Lectia 9 – ACI 2

Cursul 2: Diamantele Iluminării   
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita) 

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 9

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Revenim la demonstrația celor trei cunoașteri.

1. În primul rând trebuie să existe un subiect. Exemplu: „Să considerăm soarele”. Deci tema mea este soarele.

2. Ce vreau să demonstrez? Că „soarele nu este albastru”.

3. Argumentul este „Pentru că este galben.”

Patru este opțional. Pentru ca demonstrația să fie bună trebuie să existe anumite legături între 1, 2 și 3.

 

a. Argumentul trebuie să fie legat de subiect

Deci prima legătură care trebuie să existe, este că argumentul pe care îl dau în 3, trebuie să fie legat de subiect. Ne referim la relația între 3 și 1, sau între cauză și subiect.

Pentru că dacă subiectul meu este soarele și dăm argumentul: „că luna este roșie”, înseamnă că 1 și 3 nu sunt legate.

În budism, argumentul poate fi orice. Faptul că nu este bun – asta este altă chestiune. Deci, trebuie să existe o legătură între argumentul pe care îl dăm și subiect.

O demonstrație bună trebuie să înceapă de la un numitor comun între adversari

Cei doi adversari trebuie să fie de acord cu atributul subiectului. Amândoi trebuie să fie de acord că „a fi galben” este un atribut al soarelui. Pentru că dacă spun: „Soarele este galben”, iar adversarul meu spune: „Ce legătură are galbenul cu soarele?”, nu pot merge mai departe cu el, nu-i așa?

O astfel de demonstrație în budism nu este bună. Chiar dacă am dreptate sau chiar dacă și alții vor fi de acord cu mine ca soarele este galben, în cazul în care adversarul meu nu este de acord cu mine că soarele este galben, nu pot continua demonstrația. Trebuie să merg înapoi. Ce înseamnă asta? – Voi spune, „soarele are culoare”. Dacă nici cu asta adversarul nu este de acord, trebuie să merg din nou înapoi. „Are niște proprietăți”. Deci trebuie să merg înapoi, până când găsesc un numitor comun cu adversarul meu.

În demonstrația budistă, dacă nu am început cu un numitor comun asupra căruia suntem amândoi de acord, nu este bine. Deci, în acest sens, demonstrația budistă este diferită de cea în matematică sau în logica occidentală.

În exemplul nostru, adversarul este de acord cu noi că „soarele este galben” și trebuie să fie de acord că „nimic nu poate fi și galben și albastru în același timp”. Adică – are deja toate elementele demonstrației, pur și simplu nu a trecut prin logica care le-a legat între ele, așa că nu i-a trecut prin minte că „soarele nu poate fi albastru”. Îl ajutăm să lege capetele.

Amândoi suntem de acord că „soarele este galben” și amândoi suntem de acord că „nimic nu poate fi galben și albastru în același timp.” Și acum – doar îl conducem prin logică pentru a-l face să înțeleagă că „soarele nu poate fi albastru”

Deci, adversarul trebuie să fie de acord cu mine în ceva, iar dacă știu să dezbat bine, îl voi duce pas cu pas până când el va spune: „– corect ”, iar atunci demonstrația s-a încheiat.

 

b. Trebuie să existe o legătură logică între argument și afirmație

În al doilea rând, legătura dintre argument și afirmație trebuie să fie corectă.

    1. Subiectul: „Soarele”
    2. Afirmația: „El nu este albastru.”
    3. Argumentul: „Pentru că este galben.”

Dacă argumentul (3) este adevărat, atunci afirmația (2) trebuie să fie întotdeauna adevărată.

În cazul nostru: „Pentru că soarele este galben, atunci nu este albastru”. Sau din 3 să rezulte 2. (3 2)

 

c. Trebuie să existe o relație inversă între afirmație și argument

Putem merge și invers. Dacă afirmația nu este adevărată, argumentul trebuie să fie de asemenea fals. Dacă ‹ nu 2 ›, atunci trebuie să fie ‹ nu 3 ›.

  ~ 2    ~ 3

Exemplul 1: Putem spune: „Dacă soarele este albastru, atunci nu ar putea fi galben”.

Exemplul 2: „Dacă este fum, trebuie să fie foc”.

Un alt mod de a spune același lucru este: „Dacă nu este foc, nu este fum.” sau „Nu există fum fără foc.”

Atenție: aceasta nu este o chestiune de echivalență!  (dacă și numai dacă)

Aici nu vorbim despre „dacă și numai dacă” ca în matematică. Adică „dacă a atunci b și dacă b atunci a” , sau ambele propoziții sunt adevărate sau ambele false.

Dacă a ⇒b, atunci non a ⇒ non b  ( ~ a   ~ b)

Dacă din a rezultă b, atunci, dacă eu nu am b nu poate exista a. Pentru că întotdeauna când există a, există b. Caut, există un b? Nu, nu există b, deci nu poate exista nici a. Deci este practic același lucru, cu alte cuvinte.

Un alt exemplu: „Dacă este ploaie, trebuie să fie nori.” ; „Dacă nu sunt nori, nu poate fi ploaie”.

Prin urmare, pentru a verifica dacă demonstrația este bună, este suficient să verificăm că primele două relații au loc, pentru că a treia are loc automat.

 

Cele trei tipuri de cunoașteri nu există ca unul

Să intrăm în demonstrația celor trei cunoașteri.

A. Există ele ca unul?

Nu, pentru că sunt trei. Sunt trei -> am terminat. Nu există ca unul.

Iată formularea tibetană a acestei părți a demonstrației:

shi lam nam sum chuchen

dendrup kyi chiktu madrup te

chache yin pay chir

1. Shi lam nam sum chuchen

Shi                   = baza,
Lam                = cale,
Nam               = atotcunoașterea,
Sum                = trei,
Chuchen      = să considerăm.

Să considerăm cele trei tipuri de cunoașteri.

2. Dendrup kyi chiktu madrup te

Dendrup        = existență reală,
Kyi                    = prepoziție,
Chiktu            = ca unul
Madrup         = nu există.

Ele nu există cu adevărat ca unul.

3. Cha che yinpay chir

Cha che           = are părți,
Yinpay chir    = deoarece.

Deoarece au părți.

Să considerăm cele trei tipuri de cunoașteri.

Ele nu există cu adevărat ca unul

Deoarece ele au părți.

Cele trei relații trebuie să fie adevărate:

a) 3 este legat de 1. ( argumentul este legat de subiect)

b) Dacă 3 este adevărat, atunci 2 este adevărat, ( dacă au părți atunci nu există ca unul)

c) Dacă 2 este negat, atunci 3 este negat. ( dacă există ca unul, rezultă că nu au părți)

B. Există cele trei tipuri de cunoașteri ca mai multe?

Aceasta este o demonstrație separată și diferită de cea anterioară și mult mai relevantă pentru înțelegerea vacuității. Dacă ceva există ca multe, atunci are părți. Deci fiecare dintre părți trebuie să existe și vom încerca să infirmăm acest lucru.

Dar înainte de a ajunge la miezul demonstrației, să o ilustrăm în cazul pixului care este mai simplu.

Exemplul 1 – Pixul

A. Pixul nu există ca unul ( indivizibil)

Oare pixul există ca unul? Nu! De ce? Pentru că are părți. Are o parte neagră și una albă, sau are o parte stângă și o parte dreaptă. Deci pixul are părți.

Mai multe moduri de a privi asupra acestui aspect.

– Pot să văd pixul fără să-i văd părțile?

Când mă uit la acest pix, trebuie să văd partea neagră și partea albă. Pentru a vedea un pix, trebuie să mă uit la părțile lui, nu-i așa? Dar când mă uit la părțile lui, ce văd? Părțile lui! Nu văd un pix. Aceasta este baza acestei dovezi. Nu mai este un lucru care nu poate fi divizat/fragmentat. Asta e toată ideea. Vreau să caut unde este pixul. Eu zic: “Hai să văd, există un singur lucru aici și este pix? – Nu, nu este un singur lucru, ci două, aici este negru și aici este alb.” Deci, pentru a putea vorbi despre un pix, trebuie să-i văd părțile. Dar când mă uit la părțile lui, văd părți, și nu văd un pix.

Vedem diferite părți și indicii, apoi desenăm în mintea noastră o imagine completă a unui pix pentru lucrul care este acolo și credem că acolo este un „pix”, mai degrabă decât o construcție mentală. Dacă percepem părțile, nu putem percepe întregul (unul). Dacă nu am fi perceput părțile lui, nu am putea vedea deloc obiectul ca existent.

– Ce deține calitatea de pix?

Se poate spune altfel. Există vreun lucru care să dețină calitatea de a fi un pix?

Să vedem: negrul deține calitatea de pix? Nu, nu, negru este culoarea neagră a pixului, nu este pixul. Să vedem, albul deține calitatea de pix? Nu, este partea albă, nu este pix.

Caut unde este pixul? Văd aici că sunt multe lucruri, și nu găsesc în niciunul conceptul de „pix”. Nu există un singur lucru care să țină acest concept de pix.

Putem spune mai simplu, dar puțin mai abstract. Pentru a demonstra că ceva nu este unul (întreg indivizibil), mă duc și găsesc părți în el. Deci, nu este un singur lucru, pentru că este alcătuit din părți. Deci, orice lucru care are părți, nu este unul (o unitate).

Ce lucru nu are părți? Nu există așa ceva – totul are părți.

Aceasta este o chestiune semantică, deoarece decidem că această colecție va fi un singur lucru, numit pix.

Aceasta este toată ideea, căutăm „existența lui adevărată” – și nu o găsim. Avem în minte ideea de pix, dar nu este pixul care există „cu adevărat”. Vreau să văd dacă el „cu adevărat” există.

Este oare vreun pix aici despre care oricine ar spune: „Ah, pix!”? Vrem să demonstrăm că nu există așa ceva. Dacă el ar exista într-adevăr ca pix în sine, atunci oricine va veni l-ar vedea ca pix. Așa că spun: „Hai să ne uităm, unde este acest pix?” Apoi spun: „El are părți, așa că dacă el există, el nu există ca unul/ca unitate, nu-i așa?

B. Pixul nu există ca multe

Dacă pixul există ca multe, atunci să ne uităm la părțile lui.

Deci părțile sale trebuie să existe cumva. Hai să vedem. Această parte, există ca unul sau mai multe? Și el are părți, nu-i așa? Nu există nimic care să nu aibă părți. Deci demonstrația s-a terminat.

    • El nu există ca unul – pentru că are părți.
    • Nu există ca multe – de ce?

– De ce nu există pixul ca multe?

Dacă el este multe, atunci ar trebui să fie format din părți, dintre care fiecare există.

Când spun „multe”, ne referim la mult, numeros. Deci are componente, sunt multe componente. Atunci fiecare dintre componente ar trebui să existe pentru ca eu să am multe; Trebuie să am o colecție de părți, să am o „colecție”.

– Fiecare parte are propriile sale părți

Să ne uităm la părți. Să luăm această parte. El trebuie să fie acolo astfel încât să am o colecție de părți. Hai să vedem, această parte există? El există ca unul sau ca multe? El nu există ca unul pentru că are părți. Are o proeminență aici, și are o proeminență aici, deci are părți, și deci nu există ca unul.

Să continuăm să căutăm. Această parte a lui, este una sau mai multe? El este multe pentru că are partea dreaptă și are partea stângă.

Nu putem ajunge niciodată la acele unități care alcătuiesc cele multe.

„Multe” înseamnă că „are părți”. Unde sunt părțile? Nu găsim părțile.

Pentru ca pixul să existe ca mai multe, trebuie să am unități care îl compun, și care există, și apoi colecția există. Dacă unitățile există, atunci și colecția există.

Așa că mă duc să caut unitățile, și nu le găsesc, pentru că fiecăreia dintre ele, i se aplică aceeași logică.

Nu pot să găsesc nicio unitate în acest pix. Nu găsesc nimic în acest pix care să existe ca unitate, ca ceva indivizibil. Deci, cum va fi acolo un pix? Nu găsesc nimic despre care să spun: „Aceasta este o unitate, iar lângă ea este o altă unitate”.

– Chiar și atomii pixului au propriile lor părți.

De ce? Pentru că atomii au o parte stângă și una dreaptă. Atomul are nucleu si electroni. Nucleul atomului are protoni și neutroni, și așa mai departe. Și ele la rândul lor au părți

– Dacă nu putem găsi părțile – nu putem găsi întregul

Vrem să vedem dacă acest lucru există ca o colecție de părți. Pentru asta am nevoie de părți. Căutăm părțile – dar nu le găsim, pentru că și ele au părți, iar aceste părți au la rândul lor alte părți. Și acest proces nu are un sfârșit.

Deci, dacă nu am părți, pentru că părțile nu au părți și încerc să mă întorc la întreg, cum va fi el întreg dacă nu are părți? Cum poate să fie o colecție, dacă nu are părți? O colecție de ce?

Aceasta este demonstrația.

Toată ideea de aici, merge spre gândirea noastră despre atomi.

„Multe” înseamnă că: „sunt unități discrete care alcătuiesc” – dar așa ceva nu există. Nu le putem găsi.

Întreaga noastră idee despre atomi este nefondată. Toată această idee presupune că există particule de bază, dar pe care nu le putem găsi.

Este foarte frustrant, și de aceea ne împotrivim, dar exact așa găsim vacuitatea. Așa vom găsi vacuitatea, prin faptul că, căutăm și suntem gata să fim în acest loc în care nu găsim nimic.

Deci, dacă pixul nu există ca unul (ca unitate), și nu există ca multe, atunci el nu există cu adevărat, pentru că nu mai este și un alt mod în care să poată exista.

 

Exemplul 2: Unde este Bucureștiul?

Să considerăm Bucureștiul. Unde este? Putem să-l arătăm pe o hartă. Dar harta nu este Bucureștiul, este doar o reprezentare a Bucureștiului.

Vedem parcuri, case, lacuri, dar unde este Bucureștiul în asta?

Noi nu dorim conceptul nostru de București, ci dorim Bucureștiul care „există cu adevărat”. Vrem să dovedim că nu există nici un București care să existe cu adevărat.

Pentru că unde este Bucureștiul? Dacă arătăm cu degetul spre lacul Herăstrău, el nu este București, dacă arătăm spre Piața Universității, nu este București.

Putem spune: Ah, dar toate împreună sunt București. Unde sunt împreună? Sunt în mintea noastră! Acesta nu este București, ci doar ideea noastră despre București.

Aceasta este problema noastră.

Avem conceptul de pix în cap, pe care îl proiectăm pe o colecție de date brute și credem că este un pix. Vorbim cu un concept care stă în capul nostru și suntem gata să plecăm la război pentru el. Suntem gata să intrăm în război pentru ceva ce nu există cu adevărat.

Oare întregul este însumarea părților sale?

Oare „Gabriela” este o colecție de părți?

Dacă tai o mână, mai este „Gabriela”? Cei mai mulți vor spune „da”. Și dacă aș tăia o altă mână? Și dacă tăiem capul? Nu mai știm. Cum ar fi să vedem în desenele animate că trupul merge fără cap.

Aceasta este exact ideea: este întregul o colecție a părților sale? Este „Gabriela” o colecție de părți? Dacă asta ar fi fost adevărat, atunci dacă ar veni un gândac și ar vedea această colecție de părți, ar spune: „Uite Gabriela”.

Dacă „Gabriela” ar fi o colecție de părți, atunci fără o mână nu mai sunt eu.

Ce anume nu este în ordine aici? De ce altceva mai avem nevoie pentru a avea o „Gabriela” aici? Este oare suficient să existe o anumită colecție de părți pentru ca aici să fie o „Gabriela”? Ce va spune Svatantrika?

Ea va spune că este nevoie de cineva care să denumească acest lucru „Gabriela”, fără asta ea este doar o colecție de părți.

Este nevoie să ne reamintim că scopul nostru în această lecție este să folosim argumentul „unul sau mai multe” pentru a arăta vacuitatea tuturor fenomenelor, că ele nu există cu adevărat.

Ultima discuție, care este de fapt foarte utilă, a alunecat spre o altă întrebare, și anume: „Cum există cu toate acestea, fenomenele”?, care este desigur cealaltă fațetă a monedei și, prin urmare, este legată de întrebarea vacuității, dar nu identică cu ea.

Numeroase demonstrații ale vacuității

Datorită faptului că oamenii au diferite stări sufletești, unele demonstrații vor fi acceptate de unii, altele de alții.

De aceea, marii Lama ne oferă o mulțime de demonstrații astfel încât omul să se lămurească în cele din urmă. Să ajungă să se convingă că lucrul în care crede că există cu adevărat și pentru care este dispus să-și sacrifice viața pentru el – nu a existat și nu va exista vreodată.

Și asta ne va schimba viața.

Ceea ce este corect față de pix, este corect și față de toate lucrurile.

Ceea ce dorim să facem, este de a lua demonstrația „unul sau mai multe”, pe care nu am terminat-o, pentru că am făcut-o doar pe pix – și să o aplicăm fiecărui lucru  din lumea noastră. Și ce va fi atunci? Fiecare lucru va fi gol.

Dacă spun: „Fiecare lucru este gol”, atunci va trebui să iau fiecare lucru care există în lume și să arăt că este gol. Deci cum facem asta?

 

Clasificarea tuturor fenomenelor

Prima clasificare a tuturor fenomenelor: lucrurile care se schimbă și cel care nu se schimbă.

Orice lucru la care ne gândim, este fie schimbător/variabil, fie neschimbător/invariabil. Altă opțiune nu mai există.

Vom continua să descompunem lucrurile. Le vom lua mai întâi pe cele care se schimbă, apoi vom trece la cele care nu se schimbă.

Să luăm toate lucrurile care se schimbă.

Lucrurile schimbătoare pot fi fizice sau mentale. Ele nu pot fi și una și alta.

Există lucruri care nu sunt nici una și nici alta? Da, sunt semințele karmice –   bakchak.

Dacă ele ar fi mentale, ele ar trebui să fie un factor mental din lista factorilor mentali. Dar ele nu sunt. Nu există ceva care să fie și fizic și mental, dar există unele care nu sunt nici una, și nici alta, care sunt potențial. Ca amprentele karmice. Ele nu sunt încă lucruri mentale, pentru că încă nu s-au maturizat. Și cu siguranță nu sunt lucruri fizice, pentru că nu le putem atinge sau să le vedem la microscop.

Să mergem mai departe, să luăm lucrurile fizice.

Lucrurile fizice pot fi împărțite în lucruri fizice grosiere și subtile.

Ce înseamnă grosier și subtil?

  • grosier, este lucrul fizic pe care îl vedem cu ochiul liber.
  • subtil, este lucrul pe care îl putem vedea cu ajutorul dispozitivelor, adică particulele.

Fiecare lucru din lume are părți

Revenim acum la demonstrația că nu există nimic care să existe cu adevărat. În prima și principala etapă a demonstrației, vom trece în revistă toate cazurile posibile, și vom vedea că nu există nimic în lume care să nu aibă părți.

A. Lucrurile fizice grosiere au părți

Să considerăm lucrurile fizice grosiere, cum ar fi mâna mea.

Există ea oare ca unul? Nu, pentru că am degete și dacă acopăr câteva dintre degete, văd că mai rămâne o parte. Așa am demonstrat că are părți. Deci, mâna nu există ca unul.

Mâna are părți, și fiecare parte are alte părți, și așa mai departe. Degetul are articulații, articulațiile au celule, celulele au molecule, moleculele au atomi. Am terminat demonstrația.

Deci, am arătat că lucrurile fizice grosiere, nu există, nici ca unul, nici ca multe. Deci, cu lucrurile fizice grosiere, am terminat.

B. Chiar și lucrurile fizice subtile, cum ar fi atomii, au părți

Să vorbim despre atomi. Atomii au particule mai mici.

(În fizica particulelor, o particulă elementară este o particulă din care sunt compuse alte particule mai mari. De exemplu, atomii sunt formați din particule mai mici cunoscute sub numele de electroni, protoni, şi neutroni. Protonii și neutronii, la rândul lor, sunt compuși din particule mai elementare cunoscute sub numele de quarci. Una dintre problemele nerezolvate ale fizicii particulelor este de a găsi cele mai elementare particule – sau așa-numitele particule fundamentale – care alcătuiesc toate celelalte particule care se găsesc în natură și nu sunt ele însele alcătuită din particule mai mici.)

Nimeni nu va spune că există o particulă fundamentală, nici măcar în știință.

În Abhidharma Kosha nu se vorbește despre electroni și protoni, ci se spune că : „Sunt particule mici pe care nu le putem vedea” și aici se referă la atomi. Deci au o parte stângă și una dreaptă?

Trebuie să existe o parte stângă și una dreaptă. De ce? Dacă nu există partea stângă și partea dreaptă, atunci totul ar fi fost împreună, atunci nu era nicio parte grosieră – totul ar fi fost ca un punct geometric adimensional. (Euclid definește punctul ca fiind un obiect fără părți).

(Răspunsul la întrebarea 4 din teme: Atomii sunt un bun exemplu pentru a demonstra că lucrurile fizice subtile au părți. Dacă atomii nu ar avea părți, atunci când doi atomi s-ar fi atins unul de celălalt, ar fi trebuit să se atingă pe toată suprafața lor. Ei nu s-ar fi putut distinge deloc, și totul ar fi fost un mare atom. Ceea ce se întâmplă cu adevărat este, că un punct dintr-un atom atinge un punct al celuilalt atom. Acest lucru face ca celelalte puncte să fie mai apropiate sau mai îndepărtate unul de celălalt, și acest lucru demonstrează că atomul are părți, cum ar fi partea superioară, partea inferioară, partea din stânga sau din dreapta și așa mai departe.)

C. Lucrurile mentale au și ele părți

Ce sunt lucrurile mentale? De exemplu, ar putea fi mintea mea, ar putea fi funcții mentale: ca emoțiile. Pot fi afecțiunile mentale – acestea sunt lucruri mentale.

Au lucrurile mentale părți? Are mintea mea părți? Da, mintea are sentimente, are gânduri, are idei, deci are părți, nu-i așa? Mai mult de atât, pe linia temporală, există mintea din acest moment, apoi există mintea din momentul următor. Deci are părți pe linia temporală. Deci, indiferent de cum privim mintea, ea are părți.

Dar funcțiile mentale? Funcțiile mentale au părți? Sigur că au. Există sentimentul de iubire, există sentimentul de ură, există sentimentul de invidie, există părți. Nu este un singur lucru. Odată ce există părți și părțile au părți – am terminat. Există părți.

Deci lucrurile fizice au părți; Cele grosiere au; Cele subtile au; Cele mentale au; Am terminat cu toate lucrurile schimbătoare.

Contradicția la care se ajunge demonstrează greșeala – și anume ipoteza de bază că lucrurile există cu adevărat.

Scopul nostru aici este să arătăm că ipotezele de bază care presupun că lucrurile au existență de sine, duc la contradicții, și în acest fel ne consolidăm înțelegerea noastră despre vacuitate.

Știți care este diferența dintre un matematician și un fizician? Nu? – Fizicianului i se spune să facă ceai – are un ibric aici și are ceașca aici, așa că fierbe apa în ibric și toarnă apa în ceașca în care este un plic de ceai și iese ceai.

Matematicianului i se spune: Acum fă ceai – el se duce și pune apă în ibric. „Restul l-am făcut deja”.

Asta facem noi aici.

Anterior ne-am ocupat de faptul că, un lucru are părți, iar părțile sale au părți, iar procesul continuă până la infinit; Odată ce am constatat că are părți, și putem continua acest proces până la infinit, și nu găsim nicio unitate care să-l compună – colecția nu există. Odată ce am găsit că există părți și părțile au părți etc. – atunci lucrul nu există prin sine însuși. Tot ceea ce este, este doar o idee pe care o avem în minte.

Așa a fost cu pixul – iar acum vom aplica același lucru pe toate celelalte obiecte.

Verific. Dacă găsesc măcar un singur lucru care există prin sine însuși – vreau să arăt că nu există așa ceva. Și fac partea matematicianului. Am făcut deja asta cu un singur lucru. L-am împărțit în factori și nu l-am găsit. Acum continui să fac la fel cu toate lucrurile. Un alt exemplu de lucru mental este gândul:

(În urma fiecărui moment de gândire vine un alt moment de gândire, iar ele sunt separate de trecerea unui moment de timp. Diferitele părți ale gândurilor mentale sunt identificate de o trecere a timpului – o parte a gândului se întâmplă mai devreme, iar următoarea se întâmplă mai târziu. Dacă gândul nu ar avea părți, nu ar mai exista un timp scurs între gânduri și toate gândurile s-ar produce simultan într-un singur moment în timp – și atunci nu ar mai exista gânduri.)

D. Chiar și lucrurile neschimbătoare nu există cu adevărat

Care sunt lucrurile neschimbătoare? Ele sunt: spațiul, vacuitatea, încetările.

Mai este și altceva?

– ce spunem despre noțiuni/concepte?

Conceptul, se schimbă sau nu? Aceasta este o întrebare foarte interesantă și vă las pe voi să o dezbateți. Dar să ne oprim aici.

– Spațiul are părți

Să vorbim despre spațiu. Există oare spațiul cu adevărat?

Dacă el există cu adevărat, atunci fie el „există cu adevărat” ca unul, fie „există cu adevărat” ca mai multe. Este suficient să arătăm că el „nu există cu adevărat” ca unul și am terminat. „Există cu adevărat” ca unul? – Nu, pentru că are est, vest, nord și sud, are în sus și-n jos. Am terminat demonstrația.

–  Vacuitatea are părți

Vacuitatea are părți? Da, există vacuitatea pixului, vacuitatea scaunului, vacuitatea lui Buddha, și așa mai departe. Fiecare obiect are propria sa vacuitate, și toate vacuități-le obiectelor sunt părți ale vacuității. Deci, vacuitatea are părți.

– Încetările au părți.

Un exemplu de încetare: când încetăm să vedem lucrul ca și când ar exista prin sine însuși. Aceasta este o încetare. Ce se întâmplă cu această încetare? În primul rând, există încetarea credinței intelectuale în existență de sine – atunci când percepem vacuitatea în mod direct. Mai târziu, mult, mult mai târziu, lucrurile vor înceta să mai apară ca existând în sine. Deci, încetarea are etape. Asta înseamnă că are părți.

Are încetarea credinței intelectuale părți? Da, pentru că nu mai am credința în existența de sine a acestui lucru, și nici credința în existența de sine a celuilalt lucru și așa mai departe.

Concluzie: Cele trei tipuri de cunoașteri nu există cu adevărat

Acum suntem pregătiți să completăm demonstrația. Afirmația că cele trei tipuri de cunoașteri nu există cu adevărat este o concluzie care decurge din toți pașii pe care i-am făcut până acum.

 

În prima etapă am demonstrat că cele trei tipuri de cunoașteri nu există ca unul

Apoi am continuat să demonstrăm că nu există nici un lucru în lume care să existe ca unul.
Acest lucru l-am făcut prin a clasifica toate lucrurile și ilustrând că lucrurile din fiecare domeniu nu există ca unul, deoarece toate au părți.

Nici diferitele părți nu există ca unul, la fel și părțile părților, și tot așa la infinit. Nu am găsit niciun loc unde să ne oprim și să pretindem că am găsit o unitate atomică, fundamentală, și de la ea să ne întoarcem și să reconstruim lucrul pe care îl cercetăm.

Și dacă componentele lucrului nu pot fi găsite – atunci lucrul în sine nu există cu adevărat.

Tot așa și, dacă diferitele părți ale celor trei tipuri de cunoaștere nu există cu adevărat, și nici vreo parte a acelor părți, atunci când încercăm să localizăm cele trei tipuri de cunoașteri, nu le putem găsi.

De aici rezultă concluzia demonstrației: cele trei tipuri de cunoașteri în sine – nu există cu adevărat.

Pentru că am trecut repede peste demonstrații, este nevoie de a reflecta asupra lor de multe ori. Încă nu am terminat acest subiect.

 

Meditație:   Niveluri de înțelegere ale vacuității

 

Așezați-vă comod și închideți ochii. Și concentrați-vă pe respirație.

Imaginați-vă că țineți în mână o ceașcă.

Încercați să vă aduceți aminte de toate argumentele pe care le-am învățat, de ce este această ceașcă goală? Nu că în ea nu este băutură, ci este goală de o existență proprie de sine.

Acum, că interacționați cu ceașca, încercați să înțelegeți cum vă relaționați față de ea dintr-o minte care este greșită. O minte care nu înțelege corect ceașca.

Încercați să identificați Gak ja. Încercați să vedeți cât de atașați sunteți de percepția acestui obiect ca obiect.

Ca de exemplu: „Dacă întind mâna și ating acest lucru, atunci el trebuie să fie aici; deci el este cu adevărat aici”!

Și acum încercați să vă folosiți de logica pe care am parcurs-o în lecție ca să vedeți de ce acest lucru nu este adevărat.

Încercați, să vă folosiți de argumentele pe care le-am adus în demonstrațiile făcute și vedeți de ce, din punct de vedere logic, nu există cu adevărat această ceașcă.

Și dacă ați reușit să ajungeți la o anume conștientizare a vacuității ceștii, care înțelege că ceașca pe care ați crezut că este acolo, nu se află în modul în care ați crezut că este acolo – dacă ați experimentat vacuitatea ceștii – fixați-vă acum mintea pe această experiență, meditați pe un singur punct.

Puteți să deschideți ochii.

 

Acesta a fost un exemplu de meditație asupra vacuității care se bazează pe argumentele pe care le-am adus. După cum am văzut, ne-am folosit de demonstrația logică pentru a ajunge noi înșine la concluzii logice, și am încercat să le legăm de modul în care experimentăm ceașca și să le aducem la un nivel empiric. De a trece de la nivelul logic, de la cap – la inimă, la nivelul empiric. Acest lucru nu este ușor de făcut, iar dacă nu ați reușit, nu disperați, pentru că:

A. Asta înseamnă că trebuie să repetați de mai multe ori.

B. Asta înseamnă că trebuie să învățați de multe ori.

C. Asta înseamnă că trebuie să acumulați multe binefaceri, deoarece înțelegerea vacuității este legată în mod direct de cumulul de binefaceri, de cât bine ați făcut în lume și de karma pe care ați acumulat-o de pe urma acestora.

Dacă nu vom fi în slujba celorlalți, dacă nu vom sprijini cu devotament Dharma, și profesorii de dharma, nu vom percepe vacuitatea. Experiența nu va veni. Pentru că ea este în totalitate în funcție de cât de multe binefaceri facem, și în special față de profesorii de Dharma, pentru că ei sunt cele mai puternice obiecte ale noastre.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Lectia 8 – ACI 2

Cursul 2: Diamantele Iluminării   
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita) 

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 8

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Modalități de a demonstra vacuitatea

Subiectul lecției 8, este cum demonstrăm vacuitatea.

În această lecție vom enumera doar câteva modalități de a demonstra vacuitatea. Nu vom intra adânc în acest subiect, ci doar vom denumi câteva din demonstrațiile celebre ale vacuității. În Lecția 9 vom intra în una dintre ele și vom face o scurtă meditație, pentru că asta începe să ne schimbe viața, ne schimbă eroarea din mintea noastră.

Cu toate că fluturăm pixul de atâtea ori și vorbim de proiecțiile noastre tot timpul, în viața de zi cu zi nu reacționăm conform acestor înțelegeri. Cu cât vom medita mai mult asupra acestor lucruri, ele vor intra din ce în ce mai mult în viața noastră și viața va începe să se schimbe. Vom deveni mai puțin reactivi, vom înțelege Dharma mai mult, și lumea va începe să se miște, va începe să se schimbe. La început puțin, apoi mai mult și în final se vor petrece minuni.

 

Necesitatea demonstrațiilor logice

Aceste demonstrații logice se adresează unei minți care este eronată, o minte care nu înțelege corect realitatea și vrea să o convingă de corectitudinea karmei și a vacuității. Dacă vedem un pix, ce înseamnă că el nu există în sine? Începem să-l cercetăm, începem să căutăm pixul și să ne convingem că el nu există de la sine. Până nu ne vom convinge că șeful care țipă la noi, nu este un șef rău, el în sine, vom continua să fim indolenți, și ne vom crea din nou necazuri.

Avem nevoie să ne convingem mai profund de vacuitatea șefului, înainte de a începe să ne schimbăm comportamentul. Acesta este și scopul demonstrațiilor vacuității. Ele vin să ajute mintea unei persoane care greșește, ca să ajungă treptat la un nivel de convingere cu mult mai profund, ce îi va permite apoi meditația asupra vacuității.

Vom enumera aici cinci demonstrații, care sunt cele mai cunoscute în literatura budistă tibetană.

În demonstrația una sau mai multe, exemplul spune: „Hai să vedem. Vrei să-mi spui că pixul nu există de la sine? Bine, dar aici este un pix. Dacă el există în sine, este unul sau mai multe? Aplicăm logica după cum gândește capul nostru.

Pentru că numai așa ajungem la convingere. V-am vorbit mai devreme despre studiul dezvoltat al logicii în budismul tibetan, în special în curentul Gelugpa, pentru că asta ne aduce convingerea profundă. Fără această logică, auzim lucruri, le credem sau nu, le-am înțeles sau nu, și s-ar putea să le uităm – nu este puternic. Dar când veți aplica logica și veți analiza ceea ce este cu adevărat acolo, atunci nimeni nu o să vă mai spună povești.

 

 Cinci metode de a demonstra vacuitatea

    1. Demonstrația – unul sau mai multe

În tibetană:

Chik du drel

Chik = unul,
Du este o abreviere de la duma care înseamnă multe sau mai multe,
Drel = sau,
Deci, „unul sau mai multe”.

Spunem: „Dacă există un pix care există în sine, este unul sau mai multe? Și asta pentru că tot ceea ce există trebuie să fie unul sau mai multe, nu există altă opțiune. Mintea noastră dualistă, așa funcționează: este ori unul, ori mai multe. Nu poate fi și una și alta. Poate fi singular sau plural, nu împreună. Așa funcționează mintea noastră.

Deci, în această demonstrație „unul sau mai multe” ne uităm la obiect și încercăm să-i demonstrăm vacuitatea. Este unul sau este multe? Și infirmăm cele două opțiuni.

Dacă pixul există cu adevărat, atunci el există ca unul sau există ca mai multe? (Când spunem unul ne referim la un lucru care este indivizibil, sau nu poate fi descompus). Nu putem spune despre pix că există ca unul, pentru că el are părți. Deci, dacă are părți, atunci el nu este unul. Deci, el este mai multe. Acum ne uităm la părțile lui. Dar partea asta? Există ca unul sau ca mai multe? Ea nu poate fi unul pentru că și ea are părți. Continuăm procesul, și vedem că nicio parte asupra căruia mă opresc nu poate exista ca unul. Deci, excludem posibilitatea de a fi unul sau mai multe. Și atunci ce rămâne? Vacuitatea.

Deci acesta este un exemplu de demonstrație.

    1. Demonstrația „așchia de diamant”

A doua demonstrație, se numește „așchia de diamant”. În tibetană:

Dorje sekma

Dorje   = diamant,
Sekma = așchie, fragment mic, particulă.

În această demonstrație ne uităm la obiectul căruia îi demonstrăm vacuitatea, și încercăm să căutăm de unde a venit acest obiect. Există patru opțiuni:

A. Obiectul vine din el însuși. Acest lucru nu este logic. Rezultatul vine din cauză, nu vine de la sine. Rezultatul nu vine din rezultat, rezultatul vine din cauză. Deci este ușor de exclus această posibilitate.

B. Obiectul vine din altceva. Nu vom face acum această demonstrație, dar ea apare în cursul 12. Ideea pe scurt, este că tindem să credem că fiecare eveniment provine din cauze anterioare care ne sunt evidente, precum shake-ul de căpșuni provine din banii din buzunarul nostru. Acest lucru nu este adevărat, deoarece aceeași cauză nu aduce întotdeauna rezultatul. Mai degrabă, rezultatul este cauzat de karma noastră care forțează proiecția de a bea un shake de căpșuni.

C. Sau obiectul vine din amândouă, și din el însuși și din altceva. Acest fapt îl excludem repede, pentru că nu este logic.

D. Nu din el însuși și nu din altceva. Cu alte cuvinte, obiectul vine fără cauză. Dacă el nu vine nici din el însuși și nici din altceva, ce rămâne? Nu există cauză. Obiectul vine fără cauză, obiectul nu are o cauză. Sau nu există nimic, care să vină din nimic.

Mai există și alte opțiuni? Nu, nu mai sunt.

A, C și D sunt ușor de exclus. Problema este cu posibilitatea B. Este o demonstrație mai grea, dar nu vom intra în ea aici (lecția 8, cursul 12).

Spunem: dacă verificăm toate posibilitățile care există și nu găsim de unde vine obiectul, atunci nu vine.

Ceea ce este important de spus este că a doua demonstrație examinează existența de sine a unui lucru în funcție de cauzele care au condus la existența lui.

Dacă în demonstrația 1 vom nega existența unui lucru prin faptul că examinăm dacă este unul sau mai multe, aici vom nega existența de sine a ceva, când mergem și ne uităm de unde a venit, și arătăm că el nu ar fi putut să vină din senin, și deci el nu poate exista în sine.

Ce ne spune Buddha? Buddha ne spune că atât timp cât credem că lucrurile au venit, atât timp cât credem că lucrurile au un început, vom continua să suferim.

    1. Negarea faptului că lucrurile care există sau nu există, pot crește (apar)

A treia demonstrație se numește:

Yu me kye gok gi tentsik

Tentsik = demonstrație, dovadă,
Yu          = există, existență, a fi,
Me         = nu, adică nu există,
Kye        = a crește, a se forma, a începe, a fi produs, a se naște, a genera,
Gok       = a infirma, a nega, a respinge
.

Aceasta este demonstrația care neagă faptul că lucrurile care există sau nu există pot crește/pot apărea.

Putem spune că ea demonstrează vacuitatea rezultatelor.

Aici ne uităm în felul următor:

Să presupunem că există ceva,

– oare el vine din ceva care există,

– sau din ceva care nu există,

– sau din amândouă

– sau din niciunul dintre ele.

Ne jucăm cu logica până epuizăm toate posibilitățile.

    1. Cele patru combinații

În toate aceste demonstrații, mergem și împărțim lumea în funcție de un anumit domeniu, examinăm toate posibilitățile și nu găsim lucrul nicăieri, iar aceasta este dovada vacuității sale. Diferența dintre ele este domeniul prin care despicăm realitatea. Deci, este unul sau mai multe, sau după cauză sau după rezultat, sau un fel de cauză și așa mai departe.

Demonstrația se numește:

Mu shi

Mu shi este prescurtarea lui Mu shi kye gok
Shi = patru,
Mu =
posibilități sau combinații.
Mu Shi =
cele  patru combinații.

Deja am văzut  un exemplu de patru combinații:

    • din el însuși,
    • din altceva,
    • din ambele,
    • sau din nici una.

Asta fac ei tot timpul. Există Mu sum sau Mu shi: sunt lucruri care au doar trei posibilități, există lucruri care au patru posibilități.

De exemplu, demonstrația vacuității rezultatelor, poate fi făcută de Mu shi de-a lungul domeniului – unul sau mai multe:

A. Rezultate multiple vin din cauze multiple.

B. Un rezultat singular vine din cauze multiple.

C. Rezultate multiple vin dintr-o singură cauză.

D. Un rezultat singular vine dintr-un singură cauză.

Deci, dacă un lucru este un rezultat, atunci el este unic sau multiplu? Și cauzele sale, a fost una sau mai multe? Avem două posibilități pentru rezultate și două pentru cauze. Analizăm toate posibilitățile. Dacă le negăm pe toate, înseamnă că lucrul nu a fost niciodată creat – deci acolo nu există nimic!

Versiunea completă în acest caz specific ar fi:

Mu shi kye gok


Kye
= a crește,
Gok = a nega.

Deci, demonstrația care neagă cele patru moduri prin care un lucru poate veni sau poate fi creat.

    1. Demonstrația existenței condiționate (a interdependenței)

A cincea și ultima de pe lista noastră și se numește în tibetană:

Tendrel gyi rigpa


Tendrel       =
existență dependentă sau existență condiționată sau origine condiționată sau interdependență,
Rigpa
           = raționament sau argument logic,
Tendrel gyi rigpa = Raționamentul interdependenței (originea dependentă – cunoscută și sub numele de Regele raționamentelor).

Rikpay gyalpo

Rikpay                = logică, raționament, argument logic,
Gyalpo                = rege.
Rikpay gyalpo = regele raționamentelor.

A cincea demonstrație spune: Pixul nu există de la sine deoarece el depinde de alte lucruri. De ce anume depinde? Depinde de școala budistă.

– Potrivit școlii Prasangika Madhiamika, pixul depinde de proiecția mea. Vine din karma mea pe care am acumulat-o în urma a ceea ce am făcut în trecut. Aceasta este școala cea mai înaltă.

– Școlile inferioare vor spune: pixul depinde de cauzele care au dus la existența lui. Trebuie să existe plastic, trebuie să existe o fabrică, trebuie să existe un utilaj care să-l facă așa, trebuie să existe un camion care să-l aducă la magazin. Aceasta este școala cea mai de jos, școala Abhidharma. Ea spune: Pentru a fi un pix, o mulțime de lucruri trebuie să se adune împreună. Și așa este. Acest lucru nu este greșit. Pixul depinde de toți acești factori. Aceasta este o înțelegere parțială a vacuități, dar care ne avansează foarte mult. Pentru că deja ne coboară de la ideea că pixul există de la sine. Pixul nu apare fără motiv, ci vine din cauze.

