Category: Texte budiste

O biografie a lui Choney Lama

Biografia următoare a lui Choney Lama Drakpa Shedrup este extrasă din introducerea lucrării „Lumina Soarelui pe Calea spre Libertate”, o traducere a comentariului său la Sutra Tăietorul de Diamant, pregătită de Departamentul de Cercetare a Literaturii Antice al Colegiului Internațional de Management din Sedona.

 Cele trei vieți ale lui Choney Lama

Tradiția comentariilor provenite din sanscrită și apoi în limbile tibetană și chineză, este una extraordinară. Conține literalmente peste 200.000 de cărți prețioase despre cunoașterea cu privire la cei Doi Soți: cunoaștere care ar putea schimba întreaga lume.

Imaginați-vă cum ar fi dacă fiecare dintre noi ar conștientiza mereu că oamenii sau situațiile care ne provoacă iritare vin, de fapt, din noi înșine. Imaginați-vă că dacă am înțelege cu toții că doar prin împărtășirea a ceea ce avem, fără să concurăm unii cu alții, ne putem mări veniturile. Imaginați-vă că am putea să „plantăm” orice fel de viață dorim. Lumea ar deveni, literalmente, un paradis pentru fiecare dintre noi.

Aceasta este contribuția pe care o poate aduce prezenta carte, marele comentariu al lui Choney Lama la Sutra Tăietorul de Diamant. Și suntem infinit de norocoși că el este cel care a scris acest comentariu.

Dintre sutele de mari scriitori din această tradiție a înțelepciunii, Choney Lama este unic în capacitatea lui de a prezenta subiecte dificile într-un mod extrem de clar și organizat. În loc să presupună că vorbește cu un expert în domeniu, el ne îndrumă de fiecare data pas cu pas, detaliat și logic în învățături. Nu exagerăm când spunem că — din toate aceste sute de maeștri eminenți ai acestei tradiții – scrierile lui Choney Lama au cele mai mari șanse să aducă în occident aceste idei grozave, care salvează lumea.

Să aruncăm o privire asupra evenimentelor din viața sa care i-au modelat gândirea și stilul de prezentare. Vom folosi mai multe surse; cea mai emoționantă este o scurtă lucrare autobiografică scrisă în versuri în ultimul an al vieții sale. Avea atunci 73 de ani, o vârstă extrem de înaintată în Tibetul anilor 1700 – și, din tonul său, simțim că dezvăluie părți din viața și gândirea sa pe care nu le împărtășise niciodată, conștient că sfârșitul i-ar putea fi aproape[1]. De altfel, comentariul actual al lui Choney Lama la Sutra Tăietorul de Diamant care a fost scris cu doar câțiva ani mai devreme, poate fi considerat punctul culminant al reflecțiilor sale.

În ultima sa retrospectivă asupra timpului petrecut aici, Lama își împarte viața în trei părți: viața sa exterioară; viața sa interioară; și viața sa mistică. Vom începe, așa cum face și el, cu prima.

Viața lui exterioară

Choney Lama s-a născut în provincia Amdo din nord-estul Tibetului, în a 8-a zi a primei luni a anului 1675; aceasta este considerată o zi de bun augur a lunii, deoarece luna este puțin peste jumătatea fazei de creștere. Numele mamei lui era Kelsang Men, iar a tatălui său Sungkyab Bum.

A început să învețe să citească și să scrie de la tatăl său și de la alții la vârsta de 7 ani, deși părinții lui aveau să spună mai târziu că el părea să stăpânească aceste abilități fără nici un ajutor din partea nimănui. La 9 ani a primit jurămintele monastice de la Trichen Gendun Drakpa, starețul Mănăstirii Choney Gunchen.

Urmând tiparul stabilit cu secole înainte de înțelepți precum Je Tsongkapa, la vârsta de 21 de ani el a călătorit în capitala Lhasa pentru a-și aprofunda studiile la una dintre cele „Trei Mari” mănăstiri. A intrat în Sera în acel an și și-a început studiile sub îndrumarea lui Tashi Pelsang.

Așa cum ar face un călugăr la Sera chiar și acum, una dintre primele sarcini ale lui Choney Lama a fost să memoreze Coroana Conștientizărilor scrise de lordul Maitreya și de Maestrul Asanga; precum și Intrarea pe Calea de Mijloc a Maestrului Chandrakirti. Aceste două lucrări i-au dat un fundament solid în învățăturile despre vacuitate prezentate de cele două ramuri ale Școlii Căii de Mijloc; și se spune că timp de zece ani de eforturi neobosite, rareori a avut parte de un somn complet, dedicându-se întru totul Teoriei Celor Doi Soți.

A intrat devreme pe terenul dezbaterilor și – din nou, așa cum ar face orice tânăr călugăr acum – s-a devotat celor ce sunt cunoscute sub numele de „Colecție de Subiecte de Logică și Teorie a Percepției”. În autobiografie spune despre acei ani: „Am studiat subiectele și le-am înțeles repede; eu cred că trebuie să fi fost o sămânță din viața mea trecută” — iar acest lucru pare să se întâmple cu o mare parte din viața și scrierile sale viitoare.

De aici a mers la sursa subiectelor, care este Comentariul Maestrului Dharmakirti asupra Percepției valide. Din comentariile sale excelente asupra lor și din biografia sa, înțelegem că a stăpânit și subiectele Înaltei Înțelepciuni (Abhidharma) și ale Jurămintelor de moralitate (Vinaya); și a finalizat astfel cele cinci cursuri tradiționale de studiu din programul de studiu pentru a deveni Geshe „Maestru în budism”. El a susținut examenele pentru Geshe la vârsta de 30 de ani, dezbătând cu distincție înaintea a 20.000 de călugări adunați la Lhasa.

În anul următor, 1706, a călătorit în provincia Tsang, la nord-vest de Lhasa, unde a primit jurămintele de călugăr deplin. În acele vremuri, tradiția era ca cel care devenea călugăr să rămână mai mulți ani călugăr novice decât acum; probabil un obicei bun care oferea studenților mai mult timp pentru a contempla asupra luării angajamentului final. A intrat apoi la Colegiul Tantric Gyutu, care este una dintre cele două mănăstiri principale care urmează tradiția lui Je Tsongkapa dedicate studiului și practicii învățăturilor înalte, învățăturile secrete ale budismului.

Pentru cei interesați de profesorii și de învățăturile care l-au influențat cel mai mult pe Choney Lama în timpul anilor săi de formare, mai multe detalii se găsesc în descrierea extinsă de la sfârșitul biografiei lui Ngawang Tashi.

Din nou, urmând modelul multor profesori mari, după terminarea studiilor Choney Lama s-a întors în locul unde s-a născut pentru a împărtăși ceea ce învățase. A fost remarcat de preceptorul provinciei, Guoshi Nangso Yeshe, care în acea perioadă depunea eforturi pentru a pune bazele unui colegiu de filosofie la  mănăstirea Choney. Au lucrat împreună și, când construcția a fost finalizată în 1714, Choney Lama a devenit primul său director. Știm din notele de încheiere a câtorva dintre lucrările sale că Guoshi a continuat să-i sprijine și să-i încurajeze activitatea sa și în anii următori.

În 1721, Choney Lama a renunțat la conducerea colegiului filozofic și și-a dedicat următorii șase sau șapte ani scrisului; aceasta a fost cu siguranță una dintre cele mai productive perioade ale carierei sale literare. În 1727, Goushi l-a convins să revină la administrarea colegiului și să predea; iar în 1729 a fondat încă un colegiu, acesta fiind dedicat studiului și practicării învățăturilor secrete.

În jurul anului 1737 Choney Lama a renunțat din nou la conducerea colegiului filozofic  și și-a petrecut ultimul deceniu al vieții scriind și predând în particular. Chiar și la bătrânețe, aceasta făcea călătorii frecvente în alte părți ale Tibetului, unde era invitat să predea. A plecat din această lume în 1748.

Scrierile sale

Scrierile lui Choney Lama acoperă întreaga tematică a budismului; a avut curajul și energia de a explora în profunzime numeroasele sale subiecte principale, fiecare fiind aproape ca un limbaj separat în sine. La marele Colegiu Mey din Mănăstirea Sera, lucrările sale sunt considerate o întreagă serie complementară la manualele standard ale colegiului, scrise de Eminentul Kedrup Tenpa Dargye (1493-1568).

Potrivit tradiției orale de la Sera Mey, lucrările adunate ale lui Choney Lama erau atât de valoroase încât aproape toate copiile erau păstrate cu strictețe în biblioteca mănăstirii. Acest obicei a devenit o tragedie când—în timpul Revoluției Culturale—biblioteca a fost distrusă în urma unui bombardament, iar toate aceste cărți au ars.

Proiectul de Digitalizare a Clasicilor Asiatici (ACIP) a reușit să găsească un întreg set al colecției de texte ale lui Choney Lama pe parcursul a 14 ani de eforturi de a indexa și cataloga colecția imensă de scrieri în limba tibetană a Institutului Manuscriselor rientale al Academiei Ruse de Științe din Saint Petersburg; în conformitate cu termenii contractului, au putut fi scanate și apoi introduse toate cele 11 volume și puse la dispoziția publicului fără taxă. Directorul ACIP, John Brady și membrul Jason Dunbar au contribuit în mod special la succesul efortului de a recupera toate scrierile lui Choney Lama.

O versiune mai extinsă în 14 volume a fost publicată ulterior și este menționată în bibliografie. Ambele versiuni ale lucrărilor adunate se încheie cu o pereche de volume (numerotate Aa și Aa-aa) care par să fi fost gravate mai târziu, deoarece toate datele din notele de încheiere (15 dintre ele) se referă la ultimii cinci ani din viața sa. Biografia anterioară conține, la final, o amplă listă a lucrărilor finalizate până la acel moment, unele încă negravate, iar o parte dintre ele se pare că sunt încă absente din colecția lucrărilor sale tipărite.

Primul lucru de menționat despre scrierile lui Choney Lama este că oferă o bază filozofică foarte solidă și detaliată pentru oricine caută să înțeleagă această rafinată tradiție a înțelepciunii. În ordinea marilor lucrări ale cursului de Geshe, el a compus mai întâi o analiză imensă, în 800 de pagini, asupra Coroana Conștientizărilor, care este expunerea clasică a conceptelor școlii Independenților din cadrul școlii Căii de Mijloc.

Dacă adăugăm prezentările sale de ansamblu la aceeași lucrare, precum și comentariul său la patru dintre subiectele suplimentare tradiționale, Choney Lama a scris peste o mie de pagini pe acest subiect.

Cât despre jumătatea superioară a acestei școli – numită școala „Consecințelor” – el a compus, în șase comentarii și tratate analitice, încă aproape 800 de alte pagini. Manualul său despre  Înalta Înțelepciune (Abhidharma) are peste 400 de pagini; și explicațiile sale despre Jurămintelor de moralitate (Vinaya) are peste 200.

Ultimul subiect din studiul de geshe—Logica și Teoria Percepției (Pramana)—Choney Lama l-a tratat în 320 de pagini în propria sa versiune a Colectiei de subiecte. A realizat, de asemenea, lucrări semnificative despre  școala Numai Minte și „Etapele treptate ale Căii” (lam-rim în tibetană) – care pot fi considerate două subiecte suplimentare ale studiilor geshe. Și aici putem include și lucrarea sa despre siddhanta sau studiul comparativ al sistemelor religioase.

Dar putem spune, de asemenea, că o mare parte din măiestria lui Choney Lama și stilul său unic derivă din interesele sale care depășesc subiectele filosofice „grele”. Lucrările sale adunate sunt o adevărată comoară de curiozitate intelectuală vastă și explorare spirituală. El tratează, de exemplu, subiecte celebre de practică profundă, cum ar fi Ofrandă Lamei scrisă de Sfinția Sa Primul Panchen Lama, Lobsang Chukyi Gyeltsen (1565-1662) și alte texte de practică axate pe propriul învățător; precum și ciclul de mantre Miktsema, axate pe Je Tsongkapa.

În plus, găsim lucrări privind practica  retreat-ului său profund și purificarea personală, precum și detalii despre cum să fie păstrat un mod etic de viață, în special prin cele trei tipuri de jurăminte. O întreagă lucrare este dedicată bodhichittei: cultivarea dorinței de a vedea întreaga lume devenind un loc de pace și fericire; și găsim o lucrare despre conceptul de refugiu spiritual, fundamentul acestei aspirații.

În domeniul laic, Choney Lama a scris în detaliu despre istorie; geografie; psihologie; poetică; gramatică; lingvistică; și calcul calendaristic. Despre viața însăși, el ne-a sfătuit cum să ne prelungim viața umană și apoi cum să facem călătoria în bardo – lumea de dincolo.

Este atipic ca marii Lama de pe linia lui Je Tsongkapa să comenteze direct primele învățături ale lui Buddha, dar și aici Choney Lama este o excepție. Știm că unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut când a ajuns acasă, după studiile sale în partea centrală a Tibetului, a fost să recite pe dinafară cele aproximativ 100.000 de pagini din Kangyur: învățăturile directe ale Lordului Buddha transmise cu aproximativ două mii de ani înainte de vremurile sale [Choney Lama].

Inevitabil, citirea acestor învățături cu voce tare discipolilor lui trebuie să-i fi stârnit interesul pentru multe dintre lucrări; În comentariul său asupra Sutrei Tăietorul de Diamant, de exemplu, îl vedem parcurgând cu ușurință vechile sutre și comentariile lor, în cautare de referințe; a scris, de asemenea, explicații ale Sutrelor Mamă; a Sutrei Inimii, a sutrelor asupra karmei și a unei lucrări importante a lui Arya Nagarjuna.

Biograful său menționează că Choney Lama a studiat atât sanscrita antică, cât și mongola; iar el însuși recomandă explorări frecvente și profunde ale învățăturilor originale ale lui Buddha; ale maeștrilor indieni timpurii; și a „Tatălui și fiilor săi” – referindu-se la cele peste 25.000 de pagini de comentarii geniale scrise de Je Tsongkapa și de cei doi discipoli principali ai săi, Gyaltsab Je Darma Rinchen (1364-1432) și Kedrup Je Gelek Pel Sangpo (1385-1438).

Relația lui Choney Lama cu acești clasici antici nu s-a limitat doar la nivelul de cititor; la fel ca majoritatea marilor lama, el i-a memorat pe mulți dintre clasici. Abilitățile sale de memorare erau legendare, și chiar în primii ani la Sera a fost numit „kyorpun”-ul clasei sale. Acesta este liderul clasei, ale cărui îndatoriri includ memorarea unui volum mare de texte din biblioteca mănăstirii și recitarea acestora în fața starețului de fiecare dată când clasa ajunge la un nou subiect.

Din biografia sa vedem că a memorat și secțiuni mari din Lam-rim Chenmo – Marea expunere a etapelor pe calea spre iluminare a lui Je Tsongkapa, precum și toată Esența Elocvenței (Essence of Eloquence) al cărei autor este; cea din urmă este responsabilă pentru măiestria lui Choney Lama în arta interpretării interferențelor dintre școlile budiste străvechi, fără de care diferențele pot fi derutante.

Se spune că abilitatea Lamei de a memora a fost deosebit de importantă în timpul participării sale la dezbaterile de iarnă de la Mănăstirea Jang. Aceasta era o ocazie, o dată pe an, pentru elita candidaților la titlul de geshe din cele Trei Mari mănăstiri, să se confrunte într-o lună de dezbateri interne – un fel de Olimpiadă a Filosofiei Budiste, care se organizează și astăzi. Aici a fost recunoscut, din nou, ca fiind de neîntrecut.

Dincolo de măiestria sa în domeniul filosofiei și al studiilor laice, Choney Lama a excelat în învățăturile înalte și secrete ale budismului. Dintre cele peste 250 de lucrări din diferitele colecții ale operei sale, aproximativ 100 sunt dedicate acestor subiecte esoterice. Parcurgerea oricăruia dintre vastele sale comentarii pe această temă este extrem de reconfortantă, deoarece, din nou, el depune eforturi deosebite pentru a organiza materialul într-un mod logic și pentru a aborda și rezolva, în mod proactiv, întrebările și problemele care vor apărea cu siguranță în mintea unui student. Modul său de tratare a funcționării corpului interior este deosebit de edificator.

Din biografiile sale, aflăm că o mare parte din măiestria sa în învățăturilor înalte a început încă din copilărie, când părinții și profesorii săi i-au prezentat cercurile secrete ale ființelor divine precum Tara; Umbrela Albă; Bhairava; Vairochana; și Amitayus. La Sera, aceasta s-a extins pentru a-i include pe Guhya Samaja, Buddha Vindecării, Manjushri și Sanvara.

Se spune că un motiv major pentru care Choney Lama a scris multe despre aceste subiecte este că el compunea lucrări noi pe măsură ce studenții săi de la colegiul ezoteric pe care l-a fondat în 1729 aveau nevoie de ele pentru propriile lor studii. Se mai spune, de asemenea, că aceste lucrări și celelalte scrieri ale lui erau atât de solicitate de către studenți și profesori, încât multe dintre ele erau gravate aproape imediat, spontan, pentru ca toți să poată obține o copie.

Având în vedere că scrierile lui Choney Lama reprezintă unul dintre cele mai bune puncte de acces la această tradiție de înțelepciune pentru oamenii din lumea modernă, seria noastră de traduceri ale literaturii asiatice antice, Diamond Cutter Classics Series – care este proiectată să includă 108 lucrări – va pune accentul pe o serie din aceste capodopere. Pe lângă comentariul de față asupra Sutrei Tăietorul de Diamant, echipa noastră a început deja traducerea textelor lui Choney Lama despre Sutra inimii; Înalta Înțelepciune (Abhidharma); Sistemele școlare comparative (Siddhanta); și Meditația asupra vacuității (lTa-khrid în tibetană).

Ultimul cuvânt despre vasta sa producție literară vine chiar de la Choney Lama: „Poate că nu am fost un mare maestru, dar se pare că în viețile mele trecute am făcut multe rugăciuni pentru a împărtăși această înțelepciune cu ceilalți – și de aceea am reușit să scriu atât de mult.” Biograful său, Ngawang Tashi se exprima puțin mai direct: „Pur și simplu el a muncit mai mult decât orice alt lama pe care l-am văzut vreodată.”

Viața sa interioară

 În scurta sa autobiografie, Choney Lama trece apoi la descrierea vieții sale interioare. El este extrem de direct, știind că aceasta ar putea fi una dintre ultimele sale lucrări. Iată câteva teme: cu privire la practica sa personală spirituală, el spune:

Se pare că mulți oameni își concentrează practica personală pe încercarea de a vedea ființe divine, față în față. Am considerat întotdeauna că este mai important să mă concentrez pe îmbunătățirea capacității mele de a iubi; să simt compasiune pentru cei aflați în nevoie; să lucrez pentru o lume pură și pașnică; și să înțeleg de unde provine realitatea însăși.

Iată ce are de spus despre meditație:

Știi, există stări profunde de concentrare meditativă care adesea nu au niciun conținut spiritual anume — în scripturi sunt numite „meditațiile tărâmului cu formă” și „meditațiile tărâmului fără formă.”  Văd o mulțime de oameni care depun efort în a le practica. Eu, personal, am crezut întotdeauna că ar fi mai bine să stăpânesc practica budistă a refugiului, prin care încercăm să ne protejăm pe noi și pe ceilalți prin înțelegerea lui Buddha și a vacuității.

Despre obiectivele sale, el spune:

Lumea este de fapt un ciclu descendent imens: evenimente dureroase declanșează reacții în noi care creează următorul eveniment dureros. Unul dintre obiectivele mele în viață a fost să încerc să pun capăt acestui ciclu.

În ceea ce privește propriul său progres spiritual de-a lungul unei vieți bine trăită, el este destul de deschis, cu declarații precum:

Încă de când eram copil, am avut momente de compasiune spontană și foarte sinceră pentru alții. De-a lungul anilor mei de practică spirituală, am făcut un efort conștient de a îmbunătăți această frumoasă fundație. Și pot spune că acum, grija mea pentru ceilalți, a devenit, cu adevărat, sinceră și din toată inima.

Nu știu dacă pot spune sincer că am avut acel moment de revelație în care am perceput direct toate ființele din univers, le-am iubit absolut și am hotărât să muncesc întotdeauna pentru ele. Pe de altă parte, am muncit pentru acest scop; și îmi dau seama că, dacă nu aș fi făcut asta, viața mea ar fi fost irosită.

Practica mea principală a fost să dobândesc înțelegerea profundă a vacuității; dar să o fac în așa fel încât compasiunea să fie centrul vacuității. Pot afirma sincer că am experimentat însăși esența, o realizare a celei mai adânci esențe ale acestei vacuități.

Despre cum să atingi cel mai înalt obiectiv, cel de a percepe vacuitatea în mod direct, el spune:

Principala diferență dintre toate școlile istorice diferite ale budismului este cum privesc ele conceptul de vacuitate; și mai precis, de ce anume este goală vacuitatea: de ideea de realitate pe care o avem cu toții tot timpul și care este complet eronată.

Cum se remediază problema? Familiarizează-te cu ceea ce fiecare școală consideră că este o lipsă în vacuitate. Învață Nagarjuna. Învață Chandrakirti. Învață Tsongkapa și învață fiii săi. Și asigură-te că înțelegi cum pot fi lucrurile complet goale de orice natură proprie și cu toate acestea să funcționeze lipsite de o existență proprie de sine și totuși să-și îndeplinească funcțiile.

Lucru pe care, desigur, l-am abordat cu mare grijă mai sus, când am vorbit despre Pix și despre scrisul care rezultă din utilizarea lui. El spune mai departe:

Modul de a învăța despre vacuitate este să te așezi și meditezi la ea cu atenție. În scripturi se găsesc mii de dovezi diferite ale vacuității. Pentru Dumnezeu, învață-le! Ele te vor elibera.

„Și nu uita”, spune el, „că baza pentru a percepe vacuitatea este o practică zilnică de meditație. Învață toate tipurile de meditație și practică-le până la cele mai profunde părți ale învățăturilor secrete — cele mai înalte învățături ale budismului.”

Citind diferitele relatări despre viața lui Choney Lama — privindu-le mai degrabă ca un

curriculum vitae în vederea angajării unei persoane uimitoare — alte virtuți, neașteptate, par să se repete:

Nu era străin de controverse sau de politică

Unul dintre momentele esențiale din viața lui Choney Lama este reprezentat de circumstanțele în care a obținut gradul de geshe. El s-a născut în timpul în care liderul spiritual și politic al Tibetului era Marele Dalai Lama Al Cincilea, un savant impresionant care a consolidat centrul puterii în țară, construind, de exemplu, faimosul Palat Potala.

Însă în spatele acestei figuri se afla Desi Sangye Gyatso, ministrul de stat care a condus mare parte din aceste activități. Marele Dalai Lama Al Cincilea a decedat în 1682  iar într-una dintre cele mai ciudate stratageme din istoria politică, acest ministru a ținut decesul ascuns timp de 13 ani, folosind în parte un actor care să se dea drept defunctul iluminat

Cei care aveau titlu de Geshe erau examinați frecvent în public, în timpul Marelui Festival Moonlam al Rugăciunii care avea loc odată pe an în capitală; iar Choney Lama fusese programat să susțină, se pare, un fel de examen standard pentru obținerea titlului de geshe un examen pentru un grad de geshe standard numit kachupa, sau „maestru al celor zece cărți”. În ajunul dezbaterilor, înșelătoria a fost dezvăluită, ceea ce a dus la un val de controverse. După o scurtă luptă pentru putere, ministrul a fost asasinat – iar Festivalul a fost anulat.

Ceea ce părea a fi un dezastru pentru tânărul filozof, s-a întors brusc în favoarea sa. Douăzeci de mii de călugări au venit în capitală, aproape de cinci ori mai mulți decât la un Festival Moonlam obișnuit și, dintr-o dată, s-a anunțat că oricine se considera calificat putea susține examenul pentru cel mai înalt grad de geshe – hlarampa.

Profesorul lui Choney Lama la acea vreme, Tsultrim Rinchen, i-a spus să meargă! Dar tânărul era îngrozit și, se pare, că ar fi fugit pentru o scurtă perioadă. Dar sentimentul că ar trebui să-și asculte profesorul a câștigat – fapt care vom vedea că a fost una dintre calitățile de călăuzitor ale personalității sale.

S-a prezentat la dezbaterile finale și i s-a atribuit să apere conceptele din al doilea capitol al operei clasice a Maestrului Dharmakirti despre logică și teoria percepției. Oricine a trebuit să dezbată acest subiect știa că este unul dintre cele mai dificile din tot budismul. Desigur, poți intui sfârșitul poveștii: Choney Lama a excelat și a încheiat noul Festival în fața uneia dintre cele mai mari adunări de călugări din istorie, primind  în mână cel mai înalt grad de Geshe.

Una dintre personalitățile care au contribuit la temperarea acestei situații a fost extraordinarul Jamyang Shepay Dorje (1648-1721) de la Mănăstirea Drepung, care merită să stea alături de Choney Lama pentru măiestria sa în toate subiectele tradiției înțelepciunii antice și pentru abilitatea sa de a le prezenta. Vedem chiar în biografia sa că Choney Lama a studiat cu el (profesorul este menționat acolo cu numele său de călugăr, Ngawang Tsundru). De fapt, biograful anterior al lui Choney Lama se identifică drept Ngawang Tashi și este foarte posibil ca acesta să fie faimosul discipol al lui Jamyang Shepa, cunoscut drept ”Ngawang Tashi din Clanul Sey” care a trăit între 1678-1738[2].

Întors acasă, în provincia Choney, așa cum am văzut, Choney Lama a reușit să se descurce cu succes în relațiile cu personalități puternice ale guvernului, precum Goushi, stabilind colaborări care au dus la succesul reciproc. Ca orice administrator al unei instituții importante de învățământ din lume, în orice perioadă istorică, a trebuit și el să ia unele decizii dificile – printre care, în cazul lui Choney Lama, hotărârea de a face programa școlară de la Mănăstirea Choney una dintre cele mai grele din Tibet. Acest lucru a dus, în mod natural, la controverse și rezistență din partea colegilor călugări, dar din nou și-a demonstrat abilitatea diplomatică și a câștigat.

 Avea o etică puternică a muncii

După cum am aflat din comentariul biografului său, Choney Lama știa cum să muncească din greu. Încă din copilărie, îl vedem stând și memorând rugăciuni de unul singur și apoi alergând să facă treburi pentru tatăl său – care însemnau perioade lungi de păstorit turmele în munți până la redactarea scrisorilor și a altor documente în biroul tatălui său.

Opera sa literară vorbește de la sine; și observăm mai multe momente din viața sa de mai târziu în care a fost nevoit, la propriu, să fugă și să se închidă într-o colibă pe care o construise, doar ca să-și poată face practica și să-și scrie cărțile. Într-un episod, îl vedem ascunzându-se de rudele bine intenționate care încercau să-i aducă mâncare; și se spune că unul dintre motivele pentru care a acceptat să revină la postul de stareț al mănăstirii, la cererea lui Goushi, a fost că literalmente suferea de foame în coliba sa, în timp ce încerca să scrie tot mai multe cărți.

 Și-a asumat responsabilitatea

Oricine care a încercat să conceapă, să construiască și să administreze o instituție de învățământ educațională importantă, precum cea realizată de Choney Lama — și a reușit acest lucru de două ori — poate confirma că există numeroase dificultăți și impedimente. Se poate afirma că el a fost, într-adevăr, un om care și-a asumat responsabilitatea personală față de cei din jurul său și față de realizarea obiectivelor.

Era și om!

Din biografiile sale aflăm că Choney Lama era totuși ființă umană și că era conștient de asta. El menționează că, pe vremea când era recunoscut drept cel mai bun în dezbateri din Sera, în timpul competițiilor între universități, uneori trebuia să se lupte cu sentimentul de mândrie. Cu altă ocazie, îl vedem refuzând să participe la o dezbatere cu unii critici, de teamă că nu va reuși să-și păstreze calmul și echilibrul mental.

Unul dintre cele mai grele roluri dintr-o mănăstire tibetană este cel cunoscut ca kangtsen gergen, sau „maestru al casei.” Este un fel de dădacă glorificată, care trebuie să supravegheze între 20 și 30 de călugări foarte tineri; să le mențină disciplina; să se asigure că sunt bine hrăniți și îmbrăcați; și să îi obosească prin studiu și memorare pentru a-i ține departe de probleme. La un moment dat, în biografia sa, Choney Lama ne mărturisește că, unul dintre motivele pentru care s-a întors în provincia sa natală, a fost că auzise că urma să fie numit maestru al casei la Sera!

 Era deschis spre opinii diferite

Din biografiile sale, aflăm că Choney Lama a crescut într-o gospodărie care respecta diversitatea de opinii. Descoperim că tatăl lui a fost de fapt nu numai un budist devotat, ci și un expert în Bon: vechea religie șamanică a Tibetului. Astfel, în copilărie, al nostru Lama își privea tatăl practicând prezicerea viitorului (numite naktsi în tibetană), în timp ce mama sa rostea rugăciuni tradiționale Gelukpa către Tara. La un moment dat, îl vedem, încă de copil, răsfoind faimoasa colecție Cântecele lui Milarepa – un sfânt dintr-o altă tradiție tibetană, Kagyu – și memorând versurile sale preferate.

Tatăl lui Choney Lama practica și calea Străbunilor Tibetului: tradiția Nyingma; iar pentru orice căutător spiritual, ca să se dedice unor asemenea abordări diferite, era un lucru destul de rar în cultura tibetană. De fapt, putem spune că Choney Lama ar fi sfătuit ulterior să nu se încerce acest lucru, având în vedere înțelegerea sa deplină  a ideilor lui Je Tsongkapa – dar, în același timp, ar fi militat puternic pentru respectul mutual între diferitele căi spirituale.

Există un eveniment interesant spre sfârșitul vieții lui Choney Lama, când este abordat de câțiva adepți devotați ai tradiției Bon, care îl roagă să scrie câteva tratate despre credințele lor – pe care el, la acel moment, nu le mai împărtășea. El acceptă cu amabilitate cererea, iar mai mulți biografi menționează că, deși a finalizat sarcina, aceste lucrări au fost utilizate doar în mod privat și au rămas nefinisate, de teama controverselor pe care le-ar fi putut genera în rândul colegilor săi din mănăstire.

Era devotat profesorilor săi

 Rădăcina căii budiste, încă de pe vremea lui Buddha, a fost mereu relația dintre un maestru spiritual pe deplin calificat și discipolul său. În povestea vieții lui Choney Lama este scos în evidență constant devotamentul său față de această cale. Am văzut cum decizia sa de a urma sfatul maestrului la Marea Dezbatere, în ciuda fricii copleșitoare de a participa, a influențat profund cursul întregii sale vieți.

În biografia sa există și o relatare emoționantă despre cum — în drum spre casă — ajunge în satul unui lama care îl instruise pentru o scurtă perioadă în călătoria sa către Lhasa, cu mai bine de zece ani în urmă. În prezent, spune Choney Lama, și-a dat seama că ceea ce acest maestru îi împărtășise era fie incomplet, fie incorect.

În același timp, recunoaște că relația cu maestrul spiritual este fundamentală pentru progresul său spiritual și decide să-l ajute pe bătrânul lama în orice mod posibil. În acest moment al călătoriei, Choney Lama era complet falit, dar rămâne în sat timp de șase luni și se oferă să participe la ceremonii shapten (prânzurile organizate de sponsori, menționate la începutul acestei introduceri), pentru a aduna un mic sac de monede – pe care le oferi cu grație fostului său Învățător. Apoi își continuă drumul spre casă.

Era foarte sensibil și avea o capacitate enormă de a iubi.

 Printre primele domenii de studiu ale lui Choney Lama, pe vremea când era încă adolescent, acasă, s-a numărat medicina; se consemnează că a fost ucenicul maestrului medic Takri Gelong și a progresat considerabil, învățând să trateze cu compasiune și atenție chiar și afecțiuni grave.

Acest episod, alături de alte momente din viața sa, a contribuit la accentuarea empatiei sale. Vedem adesea că persoanele care s-au confruntat cu dificultăți în copilărie ajung să dezvolte o compasiune deosebită. În perioada primilor săi ani de viață, se povestește că tatăl său a plecat într-o călătorie de afaceri spre est și s-a întors cu o febră gravă, care în scurt timp a îmbolnăvit-o și pe mama lui. Ea nu a mai putut să-l alăpteze și doar eforturile speciale ale unei mătuși, care a reușit să-i procure lapte matern, i-au salvat viața. Este fascinant faptul că, mult mai târziu în viață, Choney Lama are un vis puternic în care Tara, un Buddha în formă feminină, îi salvează din nou viața, oferindu-i lapte spiritual din sânul său.

În timpul călătoriei spre Lhasa, într-un loc numit Nakchuka, el și însoțitorii săi au fost loviți din nou de o epidemie gravă, care a luat imediat viețile câtorva dintre ei. Choney Lama a ezitat, dar doar pentru scurt timp – hotărând că cel mai bun lucru pe care l-ar putea face pentru ei, ar fi să devină învățătorul care, în cele din urmă, a ajuns să fie.

Chiar și la bătrânețe a fost un fiu bun, iar noi asistăm la o frumoasă reuniune cu părinții săi, la întoarcerea sa în 1707 la mânăstirea Choney. Mai târziu aflăm că prima sa demisie din funcția de stareț a fost legată de moartea mamei sale, în 1715, iar câțiva ani mai târziu, un văr drag – Tendzin Sherab – murise de variolă. Acest lucru l-a întristat atât de profund, astfel că s-a retras într-un schit timp de șapte ani lungi de rugăciune, reflecție și scris. Se spune că primele gravuri ale operei sale au fost o reacție a elevilor săi la această perioadă, când au avut doar un contact limitat cu el.

El știa ce era important

Unul dintre ultimele lucruri pe care biograful său le spune despre Choney Lama este că acesta nu a fost niciodată interesat de onoruri, de întâlniri cu personalități faimoase sau de lucruri similare. Știa ce era important, adică să se educe pe calea spirituală și să pună în practică ceea ce a învățat.

Viața lui mistică

Aceasta ne duce la capitolul final al poveștii lui Lama, care este propria sa descriere a vieții sale mistice – visele și viziunile sale. Când a fost intervievat pentru biografia sa timpurie, Choney Lama refuză cu fermitate să dezvăluie oricare dintre aceste detalii pentru că, după cum spune el, în primul rând dorea să respecte tradiția de a evita orice exagerare a propriilor sale realizări spirituale.

În al doilea rând, spune el, a observat că de fiecare dată când își împărtășea visele sau viziunile speciale, chiar și în mod privat cu prieteni apropiați, acestea încetau pentru luni întregi! Însă, în ultimele sale zile, în ultimul său poem autobiografic, cedează și ni le dezvăluie, în cele din urmă.

Există trei viziuni descrise acolo care sunt deosebit de importante pentru noi. Cu propriile cuvinte ale lui Choney Lama,

Cel mai timpuriu vis pe care mi-l amintesc mi-a apărut când eram doar un băiețel; și s-a repetat de mai multe ori. Stau pe pământul acestei vaste planete și privesc cerul către răsărit. De departe, văd mai multe figuri zburând spre mine prin albastrul cerului: toate par a fi Buddha. S-au oprit deasupra mea și apoi au zburat direct spre vest. Încă nu știu ce înseamnă acest vis.

Am mai avut și un alt vis. Stăteam din nou privind cerul către răsărit și, deodată, Vocea Blandă – Manjushri, întruchiparea înțelepciunii tuturor Buddha – apare deasupra, strălucind într-o culoare auriu-arămie. Este atât de frumos încât am rămas fără suflare. Din nou se îndreaptă în fugă către apus, dar îl strig și îi cer să se oprească — mă gândesc că, dacă o face, voi avea ocazia să mă prosternez la picioarele lui, măcar pentru câteva clipe. Și atunci, dintr-odată se întoarce, coboară spre mine și se topește în pieptul meu. Și mă gândesc în sinea mea: „O, da; acum am primit binecuvântarea Lui.”

Într-un al treilea vis îl văd pe Nagarjuna, cel realizat – cel care a perceput vacuitatea în mod direct și a compus cele mai mărețe lucrări despre cum să o dobândești. Corpul său este făcut din aur pur, strălucind ca soarele, și traversează și el cerul îndreptându-se spre vest. Și el se oprește și vine și se topește în mine – și mă trezesc în bucurie pură.

Dacă toți Buddha trăiesc într-adevăr veșnic și pot vedea viitorul în întregime; și dacă Choney Lama chiar a avut o legătură strânsă cu ei și cu cei mai mari reprezentanți ai lor; atunci nu exagerăm când spunem că în aceste vise el vedea un mesaj din viitor: un viitor în care cele mai mari lucrări ale unuia dintre cei mai clari scriitori ai tradiției antice a înțelepciunii din Asia aveau să fie traduse, și să zboare către vest și către restul lumii moderne, pentru a ne ajuta să facem o lume perfectă, împreună.

 

[1] Un scurt fragment autobiografic: Se intitulează Words to Please Fair-Minded Folks – Cuvinte pentru a Încânta Pe Cei Imparțiali; vezi intrarea bibliografică B10 (text digital ACIP S25004) de mai jos. De asemenea, ne-am bazat foarte mult pe excelente rezumate biografice găsite în Treasury of Names – Tezaurul Numelor (p. 485-490, B1, ACIP S12327) și The Treasure of Knowable Things – Comoara lucrurilor cunoscute (pp. 449-451, Vol. 1, B27, ACIP R00003). Acestea, la rândul lor, se bazează în mare parte pe o biografie, la care am făcut referire, scrisă de un student cu zece ani înainte de lucrarea în versuri; fiind cunoscut sub numele de The Play of the Stars – Jocul stelelor (B13, S25005)

[2] Ngawang Tashi din Clanul lui Sey: Prezentarea sa a Colecției de subiecte de logică este probabil cea mai bună din toate timpurile și a fost inclus în seria Diamond Cutter Classics Translation Series.

