanți foarte avansați care pot să practice în vis; își pot respecta jurămintele în vis, pot medita asupra vacuității în vis. Până când nu veți ajunge la un nivel foarte, foarte ridicat de control asupra visului, nu veți avea niciun control asupra momentului morții.

Deci, dacă nu putem interveni în vis, nu putem controla sau dirija lucrurile, cu siguranță nu vom putea face asta în momentul morții; cu siguranță nu avem niciun control asupra karmei, iar ea ne va duce unde va dori. Karma este complet liberă, deoarece este eliberată de legătura cu acest corp.

Așadar, este foarte util să știm ce opțiuni avem? Unde ne ducem?

Oportunitatea care ni s-a ivit este rară și trecătoare 

Uneori ne este greu să apreciem cât de prețioasă este această viață din punct de vedere karmic, și cât de rară este.

Karma vieții unui om, care nu este invalid, care nu are vreo dizabilitate mentală, ci este sănătos, spiritual și care a ajuns să întâlnească aceste învățături și este interesat de ele, este atât de rară. Pe măsură ce viața noastră merge mai departe, șansele ca ea să continue se diminuează, pentru că am consumat deja atât de mult din această karmă, încât fiecare clipă devine din ce în ce mai prețioasă.

Așa că profitați la maximum de ea. Nu va dura la nesfârșit.

Persoanele care au fost grav bolnave și s-au recuperat – își pot aminti de acele momente când simțeau că numai au putere și că totul se poate termina în orice clipă și nu mai pot face nimic. Acel moment va veni. De acea folosiți-vă de timpul pe care îl aveți, pentru că această karmă este atât de prețioasă.

Putem învăța cum să continuăm karma bună.

Scopul practicii noastre este să acumulăm binefaceri, să lucrăm cu jurămintele și cu înțelegerea vacuității – aceasta este modalitatea de a acumula suficientă karma bună care să ne ajute să trecem peste această prăpastie, până la perceperea directă a vacuității.

După care  – nu veți mai veni la cursuri. Când veți deveni Buddha nu veți mai avea ce învăța. De aceea iluminarea se mai numește „nimic nu mai este de învățat”.

Oare Buddha se refugiază?

Răspunsul este, că Buddha însuși este refugiul și, de asemenea, se refugiază în înțelepciunea și compasiunea pe care le are deja, pentru a le spori și a le folosi. Este în refugiu tot timpul.

Dacă vedeți oameni care progresează pe cale, ei își țin cu mai mult strict carnețelul, jurămintele, practica, mantrele și tantra. Ei își dau seama de puterea lor enormă și se adâncesc și mai mult în ele.

Putem învăța să dobândim controlul…

Da, fiecare își poate schimba această soartă tristă de a-și consuma karma bună, dar este nevoie de multă muncă.

În Lo Jong 1 și 2 am învățat cum să ne transformăm problemele în oportunități. Când apare o problemă, învățăm cum să o transformăm într-o oportunitate. Spunem: „Ce bine! Mi-a rodit karma, acum că sunt om, în timp ce studiez Dharma, în timp ce sunt sub protecția învățătorilor. Dacă n-ar fi rodit acum, suferința ar fi fost și mai mare în viața următoare”.

Karma îmi furnizează date în permanență, și îmi pare că mă deplasez dintr-un loc în altul, trăind tot felul de experiențe.

Dar eu nu merg nicăieri. Nu există a merge și nu există cineva care merge, dar am o astfel de iluzie, am o astfel de experiență, datorită karmei mele. Trăiesc într-o poveste.

Este povestea mea reală? Da! Când mă doare, mă doare, când funcționează, funcționează.

Dar toată această realitate este creată în întregime de percepțiile mele. Și aceasta este salvarea mea, pentru că pot începe să învăț să-mi controlez percepțiile. Pot să-mi modelez percepțiile.

…acumulând multe binefaceri

Ceea ce ar trebui să facem este să învățăm să acumulăm karmă bună cu mult mai repede decât o consumăm. Iar asta este extrem de dificil de făcut.

Oamenii care învață să facă asta sunt arya. Pentru asta, trebuie să percepem direct vacuitatea. Până atunci, aproape că nu avem nicio șansă să acumulăm karma bună, pentru că suntem tot timpul în ignoranță, nu înțelegem și reacționăm mereu greșit. Suntem egoiști, preocupați doar de noi înșine, suntem atașați de „eu”, de aceea aproape că nu avem nicio șansă să acumulăm karma bună.

Singura șansă este să ne ajutăm de învățători, de Dharma, și de lucrurile care aduc această învățătură altora. Astea, da, au putere.

Este aproape singura noastră șansă.

Și de unde știți că ceea ce spun este adevărat? Uitați-vă, cum sunteți acum față de acum un an, sau doi, sau cinci? V-ați maturizat, ați îmbătrânit, sau nu? Dacă vă vedeți îmbătrânind, atunci mai aveți de lucru. Înseamnă că vă consumați karma bună cu mult mai repede decât o acumulați. De aceea îmbătrâniți.

Practica tantrică are rolul de a inversa acest proces.

În etapele sale foarte avansate, inversează îmbătrânirea și merge chiar și mai departe de asta. Acest lucru este posibil doar dacă înțelegeți cum funcționează ea. Iar baza este înțelegerea vacuității.

Dacă veți lucra câțiva ani cu această înțelegere a karmei și a vacuității și veți respecta așa cum trebuie moralitatea și așa mai departe, puteți depăși o cantitate imensă de karmă negativă care vine odată cu voi. Puteți purifica o mulțime de karmă negativă și puteți începe să inversați procesul. Și procesul este minunat, este uimitor când începe să se întâmple.

Sakya Pandita, unul dintre înțelepții Sakya, obișnuia să spună: „Cei care învață Dharma cu seriozitate trebuie să renunțe la micile plăceri pentru a ajunge la marea plăcere.”

Pentru a ajunge la această mare plăcere, trebuie să renunțăm puțin la plăcerile banale ale vieții pe care oricum le vom pierde.

Făpturile care trăiesc în tărâmurile inferioare, precum infernul și animalele nu au practic nicio posibilitate de a acumula karmă bună. Datorită faptului că se devorează una pe alta sau se află în dureri mari tot timpul, nu au cum să facă un bine cuiva. Sunt înnebunite de suferință. Singura lor șansă de a ieși este dacă ajung într-o existență extrem de mizerabilă care le arde multă karmă rea, iar apoi, la sfârșitul acelei vieți, le rămâne o oarecare karma din faptul că, odată, au zâmbit din greșeală unui bodhisattva. Deci, este foarte dificil de ieșit de acolo.

Tărâmul dorințelor

Vă mai amintiți de Jetop yeshe? Ea este înțelepciunea de după, adică după meditația asupra vacuității. Când Bodhisattva iese din această meditație, el conștientizează „Cele Patru Adevăruri Nobile”, iar unul dintre lucrurile pe care le vede sunt cele trei niveluri de existență din univers, „cele trei tărâmuri”.

El vede că ne aflăm într-una dintre ele, iar această lume în care ne aflăm se numește „tărâmul dorințelor”.

În tibetană:

Dokam

Do – dorință,
Kam – tărâm sau univers.
Dokam înseamnă tărâmul dorințelor.

El se numește așa pentru că suntem înrobiți de dorințe. Ce fel de dorințe? Dorințe pentru obiectele simțurilor. Credem că obiectele sunt acolo afară. Nu le înțelegem și le dorim. În special sexul și mâncarea. Nu numai acestea, dar ele sunt cele dominante.

Tărâmul dorințelor nu este doar al oamenilor. El cuprinde și animale, care, la rândul lor, tânjesc după sex și mâncare, precum și lumile inferioare. Ne învârtim în tărâmul dorințelor și, până acum, nu am întâlnit alte ființe. Nu am ieșit niciodată din el.

Atunci când tânărul arya, percepe direct vacuitatea, corpul rămâne aici, dar mintea a urcat spre o formă de existență mai pură – „tărâmul formelor”. După ce a coborât de acolo, înțelege că mintea lui este mult mai grosieră. Mintea lui în tărâmul formelor nu mai era atât de interesată de sex și de mâncare.

Dacă luăm cea mai sfântă și cea mai virtuoasă persoană, și punem lângă ea pe cea mai rea persoană din tărâmul dorințelor și îi așezăm pe o scală spirituală, care măsoară rafinamentul minții lor, atunci diferența dintre cea mai rea persoană din lumea dorințelor și cea mai virtuoasă și dreaptă persoană din lumea dorințelor este poate unu la sută. Este infimă. Faptul că ei se află în tărâmul dorințelor îi face să fie foarte asemănători.

Lumea dorințelor este fundamental defectuoasă

Această lume a dorințelor este o lume defectă, este o lume în care trebuie să pierdem tot ce avem aici, iar cel mai virtuos om, dacă nu va percepe direct vacuitatea, cu ușurință se va putea reîncarna în cel mai rău om și invers. Nu chiar atât de ușor, dar se poate întâmpla și invers.

Am venit aici prin puterea karmei, iar karma se consumă. Nu putem ține nimic din ceea ce avem aici, iar mintea noastră este plină de afecțiuni mentale, corpul nostru îmbătrânește și se degradează. Orice lucru se strică, se deteriorează.

Faptul că ne-am născut în acest univers, indică faptul că avem în posesia noastră karma rea, iar când ea se va termina, nu vom mai fi aici.

Și această lume este stricată, nu funcționează. Este ca o mașină stricată sau ca și coșul de reciclare din calculator.

Iar arya înțelege toate acestea, după ce a coborât din percepția directă  vacuității. Înțelege că samsara nu poate fi reparată, ci trebuie ieșit din ea. Asta nu înseamnă ieșire geografică – înseamnă o transformare a minții.

Și într-un anume sens, este o irosire de timp, pentru că vom pierde totul. Muncim, muncim, muncim tot timpul – și vom pierde totul. Din nou ne renaștem, din nou ne ostenim să obținem lucruri – și din nou le pierdem. Este ca și o glumă proastă.

Lucrurile de aici nu funcționează și nu pot funcționa. Toată calea budistă este de a ieși de aici. Calea nu este de a repara lucrurile – ci de a ieși de aici.

În acest târâm al dorințelor există diverse forme de existență despre care vom vorbi mai târziu, iar majoritatea sunt înfricoșătoare. Vom vorbi despre ele și despre formele de suferință din samsara și despre cum putem ieși din ea.

Scopul acestei învățături

Doresc din nou să mă întorc la scopul acestor învățături. De ce studiem aceste lucruri? De ce ne petrecem timp studiindu-le, înțelegându-le, practicându-le, meditând asupra lor? Care este scopul nostru și pentru ce toată activitatea noastră?

• • Oare scopul nostru este de a atrage aici mulți oameni? Nu! Nu suntem aici pentru asta.
  • Poate că suntem aici pentru a avea un site minunat pe internet pe care să-l viziteze și să-l audieze cât mai mulți? Nu acesta este scopul nostru.

Nu suntem aici pentru a face yoga, nu suntem aici pentru a avea un site minunat, nu suntem aici pentru ca oamenii să vină și să ne iubească. Toate aceste lucruri sunt mijloace pentru a atinge scopul suprem.

Suntem aici pentru ca fiecare dintre noi să poată atinge scopurile supreme ale învățării spirituale în viața noastră.

Scopul este ca fiecare dintre noi să ajungem la percepția directă a vacuității și să practicăm din această înțelegere și, în cele din urmă, să atingem iluminarea deplină/totală, să ieșim din samsara, să ieșim din această lume defectuoasă.

Scopul nostru nu este de a forma multe grupuri și mulți învățători, ci de a permite aceste învățături oamenilor. Deci, nu vă lăsați derutați.

Scopul nostru este suprem și acesta a fost dintotdeauna scopul budismului. Buddha nu a avut niciodată un alt scop.

Buddha nu a venit să ne învețe să ne calmăm, nu a venit să ne impresioneze cu povești despre existențe diferite, sau ca să devenim călugări. Tot ce a făcut Buddha a fost să ne învețe este cum să ieșim din suferință; de unde vine suferința și cum ieșim din ea. Cum ne creăm suferința și cum să încetăm de a o mai crea. Și asta e tot ceea ce ne-a învățat.

Buddha ne-a învățat, de asemenea, și tantra – cum să ieșim repede de aici, pentru că nu mai suportăm să vedem suferința ființelor din jurul nostru – și acesta este scopul nostru. Vreau să vă invit să nu uitați acest scop.

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 5b

O scurtă recapitulare

Lecția 5 tratează diferitele forme de existență din Bardo, iar lecția 6 continuă și ea aceste subiecte.

După cum am spus mai înainte, cu toții ne aflăm în tărâmul dorințelor. Și am mai spus că ceea ce ne-a adus aici este karma noastră.

Iar dintre toate formele de existență din samsara, în roata vieții, tărâmul dorințelor este forma cea mai de jos. Dintre toate formele de existență, tărâmul dorințelor este forma cea mai suferindă.

De asemenea, am mai spus că această realitate în care ne aflăm este determinată de percepțiile noastre. Este totul o proiecție din percepțiile noastre.

Asta înseamnă că ea nu este reală? Nu, nu înseamnă asta. Este reală. Scaunul este real, corpul meu este real, când mă doare ceva, durerea mi se pare reală. Ceea ce noi spunem este că toate acestea sunt goale de o natură proprie. Sunt proiecții din percepțiile noastre, iar aceste percepții au fost determinate de karma noastră.

Și norocul nostru că ele sunt așa. Pentru că dacă percepțiile noastre provin din karma și dacă înțelegem cum funcționează karma, atunci vom putea începe să ne modificăm percepțiile și atunci ne vom crea lumea pe care ni-o dorim.

Dacă totul ar fi fost deja stabilit și ar fi avut propria natură, atunci nu ar mai fi fost nimic de făcut. Dar dacă lucrurile nu stau așa, atunci ceea ce percep eu chiar acum – cu o karma mai bună, l-aș putea percepe ca o formă de existență superioară și cu o karmă mai puțin bună ca o formă de existență inferioară și mai suferindă decât o am acum.

Problema este că nu știm cum să acumulăm karmă bună. Sunt foarte puțini oameni care știu cum să acumuleze karmă bună mai repede decât consumă pe cea care o au deja.

Practica tantrică, este concepută pentru a inversa procesul, acesta este rolul ei. Ea ne aduce, relativ repede, mintea și corpul la o formă de existență diferită. Pe de altă parte, acest scop atât de înalt de a progresa în evoluția noastră spirituală nu este ușor de făcut.

Până acum ne-am învârtit tot timpul în această roată a suferinței. Este adevărat că forma de existență a oamenilor este superioară animalelor, dar în prezent n-avem nicio garanție că nu vom ajunge să fim din nou un animal sau o făptură a infernului.

Aici vorbim despre ascensiunea spre un loc garantat, din care nu vom mai cădea. Deci, desigur, că pentru a ajunge acolo va fi nevoie să depunem efort. Și acest lucru este posibil doar dacă înțelegem cum funcționează procesul.

Iar dacă înțelegem cum funcționează procesul, atunci practicând această înțelepciune, practicând din această înțelegere, în câțiva ani începem să inversăm procesul. Și procesul este minunat, este încântător. Este o călătorie magică pe care nu am făcut-o încă, pe care nu o cunoaștem.

Scopul budismului, scopul pentru care Buddha a venit și ne-a învățat, a fost să ne aducă la fericire și de a ne permite să-i învățăm și pe alții să ajungă la fericire.

Noi n-am putea face asta dacă am trăi într-o existență inferioară. Animalele, spiritele și făpturile infernului, cu greu pot acumula karma care să le scoată de acolo.

Conștientizările unui arya asupra suferinței samsarei

Dacă vă mai amintiți, am vorbit despre două etape în meditația asupra vacuității, prima este:

Nyam shak yeshe

Yeshe – înțelepciune.

Nyam shak înseamnă literalmente a fi în echilibru, meditația echilibrată. Patanjali, ne-a vorbit despre Samapati. În sanscrită, Samapati înseamnă meditația echilibrată. În tibetană Nyam shak.

Nyam shak yeshe înseamnă înțelepciunea care vine din meditația în care a fost percepută direct vacuitatea.

Iar a doua etapă se numește:

Jetop yeshe

Yeshe – înțelepciune,

Jetop – de după, ulterior.

Jetop yeshe este înțelepciunea dobândită imediat după perceperea directă a vacuității.

Deci, când omul coboară din meditația asupra vacuității, înțelege aceste trei tărâmuri pe care Arya le va detalia mai mult. Înțelege că se află în tărâmul dorințelor. Este ca și cum ar fi urcat sus pentru o clipă și acum înțelege că a coborât înapoi.

Nouă ne este greu să vedem asta, pentru că am fost mereu aici, în tărâmul dorințelor. Ne putem compara cu peștele care stă mereu în apă și nici măcar nu știe că este în apă. De aceea avem nevoie de cineva care a reușit să vadă și un alt loc și să ne spună: „Hei, există și un alt loc, există și un alt loc”.

Așadar, este important să înțelegem cum am ajuns pe tărâmul dorințelor pentru a putea ieși din el. Ceea ce ne-a adus pe tărâmul dorințelor, sunt afecțiunile noastre mentale și karma negativă pe care am acumulat-o în urma acțiunilor negative pe care le-am făcut.

Arya Bodhisattva care coboară din meditație, ne poate citi gândurile și vede că mintea noastră este plină ochi, este arhiplină de afecțiuni mentale.

• • Avem o minte impură.
  • Avem un corp care reflectă această minte, un corp care se degradează, un corp care se uzează și îmbătrânește.
  • Și nu numai mintea și corpul, ci și mediul nostru înconjurător, întreaga noastră lume reflectă această natură a minții noastre, aceea că trăim într-o lume perisabilă, pierdem oameni dragi, lucruri valoroase, obiecte.

Faptul că am ajuns aici indică faptul că nu am fost buni. Aceasta nu este o karma bună. Este adevărat, că există karma și mai rea.

Poate sună pesimist, dar este important să înțelegem acest lucru, astfel încât să dorim să ieșim de aici. Și cu adevărat există un loc în care putem merge, și acesta este scopul. De aceea, este nevoie să aflăm despre asta de la Buddha și de la arya, astfel încât să le putem urma învățăturile și să ieșim de aici.

Deci, cel care a perceput direct vacuitatea, imediat după experiența sa, vede că această existență este imperfectă, că această lume este o pierdere de timp. Este ca Sisif, din legendele grecești. Sisif este osândit după moarte, de Zeus, să urce neîncetat pe un povârniș o stâncă uriașă, care, ajunsă pe culme, se rostogolește din nou la vale.

Asta facem și noi încontinuu: alergăm, încercând să ne îmbunătățim viața, și pierdem totul și o luăm de la capăt. Ne renaștem din nou și luăm totul de la capăt.

Calea pe care o predăm este de fapt unica cale care ne poate scoate de aici. Și când spun unica cale, nu mă refer la o doctrină sau alta, ci la faptul că trebuie să existe în cale elemente ale înțelepciunii care înțeleg vacuitatea și modul în care karma și vacuitatea ne creează lumea noastră și ne permite să ne creăm paradisul. Fără aceste elemente nu putem ieși, nu putem ieși.

Majoritatea tradițiilor nici măcar nu ne spun unde ne aflăm, nici măcar nu ne arată că există și altceva. Vă rog să apreciați cât de extraordinară și specială este întâlnirea cu această cunoaștere și cât de speciali ar trebui să fiți pentru a o întâlni.

Cele trei tărâmuri samsarice

• Tărâmul dorințelor

Așadar, ne aflăm în tărâmul dorințelor: Do kam

Do kam

Do înseamnă a dori, a râvni.

Kam – în acest context înseamnă univers, lume sau tărâm .

Deci, Do Kam – înseamnă tărâmul dorințelor.

Acest tărâm cuprinde printre altele și infernul.

Infernul nu este o metaforă. Este un loc în care suferința este îngrozitoare. Este adevărat că sunt situații în viața umană, în care oamenii spun „Am trecut prin iad” și îi credem că au trecut prin experiențe groaznice, oribile. Dar nu este adevărat că infernul este o metaforă. Tot ce există în viața umană este guvernat de karma de a fi o ființă umană, iar când această karmă se va termina cu moartea, se poate ajunge la suferință extremă sau plăcere extremă, plăcere cu  mult mai mare decât cea din viața umană.

Deci, să nu credeți că experiența noastră a binelui și răului este tot ce există, pentru că este doar o mică parte din spectrul existenței din tărâmul dorințelor și în lume în general.

În infern, durerea este atât de intensă încât noțiunea timpului încetinește, iar ceea ce nouă ni se pare o zi, făpturilor de acolo li se pare un an. Ele trăiesc eoni în dureri îngrozitoare și nici măcar nu pot muri acolo.

Tărâmul formelor și tărâmul fără formă

Chiar și ființele care se află în cele mai plăcute locuri, suferă și ele. Ele trăiesc în plăcere pentru o vreme, dar această plăcere vine ca urmare a acumulării de karma, pe care și-o consumă. Datorită faptului că nu percep direct vacuitatea, nu știu cum să-și reînnoiască karma bună, iar apoi, când au consumat-o pe toată, vor cădea.

• Tărâmul formelor

Suk kam

Suk – formă.

• Tărâmul fără formă

Suk me kam

Me – negație.

 

Cum se ajunge în aceste tărâmuri?

Prin meditație profundă.

Atunci când se ajunge la concentrarea pe singur punct, senzația – atât fizică, cât și mentală – este de o mare plăcere. Practicantul poate sta în meditație ore în șir și poate ajunge la stări mentale din ce în ce mai rafinate. Există patru niveluri de meditație profundă care aparțin tărâmul formelor și încă patru niveluri care aparțin tărâmului fără formă.

Așadar, atunci când omul continuă să mediteze după ce a atins nivelul de concentrare pe un singur punct, în primul rând se bucură de el și în al doilea rând începe să intre în stări din ce în ce mai profunde. Dacă meditează așa mult timp, după ce moare va trece în tărâmul formelor sau fără formă, în funcție de tipul de meditație pe care l-a practicat.

Etapele progresive de concentrare profundă care apar în timpul meditației asupra unui singur punct se numesc Dhyana (sau Jhanas în limba pali).

Primele patru jhana duc în tărâmul formelor, iar în ultimele patru – în tărâmul fără formă.

În aceste tărâmuri nu se pot face fapte bune.

În tărâmul fără formă, nu există nicio activitate a corpului, ci doar activitate mentală bazată pe concentrare și sentimente de plăcere, iar în tărâmul formelor nu există durere fizică și, de asemenea, există multe sentimente de plăcere. Iar plăcerea este scumpă/costă scump din punct de vedere karmic.

Suntem avertizați în ceea ce privește aceste tărâmuri. Datorită faptului că se ajunge aici datorită karmei pe care am creat-o, și cum karma este finită, la un moment dat, când se va consuma, vom cădea în lumile inferioare. Putem rămâne mult timp în aceste tărâmuri, dar când vom cădea, vom cădea rău.

Este similar cu starea din Nirvana. E o stare în care nu mai avem dureri, dar nu  facem niciun bine altora. Plăcerea de acolo este atât de captivantă încât rămânem acolo veacuri întregi și este foarte greu să ieșim de acolo. Nu putem face binefaceri pentru a deveni un Buddha complet.

Unde putem face fapte bune?

Spunem că „Cel mai bun loc este acolo unde ne aflăm acum”. Și asta datorită faptului că avem combinația potrivită dintre suferință și condițiile care ne permit să facem fapte bune.

Lipsa de suferință din tărâmurile zeilor, din tărâmul formelor și din tărâmul fără formă, nu determină motivația de a ieși de acolo, pentru că totul este bine și plăcut, până când karma se epuizează și cu toții vor cădea în lumile inferioare. În lumea noastră, cu toții avem necazuri și aceasta este motivația care ne permite să ajungem la o cale spirituală și să progresăm pe ea.

Pe de altă parte, cine nu este o ființă umană nu poate practica tantra și, prin urmare, etapa finală a atingerii iluminării trebuie să se întâmple întotdeauna din starea de ființă umană. Pentru că este imposibil de ajuns la iluminarea deplină fără practicarea tantrei.

Datorită faptului că marii bodhisattva nu mai sunt sub controlul karmei și al afecțiunilor mentale, ei pot deja alege unde se vor naște. De obicei, vor alege să se întoarcă la existența umană. Pentru că dacă se nasc ca animale – cu toate că bodhisattva pot face bine altor animale, nu le pot învăța deoarece acestea nu au capacitatea de  a integra. Iar dacă în lumile superioare făpturile pot învăța, ele nu au motivația de a asculta. Pe de altă parte, aici, în existența umană – ei pot practica Tantra.

Paradisul temporar

După cum am văzut, trecerea în Suk kam, în tărâmul formei, este rezultatul meditației făcute incorect și vreau să spun câteva cuvinte despre asta.

Auzim multe învățături despre meditații în care ne concentrăm asupra respirației timp de ore întregi și zile întregi sau de a ne observa pur și simplu  gândurile care ne trec prin cap sau de a ne concentra pe senzațiile corpului.

Acestea sunt meditații minunate pe care Buddha le-a predat, dar ele sunt doar pentru a începe procesul de concentrare. Dar nicăieri în scripturile budiste nu scrie că aceasta este practica propriu-zisă.

Lucrurile se schimbă atunci când intrăm în tantra, unde respirația are un alt rol și așa mai departe.

Această practică este considerată o mare greșeală; ea nu ne poate elibera de suferință; ea ne poate duce doar în acele tărâmuri ale plăcerii trecătoare.

În aceste paradisuri temporare, care sunt Suk Kam și Suk Me Kam, plăcerea  este vremelnică, și nu ne eliberează. După cum am spus – karma bună se va consuma și vom cădea din nou.

Este o învățătură pe care, din păcate, o auzim des. Este periculoasă din punct de vedere karmic. Nu ne referim la faptul că medităm pe respirație o oră pe zi, ci la cineva care face asta tot timpul, face ore în șir, zile în șir, și astfel trece din această lume; asta este periculos.

Dacă asta nu scoate din suferință, atunci ce ne va scoate?

Ceea ce ne va scoate din suferință este atunci când meditația este combinată cu înțelegerea vacuității lucrurilor, cu înțelegerea de unde provin lucrurile.

Am spus că ne aflăm în tărâmul dorințelor. De ce se numește tărâmul dorințelor? Pentru că dorim în principal sex și mâncare, dar nu numai atât, dorim și obiecte ale simțurilor. Acest tărâm este o lume imperfectă, o lume în care suferim atâta timp cât ne aflăm în ea, pentru că lucrurile pe care le dorim ne sunt luate, fără ca noi să avem vreun control asupra acestui lucru. Așadar, dorim să ieșim din această lume, adică dorim să depășim aceste dorințe.

Ce înseamnă să depășim dorința?

Scopul nostru nu este să ne eliminăm dorința. Pentru că noi chiar trebuie să dorim, de exemplu, să desăvârșim calea spirituală.

Avem nevoie de motivație și de entuziasm pentru a parcurge calea, astfel încât să o ducem la bun sfârșit. Iar asta necesită mult efort, așa că nu trebuie să renunțăm la această dorință.

Dar, da, trebuie să învățăm să renunțăm și să eliminăm dorința care vine din ignoranță, dorința care nu înțelege de unde vin lucrurile bune și încearcă să le obțină prin mijloace necorespunzătoare.

În budism, „necorespunzător” înseamnă „ceea ce îmi va provoca suferință”. A face ceva necorespunzător, ca urmare a karmei pe care o semăn, ea îmi va provoca suferință mai târziu și mă va determina să continui să mă învârt în roata suferinței.

Ceea ce încercăm să eliminăm este dorința de a obține lucruri sau de a scăpa de lucruri, fără a înțelege de unde vin lucrurile plăcute sau neplăcute în viața noastră. De asta vrem să scăpăm.

Cele șase tipuri de suferință

Există trei tipuri de suferință: suferința suferinței, suferința schimbării și suferința atotpătrunzătoare.

Vom vorbi acum despre o altă împărțire a suferinței făcută de Primul Panchen Lama, o împărțire în șase tipuri de suferință:

1. Incertitudinea

Primul tip se numește:

Ngeme

Ngeme – nimic nu este sigur/cert.

Să spunem că cineva este azi prietenul meu bun, ce se va întâmpla mâine? Nu știu. Poate spun ceva neintenționat, el se simte rănit, iar mâine va deveni cel mai mare dușman al meu. Și invers. Poate că cineva este dușmanul meu astăzi și mâine, altcineva devine dușmanul lui și, atunci el va deveni prietenul meu pentru că are nevoie de un prieten. Deci, prietenul devine dușman, dușmanul devine prieten.

 

2. Nemulțumirea sau niciodată nu suntem satisfăcuți

Ngom mishe

Ngom mishe înseamnă incapacitatea de a fi satisfăcut.

Cu toții știm că atunci când am obținut ceva ce ne-am dorit, o altă dorință răsare în noi. Suntem mereu nesatisfăcuți: salariul nu este suficient de mare, casa nu este de ajuns, mașina nu este de ajuns. Există și un alt nivel, mai rafinat de insatisfacție, de exemplu ne sculăm din pat, pentru că nu mai suntem mulțumiți de pat. Intrăm în pat pentru că nu mai suntem mulțumiți de a nu fi în pat. Tot timpul simțim nevoia de următorul lucru. Cât de mult am avea, vom dorim și mai mult. Suntem împinși mereu de această nemulțumire permanentă.

În relații. Ne dorim o relație cu cineva și, reușim să ne formăm relația cu el. Ce se va întâmpla după aceea? După un an sau doi, începem să ne îndepărtăm. De ce? Datorită karmei care s-a consumat. De aceea, este nevoie să depunem efort conștient și susținut pentru a ne menține relația. Altfel, toate relațiile se descompun.

Și acest lucru este valabil în special în cazul învățătorilor spirituali. Avem karma bună de a fi în relație cu un învățător spiritual – dar această karmă este limitată și prețioasă, așa că se epuizează destul de repede. Deci, dacă nu depunem eforturi serioase pentru a menține această relație, ea se va destrăma.

Cu toții cunoaștem persoane care au venit poate la un curs sau poate la mai multe și, după un timp, au mers în altă parte și au pierdut legătura cu Dharma. Este ceva ce trebuie cultivat și în care trebuie să investim. Altfel, nu va dura.

3. Suntem nevoiți să ne lepădăm de corp, iar și iar

Al treilea tip:

Yang yang lundor

Yang yang lundor înseamnă că ne pierdem corpul iar și iar.

Corpul nostru este prețios pentru noi și devine din ce în ce mai prețios de-a lungul anilor. Cu cât avem mai multă grijă de el, îl înfrumusețăm, îl împodobim și le îngrijim, cu atât va deveni mai prețios pentru noi. Muncim din greu pentru a-l întreține, iar apoi, apar probleme de sănătate. Suntem gata să ne dăm toți banii munciți din greu pe tratamente medicale.

Nu suntem capabili să-l menținem. Este un corp care vine din karma. Este un corp care, prin natura sa, este provizoriu, deoarece karma este provizorie

Când murim, suntem foarte supărați că ne pierdem lucrurile, în special corpul. Devenim confuzi/derutați, ne enervăm și asta ne va arunca în lumile inferioare. Trebuie să știm cum să murim bine pentru a ne spori șansele de a ajunge, în următoarea viață, într-o lume mai bună.

4. Suntem forțați iar și iar să ne renaștem într-un corp samsaric

Yang yang nyingtsam jor

Suntem nevoiți să ne lepădăm de un corp și să ne renaștem în altul, din nou și din nou și din nou, împotriva voinței noastre. Nu avem nici un control asupra acestei situații, nu știm ce trup vom avea și cât de bun va fi data viitoare.

Cu toții știm că mamele trec prin mari dureri când aduc un copil pe lume. Chiar și noul născut trece prin durerile nașterii. Nașterea în sine este dureroasă, iar apoi apar toate necazurile, pe care nu suntem în stare să le depășim.

5. Viața este când în sus, când în jos

Al cincilea tip de suferință este:

Yang yang tomen gyurwa

Suntem când sus, când jos. Ce înseamnă asta? Am succes, am reușit să câștig bani și apoi se întâmplă ceva și pierd banii. Am început să fac exerciții fizice, mă simt mai bine, și apoi mă accidentez și nu mă mai simt bine. Mi-am făcut o relație și ea se destramă. În fiecare domeniu al vieții noastre există suișuri și coborâșuri.

Nu suntem capabili să prevenim toate acestea. Nu vorbim de „Oh, relația s-a stricat, poate dacă aș fi făcut altfel…”, sau „Am pierdut bani. Poate dacă aș fi procedat altfel, asta nu s-ar fi întâmplat”. Lucrurile nu stau așa! Karma noastră s-a epuizat. Totul se desfășoară conform karmei, care este limitată, mai ales dacă nu înțeleg cum funcționează karma, atunci nu voi crea cauzele ca ea să continue, și atunci o voi pierde.

6. Suntem mereu singuri

Ultimul tip de suferință este:

Drokmepa

Pare că suntem înconjurați de oameni, că avem relații, avem copii, avem familie, părinți – ceea ce ne dă sentimentul că nu suntem singuri, dar, de fapt, când vom muri vom fi singuri. Nimeni nu vine cu noi când murim. Faraonii din Egipt obișnuiau să-și omoare toți slujitorii, pentru că sperau că îi vor servi în următoarea viață. Asta nu ajută cu nimic. În cele din urmă plecăm din această lume singuri.

Lumea noastră este guvernată de karma…

Aceste șase tipuri de suferință sunt caracteristice oamenilor din tărâmul dorințelor. Tărâmul dorințelor cuprinde și alte lumi cu mult mai suferinde decât a oamenilor. Dar scopul acestei învățături este acela de a ne permite să înțelegem natura vieții noastre ca ființe umane și imperfecțiunile/defectele lumii dorințelor în care ne aflăm.

Nu putem fi niciodată siguri de cineva. Dușmanul nostru cel mai mare astăzi, va deveni mâine prietenul meu apropiat și invers. Noi nu vedem asta, pentru că suntem limitați în percepția noastră. Suntem foarte ocupați să ne îngrijim pe noi înșine, să ne îngrijim de membrii familiei noastre și să-i urâm pe cei care ne urăsc. Dar cei pe care îi urâm poate că au fost copiii noștri într-o viață anterioară.

Polițiști știu – că locul în care există conflicte familiale este un loc foarte periculos. Acolo se întâmplă și cea mai mare iubire, dar și cea mai mare ură, iar lucrurile se pot inversa rapid.

Aceasta este natura existenței, aceea de a fi dictată de karma.

 …și de aceea putem dobândi control asupra lumii noastre

Până când nu învățăm cum să creăm karma, rămânem înrobiți de karma. Karma ne va guverna viețile.

Pe de altă parte, dacă vom începe să practicăm, să ne respectăm jurămintele și să ne ținem carnețelul, viața se va îndulci. Treptat, treptat, lumea noastră va începe să se schimbe. Experiența noastră despre lumea în care trăim va începe să se schimbe. Vom fi înconjurați tot mai mult de o lume mai bună și iubitoare și vom avea parte din ce în ce mai puțin de lucrurile nedorite.

Scopul descrierilor acestor lumi diferite, nu este pentru a ne descuraja, ci de a ne ilustra că lucrurile provin din karmă, și dacă înțelegem cum funcționează karma, o vom putea schimba.

Pentru un Arya, lumea dorințelor este ideală pentru a face această muncă.

• • Această muncă nu o putem face atât timp cât ne desfătăm în paradisurile lumești ale zeilor, pentru că totul este bine, de ce am face efort?
  • Munca nu va putea fi făcută nici în lumile inferioare în care suferința este imensă.
  • Deci, numai în lumea ființelor umane există acest amestec de suferință și de timp liber.

Trăim într-o formă de existență în care momentul morții este incert, așa că pentru noi, moartea este un mare învățător. Avem un amestec de suferință și speranță, de aversiune față de suferință și avem un intelect capabil să înțeleagă și să rămână consecvent cu propria înțelegere.

Existența noastră actuală este o trambulină, o oportunitate extraordinară.

Lumea ființelor umane este o trambulină pentru schimbarea universului.

Faptul că avem un intelect bun, avem o educație bună, avem valori morale incredibile, moștenite din tradiția noastră, suntem atrași de o cale spirituală, suntem pregătiți pentru ea din punct de vedere karmic. Ne-am întâlnit cu această cunoaștere care vine pe o linie autentică și pură și suntem și interesați de ea, această combinație de condiții este complet rară pentru noi.

Toate lucrurile pe care le căutăm în viața noastră: educație, case, bunuri, membri ai familiei – sunt frumoase. Dar ele nu sunt scopul învățăturii spirituale. Învățătura spirituală poate într-adevăr îmbunătăți calitatea vieții noastre, și ea ar trebui să facă asta, altfel n-ar trebui să fie luată în seamă. Dar nu acesta este scopul budismului, nu acesta este motivul pentru care Buddha a venit și ne-a învățat.

În Roata Vieții, Buddha este înfățișat stând într-un colț și arătă cu degetul spre o lună plină și albă care reprezintă Nirvana, care se află în celălalt colț, iar în alte picturi există o inscripție care spune:

”Fă asta și nu face asta.
Intră în învățătura lui Buddha.
Zdrobește-l pe Lordul Morții
Așa cum elefantul zdrobește o colibă de paie.

Oricine practică cu atenția cuvenită
Această Dharma care este vinaya,
Va putea lăsa în urmă roata renașterii
Și să pună capăt tuturor suferințelor sale.”

Acestea sunt cuvintele lui Buddha care apar în partea de jos a roții. Buddha a cerut ca Roata Vieții să fie pusă la intrarea fiecărei mănăstiri.

Aceasta este învățătura lui Buddha. Ea are menirea de a ne scoate cu totul din această lume a suferinței. Și, prin practica noastră, putem să inversăm toate greșelile pe care le facem cu o minte care nu înțelege, cu o minte care se află în lumea dorințelor.

Este foarte important să vă reamintiți scopul acestei învățături, atunci când vă faceți temele, testele și meditațiile. Nu diminuați scopul, pentru că dacă îl diminuați, cu siguranță nu veți ieși nici voi și nici ceilalți din suferință, pentru că voi sunteți învățătorii generației următoare. Voi sunteți următoarea verigă pe linia de transmisie. Nu auzim mulți învățători spunând, că suntem aici pentru a învinge moartea.

Vom atinge și obiectivele intermediare pe cale? Desigur. Oamenii care parcurg calea pot raporta schimbări drastice și substanțiale în viața lor și stau aici, printre voi.

Dar scopul este ieșirea completă din orice formă de suferință.

Este important să veniți cu gândul, că sunteți aici pentru a vă transforma corpul, pentru a vă transforma mintea, pentru a scăpa de suferință și pentru a le arăta celorlalți cum să devină fericiți în viață.

 

Este posibil ca trupul să nu moară și, dacă da, cum se întâmplă acest lucru?

Întrebare: S-a spus că practica, în special tantrică, poate inversa procesul, poate inversa îmbătrânirea. Dar, pe de altă parte, se știe că orice corp care se naște, va muri. De asemenea, și toți cei iluminați își părăsesc în cele din urmă corpul existent. Nu prea înțeleg, ne referim la faptul că vom muri, dar nu va trebui să murim după aceea?

Răspuns: Atunci când vorbim ne referim la concepțiile diferite asupra lumii, pe care ni le-a transmis Buddha.

Buddha ne-a învățat șase concepții asupra lumii, șase explicații ale vacuității. Cinci sunt incorecte, doar una este corectă. De ce le-a predat? Pentru că, în diverse situații și pentru un public diferit, acestea ajută oamenii să treacă la etapa următoare; ele sunt benefice pentru noi toți și de aceea trebuie învățate pentru a le putea să le folosim în diverse situații

De exemplu, Abhidharma Kosha descrie de unde vin lucrurile. De unde vine copacul? Trebuie să existe o sămânță pentru ca să existe un copac. Lucrurile vin din cauze și condiții. De unde vine pixul? Pixul vine dintr-o fabrică. Este adevărat? Da. El trebuie să fie făcut într-o fabrică pentru ca eu să am pixul. Este aceasta explicația supremă care mă va scoate din suferință? Nu!

De unde eu am venit? Din părinții mei. Și acest lucru este adevărat, dar oare asta mă va scoate din suferință? Nu. Toată lumea înțelege asta și totuși oamenii suferă. Deci da, când vorbim despre acest corp, prin însuși faptul că s-a născut, el va trebui să moară – vorbim la acel nivel.

Dar de cele mai multe ori vorbim la nivelul „cum există și cum nu există acest pix”. Cum există? El există doar ca proiecție a mea, pentru că dacă n-ar fi fost așa, atunci și câinele ar fi început să scrie cu acest obiect, dar nu face asta. Eu sunt necesară, pentru ca acest obiect să fie pix. Nu sunt doar necesară, ci trebuie să am și karma care să mă ajute să-l recunosc ca pix.

Pentru că sunt persoane care au primit un „nock-out” sau care sunt „în comă” și nu îl recunosc ca fiind un pix.

Așadar, trebuie să am karma care rodește în acest moment și care îmi va permite să recunosc obiectul ca fiind un pix. Asta înseamnă că acest pix este o proiecție care provine din mintea mea; „calitatea de a fi pix” nu se află în obiect, ci în mintea mea și ea este activă în acest moment pentru ca eu să-l pot recunoaște ca fiind pix.

Care este diferența dintre obiectul pix și brațul meu? Ambele sunt niște cilindre. Unul este mai subțire și celălalt mai gros. Și aceasta este toată diferența – dar și asta este tot o proiecție. De unde a venit? Din același loc.

Același loc care proiectează acest lucru, dacă el se va îmbunătăți și va evolua prin karmă, va proiecta altceva. Din această concepție/perspectivă, nu mai pot spune că trupul va muri prin simplul fapt că s-a născut, pentru că el nu există din cauza faptului că s-a născut. La acest nivel, din această perspectivă a „Prasangika Madhyamika”, se spune că trupul meu există așa cum există, pentru mine, pentru că eu sunt cea care îl proiectez așa în acest moment.

Și se prea poate ca o ființă iluminată să stea aici, și să-și vadă brațul ca fiind aripa unui înger. Pentru că ea are o altă karmă. Pentru că și brațul și pixul sunt goale de orice natură proprie. Pixul este gol de a fi un pix de la sine sau un os de ros de la sine.

Deci, când vorbesc despre corpul meu, despre ce vorbesc?

Vorbesc despre corpul pe care îl proiectez, ca rezultat al karmei care îmi impune în acest moment să-l proiectez așa. Și nu există alt corp. Niciodată nu a existat și niciodată nu va exista. Corpul pe care îl am în fiecare clipă este corpul pe care eu sunt nevoită să-l proiectez.

Să spunem că vine momentul morții. Ce este clipa morții?

Clipa morții este clipa în care are loc o schimbare a karmei: karma care m-a făcut să proiectez acest corp se termină și vine altă karma care începe să se manifeste, să se exprime, în funcție de ceea ce am acumulat și de ceea ce am practicat și așa mai departe. Această karma mă va obliga să văd un alt corp. Și aceasta este moartea, și nu există altă moarte!

Și cât durează această schimbare? Secunde, minute – și ar putea fi altceva pentru mine. Ce s-a întâmplat cu corpul anterior? Unde s-a dus?

După cum vedeți, ne putem gândi, de unde am venit eu? Din părinți. Conform Abhidharmei Kosha a existat un tată și o mamă care erau în pat și a apărut o făptură din Bardo, iar copilul s-a născut și a crescut și s-a dezvoltat și iată-mă aici.

Aceasta este descrierea Abhidharmei Kosha, care se află la primul și cel mai de jos nivel de explicare a vacuității, care nu este incorect. Cu toții suntem de acord cu asta.

Dar, la nivel de proiecții, când îmi dau seama că lucrurile sunt goale și proiectate de mine, atunci acest corp este o proiecție a mea. Clipă de clipă, proiecția mea este determinată de karma care rodește.

Deci ce va muri? Este ca și cum ar exista acolo ceva obiectiv, independent de proiecția mea, și acest lucru va muri și apoi voi avea altceva – dar nu așa se întâmplă reîncarnările.

Asta nu înseamnă că sufletul părăsește acest corp și vine un înger pregătit cu corpul câinelui, îmi împinge sufletul în corp și acum sunt un câine. Nu așa se întâmplă. Proiecția mea se schimbă și, când privesc cu karma mai puțin norocoasă, în locul de mâini umane văd labe de câine, iar asta mă face un câine. Și nu invers.

Proiecția, ceea ce sunt nevoită să văd, este ceea ce definește cine sunt în acel moment, în ce parte a universului mă aflu.

Și nici măcar nu voi ști că am fost altceva înainte, pentru că asta face parte din karma. Uităm, nu ne mai amintim de asta, în mod conștient.

Deci, când întrebăm „Stai puțin, dar ce se întâmplă cu acest corp când devii înger? La urma urmei, toți Lama își părăsesc corpul, Buddha și-a părăsit corpul”.

Cine este martor că Lama și-a părăsit trupul? Eu, văd lucrurile așa. L-am văzut pe Lama mea părăsindu-și corpul. Asta înseamnă că asta a văzut el? Habar n-am de ceea ce vede el! Dacă el a parcurs acum câteva trepte de evoluție spirituală, poate trăi o experiență complet diferită de cea pe care eu o văd, deoarece karma mea mă obligă să văd o anumită proiecție.

Chiar și aici, în această sală există tot atâtea lumi câți oameni sunt. Corect? Dacă sunteți cu toții așa cum păreți, atunci sunteți cu toții apropiați, sunteți cu toții aici, în lumea umană. Și dacă ar veni aici, un câine sau o furnică, sau un spirit flămând sau o făptură a infernului, simultan vor experimenta lumi complet diferite chiar aici. Și dacă Buddha ar veni aici și ar privi la obiecte va experimenta plăcerea supremă. În același timp.

Deci, acesta este gustul vacuității.

Întrebare: Există această cale pe care trebuie să o parcurgem și există legea karmei, și înțelegerea iluminării. De ce trebuie să parcurgem această cale? Sau de ce au fost create aceste legi de la bun început?

Răspuns: Singurul care poate răspunde la această întrebare ești numai tu, pentru că nu există nimic în afara ta în lumea ta. Ți-ai creat lumea, te-ai creat pe tine însuți privind lumea ta și experimentând lumea ta.

Atunci, de ce ți-ai creat suferință?

Ființele iluminate care au parcurs calea și văd clar, cu ochiul lor de înțelepciune, că suntem creația propriei noastre karma în fiecare clipă, vin și ne spun: „Iată legea care te face să te afli în această situație”. De ce? Numai tu știi, pentru că tu ești doamna Karma.

Este legea karmei absolută? Funcționează întotdeauna așa?

Răspunsul este da. Deși nu este obiectivă, karma este și ea goală, legea karmei este și ea goală. Dar toate ființele din lume proiectează această lege în același mod.

Samsara nu se poate repara

Am vorbit până acum despre trei tărâmuri:

• • Tărâmul dorințelor, care este stratul inferior,
  • Tărâmul formei și
  • Tărâmul fără formă.

Cei care nu au formă, unde se află?

Cum ajung în acest tărâm? Din meditații de concentrare crescândă, mintea devine din ce în ce mai rafinată. Ei simt o mare plăcere. Uneori, în timpul acestei meditații, omul își părăsește corpul, ajungând astfel în tărâmul fără formă, pentru că nu există un loc pentru acest tărâm.

Iar Renunțarea vine în momentul în care o persoană își dă seama că această lume este imperfectă. Cu toții am acumulat o mulțime de lucruri, am făcut o mulțime de lucruri și am evoluat în viață, și iată-ne aici. Încercăm să fim fericiți, încercăm să ne îmbunătățim viața. Încercăm să obținem mai mulți bani, sau să avem o mâncare mai bună, sau să avem o sală de sport mai bună, sau să avem relații mai bune.

Și vine un moment în care ați încercat deja toate aceste lucruri și totuși sunteți departe de fericire, și vă dați seama de asta. Vă dați seama că această lume este imperfectă.

Putem spune cu certitudine că, dacă nu luăm măsuri drastice – în cadrul acestei practici drastice pe care budismul ne-o oferă, lucrurile vor rămâne așa cum sunt, vor continua să fie așa cum sunt, așa cum au fost în ultimii treizeci, patruzeci, cincizeci de ani. Lucrul acesta nu se va schimba de la sine. Oricât aș încerca să-l îmbunătățesc – nu se va schimba. Va rămâne defect. Repar într-un loc și se defectează în alt loc. Pentru că totul este rezultat al karmei, iar karma înseamnă valuri care urcă și coboară și se consumă. Așadar, suntem mereu într-o stare de spirit în care vrem să îndreptăm lucrurile.

Încercăm să reparăm pe aici, să renovăm pe colo, să echilibrăm dincolo – este o cauză pierdută. Această formă de existență nu poate fi reparată, ci trebuie ieșit din ea. Ne putem transforma mintea și atunci ieșim din ea.

Nicio reparație, nicio sală de fitness, vitamine și nici măcar meditația, ele singure nu vor repara întreaga lume.

Avem nevoie de o cale radicală pentru a ne schimba mintea, pentru a trece la o altă formă de existență.

Asta nu înseamnă o schimbare geografică, nu înseamnă să ne mutăm în alt loc. S-ar putea să trecem această transformare chiar aici.

…și nici nu este vorba de atitudine corectă…

Ați putea spune: „Ok, lucrurile se întâmplă așa cum se întâmplă, trebuie doar să învățăm să ne raportez/relaționez corect la ele și atunci totul va fi bine”.

Nu, nu putem face nimic. Lucrurile apar, ne sunt impuse de karma și putem juca acest joc al relaționării corecte, dar nu-l putem câștiga.

Lama Dvora Hla povestește: „Am ținut odată o prelegere despre Roata Vieții, în casa cuiva care ne-a găzduit. Întreaga prelegere a fost în casa acestuia. Bărbatul ne-a pus la dispoziție o cameră în casa lui, pe care a decorat-o frumos în spiritul prelegerii pe care am ținut-o. Era un om foarte generos și spiritual, avea deja șaptezeci și cinci sau optzeci de ani. Și am avut o discuție aprinsă cu el. Mi-a spus că nu există nicio suferință în viața lui. Mânca totul corect, scăpase de ochelari. Nu exista nicio suferință în viața lui, nimic, nimic. Dar soția lui stătea lângă el și a spus: „Și ce-i cu durerile tale de cap?”

A negat. Nu există dureri de cap, nu există suferință, nu trebuie să aud toate aceste lucruri, totul este în ordine. A doua zi, la șase dimineața, mă sună: „Vreau să vă mulțumesc. Am fost în negare toată viața.” Se pare că, într-o zi, acest bărbat a căzut de pe scară, a căzut în cap și ceva s-a vătămat și suferea de dureri atroce. Dar era tot timpul în negare pentru că el credea că, cu suficientă muncă și suficient efort, își va rezolva această atitudine și ceea ce i se părea  durere atroce nu va mai fi durere atroce. Își rezolvase deja problema vederii, în curând își va rezolva și problema auzului, în curând problema bătrâneții.

Nu funcționează prin schimbarea atitudinii. Sunt necesare măsuri mult mai profunde. Sunt necesare măsuri care să abordeze cauzele care ne-au provocat durerile de cap. Nu este vorba de „o să învăț, poate, să-mi țin capul într-un anumit unghi și atunci nu o să mai doară”. Trebuie să înțeleg că, atât timp cât karma este activă, aceasta trebuie să apară în lumea mea; nu mai am ce face cu ceea ce îmi rodește acum în lumea mea. Această karmă a fost deja semănată. A pretinde că nu se întâmplă – asta nu mă va scăpa de suferință. Iar acest om plângea la șase dimineața. „Pentru prima dată în viața mea”, spune el, „mă confrunt cu asta”.

…transformarea minții se face prin practică profundă

Deci, ideea nu este de a schimba atitudinea, ci de a face o schimbare profundă în karma pe care o acumulăm, prin înțelegerea modului în care o acumulăm – prin înțelegerea eticii și așa mai departe, despre care vom vorbi în scurt timp – și atunci nu vor mai apărea durerile de cap.

Nu ajută nici să stăm în retreat luni întregi în meditație, sau ani. Pentru că persoana care ne sâcâie cel mai mult va veni cu noi. De ea nu putem scăpa!

De aceea va trebui să înțelegem de unde vin lucrurile, iar în retreat va trebui să ne confruntăm cu toate aceste lucruri. Retreat-ul nu este deloc o muncă ușoară.

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 6

 

Patru tipuri de hrană

În Abhidharma Kosha a fost pusă întrebarea: Ce ne susține aici, în tărâmul dorințelor?

Ființele au nevoie de hrană pentru a supraviețui. Există mai multe tipuri de hrană în tărâmul dorințelor: și vom vorbim despre lucruri care susțin viața, care nu sunt doar mâncarea sau aerul și așa mai departe.

1. Hrana solidă

Kamse

Se este cuvântul pentru mâncare sau a hrăni sau ceva care ne susține, ne întreține.

Kam este un cuvânt care are multe semnificații. Interpretarea adecvată aici este porții hrănitoare. Ce ne hrănește, lucruri care ne hrănesc.

Și aceasta este mâncarea solidă, așa cum suntem obișnuiți să ne gândim la mâncare.

Dar mai există încă trei tipuri de lucruri care ne hrănesc în tărâmul dorințelor și pe care, de obicei, nu le numim hrană, dar care, totuși, ne hrănesc.

2. Contactul impur (cu obiectele simțurilor)

Sakche rekpa

Sakche înseamnă impur, pătat,
Rekpa – contact.
Deci, Sakche rekpa înseamnă contact impur.

Ce înseamnă contact impur? Este, de exemplu, contactul dintre ochiul meu și obiectul pe care îl vede. Sau dintre ureche și sunetul pe care îl aude și așa mai departe. Este contactul dintre organele de simț și obiectele pe care le simt.

Practic, când văd un obiect, există:

1. 1. Obiectul pe care îl văd
   2. Ochiul care vede, organul de simț și
   3. Conștientizarea asociată cu vederea, care interpretează ceea ce se întâmplă.

Deci, există o astfel de întâlnire triplă între obiect, simț și conștientizarea asociată acestui simț. Aceasta este ceea ce numim contact impur.

De ce este impur? Pentru că vorbim despre omul care nu este încă iluminat, care nu-și înțelege realitatea, care încă vede lucrurile ca existând de la sine în exterior, care se vede pe el însuși ca având existență independentă de sine, a cărui minte nu este încă pură și, prin urmare, orice interacțiune, orice contact este impur.

Deci, ceea ce spunem este că acest contact impur – ne susține, ne sprijină existența. Avem nevoie de acest contact dintre noi și obiecte, pentru a trăi în acest tărâm al dorințelor.

3. Gândul impur

Sakche sempa

Sakche – impur,
Sempa – gând sau mișcarea minții.
Deci, Sakche Sempa este gândul impur sau mișcarea impură a minții; gândul aici este în sensul de mișcare a minții.

De ce este un tip de hrană? Exemplul care se dă este următorul: omul care nu a mâncat de mult timp, moare de foame și vede mâncare în depărtare, are speranța că va putea ajunge la ea. Poate că este deja pe moarte, dar nu va muri înainte de a ajunge la mâncarea aceea, pentru că, atâta timp cât mai are speranța că va obține mâncare, acest gând îl poate ține în viață. Așadar, din acest punct de vedere, este ceva care ne susține viața.

4. Mintea impură

Sakche namshe

Sakche namshe este mintea impură.

Unii oameni care sunt practicanți avansați și fac multă meditație pot supraviețui cu foarte puțină mâncare sau chiar și fără. Însăși meditația îi hrănește. Deci meditația în sine este ceva care hrănește.

Așadar, acesta a fost un subiect.

 Infernul

Vom trece acum la alt subiect, despre infern și  formele de existență din infern. În Roata Vieții, infernul apare în partea de jos, ocupând un sector destul de mare, pentru că există multe tipuri de infernuri.

Este împărțit în opt secțiuni. Acestea sunt opt ​​tipuri de infernuri fierbinți și opt tipuri de infernuri reci. Majoritatea ființelor care merg în infern, merg în infernul fierbinte.

 – Suferința din infern este groaznică și este o proiecție a karmei.

Aceste infernuri sunt la fel de reale ca și coșmarurile noastre. Când ne aflăm în toiul unui coșmar, ni se pare că este un infern. Infernul este la fel de real pentru făpturile de acolo ca și camera în care mă aflu acum. Ambele sunt reale pentru că omul le proiectează și ambele nu au altă existență decât cea care este proiectată, la fel ca această cameră, la fel ca și coșmarul dintr-un vis. Dar oamenii trec prin această serie de coșmaruri care pentru ei sunt un adevărat infern.

Dacă vorbiți cu alți oameni, ar fi bine să nu începeți cu acest subiect al învățăturilor. Deoarece, fără o pregătire prealabilă privind conceptul de vacuitate, consecințele karmice și așa mai departe, oamenii nu vă vor înțelege și se vor speria, și vă vor considera niște ciudați.

Și, de asemenea, această discuție n-ar avea niciun sens dacă nu înțelegem că totul este rodul proiecției noastre, iar proiecția poate fi plăcută, poate fi mai puțin plăcută, poate fi îngrozitoare, dar poate fi și extrem de plăcută. Totul depinde de karma.

 – Există o gamă mult mai largă decât cea cu care suntem obișnuiți în viața omenească.

După dezastrul celor două Turnuri Gemene din New York, în care oamenii au ars de vii, la scurt timp după aceea, Ken Rinpoche i-a adunat pe studenți în Howell, a făcut o ceremonie specială acolo, și a spus: „Suferința celor arși de vii este extrem de cumplită, dar nici pe de parte nu se compară cu cea din infern”. El a mai spus: „Este nesemnificativă în comparație cu suferințele pe care le îndură bietele făpturi din infern. Și nici măcar nu pot muri acolo; suferă atât de mult și nici măcar nu pot muri acolo”.

Este important să înțelegeți că aceste locuri există. Unde? Nu au fost săpate sub pământ. Se află acolo unde vă aflați voi, dacă aceasta este karma voastră.

 – Și tot ceea ce trebuie este doar o mică schimbare a karmei

Exact așa cum s-a întâmplat cu omul care se afla la etajul 105 al Turnurilor Gemene și, în câteva secunde, s-a trezit cuprins de flăcările combustibilului de avion. O mică schimbare a karmei. Se poate întâmpla în orice moment, dacă nu practicăm.

 – Și cu toții am fost în toate aceste locuri.

Cu toții am trecut prin toate aceste lucruri de nenumărate ori, pentru că ne-am reîncarnat de nenumărate ori, deși uităm, de la o reîncarnare la alta, ce s-a întâmplat în cea precedentă. Și norocul nostru că este așa, pentru că imaginați-vă ce traumă ar fi dacă ar trebui să trăim cu aceste amintiri – n-am mai putea funcționa.

Deci, în mintea noastră conștientă uităm, dar există o parte inconștientă a noastră care nu uită; de aceea luptăm atât de mult pentru viața noastră, de aceea ne apărăm atât de mult viața când cineva încearcă să ne amenințe viața, pentru că ne amintim cum este. Undeva, în adâncul nostru, ne amintim cum este. Ne amintim și de moarte.

 – Și este important să învățăm acest lucru,

Recomandarea este să nu începeți să predați acest subiect de la început. Pe de altă parte, când deja ați explicat oamenilor vacuitatea și ați vorbit despre proiecții și ei da, au înțeles ce le-ați spus, numai atunci le veți putea preda Cursul 8.

Este important să învățați aceste subiecte, pentru că, dacă nu practicăm, vom ajunge acolo. Deoarece majoritatea semințelor pe care le purtăm cu noi sunt așa.

 – Buddha a fost întrebat care este șansa unui om să se renască ca ființă umană în următoarea viață?

În cartea „Pregătire pentru Tantra” se povestește despre o discuție a lui Buddha cu călugării săi. Călugării îl întreabă: „Domnul nostru Buddha, care este șansa unui om să se renască ca ființă umană?”

Buddha își băgă mâna în nisip, și câteva fire de nisip îi rămaseră sub unghie și spune: „Câte fire de nisip am aici? Care este proporția dintre numărul de fire de nisip de sub vârful unghiei mele și numărul tuturor firelor de nisip din întreaga lume?” Călugării răspund: “O, al doilea număr este de o sută de ori mai mare! Nu, de o mie de ori mai mare! Nu, de un milion de ori mai mare! Nu, incomparabil mai mare.”

Atunci Buddha le spuse: „Așa cum este raportul dintre ele, la fel este și șansa ca oricine care este astăzi o ființă umană să se nască din nou ca ființă umană”.

De ce este așa? Pentru că majoritatea karmei noastre este așa. Pentru că am trăit de nenumărate ori. Vedem ce fac animalele, cu excepția minorității animalelor de companie, și să nu mai vorbim despre infern – nu există niciun moment de gândire pură, de dorință de a ajuta oamenii. Aproape imposibil să aibă astfel de gânduri pentru că sunt înnebunite de suferință.

Deci, avem o mulțime de astfel de semințe. Chiar și în această viață, când încălcăm grav cele zece precepte, asta ne aruncă în lumile inferioare.

Așadar, oamenii trebuie să știe că asta îi așteaptă dacă nu își fac munca. Este important să le aducem acest lucru la cunoștință, dar nu ca primă prioritate.

Studiul lumilor suferinde ne impulsionează pe calea noastră

Lama Dvora Hla spunea: „Poate unii dintre voi de aici sunteți poate noi; nu vreau să vă sperii, dar este important. Multă vreme am evitat acest curs tocmai din acest motiv. Nu este plăcut să auzim asta și „nu sunt prea convinsă că este adevărat”, „am îndoieli”. Mult timp am evitat acest curs. Când în sfârșit l-am ascultat, m-a pus serios pe calea cea bună. Pentru că am înțeles că, dacă totul este gol și dacă totul este o proiecție, dacă nu sunt atentă la ce se întâmplă, este foarte posibil să cad cu ușurință acolo. Și am toate condițiile pentru a cădea acolo. Și fiecare dintre noi le are. Partea bună este că o practică bună vă scoate din orice posibilitate de a cădea acolo. Acesta este lucrul minunat al practicii, că puteți steriliza toate aceste semințe negative”.

Nu putem șterge aceste semințe, pentru că ce am făcut am făcut. În schimb le putem neutraliza puterea în așa fel încât să nu poată fi niciodată activate și să ne arunce într-o viață suferindă.

Cu cât practicați mai mult, se va întâmpla opusul. Veți simți plăcere în corp, în minte, mediul vostru înconjurător se va schimba. Începeți să trăiți într-o altă lume: o lume mai iubitoare, într-un corp mai sănătos, într-un corp mai tânăr și așa mai departe. Și ajungeți la niveluri de plăcere.

Și acest proces, pe măsură ce progresați pe cale, se va accelera. Începe încet… Schimbările sunt foarte mici, nu le simțiți. În stadiile avansate ale practicii, mai ales dacă faceți o practică tantrică și ajungeți la etapele avansate – totul va evolua foarte repede. Schimbările sunt extrem de rapide, tangibile și minunate și, ceea ce vă rămâne este doar să urmăriți cu plăcere acest proces.

Nu numai scopul este plăcut și minunat, ci și procesul devine extrem de plăcut și minunat.

Unii oamenii spun: „Am avut o experiență la limita morții și a fost foarte plăcută, am plutit acolo și i-am auzit pe îngeri cântând” și așa mai departe.

Primele etape ale morții pot fi așa. Pentru omul care nu este un practicant avansat, în procesul morții va trece printr-o serie de halucinații extrem de severe, coșmaruri extrem de severe, pentru oricine nu este un practicant avansat. Deci, până nu murim cu adevărat, și nu vorbim despre „experiența la limita morții”, nu cunoaștem aceste experiențe.

Cu toții ne aflăm în acest loc în care corpul va îmbătrâni și va muri, iar mintea noastră este plină de afecțiuni mentale care vor crea cauzele de a cădea în acele tărâmuri înfiorătoare, și toate acestea se bazează pe egoismul nostru. Pentru că suntem atât de egoiști ne creăm toate aceste afecțiuni mentale și acumulăm toată această karmă nefastă.

Calea budistă ne eliberează din această închisoare, ne eliberează din acest ciclu suferind al samsarei și ne poate conduce către un loc în care fiecare dintre noi se va vedea perfect și își va vedea lumea perfectă.

Datorită transformărilor mentale, omul poate ajunge în acest loc, în care lumea va fi altfel, pe când cei din jurul lui nu o vor vedea în același fel.

De aceea oamenii sunt nevoiți să-și vadă Lama plecând din această lume, părăsindu-și trupul, pe când Lama, de fapt, experimentează ceva complet diferit.

Atunci când înțelegem că această viață este o picătură în imensul flux al minții, care nu a început cu această viață și nu se va termina cu această viață, această înțelegere va începe să ne afecteze prioritățile și alegerile. De aceea este foarte important să vorbim despre formele de existență.

Bardo – lumea intermediară

Una dintre formele de existență este prezentată în Roata Vieții, în mijloc, sub forma unui inel. El are o parte neagră și una albă – și ființele care se văd sunt cele din starea intermediară, care trec de la o viață la alta.

Există practici budiste menite să influențeze direcția în care se va îndrepta mintea în momentul morții. Ele se numesc:

Powa

În alte tradiții, acestea sunt numite Chod.

Există tot felul de descrieri în literatura budistă despre ceea ce se întâmplă atunci când o persoană trece în bardo, lumini de diferite culori, care vin și pleacă. Este descris ca și cum ar fi un fel de spectacol de divertisment, dar nu este așa!

Oare putem influența direcția în care să se îndrepte mintea în momentul morții? Da! Este ușor? Deloc.

Când vă așezați în meditație, cât de capabili sunteți să vă controlați mintea? Ce se va întâmpla în momentul morții, când creierul începe să se degradeze, când toți curenții electrici o iau razna și când corpul va înceta să mai funcționeze? Vă veți putea atunci să vă controlați mintea? Chiar o puteți direcționa? Și mai ales că mintea este dirijată de karma.

Există astfel de practici, dar pentru ca ele să fie eficiente, trebuie să fiți niște practicanți ieșiți din comun; trebuie să le practicați toată viața, și chiar și așa șansele nu sunt prea mari, de aceea nu punem accentul pe aceste practici.

Dezvoltarea conștientizării morții

Meditația pe care vrem să o dezvoltăm este meditația conștientizării morții, ea este meditația care permite morții să fie îndrumătorul nostru în viață. Dacă învățăm să ne trăim viața ca și cum am muri mâine, atunci când mâine va veni, nu va mai trebui să murim. Și nu se va întâmpla dacă nu ne dezvoltăm conștientizarea morții acum.

În această realitate pe care o proiectăm acum, ne experimentăm într-un corp muritor. Vedem că îmbătrânește, se degradează și se îndreaptă spre moarte. Moartea este certă în această formă de existență. În samsara, moartea este certă.

De aceea, trebuie să învățăm să ne dezvoltăm această conștientizare a morții, pentru a ne putea trăi această viață la maxim. Pentru a ne folosi la maximum de ceea ce ne oferă această viață.

Și să nu vină ziua în care vom spune: „O, stai așa, mai am încă lucruri de făcut”. Această ordine a priorităților va fi determinată de măsura în care ne dezvoltăm conștientizarea morții.

 – Există o durere aparte legată de momentul morții

În momentul morții, există o durere aparte legată de moarte, prin care trecem cu toții. Este o durere specifică a morții. Ea este cu mult mai mare decât orice durere pe care o avem în această viață.

Cei care au un animal de companie, un câine sau o pisică, știu cât de mult își iubesc și își îngrijesc cu multă atenție animalul. Iar când acesta moare, este foarte dureros. Despărțirea este grea. De unde vine această durere a despărțirii? Din faptul că au avut grijă de animal. A făcut parte din viața lor. Acum, gândiți-vă cât timp vă ia să-l îngrijiți? Ne facem mereu griji pentru noi înșine, suntem atât de atașați de acest corp, încât în momentul morții când știm că-l pierdem, suntem copleșiți de durere.

Dacă cineva ar veni și ar decide să vă taie degetul, cum v-ați simți? Ați lupta pentru deget.

Gândiți-vă că moartea vă ia totul dintr-o dată! Pentru că, karma investită pentru asta este enormă și am cultivat-o în fiecare zi, clipă de clipă, în viața noastră. Durerea cauzată de asta este îngrozitoare. Nu mai putem gândi clar, mintea se descompune în acel moment.

 – Deci sfatul este să nu așteptăm până în ultimul moment.

Sfatul este să începem să ne dezvoltăm conștientizarea morții chiar acum, pentru a lăsa moartea să ne dicteze viața, prioritățile din viața noastră, astfel încât atunci când va veni momentul morții, să știm că am făcut totul perfect. Că nu datorăm nimănui nimic. Să dăm sens vieții.

Beneficiile dezvoltării conștientizării morții

 – Conștientizarea morții ne clarifică prioritățile

Răspunsul la întrebările frecvente ale oamenilor: „Ce ar trebui să fac?”, este meditația conștientizării morții. Oamenii știu ce este important în viața lor, știu ce este semnificativ în viața lor, n-ar trebui să întrebe. Întrebările indică faptul că nu au făcut această meditație.

Și asta necesită reflecție: Care este viața mea? Este așa cum o vreau? Dacă vine moartea astăzi să mă ia, sunt gata să plec?

Am făcut tot ceea ce trebuie și sunt gata să plec? Iar dacă răspunsul este nu, atunci trebuie să fac meditația privind conștientizarea morții.

 – Și, în mod paradoxal, este o mare eliberare!

Oamenii spun uneori: „Of, budismul este mereu atât de pesimist, vorbește tot timpul de moarte.” Dalai Lama când aude aceste lucruri, chicotește și spune: „Este o mare eliberare.”

Noi știm că va trebui să murim, dar pur și simplu negăm asta.

Când încetăm să mai negăm moartea și începem să trăim din asta, este o mare eliberare; în sfârșit vom face lucrurile pe care vrem să le facem cu adevărat.

 – Nu este suficient să o facem o zi sau două.

Meditația trebuie făcută timp de câteva luni.

Și dacă o facem timp de câteva luni,

 – Treptat, viața devine plină de bucurie, plină de sens.

Devenim ușori ca fulgul. Ne eliberăm de majoritatea lucrurilor de care nu avem nevoie, de majoritatea preocupărilor de care nu avem nevoie și de majoritatea relațiilor de care nu avem nevoie. Devenim liberi să facem ceea ce este cu adevărat important în viața noastră.

Când cineva se gândește „poate că asta e ultima mea zi”, este ca în povestea cu doamna care se duce să-și cumpere o pălărie mov. Bine, atunci mergeți să vă cumpărați o pălărie mov, dacă asta e important. Dacă continuați să meditați asupra morții, veți depăși ideea de pălărie mov. Pentru că, dacă cumpărați pălăria mov, poate că vă veți bucura pentru o clipă de pălărie, și după aceea iar nu o să mai fiți fericiți. Treptat, viața va căpăta sens și se va transforma într-un cântec plin de sens, un cântec de bucurie, un cântec al vieții.

Dacă aceasta este ultima zi, dacă înțeleg asta, atunci îmi voi îndrepta imediat atenția spre ceea ce este cel mai important în viața mea în acest moment.

 – Și chiar dacă deja practicați,

După cum ați văzut, de-a lungul cursurilor au fost predate o serie lungă de practici pe care nimeni nu le poate face pe toate. Chiar și printre ele există niveluri de practici.

Și atunci, dacă aceasta este ultima zi, ce practică voi face? O voi face pe cea mai înaltă, cea mai importantă pentru mine.

Dacă practicați tantra, atunci va fi practica tantrică sau ceva similar, cum ar fi guru yoga. Acestea sunt cele mai puternice lucruri pe care le puteți face, când se aproprie moartea. Meditația asupra morții înseamnă: „Aceasta este ultima mea zi, și acum ce va fi?”

 – Și acesta este un act de bunătate pe care îl faceți, în primul rând, față de voi înșivă

Trebuie să fiți buni cu voi înșivă, pentru că nu aveți la dispoziție tot timpul din lume; trebuie să profitați cum se cuvine de timpul pe care îl aveți. Iar ceea ce va face ca această meditație să fie fructuoasă este să vă analizați cu atenție motivația cu care o faceți.