– Care este problema cu această abordare? În mod logic, problema este că sunt lucruri care nu au cauze, precum spațiul. Spațiul din cameră, spațiul gol. Ce cauzează acest spațiu? Spunem că acest spațiu nu a fost determinat de cauze. El a fost mereu aici. De asemenea, spațiul nici nu se schimbă.

Școala spune: Ok, nu pot spune care este cauza spațiului, dar pot vorbi despre părțile spațiului: are est și vest și nord și sud și așa mai departe. Deci dacă este așa, el depinde de părțile sale.

Și asta este corect. Cum există acest pix? Are partea dreaptă și partea stângă. Împreună am un pix, partea lui dreaptă are parte dreaptă și parte stângă. Partea lui stângă are parte dreaptă și parte stângă. Și asta este adevărat.

Este oare adevărat că orice lucru depinde de părțile sale? Da, asta e adevărat. Deci, aceasta este o a doua versiune a vacuității și putem continua mai departe.

– Cea mai înaltă versiune a înțelegerii vacuității zice: Dacă spui că acest lucru depinde de părțile sale – are o parte albă și o parte neagră și împreună este un pix – nu explică de ce este aici un pix. Dovadă că un câine nu vede un pix, nu este așa? El vede altceva. Dacă ce s-a spus ar fi fost de ajuns pentru a explica pixul, atunci oricine ar fi văzut alb și negru ar fi văzut un pix. Presupunând că un câine ar vedea alb și negru, el tot nu vede un pix. Pentru că mai este nevoie de ceva.

– Ce spune Svatantrika despre care am învățat în acest curs? Ea spune că este nevoie de cineva care să proiecteze , este nevoie de o minte care să proiecteze. Ea spune că este nevoie ca cineva să-l denumească „pix” pentru ca acesta să fie pix. Nu este suficient un ansamblu de părți. Pentru că dacă ar fi suficient ansamblul de părți, atunci de ce nu am putea atașa la el și un alt element și să spunem că este pix? Sau de ce să nu excludem jumătate din părți și să spunem că este pix?

A spune că un ansamblu de părți este ceea ce creează pixul, nu este suficient, pentru că nu explică exact de ce tocmai aceste părți. De ce nu mai multe sau mai puține părți? De ce corpul meu are exact aceste părți și nu include și altă mână? De ce? Pentru că trebuie să existe altceva care să denumească acest ansamblu specific de părți, și asta va veni deja de la mine. Deci, aceasta este deficiența conceptului vacuității care vorbește despre părți.

În studiul mahamudra, se trece prin toate aceste concepții ale vacuității, și sunt explicate una câte una, pentru că noi toți gândim tot timpul așa, de aceea este important să le cunoaștem pe toate.

Deci existența dependentă înseamnă că lucrul există în dependență de alte lucruri. Care sunt celelalte lucruri? Depinde de școala în care suntem.

    • Acestea ar putea fi cauzele care produc pixul,
    • Ar putea fi părțile lui,
    • Ar putea fi denumirea pe care i-l dăm conform școlii.

A cincea demonstrație este regele raționamentelor, pentru că toate demonstrațiile anterioare lucrează cu o logică perfectă, dar mai puțin cu modul în care percepem realitatea, în timp ce a cincea se leagă de modul de cum înțelegem realitatea, cum înțelegem de unde vine acest pix, de aceea este mai puternică decât celelalte.

 

Elogiu logicii

Curentul Gelugpa în budismul tibetan este foarte puternic în logică. Je Tsongkapa a pus mult accent pe ea și apoi au continuat-o discipolii săi. Logica, lucrul cu demonstrațiile logice asupra vacuității, este ceea ce ne aduce la perceperea vacuității. Logica obișnuită pe care o cunoaștem, dar corectă – ne duce la perceperea vacuității care este transcendentală, este metafizică, este în lumea de dincolo. Această logică foarte banală, care ni se predă la cursurile de matematică sau la lecțiile de logică din școală, tocmai această logică ne duce la perceperea directă a vacuității. Și acest lucru este incredibil.

Pentru cei mai mulți dintre noi, logica nu este perfectă, de aceea este nevoie să o finisăm mai mult pentru a ne putea folosi bine de logica budistă.

 

Puțin despre dezbaterea budistă

Deci, cum se face o demonstrație logică în budism? În cursul 4 și 13, este dezvoltat puțin acest subiect.

Pe terenul dezbaterilor, se folosesc reguli în demonstrațiile logice budiste pentru a ne adânci înțelegerea noastră, în special a vacuității, dar nu numai a ei, ci și a tuturor subiectelor studiate. Este foarte amuzant. La început oamenii dau înapoi, le este frică de dovezi și de logică. Dar în scurt timp ne obișnuim și este o modalitate minunată de a ne petrece timpul.

A. Este, de asemenea, o distracție socială; Pentru cei care stau toată ziua în meditație, dezbaterile sunt foarte amuzante.

B. Nu este pierdere de timp. Fiecare moment al ei are sens.

C. Unul îl ajută pe celălalt. Nu se pune problema cine învinge în dezbatere, fiecare îl ajută pe celălalt să ajungă la adevăr, să separe pleava de grâu.

D. Ridică mult moralul.

E. Și, de asemenea, este foarte teatral. Există multă mișcare.

În dezbateri, există câteva reguli: cei doi care se înfruntă, stau așezați unul în picioare și celălalt pe jos. Cel din picioare atacă, iar cel care stă jos este în defensivă. Singurele cuvinte pe care le spune cel în defensivă sunt: da, de ce, nu rezultă, demonstrează. Dar aceste cuvinte îl forțează pe atacant să-și dovedească punctul de vedere și să vină cu argumente.

Atacantul ține în mână mala,

— Deci spui că pixul există de la sine?

Celălalt spune: De ce spui asta?

— Pentru că ai spus că pixul a venit dintr-o fabrică.

Și așa începem să demonstrăm încet vacuitatea.

– dacă l-am convins pe celălalt, el va spune: – corect, adevărat,

– sau el poate să-mi spună: Tak ma drup – Nu mi-ai dovedit nimic. Argumentul nu este bun.

– sau poate spune: Chi chir – De ce spui asta?

Dar înainte de a începe, dacă eu sunt atacantul, îngenunchez în fața partenerului și îi spun:

Di, jitar chü chen

Adică „Hai, să cercetăm împreună subiectul!”.

În dezbaterea dintre cei doi, se află un Giku -sergentul, care urmărește ca totul să fie conform regulilor. El aduce ceai, floricele de porumb, și înghețată ca totul să fie foarte plăcut.

Acesta este singurul mod de a vedea cu adevărat ce am înțeles. Temele de casă sunt foarte utile, dar ca să vedem cât de bine am înțeles lucrurile, este atunci când ne confruntăm într-o dezbatere cu atacantul.

 

Structura dovezii logice budiste

Deci, cum se face o demonstrație logică în budism?

1. În primul rând trebuie să existe un subiect. De exemplu:

Subiectul : „Să considerăm soarele” — Nyi ma cho chen, (Nyi ma – soare)

2. Care este următorul lucru? Ce doresc să demonstrez despre soare. Vreau să demonstrez că soarele nu este albastru. Deci doi, este

Afirmația „Soarele nu este albastru”.

3. Al treilea pas este argumentul. Trebuie să venim cu un argument. De exemplu:

Argumentul: „Pentru că este galben”.

Exemplu: Demonstrația – unul sau mai multe

În prima demonstrație a vacuității, avem nevoie de un subiect. Subiectul tradițional din literatura pe care o studiem în acest curs, sunt cele trei tipuri de cunoaștere.

1. Subiectul:Să considerăm cele trei tipuri de cunoașteri”.

2. Doi: Ce vrem să dovedim? Că ele nu există în sine.

Afirmația: „Ele nu există cu adevărat”

„Nu există cu adevărat” este uneori sinonim pentru „nu există în sine, independente de percepția mea ”.

3. Și ce argument vom da? Ele nu există ca unul și nu există ca multe.

Argumentul: „Ele nu există ca unul și nu există ca multe”

Acesta este exemplul de care ne vom ocupa imediat.

 

Cele trei tipuri de cunoașteri

Care sunt cele trei tipuri de cunoașteri? Ele provin din Abhisamayalamkara, și ele sunt următoarele:

1. Cunoașterea de bază, în tibetană:

Shi

Shi = bază.

 

2. Cunoașterea căii

Lam

Lam = cale.

 

3. Atotcunoașterea

Nam

Nam = atotcunoaștere.

 

Ce este cunoașterea de bază?

Cunoașterea de bază este percepția vacuității în mintea unui practicant Hinayana. Dacă vă amintiți, am spus despre „ascultători” și despre Pratyekabuddha că ei ajung la Nirvana și nu la iluminare. Dar pentru a ajunge la Nirvana ei trebuie să perceapă vacuitatea. Deci, cunoașterea de bază înseamnă înțelegerea vacuității din mintea practicantului Hinayana.

Ce este cunoașterea căii?

Aici, calea înseamnă calea unui Bodhisattva. Adică, este calea pe care o practică cel din Mahayana. Cunoașterea căii este înțelegerea vacuității din mintea unui Bodhisattva, care se află și în curentul Mahayana. Este un alt tip de cunoaștere.

(Pe această temă există controverse între diferitele școli budiste. Școala Svatantrika, reprezentată de Maestrul Haribhadra, susține că vacuitatea percepută de practicantul Hinayana în timp ce se află pe Calea perceperii este diferită de cea percepută de practicantul Mahayana. În schimb, Școala Prasangika Madhyamika susține că nu există nicio diferență în vacuitatea pe care o percep).

A treia cunoaștere este Nam, care este prescurtarea cuvântului Nam she – omnisciența. Ea este înțelegerea perfecțiunii înțelepciuni din mintea lui Buddha.

O altă descriere a celor trei tipuri de cunoașteri este mai mult legată de practica în sine. În această descriere, „cunoașterea de bază” este tot ceea ce are de-a face cu cele cinci agregate, cele douăsprezece deschideri ale simțurilor etc. – tot ceea ce alcătuiește „realitatea” Samsarei și cunoașterea practicianului despre această „realitate”. „Cunoașterea căii” înseamnă instrucțiunile și cunoașterea Dharmei de către un Bodhisattva, în timp ce „atotcunoașterea” se referă, desigur, la cunoașterea celui care a desăvârșit calea și a ajuns la iluminarea deplină.

Să revenim la demonstrația celor trei cunoașteri.

    1. Subiectul: Cele trei tipuri de cunoașteri.
    2. Afirmația: Ele nu există cu adevărat.
    3. Argumentul: „Ele nu există ca unul și nu există ca multe”
    4. De multe ori în dovezile budiste există și o a patra parte care este un exemplu de sprijin. Un exemplu care ilustrează ceea ce vrem să demonstrăm (de preferință ceva ce cealaltă persoană a văzut).

În acest caz, exemplul este: reflectarea unei imagini într-o oglindă. Imaginea pare reală, dar nu este.

Cineva care nu a văzut niciodată o oglindă, poate crede că există ceva acolo și va încerca să ajungă la el. Sau copilul mic care nu a văzut niciodată o oglindă, și atunci când vede reflexia lui începe să caute ce este acolo. Dar noi, care înțelegem deja ce este oglinda, știm că este reflexia unei imagini.

Deci, cele trei tipuri de cunoașteri nu există cu adevărat, pentru că ele nu există ca unul și nu există ca multe. (Acest lucru va trebui să-l explicăm!), iar exemplul care ni se dă: ele sunt ca o reflexie într-o oglindă.

 

Importanța demonstrațiilor logice

Și de ce aceste demonstrații sunt importante? Pentru că dacă vrem să devenim liberi, va trebui să ajungem la Nirvana, iar pentru asta va trebui să percepem direct vacuitatea. Dar mai întâi, va trebui să ne convingem logic de vacuitate. Vacuitatea cui? A noastră. Când ajungem la perceperea directă a vacuității, cea ce percepem este vacuitatea minții noastre, și nu a pixului. Odată ce am înțeles vacuitatea minții, atunci vom înțelege automat toate celelalte vacuități.

Ajungând prin logică la convingerea profundă a vacuității și, în același timp, ne cultivăm și meditația, atingem stadii înalte de concentrare, atunci vom îmbina mintea, care este la fel de ascuțită ca o rază laser, cu înțelegerea intelectuală a vacuității iar în final vom putea experimenta vacuitatea.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

Lectia 7 – ACI 2

Cursul 2: Diamantele Iluminării   
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita) 

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 7 – Prima parte

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Gak ja

Vom începe această lecție cu noțiunea Gak ja.

Gak ja

Gak ja, este un concept foarte important în învățătura budistă.

Gak ja = obiectul pe care îl negăm sau îl infirmăm.

Este lucrul sau obiectul pe care îl negăm că există.

Este acel lucru sau obiect care nu există, nu a existat și nu va exista vreodată, dar ne trăim viața, ca și cum el ar exista și de aceea suferim. Datorită minții noastre eronate, care greșește în mod constant, ne agățăm de acest lucru în care credem și reacționăm față de el, lucru care nu a existat vreodată și datorită lui suferim.

Atunci când am vorbit despre vacuitatea pixului, nu am pretins că pixul nu există, ci că nu are o existență proprie de sine sau o existență dependentă.

Acest pix este Gak ja? Nu!

Pentru că pixul există, iar Gak ja nu există.

Deci, Gak ja este acel lucru care există prin sine. Un astfel de pix nu există.

Pixul care există prin sine, independent de mine, independent de karma pe care am acumulat-o în urma grijii pe care am avut-o față de alții în trecut, este Gak ja.

Sau altfel spus: Pixul care vine de la sine, independent de proiecția mea, care îmi este impusă de karma pe care am acumulat-o în urma acțiunilor mele trecute față de ceilalți – un astfel de pix este Gak ja.

Nu există așa ceva! Pentru că el este Gak ja. Dar noi așa credem.

– Ce fac comuniștii?

– Împart pixul, jumătate ție și jumătate mie. Și nimeni nu poate scrie, nu-i așa?

– Ce fac capitaliștii?

– Își smulg pixul unii de la alții.

– Atunci cum voi avea un pix?

– Am să dăruiesc un pix! Am să dau un pix și apoi o să am două!

Este nevoie de o înțelegere perfectă a lui Gak ja.

Ceea ce este Gak ja variază de la o școală la alta în budism. Și asta se datorează faptului că școlile budiste, au înțelegeri diferite ale vacuității, au înțelegeri diferite ale existenței. Învățătorii noștrii  spun că este nevoie să ajungem la înțelegerea vacuității conform școlii Prasangika Madhyamika – școala Căii de mijloc.

Astăzi nu vom intra în această școală, ci vom merge la Școala Independenților a Căii de mijloc. De ce? Pentru că Abhisamaiya Alamkara, scrisă de Maestrul Asanga, care este cartea după care mergem în acest curs, provine de la școala Independenților numită în sanscrită Svatantrika.

De ce este important să înțelegem toate școlile? Pentru că dacă sărim direct la școala înaltă și vom da explicația lor, există pericolul să nu o înțelegem corect. Pentru că fiecare dintre noi are tendința de a gândi într-un mod care nu este perfect. De aceea trebuie să studiem toate aceste școli imperfecte, ca să putem recunoaște greșelile de gândire pe care le facem. Deci acest lucru este foarte important.

Este foarte important să înțelegem ce este Gak ja, pentru că dacă nu facem asta, nu vom putea să eliminăm niciodată greșeala. Gak ja este lucrul care nu există, dar care credem că există și ne provoacă toată suferința.

Maestrul Shantideva în versetul 141, din capitolul 9 al cărții „Ghidul de viață al unui Bodhisattva” spune:

Până nu găsești lucrul despre care crezi că există,
Niciodată nu vei înțelege că el cu adevărat nu există
.

Elefantul roz cu două capete

Dacă spunem: Există vreun elefant roz cu două capete care aleargă prin cameră chiar acum?

Pentru asta, ar trebui mai întâi să vedem cu ochii minții un elefant roz cu două capete alergând acum prin cameră, apoi ne uităm prin cameră și spunem: Nu, nu există! Dar dacă nu știm despre ce vorbim, de unde știm dacă există sau nu?

Mai întâi trebuie să identificăm greșeala, astfel încât să o putem infirma mai târziu în meditație. Acest lucru este un pas esențial în înțelegerea vacuității.

Înainte de a putea înțelege vacuitatea pixului, mai întâi trebuie să mă văd cum percep în mod greșit pixul, că el vine de la sine într-un mod care este independent de mine. Înainte de a mă vedea că fac asta, nu voi putea niciodată să trag concluzia că nu există așa ceva. La fel ca exemplul elefantului roz care aleargă prin cameră chiar acum: mai întâi trebuie să-l văd cu ochii minții, apoi să-l caut și să văd că nu există.

Pentru oricine care ajunge la aceste conștientizări și la aceste meditații, este o mare binecuvântare. Faptul că auzim aceste lucruri, că suntem interesați de ele, că reflectăm și medităm asupra lor, este binecuvântarea a nenumăratelor vieții în care ne-am manifestat altruismul.

Toate discuțiile despre logica budistă din această lecție și din următoarele două, sunt cele care ne vor duce la perceperea directă a vacuității. De aceea este o mare binecuvântare să auzim aceste învățături.

 

Cele două adevăruri sau cele două realități

Cele două adevăruri în limba tibetană:

Denpa nyi

Denpa             = adevăr sau realitate,
Nyi                    = doi.
Denpa nyi      = cele două adevăruri.

 Care sunt cele două adevăruri?

    • Adevărul convențional sau relativ. Adevărului convențional i se mai spune și „adevărul fals” sau „adevărul înșelător”.

Kundzob denpa 

    • Adevărul suprem sau ultim.

Dundam denpa

Deci, Kunzob denpa este adevărul fals, convențional, relativ sau  mai putem spune realitatea falsă, convențională, relativă.

Realitatea falsă sau convențională există? Da, există! Pixul există? – Sigur că există! Oare pixul există în modul suprem? – Nu!

Deci, adevărul sau realitatea falsă, este fals, dar asta nu înseamnă că nu există. Ea există și funcționează. Pixul funcționează.

De ce se numește adevăr fals? Pentru că el nu este așa cum pare că este. Pentru că ceea ce apare nu este cu adevărat ceea ce este.

Adevărul este fals doar în sensul că lucrurile nu apar în conformitate cu caracterul lor ultim. Dar ele apar și funcționează.

Realitatea ultimă sau supremă înseamnă aici că nu există un pix care să existe de la sine.

Deci, ce există și ce nu există?

Hai să vorbim despre ce există și ce nu există. Există un pix care funcționează convențional. Există Gabriela care vă spune că vine la cinci. Deci există așa ceva!

Care Gabriela nu există? Cea care va veni de la sine la ora cinci. Gabriela care are proprietatea de a fi punctuală sau să întârzie, ea în sine. Așa ceva nu există. Nu există un pix care să vină de la sine, independent de karma care îmi impune să-l proiectez.

Atunci în ce adevăr se află Gak ja? El nu se află nici în realitatea falsă și nici în cea ultimă. Pentru că ce este Gak ja? Este pixul care are o existență proprie de sine. Iar așa ceva nu există.

Și aici este aspectul minții mele de a se atașa. Pentru ca un Gak ja să existe, va trebui să existe o minte care să creadă în existența proprie de sine a acestui pix.

Și aici este problema.

    • Există ceva care apare în fața mea. La nivel convențional, este aici un pix. Acesta este obiectul care apare în realitatea convențională sau falsă – și acest pix există.
    • Ceea ce nu există, este pixul care cred că a venit dintr-o fabrică. Așa ceva nu există. Așa ceva îmi va cauza probleme. Asta mă va face să fiu comunist, sau capitalist, și voi merge la război pentru pixuri, pentru că nu am destule pentru oamenii mei. Un astfel de pix nu există.

Dacă Gak ja ar exista, ar trebui să existe într-un mod care este contrar existenței convenționale a lucrurilor.

De ce? – Pentru că, spunem că realitatea convențională există, dar despre Gak ja spunem că nu există! Deci, dacă ar fi existat un astfel de Gak ja, atunci el nu ar putea fi în conformitate cu realitatea convențională. Corect?! Pentru că ea există. Deci, dacă Gak ja ar exista, ar trebui să existe într-un mod care să contrazică realitatea convențională, falsă.

Scopul studierii acestor observații este să începem să discernem ce există și ce nu există și pentru ce ne războim. Ieșim la război pentru un Gak ja care nu există. Și aceasta este tragedia noastră, aceasta este greșeala pe care o face mintea noastră. Aceasta este eroarea despre care vorbește Patanjali și despre care vorbește Buddha, Nagarjuna și fiecare mare Lama. Atașamentul de Gak ja este ceea ce ne distruge.

 

 Gak ja și afecțiunile mentale

Nu este nicio problemă să spunem: „Dă-mi un pix, trebuie să scriu ceva”. Când spunem „Hai să ne întâlnim la cinci,” înțeleg că Gabriela vine la cinci și eu vin la cinci în locul de întâlnire. Aceasta este realitatea convențională care funcționează, dar nu ultimă – nu existăm în sens ultim, și nu asta este problema.

Unde este problema? Atunci când Gabriela nu vine la timp, și încep să mă gândesc: “ea întârzie mereu; nu mai stabilesc nicio întâlnire cu ea; voi avertiza și pe alții că nu este punctuală”. Când fac așa ceva, de fiecare dată îmi va apărea o afecțiune mentală. Fiecare afecțiune mentală, are de-a face cu Gak ja, cu acel lucru care nu există.

De aceea Gak ja ne blochează, Gak ja ne face să suferim și ne-a făcut să suferim nenumărate vieți. De aceea este atât de important să-l identificăm.

 

De unde vin rachetele Hezbollah -ului?

Rachetele Hezbollah-lui există și funcționează, dar ele nu au existență proprie de sine. Dar pentru că noi credem că vin de la sine, vom merge să lichidăm Hezbollah-ul. Ei vor crede că eu exist în sine și că am venit să-i elimin, iar ei vor veni din nou să mă atace. Vor veni alții să se lupte cu mine, pentru că am semănat semințele războiului.

Ei vin să mă atace acum, pentru că îmi rodesc semințele agresivității pe care le-am plantat în trecut când i-am atacat eu pe alții, iar dacă îi atac din nou atunci am semănat din nou semințe. Garantat, vor veni alții să mă atace din nou.

Gandhi a înțeles aceste lucruri. Gandhi la începutul carierei sale se afla în Africa de Sud. Britanicii din Africa de Sud îi discriminau pe negrii și pe indienii. Indienii în semn de protest, și-au aruncat legitimațiile în foc, pentru că pe ele scria „cetățean de tip B”. Polițiștii cu bastoanele în mână, îi amenințau: „Cine își va arunca cartea de identitate în foc, îi vom rupe oasele”. Gandhi se duce și își aruncă cartea de identitate în foc, iar polițiști îl bat rău. El înțelege cum se întâmplă acest lucru și înțelege că acum seamănă noi semințe. Este nevoie de mult curaj.

Dacă avem și înțelepciune, putem neutraliza aceste semințe înainte de a da rod. De aceea suntem aici. Vrem să eliminăm rachetele chiar înainte ca acestea să fie îndreptate spre noi. Nu avem nevoie de o armată de apărare, pentru că nu va mai fi nimeni să ne atace.

 

Semințele păcii

Și este nevoie de curaj. Cât i-a luat lui Gandhi să-i alunge pe britanici? Cincizeci de ani ?! Este nevoie de multă muncă, deoarece semințele vechi vor continua să rodească.

Asta înseamnă, de exemplu: „Voi merge unilateral și voi avea grijă de refugiați, pentru că ei suferă”. Asta înseamnă că eu, din înțelepciune, plantez semințele opuse.

China, de exemplu, câștigă din ce în ce mai multă putere și se întărește economic, și, într-o zi, ea va fi suficient de puternică pentru a amenința Statele Unite, iar echilibrul de putere se va schimba. Într-o zi poate izbucni un război rece între cele două state.

Deci, ce ar trebui să facă America, dacă are minte? Ea ar trebui să-i sprijine pe chinezi acum! Nu să caute modalități de a-i slăbi pe chinezi, ci să caute de a coopera cu ei. Nu să meargă împotriva acestora, ci să meargă împreună cu ei.

Vrem să fie bine poporului libanez, și vrem să fie bine poporului israelian. De aceea trebuie să avem grijă de oameni și să nu le distrugem casele.

Dacă le vom distruge casele, fiii lor vor veni să ne nimicească fiii și casele noastre.

Fiecare copil care și-a văzut propria casă distrusă de o bombă israeliană, va crește și va deveni un dușman al Israelului. Noi ne creăm dușmani. Toate acestea iau timp. Karma are nevoie întotdeauna de timp pentru a se maturiza.

Ce face Dalai Lama? El nu are de gând să-i atace pe chinezi, cu toate că poporul tibetan suferă. Dalai Lama este un exemplu de lider care înțelege karma și vacuitatea. El nu plantează semințele suferinței, pentru că înțelege cum funcționează karma.

Și cum se va termina „ostilitatea chineză față de tibetani? În zilele noastre există din ce în ce mai mulți budiști în China. Din ce în ce mai mult budismul intră în China, iar chinezii încep să înțeleagă. Așa se va întâmpla.

 

Dușmani și prieteni

Oamenii spun în general: „Cum adică, să-l servesc pe cel care m-a rănit cel mai mult? El nu merită asta”.

Noi vom spune: „Tocmai pe cel care m-a rănit cel mai tare, îl voi servi mai mult”. De ce? Din mai multe motive. Maestrul Shantideva spunea așa:

– Pentru ca cineva să vină să mă rănească,

– Ar fi trebuit să rănesc pe cineva, poate nu pe el, ci poate pe altcineva în trecut.

– Am plantat semințele vătămării.

– Acum această persoană vine și mă rănește. Prin ea îmi rodește karma. Prin ea îmi

elimin karma vătămării.

– Dar prin faptul că acum m-a rănit, el și-a acumulat karma negativă.

– Și-a sacrificat viața pentru mine.

– Iar acum trebuie să-l ajut.

Pe dușmanii noștrii trebuie să mergem și să-i ajutăm. Numai așa vom pune capăt războiului.

 

Ce este de preferat:  reconciliere sau agresivitate?

Întrebare: „Să lăsăm rachetele din Gaza să cadă peste noi?”

Toate aceste alegeri, de a fi conciliant sau agresiv, nu au funcționat? Am încercat și pe una și pe alta.

Am încercat conferințe de pace și am încercat să atacăm, să ripostăm. Și cu toate acestea suntem în continuare înconjurați de dușmani.

S-au ținut conferințe de pace, la Oslo, la Camp David, au fost strângeri de mână. Nimic nu a mers! De ce? Pentru că ele nu funcționează de la sine.

Ceea ce funcționează este de a planta semințele păcii. De a elimina agresivitatea din noi. Numai asta funcționează.

Răspunsul la întrebarea: „A ataca sau conferința de pace”, este că ambele nu funcționează.

 

Ce ne va conduce la acțiunea corectă?

Până nu vom avea înțelegerea și nu vom fi convinși de ea, vom fi tentați de “soluțiile” ușoare care nu sunt soluții, și care nu funcționează.

Ce ne va convinge? Prin a vedea lucrurile prin experiența noastră personală. Cum facem asta? Va trebui să învățăm să medităm pentru ca noi înșine să putem percepe adevărul suprem – Dundan Dempa. Să vedem că nu există pix care să vină din magazin.

Dacă nu i-am ajutat pe alții în trecut, oricâte pixuri vor fi în magazin, atunci când voi avea nevoie să scriu, nu va funcționa pentru mine, sau nu am pix când am nevoie să scriu ceva urgent.

Nu există un pix care să vină de la sine. Pixul vine și funcționează ca instrument de scris, atunci când am nevoie să scriu, numai dacă i-am ajutat pe alții să-și îndeplinească nevoile. În caz contrar, nu voi avea sămânța care să proiecteze pixul atunci când am eu nevoie. Deci, oricât de mulți bani am în buzunar, atunci când vreau să-mi cumpăr un pix, se întâmplă ca magazinul să fie închis.

Cum se pune capăt unui război? Buddha ne spune:

    • Trebuie să percepem înțelepciunea vacuității sau înțelepciunea lipsei de sine.
    • Această înțelepciune trebuie să se bazeze pe ambele antrenamente:

– A păstra moralitatea și etica într-o manieră strictă, a ține carnețelul, a lua jurămintele și a le păstra.

– A învăța să medităm și să atingem niveluri de concentrare meditativă.

Cu ajutorul acestor două antrenamente, ne vom îndrepta în meditație atenția spre vacuitate, spre lipsa de sine, vom percepe vacuitatea și apoi vom practica asta. Ne obișnuim „cu ceea ce am analizat individual”. Și asta este tot.

Dacă vom face toate acestea, nu va mai exista violență în lumea noastră. Așa ne-a spus Buddha, Patanjali, Yogi Swatmarama, Nagarjuna, Dalai Lama, Je Tsongkhapa, Ken Rinpoche. Fiecare Lama, și fiecare profet care a înțeles aceste lucruri, ne spune același lucru. Aceasta este singura cale.

 

Cum se plantează violența

Întrebare: Cu toate că facem bine, avem gânduri bune și suntem șocați când cineva rănește pe cineva, din acest studiu nu reiese că suntem cu toți oameni violenți?

Răspunsul este că încă mai avem semințele violenței, a agresivității. De unde știm asta? – Cineva a trântit ușa. Și spunem: „Ce comportament este ăsta”? Este suficient pentru a aprinde un război. Este o sămânță de agresivitate. Karma se intensifică. Am avut un gând de agresiune împotriva cuiva – karma se intensifică. Dacă n-am făcut nimic cu el, nu l-am observat, nu am scris în carnețel, n-am purificat, chestia asta ne poate aduce război. Nu imediat. Îi dăm timp de incubație.

Deci, toate aceste momente trebuie eliminate. Și câte astfel de momente avem? – Tot timpul!

 

Meditație: conversație cu mintea

Așezați-vă confortabil. Fiți atenți ca spatele să fie drept; Umerii echilibrați; Bărbia să nu fie nici prea coborâtă, nici prea ridicată; Fața relaxată; Mâinile sunt așezate în poală; Ochii închiși sau semideschiși. Dacă îi țineți semideschiși, privirea să nu fie focusată pe ceva.

Concentrați-vă acum pe respirație. Încercați să fiți un mic observator care stă la baza nărilor și simțiți senzațiile de trecere a aerului care intră și iese. Și dacă sunteți neliniștiți, încercați să vă calmați.

Și acum, în mintea voastră, întoarceți-vă înapoi în timp, la ultima dată când v-ați supărat pe cineva sau pe ceva. Încercați să derulați în mintea voastră scena care s-a întâmplat. Ce s-a întâmplat acolo? Cum ați reacționat?

Gândiți-vă la obiectul și cauza pentru care v-ați supărat.

Și acum gândiți-vă la ce s-a întâmplat din punct de vedere al Dharmei. Conform concepției asupra lumii pe care tocmai am descris-o, ce s-a întâmplat cu adevărat acolo? Încercați să vedeți că obiectul sau evenimentul pe care v-ați enervat, nu este altceva decât manifestarea karmei voastre anterioare, pe care ați plantat-o făcând ceva asemănător în trecut.

Puteți vedea acum că în momentul în care v-ați supărat, nu ați crezut în concepția Dharmică, pentru că altfel nu v-ați fi supărat, nu este așa? Acest lucru înseamnă că în momentul în care v-ați supărat, indiferent cât de mult ați învățat Dharma, îndoiala în corectitudinea concepției Dharmice și-a jucat rolul. Datorită lipsei de convingere în concepția Dharmei – v-ați supărat.

Acum ne întâlnim îndoielile față în față. Și acest lucru este foarte important, pentru că asta ne permite să le depășim.

Puneți-vă din nou, exact în momentul  în care v-ați supărat. Și intenționat puneți-vă în starea de îndoială față de concepția Dharmei. Uitați-vă, în mintea voastră, ce s-a întâmplat în culisele scenei. Și pentru că totul s-a petrecut atât de repede, cu toate că ați auzit aceste explicații, în mintea voastră le-ați anulat și v-ați enervat.

Și acum, încercați să dezbateți cu această minte care pune la îndoială punctul de vedere al Dharmei – care spune că a fost rodirea karmei voastre, pe care ați acumulat-o atunci când ați făcut ceva similar în trecut. Încercați să convingeți această minte care pune la îndoială, că nu are dreptate. Explicați acestei minți îndoielnice de ce greșește. Și, dați voie minții să vă răspundă.

Puteți face acest lucru, de exemplu, prin a găsi trei cauze de ce obiectul care v-a enervat, există de la sine și apoi găsiți trei cauze de ce el nu există de la sine.

Puteți deschide ochii.

 

Rescrierea istoriei

Lama Dvora Hla spunea: „Eu însămi am găsit că această meditație este minunată, pentru că mă duce direct spre viața mea, la ceea ce se întâmplă exact în viața mea și mă face să înțeleg cum greșesc. Meditația mă face să mă întâlnesc cu mintea mea greșită, în situații concrete din viața mea. Și acum, în mintea mea pot schimba scenariul, adică să mă întorc la prima clipă în care am început să mă supăr și să vin acolo cu concepția corectă, cea care înțelege karma și vacuitatea. Apoi, în ochii minții mele, pot schimba istoria, o pot rescrie. Acum voi reacționa din această înțelegere. Ce voi face? Voi începe să identific eroarea, să o elimin, să mă educ și să am reacții care funcționează. Meditația are puterea ei. Practicând, ne vom obișnui mintea cu o altă reacție. Și asta este un lucru minunat. Ne întâlnim față în față cu îndoiala noastră.

În caz contrar, dacă nu medităm, îndoiala va prelua controlul. Îndoiala față de concepția Dharmei ne stăpânește, datorită faptului că suntem stăpâniți de concepția noastră obișnuită asupra lumii care este greșită și care ne face să suferim tot timpul. Și asta se întâmplă foarte repede. Dar în meditație ne putem pregăti și apoi treptat comportamentul nostru va începe să se schimbe”.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Lecția 7 – A doua parte

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Percepția realității conform școlii Svatantrika

Așa cum am spus ne aflăm în școala Svatantrika. Cum explică ea Gak ja ?

În literatura acestei școli este dat exemplul spectacolului de magie, și vom vorbi imediat despre el.

De unde vine pixul, cum există pixul pentru mine? Să nu uităm că suntem în școala Svatantrika Prasangika, școala de jos a Căii de mijloc, care are o înțelegere parțială a vacuității. Ea spune:

Deoarece în mintea noastră se află conceptul de scriere, atunci când apare un obiect, proiectăm pe el un pix. Câinele având ideea de mestecat, atunci când apare ceva, proiectează pe el un os de mestecat.

Ea spune: trebuie să existe un obiect extern, iar eu proiectez. Trebuie să fie ceva acolo afară pe care eu proiectez. Pentru că altfel, dacă nu ar fi trebuit să apară ceva aici, atunci pixurile ar crește peste tot, aș fi proiectat peste tot un pix. Deci, jumi- juma.

    • Există ceva anume în afară, o colecție de date brute, care trezește în mine proiecția – „pix”. Deci, ceva vine din afară,
    • vine proiecția mea, și
    • când cele două se întâlnesc – există un pix.

Deja știm că Școala Svatantrika are o concepție nu pe deplin corectă. Dar așa lucrăm cu mintea noastră. De aceea este foarte important să înțelegem ce spune ea. Pentru că, chiar dacă nu este vacuitatea pe care vrem să o percepem în final, această vacuitate este de mare ajutor.

Deci ce spune ea?

lo nume la nangway wang gyi shak tsam

 

Lo                         = minte,
Nume                 = neafectat, nedeteriorat,
La                         = prepoziție,
Nangway         = a apărea,
Wang gyi          = prin puterea, în virtutea,
Shak tsam       = există numai.

Adică, lucrurile există „numai prin puterea apariției lor în fața unei minți neafectate”.

Pe scurt, ei spun trei lucruri:

    1. Ceva apare în afara mea;
    2. După care trebuie să-l percep cu mintea mea;
    3. Și al treilea lucru, este ca mintea mea să fie sănătoasă, să nu fie sub influența drogurilor, să nu fie somnoroasă, sau confuză sau ceva de genul ăsta. Mintea trebuie să fie limpede, clară. Ce înseamnă minte clară? Atunci când apare un obiect ea îl identifică corect.

De exemplu, conduc mașina pe întuneric și văd ceva alergând pe drum, și cred că este un șoarece, frânez brusc, cobor din mașină și văd – o frunză. Acesta este un exemplu de minte afectată.

 

Spectacolul de magie

Să vorbim acum despre spectacolul de magie.

Se spune că în India, chiar și în zilele noastre, sunt magicieni care merg prin sate și susțin spectacole de magie, iar oamenii le aruncă monede ca plată. În acest spectacol, magicianul ține o baghetă magică și praf magic. El aruncă pulberea magică, care se împrăștie și afectează ochii spectatorilor. Oamenii sunt acum sub influența pulberii. Apoi magicianul aruncă bagheta magică pe jos, rostește o incantație magică și bagheta se transformă într-un cal. Mulțimea vede acum un cal. Deci acesta este spectacolul de magie.

Ce face școala Svatantrika cu acest spectacol? – Ea dă fiecăruia dintre participanți câte un rol și spune așa:

  • Pulberea din ochii spectatorilor care urmăresc spectacolul semnifică greșeala pe care o facem în mintea noastră.

Avem tot timpul praf în ochi. Facem greșeli tot timpul. Datorită efectului prafului magic, adică mintea greșită, spectatorii văd un cal în loc de băț și cred că văd un cal. Magicianul înainte de a împrăștia praful, a ținut bagheta magică la spate, apoi exclamă: „Hocus pocus, deschide-ți ochii” și spectatorii văd un cal, și cred că văd un cal.

  • Acum magicianul.

Magicianul în momentul când aruncă pulberea magică, îi intră și lui în ochi. Deci ce vede el? Vede un cal, datorită pulberii. Dar nu mai crede, pentru că el știe că a aruncat bagheta magică.

Acum apare un alt participant în această poveste.

  • Cineva întârzie

Deci, celui care a venit mai târziu, nu i-a intrat praf în ochi. El îi vede pe toți că sunt entuziasmați, dar nu înțelege de ce sunt ei așa, pentru că ce vede? Vede un băț aruncat pe jos.

Care este pilda?

  • Persoana cu praful în ochi, care nu este magicianul – vede un cal și crede că este cal. El este asemănat cu cine? Cu cel care nu a perceput direct vacuitatea. El este persoana obișnuită, numită în tibetană:

So so kye wo

 

So so kye wo   = persoană obișnuită.

El vede realitatea convențională și crede că lucrurile sunt exact așa cum apar.

Credința este ceea ce îl blochează, nu pentru că lucrurile apar așa cum apar, ci pentru că el crede că sunt așa cum apar. Și se atașează de această credință. El crede în ceea ce vede, și asta e problema lui.

  • Magicianul vede un cal, dar nu crede, așa că nu-l va trata ca pe un cal. El se află într-un loc complet diferit. El este ,asemenea unui Arya care a perceput direct vacuitatea, și acum a ieșit din meditație.

O astfel de persoană este numită:

Je tob jang sem pakpa

 

Je tob                      = după meditație,
Jang sem pakpa = Arya Bodhisattva.

Acestui om, lucrurile îi apar din nou cu existență proprie de sine, dar el nu mai crede în asta. Și de aceea nu mai reacționează la ele ca atare. El înțelege că proiectilul rachetă a venit pentru că a trimis primul proiectil. Cu siguranță nu va trimite alta, pentru că înțelege că i se va întoarce înapoi. Acesta este magicianul.

  • Cine este întârziatul? – Nu crede în cal, și nici nu vede un cal. El este asemenea celui care se află acum în meditația vacuității, dar nu este un Buddha. În tibetană:

Tongnyi ngunsum du tokpay lobpa

 

Tongnyi                         = vacuitate,
Ngunsum du tokpay = în timpul perceperii directe a vacuității,
Lobpa                    = practicant. Aici are sensul de practicant care nu a finalizat încă calea.

Când cineva meditează asupra vacuității, el nu greșește. Mintea lui are pramana, ceea ce înseamnă percepție validă sau corectă. El percepe realitatea corect.

Numai în perceperea directă a vacuității, cel care nu este un Buddha poate înțelege corect realitatea. Buddha percepe în același timp atât realitatea ultimă, cât și cea convențională. El se află tot timpul în meditația vacuității și vede, de asemenea, realitatea falsă. Deci, această persoană nu este încă un Buddha, dar se află în meditație asupra vacuității.

Povestea vine să ne ilustreze modul în care oamenii înțeleg realitatea:

    • Cei care greșesc complet,
    • Cei care greșesc parțial, și
    • Cei care nu mai greșesc.

Aceasta este povestea noastră care se termină aici.

 

Copacul singur din pădure?

Dacă un copac este în pădure, dar nu există nimeni în pădure care să-l vadă, copacul există sau nu există după Svatantrika?

Potrivit acestei școli, pentru ca ceva să existe, sunt necesare două lucruri:

    • Să apară ceva,
    • O minte care nu greșește, corectă, ne somnolentă, perceptivă.

Deci, dacă nu există nimeni care să perceapă, atunci despre ce vorbim!?

Dacă ne gândim bine, dacă nu există nimeni care să fi văzut acest copac, atunci cum putem spune că există? Cine va depune mărturie despre el?

Potrivit lui Svatantrika, nu există nimeni care să depună mărturie despre existența lui. Ei spun:

Pentru ca ceva să existe, este nevoie de un martor. Este nevoie de o minte care să-l perceapă. Fără el, nu avem despre ce vorbi. Dacă nu l-a văzut nimeni, de unde știu că el există?!

Dacă spunem: „Nu am fost în junglă, dar altcineva a fost acolo și a scris despre asta”. Acest lucru este deja altceva. A existat o minte care a perceput-o. A fost cineva care a perceput-o și a scris despre asta. Și acum percepem ce a scris el și credem. Acest lucru este în ordine. Este un fel de percepție. Dar, dacă nu a fost nimeni acolo care să scrie despre asta, atunci despre ce vorbim?

Putem vorbi de găina din spatele lui Pluto? Poate cineva să depună mărturie că există așa ceva acolo?! Elefantul roz  care zburdă prin cameră, trebuie să-l perceapă cineva înainte să spunem că există.

Deci, aceasta este Svatantrika.

 

Gak ja conform Școlii Svatantrika.

Ce este Gak ja în Svatantrika?

El este copacul din pădure, independent de persoana care îl percepe, care îl vede.

Svatantrika spune: „ Așa ceva nu există!”. Dacă cred că există un copac acolo fără ca eu să-l văd și fără ca altcineva să-l vadă și nimeni să nu mi-l raporteze – numele lui este Gak ja.

Atunci când cred că există un adevăr obiectiv, exterior mie, care nu depinde de mine – acesta este Gak ja.

Aceasta este calea spre înțelegerea vacuității, după Prasangika Madhyamika, doar că este incompletă.

Întrebare: Ce este Gak ja în spectacolul de magie?

Răspuns:  Calul care există, independent de spectatorul care îl privește.

Soarele

Întrebare: Soarele există și nu avem nicio îndoială despre asta. Oamenii de știință au măsurat distanța până la el, căldura și toate chestiile astea. Soarele este și el gol, el nu există de la sine?

Răspuns: Este adevărat că oamenii de știință au făcut măsurători. Și nu intrăm în asemenea discuții. Dar cum l-au măsurat? Putem spune prin simțuri; Au folosit dispozitive, dar dispozitivele se bazează pe activitatea simțurilor.

Simțurile mint, pentru că ele vin dintr-o minte falsă.

Pentru toți acei oameni de știință care au măsurat soarele, când au închis ochii, pe patul de moarte, soarele nu va mai exista pentru ei, indiferent de câte ori l-au măsurat și cât de precis l-au măsurat. Li s-a terminat karma de a vedea soarele. Soarele care poate fi măsurat, există numai dacă încă mai există această karmă. Noi proiectăm soarele.

Mintea falsă

Școala Svatantrika spune: Avem o stare a minții care este greșită; care greșește tot timpul. Și această stare stabilește că lucrurile există, mintea noastră este afectată de greșeala pe care o face și vede lucrurile ca existând de la sine.

Nu avem nicio problemă cu faptul că mintea vede lucrurile că apar – vedem pixul și scriem cu el. Problema este atunci când mintea se atașează de lucruri ca și cum ar exista de la sine.

Ceea ce echivalează cu „a crede că acolo este un cal”. Mintea crede că ceea ce apare este exact ceea ce este. Problema este atașamentul de existența de sine a lucrurilor.

Și de ce se atașează? Pentru că are sămânța concepției greșite cu care am venit pe această lume. Am venit în această lume din nenumărate vieți trecute în care am avut obiceiuri greșite. Așa privim realitatea noastră.

Fiecare obiect care există, și care apare unei minți neafectate de droguri, somnolență sau altceva, Svatantrika spune: este o existență falsă, convențională și validă.

Această sămânță adânc înrădăcinată cu care am venit în această viață, ne determină să percepem constant lucrurile într-un mod greșit, și ne face să ne atașăm de lucruri ca existând cu adevărat, ca și când ar veni de la sine.

Această sămânță am purtat-o mereu cu noi. Este greșeala pe care am făcut-o dintotdeauna. Această greșeală determină pe oricine care nu este Buddha, să vadă lucrurile ca obiecte care vin de la sine, sunt solide, și sunt în afara lui.

Existența falsă este percepută de mintea convențională, sau falsă.

Această minte este numită falsă deoarece crede că lucrurile există într-un mod care nu corespunde cu ceea ce sunt ele cu adevărat. Mintea este oarbă față de felul în care există cu adevărat, față de existența lor dependentă – ea nu vede asta. Această minte obișnuită, falsă, convențională, vede pixul ca venind de la fabrică, sau din magazin.

Ea servește și ca văl sau ecran care ne împiedică să vedem adevărul suprem al lucrurilor. Nu putem vedea adevărul lor suprem pentru că suntem mereu atât de ocupați să le vedem în mod convențional.

 

Rezumat

Să facem un scurt rezumat a noțiunilor despre care am vorbit.

– Două niveluri de realitate

În fiecare moment, în jurul nostru, există două adevăruri sau două realități sau două niveluri de realitate, tot timpul. Ca o prăjitură cu două straturi. Și ceea ce vedem tot timpul este un singur strat, existența falsă, convențională. O vedem în mod constant, pentru că mintea noastră este direcționată spre ea.

– Existența dependentă

Această minte falsă, care vine cu astfel de semințe din viețile anterioare, este tot timpul direcționată spre existența falsă, și ne determină să nu vedem realitatea supremă a lucrurilor – a faptului că ele nu există în sine, că au o existență dependentă, provin din karma noastră, și le proiectăm tot timpul pe o bază care apare în fața noastră, datorită faptelor făcute în trecut.

Suntem forțați să le creăm în acest fel, și nu vedem toate astea. Credem tot timpul că există un pix care vine de la sine. Și acest fapt ne consolidează credința.

– Gak ja

Ce este Gak ja în școala Svatantrika? Este un obiect care vine de la sine, în felul lui unic, fără ca eu să-i determin existența prin intermediul minții mele — o minte clară, neafectată (adică neinfluențată de droguri sau altceva), în timp ce-l proiectez pe datele care îmi apar în fața mea. Un copac care crește în pădure fără ca nimeni să-l vadă.

– Vacuitatea

Svatantrika are o înțelegere parțială a vacuității. Înțelege că lucrurile nu vin de la sine, și totuși crede că există ceva acolo care vine de la sine. Ea spune: este nevoie atât de obiect, cât și de percepție. Adică jumi – juma. Este nevoie de o bucată de plastic și de o minte care să înțeleagă că este un pix.

Deci, pentru ea, pixul este gol de o existență proprie de sine, fără a fi proiectat pe bucata de plastic de o minte neafectată.

Exemplul – spectacolul de magie

Ne întoarcem la spectacolul de magie.

A. De ce este nevoie de bagheta magică? – Dacă magicianul nu ar fi aruncat bagheta, spectatorii ar fi văzut cai peste tot. Dar ei au văzut calul numai în locul în care a căzut bagheta. Deci este nevoie de baghetă ca declanșator. Ceva trebuie să fie acolo, în afară, iar pe el voi proiecta.

Prima componentă este importantă – este nevoie de obiect.

B. A doua componentă este mintea care proiectează. Fără o minte care proiectează, atunci bățul ar apărea oricui ca un cal. Dar nu toată lumea vede un cal.

Deci, avem nevoie de cele două componente.

 

Cum aplicăm în viață

– Obiectul fiecărei emoții negative este un gak ja.

Vreau să subliniez ceva ce am spus, pentru că este atât de important: Ori de câte ori apare în noi o emoție negativă, ori de câte ori apare o afecțiune mentală, de fiecare dată când ne enervăm, judecăm sau invidiem – obiectul nostru este Gak ja.

Îi atribuim obiectului calități care vin de la el însuși, și ne enervăm pe ceva care nu a existat și nici nu va exista vreodată.

Da, obiectul prezintă unele calități. Dar ele nu vin de la el. Șeful țipă, Svatantrika spune, e ceva acolo – sunt decibelii. Din șef vin decibelii și eu mă ofensez. Iar acum reacționez.

De fiecare dată când mă supăr pe acest șef, reacționez față de Gak ja. De aceea este atât de important să studiem subiectul și să începem să identificăm pe toți acești Gak ja în viața noastră. Aceasta a fost meditația pe care am făcut-o. Încercați să o faceți cât mai mult posibil.

De fiecare dată când v-ați supărat, ați uitat de asta, dar seara când vă întoarceți acasă, vă amintiți de supărare, atunci stați și faceți meditația. Dați filmul înapoi. Întoarceți-vă la momentul declanșator: atunci când ați deschis gura pentru a țipa înapoi. Amintiți-vă de Gak ja și încercați să schimbați în mintea voastră tot scenariul. Rescrieți istoria. Este ceea ce vă va schimba viața.

Întrebare: Când putem reacționa?

Răspuns: Puteți reacționa doar dacă îl iubiți atât de mult pe celălalt, încât să credeți că vorba voastră îl va ajuta. Dați copilul afară din clasă, de exemplu, doar dacă îl iubiți atât de mult, încât credeți că scosul lui din clasă îl va ajuta mai mult decât dacă ar sta în clasă. Doar atunci. Înainte de asta, nu-l dați afară. Continuați să faceți un efort.

Ne este foarte greu să facem toate acestea, pentru că trăim într-o lume în care credem că există o realitate exterioară nouă, obiectivă, independentă de noi. Acesta este Gak ja. Luptăm pentru ceva care nu a existat și nu va exista vreodată, ne luptăm pentru Gak ja. Aceasta este tragedia noastră.

– Trebuie înțeles că în prezent nu putem face nimic.

Odată ce copacul a crescut deja din sămânță, nu îl mai putem împinge înapoi în sămânță. Nu putem returna proiectilul îndreptat spre noi. Nu putem face asta în prezent. Dar putem semăna semințele contrare care vor preveni proiectilele. Mergem și construim case, și nu le demolăm. Semințelor le va lua timp să germineze. Este nevoie de timp pentru a construi case. Este nevoie de timp pentru a calma ura din inimile oamenilor. Așa funcționează karma.

 

Refugiul budist este în înțelegerea vacuității.

Refugiul budist este refugiul în această înțelepciune, care înțelege că lucrurile sunt goale de orice existență proprie de sine, că ele sunt numai proiecțiile noastre, proiecții care ne sunt impuse de karmă. Karmă pe care noi am semănat-o.

Acesta este refugiul budist.

De fiecare dată când șeful țipă și eu tac – este un act de refugiu.

Este un act care înțelege karma și vacuitatea și care spune: „Ok, încă nu am puterea să fac contrariul, dar încetez să mai plantez semințe care rănesc”. Este un act de refugiu.

Întrebare: Ce se înțelege prin faptul că mergem pe stradă și ne refugiem iar și iar? Mergem pe stradă și spunem, o, ce grădină frumoasă este aici. Refugiul spune: Cum se face că o grădină frumoasă apare în viața mea? Cum se face că văd o grădină frumoasă? Pentru că grădina nu vine de la sine. Cine a făcut grădina? Vecinul care a plantat florile? – Nu! Odată, am făcut ceva care să fie frumos în viața cuiva, iar acum văd ceva frumos.

Ce este cu cel care a pus florile? – Este cum se întâmplă. Vecinul poate să pună multe flori, dar dacă nu am karma potrivită, ori nu voi trece pe lângă grădina lui, ori în timp ce trec pe lângă grădina lui, mă uit în altă parte. Pur și simplu nu voi vedea grădina. Asta înseamnă a ne refugia. Atunci când apare ceva frumos, ne refugiem în karmă și vacuitate. Cum de vine ceva frumos în viața mea? – Ah, am făcut ceva bun. Nu spunem „Ah, cât de bun sunt”, ci „Am făcut ceva bun”. Asta îmi întărește înțelepciunea.

Și invers. Să spunem că mergem în India și strada pute. Cum se face că mă aflu pe o stradă împuțită? Cum se face că acești oameni trăiesc într-un mediu infect? Înțeleg că am făcut ceva în trecut care m-a adus aici.

 

 Jurămintele de refugiu

A lua jurămintele de refugiu înseamnă a mă angaja să mă educ și să acționez în această direcție. Şi asta va aduce pacea. Este ceea ce va opri proiectilele de război.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

Lectia 6 – ACI 2

Cursul 2: Diamantele Iluminării   
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita) 

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 6

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Există patru tipuri de Nirvana, dar înainte de a vorbi despre ele vom vorbi despre cele cinci agregate.

 

Cele cinci agregate

În limba tibetană:

Pungpo Nga

Nga                    = cinci.
Pungpo            = agregat, morman, grămadă.
Pungpo nga   = cinci agregate.

În Abhidharma Kosha este descrisă ființa umană. Ce este ea? Cine este ea? Și aici se vorbește despre cele cinci agregate:

1. Corpul fizic

Primul agregat, este corpul fizic. Tot ce are o formă fizică. Este corpul meu cu toate sistemele, cu toate simțurile, cu toate funcțiile lui. Tot ceea ce este legat de partea fizică a corpului. Acesta este primul agregat.

2. Sentimentele

Al doilea agregat îl formează sentimentele – senzorial și emoțional. Sentimentele sunt legate de corp, dar nu doar de corp. Aici ne referim în principal la plăcut / neplăcut / neutru. Deci, față de fiecare lucru care există, reacționăm cu „plăcut”, „neplăcut”, „neutru”. Este ca și cum am trece de la corp la minte. În corp pot apărea sentimente: este neplăcut, este plăcut. Deci, există corpul și există sentimente ale corpului. Poate fi și mental, plăcut / neplăcut: mi-e plăcut să aud asta, nu mi-e plăcut să aud asta, și așa mai departe.

3. Discernământul

Al treilea agregat este discernământul. Acum suntem deja complet în partea mentală. De fapt, primul agregat este partea fizică -corpul, și toate celelalte sunt mentale. Dacă al doilea agregat ne transferă de la fizic la mental, al treilea este capacitatea de a distinge între lung și scurt, între bine și rău, între alb și negru și așa mai departe, toate distincțiile pe care le facem, ce ni s-a întâmplat când am mâncat din arborele cunoașterii.

5. Conștiința principală a minții

Cinci este conștiența, conștientizarea sau conștiința. Fiecare dintre simțuri are o conștientizare mentală: conștientizarea legată de văz, există conștientizarea legată de auz, și așa mai departe. Există, de asemenea, și conștientizarea legată de gânduri – sunt conștientă de faptul că gândesc și așa mai departe. Al cincilea agregat este cel mai abstract. Întreaga noastră lume este cufundată în conștiința noastră, însuși faptul că avem conștiință, ne permite să avem o lume mentală.

Deci, corpul și conștiința este mintea noastră.

4. Factorii mentali

De ce, ne referim numai acum la 4? Pentru că el cuprinde tot ce nu este inclus în celelalte patru agregate anterioare, adică factorii mentali: iubire, furie, concepte, idei, conștientizări, intuiții, etc.

În Abhidharma Kosha, de exemplu, sunt specificați 51 de factorii mentali; Uneori sunt specificați 46. Nu vom intra aici în amănunt, dar toate acestea fac parte din știința minții.

De ce au separat sentimentele de discernământ?

Este interesant faptul că sentimentele și capacitatea de a discerne, nu au fost puse împreună în agregatul patru. Cu toate că ele sunt toate factori mentali, nu au fost incluse în al patrulea agregat, ci au fost separate. Și există un motiv pentru asta.

Motivul este că agregatele doi și trei ne provoacă toate necazurile. Ne dorim mereu să ne simțim bine și nu vrem să ne simțim rău. Apoi spunem: „Acesta este dușmanul meu, pentru că mă face să mă simt rău”. Acum discernem. Nu mă simt bine de ce mi-au făcut, și atunci îmi spun: „Cel ce îmi face mie asta, este dușmanul meu”. Acum sunt gata să-l omor. Toate acestea îți vor crea probleme mai târziu, de ce? Pentru că va veni altul să mă omoare.

Deoarece, doi și trei ne provoacă toate necazurile, ele sunt foarte importante și este bine să le cunoaștem. Datorită faptului că procesul mental este atât de rapid, nu sesizăm diferența dintre ele.

Deci acestea sunt cele cinci agregate. De ce avem nevoie de ele? Pentru ca să ne înțelegem.

 

Cele patru tipuri de Nirvana:

1. Nirvana naturală

Primul tip se numește Nirvana naturală. De fapt, Nirvana naturală nu este Nirvana, este o denumire greșită. Nirvana naturală se referă la adevărul suprem/realitatea ultimă, despre care am vorbit în lecția anterioară.

2. Nirvana cu rămășiță

Al doilea tip de Nirvana, este ceea ce numim Nirvana cu rămășiță. Acum vom vorbi despre ceva care este într-adevăr Nirvana. În tibetană:

Hlakche nyangde

Nyangde = Nirvana.
Hlakche  = rămășiță, rest.
Hlakche nyangde = Nirvana cu rămășiță.

Ce înseamnă asta? Este vorba de cineva care și-a eliminat Nyun drip, adică toate afecțiunile mentale, inclusiv semințele lor. Dar, încă i-a mai rămas corpul fizic, care provine din karmele anterioare. Corpul uman provine din karma mixtă, impură. El nu este pur, pentru că se degradează și moare. Vine din karma impură. Este posibil ca acest corp să continue datorită unei karme vechi. Această persoană poate ajunge la Nirvana, adică nu mai are semințe care să germineze pentru el sub forma unei noi suferințe, dar încă va mai trebui să suporte pentru o vreme consecințele karmei vechi, până când acestea se vor epuiza. Deci, omul poate ajunge la Nirvana, având încă corp fizic care trebuie să moară.

O astfel de persoană se numește Arhat.

Arhat este cel ajuns la Nirvana și care are încă un corp.

Deci, în Nirvana cu rămășiță, rămân rămășițe din karmele anterioare, cum ar fi corpul fizic. De asemenea, chiar și din celelalte agregate, pot rămâne rămășițe impure din karmele anterioare care au rodit deja. Nu mai rodesc karme noi, dar sunt unele vechi care au rodit deja.

3. Nirvana fără rămășiță

Al treilea tip de Nirvana este cel fără rămășiță.

Hlakme nyangde

Hlakme nyangde = Nirvana fără rămășiță.

Adică, nu a mai rămas nimic din punct de vedere al corpului fizic.

Dar nu este adevărat că nu mai rămâne nimic din celelalte agregate! În Nirvana fără rămășiță nu mai există primul agregat – dar în schimb rămân toate celelalte.

Dar, odată ce este fără rămășiță, asta înseamnă că, nu numai că nu mai are corp, dar nici mintea nu mai are nimic impur în ea. Nu mai există nici supărare, nici gelozie, nici egoism. Toate acestea nu mai există, și nici semințele lor nu mai există. Și dacă încă mai sunt – ele nu vor mai germina, sunt neutralizate. Omul a ieșit complet din Samsara. Niciodată nu se mai poate întoarce în ea.

În Nirvana cu rămășiță, corpul rămâne. Ființa umană a ajuns la Nirvana, a ajuns la eliminarea afecțiunilor mentale și a semințelor lor, dar încă trăiește în acest corp. Când corpul lui s-a terminat, nu mai are nicio sămânță care să-l readucă în corpul suferind al unei ființe umane. El și-a eliminat suferința. El nu mai are cauze care să-l determine să se întoarcă în Samsara. În schimb, nu a atins deplina iluminare a lui Buddha, nu are corp de lumină. Există o minte fără corp. Aceasta este Nirvana fără rămășițe. El se află în continuă plăcere. Nu plăcerea lui Buddha, ci plăcerea Nirvanei.

Întrebare: Cel ce se află în Nirvana fără rămășițe are vreo legătură cu ființele din tărâmul fără formă?

Răspunsul este următorul: ființele din tărâmul fără formă, cu toate că nu au corp, ele nu se află în Nirvana, ci sunt încă în Samsara. Ele vor cădea de acolo atunci când li se termină karma bună. Dar cei care se află în Nirvana fără rămășițe, au ieșit complet din Samsara. Și-au terminat toate cauzele de a mai fi într-un corp suferind.

Oare sunt ei în lumea zeilor? Nu, nu sunt nici în lumea zeilor, pentru că lumea zeilor se află tot în Samsara. Ei sunt în partea pură a realității, dar nu sunt Buddha. Acesta este și motivul pentru care practicanții Mahayana se roagă să nu cadă în Samsara și nici să nu cadă în ceea ce se numește Nirvana inferioară. Aceasta este Nirvana inferioară spre deosebire de iluminarea deplină.

Mai au ei încă puterea de discernământ și factori mentali? Da, sigur. Ei sunt puri. Sunt treji și sunt conștienți de plăcerea intensă pe care o simt.

Unele școli budiste spun că atunci când se ajunge la Nirvana fără rămășițe, nu mai există nici corp, și nici minte. Acest lucru nu este deloc adevărat!

4. Nirvana care nu rămâne

Al patrulea tip de Nirvana, se numește Nirvana care nu rămâne.

Mi-nepay nyangde

Nepay = a rămâne, a sta.
Mi         = nu.
Mi-nepay nyangde
= Nirvana care nu rămâne.

Ce înseamnă Nirvana care nu rămâne? Nirvana care nu rămâne în „cele două extreme”.

 

Care sunt aceste două extreme? Cele două extreme se numesc Si ta și Shi ta. Deci acestea sunt cele două situații extreme.

Si ta

Si este prescurtarea de la Sipa = viață.
Ta        = capăt, extremă, limită.
Si ta    = extrema vieții.

Extrema vieții înseamnă Samsara. Viața mai înseamnă și moarte, sau roata vieții și a morții. Deci aceasta este o extremă. Aici ne aflăm cu toții, suntem în extremele vieții, așa că Nirvana trebuie să fie în afara roții vieții și a morții.

A doua extremă se numește:

Shi ta

Shi este o abreviere a cuvântului Shine = pace.

Shi ta = extrema păcii, este Nirvana pe care am descris-o mai devreme, a celui care și-a încheiat toată suferința și rămâne în ea timp de numeroși eoni, în plăcerea păcii absolute.

Dar, acum vorbim despre Nirvana care nu se află în niciuna dintre cele două extreme, adică nu suntem nici în Samsara, și nici în Nirvana inferioară. Deci unde suntem?

Aceasta este iluminarea lui Buddha.

Nirvana care nu rămâne sau Nirvana care nu se află în niciuna dintre cele două extremități – înseamnă iluminarea lui Buddha.

De obicei, se spune că dacă am ajuns la Nirvana care nu este iluminarea deplină, vom rămâne blocați acolo până când va veni Buddha după milioane de ani și ne trezi. De aceea nu dorim să ajungem la această Nirvana, ci vrem să ajungem la Nirvana care nu rămâne, la iluminarea completă.

 

Care este diferența dintre Nirvana și Iluminarea deplină?

Ni s-a spus că cel ce se află în Nirvana, i-au încetat toate afecțiunile mentale și toate semințele lor, în mod ireversibil.

Deci cum de nu este un Buddha?

Două tipuri de obstacole

1. Obstacole ale afecțiunilor mentale.

Nyon mong

Nyon mong = afecțiuni mentale, Klesha în sanscrită – tot ceea ce ne tulbură liniștea sufletească.

Lui Nyon mong i se alătură:

Bak chak

Bak chak sunt semințele, amprentele lăsate în mintea noastră după fiecare act, și sunt materia primă pentru karma care va rodi în viitor.

Împreună, Nyon mong și Bak chak se numesc:

Nyun drip

Am spus că Drip înseamnă pată.

Nyun drip înseamnă toate petele din mintea noastră, care sunt fie afecțiuni mentale – Nyon mong -uri, fie semințele lor Bak chak –uri.

Nyun drip-urile pot fi numite și obstacole, obstacole legate de afecțiunile mentale.

Cel ajuns în Nirvana și-a eliminat toate Nyun drip –urile și se numește Arhat.

Arhat nu este încă un Buddha.

 

2. Obstacole în calea omniscienței

Pentru a deveni Buddha, trebuie făcute mult mai multe.

„Nirvana inferioară” este o stare sublimă, dar este scăzută în comparație cu starea lui Buddha – deoarece există ceea ce se numește:

She drip

She          = cunoaștere,
Drip        = pată sau obstacole.
She drip = obstacole în calea cunoașterii.

Care este diferența dintre Buddha și Arhat? Buddha este omniscient, iar Arhat nu.

În Abisamayalankara, maestrul Haribhadra descrie ce este și ce are un Arhat, un Bodhisattva, un Buddha. Textul conține o mulțime de liste și descrieri despre aceștia.

Deci Arhat, are mintea curată de orice afecțiune mentală și de orice sămânță a ei, dar încă mai are obstacole în calea omniscienței. Încă nu este atotștiutor. Nu știe să ajute oamenii, așa cum face Buddha.

Dacă vă amintiți calea spre iluminare, am spus că ultima etapă este „nimic nu mai este de învățat”, adică Buddha. Deci, Arhat, a parcurs deja calea și a ajuns în locul paralel cu a unui Bodhisattva de nivelul opt (săgeata roșie).

Așa că Arhat, trebuie să perceapă direct vacuitatea, după care lucrează foarte mult pentru a se purifica. În definiția Nirvanei se vorbește despre analiza individuală. Deci, după ce a perceput direct vacuitatea și a dobândit înțelepciunea vacuității, înțelege bine karma, Arhat începe să se folosească de aceste instrumente pentru a-și purifica una după alta toate afecțiunile mentale. Și asta o face pe Calea practicii.

Folosindu-se de analiza individuală, își purifică afecțiunile mentale, una câte una. Această muncă poate să dureze și în viața viitoare, chiar și mai mult, până când va ajunge la nivelul de Arhat. El are și obstacole în calea atotcunoașterii.

Se pare că acestea sunt cu mult mai greu de eliminat decât obstacolele legate de afecțiunile mentale.

Cum scăpăm de obstacolele din calea omniscienței?

Pentru a scăpa de ele, trebuie să lucrăm cu Bodhicitta, să iubim oamenii și ne asumăm responsabilitatea personală.

Vă amintiți de Bodhicitta dorinței versus Bodhicitta acțiunii? Care este diferența?

Diferența este de asumare a responsabilității personale:

– Eu însumi îi voi ajuta pe toți,

– Asta înseamnă să mă pregătesc ca să-i pot ajuta,

– Asta înseamnă că, trebuie să-mi deschid mintea spre ceilalți,

– Asta înseamnă că, trebuie să fiu interesat de bunăstarea celorlalți.

– Asta înseamnă că, trebuie să fiu foarte interesat de ceilalți, pentru că altfel de unde am să știu eu, ce e bine pentru ei?

Deci, acest lucru mă conduce la metodă versus înțelepciune. Metoda, înseamnă a lucra cu iubirea și compasiunea față de toți ceilalți, și de a le aduce la nivelul maxim, la nivelul Bodhicittei acțiunii.

Cu siguranță, că și un Arhat le dorește tuturor ființelor numai bine. El este pur. Dar este nevoie de mult mai mult decât atât.

Nivelul în care nu numai că le doresc tuturor  bine, ci mă asigur să dobândesc toate abilitățile, calitățile, înțelepciunea, cunoașterea și îmi măresc compasiunea, astfel încât să pot ști de ce are nevoie fiecare și să fiu capabil să-i pot ajuta, este cel ce mă va duce la omnisciență.

Iubirea, compasiunea și responsabilitatea personală, ne duc la omnisciență. Acest lucru ne va reda din nou controlul asupra marii părți ale minții, pe care l-am pierdut. Acea parte care este cel puțin 95% din minte, este cea care proiectează lumea noastră exterioară. Nu avem habar de cum și de ce produce o lume în care există război. Noi am creat-o. Și nu știm cum, de ce și când am făcut asta.

Dorința de a elimina războiul, compasiunea pentru oamenii care suferă în război, înțelegerea că au venit din noi, înțelegerea vacuității noastre, a celorlalți, a războiului, realizarea faptului că toate acestea sunt imaginile noastre mentale, pe care le-am creat și acum ele apar în fața noastră- totul face parte din munca care trebuie făcută pentru a scăpa de She drip.

Un mic exemplu de She drip prezentat în Abisamayalankara:

Dacă Arhat intră într-o pădure pe care nu o cunoaște, el se poate pierde în pădure. În schimb, Buddha nu se va rătăci, nu va fi atacat de animale sălbatice, nu se încurcă.  Un Arhat se poate încurca.

Dacă Arhatul a perceput vacuitatea, cum de nu înțelege că el este responsabil față de toți oamenii?

Răspunsul este că Bodhicitta, această compasiune care își asumă responsabilitatea personală, este un aspect diferit al minții decât înțelepciunea care înțelege vacuitatea. Și, desigur, în învățăturile noastre ne dăm osteneala să le dezvoltăm în același timp, astfel încât atunci când ajungem la perceperea directă a vacuității, Bodhicitta să vină de la sine. Oamenii care nu practică în acest fel, această latură poate fi foarte neglijată. Ei pot percepe vacuitatea, pot dobândi înțelepciunea, înțeleg karma și vacuitatea, dar fără acest sentiment de responsabilitate personală.

În perceperea vacuității, cu toate că chakra inimii se deschide, nu toate energiile intră în canalul central în mod permanent și să creeze corpul de lumină, ceea ce se întâmplă cu Buddha. De aceea, se pune atât de mult accent pe pregătirea pentru Tantra și importanța acestei practici extraordinare care duce la iluminare.

 

Patru tipuri de Arya

O persoană care percepe vacuitatea are patru rezultate posibile atunci când iese din meditația asupra vacuității. Deci vorbim despre Arya care a perceput vacuitatea și acum iese din meditația vacuității. El poate intra în una din cele patru situații diferite:

1. Intrat în flux

Prima situație este numită:

Gyun shukpa


Gyun     
= curent, flux.
Shukpa = a intra.

Deci, prima stare a celui care a perceput direct vacuitatea și iese din meditația vacuității: intră în flux.

Ce înseamnă „intrat în flux”? Asta înseamnă că odată ce am ajuns pe Calea perceperii, suntem asigurați că vom ajunge la Nirvana sau la iluminare, în funcție de calea pe care ne aflăm: Hinayana sau Mahayana. În mod garantat ajungem fie la Nirvana, fie la iluminare. Și asta înseamnă „a intra în flux”.

Cât timp va dura până la iluminare? Dacă ne aflăm la acest prim nivel al Gyun shukpa, poate dura până la șapte vieți în lumea dorințelor.

Tărâmurile din Samsara

În Samsara există 3 tărâmuri:

    • Tărâmul dorințelor,
    • Tărâmul cu formă, și
    • Tărâmul fără formă.

Deci, aceasta este roata Samsarei. Cine ține în gheare Samsara? Lordul morții. El ne ține pe toți între fălcile sale. El sărbătorește. Ne vede că suntem atașați 100% de Samsara, mergând să ne cumpărăm mașinile noastre, plecând în vacanțe. Lordul morții este extrem de mulțumit. Nu își face griji că ne va scăpa din fălcile și ghearele lui.

Când se va în îngrijora? Atunci când începem să practicăm. Lordul morții va apărea sub formă de obstacole. Vor veni îndoielile, vor veni distragerile de atenție, vor veni ispitele. Și cu cât suntem mai avansați în practică, obstacolele vor fi mai grele, pentru că suntem mai puternici. Acum trebuie să practicăm și mai mult.

Pe tărâmul dorințelor, trăiesc ființele care au dorințe/pasiuni: pasiuni pentru mâncare, pasiuni pentru sex, pasiuni pentru lucruri materiale, pasiuni pentru diverse plăceri lumești. Cine sunt aceste ființe?

În roata vieții și a morții, sunt reprezentate șase lumii: infernul, lumea spiritelor flămânde, lumea viețuitoarelor, lumea oamenilor, lumea semizeilor și cea a zeilor. Acesta este tărâmul dorinței.

Deasupra acestuia se află este tărâmul cu formă. Unii zei trăiesc pe tărâmul dorințelor, iar alții locuiesc în tărâmul cu formă. Zeii care trăiesc în aceste lumi sunt încă muritori. Aceștia sunt ca zeii din mitologie. Ei pot muri, dar până mor, trăiesc o viață foarte lungă și trăiesc o viață plină de încântare și plăceri. Locurile în care trăiesc sunt de o rară frumusețe, muzica este frumoasă, mirosurile sunt plăcute. Ei sunt în lumea cu formă care este în afara lumii dorințelor.

 

Cine a creat toate aceste lumi?

Unde se află infernul? Unde se află paradisul? Nici o societate de construcții nu a construit infernul în subteran sau a construit paradisul.

Unde ne aflăm noi? În lumea umană, nu este așa? Ne aflăm într-o cameră cu pereți și podea.

De unde au venit aceste lucruri? Ele au venit din proiecțiile noastre, din karma noastră. Karma ne impune să percepem o cameră cu pereți albi, cu o podea care ne susține, cu tavan și aer de respirat și așa mai departe. Totul este o proiecție a noastră. Făptura căreia i-a rodit karma să fie în infern, este nevoită să experimenteze o lume învăluită în flăcări sau o lume dominată de un frig îngrozitor. Nu există un loc geografic, care să fie pentru oameni și un loc care să fie pentru infern.

 Maestrul Shantideva scria:

O mare de flori în toată splendoarea înfloresc,
Palatele de aur de o frumusețe rară strălucesc,
Dacă îl vei căuta pe creator, nu-l vei găsi niciodată
Pentru că ele din puterea conceptului se ivesc.
Și astfel lumea întreagă, numai din noțiuni și etichete este creată.

 

Cine a creat temelia de fier încins din infern?
Care este sursa focului cumplit ce devorează totul?
Acestea și toate cele similare, a spus cel Atotputernic,
Sunt lucrările unei minți păcătoase.

Totul este o proiecție. Paradisul este aici, infernul este aici. Cel care are karma unei ființe umane vede ceea ce vedem noi. Ceilalți văd ceea ce trebuie să vadă. Și este tot la fel de real și pentru ei. Așa cum această lume este reală pentru noi, tot atât de real este și infernul pentru făpturile din el. În egală măsură. Totul este o proiecție mentală.

Acestea nu sunt metafore, dar există situații în viața umană care amintesc de ele. Sunt situații când oameni sunt loviți brusc de o bombă și sunt cuprinși de flăcări, ceea ce amintește de suferința infernului. Suferința groaznică prin care trec nu se compară nici pe departe cu cea din infern. Suferința infernului este mult mai cumplită decât orice ne putem imagina în lumea noastră.

Ken Rinpoche spunea că suferința celor arși de vii este extrem de cumplită, dar nici pe de parte nu se compară cu cea din infern.

La fel este și în lumea cu formă, lumea zeilor. Zeii sunt ființe care au trecut din lumea dorințelor. Ei au karma minunată de a trăi într-o lume încântătoare. Viața lor este foarte lungă și plină de plăceri.

Și cu toate acestea viața lor va trebui să se termine pentru că nu au ieșit din roata vieții. Ei nu au înțeles vacuitatea, nu și-au eliminat toate afecțiunile mentale și semințele lor. Toate semințele sunt încă depozitate în curentul de conștiință. Toată karma bună pe care o au, va fi consumată – karma este perisabilă, pentru că ea este o energie perisabilă – iar atunci când karma lor bună s-a consumat ei vor trebui să cadă. Prin faptul că au trăit atât de bine, și-au consumat acea karmă.

Aceasta nu este o metaforă. Și în viața umană, există oameni care trăiesc o viață plină de desfătări. Ei trăiesc bine, sunt frumoși, sunt sănătoși, au un trai abundent. Totul este bine și frumos. Aceasta este o rodire karmică minunată pentru ei. Dar prin faptul că a rodit, ea s-a consumat. Datorită faptului că viața lor este atât de bună, au oportunitatea de a practica Dharma pentru că au timp liber. Și dacă au și karma de a fi interesați de Dharma, atunci pot:

A. Să-și folosească bine resursele, să acumuleze nenumărate binefaceri,
B. Să practice și să iasă din Samsara.

Cei din lumea cu formă, sunt încă atașați de corp, așa că se nasc într-un corp frumos. Cei aflați în lumea fără formă, și-au pierdut orice atașament față de corpul fizic. Mintea lor este atât de rafinată încât nu au niciun interes pentru corp.

Odată ce a fost atinsă concentrarea maximă, cineva poate continua să-și rafineze mintea din ce în ce mai mult. Și nu vă recomandăm să faceți acest lucru înainte de a percepe vacuitatea. Pentru că, dacă cineva este preocupat de asta și meditează multe ore pe zi, poate trece într-una dintre aceste lumi, care sunt foarte plăcute, dar sunt o pierdere de timp pentru că această karma se va epuiza și va trebui să cadă și să o ia de la capăt.

Acum, de ce vorbim despre toate acestea? Pentru că ne referim la Gyun shukpa.

Gyun shukpa, cel intrat în flux, a perceput vacuitatea, dar nu este încă Arhat. Mai are de parcurs Calea practicii. El trebuie să-și elimine afecțiunile mentale una câte una. Încă mai are afecțiuni mentale legate de pasiuni.

De aceea, el poate continua să se reîncarneze încă de șapte ori în lumea dorințelor sau în alte câteva lumi, ceea ce este un număr infim față de nenumăratele vieți suferinde pe care le-am avut. Toate cele șapte vieți vor fi foarte bune. Nu va mai cădea în lumea animalelor sau a infernului. Și dacă reîncarnările lui vor fi în lumea dorințelor, va avea întotdeauna condiții bune, familii bune, profesori desăvârșiți și așa mai departe.

Imediat după perceperea vacuității, lui Arya îi încetează afecțiuni mentale:

    1. El nu mai are nicio îndoială asupra Dharmei, a adevărurilor ei. Cu alte cuvinte, Arya întâlnește în mod direct Dharmakaya – corpul de înțelepciune a lui Buddha. Deci nu mai are nicio îndoială.
    2. Și-a eliminat credința în asceză, în a-și supune corpul la chinuri fizice.
    3. Și și-a eliminat credința în existența proprie de sine a lucrurilor.

 

2. Întors încă odată (în lumea dorințelor)

Al doilea tip de Arya se numește:

Chir ong wa

Ong wa             = a se întoarce,
Chir                    = încă odată.
Chir ong wa   = cel întors încă odată.

Asta înseamnă că se va renaște pe tărâmul dorințelor încă o dată. Arya se va renaște încă odată în Samsara, ca ființă umană. El s-ar putea renaște în Samsara, dar nu în lumea dorințelor. Și se poate renaște de câteva ori în lumea cu formă sau fără formă.

3. Nu se mai întoarce vreodată (în lumea dorințelor)

Al treilea tip se numește:

Chir mi ong wa


Nu se mai întoarce în lumea dorințelor. Dar el încă se mai poate întoarce în lumea cu formă sau fără formă.


4. Arhat – „distrugătorul de vrășmaș”

Al patrulea tip se numește:

Dra chom pa

Dra            = vrăjmaș/dușman, și
Chom pa = a distruge.

Deci, distrugătorul dușmanului. Arhat este cel care a distrus dușmanul. Cine este dușmanul?

Dușmanul este Nyun drip – afecțiunile mentale și semințele lor. Dar nu a distrus She drip – obstacolele din calea cunoașterii. Arhat nu este Buddha.

 

Totul depinde de gradul de puritate

Deci, ce determină direcția spre care mergem?

Așa cum am spus Gyun shukpa, cel care a ajuns la primul nivel, a distrus doar trei afecțiuni mentale:

    • credința în existența proprie de sine a lucrurilor,
    • îndoiala în Dharma, și
    • credința în practicile incorecte precum asceza și așa mai departe.

Acum vom sări la ultimul tip. Arhat este cel care a distrus toate afecțiunile mentale și toate semințele lor.

Al treilea tip, cel care nu se mai întoarce niciodată, a distrus cinci domenii de afecțiuni:

    • Cele trei pe care le-a distrus la nivelul unu,
    • Nu mai este atras de lumea dorințelor. Nu mai are nicio dorință de mâncare sau sex.
    • Nu mai dorește să rănească pe nimeni. Nu mai are rea voință, nu mai are gelozie, nu se mai bucură de răul altuia sau de a fi împotriva altuia.

În tibetană se numește:

Nu sem

Sem        = minte,
Nu           = a răni.
Nu sem
= mintea care rănește.

Cel care nu se mai întoarce niciodată și-a eliminat toate dorințele.

Acesta este al treilea tip. El nu se mai întoarce niciodată în lumea dorințelor. Dar el nu este încă Arhat. Asta înseamnă că i-au rămas afecțiuni mentale mai subtile care sunt legate de lumea cu formă și fără formă. Încă mai are în minte dorințe care sunt cu mult mai subtile decât cele din lumea dorințelor. Cei din lumea zeilor, a lumii cu formă și fără formă mai au încă un anume tip de dorință, dar nu ca al nostru. Cei din lumea cu formă sunt încă atrași de corpul lor frumos, altfel nu ar fi fost acolo. Deci, încă mai are lucruri de făcut, dar nu în lumea dorințelor, nu în lumea noastră.

Al doilea tip de Arya este pe undeva la mijloc. El a eliminat toate cele trei afecțiuni pe care le-am enumerat, și a eliminat și o parte din domeniul ultimelor două.

Întrebare: Este posibil ca Arhat să aibă formă?

Răspuns: Da, poate exista Arhat cu formă. Este Nirvana cu rămășiță. S-ar putea să mai aibă o rămășiță, dar nu mai are semințele să se întoarcă aici. În această viață a ajuns la Nirvana, dar încă mai are karma anterioară care l-a adus în acest corp.

Oare există vreo legătură între practica tantrică și aceste diferite etape ale ieșirii? Practica tantrică ne aduce la iluminarea completă a lui Buddha. Există etape în practica tantrică în care se poate găsi o paralelă între aceste etape și aceste niveluri. Și acestea sunt descrise în literatura tantrică.

Perceperea directă a vacuității prin Tantra este o experiență complet diferită de perceperea vacuității în afara Tantrei. Deși vacuitatea este aceeași vacuitate, este percepută aceeași vacuitate, mintea care o percepe vine cu o metodă complet diferită. Experiența perceperii directe a vacuității în modulul tantric este atât de puternică, încât cel care a ajuns acolo îi este garantat că va ajunge la iluminarea completă în aceeași viață, ceea ce aici nu este deloc garantat.

Să le mulțumim tuturor profesorilor care ne-au transmis această înțelepciune sublimă. Ken Rinpoche, Geshe Michael, Lama Art, Venerabilul Phuntsok, și alți profesori care și ei la rândul lor le-au primit de la maeștrii lor. Cu toți au practicat mult și și-au dedicat viața pentru a ni le transmite. Așa că haideți să le trimitem profunda noastră recunoștință și să ajungem cu ea la iluminare.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

 

Lectia 4 – ACI 2

Cursul 2: Diamantele Iluminării   
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita) 

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 

Lecția 4 – Prima parte

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Clasificări diferite ale Bodhicittei

Bodhicitta este împărțită în mai multe tipuri: există o diviziune în patru, trei, două și încă una în două.

Împărțirea Bodhicittei în cea a dorinței și a acțiunii

Deci, aceasta este una dintre împărțirile Bodhicittei în două tipuri, despre care am vorbit și în cursul numărul 1.

    1. Există Bodhicitta rugăciunii sau a dorinței.
    2. Bodhicitta acțiunii.

 Bodhicitta dorinței

Bodhicitta dorinței se numește în tibetană:

Munsem

Munsem este practic o combinație de două cuvinte.

Munlam = rugăciune

Sem = prescurtarea cuvântului Sem kye – Bodhicitta.

 Deci, împreună : Munsem = Bodhicitta rugăciunii sau a dorinței.

„Mi-aș dori să le fie bine tuturor ființelor”. Asta e dorința mea. Îmi doresc să le fie bine; Mă rog – ca să le fie bine; Meditez – să le fie bine. Aspir să ajung la iluminare, pentru ca ele să aibă tot ceea ce este mai bun. Să aibă parte numai de bine, și niciodată de rău.

Vă amintiți de Cele patru dorințe infinite (iubire, compasiune, bucurie și comportament egal)? Această rugăciune este Bodhicitta la nivel de dorință. Ea încă nu este Bodhicitta completă. „Aș dori ca toate ființele simțitoare să fie libere de orice suferință” – aceasta este dorința, dar asta nu înseamnă că avem Bodhicitta, ci doar o practicăm. Practicăm această aspirație, această dorință, ca tuturor să le fie bine și să nu mai sufere nimeni.

Cele patru gânduri infinite

Cele „patru gânduri infinite”, sunt expresia unei dorințe:

– Maitri

– Karuna

– Mudita

– Upeksha

Acestea sunt numele în sanscrită. În limba tibetană –

  Jampa                       nying je                    gawa                        tang nyom

A. Maitri înseamnă iubire. Maitri este o iubire specifică, care dorește să ofere tuturor ființelor tot ce este bun, fără să-și dorească nimic în schimb, necondiționat. Iubirea care nu dorește posesiune, ci doar să dăruiască și să le fie tuturor bine. Asta nu înseamnă că dorim să le fie bine numai acum, ci dorim să aibă semințele ca să le fie bine și în viitor. Dorim să aibă semințele pentru tot ce este bun. Acesta este Maitri.

B. Karuna înseamnă compasiune. Compasiunea, spre deosebire de iubire, dorește să ia toată suferința de la toate ființele, fără excepție. Compasiunea dorește să le ia toată suferința și toate semințele suferinței. Nu numai ca ele să nu mai sufere acum, ci să numai sufere niciodată. Aceasta este Karuna, compasiunea necondiționată.

C. Mudita înseamnă bucurie. Dacă Maitri vrea să dea tot ce este mai bun în sensul lumesc, Mudita dorește să le ofere tuturor ființelor fericirea sublimă a lui Buddha, necondiționat.

D. Upeksha – înseamnă în aceeași măsură. Adică dorim să dăruim tuturor tot ce este mai bun, în mod egal, fără nicio discriminare, fără nicio distincție. Aceasta este una dintre variante. Mai sunt și altele.

Toate acestea sunt numite în tibetană:

Tse me shi  

Adică, cele patru gânduri infinite.

Ele sunt numite infinite pentru că obiectul lor este infinit – adică toate ființele.

            Bodhicitta acțiunii

Bodhicitta acțiunii se numește în tibetană:

Juksem

Juk   înseamnă a fi implicat, iar aici are sensul de „a plonja în oceanul acțiunilor unui Bodhisattva”. La acest nivel, nu ne mai mulțumim doar cu rugăciunea, ci spunem:

Ce minunat ar fi dacă toate acestea s-ar împlini! – este dorința.
Ca ele repede să se împlinească! – este încă o dorință.
Însumi eu voi acționa ca toate acestea să devină realitate –iar acum acționez.
Eu însumi voi acționa. Îmi asum responsabilitatea personală pentru fericirea lor. Clipă de clipă, voi face tot ce pot, numai ca toate acestea să devină realitate.

Acest lucru ne ridică la nivelul acțiunii. Ne ridică la nivelul Mahayana. Înainte de asta nu am fost încă în Mahayana. În Hinayana există toți primii factori, există dorința, dar urcarea pe calea Mahayana, va face o diferență semnificativă în modul în care practicăm.

Diferența vine în principal după ce am perceput Vacuitatea. Atunci practica va fi complet diferită. Bodhisattva va acționa într-un mod complet diferit de „ascultători”. Acțiunile sale sunt complet orientate spre a aduce toate ființele la iluminarea totală a lui Buddha, și numai așa va ajunge el însuși la iluminare.

 

Clasificarea Bodhicittei în funcție de nivelul spiritual al practicantului

Acum, avem o împărțire în patru a Bodhicittei. Bodhicitta este clasificată în funcție de nivelul de înțelegerea spirituală a practicantului asupra ei.

1. Bodhicitta celui care încă nu a perceput direct Vacuitatea

Deci primul tip, este cel care nu a perceput încă direct Vacuitatea. El are Bodhicitta, și este Bodhisattva. Cu toate că nu a perceput Vacuitatea, el o înțelege intelectual ca urmare a învățăturii și practicii lui. Deși, lucrurile îi apar ca existând în sine, el nu mai crede că ele sunt așa.

Vă mai amintiți de Cele cinci căi? Ele sunt:

    • Calea acumulării
    • Calea pregătirii
    • Calea percepției (perceperea directă a Vacuității)
    • Calea practicii
    • Calea nimic nu mai este de învățat.

Pe ce cale se află acest practicant? Pe calea acumulării și a pregătirii, pentru că nu a perceput încă Vacuitatea.

Deci, cel care a realizat Bodhicitta devine Bodhisattva chiar dacă nu a perceput încă Vacuitatea. Realizarea Bodhicittei îl urcă pe calea Mahayana.

Pe de altă parte, cel care nu și-a dezvoltat Bodhicitta și se află pe calea Mahayanei, de îndată ce ajunge la perceperea Vacuității, va realiza Bodhicitta.

Majoritatea practicanților nici măcar nu sunt pe Calea acumulării. De ce? Pentru că mai întâi trebuie dezvoltată Renunțarea, și asta nu este deloc ușor de făcut. Dar, cu Renunțarea va veni și Bodhicitta – dacă suntem în Mahayana. În Mahayana aducem întotdeauna toate ființele cu noi. Deci, Renunțarea, aversiunea față de suferință, care nu mai este doar a mea, ci și a altora, ne va conduce la Bodhicitta.

 

Inima și intelectul

Oamenii vin la Dharma cu diferite moduri de gândire. Sunt unii care au compasiunea mai dezvoltată și alții care au latura intelectuală mai dezvoltată. Unii vin mai mult cu inima, iar alții cu intelectul. Deci, cine va ajunge mai repede? Răspunsul este, ambele tipuri. Cei care au inima mai deschisă, au șansa să-și dezvolte Bodhicitta înainte de a-și dezvolta înțelegerea Vacuității. S-ar putea ca intelectul lor să nu fie atât de puternic și s-ar putea să nu le placă să studieze atâtea cursuri de acest gen. Ei vin cu inima, vor să facă bine. Dorința lor de a face altora bine se dezvoltă, și ajung la aversiunea față de suferință, ajung să fie conduși de Bodhicitta într-un mod autentic.

Binefacerea adevăratei Bodhicitta este enorm de mare; este atât de mare încât, persoana care nu a avut înainte o inteligență foarte bine dezvoltată – o va avea. Această persoană își spune: „Nu pot suporta să văd că ființele suferă. Trebuie să le scot neapărat din suferință.” El înțelege că este neapărată nevoie de perceperea Vacuității, și atunci va face totul pentru a înțelege Vacuitatea. Ca rezultat, inteligența lui se va dezvolta foarte mult. Și asta se întâmplă doar datorită binefacerii Bodhicittei.

Sunt alții, care vin la Dharma mai mult cu intelectul decât cu inima. Ei învață mult despre Vacuitate, înțeleg cum merg lucrurile; ce există, ce nu există, meditează mult și ajung la perceperea Vacuității.

Atunci când medităm mult și ajungem la perceperea Vacuității și, de asemenea, suntem pe calea Mahayanei, gândindu-ne mereu la alții, toate acestea constrâng vânturile noastre energetice să se deplaseze spre canalul principal. Și în același timp cu perceperea directă a Vacuității este realizată și Bodhicitta.

Deci, nu contează în ce loc ne aflăm – principalul lucru este să practicăm.

Mulți mari Lama se referă la toate aceste lucruri în mod diferit. Lama Zopa, de exemplu, spunea: „Ah, oricine poate percepe Vacuitatea, dar Bodhicitta – mai vedem noi”. El pune mult accent pe Bodhicitta, de ce? Pentru că oricine care o realizează, îi este garantată iluminarea. Iar pe cale va percepe și Vacuitatea.

Deci, oricine își dezvoltă Bodhicitta acum, trebuie să ajungă la iluminare. Ce este Bodhicitta? Este motivația de a ajunge la iluminare de dragul celorlalți. Deci, obligatoriu va fi percepută Vacuitatea pe cale. Alți Lama spun: „Cel mai important lucru este perceperea Vacuității, și apoi va veni restul”.

Deci, primul tip este Bodhicitta celui care încă nu a perceput direct Vacuitatea și asta se întâmplă fie pe Calea acumulării, fie pe Calea pregătirii. Practicantul are o anumită înțelegere a Vacuității, dar nu directă. El înțelege că lucrurile nu există de la sine, dar ele încă îi apar cu existență proprie de sine. Cu toate că înțelegerea lui este imperfectă, are deja această aspirația de a ajunge la iluminare de dragul tuturor ființelor.

2. Bodhicitta celui care a perceput direct Vacuitatea.

Al doilea tip este Bodhicitta celui care a perceput direct Vacuitatea. Acest practicant care se află pe Calea perceperii și are Bodhicitta, înțelege că responsabilitatea lui este totală.

De ce? Pentru că înțelege Vacuitatea. El înțelege în mod direct cum toată suferința din lume vine de la el. El înțelege perfect cum funcționează karma. Și chiar dacă nu vede tot timpul lucrurile așa, el înțelege datorită experienței perceperii directe a Vacuității. Deci cum va putea să elimine toată suferința? Lucrând în interior.

Această persoană își asumă întreaga responsabilitate pentru orice suferință care apare. Nu așteaptă ca altcineva să-i facă treaba. Ea trebuie să ajungă la iluminare, pentru că proiectează lumea și înțelege cum. Adică, această persoană nu mai crede în existența proprie de sine. Își asumă întreaga responsabilitate.

– Bodhisattva care nu a perceput Vacuitatea – vede pe cel suferind ca având existență proprie de sine.

– La al doilea nivel, după ce percepe direct Vacuitatea, nu mai crede că această persoană este de sine stătătoare, înțelege că este proiecția lui.

Deci pe cine ajută el acum?

Aceasta este Bodhicitta la un nivel mult mai înalt. Cu toate că dorința de a ajuta este aceeași, compasiunea care vrea să elimine suferința este aceeași, el își înțelege obiectul la cu totul alt nivel.

Dacă primul gândește: „Acolo este cineva nevoiaș”. Al doilea înțelege: „Întâlnesc  nevoiașul pe care eu l-am proiectat”. El este pe deplin responsabil pentru toți nevoiașii, pentru că înțelege că fiecare dintre ei vin din el. Acesta este al doilea tip de Bodhicitta.

Întrebare: Cum se poate ca noi să proiectăm, în mod automat, inconștient, atâta suferință în lume, dacă stăm să ne uităm, de exemplu, la miile de săraci care trăiesc în India? De unde provin toate aceste proiecții? Iar pe de altă parte, prea puțin proiectăm o inimă deschisă, iubitoare și plină de compasiune. Cum se poate așa ceva?

Pentru a răspunde la acest lucru, trebuie să ne cunoaștem cu mult mai mult mintea decât o cunoaștem astăzi. Dacă afirmația este adevărată, că totul vine din noi, că proiectăm totul, atunci nu ne cunoaștem mintea.

Cum o vom cunoaște? Va trebui să învățăm să medităm. Nu o putem cunoaște în viața de zi cu zi, pentru că fuge prea repede, este prea atașată și greșește tot timpul.

Cel care a perceput Vacuitatea, încă nu a terminat de înțeles toată mintea, dar înțelege deja principiul, înțelege deja cum ea funcționează. El înțelege că ceea ce vede ca venind din exterior – vine de la el. Acum are nevoie de multă practică și poate dura până la șapte încarnări, până când termină această practică, până își purifică întreaga lui lume. Și acest lucru necesită multă meditație, necesită multe retreat-uri. Este nevoie de stat mult timp într-un retreat în care să ne putem deconecta de lume și de simțuri, să ne încetinim mintea și să începem să observăm cum ne funcționează mintea.

Toată această cunoaștere a minții care ni se transmite, vine din practica marilor meditatori. Stând în retreat, putem să ne uităm la peretele din fața noastră, sau la tangka care atârnă pe perete și să vedem cum vin de la noi. Putem vedea fiecare celulă din acest perete și cum ea vine din noi.

Când mintea încetinește suficient, vom începe să vedem cum ne creăm întreaga lume, că nimic nu vine din exteriorul nostru.

 

Marea greșeală din mintea noastră

Dacă vă mai amintiți în cursurile anterioare am vorbit de Tsur tong și Pakpa.

– Tsur tong – Sunt cei care văd lumea ca venind din exteriorul lor. Aproape cu toții suntem Tsur tong. Vedem lumea că vine spre noi.

– Pakpa percepând Vacuitatea, înțelege cum își proiectează lumea și începe să lucreze cu această înțelegere. Perceperea directă a Vacuității îi oferă un instrument extraordinar de a recâștiga dreptul asupra întregii lui realități.

Fiecare parte a minții noastre, 95% din ea, despre care nu avem idee de ceea se întâmplă acolo, ne proiectează lumea.

Și de unde știm că habar n-avem? Din faptul că vedem lucrurile că par să vină de undeva fără să fi făcut ceva și, deodată dă peste noi nenorocirea! Acest lucru denotă ignoranța pe care o avem, denotă greșeala teribilă, despre care toți înțelepții budismului ne spun că o facem.

Când începem să vedem asta în meditația noastră, realizăm cât de grosieră este mintea obișnuită și nu discerne. Cu cât progresăm în practică, aroganța va scade, ego-ul va scade puțin și începem să realizăm ce mai avem de învățat. Toate acestea se întâmplă numai în meditație și numai în experiența personală. Iar dacă nu am făcut mult bine și nu venim cu multă compasiune, nimic nu ni se va întâmpla în meditație. Ne vom ridica de pe perna de meditație înainte să se întâmple asta.

Lama Dvora Hla spunea că a cunoscut oameni care au intrat în retreat-ul de trei ani și după un an s-au ridicat și au plecat. Nu mai puteau continua. De ce? Pentru că este nevoie de multe binefaceri pentru a reuși în retreat.

3. Bodhicitta care se maturizează.

Al treilea nivel din cele patru, se numește Bodhicitta care se maturizează.

    • Dacă primul tip – Bodhichitta celui care încă nu a perceput direct Vacuitatea, se situează pe Calea acumulării sau Calea pregătirii,
    • Tipul doi – Bodhicitta celui care a perceput direct Vacuitatea, a depășit deja Calea perceperii.
    • Iar acum, numărul trei – Bodhicitta care se maturizează, este undeva pe Calea practicii.

Vom intra în continuare mai în detaliu în Calea practicii, pentru a putea să le înțelegem pe cele trei.

 

Nivelurile Bodhisattva

În cadrul Căii practicii, există zece niveluri de Bodhisattva. Bodhisattva care a perceput Vacuitatea prima oară se ridică la primul nivel. El este un Bodhisattva de nivel unu. Percepând Vacuitatea, va începe să-și folosească înțelegerea dobândită pentru a-și elimina afecțiunile mentale și ignoranța. Fiind pe calea Mahayanei, el va realiza Bodhicitta și astfel devine un Arya Bodhisattva.

Apoi va începe să practice cele șase perfecțiuni: generozitatea, moralitatea, răbdarea, bucuria efortului, meditația și înțelepciunea. Începe să le practice, una câte una, ceea ce îl va ridica de la un nivel la altul. Prin finalizarea primului nivel, și-a perfecționat generozitatea. Generozitatea lui este completă și perfectă. Apoi se ridică la următorul nivel, și așa mai departe.

Când ajunge la nivelul opt, Bodhisattva este pregătit de a intra în Nirvana. Dar, nu va face asta, pentru că este un Bodhisattva, ce aspiră să ajungă la iluminarea completă a lui Buddha.

Dacă nu ar fi fost Bodhisattva, atunci când el atinge nivelul opt – este echivalent cu nivelul lui Arhat, care a ajuns în Nirvana. Bodhisattva de la nivelurile opt, nouă, zece, sunt complet diferiți de cei de la nivelurile unu – șapte.

Putem compara cu o scară exponențială. Pe măsură ce Bodhisattva progresează, nivelul lui spiritual crește exponențial. Dacă ar apărea în fața noastră un Bodhisattva de nivel opt, nu am face diferența între el și Buddha.

Al treilea tip de Bodhicitta, are un Bodhisattva care este de la nivelul opt în sus.

De ce se numește Bodhichitta care se maturizează? Pentru că Bodhisattva este deja pe cale să devină Buddha, este deja foarte aproape de a fi Buddha.

Cu toate că cel care a perceput Vacuitatea vede încă lucrurile ca venind de la sine, el nu mai crede în asta. Pe măsură ce progresează percepțiile lui devin din ce în ce mai rafinate. Și când ajunge la nivelul opt, lucrurile nu-i mai apar ca atare.

Acest Bodhisattva face un pas și vede cum produce podeaua. Își înțelege atât de mult mintea, încât vede cum din Karma lui produce podeaua care îl susține. El vede Karma în acțiune. O astfel de persoană scurtează timpul dintre cauză și efect.

El nu este încă un Buddha, pentru că nu și-a eliminat obstacolele din calea atotcunoașterii, nu este încă omniscient, dar este foarte sfânt. Este foarte avansat, este aproape ca Buddha. Nivelul unsprezece este Buddha.

Cum se trece de la un nivel la altul? Întotdeauna în meditație profundă. Asta înseamnă că dacă nu ne dezvoltăm capacitatea de meditație, nu vom ajunge nicăieri. Este VipashyanaHlak tong.

Cu toate că persoana cu „Bodhicitta care se maturizează”, nu mai crede că lucrurile vin de la sine, el încă mai are semințe să le vadă că vin așa. Mai sunt resturi pe care încă nu le-a curățat complet. Deci o astfel de persoană, când vede pe cineva care suferă, nu numai că înțelege că vine de la el, ci vede și cum vine din el.

Aceasta este „Bodhicitta care se maturizează”, pentru că ființa umană este deja matură pentru a deveni în curând Buddha.

4. Bodhicitta din mintea lui Buddha

Acum trecem la al patrulea nivel, care este nivelul lui Buddha.

Buddha a eliminat toate aceste resturi.

– Nu mai crede că lucrurile vin de la sine,

– Nu mai vede că lucrurile vin de la sine,

– Și nici nu mai are semințe să le vadă că vin de la sine.

Oare Buddha poate vedea suferința?

Întrebare: Buddha a ajuns la iluminare, adică se află în paradis și nu mai vede suferință în el. Dacă el nu mai vede nici o suferință, atunci cum ne poate ajuta?

Răspunsul este că el știe cum vedem lumea și ne poate ajuta cum să ne vedem iluminați.

Pe de altă parte, această linie pe care o trasăm între mine și ceilalți, nu există la Buddha. Deci cine vede pe cine? Cine nu suferă și cine suferă, cine vede pe cine?

 

Regatul Interior

Geshe Michael obișnuia să folosească metafora de Regat Interior și Regat Exterior. Sau mai putem spune paradisul interior și paradisul exterior. Etapele de înaintare pe calea iluminării. Mai întâi ne obișnuim să ne întâlnim cu îngerii, apoi devenim noi înșine îngeri.

Pe măsură ce progresăm pe calea iluminării, înainte de a ajunge noi înșine acolo, ne vom regăsi în preajma altora care au ajuns la iluminare. Așadar, etapa paradisului exterior este că începem să vedem îngerii, să-i întâlnim. Ei încep să apară și este foarte emoționant. Vom simți cum ei ne deschid poarta spre paradis. Vom începe să vedem paradisul.

Geshe Michael spunea: „A ajunge acolo este ca și cum ai fi o pasăre care zboară pe cer. Apoi practici mai mult și ajungi în regatul interior, paradisul interior. Iar atunci vei fi atât pasărea care a zburat pe cer, cât și cerul însuși. În același timp.”

Este cam greu de înțeles, pentru că noi gândim tot timpul dualist.

Deci, până acum am clasificat Bodhichitta în:

    • două tipuri – a dorinței și a acțiunii,
    • patru tipuri – în funcție de nivelul practicantului.

În continuare vom clasifica Bodhicitta după modul de gândire a practicantului.

 

Împărțirea Bodhicittei după modul de gândire (trei tipuri)

Acum vom împărți Bodhicitta în funcție de modul de gândire al practicianului. Cum crede o persoană că va ajunge la iluminare.

1. Aspirația regelui

Există aspirația spre iluminarea a regelui. De ce a regelui? Deoarece regele merge înaintea oștirii și toată oștirea merge după el. Deci, acesta este o persoană care își spune: „Voi obține mai întâi eu iluminarea și apoi îi voi conduce și pe ceilalți la iluminare”.

2. Aspirația ciobanului

A doua aspirație este cea a ciobanului. El merge după turmă. Este cel care își spune: „Mai întâi îi voi aduce pe toți la iluminare și abia apoi eu”. Adică Bodhisattva spune: „Voi rămâne aici în Samsara până când nu va mai fi Samsara, și numai atunci voi ajunge la iluminare”. Aceasta este gândirea ciobanului. Mai întâi turma și apoi el.

3. Aspirația barcagiului

Al treilea mod de gândire este a barcagiului. Barcagiul și barca sosesc împreună. El spune: „Vreau să ajung la iluminare în același timp cu toate ființele simțitoare. Vom merge împreună.”

 

Ce spune Mahayana?

Care dintre cele trei moduri de gândire este Mahayana?

Poate fi ciobanul?

Dar cum pot să aduc pe cineva la iluminare, dacă nu am ajuns eu însămi acolo? Cum pot să-l învăț, dacă nu am învățat eu însămi? Dacă nu am eliminat încă moartea, cum pot să-l învăț pe altul?

Poate fi regele?  Dar cum pot deveni rege? Mă voi comporta ca ciobanul și voi deveni rege, adică voi ajunge la iluminare și atunci numai eu îi pot aduce pe toți ceilalți.

Dar ca să devin acest rege care ajunge la iluminare și mai târziu să-i aduc cu mine și pe ceilalți, trebuie să gândesc mai întâi ca ciobanul sau ca barcagiul: „Trebuie să-i aduc pe toți”. Trebuie să gândesc ca barcagiul sau ciobanul, pentru a deveni rege.

 

 

Aproape că am ajuns

Lama Dvora Hla spunea: „A vedea pe cineva ajungând la iluminare este ca și cum aș fi și eu acolo. Este foarte emoționant. Nu aș fi putut să-l întâlnesc pe sfântul meu Lama, Ken Rinpoche, dacă nu aș fi fost aproape acolo. Însuși faptul că l-am întâlnit și îl percep ca pe un sfânt, ca pe cineva ca având calități sublime – sunt aproape. Săgeata aproape că atinge ținta. Ceea ce mai rămâne de făcut este ca săgeata să treacă prin țintă.”

Dacă stăm și auzim toate aceste descrieri, înseamnă că suntem aproape de iluminare, trebuie doar să practicăm puțin. Întrebarea este, vom face asta?

Suntem deja acolo! Trebuie doar să ne organizăm puțin viața, să ne eliberăm timpul, să renunțăm puțin la pofte și finanțe. Să fim modești, să muncim doar pentru a ne satisface nevoile minime și să renunțăm la orice altceva. Este nevoie să ne eliberăm pentru a putea practica.

Munciți cincizeci de săptămâni pe an pentru a obține două săptămâni de concediu. Și ce puteți face în două săptămâni? Faceți invers! A vă mulțumi cu puțin, a trăi în caravană, pentru că oricum veți pierde totul.

Este nevoie de studiu, contemplare și meditație. În limba tibetană:

Tu sam gom sum

Tu     = a asculta, a învăța.
Sam = a gândi la ceea ce am auzit, a contempla, a reflecta.
Gom = a medita asupra a ceea ce am gândit.
Sum = trei.

Sunt doar trei lucruri pe care trebuie să le facem și am terminat.

 

Principala muncă este în interior

Întrebare: Dacă deja sunt mulți care au ajuns la iluminare, atunci cum de mai suntem încă aici?

Maestrul Shantideva la întrebarea: „Cum se poate că Buddha și-a eliminat toată suferința și încă mai există săraci pe lume?” spunea așa (capitolul 5, versetul 12):

Oameni răi umplu întreg spațiul
Și nu toți pot fi eliminați.

Ucidem pe unii și vin alții. Vin din ce în ce mai mulți. Maestrul ne spune: „Nu există nici o cale de a-i elimina pe toți” De ce? Pentru că, de unde vin? Din mine!

Dar eliminându-mi gândurile supărării,
Este echivalent cu eliminarea lor completă!

Vrem să-i elimini pe toți cei răi? Elimină-ți supărarea! Acum ne mai spune ceva:

Unde voi găsi atâta piele
Ca fața întregului pământ să o pot acoperi?

Vreau să merg și sunt o mulțime de spini pe jos. Așa că vreau să acopăr spinii, fac trotuare, drumuri. Oare pot acoperi totul? Nu, nu pot acoperi totul. Pot să elimin toți spinii din lume? Nu, nu pot, deci ce să fac? Maestrul ne spune: „Pune-ți pantofi!”

Maestrul Shantideva ne spune: „Nu lucra în exterior, ci în interior. Nu este nevoie să-ți omori toți dușmanii, pentru că ei vin din tine. Distruge sursa din care vin, distruge karma care îi aduce și atunci, nu vor mai avea cum să vină”.

Oamenii își sacrifică viața pentru a elimina dușmanii, de parcă ei ar exista prin  sine înșiși.

Ei vin din mine! Îmi sacrific viața și viața copiilor mei și toată averea și toate bogățiile mele pentru a elimina lucrurile fictive. Ei sunt doar proiecția mea.

Atunci ce voi face? Voi merge la conferințe de pace sau voi medita? Și una și alta. De ce? Pentru că nu voi reuși în meditație fără conferințele de pace. Am nevoie să acumulez merite pentru meditație. Deci, și una și alta . Dar până la urmă, schimbarea va veni din meditație, pentru că munca este în interior și nu în afară. Bodhisattva, are perioade în care lucrează afară și perioade în care lucrează în interior.

El spune:

Tot așa, îmi este imposibil să opresc
Orice obiect din afara mea.

Nu pot opri toate lucrurile neplăcute care mi se întâmplă.

Dar dacă în mintea mea pot să-l opresc
Ce nevoie mai am de a opri orice altceva?

Numai lucrând în interior putem să salvăm lumea.

Practica bună va da rezultate!

Dacă plantăm sămânța și sunt îndeplinite toate condițiile, arborele va trebui să crească. Dacă sămânța este în pământ și există soare și apă, atunci ea va germina și va deveni copac. Dacă facem toată practica, atunci rezultatul va trebui să vină.

Dacă practicăm, garantat vom ajunge la iluminare.

Pentru Buddha, trecutul, prezentul și viitorul, este același lucru. Buddha care vom fi când ne iluminăm este deja aici. Pentru că el ești tu. Totul este de a ne purifica mintea.

Mulți spun, că atunci când ajungem la iluminare, vom înțelege că nu a existat vreodată un loc spre care să mergem.

În „Sutra inimii”, Buddha spune: „Nu există nici Samsara și nici Nirvana”, ele nu există prin sine însăși. Dacă mă percep ca „neiluminat”, este doar o percepție pe care o am în prezent despre mine, care îmi este impusă de karma mea. Asta nu înseamnă că eu în sine „nu sunt iluminat”, pentru că sunt gol de orice natură. Și când o să am karma potrivită, voi deveni iluminat pe loc.

Nu avem unde să mergem. Iluminarea este deja aici. Este în fața nasului nostru. Maitreya tot timpul a fost cu Asanga, numai că Asanga nu l-a văzut.

 

Bodhicitta aparentă și Bodhicitta supremă

Ultima împărțire în două. Prima împărțire în două, a fost Bodhicitta dorinței și Bodhicitta acțiunii, iar acum avem:

1. Bodhichita aparentă

2. Bodhicitta supremă/ultimă

 

1. Bodhichitta aparentă

Bodhicitta aparentă – este dorința de a deveni un Buddha pentru a ajuta toate ființele simțitoare. Se numește în tibetană:

Kundzob semkye

De ce este aparentă? Pentru că implică o gândire conceptuală și, prin urmare, ea aparține de realitatea relativă, falsă.

Bodhicitta „aparentă” este a celui ce nu percepe în prezent Vacuitatea. Adică, nu este încă un Buddha, poate fi un Arya, dar chiar dacă este Arya, nu este în perceperea Vacuității.

2. Bodhicitta supremă

Ce este Bodhichitta supremă? Ea se numește în tibetană:

Dundam semkye

„ Bodhicitta supremă” este sinonim cu percepția directă a Vacuității.

Acolo unde nu există privitor și ce este privit, nu există obiect și subiect. Este precum apa în apă, fără dualitate.

Bodhicitta supremă este, în esență, de a fi cufundat în perceperea directă a Vacuității.

 

Câteva cuvinte de încheiere despre Bodhicitta

Cultivarea Bodhicittei în inima noastră este diamantul din coroana practicii budiste. Chiar dacă nu am reușit încă să dobândim adevărata Bodhicitta – însăși practica de a o realiza este o mare binecuvântare. Această practică este cheia creării unei vieți pline de sens.

Cultivarea Bodhicittei necesită dezvoltarea puterii, resurselor și abilităților, astfel încât să putem ajuta toate ființele.

Aceasta este cea mai prețioasă conștiință care există în întregul univers.

Meditația din a doua parte a acestei lecții analizează diferitele abilități pe care Bodhisattva le dezvoltă pe cale. Aceste abilități au fost descrise de Buddha însuși în sutrele din Prajnaparamita.

În viața noastră normală nu cunoaștem această conștiință, de aceea ne lipsește entuziasmul pentru practică, precum și instrucțiunile despre cum să practicăm. Așadar, este de așteptat ca practica să dureze timp considerabil și să apară dificultăți pe cale.

Dar asta nu este nimic nou – pentru că suntem obișnuiți să ne confruntăm cu dificultățile care apar la fiecare pas în viața noastră.

Provocarea noastră este, de a ne reorienta eforturile și de a le îndrepta spre un scop semnificativ și care, de asemenea, să ne determine dorința de a face față dificultăților care vor apărea pe cale.

Maestrul Shantideva, cunoscut și ca „Prințul tuturor Bodhisattva”, spunea:

Toate celelalte merite ca planta musa sunt,
După ce dă roade, se veștejesc și cad.
Numai dorința de iluminare este un copac peren
Ce înflorește și dă fructe permanent,
Și mai mult de atât – el crește neîncetat
.

În încheiere, voi cita un maestru budist minunat pe nume Serme Khen Rinpoche Geshe Tashi Tsering. El folosește o zicală tibetană: „Dacă mâncarea este delicioasă, dar nu ai dinți – mestecă-o cu gingiile”. Aspirația spre iluminare este cea mai minunată delicatesă și este aici chiar înaintea voastră. Rezultatul ei este fericirea sublimă, însoțită de capacitatea de a ajuta nenumărate ființe”.

A fi un prunc Bodhisattva, s-ar putea să nu avem încă dinții pentru a ne bucura pe deplin de delicatese – dar le putem mesteca cu gingiile.

Nu există nimic altceva în lumea asta a cărui valoare să depășească valoarea cultivării Bodhicittei. De fapt, putem spune că nu există nimic altceva în lume care să aibă vreo valoare!

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Lecția 4 – A doua parte

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

Meditație: Cele 22 de nivele în dezvoltarea bodhicittei

În Sutrele Prajnaparamita, Buddha ne dă 22 de analogii ale modului în care Bodhicitta se dezvoltă pe calea unui Bodhisattva spre iluminare. În această meditație vom trece peste fiecare dintre ele, pentru ca descrierile lor minunate să ne inspire pe calea noastră. Încercați să vă concentrați pe fiecare dintre ele, și apoi să vă imaginați că sunteți un Bodhisattva care a atins aceste etape. Încercați să vedeți ce înseamnă asta pentru voi, ce schimbări necesită în voi și cum afectează relațiile voastre cu cei din jurul vostru și cu voi înșivă.

Așezați-vă comod, închideți ochii și permiteți-vă să navigați în următoarele câteva minute în lumea sublimă a unui Bodhisattva.

  1.  Primul nivel este baza pentru tot ce va urma. Vedeți-vă bodhicitta ca pe un sol fertil, ca bază a culturilor care cresc în el și hrănesc toate ființele. La fel este și iubirea voastră – hrănește toate ființele.
  2.  La al doilea nivel, bodhicitta este comparată cu aurul pur. Aurul este un metal nobil care nu este afectat de nici un material cu care vine în contact. El rămâne pur. La fel și bodhicitta din mintea voastră. Când înțelegeți pe deplin vacuitatea tuturor fenomenelor (vacuitatea celor „trei sfere” implicate în fiecare act) nu mai există pericolul degenerării bodhicittei atunci când apar dificultăți. Mintea voastră va rămâne pură.
  3.  Odată cu progresul vostru pe calea perfecțiunilor, bodhicitta voastră este ca luna în creștere a cărei lumină și dimensiune se intensifică. Această conștiință face ca toate fenomenele să strălucească din ce în ce mai mult.
  4.  Pe măsură ce practica progresează, conștiința voastră se intensifică și este capabilă să pună capăt oricărui obstacol care apare pe calea spre iluminare, la fel ca focul care arde fiecare substanță inflamabilă care iese în cale.
  5.  La nivelul următor, bodhicitta voastră este comparată cu o mare comoară de lucruri după care oamenii tânjesc, o comoară disponibilă fiecărui nevoiaș. Imaginați-vă acum generozitatea voastră enormă, care cuprinde nevoile tuturor ființelor și le oferă tot ceea ce le trebuie.
  6.  Atunci când vă perfecționați practica moralității, bodhicitta devine ca o mină de pietre prețioase. Etica voastră pură va dezvolta în voi toate celelalte virtuți. Moralitatea voastră pură este ca o sursă nesfârșită de pietre prețioase și perle.
  7.  Odată cu finalizarea practicii răbdări, bodichitta voastră seamănă cu un ocean imens. Dacă valurile învolbură suprafața lui, în adâncuri este pace și liniște deplină. Acum aveți capacitatea de a face față oricărei dificultăți doar, pentru a face bine ființelor și nu vă veți mai pierde niciodată liniștea sufletească.
  8.  Odată cu finalizarea practicii bucuriei efortului, bodhicitta voastră este asemenea diamantului – o perfecțiune indestructibilă.

Călătoria voastră a început și va lua sfârșit, chiar dacă pe parcurs încă vor mai  apărea dificultăți mari.

  1.  Odată cu finalizarea perfecțiunii meditației, bodhicitta voastră va deveni complet stabilă și niciodată nu vă veti mai abate de la practică. Conștiința voastră este asemenea regelui munților – un munte imens, care nu se clatină în fața războaielor, furtunilor, cutremurelor sau oricărei alte forțe ale naturii.
  2.  Odată cu finalizarea perfecțiunii înțelepciunii și a perceperii directe a vacuității, bodhicitta va fi asemenea remediului suprem. Ca un leac pentru orice boală, bodhicitta voastră va îndepărta orice obstacol din calea iluminării.
  3. Acum practicați pentru toate ființele, iar în acest moment bodhicitta voastră este ca un prieten minunat dornic să ajute toate făpturile, oricare ar fi nevoile lor.
  4. În această etapă veți fi în stare, ca rugăciunile voastre să se împlinească. Bodhicitta voastră este asemenea perlei care împlinește orice dorință.
  5. Odată cu finalizarea abilităților voastre, bodhicitta va fi asemenea soarelui, a cărui radiație va fi principala cauză a coacerii recoltei.
  6. Când vă veți perfecționa cunoștințele, înțelegerea voastră despre lume este perfectă, iar învățătura pe care o veți transmite va fi complet exactă, și în concordanță cu nevoile ființelor. În acest moment, bodhicitta este asemenea cântecului divin al ființelor Ghandarva – acestea sunt ființe cerești al căror cântec umple inima de bucurie.
  1. Percepând vacuitatea în mod direct și aducând la desăvârșire toate perfecțiunile, veți fi ca un mare rege care guvernează cu înțelepciune și se îngrijește de toate nevoile supușilor săi. În acest moment deveniți foarte încrezători și aveți capacitatea absolută de a vă atinge toate obiectivele.
  2.  Prin practicarea primelor cinci perfecțiuni ați acumulat colecția de merite, iar prin perfecțiunea înțelepciunii ați acumulat colecția de înțelepciune. Acum, bodhicitta voastră este ca un tezaur de comori care conține tot ce este necesar în beneficiul tuturor ființelor.
  3. Odată cu finalizarea întregului antrenament, bodhicitta voastră va fi asemenea Căii regelui, pe care poate călători orice vehicul.

Ați dobândit capacitatea de a ajuta toate ființele să-și atingă aspirația, fie că este vorba de nirvana personală, fie de iluminarea completă.

  1.  După ce ați dobândit liniștea meditativă (shamata) și vederea specială (vipashyana), marea voastră compasiune vă va împiedica să cădeți în extrema nirvanei inferioare, în timp ce înțelegerea vacuității vă va împiedica de extrema samsarei. Și astfel, Bodhicitta voastră va fi asemenea unui car mare care vă va duce direct la scopul suprem – marea iluminare a lui Buddha.
  2.  În etapa următoare sunteți capabili de a-i învăța și sprijini pe alții fără să dați vreun semn de oboseală sau epuizare. Bodhicitta este ca un izvor care se intensifică, și devine o sursă inepuizabilă de a transmitere a dharmei.
  3. Sunteți capabili acum de a învăța toate ființele, fără niciun efort, iar învățătura voastră va fi asemenea cântecului de salcie. Tot ceea ce predați este profund si elegant, creând un sentiment de împlinire. Chiar și atunci când învățătura este simplă și banală, sunteți capabili să-i transmiteți sensul perfect, ajutându-i astfel pe ceilalți să înțeleagă bine și atrăgându-i spre Dharma ca o melodie de salcie.
  4. În acest moment, puteți să le arătați ființelor că iluminarea completă este scopul ultim pentru fiecare dintre ele. Bodichitta voastră este asemenea unui fluviu puternic care duce cu el toate ființele spre oceanul iluminării totale.
  5. În ultima etapă sunteți capabili să vă manifestați în nenumărate replici care să ajute ființele.Ca un nor imens, din care cade ploaia peste toate semințele ajutându-le să crească. De acțiunile voastre iluminate vor beneficia toate ființele, indiferent de situația în care se află.

 Este minunat să reveniți asupra acestei meditații, pentru a putea interioriza aceste virtuți sublime, și care binecuvântează întreaga lume.

