Lectia 3 – ACI 2

Cursul 2: Diamantele Iluminării   
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita) 

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 

Lecția 3

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Bodhicitta

Subiectul lecțiilor 3 și 4 este Bodhicitta.

Am vorbit despre faptul că aversiunea față de suferință este ceea ce ne va conduce spre Calea acumulării. Cel care are a ajuns să aibă o astfel de aversiune își va spune: „Nu mai suport să fiu aici, nu mai pot trăi în Samsara, vreau să ies din ea”.

Un Bodhisattva înțelege că și ceilalți trec prin aceeași suferință pe care o are și el. Faptul că există cineva pe lumea asta care suferă – îi trezește un dezgust profund. Dezgustul lui este atât de adânc încât este dispus să facă orice pentru a-l scoate din suferință. Este dispus să renunțe la orice plăcere personală și să treacă prin orice dificultate personală, dacă poate alina suferința lui și a altora – pentru el nu mai există nici o separare.

Maestrul Shantideva spunea: “Dacă există suferință în lume, va trebui să o elimin, de ce? Pentru că este suferință!” Pare atât de banal, și cu toate acestea nu înțelegem. De obicei, spunem: „Îl doare pe el, și nu pe mine, de ce m-ar preocupa durerea lui?”.

Maestrul Shantideva răspunde: “Știi de ce nu te doare? Pentru că nu l-ai inclus și pe el în propria ta lume. Dacă l-ai include și pe el, nu vei mai suporta gândul că el suferă.” Așa cum mama nu poate suporta gândul că îi este foame copilului ei, chiar dacă ei nu îi este foame. De ce? Pentru că, copilul face parte din ea, din lumea ei.

Dacă începem să mutăm linia care ne separă de ceilalți, atunci suferința este suferință!

Noțiunea de „ eu” și de „al meu” ne-a împins să trăim de multe generații în suferința Samsarei. Și dacă vrem să ieșim din ea, va trebui să destabilizăm această noțiune. Iar atunci nu va mai avea sens suferința „mea” sau „a ta”. Acestea sunt concepte complet artificiale.

 

Meditația: Ajutorul suprem

Închideți ochii, și concentrați-vă pe respirație.

Imaginați-vă că în fața voastră, stă cineva pe care îl cunoașteți și îl iubiți, și știți despre el că are o problemă care îl face să sufere. Poate fi o suferință fizică, sau psihică, sau sufletească sau poate că suferă de probleme financiare. Cineva pe care îl cunoașteți și este în dificultate.

Deschideți-vă inima față de el. Deschideți-vă complet astfel încât să îi puteți simți suferința și durerea, ca și cum ar fi ale voastre.

Și acum creați-vă intenția de a încerca să-i eliminați suferința.

Și dacă acesta este cineva pe care îl cunoașteți de ceva timp și sunteți conștienți de problema lui, probabil că ați încercat deja să-l ajutați de multe ori și în multe feluri. Poate cu vorba, sau poate cu fapta. Ați încercat pe toate căile de a-l ajuta și nimic nu a funcționat. Persoana din fața voastră suferă în continuare.

Acum vă dați seama cât de neputincioși sunteți  în fața situației lui. În momentul prezent, nu-i puteți elimina suferința. Pentru că dacă ați fi putut, ați fi făcut asta cu mult timp în urmă.

Dar există o cale de a-l putea ajuta. Există calea supremă de a-l ajuta, nu numai pe el, ci și pe toți ceilalți. Și această cale trece prin practica voastră. Practica corectă a Dharmei, a conștientizărilor spirituale ale Karmei și Vacuității – numai ea îl poate ajuta și elimina orice suferință pe care o are, și nu numai a lui.

Și asta pentru că orice suferință pe care o vedem în lumea noastră sau a altora, orice formă de suferință din lume, fără excepție, este proiecția noastră, pentru care nu ne-am asumat încă responsabilitatea.

Și tot ce ne rămâne să facem, este să practicăm bine meditația, să ajungem la Shine, la pacea meditativă, la concentrarea extraordinară a meditației perfecte. Și de pe această platformă de meditație perfectă, ne vom concentra mintea pe Înțelepciune, pe Vacuitate. Și atunci vom putea să eliminăm toată suferința, și a noastră și a celorlalți.

Decideți în inima voastră să vă direcționați practica și viața, astfel încât să le puteți elimina suferința. Vedeți cum persoana din fața voastră care suferă, vine să vă ajute să vă concentrați asupra practicii pe care o faceți.

Păstrați această persoană în inima voastră, și ascultați acest curs pentru binele lui.

Puteți deschide ochii

 

 Cuvântul tibetan pentru Bodhicitta este:

Semkye

Sem = minte, conștiință, gând.
Kye  = a se trezi.

Semkye = mintea care se trezește – conștientizarea care se trezește și aspiră cu toată puterea să ajungă la iluminare.

În continuare vom prezenta definiția Bodhicittei celui care se află pe calea cea mare, în Mahayana.

Tek chen semkye

Tek chen = Calea cea mare, Mahayana.

 

Definiția scurtă a Bodhicittei

 

Sem kye pa ni shendun chir Yang dak dzok pay jang chub du

Aceasta este definiția scurtă a Bodhicittei dată Maestrului Asanga de către Maitreya. Este definiția Bodhicittei așa cum a fost dată de Buddha însuși lui Maitreya.

Jang chub                   = iluminare.
Yang dak dzok pay = absolut completă .

Deci, Yang dak dzok pay jang chub înseamnă iluminare absolut completă sau se mai poate spune și iluminare totală. Tibetanilor le place să repete cuvintele, să spună atât „complet”, cât și „absolut”.

Dzok pay = absolut, total.
Yang dak = complet.

Ultimul cuvânt Du = a aspira.

Shen         = celălalt.
Dun chir = pentru.

Ni este un cuvânt în tibetană care separă subiectul propoziției de orice altceva. Și asta pentru că nu au semne de punctuație, ci au un fel de silabe care servesc drept punctuație.

Pa din Sem kye pa, transformă pe Sem kye în substantiv.

Deci, definiția este următoarea: „Bodhicitta este dorința de a atinge iluminarea absolut completă de dragul tuturor ființelor” sau „Mintea care se trezește și aspiră spre iluminarea completă pentru toate ființele”.

 

Arya Asanga

Acest studiu se bazează pe cartea transmisă Maestrului Asanga de către Maitreya. Vom vedea acum în ce școli budiste se încadrează maestrul Asanga. Maestrul Asanga – a scris despre „Yoga-Chara”, care este de fapt școala „Numai minte”, care este o școală înainte de Madhyamika .

Dar, dacă ne uităm la ceea ce a scris în această carte, l-am putea localiza în școala Madhyamika inferioară – Svatantrika sau „Școala independenților”.

Dacă ne uităm la modul în care și-a trăit viața, cum a practicat și unde a ajuns, putem vedea că el a fost de fapt în Prasangika Madhyamika, adică Școala Consecințelor, sau Calea de Mijloc superioară. Aceasta este școala care duce spre iluminare.

Așa că există o oarecare nepotrivire între modul în care a practicat și a trăit și ce a scris în diferite locuri. De fapt, se vede că a înțeles bine școala Căii de mijloc superioare, și a continuat să scrie cărți întregi despre școlile inferioare.

El este cel care ne-a adus școala „Numai minte”, conform lui Buddha.

De ce ar face cineva așa ceva? Din compasiune pentru cei care au nevoie de acest nivel de explicație. Arya Asanga a fost un Arya. El nu ar fi fost Arya, dacă nu ar fi înțeles Vacuitatea. Și nu ar fi putut înțelege Vacuitatea fără Prasangika Madhyamika.

 

 „Trei tipuri de iluminare”

De ce v-am spus toate astea? Pentru că conform școlii „Căii de mijloc” inferioară sau Școala Svatantrika (Madhyamika inferioară), există trei tipuri de Bodhicitta, și fiecare dintre ele are un scop diferit. În literatura budistă se numesc: „Cele trei tipuri de iluminare” . Ele nu sunt chiar trei tipuri de iluminare, dar aceasta este terminologia folosită.

    1. Ascultătorii

Deci primul tip de iluminare, care, după cum am menționat, nu este cu adevărat iluminare, este ceea ce se numește „Ascultători”.

Nyentu

Aceștia sunt „ascultătorii” pe care i-am menționat deja lecția trecută. Ce înseamnă „ascultătorii”? Aceștia sunt practicanți budiști și sunt la nivelul cel mai scăzut al practicii budiste. Din nou, subliniez faptul că nivelul lor nu este deloc scăzut. El este scăzut printre practicanții budiști serioși. Acesta este cel mai scăzut nivel de înțelegere a Vacuității. În sanscrită se spune Shravaka.

De ce se numesc ascultători?

Shravaka sunt numiți „ascultători” pentru că ascultă Mahayana. Ei aud despre iubirea pentru alții, despre Bodhicitta, acționează în beneficiul celorlalți, și pot chiar să-i învețe pe alții. Dar ei nu practică în acest fel, pentru că, nu au capacitatea spirituală, le este greu să-i includă pe ceilalți în practica lor.

Cum putem evita alunecarea pe panta practicii ascultătorilor?

Dacă vrem să ajungem la iluminarea deplină a lui Buddha: Yang dak dzok pay – iluminarea absolut completă a lui Buddha, trebuie să practicăm Mahayana. Fără Mahayana este imposibilă realizarea iluminării totale a lui Buddha. Trebuie făcută practica „de dragul celorlalți”.

Deci nu este suficient să venim să ascultăm cursurile, trebuie să ne asigurăm că și alții le pot auzi.

    • Sunt oameni care ne pun la dispoziție un loc pentru aceste învățături, alții vin și investesc timp pentru a crea condițiile necesare pentru studii.
    • Oameni care ne pregătesc mâncare, astfel încât să ne fie plăcut să stăm și să ascultăm.
    • Oameni care îl sprijină pe profesor în diferite aspecte ale lecției, ori pregătire de materiale, ori sprijin tehnologic care să permită altora să asculte învățăturile.
    • Oameni care promovează Dharma și îi invită pe alții la studii.
    • Sunt oameni care îi învață pe alții sau îi sprijină să vină și să audă învățăturile, sau îi ajută la pregătirea temelor, etc.

Nu vom putea niciodată să desăvârșim această cale dacă o facem doar pentru noi înșine.

Nu vom ajunge mai repede la iluminare dacă facem cursurile de unul singur. Nu vom ajunge mai repede la iluminare dacă sărim de la o Tantra la alta – trebuie să le-o permitem și altora. Nu putem ajunge de unul singur, ci va trebui să-i aducem pe ceilalți cu noi.

Și aceasta este o cu totul altă orientare, pentru că acum, când stau la curs, mă gândesc: cum pot să transmit învățătura mai departe? Bineînțeles, că învățătura trebuie dată celor care sunt dispuși să o asculte, și nu celor care nu sunt dispuși. Și nu trebuie făcută niciodată cu forța. Cum îmi pot dezvolta îndemânarea să le spun oamenilor ceea ce este potrivit, la momentul potrivit și în modul potrivit?

Aceste gânduri de a-mi dezvolta priceperea de a oferi și altora învățăturile, plantează semințele care atunci când vor rodi, cu adevărat, voi avea aceste abilități. Așa funcționează karma.

Dacă vreau să obțin ceva pentru mine mai întâi trebuie să-l dau altcuiva.

Dacă vreau să-mi fie bine → trebuie să mă îngrijesc să-i fie altuia bine.

Dacă vreau bani → trebuie să dau bani.

Dacă vreau să vină profesori la mine → trebuie să predau.

Dacă vreau să ajung la iluminare → trebuie să-i aduc pe alții la iluminare.

Unica cale de a ajunge la iluminare este să aspirăm de a-i aduce pe alții la iluminare. Nu există altă cale! Nu există altă cale spre iluminarea deplină a lui Buddha.

Ascultătorii – nu înțeleg asta. Ei pot auzi aceste lucruri, pot rosti pe de rost aceste lucruri, dar nu practică în acest fel. Mintea lor este focusată pe ei înșiși. Domeniul lor de practică nu este larg. Iar noi, ca profesori, nu vrem să încurajăm un astfel de mod de a practica. Oricine își poate ridica nivelul la care se află. Și Ascultătorii pot să se ridice la următorul nivel. Nu înseamnă că ei sunt mereu așa și nu pot să progreseze, pentru că nu există așa ceva.

Aceștia pot ajunge la un nivel de iluminare, care nu este iluminare, numită Nirvana. Ei pot ajunge la Nirvana. Ei pot înțelege Vacuitatea, fără să aibă Bodhicitta. De asemenea, își pot curăța Karma și își pot elimina orice afecțiune mentală.

În jurămintele Bodhisattva există jurământul de a evita de „A critica calea „ascultătorilor” – adică a le spune „ascultătorilor” că nu pot ajunge la Nirvana. Este nepermis să le spunem despre calea lor că nu duce la Nirvana. Ca Bodhisattva, nu trebuie să-i desconsiderăm. Calea pe care merg poate duce cu siguranță la Nirvana, dar nu la iluminarea totală.

Cineva care a ajuns la Nirvana poate rămâne acolo milioane de ani fără a aduce nici un beneficiu altora. Ceea ce dorim este să ajungem la iluminare. Și despre Nirvana vom vorbi mai târziu.

Asta nu înseamnă că ascultătorii nu au compasiune sau iubire pentru ceilalți. Nu este adevărat acest lucru. Ei au multe rugăciuni frumoase „Mi-aș dori ca toate ființele să fie libere de orice suferință”. Ei pot fi profesori minunați. Dar la ei nu există această asumare a responsabilității personale, de a face „ eu însumi” tot ceea ce pot pentru a scoate toate ființele din suferință.

Acesta a fost primul nivel.

    1. Cei deveniți de la sine Buddha

Al doilea nivel, se numește în sanscrită Pratyeka. În limba tibetană se spune:

Rang gyel

Rang   = sine, însuși
Gyel     = este abrevierea cuvântului Gyal po, care înseamnă rege.
Gyel     = învingător, victorios.

Buddha este uneori numit „învingătorul”. De ce? Pentru că a învins toate afecțiunile mentale.

În română am putea spune „cei deveniți Buddha fără ajutorul cuiva” sau cei deveniți de la sine Buddha sau realizați solitar.

Problema este că ei nu au ajuns să fie Buddha și nu au ajuns la iluminare de la sine sau în mod independent. Deci, este un nume care induce în eroare.

Al doilea tip de iluminare, de asemenea, nu este iluminarea totală, ci este Nirvana. Aceștia sunt oameni care ajung singuri la Nirvana, adică fără profesori.

Trebuie să subliniem faptul că este imposibil de ajuns la asemenea realizare fără profesori. Profesorul este rădăcina căii. Deci, cum se poate întâmpla așa ceva?

Se spune, că pe parcursul a multor vieți anterioare, ei au avut numeroși învățători și aproape că și-au desăvârșit calea. Și dacă au ajuns în această viață, nu-și doresc altceva decât să stea izolați în peșteri. Noi nu avem cum să-i vedem, pentru că trăiesc izolați. Și pentru faptul că au învățat deja multe si au practicat mult, în această viață stau singuri și ajung la Nirvana. Poate că într-o viață anterioară, au perceput Vacuitatea, iar aceasta este ultima lor viață în care ajung la Nirvana.

De aceea, ei se numesc „deveniți de la sine Buddha”. Dar ei au ajuns de fapt la Nirvana. Și când spunem „de la sine”, așa par ei să fie în ultima lor viață, dar au avut nenumărați profesori înainte.

Deci, acesta este al doilea nivel de iluminare.

    1. Mahayana, calea cea mare

Al treilea nivel de iluminare, este Mahayana.

Tek chen

Tek           = vehicul, car. În limba ebraică se spune Merkava.
Chen        = mare.
Tek chen = marele vehicul. Se mai poate spune, vehicul care ne transportă dintr-un loc în altul.

De ce se numește Marele Vehicul? Pentru că ne ia din Samsara și ne duce spre iluminare.

Maha = mare.
Yana 
= vehicul, car.

Deci, Mahayana este Marele vehicul.

Cei din Mahayana, spre deosebire de cei din Hinayana, iau cu ei toate ființele.

De aceea se numește Calea cea Mare, deoarece este nevoie de un vehicul mare care să ia toate ființele în el. Și acestea ajung la iluminarea deplină a lui Buddha.

 

 Căi diferite

Dacă vă mai amintiți, iluminarea are cinci căi: acumulare, pregătire, percepție, meditație și nimic nu mai este de învățat. Deci, fiecare tip de iluminare despre care am vorbit mai înainte are cele cinci căi, dar ele diferă de la un tip la altul. Toate cele trei tipuri de iluminare trec prin cele cinci căi, dar calea a cincea – iluminarea totală, este doar în tipul trei. Pentru primul și al doilea tip de iluminare, calea a cincea este Nirvana, și nu iluminare deplină.

Aceste moduri de iluminarea percep un alt tip de Vacuitate. Primul ajunge la perceperea „lipsei de sine”. Care nu este tocmai Vacuitatea. Și acest fapt este descris de către maestrul Haribhadra în Abhisamaya Alamkara. El explică toate aceste diferențe. Se poate ajunge la Nirvana, dar nu la iluminarea deplină a lui Buddha.

Ei percep absența sinelui lor, dar, de exemplu, nu realizează că părțile lor sunt și ele goale. Vom vorbi despre asta mai târziu, când vom discuta mai pe larg despre Nirvana.

 

 

Definiția lungă a Bodhicittei

La începutul acestei lecții a fost dată definiția scurtă a Bodhicittei. Acum vom prezenta o definiție suplimentară a Bodhicittei dată de către Kedrup Tenpa Dargye – vă amintiți cine a fost Kedrup Tenpa Dargye? El a fost comentator monastic ce a trăit între anii 1493 – 1568, care ne-a dat definiția lungă a  Bodhicittei.

Oamenii pe parcursul timpului au aprofundat conceptul de Bodhicitta, adică ce înseamnă a avea o minte Bodhicitta și care este diferența dintre mintea Bodhicitta și gândul Bodhicitta. Ei au mers în profunzimea acestor întrebări, împreună cu înțelegerea cum de știu ceea ce știu, și cum funcționează mintea mea în general. Și toate aceste cunoștințe le-au încorporat în definiția lungă a Bodhicittei. Și dacă aspirăm să realizăm Bodhicitta, va trebui să înțelegem exact ce este.

Și acum, vom intra în detalii, ce se întâmplă exact în mintea Bodhicitta.

Bodhicitta este în primul rând principala conștientizare mentală aparținând Marii Căi, care este focalizată pe obținerea iluminării complete în beneficiul celorlalți, care este însoțită de aspirația de a atinge iluminarea completă.

În al doilea rând, este o cunoaștere aparținând Marii Căi, care acționează ca  poartă de intrare spre Calea mai mare, care aparține categoriei de acțiune din cadrul divizării standard între două categorii ale „concepției” și a „acțiunii”.

– „Principala conștientizare mentală”

Ce se înțelege prin „principala conștientizare mentală”? În primul rând mă voi opri asupra cuvântului „conștientizare mentală”. Apoi vom vorbi despre de ce este „principal”.

 

 „Conștientizare mentală”

Conștientizare mentală spre deosebire de funcție mentală.

Lo rig

Știința minții. Cum știm ceea ce știm, și cum funcționează mintea.

Budiștii au intrat foarte adânc în modul în care știm ceea ce știm, pentru că doreau să perceapă direct vacuitatea, doreau pramana- percepția corectă.

Ei vorbesc despre: Sem și Sem jung.

                 Sem                           

Sem jung

Sem          = minte, conștiință, gând.
Sem jung = factor mental sau ceea ce apare în minte.

Există mintea, spre deosebire de factorii din minte.

Deci, un factor din minte este, de exemplu, mânia sau iubirea care se ridică sau diverse funcții pe care le avem în minte – aceștia sunt factori mentali. Deci, când spunem „iubire” – el este un factor mental.

Chiar și în „Abhidharma Kosha” se face distincție între „minte” și „factorii mentali”. Deci, definiția se referă la minte și nu la un factor mental. În definiție ni se spune – Bodhicitta nu este un factor mental, ci mintea însăși. Este genul de minte pe care o avem, și nu un factor din minte.

 

În tibetană se spune la „conștientizare mentală”:

yi kyi namrik              

Yi                = mental.
Nam rik    
= conștientizare sau percepție.

De ce adăugăm „mental”? Pentru a face diferența dintre noi și Buddha. Pentru că Buddha poate auzi cu vârful degetelor și poate simți cu urechea. Buddha nu are discernământul pe care îl avem noi. Noi putem auzi doar cu urechile și gândi cu mintea. Buddha, ne iubește cu toată ființa lui.

Definiția se referă la cineva care nu este încă Buddha și are Bodhicitta. Ea folosește „conștientizarea mentală” pentru a califica că aceasta nu se referă la conștiința senzorială sau conștientizarea lui Buddha.

 

“Principal”

Acum adăugăm „principal”.

În tibetană se spune:

Tso wo

De ce principal? Ce spune scurta definiție a Bodhicittei? „Bodhicitta este dorința de a atinge iluminarea absolut completă de dragul tuturor ființelor”. Ea conține două gânduri:

    1. Gândul care aspiră să ajungă la iluminare sau dorința de a fi Buddha.
    2. Și gândul asupra tuturor ființelor sau dorința de a ajuta toate ființele simțitoare.

Mintea nu poate să aibă două gânduri simultan. Ea poate trece rapid de la un gând la altul, dar nu se poate gândi la două lucruri deodată.

Dar în Bodhicitta sunt menținute simultan două gânduri – atât gândul de a ajunge la iluminare, cât și de a face asta de dragul tuturor ființelor. Deci, fiecare dintre ele este într-adevăr un gând, dar mintea care le ține pe amândouă simultan în același loc este mintea principală.

Bodhicitta nu este un gând în minte, ci este mintea principală, este spațiul în care ne cufundăm. O persoană care are o Bodhicitta, mintea lui este un fel de spațiu, care ține aceste două gânduri simultan. Mintea lui este îmbibată de ele.

Cum se explică faptul că de obicei există un singur gând și nu două la un moment dat? Răspunsul este că mintea poate conține mulți factori mentali. Putem avea diferiți factori care nu sunt activi în același timp.

În acest moment, putem experimenta temperatura camerei și lumina din cameră. Și acestea sunt două lucruri diferite. Ambele sunt cuprinse în noi, dar nu ne putem gândi în același timp și la temperatură, și la lumină. Deci acesta este un exemplu.

Există mulți factori mentali care sunt conținuți în conștiință. Dar în mintea pe care o avem în acest moment, există acești doi factori.

Mintea celui care are Bodhicitta dar nu este Buddha, spre deosebire de oamenii care nu au încă Bodhicitta, conține ambii factori.

    1. Aspirația de a ajunge la iluminare – Această aspirație este în mod constant acolo, indiferent dacă se concentrează acum asupra lui sau nu;
    2. Și în același timp se gândește și la toate ființele, fie că se concentrează asupra lor în acest moment sau nu. Ele sunt constant cu el.

 

„Marea cale”

În definiție se spune că Bodhicitta este principala conștientizare mentală ce aparține Marii Căi.

De ce se scrie „marea cale”? Pentru a o deosebi de calea ascultătorilor și pratyeka, și pentru a semnifica faptul că pre-Bodhicitta (Bodhicitta artificială sau „a trestiei de zahăr”) – acea Bodhicitta pe care încercăm să o obținem – nu este ceea ce ea înseamnă. Mai degrabă, înseamnă că sentimentul vine fără efort. Aceasta este Bodhicitta reală și autentică și intrarea în Mahayana.

Este focalizată pe obținerea iluminării complete în beneficiul celorlalți.

Folosirea cuvântului „iluminare completă” în definiția Bodhicitta clarifică faptul că nu este vorba de iluminarea ascultătorilor sau a celor realizați solitar.

Iluminarea totală sau completă se numește în tibetană:

dzokpay jangchub

 

Deci, este folosită expresia „iluminare totală” – spre a deosebi de iluminarea Pratyeka sau iluminarea Nyentu, care nu este iluminare deplină.

 

în beneficiul celorlalți” – în tibetană:

shendun

Întotdeauna vor fi incluși și toți ceilalți, pentru că fără ei nu ar fi Mahayana.

care este însoțită de aspirația de a atinge iluminarea completă

Tot ceea ce a fost spus până acum este însoțit de gândul de aspirație spre iluminarea completă. Acest factor mental este cel care însoțește această stare a minții.

 

Aparține Marii Căi

Aceste cuvinte sunt folosite pentru a diferenția „Bodhicitta trestiei de zahăr” de cea autentică.

Este vorba de cineva care are Bodhicitta reală, Bodhicitta adevărată, și deci el este deja pe Calea cea mare. Cel care nu are încă Bodhicitta adevărată poate practica calea cea mare, dar nu a urcat încă pe calea cea mare.

De aceea, când spunem „principala conștientizare mentală aparținând Marii Căi” – ne referim la cineva care este deja pe Calea cel mare. Pentru că Bodhicitta este cea care îl face să se ridice pe ea. Spre deosebire de altcineva care practică calea cea mare, dar nu a realizat Bodhicitta încă pe deplin. Dar el poate avea Bodhicitta trestiei de zahăr, care nu este încă reală, este artificială, este puțin forțată. Este nevoie de puțin efort ca să ne gândim și la alții.

O persoană care are Bodhicitta adevărată, nu trebuie să depună niciun efort, este pătruns de ea. Bodhicitta devine natura lui. El va acționa instinctiv și automat pentru a realiza iluminarea de dragul celorlalți. Mintea lui este pătrunsă de Bodhicitta, aceasta este mintea lui, nu mai are altă minte.

 

Un mic detaliu tehnic

însoțită de aspirația de a atinge iluminarea completă”

Există câteva calități care caracterizează gândul de aspirație spre iluminare:

    1. Cel care practică. Se numește Ten tson pa.
    2. În al doilea rând, este obiectul său, pe ce se concentrează. Se concentrează aici pe aspirația spre iluminare.
    3. În al treilea rând, are un obiect principal. Care este obiectul său principal? Toți ceilalți, toate ființele.
    4. Patru, acest lucru se întâmplă simultan. Adică, el ține cele două gânduri în același timp, și gândul de aspirație și cel asupra tuturor ființelor.

 

Este o cunoaștere aparținând Marii Căi

Definiția continuă cu „În al doilea rând, este o cunoaștere aparținând Marii Căi”.

Aparținând Marii Căii, este de a îi deosebi pe cei care nu sunt încă pe Calea cea mare.

 

– „Care acționează ca poartă de intrare spre Calea mai mare”.

Bodhicitta este cea care ne urcă pe calea Mahayana. Dezvoltarea acestei aspirații într-un mod real, complet, va deveni natura noastră, va deveni instinct. Vom acționa permanent de a ajunge la iluminare spre beneficiul tuturor ființelor în mod spontan și fără nici un efort. Această aspirație se va afla tot timpul în mintea noastră și vom practica neîntrerupt pentru toți ceilalți. Nu vom mai putea face nimic altceva, și nici nu mai vrem să facem altceva.

Aversiunea față de suferința noastră și a celorlalți este atât de mare încât ne va împinge și ne va motiva tot timpul. Și orice acțiune pe care o vom face va fi din această Bodhicitta.

 

care aparține categoriei de acțiune din cadrul divizării standard între două categorii ale „concepției” și ale „acțiunii”.

Vom explica această frază în lecția 4.

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .