Category: Cursuri

Seminar de meditație:

 Lo Jong 4 – Antrenamentul minții 4
Roata cuţitelor

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția  1b

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

Transformarea

Bodhisattva merg și caută locurile în care există suferință, dezastre, necazuri pentru a transforma aceste situații. Ei nu merg acolo să sufere cu ceilalți. Ei vor să-i ajute pe oamenii de acolo. Pentru a transforma situația dificilă, problema, într-un factor de iluminare.

Asta este ceea ce numim „Lo Jong”. Este un act de transformare, pe care păunii ni-l simbolizează, mâncând otrava și transformând-o în corpurile lor. Să nu înțelegeți greșit că asta se întâmplă cu adevărat din punct de vedere biologic, dar aceasta este povestea. Păunii transformă otrava în ceva superb, în culorile spectaculoase ale cozii.

Dacă se întâmplă ca un Bodhisattva să fie într-o situație teribilă, el o va transforma într-o oportunitate în 5 minute, și poate chiar mai puțin. El o va transforma în oportunitatea de a se scoate și pe sine și pe ceilalți din ea.

Viața le ridică oamenilor probleme sau necazuri, li se întâmplă ceva rău, li se întâmplă ceva trist, Bodhisattva se folosește de așa ceva ca o oportunitate de a se îmbunătăți, de a se perfecționa.

Chiar și atunci când se întâmplă să fie sub atacul unei afecțiuni mentale, când este dominat de furie sau tristețe sau orice altceva, el se folosește de asta ca pe o oportunitate.

Să spunem că mă enervez, ceea ce se întâmplă destul de des. Ajută pe cineva că m-am enervat? Nu ajută pe nimeni dacă mă enervez mereu. Spunem că ori de câte ori există o astfel de afecțiune mentală în mintea noastră, ceva care ne tulbură liniștea sufletească, dacă continuăm cu acest obicei mult timp, ne blochează canalele energetice și asta este de fapt ceea ce ne omoară. Ne îmbătrânesc treptat și ne omoară.

Deci, ca practicanți, vrem să ieșim cât mai repede posibil din aceste situații, pentru că înțelegem  că dacă lăsăm aceste tendințe să se întărească, ne vor provoca suferințe în viitor. Cei care au studiat cursul 5 au învățat:

Le le jikten natsok kye

Diversitatea lumilor se naște din karma

Adică, Karma vine din gând și din tot ceea ce vine de pe urma lui.

Lumea noastră este creată de gândurile noastre.

Deci, dacă am un gând de supărare, ce fel de lume creez pentru mine și pentru alții?

Deci, Bodhisattva nu dorește să continue să sufere din cauza afecțiunilor sale mentale, deoarece alții încă mai suferă. Nu asta este ideea. Ideea este că el se lasă atras de aceste situații pentru a le transforma, pentru a ieși din ele, pentru a putea ajuta oamenii. Și cu cât Bodhisattva va practica mai mult, cu atât va transforma mai mult stările negative ale minții, gândurile negative, diferitele afecțiuni mentale și se va apropia din ce în ce mai mult de lumea încântătoare a paradisului iluminării. Și asta este ideea. Și se întâmplă, acesta este procesul.

Acest proces de transformare este cel care ne aduce la iluminare și este cel care ne permite să-i aducem și pe alții la iluminare, să-i învățăm să facă toate aceste lucruri.

Și când Karma începe să se purifice, treptat problemele din jurul nostru se potolesc, treptat lumea noastră devine mai pură.

Oamenii vin de bună voie și vă servesc mâncare bună sau se îngrijesc de voi. Ieșiți treptat din această lume a lipsurilor, a greutăților, a bolilor, a concurenței, a durerii.

Meditația: deschiderea inimii

Deci haideți să medităm.

Așezați-vă într-o poziție comodă și închideți ochii.

Concentrați-vă pe trecerea aerului prin nări. Fiți atenți la senzațiile pe care le aveți la trecerea aerului. Ce simțiți? Observați dacă este plăcut, neplăcut, rece, cald sau orice altceva.

Lăsați-vă mintea să se relaxeze prin respirație.

Și acum gândiți-vă, de ce stați astăzi aici? De ce ați venit aici. Ce sperați să învățați sau să obțineți sau să realizați venind astăzi aici?

Ne aflăm într-o lume plină de suferință. Toți oamenii din jurul nostru se află și ei în suferință. Și vrem să ieșim din acest loc.

Și poate că ați studiat deja puțin cu noi și ați înțeles deja că toată această suferință vine din voi. Poate știți deja că ea este proiecția noastră, este acel bumerang, acea roată a cuțitelor care se întoarce la noi – și ea doare. Este atunci când vi se întâmplă ceva ce nu vă doriți, și când vă doriți ceva cu adevărat nu vi se întâmplă. Toate aceste lucruri dor.

Cum le putem schimba?

Trebuie să devenim o ființă diferită. Trebuie să înțelegem realitatea la un nivel mai profund, la nivelul ei suprem. Trebuie să înțelegem Vacuitatea. Trebuie să percepem direct Vacuitatea în această viață, astfel încât să putem ieși din roata suferinței.

Dar, ca acest lucru să se întâmple trebuie să ne deschidem inimile. Avem în noi bariere, care ne împiedică să ajungem la fericirea dorită.

Dacă veți sta liniștiți, concentrați, și vă veți dezvolta sensibilitatea și conștientizarea, le veți putea simți și în timpul meditației, și în afara ei, în viața voastră.

Veți începe să simți acele ziduri care vă blochează inima. Ziduri pe care le-ați ridicat între voi și ceilalți, crezând că ele vă protejează, dar tocmai ele sunt v-au închis înăuntru. Și veți muri în această închisoare pe care ați construit-o.

De ce ați ridicat aceste ziduri? Poate din obișnuință, și cel mai probabil datorită fricii. Acestea ne distrug toate șansele pe care le avem. Ele sunt cele care ne ucid.

Încercați să vă imaginați cum ar fi să trăiți fără aceste ziduri. Cum ar fi dacă inima voastră ar fi complet deschisă? Atât de deschisă încât să strălucească și să radieze lumină pentru fiecare ființă vie pe care o întâlniți. Cum ar fi ca iubirea voastră pură să se reverse asupra fiecărei persoane pe care o întâlniți?  

Încercați pentru o clipă să vă imaginați cum ar fi viața voastră.

În mod sigur veți fi complet diferiți decât ceea ce sunteți astăzi.

Dacă aveți un învățător spiritual, sau chiar dacă nu aveți, dar aveți o mare admirație pentru un mare sfânt sau un mare înțelept, sau o figură exemplară spirituală, invitați-l să vină acum la voi.

Vedeți-l înaintea voastră strălucitor, înțelept și plin de iubire.

Rugați-l să vă binecuvânteze, să vă ajute să vă deschideți inima pentru a scăpa de aceste ziduri, care vă limitează atât de mult și care vă îngroapă. Suntem îngropați în interiorul unui „eu” sau al unui sine, care nici măcar nu există.

Cereți-i Lamei binecuvântarea, implorați-l să vă ajute. Cereți din toată inima.

Priviți-l cum vă dă binecuvântarea. Zidurile se năruiesc. Inima voastră se deschide, în primul rând, față de Lama vostru sau față de figura sfântă din fața voastră.

Și acum Lama vine și se topește în voi, în inima voastră. El este făcut din lumină.

Gândiți-vă acum la cineva pe care îl cunoașteți, care suferă sau are vreun necaz.

Așezați-l în fața voastră, aproape de voi. Încercați să-l vedeți cât mai clar posibil stând foarte aproape de voi.

Deschideți-vă inima către el. Simțiți-i durerea.

Oare există ceva care desparte inimile voastre?

Dacă există un astfel de obstacol, distrugeți-l acum. Durerea lui este a voastră. Ea este oricum a voastră. Ea a venit din voi. Când vă gândiți la durerea lui, deschideți-vă inima spre el atât de mult, încât să vă dea lacrimile.

Considerați-l ca pe o figură sfântă care a venit să vă deschidă inima. Acesta este singurul lui obiectiv. El a venit din voi. Voi l-ați creat suferind. Prin marea lui bunătate el a venit să vă ajute să vă deschideți inima.

Acum prosternați vă în fața lui și mulțumiți-i că a venit la voi.

Puteți deschide ochii.

————————————–

Dacă în timpul meditației ați reușit să vă liniștiți, poate ați observat că a existat un moment în care v-ați simțit puțin inconfortabil. De ce? Pentru că momentul în care v-am cerut să vă gândiți la durerea sau suferința celuilalt, se simte adesea inconfortabil.

Pentru că fugim de durere, nu vrem să ne gândim la durere. Durerea este inconfortabilă pentru noi, este neplăcută. Cu siguranță durerea altora nu este ceva plăcut pentru noi. Toată viața, am învățat și am fost învățați să fugim de ea. S-o evităm. Ne-am spus: „Ce nevoie am de necazurile lor, am destule pe ale mele”.

Dar la fel ca păunii care sunt atrași de otravă pentru a o transforma, așa și Bodhisattva realizează că nu există altă cale decât să transforme această durere. Nu există altă cale decât să lucrăm cu această durere, altfel rămânem închiși în această închisoare pe care am creat-o și vom continua să suferim.

Și dacă cel suferind a intrat în viața noastră, dacă într-adevăr el este o figură iluminată care a venit să ne deschidă inima, iar asta nu putem s-o demonstrăm și nici s-o infirmăm, el va continua să vină până când ne vom deschide inima complet.

Durerea va continua să vină și să apară în noi și în jurul nostru până când vom fi gata să ne deschidem față de ea și să o îmbrățișăm.

Și asta face Bodhisattva.

Lasă durerea să-ți deschidă inima!

În această meditație ne oprim în acest loc în care simțim durerea.

Nu plecăm de acolo. Ne oprim în acest loc, pentru a ne deschide inima și de a simți durerea.

Este doar ca să ne deschidem inima.

Aceasta este practica: de a ne deschide inima la durerea lor.

Aceasta este practica compasiunii. Există motive întemeiate, despre care vom vorbi în curând, de ce trebuie să facem asta dacă vrem să scăpăm vreodată din suferință.

Trebuie să înțelegem că suferința care apare în viața noastră este de a nărui zidurile care nu vor să se uite la durerea altora, să fugă de durerea altora, și ne fac să rămânem în colțul nostru, în casa noastră. De aceea construim case și garduri, ca să ne refugiem în ele și să nu mai simțim suferința altora.

De aceea trăim într-o lume imaginară. Ne plăsmuim lumea noastră, casele noastre, cei patru pereți unde totul este așa cum ne place nouă și nu există nicio suferință, până când vine ceva și ne lovește. Până când deodată această imagine idilică, această ficțiune, este spulberată. Se întâmplă ceva care o spulberă.

Deodată suntem șocați și nu știm ce să facem: „N-ar trebui să fie așa. Mi-am plătit creditul imobiliar, tavanul n-ar fi trebuit să aibă infiltrații de apă, soțul meu n-ar fi trebuit să mă părăsească brusc. Lucrurile n-ar trebui să se întâmple așa!

Această practică a deschiderii inimii este ceva care trebuie să se întâmple în cadrul căii spirituale. Cei care meditează, încep mai întâi cu preliminariile. Rolul lor este să ne deschidă inima, pentru ca mai târziu să intre înțelepciunea.

Meditația o începem prin crearea dorinței de compasiune, a Bodhicittei, a dorinței de a face practica pentru alții. Motivația nu ar trebui să fie exprimată doar prin cuvintele pe care le rostim, ci prin munca de deschidere a inimii către celălalt, a compasiunii și iubirii față de ceilalți, astfel încât să putem ieși din suferință și să-i putem scoate și pe ceilalți din suferință.

Oare atunci când spuneți: „Doresc să ating iluminarea de dragul tuturor ființelor, ca să le pot ajuta”, vă dau lacrimile? Dacă nu, înseamnă că mai trebuie să vă aprofundați practica, încă mai trebuie să vă deschideți inima, pentru a lăsa sentimentul bodhicittei să se ridice în voi într-un mod tangibil, viu, real. Apoi ne folosim de durerea pe care ne-o reflectă oamenii din jurul nostru, sau chiar a noastră ca pe o cale. O transformăm într-o cale care să ne deschidă inima.

Ideea din practica unui Bodhisattva este ceea ce fac păunii. Orice vine la noi, vine datorită faptului că încă nu am îndrăznit să mergem spre el.

El va continuă să apară, până când îl vom îmbrățișa, îl vom accepta.

Cum folosim tristețea care vine? O vom adopta, ne vom deschide față de ea. Nu ne închidem, și deschidem televizorul, nu! Bodhisattva nu face asta. Bodhisattva intenționat merge în locul dureros pentru a-l transforma.

Și învățăm cum să ne deschidem inima în fața durerii și tristeții celorlalți ca și cum ar fi ale noastre. Învățăm să-i iubim ca și cum am fi noi înșine.

„Iubește-ți aproapele ca și pe tine însuți.”

Lo Jong este un proces, este o acțiune. Lo Jong nu este un substantiv, este o acțiune, este un verb. Puteți face Lo Jong cu altcineva, cu un prieten pe cale, să transformați lucrurile care vin. De a vă deschide inima la ceea ce se întâmplă. Dacă veți face asta, vi se vor întâmpla lucruri minunate. Acesta este Lo Jong-ul, de a purifica, transforma, practica, și deschide inima.

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 Seminar de meditație:

 Lo Jong 4 – Antrenamentul minții 4
Roata cuţitelor

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția  2

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

Învățătura Kadampa

Practica Lo Jong a ajuns la noi din Tibet, acum aproximativ 1000 de ani. Primii practicanți au fost numiți Kadampa – „păstrătorii cuvântului”, ei sunt numiți uneori, și „oamenii cuvântului sfânt”.

„Ka” în tibetană înseamnă „cuvânt” și se referă la toate învățăturile lui Buddha, „dam” se referă la instrucțiunile speciale lam rim ale maestrului Atisha (Lam rim înseamnă „etapele căii spre iluminare”), iar „pa” se referă la adeptul Budismului Kadampa care integrează toate învățăturile lui Buddha pe care le cunosc în practica lor Lam rim.

Adepții Kadampa erau yoghini. Nu stăteau și studiau. Învățătura s-a dezvoltat ulterior. Aceștia meditau, rătăceau prin munți. Erau oameni ai practicii și nu ai cuvintelor.

Textele pe care ni le-au lăsat erau de obicei foarte laconice, așa cum ați văzut textul „Cele opt versete de antrenament al minții”, sau textele Lo Jong anterioare. Ele nu s-au păstrat foarte bine, și de aceea există multe versiuni ale acestora. Există multe erori în diferitele versiuni.

Și textul pe care-l studiem are, de asemenea, mai multe versiuni. Datorită faptului că textele tibetane se gravau în lemn și cel care lucra la ele nu știa neapărat să scrie, s-au strecurat multe greșeli. În tibetană sunt multe litere care nu se aud sau sunt cuvinte care pot suna la fel, dar ortografia este diferită, și sensul lor este diferit. Deci textele sunt pline de astfel de erori. Textul pe care îl studiem este unul dintre aceste versiuni.

Textul începe cu păunii și după aceea apare roata cuțitelor. Există un alt text al maestrului Dharma Rakshita, care vorbește numai despre păuni, aceeași metaforă. Acest text este preluat din Lo Jong Gyatsa. Și veți vedea că are mai multe capitole, care încep cu păunii, cu deschiderea inimii așa cum am făcut-o în meditație astăzi, continuând cu corelațiile, și apoi cu calea de ieșire din suferință. Și asta vom face în lecțiile următoare.

 

„Roata cuțitelor” oferă un studiu aprofundat al Karmei

Acest text ne oferă informații care nu apar în textele normale pe care le studiem.

Marele maestru Je Tsongkapa, ne-a transmis cele patru legi ale karmei în faimoasa scriere „Lam Rim Chen mo”.

Pentru cei care nu au auzit niciodată vom trece peste ele pe scurt.

Tot ceea ce face, spunem sau gândim, se înregistrează în mintea noastră. Chiar dacă am uitat, toate acestea rămân în subconștient, ca semințele pe care le-am plantat în pământ.

• • Când această sămânță dă rod, se creează o realitate în viața noastră, care este similară seminței plantate;
  • Pe măsură ce rămân în subconștient, acumulează energie, astfel încât rezultatul sau efectul va fi cu mult mai puternic decât cauza;
  • Semințele plantate întotdeauna vor da rod; ele nu se șterg de la sine;
  • Iar cele care nu au fost plantate, nu vor da rod. Dacă dorim anumite rezultate în viața noastră, trebuie să plantăm mai întâi sămânța lor.

Acestea sunt legile transmise de Buddha. Je Tsongkapa în faimoasa lui carte nu a intrat în detaliile în care intră acest Lo Jong – Tsoncha Korlo. Acest Lo Jong prezintă treizeci și șase de versete care spun: dacă ai făcut așa, se va întâmpla așa.

Și s-ar putea să nu ne mai amintim ce am făcut, pentru că s-a întâmplat de mult, poate în această viață sau într-una anterioară.

Deci, cum știm ce trebuie să facem pentru a ieși din roata suferinței? Ne uităm la ce ni întâmplă acum în viață. Dacă se întâmplă ceva neplăcut și ne provoacă suferință, maestrul ne spune: „Vine de la asta”. Atunci ce voi face? Ne vom opri imediat acest comportament și vom începe să facem opusul lui.

Dharma Rakshita ne oferă o cale detaliată pentru aproape fiecare problemă pe care o avem. Veți vedea că aproape toate problemele pe care le aveți pot fi găsite în aceste versete și, ce se face pentru a le contracara.

 

Practica deschiderii inimii

Bodhisattva merg în locurile unde este suferință, își deschid inima, și transformă  imediat suferința într-o cale.

Cum reacționăm noi în mod obișnuit? Ne uităm la cum se întâmplă lucrurile și nu la de ce ele  se întâmplă.

În fiecare astfel de situație, cea mai dureroasă și cea mai neplăcută, există o oportunitate. Bodhisattva se gândește mereu la „de ce mi s-a întâmplat asta?” Și nu “cum mi s-a întâmplat asta?” Cum se întâmplă, nu este interesant, pentru că dacă reușesc să previn această situație, dacă karma este încă acolo, va reveni asupra mea.

De exemplu, o persoană are dureri de spate și medicii spun că este necesară o intervenție chirurgicală. Operația, ori ajută ori nu. Dacă ajută este pentru că, Karma care a provocat acea durere sau acea suferință s-a încheiat, și așa s-a terminat. Dacă Karma nu s-a terminat, operația nu va ajuta.

Se poate întâmpla ca durerea să treacă de la sine, pentru că Karma s-a terminat. Deci, totul merge doar cu Karma.

Dacă așa stau lucrurile trebuie să înțeleg ce este Karma, ce face acest Tsoncha Korlo. Maestrul ne oferă corelațiile. El merge la înțelepciunea însăși.

Bodhisattva înțelege că a ieși din situația sa și a celorlalți este doar prin deschiderea inimii, și nu de a fugi de necazurile altora. El folosește suferința pentru a nărui zidurile care-i blochează inima. Și asta este exact ceea ce produce plăcerea Bodhisattva, iluminarea lui Bodhisattva, paradisul lui Bodhisattva, frumusețea păunului.

 

Virtuțile minunate ale practicii deschiderii inimii

În continuare vom enumera motivele de ce este important să facem această practică, de ce este important să ne gândim la ceilalți și de ce să nu fugim de necazurile altora și să ne închidem între cei patru pereți ai noștri și în lumea noastră, și să spunem: „Nu vreau să aud de asta”.

a. Această practică este esențială pentru succesul căii noastre spirituale

– Acest lucru este necesar pentru a ne dezvolta concentrarea.

Ni se pare că este mai ușor, să ne închidem în noi, să fugim. Dar, pentru a reuși în această practică, va trebui să percepem direct Vacuitatea, să experimentăm înțelepciunea în mod direct. Iar acest lucru se face numai în meditație profundă, într-un retreat lung, de exemplu. Și pentru asta avem nevoie de o concentrare continuă și bună.

