Comunitatea (Sangha) are un rol important în aprofundarea învățăturilor. În budism, termenul Sangha este unul cu semnificații profunde și multiple, reprezentând în esență comunitatea celor au perceput vacuitatea iar în sens mai general, reprezintă comunitatea celor care studiază învățăturile lui Buddha.
În București, primul grupul de studiu a luat naștere după prima vizită a lui Geshe Michael Roach în România, la finalul anului 2014. Am început să studiem dharma pe cont propriu în sensul că citeam cursurile ACI în limba engleză și apoi aveam întâlniri săptămânale unde dezbăteam ideile și conceptele din cursuri.
Apoi, după venirea în țară a doamnei Gabriela Bălan, învățătoarea noastră, în aprilie 2017 cu primul curs ACI în limba română, a luat naștere cu adevărat Sangha România.
Pentru noi e foarte important să fim într-o comunitate de studiu și de practică și facem eforturi să menținem armonia și cooperarea în comunitate, să ne ținem uniți și să ne ajutăm între noi și mai ales să practicăm împreună.
Dar mai mult decât atât, putem spune că Sangha are multe funcții și roluri în viața studenților de acum și pentru cei ce vor veni, precum:
Păstrător al învățăturilor: Membrii Sangha au responsabilitatea de a păstra, practica și transmite cu fidelitate Dharma. Ei contribuie la menținerea unei linii de continuitate a învățăturilor lui Buddha.
Model de conduită: Practicanții din Sangha, prin dedicarea și disciplină, oferă un exemplu de urmat pentru întreaga comunitate, demonstrând prin propriul comportament cum se poate atinge eliberarea.
Sprijin spiritual și moral: Sangha servește ca un mediu de sprijin reciproc, unde membrii se încurajează unul pe celălalt în fața provocărilor practice și spirituale ale vieții.
Importanța în viața practicanților:
-
- Îndrumare și mentorat: Pentru cei aflați la începutul căii spirituale, a avea acces la o comunitate de practicanți experimentați poate fi esențial pentru clarificarea și aprofundarea înțelegerii învățăturilor.
- Mediu de colaborare: Practica în cadrul unei comunități promovează schimbul de experiențe și învățături, facilitând astfel o dezvoltare mai rapidă și mai echilibrată a cunoașterii, nțelepciunii și compasiunii.
- Echilibru între teorie și practică: În cadrul Sangha se pune accentul atât pe studiul doctrinar al învățăturilor, cât și pe practica zilnică a meditației și a disciplinei etice.
Ideea de comunitate subliniază ideea că, calea spirituală nu este una solitară, ci se desfășoară în relație și interacțiune cu ceilalți, reflectând întru totul principiile esențiale ale Dharmei.
Comunitatea noastră nu este doar o simplă adunare de indivizi, ci o comunitate vie ce îmbină învățătura, practica și exemplul personal. Suntem conștienți că, comunitate noastră joacă un rol esențial în susținerea și perpetuarea învățăturilor Dharma, oferind atât sprijin practic, cât și inspirație spirituală pentru cei aflați pe calea transformării personale și a iluminării
Numărul nostru este în creștere de la an la an, mergem împreună pe acest drum și ne susținem reciproc de fiecare dată. Ne poti gasi pe grupul de facebook aici sau pe grupul de whatsapp aici.
Poți da like la pagina noastră de facebook și să urmărești posturile pe care le publicăm acolo.
Vezi aici calendarul evenimentelor și întâlnirilor noastre periodice.
Mai jos gasesti căteva imagini de la câteva întâniri ale grupului nostru.
Poți ține legătura cu noi dacă te abonezi (în subsolul fiecărei pagini din site) la cele cateva anunțuri pe care le facem lunar.
Galerie Foto
Cursul ACI 1 – aprilie 2017
Cursul ACI 3 – aprilie 2018
Retreat la Moeciu – iunie 2018
Cusrul ACI 4 – februarie 2019
Conferinta despre Fericire și Cuplu Spiritual – 25 ianuarie 2020
Întâlnire acasă la un coleg
La cursuri în 2022 – București
Secret santa 2022 – acasă la o colegă
La diverse cursuri în 2023 – 2024 – București
Diverse retreat-uri
Aniversări, ieșiri la terasă
O întâpinăm pe doamna Gabriela Bălan la aeroport, de câte ori vine să ne aducă noi cursuri Dharma