Biografia Maestrului Shantideva

 O scurtă biografie a Maestrului Shantideva

Povestea următoare relatează pe scurt câteva dintre evenimentele din viața marelui bodhisattva Shantideva. Este o descriere a secțiunilor din „Poveștile de viață ale învățătorilor liniei Etapelor Căii” (Lam-rim bla-ma brgyud-pa’i rnam-thar) scris de Yongdzin Yeshe Gyeltsen (1713-1793), profesorul celui de-al optulea Dalai Lama.

Maestrul Shantideva s-a născut la vest de Bodhgaya, Scaunul Diamantului, într-un loc numit Yulkor Mosang. Tatăl său a fost un rege pe nume Armura Virtuții, iar despre mama lui s-a spus că ar fi fost o emanație a lui Vajra Yogini, Îngerul de Diamant. A fost înzestrat cu capacitatea de a alege detaliile nașterii sale, iar când s-a născut i s-a dat numele de „Armura Păcii”. În copilărie a avut toate condițiile propice și de mic copil s-a dovedit a fi un maestru al științelor filozofice tradiționale și al altor științe.

La vârsta de șase ani, a întâlnit un mare practicant al învățăturilor secrete și a primit inițierea și practica de a ajunge la ființa iluminată numită Manjushri sau Vocea Blândă. De mic copil, a investit mult efort în această practică, făcând meditații și memorând cuvintele ei secrete și în scurt timp a putut să-l  întâlnească pe „Vocea blândă”. După ce a întâlnit această ființă sfântă, Maestrul Shantideva a continuat să primească multe învățături direct de la el.

Când tatăl său, regele, a murit, toți oamenii regatului i-au cerut prințului Shantideva să fie rege. Datorită faptului că a practicat calea bodhisattva în multe vieți anterioare, nu a avut nicio dorință să trăiască viața regală, dar pentru a nu supăra oamenii, a fost de acord. Cu o noapte înainte de ceremonia de încoronare,  a avut un vis. În vis, l-a văzut pe „Vocea blândă” stând pe tronul Regelui și care i-a spus: „Fiul meu, acesta este tronul meu și eu sunt Învățătorul tău. Ar fi nepotrivit să stăm pe același tron”. Trezindu-se din somn, și-a dat seama că ar fi fost greșit să se bucure de plăcerile de a deține o împărăție și a fugit.

Maestrul Shantideva s-a dus mai întâi la Mănăstirea Nalandra, unde l-a întâlnit pe liderul suprem al tuturor cărturarilor de acolo. Numele lui era Îngerul Virtuții și de la acest profesor și-a luat angajamentul de a părăsi viața de acasă. Tot de la acest maestru a primit numele Shantideva, care înseamnă „Înger al păcii”. La mănăstire și-a slujit bine preceptorul, a studiat cele trei culegeri de scripturi și a devenit un mare învățat. El a continuat să primească multe învățături de la însuși „Vocea Blândă”, fiind capabil să înțeleagă semnificația tuturor învățăturilor lui Buddha, atât deschise, cât și secrete. El și-a eliminat toate tipurile de distragere a atenției, atât interioare, cât și exterioare, și cu această concentrare incredibilă a minții a atins un nivel spiritual foarte înalt.

El a compus apoi lucrările intitulate Compendiul de practică, Compendiul Sutrelor și alte cărți care descriu modul uimitor de puternic și eficient al vieții unui bodhisattva. Maestrul Shantideva și-a perfecționat cele trei calități care le are un mare maestru budist – predarea, dezbaterea și scrisul – și a continuat să se ridice la toate nivelurile și căile spirituale. El și-a dobândit capacitatea de a-și aminti tot ce a fost învățat vreodată, abilitatea de a face miracole cu ușurință și o clarviziune incredibilă; și astfel a devenit un zeu printre bodhisattva.

