Lectia 7 – Lo Jong 3 – ACI 14

înapoi la curs, Lo Jong : Transformarea Conștiinței

Seminar de meditație

 Lo Jong 3 – Antrenamentul minții 3
Eliberarea de cele patru atașamente

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 7

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Ultimele două atașamente

Al treilea atașament este:

Dak Dunla Shen Na Jang Sem Min

Dak                     = eu,
Dak Dun            = pentru mine,
Shen                    = atașament. Este prima silabă a cuvântului Shenpa.
Deci, prima parte înseamnă cel atașat de grija pentru sine.
Jang sem           = bodhisattva, cel acționează pentru ceilalți.
Min                      = nu.
Jang sem min  = nu este un bodhisattva.

Traducerea frazei este cel atașat de sine însuși – nu poate fi numit bodhisattva.

 

Libertatea numai pentru mine este limitată

Ideea este că există un nivel de libertate pe care poate îl pot atinge numai eu, dar există altul și mai înalt, pe care îl numim iluminarea lui Buddha, iluminarea deplină, care este mult mai înaltă decât nirvana. A atinge iluminarea nu se poate întâmpla atâta timp cât sunt atașat de mine însămi. Atâta timp cât încerc să mă eliberez numai eu din suferință, acest lucru îmi va limita libertatea la care pot ajunge. Și îmi va limita, de asemenea, gradul de fericire pe care îl pot crea pentru mine.

Vom sări pentru un moment peste cel de-al treilea atașament, și vom trece la al patrulea.

 

Cel atașat de lucruri – concepția lui asupra lumii este greșită.

În tibetană:

Dzinpa Jung Na Tawa Min

  

Concepții greșite despre vacuitate

Vom intra puțin în problema vacuității.

De multe ori, oamenii au concepte greșite despre vacuitate:

– unii spun: „Totul este gol, negru”. Cum îmi va aduce asta fericirea? A vedea că totul este gol, că totul este negru, îmi va aduce asta fericirea?

– alții spun că vacuitatea este de a vedea că toată această cameră nu există cu adevărat, este de fapt doar un fel de lumină de cristal, și doar ni se pare că vedem oameni în ea.

– și alții care spun că nimic nu contează pentru că totul este gol. Această concepție este cea mai gravă că putem încălca legile morale și apoi vom suferi din cauza asta.

Deci există multe concepții greșite despre vacuitate.

 

Explicații ale vacuității

Există, de asemenea, opinii despre vacuitate pe care însuși Buddha le-a dat, care nu sunt greșite, dar prezintă doar parțial vacuitatea. Buddha ne-a transmis șase versiuni diferite ale vacuității, dintre care primele cinci nu sunt în întregime exacte.

Nu este ușor să înțelegem semnificația deplină a vacuității, iar oamenii se sperie uneori. Și datorită acestui fapt, Buddha a dat definiții parțiale ale vacuității pentru a-i ajuta oameni să ajungă în cele din urmă la sensul ei exact.

1. Lucrurile sunt lipsite de natură proprie de sine deoarece depind de cauzele lor

De exemplu, o definiție pe care Buddha a învățat-o este că lucrurile nu au natură de sine, deoarece vin din cauze. Aceasta este una dintre definițiile școlii Abhidharma. Lucrurile vin din cauze: acest pix nu este un pix în sine, ar trebui să existe plastic, pastă, fabrică, un camion, un magazin și bani pentru a-l cumpăra. Au fost cauze care l-au adus aici.

Și asta este corect. Nu este nimic în neregulă cu asta. Problema este că această înțelegere nu ne eliberează de suferință. Putem spune: „Bine, bine, sunt bolnav și înțeleg că țânțarul m-a înțepat și purta microbi, și din cauza lor acum sunt bolnav” – și mă întreb dacă medicamentul va ajuta să mă vindec sau nu. Dacă mă ajută atunci voi spune: „Ah, m-am făcut bine datorită medicamentului.”, dar dacă nu ajută, atunci ce voi spune?

Asta nu ne eliberează de suferință. Dacă mi s-a întâmplat un accident și îmi rup piciorul, atunci au fost cauze pentru accident: frânele nu au funcționat, șoferul era beat, sau orice altceva. „Există cauze” , dar nu-mi rezolvă problema piciorului rupt. Asta nu mă ajută.

Când cineva mă jignește, chiar dacă spun: „Ah, înțeleg, s-a trezit dimineața cu fața în pernă, sau poate l-a supărat nevasta și acum mă jignește”, tot nu mă ajută când trebuie să răspund la această insultă.

Deci aceasta este o abordare.

2. Lucrurile sunt lipsite de natură proprie de sine deoarece depind de părțile lor.

Pixul nu poate fi pix fără părțile lui. Are o parte verde și una albă. Are capac, are mină. Orice lucru este lipsit de natură proprie de sine pentru că depinde de părțile sale. Și această abordare are și același dezavantaj pe care l-am menționat mai înainte.

3. Explicația ultimă a vacuității

Singura abordare care poate ajuta, este vacuitatea conform școlii Madhiamika Prasangika, școala consecințelor a Căii de mijloc. Ea este cea mai înaltă înțelegere a vacuității care ne poate elibera de suferință.

 

Un pix sau un plastic sau un os de ros?

Dacă vă uitați la acest obiect, vedeți un pix. Priviți-l pentru o clipă.

Și acum închideți ochii.

Deschideți-i din nou și veți vedea un cilindru de plastic alb, neted și cu un element verde.

Acum închideți ochii și în minte priviți din nou la pix.

Și din nou veți vedea cilindrul de plastic.

E bine de făcut acest exercițiu, pentru că văd un pix, iar dacă va veni un câine îl va vedea ca os de ros.

Când spun că este un „pix”, de fapt proiectez o gamă întreagă de noțiuni care vine din faptul că am în minte scrisul și conceptele de scriere. Și cum de mi-au venit astea în minte? Pentru ca în trecut i-am ajutat pe alții să scrie sau le-am dat pixuri. Aceasta este cauza care mă determină să văd obiectul ca pix și nu un os de ros așa cum poate l-ar vedea un câine.

Aceasta este înțelegerea supremă a vacuității, care spune că fiecare lucru din lumea mea este gol de orice existență și natură proprie, cu excepția celor pe care le proiectez, conform karmei mele.

Ea spune că, nu există un pix aici care să fie un pix în sine – natura lui de a scrie   vine de la mine. Pixul nu are de la sine natura de a scrie, altfel câinele ar scrie cu el. Dar câinele nu scrie cu el, pentru că câinele nu are conceptul de a scrie în minte. Deci vine de la mine.

 

Bodhisattva, vacuitatea și extazul

Cum sunt legate toate acestea de al treilea atașament?

Al treilea atașament spune, cel atașat de grija de sine – nu se poate numi bodhisattva.

– Omul se uită la acest pix și vede… posibilitatea de a scrie,

– Câinele vede un os,

– dar omul ajuns la iluminare, când se uită la acest obiect, se ridică în el valuri și valuri de plăcere extatică. Ca cea mai mare plăcere pe care ați avut-o vreodată în viața voastră, dar de un miliard de ori mai intensă. Și de fiecare dată când se concentrează asupra unui obiect, va simți extaz. Îi este impus.

O astfel de persoană este un înger. Spre asta ne îndreptăm.

Dar pentru a ajunge în acest loc în care atunci când ne uităm la un obiect, tot ceea ce simțim este acest extaz extraordinar, trebuie să urmăm calea Bodhisattva.

Jetsun Drakpa Gyeltsen spune:

Pentru a atinge acest nivel de libertate, acest nivel suprem de libertate, în care nu mai există nimic în viața mea decât plăcerea extatică, trebuie să merg pe calea unui Bodhisattva. Și pentru a deveni un Bodhisattva și a reuși pe calea Bodhisattva trebuie să renunț la atașamentul față de grija de sine. Acest lucru este esențial pe cale.”

Dacă dorim cu adevărat libertatea supremă și plăcere extatică în viața noastră, va trebui să renunțăm la obiceiul prost cu care am venit pe lume și pe care îl practicăm toată ziua, de a avea grijă doar de noi înșine.

 

A fi fericit singur nu este amuzant

Bodhisattva spune că a ajunge la Nirvana, a ieși din roata suferinței, dacă o facem numai pentru noi, nu este amuzant.

Să presupunem că am reușit să ne eliberăm de atașamentul de roata vieții. Și acum ne-am creat karma care ne permite să ne eliminăm suferința personală. Nu mai există suferință în viața noastră. Gata cu moartea, cu bătrânețea, cu necazurile, cu lucrurile care merg rău. Să presupunum că am reușit să facem asta, dar suntem încă  înconjurați de oameni care continuă să se îmbolnăvească, să îmbătrânească și să moară. [Referitor la o astfel de situaţie] Bodhisattva spune: Asta nu este distracție, asta nu este fericire pentru mine. Nu asta este fericirea.

Aspirația de a-i aduce și pe ceilalți la fericire se numește bodhicitta. Nu pot fi singura [persoană] care a ajuns acolo și alții nu.

Și ce legătură are asta cu vacuitatea?

Așa cum pixul nu are natura de a fi un pix în sine, cu excepția naturii pe care numai eu i-o dau, așa și eu nu sunt femeie sau profesor sau româncă în sine. Nu am nicio natură decât cea care o proiectez. Și dacă proiectez, atunci sunt femeie, profesoară, româncă și așa mai departe.

Și dacă sunt goală de orice natură, atunci pot, cu studiul și practica adecvată, să am alte proiecții. Dacă acum mă văd așa cum mă văd, datorită karmei pe care am acumulat-o, pot să am altă karmă și alte proiecții care să mă facă să mă percep ca ființă iluminată, ca un înger care nu mai  suferă în viața lui.

De aceea, munca mea este să ajung cât mai repede posibil în acest loc, ca să-i pot aduce și pe ceilalți cât mai repede în același loc. Nu voi putea face asta dacă nu învăț cum să o fac. Și toate aceste percepții pe care le am despre mine, de unde au venit?
– din cultura mea,
– de la părinții mei,
– de la învățătoarea din clasa întâi,
– din ce am adus cu mine în această lume,
– din [ceea] ce obișnuiesc să gândesc, au creat karma.

Și această karma se manifestă acum și mă obligă să mă văd în acest fel. Altă karmă mă va aduce în altă parte.

 

O conștiință care nu are început

Mintea mea, care mă obligă să mă văd în acest fel, nu are început și nici sfârșit. Când acest corp se termină, mintea va continua. Mintea nu a început cu acest corp și nu se va termina cu acest corp.

Și chiar dacă nu suntem convinși de asta, nu putem dovedi contrariul.

Dacă cultura noastră nu crede în continuitatea minții, iar cea asiatică are credința în reîncarnări, ambele culturi nu știu să demonstreze acest lucru. Spunem ambele sunt idei preconcepute. Trebuie să căutăm să dovedim aceste lucruri. Vă recomand cu căldură să auziți cursul 4, unul dintre preferatele mele – așa că acum vom merge cu presupunerea că mintea nu are început și nici sfârșit.

Dacă orice are o cauză, conform primei abordări a vacuității, atunci care este cauza minții mele în acest moment? Este mintea din clipa anterioară. Deci, pentru fiecare clipă a minții a existat o clipă anterioară a minții.

Un fetus de o zi are minte? El simte cald, rece, plăcut. Simte ceva. Poate un sentiment primitiv, dar există o minte acolo. Deci, dacă primul moment al minții din existența mea prezentă, a avut un moment anterior, am terminat! Înseamnă că a existat o viață anterioară. Dacă acceptăm presupunerea că a existat un moment anterior al minții, atunci au fost o infinitate înainte. Pentru că înainte de fiecare moment, a fost un alt moment, și înaintea lui a fost un alt moment, și asta la infinit. Deci nu există un început.

Când această viață se va termina, și mintea va înceta să se exprime prin acest corp, ea va merge unde va merge, dar nu se va termina. Pentru că mintea nu se termină. Pot fi vaporizată, pot fi măcelărită – dar nu și mintea. Ea nu este fizică, este imaterială. Nu putem măsura mintea cu simțurile și aparatele tehnologice.

 

Nenumăratele vieți și nenumărate mame

Dar dacă este adevărat că a existat un moment înainte și va fi un moment după, asta înseamnă că există o succesiune infinită a minții, o conștiință care continuă. Și dacă da, am avut deja nenumărate reîncarnări. Și dacă am avut nenumărate vieți, am avut și nenumărate mame. Și asta a fost dintotdeauna.

Fiecare făptură pe care o întâlnim vreodată, a fost cândva mama noastră. Pentru că și ele se reîncarnează tot timpul. Faptul că nu le recunoaștem și [că] părem ca niște străini astăzi, într-o viață anterioară s-ar putea să fi fost cu totul altfel.

Oare știm ce am fost în viața noastră anterioară? Cine a fost mama noastră atunci? Cine au fost erau copiii noștri? Nu, nu ne mai amintim.

Și dacă această teorie este adevărată, că mintea nu are început și nu are sfârșit, înseamnă că deja am avut cu toți relații între părinți și copii, dușmani și prieteni.  Am avut deja relații cu toate ființele, și nu o dată, ci de multe ori.

 

A practica de dragul ființelor este cea care aduce extazul

Bodhisattva care înțelege acest lucru, înțelege că nu poate practica doar pentru el însuși. Își dă seama că toate ființele au fost mamele lui, copiii lui, și cu toți îi devin dragi.

Practica îl aduce pe bodhisattva să realizeze că toate ființele sunt mamele lui. Toate l-au purtat în pântec, i-au dat lapte să sugă, au avut grijă de el și și-au sacrificat viața pentru el. De aceea va trebui să le răsplătească.

Bodhisattva care adoptă acest mod de gândire poate ajunge la extaz, în starea în care se uită la un obiect și se ridică în el valuri de extaz.

Acesta este al treilea atașament.

 

Evoluția concepției asupra lumii pe calea spirituală

Vreau să vorbesc pe scurt despre ultimul atașament.

Cel atașat de lucruri – concepția lui asupra lumii este greșită.

Vreau să vă vorbesc acum despre etapele de dezvoltarea a concepției asupra lumii, așa cum evoluează ea pe calea spirituală.

 

Prima etapă pe calea spirituală: înainte de a urca pe cale

Prima etapă se numește:

Lam ma shuk

Lam      =    cale,
Ma        =    negație, nu este.

Lam ma shuk înseamnă nu este încă pe cale.

Începem cu persoana care nu se află pe o cale spirituală, care duce o viață normală, așa cum este scris în ziar.

Ce scrie în ziar? Știri economice, politice, sport. Apoi, vine turismul, New Age, bârfele, sănătatea, petrecerea timpului liber, modă, cultură, design interior, iar astea sunt importante. Viața cotidiană. Cum își câștigă ziarele existența? Cumpărându-le și interesându-ne de toate aceste rubrici.

Toate ziarele și revistele ne atrag spre ele. Moda este importantă, sportul este important, bârfa este importantă, petrecerea timpului liber este importantă, celebritățile sunt importante, ne petrecem mult timp cu ele. Ziarele reprezintă concepția obișnuită asupra lumii a oamenilor care le cumpără, care suntem noi.

Aceasta este concepția asupra lumii a celor care încă n-au urcat pe o cale spirituală. Aceste lucruri țin oamenii preocupați, iar ziarul reflectă ceea ce cred ei că este important să facă. Și unii dintre noi sunt mai sofisticați. Ei nu citesc ziare, citesc „cărți spirituale”, citim lucruri rafinate.

Lama Dvora Hla povestește:

„Odată exista un centru în Godstow, Connecticut. Acest centru era un conac mare pe o suprafață uriașă de teren care ne-a fost făcută cadou la acea vreme. Această casă a aparținut celui care a fondat Unicef.

El a activat în lume pentru a salva și ajuta copiii după cel de-al Doilea Război Mondial.

El și soția lui locuiau în această casă. Au murit și nu au avut copii. Am luat casa de la moștenitorii lor. Și când ne-a fost dată casa, ne-a fost dată cu toate cărțile pe care le-au avut. Fusese un cuplu foarte cult și foarte distinși în societate, aveau mișcări peste tot. Erau foarte sofisticați. Ea fusese profesor de literatură. Și uitându-mă la acele cărți, cu ce s-au preocupat atâtea decenii, ni s-au părut atât de naive și copilărești. Astăzi, cine își mai dedică timpul acestor cărți?

Moda se schimbă mereu, înțelegerea noastră se schimbă mereu. Ne vom rafina preocupările pe care ni le prezintă ziarele și revistele, și apoi murim!

Ambii au murit. Și ce a rămas în urma lor? Cărți stupide, care apoi au trebuit să fie aruncate, ceea ce ne-a dat o mare bătaie de cap. Din tot ce a existat, am lăsat doar o scrisoare de apreciere scrisă în numele guvernului polonez. Pentru că acest bărbat, Maurice Pate, a activat mult în UNICEF, și a ajutat foarte mult copiii polonezi după cel de-al Doilea Război Mondial, așa că guvernul polonez i-a scris o scrisoare de apreciere pentru activitatea sa și asta a mai rămas.”