Când începem să facem meditația asupra morții, nu este nimic rău în a încerca să ne îndeplinim visurile. Nu este greșit în a spune: „Nu vreau să mor fără să încerc să-mi îndeplinesc visul pe care îl am.” Da, încearcă să-ți îndeplinești acest vis. Încearcă și vezi, și poate pentru o vreme s-ar putea chiar să-ți aducă fericire. Dar după un timp, vei vedea că nu asta îți va aduce fericirea și apoi înțelegi că singurul lucru care contează este calea spirituală. Și asta ne aduce la meditația conștientizării morții.

Cele trei principii ale meditației asupra morții

1. 1. Moartea este certă

Cel mai important aspect al meditației asupra morții este convingerea că „asta nu mi întâmplă mie”. Suntem profund convinși că suntem diferiți. Nu suntem ca toți ceilalți; alții ar putea să moară, pare logic, dar mie nu mi se va întâmpla asta. Este ceva adânc înrădăcinat în noi.

1. 2. Momentul morții este incert

– În această lume, (și aici ne referim la continentul Dzambu Ling, unul dintre cele patru continente care înconjoară Muntele Meru, din lumea mitologică descrisă în Abhidharma Kosha. Conform tradiției, trăim pe acest continent, care este cel mai sudic dintre cele patru. Printre cele patru continente, există unele în care durata de viață a locuitorilor lor este fixă, ceea ce afectează foarte mult dezvoltarea Renunțării care vine din meditația asupra conștientizării morții și, prin urmare, nu permite calea spre libertate și iluminare.) uneori oamenii mor bătrâni, iar alteori tineri. Uneori sunt bebeluși. Nu există nicio certitudine cu privire la momentul în care vom muri.

– Există nenumărate lucruri care ne pot cauza moartea. Există microbi, există accidente rutiere și o mulțime de situații în care putem muri.

– Nu există nimic care să ne protejeze, care să ne apere. Hainele ne apără? Ce ne va apăra de un accident rutier? Nu sunt multe lucruri care ne pot garanta viața, nu-i așa? De fapt, ne mișcăm prin viață fără nicio siguranță .

– Corpul nostru este foarte fragil. Acest corp nu este puternic, nu este capabil să îndure multe; o boală gravă, cancer sau orice altceva, și murim.

3. În momentul morții, numai Dharma ne poate ajuta.

Dacă în momentul morții

• Nu luăm lucrurile materiale cu noi și
• Nu-i luăm cu noi nici măcar pe cei dragi.

Atunci ce putem lua cu noi? Singurul lucru pe care îl luăm cu noi sunt înțelegerile, conștientizările, pe care le dobândim doar pe calea spirituală.

Și, bineînțeles, karma bună pe care am acumulat-o în trecut, care ne însoțește în următoarea viață.

Concluziile rezultate din conștientizarea morții

Deci, dacă am ajuns deja la conștientizarea faptului că aș putea muri mâine, ce voi face? Voi arunca totul și voi merge să meditez în deșert?

Nu recomandăm să renunțăm la responsabilitățile noastre. Atunci când ne îngrijim de alții, este modul în care acumulăm karmă bună care ne va aduce  înțelepciunea.

Și putem face asta și la locul de muncă, chiar dacă munca este plictisitoare și ea constă în a răspunde la telefoanele clienților sau orice altă muncă pe care o facem. Nu este atât de important ce facem, ci mai degrabă intenția cu care facem ceea ce facem.

Practica spirituală nu înseamnă să ne ducem în deșert. Practica spirituală înseamnă dezvoltarea intenției de a ne dezvolta spiritual. Dezvoltarea intenției de a-i ajuta pe ceilalți. Dezvoltarea intenției de a dobândi înțelepciune. Și mai ales de a face bine altora. Asta este ceea ce vrem să practicăm și asta ne va aduce și toate celelalte lucruri.

Ce este iluminarea?

Se pune întrebarea: de fapt, unde vrem să ajungem?

Ce este această iluminare pe care am menționat-o?

Deci, în primul rând, ce nu este iluminarea, ce este viața obișnuită?

• • Viața obișnuită înseamnă să mă trezesc dimineața cu dureri de spate.
  • Viața obișnuită este să merg la autobuz și cineva apare brusc și începe să țipe la mine.
  • Viața obișnuită este atunci când investesc bani și dintr-o dată banii dispar.
  • Viața obișnuită este durere fizică și durere mentală.

Ce este diferit la ființele iluminate?

Ființele iluminate au și corp și spirit și conștiință.

• • Corpul lor este într-adevăr fizic, dar este un corp de lumină. Un corp care nu mai suferă de dureri și este în extaz permanent.
  • De asemenea, au abilitatea de a se replica. De ce au nevoie de aceste replici? Pentru că meseria lor este să ajute toate ființele. Bunii și răii, frumoșii și urâții, pe toată lumea. Și pentru asta își pot crea oricâte replici este nevoie, ca să-i ajute pe ceilalți. Pentru că nu puteți citi gândurile altora, s-ar putea foarte bine, ca cel de lângă voi să fi venit special să vă enerveze pentru a vă împinge să vă apucați de practica spirituală.
  • Ce este conștiința unei ființe iluminate? Conștiința ei este omnisciența.

Omnisciența, în primul rând, are rolul de a-i aduce pe toți la iluminare. Acesta este rolul ei, aceasta este treaba ființelor iluminate. În special, ele știu ce trebuie să facă pentru a ne îndruma spre iluminare. Ne împing de la spate pentru a ne ajuta să ne îndreptăm pe calea cea bună. Ele știu ce să ne spună pentru a ne îndruma în direcția corectă și cum să ne atragă, astfel încât să ne dorim să ajungem acolo unde trebuie.

Omnisciența înseamnă, de asemenea, a cunoaște toate lucrurile, trecute, prezente și viitoare, dar în principal cum să-i aducem pe toți ceilalți la iluminare.

• • Și cel mai important lucru este că ființele iluminate experimentează vacuitatea tot timpul. Numai ele percep simultan atât vacuitatea, cât și realitatea obișnuită. De asemenea, văd forma și culoarea și ceea ce gândesc și ceea ce simt, dar văd și că modul în care eu le apar, vine de la ele, și nu de la mine.
  • Ele mai văd că nu suntem separați. Toată această idee de separare, este o idee pe care o preluăm din diverse motive. Pentru că ni se pare că acolo unde ne terminăm noi, acolo se termină și corpul nostru. Așa că ne gândim: „Trebuie să am grijă de mine. Dacă eu nu am grijă de mine, atunci cine va avea grijă de mine?”. Chiar dacă facem voluntariat sau lucrăm pentru alții o oră pe zi, atunci douăzeci și trei de ore pe zi tot de mine am grijă, nu-i așa? Ființele iluminate nu sunt așa, nu se îngrijesc de ele și de aceea experimentează extazul tot timpul.

De cât timp este nevoie pentru a ajunge la iluminare?

După ce Buddha Shakyamuni a urcat pe calea spirituală, în sensul că a realizat bodhicitta și a pornit pe calea Mahayana – i-au trebuit trei eoni mari ca să ajungă la iluminare. Marele Eon este format din alți mici eoni, împreună, se spune că Kalpa Chenpo durează 10⁵⁹. Atât este necesar pentru ca lumea să fie creată și distrusă. În budism se spune că o lume, precum lumea noastră, a fost deja creată, distrusă, creată, distrusă de un număr infinit de ori.

Deci, ca Buddha să ajungă la iluminare i-au trebuit de 3 ori câte 10⁵⁹. Deoarece este atât de mare, a fost numit „infinit”.

Ce putem face în această privință?

Dacă mergem pe calea obișnuită a războinicului spiritual, acesta este timpul  necesar. Singura modalitate de a accelera drastic procesul este prin tantra. Pentru că este o practică care se concentrează pe transformarea gândurilor noastre, ne aduce mai repede la iluminare. Dar această cale este dificilă. Asta înseamnă să fim dispuși de a ne asuma viața, pentru a ajunge la iluminarea deplină în această viață, astfel încât să putem ajuta toate ființele să-și elimine rapid suferința.

Rezultatele unei meditații bune asupra morții

Rezultatele meditației asupra morții sunt :

• • Ne dăm seama că trebuie să ne simplificăm viața.

Și asta pentru a ne dedica timpul practicii. Pentru a ne putea dezvolta înțelepciunea trebuie să învățăm, să reflectăm, să medităm, iar pentru toate acestea este nevoie să ne simplificăm viața.

Ce ne simplifică viața?

• • În primul rând, este vorba de a scăpa de lucruri. Orice lucru pe care îl avem ocupă un loc mic în mintea noastră. Dar dacă dorim cu adevărat să ne îndreptăm mintea spre iluminare, atunci va trebui să renunțăm la anumite lucruri.
  • În al doilea rând, vrem să scăpăm de obligații. Dacă avem datorii, vrem să eliminăm datoriile. Și dacă asta înseamnă să ne mutăm într-o casă mai mică, atunci să ne mutăm într-o casă mai mică. Trebuie să ne eliminăm datoriile, astfel încât să ne dedicăm timpul studiului, să facem bine altora, să intrăm în retreat-uri.
  • Și mai ales practica noastră spirituală. Practica spirituală trebuie făcută, de asemenea, cu gândul că nu știm când ne va veni sfârșitul. De aceea, trebuie să depunem efort și să ne bucurăm de fiecare dată când facem practică spirituală. Pentru că ea ne oferă oportunitatea de a face ceva semnificativ în viață.

De obicei, oamenii atunci când își privesc viața  înainte de a muri, au sentimentul că nu au reușit să facă ceva semnificativ în viață.

Pentru a face ceva semnificativ în viață, atunci va trebui să o facem astăzi, astfel încât înainte de a muri să putem privi înapoi și să trecem în următoarea viață cu inima ușoară.

Nu regreta niciodată practicarea conștientizării morții.

După cum am spus, conștientizarea morții ne va stimula și ne va trezi la practica spirituală și ne va face să renunțăm la prioritățile pe care le avem astăzi, la preocupările noastre, de a mai fugi după lucruri și așa mai departe. Și asta ar putea să ni se pară greu: „Oh, va trebui să renunț la lucrurile pe care le iubesc”.

Pentru cei care practică o vreme, vor simți multă bucurie de viață, iar viața va avea sens, va curge lin, plăcută și încântătoare, încât nu veți regreta niciodată această decizie.

(plăcut – senzație, încântător – emoție)

Poate exista o perioadă de tranziție, de schimbare – dar nu veți regreta niciodată această decizie. Și dacă va veni moartea, veți muri în pace. Putem merge chiar și mai departe și să spunem: aceștia sunt singurii oameni care mor în pace.

Iar rezultatul va fi, desigur, că ne vom transforma lumea.

• • Altora le vom părea că am renunțat la plăcerile vieții,
  • Dar noi ne vom uita la ei: „Sărmanii de ei, sunt încă încătușați de lanțurile deșertăciunii.”

Meditație pentru momentul morții – Powa

Există o meditație specială asupra morții pe care vreau să o menționez pe scurt din „Lo Jong 2 – cele Șapte Principii”, care se referă la acest subiect despre cum să murim în pace.

Pe site-ul nostru, în cadrul seminarului de meditație asupra morții, se află răspunsurile date de Ken Rinpoche la întrebările legate de moarte și de moartea oamenilor apropiați. Nu vom trece peste ele aici, și vă recomand să le citiți de pe site.

După cum am spus, în momentul morții există o durere specifică a ei prin care am trecut cu toții. Și dacă va veni moartea și încă nu ne-am eliberat, vrem să ne asigurăm că, și în viața viitoare, vom putea continua practica pe care am început-o acum și să o ducem mai departe, poate dintr-un loc mai bun, care să ne permită să pătrundem mai adânc în esența lucrurilor și să devenim o și mai mare binecuvântare pentru ceilalți. Și această practică, este Powa – proiecția minții, pe care o predăm.

Și aceasta este un fel de rugăciune pe care o spunem când vine această durere a morții, și pe care o folosim ca mijloc de a ne transforma mintea.

„Fie ca acum, când îndur durerea morții,
să fie ispășirea tuturor oamenilor care suferă în lumea mea.

Și datorită faptului că acum îndur și sufăr,
și sunt nevoită să mă despart de tot ce-mi este drag și de trupul meu
și trec prin toată această suferință îngrozitoare,
fie ca nimeni altcineva din lumea mea să nu mai fie nevoit să sufere.

Eu sunt ispășirea; acum, în această durere, iau asupra mea durerea întregii lumi.”

(Eu sunt ispășirea – îmi asum responsabilitatea sau suferința pentru greșelile altora)

Oare iau cu adevărat asupra mea durerea întregii lumi? Nu, nu spunem asta. Dar această gândire, această intenție este foarte importantă pentru a stabili încotro ne vom îndrepta. Este critică pentru a stabili încotro ne vom îndrepta.

Există povestea lui Geshe Chekawa, care a predat aceste lucruri. Toată viața și-a învățat discipolii cum să-și dezvolte compasiunea și iubirea pentru ceilalți, iar când s-a aflat pe patul de moarte a încercat să le descrie momentele prin care trecea, să le descrie procesul morții, care în mod normal nu se poate relata.
Și cu ultimele puteri le spune: „Acum încerc să iau suferința tuturor ființelor.” Tace. „Acum încerc să merg în infern ca să ajut ființele de acolo.” Tace. „Nu reușesc, nu reușesc, nu reușesc.” El nu putea coborî în infern ca să ajute ființele de acolo. Spune: „Văd numai îngeri în jurul meu tot timpul, văd numai îngeri.”

Numai așa se poate ajunge în paradis, această mare compasiune, această dorință incredibilă, de a fi izbăvirea celorlalți, este exact gândul care ne apropie cu pași uriași de obiectivul minții iluminate, al corpului iluminat al lui Buddha.

• • Ispășirea: Se concentrează pe plata datoriei. Este actul prin care Hristos „plătește” pentru păcate, restabilind dreptatea divină.
  • Izbăvirea: Se concentrează pe actul eliberării. Este intervenția activă a lui Dumnezeu care ne scoate din mâna „vrăjmașului” sau din lanțurile unei patimi.

 Cum vom reuși să facem asta în momentul morții? Cum vom reuși să avem acest gând pur atunci când suntem atât de atașați de corp, iar acest corp ni se ia și suntem în dureri, iar creierul nostru se degradează?

Dacă nu practicăm acum, nu vom reuși.

Partea importantă a practicii este atunci

când ni se întâmplă ceva neplăcut acum, sau
când suferim de vreo boală, sau
când am pierdut pe cineva drag, sau
când ne-am despărțit de cineva și inima noastră este frântă, sau
când vedem pe cineva că suferă îngrozitor,

Ne vom spune: „Acum, când mă doare atât de rău, iau asupra mea durerea tuturor celorlalți”.

Acum, că suferim de boală, vom spune: „Mă voi folosi de ea, o voi transforma; aceasta va fi izbăvirea tuturor ființelor. Pentru că eu sufăr acum de această boală, fie ca datorită acestui lucru nimeni altcineva să nu mai sufere”.

Sau „Pentru că mi-am pierdut acum persoana iubită, fie ca nimeni altcineva să nu-și mai piardă omul iubit” și așa mai departe.

Dacă vom practica așa de-a lungul vieții, când suntem într-un necaz sau ne lovește vreo boală sau ne confruntăm cu probleme emoționale, mentale, financiare, fizice de orice fel, asta ne va ajuta să murim cu adevărat în pace.

Iar dacă ducem practica la extrem, de a ne dezvolta compasiunea la cote maximale pătrunsă de înțelepciune – poate că momentul morții nici nu va veni vreodată.

Această intenție de a lua asupra noastră durerea tuturor ființelor, acumulează karma care va rodi cel mai repede. Prin puterea intenției noastre de a aduce binecuvântare tuturor ființelor, ne transformăm.

Este „instant karma”, așa cum ne-a descris Geshe Chekawa. S-a străduit atât de mult să ajungă în infern și a ajuns în paradis împotriva voinței sale.

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 7

 

Viața etică

În lecția 7 din Cursul 17 vom trece în revistă subiectele discutate în Cursul 9. Cursul 9 tratează Vinaya.

Există o întreagă colecție de scrieri legate de moralitate, numită Vinaya, în sanscrită.

Numele colecției în tibetană:

Dulwa

Dulwa înseamnă disciplină sau antrenament sau îmblânzire.

De ce îmblânzire? Pentru că scopul tuturor jurămintelor pe care Buddha le-a predat prin Vinaya este de a ne îmblânzi mintea. Aceasta este pregătirea pentru antrenamentul în meditație. Trebuie să ne disciplinăm mintea. Prin respectarea jurămintelor, ne dezvoltăm disciplina, atât exterioară, cât și interioară.

Dacă vă mai amintiți am vorbit despre cele cinci mari cărți budiste.

Prajna Paramita – perfecțiunea înțelepciunii, se studiază timp de doisprezece ani în mănăstiri. Am acoperit deja acest aspect în cursul numărul 2 și puțin în Cursul numărul 6.

Madhyamaka se studiază acolo timp de patru ani.

Abhidharma se studiază timp de doi ani. Ceea ce tocmai am terminat a fost în mare parte Abhidharma.

Vinaya, se studiază timp de doi ani.

Este studiată mult logică budistă. În mănăstiri nu se studiază în mod oficial Lamrim. Numai noi îl studiem. Și mult mai târziu vine tantra.

Vinaya este învățătura despre jurămintele de eliberare, fiind unul dintre domeniile de studiu care în mod tradițional nu este predată celor care nu sunt călugări. Aceasta este tradiția, chiar dacă aproape jumătate din Vinaya este destinată celor care nu sunt călugări, pentru că în trecut cei care nu erau călugări aproape că nu practicau Dharma.

În Occident, cea mai mare parte a Dharmei va fi probabil transmisă de oameni care nu sunt călugări. Și probabil că așa va continua să fie în Occident. Așadar, deși în mod tradițional nu este obișnuit să se predea Vinaya celor care nu sunt călugări, vom vorbi puțin despre Vinaya.

Ne vom folosi de un rezumat al studiului Vinaya scris de marele

Je Tsongkapa

Deoarece este permis să predăm acest rezumat, ne vom folosi de el în continuare; el este scurt și acoperă toate aspectele Vinaya.

Buddha a predat timp de aproximativ cincizeci de ani, jumătate din învățăturile sale fiind dedicate lui Vinaya. Așadar, este o învățătură extrem de importantă în budism.

Jé Tsongkapa a rezumat toate principiile importante din Vinaya în patru pagini. Așa că asta vom folosi și nici măcar nu vom trece aici prin tot, ci doar o parte din el.

Titlul lucrării sale este: Esența oceanului Vinaya.

Lucrul care ne aduce spre libertate

Cuvântul dulwa înseamnă disciplină sau „a îmblânzi”. Este o practică care ne îmblânzește mintea.

Mintea noastră este sălbatică, ea fuge oriunde vrea. Mintea este comparată cu un elefant sălbatic sau alteori cu o maimuță sălbatică.

Toate regulile și jurămintele ale Vinaya, au ca scop îmblânzirea minții noastre.

Textul lui Je Tsongkapa începe cu întrebarea: ce anume ne va duce la libertate? El spune: „Esența învățăturii lui Buddha, Vinaya, este ceea ce ne va duce spre libertate. Disciplina, aceasta este ceea ce ne va duce spre libertate.

Uneori, oamenii traduc dulwa – jurămintele de călugăr. Aceasta nu este o traducere bună, deoarece, am spus că jumătate din tipurile de jurăminte nu sunt pentru călugări.

Ce încercăm să disciplinăm?

Ce anume încercăm să disciplinăm?

Sunt două lucruri pe care încercăm să le disciplinăm și să le îmblânzim:

1. Afecțiunile mele mentale. Mintea mea este saturată de afecțiuni mentale, precum mândrie, egoism, gelozie, ură, furie, invidie etc. Mintea mea este plină la refuz de ele. Așa că, în primul rând, trebuie să le disciplinez, să le înfrânez, pentru că ele mă controlează. Deci, primul pas înainte de a putea reuși în orice practică meditativă este să le înfrânez.
2. Și al doilea lucru pe care încercăm să-l disciplinăm este atracția noastră față de obiectele simțurilor, care, de asemenea, ne controlează.

Mă așez să meditez și ce se întâmplă?

– Ori îmi apar gânduri de genul „ia uite ce mi-a spus el” sau „de ce mi-a spus asta”, sau supărare sau alte afecțiuni mentale.

– Ori îmi aduc aminte că trebuie să fac una, că trebuie să fac alta sau că îmi este poftă de ceva anume. Aceasta este atracția față de obiectele simțurilor.

Toate aceste dorințe și afecțiuni mentale, atracția excesivă față de obiectele simțurilor: față de mâncare, față de muzică, ne vor distrage atenția.

Este ceva în neregulă cu mâncarea și muzica? Nu este nimic în neregulă cu ele. Problema este că, dacă suntem prea atrași de aceste lucruri, ele ne vor împiedica practica. Nu vom reuși în practica noastră, iar dacă practica nu va fi reușită, atunci toate obiectivele minunate despre care vorbim nu se vor realiza, nu se vor putea întâmpla.

De ce avem nevoie de jurăminte?

Dulwa este înfrânarea care ne permite să reducem din intensitate.

Dulwa nu va eradica afecțiunile mentale în această etapă, dar le va reduce suficient din intensitatea, astfel încât să putem practica, iar la final să le eliminăm complet.

Deci, acesta este rolul său, să le reducă la un nivel care să nu mă mai deranjeze și să pot sta în retreat. Dar, asta necesită puțin efort. Aceasta este practica dulwa.

[Invităm pe cei care încearcă să urmeze calea și întâmpină dificultăți în acest sens, să intre în această lume minunată Vinaya, în lumea disciplinei, a respectării moralității budiste.]

Avem nevoie de mijloace externe pentru a ne disciplina mintea, pentru a ne stăpâni mintea, iar acesta este rolul diferitelor jurăminte morale ale Vinayei. De aceea traducem Vinaya ca disciplină. Rolul nostru este să învățăm ce sunt aceste jurăminte și să le practicăm, pentru a ne atinge obiectivele. Așadar, trebuie să le învățăm bine, să le respectăm cu strictețe și să devenim experți în aceste jurăminte.

Jurămintele ne eliberează de tirania minții noastre…

Asocierea pe care o facem atunci când spunem cuvântul jurăminte, este de ceva ce ne limitează, ne leagă, ceva ce ne împiedică să ne bucurăm de viață.

Dar asta este contrar semnificației jurămintelor în budism.

În budism, jurămintele sunt folosite pentru a ne elibera, pentru a ne aduce multă bucurie. Dacă bucuria nu crește – nu le facem corect. Jurămintele sunt reguli care creează libertate în mintea noastră.

În loc să mă las stăpânită de dorințele și afecțiunile mele mentale, încep să mă stăpânesc pe mine însumi.

Aceste seturi de reguli le voi folosi pentru a-mi înfrâna mintea – a pune frâu acestui elefant sălbatic.

…și ne amplifică tendințele bune cu care am venit

Este o mare diferență între a fi o persoană bună și a fi o persoană care și-a luat jurămintele. Pentru că, în măsura în care avem dorința sau tendința de a fi bun – nu este ceva întâmplător; dar nici nu înseamnă că natura noastră este așa. În budism se spune că nu există „natură proprie”, nimeni nu are natura proprie de a fi într-un fel sau altul. Am venit din viețile anterioare cu un obicei bine înrădăcinat, iar unii sunt mai buni, alții mai puțin buni, dar asta nu înseamnă că unii au o astfel de natură și alții au altă natură. Așa ni se pare nouă.

Se spune că acest lucru se datorează faptului că am practicat bunătatea deja de-a lungul multor vieți, iar acum avem tendința de a fi buni. Dacă nu ne străduim să o cultivăm, să o păstrăm, să o ridicăm la un nivel superior, ea se va estompa. Se va estompa de la sine, deoarece impulsurile, instinctele/înclinațiile și afecțiunile noastre mentale o vor slăbi.

Așadar, dacă cineva este serios pe calea sa, acumulează binefaceri pentru a străpunge acest zid al samsarei, va trebui să pună accent pe luarea jurămintelor, practicarea și respectarea lor, pentru ca această bunătate pe care o are să nu se disipeze și să nu mai continue să rătăcească prin samsara fără rost.

Jurămintele de eliberare personală

După cum știm jurămintele de eliberare personală sunt parte a jurămintelor bodhisattva. Există trei seturi de jurăminte:

• Primul set este de a nu răni pe nimeni.
• Al doilea set este de a ne cultiva pe noi înșine, de a învăța să-i ajutăm pe ceilalți,
• Al treilea set este de a-i ajuta pe ceilalți în mod eficient.

Jurămintele despre care vom vorbi în continuare sunt jurămintele de eliberare personală.

De ce se numesc jurăminte de eliberare personală? Pentru că, dacă le practicăm și le respectăm, atunci vom ajunge la eliberarea personală, ceea ce înseamnă Nirvana.

În sanscrită se numesc Pratimoksha.

Prati înseamnă personal/individual. În tibetană se spune:

sosor

Moksha înseamnă eliberare/libertate.

În tibetană se spune:

tarpa

Tarpa înseamnă eliberare sau libertate.

Deci, eliberare personală sau libertate personală.

Apropo de asta, tibetanii au combinat cele două cuvinte sosor și tarpa într-un singur cuvânt:

sotar

Motivația jurămintelor de eliberare personală este Renunțarea

Care este esența jurămintelor de eliberare personală? Esența lor este de a nu face rău altora.

Motivul pentru care vrem să facem acest lucru este și el inclus în jurămintele de eliberare personală.

Dacă motivația noastră este:

• Să nu facem rău altora pentru a avea o reputație bună în fața celorlalți,
• Să nu facem rău altora pentru a primi vreo răsplată în această lume

Atunci nu ne respectăm jurămintele de eliberare personală.

Jurămintele de eliberare personală trebuie să vină dintr-o altă motivație, din motivația Renunțării, din dorința de a ne elibera de roata suferinței.

Nu mai sperăm să ne fie bine în roata suferinței. Poate va fi bine sau poate că nu, dar chiar dacă ne va fi bine, știm că se va termina prost. Ceea ce dorim este să scăpăm definitiv de suferință.

Ne aflăm în samsara datorită afecțiunilor noastre mentale, a tendințelor, a faptelor rele și a consecințelor lor. Aceste afecțiuni mentale și tendințe de a face rău datorită ignoranței noastre sunt un fel de condamnare la închisoare pe viață în această formă de viață care nu funcționează.

Ideea este că nu putem rezolva lucrurile din exterior. Ne aflăm într-o formă de viață dureroasă, într-o formă de viață în care pierdem lucruri. Dar nu putem schimba asta prin manipularea realității noastre.

• Mergem la sala de sport,
• Mergem la magazinul cu produse ecologice,
• Încercăm să învățăm o meserie,
• Încercăm să obținem diplome și să ne găsim un partener de viață.

Încercăm mereu să ne organizăm viața, dar problema este că toate aceste aspecte exterioare – care sunt concepția noastră obișnuită asupra lumii – nu pot rezolva aceste probleme.

Ne putem schimba realitatea noastră doar din interior, lucrând la nivel karmic, la nivelul semințelor karmice pe care le plantăm în mintea noastră, astfel încât, atunci când ele vor rodi, realitatea noastră se va schimba.

Și asta pentru că orice manipulare a realității din exterior nu funcționează, nu poate funcționa. Chiar dacă veniți aici și urmați aceste cursuri și chiar dacă vă faceți temele, dacă nu faceți în paralel și munca interioară – adică respectarea moralității interioare, din înțelegerea că este singurul mod care va începe să schimbe tipurile de amprente pe care le lăsăm în minte – ele nu vor funcționa.

Ceremonia de luare a jurămintelor

Luarea jurămintelor se face în cadrul unei ceremonii speciale. Cel care dorește să primească jurămintele trebuie să participe la ceremonie și să se angajeze la ele. Dar trebuie înțeles că ceea ce determină ca jurămintele să prindă rădăcini, nu este faptul că el participă la ceremonie și spune: „Da, le vreau”; ci motivația cu care face asta. Iar motivația este numai și numai de a ajunge la eliberare, de a ajunge la Nirvana, de a ieși din roata suferinței.

Roata vieții sau roata suferinței a conceput-o Buddha. El a dat instrucțiuni de cum să fie desenată. Ea este descrisă în Vinaya. Această roată este pictată la intrarea în fiecare mănăstire.

Scopul principal al respectării jurămintelor este acela de a scăpa din brațele Morții. Acesta este singurul lor scop. Iar această motivație trebuie să fie prezentă în momentul în care se iau jurămintele.

Literatura Vinaya este foarte vastă, cu multe explicații și interpretări. Și în ea scrie: pe parcursul ceremoniei trebuie să existe cel puțin treizeci de secunde consecutive de intenție pură.

Deci, nu contează ce altceva mai face omul în cadrul ceremoniei, el trebuie să aibă cel puțin treizeci de secunde consecutive de intenție pură: „Mă oblig acum la aceste reguli de conduită pentru a-mi purifica lumea și a ieși din samsara, din această formă de existență plină de suferință.”

Este nevoie de această dorință sinceră, adevărată și puternică de a evolua spiritual, din înțelegerea faptului că această lume nu funcționează. Această lume ne duce la pierderea simțurilor, senilitate și moarte. Asta ne așteaptă dacă nu urmăm această cale.

Dacă nu sunteți de acord cu asta, dovediți contrariul!

Din apartamentul drăguț pe care îl aveți acum, după zece, douăzeci, treizeci de ani, vă veți muta într-un azil de bătrâni și apoi într-un centru de îngrijire paliativă.

Aceasta este direcția în care se îndreaptă lucrurile, în caz că nu s-a întâmplat vreun accident sau o boală gravă, care să împiedice toate aceste etape.

Aceasta ar trebui să fie motivația de luare a jurămintelor, și nu pentru că cineva v-a spus că este bine să le luați, și nici pentru că prietenii voștri le-au luat. Nu! Această înțelegere este ceea ce vă va determina să începeți calea spre schimbarea acestei situații.

Diferite tipuri de jurăminte de eliberare personală

Jurămintele de eliberare personală includ cele zece precepte.

Există opt tipuri de jurăminte de eliberare personală.

1. Jurămintele de o zi

Jurămintele de o zi cuprind opt elemente și sunt valabile timp de douăzeci și patru de ore.

Următorul tip de jurăminte sunt jurămintele pe viață. Se numesc jurăminte pe viață – pentru că le vom pierde odată cu sfârșitul vieții.

Și acestea sunt jurămintele pentru cei care nu sunt călugări.

Există câteva tipuri de jurăminte pe viață.

2. Jurămintele pe viață ale unui bărbat laic
3. Jurămintele pe viață ale unei femei laice
4. Jurămintele călugărului junior/începător/novice
5. Jurămintele călugărului deplin/senior
6. Jurămintele călugăriței junioare/ începătoare
7. Jurămintele călugăriței intermediare
8. Jurămintele călugăriței depline/senioare

Înainte ca o călugăriță să devină senioară, timp de doi ani ea va trebui să fie călugăriță intermediară (lecția 5 – Cursul 9).

Există și situația în care cineva și-a asumat obligația de a părăsi viața de familie, dar are jurământul pe viață a laicului și încă nu s-a călugărit. În acest caz, el se numește:

rab jung

Rab jung sunt cei care s-au angajat să renunțe la viața de familie. Ei poartă robă și se străduiesc să respecte jurămintele de călugăr începător/novice, dar încă n-au luat jurămintele de călugăr începător.

Cum se pierd jurămintele?

Dacă ne referim doar la jurămintele de o zi, le vom pierde în dimineața următoare.

Dar jurămintele pe viață, cum se pierd ele?

1. Dacă murim și trecem mai departe.

Deci, în momentul în care murim, jurămintele nu mai sunt valabile.

Shipu

Shi – moarte,
Pu – trecere, tranziție (la următoarea renaștere).

2. Înapoierea jurămintelor

lappa pul

Lappa pul înseamnă înapoierea/restituirea sau renunțarea la jurăminte.

Cineva spune: „Nu vreau să le mai țin”. Dacă, de exemplu, cineva are jurămintele monastice, el nu încetează să mai fie călugăr doar spunând că nu mai vrea să-și țină jurămintele. El trebuie să treacă printr-o ceremonie de înapoiere a robei și să spună în mod conștient: „Restitui roba”.

3. Dacă îți schimbi sexul de trei ori sau mai mult

Sună ciudat. Probabil că și asta s-a întâmplat. De la bărbat la femeie, de la femeie la bărbat și din nou de la bărbat la femeie – la a treia schimbare, ți-ai pierdut jurămintele.

Ideea este că energia sexuală este necesară pentru a ne oferi o anumită stabilitate mentală și, fără această energie sexuală, pur și simplu nu ne vom putea respecta jurămintele. Așadar, prin faptul că sexul a fost schimbat de trei ori, ne pierdem automat jurămintele.

4. Dacă apare organul de sex opus

O altă modalitate de a pierde jurămintele este în cazul în care se dezvoltă deodată organul genital de sex opus. Dacă cineva are două organe genitale, atât de bărbat, cât și de femeie asta înseamnă că identitatea lui sexuală nu este clară și atunci nu își poate lua jurămintele nici de bărbat și nici pe cele de femeie.

Se pare că în India antică se întâmpla acest lucru destul de mult. Dar dacă se întâmplă acest lucru, atunci jurămintele se pierd.

5. O altă modalitate de a pierde jurămintele este în cazul în care crezi că ai împlinit douăzeci de ani și îți iei jurămintele, și vine mama ta și-ți spune: „Știi, de fapt data ta de naștere este greșită, tu ai doar nouăsprezece ani.” Atunci, automat, îți pierzi jurămintele.

 

6. Dacă distrugi rădăcina binefacerii pe care ai acumulat-o

Ge-tsa che

Ge – este prescurtarea cuvântului Gewa, care înseamnă binefacere.
Tsa vine de la Tsawa – rădăcină.
Che – a tăia, a distruge.

Adică, a tăia/a distruge rădăcina binefacerii.

Cel care taie/distruge rădăcina binefacerii își pierde jurămintele.

A tăia rădăcina binefacerii înseamnă să decidem că nu există karma sau legi karmice. Dacă ne generăm convingerea puternică, că legile karmice nu funcționează, și ne-o menținem pentru o vreme, atunci ne pierdem jurămintele.

A deveni experți în respectarea jurămintelor

Lista jurămintelor este o listă pe care Lordul Buddha ne-a dat-o, pentru a ne disciplina mintea sălbatică, minte care este dominată de dorințe și de afecțiuni mentale și ne ține prizonieri în samsara.

Vă invităm să învățați despre aceste jurăminte în Cursul 9.

Învățătura nu trebuie auzită dar odată, ci să înțelegeți ceea ce vi se spune, să vă faceți temele, să le urmăriți în carnețel, să înțelegeți regulile care fac excepție. Trebuie înțeleasă motivația care duce la încălcarea lor, cum se încalcă jurămintele, cum se păstrează jurămintele. Pe scurt, trebuie să deveniți experți în jurăminte.

Dacă chiar doriți să vă schimbați starea voastră de existență suferindă, trebuie să deveniți experți în respectarea jurămintelor; mai puțin de atât nu va fi suficient pentru a vă pregăti mintea, pentru a vă permite un nivel profund de practică în meditație profundă, astfel încât să puteți ieși de aici. Pur și simplu nu va fi posibil.

Ce facem când apar conflicte între jurămintele de eliberare personală și jurămintele tantrice?

Răspunsul este că trebuie să cunoaștem jurămintele bine, iar respectarea jurămintelor cu ajutorul carnețelului este cea care permite toate aceste schimbări dorite. Doar citându-le sau a le ști pe de rost, nu este suficient. Trebuie să deschidem carnețelul zilnic, pentru a verifica ce ne-a trecut prin minte, ce am făcut greșit, de corecta, pentru a deveni mari experți în jurăminte.

Și astfel începem să trecem prin acest proces de purificare a minții, iar după un timp, schimbarea începe din interior.

Semințele karmice au nevoie de timp ca să dea rod. Atunci când plantăm semințe, la început nu vom vedea nimic în exterior. Ca și sămânța pe care am îngropat-o în pământ și nu vedem ce se întâmplă acolo. Trece timpul și ea acumulează putere și începe să germineze, începe să vină schimbarea.

Iar schimbarea se va manifesta în lumea din jurul vostru. Lumea va începe să se schimbe, treptat, treptat.

Lumi incredibile ne așteaptă

Să nu uităm că acest lucru nu se întâmplă peste noapte. Eliberarea nu va veni de la o zi la alta. Trebuie să continuăm o perioadă de timp să plantăm și să îngrijim semințele pe care le-am plantat, înainte de a vedea rezultate.

Și dacă nu veți încerca, nu veți ști niciodată ce ați ratat. Veți muri fără să știți. Majoritatea oamenilor mor fără să știe. N-au nicio idee ce au ratat în această viață.

Există lumi incredibil de frumoase care vă așteaptă. Dacă nu veți pătrunde în profunzimea respectării jurămintelor care permit purificarea minții, nu veți cunoaște toate aceste lumi.

Și pentru a trece la nivelurile superioare bodhisattva și ale tantrei, trebuie să avem o bază pentru aceste jurăminte. Jurămintele de eliberare personală constituie baza pentru restul jurămintelor sau ceea ce numim cele zece precepte de eliberare:

• Trei se referă la corp: să nu ucidem, să nu furăm, comportament sexual adecvat.
• Patru se referă la vorbire: să nu mințim, să nu scindăm cu vorba, să nu vorbim vulgar, să nu vorbim fără sens.

Primele șapte au rolul de a preveni rănirea altora. Acesta este primul nivel de moralitate.

• Mai sunt încă trei care se referă la minte: a nu râvni, a nu te bucura de răul altuia și a evita concepția greșită.

De ce există ultimele trei? Pentru că ele le determină pe primele șapte.

Și dacă luați chiar și acest prim nivel de jurăminte și începeți să le respectați cu sfințenie, puteți ajunge la iluminare chiar în această viață.

Și dacă nu ne străduim să respectăm jurămintele, le vom pierde automat. Pentru că obiceiurile noastre, condiționările noastre, ne vor duce la pierderea lor.

Deci, cel care respectă jurămintele de eliberare își creează libertate, iar cel care nu le respectă – nu! Este foarte simplu. De aceea, ele se numesc jurăminte de eliberare.

Diferitele categorii din textul Esența oceanului Vinaya

Je Tsongkapa, în textul său Esența oceanului Vinaya, rezumă întreaga literatură Vinaya în patru pagini, și doresc, pentru claritate, să recapitulez diferitele categorii, care unele au fost deja prezentate parțial.

1. Prima categorie este esența jurămintelor. Care este esența jurămintelor Pratimoksha? A nu răni alte ființe. În schimb, esența jurămintelor bodhisattva este nu numai a nu răni alte ființe ci și a le face bine. Iar jurămintele tantrice – cum să facem toate acestea rapid. În această viață.
2. A doua categorie din textul lui Je Tsongkapa este format din diverse categorii de jurăminte.

Jurămintele pentru cei care nu sunt călugări, bărbați și femei, dar ele sunt aceleași jurăminte și pentru unii și pentru alții.

Jurămintele de o zi – astăzi nu se mai obișnuiește să fie luate. Aproape nicăieri nu se mai iau astăzi.

Noi luăm jurămintele Mahayana pentru o zi, dar motivația este alta.

Ele sunt, de fapt, aceleași jurăminte, dar motivația este complet diferită. Motivația este cea a Mahayanei, adică ne spunem: „Îmi iau astăzi jurămintele și le voi respecta, pe tot parcursul zilei până mâine” – sau se pot lua pe o perioadă mai lungă, până la două săptămâni – iar la sfârșit dedicăm fapta respectării acestor jurăminte, pentru binele tuturor ființelor.” Ritualul de luare a jurămintelor Mahayana pentru o zi se află pe site-ul nostru, și se ține la răsăritul soarelui. Prima dată va trebui să le primiți de la Lama, iar după aceea le luați singuri în fața altarului.

– Cele cinci jurăminte pentru bărbatul sau femeia care nu sunt călugări:

• Să nu ucizi un om sau un făt uman
• Să nu furi obiecte de valoare
• Să nu minți cu privire la realizările spirituale
• Să nu comiți adulter

Acestea erau patru și, mai există încă unul, și anume

• Să eviți băuturile alcoolice și drogurile.

Acesta este nivelul cel mai de bază al respectării jurămintelor de eliberare personală. Și oricine poate face asta.

În ceea ce privește alcoolul – Buddha a spus: „Nici măcar nu puteți fi considerați budiști dacă consumați alcool.

– Apoi avem jurămintele pentru călugărul începător și călugărița începătoare, călugărița de nivel intermediar și, călugărul și călugărița seniori.

– Iar Rab jung este cel care a părăsit viața de familie. Ca exemplu, sunt copii care au intrat în mănăstire la vârsta de șapte-opt ani, îmbrăcați în robe roșii, dar ei nu sunt încă cu adevărat călugări. Ei sunt rab jung. Ei sunt cei care au părăsit viața de familie și se gândesc dacă vor lua sau nu jurămintele monastice.

În Vinaya există cerința ca persoana să fie matură și să înțeleagă ce face înainte de a-și lua jurămintele. De aceea se pune problema vârstei de 20 de ani.

3. Următoarea categorie din cartea lui Je Tsongkapa este descrierea generală a diferitelor tipuri de jurăminte.

Călugărul sau călugărița începători au treizeci și șase de jurăminte și veți vedea că deja respectați o mare parte dintre ele.

4. A patra categorie prezentată de Je Tsongkapa este cine are voie să ia jurăminte. În lecția 6, cursul 9 sunt prezentate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cel care își ia jurăminte.
5. A cincea categorie este modul în care se pierd jurămintele.

Iar aici există moduri obișnuite și moduri specifice. A vorbit despre cele obișnuite, de exemplu dacă cineva moare.

Dacă cineva moare – și-a pierdut jurămintele; acestea sunt jurămintele pe viață. Jurămintele de eliberare sunt pentru această viață. Ele se pierd când viața se termină, spre deosebire de jurămintele de bodhisattva sau jurămintele tantrice care, dacă le respectați bine, vor continua odată cu voi.

Aici intră și cazurile când cineva decide să renunțe la jurăminte, sau la robă, sau schimbarea sexului.

Mai există și moduri specifice pentru anumite sisteme de jurăminte, care și ele sunt incluse în categoria a cincea.

6. A șasea categorie este beneficiile respectării jurămintelor. Am vorbit deja despre asta. Dacă luăm jurăminte și începem să le respectăm, încep să se producă schimbări frumoase în viața noastră, și întreaga viață se transformă într-un fel de vis plăcut.

Este minunat să luăm jurămintele

Când veți începeți să simțiți schimbările din viața voastră și înțelegeți că, de fapt, vă îndreptați spre o schimbare cu mult mai profundă și mai cuprinzătoare, dacă sunteți consecvenți pe această cale, asta vă va crește apetitul, și veți dori mai mult.

Veți dori să învățați mai mult despre jurăminte, și să primiți și următoarele niveluri de jurăminte. Asta este ceea ce vă atrage în interior. Și sunt unii dintre voi aici care deja parcurg această cale în acest fel, și este atât de plăcut să-i vedem.

Este foarte important să cunoaștem învățăturile despre jurăminte

Majoritatea celor care își iau jurămintele de călugăr sau călugăriță astăzi, atât în Occident, cât și în Orient, nu aud nicio explicație despre ele. Este foarte trist. Văd o robă, văd un cap ras și știu că nu au voie să facă sex. Și asta este tot ce știu.

Sunt foarte multe lucruri de știut despre jurăminte. Ele au o mare profunzime și o înțelepciune profundă.

Buddha a spus: „Jurămintele sunt eu”. Buddha a spus: „Sangha sunt eu”.

Sangha de aici nu este „Diamantul Sangha”. Este vorba despre cei care poartă robă.

De aceea, este foarte important să învățați despre jurăminte, chiar dacă nu intenționați să deveniți călugări. De asemenea, este foarte util să vedeți logica din spatele acestor jurăminte, de ce au fost date, unde pot duce ele și puritatea pe care o generează.

În Occident, călugării nu o duc ușor. Nu beneficiază de același sprijin ca cei din Asia; de multe ori locuiesc acasă, nu au sprijin financiar, nu beneficiază de sprijinul unui grup similar, iar mulți dintre ei renunță la jurăminte după scurt timp. Foarte puțini în Occident, au reușit să continue cu succes mai mult de zece ani.

Se spune că,  unui călugăr sau unei călugărițe îi ia zece ani ca să se stabilizeze. Puțini reușesc să se stabilizeze în Occident. Cu siguranță aici, în țara noastră, nu există o astfel de bază de susținere, pentru cei care sunt pregătiți și doresc să o facă. Și aceasta este o cale foarte, foarte frumoasă.

Este oare călugăria necesară pentru a realiza toată această transformare minunată despre care vorbim? Nu. Nu este obligatoriu să fim călugări sau călugărițe. Dar, da, este nevoie să luăm jurămintele de eliberare personală pentru a merge mai departe.

Dacă cineva este atras de călugărie, este un punct de plecare minunat, dar nu este obligatoriu. Se poate parcurge toată calea fără a lua jurămintele de călugăr sau călugăriță.

Multe dintre jurămintele călugărilor și călugărițelor seniori sunt legate de modul în care călugării trăiesc în grup, lucru care la noi nu există.

Pe de altă parte s-a format deja aici un grup sangha care studiază împreună Dharma și practică Dharma. Și poate vor merge împreună la retrageri.

Așadar, începe să se dezvolte un stil de viață al unor oameni care nu sunt călugări, dar care merg împreună, ca grup, pe calea budistă. De aceea, avem multe de învățat de la Vinaya, de cum să facem asta bine, astfel încât, peste o generație sau două, să nu se destrame, să nu se deformeze sau să nu se transforme într-o instituție care nu funcționează, din care spiritualitatea a dispărut.

Pentru a preveni acest lucru, pentru a permite continuarea cu succes în cadrul grupului de sprijin al Sangha, noi da trebuie să învățăm cum se face acest lucru în grup. Și multe dintre aceste precepte au apărut ca urmare a faptului că, călugării trăiau în grup, mergeau cu învățătorul lor și, ca în orice grup, apăreau conflicte și probleme, iar ei au găsit soluții.

Este, de asemenea, important să adaptăm regulile la realitate. Este adevărat că regulile Vinaya au fost stabilite, dar există o regulă suplimentară, conform căreia regulile trebuie adaptate la realitate în orice moment. Adică, dacă condițiile s-au schimbat, atunci trebuie să fim flexibili și să le adaptăm corespunzător, astfel încât ele să continue să existe, fără a se împietri.

Este important să păstrăm intenția jurămintelor și să sperăm că un astfel de sistem se va dezvolta și în Occident astfel încât să ne ajute să ajungem la iluminare.

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 8,b

 

Prietenul cel bun, învățătorul inimii

Vom începe să discutăm despre calitățile unui învățător și despre cum să-l verificăm.

Există diferite niveluri de învățători.

• Sunt învățători la care veniți, ascultați o lecție, le mulțumiți și plecați.
• Sunt învățători care vă învață anumite aspecte, poate, ale practicii și,
• Există ceea ce se numește învățătorul inimii.

Învățătorul inimii sau învățătoarea inimii, este cel pe care, după ce l-ați evaluat/verificat, ați decis să fie îndrumătorul/îndrumătoarea voastră, să vă conducă de mână spre iluminare.

În tibetană li se spune:

Gewe Shenyen

Shenyen înseamnă prieten. Iar Gewe înseamnă virtuos sau bun sau merituos.

Gewe Shenyen înseamnă prieten virtuos sau prietenul cel bun sau prietenul spiritual.

Prietenul cel bun este numele învățătorului spiritual pe care îl alegem și ne încredințăm lui, pentru ca el să ne disciplineze, să ne antreneze și să ne scoată din starea mentală a lumii dorințelor, care este suferință. Gewe shenyen este cel care ne ajută și ne îndrumă pe cale.

Toate aceste învățături ne spun că acest învățător este baza căii, este rădăcina căii. Calea începe, de fapt, cu găsirea învățătorului și continuă cu devotamentul față de acesta și cu formarea unei relații adecvate cu el. Învățătura despre Lama este foarte amplă și importantă pe calea budistă Mahayana.

Și așa a fost întotdeauna. De-a lungul generațiilor, toți cei care au progresat pe calea spirituală, au făcut-o cu ajutorul unui învățător, bazându-se pe un învățător.

Am spus că această alegere este, de fapt, cea mai importantă alegere din viața noastră, deoarece nu decidem doar pentru această viață, ci și spre ce va merge mintea noastră în continuare. Așadar, trebuie să abordăm această alegere cu prudență, nu cu ușurință. Nu este suficient ca cineva să ne placă, să fie carismatic, frumos sau să vorbească frumos.

Aceasta este o alegere foarte serioasă în viață. De aceea, trebuie să-l examinăm pe învățător.

Avem nevoie de guru. Avem nevoie de lama, avem nevoie de învățător. Aceasta este singura cale de a ajunge la iluminare, dar trebuie să-l alegem cu grijă.

În continuare vom vorbi despre cum îl verificăm pe profesor.

Vom începe mai întâi cu versetul 11 din Lam Rim Du Dun:

Baza a tot ce-i bun
În această viață și în cele următoare,
Este sfântul învățător spiritual,
Ce calea ți-o dezvăluie.

Încercă să te porți adecvat față de el
Prin fapte și în gând,
Și orice s-ar întâmpla în calea ta
Nici cu prețul vieții nu renunța!
Bucură-i inima și oferă-i ca ofrandă
Executarea perfectă a tuturor instrucțiunilor sale!

Eu, yoghinul, așa am practicat,
Aceasta a fost antrenamentul meu.
Tu, căutător de libertate, fă același lucru ca și mine.

Karma apropierii și a serviciului față de Lama

Dacă ne uităm din perspectiva karmei, este foarte greu de obținut karma pură care să ne conducă la iluminare, față de karma bună lumească care să ne ducă la o viață samsarică mai puțin suferindă. Dar dacă ne găsim un învățător spiritual, atunci problema noastră se rezolvă, deoarece datorită lui, avem ocazia să acumulăm foarte multă karma bună, care să ne propulseze pe calea spre iluminare.

În Tibet se spunea că învățătorul spiritual trebuie să fie în valea următoare. Între munți sunt văi, așa că cel mai bine este să fie în valea următoare. De ce în valea următoare? Pentru că dacă învățătorul este aproape de noi, încep să apară frecușuri. Învățătorul spiritual tot timpul ne provoacă. Și dacă viața noastră este bună lângă el, atunci ceva nu funcționează bine. De obicei, a fi alături de un învățător spiritual, este dificil. Fie că dificultățile vin de la noi, fie învățătorul spiritual ne va crea dificultăți, ca să facem calea mai repede.

Pentru că, dacă mergem încet, nu știm când va veni moartea. N-avem timp de așteptat, trebuie să alergăm. Chiar și alergând, de multe ori tot rămânem pe loc. Dacă ne uităm la ce gânduri avem: câte gânduri sunt bune? Cât de des ne gândim la lucrurile noastre obișnuite? Așadar, dacă ni se pare că alergăm, de multe ori este un efort mare doar pentru a rămâne pe loc. Iar pentru a progresa cu adevărat este nevoie de mult efort.

Deci, dacă învățătorul spiritual se află mai departe, atunci ne este mai ușor.

De aceea au spus „în valea următoare”. Dar dacă vrem să ajungem la iluminare, atunci avem nevoie ca el să fie lângă noi. Trebuie să ne apropiem de maestru.

Cei care stau în preajma învățătorului lor și își dedică viața servindu-l, chiar dacă la început au pornit de la un nivel uneori mediocru, după o vreme se întâmplă ceva. Dintr-o dată, încep s-o ia înainte, să evolueze repede.

Și ce fac ei, aparent? Își servesc învățătorul. Realizează proiecte, gătesc pentru învățător, își dedică viața lui.

Dacă au gătit o masă, și încă una, și încă una – de ce ar duce asta la avânt spiritual? Nu este clar că, aprinzând aragazul sau cumpărând alimente, se întâmplă ceva în mintea noastră, dar se întâmplă. Acesta este modul nostru de a acumula karma bună. Acesta este modul nostru de a înainta repede pe calea spre iluminare.

Acestea au fost lucrurile despre relația elevului cu învățătorul.

Învățătorul calificat

Acum să vorbim puțin despre învățător. Am spus că vrem ca învățătorul să aibă tot felul de calități speciale. Și de ce vrem asta? Ca atunci când vor apărea dificultățile și ne vom întreba dacă alegerea noastră a fost bună sau dacă a fost o greșeală, să rămânem fermi pe poziție, să rezistăm, să nu renunțăm la învățător. Pentru că atunci când renunțăm la un învățător, ne creează tiparul de a renunța la învățător în viitor. De fiecare dată când vor apărea dificultăți, vom fugi de ele și nu vom putea face niciun progres real.

Există două motive pentru care vorbim despre Lama.

1. Dorim să accelerăm progresul nostru pe calea spirituală și acesta este un motiv foarte, foarte important.
2. Al doilea motiv este că fiecare dintre noi vrea, de fapt, să fie Lama pentru alții. Vrea să contribuie la binele altora. Vrea să-i ajute pe alții să ajungă la iluminare.

Când auziți despre toate aceste calități pe care trebuie să le aibă un Lama, gândiți-vă dacă voi le aveți sau nu. Și dacă nu le aveți, atunci cum le puteți consolida.

Pentru a ajunge la iluminare, trebuie să ne grăbim să progresăm pentru a-i ajuta pe ceilalți. De aceea, trebuie să plantăm în mintea noastră semințele: „Cum pot să-i ajut pe ceilalți?”.

Iar aici, ni se dă rețeta calităților, de a putea fi un profesor bun. De aceea, este nevoie să interiorizăm tot ceea ce auzim în scopul de a deveni cei mai buni profesori pentru elevii noștri.

Să presupunem că v-ați uitat și v-ați dat seama că sunteți încă departe de aceste calități – nu vă speriați.

Cel mai important lucru în relația voastră cu elevii este intenția de a-i ajuta. Intenția de a-i servi, intenția de a face tot ceea ce este mai bine pentru ei.

Și dacă ați observat că aveți lucruri de îmbunătățit la voi, asta este bine, dar acest lucru nu trebuie să vă împiedice să-i ajutați pe alții chiar acum. Să-i învățați pe alții chiar acum.

De ce? Pentru că, așa cum avem nevoie de profesorul nostru pentru a ne acumula karmă extraordinară, la fel și faptul că îi învățăm pe alții este, de asemenea, o karmă extraordinară care ne poate avânta în sus.

Și încă ceva – cel care dorește să progreseze pe calea spirituală și depune eforturi în acest sens, va progresa chiar dacă profesorul nu are toate calitățile recomandate.

Vom da acum lista calităților recomandate sau cele 10 caracteristici ale unui profesor calificat:

1. Controlat

Dulwa

Dulwa înseamnă moralitate, disciplină, înfrânare.

Aceasta este prima calitate a unui profesor. Profesorul este o persoană care își poate înfrâna mintea, și-a disciplinat-o, și este atent la acțiunile sale. Mintea nu-l controlează – el își controlează mintea. Aceasta este prima calitate, și asta înseamnă că ea este cea mai importantă dintre toate calitățile profesorului și are o legătură directă cu Dulwa care este viața morală.

Ce înseamnă să ne disciplinăm mintea? Înseamnă să ne respectăm jurămintele și să ne înfrânăm afecțiunile mentale. Afecțiunile mentale sunt de trei categorii – mari, medii și mici. Profesorul disciplinează cel puțin pe cele mari.

Respectarea jurămintelor

Se spune că niciodată Ken Rinpoche nu a fost văzut enervându-se sau să manifeste vreo afecțiune mentală. Se spune că există 84000 de afecțiuni mentale. N-a fost văzut să manifeste vreuna din ele. Un control absolut perfect.

Este greu de ajuns la această stare, dar acesta este idealul: să ne respectăm toate jurămintele fără excepție și să nu permitem afecțiunilor mentale să ne stăpânească.

Uneori pare că învățătorul spiritual rănește elevul. Iar aici este nevoie să explicăm.

Învățătorul îmi spune: „Ești prost”. Asta rănește sau nu rănește? Pe mine mă rănește. Atunci cum pot spune că învățătorul spiritual nu are niciuna dintre afecțiunile mentale, și totodată le spune oamenilor „Ești prost”? Cum vine asta? El nu a spus asta datorită afecțiunilor sale mentale, ci a văzut că celui căruia i-a spus asta, îi va fi de folos.

Cu toții suntem orbi față de multe lucruri din viața noastră, în special față de afecțiunile noastre mentale.

Dacă întrebăm pe cineva: „Care este afecțiunea ta mentală cea mai mare?” El o va spune întotdeauna pe a doua sau a treia. Va sări peste prima. De ce? Pentru că nu o văd. Uneori trebuie să-i spunem ceva care să-l irite sau să-l stârnească. Și asta face parte din rolul Lamei.

Deci, a fi lângă Lama este ca și cum ai fi lângă ceva cu care ai tot timpul frecușuri și îți creează dificultăți. Pentru că Lama îți oferă mereu oportunități ca să vezi unde te-ai blocat și să depășești situația. Și asta nu este ușor.

De multe ori, vor apărea critici în mod natural. Iar acum este momentul să luptăm împotriva criticilor. Să le respingem, pentru că altfel nu vom avea Lama.

Lama trebuie să ne spună cuvintele care să ne stârnească și să scoată la iveală afecțiunile noastre mentale, astfel încât să le putem elimina.

Este important să subliniem aici faptul că un Lama nu trebuie să-l provoace pe elev pentru a-i trezi afecțiunile mentale. Dar dacă se întâmplă acest lucru, se întâmplă doar după ce elevul s-a angajat față de acel profesor. Nu se va întâmpla înainte de a exista un angajament. Profesorul nu intră într-o relație cu un elev, înainte ca elevul să-și formeze o legătură strânsă cu profesorul și înainte ca elevul să fie angajat, pentru că atunci nu va face decât să-l îndepărteze. Dar în momentul în care elevul s-a dedicat și profesorul vede acest lucru, atunci profesorul va lucra cu el pentru a-l ajuta să progreseze rapid.

Iar toate acestea se întâmplă în mod spontan. Prin însăși angajamentul pe care elevul și l-a asumat, el îi conferă profesorului putere.

Datorită dorinței elevului de a ajunge rapid la iluminare, motiv pentru care și-a asumat acest angajament, această karmă este atât de puternică și de benefică, încât va începe să aducă schimbări rapide. Iar elevul va primi de la profesor exact ceea ce are nevoie.

Puterea se află întotdeauna în mâinile elevului. Doar că pare altfel. Elevul va prelua de la profesor ceea ce are nevoie pentru a progresa.

2. Pacea meditativă

Shiwa

În sanscrită este Shanti.

Shiwa înseamnă literalmente pace, liniște, calm, tăcere.

Învățătorul și-a antrenat mintea prin meditație. El are capacitatea de a se concentra profund.

Sensul nu este ca Lama să fie o persoană calmă, deși este de dorit ca el să fie calm. Aici ne referim la pacea meditativă, la faptul că Lama este foarte avansat în practica meditativă.

3. Are înțelepciune

Nyer Shiwa

Shiwa – pace, calm, liniște,

Nyer – foarte, cu adevărat, într-adevăr.

Nyer shiwa înseamnă complet liniștit.

Complet liniștit înseamnă că are o înțelegere amplă și profundă a karmei și vacuității.

Se spune despre Ken Rinpoche că a ajuns în Statele Unite la vârsta de cincizeci de ani, fără să fi adus ceva cu el. Avea doar hainele pe el și atât tot. Dar el nu s-a speriat. De ce nu s-a speriat? Nu s-a speriat pentru că avea încredere că ceea ce face este o karmă bună și va da rezultat. Cine are încredere în karmă că ea funcționează, acela nu se mai sperie. Lucrurile se întâmplă – dar avem o anumită siguranță.

Dacă ne-am convins deja – karma funcționează, atunci avem cheia, calea care ne va duce spre fericire. Trebuie să mergem mai departe și să ne facem treaba. De fapt, n-avem de ce să ne facem griji. Progresăm în siguranță.

Cum obținem Nyer shiwa? Cum obținem această siguranță? În primul rând, trebuie să auzim de nenumărate ori explicațiile despre pix.

Chiar dacă înțelegem, nu este suficient, trebuie să pătrundă adânc în inima noastră. Dacă nu încercăm asta, va rămâne tot timpul în noi o umbră de îndoială.

Nyer Shiwa se poate întâmpla atunci când înțelegem foarte bine explicațiile despre pix. Și începem să le implementăm față de șef, față de boli, față de conflicte.

4. Înalte calități spirituale

Yunten Hlakpa

Yunten – calități spirituale sau virtuți bune,

Hlak Pa – excesiv, în plus, din cale-afară.

Sensul este ca profesorul trebuie să aibă calități spirituale înalte pe care să le prețuiți și să le apreciați și pe care ați dori să le aveți și voi . Pe scurt, este profesorul care are ce să vă învețe. Dacă el nu are aceste calități, el nu va fi un profesor bun pentru voi. Nu-l veți putea prețui. Iar aceste calități vor trebui să depășească cu mult calitățile voastre spirituale (în ceea ce privește compasiunea, înțelepciunea etc.)

Ideea este că nu veți merge să învățați de la cineva în care nu vedeți calități înalte. Mergeți la cineva de la care simțiți că aveți ceva de învățat. Dacă nu vedeți la acea persoană nicio calitate specială, nu veți merge să învățați de la ea. Este evident că, atunci când căutați un învățător, căutați pe cineva de la care aveți ceva de învățat.

Arye Hla, soțul Lamei Dvora a spus următoarele cuvinte: „Doresc să profit de această ocazie, să enumăr câteva dintre minunatele calități ale Lamei Dvora Hla, așa cum le văd eu.

• În primul rând, are o înțelegere foarte profundă a Dharmei, bazată pe studiu și practică personală,
• Are înțelepciune, compasiune, iubire, puritate și integritate personală excepționale,
• Are abilitatea rară de a explica altora Dharma într-un mod ordonat și clar, astfel încât aceștia să înțeleagă cu ușurință și să vadă adevărul din cuvinte.
• Are cunoștințe bune de tibetană și o capacitate deosebită de a traduce – iar aceasta este o mare binecuvântare pentru discipolii ei din țară, care se bucură de asemenea traduceri de o rară frumusețe,
• Are cunoștințele necesare pentru a-și îndruma discipolii în toate etapele căii, Sutra și Tantra,
• Are o iubire infinită pentru elevii ei și pentru Dharma.
• Are o generozitate greu de găsit în ceea ce privește atenția și timpul,
• Își manifestă tot timpul interesul față de ceilalți,
• Are înțelegerea și priceperea de a acționa și de a spune lucruri care să aducă o schimbare în viața altora

Aceasta nu este o listă completă, dar este deja evident că avem de-a face cu o profesoară excepțională care vă oferă oportunități extraordinare. Viziunea dânsei este profundă și amplă, și nu există nicio îndoială că activitatea și devotamentul ei au pus în mișcare roata Dharmei în țara noastră. O sangha minunată și numeroasă precum cea care s-a adunat în jurul ei în doar câțiva ani de când este activă în țara noastră este greu de găsit în întreaga lume, și cred că elevii dânsei sunt binecuvântați să aibă o astfel de profesoară excepțională și minunată. Și, de asemenea, puteți considera acest lucru ca fiind meritul vostru, întrucât o astfel de profesoară minunată este o reflectare a karmei minunate a elevilor săi.”

5. Depune mult efort în a practica lui și de a-și îndruma elevii

Tsun Che

Tsun – efort,

Che – a face.

Tsun che înseamnă face efort sau depune efort.

A depune efort înseamnă că învățătorul își dedică viața pentru două scopuri:

• satisfacerea nevoilor lui și,
• satisfacerea nevoilor celorlalți.

Acest profesor își dedică toată viața în scopul de a ajunge la iluminare, pentru a se scoate și pe el și pe ceilalți din samsara, iar asta se numește realizarea celor „două scopuri”, ale lui însuși și ale celorlalți.

Sensul cuvântului efort nu se referă la muncă grea, pentru că nu orice muncă grea duce la iluminare. Adică, nu ne referim la cineva care știe să muncească din greu în sensul samsaric, care încearcă să strângă bunuri sau să câștige faimă, ci în sensul că depune mari eforturi pentru a ajunge la iluminare. Cu alte cuvinte, el își dedică viața căii spre iluminare, și întreaga sa viață se învârte în jurul celor două scopuri, pentru el și pentru ceilalți, simultan.

6. Expert în scripturi

Lung Gyi Chuk

Chuk – bogat,

Lung – transmisie sau predare sau scriptură, învățătură.

Ce înseamnă „bogat în lung”? Adică are multe cunoștințe despre scripturi, scrieri, teorii, învățături. Sau este bogat în cunoaștere, bineînțeles relevantă.

Asta înseamnă că Lama știe o mulțime de lucruri. Are un coș mare cu o mulțime de cărți pe care le-a citit, le știe.

Ken Rinpoche, a fost un Lharampa Geshe.

Lharampa Geshe este cel mai înalt grad de Geshe conferit în cadrul sistemului monastic tibetan tradițional al școlii Gelug. Pentru a-l primi este nevoie de peste cincisprezece ani de studiu intensiv.

El a povestit cum se dă examenul pentru Lharampa Geshe. Cu o seară înainte de examen, i-a fost adusă o carte și i s-a spus: „Aceste treizeci de pagini din carte, le vei învăța pe de rost noaptea și mâine dimineață vei susține examenul”.

Și a făcut asta. Avea o minte fenomenală. Se spune că avea un scaun, de care se lega ca să stea așezat cât mai fix și dormea aproximativ o oră și jumătate – două ore noaptea. În fiecare zi studia aproximativ zece până la cincisprezece ore și, în plus, participa la cursuri și la dezbateri. Un efort extraordinar și neîncetat. Chiar și sâmbăta, chiar și duminica, chiar și vinerea. În fiecare zi…

El a fost ca „O fântână secretă care nu pierde nici o picătură”. Această expresie  este o denumire dată unei persoane cu o memorie excelentă, care nu uită nimic din ceea ce a învățat și a reținut (asemeni unei fântâni ale cărei pereți și fund sunt tencuite și căptușite, astfel încât apa nu se scurge prin ea)”

Tot ceea ce a făcut Ken Rinpoche a fost pentru noi.

7. Înțelegerea profundă a vacuității

Denyi Rabtu Tokpa

Tokpa – conștientizare, realizare, înțelegere,
Rabtu – mare sau foarte mare,
Denyi – în engleză suchness, adică astfel sau așa. Cuvântul se referă la vacuitate (adevărata natură a realității).

De-nyi rabtok –  înseamnă înțelegere a profundă a vacuității.

Lama ar trebui să aibă o „înțelegere profundă a vacuității”, ceea ce înseamnă că ori a perceput direct vacuitatea, ori are cunoașterea și înțelegerea intelectuală  profundă a vacuității.

Am spus mai înainte că învățătorul are o înțelegere a vacuității, atunci de ce mai apare aici încă o dată înțelegerea profundă a vacuității?

Înainte, înțelegerea vacuității era din punct de vedere al practicii personale. Era atât de convins de karmă și de vacuitate, încât a dobândit această pace profundă. El este deja sigur: „Da, am deja cheia și acum tot ce trebuie să fac este să fac bine și să culeg roadele.”

Aici, este vorba de o înțelegere mai conceptuală, iar el înțelege foarte bine vacuitatea și karma.

Și cum știm dacă cineva înțelege foarte bine vacuitatea și karma? Testul cel mare este dacă el leagă karma și vacuitatea între ele. Cineva poate vorbi despre vacuitate cât vrea, dar dacă nu o leagă de karma, nu va aduce nicio schimbare în viața noastră.

Ce înseamnă vacuitatea? Înseamnă că nimic nu are natură proprie? Calitățile vin de la mine. Deci, care este concluzia? Concluzia este că, dacă vreau să-mi elimin suferința mea și a altora, atunci trebuie să acționez conform legilor karmei. Aceasta este calea care îmi va aduce rezultatele dorite. Dacă profesorul nu va pune accent în explicațiile lui despre karma și vacuitate pe comportamentul etic/moral, înseamnă că nu înțelege vacuitatea.

Dacă înțelegem bine karma și vacuitatea, înțelegem că tot ceea ce se va întoarce asupra noastră va fi în funcție de modul în care ne-am comportat etic sau nu. Dacă acest profesor este serios pe calea lui de a-i scoate pe ceilalți din suferință, atunci el va trebui să fie capabil să explice foarte bine, și să pună accentul pe moralitate.

8. Profesor calificat (competent)

Ma Ke Den

Ma – a preda, a informa, a spune, a exprima. În sanscrită – Bashika.

Noi spunem Vaibashika – a declara, de asemenea, a preda.

Ke este prescurtare de la Kepa – maestru, artist, expert.

Den – cel care are.

Ma ke den înseamnă cel care are arta de a preda, un profesor maestru, știe să predea.

Învățătorul:

1. Înțelege capacitatea elevului. El va preda elevului în funcție de aptitudinile acestuia, adică va preda Dharma la un nivel mai profund celui care este capabil să înțeleagă și va preda Dharma la un nivel mai simplu celui care încă nu este pregătit. Profesorul cunoaște bine fiecare elev al său. El este capabil să-și potrivească predarea în funcție de nivelurile diferite la care se află publicul.
2. El merge în ritmul adecvat elevului, ceea ce este foarte important. Uneori dacă se predă prea repede, asta ar putea împiedica progresul elevului încă de la început. De ex. este de prisos să-i oferi jurămintele, dacă el nu le va respecta sau nu va aprecia învățăturile, care sunt atât de rare. Elevii trebuie să fie pregătiți să le primească. Unul din rolurile profesorului este acela de a împinge elevul înainte, dar nu foarte tare.

În afara abilităților unui profesor de a-și remarca elevii și de a merge în ritmul lor corespunzător, mai există și următoarea calitate:

1. Abilitatea de a explica clar, de a se folosi de mijloace diferite: de a se folosi de povești, anecdote, de exemple, de glume. Pe scurt capacitate didactică și pedagogică.

 

9. Simbol al iubirii

Tsewey Dak Nyi

Tsewa – iubire, acesta este unul dintre cuvintele pentru iubire în tibetană.
Dak nyi – întruchipare.

Tsewey dak nyi înseamnă întruchiparea iubirii sau este iubirea întruchipată.

Tsewey dak nyi  este cineva care iubește pe toți în același fel. Nu are preferințe pentru nimeni și îi iubește pe toți din toată inima. Iar acest lucru se poate vedea din felul în care privește oamenii, în zâmbetul lui, în căldura lui.

De obicei, oamenii au preferințe, și dacă cineva are preferințe, atunci îmi spun: „Poate mă iubește pe mine, iar pe el nu, dar ce-l va împiedica ca mâine să-și schimbe sentimentele?”. Dacă cineva îi iubește pe toți, atunci și mâine îi va iubi pe toți, nu va exista nimeni în afara sferei iubirii sale.

Iubirea care ne oferă siguranță este o iubire care ne oferă refugiu. Este o iubire care ne atrage către Dharma pentru că aici există iubire. Când simțiți că cineva vă iubește, el are o mare putere asupra voastră.

Și acesta este și secretul puterii Lamei Dvora Hla.

10. Nu obosește

Kyowa Pang

Kyowa – dezgust, dispreț, aversiune
Pang – a abandona sau a renunța.

Deci, Kyowa Pang – a renunța la dezgust.

Înseamnă a nu renunța la elevii care s-au rătăcit pe cale. El nu obosește. Dacă trebuie să se repete de cinci ori, o va face. Dacă va trebui să repete de o sută de ori, el va repeta de o sută de ori. Profesorul nu-și dezvoltă disprețul.

Profesorul a renunțat la dispreț/aversiune atunci când, de exemplu, vorbește cu elevii și le spune să facă ceva, iar ei răspund „Da, da”, dar nu o fac. Aversiune față de faptul că elevii nu sunt la nivelul lui.

Profesorul care a parcurs calea, înțelege unde se află elevul și va avea multă răbdare cu el. El nu va renunța la elev, chiar dacă uneori elevul este încet și va încerca să-l tragă în sus.

Buddha a predat șase versiuni ale vacuității. De ce a făcut asta? Pentru că și-a iubit discipolii. El le-a spus „Acolo unde te afli, te voi trage în sus”. Așadar, va repeta de câte ori este nevoie.