Puteți deschide încet ochii.

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

Lectia 3 – ACI 2

Cursul 2: Diamantele Iluminării   
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita) 

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 

Lecția 3

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Bodhicitta

Subiectul lecțiilor 3 și 4 este Bodhicitta.

Am vorbit despre faptul că aversiunea față de suferință este ceea ce ne va conduce spre Calea acumulării. Cel care are a ajuns să aibă o astfel de aversiune își va spune: „Nu mai suport să fiu aici, nu mai pot trăi în Samsara, vreau să ies din ea”.

Un Bodhisattva înțelege că și ceilalți trec prin aceeași suferință pe care o are și el. Faptul că există cineva pe lumea asta care suferă – îi trezește un dezgust profund. Dezgustul lui este atât de adânc încât este dispus să facă orice pentru a-l scoate din suferință. Este dispus să renunțe la orice plăcere personală și să treacă prin orice dificultate personală, dacă poate alina suferința lui și a altora – pentru el nu mai există nici o separare.

Maestrul Shantideva spunea: “Dacă există suferință în lume, va trebui să o elimin, de ce? Pentru că este suferință!” Pare atât de banal, și cu toate acestea nu înțelegem. De obicei, spunem: „Îl doare pe el, și nu pe mine, de ce m-ar preocupa durerea lui?”.

Maestrul Shantideva răspunde: “Știi de ce nu te doare? Pentru că nu l-ai inclus și pe el în propria ta lume. Dacă l-ai include și pe el, nu vei mai suporta gândul că el suferă.” Așa cum mama nu poate suporta gândul că îi este foame copilului ei, chiar dacă ei nu îi este foame. De ce? Pentru că, copilul face parte din ea, din lumea ei.

Dacă începem să mutăm linia care ne separă de ceilalți, atunci suferința este suferință!

Noțiunea de „ eu” și de „al meu” ne-a împins să trăim de multe generații în suferința Samsarei. Și dacă vrem să ieșim din ea, va trebui să destabilizăm această noțiune. Iar atunci nu va mai avea sens suferința „mea” sau „a ta”. Acestea sunt concepte complet artificiale.

 

Meditația: Ajutorul suprem

Închideți ochii, și concentrați-vă pe respirație.

Imaginați-vă că în fața voastră, stă cineva pe care îl cunoașteți și îl iubiți, și știți despre el că are o problemă care îl face să sufere. Poate fi o suferință fizică, sau psihică, sau sufletească sau poate că suferă de probleme financiare. Cineva pe care îl cunoașteți și este în dificultate.

Deschideți-vă inima față de el. Deschideți-vă complet astfel încât să îi puteți simți suferința și durerea, ca și cum ar fi ale voastre.

Și acum creați-vă intenția de a încerca să-i eliminați suferința.

Și dacă acesta este cineva pe care îl cunoașteți de ceva timp și sunteți conștienți de problema lui, probabil că ați încercat deja să-l ajutați de multe ori și în multe feluri. Poate cu vorba, sau poate cu fapta. Ați încercat pe toate căile de a-l ajuta și nimic nu a funcționat. Persoana din fața voastră suferă în continuare.

Acum vă dați seama cât de neputincioși sunteți  în fața situației lui. În momentul prezent, nu-i puteți elimina suferința. Pentru că dacă ați fi putut, ați fi făcut asta cu mult timp în urmă.

Dar există o cale de a-l putea ajuta. Există calea supremă de a-l ajuta, nu numai pe el, ci și pe toți ceilalți. Și această cale trece prin practica voastră. Practica corectă a Dharmei, a conștientizărilor spirituale ale Karmei și Vacuității – numai ea îl poate ajuta și elimina orice suferință pe care o are, și nu numai a lui.

Și asta pentru că orice suferință pe care o vedem în lumea noastră sau a altora, orice formă de suferință din lume, fără excepție, este proiecția noastră, pentru care nu ne-am asumat încă responsabilitatea.

Și tot ce ne rămâne să facem, este să practicăm bine meditația, să ajungem la Shine, la pacea meditativă, la concentrarea extraordinară a meditației perfecte. Și de pe această platformă de meditație perfectă, ne vom concentra mintea pe Înțelepciune, pe Vacuitate. Și atunci vom putea să eliminăm toată suferința, și a noastră și a celorlalți.

Decideți în inima voastră să vă direcționați practica și viața, astfel încât să le puteți elimina suferința. Vedeți cum persoana din fața voastră care suferă, vine să vă ajute să vă concentrați asupra practicii pe care o faceți.

Păstrați această persoană în inima voastră, și ascultați acest curs pentru binele lui.

Puteți deschide ochii

 

 Cuvântul tibetan pentru Bodhicitta este:

Semkye

Sem = minte, conștiință, gând.
Kye  = a se trezi.

Semkye = mintea care se trezește – conștientizarea care se trezește și aspiră cu toată puterea să ajungă la iluminare.

În continuare vom prezenta definiția Bodhicittei celui care se află pe calea cea mare, în Mahayana.

Tek chen semkye

Tek chen = Calea cea mare, Mahayana.

 

Definiția scurtă a Bodhicittei

 

Sem kye pa ni shendun chir Yang dak dzok pay jang chub du

Aceasta este definiția scurtă a Bodhicittei dată Maestrului Asanga de către Maitreya. Este definiția Bodhicittei așa cum a fost dată de Buddha însuși lui Maitreya.

Jang chub                   = iluminare.
Yang dak dzok pay = absolut completă .

Deci, Yang dak dzok pay jang chub înseamnă iluminare absolut completă sau se mai poate spune și iluminare totală. Tibetanilor le place să repete cuvintele, să spună atât „complet”, cât și „absolut”.

Dzok pay = absolut, total.
Yang dak = complet.

Ultimul cuvânt Du = a aspira.

Shen         = celălalt.
Dun chir = pentru.

Ni este un cuvânt în tibetană care separă subiectul propoziției de orice altceva. Și asta pentru că nu au semne de punctuație, ci au un fel de silabe care servesc drept punctuație.

Pa din Sem kye pa, transformă pe Sem kye în substantiv.

Deci, definiția este următoarea: „Bodhicitta este dorința de a atinge iluminarea absolut completă de dragul tuturor ființelor” sau „Mintea care se trezește și aspiră spre iluminarea completă pentru toate ființele”.

 

Arya Asanga

Acest studiu se bazează pe cartea transmisă Maestrului Asanga de către Maitreya. Vom vedea acum în ce școli budiste se încadrează maestrul Asanga. Maestrul Asanga – a scris despre „Yoga-Chara”, care este de fapt școala „Numai minte”, care este o școală înainte de Madhyamika .

Dar, dacă ne uităm la ceea ce a scris în această carte, l-am putea localiza în școala Madhyamika inferioară – Svatantrika sau „Școala independenților”.

Dacă ne uităm la modul în care și-a trăit viața, cum a practicat și unde a ajuns, putem vedea că el a fost de fapt în Prasangika Madhyamika, adică Școala Consecințelor, sau Calea de Mijloc superioară. Aceasta este școala care duce spre iluminare.

Așa că există o oarecare nepotrivire între modul în care a practicat și a trăit și ce a scris în diferite locuri. De fapt, se vede că a înțeles bine școala Căii de mijloc superioare, și a continuat să scrie cărți întregi despre școlile inferioare.

El este cel care ne-a adus școala „Numai minte”, conform lui Buddha.

De ce ar face cineva așa ceva? Din compasiune pentru cei care au nevoie de acest nivel de explicație. Arya Asanga a fost un Arya. El nu ar fi fost Arya, dacă nu ar fi înțeles Vacuitatea. Și nu ar fi putut înțelege Vacuitatea fără Prasangika Madhyamika.

 

 „Trei tipuri de iluminare”

De ce v-am spus toate astea? Pentru că conform școlii „Căii de mijloc” inferioară sau Școala Svatantrika (Madhyamika inferioară), există trei tipuri de Bodhicitta, și fiecare dintre ele are un scop diferit. În literatura budistă se numesc: „Cele trei tipuri de iluminare” . Ele nu sunt chiar trei tipuri de iluminare, dar aceasta este terminologia folosită.

    1. Ascultătorii

Deci primul tip de iluminare, care, după cum am menționat, nu este cu adevărat iluminare, este ceea ce se numește „Ascultători”.

Nyentu

Aceștia sunt „ascultătorii” pe care i-am menționat deja lecția trecută. Ce înseamnă „ascultătorii”? Aceștia sunt practicanți budiști și sunt la nivelul cel mai scăzut al practicii budiste. Din nou, subliniez faptul că nivelul lor nu este deloc scăzut. El este scăzut printre practicanții budiști serioși. Acesta este cel mai scăzut nivel de înțelegere a Vacuității. În sanscrită se spune Shravaka.

De ce se numesc ascultători?

Shravaka sunt numiți „ascultători” pentru că ascultă Mahayana. Ei aud despre iubirea pentru alții, despre Bodhicitta, acționează în beneficiul celorlalți, și pot chiar să-i învețe pe alții. Dar ei nu practică în acest fel, pentru că, nu au capacitatea spirituală, le este greu să-i includă pe ceilalți în practica lor.

Cum putem evita alunecarea pe panta practicii ascultătorilor?

Dacă vrem să ajungem la iluminarea deplină a lui Buddha: Yang dak dzok pay – iluminarea absolut completă a lui Buddha, trebuie să practicăm Mahayana. Fără Mahayana este imposibilă realizarea iluminării totale a lui Buddha. Trebuie făcută practica „de dragul celorlalți”.

Deci nu este suficient să venim să ascultăm cursurile, trebuie să ne asigurăm că și alții le pot auzi.

    • Sunt oameni care ne pun la dispoziție un loc pentru aceste învățături, alții vin și investesc timp pentru a crea condițiile necesare pentru studii.
    • Oameni care ne pregătesc mâncare, astfel încât să ne fie plăcut să stăm și să ascultăm.
    • Oameni care îl sprijină pe profesor în diferite aspecte ale lecției, ori pregătire de materiale, ori sprijin tehnologic care să permită altora să asculte învățăturile.
    • Oameni care promovează Dharma și îi invită pe alții la studii.
    • Sunt oameni care îi învață pe alții sau îi sprijină să vină și să audă învățăturile, sau îi ajută la pregătirea temelor, etc.

Nu vom putea niciodată să desăvârșim această cale dacă o facem doar pentru noi înșine.

Nu vom ajunge mai repede la iluminare dacă facem cursurile de unul singur. Nu vom ajunge mai repede la iluminare dacă sărim de la o Tantra la alta – trebuie să le-o permitem și altora. Nu putem ajunge de unul singur, ci va trebui să-i aducem pe ceilalți cu noi.

Și aceasta este o cu totul altă orientare, pentru că acum, când stau la curs, mă gândesc: cum pot să transmit învățătura mai departe? Bineînțeles, că învățătura trebuie dată celor care sunt dispuși să o asculte, și nu celor care nu sunt dispuși. Și nu trebuie făcută niciodată cu forța. Cum îmi pot dezvolta îndemânarea să le spun oamenilor ceea ce este potrivit, la momentul potrivit și în modul potrivit?

Aceste gânduri de a-mi dezvolta priceperea de a oferi și altora învățăturile, plantează semințele care atunci când vor rodi, cu adevărat, voi avea aceste abilități. Așa funcționează karma.

Dacă vreau să obțin ceva pentru mine mai întâi trebuie să-l dau altcuiva.

Dacă vreau să-mi fie bine → trebuie să mă îngrijesc să-i fie altuia bine.

Dacă vreau bani → trebuie să dau bani.

Dacă vreau să vină profesori la mine → trebuie să predau.

Dacă vreau să ajung la iluminare → trebuie să-i aduc pe alții la iluminare.

Unica cale de a ajunge la iluminare este să aspirăm de a-i aduce pe alții la iluminare. Nu există altă cale! Nu există altă cale spre iluminarea deplină a lui Buddha.

Ascultătorii – nu înțeleg asta. Ei pot auzi aceste lucruri, pot rosti pe de rost aceste lucruri, dar nu practică în acest fel. Mintea lor este focusată pe ei înșiși. Domeniul lor de practică nu este larg. Iar noi, ca profesori, nu vrem să încurajăm un astfel de mod de a practica. Oricine își poate ridica nivelul la care se află. Și Ascultătorii pot să se ridice la următorul nivel. Nu înseamnă că ei sunt mereu așa și nu pot să progreseze, pentru că nu există așa ceva.

Aceștia pot ajunge la un nivel de iluminare, care nu este iluminare, numită Nirvana. Ei pot ajunge la Nirvana. Ei pot înțelege Vacuitatea, fără să aibă Bodhicitta. De asemenea, își pot curăța Karma și își pot elimina orice afecțiune mentală.

În jurămintele Bodhisattva există jurământul de a evita de „A critica calea „ascultătorilor” – adică a le spune „ascultătorilor” că nu pot ajunge la Nirvana. Este nepermis să le spunem despre calea lor că nu duce la Nirvana. Ca Bodhisattva, nu trebuie să-i desconsiderăm. Calea pe care merg poate duce cu siguranță la Nirvana, dar nu la iluminarea totală.

Cineva care a ajuns la Nirvana poate rămâne acolo milioane de ani fără a aduce nici un beneficiu altora. Ceea ce dorim este să ajungem la iluminare. Și despre Nirvana vom vorbi mai târziu.

Asta nu înseamnă că ascultătorii nu au compasiune sau iubire pentru ceilalți. Nu este adevărat acest lucru. Ei au multe rugăciuni frumoase „Mi-aș dori ca toate ființele să fie libere de orice suferință”. Ei pot fi profesori minunați. Dar la ei nu există această asumare a responsabilității personale, de a face „ eu însumi” tot ceea ce pot pentru a scoate toate ființele din suferință.

Acesta a fost primul nivel.

    1. Cei deveniți de la sine Buddha

Al doilea nivel, se numește în sanscrită Pratyeka. În limba tibetană se spune:

Rang gyel

Rang   = sine, însuși
Gyel     = este abrevierea cuvântului Gyal po, care înseamnă rege.
Gyel     = învingător, victorios.

Buddha este uneori numit „învingătorul”. De ce? Pentru că a învins toate afecțiunile mentale.

În română am putea spune „cei deveniți Buddha fără ajutorul cuiva” sau cei deveniți de la sine Buddha sau realizați solitar.

Problema este că ei nu au ajuns să fie Buddha și nu au ajuns la iluminare de la sine sau în mod independent. Deci, este un nume care induce în eroare.

Al doilea tip de iluminare, de asemenea, nu este iluminarea totală, ci este Nirvana. Aceștia sunt oameni care ajung singuri la Nirvana, adică fără profesori.

Trebuie să subliniem faptul că este imposibil de ajuns la asemenea realizare fără profesori. Profesorul este rădăcina căii. Deci, cum se poate întâmpla așa ceva?

Se spune, că pe parcursul a multor vieți anterioare, ei au avut numeroși învățători și aproape că și-au desăvârșit calea. Și dacă au ajuns în această viață, nu-și doresc altceva decât să stea izolați în peșteri. Noi nu avem cum să-i vedem, pentru că trăiesc izolați. Și pentru faptul că au învățat deja multe si au practicat mult, în această viață stau singuri și ajung la Nirvana. Poate că într-o viață anterioară, au perceput Vacuitatea, iar aceasta este ultima lor viață în care ajung la Nirvana.

De aceea, ei se numesc „deveniți de la sine Buddha”. Dar ei au ajuns de fapt la Nirvana. Și când spunem „de la sine”, așa par ei să fie în ultima lor viață, dar au avut nenumărați profesori înainte.

Deci, acesta este al doilea nivel de iluminare.

    1. Mahayana, calea cea mare

Al treilea nivel de iluminare, este Mahayana.

Tek chen

Tek           = vehicul, car. În limba ebraică se spune Merkava.
Chen        = mare.
Tek chen = marele vehicul. Se mai poate spune, vehicul care ne transportă dintr-un loc în altul.

De ce se numește Marele Vehicul? Pentru că ne ia din Samsara și ne duce spre iluminare.

Maha = mare.
Yana 
= vehicul, car.

Deci, Mahayana este Marele vehicul.

Cei din Mahayana, spre deosebire de cei din Hinayana, iau cu ei toate ființele.

De aceea se numește Calea cea Mare, deoarece este nevoie de un vehicul mare care să ia toate ființele în el. Și acestea ajung la iluminarea deplină a lui Buddha.

 

 Căi diferite

Dacă vă mai amintiți, iluminarea are cinci căi: acumulare, pregătire, percepție, meditație și nimic nu mai este de învățat. Deci, fiecare tip de iluminare despre care am vorbit mai înainte are cele cinci căi, dar ele diferă de la un tip la altul. Toate cele trei tipuri de iluminare trec prin cele cinci căi, dar calea a cincea – iluminarea totală, este doar în tipul trei. Pentru primul și al doilea tip de iluminare, calea a cincea este Nirvana, și nu iluminare deplină.

Aceste moduri de iluminarea percep un alt tip de Vacuitate. Primul ajunge la perceperea „lipsei de sine”. Care nu este tocmai Vacuitatea. Și acest fapt este descris de către maestrul Haribhadra în Abhisamaya Alamkara. El explică toate aceste diferențe. Se poate ajunge la Nirvana, dar nu la iluminarea deplină a lui Buddha.

Ei percep absența sinelui lor, dar, de exemplu, nu realizează că părțile lor sunt și ele goale. Vom vorbi despre asta mai târziu, când vom discuta mai pe larg despre Nirvana.

 

 

Definiția lungă a Bodhicittei

La începutul acestei lecții a fost dată definiția scurtă a Bodhicittei. Acum vom prezenta o definiție suplimentară a Bodhicittei dată de către Kedrup Tenpa Dargye – vă amintiți cine a fost Kedrup Tenpa Dargye? El a fost comentator monastic ce a trăit între anii 1493 – 1568, care ne-a dat definiția lungă a  Bodhicittei.

Oamenii pe parcursul timpului au aprofundat conceptul de Bodhicitta, adică ce înseamnă a avea o minte Bodhicitta și care este diferența dintre mintea Bodhicitta și gândul Bodhicitta. Ei au mers în profunzimea acestor întrebări, împreună cu înțelegerea cum de știu ceea ce știu, și cum funcționează mintea mea în general. Și toate aceste cunoștințe le-au încorporat în definiția lungă a Bodhicittei. Și dacă aspirăm să realizăm Bodhicitta, va trebui să înțelegem exact ce este.

Și acum, vom intra în detalii, ce se întâmplă exact în mintea Bodhicitta.

Bodhicitta este în primul rând principala conștientizare mentală aparținând Marii Căi, care este focalizată pe obținerea iluminării complete în beneficiul celorlalți, care este însoțită de aspirația de a atinge iluminarea completă.

În al doilea rând, este o cunoaștere aparținând Marii Căi, care acționează ca  poartă de intrare spre Calea mai mare, care aparține categoriei de acțiune din cadrul divizării standard între două categorii ale „concepției” și a „acțiunii”.

– „Principala conștientizare mentală”

Ce se înțelege prin „principala conștientizare mentală”? În primul rând mă voi opri asupra cuvântului „conștientizare mentală”. Apoi vom vorbi despre de ce este „principal”.

 

 „Conștientizare mentală”

Conștientizare mentală spre deosebire de funcție mentală.

Lo rig

Știința minții. Cum știm ceea ce știm, și cum funcționează mintea.

Budiștii au intrat foarte adânc în modul în care știm ceea ce știm, pentru că doreau să perceapă direct vacuitatea, doreau pramana- percepția corectă.

Ei vorbesc despre: Sem și Sem jung.

                 Sem                           

Sem jung

Sem          = minte, conștiință, gând.
Sem jung = factor mental sau ceea ce apare în minte.

Există mintea, spre deosebire de factorii din minte.

Deci, un factor din minte este, de exemplu, mânia sau iubirea care se ridică sau diverse funcții pe care le avem în minte – aceștia sunt factori mentali. Deci, când spunem „iubire” – el este un factor mental.

Chiar și în „Abhidharma Kosha” se face distincție între „minte” și „factorii mentali”. Deci, definiția se referă la minte și nu la un factor mental. În definiție ni se spune – Bodhicitta nu este un factor mental, ci mintea însăși. Este genul de minte pe care o avem, și nu un factor din minte.

 

În tibetană se spune la „conștientizare mentală”:

yi kyi namrik              

Yi                = mental.
Nam rik    
= conștientizare sau percepție.

De ce adăugăm „mental”? Pentru a face diferența dintre noi și Buddha. Pentru că Buddha poate auzi cu vârful degetelor și poate simți cu urechea. Buddha nu are discernământul pe care îl avem noi. Noi putem auzi doar cu urechile și gândi cu mintea. Buddha, ne iubește cu toată ființa lui.

Definiția se referă la cineva care nu este încă Buddha și are Bodhicitta. Ea folosește „conștientizarea mentală” pentru a califica că aceasta nu se referă la conștiința senzorială sau conștientizarea lui Buddha.

 

“Principal”

Acum adăugăm „principal”.

În tibetană se spune:

Tso wo

De ce principal? Ce spune scurta definiție a Bodhicittei? „Bodhicitta este dorința de a atinge iluminarea absolut completă de dragul tuturor ființelor”. Ea conține două gânduri:

    1. Gândul care aspiră să ajungă la iluminare sau dorința de a fi Buddha.
    2. Și gândul asupra tuturor ființelor sau dorința de a ajuta toate ființele simțitoare.

Mintea nu poate să aibă două gânduri simultan. Ea poate trece rapid de la un gând la altul, dar nu se poate gândi la două lucruri deodată.

Dar în Bodhicitta sunt menținute simultan două gânduri – atât gândul de a ajunge la iluminare, cât și de a face asta de dragul tuturor ființelor. Deci, fiecare dintre ele este într-adevăr un gând, dar mintea care le ține pe amândouă simultan în același loc este mintea principală.

Bodhicitta nu este un gând în minte, ci este mintea principală, este spațiul în care ne cufundăm. O persoană care are o Bodhicitta, mintea lui este un fel de spațiu, care ține aceste două gânduri simultan. Mintea lui este îmbibată de ele.

Cum se explică faptul că de obicei există un singur gând și nu două la un moment dat? Răspunsul este că mintea poate conține mulți factori mentali. Putem avea diferiți factori care nu sunt activi în același timp.

În acest moment, putem experimenta temperatura camerei și lumina din cameră. Și acestea sunt două lucruri diferite. Ambele sunt cuprinse în noi, dar nu ne putem gândi în același timp și la temperatură, și la lumină. Deci acesta este un exemplu.

Există mulți factori mentali care sunt conținuți în conștiință. Dar în mintea pe care o avem în acest moment, există acești doi factori.

Mintea celui care are Bodhicitta dar nu este Buddha, spre deosebire de oamenii care nu au încă Bodhicitta, conține ambii factori.

    1. Aspirația de a ajunge la iluminare – Această aspirație este în mod constant acolo, indiferent dacă se concentrează acum asupra lui sau nu;
    2. Și în același timp se gândește și la toate ființele, fie că se concentrează asupra lor în acest moment sau nu. Ele sunt constant cu el.

 

„Marea cale”

În definiție se spune că Bodhicitta este principala conștientizare mentală ce aparține Marii Căi.

De ce se scrie „marea cale”? Pentru a o deosebi de calea ascultătorilor și pratyeka, și pentru a semnifica faptul că pre-Bodhicitta (Bodhicitta artificială sau „a trestiei de zahăr”) – acea Bodhicitta pe care încercăm să o obținem – nu este ceea ce ea înseamnă. Mai degrabă, înseamnă că sentimentul vine fără efort. Aceasta este Bodhicitta reală și autentică și intrarea în Mahayana.

Este focalizată pe obținerea iluminării complete în beneficiul celorlalți.

Folosirea cuvântului „iluminare completă” în definiția Bodhicitta clarifică faptul că nu este vorba de iluminarea ascultătorilor sau a celor realizați solitar.

Iluminarea totală sau completă se numește în tibetană:

dzokpay jangchub

 

Deci, este folosită expresia „iluminare totală” – spre a deosebi de iluminarea Pratyeka sau iluminarea Nyentu, care nu este iluminare deplină.

 

în beneficiul celorlalți” – în tibetană:

shendun

Întotdeauna vor fi incluși și toți ceilalți, pentru că fără ei nu ar fi Mahayana.

care este însoțită de aspirația de a atinge iluminarea completă

Tot ceea ce a fost spus până acum este însoțit de gândul de aspirație spre iluminarea completă. Acest factor mental este cel care însoțește această stare a minții.

 

Aparține Marii Căi

Aceste cuvinte sunt folosite pentru a diferenția „Bodhicitta trestiei de zahăr” de cea autentică.

Este vorba de cineva care are Bodhicitta reală, Bodhicitta adevărată, și deci el este deja pe Calea cea mare. Cel care nu are încă Bodhicitta adevărată poate practica calea cea mare, dar nu a urcat încă pe calea cea mare.

De aceea, când spunem „principala conștientizare mentală aparținând Marii Căi” – ne referim la cineva care este deja pe Calea cel mare. Pentru că Bodhicitta este cea care îl face să se ridice pe ea. Spre deosebire de altcineva care practică calea cea mare, dar nu a realizat Bodhicitta încă pe deplin. Dar el poate avea Bodhicitta trestiei de zahăr, care nu este încă reală, este artificială, este puțin forțată. Este nevoie de puțin efort ca să ne gândim și la alții.

O persoană care are Bodhicitta adevărată, nu trebuie să depună niciun efort, este pătruns de ea. Bodhicitta devine natura lui. El va acționa instinctiv și automat pentru a realiza iluminarea de dragul celorlalți. Mintea lui este pătrunsă de Bodhicitta, aceasta este mintea lui, nu mai are altă minte.

 

Un mic detaliu tehnic

însoțită de aspirația de a atinge iluminarea completă”

Există câteva calități care caracterizează gândul de aspirație spre iluminare:

    1. Cel care practică. Se numește Ten tson pa.
    2. În al doilea rând, este obiectul său, pe ce se concentrează. Se concentrează aici pe aspirația spre iluminare.
    3. În al treilea rând, are un obiect principal. Care este obiectul său principal? Toți ceilalți, toate ființele.
    4. Patru, acest lucru se întâmplă simultan. Adică, el ține cele două gânduri în același timp, și gândul de aspirație și cel asupra tuturor ființelor.

 

Este o cunoaștere aparținând Marii Căi

Definiția continuă cu „În al doilea rând, este o cunoaștere aparținând Marii Căi”.

Aparținând Marii Căii, este de a îi deosebi pe cei care nu sunt încă pe Calea cea mare.

 

– „Care acționează ca poartă de intrare spre Calea mai mare”.

Bodhicitta este cea care ne urcă pe calea Mahayana. Dezvoltarea acestei aspirații într-un mod real, complet, va deveni natura noastră, va deveni instinct. Vom acționa permanent de a ajunge la iluminare spre beneficiul tuturor ființelor în mod spontan și fără nici un efort. Această aspirație se va afla tot timpul în mintea noastră și vom practica neîntrerupt pentru toți ceilalți. Nu vom mai putea face nimic altceva, și nici nu mai vrem să facem altceva.

Aversiunea față de suferința noastră și a celorlalți este atât de mare încât ne va împinge și ne va motiva tot timpul. Și orice acțiune pe care o vom face va fi din această Bodhicitta.

 

care aparține categoriei de acțiune din cadrul divizării standard între două categorii ale „concepției” și ale „acțiunii”.

Vom explica această frază în lecția 4.

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

Lectia 2 – Aci 2

Cursul 2: Diamantele Iluminării   
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita) 

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 

Lecția 2- prima parte

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

O scurtă recapitulare – refugiul budist

În lecția 1, am început să definim refugiul budist. Am vorbit despre actul de a ne refugia, asemenea copilului care fuge la mama lui să-l protejeze. Îi este frică de ceva și crede că mama îl poate proteja. Același lucru se întâmplă și când ne refugiem spiritual:

    • Ne este frică de ceva
    • Și avem speranța și credința că există un factor care ne poate ajuta. Și ne refugiem în el.

Am mai spus că, practic, ne refugiem tot timpul: când luăm micul dejun, ne refugiem în el pentru că ne va face bine, ne va potoli foamea sau ne refugiem în brațele soților noștri, pentru a ne consola.

Toate acestea sunt refugii lumești. Problema este că ele sunt trecătoare, nu sunt durabile. Mai devreme sau mai târziu pe toate aceste lucruri lumești vom fi nevoiți să le pierdem. Geshe Michael spunea: „Sănătatea voastră este bună? Nu vă faceți griji, va trece și asta”. Orice lucru lumesc va trebui să-l pierdem și din păcate, acesta este adevărul.

Pe de altă parte, cel care conștientizează acest lucru profund se va întreba: „Atunci în ce mă refugiez? Pentru el va deveni clar că refugiul trebuie să fie spiritual și nu material. Pentru că refugiul în lucrurile materiale nu este cu adevărat refugiu. Refugiul în materie este „un sprijin nesigur”.

Am vorbit despre refugiul budist, ce înseamnă refugiul spiritual. Și am început să detaliem cele trei diamante: Diamantul Buddha, Dharma și Sangha.

Pe scurt, am spus că:

    • Diamantul Buddha – este ființa iluminată care a dobândit toate virtuțile sublime, are cunoașterea, iubirea și capacitatea de a-i ajuta pe ceilalți. Și-a satisfăcut ambele nevoi: ale lui însuși și ale celorlalți. Acesta este Buddha. Desigur, toate acestea sunt imposibil de realizat fără înțelepciunea profundă, fără perfecțiunea înțelepciunii, fără înțelegerea directă a vacuității, despre care vom vorbi mai târziu și care este cea mai importantă.
    • Diamantul Dharma – despre care vom vorbi în această lecție mai mult, este legat de realizarea conștientizărilor în inima noastră, este legat de încetări, de înțelegerea vacuității, de dezvoltarea Bodhicittei.
    • Diamantul Sangha – este comunitatea celor care au perceput direct vacuitatea, ei ne pot îndruma astfel încât să ajungem și noi la perceperea vacuității.

 

Comun la toate trei este vacuitatea

Și dacă ne uităm la cele trei diamante, ce au ele în comun? Aspectul ultim pe care îl au în comun este înțelegerea vacuității.

– Buddha a înțeles vacuitatea,

– Arya a înțeles vacuitatea,

– Dharma este înțelegerea vacuității.

Toate cele trei diamante au în comun înțelegerea vacuității.

Și dacă suntem pe calea Mahayana – de asemenea, cuprinde Bodihicitta. Am spus că școlile budiste au înțelegeri diferite ale vacuității sau versiuni ale ei. Trebuie să existe o versiune a înțelegerii vacuității, pentru că fără ea nu există refugiul suprem.

Este de subliniat faptul că statuia lui Buddha sau o imagine a lui Buddha cu siguranță nu mă pot proteja. Pot sta lângă o carte de Dharma și pot fi omorâtă. Cartea nu mă poate proteja. Pot să stau alături de un Arya și el nu mă poate ajuta. Ceea ce mă poate ajuta cu adevărat, fără excepție, sunt conștientizările profunde din inima mea.

Dacă ating perfecțiunea înțelepciunii în inima mea, nu va mai exista nimic în acest univers care să mă rănească. Acesta este adevăratul refugiu și în el ne refugiem.

A ne refugia în perfecțiunea înțelepciunii, înseamnă să ne asumăm angajamentul că vom studia, practica, clarifica și că vom face tot ceea ce este nevoie pentru a ne dezvolta aceste conștientizări în inima noastră. Numai așa vom fi cu adevărat protejați și îi putem ajuta și pe alții. Aceasta este singura cale.

Orice alt ajutor pe care încercați să-l dați altora, fie că funcționează, fie că nu. Ori reușiți, ori nu. Acesta este singurul lucru infailibil, nu dezamăgește și nu va dezamăgi niciodată.

Vom mai vorbi despre asta, dar acum vom termina diferitele tipuri de refugiu, după care vom medita puțin asupra lor.

 

A merge la refugiu este un act mental, nu fizic

Întrebare: Cele trei diamante formează împreună refugiul budist. Dar, pe de altă parte, spunem că dacă stăm lângă un Arya și nu avem conștientizări profunde, el nu ne va putea ajuta. Asta înseamnă că de fapt refugiul este doar în noi?

Răspuns: Putem sta lângă un Arya și el nu poate face nimic pentru noi. Putem sta chiar și lângă Buddha și el nu poate face nimic pentru noi!

Acest lucru s-a întâmplat în istorie cu Buddha Shakyamuni acum 2500 de ani. El făcea parte din clanul indian Shakya, de aici și numele lui Shakyamuni.

Muni înseamnă prinț iar Shakya este numele clanului.

Se povestește că alt clan a atacat neamul Shakya, iar oamenii au venit la Buddha și s-au ascuns în spatele lui – și au fost uciși chiar lângă el.

Buddha nu este atotputernic. El nu ne poate lua karma, doar dacă mergem pe calea lui, ne purificăm noi înșine de karmele negative, doar atunci nu va mai exista nimeni care să ne facă rău.

Deci, este greșit să înțelegem refugiul ca pe ceva fizic, pentru că nu este. Refugiul nu este în corpul lui Buddha. Refugiul nu este statuia lui Buddha sau imaginea lui sau o carte de Dharma. Nu acestea sunt cele trei diamante. Acestea sunt doar reprezentări ale lor și este minunat pentru că ne amintesc de ele.

Și cu toate că aceste reprezentări le punem pe altar și ne prosternăm la ele, asta nu înseamnă că ne prosternăm statuii sau cărții, ci ne prosternăm în fața acelui adevăr pe care îl vom realiza în noi înșine. Toate aceste lucruri ne servesc ca ancoră pentru a ne direcționa mintea spre adevăr. La asta ne prosternăm pentru că ne protejează. Iar când ne prosternăm în acest fel, acest act va întări aceste adevăruri în noi, aceste protecții în noi și va acumula binefaceri.

 

Meditație

Ce spune Maestrul Shantideva despre refugiu

Vreau să vă citesc din cartea Maestrului Shantideva „Ghidul de viață a unui Bodhisattva” verstele legate de refugiu.

Stați cât mai comod, închideți ochii și lăsați lucrurile pe care le veți auzi să vă pătrundă.

Capitolul doi, versetul 47…

47.
Victorioșii Buddha, mântuitori ai lumii,
Se străduiesc de a proteja orice ființă.
Caută chiar astăzi să te refugiezi,
În cei cu mare putere, ce înlătură orice frică.

48.
Caută, de asemenea, să te refugiezi
În Dharma pe care ei au realizat-o complet,
Dharma ce elimină orice frică de ciclul existenței,
Precum și în comunitatea bodhisattva.

Și acum începe să numească comunitatea Bodhisattva. El spune:

49.
Tremurând de frică și îngrozit
Ofrandă celor puri, le dăruiesc,
Lui Manjushri, Vocii Blânde îi ofer
Ca ofrandă trupul meu.

În acest verset, Maestrul Shantideva ne vorbește de frica față de suferința care dăinuie în existența inferioară sau în existența samsarică. El se referă la faptul că, atunci când o persoană percepe cu adevărat oroarea Samsarei, oroarea războaielor, a lipsurilor, a morții care îl înconjoară din toate părțile, el se umple de frică și groază față de realitatea în care a căzut. Apoi caută refugiul, caută să scape de aceste lucruri și caută protecție.

Apoi spune: „Ofrandă celor puri, le dăruiesc.”, lui Manjushri care este un Bodhisattva, care face parte din Sangha, „îi ofer ca ofrandă trupul meu!”. Cu alte cuvinte, el spune: „Ia-mi trupul, dar numai scoate-mă de aici!”

50.
Obosit de suferință
Strig cu voce disperată
Către Ochii Iubitori, protectorul Chenrezik,
Ce trăiește în compasiune, liber de orice eroare;
Te rog, protejează-mă, pe mine
Ce am comis multe păcate!

Cel obosit de suferință, a realizat că are karma plină de amprentele lăsate în urma păcatelor comise în trecut. Acum că înțelege acest lucru, înțelege că rodirea ei îi va provoca suferințe groaznice, se refugiază în Chenrezik, care este îngerul compasiunii.

Acum mai enumeră două:

51.
Caut protecție în toți acei salvatori
A căror inimi sunt pline de mare compasiune:
Strig, din toată inima mea la perechea realizată
Numită „Esența spațiului” și „Esența Pământului”.
(ei sunt doi din cei 8 mari Bodhisattva)

52.
Mă refugiez și în Cel ce ține Diamantul; (Vajrapani)
La vederea căruia cei plini de ură, cum ar fi mesagerii morții,
Se umplu de frică, și îngroziți
În toate direcțiile vor fugi.

Ce ne spune maestrul? El ne spune că refugiul în ființa iluminată a lui Buddha ne va permite să depășim toată această groază.

Din nou, recunoaște că în trecut am făcut acte de nedreptate, fără să ne dăm seama ce facem. Și toate aceste karme acum le purtăm cu noi, ne vor răni dacă nu vom face nimic.

Apoi spune:

53.
Până acum, am acționat împotriva dorinței tale:
Dar după ce am văzut marile terori
Mă refugiez în tine și te implor
Să-mi îndepărtez frica cât mai curând.

Sentimentul de regret profund este cel care înțelege. Regretul este însoțit de înțelegere. Înțelegem că karma funcționează, înțelegem că tot ceea ce facem va trebui să culegem. Realizând faptul cât de neputincioși am fost în trecut pentru că am acționat din ignoranță, dar acum avem nevoie de ajutor pentru a scăpa de necazurile pe care le avem.

Puteți deschide ochii.

 

Deci, după cum am mai spus, refugiul nu este ceva fizic, ci mai degrabă este o stare mentală. Când spunem la început de lecție: „Până la iluminarea mea, mă refugiez în Buddha, Dharma și Sangha” – asta înseamnă că ne refugiem în cuvinte. Sau când ne prosternăm, prin acest act fizic ne conectăm la o stare mentală. Mersul la refugiu este practic o stare mentală în care ne punem toate speranțele în cele trei diamante.

În actul de refugiu există un angajament față de noi înșine, dar pentru că nu avem o părere atât de bună despre noi, atunci ne vom angaja față de cineva pe care îl apreciem, în fața celor trei diamante sau în fața Lamei. Și înaintea lor ne angajăm să dezvoltăm conștientizări în inima noastră și să dobândim capacitatea mentală, astfel încât să putem obține cu adevărat protecție.

Din nou, subliniem faptul că refugiul este ceva mental. Iar prosternarea și cuvintele pe care le spunem sunt doar pentru a ne conecta la această stare mentală.

 

Gândul care acționează de la sine

În lectura cursului există definiția refugiului.

Deoarece budiștii au dezbătut mult întrebările care s-au ridicat cu timpul, definițiile din textele budiste sunt foarte precise.

Definiția refugiului este următoarea „Orice mișcare a minții care acționează de la sine și care exprimă speranța că un obiect extern va fi capabil să ofere protecție”.

Dacă vă mai amintiți, am vorbit înainte despre faptul că în actul de refugiu există un element al fricii și unul al speranței. Există frica de suferință și există speranța sau încrederea în cineva sau ceva care ne poate ajuta.

Ce înseamnă „Orice mișcare a minții care acționează de la sine”?

Să spunem că stăm și mâncăm prânzul. Avem gândul că acum luăm prânzul. În timp ce mâncăm ne gândim, îmi place /nu îmi place, este gustos /nu este gustos. Sunt emoții care vin. Aceste sentimente sunt un fel de gânduri, gândim: este gustos, nu este gustos, vreau mai mult sau vreau mai puțin. Așadar, acestea sunt gânduri care însoțesc principalul gând de „a mânca”.

Acesta este un exemplu că există un gând principal și există gânduri care îl însoțesc, care depind de el. Gustos sau nu – depinde de mâncare.

Atunci când spunem „mișcarea minții sau gândul care acționează de la sine” înseamnă că nu este ceva care însoțește altceva. Omul când decide să se refugieze, nu este rezultatul unui altui gând, nu provine de la un alt gând principal.

 

Refugiul excepțional

Dacă am vorbit la început despre faptul că în viața zilnică ne refugiem tot timpul în lucruri, care sunt „un sprijin nesigur”, acum vorbim despre refugiul spiritual. Refugiul budist este practic numit „refugiu excepțional”.

Ce îl face să fie excepțional? Factorii în care ne refugiem sunt excepționali. Cele trei diamante sunt extraordinare, sunt sublime în capacitățile lor, în calitățile lor, în înțelepciunea lor, în iubirea lor, în cunoașterea lor.

Cu toate că am folosit cuvântul „budist”, nu este nevoie de al adăuga refugiului. Aici vorbim despre refugiul care este în esență un refugiu spiritual, dar în sensul său cel mai profund. Refugiul poate fi în cadrul oricărei religii, poate fi în cadrul oricărei doctrine, dar care să aibă elementele potrivite.

 

Cele cinci tipuri de refugiu budist (excepțional).

Acum vom vorbi puțin despre cele cinci tipuri de refugiu budist, pe care le puteți identifica și în afara budismului. Cinci diviziuni, dacă vreți, de refugiu budist.

 

Trei tipuri de practicanți

Înainte de a ne referi la cele cinci, vom vorbi mai înainte despre trei tipuri de practicanți, deoarece influențează mersul la refugiu.

    1. Scopul îngust.

                                                     

 Kyebu chung

Kyebu = persoană, om.
Chung = mic.

