Author: Bogdan Petroiu

Mai există o a doua jumătate a elementelor de bază pe care ar trebui să le alăturăm celor opt, iar această jumătate analizează obiceiul nostru de a reacționa atunci când ni se întâmplă lucruri. Cum reacționăm de obicei? Ce se întâmplă dacă nu ne amintim că totul este un ecou sau dacă nu știm că totul este un ecou? Cum reacționăm când nu știm că este un ecou? Ce facem când auzim o melodie enervantă?

Dilema comerciantului de diamante

În prelegerea lui Geshe Michael și a Lamei Christie, a fost dat exemplul negustorului de diamante. Ne vom folosi de acest exemplu pentru un moment.

Într-o zi o doamnă vine să cumpere un diamant. Negustorul îi arată un diamant mare pe care îl are și spune: „Prețul este bun și vă fac și o reducere la el. Diamantul este mare, strălucitor și e frumos tăiat și… dar el este un pic gălbui”. Ea îi spune: „Nu vreau galben”. „Oh! Nu este nicio problemă. Aici am aici un diamant complet alb, ceva mai mic, dar alb-alb, doar că are o mică incluziune care cu greu se poate observa. Așa că poți alege dacă vrei :

1. diamantul mare gălbui,
2. sau pe cel mic alb dar cu o mică imperfecțiune.

Ce dorești? Galben sau alb?

Negustorul o pune în dilema să aleagă. Pentru faptul că negustorul o presa să aleagă, ea uită că are o a treia opțiune: să nu cumpere niciunul dintre ele. Ea vroia un diamant curat. Doamna nu trebuia să aleagă între cele două opțiuni, nu-i așa?

Această dilemă în care intrăm: „Asta sau aia?” este situația în care nu ne mai amintim de efectul ecoului. Dacă nu înțeleg că tot ceea ce întâlnesc este un ecou, atunci spun: „El mi-a spus asta” sau „Ea a spus asta”. Acum ce să fac? Să divorțez de el/ea? Sau să mă împac cu el/ea? Ce ar fi potrivit să fac acum? Ce reacție să am?” . În acestă situație, am pierdut deja bătălia. În momentul când am intrat aici, am pierdut lupta pentru fericirea maximă.

Mi-am pierdut calea. Nu mai sunt pe cale.

De ce? Pentru că am intrat într-un loc în care trebuie să decid între două lucruri, dintre care niciunul nu este bun.

A te duce să-i spui celuilalt ce ți-a făcut și ce ți-a spus și de ce este greșit că ți-a făcut sau spus una și alta, contează? Funcționează? Câți dintre voi ați încercat să faceți asta? Poate că atunci au spus: „Da, da, da”. Poate a funcționat o vreme. Și după un timp situația se repetă din nou, de parcă nu am fi vorbit niciodată. Și atunci spunem: „Dar ieri ai fost de acord, nu-i așa? Încă odată faci asta?”

De ce se repetă asta? Pentru că motivul nu s-a schimbat. Cauza karmică a acestui lucru nu s-a schimbat. Încă mai cânt aceiași melodie, așa că ecoul îmi revine mereu, pentru că ecoul nu vine de la el! Vine de la mine. Nu a venit de la el.

A doua opțiune este să tăcem, să nu reacționăm, dar fierbem în noi – același lucru. Nu am rezolvat problema.

Dar există întotdeauna și a treia opțiune, iar aceasta este să mergem spre ce-i mai bun. Ea nu este ca celelalte opțiuni cu care suntem obișnuiți „Ce fac acum?”.

De fiecare dată când sunteți într-o dispoziție proastă sau deprimată sau vă aflați în situația în care nu știți ce să faceți, este un indiciu că ați uitat de efectul de ecou sau nu l-ați înțeles sau nu l-ați interiorizat. Este indicația că nu sunteți pe direcția corectă.

De ce? Spunem că tot acest ecou este karma. Tot ceea ce ne revine este ceva ce am semănat. Karmei îi ia timp să se maturizeze. Există acest decalaj de timp dintre cauză și efect. Nu pot face nimic în prezent care să afecteze această karmă. În prezent, dacă ea rodește; cineva țipă la mine sau nu se comportă frumos cu mine, el este ecoul care mi-a revenit. Ceea ce fac acum plantează semințele pentru următorul ecou care se va întoarce după timpul lui karmic.

Nu pot influența prezentul în prezent. Nu se poate, este prea târziu. Ecoul mi-a revenit deja. Nu pot să-l duc înapoi pe munte. S-a întâmplat deja. Este fără speranță. Deci, ce voi face? Ce voi face dacă înțeleg asta? Cineva țipă la mine. Ce voi face? Îi voi spune de ce greșește sau voi tace și fierb în mine și voi aștepta data viitoare? Deci, ce voi face?

Nici una, nici alta.

Înțeleg că, dacă țipă la mine, este pentru că am țipat la alții în trecut, așa că nu mai plantez iar astfel de semințe.

Cu siguranță că nu voi țipa îndărăt la el, dar nici nu voi sta și să fierb în mine, ci să încep să plantez semințele opuse. Cu toți cunoaștem proverbul: „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face”.

Cum facem asta? Uneori, nici măcar nu știm ce ar trebui să încetăm, așa că ceilalți vin să ne arate: „Iată! Asta trebuie să oprești! Exact, asta se întoarce la tine”.

Problema noastră este că nu vedem. Avem ochi și nu vedem. Nu vedem cauzalitatea profundă care conduce această lume și atunci cădem în capcana negustorului de diamante: asta sau asta? Cum să reacționez? Ce ar trebui să fac? Să convoc consiliul de administrație?

Nu acolo este soluția. Există întotdeauna a treia cale și ea este înțelegerea efectului de ecou. Singura cale care funcționează este cea care abordează adevăratele cauze profunde a ceea ce se întâmplă și ele nu sunt niciodată acolo. Ele sunt mereu aici!

Deci, ce să facem? Să le explicăm sau să nu? Nu contează. Va trebui să începem să ne creăm acum melodia pe care dorim.

Nu există nicio metodă sigură, care să funcționeze în prezent pentru a preveni neplăcerile din prezent. Nu pot să vă vând așa ceva pentru că nu am așa ceva, pentru că depinde complet de ce ați făcut în trecut. Iar asta este ceea ce se va întoarce la voi, așa că nu am niciun sfat despre cum veți ieși de la curs și totul va fi minunat.

Nu știu să fac asta și nici măcar Buddha nu poate face asta. Tot ce pot face profesorii este să vă învețe aceste principii astfel încât să începeți să plantați semințele. Veți fi grădinarii care vor semăna semințele. Acest studiu vă învață cum să plantați semințele astfel încât relația voastră de cuplu să atingă toate obiectivele minunate pe care vi le doriți de la ea.

Deci, care este calea care funcționează? Care este modul de a scăpa de persoana neplăcută [sau supărată] sau care ne rănește? El este de a înceta să mai facem aceste lucruri și de a face invers. Trebuie să integrăm această învățătură, să o practicăm, să medităm asupra ei, pentru că atunci când vom fi puși la încercare, nu ne mai aducem aminte de ea. Avem deja tendințe, obiceiuri de a reacționa, adânc înrădăcinate, iar dacă nu o practicăm bine în meditație, vom reacționa în modul nostru obișnuit, după care vom regreta.

Aceste subiecte necesită multă meditație. Stați pe perna de meditație cincisprezece minute pe zi și gândiți-vă la efectul ecoului și la cum se va aplica în viața voastră. Gândiți-vă la efectul capcanei negustorului de diamante și cum se aplică în viața voastră.

Suntem obișnuiți să avem mereu explicații. „Șeful nu este mulțumit, pentru că nu mi-am terminat treaba la timp, dar nu-i nimic! Nu mi-a dat suficient timp. Mi-a dat cincisprezece minute. Asta este o muncă de două ore”.

Supărarea șefului nu are nimic de-a face cu ceea ce tocmai s-a întâmplat. Dacă vine și țipă la mine acum, nu are nicio legătură cu timpul în care trebuia să-mi fac treaba. Totul vine de la faptul că obișnuiam să țip la alții. Există intervalul de timp dintre cauză și efect. Ne spunem: „Am încercat să-mi fac treaba, iar acum el vine și țipă la mine”.

Asta este ceea ce ne derută. Aceasta este orbirea noastră. Lucrurile vin unele după altele, dar nu există nicio legătură de cauzalitate între ele. Cauzalitatea este cu mult mai profundă și este ascunsă, iar cauza s-a întâmplat cu mult mai înainte, când am țipat la alții. Dacă am fi făcut tot posibilul să ducem la bun sfârșit treaba, chiar dacă nu am fi avut suficient timp, noi eram martori și ne filmam făcând tot posibilul. Și asta se va întoarce la noi.

Cum se va întoarce? Sub forma în care alții în viitor vor face tot posibilul să ne ajute atunci când avem nevoie, pentru că am încercat să ne ajutăm șeful cât am putut noi de bune, indiferent dacă am reușit sau nu. Dacă am fi avut intenția pură de a ne face treaba cât mai bine, asta este ce vom primi înapoi. Dar va dura timp, iar următorul lucru care se întâmplă imediat după asta, este un clip dintr-un alt film. Legătura de timp nu este legătura cauzală.

Dacă ne uităm acum la acest moment în care suntem împreună aici [la curs]… Ce va adus aici? Ați putea spune: „Am văzut un anunț. M-am urcat în mașină. Am pornit mașina și am ajuns.”

Ei bine, faptul că ați văzut anunțul, că v-ați urcat în mașină, ați pornit mașina și ați ajuns aici s-a petrecut într-o perioadă de câteva zile, Dar nu aceasta este cauza karmică care v-a adus aici. Cum știm asta? Și alții au citit anunțul și nu sunt aici. Sunt alții care nu au citit anunțul și sunt aici. Unii au urcat în mașină și mașina nu a putut ajunge aici. Alții nu au mașină și au venit aici.

Cauzele care v-au adus aici sunt mult mai profunde. Sunt mult mai adânci. Multele voastre binefaceri v-au determinat să căutați aceste învățături și să vă întâlniți cu ele. Cunoașterea spirituală caută întotdeauna motivul profund, cauza karmică și este întotdeauna legată de ceea ce faceți. Este întotdeauna în mâinile voastre.

Și cel mai frumos lucru este că adevăratele cauze funcționează întotdeauna. Cauzele aparente, pe care noi le considerăm că ar fi adevăratele cauze, uneori funcționează și alteori nu. Uneori mașina pornește și alteori nu pornește, nu-i așa? Uneori vreți să veniți la curs și ajungeți, și alteori vreți să veniți, apare ceva și nu [mai] ajungeți. Și asta deoarece cauza pentru care sunteți aici nu este ceea ce vi se pare. Este mai profundă.

Și întrucât cauzele reale funcționează întotdeauna, spre deosebire de cele „aparente” care uneori funcționează, alteori nu, dacă înțelegeți cum să lucrați cu adevărata cauzalitate, ați putea elimina tot ceea ce nu vă doriți în viață și să produceți absolut orice vă doriți. Şi chiar mai mult decât vă puteți imagina.

Acum, dacă ne întoarcem la relația de cuplu pentru un moment, la evoluția ei, chiar dacă începeți cu o relație care este perfectă și [care] continuă să fie perfectă, la un moment dat va trebui să vă pierdeți partenerii.

Mai devreme sau mai târziu, îi veți pierde. Moartea vă va despărți de ei. Vom fi nevoiți să părăsim această lume singuri. Conform celei mai înalte învățături, lucrurile nu trebuie să fie așa. Nu este adevărat că suntem sortiți să ne despărțim de toți oamenii pe care îi iubim. Această credință vine din orbirea spirituală despre care am vorbit, a faptului că nu înțelegem cum funcționează această lume – cauzalitatea profundă a lucrurilor – și prin faptul că reacționăm față de lucruri ca și cum le-am putea influența în momentul prezent, dar noi nu putem influența prezentul, ci doar viitorul.

Dacă învățăm cu adevărat să ne folosim de principiul ecoului și să lucrăm cu adevăratele cauze, nu va există nimic pe care să nu-l putem face, inclusiv acest dezastru de a fi forțați să ne despărțim de toți cei dragi. Putem rămâne cu ei pentru totdeauna și nu bătrâni pentru totdeauna, ci într-o veșnică fericire sublimă.

Așa că vom vorbi despre asta puțin mai târziu.

Să trecem la primul angajament.

Primul angajament în tibetană este – Yunpey kunto mi nye chö.

Yun chö înseamnă semne inversate.

De ce sunt inversate? Vom începe cu cuvântul „inversat”. Și aici ne vom referi la întrebarea de ce relația cu un partener începe frumos și apoi degenerează.

La început suntem îndrăgostiți nebunește unul de celălalt și suntem gata să facem totul pentru ei și împreună cu ei și să fim alături de ei, iar apoi, încetul cu încetul, de-a lungul anilor, aceste relații se degradează, se deteriorează și ajung în punctul în care unii dintre noi doresc să se despartă cât mai repede de partener. De ce se întâmplă asta? De ce relația începe atât de minunat și își pierde treptat farmecul și puterea și adesea se termină prost?

După cum am spus, există această tendință umană, foarte normală, de a intra în această spirală descendentă care include și relațiile noastre personale.

Începem foarte bine, iar datorită acestei tendințe pe care o avem, ne creăm în mod constant cauzele să o stricăm. Nici măcar nu știm cum facem asta. Nu vrem să stricăm relația, dar datorită ignoranței noastre, ne generăm karma proastă. Nu știm cum să continuăm ceea ce este bun în viața noastră.

Nu știm cum să menținem această stare în care suntem îndrăgostiți nebunește unul de celălalt, așa că acest jurământ sau acest angajament ne oferă cheia acestei întrebări.

Nu este nici vina noastră și nici a partenerului că se întâmplă asta. Ni se întâmplă celor mai mulți dintre noi și nu este vina noastră. Acestea sunt reacțiile noastre instinctive ca ființe umane și trebuie să învățăm cum să acționăm invers. Cum să acționăm astfel încât să inversăm spirala descendentă. Să facem invers de ceea ce facem în mod normal, pentru că ceea ce facem în mod normal, ne doboară, ne deteriorează relația.

Vă voi da un exemplu. Să spunem că încercați să vă concentrați pe munca voastră. Stați în fața calculatorului și aveți nevoie de concentrare. Soțul/soția vine și vă deranjează. Tot timpul au nevoie de ceva de la voi sau au nevoie de voi. În fiecare moment vă deranjează cu câte ceva.

Ce veți face? Le închideți ușa? Îi veți spune să tacă? Veți țipa la el/ea? Îl ignorați? Ce veți face? Acesta este diamantul galben și diamantul impur. Dacă înțelegeţi efectul de ecoului, ce faceți?

Dacă sunt în această situație, este pentru că nu i-am lăsat pe alții să se concentreze asupra muncii lor. L-am deranjat pe partenerul meu sau pe alții. Ce ar trebui să fac acum? Trebuie să fiu deosebit de atent în a respecta concentrarea celorlalți. Nu-i voi deranja pe alții în munca lor atunci când se concentrează. Mai mult de atât. Nu doar a nu-i deranja, ci a-i ajuta, a le crea condițiile necesare ca să-și facă munca. Poate au nevoie de un loc liniștit? Poate ar trebui să ung balamalele ușii, ca să nu mai scârțâie? Să caut în mod activ modalități de a face invers. [Dacă] îmi vine ceva, trebuie să fac invers. Deci, acesta este exemplul de cum să facem invers.

Și asta înseamnă că trebuie să mă opresc înainte de a reacționa după modul obișnuit: „Iar mă deranjezi! Tot timpul mă deranjezi! Mai termină odată!”.

Înainte de a reacționa, am nevoie de un moment în care să-mi amintesc de efectul ecoului. Să mă opresc înainte de a produce reacția care deteriorează relația.

Cum voi reuși să fac asta? Cum voi reuși să mă surprind cu o clipă înainte de a reacționa? Nu voi reuși dacă nu fac această meditație, pentru că obiceiurile mele mă vor birui. Întotdeauna am fost obișnuită să reacționez în modul care duce la erodarea vieții și a relațiilor.

De aceea, am nevoie să aud mai mult, să studiez mai mult, să meditez mai mult asupra acestor lucruri.

Este foarte greu să ne surprindem când suntem într-o situație de viață, când se întâmplă ceva. Trebuie să fim foarte conștienți ca să ne putem surprinde. Este mult mai ușor când stăm pe perna de meditație, pentru că suntem liniștiți, repetăm scenariul în minte și nu interacționăm cu nimeni. Suntem noi cu noi. Este mult mai ușor să ne obișnuim. Ne gândim la cum am procedat în trecut și la ce ar trebui să facem, și în acest fel plantăm semințele care, în momentul când situația se va întâmpla cu adevărat, vom avea două secunde sau trei secunde de judecată clară înainte de a exploda, înainte de a face lucrul obișnuit care să erodeze relația.

Trebuie să înțelegeți că nu veți reuși întotdeauna. Nu vă așteptați să aveți succes amețitor din prima zi, este nevoie de mult timp pentru a vă schimba obiceiurile. Este nevoie de mult timp și o înțelegere foarte profundă. Dacă ați încercat și nu ați reușit, nu vă judecați. Este o luptă lungă. Dar chiar și o secundă de ezitare înainte de a erupe, ea seamănă semințe. Această secundă va permite următoarea secundă de înfrânare, adică data viitoare vă veți abține două secunde, iar a treia oară trei secunde, iar în final veți învinge acest tipar care vă amărăște viața .

Aceste semințe pe care le plantați în efortul de a schimba acest curent, sunt foarte puternice. Pentru că una dintre legile karmei, despre care am vorbit cu o ocazie anterioară, este că ea se intensifică/amplifică întotdeauna. Rezultatul este întotdeauna mai mare decât cauza, așa că dacă am încercat acum să mă abțin o secundă, ea îmi va permite să mă abțin cu mult mai mult în viitor și va începe să mi se întoarcă înapoi destul de repede.

Dacă faceți acest lucru în mod consecvent, chiar dacă nu reușiți întotdeauna să vă înfrânați, plantează sămânța capacității voastre de a continua, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Vor lua ceva timp. Nu renunțați. Continuați. Înțelegeți că ecoului îi ia timp să se întoarcă și continuați să semănați semințele opuse. Faceți invers de ceea ce sunteți obișnuiți să faceți.

Este ca și cum ați pierdut o bătălie. Dacă nu renunțați, în cele din urmă veţi câștiga războiul, dar asta poate dura multe bătălii. Nu este ușor să producem fericirea. Dacă ar fi fost ușor, am fi cu toții în paradis până acum. Este nevoie de efort. Este nevoie de determinare, dar ea va veni dacă înțelegem principiul ecoului – adică [faptul că] tot ceea ce se întoarce, se întoarce din ceea ce facem. Dacă înțelegem acest lucru suficient de profund încât să ne fie la îndemână în momentele dificile, în momentele de încercare, realitatea va începe să se schimbe. Vom avea din ce în ce mai puține lucruri nedorite în relațiile noastre și în viața noastră, în general.

Vom trece la a doua parte, la semne.

Cuvântul „semne”, în această primă regulă, este legat de partea de a găsi partenerul spiritual. Cum să-l găsim.

Deci, cum ne găsim de obicei partenerul? Vedem pe cineva, întâlnim pe cineva și ceva ne atrage atenția. Începem să-l observăm. Devenim interesați de el. Ceva ne atrage la ea/el sau ne stârnește curiozitatea.

Și asta se leagă de un obicei străvechi. Odată ce întâlnim această persoană, există un sistem de comunicare ascuns și mai profund decât percepția noastră normală. Cum putem ști cine va fi partenerul nostru spiritual?

Deci, există o comunicare care este mai înaltă, divină, dacă vreți. Este o comunicare spirituală care se desfășoară tot timpul între oameni, numai că nu o putem observa, dar ea există tot timpul. Suntem cufundați în ea tot timpul. Ea nu este vorbită. Acestea nu sunt lucrurile care se spun, este de fapt un limbaj al semnelor și de cele mai multe ori ni se vor părea complet naive sau fără sens. Nu știm să le citim, și cu toate acestea există un limbaj al semnelor.

Deci, dacă întâlnim pe cineva despre care credem că ar putea fi perechea noastră spirituală, putem încerca în mod deliberat să creăm un limbaj al semnelor și să vedem cum reacționează.

Să presupunem că stăm într-o cafenea cu calculatorul în față și observăm cu coada ochiului pe cineva care ni se pare potrivit. Și facem ocazional o mișcare, care pentru restul lumii ar putea fi ceva obișnuit, și [suntem atenţi să] observăm dacă reacționează. Nu trebuie să spunem nimic. Vedem dacă vreun ecou sau un semn se întoarce la noi. Acesta poate fi doar un exemplu, dar ar putea fi orice.

Nu o să mai intru în asta, dar încercați să mergeți spre un nivel mai înalt de comunicare și să vedeți ce vi se întoarce. Eu nu știu ce semn veți primi. Poate fi un cuvânt, o reacție anume, un indiciu. Dacă sunteți conectați oarecum la planul spiritual, la acest nivel va exista un semn care va veni la voi. Dar va trebui să fiți foarte atenți la el. Și pentru ca acest lucru să se întâmple, desigur, trebuie să existe și karma corectă.

De unde va veni? Din multe fapte bune. Vom vorbi despre asta, [despre] cum să vă găsiți perechea spirituală. Va trebui să fiți pe calea care vrea să facă bine în lume, iar această karma vă va aduce înțelepciunea semnelor și veți putea comunica.

înapoi la conferința, Partenerul Spiritual 2

Lectia 1a – Cuplul Spiritual 2

Cuplul spiritual – 2

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael și a Lamei Christie McNally
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1,a

Vom începe să vorbim puțin despre obiectivele yoga. Adesea oamenii vin la lecțiile de yoga și o văd ca pe o formă de activitate fizică sau o formă mai aparte de gimnastică, poate, având un pic de aură orientală. Dar nu acesta este rolul ei.

Obiectivele yoga sunt mult dincolo de relaxarea fizică și ele ne duc de fapt la fericirea maximă. Cei care ați fost la prelegerea despre fericire [din ianuarie 2020] poate vă aduceți aminte că am vorbit puțin despre scopul yoga și al oricărei practici spirituale.

Yoga este o practică spirituală. Partea fizică este doar o opta parte din Ashtanga Yoga. Ashtanga – înseamnă opt părți ale practicii yoga. Doar una dintre ele este partea fizică.

Deci, yoga este practic o practică spirituală. Atunci când ne întrebăm: Pentru ce este practica spirituală? Care este scopul practicii spirituale?

Ce înseamnă practică spirituală? Pentru a răspunde vom merge la Dalai Lama. El ne spune: „Toată lumea are dreptul să fie fericită. Orice persoană și orice făptură vie, își dorește să fie fericit și are dreptul să fie fericit și, în acest sens, suntem cu toții egali”. S-ar putea să avem diferențe în abilitățile noastre, în forma noastră, în înțelepciunea noastră și așa mai departe, dar în acest sens suntem complet egali. Suntem egali cu toate ființele vii prin faptul că toți căutăm fericirea și cu toții ne străduim să ajungem la fericire. Și acesta este scopul oricărei practici spirituale și acesta este scopul unei relații spirituale. Scopul este să ne aducă la fericirea maximă.

De multe ori, oamenii diferă între a fi spiritual și a fi fericit; Ca și cum cel spiritual este cineva care stă în singurătate în munți, nu primește de mâncare, locuiește într-un cort amărât și îi este frig. Din contră, ceea ce spunem este că, este foarte posibil să fim oameni spirituali și în același timp să fim și fericiți.

Nu este așa cum cred poate unii dintre noi:

- Ori ești spiritual, ori faci bani.
- Ori ești spiritual, ori să ai o familie bună.
- Ori spiritual, ori vom fi sănătoși.

Nu este sau așa, sau așa. Sunt ambele.

Ceea ce spunem este că putem avea toate aceste lucruri: abundența financiară, sănătate, relații bune, și [totodată] să fim și pe o cale spirituală și chiar să fim intrați în ea profund. Gândiți-vă la asta!

Dacă spunem că scopul practicii spirituale este să ne aducă la cea mai mare fericire care există, asta înseamnă că trebuie să existe cumva o modalitate de a ajunge la ea.

Dacă ar exista o cheie care ar deschide porțile paradisului și calea de a găsi această fericire, atunci n-ar avea sens ca această cheie să nu se potrivească vieți noastre chiar acum. Nu are sens că acum trebuie să suferim, și deodată la sfârșitul zilelor noastre, va veni fericirea edenică. Nu are sens! Dacă această cheie funcționează, ar trebui să deschidă porțile spre această fericire din acest moment și să fie aplicabilă acestei vieți. Și invers! Dacă nu o aplicăm în această viață, nu vom putea găsi fericirea sublimă.

Aceeași cheie deschide porțile atât ale vieții noastre de aici, cât și ale vieții noastre de dincolo, așa că acesta este subiectul nostru de astăzi. Există un studiu străvechi care ne învață despre această cheie.

Există o cale spirituală care se face cu partenerul – soțul sau soția spirituală –, și există o învățătură sfântă despre cum să facem această cale având o relație de cuplu. Învățătura vine din India pe o linie veche de aproximativ 1.000 de ani, dar se pare că ea este cu mult mai veche.

Linia a început în India în mănăstirea „Nalanda”. Budismul a înflorit în India acum 1.000 de ani, iar această mânăstire a fost una dintre cele mai mari centre ale budismului din India la acea vreme, ca și Universitatea „Harvard” de astăzi. Aici s-au aflat marii gânditori și înțelepți care au intrat și analizat în profunzime învățăturile. Aici oamenii au studiat meditația, filozofia și au învățat cum să practice cu partenerii.

Practica cu partenerul este considerată cea mai avansată – chiar și în zilele noastre. Este cea mai avansată dintre toate practicile și necesită un înalt grad de maturitate spirituală pentru a reuși în ea.

După cum știți, oricine a încercat să trăiască într-o relație de cuplu mult timp, știe că nu este ușor. Pentru a face relația să meargă bine, nu este ușor. De aceea avem nevoie de multe cunoștințe. Naropa era pe atunci starețul mânăstiri. El fusese prințul moștenitor al unei familii regale, dar niciodată nu și-a dorit să fie rege. Se spune că încă de mic era foarte dezvoltat spiritual, și aspirația lui era să devină călugăr. Pe scurt, după mulți ani și greutăți, s-a călugărit și a devenit starețul mănăstirii „Nalanda”, și a fost foarte respectat. A fost un mare cărturar și un mare om spiritual. La un moment dat a părăsit mănăstirea pentru a fi un yoghin solitar în munți și a trecut la practica cu partenera.

Partenera lui s-a numit Lady Niguma. Amândoi au fost mari profesori spirituali. Ambii au predat yoga, meditația și tradițiile secrete. Deși erau pustnici în munți, numele lor s-a răspândit de-a lungul și de-a latul Indiei, ajungând și în Tibet. Tibetanii au început să vină la ei. Au trecut Himalaya pentru a putea învăța cu ei. S-au întors în Tibet după care din nou au venit în India și iar s-au întors în Tibet.

Așa au ajuns aceste tradiții în Tibet. Învățăturile Maestrului Naropa și ale lui Lady Niguma, au ajuns la noi prin Lama tibetan Ken Rinpoche Geshe Lobseng Tharchin care a trăit și a predat în New Jersey, dar a venit din Tibet. Ken Rinpoche a fost Lama inimii Lamei Dvora. La un moment dat a fost și starețul mănăstirii „Sera Mey”. Ken Rinpoche a primit titlul „Lharampa Geshe”, titlu dat de Dalai Lama absolvenților eminenți a programului de studii monastice. Era pe postul de a fi ales la conducerea unei prestigioase mănăstiri tantrice și mai târziu să primească funcția de conducător al curentului Gelugpa, dar invazia chineză a Tibetului i-a scurtat cariera. Datorită ocupației chineze, a traversat Himalaya cu mari greutăți, trecând prin mari pericole și a ajuns în India. El a condus restaurarea mănăstirii „Sera Mey” din sudul Indiei pentru a găzdui toți călugării refugiați din Tibet. După un timp a fost trimis de către actualul Dalai Lama, să fie Lama al Templului Kalmyks Mongol din Howell, New Jersey. La un moment dat a fost trimis înapoi în India să conducă mănăstirea Sera Mey, iar apoi s-a întors în New Jersey. Ken Rinpoche este considerat unul dintre cei mai mari maeștri budiști și tantrici ai acestei ultime generații din Tibet, înainte de invazia chineză. Ken Rinpoche a transmis tradiția lui Geshe Michael și Lamei Christie Mcnally. Ea a ajuns la Lama Dvora Hla, și așa a venit la voi.

Naropa și Lady Niguma au transmis multe studii secrete. Au avut mulți elevi. Unul dintre aceste studii se numește „Îngerul de Diamant”, iar în cadrul lui se află „Codul Zeiței”, care este subiectul nostru de astăzi. Și acest cod, pe care îl puteți vedea în lectura cursului cuprinde opt obligații. El este cifrat. Există opt angajamente la care se obligă cineva care intră pe această cale. Acestea sunt moduri de a găsi un partener spiritual, cum să trăim cu el și cum se poate ajunge împreună la fericirea sublimă. Acest cod este secret și a rămas așa până astăzi. De aceea vom vorbi despre asta în termeni generali. Nu putem sparge codul secret, dar va fi suficient să puneți în aplicare ce vi se va transmite aici.

În mod tradițional, datorită faptului că este secret, codul a fost transmis din gură în gură. Profesorii îl transmiteau grupurilor mici de elevi, adică doi sau trei elevi într-un loc intim închis. Dar când transmisia era făcută în acest fel, exista pericolul ca ea să dispară, pentru că grupurile care o primeau erau foarte mici și dacă se întâmpla ceva, ea se pierdea.

Geshe Michael și-a dedicat 20 de ani din viață păstrării scrierilor budiste tibetane și nu numai a celor budiste, ci și a altor tradiții din Asia, deoarece o mare parte au fost distruse în timpul ocupației chineze a Tibetului.

O altă parte a scrierilor au ajuns în diferite mănăstiri îndepărtate și nu au fost păstrate adecvat și putrezesc acolo. Geshe Michael știa că este foarte important ca aceste scrieri să fie păstrate, pentru că cheia acestei fericiri despre care vorbim se găsește în ele. Așa că el a ridicat acest mare proiect de conservare a scripturilor [https://asianlegacylibrary.org/, Asian Legacy Library], instruind refugiați tibetani în a le introduce în calculator.

Acest lucru se face în mănăstiri și deja au introdus în computer aproximativ 100.000 de scrieri, ceea ce este doar un mic procent din scrierile care există. S-a calculat că ar fi nevoie de 150 de ani pentru a termina. Sunt persoane care sprijină acest proiect ajutând la finanțarea salariilor femeilor refugiate.

Cu toate că vom vorbi despre acest cod în termeni generali, puteți să vă folosiți de ceea ce auziți aici chiar acum în viața voastră:

- De a vă găsi un partener dacă nu aveți unul. Cum să ne găsim partenerul spiritual.
- Cum să-l păstrăm. Pentru că una este să-ți găsești partenerul și alta este să-l păstrezi.
- Și lucrul cel mai dificil, este: Cum să ne creăm fericirea cu el ?

În cultura noastră nu acesta este cursul normal al relațiilor noastre, iar aceeași cheie care ne permite de a ne găsi partenerul, de a-l păstra și de a fi fericit cu el, deschide și porțile paradisului, deschide porțile fericirii sublime, fericirea supremă care nu este lumească.

În continuare vom trece peste cele opt angajamente și vom intra și în relații fizice. Vor fi date îndrumări specifice despre cum să fim într-o relație cu un partener spiritual; atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic și spiritual.

După cum am menționat, acest studiu ne-a fost transmis de Naropa. El a avut mulți discipoli care au venit la el din Tibet, din Nepal. El a transmis învățătura „Îngerului de diamant” doar la doi dintre discipolii săi. Altora le-a transmis alte învățături, dar numai doi dintre ei au primit această învățătură care este cea mai înaltă, cea mai puternică și care conține acest cod. Doar doi frați nepalezi au primit această învățătură de la Naropa, pe care au practicat-o mai târziu. Unul dintre ei s-a dus în China și a avut o parteneră cu care a practicat.

În China, în locul unde a trăit și a practicat, există un templu dedicat lui și partenerei sale. Putem spune, printre altele, că acest studiu este un fel de punte între noi și chinezi. După cum se știe, există o anume tensiune între chinezi și lumea occidentală pe motive economice. Care este cel mai bun mod de a elibera tensiunea din punct de vedere karmic? Este să creăm o punte între noi și chinezii, ca antidot, înainte de a izbucni un al treilea război mondial. Trebuie să diminuăm această tensiune, iar acesta este unul dintre motivele pentru care ați primit broșura de față. După cum vedeți angajamentele sunt scrise în tibetană, dar chiar și cei care cunosc tibetană nu le pot citi, deoarece scrierea seamănă cu chineza. Acest studiu este destinat să creeze această punte.

Cei doi frați s-au numit Pamtingpa, iar unul a ajuns în China.

Putem vedea pe prima pagină a broșurii o singură silabă. Ea este „Ma” în tibetană. Este folosit pentru soție sau mamă. Și este, de asemenea, sufixul pentru feminin.

De ce Ma? Ea este zeița.

Deoarece acest cod provine din jumătatea acestei învățături.

Ce vrem să spunem?

În cultura chineză se vorbește despre yin și yang. Cu toții avem elemente de yin și yang, nu? Avem aceste dihotomii: există ziua și noaptea, rece și cald, introvertit și extrovertit, compasiune și vacuitate (în limbajul budiștilor). Există această împărțire a esenței noastre în două extreme, în dimensiuni diferite, pe axe diferite.

Iar scopul practicii spirituale este atingerea perfecțiunii. De a aduce canalul drept și cel stâng spre centru, de a aduce energiile la perfecțiune.

Fiecare dintre noi are energie feminină și energie masculină. La bărbați, energia masculină este mai puternică. La femei, energia feminină este mai puternică, în proporții diferite. În final, când ajungem la fericirea sublimă, aceste energii vor fi depline în fiecare dintre noi. Vor fi perfect echilibrate. Acesta este scopul practicii spirituale: atingerea perfecțiunii. La începutul textelor de yoga este scris că scopul practicii yoga, în sensul de practica spirituală este de a ajunge la perfecțiune, la uniune.

Deci, în acest studiu spiritual există aspecte care sunt considerate mai feminine sau mai masculine. Orice scriere despre înțelepciune este considerată că ține de partea feminină. Aceasta este Ma. Iar învățătura despre compasiune este considerată că ține de partea masculină. Deci acest cod al zeiței este partea feminină a studiului spiritual.

Nu contează dacă suntem bărbat sau femeie, motivul pentru care vrem să fim alături de un partener este pentru că în adâncul nostru se află această dorință de a ajunge la perfecțiune. De aceea suntem atrași de partenerul/partenera care ne completează energia. Fiecare, după nevoile lui, este atras de tipul de persoană care îl împlinește. Deci, bărbații caută femei sau femeile caută bărbați, dar nu neapărat.

Căutăm să completăm aceste energii, iar ceea ce pare a fi o atracție între sexe, este de fapt o dorință spirituală profundă mascată. O dorință profundă de a ajunge la perfecțiune, mascată în partener.

De fapt, această atracție spune: „Vreau să-mi completez ceea ce-mi lipsește ca să mă desăvârșesc”. Ideea relației spirituale este că cei doi parteneri se completează unul pe altul și ajung împreună la perfecțiune.

Energiile sexuale pe care le avem fiecare dintre noi, să spunem că sunt forma grosieră a energiilor legate de energiile sexuale cu mult mai rafinate și mult mai spirituale, iar atunci când reușim să atingem această formă subtilă, rafinată a energiei noastre sexuale împreună cu partenerul spiritual, avem șansa de a ajunge la perfecțiune.

Deci, aceasta este baza sau fundamentul pentru studiul nostru, studiul Zeiței, al Ma, al părții feminine. Călugării din mănăstiri se angajează să repete zilnic aceste „opt” angajamente, pentru că sunt atât de importante.

Deci, ce este acest cod? Putem spune că este un cod de viață, sau un cod de comportament. Putem spune că aceste angajamente sunt linii directoare sau îndrumări referitoare la cum să ne comportăm cu partenerul sau partenera.

Cum să transformăm relația de cuplu într-una semnificativă. Cum să o aducem la un nivel înalt? Cum să luăm fericirea relației de cuplu, cunoașterea relației și înțelepciunea relației și să urcăm cu ea în paradis.

Printre cele opt angajamente, unele sunt negative: ce să nu facem. Un fel de ordin „Nu face asta!”. Dacă decidem să intrăm într-o relație cu un partener în scopul de a merge mai sus, o parte a îndrumărilor ne atenționează referitor la greșelile potențiale pe care le-am putea face. Ne avertizează care sunt acele lucruri care nu permit relației de cuplu să se ridice la nivel înalt, divin.

Așa cum am spus, această învățătură are o vechime de cel puțin 1.000 de ani. Se crede că acest cod are o vechime de cel puțin 2.500 de ani și poate mai mult, astfel că multe generații l-au practicat deja. Mulți l-au practicat în secret și l-au șlefuit, lăsând ceea ce trebuie și aruncând ceea ce nu trebuie.

Cei care ne-au lăsat moștenire această tradiție au fost și mari maeștri ai karmei. Ei au înțeles rolul pe care îl joacă karma în relațiile cu partenerul de sex opus, de aceea am putea spune că aceste opt angajamente sunt de fapt opt karme foarte puternice.

În budism există 84.000 de tipuri diferite de karma pe care le putem face și este cam greu să ținem evidența a 84.000 de lucruri, așa că marii maeștri spirituali au scurtat lista pentru noi. Ei au spus: „Ok, nu 84.000. Să mai tăiem din ele. Opt! Este ok.”

Așadar, acestea sunt cele mai puternice opt karme care ne-au fost transmise pe linie neîntreruptă, de la acei înțelepți care le-au aplicat în viață lor. Ceea ce ni se spune este că dacă sunt practicate aceste opt, [acest fapt] le permite celor care nu au partenerul după care tânjesc, să-l găsească. Ne permite să ne păstrăm partenerul lângă noi și ne permite să ne ridicăm împreună cu el într-un plan superior. Acest cod a fost cusut în acest scop: să ne găsim partenerul, să-l păstrăm și să ne ridicăm împreună într-un plan superior.

Dar înainte să pornim la drum, trebuie să punem baza celor opt și există două secțiuni ale învățăturii pe care trebuie să le explicăm înainte de a intra în cele opt angajamente.

Primul se numește Efectul de ecou. Acestea sunt informațiile de fundal pe care trebuie să le înțelegem înainte de a putea folosi cu succes cele opt care vor veni.

El este preluat dintr-o scrisoare veche de aproximativ 2.500 de ani, iar povestea este despre un bărbat care pleacă în retragere, să se izoleze. Putem să aducem povestea la zilele noastre și să spunem că bărbatul lucrează într-o companie de High tech. Lucrează multe ore. Are nevoie de timp liber nu numai de la serviciu, pentru a-și limpezi puțin capul. Pleacă singur, își ridică cortul într-un loc în munți lângă un pârâu. Păsările cântă, totul este plăcut și frumos, iar el este odihnește puțin. Se înviorează puțin. Meditează un pic. Se scăldă în râu și este mulțumit. Și începe să cânte:

„Vântul bate rece…”.

Continuă să cânte, mulțumit, și apoi aude: „Vântul, vântul, vântul, vântul…”. El își spune: „Ce este asta? Cineva își bate joc de mine. Cineva s-a furișat în refugiul meu. Ar trebui să fiu aici singur și să mă bucur de viață”. Apoi aude „Pune o oală pe foc”. Bărbatul se enervă și pleacă. El se gândi în sinea lui: „Am crezut că acest loc este izolat. Am crezut că mă pot exprima liber. Nu e bine”.

Ce a fost? A fost ecoul. El aude ecoul vorbelor lui revenind din munți, din toți munții din jur, și [ecoul] se întoarce fragmentat și nu atât de armonios, dar este ecoul. Asta auzise. Nu era nimic altceva care putea să se întoarcă la el.

Aceasta este învățătura lui Buddha, care spune că totul în viața noastră este exact! exact! ca acest ecou. Ce înseamnă asta? De exemplu, în contextul nostru de cuplu, orice lucru bun sau rău este un ecou care se întoarce la noi de la ceva ce am făcut altuia în trecut. Sunetul făcut… și este nevoie de timp pentru ca ecoul să meargă înainte și înapoi, [el] revine la noi puțin distorsionat, imperfect, nu atât de armonios, dar el nu poate reveni dacă nu l-am scos încă de la început, nu-i așa?

Această învățătură a lui Buddha, această metaforă a ecoului, spune că orice se întâmplă în viața noastră, mai ales în relația noastră, este așa. Orice lucru bun din relația noastră este așa și orice lucru rău din relația noastră este așa. Este un ecou care revine la noi din ceea ce am făcut în trecut.

Noi îi spunem „karma”.

Efectul ecoului este un mod de a prezenta karma.

Dacă partenerul ne face plăcere, este drăguț cu noi, [acest lucru] nu este întâmplător. Nu este întâmplător. Am semănat semințele pentru asta cu mult înainte. Am fost drăguți fie cu el, fie cu alții. Nu trebuie să fie neapărat cu el. Am fost buni cu ceilalți – vor veni partenerii buni la noi. Dacă partenerul nu este atât de plăcut cu noi – la fel. Aceeași regulă: ne-am purtat neplăcut cu el sau cu alții în trecut, și asta ni se întoarce.

Aceasta este regula cu orice ni se întâmplă. Orice! Trebuie să auzim asta de multe ori până să credem, și chiar de și mai multe ori până când vom începe să aplicăm. Orice [aspect] legat de partenerul nostru, este un ecou care revine din ceea ce am făcut în trecut. Nu există nimic altceva în viața mea, nimic altceva în viața oricăruia dintre noi, în afară de ecoul a ceea ce am făcut. Acesta este cheia codului celor opt. Aceasta e cheia. Marii maeștri care ne-au transmis codul au fost mari experți în efectul ecoului, în aplicarea lui și în manipularea realității, pentru că au înțeles foarte bine această lege.

Deci, partenerul nostru, soțul/soția noastră, sunt ca o oglindă, ca un ecou. Și în acest sens îi putem folosi, pentru că ne reflectă exact! exact! cine suntem. Ne reflectă lucruri pe care poate că nu le știm despre noi înșine, și la bine și la rău.

Cât timp îi ia ecoului să revină? Un minut, două? Depinde cât de departe este muntele, nu-i așa? Nu asta se întâmplă și cu karma. Karmei îi ia mult mai mult timp să se întoarcă. Pot să țip, să urlu la cineva astăzi, iar până când această karmă se va întoarce la mine, poate dura săptămâni, luni și uneori ani. Deci, asta creează o mică problemă, nu-i așa? Pentru că nu ne dăm seama de asta, ca bărbatul din poveste. Nu și-a dat seama că era un ecou și și-a stricat retragerea și s-a întors acasă. Când ecoul se întoarce la mine, nu pot să-l leg de [ceea] ce am făcut, pentru că am uitat ce am făcut și mi se pare că vine de la persoana care țipă la mine. Și asta este tragedia noastră.

Legea karmei funcționează întotdeauna. Funcționează 100%, dar există acest interval de timp între cauză și efect, și de aceea suntem orbi față de aceste legături și cu cât învățăm din ce în ce mai mult să le recunoaștem, cu atât vom putea lucra mai bine cu ele.

Pentru că nu vedem aceste legături, deoarece a trecut mult timp, ne este greu să credem în asta. Lama Dvora spunea: „Trebuie auzite aceste explicații de 7.000 de ori”.

Durează mult timp până începem să credem în aceste legi, pentru că nu le putem vedea la început, dar mai târziu le vom vedea. Dar dacă credem și practicăm, le vom putea vedea singuri. Suntem ca într-un „Catch-22 ”.

( Catch-22 este o situație paradoxală în care o persoană nu are ieșire datorită regulilor sau limitărilor contradictorii. Termenul a fost inventat de Joseph Heller, care l-a folosit în romanul său din 1961: „Catch-22”.
Un exemplu este: „Am nevoie de experiență pentru a obține un loc de muncă … Cum pot obține experiență dacă nu obțin un loc de muncă care să-mi ofere acea experiență?” – Brantley Foster în „Secretul succesului meu”.
Catch-22-urile rezultă adesea din reguli, reglementări sau proceduri la care este supus un individ, dar nu are control asupra lor. Iar pentru a lupta cu regula înseamnă a o accepta. Un alt exemplu este singura modalitate de a beneficia de un împrumut este de a demonstra băncii că nu ai nevoie de împrumut.
O conotație a termenului este că creatorii situației „catch-22” au creat reguli arbitrare pentru a justifica și ascunde propriul abuz de putere. )

Trebuie să acordăm un oarecare credit profesorilor.

Dacă înțelegem acest principiu al ecoului, ne vom putea crea propria realitate. Aceasta e cheia. Putem depăși orice probleme de sănătate pe care le avem prin acest efect, toate problemele economice și financiare pe care le avem, toate problemele de cuplu pe care le avem.

De ce funcționează acest principiu? Cine se află acolo când fac, spun sau gândesc? Numai eu sunt. Numai eu înregistrez ceea ce fac, spun sau gândesc. Partea subconștientă a minții mele, înregistrează. Totul este înregistrat și totul este înregistrat exact! Nu doar ceea ce fac, spun, gândesc, ci și nuanțele actului, natura lui, intenția cu care este făcută. Oare doresc bine cuiva? Oare doresc cuiva răul? Caut să ajut pe cineva sau caut să fac rău cuiva? Totul este înregistrat. Fiecare act al meu împreună cu intenția din spatele lui, este înregistrat.

Deci, dacă facem un bine cuiva, acest fapt este înregistrat, intră în subconștientul nostru și rămâne acolo în stare latentă. Nimic nu se uită. Am uitat ce am spus azi dimineață, dar ceea ce am spus rămâne în subconștient. În tibetană spunem Bak chak nyepa. Adică, doarme. Bak Chak înseamnă sămânța. Sămânța plantată doarme. Lama Ken Rinpoche obișnuia să spună: „Doarme acolo”. Mai târziu, seminței îi vine vremea și dă rod.

Ce înseamnă că dă rod? Experimentăm ceva în realitatea noastră. Cineva țipă la noi sau ne face un compliment. Experimentăm un anume aspect al realității noastre. Fiecare aspect al realității noastre este rodul semințelor pe care le-am semănat. Nu există altă sursă pentru ce ni se întâmplă în viața noastră. Privim permanent lumea prin ochelarii karmici, care sunt ca un filtru care ne obligă să vedem lumea ori în roz, ori în culori sumbre, conform acțiunilor pe care le-am făcut în trecut și care rodesc în acest moment.

Iar acești ochelari karmici sunt cei care decid dacă partenerul meu este bun sau rău, plăcut sau neplăcut, dacă îmi place să fiu cu el sau nu. Partenerii noștri nu fac nimic. Ei sunt ca un ecran gol pe care ne proiectăm karma și sunt oglinda care ne returnează karma. Dacă țipă la noi, este ecoul care se întoarce la noi din ceea ce am făcut altora în trecut – nu neapărat față de ei. Dacă sunt buni, plăcuți și grijulii, este pentru că am fost buni, plăcuți și grijulii cu alți. Nu există ceva în ei care să vină de la sine, iar acesta este principiul de bază în tot ceea ce învățăm: nu există nimic în ei care să vină de la ei. Tot ce vine este un ecou.

Ah! Dar dacă tot ceea ce vine este un ecou, poate suna deprimant, nu-i așa? Adică fiecare persoană enervantă din viața mea am creat-o prin faptul că am fost rău cu alții. M-am purtat nepoliticos cu ceilalți.

Dar dacă înțeleg principiul ecoului, acum pot să-mi schimb comportamentul. Să încep să mă comport plăcut cu alții, astfel încât să revină la mine oameni plăcuți.

Acesta este principiul. Toate lucrurile, toții oamenii din jurul nostru, sunt o oglindă goală. Ei sunt lipsiți de orice natură proprie de sine, de orice calitate în sine. Îi văd ca având o calitate sau alta, dar acesta este ecoul care îmi revine. Suntem ca orbii, deoarece nu vedem legătura dintre ceea ce percepem și ceea ce am făcut și, prin urmare, toate cărțile de joc sunt în mâinile noastre. Acum putem decide cum să jucăm.

Acum putem decide ce melodii vrem să auzim și să le cântăm doar pe ele, și să nu mai cântăm melodiile pe care nu vrem să le auzim.

Și există un alt truc în această cunoaștere: nu trebuie să facem acest lucru față de acea persoană. Dacă vreau să aud un cântec de considerație, va trebui să le dau eu altora considerație. Îmi va reveni prin ei. Dacă vreau să aud un cântec de afecțiune, va trebui să fiu eu afectuos cu alții, pentru că uneori ne complicăm atât de mult relația de cuplu, încât ne este greu să fim drăguți cu partenerul nostru. Avem deja o listă lungă de conturi neîncheiate cu el. Dar există o speranță, pentru că o putem face cu o a treia persoană în loc de partener. Ne este greu cu partenerul nostru. Nu mai avem chef să fim drăguți cu el, atunci putem fi drăguți cu alte trei sau cinci persoane. Se va întoarce prin partener.

Nu este nevoie să îi explicăm că ce a spus este greșit sau cu ce a greșit. Nu e nevoie să ne certăm cu el. Orice nu vrem de la el, orice nu ne place la el, trebuie să încetăm să facem altora. Așa cum vrem ca el să ne trateze, așa îi vom trata și noi pe alții, pentru că ecoul revine. Cântăm melodia și toți munții ne vor trimite ecoul. Dacă începem să fim grijulii sau drăguți sau orice dorim să fie partenerul nostru, plantăm semințe și astfel partenerul ne va cânta melodia înapoi. Acest lucru este inevitabil, pentru că comportamentul, acțiunile noastre, creează acei ochelari karmici, prin care privim lumea.

Deci, pentru a rezuma, am vorbit de două lucruri:

- Orice persoană neplăcută, orice persoană enervantă, orice persoană care ne rănește, inclusiv actele de violență din viața noastră, vin de la noi. Ele vin din vătămările și actele de violență pe care le-am făcut, fie prin faptă, vorbă sau fie prin gânduri care doresc răul altuia. Acestea produc ecoul. Și asta este vestea proastă.
- Vestea bună este că avem puterea deplină de a schimba lucrurile. Dacă totul este ecou, [atunci] pot începe să cânt melodiile pe care le vreau. Să fiu drăguț cu cineva, să fiu afectuos cu cineva, iar partenerul meu va începe să-mi reflecte acest lucru. Și, pe măsură ce voi fi mai plăcută cu ceilalți, el va fi din ce în ce mai dulce cu mine.

Deci, aceasta este baza minunată pentru toate cele opt angajamente din „Codul Zeiței”. Fără această bază, învățătura va fi grea de neînțeles și nu va fi clar cum funcționează.

Lectia 4 – Cuplul Spiritual 1

Cuplul spiritual – 1

Conferință bazată pe seminarul Lo Jong
Conform învățăturilor lui Geshe Michael și Lama Christie McNally
traducere a prelegerilor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 4

Vom trece la versetul 10:

Duk chen gyi se pang

„Nu mânca alimente otrăvite”

Pang înseamnă a abandona.
Duk chen — otrăvit.
Se — mâncare.
Deci: nu mânca alimente otrăvite.

În budism, când vine vorba de mâncare, definiția lor este mult mai extinsă decât a noastră. Definiția mâncării este acel lucru care ne hrănește. Ea vine din Abhidharma Kosha. Ce anume ne hrănește?

• Mâncarea pe care o mâncăm.
• Somnul este de asemenea considerat ca ceva care ne hrănește. Avem nevoie de somn.
În această listă sunt incluse lucruri care în mod normal nu le-am numi mâncare, cum ar fi:
• Concentrarea este considerată ca ceva care ne hrănește. Atunci când practicăm meditația ne dezvoltăm concentrarea, nu este așa? Dar chiar dacă nu practicăm meditația, fiecare dintre noi are o nevoie naturală de concentrare. Dacă de fiecare dată vom opri pe cineva din fluxul său de gânduri, îl putem scoate din minți și chiar îi putem leza sănătatea, așa că dacă îl iubim, vom căuta să nu-l deranjăm în fiecare minut. Deci concentrarea este ceva care ne hrănește.
• Există persoane care practică serios meditația. Se spune că nevoia lor de hrană și somn scade foarte mult. Meditația în sine este hrănitoare. Există yoghini care mănâncă foarte rar sau chiar deloc și rămân sănătoși.
• Un alt lucru care este inclus în lista de lucruri care ne hrănesc este speranța. Se spune că dacă o persoană este foarte flămândă și stă să moară, și dacă i s-ar arăta la distanță mâncarea, el ar rezista tot drumul până la ea. Nimeni nu a murit vreodată pe drumul spre mâncare; S-ar putea ca mai târziu să moară datorită mâncării. Deci, speranța este hrănitoare.
• Un alt fel de mâncare care ne hrănește este concepția noastră despre lume.

Concepția noastră despre lume poate să ne hrănească sau să ne omoare. Modul în care omul obișnuit privește lumea, îl omoară treptat. Cauza pentru care îmbătrânim și sfârșim prin a muri este că ne hrănim cu o mâncare greșită și din acest punct de vedere ea este o otravă, iar această otravă este concepția greșită asupra lumii. Nu înțelegem lumea noastră.

Deci, acest verset vorbește de fapt despre cum acționăm și facem lucrurile din motive greșite, din motivații greșite și fiecare trebuie să se verifice. Vă treziți dimineața. Ce vă motivează când vă sculați dimineața să faceți ceea ce faceți în timpul zilei? De ce mergeți la serviciu? De ce vă întoarceți acasă?

Care este motivația care vă însoțește în tot ceea ce faceți în timpul zilei? Ce sperați să obțineți când vă sculați din pat, vă îmbrăcați, mâncați, mergeți la serviciu, aveți grijă de copii, vă întoarceți acasă? Care este motivul vostru? Ce vă împinge să faceți toate astea?

Dacă stăm puțin să ne gândim, ne dăm seama că există un automatism care ne conduce. Facem lucrurile automat. Acest automatism este cel care ne omoară. Cu toții ne aflăm în diverse stadii de îmbătrânire și deteriorare care conduc spre moarte. Ceea ce ne spune acest verset este că ar trebui să ne oprim și să ne verificăm motivația și să învățăm să ne generăm o altă motivație. Argumentul care ni se dă aici este că, dacă vom studia, vom putea inversa procesul. Există motivații care ne omoară și există motivații care ne hrănesc și dacă vom învăța să identificăm care sunt unele sau altele, nu va mai trebui să îmbătrânim și să murim. Asta spune acest verset.

În acest context, apropo de motivație, vă voi spune o poveste. Povestea este despre un călugăr care se află în retreat. Conform tradiției din est, cel ce se află în retreat are nevoie de cineva care să-l sprijine pe întreaga perioadă de izolare. Acest călugăr știa că persoana care îl susține și îl finanțează va veni să-l viziteze și să vadă cum se desfășoară și cum progresează practica lui în retreat. După cum știm cu toții, atunci când primim oaspeți, ne aranjăm frumos casa. Deci, călugărul începu să facă ordine și își dădu seama că altarul lui nu este aranjat cum trebuie.

În retreat este deosebit de important de a păstra ofrandele și bolurile cu apă frumos, altarul să fie curat și ordonat.

Călugărul își spune: „O! Este praf pe altar. Nu este ordonat cum trebuie. Va trebui să-l ordonez”. Dintr-o dată își dădu seama că motivația sa de a aranja altarul este doar ca susținătorul său să continue să-i dea sprijin. Când constată că motivația sa este impură, deveni atât de dezgustat de propria gândire, încât luă cenușă și o aruncă pe altar, spunându-și: „Aceasta este mintea mea. Aceasta este starea conștiinței mele.”

Povestea spune că, în acea perioadă, în altă parte, un mare și sfânt Lama, care avea abilități extrasenzoriale, în timp ce preda discipolilor săi își dădu seama ce se întâmpla departe cu acest călugăr. Lama încetă să mai predea și spuse: „În acest moment există o persoană pe planeta noastră care trăiește o clipă de adevăr al Dharmei. Un moment de adevăr.”

Se spune că pentru prima dată călugărul avu o conștientizare spirituală reală. Cu toate că în tot timpul practicii sale se ruga și medita, nu acordase nicio atenție motivației.

Putem face lucruri care par din exterior că sunt foarte bune. Ajutăm oamenii, ne rugăm, medităm, practicăm, facem yoga, dar dacă motivația care însoțește aceste lucruri nu este pură, această practică nu va funcționa. Această practică va continua să ne otrăvească și să ne omoare, deoarece ceea ce contează cu adevărat este de unde venim la ceea ce facem.

Rugăciunile în sine nu ajută. Dalai Lama spune acest lucru în toată învățătura sa: „Rugăciunile în sine nu ajută. Mantrele în sine nu ajută. Ceea ce determină practica este motivația persoanei.”

Apropo de relații, între susținător și călugăr se crease o relație, se crease un moment de adevăr în relația lor. Acel susținător putea să vadă toată mizeria de pe altar și să spună: „Nu mai vreau să-l sprijin pe acest călugăr”. Călugărul fusese dispus să își asume acest risc numai ca să rămână corect, fapt care a creat o legătură karmică între ei. Uneori, legătura karmică se poate forma într-un mod negativ. Este posibil să se creeze legătură karmică care va face ca într-o altă viață acest susținător să devină discipolul al aceluiași călugăr, și poate chiar mai târziu în viață, același susținător să-și dea seama de acest moment de adevăr și să meargă să învețe cu călugărul.

Nu știm încotro se îndreaptă lucrurile. Știm că adevărul funcționează. Se prea poate ca susținătorul să-și fi dat seama că acest călugăr a acționat în acest mod pentru că îi păsa de el, pentru că nu voia să-l mintă.

Așadar, „nu mânca alimente otrăvite” înseamnă să ne uităm dacă motivația cu care facem lucrurile ne servesc interesele personale. Dacă da, ea este otravă.

Dacă facem ceea ce facem pe parcursul zilei, clipă de clipă, oră de oră, pentru a avea grijă numai de noi, pentru a ne vedea numai de interesele noastre, atunci vom îmbătrâni, simțurile noastre se vor estompa, și în cele din urmă vom pierde totul. Aceasta este teza.

Lo Jong ne învață să mergem în direcție opusă. Cum? Prin a ne îngriji de alții; A avea grijă de celălalt, ne va schimba viața. La început poate vor fi puține momente pe zi în care ne vom îngriji de ceilalți. Dar câteva momente ca acestea, sunt foarte multe. Așa cum am spus mai înainte, trei secunde pot opri fluviul Mississippi. Câteva momente pe zi sunt multe. Ele deja plantează semințele pentru alte câteva momente și, în cele din urmă, vom ajunge la starea de Bodhisattva. Tot ceea ce face un Bodhisattva este să se preocupe numai de celălalt. Buddha nu face altceva decât să aibe grijă de ceilalți. Ceea ce este foarte dificil. De ce? Pentru că suntem atât de obișnuiți să ne prețuim pe noi înșine. Toată învățătura Lo Jong ne vorbește de inamicul numărul unu, adică de prețuirea de sine.

Datorită faptului că suntem atât de obișnuiți cu ea, iar instinctele noastre sunt de a ne îngriji pe noi înșine, a ne schimba, este ca și cum am opri fluviul Mississippi. Și cu toate acestea, dacă vom face efort, făcând câteva minute de meditație zilnică, de Tong Len, în care acordăm în mod voit atenție altcuiva, îi luăm durerea și îi dăruim iubirea, fericirea și tot ceea ce este mai bun, îl vom putea opri. A ne gândi numai la noi, va otrăvi chiar și cele mai mari binefaceri pe care le-am făcut. Trebuie să învățăm să ne concentrăm asupra lucrurilor care sunt în afara noastră.

Teza budistă este că nu vom fi niciodată fericiți dacă nu învățăm să facem aceste lucruri. Maestrul Shantideva spune în versetul care încheie capitolul despre meditație: „Niciodată nu voi putea fi fericit, atâta timp cât mă îngrijesc numai de fericirea mea, dar acum mă voi îngriji de celălalt și, astfel, în sfârșit îmi voi găsi fericirea.”

Toată fericirea ce există în lumea întreagă
Vine din dorința ca ceilalți să fie fericiți.
Și orice suferință ce există în lumea întreagă,
Vine din dorința să fiu eu însumi fericit.

Ideea este de a învăța cum să iubim și să-i servim pe alții, să ne deschidem inimile către ei. Și cum aplicăm acest lucru în relațiile de cuplu spiritual?

Vom spune soțului sau soției: „Voi încerca să găsesc calea de a-ți elimina toată durerea și tristețea, toată suferința ta, și să te aduc la fericire completă, la plăcerea sublimă. Voi găsi calea de a te aduce în paradis”.

Deci, ceea ce suntem sfătuiți este de a intra într-o relație de cuplu numai cu această motivație. Iar dacă vom reuși să facem acest lucru, vom fi cel mai reușit cuplu. Este bine să ne verificăm motivația, pentru că majoritatea oamenilor vin în relațiile lor cu alte motivații.

Atunci care este mâncarea otrăvită într-un cuplu? Mâncarea otrăvită este de a veni într-un cuplu ca să-mi fie mie bine. Câți dintre noi nu gândim așa? Vreau să mă simt confortabil. Vreau să nu fiu singur. Vreau să fiu satisfăcut fizic sau emoțional, sau financiar sau orice altceva. Cu asta venim într-un cuplu. Priviți rezultatele. Nu funcționează.

Spunem că dacă vrem relații uimitoare, singurul lucru care funcționează este următorul:

„Voi învăța cum să te aduc pe tine la fericirea perfectă și cum să-ți elimin orice suferință a ta, și poate că nu știu azi cum să fac asta. Dar mă voi folosi de viața mea pentru a putea învăța cum să fac asta pentru tine!”.

Vă dați viața pentru a-l aduce pe partener la fericirea absolută și astfel voi înșivă veți dobândi fericirea absolută. Aceasta este singura cale.

Nu putem atinge fericirea atunci când căutăm fericirea pentru noi înșine. Aceasta este teza budistă.

Următorul verset:

Cho kun gong pa chik tu du

Toată Dharma se rezumă la un singur lucru.

În cursul Lo Jong 2, am vorbit puțin despre asta. Care este singurul lucru pe care Lo Jong încearcă să-l elimine? Prețuirea de sine. Dacă practicăm bine, prețuirea de sine ar trebui să se diminueze.

Vom prezenta în continuare trei idei legate de acest „ singur lucru” pe care le veți putea folosi în relația voastră:

1. Prima idee atunci când spunem „Toată Dharma se rezumă la un singur lucru” sau „Toată înțelepciunea în relații se rezumă la o singură idee” este că totul vine din noi.

Mantra: „Om, totul vine din mine, Ah Hung”.

Ce înseamnă că totul vine din noi? Vine pentru că așa proiectăm. Proiecțiile ne sunt impuse de către karma. Altfel, nu am fi proiectat niciodată durerea sau suferința.

Karma. Ce este karma? Ea este cumulul de amprente pe care le-am strâns în conștiința noastră datorită comportamentului, a vorbelor și a gândirii noastre din trecut. Din trecut!

Și întotdeauna va exista o diferență de timp, între amprentă și rezultatul ei.

Întrebarea frecventă care se pune este: „Cât timp îi ia karmei să rodească?” Și aceasta este o întrebare foarte interesantă, pentru că spuneți, „Bine, bine, dar fac lucruri bune, plantez semințe bune, atunci cât timp trebuie să aștept ca ele să rodească?”

Uneori mult timp. Acesta este răspunsul. Vor rodi semințele karmice pentru o persoană obișnuită care nu practică sau învață sau nu înțelege ceea ce face? Da! Desigur. Karma întotdeauna va da rod, indiferent dacă înțelegem ce facem sau nu, dar poate dura multe vieți. De obicei durează foarte mult timp, dacă nu înțelegem.

Dacă faptele făcute sunt grave, rezultatul lor va apare mult mai repede. De exemplu, omorul unuia dintre părinți – rezultatul karmic va fi imediat în viața următoare.

Ceea ce dorim este să știm ce trebuie să facem pentru ca rezultatele să apară mai repede, mai ales pentru că vrem ca relațiile noastre de cuplu să fie uimitoare.

Pentru asta puteți să mergeți la cursul 5, despre karma. Dar vă voi spune doar două dintre cele mai importante lucruri:

a. Ceea ce contează cel mai mult în karma – este intenția noastră puternică.

• Dacă dăruim Lamei ofrandă cu un sentiment profund de recunoștință și devotament, această karma va rodi foarte repede. Karma va rodi rapid, mai ales când dăruim cuiva care ne-a fost de mare ajutor în viața noastră;

• Părinți – Dacă aveți grijă de părinți, aceasta este o karma foarte puternică, foarte importantă, care poate rodi repede. Poate dura câțiva ani, chiar și în această viață. Dacă aveți grijă de părinți cu mult devotament câțiva ani, veți vedea rezultate în această viață. Părintele este un obiect foarte important.

• Dacă acesta este cineva care ne-a ajutat foarte mult.

• Dacă este cineva care suferă foarte mult.

Intenția noastră este foarte importantă. 90% din karmă este intenția noastră. Aceeași faptă dacă este făcută fără prea multă atenție sau dintr-o motivație puternică, din punct de vedere karmic și al rodirii ei, diferența este uriașă.

Și există alți factori pe care nu îi voi enumera, dar cel mai important, este cât de mult înțelegeți procesul.

b. Înțelepciunea care însoțește fapta, este un factor imens în ritmul de rodire a Karmei.

Cu alte cuvinte, pe măsură ce înțelegem ideile prezentate aici, învățăm că totul este ca un vis, că lucrurile sunt goale de orice natură, învățăm că totul este o proiecție din mintea noastră determinată de karma și că nimic nu are o existență proprie de în sine – atunci când vom înțelege ceea ce facem, rezultatele vor apărea cu mult mai repede. Cu cât înțelegerea noastră se va aprofunda, cu atât mai rapidă este rodirea karmică.

Și când ne referim la „a aprofunda”, asta înseamnă:

• Să auzim învățătura de cât mai multe ori, pentru că avem un fluviu Mississippi de obiceiuri căruia va trebui să-i schimbăm cursul firesc de curgere. Mai mult de atât, nu este suficient numai de a auzi, pentru că înțelepciunea care vine din auz este superficială. Ea este [doar] la nivel intelectual.

• Va trebui să o coborâm în inimă, să devină parte din noi. Iar pentru asta, va trebui să medităm. De aceea, după ce am învățat, după ce am înțeles, va trebui să ne așezăm și să medităm pentru a ajunge la propria noastră experiență a visului, a vacuității. De a ajunge să vedem că ceea ce suntem este o iluzie, și atunci vom putea construi paradisul. Pentru cine percepe vacuitatea, rodirile karmice sunt foarte rapide – în câteva zile. Și poate chiar mai repede. Deci, cel mai important factor este acest studiu al înțelepciunii și meditației asupra ei.

Acesta este sensul acestui verset.

Deci, cum aplicăm acest lucru în relațiile de cuplu? Am spus acest lucru de mai multe ori deja. Partenerul meu se enervează pe mine. De ce se enervează pe mine? Pentru că semințele karmice pe care le-am semănat în trecut când m-am enervat eu pe alții, îmi rodesc acum pe oameni. Nu neapărat față de el, ci poate m-am enervat pe altcineva. Nu contează. Am o sămânță karmică de supărare.

M-am supărat pe cineva, în conștiința mea a rămas o amprentă karmică. Ea merge în mintea mea subconștientă și acumulează energie, până când se creează condițiile prielnice ca ea să dea rezultat. Care va fi rezultatul? Voi fi în situația în care soțul meu va țipa la mine sau îmi va vorbi urât.

Este imposibil ca eu să-l aud țipând sau să fie bădăran, dacă nu aș fi plantat sămânța înainte. Nu există rod fără sămânță. E imposibil. Același partener, aceleași cuvinte. El poate spune: „Bună dimineața!” şi eu voi auzi: „Bună dimineața, năroado!” sau voi auzi: „Bună dimineața, scumpa mea!”. Aceleași cuvinte le voi auzi diferit în funcție de karma care rodește pentru mine, pentru că ceea ce determină spectacolul sunt percepțiile mele. Este un vis pe care mi-l fac din karma mea. Ceea ce determină întregul spectacol sunt proiecțiile / percepțiile mele, iar acestea sunt complet determinate de karma – de ceea ce am făcut în trecut.

Deci, dacă îl aud vorbindu-mi pe un ton furios sau care mă rănește, dacă înțeleg că toate acestea mi se întâmplă în urma a ceea ce am făcut înainte, ce voi face? Cu siguranță nu voi răspunde cu aceeași monedă. Pentru că dacă voi face asta, garantat el va țipa din nou la mine și astfel voi fi într-o spirală care va îmi va doborî relația în prăpastie.

Deci, ce fac în acest caz?

• Zâmbește.
• Schimbă subiectul.
• Relaxează-te.
• Continuă mai departe. Nu face din asta caz.

De ce să nu fac caz din asta? Pentru că nu vine de la el, ci din mine. Acesta este principiul pe care îl învățăm aici. Acesta este primul principiu: Totul vine din mine. Nu are nimic de-a face cu el. În acest caz va trebui să mă purific de aceste semințe.

Cum le purific? Printre altele, nu le reînnoiesc. „Au rodit – s-au terminat! Acest eveniment a eliminat una din karmele mele. Mulțumesc foarte mult! Mi-a rodit. Ok, acum merg mai departe.”

Întrebarea care se ridică este: dacă nu mai vrem această karmă în viața noastră, așa că ne luăm rămas bun de la soț, am mai culege din nou aceleași semințe?

Răspunsul este că atunci când suntem la început de drum și nu suntem destul de tari încât să facem față situaților atunci când karma ne lovește, uneori este bine să ne îndepărtăm de aceste situații pentru a nu mai acumula karma negativă. Ea nu este soluția ultimă. Este o soluție intermediară. Nu este încă pace, ci doar o separare de forțe. La urma urmei, va trebui să ne curățăm semințele din noi. Va trebui să decidem de a opri acest cerc vicios în care ne învârtim, și să nu mai răspundem cu aceeași monedă.

Și subliniem încă odată faptul că această decizie este unilaterală. Nu depinde de partener. Nu contează ce spune, ce face sau ce gândește el. Nu contează! Această decizie este unilaterală, pentru că am înțeles că el vine din noi. Și, dacă va continua să țipe, înseamnă că avem o sămânță serioasă care rodește sau poate sunt mai multe semințe care dau rod. Deci rămânem liniștiți. Putem schimba subiectul. Putem încerca să schimbăm atmosfera. Dacă asta nu funcționează, încercați să spargeți un pahar pentru a distrage atenția. Faceți ceva pentru a ieși din această situație și ca să nu mai continuați să acumulați karma negativă.

Și este posibil să faceți acest lucru și să nu reacționați cu aceeași monedă și în dimineața următoare el să facă din nou același lucru. Și poate să mai continue încă un an continuă să facă același lucru și poate toată viața lui va continua să facă la fel, asta va fi în funcție de ce karmă avem.

În aceste situații, ni se testează înțelegerea. Vom continua să ținem linia și să nu mai reînnoim karma și atunci va înceta să mai conteze ce fac. Este posibil ca el să se schimbe destul de repede și să nu dureze o viață întreagă, dacă facem asta în mod constant. Experiența vieții noastre se va schimba complet. Nu vom mai fi în acest loc de suferință, în acest loc al victimei. Începem să obținem controlul. Vom fi în control datorită înțelegerii că „totul vine din mine”.

Așadar, acesta este prima idee legată de „un singur lucru”.

2. A doua idee este că în acest moment, în această sală există simultan două niveluri de realități: realitatea obișnuită și realitatea divină.

Ce este realitatea obișnuită? Faptul că stați aici. Poate v-ați plictisit de cât [de mult timp] vorbim, poate glicemia v-a scăzut și vă este foame. Aceasta este realitatea normală. Ea este ceea ce trece prin corpurile noastre, prin mintea noastră.

Simultan, există în această sală și o realitate divină. Îngerii sunt aici cu noi. Ei sunt întotdeauna prezenți. Uneori, dacă am făcut suficiente binefaceri, vom avea o sclipire. Pentru o clipă ne putem întâlni cu divinul. Poate că atunci nu-l putem recunoaștem imediat sau [putem] să fim tulburați și să ne retragem imediat. Ambele realități sunt aici tot timpul. Ambele sunt în aceeași măsură și reale, și vis.

Am spus: „Totul este un vis!” Aceasta se aplică ambelor niveluri ale realității. Este adevărat că aici există o lume normală – o realitate obișnuită, care apare așa cum o percepem de obicei, și există simultan o realitate cu mult mai înaltă.

Întrebarea este unde preferăm să fim? Nu spunem că lumea în sine este obișnuită sau divină. Nu spunem asta. Ambele se întâmplă aici simultan. Ceea ce spunem este că, dacă ne purificăm suficient mintea, putem experimenta realitatea divină, realitatea pură, și se poate întâmpla în această sală în același timp. Noi spunem că realitatea normală este destul de plictisitoare și nici nu funcționează, și ne provoacă multe necazuri. Atunci când spunem „Dharma se rezumă la un singur lucru”, spunem că prin purificarea minții ne vom putea înălța la o realitate divină și nu va trebui să zburăm spre ea cu racheta. Ea va fi aici și acum.

3. A treia idee legată de „un singur lucru” este de a ne defini în funcție de interesul propriu.

Acesta este modul obișnuit în care oamenii acționează de obicei: a acționa în interesul propriu. De obicei suntem motivați de propriile noastre interese, pentru a ne satisface nevoile sau preferințele noastre.

Aici apare întrebarea: Cum ne putem defini cine suntem? Ce înseamnă „nevoile mele”, „interesele mele”? Așadar, se pune problema: cine sunt eu? Cine este „Gabriela”? De obicei, modul în care ne definim „cine sunt” este în funcție de interesele noastre imediate. În viața obișnuită, lucrurile pe care le numesc interesele mele sunt: grija de acest corp, de această minte. Iar prin asta mă numesc „Gabriela”.

Vă mai amintiți că am spus că Lo Jong este înțelepciune sălbatică, înțelepciune nebună? Această înțelepciune vrea să schimbe ideea de cine sunt eu. Inamicul numărul unu este prețuirea de sine și acesta este „singurul lucru” în Lo Jong. Ideea este să schimbăm pe cine numim „eu-ul”, pentru că această idee de „eu” este greșită și ne provoacă toate problemele.

Cum se aplică acest lucru în cuplul spiritual?

Să spunem, în viziunea normală, că o pereche decide să iasă seara pentru a cumpăra înghețată. Ei merg la un magazin de înghețată. El vrea înghețată de ciocolată. Ea vrea sorbet. Acum, ei sunt un cuplu spiritual. Sunt un cuplu care practică. Fiecare dorește ca celălalt să fie satisfăcut. Ce vor face? El îi va cumpăra ei sorbet. El va spune: „Cu toate că îmi place ciocolata, mă sacrific și voi cumpăra sorbet”.

Nu aceasta este ideea de spiritualitate. Această idee nu va funcționa. Poate că ea va fi satisfăcută, dar el nu. Această insatisfacție care rămâne în el, o va scoate pe ea cu altă ocazie.

Care este problema aici? Problema aici este că el are definiția de ea și de el, de a fi separați, iar asta nu funcționează. Nu datorită sorbetului și a ciocolatei, pentru că dorința lui de a o face mulțumită este foarte frumoasă , dar el încă nu înțelege cine este el și cine este ea. Din cauza acestei idei, această abordare nu va funcționa.

Ce va funcționa? Același cuplu merge la magazinul de înghețată. Același tip vrea să-și facă fericită iubita, dar acum se definește altfel. În loc de a defini „eu” și „ea”, „Mie îmi place ciocolata și ea iubește sorbetul”, el se înfășoară în jurul ei, nu fizic, ci în gând. Gândul său despre cum se definește pe „el” o include și pe ea. El o introduce în sfera lui. Mai întâi a existat sfera; „acesta sunt eu și aceasta este ea”. Iar acum și-a introdus partenera în sfera lui. Deci când va cumpăra sorbetul, pentru cine va cumpăra?

Pentru el însuși. El urăște sorbetul și își cumpără sorbetul pentru el însuși? Este derutant. Este derutant, dar acum el nu se mai sacrifică pentru ea. El aduce fericirea pentru amândoi. El își dă seama că, pentru a fi el fericit, va trebui să învețe cum să o includă și pe ea în ceea ce el definește drept propriile sale interese, pentru că mai întâi s-a definit prin propriile sale interese care nu o includeau și pe ea. Înainte, partenera fusese în afara intereselor lui, apoi s-a sacrificat pentru ea, iar această situație nu ar fi putut dura mult timp.

Deci poate suna ciudat și nebunesc. Aceasta este înțelepciunea sălbatică, nebună. Tânărul consideră interesul ei ca și interesul lui, apoi cumpără sorbetul care nu-i place și este complet satisfăcut, în felul acesta și-a satisfăcut nevoile.

Amintiți-vă acum de karmă. Am spus că fiecare clipă produce 65 de karme, deci fiecare clipă în care el și-a inclus partenera în sfera sa de interese, în care și-a extins sinele pentru a o include și pe ea, va crea 65 de momente de fericire. Fiecare astfel de moment, în care el își dorește ca ea să fie la fel de fericită ca și el, este sensul profund al „… iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Ea este el. Nu ea este ca și el, ci ea este el.

Ați putea spune: „Ah! Deci el cumpără sorbetul care nu-i place cu adevărat, deoarece a învățat despre karma și vacuitate și își dă seama acum că, dacă o va include și pe ea, atunci ciocolata se va întoarce la el de 65 de ori în viitor, deci el este practic egoist. Deci, practic acesta este un motiv egoist, pentru că am învățat karma și până la urmă avem grijă tot de noi? ”

Această întrebare este adesea pusă, pentru că oamenii aud aceste explicații care spun că, pentru a fi fericiți, va trebui să îi facem pe alții fericiți, așa că ei spun: „Stai puțin! Asta înseamnă că practic acționăm pentru noi înșine. Asta nu este în regulă”.

Ei bine! Dacă o singură înghețată sorbet care nu-mi place, îmi aduce îndărăt încă un sorbet și 65 de înghețate de ciocolată, atunci voi spune: „Dacă am avut înainte o singură înghețată, acum am 66. Acest act de a acționa pentru binele celuilalt, atunci când l-am inclus în sfera mea, va produce 65 de înghețate când anterior am plătit doar pentru una”. Este nebunia acestei înțelepciuni. Este infinitatea acestei înțelepciuni. Dacă începem să estompăm limitele care ne despart; de a nu mai acționa în numele intereselor noastre înguste, ci și în numele intereselor celorlalți din sfera noastră, aceasta este iubirea adevărată. Iubirea nu mai este doar pentru el sau ea. Este doar iubire.

În felul acesta avem mai multă înghețată decât am avut înainte. Din punct de vedere karmic, aceasta este sursa abundenței din lume. Abundența nu există în sine, banii nu există în sine, și nici înghețata nu există în sine. Pentru că dacă primim înghețata care ne place, acest lucru se datorează faptului că în trecut am făcut ceva similar.

Dacă fiecare dintre noi va învăța să-și extindă sfera personală, va ajunge automat în paradis. Acesta este poate cel mai înalt nivel al ideii „Toată Dharma se rezumă la un singur lucru”.

Gândiți-vă ce s-ar întâmpla cu economia mondială dacă fiecare ar da bani din această înțelegere sau dacă fiecare ar dona din această înțelegere? Nu în sensul „Eu sunt aici și ei sunt acolo, și scot banul din buzunarul meu și le dau lor”, ci îi includem în definiția noastră, și atunci cine va da la cine? Este ca și cum mâna ar da piciorului.

În felul acesta definiția intereselor noastre s-a schimbat, interesul nostru este ca toate ființele să fie fericite. Acum face ceea ce facem, spunem ceea ce spunem, respirăm ceea ce respirăm, este numai pentru a aduce binecuvântare tuturor ființelor. Dacă ne putem păstra această abordare, vom ajunge în paradis. Această abordare este elementul ultim al acestei învățături.

Cât de mare poate fi „Gabriela”? Este după cum definește mărimea „interesul lui Gabriela”.

Care este „interesul lui Gabriela”? Dacă interesul ei se va rezuma numai la ea însăși, atunci ea va rămâne mică. Dacă interesul ei va fi pentru toate ființele, nu va există nicio limită la câtă fericire va putea produce pentru fiecare dintre noi, pentru că atunci nu va mai fi nicio Gabriela care să fie separată de ceilalți.

Acest interes de sine care ne definește este și închisoarea noastră. El este și cel care ne omoară. Acum începem să ne manipulăm ego-ul. Nu-l eliminăm, ci doar îl extindem și îi lăsăm pe toți să intre. Ceea ce înseamnă că în continuare ne servim interesul nostru, dar acum interesul nostru s-a schimbat. Iar, atunci când îi voi da ei sau îmi voi da mie va fi același lucru. Va fi ca și când mâna ar dărui piciorului sau mâna dreaptă ar dărui celei stângi. Și atunci cui vom mulțumi? Deci aceasta linia de gândire.

Acum deja știți cum veți putea aplica această idee în relațiilor voastre. Ceea ce vrem să subliniem, este faptul că motivul pentru care avem un partener, soț sau soție, este de a învăța să transcendem această sferă. Această treabă nu va fi deloc ușoară pentru că am fost întotdeauna egoiști. Dacă acum ne vom folosi de relațiile noastre de cuplu pentru a transcende această sferă, ne vom aduce unul pe altul în paradis și [odată] cu noi întreaga lume. Acesta este rațiunea relației de cuplu.

Ultimul verset:

Yi de ba shik gyun du ten

Bucuria din inima ta, să se reverse neîncetat

În Lo Jong 2 am vorbit de criteriile pentru succesul practicii. Acest verset era unul din aceste criterii.

Mulți care vin și aud aceste învățături sunt impresionați de ele. Ei merg acasă și încearcă să nu mai țipe înapoi la celălalt, dar nu reușesc și își spun: „Da, învățătura este foarte frumoasă, dar este prea grea pentru mine. Nu sunt suficient de pur. Nu-mi pot controla mintea. Sunt prea deprimat.” Ei par să renunțe la practică. Se simt slabi. Au eșuat o dată, de două ori.

Da, cu siguranță vom eșua o dată, de două ori, de trei… Cu siguranță! Acesta este fluviul Mississippi care vine peste noi și pe care trebuie să-l oprim. Este multă muncă de făcut. Nu trebuie să ne lăsăm descurajați. Dacă am depus efort chiar și pentru o clipă să stăvilim curentul, va trebui să ne bucurăm pentru asta.

Ceea ce trebuie știut este că într-o practică spirituală nu trebuie să ne lăsăm doborâți. Da, bine! Ne-am așezat să medităm iar gândurile zboară în toate direcțiile. Ok, și ce dacă? Data viitoare ne vom așeza și meditația va fi mai bună. Putem să ne spunem „Uite! Am meditat o singură dată și nu am putut ajunge la concentrare. Nu mă pricep la meditație. ”

Nu trebuie să ne lăsăm doborâți de micile insuccese. Cu siguranță este nevoie de efort. Dacă ar fi fost ușor, am fi fost cu toții iluminați. Va trebui să învățăm să ne bucurăm de practica noastră. Să transformăm în ceva care să ne aducă numai bucurie.

Orice gând negativ, deprimat sau trist seamănă semințe pentru gânduri mai negative, mai deprimante și mai triste, deoarece fiecare gând este înregistrat în karmă.

În budism spunem: „Nu-i răni pe ceilalți! Nu face rău altora!”. Dar dacă ne gândim numai la lucruri negative despre noi înșine, vom planta semințele care ne vor aduce în continuare suferință. Trebuie să învățăm și asta. Nu trebuie eliminat numai comportamentul extern care rănește pe alții, ci și comportamentul care ne rănește pe noi înșine, pentru că în viitor ne va răni.

Deci va trebui să învățăm cum să ne oprim, ceea ce este greu. Este ca fluviul Mississippi. Obiceiurile noastre sunt foarte puternice. Maestrul Shantideva ne spune:

Dacă o situație se poate rezolva
De ce te superi pe ea?
Și dacă o situație nu se poate rezolva,
Atunci ce folos să te mai superi pe ea?

El ne mai spune: „Niciodată nu există vreun motiv pentru a nu fi fericit.”

Orice s-ar întâmpla
Bucuria nu-mi voi tulbura;
Niciodată nemulțumirea nu va împlini ceea ce-mi doresc,
Și mai mult de atât, chiar și virtuțile mele vor dispărea.

Aceasta este înțelepciunea sălbatică. Nu avem niciun motiv să fim supărați sau triști. Singurul motiv pentru care suntem triști și ne tânguim este pentru ca avem astfel de obiceiuri. Acest lucru se datorează faptului că am plantat astfel de karma în trecut și acum rodesc. Încercați să explicați cuiva motivul din supărarea voastră. Încercați să-l convingeți că supărarea voastră este îndreptățită. Nu veți reuși pentru că acest lucru nu are sens, deoarece vă rănește, în primul rând pe voi.

Și dacă observați aveți toate motivele să vă bucurați. De ce? Pentru că ați primit cheia de a intra în paradis. Ați început să auziți despre karma și vacuitate și înțelegeți cum aceste două lucruri împreună formează lumea voastră și cum puteți să folosiți această cunoaștere pentru a opri roata suferinței și pentru a crea fericirea. Este un dar extraordinar, inestimabil, și acesta este și motivul pentru care nu se plătește acest studiu, deoarece nu are preț.

Această cunoaștere are capacitatea de a schimba toată realitatea, deci:

a. Bucurați-vă de asta.

b. Bucurați-vă că vă aflați aici și auziți aceste învățături. Nu contează care este realitatea voastră actuală. Cea actuală provine de karmele anterioare. Dar acum primiți acest instrument uimitor.

Gândiți-vă la raritatea acestuia; Câți oameni din tot Bucureștiul se află acum aici? Gândiți-vă cât sunteți de speciali. Bucurați-vă pentru asta. Nu contează ce se va întâmpla când veți ieși de aici sau ce se va întâmpla mâine, pentru că este rezultatul karmelor vechi pe care le-ați făcut. Dacă veți lucra în mod perseverent cu această cunoaștere, la început cu pași mici și apoi cu pași mai mari, veți ieși din suferință.

Ieșiți de aici spre plăcerea sublimă. Ați primit cunoștințele necesare care vă permit să vă schimbați întreaga percepție. Ați primit cunoașterea de a fi înconjurați de ființe divine. Câți oameni din lume au un refugiu? Ei cred că trebuie să se nască și să crească și să îmbătrânească și să se îmbolnăvească și să moară, și asta este tot! Și asta este toată viața. Așa trăiește cea mai mare parte a lumii. Deci gândiți-vă că vă aflați într-un loc foarte rar și foarte neobișnuit și tot ceea ce aveți nevoie este să exersați puțin în fiecare zi și [astfel] veți ieși din mocirla samsarei.

Și dacă, apropo, vechea karmă va rodi, nu aveți nici un motiv să nu fiți bucuroși. De fiecare dată când veți fi triști sau deprimați sau veți avea tot felul de alte gânduri, și ele vor veni și după ce plecați de aici, aduceți-vă aminte de aceste învățături. Nu vă lăsați descurajați pentru că acumulați karma. Reamintiți-vă cât de norocoși sunteți că v-ați născut într-un corp sănătos, cu o minte sănătoasă, să întâlniți aceste învățături și mai mult de atât, să fiți și interesați de ele, și cât de bine este că vă aflați într-o țară în care puteți vorbi despre astfel de lucruri în mod legal.

Știați că există unele țări în care nu se poate spune cuvântul „meditație”? S-a încercat să fie adusă meditația în Maroc. Cuvântul „meditație” nu trebuie spus acolo. Sunt țări în care nu se poate sta în liniște. Există locuri în care oamenii sunt extrem de săraci. Alții au karma care îi determină să fie preocupați permanent de depășirea obstacolelor care apar în viața lor, fapt care nu le permite să se ajungă la aceste lucruri. Ori de câte ori sunteți în deznădejde, bucurați-vă de faptul că ați întâlnit astfel de învățături.

Sunt alții care nu au toate aceste obstacole. Și dacă am lua această învățătură și am prezenta-o la televizor, câți nu vor schimba canalul? Cine va sta și va asculta la aceste lucruri? Foarte puțini. Foarte puțini vor fi interesați de acest lucru și să-și dorească să practice, de aceea karma voastră este ieșită din comun.

Cum o aplicăm cuplului?

Când avem copii, copiii ne obligă destul de mult să trăim în prezent. Hotărâm să ieșim la picnic cu toată familia. Deodată copilul vomită. Picnicul s-a terminat. Trebuie să avem grijă de cel mic și părăsim de bună voie picnicul, pentru că copilul este mai important.

Ce se întâmplă cu soții? Avem un plan. Deodată, soțul vine cu o altă idee. Ce facem, începem să ne enervăm: „Stai așa, păi nu a fost vorba că ieșim astăzi?”

Putem începe să practicăm cu perechea noastră așa cum facem cu propriul copil. Mergem în funcție de ceea ce este. Dacă perechea noastră este o figură divină, iluminată, atunci situația apărută nu este o coincidență. Deci dacă am plănuit să mergem la film cu o lună înainte și în momentul în care trebuie să plecăm, planul se schimbă, înseamnă că trebuia să se schimbe.

În acest moment, putem fi fericiți, pentru că acum practicăm acest moment și primim îndrumare de la o ființă luminată, și atunci fiecare moment este un moment perfect și putem, în practica noastră, să ajungem la starea în care fiecare moment este absolut perfect. Să mergem la film sau să nu mergem la film, este absolut perfect. Datorită practicii noastre, datorită purității noastre, tot ceea ce se întâmplă se va întâmpla la momentul potrivit și în modul potrivit. Vom avea, de asemenea, o astfel de experiență care este perfectă, exact așa cum ar trebui să se întâmple, iar atunci nu vom mai avea nevoie de lecții. Vom fi deja acolo.

Și o astfel de relație de cuplu vă va aduce la iluminare și acesta este sensul cel mai profund al acestui verset: despre cum practica bucuriei în prezent ne va aduce în paradis.

Și asta se va întâmpla. Fiecare persoană va fi persoana perfectă și fiecare moment va fi momentul perfect. La început poate fi forțat. Poate că veți practica bucuria pentru că așa vi sa spus în lecție, dar dacă veți practica, cu timpul, în mod natural veți fi mereu bucuroși.

Lectia 3 – Cuplul Spiritual 1

Cuplul spiritual – 1

Conferință bazată pe seminarul Lo Jong
Conform învățăturilor lui Geshe Michael și Lama Christie McNally
traducere a prelegerilor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 3

După cum am spus în acest studiu ne folosim de învățătura Lo Jong – transformarea conștiinței. Și am aplicat anumite versete ale acesteia pe subiectul cuplului spiritual sau parteneriatului spiritual.

Învățătura Lo Jong a fost transmisă oral păstorilor de iaci acum 1.000 de ani în Tibet. Această învățătură a fost transmisă oral pe parcursul a câtorva generații sub formă de versete foarte scurte, dar criptice și greu de înțeles. Iar scopul lor a fost să le reamintească celor care au primit învățătura de la Lama cum să o practice. Primul maestru care le-a așternut pe hârtie a fost Geshe Chekawa.

Această înțelepciune am numit-o sălbatică, deoarece yoghinii în acele vremuri, care există și astăzi, au folosit metode neconvenționale. Datorită înțelepciunii și iubirii lor pentru toate ființele, ei erau capabili să citească mințile oamenilor și să știe ce le trebuie astfel încât să ajungă cât mai repede la rezultate spirituale. Uneori, acești yogini se manifestau printr-un comportament care părea nebunesc. Acesta a fost motivul pentru care a fost aleasă imaginea lui Einstein cu limba scoasă afară. O înțelepciune nebună.

Următorul verset:

Shung sang po ma ten

Nu lăsa curentul să curgă liniștit

Shung înseamnă flux, curent.
Sang po — liniștit.
Ma ten — a nu da.

Împreună, frază este tradusă: „Să nu lăsăm curentul să curgă liniștit”. Traducerea acesteia poate fi ușor diferită, în funcție de învățătura pe care o dă Lama.

Ce înseamnă acest curent? Acest curent este fluxul obișnuit al conștiinței noastre, care este plin de afecțiuni mentale. El este plin de gânduri negative, de momente de furie, de neînțelegeri, de oboseală. Spunem că acest flux de conștiință curge de nenumărate vieți și noi am curs împreună cu el, luând forme diferite în vieți diferite. În toate aceste vieți am avut o minte samsarică, o minte care nu înțelege. Mintea a reacționat mereu incorect, datorită faptului că nu și-a înțeles lumea, creându-și în acest fel obiceiuri adânci de a critica, de a judeca, de a se supăra, de a reacționa prin agresivitate, toate acestea provocând mai târziu atâta suferință. Acest curent îl putem compara cu un fluviu imens. Am putea lua ca metaforă fluviul Mississippi.

Datorită faptului că am trecut prin atâtea vieți, mintea a fost mereu obișnuită cu modurile noastre de reacție samsarice, astfel încât atunci când se întâmplă ceva care ne enervează sau ne supără, furia apare într-o clipă. În momentul în care furia s-a trezit, ea este ca fluviul Mississippi care vine peste noi. A încerca să ne oprim supărarea pe ceva sau cineva este ca și cum am încerca să stăvilim fluviul Mississippi. Acest fapt pare aproape lipsit de orice speranță, tocmai datorită faptului că acest obicei este atât de adânc înrădăcinat și o mare parte din el este instinctiv, iar când acest fluviu vine peste noi, el ne târăște după el, zdrobind și distrugând tot ce întâlnește în cale.

Deci pornim în această călătorie de a încerca să stăvilim acest curent și spunem:„ Bine! Încerc să-mi stăvilesc furia.”, dar ea vine puternic peste mine ca și fluviul Mississippi. Cât timp pot sta și stăvili acest râu?

În nenumăratele vieți pe care le-am avut, nu am încercat niciodată să oprim acest curent. Emoțiile ne-au năpădit, ne-am înfuriat, am reacționat agresiv, viața s-a terminat. Și încă o dată, am murit, ne-am născut, trecând prin nenumărate vieți, fără să știm măcar ce se întâmplă. Cineva s-a supărat pe noi, el țipă la noi. Urlăm înapoi. Am plantat din nou semințe pentru a întâlni următoarea persoană care să urle la noi.

Pe parcursul a nenumăraților eoni,

– Am reacționat cu supărare la supărare.

– Am reacționat criticii prin critică.

– Am reacționat la violență prin violență,

Și acesta este curentul despre care vorbim în acest verset „Nu lăsa curentul să curgă liniștit”. El ne spune să nu mai lăsăm acest curent să curgă așa cum a curs până acum, ci să încercăm să-l oprim.

Bineînțeles, că această îndrumare dată de învățători este aproape imposibil de efectuat pentru că curentul este foarte puternic. Singurul lucru care ne poate ajuta, în încercarea de a depăși acest obicei statornicit, este înțelepciunea. Dacă ne uităm la instinctele noastre, la cultura noastră, educația noastră, legile noastre, toate merg în direcția opusă.

În cultura noastră, de exemplu, i se permite omului să-și apere și să-și salveze viața cu prețul vieții celor care o pun în pericol, ca autoapărare. Sau copilul vine acasă plângând de la școală și îi spune mamei că a fost lovit, iar mama spune: „Lovește-l și tu îndărăt!”. Tradiția, cultura, impulsurile și instinctele noastre sunt complet opuse. Țânțarul vine pe mine – imediat am instinctul de a-l zdrobi. Oamenii merg în marșuri de protest și luptă pentru pace! Deci, pentru asta avem nevoie de a dobândi înțelepciune.

Înțelepciunea spune că dacă cineva se poartă urât cu noi, în această situație ar trebui să-i răspundem cu blândețe, trebuie să-l iubim. De ce? Pentru că acesta este singurul mod prin care îi putem îndepărta din viața noastră. Această înțelepciune spune că ei au venit din noi. Prin faptul că ne-am supărat sau am țipat sau i-am atacat pe alții în trecut, în această viață și în viețile anterioare, am plantat semințe de agresivitate. Toate aceste semințe vin după noi, și ca urmare, suntem forțați să proiectăm o lume agresivă, oameni care țipă la noi sau care ne atacă.

Dacă vom reuși, unilateral și necondiționat, să ne oprim reacțiile de agresivitate – indiferent de ceea ce ei fac, nu le răspundem cu aceeași monedă -, în cele din urmă ei se vor opri. Ei vor dispărea din viața noastră: nu ucigându-i, ci iubindu-i.

Cum se va întâmpla asta? Prin faptul că vom înceta de a mai planta semințele care să-i aducă în viața noastră. Deci treptat. Cu toate că vechile semințe vor continua să rodească, în perioada de tranziție vom continua să-i iubim. În cele din urmă acest flux se va opri. Va trebui să depunem efort pentru ca acest flux să nu mai curgă liniștit. Și în cele din urmă nu va mai exista nimeni pe care să ne mai supărăm, deoarece ne-am eliminat semințele din noi.

Nu este deloc ușor să oprim acest fluviu. Dar, dacă acum că ați auzit explicațiile funcționării acestui mecanism karmic și ați avut o mică scânteie de înțelegere a acestuia și că înfrânarea reacției va opri curgerea, atunci când cineva va veni să țipe la voi, și ați ezitat doar pentru câteva secunde înainte de a țipa la el înapoi, aceste secunde vor opri fluviul Mississippi.

Nu imediat! Nu imediat se va întâmpla asta, dar ați plantat semințele karmice care sunt opuse întregului flux. Am oprit curgerea. Nu mai lăsăm curentul să curgă liniștit. Ezitarea, pauza din reacția noastră – pentru câteva secunde -, va deveni foarte sfântă. Fiecare clipă de reținere este extraordinară, deoarece datorită înțelepciunii pe care am dobândit-o, am început să ne schimbăm lumea. Totul începe cu o secundă de reținere și va progresa spre un timp mai lung. Noi spunem că nu există limită pentru sfințenia acestei clipe. Ea este divină.

Ea nu se va întâmpla decât dacă vom dobândi înțelepciunea. Dacă nu vom înțelege cum se întâmplă lucrurile, instinctele, obiceiurile și condiționările noastre ne vor depăși și vom fi împinși să reacționăm după cum ne-am obișnuit. Deci, aceasta este clipa de înțelepciune care oprește curgerea râului. Vom ține linia – Sin tsam :

„Nu! Nu voi țipa înapoi la el, pentru că vine din mine”.

Așa că ținem linia două secunde, după care nu o mai putem ține iar râul ne va mătura. Acest lucru ni se va întâmpla destul de mult timp până vom ajunge în cele din urmă să nu ne mai supărăm. Dacă vă aflați în situația în care vă luptați cu supărarea și ea vă învinge, nu începeți să vă acuzați. Dimpotrivă! Bucurați-vă, pentru că ați făcut ceva. Data viitoare vă veți înfrâna reacția pentru două secunde și apoi pentru trei secunde și așa mai departe. Semănați deja semințele ca atunci când vor rodi, acest râu se va opri, așa că această luptă împotriva instinctelor și obiceiurilor voastre este o luptă sfântă, iar invitația este să vă bucurați când vi se întâmplă.

Avem obiceiuri adânc înrădăcinate. O clipă de înțelepciune nu le poate schimba. Este nevoie de o înțelegere foarte profundă pentru a-l opri. Avem 50.000 de ani de civilizație pe această planetă, care ne-a obișnuit cu astfel de gânduri. Toate aceste lucruri pe care le auzim acum ni se par atât de ciudate. Cultura și mentalitatea în care trăim ne-a cufundat într-o anume concepție asupra lumii, în care se răspunde violenței cu violență. Ne aflăm sub influența fiecărei cărți pe care am citit-o, a fiecărei lecții pe care am auzit-o și a fiecărei viziuni asupra lumii pe care am auzit-o, cu excepția celei de față. Toate acestea ne afectează. Ele ne împing să reacționăm repede atunci când ni se întâmplă ceva. Răspundem automat, deci ideea este să nu lăsăm curentul să curgă liniștit. Trebuie să facem ceva pentru asta. Va trebui să ne înfrânăm reacțiile automate, să ne împotrivim obiceiurilor noastre proaste, să luptăm împotriva lor, chiar și pentru câteva secunde – ele vor fi sfinte. Câteva secunde sunt suficiente pentru a inversa acest curent. Fără această înțelepciune, nu avem nici-o șansă de reușită. Curentul va continua să curgă.

Când mergem la o clasă [lecţie] de yoga, profesorul ne pune să facem anumite asana. Profesorul stă în asana cinci minute, iar noi după jumătate de minut, deja spunem: „Destul! Nu mai pot sta, nu mai am putere!” Dacă putem rămâne încă câteva secunde – acesta va fi progresul nostru. În aceste câteva secunde în plus stă tot progresul nostru. Data viitoare vom putea rămâne în asana și mai multe secunde.

Aceasta este și ideea aici. Dacă înainte am reacționat într-o fracțiune de secundă, acum așteptăm trei secunde înainte de a izbucni. Acesta va fi progresul nostru, de aceea ele sunt sacre. Deci imaginați-vă că țineți linia câteva secunde, după care fluviul Mississippi năvălește peste voi și vă târăște după el. Aceste câteva secunde în care v-ați abținut de la reacții, în care v-ați menținut linia, au o mare putere. Și dacă ați reușit să faceți asta, felicitați-vă chiar dacă până la urmă ați dat frâu liber reacțiilor obișnuite. Încurajați-vă, pentru a putea lupta în continuare, pentru că asta va opri roata suferinței nesfârșite sau Samsara, în care ne aflăm.

Următorul verset:

Cho nam milam tabur sam
Ma kye rik pey shi la che

Învață să vezi fiecare lucru ca pe un vis;
Examinează natura minții, ce nu are început;

Vom începe cu primul verset: Învață să vezi fiecare lucru ca pe un vis.

Să vorbim puțin despre vis. Închideți ochii și adormiți. Și deodată visați că vă aflați într-un loc în care nu ați fost niciodată. Poate că vă aflați pe un deal într-o lume în care nu ați fost niciodată și priviți de acolo lumea de sub voi, lume pe care ați creat-o în vis, în mod inconștient.

Cine sunteți în acest vis? Poate că la început nu veți ști cine sunteți în acest vis. Nu știți dacă sunteți bărbat sau femeie? Dacă sunteți tânăr sau bătrân? Nu sunteți siguri până când visul începe să se deruleze. Poate aveți un rol în această poveste, și atunci veți avea o idee de cine sunteți în acel vis.

Modul în care se desfășoară visul vă va defini cine sunteți. Iar apoi veți spune: „Ah! Eu sunt așa și așa.” și imediat veți fi absorbiți de această identitate pe care ați inventat-o în visul vostru. Și s-ar putea să vedeți și o altă persoană lângă voi, pe care tot voi ați-o creat.

Unde este acest loc? Unde se află această lume, acest deal, voi și persoana? În ce loc se petrec toate acestea în vis? Există oare vreun spațiu pe care îl ocupă? Nu, nu există nici un spațiu. Totul se află în mintea voastră. Nu există niciun loc aparte unde se întâmplă toate acestea și totuși, în visul vostru se pare că se întâmplă lucruri, nu este așa? În vis există oameni, există locuri, se întâmplă lucruri și totul este ca o simfonie care este dirijată de mintea voastră, fără să aveți nici cel mai mic control.

Și, uneori, există vise în care treceți printr-un eveniment foarte dureros și vă treziți din vis cu lacrimi în ochi, iar când vă treziți de-a binelea vă dați seama că totul a fost doar un vis. Toate locurile, toate întâmplările, oamenii și modul în care ați apărut în vis, nu au fost reale.

Oare durerea voastră este reală? V-ați trezit cu un sentiment de durere față de o întâmplare care nu a existat cu adevărat și s-ar putea să fiţi puțin confuzi – dar noi spunem că aceasta este și natura lumii noastre. Chiar și această lume a minții care este trează este la fel. Unde este Piața Unirii? Unde este Bucureștiul? Unde este spațiul care vă înconjoară? Dacă veți începe să le căutați cu adevărat, veți vedea că ele sunt de fapt un punct minuscul în conștiința voastră, pe care îl proiectați.

Dacă vă întrebați acum „Unde sunt?” nu veți putea spune că sunteți în București. De ce? Pentru că „București” este doar un concept în mintea voastră. Nu aveți o experiență a Bucureștiului în momentul de față. El este o idee. El este un concept în mintea voastră și așa este și întreaga voastră lume.

Întreaga noastră lume este doar o imagine mentală mică în mintea noastră, iar ea nu este mai reală decât cea din vis. Va veni ziua și ne vom trezi din acest vis. Într-o zi vom închide ochii și ne vom trezi din acest vis și, de fapt, de fiecare dată când adormim, ne trezim din acest vis. Această realitate dispare când adormim. Spunem că realitatea pe care o trăim este la fel ca și visul. Aceleași lucruri pe care l-am spus despre vis sunt valabile și corpului nostru, a oamenilor din jurul nostru. Și ei sunt ca un vis. Nici unul nu are vreo existență proprie de sine, o existență reală, cu excepția faptului că îi proiectăm din conștiința noastră, din cadrul imaginilor mentale care se află în mintea noastră, și ele rulează acest film al vieții noastre.

Deci, în acest sens, realitatea este ca o iluzie. Este ca un vis. În lecția anterioară am vorbit despre faptul că partenerul este oglinda care ne reflectă mintea. Dacă am putea să învățăm să-l identificăm ca vis, să învățăm să-i vedem vacuitatea, poate că nu ne-am atașa atât de mult de durerea pe care o simțim, ca și atunci când ne trezim dintr-un vis dureros, din coșmarul pe care l-am avut, ne dăm seama că a fost doar un coșmar și atunci ne degajăm de durere.

Dacă am învăța să vedem orice lucru ca pe un vis, am putea să ne diminuăm durerea și suferința, deoarece nu există niciun obiect pentru această suferință. Poate că nu ne vom mai agăța atât de tare. Fiecare dintre noi se atașează de propria lui poveste, de suferința lui. Așadar, dacă trecem printr-o anumită dificultate sau vreo problemă care ne umple inima de durere și brusc înțelegerea noastră despre această lume se schimbă, ne dăm seama deodată că este o iluzie, că este un vis – este ca și cum ne-am trezi din el. Această înțelegere a naturii realității noastre este ca și când ne-am trezi dintr-un coșmar. Și poate că la început vom fi tulburați deoarece durerea este încă în noi.

Suferim în această viață, dar obiectul pe care îl asociem acestei suferințe nu există. El nu are o existență reală, nu există așa cum credem noi că există. El nu există în afara noastră. Totul vine din conștiința noastră. Corpul nostru, locul în care ne aflăm, toți ceilalți, sunt doar proiecții care vin din mintea noastră. Ele par că vin din afara noastră, fapt care ne înșală, ne induce în eroare.

Aceasta este natura iluziei: ne înșală. Credem că vedem o cameră aici, dar ochii noștri nu pot vedea o cameră. Ochiul vede forme și culori. Nu vede o cameră. „Camera” este doar un concept. Această „cameră” este un concept din mintea noastră pe care îl îmbrăcăm pe formele și culorile percepute de ochi. „București” este un concept pe care îl proiectăm pe un ansamblu de case și străzi. Dacă vom căuta Bucureștiul, nu-l vom găsi.

La fel și suferința. Când ni se întâmplă ceva neplăcut, poate ne rănim, ne rupem piciorul și această suferință este o proiecție. Ea tot din mintea noastră vine. Suferința este tot o idee pe care o proiectăm pe un cumul de date brute. Osul piciorului era mai înainte drept și acum nu mai este drept. De ce doare? Pentru că proiectăm durerea.

Deci, dacă proiectăm, de ce trebuie să proiectăm durere? De ce nu proiectăm doar plăcere? Aceasta este întrebarea importantă, pentru că după ce am vorbit despre „Învață să vezi fiecare lucru ca pe un vis”, putem spune „Bine, bine! Totul este un vis, dar tot mă doare. Ne-am rupt piciorul iluzoriu, mergem la un spital iluzoriu, plătim pentru tratament cu bani iluzorii, după care va trebui să prestăm o muncă iluzorie pentru a câștiga acești bani.”

Deci, întrebarea este: dacă totul este o proiecție, de ce ni se întâmplă lucruri neplăcute? Pentru că în prezent nu avem nici un control asupra lor. În momentul de față, nu avem nici un control asupra proiecțiilor minții noastre. Și acesta este motivul acestui studiu: de a recâștiga controlul. Există yoghini avansați care învață să își controleze visele, există o astfel de practică. La fel și această lume care nu este în vis. Și față de ea greșim în modul în care o percepem.

Și aici trebuie să fim atenți, pentru că unii vor sări și vor spune: „Ah! Deci, dacă lucrurile sunt o iluzie și dacă ele nu există cu adevărat, atunci nimic nu mai contează”. Ceea ce noi spunem este: „Da! Este adevărat că este ca un vis, dar doare și asta contează. Faptul că este vis, nu îl face mai puțin semnificativ în viața mea, pentru că atunci când mă doare, mă doare”.

Așa cum yoghinul capătă controlul asupra viselor, rolul nostru este să învățăm să vedem dincolo de iluzie, astfel încât să putem obține controlul asupra situației. Astfel încât să înțelegem de unde vine înșelăciunea, de ce ea este dureroasă și nu plăcută? Şi să învățăm să producem mai mult din cele plăcute și mai puțin din cele neplăcute. Cu alte cuvinte, rolul nostru este:

a. Să înțelegem că realitatea este ca un vis. Asta spune primul verset. Să înțelegem vacuitatea lucrurilor, că ele sunt goale de o existență proprie de sine, că nu au nici o natură proprie de sine. În acest sens ele sunt ca un vis. Noi suntem cei care le proiectăm natura lor. Și ea nu vine de la ele.

b. Să înțelegem că noi suntem cei care ne proiectăm realitatea. Că ea vine din conștiința noastră.

c. Cum putem acum să controlăm acest vis? Nu doar pe cel pe care îl visăm când dormim. Cum putem dobândi controlul astfel încât să nu ni se mai întâmple dezastre în viața noastră?

Există multe învățături despre vacuitate. Nu întotdeauna este denumită vacuitate. Ea poate fi numită „lipsa de sine” sau „iluzie” sau „vis” și puteți chiar să meditați pentru a o experimenta. Dacă intrați în meditație și vă doare ceva, concentrați-vă asupra durerii și veți vedea că durerea nu are o existență de sine. Experiența de vis poate fi atinsă, dar invitația este să nu vă opriți aici, deoarece nu înlătură durerea în sine. Ceea ce trebuie să înțelegem este de unde a venit și cum putem să o schimbăm.

Dar ce legătură au toate acestea cu relațiile de cuplu? Am vorbit în lecția anterioară că soțul sau soția care are o natură proprie de sine – nu există! Acesta este un vis. Cineva care să fie drăguț sau nu, sau iubitor sau nu în sine – așa ceva nu există. Este o iluzie. Cineva care apare în viața noastră, independent de mintea noastră, nu poate exista, deoarece el este o proiecție a minții noastre.

Acest lucru este valabil și la bine și la rău. Dacă avem un partener care este dulce și iubitor, el nu este dulce și iubitor în sine. Nu există așa ceva. El este doar o proiecție a noastră. Ce anume face ca aceste proiecții să fie diferite?

Deci, ce se întâmplă? Întâlnim pe cineva și ne place de el. Ne este plăcut să fim alături de el. Ne face plăcere, dar nu-i înțelegem natura. Nu vedem, nu înțelegem visul. Credem că el este dulce și atrăgător în sine, și atunci facem exact lucrul care îl va îndepărta de noi.

Ce facem când găsim pe cineva care ni se pare atractiv și ne face plăcere? Ne agățăm de el. Vrem să-l păstrăm pentru noi înșine. Iar acest lucru este exact ceea ce-l va face să fugă de noi, pentru că nu înțelegem cine este? Pentru că încercarea de a ține visul nu funcționează. Nu putem ține un vis, pentru că partenerul nu a existat niciodată în modul în care credem că există, și încercările noastre de a-l ține – ne alunecă printre degete. Ne scapă din mâini.

Ce înseamnă că ne scapă din mâini? Ori ne părăsesc și rămânem cu inima frântă, ori ne înșală cu altcineva, ori se schimbă. Înainte a fost atât de drăguț și plăcut, iar acum a devenit mojic și nu ne mai place să fim alături de el. Partenerul ne-a scăpat din mâini și pentru faptul că nu am înțeles cine este el. Am încercat să ținem ceva care nu există așa cum credem noi că există. El are legătură cu noi, cu mintea noastră, cu modul în care îl proiectăm, pentru că natura partenerului nostru, a soțului nostru, este natura minții noastre, a conștiinței noastre. El nu are nicio natură proprie de sine.

Noi nu-l putem ține, iar el se schimbă de la o clipă la alta, la fel cum și conștiința noastră se schimbă de la o clipă la alta, de aceea și proiecția noastră se schimbă de la o clipă la alta, și de fiecare dată când îl privim, el este altcineva și de asemenea noi înșine, suntem altcineva. Întreaga situație se schimbă de la o clipă la alta, și atunci când nu o înțelegem și ne revoltăm când nu ne mai face plăcere: „Stai așa! Ce s-a întâmplat? Trebuia să-mi faci plăcere toată viața. Ce s-a întâmplat cu tine?” înseamnă că nu înțelegem nici natura lui și nici pe a noastră. De aceea nu putem deține un partener. Acesta este motivul pentru care relațiile se destramă. Acesta este motivul pentru care există inimi frânte: pentru că oamenii nu înțeleg cine este partenerul lor și nu înțeleg cine sunt ei.

Atunci, cum înțelegerea că partenerul vine din noi ne ajută să-l păstrăm lângă noi și să fim fericiți împreună?

Acesta este al doilea verset:

„Examinează natura minții, ce nu are început.”

Acest verset spune că la fel cum corpul și spațiul din jurul nostru nu au o existență proprie de sine, nici acest oraș nu are o natură proprie de sine. Mintea noastră, de asemenea, nu are nicio natură proprie de sine. Gândurile mele nu au nicio natură proprie de sine. Gândurile noastre sunt, de asemenea, o proiecție impusă de mintea noastră.

De unde știm asta?

Dacă nu am fi fost forțați să proiectăm ceea ce proiectăm, atunci nu am fi avut niciodată vreun gând neplăcut sau dureros, nu este așa? Cine alege să aibă astfel de gânduri dureroase? Nu avem nici un control asupra gândurilor noastre. Ne enervăm. Suntem geloși. Aceste gânduri ne atacă și nu știm cum să le oprim pentru că și ele sunt proiecții. Mintea noastră este goală. Mintea noastră este ca un ecran gol, iar gândurile sunt proiectate pe acest ecran. Ele vin și pleacă tot timpul. Putem avea un gând de supărare pe moment, iar în clipa următoare avem un gând de bucurie. Acest lucru dovedește nu avem niciun control.

Exact așa cum ne împotmolim în încercarea noastră de a ne păstra o veșnicie partenerul invariabil, așa cum l-am cunoscut prima dată, același lucru îl facem și cu noi înșine. În ce sens? Preluăm o anume identitate și începem să credem în ea, și apoi spunem: „Eu sunt o persoană supărăcioasă” sau „Sunt o persoană nerăbdătoare” sau „Sunt o persoană deprimată” sau „Sunt o persoană bolnavă”.

Ne cumpărăm identități și ne fixăm în ele, dar niciuna dintre ele nu este ceea ce suntem.

Nimic din aceste lucruri nu este natura noastră. Suntem goi de orice natură. Mintea noastră este goală. El nu are nicio natură proprie de sine. Mintea se schimbă de la o clipă la alta. Ea este efemeră, la fel ca restul lumii și, dacă începem să înțelegem natura conștiinței noastre, acest fapt ne oferă șansa să scăpăm de toate aceste identități vechi, în special de cele negative, care nu ne servesc. Putem învăța cum să ne creăm alte gânduri în minte. Putem învăța să ne controlăm gândurile, dar nu putem face acest lucru acum, în prezent. Așa cum am spus: în prezent, nu avem niciun control, pentru că, dacă am fi avut, nu am fi gândit niciodată într-un mod negativ sau dureros, nu este așa? Nu s-ar fi întâmplat așa ceva.

De aceea este nevoie să învățăm cum să plantăm acele semințe, astfel încât, atunci când ele vor rodi, să ne vină gânduri bune. Pentru că așa cum gândurile de supărare – am vorbit mai întâi despre fluviul Mississippi al supărării – vin ca rezultat al obiceiului îndelungat în care de fiecare dată când ne-am enervat am plantat semințele de a întâlni din nou o persoană care ne enervează, acum că înțelegem procesul, putem în mod conștient să plantăm alte semințe care ne vor forța apoi să experimentăm gânduri de bucurie. Dacă vom începe să studiem acest mecanism și devenim grădinarii care plantează răsadurile potrivite în grădina conștiinței noastre, vrem nu vrem, vom fi forțați să ne vedem fericiți.

Acest lucru îl vom face pas cu pas prin practica conștientă a gândurilor pure, a gândurilor sfinte, a gândurilor care caută compasiunea, iubirea, generozitatea, de a-i ajuta pe ceilalți. Treptat, cu cât practicăm mai mult Tong Len, care este practica centrală a învățăturii Lo Jong, vom cultiva gânduri de compasiune, de iubire, gânduri care doresc să ia suferința tuturor ființelor și să le ofere toată fericirea din lume. Fiecare astfel de gând va planta semințe și pe măsură ce aceste semințe vor rodi, rezultatul va fi o lume din ce în ce mai iubitoare și mai plină de compasiune.

Ne vom găsi treptat într-o lume care este din ce în ce mai asemănătoare cu paradisul, iar procesul va fi treptat și automat dacă practicăm consecvent plantarea semințelor, iar acest lucru se aplică și soților noștri. Datorită faptului că trăim lângă soții noștri, ei sunt oglinda noastră cea mai bună care ne arată cine suntem. Deci, ce facem cu acel partener care a încetat să mai fie plăcut?

De ce a încetat să mai fie plăcut? Pentru că am acumulat impurități în comportamentul nostru. Așa că dacă vedem impurități în el, dacă nu mai este la fel ca înainte, va trebui să începem să schimbăm în interiorul nostru. Ne uităm ce fel de slăbiciune ne arată, la ce ne enervează în comportamentul lui.

După cum am spus într-o lecție anterioară, nu este nevoie să stăm cu partenerul la o ceașcă de cafea și să-i spunem ce nu este în ordine cu el. Nu funcționează oricum. Ceea ce trebuie să facem este să privim în noi și să găsim acel lucru care ne determină să-l proiectăm în acest fel, pentru că mai înainte l-am proiectat altfel. Deci, el nu are o astfel de natură de sine. În concluzie, singura modalitate de a ne menține partenerul lângă noi, de a-l corecta și de a-l aduce la perfecțiune, este să începem să ne purificăm lumea. Noi suntem cei care îl putem face pe partener să devină desăvârșit. Depinde în totalitate de noi, pentru că el este creația noastră, în întregime!

Versetul nr. 9 spune:

Hla du du mi bab

Nu transforma îngerul în diavol

Hla – înseamnă înger în limba tibetană. Primul du – înseamnă demon sau dăunător sau diavol, iar cel de-al doilea cuvânt du este de legătură. Mi înseamnă nu, iar Bab înseamnă a face să coboare.

Această frază a fost tradusă „Nu transforma îngerul în diavol”.

Ideea este că venim aici ca să învățăm cum să ne transformăm relațiile noastre de cuplu, să le aducem la nivele înalte și cum să devenim mai spirituali. Vorbim despre karma, despre afecțiuni mentale, despre vacuitate și în felul acesta învățăm de fapt un nou model pentru viața noastră. Este ca și cum ni se oferă haine noi care pot transforma cuplul în ceva extraordinar. Așadar, acest verset spune: „Nu transformați aceste haine în hainele vechi cu care sunteți obișnuiți. Nu transformați acest lucru în ceva obișnuit.”

Și asta se întâmplă des la început. Atunci când o persoană ajunge pe o cale spirituală, începe să audă lucruri noi, diferite, dar pe care nu le-a interiorizat suficient. La început lucrurile sunt noi, sună interesant, dar venim cu aceleași nevroze pe care le-am avut înainte. De exemplu, cineva a fost obișnuit să fie întotdeauna primul și să-i dea pe ceilalți la o parte, el va rămâne în continuare cu aceleași tipare, cel puțin inițial.

Toate tendințele pe care le avem sunt încă aici și, de fapt, spunem că majoritatea provin din viețile trecute. Majoritatea dintre ele sunt adânc înrădăcinate în noi, deci nu ne va fi deloc ușor să le dezrădăcinăm și să le schimbăm. Este nevoie de multă muncă pentru a le schimba și deodată întâlnim această înțelepciune care spune că fiecare persoană pe care o întâlnim, vine de fapt din noi, din comportamentul nostru în trecut, pe care o proiectăm din karma noastră, iar karma noastră este determinată de modul în care ne-am comportat în trecut. Fiecare persoană care ne enervează, vine din karma rea pe care am făcut-o în trecut și că violența din lume provine din violența ce se află în inima noastră, și totul ni se pare magic și logic și asta ne dă multe speranțe, dar ce facem cu toate acestea?

Această cunoaștere este ca un înger care apare în viața noastră, deoarece ne permite să facem transformări. Ce facem? Între timp, am auzit lecția. Încă nu am integrat-o. Încă nu am practicat. Încă nu trăim conform învățăturii. Pentru că învățătura este foarte interesantă, începem să vorbim cu alții, și în mod automat o încărcăm cu toate nevrozele noastre vechi.

Încercăm să explicăm și altora, iar ei nu vor să ne audă. De ce? Pentru că ceea ce aud este nevroza noastră. Ei nu aud alte lucruri. Ei știu: „Da! Întotdeauna ai fost un lăudăros și ai rămas la fel. De ce să te ascult?” Asta aud. Acesta este modul în care transformăm îngerul în diavol, pentru că este ca și când am lua hainele noi primite și le folosim în scopuri lumești. Este ca și când ne folosim de aceste noi cunoștințe, pentru a ne lăuda cu ele la următoarea petrecere, sau pentru a obține un bun material sau pentru a câștiga admirația prietenilor noștri sau afecțiunea în cadrul comunității în care ne aflăm.

Deci practic facem același lucru, doar că acum suntem în mocirlă. Acum suntem într-o situație cu mult mai proastă decât eram înainte, pentru că înainte nu știam nimic despre toate acestea și ne-am comportat automat conform tiparelor noastre.

Cineva vine și ne oferă cunoașterea supremă, cunoașterea care ne poate vindeca în cele din urmă de orice durere sau necaz. Ne oferă o nouă șansă, pe care nu am avut-o niciodată de a elimina tot răul, toată suferința. Datorită acestei înțelepciuni, începem să înțelegem că orice lucru rău din viața noastră vine din noi și el este legat de comportamentul nostru trecut față de ceilalți.

Această învățătură este medicamentul ultim. Maestrul Shantideva spunea: „Aceasta este remediul unic pentru toate bolile întregului univers”. Acum această cunoaștere care ne poate permite să obținem orice bunuri dorim, partenerii ideali pe care ni-i dorim, paradisul pe care ni-l dorim, începem să o distrugem datorită propriului nostru ego și a vechilor nevroze, folosind-o în scopuri lumești, de a câștiga admirația sau laudele celorlalți. Cu alte cuvine ne distrugem singura speranță pe care o avem. Este ca și când am pângări ceea ce este sfânt. A manipula această cunoaștere în vederea unor scopuri egoiste, ne face să pierdem singura oportunitate pe care o avem și, în acest sens, poate fi mai rău decât era înainte.

Deci, acest verset spune:

„Atenție! Nu vă folosiți de ea în scopuri lumești, nu încercați să obțineți publicitate sau reputație prin intermediul acesteia, nu o folosiți pentru a scrie o altă carte sau pentru a obține mai mulți clienți datorită unor trucuri noi pe care le puteți utiliza acum în tratamentul vostru. Nu denaturați această cunoaștere sacră în scopuri lumești. Folosiți-o în scopuri divine. Folosiți-o pentru a ieși din suferință și pentru a-i scoate și pe ceilalți din suferință. Nu o îmbrăcați în vechile voastre tipare. Folosiți-o pentru a vă schimba viața, comportamentul, ceea ce sunteți, pentru că dacă nu veți face asta, veți pierde singura oportunitate pe care o aveți, pentru că este oportunitatea supremă.”

Conferințe

Lectia 2 – Cuplul Spiritual 1

Cuplul spiritual – 1

Conferință bazată pe seminarul Lo Jong
Conform învățăturilor lui Geshe Michael și Lama Christie McNally
traducere a prelegerilor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2

Următorul verset este:

Dzo khal lang la minjo

Nu pune povara taurului, pe măgar

Dacă vă amintiți, am vorbit despre faptul că Lo Jong a fost un mod prin care Dharma a trecut în Tibet, iar primii care au învățat-o au fost păstorii de iaci. Iacul este un animal mai mare decât vaca, deci:

Dzo — iacul femelă.
Lang — înseamnă vacă.
Khal — povară, greutate.

Cu alt cuvinte, nu pune povara ce o poate duce iac-ul, pe vacă, deoarece vaca nu are puterea de a transporta ceea ce iacul poate transporta. Eu am tradus acest rând ca „ Nu pune povara taurului, pe măgar”.

Care este ideea aici? Să spunem că avem un moment neplăcut cu soțul sau cu soția înger, iar el sau ea nu arată deloc ca un înger. Nu vorbesc sau nu se comportă ca niște îngeri, deci cine este de vină? Este vina lor sau este vina noastră?

Cea ce spunem este că această situație vine din karma noastră. Și, apropo, acest lucru nu se întâmplă doar cu soții. Acest lucru este valabil pentru orice relație. Dacă ei apar într-un mod impur, într-un mod neprietenos, ofensator, ce putem face?

Dacă înțelegem puțin acest subiect, înțelegem că partenerul este gol de orice natură proprie de sine; El nu este nici înger în sine, și nici nu este rău în sine. El îmi apare așa cum apare, datorită modului în care îl proiectez. Spunem „în ochiul privitorului”. În ochii privitorului, el apare cum apare. De ce apare sub ochii mei cineva enervant, dacă el este gol de orice natură? De ce aș alege să-l văd atât de enervant?

Ei bine! Problema este, că nu prea am de ales pentru că, dacă aș fi avut de ales, nu aș fi văzut pe nimeni ca fiind enervant. Aș vedea doar îngerii în jurul meu. Lucrurile nu sunt chiar atât de simple, pentru că sunt încă înconjurată de oameni care mă enervează, sau care se bagă în fața mea, sau care sunt obraznici. Și cu toate că nu prea avem de ales, spunem că ei vin din noi, modul în care îl vedem pe partener vine de la noi. Deci, ce să facem atunci când partenerul se comportă neplăcut sau chiar abuziv?

Iată ceva care nu vă va ajuta. Ce facem de obicei când partenerul își lasă farfuria pe masă? Le vom lua noi farfuria de pe masă și o vom pune în chiuvetă? Majoritatea dintre noi nu vom face asta, ci vom începe să le explicăm de ce este important să facă asta, și de ce este jignitor, și așa mai departe. Fapt care, cu siguranță, nu va funcționa. Chiar și atunci când încercăm să discutăm frumos cu el, nu țipăm la el, și eventual îl invităm la restaurant, și la lumina lumânărilor, începem să-i explicăm ce nu este în regulă la el și cum ne jignește, nici asta nu funcționează. Ați încercat? Nu funcționează.

De ce nu funcționează? Înseamnă că noi suntem în neregulă sau ei sunt în neregulă? Nu, ci pentru faptul că nu atingem sursa problemei. Încă nu am înțeles ce a creat problema, așa că tragem în direcția greșită. Căutăm cheia acolo unde este lumină și nu unde am pierdut-o. Dacă ei ne apar ca având un comportament sau o exprimare defectuoasă, aceasta este proiecția noastră. Ea vine din noi. Nu pe ei trebuie să-i corectăm, ci trebuie să corectăm în interiorul nostru. Dacă corectăm în interior, ei vor începe să se schimbe.

Nu putem schimba realitatea externă. Mulți dintre noi au încercat asta mult timp. Dacă văd ceva la partener care nu-mi place, ce ar trebui să fac? Va trebui să-l las în pace. Nu am ce să discut cu el. Nu-i voi face observație și nici nu-l voi critica. Pentru că nu va funcționa. Ceea ce va trebui să fac este să lucrez asupra sursei problemei, să lucrez în interior.

Încercarea de a-l schimba este ca și ne-am învârti într-un cerc vicios. Nu numai că problema nu este la el, și deci nu are niciun rost să-i explicăm că nu este frumos ceea ce a făcut, dar nici karma nu funcționează în prezent. Nu pot schimba prezentul cu prezentul. Dacă ceva nu mi se pare în regulă, cu siguranță îl pot schimba, dar nu chiar acum. Va trebui să încep să plantez alte semințe și să aștept să încolțească. Așa că îmi pot controla realitatea, dar nu și prezentul. Deci nu are sens să stau cu el și să încerc să-i explic, dacă semințele mele sunt încă active și sunt în direcția opusă; Deci trebuie să încep să plantez semințe pentru a vedea ce vreau să văd.

Între timp el va continua să se comporte ca de obicei, dar dacă plantez semințe noi, în cele din urmă cele vechi se vor termina și va veni altceva.

Când spunem „Nu pune povara taurului, pe măgar”, asta înseamnă să nu dăm vina pe el, pentru că vina nu este acolo. În loc să-i pun vina în cârcă, va trebui să-mi asum responsabili-tatea. Dacă partenerul are un comportament supărător, va trebui să încep să lucrez asupra acestui lucru. Trebuie să fiu atentă la ceea ce el îmi reflectă, pentru că el îmi reflectă mereu mintea. El îmi reflectă în special lucrurile pe care nu le știu despre mine, pe care nu le recunosc la mine. În felul acesta îmi face un mare serviciu. Mai devreme am spus că partenerul este un Buddha, care vine să mă învețe, să mă aducă la iluminare. El mă ajută exact acolo unde nu sunt în stare să progresez singură, așa că am încă nevoie de el. Am nevoie să-mi reflecte punctele mele slabe de care nu sunt conștientă. Iar atunci când le văd, va trebui să le schimb. Dacă voi continua să fac asta, el se va schimba, realitatea se va schimba.

Acest lucru nu se va petrece numai cu soțul meu, ci și cu cei cu care nu sunt în relații bune: și ei se vor schimba. Fie voi întâlni oameni agreabili, fie ceva se va schimba în viața mea și nu voi mai fi prinsă în situații neplăcute, fie că ei se vor schimba. Brusc „ei vor fi mai plăcuți”. Li s-a întâmplat ceva? Nu! Nu li s-a întâmplat nimic. Semințele mele s-au schimbat. Karma mea s-a schimbat ca urmare a schimbării pe care am făcut-o.

Oamenii care aud puțin despre karma și semințe își spun: „Da! Asta este în karma mea, să mă întâlnesc cu o astfel de persoană”. Dar ce este această karma?

Această karma este totalitatea amprentelor lăsate în conștiința mea care acum sunt în curs de a da rezultate. Așa cum în natură, semințele încep să germineze atunci când sunt create condițiile necesare, așa amprentele mentale dau rezultate. Și care este acest rezultat? Întâlnesc pe cineva cu un comportament anume: bun sau rău.

Atunci omul poate spune:

„Bine, asta este! N-am ce să mai fac, este karma mea. Datorită karmei mele m-am născut într-o familie fără posibilități. Este soarta mea. Trebuie să învăț să mă mulțumesc cu ceea ce este”.

Aceasta este o abordare a karmei foarte pasivă. În Asia, întâlnim deseori această abordare. În India, cei născuți în castele inferioare spun: „Așa mi-a fost soarta să mă nasc într-o castă inferioară”.

Este adevărat că provine din karma – dacă cineva se naște într-o castă inferioară, se datorează karmei pe care a acumulat-o într-o viață anterioară – dar nu este adevărat că nu mai are ce face.

Dimpotrivă! Avem ce face. Va trebui să înțelegem că ceea ce ni se întâmplă acum provine din karma, din semințele pe care le-am semănat în trecut. Cu ceea ce este acum nu mai este nimic de făcut. Este copacul care a apărut acum în grădină, deoarece semințele au fost semănate de multă vreme. Dar dacă din semințe cresc copaci, atunci putem începe să semănăm semințe noi. Deci, dacă începem să înțelegem acest proces, putem decide să ne transformăm complet toată realitatea noastră. Acesta este Lo Jong. Aceasta este transformarea. Totul se află acum în mâinile noastre. Această înțelegere este cea care ne dă puterea.

Dacă înțelegem acest mecanism, acum îl vom folosi în avantajul nostru. Dacă nu mai vrem ca altul să țipe la noi, ce ar trebui să facem? Vom înceta de a mai țipa la ceilalți. Dacă nu ne place să trăim în lipsuri, ce vom face?

- De exemplu, nu vom mai fura drepturile de autor ale altora.
- Să nu ne mai sustragem de la plata impozitelor.
- De a proteja bunurile altor persoane.
- De a ne dezvolta complet generozitatea.

Ce fac cei ce trăiesc în nevoi? Țin lucrurile pentru ei, sustrag, ascund, fură. Ei fac toate acestea pentru că trăiesc cu sentimentul de lipsă. Și tocmai aceste lucruri agravează situația, pentru că ele generează și mai multe lipsuri. Este exact invers de cum gândim.

Dacă sărăcia vine ca urmare a nerespectării bunurilor altora sau a zgârcenie, atunci singurul lucru care trebuie făcut, este de a începe a dărui altora.

Dacă soțul meu se scoală dimineața și țipă la mine din senin, fără să-i fi făcut ceva, atunci ce ar trebui să fac? Să încep să îi spun câteva? Nu ajută. Va trebui să fiu atentă când țip la el. Și nu numai la el, ci și la alții. Dacă nu mai vreau să mai existe țipete în viața mea, va trebui să mă asigur că nu mai plantez acest gen de semințe. Așa că sunt atentă la ceea ce vine. Şi fac invers. Acesta este numele jocului: Fă invers. Mantra noastră va fi: “Om, fă invers, Ah Hung.” Aceasta este mantra când înțelegem karma. Facem invers.

Vom face invers față de ei? Nu neapărat. Pe ei îi lăsăm în pace. Nu intrăm în discuții contradictorii cu ei și nici nu-i corectăm. Ei sunt oglinda noastră. Ei reflectă cine suntem. Nu ne place ce vedem? Va trebui să ne schimbăm.

Unii spun: „Nu merge așa. Vom înlocui oglinda”. Dar ea va reflecta la fel. Este posibil să fim entuziasmați, să mergem în luna de miere, iar după un timp oglinda va începe să reflecte din nou același lucru, pentru că ea din nou reflectă mintea noastră.

Aceasta este o parte foarte importantă a înțelegerii karmei. Nu vom spune: „Da, așa este, vine din karma mea”, iar apoi cădem neputincioși, crezând că așa ne este destinul. Este abordarea grecească de a spune „Soarta este nemiloasă”. Da! Este destinul, dar noi suntem cei care l-am creat, deci putem să ne creăm altul. Oamenii au tendința de a cădea în acest loc al pasivității, a inactivității. Ei pot spune: „Așa este soțul meu, nu am ce face și mă voi obișnui cu el așa cum este”, iar relația intră pe făgașul obișnuit, în care soțul se comportă în același mod, iar noi reacționăm iar și iar la ceea ce face el. Nu încercăm să schimbăm nimic, iar situația se înrăutățește, devine o spirală care coboară, iar la final ne regăsim într-o relație care nu ne place și credem că așa este ea. „El nu este persoana cu care m-am căsătorit. S-a schimbat”.

Partenerul nu este așa. El este complet gol de orice natură. Dacă acceptăm această înțelepciune și refuzăm să luăm lucrurile așa cum sunt, atunci îl putem schimba. Și asta nu prin a ne disputa, nu prin a-l corecta, nu prin a-l chinui, nu prin a-i face viața un calvar, pentru că toate acestea nu vor face decât să înrăutățească lucrurile, ci prin a ne schimba din interior. El ne reflectă, iar dacă relația a fost îndelungată, reflecția devine foarte fidelă. Și dacă începem să ne folosim de partener pentru a ne schimba din interior, minunea se va întâmpla. Ei se vor transforma.

Așadar, motivul pentru care relațiile neplăcute și incomode devin o rutină, este pentru că suntem leneși. Nu depunem suficient efort pentru a lucra cu karma care ni se reflectă prin partenerul nostru, astfel încât să începem să o schimbăm. Este mai ușor să lăsăm lucrurile așa cum sunt și să mergem ca pe ouă. Nimeni nu va progresa și nici viața pe care o trăim nu va fi prea interesantă.

Și nu avem nimic de-a face cu el. Schimbarea este în interior. Este unilaterală. Ea este complet independentă de partener. Asta nu înseamnă că vom spune: „Încetez să mai țip la tine dacă și tu vei înceta să mai țipi la mine!”. Nu! Nu vom spune asta, ci “Voi înceta să mai țip!” Și cu timpul, și el va înceta să mai țipe. Este unilateral și nu depinde cu nimic de ceea ce face el, pentru că nu provine de la el.

Nu întotdeauna este ușor să descifrăm legătura karmică. Uneori când vedem o atitudine anume la partener, nu o recunoaștem întotdeauna în noi. Cineva poate spune: Uite, el se poartă așa, dar eu nu fac asta!

Acest lucru nu poate fi posibil. Oare oglinda poate reflecta ceea ce nu avem în noi? Trebuie să înțelegem că partenerul este oglinda noastră. Dacă vedem că el se poartă într-un fel anume, cu siguranță că și noi ne purtăm la fel. De obicei, el ne arată lucruri de care nu suntem conștienți că le avem și noi. În general, poate fi ceva pe care alții îl știu despre noi, și noi să nu știm asta despre noi. Așa că va trebui să ne folosim de aceste cunoștințe.

Deci, dacă spunem, de exemplu, că stăm alături de oameni care mint, dar noi nu mințim, va trebui să privim mai adânc în noi. Poate că nu mințim când vorbim, dar poate lăsăm o impresie greșită celorlalți și nu ne deranjăm să o corectăm. Poate că nu declarăm exact la fisc. Poate că uneori descărcăm lucruri de pe Internet pentru care ar trebui să plătim și le descărcăm fără să plătim. Va trebui să ne uităm atent la ceea ce facem, pentru că este posibil ca noi să nu mai avem un astfel de comportament la nivel grosier, dar există încă semințe subtile, dovadă că întâlnim astfel de lucruri în viața noastră. De aceea va trebui să identificăm aceste situați și să lucrăm asupra lor, și, în cele din urmă, lucrurile vor trebui să se transforme. Deci provocarea noastră atunci când ne întâlnim cu astfel de situații este să găsim corelația în noi. Unde este în noi. Iar acest lucru nu va fi întotdeauna foarte ușor pentru că suntem în negare.

Ne trezim dimineața și vrem să împărtășim soțului visul uimitor pe care l-am visat. Dar soțul nu este interesat să ne asculte astăzi. Nu-i pasă de ceea ce vrem să-i spunem. A doua zi din nou se repetă situația. Nu avem cu cine vorbi. Dacă ne confruntăm cu o astfel de situație și nu suntem mulțumiți de ea, va trebui să începem să căutăm cu multă atenție când noi am făcut același lucru cu alții. Poate acum două săptămâni sau poate acum o lună soțul nostru a avut ceva de împărtășit și noi nu l-am ascultat. Poate că nu neapărat am procedat la fel cu soțul nostru, ci cu altcineva. În mod cert, cândva, cineva a dorit să ne atragă atenția și noi nu i-am acordat-o, iar acum această situație se întoarce asupra noastră. Așa că dacă nu ne place ca ea să revină în viața noastră, va trebui să începem să schimbăm în noi.

Ideea acestui verset este să ne asumăm întreaga responsabilitate. Nu trebuie să o punem nici pe taur și nici pe măgar. Există doar două opțiuni:

1. Sau este vina lui și el este așa cum este, așa că nu este nimic de făcut.

2. Sau, dacă aceasta este karma mea, ce pot face pentru a schimba acea karma.

Dacă aceasta este karma care a rodit acum, atunci vom spune: „Da! Este karma mea și numai eu o voi remedia. Treaba este numai a mea. Nu voi căuta pe altcineva care să mă ajute. Nu voi impune nimănui să facă asta, nici măcar un sfert, și nici jumi-juma. Eu sunt responsabil 100% de ea, pentru că 100% este proiecția mea, și mai mult de atât, această karma care se întoarce la mine, este complet individuală.”

Toate acestea nu sunt lucruri ușoare pentru noi. Fugim de responsabilitate. Acest studiu spune că răspunderea este 100% a noastră. Poate că vom spune: „Și ce-i cu ei?” Și ei sunt răspunzători tot 100%, dar asta nu este legată de 100% a noastră. Ceea ce facem noi este total necondiționat de ceea ce ei fac și, dacă ne facem treaba 100%, ceilalți vor trebui să se schimbe, pentru că sunt proiecția noastră. Noi i-am creat prin acțiunile noastre. Asta înseamnă să luăm asupra noastră toată povara pe care am pus-o pe ei.

Iar provocarea constă în a vedea cât de dispuși suntem de a aduce relația la perfecțiune. Cât de dispuși suntem de a lua totul asupra noastră. Ne vom spune: „Acum voi face aur din ceea ce am aici!”. Şi oricine poate face asta. Da, este adevărat că uneori este multă muncă de făcut. Și ce dacă? Oricum nu putem fugi de karma.

Următorul verset este:

Nyomong gang che song la jang

Curăță-te mai întâi de cea mai mare afecțiune mentală pe care o ai.

Nyomong — afecțiune mentală. Afecțiunile mentale sunt emoțiile negative; precum mânia, gelozia, mândria, neînțelegerea, ignoranța spirituală.
Che — mare.
Gang che — care este cea mai mare.
Jang — a purifica, a curăța.

Adică „Purifică-te de cea mai mare afecțiune mentală” sau „Curăță-te mai întâi de cea mai mare afecțiune mentală pe care o ai.”

Câte afecțiuni mentale avem? În „Abhidharma Kosha” sunt descrise 84.000. Iar într-un alt text se vorbește de 72.000. Ceea ce ni se spune este să începem mai întâi cu una, dar cu cea mai mare.

De exemplu, în yoga se spune că există o legătură strânsă între afecțiunile noastre mentale care ne creează karma și corpul nostru energetic. Deci, putem purifica:

– din exterior făcând yoga,

– și, din interior, prin a ne uita la afecțiunile mentale și curățându-le așa cum ni se specifică aici.

Iar atunci când facem ambele lucruri împreună, [această abordare] va da forță practicii. Aceasta este forța practicii yoga tibetane care funcționează simultan, atât în interior, cât și în exterior. Atunci când lucrăm din exterior, practica este direcționată spre punctele în care energia noastră este blocată, pentru că datorită lor avem afecțiuni mentale. Se spune că, în noi toți, blocajul cel mai mare se află în zona inimii. Este locul cel mai greu de deschis. Așa că atunci când este practicată yoga tibetană, se va începe a se lucra cu cea mai mare afecțiune mentală. Se vor face exerciții speciale destinate desfacerii legăturilor din inimă. La nivel de meditație pe care o facem în Lo Jong, lucrăm la purificarea celei mai mari afecțiuni mentale pe care o avem.

Deci, în contextul relațiilor de cuplu, dacă avem un soț sau soție, vom căuta să găsim care este cea mai mare problemă emoțională pe care o avem, care ne doare cel mai mult. Aceea care deteriorează cel mai mult relația noastră. Și datorită faptului că nu putem să ne ocupăm de toate afecțiunile mentale pe care le avem, suntem îndrumați să începem cu cea mai mare.

Dar cum știm care este cea mai mare? Problema pentru noi toți este că nu știm care este cea mai mare afecțiune mentală pe care o avem. Dacă suntem întrebați care este afecțiunea noastră cea mai mare, de obicei ne vom referi la a doua sau la a treia. De ce? Pentru că prima afecțiune mentală este atât de mare, încât nu suntem în stare să o vedem, nu suntem conștienți de ea, suntem cufundați în ea.

Un exercițiu bun pe care îl putem face este să ne întrebăm prietenii, sau pe cei de care nu ne este teamă să facem acest lucru.

Îi întrebăm: „Ce crezi că ar trebui corectat la mine?”. Poate că 20 de persoane îmi vor spune că am urechile prea lungi. Și dacă 20 de persoane îmi va spune asta, atunci poate că într-adevăr sunt un măgar.

Soții noștri ne știu bine. Poate nu mereu au știut cum să se exprime, dar ne cunosc bine și știu care este afecțiunea noastră cea mai mare la care ar trebui să lucrăm. Așa că le vom pregăti o cină romantică, și la lumina lumânărilor parfumate îi vom întreba. Poate că le va lua ceva timp ca să ne dezvăluie ceea ce cred, dar dacă am trăit suficient timp cu ei, ne vor indica repede care este cea mai mare afecțiune a noastră, deoarece ne cunosc slăbiciunile și punctele slabe. Pentru a face un astfel de exercițiu, va trebui să ne amintim că rolul nostru pe calea spirituală, pe calea Lo Jong este de a ne purifica conștiința. Aceasta este treaba noastră, așa că ne vom folosi cu siguranță de orice putem. Deci este un sfat.

Există un alt aspect al versetului:

Curăță-te mai întâi de cea mai mare afecțiune mentală pe care o ai.

În general, dacă cei cu care trăim nu au învățat despre karma și vacuitate, și îi vom întreba care este afecțiunea noastră mentală cea mai mare, este foarte posibil ca ei să o rateze pe cea mai mare, deoarece nu știu să privească în direcția corectă.

Cu toți suntem atinși de cea mai gravă afecțiune mentală, iar aceasta este ignoranța spirituală. Ea este părintele tuturor afecțiunilor noastre mentale. Este neînțelegerea provenienței lucrurilor din viața noastră și de a gândi că ele provin de la sine, că au un fel de existență proprie de sine.

Și dacă ne dorim o relație pură și sfântă, curată și spirituală, care să ne ridice la un nivel și mai înalt, va trebui să facem față sentimentului că soțul sau partenerul nostru are o existență proprie de sine, sau o anumită natură proprie, un caracter de sine și că nu este proiecția noastră care provine din karma noastră. Trebuie să facem față acestei erori mentale, deoarece ei sunt goi de orice natură. Ei sunt o reflectare a karmei și a acțiunilor noastre. Fiecare problemă pe care o vedem la partener nostru, trebuie să o căutăm și să o găsim în noi, pentru că el ne reflectă ceea ce avem în noi.

De multe ori când cineva aude aceste prelegeri, poate spune: „Da, da! Am auzit și este foarte interesant. Mulțumesc mult, prelegerea este foarte interesantă, dar persoana care lucrează cu mine, nu poate fi așa cum se spune aici”. Ni se pare că cel de lângă noi este o excepție de la legea karmică.

Singurul sfat care ajută cu adevărat, cu toate că el este un sfat dificil este: “Uită-te unde este în tine!” Până nu te uiți, nu se va schimba nimic în viața ta. Este un sfat greu de dat și greu de acceptat. Pentru că, cu adevărat ne dorim să-i punem celuilalt responsabilitatea în cârcă, și să ne gândim că acesta trebuie să facă ceva.

Și dacă această poveste despre karma și vacuitate este adevărată, asta înseamnă că toată lumea este proiecția noastră, iar noi înșine putem fi propriul nostru consilier în relația de cuplu. Nu trebuie să ne ducem la altcineva, ci doar să începem să ne uităm la ce ne reflectă partenerul și să începem să lucrăm în interior.

Putem spune că acesta este singurul lucru care funcționează. Metodele convenționale de consiliere a relațiilor de cuplu sunt limitate. Este singurul lucru care va acționa de la rădăcină, care va reteza afecțiunea mentală de la rădăcină. Aceasta este cea mai profundă și eficientă metodă de a eradica orice ne deranjează în relații și în afara relațiilor.

Ne uităm la ce ne enervează cel mai tare la soțul nostru, sau care ne doare cel mai mult și ne vom spune: „Acest lucru trebuie să vină de la mine. 100% vine de la mine. Nu 90% și nici 10%. Ci exact 100% – aceasta este reflecția mea. Ah! Acum am la ce să lucrez!”. Iar dacă acceptăm faptul că ceea ce vedem provine de la noi – vom începe să căutăm printre acțiunile, vorbele și mai ales gândurile noastre. Deoarece, se prea poate ca noi să nu avem un astfel de comportament vădit, dar poate că avem gânduri de felul acesta.

Dacă vom spune că soțul meu nu este credincios, va trebui să mă uit la gândurile mele, poate mă uit la alt bărbat, poate nu fac nimic, dar am gânduri necurate, acestea se vor întoarce asupra mea experimentând comportamentul impur ale altora. Deci nu trebuie să le vorbim. Nu trebuie să mergem la consiliere. Nu trebuie să-l convingem pe celălalt. Ci, ceea ce nu ne place să oprim în noi și atunci și această karma se va opri.

Dacă învățăm cum să oprim în noi, această karmă se va opri și ea, și chiar se va răsuci, deoarece karma de a lucra în interiorul nostru pentru a înfrâna aceste comportamente se va reflecta în ei. Ei se vor schimba, deoarece nu au nicio natură proprie de sine. Ei sunt doar oglinda noastră.

Bineînțeles că acest proces necesită timp. El nu se petrece de astăzi până mâine. Depinde numai de noi și de câtă înțelepciune îl însoțește. Ritmul procesului depinde de gradul de înțelepciune pe care îl avem, depinde de cât de mult înțelegem acest mecanism al karmei și al vacuității, și a modului în care acestea două împreună ne creează lumea în care trăim.

Secretul eliminării trăsăturilor nedorite ale partenerului este să le îndepărtăm din noi. Este să lucrăm în interiorul nostru. Cheia succesului este înțelegerea că aceste trăsături vin din noi, că facem exact același lucru care nu ne place la ei. Așadar, secretul este să descoperim care este acest lucru pe care-l facem, pentru că dacă am fi fost conștienți de el, am fi încetat de mult să mai facem asta. Deci, dacă partenerul ne reflectă astfel de trăsături, va trebui să le identificăm în noi, după care să le stopăm sau să le transformăm. Va trebui să facem Lo Jong, să ne purificăm conștiința de aceste lucruri. Iar atunci minunea se va întâmpla, partenerul se va transforma. Dacă nu vom face asta, el va rămâne la fel.

Cu toți am auzit de expresia „culegem ceea ce am semănat”, și cumva nu am luat-o în seamă, nu am asociat-o cu viața noastră. Cu toate acestea legea karmică funcționează, culegem în totalitate ceea ce am semănat. Nu putem culege altceva decât ceea ce am plantat.

Următorul verset este:

Dun pa gyur la rang sor shak

Schimbă-ți mintea și rămâi la fel

Această frază se referă la practica secretă. Vă amintiți de yoghinul nebun care a venit și a ars casa? Nimeni nu știa că este un yoghin. El părea un nebun care dă foc la case. Aici este vorba de a face practica în interior, în liniște.

Așadar, unul dintre secretele ca toate aceste modalități de cum să ne transformăm soții, de cum să ne transformăm viața prin transformarea minții noastre, să reușească este să ne facem munca în taină. Nu vom începe să facem declarații cum ar fi „Nu vorbi cu mine acum, că fac Lo Jong!” sau să ne lăudăm cu ceea ce facem, pentru că va reduce din puterea practicii.

De ce scade puterea practicii? Pentru că motivația noastră este greșită. Facem asta pentru a fi lăudați sau apreciați de ceilalți, cu alte cuvinte facem asta în scopuri lumești, iar ele nu funcționează, și micșorează forța practicii.

Deci, ideea este să practicăm în liniște, în interior iar în exterior să rămânem la fel. Nimeni nu trebuie să știe ce facem. Ne uităm și analizăm iluzia, iar în interior, lucrăm cu karma și vacuitatea.

Care este sensul iluziei? Că lucrurile nu sunt așa cum apar. Soțul pare zgârcit. Dar el nu este zgârcit în sine. Trebuie să ne uităm unde nu dăruim, pentru că altfel nu am fi avut un partener zgârcit. Atunci când privim prin iluzia din fața noastră, ni se pare că zgârcenia vine de la soț. Dar de fapt ea este oglinda noastră. Deci, lucrăm în interior, iar în exterior, părem perfecți normali. Vorbim, mergem la petreceri, facem ce trebuie să facem, iar în interior lucrăm permanent. Ne urmărim și ne transformăm în mod constant.

În literatura budistă există multe istorioare despre yoghini care lucrează în liniște în interior, un exemplu este maestrul Shantideva, și istorioare despre mahasiddha. Un mahasiddha (sanscrit: maha — mare, siddha — cel perfect/realizat) este un tip de yogin în Tantra. Ei se găsesc atât în hinduism, cât și în budismul tibetan. Mahasiddha sunt oameni care au dobândit puteri magice prin practica lor spirituală. De asemenea el este un bodhisattva, cineva care poate intra în nirvana oricând dorește, dar în schimb alege să rămână în samsara pentru a-i ajuta pe ceilalți. Mahasiddh-ele practică în liniște, neștiuți de nimeni, și se spune că noaptea îngerii vin în camera lor și se consultă cu ei.

Deci va trebui să învățăm să facem la fel ca și ei:

a. Deoarece face ca practica să fie mult mai puternică.

b. Și mai mult de atât, ea este un act de adevăr. Actul de adevăr este atunci când spunem: „Da! Pot să-mi transform lumea prin a mă transforma pe mine însumi!”, iar noi acționăm în liniște, din interior prin a ne transforma karma, semănând alte semințe. Și în acest fel, vom vedea cum în același timp ne transformăm și noi și lumea în care trăim, pentru că lumea ne reflectă pe noi înșine în permanență. Deci actul de adevăr este atitudinea care spune: „Înțeleg acest proces și cred că el funcționează, voi lucra cu acest proces și, în cele din urmă, voi avea o experiența de percepere directă a vacuității”.

Și acest motiv revine din nou la ceea ce am spus mai devreme: nu este nevoie să discutăm cu soțul sau soția noastră despre problemele pe care le au ei, așa cum le percepem noi. Nu este nevoie să-i corectăm. Ci vom continua în exterior să fim aceiași parteneri ca înainte, iar în interior ne purificăm în permanență. Soțul sau soția va face ce va face, iar noi vom înceta de a mai reacționa în modul nostru obișnuit. Ne uităm la ceea ce ei ne reflectă și ne purificăm în interior. Chiar dacă ambii soți au auzit despre aceste lucruri și au decis să practice, fiecare va continua să facă asta în taină, păstrând puterea practicii. Chiar dacă fiecare dintre ei știe ce face celălalt, vor continua să practice în liniște.

În această muncă interioară, ne menținem linia și în același timp îl vom vedea pe partener ca fiind o figură sfântă, iluminată care ne reflectă ceea ce trebuie să facem. Uneori vom avea un sentiment de sfințenie și am vrea să ne aplecăm în fața lor, dar vrem să facem asta în taină, așa că ne facem că ne-a căzut din mână furculița și ne aplecăm să o ridicăm.

Dacă dorim să ne consolidăm această poziție, va trebui să rămânem fideli vederii noastre pure despre ei. Deci, ceea ce ei spun sau fac, sunt expresii ale sfințeniei lor. Uneori, ei pot face ceva complet banal, iar noi îl vom vedea ca pe un semn sau mesaj divin, și vom decide să ne purtăm în funcție de asta, chiar dacă nu avem dovezi, pentru că este un act de adevăr.

Dacă facem aceste lucruri, partenerul nostru de viață va deveni repede îngerul nostru. Deci, va trebui să descifrăm toate aceste semne sau mesaje, pe care el ni-l trimite în permanență, dacă într-adevăr este un iluminat. Și nu trebuie să-l întrebăm: „Aha! Asta ai vrut să spui când …”. Nu! Mergem după semnul transmis chiar dacă nu suntem siguri de el.

Acesta este secretul. Cu cât vom face aceste lucruri mai mult, vom descoperi că tot mai mulți din jurul nostru fac același lucru în taină. Lumea noastră se va schimba. Vom fi într-un alt loc.

Conferințe

Lectia 1 – Cuplul Spiritual 1

Cuplul spiritual – 1

Conferință bazată pe seminarul Lo Jong
Conform învățăturilor lui Geshe Michael și Lama Christie McNally
Traducere a prelegerilor Lamei Dvora Tzvieli

Lecţia 1

Scopul acestor prelegeri despre cuplu spiritual sau relație spirituală, este de a cunoaște modalități care să aducă relațiile noastre cu partenera sau partenerul de viață la un nivel înalt și să-i ajute pe cei care nu au încă un partener să și-l găsească.

Astăzi ne vom concentra pe relațiile pe care le avem și ne vom folosi de înțelepciunea străveche pentru a le ridica la nivele mai înalte. Înainte de toate va trebui să știm ce înseamnă un partener sau parteneră spirituală. Atunci când ne referim la relațiile de cuplu, ne referim la ele din perspectiva spirituală. Și aici avem două aspecte:

1. Când intrăm într-o relație de cuplu sau parteneriat, din cunoaștere spirituală, ne vom folosi de ea pentru a ridica relația noastră la nivelul următor. Acesta este un aspect.
2. Al doilea aspect, care este invers decât primul, este de a ne folosi de relația pe care o avem cu partenerul, pentru a ne ridica noi înșine la următorul nivel spiritual. Ne vom folosi de mijloacele și de ideile spirituale, de înțelepciune pentru a construi o relație frumoasă și ne vom folosim de relația pe care o avem sau de parteneriat, astfel încât noi înșine să ne ridicăm pe următoarea treaptă spirituală.

Și, de fapt, într-o relație spirituală bună, cei doi parteneri se trag unul pe altul cât mai sus. Fiecare îl trage și îl ridică pe celălalt la nivelul următor, iar pentru a face acest lucru cu succes, trebuie să dobândim o concepție asupra lumii care privește lumea noastră și relația noastră dintr-un cadru mai larg de înțelegere: cum funcționează lucrurile în lume. Și invers: să ne folosim de relația de cuplu sau de parteneriat, pentru a perfecționa, a dezvolta și aprofunda cunoștințele noastre asupra realității lumii ce ne înconjoară. Deci se merge în ambele sensuri.

Înțelepciunea de care ne vom folosi în această prelegere, se numește Lo Jong:

Lo Jong

Lo — minte, conștiința.
Jong înseamnă practică sau antrenament sau transformare sau purificare.

Așadar, Lo Jong este o practică care vine să ne transforme conștiința, să ne schimbe mintea.
Lo Jong este o practică de a ne ridica mintea la un nivel înalt spiritual.
Lo Jong este o tradiție care s-a dezvoltat în Tibet în urmă cu aproximativ 1.000 de ani, care a fost și perioada de început ale budismului în Tibet. După cum o să vedeți, studiul de astăzi nu depinde dacă sunteți budiști sau nu, sau dacă aveți o altă religie. Lo Jong este o învățătură universală.

Tibetanii din acea vreme erau analfabeți și majoritatea lor erau păstori de iaci. Marii Lama au transmis înțelepciunea unui public analfabet de păstori. Mult mai târziu, câteva secole după aceea, s-a dezvoltat o magnifică tradiție monastică. Au fost ridicate mănăstiri și universități monastice și au apărut scrieri filozofice foarte profunde. Așadar, pentru tibetani, înțelepciunea a fost transmisă oral de la învățător la elev sau la grupuri de elevi. Mult timp această învățătură nu a fost scrisă, datorită faptului că tibetanii nu știau să scrie și să citească. În acele vremuri nu exista niciun alfabet. De aceea, învățătura a fost transmisă sub formă de propoziții scurte, pe care tibetanii le învățau pe de rost și pe care le foloseau în practica lor în timpul zilei.

Lo Jong 2, [numit] ”Cele șapte principii pentru dezvoltarea unei inimi bune”, are șapte secțiuni, iar fiecare conține propoziții scurte. În total sunt aproximativ 50 de astfel de propoziții.

Oamenii care au practicat aceste lucruri se numeau Kadampa. Kadampa este şi numele curentului care s-a dezvoltat în Tibet la sfârșitului primului mileniu și începutul celui de-al doilea mileniu. Ei au fost ca și yoghinii. Accentul nu a fost pus atâta pe învățătură, cât mai degrabă pe practica în sine, pe practica meditației.

Practica avea o anume inocență și frumusețe, datorită faptului că în acele vremuri încă nu exista un sistem de doctrine și opinii care trebuiau apărate și dezbătute cu ceilalți.

Într-un fel, și noi ne aflăm într-o situație similară: deși nu suntem analfabeți aceste învățături sunt noi pentru noi. Nu am crescut în această concepție asupra lumii. Și această prospețime are calitățile ei, pentru că venim cu o minte nealterată spre ea și astfel obținem cât mai mult beneficii, înainte de a ne fixa și împietri într-un sistem de credințe, opinii și doctrine. În general, este foarte dificil să menținem această prospețime atunci când lucrurile încep să înainteze.

Așadar, Lo Jong vine să ne învețe cum să ne schimbăm conștiința. Cum să ne deschidem inimile. Cum să ne îndulcim mintea. Cum să devenim dulci și moi. Dacă îl vom practica, acesta va fi rezultatul. Pe prima pagină apare imaginea lui Einstein cu limba afară.

Înțelepciunea
Sălbatică

Ideea este de a sublinia aspectul înțelepciunii Lo Jong care caracterizează înțelepciunea yoghinilor din acea vreme și nu doar din acea epocă. Ea pare să fie sălbatică sau nebunească pentru cineva obișnuit cu o anume viziune asupra lumii. Această înțelepciune vine și ne zdruncină fixarea în care am rămas blocați, despre care yoghinii susțin că datorită ei continuăm să suferim și să întâmpinăm dificultăți.

Există o mulțime de povești despre yoghinii din acele vremuri. În Tibet, nu existau în acea perioadă mănăstiri. Yoginii trăiau la munte și se perindau din loc în loc. Se povestește cum câțiva yoghini ajung într-un loc și sunt poftiți să mănânce și să doarmă în casa unor săteni. Dimineața, Yogini se sculară și înainte de a părăsi locul, dădură foc la casă și plecară. La prima vedere, oamenii pot spune: „Vai de mine! Pe cine am primit în casă?”.

Acesta era genul de înțelepciune nebună pe care au avut-o. Yoghinii au văzut că proprietarul care i-a găzduit era foarte atașat de moșia și de casa lui, fapt care nu-i dădea voie să progreseze spiritual. Din punct de vedere spiritual era blocat. El ar fi murit atașat strâns de bunurile materiale. Așa că yoginii s-au gândit că îi fac un mare bine eliberându-l de acest lucru. Nu vă faceți griji. Nu vom da foc caselor, dar vom face ceva similar.

Dacă aceste prelegeri își vor îndeplini scopul, vor arde câteva din siguranțele voastre. Acesta este scopul lor. Ele vin să submineze acele lucruri pe care nu le-ați observat și care v-au blocat, iar dacă începeți să practicați ceea ce veți învăța aici, veți părea niște ciudați pentru restul lumii. Veți arăta ca în fotografia de copertă.

După cum știm în societatea în care trăim, există multe relații nereușite. Există multă mâhnire, durere și multe tragedii care se întâmplă în urma destrămării familiilor. Copii suferă, cuplul suferă, și toți cei care fac parte din viața lor. De aceea pentru a remedia această situație este necesar ceva neașteptat. El va fi ceva care o să vi se pară ciudat, sălbatic sau nebunesc, și acesta este Lo Jong. El este o mare înțelepciune, concentrată în capsule mici, și care arată total ciudat.

În continuare vom intra în câteva versete și le vom explica.

Versetul 1.

Trel la kang tuk gom du jang

Transformă în practică, fără întârziere, tot ce se întâmplă.

Trel la — imediat, repede, fără întârziere sau pe loc.

Ce legătura are cu relația de cuplu?

Ideea este că atunci când se întâmplă ceva neplăcut între soți; Soțul/soția a spus ceva care l-a rănit pe celălalt, sau s-a enervat! Atunci, imediat, pe loc, fără întârziere trebuie transformată situația într-o cale spirituală! Ne folosim de ocazia ivită pentru a practica. Ce înseamnă asta?

Stăm și luăm micul dejun sau cina împreună, el sau ea spune același lucru care ne enervează mereu. El/ea spune sau face exact același lucru. Încă o dată se ridică de la masă, fără să pună farfuria în chiuvetă și să o spele, sau orice altceva, fapt care mă enervează sau mă determină să reacționez negativ.

Spunem că avem aproximativ 5 secunde pentru a face ceva ieșit din comun. În aproximativ 5 secunde, apare prima reacție cu care suntem obișnuiți. Începem să judecăm lucrurile sau acțiunile lor în modul nostru obișnuit. În cele 5 secunde înainte de a începe să răspundem după cum ne-am obișnuit, avem ocazia să transformăm situația într-o practică. Iar dacă am ratat ocazia, atunci este prea târziu. Vom reacționa situației în modul nostru obișnuit.

Deci, imediat, în primele câteva secunde când percepem comportamentul lor ca o problemă, ne și gândim: „Este neplăcut” sau „Întotdeauna îmi face asta”, etc. Și nici măcar nu am deschis gura. Deja ne-am creat sute de karme, pentru că fiecare gând pe care îl gândim este înregistrat în curentul nostru de conștiință, fiecare vorbă pe care o spunem, fiecare acțiune pe care o facem, este înregistrată în fluxul nostru de conștiință. Orice facem și spunem, plantează semințe în mintea noastră.

Așadar, chiar dacă nu am deschis încă gura, dar am avut gânduri de critică sau de supărare sau de împotrivire, amprentele mentale au și fost lăsate în minte.

Spunem că, dintr-o singură pocnitură de degete sunt înregistrate 64 sau 65 de astfel de amprente, așa că dacă numai 5 secunde continuăm ne enervăm pe soț, am acumulat deja 320 sau 325.

Ce se va întâmpla cu ele? Conform legilor karmice, karma se intensifică; Dacă am continuat ca de obicei și am răspuns ca de obicei, și continuăm ziua ca de obicei, amprentele mentale se vor strânge și vor rămâne ca într-un incubator. În câteva ore, vom și uita ce s-a întâmplat dacă nu a fost ceva prea serios. Iar dacă situația a fost foarte serioasă, probabil că vom continua să producem sute de milioane de astfel de amprente, care vor intra în incubatorul din conștiința noastră și vor rămâne acolo până când va veni ziua în care ele vor da rezultate.

Care vor fi rezultatele? Mai multe situații de acest gen. Pentru că aceste situații, vin ca urmare a ceea ce este în mintea noastră. Dacă stăm în acele 5 secunde și permitem gândurilor să se dezlănțuie sălbatic ca de obicei, ele vor produce următorul eveniment. Garantat va veni. Noi nu ne-am putea supăra sau enerva dacă nu ne-am fi creat cauzele pentru asta.

Deci avem aproximativ 5 secunde pentru a opri această roată: de a reacționa și de a se întoarce înapoi, de a reacționa și iar se va întoarce asupra noastră. A înceta de a mai semăna semințele pentru următoarea problemă.

Cu toate că ne este greu, va trebui să ne surprindem foarte repede atunci apar gândurile de critică. Iar pentru asta, este nevoie de înțelegerea acestui mecanism, și să ne dorim atât de tare să eliminăm problema din viața noastră încât să fim gata de luptă. Va trebui să ajungem în situația în care de îndată ce se întâmplă ceva neplăcut, să observăm repede încotro merg gândurile: „Unde s-au dus gândurile mele? Spre ce mă duce automatismul meu? ” Iar acum avem 5 secunde de a decide de a nu mai merge în direcția obișnuită.

Cum ajungem în acest loc unde ne putem surprinde rapid și struni gândurile? Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să fim pe o cale spirituală și să o practicăm, astfel încât atunci când vine ora încercării și se întâmplă din nou același lucru enervant, să-l folosim pentru a opri suferința. Să încetăm această roată a necazurilor.

Uneori spunem că cele mai prețioase și importante lucruri din viața noastră se întâmplă tocmai ca urmare a unei tragedii. O astfel de tragedie s-a întâmplat în Tibet când chinezii au invadat țara și i-au măcelărit pe tibetani. Cei care au supraviețuit, au evadat din mănăstiri și au adus Dharma în Occident. Nu ne-am fi întâlnit cu acest material dacă nu ar fi fost invazia chineză în Tibet. Putem spune că această tragedie a fost o binecuvântare pentru noi.

Această tragedie a fost cea care i-a împins pe marii maeștri să ia calea exilului și să vină să ne învețe pe noi. Lama Dvora Hla povestește:

”Familia mea nu ar fi emigrat în Israel dacă n-ar fi fost Holocaustul. Când am ajuns în Israel eram doar o copilă. Fiind noi imigranți am avut foarte mult de îndurat. Tatăl meu a trecut printr-un accident de muncă și nu a mai putut munci, iar câteva luni am suferit de foamete. Și dacă nu ar fi fost pentru acele experiențe, poate nu m-aș fi trezit în suferința în care m-am trezit. Am avut parte în viața mea de multe lucruri neplăcute și de multe pierderi. Sunt sigură că fiecare dintre voi are povestea lui, dar asta ne duce pe calea spirituală și în urma unor astfel de evenimente ne ridicăm și viața va începe să se îndulcească”.

Va veni ziua în care ne vom da seama că toate situațiile în care oameni care ne-au trădat sau ne-au părăsit sau i-am pierdut sau au murit, sau bolile grave prin care am trecut, toate acestea trebuiau să se întâmple pentru ca noi să fim astăzi aici, ca să urcăm pe calea spirituală care să ne scoată din suferință. Și apoi, va veni ziua când le vom mulțumi celor care ne-au rănit sau ne-au înșelat sau ne-au făcut lucruri grele, deoarece aceste evenimente au fost suficient de puternice de a ne trezi din starea de mulțumire de sine și din liniștea turmei care este condusă la sacrificare, în care se află cei mai mulți dintre noi.

Deci, trebuie să învățăm să ne dezvoltăm această recunoștință și desigur, înainte de asta trebuie să învățăm să-i iertăm. Numai atunci când îi vom ierta pe deplin, vom putea ajunge să avem inima plină de recunoștință.

Și dacă revenim la micul dejun, în care soțul ne enervează, nu va trebui să așteptăm 5 ani pentru a-l ierta. Dacă înțelegem că orice astfel de eveniment este o oportunitate pentru noi, în loc să ne enervăm, îi vom mulțumi pe loc: „Ah! Mi-ai spus asta ca să mă enervez? Aha! Acum îmi dau seama că mă enervez”. Cum ne putem elimina supărarea dacă nu ne întâlnim față în față cu ea? De aceea, va trebui să vină cineva și să ne supere.

Și există multe entități extrem de speciale în lumea noastră, precum Yoginul care vine și dă foc la casă, care poate citi mintea noastră și știe de ce anume avem nevoie și va face lucrurile corecte. Nu știm dacă nu cumva suntem căsătoriți cu cineva de genul acesta. Nu știm, pentru că el nu ne dezvăluie. Și știe exact ce avem nevoie. Așadar, atunci când se întâmplă așa ceva, va fi pierdere de timp să începem să ne plângem, să ne târguim și să predicăm moralitatea. Imediat, vom transforma întâmplarea într-o cale. Ne vom spune: ”Este enervant, ok!” Acum ne vom închide gura și ne vom uita la ce urcă în minte. Acum avem oportunitatea de a privi în interiorul nostru, pentru că aici se află schimbarea. Ea este înăuntru. Gândul ar trebui să fie imediat: „Ce pot învăța din această situație? Nu este plăcută! Aha! Am ocazia de a învăța.”

Acesta este Lo Jong. Aceasta este înțelepciunea nebună, care ne spune de a lua lucrul neplăcut, care ne doare și de a-l folosi pentru a ne dezvolta pe noi înșine.

Când se întâmplă o astfel de situație, practicantul Lo Jong, sare imediat [să profite de] ocazie, pentru că își dă seama că dacă se folosește de ea ca o oportunitate, va elimina situațiile neplăcute din viața sa.

Iar când vom începe să abordăm lucrurile în acest fel, atunci totul va deveni o joacă spirituală care ne va înălța. Va deveni joaca de a găsi lucrul ascuns: „De ce se întâmplă asta? Desigur, există un motiv pentru care au spus, sau au făcut ceea ce au făcut, rolul meu acum este să găsesc ce ar trebui să învăț din asta. Să descifrez mesajul.”

Mulți dintre voi probabil că ați auzit de [conceptul de] vacuitate. Ceea ce vrem să subliniem, este că nu spunem că problema este reală. La micul dejun, cineva a spus ceva și a provocat o problemă. Nu spunem că problema este reală, pentru că mai înainte am spus: „Folosiți-o ca oportunitate”. Nu spunem că situația este problematică în sine. Vorbim despre vacuitatea lucrurilor, despre lipsa oricărei calități de sine. Vom vorbi despre asta puțin mai târziu.

Ceea ce spunem este că problema nu are o existență proprie de sine, ea nu are calitatea de a fi o problemă în sine. De asemenea, spunem că nici oportunitatea nu există în sine. Ceea ce spunem este că ambele lucruri există simultan. Ambele au același potențial. Dacă vă concentrați pe problemă, atunci problema devine reală. Dacă vă concentrați pe oportunitate, atunci și ea devine reală, deoarece situația este goală.

Atunci când s-au petrecut schimburile de cuvinte, sau a existat un anume comportament, acestea nu au fost o problemă sau o oportunitate în sine. Noi facem din ea o problemă și tot noi ne creăm oportunitatea. Desigur că înțelepciunea este să găsim oportunitatea în aceste situații, iar apoi totul va deveni o joacă. Deci nu ne mai putem întrista și ne vom spune: „Iată oportunitatea. ”

Deci, acest verset „Transformă în practică, fără întârziere, tot ce se întâmplă”, ne spune să nu așteptăm 5 ani pentru a afla că am fost împinși să progresăm. Putem face acest lucru pe loc.

Și poate vom mai adăuga aici și faptul că acei yoghini nebuni, despre care am vorbit, mergeau să caute probleme și să găsească modalitatea de a le transforma. Este Lo Jong – transformarea conștiinței.

Dar, înainte de a căuta alte probleme, va trebui să lucrăm cu problemele care apar acum în viața noastră, pentru că ele vin și așa singure. Numai dacă am purificat suficient, atunci poate va trebui să căutăm cu adevărat alte probleme.

Versetul 2.

Yen lak nyam pa jo mi ja

Nu te preocupa niciodată de slăbiciunea celuilalt

Deoarece Jo înseamnă a vorbi, a spune, a te exprima, putem traduce fraza „nu vorbi despre defectele celuilalt”.

Și aici vom vorbi din nou, în contextul cuplului spiritual. Luna de miere s-a terminat și începem să-i găsim defecte soțului sau soției: “Nu spală vasele.” „Nu repară”. După ce începem să studiem karma și vacuitatea, despre faptul că lucrurile sunt goale și că noi suntem cei care proiectăm realitatea din karma noastră, atunci ce vom face atunci când găsim defecte la celălalt? Primul lucru este să ne închidem gura.

Vom spune mantra: ”Om, închide gura, Ah Hung”.

Sunt persoane care practică spiritual cu soțul sau soția. Ei jură să vadă în soțul sau soția lor un sfânt învățător sau o sfântă învățătoare sau o făptură iluminată care vine să-i învețe. Fie că se căsătoresc sau nu, atunci când se reunesc, depun jurământ ca din acel moment, să-și vadă soțul sau soția drept sfântul lor învățător. Deci un Buddha. Soțul este Buddha. Buddha nu greșește. Nu este confuz. Nu face nimic întâmplător. Dacă el spune sau face ceva – este doar ca să ne învețe. Este tot ce face un Buddha: să ne învețe.

Și dacă încercați să practicați, veți vedea cât de greu este acest lucru. Imediat după ce ați jurat, practica vi se va pare imposibilă. „Oh! Ce am făcut? Cu el? Nu se poate asta. Am fost năuc ”. Acest lucru se întâmplă imediat.

Deci, ce putem face? Există două tehnici: Una este păstrarea carnețelului.

Scopul carnețelului este de a ne urmări mintea, comportamentul și spusele. Și asta pentru că uităm. Mai știți ce ați gândit ieri? Bineînțeles că nu vă mai amintiți. V-au trecut atât de multe gânduri prin cap de atunci. Sunt atâtea lucruri pe care le-ați spus de atunci. Nu observăm ce se întâmplă în mintea noastră, dar tot ceea ce ne trece prin minte, lasă amprente care mai apoi ne determină viitorul.

Așadar, dacă ne gândim serios la eliminarea suferinței, trebuie să învățăm să ne cunoaștem mintea înainte de a o putea transforma. Este esențial! Carnețelul este un fel de instrument științific care ne ajută, ne oferă un feedback referitor la ce se întâmplă în mintea noastră, și atunci vom ști ce trebuie să facem, ce ar trebui să schimbăm.

Și dacă ați început să țineți carnețelul, vă pot avertiza că mulți cad în situația în care găsesc imediat defectele în celălalt, în partener. „Ah! Trebuie să-i spun să spele vasele după micul dejun… Ar fi bine să curețe și chiuveta după ce a terminat de spălat vasele”. Nu așa ținem carnețelul. Este foarte ușor pentru noi să ne concentrăm asupra defectelor celorlalți și nu ne place să ne uităm la noi înșine. Scopul carnețelului este de a ne cunoaște pe noi înșine, și nu pentru a ne face să ne simți prost, astfel încât să putem începe să ne schimbăm și să încetăm să mai suferim. Deci, dacă începeți să scrieți ce aveți de spus celorlalți, atunci nu sunteți pe direcția corectă.

Deci, ce scriem în carnețel atunci când cineva ne-a enervat? Ne observăm și scriem: “Ieri la ora 10:00 m-am enervat”. Ne uităm la nervozitatea noastră și nu la ce s-a întâmplat! Ceea ce s-a întâmplat este că ne-am supărat, iar supărarea caută un cuier de care să stea agățată, adică spunem „din cauza lor m-am supărat”. Dar atâta timp cât suntem preocupați de ceilalți, nu ne uităm la noi înșine. Nu spunem adevărul despre supărarea care s-a trezit în noi, iar ea va rămâne acolo. Nu depunem efort să ne opunem ei, să o depășim.

Așadar, dacă suntem serioși în ceea ce privește practica Lo Jong – practica transformării conștiinței, în orice situație care ni se întâmplă și stârnește în noi reacții, ne uităm la reacțiile noastre și nu la ce fac ele. Iar atunci atenția noastră se va îndrepta spre interior. Este foarte important de reținut acest lucru, pentru că s-ar putea să spuneți: „Bine, bine! Dar uite că a vorbit, a vorbit și tot a vorbit. Nu accept un astfel de comportament. Nu este în ordine. Va trebui să-l avertizez. Va trebui să-i explic”. Această ispită va fi întotdeauna acolo ca să ne facă să privim în exterior și nu în interior.

Este important să ne amintim că nu putem judeca cu adevărat o altă persoană, pentru că nu-i putem cunoaște cu adevărat intențiile. Nu știm cine este cu adevărat. De ce este în viața noastră? De ce face ceea ce face? Ce-l motivează să continue să facă ceea ce face? În budism învățăm că până nu ajungem la rangul de Buddha – o ființă luminată -, nu îi putem judeca pe ceilalți pentru că nu le putem citi mintea. Nu știm de ce ei fac ceea ce fac!

Dacă suntem într-o relație în care am decis să-l vedem pe partener ca fiind Buddha, atunci el nu poate greși deloc. Chiar și atunci când nu spală vasele, sau când nu ia farfuria de pe masă ca să o pună în chiuvetă, el nu greșește. Și poate o va face în continuare pentru a apăsa pe butoanele noastre pentru ca să avem grijă de ele, ca să putem trece la nivelul următor! Așadar, efortul nostru constă în a-i vedea vacuitatea, de a vedea că el nu este într-un fel sau altul, în sine. Acum, avem de ales:

– Ori vedem că tot ceea ce face el este o oportunitate pentru noi, că este un Buddha care vine să ne ridice la nivelul următor.

– Ori ne enervăm pe el.

Este alegerea noastră acum. Un practicant Lo Jong va alege în mod sigur prima variantă, cu toate că ea nu este deloc ușoară. Și asta datorită obiceiurilor noastre adânc înrădăcinate, obiceiuri care s-au format pe parcursul anilor, și chiar înainte de a ne naște. Nu va fi deloc ușor să ne surprindem de îndată ce ne enervăm și să ne folosim de ocazie.

Deci, cum vom ajunge în acest loc în care ne putem surprinde mintea cu ușurință și totul să devină o joacă? Răspunsul este că va trebui să plantăm semințe. Pentru a avea roade, mai întâi va trebui plantat. Va trebui să învățăm cum să lucrăm cu mintea noastră.

Din tot ce am spus, există două concluzii:

a. De a încerca pe cât putem să ne surprindem atunci când iritarea, sau supărarea sau emoția negativă apare. Și când apare, să ne spunem:

„Îți mulțumesc mult că m-ai ajutat. Îţi mulțumesc mult că mă ajuți să-mi cunosc acea parte a conștiinței mele care nu este pură și care îmi provoacă atâta suferință.”

b. De a ne antrena în a-l vedea ca fiind pur. Nu este o chestiune ușoară. Este un antrenament. Este contrar obișnuințelor noastre, dar acest efort plantează semințe. Atunci când gândim:

„Bine, bine! Am hotărât că ești pur și acum iar faci lucrurile astea? Un om pur nu poate face astfel de lucruri. Nu, nu ești pur … dar stai așa! Ieri am spus că voi încerca să te văd pur”. Acest efort plantează semințe. Data viitoare vom fi în stare să ne înfrânăm mai mult. Poate încă o secundă, ceea ce este mult!

Iar oamenii care practică în acest fel, îl vor vedea pe celălalt cum treptat, treptat se va comporta ca un om pur. Începe să apară ca fiind pur.

Ei încep să devină cu adevărat puri pentru noi, deoarece sunt goi de orice natură. Noi îi creăm din conștiința noastră. Cu cât vom practica mai mult de a-i vedea puri, ei vor începe să devină puri. Cu adevărat vor fi puri. Și totul depinde de cât de mult suntem ca acei yoghini sălbatici care practică Lo Jong.

Pentru a avea succes în această practică, va trebui să ne spunem: Sin tsam.

Sin tsam – înseamnă ”ține linia”. Am decis că ei sunt puri. Am intrat într-o relație și decidem că partenerul/partenera este pur, atunci vom păstra linia. Orice ar fi, nu ne clintim de pe linie, indiferent de ce fac ei. Indiferent de ceea ce ei fac, nu renunțăm la acea vedere. Acesta este Sin tsam.

Este un antrenament foarte, foarte sacru. Este un antrenament care ne scoate din Samsara. Nu ne vom clinti din hotărârea noastră. Am stabilit că ei sunt puri. Și tot ceea ce fac ei, nu ne pot deruta. Este un antrenament foarte greu. Va fi foarte dificil să ne păstrăm convingerea că ei sunt puri atunci când le vedem defectele.

De ce vedem defecte? Pentru că nu suntem curați. Mintea noastră nu este pură. Defectele pe care le vedem, ne reflectă mintea. Cu toate că practicăm, vom continua să le vedem defectele, pentru că avem foarte mult de curățat. Dar vom rămâne pe poziția că defectele nu sunt acolo. Nu ei au defecte. Ei sunt puri, iar acum ne vom folosi de ceea ce ne oglindesc pentru a curăța.

Cu cât ne vom menține linia, cu atât progresul nostru va fi mai rapid. Acesta este sensul transformării conștiinței – a lui Lo Jong. Vom continua să ne antrenăm în acest fel și va fi dificil, datorită faptului că avem obiceiul adânc înrădăcinat în conștiința noastră de a vedea lucrurile cu existență proprie de sine, obicei pe care l-am acumulat de-a lungul vieților anterioare.

Suntem obișnuiți să vedem că „defectele sunt ale lor”, iar lumea ne apare ca și când vine din afara noastră. Aceasta este dificultatea, dar frumusețea este că, cu cât vom practica mai mult, cu atât ne va fi mai ușor și „ei” încep să se schimbe.

Văzându-i că se schimbă, ne va da curaj să continuăm. Dar la început până când încep să se schimbe, va trebui să ținem linia și să nu renunțăm. Și, chiar dacă am decis că ei sunt Buddha care au venit să ne învețe, și facem efort pentru a nu ne clinti de la linie, afecțiunile mentale vor continua să ne afecteze. Furia, gelozia, resentimentele sau nemulțumirile vor apărea în continuare. Faptul că am decis că ei sunt Buddha, nu înseamnă că am eliminat toate acestea din noi.

Gândirea logică ca urmare a încetării supărării ar fi:

„Dacă persoana cu care trăiesc este Buddha, atunci el caută doar cum să mă ilumineze. Aceasta este cariera lui Buddha. Tot ceea ce face sau spune Buddha este doar ca să mă scoată din suferință și să mă aducă la iluminare.”

Și aceasta este partea nebunească a înțelepciuni Lo Jong: ca în momentele dificile prin care trecem, să ne spunem asemenea lucruri pe care altcineva nu le-ar spune sau le-ar face, și de a rămâne pe linie. Chiar dacă nu înțelegem de ce ei spun ceea ce spun, sau fac ceea ce fac, sau ne rănesc cum ne rănesc, nu renunțăm la viziunea pură pe care o avem.

Dacă vom putea face asta, este o binecuvântare uriașă, am făcut un salt extraordinar în puritate. Deoarece acum nu ne mai uităm la ceea ce este, pentru că ceea ce se întâmplă este un rezultat al trecutului, al murdăriilor pe care le-am semănat înainte. Ne vom spune: „O să-mi purific lumea. Ştiu că există o modalitate de a o purifica. Ştiu că există entități pure.” Acest angajament de a păstra linia, creează o karmă incredibilă. Plantează în noi semințe care atunci când vor da roade – lumea noastră va fi mai pură. Partenerul va începe să acționeze ca un Buddha cu adevărat. Defectele lor se vor diminua, deoarece mintea ne va fi mai pură, iar apoi îi vom vedea din ce în ce mai puri. Cu toate că tot ceea ce am spus până acum sună nebunesc, aceste lucruri funcționează. Funcționează pe deplin. Acesta este Lo Jong.

Versetul 3.

Trang ma guk

Renunță să le pândești înfrângerea

În studiul Lo Jong am vorbit că nu trebuie să răspundem criticii prin critică, sau loviturii prin lovitură, sau supărării prin supărare. În continuare vom vorbi dintr-un unghi puțin diferit.

Maestrul Shantideva spune că supărarea este cel mai mare dușman al nostru. Ea ne omoară tot timpul. Ea este cea care îndepărtează oamenii de noi și ne provoacă cele mai mari necazuri. Ea îi ține pe oameni departe de noi. Ne provoacă probleme grave. Pe de altă parte oamenii spun: „Bine, bine! Încerc să depășesc furia, dar ea se acumulează în mine și apoi erupe. Eu doar o înăbuși, după care se dezlănțuie”.

Atunci când începem să practicăm calea, cu toate că pe de-o parte am fost învățați să nu izbucnim în fața supărării, pe de alta ne spunem: ”Ok! Uite, tac din gură și nu voi spune nimic”, iar în sinea noastră spunem: ”Lasă, lasă, că vine vremea și te prind eu. Îți voi spune atunci câteva cuvinte de o să îți meargă fulgii!”. Devenim experți în planificarea răzbunării noastre. Păstrăm contul cu el în liniște. Ne facem un plan pe termen lung.

Și ceea ce se întâmplă de fapt este că rămânem cu resentimente în noi și de multe ori nici nu ne mai amintim care a fost declanșatorul. Ce anume ne-a făcut să ne supărăm pe această persoană? Cu toate că nu ne mai aducem aminte ce a fost, continuăm să fim într-o dispoziție neplăcută, de disconfort, datorită faptului că ne păstrăm resentimente față de el.

Timpul trece și va veni ziua în care dispoziția noastră se va schimba, iar resentimentele vor trece. Și din nou ne vom bucura împreună cu partenerul nostru de câteva filme sau spectacole bune. Va veni ziua când vom coborî din copacul resentimentelor, nu este așa? Atunci de ce vrem să rămânem în copac în tot acest timp? Se prea poate că în câteva ore sau în câteva zile, să și uităm de supărarea noastră. Nu știm cât durează. Asta este în funcție de fiecare. Când supărarea a fost activată, uneori este nevoie de timp pentru ca noi să coborâm din copac.

Cu toți știm că această zi va veni, așa că putem începe conștient să scurtăm timpul. „Bine, bine! Încă nu te iert, nu te iert, dar în loc de trei zile voi sta în copac doar două zile”.

De ce să facem asta? Pentru că atâta timp cât rămânem în copac, acumulăm 64 de momente de resentimente, și toate acestea se vor întoarce peste noi. Partenerul va continua să ne enerveze din nou, pentru că am plantat semințele. Fiecare clipă de adversitate produce 64 de momente de adversitate, iar karma se intensifică în mod constant în timp. Ele se vor întoarce asupra noastră în forță. Ele se pot întoarce sub formă de dușmani care ne atacă țara. Așa că dacă înțelegem acest proces, atunci ne vom seta alarma în ceasul deșteptător: „Bine! Cele 12 ore în care am fost supărat au trecut. Am terminat cu ranchiuna! Cobor din copac. Pentru că oricum voi coborî din el. Voi pune acum alarma să sune peste 10 ore. Ce rost are să mai sufăr încă două ore? Doar [numai] eu sufăr deocamdată.”

În acest fel începem să scurtăm timpul. Și atunci de ce să nu-l scurtăm la o oră? De ce nu un minut? De ce să nu scăpăm de ranchiună imediat? De ce să ajungem vreodată într-o stare de resentiment?

Acesta este un antrenament. Este mult mai ușor de spus decât de făcut. Obiceiurile noastre sunt foarte adânc înrădăcinate, dar gândiți-vă la binecuvântarea acestei acțiuni. Gândiți-vă la cât spațiu va rămâne în conștiința voastră, dacă nu vă mai păstrați resentimentele în ea? Câtă bucurie și creativitate vor putea intra în spațiul vacant?

Mai mult de atât, ranchiuna sau resentimentul este cea care ne omoară. Fiecare moment de resentiment ne sufocă canalele. Ne curmă energia noastră și ne omoară.

Din punct de vedere karmic, în momentul în care partenerul a spus sau a făcut ceva care nu mi-a plăcut, nu am deschis gura, dar îmi planific deja răzbunarea, nu numai că nu scap de problemă și el va continua să facă ceea ce face, am plantat semințe pentru a obține mult mai mult decât atât.

Acest proces de gândire nu funcționează. De ce? Pentru că așa ne-am obișnuit. Așa am crescut. Mai rău de atât, atunci când vine momentul și mă răzbun, și îi spun în sfârșit ce aveam pe inimă – el nici măcar nu înțelege despre ce vorbesc. Nu învață lecția pe care o aștept să o învețe. El crede că am izbucnit aiurea. Iar acum eu am devenit pentru el o nesuferită și sâcâitoare, și îi va fi greu să mai stea lângă mine. Acest proces nu funcționează de la bun început, și totuși îl facem tot timpul, iar problemele revin din nou și din nou.

Se spune că avem aproximativ 50.000 de ani de civilizație pe planeta noastră, din care au fost consemnate doar 5000 de ani. Deci 50.000 de ani de civilizație în care suntem obișnuiți să reacționăm la violență prin violență. Suntem obișnuiți să gândim “Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.” Obiceiul nostru este atât de adânc înrădăcinat, încât ne este foarte greu să ne debarasăm de el. Și tocmai din acest motiv yoghinii veneau și dădeau foc la case, pentru a ne ajuta să scăpăm de el mai repede. Normal că nu trebuie să dăm foc casei, ci să dăm foc siguranței de pe panoul resentimentelor. De a înțelege că acesta este un proces cu care suntem obișnuiți, că este adânc înrădăcinat și complet disfuncțional.

El da, funcționează, în sensul că ne face să devenim mâhniți și deprimați. Suntem obișnuiți să gândim „Vom lupta pentru pace!”. Mergem și organizăm proteste împotriva războiului. Ce este un protest? Este de a împinge înapoi! Societatea noastră crede în acest mod. Îl utilizăm atât în relațiile noastre de cuplu, cât și în relațiile internaționale. Iar problema este că violența aduce mai multă violență cu ea. Aceasta este legea karmică. Violența aduce mai multă violență.

Deci, dacă înțelegem toate acestea, atunci va trebui să ne îndepărtăm de situațiile în care acumulăm resentimente.

Dacă nu observați că sunteți ranchiunoși, există un semn, acela de a crede că aveți dreptate, iar celălalt nu. Când simțiți că aveți dreptate, în minte va trebui să sune alarma. Câinele de pază va trebui să se trezească, pentru că resentimentul a apărut. Voi judecați pe cineva.

În cele din urmă, va veni ziua în care veți uita de toți cei care v-au făcut sau spus ceva neplăcut, dar karma pe care ați acumulat-o păstrându-vă resentimentele va venit după voi. Și chiar dacă ați uitat cu totul de ceea ce s-a întâmplat, această karmă va determina calitatea vieții voastre, măsura în care veți suferi sau vă veți bucura.

Un exemplul semnificativ este cel în care visăm. În vis avem un copil, iar el moare și ne simțim îndurerați. Ne trezim cu un sentiment de durere și de pierdere a cuiva extrem de drag, în timp ce nu a existat niciun copil și nici moartea lui. Totul a fost un vis, dar durerea ne însoțește. Această durere este karma pe care am semănat-o, de exemplu, atunci când am decis să ne păstrăm resentimentele.

Așadar, dacă înțelegem toate acestea, vom putea scurta treptat acest timp de incubație prin a renunța la reacție imediat ce ne doare, și de a nu mai atribui nimic celuilalt. Desigur – pentru asta avem nevoie de înțelegerea vacuității și așa mai departe, dar dacă vom reuși să ajungem în această stare, atunci vom începe să ne eliminăm suferința și necazurile din viața noastră. Ele nu vor mai veni, pentru că nu mai plantăm semințele care să le aducă. Viața noastră se va purifica foarte repede.

Unul dintre lucrurile pe care le învață „Yoga Sutra” este Ahimsa, adică non-violența. De a nu acționa violent. În capitolul 2 versetul 35, se spune care este rezultatul karmic al non-violenței:

Și dacă există vreo cale
De a nu mai răni pe nimeni niciodată,
Atunci oriunde te vei găsi
Va înceta orice conflict și dispută.

Nu-i rănim nici cu gândul. Orice fac ei, încetăm de a-i mai judeca sau de a-i critica.

Dacă ajungem să ne eliminăm toate semințele de violență din mintea noastră, lumea se va calma. Nu va mai exista violență, nu vor mai exista dușmani care să ne atace, pentru că doar noi îi creăm, prin modul în care reacționăm față de cel care ne spune ceva neplăcut când luăm cina sau care nu își strânge farfuria de pe masă.

înapoi la curs, Lo Jong : Transformarea Conștiinței

Lectia 7 – Lo Jong 3 – ACI 14

Seminar de meditație

Lo Jong 3 – Antrenamentul minții 3
Eliberarea de cele patru atașamente

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 7

Ultimele două atașamente

Al treilea atașament este:

Dak Dunla Shen Na Jang Sem Min

Dak                     = eu,
Dak Dun            = pentru mine,
Shen                    = atașament. Este prima silabă a cuvântului Shenpa.
Deci, prima parte înseamnă cel atașat de grija pentru sine.
Jang sem           = bodhisattva, cel acționează pentru ceilalți.
Min                      = nu.
Jang sem min = nu este un bodhisattva.

Traducerea frazei este cel atașat de sine însuși – nu poate fi numit bodhisattva.

Libertatea numai pentru mine este limitată

Ideea este că există un nivel de libertate pe care poate îl pot atinge numai eu, dar există altul și mai înalt, pe care îl numim iluminarea lui Buddha, iluminarea deplină, care este mult mai înaltă decât nirvana. A atinge iluminarea nu se poate întâmpla atâta timp cât sunt atașat de mine însămi. Atâta timp cât încerc să mă eliberez numai eu din suferință, acest lucru îmi va limita libertatea la care pot ajunge. Și îmi va limita, de asemenea, gradul de fericire pe care îl pot crea pentru mine.

Vom sări pentru un moment peste cel de-al treilea atașament, și vom trece la al patrulea.

Cel atașat de lucruri – concepția lui asupra lumii este greșită.

În tibetană:

Dzinpa Jung Na Tawa Min

Concepții greșite despre vacuitate

Vom intra puțin în problema vacuității.

De multe ori, oamenii au concepte greșite despre vacuitate:

– unii spun: „Totul este gol, negru”. Cum îmi va aduce asta fericirea? A vedea că totul este gol, că totul este negru, îmi va aduce asta fericirea?

– alții spun că vacuitatea este de a vedea că toată această cameră nu există cu adevărat, este de fapt doar un fel de lumină de cristal, și doar ni se pare că vedem oameni în ea.

– și alții care spun că nimic nu contează pentru că totul este gol. Această concepție este cea mai gravă că putem încălca legile morale și apoi vom suferi din cauza asta.

Deci există multe concepții greșite despre vacuitate.

Explicații ale vacuității

Există, de asemenea, opinii despre vacuitate pe care însuși Buddha le-a dat, care nu sunt greșite, dar prezintă doar parțial vacuitatea. Buddha ne-a transmis șase versiuni diferite ale vacuității, dintre care primele cinci nu sunt în întregime exacte.

Nu este ușor să înțelegem semnificația deplină a vacuității, iar oamenii se sperie uneori. Și datorită acestui fapt, Buddha a dat definiții parțiale ale vacuității pentru a-i ajuta oameni să ajungă în cele din urmă la sensul ei exact.

1. Lucrurile sunt lipsite de natură proprie de sine deoarece depind de cauzele lor

De exemplu, o definiție pe care Buddha a învățat-o este că lucrurile nu au natură de sine, deoarece vin din cauze. Aceasta este una dintre definițiile școlii Abhidharma. Lucrurile vin din cauze: acest pix nu este un pix în sine, ar trebui să existe plastic, pastă, fabrică, un camion, un magazin și bani pentru a-l cumpăra. Au fost cauze care l-au adus aici.

Și asta este corect. Nu este nimic în neregulă cu asta. Problema este că această înțelegere nu ne eliberează de suferință. Putem spune: „Bine, bine, sunt bolnav și înțeleg că țânțarul m-a înțepat și purta microbi, și din cauza lor acum sunt bolnav” – și mă întreb dacă medicamentul va ajuta să mă vindec sau nu. Dacă mă ajută atunci voi spune: „Ah, m-am făcut bine datorită medicamentului.”, dar dacă nu ajută, atunci ce voi spune?

Asta nu ne eliberează de suferință. Dacă mi s-a întâmplat un accident și îmi rup piciorul, atunci au fost cauze pentru accident: frânele nu au funcționat, șoferul era beat, sau orice altceva. „Există cauze” , dar nu-mi rezolvă problema piciorului rupt. Asta nu mă ajută.

Când cineva mă jignește, chiar dacă spun: „Ah, înțeleg, s-a trezit dimineața cu fața în pernă, sau poate l-a supărat nevasta și acum mă jignește”, tot nu mă ajută când trebuie să răspund la această insultă.

Deci aceasta este o abordare.

2. Lucrurile sunt lipsite de natură proprie de sine deoarece depind de părțile lor.

Pixul nu poate fi pix fără părțile lui. Are o parte verde și una albă. Are capac, are mină. Orice lucru este lipsit de natură proprie de sine pentru că depinde de părțile sale. Și această abordare are și același dezavantaj pe care l-am menționat mai înainte.

3. Explicația ultimă a vacuității

Singura abordare care poate ajuta, este vacuitatea conform școlii Madhiamika Prasangika, școala consecințelor a Căii de mijloc. Ea este cea mai înaltă înțelegere a vacuității care ne poate elibera de suferință.

Un pix sau un plastic sau un os de ros?

Dacă vă uitați la acest obiect, vedeți un pix. Priviți-l pentru o clipă.

Și acum închideți ochii.

Deschideți-i din nou și veți vedea un cilindru de plastic alb, neted și cu un element verde.

Acum închideți ochii și în minte priviți din nou la pix.

Și din nou veți vedea cilindrul de plastic.

E bine de făcut acest exercițiu, pentru că văd un pix, iar dacă va veni un câine îl va vedea ca os de ros.

Când spun că este un „pix”, de fapt proiectez o gamă întreagă de noțiuni care vine din faptul că am în minte scrisul și conceptele de scriere. Și cum de mi-au venit astea în minte? Pentru ca în trecut i-am ajutat pe alții să scrie sau le-am dat pixuri. Aceasta este cauza care mă determină să văd obiectul ca pix și nu un os de ros așa cum poate l-ar vedea un câine.

Aceasta este înțelegerea supremă a vacuității, care spune că fiecare lucru din lumea mea este gol de orice existență și natură proprie, cu excepția celor pe care le proiectez, conform karmei mele.

Ea spune că, nu există un pix aici care să fie un pix în sine – natura lui de a scrie vine de la mine. Pixul nu are de la sine natura de a scrie, altfel câinele ar scrie cu el. Dar câinele nu scrie cu el, pentru că câinele nu are conceptul de a scrie în minte. Deci vine de la mine.

Bodhisattva, vacuitatea și extazul

Cum sunt legate toate acestea de al treilea atașament?

Al treilea atașament spune, cel atașat de grija de sine – nu se poate numi bodhisattva.

– Omul se uită la acest pix și vede… posibilitatea de a scrie,

– Câinele vede un os,

– dar omul ajuns la iluminare, când se uită la acest obiect, se ridică în el valuri și valuri de plăcere extatică. Ca cea mai mare plăcere pe care ați avut-o vreodată în viața voastră, dar de un miliard de ori mai intensă. Și de fiecare dată când se concentrează asupra unui obiect, va simți extaz. Îi este impus.

O astfel de persoană este un înger. Spre asta ne îndreptăm.

Dar pentru a ajunge în acest loc în care atunci când ne uităm la un obiect, tot ceea ce simțim este acest extaz extraordinar, trebuie să urmăm calea Bodhisattva.

Jetsun Drakpa Gyeltsen spune:

„Pentru a atinge acest nivel de libertate, acest nivel suprem de libertate, în care nu mai există nimic în viața mea decât plăcerea extatică, trebuie să merg pe calea unui Bodhisattva. Și pentru a deveni un Bodhisattva și a reuși pe calea Bodhisattva trebuie să renunț la atașamentul față de grija de sine. Acest lucru este esențial pe cale.”

Dacă dorim cu adevărat libertatea supremă și plăcere extatică în viața noastră, va trebui să renunțăm la obiceiul prost cu care am venit pe lume și pe care îl practicăm toată ziua, de a avea grijă doar de noi înșine.

A fi fericit singur nu este amuzant

Bodhisattva spune că a ajunge la Nirvana, a ieși din roata suferinței, dacă o facem numai pentru noi, nu este amuzant.

Să presupunem că am reușit să ne eliberăm de atașamentul de roata vieții. Și acum ne-am creat karma care ne permite să ne eliminăm suferința personală. Nu mai există suferință în viața noastră. Gata cu moartea, cu bătrânețea, cu necazurile, cu lucrurile care merg rău. Să presupunum că am reușit să facem asta, dar suntem încă înconjurați de oameni care continuă să se îmbolnăvească, să îmbătrânească și să moară. [Referitor la o astfel de situaţie] Bodhisattva spune: Asta nu este distracție, asta nu este fericire pentru mine. Nu asta este fericirea.

Aspirația de a-i aduce și pe ceilalți la fericire se numește bodhicitta. Nu pot fi singura [persoană] care a ajuns acolo și alții nu.

Și ce legătură are asta cu vacuitatea?

Așa cum pixul nu are natura de a fi un pix în sine, cu excepția naturii pe care numai eu i-o dau, așa și eu nu sunt femeie sau profesor sau româncă în sine. Nu am nicio natură decât cea care o proiectez. Și dacă proiectez, atunci sunt femeie, profesoară, româncă și așa mai departe.

Și dacă sunt goală de orice natură, atunci pot, cu studiul și practica adecvată, să am alte proiecții. Dacă acum mă văd așa cum mă văd, datorită karmei pe care am acumulat-o, pot să am altă karmă și alte proiecții care să mă facă să mă percep ca ființă iluminată, ca un înger care nu mai suferă în viața lui.

De aceea, munca mea este să ajung cât mai repede posibil în acest loc, ca să-i pot aduce și pe ceilalți cât mai repede în același loc. Nu voi putea face asta dacă nu învăț cum să o fac. Și toate aceste percepții pe care le am despre mine, de unde au venit?
– din cultura mea,
– de la părinții mei,
– de la învățătoarea din clasa întâi,
– din ce am adus cu mine în această lume,
– din [ceea] ce obișnuiesc să gândesc, au creat karma.

Și această karma se manifestă acum și mă obligă să mă văd în acest fel. Altă karmă mă va aduce în altă parte.

O conștiință care nu are început

Mintea mea, care mă obligă să mă văd în acest fel, nu are început și nici sfârșit. Când acest corp se termină, mintea va continua. Mintea nu a început cu acest corp și nu se va termina cu acest corp.

Și chiar dacă nu suntem convinși de asta, nu putem dovedi contrariul.

Dacă cultura noastră nu crede în continuitatea minții, iar cea asiatică are credința în reîncarnări, ambele culturi nu știu să demonstreze acest lucru. Spunem ambele sunt idei preconcepute. Trebuie să căutăm să dovedim aceste lucruri. Vă recomand cu căldură să auziți cursul 4, unul dintre preferatele mele – așa că acum vom merge cu presupunerea că mintea nu are început și nici sfârșit.

Dacă orice are o cauză, conform primei abordări a vacuității, atunci care este cauza minții mele în acest moment? Este mintea din clipa anterioară. Deci, pentru fiecare clipă a minții a existat o clipă anterioară a minții.

Un fetus de o zi are minte? El simte cald, rece, plăcut. Simte ceva. Poate un sentiment primitiv, dar există o minte acolo. Deci, dacă primul moment al minții din existența mea prezentă, a avut un moment anterior, am terminat! Înseamnă că a existat o viață anterioară. Dacă acceptăm presupunerea că a existat un moment anterior al minții, atunci au fost o infinitate înainte. Pentru că înainte de fiecare moment, a fost un alt moment, și înaintea lui a fost un alt moment, și asta la infinit. Deci nu există un început.

Când această viață se va termina, și mintea va înceta să se exprime prin acest corp, ea va merge unde va merge, dar nu se va termina. Pentru că mintea nu se termină. Pot fi vaporizată, pot fi măcelărită – dar nu și mintea. Ea nu este fizică, este imaterială. Nu putem măsura mintea cu simțurile și aparatele tehnologice.

Nenumăratele vieți și nenumărate mame

Dar dacă este adevărat că a existat un moment înainte și va fi un moment după, asta înseamnă că există o succesiune infinită a minții, o conștiință care continuă. Și dacă da, am avut deja nenumărate reîncarnări. Și dacă am avut nenumărate vieți, am avut și nenumărate mame. Și asta a fost dintotdeauna.

Fiecare făptură pe care o întâlnim vreodată, a fost cândva mama noastră. Pentru că și ele se reîncarnează tot timpul. Faptul că nu le recunoaștem și [că] părem ca niște străini astăzi, într-o viață anterioară s-ar putea să fi fost cu totul altfel.

Oare știm ce am fost în viața noastră anterioară? Cine a fost mama noastră atunci? Cine au fost erau copiii noștri? Nu, nu ne mai amintim.

Și dacă această teorie este adevărată, că mintea nu are început și nu are sfârșit, înseamnă că deja am avut cu toți relații între părinți și copii, dușmani și prieteni. Am avut deja relații cu toate ființele, și nu o dată, ci de multe ori.

A practica de dragul ființelor este cea care aduce extazul

Bodhisattva care înțelege acest lucru, înțelege că nu poate practica doar pentru el însuși. Își dă seama că toate ființele au fost mamele lui, copiii lui, și cu toți îi devin dragi.

Practica îl aduce pe bodhisattva să realizeze că toate ființele sunt mamele lui. Toate l-au purtat în pântec, i-au dat lapte să sugă, au avut grijă de el și și-au sacrificat viața pentru el. De aceea va trebui să le răsplătească.

Bodhisattva care adoptă acest mod de gândire poate ajunge la extaz, în starea în care se uită la un obiect și se ridică în el valuri de extaz.

Acesta este al treilea atașament.

Evoluția concepției asupra lumii pe calea spirituală

Vreau să vorbesc pe scurt despre ultimul atașament.

Cel atașat de lucruri – concepția lui asupra lumii este greșită.

Vreau să vă vorbesc acum despre etapele de dezvoltarea a concepției asupra lumii, așa cum evoluează ea pe calea spirituală.

Prima etapă pe calea spirituală: înainte de a urca pe cale

Prima etapă se numește:

Lam ma shuk

Lam = cale,
Ma = negație, nu este.

Lam ma shuk înseamnă nu este încă pe cale.

Începem cu persoana care nu se află pe o cale spirituală, care duce o viață normală, așa cum este scris în ziar.

Ce scrie în ziar? Știri economice, politice, sport. Apoi, vine turismul, New Age, bârfele, sănătatea, petrecerea timpului liber, modă, cultură, design interior, iar astea sunt importante. Viața cotidiană. Cum își câștigă ziarele existența? Cumpărându-le și interesându-ne de toate aceste rubrici.

Toate ziarele și revistele ne atrag spre ele. Moda este importantă, sportul este important, bârfa este importantă, petrecerea timpului liber este importantă, celebritățile sunt importante, ne petrecem mult timp cu ele. Ziarele reprezintă concepția obișnuită asupra lumii a oamenilor care le cumpără, care suntem noi.

Aceasta este concepția asupra lumii a celor care încă n-au urcat pe o cale spirituală. Aceste lucruri țin oamenii preocupați, iar ziarul reflectă ceea ce cred ei că este important să facă. Și unii dintre noi sunt mai sofisticați. Ei nu citesc ziare, citesc „cărți spirituale”, citim lucruri rafinate.

Lama Dvora Hla povestește:

„Odată exista un centru în Godstow, Connecticut. Acest centru era un conac mare pe o suprafață uriașă de teren care ne-a fost făcută cadou la acea vreme. Această casă a aparținut celui care a fondat Unicef.

El a activat în lume pentru a salva și ajuta copiii după cel de-al Doilea Război Mondial.

El și soția lui locuiau în această casă. Au murit și nu au avut copii. Am luat casa de la moștenitorii lor. Și când ne-a fost dată casa, ne-a fost dată cu toate cărțile pe care le-au avut. Fusese un cuplu foarte cult și foarte distinși în societate, aveau mișcări peste tot. Erau foarte sofisticați. Ea fusese profesor de literatură. Și uitându-mă la acele cărți, cu ce s-au preocupat atâtea decenii, ni s-au părut atât de naive și copilărești. Astăzi, cine își mai dedică timpul acestor cărți?

Moda se schimbă mereu, înțelegerea noastră se schimbă mereu. Ne vom rafina preocupările pe care ni le prezintă ziarele și revistele, și apoi murim!

Ambii au murit. Și ce a rămas în urma lor? Cărți stupide, care apoi au trebuit să fie aruncate, ceea ce ne-a dat o mare bătaie de cap. Din tot ce a existat, am lăsat doar o scrisoare de apreciere scrisă în numele guvernului polonez. Pentru că acest bărbat, Maurice Pate, a activat mult în UNICEF, și a ajutat foarte mult copiii polonezi după cel de-al Doilea Război Mondial, așa că guvernul polonez i-a scris o scrisoare de apreciere pentru activitatea sa și asta a mai rămas.”

Aceasta este concepția noastră asupra lumii înainte de a ne porni pe o cale spirituală. Ea nu funcționează. Și acea pereche a murit și a plecat să sufere în altă parte a roții. Și cine știe unde se află ei astăzi.

Și asta se întâmplă până în momentul în care ne trezim. Și se poate să nu se întâmple. Pentru majoritatea oamenilor nu se întâmplă deloc. Ei mor așa. Oameni buni, educați, distinși, care au făcut mult bine în lume, ca Maurice Pate. Până în momentul în care ne trezim, așa vom continua.

Noi spunem că nu are rost să continuăm în acest mod, va veni moartea și apoi cine știe spre ce viață ne vom duce, iar șansele sunt să nu fie una bună.

Începutul căii spirituale

O a doua concepție, când ne trezim, se numește Tsok lam,

Tsok lam

Tsok lam = calea acumulării.

Aceasta este prima etapă în care o persoană începe să urce pe calea spirituală. Și există o linie de despărțire între Lam ma Shuk și Tsok Lam, adică între cei care nu sunt încă pe cale și cei care sunt pe cale. Această linie este linia dezvoltării oboselii, a dezgustului față de modul de viață samsaric.

Oamenii urcă diferit pe calea spirituală:

– Uneori se petrece un dezastru, sau o serie de dezastre, care ne trezesc la natura groaznică a samsarei, în care suntem forțați să pierdem orice lucru bun pe care îl avem. Deci, uneori tragedia personală este cea ce ne urcă pe calea spirituală.

– Nu întotdeauna trebuie să se întâmple o tragedie pentru ca noi să urcăm. Unii sunt sensibili și s-au săturat să vadă oamenii din jurul lor sau pe ei înșiși suferind,

– De multe ori relațiile de cuplu eșuează. „Am crezut că îmi va fi bine cu acest partener și nu a mers, în sfârșit, am găsit altul și iar nu a mers. Cum de începe relația atât de frumos și în final se destramă?” De multe ori aceste situații îi determină pe oameni să urce pe cale. Mai ales dacă li s-a întâmplat deja de mai multe ori.

Deci, dacă vi se întâmplă asta, nu trebuie să vă simțiți prost. Aceasta este natura samsarei, este natura acestui mod de viață. Iar natura minții voastre nu vă permite să fiți fericiți. Nu vă permite să păstrați lucrurile frumoase.

O persoană care este sensibilă, inteligentă și vede că toate aceste lucruri frumoase cum se destramă în viața lui, își va spune: „Vreau să știu dacă este posibil să ies din această situație, dacă este posibil să schimb această situație.”

Această oboseală despre care vorbim, că ne-am săturat de acest mod de viață, nu este depresie, ci un fel de tristețe că ne aflăm în astfel de situații care ne sunt impuse și nouă și celor dragi. Și așa urcăm pe cale.

Ken Rinpoche obișnuia să spună că: „Există un singur lucru bun care se poate spune despre roată și acela că, mai devreme sau mai târziu, Samsara ne va arăta adevărata ei față.”

Trăim în iluzia că va fi bine, iar dacă fac gimnastică suficient atunci va fi bine. Această iluzie se va spulbera. Mai devreme sau mai târziu samsara ne va arăta adevărata față, iar întrebarea este dacă vom ști să profităm atunci când se va întâmpla. Dacă nu, atunci când tristețea se va domoli sau vom rezolva problema acută, vom cădea din nou în concepția ziarelor asupra lumii.

Despre câți oameni este vorba?

Câți oameni trec de la Lam Ma Shuk, la Tsok Lam? Foarte puţini!

0,3% dintre oameni se angajează pe calea spirituală. Majoritatea oamenilor, 99,67% vor muri chiar înainte de a intra pe o cale spirituală. Ei vor trăi așa cum au fost educați și cum i-a condiționat cultura și vor muri așa. Unii dintre ei vor fi oameni minunați precum Maurice Pate. Procentul este foarte trist.

Și s-ar putea ca oamenii să vi se pară că au reușit în viață. Noi spunem: „Nu credeți în asta!”. Pentru că dacă veți vorbi cu ei puțin mai în profunzime, cu toți au probleme. Toți merg la medici, toți își pierd membri ai familiei și sănătatea lor scade. Nu este nimeni în Samsara care să nu aibă probleme. Nu credeți asta.

Și apoi cineva întreabă: Pot să fac ceva în privința asta? Și noi spunem: Da.

Ceea ce spunem este că există alte căi și că putem a trece la o altă formă de existență.

Deci, care este concepția lui Tsok Lam asupra vieții?

Dacă concepția asupra vieții al lui Lam Ma Shuk este cea din ziare, atunci care este concepția lui Tsok Lam? Persoana din Tsok Lam s-a săturat de acest mod de viață și caută o altă cale. El spune:

– Vreau să aflu dacă mai există și altceva,

– Vreau să aflu de ce se întâmplă asta în viața mea,

– De ce pierd tot ce este bun,

– De ce pierd oamenii tot ce este bun în viața lor,

– De ce trebuie să îmbătrânească și să moară?

Începe să caute. Aceasta este concepția lui. Începe să se deschidă, începe să caute să învețe, începe să facă bine în lume, începe să practice. Și așa urcă pe calea spirituală. El își spune: „Poate există și o altă cale. Vreau s-o găsesc”. Nu mai crede în ceea ce-i vând ziarele și revistele. Caută o cale de ieșire. Acesta este Tsok Lam.

Concepția despre lume a lui Jor Lam

După Tsok Lam vine Jor Lam.

Jor Lam

Jor Lam = Calea pregătirii.

În Jor Lam se întâmplă ceva foarte interesant:

oamenii au învățat deja despre vacuitate, deja practică, își perfecționează meditația, toate acestea s-au întâmplat pe Calea acumulării. În Jor Lam, după o practică intensă, studiu intens și multă meditație, ei se ridică la un nivel mult mai înalt al concepției asupra lumii.

Încă nu au ieșit din roată, sunt încă în roata vieții, dar datorită practicii lor, într-o anume etapă avansată în Jor Lam, după ce au învățat deja multe despre vacuitate și au făcut multă meditație, ajung la conștientizarea directă a existenței dependente, a modului în care lucrurile există în realitatea lor.

Înțeleg cum se întâmplă lucrurile

Încep să se preocupe de pix. Pixul devine foarte important. Ceea ce ni se pare aici o curiozitate, devine foarte important pentru ei. De ce pixul este pix? Cum de atribui aspectul de scris acestui pix? Începe să fie interesant, pentru că dacă înțeleg cum fac pixul un pix, pot înțelege cum fac suferința o suferință și cum fac fericirea o fericire. Și asta îmi oferă instrumentele pentru a începe să-mi creez realitatea. Până nu înțeleg cum se întâmplă acest proces, nu-l pot schimba. Sunt sclavul acestui proces. Și dacă sunt sclav, nu există libertate.

Deci cei din stadiile mai avansate ale lui Jor Lam, văd asta.

Ce vede ochiul meu? Dacă mă uit, văd un dreptunghi, care are o anume culoare: poate alb și albastru. Ce simte mâna mea? Ceva tare și asta-i tot. Simțurile mele văd forme și culori, iar altele duritate și miros, dar atât.

Ce face o colecție de forme și culori să fie un pix?

Cel ajuns în Jor Lam, a cărui meditație este deja foarte avansată, a studiat mult și a făcut mult Tu Sam Gom, vede cum creează pixul din imaginile mentale din mintea lui. El înțelege cum ia ființă acest pix, cum îl produce. Și aceasta este o etapă foarte avansată în înțelegerea realității.

Aceasta este o concepție cu mult mai avansată asupra lumii decât cele care au precedat-o.

Când încep să înțeleg cum îmi creez realitatea, încetez să mai cred că ea vine din afara mea, că șeful furios vine la mine pentru că el este rău în sine sau pentru că l-a supărat nevastă-sa. Înțeleg că îl creez țipând la mine, pentru că am în minte noțiunea de a țipa lăsată când am țipat la alții înainte.

Aceasta este o concepție foarte avansată. O astfel de persoană, de altfel, nu mai poate cădea în tărâmurile inferioare suferinde ale samsarei, în infern sau cea a spiritelor sau cea a animalelor. Ea se mai poate învârti încă în roata vieții, dar nu va mai cădea niciodată într-o existență de suferință. Și asta este ceva extraordinar.

Extremi de rari

Câți sunt la număr? 0,1% din cei care au ajuns la Tsok Lam.

Dacă 0,3% din populație ajung la Tsok Lam, doar 0,1% dintre ei în general ajung în această etapă în Jor Lam. Deci foarte puțini.

Este ceva ieșit din comun că vă aflați la aceste învățături. Sunteți foarte rari. Faptul că sunteți interesați de ele este foarte rar. Și nu considerați asta ca de la sine înțeles

În etapele înaintate ale Căii pregătirii, există o mare libertate din suferință

Un practicant poate ajunge cu îndrumările adecvate în aceste stadii avansate ale căii Jor Lam, unde îi este garantat faptul că nu va cădea niciodată într-o existență suferindă. Înțelepciunea lui este, de asemenea, mare și este deja foarte, foarte avansat spiritual.

*******

Deci, am plecat de la oameni care suferă în liniște și se comportă după cum societatea se așteaptă de la ei. Sunt buni consumatori, merg să cumpere ce au nevoie, verifică cu atenție ce mașină de spălat să cumpere și apoi o cumpără, își investesc viața în cumpărături, consumuri, în a pune bani de-o parte, în multe relații și plata taxelor și apoi pierd totul!

În următoarea etapă Tsok Lam, ne întrebăm dacă mai există și altceva. Oare asta e tot ce există? Oare tot ceea ce trebuie să facem este să mergem la școală, să obținem diplome, să ne căsătorim, să facem copii, să muncim, să facem afaceri, să călătorim și încet îmbătrânim, ne pensionăm, devenim senili, iar la sfârșit ne cad ciorapii din picioare?

Apropo, asta Shakespeare a spus. El descrie etapele de evoluție a unei persoane, iar la sfârșit îi cad ciorapii din picioare.

Apoi urcăm pe calea Jor Lam, nu? Nu este suficient doar să investigăm dacă există o cale. Acum începem să facem cu adevărat calea. Încet-încet ne eliberăm de concepția care crede că lucrurile vin din afara noastră, independente de noi.

În etapa Jor Lam devenim foarte serioși în ceea ce privește studiile noastre, suntem concentrați pe a-i ajuta pe ceilalți, înțelegem că nu ne putem elibera cu adevărat fără asta. Prioritățile noastre în acest moment sunt complet diferite. După cum am spus, puțini se află pe această cale.

Calea perceperii Tong Lam

Trecem acum la Tong Lam.

Tong Lam

Mult mai greu este de ajuns pe calea Tong Lam. Cei care percep direct vacuitatea, concepția acestora asupra lumii se schimbă complet.

Saltul în înțelegerea lor despre lume este atât de mare încât Buddha, când a fost întrebat despre cum împarte el oamenii, a spus că există doar două tipuri: cei care au perceput vacuitatea și cei care nu. Un ocean de diferență între ei.

Milioane de grade spirituale diferențiază pe cei care au perceput și cei care nu.

Cei care ajung în stadiile avansate ale lui Jor Lam [trăiesc aspecte care] se întâmplă în meditație profundă. În urma meditației, aceștia au conștientizări foarte profunde:

- Au capacitatea de a vedea viitorul,
- Își văd clar iluminarea, știu cât timp le va lua ca să ajungă la ea,
- Se întâlnesc direct cu o ființă iluminată,
- Nu mai au îndoieli cu privire la cale,
- Nu mai au îndoieli cu privire la existența ființelor iluminate.

Încercați să vă imaginați cum este viața unei persoane care a trecut prin această experiență. Ea știe sigur că va ajunge la iluminare și că viața ei va fi bună din acest moment, chiar dacă va mai trece prin încă câteva vieți. Nu mai mult de șapte. Cum credeți că se simte o astfel de persoană? Cum trăiește o astfel de persoană?

Nu mai are teamă de nimic. Există libertate deplină. Nu mai este limitată de nimic.

Spre deosebire de noi care sperăm să ne fie bine, dar nu știm, ea știe că îi va fi bine! Știe că nu vor mai fi eșecuri majore. Fericirea sublimă îi este garantată. Extazul sublim îi este garantat.

Aceasta este viziunea lor asupra lumii. Nu mai există nicio frică, libertate totală și au capacitatea ieșită din comun de a ajuta ființele. Odată cu perceperea vacuității, inima se deschide și știu că fiecare moment al vieții lor va fi dedicat slujirii tuturor ființelor. Eliberare completă.

Calea practicii Gom Lam

Următoarea cale este numită Gom Lam.

Gom Lam

Următorul nivel de dezvoltare, se numește Calea practicii.

Și la fiecare câteva luni se ridică la un nivel spiritual.

Există multe niveluri de urcat după perceperea vacuității, dar la fiecare câteva luni practicanții urcă la următorul la nivel. Mintea lor în această etapă se schimbă în ritm rapid și îşi diminuează afecțiunile mentale și toate neînțelegerile. Un proces foarte rapid care îi aduce la iluminare.

Pe cale sunt în mare plăcere, extazul crește și văd cum își creează paradisul și văd și cum fac asta.

Calea secretă

În această etapă ceea ce poate accelera foarte mult procesul este Tantra.

Omul nu trebuie să fie în Gom Lam pentru a intra în Tantra. El poate intra în Tantra chiar și în Tsok Lam, sau chiar și în primele etape ale căii spirituale. Persoana care are intenții foarte pure, inima curată, o mare dorință de a fi o binecuvântare pentru toate ființele, își va atrage profesori. Îngerii vor veni, sub formă de profesori, să o conducă pe calea secretă. Îi întâlnește și începe să învețe cu ei.

Dacă am întâlnit aceste lucruri, dacă auzit despre ele, și inima noastră ne trage să ajungem repede la fericire, și să-i aducem și pe ceilalți repede la fericire, va trebui să mergem cu ea. Pentru că asta este ceea ce va elibera ființele din suferință! Aceasta este munca noastră, practica noastră.

Când sunteți deja în Tantra, nu veți mai avea probleme. Este un loc minunat, știți că sunteți pe cale, profesorii vor avea grijă de voi și vă vor conduce. Desigur, că va trebui să vă faceți munca și puteți urca foarte repede. Tantra trece foarte repede prin toate etapele.

Calea trebuie făcută cu sinceritate. Și este nevoie de multă învățătură și de profesori pricepuți.

Calea trebuie să fie însoțită de o mare încredere în cale și în profesor.

Mulți încep drumul spiritual și încrederea lor nu este deplină, iar la un moment dat spun: „Stai așa, ce caut aici? Ce fac eu aici?” Cad și revin la concepția lumii din ziare. Iar a lua calea de la capăt, va fi cu mult mai dificil, pentru că și-au acumulat un bagaj negativ.

Prin urmare, este foarte important să existe:

– Onestitate,

– Pregătire karmică,

– Intenția de a face calea,

– Încredere în cale și în profesor.

Concepția lumii a Căii pregătirii este foarte rafinată, foarte delicată. Este nevoie de ani pentru a o dezvolta. Și se poate pierde în cinci minute. De aceea trebuie să fim foarte atenți la ea.

Jetsun Drakpa Gyeltsen este unul dintre cei mai mari învățători a stadiilor avansate din Tantra. Așa că avem semințe bune să ascultăm învățătura lui aici.

Patru metafore pentru cele patru atașamente

Fiecare dintre aceste atașamente are o metaforă:

Prima metaforă – viața este ca o bulă.

Pentru primul atașament „cel atașat de această viață”, metafora este că viața este ca o bulă.

Ce înseamnă asta? Karma, care ne determină să proiectăm viața noastră, se schimbă de la un moment la altul. Karma rodește și se destramă clipă de clipă. Clipă de clipă imaginile pe care le proiectăm se schimbă. Clipă de clipă proiecțiile noastre sunt diferite. Karma nu se oprește nicio secundă. Avem o succesiune foarte rapidă de imagini care apar în mintea noastră și dispar. Vin și pleacă, vin și pleacă. Mintea le unește rapid și face o poveste despre aceste imagini. Dar imaginile sunt de fapt o succesiune de apariții, care se schimbă permanent.

Deci, în acest sens, viața este ca o bulă, pentru că ea se sparge repede. Proiecțiile noastre se schimbă de la o clipă la alta.

Antidotul atașării de această viață:

meditația asupra morții

Antidotul pentru o persoană atașată de această viață, în sensul de atașament față de credințele pe care le-am preluat din diverse surse, este meditația asupra morții. O meditație asupra venirii morții. Suntem atașați de lucrurile pe care le vrem, de lucrurile care ne plac, de dorința de a ne petrece viața pentru a obține aceste lucruri și de a ne bucura de ele, în timp ce îi neglijăm pe alții, și într-o clipă putem avea un accident de mașină și totul s-a terminat. După care nu vom mai fi în stare să practicăm. Dacă nu intrăm într-o practică serioasă a dharmei, slujba, banii, casa, familia noastră, ne vor fi luate și vom suferi mult.

Ni se pare atât de abstractă această iluminare, această practică, și ne spunem: „Care-i graba?”. Comentatorul ne spune: „Meditează asupra morții și apoi fii mai serios în practica ta!”.

Tibetanii sunt un bun exemplu pentru noi. Cu toții știm despre invazia chineză în Tibet, care era o națiune cu un milion de călugări și călugărițe, care practicau toată ziua. Călugării au fost omorâți, au fost distruse mânăstiri și biblioteci. Dacă li s-a întâmplat lor, de ce nu ni s-ar întâmpla și nouă? Fiecăruia dintre noi.

Invitația aici este: nu fiți naivi. Nu fiți naivi. Nu aveți timp.

El spune, dacă facem corect meditația asupra conștientizării morții, atunci practica devine dharmică. Înainte de asta practica este lumească.

Dacă practicăm fiind atașați de această viață, vom continua să rămânem în această lume, în samsara.

A doua metaforă – a mânca otravă

Metafora celui de al doilea atașament „Cel atașat de roata vieții”, este ca și cum am mânca otravă.

Atașamentul față de aceste lumi este modul în care vedem roata, lumea în care existăm. Și aceasta este concepția asupra lumii a mass-media, de exemplu. Viața mondenă pe care ne-o vinde ziarele.

Citim în ziar despre celebrități, așa că ne comparăm cu ele. Dacă se scrie despre ei în ziar înseamnă că sunt importanți, deci cum sunt eu față de ei? Este un loc spre care aspir, un standard cu care mă compar. Este oare important să reușesc în același fel în care oamenii de succes din ziare reușesc? Este asta un lucru important?

Și asta merită să fie analizat. Oare pot depăși această spălare neîncetată a creierului pe care mi-o face mass-media când îmi arată ce este important și pe ce ar trebui să mă concentrez și la ce să fiu atent?

Să presupun că am reușit și am devenit o celebritate și au scris despre mine în ziar. Și ce dacă? O săptămână mai târziu, nimeni nu își va aminti de mine. Poate două săptămâni. Și asta e! Trece timpul și totul s-a șters. M-am întors în obscuritate. A meritat tot efortul? Este important?

Antidotul la cel de-al doilea atașament:

a ne gândi la suferința din această roată a vieții

Antidotul la atașamentul de roata vieții este să ne gândim la problemele care există în samsara, la suferința din acest cerc vicios.

Putem compara asta cu un om puțin deprimat. Cel deprimat, trist, se droghează, și se liniștește pentru un timp. Cât drogul își face efectul, omul și-a uitat depresia și tristețea. Apoi ce va fi? Efectul drogului va dispărea și el va deveni și mai deprimat. Data viitoare va lua mai multe droguri, și apoi se va învârti într-un cerc vicios. Aceasta este samsara.

Reacția negativă pe care o avem când cineva ne insultă, de a-i plăti cu aceeași monedă, este din nou samsara.

Antidotul aici este să ne gândim la cercul vicios în care ne învârtim. Care este natura cercului vicios? Sunt exact acele gânduri: OK, am reușit să devin celebru, ziarele scriu despre mine, înseamnă că am câștigat destui bani dacă jurnaliștii m-au luat în seamă, iar apoi voi intra în cercul vicios. Săptămâna viitoare se va scrie despre altcineva care câștigă mai mulți bani decât mine. Deci, va trebui să fac și mai mulți bani, să-mi mențin statutul de celebritate și așa mai departe.

Fără speranță.

Deci, dacă ne măsurăm viața în termeni lumești, bani sau slujbă sau publicitate sau titluri și așa mai departe – vom suferi.

Ce se întâmplă dacă activăm antidotul? Se numește Renunțare. Adică, ne îndepărtăm de fuga după obiectivele lumești, pentru că ne dăm seama că ele nu ne duc nicăieri.

Mulți dintre noi considerăm practica noastră dharmică un fel de completare plăcută vieții. Avem casa noastră, familia noastră, cariera noastră… Și astea sunt cele mai importante lucruri; și apoi avem o practică spirituală; o dată pe săptămână mergem să ascultăm dharma și facem câteva teme.

Dar dacă suntem serioși și cu adevărat dorim să ieșim din roata suferinței, trebuie să ne schimbăm ordinea priorităților în mod radical. Dacă nu, vom rămâne pe loc.

Pentru a sparge roata, dharma trebuie să ocupe locul principal, și abia apoi cariera și toate lucrurile lumești. Cum este proverbul românesc „Țara arde și baba se piaptănă”. Înainte de asta, practica dharmică nu este cu adevărat o practică dharmică, deoarece se află în contextul vieții lumești.

Deoarece scopul principal al practicii dharmei este să ieșim din locul în care suntem nevoiți să murim. Practica dharmei ne învață cum să nu murim, cum să ajungem să devenim complet fericiți și să-i ajutăm și pe alții să fie fericiți.

A treia metaforă – a ucide pe fiul unui rege puternic.

Al treilea atașament: „Cel atașat de grija de sine nu poate fi numit bodhisattva”.

Metafora pe care o dă comentatorul aici, este ca și cum am ucide pe fiul unui rege puternic. În acele vremuri să-l ucizi pe fiul regelui mongol, însemna să vină după tine. Acesta este exemplul pe care ni-l dă, de mare pericol pentru viitorul nostru.

Comentatorul ne spune, să fim satisfăcuți de lucrurile lumești de care suntem obsedați, asta este o satisfacție stupidă, pentru că va urma moartea.

A fi atașați de lucrurile care ne plac și pe care ni le dorim, și a ne petrece viața alergând să le obținem în timp ce îi neglijez și îi ignor pe alții, spune el, este ca și cum l-ai ucide pe fiul regelui: pe termen lung rezultatele sunt dezastruoase.

Pe termen scurt, s-ar putea să mă bucur de lucrurile mele, de jobul meu, de banii mei, de casa mea, de familia mea, dacă nu trec la o practică serioasă a dharmei, aceste lucruri îmi vor fi luate și voi suferi mult.

Dacă nu ne eliberăm de acest atașament puternic, nu vom ajunge niciodată la eliberare, la paradisul tantric despre care ne învață Jetsun Drakpa Gyeltsen, un mare practicant tantric.

Antidotul la cel de al treilea atașament:

dezvoltarea aspirației spre iluminare, bodhicitta

Antidotul pe care îl spune aici, sunt gândurile bodhicitta, dorința de iluminare de dragul tuturor ființelor.

Ea este o condiție prealabilă pentru a reuși în practică. Dacă vrem să reușim în practica tantrică înaltă, va trebui să ne-o însușim. Bodhicitta are un efect profund chiar și asupra corpului fizic, ca să nu mai vorbim de spiritul nostru. Ea începe să transforme treptat corpul nostru obișnuit într-unul de lumină al unui înger.

Ca rezultat al gândurilor pure ale bodhicittei, a dorinței de a obține iluminarea de dragul tuturor ființelor, corpul nostru interior va începe să se purifice și va afecta corpul exterior.

Și pentru ca acest lucru să se întâmple, va trebui să ne dedicăm întreaga viață altora. Pentru a trece de la corpul din oase și sânge care este pe cale să moară la corpul unui înger care nu va muri, este nevoie de a ne dedica tot ce avem, și întreaga noastră viață, altora.

Dacă nu adoptăm bodhicitta, iluminarea nu se va întâmpla. „Cel atașat de grija de sine nu poate fi numit Bodhisattva”, nu va putea ajunge la iluminare, la paradisul tantric. Asta nu se va întâmpla.

Pe termen scurt versus pe termen lung

Și poate că pe termen scurt va fi satisfăcător să ne ocupăm de ceea ce ne place, de nevoile noastre, și să avem grijă de casă, de copii și așa mai departe. Nu spunem să neglijăm copiii, nu spunem asta.

Spunem doar că ar trebui să fie în acest context.

În caz contrar, exact lucrurile care ne oferă satisfacție temporară, vor fi cele care ne vor ucide. Trebuie să ajungem în acel loc în care să ne dedicăm viața pentru a-i ajuta pe ceilalți. Dar, modalitatea supremă de a-i ajuta este să le oferim dharma, dar să nu ne limităm numai la asta. Îi ajutăm pe orice cale și în modul în care au nevoie. Un bodhisattva își dedică fiecare moment ființelor.

Dacă o persoană începe să-și dedice viața în acest fel, și în fiecare moment își oferă resursele și energia sa pentru a-i ajuta pe ceilalți, mai devreme sau mai târziu, își va da seama că cel mai bun lucru pe care îl poate face pentru alții este, să le dăruiască dharma care să-i învețe cum să nu mai moară, cum să ajungă ei înșiși în paradis.

Acest lucru elimină, de asemenea și prețuirea de sine, acest atașament față de grija de sine. Căci dacă rămânem cu concepția noastră obișnuită, ne va ucide și va fi o mare greșeală. Dacă suntem pe cale, mai devreme sau mai târziu trebuie să dezvoltăm gândirea unui bodhisattva.

A patra metaforă – ca cineva acaparat de un miraj

Ultimul atașament spune: „Cel atașat de lucruri – concepția lui asupra lumii este greșită.

Metafora pe care o folosește Drakpa Gyeltsen pentru cel atașat de lucruri, este ca și când ar vedea un miraj și se atașează de el ca și cum ar fi apă.

Suntem în deșert, am rămas fără apă mult timp, suntem însetați și vedem în depărtare imaginea apei, vedem un miraj al apei. Ne adunăm toate puterile și alergăm după acest miraj. Aceasta este metafora pe care o folosește pentru al patrulea atașament.

Antidotul la cel de al patrulea atașament :

evitarea celor două extreme

Antidotul este a evita gândirea extremă sau a celor două extreme: Nihilismul și existența proprie de sine a lucrurilor.

Dedicare

Lama Drakpa Gyeltsen își încheie comentariul său „Eliberarea de cele patru atașamente” cu o rugăciune și o dedicație. El spune:

Prin puterea acestei fapte virtuoase
De a oferi îndrumări cu privire la eliberarea
De cele patru tipuri de atașamente
Fie ca fiecare ființă vie, fără excepție,
Să ajungă într-o lume a iluminării.

Ce este „puterea acestei fapte virtuoase?” Fapta virtuoasă este însăși învățătura pe care a dat-o, ce este rodul practicii sale de-a lungul întregii lui vieții făcută cu multă compasiune în beneficiul tuturor ființelor și pentru a le aduce la fericire.

Fie ca toată suferința celor trei tărâmuri
Asupra mea să rodească.
Fie ca toate virtuțile
Pe care le-am acumulat
Să fie în beneficiul fiecărei ființe vi.
Prin puterea mistică
A faptelor mele bune,
Fie ca toate ființele
Să-și atingă propria iluminare.

Puterea vine din faptele noastre de a ne depăși tendința pe care o avem de a ne prețui pe noi înșine și de a ne preocupa mai întâi de ceilalți, pentru a-i aduce la fericirea supremă a lui Buddha.

Cum pot aceste binefaceri să aducă toate ființele la iluminare? Aceste binefaceri ne ajută mai întâi pe noi să ajungem rapid la iluminare și apoi cu adevărat îi putem aduce și pe toți ceilalți în aceeași stare.

înapoi la curs, Lo Jong : Transformarea Conștiinței

Lectia 6 – Lo Jong 3 – ACI 14

Seminar de meditație

Lo Jong 3 – Antrenamentul minții 3
Eliberarea de cele patru atașamente

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 6

Renunțarea la atașament nu înseamnă renunțarea la plăcere

Până acum ne-am ocupat de ce înseamnă atașament, ce ne înlănțuie, ce ne eliberează. Și ne-am ocupat de întrebarea: eliberarea de atașament înseamnă a nu ne bucura de mâncare? Înseamnă să nu ne iubim familia? Sau nu ne bucurăm de muzică? Și am spus că nu asta este intenția. Cum ar arăta o astfel de persoană? Aceasta este imaginea ideală a fericirii? Bineînțeles că nu.

Dacă ne uităm la marii Lama, ei se bucură cu adevărat de viață, se bucură de mâncare, se bucură de muzică. Ceea ce spunem este că cu cât înaintăm mai mult pe această cale, cu atât plăcerea noastră va crește, pentru că suntem mai puri și vor fi din ce în ce mai puțini factorii care să ne provoace suferința. Buddha se află în continuă plăcere, în extaz. Calea spre iluminare, ea în sine este plină de plăcere, pentru că ea ne purifică treptat lumea și ne duce dintr-o viață cu mici plăceri, dar cu multă suferință, la plăcerea sublimă a lui Buddha.

Și desigur că „a renunța la atașament = a nu te bucura de viață” nu asta înseamnă.

Am spus că primul rând al versetului se adresează celor care sunt deja pe o cale spirituală. Dar motivația lor este încă atașată de această viață.

Cu alte cuvinte, ei iau cele opt gânduri lumești, adică dorința de a se simți bine, de a avea bunuri și bani, dorința de reputație și laude, și le copiază pe calea lor spirituală. Așa că, practic, continuă același lucru, dar îl numesc diferit. „Sunt un elev de dharma eminent, vreau să fiu respectat și admirat și să primesc ofrande”. Aceeași Mărie cu altă pălărie. Nu așa ne eliberăm.

Vom trece la următorul rând.

Atașamentul de roata vieții

Korwa

În tibetană înseamnă cerc sau roată. În contextul nostru, korwa înseamnă o roată specifică, roata samsarei.

Această roată reprezintă locul în care trăim. Permanent ne învârtim de la o existență la alta ale acestei roți. Deja am trecut prin toate locurile acestei roți, și dacă nu vom birui moartea, cine știe de câte ori vom mai trăi în aceste locuri.

Deci al doilea rând spune:

„Cel atașat încă de roata vieții –

(adică de Korwa)

nu are Renunțare”.

Comentatorul ne vorbește de fapt la o scară mai mare.

Cel atașat de roata vieții…

Drakpa Gyeltsen spune că dacă vrem să ajungem la următorul nivel de libertate, un nivel cu mult mai mult potențial, trebuie să ne eliberăm de atașamentul față de roata vieții. Ce înseamnă a ne elibera de acest atașament? Pentru asta va trebui să venim cu mai multe explicații.

Cărțile budiste se referă la roata renașterilor sau roata reîncarnărilor noastre. Și așa cum am spus, cu toții ne aflăm în ea, ne-am reîncarnat în ea și dacă nu ieșim din această roată, vom continua să ne reîncarnăm în ea de nenumărate ori.

Problema este că atunci când vorbim despre reîncarnări, înseamnă să credem în reîncarnări. Iar majoritatea dintre noi nu-și amintesc de viețile trecute și, cu siguranță, nu văd viețile viitoare. De aceea nu avem nicio certitudine cu privire la reîncarnări. Așa că vom evita acest termen de „roată a renașterilor”, pentru că s-ar putea să nu credeți încă în reîncarnări, dar acesta este [de fapt] sensul.

Lumile de suferință

Când spunem Korwa ne referim de fapt la un cumul imens de dezastre.

Cele trei tărâmuri care alcătuiesc Samsara

Conform tradiției budiste, ființele din samsara trăiesc în așa-numitele „trei tărâmuri”, care includ:

– tărâmul fără formă – acestea sunt ființe a căror minte este foarte subtilă și care s-au eliberat de atașamentul față de corpul fizic, fiind deci ființe fără trup.

– tărâmul cu formă – acestea sunt ființe care au încă un corp, dar trăiesc într-o lume în care forma a ajuns la desăvârșire – viața lor este foarte plăcută.

– tărâmul dorințelor, în care trăiesc și oamenii. El se numește așa pentru că ființele din el sunt dominate de dorințele lor, în principal dorința de mâncare și sex.

Toate ființele din aceste trei tărâmuri poartă cu ele semințe karmice care le forțează să ducă o existență ciclică, le forțează să se renască în mod repetat într-unul dintre aceste tărâmuri. Și nu au niciun control asupra acestui proces.

Cu multă ușurință ele pot cădea din tărâmul fără formă și cel cu formă, în lumea dorințelor și chiar în tărâmurile suferinde care o alcătuiesc.

Cele trei tărâmuri inferioare ale samsarei

În discuția pe care o poartă Lama Drakpa Gyeltsen de ce omul n-ar trebui să fie atașat de samsara, menționează „suferința suferinței” și descrie suferința din cele trei tărâmuri inferioare ale roții samsarei.

Care sunt cele trei tărâmuri inferioare? Acestea fac parte din tărâmul dorințelor, și sunt numite în tibetană:

ngensong sum

dundro yidak nyelwa

Ngan song este numele general pentru tărâmurile inferioare.
Sum = trei,
Dundro = înseamnă „cei ce merg aplecați”, sau patrupezi, adică animalele.
Yidak = spirite chinuite sau lacome sau flămânde.
Nyelwa = făpturile infernului.

Unde se află aceste tărâmuri? Și aici. Cei mai mulți dintre noi nu avem nicio amintire sau experiență directă a acestora, cu excepția lumii animalelor. Dar existența acestor lumi va fi mai probabilă dacă ne amintim că întreaga noastră realitate este de fapt o proiecție.

Toate aceste lumi sunt situate, de fapt, acolo unde se află conștiința care le proiectează. Și dacă cineva este forțat de karma lui, să le proiecteze – este ceea ce va percepe. Omul devine o ființă în lumile inferioare prin perceperea lumii așa cum o percep ființele de acolo.

Ce înseamnă să fii câine? Când ești forțat să percepi obiectele din lumea ta așa cum le percepe un câine.

Buddha însuși menționează lumile inferioare în sutra numită „Sutra cerută de Upali”. În tibetană, ea se numește:

nyewarkor gyi shupay do

În această sutra, Buddha explică că cele trei lumi inferioare și, similar, lumile superioare și paradisurile, sunt toate, fără excepție, rezultatul proiecțiilor noastre. El spune acolo:

Când v-am învățat despre teroarea
Din tărâmurile infernului,
Mulți dintre voi
S-au speriat și au fost cuprinși de consternare.
Dar vă spun acum,
Că cei care mor și se duc
Spre acele tărâmuri de teroare –
Ele nu există deloc.
Acolo, nu este nimeni care să vă rănească,
Nimeni care să vă taie cu sabia,
Nimeni care să vă înfigă sulița în corp;
Tot ce vedeți că vi se întâmplă
În aceste tărâmuri de teroare
Este doar o proiecție;
Nu există instrumente de tortură.

Și dă o explicație similară în legătură cu lumile superioare, încântătoare, lumile zeilor.

O mare de flori în toată splendoarea înfloresc,
Palatele de aur de o frumusețe rară strălucesc,
Dacă îl vei căuta pe creator, nu-l vei găsi niciodată
Pentru că ele din puterea conceptului se ivesc.
Și astfel lumea întreagă, numai din noțiuni și etichete este creată.

Nu există nicio firmă de construcții care să le construiască. Întreaga lume vine din proiecțiile noastre.

Desigur, asta nu înseamnă că suferința din aceste lumi nu este în întregime reală. Existența este plină de suferință și ea este reală pentru ființele de acolo, chiar dacă ea este o proiecție. Și știm că proiecțiile funcționează perfect.

Suferința principală din viața oamenilor – niciodată nu sunt satisfăcuți

Dar suferința nu se limitează la cele trei lumi inferioare.

De fapt, tot ce se întâmplă în roata samsarei este un cumul de lucruri rele. Și vom menționa doar unul singur, care este poate cel mai proeminent: incapacitatea noastră de a fi satisfăcuți/mulțumiți.

Este un factor care este imprimat adânc în noi. Nu prea știm cum să fim mulțumiți.

Aceia dintre noi care au obținut lucrurile pe care și le-au dorit, și-au găsit deja partenerul minunat și ideal – după o lună, două, șase luni, partenerul nu mai arată atât de bine după ce luna de miere s-a terminat. Acesta este și motivul pentru care se spune luna de miere, pentru că se termină.

Așa se întâmplă cu partenerii de viață, așa se întâmplă și la muncă. Obținem în sfârșit jobul dorit, mult visat, și după un timp nu mai suntem mulțumiți. Vrem un post mai înalt, vrem mărire de salariu. Nu știm să fim mulțumiți. Și aceasta se întâmplă și la scară mare și la scară mică. Am obținut ceva [am atins un obiectiv] și după o vreme nu mai suntem mulțumiți.

Și asta este adânc înrădăcinat în noi. Așa este mintea noastră, așa este mintea samsarică: mereu nesatisfăcută. Așa e cu casa, cu serviciul, cu soții, cu salariul. După ce deja am reușit să realizăm ceva, după un timp devenim nemulțumiți de el. Găsim defecte la partener, defecte la șeful care ne-a angajat, spunem „merit mai mult ca el”. Şi facem asta tot timpul.

Ne-am născut în această roată samsarică, în care mintea noastră și a tuturor ființelor nu știe să fie satisfăcută. Asta nu înseamnă că este ceva în neregulă cu noi dacă nu suntem mulțumiți, ci așa este această formă de existență. Este o formă de existență defectuoasă, este ca o casă de nebuni. Este samsara.

Și de ce așa? Pentru că întreaga noastră lume, a fost creată de amprentele mentale, pe care le-am lăsat în mintea noastră în urma a ceea ce am făcut, spus, gândit. Le numim amprente karmice.

Aceasta este karma.

Aceste amprente rămân la incubat, capătă energie, iar când le vine timpul să se manifeste, ne creează lumea. Sunt schimbări de energie. Aceasta este energia: când fapta a luat sfârșit, rămâne potențialul. El este amprenta. Acest potențial germinează, dă rod și se descompune din nou.

Perechea de îndrăgostiți după ce s-au bucurat de luna de miere, începe să găsească defecte în partener – şi asta nu pentru că nu aveau defecte înainte și acum au defecte. Ceea ce s-a schimbat este karma. Karma care mi-a adus partenerul de vis, se descompune. Și dacă acest bine s-a terminat, va veni altceva, o altă karmă.

Mintea mea se schimbă și, ca rezultat, și lucrurile din afară se schimbă.

Cu adevărat au ei defecte? Chiar văd un partener care nu spală vase? Partenerul meu chiar are defecte? În lumea mea – el este așa cu adevărat. Pentru mine, cu adevărat nu spală vase.

Oare vine asta de la el? Oare așa este natura lui? Nu! El nu are nicio natură de sine. Dacă îl văd așa, asta înseamnă că eu îl proiectez așa. Pentru că karma mea s-a schimbat. Și acesta este un punct important.

Deci, ce ne spune acest rând: „Cel atașat încă de roata vieții – nu are Renunțare”.

El spune că atâta timp cât suntem atașați de această formă a existenței noastre și credem că va fi bine aici, este imposibil să ne eliberăm de ea.

Oamenii spun: “Sunt și lucruri bune în viață! Deci de ce te concentrezi doar pe suferință?” Asta este adevărat! Dar toate lucrurile bune pe care le avem, va trebui să le pierdem. Nu le putem ține. Atâta timp cât sperăm la binele de aici, este imposibil să ne eliberăm!”. Asta spune el.

Renunțarea

În limba tibetană se spune:

Ngen Jung

Ngepa = certitudine.
Jungwa = a ieși.

Deci, Ngen Jung este prescurtarea de la Ngepa Jungwa.

În tibetană, este un joc de cuvinte care nu a putut fi tradus în română. Cel atașat, nu poate ieși.

Ngen Jung, această renunțare înseamnă a ieși cu certitudine.

Ca să putem ieși spre libertatea mult râvnită, în care suntem liberi de afecțiunile mentale care ne atacă când vor, sau de dezastrele care ni se întâmplă, fără să le invităm – va trebui să ne dezvoltăm dorința de a ne elibera.

Trebuie să înțelegem bine că nu există nicio speranță în roata vieții.

Oamenii speră să le fie bine, oamenii se roagă să le fie bine. Cum va fi bine?

Suntem într-un loc în care suntem legați de karma noastră. Karma ne conduce. Rezultatele acțiunilor pe care le-am făcut ne guvernează. Ca să fie bine, trebuie să facem o schimbare drastică în felul nostru de a fi. Existența noastră este dictată în totalitate de karma, dictată de ceea ce am făcut în trecut. Deci nu există libertate în ea. Este deja stabilită.

Dacă vrem libertatea, va trebui să preluăm controlul asupra acestui mecanism. Trebuie să înțelegem cum funcționează acest mecanism și cum ne determină viața, astfel încât să putem folosi înțelepciunea și cunoașterea acestui mecanism, în avantajul nostru pentru a ne elibera.

Dar, pentru asta este nevoie de mult studiu, de a reflecta, de a ieși în retreat-uri, de a medita. Ca să fim gata să ne mobilizăm eforturile și să facem această muncă, trebuie să dezvoltăm dorința de eliberare! Trebuie să ne dezvoltăm ceea ce numim Renunțarea.

Și atunci întrebarea este: Ne-am săturat deja de samsara?

Cu toții am întâlnim oameni care au obținut totul. Au casă, bani, familie, sănătate, frumusețe și faimă, și tot nu sunt fericiți.

Atâta timp cât suntem în samsara, mintea noastră nu poate fi satisfăcută, este incapabilă. De aceea, dorim să mergem în diverse locuri, căutăm să facem afaceri, să mergem în străinătate, avem nevoie mereu de ceva pentru a ne simți bine.

Și spunem că este posibil să trecem într-o altă existență, în care să fie pace, liniște, satisfacții, fericire profundă și nimic nu ne este luat. Fericirea este sublimă, extatică, de beatitudine și nu se schimbă! Este veșnică. Aceasta este existența ființelor iluminate, care este complet diferită de existența noastră. O existență în care suntem în perfecți.

Dar pentru a ajunge acolo, așa cum am menționat, trebuie să înțelegem că suntem în mocirlă. Că această formă de existență nu funcționează. Chiar și atunci când o persoană spune: „Bine, înțeleg. Nu am nevoie de toate restaurantele și de toate ofertele și de toate mașinile, nu am nevoie de nimic, doar voi sta în liniște fără nimic.” Acest lucru în sine nu eliberează. A sta în colțul meu liniștit și a spune: „Nu-mi pasă de toate aceste lucruri!” este și asta un fel de atașament. Ne atașăm de o imagine mentală care nu eliberează.

Libertatea despre care vorbim este cu mult mai profundă și necesită o schimbare karmică profundă, necesită o înțelegere profundă a ceea ce eliberează: cum funcționează acest mecanism.

Deci, a trăi simplu, a ne mulțumi cu puțin, a ne bucura de ceea ce avem, ne permite să facem calea, dar nu ne eliberează din suferință.

Mintea noastră samsarică, ia tot ce avem și în scurt timp ne determină să-l vedem defect sau fără valoare.

Corpul nostru este și el proiecția noastră, este rodul karmei noastre. Îl vedem că îmbătrânește. Îl vedem mai puțin sănătos de-a lungul anilor. El merge spre moarte. Și moartea este tot o proiecție! Aceasta este mintea samsarică. De aceea, roata vieții este ținută în brațele Lordului morții. De unde știm? Îmbătrânim din ce în ce mai mult!

Deci, când cineva devine dezgustat de această situație, atunci își dezvoltă Renunțarea.

Lama Dvora Hla spunea:

„Pentru mine a contat educația. O altă diplomă, un alt loc de muncă, mai mult! Mai mult! Mi-am mai luat o diplomă și tot nu am fost fericită, apoi mi-am luat alta și tot nu am fost fericită… Pentru că nu fericirea nu vine de la ele. Fuga după mai multe diplome, mai mulți bani, mai multe bunuri, mai multă reputație, nu pot aduce fericirea. Toate lucrurile samsarice obișnuite din viața noastră nu ne pot aduce fericirea. Ele nu durează mult, se degradează.”

Poate fi un moment de bucurie sau un moment de mulțumire, moment care poate dura luni sau ani, dar ele se duc. Ne sunt luate.

Numai atunci când ne-am săturat de toate acestea, am ajuns la Renunțare. Asta ne spune aici.

Practica corectă va elimina toată suferința

Dacă practicăm bine, procesul se inversează. Lucrurile se ameliorează. Corpul nostru va deveni mai sănătos, mai puternic și va arăta mai tânăr. Relația de cuplu va deveni minunată. Dacă vom lucra corect cu Karma, vom ieși din această suferință, din această închisoare a samsarei.

Spre asta aspirăm. Vrem să vedem lucruri bune în viața noastră. Lucruri care nu se strică. Lucruri care rămân cu noi, pe care nu va trebui să le pierdem. Și asta este posibil. Dacă ne continuăm calea, dovada va fi că toate aceste lucruri încep să se îmbunătățească. Și dacă ele se pot îmbunătăți, atunci se vor putea îmbunătăți complet.

Sunt mulți profesori budiști care ne spun să fim cumva stoici: vine bătrânețea, vine moartea, vin pierderile, vine dezastrul. Să reacționăm cu un fel de stoicism, cu nepăsare, cu indiferență, cu reținere.

Există o mulțime de astfel de învățături în budism. Cu toate acestea petele bătrâneții continuă să apară și încă înaintăm spre moarte. Din păcate, acest fel de învățătură a dharmei este greșită. Nu asta ne-a învățat Buddha. Buddha a spus în Sutra inimii:

Ma rikpa me ching/marikpa sepa mepa ne
Gashi me ching/gashi sepay bardu yang me do //

„Nu există ignoranță, nu există eliminarea ignoranței; și tot așa până la absența bătrâneții și a morții, și absența eliminării bătrâneții și a morții”.

Marikpa înseamnă ignoranță.

Gashi este o combinație de două silabe care înseamnă bătrânețe și moarte.
Shi = moarte,
Ga = bătrânețe.
Gashi Me = nu există bătrânețe, nu există moarte! Despre asta vorbește!

Această învățătură vine să elimine bătrânețea și moartea. Aceasta este ceea ce ne-a transmis Buddha.

El nu a venit ca să ne învețe cum să ne descurcăm bine când vin toate aceste lucruri peste noi. Nu asta a venit să ne învețe.

Sigur că nu strică să învățăm să ne descurcăm cu calm în fața situațiilor, dar nu aceasta este învățătura.

Învățătura este mult mai radicală. Ea vine să elimine toată suferința. Și Buddha ne-a spus în Sutra Inimii: pentru a putea face acest lucru, trebuie să ne eliminăm ignoranța, Marikpa.

Dacă eliminăm ignoranța, dacă înțelegem cum funcționează acest mecanism, vom putea răsturna roata. În loc să fie o spirală care continuă să ne doboare, ea poate să ne ridice. Și noi putem face asta.

Deci, nu are nici un rost să încercăm să redresăm samsara, ci trebuie să învățăm să scăpăm de ea.

Este bine să ne dorim lucruri bune în viață? Da, foarte bine. Trebuie doar să înțelegem cum să le producem.

A ajunge la iluminare înseamnă a ajunge la cea mai sublimă plăcere. Nu este nimic în neregulă cu lucrurile bune. Dimpotrivă. Este bine să le dorim, dacă le obținem într-un mod înțelept. Într-un mod care le produce cu adevărat.

Al doilea atașament este credința că samsara este tot ce există

Ce înseamnă să fim atașați de roata vieții? Înseamnă să nu credem că putem ieși din ea.

Nimeni nu vrea necazuri și dezastre, dar ele vin. Samsara este plină de dezastre. Ea este un dezastru total. Atașamentul de roata vieții este să nu credem că există o cale de ieșire și atunci ne spunem: voi încerca să mă descurc cât mai bine în ea.

Dar întrebarea este:

Oare ne putem opri moartea?

Oare ne putem opri îmbătrânirea?

Oare putem opri acest obicei al minții să fie tot timpul nesatisfăcută?

Să nu mai vedem cum toate lucrurile bune din lumea noastră se diminuează, se strică și se deteriorează?

Schimbarea este mentală, dar manifestarea ei este complet reală.

Doresc din nou să subliniez: că această schimbare mult așteptată, această libertate este o schimbare mentală și cumva ea se manifestă în exterior.

Schimbarea așteptată nu stă în atitudine, ci în obiectele în sine.

Asta nu înseamnă să ne purtăm cu nonșalanță: fie ce-o fi, sunt înșelat, iar eu mă așez pe perna de meditație și îmi imaginez că de fapt e ceva bun. Trebuie să rezolv aceste situații. O vreme vor continua să vină, de aceea este foarte util să învățăm metode provizorii de a le face față, de a nu ne ieși din fire, de a nu ne pierde direcția, ca să ne putem continua calea.

Dar scopul este schimbarea cu mult mai radicală. Scopul este ca obiectele să se schimbe, lumea exterioară să se schimbe, deoarece nu mai producem dezastre. Ele nu vor mai putea veni pentru că mintea noastră s-a schimbat.

Deci, atitudinea noastră nu trebuie să fie de indiferență în fața dezastrelor, ci să le prevenim, ca ele să nu se mai întâmple vreodată în viața noastră. Și pe măsură ce aprofundăm practica, se va merge mai adânc. Și în cele din urmă vom fi un înger în paradisul lui Buddha, unde nu există cuvântul suferință.

Îndrăznește să-ți imaginezi o lume fără suferință!

Eliberarea din atașamentul de roata vieții înseamnă de a îndrăzni să ne imaginăm o lume în care cuvântul moarte este neștiut. Oare avem curajul să mergem pe poteca pavată, care ne-a fost deja dată cu mii de ani în urmă și pe care mulți au bătătorit-o? Bineînțeles că asta cere să ne schimbăm. Avem acest curaj?

Este nevoie de multă învățătură despre karma și vacuitate, de a lua jurămintele bodhisattva, de a face mult bine în lume, de a lua jurămintele tantrice. Și, desigur, dacă intrăm în tantra, vom putea face asta mult mai repede.

Toată această practică, nu va reuși dacă nu credem că ea poate reuși. Convingerea că se poate este ceea ce ne va face să progresăm.

Eliberarea de atașament este nirvana, iar nirvana înseamnă libertate!

În comentariu există un verset care încheie discuția despre primele două atașamente. El spune:

Eliberarea de atașament este nirvana.

Eliberarea de atașamentul de roata vieții – adică a crede că această roată este tot ceea ce există – va duce la Nirvana; Nirvana înseamnă a ieși din roată.

Iar nirvana, spune el, este fericirea însăși.

Nirvana este fericire, este libertatea! Nirvana este libertatea. Și apoi la sfârșit spune:

Acesta este cântecul libertății, a eliberării de ambele atașamente.

Eliberarea de orice atașament este Nirvana,
Nirvana este fericirea însăși.
Acesta este cântecul libertății,
A eliberării de ambele atașamente.

Întrebare: Dar și Buddha a murit, atunci despre ce vorbim?

Răspuns: Putem da mai multe răspunsuri.

- Spunem că Buddha a venit în lumea noastră deja iluminat și tot ceea ce a făcut în viața lui, inclusiv să stea șase ani sub arborele Bodhi și să ajungă la iluminare, a fost doar pentru noi, pentru a ne învăța calea și pentru a ne arăta că este posibil de făcut.

Ceea ce numim moartea lui Buddha, nu este moarte. Se numește Parinirvana. Când rolul lui Buddha s-a terminat, el a trecut mai departe. Buddha are libertatea deplină să vină și să plece în funcție de nevoile ființelor. Acesta este un prim răspuns.

- Al doilea, care este mai important decât primul, este că ceea ce vedem în lumea exterioară este complet dictat de karma noastră. Așa că atunci când vedem oameni sfinți precum Buddha „morți”, între ghilimele, este pentru că încă avem în noi „moartea”. Suntem încă încătușați în roata vieții și mintea noastră nu este suficient de liberă, iar când va fi pură, nu va exista moartea în lumea noastră.

Ni se pare că e mort. Corpul lui pare să fi încetat să mai trăiască, rămân relicve și așa mai departe. Toate acestea apar în lumea noastră, pentru că le proiectăm așa. Nimic nu există în lumea noastră, în afară de ceea ce proiectăm. Și proiectăm din mintea pe care o avem în prezent, pentru că nu avem alta.

Și dacă vă aduceți aminte am vorbit de micuțul Kunga care l-a întâlnit pe Manjushri – o ființă iluminată. Când mintea devine suficient de pură, începem să proiectăm o altă lume. Și se prea poate ca tot ceea ce a experimentat Buddha să nu fi fost moartea, ci cu totul altceva. Nu este în viață, nu este mort. El este deja în afara roții renașterilor sau a roții vieții. El este în altă parte. Dar nouă ne apare așa.

Și vreau să merg mai departe și să spun că de fiecare dată când cineva moare în lumea mea, [acesta] este un motiv de a continua să practic. Pentru că nu sunt încă suficient de pură pentru a vedea existența sublimă a ființelor iluminate.

Va veni etapa în care vom fi suficient de avansați pe calea noastră și mintea noastră va fi mai pură, iar atunci percepția diferitelor figuri care apar în viața noastră și a semnificației lor pe calea noastră spirituală, va fi schimbată. Mai mult de atât, această percepere se va aplica retroactiv, deoarece amintirile noastre sunt și ele tot o proiecție din mintea noastră.

Această idee poate fi numită revizionism spiritual. Evenimentele și oamenii, în sine, din prima parte a vieții noastre nu au natura de a fi semnificativi sau nu, din punct de vedere spiritual. Pe măsură ce ne purificăm, începem să-i percepem diferit, ca fiind speciali din punct de vedere spiritual. Datorită vacuității – această percepție va fi complet valabilă, la fel ca percepția pe care o avem acum când îi vedem ca fiind obișnuiți.

Și atunci când cineva ajunge în acel loc, se va elibera de ambele atașamente. Dacă se află și pe calea bodhisattva, el va merge spre realizarea celor patru corpuri ale lui Buddha. El este pe calea de a deveni o ființă iluminată.

înapoi la curs, Lo Jong : Transformarea Conștiinței

Lectia 5b – Lo Jong 3 – ACI 14

Seminar de meditație

Lo Jong 3 – Antrenamentul minții 3
Eliberarea de cele patru atașamente

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 5,b

Un scurt rezumat

Primul aspect al primului rând a fost: Oricine respectă regulile morale.

Acum trecem la al doilea aspect al primului rând: „Și se ocupă de învățare, contemplare și meditație doar în scopurile acestei vieți”.

Deci, învățarea, contemplarea și meditația.

Ce face o persoană care a pornit pe o cale spirituală?

- Mai întâi trebuie să studieze. Trebuie să se așeze și să studieze. De exemplu, să asculte o astfel de lecție, sau să citească o carte, sau să ajungă la învățături. Deci acesta este primul aspect.
- Al doilea aspect: după ce am învățat… să presupunem că am auzit vorbindu-se despre furnici. Acum ieșim în stradă și vedem furnici pe jos. Ce facem? Imediat apare gândul: „Ce ne-a spus profesorul? Ce-i cu furnica? Este adevărat ce ni s-a spus?” Începem să ne gândim la învățătură. Aceasta este ceea ce numim contemplare/reflecție.

Deci, după ce am auzit învățătura, va trebui să reflectăm asupra ei. Trebuie să verificăm: „Este corect? Nu este corect? Se potrivește? Funcționează? Nu funcționează? Cum se potrivește asta cu valorile mele? Ar trebui să schimb ceva în viața mea sau nu? Oare rezultatele unui astfel de comportament se reflectă în viața mea acum sau nu? Există boli în viața mea? De unde pot veni ele?

Începem să examinăm, să reflectăm.

Deci, aceștia sunt pași esențiali pe calea spirituală. Studiul/învățarea și contemplarea/reflecția. Dar Maestrul ne spune aici:

O persoană angajată în arta învățării și reflecției
Dobândește resurse pentru a atinge omnisciența.

O persoană care studiază și reflectă și a urcat pe o cale spirituală, dacă progresează foarte mult pe cale, poate ajunge la starea de omnisciență, care este o ființă iluminată, un Buddha care știe totul.

El devine o faclă de lumină
Ce risipește întunericul ignoranței
Și luminează calea ființelor.
Această persoană plantează semințe
De a dobândi corpul înțelepciunii.

Corpul înțelepciunii este dharmakya, un aspect al lui Buddha. Este înțelepciunea unei ființe iluminate.

Când spunem Buddha, nu ne referim la Buddha Shakyamuni care a trăit în India acum două mii cinci sute de ani, ci ne referim la o persoană iluminată. În sanscrită, Buddha este o ființă iluminată.

Versetul pe care l-am citit ne îndeamnă la studiu și reflecție. El subliniază importanța acestui lucru. Și aici spune:

Metoda fără învățare și reflecție nu este posibilă.

Indiferent de tradiția spirituală pe care o urmăm, studiem, practicăm, credem, în orice metodă trebuie să existe procesul de învățare și reflecție. Fără el nu există cale spirituală.

Comentatorul continuă:

Dar persoana angajată în învățare și reflecție
În timp ce este atașată de această viață,
Tot ce va dobândi vor fi mijloacele
De a-și dezvolta aroganța și mândria.

„Eu știu mai bine decât celălalt. Cunosc scripturile cel mai bine.” … Așa continuăm să rămânem în această viață. Deoarece studiem pentru ca alții să aibă o părere bună despre noi. Pentru reputație. Dar reputația va trebui să o pierdem. Nu acesta este motivul pentru care studiem.

Ce caracterizează învățătura spirituală

Să vorbim puțin despre învățare.

To pa

Acesta este cuvântul în tibetană pentru învățare sau ascultare.

Lama Ken Rinpoche spunea cu o voce blândă și smerită: „Repetați după mine!”. Și întreba: „Ai un ban? Îți plătesc eu.”

În continuare vom vorbi despre procesul de învățare pe calea spirituală. Nu este ca la școală. Pare că vedem o sală de clasă și un profesor. Dar procesul este cu totul altceva.

1. Am nevoie de foarte multe ore de studiu.

Primul lucru de știut despre studiul spiritual, despre Topa, este că este nevoie de foarte multe ore de învățat. Deoarece lucrurile pe care le auzim sunt diferite și ciudate, fapt care stârnesc în noi multe obiecții și judecăți. Nu suntem obișnuiți să gândim așa. De unde știm asta? Pentru că dacă am fi fost obișnuiți să gândim în acest fel, nu am mai fi fost aici. Nu am mai fi suferit. Suntem încă într-un corp care îmbătrânește și în viața noastră există boli, foamete, războaie și așa mai departe.

Deci, trebuie să învățăm. Și trebuie să învățăm mult. Sute de ore în clasă. Și asta înseamnă că atunci când întâlnim un profesor calificat, care este capabil să ne învețe aceste lucruri, putem progresa pe cale. Dacă suntem serioși în privința asta.

Și nu facem asta pentru profesori, ci pentru noi.

Și în multe tradiții budiste, atitudinea este: „N-avem timp de învățat atât, n-ar trebui să vorbim atât de mult. Trebuie să medităm și să practicăm”. Desigur că meditația este o parte foarte importantă a căi, dar, trebuie învățat mult, pentru a ști de ce medităm și cum să facem asta corect, astfel încât să ne scoată din suferință.

Ceea ce spunem este că dacă ne așezăm în meditație, fără să înțelegem pentru ce medităm, ce trebuie să facem în meditație și unde ar trebui să ajungem, este risipă de timp. Nu avem la dispoziție atâția ani de viață de a face ceva ce nu înțelegem.

Și pentru asta este nevoie din nou de profesori pricepuți care să ne învețe.

2. Învățăturile trebuie ascultate din nou și din nou

Spre deosebire de școala obișnuită, învățătura spirituală trebuie auzită de foarte multe ori. Este un proces lung. Poate lua multe vieți. Pentru că asimilarea ei și a trăi conform ei, durează mult timp.

Cu toții cunoaștem fraza biblică „Iubește-ți aproapele tău ca pe tine însuți!”. Câte din gândurile noastre zilnice sunt așa? Până să învățăm să le aducem de la cap la inimă, este drum lung. Cu toate că din punct de vedere intelectual, nu este atât de greu să înțelegem aceste lucruri, ele sunt simple, totuși avem nevoie de a le integra dincolo de înțelegerea intelectuală. Dincolo de „Aha, am înțeles, știu să răspund corect la teme”. Deși este important să ne facem temele, nu este suficient.

3. Este necesară binecuvântarea liniei de maeștri

Este nevoie de a auzi învățătura de la cineva care a primit binecuvântarea liniei de maeștri. Nu cineva care a citit din carte. Cineva care a primit învățătura pe linie directă și vie.

Binecuvântarea liniei o primim atunci când ascultăm direct persoana, care la rândul ei a primit direct învățătura de la profesorii săi și aceștia au primit-o direct de la profesorii lor. Această binecuvântare nu poate veni din cărți sau din Internet. De aceea este foarte important să auzim învățătura direct de la profesor.

4. Trebuie să studiem cu un maestru în viață

În timpul audierii învățăturii directe de la un maestru, se mai întâmplă și altceva, fenomenul de Lung.

Lung

Este transmisia orală de la profesor la elev. Așa a fost întotdeauna și așa va fi mereu.

Nimeni nu a ajuns încă la iluminare, din cărți. Deși cărțile sunt foarte importante și de mare ajutor pe cale, ele nu sunt suficiente. Nimeni nu va ajunge la iluminare folosind Internetul. Trebuie să facem efort de a sta în prezența profesorului, a maestrului. Și asta este foarte important.

Pe de altă parte, o mare parte din învățarea transmisă pe linia de maeștrii este secretă. „Secret” înseamnă că nu se predă în public; se predă când se creează condiții speciale între elev și profesor. Primim binecuvântarea tradiției secrete atunci când profesorul deține linia.

Și avem norocul să avem parte de o linie neîntreruptă și vie de maeștri, care a început acum două mii cinci sute de ani de la ființe iluminate și transmisă până la noi.

5. Elevul trebuie să se angajeze să studieze

Și un alt aspect legat de Topa, este că elevul trebuie să se angajeze să învețe.

Ce înseamnă să se angajeze? Elevul nu semnează un contract. Acest studiu este oferit gratuit. Și el va fi mereu așa. Dar în inima lui, se va angaja să acorde mult timp studiului. Să fie multe ore în prezența Maestrului. Nu putem face calea fără el. Și angajamentul trebuie să fie foarte serios.

Oamenii spun: „Îmi doresc foarte mult să vin la cursurile astea, dar trebuie să fac asta și asta.” Ce putem răspunde? Nu pentru profesor veniți, ci pentru voi.

Dacă vrem să mergem înainte, trebuie să ne schimbăm prioritățile. Și dacă suntem cu adevărat serioși în ceea ce privește calea, cu adevărat dedicați căii, nimic altceva nu va mai fi important.

Lama Dvora Hla povestește: „În primăvara anului în care Ken Rinpoche a murit, a susținut câteva săptămâni de învățături. În acea perioadă am primit un telefon de la tatăl meu și mi-a spus: „Nu mă simt bine, vreau să vii acasă”. Și știam că am învățături cu Lama. Așa că m-am dus la al meu Lama Ken Rinpoche să-l întreb ce să fac. El mi-a spus: «Du-te la tatăl tău. Este foarte important să fii cu tatăl tău. Și vino când începe studiul». Așa am făcut și tatăl meu a mai trăit mult timp după aceea”.

Avem doar două opțiuni:

– Ori vom continua să facem aceleași lucruri ca și până acum. Și știm spre ce duce asta. Mulți oameni buni sunt activi, îi ajută pe ceilalți, fac acte de caritate, și unde sunt ei? Este nevoie de un efort cu mult mai mare decât asta și de mult mai multe cunoștințe.

– Ori, să începem să învățăm într-un mod serios. Avem deja o tradiție vie, oameni capabili să ne învețe, oameni care înțeleg ce înseamnă să ne transformăm lumea, mental.

Și mulți oameni au făcut calea. Mulți oameni din India au făcut-o, mulți oameni din Tibet au făcut-o și chiar și unii din lumea occidentală încep deja să o facă.

Dar primul pas este învățătura. Multe ore, în prezența persoanei potrivite.

6. Învățarea fără atașament

Și este foarte important să venim la învățătură fără atașamentul față de această viață.

Acest lucru va veni după ce înțelegem pe deplin

– inutilitatea de a depune eforturi destinate doar acestei vieți,
– că nu există nimic lumesc pe care să-l putem păstra,
– că suntem forțați să le pierdem,
– că toate lucrurile lumești, banii, bunurile, relațiile, sentimentele bune și reputația – au natura de a se degrada și ne provoacă suferință, și
– singurele lucruri pe care le putem lua cu noi sunt conștientizările și realizările spirituale.

O astfel de înțelegere ne va încuraja să căutăm învățătura spirituală și un profesor care să ne arate calea și să ne conducă pe calea spirituală, cineva care să înțeleagă cum schimbăm lumile. După ce ne-am îndreptat spre calea spirituală și avem încredere în ea, atunci vom depune toate eforturile de a învăța cu acel profesor.

Învățătura este însoțită de înțelegerea faptului că menirea ei este să ne aducă la fericirea sublimă a iluminării și nu este concentrată pe niciun scop lumesc.

7. Trebuie apreciată raritatea faptului că auzim aceste învățături

Cât de rar este tot ceea ce se întâmplă astăzi aici. Cât de rari sunteți. Și nu contează ce v-a adus aici. Puteți spune: „Poate întâmplător auzim asta”.

Noi spunem că nu există întâmplare. Dacă ați venit aici, ați avut karma să veniți aici. Ați avut semințele karmice care au rodit sub forma de a decide să veniți la învățătură. Și asta vă face să fiți complet rari. Nimic nu este de la sine înțeles. Acest lucru nu se întâmplă aproape niciodată în lume.

Acesta este primul pas: de a obține libertatea după care tânjim; libertatea de lucrurile care ne leagă.

Relația profundă cu cărțile Dharma

Un alt aspect legat de Topa este atitudinea față de cărțile pe care le studiem. Și există sute de mii de cărți spirituale.

În mănăstirile tibetane, copiii învață cărțile pe de rost încă de mici, înainte de a le înțelege. Ei învață pe de rost câțiva ani buni. Există cinci cărți importante pe care le studiază. În cursul 9, se dau explicații despre aceste cărți și nu vom intra în detalii aici.

Dar doar ca să vă dau un exemplu, una dintre cele mai importante cărți care se studiază în mănăstire este Abhisamaya Alamkhara, adică Coroana Realizărilor. Este o carte scrisă de Maestrul Asanga, în urmă cu aproximativ 1600 de ani, după ce i-a fost transmisă de Maitreya.

Cartea tibetană are cincizeci de pagini. După ce călugării o învață pe de rost, numai apoi o studiază timp de doisprezece ani. Ce ar fi asta? Cam patru pagini pe an? Așa se dezvoltă o relație cu cartea.

Nu ca noi: am terminat de citit cartea și mergem la următoarea. Toată această înțelepciune este înregistrată în mintea lor și îi însoțește.

Cărți valoroase și rare în lume

Vorbim despre cărți foarte, foarte rare care conțin această înțelepciune a modului de a învinge moartea. Cum să scăpăm de suferință. Dintre milioanele de cărți care există în lume, sunt foarte puține cărți care au această înțelepciune. Și întrucât viața noastră este foarte scurtă, nu ne putem permite să citim toate celelalte cărți, pentru că între timp viața se epuizează.

Și va veni ziua când ochii noștri nu vor mai putea citi cărți sau nu vom mai putea înțelege ce este scris în cărți. Și să nu credeți că asta este departe de noi. Pentru că va veni ziua când toate acestea nu vor mai fi.

Deci, capacitatea pe care o avem acum trebuie să o folosim bine, să o îndreptăm spre ceea ce trebuie. Și când am dat deja de o carte atât de deosebită, atunci va trebui să o aprofundăm mult timp. Aceasta este relația față de carte. O relație profundă. Așa cum ne relaționăm față de Biblie sau Coran. Nu este o carte pe care o citim și după aceea o aruncăm.

Deci, acesta este un aspect de care trebuie să ținem cont.

Și vestea bună este că, dacă vă aflați pe o linie de maeștri autentică, dacă studiați bine karma și vacuitatea și practicați ceea ce vi se descrie aici, atunci în decurs de câteva luni sau un an, veți vedea rezultatele. Viața voastră se va schimba. Schimbările vor fi suficient de vizibile încât să vă entuziasmeze și să doriți să mergeți mai departe.

Legământul dintre elev și profesorul spiritual

Un alt aspect important al învățării spirituale care este diferit de învățarea din cadrul școlii este relația cu profesorul.

Mergem la școală, la universitate, învățăm un semestru, semestrul se termină, susținem examenul final, și „La revedere!”. S-ar putea să-l mai întâlnim pe profesor sau nu. Am plătit școlarizarea, ne-am făcut toată munca și ne luat rămas bun. Și poate va fi și o ceremonie de absolvire, în cel mai bun caz.

Nu este așa în învățătura spirituală. Dacă vrem să facem o schimbare profundă în conștiința noastră, o schimbare care să ne elibereze de lucrurile care ne leagă, de suferința care ne leagă, această învățătură necesită o legătură foarte strânsă cu profesorii spirituali. Chiar și mai strânsă decât cu familia. Așa a fost întotdeauna în istoria iluminării.

Toți cei care au reușit pe calea spre iluminare, fără excepție, au avut o relație foarte apropiată și strânsă cu învățătorii lor.

Mai întâi trebuie să găsești un profesor calificat care să înțeleagă cum să schimbe lumea:

1. Deci trebuie găsit un profesor calificat. Cineva care:

– știe despre ce vorbește,

– cunoaște calea suficient de bine,

– este capabil să explice calea suficient de bine,

– dorește să ne explice calea, și

– ne poate avansa pe cale.

Nu este ușor de găsit așa ceva.

2. Să existe o relație strânsă între profesor și elev.

— Profesorul, la rândul său, își asumă întreaga responsabilitate față de elevul său.

Profesorul are grijă de toate nevoile spirituale ale elevului. La tibetani, profesorul se îngrijește și de nevoile materiale ale elevului.

Profesorii se ocupă de mâncarea și cazarea copiilor în mânăstire. Dar mai ales, desigur, profesorul are grijă de spiritul elevului. Profesorul își asumă responsabilitatea pentru spiritul elevului. Aceasta este o mare responsabilitate.

— Rolul elevului este de a-și servi profesorul

Elevul, la rândul său, își asumă angajamentul de a ajuta și servi profesorul. „Voi face tot ce pot să te ajut, hai să vedem cum pot să-ți ușurez munca!”. Ca elev, preocuparea mea este să-mi servesc învățătorul. Să-l ajut cât pot. Cu cât mă voi dedica mai mult acestui serviciu, acestei relații, cu atât mă voi deschide mai mult către cunoaștere și mai multe cunoștințe vor veni la mine.

Lama Dvora Hla spunea: „Mulți ani m-am învârtit prin cercurile de dharma și deja am avut ocazia să urmăresc și să văd diferiți oameni cum se comportă pe cale. Cei care au progresat cel mai repede au fost cei s-au devotat profesorului și căii.”

Puteți vedea asta deja printre voi. Așa a fost întotdeauna. Iar mai târziu aceștia vor deveni Lama. Este karma care îi transformă în Lama. Și elevii lor vor sluji pe ei, și în acest fel se păstrează linia.

Iar voi sunteți următoarea generație de Lama. Depinde doar de voi dacă luați aceste învățături și le veți transmite mai departe.

Deci acest Topa – învățare/ascultare – este și un legământ între profesor și elev. Un legământ care este la un nivel de responsabilitate reciprocă profundă. Dar mai ales de la profesor la elev. Profesorul preia viața elevului în mâinile sale.

3. Profesorul trebuie ales cu grijă

De aceea este nevoie să vă alegeți cu atenție profesorul. Nu intrați într-un asemenea legământ cu ușurință, pentru că vă dați viața spirituală altcuiva, și este chiar și dincolo de această viață. Dacă viața în acest trup va lua sfârșit, spiritul vostru va continua. Iar dacă profesorul nu este bun și vă dă o direcție greșită, vă va dăuna multe vieți viitoare.

– Este el capabil să ne îndrume pe cale? Este oare priceput să facă asta? Știe ce face?

– Mai mult de atât, să zicem că el știe ce face, oare chiar putem avea încredere în el/ea? Pentru că elevul ar trebui să fie pregătit să se încredințeze profesorului și să-l lase pe acesta să-l îndrume.

Învățătorul/Lama este cel care ne va conduce spre un tărâm necunoscut. Spre locuri în care elevul nu a fost niciodată, în care nu știe regulile, nu știe ce ar trebui să facă și ce nu. Dacă ar fi știut, ar fi fost deja acolo. Ar fi ieșit singur din suferință. Deci este nevoie de o mare încredere din partea elevului pentru a-l lăsa pe profesor să-l îndrume. Și dacă nu avem o astfel de încredere în profesor, atunci va trebui să plantăm karma încrederii. Cum? Să facem mult bine în lume.

Prin urmre această relație ar trebui aleasă cu grijă. Profesorul trebuie să fie examinat cu atenție. Sunt cursuri despre cum să facem acest lucru. De exemplu: lecția 3, cursul nr.1; lecția nr.7b din seminarul Sursa binefacerilor mele; lecția nr.9, cursul 9; seminarul Guru Yoga; în studiile Lam Rim despre Lama; prelegerea despre calea devotamentului.

Dar după ce ați examinat, după ce v-ați hotărât și sunteți serioși în ceea ce privește calea, va trebui să vă angajați la ea. Desigur că profesorul trebuie să fie calificat, pentru că el este acum responsabil de spiritul vostru.

Dacă elevul strică relația, pentru el va fi un mare dezastru. Dacă se ajunge la situația în care profesorul va spune: „Nu te mai pot învăța!”, va fi teribil trist pentru elev. Pentru că șansa pe care o avea de a schimba lumea mentală și de a ieși din suferință s-a terminat.

De aceea, trebuie să fim foarte atenți la aceste lucruri, deoarece totul se bazează pe amprentele mentale. Întreaga noastră lume este rodirea semințelor mentale pe care le-am plantat. Așa că trebuie să fim foarte atenți la ceea ce semănăm.

Reflectarea/contemplarea

Până acum am învățat despre etapa de învățare. Acum vom vorbi despre a doua etapă numită:

Sampa

Sampa înseamnă gândire, contemplare, reflecție.

Această etapă vine în urma studiului. După ce am auzit învățătura, începem să reflectăm la ea. Avem nevoie de timp pentru a o asimila, integra. Învățătura este pentru noi nouă, diferită, ciudată și nu este ușor de înțeles. De mult am fi fost iluminați dacă învățătura ar fi fost ușoară.

Acesta este procesul Sampa care se petrece tot timpul. Odată ce am intrat în studii, contemplarea va veni de la sine. Vom continua să ne gândim la ceea ce am învățat. Plecăm de la studii și cineva ne insultă. Imediat va apare gândul: „Ok, ce fac acum? Ce mi s-a spus în clasă? Cum se potrivește asta cu karma? De unde a venit această insultă? Cum ar trebui să răspund la o insultă?”

Acesta este un Sampa. Este procesul de gândire. Ne gândim la ceea ce am auzit, aprofundăm, asimilăm, verificăm.

Sampa este un proces interior care durează mult timp. În mintea noastră prelucrăm ideile care ni s-au expus, le verificăm. Oare este posibil să nu mai fiu nevoit să mor? Este adevărat că există și alte forme de existență? Există și alte locuri în care pot fi mental dacă fac o anumită practică? Pe ce mă pot baza ca să cred asta? Acesta este Sampa. Am auzit lecția, mergem acasă și iarăși vedem suferință în viața noastră. Există boli, vești proaste, probleme cu banii și așa mai departe. Iar acum începem să aplicăm aceste învățături.

Contemplarea eliberată de atașamentul acestei vieți

Contemplarea făcută din atașamentul față de această viață va evalua învățătura în funcție de criteriile legate de această viață: cum ne folosesc toate acestea, ce cred prietenii sau cultura sau părinții noștri despre asta, cum vom arăta în ochii lor, ne ridică statutul prin aceste studii, etc.

Pentru a evita acest tip de reflecție, trebuie să înțelegem că nu există nici un criteriu în viața noastră normală care să ne poată îndruma pe cale, și să nu ne așteptăm la aprobarea altora. Mersul pe calea obișnuită a vieții va duce la moarte și la suferință continuă. Criteriul de examinare și evaluare a învățăturii primite trebuie să fie determinat de dorința de libertate și de iluminare și de dorința de a fi o binecuvântare pentru alții.

Meditația

A treia etapă este meditația, în tibetană:

Gompa

Când omul trece printr-un are necaz, începe să se întrebe: „De ce mi se întâmplă asta? Care este natura acestei vieți, de ce este atât de multă suferință în ea?”. Mai ales dacă i se întâmplă multe deodată și este încă tânăr și nu înțelege, începe să caute răspunsuri. Începe să caute profesori spirituali, decide să învețe – Topa, și merge să-și petreacă timpul învățând. Sampa va veni de la sine.

După care vine Gompa, etapa aprofundării acestor cunoștințe. Ea trebuie să facă parte din orice cale spirituală.

În meditație, ne aprofundăm înțelegerea, ne obișnuim cu lucrurile pe care le-am învățat și asupra cărora am reflectat. Cu ajutorul meditației încercăm să ajungem la conștientizări ale acestora, care este dincolo de înțelegerea intelectuală. Când atingem acest nivel de conștientizare a materiei învățate, vom face meditația de fixare pentru a ajunge la o minte stabilă și calmă, la controlul minții, care ne pregătește pentru practica înaltă.

Și când deja suntem mai avansați pe cale, este timpul să ne retragem, să ne izolăm de lumea exterioară. Vine timpul în care vom sta în meditație, izolați, într-un loc liniștit, unde avem condițiile adecvate și de sprijin.

Iar singura noastră treabă, este doar să medităm, să privim în interiorul nostru. Și încet, începem să găsim răspunsurile în interior și asta va aduce adevărata transformare.

Este foarte important să creăm condițiile pentru un astfel de retreat, să-i ajutăm și să-i sprijinim pe alții în retreat, pentru că asta creează condițiile pentru retreat-urile noastre.

Și meditația trebuie să fie, de asemenea, eliberată de atașamentul față de această viață

Ce înseamnă să medităm fiind atașați de această viață? Asta înseamnă să medităm gândindu-ne la: „Ce cred ei despre mine acum? Sunt suficient de sfânt sau nu?”

Chiar și meditația poate fi făcută din atașamentul față de această viață, adică ne gândim cum putem folosi puterea meditației în beneficiul nostru și pentru a promova scopurile lumești.

De aceea trebuie să fim atenți ca meditația să fie ceva pur, ceva între noi și ființele iluminate. Între noi și aspirația noastră pură de a ajunge la iluminare, pentru a aduce cât mai multă binecuvântare lumii.

Am nevoie de toate cele trei etape

To Sam Gom Sum

To = învățare,
Sam = contemplare, reflecție,
Gom = meditație,
Sum = trei.

Am nevoie de toate trei.

Pentru ca întregul proces să funcționeze, să ne aducă transformarea dorită și să ajungem în locul unde nu mai există suferință, trebuie să ne angajăm pe cale. Nu va mai fi ceva secundar. Dacă abordarea mea este ca mai întâi să îmi termin toate treburile, toate nunțile, botezurile și dacă îmi mai îmi rămâne ceva timp, atunci voi merge la lecții, dacă fac aşa atunci nu voi progresa nicăieri.

Este nevoie de angajament, de schimbare a priorităților. Acesta este un angajament foarte mare.

Eliberarea de atașamentul față de această viață ne va schimba

Ce înseamnă că facem aceste lucruri fiind atașați de această viață?

Ce înseamnă a învăța în timp ce suntem atașați de această viață?

După cum am spus în cultura noastră, concurența este încurajată încă de la școală. Se dau note, ne uităm cine are note mai bune. Învățăm pentru a lua note bune, sau pentru ca profesorul să ne placă.

La aceste învățături nu se învață pentru note. Se dau teme de făcut și toată lumea primește de la nota 9 în sus. Deci, putem spune că nu învățăm pentru note, nici pentru a primi diplome de excelență.

Învățătura este cu mult mai profundă, este între voi și iluminarea voastră. Și dacă faceți asta bine, oamenii vor începe să vă vadă un pic ciudați. Asta este în cel mai bun caz. În cel mai rău caz cei din jurul vostru vi se vor împotrivi.

Nu vă așteptați la sprijinul celor din jurul vostru

Uitați de recompensele acestei vieți. Nu pentru ele faceți această cale. Nu veți primi nici un sprijin social sau din mediul în care trăiți pentru această activitate. Nu va fi.

De exemplu, vorbim despre faptul că la un moment dat va trebui să faceți retreat. Oamenii nu înțeleg de ce este nevoie, de ce este important să faceți asta. Acest lucru nu este ușor de făcut în societatea în care trăiți.

Și, [tocmai] de aceea nici n-ați întâlnit oamenii care au învins moartea. Este nevoie de multe condiții pentru ca acest lucru să se întâmple. Este nevoie de a ne elibera de atașamentul pe care îl avem față de sistemul nostru de valori actual.

Această cale este personală și intimă

Calea va deveni ceva personal și intim. O cale ce este doar între voi și profesor. Între voi și Buddha. Și dacă nu o faceți, veți muri. Lucrurile exterioare, toate știrile, ziarele și revistele, vor trece pe planul secundar. Vor deveni mai puțin importante.

Așadar, acest Lo Jong nu este pentru începători, este foarte adânc. Și dacă înțelegeți ce vi se spune aici, atunci tot ceea ce veți face de acum înainte, nu se va mai baza pe ceea ce spun prietenii sau societatea sau părinții voștri, biserica, televiziunea sau cărțile de istorie. Ei nu au cunoștințe despre asta. Nu vă așteptați să primiți consimțământul lor. Nimeni nu va veni la televiziune să vă spună: „Merită să faci calea asta”.

…acest fapt necesită mult curaj, gândire autonomă și o alegere bazată pe înțelegere!

Ceea ce veți face va trebui să fie separat de sistemul normal de valori în care trăiți, pentru că nu se potrivește căii. Pentru că el vă duce spre mormânt.

Și pentru acest lucru este nevoie de curaj. Să fiți dispuși să nu mai mergeți cu ceea ce este obișnuit și să fiți priviți ca puțin ciudați.

Calea noastră spirituală trebuie să fie testată și să dea rezultate

Un alt aspect este că trebuie să fim foarte atenți la ce alegem să studiem. Pentru că este mult de învățat și nu avem timp să învățăm lucruri care nu duc nicăieri. Alegerea a ceea ce învățăm este foarte importantă.

De aceea, este foarte important să găsim învățătura potrivită, profesorii potriviți, calea pe care alții au făcut-o și au reușit.

Nu avem timp să încercăm orice teorie despre care cineva spune: „Sunt un mare profet. Eu am inventat-o și am testat-o!”. Trebuie să alegem calea care a fost testată și experimentată de sute de ani de către oameni care au mers pe ea și au reușit. Aproape orice alt material pe care-l citim nu a fost testat. Nu știm dacă funcționează sau nu. Nu avem timp pentru asta.

Putem citi lucruri foarte interesante, dar ele ne abat de la puținul timp pe care îl avem.

– Nu știm cât timp mai avem la dispoziție,
– Cât ne vor mai ține ochii, și
– Cât ne va mai ține mintea.

Deci, orice lucru pe care îl alegem să ne dedicăm timpul, trebuie să ne întrebăm: „Mă va ajuta la ceva sau nu?” Și dacă răspunsul este nu, îl lăsăm deoparte pentru că nu avem timp.

Dacă nu facem asta înseamnă că studiul și practica noastră este atașată de această viață. Despre asta ni se vorbește aici.

Trebuie să avem o gândire liberă și să nu cumpărăm orice ne vinde altul. Inclusiv ceea ce ni se spune aici. Și asta trebuie, de asemenea, examinat și verificat.

A căuta de a face bine altora

Societatea noastră ne-a obișnuit să ne gândim „ce îmi este mie bine”. Am crescut să ne gândim la ceea ce ne este bine nouă sau familiei noastre. Care este cel mai bun mijloc de trai pentru mine, care este șamponul cel mai bun, în ce oraș este mai bine de locuit, ce restaurant este cel mai bun.

Mass-media evaluează tot timpul restaurantele, vacanțele, ofertele. Toate reclamele sunt legate de ceea ce este bine pentru noi.

Căutăm în magazine, în ziare, pe internet: ce e bine pentru mine? Ce oferte bune mi se ofer? Care este partenerul bun pentru mine? Ce mă face să mă simt bine? Și asta am făcut dintotdeauna.

Și iată că încă trăim o viață plină de suferință, de războaie, de boli și așa mai departe. Nimic nu funcționează.

Acest studiu spune contrariul. Dacă ne dorim fericirea, va trebui să ne antrenăm de a face bine celorlalți.

Trebuie inversată proporția. Dacă cu greu în viața obișnuită, ne gândim la „ce aş putea face pentru vecinul meu?” și asta în cazul cel mai bun, acum ar trebui să inversăm proporția. În loc ca gândurile să fie toate asupra noastră, să le îndreptăm încet asupra celuilalt, [spre] cum putem să-i facem lui bine.

Și asta va fi contrar culturii noastre. Acesta este Sampa.

În loc de a purta discuții inutile, acest timp prețios pe care s-ar putea să nu-l mai avem mâine, ar trebui să ni-l petrecem de „cum am putea ajuta pe cineva”. Să ne întrunim și să ne consultăm despre cum să ajutăm pe cineva.

Dileme inutile

Societatea în care trăim nu ne învață asta. Trebuie să fim liberi în gândirea noastră. Societatea tot timpul ne derută. Ea ne prezintă mereu două variante: asta sau aia, șamponul acesta sau celălalt.

Ambele nu sunt bune. Este șamponul greșit? Șamponul este în regulă. Dar atunci când ne preocupă gândul „ce șampon să alegem” nu ne mai petrecem timpul cu lucrul principal, de cum să-i ajutăm pe ceilalți și cum să progresăm și noi și ei spiritual.

În societatea noastră de consum avem de ales tot timpul între două sau trei opțiuni. Toate aceste alegeri ne „fură” mintea. Suntem preocupați de aceste alegeri și nu facem ceea ce este cu adevărat important.

Deci

– învățarea ar trebui să fie autonomă, și de asemenea

– Sampa – gândirea trebuie să fie autonomă.

Nu vom putea face calea și să ne transformăm lumea, să învingem moartea, să învingem suferința, dacă nu suntem atenți la modul în care facem aceste lucruri. Și ele trebuie să fie eliberate de atașament.

Iar libertatea înțelege că toate aceste lucruri cu care ne învăluie societatea ne înlănțuie și ne ucid, în toată accepția cuvântului.

A alege libertatea

Dacă nu vom face calea, până la urmă vom muri singuri. Ne naștem singuri și murim singuri. Chiar și pe cale suntem singuri, doar ni se pare că suntem înconjurați de oameni, că uneori avem un partener – este doar o iluzie. Până nu vom progresa pe cale, nu suntem cu adevărat alături de ei. Și trecem prin această viață singuri.

Deci, toate aceste decizii de a ne „transforma mințile” sunt personale, intime și nu ar trebui să depindă de nimic legat de această viață. Nu de reputație, nu de câștigul financiar, nu de laude, nu de „Oare ce cred oamenii despre mine?”. Nu este relevant. Pentru că atunci când ne vine vremea vom pleca singuri. Deci toată practica spirituală trebuie să fie complet eliberată de aceste lucruri.

Trebuie să practicăm. Trebuie să vrem să facem To Sam Gom Sum. Trebuie să avem curajul să ne detașăm practica de sistemul de valori în care am crescut și în care suntem înconjurați tot timpul, de mass-media, de cultură și părinții și așa mai departe. Pentru că ceea ce ne înconjoară nu funcționează. Ceea ce ne înconjoară ne omoară.

Și aici am terminat primul rând din cele patru:

„Cel atașat încă de această viață – nu practică dharma”.

înapoi la curs, Lo Jong : Transformarea Conștiinței

Lectia 5a – Lo Jong 3 – ACI 14

Seminar de meditație

Lo Jong 3 – Antrenamentul minții 3
Eliberarea de cele patru atașamente

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 5,a

Un scurt rezumat

Acest studiu pe care îl învățăm se numește:

Lo Jong

După cum am spus Lo Jong este o tradiție tibetană.

Lo înseamnă minte sau conștiință.
Jong înseamnă a transforma, a schimba, a practica, a antrena.

Deci, Lo Jong înseamnă antrenarea minții sau transformarea minții.

Acest Lo Jong specific se numește în limba tibetană:

Shenpa Shi Drel

Shenpa = atașament,
Shi = patru,
Drel = eliberare sau libertate.

Deci, eliberarea de cele patru atașamente.

Am vorbit despre micuțul Sachen Kunga Nyinpo care îl întâlnește în viziunea lui pe îngerul Manjushri, iar acesta îi transmite patru rânduri:

Cel atașat încă de această viață – nu practică Dharma

Cel atașat încă de roata vieții – nu are Renunțare.

Cel atașat încă să obțină ceea ce își dorește – nu se poate numi bodhisattva.

Cel atașat încă de lucruri – concepția lui asupra lumii este greșită.

În urma studiului său aprofundat și în marea sa înțelepciune, înțelege întregul sens al tuturor scripturilor, și de fapt al întregului drum spiritual.

Mai târziu el devine un mare Lama, lăsând moștenire această tradiție fiilor săi. Și unul dintre fiii lui s-a numit:

Jetsun Drakpa Gyeltsen

El a dus linia mai departe și a fost de neegalat în înțelepciune, unul dintre cei mai mari Lama din Tibet. Majoritatea cunoștințelor sale ne-au fost transmise prin tantra, prin tradițiile secrete. Deci nu veți auzi prea multe despre el la cursurile deschise. Chiar și în Tantra nu prea mult, doar în părțile cele mai avansate.

Este un mare privilegiu să studiem comentariul său. Și, de fapt, comentariul asupra textului lui Drakpa Gyeltsen aparține lui Geshe Michael. Și, de asemenea, este un mare privilegiu.

Atașamentul de această viață

1. Deci primul atașament din cele patru:

„Cel atașat de această viață – nu practică Dharma”

El spune, o persoană atașată de această viață nu este considerată un practicant de Dharma, adică un practicant spiritual.

Există o mulțime de concepții greșite despre eliberarea de atașamentul față această viață

Oamenii aud profesori spirituali sau profesori budiști spunând: „Să nu fi atașat de această viață”. Așa că ei spun: „Ce înseamnă să nu fi atașat?”

Și ne uităm la ce este viața noastră:

– Am corpul meu,
– Am familia mea,
– Am casa mea,
– Am afacerea mea, sau slujba mea.

Trebuie să mă detașez de aceste lucruri. Am o casă frumoasă – bine. Am o casă care nu este frumoasă – bine. Îmi dărâmă casa – bine. Îmi construiesc casa – bine. Am mâncare – bine. Nu am mâncare – iarăși bine. Oamenii au interpretat lucrurile în așa fel. Un fel de indiferență față de ceea ce li se întâmplă.

Lipsa de atașament nu înseamnă să fim indiferenți la ceea ce se întâmplă în viața noastră

Dacă ne uităm îndeaproape de ce oamenii practică o cale spirituală, vom vedea că ei își caută cumva fericirea, vor să fie fericiți și bucuroși. Ei practică o cale spirituală pentru că s-au săturat de suferință.

Oare ideea noastră despre fericire este să rămânem indiferenți la ce se întâmplă în viața noastră, să fim deconectați de realitate? Oare această detașare, această indiferență, acest dezinteres, este idealul nostru de fericire?

Aceste lucruri sunt greșite, nu acesta este sensul eliberării de atașamentul față de această viață. Oamenii au interpretat lucrurile la propriu. Nu asta este intenția.

Deci, vrem să analizăm ce înseamnă asta. Hipioții anilor 70 spuneau: “Nimic nu contează. Ne eliberăm de obligații, fără familie, fără cont bancar”. Această cale a eșuat; acești oameni fie au avut parte de necazuri, fie s-au așezat la casele lor și au devenit ca toți ceilalți. Faptul că decid să nu mă oblig la nimic este doar o iluzie de libertate. Și de unde știm? Acești oameni au revenit la suferință.

Acest text se referă la un nivel cu mult mai înalt a ceea ce înseamnă să ne eliberăm de atașament. Se referă la un alt fel de atașament de care trebuie să ne eliberăm. Și primul rând din cele patru se adresează de fapt celor care sunt deja pe o cale spirituală, care sunt deja într-un loc în care caută să înțeleagă de ce există suferință.

Poate că au trecut printr-o tragedie, poate vecinului i s-a întâmplat ceva rău, sau poate au pierdut o persoană dragă, poate se întreabă dacă asta este tot ce există în viață. Oare această cale în care am fost învățați să ne întemeiem o familie, să învățăm o meserie, să avem serviciu, după care îmbătrânim, pierdem totul, este tot ceea ce este? Așa că oamenii încep să-și pună întrebări și apoi ajung pe o cale spirituală.

Drakpa Gyeltsen spune: „Dacă ai urcat pe o cale spirituală, dar nu te-ai eliberat de atașamentul față de această viață, nu te poți numi practicant spiritual”.

Robia diferitelor convingeri de care suntem atașați

Și am început să analizăm: de unde am preluat ideile despre cum ar trebui să ne trăim această viață? De unde au venit aceste idei în viața noastră? Și ne-am uitat: de mici copii am mers la școală, am fost foarte deschiși și am primit ceea ce ne-au învățat profesorii. Până astăzi încă purtăm cu noi ceea ce ne-au învățat profesorii, dar nu am avut neapărat ocazia să privim în profunzime la ce ne-au învățat.

Dacă ne uităm în viața profesorilor noștri, oare sunt ei oameni fericiți? Au reușit ei să depășească suferința și boala din viața lor?

Și dacă nu, atunci poate că ar trebui să ne uităm mai atent la acele lucruri pe care le-am preluat de mici, în mod inconștient, și care ne dirijează până în ziua de astăzi.

Cultura noastră pune accentul în mod exagerat pe lucrurile materiale, pe succesul material, pe a face bani și statut. Majoritatea oamenilor măsoară succesul din punct de vedere material, diplome universitare, educație. Onoarea este, de asemenea, un lucru material.

Deci oamenii măsoară succesul după:

Bani,

Bunuri,

Reputație,

Cum ne simțim.

Și noi spunem că toate aceste lucruri nu sunt o măsură bună a succesului. Pentru că toate aceste lucruri, fără excepție, va trebui să le pierdem. Va veni ziua când ne vor fi luate, dacă nu înainte de moarte, atunci în momentul morții.

Așadar primul atașament examinează în ce măsură am cumpărat această scară de valori și trăim după ea. În ce măsură această nevoie de a ne stabili material, de a ne stabili din punct de vedere al respectului în comunitate, în societate, în ziare și așa mai departe, ne conduce viața.

Perspectiva morții

Am vorbit despre moarte ca fiind o măsură mult mai bună, pentru că toate aceste lucruri va trebui să le pierdem și nu știm când va fi ultima noastră zi.

Dacă ne trezim dimineața și spunem; „Aceasta este ultima mea zi, nu știu dacă voi mai avea alta, și nici dacă voi termina această zi”. Dacă ne trezim așa dimineața și ne trăim ziua ca și când ar fi ultima, oare vom mai face aceleași lucruri? Oare ne vom mai petrece paisprezece ore muncind într-un birou sau într-un magazin sau oriunde ne petrecem ziua? Sau poate vom alege să facem și alte lucruri care au mult mai mult sens? Poate.

Este nevoie de practică ca să ne obișnuim să trăim așa, nu va veni automat. Dacă ne obișnuim să trăim așa, atunci viața va deveni automat mult mai semnificativă, pentru că vom înceta de a mai face lucruri neimportante și vom face ceea ce este cu adevărat semnificativ pentru noi.

Drept urmare, vom face constant lucruri importante și semnificative și vom fi plini de bucurie, mai creativi și nu ne vom mai risipi timpul pe prostii și certuri fără rost și lupte ale ego-ului, pentru ca știm că seara vom muri. Deci, mai trebuie să ne luptăm de a obține lucruri? Oricum le vom pierde.

În acest fel, întreaga noastră perspectivă se schimbă. Și poate că vom înțelege că singurul lucru care va rămâne în urmă este ceea ce am dat altuia. Nu lucrul pe care l-am primit. Și atunci, poate ne vom preocupa mai mult de a dărui altora decât să obținem lucruri pentru noi. Și poate vom da mai multă atenție și compasiune celorlalți, în loc să ne preocupe faptul dacă suntem suficient de respectați sau dacă ni s-a acordat suficientă atenție.

Și am spus că acesta este un criteriu foarte important, care ne ajută să ne eliberăm de atașamentele greșite; aceste valori care ne guvernează și pe care nu le-am examinat, nu le-am verificat, pe care le-am primit de mici copii de la părinții noștri, de la învățătoare, de la radio, de la televiziune, de la societate, ne aduc fericirea sau nu?

Până când nu vom analiza lucrurile, vom rămâne înrobiți de ele. Dacă nu am verificat dacă aceste lucruri funcționează pentru noi, atunci nu avem libertate în această privință. Ele ne gestionează din culise, fără să ne dăm seama că acolo este cineva care trage sforile.

Deci, prima idee pe care am prezentat-o este să examinăm toate alegerile pe care le facem în viața noastră, în lumina acestei conștientizări că va trebui să murim, și că toate lucrurile pe care le strângem în această viață: toți banii, toate bunurile, toți membrii familiei, nu le putem păstra, nu le putem ține. Va veni momentul când vom pierde tot ce avem, fie înainte de moarte, fie în momentul morții. Întrebarea nu este dacă le vom pierde, ci când și cum le vom pierde. Este clar că le pierdem. Fapt care ne obligă să ne uităm și să examinăm din nou prioritățile și alegerile noastre.

Și aceasta este natura lumii în care trăim, pe care am numit-o Samsara. În această lume trebuie să murim și nu știm când vom muri, iar când vom muri pierdem tot ce avem. Inclusiv chipul nostru, inclusiv numele nostru, totul se șterge. Este o formă de existență nebunească, în care alergăm ca șoarecii după lucruri pe care va trebui să le pierdem. Suntem împinși tot timpul de mintea noastră, de conștiință să obținem lucruri pe care va trebui să le pierdem.

Există alte locuri, nu geografice. Și poate fi chiar aici, în această cameră, dacă se va produce o schimbare suficient de profundă în conștiința noastră. Deși suntem în același loc cu alți oameni, suntem într-un loc diferit și aceste legi nu ni se mai aplică. Și despre asta vorbim.

Tot acest studiu spiritual împărtășit aici are ca scop să ne învețe cum să ne transformăm lumea. Cum să schimbăm acest loc și să nu mai trăim într-o lume nebună. Pentru că lumea asta nu funcționează. Scopul acestui studiu este să ieșim de aici. Până când nu vom înțelege nebunia situației și cât de mult suferim de pe urma ei, nu vom putea atinge acest obiectiv.

Majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de cât suferă în cadrul acestui sistem, că sunt înrobiți de un sistem de valori pe care nu l-au testat deloc. Toți cei din jurul lor trăiesc așa, și ei de asemenea trăiesc așa, și nu au libertate, pentru că sunt furați de acest sistem, sunt furați de ideile ei, și urmează același curs ca toți ceilalți.

Unul dintre semnele triste ale culturii noastre sunt anunțurile mortuare din ziare. Iar anunțurile mortuare care ajung pe prima pagină sunt ale celor prestigioși, cei mai reușiți, cei care au atins un anume statut, cu poziții înalte în societate și așa mai departe. Ei sunt lăudați și li se descriu lucrurile frumoase pe care le-au făcut.

Ceea ce este trist este că, dacă citim cu atenție, ni se spune cum au eșuat. Ei au făcut toate aceste lucruri și au fost nevoiți să le piardă. Poate că le-au făcut într-un mod mai sofisticat decât alții, pentru că au avut talentul, intelectul, educația, cunoștințele, energia și inițiativa, și tot ce au făcut în viața lor a fost să meargă pe o cale fără speranță.

Există și un alt loc

1. Deci, primul lucru de a ieși, este să înțelegem că suferim, să înțelegem că suntem înrobiți, să înțelegem că suntem într-o cursă nebunească care nu are nicio șansă. Și care are un singur capăt și acesta este cimitirul.

Acesta este primul lucru de schimbat și necesită observație. Vom vorbi mai târziu despre ce ne aduce așa ceva.

2. Al doilea lucru. Să zicem că înțelegem, atunci ce vom face? Deci, al doilea lucru care trebuie schimbat, este să înțelegem că există și alte opțiuni. Pentru că dacă ele n-ar fi existat, atunci ar fi foarte deprimant și foarte trist.

Scopul tuturor acestor conversații este să înțelegem că există și un alt loc. Nu fizic. El poate fi aici, unde suntem, nu este fizic. Mintea noastră se poate schimba într-o asemenea măsură încât nu va mai trebui să trecem prin toată suferința prin care trec oamenii din jurul nostru.

Această tranziție este foarte greu de făcut. De aceea puțini o fac. Sunt puțini în lumea noastră. Dar dacă ne uităm la toate generațiile trecute, mulți au făcut-o deja. Doar că nu-i putem vedea. În toate cărțile sfinte s-au scris despre ei. Și acesta este scopul acestui studiu, de a ne da această posibilitate care există și calea de o face.

Trebuie să înțelegem că această lume în care trăim, nu se va schimba, va fi mereu așa. Samsara este mereu așa. Samsara este denumirea generală a acestei forme de existență nebunească, în care fugim tot timpul de a pune mâna exact pe lucrurile pe care va trebui să le pierdem.

Avem grijă tot timpul de corpul nostru, îl spălăm, îl ornăm, îl pieptănăm, iar acest trup ne va ucide. Acest corp de care ne îngrijim toată ziua, ne va ucide. Va muri. Dar putem transforma acest proces. Schimbarea va fi subtilă. Din punct de vedere spiritual putem fi într-o lume complet diferită. Și acesta este scopul nostru.

Și dacă ne uităm la ce au făcut părinții noștri, la ce au făcut bunicii noștri, putem vedea că toți s-au născut, au crescut, au studiat, și-au întemeiat familie, au dezvoltat o afacere, s-au stabilit la casa lor, au avut copii, au îmbătrânit, au avut nevoie de ochelari, apoi de un aparat auditiv, apoi de un baston, apoi de un cadru, iar în final au căzut din picioare și s-a terminat.

S-ar putea să ne mai amintim de părinți, de bunici și poate de două generații în urmă. Dar cine îi mai știe pe cei cu zece generații în urmă? Nu le mai știm numele, nu mai știm cine au fost, cum au trăit, totul s-a fost șters! Și să nu mai vorbim despre cei cu o sută de generații în urmă. Așa vom fi și noi.

Așadar acest studiu vine să prezinte o altă posibilitate și ea nu este nouă. Nu reînnoim nimic. Cunoașterea este străveche. În budism este cunoscut de două mii cinci sute de ani și nu este prima dată când apare în lumea noastră.

Oamenii au făcut calea și au reușit. Deci, și noi putem face asta.

Avem condiții deosebite pentru a face calea

Și aceasta este provocarea, iar cuvântul cheie este că putem. Sună atât de ciudat, atât de nou, atât de departe de noi și despre asta nu se scrie în ziar. De aceea avem nevoie de profesori spirituali, care cunosc calea, care au făcut calea, care au primit-o de la maeștrii lor, care și ei la rândul lor au parcurs calea. Și linia neîntreruptă se duce până ființele iluminate. Linia este desăvârșită și există până în ziua de azi.

Suntem incredibil de norocoși să întâlnim acest lucru direct. Linia de maeștri este străveche, cunoașterea este veche și este încă vie. Cum au putut ei să facă calea, așa putem și noi. Și putem face asta mai mult decât generațiile anterioare, pentru că avem condiții minunate în viața noastră. Avem condiții fizice deosebite, și nu contează câți bani avem in bancă.

Avem mâncare destulă,

Avem un acoperiș deasupra capului,

Avem instituții de sănătate,

Suntem sănătoși,

Avem un stat de drept,

Avem poliție care ne păzește,

Avem timp liber,

Avem timp să ascultăm aceste lucruri,

Nu trebuie să muncim din greu ziua și să cădem de oboseală noaptea,

Sunteți interesați de aceste lucruri.

Am crescut în valori morale importante ale religiei noastre, care ne împing spre munca spirituală. Imaginați-vă o persoană care nu are valori morale, care fură sau omoară. O astfel de persoană nu poate reuși în acest fel.

Deci, avem condiții deosebite pentru a face calea spirituală.

Moralitatea bazată pe înțelegere creează libertate!

Am vorbit care sunt motivele profunde de a respecta moralitatea. Am spus că până nu învățăm să respectăm așa cum trebuie moralitatea, nu ne vom putea elibera niciodată din suferință. Și când ne angajăm într-un sistem de legi sau jurăminte, ne cumpărăm libertatea.

Nu vom mai sta în cumpănă dacă să ascundem sau nu. Este clar că nu putem ascunde. Nu putem progresa pe cale dacă ascundem lucruri. Trebuie să ne îndreptăm spre adevăr. Nu putem să păstrăm o minte care încearcă să păcălească.

Motivele profunde de respectare a moralității

Am vorbit despre motivele de respectare a moralității. Atâta timp cât motivul este exterior, să spunem:

frica de poliție,

frica de lege,

frica de popă,

frica de profesori,

frica de guvern,

frica de părinți,

atâta timp cât această motivație este cea care ne conduce, nu vom putea menține moralitatea într-un mod profund. Pentru că majoritatea timpului suntem cu noi înșine și nimeni nu vede ce facem și la ce ne gândim.

Și numărul cel mai mare de semințe mentale pe care le purtăm cu noi, le-am plantat cu gândurile noastre. Dacă dorim cuiva rău, gândul este înregistrat în partea inconștientă a minții noastre, și într-o zi va da rezultat; într-o zi această amprentă se va manifesta. Cum? Cineva va veni și ne va face rău.

Tot ceea ce se întâmplă în lumea noastră, așa cum știm, este manifestarea acestor amprente pe care le purtăm în conștiința noastră, care sunt toate rodul lucrurilor pe care le-am făcut, spus sau gândit.

La finalul fiecărui act, vorbă, gând, este lăsată o amprentă în mintea noastră. Ele sunt înregistrate cu o viteză de 65 pe secundă. Toate rămân acolo, dar noi am uitat de ele. Dar există subconștientul nostru, care nu a uitat. Amprentele stau acolo, acumulând energie și, când le vine timpul, se manifestă și ne creează lumea.

Și dacă înregistrările minții au fost rele, dacă nu am dat altuia când era momentul, dacă i-am rănit pe alții, dacă i-am disprețuit pe alții, ceea ce se va întoarce asupra noastră sunt exact asta.

Lumea care se întoarce la mine este exact lumea pe care o plantez prin acțiunile, cuvintele și gândurile mele.

Deci, atâta timp cât respectarea moralității se face din motive externe, nu vom putea fi atenți la gândurile noastre, pe care legea nu le poate atinge. Dar karma, nu uită niciodată lucrurile. Dacă nu respectăm viața: nu avem grijă de bolnavi, nu conducem cu atenție, desconsiderăm viața altora sau a animalelor sau a insectelor, lăsăm amprente în mintea noastră. Și ceea ce ni se va întoarce va fi deteriorarea sănătății noastre, viața ne va fi în pericol, sau vom trăi într-o țară în care este război și așa mai departe.

De aceea, frica de lege nu este suficient de puternică pentru ca eu să opresc comportamente precum a călca furnicile. Nu există nicio lege împotriva călcării furnicilor. Dar karma nu uită, atunci când calc intenționat furnica sau gândacul. Dacă omor în mod intenționat, înseamnă că sunt conștient că există o ființă vie, că ea vrea să trăiască la fel ca și mine și îi iau viața. Iar ceea ce se va întoarce asupra mea va fi cineva care este conștient că sunt o ființă vie, că vreau să trăiesc și mă va răni. Așa ne producem dușmanii.

De aceea avem parte de accidente sau de boli, datorită faptului că nu am respectat viața altora.

Atașamentul de această viață va fi, de exemplu: respectarea moralității, ca alții să spună despre noi că suntem o persoană cinstită. Pentru ca alții să gândească favorabil despre noi și să nu vină poliția să ne bată la ușă.

Sigur, legea trebuie respectată și oamenii să fie cinstiți, dar motivul pentru asta ar trebui să fie mult mai adânc. El trebuie să fie eliberat de atașamentul față de această viață. Trebuie să înțelegem că atâta timp cât nu păstrăm această legalitate în noi, vom suferi! Se va întoarce asupra noastră și vom suferi. De aceea, nu va exista libertate în viața noastră. Vor veni accidente pe care noi nu le invitam, vor veni boli pe care nu le invitam, iar datorită lor nu vom fi liberi.