Lama Dvora Hla spunea: „Am avut un mare noroc să-l întâlnim pe Ken Rinpoche, care a fost unul la un miliard, datorită perfecțiunii pe care a atins-o în viața sa. Și a început ca noi. A început exact ca noi. În cartea Principalele învățături ale budismului, se spune despre Ken Rinpoche că a fost un copil neastâmpărat, așeza pioneze pe jos ca profesorii desculți să calce pe ele. Mult mai târziu a înțeles aceste lucruri despre roata vieții. La vârsta de optsprezece ani l-a întâlnit pe Pabongka Rinpoche și a realizat că are ocazia să-și folosească viața pentru a ieși de aici. Ați auzit mai devreme despre perseverența lui în studiu și despre seriozitatea lui, care erau ieșite din comun. Uneori mi-e greu să cred că am întâlnit un astfel de om.

Profesorul bun ne reflectă propriile noastre binefaceri

Ce vom facem când ne întâlnim cu profesorii noștri? Cheia se află, desigur, la noi, deoarece – în primul rând – lucrurile nu au natură proprie; pixul n-are  natura proprie de a fi pix, iar Lama nu are o natură proprie de a avea calități înalte de la sine.

Și asta este poate cel mai important lucru de înțeles. Ca eu să întâlnesc un Lama care să aibă calități pe care le consider înalte sau virtuți deosebite,  eu însămi trebuie să fiu deja foarte avansată, pentru că eu sunt cea care proiectează karma care este activă în mine, karma care îmi rodește.

Așadar, întâlnirea în sine indică deja unde mă aflu. Nu voi observa aceste calități la cineva dacă eu nu le am.

Există o poveste cunoscută despre Buddha. În timpul vieții lui Buddha, acesta a avut un discipol care îl ajuta personal. Îl îngrijea și îl servea personal pe Buddha. Timp de doisprezece ani l-a îngrijit, fiind tot timpul lângă el. Nu în valea cealaltă – lângă Buddha tot timpul. Oamenii l-au întrebat: de ce ești atât de apropiat de acest maestru, ce găsești la el? Atunci el a spus: „Nu găsesc nimic special la el, este exact ca noi, doar că are o aură în jurul capului”

În cele din urmă, după 12 ani, a fost înlocuit; și-a pierdut privilegiul de a fi ajutorul personal al lui Buddha.

Este foarte posibil să ne aflăm lângă cineva cu calități înalte și să nu i le observăm, pentru că încă nu am acumulat suficiente binefaceri.

Deci, cum găsim un învățător? Trebuie să facem multe binefaceri.

Se spune că atunci când facem multe binefaceri, acestea sunt ca mierea care atrage albina, care este învățătorul. Dar ce înseamnă că îl atrage pe învățător? Începem să-l observăm pe învățător.

Asta nu înseamnă că învățătorul nu era prezent. El era prezent, doar că noi nu
l-am observat, pentru că încă nu am avut suficiente binefaceri. Când ajungem să avem suficiente binefaceri, ele încep să ni se reflecte prin lumea exterioară.

Cum să-l păstrăm pe învățător?

Următorul subiect este cum să ne păstrăm învățătorul. În literatura Mahayana există capitole întregi despre cum să ne găsim învățătorul, cum să-l evaluăm, cum să fim alături de el, cum să ne comportăm cu el pentru a nu-l pierde și pentru a-i permite să-și facă munca, ca să ne poată ridica.

Când întâlnim un învățător spiritual, acest lucru ne dă șansa de a ajunge la iluminare. Fără un învățător este imposibil de ajuns la iluminare. A găsi un învățător în care să avem încredere și să ne lăsăm pe mâinile lui ca să ne conducă, este o karmă extraordinară care s-a manifestat pentru noi acum. Ne-am găsit învățătorul și acum ne spunem. „Voi merge după tine, voi face ce spui tu, du-mă la iluminare”.

Și pentru că știm că este atât de greu să acumulăm karmă bună, această întâlnire, de fapt, ne-a consumat multă karmă bună. Acum va trebui să fugim mult mai repede. Avem marea șansă, dar și pericolul este mare, pentru că ne-am consumat acea karma și îl putem pierde.

Cum fugim mai repede? Începem să facem fapte bune cu acel învățător. Începem acum să-l servim, pentru că acest învățător care a apărut, el de la sine  nu este nici sfânt, nici înțelept și nici dotat cu calități spirituale înalte sau Yunten hlakpa. Noi îl proiectăm așa.

Învățătorul care mi-a apărut, este karma mea cea mai pură. Acum îl văd prezent în viața mea. Așa că vreau să-l susțin cât pot de mult.

Minimum minimorum

Am enumerat cele zece calități ale învățătorului prezentate în Lam Rim Chenmo_, cartea lui Je Tsongkapa.

Și dacă vă uitați la toate aceste zece calități, nu este întotdeauna ușor să le găsiți pe toate într-o singură persoană.

De fapt, este extrem de rar să întâlniți toate aceste zece calități într-o singură persoană. Și de ce este atât de rar să întâlniți toate aceste zece calități într-o singură persoană? Pentru că nu aveți suficientă karmă bună, deoarece ele sunt proiecția voastră.

Dacă ne este greu să găsim astfel de oameni extraordinari în viața noastră, acest lucru indică cine suntem noi, nu indică cine sunt oamenii din jurul nostru.

Deci, Je Tsongkapa reduce lista. El spune: „Astfel de profesor este foarte, foarte greu de găsit, chiar și în Tibet este foarte greu de găsit” deci, măcar să fie cinci. Așadar, el enumeră cinci calități, cu toate că și acestea cinci sunt foarte, foarte greu de găsit.

1. Învățătorul își dedică cea mai mare parte a timpului Dharmei

Trebuie să observăm cum își petrece învățătorul timpul, unde își petrece cea mai mare parte a timpului? Este important ca cea mai mare parte a timpului să fie dedicată practicării Dharmei, spre deosebire de preocupările lumești.

2. Eforturile sale principale nu mai sunt dedicate acestei vieți

Ne uităm la ceea ce îl preocupă pe învățător, pe ce se concentrează, dacă este interesat mai puțin de această viață și mai mult de ceea ce urmează după această viață. Adică lumea de dincolo de samsara.

3. Se îngrijește mai întâi de ceilalți, înainte de a-și purta de grija lui.

De cine se îngrijește Lama, de el însuși sau de ceilalți? Această calitate de a-i iubi pe elevi este foarte importantă. Învățătorul trebuie să-și iubească elevii și să dorească să-i învețe, pentru ca ei să poată învăța de la el.

4. Învățătorul își stăpânește mintea, vorbele și faptele

Lama este atent la modul în care se comportă , se exprimă și gândește. Nu este pripit, nu face prostii. Trebuie să vedem că el aplică ceea ce spune.

5. Învățătorul nu-și conduce elevii pe o cale greșită.

Lama nu-i învață pe elevii săi o cale greșită sau nu-i conduce pe un drum greșit.

Je Tsongkapa spune ca aceste criterii sunt minimum minimorum de a alege un învățător.

 

 

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 8,a

Codul principiilor ACI – continuare

 

Importanța practicii personale

Una dintre cele mai importante perfecțiuni este perfecțiunea bucuriei efortului. Pe măsură ce auzim aceste învățături, ne ating inima și dorim să practicăm tot mai mult. Dar viața ne face să alergăm de colo-colo și abia reușim să facem ce este de făcut și nu ne lasă timp să practicăm.

Așa că profesorii noștri spun că practica personală nu este mai puțin importantă decât celelalte lucruri.

Cum face asta Geshe Michael? Până la ora 13 se ocupă de practica lui personală, iar apoi până târziu în noapte, se ocupă de elevii săi: traduce, ține prelegeri, se întâlnește cu oamenii. Deci, își rezervă timp pentru practica personală și aceasta este o regulă de neîncălcat. Același lucru este recomandat și pentru noi.

Să nu renunțăm la practica personală, sub nicio formă. O parte din practica personală este carnețelul, o altă parte este meditația și pot fi alte practici cum ar fi Ganden hla gyema, mantra lui Je Tsongkapa, poate meditația Tong-len sau alte practici care vă plac.

Și chiar dacă ar trebui să facem și alte lucruri importante, în beneficiul altora – nu vom renunța la practica personală

Importanța predării Dharmei

Al doilea lucru important este de a preda Dharma.

Cel care dorește să predea Dharma, bineînțeles că mai întâi va trebui să învețe, să-și facă temele, testele și meditațiile necesare. Dar atunci când predă, el va înțelege subiectul cu mult mai profund decât înainte.

• când predăm aceste învățături, acestea pătrund cu mult mai adânc în noi.
• În plus, acumulăm imense binefaceri. Asta înseamnă că învârtim roata Dharmei, în inima celor care o ascultă și apoi, la rândul lor o vor transmite mai departe.
• Și, în afară de asta, este foarte plăcut să contribuim la binele altora. Oamenii vor veni să asculte Dharma, se vor forma grupuri noi de studiu și deci va exista tot timpul ocazia de a preda și de a le face acest mare serviciu.
• Și asta este ceea ce poate schimba țara. Poate aduce rezultate mult mai mari decât vă puteți imagina acum. Dharma se va răspândi și va aduce multe contribuții. Va mai veni un om și, încă un om, și pe nesimțite, înainte să vă dați seama, țara nu mai este aceeași.

Lam Rim scurt

În ultimele lecții ale Cursului 9 s-a vorbit despre:

Lam Rim Dudon

Lam Rim – etapele căii.

Dudon – prezentare scurtă.

Deci, o scurtă prezentare a Lam Rim-ului.

Acest text a fost scris de marele Je Tsongkapa.

Je Tsongkapa Lobsang Drakpa

El se mai numește „Scurta carte asupra etapelor căii” sau „O scurtă prezentare a etapelor căii” sau „Lam Rim scurt”. În tibetană Lam Rim Dudon.

Marele Je Tsongkapa a trăit la sfârșitul secolului al XIV-lea, începutul secolului al XV-lea. A scris 10.000 de pagini pe vremea lui, gravate în lemn. Astăzi, scrierea a 10.000 de pagini pe calculator nu este o realizare atât de remarcabilă, dar pe vremea aceea era ceva ieșit din comun ca o ființă umană să scrie atât de mult.

Trebuie înțeles că fiecare dintre pagini cuprinde o profundă înțelepciune. Totul este practic, concis și ingenios. În mănăstiri există cinci materii de studiu principale. Dacă ajung să parcurgă 100 de pagini pe o anumită temă, e mult. Nimeni nu poate acoperi totul.

Poate credeți că el și-a petrecut toată viața scriind atâta. Se pare că nu. Je Tsongkapa, jumătate din viață a petrecut-o în retreat-uri și rugăciuni, iar cea mai mare parte din viață a petrecut-o în meditație. În plus, a întemeiat toate mănăstirile importante din Tibet, a organizat festivaluri în Tibet, a activat în nenumărate domenii. A fost un mare geniu, poate unul dintre cele mai mari genii născute vreodată ale omenirii.

Lam Rim Chen Mo –  este cel mai lung Lam-Rim pe care l-a scris și este considerat ca unul dintre lucrările remarcabile ale literaturii tibetane. El a mai scris și un Lam Rim de lungime medie și multe altele.

Lam Rim – o cale spirituală verificată și completă

Lam Rim este o colecție a „etapelor căii spre iluminare” sau mai putem spune și „calea treptată spre iluminare”.

Lam Rim conține toate etapele căii spre iluminare, în ordinea corectă. Și acest lucru este foarte rar când ne uităm la căile spirituale care ne sunt oferite în lumea noastră. Există multe căi spirituale și o mulțime de învățători spirituali, multe lucruri care ne atrag, multe lucruri care ne cuceresc inima.

Dar de unde știm că acea cale este completă? Cum putem ști dacă acea cale care ni se oferă ne va conduce într-adevăr la rezultatul dorit de a ieși din roata suferinței?

Și aceasta este o mare provocare, pentru că această viață este scurtă și, pe de altă parte, este și foarte rară. Și după cum știm, șansele noastre de a continua ca ființe umane nu sunt bune dacă nu practicăm cu adevărat, dacă nu ne purificăm mintea.

În schimb, dacă ne purificăm mintea prin respectarea jurămintelor și înțelegerea vacuității, progresul este foarte rapid. Și chiar dacă nu vom desăvârși calea în această viață, pregătim terenul prin plantarea semințelor potrivite pentru un viitor din ce în ce mai bun și pentru condiții din ce în ce mai favorabile de a ne continua practica.

Ce este important să conțină o cale spirituală demnă de respect

Dacă viața este scurtă, nu știm dacă vom reuși să ne purificăm suficient pentru a nu cădea în următoarea viață. De aceea avem nevoie de un mijloc, de un criteriu, care să ne ajute să alegem dintre nenumăratele căi spirituale care ne sunt propuse. Și pentru asta au venit în ajutorul nostru înțelepții Tibetului și ne-au spus ce anume trebuie să căutăm într-o cale spirituală.

Într-un alt text pe care l-a scris Je Tsongkapa, intitulat „Cele trei căi principale”, spune: Există trei căi – și, când spunem căi, ne referim la aspecte sau etape – care ar trebui să se regăsească pe calea spirituală astfel încât ea să ne poată călăuzi spre obiectivul nostru. Iar dacă va lipsi una dintre ele – calea nu va fi completă.

Și aici el vorbește despre trei aspecte principale:

1. Primul aspect este Renunțarea.

Este acel dezgust care apare atunci când omul începe să înțeleagă că se află într-un loc al suferinței. Chiar și lucrurile bune sunt o suferință, pentru că le pierdem, mai devreme sau mai târziu. La unii se întâmplă mai repede, la alții durează mai mult. Dacă se întâmplă repede, ni se dă șansa să ne trezim și să începem să practicăm, dar dacă ne trezim când suntem deja prea bătrâni, poate nu vom mai putea practica.

Așadar, prima etapă este atunci când omul ajunge să înțeleagă că trebuie să se angajeze pe o cale spirituală și să înceteze de a mai fugi după lucruri pe care oricum va fi nevoit să le piardă.

2. Al doilea aspect al căii este deschidere inimii, dezvoltarea compasiunii.

Dezvoltarea compasiunii este o condiție necesară pentru dezvoltarea înțelepciunii.

Poate ați auzit de Amma? Este profesoară indiană. Un guru indian care predă calea bhakti, a devotamentului față de profesor sau față de Dumnezeu.

Ea spunea că devotamentul este ceea ce ne deschide inima și apoi, automat, înțelepciunea pătrunde în noi. Și invers, fără deschiderea inimii nu va veni înțelepciunea.

Deci, compasiunea și devotamentul au rolul de a ne deschide inima, de a permite înțelepciunii să pătrundă în noi. Fără înțelepciune nu putem ieși din ignoranță, ceea ce înseamnă neînțelegerea de cum se întâmplă lucrurile în lumea noastră.

3. Al treilea aspect al căii este aspectul înțelepciunii.

Dacă veți examina multe căi spirituale, acest aspect ori nu apare în ele, ori apare parțial. Este rar să întâlnim, așa cum întâlnim aici, explicații detaliate despre legătura dintre cauză și efect, legile karmei, modul în care se creează semințele. Ce determină ca un lucru să apară în viața mea? Și de ce lucrul pe care mi-l doresc nu apare în viața mea? Toate acestea sunt expuse într-un mod clar de către această cale și tocmai acest fapt este ceea ce ne permite să desăvârșim calea.

Fără acest aspect, nu contează câte binefaceri faceți. Desigur, este foarte important să faceți binefaceri, dar, indiferent de câte binefaceri faceți, dacă ele nu sunt însoțite de înțelepciunea care înțelege cum funcționează această lume, nu veți putea ieși din ignoranță – Marikpa în tibetana sau Avidya în sanscrită. Nu vom putea ajunge la eliberare, la Jivanmukti, cel care a învins moartea încă din timpul vieții.

A ucide moartea

În Yoga Sutra a Maestrului Patanjali, există expresia – Kalandanda

Danda înseamnă a ucide.

Iar Kala înseamnă timp.

Kaladanda înseamnă a ucide timpul.

Timpul este legat de moarte, ca și cum avem un timp de viață, iar apoi vine moartea. Ideea de percepție a timpului este legată de moarte.

Această practică, dacă este dusă la bun sfârșit, permite uciderea morții.

Aceeași idee apare atât în literatura antică legată de yoga, cât și a budismului tibetan.

Deci, acestea sunt cele trei căi care apar în Lam rim-ul scurt numit Cele trei căi principale, care a fost prezentat în Cursul 1.

Je Tsongkapa a scris, de asemenea, și un alt Lam rim numit „Marea carte a etapelor căii treptate spre iluminare”.

Lam Rim Chenmo

Lam Rim Chenmo înseamnă „Marea carte a etapelor căii spre iluminare”.

Acesta este un Lamrim lung. Je Tsongkapa a scris și Lam rim-uri scurte, cum ar fi Sursa binefacerilor mele și Cele trei căi principale.

Cele trei căi principale este de fapt o scrisoare, scrisă de Je Tsongkapa către discipolului lui cel mai drag. Pe acest discipol, Je Tsongkapa l-a trimis în Tibetul de Est să înființeze o sută opt mănăstiri și, când va termina, să se întoarcă acasă. Discipolul a plecat, și a înființat o sută opt mănăstiri, după care s-a întors la maestrul său. Dar tot timpul cât fusese plecat, îi era tare dor de învățătorul său, iar învățătorul lui îi scrie această scrisoare în care îi expune întreaga cale.

Lam rim Dudon se mai numește și Cântecul vieții mele spirituale. Je Tsongkapa a scris acest Lam rim din experiența sa personală, spre deosebire de multe alte scrieri, ca un sfat bun dat unui prieten.

În acest Lam rim, la sfârșitul fiecărei strofe există un refren,

Eu, yoghinul, așa am practicat,
Aceasta a fost antrenamentul meu.
Tu, căutător de libertate, fă același lucru ca și mine.

Je Tsongkapa de fiecare dată când ne prezintă o etapă în acest Lam rim, încheie cu: „Așa am procedat eu. Dacă vrei, vino după mine și fă și tu la fel”.

Desigur, nu avem timp să parcurgem tot acest text . Nici în Cursul 9 nu l-am parcurs pe tot. Dar în lectura Cursului 17 veți găsi traducerea și restul de versete.

Desigur, că și în acest Lam Rim sunt toate etapele.

El are două părți:

• Are un început (versetele de la 1 la 10)
• Iar apoi, începând cu versetul unsprezece până la douăzeci și șase, apare acest refren.

Începutul

Je Tsongkapa începe Lam rim-ul cu o prosternare.

În orice operă budistă demnă de respect, învățătorul adoptă întotdeauna o atitudine de modestie, de smerenie. Autorul începe și spune: „Toată această învățătură pe care v-o transmit acum se datorează în întregime lui Buddha, sau învățătorilor mei, sau compasiunii. Și sper să vi-o transmit cu fidelitate, dar mai întâi mă prosternez în fața lor cu recunoștință, pentru că toată înțelepciunea vine de la ei, toate realizările mele vin de la ei și toată fericirea mea vine de la ei”

De multe ori, autorul este un mare Lama, și spune: „Toată cunoașterea mea vine de la învățătorii mei și în fața lor mă prosternez.” Asta denotă smerenie și că nu pretinde că aduce ceva nou.

Buddha a fost desăvârșit, omniscient. Știe exact ce are nevoie fiecare dintre noi în orice clipă.

Nimic din ceea ce ne-a transmis nu trebuie îmbunătățit, este perfect.

Ceea ce ne rămâne de făcut este doar să-i prezentăm învățătura în mod adecvat diferitelor categorii de public.

și acesta este rolul profesorilor.

Rolul profesorilor este să devină un instrument curat pentru Dharma. Să nu o denatureze, să aibă motivația pură și să o transmită mai departe, astfel încât și alții să poată ajunge la iluminare.

Ei sunt ca un canal de transmisie. Fiecare profesor este un canal prin care transmite cunoașterea cât mai pură posibil. Întreaga linie de transmisiune este un fel de canal prin care se face legătura între Buddha și noi.

Importanța liniei de transmisie autentice

Deci, Je Tsongkapa începe a se prosterna în fața învățătorilor săi. El începe să-i enumere pe maeștrii liniei de transmisie: „Iată, a început cu Buddha, apoi cu Maitreya, Asaṅga, apoi cu Nāgārjuna…”. Acest lucru denotă autenticitatea liniei de învățături.

Și asta vine ca răspuns la întrebarea: „Cum pot ști dacă această cale va avea succes? Să-mi dedic viața scurtă și prețioasă acestei căi? De unde știu că funcționează?” Așadar, maestrul

1. începe a se prosterna;
2. ne menționează linia de transmisie.

El spune: „Uite, tot ceea ce este scris aici vine de la ființe iluminate, una după alta. Fiecare este iluminat și a contribuit cu cunoștințele și înțelepciunea sa și toate acestea sunt în acest Lam rim.”

Importanța recunoștinței față de profesori

Acest lucru ne oferă și o direcție pe calea noastră.

Dacă dorim ca drumul nostru să aibă succes, ca practica pe care o urmăm să aibă succes, trebuie să începem cu recunoștința.

Și de aceea, începem fiecare lecție cu mandala. Trebuie să începem lecția cu recunoștința noastră față de profesorii care ne transmit învățătura și față de linia de transmisie.

Dacă nu avem respect pentru profesorii noștri, asta înseamnă că nu acordăm acestei învățături importanța cuvenită. Și dacă nu are importanță, dacă ea ocupă un loc secundar pentru noi, ea nu va funcționa.

Această cale este atât de radicală și atât de profundă, ea ne transformă mintea complet. Pentru a permite o astfel de schimbare, trebuie să acordăm o mare importanță acestor învățături și să le acordăm profesorilor respectul cuvenit. El nu este ca orice alt profesor. Profesorul trebuie să fie cel mai important lucru din viața noastră, altfel nu are greutate.

Cuvântul în sanscrită pentru un profesor spiritual este guru. Guru înseamnă greu. El este greu pentru elev. Pentru elev, profesorul are greutate. Elevul are nevoie de această greutate mare pentru a pătrunde în mintea lui, deoarece zidurile ignoranței care îi învăluie mintea sunt greu de străpuns.

Cele patru calități speciale ale învățăturii Lam rim:

Vom vorbi acum despre calitățile speciale ale Lam rim-ului. Este o învățătură foarte cunoscută, numită „Cele patru calități speciale ale Lam rim”.

După cum am spus, Lam Rim este o cale dezvoltată de tibetani pentru a preda budismul. Budismul este un ocean imens de scrieri. Buddha nu a scris nimic. Învățăturile sale au fost transmise la început oral și abia mai târziu ele au început să fie scrise de discipoli, apoi de discipolii discipolilor. Ele au fost scrise în diverse locuri de către oameni cu abilități diferite și înțelegeri diferite.

La prima vedere, când privim budismul așa cum este practicat într-un loc față de cum este practicat în alt loc, se pare că ar exista o contradicție între practici.

1. Prima calitate a învățăturii – lipsită de orice contradicție

Prima calitate al Lamrim-ului este faptul că toate aceste învățături diferite ale lui Buddha, așa cum au fost păstrate în diverse locuri și așa cum au fost chiar rostite de Buddha în diverse ocazii, sunt lipsite de orice contradicție între ele.

Lucrul minunat pe care l-au realizat autorii Lamrim-ului, dintre care marele Je Tsongkapa, este că totul se potrivește perfect. Există un sens, pentru care lucrurile au fost expuse într-un fel aici și altfel acolo, iar una duce la alta. În acest mod Lam rim construiește pentru noi logica și evoluția înțelegerii și a conștientizărilor noastre în cadrul practicii.

Pe vremea lui Je Tsongkapa existau diferite curente budiste în Tibet și acestea păreau ca și cum s-ar fi contrazis între ele. Dar măreția lui Je Tsongkapa a fost că le-a adus pe toate la unison, curățate de contradicții.

El citează dintr-o Sutra a lui Buddha numită „Sutra Lotusului” – Sadharma Pundarika Sutra care spune:

Toate scrierile lui Buddha
Te învață modalități
Cum să devii Buddha,
Iar învățătura este directă
Sau indirectă.

Ce înseamnă asta? Că Buddha nu a predat nimic care să nu aibă menirea de a aduce oamenii la iluminare.

Adică nu există nimic inutil, nu există nimic contradictoriu, nu există nimic care să fie în conflict. Dacă nouă ni se pare că există o contradicție, asta este problema noastră, și de aceea avem nevoie de mari comentatori și de mari învățători, precum Je Tsongkapa, de a elimina aceste contradicții.

Trebuie să fim foarte atenți când judecăm sau criticăm anumite părți ale învățăturii, pentru că nu există nimic din ceea ce a spus Buddha care să nu aibă scopul de a-i duce pe oameni spre iluminare.

Dacă ceva nu ne este clar, trebuie să fim foarte atenți să nu-l respingem.

Putem spune: „Nu înțeleg asta acum”, sau „Am îndoieli în legătură cu asta acum”. Este în regulă. Puneți-l deoparte, dați-vă timp, verificați lucrurile, meditați asupra lor, mergeți să ascultați mai multe lecții, pentru a vă clarifica neînțelegerea, dar nu respingeți lucruri pe care le-a spus o ființă omniscientă, precum Buddha.

2. Îndrumare personală pentru fiecare dintre noi

A doua calitate este aceea că fiecare învățătură ne va părea o îndrumare personală.

Cuvântul tibetan pentru „îndrumare” poate fi tradus și ca „sfat” sau „instrucțiune”.

Așadar, toate lucrurile sună ca o îndrumare personală.

Dacă vă deschideți inima către învățătură și către profesorul vostru care vă predă, dacă faceți asta cum trebuie, vine un moment în care, ca urmare a meritului practicii voastre și a calității relației voastre cu profesorul, ceea ce va spune profesorul vi se va părea: „Exact asta trebuia să aud astăzi”, „Mi-ai vorbit mie”. Oamenii au o astfel de experiență: „O! Cum de ai știut? Exact asta mă frământa!”.

Acesta este rezultatul, unei atitudini adecvate față de învățătură și față de profesor, vine firesc, se întâmplă natural. Pentru că se spune despre Buddha că, atunci când vorbește în sanscrită, fiecare îl aude în limba sa maternă. Mai putem spune că atunci când – Buddha transmite învățătura, ea va ajunge la fiecare exact la nivelul de care are nevoie și în locul în care are nevoie. Și pe măsură ce progresăm pe cale, lecția devine o lecție personală pentru noi, indiferent de câte persoane sunt aici.

3. Lam rim clarifică intenția lui Buddha

A treia calitate a acestei învățături este că ne oferă claritate și precizie, ajutându-ne să înțelegem exact ce trebuie să facem.

Lam rim ne permite să înțelegem cu ușurință adevărata intenție a lui Buddha, ce anume a vrut să spună Buddha. Care este exact semnificația învățăturii lui Buddha. Unul dintre aspectele acesteia este că suntem clari în privința priorităților noastre, știm ce trebuie să facem.

4. Lam rim ne protejează, ne împiedică să respingem categoric una dintre învățăturile lui Buddha

A patra calitate a învățăturii este aceea că ne ferește de a cădea în marele abis al faptelor rele. El ne protejează să nu cădem în prăpastia adâncă a faptelor rele.

Ce este acest mare abis?

În acest mare abis vom cădea dacă subestimăm o parte din învățătura lui Buddha.

Acest abis este gândul că o învățătură este pentru deștepți, și o învățătură este pentru cei proști, sau „Hinayana este pentru proști și Mahayana este pentru cei deștepți. A gândi așa – este marele abis.

În Lam Rim Chen Mo, Je Tsongkapa citează din „Sutra care adună toate firele”. Buddha vorbește cu Manjushri, care este bodhisattva în această sutră și îi spune lui Manjushri: „Obstacolul karmic care vine ca urmare a subestimării excelentei învățături, este foarte subtil.”

Adică: subestimarea învățăturii excelente a lui Buddha creează un obstacol care este foarte subtil, care nu este ușor de observat.

Oamenilor le apar obstacole mai târziu pe calea spirituală și nu știu de unde au venit. Ele nu sunt ușor de observat. Numai Buddha poate să vadă de unde au venit. Ele pot apărea ca urmare a unui asemenea dispreț, de exemplu.

Buddha spune: „Oricine face distincție între anumite cuvinte pe care le-am spus, că unele sunt bune și altele nu sunt bune, el a abandonat de fapt învățătura mea și oricine abandonează învățătura afectează Dharma.”

Deci, Lam Rim Chen Mo, ne salvează de la căderea în abis. Ce este abisul? Sunt obstacolele care vor fi create pe calea noastră spirituală ca urmare a subestimării care provine din neînțelegere.

Un exemplu tipic în acest sens este atunci când cineva nu înțelege bine vacuitatea. El a auzit ceva învățături despre vacuitate, dar nu le-a auzit până la capăt sau nu le-a înțeles pe deplin, și apoi spune: „Aha! Totul este gol, deci nu există nimic. Și dacă nimic nu există, atunci pot face ce vreau”. Acesta este nihilism. Aceasta este o prăpastie adâncă pentru că dacă el va face tot ce vrea și își încalcă jurămintele și face fapte rele, i se va întoarce o mare suferință.

Și dacă mai și predă altora așa ceva, abisul în care va cădea va fi și mai mare.

Mai există încă o altă latură a acestui lucru. Abisul este și dacă începem să respingem părți ale învățăturii pe care nu le înțelegem”. Este atunci când spunem: „Asta este mai puțin importantă, asta este mai importantă”. „Asta este pentru mine, asta nu este pentru mine”. „Asta este pentru proști, asta este pentru deștepți”. Acesta este un mare pericol.

Pe de altă parte, există cealaltă extremă: „Bine! Tot ce a spus Buddha, este sfânt!” Nici această extremă nu este bună, iar Buddha ne avertizează de asta.

Buddha spune: „Nu accepta niciodată lucruri doar pentru că le-am spus eu sau doar pentru că le-a spus altcineva”. Nu crede orbește. Buddha spune: „Dacă nu ai înțeles lucrurile, nu le accepta că sunt de la mine, dar nu le subestima”.

Sfatul este de a pune deoparte lucrurile pe care nu le înțelegem și va veni ziua în care le vom înțelege. Între timp, vom continua să lucrăm cu ceea ce înțelegem. Dar sub nicio formă nu subestimăm. Este o marea greșeală să credem că există părți ale învățăturii care nu sunt relevante.

Atunci când ajungi la sfârșitul învățăturilor, când vei ajunge la maturitate în studiul budist, vei vedea că totul se potrivește. Totul este perfect. Este loc pentru toate Învățăturile lui Buddha. Și asta face Lam Rim, și asta face în special Je Tsongkapa, cu atâta credință.

Și când vei ajunge într-un stadiu foarte avansat în meditație, când vei fi  aproape de Samadhi, de Shamata, de Shine, va veni clipa în care vei avea amintirea perfectă a tuturor Învățăturilor pe care le-ai primit și atunci vei vedea singur importanța lor.

 

Obiectul cel mai important: învățătorul spiritual

Următorul subiect este despre învățătorul spiritual.

Toată această cale se bazează pe karmă și vacuitate și, în special pe învățătorul spiritual.

• Vacuitatea înseamnă că orice lucru este lipsit de natură proprie.
• Iar în legătură cu karma – vrem să învățăm cum să acționăm în modul cel mai eficient pentru a ne atinge toate obiectivele, dar mai ales obiectivele noastre spirituale. Cum vom acționa astfel încât să nu ne rătăcim pe cale și să ajungem direct la iluminare.

Dar, care sunt implicațiile acestui lucru în ceea ce privește învățătorul spiritual?

Primul lucru este că învățătorul spiritual nu este mare sau mic, înțelept sau frumos, de la sine. Toate aceste etichete provin de la noi. Așadar, este firesc să ne punem întrebarea: „Dacă eu am hotărât că acest învățător este învățătorul meu spiritual, iar mâine nu mi se mai pare așa, asta înseamnă că el încetează să mai fie pentru mine un învățător spiritual?”

De ce spunem că nu este bine să se întâmple asta? Dacă doriți să progresați pe calea spirituală și să ajungeți la iluminare în această viață, cel mai esențial și important lucru este relația cu învățătorul spiritual. De ce?

Cauza este karma. Dacă vrem rezultate rapide, atunci avem nevoie de o karmă puternică. În Cursul 5, se spune că unul dintre lucrurile importante care determină puterea karmei este obiectul karmic.

Pentru a crea karma puternică avem nevoie de un obiect puternic.

Care este obiectul cel mai puternic pentru noi?

Atunci când cineva abia începe să pășească pe calea spirituală, și aici vorbim despre cele trei diamante: Buddha, Dharma și Sangha, acestea sunt obiecte extrem de puternice. Există multe povești despre puterea lor. Dar pentru cel care deja a urcat pe calea spirituală, există un obiect și mai puternic. Și cine va fi acest obiect și mai puternic? Învățătorul.

De ce învățătorul este un obiect și mai puternic?

Învățătorul îl reprezintă pe Buddha. Pe de o parte, el îmi transmite învățăturile lui Buddha, este ca un canal de transmisie, iar pe de altă parte, o face pentru mine personal. Buddha Shakyamuni  a fost un Buddha desăvârșit, dar adevărul este că eu încă nu am atins iluminarea, nu-i așa?

Cel care mă împinge și mă ajută să progresez pe cale este învățătorul meu. Așadar, pentru mine, el este un obiect cu mult mai puternic decât toți Buddha care există, deoarece are grijă de mine, personal.

Întâlnirea cu învățătorul spiritual

Cum se desfășoară întâlnirea cu învățătorul spiritual?

Începem să facem fapte bune. După ce am acumulat suficiente binefaceri, adică am acumulat karma suficient de bună, vom întâlni un învățător spiritual.

De multe ori, am spus că învățătorul spiritual ne urmărește de mult timp. Așa cum pescuim pești, tot așa și învățătorul spiritual încearcă să ne prindă în undiță și să ne tragă afară. Dar nu îi merge! De ce nu-i merge? Pentru că nu avem karma.

Dar dacă am reușit să avem o karmă bună, atunci vom întâlni un învățător spiritual. El poate fi mama noastră, poate fi copilul nostru, poate fi vecinul nostru.

Deci, învățătorul este cumva lângă noi și când avem karma bună, deodată îl vedem pentru o clipă ca învățătorul nostru spiritual. Ce se va întâmpla în clipa următoare? În clipa următoare, karma se va schimba, așa că vom pierde deja faptul că el este învățătorul spiritual și va deveni din nou o persoană obișnuită. De ce? Pentru că karma noastră de a-l vedea ca pe un învățător spiritual s-a terminat.

 Puterea învățătorului spiritual

Deci, ce putem face atunci când îl recunoaștem pentru prima dată ca pe un învățător spiritual? Trebuie să-l păstrăm, trebuie să luptăm pentru el.

Cum vom lupta pentru el?

1. În primul rând: trebuie să îi cerem să fie învățătorul nostru.
2. În al doilea rând: trebuie să fim foarte atenți la cum ne gândim la el.
3. În al treilea rând: trebuie să trasăm o linie. Ne spunem: toate gândurile negative, toate criticile nu au voie să intre! Pentru că, dacă am gânduri critice la adresa învățătorului spiritual, îi diminuez puterea de a mă ajuta.

Puterea învățătorului spiritual de a mă ajuta – nu vine de la învățătorul spiritual. Puterea învățătorului spiritual de a mă ajuta – vine de la mine.

Eu îi dau această putere. Și după ce i-am dat puterea, atunci el va începe să mă împingă, să mă tragă în sus. Altfel, nu se va întâmpla nimic.

Mulți veneau la Ken Rinpoche, să-i ceară sfaturi, iar mulți dintre ei nu erau discipolii săi. La tot ce ziceau oamenii, le spunea „Da, da” sau „Foarte frumos”, „Ce bine” – și nu se întâmpla nimic. Nu avea niciun efect asupra vieții lor. În schimb, pe discipolii apropiați, el îi provoca. Îi determina să vadă problemele, îi punea în conflict.

Învățătorul este ca șmirghelul: te freacă, te șlefuiește pentru ca tu să devii un diamant. Dacă nu te curăță, atunci nu vei fi curat.

O ocazie rară și prețioasă

Așadar, valoarea învățătorului spiritual pentru mine este mai mare decât a oricărui alt lucru din viața mea.

Aceasta este oportunitatea mea de a acumula karma care mă poate propulsa în sus. Karma de a fi alături de un învățător spiritual este foarte prețioasă.