Să spunem că au fost create condițiile, că am intrat în sfârșit în retreat, și stăm în meditație și nu ne putem dezvolta concentrarea.

Dacă nu se întâmplă asta, înseamnă că nu am făcut munca de a ne deschide inimile astfel încât să putem dezvolta concentrarea și înțelepciunea.

– Acest lucru este necesar pentru succesul oricărei munci spirituale profunde.

Nu vom reuși să facem o muncă spirituală profundă, bună și temeinică ,la niciun nivel, fie că este într-un retreat lung, fie scurt, fie în viața zilnică – dacă nu vine din dorința de a o face pentru alții, de a o face pentru o altă persoană.

Avem nevoie de ceilalți care să ne ajute să ne deschidem inima spre compasiunea și înțelepciunea noastră. Avem nevoie de ei ca să vină să ne învețe.

– Ajută la îndepărtarea vălului minciunii din viața noastră.

Avem tendința de a crede că suntem bine, că totul este bine. Ne întâlnim cu familia, cu prieteni, ei ne întrebă: „ce faci?” și noi răspundem „Slavă Domnului, totul este bine”.

Acesta nu este adevărul. Dacă ne uităm în viața noastră și a altora, cu toți ne aflăm în suferință la un nivel sau altul, mai conștienți, sau mai puțin conștienți. Negăm durerea noastră, ne închidem în noi pentru a nu ne întâlnim cu ea, pentru că este greu. Apoi o negăm. Ne este greu să vedem cât de groaznică și de tristă este situația cu adevărat.

Și dacă veți citi corelațiile, veți vedea că situațiile prezentate ni se întâmplă tuturor. Situația noastră nu este bună, dar o negăm.

Așa că ne mințim pe noi înșine. Creăm povești despre viața noastră. Creăm o ficțiune. Legăm o succesiune de imagini, de proiecții, și fabricăm o poveste care este aproape întotdeauna neadevărată, cu excepția cazului în care am dobândit ceva înțelepciune. Aproape întotdeauna povestea se ocupă de un nivel superficial al realității, de cum și nu de ce.

Și continuăm așa multă vreme, până când apare ceva care dărâmă această ficțiune. Se întâmplă o tragedie, pierdem pe cineva drag sau ne pierdem sănătatea. Sau vine o schimbare majoră care ne șochează, ne zguduie și ne scoate din acest „totul este bine”. Această zguduitură, dacă avem noroc, ne poate aduce în punctul în care ne vom spune: „Nu vreau să mai fiu în acest loc. Trebuie să fac ceva ca să ies de aici, pentru că mă doare”.

Dacă suntem pe cale, aceste momente dureroase, sunt pentru noi o binecuvântare, pentru că năruiesc zidurile groase ale negării.

– Ne lansează pe calea spirituală.

De multe ori, în urma unor astfel de situații, oamenii se avântă pe calea spirituală. Ceva se deschide în ei.

– Înțelepciunea se deschide,
– Compasiunea se deschide,
– Inima se deschide.

– Dezvoltă empatia față de celălalt.

Deodată omul începe să simtă empatie pentru celălalt. Începe să-l înțeleagă, acolo unde înainte nu-i păsa de celălalt. „Ah, acum știu ce simte el, cum este suferința asta”.

Și deodată deschide ochii și vede că nu numai el suferă.

Mulți și-au pierdut soțul sau soția,

Mulți și-au pierdut copii,

Mulți trăiesc în lipsuri și necazuri,

Mulți au boli grave sau sunt chinuiți de durere, și asta se întâmplă tot timpul în jurul nostru. Suntem înconjurați de suferință, și nu o vedem, pentru că ne-am închis în noi. Și brusc începem să observăm, să-i simțim pe ceilalți.

– Se dezvoltă abilitatea de a-i ajuta pe ceilalți.

Când inima noastră începe să se deschidă, se amplifică abilitatea noastră de a-i ajuta pe alții.

– Și vom deveni profesori pentru alții.

Când inima se deschide, putem deveni profesori, pentru că înțelegem ce se întâmplă cu cealaltă persoană, și știm cum s-o ajutăm.

Avem nevoie de durere…

Deci, pe de o parte, căutăm tot timpul să evităm durerea. Este starea naturală a tuturor ființelor din lume, de a fugi din fața dureri. Pe de altă parte, avem nevoie de această durere să apară în viața noastră ca să ne trezească.

Există o cauză, dacă ea apare. Nimeni nu-și dorește durerea, și totuși ea vine.

Atunci când ea vine, ce să facem?

Și acesta este subiectul acestei lecții. Ce face Bodhisattva?

În versetul al treilea scrie:

Acum, în acest loc, dorința este ca
Pădurea de copaci otrăviți;

Dorința pentru lucruri bune sau plăcute

Războinicii Bodhisattva, ca păunii,
Sunt suficient de puternici pentru a o digera.
Pe când lașii sunt ca ciorile,
Vor muri din acele frunze –
Cum ar putea cei stăpâniți de dorințe
Să aibă puterea ca otrava s-o mănânce?

Ciorile sunt opusul păunilor, sunt lașii care fug de durere și neagă, și aceștia suntem noi.

Cel stăpânit de dorință, este atras de ce-i face plăcere și fuge de ce-i produce durere. De unde va câștiga puterea, unde va învăța, unde se va întări?

Trebuie să învățăm să nu mai fugim de durere, să n-o mai ignorăm și să învățăm s-o folosim.

… trebuie să învățăm s-o folosim…

Înainte de a întâlni o astfel de învățătură, era logic, atunci când ne aflam într-o situație dificilă și dureroasă, să fugim de ea. Și asta avea sens, pentru că în mod normal nu putem face nimic în privința ei. Ok, oameni sunt uciși în război, ce pot face în privința asta? Oamenii suferă de boli de inimă, nu sunt cardiolog, nu știu ce să fac, așa că las totul baltă.

Ne simțim neputincioși în fața tuturor suferințelor îngrozitoare din lumea noastră.

Dar calea unui Bodhisattva ne deschide. Este adevărat, că nu știm ce să facem acum cu toate bolile de inimă și cu toate situațiile dezastruoase, dar ne putem folosi de această durere pentru a ne deschide inima.

Și la urma urmei, de unde au venit toate bolile de inimă sau toate celelalte boli în lumea noastră? Toate sunt proiecțiile noastre. Dacă lumea este atât de bolnavă, înseamnă că mintea noastră este bolnavă.

Și dacă vrem să ne vindecăm, mai întâi va trebui să nu mai negăm. În primul rând, trebuie să ne deschidem inima la aceste situații. Atât timp cât vom continua să fugim de aceste situații, ele vor continua să apară.

Și singurul mod în care vor înceta să mai apară, este dacă încetăm să mai fugim de ele, dacă ne deschidem inima, dacă acceptăm învățătura, pentru că ele vin să ne învețe ceva. Și atât timp cât vom fugi de ele, vor continua să apară, pentru că Karma este încă acolo, și continuă să producă aceste proiecții.

De exemplu, ne dăm demisia și ne mutăm la un alt loc de muncă și după câteva luni noul șef arată exact ca cel anterior, se comportă exact la fel ca și precedentul. Și dacă nu este șeful, atunci alarma mobilului vecinului meu nu se va opri din sunat. Pentru că, această Karmă de a auzi lucruri iritante este încă acolo, încă nu am rezolvat-o, am fugit de ea.

Karma are modul ei de a livra marfa. Ea livrează întotdeauna marfa, până când o rezolvăm, iar pentru asta trebuie să ne deschidem.

b. Practica creează o karmă foarte puternică

Un al doilea motiv pentru care este important să facem această practică este pentru că ea creează o Karmă foarte, foarte puternică.

Pentru că dacă stăm să ne gândim, a ieși din această stare de suferință, din Samsara, pentru a ieși din:

Războaie,
Boli,
Moarte,
Bătrânețe,
Accidente,
Lipsuri și sărăcie,

este nevoie de o schimbare radicală, foarte profundă. Ar trebui să devenim complet diferiți de cum suntem acum.

Nu avem opțiunea de a merge încet, pentru că Karma acestei vieți se va termina înainte ca noi să realizăm ceva.

Avem mult de lucru. Dacă ne uităm la întreaga lume și la toate necazurile din ea, totul vine din noi. Fiecare dintre noi trebuie să le transforme.

– Câți oameni cunoașteți în viața voastră care sunt pe o cale spirituală și își dedică viața pentru a-și transforma lumea?
– Câți oameni cunoașteți care fac asta serios?
– Câți oameni cunoașteți care au părăsit deja lumea suferindă, au părăsit Samsara sau sunt pe cale să o părăsească?

Ei sunt un procent mic din toți cei pe care îi cunoaștem în lume. Dar această lume este proiecția noastră. Asta dovedește unde se află mintea noastră, dacă acest procent este minuscul în lume.

De aceea, trebuie să facem o muncă intensă, profundă, serioasă și rapidă. Și pentru a face asta, avem nevoie de o Karmă foarte puternică.

A face încetul cu încetul, nu se va întâmplă nimic. Viața se va sfârși înainte de a realiza ceva.

Deci cum acumulăm o Karmă atât de puternică? De a ne deschide din ce în ce mai mult inima.

Doi dușmani ai căii

Avem doi mari dușmani pe cale, despre care vom vorbi mai mult în lecțiile următoare.

Despre ei am vorbit în Lo Jong-urile anterioare:

şi

Dak înseamnă eu, sine,
Dzin = a fi atașat, a ține, a apuca.

Deci, Dakdzin înseamnă a fi atașat de sine.  A fi atașat de ideea greșită că există o Gabriela, în sine. Există o Gabriela care suferă pentru că alții îi fac lucruri neplăcute. Aceștia există și ei în sine. Și iată că – eu sunt aici, și ei sunt acolo. Am o existență trainică, independentă, și ei au o existență trainică și independentă, și îmi fac lucruri. Acesta este Dak Dzin.

În alt verset scrie:

Atașamentul de sine este acolitul diavolului
Care te ține neputincios
În acest cerc vicios.

Dak Dzin este cel care mă ține în roata suferinței. Toată suferința mea, se datorează acestui acolit satanic.

Atât timp cât sunt atașată de ideea de Gabriela, care are o existență și o natură proprie de sine, va trebui să sufăr. Vom vorbi mai mult despre asta în lecția următoare. 

Al doilea dușman este Rang Chen Dzin.

Rang înseamnă eu însumi.
Chen Dzin = prețios, important.

Rang Chen Dzin înseamnă prețuirea de sine sau importanța de sine. Putem să-l numim mai simplu – egoism. Comportament egoist, grija doar de mine însămi.

Aceștia sunt cei mai mari dușmani ai noștri.

Al doilea nu este posibil fără primul. Mai întâi trebuie să cred într-un Eu de sine stătător, înainte să-l prețuiesc. Deci, al doilea derivă din primul.

Veți vedea că acest Lo Jong merge direct la rădăcină. Veți vedea în versetele următoare că Dharma Rakshita atacă direct pe Dak Dzin. El spune: „Acesta este marele meu dușman, de care trebuie să scap”. Și toată a doua parte a acestui Lo Jong este foarte puternică. Merge cu cuțite, cu bastoane și cu toate armele de luptă pentru a-l omorî pe acest dușman, pentru că el este cel care ne provoacă toată suferința.

Deci, acești doi inamici strânși legați unul de celălalt trebuie să-i învingem prin practica Lo Jong.

Egoismul sau prețuirea de sine este un derivat al atașamentului de sine. Și invers, dacă nu există atașament de sine, egoismul dispare de la sine.

 

Demontarea capcanei care ne blochează

Când vorbim despre zidurile care împiedică inima să-i iubească pe ceilalți, să ne conectăm cu ceilalți, vorbim despre capcana lui Dak Dzin. Aceasta este capcana unei lumi care are existență proprie de sine.

Aceasta este capcana care nu ne permite să ajungem la inimile celorlalți, pentru că există o separare între mine și ei. Când învățăm să ne deschidem inima în fața durerii altora, începem să dărâmăm acele ziduri.

Înainte de a dărâma aceste ziduri, mai întâi le vom destabiliza din ce în ce mai mult. Dărâmând aceste ziduri,  îl dezvăluim pe acest Dak Dzin, care de fapt nu există. El este fabricația noastră, dar ne provoacă toată suferința.

A asalta aceste ziduri, slăbește automat acest inamic, și viața noastră în mod automat va începe să se îmbunătățească. Deci, atunci când ne deschidem inima față de alții, atașamentul de sine se diminuează. „Nu mai sunt eu aici și ei acolo, și un zid care ne desparte”. „Eu-ul” va deveni mai puțin solid, mai puțin clar. Inamicul începe să pălească și să-și piardă puterea. Și pe măsură ce dușmanul începe să slăbească, automat inima mea se va deschide către lume.

Cu cât practicăm mai mult, acest proces va fi ca o spirală ascendentă, care ne va transforma într-o ființă radical diferită de ceea ce suntem acum, o ființă samsarică.

Și când zidurile au dispărut complet, această separare dintre mine și ceilalți va dispărea și ea complet. Despre ce „eu” mai vorbesc acum? Acest „eu” dispare complet. Cel care suferă dispare complet. Nu mai există nimeni care să sufere.

În meditația pe care am făcut-o, am încercat să ne deschidem în fața durerii celuilalt, să o experimentăm, să simțim durerea celui pe care l-am ales ca obiect de meditație. Dacă ați reușit să faceți asta, unde v-ați aflat când ați fost focusați pe celălalt?

c. Deschiderea inimii deschide calea către plăcerea divină.

Această practică are ca scop să ne scoată din orice suferință. Ce va rămâne când suferința va dispărea? Numai plăcere și extaz permanent.

În prelegerea despre fericire am vorbit despre gradele de fericire. Am început cu:

1. 1. Santosha, a fi mulțumit.
   2. Sukha este al doilea nivel. Este fericirea la nivelul în care, nu numai că nu ne mai tulbură nimic, nu numai că suntem satisfăcuți cu ceea ce avem, dar suntem pe deplin mulțumiți.
   3. Mudita este al treilea nivel,ceea ce înseamnă a fi bucuros. Deci, am trecut de la nivelul de a fi mulțumiți la cel de a fi bucuroși.
   4. Ananda este al patrulea nivel, care înseamnă plăcerea divină.

Trebuie să producem cauzele karmice pentru a ajunge la plăcerea divină, ea nu vine de la sine. Care este cauza karmică a plăcerii divine? Este iubirea, iubirea și numai iubirea. Este această deschidere a inimii. Numai ea va duce la Ananda.

Când spunem că Bodhisattva transformă suferința, asta înseamnă că în loc ca el să se închidă, este dispus să meargă în locurile suferinde, și să-și deschidă inima. Și în acest fel plantează o Karmă foarte puternică pentru a produce plăcerea divină.

d. Deschiderea inimii este esențială pentru aprofundarea practicii morale și dezvoltarea concentrării

Mai există și un alt beneficiu al practici deschiderii inimii.

Pentru a ieși din Samsara, trebuie să percepem direct Vacuitatea. Și pentru asta este nevoie de pacea meditativă, de o capacitate foarte dezvoltată de concentrare. Care este cauza karmică pentru pacea meditativă, pentru capacitatea de a dezvolta concentrarea profundă în meditație? Este respectarea moralității. Este respectarea strictă și pe termen lung a moralității, atât cu vorba, fapta sau gândul.

Nu este ușor să păstrăm moralitatea și, prin urmare, nu este ușor să ne dezvoltăm concentrarea meditativă. Și după cum știți majoritatea jurămintelor, majoritatea regulilor morale sunt legate de comportamentul nostru față de ceilalți.

Ne este greu să evităm o minciună mică dacă, credem că vom obține ceva bun în prezent.

Dar, la urma urmei, acționăm față de ceilalți pentru a păstra moralitatea.

Dacă durerea și fericirea lor este la fel de importantă pentru noi ca a noastră, atunci va fi ușor să ne păstrăm moralitatea.

Va fi lucrul cel mai firesc pe care îl facem. Nu va mai fi o luptă. Va fi ceva ce facem cu bucurie. Practica se face cu bucurie.

În mod automat îmi voi ține jurămintele, pentru că pe cine nu-l mai rănesc, când sunt atentă la jurămintele mele? Pe celălalt, care sunt eu. Între ceea ce vreau eu și ceea ce vrea celălalt nu mai există separare.

Cea mai mare parte a fricțiunilor din viața noastră, se datorează faptului că ceea ce vreau eu nu este în comun acord cu ceea ce vrea celălalt. Dar aceste disensiuni vor dispărea când zidurile se vor dărâma. Toată lupta va dispărea. Va fi perfect. Ceea ce vor ei este ceea ce vreau și eu. Nu mai trebuie să am grijă de propriile mele interese. Pentru că mi-am dat seama că ceea ce este bine pentru ei este exact ceea ce este bine pentru mine.

Deci, această practică de deschidere a inimii față de ceilalți, face mult mai ușoară respectarea moralității, iar atunci când respect bine moralitatea, creează karma succesului în meditație, a concentrării meditative. Și acest lucru accelerează calea de a întâlni înțelepciunea în mod direct.

Unii spun: „Oh, nu sunt obișnuit să meditez, nu sunt făcut pentru asta”. Le este greu să mediteze pentru că nu respectă moralitatea, pentru că s-au separat de ceilalți.

Ne este greu să stăm în meditație și să ne forțăm să ne concentrăm. Dar dacă ne deschidem inima, automat va veni și concentrarea. Nu va mai fi greu, va fi ușor. Și nu numai asta, dacă vom ajunge la o viață plăcută, liniștită și la capacitatea de a fi atenți la ceilalți și de a le da ajutor, începem să urcăm pe o spirală ascendentă.

Dacă celălalt este acolo și eu sunt aici, și am grijă mereu numai de mine, este într-adevăr foarte greu să ne ținem jurămintele. Dar această dificultate va scădea dacă noi, ca și Bodhisattva, vom încerca să ne trăim viața pentru alții.

e. Deschiderea inimii nivelează calea reușitei în meditația asupra vacuității.

Un al cincilea motiv pentru care această practică este atât de utilă și minunată, este că dorim să percepem direct Vacuitatea, să întâlnim înțelepciunea direct.

Meditația asupra compasiunii și deschiderii inimii nivelează calea reușitei în meditația asupra Vacuității.

Mulți dintre noi iau Dharma și o transformă într-un lucru banal. Am vorbit despre asta în Lo Jong 3. Ne folosim de ea pentru a câștiga respect sau pentru a dobândi o nouă imagine „Voi fi mai spiritual, voi fi mai…” Dar, practic, cât de mult a scăzut egoismul nostru? Cum se desfășoară viața noastră? Ce am luat din Dharma? Ni s-a schimbat viața? În ce măsură noua concepție asupra lumii sau înțelegerile la care am ajuns datorită învățăturilor, ne-au schimbat cu adevărat? În ce măsură suntem cu adevărat mai buni, mai puțin supărăcioși, și mai atenți la ceilalți?

Dacă vom spune despre asta adevărul, ne vom speria. Pentru că avem obiceiul de mulți ani și de multe vieți, de a fi egoiști și de a avea grijă numai de noi.

Dak Dzin și Rang Chen Dzin sunt cei mai mari dușmani ai noștri, pe care i-am cultivat în nenumărate vieți anterioare. De aceea, avem de luptat din greu cu mintea noastră, pentru a schimba această situație.

Așa că atunci când stăm și vrem să medităm asupra Vacuității, mintea noastră se războiește cu ea însăși, se războiește cu această gândire egoistă care blochează înțelepciunea și care ne închide inima.

Așadar, dacă acționăm egoist toată ziua și ne îngrijim mereu de propriile interese, cum va arăta meditația noastră asupra Vacuității? Ea nu va ajunge nicăieri. Pentru că sunt opuse una față de cealaltă.

Iar motivul pentru care încă nu înțelegem suficient de bine Vacuitatea este că suntem în permanență ocupați de noi înșine.

Și când stăm să medităm, mintea va refuza să meargă în acel loc. Vor veni obstacole care ne vor tulbura meditația. Și  aceasta este o luptă, care în mare parte este inconștientă.