Aceasta este concepția noastră asupra lumii înainte de a ne porni pe o cale spirituală. Ea nu funcționează. Și acea pereche a murit și a plecat să sufere în altă parte a roții. Și cine știe unde se află ei astăzi.

Și asta se întâmplă până în momentul în care ne trezim. Și se poate să nu se întâmple. Pentru majoritatea oamenilor nu se întâmplă deloc. Ei mor așa. Oameni buni, educați, distinși, care au făcut mult bine în lume, ca Maurice Pate. Până în momentul în care ne trezim, așa vom continua.

Noi spunem că nu are rost să continuăm în acest mod, va veni moartea și apoi cine știe spre ce viață ne vom duce, iar șansele sunt să nu fie una bună.

 

Începutul căii spirituale

O a doua concepție, când ne trezim, se numește Tsok lam,

Tsok lam

Tsok lam = calea acumulării.

Aceasta este prima etapă în care o persoană începe să urce pe calea spirituală. Și există o linie de despărțire între Lam ma Shuk și Tsok Lam, adică între cei care nu sunt încă pe cale și cei care sunt pe cale. Această linie este linia dezvoltării oboselii, a dezgustului față de modul de viață samsaric.

Oamenii urcă diferit pe calea spirituală:

– Uneori se petrece un dezastru, sau o serie de dezastre, care ne trezesc la natura groaznică a samsarei, în care suntem forțați să pierdem orice lucru bun pe care îl avem. Deci, uneori tragedia personală este cea ce ne urcă pe calea spirituală.

– Nu întotdeauna trebuie să se întâmple o tragedie pentru ca noi să urcăm. Unii sunt sensibili și s-au săturat să vadă oamenii din jurul lor sau pe ei înșiși suferind,

– De multe ori relațiile de cuplu eșuează. „Am crezut că îmi va fi bine cu acest partener și nu a mers, în sfârșit, am găsit altul și iar nu a mers. Cum de începe relația atât de frumos și în final se destramă?” De multe ori aceste situații îi determină pe oameni să urce pe cale. Mai ales dacă li s-a întâmplat deja de mai multe ori.

Deci, dacă vi se întâmplă asta, nu trebuie să vă simțiți prost. Aceasta este natura samsarei, este natura acestui mod de viață. Iar natura minții voastre nu vă permite să fiți fericiți. Nu vă permite să păstrați lucrurile frumoase.

O persoană care este sensibilă, inteligentă și vede că toate aceste lucruri frumoase cum se destramă în viața lui, își va spune: „Vreau să știu dacă este posibil să ies din această situație, dacă este posibil să schimb această situație.”

Această oboseală despre care vorbim, că ne-am săturat de acest mod de viață, nu este depresie, ci un fel de tristețe că ne aflăm în astfel de situații care ne sunt impuse și nouă și celor dragi. Și așa urcăm pe cale.

Ken Rinpoche obișnuia să spună că: „Există un singur lucru bun care se poate spune despre roată și acela că, mai devreme sau mai târziu, Samsara ne va arăta adevărata ei față.”

Trăim în iluzia că va fi bine, iar dacă fac gimnastică suficient atunci va fi bine. Această iluzie se va spulbera. Mai devreme sau mai târziu samsara ne va arăta adevărata față, iar întrebarea este dacă vom ști să profităm atunci când se va întâmpla. Dacă nu, atunci când tristețea se va domoli sau vom rezolva problema acută, vom cădea din nou în concepția ziarelor asupra lumii.

 

Despre câți oameni este vorba?

Câți oameni trec de la Lam Ma Shuk, la Tsok Lam? Foarte puţini!

0,3% dintre oameni se angajează pe calea spirituală. Majoritatea oamenilor, 99,67% vor muri chiar înainte de a intra pe o cale spirituală. Ei vor trăi așa cum au fost educați și cum i-a condiționat cultura și vor muri așa. Unii dintre ei vor fi oameni minunați precum Maurice Pate. Procentul este foarte trist.

Și s-ar putea ca oamenii să vi se pară că au reușit în viață. Noi spunem: „Nu credeți în asta!”. Pentru că dacă veți vorbi cu ei puțin mai în profunzime, cu toți au probleme. Toți merg la medici, toți își pierd membri ai familiei și sănătatea lor scade. Nu este nimeni în Samsara care să nu aibă probleme. Nu credeți asta.

Și apoi cineva întreabă: Pot să fac ceva în privința asta? Și noi spunem: Da.

Ceea ce spunem este că există alte căi și că putem a trece la o altă formă de existență.

 

Deci, care este concepția lui Tsok Lam asupra vieții?

Dacă concepția asupra vieții al lui Lam Ma Shuk este cea din ziare, atunci care este concepția lui Tsok Lam? Persoana din Tsok Lam s-a săturat de acest mod de viață și caută o altă cale. El spune:

– Vreau să aflu dacă mai există și altceva,

– Vreau să aflu de ce se întâmplă asta în viața mea,

– De ce pierd tot ce este bun,

– De ce pierd oamenii tot ce este bun în viața lor,

– De ce trebuie să îmbătrânească și să moară?

Începe să caute. Aceasta este concepția lui. Începe să se deschidă, începe să caute să învețe, începe să facă bine în lume, începe să practice. Și așa urcă pe calea spirituală. El își spune: „Poate există și o altă cale. Vreau s-o găsesc”. Nu mai crede în ceea ce-i vând ziarele și revistele. Caută o cale de ieșire. Acesta este Tsok Lam.

 

Concepția despre lume a lui Jor Lam

După Tsok Lam vine Jor Lam.

Jor Lam

Jor Lam = Calea pregătirii.

În Jor Lam se întâmplă ceva foarte interesant:

oamenii au învățat deja despre vacuitate, deja practică, își perfecționează meditația, toate acestea s-au întâmplat pe Calea acumulării. În Jor Lam, după o practică intensă, studiu intens și multă meditație, ei se ridică la un nivel mult mai înalt al concepției asupra lumii.

Încă nu au ieșit din roată, sunt încă în roata vieții, dar datorită practicii lor, într-o anume etapă avansată în Jor Lam, după ce au învățat deja multe despre vacuitate și au făcut multă meditație, ajung la conștientizarea directă a existenței dependente, a modului în care lucrurile există în realitatea lor.

Înțeleg cum se întâmplă lucrurile

Încep să se preocupe de pix. Pixul devine foarte important. Ceea ce ni se pare aici o curiozitate, devine foarte important pentru ei. De ce pixul este pix? Cum de atribui aspectul de scris acestui pix? Începe să fie interesant, pentru că dacă înțeleg cum fac pixul un pix, pot înțelege cum fac suferința o suferință și cum fac fericirea o fericire. Și asta îmi oferă instrumentele pentru a începe să-mi creez realitatea. Până nu înțeleg cum se întâmplă acest proces, nu-l pot schimba. Sunt sclavul acestui proces. Și dacă sunt sclav, nu există libertate.

Deci cei din stadiile mai avansate ale lui Jor Lam, văd asta.

Ce vede ochiul meu? Dacă mă uit, văd un dreptunghi, care are o anume culoare: poate alb și albastru. Ce simte mâna mea? Ceva tare și asta-i tot. Simțurile mele văd forme și culori, iar altele duritate și miros, dar atât.

Ce face o colecție de forme și culori să fie un pix?

Cel ajuns în Jor Lam, a cărui meditație este deja foarte avansată, a studiat mult și a făcut mult Tu Sam Gom, vede cum creează pixul din imaginile mentale din mintea lui. El înțelege cum ia ființă acest pix, cum îl produce. Și aceasta este o etapă foarte avansată în înțelegerea realității.

Aceasta este o concepție cu mult mai avansată asupra lumii decât cele care au precedat-o.

Când încep să înțeleg cum îmi creez realitatea, încetez să mai cred că ea vine din afara mea, că șeful furios vine la mine pentru că el este rău în sine sau pentru că l-a supărat nevastă-sa. Înțeleg că îl creez țipând la mine, pentru că am în minte noțiunea de a țipa lăsată când am țipat la alții înainte.

Aceasta este o concepție foarte avansată. O astfel de persoană, de altfel, nu mai poate cădea în tărâmurile inferioare suferinde ale samsarei, în infern sau cea a spiritelor sau cea a animalelor. Ea se mai poate învârti încă în roata vieții, dar nu va mai cădea niciodată într-o existență de suferință. Și asta este ceva extraordinar.

 

Extremi de rari

Câți sunt la număr? 0,1% din cei care au ajuns la Tsok Lam.

Dacă 0,3% din populație ajung la Tsok Lam, doar 0,1% dintre ei în general ajung în această etapă în Jor Lam. Deci foarte puțini.

Este ceva ieșit din comun că vă aflați la aceste învățături. Sunteți foarte rari. Faptul că sunteți interesați de ele este foarte rar. Și nu considerați asta ca de la sine înțeles

În etapele înaintate ale Căii pregătirii, există o mare libertate din suferință

Un practicant poate ajunge cu îndrumările adecvate în aceste stadii avansate ale căii Jor Lam, unde îi este garantat faptul că nu va cădea niciodată într-o existență suferindă. Înțelepciunea lui este, de asemenea, mare și este deja foarte, foarte avansat spiritual.

*******

Deci, am plecat de la oameni care suferă în liniște și se comportă după cum societatea se așteaptă de la ei. Sunt buni consumatori, merg să cumpere ce au nevoie, verifică cu atenție ce mașină de spălat să cumpere și apoi o cumpără, își investesc viața în cumpărături, consumuri, în a pune bani de-o parte, în multe relații și plata taxelor și apoi pierd totul!

În următoarea etapă Tsok Lam, ne întrebăm dacă mai există și altceva. Oare asta e tot ce există? Oare tot ceea ce trebuie să facem este să mergem la școală, să obținem diplome, să ne căsătorim, să facem copii, să muncim, să facem afaceri, să călătorim și încet îmbătrânim, ne pensionăm, devenim senili, iar la sfârșit ne cad ciorapii din picioare?

Apropo, asta Shakespeare a spus. El descrie etapele de evoluție a unei persoane, iar la sfârșit îi cad ciorapii din picioare.

Apoi urcăm pe calea Jor Lam, nu? Nu este suficient doar să investigăm dacă există o cale. Acum începem să facem cu adevărat calea. Încet-încet ne eliberăm de concepția care crede că lucrurile vin din afara noastră, independente de noi.

În etapa Jor Lam devenim foarte serioși în ceea ce privește studiile noastre, suntem concentrați pe a-i ajuta pe ceilalți, înțelegem că nu ne putem elibera cu adevărat fără asta. Prioritățile noastre în acest moment sunt complet diferite. După cum am spus, puțini se află pe această cale.

 

Calea perceperii Tong Lam

Trecem acum la Tong Lam.

Tong Lam

Mult mai greu este de ajuns pe calea Tong Lam. Cei care percep direct vacuitatea, concepția acestora asupra lumii se schimbă complet.

Saltul în înțelegerea lor despre lume este atât de mare încât Buddha, când a fost întrebat despre cum împarte el oamenii, a spus că există doar două tipuri: cei care au perceput vacuitatea și cei care nu. Un ocean de diferență între ei.

Milioane de grade spirituale diferențiază pe cei care au perceput și cei care nu.

Cei care ajung în stadiile avansate ale lui Jor Lam [trăiesc aspecte care] se întâmplă în meditație profundă. În urma meditației, aceștia au conștientizări foarte profunde:

    • Au capacitatea de a vedea viitorul,
    • Își văd clar iluminarea, știu cât timp le va lua ca să ajungă la ea,
    • Se întâlnesc direct cu o ființă iluminată,
    • Nu mai au îndoieli cu privire la cale,
    • Nu mai au îndoieli cu privire la existența ființelor iluminate.

Încercați să vă imaginați cum este viața unei persoane care a trecut prin această experiență. Ea știe sigur că va ajunge la iluminare și că viața ei va fi bună din acest moment, chiar dacă va mai trece prin încă câteva vieți. Nu mai mult de șapte. Cum credeți că se simte o astfel de persoană? Cum trăiește o astfel de persoană?

Nu mai are teamă de nimic. Există libertate deplină. Nu mai este limitată de nimic.

Spre deosebire de noi care sperăm să ne fie bine, dar nu știm, ea știe că îi va fi bine! Știe că nu vor mai fi eșecuri majore. Fericirea sublimă îi este garantată. Extazul sublim îi este garantat.

Aceasta este viziunea lor asupra lumii. Nu mai există nicio frică, libertate totală și au capacitatea ieșită din comun de a ajuta ființele. Odată cu perceperea vacuității, inima se deschide și știu că fiecare moment al vieții lor va fi dedicat slujirii tuturor ființelor. Eliberare completă.

 

Calea practicii Gom Lam

Următoarea cale este numită Gom Lam.

Gom Lam

Următorul nivel de dezvoltare, se numește Calea practicii.

Și la fiecare câteva luni se ridică la un nivel spiritual.

Există multe niveluri de urcat după perceperea vacuității, dar la fiecare câteva luni practicanții urcă la următorul la nivel. Mintea lor în această etapă se schimbă în ritm rapid și îşi diminuează afecțiunile mentale și toate neînțelegerile. Un proces foarte rapid care îi aduce la iluminare.

Pe cale sunt în mare plăcere, extazul crește și văd cum își creează paradisul și văd și cum fac asta.

 

Calea secretă

În această etapă ceea ce poate accelera foarte mult procesul este Tantra.

Omul nu trebuie să fie în Gom Lam pentru a intra în Tantra. El poate intra în Tantra chiar și în Tsok Lam, sau chiar și în primele etape ale căii spirituale. Persoana care are intenții foarte pure, inima curată, o mare dorință de a fi o binecuvântare pentru toate ființele, își va atrage profesori. Îngerii vor veni, sub formă de profesori, să o conducă pe calea secretă. Îi întâlnește și începe să învețe cu ei.

Dacă am întâlnit aceste lucruri, dacă auzit despre ele, și inima noastră ne trage să ajungem repede la fericire, și să-i aducem și pe ceilalți repede la fericire, va trebui să mergem cu ea. Pentru că asta este ceea ce va elibera ființele din suferință! Aceasta este munca noastră, practica noastră.

Când sunteți deja în Tantra, nu veți mai avea probleme. Este un loc minunat, știți că sunteți pe cale, profesorii vor avea grijă de voi și vă vor conduce. Desigur, că va trebui să vă faceți munca și puteți urca foarte repede. Tantra trece foarte repede prin toate etapele.

Calea trebuie făcută cu sinceritate. Și este nevoie de multă învățătură și de profesori pricepuți.

Calea trebuie să fie însoțită de o mare încredere în cale și în profesor.

Mulți încep drumul spiritual și încrederea lor nu este deplină, iar la un moment dat spun: „Stai așa, ce caut aici? Ce fac eu aici?” Cad și revin la concepția lumii din ziare. Iar a lua calea de la capăt, va fi cu mult mai dificil, pentru că și-au acumulat un bagaj negativ.

Prin urmare, este foarte important să existe:

– Onestitate,

– Pregătire karmică,

– Intenția de a face calea,

– Încredere în cale și în profesor.

Concepția lumii a Căii pregătirii este foarte rafinată, foarte delicată. Este nevoie de ani pentru a o dezvolta. Și se poate pierde în cinci minute. De aceea trebuie să fim foarte atenți la ea.

Jetsun Drakpa Gyeltsen este unul dintre cei mai mari învățători a stadiilor avansate din Tantra. Așa că avem semințe bune să ascultăm învățătura lui aici.

 

Patru metafore pentru cele patru atașamente

Fiecare dintre aceste atașamente are o metaforă:

Prima metaforă – viața este ca o bulă.

Pentru primul atașament „cel atașat de această viață”, metafora este că viața este ca o bulă.

Ce înseamnă asta? Karma, care ne determină să proiectăm viața noastră, se schimbă de la un moment la altul. Karma rodește și se destramă clipă de clipă. Clipă de clipă imaginile pe care le proiectăm se schimbă. Clipă de clipă proiecțiile noastre sunt diferite. Karma nu se oprește nicio secundă. Avem o succesiune foarte rapidă de imagini care apar în mintea noastră și dispar. Vin și pleacă, vin și pleacă. Mintea le unește rapid și face o poveste despre aceste imagini. Dar imaginile sunt de fapt o succesiune de apariții, care se schimbă permanent.

Deci, în acest sens, viața este ca o bulă, pentru că ea se sparge repede. Proiecțiile noastre se schimbă de la o clipă la alta.

 

Antidotul atașării de această viață:

meditația asupra morții

Antidotul pentru o persoană atașată de această viață, în sensul de atașament față de credințele pe care le-am preluat din diverse surse, este meditația asupra morții. O meditație asupra venirii morții. Suntem atașați de lucrurile pe care le vrem, de lucrurile care ne plac, de dorința de a ne petrece viața pentru a obține aceste lucruri și de a ne bucura de ele, în timp ce îi neglijăm pe alții, și într-o clipă putem avea un accident de mașină și totul s-a terminat. După care nu vom mai fi în stare să practicăm. Dacă nu intrăm într-o practică serioasă a dharmei, slujba, banii, casa, familia noastră, ne vor fi luate și vom suferi mult.

Ni se pare atât de abstractă această iluminare, această practică, și ne spunem: „Care-i graba?”. Comentatorul ne spune: „Meditează asupra morții și apoi fii mai serios în practica ta!”.

Tibetanii sunt un bun exemplu pentru noi. Cu toții știm despre invazia chineză în Tibet, care era o națiune cu un milion de călugări și călugărițe, care practicau toată ziua. Călugării au fost omorâți, au fost distruse mânăstiri și biblioteci. Dacă li s-a întâmplat lor, de ce nu ni s-ar întâmpla și nouă? Fiecăruia dintre noi.

Invitația aici este: nu fiți naivi. Nu fiți naivi. Nu aveți timp.

El spune, dacă facem corect meditația asupra conștientizării morții, atunci practica devine dharmică. Înainte de asta practica este lumească.

Dacă practicăm fiind atașați de această viață, vom continua să rămânem în această lume, în samsara.

A doua metaforă – a mânca otravă

Metafora celui de al doilea atașament „Cel atașat de roata vieții”, este ca și cum am mânca otravă.

Atașamentul față de aceste lumi este modul în care vedem roata, lumea în care existăm. Și aceasta este concepția asupra lumii a mass-media, de exemplu. Viața mondenă pe care ne-o vinde ziarele.

Citim în ziar despre celebrități, așa că ne comparăm cu ele. Dacă se scrie despre ei în ziar înseamnă că sunt importanți, deci cum sunt eu față de ei? Este un loc spre care aspir, un standard cu care mă compar. Este oare important să reușesc în același fel în care oamenii de succes din ziare reușesc? Este asta un lucru important?

Și asta merită să fie analizat. Oare pot depăși această spălare neîncetată a creierului pe care mi-o face mass-media când îmi arată ce este important și pe ce ar trebui să mă concentrez și la ce să fiu atent?

Să presupun că am reușit și am devenit o celebritate și au scris despre mine în ziar. Și ce dacă? O săptămână mai târziu, nimeni nu își va aminti de mine. Poate două săptămâni. Și asta e! Trece timpul și totul s-a șters. M-am întors în obscuritate. A meritat tot efortul? Este important?

 

Antidotul la cel de-al doilea atașament:

a ne gândi la suferința din această roată a vieții

Antidotul la atașamentul de roata vieții este să ne gândim la problemele care există în samsara, la suferința din acest cerc vicios.

Putem compara asta cu un om puțin deprimat. Cel deprimat, trist, se droghează, și se liniștește pentru un timp. Cât drogul își face efectul, omul și-a uitat depresia și tristețea. Apoi ce va fi? Efectul drogului va dispărea și el va deveni și mai deprimat. Data viitoare va lua mai multe droguri, și apoi se va învârti într-un cerc vicios. Aceasta este samsara.

Reacția negativă pe care o avem când cineva ne insultă, de a-i plăti cu aceeași monedă, este din nou samsara.

Antidotul aici este să ne gândim la cercul vicios în care ne învârtim. Care este natura cercului vicios? Sunt exact acele gânduri: OK, am reușit să devin celebru, ziarele scriu despre mine, înseamnă că am câștigat destui bani dacă jurnaliștii m-au luat în seamă, iar apoi voi intra în cercul vicios. Săptămâna viitoare se va scrie despre altcineva care câștigă mai mulți bani decât mine. Deci, va trebui să fac și mai mulți bani, să-mi mențin statutul de celebritate și așa mai departe.

Fără speranță.

Deci, dacă ne măsurăm viața în termeni lumești, bani sau slujbă sau publicitate sau titluri și așa mai departe – vom suferi.

Ce se întâmplă dacă activăm antidotul? Se numește Renunțare. Adică, ne îndepărtăm de fuga după obiectivele lumești, pentru că ne dăm seama că ele nu ne duc nicăieri.

Mulți dintre noi considerăm practica noastră dharmică un fel de completare plăcută vieții. Avem casa noastră, familia noastră, cariera noastră… Și astea sunt cele mai importante lucruri; și apoi avem o practică spirituală; o dată pe săptămână mergem să ascultăm dharma și facem câteva teme.

Dar dacă suntem serioși și cu adevărat dorim să ieșim din roata suferinței, trebuie să ne schimbăm ordinea priorităților în mod radical. Dacă nu, vom rămâne pe loc.

Pentru a sparge roata, dharma trebuie să ocupe locul principal, și abia apoi  cariera și toate lucrurile lumești. Cum este proverbul românesc „Țara arde și baba se piaptănă”. Înainte de asta, practica dharmică nu este cu adevărat o practică dharmică, deoarece se află în contextul vieții lumești.

Deoarece scopul principal al practicii dharmei este să ieșim din locul în care suntem nevoiți să murim. Practica dharmei ne învață cum să nu murim, cum să ajungem să devenim complet fericiți și să-i ajutăm și pe alții să fie fericiți.

 

A  treia metaforă – a ucide pe fiul unui rege puternic.

Al treilea atașament: „Cel atașat de grija de sine nu poate fi numit bodhisattva”.

Metafora pe care o dă comentatorul aici, este ca și cum am ucide pe fiul unui rege puternic. În acele vremuri să-l ucizi pe fiul regelui mongol, însemna să vină după tine. Acesta este exemplul pe care ni-l dă, de mare pericol pentru viitorul nostru.

Comentatorul ne spune, să fim satisfăcuți de lucrurile lumești de care suntem obsedați, asta este o satisfacție stupidă, pentru că va urma moartea.

A fi atașați de lucrurile care ne plac și pe care ni le dorim, și a ne petrece viața alergând să le obținem în timp ce îi neglijez și îi ignor pe alții, spune el, este ca și cum l-ai ucide pe fiul regelui: pe termen lung rezultatele sunt dezastruoase.

Pe termen scurt, s-ar putea să mă bucur de lucrurile mele, de jobul meu, de banii mei, de casa mea, de familia mea, dacă nu trec la o practică serioasă a dharmei, aceste lucruri îmi vor fi luate și voi suferi mult.

Dacă nu ne eliberăm de acest atașament puternic, nu vom ajunge niciodată la eliberare, la paradisul tantric despre care ne învață Jetsun Drakpa Gyeltsen, un mare practicant tantric.

 

Antidotul la cel de al treilea atașament:

dezvoltarea aspirației spre iluminare, bodhicitta

Antidotul pe care îl spune aici, sunt gândurile bodhicitta, dorința de iluminare de dragul tuturor ființelor.

Ea este o condiție prealabilă pentru a reuși în practică. Dacă vrem să reușim în practica tantrică înaltă, va trebui să ne-o însușim. Bodhicitta are un efect profund chiar și asupra corpului fizic, ca să nu mai vorbim de spiritul nostru. Ea începe să transforme treptat corpul nostru obișnuit într-unul de lumină al unui înger.

Ca rezultat al gândurilor pure ale bodhicittei, a dorinței de a obține iluminarea de dragul tuturor ființelor, corpul nostru interior va începe să se purifice și va afecta corpul exterior.

Și pentru ca acest lucru să se întâmple, va trebui să ne dedicăm întreaga viață altora. Pentru a trece de la corpul din oase și sânge care este pe cale să moară la corpul unui înger care nu va muri, este nevoie de a ne dedica tot ce avem, și întreaga noastră viață, altora.

Dacă nu adoptăm bodhicitta, iluminarea nu se va întâmpla. „Cel atașat de grija de sine nu poate fi numit Bodhisattva”, nu va putea ajunge la iluminare, la paradisul tantric. Asta nu se va întâmpla.

Pe termen scurt versus pe termen lung

Și poate că pe termen scurt va fi satisfăcător să ne ocupăm de ceea ce ne place, de nevoile noastre, și să avem grijă de casă, de copii și așa mai departe. Nu spunem să neglijăm copiii, nu spunem asta.

Spunem doar că ar trebui să fie în acest context.

În caz contrar, exact lucrurile care ne oferă satisfacție temporară, vor fi cele care ne vor ucide. Trebuie să ajungem în acel loc în care să ne dedicăm viața pentru a-i ajuta pe ceilalți. Dar, modalitatea supremă de a-i ajuta este să le oferim dharma, dar să nu ne limităm numai la asta. Îi ajutăm pe orice cale și în modul în care au nevoie. Un bodhisattva își dedică fiecare moment ființelor.

Dacă o persoană începe să-și dedice viața în acest fel, și în fiecare moment își oferă resursele și energia sa pentru a-i ajuta pe ceilalți, mai devreme sau mai târziu, își va da seama că cel mai bun lucru pe care îl poate face pentru alții este, să le dăruiască dharma care să-i învețe cum să nu mai moară, cum să ajungă ei înșiși în paradis.

Acest lucru elimină, de asemenea și prețuirea de sine, acest atașament față de grija de sine. Căci dacă rămânem cu concepția noastră obișnuită, ne va ucide și va fi o mare greșeală. Dacă suntem pe cale, mai devreme sau mai târziu trebuie să dezvoltăm gândirea unui bodhisattva.

 

A patra metaforă – ca cineva acaparat de un miraj

Ultimul atașament spune: „Cel atașat de lucruri – concepția lui asupra lumii este greșită.

Metafora pe care o folosește Drakpa Gyeltsen pentru cel atașat de lucruri, este ca și când ar vedea un miraj și se atașează de el ca și cum ar fi apă.

Suntem în deșert, am rămas fără apă mult timp, suntem însetați și vedem în depărtare imaginea apei, vedem un miraj al apei. Ne adunăm toate puterile și alergăm după acest miraj. Aceasta este metafora pe care o folosește pentru al patrulea atașament.

 

Antidotul la cel de al patrulea atașament :

evitarea celor două extreme

Antidotul este a evita gândirea extremă sau a celor două extreme: Nihilismul și existența proprie de sine a lucrurilor.

 

Dedicare

Lama Drakpa Gyeltsen își încheie comentariul său „Eliberarea de cele patru atașamente” cu o rugăciune și o dedicație. El spune:

Prin puterea acestei fapte virtuoase
De a oferi îndrumări cu privire la eliberarea
De cele patru tipuri de atașamente
Fie ca fiecare ființă vie, fără excepție,
Să ajungă într-o lume a iluminării.

Ce este „puterea acestei fapte virtuoase?” Fapta virtuoasă este însăși învățătura pe care a dat-o, ce este rodul practicii sale de-a lungul întregii lui vieții făcută cu multă compasiune în beneficiul tuturor ființelor și pentru a le aduce la fericire.

Fie ca toată suferința celor trei tărâmuri
Asupra mea să rodească.
Fie ca toate virtuțile
Pe care le-am acumulat
Să fie în beneficiul fiecărei ființe vi.
Prin puterea mistică
A faptelor mele bune,
Fie ca toate ființele
Să-și atingă propria iluminare.

Puterea vine din faptele noastre de a ne depăși tendința pe care o avem de a ne prețui pe noi înșine și de a ne preocupa mai întâi de ceilalți, pentru a-i aduce la fericirea supremă a lui Buddha.

Cum pot aceste binefaceri să aducă toate ființele la iluminare? Aceste binefaceri ne ajută mai întâi pe noi să ajungem rapid la iluminare și apoi cu adevărat îi putem aduce și pe toți ceilalți în aceeași stare.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.