Dacă nu voi continua să acumulez multe binefaceri, ori nu-l voi mai vedea ca pe un învățător spiritual, ori va pleca, ori va muri, ori va trebui să plec eu. Se va întâmpla ceva. Pentru a putea continua să mă folosesc de învățătorul meu spiritual și să acumulez karma bună, trebuie să depun efort.

Acesta este motivul pentru care în etapele preliminare ale meditației, îi cerem învățătorului spiritual să rămână cu noi și să ne învețe, iar noi trebuie să ne raportăm la el conform „Celor cincizeci de versete despre Lama”, adică, cu gândul și cu fapta. Dacă nu ne raportăm la el cu respect, atunci vom pierde karma de a-l vedea ca învățător spiritual.

Este important să alegem învățătorul cu multă atenție

În literatura de specialitate există zece calități, există o listă a calităților pe care trebuie să le aibă un învățător spiritual. De ce avem nevoie de această listă, dacă noi înșine stabilim calitățile?

Avem nevoie de ele pentru că, după ce am hotărât că el este învățătorul nostru spiritual – karma se va răsuci /răsturna, vor apărea dificultăți, vor apărea critici. Brusc începem să-i vedem cusururi. De aceea, trebuie să ne amintim că l-am verificat și am decis că el este învățătorul nostru spiritual.

Se spune despre Lordul Atisha că era deja un practicant tantric foarte avansat și a căutat un Lama care să-l învețe bodhicitta – latura iubirii și, din moment ce el însuși era deja un mare Lama, nu s-a mulțumit cu un profesor mediocru, ci cu cel mai bun. El a dorit ca linia de transmisie de la Buddha la bodhicitta să fie complet pură și a căutat mult timp și nu a găsit pe nimeni. Și în cele din urmă, după multe cercetări, a aflat că există un astfel de Lama în Sumatra, Indonezia de astăzi.

Dar ca să ajungă acolo, Lordul Atisha trebuia să traverseze marea din India până în Indonezia. Pe vremea aceea o astfel de călătorie dura 21 de luni într-o corabie de lemn dărăpănată.

Iubirea lui mare pentru Dharma, marea compasiune, și din dorința de a lăsa Dharma ca moștenire viitoarelor generații, Lordul Atisha decide să facă această călătorie de 21 de luni care era și foarte periculoasă. Se spune că multe nave s-au scufundat pe drum.

El ajunge în Sumatra și găsește acolo un Lama, pe nume: Serlingpa care înseamnă fiul insulei de aur.

Lordul Atisha îl găsește pe acest Serlingpa și povestea spune, că după ce a făcut atâta efort să-l găsească, el nu s-a dus la învățătura lui.

El mai întâi i-a chestionat pe discipolii lui Serlingpa și l-a testat pe Lama timp de 12 de ani pentru a vedea dacă este un Lama adecvat.

Acest fapt ne spune cât de important este tot ce ține de Lama. Este atât de important să știm cui ne încredințăm mintea noastră, pentru că acest lucru va afecta și această viață și toate viețile viitoare. Această istorioară ne ilustrează cât de meticulos a fost Lordul Atisha în această privință. După 12 de ani, el merge și învață cu Serlingpa și primește linia de la el.

Mai târziu, au început să se facă glume pe această temă. Se spune că un elev arogant se duce la Lama și îi spune: „Te-am testat 12 de ani și cred că ești în regulă. Vrei să mă înveți, te rog?” Iar Lama îi răspunde: „Ah, da? Acum eu am nevoie de 12 de ani să te testez.”

Dacă un elev vine cu mândrie, atunci Lama îl va trimite 12 de ani să-și coboare mândria, pentru că nu-l poate învăța. Asta nu înseamnă că Lama nu vrea să-l învețe, ci este nevoie să se creeze condiții pentru ca Dharma să poată fi integrată.

Toate acestea ne spun că nu trebuie să ne grăbim când ne alegem învățătorul! Cineva vorbește frumos, ne entuziasmăm pentru o clipă, și după aceea îi spunem: „Tu ești învățătorul meu”. Nu! Trebuie să-l examinăm, trebuie să-l verificăm bine.

Și dacă, după ce l-am examinat și l-am verificat, decidem că el este învățătorul nostru spiritual, atunci când va veni critica, vom avea pe ce să ne bazăm, vom avea baza timpului pe care l-am investit în  a-l verifica, ceea ce ne va permite să spunem: „Ok, l-am verificat deja. Are o bază în el.” Deci, atunci când vor apărea criticile, vom lupta contra lor cu gândurile bune, cu aprecierea pe care ne-am creat-o față de el mai înainte.

Ne-am creat o bază care ne va ajuta să păstrăm relația bună cu profesorul.

Cel mai important lucru dintre toate este sentimentul că învățătorul meu mă iubește. Și asta este ceea ce mă va deschide față de el și îi va permite să mă influențeze și să mă îndrume pe calea spre iluminare.

Auzim mulți învățători și mulți dintre ei ne plac, sau ni se pare că spun lucruri pline de sens, așa că mergem și învățăm de la ei. Dar relația dintre învățător și elev pe calea spirituală este o relație atât de importantă încât trebuie să îi acordăm o atenție deosebită.

Nu ne aruncăm într-o astfel de relație cu ușurință, pentru că spunem că este mai mult decât o căsătorie, deoarece căsătoria este doar pentru această viață.

Relația cu învățătorul spiritual este dincolo de această viață, deoarece, îi încredințăm spiritul/mintea nu doar pentru această viață.

Așadar, este foarte important ca acest învățător să fie ales cu mare atenție, pentru a ne da direcția bună. Și mai târziu, va contribui direct la încrederea noastră în el.

Fără încredere în învățător nu vom putea progresa cu adevărat pe această cale.

Pe orice cale spirituală veridică, va veni ora încercării, va veni ora conflictului, va veni ora alegerii, va veni ora dificultății. Și pentru că mergem spre un loc pe care nu-l cunoaștem, în ținutul dincolo de roata vieții, și nu avem nici măcar o hartă, va trebui să-l lăsăm pe profesor să ne conducă.

Dacă va veni o zi în care Maestrul va spune ceva ce nu ne va plăcea și nu vom urma îndrumarea lui, atunci nu numai că nu vom putea progresa, dar vom și planta semințele în mintea noastră: „Am întâlnit un învățător și nu i-am urmat sfatul.” Acest lucru ne va îngreuna mai târziu relațiile atât cu acest învățător, cât și cu alți învățători dacă îi vom întâlni mai târziu.

Un învățător demn de încredere nu vă va da niciodată un sfat pe care nu-l veți putea respecta. Uneori vă va pune la încercare și se va așteapta de la voi să-i spuneți: „Scuze, asta e în contradicție cu ce m-ai învățat”. Uneori există și astfel de situații. Dar, cu excepția acestor situații, învățătorul vă va da ceea ce vă împinge înainte, și asta nu va fi ceva comod pentru voi, pentru că ceea ce a fost comod să faceți, ați făcut deja și, iată-vă că încă sunteți aici.

Este clar că această cale, care este radicală și profundă, pretinde de la voi să faceți lucruri cu care nu sunteți obișnuiți, pe care încă nu le înțelegeți prea bine. Iar perspectiva noastră nu este ca cea a profesorului, așa că trebuie să fim pregătiți să facem această trecere.

Pentru asta trebuie să avem încredere maximă în acest învățător, să fim dispuși să ne încredințăm în mâinile lui, iar asta nu se va întâmpla dacă nu l-am verificat mai întâi. Bineînțeles, că nu spunem că învățătorul trebuie verificat doisprezece ani, dar trebuie să ne dăm timpul necesar de a-l examina și verifica, pentru a ne da șansa să reușim pe această cale.

Trebuie să ne devotăm învățătorilor noștri, să îi urmăm îndeaproape, să nu renunțăm la ei. Acest lucru este descris atât în tradiția budistă, cât și în cea non-budistă. Dar nu vom face asta orbește, pentru că ar putea duce la eșec, sau într-o zi vom descoperi: „Stai puțin, îmi pare rău, m-am înșelat, te-ai schimbat, nu mai ești ceea ce credeam”.

Acest lucru este un dezastru spiritual. De aceea, trebuie să ne dăm șansa de a păși pe cale în siguranță, iar asta necesită această verificare a învățătorului.

 

 

 

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 9,a

 

Vom trece acum la lecția 9 care va acoperi Cursul 10.

Cartea pe care o vom studia  se numește:

Jang chub sempay chupa la jukpa

                                                                                         Ghidul de viață al Războinicului Spiritual

Acesta este numele lung. Numele scurt este:

Chunjuk

Acest cuvânt este format din două cuvinte, Chu și Juk.

Chu înseamnă fapte, acțiuni, activități.

Iar Juk înseamnă a fi ocupat, a se ocupa de.

Chunjuk înseamnă a fi ocupat cu faptele lui Jangchub sempa

Jangchub sempa înseamnă bodhisattva.

Am tradus numele în limba română ca Ghidul de viață al războinicului spiritual.

Traducem bodhisattva ca războinic spiritual, deoarece el luptă împotriva afecțiunilor sale mentale pentru a ajunge la perfecțiune.

El își dedică viața pentru a atinge iluminarea în beneficiul celorlalți. Bodhisattva nu mai poate suporta să-i vadă pe ceilalți din lumea lui suferind și vrea să-i ajute. Nu doar să-i ajute, ci vrea să-i ajute în cel mai suprem mod posibil, și anume să-i elibereze de orice suferință.

Dar pentru asta nu este suficient să le ofere de mâncare, un adăpost sau o donație. Pentru asta trebuie să-i învețe Dharma, să-i învețe calea de a ieși din suferință. Pentru asta el trebuie să cunoască Dharma și să cunoască el însuși calea de a ieși din suferință. Așadar, el își dedică întreaga viață acestor scopuri.

Această carte a fost scrisă de către Maestrul Shantideva. Ea este predată de marii Lama și nu face parte din programa de studiu oficială a mănăstirilor. În cadrul cursurilor ACI, dedicăm trei cursuri acestui subiect, deoarece este una dintre cele mai importante cărți scrise vreodată.

Lopun shiwa-hla

Lopun este cuvântul în sanscrită pentru maestru.
Shiwa– pace, liniște, calm. În sanscrită – Shanti.
Hla în tibetană înseamnă înger, divinitate, zeitate. În sanscrită – Deva.

Shiwa Hla înseamnă „Îngerul păcii”.

Deci, în sanscrită numele lui este Shantideva și în tibetană Shiwa-hla.

Cartea are zece capitole.

O lecție despre compasiune și înțelepciune

Bodhisattva este o persoană care își dezvoltă compasiunea la niveluri maxime. Este o persoană cu o compasiune imensă. Și se pare că Maestrul Shantideva s-a apucat să scrie o lucrare despre cum se dezvoltă această compasiune imensă. Despre cum să fii o persoană plină de compasiune în această lume.

Dar dacă ne uităm la carte, la modul în care se desfășoară cartea, vedem că, de fapt, este o lecție despre înțelepciune. Și ajunge la punctul culminant în capitolul nouă al cărții. După cum am menționat, cartea are zece capitole.

Capitolul nouă al cărții este în întregime un capitol despre înțelepciune, pe care l-am studiat în Cursul 12. Este una dintre cele mai profunde prezentări care există ale înțelepciunii, și este citat de către marii înțelepți ai Căii Mahayana, ai căii perfecțiunii înțelepciunii. Jé Tsongkapa, îl citează des pe Maestrul Shantideva în cărțile sale, și nu numai el.

Principalul motiv pentru a studia Dharma, a studia budismul, este concepția asupra lumii prezentată în capitolul nouă; este concepția asupra căreia revenim mereu. De ce? Pentru că, concepția actuală asupra lumii, pe care am integrat-o încă din copilărie, din cultura noastră și din mediul nostru – nu funcționează.

Nu funcționează deoarece toate lucrurile bune pe care le-am găsit în această viață, suntem nevoiți să le pierdem. Mai devreme sau mai târziu suntem nevoiți să ne despărțim de ele. Și nu contează dacă suntem oameni iubitori, dacă suntem oameni inteligenți, educați, sinceri, cinstiți, oameni plini de pasiune, de bunăvoință și de entuziasm. Nu contează dacă avem toate aceste calități – dar dacă nu învățăm să ne relaționăm corect la lume, să înțelegem cum funcționează lumea – vom fi nevoiți să suferim chiar dacă avem toate aceste calități minunate. Pentru că, concepția asupra lumii în care trăim, este defectă, este viciată, nu ne poate aduce fericirea.

Cel care a perceput direct vacuitatea și se uită din partea cealaltă la lumea sa, i se umple automat inima de compasiune, pentru că vede preocupările permanente ale oamenilor pentru lucruri pe care sunt nevoiți să le piardă, pe care nu le pot păstra. Ei își caută fericirea, dar nu înțeleg ce o produce.

El înțelege că această cursă este fără speranță. Uneori este comparată asta cu copiii mici care se joacă cu foarfeca. Asta facem noi. Căutăm fericirea și ne rănim tot timpul pentru că nu înțelegem ce produce fericirea.

Noi suntem copiii care se joacă cu foarfeca și riscăm să ne rănim pentru că nu înțelegem, deoarece concepția noastră asupra lumii este greșită.

Maestrul Shantideva

Maestrul Shantideva a fost fiu de rege care a renunțat la tronul regesc. Mulți dintre marii învățători s-au născut în familii bune sau regale, dar nu s-au lăsat prinși de bucuriile materiale. Maestrul Shantideva a părăsit curtea regală și a devenit călugăr. A ajuns la mănăstirea „Nalanda”, care era cea mai mare mănăstire din acea perioadă. Mănăstirile erau susținute de donatori pentru a întreține călugării de acolo, ca aceștia să poată studia, medita și așa mai departe.

El nu a impresionat conducerea mănăstirii. Părea un elev slab, un elev leneș. Se crease impresia că el își petrecea toată ziua în pat și era interesat doar de mâncare și de a merge la toaletă. Ca atare i s-a dat denumirea jignitoare – Busuku, care înseamnă „Cel cu Trei Gânduri”:  să doarmă, să mănânce și să meargă la toaletă.

Dushe sumpawa

Dushe – gând,
Sum – trei,
Sumpawa – doar trei lucruri.

Deci, Dushe sumpawa înseamnă Cel cu trei gânduri.

Și întrucât una dintre sarcinile celor care conduceau mănăstirea era să aibă grijă de reputația mănăstirii, nu doreau să aibă astfel de călugări. Dar pentru că existau reguli care interziceau alungarea unui călugăr din mănăstire, au găsit o modalitate de a-l face de râs.

În mănăstire exista obiceiul, ca fiecare dintre călugări să țină pe rând un discurs în fața întregii adunări ai mânăstirii, și îi venise rândul Maestrului Shantideva. Conducerea credea că Maestrul Shantideva se va face singur de râs și asta le va da motivul de a-l izgoni din mănăstire. Când veni ziua, maestrul îi întrebă: Ce doriți să auziți? Un discurs despre ceva care a fost deja scris sau ceva original pe care l-am scris eu? Și ei i-au răspuns: „ceva original”, pentru că nimeni nu credea în abilitățile lui și toată lumea aștepta cu nerăbdare ocazia de a scăpa de el.

Se obișnuia ca cel care ținea predica să stea pe un podium înalt, pentru a da respect Dharmei și celui care predică.

Deci, călugării i-au pregătit Maestrului Shantideva un podium foarte înalt, pentru a-și ține discursul, și intenționat nu i-au pus trepte pentru a-i îngreuna urcarea și de a-l umili. Dar maestrul doar l-a atins ușor și, fără niciun efort, a apărut stând pe tron. Cu siguranță că acest lucru a provocat deja consternare.

După care, Maestrul Shantideva a început să recite din memorie Bodhisattvacharyavatara în sanscrită, care este numele cărții noastre.

Desigur, că cei prezenți și-au dau seama de greșeala lor, deoarece versetele erau incredibile, iar cartea o adevărată capodoperă.

Povestea spune că, atunci când Maestrul Shantideva a ajuns la capitolul nouă, despre înțelepciune, înțelepciune ce depășea cu mult înțelegerea majorității călugărilor prezenți în adunare, a început să se înalțe ușor în aer și să se îndepărteze de loc.

Unii dintre călugării în vârstă care aveau clarviziunea auzului, au continuat să-l audă pe maestru rostind versetele de departe. Alți călugări și mai în vârstă, susțineau că au auzit și capitolul zece, și au început să dispute între ei. Maestrul a  dispărut din vederea publicului și a aterizat la 321 de km distanță, în sudul Indiei.

Conducerea mânăstirii a trimis ulterior o delegație să-l caute, să-i ceară iertare pentru tratamentul umilitor, și să-l roage să se întoarcă. În cele din urmă l-au găsit pe maestru, dar el a refuzat să se întoarcă. Maestrul le-a spus că cele două cărți pe care le căutau, pot fi găsite scrise cu litere minuscule ascunse în căpriorii vechii sale camere din mănăstire.

Această poveste este o lecție importantă pentru noi. Ideea este că, atunci când o persoană ajunge la un anumit nivel spiritual, foarte înalt, nu-i mai pasă atât de mult de ce cred alții despre ea. Nu mai este atât de interesată de respect și de aspectul exterior, este dispusă și bucuroasă să rămână anonimă, și fără a  ieși neapărat în evidență.

Povestea ne spune să nu judecăm pe nimeni. Nu putem spune „el este un  elev bun în Dharma, și celălalt nu”. Nu avem criterii, și mai ales cei care nu par a fi atât de inteligenți, care sunt poate Busuku. Nu știm cine este celălalt. Și acest lucru este valabil pentru noi toți.

Așadar, trebuie să fim atenți la judecata noastră. Aceasta este una dintre primele lecții ale poveștii.

Prezentarea capitolelor cărții Ghidul de viață al războinicului spiritual

Vom prezenta pe scurt capitolele acestei cărții. După cum am menționat, cartea cuprinde zece capitole.

1. Primul capitol – Beneficiile aspirației spre iluminare

Jangchub kyi sem kyi penyun

Pen yun – beneficii, virtuți,
Jang chub kyi sem – Bodhicitta.

Acestea sunt beneficiile dezvoltării aspirației pentru iluminare.

Maestrul Shantideva a venit să-i învețe pe oameni cum să trăiască viața unui bodhisattva, care să-i ducă spre fericirea supremă. El a venit să-i învețe pe oameni cum să iasă din suferință și să ajungă la fericirea supremă. Dar pentru asta, el trebuie să le capteze atenția.

Și acesta este rolul oricărui mare învățător. Învățătorul va trebui să știe cum să le câștige inima elevilor, și asta nu din motive legate de ego, de propriul prestigiu, de vreun beneficiu material sau de respect, ci din iubire pentru elevi.

Deci, el începe primul capitol cu Penyun, cu beneficiile Jang chub kyi sem, ale Bodhicittei.

Diferitele tipuri de bodhichitta

Vom vorbi mai întâi despre diferitele tipuri de bodhichitta.

1. Primul tip, începutul bodhichittei, se numește bodhichitta trestiei de zahăr. De ce trestie de zahăr?

Pentru că trestia de zahăr este dulce, dar goală pe dinăuntru. Ea este dulce, dar încă nu este puternică, este firavă. Și asta începe la oameni când aud o astfel de învățătură și poate chiar înainte de a veni la curs, altfel nu ar fi aici.

Există empatie față de ceilalți, există dorința de a-i ajuta pe ceilalți, există simpatie față de ceilalți. Au o doză de compasiune, au o doză de iubire, le pasă de ceilalți. Acestea sunt primele faze. Nu este încă bodhichitta. Bodhicitta este un nivel mult superior, dar aceasta este baza pe care se poate dezvolta bodhicitta. Deci, aceasta este bodhicitta trestiei de zahăr.

1. Un nivel mai înalt este Bodhicitta inițială. Ea este Renunțarea. Este, de fapt, înțelegerea că universul în care trăim în prezent este stricat, este defect. Omul înțelege că, în această lume nu-i poate ajuta cu adevărat pe ceilalți.

Încercăm tot timpul să reparăm sau să îmbunătățim. Încercăm să ne ordonăm sau să ne organizăm viața ca să fie mai bună și ne gândim: „Dacă aș învăța să mănânc cu măsură, atunci totul va fi bine”, sau „Dacă aș reuși să dorm suficient, atunci totul va fi bine”, „Dacă scap de persoana asta din viața mea, totul va fi bine”, sau „Sper să obțin lucrurile astea și voi fi aranjat în viață”.

Să zicem că reușim să facem aceste lucruri – inevitabil va veni următoarea suferință. Pentru că totul este determinat de karma, iar karma se epuizează. Chiar dacă scăpăm de persoana care ne irită, dacă nu ne-am schimbat karma interioară, nu am făcut munca interioară necesară, va veni altcineva care ne va irita. Nu e nimic de reparat în samsara, n-avem ce repara în samsara. Cel care înțelege asta – este bodhichitta inițială.

Așadar, omul înțelege asta. Înțelege că lucrurile obișnuite pe care tindem să le facem nu funcționează, dar înțelege în același timp că și ceilalți se află în același loc.

Omul își dezvoltă aversiunea, repulsia față de această formă de existență și caută modalități de a ieși din ea. Pentru că înțelege că nu o poate repara, ci doar o poate părăsi. Înțelege că și alții se află în aceeași situație. El nu le simte încă durerea, dar, înțelege logic că acolo unde se află el, se află și alții. Așadar, aceasta este bodhichitta inițială, care se bazează pe înțelegere. Pe dezgustul personal, pe Renunțare și pe logica care înțelege că și ceilalți se află în suferință.

1. Cel mai înalt nivel este adevărata bodhichitta, care apare de obicei abia după ce o persoană care se află pe calea Mahayana, pe calea compasiunii, a perceput direct vacuitatea. Uneori se poate întâmpla și înainte de aceasta, dar de obicei ea apare la un

Arya este cel care practică calea Mahayana și a perceput direct  vacuitatea. El devine și un Bodhisattva. Adică, va fi un Arya Bodhisattva.

Experiența directă a bodhichittei

Arya în urma experienței deosebite a percepției directe a vacuității, experimentează puternic iubirea și compasiunea. Inima i se deschide spre toate ființele. Nu mai este doar un gând care înțelege ce se întâmplă ființelor. Este o experiență directă a suferinței ființelor.

Experiența este fizică. Bodhisattva are o senzație de schimbare fizică, ca și cum inima s-ar deschide și un fascicul de lumină transparentă, invizibilă, izbucnește din ea cu multă forță și atinge toate ființele din univers. Se produce o schimbare fizică a canalelor lui, a energiei acestora. Capătă cunoașterea, are viziune. Bodhisattva înțelege că acesta este primul lui moment de iubire adevărată pentru ființe. Zidurile care îi închideau inima s-au dărâmat.

După această experiență, el realizează adevărata bodhichitta.

Omul înțelege că singurul lucru care are sens să-l facă, este să acumuleze  karma extraordinară pentru a putea elibera toate ființele de suferință, și își dedică toată viața practicării și aprofundării Dharmei. Își dedică viața Dharmei și de a fi în slujba ființelor.

Viitorul este deja stabilit, deja scris.

De acum încolo, fiecare clipă a vieții lui și a vieților care i-au mai rămas – adică cel mult șapte, va fi dulce și plină de sens.

Bodhisattva știe că face cel mai important lucru pe care îl poate face. Acționează pentru a elibera toate ființele de orice suferință și face asta clipă de clipă, tot timpul, neîncetat. Și fiecare clipă este minunată și dulce. Un mod de viață incredibil.

Acesta este locul în care se află Arya Bodhisattva. Știe că face ceva foarte important, și va face asta în fiecare clipă a vieții sale. Este cel mai sfânt și cel mai minunat lucru pe care îl poate face pentru tot restul vieții sale.

Bodhicitta dă sens vieții noastre

Muncim tot timpul din greu pentru a fi fericiți sau să obținem lucrurile pe care ni le dorim.

Bodhisattva înțelege că toate aceste preocupări sunt zadarnice și că această goană după lucrurile materiale, pe care le vom pierde în cele din urmă, este lipsită de sens. Nu contează ce facem în această lume – aceste lucruri ne vor fi luate. Fără motivația bodhichittei, ele sunt lipsite de sens, sunt ca pleava purtată de vânt.

Uneori, când ne gândim o clipă la sensul vieții noastre, uneori îl înțelegem, iar această înțelegere este atât de dureroasă încât fugim de ea și ne găsim o mulțime de preocupări. Suntem oameni foarte ocupați. Suntem prea ocupați, pentru a ne confrunta cu acest adevăr.

De multe ori întâlnim prieteni care au copii: „Ce îți face băiatul?” „Ce mai face fiica ta?” „Își caută drumul, nu știu.” A-ți căuta drumul nu este ceva ușor, pentru că lucrurile pe care ni le oferă această existență sunt lipsite de sens. Orice am alege, nu va fi bine. Nu contează cât succes avem, ce note avem și ce reputație avem.

Majoritatea oamenilor muncesc din greu pentru a nu se confrunta cu adevărul că toate preocupările materiale sunt lipsite de sens. Și asta se aplică și oamenilor reușiți în viață, nu numai celor care nu au reușit în viață. „Au reușit”, între ghilimele, conform criteriilor societății noastre. Acest lucru se aplică artiștilor talentați, cineaștilor talentați, oamenilor de afaceri talentați. Se aplică tuturor oamenilor talentați și de succes din cultura noastră. Dacă toți aceștia ar privi mai adânc – dacă au curajul, pentru că asta necesită mult curaj – ar vedea că toate aceste lucruri sunt lipsite de sens.

În clipa în care realizați bodhichitta, veți fi conștienți pentru prima dată că vă petreceți viața atât de prețioasă și de rară, într-un mod semnificativ. Fiecare clipă în care sunteți treji, fiecare clipă în care dormiți, fiecare clipă în care sunteți la toaletă – va fi dedicată unui singur gând: cum pot aduce cât mai multă binecuvântare la cât mai multe ființe în cel mai scurt timp. Și aceasta este aspirația spre iluminare, aceasta este bodhichitta.

Asta nu înseamnă să le oferim oamenilor încă o masă, ci înseamnă să-i eliberăm de orice suferință.

Fiecare clipă a vieții noastre va fi plină de dulceață, plină de sens. În fiecare clipă îi învățăm pe oameni cum să nu moară, cum să iasă din samsara și să ajungă în paradis.

Este greu să ne imaginăm ce simte omul a cărui inimă s-a deschis spre toate ființele din lume și își dedică viața în acest fel. Fericirea celui care a realizat bodhichitta este uluitoare, este mai presus de orice fericire samsarică.

Acesta este Penyun.

E în regulă să ne prefacem la început

Și vreau să spun că nu trebuie să vă descurajați dacă încă nu ați ajuns în această stare. De fapt, la început încercăm să ne prefacem sau simulăm că am fi bodhisattva, chiar dacă nu avem adevărata bodhichitta. Practica ne va duce la adevărata bodhichitta. Practica plantează semințele karmice, iar ele vor crește și se vor intensifica, sau cum se spune pofta vine mâncând. Adică, dorința sau interesul pentru o activitate crește pe măsură ce începem să o desfășurăm.

De fiecare dată, când facem ceva care aduce binecuvântare altora, inima noastră se bucură mult. Acum fiecare clipă a noastră va fi așa – ne bucurăm pentru binele pe care îl facem.

Se spune că scopul căii budiste este plăcerea extraordinară a paradisului lui Buddha, dar și calea însăși este o mare plăcere.

Pentru cel care a urcat deja pe calea spre iluminare, fiecare clipă este plăcută, iar plăcerea nu face decât să crească. El înțelege că orice lucru care nu se ridică la acest nivel este plictisitor și nesatisfăcător, nu poate oferi satisfacție

El acționează tot timpul într-un mod care are însemnătate pentru ceilalți, într-un mod care să-i salveze de suferință, într-un mod care să-i aducă la multă fericire.

Putem fi un bodhisattva oriunde și în orice situație

Întrebare: Înțeleg că cel mai important lucru este să predăm Dharma, să învățăm Dharma, să ajungem la iluminare și să-i ajutăm și pe ceilalți să ajungă la ea, dar trebuie să locuim undeva, să mâncăm. Trebuie să muncim să câștigăm bani pentru a putea preda Dharma sau pentru a ajuta oamenii să-și construiască case, de exemplu. Nu cred că cineva care construiește case este mai puțin important pentru lume decât cel care predă Dharma. Deci, cum ar trebui să înțeleg lucrurile?

Răspuns: Răspunsul este, că depinde în ce etapă ne aflăm. Fiecare dintre noi are nevoie de un loc unde să locuiască și de mijloace de trai și așa mai departe.

Putem porni pe cale și să fim un bodhisattva exact acolo unde ne aflăm.

Nu este nevoie să ne schimbăm familia, țara sau casa.

Importantă este atitudinea cu care facem lucrurile, cu ce minte abordăm activitatea pe care o desfășurăm deja. Asta face toată diferența.

Putem fi ca și busuku din mănăstire, care stă întins pe pat și salvează ființele. Putem salva ființele prin munca noastră, prin ocupația noastră, în timp ce avem grijă de copiii noștri.

De fapt, un bodhisattva, stă mai întâi în meditație – după care iese din meditație și se duce în lume și o servește și pune în practică principiile bodhisattva în lume, acesta este modul în care el se schimbă continuu și schimbă și lumea care îl înconjoară.

Scopul jurămintelor bodhisattva este acela de a ne conduce spre acest loc al bodhichittei, spre o viață incredibilă în care fiecare clipă este semnificativă și plină de fericire.

Ce ne spune Maestrul Shantideva despre beneficiile bodhichittei

În continuarea acestor descrieri despre beneficiile realizării bodhichittei, să citim ce ne spune Maestrul Shantideva despre ele.

Versetul 9, capitolul 1:

Și chiar dacă ei sunt încă deprimați, și
În continuare, în al vieții ciclu încătușați,
Aceia care în inimă, dorul de iluminare și-au intensificat,
Pe dată, vor deveni copiii celor iluminați
Și de toți îngerii și locuitorii lumii, vor fi venerați.

La cine se referă, maestrul? La cei care și-au dezvoltat aspirația spre iluminare. El spune:

• Aceia care și-au dezvoltat aspirația spre iluminare se află la un nivel cu mult mai înalt decât majoritatea oamenilor. Ei își dedică viața pentru a-i aduce pe ceilalți la fericirea supremă.
• Și el spune: „vor deveni copiii celor iluminați ”

La sfârșitul ceremoniei de luare a jurămintelor bodhisattva, ne exprimăm bucuria și spunem „În această zi m-am alăturat familiei tuturor Buddha, am devenit copilul tuturor Buddha”. Asta se bazează pe descrierea Maestrului Shantideva. El spune cât de prețioși sunt acești oameni în această lume,

• Și el spune: „Și de toți îngerii și locuitorii lumii, vor fi venerați.,,

Maestrul continuă:

„Păstrează ferm în inima ta „dorința de iluminare”

adică bodhichitta,

„Ca pe elixirul magic suprem, ce schimbă în aur totul”

Bodhicitta este la fel ca elixirul alchimistului care „transformă totul în aur”; Este soluția magică ce ne scoate din suferință.

„Pentru că transformă corpul tău necurat, pe care l-ai luat
În corpul sublim a lui Buddha, de neegalat.”

Adică,

• această aspirație de a elibera toate ființele de orice suferință, ea este cea care va produce karma care ne va scoate din existența plină de suferință.

Maestrul Shantideva spune:

„Păstrează ferm dorința de iluminare, ca pe o bijuterie prețioasă,
Căpitanul lumii, a cărui minte este nelimitată”

Cine este căpitanul aici? Buddha.

„A cercetat profund și a constatat cât de valoroasă este
Pentru cei ce doresc din pribegie să se elibereze”

• Datorită ignoranței noastre suntem forțați să pribegim în samsara. El ne spune: Bodhicitta este ceea ce eliberează. Ea este comparată aici cu acea bijuterie legendară care împlinește toate dorințele persoanei care o găsește.

Valoarea bodhicittei depășește chiar și această piatră prețioasă, pentru că ne oferă iluminarea lui Buddha, fericirea care depășește cu mult orice lucru pe care ni l-am putea dori.

Dacă ne uităm la binefacerea aspirației spre iluminare, față de orice altă faptă bună pe care o putem face în lume, el spune:

Toate celelalte virtuți ca planta musa sunt
După ce dă roade, ele se veștejesc și cad.

Ce este planta musa? Se numește plantain. Este un bananier a cărui banane sunt verzi și pline de amidon și sunt folosite la gătit. Sunt numite și „banane pentru gătit”. Se pare că planta după ce dă roade se usucă.

Dacă hrănesc acum pe cineva, este o faptă bună. În viitor mă vor hrăni alții pe mine. Această karma s-a terminat. Am plantat, am cules, s-a terminat! Ce este în neregulă cu asta? Nu, este nimic neregulă. Numai așa avem de mâncare. Dar asta nu este suficient, ne spune maestrul.

Numai dorința de iluminare este un copac peren
Ce înflorește și dă fructe permanent
Și mai mult – el crește neîncetat.

Aspirația spre iluminare este ca un copac veșnic verde, care continuă să dea roade, nu se ofilește niciodată. De ce? Pentru că nu doar dăruiesc altuia mâncare, ci îl și învăț să ajungă la fericire, cum să-și creeze singur fericirea. Și la rândul lui îi va învăța pe alții, și asta la nesfârșit.

• Aspirația spre iluminare doar se intensifică.

De ce? Pentru că voi aduceți Dharma celorlalți oameni, iar ei o vor transmite mai departe. Voi vă aflați la un curs de profesori, primiți linia de transmisie, primiți învățătura, pe care o veți transmite mai departe. Deci, binecuvântarea pe care le-o aduceți celor cărora le predați, pe care apoi o vor transmite mai departe – ea nu se termină niciodată, ci doar se intensifică.

   2.  Al doilea capitol – Purificarea faptelor rele
în tibetană se numește:

Dikpa Shakpa

                                                        

Dikpa – păcat, faptă rea. Sunt toate obstacolele pe care le avem în mintea noastră, toate erorile minții.

Shakpa este un cuvânt care înseamnă literalmente a despica un trunchi de copac. El este actul de a ne purifica mintea. Ne deschidem și distrugem afecțiunea mentală. Putem spune în română purificarea răului din minte.

Deci, Dikpa shakpa înseamnă confesiune, spovedanie și purificare.

Ce legătură are asta cu Ghidul de viață al unui bodhisattva?

Deși vrem să ne dezvoltăm această aspirație spre iluminare în inima noastră, această bodhichitta, care va da atâta savoare vieții noastre – vom întâmpina obstacole pe cale.

Motivul pentru care încă nu avem bodhichitta și nu suntem încă iluminați este că avem obstacole. Iar aceste obstacole s-au produs ca urmare a karmei negative și a afecțiunilor mentale pe care le-am acumulat, și ele constituie un fel de barieră care ne împiedică să vedem; nu vedem.

Avem – „ochelari de cal” sau „paranteze” (parantezele sunt bucăți de piele sau de plastic montate pe căpăstru care limitează vederea laterală a calului, ajutându-l să se concentreze doar pe drumul din față și prevenind sperierea acestuia de obiecte din spate sau lateral). Nu vedem obstacolele noastre, nu vedem ce ne împiedică. Vrem binele, dar nu obținem binele. Am spus mai devreme că mintea noastră refuză să recunoască faptul că preocupările noastre obișnuite din lumea materială, oricât de reușite și de talentate ar fi, sunt fără viitor. Sunt lipsite de sens, se vor pierde.

Lama Dvora Hla spune: „M-am ocupat cândva de matematică. Am avut norocul să dau peste o problemă extrem de interesantă și am făcut din ea o lucrare foarte captivantă, petrecând un an într-o stare de mare concentrare. Am observat lucruri pe care alții nu le-au văzut și m-am străduit să le formulez astfel încât și ceilalți să poată înțelege ceea ce am văzut eu. Și ce dacă am făcut asta? Poate că zece oameni au citit lucrarea, și poate că doar unul a înțeles-o.

E nevoie de curaj să spui că folosul pe care îl poate aduce este foarte limitat. Cu siguranță nu m-a scos din suferință. Apoi am plecat să caut mai mult: mai multe diplome, mai multe slujbe, mai multe cercetări, mai mult, mai mult, mai mult. Mintea vrea mai mult. Pentru că ceea ce credeam că produce fericirea, n-o produce, pentru că nu o conține.,,

Deci, unul dintre aspectele Shakpa este să vedem astfel de lucruri. De asemenea, toată karma negativă pe care am acumulat-o, pe care n-am mărturisit-o și pe care n-am purificat-o, va fi un fel de ochelari de cal. Nu vom putea distinge între dreapta și stânga, nu vom putea distinge între ce este semnificativ și ce nu este semnificativ. Shakpa este acest proces de curățare a curentului nostru de conștiință, de purificare a depunerilor murdare ale faptelor noastre rele.

Acest proces de confesiune – Shakpa, este cel care curăță, care purifică și care ne ajută apoi să vedem și să înțelegem, de exemplu, că este mult mai important să avem grijă de ceilalți, decât să ne îngrijim de noi înșine.

Nu vom putea ajunge niciodată la această bodhichitta, la această mare compasiune, dacă nu învățăm să ne purificăm karma negativă.

Nu vom ajunge la conștientizări și nu vom acționa într-un mod care să ne conducă spre ele, decât dacă vom învăța să facem Shakpa.

3. Al treilea capitol – Realizarea aspirației pentru iluminare.

Jang chub kyi sem sung wa

Jangchub kyi sem înseamnă Bodhicitta,
Sem – minte, conștiință,
Jang chub – iluminare,
Deci, mintea iluminată care este Bodhicitta. Dar asta nu înseamnă mintea lui Buddha, iluminarea.

Sungwa – a realiza.

Jangchub kyi sem înseamnă mintea care aspiră spre iluminare. Realizarea aspirației pentru iluminare.

Așadar, capitolul trei este opusul capitolului doi.

Capitolul doi spune că, pentru a putea păși pe cale, pentru ca aceasta să mă intereseze și să progresez pe ea, trebuie să îmi purific obstacolele. Trebuie să-mi purific multă karma negativă. În cursurile noastre am fost învățați de cum să ne purificăm. Aceasta este doar jumătate din ecuație. Jumătatea ecuației este purificarea faptelor negative și a depunerilor murdare, care sunt semințele, amprentele karmice negative.

Cealaltă jumătate a ecuației este de a acumula multe binefaceri. Uneori spunem că întreaga cale budistă se rezumă, de fapt, la doar două lucruri.

• Să ne purificăm karma rea
• Și să acumulăm multă karmă bună.

Dacă ați făcut aceste două lucruri bine, ați desăvârșit calea.

Al treilea capitol, Jangchub sungwa, este despre cum să realizăm aspirația spre iluminare, cum să acumulăm binefaceri, cum să acumulăm această energie pozitivă.

Maestrul Shantideva ne descrie, de fapt, toate etapele din Ganden Hla Gyema, Mii de îngeri din paradisul cerului. Cele șapte etape preliminarii cu care începem fiecare meditație.

Fiecare meditație o începem cu ele. Ele preced meditația și ele în sine sunt o meditație uimitoare, care acumulează multă energie pozitivă pentru a reuși pe calea noastră și este esențială pentru a reuși în meditație. Oamenii care încearcă de mulți ani să mediteze și nu progresează prea mult, se poate ca ei să nu fi primit această învățătură, care ne ajută să ne purificăm de lucrurile care ne pot perturba meditația și ne ajută să acumulăm energie pozitivă pentru a intensifica meditația.

Acestea sunt:

• Prosternarea mentală

Îl invităm mai întâi pe Învățător. De ce îl invităm în meditație pe Învățător? Pentru că el este obiectul prin care acumulăm binefaceri. Învățătorul spiritual care ne arată calea de ieșire din suferință se manifestă din cea mai pură karmă a noastră. Iar această karmă vrem să o întărim, și cu cât ne apropiem mai mult de acest învățător, cu cât îl servim mai mult, cu atât acumulăm tot mai multe binefaceri, întărim această karmă. Mobilizăm tot ce avem – corpul, vorba și gândirea – pentru a întări aceste semințe. Ne prosternăm mental. Mai întâi ne-am prosternat fizic.

Ce este prosternarea mentală? Ne uităm la Yunten hlakpa – calitățile spirituale înalte ale Lamei, și le apreciem în mintea noastră. Ne uităm la marea înțelepciune a învățătorului nostru, la marea lui compasiune, la marea lui iubire sau orice ne putem imagina că găsim la învățătorul nostru.

Cu cât îmi reamintesc de ele mai mult, le apreciez și le admir, cu atât las mai adânc amprente în mintea mea de a le obține și eu. Așadar, mă ajut de învățător pentru a-mi intensifica aceste amprente.

• Oferirea de ofrande

Apoi îi oferim ofrande, atât mental, cât și fizic. Îi oferim tot ce este mai frumos, fie ceva ce ne aparține, fie că nu. Îi puteți oferi un apus de soare sau un peisaj frumos.

• Bucuria

Când îi oferim lucrurile bune pe care le facem în viață, ne bucurăm de două ori. Prima dată ne bucurăm că îi dăruim ofrandă și a doua oară pentru fapta bună pe care am făcut-o. Această bucurie este încă un lucru care ne dă energie.

Capitolul este plin de descrieri frumoase ale tipurilor de ofrande pe care le oferim. De asemenea mai cuprinde

1. A-l ruga pe Lama să continue să ne învețe,
2. A-l ruga pe Lama să rămână cu noi.

Acesta este un mod de a acumula karmă pentru ca Lama să ne învețe în continuare și să rămână cu noi.

Maestrul spune:

Trupul sfânt al celor virtuoși,
Imaculat și strălucind ca aurul pur și bine lustruit,
Unge-l cu cel mai ales unguent parfumat,
A cărui miros se răspândește în miile de milioane de lumi.

Celor virtuoși, cei mai înalți dintre primitorii de ofrande,
Oferă flori încântătoare și parfumate,
Lotus roșu și albastru și flori de mandara,
Aranjate în ghirlande minunate, precum și flori separate.

Cei virtuoși sunt toți Buddha, bodhisattva și învățătorii noștri.

Oferă lămpi încrustate cu pietre prețioase,
Rânduite în suporturi de lotuși aurii;
Pe pământul cu tămâie stropit
Și de petale delicate de flori acoperit.

Celor a căror natură este sfânta compasiune,
Oferă-le palate celeste
Răsunând de cântece de slavă,
Împodobite de bijuterii, perle și pietre prețioase
Iluminând infinitul spațiului.

Oferă din abundență și alte ofrande:
Muzică și melodii suave,
Fiecare ca un nor ce vine și risipește
Durerea din inima oricărei ființe.

Fie ca ploaie de flori, nestemate și alte ofrande,
Să se reverse neîntrerupt
Peste diamantul Dharmei sacre,
Peste imaginile celor sfinți și sanctuare.

Maestrul continuă să ofere ofrande.

Există practicanți care au transformat acest lucru într-o adevărată artă a ofrandelor. De exemplu, Samantabhadra este un bodhisattva, cunoscut în literatura budistă, care oferea din abundență ofrande. Nu oferim doar o floare sau un buchet de flori, ci un cer plin de flori. Umplem cerul. Cu cât oferim mai mult, cu atât acumulăm mai multe binefaceri.

Și cu toate că lucrurile pe care le oferim în meditație, nu costă bani, ne este greu să dăruim. Nu vrem să dăm prea mult. Așa este mintea noastră. Și din cauza asta suntem încă aici.

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 9b

 

4. Al patrulea capitol – A învăța să fim atenți

Bak yu tenpa

Tenpa – capitol,
Bak yu – atenție, prudență.

Bakma este un cuvânt vechi în limba tibetană care înseamnă mireasă. În India, tânăra mireasă trebuie să locuiască cu familia soțului ei și să servească întreaga familie. Ea devine sclava întregii familii, și soacra ei o ține din scurt.

Așa că mireasa trebuie să muncească din greu, să fie foarte atentă în tot ceea ce face și caută cât mai mult să nu iasă în evidență. Deci, Bak yu este atenția/prudența pe care o dezvoltă mireasa față de soacra ei ca să nu-i stea pe cap. Atenția față de ce?

Cel care a realizat aspirația spre iluminare sau fragmente de aspirație spre iluminare, va fi atent să nu le piardă. Capitolul patru este învățătura despre cum să păstrăm lăstarul de abia ieșit ca să nu se veștejească, de îndată ce am realizat aspirația spre iluminare.

Deci, capitolul patru, tratează tema prudenței, despre cum să ne păstrăm mintea limpede pentru a nu pierde din vedere esențialul.

Una dintre calitățile unui bodhisattva este că nu acționează în mod impulsiv. El nu se aruncă cu capul înainte, nici măcar pentru a face fapte bune. Bodhisattva trebuie să fie pe deplin conștient de ceea ce se întâmplă în jurul său. Să nu rănească pe alții, nici măcar din greșeală. Pentru că, dacă îi rănește pe alții, aceștia nu vor mai avea încredere în el și nu vor mai fi dispuși să asculte ce are de spus, iar atunci el nu îi va mai putea ajuta. Așadar, pentru a-i putea ajuta, el trebuie să fie foarte atent la tot ceea ce face.

De asemenea, după cum știm, karma se intensifică. Karma făcută cu intenție, este mai puternică decât karma spontană. Așadar, dacă vă vine ideea să faceți o faptă bună, gândiți-vă un moment la ea.

Ken Rinpoche cheltuia foarte puțini bani și primea donații, iar banii se adunau. Și nu era clar ce se întâmplă cu acești bani. Și începuse să fie bănuit de zgârcenie. Apoi, într-o zi, a spus: „Hai să mergem la bancă”, și a trimis un cec către Dalai Lama – pe care îl considera unul dintre învățătorii săi – cu jumătate din banii săi, ca donație.

Așadar, trebuie să ne păstrăm intenția și să nu ne lăsăm purtați de val, ci să fim tot timpul vigilenți: „Ce este cu mine, am vreo afecțiune mentală?”

Este bine să ne surprindem afecțiunea mentală când este mică, pentru că dacă a crescut deja, ne-a învins, nu ne mai putem lupta împotriva ei. De aceea, dacă le surprindem atunci când sunt mici, mai putem face ceva.

Deci, trebuie să fim atenți la ceea ce se întâmplă cu noi în permanență. La ce se întâmplă în interiorul nostru și la ce se întâmplă în exterior.

5.Al cincilea capitol – A păstra vigilența

Sheshin sungwa

Sheshin înseamnă conștientizare sau vigilență. Înseamnă să fim conștienți de ceea ce se petrece în mintea noastră. Dacă dorim să ne cultivăm o minte a dărniciei, a compasiunii și a servirii ființelor, trebuie să începem să observăm ce se întâmplă cu adevărat în mintea noastră, față de ce vrem să se întâmple în mintea noastră.

Deci, Sheshin ne ajută să obținem această atenție.

• Sheshin este ca un câine de pază

care începe să latre când avem gânduri egoiste sau când suntem atacați de o afecțiune mentală. Cu cât este mai dezvoltat Sheshin sau vigilența, cu atât mai repede ne vom surprinde gândurile negative și afecțiunile mentale atunci când ele își ridică capul.

– Este foarte posibil ca la începutul căii să nu sesizăm afecțiunea mentală,

Gândul ne domină, afecțiunea mentală ne domină și izbucnim și spunem lucruri pe care mai târziu le vom regreta. Iar a doua zi ne dăm seama: „O, Doamne, ce am făcut. Nu acesta este scopul meu, asta îmi periclitează scopul”. Deci, dacă am observat doar a doua zi, asta înseamnă că Sheshin este foarte slab. Cu cât vom practica Sheshin mai mult, cu atât el se va întări, se va intensifica și, va veni ziua când vom observa repede afecțiunile mentale când se trezesc.

– Acest capitol, capitolul cinci despre Sheshin, este de fapt un capitol despre respectarea moralității.

De ce? Ca să ne respectăm moralitatea, va trebui să fim atenți la ce se petrece în mintea noastră, să fim atenți la ce facem. Așadar, acest Sheshin ne ajută; această vigilență este cea care ne ajută să respectăm conduita morală. Și acesta este unul dintre motivele pentru care practicăm moralitatea. Pentru că, dacă ne-am asumat reguli morale sau un sistem de jurăminte, va trebui să le respectăm, altfel nu vor funcționa pentru noi. Iar pentru a le respecta, va trebui să fim atenți la ele, deoarece ele sunt diferite de modul nostru obișnuit de a ne comporta. Regulile morale au rolul de a ne disciplina mintea, de a ne educa mintea cu ceea ce nu este obișnuită. De aceea, trebuie să fim foarte atenți la ce se întâmplă în mintea noastră.

Deci, în momentul în care ne-am asumat un anume sistem de jurăminte sau anumite reguli morale, pentru a le respecta, trebuie să ne dezvoltăm Sheshin.

• Vigilența este necesară și în practica meditației

Acest Sheshin pe care ni-l dezvoltăm zilnic, respectând principiile morale și sistemul de jurăminte pe care ni le-am asumat, ne însoțesc apoi și în meditație. Pentru a reuși în meditație, trebuie să ne dezvoltăm treptat vigilența la cele mai înalte cote.

Profesorul mi-a spus la ce obiect să meditez. Stau și meditez. Ce se întâmplă cu mintea mea? Ea fuge, fuge unde vrea. Pentru a mă putea concentra în meditație și a-mi menține mintea focusată pe obiect, trebuie să fiu atentă de fiecare dată când mintea a fugit.

Deci, la început, Sheshin este slab. După zece minute mă trezesc și îmi spun: „Unde sunt eu și unde este meditația?”. Și zece minute este bine. La început. Gândurile mă târăsc după ele. Dar la un moment dat, îmi amintesc că nu mai sunt cu obiectul de meditație, și redirecționez mintea pe obiect. Cu cât practicăm mai mult Sheshin, cu atât se scurtează mai mult timpul dintre distragerea atenției și momentul în care am sesizat-o. Acesta este Sheshin în meditație.

• Pentru ca Sheshin să reușească în meditație, trebuie să-l practicăm în afara meditației.

Sheshin trebuie practicat în viața de zi cu zi. Asta înseamnă respectarea moralității, a jurămintelor.

Oare ceea ce gândesc și fac, este în concordanță cu scopul meu declarat de a deveni bodhisattva, de a-mi dezvolta bodhichitta și de a atinge iluminarea pentru binele ființelor?

o  Dacă îmi cultiv Sheshin în viața de zi cu zi și îmi respect jurămintele, atunci când voi medita, mă voi surprinde cu mult mai repede când nu mai sunt cu obiectul asupra căruia meditez.

o Și invers, când meditez, și mă antrenez să-mi mențin mintea focusată pe obiect, iar când ea fuge, o readuc la obiect, în acest fel practic Sheshin, iar apoi, în viața de zi cu zi, voi fi mai vigilentă în respectarea jurămintelor. Așadar, unul îl hrănește pe celălalt.

• Un bodhisattva practică în permanență,

Trebuie să practicăm tot timpul, atât în meditație, cât și în afara ei. Oriunde ne aflăm, practicăm, tot timpul.

Elementul principal pentru respectarea moralității este Sheshin.

• Împreună cu Sheshin vine Drenpa.

Drenpa

Drenpa – l-am tradus „reamintirea” sau a ne aduce aminte din nou. În momentul în care apare Sheshin, alarma sună. „Stai așa. Unde îmi este mintea acum?”. Acesta este Sheshin, el observă că mintea a fugit, că a deviat de la obiectul meditației.

Ce se întâmplă imediat, după ce am observat că mintea mi-a fugit? „Aha, stai puțin, la care obiect trebuie să mă gândesc?” sau „Trebuie să respect acest jurământ” – atunci îmi reamintesc ce ar trebui să fac.

Acești doi factori Sheshin și Drenpa merg mână în mână. În meditație și în afara meditației.

• De fapt, atunci când acești doi factori ajung la potențialul lor maxim, meditația noastră va fi foarte bună.

Deci, practica meditativă are ca scop dezvoltarea maximă a lui Sheshin și Drenpa. Mai sunt încă câțiva pași pentru a le aduce la desăvârșire, dar acesta este momentul în care meditația devine foarte bună.

Acesta a fost capitolul al cincilea.

5. Capitolul al șaselea – Răbdarea

Supa tenpa

Supa – răbdare,
Tenpa – capitol.

Supa tenpa – Capitolul despre răbdare.

Supa

De multe ori oamenii spun „Zopa”, dar nu este Lama Zopa, ci Lama Supa. Sunetul literei „Z” nu există în limba tibetană. Este un „S”.

Supa îl traducem răbdare. Dar răbdarea este ca și cum „aștepți autobuzul?”. Nu asta înseamnă.

Supa are sensul de abilitatea de a nu ne pierde cumpătul sau a nu ne pierde cu firea. Este abilitatea de a nu ne enerva, de a nu izbucni, de a nu lăsa afecțiunea mentală să ne domine. Aceasta este Supa.

• Se spune că practica cea mai grea este de a nu ne enerva.
• Și nu ne referim aici la a ne reprima furia.

Nu ne referim la faptul să nu vă exprimați supărarea, ci la faptul că o țineți ascunsă adânc în interior.

Aici ne referim la faptul de a nu ne enerva deloc.

Iar asta nu este ceva ușor. Noi spunem, de fapt, că avem trei secunde. Când auzim ceva care nu ne place, avem trei secunde să activăm Sheshin și Drenpa, să practicăm Supa – să nu ne enervăm. În momentul în care apare furia/supărarea, ea deja ne stăpânește și atunci este deja prea târziu. Au trecut trei secunde și nu ne-am surprins, este prea târziu.

Acum, cine știe cât va dura. Trei zile, o săptămână.

• O mare artă.

Pentru un bodhisattva, a-și dezvolta Supa, adică această abilitate de a nu se enerva, este o mare artă.

• Supărarea distruge cantități uriașe de binefaceri.

Și mai ales dacă este îndreptată spre un bodhisattva. Se spune că taie de la rădăcină toate binefacerile pe care le-am acumulat. În câteva clipe am nimicit toată această karmă bună, dacă supărarea a fost pe un bodhisattva. Dar noi nu știm cine este bodhisattva, nu-i așa? Am vorbit mai devreme despre Busuku, el se poate deghiza.

• Metode temporare/de prim ajutor și metode supreme

Este foarte interesant că, în capitolul despre răbdare, care este capitolul șase, Maestrul Shantideva intră într-o discuție mai profundă despre concepțiile asupra lumii. Pe site-ul nostru există un seminar dedicat în întregime acestui capitol, numit „Ucide supărarea”.

• Capitolul este plin de metode de a ne elimina supărarea.

Majoritatea metodelor nu elimină supărarea. Capitol 6 ne învață, de ce nu este bine să ne enervăm, de ce este logic să nu ne enervăm și cum să ne convingem că nu are rost să ne enervăm, că asta ne va face numai rău.

Majoritatea acestor metode ne ajută cum să facem față supărării, după ce a apărut deja. Însă înțelepciunea constă în a eradica complet supărarea/furia, astfel încât ea să nu mai apară. De a ieși complet din suferință. În acest capitol sunt prezentate un amestec de metode temporare, care sunt absolut necesare pentru a ajunge la metodele supreme/ultime.

Și trebuie să le învățăm pe toate.

• Metodele supreme care elimină complet furia se bazează pe înțelegerea vacuității.

Metodele supreme se bazează pe înțelegerea vacuității obiectului care mă irită. De exemplu, de unde vine obiectul. De fiecare dată când mă supăr pe cineva sau pe ceva, indică faptul că nu le înțeleg esența. Nu înțeleg de unde vin. Pentru că niciodată, sub nicio formă, nu există ceva care să fie enervant de la sine, la fel ca și pixul care niciodată nu poate exista de la sine.

Nu există niciun om sau ceva pe lumea asta care să aibă natura proprie de a fi enervant sau neplăcut sau răutăcios sau jignitor; nu există așa ceva – în afară de ceea ce provine de la mine, din karma pe care eu am creat-o.

Și de fiecare dată când mă enervez pe un lucru care apare, este ca și cum m-aș enerva pe mâna mea pentru că este mână: „De ce ești mână? De ce nu ești o aripă de înger?” Este același lucru. De fiecare dată când mă enervez pe ceva, indică faptul că mai am încă de lucrat. Așa că nu trebuie să disperăm, cu toții mai avem de lucru.

• Concepția asupra lumii

Pentru a ne ajuta să înțelegem mai profund aceste metode, în cadrul capitolului despre răbdare, Maestrul Shantideva începe să ne vorbească despre concepția asupra lumii care ne descrie de unde vin lucrurile enervante în viața noastră. Apoi, el analizează concepțiile asupra lumii care erau răspândite în vremurile sale și care sunt relevante și în vremurile noastre, care reflectă ce cred oamenii despre originea lucrurilor din lumea lor.

• Oamenii explică existența lor în mod științific, sau
• Că Dumnezeu le-a creat lumea.

Maestrul Shantideva începe și dezbate toate aceste opinii. Fiind un logician strălucit, își învinge toți adversarii în dezbaterile pe care le poartă în cadrul acestui capitol.

Mai târziu, el revine la aceleași dezbateri, dar la un nivel mai profund, în capitolul al nouălea, capitolul despre înțelepciune.

În concluzie, deja capitolul șase, capitolul despre răbdare, este un capitol foarte profund din punct de vedere al concepției asupra lumii.

• Și, de fapt, până când nu vom înțelege cu adevărat vacuitatea, până când nu vom percepe direct vacuitatea, nu vom putea eradica cu adevărat supărarea.

Ne putem dezvolta Drenpa și Sheshin într-o oarecare măsură pentru a nu da voie afecțiunilor mentale să ne stăpânească, dar tendințele pe care le avem vor rămâne în noi. A le elimina, este o altă poveste.

Ca să ne eliminăm tendința de a ne enerva, mai întâi trebuie să percepem direct vacuitatea, iar apoi să lucrăm cu ea.

Deci, acesta a fost capitolul șase.

Practicarea perfecțiunilor

După cum vedeți, există o ordine. Dacă în capitolul cinci ne-am dezvoltat Sheshin, care era legat de respectarea regulilor morale, acum avem nevoie de acest Sheshin, pentru a practica răbdarea.

Ghidul de viață al unui bodhisattva, ne descrie cum practică un bodhisattva. În cadrul acestei practici, el ne prezintă „cele șase perfecțiuni”. Ele sunt șase virtuți pe care un bodhisattva le cultivă pe calea sa spre iluminare.

Capitolul cinci, tratează respectarea moralității – care este a doua perfecțiune. Care este prima? Generozitatea sau dărnicia.

Unde a fost menționată ea? Ea a fost parțial menționată în capitolul doi, când s-a vorbit despre ofrande, dar maestrul nu a dezvoltat pe deplin această idee, ci a menționat-o doar în contextul ofrandelor. Mai târziu, el revine asupra acestui subiect în capitolul zece, la care vom ajunge imediat.

Deci, capitolul cinci vorbește despre respectarea moralității, iar capitolul șase despre dezvoltarea răbdării, adică de a ne dezvolta abilitatea de a nu ne mai enerva, de a nu ne mai supăra, de a nu ne mai ieși din fire, pentru că altfel nu vom putea ajunge la scopul nostru.

7. Al șaptelea capitol – Bucuria efortului

Tsundru tenpa

Tsundru – efort,
Tenpa – capitol.

Deci, capitolul despre efort.

Am tradus titlul capitolului „Bucuria efortului”. A fi entuziast/bucuros de a face lucruri bune.

Ce este efortul? Este bucuria de a face bine.

Am tradus ca bucuria efortului. Efortul este bucuria de a face bine. Sunt toate faptele bune pe care le face un bodhisattva, cu bucurie. Ea nu este „Of, iar trebuie să meditez”, ci „Uau, am ocazia să meditez, să înaintez spre iluminare, să ajut ființele”.

Aceasta este bucuria efortului.

Și pot spune cât de minunați sunteți în acest sens. Văd cum faceți lucrurile cu plăcere în grup. Fiecare aduce ce-i mai bun de mâncare. Văd cum vă organizați grupurile în care predați cu bucurie și iubire. Vă ajutați reciproc, fiecare este gata să ajute. Aceasta este bucuria efortului, voi sunteți profesorii bucuriei efortului. Este minunat să văd asta. Mulțumesc foarte mult.

8. Al optulea capitol – Meditația

Samten tenpa

Samten – meditație.

Samten are mai multe sensuri. Aici se referă la perfecțiunea meditației.

Un bodhisattva practică meditația pentru a ajunge la concentrarea pe un singur punct, esențială pentru a percepe direct vacuitatea.

Cultivarea răbdării creează condițiile necesare pentru a ne putea dezvolta concentrarea pe singur punct în meditație. Uneori oamenii spun că meditația lor nu este bună. De aceea, le este recomandat să treacă prin aceste etape

de respectare a moralității, ß

pentru a-și menține răbdarea, ß

pentru a putea medita bine. ß

pentru a percepe direct vacuitatea. ß

 

• Capitolul opt are două părți distincte

1. În prima parte, maestrul vorbește despre a merge în pădure și a ne izola. În viața unui bodhisattva, există perioade în care pleacă și se izolează într-o cabană, iar acolo începe să practice profund.
2. În a doua parte a capitolului, maestrul spune: „Să presupunem că ai ajuns la un nivel înalt de concentrare. Pe ce o aplici? El spune: „Pune-te în locul celorlalți și tratează-i pe ceilalți ca și pe tine însuți”. Practică compararea și schimbarea de sine cu ceilalți”.

Maestrul spune: „Îndreaptă-ți toate abilitățile tale spirituale pe aceste practici. Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Și asta este foarte important. El spune că acesta este aproape cel mai important lucru.

În seminarul „Eu și celălalt”, am parcurs în întregime compararea și schimbarea de sine cu ceilalți, care este a doua jumătate a capitolului opt.

Această practică are scopul de a destabiliza zidurile între care ne-am închis inima, să îndepărtăm acea linie de separare dintre noi și ceilalți.

Tocmai această gândire este cea care ne ucide.

El spune în acest capitol:

125.
„Dacă îi dau altuia, ce mai îmi rămâne mie”?
Calea demonului este gândirea egoistă.
„Dacă păstrez pentru mine, atunci ce-ți mai dau ție”?
Calea îngerului este gândirea altruistă.

Primul gând este: „Dacă voi da altuia, ce-mi va mai rămâne mie?”, spune el, asta ne va ucide. Și de mult timp facem așa. Și iată-ne îmbătrânind și scofâlcindu-ne.

Și dacă nu facem asta, și ne vedem de treburile noastre și să zicem că reușim foarte bine. Se scrie despre noi pe rețelele sociale, și apoi ce urmează? Vor scrie despre noi la anunțurile de doliu.

9. Al nouălea capitol – Înțelepciunea

Sherab Kyi leu

Sherab – înțelepciune,
Leu – capitol, diviziune, secțiune.

Este capitolul care ne pune la încercare concepția obișnuită asupra lumii. Este capitolul în care Maestrul Shantideva ne provoacă mintea obișnuită. El se folosește de toate armele. Este un logician strălucit. El ia toate împotrivirile noastre și le dezbate, demontându-le una câte una. Maestrul își doboară toți adversarii. El este singurul care rămâne în picioare la final. Pentru că toate aceste concepții nu  funcționează, sunt greșite. Ele ne duc în mormânt.

Concepții diferite asupra lumii

În continuare vom vorbi despre diferitele concepții asupra lumii.

La ce mă refer când vorbesc despre diferitele concepții asupra lumii?

Spunem că, există de fapt, trei concepții asupra lumii, cu privire la modul în care s-a format lumea noastră, iar restul sunt doar variații ale acestora.

1. Concepția științifică asupra lumii

Prima concepție asupra lumii este ceea ce corespunde astăzi, într-o oarecare măsură, teoriilor științifice de tot felul, care se schimbă de la o zi la alta.

• La un moment dat a existat teoria Big Bang-ului. Înainte de Big Bang n-a existat nimic, și dintr-o dată are loc o explozie din care se creează toată materia din univers. Explozia s-a declanșat fără nicio cauză.

Cum dintr-o dată, din nimic, a apărut Big bang? Dar și știința caută cauze. De aceea, teoria a început să se schimbe, și să spună că trebuie să fi existat o altă explozie care a precedat acel Big Bang. Și cu toate că știința se folosește de probabilități și statistici, încă mai presupune că lucrurile se întâmplă într-un mod aleatoriu.

 

• Apoi a apărut Mișcarea browniană. (Mișcarea browniană reprezintă deplasarea aleatorie, în zig-zag, a particulelor suspendate într-un fluid (lichid sau gaz). Acest fenomen apare din cauza ciocnirilor constante cu moleculele mult mai mici ale fluidului)

Deci, are loc Big Bang, particule subatomice care se mișcă, se întâlnesc, formează nuclee, se formează atomi, încet-încet se formează molecule, celule vii, oameni, iar copilul dulce care mi s-a născut este rezultatul acestor particule care s-au mișcat în spațiu într-un mod complet aleatoriu.

De aceea sufăr. Și de aceea există iubire în viața mea.

Nu are sens, chiar și oamenii de știință își schimbă teoria în fiecare clipă, pentru că nu are sens. Și dacă există o teorie, va mai exista încă una.

2. O putere supremă care creează

O a doua abordare este cea care crede că există o putere supremă, că există un Dumnezeu Creator care creează lumea după bunul lui plac.

Cei care susțin această idee spun: „Cineva trebuie să fi creat toate acestea”. Și astfel apar tot felul de teorii  despre creația lumii. Că ar exista o entitate atotputernică, care a fost dintotdeauna și va exista mereu, este eternă, neschimbătoare și care creează după bunul plac. Este un Dumnezeu milostiv și plin de compasiune, dar el creează cancerul, incendiile, și ne creează toată suferința.

Deci, aceasta este concepția unei puteri supreme, eterne, neschimbătoare/imuabile, milostive, și el sau ea este un creator al lumii, un creator al suferinței. Totul vine cumva de la el. Ceea ce dorim să subliniem, este faptul că mulți oameni gândesc așa: că există o putere supremă care este în afara lui, și care creează aceste lucruri.

Dar dacă el este imuabil, de exemplu, atunci odată ce a creat lumea, atunci el s-a schimbat, nu este așa? Lumea s-a schimbat! Nu se poate ca ceva neschimbător să creeze ceva. Este Imposibil. Odată creat ceva, lumea s-a schimbat. Dacă există o astfel de entitate, asta înseamnă că înainte ea se afla într-un loc în care nu exista lume, iar acum se află într-un loc în care există o lume. Așa că s-a schimbat. Deci „Creator” și „neschimbător” sunt în contradicție.

Cu toate că Maestrul Shantideva a dezbătut aceste idei cu școlile care existau la vremea sa, ele continuă să existe și astăzi. Chiar și în zilele noastre mulți oameni gândesc: există o putere supremă și ea face lucruri.

3. Totul este guvernat de legea cauzei și a efectului.

Există și o a treia concepție care spune: totul are sens. Totul are o cauză. Nu există întâmplare. Ni se pare că este întâmplare pentru că nu înțelegem cauza – asta nu înseamnă că nu există o cauză.

Există o cauzalitate perfectă, precisă, exactă sută la sută, care stă în spatele a tot ceea ce există în lumea și viața noastră.

Există doar o cauză  care mi-a creat lumea, și aceea sunt eu, prin faptele mele care s-au înregistrat în mintea mea. Acestea sunt semințele karmice, iar când ele vor rodi, îmi vor crea lumea.

• Semințele se strâng în ritm de șaizeci și cinci dintr-o singură pocnitură de degete și, rodesc tot în același ritm.
• Și poartă cu ele nuanța și natura faptelor pe care le-am săvârșit. Dacă am făcut fapte bune, voi avea parte de o lume bună. Dacă am făcut altora rău, voi avea parte de o lume care îmi va face rău.

Lumea și locuitorii ei, în realitatea mea, sunt determinați în totalitate, sută la sută, de către mine.

Această a treia concepție, este cea pe care încercăm să o predăm. Ea este mult mai greu de pus în practică, pentru că ea înseamnă că toată responsabilitatea îmi revine mie.

• Și mai există și o a patra variantă

Dacă ni se întâmplă ceva bun, spunem: „Da, am câștigat asta pe drept”. Dar când ne lovește un dezastru, nu vrem să ne asumăm responsabilitatea, să recunoaștem că noi am plantat semințele acestui dezastru. Așa că spunem: „Ce pot face, e voia celui de sus, un dezastru natural, vine din exterior”. Dezastrele vin din exterior, lucrurile bune vin din interior. Așa că aceasta este a patra variantă, de a combina concepțiile după cum ne convine. Asta am făcut mult timp și nu funcționează.

• Responsabilitatea este numai a mea

A treia concepție spune să nu caut în afara mea vreo entitate care să fie responsabilă. Trebuie să-mi asum 100% responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă.

Dacă ni se întâmplă ceva neplăcut, am fost furați, sau jefuiți sau atacați, spunem: „Nu-mi amintesc să fi furat, n-am făcut în viața mea astfel de lucruri”

Este foarte posibil. Dar trebuie să înțelegem cum funcționează karma. Este posibil ca aceste semințe să fi fost plantate cu mult timp în urmă.

Iar dintr-o sămânță mică poate veni un rezultat mare.

• Așadar, trebuie să învățăm legile karmei, să le înțelegem și să începem să trăim în conformitate cu ele,

iar asta nu va fi o treabă ușoară.

De aceea, Maestrul Shantideva în capitolul nouă se luptă împotriva concepției noastre asupra lumii, pentru că această concepție care este greșită și pe care am preluat-o din cultura noastră, este cea care ne ucide. Ea nu a funcționat și nu va funcționa vreodată pentru noi.

 

Deci, când a început totul?

Întrebare: Cum a început totul?

Răspuns: Să presupunem că a existat un început.

El nu a existat niciodată. Și nici nu va exista un sfârșit. Dacă ar fi existat un sfârșit, dacă ar fi fost definitiv, ne-am trage un glonț în cap și am ieși din suferință.

Dar nu putem ieși din suferință, pentru că mintea continuă și poartă cu ea toate semințele tuturor faptelor mele, și dacă acum mi-am tras și un glonț în cap, atunci și asta port în minte. Nu pot fugi, nu pot coborî din tren. Pot transforma trenul.

Aș putea transforma trenul într-un tren care să meargă spre Paradis, dar nu voi putea niciodată să cobor din el, pentru că nu m-am urcat niciodată în el.

A presupune că există un început se datorează concepției noastre greșite asupra lumii. Presupunem că lucrurile încep și se termină.

Arya Nagarjuna ne învață că lucrurile nu au început.

Când a început pixul?

Ați putea spune: „Ok, granulele de plastic se topesc. O mașină face o piesă, altă mașină face altă piesă și așa mai departe. Piesele se asamblează. Și atunci există un pix? Nu, încă mai sunt părți care se pun una peste alta, și încă nu există un pix. Când a început acest pix? Nu putem găsi cu adevărat momentul când a început. Pentru că lucrurile nu au început.

Lucrurile sunt o proiecție a mea. Ele nu au început niciodată, și de aceea fiecare dintre noi poate ajunge la iluminare. Deoarece nu au început niciodată, aveți în voi tot ce este necesar pentru a ajunge la iluminare.

Dar avem obstacole, acestea sunt „ochelarii de cal” despre care am vorbit. Este Dikpa – faptele rele și depunerile murdare pe care acestea le-au lăsat în mintea noastră și pe care trebuie să învățăm să le purificăm.

…responsabilitatea este să ne lămurim singuri

Dacă spunem: „Încă nu m-am convins.” E în regulă, încurajăm aceste îndoieli. Sunt importante. Dar nu le folosim pentru a amâna lucrurile. Trebuie să analizăm lucrurile, să învățăm, să ne lămurim.

Să zicem că această concepție asupra lumii este corectă, dar încă nu suntem de acord cu ea.

Dacă este adevărat, că problemele financiare și materiale provin din faptul că nu am fost darnici în trecut sau că am fost zgârciți în trecut, atunci hai să vedem. Începem să practicăm generozitatea atât cu fapta, cât și cu  gândurile noastre, o perioadă de timp, și vom vedea dacă se produce vreo schimbare.

Și asta durează. Această schimbare nu se produce de azi pe mâine. Iluminarea nu se produce pentru că am decis, și apoi într-un an va fi iluminare. Este nevoie de o schimbare profundă a minții. Dacă practicăm și ținem carnețelul cu consecvență și, vedem după un timp că lucrurile au început să se miște, atunci poate că vom avea o confirmare că această concepție asupra lumii funcționează.

Dar să nu o acceptați orbește. Această concepție este a lui Buddha, iar marii maeștrii au lucrat cu ea și s-au eliberat. Și au ajuns la fericire. Deci, nu vă rămâne decât să o încercați.

10. Al zecelea capitol – Dedicarea

Ngoway leu

Ngowa – dedicație.

Acesta este un capitol format din cincizeci și opt de versete

Ceremonia jurămintelor Mahayana de o zi, se încheie cu câteva versete din acest capitol al dedicației, care sunt atât de frumoase.

Fie ca toate ființele de pretutindeni
Chinuite de suferința trupului și a minții
Să obțină un ocean de fericire și bucurie
În virtutea binefacerilor mele.

Fie ca toate ființele de pretutindeni
Să nu mai cunoască durerea, sau să mai facă rău vreodată,
Să nu mai cunoască frica sau umilința,
Și nici mintea să nu mai fie de depresie împovărată.

Fie ca orbii să-și deschidă ochii,
Și surzii să revină la auz,
Fie ca cei cu trupurile istovite
Repede să se refacă și odihna să-și găsească.

Fie ca cei goi să-și găsească veșminte,
Și cei flămânzi să găsească de mâncare;
Fie ca cei însetați să găsească apă,
Și băuturi delicioase.

Fie ca săracii să găsească avuție,
Cei triști să-și găsească bucuria;
Fie ca cei disperați să-și găsească speranța,
Fericirea statornică și prosperitatea.

Fie ca ploile să vină la timpul potrivit
Și recoltele să fie bogate.
Fie ca toate medicamentele să fie eficiente
Și rugăciunile pure să dea roade.

 

Fie ca toți bolnavii să aibă parte
De însănătoșire grabnică și deplină.
Și orice suferință și boală care există în lume
Să înceteze chiar acum, și niciodată să nu mai revină.

Fie să înceteze frica din cei ce se tem,
Și toți cei înrobiți să fie eliberați;
Fie ca cei lipsiți de putere să-și găsească forța și tăria,
Și inima oricărei ființe să se umple de binecuvântări.

 

Acesta este capitolul în care Maestrul Shantideva dedică toată binefacerea pe care a făcut-o scriind această carte Ghidul de viață al unui bodhisattva, tuturor ființelor.

Maestrul Shantideva a scris această carte pentru a ne dezvolta compasiunea și pentru a ne cultiva noua concepție asupra lumii. Pentru a ne ajuta să scăpăm de concepția greșită asupra lumii care ne provoacă multă suferință. Și când își termină cartea, se întoarce din nou la compasiune.

A închis cercul.

Dezvoltarea compasiunii este necesară pentru dobândirea înțelepciunii.

În capitolul nouă, despre înțelepciune, maestrul spune:

Toate aceste ramuri până în acest punct
Au fost expuse de cei iluminați de dragul înțelepciunii.
Prin urmare, cei care doresc să-și aline suferința,
Trebuie să-și cultive înțelepciunea.

Apoi, când termină capitolul despre înțelepciune, la ce se întoarce?

La dăruire. La compasiunea față de ființe. Pentru ce-mi dezvolt înțelepciunea? Pentru a ajuta ființele.

Meditez pentru a-mi dezvolta înțelepciunea, ß

Apoi ies și o dăruiesc ființelor. ß

Acum îmi ridic meditația la nivelul următor. ß

Apoi ies din nou și o dăruiesc din nou. ß

Și astfel mă purific și pe mine și lumea mea în același timp.

 

CURSUL 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 10

 

Lupta împotriva afecțiunilor  mentale      

În această lecție ne aflăm la capitolul patru al cărții Maestrului Shantideva, care este dedicat luptei împotriva afecțiunilor mentale.

Ce este afecțiunea mentală?

Să vedem care este definiția unei afecțiuni mentale.

 

semgyu ma-shiwar jepay semjung

Sem – minte, conștiință,
Semgyu – continuum mental sau curentul de conștiință,
Shiwa – pace, liniște, calm,
Ma-shiwar – ceea ce perturbă pacea, ceea ce perturbă liniștea,
Jepa – a face,
Semjung – factor mental. Sem înseamnă minte, dar Semjung înseamnă factor mental sau gând.

În budism se vorbește despre mintea generală, adică conștiința noastră în general, și în cadrul conștiinței noastre se vorbește despre factori ai conștiinței.

Pentru a ilustra acest lucru, să spunem că mintea mea percepe acest obiect, atunci Semjung vor fi factori mentali care se vor concentra pe anumite aspecte ale acestui obiect. De exemplu, îmi servește scopul sau nu? Sau îmi place sau nu îmi place? Anumite aspecte. Acesta include și sentimentele – sentimentele sunt și ele Semjung, sunt factori mentali.

Deci definiția afecțiunii mentale, este Semjung, este un factor mental care ne tulbură liniștea minții.

Pe scurt putem spune: orice gând care ne tulbură liniștea sufletească.

Afecțiunile mentale ne rănesc pentru că ne fac nefericiți. Ne strică ziua. Rolul lor este tocmai acela de a ne strica ziua. Nu există nicio stare a minții nefericite care să fie virtuoasă, cu excepția regretului. Orice stare a minții nefericite este lipsită de virtute.

Nirvana

Nirvana este definită ca o stare în care am eliminat toate afecțiunile noastre mentale și tendințele lor, toate semințele afecțiunilor mentale, numite „obstacole ale afecțiunilor mentale”.

Obstacolele afecțiunilor mentale sunt:

• • afecțiunile mentale în sine, adică sentimentele negative care ne copleșesc,
  • tendințele spre aceste sentimente. Adică, chiar dacă în acest moment nu sunt supărată, cu toate acestea există în mine o sămânță a supărării, încă mă mai pot supăra.

Deci, Nirvana este o stare în care am eliminat atât sentimentele negative, sau afecțiunile mentale, cât și semințele lor, tendințele spre ele. Deci, Nirvana este eliminarea lor, ireversibilă.

De ce război?

Atunci când Maestrul Shantideva ne vorbește despre „războiul împotriva afecțiunilor mentale”, chiar se referă la război? Răspunsul este da.

Dacă afecțiunea mentală îmi tulbură liniștea sufletească, nu pot ajunge la acea Nirvana.

Maestrul Shantideva în capitolul 4 spune:

28.
Dușmanii precum ura, dorința și restul
Nu sunt creaturi cu brațe și picioare,
Și nici mari războinici sau maeștri vicleni,
Atunci cum de am devenit sclavul lor rănit?

Ura, dorința sunt exemple de afecțiuni mentale. El le numește „dușmani”; acesta este termenul pe care îl folosește pe tot parcursul acestui capitol. Există război și există dușmani.

Maestrul spune: „Ele nu sunt mari războinici, decorați cu medalii, cum de pun stăpânire pe mine? De ce mă simt neputincioasă când am un acces de furie?” El spune:

29.
Ei în mintea mea trăiesc,
Și mă rănesc după cum vor,
A-i tolera fără să-i disprețuiesc –
Asta nu-i răbdare, ci o rușine!

Cu alte cuvinte: Nu putem practica toleranța și să fim blânzi cu afecțiunile noastre mentale. Nu! Război! Război!

Versetul 32.

32.
Acești dușmani ai mei, suferințele mentale,
M-au însoțit de vremuri nesfârșite, fără de început!

Chiar înainte de a veni pe lumea asta, ei au fost mereu cu mine, m-au însoțit mereu.

Nu există nimeni dintre dușmani mei lumești
Care să fi putut trăi atât de mult.

Nu există niciun dușman în carne și oase.

34.
Acești dușmani au trăit în mine dintotdeauna,
Și numai datorită lor durerea mea este mare.
Atât timp cât sunt în inima mea înrădăcinate,
Cum mă pot elibera de teroarea roții,
Și să cunosc bucuria?

Maestrul spune: „Atât timp cât ei se află în mine, n-am nicio șansă să mă eliberez; n-am liniște, nu va fi Nirvana.”

35.
Ei sunt paznicii închisorii, ai vieții roții,
Ai infernului și altele asemenea;
Ei sunt măcelari care te ucid.

Ei sunt călăi care îmi curmă viața.

Cum aș putea fi vreodată fericit
Atâta timp cât trăiesc în plasa dorinței din mintea mea?

36. 
    Prin urmare, nu voi înceta nicio clipă efortul
    Până când acest dușman teribil nu va fi zdrobit!
    Chiar și acum nu pot dormi
    Până nu-l elimin pe cel care m-a rănit,
    Chiar și pentru o mică rană, care îmi stârnește mânie și mândrie.

Pe scurt – maestrul ne prezintă afecțiunile noastre mentale ca pe cei mai groaznici dușmani ai noștri, mai groaznici decât dușmanii în carne și oase care ne atacă în această viață. Afecțiunile mentale vor continua să ne atace de la o viață la alta; merg cu noi. Dacă nu vom învăța să le eliminăm, vor continua să meargă după noi.

Nu contează cât de mult medităm; dacă nu știm cum să ne eliminăm afecțiunile mentale spirituale, atunci când efectul meditației va dispărea – sau euforia meditației va dispărea – dacă nu ne-am eliminat tendința spre afecțiunile mentale, ele vor reveni asupra noastră.

Se povestește despre un yoghin care a meditat câțiva ani într-o peșteră, și ajunsese la samadhi. Părul îi crescuse foarte lung, și în cele din urmă când iese din samadhi, observă că un șoarece i-a ros părul lui frumos, și se supără foarte rău. Tot beneficiul atâtor ani de meditație, s-a dus, pentru că furia smulge din rădăcini toate faptele de bunătate.

Cele șase afecțiuni mentale principale

Să vedem care sunt cele șase afecțiuni mentale principale.

În budism se spune că avem cu toții optzeci și patru de mii de afecțiuni mentale.

Ca să ajungem la Nirvana, va trebui să le eliminăm pe toate, împreună cu semințele lor. Nu este ușor, avem mult de lucru.

Din momentul în care am perceput direct vacuitatea, mai avem șapte vieți în care va trebui să ne eliminăm toate afecțiunile mentale. Dar trebuie început cu cele mari, cu cele mai importante. Această luptă împotriva afecțiunilor mentale începe cu cele mai mari, iar apoi, încet-încet ne ocupăm de cele mai mici și mai subtile, pe care deocamdată nu le putem vedea.

Deci, la început începem să ne luptăm cu afecțiunile mari.  Avem lista celor șase principale. De ce le spunem principale? Semn că le avem cu toții și, de aceea Buddha ni le-a enumerat ca să începem mai întâi cu ele.

1. Dorința care vine din ignoranță

Duchak

Duchak – dorință, atașament, pasiune, patimă, poftă.

La ce ne referim? Sunt momente în care simțim o dorință puternică pentru ceva, avem mare poftă de ceva – fie că poftim la o prăjitură, înghețată sau sex. Dar nu le avem tot timpul.

Duchak se referă la dorințele care ne însoțesc tot timpul, pe tot parcursul zilei.

Spunem că aceasta este una dintre otrăvurile mentale pe care le avem, care ne însoțește tot timpul și, ea este cauza pentru care ne aflăm în lumea dorințelor.

Suntem tot timpul nemulțumiți.

Este dorința ceva rău? Nu.

Buddha dorește ca noi să fim fericiți. Își dorește să-și păstreze propria fericire? Da, desigur. Așadar, dorința în sine nu este ceva rău.

Atunci, cum facem deosebirea între o dorință bună și una rea?

Care este criteriul de referință?

Criteriul este cât de dispuși suntem să punem mâna pe obiectul pe care ni-l dorim cu ardoare, de ce anume suntem în stare să facem pentru a-l obține. Sunt în stare până întra-atât, încât să încalc regulile morale pentru a obține obiectul de care am nevoie? Dacă da, aceasta este o dorință care îmi va cauza suferință, fie că este vorba de lucruri mari, fie de lucruri mici.

Poate că am o convingere sau o anumită opinie, iar persoana de lângă mine are o opinie diferită sau nu este interesată să-mi asculte părerea, iar eu ridic tonul pentru ca el să mă asculte, îl reduc la tăcere. Îi pretind să mă asculte și să-mi accepte opinia și așa mai departe.

Și în tot acest timp, recurg la forță, la vorbe urâte, ca să iau ceea ce nu mi se dă, pentru că el nu vrea să-mi acorde atenția pe care o doresc, și așa mai departe. Deci, am încălcat deja o mulțime de reguli ca să-mi ating scopul, să am dreptate, ca opinia mea să fie acceptată.

Deci, ceea ce face diferența este, ce sunt dispusă să fac pentru a obține ce vreau.

Și dacă dorim cu adevărat să ajungem la iluminare și dacă înțelegem cum funcționează karma, nu vom recurge niciodată la acțiuni care încalcă regulile morale pentru a obține ce vrem, inclusiv pe calea spre iluminare.

Cu alte cuvinte, dacă doresc să ajung la iluminare, dar îi rănesc pe ceilalți numai ca să obțin ceea ce îmi doresc, atunci despre ce iluminare vorbim? Îmi acumulez karma cu care va trebui să mă confrunt.

Deci, ceea ce face deosebirea între o dorință bună și una rea este nivelul de înțelepciune care însoțește împlinirea dorinței mele.

Când ne referim aici la Duchak, ne referim la dorința care își are originea în ignoranță.

Este dorința care nu înțelege de unde vin lucrurile. Dacă am poftă de o prăjitură și mă duc la cofetărie să o cumpăr, iar în cofetărie ea este ultima în galantar. Și văd o bătrânică care vrea aceeași prăjitură și sunt mai rapidă ca ea și mă bag în fața ei, asta înseamnă că nu înțeleg de unde vine prăjitura – îi dau prăjiturii existență de sine, ea există acolo de la sine: prăjitura este în afara mea, și trebuie să concurez cu alții pentru a o obține. Asta o face să existe de la sine.

De unde vine prăjitura delicioasă în viața mea?

Dacă apare ceva în viața mea care îmi place – asta se întâmplă pentru că le-am dat mai întâi altora ceea ce le-a plăcut lor.

Dându-le altora ce le-a plăcut, am lăsat în mintea mea o amprentă și, ca urmare, vor ajunge la mine lucrurile care îmi plac, pe care mi le doresc.

Deci, atunci când înțeleg că singura cale de a primi ceva ce îmi doresc, este de a da altora ce ei își doresc, atunci când văd pe cineva care concurează cu mine pentru acea prăjitură, nu mă voi băga înaintea lui să i-o iau.

Dacă iau ceva de la alții, îi determin să fie lipsiți de lucrul dorit și, îmi plantez semințele ca în viitor să nu am eu parte de ceea ce îmi doresc. Aceasta este dorința ignorantă.

Ceea ce face diferența este câtă existență de sine atribui obiectului pe care mi-l doresc sau persoanei pe care mi-o doresc.

Dacă am zece lei în buzunar și cineva îmi cere zece lei, iar eu nu-i dau – ce am făcut acum? Mi-am creat condițiile pentru a nu avea zece lei în viitor, când chiar voi avea nevoie de ei.

A nu da într-o astfel de situație, când eu am și nu dau celor care au nevoie și vin la mine să-mi ceară – aceasta este ignoranța. Nu înțeleg ce produce cei zece lei . Cred că banii există acolo de la sine, și de aceea trebuie să-i păstrez la mine.

Orice lucru pe care îl percep ca fiind abundență, provine din faptul că am dat altora abundență. Acesta este singurul mod în care îmi vine abundența în viață.

Așadar

• • lipsa de dărnicie va genera lipsuri pentru mine
  • și invers: generozitatea/dărnicia va genera abundența mea, și asta va fi opusul lui Duchak despre care se vorbește aici .

Afecțiunea mentală despre care se vorbește aici, este dorința însoțită de ignoranță, care nu înțelege obiectul dorit, îi conferă existență de sine și acționează într-un mod care, de fapt, elimină cauzele de a-l mai primi în viitor.

Acest Duchak este permanent în mintea noastră.

De fiecare dată când apare ceva sau cineva în viața mea de care nu-mi place, acesta este Duchak.

De fiecare dată când nu sunt mulțumită de ceva, îmi spun „nu așa ar trebui să fie lucrurile”, „el este în neregulă”, „ei sunt în neregulă” – de fiecare dată când îmi vine acest gând, acesta este Duchak. Îi face să existe de la sine, să fie în neregulă de la sine, fără să înțeleagă de unde vin lucrurile.

Pentru cel care și-a eliminat Duchak – totul este în regulă, totul este perfect, totul funcționează conform karmei. Totul este perfect – nu mai există ceva care să fie în neregulă.

Pentru că ce înseamnă „este în neregulă”? Asta înseamnă că ar trebui să fie altfel! Dar lucrurile nu pot fi altfel decât sunt. De ce sunt așa cum sunt? Pentru că asta îmi dictează karma, așa că lucrurile sunt sută la sută în conformitate cu legile karmei. De aceea, cel care înțelege bine acest lucru, pentru el totul este perfect, lumea este perfectă. Nu mai poate pune eticheta de „imperfect” pe ceva.

Așadar, de fiecare dată când apare ceva: „Neregulă”, sau „trebuie schimbat”, aceasta este o expresie subtilă a lui Duchak.

Duchak la nivel grosier înseamnă că suntem dispuși să comitem încălcări grave pentru a obține ceea ce ne dorim, și ne săpăm singuri groapa.

2. Supărarea și ura care provin din ignoranță

Kongtro

Kongtro este opusul lui 1. El înseamnă aversiunea, dezgustul, respingerea, supărarea, ura.

Deci, Duchak, este dorința înrădăcinată în ignoranță, care nu înțelege lucrurile după care tânjește. Kongtro – este exact opusul. Este aversiunea sau respingerea care nu înțelege.

De fapt, lucrurile despre care am vorbit mai devreme, se pot asocia mai bine cu Kongtro. De fiecare dată când apare ceva neplăcut și eu protestez, este mai mult Kongtro.

Deci, de fiecare dată când se întâmplă ceva în jurul meu care mă irită, care nu-mi place – poate mirosul nu-mi place, sau culoarea nu-mi place, sau atmosfera nu-mi place, sau oamenii ăștia nu-mi plac, sau guvernul nu-mi place –  este Kongtro.

El are

• • forma sa grosieră – sunt gata să fac orice ca să mă debarasez de persoana nedorită, sau
  • forma subtilă, cum ar fi, de fiecare dată când critic sau judec.

Duchak și Kongtro , există în mintea mea, atât timp cât nu-mi înțeleg lumea, atâta timp cât nu înțeleg cauzalitatea, atât timp cât nu înțeleg karma.

Există lucruri pe care Buddha nu le agreează? Sigur că da. Lui Buddha nu-i place să ne vadă suferind. Dar Buddha înțelege de unde provine suferința noastră și, de aceea, face tot ce poate pentru a ne elibera de ea.

Barca este goală

Dacă cu adevărat am înțelege,

• • că fiecare lucru care apare în viața noastră vine de la noi și nu există de la sine,
  • că nu are nicio existență în afara proiecției pe care o proiectez din mintea mea, atunci de ce să mă supăr?

De multe ori în literatura budistă se vorbește de barca goală. Mă plimb cu barca pe lac și văd o barcă cu motor care se îndreaptă cu viteză spre mine și stă să intre în mine, iar eu spun: „Ce-i asta, nu mă vede ? Și când mă uit – nu este nimeni în barca cu motor. Ne enervăm tot timpul – dar n-avem pe cine să ne supărăm.

Barca este goală. Momentele în care ne enervăm dovedesc faptul că am uitat de învățătura pe care am primit-o. Și asta ni se va întâmpla încă multă vreme, până când vom ajunge la Nirvana.

Singurul lucru care ne va permite să eliminăm Duchak și Kongtro, este percepția directă a vacuității. Și nici atunci nu se va întâmpla imediat. Vom avea mult de lucrat după aceea.

Eu și racheta care mă lovește – venim din aceeași sămânță karmică

Avem nevoie de timp ca să ne obișnuim cu această gândire conform căreia orice apare, mai ales lucrurile neplăcute care ne scot din sărite – vin de la noi, barca e goală. Eu le-am adus la mine.

Mai rău de atât – nu numai că le-am adus la mine, ci m-am adus și pe mine la ele.

Nu doar racheta m-a găsit și a căzut pe mine – eu m-am adus la rachetă. Eu m-am pus în locul în care să fiu găsită, prin agresivitatea mea din trecut.

Toate componentele experienței

• • lucrul care îmi displace,
  • eu, care experimentez neplăcerea,
  • neplăcerea în sine,

acestea sunt cele trei sfere. Toate trei provin din aceeași sămânță karmică. În exemplul rachetelor de război – din agresivitatea mea din trecut.

Cei care înțeleg asta puțin mai profund, atunci când se uită la noi, se uită cu tristețe – cum ne irosim tot timpul energia enervându-ne pe lucruri pe care numai noi le-am creat. Și cum spune Maestrul Shantideva: „Încetează de a mai crea cauze, și lucrurile neplăcute vor înceta să mai apară.”

 Orice critică sau aversiune indică neînțelegerea

Indiferent de câte ori ascultați aceste lecții, de fiecare dată când aveți sentimentul: „Ceva nu e în regulă”, „Ei nu sunt în regulă”, „Mă irită” sau „Nu mă simt bine aici”, de fiecare dată când aveți un astfel de gând, de critică sau aversiune, grosier sau subtil, indică neînțelegerea. Indică faptul că în acel moment – ați uitat.

…și orice apare este o ocazie de a practica

Și invers, de fiecare dată când apare ceva neplăcut, când apare durerea în viața mea, este o ocazie să-mi reamintesc de unde vine durerea în viața mea.

Dacă suferim de dureri fizice sau de singurătate sau de orice altceva, ne rugăm  ca durerea noastră să fie ispășire pentru durerea tuturor ființelor. Ne rugăm ca nimeni altcineva să nu mai trebuiască să îndure durerea pe care o simțim.

Dacă putem face asta în timp ce suferim, creăm exact cauzele care vor transforma situația.

Asta nu se va întâmpla pe loc, pentru că prezentul este deja determinat de karma pe care am plantat-o în trecut, dar dacă înțeleg cum funcționează karma, profit de o astfel de situație, dureroasă și dificilă, pentru a o transforma, precum fânul în aur.

Viața îmi oferă fânul, iar eu îl transform în aur, prin faptul că îmi aduc aminte de cum funcționează karma și mă folosesc de fiecare astfel de ocazie pentru a-mi cultiva gândul de a aduce binecuvântare celor din jur.

3. Mândria

Nga gyel

Nga – eu,
Gyel – rege.

Nga Gyel este cuvântul tibetan pentru mândrie, „Eu sunt regele”.

Nga-gyel este o afecțiune mentală extrem de gravă, pe care o avem cu toții.

Maestrul Ngulchu Dharma Bhadra (1772-1851) a scris un comentariu despre tantra, în care vorbește despre nouă tipuri de mândrie.

Există nouă tipuri de mândrie.

Primele trei tipuri de mândrie se referă la cineva care apare în viața mea și cred că îmi este superior, sau cred că este mai bun ca mine în ceva anume.

1. 1. Apare cineva care este mult mai bun decât mine, și în sinea mea îmi spun: „Da, ești mai bun decât mine, dar nu cu mult”. Acesta este primul tip de mândrie. Sau a crede că ești doar puțin inferior celor care îți sunt cu mult superiori.

Acesta este primul tip de mândrie. Când cineva este mult mai bun decât noi și îl subestimăm.

1. 2. Al doilea tip de mândrie este, de asemenea, față de cineva care este mai bun decât mine, și știu că este mai bun ca mine, și îmi spun: „Da, ești mai bun ca mine, dar doar în privința asta”. Sau a afișa o falsă umilință (recunoscând superioritatea cuiva care este într-adevăr superior, dar ascunzând în sinea ta o mândrie ascunsă).
   3. Un al treilea tip de mândrie, cineva care este mai bun ca mine într-o anumită privință, iar eu spun: „Toți cred că el este mai bun decât mine, dar, de fapt, suntem la fel”. Sau a crede că ești egal cu cei care îți sunt superiori.

Deci, acestea sunt trei tipuri de mândrie.

1. 4. Un alt tip de mândrie este mândria față de cineva care se află la același nivel cu mine, dar eu cred că sunt mai bună. Cineva care seamănă cu mine în anumite privințe, și cred că eu sunt mai bună ca el. Sau a crede că îi întreci pe cei de același rang cu tine.

1. 5. Un alt tip de mândrie este față de cineva care este puțin mai jos ca mine, iar eu spun: „Sunt incomparabil mai bună”.

De ce apare asta într-un text tantric? Pentru că există o altă versiune a mândriei care este tantrică, care este pozitivă și este complet diferită de toate lucrurile pe care le-am enumerat.

Care este problema cu mândria?

Cea mai mare problemă este că nu poți învăța pe cineva mândru.

O persoană mândră nu învață nimic, pentru că deja consideră că le știe pe toate. Iar acesta este un obstacol foarte mare pe calea Dharmei, pe calea spirituală.

Tibetanii descriu Dharma ca apa din topirea zăpezii care curge pe povârnișul muntelui, iar discipolul care dorește să învețe Dharma, trebuie să se afle la poalele muntelui pentru a o primi. Dacă el este pe vârful muntelui, cum va ajunge apa Dharmei la el?

Aceasta este problema cu mândria.

Dacă încetăm să ne considerăm mereu mai buni decât ceilalți, ne putem deschide față de cei pe care îi întâlnim; începem să învățăm de la ei. Deodată, lumea începe să ne învețe, pentru că fiecare aduce cu sine anumite calități, abilități și virtuți, din care putem învăța.

Smerenia și modestia ne permit să învățăm de la alții.

4. Ignoranța

Marikpa

Ma înseamnă nu.
Rikpa – cunoaștere.

Marikpa înseamnă ignoranță.

Există două tipuri de ignoranță: ignoranța obișnuită și ignoranța transcendentală.

Ignoranța transcendentală este neînțelegerea vacuității. Nu înțelegem că lucrurile vin de la noi, credem că ele există de la sine. Din ea, apar toate celelalte afecțiuni mentale.

Al doilea tip de ignoranță este ignoranța cu privire la modul în care funcționează karma, iar acest lucru este extrem de important. Cursul 5 prezintă pe larg modul de funcționare a karmei.

Dacă înțelegem karma, înțelegem că dacă ne enervăm, ne facem singuri rău.

Și în afară de asta – dacă dorim să ajungem la iluminare, avem nevoie de o bună înțelegere a karmei. Așadar, acesta este tipul de ignoranță pe care vrem să-l eliminăm.

Marikpa înseamnă necunoaștere, neînțelegere. În sanscrită Avidya.

De fapt, nu este vorba de neînțelegere, ci de o înțelegere greșită.

Nu vorbim despre faptul că nu am înțeles cum funcționează realitatea; problema este că o înțelegem greșit.

5. Concepția greșită

Tawa

Tawa înseamnă concepție. Dar aici ne referim la concepția greșită.

Care este diferența dintre concepția greșită și ignoranță?

Ignoranța înseamnă că nu înțeleg că lucrurile sunt goale de orice natură proprie, că nu înțeleg cum funcționează karma.

Concepția greșită este și mai radicală. Am o părere contrară. De exemplu: „Nu există karma.” Nimeni nu m-a prins că am furat, am ieșit în câștig și îmi este bine.

Deci, concepția greșită nu înseamnă că nu știu cum funcționează karma, că știu dacă există sau nu karmă, ci sunt sigur că nu există karmă.

Așadar, concepția greșită o are cineva care are o anumită claritate mentală, care este sigur pe el. Majoritatea dintre noi ne încadrăm în categoria Marikpa, a ignoranței. Majoritatea nu gândesc dacă există sau nu karmă, pur și simplu nu înțeleg și, ca urmare, acționează în mod greșit. Concepția greșită înseamnă că am o capacitate intelectuală bună, m-am gândit și am decis: nu există. „Dovadă că ieri am furat și nu m-au prins” sau „Cunosc pe cineva care fură și îi merge bine”. Deci, trag concluzia – nu există karmă. „Este în regulă să mă îngrijesc de mine pe căi necinstite, atâta timp cât nu mă prind”

6.Îndoiala

Te tsom

Ce înseamnă „îndoială”? Îndoiala seamănă puțin cu ignoranța, doar că e ceva diferit. Îndoiala înseamnă că nu sunt sigur – da sau nu? Și asta se poate referi la tot felul de lucruri: există viață viitoare și viață trecută sau nu? Există Buddha sau nu? Există Dumnezeu sau nu?

• • Cu toți avem îndoieli, și până nu vom percepe direct vacuitatea, nu vom scăpa de îndoială.
  • Nu trebuie să ne opunem îndoielii, dimpotrivă.

Îndoiala în sine este a fi sincer. A spune că nu știu, este un lucru bun.

Dar ce fac mai departe?

Dacă nu îmi clarific îndoiala, ea este considerată afecțiune mentală, pentru că mă împiedică să progresez.

Lordul Maitreya, care va fi următorul Buddha, a spus: „Dacă ai o îndoială și nu o poți clarifica, atunci las-o deoparte; nu te grăbi să-ți formezi o opinie atunci când nu ai nicio bază pe care să ți-o formezi.”

Voi adăuga încă câteva cuvinte pe tema îndoielii –

• • Este foarte important să nu stați deoparte.

Dacă nu v-ați convins de anumite subiecte sau vă sunt neclare – clarificați-le.

Există aspecte pe care le putem clarifica prin logica noastră, dar nu pe toate. Pentru că logica noastră este limitată la percepția noastră asupra lumii, care este defectuoasă; gândirea noastră nu cuprinde întreaga lume, nu avem omnisciență – așa că avem o problemă.

Deci, anumite subiecte, anumite îndoieli, le putem lămuri cu logica noastră, dar pentru alte îndoieli va trebui să ne bazăm pe ființe iluminate.

• • Îndoieli cu privire la karmă.

Karma este un mecanism ascuns. Putem accepta legile karmei, dar nu putem vedea cum au apărut lucrurile din karma noastră.

Trebuie să ne bazăm pe ceea ce spune Buddha, pe ceea ce ne spun ființele iluminate, că totul provine din karmă.

Trebuie să ne bazăm cumva pe ceea ce spun ele pentru a ne da curajul de a lucra cu carnețelul și cu înțelegerea karmei, iar apoi pe baza experienței noastre va veni și convingerea.

Dar, dacă de la bun început nu dăm nicio șansă spuselor unei ființe iluminate, atunci nu ne vom convinge niciodată și vom rămâne aici, pentru că concepția noastră greșită asupra lumii ne ține încătușați în suferință.

• • Îndoieli cu privire la faptul că învățătorul nostru este Buddha

Buddha a spus: „În viitor, vă voi apărea sub forma învățătorilor voștri”.

Pentru ca învățătorii să poată fi eficienți cu noi, trebuie să le dăm puterea de a fi eficienți. Trebuie să-i împuternicim ca să ne împuternicească pe noi.

Fără asta, ei sunt neputincioși. Ei nu pot face nimic de la sine, pentru că nu sunt învățători de la sine. Învățătorii sunt goi de orice natură. Numai dacă le vom da putere, vor putea să ne împuternicească. Buddha a spus că va apărea sub forma învățătorului.

Dar noi nu-l vedem pe Buddha. Atunci ce vom face?

Aici avem o problemă, pentru că cineva care nu este Buddha nu mă poate duce la iluminare.

Ce facem cu această îndoială, cum ne convingem?

Nu putem doar prin forța rațiunii, trebuie să ne bazăm pe ceea ce a spus Buddha iar apoi să medităm asupra acestui lucru.

Pabongka Rinpoche spune în cartea sa Eliberarea în palma mâinii tale descrie că dacă nu ne dezvoltăm încrederea în învățător, nu-l vom putea urma și, prin urmare, nu vom putea desăvârși calea. Acest lucru va constitui un obstacol în parcurgerea căii.

Și indiferent cât de mult ne străduim să-l servim pe învățător, să-l iubim și așa mai departe – atâta timp cât există și cea mai mică îndoială în noi – când va veni momentul încercării, nu vom merge în direcția spre care ne trimite învățătorul.

Așadar, este foarte important ca noi:

1. 1. Să fim sinceri cu noi înșine în privința acestor îndoieli, să ne încurajăm îndoiala.
   2. Este foarte important să le clarificăm. Dacă nu facem asta, vom rămâne aici, în samsara.

A urî afecțiunea mentală nu este o afecțiune mentală

Vom vorbi încă puțin pe tema afecțiunilor mentale. Maestrul Shantideva iese la luptă contra afecțiunilor mentale. El se folosește de expresii, precum: „M-am săturat de voi, vă voi ucide, vă voi distruge.”

Oamenii întreabă: această ură față de afecțiunile mentale, este ea o afecțiune mentală? Și folosim cuvintele „război”, „ură”, „a ucide” și „dușmani” – este aceasta o afecțiune mentală?

Noi spunem că nu. Dacă ne uităm la definiția afecțiunii mentale, ea este ceva care ne tulbură liniștea sufletească.

Dar, atunci când îmi elimin afecțiunile mentale, acționez direct pentru a-mi spori liniștea sufletească. Mintea este calmă, limpede, gândirea mea înțelege că atât timp cât îi permit afecțiunii mentale să rămână în mintea mea, nu voi putea ajunge la liniștea sufletească.

Deci, în afară de cuvintele pe care le folosim, nu este ceva care să aibă calitatea unei afecțiuni mentale – dimpotrivă, este un factor care ne duce la Nirvana, la iluminare.

Ignoranța dă naștere tuturor celorlalte afecțiuni mentale

Maestrul Shantideva ne mai spune că toate afecțiunile mentale au la bază înțelegerea noastră greșită, Marikpa –faptul că nu înțelegem obiectul. Nu înțelegem pe cine ne supărăm, de exemplu. Nu înțelegem vacuitatea, nu înțelegem că lucrurile vin de la noi.

Și acesta este marele nostru noroc, pentru că dacă reușim să ne eliminăm Marikpa, înțelegerea greșită – afecțiunile mentale vor dispărea, pentru că nu mai au pe ce să se mai bazeze.

Și aceasta este întreaga învățătură, este ceea ce ne scoate din ciclul suferinței, eliminarea ignoranței.

În roata vieții, cele douăsprezece verigi ne descriu modul în care karma ne produce suferința și ne menține în samsara. Prima verigă este însăși ignoranța. Iar învățătura spune că, odată ce lucrurile au intrat în acțiune, ca urmare a ignoranței, începem să acumulăm karma și întreaga roată se învârte, iar atunci nu mai putem ieși din ea.

Singurul mod de a nu mai învârti roata, este să eliminăm ignoranța. Dacă am eliminat ignoranța, totul se prăbușește, totul se destramă, pentru că totul începe din ignoranță, totul se bazează pe ignoranță.

Tigrul din hârtie

Maestrul Shantideva compară afecțiunile mentale cu dușmanii obișnuiți.

45.
Dacă îți alungi din țara ta dușmanii obișnuiți,
Ei se vor duce pe alte meleaguri,
Unde se vor stabili și întări pentru a reveni.
În acest sens nu există nicio asemănare
Între dușmanii obișnuiți și afecțiunile mentale.

46.
Unde se vor duce afecțiunile mentale,
Odată ce le-am eliminat și șters din minte
Folosind ochiul înțelepciunii?
Dacă nu au o casă, cum se vor întoarce să mă rănească?
Dar mintea mea este atât de slabă
Încât ele continuă să mă rănească.

El spune: „Un dușman obișnuit – să zicem că ai reușit să-l alungi din țara ta. El se va duce într-o țară vecină, își poate întări forțele și se întoarce să te atace.”

Maestrul spune: „Dacă îți elimini afecțiunile mentale din mintea ta, unde se duc ele? Dacă ai reușit să-ți elimini supărarea din mintea ta, nu te mai poți supăra, atunci unde s-a dus supărarea? Nu i-o poți transfera altcuiva. Nu are unde să se ducă. Dacă ai eliminat-o, ai eliminat-o pentru totdeauna!

Afecțiunile mentale sunt ca un tigru de hârtie, dar care m-a ucis mereu. Dar  în momentul în care le-am înlăturat – au dispărut. Ele n-au existat niciodată de la sine, n-au nicio existență proprie, sunt goale. Acestea sunt faptele mele, iar înțelegerea mea greșită le conferă putere și energie, iar apoi ele mă distrug. Ele sunt dușmani periculoși.

Acesta a fost strigătul de luptă al Maestrului Shantideva.

Cuvinte de mulțumire….

În primul rând mulțumesc Lamei Dvora Hla pentru binecuvântarea pe care mi-a dat-o de a vă transmite aceste învățături .