Și oricât de dificilă ar părea această meditație asupra compasiunii și deschiderii inimii, ea este cu mult mai ușoară decât meditația asupra Vacuității. Și indirect pavează calea spre reușita meditației asupra Vacuității. Și dacă începem să facem din ea un stil de viață și o practică zilnică, succesul meditației asupra Vacuității va veni de la sine.

 

Păunii și ciorile

Ma Ja Duk Jom

Ma Ja  = păun,
Duk      = otravă,
Jom     = a distruge.

Ma Ja Duk Jom = păunii care distrug otrava.

Așadar, prima parte a acestui Lo Jong se referă la această metaforă a păunilor ca imagine a Bodhisattva și la modul în care aceștia transformă afecțiunile lor mentale într-o cale.

Ciorile sunt păsările simple, care caută plante medicinale și când mănâncă otrava mor. În verset, ele reprezintă oamenii obișnuiți care fug de durere și caută doar plăcerea.

Toate acestea se aplică și celorlalte afecțiuni mentale:
Ele sunt suficiente pentru a amenința
Viața Nirvanei pentru cei ca ciorile.

Afecțiunile mentale sunt sentimentele grele pe care le avem, lucrurile grele care ni se întâmplă, și amenință viața Nirvanei. Atât timp cât mintea noastră este plină de aceste afecțiuni mentale, nu vom putea ajunge la Nirvana. Așa că se spune, pentru cei care sunt ca ciorile, aceste afecțiuni sunt un obstacol, nu pot ajunge la Nirvana. Oamenii simpli își spun: „Nu pot ajunge la libertate, nu pot scăpa de suferință, pentru că sunt plin de aceste afecțiuni”.

Dar păunii Bodhisattva, convertesc pădurea
Otrăvită de afecțiunile mentale, în oportunități,
Și mâncarea pentru a avea putere.
Ei se afundă în pădurea
Acestui cerc vicios al vieții,
Fac din ea o oportunitate
Și astfel otrava o distrug.

Ei distrug otrava, prin a se afunda fără teamă în interiorul lor, se deschid față de ea și o transformă.

Apoi autorul continuă:

Atașamentul de sine (Dak Dzin) este acolitul diavolului
Care te ține neputincios
În acest cerc vicios.
Fugi acum cât mai departe de gândul
Care vrea să-ți fie doar ție bine,
Care vrea doar ca tu să te simți bine,
Și ia cu bucurie asupra ta
Orice dificultate care vine de dragul altora.

Dharma Rakshita vorbește acum despre ființele suferinde cu care am început meditația. El spune:

Târâte de Karma,
Pline de afecțiuni mentale  –
Durerea tuturor ființelor
Este imensă ca un munte!

Este atât de multă durere în lume. Și continuă:

Ia-le toată durerea
Și aruncă-o pe acel „eu”

Acel „eu”, este dușmanul tău care este închis între cele patru ziduri.

Căruia îi pasă clipă de clipă
Doar de a lui fericire!

Apoi spune:

Ori de câte ori mă simt purtat
Numai de ceea ce vreau eu,
Fie să mă pot opri
Și propria-mi fericire
Să le o pot oferi.
Ori de câte ori cei care îmi răsplătesc
Bunătatea prin a-mi face rău,
Fie să mă pot liniști, știind că:
„Am făcut asta
Pentru că am fost distras”.

Am fost distras de la acțiunea Bodhisattva, de a fi un păun. Am uitat și am devenit  cioară. Așa că îmi amintesc, că dacă cineva vine și mă rănește, el îmi spune: ,,Asta este pentru că ai fost o cioară. Iată șansa ta.”

 

De ce ni se întâmplă lucruri nedorite?

În versetele care urmează, Dharma Rakshita enumeră treizeci și șase de corelații. El ia aproape orice lucru rău care ni se întâmplă și spune: asta vine de aici, durerea vine de aici, boala, depresia vine de aici.

Ceea ce caracterizează partea a doua a textului, este un refren care se repetă. El spune: în primul verset

Ori de câte ori corpul meu este lovit
De o boală insuportabilă,
Se datorează faptului că roata cuțitelor
S-a întors asupra mea din nou:
Karma rea de a răni
Corpurile celorlalți.
De acum înainte voi lua asupra mea
Orice boală pe care o au ceilalți.

Adică voi avea grijă de sănătatea celorlalți.

Al doilea verset:

Ori de câte ori sunt chinuit
De propriile mele gânduri,
Se datorează faptului că roata cuțitelor
S-a întors asupra mea din nou:
Fără îndoială, este karma
De a-i supăra pe alții.
De acum înainte, voi lua asupra  mea
Orice durere pe care o simt ceilalți.

Dacă i-am supărat pe alții, acum sunt chinuit.

Maestrul repetă: „Ți s-a întâmplat așa și așa, asta este roata care s-a întors asupra ta și te taie a doua oară. De acum înainte schimbă sensul roții, fă invers de ceea ce ți-a adus necazul”.

 

Logica inversă

Reacția noastră naturală este întotdeauna opusă de cea care ar trebui să fie.

Un Bodhisattva, va căuta mereu „De ce mi se întâmplă asta?”, și nu „Cum mi se întâmplă asta?” „Cum mi se întâmplă asta” sunt toate poveștile pe care le citiți în ziare și vi le spuneți și le spuneți vecinilor și prietenilor voștri la o ceașcă de cafea. Întrebarea „cum” nu este interesantă, pentru că nu ajută.

Bodhisattva caută „De ce?” Și asta este măreția acestui Lo Jong, pentru că ne oferă corelațiile. Ne invită să nu mai trăim în lumea „cum s-a întâmplat asta?” și trecem la „De ce mi se întâmplă asta?” la nivel karmic profund, ce fel de Karma am plantat care se manifestă sub forma acestui cuțit teribil?

Aceasta este ironia Samsarei. Când suntem în Samsara, suferim, și vrem să scăpăm de ea, dar lucrul pe care îl facem pentru a scăpa de suferință este exact ceea ce ne aduce suferința înapoi.

El este exact opusul a ceea ce ar face un Bodhisattva.

 

Povestea Jataka de noapte bună

Vreau să închei această lecție cu o poveste. Acest Lo Jong – Ma Ja Duk Jom conține printre altele și multe povești despre Buddha. Povestiri despre cum Buddha, înainte de a fi Buddha a distrus otrăvurile. Așa că vom aduce o astfel de poveste în fiecare lecție.

Pentru că, fiecare are de fapt, un vis ascuns de a-i putea ajuta pe alții în durerea lor.

Deci, aceste povestiri sunt ca cele despre Tarzan și Superman, dar de la Buddha și oferă multă inspirație. Deci așezați-vă comod și bucurați-vă de ea.

Odată, cu mulți ani în urmă, înainte ca Buddha să fie Buddha, el era un elefant care trăia într-un deșert. Un deșert pustiu care nu avea nimic în el, doar nisip. Dar acest elefant, a găsit o oază în deșert. Și acolo erau pomi fructiferi foarte frumoși și un pârâu de unde se putea bea apă. Elefantul mânca din fructele pomilor și  bău apa pârâului. Era acolo singur, ca un yoghin solitar. Era un elefant care medita și era foarte fericit.

Și așa a trăit mulți ani singur mulțumit, satisfăcut. Și pentru că a meditat mult, ajunse la concentrare profundă, la conștientizări înalte și la o mare sensibilitate. Având urechile mari, putea să audă totul. Așa că auzea voci venind spre el de departe, a auzit plâns și strigăte de suferință  pentru că inima lui era foarte deschisă în acest stadiu. El era întruparea anterioară a lui Buddha, așa că inima lui era atrasă de aceste strigăte, de aceste plânsete și fugi să vadă ce se întâmplă, ce îi deranjează pe acei oameni și poate i-ar putea ajuta.

Așa că urmări sunetele pe care le-a auzit și dădu peste un grup mare de oameni care erau acolo în deșert, flămânzi și însetați și aproape morți de foame. Inima elefantului era plină de iubire pentru acești oameni și i-a întrebat: „De ce sunteți aici? Ce faceți aici? Iar ei au răspuns: „O, regele nostru ne-a dat afară din împărăția lui și trebuie să mergem în altă parte, în altă țară, și am rămas aici în deșert fără nicio provizie.,, Elefantul întreabă: „Câți sunteți?” Așa că ei îi răspund: „Am fost odată o mie, dar atât de mulți dintre noi au murit deja”.

Oamenii erau uimiți de frumusețea elefantului. Și elefantul le spune: „Vă voi ajuta, să găsiți mâncare. Vedeți dealul acela de acolo? Duceți-vă la el și vei găsi din belșug hrana și apa de care aveți nevoie ca să ajungeți la destinația voastră, la noul loc.,, Apoi fugi și dispăru.

Desigur, că în spatele dealului se afla oaza elefantului. Oamenii se întrebau de ce a fugit, dar nu mai aveau altă speranță. Erau complet epuizați, flămânzi și însetați, iar cuvintele rostite de elefant le-au dat speranță chiar și celor care trăgeau să moară, această speranță le-a dat putere să continue să meargă.

Dar ei mergeau foarte încet, pentru că erau foarte slăbiți. Între timp elefantul aleargă sus pe deal și se aruncă în abisul de dedesubt, lăsându-le carnea ca oamenii să o mănânce. Apoi oamenii au ajuns la deal și-au găsit elefantul  mort și au știut că elefantul a fost cel care le-a vorbit. Și unul dintre ei a spus: „Nu pot să-l mănânc, a fost atât de bun cu noi, cum pot să fac asta? Nu pot face asta”’. Iar celălalt spune: „Dar dacă nu mănânci, va fi o risipă. El și-a dat viața pentru ca tu să trăiești. Și apoi povestea continuă, că toți plâng și mănâncă carnea și reușesc să ajungă până la urmă în locul pe care îl căutau. Lordul Buddha îi salvase”.

Și aceasta este povestea visului ascuns pe care îl avem. Pot fi eu, sau tu, ca acest elefant, sau ca Gandhi, sau ca Maica Tereza?

Oare ne putem trăi viața într-un mod care să aducă binecuvântare altora? Într-un mod care să le redea viața altora. O viață nobilă, o viață frumoasă?

Fiecare dintre noi are acest vis ascuns.

De aceea aceste filme au atât de mult succes. Vrem să fim așa. Și cumva nu putem. Vrem să fim măcar un pic așa, să fim capabili de această mare dăruire. De aceea, aceste povești ne inspiră atât de mult, pentru că avem acest dor în inimă.

Dar dacă ne uităm cu atenție în viața noastră, putem vedea că există deja oameni care au făcut asta pentru noi. Lumea ne servește tot timpul.

– Societățile aduc mâncarea la supermarket, ca să avem ce mânca.
– Curierii ne livrează mâncarea acasă.
– Personalul de serviciu ne servește.
– Profesorii predau Dharma ca apoi să o dăm altora mai departe.
– Părinții ne-au dat viață și ne susțin pentru a ne permite să evoluăm.

Lumea ne servește tot timpul. Oamenii din jurul nostru se sacrifică pentru noi tot timpul. Mama noastră  s-a sacrificat cel puțin nouă luni ca să ne dea viață și apoi poate încă douăzeci de ani ca să putem fi aici. Ca să putem face ceea ce trebuie să facem pentru a ieși din roata suferinței.

Avem adânc în inima noastră acest dor pentru o viață nobilă, o viață bună, o viață care șterge zidurile dintre noi și ceilalți.

Și când venim din acest dor și începem în aceste meditații să-i dăm viață, în jurul nostru încep să se întâmple situații, care ne permit să fim Gandhi și Maica Tereza și să trăim o viață extraordinară și plină de sens de a dărui altora.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Seminar de meditație:

 Lo Jong 4 – Antrenamentul minții 4
Roata cuţitelor

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția  1a

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

Lo Jong – Dezvoltarea inimii bune

Astăzi vom învăța tradiția Lo Jong.

Lo Jong

Lo  înseamnă minte, conștiință.

Jong – a antrena, a transforma și de asemenea, a purifica. Acestea sunt sensurile cuvântului Jong.

Deci Jong Lo înseamnă antrenamentul minții sau transformarea minții.

Tibetanii consideră că mintea se află în inimă. Deci, sensul lui Lo Jong ar fi și de antrenament al inimii. Lui Geshe Michael îi place să-l numească Îndrumări pentru dezvoltarea inimii bune, a inimii binefăcătoare. Lama Kristi îi spune Îndrumări pentru deschiderea inimii.

Scopul învățăturilor Lo Jong este de a ne învăța să ne deschidem inima. Pentru că în budism se spune, și nu numai în budism, că fericirea noastră vine când inima este deschisă, și suntem nefericiți când inima este închisă.

Deci, Lo Jong – este un antrenament de a deschide inima, un antrenament de a ne dezvolta o inimă bună, un antrenament de a ne transforma mintea/conștiința.

Până acum am studiat deja trei Lo Jong-uri.

• Lo Jong1 – Cele opt versete de ​​antrenament al minții, scris de Langri Tangpa.
• Lo Jong2 – Cele șapte principii de ​​antrenament al minții, scris de Geshe Chekawa.
• Lo Jong3 – Eliberarea de cele patru atașamente, de Sakya Pandita și nepotul său, Jetsun Drakpa Gyeltsen.

 Textul pe care îl studiem

Colecția de Lo Jong-uri se se numește:                                                                                                    Lo-Jong Gyatsa

Gyatsa înseamnă ocean sau lac.

Un ocean de Lo Jong-uri.

Geshe Michael a tradus aproximativ o treime din această colecție de Lo Jong, Lama Christie Mcnally a tradus o altă treime, și încă o treime pe care o veți traduce voi, după ce veți învăța tibetana.

Există multe Lo Jong-uri în Lo Jong Gyatsa, și cel mai lung se numește în tibetană:

Tsoncha Korlo

Tsoncha – este un cuvânt general tibetan pentru arme. Tibetanii îl folosesc inclusiv pentru bomba atomică. Deci, Tsoncha înseamnă cuțite, pistoale, arme în general. Dar aici cuvântul se referă la arme ascuțite, cum ar fi cuțitele.

Korlo înseamnă roată.

Uneori, veți vedea traducerea acestui Lo Jong ca „Roata armelor ascuțite”. Dar am ales să traducem Roata cuțitelor.

El ne expune calea spre iluminare într-o formă foarte frumoasă. Și acest Lo Jong pe care îl primiți astăzi, stă la baza unei părți semnificative a cărții lui Geshe Michael, The Diamond Cutter.

Povestea roții cuțitelor

Vom începe cu o poveste care ne descrie cum arată acest Tsoncha Korlo, această roată a cuțitelor. Această poveste nu se găsește în colecția de Lo Jong, ci în altă parte în literatura budistă, în literatura Vinaya.

Vinaya  este diviziunea canonului budist (Tripitaka) care conține regulile și procedurile care guvernează comunitatea monastică budistă sau Sangha.

Ea este o literatură vastă, și printre altele, include și așa-numitele Povestiri Jataka, povestirile reîncarnărilor lui Buddha, spuse de însuși Buddha.

Motivul pentru care el le-a povestit a fost să ne ilustreze cum acționează Karma. Cum funcționează realitatea noastră. Efectele produse de acțiunile noastre. Pentru noi este ceva greu de văzut, pentru că de cele mai multe ori consecințele faptelor noastre pot rodii  într-o altă viață. Conform budismului, conștiința noastră continuă neîntrerupt. De aceea, nu putem vedea unde se vor duce rezultatele acțiunilor noastre pe care le facem în prezent.

Dar, din fericire pentru noi, rezultatele se pot manifesta adesea și în această viață. Și cu cât înțelegem mai mult procesul karmic, cu atât putem grăbi timpul de rodire și putem produce rezultatele pe care ni le dorim, și nu vom mai fi victimele rodirilor karmice.

Aceste povestiri Jataka, ne ajută să înțelegem labirinturile Karmei, a legii cauzei și a efectului care ne creează lumea noastră. Printre ele se află și una care ne vorbește despre Tsoncha Korlo. Ea este veche de peste 2500 de ani.

Este povestea unui tânăr care locuia undeva pe malul mării, iar tatăl său muncea cu barca ca să-și întrețină familia. Poate mergea la pescuit, dar povestea nu spune.

De fiecare dată când ieșea în larg cu barca, mama devenea îngrijorată și nervoasă, făcându-și mereu griji pentru siguranța soțului ei. Se frământa tot timpul dacă se va mai întoarce acasă, pentru că de el depindeau toate mijloacele de existență și trai ale familiei. Așa că fiecare astfel de ieșire a tatălui său în larg, era o exasperare pentru ea. Și într-adevăr într-o zi tatăl pleacă și nu se mai întoarse acasă, muri pe mare.

Băiatul dorește și el să plece pe mare. El este tânăr și aventuros și îi cere mamei permisiunea de a ieși în largul mării împreună cu prietenii săi , dar ea refuză. Mama îi interzice să plece, iar băiatul îi respectă dorința mamei și le spune prietenilor săi: „Nu mă pot alătura vouă, mama vrea să rămân acasă„ și el a rămas.

Un an mai târziu, din nou aceeași poveste: prietenii ies pe mare, îl invită să se alăture, tânărul își dorește să iasă împreună cu ei, se duce din nou la mama lui și îi cere permisiunea. Ea îl roagă „nu pleca, stai aici”. De data aceasta băiatul se enervă puțin, dar decide să-i asculte rugămintea și rămâne.

Povestea se repetă din nou, un an mai târziu, pentru a treia oară prietenii lui vin, și  îl invită să se alăture lor, iar mama îi spune fiului ei: „te rog să nu pleci”. De data aceasta băiatul decide să nu o mai asculte. El încearcă să plece, dar mama lui stă în fața ușii, încercând să-i blocheze ieșirea. Băiatul o împinge, trântind-o fără să vrea, și mama lui se lovește la cap.

Băiatul aleargă și se alătură prietenilor săi.

Povestea spune că se urcă în barcă cu prietenii săi și naufragiază pe mare. El este singurul care supraviețuiește dintre toți prietenii săi în această călătorie. Plutește o vreme pe apă și își pierde cunoștința, iar apoi este aruncat de valuri pe o insulă.  Se târăște pe uscat și nu găsește nimic acolo. Pe insulă sunt doar păduri și animale sălbatice. Rătăcește prin pădure. Însetat și înfometat își pierde cunoștința.

Când se trezește, vede în jurul lui patru fecioare frumoase, îmbrăcate în mătase și împodobite cu bijuterii.

Fetele îl invită să vină cu ele la palatul lor. Ele îl duc la palat, și se îngrijesc de el. Și așa băiatul ajunge să trăiască fericit și în plăceri mulți ani.

Într-o zi iese la plimbare prin pădure și se rătăcește. Mâncarea și apa se termină, și din nou își pierde cunoștința. Se trezește din leșin, dar de data aceasta sunt alte șase fecioare care îl înconjoară, și îl invită și ele să locuiască confortabil  în palatul lor. Băiatul trăiește o viață de belșug și lux încă câțiva ani.

Apoi din nou povestea se repetă și el se pierde în pădure. Cum rătăcea așa prin pădure, mort de sete și foame, vede o cetate mare înconjurată de un șanț de apă. Ajunge la poartă, încearcă să o deschidă, și vede că nu este nimeni acolo, totul este în întuneric. Doar lilieci care zboară pe sus. Intră și ușa se trântește în spatele lui și băiatul începe să tremure de frică. O poartă se deschide, și apare un bărbat cu o roată pe cap. Are Tsoncha Korlo pe cap. Și aici ni se descrie cum arată această roată.

Este o roată din fier, fără jantă pe exteriorul roții, cu o gaură în mijloc, care se așază pe cap. Cuțitele sunt așezate ca spițele roții și sunt curbate. Roata se învârte mereu și taie capul celui care o poartă. Bărbatul este plin de sânge și rănit, și este clar că are dureri puternice.

Băiatul nostru îl întreabă: „Ce se întâmplă aici?” Și el răspunde: „Oh, este ceva îngrozitor, n-ai vrea să auzi cât de groaznică este povestea”. Băiatul spune: „Nu, nu, vreau să aud. Spune-mi ce se întâmplă aici”. Așa că cel cu roata pe cap spune: „O poveste teribilă. Odată, în urmă cu mulți ani, am locuit lângă mare cu mama și tatăl meu. Tatăl meu a plecat cu barca în larg și a murit pe mare…și i-am cerut mamei să mă alătur prietenilor mei și nu m-a lăsat. I-am respectat dorința o dată, și de două ori, dar a treia oară n-am mai ascultat-o… și apoi am întâlnit toate fetele astea și…”.

Pe scurt, bărbatul îi spune exact prin ce a trecut băiatul nostru.

Băiatul începe să tremure. Și el spune: „dar asta este exact ceea ce mi s-a întâmplat și mie. Nici eu nu am ascultat-o pe mama …”.

Bărbatul cu roata pe cap îi spune: „Și am venit aici în acest loc întunecat și am întâlnit pe altcineva care mi-a spus aceeași poveste, iar apoi roata cuțitelor a trecut pe capul meu. Și de atunci sunt cu această roată de cuțite pe cap”.

Băiatul nostru, își dă seama că aceasta este povestea lui, și vede cum persoana din fața lui suferă din cauza poveștii sale și în acel moment se trezește în el Bodhicitta. În el se trezește marea compasiune, care este gata să facă orice doar ca celălalt să nu mai sufere. El îi spune: „Știi ce? Sunt gata să iau roata aia de la tine. Dă-mi-o, cu condiția ca tu să nu mai suferi”. Și închide ochii, gata să primească roata cuțitelor. El spune: „Sunt gata să primesc această roată numai ca celălalt să nu mai sufere, sunt dispus să iau această suferință asupra mea.

Povestea are un final fericit, băiatul deschide ochii și vede că se află din nou într-un palat frumos și coșmarul s-a terminat.

Aceasta este povestea lui Tsoncha Korlo.

Există o altă descriere a Tsoncha Korlo scrisă de Ngulchu Dharmabhadra (1771–1852) într-un comentariu tantric asupra Tantrei numită Bhairava, în română Înfricoșătorul, un înger care înfricoșează.

Autorul acestui Lo Jong

Autorul acestui Lo Jong este maestrul indian Dharma Rakshita (1771–1852):

Dharma Rakshita

El a ajuns în Tibet și ne-a lăsat mai multe scrieri frumoase, aceasta fiind una dintre ele. De obicei, tibetanii traduc numele din sanscrită în tibetană. Dar aici i-au lăsat numele în sanscrită, Dharma Rakshita. Nu știm exact anii când a trăit, dar știm că i-a transmis învățătura Lordului Atisha, care în tibetană se numește:

Jowo Je

Lordul Atisha – Jowo Je a primit această învățătură de la Dharma Rakshita.

Lordul Atisha (982–1054) a fost un mare înțelept indian și foarte respectat. El a fost starețul mânăstirii Nalanda în India. La cererea regelui Tibetului din acele vremuri, a ajuns în Tibet și a început să-i învețe pe tibetani, care erau analfabeți și păstori de iac. Acest Lo Jong a ajuns la noi prin Lordul Atisha.

Ideea din spatele Roții cuțitelor

Ideea din spatele Tsoncha Korlo, a acestei roți care se învârte și ne taie, este că tot ceea ce facem se întoarce asupra noastră.

Deseori facem lucruri care îi rănesc pe alții, pentru că ne gândim: „Nu sunt eu, este altcineva. Nu mă doare pe mine, ci pe el”.

Băiatul din poveste a ascultat-o de două ori pe mama lui , dar a treia oară nu a mai făcut-o. Așa că, rezultatul a fost că fecioarele au venit și l-au salvat și el a trăit fericit pentru o vreme, și când nu a mai ascultat a apărut roata cuțitelor. Totul se întoarce asupra noastră

Ideea este că toate lucrurile din viața noastră sunt ca un bumerang. Aruncăm bumerangul, și el se întoarce la noi și suntem șocați: „Cum s-a întâmplat asta, de unde a venit?” Vine șeful și țipă la mine la serviciu, așa, din senin. Nu i-am făcut nimic, nu știu ce vrea și țipă aiurea. Și încep să caut cine este de vină, caut cine a spus, cine nu, de ce este supărat, caut vinovatul.

Dar eu mă uit în afara mea, în exterior, în timp ce, cel care a aruncase bumerangul fusesem eu. Doar că s-a întâmplat înainte, și nu-mi amintesc să fi fost eu cel care l-am aruncat.

Toate loviturile pe care le primim, fără excepție, sunt mizeriile pe care le-am făcut noi și care se întorc asupra noastră.

De aceea îmbătrânește corpul meu.

De aceea relațiile se destramă.

De aceea speranțele se năruiesc.

De aceea prietenii ne părăsesc.

De aceea sunt bolnavi.

De aceea ei mor.

De aceea sănătatea noastră este afectată.

Este bumerangul pe care l-am aruncat în trecut și se întoarce la mine. Fiecare lucru, fără excepție.

Și asta este important de reținut: fără excepție.

Ne este greu să acceptăm că toate lucrurile, mai ales cele neplăcute, le-am aruncat noi înșine.

Când am țipat la cineva, am început să învârt bumerangul. Mai târziu se întoarce asupra mea și nu-mi amintesc care a fost cauza. Apoi reacționez, țip sau lovesc înapoi și iar lucrurile se întorc la mine. Acesta este motivul pentru care viața este descrisă ca Samsara. Samsara este o roată, Korlo, care se repetă din nou, se învârte mereu, Pentru că reacționez tot timpul față de lucruri fără să înțeleg de unde au venit ele. Nu înțeleg că eu am fost acela care a aruncat bumerangul.

De obicei spunem că poate cineva i-a spus șefului ceva rău despre mine și de aceea țipă șeful la mine. Da, se poate ca cineva să fi spus ceva despre mine și de aceea țipă șeful la mine, dar important , este cum se întâmplă. De ce colegul nu a spus ceva rău despre altcineva? De ce a spus asta despre mine?

„De ce” se întâmplă asta? Pentru că am aruncat primul bumerangul. Ei sunt doar instrumentul. Ei îmi servesc doar rezultatele. Este cum se întâmplă, și nu de ce se întâmplă.

Și întotdeauna pare că altcineva îmi face asta. Vine de la el. Și ar putea fi șeful, sau fostul soț, sau vecinul – oricine ar fi. Dar suferim și dăm vina pe alții.

Și de fiecare dată când dăm vina pe cineva, aruncăm un alt bumerang care se va întoarce asupra noastră.

Deci, aceasta este ideea. Ideea lui Tsoncha Korlo este că de fiecare dată când reacționez, învârt această roată a cuțitelor, și ea mă taie și mă doare. Iar uneori durerea este mare. Fiecare eveniment nefericit din viața mea;

De fiecare dată sunt trist,

De fiecare dată când sunt deprimat,

De fiecare dată când stima de sine este joasă,

Am anxietăți, griji,

Toate acestea provin din acțiunile mele din trecut, fără excepție.

Orice durere fizică, orice durere sufletească, orice durere mentală, este bumerangul pe care l-am aruncat și se întoarce înapoi la mine.

Există o povestioară despre un om care stătea întins în pat, în întuneric. Înainte să adoarmă, vede doi ochi care se uită la el. Povestea se repetă în fiecare seară. Întins noaptea în pat, în întuneric, dorind să doarmă, doi ochi se uită la el. Și asta în fiecare noapte. Începe să nu se simtă bine cu asta și hotărăște să ia un pistol lângă el. Data viitoare când va vedea acei ochi ai demonului care se strecoară în dormitorul lui îi va împușca. Se culcă cu pistolul lângă el, stinge lumina, se obișnuiește o clipă cu întunericul, și vede cei doi ochi care îl privesc. Luna lumina prin fereastră. Scoate pistolul și trage în acei ochi. Ce erau acei ochi? Erau unghiile degetelor de la picioare care reflectau lumina lunii.

Este ceea ce facem. Tragem în noi de fiecare dată când dăm vina pe cineva, de fiecare dată când reacționăm, de fiecare dată când ne plângem, de fiecare dată când nu înțelegem. Și asta facem tot timpul.

De fiecare dată când ne enervăm pe cineva sau pe ceva, învârtim din nou Tsoncha Korlo. Toată lumea face așa. Toată viața noastră este așa. Și aceasta este povestea vieții noastre. Așa ne spânzurăm, așa ne îngropăm.

În Lo Jong, sunt multe descrieri frumoase despre cum facem asta. Este comparat acest lucru cu un fierar care a primit de la cineva o sabie să o ascută. El stă în picioare și ascute sabia, și din greșeală alunecă, cade peste sabie și moare. Sau un arcaș care întâmplător cade pe o săgeată și este omorât.

Aceasta este povestea a tot ceea ce facem, că nu există nimic neplăcut în viața noastră pe care noi să nu-l fi provocat.

Textul conține corelații

În acest text, autorul începe să ne dea corelațiile. El spune „ți se întâmplă așa și așa, asta este roata cuțitelor care vine și te atacă”. De ce? — Pentru că ai făcut asta înainte.

El începe să ne dezvăluie acest mecanism al modului în care lucrurile se întorc asupra noastră, care este ascuns, pe care nu-l vedem. Dacă am fi știut, nu ne-am provoca aceste lucruri nouă înșine, pentru că cine vrea să sufere?

Dharma Rakshita spune:

Ori de câte ori corpul meu este lovit
De o boală insuportabilă,
Se datorează roții cuțitelor
Ce se întoarce din nou împotriva mea:
Karma de a rănii  trupurile altora.
De acum încolo voi lua asupra mea
Orice boală pe care o are celălalt.

Fiecare boală pe care o am, fiecare boală care îmi lovește corpul – oh! Ea provine din rănirea trupurilor altora. De fiecare dată când rănesc pe cineva, mă filmez cum fac acest lucru. Înregistrarea fidelă rămâne apoi în mintea mea. Această amprentă acumulează în timp energie și când se va manifesta mă văd bolnavă sau rănită de cineva sau de ceva. Nu contează. Deci, când îmi experimentez corpul rănit, în dureri, bolnav, se datorează faptului că în trecut am lăsat în mintea mea o imagine mentală, și acum ea se manifestă sub forma că mă văd suferind.

Deschiderea textului: prosternarea

Prima pagină a textului începe cu o prosternare în semn de respect. Așa cum noi începem lecția cu mandala, cu recunoștința față de linia de mari maeștrii, așa și aceste scrieri încep cu o prosternare de respect.

Autorul se prosternează în fața celor Trei Diamante: Buddha, Dharma și Sangha.

„Mă prosternez în fața celor trei diamante sublime”

Ele reprezintă pentru noi

• Ființa care a dobândit această înțelepciune,
• Este înțelepciunea însăși, și
• Entitățile care ne îndrumă spre această înțelepciune.

Ele sunt refugiul nostru, pentru că ne protejează. Cunoașterea acestui mecanism ne protejează, pentru că încetăm să mai învârtim roata care ne rănește atât de mult. Refugiul nostru suprem este în înțelepciunea care înțelege realitatea în acest fel. Deci, autorul se prosternează mai întâi celor Trei Diamante.

Apoi se prosternează din nou:

„Mă prosternez în fața Celui Furios, Lordul Morții”.

El se prosternează în fața acestui înger furios, ca să-l ajute să-și elimine acea afecțiune mentală îngrozitoare adânc înrădăcinată care continuă să-l facă să se rănească singur.

În Lo Jong există două aspecte: aspectul înțelegerii modului în care funcționează acest Tsoncha Korlo, și al doilea aspect este cum să o eliminăm, cum să ieși din această roată. De aceea chemăm în ajutorul nostru multe forțe care să ne ajute să ieșim din roată.

Păunii și Bodhisattva

Imediat după aceea începe primul verset:

Păunii hoinăresc cu plăcere
Prin pădurea de copaci otrăviți;
O grădină frumoasă de ierburi medicinale,
Poate fi ceva fermecător,
Dar păunii nu sunt atrași de ele –
Căci ei din otravă trăiesc.

În acest verset ni se descrie o imagine frumoasă a păunului. După tradiția tibetană, și indiană păunii s-ar hrăni cu ierburi otrăvitoare. Iar dacă li se oferă plante medicinale, nu se ating de ele, nu au nici un interes față de ele.

Ei trăiesc doar din otravă. Conform poveștii, păunii mănâncă plantele otrăvitoare, și transformă otrava din corpurile lor, iar asta le produce cozile lungi cu pene în culori spectaculoase. Aceasta este povestea.

Al doilea verset spune:

Războinicii Bodhisattva sunt la fel:
Chiar dacă dau peste o grădină de confort și plăceri
Poate fi ceva fermecător,
Dar războinicii nu se atașează de ele –
Căci ei din pădurea durerii trăiesc.

Deci păunii sunt alegoria, și războinicii sunt morala ei. Războinicii sunt Bodhisattva. În limba tibetană:

Jang Chub Sempa

Sau în sanscrită Bodhisattva.

În tibetană s-a folosit cuvântul războinic. Pa este un războinic. Jang Chub Sempa este un războinic al spiritului spre iluminare sau războinicul spiritual.

Aceștia sunt oameni care caută să-și transforme conștiința. Aceștia sunt oameni care caută să iasă cât mai repede din suferință, pentru a-i ajuta și pe alții să iasă din suferință. Ei sunt războinici spirituali pentru că își antrenează mintea să-și depășească afecțiunile mentale care le provoacă suferință.

Deci, acest Lo Jong spune că Bodhisattva sunt ca păunii. Le oferim plăceri, filme, mâncare, televizoare, excursii, spa-uri, masaje, și pe ei nu-i interesează toate acestea, nu-i atrage. Sunt atrași de suferință. Ei caută cum să transforme suferința.

Descrieri denaturate despre Bodhisattva

• „Bodhisattva iubesc suferința”

Această frază poate fi citită incorect și trebuie să lămurim această greșeală.

Nu este adevărat că sunt masochiști care preferă suferința în locul plăcerii.

Nu asta fac ei.

Ce înseamnă a ajunge la iluminare? Înseamnă a ajunge la fericirea cea mai înaltă care există. La plăcerea sublimă. Războinicul spiritual aspiră, zi și noapte, să ajungă la iluminare, să ajungă la această fericire sublimă.

Lor, nu le place să sufere, dar urăsc să-i vadă pe alții suferind. Și toată munca lor este să transforme suferința. De aceea ei sunt atrași de suferință pentru a o transforma, și nu pentru a rămâne în ea.

Acesta este sensul alegoriei, păunii transformă otrava în ceva de o rară frumusețe, în ceva sublim.

Bodhisattva merg și caută situații în care sunt probleme, situații în care oameni suferă. În locuri în care există război sau foamete sau alte necazuri. Dar, ei nu fac asta pentru că le plac aceste situații, ci dimpotrivă. Tocmai pentru că ei urăsc aceste situații, sunt gata să facă tot posibilul pentru a-i ajuta pe acești oameni.

Și dacă au de ales între a merge la un spectacol sau a ajuta oameni bolnavi de cancer într-un spital, vor merge la un spital pentru a-i ajuta pe bolnavi. Nu există nicio îndoială în inima lor ce ar trebui să facă. Ei merg și ajută.

• „Bodhisattva au jurat că vor continua să sufere în Samsara”

Uneori, sunt oameni care spun: „Bine, bine, dar un Bodhisattva a jurat să rămână în suferință atât timp cât ea există, și să nu plece din suferință până când toți oamenii vor înceta să mai sufere”.

Acest lucru este un neadevăr, este un fel de zvon Dharma, neadevărat. Pentru că scopul unui războinic spiritual este acela de a transforma suferința. Cui folosește dacă eu continui să sufăr? Cui folosește să-mi amân iluminarea?

Să presupunem că îmi amân iluminarea pentru a ajuta pe cineva. Adică să continui intenționat să sufăr, să continui intenționat să fiu furios, să continui intenționat să acționez din ignoranță, cum ajută asta pe cineva?

Deci, nu este adevărat ce se spune. Ci dimpotrivă. Există chiar și un jurământ bodhisattva, care spune să nu gândim și să nu acționăm așa. Ca baby Bodhisattva, ne antrenăm să ajungem la iluminare cât mai repede posibil, astfel încât să-i putem ajuta și pe ceilalți să ajungă acolo cât mai repede.

Deci, ideea nu este să suferim în continuare pentru că alții încă suferă. Ideea este că cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru ceilalți, este să ajung la plăcerea sublimă, astfel încât să-i pot ajuta și pe ceilalți să ajungă în același loc.

Să ajung cât mai repede posibil în paradis, astfel încât să-i pot învăța și pe alții cum să-și elimine Tsoncha Korlo, de exemplu.

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Seminar de meditație:

 Lo Jong 4 – Antrenamentul minții 4
Roata cuţitelor

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția  6

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Roata karmei

Maestrul îl cheamă pe Yamari să-l ajute să scape de inamicul său teribil, iar Yamari aruncă roata în dușman. Și acum roata devine roata karmei. Ceea ce a fost roata cuțitelor devine acum roata karmei.

Le kyi Korlo

De ce Karma? Karma este procesul cauzei și a efectului. Cauza duce la efect, efectul devine cauză, care duce la alt efect. Este tot acest proces descris în corelații, pe partea lui impură. Parte cufundată în ignoranță, care aruncă constant bumerangurile și vine ca urmare a atașamentul de sine și a prețuirii de sine.

dakdzin                                                                        rang chen dzin

Tong Len – un antidot puternic contra prețuirii de sine

Care sunt metodele de a scăpa de acești dușmani teribili care locuiesc atât de adânc în noi?

Cea mai bună metodă de a scăpa de prețuirea de sine, este meditația Tong len. Meditațiile pe care le-am făcut aici sunt practic, un fel de variație a Tong Len-ului, în care ne deschidem inima, luăm de la alții suferința și să le trimitem lumină, iubire și numai bine. Este una dintre cele mai puternice modalități de a ne bloca proiecțiile noastre teribile.

Dacă totul este gol de orice natură, la fel este și mintea noastră este goală de orice natură. Ea, în sine, nu este  plină de ignoranță. Este adevărat că ne-a însoțit în nenumărate vieți, conform budismului, dar asta nu dovedește existența de sine, înseamnă doar că a trecut multă vreme. Multă vreme nu înseamnă că e așa.

– Multă vreme s-a crezut că pământul este plat.
– Dacă i-am fi spus unui om acum două sute de ani, că va zbura într-un avion pe cer, ar fi spus că suntem nebuni.
– Dacă ne-ar fi spus cineva acum câțiva ani că putem suna pe oricine din lume în câteva secunde gratuit, am fi crezut că nu este normal.

Deci, faptul că multă vreme nu s-a putut ceva, asta nu înseamnă că nu este posibil.

Mintea este goală. În momentul de față o proiectăm ca fiind plin de ignoranță și de concepții greșite. Dar dacă înțelegem vacuitatea ei și a fenomenelor, și vom activa antidot, proiecțiile noastre se vor schimba.

Meditația Tong Len acționează împotriva egoismului nostru. Datorită egoismului și a grijii noastre de sine, nu ne prea pasă de ceilalți. Această meditație ne duce în cealaltă parte. Ea spune: ia-le durerea și dă-le tot ce este mai bun. Acest fapt produce exact semințele care vor contracara proiecția de a ne vedea cu o minte plină de ignoranță.

 

Colecția de merite și înțelepciune

Dacă facem toate lucrurile pe care le-am descris când am vorbit despre metodă și înțelepciune, atunci vom începe să acumulăm așa-numitele două colecții. În rugăciunea dedicație spunem:

Fie ca toate ființele
Să-și desăvârșească
Colecția de merite și înțelepciune.

Și astfel, să dobândească,
Cele două corpuri sublime
Ce numai din cele două se înfăptuiesc.

Aceste colecții ne ajută să devenim o ființă iluminată care are abilitatea uimitoare de a ajuta toate celelalte ființe să scape de suferință.

Aceste colecții sunt acumulate ca rezultat al actelor noastre de bunătate, cum ar fi meditația Tong Len, cum ar fi binefacerile pe care le facem în lume.

• • Colecția de merite este cea care ne aduce corpul fizic a lui Buddha, un corp de înger minunat. El nu trebuie să fie furios. El poate fi un înger de o rară frumusețe, așa cum apare Avalokiteshvara sau Tara. Și puteți fi chiar voi îngeri plini de strălucire dincolo de orice imaginație.
  • Colecția de înțelepciune, care ne aduce mintea uimitoare a lui Buddha care este omniscient și a cărui iubire și compasiune au ajuns la desăvârșire. Această minte este creată din înțelepciune, mai ales din meditația, studiul și înțelegerea vacuității.

De aceea, atunci când începem să lucrăm cu aceste lucruri, mintea noastră înregistrează continuu, iar aceste înregistrări acumulează pentru noi aceste colecții.

În acest stadiu al iluminării, nu se mai numește Karmă, deși i se aplică aceeași lege ca și a Karmei. Legea de plantare, de acumulare, de intensificare a amprentelor se aplică și aici, dar ceea ce produce ființa iluminată, în literatură nu se mai numește Karma.

 

Corpul nostru interior

Cu cât înțelegem mai mult aceste lucruri, corpul nostru interior, energetic începe să se deschidă.

Cu toții avem în corp un sistem ramificat de canale energetice și este strâns legat de gândurile noastre.

Când practicăm yoga de exemplu, dacă o facem sub îndrumarea unui instructor care înțelege puțin corpul interior, lucrăm de fapt direct asupra acestui corp energetic.

Și pentru că el este legat de gânduri, atunci când practicăm meditația Tong Len sau meditația asupra vacuității, acestea lucrează asupra corpului interior, din partea cealaltă. De fiecare dată când ne deschidem puțin mai mult inima, ca în meditațiile pe care le-am făcut, de fiecare dată când înțelegem un pic mai mult vacuitatea, cu fiecare conștientizare mică, acest corp energetic se deschide, și începe să se schimbe.

Canalele energetice ale corpului în starea lui obișnuită, sunt răsucite, strâmbe, pline de noduri. Și acesta este motivul pentru care proiectăm o lume în care există suferință și boli. Cu cât acționăm mai mult, asupra corpului fizic, dar mai ales asupra minții noastre cu astfel de meditații, îl influențăm din ce în ce mai mult și el se va deschide. Iar când este era complet deschis, va produce corpul fizic și mental al lui Buddha. Corpul și mintea lui Buddha.

 

Fața hidoasă a dușmanului

Și partea a cincea a textului, maestrul ne descrie cum se comportă o persoană care este posedată de Dak Dzin și Rang Chen dzin. Uitați-vă și vedeți dacă vă recunoașteți în aceste versete.

Lama Dvora Hla spune că dânsa a adăugat titlurile la fiecare capitol.

Deci acesta este un rechizitoriu, actul de acuzare. Asta îmi face acest dușman, pe care l-am prins, și acum caut să-i zdrobesc capul. Așa mă face să arăt:

Se grăbește să râvnească
Dar nu este dispus să facă efort,
El face de toate
Și nu termină nimic.

Se grăbește să-și facă noi prieteni
Dar rareori îi bagă în seamă
Pe cei pe care îi are.
Aspirațiile lui sunt limitate la mâncare,
Și într-o clipă este gata
Să fure, să poftească și să fie supărat.

Aceasta este fața noastră impură când suntem în Dak Dzin și Rang Chen dzin

Maestrul se umple de dezgust față de această creatură, care ne face să arătăm așa.

Nu vom trece peste toate aceste versete, dar puteți să le citiți după aceea.

Și apoi, spune:

Și astfel toată vina ce-ar putea exista vreodată
Îi aparține lui și numai lui.

El ne-a spus asta și mai înainte de a intra în toate aceste versete.

 

Colecția de conștientizări ce duc la compasiune

După care spune:

Fie să iau acum asupra mea
Toată karma rea comisă de alții
Cu gândurile, cuvintele sau faptele lor,
În trecut, prezent și viitor.
Ajută-mă să fiu păunul
Cu acele modele rafinate
Și culori minunate, împletite în pene
Care provin din otravă;
Lasă-mă să-mi transform afecțiunile mentale
În oportunități de a ajunge la iluminare.

Acesta este meditația Tong Len.

Putem vedea că maestrul trece prin multe stări sufletești diferite în acest lung Lo Jong, din momentul în care începe și trece la corelații. Și spune tot timpul: „Oh, iar a venit roata peste mine și m-a lovit”, și se simte atât de neajutorat față de această roată.

 

Strigăt de ajutor

Și la un moment dat spune: „mi-e de ajuns, vreau să opresc roata, voi striga după ajutor”. Spune descântece:

Hung, Hung!
Înger măreț, arată-ți puterea mistică.
Dza dza!
Supune dușmanul care mă împiedică
Să-mi respect jurămintele.
Phet phet!
Te implor să mă eliberezi de toate lanțurile.
Rupe și distruge!
Taie atașamentele ce mă înlănțuie în suferință.

 

Rugăciunea Bodhisattva

Apoi maestrul ajunge să fie plin de compasiune pentru sine și pentru ceilalți, care sunt sub influența acestui dușman teribil.

El spune, ok, acum trebuie să îndrept lucrurile. Cum voi putea opri această roată a Karmei? Și ne vorbește despre Tong Len.

În al treilea verset al capitolului, Rugăciunea Bodhisattva, el spune:

Până când vom reuși
Să ajungem la iluminarea noastră
În paradisul cel mai înalt,
Eu, tatăl și mama mea¹²,
Atâta timp cât vom continua
Să rătăcim conduși de forța karmei
Prin cele șase lumi ale Samsarei,
Fie să ne iubim și să ne prețuim unii pe alții,
Ca și cum am fi unul singur.

El se roagă în Tong Len, dăruiește, și își deschide inima.

Cine este „tatăl și mama mea” în acest verset? Tatăl și mama mea sunt toate ființele. Pentru că dacă este adevărat că ne-am întrupat de nenumărate ori în Samsara, atunci fiecare ființă a fost deja tatăl nostru și mama noastră. De aceea când maestrul spune în acest context „tatăl meu și mama mea” se referă nu numai la această viață, ci la toate viețile pe care le-am avut, și asta înseamnă toate ființele.

Așa că el spune:,, Până când eu și toate ființele vom ajunge la iluminare în paradisul cel mai înalt, vom continua să rătăcim prin cele șase lumi ale Samsarei, prin cele șase spițe ale roții vieții, conduse de puterea Karmei.

Karma aruncă cu putere bumeranguri asupra noastră. Maestrul spune, atât timp cât ne aflăm în aceste lumi „Fie să ne iubim și să ne prețuim unii pe alții, ca și cum am fi unul singur”, adică să activăm antidot la Samsara. Iubirea și respectul față de ceilalți este exact antidotul la prețuirea de sine, a egoismului care ne ține în Samsara.

El continuă în spiritul de rugăciune, de compasiune, de iubire să spună:

Și în tot acest timp, fie să am puterea
De a locui singur
În cele trei tărâmuri suferinde
Și să pot fi de folos chiar și unei singure ființe.
Fie să am puterea
De a nu renunța niciodată
La comportamentul unui Bodhisattva,
Fie să atrag spre mine suferința
Celor care locuiesc
În cele trei tărâmuri suferinde.

Aici este din nou Tong Len: „Mi-aș dori să iau asupra mea toată suferința lor, să pot merge în locurile unde locuiesc și să le ajut”

Chiar dacă voi putea ajuta și o singură persoană, este de ajuns ca eu să continui lupta împotriva afecțiunilor mele mentale, pentru a deveni un Bodhisattva care își desăvârșește perfecțiunile și ia asupra lui suferința celorlalți, ca păunii care se hrănesc cu otrava pădurii Samsarice.

 

Ploaia de flori în infern

iar el spune

Și în clipa în care am ajuns în infern,
Fie ca gardienii să mă poată vedea
Ca pe sfântul lor Lama;
Fie ca ploaia de proiectile care cade peste mine
Într-o ploaie de flori să se transforme;
Fie să rămân de neatins,
Iar pacea și fericirea
Să se răspândească în inima mea.

Acesta este imaginea lui Buddha care stă sub arborele Bodhi în meditația iluminării, iar demonii vin și îl amenință. Deoarece Buddha era pe cale să cucerească moartea, demonii încearcă pe toate căile să-l oprească, trăgând cu toate armele în el sau ispitindu-l. Dar Buddha stătea neclintit, iar săgețile se transformau în flori. Datorită meritului meditației și a puterii înțelepciunii sale, demonii nu-l mai puteau atinge.

 

Paradoxul Bodhisattva

Acest verset ne amintește de povestea Lamei Geshe Chekawa care a trăit două sute de ani după Dharma Rakshita.

El fusese un mare maestru în Lo Jong, și își învăța discipolii modul de a practica Tong Len, compasiunea, și transformarea. Se spune că stătea întins pe patul de moarte și se ruga: „De-aș putea coborî în infern să pot ajuta toate făpturile de acolo, și ele să vadă în mine un învățător ca să le pot ajuta. Pentru că până nu mă văd ca pe un profesor nu le pot ajuta!”.

Când o astfel de persoană își dezvoltă o așa mare dorință de a ajuta ființele din infern, cum va ajunge în infern? Nu va putea.

 

Unde este infernul?

Și aici este important să ne amintim ce este acest infern, unde se află el?

Așa cum paradisul nu se află în cer, nici infernul nu se află sub pământ.

Infernul este la fel ca și această cameră în care ne găsim. Așa cum această cameră este proiecția noastră, cel care a făcut fapte groaznice, atunci când mintea se va separa de trupul, va proiecta infernul. Și acolo unde va fi el, va fi infernul. Infernul există pentru cine îl proiectează, așa cum nu există nicio lume aici pentru mine în afară de aceea pe care eu o proiectez. Și fiecare dintre voi nu are altă lume decât cea pe care o proiectați.

Și apropo de asta, cu toți avem semințe de răutate, dar sunt latente în acest moment.

De aceea Bodhisattva care vrea să ajute făpturile din infern, tocmai pentru faptul că își dorește asta, nu poate ajunge în infern, pentru că nu-l poate proiecta. Pentru că nu are semințe care să-l arunce în infern.

Deci este un fel de paradox:  Cu cât îmi doresc mai mult să merg și să-i ajut pe cei suferinzi, în depresie, cu atât va fi mai puțină suferință în jurul meu, cu atât voi avea mai puține semințe de a vedea             suferință în lume.

 

Iubirea elimină orice agresiune și răutate

În acest verset maestrul ne spune că această dorința adâncă de a ajuta ființele, va transforma ploaia de proiectile a paznicilor din infern, în flori. Va fi imposibil ca cineva să mă mai rănească? În ce caz pot fi rănit? Numai dacă, încă mai am semințe de  agresiune. Iar dacă nu le mai am, va fi imposibil ca cineva să mă mai lovească.

Vătămarea nu există în sine; Totul este o proiecție din semințele pe care le am. Dacă semințele mele sunt diferite, în lumea mea nu mai poate exista agresiune, și deci nu pot fi rănit. Niciun dușman nu va mai veni la mine, pentru că am distrus semințele.

Acesta este scopul retreat-urilor. Practicanții prin practica lor își elimină aceste semințe, și în lumea lor va fi pace. În preajma lor nu pot apărea agresori, pentru că numai au semințe.

Și asta este ceea ce ne spune maestrul.

 

Medicamentul suprem care elimină orice suferință

După ce maestrul ne-a vorbit despre

– păunii Bodhisattva,
– corelații
– îngerul mânios,
– rechizitoriu,
– ne-a descris existența Samsarică, și
– rugăciunea de a elimina această existență suferindă,

acum trece la un alt capitol pe care l-am numit Remediul suprem. Și aici vorbește despre vacuitate.

 

Cele două tipuri de Bodhicitta

Când am vorbit despre primul lui capitol, ne-am referit la Bodhicitta aparentă și supremă, și de a le practica pe amândouă.

• • Bodhicitta este aparentă, pentru că în iubirea față de ceilalți exist „eu” și „celălalt”, există iubire și există acțiuni. De aceea, ea se află în falsa realitate. Pentru cel care și-a dezvoltat-o este extrem de prețioasă, și îl poate proiecta în paradis. În Bodhicitta aparentă/falsă sunt cei care suferă, cei amărâți și cei săraci, și eu care îi ajut, transformându-mi în acest fel karma mea pentru a-i vedea în paradis.
  • Bodhicitta supremă/ultimă, nu vin să-i ajut, ci îi elimin. Elimin sărăcia, depresia și suferința în lumea mea. Aceasta este Bodhicitta supremă. Încetez de a mai proiecta astfel de situații. Și acest lucru este posibil doar prin înțelegerea vacuității.

 

Bățul de bambus, mirajul, reflexia din oglindă: o meditație asupra naturii realității

În acest capitol, maestrul trece la meditația asupra vacuității. Iar primul verset din acest capitol spune:

Gândește-te acum că toate lucrurile din jurul tău
Sunt în dependență de alte lucruri!
Înțelegerea existenței dependente înseamnă
A înțelege că toate lucrurile
Nu au nicio existență proprie de sine!
Lucruri care par să vină și să plece –
Sunt o falsă apariție, o iluzie;
Ele sunt ca cercul de foc
Când se învârte o torță aprinsă;
Ele sunt ca reflexia din oglindă.

Acestea sunt metafore care apar frecvent în literatura budistă.

– torța aprinsă. Dacă cineva o învârte repede întuneric, se vede un cerc de lumină. Maestrul ne spune, că așa sunt și fenomenele din jurul nostru. Facem o poveste din lucrurile care ni se întâmplă, dar de fapt este doar o colecție de flash-uri ale amprentelor noastre karmice, șaizeci și cinci dintr-o pocnitură de degete, pe care le alipim și creăm o poveste. O poveste frumoasă sau de suferință conform karmei pe care o avem. Practic, este o colecție de imagini care licăresc.

Maestrul ne spune, așa este toată viața noastră, este:

– o „falsă apariție”,
–  o „iluzie”,
–  ca „reflexia dintr-o oglindă”,

El spune: „Viața este ca o tulpină de bambus goală, lipsită de orice esență interioară”.

Un panou gol pe care ne desenăm viețile.

Viața este un panou gol pe care îmi desenez viața, folosindu-mă de semințele care germinează. Un flux neîncetat și continuu de semințe care rodesc și se degradează, iar eu plantez și ele rodesc.

Și asta e viața mea și nimic mai mult.

Cum este Buddha? Este la fel, și el are acest flux de semințe și rodiri. El a învățat mecanismul și, de asemenea, proiectează fluxul de semințe pe panoul gol, numai că acest flux îl proiectează în paradis și în plăcerea sublimă și veșnică. El este permanent în contact cu vacuitatea.

 

Povestea se poate schimba de la un cap la altul

În următorul verset spune ceva foarte interesant:

Acest călău, dușmanul meu suprem,
Este exact la fel.
El pare să fie cu adevărat acolo,
Dar nimeni nu este acolo.
El pare a fi atât de real,
Dar nu este nimic real în el.
Totul pare că se întâmplă aici,
Dar depășește cu mult poveștile mele.

 La fel este și roata karmei –
Nici ea nu are natură de sine;
Ea este ca și luna ce se reflectă
În ceașca ta de ceai –
Lucrurile pe care le faci și consecințele lor,
Plutesc prin mulțimea lucrurilor
Din lumea din jurul tău.
Te rog!
Fă ce trebuie făcut,
Și renunță la ce nu trebuie făcut,
Chiar dacă ele sunt doar un vis.

Toate poveștile pe care mi le spun, despre cine sunt eu, ce sunt, inclusiv acel călăul, inclusiv atașamentul de sine, sunt și ele goale. Ele apar atunci când se reunesc condițiile, o ceașcă plină de ceai și lumina Lunii, împreună creează reflexia Lunii din ceașcă. Acest lucru este aplicabil tuturor celorlalte fenomene din viața noastră, care și ele apar atunci când proiecțiile noastre s-au adunat împreună cu datele brute pe care sunt proiectate.

Dacă știu din ce semințe a venit călăul, pot să-l contracarez. Este ceea ce ne spune maestrul, și asta este speranța noastră. Tot ceea ce ne apare acum, este pentru faptul că nu am înțeles cum le-am creat și cum le proiectăm. Dacă începem să înțelegem, vom putea proiecta o altă realitate.

El spune:

Lucrurile din jurul tău sunt ca ceața dimineții;
Ce se estompează când te apropii.

Lama Dvora Hla spunea că dacă stai lângă ocean la anumite ore, se formează o ceață care te înconjoară, dar nu o poți atinge la fel ca și lumina curcubeului.

 

Un vis care este real!

Lucrurile ni se par reale, dar când suntem suficient de liniștiți și ne-am dezvoltat înțelepciunea, vedem că ele sunt ca ceața, sunt goale, nu le putem găsi.

Livia care era jignită de țipetele șefului, dacă ar fi înțeles vacuitatea, ar fi înțeles că nu există un șef în sine care a țipat la ea, și că nu există Livia în sine care să fi fost jignită.

Asta nu înseamnă că nu există, și că pe Livia nu o doare să audă aceste lucruri. Dar aceste lucruri nu sunt jignitoare în sine.

Deci acest capitol trebuie citit cu atenție, deoarece nu este scris explicit în aceste versete. În ele se spune „Totul este o iluzie”, „Totul este ca un vis”, „Totul este ca o ceață” asta nu înseamnă că lucrurile nu sunt acolo, dar dacă intru în meditația asupra vacuității și încep să le analizez și să le caut, nu le voi putea găsi. Asta scrie aici.

El spune, de exemplu:

Un maestru virtuos îți poate încânta urechea
Executând o melodie plăcută,
Dar dacă o examinezi cu adevărat
Este de fapt o grămadă de sunete diferite
Fără o identitate specială, care vine de la sine.
Și în ciuda acestui fapt, cântecul îți provoacă bucurie
Și îți îndepărtează o oarecare tristețe,
Fără ca să diseci compoziția
În părțile ei componente.

Ce alcătuiește o melodie? Este formată dintr-o grămadă de sunete, de note muzicale. Dacă luăm separat o notă muzicală: Do sau Re sau Mi, ce face nota? Nu face nimic. Este o simplă notă. Și în ciuda acestui fapt, întreaga colecție de sunete, dacă nu o analizăm, atunci avem o melodie care poate „înlătura o oarecare tristețe”. Deci ea funcționează ca melodie, chiar dacă nu o analizez, și constat că este formată din sunete. Dacă le analizez, ele sunt vibrații, unde, amplitudini și frecvențe.

Ce-l mângâie pe cel trist? Melodia poate mângâia persoana tristă, dacă are Karma să fie mângâiată în acel moment.

Deci, dacă aud o melodie care mă bucură și caut ce este în ea de mă bucură, nu voi găsi nimic. Așa este întreaga noastră lume, așa este totul.

Dacă căutăm Bucureștiul, nu-l găsim. Putem să arătăm cu degetul un punct de pe hartă. Dar noi nu căutăm reprezentarea lui pe hartă. Unde este atunci Bucureștiul? Putem vedea case, blocuri, străzi, dar ele sunt doar străzi și case. Nu putem vedea Bucureștiul.

 

Un ulcior plin care este gol

Într-un alt verset, maestrul spune:

Gândește-te că umpli un ulcior
Cu picături de apă.
Ulciorul nu se umple
Când prima picătură cade,
Nici cu ultima care o umple,
Și nici de toate celelalte.
Doar când întregul este complet
Și formarea dependentă s-a întregit
Numai atunci ulciorul este umplut.

El face aici aluzie la un studiu foarte cunoscut a lui Arya Nagarjuna care a predat vacuitatea în acest fel, spune el: umplem un ulcior cu picături de apă. Până nu va veni și ultima picătură, nu putem spune că este plin. Oare ultima picătură este cea care l-a umplut? Nu. El spune că totul ar trebui să fie acolo împreună și apoi vedem ulciorul plin.

 

Corpul care este ca un car de lemn

În cursul 12, Arya Nagarjuna folosește exemplul carului de lemn pentru a analiza relația dinte „car” și părțile unui car.

Oare eu sunt fiecare dintre părțile mele? Corpul meu este mâna mea?

Nu, pentru că mai și am alte părți ale corpului. Eu sunt piciorul meu? Nu.

Deci pot spune: corpul meu nu este nici o singură parte a lui.

Este corpul meu grupul părților mele? De ce nu? Nici asta nu putem spune, pentru că dacă îndepărtăm o mână, de exemplu, ce rămâne este tot corpul meu?

Dar de ce nu este suficient să strângi toate părțile corpului și să spunem: „Iată corpul Gabrielei”. De ce nu este suficient? Pentru că este nevoie și de altceva! Dacă ar veni o furnică, oare va spune ea „acesta este trupul Gabrielei”? Ea nu poate vedea un trup.

Pentru ca să existe corpul Gabrielei, este nevoie de cineva care să-l proiecteze, să spună: „Această grupare de părți, este corpul Gabrielei”. Deci, cel puțin la acest nivel nu pot spune că eu sunt grupul părților mele.

Nu pot spune că eu sunt o parte anume a corpului meu, asta e o prostie. De asemenea, nu pot spune că, eu sunt gruparea tuturor părților împreună, până nu voi denumi această grupare. Până nu voi numi gruparea de părți „Gabriela”, ea nu este Gabriela, nu-i așa?

Și pentru a complica și mai mult lucrurile: când vorbesc despre „părțile mele”, înainte de a fi „eu” sunt părțile mele, iar apoi această colecție împreună o numesc „Gabriela”, dar când vorbesc despre „partea mea”, atunci am deja ideea despre „eu”! Când spun „face parte din corpul meu”, înseamnă că a existat deja un corp acolo înainte! Cum poate piciorul să facă parte din corpul meu dacă nu există un corp acolo mai întâi? Atunci despre ce vorbesc?

Dacă nu mergem în profunzimea analizei – lucrurile vor apărea ca existente.

Toată gândirea noastră, despre cum apar lucrurile, își are originea în ignoranță.

Lucrurile nu sunt așa cum credem că sunt, chiar și în acest exemplu simplu. Stați în meditație, și căutați unde este corpul vostru.

Fiecare verset din acest capitol este o meditație.

Vezi?
Dacă lași lucrurile așa cum sunt în pace,
Și nu le analizezi profund,
Ele apar ca și cum ar exista,
Deși, aceste apariții
N-au de fapt nicio esență de sine.
Această învățătură este profundă,
Iar celor mai puțin dotați mintal
Le va fi greu s-o înțeleagă.

Așa cum am făcut cu corpul, pare că există corpul Gabrielei până când încep să-l caut.

Mi se pare că Bucureștiul există, până încep să caut exact unde este el, apoi văd un ansamblu de case și străzi, și dacă caut casa care alcătuiește ansamblul de case și străzi, voi vedea o grupare de pereți, ferestre și un acoperiș, dar unde este casa?

Și așa mai departe. Dacă încep să analizez, nu voi găsi lucrurile despre care eu cred că există. Puteți spune „Uite casa! Nu-mi spune că nu există casa, pentru că o văd” Dar unde, este mai exact casa pe care o vedeți? Dacă începeți să analizați minuțios, nu mi-o puteți arăta.

 

Există sau nu există? Aceasta este întrebarea.

Maestrul ne sfătuiește să medităm profund asupra acestor lucruri:

Să presupunem că meditezi
Profund asupra acestor lucruri.
Nu vei putea găsi nimic solid
Așa cum pare.
Nu vei putea spune niciodată
Dacă un lucru există
Sau nu există.

Nu putem da existență sau inexistență unui lucru, pentru că dacă căutăm unde este exact Bucureștiul, el se descompune în componentele sale și fiecare dintre componentele sale se descompune în alte componente ale sale, și așa mai departe. Iar dacă vă spun că mâine ne întâlnim la Universitatea din București, veți veni acolo. Deci știți unde Bucureștiul. Atunci Bucureștiul există sau nu?

Bucureștiul există la nivel convențional. În realitatea convențională, el există, el există ca proiecție.

Corpul meu există, când mă duc la doctor, mă duc la el cu acest corp. La acest nivel corpul există.

Când merg să-l caut și încep să analizez, el este ca ceața asta care mă înconjoară și nu o pot atinge, pentru că a dispărut.

Deci, există sau nu există? El nu există în sine, și are o existență „convențională”, relativă.

 

Lucrurile nu au proprietatea de a fi într-un fel sau altul

Iată ce spune el în ultimele două rânduri:

Nu vei putea jura niciodată
Dacă un lucru este așa,
Sau nu este așa.

Această propoziție este foarte importantă.

Maestrul ne vorbește despre proprietățile lucrurilor. La fel ca și existența lucrurilor, adică nu putem spune dacă există sau nu, la fel se întâmplă și cu proprietățile lor. Șeful nu este rău sau bun, în sine.

Dacă încep să caut ce anume îl face pe șef să fie rău cu mine, nu voi găsi. Șeful a ridicat vocea. Asta înseamnă decibeli, fenomene fizice, unde sonore care mi-au ajuns la ureche. De ce este rău? Acest lucru nu este rău, în sine. Eu aud sunetele care mă irită deoarece am semințe care proiectează aceste sunete ca pe ceva enervant. Dacă am alte semințe, atunci aceste sunete îmi vor încânta urechile.

 

Mintea însăși este goală

În versetul următor spune:

Mintea care percepe și lucrul perceput,
Sunt ambele lipsite de orice natură de sine.

Chiar și mintea mea însăși, cea care percepe pe șef ca fiind rău și suferința, este goală.

Legătura strânsă dintre vacuitate și practica moralității

Versetul continuă:

Nu există nimic ce-ar trebui să practici,
Nu există nimic la care să renunți.
Dezbracă totul de concepțiile tale.

Lucrurile de făcut și lucrurile de abandonat sunt următoarele:

– ce ar trebui să fac este de a fi bun cu ceilalți, să dau, să apăr viața, nu să fur.
– la ce ar trebui să renunț, este să nu mai fur, să nu mai rănesc oamenii și așa mai departe.

Tot budismul este plin de învățături despre moralitate. Jumătate din ceea ce ne-a învățat Buddha a fost cum să respectăm moralitatea, iar aici el spune: nu există nimic ce-ar trebui făcut și nimic la care să renunți. Și asta este foarte periculos.

Lama Dvora Hla spunea: „Cunosc pe cineva care a stat șase ani în închisoare după ce un profesor budist i-a spus „nu există lucruri de făcut sau lucruri de abandonat”, poți face ce vrei, totul este gol. A stat în închisoare, care este în sine goală, și a suferit de malarie care și ea este în sine goală. Pentru acea persoană, credeți-mă, șase ani de închisoare au fost foarte reali și foarte neplăcuți pentru el. Toate aceste Va fi determinat de moralitate”.

Da, este adevărat că atât mintea, cât și jurămintele sunt goale în sine. Dar tocmai pentru faptul că totul este gol, ce va apărea pe ecranul gol? Ceea ce eu voi proiecta! Iar proiecția va fi reală pentru mine. Și asta este determinată de moralitate.

Refrenul: Te rog! respectă-ți moralitatea

Fiecare capitol are un refren diferit. Aici el este:

Te rog!
Fă ce trebuie făcut,
Și renunță la ce nu trebuie făcut,
Chiar dacă ele sunt doar un vis.

Maestrul spune: „Până acum ți-am explicat că totul este ca un vis, ca o ceață, ca o iluzie și așa mai departe. Și asta este corect, pentru că totul este gol. Și pentru că totul este gol, pentru că nu am un corp care să existe, în sine, în afară de cel pe care îl proiectez, atunci voi proiecta un corp bolnav sau sănătos în funcție de cum mi-am păstrat moralitatea, în funcție de semințele pe care le-am plantat.

Așa că spune: „Este adevărat, totul este ca un vis, dar chiar dacă este ca un vis „te rog” ne imploră, „fă ce trebuie făcut și renunță la ce nu trebuie făcut” adică păstrează jurămintele.

Acest lucru este foarte important. Este adevărat că trăim în iluzie, dar ea este  foarte reală și, prin urmare, o putem influența.

Ne putem crea iluzia pe care ne-o dorim.
Asta se numește atingerea iluminării, și asta face Buddha.

 

Încheierea

Pe ultima pagină a textului ni se descrie linia de transmisie a învățăturii Lo Jong, care a fost adăugat mai târziu.

Dharma Rakshita a fost profesorul Lordului Atisha, unul dintre cei mai mari maeștrii care au adus budismul în Tibet. Lordul Atisha a adăugat în finalul acestui Lo Jong două versete ale sale. Lordul Atisha s-a născut în familie regală, și era moștenitorul tronului tatălui său. Lordul Atisha spune:

Eu sunt cel care a renunțat la tronul regal
Și am fost încercat de mari greutăți spirituale;
Datorită Karmei pe care am acumulat-o,
Mi-am putut găsi un Lama extraordinar. (vorbește de Dharma Rakshita)
El mi-a dat nectarul acestei învățături sfinte,
Și inițierea.
După ce am fost martor de puterea lor de vindecare,
Le consider acum ca cel mai sfânt cuvânt.

El ne spune: nu am crezut orbește în învățături; le-am testat, le-am practicat, m-am convins de ele, au dat rezultate și de aceea le consider acum ca cel mai sfânt cuvânt.

Mult efort am investit în viața mea
De a aprofunda multiplele concepții,
A diferitelor școli spirituale;
Mi-am folosit înțelepciunea
Pentru a le studia și practica.

Și toate acestea sunt adevărate, deoarece el a fost unul dintre cei mai mari cărturari ai generației sale, a fost șeful mănăstirii Nalanda, care era ca Harvardul Indiei la acea vreme.

Și trebuie să recunosc că am văzut acolo, adică  în toate studiile și școlile diferite

nenumărate minuni,
Și am constatat că această învățătură de aici
Este cea care ne va ajuta în vremuri degenerate.

Așa că ne recomandă  acest studiu și, în plus ne dă întreagă linie de transmisie a marilor maeștrii, descendența  de la Dharma Rakshita până la noi.

Și acest lucru ne readuce la importanța liniei directe și autentice.

Este important ca învățătura pe care o alegem ca pe o cale – să fie autentică, să vină de la ființe iluminate, să vină fără distorsiuni, și știm că este o cale care dă rezultate.

Lordul Atisha, conchide „Deci, aceasta este învățătura Lamei Dharma Rakshita despre dezvoltarea inimii bune.

Și cu asta, totul este terminat!”

 

Meditația:

„Deschideți-vă inima și trimiteți-vă replicile
voastre ca numărul de picături din râul Gange”

Această meditație este dintr-un alt Lo Jong scris de maestrul Dharma Rakshita, care se numește „Deschideți-vă inima și trimiteți-vă replicile voastre ca numărul de picături din râul Gange”.

Așezați-vă într-o poziție confortabilă, ca să puteți sta nemișcați câteva minute, pentru a nu-i deranja pe ceilalți și pe voi înșivă.

Fiți atenți dacă spatele vostru este drept, și concentrați-vă pe respirație.

Acum imaginați-vă că vă aflați pe malul oceanului și că luați apă în mâini și apoi o lăsați să cadă înapoi în ocean. Gândiți-vă pentru o clipă câte picături de apă au fost în mâinile voastre. Sute? Mii?

Vizualizați acest ocean imens. Câte picături de apă sunt în el?

Și acum concentrați-vă asupra voastră și vedeți-vă ca un de înger de lumină, de o mare frumusețe.

Și în centrul inimii voastre este o lumină albă, frumoasă.

Gândiți-vă cum v-ați simți dacă ați putea iubi cu adevărat. Cum v-ați simți dacă ați avea inima larg deschisă, atât de deschisă încât să nu vă mai gândiți la voi.

Și acum gândiți-vă la toți oamenii din lumea voastră care suferă chiar acum. Există oameni chiar acum, care plâng, se zvârcolesc de durere.

Unora le este frică, alții sunt disperați, alții sunt mâniați în acest moment.

Toți acești oameni au nevoie de voi. Încercați să vi imaginați.

Și voi sunteți acest înger luminos și vă trimiteți replicile fiecăruia dintre ei. Și ei sunt atât de mulți ca picăturile din ocean. Trimiteți replicile voastre tuturor oamenilor din univers, care au nevoie de voi, și stați în fața lor.

Și toți acești îngeri, care sunteți voi, iubesc toate ființele. Fiecare înger se așează în fața unei ființe și îi ia durerea. Îngerul este pregătit ca durerea să rodească la el și nu la oameni. Fiecare replică a voastră merge și ia durerea și semințele durerii din inima persoanei din fața lui și este gata să rodească în el, numai ca această persoană să nu mai sufere. Fiecare replică absoarbe tot ce este negativ din toate ființele, toată durerea, le ia toată suferința.

Fiecare dintre corpurile voastre angelice poate să ardă karma oamenilor și să le ia durerea.

Este greu să vă imaginați nenumăratele voastre replici, dar vă puteți concentra pe unul câte unul, de fiecare dată o altă scenă. O persoană tristă, o persoană rănită.

Folosiși-vă de ei pentru a vă deschide inima. Ei vă oferă această oportunitate, acesta este darul lor, de aceea sunt aici.

Și acum dăruiți-le fericirea. Corpul vostru angelic este plin de lumină și fericire, trimiteți-le oamenilor toată această fericire.

Dăruiți-le toate binefacerile voastre, toate conștientizările voastre, toată bunătatea voastră și tot ceea ce este mai bun pe lume.

Acum invitați pe toți îngerii sfinți, pe toate ființele iluminate din lumea noastră, pe toți pe care îi puteți imagina.

Ei vin și umplu toată bolta cerească, și ca ploaia dăruiesc tot ce au mai bun tuturor ființelor. Și atât de mult har se revarsă peste aceste ființe, încât toată suferința lor dispare. Sunteți acum plini de binefaceri, și începeți să avansați pe Calea perceperii.

Vedeți fiecare ființă din lume prin percepția directă a vacuității. Apoi ieșiți din ea și treceți prin toate etapele până la iluminarea însăși, și ele devin toate ființe iluminate.

Și acum lăsați toate aceste ființe iluminate pe care le-ați creat să vină la voi și să se contopească cu voi. Și tot aceste binefaceri vă umplu acum pe voi și conștiința voastră.

Acum întoarceți-vă la corpul și la mintea voastră, și dedicați meditația ca fiecare ființă să perceapă direct vacuitatea și să dobândească beatitudinea sublimă a iluminării, în această viață.

Puteți deschide ochii.

 

Vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați permis să vă transmit acest studiu, este un mare privilegiu.

Și aș vrea să vă rog să nu fiți ultima verigă a liniei, pentru că îi veți lipsi pe cei care vin în contact cu voi de aceste cunoștințe atât de importante. Așa că învățați aceste lucruri, analizați-le, testați-le, practicați-le și apoi transmiteți-le mai departe.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

 

Seminar de meditație:

 Lo Jong 4 – Antrenamentul minții 4
Roata cuţitelor

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția  5,a

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Vom începe lecția cu meditație.

Meditația: Inima iubitoare

Așezați-vă într-o poziție confortabilă. Lăsați scaunul să vă sprijine. Încercați să stați relaxat, dar vigilenți. Spatele să fie drept.

Închideți ușor ochii. Eliberați orice tensiune a mușchilor feței, a gurii, ale umerilor.

Concentrați-vă pe respirație și încercați să numărați zece respirații. Numărătoarea începe cu expirația.

Încercați să ajungeți la o minte calmă și liniștită, un corp liniștit, fără mișcare.

Și acum gândiți-vă la inima voastră. Inima voastră sunteți voi. Gândiți-vă la cât de greu vă este să-i iubiți cu adevărat pe ceilalți.

Oriunde ați merge, și orice ați face, vă bucurați oare de plăcerea fantastică a iluminării?

Tot ceea ce facem, fiecare gând pe care îl avem, fiecare percepție pe care o avem, sunt greșite.

În fiecare moment, percepția noastră este greșită.

Vorbim atât despre vacuitate și iubire, dar pe parcursul zilei, fiecare percepție a noastră, chiar și atunci când vorbim despre vacuitate, nu o înțelegem bine. Suntem înlănțuiți de neînțelegere.

Dar putem învăța să oprim greșeala. Putem învăța să ne oprim concepțiile greșite.

Și putem învăța să eliminăm toată durerea din lumea noastră.

Există atât de mult egoism care ne sufocă, care vine din această idee de „eu”, „eu ce exist cu adevărat”. Ne agățăm cu toată puterea de el, de această idee.

Cum ar fi dacă inima voastră ar fi liberă de această greșeală?

Imaginați-vă acum în fața voastră o figură sfântă, o figură care v-a cucerit inima, un înger sau un învățător care are inima deschisă și curată și în care nu mai există nicio greșeală.

Și încercați să-l vedeți cum vă privește în ochi.

Încercați să vă imaginați cum ar arăta o astfel de figură complet pură.

Cum ar arăta chipul lui, expresia feței, mișcările, cum gândește.

Rugați-l să vină înaintea voastră.

Și acum, încercați să vedeți în acest înger care stă în fața voastră întruchiparea tuturor ființelor iluminate care există.

Și vreți să-i oferiți o ofrandă, așa că gândiți-vă la ceva minunat pe care ați dori să î-l oferiți ca ofrandă.

Ar putea fi un obiect splendid, sau poate fi ceva minunat pe care l-ați văzut, sau poate fi o faptă frumoasă pe care ați făcut-o, sau poate ați văzut pe altcineva făcând un act de altruism, ceva ce este pentru voi minunat de frumos – și oferiți-i.

Gândiți-vă din nou la virtuțile lui minunate și amintiți-vă că ele sunt goale.

Cum de au venit ele la voi?

Asta face să vă mărească recunoștința voastră că au venit la voi.

Acum cereți-i binecuvântarea lui. Să vă binecuvânteze pentru a vă putea deschide inima, astfel încât să puteți simți și voi aceeași iubire imensă pe care o are el, dorința lui inepuizabilă de a ajuta toate ființele.

Rugați-l să vă umple mintea doar cu gânduri bune pentru ceilalți.

Rugați-l să vă binecuvânteze pentru a vedea orice apare în viața voastră, ca o cale. Să puteți transforma totul în cea mai înaltă Dharmă care există.

Și acum gândiți-vă la o persoană care suferă, la cineva apropiat.

Simulați că puteți intra în inima lui și puteți înțelege cât de mult suferă.

Și poate că acum, când vă aflați în inima lui, el simte cât de mult îl iubiți, cât de mult ați vrea să-i îndepărtați durerea.

Lăsați-l să vă deschidă inima.

Cât de dispuși sunteți pentru a-l ajuta? La ce ați fi gata să renunțați pentru a preveni durerea lui? Sunteți gata să renunțați la toate?

Deschideți-vă inima complet și imaginați-vă că-i dăruiți totul. Nu păstrați nimic pentru voi.

Dați-i totul din toată inima voastră.

Acum sunteți liberi complet. Nu mai aveți nevoie de nimic.

Cel din fața voastră a devenit profesorul vostru drag.

Lăsați-vă inima să fie plină de iubire pentru el.

Și acum el este îngerul care vine la voi și se topește în inima voastră larg deschisă.

Și acum reveniți în corpul vostru.

Păstrați-l pe Lama în inima voastră și dedicați binefacerea meditației pentru a-i face plăcere Lamei, a îngerului vostru.

Puteți deschide ochii.
——————

O scurtă recapitulare

Să ne întoarcem la Lo Jong. Acesta este ultimul capitol din studiul nostru despre acest Lo Jong numit Roata Cuțitelor.

tsoncha korlo

Și am descris această roată ca pe un fel de bumerang făcut din cuțite ascuțite, pe care îl aruncăm și uităm că l-am aruncat, iar într-o zi el se întoarce asupra noastră și ne taie.

Așa descrie maestrul modul în care trăim, realitatea noastră. O realitate în care nu înțelegem ce facem, și datorită percepției noastre greșite, toate acțiunile noastre întorc aceste bumeranguri asupra noastră. Ele ne rănesc, suferim, nu înțelegem și reacționăm din nou într-un mod care va întoarce încă o dată această roată teribilă.

Și aceasta este povestea vieții noastre. Ni se întâmplă lucruri neplăcute, suntem copleșiți și ne întrebăm „De ce mi se întâmplă asta?”

În prima jumătate a textului, maestrul ne spune: „dacă ți se întâmplă asta, înseamnă că roata cuțitelor s-a întors asupra ta din nou și te lovește”. Apoi ne oferă corelațiile. Ele nu trebuiesc citite o dată și știm cum să ne rezolvăm toate problemele, ci este nevoie de mulți ani pentru a lucra cu ele.

V-am dat tabelul de corelații ca să le aveți.

Voi lua una dintre ele:

Ori de câte ori mă aflu singur,
Fără ajutor și prieteni iubitori,
Este pentru faptul că roata cuțitelor
S-a întors asupra mea din nou:

De unde vine asta? El spune:

Karma de a despărți pe cei
Apropiați unul de altul.

Datorită geloziei, a ignoranței, a urii sau datorită vreunui motiv impur, m-am dus și am despărțit oameni care erau apropiați între ei. Maestrul spune: dacă am făcut asta

De acum înainte voi avea grijă
Să nu-i mai despart pe alții niciodată.

Apoi, după ce enumeră toată corelațiile, se uită în sinea lui și spune: De ce fac eu toate aceste lucruri oribile care îmi aduc înapoi o asemenea suferință în Samsara? Aha!

Dacă așa stau lucrurile,
Îmi dau seama în sfârșit
Cine este aici dușmanul.
Am prins tâlharul care stă la pândă
Pregătit să cad în a lui capcană.
Un șarlatan care se înșală pe sine
Și apoi mă înșală și pe mine.
Aha! Nu există nicio îndoială despre asta –
Aceasta este tendința de a mă atașa de mine!

Este ignoranța, este percepția noastră greșită la care ne-am referit în meditație, și despre care se vorbește în Lo Jong. Ea este vinovată de suferința noastră.

Prezentul nostru este deja stabilit cu mult timp în urmă, de acțiunile noastre trecute.

Dacă citim aceste corelații, înțelegem că noi suntem cei care am aruncat bumerangul cu mult timp în urmă și se întoarce acum asupra noastră. Dar când ni se întâmplă ceva rău, să zicem că ne cade o cărămidă în cap, nu ne amintim în acel moment. În acel moment credem că cineva nu a respectat regulile de securitate. Și s-ar putea ca cineva să nu le fi respectat. Dar de ce a căzut tocmai pe mine? De ce mi s-a întâmplat asta? Răspunsul este că, cu mult timp în urmă am aruncat un bumerang ca acesta altcuiva și este ceea ce mi se întoarce.

Așa că atunci când ne cade o cărămidă în cap sau când cineva stă în fața noastră și țipă la noi sau îndreaptă arma spre noi, este aproape imposibil ca în acel moment să ne amintim tot ce tocmai am învățat, tot ce vorbim aici, și apoi reacționăm cum reacționăm. Iar apoi încercăm să înțelegem de ce s-a întâmplat. Poate nu am mers suficient de repede, sau că ar fi trebuit să merg pe partea dreaptă și nu pe partea stângă. Încercăm să facem legături, să ne explicăm situația. Dar adevărul este că odată ce lucrurile se întâmplă, în acel moment nu putem face nimic. Aceasta este Karma care ne-a rodit. Bumerangul ne-a lovit.

Dacă cineva ne-a rănit sau ne-a insultat sau ne-a acuzat pe nedrept, sau ne-a bârfit sau a țipat la noi sau ne-a blestemat sau orice altceva neplăcut, în acele momente nu putem face sau spune ceva care să schimbe răul deja decretat. În acel moment nu o poți schimba pentru că s-a întâmplat deja. Putem compara asta cu stejarul care a ieșit deja din ghindă și este deja un stejar impunător. Nu-l putem băga înapoi în ghindă. Ghinda a fost sădită cu mult timp în urmă. Este bumerangul care a fost deja aruncat cu mult timp în urmă și acum revine asupra noastră.

Deci în momentul prezent nu avem nimic de făcut decât să înțelegem, să ne amintim de acest adevăr, cât putem. Și cu cât învățăm și practicăm mai mult, cu atât ne vom aminti mai repede, și vom reacționa corect. Aceasta este alegerea pe care o avem.

Nu avem de ales cu ceea ce se întâmplă acum, pentru că s-a întâmplat deja. Copacul este deja aici. Dar putem alege de cum reacționăm față de situație. Dacă reacția noastră înțelege roata cuțitelor sau nu o înțelege.

Și pentru asta trebuie să înțelegem percepția corectă, vacuitatea lucrurilor și a modului în care sădim lucrurile în conștiința noastră, așa cum ne spun corelațiile. Dacă ele ne sunt clare, avem toate uneltele de a opri această roată, de a o elimina.

 

Roata ne taie tot timpul

Dacă ne uităm cu atenție în viața noastră, putem vedea că la fiecare câteva minute se întâmplă ceva neplăcut sau poate mai multe. Dacă nu se întâmplă ceva în exterior, atunci poate fi un gând neplăcut sau o senzație neplăcută în corp, ceva ni se întâmplă tot timpul.

Această roată ne taie constant, roți mai mari, roți mai mici, dar ni se tot întâmplă.

Deci, pe de o parte, trebuie să ne obișnuim cu faptul că nu mai avem ce face cu ceea ce se întâmplă în prezent, și să privim puțin cu umor: „A venit, nu mai am ce face acum” . Trebuie să avem răbdare la ceea ce se întâmplă.

Cineva poate spune: „Eu sunt tăcut. Nu fac niciodată așa ceva” sau „Nu-mi amintesc să fi făcut astfel de lucruri” sau „Eu sunt singur, nu întâlnesc pe nimeni. Nu-mi amintesc să fi despărțit vreodată oameni”.

Faptul că nu vă mai aduceți aminte, nu înseamnă că ceea ce se predă este greșit. Înseamnă doar că nu vă mai amintiți și că nu sunteți suficient de conștienți.

 

A fi atent la cele mai mici detalii

Dacă există ceva care se repetă în viața voastră, de exemplu ați fost mulți ani singuri, și nu vă simțiți bine să fiți singuri, de exemplu, asta înseamnă că bumerangul s-a întors asupra voastră. Înseamnă că ați separat oameni sau continuați să-i separați:

– Poate cu gândul,
– Poate insinuați ceva care nu-i apropie pe oamenii,
– Poate că nu vă sinchisiți să-i apropiați pe oameni când aveți oportunitatea de a face asta.

Deci, dacă singurătatea este o problemă care vă deranjează, atunci va trebui să fiți atenți la cele mai mici detalii în comportamentul vostru, și să faceți tot posibilul de a vă opri de a mai dezbina pe alții. Nu mai spuneți niciodată ceva care să-i înstrăineze pe oameni, și examinați-vă bine gândurile. Și pentru asta este nevoie de a vă ține carnețelul.

De aceea trebuie să fiți foarte atenți să nu mai aruncați bumerangul, pentru că faceți asta tot timpul fără să băgați de seamă. Și în acest fel veți putea să eliminați afecțiunea mentală.

 

Dușmanul cu două fețe

După cum am spus maestrul își dă seama cine este dușmanul. El este atașamentul de sine. Și începe să se enerveze. Pe cine se enervează? Pe acel lucru care îl determină să arunce toate bumerangurile. El spune:

Aha! Nu există nicio îndoială despre asta –
Aceasta este tendința de a mă atașa de mine!

Apoi îl cheamă în ajutor pe dușmanul Lordului Morții. Cu toate că am vorbit data trecută aș vrea să revin puțin asupra celor două fețe ale dușmanului.

rang chen dzin

și

dakdzin

1. Rang Chen dzin,
2. Dak Dzin. El se pronunță Dan Dzin.

Aș dori să clarific mai bine aceste două fețe ale dușmanului, care ne determină suferința. Este o mare diferență între ele.

Vă voi prezenta în continuare un scheci scurt.

 

Biroul lui Liviu

Doamna Rang Chen Dzin.

Livia lucrează în biroul lui Liviu. Muncește din greu și face tot posibilul să pregătească raportul cerut de Liviu acum o săptămână. Pentru acest raport este nevoie de o lună de muncă, iar Livia a muncit la el din greu toată săptămâna. Liviu apare după o săptămână.

Liviu: Bună dimineața Livia, ce mai faci? Îți mai amintești de raportul despre care am vorbit săptămâna trecută?

Livia: Da, încă lucrez la asta.

Liviu: Încă lucrezi la asta?! Eu am nevoie de el acum. Nu, nu, nu, acum am nevoie de el.

Livia: Dar lucrez la el.

Liviu: Arată-mi ce ai făcut. Nu vreau să-mi justifici nimic. Arată-mi acum raportul.

Livia: Pot să ți-l arăt, dar nu l-am terminat.

Liviu: Nu, vreau să-mi arăți totul. Nu mă va ajuta dacă îmi arăți jumătate din el.

Să ne oprim acum.

Livia a muncit din greu toată săptămâna pentru a îndeplini o sarcină imposibilă și este complet ilogic. Să vedem acum ce crede doamna Rang Chen Dzin în momentele în care este stăpânită de prețuirea de sine atunci când șeful ei se poartă fără milă față de ea.

Livia: Cum îndrăznește să mă trateze așa? Ce sunt sclava lui? Este un om rău! Voi avea grijă ca superiorul tău să te concedieze. Fă-ți singur rapoartele! Și fă-ți singur și cafeaua!

Rang Chen Dzin este rănită de comportamentul șefului ei și reacționează răutăcios. Se gândește cum să-l rănească, să-l bârfească, să-l insulte, cum le va spune altora de atitudinea lui.

Rănirea ei o orbește. Durerea ei este atât de puternică, este atât de jignită, și mai ales dacă și alții oameni au văzut când șeful a țipat la ea. Ea a uitat că, și șeful vrea să-și câștige existența pentru că are la rândul lui șef deasupra care așteaptă raportul. Ea a uitat și de colegii de birou care au auzit mustrările pe care le-a primit din partea șefului. Toate acestea au dispărut în momentul insultei.

Prețuirea de sine a preluat controlul. Durerea mea este cel mai important lucru din întregul univers în acest moment. Rang Chen Dzin reacționează din această durere și uită totul. Nu mai există loc și pentru altceva.

Ea a uitat că șeful are soție și copii, și că încearcă din răsputeri să facă o treabă bună. Alții o aud acum cum îl ponegrește și, în acest fel încep să-l nu-l mai privească cu ochi buni. Ea își taie craca de sub picioare, pentru că întreg biroul va da faliment datorită spuselor ei acum, și nu din cauza a ceea ce a făcut șeful.

Acesta este Rang Chen Dzin, prețuirea de sine, este numărul unu. „Eu-l” a preluat scena. Ea acționează în favoarea ei, pentru că a fost rănită, acuzată pe nedrept, fără nici un sens. Acesta este Rang Chen Dzin.

 

Doamna Dak Dzin

Doamna Dak Dzin, este o altă angajată care stă în același birou și a auzit-o pe Livia denigrându-și șeful. Cine este doamna Dak Dzin? Este atașamentul de sine, atașamentul de „eu”. Doamna Dak Dzin a auzit ce a spus Livia, iar ea este prietena lui Livia, și o crede pe cuvânt. Ea auzise înainte cum șeful a fost aspru cu Livia și acum părerea ei despre șef se consolidează. Și crede cu desăvârșire că așa este șeful.

Cristiana este Dak Dzin. Să vedem ce spune ea.

Cristiana: Este incredibil. Este neomenos. Este fără milă. Nu contează cât de buni sunt și plăcuți sunt angajați, pur și simplu se poartă fără milă cu ei. Sunt convinsă că nici copiii lui nu-l suportă. Este un om rău.

Aceasta a fost o ilustrare scurtă, a celor două fețe. Și după cum ați văzut, acestea sunt două lucruri complet diferite.

Prețuirea de sine – mi se întâmplă ceva și îmi port mie de grijă. Și poate fi un lucru bun sau poate fi un lucru rău. Am fost jignită și caut să-mi reabilitez numele sau să fac ceva pentru mine, ca să nu creadă toată lumea că sunt leneșă, pentru că am muncit din greu. Am grijă numai de mine. Și nu mă mai gândesc la nimic altceva.

Prețuirea de sine – domină scena. În mintea mea nu mai există loc și pentru altceva. Nu am compasiune, nu am iubire și nici înțelepciune în mine. Sunt preocupată doar de interesul meu. Egoism. De asemenea, poate lua un aspect diferit atunci când îmi doresc cu adevărat ceva și sunt gata să fac orice pentru a obține ceea ce îmi doresc. Chiar și atunci este prețuire de sine. Chiar și când resping ceva nedorit sau vreau să obțin ceva dorit, prețuirea de sine are grijă de mine. De aceea Rang Chen Dzin este numărul unu.

Pentru ca prețuirea de sine să apară, pentru ca eu să reacționez în acest fel, Dak Dzin trebuie să fie dedesubt.

Dak Dzin este mult mai subtil, pentru că dacă cineva începe să se comporte cu Rang Chen Dzin, cu prețuire de sine și dacă îl oprim la un moment dat, s-ar putea să observe că are grijă de sine.

Dar ce l-a făcut să se gândească numai la el în acele momente? E ceva mai ascuns. Ce l-a determinat să se comporte așa? Atașamentul de sine însuși.

Atașamentul de sine, din exemplul nostru este tendința de a crede că șeful există de la sine. Este un om rău, se comportă fără milă. Așa vine el de acasă. Așa că merită să-i fac asta și asta. Deci, sub asta se află concepția greșită.

Inamicul numărul unu pe care-l numește Lo Jong este acest atașament de sine. Este tendința de a crede că lucrurile vin de la sine și sunt într-un fel sau altul de la sine.

Deci acesta este Dak Dzin. El se află dedesubt. Este complet diferit de Rang Chen Dzin.

– Primul este egoismul – Rang Chen Dzin, grija de sine.

– Al doilea care crede că există un eu independent de sine și bineînțeles că este bun și perfect. Acesta este Dak Dzin, este ignoranța. Este concepția greșită în care suntem cufundați în fiecare moment al vieții noastre. Tot timpul. Credem permanent într-o identitate proprie de sine, și că toate fenomenele din jurul nostru sunt existente în sine, nu înțelegem vacuitatea lor.

Datorită acestui atașament de sine, suntem împinși spre prețuirea de sine și în acest fel producem toate corelațiile. Aruncăm bumeranguri tot timpul.

Aceasta este diferența dintre aceste două lucruri. O mare diferență.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 Seminar de meditație:

 Lo Jong 4 – Antrenamentul minții 4
Roata cuţitelor

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția  4

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Durerea

Să intrăm în corelații.

1. Durere fizică

Primul verset din partea a doua a textului spune:

Ori de câte ori corpul meu este lovit
De o boală insuportabilă,
Este pentru faptul că roata cuțitelor
S-a întors asupra mea din nou:

Roata cuțitelor este roata Karmei.  Karma rea de a vătăma corpurile altora. Acum el spune:

De acum înainte voi lua asupra mea
Orice boală pe care o au ceilalți.

În mod sigur, când ați citit aceste rânduri v-ați întrebat cum adică „voi lua asupra mea orice boală”?

2. Durere psihică

În al doilea verset el spune:

Ori de câte ori sunt chinuit
De propriile mele gânduri,

El nu se mai referă la durerea fizică, ci la cea mentală.

Este pentru faptul că roata cuțitelor
S-a întors asupra mea din nou:
Fără îndoială, este karma
De a-i supăra pe ceilalți.
De acum înainte, voi lua asupra  mea
Orice durere pe care o simt ceilalți.

Maestrul ne spune: Dacă ai o durere emoțională, durere mentală, este pentru că ai provocat suferință altora. Ai provocat durere altora și te-ai filmat făcând asta, și înregistrarea a rămas în minte.

Chiar dacă ai făcut-o doar cu gândurile, ai făcut-o. Dacă ai provocat suferință altora și ai filmat-o, sămânța este acolo. Ea depinde de intensitatea faptei, față de cine a fost făcută, ce emoție a însoțit-o, cât de des a fost făcută și așa mai departe.

Toți acești factori afectează ritmul de rodire și intensitatea rodirii karmice. Dar când vine rândul acestei semințe să rodească, nu mai putem opri suferința să apară în inima noastră. Vom suferi mental sau sufletesc. Este deja prea târziu ca să o mai oprim. Deci aceasta este modul dureros de a experimenta Karma, atunci când rodește. Dacă vrem să prevenim astfel de situații, trebuie să fim atenți la ceea ce scrie aici: „De acum înainte, voi lua asupra  mea orice durere pe care o simt ceilalți.,,

Este acea etapă a meditației de a lua boala altora la mine, pentru că eu i-am proiectat bolnavi. În lumea mea, ei sunt bolnavi din cauza mea. Exact ca într-un vis. Dacă voi arde aceste semințe în mine, nu vor mai fi boli în viața mea.

 

Boala

Iată ce spune el în corelațiile despre boli. Dacă observați, bolile apar în mai multe versete.

Primul verset: „Ori de câte ori corpul meu este lovit de o boală insuportabilă”.

În alt verset scrie:

„Dacă o boală gravă m-a lovit,
precum pneumonia, febra morții, cancer, edem…”.

Știți ce este edem? Este acumularea de lichide în membre, o boală foarte gravă.

Este pentru faptul că roata cuțitelor
S-a întors asupra mea din nou:
Karma încălcării moralității,
Și a însușirii de bunuri ale Dharmei.

Ce înseamnă de a lua ceva ce aparține Dharmei? În trecut, chiar și astăzi, mănăstirile primesc sprijin din afară, donații. Se oferă donații pentru a-i sprijini pe călugări.

Sensul de a lua ceva ce aparține Dharmei, este că cineva ia pentru sine din aceste donații sau ia din ofrandele puse pe altar.

Poate că nu locuiți într-o mănăstire, așa că puteți spune: „Nu iau de la Dharma”. Nu este chiar exact. Pentru că, de exemplu, nu se ia plată pentru aceste cursuri, dar există donații.

Aceste donații sunt bani foarte sfinți, pentru că ajută la susținerea unei astfel de activități. Ajută la finanțarea și desfășurarea activităților dharmice. Dacă cineva îi ia și îi folosește necorespunzător, aceasta este o Karmă foarte grea.

Aceste donații pot să sprijine, de exemplu, pe cei care au părăsit totul și nu mai au mijloace de existență și se ocupă tot timpul numai de organizarea și desfășurarea învățăturii Dharmei. Dacă sunt folosiți dincolo de asta, este o Karmă foarte grea. În mănăstiri, contabilii erau cei mai învățați călugări, cu cea mai mare compasiune, și care respectau cel mai bine moralitatea. Aceasta este o Karmă foarte importantă.

Asemenea oameni care astăzi își dedică sută la sută din timpul lor Dharmei, sunt ca niște călugări în acest sens. Pentru că asta fac ei, fac Dharma. Sprijinirea lor este foarte importantă. Dacă iei de la ei, pentru cineva care are nevoie de sprijin mai puțin, aceasta nu este o Karmă bună.

Lama Dvora Hla spunea că una dintre intențiile în conducerea centrului spiritual, era ca toată lumea să poată vedea cât a intrat, cât a ieșit și unde s-au dus donațiile. Să fie totul complet deschis, transparent.

Maestrul spune:

De acum înainte nu voi mai fura niciodată
Obiecte ce aparțin Dharmei.

Și merge și invers: fiecare donație Dharmei, orice sprijină răspândirea cunoștințelor care salvează de fapt vieți, este o Karmă incredibilă. Se poate merge în ambele sensuri. Aici este întotdeauna scris pe partea negativă.

Apoi în versetul următor scrie:

Dacă sunt lovit deodată
De migrene sau boli infecțioase,
Este pentru faptul că roata cuțitelor
S-a întors asupra mea din nou:
Karma de a face acele lucruri
Pe care m-am jurat să nu le mai fac vreodată.
De acum înainte voi evita
Să mai fac orice faptă nevirtuoasă.

Asta înseamnă respectarea jurămintelor. Asta mai înseamnă, de exemplu, dacă cineva are un Lama, trebuie să asculte la ce-i zice Lama. Asta ne spune Dharma Rakshita. Dacă nu avem Lama, suntem scutiți de asta. Dar dacă avem, sensul, printre altele, este că le ascultăm îndrumările. Trebuie să înțelegem ce înseamnă de a ne lua un profesor.

Uneori în text apare migrenă, alteori boală contagioasă. Dar dacă aveți multe dureri de cap, fiți atenți dacă vă respectați angajamentele luate sau dacă ascultați îndrumarea Lamei.

 

Nu deranjați activitatea celor sfinți

În alte versete ale textului, apar boli, boli mintale și spirite vătămătoare, când acțiunea oamenilor sfinți în lume este tulburată. În altă parte scrie „îngeri”. Când împiedicăm acțiunile îngerilor în lume, ne pot provoca suferințe și boli groaznice.

Cine sunt acești îngerii în lume?

Nu știm cine sunt oamenii din jurul nostru. Pentru că oamenii nu sunt ceea ce credem noi că sunt, dar ei apar în funcție de Karma noastră.

Dacă Karma mea este așa cum este acum, îmi văd brațul uman. Dacă Karma mea este mai rea, văd o labă de câine. Dacă Karma mea este mai bună, pot vedea brațul unui înger.

Fiecare care stă aici, nu are habar de ce vede. Pentru că fiecare vede în funcție de Karma lui. Fiecare vede:

– brațul meu puțin diferit,
– mă vede pe mine puțin diferit,
– mă înțelege puțin diferit,
– se gândește la mine diferit, și
– mă percepe puțin diferit.

Și poate că diferențele nu sunt foarte mari. Cu toții pentru mine arătați oameni. Dar nu știu cine este fiecare. Și acest lucru este foarte important. Oamenii întreabă: „Dacă Dalai Lama, înțelege toate acestea, cum de îmbătrânește? Nu știți că îmbătrânește. Știți doar ceea ce vedeți.

Noi nu știm ce vede el. Nu avem nicio idee ce experimentează el și cum se vede pe el însuși. Și adevărul este că, atunci când semințele mele se schimbă, datorită respectării moralității, a înțelegerii Vacuității și a Karmei, lumea mea se va schimba. Ea trebuie să se schimbe.

Ca rezultat al schimbării interioare, lumea pe care o proiectez va fi diferită, experiența mea despre lume va fi diferită și experiența mea despre mine însămi va fi diferită. Ce va vedea altcineva, depinde numai de el!

Întreaga mea lume este determinată sută la sută de mine, iar întreaga voastră lume este determinată sută la sută de fiecare dintre voi.

 

Obstacole legate de Dharma

Autorul ne dă un exemplu frumos:

Dacă mă apucă somnul
Când încerc să-mi fac practica spirituală,

Elevul adoarme la oră, adoarme în meditație, este somnoros, practica lui nu merge bine. El spune, asta este din cauza:

Karma acumulării de obstacole
Față de sfânta Dharma.

Ce înseamnă acumularea de obstacole față de sfânta Dharma?

De exemplu, încep să merg pe cale și să studiez, dar dau mai multă importanță altor lucruri. „Vin la ora de Dharma, cu condiția să nu se suprapună peste evenimentul cutare și cutare”. Deci, dacă facem asta, ne ridicăm obstacole în calea audierii Dharmei, sau a practicii Dharma sau a înțelegerii Dharmei. Acesta este unul dintre exemple.

 

Vederea pură

Apariția lucrurilor neplăcute, vine ca urmare a obiceiului de a vedea lumea mea ca fiind impură, așa scrie în corelație.

Când din nou mi se întâmplă
Un lucru neplăcut,
Este pentru faptul că roata cuțitelor
S-a întors asupra mea din nou:
Karma obiceiului de a vedea mereu
Impuritate în lumea mea.
De acum înainte mă voi obișnui
Să văd numai lucruri pure în lumea mea.

Există lucruri neplăcute în lumea lui Buddha? Nu! Nu există suferință. El a transformat toată suferința. El este în paradisul veșnic. Nu există ceva neplăcut în lumea lui. Neplăcerile pot apărea în lumea mea. Maestrul ne spune că asta este pentru că am obiceiul să văd lumea impură.

Ce anume determină modul în care mă văd pe mine și lumea mea?

Karma mea! Amprentele mele karmice. Putem spune că aceste amprente sunt obiceiul meu. Pentru că ceea ce fac acum este condiționat de aceste amprente karmice. Deci, anumite obiceiuri de-ale mele mă determină să proiectez o anumită lume.

Când Karma se va schimba, acest obicei se va schimba și voi proiecta o lume care este pură. Și în această lume nu vor mai exista neplăceri.

În această lume, de exemplu, acel moment de furie care apare, poate fi un moment de energie intensă de purificare.

Și asta fac Bodhisattva. Ei iau energia și o purifică. Ei nu mai văd asta ca pe o afecțiune mentală, ci văd o oportunitate. Și asta când sunt Bodhisattva. Când sunt Buddha, totul este un paradis.

Pentru Buddha, fiecare lucru îi provoacă o plăcere imensă, extaz.

Atunci cum aș putea să văd lumea mea ca fiind pură? Cum mă pot schimba pentru a începe să văd puritatea?

Voi începe să lucrez artificial.

Deocamdată aceasta este Karma mea. Ea îmi definește lumea. Determină ce văd și ce apare. S-ar putea foarte bine ca lucrurile să fie sfinte și pure, doar că eu nu văd așa, pentru că mintea mea nu este curată.

Nu pot dovedi că lucrurile sunt pure, dar nici nu pot dovedi că sunt impure. Și asta este frumusețea. Așa că pot presupune că sunt pure, doar că nu le văd încă. Și de aceea spunem că această practică este incredibilă.

Voi face ceea ce numim paranoia inversă: poate că lucrurile sunt deja pure? Poate că toți au venit numai ca eu să învăț ceva? Și poate că ele vor continua să apară repetat până când voi înțelege ce se întâmplă? Deci aceasta este paranoia inversă.

În paranoia normală, toată lumea mă persecută. În paranoia inversă, cu toți sunt deja iluminați, iar eu sunt singura amărâtă care nu sunt iluminată, și toți mă împing cu toată puterea ca eu să învăț în cele din urmă ceva.

Deci, în măsura în care apare impuritatea, spun: „Bine, acum voi practica ca și cum ar fi pur și îl voi trata ca și cum ar fi pur”.

Dacă apare ceva neplăcut, spun: „Ok, nu mi-e plăcut, pentru că mi-a rodit Karma, dar asta nu înseamnă că este, ceea ce este, pentru că este gol” și decid, poate artificial la început, să pretind că este pur și îl voi trata pe șeful care țipă ca și cum ar fi cel mai pur înger, care a venit să mă învețe ceva.

Încercați să vă imaginați ce se va întâmpla dacă veți fi consecvenți într-un astfel de comportament și veți reacționa ca și cum el ar fi un înger. Ce se va întâmpla? Ce semințe veți planta în mintea voastră?

Șeful care îmi apare în prezent, este obiceiul meu din trecut, este Karma pe care am semănat-o cândva. Dacă acum reacționez ca și cum în fața mea ar sta un înger luminos, seamăn o nouă sămânță. Dacă voi continua să fac asta, într-o zi mă voi uita și voi vedea un braț de înger.

Și va fi real, nu va fi o metaforă. Va fi un înger. Nu va fi „un om care ar putea fi un înger”, va fi cu adevărat un înger. Această încăpere și toți oamenii din ea, mi se  par reale, pentru că aceasta este Karma mea acum. Deschid ochii, și asta văd. Karma mea îmi impune să văd asta acum. Dar când ea se va schimba, voi vedea paradisul care va fi la fel de real ca și această încăpere.

Unde se află acest paradis în care vrem să ajungem? Cu ce ​​companie aeriană vom zbura acolo? Cu Karma Airlines.

Paradisul este acolo unde ne aflăm. Dacă Karma voastră este suficient de pură, veți vedea în jurul vostru numai îngeri, iar ei vor fi la fel de reali ca și oamenii pe care-i vedeți acum. Și unii și alții sunt lipsiți de orice natură. Totul este gol, dar mai plăcut.

Întrebare: Dacă cineva spune că mă va suna la o anumită oră și nu se ține de cuvânt, cum transform asta într-o lecție de puritate?

Răspuns: Primul pas este să înțeleg că dacă celălalt nu își păstrează promisiunea este pentru faptul că eu nu mi-am păstrat în trecut promisiunile. Înțeleg că acum culeg ceea ce am semănat, și înțeleg că a venit să mă învețe asta.

Al doilea pas este să-mi respect cu strictețe promisiunile pe care mi le-am luat. După un timp, oamenii care nu se țin de cuvânt vor dispărea din viața mea. Pentru mine, ei nu vor mai exista. Așa îmi purific lumea. Dacă continui să-mi respect bine jurămintele, până la urmă toți vor deveni îngeri. Și îi voi trata ca pe niște îngeri pentru că sunt deja îngeri.

 

Sursa tuturor suferințelor: concepția greșită

Practicantul nostru, după ce cuțitele îl taie iar și iar, înțelege că ceea ce a făcut se întoarce asupra lui. Așa că își spune: „Voi înceta acum să mai fac asta. Toate aceste lucruri pe care le-am făcut mi-au adus numai necazuri, dar de ce am făcut asta din capul locului? De ce nu mi-am ținut promisiunile? De ce am rănit pe alții? De ce am făcut toate aceste lucruri? De ce am făcut toate astea dacă îmi provoacă atâta durere?

Practicantul începe să meargă în profunzime. El spune: „De ce am făcut așa? Pentru că a existat un motiv pentru care am făcut toate aceste lucruri. Motivul în tibetană:

Tokpa

Tokpa înseamnă concepție greșită.

Maestrul spune:

Dacă așa stau lucrurile,
Mi-am dat seama în sfârșit
Cine este aici dușmanul.
Am prins tâlharul care stătea la pândă
Pregătit să-i cad în a lui capcană.
Un șarlatan care se înșală pe sine
Și apoi mă înșală și pe mine.

Apoi spune:

Aha! Nu există nicio îndoială despre asta –
Aceasta este tendința de a mă atașa de mine!

Aceasta este Tokpa, concepția greșită care crede că lucrurile vin de la sine, că au existență de sine, că există o lume obiectivă acolo, care nu depinde de ceea ce am făcut, de amprentele mele karmice.

Dacă adăugăm cuvântului în tibetană litera „ས ”, sensul lui va fi exact opusul.

Tok pa

Tok Pa înseamnă conștientizare, a realiza, a înțelege.

Tokpa în tibetană sună la fel, dar una este o concepție greșită, iar cealaltă este conștientizare. Dacă adaugi o altă literă și este o perspectivă. Deci, depinde de context. 

După ce maestrul ne dă toate corelațiile, ne spune: „În loc să mă ocup de fiecare separat, le pot rezolva pe toate dacă pot elimina acest Tokpa. Trebuie să atac concepția greșită a realității. Acum va trebui să înțeleg profund Vacuitatea, să înțeleg de ce lucrurile vin și mă rănesc. De ce mă port într-un mod care mă rănește?”

 

Îngerul care vine să elimine concepția greșită

Maestrul îl cheamă pe înger, care arată ca un demon înspăimântător, care pe de-o parte este Lordul Morții, pe de altă parte este și dușmanul Lordului Morții, în funcție de Karma mea, în funcție de cât de mult mi-am purificat lumea. Dar îl pot vedea ca pe un demon care vine să atace concepția mea greșită, Tokpa mea și afecțiunile mele mentale.

Îngerul care vine să mă salveze arată amenințător față de afecțiunile mele mentale. Și cum mă va salva? Prin a le elimina! Îngerul arată ca Lordul Morții pentru afecțiunile mele mentale.

Dacă încep să le purific, demonul devine pentru mine dușmanul Lordului Morții. El este întruchiparea compasiunii. El apare amenințător față de afecțiunile mele mentale, față de Tokpa mea, a concepției mele greșite, care mă distruge și mă omoară.

Toată înfățișarea lui, toate trăsăturile lui, toate bijuteriile și toate mâinile, sunt proiecțiile care vin de la mine. Și când lumea mea este suficient de purificată, voi vedea în ele realizarea perfecțiunii mele, a purității mele.

Îngerul Tara, dacă ați văzut imagini cu Tara sau Manjushri, toate aceste figuri ale îngerilor tantrici pe care le vedeți, fiecare aspect al figurii este o proiecție a purității practicantului care vede figura. Și când practicantul este foarte pur și lumea lui este foarte pură, el privește și vede aceste figuri iluminate. Și le vede și pe el însuși.

El întruchipează un demon pentru cei cu mintea impură și devine un înger al compasiunii pentru cei cu mintea pură. Și asta nu este ceva metaforic. Când vom fi suficienți de puri, atunci el va fi o făptură a compasiunii. O făptură care ne protejează.

 

Povestea Jataka de noapte bună

Și acum vă voi spune o poveste de noapte bună.

Aceasta este o poveste despre una dintre încarnările anterioare ale Lordului Buddha. Înainte  ca el să devină Buddha, a fost un Bodhisattva. În această încarnare el nu este om ci un cerb. Și el este regele cerbilor. Este un rege foarte iubit și toată turma îl iubește foarte mult. Culoarea lui este aurie, are coarne de o rară frumusețe, mai mari decât a celorlalți, este mai mare și mai înalt decât toți ceilalți. El este rege maiestos, și de a asemenea foarte milos. Are foarte multă grijă de turma lui. Și toată lumea este fericită și mulțumită.

Într-o zi sosește în pădure un nou rege căruia îi place să vâneze. Vâna animale: căprioare, iepuri, vulpi și alte animale. Și pentru a ajunge în pădure regele și alaiul său trebuiau să treacă prin câmpurile fermierilor și călcau în picioare recoltele cu caii lor. Iar fermierii de acolo aveau mari pagube.

Pentru a preveni acest lucru, fermierii au decis să îngrădească anumite zone din pădure și să permită mai ușor accesul în aceste zone, pentru ca regele să nu calce în picioare culturile lor. Așa că au îngrădit zonele din pădure în care regele și alaiul său obișnuiau să vâneze. Era o zonă foarte mică și plină de animale. Zona fiind îngrădită, animalele nu mai aveau unde să fugă.

Regele era foarte mulțumit de acest aranjament. Dar animalele sufereau îngrozitor, pentru că încercau să scape de săgețile regelui și se cățărau una peste alta și se răneau.

În pădure erau două turme; Turma celor care vor fi Buddha și o altă turmă. Lordul Buddha se duse la conducătorul celei de-a doua turme, și îi spuse: „Situația este îngrozitoare și doar ne călcăm în picioare unii pe alții. Și nici nu putem fugi, pentru că zona este împrejmuită. Deci, pentru a nu ne mai facem rău unul altuia, încercând să scăpăm de vânători, de fiecare dată când regele iese să vâneze o căprioară, unul din turmă va veni și se va sacrifica pentru ceilalți, și astfel vor lăsa restul turmei în pace să plece. Și vom face cu rândul: o dată un animal din turma mea, o dată din turma ta. Și el se va sacrifica pentru toată turma.

A doua căpetenie a turmei, cu durere în suflet, protestă inițial la acest aranjament, dar în cele din urmă își dădu seama că în acest fel vor fi mai puține omoruri și mai puține vătămări, și cade de acord.

Și în prima zi după înțelegere, o căprioară iese tremurând de frică. Regele o vede că stă și nu încearcă să fugă și o ucide. Și a doua zi scena se repetă din nou și regele înțelege că turmele de acolo s-au înțeles între ele.

Așa că regele și anturajul său continuă să omoare căprioarele, dar în urma conștientizării că există un fel de ordine și că există o încercare de a proteja viața în acest fel, Karma începe să se schimbe puțin. Dar nu suficient pentru a opri vânătorul. Nu suficient pentru a opri omorul.

Așa că pentru o vreme lucrurile au continuat, iar animalele au început să se micșoreze ca număr. Într-o zi o căprioară din cealaltă turmă se duse la Lordul Buddha și îi spuse: „A căzut la sorți ca mâine să fiu sacrificată. Dar sunt însărcinată. Sunt gata să mă sacrific, dar cum rămâne cu copilul meu? Poate se poate aștepta până voi naște și să-mi amân rândul și apoi mă voi sacrifica”.

Buddha îi răspunse: „Nu pot să fac asta. Cum pot să cer altcuiva care nu i-a venit rândul să moară, dacă nu i-au venit sorții? Nu pot, nu pot cere cuiva să moară. Dar se uită la ea și plin de compasiune îi spune: „Nu-ți face griji, mă ocup eu de tot. Pleacă”.

Și povestea spune că Buddha decide să se sacrifice în locul ei pentru ca regele să nu o omoare. Dar se pare că regele dădu ordin ca cele două căpetenii de turme să nu fie vânate, pentru că regele le-a vedea ca pe două animale splendide. Așa că, Lordul Buddha apare maiestos, gata să fie sacrificat. În ziua aceea regele nu ieși la vânătoare, și argații regelui îi spuse: „Tu ești capul turmei, nu trebuie să te ucidem”.

Buddha le explică povestea despre căprioară și puiul ei, și apoi le spune: „Acum sunt eu în locul ei și omorâți-mă”. Dar argații au primit instrucțiuni să nu-l omoare. Așa că l-au chemat pe rege. Regele veni și îi spuse cerbului: „Nu ar trebui să fii aici pentru că ești protejat”. Atunci cerbul, Lordul Buddha, se uită la el și îi răspunde: „Cum pot să fiu liber când toți frații mei sunt condamnați la moarte? Cum pot trăi fericit când turma mea suferă?

Și pentru a ilustra acest lucru regelui, îi spune: „Eu sunt regele turmei mele, nu pot fi fericit dacă poporul meu suferă”.

Și ceva i-a atins inima regelui și îi spune: „Ai dreptate. Te eliberez și pe tine și turma ta. Ești liber”. Dar Lordul Buddha nu se clinti din loc. Regele îl întrebă: „De ce nu pleci?” Și Buddha îi spune: Pentru că asta înseamnă că animalele din cea de-a doua turmă vor fi ucise de două ori mai mult. Nu pot face asta”.

Atunci regele se uită la el și îi spune: „Ai înnebunit? Eu te eliberez și îți salvez toată turma și tu îți sacrifici toată turma pentru alții? Buddha spune: „Da ,așa este. Turma mea nu poate fi liberă, când sunt alții care suferă. Regele zice: Bine, bine, eliberez cele două turme, vă las în pace, m-am săturat de voi. Acum este în regulă? Buddha îi răspunse: Nu, nu este în regulă, pentru că tu vei continua să vânezi, și alte animale vor suferi și mai mult acum. Vei omorî și mai multe animale care trăiesc în pădurea noastră, iepurii și vulpile și așa mai departe. Nu voi putea purta o astfel de povară pe umerii mei”.

Așa că el continuă tot așa, împingându-l pe rege. În cele din urmă regele spune: „Bine, bine, nu mai omor pe nimeni, așa e bine? Nu omor pe nimeni în pădurea asta. Buddha spune: „Și cu păsările ce-i?” Regele spune: „Bine, nu am să le omor”. Dar peștii? Nici peștii. Acum este în regulă?

În cele din urmă, regele căzu de acord să nu ucidă nici o viețuitoare din întregul regat și nici nimeni altcineva din tot regatul nu va mai face rău vreunei  viețuitoare.

Lordul Buddha sări de bucurie și aleargă să dea vestea cea mare turmei sale. Regele se ținu de cuvânt și anunță oficial că omorul este interzis. Și în acel loc a fost ridicată o piatră de comemorare a acordului dintre rege și cerb pe care scria așa:

Regele cerbilor, care a schimbat inima oamenilor

*****

Aceasta este povestea despre cum puterea iubirii poate transforma răul într-o binefacere.

 

Chiar și cele mai dificile momente pot fi transformate de puterea iubirii noastre.

Nu prea știm ce înseamnă iubirea pură, pentru că inima noastră este închisă, dar practica este cea care o deschide. Iubirea pură poate transforma orice rău chiar în fața ochilor noștri. Chiar și cineva care vine să ne rănească sau să ne omoare, prin puterea iubirii poate deveni cel mai bun prieten al nostru. Iubirea nu are limite.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.