Aceasta era viața lui interioară, dar în ochii oamenilor impuri, Shantideva părea să fie interesat de doar trei lucruri: să mănânce, să doarmă și să meargă la toaletă. El a devenit astfel cunoscut sub numele de Bhusuku, care înseamnă „Cel cu Trei Gânduri”. Întrucât singura ocupație considerată adecvată pentru o persoană care a părăsit viața de acasă, era implicarea în predare, unii dintre călugării care nu au putut să înțeleagă cine era maestrul cu adevărat, și au crezut că profită de bunătatea laicilor, au decis că ar trebui să-l expulzeze din mănăstire. L-au rugat să recite din memorie o scriptură în fața întregii comunități ai mănăstirii, sperând că cererea lor îl va determina să părăsească mănăstirea din proprie inițiativă. Ca răspuns la cererea lor, el le-a spus: „Cum ar putea cineva ca mine să recite  vreodată Scriptura?” și le-a refuzat cererea. Cu toate acestea, călugării au insistat să facă acest lucru și, în cele din urmă, a fost de acord.

Întreaga mănăstire a fost apoi invitată la această adunare. Călugării i-au pregătit un tron ​​foarte înalt, dar fără scară – astfel încât nimeni nu avea cum urca și să se așeze pe tron. Dar când bodhisattva Shantideva a ajuns în fața tronului, l-a atins ușor și, fără niciun efort, a apărut stând pe tron. Apoi i-a întrebat pe cei prezenți: „Ați prefera să vă recit ceva ce ați mai auzit deja sau ceva ce nu ați mai auzit încă?”

Comunitatea de călugări i-a cerut să recite ceva ce ei nu mai auziseră, așa că a început să recite cartea cunoscută sub numele „Ghidul de viață al unui Bodhisattva”. El a început să predea de la începutul textului și, când a ajuns la aproximativ o treime din capitolul al nouălea, a început să se ridice în aer. S-a înălțat mai sus, și mai sus, părând a fi o competiție între cerul și cunoștințele lui, până când nu a mai putut fi văzut deloc, ci doar auzit. În cele din urmă a dispărut complet.

Mai târziu, unii dintre călugării care aveau clarviziunea auzului și alții care au avut o memorie perfectă, au alcătuit întreaga carte. Grupul care era din Kashmir a susținut că textul are nouă capitole, iar grupul din centrul Indiei susținea că are zece. Oamenii au început apoi să fie curioși și de alte două dintre cărțile sale, menționate în capitolul al cincilea al Ghidului, și astfel au trimiși doi călugări la locul în care locuia maestrul Shantideva. Ei au călătorit la stupa din sudul Indiei numită Pelyun Chen pentru a-l invita să se întoarcă în Nalandra. Maestrul a refuzat să se întoarcă, dar le-a spus că oamenii din centrul Indiei avuseseră dreptate și că cele două cărți pe care le căutau, pot fi găsite scrise cu litere minuscule ascunse în căpriorii vechii sale camere din mănăstire. Apoi le-a dat acestor călugări o explicație completă atât a Ghidului de viață al unui Bodhisattva, cât și a Compendiului de practici.

Mai târziu, Maestrul Shantideva s-a întrebat ce ar putea face pentru a-i ajuta pe alții, așa că a decis să verifice cu abilitățile sale psihice. El a văzut în Orient un număr mare de oameni a căror vieți fuseseră tulburate de o dispută cumplită și, văzând că îi poate ajuta, a pornit în direcția lor. În timp ce era acolo, a acționat ca adversar celui care crease discordia și provocase toate necazurile, iar cu ajutorul marilor sale puteri, reuși să-i reunească pe toți la un loc.

Apoi s-a gândit în sinea lui: „Ce aș putea face în plus pentru a ajuta oamenii?” Atunci i-a venit ideea că ar trebui să călătorească în regatul Magada pentru a-i ajuta pe cei care locuiau acolo și care căzuseră în prăpastia concepțiilor greșite. Când a ajuns acolo, a găsit o mulțime de oameni care aveau concepții extrem de ciudate și greșite asupra lumii, și a decis să rămână cu ei pentru o vreme. Într-o zi, datorită puterii sale extraordinare și a purității rugăciunilor pe care acești oameni le făcuseră în viețile lor anterioare, s-a pornit un viscol puternic. Furtuna a durat șapte zile, iar comunitatea a rămas fără mâncare și băutură.

Oamenii au început să o ia rău razna și au decis că oricine va veni să aducă ceva de mâncare și de băut îl vor recunoaște ca lider al lor. Bodhisattva Shantideva în mod miraculos a reușit să umple un singur bol de pomană, cu orez și din el a hrănit întreaga comunitate. În calitate de lider al lor, el a reușit apoi să le desființeze opiniile greșite și să-i conducă spre învățătura lui Buddha.

Maestrul Shantideva s-a folosit din nou de clarviziunea sa pentru a vedea cine mai avea nevoie de ajutor. El a văzut mulți oameni suferind de foamete, având nevoie disperată de ajutor și mii deja erau pe cale să moară. El le-a oferit hrană oamenilor, i-a învățat Dharma și, astfel, i-a adus la fericire.

Atunci marele bodhisattva s-a gândit în sinea lui: „Ce aș putea face pentru a aduce învățăturile lui Buddha?” El a văzut că, dacă ar fi ajutat un anume rege, ar putea ajuta mulți oameni. A pornit în călătorie și a ajuns la o răscruce de drumuri lângă palatul său și a început să evalueze situația. Acolo găsi o adunare mare de oameni puternici, dar nemiloși. Mulți dintre ei se adunaseră deja acolo și alții ca ei se aflau deja pe drum spre acel loc. Aceștia erau conștienți de marea bogăție a regelui, iar acest fapt îi provocă regelui multă îngrijorare. El se gândi în sinea lui că, dacă și-ar fi folosit toată averea pentru a-i plăti pe acești oameni, atunci împărăția lui ar fi fost în zadar; dar dacă nu ar fi făcut-o, atunci cu siguranță i-ar fi separat mintea de trup. Maestrul Shantideva i-a plăcut regelui și a ordonat să-i fie garda lui personală. Deoarece avea tărie și putere nelimitată, maestrul a fost capabil să-i învingă pe toți oamenii răi și să-l elibereze pe rege și pe poporul său din această situație. Și în tot acest timp, Maestrul Shantideva nu a avut altă armă decât o singură sabie de lemn, una asemănătoare cu cea a „Vocii Blânde”.

Întregul regat a început să aibă mare încredere și respect pentru maestrul Shantideva și i-au oferit multe ofrande. Dar a existat un bărbat care era foarte gelos pe maestru și nu putea suporta tot succesul său. El s-a dus la rege și i-a spus că maestrul Shantideva este un om viclean. I-a spus regelui că Shantideva nu avea nimic mai mult decât o sabie de lemn și că nu va putea niciodată să-l protejeze dacă i s-ar întâmpla ceva. El i-a spus regelui: „Omul acesta te înșală. Chiar și sabia lui nu este altceva decât una din lemn și niciodată nu ți-ar putea apăra trupul”; Și l-a sfătuit pe rege să investigheze problema. Regele s-a înfuriat și s-a dus la maestrul Shantideva cerându-i să-și scoată sabia din teacă. Bodhisattva a răspuns spunând: „Alteța Voastră va fi rănită dacă fac acest lucru”, dar cu toate acestea regele i-a ordonat să facă acest lucru, indiferent dacă va fi rănit sau nu. Maestrul Shantideva i-a spus apoi: „Sunt de acord s-o scot, dar o sfătuiesc pe Alteța Voastră să-și acopere unul dintre ochi”. Regele și-a acoperit un ochi conform instrucțiunilor, iar când marele bodhisattva a scos sabia din teacă, ea radia o lumină atât de intensă, încât ochiul neacoperit al regelui orbi. Regele și-a cerut scuze, s-a refugiat în Maestrul Shantideva și a intrat în învățăturile lui Buddha.

După aceea, Maestrul Shantideva s-a gândit în sinea lui: „Ce pot face în continuare să fiu de ajutor altora?” El și-a verificat clarviziunea și a văzut că erau mulți oameni care nu erau budiști și care se opuneau învățăturilor Dharmei și care trebuiau înfrânați. El a mers  spre sud, acolo unde locuiau ei, și s-a îmbrăcat în cerșetor. Într-o zi, un servitor al Regelui a observat că picăturile de apă care i-au atins corpul maestrului au început instantaneu să fiarbă.

În acea zonă locuia pe atunci un profesor non-budist care a decis că vrea să concureze cu un budist în puteri miraculoase. El s-a înțeles cu regele că cel care pierde această competiție va trebui să se convertească la religia câștigătorului și câștigătorul să aibă dreptul de a arde toate mănăstirile și cărțile religioase ale celui învins. Regele nu a putut găsi pe nimeni în comunitatea budistă care să fie de acord cu aceste condiții și s-a întristat. Atunci slujitorul care văzuse minunea făcută de maestrul Shantideva i-a vorbit regelui despre asta. Regele a trimis soli să-l caute pe maestru și să-i ceară ajutorul pentru a-l învinge pe profesorul non-budist.

Bodhisattva Shantideva le-a spus că va putea ajuta și să-i pregătească un vas mare cu apă, două bucăți de pânză și un foc. În ziua competiției s-a strâns întregul regat și i s-a pregătit un tron pentru Rege. Cei doi adversari au început dezbaterile și, datorită puterii raționamentului maestrului Shantideva și a cunoștințelor sale profunde despre scripturi, oponentul său nu a putut nici măcar să răspundă. Datorită acestui fapt, adversarul s-a gândit că va putea câștiga folosindu-se de puterile sale miraculoase, așa că a început să deseneze pe cer lumea secretă a unui puternic zeu hindus. Dar înainte de a termina de desenat și partea de est, bodhisattva Shantideva a intrat în meditație profundă asupra elementului vânt și stârni o furtună puternică care începuse să distrugă întreaga regiune.

Regele, regina și restul mulțimii fugiră să se adăpostească, iar profesorul non-budist și lumea lui secretă s-au împrăștiat în toate direcțiile, ca vrăbiile prinse de uragan. Un mare întuneric se așternu peste tot pământul, iar maestrul Shantideva a trimis raze de lumină din punctul dintre sprâncene pentru a lumina calea Regelui și a Reginei. Hainele lor fuseseră smulse de pe ei și erau acoperiți de praf, așa că marele bodhisattva îi spălă cu apa din vas, îi îmbrăcă în pânză și îi așeză lângă foc, unde se puteau încălzi.

Toate acțiunile maestrului Shantideva au fost dedicate exclusiv în folosul ființelor vii, și de a ajuta învățăturile lui Buddha. Tot ceea ce a făcut a fost menit să exprime adevărul zicalei: „Oamenii sunt ca fructul mango. Uneori par copți pe dinafară, dar nu și pe dinăuntru. Alții sunt copți pe dinăuntru, dar nu arată așa pe dinafară. Unii arată că sunt copți atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară, iar alții care arată necopți și sunt într-adevăr necopți și pe dinăuntru.”

Pentru cei ca noi, care nu am perceput direct vacuitatea, este foarte dificil să judecăm mintea altuia. Prin urmare, în general vorbind, n-ar trebui niciodată să credem că cineva are calități proaste și ar trebui să înțelegem, mai precis, că a critica pe cineva care a intrat în învățăturile lui Buddha, este ca și cum ne-am juca lângă o groapă de jar acoperită de un strat subțire de cenușă. Este foarte important să nu-i criticăm pe alții și să încercăm să vedem toate lucrurile ca fiind pure. Maestrul Shantideva și-a trăit viața așa cum a trăit-o pentru a exprima acest fapt.

De asemenea, el ne-a învățat, prin exemplul său personal, multe alte lecții. Nu vă mulțumiți niciodată cu căi greșite sau parțiale. Antrenați-vă pe căile care sunt desăvârșite. Practicați ceea ce vi se spune în cărțile acestui bodhisattva. Dacă veți alege „Vocea Blândă” drept Îngerul vostru personal, veți putea atinge toate calitățile lui minunate. Nu are rost să vă încredeți în cărți care nu vă pot aduce la iluminarea totală. Singurul punct de intrare pentru cei care își doresc libertatea sunt învățăturile Ființelor Iluminate. Deci, dacă doriți să practicați învățăturile Căii treptate spre iluminare, rugați-vă la acest mare bodhisattva; și învățați, contemplați și meditați asupra cuvintelor lui.