Lectia 8 – ACI 2

Cursul 2: Diamantele Iluminării   
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita) 

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 8

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Modalități de a demonstra vacuitatea

Subiectul lecției 8, este cum demonstrăm vacuitatea.

În această lecție vom enumera doar câteva modalități de a demonstra vacuitatea. Nu vom intra adânc în acest subiect, ci doar vom denumi câteva din demonstrațiile celebre ale vacuității. În Lecția 9 vom intra în una dintre ele și vom face o scurtă meditație, pentru că asta începe să ne schimbe viața, ne schimbă eroarea din mintea noastră.

Cu toate că fluturăm pixul de atâtea ori și vorbim de proiecțiile noastre tot timpul, în viața de zi cu zi nu reacționăm conform acestor înțelegeri. Cu cât vom medita mai mult asupra acestor lucruri, ele vor intra din ce în ce mai mult în viața noastră și viața va începe să se schimbe. Vom deveni mai puțin reactivi, vom înțelege Dharma mai mult, și lumea va începe să se miște, va începe să se schimbe. La început puțin, apoi mai mult și în final se vor petrece minuni.

 

Necesitatea demonstrațiilor logice

Aceste demonstrații logice se adresează unei minți care este eronată, o minte care nu înțelege corect realitatea și vrea să o convingă de corectitudinea karmei și a vacuității. Dacă vedem un pix, ce înseamnă că el nu există în sine? Începem să-l cercetăm, începem să căutăm pixul și să ne convingem că el nu există de la sine. Până nu ne vom convinge că șeful care țipă la noi, nu este un șef rău, el în sine, vom continua să fim indolenți, și ne vom crea din nou necazuri.

Avem nevoie să ne convingem mai profund de vacuitatea șefului, înainte de a începe să ne schimbăm comportamentul. Acesta este și scopul demonstrațiilor vacuității. Ele vin să ajute mintea unei persoane care greșește, ca să ajungă treptat la un nivel de convingere cu mult mai profund, ce îi va permite apoi meditația asupra vacuității.

Vom enumera aici cinci demonstrații, care sunt cele mai cunoscute în literatura budistă tibetană.

În demonstrația una sau mai multe, exemplul spune: „Hai să vedem. Vrei să-mi spui că pixul nu există de la sine? Bine, dar aici este un pix. Dacă el există în sine, este unul sau mai multe? Aplicăm logica după cum gândește capul nostru.

Pentru că numai așa ajungem la convingere. V-am vorbit mai devreme despre studiul dezvoltat al logicii în budismul tibetan, în special în curentul Gelugpa, pentru că asta ne aduce convingerea profundă. Fără această logică, auzim lucruri, le credem sau nu, le-am înțeles sau nu, și s-ar putea să le uităm – nu este puternic. Dar când veți aplica logica și veți analiza ceea ce este cu adevărat acolo, atunci nimeni nu o să vă mai spună povești.

 

 Cinci metode de a demonstra vacuitatea

1. 1. Demonstrația – unul sau mai multe

În tibetană:

Chik du drel

Chik = unul,
Du este o abreviere de la duma care înseamnă multe sau mai multe,
Drel = sau,
Deci, „unul sau mai multe”.

Spunem: „Dacă există un pix care există în sine, este unul sau mai multe? Și asta pentru că tot ceea ce există trebuie să fie unul sau mai multe, nu există altă opțiune. Mintea noastră dualistă, așa funcționează: este ori unul, ori mai multe. Nu poate fi și una și alta. Poate fi singular sau plural, nu împreună. Așa funcționează mintea noastră.

Deci, în această demonstrație „unul sau mai multe” ne uităm la obiect și încercăm să-i demonstrăm vacuitatea. Este unul sau este multe? Și infirmăm cele două opțiuni.

Dacă pixul există cu adevărat, atunci el există ca unul sau există ca mai multe? (Când spunem unul ne referim la un lucru care este indivizibil, sau nu poate fi descompus). Nu putem spune despre pix că există ca unul, pentru că el are părți. Deci, dacă are părți, atunci el nu este unul. Deci, el este mai multe. Acum ne uităm la părțile lui. Dar partea asta? Există ca unul sau ca mai multe? Ea nu poate fi unul pentru că și ea are părți. Continuăm procesul, și vedem că nicio parte asupra căruia mă opresc nu poate exista ca unul. Deci, excludem posibilitatea de a fi unul sau mai multe. Și atunci ce rămâne? Vacuitatea.

Deci acesta este un exemplu de demonstrație.

1. 2. Demonstrația „așchia de diamant”

A doua demonstrație, se numește „așchia de diamant”. În tibetană:

Dorje sekma

Dorje   = diamant,
Sekma = așchie, fragment mic, particulă.

În această demonstrație ne uităm la obiectul căruia îi demonstrăm vacuitatea, și încercăm să căutăm de unde a venit acest obiect. Există patru opțiuni:

A. Obiectul vine din el însuși. Acest lucru nu este logic. Rezultatul vine din cauză, nu vine de la sine. Rezultatul nu vine din rezultat, rezultatul vine din cauză. Deci este ușor de exclus această posibilitate.

B. Obiectul vine din altceva. Nu vom face acum această demonstrație, dar ea apare în cursul 12. Ideea pe scurt, este că tindem să credem că fiecare eveniment provine din cauze anterioare care ne sunt evidente, precum shake-ul de căpșuni provine din banii din buzunarul nostru. Acest lucru nu este adevărat, deoarece aceeași cauză nu aduce întotdeauna rezultatul. Mai degrabă, rezultatul este cauzat de karma noastră care forțează proiecția de a bea un shake de căpșuni.

C. Sau obiectul vine din amândouă, și din el însuși și din altceva. Acest fapt îl excludem repede, pentru că nu este logic.

D. Nu din el însuși și nu din altceva. Cu alte cuvinte, obiectul vine fără cauză. Dacă el nu vine nici din el însuși și nici din altceva, ce rămâne? Nu există cauză. Obiectul vine fără cauză, obiectul nu are o cauză. Sau nu există nimic, care să vină din nimic.

Mai există și alte opțiuni? Nu, nu mai sunt.

A, C și D sunt ușor de exclus. Problema este cu posibilitatea B. Este o demonstrație mai grea, dar nu vom intra în ea aici (lecția 8, cursul 12).

Spunem: dacă verificăm toate posibilitățile care există și nu găsim de unde vine obiectul, atunci nu vine.

Ceea ce este important de spus este că a doua demonstrație examinează existența de sine a unui lucru în funcție de cauzele care au condus la existența lui.

Dacă în demonstrația 1 vom nega existența unui lucru prin faptul că examinăm dacă este unul sau mai multe, aici vom nega existența de sine a ceva, când mergem și ne uităm de unde a venit, și arătăm că el nu ar fi putut să vină din senin, și deci el nu poate exista în sine.

Ce ne spune Buddha? Buddha ne spune că atât timp cât credem că lucrurile au venit, atât timp cât credem că lucrurile au un început, vom continua să suferim.

1. 3. Negarea faptului că lucrurile care există sau nu există, pot crește (apar)

A treia demonstrație se numește:

Yu me kye gok gi tentsik

Tentsik = demonstrație, dovadă,
Yu          = există, existență, a fi,
Me         = nu, adică nu există,
Kye        = a crește, a se forma, a începe, a fi produs, a se naște, a genera,
Gok       = a infirma, a nega, a respinge.

Aceasta este demonstrația care neagă faptul că lucrurile care există sau nu există pot crește/pot apărea.

Putem spune că ea demonstrează vacuitatea rezultatelor.

Aici ne uităm în felul următor:

Să presupunem că există ceva,

– oare el vine din ceva care există,

– sau din ceva care nu există,

– sau din amândouă

– sau din niciunul dintre ele.

Ne jucăm cu logica până epuizăm toate posibilitățile.

1. 4. Cele patru combinații

În toate aceste demonstrații, mergem și împărțim lumea în funcție de un anumit domeniu, examinăm toate posibilitățile și nu găsim lucrul nicăieri, iar aceasta este dovada vacuității sale. Diferența dintre ele este domeniul prin care despicăm realitatea. Deci, este unul sau mai multe, sau după cauză sau după rezultat, sau un fel de cauză și așa mai departe.

Demonstrația se numește:

Mu shi

Mu shi este prescurtarea lui Mu shi kye gok
Shi = patru,
Mu = posibilități sau combinații.
Mu Shi = cele  patru combinații.

Deja am văzut  un exemplu de patru combinații:

• • din el însuși,
  • din altceva,
  • din ambele,
  • sau din nici una.

Asta fac ei tot timpul. Există Mu sum sau Mu shi: sunt lucruri care au doar trei posibilități, există lucruri care au patru posibilități.

De exemplu, demonstrația vacuității rezultatelor, poate fi făcută de Mu shi de-a lungul domeniului – unul sau mai multe:

A. Rezultate multiple vin din cauze multiple.

B. Un rezultat singular vine din cauze multiple.

C. Rezultate multiple vin dintr-o singură cauză.

D. Un rezultat singular vine dintr-un singură cauză.

Deci, dacă un lucru este un rezultat, atunci el este unic sau multiplu? Și cauzele sale, a fost una sau mai multe? Avem două posibilități pentru rezultate și două pentru cauze. Analizăm toate posibilitățile. Dacă le negăm pe toate, înseamnă că lucrul nu a fost niciodată creat – deci acolo nu există nimic!

Versiunea completă în acest caz specific ar fi:

Mu shi kye gok

Kye = a crește,
Gok = a nega.

Deci, demonstrația care neagă cele patru moduri prin care un lucru poate veni sau poate fi creat.

1. 5. Demonstrația existenței condiționate (a interdependenței)

A cincea și ultima de pe lista noastră și se numește în tibetană:

Tendrel gyi rigpa

Tendrel       = existență dependentă sau existență condiționată sau origine condiționată sau interdependență,
Rigpa           = raționament sau argument logic,
Tendrel gyi rigpa = Raționamentul interdependenței (originea dependentă – cunoscută și sub numele de Regele raționamentelor).

Rikpay gyalpo

Rikpay                = logică, raționament, argument logic,
Gyalpo                = rege.
Rikpay gyalpo = regele raționamentelor.

A cincea demonstrație spune: Pixul nu există de la sine deoarece el depinde de alte lucruri. De ce anume depinde? Depinde de școala budistă.

– Potrivit școlii Prasangika Madhiamika, pixul depinde de proiecția mea. Vine din karma mea pe care am acumulat-o în urma a ceea ce am făcut în trecut. Aceasta este școala cea mai înaltă.

– Școlile inferioare vor spune: pixul depinde de cauzele care au dus la existența lui. Trebuie să existe plastic, trebuie să existe o fabrică, trebuie să existe un utilaj care să-l facă așa, trebuie să existe un camion care să-l aducă la magazin. Aceasta este școala cea mai de jos, școala Abhidharma. Ea spune: Pentru a fi un pix, o mulțime de lucruri trebuie să se adune împreună. Și așa este. Acest lucru nu este greșit. Pixul depinde de toți acești factori. Aceasta este o înțelegere parțială a vacuități, dar care ne avansează foarte mult. Pentru că deja ne coboară de la ideea că pixul există de la sine. Pixul nu apare fără motiv, ci vine din cauze.

– Care este problema cu această abordare? În mod logic, problema este că sunt lucruri care nu au cauze, precum spațiul. Spațiul din cameră, spațiul gol. Ce cauzează acest spațiu? Spunem că acest spațiu nu a fost determinat de cauze. El a fost mereu aici. De asemenea, spațiul nici nu se schimbă.

Școala spune: Ok, nu pot spune care este cauza spațiului, dar pot vorbi despre părțile spațiului: are est și vest și nord și sud și așa mai departe. Deci dacă este așa, el depinde de părțile sale.

Și asta este corect. Cum există acest pix? Are partea dreaptă și partea stângă. Împreună am un pix, partea lui dreaptă are parte dreaptă și parte stângă. Partea lui stângă are parte dreaptă și parte stângă. Și asta este adevărat.

Este oare adevărat că orice lucru depinde de părțile sale? Da, asta e adevărat. Deci, aceasta este o a doua versiune a vacuității și putem continua mai departe.

– Cea mai înaltă versiune a înțelegerii vacuității zice: Dacă spui că acest lucru depinde de părțile sale – are o parte albă și o parte neagră și împreună este un pix – nu explică de ce este aici un pix. Dovadă că un câine nu vede un pix, nu este așa? El vede altceva. Dacă ce s-a spus ar fi fost de ajuns pentru a explica pixul, atunci oricine ar fi văzut alb și negru ar fi văzut un pix. Presupunând că un câine ar vedea alb și negru, el tot nu vede un pix. Pentru că mai este nevoie de ceva.

– Ce spune Svatantrika despre care am învățat în acest curs? Ea spune că este nevoie de cineva care să proiecteze , este nevoie de o minte care să proiecteze. Ea spune că este nevoie ca cineva să-l denumească „pix” pentru ca acesta să fie pix. Nu este suficient un ansamblu de părți. Pentru că dacă ar fi suficient ansamblul de părți, atunci de ce nu am putea atașa la el și un alt element și să spunem că este pix? Sau de ce să nu excludem jumătate din părți și să spunem că este pix?

A spune că un ansamblu de părți este ceea ce creează pixul, nu este suficient, pentru că nu explică exact de ce tocmai aceste părți. De ce nu mai multe sau mai puține părți? De ce corpul meu are exact aceste părți și nu include și altă mână? De ce? Pentru că trebuie să existe altceva care să denumească acest ansamblu specific de părți, și asta va veni deja de la mine. Deci, aceasta este deficiența conceptului vacuității care vorbește despre părți.

În studiul mahamudra, se trece prin toate aceste concepții ale vacuității, și sunt explicate una câte una, pentru că noi toți gândim tot timpul așa, de aceea este important să le cunoaștem pe toate.

Deci existența dependentă înseamnă că lucrul există în dependență de alte lucruri. Care sunt celelalte lucruri? Depinde de școala în care suntem.

• • Acestea ar putea fi cauzele care produc pixul,
  • Ar putea fi părțile lui,
  • Ar putea fi denumirea pe care i-l dăm conform școlii.

A cincea demonstrație este regele raționamentelor, pentru că toate demonstrațiile anterioare lucrează cu o logică perfectă, dar mai puțin cu modul în care percepem realitatea, în timp ce a cincea se leagă de modul de cum înțelegem realitatea, cum înțelegem de unde vine acest pix, de aceea este mai puternică decât celelalte.

 

Elogiu logicii

Curentul Gelugpa în budismul tibetan este foarte puternic în logică. Je Tsongkapa a pus mult accent pe ea și apoi au continuat-o discipolii săi. Logica, lucrul cu demonstrațiile logice asupra vacuității, este ceea ce ne aduce la perceperea vacuității. Logica obișnuită pe care o cunoaștem, dar corectă – ne duce la perceperea vacuității care este transcendentală, este metafizică, este în lumea de dincolo. Această logică foarte banală, care ni se predă la cursurile de matematică sau la lecțiile de logică din școală, tocmai această logică ne duce la perceperea directă a vacuității. Și acest lucru este incredibil.

Pentru cei mai mulți dintre noi, logica nu este perfectă, de aceea este nevoie să o finisăm mai mult pentru a ne putea folosi bine de logica budistă.

 

Puțin despre dezbaterea budistă

Deci, cum se face o demonstrație logică în budism? În cursul 4 și 13, este dezvoltat puțin acest subiect.

Pe terenul dezbaterilor, se folosesc reguli în demonstrațiile logice budiste pentru a ne adânci înțelegerea noastră, în special a vacuității, dar nu numai a ei, ci și a tuturor subiectelor studiate. Este foarte amuzant. La început oamenii dau înapoi, le este frică de dovezi și de logică. Dar în scurt timp ne obișnuim și este o modalitate minunată de a ne petrece timpul.

A. Este, de asemenea, o distracție socială; Pentru cei care stau toată ziua în meditație, dezbaterile sunt foarte amuzante.

B. Nu este pierdere de timp. Fiecare moment al ei are sens.

C. Unul îl ajută pe celălalt. Nu se pune problema cine învinge în dezbatere, fiecare îl ajută pe celălalt să ajungă la adevăr, să separe pleava de grâu.

D. Ridică mult moralul.

E. Și, de asemenea, este foarte teatral. Există multă mișcare.

În dezbateri, există câteva reguli: cei doi care se înfruntă, stau așezați unul în picioare și celălalt pe jos. Cel din picioare atacă, iar cel care stă jos este în defensivă. Singurele cuvinte pe care le spune cel în defensivă sunt: da, de ce, nu rezultă, demonstrează. Dar aceste cuvinte îl forțează pe atacant să-și dovedească punctul de vedere și să vină cu argumente.

Atacantul ține în mână mala,

— Deci spui că pixul există de la sine?

Celălalt spune: De ce spui asta?

— Pentru că ai spus că pixul a venit dintr-o fabrică.

Și așa începem să demonstrăm încet vacuitatea.

– dacă l-am convins pe celălalt, el va spune: Dö – corect, adevărat,

– sau el poate să-mi spună: Tak ma drup – Nu mi-ai dovedit nimic. Argumentul nu este bun.

– sau poate spune: Chi chir – De ce spui asta?

Dar înainte de a începe, dacă eu sunt atacantul, îngenunchez în fața partenerului și îi spun:

Di, jitar chü chen

Adică „Hai, să cercetăm împreună subiectul!”.

În dezbaterea dintre cei doi, se află un Giku -sergentul, care urmărește ca totul să fie conform regulilor. El aduce ceai, floricele de porumb, și înghețată ca totul să fie foarte plăcut.

Acesta este singurul mod de a vedea cu adevărat ce am înțeles. Temele de casă sunt foarte utile, dar ca să vedem cât de bine am înțeles lucrurile, este atunci când ne confruntăm într-o dezbatere cu atacantul.

 

Structura dovezii logice budiste

Deci, cum se face o demonstrație logică în budism?

1. În primul rând trebuie să existe un subiect. De exemplu:

Subiectul : „Să considerăm soarele” — Nyi ma cho chen, (Nyi ma – soare)

2. Care este următorul lucru? Ce doresc să demonstrez despre soare. Vreau să demonstrez că soarele nu este albastru. Deci doi, este

Afirmația „Soarele nu este albastru”.

3. Al treilea pas este argumentul. Trebuie să venim cu un argument. De exemplu:

Argumentul: „Pentru că este galben”.

Exemplu: Demonstrația – unul sau mai multe

În prima demonstrație a vacuității, avem nevoie de un subiect. Subiectul tradițional din literatura pe care o studiem în acest curs, sunt cele trei tipuri de cunoaștere.

1. Subiectul: „ Să considerăm cele trei tipuri de cunoașteri”.

2. Doi: Ce vrem să dovedim? Că ele nu există în sine.

Afirmația: „Ele nu există cu adevărat”

„Nu există cu adevărat” este uneori sinonim pentru „nu există în sine, independente de percepția mea ”.

3. Și ce argument vom da? Ele nu există ca unul și nu există ca multe.

Argumentul: „Ele nu există ca unul și nu există ca multe”

Acesta este exemplul de care ne vom ocupa imediat.

 

Cele trei tipuri de cunoașteri

Care sunt cele trei tipuri de cunoașteri? Ele provin din Abhisamayalamkara, și ele sunt următoarele:

1. Cunoașterea de bază, în tibetană:

Shi

Shi = bază.

 

2. Cunoașterea căii

Lam

Lam = cale.

 

3. Atotcunoașterea

Nam

Nam = atotcunoaștere.

 

Ce este cunoașterea de bază?

Cunoașterea de bază este percepția vacuității în mintea unui practicant Hinayana. Dacă vă amintiți, am spus despre „ascultători” și despre Pratyekabuddha că ei ajung la Nirvana și nu la iluminare. Dar pentru a ajunge la Nirvana ei trebuie să perceapă vacuitatea. Deci, cunoașterea de bază înseamnă înțelegerea vacuității din mintea practicantului Hinayana.

Ce este cunoașterea căii?

Aici, calea înseamnă calea unui Bodhisattva. Adică, este calea pe care o practică cel din Mahayana. Cunoașterea căii este înțelegerea vacuității din mintea unui Bodhisattva, care se află și în curentul Mahayana. Este un alt tip de cunoaștere.

(Pe această temă există controverse între diferitele școli budiste. Școala Svatantrika, reprezentată de Maestrul Haribhadra, susține că vacuitatea percepută de practicantul Hinayana în timp ce se află pe Calea perceperii este diferită de cea percepută de practicantul Mahayana. În schimb, Școala Prasangika Madhyamika susține că nu există nicio diferență în vacuitatea pe care o percep).

A treia cunoaștere este Nam, care este prescurtarea cuvântului Nam she – omnisciența. Ea este înțelegerea perfecțiunii înțelepciuni din mintea lui Buddha.

O altă descriere a celor trei tipuri de cunoașteri este mai mult legată de practica în sine. În această descriere, „cunoașterea de bază” este tot ceea ce are de-a face cu cele cinci agregate, cele douăsprezece deschideri ale simțurilor etc. – tot ceea ce alcătuiește „realitatea” Samsarei și cunoașterea practicianului despre această „realitate”. „Cunoașterea căii” înseamnă instrucțiunile și cunoașterea Dharmei de către un Bodhisattva, în timp ce „atotcunoașterea” se referă, desigur, la cunoașterea celui care a desăvârșit calea și a ajuns la iluminarea deplină.

Să revenim la demonstrația celor trei cunoașteri.

1. 1. Subiectul: Cele trei tipuri de cunoașteri.
   2. Afirmația: Ele nu există cu adevărat.
   3. Argumentul: „Ele nu există ca unul și nu există ca multe”
   4. De multe ori în dovezile budiste există și o a patra parte care este un exemplu de sprijin. Un exemplu care ilustrează ceea ce vrem să demonstrăm (de preferință ceva ce cealaltă persoană a văzut).

În acest caz, exemplul este: reflectarea unei imagini într-o oglindă. Imaginea pare reală, dar nu este.

Cineva care nu a văzut niciodată o oglindă, poate crede că există ceva acolo și va încerca să ajungă la el. Sau copilul mic care nu a văzut niciodată o oglindă, și atunci când vede reflexia lui începe să caute ce este acolo. Dar noi, care înțelegem deja ce este oglinda, știm că este reflexia unei imagini.

Deci, cele trei tipuri de cunoașteri nu există cu adevărat, pentru că ele nu există ca unul și nu există ca multe. (Acest lucru va trebui să-l explicăm!), iar exemplul care ni se dă: ele sunt ca o reflexie într-o oglindă.

 

Importanța demonstrațiilor logice

Și de ce aceste demonstrații sunt importante? Pentru că dacă vrem să devenim liberi, va trebui să ajungem la Nirvana, iar pentru asta va trebui să percepem direct vacuitatea. Dar mai întâi, va trebui să ne convingem logic de vacuitate. Vacuitatea cui? A noastră. Când ajungem la perceperea directă a vacuității, cea ce percepem este vacuitatea minții noastre, și nu a pixului. Odată ce am înțeles vacuitatea minții, atunci vom înțelege automat toate celelalte vacuități.

Ajungând prin logică la convingerea profundă a vacuității și, în același timp, ne cultivăm și meditația, atingem stadii înalte de concentrare, atunci vom îmbina mintea, care este la fel de ascuțită ca o rază laser, cu înțelegerea intelectuală a vacuității iar în final vom putea experimenta vacuitatea.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .