Category: ACI 2 – Diamantele Iluminarii

Cursul 2: Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 10

 

Iluminarea: Este pentru mine sau pentru alții?

Ultima lecție este puțin diferită de celelalte. Vom lăsa la o parte problema vacuității, precum și toate celelalte probleme, și vom intra puțin în subiectul „satisfacerii ambelor nevoi”.

Dacă vă aduceți aminte, când am vorbit de Buddha, am spus că atunci când a ajuns la iluminare și-a satisfăcut ambele nevoi, ale lui și ale celorlalți. Dar când ajung la iluminare, este pentru mine sau pentru ceilalți? – Când îi ajut pe alții, îi ajut ca ei să mă ajute pe mine? Aceasta este problema egoismului iluminat. Și îl vom studia în continuare prin dezbatere logică a lui Maitreya.

Maitreya – cel iubit

Care este sensul numelui Maitreya.

Cuvântul Mitra în sanscrită înseamnă prieten sau cineva iubit.

Deci Maitreya provine din această rădăcină și înseamnă a iubi. Acesta este sensul numelui său.

Vă amintiți de „Cele patru gânduri infinite”?

Iubire infinită în sanscrită: maitri,  în Pali: metta,

Compasiune infinită în sanscrită: karuna, în Pali: karuna,

Bucurie infinită în sanscrită: mudita, în Pali: mudita,

Comportament egal în sanscrită: upeksha, în Pali: upekkha.

După cum observăm apare Maitri, care provine din aceeași rădăcină.

În limba tibetană se spune:

Jampa

Jampa = iubire, este iubirea care vrea să dăruiască tuturor, tot ce este mai bun și fără a dori nimic în schimb.

 

Cunoștințele pe care ni le-a transmis Maitreya

Vă amintiți că Maitreya ne-a transmis învățăturile lui prin Maestrul Asanga.

Tradiția budistă spune că Maestrul Asanga s-ar fi înălțat la cer și a vorbit direct cu Maitreya, primind de la acesta 5 cărți de înțelepciune. Cele „trei tipuri de cunoașteri” sunt detaliate în aceste cărți.

În fiecare carte de Dharma, în fiecare carte de yoga, autorul începe mai întâi cu următoarele:

– În primul rând, se prosternează în fața învățătorului său sau în fața unei calități sublime al iluminării, sau ceva de genul acesta.

– apoi promite că va termina cartea și se roagă să aibă condițiile necesare pentru a termina cartea.

– Și în final spune: „Eu doar vă transmit vouă această învățătură”,

                                   „Nu inventez nimic”. Acesta este un act de smerenie.

Așa că Maestrul Asanga, în deschiderea cărții sale, „Abhisamayalamkara”, se prosternează în fața celor „trei tipuri de cunoaștere”. Cele trei tipuri de cunoaștere – cunoașterea de bază, cunoașterea căii și atotcunoașterea lui Buddha – au fost subiectul demonstrației vacuității peste care am trecut, pe scurt, în lecția 9.

Când spunem cunoaștere, ne referim la înțelegerea vacuității – Realizări. De multe ori marii Lama spun: „Cunoștințe” – cunoaștere, pentru că acesta este cuvântul care apare în tibetană. Dar de fapt ne referim la Realizarea:

1. 1. 1. lui Arya Hinayana,
      2. a lui Arya Mahayana, și
      3. a lui Buddha.

Acestea sunt cele „Trei tipuri de cunoașteri”. Și scopul, așa cum este menționat în secțiunea de deschidere, este de a-l ajuta pe autor să finalizeze scrierea cărții și de a-i invita și pe alții să o citească.

 

Dezbaterea dintre Gyaltsab Je (1364 – 1432) și Sakya

Vom intra acum într-o dezbatere care a avut loc în mănăstirea Sakya. Sakya este unul dintre cele patru curente principale din budismul tibetan. Ele sunt:

• • • Nyingma,
    • Kagyu,
    • Sakya, și
    • Gelugpa.

Mai există și alte curente mult mai mici – dar acestea sunt cele patru curente budiste principale.

Curentul Gelugpa este cel mai nou curent și este foarte dominant deoarece Je Tsongkapa, prin logica sa extraordinară și prin înțelegerea profundă a Dharmei, a contribuit foarte mult la claritatea învățăturilor. După cum știm, actualul Dalai Lama face parte din curentul Gelugpa și toate învățăturile pe care le predăm aici vin din această tradiție.

Curentul Gelugpa a pornit de la Je Tsongkapa. Bineînțeles că acest mare maestru nu a intenționat să creeze un nou curent, dar datorită modului lui strălucit de a preda Dharma, discipolii săi i-au continuat linia și, astfel, s-a creat un curent în urma lui. El însuși era Kagyu.

Unul dintre discipolii faimoși a lui Je Tsongkapa a fost Gyaltsab Je.

Gyaltsab Je a fost un mare logician. Logicienii budiști intrau în mod deliberat în dezbateri publice, în polemici, pentru a clarifica Dharma, pentru a intra mai mult în subtilitățile Dharmei. Pentru a eradica erorile și neînțelegerile.

El vine la mănăstirea Sakya și începe o dezbatere cu privire la cine este Maitreya și dacă el acționează pentru a-și satisface propriile nevoi sau pentru a satisface nevoile altora, sau ambele. Acesta este subiectul de discuție.

 

Starea minții lui Maitreya a fost de a aspira la îndeplinirea propriilor nevoi?

După cum am spus mai înainte, orice demonstrație are un subiect și acesta este dacă starea minții a lui Maitreya a fost de a aspira la îndeplinirea nevoilor lui proprii.

Adversarul din partea mănăstirii Sakya spune: ”Nu! Maitreya acționează numai de dragul celorlalți.” Prin acest argument putem începe să aflăm puțin mai mult ce este iluminarea? De aceea o aducem aici.

Sakya spune: „Jampa acționează doar în beneficiul altora și nu este interesat de el însuși”.

Iar Gyaltsab Je îi răspunde: “Greșit! Greșit!” Și acum vom auzi argumentele.

 

a. Maitreya este deja Buddha sau „doar” Bodhisattva?

Mai întâi Gyaltsab Je spune:

„Când vorbești despre Jampa – care este Maitreya – te referi la el ca fiind Buddha sau Bodhisattva?”

Și continuă să spună: „Îți voi demonstra că, indiferent dacă el este Buddha sau Bodhisattva, în ambele cazuri te înșeli”.

Dar mai întâi vom intra în întrebarea dacă este el un Buddha sau este un Bodhisattva? Pentru că esența argumentului va fi diferită.

Așa că Gyaltsab Je îi spune adversarului Sakya:

„Dacă presupui că este un Buddha, faci o eroare tehnică”.

Cum se spune în instanță? : „Închiderea dosarului din motive tehnice”, nu am ajuns încă la rădăcina subiectului pentru că ceva a fost în neregulă în proces și dosarul a fost dat afară din instanță.

Gyaltsab Je spune:

„Dacă spui că Jampa este Buddha, înseamnă că este deja complet iluminat, atunci nu mai avem despre ce vorbi, am terminat. De ce? Pentru că Jampa apare ca un Buddha doar în studiile tantrice și acum nu suntem în Tantra, acum vorbim Sutra.

Și așa este. În Tantra, Maitreya apare ca Buddha. În afara Tantrei, în Sutra, el este tratat ca Bodhisattva la nivelul 10. El este următorul Buddha, dar nu este încă un Buddha.

Așa că încearcă să-i facă un knock-out tehnic. El spune: „Împreună cu asta, îți voi dovedi că te înșeli chiar dacă îmi spui că este un Buddha. Îți voi demonstra că, în ambele cazuri, te înșeli.”

Așa că spune: „Dacă vorbești despre el ca fiind Buddha înseamnă că nu faci distincție între Tantra și Sutra, iar noi nu amestecăm Tantra și Sutra. Aceasta este o altă discuție. Nu le putem amesteca.”

 

Sutra și Tantra

Când ne referim la „Sutra și Tantra” aici, ne referim la două moduri de practică budistă, Sutra și Tantra, dintre care unul este deschis, iar celălalt secret. În tibetană se spune:

tunmong gi lam

tunmong mayinpay lam

Tunmong                     = comun,
Lam                                = cale,
Tomong ma yinpay = care nu este comună.

Adică: Calea comună și Calea care nu este comună.

Calea comună este numită și „calea dezvăluită” sau „calea deschisă” și este numită astfel deoarece este comună practicanților celor două căi, Sutrică și Tantrică.

Calea care nu este comună este numită și calea „nedezvăluită” sau „nedeschisă” sau „secretă”. Ea este numită în acest fel deoarece pentru a o practica este nevoie de inițiere tantrică conferită de un Lama competent, maestru al Tantrei, și numai după  ce se stabilește o legătură personală și strânsă între elev și Lama. Această legătură este esențială pentru succesul căii secrete. Calea Tantrică este cu mult mai rapidă decât Calea deschisă, dar care te obligă și necesită o pregătire adecvată.

Termenii tibetani pentru Sutra și Tantra sunt:

do                                                             ngak

Do     = sutra,
Ngak = tantra.

 

Ce îi aduce pe oameni la Tantra și la succesul în Tantra?

Această întrebare este puțin în afara discuției noastre. Ce îi aduce pe oameni la Tantra?

Răspunsul este: Iluminarea, dorința de a ajunge la iluminare în această viață.

Și din punct de vedere al practicii, ce îi va aduce de fapt la Tantra? Cum se numește faptul că aspiră spre iluminare în această viață?

• • Au nevoie să întâlnească un Lama care să-i introducă în Tantra și este dispus să-i învețe Tantra.
  • Ce îi va aduce la această situație? Este practica celor trei căi principale pe care le-am învățat la cursul numărul 1, adică:

– Renunțarea,

– Bodhicitta, și

– Concepția corectă.

Dacă acestea sunt făcute cum trebuie, Lama va veni automat și vă va introduce în Tantra.

Chiar și după ce ați fost introduși în Tantra, reușita voastră depinde în totalitate de cât de mult ați integrat vacuitatea. Și asta facem în acest curs, să o integrăm puțin.

– Dacă nu există înțelegerea vacuității – Tantra nu va funcționa și dacă oamenii nu înțeleg vacuitatea, vor cădea de pe cale.

– Tantra fără Bodhicitta nu poate funcționa. Va fi altceva, nu va fi ceva care să ne ducă spre iluminare.

– Și chiar dacă reușim să intrăm în Tantra – fără cele „Trei căi principale” nu vom  progresa, nu vom reuși în Tantra.

Deci, ceea ce facem aici este esențial pentru succesul în Tantra, de a intra în Tantra și de a reuși în ea – și, de fapt, toate învățăturile budiste sunt concentrate în cele „Trei căi principale”.

 

Ce a spus Maitreya despre el însuși?

Am menționat mai înainte un text numit „Înalta tradiție” – Uttaratantra, care nu este Tantra, transmisă Maestrului Asanga de către însuși Maitreya.

Maitreya spune despre el însuși: „Ți-am transmis această carte ție, Maestre Asanga, pentru a o transmite și altora – am scris-o ca să mă purific de She drips”. Ce înseamnă She drips? Obstacole în calea atotcunoașterii/a omniscienței. Așa că el spune: „Sunt deja un Bodhisattva de nivel 10, dar încă mai am She drips, așa că nu sunt încă un Buddha”. Maitreya spune în aceeași carte despre el însuși: „Scriu această carte, pentru a mă purifica de She drips, pentru a ajunge la iluminare.” Deci Maitreya însuși confirmă că este un Bodhisattva de nivelul 10.

După cum v-am spus, dacă Maitreya ar sta acum în fața noastră, n-am putea să-l diferențiem de Buddha. Nivelul 10 este atât de înalt, încât ne este greu să ni-l imaginăm. De aceea el stă în paradisul lui și nu-l întâlnim aici.

Deci, în primul rând, el ne spune: „Sunt un Bodhisattva, și nu sunt încă un Buddha”. Dar asta este în Sutra. În Tantra este o altă poveste.

 

Paradisul lui Maitreya – Tushita

Conform Sutrei, Maitreya stă în paradisul numit Tushita. Acesta este cel mai sublim loc din Samsara.

 

Maitreya în paradisul Tushita

Maitreya va trebui să treacă în Okmin ceea ce înseamnă „nimic mai presus de el”. Există două tipuri de paradis Okmin, unul în care stă Buddha și este în afara Samsarei, iar celălalt se află în Samsara, considerat a fi cel mai înalt nivel de existență.

Deci, Maitreya trebuie să-și obțină Dharmakaya, care este corpul mental al lui Buddha, după care va trebui să se întoarcă în Tushita, și de aici să-și trimită Nirmanakaya, toate replicile sale. Asta se întâmplă în Sutra, pe când în Tantra, el este deja Buddha.

Într-o altă Sutra, Buddha vorbește despre Maitreya ca fiind un Bodhisattva de nivel 10.

De aceea Gyaltsab Je îi spune rivalului său Sakya: „Dacă te referi la el ca fiind Buddha, nu este potrivit să faci asta pentru că acum suntem în Sutra, în studiul deschis și nu în cel secret. De aceea trebuie să ne referim la Maitreya ca fiind Bodhisattva.”

b. În ambele cazuri, Maitreya acționează și pentru el însuși

1. Presupunând că Maitreya este un Buddha

Gyaltsab Je  continuă: „Dacă Maitreya este un Buddha, tot voi susține că acționează atât pentru sine, cât și pentru alții și nu doar pentru alții.”

Și de ce este adevărat? – El spune: Pentru că cel care este deja un Buddha, are atât corpul său mental – Dharmakaya, cât și corpul său fizic – Rupakaya.

Dharmakaya – corpul mental al lui Buddha

Dharmakaya, este corpul mental, este mintea lui Buddha – ce îndeplinește nevoile lui Buddha însuși.

Este mintea în care nu mai există suferință, are omnisciență, are capacitatea de a cunoaște totul; Are Nirvana completă – în sensul că nu mai are obstacole acolo. Are toate încetările. Toate acestea sunt în Dharamakaya. Buddha are Dharmakaya, care este corpul său mental și acest corp îl servește pentru că prin el își experimentează plăcerea. Plăcerea mentală a lui Buddha este sublimă. Și astfel toate nevoile lui personale sunt îndeplinite.

Dar Buddha nu poate comunica cu noi cu Dharmakaya. Nu putem comunica cu Dharmakaya a lui Buddha până când nu vom percepe vacuitatea direct. De aceea el nu ne poate ajuta din Dharmakaya și, prin urmare, există Rupakaya – corpul fizic al lui Buddha.

Pentru a satisface nevoile altora, Buddha are și Rupakaya, acest corp are două aspecte:

• El are Sambhogakaya, care este corpul din paradisul lui Buddha, corpul de lumină.
• Și Nirmanakaya, care este corpul de manifestare/emanare. Prin el Buddha se manifestă într-o varietate infinită de forme și moduri, în lumea fizică, pentru a putea ajuta toate ființele. Prin Nirmanakaya, Buddha comunică cu noi.

Cum comunică Buddha cu noi? Prin învățători.

Atunci când Buddha era pe cale să plece din această lume, se spune că discipolii săi s-au adunat în jurul patului său și plângeau. Iar Buddha le-a spus: „Nu mai plângeți. În viitor voi veni la voi sub forma învățătorilor voștri.”

Acesta este singurul nostru mod de a comunica cu Buddha pentru că nu-l putem întâlni direct până nu ajungem la nivelul lui Arya. De aceea, învățătorul îl reprezintă pe Buddha și, prin urmare, el trebuie tratat ca un Buddha.

Poarta noastră spre omnisciența lui Buddha este prin intermediul profesorilor.

Deci, dacă Jampa este Buddha, atunci el are Dharmakaya , are Rupakaya și Nirmanakaya.

Prin Rupakaya, Buddha împlinește nevoile celorlalți, iar prin Dharmakaya își împlinește propriile sale nevoi. De aceea, Buddha acționează atât pentru sine, cât și pentru alții.

Adversarul, Sakya spune: “Stai puțin, dacă el este un Buddha, atunci are deja cele două corpuri. Atunci de ce trebuie să aspire să-și împlinească nevoile personale?” El spune: „Buddha este atât de nobil încât nu își caută propria bunăstare.”

Gyaltsab Je îi răspunde lui Sakya: „Cine a dat scurta definiție a Bodhichittei?” Ea ne-a fost dată de Maitreya prin Asanga.”

Sem kye pa nyi shen dun chir

yang dak dzok pe jang chub do

Lama Dvora Hla spune că această frază este bine să se imprime în mintea noastră, decât reclamele pe care le auzim la televizor.

Gyaltsab Je spune: „Cine a dat definiția? Maitreya a dat-o. Are Buddha Bodhicitta? Bineînțeles că are, el iubește toate ființele. El nu a încetat să-și dorească să fie iluminat. Este adevărat că Buddha este deja iluminat. Dar nu a încetat niciodată să-și dorească să fie iluminat. Deci, dacă dorește tot timpul să rămână iluminat, atunci își dorește să aibă abilitatea de a ajuta toate ființele”.

Asta înseamnă că Buddha trebuie să aibă Dharmakaya și Rupakaya. El nu încetează nicio clipă să-și dorească să fie un Buddha, chiar dacă este deja un Buddha.

Deci, ce a spus Sakya? – Sakya a spus: „Buddha este atât de nobil, încât nu își caută propria bunăstare, ci se îngrijește doar de ceilalți”. Iar Gyaltsab Je a răspuns: „Nu! Nu este așa, chiar dacă el este un Buddha și chiar dacă are deja cele două corpuri, el în continuare dorește să fie Buddha și să dețină ambele corpuri pentru a putea ajuta toate ființele. Deci care este rostul nobleței? Este foarte nobil din partea lui de a dori să se ajute pe sine pentru că numai atunci poate ajuta ființele.”

Cu asta se încheie argumentul dat afirmației că Maitreya acționează și pentru el însuși, presupunând că el este un Buddha.

2. Presupunând că Maitreya este un Bodhisattva

Să presupunem acum că Maitreya este un Bodhisattva.

Dacă Maitreya este Bodhisattva înseamnă că are Bodhicitta. El aspiră la iluminare, adică aspiră să devină Buddha. Maitreya aspiră să aibă ambele corpuri, corpul mental și corpul fizic.

Bodhicitta include și aspirația de a ajunge la cele două corpuri: corpul mental și corpul fizic al lui Buddha.

Deci, Gyaltsab Je spune: „Chiar dacă Maitreya este Bodhisattva, el aspiră să acționeze și pentru sine și pentru ceilalți.

• Pentru sine – el dorește să aibă Dharmakaya și trebuie să aibă Dharmakaya. Altfel nu poate fi Buddha. Și asta este pentru el însuși.
• Pentru ceilalți – Rupakaya, pentru a-i ajuta pe ceilalți.

Este oare Buddha o ființă simțitoare? – Nu! Dar Bodhisattva? – Da! Bodhisattva este încă în Samsara, el nu a ajuns încă la iluminare. Buddha nu se mai află în Samsara, nu mai este o ființă vie, el este dincolo de roata vieții și a morții. Buddha nu se află printre ființele simțitoare în sensul că trebuie să moară din nou. În schimb, Bodhisattva da.

Întrebare: În Nirvana nu am ieșit din Samsara? Da, în Nirvana am ieșit din Samsara. Bodhisattva nu se află în Nirvana pentru că nu merge la Nirvana. Bodhisattva tinde să ajungă iluminarea deplină. Un Bodhisattva care a ajuns la nivelul 8, dintr-un pas s-ar putea găsi în plăcerea supremă a Nirvanei, putând să rămână acolo cât de mult își dorește.

Dar Buddha îi spune: „Nu te duce acolo. Există un loc mult mai înalt și de acolo poți ajuta toate ființele. Deja ai perceput vacuitatea, ai văzut lumina, dar este o singură lumină – uită-te la mine, am miliarde de lumini. Pot să ajut miliarde de ființe, plăcerea mea este de miliarde de ori mai intensă. Nu te duce acolo.” Desigur că Bodhisattva nu merge la Nirvana. Acesta este momentul în care este nevoie cu adevărat de Lama. Pentru că el ne împiedică să cădem în Nirvana inferioară. Dar pentru ca să se întâmple asta, trebuie să fim devotați Lamei.

Deci, Gyaltsab Je spune: „Dacă Maitreya este Bodhisattva, atunci oricum are Bodhicitta. Și dacă are Bodhicitta, înseamnă că aspiră să ajungă la iluminare.”

Întrebarea care stă în fața noastră este legată de egoismul iluminat.

Mulți gândesc: „Cum adică trebuie să-i ajut pe alții, și nu pe mine?” Ceea ce încercăm să spunem este că, dacă vrem să ne ajutăm pe noi înșine, asta nu înseamnă că este mai puțin nobil.

Nu-i putem ajuta pe ceilalți dacă nu ne ajutăm pe noi înșine. Nu ne putem ajuta pe noi înșine fără să dorim de a-i ajuta pe alții, lucrurile merg împreună. Nu putem ajunge la iluminare fără alții. Nu putem ajunge la iluminare dacă nu vrem să ajungem la iluminare. Avem nevoie de ambele aspecte.

Această aparentă contradicție care spune: „Mie sau altora?”, „Rachete sau conferințe de pace?” se află într-o minte neiluminată. Mintea iluminată spune: „A mă ajuta pe mine însumi și a-i ajuta pe alții este același lucru – atunci când doresc să ajung la iluminare”. De aceea nu există nicio contradicție.

La nivelul Bodhicittei, a dorinței de iluminare, care este complet dincolo de ego, la acest nivel, nu există nicio contradicție între a acționa pentru nevoile mele și a acționa pentru alții. Unul nu vine fără altul.

 

Buruienile

Există o vorbă în Dharma care spune: „Dacă plantăm porumb, vor crește și buruieni”. În sensul că dacă acționăm pentru alții, oricum vom acționa și pentru noi înșine, adică buruienile. Dacă plantăm porumbul, ceea ce înseamnă că acționăm pentru nevoile celorlalți, vor crește și buruienile, adică ne sunt satisfăcute nevoile noastre.

Dacă aspirăm să ajungem la iluminare de dragul întregii creații, ne rezolvăm oricum și toate problemele noastre.

Acesta este un punct în discuția care există între ei.

Deci până acum am discutat:

• • • Dacă Maitreya este Buddha sau Bodhisattva?
    • Apoi dacă Maitreya acționează numai pentru a îndeplini nevoile celorlalți sau și ale lui, proprii. Și am spus, că în ambele cazuri, acționează și pentru ceilalți și pentru sine.

 

c. În lumea Sutrei este acceptată Tantra?

Avem acum un al treilea punct de discuție – și cu acesta vom încheia. Nu vom intra în toate detaliile, dar se menționează în discuție că studiile deschise nu acceptă deloc studiile secrete.

Sakya spune că „în Sutra nu se știe deloc despre Tantra”.

Gyaltsab Je răspunde: „Nici asta nu este adevărat!” , și aduce argumentele următoare:

A. „Însuși Haribhadra, în Comentariul scurt, menționează Tantra. Deși cartea lui nu este Tantrică, el menționează Tantra.”

B. Apoi îl aduce în discuție pe Dharmakirti, logician indian faimos care a trăit în anii 660 e.n., care a scris Comentariul asupra percepției valide.

 

Ce a spus Maestrul Dharmakirti despre Tantra?

– Cărțile pe care le-a scris Dharmakirti, nu sunt deloc tantrice, ci cărți de logică budistă. Maestrul Dharmakirti nici măcar nu era Madhyamika.

În cărțile sale de logică vorbește despre Tantra foarte pe scurt. Ceea ce este ciudat pentru că Tantra este atât de ezoterică și de metafizică. El spune: „Tantra există pentru că miracolele descrise în Tantra există”.

Despre ce minuni vorbește?

– despre abilitatea de a deveni un înger,

– de a obține un corp de lumină,

– de a obține o minte atotștiutoare.

Despre asta vorbește. Pentru că aceste lucruri se întâmplă doar prin Tantra. El spune: „aceste miracole există” și asta indică faptul că Tantra există pentru că este imposibil să ajungi la ele pe altă cale. Jumătate din ceea ce a scris Dharmakirti este Hinayana, nici măcar Mahayana. Ca să nu mai vorbim de Tantra. Și iată, un om, a cărui concepție este cea din școlile inferioare, ne spune: „Da, desigur că există Tantra pentru că minunile descrise de aceasta există”.

 

Două condiții necesare pentru succesul practicii tantrice

Este posibil de a ajunge la iluminarea completă. Dharmakirti ne spune: „Dacă vrem să ni se întâmple acest miracol, să dobândim corpul de lumină, să devenim un înger tantric care este Buddha, și care poate merge să ajute toate ființele – trebuie să se întâmple două condiții:

A. Tantra pe care o practicați trebuie să provină de la o ființă iluminată, de la Buddha.

ngak tsompapoy tu

Ngak                 = cuvânt secret, ceea ce înseamnă tantra,
Tsompapo      = autor, creator,
Tu                      = putere.

Ngak tsompapoy tu = puterea Tantrei depinde de puterea celui care a creat-o

Sursa Tantrei trebuie fie de încredere, să vină pe o linie pură, iar învățătorul nostru să se bazeze pe învățătorul său, iar la rândul lui să se bazeze pe învățătorul său și așa mai departe, până se ajunge la Buddha.

În Tantra, învățătorul mereu va pune accentul pe linia de descendență, îi va marca autenticitatea și va merge până la Buddha.

 

B. Cel care practică Tantra trebuie să respecte cu multă atenție toate jurămintele tantrice pe care le-a luat. Fără ele, Tantra nu funcționează.

ngak depapoy tsultrim

Ngak depapo = practicant tantric,
Tsultrim          = moralitate.

Asta înseamnă „puterea Tantrei depinde de moralitatea practicantului, de măsura în care acesta își păstrează jurămintele tantrice”.

A. Tantra trebuie să provină de la o ființă iluminată.

B. Practicantul trebuie să-și țină toate jurămintele.

Și cine ne spune asta? – Ne spune Dharmakirti, care nu este nici măcar în Mahayana, iar majoritatea scrierilor sale sunt în general Hinayana.

 

Puterea vine de la Lama

Atunci când Dharmakirti spune că „Tantra trebuie să vină de la o ființă iluminată”, se referă la puterea Lamei. Lama joacă un rol foarte important în Tantra. Nu există Tantra fără Lama. Nu se poate învăța dintr-o carte de Tantra și a o practica – nu există așa ceva.

Și de unde vine puterea Lamei? De la noi, pentru că totul este gol și Lama este goală. În virtutea karmei noastre, Lama ne apare ca având puteri și ne poate ajuta și a ne duce la iluminare.

Cum vom putea acumula toată această karmă extraordinară în această viață – ca să ajungem la iluminare prin Tantra? – Numai prin Lama! Aceasta este sursa.

 

O mare binecuvântare

Așa că bucurați-vă de această învățătură minunată pe care am primit-o de la Asanga prin profesorii noștrii. Și gândiți-vă cât de extraordinară este oportunitatea care se deschide în fața voastră de a le transmite și altora aceste învățături. Această cunoaștere este atât de sfântă și poate fi o mare binecuvântare, dacă este transmisă și practicată corect. Și pentru asta trebuie să practicați serios, să vă faceți temele și meditațiile și să acumulați karmă bună. Aceste învățături au puterea ca, într-o zi, să vă transforme în înger.

Cursul 2: Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 9

 

Revenim la demonstrația celor trei cunoașteri.

1. 1. 1. În primul rând, trebuie să existe un subiect. Exemplu: „Să considerăm soarele”. Deci tema mea este soarele.
      2. Ce vreau să demonstrez? Că „soarele nu este albastru”.
      3. Argumentul este „Pentru că este galben.”

Patru este opțional. Pentru ca demonstrația să fie bună trebuie să existe anumite legături între 1, 2 și 3.

a. Argumentul trebuie să fie legat de subiect

Deci prima legătură care trebuie să existe este că argumentul pe care îl dau în 3 trebuie să fie legat de subiect. Ne referim la relația între 3 și 1, sau între cauză și subiect.

Pentru că dacă subiectul meu este soarele și dăm argumentul: „că luna este roșie”, înseamnă că 1 și 3 nu sunt legate.

În budism, argumentul poate fi orice. Faptul că nu este bun – asta este altă chestiune. Deci, trebuie să existe o legătură între argumentul pe care îl dăm și subiect.

O demonstrație bună trebuie să înceapă de la un numitor comun între adversari

Cei doi adversari trebuie să fie de acord cu atributul subiectului. Amândoi trebuie să fie de acord că „a fi galben” este un atribut al soarelui. Pentru că dacă spun: „Soarele este galben”, iar adversarul meu spune: „Ce legătură are galbenul cu soarele?”, nu pot merge mai departe cu el, nu-i așa?

O astfel de demonstrație în budism nu este bună. Chiar dacă am dreptate, sau chiar dacă și alții vor fi de acord cu mine ca soarele este galben, în cazul în care adversarul meu nu este de acord cu mine că soarele este galben, nu pot continua demonstrația. Trebuie să merg înapoi. Ce înseamnă asta? – Voi spune, „soarele are culoare”. Dacă nici cu asta adversarul nu este de acord, trebuie să merg din nou înapoi. „Are niște proprietăți”. Deci trebuie să merg înapoi, până când găsesc un numitor comun cu adversarul meu.

În demonstrația budistă, dacă nu am început cu un numitor comun asupra căruia suntem amândoi de acord, nu este bine. Deci, în acest sens, demonstrația budistă este diferită de cea în matematică sau în logica occidentală.

În exemplul nostru, adversarul este de acord cu noi că „soarele este galben” și trebuie să fie de acord că „nimic nu poate fi și galben și albastru în același timp”. Adică – are deja toate elementele demonstrației, pur și simplu nu a trecut prin logica care le-a legat între ele, așa că nu i-a trecut prin minte că „soarele nu poate fi albastru”. Îl ajutăm să lege capetele.

Amândoi suntem de acord că „soarele este galben” și amândoi suntem de acord că „nimic nu poate fi galben și albastru în același timp.” Și acum – doar îl conducem prin logică pentru a-l face să înțeleagă că „soarele nu poate fi albastru”

Deci, adversarul trebuie să fie de acord cu mine în ceva, iar dacă știu să dezbat bine, îl voi duce pas cu pas până când el va spune: „Dö – corect ”, iar atunci demonstrația s-a încheiat.

b. Trebuie să existe o legătură logică între argument și afirmație

În al doilea rând, legătura dintre argument și afirmație trebuie să fie corectă.

1. 1. 1. Subiectul: „Soarele”
      2. Afirmația: „El nu este albastru.”
      3. Argumentul: „Pentru că este galben.”

Dacă argumentul (3) este adevărat, atunci afirmația (2) trebuie să fie întotdeauna adevărată.

În cazul nostru: „Pentru că soarele este galben, atunci nu este albastru”. Sau din 3 să rezulte 2. (3 ⇒ 2)

c. Trebuie să existe o relație inversă între afirmație și argument

Putem merge și invers. Dacă afirmația nu este adevărată, argumentul trebuie să fie de asemenea fals. Dacă ‹ nu 2 ›, atunci trebuie să fie ‹ nu 3 ›.

  ~ 2  ⇒  ~ 3

Exemplul 1: Putem spune: „Dacă soarele este albastru, atunci nu ar putea fi galben”.

Exemplul 2: „Dacă este fum, trebuie să fie foc”.

Un alt mod de a spune același lucru este: „Dacă nu este foc, nu este fum.” sau „Nu există fum fără foc.”

Atenție: aceasta nu este o chestiune de echivalență!  (dacă și numai dacă)

Aici nu vorbim despre „dacă și numai dacă” ca în matematică. Adică „dacă a atunci b și dacă b atunci a” , sau ambele propoziții sunt adevărate sau ambele false.

Dacă a ⇒b, atunci non a ⇒ non b  ( ~ a  ⇒  ~ b)

Dacă din a rezultă b, atunci, dacă eu nu am b nu poate exista a. Pentru că întotdeauna când există a, există b. Caut, există un b? Nu, nu există b, deci nu poate exista nici a. Deci este practic același lucru, cu alte cuvinte.

Un alt exemplu: „Dacă este ploaie, trebuie să fie nori.” ; „Dacă nu sunt nori, nu poate fi ploaie”.

Prin urmare, pentru a verifica dacă demonstrația este bună, este suficient să verificăm că primele două relații au loc, pentru că a treia are loc automat.

 

Cele trei tipuri de cunoașteri nu există ca unul

Să intrăm în demonstrația celor trei cunoașteri.

A. Există ele ca unul?

Nu, pentru că sunt trei. Sunt trei -> am terminat. Nu există ca unul.

Iată formularea tibetană a acestei părți a demonstrației:

shi lam nam sum chuchen

dendrup kyi chiktu madrup te

chache yin pay chir

1. Shi lam nam sum chuchen

Shi       = baza,
Lam     = cale,
Nam                  = atotcunoașterea,
Sum                   = trei,
Chuchen          = să considerăm.

Să considerăm cele trei tipuri de cunoașteri.

2. Dendrup kyi chiktu madrup te

Dendrup         = existență reală,
Kyi                     = prepoziție,
Chiktu              = ca unul
Madrup           = nu există.

Ele nu există cu adevărat ca unul.

3. Cha che yinpay chir

Cha che            = are părți,
Yinpay chir    = deoarece.

Deoarece au părți.

Să considerăm cele trei tipuri de cunoașteri.

Ele nu există cu adevărat ca unul

Deoarece ele au părți.

Cele trei relații trebuie să fie adevărate:

a) 3 este legat de 1. ( argumentul este legat de subiect)

b) Dacă 3 este adevărat, atunci 2 este adevărat, ( dacă au părți atunci nu există ca unul)

c) Dacă 2 este negat, atunci 3 este negat. ( dacă există ca unul, rezultă că nu au părți)

B. Există cele trei tipuri de cunoașteri ca mai multe?

Aceasta este o demonstrație separată și diferită de cea anterioară și mult mai relevantă pentru înțelegerea vacuității. Dacă ceva există ca multe, atunci are părți. Deci fiecare dintre părți trebuie să existe și vom încerca să infirmăm acest lucru.

Dar înainte de a ajunge la miezul demonstrației, să o ilustrăm în cazul pixului care este mai simplu.

 

Exemplul 1 – Pixul

A. Pixul nu există ca unul ( indivizibil)

Oare pixul există ca unul? Nu! De ce? Pentru că are părți. Are o parte neagră și una albă, sau are o parte stângă și o parte dreaptă. Deci pixul are părți.

Mai multe moduri de a privi asupra acestui aspect.

– Pot să văd pixul fără să-i văd părțile?

Când mă uit la acest pix, trebuie să văd partea neagră și partea albă. Pentru a vedea un pix, trebuie să mă uit la părțile lui, nu-i așa? Dar când mă uit la părțile lui, ce văd? Părțile lui! Nu văd un pix. Aceasta este baza acestei dovezi. Nu mai este un lucru care nu poate fi divizat/fragmentat. Asta e toată ideea. Vreau să caut unde este pixul. Eu zic: “Hai să văd, există un singur lucru aici și este pix? – Nu, nu este un singur lucru, ci două, aici este negru și aici este alb.” Deci, pentru a putea vorbi despre un pix, trebuie să-i văd părțile. Dar când mă uit la părțile lui, văd părți, și nu văd un pix.

Vedem diferite părți și indicii, apoi desenăm în mintea noastră o imagine completă a unui pix pentru lucrul care este acolo și credem că acolo este un „pix”, mai degrabă decât o construcție mentală. Dacă percepem părțile, nu putem percepe întregul (unul). Dacă nu am fi perceput părțile lui, nu am putea vedea deloc obiectul ca existent.

– Ce deține calitatea de pix?

Se poate spune altfel. Există vreun lucru care să dețină calitatea de a fi un pix?

Să vedem: negrul deține calitatea de pix? Nu, nu, negru este culoarea neagră a pixului, nu este pixul. Să vedem, albul deține calitatea de pix? Nu, este partea albă, nu este pix.

Caut unde este pixul? Văd aici că sunt multe lucruri și nu găsesc în niciunul conceptul de „pix”. Nu există un singur lucru care să țină acest concept de pix.

Putem spune mai simplu, dar puțin mai abstract. Pentru a demonstra că ceva nu este unul (întreg indivizibil), mă duc și găsesc părți în el. Deci, nu este un singur lucru, pentru că este alcătuit din părți. Deci, orice lucru care are părți, nu este unul (o unitate).

Ce lucru nu are părți? Nu există așa ceva – totul are părți.

Aceasta este o chestiune semantică deoarece decidem că această colecție va fi un singur lucru, numit pix.

Aceasta este toată ideea, căutăm „existența lui adevărată” – și nu o găsim. Avem în minte ideea de pix, dar nu este pixul care există „cu adevărat”. Vreau să văd dacă el „cu adevărat” există.

Este oare vreun pix aici despre care oricine ar spune: „Ah, pix!”? Vrem să demonstrăm că nu există așa ceva. Dacă el ar exista într-adevăr ca pix în sine, atunci oricine va veni l-ar vedea ca pix. Așa că spun: „Hai să ne uităm, unde este acest pix?” Apoi spun: „El are părți, așa că dacă el există, el nu există ca unul/ca unitate, nu-i așa?

B. Pixul nu există ca multe

Dacă pixul există ca multe, atunci să ne uităm la părțile lui.

Deci părțile sale trebuie să existe cumva. Hai să vedem. Această parte, există ca unul sau mai multe? Și el are părți, nu-i așa? Nu există nimic care să nu aibă părți. Deci demonstrația s-a terminat.

• • • El nu există ca unul – pentru că are părți.
    • Nu există ca multe – de ce?

– De ce nu există pixul ca multe?

Dacă el este multe, atunci ar trebui să fie format din părți, dintre care fiecare există.

Când spun „multe”, ne referim la mult, numeros. Deci are componente, sunt multe componente. Atunci fiecare dintre componente ar trebui să existe pentru ca eu să am multe; Trebuie să am o colecție de părți, să am o „colecție”.

– Fiecare parte are propriile sale părți

Să ne uităm la părți. Să luăm această parte. El trebuie să fie acolo astfel încât să am o colecție de părți. Hai să vedem, această parte există? El există ca unul sau ca multe? El nu există ca unul pentru că are părți. Are o proeminență aici, și are o proeminență aici, deci are părți, și deci nu există ca unul.

Să continuăm să căutăm. Această parte a lui, este una sau mai multe? El este multe pentru că are partea dreaptă și are partea stângă.

Nu putem ajunge niciodată la acele unități care alcătuiesc cele multe.

„Multe” înseamnă că „are părți”. Unde sunt părțile? Nu găsim părțile.

Pentru ca pixul să existe ca mai multe, trebuie să am unități care îl compun, și care există, și apoi colecția există. Dacă unitățile există, atunci și colecția există.

Așa că mă duc să caut unitățile, și nu le găsesc, pentru că fiecăreia dintre ele, i se aplică aceeași logică.

Nu pot să găsesc nicio unitate în acest pix. Nu găsesc nimic în acest pix care să existe ca unitate, ca ceva indivizibil. Deci, cum va fi acolo un pix? Nu găsesc nimic despre care să spun: „Aceasta este o unitate, iar lângă ea este o altă unitate”.

– Chiar și atomii pixului au propriile lor părți.

De ce? Pentru că atomii au o parte stângă și una dreaptă. Atomul are nucleu si electroni. Nucleul atomului are protoni și neutroni, și așa mai departe. Și ele la rândul lor au părți

– Dacă nu putem găsi părțile – nu putem găsi întregul

Vrem să vedem dacă acest lucru există ca o colecție de părți. Pentru asta am nevoie de părți. Căutăm părțile – dar nu le găsim, pentru că și ele au părți, iar aceste părți au la rândul lor alte părți. Și acest proces nu are un sfârșit.

Deci, dacă nu am părți, pentru că părțile nu au părți și încerc să mă întorc la întreg, cum va fi el întreg dacă nu are părți? Cum poate să fie o colecție, dacă nu are părți? O colecție de ce?

Aceasta este demonstrația.

Toată ideea de aici merge spre gândirea noastră despre atomi.

„Multe” înseamnă că: „sunt unități discrete care alcătuiesc” – dar așa ceva nu există. Nu le putem găsi.

Întreaga noastră idee despre atomi este nefondată. Toată această idee presupune că există particule de bază, dar pe care nu le putem găsi.

Este foarte frustrant și de aceea ne împotrivim, dar exact așa găsim vacuitatea. Așa vom găsi vacuitatea prin faptul că noi căutăm și suntem gata să fim în acest loc în care nu găsim nimic.

Deci, dacă pixul nu există ca unul (ca unitate) și nu există ca multe, atunci el nu există cu adevărat pentru că nu mai este și un alt mod în care să poată exista.

 

Exemplul 2: Unde este Bucureștiul?

Să considerăm Bucureștiul. Unde este? Putem să-l arătăm pe o hartă. Dar harta nu este Bucureștiul, este doar o reprezentare a Bucureștiului.

Vedem parcuri, case, lacuri, dar unde este Bucureștiul în asta?

Noi nu dorim conceptul nostru de București, ci dorim Bucureștiul care „există cu adevărat”. Vrem să dovedim că nu există niciun București care să existe cu adevărat.

Pentru că unde este Bucureștiul? Dacă arătăm cu degetul spre lacul Herăstrău, el nu este București, dacă arătăm spre Piața Universității, nu este București.

Putem spune: Ah, dar toate împreună sunt București. Unde sunt împreună? Sunt în mintea noastră! Acesta nu este București, ci doar ideea noastră despre București.

Aceasta este problema noastră.

Avem conceptul de pix în cap pe care îl proiectăm pe o colecție de date brute și credem că este un pix. Vorbim cu un concept care stă în capul nostru și suntem gata să plecăm la război pentru el. Suntem gata să intrăm în război pentru ceva ce nu există cu adevărat.

Oare întregul este însumarea părților sale?

Oare „Gabriela” este o colecție de părți?

Dacă tai o mână, mai este „Gabriela”? Cei mai mulți vor spune „da”. Și dacă aș tăia o altă mână? Și dacă tăiem capul? Nu mai știm. Cum ar fi să vedem în desenele animate că trupul merge fără cap.

Aceasta este exact ideea: este întregul o colecție a părților sale? Este „Gabriela” o colecție de părți? Dacă asta ar fi fost adevărat, atunci dacă ar veni un gândac și ar vedea această colecție de părți, ar spune: „Uite Gabriela”.

Dacă „Gabriela” ar fi o colecție de părți, atunci fără o mână nu mai sunt eu.

Ce anume nu este în ordine aici? De ce altceva mai avem nevoie pentru a avea o „Gabriela” aici? Este oare suficient să existe o anumită colecție de părți pentru ca aici să fie o „Gabriela”? Ce va spune Svatantrika?

Ea va spune că este nevoie de cineva care să denumească acest lucru „Gabriela”, fără asta ea este doar o colecție de părți.

Este nevoie să ne reamintim că scopul nostru în această lecție este să folosim argumentul „unul sau mai multe” pentru a arăta vacuitatea tuturor fenomenelor, că ele nu există cu adevărat.

Ultima discuție, care este de fapt foarte utilă, a alunecat spre o altă întrebare, și anume: „Cum există cu toate acestea, fenomenele”?, care este desigur cealaltă fațetă a monedei și, prin urmare, este legată de întrebarea vacuității, dar nu identică cu ea.

Numeroase demonstrații ale vacuității

Datorită faptului că oamenii au diferite stări sufletești, unele demonstrații vor fi acceptate de unii, altele de alții.

De aceea, marii Lama ne oferă o mulțime de demonstrații astfel încât omul să se lămurească în cele din urmă. Să ajungă să se convingă că lucrul în care crede că există cu adevărat și pentru care este dispus să-și sacrifice viața pentru el – nu a existat și nu va exista vreodată.

Și asta ne va schimba viața.

Ceea ce este corect față de pix, este corect și față de toate lucrurile.

Ceea ce dorim să facem este să luăm demonstrația „unul sau mai multe”, pe care nu am terminat-o, pentru că am făcut-o doar pe pix – și să o aplicăm fiecărui lucru  din lumea noastră. Și ce va fi atunci? Fiecare lucru va fi gol.

Dacă spun: „Fiecare lucru este gol”, atunci va trebui să iau fiecare lucru care există în lume și să arăt că este gol. Deci cum facem asta?

 

Clasificarea tuturor fenomenelor

Prima clasificare a tuturor fenomenelor: lucrurile care se schimbă și cele care nu se schimbă.

Orice lucru la care ne gândim este fie schimbător/variabil, fie neschimbător/invariabil. Altă opțiune nu mai există.

Vom continua să descompunem lucrurile. Le vom lua mai întâi pe cele care se schimbă, apoi vom trece la cele care nu se schimbă.

Să luăm toate lucrurile care se schimbă.

 

Lucrurile schimbătoare pot fi fizice sau mentale. Ele nu pot fi și una și alta.

Există lucruri care nu sunt nici una și nici alta? Da, sunt semințele karmice –   bakchak.

Dacă ele ar fi mentale, ele ar trebui să fie un factor mental din lista factorilor mentali. Dar ele nu sunt. Nu există ceva care să fie și fizic și mental, dar există unele care nu sunt nici una, și nici alta, care sunt potențial. Ca amprentele karmice. Ele nu sunt încă lucruri mentale pentru că încă nu s-au maturizat. Și cu siguranță nu sunt lucruri fizice pentru că nu le putem atinge sau să le vedem la microscop.

Să mergem mai departe, să luăm lucrurile fizice.

Lucrurile fizice pot fi împărțite în lucruri fizice grosiere și subtile.

Ce înseamnă grosier și subtil?

• grosier este lucrul fizic pe care îl vedem cu ochiul liber.
• subtil este lucrul pe care îl putem vedea cu ajutorul dispozitivelor, adică particulele.

Fiecare lucru din lume are părți

Revenim acum la demonstrația că nu există nimic care să existe cu adevărat. În prima și principala etapă a demonstrației, vom trece în revistă toate cazurile posibile și vom vedea că nu există nimic în lume care să nu aibă părți.

A. Lucrurile fizice grosiere au părți

Să considerăm lucrurile fizice grosiere, cum ar fi mâna mea.

Există ea oare ca unul? Nu, pentru că am degete și dacă acopăr câteva dintre degete, văd că mai rămâne o parte. Așa am demonstrat că are părți. Deci, mâna nu există ca unul.

Mâna are părți și fiecare parte are alte părți, și așa mai departe. Degetul are articulații, articulațiile au celule, celulele au molecule, moleculele au atomi. Am terminat demonstrația.

Deci, am arătat că lucrurile fizice grosiere, nu există, nici ca unul, nici ca multe. Deci, cu lucrurile fizice grosiere, am terminat.

B. Chiar și lucrurile fizice subtile, cum ar fi atomii, au părți

Să vorbim despre atomi. Atomii au particule mai mici.

(În fizica particulelor, o particulă elementară este o particulă din care sunt compuse alte particule mai mari. De exemplu, atomii sunt formați din particule mai mici cunoscute sub numele de electroni, protoni, şi neutroni. Protonii și neutronii, la rândul lor, sunt compuși din particule mai elementare cunoscute sub numele de quarci. Una dintre problemele nerezolvate ale fizicii particulelor este de a găsi cele mai elementare particule – sau așa-numitele particule fundamentale – care alcătuiesc toate celelalte particule care se găsesc în natură și nu sunt ele însele alcătuită din particule mai mici.)

Nimeni nu va spune că există o particulă fundamentală, nici măcar în știință.

În Abhidharma Kosha nu se vorbește despre electroni și protoni, ci se spune că : „Sunt particule mici pe care nu le putem vedea” și aici se referă la atomi. Deci au o parte stângă și una dreaptă?

Trebuie să existe o parte stângă și una dreaptă. De ce? Dacă nu există partea stângă și partea dreaptă, atunci totul ar fi fost împreună, atunci nu era nicio parte grosieră – totul ar fi fost ca un punct geometric adimensional. (Euclid definește punctul ca fiind un obiect fără părți).

(Răspunsul la întrebarea 4 din teme: Atomii sunt un bun exemplu pentru a demonstra că lucrurile fizice subtile au părți. Dacă atomii nu ar avea părți, atunci când doi atomi s-ar fi atins unul de celălalt, ar fi trebuit să se atingă pe toată suprafața lor. Ei nu s-ar fi putut distinge deloc și totul ar fi fost un mare atom. Ceea ce se întâmplă cu adevărat este că un punct dintr-un atom atinge un punct al celuilalt atom. Acest lucru face ca celelalte puncte să fie mai apropiate sau mai îndepărtate unul de celălalt și demonstrează că atomul are părți, cum ar fi partea superioară, partea inferioară, partea din stânga sau din dreapta și așa mai departe.)

C. Lucrurile mentale au și ele părți

Ce sunt lucrurile mentale? De exemplu, ar putea fi mintea mea, ar putea fi funcții mentale: ca emoțiile. Pot fi afecțiunile mentale – acestea sunt lucruri mentale.

Au lucrurile mentale părți? Are mintea mea părți? Da, mintea are sentimente, are gânduri, are idei, deci are părți, nu-i așa? Mai mult de atât, pe linia temporală, există mintea din acest moment, apoi există mintea din momentul următor. Deci are părți pe linia temporală. Deci, indiferent de cum privim mintea, ea are părți.

Dar funcțiile mentale? Funcțiile mentale au părți? Sigur că au. Există sentimentul de iubire, există sentimentul de ură, există sentimentul de invidie, există părți. Nu este un singur lucru. Odată ce există părți și părțile au părți – am terminat. Există părți.

Deci lucrurile fizice au părți; Cele grosiere au; Cele subtile au; Cele mentale au; Am terminat cu toate lucrurile schimbătoare.

Contradicția la care se ajunge demonstrează greșeala – și anume ipoteza de bază că lucrurile există cu adevărat.

Scopul nostru aici este să arătăm că ipotezele de bază, care presupun că lucrurile au existență de sine, duc la contradicții și, în acest fel, ne consolidăm înțelegerea noastră despre vacuitate.

Știți care este diferența dintre un matematician și un fizician? Nu? – Fizicianului i se spune să facă ceai – are un ibric aici și are ceașca aici, așa că fierbe apa în ibric și toarnă apa în ceașca în care este un plic de ceai și iese ceai.

Matematicianului i se spune: Acum fă ceai – el se duce și pune apă în ibric. „Restul l-am făcut deja”.

Asta facem noi aici.

Anterior ne-am ocupat de faptul că un lucru are părți, iar părțile sale au părți, iar procesul continuă până la infinit; Odată ce am constatat că are părți, putem continua acest proces până la infinit, și nu găsim nicio unitate care să-l compună – colecția nu există. Odată ce am găsit că există părți și părțile au părți etc. – atunci lucrul nu există de la sine. Tot ceea ce este, este doar o idee pe care o avem în minte.

Așa a fost cu pixul – iar acum vom aplica același lucru pe toate celelalte obiecte.

Verific. Dacă găsesc măcar un singur lucru care există prin sine însuși – vreau să arăt că nu există așa ceva. Și fac partea matematicianului. Am făcut deja asta cu un singur lucru. L-am împărțit în factori și nu l-am găsit. Acum continui să fac la fel cu toate lucrurile. Un alt exemplu de lucru mental este gândul:

(În urma fiecărui moment de gândire vine un alt moment de gândire, iar ele sunt separate de trecerea unui moment de timp. Diferitele părți ale gândurilor mentale sunt identificate de o trecere a timpului – o parte a gândului se întâmplă mai devreme, iar următoarea se întâmplă mai târziu. Dacă gândul nu ar avea părți, nu ar mai exista un timp scurs între gânduri și toate gândurile s-ar produce simultan într-un singur moment în timp – și atunci nu ar mai exista gânduri.)

D. Chiar și lucrurile neschimbătoare nu există cu adevărat

Care sunt lucrurile neschimbătoare? Ele sunt: spațiul, vacuitatea, încetările.

Mai este și altceva?

– ce spunem despre noțiuni/concepte?

Conceptul se schimbă sau nu? Aceasta este o întrebare foarte interesantă și vă las pe voi să o dezbateți. Dar să ne oprim aici.

– Spațiul are părți

Să vorbim despre spațiu. Există oare spațiul cu adevărat?

Dacă el există cu adevărat, atunci fie el „există cu adevărat” ca unul, fie „există cu adevărat” ca mai multe. Este suficient să arătăm că el „nu există cu adevărat” ca unul și am terminat. „Există cu adevărat” ca unul? – Nu, pentru că are est, vest, nord și sud, are în sus și-n jos. Am terminat demonstrația.

–  Vacuitatea are părți

Vacuitatea are părți? Da, există vacuitatea pixului, vacuitatea scaunului, vacuitatea lui Buddha și așa mai departe. Fiecare obiect are propria sa vacuitate și toate vacuitățile obiectelor sunt părți ale vacuității. Deci, vacuitatea are părți.

– Încetările au părți.

Un exemplu de încetare: când încetăm să vedem lucrul ca și când ar exista de la sine. Aceasta este o încetare. Ce se întâmplă cu această încetare? În primul rând, există încetarea credinței intelectuale în existență de sine – atunci când percepem vacuitatea în mod direct. Mai târziu, mult, mult mai târziu, lucrurile vor înceta să mai apară ca existând în sine. Deci, încetarea are etape. Asta înseamnă că are părți.

Are încetarea credinței intelectuale părți? Da, pentru că nu mai am credința în existența de sine a acestui lucru, nici credința în existența de sine a celuilalt lucru și așa mai departe.

Concluzie: Cele trei tipuri de cunoașteri nu există cu adevărat

Acum suntem pregătiți să completăm demonstrația. Afirmația că cele trei tipuri de cunoașteri nu există cu adevărat este o concluzie care decurge din toți pașii pe care i-am făcut până acum.

 

În prima etapă am demonstrat că cele trei tipuri de cunoașteri nu există ca unul.

→ Apoi am continuat să demonstrăm că nu există nici un lucru în lume care să existe ca unul. Acest lucru l-am făcut prin a clasifica toate lucrurile și ilustrând că lucrurile din fiecare domeniu nu există ca unul, deoarece toate au părți.

→Nici diferitele părți nu există ca unul, la fel și părțile părților și tot așa la infinit. Nu am găsit niciun loc unde să ne oprim și să pretindem că am găsit o unitate atomică, fundamentală, și de la ea să ne întoarcem și să reconstruim lucrul pe care îl cercetăm.

→ Și dacă componentele lucrului nu pot fi găsite – atunci lucrul în sine nu există cu adevărat.

→ Tot așa și dacă diferitele părți ale celor trei tipuri de cunoaștere nu există cu adevărat, și nici vreo parte a acelor părți, atunci când încercăm să localizăm cele trei tipuri de cunoașteri, nu le putem găsi.

→ De aici rezultă concluzia demonstrației: cele trei tipuri de cunoașteri în sine – nu există cu adevărat.

Pentru că am trecut repede peste demonstrații, este nevoie de a reflecta asupra lor de multe ori. Încă nu am terminat acest subiect.

Pentru că am trecut repede peste demonstrații, este nevoie de a reflecta asupra lor de multe ori. Încă nu am terminat acest subiect.

  

Meditație:   Niveluri de înțelegere ale vacuității

Așezați-vă comod și închideți ochii. Și concentrați-vă pe respirație.

Imaginați-vă că țineți în mână o ceașcă.

Încercați să vă aduceți aminte de toate argumentele pe care le-am învățat, de ce este această ceașcă goală? Nu că în ea nu este băutură, ci este goală de o existență proprie de sine.

Acum, că interacționați cu ceașca, încercați să înțelegeți cum vă relaționați față de ea dintr-o minte care este greșită. O minte care nu înțelege corect ceașca.

Încercați să identificați Gak ja. Încercați să vedeți cât de atașați sunteți de percepția acestui obiect ca obiect.

Ca de exemplu: „Dacă întind mâna și ating acest lucru, atunci el trebuie să fie aici; deci el este cu adevărat aici”!

Și acum încercați să vă folosiți de logica pe care am parcurs-o în lecție ca să vedeți de ce acest lucru nu este adevărat.

Încercați să vă folosiți de argumentele pe care le-am adus în demonstrațiile făcute și vedeți de ce, din punct de vedere logic, nu există cu adevărat această ceașcă.

Și dacă ați reușit să ajungeți la o anume conștientizare a vacuității ceștii, care înțelege că ceașca care ați crezut că este acolo nu se află în modul în care ați crezut că este acolo – dacă ați experimentat vacuitatea ceștii – fixați-vă acum mintea pe această experiență, meditați pe un singur punct.

Puteți să deschideți ochii.

 

Acesta a fost un exemplu de meditație asupra vacuității care se bazează pe argumentele pe care le-am adus. După cum am văzut, ne-am folosit de demonstrația logică pentru a ajunge noi înșine la concluzii logice și am încercat să le legăm de modul în care experimentăm ceașca și să le aducem la un nivel empiric. De a trece de la nivelul logic, de la cap – la inimă, la nivelul empiric. Acest lucru nu este ușor de făcut, iar dacă nu ați reușit, nu disperați, pentru că:

A. Asta înseamnă că trebuie să repetați de mai multe ori.

B. Asta înseamnă că trebuie să învățați de multe ori.

C. Asta înseamnă că trebuie să acumulați multe binefaceri deoarece înțelegerea vacuității este legată în mod direct de cumulul de binefaceri, de cât bine ați făcut în lume și de karma pe care ați acumulat-o de pe urma acestora.

Dacă nu vom fi în slujba celorlalți, dacă nu vom sprijini cu devotament Dharma și profesorii de dharma, nu vom percepe vacuitatea. Experiența nu va veni. Pentru că ea este în totalitate în funcție de cât de multe binefaceri facem și, în special, față de profesorii de Dharma pentru că ei sunt cele mai puternice obiecte ale noastre.

Cursul 2: Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 8

 

Modalități de a demonstra vacuitatea

Subiectul lecției 8 este cum demonstrăm vacuitatea.

În această lecție vom enumera doar câteva modalități de a demonstra vacuitatea. Nu vom intra adânc în acest subiect, ci doar vom denumi câteva din demonstrațiile celebre ale vacuității. În Lecția 9 vom intra într-una dintre ele și vom face o scurtă meditație pentru că asta începe să ne schimbe viața, ne schimbă eroarea din mintea noastră.

Cu toate că fluturăm pixul de atâtea ori și vorbim de proiecțiile noastre tot timpul, în viața de zi cu zi nu reacționăm conform acestor înțelegeri. Cu cât vom medita mai mult asupra acestor lucruri, ele vor intra din ce în ce mai mult în viața noastră și viața va începe să se schimbe. Vom deveni mai puțin reactivi, vom înțelege Dharma mai mult, și lumea va începe să se miște, va începe să se schimbe. La început puțin, apoi mai mult și în final se vor petrece minuni.

 

Necesitatea demonstrațiilor logice

Aceste demonstrații logice se adresează unei minți care este eronată, o minte care nu înțelege corect realitatea și vrea să o convingă de corectitudinea karmei și a vacuității. Dacă vedem un pix, ce înseamnă că el nu există în sine? Începem să-l cercetăm, începem să căutăm pixul și să ne convingem că el nu există de la sine. Până nu ne vom convinge că șeful care țipă la noi nu este un șef rău, el în sine, vom continua să fim indolenți, și ne vom crea din nou necazuri.

Avem nevoie să ne convingem mai profund de vacuitatea șefului, înainte de a începe să ne schimbăm comportamentul. Acesta este și scopul demonstrațiilor vacuității. Ele vin să ajute mintea unei persoane care greșește, ca să ajungă treptat la un nivel de convingere cu mult mai profund, ce îi va permite apoi meditația asupra vacuității.

Vom enumera aici cinci demonstrații, cele mai cunoscute în literatura budistă tibetană.

În demonstrația una sau mai multe, exemplul spune: „Hai să vedem. Vrei să-mi spui că pixul nu există de la sine? Bine, dar aici este un pix. Dacă el există în sine, este unul sau mai multe? Aplicăm logica după cum gândește capul nostru.

Pentru că numai așa ajungem la convingere. V-am vorbit mai devreme despre studiul dezvoltat al logicii în budismul tibetan, în special în curentul Gelugpa, pentru că asta ne aduce convingerea profundă. Fără această logică, auzim lucruri, le credem sau nu, le-am înțeles sau nu, și s-ar putea să le uităm – nu este puternic. Dar când veți aplica logica și veți analiza ceea ce este cu adevărat acolo, atunci nimeni nu o să vă mai spună povești.

 

Cinci metode de a demonstra vacuitatea

1. Demonstrația – unul sau mai multe

În tibetană:

Chik du drel

Chik = unul,
Du este o abreviere de la duma care înseamnă multe sau mai multe,
Drel = sau,
Deci, „unul sau mai multe”.

Spunem: „Dacă există un pix care există de la sine, este unul sau mai multe? Și asta pentru că tot ceea ce există trebuie să fie unul sau mai multe, nu există altă opțiune. Mintea noastră dualistă, așa funcționează: este ori unul, ori mai multe. Nu poate fi și una și alta. Poate fi singular sau plural, nu împreună. Așa funcționează mintea noastră.

Deci, în această demonstrație „unul sau mai multe” ne uităm la obiect și încercăm să-i demonstrăm vacuitatea. Este unul sau este multe? Și infirmăm cele două opțiuni.

Dacă pixul există cu adevărat, atunci el există ca unul sau există ca mai multe? (Când spunem unul ne referim la un lucru care este indivizibil sau nu poate fi descompus). Nu putem spune despre pix că există ca unul pentru că el are părți. Deci, dacă are părți, atunci el nu este unul. Deci, el este mai multe. Acum ne uităm la părțile lui. Dar partea asta? Există ca unul sau ca mai multe? Ea nu poate fi unul pentru că și ea are părți. Continuăm procesul și vedem că nicio parte asupra căruia mă opresc nu poate exista ca unul. Deci, excludem posibilitatea de a fi unul sau mai multe. Și atunci ce rămâne? Vacuitatea.

Deci acesta este un exemplu de demonstrație.

2. Demonstrația „așchia de diamant”

A doua demonstrație se numește „așchia de diamant”. În tibetană:

Dorje sekma

Dorje   = diamant,
Sekma = așchie, fragment mic, particulă.

În această demonstrație ne uităm la obiectul căruia îi demonstrăm vacuitatea și încercăm să căutăm de unde a venit acest obiect. Există patru opțiuni:

A. Obiectul vine din el însuși. Acest lucru nu este logic. Rezultatul vine din cauză, nu vine de la sine. Rezultatul nu vine din rezultat, rezultatul vine din cauză. Deci este ușor de exclus această posibilitate.

B. Obiectul vine din altceva. Nu vom face acum această demonstrație, dar ea apare în cursul 12. Ideea, pe scurt, este că tindem să credem că fiecare eveniment provine din cauze anterioare care ne sunt evidente, precum shake-ul de căpșuni ce provine din banii din buzunarul nostru. Acest lucru nu este adevărat deoarece aceeași cauză nu aduce întotdeauna rezultatul. Mai degrabă, rezultatul este cauzat de karma noastră care forțează proiecția de a bea un shake de căpșuni.

C. Sau obiectul vine din amândouă: și din el însuși și din altceva. Acest fapt îl excludem repede, pentru că nu este logic.

D. Nu din el însuși și nu din altceva. Cu alte cuvinte, obiectul vine fără cauză. Dacă el nu vine nici din el însuși și nici din altceva, ce rămâne? Nu există cauză. Obiectul vine fără cauză, obiectul nu are o cauză. Sau nu există nimic care să vină din nimic.

Mai există și alte opțiuni? Nu, nu mai sunt.

A, C și D sunt ușor de exclus. Problema este cu posibilitatea B. Este o demonstrație mai grea, dar nu vom intra în ea aici (lecția 8, cursul 12).

Spunem: dacă verificăm toate posibilitățile care există și nu găsim de unde vine obiectul, atunci nu vine.

Ceea ce este important de spus este că a doua demonstrație examinează existența de sine a unui lucru în funcție de cauzele care au condus la existența lui.

Dacă în demonstrația 1 vom nega existența unui lucru prin faptul că examinăm dacă este unul sau mai multe, aici vom nega existența de sine a ceva, când mergem și ne uităm de unde a venit, și arătăm că el nu ar fi putut să vină din senin și, deci, el nu poate exista în sine.

Ce ne spune Buddha? Buddha ne spune că atât timp cât credem că lucrurile au venit, atât timp cât credem că lucrurile au un început, vom continua să suferim.

3. Negarea faptului că lucrurile care există sau nu există, pot crește (apar)

A treia demonstrație se numește:

Yu me kye gok gi tentsik

Tentsik = demonstrație, dovadă,
Yu          = există, existență, a fi,
Me          = nu, adică nu există,
Kye        = a crește, a se forma, a începe, a fi produs, a se naște, a genera,
Gok        = a infirma, a nega, a respinge.

Aceasta este demonstrația care neagă faptul că lucrurile care există sau nu există pot crește/pot apărea.

Putem spune că ea demonstrează vacuitatea rezultatelor.

Aici ne uităm în felul următor:

Să presupunem că există ceva,

– oare el vine din ceva care există,

– sau din ceva care nu există,

– sau din amândouă

– sau din niciunul dintre ele.

Ne jucăm cu logica până epuizăm toate posibilitățile.

1. 1. 4. Cele patru combinații

În toate aceste demonstrații mergem și împărțim lumea în funcție de un anumit domeniu, examinăm toate posibilitățile și nu găsim lucrul nicăieri, iar aceasta este dovada vacuității sale. Diferența dintre ele este domeniul prin care despicăm realitatea. Deci, este unul sau mai multe, sau după cauză sau după rezultat, sau un fel de cauză și așa mai departe.

Demonstrația se numește:

Mu shi

Mu shi este prescurtarea lui Mu shi kye gok
Shi = patru,
Mu = posibilități sau combinații.
Mu Shi = cele  patru combinații.

Deja am văzut  un exemplu de patru combinații:

• • • din el însuși,
    • din altceva,
    • din ambele,
    • sau din nici una.

Asta fac ei tot timpul. Există Mu sum sau Mu shi: sunt lucruri care au doar trei posibilități, există lucruri care au patru posibilități.

De exemplu, demonstrația vacuității rezultatelor poate fi făcută de Mu shi de-a lungul domeniului – unul sau mai multe:

A. Rezultate multiple vin din cauze multiple.

B. Un rezultat singular vine din cauze multiple.

C. Rezultate multiple vin dintr-o singură cauză.

D. Un rezultat singular vine dintr-un singură cauză.

Deci, dacă un lucru este un rezultat, atunci el este unic sau multiplu? Și cauzele sale, a fost una sau mai multe? Avem două posibilități pentru rezultate și două pentru cauze. Analizăm toate posibilitățile. Dacă le negăm pe toate înseamnă că lucrul nu a fost niciodată creat – deci acolo nu există nimic!

Versiunea completă în acest caz specific ar fi:

Mu shi kye gyok

Kye = a crește,
Gok = a nega.

Deci, demonstrația care neagă cele patru moduri prin care un lucru poate veni sau poate fi creat.

1. 1. 5. Demonstrația existenței condiționate (a interdependenței)

A cincea și ultima de pe lista noastră și se numește în tibetană:

Tendrel gyi rigpa

Tendrel       = existență dependentă sau existență condiționată sau origine condiționată sau interdependență,
Rigpa           = raționament sau argument logic,

Tendrel gyi rigpa = Raționamentul interdependenței (originea dependentă – cunoscută și sub numele de Regele raționamentelor).

Rikpay gyalpo

Rikpay                = logică, raționament, argument logic,
Gyalpo                = rege.

Rikpay gyalpo = regele raționamentelor.

A cincea demonstrație spune: Pixul nu există de la sine deoarece el depinde de alte lucruri. De ce anume depinde? Depinde de școala budistă.

– Potrivit școlii Prasangika Madhiamika, pixul depinde de proiecția mea. Vine din karma mea pe care am acumulat-o în urma a ceea ce am făcut în trecut. Aceasta este școala cea mai înaltă.

– Școlile inferioare vor spune: pixul depinde de cauzele care au dus la existența lui. Trebuie să existe plastic, trebuie să existe o fabrică, trebuie să existe un utilaj care să-l facă așa, trebuie să existe un camion care să-l aducă la magazin. Aceasta este școala cea mai de jos, școala Abhidharma. Ea spune: pentru a fi un pix, o mulțime de lucruri trebuie să se adune împreună. Și așa este. Acest lucru nu este greșit. Pixul depinde de toți acești factori. Aceasta este o înțelegere parțială a vacuități, dar care ne avansează foarte mult. Pentru că deja ne coboară de la ideea că pixul există de la sine. Pixul nu apare fără motiv, ci vine din cauze.

– Care este problema cu această abordare? În mod logic, problema este că sunt lucruri care nu au cauze, precum spațiul. Spațiul din cameră, spațiul gol. Ce cauzează acest spațiu? Spunem că acest spațiu nu a fost determinat de cauze. El a fost mereu aici. De asemenea, spațiul nici nu se schimbă.

Școala spune: Ok, nu pot spune care este cauza spațiului, dar pot vorbi despre părțile spațiului: are est și vest și nord și sud și așa mai departe. Deci dacă este așa, el depinde de părțile sale.

Și asta este corect. Cum există acest pix? Are partea dreaptă și partea stângă. Împreună am un pix, partea lui dreaptă are parte dreaptă și parte stângă. Partea lui stângă are parte dreaptă și parte stângă. Și asta este adevărat.

Este oare adevărat că orice lucru depinde de părțile sale? Da, asta e adevărat. Deci, aceasta este o a doua versiune a vacuității și putem continua mai departe.

– Cea mai înaltă versiune a înțelegerii vacuității zice: Dacă spui că acest lucru depinde de părțile sale – are o parte albă și o parte neagră și împreună este un pix – nu explică de ce este aici un pix. Dovadă că un câine nu vede un pix, nu este așa? El vede altceva. Dacă ce s-a spus ar fi fost de ajuns pentru a explica pixul, atunci oricine ar fi văzut alb și negru ar fi văzut un pix. Presupunând că un câine ar vedea alb și negru, el tot nu vede un pix. Pentru că mai este nevoie de ceva.

– Ce spune Svatantrika despre care am învățat în acest curs? Ea spune că este nevoie de cineva care să proiecteze, este nevoie de o minte care să proiecteze. Ea spune că este nevoie ca cineva să-l denumească „pix” pentru ca acesta să fie pix. Nu este suficient un ansamblu de părți. Pentru că dacă ar fi suficient ansamblul de părți, atunci de ce nu am putea atașa la el și un alt element și să spunem că este pix? Sau de ce să nu excludem jumătate din părți și să spunem că este pix?

A spune că un ansamblu de părți este ceea ce creează pixul nu este suficient pentru că nu explică exact de ce tocmai aceste părți. De ce nu mai multe sau mai puține părți? De ce corpul meu are exact aceste părți și nu include și altă mână? De ce? Pentru că trebuie să existe altceva care să denumească acest ansamblu specific de părți, și asta va veni deja de la mine. Deci, aceasta este deficiența conceptului vacuității care vorbește despre părți.

În studiul mahamudra se trece prin toate aceste concepții ale vacuității și sunt explicate una câte una pentru că noi toți gândim tot timpul așa, de aceea este important să le cunoaștem pe toate.

Deci existența dependentă înseamnă că lucrul există în dependență de alte lucruri. Care sunt celelalte lucruri? Depinde de școala în care suntem.

• • • Acestea ar putea fi cauzele care produc pixul,
    • Ar putea fi părțile lui,
    • Ar putea fi denumirea pe care i-l dăm conform școlii.

A cincea demonstrație este regele raționamentelor pentru că toate demonstrațiile anterioare lucrează cu o logică perfectă, dar mai puțin cu modul în care percepem realitatea, în timp ce a cincea se leagă de modul de cum înțelegem realitatea, cum înțelegem de unde vine acest pix, de aceea este mai puternică decât celelalte.

 

Elogiu logicii

Curentul Gelugpa în budismul tibetan este foarte puternic în logică. Je Tsongkapa a pus mult accent pe ea și apoi au continuat-o discipolii săi. Logica, lucrul cu demonstrațiile logice asupra vacuității, este ceea ce ne aduce la perceperea vacuității. Logica obișnuită pe care o cunoaștem, dar corectă – ne duce la perceperea vacuității care este transcendentală, este metafizică, este în lumea de dincolo. Această logică foarte banală care ni se predă la cursurile de matematică sau la lecțiile de logică din școală, tocmai această logică, ne duce la perceperea directă a vacuității. Și acest lucru este incredibil.

Pentru cei mai mulți dintre noi logica nu este perfectă, de aceea este nevoie să o finisăm mai mult pentru a ne putea folosi bine de logica budistă.

 

Puțin despre dezbaterea budistă

Deci, cum se face o demonstrație logică în budism? În cursurile 4 și 13 este dezvoltat puțin acest subiect.

Pe terenul dezbaterilor se folosesc reguli în demonstrațiile logice budiste pentru a ne adânci înțelegerea noastră, în special a vacuității, dar nu numai a ei, ci și a tuturor subiectelor studiate. Este foarte amuzant. La început oamenii dau înapoi, le este frică de dovezi și de logică. Dar în scurt timp ne obișnuim și este o modalitate minunată de a ne petrece timpul.

1. 1. 1. Este, de asemenea, o distracție socială; Pentru cei care stau toată ziua în meditație, dezbaterile sunt foarte amuzante.
      2. Nu este pierdere de timp. Fiecare moment al ei are sens.
      3. Unul îl ajută pe celălalt. Nu se pune problema cine învinge în dezbatere, fiecare îl ajută pe celălalt să ajungă la adevăr, să separe pleava de grâu.
      4. Ridică mult moralul.
      5. Și, de asemenea, este foarte teatral. Există multă mișcare.

În dezbateri există câteva reguli: cei doi care se înfruntă, stau așezați unul în picioare și celălalt pe jos. Cel din picioare atacă, iar cel care stă jos este în defensivă. Singurele cuvinte pe care le spune cel în defensivă sunt: da, de ce, nu rezultă, demonstrează. Dar aceste cuvinte îl forțează pe atacant să-și dovedească punctul de vedere și să vină cu argumente.

Atacantul ține în mână mala,

— Deci spui că pixul există de la sine?

Celălalt spune: De ce spui asta?

— Pentru că ai spus că pixul a venit dintr-o fabrică.

Și așa începem să demonstrăm încet vacuitatea.

– dacă l-am convins pe celălalt, el va spune: Dö – corect, adevărat,

– sau el poate să-mi spună: Tak ma drup – Nu mi-ai dovedit nimic. Argumentul nu este bun.

– sau poate spune: Chi chir – De ce spui asta?

Dar înainte de a începe, dacă eu sunt atacantul, îngenunchez în fața partenerului și îi spun:

Di, jitar chü chen

Adică „Hai, să cercetăm împreună subiectul!”.

În dezbaterea dintre cei doi se află un Giku -sergentul, care urmărește ca totul să fie conform regulilor. El aduce ceai, floricele de porumb și înghețată ca totul să fie foarte plăcut.

Acesta este singurul mod de a vedea cu adevărat ce am înțeles. Temele de casă sunt foarte utile, dar vedem cât de bine am înțeles lucrurile atunci când ne confruntăm într-o dezbatere cu atacantul.

 

 Structura dovezii logice budiste

Deci, cum se face o demonstrație logică în budism?

1. În primul rând trebuie să existe un subiect. De exemplu:

Subiectul : „Să considerăm soarele” — Nyi ma cho chen, (Nyi ma – soare)

2. Care este următorul lucru? Ce doresc să demonstrez despre soare. Vreau să demonstrez că soarele nu este albastru. Deci doi, este

Afirmația „Soarele nu este albastru”.

3. Al treilea pas este argumentul. Trebuie să venim cu un argument. De exemplu:

Argumentul: „Pentru că este galben”.

Exemplu: Demonstrația – unul sau mai multe

În prima demonstrație a vacuității, avem nevoie de un subiect. Subiectul tradițional din literatura pe care o studiem în acest curs, sunt cele trei tipuri de cunoaștere.

1. Subiectul: „ Să considerăm cele trei tipuri de cunoașteri”.
2. Doi: Ce vrem să dovedim? Că ele nu există în sine.

Afirmația: „Ele nu există cu adevărat”

„Nu există cu adevărat” este uneori sinonim pentru „nu există de la sine, independente de percepția mea ”.

3. Și ce argument vom da? Ele nu există ca unul și nu există ca multe.

Argumentul: „Ele nu există ca unul și nu există ca multe”

Acesta este exemplul de care ne vom ocupa imediat.

 

Cele trei tipuri de cunoașteri

Care sunt cele trei tipuri de cunoașteri? Ele provin din Abhisamayalamkara și sunt următoarele:

1. Cunoașterea de bază, în tibetană:

Shi

Shi = bază.

2. Cunoașterea căii

Lam

Lam = cale.

3. Atotcunoașterea

Nam

Nam = atotcunoaștere.

Ce este cunoașterea de bază?

Cunoașterea de bază este percepția vacuității în mintea unui practicant Hinayana. Dacă vă amintiți, am spus despre „ascultători” și despre Pratyekabuddha că ei ajung la Nirvana și nu la iluminare. Dar pentru a ajunge la Nirvana ei trebuie să perceapă vacuitatea. Deci, cunoașterea de bază înseamnă înțelegerea vacuității din mintea practicantului Hinayana.

Ce este cunoașterea căii?

Aici, calea înseamnă calea unui Bodhisattva. Adică, este calea pe care o practică cel din Mahayana. Cunoașterea căii este înțelegerea vacuității din mintea unui Bodhisattva, care se află și în curentul Mahayana. Este un alt tip de cunoaștere.

(Pe această temă există controverse între diferitele școli budiste. Școala Svatantrika, reprezentată de Maestrul Haribhadra, susține că vacuitatea percepută de practicantul Hinayana în timp ce se află pe Calea perceperii este diferită de cea percepută de practicantul Mahayana. În schimb, Școala Prasangika Madhyamika susține că nu există nicio diferență în vacuitatea pe care o percep).

A treia cunoaștere este Nam, care este prescurtarea cuvântului Nam she – omnisciența. Ea este înțelegerea perfecțiunii înțelepciuni din mintea lui Buddha.

O altă descriere a celor trei tipuri de cunoașteri este mai mult legată de practica în sine. În această descriere „cunoașterea de bază” este tot ceea ce are de-a face cu cele cinci agregate, cele douăsprezece deschideri ale simțurilor etc. – tot ceea ce alcătuiește „realitatea” Samsarei și cunoașterea practicianului despre această „realitate”. „Cunoașterea căii” înseamnă instrucțiunile și cunoașterea Dharmei de către un Bodhisattva, în timp ce „atotcunoașterea” se referă, desigur, la cunoașterea celui care a desăvârșit calea și a ajuns la iluminarea deplină.

Să revenim la demonstrația celor trei cunoașteri.

1. 1. 1. Subiectul: Cele trei tipuri de cunoașteri.
      2. Afirmația: Ele nu există cu adevărat.
      3. Argumentul: „Ele nu există ca unul și nu există ca multe”
      4. De multe ori în dovezile budiste există și o a patra parte care este un exemplu de sprijin. Un exemplu care ilustrează ceea ce vrem să demonstrăm (de preferință ceva ce cealaltă persoană a văzut).

În acest caz exemplul este: reflectarea unei imagini într-o oglindă. Imaginea pare reală, dar nu este.

Cineva care nu a văzut niciodată o oglindă poate crede că există ceva acolo și va încerca să ajungă la el. Sau copilul mic care nu a văzut niciodată o oglindă și atunci când vede reflexia lui începe să caute ce este acolo. Dar noi, care înțelegem deja ce este oglinda, știm că este reflexia unei imagini.

Deci, cele trei tipuri de cunoașteri nu există cu adevărat pentru că ele nu există ca unul și nu există ca multe. (Acest lucru va trebui să-l explicăm!), iar exemplul care ni se dă: ele sunt ca o reflexie într-o oglindă.

 

Importanța demonstrațiilor logice

Și de ce aceste demonstrații sunt importante? Pentru că dacă vrem să devenim liberi, va trebui să ajungem la Nirvana, iar pentru asta va trebui să percepem direct vacuitatea. Dar, mai întâi, va trebui să ne convingem logic de vacuitate. Vacuitatea cui? A noastră. Când ajungem la perceperea directă a vacuității, ceea ce percepem este vacuitatea minții noastre, și nu a pixului. O dată ce am înțeles vacuitatea minții, atunci vom înțelege automat toate celelalte vacuități.

Ajungând prin logică la convingerea profundă a vacuității și, în același timp, ne cultivăm și meditația, atingem stadii înalte de concentrare, atunci vom îmbina mintea, care este la fel de ascuțită ca o rază laser, cu înțelegerea intelectuală a vacuității, iar în final vom putea experimenta vacuitatea.

Cursul 2: Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 7, b

 

Percepția realității conform școlii Svatantrika

Așa cum am spus, ne aflăm în școala Svatantrika. Cum explică ea Gak ja ?

În literatura acestei școli este dat exemplul spectacolului de magie și vom vorbi imediat despre el.

De unde vine pixul, cum există pixul pentru mine? Să nu uităm că suntem în școala Svatantrika Prasangika, școala de jos a Căii de mijloc, care are o înțelegere parțială a vacuității. Ea spune:

Deoarece în mintea noastră se află conceptul de scriere, atunci când apare un obiect, proiectăm pe el un pix. Câinele având ideea de mestecat, atunci când apare ceva, proiectează pe el un os de mestecat.

Ea spune: trebuie să existe un obiect extern, iar eu proiectez. Trebuie să fie ceva acolo afară pe care eu proiectez. Pentru că altfel, dacă nu ar fi trebuit să apară ceva aici, atunci pixurile ar crește peste tot, aș fi proiectat peste tot un pix. Deci, jumi- juma.

• • • Există ceva anume în afară, o colecție de date brute, care trezește în mine proiecția – „pix”. Deci, ceva vine din afară,
    • vine proiecția mea, și
    • când cele două se întâlnesc – există un pix.

Deja știm că Școala Svatantrika are o concepție nu pe deplin corectă. Dar așa lucrăm cu mintea noastră. De aceea este foarte important să înțelegem ce spune ea. Pentru că, chiar dacă nu este vacuitatea pe care vrem să o percepem în final, această vacuitate este de mare ajutor.

Deci ce spune ea?

lo nume la nangway wang gyi shak tsam

Lo                       = minte,
Nume               = neafectat, nedeteriorat,
La                      = prepoziție,
Nangway        = a apărea,
Wang gyi        = prin puterea, în virtutea,
Shak tsam      = există numai.

Adică, lucrurile există „numai prin puterea apariției lor în fața unei minți neafectate”.

Pe scurt, ei spun trei lucruri:

1. 1. 1. Ceva apare în afara mea;
      2. După care trebuie să-l percep cu mintea mea;
      3. Și al treilea lucru, este ca mintea mea să fie sănătoasă, să nu fie sub influența drogurilor, să nu fie somnoroasă, sau confuză sau ceva de genul ăsta. Mintea trebuie să fie limpede, clară. Ce înseamnă minte clară? Atunci când apare un obiect ea îl identifică corect.

De exemplu, conduc mașina pe întuneric, văd ceva alergând pe drum și cred că este un șoarece, frânez brusc, cobor din mașină și văd – o frunză. Acesta este un exemplu de minte afectată.

 

Spectacolul de magie

Să vorbim acum despre spectacolul de magie.

Se spune că în India, chiar și în zilele noastre, sunt magicieni care merg prin sate și susțin spectacole de magie, iar oamenii le aruncă monede ca plată. În acest spectacol magicianul ține o baghetă magică și praf magic. El aruncă pulberea magică, care se împrăștie și afectează ochii spectatorilor. Oamenii sunt acum sub influența pulberii. Apoi magicianul aruncă bagheta magică pe jos, rostește o incantație magică și bagheta se transformă într-un cal. Mulțimea vede acum un cal. Deci acesta este spectacolul de magie.

Ce face școala Svatantrika cu acest spectacol? – Ea dă fiecăruia dintre participanți câte un rol și spune așa:

• Pulberea din ochii spectatorilor care urmăresc spectacolul semnifică greșeala pe care o facem în mintea noastră.

Avem tot timpul praf în ochi. Facem greșeli tot timpul. Datorită efectului prafului magic, adică mintea greșită, spectatorii văd un cal în loc de băț și cred că văd un cal. Magicianul, înainte de a împrăștia praful, a ținut bagheta magică la spate, apoi exclamă: „Hocus pocus, deschide-ți ochii” și spectatorii văd un cal, și cred că văd un cal.

• Acum magicianul.

Magicianul, în momentul când aruncă pulberea magică, îi intră și lui în ochi. Deci ce vede el? Vede un cal, datorită pulberii. Dar nu mai crede pentru că el știe că a aruncat bagheta magică.

Acum apare un alt participant în această poveste.

• Cineva întârzie

Deci, celui care a venit mai târziu nu i-a intrat praf în ochi. El îi vede pe toți că sunt entuziasmați, dar nu înțelege de ce sunt ei așa pentru că ce vede? Vede un băț aruncat pe jos.

Care este pilda?

• Persoana cu praful în ochi, care nu este magicianul – vede un cal și crede că este cal. El este asemănat cu cine? Cu cel care nu a perceput direct vacuitatea. El este persoana obișnuită, numită în tibetană:

So so kye wo

So so kye wo = persoană obișnuită.

El vede realitatea convențională și crede că lucrurile sunt exact așa cum apar.

Credința este ceea ce îl blochează, nu pentru că lucrurile apar așa cum apar, ci pentru că el crede că sunt așa cum apar. Și se atașează de această credință. El crede în ceea ce vede și asta e problema lui.

• Magicianul vede un cal, dar nu crede, așa că nu-l va trata ca pe un cal. El se află într-un loc complet diferit. El este asemenea unui Arya care a perceput direct vacuitatea și acum a ieșit din meditație.

O astfel de persoană este numită:

Je tob jang sem pakpa

Je tob                      = după meditație,
Jang sem pakpa = Arya Bodhisattva.

Acestui om lucrurile îi apar din nou cu existență proprie de sine, dar el nu mai crede în asta. Și de aceea nu mai reacționează la ele ca atare. El înțelege că proiectilul rachetă a venit pentru că a trimis primul proiectil. Cu siguranță nu va trimite altul pentru că înțelege că i se va întoarce înapoi. Acesta este magicianul.

• Cine este întârziatul? – Nu crede în cal și nici nu vede un cal. El este asemenea celui care se află acum în meditația vacuității, dar nu este un Buddha. În tibetană:

Tongnyi ngunsum du tokpay lobpa

Tongnyi                         = vacuitate,
Ngunsum du tokpay = în timpul perceperii directe a vacuității,
Lobpa                    = practicant. Aici are sensul de practicant care nu a finalizat încă calea.

Când cineva meditează asupra vacuității, el nu greșește. Mintea lui are pramana, ceea ce înseamnă percepție validă sau corectă. El percepe realitatea corect.

Numai în perceperea directă a vacuității cel care nu este un Buddha poate înțelege corect realitatea. Buddha percepe, în același timp, atât realitatea ultimă, cât și cea convențională. El se află tot timpul în meditația vacuității și vede, de asemenea, realitatea falsă. Deci, această persoană nu este încă un Buddha, dar se află în meditație asupra vacuității.

Povestea vine să ne ilustreze modul în care oamenii înțeleg realitatea:

• • • Cei care greșesc complet,
    • Cei care greșesc parțial, și
    • Cei care nu mai greșesc.

Aceasta este povestea noastră care se termină aici.

 

Copacul singur din pădure?

Dacă un copac este în pădure, dar nu există nimeni în pădure care să-l vadă, copacul există sau nu există după Svatantrika?

Potrivit acestei școli, pentru ca ceva să existe sunt necesare două lucruri:

• • • Să apară ceva,
    • O minte care nu greșește, corectă, nesomnolentă, perceptivă.

Deci, dacă nu există nimeni care să perceapă, atunci despre ce vorbim!?

Dacă ne gândim bine, dacă nu există nimeni care să fi văzut acest copac, atunci cum putem spune că există? Cine va depune mărturie despre el?

Potrivit lui Svatantrika, nu există nimeni care să depună mărturie despre existența lui. Ei spun:

Pentru ca ceva să existe, este nevoie de un martor. Este nevoie de o minte care să-l perceapă. Fără el, nu avem despre ce vorbi. Dacă nu l-a văzut nimeni, de unde știu că el există?!

Dacă spunem: „Nu am fost în junglă, dar altcineva a fost acolo și a scris despre asta”. Acest lucru este deja altceva. A existat o minte care a perceput-o. A fost cineva care a perceput-o și a scris despre asta. Și acum percepem ce a scris el și credem. Acest lucru este în ordine. Este un fel de percepție. Dar dacă nu a fost nimeni acolo care să scrie despre asta, atunci despre ce vorbim?

Putem vorbi de găina din spatele lui Pluto? Poate cineva să depună mărturie că există așa ceva acolo?! Elefantul roz, care zburdă prin cameră, trebuie să fie perceput de cineva înainte să spunem că există.

Deci, aceasta este Svatantrika.

 

Gak ja conform Școlii Svatantrika.

Ce este Gak ja în Svatantrika?

El este copacul din pădure, independent de persoana care îl percepe, care îl vede.

Svatantrika spune: „ Așa ceva nu există!”. Dacă cred că există un copac acolo fără ca eu să-l văd și fără ca altcineva să-l vadă și nimeni să nu mi-l raporteze – numele lui este Gak ja.

Atunci când cred că există un adevăr obiectiv, exterior mie, care nu depinde de mine – acesta este Gak ja.

Aceasta este calea spre înțelegerea vacuității, după Prasangika Madhyamika, doar că este incompletă.

Întrebare: Ce este Gak ja în spectacolul de magie?

Răspuns:  Calul care există, independent de spectatorul care îl privește.

Soarele

Întrebare: Soarele există și nu avem nicio îndoială despre asta. Oamenii de știință au măsurat distanța până la el, căldura și toate chestiile astea. Soarele este și el gol, el nu există de la sine?

Răspuns: Este adevărat că oamenii de știință au făcut măsurători. Și nu intrăm în asemenea discuții. Dar cum l-au măsurat? Putem spune prin simțuri; Au folosit dispozitive, dar dispozitivele se bazează pe activitatea simțurilor.

Simțurile mint pentru că ele vin dintr-o minte falsă.

Pentru toți acei oameni de știință care au măsurat soarele, când au închis ochii, pe patul de moarte, soarele nu va mai exista pentru ei, indiferent de câte ori l-au măsurat și cât de precis l-au măsurat. Li s-a terminat karma de a vedea soarele. Soarele care poate fi măsurat, există numai dacă încă mai există această karmă. Noi proiectăm soarele.

Mintea falsă

Școala Svatantrika spune: Avem o stare a minții care este greșită; care greșește tot timpul. Și această stare stabilește că lucrurile există, mintea noastră este afectată de greșeala pe care o face și vede lucrurile ca existând de la sine.

Nu avem nicio problemă cu faptul că mintea vede lucrurile că apar – vedem pixul și scriem cu el. Problema este atunci când mintea se atașează de lucruri ca și cum ar exista de la sine.

Ceea ce echivalează cu „a crede că acolo este un cal”. Mintea crede că ceea ce apare este exact ceea ce este. Problema este atașamentul de existența de sine a lucrurilor.

Și de ce se atașează? Pentru că are sămânța concepției greșite cu care am venit pe această lume. Am venit în această lume din nenumărate vieți trecute în care am avut obiceiuri greșite. Așa privim realitatea noastră.

Fiecare obiect care există și care apare unei minți neafectate de droguri, somnolență sau altceva, Svatantrika spune: este o existență falsă, convențională și validă.

Această sămânță adânc înrădăcinată, cu care am venit în această viață, ne determină să percepem constant lucrurile într-un mod greșit și ne face să ne atașăm de lucruri ca existând cu adevărat, ca și când ar veni de la sine.

Această sămânță am purtat-o mereu cu noi. Este greșeala pe care am făcut-o dintotdeauna. Această greșeală determină pe oricine care nu este Buddha să vadă lucrurile ca obiecte care vin de la sine, sunt solide și sunt în afara lui.

Existența falsă este percepută de mintea convențională sau falsă.

Această minte este numită falsă deoarece crede că lucrurile există într-un mod care nu corespunde cu ceea ce sunt ele cu adevărat. Mintea este oarbă față de felul în care există cu adevărat, față de existența lor dependentă – ea nu vede asta. Această minte obișnuită, falsă, convențională, vede pixul ca venind de la fabrică, sau din magazin.

Ea servește și ca văl sau ecran care ne împiedică să vedem adevărul suprem al lucrurilor. Nu putem vedea adevărul lor suprem pentru că suntem mereu atât de ocupați să le vedem în mod convențional.

 

Rezumat

Să facem un scurt rezumat a noțiunilor despre care am vorbit.

• • • Două niveluri de realitate

În fiecare moment, în jurul nostru există două adevăruri sau două realități sau două niveluri de realitate, tot timpul. Ca o prăjitură cu două straturi. Și ceea ce vedem tot timpul este un singur strat, existența falsă, convențională. O vedem în mod constant pentru că mintea noastră este direcționată spre ea.

• • • Existența dependentă

Această minte falsă, care vine cu astfel de semințe din viețile anterioare, este tot timpul direcționată spre existența falsă și ne determină să nu vedem realitatea supremă a lucrurilor – a faptului că ele nu există în sine, că au o existență dependentă, provin din karma noastră și le proiectăm tot timpul pe o bază care apare în fața noastră, datorită faptelor făcute în trecut.

Suntem forțați să le creăm în acest fel și nu vedem toate astea. Credem tot timpul că există un pix care vine de la sine. Și acest fapt ne consolidează credința.

• • • Gak ja

Ce este Gak ja în școala Svatantrika? Este un obiect care vine de la sine, în felul lui unic, fără ca eu să-i determin existența prin intermediul minții mele – o minte clară, neafectată (adică neinfluențată de droguri sau altceva), în timp ce-l proiectez pe datele care îmi apar în fața mea. Un copac care crește în pădure fără ca nimeni să-l vadă.

• • • Vacuitatea

Svatantrika are o înțelegere parțială a vacuității. Înțelege că lucrurile nu vin de la sine și, totuși, crede că există ceva acolo care vine de la sine. Ea spune: este nevoie atât de obiect, cât și de percepție. Adică jumi – juma. Este nevoie de o bucată de plastic și de o minte care să înțeleagă că este un pix.

Deci, pentru ea pixul este gol de o existență proprie de sine, fără a fi proiectat pe bucata de plastic de o minte neafectată.

Exemplul – spectacolul de magie

Ne întoarcem la spectacolul de magie.

A. De ce este nevoie de bagheta magică? – Dacă magicianul nu ar fi aruncat bagheta, spectatorii ar fi văzut cai peste tot. Dar ei au văzut calul numai în locul în care a căzut bagheta. Deci este nevoie de baghetă ca declanșator. Ceva trebuie să fie acolo, în afară, iar pe el voi proiecta.

Prima componentă este importantă – este nevoie de obiect.

B. A doua componentă este mintea care proiectează. Fără o minte care proiectează, atunci bățul ar apărea oricui ca un cal. Dar nu toată lumea vede un cal.

Deci, avem nevoie de cele două componente.

 

Cum aplicăm în viață

• • • Obiectul fiecărei emoții negative este un gak ja.

Vreau să subliniez ceva ce am spus pentru că este atât de important: Ori de câte ori apare în noi o emoție negativă, ori de câte ori apare o afecțiune mentală, de fiecare dată când ne enervăm, judecăm sau invidiem – obiectul nostru este Gak ja.

Îi atribuim obiectului calități care vin de la el însuși și ne enervăm pe ceva care nu a existat și nici nu va exista vreodată.

Da, obiectul prezintă unele calități. Dar ele nu vin de la el. Șeful țipă, Svatantrika spune, e ceva acolo – sunt decibelii. Din șef vin decibelii și eu mă ofensez. Iar acum reacționez.

De fiecare dată când mă supăr pe acest șef, reacționez față de Gak ja. De aceea este atât de important să studiem subiectul și să începem să identificăm pe toți acești Gak ja în viața noastră. Aceasta a fost meditația pe care am făcut-o. Încercați să o faceți cât mai mult posibil.

De fiecare dată când v-ați supărat, ați uitat de asta, dar seara când vă întoarceți acasă, vă amintiți de supărare, atunci stați și faceți meditația. Dați filmul înapoi. Întoarceți-vă la momentul declanșator: atunci când ați deschis gura pentru a țipa înapoi. Amintiți-vă de Gak ja și încercați să schimbați în mintea voastră tot scenariul. Rescrieți istoria. Este ceea ce vă va schimba viața.

Întrebare: Când putem reacționa?

Răspuns: Puteți reacționa doar dacă îl iubiți atât de mult pe celălalt, încât să credeți că vorba voastră îl va ajuta. Dați copilul afară din clasă, de exemplu, doar dacă îl iubiți atât de mult, încât credeți că scosul lui din clasă îl va ajuta mai mult decât dacă ar sta în clasă. Doar atunci. Înainte de asta, nu-l dați afară. Continuați să faceți un efort.

Ne este foarte greu să facem toate acestea pentru că trăim într-o lume în care credem că există o realitate exterioară nouă, obiectivă, independentă de noi. Acesta este Gak ja. Luptăm pentru ceva care nu a existat și nu va exista vreodată, ne luptăm pentru Gak ja. Aceasta este tragedia noastră.

• • • Trebuie înțeles că în prezent nu putem face nimic.

Odată ce copacul a crescut deja din sămânță, nu îl mai putem împinge înapoi în sămânță. Nu putem returna proiectilul îndreptat spre noi. Nu putem face asta în prezent. Dar putem semăna semințele contrare care vor preveni proiectilele. Mergem și construim case și nu le demolăm. Semințelor le va lua timp să germineze. Este nevoie de timp pentru a construi case. Este nevoie de timp pentru a calma ura din inimile oamenilor. Așa funcționează karma.

  

Refugiul budist este în înțelegerea vacuității.

Refugiul budist este refugiul în această înțelepciune, care înțelege că lucrurile sunt goale de orice existență proprie de sine, că ele sunt numai proiecțiile noastre, proiecții care ne sunt impuse de karmă. Karmă pe care noi am semănat-o.

Acesta este refugiul budist.

De fiecare dată când șeful țipă și eu tac – este un act de refugiu.

Este un act care înțelege karma și vacuitatea și care spune: „Ok, încă nu am puterea să fac contrariul, dar încetez să mai plantez semințe care rănesc”. Este un act de refugiu.

Întrebare: Ce se înțelege prin faptul că mergem pe stradă și ne refugiem iar și iar? Mergem pe stradă și spunem: o, ce grădină frumoasă este aici. Refugiul spune: Cum se face că o grădină frumoasă apare în viața mea? Cum se face că văd o grădină frumoasă? Pentru că grădina nu vine de la sine. Cine a făcut grădina? Vecinul care a plantat florile? – Nu! Odată, am făcut ceva care să fie frumos în viața cuiva, iar acum văd ceva frumos.

Ce este cu cel care a pus florile? – Este cum se întâmplă. Vecinul poate să pună multe flori, dar dacă nu am karma potrivită, ori nu voi trece pe lângă grădina lui, ori în timp ce trec pe lângă grădina lui, mă uit în altă parte. Pur și simplu nu voi vedea grădina. Asta înseamnă a ne refugia. Atunci când apare ceva frumos, ne refugiem în karmă și vacuitate. Cum de vine ceva frumos în viața mea? – Ah, am făcut ceva bun. Nu spunem „Ah, cât de bun sunt”, ci „Am făcut ceva bun”. Asta îmi întărește înțelepciunea.

Și invers. Să spunem că mergem în India și strada pute. Cum se face că mă aflu pe o stradă împuțită? Cum se face că acești oameni trăiesc într-un mediu infect? Înțeleg că am făcut ceva în trecut care m-a adus aici.

 

Jurămintele de refugiu

A lua jurămintele de refugiu înseamnă a mă angaja să mă educ și să acționez în această direcție. Şi asta va aduce pacea. Este ceea ce va opri proiectilele de război.

Cursul 2: Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 7, a

 

Gak ja

Vom începe această lecție cu noțiunea Gak ja.

Gak ja

Gak ja este un concept foarte important în învățătura budistă.

Gak ja = obiectul pe care îl negăm sau îl infirmăm.

Este lucrul sau obiectul pe care îl negăm că există.

Este acel lucru sau obiect care nu există, nu a existat și nu va exista vreodată, dar ne trăim viața ca și cum el ar exista și de aceea suferim. Datorită minții noastre eronate, care greșește în mod constant, ne agățăm de acest lucru în care credem și reacționăm față de el, lucru care nu a existat vreodată și datorită lui suferim.

Atunci când am vorbit despre vacuitatea pixului, nu am pretins că pixul nu există, ci că nu are o existență proprie de sine sau o existență dependentă.

Acest pix este Gak ja? Nu!

Pentru că pixul există, iar Gak ja nu există.

Deci, Gak ja este acel lucru care există de la sine. Un astfel de pix nu există.

Pixul care există de la sine, independent de mine, independent de karma pe care am acumulat-o în urma grijii pe care am avut-o față de alții în trecut, este Gak ja.

Sau altfel spus: Pixul care vine de la sine, independent de proiecția mea, care îmi este impusă de karma pe care am acumulat-o în urma acțiunilor mele trecute față de ceilalți – un astfel de pix este Gak ja.

Nu există așa ceva! Pentru că el este Gak ja. Dar noi așa credem.

– Ce fac comuniștii?

– Împart pixul, jumătate ție și jumătate mie. Și nimeni nu poate scrie, nu-i așa?

– Ce fac capitaliștii?

– Își smulg pixul unii de la alții.

– Atunci cum voi avea un pix?

– Am să dăruiesc un pix! Am să dau un pix și apoi o să am două!

Este nevoie de o înțelegere perfectă a lui Gak ja.

Ceea ce este Gak ja variază de la o școală la alta în budism. Și asta se datorează faptului că școlile budiste au înțelegeri diferite ale vacuității, au înțelegeri diferite ale existenței. Învățătorii noștrii  spun că este nevoie să ajungem la înțelegerea vacuității conform școlii Prasangika Madhyamika – școala Căii de mijloc.

Astăzi nu vom intra în această școală, ci vom merge la Școala Independenților a Căii de mijloc. De ce? Pentru că Abhisamaiya Alamkara, scrisă de Maestrul Asanga, care este cartea după care mergem în acest curs, provine de la școala Independenților numită în sanscrită Svatantrika.

De ce este important să înțelegem toate școlile? Pentru că dacă sărim direct la școala înaltă și vom da explicația lor, există pericolul să nu o înțelegem corect. Pentru că fiecare dintre noi are tendința de a gândi într-un mod care nu este perfect. De aceea trebuie să studiem toate aceste școli imperfecte, ca să putem recunoaște greșelile de gândire pe care le facem. Deci acest lucru este foarte important.

Este foarte important să înțelegem ce este Gak ja, pentru că dacă nu facem asta, nu vom putea să eliminăm niciodată greșeala. Gak ja este lucrul care nu există, dar care credem că există și ne provoacă toată suferința.

Maestrul Shantideva, în versetul 141 din capitolul 9 al cărții „Ghidul de viață al unui Bodhisattva”, spune:

Până nu găsești lucrul despre care crezi că există,
Niciodată nu vei înțelege că el cu adevărat nu există.

Elefantul roz cu două capete

Dacă spunem: Există vreun elefant roz cu două capete care aleargă prin cameră chiar acum?

Pentru asta, ar trebui mai întâi să vedem cu ochii minții un elefant roz cu două capete alergând acum prin cameră, apoi ne uităm prin cameră și spunem: Nu, nu există! Dar dacă nu știm despre ce vorbim, de unde știm dacă există sau nu?

Mai întâi trebuie să identificăm greșeala, astfel încât să o putem infirma mai târziu în meditație. Acest lucru este un pas esențial în înțelegerea vacuității.

Înainte de a putea înțelege vacuitatea pixului, mai întâi trebuie să mă văd cum percep în mod greșit pixul, că el vine de la sine într-un mod care este independent de mine. Înainte de a mă vedea că fac asta, nu voi putea niciodată să trag concluzia că nu există așa ceva. La fel ca exemplul elefantului roz care aleargă prin cameră chiar acum: mai întâi trebuie să-l văd cu ochii minții, apoi să-l caut și să văd că nu există.

Pentru oricine care ajunge la aceste conștientizări și la aceste meditații este o mare binecuvântare. Faptul că auzim aceste lucruri, că suntem interesați de ele, că reflectăm și medităm asupra lor, este binecuvântarea nenumăratelor vieții în care ne-am manifestat altruismul.

Toate discuțiile despre logica budistă, din această lecție și din următoarele două, sunt cele care ne vor duce la perceperea directă a vacuității. De aceea este o mare binecuvântare să auzim aceste învățături.

 

Cele două adevăruri sau cele două realități

Cele două adevăruri în limba tibetană:

Denpa nyi

Denpa              = adevăr sau realitate,
Nyi                     = doi.

Denpa nyi       = cele două adevăruri.

 Care sunt cele două adevăruri?

• Adevărul convențional sau relativ. Adevărului convențional i se mai spune și „adevărul fals” sau „adevărul înșelător”.

Kundzob denpa

• Adevărul suprem sau ultim.

Dundam denpa

Deci, Kunzob denpa este adevărul fals, convențional, relativ sau  mai putem spune realitatea falsă, convențională, relativă.

Realitatea falsă sau convențională există? Da, există! Pixul există? – Sigur că există! Oare pixul există în modul suprem? – Nu!

Deci, adevărul sau realitatea falsă, este fals, dar asta nu înseamnă că nu există. Ea există și funcționează. Pixul funcționează.

De ce se numește adevăr fals? Pentru că el nu este așa cum pare că este. Pentru că ceea ce apare nu este cu adevărat ceea ce este.

Adevărul este fals doar în sensul că lucrurile nu apar în conformitate cu caracterul lor ultim. Dar ele apar și funcționează.

Realitatea ultimă sau supremă înseamnă aici că nu există un pix care să existe de la sine.

Deci, ce există și ce nu există?

Hai să vorbim despre ce există și ce nu există. Există un pix care funcționează convențional. Există Gabriela care vă spune că vine la cinci. Deci există așa ceva!

Care Gabriela nu există? Cea care va veni de la sine la ora cinci. Gabriela care are proprietatea de a fi punctuală sau să întârzie, ea de la sine. Așa ceva nu există. Nu există un pix care să vină de la sine, independent de karma care îmi impune să-l proiectez.

Atunci în ce adevăr se află Gak ja? El nu se află nici în realitatea falsă și nici în cea ultimă. Pentru că ce este Gak ja? Este pixul care are o existență proprie de sine. Iar așa ceva nu există.

Și aici este aspectul minții mele de a se atașa. Pentru ca un Gak ja să existe, va trebui să existe o minte care să creadă în existența proprie de sine a acestui pix.

Și aici este problema.

• • • Există ceva care apare în fața mea. La nivel convențional, este aici un pix. Acesta este obiectul care apare în realitatea convențională sau falsă – și acest pix există.
    • Ceea ce nu există este pixul care cred că a venit dintr-o fabrică. Așa ceva nu există. Așa ceva îmi va cauza probleme. Asta mă va face să fiu comunist, sau capitalist, și voi merge la război pentru pixuri, pentru că nu am destule pentru oamenii mei. Un astfel de pix nu există.

Dacă Gak ja ar exista, ar trebui să existe într-un mod care este contrar existenței convenționale a lucrurilor.

De ce? – Pentru că spunem că realitatea convențională există, dar despre Gak ja spunem că nu există! Deci, dacă ar fi existat un astfel de Gak ja, atunci el nu ar putea fi în conformitate cu realitatea convențională. Corect?! Pentru că ea există. Deci, dacă Gak ja ar exista, ar trebui să existe într-un mod care să contrazică realitatea convențională, falsă.

Scopul studierii acestor observații este să începem să discernem ce există și ce nu există și pentru ce ne războim. Ieșim la război pentru un Gak ja care nu există. Și aceasta este tragedia noastră, aceasta este greșeala pe care o face mintea noastră. Aceasta este eroarea despre care vorbește Patanjali și despre care vorbește Buddha, Nagarjuna și fiecare mare Lama. Atașamentul de Gak ja este ceea ce ne distruge.

 

Gak ja și afecțiunile mentale

Nu este nicio problemă să spunem: „Dă-mi un pix, trebuie să scriu ceva”. Când spunem „Hai să ne întâlnim la cinci,” înțeleg că Gabriela vine la cinci și eu vin la cinci în locul de întâlnire. Aceasta este realitatea convențională care funcționează, dar nu ultimă – nu existăm în sens ultim și nu asta este problema.

Unde este problema? Atunci când Gabriela nu vine la timp și încep să mă gândesc: “ea întârzie mereu; nu mai stabilesc nicio întâlnire cu ea; voi avertiza și pe alții că nu este punctuală”. Când fac așa ceva, de fiecare dată îmi va apărea o afecțiune mentală. Fiecare afecțiune mentală are de-a face cu Gak ja, cu acel lucru care nu există.

De aceea Gak ja ne blochează, Gak ja ne face să suferim și ne-a făcut să suferim nenumărate vieți. De aceea este atât de important să-l identificăm.

De unde vin rachetele Hezbollah -ului?

Rachetele Hezbollah-lui există și funcționează, dar ele nu au existență proprie de sine. Dar pentru că noi credem că vin de la sine, vom merge să lichidăm Hezbollah-ul. Ei vor crede că eu exist de la sine și că am venit să-i elimin, iar ei vor veni din nou să mă atace. Vor veni alții să se lupte cu mine pentru că am semănat semințele războiului.

Ei vin să mă atace acum pentru că îmi rodesc semințele agresivității pe care le-am plantat în trecut, când i-am atacat eu pe alții, iar dacă îi atac din nou, atunci am semănat din nou semințe. Garantat, vor veni alții să mă atace din nou.

Gandhi a înțeles aceste lucruri. Gandhi, la începutul carierei sale, se afla în Africa de Sud. Britanicii din Africa de Sud îi discriminau pe negrii și pe indienii. Indienii, în semn de protest, și-au aruncat legitimațiile în foc pentru că pe ele scria „cetățean de tip B”. Polițiștii cu bastoanele în mână, îi amenințau: „Cine își va arunca cartea de identitate în foc, îi vom rupe oasele”. Gandhi se duce și își aruncă cartea de identitate în foc, iar polițiștii îl bat rău. El înțelege cum se întâmplă acest lucru și înțelege că acum seamănă noi semințe. Este nevoie de mult curaj.

Dacă avem și înțelepciune, putem neutraliza aceste semințe înainte de a da rod. De aceea suntem aici. Vrem să eliminăm rachetele chiar înainte ca acestea să fie îndreptate spre noi. Nu avem nevoie de o armată de apărare pentru că nu va mai fi nimeni să ne atace.

 

Semințele păcii

Și este nevoie de curaj. Cât i-a luat lui Gandhi să-i alunge pe britanici? Cincizeci de ani ?! Este nevoie de multă muncă deoarece semințele vechi vor continua să rodească.

Asta înseamnă, de exemplu: „Voi merge unilateral și voi avea grijă de refugiați pentru că ei suferă”. Asta înseamnă că eu, din înțelepciune, plantez semințele opuse.

China, de exemplu, câștigă din ce în ce mai multă putere și se întărește economic, și, într-o zi, ea va fi suficient de puternică pentru a amenința Statele Unite, iar echilibrul de putere se va schimba. Într-o zi poate izbucni un război rece între cele două state.

Deci, ce ar trebui să facă America, dacă are minte? Ea ar trebui să-i sprijine pe chinezi acum! Nu să caute modalități de a-i slăbi pe chinezi, ci să caute de a coopera cu ei. Nu să meargă împotriva acestora, ci să meargă împreună cu ei.

Vrem să fie bine poporului libanez, și vrem să fie bine poporului israelian. De aceea trebuie să avem grijă de oameni și să nu le distrugem casele.

Dacă le vom distruge casele, fiii lor vor veni să ne nimicească fiii și casele noastre.

Fiecare copil care și-a văzut propria casă distrusă de o bombă israeliană va crește și va deveni un dușman al Israelului. Noi ne creăm dușmani. Toate acestea iau timp. Karma are nevoie întotdeauna de timp pentru a se maturiza.

Ce face Dalai Lama? El nu are de gând să-i atace pe chinezi, cu toate că poporul tibetan suferă. Dalai Lama este un exemplu de lider care înțelege karma și vacuitatea. El nu plantează semințele suferinței pentru că înțelege cum funcționează karma.

Și cum se va termina ostilitatea chineză față de tibetani? În zilele noastre există din ce în ce mai mulți budiști în China. Din ce în ce mai mult budismul intră în China, iar chinezii încep să înțeleagă. Așa se va întâmpla.

 

Dușmani și prieteni

Oamenii spun, în general: „Cum adică să-l servesc pe cel care m-a rănit cel mai mult? El nu merită asta”.

Noi vom spune: „Tocmai pe cel care m-a rănit cel mai tare îl voi servi mai mult”. De ce? Din mai multe motive. Maestrul Shantideva spunea așa:

– Pentru ca cineva să vină să mă rănească,

– Ar fi trebuit să rănesc pe cineva, poate nu pe el, ci poate pe altcineva în trecut.

– Am plantat semințele vătămării.

– Acum această persoană vine și mă rănește. Prin ea îmi rodește karma. Prin ea îmi

elimin karma vătămării.

– Dar prin faptul că acum m-a rănit, el și-a acumulat karma negativă.

– Și-a sacrificat viața pentru mine.

– Iar acum trebuie să-l ajut.

Pe dușmanii noștri trebuie să mergem și să-i ajutăm. Numai așa vom pune capăt războiului.

 

Ce este de preferat:  reconciliere sau agresivitate?

Întrebare: „Să lăsăm rachetele din Gaza să cadă peste noi?”

Toate aceste alegeri, de a fi conciliant sau agresiv, nu au funcționat? Am încercat și pe una și pe alta.

Am încercat conferințe de pace și am încercat să atacăm, să ripostăm. Și cu toate acestea suntem în continuare înconjurați de dușmani.

S-au ținut conferințe de pace la Oslo, la Camp David, au fost strângeri de mână. Nimic nu a mers! De ce? Pentru că ele nu funcționează de la sine.

Ceea ce funcționează este de a planta semințele păcii. De a elimina agresivitatea din noi. Numai asta funcționează.

Răspunsul la întrebarea: „A ataca sau conferința de pace”, este că ambele nu funcționează.

 

Ce ne va conduce la acțiunea corectă?

Până nu vom avea înțelegerea și nu vom fi convinși de ea, vom fi tentați de “soluțiile” ușoare care nu sunt soluții, și care nu funcționează.

Ce ne va convinge? Prin a vedea lucrurile prin experiența noastră personală. Cum facem asta? Va trebui să învățăm să medităm pentru ca noi înșine să putem percepe adevărul suprem – Dundan Dempa. Să vedem că nu există pix care să vină din magazin.

Dacă nu i-am ajutat pe alții în trecut, oricâte pixuri vor fi în magazin, atunci când voi avea nevoie să scriu, nu va funcționa pentru mine, sau nu am pix când am nevoie să scriu ceva urgent.

Nu există un pix care să vină de la sine. Pixul vine și funcționează ca instrument de scris, atunci când am nevoie să scriu, numai dacă i-am ajutat pe alții să-și îndeplinească nevoile. În caz contrar, nu voi avea sămânța care să proiecteze pixul atunci când am eu nevoie. Deci, oricât de mulți bani am în buzunar, atunci când vreau să-mi cumpăr un pix, se întâmplă ca magazinul să fie închis.

Cum se pune capăt unui război? Buddha ne spune:

• Trebuie să percepem înțelepciunea vacuității sau înțelepciunea lipsei de sine.
• Această înțelepciune trebuie să se bazeze pe ambele antrenamente:

– A păstra moralitatea și etica într-o manieră strictă, a ține carnețelul, a lua jurămintele și a le păstra.

– A învăța să medităm și să atingem niveluri de concentrare meditativă.

Cu ajutorul acestor două antrenamente ne vom îndrepta în meditație atenția spre vacuitate, spre lipsa de sine, vom percepe vacuitatea și apoi vom practica asta. Ne obișnuim „cu ceea ce am analizat individual”. Și asta este tot.

Dacă vom face toate acestea, nu va mai exista violență în lumea noastră. Așa ne-a spus Buddha, Patanjali, Yogi Swatmarama, Nagarjuna, Dalai Lama, Je Tsongkhapa, Ken Rinpoche. Fiecare Lama, și fiecare profet care a înțeles aceste lucruri, ne spune același lucru. Aceasta este singura cale.

 

Cum se plantează violența

Întrebare: Cu toate că facem bine, avem gânduri bune și suntem șocați când cineva rănește pe cineva, din acest studiu nu reiese că suntem cu toți oameni violenți?

Răspunsul este că încă mai avem semințele violenței, a agresivității. De unde știm asta? – Cineva a trântit ușa. Și spunem: „Ce comportament este ăsta”? Este suficient pentru a aprinde un război. Este o sămânță de agresivitate. Karma se intensifică. Am avut un gând de agresiune împotriva cuiva – karma se intensifică. Dacă n-am făcut nimic cu el, nu l-am observat, nu am scris în carnețel, n-am purificat, chestia asta ne poate aduce război. Nu imediat. Îi dăm timp de incubație.

Deci, toate aceste momente trebuie eliminate. Și câte astfel de momente avem? – Tot timpul!

 

Meditație: conversație cu mintea

Așezați-vă confortabil. Fiți atenți ca spatele să fie drept; Umerii echilibrați; Bărbia să nu fie nici prea coborâtă, nici prea ridicată; Fața relaxată; Mâinile sunt așezate în poală; Ochii închiși sau semideschiși. Dacă îi țineți semideschiși, privirea să nu fie focusată pe ceva.

Concentrați-vă acum pe respirație. Încercați să fiți un mic observator care stă la baza nărilor și simțiți senzațiile de trecere a aerului care intră și iese. Și dacă sunteți neliniștiți, încercați să vă calmați.

Și acum, în mintea voastră, întoarceți-vă înapoi în timp, la ultima dată când v-ați supărat pe cineva sau pe ceva. Încercați să derulați în mintea voastră scena care s-a întâmplat. Ce s-a întâmplat acolo? Cum ați reacționat?

Gândiți-vă la obiectul și cauza pentru care v-ați supărat.

Și acum gândiți-vă la ce s-a întâmplat din punct de vedere al Dharmei. Conform concepției asupra lumii pe care tocmai am descris-o, ce s-a întâmplat cu adevărat acolo? Încercați să vedeți că obiectul sau evenimentul pe care v-ați enervat nu este altceva decât manifestarea karmei voastre anterioare, pe care ați plantat-o făcând ceva asemănător în trecut.

Puteți vedea acum că, în momentul în care v-ați supărat, nu ați crezut în concepția Dharmică, pentru că altfel nu v-ați fi supărat, nu este așa? Acest lucru înseamnă că, în momentul în care v-ați supărat, indiferent cât de mult ați învățat Dharma, îndoiala în corectitudinea concepției Dharmice și-a jucat rolul. Datorită lipsei de convingere în concepția Dharmei – v-ați supărat.

Acum ne întâlnim îndoielile față în față. Și acest lucru este foarte important pentru că asta ne permite să le depășim.

Puneți-vă din nou exact în momentul  în care v-ați supărat. Și intenționat puneți-vă în starea de îndoială față de concepția Dharmei. Uitați-vă, în mintea voastră, ce s-a întâmplat în culisele scenei. Și pentru că totul s-a petrecut atât de repede, cu toate că ați auzit aceste explicații, în mintea voastră le-ați anulat și v-ați enervat.

Și acum, încercați să dezbateți cu această minte care pune la îndoială punctul de vedere al Dharmei – care spune că a fost rodirea karmei voastre, pe care ați acumulat-o atunci când ați făcut ceva similar în trecut. Încercați să convingeți această minte, care pune la îndoială, că nu are dreptate. Explicați acestei minți îndoielnice de ce greșește. Și dați voie minții să vă răspundă.

Puteți face acest lucru, de exemplu, prin a găsi trei cauze de ce obiectul care v-a enervat există de la sine și apoi găsiți trei cauze de ce el nu există de la sine.

Puteți deschide ochii.

 

Rescrierea istoriei

Lama Dvora Hla spunea: „Am găsit că această meditație este minunată pentru că mă duce direct spre viața mea, la ceea ce se întâmplă exact în viața mea și mă face să înțeleg cum greșesc. Meditația mă face să mă întâlnesc cu mintea mea greșită, în situații concrete din viața mea. Și acum, în mintea mea pot schimba scenariul, adică să mă întorc la prima clipă în care am început să mă supăr și să vin acolo cu concepția corectă, cea care înțelege karma și vacuitatea. Apoi, în ochii minții mele, pot schimba istoria, o pot rescrie. Acum voi reacționa din această înțelegere. Ce voi face? Voi începe să identific eroarea, să o elimin, să mă educ și să am reacții care funcționează. Meditația are puterea ei. Practicând, ne vom obișnui mintea cu o altă reacție. Și asta este un lucru minunat. Ne întâlnim față în față cu îndoiala noastră.

În caz contrar, dacă nu medităm, îndoiala va prelua controlul. Îndoiala față de concepția Dharmei ne stăpânește, datorită faptului că suntem stăpâniți de concepția noastră obișnuită asupra lumii care este greșită și care ne face să suferim tot timpul. Și asta se întâmplă foarte repede. Dar în meditație ne putem pregăti și apoi, treptat, comportamentul nostru va începe să se schimbe”.

 

 

Cursul 2: Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 6

 

Există patru tipuri de Nirvana, dar înainte de a vorbi despre ele vom vorbi despre cele cinci agregate.

Cele cinci agregate

În limba tibetană:

Pungpo Nga

Nga                   = cinci.
Pungpo            = agregat, morman, grămadă.
Pungpo nga   = cinci agregate.

În Abhidharma Kosha este descrisă ființa umană. Ce este ea? Cine este ea? Și aici se vorbește despre cele cinci agregate:

1. 1. 1. Corpul fizic

Primul agregat este corpul fizic. Tot ce are o formă fizică. Este corpul meu cu toate sistemele, cu toate simțurile, cu toate funcțiile lui. Tot ceea ce este legat de partea fizică a corpului. Acesta este primul agregat.

1. 1. 2. Sentimentele

Al doilea agregat îl formează sentimentele – senzorial și emoțional. Sentimentele sunt legate de corp, dar nu doar de corp. Aici ne referim în principal la plăcut / neplăcut / neutru. Deci, față de fiecare lucru care există, reacționăm cu „plăcut”, „neplăcut”, „neutru”. Este ca și cum am trece de la corp la minte. În corp pot apărea sentimente: este neplăcut, este plăcut. Deci, există corpul și există sentimente ale corpului. Poate fi și mental, plăcut / neplăcut: mi-e plăcut să aud asta, nu mi-e plăcut să aud asta, și așa mai departe.

1. 1. 3. Discernământul

Al treilea agregat este discernământul. Acum suntem deja complet în partea mentală. De fapt, primul agregat este partea fizică – corpul – și toate celelalte sunt mentale. Dacă al doilea agregat ne transferă de la fizic la mental, al treilea este capacitatea de a distinge între lung și scurt, între bine și rău, între alb și negru și așa mai departe, toate distincțiile pe care le facem, ce ni s-a întâmplat când am mâncat din arborele cunoașterii.

1. 1. 5. Conștiința principală a minții

Cinci este conștiența, conștientizarea sau conștiința. Fiecare dintre simțuri are o conștientizare mentală: conștientizarea legată de văz, conștientizarea legată de auz, și așa mai departe. Există, de asemenea, și conștientizarea legată de gânduri – sunt conștientă de faptul că gândesc și așa mai departe. Al cincilea agregat este cel mai abstract. Întreaga noastră lume este cufundată în conștiința noastră, însuși faptul că avem conștiință ne permite să avem o lume mentală.

Deci, corpul și conștiința este mintea noastră.

1. 1. 4. Factorii mentali

De ce ne referim numai acum la 4? Pentru că el cuprinde tot ce nu este inclus în celelalte patru agregate anterioare, adică factorii mentali: iubire, furie, concepte, idei, conștientizări, intuiții, etc.

În Abhidharma Kosha, de exemplu, sunt specificați 51 de factorii mentali. Uneori sunt specificați 46. Nu vom intra aici în amănunt, dar toate acestea fac parte din știința minții.

De ce au separat sentimentele de discernământ?

Este interesant faptul că sentimentele și capacitatea de a discerne nu au fost puse împreună în agregatul patru. Cu toate că ele sunt toate factori mentali, nu au fost incluse în al patrulea agregat, ci au fost separate. Și există un motiv pentru asta.

Motivul este că agregatele doi și trei ne provoacă toate necazurile. Ne dorim mereu să ne simțim bine și nu vrem să ne simțim rău. Apoi spunem: „Acesta este dușmanul meu pentru că mă face să mă simt rău”. Acum discernem. Nu mă simt bine de ce mi-au făcut și atunci îmi spun: „Cel ce îmi face mie asta este dușmanul meu”. Acum sunt gata să-l omor. Toate acestea îți vor crea probleme mai târziu, de ce? Pentru că va veni altul să mă omoare.

Deoarece doi și trei ne provoacă toate necazurile, ele sunt foarte importante și este bine să le cunoaștem. Datorită faptului că procesul mental este atât de rapid, nu sesizăm diferența dintre ele.

Deci acestea sunt cele cinci agregate. De ce avem nevoie de ele? Pentru ca să ne înțelegem.

 

Cele patru tipuri de Nirvana:

1. 1. 1. Nirvana naturală

Primul tip se numește Nirvana naturală. De fapt, Nirvana naturală nu este Nirvana, este o denumire greșită. Nirvana naturală se referă la adevărul suprem/realitatea ultimă, despre care am vorbit în lecția anterioară.

1. 1. 2. Nirvana cu rămășiță

Al doilea tip de Nirvana este ceea ce numim Nirvana cu rămășiță. Acum vom vorbi despre ceva care este într-adevăr Nirvana. În tibetană:

Hlakche nyangde

Nyangde = Nirvana.

Hlakche  = rămășiță, rest.

Hlakche nyangde = Nirvana cu rămășiță.

Ce înseamnă asta? Este vorba de cineva care și-a eliminat Nyun drip, adică toate afecțiunile mentale, inclusiv semințele lor. Dar încă i-a mai rămas corpul fizic, care provine din karmele anterioare. Corpul uman provine din karma mixtă, impură. El nu este pur pentru că se degradează și moare. Vine din karma impură. Este posibil ca acest corp să continue datorită unei karme vechi. Această persoană poate ajunge la Nirvana, adică nu mai are semințe care să germineze pentru el sub forma unei noi suferințe, dar încă va mai trebui să suporte pentru o vreme consecințele karmei vechi până când acestea se vor epuiza. Deci, omul poate ajunge la Nirvana, având încă corp fizic care trebuie să moară.

O astfel de persoană se numește Arhat.

Arhat este cel ajuns la Nirvana și care are încă un corp.

Deci, în Nirvana cu rămășiță rămân rămășițe din karmele anterioare, cum ar fi corpul fizic. De asemenea, chiar și din celelalte agregate, pot rămâne rămășițe impure din karmele anterioare care au rodit deja. Nu mai rodesc karme noi, dar sunt unele vechi care au rodit deja.

1. 1. 3. Nirvana fără rămășiță

Al treilea tip de Nirvana este cel fără rămășiță.

Hlakme nyangde

Hlakme nyangde = Nirvana fără rămășiță.

Adică nu a mai rămas nimic din punct de vedere al corpului fizic.

Dar nu este adevărat că nu mai rămâne nimic din celelalte agregate! În Nirvana fără rămășiță nu mai există primul agregat – dar, în schimb, rămân toate celelalte.

Dar, odată ce este fără rămășiță, asta înseamnă că nu numai că nu mai are corp, dar nici mintea nu mai are nimic impur în ea. Nu mai există nici supărare, nici gelozie, nici egoism. Toate acestea nu mai există și nici semințele lor nu mai există. Și dacă încă mai sunt – ele nu vor mai germina, sunt neutralizate. Omul a ieșit complet din Samsara. Niciodată nu se mai poate întoarce în ea.

În Nirvana cu rămășiță corpul rămâne. Ființa umană a ajuns la Nirvana, a ajuns la eliminarea afecțiunilor mentale și a semințelor lor, dar încă trăiește în acest corp. Când corpul lui s-a terminat, nu mai are nicio sămânță care să-l readucă în corpul suferind al unei ființe umane. El și-a eliminat suferința. El nu mai are cauze care să-l determine să se întoarcă în Samsara. În schimb, nu a atins deplina iluminare a lui Buddha, nu are corp de lumină. Există o minte fără corp. Aceasta este Nirvana fără rămășițe. El se află în continuă plăcere. Nu plăcerea lui Buddha, ci plăcerea Nirvanei.

Întrebare: Cel ce se află în Nirvana fără rămășițe are vreo legătură cu ființele din tărâmul fără formă?

Răspunsul este următorul: ființele din tărâmul fără formă, cu toate că nu au corp, nu se află în Nirvana, ci sunt încă în Samsara. Ele vor cădea de acolo atunci când li se termină karma bună. Dar cei care se află în Nirvana fără rămășițe au ieșit complet din Samsara. Și-au terminat toate cauzele de a mai fi într-un corp suferind.

Oare sunt ei în lumea zeilor? Nu, nu sunt nici în lumea zeilor pentru că lumea zeilor se află tot în Samsara. Ei sunt în partea pură a realității, dar nu sunt Buddha. Acesta este și motivul pentru care practicanții Mahayana se roagă să nu cadă în Samsara și nici să nu cadă în ceea ce se numește Nirvana inferioară. Aceasta este Nirvana inferioară spre deosebire de iluminarea deplină.

Mai au ei încă puterea de discernământ și factori mentali? Da, sigur. Ei sunt puri. Sunt treji și sunt conștienți de plăcerea intensă pe care o simt.

Unele școli budiste spun că atunci când se ajunge la Nirvana fără rămășițe, nu mai există nici corp, și nici minte. Acest lucru nu este deloc adevărat!

1. 1. 4. Nirvana care nu rămâne

Al patrulea tip de Nirvana se numește Nirvana care nu rămâne.

Mi-nepay nyangde

Nepay = a rămâne, a sta.
Mi         = nu.
Mi-nepay nyangde = Nirvana care nu rămâne.

Ce înseamnă Nirvana care nu rămâne? Nirvana care nu rămâne în „cele două extreme”.

 

Care sunt aceste două extreme? Cele două extreme se numesc Si ta și Shi ta. Deci acestea sunt cele două situații extreme.

Si ta

Si este prescurtarea de la Sipa = viață.
Ta        = capăt, extremă, limită.

Si ta     = extrema vieții.

Extrema vieții înseamnă Samsara. Viața mai înseamnă și moarte sau roata vieții și a morții. Deci aceasta este o extremă. Aici ne aflăm cu toții, suntem în extremele vieții, așa că Nirvana trebuie să fie în afara roții vieții și a morții.

A doua extremă se numește:

Shi ta

Shi este o abreviere a cuvântului Shine = pace.

Shi ta = extrema păcii, este Nirvana pe care am descris-o mai devreme, a celui care și-a încheiat toată suferința și rămâne în ea timp de numeroși eoni, în plăcerea păcii absolute.

Dar, acum vorbim despre Nirvana care nu se află în niciuna dintre cele două extreme, adică nu suntem nici în Samsara, și nici în Nirvana inferioară. Deci unde suntem?

Aceasta este iluminarea lui Buddha.

Nirvana care nu rămâne sau Nirvana care nu se află în niciuna dintre cele două extremități – înseamnă iluminarea lui Buddha.

De obicei, se spune că dacă am ajuns la Nirvana care nu este iluminarea deplină, vom rămâne blocați acolo până când va veni Buddha, după milioane de ani, și ne va trezi. De aceea nu dorim să ajungem la această Nirvana, ci vrem să ajungem la Nirvana care nu rămâne, la iluminarea completă.

 

Care este diferența dintre Nirvana și Iluminarea deplină?

Ni s-a spus că celui ce se află în Nirvana i-au încetat toate afecțiunile mentale și toate semințele lor, în mod ireversibil.

Deci cum de nu este un Buddha?

Două tipuri de obstacole

1. Obstacole ale afecțiunilor mentale.

Nyon mong

Nyon mong = afecțiuni mentale, Klesha în sanscrită – tot ceea ce ne tulbură liniștea sufletească.

Lui Nyon mong i se alătură:

Bak chak

Bak chak sunt semințele, amprentele lăsate în mintea noastră după fiecare act, și sunt materia primă pentru karma care va rodi în viitor.

Împreună, Nyon mong și Bak chak se numesc:

Nyun drip

Am spus că Drip înseamnă pată.

Nyun drip înseamnă toate petele din mintea noastră, care sunt fie afecțiuni mentale – Nyon mong -uri, fie semințele lor Bak chak –uri.

Nyun drip-urile pot fi numite și obstacole, obstacole legate de afecțiunile mentale.

Cel ajuns în Nirvana și-a eliminat toate Nyun drip –urile și se numește Arhat.

Arhat nu este încă un Buddha.

1. 1. 2. Obstacole în calea omniscienței

Pentru a deveni Buddha trebuie făcute mult mai multe.

„Nirvana inferioară” este o stare sublimă, dar este scăzută în comparație cu starea lui Buddha – deoarece există ceea ce se numește:

She drip

She          = cunoaștere,
Drip        = pată sau obstacole.

She drip = obstacole în calea cunoașterii.

Care este diferența dintre Buddha și Arhat? Buddha este omniscient, iar Arhat nu.

În Abisamayalankara, maestrul Haribhadra descrie ce este și ce are un Arhat, un Bodhisattva, un Buddha. Textul conține o mulțime de liste și descrieri despre aceștia.

Deci Arhat are mintea curată de orice afecțiune mentală și de orice sămânță a ei, dar încă mai are obstacole în calea omniscienței. Încă nu este atotștiutor. Nu știe să ajute oamenii, așa cum face Buddha.

Dacă vă amintiți calea spre iluminare, am spus că ultima etapă este „nimic nu mai este de învățat”, adică Buddha. Deci, Arhat a parcurs deja calea și a ajuns în locul paralel cu a unui Bodhisattva de nivelul opt (săgeata roșie).

Așa că Arhat trebuie să perceapă direct vacuitatea, după care lucrează foarte mult pentru a se purifica. În definiția Nirvanei se vorbește despre analiza individuală. Deci, după ce a perceput direct vacuitatea și a dobândit înțelepciunea vacuității, înțelege bine karma, Arhat începe să se folosească de aceste instrumente pentru a-și purifica una după alta toate afecțiunile mentale. Și asta o face pe Calea practicii.

Folosindu-se de analiza individuală, își purifică afecțiunile mentale, una câte una. Această muncă poate să dureze și în viața viitoare, chiar și mai mult, până când va ajunge la nivelul de Arhat. El are și obstacole în calea atotcunoașterii.

Se pare că acestea sunt cu mult mai greu de eliminat decât obstacolele legate de afecțiunile mentale.

Cum scăpăm de obstacolele din calea omniscienței?

Pentru a scăpa de ele trebuie să lucrăm cu Bodhicitta, să iubim oamenii și ne asumăm responsabilitatea personală.

Vă amintiți de Bodhicitta dorinței versus Bodhicitta acțiunii? Care este diferența?

Diferența este de asumare a responsabilității personale:

– Eu însumi îi voi ajuta pe toți,

– Asta înseamnă să mă pregătesc ca să-i pot ajuta,

– Asta înseamnă că trebuie să-mi deschid mintea spre ceilalți,

– Asta înseamnă că trebuie să fiu interesat de bunăstarea celorlalți.

– Asta înseamnă că trebuie să fiu foarte interesat de ceilalți pentru că, altfel, de unde am să știu eu ce e bine pentru ei?

Deci, acest lucru mă conduce la metodă versus înțelepciune. Metoda înseamnă a lucra cu iubirea și compasiunea față de toți ceilalți și de a le aduce la nivelul maxim, la nivelul Bodhicittei acțiunii.

Cu siguranță că și un Arhat le dorește tuturor ființelor numai bine. El este pur. Dar este nevoie de mult mai mult decât atât.

Nivelul în care nu numai că le doresc tuturor  bine, ci mă asigur să dobândesc toate abilitățile, calitățile, înțelepciunea, cunoașterea și îmi măresc compasiunea, astfel încât să pot ști de ce are nevoie fiecare și să fiu capabil să-i pot ajuta, este cel ce mă va duce la omnisciență.

Iubirea, compasiunea și responsabilitatea personală ne duc la omnisciență. Acest lucru ne va reda din nou controlul asupra marii părți ale minții, control pe care l-am pierdut. Acea parte care este cel puțin 95% din minte este cea care proiectează lumea noastră exterioară. Nu avem habar de cum și de ce produce o lume în care există război. Noi am creat-o. Și nu știm cum, de ce și când am făcut asta.

Dorința de a elimina războiul, compasiunea pentru oamenii care suferă în război, înțelegerea că au venit din noi, înțelegerea vacuității noastre, a celorlalți, a războiului, realizarea faptului că toate acestea sunt imaginile noastre mentale, pe care le-am creat și acum ele apar în fața noastră – totul face parte din munca care trebuie făcută pentru a scăpa de She drip.

Un mic exemplu de She drip prezentat în Abisamayalankara:

Dacă Arhat intră într-o pădure pe care nu o cunoaște, el se poate pierde în pădure. În schimb, Buddha nu se va rătăci, nu va fi atacat de animale sălbatice, nu se încurcă.  Un Arhat se poate încurca.

Dacă Arhatul a perceput vacuitatea, cum de nu înțelege că el este responsabil față de toți oamenii?

Răspunsul este că Bodhicitta, această compasiune care își asumă responsabilitatea personală, este un aspect diferit al minții decât înțelepciunea care înțelege vacuitatea. Și, desigur, în învățăturile noastre ne dăm osteneala să le dezvoltăm în același timp, astfel încât atunci când ajungem la perceperea directă a vacuității, Bodhicitta să vină de la sine. Oamenii care nu practică în acest fel, această latură poate fi foarte neglijată. Ei pot percepe vacuitatea, pot dobândi înțelepciunea, înțeleg karma și vacuitatea, dar fără acest sentiment de responsabilitate personală.

În perceperea vacuității, cu toate că chakra inimii se deschide, nu toate energiile intră în canalul central în mod permanent și să creeze corpul de lumină, ceea ce se întâmplă cu Buddha. De aceea se pune atât de mult accent pe pregătirea pentru Tantra și importanța acestei practici extraordinare care duce la iluminare.

 

Patru tipuri de Arya

O persoană care percepe vacuitatea are patru rezultate posibile atunci când iese din meditația asupra vacuității. Deci vorbim despre Arya care a perceput vacuitatea și acum iese din meditația vacuității. El poate intra într-una dintre cele patru situații diferite:

 

1. 1. 1. Intrat în flux

Prima situație este numită:

Gyun shukpa

Gyun      = curent, flux.
Shukpa = a intra.

Deci, prima stare a celui care a perceput direct vacuitatea și iese din meditația vacuității: intră în flux.

Ce înseamnă „intrat în flux”? Asta înseamnă că, odată ce am ajuns pe Calea perceperii, suntem asigurați că vom ajunge la Nirvana sau la iluminare, în funcție de calea pe care ne aflăm: Hinayana sau Mahayana. În mod garantat ajungem fie la Nirvana, fie la iluminare. Și asta înseamnă „a intra în flux”.

Cât timp va dura până la iluminare? Dacă ne aflăm la acest prim nivel al Gyun shukpa, poate dura până la șapte vieți în lumea dorințelor.

Tărâmurile din Samsara

În Samsara există 3 tărâmuri:

• • • Tărâmul dorințelor,
    • Tărâmul cu formă și
    • Tărâmul fără formă.

Deci, aceasta este roata Samsarei. Cine ține în gheare Samsara? Lordul morții. El ne ține pe toți între fălcile sale. El sărbătorește. Ne vede că suntem atașați 100% de Samsara, mergând să ne cumpărăm mașinile noastre, plecând în vacanțe. Lordul morții este extrem de mulțumit. Nu își face griji că ne va scăpa din fălcile și ghearele lui.

Când se va în îngrijora? Atunci când începem să practicăm. Lordul morții va apărea sub formă de obstacole. Vor veni îndoielile, vor veni distragerile de atenție, vor veni ispitele. Și cu cât suntem mai avansați în practică, obstacolele vor fi mai grele pentru că suntem mai puternici. Acum trebuie să practicăm și mai mult.

Pe tărâmul dorințelor trăiesc ființele care au dorințe/pasiuni: pasiuni pentru mâncare, pasiuni pentru sex, pasiuni pentru lucruri materiale, pasiuni pentru diverse plăceri lumești. Cine sunt aceste ființe?

În roata vieții și a morții sunt reprezentate șase lumii: infernul, lumea spiritelor flămânde, lumea viețuitoarelor, lumea oamenilor, lumea semizeilor și cea a zeilor. Acesta este tărâmul dorinței.

Deasupra acestuia se află este tărâmul cu formă. Unii zei trăiesc pe tărâmul dorințelor, iar alții locuiesc în tărâmul cu formă. Zeii care trăiesc în aceste lumi sunt încă muritori. Aceștia sunt ca zeii din mitologie. Ei pot muri, dar până mor, trăiesc o viață foarte lungă și trăiesc o viață plină de încântare și plăceri. Locurile în care trăiesc sunt de o rară frumusețe, muzica este frumoasă, mirosurile sunt plăcute. Ei sunt în lumea cu formă care este în afara lumii dorințelor.

 

Cine a creat toate aceste lumi?

Unde se află infernul? Unde se află paradisul? Nicio societate de construcții nu a construit infernul în subteran sau a construit paradisul.

Unde ne aflăm noi? În lumea umană, nu este așa? Ne aflăm într-o cameră cu pereți și podea.

De unde au venit aceste lucruri? Ele au venit din proiecțiile noastre, din karma noastră. Karma ne impune să percepem o cameră cu pereți albi, cu o podea care ne susține, cu tavan și aer de respirat și așa mai departe. Totul este o proiecție a noastră. Făptura căreia i-a rodit karma să fie în infern este nevoită să experimenteze o lume învăluită în flăcări sau o lume dominată de un frig îngrozitor. Nu există un loc geografic care să fie pentru oameni și un loc care să fie pentru infern.

 Maestrul Shantideva scria:

O mare de flori în toată splendoarea înfloresc,
Palatele de aur de o frumusețe rară strălucesc,
Dacă îl vei căuta pe creator, nu-l vei găsi niciodată
Pentru că ele din puterea conceptului se ivesc.
Și astfel lumea întreagă, numai din noțiuni și etichete este creată.

 

Cine a creat temelia de fier încins din infern?
Care este sursa focului cumplit ce devorează totul?
Acestea și toate cele similare, a spus cel Atotputernic,
Sunt lucrările unei minți păcătoase.

Totul este o proiecție. Paradisul este aici, infernul este aici. Cel care are karma unei ființe umane vede ceea ce vedem noi. Ceilalți văd ceea ce trebuie să vadă. Și este tot la fel de real și pentru ei. Așa cum această lume este reală pentru noi, tot atât de real este și infernul pentru făpturile din el. În egală măsură. Totul este o proiecție mentală.

Acestea nu sunt metafore, dar există situații în viața umană care amintesc de ele. Sunt situații când oameni sunt loviți brusc de o bombă și sunt cuprinși de flăcări, ceea ce amintește de suferința infernului. Suferința groaznică prin care trec nu se compară nici pe departe cu cea din infern. Suferința infernului este mult mai cumplită decât orice ne putem imagina în lumea noastră.

Ken Rinpoche spunea că suferința celor arși de vii este extrem de cumplită, dar nici pe departe nu se compară cu cea din infern.

La fel este și în lumea cu formă, lumea zeilor. Zeii sunt ființe care au trecut din lumea dorințelor. Ei au karma minunată de a trăi într-o lume încântătoare. Viața lor este foarte lungă și plină de plăceri.

Și, cu toate acestea, viața lor va trebui să se termine pentru că nu au ieșit din roata vieții. Ei nu au înțeles vacuitatea, nu și-au eliminat toate afecțiunile mentale și semințele lor. Toate semințele sunt încă depozitate în curentul de conștiință. Toată karma bună pe care o au va fi consumată – karma este perisabilă, pentru că ea este o energie perisabilă – iar atunci când karma lor bună s-a consumat, ei vor trebui să cadă. Prin faptul că au trăit atât de bine și-au consumat acea karmă.

Aceasta nu este o metaforă. Și în viața umană există oameni care trăiesc o viață plină de desfătări. Ei trăiesc bine, sunt frumoși, sunt sănătoși, au un trai abundent. Totul este bine și frumos. Aceasta este o rodire karmică minunată pentru ei. Dar, prin faptul că a rodit, ea s-a consumat. Datorită faptului că viața lor este atât de bună, au oportunitatea de a practica Dharma, pentru că au timp liber. Și dacă au și karma de a fi interesați de Dharma, atunci pot:

A. Să-și folosească bine resursele, să acumuleze nenumărate binefaceri.
B. Să practice și să iasă din Samsara.

Cei din lumea cu formă sunt încă atașați de corp, așa că se nasc într-un corp frumos. Cei aflați în lumea fără formă și-au pierdut orice atașament față de corpul fizic. Mintea lor este atât de rafinată încât nu au niciun interes pentru corp.

Odată ce a fost atinsă concentrarea maximă, cineva poate continua să-și rafineze mintea din ce în ce mai mult. Și nu vă recomandăm să faceți acest lucru înainte de a percepe vacuitatea. Pentru că, dacă cineva este preocupat de asta și meditează multe ore pe zi, poate trece într-una dintre aceste lumi, care sunt foarte plăcute, dar sunt o pierdere de timp pentru că această karma se va epuiza și va trebui să cadă și să o ia de la capăt.

Acum, de ce vorbim despre toate acestea? Pentru că ne referim la Gyun shukpa.

Gyun shukpa, cel intrat în flux, a perceput vacuitatea, dar nu este încă Arhat. Mai are de parcurs Calea practicii. El trebuie să-și elimine afecțiunile mentale una câte una. Încă mai are afecțiuni mentale legate de pasiuni.

De aceea el poate continua să se reîncarneze încă de șapte ori în lumea dorințelor sau în alte câteva lumi, ceea ce este un număr infim față de nenumăratele vieți suferinde pe care le-am avut. Toate cele șapte vieți vor fi foarte bune. Nu va mai cădea în lumea animalelor sau a infernului. Și, dacă reîncarnările lui vor fi în lumea dorințelor, va avea întotdeauna condiții bune, familii bune, profesori desăvârșiți și așa mai departe.

Imediat după perceperea vacuității, lui Arya îi încetează afecțiuni mentale:

1. 1. 1. El nu mai are nicio îndoială asupra Dharmei, a adevărurilor ei. Cu alte cuvinte, Arya întâlnește în mod direct Dharmakaya – corpul de înțelepciune a lui Buddha. Deci nu mai are nicio îndoială.
      2. Și-a eliminat credința în asceză, în a-și supune corpul la chinuri fizice.
      3. Și și-a eliminat credința în existența proprie de sine a lucrurilor.

 

1. 1. 2. Întors încă o dată (în lumea dorințelor)

Al doilea tip de Arya se numește:

Chir ong wa

Ong wa            = a se întoarce,
Chir                   = încă odată.

Chir ong wa   = cel întors încă odată.

Asta înseamnă că se va renaște pe tărâmul dorințelor încă o dată. Arya se va renaște încă o dată în Samsara, ca ființă umană. El s-ar putea renaște în Samsara, dar nu în lumea dorințelor. Și se poate renaște de câteva ori în lumea cu formă sau fără formă.

 

1. 1. 3. Nu se mai întoarce vreodată (în lumea dorințelor)

Al treilea tip se numește:

Chir mi ong wa

Nu se mai întoarce în lumea dorințelor. Dar el încă se mai poate întoarce în lumea cu formă sau fără formă.

4. Arhat – „distrugătorul de vrășmaș”

Al patrulea tip se numește:

Dra chom pa

Dra           = vrăjmaș/dușman, și
Chom pa = a distruge.

Deci, distrugătorul dușmanului. Arhat este cel care a distrus dușmanul. Cine este dușmanul?

Dușmanul este Nyun drip – afecțiunile mentale și semințele lor. Dar nu a distrus She drip – obstacolele din calea cunoașterii. Arhat nu este Buddha.

 

Totul depinde de gradul de puritate

Deci, ce determină direcția spre care mergem?

Așa cum am spus Gyun shukpa, cel care a ajuns la primul nivel a distrus doar trei afecțiuni mentale:

• • • credința în existența proprie de sine a lucrurilor,
    • îndoiala în Dharma, și
    • credința în practicile incorecte precum asceza și așa mai departe.

Acum vom sări la ultimul tip. Arhat este cel care a distrus toate afecțiunile mentale și toate semințele lor.

Al treilea tip, cel care nu se mai întoarce niciodată, a distrus cinci domenii de afecțiuni:

• • • Cele trei pe care le-a distrus la nivelul unu.
    • Nu mai este atras de lumea dorințelor. Nu mai are nicio dorință de mâncare sau sex.
    • Nu mai dorește să rănească pe nimeni. Nu mai are rea voință, nu mai are gelozie, nu se mai bucură de răul altuia sau de a fi împotriva altuia.

În tibetană se numește:

Nu sem

Sem       = minte,
Nu          = a răni.
Nu sem = mintea care rănește.

Cel care nu se mai întoarce niciodată și-a eliminat toate dorințele.

Acesta este al treilea tip. El nu se mai întoarce niciodată în lumea dorințelor. Dar el nu este încă Arhat. Asta înseamnă că i-au rămas afecțiuni mentale mai subtile care sunt legate de lumea cu formă și fără formă. Încă mai are în minte dorințe care sunt cu mult mai subtile decât cele din lumea dorințelor. Cei din lumea zeilor, a lumii cu formă și fără formă, mai au încă un anume tip de dorință, dar nu ca al nostru. Cei din lumea cu formă sunt încă atrași de corpul lor frumos, altfel nu ar fi fost acolo. Deci, încă mai are lucruri de făcut, dar nu în lumea dorințelor, nu în lumea noastră.

Al doilea tip de Arya este pe undeva la mijloc. El a eliminat toate cele trei afecțiuni pe care le-am enumerat și a eliminat și o parte din domeniul ultimelor două.

Întrebare: Este posibil ca Arhat să aibă formă?

Răspuns: Da, poate exista Arhat cu formă. Este Nirvana cu rămășiță. S-ar putea să mai aibă o rămășiță, dar nu mai are semințele să se întoarcă aici. În această viață a ajuns la Nirvana, dar încă mai are karma anterioară care l-a adus în acest corp.

Oare există vreo legătură între practica tantrică și aceste diferite etape ale ieșirii? Practica tantrică ne aduce la iluminarea completă a lui Buddha. Există etape în practica tantrică în care se poate găsi o paralelă între aceste etape și aceste niveluri. Și acestea sunt descrise în literatura tantrică.

Perceperea directă a vacuității prin Tantra este o experiență complet diferită de perceperea vacuității în afara Tantrei. Deși vacuitatea este aceeași vacuitate, este percepută aceeași vacuitate, mintea care o percepe vine cu o metodă complet diferită. Experiența perceperii directe a vacuității în modulul tantric este atât de puternică, încât celui care a ajuns acolo îi este garantat că va ajunge la iluminarea completă în aceeași viață, ceea ce aici nu este deloc garantat.

Să le mulțumim tuturor profesorilor care ne-au transmis această înțelepciune sublimă. Ken Rinpoche, Geshe Michael, Lama Art, Venerabilul Phuntsok și alți profesori care și ei, la rândul lor, le-au primit de la maeștrii lor. Cu toții au practicat mult și și-au dedicat viața pentru a ni le transmite. Așa că haideți să le trimitem profunda noastră recunoștință și să ajungem cu ea la iluminare.

Cursul 2: Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 5

 

Subiectul lecțiilor 5 și 6 este Nirvana.

Nirvana

Ce este Nirvana?

Cuvântul Nirvana în sanscrită este format din două rădăcini.

Să începem cu Van.

Van = a expira, a sufla.
Nir este ca și cum am sufla în lumânare ca să o stingem. Deci, Nir înseamnă a stinge.

Deci, Nirvana este a stinge.

În literatura yoghină, Nirvana este descrisă ca o stare în care corpul și mintea încetează. Unii cred că Nirvana este o stare în care totul a încetat, nu mai există minte, nu mai există corp. Acest lucru nu este adevărat. Dar ceea ce este adevărat este faptul că până ajungem la Nirvana, suferim.

Tibetanii au ales să traducă Nirvana ca „a transcede suferința”.

Nyang-de

Nyang de este o abreviere a cuvântului Nyang-ngen le depa, care înseamnă a transcende tristețea. Este Nirvana în tibetană.

 

Obstacolele afecțiunilor mentale

Afecțiunea mentală se spune în limba sanscrită Klesha. Iar în limba tibetană:

Nyon mong

Ce este afecțiunea mentală? Orice ne tulbură liniștea sufletească.

Există afecțiuni mentale și există semințe ale acestora ce se numesc:

Bak chak

Bak Chak = amprentă, urmă, impresie karmică.

Bak chak este ceva care nu este o afecțiune mentală în acest moment, dar care poate produce o afecțiune mentală.

De exemplu, poate că momentan nu sunt supărat, dar mă pot supăra, adică încă am semințe pentru afecțiunea mentală, nu le-am eliminat.

Aceste semințe sunt amprentele care sunt lăsate în minte după fiecare act făcut și sunt materia primă pentru karma care va rodi apoi pentru noi.

De fiecare dată când ne enervăm, după ce am terminat să ne enervăm – a rămas o amprentă în fluxul nostru de conștiință. Totul rămâne înregistrat chiar dacă am uitat. Amprenta rămâne ca Bak chak, sub formă de sămânță. Această sămânță acumulează energie, iar când condițiile s-au format, această sămânță va germina și atunci mă voi supăra sau cineva va fi supărat pe mine.

Există un cuvânt care include atât afecțiunea mentală, cât și semințele ei:

Nyundrip

Drip = pată.

Nyun = vine de la cuvântul Nyon mong – afecțiune mentală.

Nyundrip = pete în conștiința noastră care sunt asociate afecțiunilor mentale.

Ce înseamnă „pată”? Fie că am o afecțiune mentală dezvoltată în acest moment, fie că am o sămânță, un potențial pentru afecțiunea mentală. Împreună se numesc Nyundrip. Îl mai putem numi și obstacole legate de afecțiunile mentale.

De ce obstacole? Pentru că sunt obstacole în calea Nirvanei. Pentru că, atât timp cât le avem în minte, nu suntem în Nirvana.

Afecțiunile mentale sunt fizice sau mentale? Sunt mentale, dar ce sunt semințele lor?

Ele nu sunt nici fizice și nici mentale. Sămânța este amprenta care rămâne în minte. Și ea nu este mentală pentru că un factor mental este ceva care există în prezent în conștiința mea, deci este potențial pentru ceva mental. De aceea nu sunt considerate nici una și nici alta.

Atât afecțiunile mentale, cât și semințele lor sunt obstacole în calea Nirvanei. Sunt lucruri care ne împiedică să ajungem la Nirvana. Deci, desigur, practicantul se străduiește să le elimine pe ambele.

Cineva care a eliminat aceste lucruri sau unele dintre ele spunem că a ajuns la „încetare”, încetarea afecțiunilor mentale și a semințelor lor.

 

Definiția Nirvanei

Iată definiția în tibetană:

nyundrip malupar pangpay so-sor tangok

Nyundrip        = obstacolele afecțiunilor mentale,
Malupar          = fără excepție,
Pangpay         = eliminare,
So-sor               = individual,
Tangok            = este practic o combinație de două cuvinte.
Tak                   = analiză,
Gok                    = încetare.

 Pe scurt, iată definiția Nirvanei:

„Încetarea rezultată în urma analizei individuale și care constă în eliminarea completă a tuturor obstacolelor afecțiunilor mentale, fără excepție”.

Întrebare: În definiție se spune „eliminarea completă a tuturor obstacolelor”. Cum putem ști că am ajuns în acest loc?

Răspuns: Mai înainte am vorbit despre meditațiile greșite pe care nu vrem să le încurajăm? Problema cu meditațiile greșite este că ele ne fac să ne simțim bine. Când medităm, nu suntem supărați, afecțiunile mentale nu sunt active și, în același timp, credem că le-am eradicat, credem că suntem în Nirvana, deși nu este Nirvana, pentru că semințele lor sunt încă acolo.

Așa se povestește despre un yoghin care stă ani în peșteră și face meditații greșite, dar fără să înțeleagă vacuitatea și fără să-și elimine semințele. Este calm, în pace și se simte grozav de bine. Între timp, părul îi creștea pentru că stătea acolo în peșteră, în Samadhi, și era foarte mândru de părul lui.

Când ieși din meditație, văzu că șoarecele îi mâncase o parte din păr, așa că se înfurie pe șoarece. Povestea spune că el căzu direct în infernȘi asta pentru că nu-și eliminase semințele afecțiunilor mentale. Deci, nu a știut că nu și le eliminase.

Cum putem ști? Dacă am perceput vacuitatea, nu ne mai înșelăm. Dacă nu am perceput-o, este foarte ușor să ne înșelăm.

 

Încetări

Încetarea înseamnă a nu mai continua o acțiune. Am oprit-o în mod ireversibil. Nu se mai întoarce. Nu mai există supărare și nu mai există nici deprinderea de a ne mai supăra. Şi asta pentru totdeauna. Nimic nu ne mai supără. Deci, aceasta este încetarea.

În Nirvana – am ajuns la încetarea tuturor afecțiunilor mentale și a tuturor semințelor lor.

 

Analiza individuală

Și cum se întâmplă acest lucru? În definiție ni se spune „în urma analizei individuale”.

Ce este analiza individuală?

Aici ni se vorbește de ceva foarte specific. Acestea sunt cele patru adevăruri  nobile ale lui Buddha. Vă amintiți care sunt ele?

Cele patru adevăruri nobile:

• • • Adevărul suferinței,
    • Adevărul sursei suferinței,
    • Încetarea suferinței și
    • Calea de încetare a suferinței.

Deci acestea sunt cele patru adevăruri nobile ale lui Buddha și fiecare dintre ele are patru aspecte. Ele sunt detaliate în textul „Abhisamayalamkara ” și nu vom intra în el aici.

Cel care a perceput vacuitatea, cu ajutorul vederii lui clare, va trece peste toate adevărurile, eliminând una câte una cauzele suferinței. Una câte una, prin analiză individuală.

Datorită înțelegerii noastre a karmei și a vacuității, ne vom elimina afecțiunile mentale una cate una. Începem să înțelegem că acumulăm karma negativă prin afecțiunile noastre mentale și semințele lor, iar prin această înțelegere le eliminăm una câte una. Acesta este sensul analizei individuale.

Întrebare: Când ne referim la una câte una, ne referim la tot ceea a ce am acumulat de eoni?

Răspunsul este: da și nu. Nu este nevoie să ne reamintim de toate faptele pe care le-am făcut pentru că este greu. Cu toate că Arya Bodhisattva începe să-și amintească de ele. El are domenii legate, de exemplu, de vătămarea vieții. Deci, când începe să elimine, el elimină un domeniu întreg. Deci nu trebuie să trecem prin toate viețile trecute.

Există două tipuri de încetări:

A. Cele obținute prin perceperea directă a vacuității, după care se folosește analiza individuală și așa mai departe.

B. Și cele obținute înaintea perceperii vacuității.

Desigur că cele mai importante sunt cele care se întâmplă după perceperea directă a vacuității.

Ce se întâmplă atunci când începem să vedem cu ochii minții noastre cele patru adevăruri nobile?

Vedem că suferim, vedem suferința din mintea noastră, vedem că murim, de exemplu. Vedem direct că mintea noastră este nemulțumită prin definiție.

Ați văzut copii bucuroși alergând prin parc? Cât timp le ia până se lovesc și încep să țipe, sau cineva le ia jucăria și încep să plângă? Ei știu să se bucure și este foarte ușor să le întunecăm bucuria.

Se pare că până nu percepem vacuitatea direct, până nu devenim Arya, nu știm ce este fericirea cu adevărat. Dacă vă uitați la clipele de fericire pe care le-ați avut – ele nu se apropie nici pe departe de cele ale unui Arya.

Dacă întâlniți un Lama Arya, îi veți vedea fericirea izbucnind prin toți porii lui.

După cum am spus, după perceperea vacuității, omul își vede suferința, vede nemulțumirea cronică a minții; mintea samsarică nu știe cum să fie fericită. Arya înțelege de unde vine insatisfacția, nemulțumirea minții, de unde vine această suferință. El înțelege că această suferință vine din propriile lui afecțiuni mentale. Și, de asemenea, vede cum le va putea opri în viitor.

Arya care a perceput vacuitatea direct:

• • • vede clar suferința,
    • vede de unde vine suferința,
    • vede cum o va opri
    • Și vede calea cum să o oprească.

Deci, ce nevoie mai este de altceva? Este doar o chestiune de practică. Arya știe deja că a ieșit. E deja afară. Cu toate că mai are multe de făcut, știe că își va finaliza practica.

Atunci când iese din experiența vacuității, este încă în Samsara. Dar acum are abilități, are puteri. Metafora folosită este ca și cum ar avea acum o bombă atomică în mână și cu ajutorul ei își poate elimina toate afecțiunile mentale. Are arme foarte puternice.

 

Cea mai grea afecțiune mentală: concepția greșită

Care este cea mai mare problemă a noastră? Ignoranța. Care se exprimă prin ce? Prin credința în concepții greșite. Greșeala pe care o facem, cea mai grosolană greșeală, este să nu credem în legile karmice, în legea cauzei și a efectului; A spune „Nu contează ce fac”, sau „nu cred că există o cale de a opri suferința” – este ignoranță, este o concepție greșită. Ceea ce numim Lokta.

 

Pericolul de a tăia rădăcina binefacerilor

Fiecare dintre noi are multe binefaceri, altfel nu am fi ajuns la Dharma, dar suntem cu toții în pericolul de a reteza rădăcina binefacerilor acumulate. Când se poate întâmpla asta? Atunci când, de exemplu, cineva se înfurie pe un Bodhisattva. În urma acestui act, el și-a șters toate binefacerile pe care le-a acumulat de eoni. Și nu știm cine este Bodhisattva. Putem avea multă critică și supărare față de cineva care este, de fapt, un Bodhisattva, iar acest lucru este un mare dezastru pentru noi!

Cu toții suntem într-un asemenea pericol pentru că nu știm cine este un Arya. Nu știm cine este Bodhisattva. Deoarece nu am înțeles încă pe deplin vacuitatea și karma, s-ar putea ca într-o zi să ne întoarcem de la concepția corectă pentru că încă nu am interiorizat-o bine, nu am interiorizat-o încă profund și s-ar putea întâmpla ca la un moment dat să spunem: „La naiba cu toate prostiile astea, mă duc și fac ce vreau.”

Lama Dvora Hla spunea: „Am întâlnit astfel de oameni care erau deja profund în Dharma, erau profesori de Dharma, și, când le-a venit timpul de încercare, și-au tăiat rădăcina binefacerilor. Ți se frânge inima când vezi astfel de lucruri și cu toții suntem în pericol să ni se întâmple asta”.

În cariera noastră spirituală va veni momentul în care acest pericol trece și el se întâmplă chiar înainte de a fi percepută vacuitatea. Și aceasta este un fel de încetare care are loc înainte de perceperea directă a vacuității.

Am spus că există două tipuri de încetări:

1. 1. 1. Cele de după perceperea vacuității
      2. Și cele obținute înaintea perceperii vacuității.

Acum vorbim despre al doilea tip. V-am dat ca exemplu momentul în care deja trece pericolul că vom tăia rădăcina binefacerilor.

Putem vedea în diagrama de mai sus că există 4 etape pe Calea pregătirii. Când ajungem în locul arătat de săgeată, înțelegerea noastră este deja suficient de profundă, deși nu este încă directă, ca să trecem de pericol.

Deci, a izbucni împotriva unui Bodhisattva sau a critica puternic un Arya Bodhisattva înseamnă a șterge binefacerile pe care le-am acumulat pe parcursul a mii de eoni.

 

Oare Arya este numai cel pe care îl văd Arya?

Faptul că nu văd pe cineva ca pe un Arya nu înseamnă că el nu este un Arya. Doar pentru că nu înțeleg forța gravitației, asta nu înseamnă că nu sunt supus forței ei. Doar pentru că eu nu văd Buddha, nu înseamnă că nu există Buddha.

Este adevărat că Buddha nu există prin sine însuși, dar asta nu înseamnă că nu există. El există, numai că eu nu-l pot vedea. Este suficient că altcineva știe despre el. La fel ca gravitația.

Pruncul nu înțelege forța gravitației – și, cu toate acestea, el este supus ei. De aceea mama trebuie să-l supravegheze tot timpul. Cum poate să fie supus forței gravitației dacă el nu o înțelege? Pruncul proiectează această forță fără să o înțeleagă, altfel nu ar fi căzut și s-ar fi lovit. În concluzie, Arya există în lumea noastră pentru că îl proiectăm, chiar dacă nu suntem conștienți că facem asta.

 

Nu orice încetare este Nirvana

Un alt exemplu de încetare înainte de perceperea vacuității este că, atunci când ajungem în locul indicat de săgeată pe Calea pregătirii, nu mai putem cădea într-o existență inferioară.

Ce înseamnă pe Calea pregătirii? Am dobândit Shine, am ajuns la nivele de meditație foarte înalte și am progresat și dincolo de ele. În starea meditativă profundă am analizat vacuitatea și am ajuns să o înțelegem destul de profund, dar încă nu am experimentat-o direct. În acest moment nu vom mai putea cădea în tărâmurile inferioare.

Deci, acesta este un exemplu de încetare care se poate întâmpla înainte de perceperea directă a vacuității.

 

A neutraliza semințele karmice

Ni se spune că, pentru a ajunge la Nirvana, trebuie eliminate toate afecțiunile mentale și toate semințele lor. Lucru care este greu de făcut. Unii spun că este imposibil. Afecțiunile mentale – da, dar semințele lor sunt imposibil de eliminat.

Atunci, ce putem face? Învățăm să neutralizăm semințele, să nu mai dea roade niciodată. Ele pot rămâne pentru totdeauna, dar să nu ne mai facă rău niciodată.

 Sinonime pentru Nirvana

– Moksha în sanscrită înseamnă libertate.

Tarpa

– Tarpa în tibetană înseamnă, de asemenea, libertate.

Ambele cuvinte sunt sinonime pentru Nirvana.

  

Din ce ne eliberează Nirvana?

Nirvana ne eliberează de Samsara, ne eliberează de afecțiunile mentale, ne eliberează de mintea care este forțată să fie contaminată de karmele acumulate.

Libertatea spre care aspirăm nu înseamnă că facem ce vrem. Asta nu este libertate. Atât timp cât mintea noastră este prinsă în cătușele afecțiunilor mentale care ne sunt impuse de karma, nu contează ce facem – suferim.

Deci, libertatea nu este ca democrația, să votăm pentru cine vrem, să mergem unde vrem sau să pierdem câți bani vrem.

Libertatea înseamnă libertatea de afecțiunile mentale, de ceea ce ne tulbură liniștea sufletească.

Plăcerea Nirvanei este incredibilă. Și asta este libertatea.

Când vorbim despre Moksha, Tarpa, Nirvana – despre asta vorbim.

 

Ce este și ce nu este Nirvana

– Unii spun că Nirvana înseamnă moarte. A muri în sensul că trupul este mort. Greșit! Nu trebuie să murim când ajungem la Nirvana. Și vom mai vorbi despre asta.

– De asemenea, este greșit să credem că Nirvana este sfârșitul minții. Mintea continuă, dar acum este pură, acum este altceva.

 

Nirvana naturală

Există ceea ce se numește Nirvana naturală. În limba tibetană:

Rang shin nyangde

Nyangde    = Nirvana,
Rang shin = natural.

Nirvana naturală nu este Nirvana, este o denumire greșită pentru că nu este Nirvana adevărată.

Nirvana naturală se referă la adevărul suprem sau realitatea ultimă.

Adevărul suprem înseamnă că lucrurile sunt goale de orice existență proprie de sine. Acesta este adevărul suprem. Cine l-a creat? Nimeni. El nu are nicio cauză. El există mereu pentru că întotdeauna lucrurile au fost goale.

Spre deosebire de orice lucru samsaric care este cauzat, adevărul suprem nu este cauzat. El nu a început vreodată și nu va dispărea vreodată.

Deci, Rang shing nyangde înseamnă Nirvana naturală și este un sinonim pentru adevărul suprem. În literatura budistă există și alte sinonime pentru Niravana naturală, cum ar fi:

• • • Perfecțiunea înțelepciunii naturale,
    • Corpul Dharmei naturale,
    • Adevărul suprem/realitatea ultimă.

Acestea sunt toate sinonime, dintre care niciunul nu este Nirvana.

Buddha are patru corpuri, dintre care unul este ceea ce noi numim Svabhavakaya, este corpul de esență al lui Buddha. Corpul de esență al lui Buddha conține:

• • • Vacuitatea lui Buddha și
    • Încetările lui Buddha.

(Detalii asupra celor 4 corpuri ale lui Buddha se găsesc în lecția 3,b din cursul 6)

Vacuitatea, lipsa existenței proprii și încetările, toate sunt negative. Acest corp este uneori numit și Nirvana naturală.

 

Cum se ajunge la Nirvana?

Cum se obține Nirvana? Cum ajungem acolo ?

Buddha ne-a conturat calea spre Nirvana. În faimoasa Sutra Regelui concentrării se spune că pentru a ajunge la Nirvana avem nevoie doar de trei lucruri:

1. 1. 1. Dobândirea înțelepciunii care înțelege lipsa de sine

Este nevoie de a ne baza pe înțelepciunea care înțelege lipsa de sine. Pentru noi ar fi ca și cum înțelegem vacuitatea. Deoarece este vorba aici și despre „ascultători” și despre „ cei deveniți de la sine Buddha”, vom spune: înțelepciunea care înțelege lipsa de sine pentru că și ei pot ajunge la Nirvana.

1. 1. 2. Bazat pe ambele antrenamente

Această înțelegere a lipsei de sine ar trebui să se bazeze pe ceea ce numim: cele două antrenamente. Care sunt cele două antrenamente?

• • • Practica moralității, a eticii, și
    • Antrenamentul de concentrare, adică meditația.

1. 3. A ne obișnui cu antrenamentul în această înțelepciune

Al treilea lucru de pe listă este: să ne obișnuim să practicăm această înțelepciune. Deci:

1. 1. 1. Primul lucru a fost să dobândim înțelepciunea lipsei de sine,
      2. Această înțelepciune se bazează pe antrenamentul eticii și concentrării,
      3. Iar după ce am obținut această înțelepciune, acum trebuie să o practicăm mult. Deci al treilea lucru este să ne obișnuim să practicăm această înțelepciune care este Calea practicii, a patra cale.

Această sutra spune că trebuie să analizăm unul câte unul tot ceea ce este legat de lipsa de sine. După care trebuie să practicăm iar și iar ceea ce am analizat, ceea ce am înțeles prin analiză.

 Sutra ne spune că aceasta este unica cale către libertate, nu există altă cale. Ea spune:

Să presupunem că poți analiza unul după altul
Lipsa de sine a lucrurilor,
Și după care te obișnuiești
Cu ceea ce ai analizat individual.
Aceasta este calea de a ajunge la libertate;
Nirvana dincolo de orice durere.
Nu există altă cale care să-ți aducă această pace.

Deci, ce ne spune Buddha? Ce ar trebui să facem dacă vrem să ne eliberăm? Este nevoie:

1. 1. 1. De a practica etica, moralitatea. Am vorbit înainte despre cele trei niveluri de moralitate. Deci, trebuie practicată moralitatea la toate nivelurile.
      2. De a practica meditația, pentru a putea să ne dezvoltăm la maxim concentrarea.
      3. Pe baza acestor două, ar trebui să ne dezvoltăm înțelepciunea care înțelege lipsa de sine.
      4. Și să le practicăm iar și iar.

Și Buddha ne spune: Nu există altă cale!

 

Samsara are sfârșit

Când a început mintea noastră? – Mintea nu are început, a fost întotdeauna, pentru că înainte de fiecare clipă a minții a existat o altă clipă a minții. De aceea mintea nu va avea un sfârșit.

Atunci, când am început să fim în Samsara? Dintotdeauna am fost în Samsara. Deci, Samsara nu are început, dar are un sfârșit.

Cum putem pretinde așa ceva? Deoarece cauzele existenței în Samsara se bazează pe eroarea minții, pe neînțelegere. Ele se bazează pe minciuni. Ele se bazează pe o înțelegere falsă a realității. Pe când, atunci când suntem în Nirvana, am eliminat minciuna, am eliminat eroarea. Și adevărul este mai puternic decât minciuna.

De mult facem greșeli. Și continuăm să greșim. În budism, acest lucru este comparat cu norii care acoperă cerul, dar într-o zi ei se vor împrăștia. Atunci când afecțiunile mentale se vor împrăștia, va rămâne numai cerul senin.

Este ca și când ne-am afla într-o peșteră întunecată și, când vine momentul, aprindem lanterna și întunericul dispare. Lumina este mai puternică decât întunericul. Adevărul este mai puternic decât minciuna.

Tibetanii spun: „Minciuna stă pe un picior, iar adevărul pe două.”

Și această zi va veni pentru fiecare dintre noi. Nu contează cât am greșit și de cât timp am greșit, va veni acest moment, pentru noi toți, în care vom vedea adevărul și vom ieși din Samsara.

Cursul 2: Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 4, b

 

Meditație: Cele 22 de nivele în dezvoltarea bodhicittei

În Sutrele Prajnaparamita Buddha ne dă 22 de analogii ale modului în care Bodhicitta se dezvoltă pe calea unui Bodhisattva spre iluminare. În această meditație vom trece peste fiecare dintre ele pentru ca descrierile lor minunate să ne inspire pe calea noastră. Încercați să vă concentrați pe fiecare dintre ele și, apoi, să vă imaginați că sunteți un Bodhisattva care a atins aceste etape. Încercați să vedeți ce înseamnă asta pentru voi, ce schimbări necesită în voi și cum afectează relațiile voastre cu cei din jurul vostru și cu voi înșivă.

Așezați-vă comod, închideți ochii și permiteți-vă să navigați în următoarele câteva minute în lumea sublimă a unui Bodhisattva.

1. Primul nivel este baza pentru tot ce va urma. Vedeți-vă bodhicitta ca pe un sol fertil, ca bază a culturilor care cresc în el și hrănesc toate ființele. La fel este și iubirea voastră – hrănește toate ființele.
2. La al doilea nivel, bodhicitta este comparată cu aurul pur. Aurul este un metal nobil care nu este afectat de niciun material cu care vine în contact. El rămâne pur. La fel și bodhicitta din mintea voastră. Când înțelegeți pe deplin vacuitatea tuturor fenomenelor (vacuitatea celor „trei sfere” implicate în fiecare act) nu mai există pericolul degenerării bodhicittei atunci când apar dificultăți. Mintea voastră va rămâne pură.
3. Odată cu progresul vostru pe calea perfecțiunilor, bodhicitta voastră este ca luna în creștere, a cărei lumină și dimensiune se intensifică. Această conștiință face ca toate fenomenele să strălucească din ce în ce mai mult.
4. Pe măsură ce practica progresează, conștiința voastră se intensifică și este capabilă să pună capăt oricărui obstacol care apare pe calea spre iluminare, la fel ca focul care arde fiecare substanță inflamabilă care iese în cale.
5. La nivelul următor, bodhicitta voastră este comparată cu o mare comoară de lucruri după care oamenii tânjesc, o comoară disponibilă fiecărui nevoiaș. Imaginați-vă acum generozitatea voastră enormă, care cuprinde nevoile tuturor ființelor și le oferă tot ceea ce le trebuie.
6. Atunci când vă perfecționați practica moralității, bodhicitta devine ca o mină de pietre prețioase. Etica voastră pură va dezvolta în voi toate celelalte virtuți. Moralitatea voastră pură este ca o sursă nesfârșită de pietre prețioase și perle.
7. Odată cu finalizarea practicii răbdării, bodichitta voastră seamănă cu un ocean imens. Dacă valurile învolbură suprafața lui, în adâncuri este pace și liniște deplină. Acum aveți capacitatea de a face față oricărei dificultăți doar pentru a face bine ființelor și nu vă veți mai pierde niciodată liniștea sufletească.
8. Odată cu finalizarea practicii bucuriei efortului, bodhicitta voastră este asemenea diamantului – o perfecțiune indestructibilă.

Călătoria voastră a început și va lua sfârșit, chiar dacă pe parcurs încă vor mai  apărea dificultăți mari.

15. Odată cu finalizarea perfecțiunii meditației, bodhicitta voastră va deveni complet stabilă și niciodată nu vă veti mai abate de la practică. Conștiința voastră este asemenea regelui munților – un munte imens, care nu se clatină în fața războaielor, furtunilor, cutremurelor sau oricărei alte forțe ale naturii.
16. Odată cu finalizarea perfecțiunii înțelepciunii și a perceperii directe a vacuității, bodhicitta va fi asemenea remediului suprem. Ca un leac pentru orice boală, bodhicitta voastră va îndepărta orice obstacol din calea iluminării.
17. Acum practicați pentru toate ființele, iar în acest moment bodhicitta voastră este ca un prieten minunat dornic să ajute toate făpturile, oricare ar fi nevoile lor.
18. În această etapă veți fi în stare ca rugăciunile voastre să se împlinească. Bodhicitta voastră este asemenea perlei care împlinește orice dorință.
19. Odată cu finalizarea abilităților voastre, bodhicitta va fi asemenea soarelui, a cărui radiație va fi principala cauză a coacerii recoltei.
20. Când vă veți perfecționa cunoștințele, înțelegerea voastră despre lume este perfectă, iar învățătura pe care o veți transmite va fi complet exactă și în concordanță cu nevoile ființelor. În acest moment, bodhicitta este asemenea cântecului divin al ființelor Ghandarva – acestea sunt ființe cerești al căror cântec umple inima de bucurie.
21. Percepând vacuitatea în mod direct și aducând la desăvârșire toate perfecțiunile, veți fi ca un mare rege care guvernează cu înțelepciune și se îngrijește de toate nevoile supușilor săi. În acest moment deveniți foarte încrezători și aveți capacitatea absolută de a vă atinge toate obiectivele.
22. Prin practicarea primelor cinci perfecțiuni ați acumulat colecția de merite, iar prin perfecțiunea înțelepciunii ați acumulat colecția de înțelepciune. Acum, bodhicitta voastră este ca un tezaur de comori care conține tot ce este necesar în beneficiul tuturor ființelor.
23. Odată cu finalizarea întregului antrenament, bodhicitta voastră va fi asemenea Căii regelui, pe care poate călători orice vehicul.

Ați dobândit capacitatea de a ajuta toate ființele să-și atingă aspirația, fie că este vorba de nirvana personală, fie de iluminarea completă.

18. După ce ați dobândit liniștea meditativă (shamata) și vederea specială (vipashyana), marea voastră compasiune vă va împiedica să cădeți în extrema nirvanei inferioare, în timp ce înțelegerea vacuității vă va împiedica de extrema samsarei. Și astfel, Bodhicitta voastră va fi asemenea unui car mare care vă va duce direct la scopul suprem – marea iluminare a lui Buddha.
19. În etapa următoare sunteți capabili de a-i învăța și sprijini pe alții fără să dați vreun semn de oboseală sau epuizare. Bodhicitta este ca un izvor care se intensifică și devine o sursă inepuizabilă de a transmitere a dharmei.
20. Sunteți capabili acum de a învăța toate ființele, fără niciun efort, iar învățătura voastră va fi asemenea cântecului de salcie. Tot ceea ce predați este profund si elegant, creând un sentiment de împlinire. Chiar și atunci când învățătura este simplă și banală, sunteți capabili să-i transmiteți sensul perfect, ajutându-i astfel pe ceilalți să înțeleagă bine și atrăgându-i spre Dharma ca o melodie de salcie.
21. În acest moment, puteți să le arătați ființelor că iluminarea completă este scopul ultim pentru fiecare dintre ele. Bodichitta voastră este asemenea unui fluviu puternic care duce cu el toate ființele spre oceanul iluminării totale.
22. În ultima etapă sunteți capabili să vă manifestați în nenumărate replici care să ajute ființele. Ca un nor imens, din care cade ploaia peste toate semințele, ajutându-le să crească. De acțiunile voastre iluminate vor beneficia toate ființele, indiferent de situația în care se află.

 

Este minunat să reveniți asupra acestei meditații, pentru a putea interioriza aceste virtuți sublime și care binecuvântează întreaga lume.

Puteți deschide încet ochii.

Cursul 2: Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 4, a

Clasificări diferite ale Bodhicittei

Bodhicitta este împărțită în mai multe tipuri: există o diviziune în patru, trei, două și încă una în două.

Împărțirea Bodhicittei în cea a dorinței și a acțiunii

Deci, aceasta este una dintre împărțirile Bodhicittei în două tipuri despre care am vorbit și în cursul numărul 1.

1. Există Bodhicitta rugăciunii sau a dorinței.
2. Bodhicitta acțiunii.

 Bodhicitta dorinței

Bodhicitta dorinței se numește în tibetană:

Munsem

Munsem este, practic, o combinație de două cuvinte.

Munlam = rugăciune

Sem = prescurtarea cuvântului Sem kye – Bodhicitta.

Deci, împreună: Munsem = Bodhicitta rugăciunii sau a dorinței.

„Mi-aș dori să le fie bine tuturor ființelor”. Asta e dorința mea. Îmi doresc să le fie bine; Mă rog – ca să le fie bine; Meditez – să le fie bine. Aspir să ajung la iluminare pentru ca ele să aibă tot ceea ce este mai bun. Să aibă parte numai de bine și niciodată de rău.

Vă amintiți de Cele Patru Dorințe Infinite (iubire, compasiune, bucurie și comportament egal)? Această rugăciune este Bodhicitta la nivel de dorință. Ea încă nu este Bodhicitta completă. „Aș dori ca toate ființele simțitoare să fie libere de orice suferință” – aceasta este dorința, dar asta nu înseamnă că avem Bodhicitta, ci doar o practicăm. Practicăm această aspirație, această dorință, ca tuturor să le fie bine și să nu mai sufere nimeni.

Cele patru gânduri infinite

Cele „patru gânduri infinite” sunt expresia unei dorințe:

– Maitri

– Karuna

– Mudita

– Upeksha

Acestea sunt numele în sanscrită. În limba tibetană:

                              Jampa               nying je             gawa                  tang nyom                               

A. Maitri înseamnă iubire. Maitri este o iubire specifică care dorește să ofere tuturor ființelor tot ce este bun, fără să-și dorească nimic în schimb, necondiționat. Iubirea care nu dorește posesiune, ci doar să dăruiască și să le fie tuturor bine. Asta nu înseamnă că dorim să le fie bine numai acum, ci dorim să aibă semințele ca să le fie bine și în viitor. Dorim să aibă semințele pentru tot ce este bun. Acesta este Maitri.

B. Karuna înseamnă compasiune. Compasiunea, spre deosebire de iubire, dorește să ia toată suferința de la toate ființele, fără excepție. Compasiunea dorește să le ia toată suferința și toate semințele suferinței. Nu numai ca ele să nu mai sufere acum, ci să nu mai sufere niciodată. Aceasta este Karuna, compasiunea necondiționată.

C. Mudita înseamnă bucurie. Dacă Maitri vrea să dea tot ce este mai bun în sensul lumesc, Mudita dorește să le ofere tuturor ființelor fericirea sublimă a lui Buddha, necondiționat.

D. Upeksha – înseamnă în aceeași măsură. Adică dorim să dăruim tuturor tot ce este mai bun, în mod egal, fără nicio discriminare, fără nicio distincție. Aceasta este una dintre variante. Mai sunt și altele.

Toate acestea sunt numite în tibetană:

Tse me shi     

Adică, cele patru gânduri infinite.

Ele sunt numite infinite pentru că obiectul lor este infinit – adică toate ființele.

Bodhicitta acțiunii

Bodhicitta acțiunii se numește în tibetană:

Juksem

Juk – înseamnă a fi implicat, iar aici are sensul de „a plonja în oceanul acțiunilor unui Bodhisattva”. La acest nivel nu ne mai mulțumim doar cu rugăciunea, ci spunem:

Ce minunat ar fi dacă toate acestea s-ar împlini! – este dorința.

Ca ele repede să se împlinească! – este încă o dorință.

Însumi eu voi acționa ca toate acestea să devină realitate – iar acum acționez.

Eu însumi voi acționa. Îmi asum responsabilitatea personală pentru fericirea lor. Clipă de clipă voi face tot ce pot numai ca toate acestea să devină realitate.

Acest lucru ne ridică la nivelul acțiunii. Ne ridică la nivelul Mahayana. Înainte de asta nu am fost încă în Mahayana. În Hinayana există toți primii factori, există dorința, dar urcarea pe calea Mahayana va face o diferență semnificativă în modul în care practicăm.

Diferența vine în principal după ce am perceput Vacuitatea. Atunci practica va fi complet diferită. Bodhisattva va acționa într-un mod complet diferit de „ascultători”. Acțiunile sale sunt complet orientate spre a aduce toate ființele la iluminarea totală a lui Buddha și numai așa va ajunge el însuși la iluminare.

Clasificarea Bodhicittei în funcție de nivelul spiritual al practicantului

Acum, avem o împărțire în patru a Bodhicittei. Bodhicitta este clasificată în funcție de nivelul de înțelegerea spirituală a practicantului asupra ei.

 

              1.Bodhicitta celui care încă nu a perceput direct Vacuitatea.

Deci, primul tip este cel care nu a perceput încă direct Vacuitatea. El are Bodhicitta și este Bodhisattva. Cu toate că nu a perceput Vacuitatea, el o înțelege intelectual ca urmare a învățăturii și practicii lui. Deși lucrurile îi apar ca existând de la sine, el nu mai crede că ele sunt așa.

Vă mai amintiți de Cele cinci căi? Ele sunt:

• • • Calea acumulării
    • Calea pregătirii
    • Calea percepției (perceperea directă a Vacuității)
    • Calea practicii
    • Calea nimic nu mai este de învățat.

Pe ce cale se află acest practicant? Pe calea acumulării și a pregătirii pentru că nu a perceput încă Vacuitatea.

Deci, cel care a realizat Bodhicitta devine Bodhisattva chiar dacă nu a perceput încă Vacuitatea. Realizarea Bodhicittei îl urcă pe calea Mahayana.

Pe de altă parte, cel care nu și-a dezvoltat Bodhicitta și se află pe calea Mahayanei, de îndată ce ajunge la perceperea Vacuității, va realiza Bodhicitta.

Majoritatea practicanților nici măcar nu sunt pe Calea acumulării. De ce? Pentru că mai întâi trebuie dezvoltată Renunțarea, iar asta nu este deloc ușor de făcut. Dar, cu Renunțarea va veni și Bodhicitta, dacă suntem în Mahayana. În Mahayana aducem întotdeauna toate ființele cu noi. Deci, Renunțarea, aversiunea față de suferință, care nu mai este doar a mea, ci și a altora, ne va conduce la Bodhicitta.

 

Inima și intelectul

Oamenii vin la Dharma cu diferite moduri de gândire. Sunt unii care au compasiunea mai dezvoltată și alții care au latura intelectuală mai dezvoltată. Unii vin mai mult cu inima, iar alții cu intelectul. Deci, cine va ajunge mai repede? Răspunsul este: ambele tipuri. Cei care au inima mai deschisă au șansa să-și dezvolte Bodhicitta înainte de a-și dezvolta înțelegerea Vacuității. S-ar putea ca intelectul lor să nu fie atât de puternic și s-ar putea să nu le placă să studieze atâtea cursuri de acest gen. Ei vin cu inima, vor să facă bine. Dorința lor de a face altora bine se dezvoltă și ajung la aversiunea față de suferință, ajung să fie conduși de Bodhicitta într-un mod autentic.

Binefacerea adevăratei Bodhicitta este enorm de mare; este atât de mare încât persoana care nu a avut înainte o inteligență foarte bine dezvoltată o va avea. Această persoană își spune: „Nu pot suporta să văd că ființele suferă. Trebuie să le scot neapărat din suferință.” El înțelege că este neapărată nevoie de perceperea Vacuității și atunci va face totul pentru a înțelege Vacuitatea. Ca rezultat, inteligența lui se va dezvolta foarte mult. Și asta se întâmplă doar datorită binefacerii Bodhicittei.

Sunt alții care vin la Dharma mai mult cu intelectul decât cu inima. Ei învață mult despre Vacuitate, înțeleg cum merg lucrurile; ce există, ce nu există, meditează mult și ajung la perceperea Vacuității.

Atunci când medităm mult și ajungem la perceperea Vacuității și, de asemenea, suntem pe calea Mahayanei, gândindu-ne mereu la alții, toate acestea constrâng vânturile noastre energetice să se deplaseze spre canalul principal. Și în același timp cu perceperea directă a Vacuității este realizată și Bodhicitta.

Deci, nu contează în ce loc ne aflăm – principalul lucru este să practicăm.

Mulți mari Lama se referă la toate aceste lucruri în mod diferit. Lama Zopa, de exemplu, spunea: „Ah, oricine poate percepe Vacuitatea, dar Bodhicitta – mai vedem noi”. El pune mult accent pe Bodhicitta, de ce? Pentru că oricine care o realizează, îi este garantată iluminarea. Iar pe cale va percepe și Vacuitatea.

Deci, oricine își dezvoltă Bodhicitta acum, trebuie să ajungă la iluminare. Ce este Bodhicitta? Este motivația de a ajunge la iluminare de dragul celorlalți. Deci, obligatoriu va fi percepută Vacuitatea pe cale. Alți Lama spun: „Cel mai important lucru este perceperea Vacuității și apoi va veni restul”.

Deci, primul tip este Bodhicitta celui care încă nu a perceput direct Vacuitatea și asta se întâmplă fie pe Calea acumulării, fie pe Calea pregătirii. Practicantul are o anumită înțelegere a Vacuității, dar nu directă. El înțelege că lucrurile nu există de la sine, dar ele încă îi apar cu existență proprie de sine. Cu toate că înțelegerea lui este imperfectă, are deja această aspirația de a ajunge la iluminare de dragul tuturor ființelor.

 

1. 1. 2. Bodhicitta celui care a perceput direct Vacuitatea.

Al doilea tip este Bodhicitta celui care a perceput direct Vacuitatea. Acest practicant, care se află pe Calea perceperii și are Bodhicitta, înțelege că responsabilitatea lui este totală.

De ce? Pentru că înțelege Vacuitatea. El înțelege în mod direct cum toată suferința din lume vine de la el. El înțelege perfect cum funcționează karma. Și, chiar dacă nu vede tot timpul lucrurile așa, el înțelege datorită experienței perceperii directe a Vacuității. Deci cum va putea să elimine toată suferința? Lucrând în interior.

Această persoană își asumă întreaga responsabilitate pentru orice suferință care apare. Nu așteaptă ca altcineva să-i facă treaba. Ea trebuie să ajungă la iluminare pentru că proiectează lumea și înțelege cum. Adică această persoană nu mai crede în existența proprie de sine. Își asumă întreaga responsabilitate.

– Bodhisattva care nu a perceput Vacuitatea – vede pe cel suferind ca având existență proprie de sine.

– La al doilea nivel, după ce percepe direct Vacuitatea, nu mai crede că această persoană este de sine stătătoare, înțelege că este proiecția lui.

Deci pe cine ajută el acum?

Aceasta este Bodhicitta la un nivel mult mai înalt. Cu toate că dorința de a ajuta este aceeași, compasiunea care vrea să elimine suferința este aceeași, el își înțelege obiectul la cu totul alt nivel.

Dacă primul gândește: „Acolo este cineva nevoiaș”. Al doilea înțelege: „Întâlnesc nevoiașul pe care eu l-am proiectat”. El este pe deplin responsabil pentru toți nevoiașii pentru că înțelege că fiecare dintre ei vin din el. Acesta este al doilea tip de Bodhicitta.

Întrebare: Cum se poate ca noi să proiectăm, în mod automat, inconștient, atâta suferință în lume, dacă stăm să ne uităm, de exemplu, la miile de săraci care trăiesc în India? De unde provin toate aceste proiecții? Iar pe de altă parte, prea puțin proiectăm o inimă deschisă, iubitoare și plină de compasiune. Cum se poate așa ceva?

Pentru a răspunde la acest lucru trebuie să ne cunoaștem cu mult mai mult mintea decât o cunoaștem astăzi. Dacă afirmația este adevărată, că totul vine din noi, că proiectăm totul, atunci nu ne cunoaștem mintea.

Cum o vom cunoaște? Va trebui să învățăm să medităm. Nu o putem cunoaște în viața de zi cu zi pentru că fuge prea repede, este prea atașată și greșește tot timpul.

Cel care a perceput Vacuitatea încă nu a terminat de înțeles toată mintea, dar înțelege deja principiul, înțelege deja cum ea funcționează. El înțelege că ceea ce vede ca venind din exterior – vine de la el. Acum are nevoie de multă practică și poate dura până la șapte încarnări până când termină această practică, până își purifică întreaga lui lume. Și acest lucru necesită multă meditație, necesită multe retreat-uri. Este nevoie de stat mult timp într-un retreat în care să ne putem deconecta de lume și de simțuri, să ne încetinim mintea și să începem să observăm cum ne funcționează mintea.

Toată această cunoaștere a minții care ni se transmite vine din practica marilor practicanți ai meditației. Stând în retreat, putem să ne uităm la peretele din fața noastră sau la tangka care atârnă pe perete și să vedem cum vin de la noi. Putem vedea fiecare celulă din acest perete și cum ea vine din noi.

Când mintea încetinește suficient vom începe să vedem cum ne creăm întreaga lume, că nimic nu vine din exteriorul nostru.

 

Marea greșeală din mintea noastră

Dacă vă mai amintiți, în cursurile anterioare am vorbit de Tsur tong și Pakpa.

– Tsur tong – Sunt cei care văd lumea ca venind din exteriorul lor. Aproape cu toții suntem Tsur tong. Vedem lumea că vine spre noi.

– Pakpa percepând Vacuitatea, înțelege cum își proiectează lumea și începe să lucreze cu această înțelegere. Perceperea directă a Vacuității îi oferă un instrument extraordinar de a recâștiga dreptul asupra întregii lui realități.

Fiecare parte a minții noastre, 95% din ea, despre care nu avem idee de ceea se întâmplă acolo, ne proiectează lumea.

Și de unde știm că habar n-avem? Din faptul că vedem lucrurile că par să vină de undeva fără să fi făcut ceva și, deodată, dă peste noi nenorocirea! Acest lucru denotă ignoranța pe care o avem, denotă greșeala teribilă, despre care toți înțelepții budismului ne spun că o facem.

Când începem să vedem asta în meditația noastră, realizăm cât de grosieră este mintea obișnuită și că nu discerne. Cu cât progresăm în practică, aroganța va scade, ego-ul va scădea puțin și începem să realizăm ce mai avem de învățat. Toate acestea se întâmplă numai în meditație și numai în experiența personală. Iar dacă nu am făcut mult bine și nu venim cu multă compasiune, nimic nu ni se va întâmpla în meditație. Ne vom ridica de pe perna de meditație înainte să se întâmple asta.

Lama Dvora Hla spunea că a cunoscut oameni care au intrat în retreat-ul de trei ani și după un an s-au ridicat și au plecat. Nu mai puteau continua. De ce? Pentru că este nevoie de multe binefaceri pentru a reuși în retreat.

 

1. 1. 3. Bodhicitta care se maturizează.

Al treilea nivel, din cele patru, se numește Bodhicitta care se maturizează.

• • • Dacă primul tip – Bodhichitta celui care încă nu a perceput direct Vacuitatea, se situează pe Calea acumulării sau Calea pregătirii,
    • Tipul doi – Bodhicitta celui care a perceput direct Vacuitatea, a depășit deja Calea perceperii.
    • Iar acum numărul trei – Bodhicitta care se maturizează, este undeva pe Calea practicii.

Vom intra în continuare mai în detaliu în Calea practicii pentru a putea să le înțelegem pe cele trei.

 

Nivelurile Bodhisattva

În cadrul Căii practicii există zece niveluri de Bodhisattva. Bodhisattva care a perceput Vacuitatea prima oară se ridică la primul nivel. El este un Bodhisattva de nivel unu. Percepând Vacuitatea, va începe să-și folosească înțelegerea dobândită pentru a-și elimina afecțiunile mentale și ignoranța. Fiind pe calea Mahayanei, el va realiza Bodhicitta și, astfel, devine un Arya Bodhisattva.

Apoi va începe să practice cele șase perfecțiuni: generozitatea, moralitatea, răbdarea, bucuria efortului, meditația și înțelepciunea. Începe să le practice, una câte una, ceea ce îl va ridica de la un nivel la altul. Prin finalizarea primului nivel și-a perfecționat generozitatea. Generozitatea lui este completă și perfectă. Apoi se ridică la următorul nivel și așa mai departe.

Când ajunge la nivelul opt, Bodhisattva este pregătit să intre în Nirvana. Dar nu va face asta, pentru că este un Bodhisattva ce aspiră să ajungă la iluminarea completă a lui Buddha.

Dacă nu ar fi fost Bodhisattva, atunci când el atinge nivelul opt – este echivalent cu nivelul lui Arhat, care a ajuns în Nirvana. Bodhisattva de la nivelurile opt, nouă, zece, sunt complet diferiți de cei de la nivelurile unu – șapte.

Putem compara cu o scară exponențială. Pe măsură ce Bodhisattva progresează, nivelul lui spiritual crește exponențial. Dacă ar apărea în fața noastră un Bodhisattva de nivel opt nu am face diferența între el și Buddha.

Al treilea tip de Bodhicitta îl are un Bodhisattva care este de la nivelul opt în sus.

De ce se numește Bodhichitta care se maturizează? Pentru că Bodhisattva este deja pe cale să devină Buddha, este deja foarte aproape de a fi Buddha.

Cu toate că cel care a perceput Vacuitatea vede încă lucrurile ca venind de la sine, el nu mai crede în asta. Pe măsură ce progresează, percepțiile lui devin din ce în ce mai rafinate. Și când ajunge la nivelul opt, lucrurile nu-i mai apar ca atare.

Acest Bodhisattva face un pas și vede cum produce podeaua. Își înțelege atât de mult mintea încât vede cum din Karma lui produce podeaua care îl susține. El vede Karma în acțiune. O astfel de persoană scurtează timpul dintre cauză și efect.

El nu este încă un Buddha pentru că nu și-a eliminat obstacolele din calea atotcunoașterii, nu este încă omniscient, dar este foarte sfânt. Este foarte avansat, este aproape ca Buddha. Nivelul unsprezece este Buddha.

Cum se trece de la un nivel la altul? Întotdeauna în meditație profundă. Asta înseamnă că dacă nu ne dezvoltăm capacitatea de meditație, nu vom ajunge nicăieri. Este Vipashyana – Hlak tong.

Cu toate că persoana cu „Bodhicitta care se maturizează” nu mai crede că lucrurile vin de la sine, el încă mai are semințe să le vadă că vin așa. Mai sunt resturi pe care încă nu le-a curățat complet. Deci, o astfel de persoană, când vede pe cineva care suferă, nu numai că înțelege că vine de la el, ci vede și cum vine din el.

Aceasta este „Bodhicitta care se maturizează” pentru că ființa umană este deja matură pentru a deveni în curând Buddha.

 

1. 1. 4. Bodhicitta din mintea lui Buddha

Acum trecem la al patrulea nivel care este nivelul lui Buddha.

Buddha a eliminat toate aceste resturi.

– Nu mai crede că lucrurile vin de la sine,

– Nu mai vede că lucrurile vin de la sine,

– Și nici nu mai are semințe să le vadă că vin de la sine.

 Oare Buddha poate vedea suferința?

Întrebare: Buddha a ajuns la iluminare, adică se află în paradis și nu mai vede suferință în el. Dacă el nu mai vede nici o suferință, atunci cum ne poate ajuta?

Răspunsul este că el știe cum vedem lumea și ne poate ajuta cum să ne vedem iluminați.

Pe de altă parte, această linie, pe care o trasăm între mine și ceilalți, nu există la Buddha. Deci cine vede pe cine? Cine nu suferă și cine suferă, cine vede pe cine?

 

Regatul Interior

Geshe Michael obișnuia să folosească metafora de Regat Interior și Regat Exterior. Sau mai putem spune paradisul interior și paradisul exterior. Etapele de înaintare pe calea iluminării. Mai întâi ne obișnuim să ne întâlnim cu îngerii, apoi devenim noi înșine îngeri.

Pe măsură ce progresăm pe calea iluminării, înainte de a ajunge noi înșine acolo, ne vom regăsi în preajma altora care au ajuns la iluminare. Așadar, etapa paradisului exterior este că începem să vedem îngerii, să-i întâlnim. Ei încep să apară și este foarte emoționant. Vom simți cum ei ne deschid poarta spre paradis. Vom începe să vedem paradisul.

Geshe Michael spunea: „A ajunge acolo este ca și cum ai fi o pasăre care zboară pe cer. Apoi practici mai mult și ajungi în regatul interior, paradisul interior. Iar atunci vei fi atât pasărea care a zburat pe cer, cât și cerul însuși. În același timp.”

Este cam greu de înțeles pentru că noi gândim tot timpul dualist.

Deci, până acum am clasificat Bodhichitta în:

• • • două tipuri – a dorinței și a acțiunii,
    • patru tipuri – în funcție de nivelul practicantului.

În continuare vom clasifica Bodhicitta după modul de gândire a practicantului.

 

Împărțirea Bodhicittei după modul de gândire (trei tipuri)

Acum vom împărți Bodhicitta în funcție de modul de gândire al practicianului. Cum crede o persoană că va ajunge la iluminare.

1. Aspirația regelui

Există aspirația spre iluminarea a regelui. De ce a regelui? Deoarece regele merge înaintea oștirii și toată oștirea merge după el. Deci, acesta este o persoană care își spune: „Voi obține mai întâi eu iluminarea și apoi îi voi conduce și pe ceilalți la iluminare”.

2. Aspirația ciobanului

A doua aspirație este cea a ciobanului. El merge după turmă. Este cel care își spune: „Mai întâi îi voi aduce pe toți la iluminare și abia apoi eu”. Adică Bodhisattva spune: „Voi rămâne aici în Samsara până când nu va mai fi Samsara și numai atunci voi ajunge la iluminare”. Aceasta este gândirea ciobanului. Mai întâi turma și apoi el.

3. Aspirația barcagiului

Al treilea mod de gândire este a barcagiului. Barcagiul și barca sosesc împreună. El spune: „Vreau să ajung la iluminare în același timp cu toate ființele simțitoare. Vom merge împreună.”

 

Ce spune Mahayana?

Care dintre cele trei moduri de gândire este Mahayana?

Poate fi ciobanul?

Dar cum pot să aduc pe cineva la iluminare dacă nu am ajuns eu însămi acolo? Cum pot să-l învăț, dacă nu am învățat eu însămi? Dacă nu am eliminat încă moartea, cum pot să-l învăț pe altul?

Poate fi regele?  Dar cum pot deveni rege? Mă voi comporta ca ciobanul și voi deveni rege, adică voi ajunge la iluminare și atunci numai eu îi pot aduce pe toți ceilalți.

Dar, ca să devin acest rege care ajunge la iluminare și mai târziu să-i aduc cu mine și pe ceilalți, trebuie să gândesc mai întâi ca ciobanul sau ca barcagiul: „Trebuie să-i aduc pe toți”. Trebuie să gândesc ca barcagiul sau ciobanul pentru a deveni rege.

 

Aproape că am ajuns

Lama Dvora Hla spunea: „A vedea pe cineva ajungând la iluminare este ca și cum aș fi și eu acolo. Este foarte emoționant. Nu aș fi putut să-l întâlnesc pe sfântul meu Lama, Ken Rinpoche, dacă nu aș fi fost aproape acolo. Însuși faptul că l-am întâlnit și îl percep ca pe un sfânt, ca pe cineva ca având calități sublime – sunt aproape. Săgeata aproape că atinge ținta. Ceea ce mai rămâne de făcut este ca săgeata să treacă prin țintă.”

Dacă stăm și auzim toate aceste descrieri, înseamnă că suntem aproape de iluminare, trebuie doar să practicăm puțin. Întrebarea este: vom face asta?

Suntem deja acolo! Trebuie doar să ne organizăm puțin viața, să ne eliberăm timpul, să renunțăm puțin la pofte și finanțe. Să fim modești, să muncim doar pentru a ne satisface nevoile minime și să renunțăm la orice altceva. Este nevoie să ne eliberăm pentru a putea practica.

Munciți cincizeci de săptămâni pe an pentru a obține două săptămâni de concediu. Și ce puteți face în două săptămâni? Faceți invers! A vă mulțumi cu puțin, a trăi în caravană, pentru că oricum veți pierde totul.

Este nevoie de studiu, contemplare și meditație. În limba tibetană:

Tu sam gom sum

Tu    = a asculta, a învăța.
Sam = a gândi la ceea ce am auzit, a contempla, a reflecta.
Gom = a medita asupra a ceea ce am gândit.
Sum = trei.

Sunt doar trei lucruri pe care trebuie să le facem și am terminat.

 

Principala muncă este în interior

Întrebare: Dacă deja sunt mulți care au ajuns la iluminare, atunci cum de mai suntem încă aici?

Maestrul Shantideva la întrebarea: „Cum se poate că Buddha și-a eliminat toată suferința și încă mai există săraci pe lume?” spunea așa (capitolul 5, versetul 12):

Oameni răi umplu întreg spațiul
Și nu toți pot fi eliminați.

Ucidem pe unii și vin alții. Vin din ce în ce mai mulți. Maestrul ne spune: „Nu există nicio cale de a-i elimina pe toți” De ce? Pentru că, de unde vin? Din mine!

Dar eliminându-mi gândurile supărării,
Este echivalent cu eliminarea lor completă!

Vrei să-i elimini pe toți cei răi? Elimină-ți supărarea! Acum ne mai spune ceva:

Unde voi găsi atâta piele
Ca fața întregului pământ să o pot acoperi?

Vreau să merg și sunt o mulțime de spini pe jos. Așa că vreau să acopăr spinii, fac trotuare, drumuri. Oare pot acoperi totul? Nu, nu pot acoperi totul. Pot să elimin toți spinii din lume? Nu, nu pot, deci ce să fac? Maestrul ne spune: „Pune-ți pantofi!”

Maestrul Shantideva ne spune: „Nu lucra în exterior, ci în interior. Nu este nevoie să-ți omori toți dușmanii pentru că ei vin din tine. Distruge sursa din care vin, distruge karma care îi aduce și atunci nu vor mai avea cum să vină”.

Oamenii își sacrifică viața pentru a elimina dușmanii, de parcă ei ar exista prin sine înșiși.

Ei vin din mine! Îmi sacrific viața și viața copiilor mei și toată averea și toate bogățiile mele pentru a elimina lucrurile fictive. Ei sunt doar proiecția mea.

Atunci ce voi face? Voi merge la conferințe de pace sau voi medita? Și una și alta. De ce? Pentru că nu voi reuși în meditație fără conferințele de pace. Am nevoie să acumulez merite pentru meditație. Deci, și una și alta. Dar, până la urmă, schimbarea va veni din meditație pentru că munca este în interior și nu în afară. Bodhisattva are perioade în care lucrează afară și perioade în care lucrează în interior.

El spune:

Tot așa, îmi este imposibil să opresc
Orice obiect din afara mea.

Nu pot opri toate lucrurile neplăcute care mi se întâmplă.

Dar dacă în mintea mea pot să-l opresc
Ce nevoie mai am de a opri orice altceva?

Numai lucrând în interior putem să salvăm lumea.

Practica bună va da rezultate!

Dacă plantăm sămânța și sunt îndeplinite toate condițiile, arborele va trebui să crească. Dacă sămânța este în pământ și există soare și apă, atunci ea va germina și va deveni copac. Dacă facem toată practica, atunci rezultatul va trebui să vină.

Dacă practicăm, garantat vom ajunge la iluminare.

Pentru Buddha trecutul, prezentul și viitorul, este același lucru. Buddha care vom fi când ne iluminăm este deja aici. Pentru că el ești tu. Totul este de a ne purifica mintea.

Mulți spun că, atunci când ajungem la iluminare, vom înțelege că nu a existat vreodată un loc spre care să mergem.

În „Sutra inimii” Buddha spune: „Nu există nici Samsara și nici Nirvana”, ele nu există prin sine însăși. Dacă mă percep ca „neiluminat” este doar o percepție pe care o am în prezent despre mine, care îmi este impusă de karma mea. Asta nu înseamnă că eu în sine „nu sunt iluminat” pentru că sunt gol de orice natură. Și, când o să am karma potrivită, voi deveni iluminat pe loc.

Nu avem unde să mergem. Iluminarea este deja aici. Este în fața nasului nostru. Maitreya tot timpul a fost cu Asanga, numai că Asanga nu l-a văzut.

 

Bodhicitta aparentă și Bodhicitta supremă

Ultima împărțire în două. Prima împărțire în două a fost Bodhicitta dorinței și Bodhicitta acțiunii, iar acum avem:

1. 1. 1. Bodhichita aparentă
      2. Bodhicitta supremă/ultimă

1. 1. 1. Bodhichitta aparentă

Bodhicitta aparentă – este dorința de a deveni un Buddha pentru a ajuta toate ființele simțitoare. Se numește în tibetană:

Kundzob semkye

De ce este aparentă? Pentru că implică o gândire conceptuală și, prin urmare, ea aparține de realitatea relativă, falsă.

Bodhicitta „aparentă” este a celui ce nu percepe în prezent Vacuitatea. Adică, nu este încă un Buddha, poate fi un Arya, dar chiar dacă este Arya, nu este în perceperea Vacuității.

1. 1. 2. Bodhicitta supremă

Ce este Bodhichitta supremă? Ea se numește în tibetană:

Dundam semkye

„Bodhicitta supremă” este sinonim cu percepția directă a Vacuității.

Acolo unde nu există privitor și ce este privit, nu există obiect și subiect. Este precum apa în apă, fără dualitate.

Bodhicitta supremă este, în esență, de a fi cufundat în perceperea directă a Vacuității.

 

Câteva cuvinte de încheiere despre Bodhicitta

Cultivarea Bodhicittei în inima noastră este diamantul din coroana practicii budiste. Chiar dacă nu am reușit încă să dobândim adevărata Bodhicitta – însăși practica de a o realiza este o mare binecuvântare. Această practică este cheia creării unei vieți pline de sens.

Cultivarea Bodhicittei necesită dezvoltarea puterii, resurselor și abilităților, astfel încât să putem ajuta toate ființele.

Aceasta este cea mai prețioasă conștiință care există în întregul univers.

Meditația din a doua parte a acestei lecții analizează diferitele abilități pe care Bodhisattva le dezvoltă pe cale. Aceste abilități au fost descrise de Buddha însuși în sutrele din Prajnaparamita.

În viața noastră normală nu cunoaștem această conștiință, de aceea ne lipsește entuziasmul pentru practică, precum și instrucțiunile despre cum să practicăm. Așadar, este de așteptat ca practica să dureze timp considerabil și să apară dificultăți pe cale.

Dar asta nu este nimic nou – pentru că suntem obișnuiți să ne confruntăm cu dificultățile care apar la fiecare pas în viața noastră.

Provocarea noastră este de a ne reorienta eforturile și de a le îndrepta spre un scop semnificativ și care, de asemenea, să ne determine dorința de a face față dificultăților care vor apărea pe cale.

Maestrul Shantideva, cunoscut și ca „Prințul tuturor Bodhisattva”, spunea:

Toate celelalte merite ca planta musa sunt,
După ce dă roade, se veștejesc și cad.
Numai dorința de iluminare este un copac peren
Ce înflorește și dă fructe permanent,
Și mai mult de atât – el crește neîncetat.

În încheiere, voi cita un maestru budist minunat pe nume Serme Khen Rinpoche Geshe Tashi Tsering. El folosește o zicală tibetană: „Dacă mâncarea este delicioasă, dar nu ai dinți – mestec-o cu gingiile”. Aspirația spre iluminare este cea mai minunată delicatesă și este aici chiar înaintea voastră. Rezultatul ei este fericirea sublimă, însoțită de capacitatea de a ajuta nenumărate ființe”.

Precum un prunc Bodhisattva, s-ar putea să nu avem încă dinții pentru a ne bucura pe deplin de delicatese – dar le putem mesteca cu gingiile.

Nu există nimic altceva în lumea asta a cărui valoare să depășească valoarea cultivării Bodhicittei. De fapt, putem spune că nu există nimic altceva în lume care să aibă vreo valoare!

Cursul 2

Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 3

 

Bodhicitta

Subiectul lecțiilor 3 și 4 este Bodhicitta.

Am vorbit despre faptul că aversiunea față de suferință este ceea ce ne va conduce spre Calea acumulării. Cel care a ajuns să aibă o astfel de aversiune își va spune: „Nu mai suport să fiu aici, nu mai pot trăi în Samsara, vreau să ies din ea”.

Un Bodhisattva înțelege că și ceilalți trec prin aceeași suferință pe care o are și el. Faptul că există cineva pe lumea asta care suferă îi trezește un dezgust profund. Dezgustul lui este atât de adânc încât este dispus să facă orice pentru a-l scoate din suferință. Este dispus să renunțe la orice plăcere personală și să treacă prin orice dificultate personală, dacă poate alina suferința lui și a altora – pentru el nu mai există nicio separare.

Maestrul Shantideva spunea: “Dacă există suferință în lume, va trebui să o elimin, de ce? Pentru că este suferință!” Pare atât de banal și, cu toate acestea, nu înțelegem. De obicei spunem: „Îl doare pe el și nu pe mine, de ce m-ar preocupa durerea lui?”.

Maestrul Shantideva răspunde: “Știi de ce nu te doare? Pentru că nu l-ai inclus și pe el în propria ta lume. Dacă l-ai include și pe el, nu vei mai suporta gândul că el suferă.” Așa cum mama nu poate suporta gândul că îi este foame copilului ei, chiar dacă ei nu îi este foame. De ce? Deoarece copilul face parte din ea, din lumea ei.

Dacă începem să mutăm linia care ne separă de ceilalți, atunci suferința este suferință!

Noțiunea de „ eu” și de „al meu” ne-a împins să trăim de multe generații în suferința Samsarei. Și dacă vrem să ieșim din ea, va trebui să destabilizăm această noțiune. Iar atunci nu va mai avea sens suferința „mea” sau „a ta”. Acestea sunt concepte complet artificiale.

 

Meditația: Ajutorul suprem

Închideți ochii și concentrați-vă pe respirație.

Imaginați-vă că în fața voastră stă cineva pe care îl cunoașteți și îl iubiți și știți despre el că are o problemă care îl face să sufere. Poate fi o suferință fizică, psihică sau sufletească, sau poate că suferă de probleme financiare. Cineva pe care îl cunoașteți și este în dificultate.

Deschideți-vă inima față de el. Deschideți-vă complet astfel încât să îi puteți simți suferința și durerea ca și cum ar fi ale voastre.

Și acum creați-vă intenția de a încerca să-i eliminați suferința.

Și, dacă acesta este cineva pe care îl cunoașteți de ceva timp și sunteți conștienți de problema lui, probabil că ați încercat deja să-l ajutați de multe ori și în multe feluri. Poate cu vorba sau poate cu fapta. Ați încercat pe toate căile de a-l ajuta și nimic nu a funcționat. Persoana din fața voastră suferă în continuare.

Acum vă dați seama cât de neputincioși sunteți  în fața situației lui. În momentul prezent, nu-i puteți elimina suferința. Pentru că dacă ați fi putut, ați fi făcut asta cu mult timp în urmă.

Dar există o cale de a-l putea ajuta. Există calea supremă de a-l ajuta nu numai pe el, ci și pe toți ceilalți. Și această cale trece prin practica voastră. Practica corectă a Dharmei, a conștientizărilor spirituale ale Karmei și Vacuității – numai ea îl poate ajuta și elimina orice suferință pe care o are, și nu numai a lui.

Și asta pentru că orice suferință pe care o vedem în lumea noastră sau a altora, orice formă de suferință din lume, fără excepție, este proiecția noastră, pentru care nu ne-am asumat încă responsabilitatea.

Și tot ce ne rămâne să facem este să practicăm bine meditația, să ajungem la Shine, la pacea meditativă, la concentrarea extraordinară a meditației perfecte. Și, de pe această platformă de meditație perfectă, ne vom concentra mintea pe Înțelepciune, pe Vacuitate. Și atunci vom putea să eliminăm toată suferința, și a noastră și a celorlalți.

Decideți în inima voastră să vă direcționați practica și viața astfel încât să le puteți elimina suferința. Vedeți cum persoana din fața voastră, care suferă, vine să vă ajute să vă concentrați asupra practicii pe care o faceți.

Păstrați această persoană în inima voastră și ascultați acest curs pentru binele lui.

Puteți deschide ochii.

 

Cuvântul tibetan pentru Bodhicitta este:

Semkye

Sem = minte, conștiință, gând.
Kye  = a se trezi.

Semkye = mintea care se trezește – conștientizarea care se trezește și aspiră cu toată puterea să ajungă la iluminare.

În continuare vom prezenta definiția Bodhicittei celui care se află pe calea cea mare, în Mahayana.

Tek chen semkye

Tek chen = Calea cea mare, Mahayana.

 

Definiția scurtă a Bodhicittei

Sem kye pa ni shendun chir Yang dak dzok pay jang chub du

Aceasta este definiția scurtă a Bodhicittei dată Maestrului Asanga de către Maitreya. Este definiția Bodhicittei așa cum a fost dată de Buddha însuși lui Maitreya.

Jang chub                   = iluminare.
Yang dak dzok pay = absolut completă .

Deci, Yang dak dzok pay jang chub înseamnă iluminare absolut completă sau, se mai poate spune, iluminare totală. Tibetanilor le place să repete cuvintele, să spună atât „complet”, cât și „absolut”.

Dzok pay = absolut, total.
Yang dak = complet.

Ultimul cuvânt Du = a aspira, a dori, dorința

Shen         = celălalt.
Dun chir = pentru.

Ni este un cuvânt în tibetană care separă subiectul propoziției de orice altceva. Și asta pentru că nu au semne de punctuație, ci au un fel de silabe care servesc drept punctuație.

Pa, din Sem kye pa, transformă pe Sem kye în substantiv.

Deci, definiția este următoarea: „Bodhicitta este dorința de a atinge iluminarea absolut completă de dragul tuturor ființelor” sau „Mintea care se trezește și aspiră spre iluminarea completă pentru toate ființele”.

 

Arya Asanga

Acest studiu se bazează pe cartea transmisă Maestrului Asanga de către Maitreya. Vom vedea acum în ce școli budiste se încadrează maestrul Asanga. Maestrul Asanga a scris despre „Yoga-Chara”, care este de fapt școala „Numai minte”, care este o școală înainte de Madhyamika .

Dar, dacă ne uităm la ceea ce a scris în această carte, l-am putea localiza în școala Madhyamika inferioară – Svatantrika sau „Școala independenților”.

Dacă ne uităm la modul în care și-a trăit viața, cum a practicat și unde a ajuns, putem vedea că el a fost, de fapt, în Prasangika Madhyamika, adică Școala Consecințelor sau Calea de Mijloc superioară. Aceasta este școala care duce spre iluminare.

Așa că există o oarecare nepotrivire între modul în care a practicat și a trăit și ceea ce a scris în diferite locuri. De fapt, se vede că a înțeles bine școala Căii de mijloc superioare și a continuat să scrie cărți întregi despre școlile inferioare.

El este cel care ne-a adus școala „Numai minte”, conform lui Buddha.

De ce ar face cineva așa ceva? Din compasiune pentru cei care au nevoie de acest nivel de explicație. Arya Asanga a fost un Arya. El nu ar fi fost Arya dacă nu ar fi înțeles Vacuitatea. Și nu ar fi putut înțelege Vacuitatea fără Prasangika Madhyamika.

 

 „Trei tipuri de iluminare”

De ce v-am spus toate astea? Pentru că, conform școlii „Căii de mijloc” inferioară sau Școala Svatantrika (Madhyamika inferioară), există trei tipuri de Bodhicitta și fiecare dintre ele are un scop diferit. În literatura budistă se numesc: „Cele trei tipuri de iluminare” . Ele nu sunt chiar trei tipuri de iluminare, dar aceasta este terminologia folosită.

1. Ascultătorii

Deci primul tip de iluminare, care, după cum am menționat, nu este cu adevărat iluminare, este ceea ce se numește „Ascultători”.

Nyentu

Aceștia sunt „ascultătorii” pe care i-am menționat deja lecția trecută. Ce înseamnă „ascultătorii”? Aceștia sunt practicanți budiști și sunt la nivelul cel mai scăzut al practicii budiste. Din nou, subliniez faptul că nivelul lor nu este deloc scăzut. El este scăzut printre practicanții budiști serioși. Acesta este cel mai scăzut nivel de înțelegere a Vacuității. În sanscrită se spune Shravaka.

De ce se numesc ascultători?

Shravaka sunt numiți „ascultători” pentru că ascultă Mahayana. Ei aud despre iubirea pentru alții, despre Bodhicitta, acționează în beneficiul celorlalți și pot chiar să-i învețe pe alții. Dar ei nu practică în acest fel pentru că nu au capacitatea spirituală, le este greu să-i includă pe ceilalți în practica lor.

Cum putem evita alunecarea pe panta practicii ascultătorilor?

Dacă vrem să ajungem la iluminarea deplină a lui Buddha – Yang dak dzok pay, iluminarea absolut completă a lui Buddha-, trebuie să practicăm Mahayana. Fără Mahayana este imposibilă realizarea iluminării totale a lui Buddha. Trebuie făcută practica „de dragul celorlalți”.

Deci, nu este suficient să venim să ascultăm cursurile, trebuie să ne asigurăm că și alții le pot auzi.

• • • Sunt oameni care ne pun la dispoziție un loc pentru aceste învățături, alții vin și investesc timp pentru a crea condițiile necesare pentru studii.
    • Oameni care ne pregătesc mâncare astfel încât să ne fie plăcut să stăm și să ascultăm.
    • Oameni care îl sprijină pe profesor în diferite aspecte ale lecției, ori în pregătirea materialelor, ori sprijin tehnologic care să permită altora să asculte învățăturile.
    • Oameni care promovează Dharma și îi invită pe alții la studii.
    • Sunt oameni care îi învață pe alții sau îi sprijină să vină și să audă învățăturile, sau îi ajută la pregătirea temelor etc.

Nu vom putea niciodată să desăvârșim această cale dacă o facem doar pentru noi înșine.

Nu vom ajunge mai repede la iluminare dacă facem cursurile de unul singur. Nu vom ajunge mai repede la iluminare dacă sărim de la o Tantra la alta – trebuie să le-o permitem și altora. Nu putem ajunge de unul singur, ci va trebui să-i aducem pe ceilalți cu noi.

Și aceasta este o cu totul altă orientare pentru că acum, când stau la curs, mă gândesc: cum pot să transmit învățătura mai departe? Bineînțeles că învățătura trebuie dată celor care sunt dispuși să o asculte și nu celor care nu sunt dispuși. Și nu trebuie făcută niciodată cu forța. Cum îmi pot dezvolta îndemânarea să le spun oamenilor ceea ce este potrivit, la momentul potrivit și în modul potrivit?

Aceste gânduri, de a-mi dezvolta priceperea de a oferi și altora învățăturile, plantează semințele care atunci când vor rodi, cu adevărat, voi avea aceste abilități. Așa funcționează karma.

Dacă vreau să obțin ceva pentru mine -> mai întâi trebuie să-l dau altcuiva.

Dacă vreau să-mi fie bine -> trebuie să mă îngrijesc să-i fie altuia bine.

Dacă vreau bani -> trebuie să dau bani.

Dacă vreau să vină profesori la mine -> trebuie să predau.

Dacă vreau să ajung la iluminare -> trebuie să-i aduc pe alții la iluminare.

Unica cale de a ajunge la iluminare este să aspirăm de a-i aduce pe alții la iluminare. Nu există altă cale! Nu există altă cale spre iluminarea deplină a lui Buddha.

Ascultătorii – nu înțeleg asta. Ei pot auzi aceste lucruri, pot rosti pe de rost aceste lucruri, dar nu practică în acest fel. Mintea lor este focusată pe ei înșiși. Domeniul lor de practică nu este larg. Iar noi, ca profesori, nu vrem să încurajăm un astfel de mod de a practica. Oricine își poate ridica nivelul la care se află. Și Ascultătorii pot să se ridice la următorul nivel. Nu înseamnă că ei sunt mereu așa și nu pot să progreseze, pentru că nu există așa ceva.

Aceștia pot ajunge la un nivel de iluminare, care nu este iluminare, numită Nirvana. Ei pot ajunge la Nirvana. Ei pot înțelege Vacuitatea, fără să aibă Bodhicitta. De asemenea, își pot curăța Karma și își pot elimina orice afecțiune mentală.

În jurămintele Bodhisattva există jurământul de a evita de „A critica calea „ascultătorilor” – adică a le spune „ascultătorilor” că nu pot ajunge la Nirvana. Este nepermis să le spunem despre calea lor că nu duce la Nirvana. Ca Bodhisattva, nu trebuie să-i desconsiderăm. Calea pe care merg poate duce cu siguranță la Nirvana, dar nu la iluminarea totală.

Cineva care a ajuns la Nirvana poate rămâne acolo milioane de ani fără a aduce nici un beneficiu altora. Ceea ce dorim este să ajungem la iluminare. Și despre Nirvana vom vorbi mai târziu.

Asta nu înseamnă că ascultătorii nu au compasiune sau iubire pentru ceilalți. Nu este adevărat acest lucru. Ei au multe rugăciuni frumoase „Mi-aș dori ca toate ființele să fie libere de orice suferință”. Ei pot fi profesori minunați. Dar la ei nu există această asumare a responsabilității personale, de a face „ eu însumi” tot ceea ce pot pentru a scoate toate ființele din suferință.

Acesta a fost primul nivel.

2. Cei deveniți de la sine Buddha

Al doilea nivel se numește în sanscrită Pratyeka. În limba tibetană se spune:

Rang gyel

Rang   = sine, însuși
Gyel     = este abrevierea cuvântului Gyal po, care înseamnă rege.
Gyel     = învingător, victorios.

Buddha este uneori numit „Învingătorul”. De ce? Pentru că a învins toate afecțiunile mentale.

În română am putea spune „cei deveniți Buddha fără ajutorul cuiva”, sau cei deveniți de la sine Buddha, sau realizați solitar.

Problema este că ei nu au ajuns să fie Buddha și nu au ajuns la iluminare de la sine sau în mod independent. Deci, este un nume care induce în eroare.

Al doilea tip de iluminare, de asemenea, nu este iluminarea totală, ci este Nirvana. Aceștia sunt oameni care ajung singuri la Nirvana, adică fără profesori.

Trebuie să subliniem faptul că este imposibil de ajuns la asemenea realizare fără profesori. Profesorul este rădăcina căii. Deci, cum se poate întâmpla așa ceva?

Se spune că, pe parcursul a multor vieți anterioare, ei au avut numeroși învățători și aproape că și-au desăvârșit calea. Și dacă au ajuns în această viață, nu-și doresc altceva decât să stea izolați în peșteri. Noi nu avem cum să-i vedem pentru că trăiesc izolați. Și, pentru faptul că au învățat deja multe și au practicat mult, în această viață stau singuri și ajung la Nirvana. Poate că într-o viață anterioară au perceput Vacuitatea, iar aceasta este ultima lor viață în care ajung la Nirvana.

De aceea ei se numesc „deveniți de la sine Buddha”. Dar ei au ajuns, de fapt, la Nirvana. Și, când spunem „de la sine”, așa par ei să fie în ultima lor viață, dar au avut nenumărați profesori înainte.

Deci, acesta este al doilea nivel de iluminare.

3. Mahayana, calea cea mare

Al treilea nivel de iluminare este Mahayana.

Tek chen

Tek      = vehicul, car. În limba ebraică se spune Merkava.

Chen  = mare.

Tek chen = marele vehicul. Se mai poate spune: vehicul care ne transportă dintr-un loc în altul.

De ce se numește Marele Vehicul? Pentru că ne ia din Samsara și ne duce spre iluminare.

Maha = mare.
Yana  = vehicul, car.

Deci, Mahayana este Marele vehicul.

Cei din Mahayana, spre deosebire de cei din Hinayana, iau cu ei toate ființele.

De aceea se numește Calea cea Mare, deoarece este nevoie de un vehicul mare care să ia toate ființele în el. Și acestea ajung la iluminarea deplină a lui Buddha.

 

Căi diferite

Dacă vă mai amintiți, iluminarea are cinci căi: acumulare, pregătire, percepție, meditație și nimic nu mai este de învățat. Deci, fiecare tip de iluminare despre care am vorbit mai înainte are cele cinci căi, dar ele diferă de la un tip la altul. Toate cele trei tipuri de iluminare trec prin cele cinci căi, dar calea a cincea – iluminarea totală – este doar în tipul trei. Pentru primul și al doilea tip de iluminare, calea a cincea este Nirvana și nu iluminare deplină.

Aceste moduri de iluminarea percep un alt tip de Vacuitate. Primul ajunge la perceperea „lipsei de sine”. Care nu este tocmai Vacuitatea. Și acest fapt este descris de către maestrul Haribhadra în Abhisamaya Alamkara. El explică toate aceste diferențe. Se poate ajunge la Nirvana, dar nu la iluminarea deplină a lui Buddha.

Ei percep absența sinelui lor, dar, de exemplu, nu realizează că părțile lor sunt și ele goale. Vom vorbi despre asta mai târziu, când vom discuta mai pe larg despre Nirvana.

 

Definiția lungă a Bodhicittei

La începutul acestei lecții a fost dată definiția scurtă a Bodhicittei. Acum vom prezenta o definiție suplimentară a Bodhicittei, dată de către Kedrup Tenpa Dargye – vă amintiți cine a fost Kedrup Tenpa Dargye? El a fost comentator monastic, care a trăit între anii 1493 – 1568, și care ne-a dat definiția lungă a  Bodhicittei.

Oamenii, pe parcursul timpului, au aprofundat conceptul de Bodhicitta, adică ce înseamnă a avea o minte Bodhicitta și care este diferența dintre mintea Bodhicitta și gândul Bodhicitta. Ei au mers în profunzimea acestor întrebări, împreună cu înțelegerea cum de știu ceea ce știu și cum funcționează mintea mea în general. Și toate aceste cunoștințe le-au încorporat în definiția lungă a Bodhicittei. Și dacă aspirăm să realizăm Bodhicitta va trebui să înțelegem exact ce este.

Și acum vom intra în detalii, ce se întâmplă exact în mintea Bodhicitta.

”Bodhicitta este, în primul rând, principala conștientizare mentală aparținând Marii Căi, care este focusată pe obținerea iluminării complete în beneficiul celorlalți, care este însoțită de aspirația de a atinge iluminarea completă.

În al doilea rând, este o cunoaștere aparținând Marii Căi care acționează ca  poartă de intrare spre Calea mai mare, care aparține categoriei de acțiune din cadrul divizării standard între două categorii ale „concepției” și a „acțiunii”.

– „Principala conștientizare mentală”

Ce se înțelege prin „principala conștientizare mentală”? În primul rând mă voi opri asupra cuvântului „conștientizare mentală”. Apoi, vom vorbi despre de ce este „principal”.

 

 „Conștientizare mentală”

Conștientizare mentală, spre deosebire de funcție mentală.

Lo rig

Știința minții. Cum știm ceea ce știm și cum funcționează mintea.

Lo Rig – tipologia minții

Budiștii au intrat foarte adânc în modul în care știm ceea ce știm pentru că doreau să perceapă direct vacuitatea, doreau pramana – percepția corectă.

Ei vorbesc despre: Sem și Sem jung.

                             

Sem                                                    Sem jung           

Sem          = minte, conștiință, gând.
Sem jung = factor mental sau ceea ce apare în minte.

Există mintea, spre deosebire de factorii din minte.

Deci, un factor din minte este, de exemplu, mânia sau iubirea care se ridică sau diverse funcții pe care le avem în minte – aceștia sunt factori mentali. Deci, când spunem „iubire” – el este un factor mental.

Chiar și în „Abhidharma Kosha” se face distincție între „minte” și „factorii mentali”. Deci, definiția se referă la minte și nu la un factor mental. În definiție ni se spune – Bodhicitta nu este un factor mental, ci mintea însăși. Este genul de minte pe care o avem și nu un factor din minte.

 

În tibetană se spune la „conștientizare mentală”:

yi kyi namrik

Yi                = mental.
Nam rik    = conștientizare sau percepție.

De ce adăugăm „mental”? Pentru a face diferența dintre noi și Buddha. Pentru că Buddha poate auzi cu vârful degetelor și poate simți cu urechea. Buddha nu are discernământul pe care îl avem noi. Noi putem auzi doar cu urechile și gândi cu mintea. Buddha, ne iubește cu toată ființa lui.

Definiția se referă la cineva care nu este încă Buddha și are Bodhicitta. Ea folosește „conștientizarea mentală” pentru a califica că aceasta nu se referă la conștiința senzorială sau conștientizarea lui Buddha.

 

“Principal”

Acum adăugăm „principal”.

În tibetană se spune:

Tso wo

De ce principal? Ce spune scurta definiție a Bodhicittei? „Bodhicitta este dorința de a atinge iluminarea absolut completă de dragul tuturor ființelor”. Ea conține două gânduri:

1. 1. 1. Gândul care aspiră să ajungă la iluminare sau dorința de a fi Buddha.
      2. Și gândul asupra tuturor ființelor sau dorința de a ajuta toate ființele simțitoare.

Mintea nu poate să aibă două gânduri simultan. Ea poate trece rapid de la un gând la altul, dar nu se poate gândi la două lucruri deodată.

Dar în Bodhicitta sunt menținute simultan două gânduri – atât gândul de a ajunge la iluminare, cât și de a face asta de dragul tuturor ființelor. Deci, fiecare dintre ele este într-adevăr un gând, dar mintea care le ține pe amândouă simultan în același loc este mintea principală.

Bodhicitta nu este un gând în minte, ci este mintea principală, este spațiul în care ne cufundăm. O persoană care are o Bodhicitta, mintea lui este un fel de spațiu care ține aceste două gânduri simultan. Mintea lui este impregnată de ele.

Cum se explică faptul că, de obicei, există un singur gând și nu două la un moment dat? Răspunsul este că mintea poate conține mulți factori mentali. Putem avea diferiți factori care nu sunt activi în același timp.

În acest moment putem experimenta temperatura camerei și lumina din cameră. Și acestea sunt două lucruri diferite. Ambele sunt cuprinse în noi, dar nu ne putem gândi în același timp și la temperatură și la lumină. Deci acesta este un exemplu.

Există mulți factori mentali care sunt conținuți în minte. Dar în mintea pe care o avem în acest moment există acești doi factori.

Mintea celui care are Bodhicitta, dar nu este Buddha, spre deosebire de oamenii care nu au încă Bodhicitta, conține ambii factori.

1. 1. 1. Aspirația de a ajunge la iluminare – Această aspirație este în mod constant acolo, indiferent dacă se concentrează acum asupra lui sau nu;
      2. Și, în același timp, se gândește și la toate ființele, fie că se concentrează asupra lor în acest moment sau nu. Ele sunt constant cu el.

 

„Marea cale”

În definiție se spune că Bodhicitta este principala conștientizare mentală ce aparține Marii Căi.

De ce se scrie „marea cale”? Pentru a o deosebi de calea ascultătorilor și pratyeka și pentru a semnifica faptul că pre-Bodhicitta (Bodhicitta artificială sau aparentă sau „a trestiei de zahăr”) – acea Bodhicitta pe care încercăm să o obținem – nu este ceea ce ea înseamnă. Mai degrabă, înseamnă că sentimentul vine fără efort. Aceasta este Bodhicitta reală și autentică și intrarea în Mahayana.

„Este focusată pe obținerea iluminării complete în beneficiul celorlalți.”

Folosirea cuvântului „iluminare completă” în definiția Bodhicitta clarifică faptul că nu este vorba de iluminarea ascultătorilor sau a celor realizați solitar.

Iluminarea totală sau completă se numește în tibetană:

dzokpay jangchub

Deci, este folosită expresia „iluminare totală” – spre a deosebi de iluminarea Pratyeka sau iluminarea Nyentu, care nu este iluminare deplină.

 

„în beneficiul celorlalți” – în tibetană:

shendun

Întotdeauna vor fi incluși și toți ceilalți pentru că fără ei nu ar fi Mahayana.

„care este însoțită de aspirația de a atinge iluminarea completă”

Tot ceea ce a fost spus până acum este însoțit de gândul de aspirație spre iluminarea completă. Acest factor mental este cel care însoțește această stare a minții.

 

„Aparține Marii Căi”

Aceste cuvinte sunt folosite pentru a diferenția „Bodhicitta trestiei de zahăr” de cea autentică.

Este vorba de cineva care are Bodhicitta reală, Bodhicitta adevărată, și deci el este deja pe Calea cea mare. Cel care nu are încă Bodhicitta adevărată poate practica calea cea mare, dar nu a urcat încă pe calea cea mare.

De aceea, când spunem „principala conștientizare mentală aparținând Marii Căi”, ne referim la cineva care este deja pe Calea cel mare. Pentru că Bodhicitta este cea care îl face să se ridice pe ea. Spre deosebire de altcineva care practică calea cea mare, dar nu a realizat Bodhicitta încă pe deplin. Dar el poate avea Bodhicitta trestiei de zahăr, care nu este încă reală, este artificială, este puțin forțată. Este nevoie de puțin efort ca să ne gândim și la alții.

O persoană care are Bodhicitta adevărată, nu trebuie să depună niciun efort, este pătruns de ea. Bodhicitta devine natura lui. El va acționa instinctiv și automat pentru a realiza iluminarea de dragul celorlalți. Mintea lui este pătrunsă de Bodhicitta, aceasta este mintea lui, nu mai are altă minte.

 

Un mic detaliu tehnic

„însoțită de aspirația de a atinge iluminarea completă”

Există câteva calități care caracterizează gândul de aspirație spre iluminare:

1. 1. 1. Cel care practică. Se numește Ten tson pa.
      2. În al doilea rând, este obiectul său, pe ce se concentrează. Se concentrează aici pe aspirația spre iluminare.
      3. În al treilea rând, are un obiect principal. Care este obiectul său principal? Toți ceilalți, toate ființele.
      4. Patru, acest lucru se întâmplă simultan. Adică el ține cele două gânduri în același timp: și gândul de aspirație și cel asupra tuturor ființelor.

 

„Este o cunoaștere aparținând Marii Căi”

Definiția continuă cu „În al doilea rând, este o cunoaștere aparținând Marii Căi”.

Aparținând Marii Căii, este pentru a-i deosebi pe cei care nu sunt încă pe Calea cea mare.

 

– „Care acționează ca poartă de intrare spre Calea mai mare”.

Bodhicitta este cea care ne urcă pe calea Mahayana. Dezvoltarea acestei aspirații într-un mod real, complet, va deveni natura noastră, va deveni instinct. Vom acționa permanent pentru a ajunge la iluminare, spre beneficiul tuturor ființelor, în mod spontan și fără nici un efort. Această aspirație se va afla tot timpul în mintea noastră și vom practica neîntrerupt pentru toți ceilalți. Nu vom mai putea face nimic altceva și nici nu mai vrem să facem altceva.

Aversiunea față de suferința noastră și a celorlalți este atât de mare încât ne va împinge și ne va motiva tot timpul. Și orice acțiune pe care o vom face va fi din această Bodhicitta.

 

– care aparține categoriei de acțiune din cadrul divizării standard între două categorii ale „concepției” și ale „acțiunii”.

Vom explica această frază în lecția 4.