 O scurtă biografie a Maestrului Shantideva

Povestea următoare relatează pe scurt câteva dintre evenimentele din viața marelui bodhisattva Shantideva. Este o descriere a secțiunilor din „Poveștile de viață ale învățătorilor liniei Etapelor Căii” (Lam-rim bla-ma brgyud-pa’i rnam-thar) scris de Yongdzin Yeshe Gyeltsen (1713-1793), profesorul celui de-al optulea Dalai Lama.

Maestrul Shantideva s-a născut la vest de Bodhgaya, Scaunul Diamantului, într-un loc numit Yulkor Mosang. Tatăl său a fost un rege pe nume Armura Virtuții, iar despre mama lui s-a spus că ar fi fost o emanație a lui Vajra Yogini, Îngerul de Diamant. A fost înzestrat cu capacitatea de a alege detaliile nașterii sale, iar când s-a născut i s-a dat numele de „Armura Păcii”. În copilărie a avut toate condițiile propice și de mic copil s-a dovedit a fi un maestru al științelor filozofice tradiționale și al altor științe.

La vârsta de șase ani, a întâlnit un mare practicant al învățăturilor secrete și a primit inițierea și practica de a ajunge la ființa iluminată numită Manjushri sau Vocea Blândă. De mic copil, a investit mult efort în această practică, făcând meditații și memorând cuvintele ei secrete și în scurt timp a putut să-l  întâlnească pe „Vocea blândă”. După ce a întâlnit această ființă sfântă, Maestrul Shantideva a continuat să primească multe învățături direct de la el.

Când tatăl său, regele, a murit, toți oamenii regatului i-au cerut prințului Shantideva să fie rege. Datorită faptului că a practicat calea bodhisattva în multe vieți anterioare, nu a avut nicio dorință să trăiască viața regală, dar pentru a nu supăra oamenii, a fost de acord. Cu o noapte înainte de ceremonia de încoronare,  a avut un vis. În vis, l-a văzut pe „Vocea blândă” stând pe tronul Regelui și care i-a spus: „Fiul meu, acesta este tronul meu și eu sunt Învățătorul tău. Ar fi nepotrivit să stăm pe același tron”. Trezindu-se din somn, și-a dat seama că ar fi fost greșit să se bucure de plăcerile de a deține o împărăție și a fugit.

Maestrul Shantideva s-a dus mai întâi la Mănăstirea Nalandra, unde l-a întâlnit pe liderul suprem al tuturor cărturarilor de acolo. Numele lui era Îngerul Virtuții și de la acest profesor și-a luat angajamentul de a părăsi viața de acasă. Tot de la acest maestru a primit numele Shantideva, care înseamnă „Înger al păcii”. La mănăstire și-a slujit bine preceptorul, a studiat cele trei culegeri de scripturi și a devenit un mare învățat. El a continuat să primească multe învățături de la însuși „Vocea Blândă”, fiind capabil să înțeleagă semnificația tuturor învățăturilor lui Buddha, atât deschise, cât și secrete. El și-a eliminat toate tipurile de distragere a atenției, atât interioare, cât și exterioare, și cu această concentrare incredibilă a minții a atins un nivel spiritual foarte înalt.

El a compus apoi lucrările intitulate Compendiul de practică, Compendiul Sutrelor și alte cărți care descriu modul uimitor de puternic și eficient al vieții unui bodhisattva. Maestrul Shantideva și-a perfecționat cele trei calități care le are un mare maestru budist – predarea, dezbaterea și scrisul – și a continuat să se ridice la toate nivelurile și căile spirituale. El și-a dobândit capacitatea de a-și aminti tot ce a fost învățat vreodată, abilitatea de a face miracole cu ușurință și o clarviziune incredibilă; și astfel a devenit un zeu printre bodhisattva.

Aceasta era viața lui interioară, dar în ochii oamenilor impuri, Shantideva părea să fie interesat de doar trei lucruri: să mănânce, să doarmă și să meargă la toaletă. El a devenit astfel cunoscut sub numele de Bhusuku, care înseamnă „Cel cu Trei Gânduri”. Întrucât singura ocupație considerată adecvată pentru o persoană care a părăsit viața de acasă, era implicarea în predare, unii dintre călugării care nu au putut să înțeleagă cine era maestrul cu adevărat, și au crezut că profită de bunătatea laicilor, au decis că ar trebui să-l expulzeze din mănăstire. L-au rugat să recite din memorie o scriptură în fața întregii comunități ai mănăstirii, sperând că cererea lor îl va determina să părăsească mănăstirea din proprie inițiativă. Ca răspuns la cererea lor, el le-a spus: „Cum ar putea cineva ca mine să recite  vreodată Scriptura?” și le-a refuzat cererea. Cu toate acestea, călugării au insistat să facă acest lucru și, în cele din urmă, a fost de acord.

Întreaga mănăstire a fost apoi invitată la această adunare. Călugării i-au pregătit un tron ​​foarte înalt, dar fără scară – astfel încât nimeni nu avea cum urca și să se așeze pe tron. Dar când bodhisattva Shantideva a ajuns în fața tronului, l-a atins ușor și, fără niciun efort, a apărut stând pe tron. Apoi i-a întrebat pe cei prezenți: „Ați prefera să vă recit ceva ce ați mai auzit deja sau ceva ce nu ați mai auzit încă?”

Comunitatea de călugări i-a cerut să recite ceva ce ei nu mai auziseră, așa că a început să recite cartea cunoscută sub numele „Ghidul de viață al unui Bodhisattva”. El a început să predea de la începutul textului și, când a ajuns la aproximativ o treime din capitolul al nouălea, a început să se ridice în aer. S-a înălțat mai sus, și mai sus, părând a fi o competiție între cerul și cunoștințele lui, până când nu a mai putut fi văzut deloc, ci doar auzit. În cele din urmă a dispărut complet.

Mai târziu, unii dintre călugării care aveau clarviziunea auzului și alții care au avut o memorie perfectă, au alcătuit întreaga carte. Grupul care era din Kashmir a susținut că textul are nouă capitole, iar grupul din centrul Indiei susținea că are zece. Oamenii au început apoi să fie curioși și de alte două dintre cărțile sale, menționate în capitolul al cincilea al Ghidului, și astfel au trimiși doi călugări la locul în care locuia maestrul Shantideva. Ei au călătorit la stupa din sudul Indiei numită Pelyun Chen pentru a-l invita să se întoarcă în Nalandra. Maestrul a refuzat să se întoarcă, dar le-a spus că oamenii din centrul Indiei avuseseră dreptate și că cele două cărți pe care le căutau, pot fi găsite scrise cu litere minuscule ascunse în căpriorii vechii sale camere din mănăstire. Apoi le-a dat acestor călugări o explicație completă atât a Ghidului de viață al unui Bodhisattva, cât și a Compendiului de practici.

Mai târziu, Maestrul Shantideva s-a întrebat ce ar putea face pentru a-i ajuta pe alții, așa că a decis să verifice cu abilitățile sale psihice. El a văzut în Orient un număr mare de oameni a căror vieți fuseseră tulburate de o dispută cumplită și, văzând că îi poate ajuta, a pornit în direcția lor. În timp ce era acolo, a acționat ca adversar celui care crease discordia și provocase toate necazurile, iar cu ajutorul marilor sale puteri, reuși să-i reunească pe toți la un loc.

Apoi s-a gândit în sinea lui: „Ce aș putea face în plus pentru a ajuta oamenii?” Atunci i-a venit ideea că ar trebui să călătorească în regatul Magada pentru a-i ajuta pe cei care locuiau acolo și care căzuseră în prăpastia concepțiilor greșite. Când a ajuns acolo, a găsit o mulțime de oameni care aveau concepții extrem de ciudate și greșite asupra lumii, și a decis să rămână cu ei pentru o vreme. Într-o zi, datorită puterii sale extraordinare și a purității rugăciunilor pe care acești oameni le făcuseră în viețile lor anterioare, s-a pornit un viscol puternic. Furtuna a durat șapte zile, iar comunitatea a rămas fără mâncare și băutură.

Oamenii au început să o ia rău razna și au decis că oricine va veni să aducă ceva de mâncare și de băut îl vor recunoaște ca lider al lor. Bodhisattva Shantideva în mod miraculos a reușit să umple un singur bol de pomană, cu orez și din el a hrănit întreaga comunitate. În calitate de lider al lor, el a reușit apoi să le desființeze opiniile greșite și să-i conducă spre învățătura lui Buddha.

Maestrul Shantideva s-a folosit din nou de clarviziunea sa pentru a vedea cine mai avea nevoie de ajutor. El a văzut mulți oameni suferind de foamete, având nevoie disperată de ajutor și mii deja erau pe cale să moară. El le-a oferit hrană oamenilor, i-a învățat Dharma și, astfel, i-a adus la fericire.

Atunci marele bodhisattva s-a gândit în sinea lui: „Ce aș putea face pentru a aduce învățăturile lui Buddha?” El a văzut că, dacă ar fi ajutat un anume rege, ar putea ajuta mulți oameni. A pornit în călătorie și a ajuns la o răscruce de drumuri lângă palatul său și a început să evalueze situația. Acolo găsi o adunare mare de oameni puternici, dar nemiloși. Mulți dintre ei se adunaseră deja acolo și alții ca ei se aflau deja pe drum spre acel loc. Aceștia erau conștienți de marea bogăție a regelui, iar acest fapt îi provocă regelui multă îngrijorare. El se gândi în sinea lui că, dacă și-ar fi folosit toată averea pentru a-i plăti pe acești oameni, atunci împărăția lui ar fi fost în zadar; dar dacă nu ar fi făcut-o, atunci cu siguranță i-ar fi separat mintea de trup. Maestrul Shantideva i-a plăcut regelui și a ordonat să-i fie garda lui personală. Deoarece avea tărie și putere nelimitată, maestrul a fost capabil să-i învingă pe toți oamenii răi și să-l elibereze pe rege și pe poporul său din această situație. Și în tot acest timp, Maestrul Shantideva nu a avut altă armă decât o singură sabie de lemn, una asemănătoare cu cea a „Vocii Blânde”.

Întregul regat a început să aibă mare încredere și respect pentru maestrul Shantideva și i-au oferit multe ofrande. Dar a existat un bărbat care era foarte gelos pe maestru și nu putea suporta tot succesul său. El s-a dus la rege și i-a spus că maestrul Shantideva este un om viclean. I-a spus regelui că Shantideva nu avea nimic mai mult decât o sabie de lemn și că nu va putea niciodată să-l protejeze dacă i s-ar întâmpla ceva. El i-a spus regelui: „Omul acesta te înșală. Chiar și sabia lui nu este altceva decât una din lemn și niciodată nu ți-ar putea apăra trupul”; Și l-a sfătuit pe rege să investigheze problema. Regele s-a înfuriat și s-a dus la maestrul Shantideva cerându-i să-și scoată sabia din teacă. Bodhisattva a răspuns spunând: „Alteța Voastră va fi rănită dacă fac acest lucru”, dar cu toate acestea regele i-a ordonat să facă acest lucru, indiferent dacă va fi rănit sau nu. Maestrul Shantideva i-a spus apoi: „Sunt de acord s-o scot, dar o sfătuiesc pe Alteța Voastră să-și acopere unul dintre ochi”. Regele și-a acoperit un ochi conform instrucțiunilor, iar când marele bodhisattva a scos sabia din teacă, ea radia o lumină atât de intensă, încât ochiul neacoperit al regelui orbi. Regele și-a cerut scuze, s-a refugiat în Maestrul Shantideva și a intrat în învățăturile lui Buddha.

După aceea, Maestrul Shantideva s-a gândit în sinea lui: „Ce pot face în continuare să fiu de ajutor altora?” El și-a verificat clarviziunea și a văzut că erau mulți oameni care nu erau budiști și care se opuneau învățăturilor Dharmei și care trebuiau înfrânați. El a mers  spre sud, acolo unde locuiau ei, și s-a îmbrăcat în cerșetor. Într-o zi, un servitor al Regelui a observat că picăturile de apă care i-au atins corpul maestrului au început instantaneu să fiarbă.

În acea zonă locuia pe atunci un profesor non-budist care a decis că vrea să concureze cu un budist în puteri miraculoase. El s-a înțeles cu regele că cel care pierde această competiție va trebui să se convertească la religia câștigătorului și câștigătorul să aibă dreptul de a arde toate mănăstirile și cărțile religioase ale celui învins. Regele nu a putut găsi pe nimeni în comunitatea budistă care să fie de acord cu aceste condiții și s-a întristat. Atunci slujitorul care văzuse minunea făcută de maestrul Shantideva i-a vorbit regelui despre asta. Regele a trimis soli să-l caute pe maestru și să-i ceară ajutorul pentru a-l învinge pe profesorul non-budist.

Bodhisattva Shantideva le-a spus că va putea ajuta și să-i pregătească un vas mare cu apă, două bucăți de pânză și un foc. În ziua competiției s-a strâns întregul regat și i s-a pregătit un tron pentru Rege. Cei doi adversari au început dezbaterile și, datorită puterii raționamentului maestrului Shantideva și a cunoștințelor sale profunde despre scripturi, oponentul său nu a putut nici măcar să răspundă. Datorită acestui fapt, adversarul s-a gândit că va putea câștiga folosindu-se de puterile sale miraculoase, așa că a început să deseneze pe cer lumea secretă a unui puternic zeu hindus. Dar înainte de a termina de desenat și partea de est, bodhisattva Shantideva a intrat în meditație profundă asupra elementului vânt și stârni o furtună puternică care începuse să distrugă întreaga regiune.

Regele, regina și restul mulțimii fugiră să se adăpostească, iar profesorul non-budist și lumea lui secretă s-au împrăștiat în toate direcțiile, ca vrăbiile prinse de uragan. Un mare întuneric se așternu peste tot pământul, iar maestrul Shantideva a trimis raze de lumină din punctul dintre sprâncene pentru a lumina calea Regelui și a Reginei. Hainele lor fuseseră smulse de pe ei și erau acoperiți de praf, așa că marele bodhisattva îi spălă cu apa din vas, îi îmbrăcă în pânză și îi așeză lângă foc, unde se puteau încălzi.

Toate acțiunile maestrului Shantideva au fost dedicate exclusiv în folosul ființelor vii, și de a ajuta învățăturile lui Buddha. Tot ceea ce a făcut a fost menit să exprime adevărul zicalei: „Oamenii sunt ca fructul mango. Uneori par copți pe dinafară, dar nu și pe dinăuntru. Alții sunt copți pe dinăuntru, dar nu arată așa pe dinafară. Unii arată că sunt copți atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară, iar alții care arată necopți și sunt într-adevăr necopți și pe dinăuntru.”

Pentru cei ca noi, care nu am perceput direct vacuitatea, este foarte dificil să judecăm mintea altuia. Prin urmare, în general vorbind, n-ar trebui niciodată să credem că cineva are calități proaste și ar trebui să înțelegem, mai precis, că a critica pe cineva care a intrat în învățăturile lui Buddha, este ca și cum ne-am juca lângă o groapă de jar acoperită de un strat subțire de cenușă. Este foarte important să nu-i criticăm pe alții și să încercăm să vedem toate lucrurile ca fiind pure. Maestrul Shantideva și-a trăit viața așa cum a trăit-o pentru a exprima acest fapt.

De asemenea, el ne-a învățat, prin exemplul său personal, multe alte lecții. Nu vă mulțumiți niciodată cu căi greșite sau parțiale. Antrenați-vă pe căile care sunt desăvârșite. Practicați ceea ce vi se spune în cărțile acestui bodhisattva. Dacă veți alege „Vocea Blândă” drept Îngerul vostru personal, veți putea atinge toate calitățile lui minunate. Nu are rost să vă încredeți în cărți care nu vă pot aduce la iluminarea totală. Singurul punct de intrare pentru cei care își doresc libertatea sunt învățăturile Ființelor Iluminate. Deci, dacă doriți să practicați învățăturile Căii treptate spre iluminare, rugați-vă la acest mare bodhisattva; și învățați, contemplați și meditați asupra cuvintelor lui.

Textul scris de marele Je Tsongkapa se numește „Scurta carte asupra etapelor căii” sau „O scurtă prezentare a etapelor căii” sau „Lam Rim scurt”. În tibetană Lam Rim Dudon.

Je Tsongkapa a trăit în 1357-1419 în Tibet. Și a scris mai multe lamrim-uri.

Je Tsongkapa a scris, de asemenea, Lam Rim Chenmo care are o mie de pagini. Pe când Lam Rim Dudon are trei pagini, și de aceea se mai numește și „Scurtul Lamrim” sau „Rezumatul etapelor căii”.

Lam Rim-ul pe care îl vom învăța are două nume:

Primul nume este – Je Nyam Gur ce  înseamnă Cântecul vieții mele spirituale.

Acest nume ne spune că el a scris acest Lam Rim din experiența sa personală, spre deosebire de multe alte scrieri.

Această învățătură vine din inima lui, din experiența lui personală, și adesea este cea mai puternică învățătură pe care un Lama ne-o poate oferi este din experiența lui personală.

Unul dintre cele mai frumoase lucruri este să avem această îmbinare între experiența marilor Lama care au stat în retreat-uri lungi, atât cu privire la conștientizările căii, cât și a modului de realizare care vin din experiența lor personală.

Deci, acestă învățătură se bazează pe experiența lui de viață, pe practica lui. Maestrul îl învață pe discipol cum să facă.

Iar al  doilea nume este – Lam Rim Dudon

1.
Spre trupul său sublim creat din bunătate perfectă și completă și milioane de virtuți;
Spre vorba sa sublimă care împlinește dorința nenumăratelor ființe vii;
Spre mintea sa sublimă care vede fiecare lucru cunoscut așa cum este;
Spre prințul Shakya îmi înclin capul și la picioarele lui mă prosternez.

2.
Mă prosternez în fața Celui Invincibil și a Vocii Blânde,
Fiilor supremi ai învățătorului nostru, ce nu are rival.
Luând asupra lor povara întregii activități a Celor Victorioși,
Ei acționează prin emanarea lor în nenumărate paradisuri.

3.
Mă prosternez la picioarele lui Nagarjuna și Asanga,
Pietrele prețioase de pe continentul sudic,
Cunoscuți în toate cele trei tărâmuri
Care au comentat exact și conform adevăratei intenții
A Mamei învingătorilor care este atât de greu de înțeles.

4.
Mă prosternez în fața Creatorului de Lumină,
Cel care deține tezaurul instrucțiunilor care unesc
Punctele principale ale celor două căi fără a omite nimic –
Înțelepciunea profundă și acțiunile extinse
Care i-au fost transmise atât de perfect
Prin linia celor doi mari inovatori.

5.
Mă prosternez cu profund respect în fața tuturor îndrumătorilor spirituali,
Care cu multă iubire acționează cu mijloace abile
Pentru a face clar punctul de intrare suprem
Celor norocoși care călătoresc spre libertate –
Acel ochi care poate vedea miriadele
De forme ale cuvintelor supreme ale lui Buddha.

6.
Aceste etape ale căii spre iluminare au coborât treptat,
Pe o linie excelentă de la cele două diamante
A coroanei marilor maeștri ai continentului Dzambuling –
Nagarjuna și Asanga a căror splendoare strălucește
Ca un steag al victoriei printre ființele vii.

7.
Deoarece împlinește toate dorințele
A numeroaselor feluri de oameni,
Această învățătură este ca un rege
Printre nobilii pietrelor prețioase
A tuturor sfintelor instrucțiuni.

Întrucât ea unește toate curentele
A mii de râuri de scripturi rafinate,
Ea este ca un imens ocean
De explicații glorioase și excelente.

9.
Prin urmare, mulți maeștri învățați,
Atât indieni cât și tibetani,
Cu multe semințe de virtuții,
Au luat ca bază a practicii lor personale
Instrucțiunile supreme privind etapele căii
Pentru oamenii cu cele trei tipuri de abilități.
N-ar fura ei atunci inima
Fiecărei persoane cu discernământ?

10.
Într-o singură sesiune de îndrumare și învățare
A acestui sistem de învățături,
Care conține pe scurt însăși esența vorbelor supreme,
În mod sigur vei putea obține atunci,
Dintr-o singură lovitură toate beneficiile
Explicării și ascultării întregii învățături;
Contemplă asupra acestui lucru.

11.
Baza a tot ce-i bun
În această viață și în cele următoare,
Este sfântul învățător spiritual,
Ce calea ți-o dezvăluie.

Încercă să te porți adecvat față de el
Prin fapte și în gând,
Și orice s-ar întâmpla în calea ta
Nici cu prețul vieții nu renunța!
Bucură-i inima și oferă-i ca ofrandă
Executarea perfectă a tuturor instrucțiunilor sale!

Eu, yoghinul, așa am practicat,
Aceasta a fost antrenamentul meu.
Tu, căutător de libertate, fă același lucru ca și mine.

(12a)

Acest corp de timp liber este mai valoros decât
Perla ce îndeplinește orice dorință;
Și aceasta este singura dată
În care ai găsit o asemenea viață.

(12b)

Atât de greu o găsești și atât de ușor o pierzi,
Ca fulgerul pe cer!
Gândește-te bine la acest lucru
Și înțelege că toate activitățile lumești
Sunt ca pleava purtată de vânt.

Pentru a obține esența acestei vieți,
Trebuie să te străduiești zi și noapte.

Eu, yoghinul, așa am practicat,
Aceasta a fost antrenamentul meu.
Tu, căutător de libertate, fă același lucru ca și mine.

(13a)
Nu există nicio garanție că după ce mori
Nu te vei renaște în tărâmurile inferioare.

(13b)
Cele Trei Diamante sunt cele
Care te protejează de această frică;
De aceea, a te refugia
Ar trebui să fie ferm în mintea ta,
Și nu permite niciodată
Ca sfaturile referitoare la acesta să fie încălcate.

(13c)
Contemplă bine asupra faptelor albe și negre
Și asupra rezultatele lor,
Deoarece acest lucru depinde
De a acționa în mod corespunzător,
Față de ce trebuie să faci și ce să nu faci.

Eu, yoghinul, așa am practicat,
Aceasta a fost antrenamentul meu.
Tu, căutător de libertate, fă același lucru ca și mine.

(14a)
Nu vei putea progresa rapid
Pe calea care este supremă,
Atâta timp cât nu ai găsit
Baza adecvată a corpului și a minți.
Mergi, atunci, și învață
Cum să produci cauzele care le împiedică
Să fie incomplete.

(14b)
De aceea este esențial
Să te grăbești și să purifici
Infracțiunile și duhoarea păcatelor trecute
Comise prin toate cele trei uși,
În special de obstacolele
Pe care le provoacă astfel de păcate.
Bazează-te pe cele patru puteri,
Continuu și cu mult respect.

Eu, yoghinul, așa am practicat,
Aceasta a fost antrenamentul meu.
Tu, căutător de libertate, fă același lucru ca și mine.

 

(15a)
Dacă nu depui eforturi pentru a contempla
La ce este în neregulă cu adevărul suferinței,
Nu vei fi capabil să-ți dezvolți cum trebuie
Dorința puternică de a te elibera.
Și dacă nu te gândești așa cum trebuie
La modul în care adevărul sursei suferinței
Te aruncă repetat în ciclul vieții,
Atunci nu vei putea înțelege
Cum poate fi smuls din rădăcină ciclul durerii.

(15b)
Cu o aversiune profundă față de o astfel de existență
Și cu o dorința care vrea neapărat să iasă,

(15c)
Trebuie investigat, urgent, cum să eliminăm
Ceea ce ne leagă de această suferință.

Eu, yoghinul, așa am practicat,
Aceasta a fost antrenamentul meu.
Tu, căutător de libertate, fă același lucru ca și mine.

(16a)
Aspirația spre iluminare este pilonul central
Care susține calea căii supreme;
Ea este, de asemenea, fundamentul și baza
Activității mărețe a unui bodhisattva.
Este ca elixirul unui alchimist
Care transformă în aur
Cele două mari colecții,
Și este o comoară de merite
Care conține un ansamblu mirific de virtuți.

(16b)

Războinici spirituali care înțeleg asta
Vor adopta acel gând sublim
Ca cel mai profund jurământ.

Eu, yoghinul, așa am practicat,
Aceasta a fost antrenamentul meu.
Tu, căutător de libertate, fă același lucru ca și mine.

Metta Sutta
Sutra lui Buddha despre iubirea binefăcătoare

 

Nu există moment mai bun de a reflecta la Sutra lui Buddha despre iubirea binefăcătoare decât în ​​ziua Saka Dawa, ziua iluminării lui Buddha, fapt care face ca meritele noastre să fie amplificate de milioane de ori.

În întreaga lume budistă se obișnuiește ca în această zi să fie sprijinite centrele spirituale și mănăstirile și fiecare dintre voi aveți acum această oportunitate și aici în România.

 Fie ca toate ființele din lume
Să fie fericite, încrezătoare,
Și să fie mulțumite.

Partea 1

Fie ca toate ființele să trăiască în bunăstare:
Puternice sau slabe,
Înalte sau scunde,
Mici sau mari,
Vizibile sau invizibile,
Apropiate sau îndepărtate,
Născute sau nenăscute –
Toate, fără excepție.

Partea 2

Fie să nu-i înșele pe alții,
Și pe nimeni să nu urască,
Să nu simtă nicio furie sau ostilitate
Și niciun rău altora să nu dorească.

Afecțiunile mentale, cum ar fi mânia, dușmănia, înșelăciunea, chinuiesc inima ființelor în momentul în care ele se ridică și le stăpânesc mintea. Dar chinurile nu se termină aici – deoarece afecțiunile mentale le vor provoca și în viitor mari suferințe, atunci când semințele lor vor da fructe amare. Deci, dacă în prima parte am practicat iubirea egală față de toate ființele, acum le urăm să nu mai facă niciun rău altora și nici față de ei înșiși. Aceasta este dorința universală de a preveni suferința tuturor ființelor și acesta este punctul central din această parte a sutrei.

Partea 3 – Iubirea nemărginită

Fie de a ne cultiva iubirea nemărginită față de ființe
Ca cea a mamei ce își protejează unicul copil
Chiar și atunci când viața ei este în pericol;
Fie să le putem vedea ca și cum
Ar fi proprii noștri copii,
Unicul și iubit copil.
Fie să le putem vedea așa,
Să avem grijă de ele așa,
Să ne ținem de ele așa
Și să le transformăm să devină așa – proprii noștri copii.

Până acum totul a fost minunat, plăcut și frumos. Este relativ ușor să ne exprimăm iubirea în mod general și fără obligație, față de ființele anonime, așa cum apare în liniile de început și în primele părți ale sutrei. Dar asta ne expune pericolului unei practici care merge din limbaj spre exterior, ca mormăitul unei rugăciuni mecanic, fără sens și valoare.

În această parte a sutrei, Buddha ne pune în fața unei provocări și mai mari: el ne imploră să scoatem toate ființele din anonimatul lor și să creăm o relație strânsă, intimă și cu inima deschisă față de ele, așa cum are o mamă față de fetița ei iubită, pentru care este gata să-și sacrifice viața. Putem oare face asta cu o persoană pe care abia o cunoaștem? Sau cu o persoană de care nu ne place atât de mult? Aici este provocarea, dar există și oportunitatea noastră de a crește și de a ne deschide.

Fata din imagine s-a urcat în poala lui Buddha și pare să fi dat viață statuii. Ce v-ar ajuta să vă transformați practica într-una vie, bogată și plină de sens?

Partea 4 – Iubirea imensă

Fie să ne cultivăm gânduri de iubire nemărginită,
Față de toate ființele din univers:
Deasupra, dedesubt, de jur împrejur,
Fără obstacole,
Fără ură,
Fără dușmănie sau resentimente.

În părțile anterioare, Buddha ne-a încurajat să dezvoltăm iubirea îndreptată spre multitudinea de ființe și, deoarece obiectul este imens, meritul acumulat în acest fel este, de asemenea, imens. După care, ne-a îndrumat să ne dezvoltăm iubirea mare și intensă pentru fiecare făptură în parte, asemenea iubirii unei mame pentru unicul ei copil. Sentimentul puternic care vine din străfundul inimii și însoțește gândurile de iubire, dă și mai multă forță meritului.

În această parte, Buddha leagă cele două forțe. Obiectul este uriaș: toate ființele din lumea noastră (deasupra pământului, sub pământ și de pe fața pământului, răspândite peste tot), și de asemenea iubirea noastră pentru fiecare dintre ele este intensă, ca a mamei pentru unicul său copil. Iar când acestea se unesc – va fi iubirea imensă și intensă la pătrat! Cel care reușește să facă acest lucru acumulează un merit nemăsurat.

Pe de altă parte, știm că momentele de furie, de exemplu, pot distruge multe binefaceri și, de aceea în această parte, Buddha ne îndeamnă să nu cădem sub stăpânirea afecțiunilor mentale, care pot dăuna atât de mult practicii noastre.

Acest lucru poate fi dificil și, prin urmare, este nevoie de pregătire din partea noastră. Care este planul vostru de acțiune, cum vă veți proteja de astfel de căderi? Ce vă poate ajuta și ce instrumente veți avea nevoie să dezvoltați?

Partea 5 – Iubește tot timpul

Fie să ne păstrăm această conștientizare,
Direcționată spre toate ființele,
În timp ce stăm sau mergem,
Așezați sau gândim,
Atâta timp cât suntem treji.

Mergând pe urmele sutrei până acum, practicăm deja o iubire imensă ca amploare, îndreptată către toate ființele și, de asemenea, cea mai profundă pentru fiecare dintre ele, ca și cum ar fi unicul nostru copil. Acesta este un standard foarte înalt pe care ni-l prezintă Buddha și vedem deja că provocarea nu este mică. Ce altceva ni se mai poate cere?

Pentru cei dintre noi care sunt războinicii spirituali curajoși, Buddha ridică ștacheta și mai mult. În această parte a sutrei, Buddha ne roagă să menținem continuitatea și să nu luăm niciodată „pauză” de la iubire! O astfel de pauză este o breșă care permite strecurarea afecțiunilor mentale care ne pândesc în prag, a gândurilor lumești și a diferitelor atașamente, a gândurilor de egoism și a prețuirii de sine, iar acestea cu siguranță ne vor răpi meritele și fericirea!

Oare credeți că este posibil să-i iubiți în acest fel pe toți, din toată inima și tot timpul?

Buddha pare să ne îndrume acolo. Imaginea atașată îl prezintă pe Buddha cu o mie de mâini, care acționează permanent pentru a ajuta toate ființele, neobosit și fără răgaz. Cum putem să ne ajutăm și pe noi înșine, să ne menținem șirul neîntrerupt al practicii iubirii benefice?

Partea 6 (și ultima) – Drumul spre Paradis

Se spune că o astfel de conștientizare
Este cea mai sublimă stare
Ce există în viață,
Și așa vom putea aduce
Raiul pe pământ.

În aceste rânduri, Buddha își dezvăluie cărțile de joc: toate rugăciune sale de a dezvolta iubirea imensă și întinsă, ce atinge profund și curge neîncetat, au fost de fapt un plan rafinat de a ne scoate din mica și limitata noastră identitate în care avem tendința de a ne târșâi, concentrându-ne pe „eu” și „al meu” în timp ce ne restrângem la un punct minuscul din teritoriul vast ce ne aparține în spațiu și timp infinit.

Practica continuă a iubiri imense și profunde, spune Buddha, are puterea de a aduce raiul pe pământ și de a ne aduce în paradisul fericirii infinite și neîncetate!

Cum va arăta paradisul vostru? Nu știu. Voi sunteți cei care pe care îl creați, prin iubirea voastră, și sunteți invitați să vă împărtășiți viziunea voastră.

******

Centrul de studii budiste Dharmakaya permite și sprijină aceste învățături valoroase în țara și în limba noastră, iar comunitatea noastră își dedică viața practicării acestor lucruri și sprijină cu multă iubire pe cei care aspiră și ei să le practice. Sunteți cu toții bineveniți să veniți și să ne vizitați. Dacă doriți să contribuiți acestui centru, puteți face acest lucru pe următoarele pagini de site:

Despre centrul de studii budiste Dharmakaya: https://dharmakaya.ro/

Iar donații se pot face aici: https://dharmakaya.ro/doneaza/

 

 Sutra lui Buddha despre iubirea binefăcătoare – încă odată.

În Sutra despre iubirea binefăcătoare (Metta Sutta), Buddha a desfășurat în fața noastră calea spre paradis, folosind cea mai simplă practică – iubirea! Deși învățătura este minunată și inspiratoare, atunci când vine vorba de a o aplica, ne împotrivim îndrumărilor, opunem rezistență, producem afecțiuni mentale și alegem să ne angajăm în lucruri mai puțin semnificative. De ce?

Există multe motive: obiceiurile pe care le-am dezvoltat sau pentru că schimbările sunt dificile pentru noi și poate că atașamentul nostru este foarte puternic față de ceea ce considerăm a fi „eu” și „al meu”, sau poate tendința noastră de a vedea lucrurile efemere ca un refugiu pentru noi?

Dar dacă ne uităm cu adevărat, s-ar putea să descoperim că în adâncul sufletului nostru, nu credem cu adevărat că această stare sublimă despre care Buddha vorbește în Sutra este într-adevăr posibilă pentru noi. Și în lipsa unui refugiu suprem, ne agățăm de  plăcerile limitate, trecătoare și înșelătoare pe care lumea pământească ni le oferă, din când în când, între un dezastru și altul.

Pentru a studia Sutra încă odată și pentru a ne crește șansele de a practica ceea ce ne învață Buddha în ea, am vrut să aduc puțină inspirație ca antidot la aceste îndoieli ale noastre. Am anexat o serie de fotografii a unor mari maeștri din timpurile noastre care au realizat în inima lor iubirea imensă.

Seria cuprinde pe Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, care și-a dedicat viața eliminării rasismului și discriminării și câțiva mari maeștri tibetani cu înalte realizări spirituale: Lama Yeshe, Gyatrul Rinpoche, Ken Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin, Dilgo Khyentse Yangsi Rinpoche, Kyabje Garchen Rinpoche – care învârt veșnic roata rugăciunii, pentru că nu ne uită niciodată.

Fiecare dintre ei a muncit din greu pentru a depăși obstacolele din calea lui și fiecare dintre ei a depășit enorme provocări pentru a ajunge la un înalt nivel spiritual. Priviți-le fețele și încercați să vă imaginați cum se simt ei în interior!

 

O altă sursă de inspirație este și traducerea unei poezii a lui Swami Shivananda, un mare maestru în tradiția yoga, care a încercat să ne transmită în cuvinte experiența sa divină:

Am fost copleșit de extaz.
Instantaneu m-am transformat
Și m-am scufundat în conștiința divină,
Într-un ocean de plăcere.

Ego-ul fărâme s-a făcut
Și pereții opaci s-au prăbușit…

Potopul adevărului, înțelepciunii și al plăcerii
Au invadat peste tot, cu putere…

Eu însumi am devenit așa;
Eu însumi am devenit așa.

M-am contopit cu marea plăcere infinită,
Am înotat în oceanul plăcerii eterne,
Am plutit în marea pace nesfârșită,
Ego-ul s-a topit, gândurile s-au retras…

Cum pot descrie o astfel de experiență transcendentală?
Limbajul este limitat, cuvintele – neputincioase.
Împlinește-le singur și eliberează-te.

Ce vă inspiră, dragi cititori, practica voastră?

Voi încheia prin a dedica fericirii voastre sublime, dragi cititori, și fericirii tuturor ființelor, și mulțumesc din toată inima tuturor celor care au citit aceste rânduri  împărtășite din inima lor și pentru că v-ați alăturat cercului minunat al dansului iubirii.

******

 Povestea originală

Odată, aproximativ cinci sute de bhikkhu (călugări), după ce au primit de la Buddha obiectul de meditație, au mers în pădurea din Himalaya pentru a practica meditația.

La început, zeii care locuiau în copaci, au tolerat prezența lor, dar pe măsură ce au aflat că acești călugării nu vor pleca atât de curând, zeii au început să scoată sunete înfricoșătoare noaptea ca să-i speri și să-i facă să plece. Bhikkhu  au fost atât de tulburați încât s-au îmbolnăvit și nu au mai putut face niciun progres în meditație. Au decis să părăsească locul și să-i spună lui Buddha de experiența lor.

După ce Buddha a cercetat dacă poate găsi un loc mai bun de practică, nu a găsit alt loc potrivit pentru ca ei să practice meditația decât acea pădure. Prin urmare, Buddha i-a sfătuit să se întoarcă în pădure și i-a învățat Metta Sutta ca obiect de meditație, precum și pentru protecția lor.

Acei bhikkhu s-au întors în pădure, au cântat Metta Sutta și au practicat meditația Metta. Făcând acest lucru, zeii au început să aibă grijă de călugări. La sfârșitul Retragerii Ploilor (Vassa), toți cei cinci sute de bhikkhu au devenit Arahat.

 Beneficiile Sutrei Metta

„Oh Bhikkhu, dacă eliberarea minții prin iubirea binefăcătoare este practicată, dezvoltată, făcută mult, consolidată și făcută temeinic, sunt de așteptat unsprezece beneficii.

Care sunt acestea?

1. Acesta doarme confortabil;
2. Se trezește confortabil;
3. Nu are vise urâte;
4. Devine drag ființelor umane;
5. Devine drag ființelor non-umane;
6. Va fi protejat de zeități;
7. Nu va fi vătămat de foc, otravă și armă;
8. Se va poate concentra cu ușurință;
9. Fața lui este calmă și senină;
10. Va muri fără să fie confuz;
11. Dacă cineva nu atinge nimic mai înalt, el se va renaște în lumea Brahma după moarte.”

Așa am auzit.

Odată Cel Binecuvântat, locuia în Parcul Cerbilor din Isipatana de lângă Baranasi. Acolo, Cel Binecuvântat s-a adresat grupului de cinci călugări cu următoarele cuvinte:

„Aceste două extreme, bhikkhu (călugăr), n-ar trebui să fie practicate de cel care a părăsit viața de acasă. Care sunt cele două? Există dependența de satisfacerea plăcerii simțurilor, care este inferioară, grosieră, vulgară, ignobilă și fără scop; și există dependența de auto-mortificare, care este dureroasă, ignobilă și fără scop.

Evitând aceste două extreme, Tathagata a realizat Calea de Mijloc care aduce Viziune, aduce Cunoaștere și conduce la Calm, la Conștientizare, la Iluminare și la Nibbana. (Nibbana este Nirvana în Pali).

Și care este această Cale de Mijloc realizată de Tathagata care aduce Viziune, aduce Cunoaștere și conduce la Calm, la Conștientizare, la Iluminare și la Nibbana? Aceasta este Calea Nobilă cu Opt fețe, și anume: concepția corectă, gândirea corectă, vorbirea corectă, acțiunea corectă, traiul corect, efortul corect, atenția corectă și concentrarea corectă.

O, Bhikkhu, aceasta este Calea de Mijloc realizată de Tathagata, care aduce Viziune, aduce Cunoaștere și conduce la Calm, la Conștientizare, la Iluminare și la Nibbana.

O, Bhikkhu acestea este „Nobilul Adevăr al Suferinței”: nașterea este suferință, îmbătrânirea este suferință, boala este suferință, moartea este suferință, tristețea și amărăciunea sunt suferință, durerea, neliniștea și disperarea sunt suferință, a fi în contact cu cel dezagreabil este suferință, a fi separat de cel iubit este suferință, a nu primi ceea ce îți dorești este suferință – pe scurt, cele cinci agregate ale atașamentului sunt suferință.

O, Bhikkhu, acesta este „Nobilul Adevăr al Sursei (cauzei) Suferinței”: aceasta este dorința care duce la renaștere însoțită de patimă și lăcomie, care găsește plăcere ici și colo. Adică dorința pentru plăcerea simțurilor, dorința pentru existență și dorința pentru inexistență.

O, Bhikkhu, acesta este „Nobilul Adevăr al Încetării Suferinței”: aceasta este încetarea completă a acestei dorințe, renunțarea la ea, abandonarea ei,  eliberarea de ea și detașarea de ea.

O, Bhikkhu, acesta este „Nobilul Adevăr al Căii care duce la Încetarea Suferinței”: aceasta este Calea Nobilă cu Opt fețe, și anume: concepția corectă, gândirea corectă, vorbirea corectă, acțiunea corectă, traiul corect, efortul corect, atenția corectă și concentrarea corectă.

La gândul: „Acesta este Nobilul Adevăr al Suferinței” au apărut în mine viziunea, cunoașterea, înțelepciunea, conștientizarea și lumina cu privire la lucruri nemaiauzite înainte.

La gândul: „Acesta este Nobilul Adevăr al Suferinței și ea trebuie înțeleasă pe deplin”, au apărut în mine viziunea, cunoașterea, înțelepciunea, conștientizarea și lumina cu privire la lucruri nemaiauzite înainte.

La gândul: „Acesta este Nobilul Adevăr al Suferinței și ea a fost pe deplin înțeleasă”, au apărut în mine viziunea, cunoașterea, înțelepciunea, conștientizarea și lumina cu privire la lucruri nemaiauzite înainte.

La gândul: „Acesta este Nobilul Adevăr al Sursei Suferinței”, au apărut în mine viziunea, cunoașterea, înțelepciunea, conștientizarea și lumina cu privire la lucruri nemaiauzite înainte.

La gândul: „Acesta este Nobilul Adevăr al Sursei Suferinței, iar această Sursă trebuie eradicată”, au apărut în mine viziunea, cunoașterea, înțelepciunea, conștientizarea și lumina cu privire la lucruri nemaiauzite înainte.

La gândul: „Acesta este Nobilul Adevăr al Sursei Suferinței, iar această Sursă a fost eradicată”, au apărut în mine viziunea, cunoașterea, înțelepciunea, conștientizarea și lumina cu privire la lucruri nemaiauzite înainte.

La gândul: „Acesta este Nobilul Adevăr al Încetării Suferinței”, au apărut în mine viziunea, cunoașterea, înțelepciunea, conștientizarea și lumina cu privire la lucruri nemaiauzite înainte.

La gândul: „Acesta este Nobilul Adevăr al Încetării Suferinței, iar această încetare a suferinței trebuie să fie realizată”, au apărut în mine viziunea, cunoașterea, înțelepciunea, conștientizarea și lumina cu privire la lucruri nemaiauzite înainte.

La gândul: „Acesta este Nobilul Adevăr al Încetării Suferinței, iar această încetare a suferinței a fost realizată”, au apărut în mine viziunea, cunoașterea, înțelepciunea, conștientizarea și lumina cu privire la lucruri nemaiauzite înainte.

La gândul: „Acesta este Nobilul Adevăr al Căii care duce la încetarea suferinței”, au apărut în mine viziunea, cunoașterea, înțelepciunea, conștientizarea și lumina cu privire la lucruri nemaiauzite înainte.

La gândul: „Acesta este Nobilul Adevăr al Căii care duce la încetarea suferinței, iar această cale trebuie să fie dezvoltată”, au apărut în mine viziunea, cunoașterea, înțelepciunea, conștientizarea și lumina cu privire la lucruri nemaiauzite înainte.

La gândul: „Acesta este Nobilul Adevăr al Căii care duce la încetarea suferinței, iar această cale a fost dezvoltată”, au apărut în mine viziunea, cunoașterea, înțelepciunea, conștientizarea și lumina cu privire la lucruri nemaiauzite înainte.

O, Bhikkhu, atâta timp cât viziunea mea despre adevărata cunoaștere a realității nu mi-a fost pe deplin clară cu privire la aceste patru adevăruri nobile în douăsprezece moduri – trei aspecte ale fiecăruia dintre aceste patru adevăruri nobile – nu am pretins că am realizat Iluminarea Perfectă care este supremă în lumea care include zei, demoni și brahmani, mulțimi de asceți și preoți, regii și alți oameni.

Dar, când viziunea mea despre adevărata cunoaștere a fost pe deplin clară cu privire la aceste patru adevăruri nobile în douăsprezece moduri – trei aspecte ale fiecăruia dintre aceste patru adevăruri nobile – atunci am pretins că am realizat Iluminarea Perfectă care este supremă în lumea care include zei, demoni și brahmani, mulțimi de asceți și preoți, regii și alți oameni.

Cunoașterea și viziunea au apărut în mine: „Neclintită este eliberarea minții mele. Aceasta este ultima naștere. De acum înainte nu va mai fi naștere”.

Astfel a spus Cel Binecuvântat, iar cei cinci călugări au fost mulțumiți și s-au bucurat de cuvintele Celui Binecuvântat.

În timp ce au fost spuse aceste cuvinte, viziunea perfectă și fără pată a Dhammei a apărut în venerabilului Knodannya și el a știut: „Orice are natura de a apărea, are natura de a înceta”.

Când Cel Binecuvântat a pus în mișcare Roata Dhammei, zeitățile pământului au proclamat: „Roata inegalabilă a Dhammei este învârtită de Cel Binecuvântat la Isipatana, parcul cerbilor de lângă Baranasi, și niciun pustnic sau zeu, brahmin, mara, brahma sau altă ființă divină din lume nu o poate opri”

Când proclamarea (că Roata Dhammei a fost pusă în mișcare) a fost auzită în țara zeilor, în cele șase grădini divine ale sferelor simțurilor, ca răspuns toți zeii au răspândit-o atât de departe încât tărâmul divin din sfera materiei pure și sistemul celor zece mii de lumi, au tremurat și s-au cutremurat și s-au zguduit. Și o strălucire nemărginită, sublimă, depășind puterea zeilor, a apărut pe fața pământului.

Atunci Cel Binecuvântat a rostit: „Cu adevărat Knodannya a înțeles, cu adevărat Knodannya a înțeles”.

 

Astfel, venerabilul Knodannya a primit numele de Annya  Knodannya cel înțelept.

Ce sunt sutrele din punct de vedere istoric?

Sutrele sunt înregistrări scrise ale discursurilor susținute de Siddhārtha Gautama (Buddha) sau de discipolii săi apropiați.

• Tradiția orală: Buddha nu a scris nimic în timpul vieții. Învățăturile sale au fost memorate de discipoli (în special de vărul său, Ananda, renumit pentru memoria sa prodigioasă).

• Fixarea în scris: Acestea au fost transmise oral timp de câteva secole și au fost puse în scris pentru prima dată în secolul I î.Hr., în Sri Lanka (Canonul Pali).

• Structura standard: Majoritatea sutrelor încep cu formula celebră: „Așa am auzit” (Evam me sutam), indicând faptul că textul este mărturia directă a unui martor ocular la predica lui Buddha.

📙Sutra Inimii

„Sutra Inimii” este una dintre cele mai cunoscute și sacre sutre din lumea budistă. Versetele sale clasice descriu perfecțiunea înțelepciunii: cum există și cum nu există lucrurile, și cum putem percepe în conștiința noastră realitatea supremă a esenței noastre. Această sutră, cunoscută și sub numele de „Mama învingătorilor”, este părintele tuturor Buddha. Sutra ne prezintă meditația asupra vacuității care ne va duce, în cele din urmă, la libertate și iluminare, așa cum demonstrează cuvintele lui Buddha din această Sutra:

„Toți Bodhisattva sunt capabili să practice perfecțiunea înțelepciunii, și să rămână în această perfecțiune a înțelepciunii. Acest fapt îi eliberează de orice obstacol din mintea lor și îi eliberează de orice frică. Ei abandonează complet orice concepție greșită; și ajung la scopul final al Nirvanei”.

📙Sutra Tăietorul de Diamant

În limba tibetană se numește: Dorje chupa iar în limba sanscrită se spune: Vajra Chedika.

Această sutra a fost dată de Buddha care a trăit în jurul anului 500 î.Hr. Nimeni nu știe exact când a trăit, dar aceasta este data acceptată.

Această carte este prima carte tipărită din lume. Traducerea sa în limba chineză a fost tipărită în anul 800, cu mult înainte de a fi tipărită Biblia. Se spune că Biblia a fost prima carte tipărită din Europa, în jurul anului 1400. Cartea a fost tradusă în chineză, în secolul al patrulea (e.n.) și tipărită în secolul al optulea-nouălea (e.n.) Ea este considerată o carte sfântă în casele budiste. În fiecare casă în Mongolia, de exemplu, există o copie a acestei cărți; desigur înainte de ocupația comunistă.

Sutra „Tăietorul de diamant ” este considerată una dintre cele mai importante sutre, și face parte din Prajna Paramita –  Perfecțiunea înțelepciunii.

📙Sutra Vieții

”Textul este foarte prețios și există atât de multe beneficii în tipărirea sau scrierea lui. Am un exemplar care mi-a fost dat în Mongolia, scris cu perle, coral și alte pietre prețioase. Acesta este unul dintre textele care, dacă sunt scrise în aur, purifică munți de karma negativă. Mănăstirea Nalanda tipărește un număr de exemplare în fiecare săptămână pentru succesul proiectelor, așa că imaginați-vă beneficiile: de fiecare dată când fac un exemplar, este ca și cum ai copia toate cele 84.000 de învățături ale lui Buddha. Este, de asemenea, o mare purificare. Mai ales scrierea acestui text acumulează cele mai mari merite. Nu o scrii pentru că cineva are nevoie de o carte, ci pur și simplu pentru că ajută la o viață lungă și la acumularea de merite.” – Lama Zopa

📙Sutra Roții Dharmei

Dhammacakkappavattana Sutta sau Sutra Roții Dharmei

Această sutra a fost tradusă direct din Pali de un practicant budist israelian din tradiția Theravada, care este diferită de a noastră, dar sutra este sutră. Adică, ne bazăm pe aceleași sutre. Pali este un dialect al limbii sanscrite care a fost vorbit în Asia antică de Sud-Est, Thailanda, Birmania, Sri Lanka, Ceylon.

Și există ceea ce se numește „canonul Pali”. „Canonul Pali” este colecția de scrieri budiste din aceste țări, scrisă în Pali.

Această sutra este prima sutră rostită de Buddha după ce a atins iluminarea.

Se povestește că după ce Buddha a ajuns la iluminare, s-a ridicat din locul în care stătea și a început să meargă prin împrejurimile locului. Se pare că trupul lui era înconjurat de o aură de lumină strălucitoare, iar cei care îl vedeau îl întrebau: „Ce se întâmplă cu tine?” Buddha a refuzat să le explice, pentru că crezuse că ceea ce trecuse fusese atât de sublim încât oamenii nu-l vor înțelege. Și timp de cinci sau șase săptămâni nu a învățat pe nimeni nimic.

Se spune că s-a reîntâlnit cu cei cinci prieteni ai săi, cu care practicase înainte să ajungă la iluminare.

Tigroaica și puii ei

Se povestește că Buddha într-o viață anterioară a fost prinț. Într-o zi ieși să se plimbe prin pădure și se întâlni cu o tigroaică flămândă care avea patru pui. Era atât de înfometată încât nu avea puterea să vâneze pentru a-i hrăni. Buddha era atunci un mare Bodhisattva.

Buddha simți atâta milă pentru ea, încât decise să-și ofere trupul tigroaicei ca să se înzdrăvenească și să-și poată hrăni puii. Își întinse mâna ca tigroaica să o mănânce, dar ea era prea slăbită să facă asta. Atunci Buddha își tăie mâna pentru ca mirosul de sânge să o stimuleze pe tigroaică. Povestea spune că, datorită acestui sacrificiu, între Buddha, tigroaică și pui s-a creat o legătură karmică foarte puternică.

Poveștile despre viețile lui Buddha, ne învață foarte multe despre cum funcționează karma. Ele apar în Vinaya, și de aceea sunt importante pentru ca noi să ne respectăm bine etica morală.

Buddha a dedicat fapta ca într-o zi să-i poată aduce la iluminare. Și într-adevăr, povestea spune că cei cinci călugări pe care îi întâlnește sunt acei pui și mama lor. Câteva săptămâni mai târziu de la iluminarea lui, aceștia sunt primii care primesc învățătură de la Buddha, și aceasta este Sutra Roții Dharmei.

Când spunem „Roata Dharmei”, ne referim la Dharma pe care a predat-o Buddha. Este ca și cum Buddha sau un învățător are conștientizări interioare și, prin vorbire, el pune în mișcare roata Dharmei în discipol. Învățătorul vorbește din conștientizările sale. Discipolul le aude, acest lucru învârte roata și în cele din urmă conștientizările încep să apară în inima discipolului. El realizează Dharma în inimă. Asta înseamnă a învârti „Roata Dharmei” sau a pune în mișcare roata Dharmei.

📙Metta Sutta

Metta Sutta este discursul lui Buddha despre dezvoltarea și menținerea iubirii binefăcătoare.

Este o învățătură fundamentală în budism care este adesea folosită ca introducere în practica spirituală.

Metta  adesea tradusă din Pali ca „iubirea binefăcătoare”, este una dintre cele patru stări mentale pe care orice budist dorește să le cultive. Celelalte trei sunt compasiunea, bucuria și a dărui tuturor  în mod egal. 

În Metta Sutta, Buddha ne vorbește despre condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca metta să apară și despre cum să o cultivăm în minte și inimă. 

Fiecare dintre cele patru stări corespunde unuia dintre versetele din Cele Patru Gânduri Infinite: 

Maitri – înseamnă iubire. Maitri este o iubire specifică care dorește să ofere tuturor ființelor tot ce este bun, fără să-și dorească nimic în schimb, necondiționat. Iubirea care nu dorește posesiune, ci doar să dăruiască și să le fie tuturor bine. Asta nu înseamnă că dorim să le fie bine numai acum, ci dorim să aibă semințele ca să le fie bine și în viitor. Dorim să aibă semințele pentru tot ce este bun. Acesta este Maitri.

Fie ca toate ființele să aibă parte
de întreaga fericire și de cauzele ei.

Karuna – înseamnă compasiune. Compasiunea, spre deosebire de iubire, dorește să ia toată suferința de la toate ființele, fără excepție. Compasiunea dorește să le ia toată suferința și toate semințele suferinței. Nu numai ca ele să nu mai sufere acum, ci să nu mai sufere niciodată. Aceasta este Karuna, compasiunea necondiționată.

Fie care toate ființele să se elibereze
De orice suferință și de cauzele ei

Mudita – înseamnă bucurie. Dacă Maitri vrea să dea tot ce este mai bun în sensul lumesc, Mudita dorește să le ofere tuturor ființelor fericirea sublimă a lui Buddha, necondiționat.

Fie ca toate ființele să ajungă
La fericirea supremă și la plăcerea lui Buddha

Upeksha – înseamnă în aceeași măsură. Adică dorim să dăruim tuturor tot ce este mai bun, în mod egal, fără nicio discriminare, fără nicio distincție.

Fie ca toate ființele să-și dezvolte
Un comportament egal și iubitor
Fără atașament de cei dragi
și versiune față de ceilalți.

 

Sutra Vieții Lungi și Ofranda Torma

Învățături despre Sutra Vieții, incluzând transmiterea orală,
și învățături despre ofranda tormei
(Audio și transcript needitat)
de Kyabje Lama Zopa Rinpoche — Taipei, Taiwan (Arhiva #1621)

Învățătura despre ofranda tormei se bazează pe un text compus de Panchen Losang Chokyi Gyaltsen. Lama Zopa Rinpoche a oferit aceste învățături în Taipei, Taiwan, în 15–16 aprilie 2007.

Lama Zopa Rinpoche predând la Royal Holloway College, Anglia, 1975. Foto: Dennis Heslop.

Transmiterea orală a Sutrei Vieții Lungi

[Rinpoche recită rugăciuni preliminare (Îndepărtarea Extinsă a Obstacolelor, Dakini cu față de Leu) în tibetană; mandala scurtă; refugiu și bodhicitta.]

[pauză foarte lungă]
[Rinpoche recită rugăciunile preliminare învățăturilor, apoi TADYATHA OM DHARE DHARE BENDHARE SVAHA.]

Așadar, înainte să recitați, înainte să recitați sutra, înainte să recitați textul, este bine să recitați mantra:

TADYATHA OM DHARE DHARE BENDHARE SVAHA

de șapte ori, apoi fiecare citire se multiplică; este ca și cum ați fi citit de un milion de ori. Deci, mai ales acolo unde trebuie să recitați mantre sau, cum ar fi Cele douăzeci și una de elogii aduse Tarei sau Sutra Vieții, orice, ceva care este o versiune mai lungă, ceva care este lung, trebuie să recitați de multe ori, precum zeci de mii sau o sută de mii, atunci dacă recitați această mantră la început de șapte ori, atunci, pentru că prin citirea o singură dată este la fel, adunați același merit ca și cum ați fi citit de un milion de ori.

Așadar, asta o face foarte puternică, pentru că, indiferent de câte ori citiți, fiecare citire devine de un milion de ori, deci asta o face incredibil de puternică.

Astfel, uneori poate ajuta, de exemplu când este un număr enorm [de mantre de recitat] și nu puteți realmente să recitați într-un timp scurt, mai ales în acea situație ajută foarte mult. Și apoi, de asemenea, pentru alți oameni, pentru cineva care este foarte bolnav sau pe moarte sau mort sau situații similare, atunci ceea ce recitați o singură dată devine un milion, deci este atât de mult merit și devine foarte puternic pentru a purifica karma negativă sau cum ar fi, pentru alții. Așadar, mai ales dacă trebuie să recitați un număr foarte mare pentru alții, atunci această mantră ajută, chiar dacă acel număr mare [de repetări] nu a fost făcut, dar prin recitarea acestei mantre este ca și cum ar fi fost făcut, deci face o diferență.

Dar, desigur, asta nu înseamnă că pentru că aveți această mantră, „Oh, atunci vreau doar să recit o singură dată”, nici asta nu ar trebui făcut, ci faceți cât de mult puteți. Cu un număr foarte mare nu puteți realmente să le faceți într-un timp scurt, atunci această mantră va ajuta. Dar nici nu ar trebui să fie luată ca, nu ar trebui să fie luată ca un fel de a face cea mai ușoară cale, pentru că aveți această mantră care multiplică de un milion de ori, apoi recitați doar o singură dată, așa. Nu ar trebui să fiți leneși.

[Către Huang Chun Roo, care i-a adresat lui Rinpoche o întrebare pe acest subiect]
Nu, nu, doar orice mantră, orice mantră, orice sutra. TADYATHA OM DHARE DHARE BENDHARE SVAHA, aceasta, aceasta. Deci, orice text citiți, de exemplu dacă citiți Sutra Vieții, atunci recitați aceasta de șapte ori. Deci, de fiecare dată când citiți, faceți asta de șapte ori înainte.

Huang Chun Roo:  ‒ Rinpoche, ați putea, vă rog, să repetați mantra încă o dată?
Rinpoche:                ‒ TADYATHA OM DHARE DHARE BENDHARE SVAHA.

Practic, ceea ce face viața foarte semnificativă, este că dacă faceți această binecuvântare dimineața, atunci, desigur, asta se amplifică de foarte multe ori, orice virtute, orice recitare de mantră crește de multe milioane de ori, dacă faceți această binecuvântare dimineața; de asemenea, vorbirea voastră se transformă, dacă predați Dharma, dacă faceți consiliere pentru alți oameni, sfătuiți alți oameni, sfătuiți, adică oferiţi sfaturi Dharma, sfaturi care sunt Dharma, compasiune, răbdare și așa mai departe, atunci oferă mai multă putere pentru cealaltă persoană să asculte; și de asemenea, dacă recitați, întâi:

OM SAMBHARA SAMBHARA / BIMANA SARA / MAHA DZAWA HUNG /

/ OM SMARA SMARA / BIMANA SKARA / MAHA DZAWA HUNG

atunci orice virtute adunați crește de foarte multe milioane de ori dacă faceți asta la început, acea virtute crește, orice virtute adunați în acea zi crește de foarte multe milioane de ori; și apoi această binecuvântare face chiar și bârfa, chiar și bârfa din acea zi să se transforme în recitare, se transformă, are puterea de a se transforma în recitare, așa cum este menționat, prin puterea mantrei.

Și apoi, dacă recitați :

OM RUTSIRA / MANI PRAWATAYA / HUNG PHET

dacă recitați aceasta de șase sau șapte ori, apoi suflați pe mala, atunci crește de multe miliarde de ori. În tibetană, cred că este jewa trig trag ?ga ?tong, deci, oricum, crește de foarte multe miliarde de ori. Așadar, recitați aceste lucruri.

 

O mare parte din această sutră este repetarea mantrei. Ea vorbește despre un beneficiu, apoi repetă mantra, vorbește despre un alt beneficiu și repetă mantra. Deoarece până acum textul nu a fost disponibil în limba engleză, oamenii trebuiau mereu să ceară unei persoane tibetane să o recite. Așadar, acum este și în limba engleză și în română, întreaga familie o poate recita pentru prietenii și rudele care au cancer. În zilele noastre, cancerul este o problemă reală.

 Textul este foarte prețios și există atât de multe beneficii în tipărirea sau scrierea lui. Am un exemplar care mi-a fost dat în Mongolia, scris cu perle, coral și alte pietre prețioase. Acesta este unul dintre textele care, dacă sunt scrise în aur, purifică munți de karma negativă. Mănăstirea Nalanda tipărește un număr de exemplare în fiecare săptămână pentru succesul proiectelor, așa că imaginați-vă beneficiile: de fiecare dată când fac un exemplar, este ca și cum ai copia toate cele 84.000 de învățături ale lui Buddha. Este, de asemenea, o mare purificare. Mai ales scrierea acestui text acumulează cele mai mari merite. Nu o scrii pentru că cineva are nevoie de o carte, ci pur și simplu pentru că ajută la o viață lungă și la acumularea de merite.

 Este foarte bine de tipărit pentru persoanele care au cancer și pentru succesul activităților și proiectelor. Dacă o afacere are dificultăți sau este dificil de pornit, dacă ai dificultăți în a găsi un loc de muncă sau dacă locul de muncă nu merge bine, poți tipări mai multe copii. Poți tipări mai multe copii, săptămânal sau lunar, pentru a acumula merite, nu pentru succesul cotidian, ci pentru a acumula merite pentru realizări, condiții pentru practica Dharmei. Apoi poți dedica meritele tipăririi, tuturor ființelor simțitoare. Aceasta este o soluție pentru succes și viață lungă. De asemenea, când vei muri, te vei naște în Tărâmul Pur al lui Amitabha („Tărâmul Fericirii Supreme”, Sukhāvatī).

 Fie ca binecuvântarea acestei traduceri să binecuvânteze toate ființele. Fie ca toată karma negativă a tuturor celor care văd, ating sau rostesc acest text să fie imediat purificată și să nu se mai renască niciodată în tărâmurile inferioare. Și în momentul morții, să dobândească pacea imediat ce întâlnesc textul. Fie ca urmare a ascultării sau chiar a visării acestui text, fiecare om să aibă parte de o viață lungă în care să poată realiza iubirea, compasiunea și bodhichitta și să perceapă direct vacuitatea. Fie ca ei să desăvârșească această cale chiar în această viață și să nu mai facă niciodată rău vreunei ființe vii, ci să le aducă numai binecuvântări. Fie ca în acest fel toate ființele să fie binecuvântate până vor ajunge la „Iluminarea inegalabilă, completă și perfectă” (Anuttara-Samyak-Saṁbodhi).