Deci, Kyebu chung înseamnă om mic.

Și ce se înțelege prin „om mic”? Nu ne referim aici la copil, ci la o persoană al cărui scop este îngust. Ce înseamnă o persoană cu scopul îngust? De fapt, toate cele trei tipuri de persoane enumerate aici, sunt deja foarte avansate din punct de vedere spiritual. Cu toți înțeleg deja lipsa de importanță a lucrurilor materiale, de exemplu, înțeleg karma, înțeleg viața trecută și viitoare, înțeleg că viața nu se termină când corpul se termină și că mintea continuă, că mintea stochează în ea impregnările a tot ceea ce au făcut, fie în această viață cât și în viața anterioară. De aceea, ei înțeleg că există pericolul de a cădea într-o existență cu mult mai suferindă decât existența umană, adică în lumea animală, a spiritelor și a infernului. De fapt Buddha ne-a spus că pericolul de a cădea în tărâmurile inferioare este enorm, pentru noi toți!

În cartea „Pregătire pentru Tantra” se povestește despre o discuție a lui Buddha cu călugării săi.

Călugării îl întreabă: „Domnul nostru Buddha, care este șansa unui om să se renască ca ființă umană?”

Buddha își băgă mâna în nisip, câteva fire de nisip îi rămaseră sub unghie și spune: „Câte fire de nisip am aici? Care este proporția dintre numărul de fire de nisip de sub vârful unghiei mele și numărul tuturor firelor de nisip din întreaga lume?” Călugării răspund: “O, al doilea număr este de o sută de ori mai mare! Nu, de o mie de ori mai mare! Nu, de un milion de ori mai mare! Nu, incomparabil mai mare.”

Atunci Buddha le spuse: „Așa cum este raportul dintre ele, la fel este și șansa ca oricine care este astăzi o ființă umană să se nască din nou ca ființă umană”.

Este deprimant. Existența umană este extrem de rară. Dacă credem că „există atât de mulți oameni pe lume”, asta este nimic în comparație cu numărul tuturor ființelor. Opt miliarde de oameni care trăiesc astăzi este infim față de numărul total al viețuitoarelor. Dacă am număra toate furnicile și peștii care există doar pe planeta noastră, atunci probabilitatea de a ne naște ca ființă umană este foarte mică.

Chiar și atunci când ne naștem ca ființe umane, înseamnă că avem o karmă ieșită din comun. Este karma pe care am acumulat-o pe parcursul a mulți eoni. Ne ardem multă karma bună. Nu știm cum să-o reînnoim suficient de repede, pentru că nu avem perfecțiunea înțelepciunii. Nu înțelegem ce funcționează și ce nu funcționează. Chiar și atunci când deja facem un lucru bun în lume, nu înțelegem cu adevărat sensul a ceea ce facem.

Nu înțelegem ce înseamnă a ajuta. De ce? Pentru că nu înțelegem cine suntem și nu înțelegem pe cine ajutăm. Și asta, pentru că nu am realizat încă Diamantul Dharma. Și până când asta se va întâmpla, vom fi fără putere. Iar astfel șansa noastră de a fi din nou ființă umană este practic zero.

Practicantul cu scopul îngust înțelegând foarte bine toate acestea, se refugiază în cele Trei Diamante pentru a nu cădea într-o existență inferioară. El înțelege acest pericol și își dorește: „De nu mi s-ar întâmpla asta”.

Oricine înțelege cu adevărat acest pericol, este deja foarte avansat spiritual.

Putem sta la o lecție de Dharma și nu suntem încă în Dharma. Până când nu vom interioriza cu adevărat această conștientizare, nu suntem cu adevărat în Dharma. Începând să practicăm, vom înceta să ne  mai ținem cu dinții de dreptatea pe care o avem și datorită ego-ul nostru să insistăm asupra principiilor noastre. Principiile noastre încetează să mai fie atât de importante, deja începem să vedem ce  determină cu adevărat calitatea realității noastre.

Cel care are scopul îngust se refugiază în cele Trei Diamante, pentru că și-a dezvoltat deja conștientizările karmei, a continuității minții și așa mai departe. Refugiul îl salvează cu adevărat, pentru că începe să-și înțeleagă realitatea, să înțeleagă vacuitatea, să acumuleze karma bună și să nu mai acumuleze karme negative. Și tocmai aceste lucruri îl pot salva.

Refugiul budist funcționează chiar și la acest nivel. El ne salvează de la căderea în tărâmurile inferioare. Puteți să-l numiți cum vreți, dar fără această înțelegere profundă, șansele voastre de a vă naște ca ființe umane sunt practic nule, pentru că nu înțelegeți karma și continuați să vă acumulați cauzele care vă vor provoca suferință.

 

Puterea jurămintelor

Doresc să vorbim puțin despre jurăminte. Putem spune: „Voi practica, voi învăța și voi face lucruri pentru a-mi dezvolta conștientizările interioare”, iar în timp ce practicăm, acumulăm binefaceri. Și cu cât înțelegerea noastră este mai profundă, cu atât binefacerea va fi mai mare.

Dar ce se întâmplă în cea mai mare parte a timpului nostru? De cele mai multe ori nu medităm și nu practicăm. Suntem cufundați în viața de zi cu zi și nu acumulăm binefaceri.

Ce se întâmplă când cineva își ia jurămintele? În Abhidharma Kosha se spune că atunci când un călugăr își ia jurămintele monastice – se creează un spațiu în minte. Adică, indiferent de ceea ce face și cum face, mintea lui este pătrunsă de angajamentul pe care și l-a luat. În Abhidharma Kosha, se spune că în urma acestui act s-ar forma o aură în jurul lui. Atâta timp cât își ține jurămintele, atâta timp cât nu le-a încălcat, atâta timp cât nu a renunțat la ele, această aură rămâne în jurul său. Chiar dacă în acest moment călugărul nu se concentrează pe jurăminte, ci face alte lucruri, jurămintele continuă să acumuleze pentru el binefaceri tocmai datorită angajamentului pe care și l-a luat.

Acum că mi-am luat jurămintele de refugiu, gândurile precum: „Acționez pentru a percepe vacuitatea, să realizez Bodhicitta, să ajung la iluminare, să ajut toate ființele vii”, vor rămâne permanent pe fundalul minții mele. Cuvântul pe care ni l-am luat are o putere extraordinară, mai ales dacă este făcut în fața unei persoane pe care o prețuim, în fața Lamei.

Cuvântul nostru are puterea de a ne schimba.

Ce se întâmplă dacă cineva își rupe jurământul? Nu este ușor să-l rupă. A rupe jurământul nu este la fel cu a-l încălca.

Jurămintele pe care ni le-am luat, le vom încălca tot timpul pentru că este nevoie de timp de a ne antrena pentru a le păstra. Deci, încălcarea unui jurământ, făcută din faptul că nu l-am interioriza suficient și nu l-am practicat suficient, nu înseamnă ruperea lui sau renunțarea la el.

Renunțarea la jurăminte este o acțiune deliberată. Atunci când cineva se angajează pe o cale pură, o cale care îl scoate din suferință și îi scoate și pe alții din suferință iar apoi spune: „La naiba cu asta! Să nu mă zăpăcească pe mine de cap, este prea greu de făcut. Voi face ceea ce vreau eu”, în acest fel își rupe jurământul. Iar cu cât jurămintele sunt mai înalte, cu atât acest act este mai grav.

 

Trei niveluri de jurăminte

    • Jurămintele de refugiu sunt jurămintele de bază în budism.
    • Deasupra lor sunt jurămintele Bodhisattva, ce au fost construite pe jurămintele de refugiu. Nu se pot lua jurămintele Bodhisattva fără să fie luate mai întâi jurămintele de refugiu.
    • Ultimul nivel de jurăminte și cel mai înalt, sunt jurămintele tantrice. Cel care și-a luat jurămintele tantrice totodată și-a asumat și responsabilitatea de a-și dedica întreaga viață și tot ceea ce are, pentru a ajunge la iluminare de dragul tuturor ființelor. Iar Tantra face posibil acest lucru pe parcursul unei singure vieți. De aceea aceste jurăminte sunt sacre.

Jurămintele de refugiu sunt și foarte plăcute. Efectul lor secundar este producerea unui anume grad de fericire în mintea omului, încrederea lui pe cale și că va evolua pe ea.

Jurămintele de refugiu sunt îndreptate către viața următoare. Lui Kyebu chung îi este frică de renașterea în tărâmurile inferioare. El începe să devină mai interesat de karma, să înțeleagă mai multă karma să facă lucruri care ar trebui făcute și să nu mai facă lucruri care nu ar trebui făcute.

De îndată ce ne-am luat jurămintele, încep deja să apară schimbări mici. Ceva începe să se miște în lumea noastră spirituală, chiar dacă la început nu vom simți asta. Am intrat în spațiul angajamentului de a urca la nivelul spiritual.

Deci, chiar dacă primul nivel de jurăminte este cel mai elementar nivel, să nu credeți că el este ușor. Pentru că el conține o obligație, un angajament.

Omul își asumă obligația: „Voi acționa dincolo de nevoile mele imediate pe care le am în această viață. Voi acționa în favoarea a ceva care nu este imediat, care este în viitor. Îmi voi dedica timp pentru asta”.

Atunci când vorbim despre nevoi imediate, vorbim despre nevoile materiale, nevoia de laudă, nevoia de reputație, nevoia de a ne simți bine. Credeți că ați renunțat la toate acestea? Uitați-vă mai bine în interiorul vostru. De aceea, a vă lua obligația de a acționa dincolo de nevoile imediate, nu este ușor. Este nevoie de curaj

Doar prin faptul că abia începem să înțelegem modul în care karma și vacuitatea merg mână în mână, fapt care ne determină permanent realitatea, deja ne salvează.

 

    1. Scopul mediu.

                                                              

Kyebu dring

Kyebu dring înseamnă omul mediu.

Ce este „omul mediu”? Este cel care are un scop mediu. Scopul mediu este mai înalt decât cel îngust. Dacă celui cu scop îngust îi este frică de renașterea în tărâmurile inferioare, cel de scop mediu acționează pentru a se renaște ca om în viața viitoare. Acesta observă și mai mult natura realității, înțelege karma cu mult mai bine decât cel cu scopul îngust. Are o înțelegere mult mai profundă a realității. El înțelege că, chiar dacă se va renaște ca ființă umană în viața următoare nu este suficient. Chiar și oamenii suferă. Îmbătrânesc, se îmbolnăvesc și mor. Renașterea într-un corp fizic care se degenerează și îmbătrânește este rezultatul unei karme nu bune. Adică, este mai bună decât karma de a fi animal, dar nu este suficient de bună. Încă există suferință în viața oamenilor.

Deci, motivația celui cu scopul mediu este de a scăpa de orice formă de suferință a existenței ciclice. Înțelege că totul este suferință și fiecare satisfacție este trecătoare.

Mulți veneau la Ken Rinpoche și spuneau: „Eu fac asta și asta, am înțeles asta și asta”, și apoi îl întrebau: „Să merg în direcția asta sau asta?” „Ei bine”, spunea Ken Rinpoche „să presupunem că mergi în direcția asta, și după aceea?”

Persoana cu scopul mediu merge cu această întrebare: “Și după aceea?” El înțelege că nu există nici un loc bun în Samsara. Fie că se renaște într-un tărâm superior sau inferior – nu este nimic bun în el! Nu există nimic care să țină la infinit. Orice lucru bun este temporar.

Deci, această persoană vrea să iasă din oroarea Samsarei. Și este nevoie de timp pentru a înțelege cât de îngrozitoare este ea. Dacă suntem norocoși, Samsara ne va arăta adevărata ei față, în timp ce suntem încă în viață și mai putem face ceva în privința asta. Deci, persoana cu scopul mediu dorește să iasă din Samsara și să ajungă la Nirvana.

    1. Scopul înalt

                                                            

 Kyebu chenpo

Mai înainte am spus despre persoana cu scopul mediu că dorește să iasă din Samsara, pentru că înțelege că nu este nimic bun în ea, dar pe ce se axează? Pe el însuși. Pe când cel cu scopul înalt, Kyebu chenpo – înțelege că nu suferă numai el ci și toate ființele vii. El se refugiază în cele Trei Diamante pentru a se putea elibera de suferință, pentru a-i scoate și pe toți ceilalți din suferință.

Deci, toți cei care se refugiază, își spun:

Până la iluminarea mea
Mă refugiez
În Budha, Dharma și Sangha.”

Pe când cei cu scopul înalt mai adaugă și cuvintele următoare:

„Prin puterea faptelor bune pe care le fac
Să ajung la iluminarea completă
Pentru binele fiecărei ființe vii”.

Din punct de vedere mental, persoana cu scopul înalt, nu se axează invariabil doar pe sine, ci îi aduce și pe toți ceilalți cu el. Iar acest fapt face ca refugiul să fie infinit de puternic.

De ce? Pentru că numărul ființelor pe care le ajutăm acum este infinit.

Așadar, acestea au fost primele trei tipuri de refugiu, în funcție de domeniul pe care îl consideră persoana:

– dacă se gândește doar la viața următoare,

– sau dacă se gândește să iasă din Samsara,

– sau dacă se gândește și la toți ceilalți.

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

 

Lecția 2- a doua parte

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Modul în care se refugiază fiecare practicant, se potrivește mental cu modul lui de a gândi.

O clasificare suplimentară a practicanților: ascultătorii, cei deveniți de la sine Buddha și Bodhisattva.

În literatura Mahayana, există și o altă clasificare a practicanților, în funcție de tendințele pe care le au.

– Cei ce se numesc nyentu, adică „ascultătorii”.

nyentu

 

 Cei ce se numesc ranggyel, sau pratyeka-buddha în sanscrită, ceea ce înseamnă „cei deveniți de la sine Buddha” sau „realizați solitar”.

ranggyel

 

– Și al treilea tip de practicanți, care sunt de fapt practicanții cu scopul înalt, se mai numesc și jangsem, care înseamnă Bodhisattva:

jangsem

În lecția următoare vom vorbi mai pe larg despre ei.

 

Alte tipuri de refugiu

Mai există încă două tipuri de mers la refugiu. În total sunt cinci. A merge la refugiu în limba tibetană se spune Kyamdro.

 

Refugiul în cauză

Gyuy kyamdro

 

Gyu   = cauză.
Gyuy = a cauzei.

Gyuy kyamdro = a te refugia în cauză.

Deci, ce înseamnă „a te refugia în cauză”?

De exemplu, ne uităm la Buddha și spunem: „Iată o ființă iluminată, care a realizat toate virtuțile sublime”. Deci, luăm o virtute a lui Buddha – compasiunea lui infinită – și spunem: „Mă refugiez în asta, pentru că Buddha are compasiune infinită și mă poate ajuta. Dacă și eu îmi voi dezvolta compasiunea nesfârșită, atunci voi putea ajuta”. Acest lucru se numește refugiul în cauză. Adică: „Acum am nevoie de ajutor, am nevoie de protecție, mă voi refugia în ceea ce mă va proteja. Dacă îmi voi dezvolta înțelepciunea, ea mă va proteja. Dacă îmi voi dezvolta compasiunea, ea mă va proteja”.

Dar pentru că nu le-am realizat încă, avem nevoie de ajutorul altora pentru a ne ajuta să le dezvoltăm. Așadar ne refugiem în cele Trei Diamante: Buddha, Dharma și Sangha care ne vor ajuta să ne dezvoltăm aceste lucruri.

În loc de „cauză”, putem spune că ne refugiem într-o calitate pe care o altă persoană a realizat-o, sau ne refugiem într-o altă persoană care are cele Trei Diamante deja stabilite în minte. Cu alte cuvinte, căutăm aceste calități în exteriorul nostru. Înțelegem că suntem la necaz, și căutăm pe cineva care să ne ajute. Asta înseamnă că ne refugiem în calități care sunt în afara noastră.

Putem întâlni, de exemplu, un Arya  și să ne spunem: „Oh, uite el este deja Arya, și-a rezolvat toate problemele, și acum mă poate ajuta”.

Refugiul în Arya este un refugiu minunat, pentru că el cu adevărat ne poate ajuta. Refugiul în cele Trei Diamante – spre deosebire de orice lucru lumesc care este nesigur și nesemnificativ, este cu adevărat refugiu și el este mental.

 

Refugiul în rezultat

Drebuy kyamdro  

 

Drebuy kyamdro = refugiul în rezultat.

Dacă mergem acum să practicăm, ca rezultat vom fi un Buddha. Dacă practicăm și facem întreaga cale, vom ajunge la iluminarea deplină. Nu există altă opțiune. De ce? – Pentru că totul este gol și karma funcționează. Dacă sunt plantate toate semințele potrivite, copacul va trebui să răsară. Rezultatul va trebui să vină, mai devreme sau mai târziu.

Deci, acest Buddha care vom fi în viitor, are atotcunoașterea. Pentru el, trecutul, prezentul și viitorul sunt simultane. Totul este aici, acest Buddha este deja aici, este Buddha care vom fi în viitor. Cu toți percepem timpul liniar: „Acum nu sunt încă Buddha dar voi fi în viitor, sau acum nu sunt încă pur dar mai târziu voi fi mai pur”.

Acest Buddha se află deja aici. Pentru el, eu nu sunt în trecut, ci în prezentul lui. Mă refugiez în Buddha care mă va ajuta mereu. Mă iubește mai mult decât se iubește pe el însuși, pentru că înțelege ce este el însuși. Buddha este deja aici. Și în el mă refugiez. Acest fapt se numește a te refugia în rezultat. Mă refugiez în Buddha care voi fi în viitor. Este cel mai înalt și mai frumos mod de a ne refugia.

De ce? Pentru că:

    • Mă refugiez într-o divinitate iluminată, care cuprinde în ea cele Trei Diamante. Buddha are toate conștientizările dharmice necesare, nu îi lipsește niciuna. Și înainte de a deveni Buddha, a fost Arya. Acest Buddha viitor, care voi fi, este deja aici, și cuprinde toate cele trei diamante.
    • Pe lângă asta, Buddha este foarte apropiat de mine, am relații intime cu el. Buddha este foarte interesat de bunăstarea mea. El este îndrăgostit de mine, și eu de el. Sunt strâns legat karmic de el.

El este perfect și e deja aici. Prin urmare, a te refugia în rezultat înseamnă a te refugia într-un obiect care cuprinde toate cele trei diamante.

 

 Refugiul în Lama

Care este problema? Problema este că toate acestea sunt momentan doar o idee. Încă nu sunt în contact cu Buddha, nu-l cunosc. Nu trăiesc așa, nu gândesc așa.

Refugiul în rezultat este extrem de puternic. Dar, deocamdată este doar o idee abstractă și nu ne considerăm iluminați. De fapt, vedem că avem defecte, nu-i așa?

Dar, să nu uităm că avem tendința de a proiecta.

Lama Dvora Hla, povestește: „Cândva am predat la Technion, la Facultatea de Matematică. Pe atunci am avut un coleg de catedră care era și vecinul meu. Eram buni prieteni. Într-o noapte am visat că sunt în casa lui și văd pe perete un covor. Și acel covor a fost cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată. Era absolut perfect în ceea ce privește culorile și țesătura lui. Nu am știut că îmi plac atât de mult covoarele.

Pe scurt, când m-am trezit din vis, imaginea covorului era încă foarte vie în mintea mea, și mi-am zis: „Cine a creat covorul pe peretele profesorului?”. Nu-mi amintesc să fi văzut cu adevărat la el în casă vreun covor. Dar în vis i-am atârnat pe perete cel mai frumos covor.

Atunci:

A. Mi-am dat seama că eu am făcut covorul, pentru că în vis putem face totul, nu-i așa? Și covorul și profesorul, totul.

B. Și ce este mai interesant, este faptul că am ales să atârn covorul pe peretele lui și nu pe al meu.

Asta facem tot timpul, proiectăm lucruri. Ne spunem: „Sunt încă impur, dar Lama este perfect. Lama este înțelept, plin de virtuți și compasiune”.

Cel mai bun mod de a ne refugia este în Lama. Pentru că, pe de o parte cuprinde toate cele trei diamante, iar pe de alta el este proiecția mea, la fel ca și  covorul pe care l-am atârnat în casa colegului meu.

Întrebare: Asta nu înseamnă refugiul în cauză? Răspuns: Când ne refugiem în Lama, înțelegând că el este proiecția mea, atunci este pe undeva la mijloc. Pentru că atunci ne dăm seama că acest Lama pe care l-am creat, este complet gol de orice natură. Și dacă el este frumos, înseamnă că eu sunt frumos. Dacă Lama este înțelept, asta este pentru că eu sunt înțelept. Încă nu le-am realizat în mine, doar le proiectez pe altcineva.

Desigur, că în măsura în care îl văd că este impur – aceasta este impuritatea mea. Nu există o altă lume, decât cea pe care o proiectez. Nu există nimic altceva care să fie în afara proiecțiilor mele. Există numai ceea ce eu proiectez. Iar dacă proiectez un Lama care înțelege și mă învață vacuitatea, mă învață înțelepciunea, este înțelepciunea pe care deja o am, dar o proiectez asupra altuia. Și așa funcționează mintea noastră.

În cazul în care nu proiectăm un Lama, înseamnă că nu am acumulat suficiente binefaceri pentru a-l întâlni. Asta nu înseamnă că nu avem un Lama, ci încă nu-l identificăm, nu l-am întâlnit încă. Dar, va veni ziua în care îl vom recunoaște: „Wow, el este persoana care mă va promova spiritual”.

Când ne dăm seama că Lama este proiecția noastră, este ceva între cauză și rezultat.

Lama este singurul obiect care reunește cele trei diamante.

 

Practica pe toată viața

Cu toate că prezentăm liste și caracteristici – să nu credeți că am epuizat subiectul în vreun fel. Dacă a lua jurămintele de refugiu este nivelul elementar, de început, al  jurămintelor în budism, atunci când ne dăm seama în ce necazuri ne aflăm, vom căuta să ne refugiem mai adânc.

Așa cum Chiwa mi takpa – meditația asupra morții și a impermanenței, deși este destul de timpurie în practică, ea este tot timpul practicată, la fel este și tema refugiului.

Pe măsură ce progresăm în conștientizările noastre, a înțelegerii Dharmei – Sutra sau Tantra, subiectul refugiului se va adânci. Vom continua să ne refugiem tot timpul. Cu timpul sensul refugiului se va adânci în funcție de gradul de înțelepciune pe care îl dobândim, în funcție de cât de mult înțelegem Vacuitatea, de Bodhicitta pe care o avem. Refugiul unui Bodhisattva de nivel unu, nu este la fel cu refugiul unui Bodhisattva la nivelul opt.

Cu toate că ei se pot ruga folosind aceleași cuvinte, mințile lor sunt complet diferite. Puterea refugiului lor este diferită. Și acest lucru este valabil pentru toată practica.

 

Meditația – tipurile diferite de refugiu

Așezați-vă comod și închideți ochii.

Fiți atenți ca spatele să fie drept, umerii echilibrați, gura ușor închisă, dar relaxată. Ochii să fie închiși ușor. Relaxați-vă fața. Capul să nu fie nici prea coborât, nici prea ridicat. Așezați-vă mâinile în poală, mâna dreaptă peste cea stângă.

Și acum concentrați-vă pe respirație. Observați trecerea aerului prin nări. Imaginați-vă că stați ca un străjer de pază la intrarea în nări și observați senzațiile pe care le aveți acolo.

În ochii minții voastre, creați-vă acum un loc de refugiu, un loc de refugiu fizic. Un loc frumos, în care ați vrea să fiți, în care vă place să stați. El poate fi pe malul mării, sau o zonă de munte, sau în interiorul unei case splendide. Un loc în care vă simțiți în siguranță, vă este bine în el.

Faceți ca locul de refugiu să fie cât se poate de frumos. Și cu cât va fi mai real și cu mai multe detalii, cu atât va fi mai bine. Ce culoare are nisipul, ce culoare are cerul, ce culoare are apa mării?  Încercați să vedeți cât mai multe detalii.

Și dacă nu puteți vedea locul în amănunt, dar știți că sunteți acolo, conectați-vă la sentimentul pe care îl aveți.

Pentru mintea voastră nu există limite. Refugiul poate fi oriunde și poate arăta cum vreți voi.

În stânga voastră, vedeți-o pe mama voastră pe care o țineți de mână. Ea este cea care v-a dat viață, această viață rară și prețioasă, și ea are nevoie de voi, pentru că este în Samsara și are nevoie de voi să o ajutați.

În dreapta voastră se află tatăl vostru pe care îl țineți de mână. Înțelegeți că și el are nevoie de voi, are încredere în voi, depinde de voi, de realizările voastre spirituale pentru a-l ajuta.

În continuare, imaginați-vă că toți oamenii pe care i-ați întâlnit vreodată, chiar și cei pe care nu i-ați întâlnit, se află în spatele vostru. O mulțime de ființe și viețuitoare se află toate în spatele vostru.

Cu toții apar sub formă de ființe umane. Și ei, de asemenea, au nevoie de voi, depind de voi, depind de practica voastră care să-i salveze de la suferință.

Și acum imaginați-vă că puteți vorbi direct conștiinței lor. Și îi învățați ce înseamnă să se refugieze spiritual.

Îi învățați ce este Vacuitatea, ceea ce înțelegeți voi că ar fi Vacuitatea. Despre faptul că lucrurile nu au nicio natură proprie de sine, că lucrurile care apar în fața lor este în funcție de karma pe care o au, de cât de buni au fost cu ceilalți.

Vedeți-vă cum le explicați Vacuitatea și Karma, până când ei înțeleg. Acest lucru, desigur, include înțelegerea voastră despre propria voastră vacuitate cât și a vacuității lor. Atât voi, cât și ei nu aveți nicio natură proprie de sine. Atât voi, cât și ei sunteți rezultatul karmei, karma pe care voi înșivă ați plantat-o. Și asta înseamnă că-i învățați Diamantul Dharma.

Arătați-le un om care a perceput direct Vacuitatea. Imaginați-vă că reușiți să-i convingeți să se străduiască să ajungă la acest statut. Că aspiră cu toții să înțeleagă Vacuitatea. Asta înseamnă că-i învățați Diamantul Sangha.

Imaginați-vă acum, că v-ați atins deja scopul ultim. Că sunteți iluminați. Că sunteți un înger de o frumusețe uluitoare. Un înger de sex masculin sau feminin, nu contează. Nu contează sexul pe care îl aveți acum – nu este musai să se potrivească cu cel al îngerului. Aveți un corp pur de lumină, iar conștiința voastră este plină de iubire, compasiune și omnisciență.

Acum, învățați-i pe ceilalți, cât puteți voi mai bine, ce înseamnă atingerea scopului suprem. Și promiteți-le că veți face tot ce puteți pentru a-i aduce acolo.

Puteți deschide ochii.

 

Acesta este un exemplu de meditație care cuprinde aproape tot ce am spus despre refugiu. Este inclus și scopul înalt, pentru că îi aduceți pe toți cu voi. În meditație este inclus atât refugiul în cauză, cât și în rezultat. Chiar și voi ca fiind iluminați, și ceilalți ca fiind iluminați. Cuprinde Bodhicitta. Este cel mai frumos mod de a ne refugia. Și desigur, cu cât înțelegem Vacuitatea mai bine, cu atât refugiul va fi mai puternic.

 

Legătura dintre mersul la Refugiu și principiile Karmei

Vă reamintesc din nou, refugiul în cauză înseamnă că eu, de exemplu, mă uit la Buddha, la ceea ce am auzit și mi s-a spus despre el. Și îmi spun, de exemplu: Buddha este omniscient, Arya a perceput direct Vacuitatea. Mă refugiez în calitățile pe care le au aceste ființe. Pentru că dacă le-aș avea și eu, este ceea ce mă va ajuta”.

Ce face ca refugiul să devină refugiul în cauză?

a. Atunci când ne refugiem în cele Trei Diamante – în credința că ne pot ajuta – vom începe să acționăm conform îndrumărilor și învățăturilor lor. Acest lucru ne va proteja, mai ales de răul pe care ni-l facem atunci când acționăm din ignoranță. Deci, un aspect al refugiului în cauză, este îndrumarea și studiul celor trei diamante.

b. Al doilea aspect – atunci când acționăm în conformitate cu îndrumările și învățăturile pe care le primim – vom începe treptat să eliminăm răul din noi și să cultivăm binele. Treptat se va dezvolta în noi compasiunea și concepția corectă – și acestea vor începe să ne protejeze, din interior. Vom înceta faptele care ne mențin în suferință și vom mări numărul de fapte care ne aduc fericirea. De aceea, refugiul în cele Trei Diamante este începutul unui lanț care începe din afară, iar când învățăturile și îndrumările sunt interiorizate – va fi cauza profundă care ne va proteja.

c. Al treilea aspect important al refugiului în cauză, este fermitatea cu care prețuim virtuțile și valorile lor Ele sunt în Buddha, în Arya. Încă nu ni le atribuim. Când ne uităm la compasiunea lui Buddha, de exemplu, ne spunem: „Aceasta este calitatea pe care și eu vreau să mi-o dezvolt. Pentru că ea mă va proteja”. Între timp, numai Buddha o are. De aceea ne refugiem în această calitate așa cum apare la Buddha, adică în exteriorul nostru, pentru a o dezvolta în noi.

Când spunem „să o dezvolt în mine”, de fapt merg la rezultat. Cum ajung la acest rezultat? Cu cât mă voi concentra mai mult pe această calitate pe care o are altcineva, cu atât întăresc mai mult această amprentă în minte. Și acesta este un principiu important în Karma:

Când prețuiesc o anume calitate a lui Buddha, de fiecare dată când îmi îndrept gândul spre ea, întăresc această amprentă în mine.

Dacă văd în Buddha o trăsătură minunată, sau în învățătorul meu, și o admir în inima mea

– cu cât fac asta mai mult, cu atât plantez mai mult semințele pentru ca ea să devină o realitate pentru mine. Așa ne folosim de cele trei diamante, așa ne folosim de Lama.

Avem tendința de a proiecta asupra lor calitățile nobile și sublime. Cu cât îi vom servi mai mult, îi vom admira și respecta mai mult, vom avea mai multă încredere în ei, cu atât vom interioriza mai mult aceste calități în noi. Acesta este principiul karmic. Așa funcționează karma. Aceste gânduri devin cauzele care vor produce acest rezultat pentru mine.

– Și mai puternic, este refugiul în rezultat. Dar nu toată lumea o poate face, nu este ușor. Și refugiul în cauză funcționează, doar puțin mai lent.

– Și tot în acest fel funcționează și rugăciunile.

Cum funcționează rugăciunile? – Dacă totul este proiecția mea și nu vine de la sine, atunci pentru ce mă rog? Mă rog să vină Lama . Dar el în sine, nu mă poate salva. Nu are o astfel de putere. Buddha nu este atotputernic, pentru că dacă ar fi fost așa, de mult m-ar fi ajutat.

Dar, de fiecare dată când ne rugăm unei divinități pe care o venerăm, o respectăm, întărim această amprentă, și apoi ea va funcționa. Rugăciunea plantează semințe, iar când ele vor germina, vom avea în realitate binecuvântarea. Cu adevărat vom primi binecuvântarea Lamei, pentru că toți Lama își binecuvântează discipolii.

Dar puterea acestei binecuvântări vine de la discipol, și nu de la Lama. Lama, la rândul lui, nu are putere. Lama nu este sfânt în sine, și nu există nimeni care să nu fie pur în sine. Cu toții, sunt lipsiți de orice natură și sunt proiecția noastră.

Atunci când începem să ne purtăm, față de învățătorii noștri , cu respect, cu încredere, cu sfințenie, încet, încet ei vor deveni exact așa cum ne purtăm, pentru că sunt în totalitate creația noastră. Și în acest fel ei ne binecuvântează.

Așa funcționează lumea. Totul funcționează conform legii Karmei și a Vacuității. Nu există nimic care să nu fie proiecția noastră. Nu există ceva care să vină din afară. Și nu putem face nimic în acest moment decât să plantăm semințele care vor rodi în viitor.

Asta este tot ceea ce putem face.

Prezentul este copacul care deja a răsărit, el este rezultat al Karmei din trecut.

Dacă există violență în lumea mea acum, asta înseamnă că am fost violent în trecut. Nu există altă cale de a proiecta așa ceva. Asta înseamnă că am purtat cândva război împotriva altora? Nu. Dar una din legile Karmei spune – Karma se amplifică. Este de ajuns să fi avut zece secunde gânduri de agresivitate față de cineva. Și dacă continuăm să avem un astfel de comportament, vom întării semințele plantate, iar când ele vor rodi va fi sub forma unei lumi agresive și violente.

Care este singurul lucru pe care îl pot face pentru a preveni războiul? Este de a elimina agresivitatea din inima mea.

Pentru a putea să ne urmărim comportamentul, este bine de folosit carnețelul. La fiecare două ore ne uităm la felul în care vorbim cu ceilalți, cum ne gândim la alții. Ce facem în ceea ce privește agresivitatea noastră. Dacă facem acest lucru în mod constant, Karma noastră va începe treptat să se schimbe. Și în cele din urmă lumea noastră se va schimba, într-o lume în care domină pacea.

În Yoga Sutra, în al treilea capitol, este descris modul în care cineva prin meditație, pe măsură ce progresează, poate obține control real asupra semințelor karmice. Maestrul Patanjali spune: „Orice conflict se liniștește – în prezența celui care și-a eliminat din inima lui orice  agresivitate”.

O astfel de persoană – oriunde s-ar afla – acolo nu va mai exista nici un conflict. Când cineva și-a eliminat toate semințele de violență și agresiune din inima sa, orice conflict în viața sa a încetat. Așa funcționează Karma. Proiectăm lumea din semințele noastre karmice. Ele stau în chakra inimii, nu în inima fizică, și de aici ne proiectăm lumea.

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

Lectia 1 – ACI 2

Cursul 2: Diamantele Iluminării   
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita) 

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 

Lecția 1- prima parte

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții .

 

Tradiția învățăturilor în budismul tibetan

Cursul pe care îl începem este cursul numărul 2 din seria de 18 cursuri ACI.

Pentru cei care nu au fost prezenți la cursul 1, voi face un scurt rezumat al lui. În acest studiu am mers pe urmele marelui maestru Je Tsongkapa care a trăit în secolul 14-15 în Tibet. Je Tsongkapa este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari maeștrii budiști care au existat vreodată. El a scris faimoasa carte „Lam Rim Chenmo”, care înseamnă „Marea carte a căii treptate spre iluminare”. El a scris mai multe Lam Rim-uri, unele mai scurte și altele mai lungi.

În general, Lam Rim înseamnă calea treptată spre iluminare. În Tibet, chiar înainte de Je Tsongkapa, se dezvoltase tradiția de a preda budismul ca etape ale căii. Această tradiție a început cu Lordul Atisha, care a trăit cu 400 de ani înainte de Je Tsongkapa. Lordul Atisha a fost indian de origine, care a adus budismul în Tibet la invitația regelui Tibetului.

În acele vremuri, tibetanii erau păstori, un popor simplu și needucat și în același timp foarte spiritual. Atisha era pe atunci starețul unei faimoase mănăstiri, având cunoștințe vaste și bogate. Era ca și cum un profesor de la Howard, mergea să predea la un centru comunitar. Așa că și-a spus: „Nu pot să-i învăț toate cărțile importante de filosofie pe care le studiem în mănăstire, nu sunt potrivite acestor oameni pentru că nu au cunoașterea necesară.

Dar, pe de altă parte datorită devotamentului lui față de dharma și a hotărârii lui să-și aducă elevii la iluminare, a sistematizat învățătura sub forma căii treptate către iluminare sau etape pe care o persoană trebuie să le parcurgă în mintea sa pentru a progresa pe calea către iluminare. Și acesta este Lam Rim.

Și ceea ce am făcut în cursul numărul 1 a fost să trecem în detaliu peste unul dintre Lam Rim-urile pe care l-a scris Je Tsongkapa numit Căile principale în budism” sau „Cele trei căi principale.

După Je Tsongkapa au urmat și alți mari maeștri care au scris la rândul lor Lam Rim-uri, detailând și accentuând aspecte diferite ale căii spre iluminare.

Există un Lam Rim faimos numit De Lam             

                                                         

 De Lam

Acest De Lam a fost scris de Primul Panchen Lama – Lobsang Chökyi Gyaltsen. După cum știți, există linia marilor Dalai Lama. În zilele noastre la conducerea tuturor curentelor budiste se află al 14-lea Dalai Lama. Primul Dalai Lama a fost discipolul lui Je Tsongkapa. Gedun Drupa (1391–1474). În același timp, în paralel cu linia Dalai Lama exista linia lui Panchen Lama. În perioada conducerii lui Dalai Lama, Panchen Lama este tânăr. După moartea lui Dalai Lama, în perioada în care conștiința nou încarnată se găsește, până când succesorul său este educat și până când va putea  începe să predea, în tot acest timp Panchen Lama funcționează ca lider. În zilele noastre, chinezii l-au răpit pe tânărul Panchen Lama, și nimeni nu mai știe de soarta lui.

Primul Panchen Lama, a trăit între anii 1570 – 1662. A trăit 92 de ani, ceea ce era neobișnuit în Tibet în acele zile, ca cineva să aibă o viață atât de lungă. El ne-a lăsat moștenire multe cărți și tratate budiste, printre ele fiind acest De Lam. Într-o zi îl vom învăța, pentru că pregătește pentru tantra.

 

Tsen nyipa și Lam rimpa

Dacă ne-am întâlni cu călugării din mănăstirile tibetane și am începe să vorbim cu ei, ei ne-ar spune „Ah, voi sunteți Lam rimpa și noi Tsen nyipa”. Lam rimpa este cel care învață budismul pe calea Lam Rim, calea treptată spre iluminare, așa cum a fost predată de Lordul Atisha, așa cum a fost predată mai târziu de înțelepții curentului Kadampa, așa cum a fost predată mai târziu de Je Tsongkapa.

Deci, cei care învață Lam rimpa merg pe metoda Lam Rim, metodă care nu este predată în mănăstiri, ci este de obicei predată persoanelor care sunt ocupați cu munca zilnică și care nu au prea mult timp să se dedice învățării, dar vor să meargă pe calea iluminării. 

Scrierile Lam Rim sunt extrem de frumoase și profunde, și nu sunt deloc de subestimat. Dar în mănăstiri se studiază numai cărțile principale. Lam Rim-urile se bazează pe cărțile principale, sunt sinteze ale acestora și sunt prezentate elevului, ca ceea ce el ar trebui să practice.

Se știe despre venerabilul Kirti Tsenshab Rinpoche că a stat 15 ani în retreat, dintre care 3 ani a făcut tantra, iar restul Lam Rim.

Lam rim-ul nu trebuie subestimat. El este foarte important pe calea spre iluminare. Înainte de aceste retreat-uri, Kirti Tsenshab Rinpoche a petrecut mulți ani în mănăstire studiind Tsen nyipa.

Sufixul „pa” înseamnă cel care se ocupă de…:

    • Lam rimpa este cel care se ocupa de Lam rim.
    • Tsen nyipa este cel care se ocupă de calea definițiilor.


Tsen nyi


Tsen nyi înseamnă definiție. Deci, Tsen nyipa este cel care învață lucrurile cu acuratețe. 

Ce înseamnă asta?

 

Cele cinci mari cărți ale budismului

În mănăstiri se studiază cinci cărți mari ale budismului. Practic, ele nu sunt cărți, ci domenii mari de studiu care se învață în mănăstiri. Care sunt acestea?

1. Abhidharma Kosha.

Ea este o scriere amplă redactată de către maestrul Vasubandhu. El a adunat cunoștințele aprofundate budiste despre: ce este omul, cum funcționează mintea, cum funcționează

karma, ce tipuri de ființe există, ce se află în samsara, ce este în afara samsarei, ce este pur, ce este impur.

Scrierea este formată din opt capitole care expun concepția budistă asupra lumii conform școlilor antice. Cursurile ACI 5 – înțelegerea karmei și ACI 8 – înțelegerea structurii universului se bazează pe Abhidharma Kosha.

2. Vinaya – este al doilea domeniu de studii.

Vinaya sunt scrierile care prezintă jurămintele călugărilor în detaliu. Printre ele se află jurămintele Pratimoksha, preceptele de eliberare, toate regulile referitoare la călugări. Scrierile nu conțin doar jurămintele călugărilor, ci și interpretări și învățături de tot felul.

Aceste scrieri nu sunt predate celor care nu și-au luat jurămintele. Mai întâi se iau jurămintele și apoi sunt predate învățăturile despre jurăminte. În cazul în care cineva dorește să primească jurămintele de călugăr și are deja un Lama care este de acord să-i confere jurămintele, atunci cu puțin timp înainte de a-i oferi jurămintele, Lama îi va da îndrumări cu privire la acestea. Deci, aceste scrieri nu se predau publicului.

3. Al treilea tip de scrieri sunt scrierile Prajna Paramita

Prajna înseamnă înțelepciune, iar Paramita înseamnă dincolo sau transcendent. Înțelepciunea de dincolo sau transcendentă sau perfectă.

Acestea sunt scrieri ce ne învață despre înțelepciune și vacuitate. Sutra inimii și Sutra Tăietorul de diamant fac parte din categoria Prajna Paramita. Cursul de față este și el din Prajna Paramita.

4. Pramana

Ce înseamnă pramana? Înseamnă percepția corectă sau cunoașterea validă. Pramana este întregul domeniu al logicii budiste. El cuprinde subiecte legate de: ce este gândirea corectă, ce este gândirea greșită, cum înțelegem ceea ce înțelegem, cum funcționează mintea noastră, ce funcții are mintea noastră? Pramana este un domeniu foarte amplu și bogat, bazat pe scrierile maestrului Dignaga care a trăit la începutul primului mileniu și a dezvoltat întregul subiect al logicii budiste.

Toate aceste scrieri antice sunt foarte concise, și nu se pot citi cu ușurință. Datorită acestui fapt Maestrul Dharmakirti, a scris un comentariu foarte frumos, numit „Pramana Vartika”, care se bazează pe Dignaga, comentariu care de asemenea este greu de citit. De aceea, mari maeștri precum Gyaltsab Je, Je Tsongkapa au scris comentarii asupra acestei scrieri. Cursul numărul 1 se bazează pe Pramana, iar cursul 13 se bazează pe studii de logică. 

5. Madhyamika

Madhyamika este teoria „Căii de Mijloc” a școlii Madhyamika, care prezintă vacuitatea și existența dependentă.

În lecțiile 9 și 10 ale cursului 1, a fost prezentată puțin această teorie. Înțelegerea vacuității este absolut necesară pentru a ajunge la iluminare. Cursurile ACI acoperă toate aceste domenii.

6. Al șaselea domeniu este Lam Rim.

Cursul 11 ACI cuprinde, de asemenea, tradiția Lo Jong.

Deci, practic, aceste cursuri acoperă toată domeniile de studii care se predau în mănăstiri.

 

Descrierea subiectelor cursului 2

Din cadrul cursurilor ACI, cursul 2 este primul care se ocupă de Prajna Paramița. Deja ne regăsim într-o altă lume, care nu este Lam Rim, în care ni se dă o privire de ansamblu a căii și a principalelor conștientizări care trebuie dobândite. În acest curs, care este mai tehnic, vom intra în multe detalii.

Care sunt subiectele abordate în acest curs? 

1. În primul rând vom vorbi despre ce este un refugiu budist. Sunt prezentate diferite tipuri de refugii, cine merge la refugiu, de ce se merge la refugiu, cum se merge la refugiu, și care este semnificația lui?

2. Un al doilea subiect despre care vom vorbi mai în detaliu este Bodhichita. Deja am auzit puțin despre Bodhichita și refugiu în primul curs care este Lam Rim. Dar, Lam Rim-urile tratează pe scurt aceste subiecte. Acum vom intra mult mai în amănunt.

3. Al treilea subiect despre care vom vorbi este Nirvanaeliberarea, eliberarea din suferință și samsara. De asemenea, vom vorbi despre diferitele tipuri de nirvana și care este diferența dintre nirvana și iluminare.

4. Apoi vom începe să intrăm puțin în demonstrații ale vacuității

5. Iar în ultima lecție din curs vom vedea cine este Maitreya? Acest subiect pare că nu ar avea nicio legătură cu cele prezentate mai sus, dar veți înțelege legătura în curând.

Scopul acestor cursuri nu este de a studia istoria budismului, ci de a înainta spre iluminare. În discuția despre cine este Maitreya, se vor prezenta dezbaterile dintre oameni în legătură cu ceea ce înseamnă a ajunge la iluminare. 

 

Înțelepciunea transcendentală

În limba tibetană se spune:

Sherab kyi parol tu chinpa


Prajna = înțelepciune.
Para     = dincolo.
Mita     = a merge

Paramita înseamnă a merge dincolo.

Prajna Paramita înseamnă înțelepciunea care transcende, sau înțelepciunea transcendentală.

A merge dincolo,unde? Dincolo de samsara, dincolo de suferință, a transcende lumea suferinței.

În limba tibetană:

Sherab = înțelepciune.
Parol     = dincolo.
Kyi         = prepoziție – înțelepciunea care merge dincolo.
Chinpa = a merge.

Deci, înțelepciunea care ne conduce dincolo, care transcende, iar aceasta este  traducerea literală a Prajnei Parmita.

În mod general, numai în budismul Mahayana se vorbește despre Prajna Paramita. Nu veți auzi de ea în budismul Hinayana.
Prajna Paramita este de fapt o colecție de sutre, oferite de Buddha. El a predat mult despre înțelepciunea care transcende – care este înțelepciunea vacuității, înțelepciunea care eliberează. 

 

Cele trei întoarceri ale Roții Dharmei

Se spune că atunci când Buddha a ajuns la iluminare, în primele săptămâni după ce a ieșit din meditația iluminării, nu a vorbit cu nimeni. Oamenii l-au văzut iluminat și l-au întrebat: „De ce nu predai?” Buddha le-a răspuns: „Oamenii nu vor înțelege ce le spun. Este dincolo de cuvinte, înțelepciunea este prea profundă”.

În limba tibetană se spune:

 

Sab mo


Ceea ce înseamnă profund.

    1. Prima întoarcere a Roții Dharmei

Desigur, că Buddha, datorită marii lui compasiuni, a început să le transmită oamenilor învățătura. Dar el nu a predat Prajna Paramita de la început, ci a predat școlile inferioare ale budismului, cum ar fi Abhidharma Khosa. La început, Buddha nu a vorbit deloc despre vacuitate, ci despre „lipsa de sine” care nu este același lucru cu vacuitatea.

Buddha a descris cele cinci agregate ale omului, și a vorbit despre lipsa de sine a omului, fără să dea versiunea completă pentru că s-a temut că oamenii, nefiind pregătiți, se vor speria și vor pleca. Aceasta se numește prima întoarcere a Roții Dharmei.

A învârti Roata Dharmei înseamnă – că Buddha vorbește și, ca urmare a lucrurilor pe care le spune, el creează conștientizări în inima celui ce ascultă. Este ca și cum roata se învârte prin vorba lui Buddha. Buddha activează conștientizările în cel ce ascultă.

Deci prima parte a învățăturii lui Buddha se numește prima învârtire a Roții Dharmei, care nu cuprinde învățătura despre vacuitate, ci cuprinde învățătura despre lipsa de sine, impermanența și alte lucruri foarte importante. Abhidharma sunt scripturi din prima rotire a Dharmei.

Atunci când vorbim despre prima, a doua, a treia învârtire, nu ne referim la ele cronologic, pentru că Buddha a transmis învățătura amestecat, în funcție de publicul pe care îl avea.

Când vorbim despre „primul” aici, ne referim la nivelul de înțelegere al vacuității. Deci, acesta este cel mai de jos nivel de înțelegere a vacuității, care nu este deloc jos! Cine a înțeles acest nivel înseamnă că a ajuns foarte departe!

                 2. A doua întoarcere a Roții Dharmei

Mai târziu, după ce oamenii au fost mai pregătiți să primească învățătura, Buddha a început să le vorbească despre vacuitate. Toate scripturile despre vacuitate sunt incluse în colecția Prajna Paramita, cum ar fi de exemplu, Sutra „Tăietorul de diamant” prezentată în cursul 6.

Și într-adevăr, atunci când Buddha a vorbit despre vacuitate, oamenii s-au speriat, pentru că vacuitatea este ceva gol! Și este un loc inconfortabil din punct de vedere mental.

În mănăstirile tibetane înainte de a învăța pe cineva despre vacuitate, marii Lama vor spune de obicei: „Du-te și fă lucruri bune în lume, du-te să acumulezi binefaceri, să acumulezi suficientă karma, care să te ajute să înțelegi vacuitatea și să nu te sperii”. 

Marii Lama le vorbesc oamenilor mai întâi despre compasiune, înainte de a le vorbi despre vacuitate, pentru ca ei să poată acumula karmă bună în inima lor. Și, de fapt, la mulți din cei care încep să învețe despre vacuitate, obstacolele încep să apară în calea lor.

Unii vin cu o karmă extraordinară, și când aud despre vacuitate îi trec fiorii, pentru că își amintesc de ea, pentru că au fost aproape de ea, poate în viețile anterioare.  Sunt persoane care aud lucruri, precum Sutra Tăietorului de diamant, le dau lacrimile, pentru că înțeleg! 

Mulți, care nu sunt încă pregătiți și nu au acumulat suficiente binefaceri, când aud învățătura încep ori să se sperie, ori să le apară obstacole pe cale. Pe neașteptate apare o boală sau greutăți financiare sau un eveniment în familie.

Dar de multe ori, se întâmplă ceva care să strice relația cu profesorul, de exemplu, deodată profesorul pare impur. Apare un obstacol pe calea înțelegerii vacuității. Și asta se întâmplă datorită faptului că nu au fost acumulate suficiente binefaceri. De aceea Lama, mai întâi, predă mult despre compasiune și Tong len, pentru că acestea acumulează merite.

            3. A treia întoarcere a Roții Dharmei

În a treia întoarcere a Roții Dharmei, Buddha a spus: „Oh, nu am vrut să spun că totul este gol. Când v-am spus că totul este gol, nu am intenționat să spun fiecare cuvânt pe care l-am spus, deoarece sunt lucruri care sunt goale și sunt lucruri care nu sunt goale”. Aceasta este a treia întoarcere a Roții Dharmei. Aceasta este școala „Numai Minte”. A treia întoarcere, este ca o revenire înapoi.

 

Studiul despre cum trebuie interpretate cuvintele lui Buddha

În budism, s-a dezvoltat o întreagă știință numită:

 

Trang nge

Trang nge este știința despre cum trebuie interpretate cuvintele lui Buddha, adică: când a intenționat să spună ceea ce a spus, când nu a intenționat să spună ceea ce a spus. Și asta datorită faptului că în a treia întoarcere, Buddha a spus că nu a intenționat să spună ce a spus în a doua întoarcere, cu toate că a doua întoarcere este corectă și ultimă. De aceea Je Tsongkapa a scris o carte numită Esența Elocvenței. În limba tibetană:

 

Lek she nying po  

Lek she    = bine explicat.
Nying po = esență.

Adică Esența prezentării bine explicate.

Este modul în care se prezintă învățătura despre vacuitate diferitelor audiențe, astfel încât ele să înțeleagă în cele din urmă când a intenționat Buddha să spună ceea ce a spus și când nu a intenționat să spună. Și asta datorită faptului că Buddha a predat șase versiuni ale vacuității, dintre care cinci nu sunt în întregime adevărate.

Numai Prasangika Madhyamika, școala „Căii de mijloc” este absolut corectă. Numai ea vorbește despre vacuitate în mod absolut, care apare în scrierile Prajna Paramita, și numai ea ne aduce la iluminare.

Cursul 15 ACI este cursul despre a treia întoarcere a Roții Dharmei, despre școala „Numai minte”. Cu toate că Buddha a predat această școală, nu totul este corect. 

De exemplu, Buddha spune în sutră: „Ucide-ți tatăl și mama”. Cu siguranță, Buddha nu a intenționat să spună la propriu: Ucide-ți tatăl și mama, cu siguranță nu! Dimpotrivă, în altă parte Buddha ne învață cât de importanți sunt părinții și că ei trebuie să fie respectați.

Nu numai atât, uciderea tatălui este una dintre cele mai odioase crime pe care o persoană le poate comite. Fapta duce direct în infern. Această expresie se referă de fapt la eliberarea de atașamentele pe care le avem.

 

„Mama” – scrierile Prajna Paramita

De ce v-am spus toate acestea? Pentru că, după cum am menționat:

         A. scrierile Prajna Paramita vorbesc propriu-zis despre vacuitate. 

         B. Și datorită faptului că oamenii s-au speriat, aceste învățături au fost lăsate la o parte. Legenda spune că naga au ascuns aceste învățături. Cine sunt naga? Naga sunt creaturi legendare asemănătoare șerpilor. Ele trăiesc sub apă, și sunt foarte inteligente. Pe scurt, învățăturile au fost luate în paza lor.

Sute de ani ele au fost păstrate sub apă până la sosirea lui Arya Nagarjuna, considerat al doilea Buddha. Numele Nagarjuna vine de la Naga pentru că a învățat și a primit de la ele scripturile. 

Povestea spune despre Nagarjuna că era un mare învățat. Era atât de înțelept încât creaturile naga veneau să-i asculte învățătura. Oamenii obișnuiți nu pot vedea aceste creaturi, dar ele pot lua formă umană. Și vin mereu cu bețișoare de tămâie din lemn de santal la învățătură.

Aria Nagarjuna – care nu se numea încă Nagarjuna, pentru că nu se dusese încă la naga – îi întreabă: “De ce ați adus această tămâie? Mirosul este atât de plăcut, unde pot obține așa ceva?” Așa că ei spun: „Suntem nevoiți să aducem aceste miresme, pentru că mirosul oamenilor este îngrozitor. Nu-l putem suporta. Dar, dacă vrei, poți să vii la noi și îți dăm cât vrei”.

Povestea spune că mergând pe urmele lemnului de santal, ajunge la peșterile făpturilor naga și primește de la ele scrierile Prajna Paramita. Nagarjuna este cel care ni le-a adus în secolul II-III e.n. Se spune că ar fi trăit 800 de ani, dar nu se știe exact. Unii savanți spun că ar fi fost doi Nagarjuna iar alții spun că este o singură persoană care a trăit atâția ani.

Au existat multe sutre Prajna Paramita. Majoritatea dintre ele s-au pierdut. În sanscrită sunt aproape inexistente. Ele au fost traduse în tibetană și sunt incluse în canonul tibetan și sunt aproape inexistente în afara canonului tibetan.

În canonul tibetan, există trei versiuni celebre numite:

Gyen dring du sum 

Gye     = extins sau lung.
Dring  = mediu.
Du        = scurt.
Sum     = trei.

De obicei, tibetanii au o mulțime de liste. Numele listei include numărul de elemente care apar în ea. Dacă acum sunt trei elemente pe listă, ei spun: gyen, dring, du, trei. 

Deci:

    • Sutra lungă a Prajnei Paramita, care are 100,000 de versete.
    • Sutra medie a Prajnei Paramita care are 25,000 de versete.
    • Sutra scurtă a Prajnei Paramita cu 8,000 de versete.

Toate aceste sutre s-au păstrat până în zilele noastre. Lama Dvora Hla spunea că a studiat cu Lama Art Angel timp de șase ani sutra medie. Se pare că există mai multe sutre. Printre ele se află una cu 18,000 de versete și cunoscută sub numele de „Sutra Tăietorului de diamant”.

În general, s-au păstrat foarte puțin din aceste scrieri, și mai ales în tibetană. În alte tradiții, non-tibetane, ele nu sunt atât de cunoscute. Există și tradiții care neagă în general că Buddha ar fi transmis aceste sutre. De exemplu, cei din curentul budist Theravada nu recunosc aceste scrieri ca fiind scrierile lui Buddha. Maestrul Shantideva, în capitolul pe care l-a scris despre înțelepciune, poartă o discuție contradictorie cu aceștia. 

Cu siguranță noi le acceptăm ca fiind învățăturile lui Buddha. Am studiat deja „Sutra Tăietorul de diamant” și am văzut cât de importantă este aceasta în prezentarea vacuității. După cum am spus, pentru a ajunge la studiile despre vacuitate, de a întâlni aceste sutre, de a întâlni profesori care le predau, de a le înțelege corect, și de a nu ne panica după aceea, trebuie acumulate multe merite, astfel încât în calea noastră să nu apară obstacole care să ne descurajeze și să nu putem merge mai departe .

Chiar și în sutrele din Prajna Paramita există multe povești. Cum ar fi cea despre Bodhisattva care plânge.

Se povestește că un Bodhisattva dorea să meargă să învețe Prajna Paramita de la Lama. În acele vremuri, se obișnuia să se aducă Lamei aur în aceeași cantitate cu greutatea corporală a elevului, ca dovadă a seriozității acestuia, pentru că altfel elevul ar veni, ar auzi și ar pleca și asta nu este o karmă bună. Dacă vin, aud cuvinte sacre și apoi le disprețuiesc sau le găsesc defecte, sau nu le practică, nu este bine. Un mare Lama, nu are nevoie de aurul elevului.

Povestea spune că acest Bodhisattva dorea foarte mult să audă studiile Prajna Paramita, dar nu avea bani și nici aur. De unde va obține bani? Așa că se așeză în piață și își oferi organele spre vânzare, în schimbul acestui aur. Era dispus să renunțe la organele sale numai să ajungă la aceste studii.

Așa cum stătea în piață, strigând că este de vânzare, vin demonii și îl amuțesc, ca să nu poată ajunge la aceste învățături. Bodhisattva începe să plângă pentru că se simte neputincios. O doamnă bogată, vede de la distanță ce se întâmplă, și îl ajută cu bani. Acesta este un exemplu de poveste care apare în sutrele înseși.

Toate cele trei tipuri de sutre se numesc împreună:

 

Yum

 

Yum înseamnă mamă. De ce se numesc împreună mamă ? Pentru ca Prajna Paramita, înțelepciunea vacuității, este înțelepciunea care produce pe toți Buddha. Toți Buddha provin de la această mamă, a Prajnei Paramita.
Yum mai înseamnă și femeie, soție.

 

Sursele din care vom învăța în acest curs

1. O sursă a acestui curs sunt scrierile Prajna Paramita. Nu vom merge direct la ele, pentru că asta se face în cursul 6.

2. Pe baza scrierilor Prajna Paramita, maestrul Asanga primește învățătura de la Maitreya. Maestrul Asanga a trăit în jurul anului 350 e.n. 

Vă mai amintiți de Asanga care alerga cu câinele în spinare? Cine era acest câine? Era Maitreya, următorul Buddha. Vom mai vorbi puțin despre asta în ultima lecție a cursului.

Se spune că Maestrul Asanga a locuit 12 de ani într-o peșteră pentru a-l întâlni pe Maitreya. După ce mintea i s-a purificat complet, numai atunci a putut să-l vadă cu adevărat pe Maitreya. Povestea spune că după 12 ani, maestrul Asanga iese din peșteră și vede un câine rănit întins pe drum. O căruță trecuse peste el, călcându-i trupul. Plin de compasiune se uită la câine și vrea să-l ajute. Când se aplecă spre el, vede că stomacul câinelui era infectat și plin de viermi. Maestrul își spune „mai întâi trebuie să înlătur viermii, dar ei sunt mici și dacă îi prind cu mâna o să-i rănesc”. Așa că își spune „Îi voi scoate cu limba mea, unul câte unul”. Apoi se apleacă, și când se uită îl vede pe Maitreya. Datorită faptului că Asanga devenise atât de pur a putut vedea puritatea și nu impuritatea câinelui 

Atât timp cât mintea noastră nu este pură, nu putem recunoaște puritatea ca puritate. Și acesta este un obstacol. 

Povestea spune că Maestrul Asanga numai după ce a atins un grad de puritate suficient de mare, a putut să se ridice în paradisul lui Maitreya, și să primească direct învățătura de la el. Numai cei care au devenit Arya, adică cei care au perceput direct vacuitatea, pot întâlni ființe iluminate în persoană și pot primi învățături directe de la ele, pe care ni le pot aduce și nouă. Maestrul Asanga ne-a adus astfel cinci mari cărți ale lui Maitreya. Iar una dintre ele, pe care se bazează acest curs, se numește:

                                                 
Nguntok gyen

 

După cum o să vedeți, acest curs conține mulți termeni, definiții și detalii tehnice, de aceea vă rog să aveți răbdare. Pe parcursul lui vom introduce și meditații. 

Nguntok = realizare, conștientizare sau ceva perceput direct.
Gyen        = ornament, bijuterie sau coroană.

În sanscrită se numește: Abhisamaya Alamkara și în română: „Ornamentul realizărilor”.

Alamkara înseamnă ornament, iar Abhisamayarealizări

Deci, aceasta este una dintre cele cinci cărți pe care Maestrul Asanga ni le-a transmis direct de la Maitreya.

Maitreya se numește în tibetană:

Jetsun jampa 


Jetsun = venerabil
Jampa = iubire.
Jetsun jampa înseamnă venerabilul iubit.

Numele maestrului Asanga în tibetană este:

Pakpa tok me

Pakpa  = arya, adică cel ce a perceput vacuitatea direct.
Tok me = Asanga sau neatașat.
Pakpa tok me înseamnă Arya Asanga.

Maestrul Arya Asanga a trăit în jurul anului 350 e.n. Nimeni nu știe exact – aceasta este o estimare. La fel ca toate cărțile antice, cartea lui Asanga este foarte concisă și este imposibil de citit și de înțeles, așa că avem nevoie de un comentariu la acest comentariu. Conținutul cărții se bazează în întregime pe Yum, pe scrierile Prajna Paramita. 

3. În jurul anului 850 e. n. a apărut înțeleptul indian pe nume Maestrul Haribhadra. Numele lui în tibetană este:

Lobpun sengge sangpo

 

El a scris un comentariu asupra scrierii Maestrului Asanga numit: „Clarificarea”. Datorită faptului că și acest comentariu este greu de citit, a fost nevoie de un alt comentariu.

Lama Dvora Hla a studiat direct acest comentariu cu Lama Art la Howell din New Jersey. Ea spunea că pentru acest studiu au avut nevoie de Prajna Paramita, de comentariul maestrului Haribhadra și în plus de comentariul asupra acestui comentariu a lui Gyaltsab Je, discipolul lui Je Tsongkapa.

4. În acest curs nu ne vom folosi Gyaltsab Je, ci de un alt comentator numit:

   Kedrup tenpa dargye

 

El a trăit între anii 1493 – 1568. Cartea lui se numește:

Parchin ta cho

Analiza perfecțiunii înțelepciunii

Kedrup Tenpa Dargye a fost un mare savant tibetan. Și a scris multe manuale pentru mănăstirile tibetane. O mare parte din ceea ce se învață în mănăstirile tibetane vine direct de la Kedrup Tenpa Dargye. Deci, el a scris comentariu la comentariul lui Gyaltsab Je, care a fost comentariu al comentariului lui Je Tsongkapa, care a fost comentariu asupra comentariului Maestrului Haribhadra, iar acest comentariu este comentariul asupra comentariului maestrului Asanga, asupra scrierilor Yum.

 

Metoda foilor de ceapă

1. Prima foaie interioară este Buddha.

2. Apoi, foaia de deasupra reprezintă primii comentatori indieni, de la începutul primului mileniu. 

3. A treia foaie a acestei cepe, sunt comentatorii indieni târzii  de la sfârșitul primului mileniu, 700 – 800.

După care budismul ajunge în Tibet și apar comentatorii tibetani.

4. Deci a patra foaie este reprezentată de comentatorii tibetani antici, din prima jumătate a celui de al doilea mileniu. 

5.Iar apoi vin comentatorii tibetani târzii, din a doua jumătate a celui de al doilea mileniu.

Și când ajungem la ultimii comentatori, lucrurile încep să devină mai clare. Deja au trecut mulți ani în care tradiția s-a rafinat, s-a șlefuit, a fost curățată de distorsiuni, și care se bazează pe multe dezbateri care au clarificat tot felul de subiecte delicate. Textele scrise deveniseră foarte precise și citibile. 

 

Cum apare asta în cazul nostru?

1. Să începem cu Buddha. Yum, textele Prajna Paramita sunt de la Buddha. Ele ne-au fost aduse de către Nagarjuna, pe care le-a primit de la creaturile Naga. Și aceasta este baza sau textele rădăcină. 

2. Apoi a venit Abhisamaya Alamkara, „Ornamentul realizărilor” pe care  Maitreya a transmis-o Maestrului Asanga, în jurul anilor 350 e. n. Este cam aceeași perioadă în care Yum au fost aduse de Nagarjuna de la Naga.

3. Apoi a venit Maestrul Haribhadra, care îl comentează pe Asanga, în jurul anului 850 e. n. d.

4. După care au venit și alți comentatori, cum ar fi Je Tsongkapa, Gyaltsab Je, dar în acest curs nu ne vom folosi de comentariile lor.

5.Mergem acum direct la Kedrup tenpa dargye, care a trăit în Tibet din secolul al XVI-lea și a scris în tibetană. A scris multe manuale pentru mănăstiri pe baza acestor scrieri.

Toate aceste scrieri sunt foarte profunde și conțin o mulțime de definiții, pe care le vom transmite în acest curs, dar ele cuprind mult mai multe lucruri peste care nu vom trece în acest curs. Putem dedica doi ani de studii doar pe aceste subiecte și nu le epuizăm.

Lama Dvora spunea că a studiat Abhisamaya Alamkara cu Lama Art o dată pe săptămână sau la două săptămâni timp de șase ani și au ajuns la aproximativ jumătatea ei. Se merge încet, de la cea mai interioară foaie până la cea exterioară, și în același timp stăteau cu o mulțime de cărți în față, toate în tibetană. Lama Dvora spunea că a face acest lucru a fost un mare privilegiu, o adevărată plăcere de a urmări cu adevărat ceea ce a vrut să spună Buddha.

Există o mulțime de detalii care descriu calea, calea unui Bodhisattva. Sunt descrise calitățile lui Buddha, de exemplu. În ultimul capitol al cărții  „Abhisamaya Alamkara” există sentimentul real că zbori. Ai senzația că altcineva ar fi transmis toate acestea, dar de fapt Buddha a fost cel care le-a transmis literalmente și își descrie trăsăturile.

 

Scopul cursului 2

După ce am făcut primul curs Lam Rim – cursul 1, care ne-a oferit o imagine de ansamblu a căii, acum scopul este să se intre mai în adânc în detaliile căii.

După cum am spus, atunci când Buddha a ieșit din meditație și chiar și după ce a început să predea, multă vreme nu a vorbit deloc despre vacuitate, pentru că s-a temut că oamenii nu vor înțelege. Pe de altă parte, știa foarte bine că, fără a preda vacuitatea, este imposibil de a ieși din samsara. Doar a sta și a medita nu eliberează. De aceea era necesară meditația pe înțelegerea vacuității.

A face multe binefaceri este foarte important, dar nu suficient. Nu este suficient pentru a ne elibera. Avem nevoie atât de binefaceri, cât și de învățături, de aceea ne străduim atât de mult să intrăm în aceste detalii, în aceste amănunte. Marii Lama din tradiția Gelugpa subliniază cu tărie importanța învățăturii. Ken Riponche obișnuia să spună: „Vrei să elimini samsara, trebuie să știi care este scopul pe care vrei să-l țintești”. Până când nu identifici clar ținta, atunci cum vei ști că ai lovit-o? Fără asta meditația este prea abstractă. Cu toate că se poate ajunge la multă plăcere în meditație asta nu ne eliberează. De aceea este foarte important ca lucrurile să fie precise și acesta este scopul acestui curs.

Până nu ajungem la perceperea vacuității, nu știm câtă vreme mai continuăm să ne învârtim prin Samsara. Acest lucru este greu de știut, pentru că avem un depozit karmic imens pe care l-am umplut de-a lungul multor veacuri. Iar majoritatea karmelor sunt negative, aproape toate sunt negative.

Poate avem puțină karmă bună, karmă acumulată prin serviciul adus Lamei, adus Dharmei. Avem foarte puțină karmă pozitivă, pentru că mintea noastră este pătrunsă de ignoranță, și atunci când facem bine, acest bine este foarte slab. De aceea este foarte greu să ne eliberăm.

Deci, până nu percepem direct vacuitatea, nu avem nicio garanție că ne putem elibera.

Nu există nimic de prisos în aceste învățături. Toată învățătura ne-a fost dată de marii Lama pentru a ne aduce la eliberare.

 

Fiecare discipol are Buddha lui

Întrebare: Buddha este omniscient, el știe totul. El a predat în câteva runde, spunând că oamenii nu erau atât de pregătiți și se speriau. Buddha nu a știut că ei nu înțeleg?

Răspunsul este că Buddha vede trecutul-prezentul-viitorul, totul este desfășurat înaintea lui. El știe exact că vom sta aici în secolul 21 și vom învăța aceste lucruri.

Buddha știa că vor exista oameni în diferite stadii de dezvoltare. În fiecare generație există astfel de oameni. 

El a transmis învățătura în funcție de nevoile tuturor oamenilor. Unora li se potrivește învățătura Hinayana, altora Mahayana, iar altora Tantra. Există niveluri diferite.

Toate aceste învățături sunt foarte necesare. De ce? Pentru că cu toți ne aflăm în anumite stadii de înțelegere și la un moment dat vom aluneca în punctele de neînțelegere, care sunt mai subtile.

Buddha ne-a dat versiunea completă. Ne-a dat versiunea Mind Only School, ca să putem observa unde nu înțelegem versiunea completă. Cu toate că prin școala Mind Only School se poate ajunge foarte departe, dar nu până la capăt.

 

Despre vacuitatea Lamei 

Tot acest subiect este super important! Mai ales când intrăm în Tantra. Toată această problemă a înțelegerii profesorului, a înțelegerii lui Buddha, a înțelegerii Lamei, acest gând: „Stai așa, acest Lama a venit să mă învețe lucruri atât de profunde și deodată manifestă un comportament ciudat sau imoral. Ce se întâmplă? Nu mai știe ce face?” este exact legată de întrebarea pusă anterior.

Studiem așa-numitele sutre, spre deosebire de tantra. Cuvântul „Sutra” – are mai multe întrebuințări. În contextul tantrei, sutra este învățătura deschisă a lui Buddha. În contextul sutrei, elevul îl examinează pe profesor și se uită: are el calitățile descrise în cursul 1 sau nu are? 

Je Tsongkapa spunea: „Uitați-vă la calitățile unui profesor. Nu vă luați după oricine”. Și este perfect așa!

Trebuie să căutăm profesorul, pentru că dacă dăm peste persoana greșită și apoi începem să o subestimăm, cădem rău. De ce? Pentru că Buddha se manifestă prin profesorul care vine să ne învețe înțelepciunea supremă – așa ne-a avertizat Buddha. El a spus: „Căutați calitățile lui bune”.

Când intrăm în Tantra, Lama vine și ne învață calea rapidă spre iluminare. Lama este însuși Buddha! a afirmat Ken Rinpoche,

A spus: „Buddha însuși este cel care mă învață!” Buddha nu poate fi confuz! El poate manifesta un comportament sau altul. Lama este complet gol de orice natură. Ceea ce trebuie să înțelegem este vacuitatea Lamei.

Cine vine să mă învețe, mai ales în tantra, vine direct din Dharmakaya mea, doar de acolo poate să vină, nu există alt loc. Lama nu poate fi confuz, el doar să îmi reflecte mintea mea pe care o am acum.

Dacă nu văd puritatea, asta nu înseamnă că Buddha nu este pur, ci pentru că mintea mea nu este pură.

Când încep să înțeleg aceste lucruri, voi privi defectele, ca materie primă cu care să lucrez. Cu alte cuvinte, trebuie să mă uit la ceea ce ar trebui să purific în curentul meu de conștiință.

Și dacă nu am un asemenea grad de înțelegere, nu am ce să caut în Tantra. Dacă nu înțeleg vacuitatea de la acest nivel – dacă nu înțeleg vacuitatea absolută a Lamei, că el nu are nicio existență proprie de sine – atunci de îndată ce voi vedea un defect, voi cădea rău. De aceea marii Lama nu-i introduc cu ușurință pe oameni în tantra. 

În zilele noastre, marii Lama oferă inițieri publicului larg la un anumit nivel, dar nu la cel avansat. Probabil că ei pun în balanță uriașa binefacere de a introduce oamenii în tantra cu riscul.

Acest subiect este foarte important. Trebuie să înțeleg omnisciența lui Buddha, să înțeleg că dacă cineva vine și mă învață astfel de lucruri sacre și îmi arată o cale spre iluminare, și el nu vine din Tibet, sau din America, el este doar proiecția mea; El este proiecția mea din iluminarea mea. În măsura în care nu sunt pură, vor începe să apară defecte la el și apoi pot lucra cu ele. Atunci mă pot purifica.

De unde știu că progresez pe cale? Unul dintre indicii este că Lama mi se va pare din ce în ce mai luminat! Acesta este un indiciu al progresului meu pe cale. Și am văzut asta tot timpul în povestirile budiste. Cum a fost exemplul maestrului Asanga care a văzut un câine, și abia mai târziu a văzut că el este Maitreya.

Se spune despre Naropa care a plecat în căutarea Lamei sale, Tilopa. Naropa l-a văzut pe Tilopa pescuind pești pe care îi prăjea. Tilopa era Lama lui tantric, cel care trebuia să-l aducă la iluminare. Lama îi citi gândurile lui Naropa, aruncă peștele în apă, iar peștele prăjit reînvie și începu să înoate. 

Există nenumărate astfel de povestiri care ne arată cum discipolul îl percepe pe Lama impur – totul vine de a pune la încercare înțelegerea de către elev a vacuității.

Cine a urmat cursul 1, un curs pentru începători, Buddha ne spune: „Căutați să vedeți dacă Lama are calitățile A, B, C …”.

Este aproape imposibil să le găsim. De ce? Pentru că nu suntem puri! Apoi ni se spune: „Bine, cele zece sunt greu de găsit, atunci căutați cinci dintre ele”. Și asta e greu de găsit. În cele din urmă, va trebui să le căutăm în inima noastră.

În Tantra, Buddha spune: “Ți-ai întâlnit Lama, atunci imperfecțiunile pe care le vezi la el, caută-le în tine și curăță-te de ele “. Pentru că Buddha este pur.

 

Purificarea conștiinței

Ceea ce apare în realitatea noastră și modul în care o experimentăm, ne indică gradul de puritate al minții noastre.

Dacă se practică carnețelul, zilnic, de șase ori pe zi, acest lucru ne purifică treptat mintea. Dacă nu menținem această practică în mod regulat, nu există nicio garanție că va exista o schimbare! Obstacolele sunt garantate să vină.

Noi nu avem o minte care să meargă în direcția iluminării. Avem condiționări opuse, care sunt adânc înrădăcinate. Dacă nu folosim acest antidot, fără nicio îndoială vor apărea obstacole în calea noastră. 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Lecția 1 – partea a doua 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții

 

Perfecțiunea înțelepciunii

Care este perfecțiunea înțelepciunii? Un alt mod de a traduce Prajna Paramita este perfecțiunea înțelepciunii. Paramita, în sanscrită, înseamnă perfecțiune. Paramitele sunt perfecțiunile pe care le practicăm pe calea Bodhisattva.

Am vorbit mai devreme despre Prajna Paramita ca texte mai lungi sau mai scurte despre perfecțiunea înțelepciunii. Aceasta este Prajna Paramita nominală. Ea nu este adevărata Prajna Paramita, ci este simbolică, este cea scrisă.

Atunci, ce este de fapt Prajna Paramita?

Iată definiția ei:

Prajna Paramita sau perfecțiunea înțelepciunii, este perceperea vacuității sub influența aspirației de a ajuta toate ființele simțitoare.

Mai putem spune: percepția vacuității cu o minte influențată de iubirea față de toată creația ( bodhicitta).

Și această percepție este mintea unui Arya Bodhisattva.

Deci, încă o dată: perfecțiunea înțelepciunii este percepția vacuității în mintea lui Arya Bodhisattva, atunci când o astfel de minte este impregnată de aspirația de a ajunge la iluminare, pentru a ajuta toate ființele.

Deci, practic, dacă ne uităm bine la definiție, ea ne spune că perfecțiunea înțelepciunii este percepția vacuității.

În momentul perceperii vacuității, nu mai sunt gânduri, ea este dincolo de procesele normale de gândire. Așa că, cu siguranță, cel care percepe vacuitatea nu mai gândește: „Acum îi iubesc pe toți oamenii și o fac pentru ei”. Nu există un astfel de gând. Prin urmare, definiția spune, că mintea este pătrunsă de această iubire supremă pentru umanitate, care vrea să scoată toate ființele din toată suferința.

Se poate ajunge la Nirvana fără ca mintea sa să fie impregnată de această iubire. Într-una dintre următoarele lecții, vom vorbi despre ce este Nirvana. Omul nu poate ajunge la iluminarea completă fără Bodhicitta.

Realizarea sau înțelegerea vacuității (înțelepciunii) fără Bodhicitta nu este desăvârșită. Bodhicitta fără a înțelege vacuitatea nu este desăvârșită.

 

Arya este cel care a perceput vacuitatea direct

Ce este Arya?

În tibetană i se spune: Pakpa.

Pakpa

Arya – Pakpa  este cel care a perceput vacuitatea direct.

 

Cele cinci etape pe calea către iluminare

Dacă avem karma bună care rodește ajungem să învățăm Dharma, să întâlnim profesori de Dharma și începem să ne uităm la natura realității noastre, să înțelegem că realitatea samsarică așa cum o cunoaștem, se va termina rău. Dacă nu credeți, mergeți la azilul de bătrâni.

Orice lucru bun pe care îl avem, îl vom pierde mai devreme sau mai târziu. Fie că este vorba de bani, de sănătate, de familie, de relații, toate acestea sunt trecătoare, sunt temporare. Sunt ca bulele din spuma valului. La treizeci de secunde după ce închidem ochii, toate aceste lucruri nu vor mai avea nici un sens pentru noi. Ele se vor pierde. Ele sunt în totalitate percepțiile noastre, sunt fabricările minții noastre.

1. Calea acumulării

Viața asta, așa cum noi o știm, este suferință. Este nevoie de timp pentru a înțelege acest lucru.

Când ne conectăm în inimă cu această suferință, vom avea sentimentul că nu avem unde să mergem, că nu există nimeni la care să apelăm. Vom avea sentimentul de singurătate. Dar ele vor trece cu timpul. Când înțelegerea se adâncește, va trece și ea. Dar ea este esențială pentru a urca cu seriozitate pe cale. Când se întâmplă acest lucru, se numește că am urcat pe calea acumulării.

Urcând pe calea acumulării, începem să acumulăm multe binefaceri. Cu cât vom face mai multe fapte bune, cu atât vom fi mai pregătiți să înțelegem vacuitatea, deoarece înțelegerea ei necesită o karmă incredibilă. Cel care se află pe calea acumulării învață să mediteze, să facă multă meditație.

2. Calea pregătirii

Atunci când omul ajunge să-și dezvolte o bună capacitate de meditație , va intra pe calea pregătirii. El va face multă meditație, îmbinând învățătura despre vacuitate și analizarea ei.

3. Calea perceperii

Calea perceperii poate fi o jumătate de oră, un sfert de oră, în meditație foarte profundă. Cel ajuns aici se numește Arya sau Pakpa. Pakpa este asigurat că va ajunge la iluminare într-un număr mic de vieți ( între una și șapte vieți). Dacă se află în Tantra, uneori poate ajunge la iluminare chiar în aceeași viață. Dacă el se află pe calea Mahayanei, va ajunge și la iluminarea deplină a lui Buddha.

4. Calea practicii

După calea perceperii, Arya continuă să practice.

5. Calea – Nimic nu mai este de învățat

Și la sfârșit vine iluminarea. Această etapă se numește: nimic nu mai este de învățat. Ființa umană a realizat calea. Ea nu mai este o ființă umană, este un Buddha.

 

Arya nu este o persoană obișnuită

Chiar și un Arya nu este tocmai o ființă umană. El arată ca o ființă umană. Canalele lui energetice sunt cu totul diferite. Felul în care percepe realitatea este cu totul diferit de al nostru. Conștientizările sale sunt cu totul diferite, modul în care trăiește și funcționează – nu este ca a unui om obișnuit. Modul în care experimentează durerea sau suferința este diferit de orice altă persoană, este deja altceva, el se află pe calea către Buddha.

Arya în sanscrită înseamnă înalt sau superior. Înțelegerea realității lui este complet diferită de înțelegerea noastră.

El nu mai crede că realitatea este așa cum ni se pare și aceasta este marea diferență. Nu numai că nu crede, dar înțelege și de unde vine. Începe să înțeleagă mult mai bine karma și, de aceea nu mai acumulează karme negative el începe să-și elimine karmele negative pe care le-a acumulat deja în trecut.

a. O astfel de persoană devine lipsită de orice teamă. Arya știe sigur că în scurt timp toată suferința lui va înceta. În Sutra Inimii scrie: „Toți Bodhisattva sunt capabili să practice perfecțiunea înțelepciunii, să rămână în această perfecțiune a înțelepciunii. Acest fapt îi eliberează de orice obstacol din mintea lor și îi eliberează de orice frică”. Arya este neînfricat. El a întâlnit Dharmakaya, a întâlnit nemurirea din interiorul lui, nu mai este nimic de care să se teamă.

b. Arya știe că toată viața lui este dedicată de a-i aduce pe toți ceilalți  în același loc, la fericirea sublimă. Ce ar mai putea speria o astfel de persoană? Arya este cu adevărat neînfricat!

Aceasta este năzuința noastră. Tot studiul nostru, toată practica și toată meditația noastră este de a realiza acest lucru. Dacă ajungem să devenim Arya, ne-am îndeplinit scopul acestei vieți într-un mod uimitor, este o realizare extraordinară.

 

O combinație istorică unică

Spunem că trăim acum într-o serie de împrejurări favorabile care nu au mai fost în istorie. Trăim în condiții de viață bune:

    • Avem confort fizic.
    • Avem o educație bună.
    • Trăim într-o lume în care există Dharma.
    • Trăim într-o lume în care există profesori de Dharma.
    • Și ei vin la noi.
    • Noi înșine avem interes să le auzim învățătura.
    • Avem capacitatea de a înțelege ceea ce spun ei.
    • Avem profesori care ne creează condiții fizice reale pentru a face calea. Ei creează o generație de discipoli care să continue să răspândească aceste învățături.

Nu au existat astfel de condiții în istorie, nu a existat o astfel de libertate religioasă, o astfel de petrecere a timpului liber și asemenea circumstanțe fizice.

    • Progresul medicinei ajută oamenii să trăiască mai mult.
    • Confortul nostru economic ne permite să avem timp liber. Și dacă ne aflăm aici, indiferent de câți bani avem – înseamnă că avem condiții de bunăstare economică.

Ce ne determină să facem asta sau nu? Karma. Cumulul de binefaceri. Acesta este scopul nostru. Dacă am ajuns aici, restul se va derula de la sine. Calea tantrică este cu mult mai ușoară, motiv pentru care tantra, este atât de importantă. Este mult mai ușor și mult mai plăcut în Tantra  decât în afara ei,  spre asta năzuim.

    • Avem profesori care predau Tantra.

Fiindcă veni vorba, nu toți Buddha transmit Tantra. Ei știu că Maitreya, când va veni, nu va transmite Tantra. Tradiția budistă spune că o mie de Buddha vor veni în eonul actual. Shakyamuni a fost cel de al patrulea Buddha, el ne-a transmis Tantra. De asemenea și cel de al unsprezecelea Buddha va transmite Tantra, ceea ce este irelevant pentru noi în acest moment. Toți ceilalți Buddha nu vor transmite Tantra, pentru că generațiile vor fi inferioare.

Condițiile în care trăim sunt formidabile, lucru extrem de rar. Câți oameni au karma să audă dharma? Câți oameni au obstacole în a nu o auzi? Totul depinde de binefacerile pe care le-am acumulat.

 

Bodhisattva

Ce este Bodhisattva?

Bodhisattva este o persoană care este impulsionat de dorința sinceră de a ajunge la iluminare, de a fi un Buddha, pentru a putea ajuta toate făpturile.

Înainte de a avea această aspirație de a ajunge la iluminare, există ceea ce numim aspirația artificială. Cu alte cuvinte, ne dorim ca acest lucru să se întâmple, dar încă nu suntem pătrunși de această dorință, încă nu curge prin venele noastre. În budism, ea nu este exclusă pentru că așa începem să practicăm.

Ni se spune: Prefă-te până reușești!

Bodhicitta poate fi realizată înainte de perceperea directă a vacuității sau în timpul perceperii vacuității. Cel care a realizat Bodhicitta devine Bodhisattva. Bodhisattva este cel care are Bodhichita. Este posibil să devenim un Bodhisattva înainte de a deveni Arya.

Dacă suntem pe calea Mahayanei și nu suntem încă un Bodhisattva, dar am devenit Arya, în acel moment vom deveni un Bodhisattva. Acest lucru se întâmplă în timpul meditației sau imediat după ieșirea din ea, deoarece suntem motivați să acționăm pentru binele tuturor ființelor și pentru că am practicat Mahayana de atâta timp.

 

Arhat

Ce este Arhat?

Arhat = este cel ajuns la Nirvana

Pentru el toate afecțiunile mentale și semințele lor, au încetat. Supărarea, gelozia sau dorințele lumești au încetat pentru totdeauna în mod ireversibil.

Arhat a perceput vacuitatea, dar nu este neapărat un Bodhisattva. Dacă nu se află pe calea Mahayana, el poate fi un Arhat fără a fi un Bodhisattva.

Cel care se află pe calea Mahayana, nu este numit Arhat, ci Bodhisattva de nivel opt.

Pentru că un Arhat nu are Bodhicitta, acest fapt diferențiază Nirvana de Iluminare.

Nirvana este un loc unde nu mai există afecțiuni mentale, un loc plin de plăcere. Plăcerea este atât de mare încât nu dorești să mai pleci din această stare iar aceasta nu este iluminarea completă. Plăcerea Iluminării complete este de milioane și milioane de ori mai mare decât cea a Nirvanei. Este greu de imaginat o astfel de plăcere.

În Abhisamyalamkara scrie că cineva poate sta în Nirvana milioane de ani, într-o plăcere incredibilă, dar Buddha va veni și îl va scoate de acolo. El nu se mai întoarce în Samsara, nu mai este în Samsara, dar trebuie să înceapă să-și dezvolte Bodhichitta de la zero. Deoarece a fost focusat doar pe  el însuși și nu pe ceilalți, nu a ajuns la iluminarea deplină. De aceea nu este încurajată practica care duce la Nirvana, ci ne dorim o practică care să ducă la iluminarea deplină a lui Buddha.

Cei ajunși la Nirvana și-au depășit ego-ul, dar nu și-au dezvoltat abilități de a-i ajuta și pe ceilalți. Asta nu înseamnă că nu-i iubesc pe toți ceilalți. Un Arhat cu siguranță practică „ cele patru gânduri infinite”. Compasiunea lui este foarte puternică, dar nu și-a asumat răspunderea personală. El nu are cele patru rânduri suplimentare pe care le-am adăugat în această rugăciune, acel: „eu însumi voi acționa ca ele repede să se împlinească!”

 

Cele trei niveluri de perfecțiune ale înțelepciunii.

Există trei niveluri de perfecțiune a înțelepciunii prezentate în detaliu în Abhisamyalamkara

1. Perfecțiunea înțelepciunii căii:

Aceasta este perfecțiunea înțelepciunii în conștiința unei persoane care nu este încă un Buddha, dar este deja un Arya Bodhisattva.

Unde se află el pe axa celor cinci căi? El este pe calea practicii. În textele budiste este prezentat în detaliu modul în care acesta practică.   

2.  Perfecțiunea înțelepciunii rezultatului

Cel care a perceput direct vacuitatea, vede toate lucrurile simultan ca realitate goală și înșelătoare. Vede simultan trecutul, prezentul și viitor. Această persoană este un Buddha.

Ce poate Buddha și nu poate Arya Bodhisattva? Buddha poate percepe simultan atât vacuitatea cât și realitatea noastră obișnuită. Nici măcar Bodhisattva la nivelul zece, nu poate face asta. O poate face parțial, dar nu în totalitate.

Ce înseamnă asta pentru Buddha? Buddha meditează permanent asupra vacuității. În Sutra inimii scrie: „La un moment dat, Cel binecuvântat intră într-o profundă stare de meditație, cunoscută în învățătura dharma “conștientizarea profundă”. Tot în acel moment, se scufundă și Bodhisattva, înalta ființă, nobilul stăpân Chenrezik, în meditație profundă asupra perfecțiunii înțelepciunii”. Apoi prin puterea lui Buddha, Shari Putra și Avalokiteshvara încep să converseze.Apoi, se trezi Buddha din starea lui profundă de meditație, și se îndreptă spre marele Bodhisattva, mărețul Avalokiteshvara, stăpânul puterii și îi binecuvântă spusele: ”Adevărat este”( Lekso). ”Adevărat este ”, spuse el, ”Adevărat este” spuse el din nou.

Ce înseamnă că Buddha se trezește? Buddha doar se face că s-a trezit, pentru că, el se află în permanență în meditația asupra vacuității.

Întrebare: Bodhisattva poate percepe vacuitatea când vrea el?

Răspunsul este că un Bodhisattva care a perceput pentru prima dată vacuitatea, va aștepta mult ca să i se întâmple asta încă o dată. În tot acest timp se roagă și păstrează cu el un diamant sau caută să fie în preajma diamantelor pentru a-și aminti mereu experiența. Poate să-i ia încă o viață până va percepe din nou vacuitatea.

3. Perfecțiunea înțelepciunii nominale

Al treilea nivel, îl reprezintă cărțile despre perfecțiunea înțelepciunii (sutrele) și învățăturile , despre care am vorbit mai devreme. Acestea nu sunt cu adevărat perfecțiunea înțelepciunii, ci sunt o reprezentare a perfecțiunii înțelepciunii. Acestea sunt cuvintele pe care le-a spus Buddha despre perfecțiunea înțelepciunii. Perfecțiunea adevăratei înțelepciuni nu se află în cărți, ci este o stare mentală.

 

Refugiul budist

Vom intra acum în subiectul refugiului budist, pe care îl vom continua în cea de a doua lecție.

Kyamdro

 

În tibetană scrie Kyabdro, dar se pronunță Kyamdro. Există un „ah” atât de scurt, încât schimbă pronunția.

Ideea centrală în studiul budismului este refugiul, de a merge la refugiu.

 

Refugiul lumesc contrar refugiului spiritual

Dacă ne uităm la ceea ce facem în fiecare zi, putem vedea cum ne refugiem permanent în lucruri, pentru a ne simți bine. Ne spunem: ”Cum îmi va fi bine? Dacă voi avea o bucătărie mai bună, dacă voi avea copii educați sau dacă voi avea un serviciu bun”.

Și care este problema cu asta?

Problema este că ne refugiem tot timpul în lucruri deșarte, lucruri pe care nu ne putem baza.

Ele ne fac să ne simțim bine temporar. Lucrurile lumești, materiale, ne pot aduce bunăstare pentru o vreme, deoarece ele vin din cauze karmice, iar toată karma se bazează pe energie, care urcă și coboară mereu și este perisabilă. Orice acțiune reînnoiește karma care apoi se va degrada.

Oricât de bun ar fi un lucru, el este perisabil, fiind forțați să-l pierdem în cele din urmă. Aceasta este natura lucrurilor cauzate, care provin din karma. Aceasta este natura Samsarei. Totul în Samsara vine și pleacă, urcă și coboară.

Prin urmare, în Samsara nu există nici un refugiu.

Ideea esențială în budism este să înțelegem exact aceste lucruri. Cineva poate întreba: Atunci unde îmi pot găsi refugiul? În ce mă refugiez?

Refugiul budist este întotdeauna unul spiritual, pentru că refugiul lumesc nu funcționează. Deci trebuie să existe ceva spiritual. Cel care caută refugiul spiritual, trebuie deja să se uite la realitatea vieții sale și să vadă că fiecare lucru samsaric este trecător, fiecare relație sau bunuri sunt trecătoare. Totul este vremelnic, poate dura ceva timp, dacă avem karma bună. De fapt, se spune că avem karma mai bună, dacă ni se întâmplă ceva care să ne trezească din acest adevăr crud al Samsarei. Uneori celui care îi merge bine la nivel samsaric, s-ar putea să nu se trezească la timp, iar când karma i se va termina, nu va avea nici un refugiu. Pentru că nu s-a refugiat spiritual.

Bodhisattva se roagă uneori ca să i se întâmple un dezastru care să-l dea jos din acest loc de mulțumire. Există Bodhisattva care au ajuns la nivelul zeilor, o existență plină de încântare, cu mult mai înaltă decât cea a oamenilor. Dar cu toate acestea le lipsesc canalele energetice din corp care să le permită să atingă iluminarea deplină. Ei se roagă să coboare în lumea umană, să se nască ca om, astfel încât să aibă toate elementele care să le permită iluminarea. Își doresc să treacă printr-un dezastru care să-i trezească din existența plăcută și confortabilă, dar temporară, pentru a le face posibilă atingerea iluminării.

Vom vorbi imediat despre refugiu, dar înainte ne vom referi la componentele de a merge la refugiu.

 

Componentele refugiului real

Pentru ca refugiul să fie real, trebuie să existe două componente:

Prima componentă: frica de suferință

În mersul la refugiu – există un aspect al fricii. Ne este frică de o anumită realitate și căutăm să ne adăpostim de ea. Cu alte cuvinte, ne este frică de suferință și dorim să ne protejăm de ea.

Deci, primul aspect al mersului la refugiu, este înțelegerea faptului că această lume suferă. Și pentru că ea este o lume a suferinței, există frica de suferința care va veni, poate în curând sau în viața viitoare. Este înțelegerea că în Samsara, sfârșitul nu este bun.

În scripturi scrie: „În vârful acului, (adică viața aceasta), nu există fericire”. De ce în vârful acului? Pentru că această viață pe care o avem este doar o picătură din șirul nesfârșit al vieților pe care le-am avut deja.

Este greu de imaginat că am trăit un număr infinit de vieți și cu toate acestea viața noastră actuală este doar un punct mic în care nu există fericire și asta nu e ușor de văzut.

Acest lucru trebuie înțeles bine, în inima noastră – și nu pentru că ne spune cineva. Nu este suficient ca cineva să ne spună asta- trebuie să-l experimentăm iar atunci vom căuta refugiul. Fie că este vorba de pierderea unui om drag, fie că este vorba de sănătate, de o boală gravă, aceste lucruri ne trezesc. Și de multe ori, din păcate, până nu se întâmplă astfel de lucruri nu ne trezim cu adevărat.

Cel care s-a trezit, înțelege că Samsara și-a arătat adevărata față și atunci va începe să-și creeze cauzele de a ieși din Samsara. Pentru că Samsara este imposibil de reparat! Aceasta este natura ei. Când oamenii veneau la Ken Rinpoche să se plângă că li s-a întâmplat așa și așa, el spunea: „Ce vrei? Ești în Samsara, asta este natura ei! Practică și ieși din ea!”

Întrebare: De ce nu există fericire? Omul poate experimenta sentimentul de Bodhicitta, chiar și simpla bucurie de a auzi aceste învățături sau iubirea pentru alții, în acel moment el simte iubire, un sentiment divin. Cum se poate spune că nu există fericire?

Răspunsul este că toate aceste exemple vin din partea pură a omului. Când experimentăm o astfel de iubire care vrea să dăruiască altora, iubirea este cea care aduce fericire și vine din partea noastră iluminată. Dar mintea samsarică care iubește, dorește să dobândească, dorește să țină persoana iubită sau obiectul iubit, vrea să-l dețină – nu-l înțelege. În măsura în care există o astfel de neînțelegere, plăcerea va trece. Pentru că nu putem ține pe nimeni.

A doua componentă – credința că există ceva sau cineva care ne poate proteja de suferință.

Al doilea aspect al mersului la refugiu este convingerea că există ceva acolo care ne poate ajuta, că există ceva sau cineva care are puterea să ne protejeze.

 Deci, acestea sunt cele două aspecte:

A. Frica de suferință și dorința de a scăpa de ea.

B. Convingerea că există ceva sau cineva care ne poate oferi protecție.

Exact la fel ca și copilul care fuge la mama lui când îi este frică, îi este frică de ceva și crede că mama îl poate proteja.

Atunci când cineva realizează că nu există nimic samsaric care să-l protejeze cu adevărat, el se va duce după lucruri spirituale.

 

Cele trei diamante

Vom vorbi puțin despre ce este un refugiu budist. În budism se vorbește despre cele trei diamante.

Kun Chok

      

Kun = piatră prețioasă, nestemată sau giuvaer.

Chok = suprem, superior.

Kun Chok = pietrele prețioase supreme. Le vom numi Cele trei Diamante.

Cele trei Diamante sunt cele trei aspecte ale mersului la un refugiu spiritual și acestea sunt refugiul budist. Deși folosim limbajul budist, practic fiecare refugiu spiritual are aceste aspecte în el.

 

Diamantul Buddha

Primul aspect este Diamantul Buddha.

Diamantul Buddha nu este Buddha. Nu ne referim aici la istoricul Buddha Shakyamuni, care conform tradiției, a trăit cu aproximativ 2500 de ani în urmă și s-a iluminat sub copacul Buddha sau Bodhi. Acesta este istoricul Buddha.

Există Buddha Iluminat, cel care a atins iluminarea , ca el există milioane iar așa vom deveni și noi într-o zi.

Atunci ce este Diamantul Buddha? Definiția lui vine din Abhisamayalamkara. Vă voi da o definiție scurtă și o definiție lungă.

Definiția scurtă:

„Diamantul Buddha este protecția supremă a celui care a ajuns la capătul căii și și-a satisfăcut complet ambele nevoi”.

Care sunt cele două nevoi? Cele două nevoi sunt ale lui însuși și a celorlalți.

Este important de înțeles că iluminatul Buddha, nu mai are nicio urmă de suferință, de disconfort sau de nemulțumire. Totul la el este absolut perfect. Corpul este absolut perfect, fericirea este absolut perfectă, mintea este absolut perfectă, plăcerea este absolut perfectă și continuă. Acesta este Buddha.

Definiția lungă a Diamantului Buddha

Definiția lungă a Diamantului Buddha, este luată de la Maestrul Asanga care ne-a transmis cărțile de la Maitreya.

După cum am mai spus acest curs se bazează pe anumite părți ale textului Abhisamayalamkara , dar acum ne vom abate puțin de la această sursă și vom merge la o altă carte a maestrului Asanga, numită Uttaratantra. Deși acest titlu conține numele de Tantra, el nu este Tantra.

Tantra = linie sau continuitate, tradiție sau descendență.

Uttara = înalt.

Uttaratantra = tradiția cea mai înaltă.

Maestrul Asanga spune:

Acesta este Buddha:

Fără cauze, spontan,

Nu s-a realizat prin mijlocirea altora;

Are cunoașterea, iubirea și capacitatea;

Și și-a satisfăcut ambele nevoi.

Voi explica fiecare calitate în parte.

1. Fără cauze

Tot ce avem în realitatea noastră obișnuită, depinde de cauze. Pe când existența lui Buddha este permanentă și nu depinde de cauze.

Când spunem permanent spunem și că este imuabil/neschimbător.

Permanent și neschimbător este același lucru? Nu. Nu în budism.

El este permanent în această stare. Este Buddha neschimbător? Nu. El tot timpul se schimbă: este în permanență atotștiutor/omniscient, el știe totul și totul se schimbă permanent. El se schimbă continuu, dar nu încetează să fie Buddha, este permanent Buddha.

Buddha se schimbă pentru că are minte. Iar mintea este în continuă schimbare. Mintea nu este un lucru fix, deoarece mintea depinde de obiectul pe care îl percepe.

Faptul că el este un Buddha, nu se schimbă. Este permanent. Dar asta nu înseamnă că Buddha este neschimbător.

Vreau să înțelegeți, că Buddha este imuabil în sensul că nu va înceta niciodată să aibă compasiune, o va avea mereu. Dar conținutul se schimbă, pentru că obiectele se schimbă, mintea se schimbă mereu, mintea nu este ceva   neschimbător.

Dacă mă refer la vacuitatea pixului, ea se schimbă? Nu!

Vacuitatea este permanentă? Nu, pentru că odată ce pixul nu mai există, atunci nu mai pot vorbi despre vacuitatea lui. Pixul poate să dispară, să înceteze să mai existe, dar atâta timp cât există un pix, vacuitatea lui este aceeași vacuitate, nu se schimbă.

Dar pixul se schimbă de la un moment la altul, tot timpul. Acum este orizontal, acum este vertical, se schimbă din clipă în clipă. În interiorul lui, moleculele s-au mișcat de mii de ori de când am început să vorbim despre el.

Pixul se schimbă de la o clipă la alta, pe când vacuitatea lui nu se schimbă!

Ce este vacuitatea pixului? Este lipsa existenței proprii de sine a pixului. Atâta timp cât vorbesc despre pix, el nu are nicio existență de sine iar acest fapt nu se schimbă. Dar atunci când nu mai există pixul, nu mai pot vorbi despre vacuitatea lui.

Așadar, atunci când vorbim despre Buddha fără cauze, ne referim la permanența asociată cu svabhavakaya lui (corpul de esență); vacuitatea lui nu se schimbă, exact așa cum vacuitatea acestui pix nu se schimbă.

Vacuitatea acestui pix și vacuitatea lui Buddha – sunt exact la fel .

 

2. Spontan

Buddha ajută toate ființele tot timpul. El nu stă să se gândească: „Oh, Liviu acum are nevoie de ajutor”. El nu gândește. Când este nevoie de el, este deja acolo. Buddha este atotștiutor. El nu trebuie să se gândească la ce are nevoie Liviu. Buddha îi oferă lui Liviu exact ceea ce are nevoie și îi dă, exact în momentul în care are nevoie.

 

3. Nu s-a realizat prin mijlocirea altora

Și aceasta este o traducere puțin complicată, deoarece există două sensuri diferite a acestei propoziții:

    • Buddha vede toate fenomenele necondiționat. Vede totul, realizează totul fără nicio condiție. Nu are nevoie de mijloace suplimentare pentru a realiza totul. Nu are nevoie de ajutoare pentru a realiza totul. El se află permanent în percepție directă.
    • Al doilea sens, este că nu-l putem percepe pe Buddha prin simțurile noastre, ci doar în meditație. Nu putem percepe esența lui Buddha, Diamantul Buddha, prin simțuri.

Îi putem vedea manifestarea lui prin simțuri, dar nu și esența lui. În general, este dincolo de simțuri. Putem percepe esența lui Buddha doar cu ochii înțelepciunii și numai în meditație profundă și numai dacă suntem deja un Arya.

 

4. Are cunoaștere

Buddha are cunoaștere – Buddha este în contact permanent cu totul, de aceea are cunoaștere. El știe de ce are nevoie fiecare ființă în clipa în care ea are nevoie. Conștientizarea lui este absolută, perfectă. Și în acest fel poate tăia rădăcina suferinței. Deci, asta este cunoașterea. El știe cum să taie rădăcina suferinței.

 

5. Iubirea

Nu este suficient pentru a ne ajuta, de ce? Pentru că și el trebuie să aibă și dorința de a ne ajuta. Faptul că cineva știe ceva, nu este suficient, el ar trebui să și vrea să ne ajute.

Aceasta este iubirea. Iubirea și compasiunea lui, le putem pune împreună. Buddha pe lângă faptul că are cunoaștere, el își dorește să ne și ajute. El deține cunoașterea și datorită compasiunii față de noi, ne poate ajuta să ne risipim îndoielile pe care le avem, deoarece îndoielile sunt unul dintre cei mai grei dușmani în calea noastră. Îndoieli față de cale, îndoieli față de învățător, tot felul de îndoieli. Acest subiect este foarte important și vom medita asupra lui. Îndoielile sunt cele care ne omoară. Îndoielile sunt obstacole foarte dificile. Mara le plantează în inimile noastre. (Mara este un pronume pentru „demoni” sau forțele întunericului, aceleași forțe care se opun iluminării. Ele apar adesea în literatura budistă în reprezentarea demonilor). Demonii răi le plantează în inimile noastre.

Trebuie să acumulăm multe binefaceri, pentru ca îndoielile să nu devină obstacole.

Ce creează îndoiala? Neînțelegerea. Nu am perceput încă vacuitatea.

În perceperea directă a vacuității sunt eliminate doar trei afecțiuni mentale, dar care sunt foarte importante.

Cea mai importantă dintre ele, este îndoiala. Vom face meditația asupra îndoielii și vom vedea cât de mult suntem stăpâniți de îndoială. Ea ne omoară. Și este greu de eliminat.

Este nevoie de multă învățătură, pentru a înțelege. Este nevoie de dezbateri logice, de a practica mult meditația. Ce mai trebuie făcut? Trebuie să acumulăm multe binefaceri, să ne rugăm și să cerem binecuvântarea Lamei pentru a îndepărta orice îndoială din inimile noastre. Mintea noastră nu este încă puternică. Și numai cu ajutorul minții noastre putem îndepărta îndoiala.

Mintea, este unealta care poate să îndepărteze îndoiala, cu care vrem să ne purificăm, ea însăși este afectată de îndoială. Este foarte greu de făcut asta, de aceea trebuie să ne dezvoltăm încrederea în Lama și să-i cerem ajutorul. Chiar și  îndoiala față de Lama este, de asemenea, una dintre probleme.

Cele trei afecțiuni mentale care sunt eliminate după perceperea vacuității sunt:

    • Îndoiala față de budism, față de Dharma. Orice îndoială față de Dharma este eliminată. Orice îndoială față de Buddha – dispare. Orice îndoială față de Lama  dispare pentru că în perceperea vacuității ne întâlnim cu Dharmakaya. Înțelegem că aceste lucruri au venit de acolo.
    • Credința în existența proprie de sine a lucrurilor este al doilea lucru pe care îl elimină Arya. Cu toate că încă vede lucrurile că ar veni din afara lui, nu mai crede în asta. Această credință intelectuală este eliminată.
    • Credința în asceză este eliminată. El înțelege că asceza în sine nu eliberează, nu duce la iluminare. De ce este important acest lucru? Pentru că există destui oameni și o mulțime de învățături spirituale care propovăduiesc asceza ca o modalitate de a face calea, care spun: „Vom ține posturi lungi, ne vom autoflagela, vom face tot felul de lucruri și așa ne vom purifica”.

Asta nu înseamnă că nu este bine de a ține post, nu spunem asta. Dar asceza/autoflagelarea în sine, dacă dăunează trupului, va dăuna căii noastre spirituale. Uneori se ține post ca o modalitate de purificare, dar niciodată în măsura în care va dăuna organismului.

Lama Dvora hla povestește:

Una dintre cele mai puternice experiențe pe care le-am avut în India, a fost în ziua în care am mers să vizităm niște temple hinduse, ne-budiste. A fost o zi îngrozitor de caldă și umedă și mulți oameni stăteau la coadă să intre în templu. Așa că stăteam acolo și așteptam să intrăm în locul unde Tilopa, învățătorul lui Naropa, făcuse minuni – se spune că odată începuse să cadă grindină grea, bucățile de gheață fiind ca stâncile de mari și Tilopa le-a oprit în aer, iar acolo stâncile stau atârnate în aer.

Toată lumea crede că acest templu este un loc sacru. Oamenii se târau printr-o gaură și stâncile sunt deasupra ta. Se intră acolo pentru o secundă, se lasă cinci bănuți unui fachir care stă în mijloc și se iese.

Pe scurt, stau acolo și aștept să intru și văd doi fachiri îmbrăcați în portocaliu, unul dintre ei ținea mâna ridicată în sus. Brațul se atrofiase pentru că îl ținuse ridicat mult timp. Și acesta este unul dintre chinurile fizice la care se supun asceții, pe care Arya Bodhisattva îi înțelege, că nu îi va aduce la iluminare.

Așa că mă uit la el și îmi spun: „Ah, despre el se vorbește. Ah, el nu va ajunge la iluminare”. Și mă uit la el, mă uit la fața lui și îmi spun: „Ceva este în neregulă”. Și încep să vorbesc cu el, dar nu vorbea engleză, atunci îl întreb pe celălalt care știa câteva cuvinte în engleză. Eu zic: De cât timp ești așa cu mâna ta? Mi-a înțeles întrebarea în final și îmi spune – 12 ani!

Înainte de asta practicase 4 ani în Bakti Yoga. Știți ce este Bakti? Este devotamentul față de Lama, față de guru. 4 ani a practicat devotamentul față de guru, apoi a decis să ridice mâna și nu a mai coborât-o 12 ani. M-am uitat la fața lui. Fața lui era uluitoare! Nu mai văzusem pe nimeni așa. El era pur, pur, pur. Ochii lui deschiși aveau o puritate incredibilă.

M-am gândit în sinea mea: „Asta nu este scris. Ceea ce se scrie este că nu eliberează”. Dar mă gândeam ce înseamnă pentru acest om care a decis să renunțe la mâna sa? Pentru că ea se atrofia. Luase decizia de a renunța la o parte din corp. El nu și-a tăiat mâna, ci se tortura încet. Își ardea ego-ul. Pentru că, cu fiecare clipă în care își ținea mâna așa, mergea împotriva ego-ului său. După opt ani devenise pur. Pur și simplu nu puteam să-mi iau ochii de la el. Nu mă mai interesau stâncile. Stăteam acolo doar privind la acest om și chiar nu voiam să mă îndepărtez de el.

Deci, nu este adevărat că toate aceste lucruri nu au rost, dar ele nu sunt ultime. Conform învățăturii lui Buddha, ele nu elimină cu adevărat semințele suferinței. Aceste persoane se pot purifica și pot ajunge departe. Și se prea poate ca ei să ajungă la iluminare în viața următoare.

 Deci, perceperea vacuității elimină doar trei afecțiuni mentale din optzeci și patru de mii.

 

6. Capacitatea

Deci, datorită faptului că Buddha are cunoașterea și iubirea, pentru că este atotștiutor, atunci știe exact ce trebuie să-mi spună pentru a mă ajuta.

El nu este atotputernic. Nu spunem că Buddha este omnipotent. El știe ce să facă pentru a mă ajuta de a-mi elimina karma, dar nu poate să-mi ia suferința în mod direct, ci indirect, prin a mă învăța. Are capacitatea de a preda.

Cum știm asta? Dacă ar fi putut să-mi ia suferința, ar fi făcut-o de mult, pentru că este plin de compasiune. Faptul că există multă suferință în lume, că încă mai sufăr, este dovada că Buddha nu este atotputernic, dar este omniscient.

 

7. Satisfacerea ambelor nevoi

Deci, avem șapte aspecte ale lui Buddha.

– 1-3, el este fără cauze, spontan și nu s-a realizat prin mijlocirea altora – aici este vorba despre nevoile lui, a trecut dincolo de orice suferință.

– 4-6, el are cunoașterea, iubirea și capacitatea, pe care le folosește permanent pentru a-i ajuta pe ceilalți. Prin urmare, dobândind compasiunea, cunoașterea și capacitatea de a preda îi poate ajuta pe toți ceilalți.

 Deci, Buddha și-a satisfăcut ambele nevoi. Mai întâi a trebuit să se realizeze pe sine însuși ca să-i poată ajuta pe alții. El a practicat mult pentru a atinge această stare de atotcunoaștere, compasiune și așa mai departe, iar acum le folosește pentru alții.

 Deci, pentru Buddha în sine, nu mai există suferință, are plăcere tot timpul și are un corp de lumină perfect. El trăiește în paradis.

Pe de altă parte, realizând toate aceste lucruri, și-a satisfăcut toate nevoile. Odată ce a devenit Buddha, și-a satisfăcut toate nevoile.

Ne este greu să înțelegem toate aceste lucruri: 

A. Pentru că avem o minte care gândește în mod dualist.

B. Pentru că mintea noastră vede timpul secvențial.

                                                

Noi – avem un trecut, prezent și viitor. Buddha are atotcunoașterea și nu are trecut, prezent, viitor. De asemenea, spunem că de îndată ce Buddha ajunge la iluminare, el a ajutat deja toate ființele. El a satisfăcut toate nevoile tuturor ființelor.

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții

 

 Lecția 1 – partea a treia  

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții

 

Diamantul Dharma

Diamantul Dharma este al doilea diamant. 

Cărțile de Dharma, reprezintă Dharma nominală, care nu este refugiul nostru, este ceea ce simbolizează Dharma. Diamantul Dharma este ceva complet diferit.

Cuvântul Dharma are sensul de: teorie, realizări, conștientizări, fenomene. 

Când spunem Dharma în general, ne referim la mai multe lucruri. Ar putea fi o carte de Dharma, ar putea fi o prelegere Dharma, ar putea fi fenomene. 

Definiția Diamantului Dharma

Iată definiția și apoi o vom explica puțin:

Diamantul Dharma este partea iluminată a adevărului, fie sub forma unei încetări, fie sub forma unei căi sau ambele. 

 

Încetarea

În limba tibetană se spune:

Gok

 

În sanscrită: Nirodha.

Ce este încetarea? Ea este de exemplu, atunci când o persoană și-a oprit supărarea, atât supărarea cât și capacitatea de a se supăra au încetat definitiv. 

Asta nu înseamnă o „pauză”, pentru că pauza este între ceva ce a fost și ceva care va fi. Vorbim de încetare definitivă. Nu numai că nu mă mai supăr vreodată, dar îmi pierd și capacitatea de a mă supăra – acesta este un exemplu de încetare.

Cale


În limba tibetană se spune: 

Lam

Calea:             

– este atunci când cineva a realizat renunțarea. Cineva care și-a dezvoltat aversiunea față de existența și suferința samsarică. Acesta este un exemplu de „cale” fără întoarcere. Cineva care a reușit acest lucru, nu se va întoarce într-o zi să creadă că Samsara este ceva bun.

– sau cineva care a realizat Bodhichita – se numește de asemenea „cale”. Cineva care a atins Bodhichita, nu o mai pierde, este ireversibilă. Dacă nu a ajuns încă la iluminare, el va continua să se reîncarneze în viețile următoare, dar nu va mai pierde acest impuls care îl împinge să acționeze tot timpul pentru binele celorlalți. 

În definiția noastră scrie: sau ambele. Asta înseamnă că s-ar putea să nu am încă toate încetările, s-ar putea să-mi fi încetat supărarea, dar nu mi-am încetat încă ignoranța și poate că încă nu am toate căile. Așa că am ceva încetări și ceva căi, o combinație între ele. Dar este suficient una dintre ele și ea este deja inclusă în Diamantul Dharma.

În general, puteți spune că ele sunt realizări spirituale ireversibile.

 

Partea iluminată a adevărului 

Partea iluminată a adevărului înseamnă că putem avea tot felul de încetări care nu sunt în partea iluminată a adevărului sau partea pură a realității. Nu acestea ne interesează. Nu ne interesează lucrurile samsarice care au încetat. Partea iluminată a adevărului ar fi: cele trei căi principale, încetarea emoțiilor negative, încetarea ignoranței, perceperea vacuității, lucruri de genul acesta. Orice combinație a lor este inclusă în Diamantul Dharma. 

Întrebare: Este posibil să avem ceva încetări înainte de a percepe vacuitatea? 

Răspunsul este: Nu. Nu putem elimina afecțiunile mentale complet, le putem înfrâna sau potoli, dar nu sunt eliminate, semințele lor sunt încă acolo.

Acest lucru se întâmplă doar celor care percep vacuitatea direct. Asta înseamnă că Diamantul Dharma este legat de înțelegerea directă a vacuității.

Deci, ce este exact Diamantul Dharma? El este o conștientizare în inima noastră. Sunt idei pe care le-am realizat, pe care le-am înțeles în mod direct. 

Ce înseamnă că ne refugiem în Diamantul Dharma? Înseamnă să înțelegem, că până nu vom percepe direct vacuitatea, vom continua să suferim. Deci, a ne refugia înseamnă a aspira de a ajunge la perceperea directă a vacuității.

 

Diamantul Sangha 

Diamantul Sangha este al treilea diamant.

Ce este Sangha?

    • Sangha este grupul sau comunitatea care studiază împreună Dharma. Este o utilizare a cuvântului. Sensul lui literal în sanscrită este asociere, adunare, comunitate. Deci, un grup de oameni care se adună pentru a studia Dharma.
    • Sangha este un grup de călugări. Lama Dvora Hla spunea că atunci când studiau cu Ken Rinpoche, în sală se aflau și călugări și laici. Atunci când Ken Rinpoche intenționa să facă un ritual anume, spunea: „Acum, toți cei care nu sunt Sangha să iasă din sală, pentru că acum fac un ritual numai pentru Sangha.” Asta însemna numai călugării. Dar nu acesta este Diamantul Sangha.

Diamantul Sangha, înseamnă acei oameni care au perceput direct vacuitatea, adică toți Arya. 

Mai înainte am vorbit despre cele șapte calități ale lui Buddha. El are cunoașterea, iubirea, capacitatea și și-a îndeplinit nevoile lui și ale altora. Atunci când este definit Diamantul Sangha în lectura cursului, dacă Buddha are toate cele șapte calități, Diamantul Sangha are doar o parte dintre ele.

Deci, Diamantul Sangha, este o ființă realizată care a ajuns la conștientizări specifice – ele nu sunt conștientizările de la începutul căii, ci cele din etapele de percepere a vacuității și dincolo de ea.

În concluzie, cel care a perceput vacuitatea, devine atât Diamantul Sangha cât și Diamantul Dharma.

El nu este încă un Buddha, dar el devine imediat două dintre cele trei diamante în care ne refugiem. Și dacă veți întâlni o astfel de persoană, nu o să mai vreți să-i dați drumul.

Definiția Diamantului Sangha din lectura cursului este următoarea: O ființă realizată care posedă oricare dintre cele opt calități fine ale cunoașterii și eliberării”.

 

Doctorul, medicina și asistenții medicali.

Uneori Buddha, Dharma și Sangha sunt comparați cu:

– Buddha este doctorul,

– Dharma este medicamentul,

– Și Sangha sunt asistenții medicali, care ne ajută să scăpăm de boala noastră cronică a suferinței samsarice.

Dacă veți întâlni pe cineva, care este atât doctor, cât și asistent medical – nu veți mai vrea să plecați de lângă el.

 

Refugiul suprem

Ce înseamnă refugiul suprem? În lectura cursului scrie: „ Refugiul suprem/ultim este orice refugiu unde călătoria de-a lungul căii și-a atins scopul final.”

Ce înseamnă asta? – Buddha! Am ajuns la iluminare! Și acesta este refugiul suprem.

 

Calea Tsenyipa

După cum vedem, în acest curs apar o mulțime de definiții, pe care trebuie să le cunoaștem exact. Doar prima lecție este cea mai dificilă. Trebuie înțeles că fiecare cuvânt are o greutate, are un sens.

Acesta nu este un material ușor, lectura acestui curs nu este deloc ușoară. Putem simți aroma de a fi un Tsenyipa, spre deosebire de un Lam Rimpa: de a studia definiții, de a merge în profunzimea lucrurilor și cât mai exact.

Împreună cu asta, vom vedea mai târziu în curs, cât de important este să dobândim această acuratețe, astfel încât practica noastră să fie corectă, să nu fie vagă, să nu fie neclară, să putem progresa, astfel încât să ne putem elimina ignoranța. Să o cunoaștem exact, să știm exact încotro ne îndreptăm, care sunt etapele căii.

Întrebarea este ce ne va ajuta să ne menținem pe calea cea bună, când ea devine puțin mai tehnică? Ceea ce ne va ajuta este Renunțarea, înțelegerea necazului în care ne aflăm și avem nevoie de tot ajutorul pentru a ieși din el. Când o persoană realizează că are probleme, ea caută ajutor. Acest curs este ajutorul, este leacul. Diamantul Dharma poate opri orice durere și suferință pe care o avem.

Și dacă simțiți că sunteți puțin confuzi după această lecție, înseamnă că învățați  ceva, înseamnă că progresați puțin și asta e bine.

Ken Rinpoche și alți mari Lama spuneau:

„Oamenii deștepți suferă în timp ce învață”.

Și asta pentru că aceștia nu se lasă, învață ceva nou. Dacă nu este ceva nou nu suferim, totul e plăcut și nu progresăm.

Un alt citat a lui Ken Rinpoche spune:

„Dacă te agăți de micile plăceri, niciodată nu vei ajunge la marile plăceri”.

Dacă suntem atașați de plăcerile Samsarei, nu vom ajunge niciodată la plăcerea supremă a lui Buddha.

Este important, nu să renunțăm la plăcere, ci la atașamentul nostru față de ea.                                                       


Meditație

Așezați-vă comod și închideți ochii.

Concentrați-vă pe respirație și încercați să numărați zece respirații fără a vă încurca. Numărătoarea începe pe expirație.

Acum concentrați-vă atenția pe corpul vostru. Imaginați-vă că vă goliți corpul de tot ce este în el, de oase, mușchi, organe și de toate sistemele din organism. Puneți în locul lor lumină strălucitoare. Imaginați-vă că întregul vostru corp este lumină. Goliți-vă de tot până în vârfurile degetelor, vârfurile degetelor de la picioare, toate părțile feței, dinții, buzele, urechile. Stați un minut și goliți totul complet.

Tot ce va rămâne din el va fi un înveliș subțire, subțire. Sunteți ca un balon plin de lumină. Pielea care vă înfășoară este foarte subțire și aveți senzația că veți zbura în orice clipă.

Și acum imaginați-vă că în fața voastră stă un înger.

O ființă angelică, de o frumusețe perfectă, o ființă de lumină, fără nicio pată, imaculată. Cea mai frumoasă pe care vi-o puteți imagina. Ea este plină de lumină, strălucitoare și înzestrată cu toate virtuțile sublime ale lui Buddha. Este plină de compasiune infinită, de iubire necondiționată, de înțelepciune infinită și vă iubește la nesfârșit.

Îngerul se uită la voi și vedeți în ochii lui că este complet îndrăgostit de voi, gata să facă orice pentru voi. Este dispus să facă totul pentru a vă elimina suferința și a vă aduce la fericirea perfectă. Este pregătit să treacă prin dureri imense pentru voi dacă este necesar. Pregătit să aibă inima frântă pentru voi dacă este necesar.

Această ființă este Buddha care veți fi, ea este Diamantul Buddha.

Acum imaginați-vă că această ființă pătrunde în corpul vostru gol. Puteți să vă imaginați că ea pătrunde în voi ori prin creștetul capului, ori prin inimă și încet vă umple tot trupul. Imaginați-vă că primiți forma acestei ființei minunate, a acestui înger minunat, care este Buddha al vostru. Încercați să simți acest înger, care sunteți voi, pentru că nu a mai rămas nimic altceva din voi.

Încercați să vă vedeți mintea pe care o aveți acum, mintea lui Buddha: atotștiutoare, plină de iubire nesfârșită și de compasiune infinită. Iar corpul vostru este un corp de lumină.

Decideți că oriunde veți merge, veți lua această ființă cu voi. Ea va locui de acum în inima voastră pentru totdeauna, și vă va însoți mereu.

Acesta este îngerul vostru, el este Lama voastră. Niciodată nu-l veți putea pierde, pentru că este mereu alături de voi.

Cereți să rămână mereu cu voi și să vă învețe atât timp cât aveți nevoie.

Puteți să deschideți încet ochii.

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții