Category: Cursuri

ACI 16

ACI 16 – Principalele idei ale Budhismului, partea 1 – lectia 5a

Principalele idei ale budismului, partea I

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 Lecția 5 – prima parte

 

Moralitatea nevătămării vieții

Vom continua cu recapitularea primelor cinci cursuri.

Am terminat cursurile 1 și 2. În lecția 5 a cursului 6 vom parcurge cursul 3 – ACI.

În lecțiile anterioare am vorbit despre cum ajungem la nirvana sau iluminare și am vorbit despre trei lucruri.

În primul rând am vorbit despre antrenamentul în moralitate, jurăminte.

Ce este moralitatea?

Este de a nu face rău altora. De a le face numai bine. Am spus că nu avem nicio șansă să ajungem la fericirea maximă atâta timp cât nu am învățat să nu mai facem rău altora.

Conform legilor karmei, acest lucru este imposibil.

Este imposibil ca unui stat să-i meargă bine dacă el face rău oamenilor. Cine este statul? Suntem noi. Nu este guvernul. Guvernul suntem noi, noi l-am ales. Nu vom putea ajunge la fericirea maximă dacă permitem așa ceva.

Dacă alții ne fac rău, trebuie să avem grijă de ei, altfel nu avem nicio șansă să ne fie bine.

Indiferent de câtă dreptate avem și cât de mult ne rănesc ei, dacă îi rănim pe alții, karma se va întoarce la noi. Violența vine de la noi. Trebuie să învățăm cum să eliminăm aceste semințe, pentru că altfel vom sta în retreat și bomba va cădea peste noi.

Fiecare dintre noi trebuie să informeze autoritățile pe care le-am ales că nu suntem de acord ca fondurile noastre să fie folosite pentru a sprijini ostilitățile. Altfel nu avem nicio șansă să creăm fericire, nici pentru noi, nici pentru copiii noștri, nici pentru nimeni altcineva.

  1. Antrenamentul în moralitate

Primul antrenament este antrenamentul în moralitate și, în primul rând, să nu facem rău altora. Va trebui să ne ridicăm moralitatea la niveluri foarte înalte și să ajungem la capacitatea de putea face bine tuturor ființelor simultan de pe toate planetele. Dacă nu ne antrenăm în etica morală, nu vom putea să ne dezvoltăm concentrarea, meditațiile noastre nu vor reuși.

  1. Antrenamentul în concentrare

Al doilea antrenament – este dezvoltarea capacității meditative profunde.

  1. Antrenamentul în înțelepciune

În același timp, trebuie să învățăm mult despre vacuitate și să medităm mult asupra vacuității și compasiunii. Atunci când

—   respectăm bine moralitatea
—   avem o practică bună în meditație
—   studiem mult vacuitatea

și facem asta

—   Sub supravegherea unui profesor priceput.

Vom ajunge la conștientizarea vacuității în meditație profundă. Această conștientizare fantastică, ne va transforma întreaga viață, ne va ridica la următoarea etapă a evoluției.

—   Practica perfecțiunii înțelepciunii

Ca urmare a acestei conștientizări, vom purifica cu ajutorul ei și toate afecțiunile de orice tip: obstacolele afecțiunilor mentale, obstacolele în calea omniscienței și ajungem la iluminarea deplină și la capacitatea supremă de a ajuta toate ființele.

Meditația

Această lecție este dedicată celui de-al doilea antrenament – antrenamentul în meditație. Vom trece pe scurt peste câteva părți ale cursului 3, peste factorii de care avem nevoie pentru ca meditația noastră să aibă succes.

 

De ce să medităm?

De ce ar trebui să medităm? Pentru mulți, meditația este dificilă. A sta pe perna de meditație este plictisitor, ne dor picioarele, avem mâncărimi. De ce să facem acest efort? Pentru că

      • Efectele fizice sunt nemaipomenite,
      • Efectele mentale sunt extraordinare, și
      • Dacă ajungem la niveluri înalte de concentrare, putem percepe direct vacuitatea.

Perceperea directă a vacuității este biletul nostru spre paradis. Deși nu se întâmplă imediat, pentru că mai este de lucru, poate va mai lua încă câteva vieți viitoare, dar în mod cert vom ajunge la iluminare. Fără meditație nu vom putea percepe vacuitatea. În meditație, omul poate avea tot felul de experiențe mistice, dar pentru a percepe direct vacuitatea este nevoie de concentrare meditativă, numită Shamata sau „pacea meditativă”.

Calea noastră se bazează pe două lucruri:

      • pe studiu și
      • pe meditație.

Numai studiul singur sau numai meditația în sine nu sunt suficiente. Este nevoie de ambele pentru a obține rezultate.

 

Există multe învățături despre meditație – dar doar o mică parte din ele sunt corecte și utile.

Mulți oameni merg să audă despre meditație, iar profesorul le spune să stea jos și să nu se gândească la nimic.

Cum veți putea să nu vă gândiți la nimic? În primul rând, este dificil și, în al doilea rând, spunem că este imposibil. Acestea nu sunt îndrumările corecte.

Omul nu este capabil să nu se gândească la nimic, pentru că în fiecare moment mintea are un obiect de care este preocupată. Chiar și atunci când este percepută vacuitatea – mintea este ocupată cu vacuitatea. Este adevărat că acesta este un gând foarte rafinat și nu un gând conceptual, dar există totuși un gând acolo, la un nivel sau altul.

Încercarea de a elimina gândurile este sortită eșecului de la început, deoarece nu există așa ceva. Pentru că, dacă mintea este subiectul – ea are nevoie întotdeauna de un obiect. Este de dorit ca mintea să aibă un obiect sfânt pentru a o face sfântă, dar are întotdeauna nevoie de un obiect.

Chiar și atunci când primim îndrumări puțin mai bune, ca de exemplu, concentrarea pe respirație, tot trebuie să căutăm un obiect.

Este adevărat că dacă facem doar asta timp de mai multe ore pe zi, în fiecare zi,  ne poate calma foarte mult și ne poate duce la o stare mai înaltă a minții decât cea agitată în care ne aflăm în mod obișnuit. Dar cum poate așa ceva să ne ducă la corpul de înger? Nu poate face asta.

Datorită faptului că anii noștri sunt numărați, nu putem merge pe căi care numai ne calmează. Trebuie să găsim o cale puternică pentru a  ieși din samsara.

De aceea căutăm obiectele sfinte și condițiile pentru ca meditația să progreseze rapid și bine.

 

Învățătură autentică despre meditație

Învățătura despre meditație provine de la Maestrul Kamalashila, de origine indian, care a adus această învățătură în Tibet în secolul al VIII-lea.

Cursul 3 enumeră o serie de condiții și aspecte ale meditației, pe care trebuie să le cunoaștem ca să reușim în meditație. Acesta este subiectul acestei lecții.

Aspectele peste care vom trece pe scurt sunt legate de pregătirea corespunzătoare pentru meditație, iar acest lucru este foarte important. Deoarece există oameni care chiar primesc deja îndrumarea adecvată și practică deja cu obiectul potrivit, meditează în fiecare zi și nu se întâmplă mare lucru. Este adevărat că sunt mai calmi, dar din punct de vedere spiritual nu există prea mult progres, nu au conștientizări.

Ceea ce spunem este că unul dintre motive este că nu există o pregătire  corectă pentru meditație.

Pregătirea corectă pentru meditație este la fel de importantă ca meditația în sine și uneori mai importantă decât subiectul principal.

Deci, vom vorbi despre:

a. Cum să ne pregătim corespunzător pentru meditație,
b. Condițiile pentru crearea unui mediu bun pentru meditație,
c. Pozițiile de meditație,
d. Procesele care au loc în timpul meditației, procesele mentale,
e. Problemele care apar și cum să le rezolvăm,
f. La ce medităm.

Acestea sunt subiectele peste care vom trece pe scurt.

Cele șase etape pregătitoare

  1. Crearea unui spațiu adecvat și a altarului

Primul lucru este să ne creăm elementele exterioare și interioare pentru un spațiu adecvat pentru meditație.

—   Camera în care medităm trebuie să fie curată,
—   Apoi ne facem un altar care să ne inspire și pe care punem obiecte care să fie reprezentările aspectelor sfinte pe care dorim să le dezvoltăm.

    • Punem o statuetă a lui Buddha, care reprezintă iluminarea pe care ne-o dorim. Punem, de asemenea, fotografiile învățătorilor sfinți pe care îi avem și care ne inspiră.
    • Punem o stupa care este o reprezentare a minții iluminate a lui Buddha. Ea reprezintă și diferitele etape prin care trece mintea. Stupa are în partea de sus inele, ce reprezintă etapele în dezvoltarea spirituală a meditatorului serios.
    • Se pun cărți de Dharma, aceasta este prima etapă.
  1. Punem o ofrandă în fața lor.

Poate oare statuia să mănânce ofranda? Bineînțeles că nu, nimeni nu crede așa ceva. Atunci de ce facem toate aceste lucruri?

A dărui ofrandă este un act de respect, de a înălța aceste obiecte în mintea mea. În mintea mea, doresc ca aceste aspecte – care le reprezintă aceste obiecte – să mă ajute să aspir la ele și, în acest fel acumulez binefaceri.

Atunci când dăruiesc ofranda acestor obiecte care sunt sfinte, care reprezintă ceva ce poate aduce fericirea supremă lumii – acumulez binefaceri deoarece nu fac asta spre beneficiul meu personal.

N-am niciun beneficiu material atunci când ofer bolurile de apă. Dar atunci când fac asta gândurile mele sunt focusate pe un scop sfânt.

De ce este sfânt? Pentru că mă scoate și pe mine și pe ceilalți din suferință. De aceea el este sfânt și nu pentru că aceste obiecte ar avea vreo sfințenie de la sine.

Deci, pe altar așezăm boluri cu apă. În cursul 3 am vorbit despre asta. De ce apă? Pentru că apa este ieftină și să nu ne pară rău de ceea ce dăm pentru că asta va distruge toată generozitatea și sfințenia dispare. În tradiția tibetană este să oferim ofranda în așa fel încât să nu ne stricăm karma, deoarece mintea noastră este plină de egoism și preocupare de sine. Ignoranța ne domină atât de mult încât suntem incapabili să facem un act de generozitate pur. De aceea tibetanii au spus: „Dăruiți apă, ca să nu vă pară rău de ce dați”

Pe masa altarului se pun șapte boluri. Ele, de fapt vin din tradiția indiană, și exprimă modul în care era întâmpinat oaspetele într-o casă.

1. Mai întâi i se oferea apă de băut. Deci primul bol reprezintă apa de băut.
2. După care i se spălau picioarele, pentru că oamenii mergeau desculți prin praf. Deci, apă pentru picioare.
3. Apoi oaspetelui i se oferă flori. Deci al treilea bol reprezintă florile.
4. Al patrulea bol reprezintă bețișorul parfumat.
5. Al cincilea bol reprezintă ofranda luminii.
6. Al șaselea – uleiuri parfumate pentru ungerea corpului. Obiceiul era ca musafirul să fie masat pe piept cu uleiuri plăcut mirositoare.
7. Al șaptelea reprezintă mâncarea. După ce oaspetele se relaxa, i se oferea o masă buna, gustoasă și aranjată estetic.
8. Bolul al optulea reprezintă muzica. Câteodată în locul bolului cu apă se pune un clopoțel sau disc.

Toate acestea sunt doar reprezentări ale ofrandelor pe care le dăruim. Cui le dăruim? Le dăruim ființelor de lumină ca să vină să ne ajute în meditație. Este modul în care le tentăm să vină la noi, “le mituim”. Cu cât vom pătrunde mai adânc în acest obicei minunat, cu atât vom ști să-l prețuim mai mult. La început vom face toate acestea în mod mecanic, dar cu timpul veți vedea ce energie frumoasă se va crea în cameră.

  1. Refugiul și cultivarea bodhicittei

Ce înseamnă a ne refugia? Ne refugiem în cele trei diamante, care reprezintă înțelepciunea și compasiunea pe care le vom dezvolta în inima noastră, iar ele vor fi cele care ne vor proteja atunci când ne va fi greu. Învățăm

—   să nu mai acumulăm karma negativă care ne provoace suferință și
—   să plantăm semințele fericirii.

Asta înseamnă a ne refugia sau a merge la refugiu.

Apoi ne generăm aspirația spre iluminare, motivația de a face tot ceea ce facem pentru toate ființele, astfel încât să nu mai existe suferință în lumea lor, pentru că lumea lor este și lumea mea. Ele sunt inseparabile de mine.

Aspirația spre iluminare dă o mare putere meditației, pentru că nu facem asta doar pentru noi.

Deci, nu stăm pe perna de meditație doar ca să ne fie plăcut, ci acum generăm cauzele pentru a elimina suferința tuturor ființelor. Acest lucru dă avânt meditației, și în acest fel meditația va fi puternică.

  1. Vizualizarea Câmpului de binefaceri

Apoi, începem să vizualizăm Câmpul de binefaceri.

În mijlocul imaginii apare figura Lamei care poartă o pălărie galbenă pe cap. El este profesorul care predă. În jurul lui  se află profesorii de la care Lama a primit învățătura, și aici există alte grupuri de îngeri și Buddha. Nu vom intra în amănunte. În cursul 3 și în seminarul „Sursa binefacerilor mele” am oferit puțin mai multe detalii. Deci, puteți merge la site-ul nostru și să le ascultați sau să rugați pe unul dintre profesorii care predau aceste cursuri să vă învețe.

După cum vedem apar multe personaje, dar este suficient să-l vizualizăm numai pe Lama, dacă avem un Lama. Dacă nu avem, atunci vom alege un personaj sfânt care ne inspiră, și am dori să fim ca el. Pe Lama îl vizualizăm ca pe un tânăr de 16 ani, în floarea tinereții, de o rară frumusețe și strălucire. Încercăm să ni-l imaginăm cât putem mai bine, cu cât mai multe detalii, un personaj care are viață și nu o imagine bidimensională.
Este foarte important să aducem în fața noastră un chip frumos, luminos, perfect, tânăr, viguros și plin de energie, care emană căldură și miros plăcut. Cu o față expresivă și care să aibă calități nobile, pentru că pe ceea ce medităm este ceea ce vom fi.

Deci, ni-l vom imagina cât mai frumos posibil și cât mai impresionant, atât în exterior, cât și în interior.

5. Colectarea energiei bune și purificarea obstacolelor

Colectarea energiei bune și purificarea obstacolelor se face cu ajutorul a șapte elemente numite Cele șapte ingrediente.

După ce ne-am așezat, ne-am refugiat, ne-am generat bodhicitta, am pus câmpul binefacerilor în fața noastră sau pe Lama, acum ne vom folosim de figurile din fața noastră pentru a colecta energie bună și a îndepărta obstacolele.

6. A cere binecuvântarea de la ființele iluminate

Următoarea etapă este de a cere Lamei să ne ofere binecuvântări. Cererea trebuie făcută cu multă smerenie. De ce să-l rugăm? De ce n-am spune: „Dă-mi binecuvântarea și gata?” Pentru că trebuie să ne deschidem inima către binecuvântare, să-i facem loc să intre.

Trebuie să mă smeresc și să-l implor pe Lama să-mi ofere binecuvântarea, pentru că am nevoie de ajutor. Altfel ea nu vine. Dacă nu-mi deschid inima, ajutorul nu va veni. Această implorare vine din înțelegerea faptului că mă aflu în „valea plângerii”, într-un loc de suferință, în care necazurile vin peste mine, fără să am niciun control asupra lor. Și asta datorită faptului că am acumulat multă karmă negativă  și nu știu încă cum să ies din asta. Am nevoie de ajutor. Această viață nu se va termina bine fără acest ajutor.

 Cele șapte ingrediente

Deci, acestea sunt cele șase etape preliminare, iar a cincea are șapte ingrediente/componente care vin imediat după ce vizualizăm figurile sfinte din fața noastră. Și acum lucrăm cu ele pentru a acumula binefaceri și de a purifica obstacolele.

Care sunt cele șapte ingrediente?

a. Prosternarea mentală

După ce am vizualizat pe Lama în fața noastră, primul lucru este să ne prosternăm mental în fața lui. Cu respect, cu venerație.

Cum ne prosternăm mental? Cum oferim respectul cuiva care este mental? Apreciindu-l. Ne gândim la calitățile sale bune, la lucrurile minunate pe care le face pentru noi sau pe care le face în lume sau la virtuțile sale nobile.

El trebuie să le aibă, altfel nu poate fi pentru noi învățător.

Nu invitați pe cel care nu are calități. Invitați pe cel care în ochii voștri are calități nobile, care are mai multă înțelepciune decât voi sau care are cu mult mai multă compasiune și cunoaștere decât voi.

Asta este ceea ce trebuie să admirați în sinea voastră. Și cu cât le admirați mai mult, cu atât veți fi mai aproape de aceste calități.

b. Ofranda mentală

Ce este ofranda mentală? Mai întâi am oferit fizic ofranda pe altar. Acum, în mintea noastră îi oferim Lamei ceva frumos. Poate fi un bol frumos cu fructe, un parfum, flori, lumini, tămâie, sau îi putem oferi practica noastră.

Dacă am făcut un lucru/ceva minunat, ni-l imaginăm ca pe niște perle strălucitoare sau pietre prețioase, pe care le punem într-o cutie frumoasă și i le oferim Lamei.

Dacă am făcut o mulțime de fapte bune, putem umple tot cerul cu perle și i le oferim. Dacă nu, puteți oferi Lamei faptele bune pe care le-ați văzut la alții că le-au făcut. Pentru că atunci când vedem și apreciem ceva bun pe care l-a făcut altcineva, este foarte aproape de ceea ce facem noi.

Putem oferi un apus de soare frumos. Putem oferi lucruri care sunt ale noastre, lucruri care nu sunt ale noastre și lucruri care nu aparțin nimănui.

Toate aceste lucruri pe care le apreciem, pe care le admirăm acumulează binefaceri, pentru că atunci când mintea noastră se gândește la un lucru sfânt și minunat, ne apropie de acesta. Aceste momente în care mintea noastră este concentrată pe un lucru sfânt, plantează semințele karmice care îl vor apropia mai mult de noi.

La fel și cu ofranda – ea plantează semințele karmice de abundență. Și nu doar abundență materială, ci abundență în calități nobile.

Dar avem și obstacole în calea meditației, deoarece cu toții am comis greșeli, altfel nu am fi aici. N-am respectat moralitatea cum trebuie, altfel am fi fost deja îngeri iluminați, iar această karma stă în noi. Datorită ei, mintea noastră este tot timpul distrasă în meditație și nu reușim să ne concentrăm. Iar pentru asta vom căuta cum să îndepărtăm aceste obstacole.

c. Purificarea obstacolelor

Următoarea etapă este etapa purificării obstacolelor și asta se  face prin confesiune. În mintea noastră, ne imaginăm că stăm în fața Lamei și ne confesăm lui. Îi mărturisim lucrul pe care l-am făcut, spus sau gândit care ne stă pe suflet și îi cerem să ne ajute să înlăturăm acest obstacol, astfel încât să ne putem continua calea. Purificarea karmei negative este un act foarte, foarte important, pentru că ne ajută să ne adunăm gândurile și să reușim în meditație.

Deci acesta este actul de purificare a energiei negative.

Acesta este singura etapă din cele șapte ingrediente care are legătură cu eliminarea/purificarea obstacolelor. Toate celelalte au legătură cu acumularea de energie pozitivă.

d. Bucuria de faptele noastre bune și ale celorlalți

Următorul pas este opusul confesiunii. Dacă înainte ne-am confesat de ceva negativ pe care l-am spus, făcut sau gândit, acum facem actul opus – actul de bucurie pentru ceva minunat pe care l-am făcut, l-am spus sau l-am gândit.

Bucuria trebuie să fie din toată inima. Ne bucurăm de lucrurile bune pe care le-am făcut, dar nu ne mândrim și ne spunem: „Ce om bun sunt”, ci vom spune: „Ce bine îmi pare că am făcut aceste fapte care îmi vor permite să merg mai departe pe cale, pentru că aceasta este karma bună”. Asta înseamnă de a lucra cu karma și nu cu ego-ul.

e. A-l ruga pe Lama să ne învețe

Următorul pas este să-i cerem Lamei din fața noastră să ne învețe.

Al șaselea pas este

f. A-l ruga pe Lama să rămână cu noi

Dacă înainte l-am rugat pe Lama să ne ofere binecuvântări, acum îl rugăm să rămână cu noi și să învârtă roata Dharmei.

Dacă nu facem acest act de a cere ca învățătorii să rămână cu noi – ei nu vor rămâne cu noi. Oamenii își pierd tot timpul învățătorii. Învățătorii mor sau se mută în alt loc sau îi părăsim, ceea ce este același lucru.

Dintr-un anume motiv, ne pierdem interesul pentru profesor sau se întâmplă lucruri, dar în realitate am pierdut un profesor, acum nu mai avem pe nimeni care să ne îndrume. De aceea trebuie să plantăm semințele karmice pentru a-l ține pe profesor alături de noi. Deci asta a fost șase.

g. Dedicația

Al șaptelea pas este dedicația. Toată energia pe care am acumulat-o în etapele anterioare, o dedicăm.

Cui o dedicăm? Tuturor ființelor.

La sfârșitul meditației, vom face o altă dedicare a binefacerii acumulate pe tot parcursul meditației, pe care o dedicăm din nou tuturor ființelor.

 

A veni cu inima în meditație

Doresc să vă aduc și un alt aspect – de multe ori meditațiile noastre sunt analitice, sunt meditații de gândire, de reflecție, de examinare. Deci lucrăm cu intelectul.

În etapele preliminare, există multă emoție.

—   Avem admirație pentru Lama,
—   Avem dorința de a dărui,
—   Ne confesăm Lamei,
—   Avem bucurie,
—   Avem iubire.

De aceea este important să începem cu aceste etape, în care mobilizăm această energie mentală, această energie emoțională care va impulsiona apoi meditația intelectuală, când vom lucra cu capul. Este important să începem cu inima și să încheiem meditația cu inima.

Așadar, acești pași sunt foarte importanți, iar cei care nu îi fac și lucrează numai cu capul și nu cu inima – meditația nu va avea prea multă putere.

Chinezii se uită la toate organele și la rolul lor, și de ce anume sunt responsabile – creierul nu are niciun rol pentru ei, și poate pe bună dreptate.

 

Mii de îngeri din paradisul cerului

Ganden Hla gyema
 Rugăciune Lamei

 

Din inima Lordului a miilor de îngeri
Care în paradisul cerului locuiesc
*Vino, Lobsang Drakpa, vino la mine
Rege atotștiutor al Dharmei
Vino cu fii tăi, călărind pe un nor
Pufos ca zăpada de pe piscul munților.*

Scumpa mea Lama, cu zâmbet de iubire
Șezi în fața mea, pe tronul de lei purtat
Pe perne de lotus, și lumina Lunii,
Continuă să mă înveți mereu mii de ani de acum înainte.
Nobilă sursă de binecuvântări.
Nimic nu este mai presus de tine
Cu care binefaceri să acumulez.

Marea ta înțelepciune cuprinde
Tot ceea ce este de știut.
Perlele învățăturii tale sunt nestemate
La urechile celor binecuvântați;
Faima corpului tău
În lumina aurei ce te înconjoară, strălucește.
Numai văzându-te,
Numai auzindu-te,
Numai amintindu-mi de strălucirea chipului tău,
Mă face să mă aplec și binecuvântările tale să le primesc.

*În inima mea, un ocean imens de ofrande îți ofer ție
Precum norul ce acoperă tot cerul;
Tămâie dulce mirositoare,
Diverse flori, parfumuri și lămpi de lumină,
Și orice lucru ce simțurile ți le îmbie.
Pe toate ți le ofer ție, sursă a binefacerilor mele,
Ca dar pentru a-ți face plăcere.*

Din adâncul inimii mele, regret profund,
Și în fața ta mă confesez
Despre orice rău, până și pe cel mai mic
Ce cu gândul, vorba și fapta l-am înfăptuit,
Orice păcat pe care-l port cu mine din vremurile de demult,
Și în special cele trei tipuri de jurăminte
Pe care le-am încălcat.

În aceste vremuri degenerate, mari eforturi ai făcut
Și știință multă ai acumulat.
Cele opt gânduri lumești, pe toate le-ai eliminat
Și te-ai folosit bine de toate ocaziile vieții ce s-au ivit.
Salvatoarea noastră –
Inimile noastre sunt pline de bucurie
Și îți mulțumim pentru imensa muncă ce ai înfăptuit.

Scumpi și sfinți învățători
Învăluiți-vă corpurile voastre dharmice
De nori groși de înțelepciune și multă iubire,
Și faceți să curgă cu putere
Ploaie de învățături cuprinzătoare și profunde
Peste pământul discipolilor voștri devotați,
După pregătirea și ale lor capacități.

Fie ca prin această faptă bună de a mă ruga
Să fie binecuvântare Dharmei și a întregii creații.
În mod special aici mă voi ruga
Ca mulți ani de acum încolo să pot purta
Lumina, esența cuvântului și a
Învățăturilor lui Je Tsongkapa cel strălucit.

Ochilor iubirii – tezaurul iubirii fără obiect,
Vocii blânde și glorioase – Lordului înțelepciunii perfecte,
Păstrătorului de secret – cel ce înfrânge întreaga armată de demoni,
Lui Tsongkapa – diamantul coroanei înțelepților din țara zăpezii,
La picioarele lui Je Tsongkapa, mă prosternez.

A mea Lama, scumpă și iubită,
Vino să stai în inima mea,
Șezi, te rog pe tronul din flori și lumină,
Răspândește peste mine compasiunea ta
Și ajută-mă să ajung să am corpul, vorba și mintea ta sublimă.

A mea Lama, scumpă și iubită,
Vino să stai în inima mea,
Șezi, te rog pe tronul din flori și lumină,
Răspândește peste mine compasiunea ta
Și ajută-mă să realizez obiectivele căii și cele finale.

A mea Lama, scumpă și iubită,
Vino să stai în inima mea,
Șezi, te rog pe tronul din flori și lumină,
Răspândește peste mine compasiunea ta.
Rămâi cu mine până în ziua
În care samsara se va termina.

De-a lungul vieților cele voi trăi
Fie să apară marele Tsongkapa
Și să mă îndrume pe Calea cea mare,
Giuvaer al învățăturilor celor victorioși
Și niciodată să nu mă îndepărtez de ea.

De-a lungul vieților ce le voi trăi
Niciodată să nu mai fiu separat/ă de învățători desăvârșiți.
Și permite-mi să mă scald mereu
În lumina pură a Dharmei.

Fie ca să pot finaliza pe orice cale sau nivel
Cunoașterea și toate virtuțile mele,
Și astfel, repede să ajung
Să fiu eu însumi/însămi cea care Diamantul îl poartă.

Mantra lui Je Tsongkapa

ACI 16

ACI 16 – Principalele idei ale Budhismului, partea1 – Lectia 4b

Principalele idei ale budismului, partea I

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 Lecția 4 – a doua parte

 

Gak ja

Următorul nostru subiect este despre

Gak ja

Gak ja, este un concept foarte important în învățătura budistă.

Gak este rădăcina cuvântului a opri .

Deci, Gak ja este ceva ce negăm, ceva ce vrem să oprim, ceva ce este fals.

Ce este acest Gak ja?

 

Ce există și ce nu există?

Să luăm acest obiect,(pixul) și îl priviți cu ochiul liber, fără nicio analiză, iar eu vă întreb „Ce este acest obiect?” Veți răspunde: „Un pix”.

Este o problemă pentru fericirea mea supremă faptul că este aici un pix? Nu.

Deci, n-am nicio problemă cu faptul că este aici un pix.

Este el un pix de la sine? Nu, pentru că nu orice ființă vede în el un pix.

Acesta este adevărul suprem că este pix? Nu. Este un adevăr relativ sau înșelător sau aparent.

Deci, pe de o parte, avem un pix care funcționează și nu este nicio problemă cu asta, pe de altă parte, el nu este un pix de la sine, nu este adevărul suprem, absolut al acestui lucru.

Până aici totul este în regulă. Acum să trecem la alt lucru

Există Gabriela aici? Da, ea vorbește, numele ei apare în promovarea acestui curs.

Oare eu sunt Gabriela de la sine? Nu. Pentru că nu oricine care mă vede spune: „Ea este Gabriela” și cu siguranță animalele nu vor vedea o Gabriela sau o femeie sau o profesoară.

Deci, am tot felul de identități, am tot felul de roluri. Sunt femeie, sunt româncă, sunt profesoară – dar nu sunt Gabriela de la sine.

Deci, pe de o parte, nu acesta este adevărul meu absolut, pe de altă parte, este un adevăr relativ, înșelător, care funcționează. Nici cu asta n-avem nicio problemă.

Când începe să fie o problemă? Când cineva spune: „Cred că ești proastă”. Și dacă continuă tot așa, începe să apară ofensa, jignirea. Spun: „Cum îndrăznește să vorbească așa despre mine. Asta nu este adevărat, eu nu am spus lucrurile astea”.

În acest fel, sentimentul de „eu” se întărește și încep să sufăr.

Pentru că, dacă el spune „Gabriela este proastă”, și eu cred că nu sunt Gabriela, atunci nu voi suferi. Dar dacă eu cred că „el vorbește despre mine”, acest „mine” se simte ofensat, se simte jignit și atunci eu sufăr.

Așadar, când spunem: „Uite-o pe Gabriela,” este vreo problemă? Nu, nu este nicio problemă. Este o identitate anume care funcționează în lume.

Când apare problema? Când mă atașez de această identitate și să mă gândesc „aceasta sunt eu” – asta este o minciună.

Nu asta sunt eu. Este doar o identitate specifică care are o anumită funcție și nimic mai mult. Deci, când începem să ne atașăm de această identitate – începe problema.

Și acum începem să ne apropiem de Gak ja.

Există Gabriela? Da, există și funcționează, iat-o vorbind.

Există Gabriela de la sine? Nu, ea nu există de la sine.

Gak ja este ceva ce vrem să negăm.

Gak ja este acel lucru de care eu sunt goală. Pentru a-mi dezvolta perfecțiunea înțelepciunii, trebuie să-mi înțeleg vacuitatea: de ce anume sunt goală. Trebuie să-mi înțeleg vacuitatea înainte de a putea ieși din suferință. Este o etapă necesară în acest proces. Când un om înțelege direct vacuitatea, primul lucru pe care îl înțelege este propria sa vacuitate.

Deci, de ce anume sunt goală? Lucrul de care sunt goală este Gak ja. Trebuie să înțeleg prin experiență directă, în meditație, că sunt goală de Gak ja „Gabriela”. De Gabriela care nu există, și care, dacă ar exista, ea ar trebui să fie  într-un mod diferit de Gabriela convențională care există și funcționează. Acesta este Gak ja.

Gak ja este același lucru care, dacă ar exista, ar trebui să existe într-un mod diferit de cel al Gabrielei convenționale, deoarece ea există.

Din nou: Gak ja, lucrul a cărui existență căutăm să i-o negăm, este acel lucru care, dacă ar exista, ar trebui să existe într-un mod care contrazice modul în care există Gabriela convențională.

Să revenim din nou la pix.

De ce anume este pixul gol, conform Prasangika Madhyamika?

El este gol de o existență care nu este o proiecție a minții mele, pe care mi-o impune karma, acumulată prin faptele mele trecute.

Același lucru este și cu Gak ja – Gabriela. Eu sunt goală de existență de sine, independentă de proiecțiile minții mele, impuse de karma mea.

Aceasta este vacuitatea pe care vreau s-o percep. Și pentru a avea șansa de a percepe această vacuitatea trebuie să cunosc Gak ja. Trebuie să înțeleg ceea ce nu sunt, pentru a mă convinge că nu sunt acel lucru.

Trebuie să înțeleg cum arată Gabriela care de fapt nu există.

 

Căutarea lui Gak ja

Lucrul care ne ajută să înțelegem acest Gak ja, este să facem acest exercițiu în care cineva ne jignește.

Așezați-vă comod și imaginați-vă că cineva vă înjură, sau vă spune cuvinte urâte, și vedeți cum vă revoltați. Gândiți-vă „Cine este cel care se revoltă? Unde se află?”

Oare corpul se revoltă? Dacă da, în ce parte a corpului se află revolta? Foarte repede nu o veți găsi în corp.

Mai avem încă patru agregate de căutat. Începeți să căutați în agregatul sentimentelor, apoi în agregatul discernământului și așa mai departe. Aceasta este analiza: de a căuta unde este revolta și de a nu o găsi.

Deci, analiza care va duce în cele din urmă la conștientizarea directă a vacuității, se face în meditație profundă. Această analiză se face prin căutarea acelui lucru a cărui existență vreau să o neg, care îmi provoacă suferință; pentru că dacă acel lucru nu va mai exista, atunci nu mă mai pot ofensa și suferința mea se va sfârși.

Deci, cum îmi dovedesc că nu există? Trebuie să facem acest exercițiu cu insulta. Și asta fac marii Lama cu oamenii. Dacă oamenii încep să se devoteze Lamei, el va începe să apese pe butoane, astfel încât oamenii să înceapă să-și de-a seama de această identitate de sine care este falsă și le provoacă toată suferința. Aceasta este rolul Lamei. Să le elimine acest Gak ja, acest ego. Pentru asta angajăm un Lama.

 

Elefantul roz cu două capete

Deci, pentru a demonstra că nu există, trebuie să-l cunosc.

Un exemplu pe care îl dăm adesea, este al elefantului roz cu două capete.

Exercițiul vostru este să căutați un elefant roz cu două capete care aleargă chiar acum prin cameră.

Ați găsit? Nu.

Cum v-ați dat seama că nu există niciunul?

Am spus: elefant, roz, două capete. Oare vi le puteți imagina în minte, chiar dacă nu ați văzut așa ceva vreodată? Desigur.

Cu toate că un elefant roz cu două capete nu poate exista și nu va exista vreodată, putem avea o imagine a lui, iar atunci ne uităm și spune: „Nu există așa ceva aici”.

Singura modalitate de a spune cu certitudine că așa ceva nu există, este să avem imaginea clară a lucrului pe care-l căutăm și apoi ne uităm și spunem: „Nu l-am găsit”.

Exact asta ne va duce la conștientizarea vacuității noastre. Avem nevoie mai întâi de o imagine clară a lui Gak ja, a cine nu suntem, pentru a ne convinge că nu există niciunul.

 

Oamenii obișnuiți și Arya

Există două tipuri de ființe: cele care au perceput vacuitatea și cele care nu au perceput vacuitatea.

1.   Oamenii obișnuiți care nu au făcut nicio muncă în direcția înțelegerii vacuității sau care au făcut-o, dar nu au ajuns la experiența ei directă. Ei se numesc:

Soso kyewo

Sosos Kyewo sunt oamenii obișnuiți care nu au perceput niciodată vacuitatea în mod direct.

2.   Arya – cei care au perceput vacuitatea.

Pakpa

Pakpa – cei care au perceput direct vacuitatea.

Ei sunt complet diferiți de Soso kyewo. Ei au perceput direct, în experiență directă, în meditație foarte profundă, în concentrarea pe un singur punct, că nu există nimeni pe care să-i jignească. Iar după ce ies din meditație, ei deja gândesc complet diferit despre lume. Văd lumea complet diferit.

Toate acestea ne conduc la alt subiect – spectacolul de magie.

Metafora spectacolului de magie

Spectacolul de Magie este o metaforă care vine să ne explice puțin despre vacuitate. Ea provine din Svatantrika, care este o școală inferioară școlii Prasangika Madhyamika, dar foarte utilă.

Se pare că în India existau magicieni care umblau prin sate și dădeau spectacole de magie, și aveau pulberi magice sau poțiuni magice. Un astfel de magician ajunge într-un sat și oamenii se strâng roată în jurul lui. Magicianul aruncă o pulbere care se împrăștie și ajunge în ochii oamenilor, afectându-le modul în care văd lucrurile. Așa cum stăteau oamenii acolo cu pulberea în ochi, magicianul aruncă un băț în mijlocul lor și oamenii văd un cal. Deci, acesta este Spectacolul de Magie.

Ne vom folosi de această metaforă pentru a ilustra înțelegerile diferite a vacuității.

Ne uităm la cele trei tipuri de participanți din acest spectacol:

    • Există publicul a căror ochi sunt afectați de pulberea magică, magicianul aruncă bagheta, și ei văd un cal și cred că este un cal.
    • Apoi este magicianul, care atunci când a împrăștiat pulberea, i-a intrat și lui în ochi, așa că și el vede calul, dar nu mai crede că este un cal.
    • Și apoi sunt întârziații. Cei care au venit târziu nu au primit pulberea magică în ochi. Deci, ei nu văd un cal și nu cred că există un cal.

Aceasta este povestea, care este morala?

    • Publicul care a venit la timp la spectacol și a primit pulberea în ochi, acolo unde este un bagheta magică ei văd un cal, și de asemenea cred că acolo este un cal. Cine este publicul? Noi. Noi suntem Soso kyewo. Credem în ceea ce vedem. Lumea pare să vină din afara noastră și noi credem că este așa. Inamicii vin dintr-o altă țară, șefii vin din țara șefilor. Așa credem noi și așa reacționăm și ne provocăm multe probleme.
    • Magicianul este ca Arya care a ieșit din percepția directă a vacuității. El vede un cal, adică vede lucrurile ca existând de la sine, dar nu mai crede în ceea ce vede. Știe că lucrurile vin de la el, dar încă îi mai apar ca și cum ar veni din exterior.
    • Cine sunt întârziații? Aceștia sunt oameni care se află în meditația directă a vacuității în acest moment. Ei nu mai văd că lumea vine din afara lor, dar încă nu sunt Buddha, deoarece Buddha se află simultan atât în realitatea supremă, cât și în realitatea relativă.

Deci, conform școlii Svatantrika, cum funcționăm? La fel ca publicul care a venit la timp. Lucrurile apar ca și cum ar veni de la sine, iar noi le percepem ca atare, presupunând că mintea noastră nu este distorsionată.

Logica budistă

Ultimul subiect despre care vom vorbi este logica budistă.

Vom vorbi pe scurt despre demonstrația logică conform tradiției budiste.

Logica budistă s-a dezvoltat în jurul secolului al VI-lea e.n. și era considerată foarte importantă, deoarece, dacă nu îți puteai apăra poziția folosind logica, atunci trebuia să te convertești în religia câștigătorului și să te comporți conform regulilor lui.

Cum se face o demonstrație logică în budism?

Fiecare enunț logic sau silogism are trei părți:

  1. În primul rând trebuie să existe un subiect. Exemplu: „Să considerăm soarele”. Deci tema mea este soarele.
  2. Ce vreau să demonstrez? Că „soarele nu este albastru”.
  3. Argumentul este „Pentru că este galben”.

Deci, avem

    • un subiect
    • o afirmație și,
    • un argument.

Subiectul – poate fi orice temă, afirmația trebuie să fie legată de subiect, iar  argumentul demonstrează afirmația.

Deci, avem subiectul, afirmația și argumentul, iar uneori dăm și

    • un exemplu.

Exemplul este opțional. Îl putem da, sau nu.

De exemplu: „Soarele care a fost astăzi”.

În cazul nostru, exemplul nu contribuie la demonstrație și așa că am sărit peste el. Dar, uneori, sunt cazuri dificile de înțeles, așa încât un exemplu dat ajută.

 

Ce este o demonstrație logică corectă?

Pentru ca demonstrația să fie corectă

a.   Argumentul trebuie să fie legat de subiect.

1.   Subiectul – „Să considerăm soarele”.

2.   Afirmația – „Soarele nu este albastru”.

3.   Argumentul – „Pentru că luna este roșie”.

Argumentul (3) nu are legătură cu subiectul (1).

b.   Trebuie să existe o legătură logică între argument și afirmație.

1.   Subiectul – „Să considerăm soarele”.

2.   Afirmația – „Soarele nu este albastru”.

3.   Argumentul – „Pentru că este galben”.

Dacă argumentul (3) este adevărat, atunci afirmația (2) trebuie să fie întotdeauna adevărată.

În cazul nostru: „Pentru că soarele este galben, atunci nu este albastru”. Sau din 3 să rezulte 2. (3 2)

c.   Trebuie să existe o relație inversă între afirmație și argument.

Dacă negăm 2, atunci și 3 trebuie să fie negat.

1.   Subiectul – „Să considerăm soarele”.

2.   Afirmația – „Soarele nu este albastru”.

3.   Argumentul – „Pentru că este galben”.

Putem spune: „Dacă soarele este albastru, atunci nu poate fi galben”.

Demonstrația – unul sau mai multe

În continuare ne vom folosi de acest șablon pentru a demonstra vacuitatea. Și această demonstrație se numește demonstrația – unul sau mai multe.

Acum vom demonstra că

lucrurile nu există cu adevărat,

argumentul este – ele nu există ca unul sau mai multe.

Ce înseamnă că există cu adevărat? Există cu adevărat, înseamnă independente de mine.

Deci, dacă lucrurile nu există cu adevărat, atunci ele sunt goale de existență adevărată.

Ce este vacuitatea? Vacuitatea înseamnă că lucrurile nu există de la sine, ci vin de la mine. Deci asta vreau să demonstrez.

Afirmația – lucrurile nu există de la sine.

Argumentul –  pentru că nu ele nu există de la sine ca unul și nu există de la sine ca multe.

Cum demonstrăm că ceva nu există ca unul? Prin faptul că are părți, este alcătuit din multe părți. (Când spunem unul ne referim la un lucru care este indivizibil, sau nu poate fi descompus)

Și cum demonstrăm că ceva nu există ca multe? Pentru ca ceva să fie multe, înseamnă că fiecare parte a lui există ca unul.

 

Lucrurile nu există ca unul

Pentru a demonstra că ceva nu există ca unul, vom face o clasificare a tuturor fenomenelor și apoi vom demonstra că nu există ca unul și, în acest fel, vom demonstra că nu este nimic în lume care să existe ca unul.

Orice lucru la care ne gândim, este fie schimbător/variabil, fie neschimbător/invariabil. Altă opțiune nu mai există.

Vom continua să descompunem lucrurile. Le vom lua mai întâi pe cele care se schimbă, apoi vom trece la cele care nu se schimbă.

Lucrurile schimbătoare pot fi fizice sau mentale. Ele nu pot fi și una și alta.

Există lucruri care nu sunt nici una și nici alta? Da, sunt semințele karmice –   bakchak.

Dacă ele ar fi mentale, ele ar trebui să fie un factor mental din lista factorilor mentali. Dar ele nu sunt. Nu există ceva care să fie și fizic și mental, dar există unele care nu sunt nici una, și nici alta, care sunt potențiali. Ca amprentele karmice. Ele nu sunt încă lucruri mentale, pentru că încă nu s-au maturizat. Și cu siguranță nu sunt lucruri fizice, pentru că nu le putem atinge sau să le vedem la microscop.

Să mergem mai departe, să luăm lucrurile fizice.

Lucrurile fizice pot fi împărțite în lucruri fizice grosiere și subtile.

Lucrurile fizice grosiere sunt lucrurile pe care le putem atinge, vedea, auzi.

    • Lucrurile fizice grosiere au părți, deci nu pot exista ca unul.
    • Lucrurile fizice subtile (cum ar fi atomii) au și ele părți (de exemplu, partea superioară și inferioară a unui atom), deci nu pot exista ca unul.

Astăzi, îi putem vedea la microscop, dar în literatura budistă, exemplul de ceva fizic subtil sunt atomii.

De ce pot fi divizați atomii? După cum știm fiecare atom este format dintr-un nucleu și din unul sau mai mulți electroni legați de nucleu. Nucleul este format din unul sau mai mulți protoni și, de obicei, dintr-un număr similar de neutroni. Protonii și neutronii se numesc nucleoni.

În literatura budistă nu se vorbește despre nucleu ci se vorbește despre laturi. Chiar și un atom minuscul are o parte dreaptă și o parte stângă și așa mai departe.

Deci, toate lucrurile fizice au părți.

Lucrurile mentale. Acestea includ diverșii factori mentali incluși în ultimele patru agregate, de exemplu, diversele emoții: iubire, ură, furie și așa mai departe. Acestea sunt lucruri mentale.

Lucrurile schimbătoare care nu sunt nici mentale și nici fizice includ lucruri precum concepte, nume, etichete.

Pentru a demonstra că lucrurile mentale și lucrurile care nu sunt nici fizice și nici mentale nu există ca unul, le analizăm componentele lor în timp.

Să luăm ca exemplu Monica. Monica este un nume care nu este nici fizic și nici mental. Este un concept pe care îl am în cap. Deci, există Monica care avea o lună, există Monica care avea un an și o Monica care avea doi ani  și așa mai departe. Așadar, momentele de timp sunt cele care împart lucrurile mentale și lucrurile care nu sunt nici fizice și nici mentale. Lucrurile mentale sunt compuse din momente de timp. Fluxul momentelor reprezintă părțile lucrurilor mentale.

Lucrurile neschimbătoare. Există trei lucruri neschimbătoare:

    1.   Vacuitatea,
    2.   Spațiul și,
    3.   Încetarea.

—   Vacuitatea are părți? Da, există vacuitatea pixului, vacuitatea scaunului, vacuitatea lui Buddha, și așa mai departe. Fiecare obiect are propria sa vacuitate. Deci, putem împărți vacuitatea în părți.
—   Spațiul îl putem împărți în direcții – est, vest, nord și sud, sau are în sus și în jos. Deci, spațiul în părți.
—   Încetările – avem 84.000 de afecțiuni mentale și fiecare dintre ele poate avea propria încetare. De asemenea, le putem împărți și în funcție de încetările din mintea mea, încetările din mintea ta și așa mai departe.

Prin urmare, totul are părți. Dacă niciun singur lucru nu există ca unul, rezultă că nu pot exista ca multe.

 

Cum se leagă toate acestea de negarea lui Gak ja?

Să vedem care este legătura dintre toate acestea cu căutarea lui Gak ja.

Am întrebat unde este Gabriela. Este în corp? Este în sentimente? Unde este?

Ideea este să o caut și să nu o găsesc nicăieri. Dacă tot ce mă alcătuiește sunt cele cinci agregate și dacă am căutat în fiecare foarte atent și n-am găsit-o, am căutat în afara agregatelor și n-am găsit-o – atunci ea a nu există.

Putem spune același lucru și cu elefantul roz. Un alt mod de a verifica că elefantul roz, cu două capete, nu aleargă prin cameră – este să-l căutăm în partea stângă a camerei. Nu-l găsim. Căutăm în partea dreaptă a camerei. Nu-l găsim. Deci nu există…

Vreau să arăt că ceva nu există de la sine.

Să presupunem că există de la sine. Dacă ceva există de la sine, el este ori unul ori multe. Există și o altă posibilitate? Nu.

Deci, ideea demonstrației este de a lua „există de la sine”, și de a-l împărți în singurele două posibilități – unul sau multe – și apoi de a le exclude pe fiecare, iar concluzia va fi că nu există de la sine.

*******

 

Codul principiilor ACI, partea I

După cum vedeți toată această înțelepciune nu o puteți păstra numai pentru voi. Fie veți doriți s-o oferiți altora, fie vor veni alții și vă vor ruga să-i învățați pentru că vor vedea schimbările din voi. Așa că în cele din urmă veți ajunge să fiți cu toții profesori.

Și pentru asta există câteva principii de bază pe care le vom oferi, care să vă ajute ca profesori.

Noi nu dorim să devenim o instituție, pentru că va începe să intervină politica și birocrația și, ca orice religie care începe să se impună, starea de spirit va dispare, va deveni ceva sec, o organizație, iar oamenii vor pleca și vor căuta un alt loc. Noi nu dorim să se întâmple asta. Dar vrem să păstrăm niște reguli pentru ca învățătura să nu se distorsioneze, să fie denaturată și să devină altceva decât ceea ce a fost menită să fie.

  1. Scopul acestei învățături

Scopul acestei învățături, al acestor cursuri, este de a aduce la transformarea fiecăruia care le studiază serios și perseverează; să-l aducă la iluminarea deplină, să-l aducă la corpul de lumină, la o minte omniscientă, să trăiască într-o lume în care nu mai există suferință, într-o fericire incredibilă, având abilități extraordinare de a ajunge la toate ființele și de a le ajuta să ajungă și ele la această stare.

Toate celelalte aspecte ale învățăturii sunt secundare; sunt doar o cale, nu sunt un scop. Nici grupurile de studiu, nici cursurile, nici site-ul de pe internet, nici numele nostru, nici identitatea noastră – toate acestea sunt secundare. Nu vrem să fim „grupul budist”. Nici măcar nu vrem să fim „grupul”. Ceea ce dorim este ca oamenii care învață aceste lucruri să le folosească pentru a atinge iluminarea. De aceea nu avem abonamente, nu avem cotizații, totul se bazează pe donații. Acesta este un aspect.

Așa cum am spus, nu suntem o instituție de învățământ, nu suntem un grup de meditație, nu suntem un grup social, nu suntem o religie nouă, nu vrem niciuna dintre aceste etichete. Noi predăm calea spre iluminare așa cum a fost predată de ființele iluminate.

Scopul nostru este să oferim fiecărui participant șansa cea mai bună de a ajunge rapid în paradisul tantric în această viață.

  1. Învățătura trebuie oferită gratuit

Al doilea principiu care însoțește această învățătură este că este oferită gratuit, benevol.

Dharma trebuie să fie deschisă oricui este interesat să o ia în serios, indiferent dacă are mijloace sau nu.

Așa facem noi astăzi, iar dacă veți fi profesori în viitor, vă rugăm să nu o transformați în cursuri plătite. Vă pierdeți toată karma; dacă începeți să o transformați în bani, veți avea bani din ea și acesta va fi sfârșitul. Este păcat, pentru că este o cale spre paradis. Veți avea de câștigat cu mult mai mult de pe urma învățăturii decât niște bani, pe care îi veți pierde oricum.

Dorința și îndrumarea noastră este ca învățătura să rămână întotdeauna gratuită, pe baza donațiilor. Sunt profesori care spun: „Bine, dar cine mă va sprijini”? Ca profesor, eu trebuie să-mi susțin elevii, și nu invers. Profesorii de la Sera May fac asta. Ei iau pe micii călugări și se angajează să aibă grijă de existența lor și să caute donatori care să-i sprijine.

Vrem să aducem Dharma necondiționat oamenilor. Nu așteptăm ca ei să ne susțină, ci îi sprijinim ca ei să poată veni. Desigur, generozitatea voastră este absolut necesară pentru a face acest lucru posibil, dar nu vom împiedica niciodată pe cineva să vină pentru că nu are mijloace financiare.

  1. Învățătura Dharma ar trebui să fie deschisă tuturor în mod egal

Al treilea principiu. Învățătura Dharma nu a fost întotdeauna deschisă tuturor. Din păcate, vedem acest lucru în Asia, chiar dacă ea provine de acolo. De exemplu, femeile nu beneficiază de egalitate cu bărbații. Printre tibetani – există mănăstiri pentru femei, dar nicio femeie nu ajunge la gradul de Geshe. Astăzi lucrurile încep să se schimbe încet, după ce călugărițele au venit din Occident și au început să aibă grijă de femeile tibetane. Nu vrem să ajungem la o astfel de situație. Deci, această întrebarea dispare. Dacă ne uităm bine în sală, procentul de femei este mai mare.

Dharma trebuie oferită gratuit fiecărei persoane, indiferent de rasă, religie și naționalitate. Desigur, nu fiecare persoană are karma de a învăța aceste lucruri – și în acest sens nu suntem egali. Nu suntem egali în ceea ce privește karma, dar, ca profesori, oportunitatea pe care o oferim trebuie să fie egală, după care fiecare persoană va progresa conform propriei karme.

  1. Cum să împiedicăm abaterea de la moralitate

Și aici vine întrebarea: „Dacă toate acestea vor începe să ia avânt și oamenii vin în număr mai mare, cum vom putea împiedica degenerarea, distorsiunea, instituționalizarea, abaterea de la moralitate?”

Și la asta va trebui să ne gândim. Unul dintre cele mai bune moduri – este să respectăm jurămintele bodhisattva, să facem din motivația bodhisattva și a bodhicittei și conform jurămintelor, conform regulilor.

Dacă respectăm regulile și jurămintele, există șansa să nu se ajungă la abaterea de la moralitate.

Așadar, vrem să păstrăm învățătura pură, să fie dată în mod egal și deschis și să fie un instrument care duce spre iluminare și nu o religie, un partid, o doctrină sau ideologie – nu acesta este scopul nostru.

 

Tonpa – profesor

Lame – cel mai înalt

Sanggeye – Buddha

Kyoppa – protector

Damchu – holy, sacred Dharma, teaching, doctrine

Drenpa – guide; leader; leader of men.

Gendun – sangha sau comunitate spirituală

Kyabne – refugiu

Konchok – piatră prețioasă

konchok sumla – trei pietre prețioase

chupa – a oferi

chupa bul – a face ofrandă

ACI 16

ACI 16 – Principalele idei ale Budhismului, partea1 – Lectia 4a

Principalele idei ale budismului, partea I

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 Lecția 4 – prima parte

 

În această lecție vom încheia cursul numărul 2, care este o trecere în revistă a textului Abhisamaya Alamkara. Și asta pentru a vă trezi interesul de a participa la cursuri.

Așadar, următoarele subiecte sunt:

    • Ce este această nirvana la care aspirăm ,
    • Înțelegerea diferitelor forme de nirvana,
    • Ce li se întâmplă oamenilor pe calea spre nirvana

Și vom încheia lecția cu câteva demonstrații logice ale vacuității.

Nirvana

Mai întâi, ce este Nirvana?

Am vorbit mai înainte despre Diamantul Dharma și am spus că el include căile și încetările. Căile în sens de conștientizări. Deci, conștientizări și încetări.

De asemenea, am spus că după ce Arya coboară din perceperea directă a vacuității, îi apar o mulțime de conștientizări care îl urcă pe Calea Practicii și cu ajutorul lor, treptat își elimină toate cauzele suferinței.

 

Care sunt cauzele suferinței?

Am spus că întreaga noastră lume este determinată de karma. În sanscrită, karma (कर्मन्) înseamnă literalmente acțiune, faptă sau muncă. Karma se referă la acțiuni, atât fizice, cât și mentale, și la consecințele care decurg din acestea, influențând experiențele viitoare și renașterile.

Deci, întreaga noastră lume este de fapt determinată de faptele noastre. Și când vorbim despre fapte, ne referim la ceea ce facem cu corpul nostru, la ceea ce spunem și la ceea ce gândim. Chiar și ceea ce gândim este o faptă, pentru că fiecare gând are rezultatul său. Știm că dacă ne obișnuim cu un anumit tip de gânduri, acestea tind să ne domine mintea, tind să se repete. Fiecare gând are un rezultat.

De fapt, nu există niciun act fizic sau verbal pe care să-l facem fără să fie precedat de un gând, fără să fie motivat de un gând. Așadar, karma gândurilor este foarte importantă.

Ceea ce ne împiedică să ajungem la Nirvana sunt karmele noastre negative. Iar karma noastră negativă este cea care, atunci când se manifestă, ne provoacă suferință.

Ce mă împinge să fac o acțiune negativă? Afecțiunile mele mentale. Supărarea, invidia, ura, lipsa de generozitate și lucruri de acest fel.

Deci aceste gânduri impure, pe care le numim afecțiuni mentale, sunt cele care pun în mișcare roata karmei, pentru că în urma gândului impur va veni o faptă impură.

Să zicem, de exemplu, că sunt invidioasă pe cineva și îi pun bețe în roate. În acest fel plantez karma, iar apoi vor veni alții care îmi vor pune bețe în roate, dar la o scară cu mult mai mare, pentru că karma se intensifică.

Deci, cauzele suferinței noastre provin de fapt din karma, iar karma este de fapt determinată de afecțiunile noastre mentale. De aceea, spunem – karma și afecțiunile mentale – sunt cauzele suferinței noastre.

Obstacolele afecțiunilor mentale

Nyunmong

Nyunmong înseamnă afecțiuni mentale care atunci când se manifestă, suntem cuprinși de furie, de ranchiună, de invidie și așa mai departe.

Și există potențialul lor, care sunt semințele. Acestea se numesc:

Bakchak

Bakchak este un termen general pentru semințele karmice, bune și rele.

Acestea sunt semințele care, atunci când rodesc sau când ceva le activează, se manifestă afecțiunea mentală.

Să luăm, de exemplu, afecțiunea mentală precum supărarea. Noi nu ne putem supăra dacă nu avem semințele de supărare.

Pot spune că în acest moment nu sunt supărată, dar asta nu înseamnă că mâine dimineață nu mă voi supăra, pentru că am semințele supărării care sunt latente în acest moment. Ele nu se manifestă acum, dar am potențialul de a mă enerva – și la asta mă refer când spun „semințe”. Încă mai am potențialul de a mă enerva, așa că mâine poate apărea ceva care să mă calce pe nervi și îmi va aprinde supărarea.

Deci, Nyunmong și Bakchak sunt afecțiunile mentale și potențialul energetic sau sămânța care apare atunci când condițiile sunt favorabile

Împreună se numesc:

Nyundrip

Nyun – afecțiune,
Drip – obstacol sau pată.

Nyundrip înseamnă obstacolele afecțiunilor mentale sau pete în conștiința noastră care sunt asociate afecțiunilor mentale (lecția 5, cursul 2).

—   Fie este vorba de o afecțiune mentală care se manifestă în prezent,
—   Fie este vorba de potențialul unei afecțiuni mentale.

Împreună, acestea sunt denumite Nyundrip.

Atâta timp cât am afecțiuni mentale sau semințe ale afecțiunilor mentale, sufăr. Pentru că atunci când sunt supărată sau geloasă, sufăr – este o formă de chin sau de tortură. Dar chiar dacă acest lucru nu se întâmplă în realitate, atâta timp cât am acest potențial, nu am ieșit încă din suferință, nu am ajuns încă la Nirvana. Poate veni ceva care să mi le trezească și voi suferi.

Cel ajuns la Nirvana și-a eliminat orice afecțiune mentală și orice potențial al afecțiunii mentale.

Nu numai că nu se mai supără, dar nici nu mai este capabil să se mai supere.

Și-a pierdut genele supărării.

 

Definiția Nirvanei

Deci, ce este Nirvana? Iată definiția Nirvanei, din textul lui Kedrup Tenpa Dargye, care a scris manualele de studii pentru mănăstiri.

Definiția tibetană a Nirvanei:

Nyundrip malupar pangpay so sor tangok

Nyundrip – obstacolele afecțiunilor mentale,
Malupar   – fără excepție,
Pangpay   – eliminare,
So-sor        – individual,
Tangok – este practic o combinație de două cuvinte.
Tak         – înseamnă analiză,
Gok        – încetare.

Pe scurt, iată definiția Nirvanei:

„Încetarea rezultată în urma analizei individuale, și care constă în eliminarea completă a tuturor obstacolelor afecțiunilor mentale, fără excepție”.

În această definiție apare

—   „eliminarea completă”. Eliminarea completă înseamnă că totul a dispărut pentru totdeauna, în mod ireversibil, iar acest lucru este numit încetare. Încetare în sensul de „nu se mai poate întoarce”.
—   „analiză individuală”.

Pentru a explica ce este analiza individuală, trebuie să ne întoarcem pentru o clipă la Calea perceperii și la ceea ce se întâmplă în urma ei.

 

Calea Perceperii și înțelepciunea de după

Am spus că cel care a perceput direct vacuitatea, urcă pe Calea Practicii și se va folosi de conștientizările dobândite în urma meditației asupra vacuității pentru a-și elimina afecțiunile mentale.

Cum le elimină?

Perceperea directă a vacuității, meditația în sine se numește;

Nyam shak yeshe

Aceasta este meditația în care omul are înțelepciunea perceperii vacuității, care nu mai este o înțelepciune conceptuală. În acel moment, nu mai are o gândire conceptuală: „acum stau și percep vacuitatea”. El nu mai are gânduri despre „eu” sau „vacuitate”, nu mai are gânduri în termeni conceptuali, ci este o gândire mult mai rafinată. Mintea acestuia se află într-o formă de existență diferită de existența noastră obișnuită.

Dar încă nu are karma de a rămâne în meditație. Buddha se află permanent în meditație, pe când omul care percepe vacuitatea pentru prima dată sau a doua oară, a treia oară și multe altele – până va ajunge să fie Buddha, încă nu are karma necesară pentru a rămâne tot timpul în ea și de aceea coboară din ea. Și imediat după aceea, va avea o perioadă de câteva ore, aproximativ o zi, a ceea ce se numește:

Jetop yeshe

Yeshe – înțelepciune,
Jetop – de după, ulterior.

Jetop yeshe este înțelepciunea dobândită imediat după perceperea directă a vacuității.

Aceasta este o înțelepciune care este deja conceptuală. Omul iese din starea în care nu exista gândire conceptuală și revine la gândirea conceptuală, dar acum conștientizările îi vin în flux, una după alta. El are atunci capacitatea, de a citi mintea oamenilor timp de douăzeci și patru de ore. El vede gândurile care trec prin mintea oamenilor și vede suferința din ele, în sensul că atunci când vor acționa pe baza lor, vor suferi și vor acumula karma.

 

Cele patru adevăruri nobile

Înțelepciunea Jetop yeshe se referă la ceea ce numim cele patru adevăruri nobile sau cele patru adevăruri ale lui Arya.

Arya este un cuvânt în sanscrită care înseamnă cineva superior, cineva nobil din punct de vedere spiritual. Atunci când Arya coboară din meditația asupra vacuității, are o serie de conștientizări, care împreună se rezumă la cele patru adevăruri ale Arya.

Aceste adevăruri sunt:

1.   Adevărul suferinței.

Arya

—   își vede moartea, în mod direct.
—   vede suferința din mintea altor oameni și,
—   vede direct adevărul suferinței.

El vede că, mintea noastră suferă tot timpul fără ca noi să fim conștienți de asta. Mintea noastră dorește tot timpul lucruri, este permanent nemulțumită, urăște, se împotrivește, este atrasă sau respinge lucruri, este ca o marionetă manevrată de afecțiunile mentale.

Nu există niciun fel de libertate în mintea noastră.

Credeți că dacă aveți democrație, aveți libertate?

Dacă aveți o țară independentă, aveți libertate? Atunci când furia vă cuprinde fără să o invitați, unde este libertatea acolo?

Nu suntem liberi, suntem încătușați de sentimentele noastre și de karma noastră. Ele ne controlează complet viața. N-am avut nici măcar un moment de libertate.

2.   Adevărul sursei suferinței.

Această suferință are cauze. Arya vede cauzele suferinței – karma și afecțiunile mentale. El vede modul în care acestea produc suferință care îl menține într-un cerc vicios.

3.   Încetarea suferinței

Arya vede în mod direct cum va ajunge la iluminare. El vede sfârșitul suferinței sale. Știe că este posibil să pună capăt acestei suferințe, deoarece înțelege deja cauzele.

4.   Calea de încetare a suferinței

Acestea sunt cele patru adevăruri ale lui Arya.

În Abhisamaya Alamkara există mult mai multe detalii despre aceste patru adevăruri, ceea ce se numește cele șaisprezece aspecte ale celor patru adevăruri.

Fiecare dintre adevăruri are patru aspecte.

 

Analiza individuală duce la Nirvana

Arya în Jetop Yeshe, după ce coboară din meditația asupra vacuității, vede toate aceste șaisprezece aspecte, pe care le folosește ca să-și elimine toate afecțiunile mentale prin analiză. Această analiză se numește analiză individuală.

Acum el este pe Calea Practicii. El practică mult meditația analitică, meditația de concentrare și, în cele din urmă, ca urmare a acestei analize și a acestei practici, care poate dura câteva vieți, arya va ajunge în starea în care și-a eliminat complet toate afecțiunile mentale și potențialul pentru afecțiunile mentale, adică Nyundrip. Iar această stare este numită Nirvana .

Nu este nevoie să producem plăcerea, pentru că în momentul în care ne-am eliminat afecțiunile mentale, ceea ce rămâne este plăcerea. Este ca și cum am îndepărtat norii de pe cer – și acum cerul este albastru. Nu este nevoie să producem cerul, ci doar să îndepărtăm norii.  „Doar” între ghilimele, înseamnă mult de muncă. Acesta este sensul Nirvanei.

 

Nirvana nu înseamnă dispariție

Sensul cuvântului Nirvana este ceva care se stinge.

Acest nume i s-a dat datorită faptului că a existat o învățătură greșită, conform căreia atunci când se ajunge la Nirvana și sunt eliminate toate afecțiunile mentale, mintea cumva dispare. Și este foarte interesant cum a apărut această interpretare.

Faptul că ne identificăm foarte mult cu afecțiunile noastre mentale, nu putem ști cine suntem dacă ni se iau aceste afecțiuni mentale. De aceea este foarte greu ca oamenii să fie duși la iluminare, pentru că ei vor să fie acolo unde sunt acum. Și pentru a ajunge acolo, ei trebuie să părăsească locul în care se află.  Deci întrebarea: „dacă ni se iau afecțiunile mentale, ce rămâne? Nimic. Atunci totul încetează, corpul încetează, mintea încetează – asta este Nirvana”.

Lama Dvora Hla spune: „Am auzit această învățătură, am avut astfel de profesori, și adevărul este că, în urma acestei învățături, i-am părăsit. Nu mi s-a părut că este un obiectiv demn de urmat”.

Este adevărat că atunci când karma acestui corp se termină, nu vom mai primi un astfel de corp, dar nu este adevărat că mintea se va termina. Ceea ce se va termina este suferința din minte. Mintea care suferă se va termina.

Deci, să nu ne facem griji! Dacă ajungem la Nirvana – mintea nu încetează! Afecțiunile mentale încetează, suferința încetează, și vom fi într-o mare plăcere perpetuă.

Aceasta este Nirvana.

Interesant este că cuvântul tibetan pentru nirvana este diferit de cuvântul nirvana în ceea ce privește semnificația sa. În tibetană se folosește cuvântul

Nyang de

Ceea ce înseamnă dincolo de tristețe/durere.

Nyang de, sau Nirvana, este o abreviere pentru nyang-ngen (durere) le (dincolo) depa (trecut), sau trecut dincolo de durere.

Nya-ngen le depa

Nya-ngen le depa înseamnă a trece dincolo de durere, dincolo de suferință.

 

Obstacole în calea omniscienței

Mai există și un alt tip de afecțiuni mentale numit:

Shedrip

She înseamnă cunoaștere.

Deci, Shedrip înseamnă obstacole în calea cunoașterii.

Obstacolele în calea cunoașterii înseamnă obstacole în calea omniscienței.

Iar cel care are omnisciență este Buddha. Deci, nu orice persoană care a atins Nirvana este și Buddha. Nu orice persoană care a atins Nirvana are atotcunoașterea și capacitatea incredibilă de a ajuta toate ființele conform nevoilor lor.

Faptul că am învățat să nu mă mai enervez nu înseamnă că știu cum să-i ajut pe ceilalți, nu înseamnă că știu ce li se potrivește.

Vom vorbi în continuare despre diferitele tipuri de Nirvana, care este un alt subiect important care apare în Abhisamaya Alamkara.

Diferite tipuri de Nirvana

1.   Nirvana naturală

Primul tip de nirvana este Nirvana naturală.

Rangshin gyi nyangde

Nyangde  – nirvana,
Rangshin – natural.

Adică, nirvana naturală.

Nirvana naturală nu este nirvana, este o denumire greșită. Nirvana naturală este vacuitatea lucrurilor. Lucrurile au propria lor nirvana naturală, care este vacuitatea lor. Fiecare lucru pe care îl experimentez și l-am experimentat vreodată, fiecare obiect, fiecare faptă și fiecare acțiune  are propria sa vacuitate.

Ca și cum ar exista două niveluri de realitate care se petrec simultan .

—   Există realitatea convențională, înșelătoare și
—   Există realitatea absolută, supremă, care este vacuitatea și care pare să depindă de fiecare obiect.

Până nu vom percepe direct vacuitatea, nu vedem vacuitatea. Vedem fenomene, lucruri, dar nu le vedem vacuitatea.

O persoană care percepe direct vacuitatea – atunci când meditează asupra vacuității, se conectează la vacuitate, și după ce iese din meditație, vede din nou un obiect obișnuit, dar nu îl mai vede așa cum îl vedem noi .

Deci, există două niveluri de realitate: unul convențional și unul suprem.

2.   Nirvana cu rămășiță

Al doilea tip de Nirvana, este ceea ce numim Nirvana cu rămășiță. Acum vom vorbi despre ceva care este într-adevăr Nirvana. În tibetană:

Hlakche nyangde

Nyangde – Nirvana.
Hlakche   – rămășiță, rest.

Deci, Nirvana cu rămășiță.

Ce este nirvana cu rămășiță? În nirvana cu rămășiță, omul și-a eliminat pentru totdeauna toate afecțiunile mentale și toate semințele afecțiunilor mentale, astfel încât el nu mai plantează karma suferinței. Nu mai există nimic care să-i producă suferință.

Dar să zicem că ajunge la Nirvana în această viață, dar, i-a rămas corpul fizic, care provine din karmele anterioare. Corpul uman provine din karmă mixtă, impură. Și acest corp este rămășița. Este o rămășiță din karma anterioară care i-a creat acest corp și în acest corp ajunge la Nirvana. Dar până când această karma se va consuma, el va continua să rămână în acest corp care suferă, care se poate îmbolnăvi și să facă cancer, teoretic. Cumva, acest corp va muri. Poate fi durere sau boală – dar el nu mai are suferință în minte. Ne este greu să ne imaginăm așa ceva, dar el nu mai suferă.

Deci aceasta este Nirvana cu rămășiță.

3.   Nirvana fără rămășiță

Al treilea tip de nirvana este cel fără rămășiță.

Hlakme nyangde

Me este un cuvânt de negație.

Deci, nirvana fără rămășiță.

Când această viață se va sfârși, omul nu va mai primi un astfel de corp, deoarece karma care produce un corp suferind s-a terminat pentru el.

Am spus mai înainte că rămășița este corpul care provine din karma anterioară. Corpul nostru este unul dintre aspectele noastre. Când ne gândim: „Cine sunt eu?” Este corpul și mintea.

Corpul este alcătuit din cele cinci agregate sau grămezi:

a. Forma fizică,

Și avem patru agregate legate de minte.

b. Sentimentele, emoțiile care sunt: plăcute, neplăcute;
c. Capacitatea de a discerne (de a face diferența între două lucruri) – lung, scurt, frumos, urât.
d. Factorii mentali, cum ar fi iubirea, intenția. Există o listă lungă de factori.
e. Conștiența. Tot ceea ce experimentez și știu este cufundat într-o minte limpede și conștientă. Așadar, am o conștiință în care este cufundată întreaga mea lume. Ea este scufundată în conștientul meu.

Atâta timp cât nu suntem în Nirvana, atâta timp cât suntem în ignoranță, nu am perceput încă vacuitatea și nu am practicat cu ea ca să ne eliminăm toate afecțiunile mentale – agregatele noastre nu sunt pure. Iar ca urmare, avem un corp care trebuie să se îmbolnăvească și încă vom mai experimenta afecțiunile mentale.

Abia după ce am ajuns la Nirvana, aceste agregate sunt pure. Corpul este impur – nu mai este nevoie de el, dar mintea se află în mare plăcere, deoarece părțile impure au dispărut. Deci, agregatele există, dar acum sunt pure .

Deci, aceasta este Nirvana fără rămășiță.

4.   Nirvana care nu rămâne

Al patrulea tip de Nirvana, se numește Nirvana care nu rămâne.

Mi-nepay nyangde

Nepay – a rămâne, a sta.
Mi –nu.
Mi–nepay nyangde înseamnă Nirvana care nu rămâne.

Ce înseamnă Nirvana care nu rămâne? Asta înseamnă nirvana care nu rămâne în „cele două extreme”.

 

Extrema vieții și extrema păcii

Care sunt aceste două extreme? Cele două extreme se numesc Si ta și Shi ta.

Si ta

Și

Shi ta

Si este prescurtarea de la Sipa ceea ce înseamnă viață.
Ta înseamnă capăt, extremă, limită.

Deci, Si ta înseamnă extrema vieții.

Extrema vieții înseamnă samsara. Viața mai înseamnă și moarte, sau roata vieții și a morții. Deci aceasta este o extremă. Aici ne aflăm cu toții, suntem în extremele vieții, așa că Nirvana trebuie să fie în afara roții vieții și a morții.

Deci, Nirvana nu se află în Si ta, adică în samsara. Evident, Nirvana nu este samsara, am ieșit din samsara, am ieșit din această roată.

Dar cei care au ajuns la Nirvana, au ieșit din roata vieții. Ei au ieșit din samsara în urma practicii, precum analiza individuală și așa mai departe, și dacă nu sunt pe calea Mahayana, dacă nu au practicat mai întâi bodhichitta, nirvana lor se numește Nirvana care rămâne și ea rămâne la celălalt capăt, numit Shi ta.

Shi este prescurtarea cuvântului

Shiwa

care înseamnă liniște, pace.

Extrema păcii se referă la Nirvana căii inferioare (Hinayana), unde o persoană și-a eliminat pentru totdeauna afecțiunile mentale. El se află în pace, mintea s-a  calmat, nu mai tânjește după nimic, nu mai trebuie să meargă nicăieri, s-a calmat, se află în extrema păcii.

Noi numim asta extrema păcii pentru a indica că nu este un loc dezirabil pentru noi, ca budiști, deoarece omul care ajunge la această nirvana se află într-o pace și plăcere absolută. Dar pentru cine? Numai pentru el însuși. Unde sunt toți ceilalți? În același loc în care i-a lăsat .

Deci, Nirvana care nu rămâne este nirvana care nu rămâne în Si ta și nu rămâne în Shi ta. Adică am ieșit din samsara, dar nici nu suntem într-un loc de mare plăcere doar pentru noi înșine. Ce poate fi acest lucru?

Nirvana care nu rămâne sau nirvana care nu se află în nici una dintre cele două extreme – înseamnă iluminarea lui Buddha.

Buddha, care a atins iluminarea deplină, a ieșit cu siguranță din samsara, dar nici nu s-a dus în nirvana Shi ta, lăsându-ne în suferința noastră.

Toată practica noastră este pentru a ajunge la Nirvana care nu rămâne, care este iluminarea deplină a lui Buddha, care este complet diferită de Nirvana.

Iluminarea deplină a lui Buddha este o realizare spirituală cu mult mai înaltă decât Nirvana. În nirvana, am eliminat toate afecțiunile mentale și toate semințele lor, dar nu am eliminat al doilea tip de obstacole, care sunt obstacolele pe calea omniscienței, care sunt cu mult mai subtile și cu mult mai greu de eliminat.

Și singurul lucru care ne permite să le eliminăm este bodhichitta. Este iubirea  infinită pentru toate ființele și dorința de a le elibera din suferință. Acestea ne dau abilitățile și aptitudinile necesare pentru a elimina aceste obstacole, care sunt mult mai subtile. Calea Mahayana ne antrenează să ne eliminăm ambele tipuri de obstacole. Dacă suntem pe calea Mahayana, atunci când ajungem la Nirvana, vom ajunge la iluminarea deplină a lui Buddha.

Atunci când ne referim la nirvana obișnuită, inferioară, ne referim la ea ca la ceva negativ, deoarece ne împiedică să ajungem la capătul căii. Capătul căii este uneori numit și nirvana deplină, adică iluminarea deplină/totală.

Mai există și altă o diferență. Dacă în nirvana inferioară fericirea este foarte mare, fericirea lui Buddha este cu mult mai mare.

Și ceea ce se mai întâmplă este că, după ce ajungem la nirvana inferioară, este foarte greu de ieșit de acolo, pentru că această fericire este ca un drog. Deci, cel ajuns în nirvana inferioară nu are niciun fel de probleme, se află într-o mare plăcere și nu poate să-i ajute pe ceilalți. Atunci vine Buddha și îl trezește și îi spune: „Scoală-te, mai este de lucru”. Așa că el iese puțin și muncește, dar nirvana îl atrage din nou. Este greu să-i reziste nirvanei, așa că el cade din nou în nirvana, iar Buddha trebuie să-l trezească din nou. Și iar cade în nirvana, și acest lucru încetinește foarte mult procesul de a ajunge la iluminare.

Acesta este motivul pentru care nirvana inferioară nu este de dorit.

 

Cele trei căi spre Nirvana

Există trei căii pentru a ajunge la Nirvana.

  1. Antrenamentul excepțional în perfecțiunea înțelepciunii

Pentru a ajunge la nirvana, adică la cea care nu rămâne, chiar și la cea inferioară, trebuie să percepem direct vacuitatea. Adică, să ajungem la a treia cale – Calea Perceperii și apoi să continuăm pe Calea Practicii pentru a ajunge în final la a cincea cale a Nirvanei.

Deci, prima parte dintre cele trei este să ne antrenăm în perfecțiunea înțelepciunii: să ne dezvoltăm perfecțiunea înțelepciunii prin perceperea directă a vacuității și să practicăm cu ea. Trebuie să ajungem pe Calea Practicii și să o aplicăm celor patru adevăruri, celor șaisprezece aspecte și asupra diferitelor situații din viața noastră. Iar dacă suntem pe calea bodhisattva, trebuie să ne dezvoltăm perfecțiunile bodhisattva. Deci, primul lucru necesar este antrenamentul în perfecțiunea înțelepciunii. Perfecțiunea înțelepciunii, înseamnă acele conștientizări extraordinare ale vacuității, în mintea impregnată de bodhichitta.

  1. Antrenamentul excepțional în meditație și al moralității.

Cum ajungem la antrenamentul perfecțiunii înțelepciunii? Pentru asta avem nevoie de o concentrare meditativă excepțională, deoarece conștientizările nu vor apărea fără concentrare meditativă. Așadar, trebuie să ne antrenăm în meditație.

Cum putem ajunge la o meditație bună, la o concentrare bună?

Unul dintre lucrurile care afectează cel mai mult practica de meditație – este  mustrarea de conștiință și karma care ne distrage atenția.

Practica de meditație nu va reuși dacă nu respectăm moralitatea la niveluri profunde.

Pentru asta trebuie să ne ținem carnețelul, astfel încât să ne urmărim mintea. Să observăm ce se întâmplă în mintea noastră în lumina jurămintelor pe care ni le-am luat și să lucrăm cu aceste jurăminte ca instrumente care ne antrenează să ne purificăm suficient mintea pentru a putea reuși în meditație.

Deci,

    • Pentru a ajunge la nirvana, trebuie să ne antrenăm în perfecțiunea înțelepciunii.
    • Pentru a reuși în acest antrenament în perfecțiunea înțelepciunii, avem nevoie de un antrenament bun în meditație, în tehnici de meditație, pentru a ajunge la o concentrare foarte adâncă. Pentru a ajunge la o concentrare adâncă, trebuie mai întâi să ne antrenăm în moralitate.

Care a fost prima? Să revenim: antrenament în perfecțiunea înțelepciunii. Două, bazate pe antrenament în morală și concentrare meditativă.

  1. A te familiariza cu conștientizările obținute prin Calea Perceperii

A treia parte a modului de a ajunge la nirvana, este să ne familiarizăm cu conștientizările la care am ajuns prin perceperea directă a vacuități și să le practicăm.

Deci, acestea sunt cele trei părți .

Ele nu sunt în ordine cronologică. Nu  aceasta este ordinea practicii.

Ordinea practicii este următoarea:

  1.   Mai întâi, trebuie să învățăm despre etica morală: ce înseamnă să respectăm jurămintele morale, jurămintele trupului, jurămintele vorbirii, jurămintele gândirii.

– Jurămintele la nivelul de a nu răni pe altcineva cu trupul, vorba și gândul.
– Jurămintele la nivelul bodhisattva, de cum să facem bine altora.
– Jurămintele la nivelul tantric despre cum să facem asta repede sau cum să facem asta cu intenția de a-i ajuta pe toți, de a acumula multe binefaceri.

  1.   În paralel ne antrenăm în meditație. Antrenamentul meditativ se va intensifica după ce vom dobândi controlul asupra antrenamentului în moralitate.
  2.   În paralel cu antrenamentul meditativ, investim mult timp în studiul teoretic al vacuității, cum ar fi în aceste cursuri.

Iar în urma acestor două etape, vom avea două instrumente foarte puternice:

    • înțelegerea intelectuală a vacuității și,
    • concentrarea meditativă.

Și când combinăm aceste două lucruri, ne vom îndrepta atenția ca un fascicul laser pentru a face analiza care duce la înțelegerea vacuității – și atunci se va produce înțelegerea perfecțiunii înțelepciunii.

Și după ce am dobândit-o, o vom folosi pentru a ne elimina toate afecțiunile mentale. Și asta ne duce la Nirvana sau la Iluminare.

ACI 2 - Diamantele Iluminarii

ACI 2 – Diamantele Iluminării – Lecția 2b

Cursul 2: Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2, b

 

Modul în care se refugiază fiecare practicant se potrivește mental cu modul lui de a gândi.

O clasificare suplimentară a practicanților: ascultătorii, cei deveniți de la sine Buddha și Bodhisattva.

În literatura Mahayana există și o altă clasificare a practicanților, în funcție de tendințele pe care le au.

– Cei ce se numesc nyentu, adică „ascultătorii”:

nyentu

– Cei ce se numesc ranggyel sau pratyeka-buddha în sanscrită, ceea ce înseamnă „cei deveniți de la sine Buddha” sau „realizați solitar”:

ranggyel

– Și al treilea tip de practicanți, care sunt de fapt practicanții cu scopul înalt, se mai numesc și jangsem, care înseamnă Bodhisattva:

jangsem

În lecția următoare vom vorbi mai pe larg despre ei.

 

Alte tipuri de refugiu

Mai există încă două tipuri de mers la refugiu. În total sunt cinci. A merge la refugiu, în limba tibetană, se spune Kyamdro.

Refugiul în cauză

gyuy kyamdro

Gyu   = cauză.
Gyuy = a cauzei.

Gyuy kyamdro = a te refugia în cauză.

Deci, ce înseamnă „a te refugia în cauză”?

De exemplu, ne uităm la Buddha și spunem: „Iată o ființă iluminată, care a realizat toate virtuțile sublime”. Deci, luăm o virtute a lui Buddha – compasiunea lui infinită – și spunem: „Mă refugiez în asta, pentru că Buddha are compasiune infinită și mă poate ajuta. Dacă și eu îmi voi dezvolta compasiunea nesfârșită, atunci voi putea ajuta”. Acest lucru se numește refugiul în cauză. Adică: „Acum am nevoie de ajutor, am nevoie de protecție, mă voi refugia în ceea ce mă va proteja. Dacă îmi voi dezvolta înțelepciunea, ea mă va proteja. Dacă îmi voi dezvolta compasiunea, ea mă va proteja”.

Dar pentru că nu le-am realizat încă, avem nevoie de ajutorul altora pentru a ne ajuta să le dezvoltăm. Așadar, ne refugiem în cele Trei Diamante: Buddha, Dharma și Sangha, care ne vor ajuta să ne dezvoltăm aceste lucruri.

În loc de „cauză”, putem spune că ne refugiem într-o calitate pe care o altă persoană a realizat-o sau ne refugiem într-o altă persoană care are cele Trei Diamante deja stabilite în minte. Cu alte cuvinte, căutăm aceste calități în exteriorul nostru. Înțelegem că suntem la necaz și căutăm pe cineva care să ne ajute. Asta înseamnă că ne refugiem în calități care sunt în afara noastră.

Putem întâlni, de exemplu, un Arya și să ne spunem: „Oh, uite, el este deja Arya, și-a rezolvat toate problemele și acum mă poate ajuta”.

Refugiul în Arya este un refugiu minunat, pentru că el, cu adevărat, ne poate ajuta. Refugiul în cele Trei Diamante – spre deosebire de orice lucru lumesc, care este nesigur și nesemnificativ – este cu adevărat refugiu, și el este mental.

Refugiul în rezultat

Drebuy kyamdro

Drebuy kyamdro = refugiul în rezultat.

Dacă mergem acum să practicăm, ca rezultat vom fi un Buddha. Dacă practicăm și facem întreaga cale, vom ajunge la iluminarea deplină. Nu există altă opțiune. De ce? – Pentru că totul este gol și karma funcționează. Dacă sunt plantate toate semințele potrivite, copacul va trebui să răsară. Rezultatul va trebui să vină, mai devreme sau mai târziu.

Deci, acest Buddha care vom fi în viitor are atotcunoașterea. Pentru el, trecutul, prezentul și viitorul sunt simultane. Totul este aici, acest Buddha este deja aici, este Buddha care vom fi în viitor. Cu toți percepem timpul liniar: „Acum nu sunt încă Buddha, dar voi fi în viitor, sau acum nu sunt încă pur, dar mai târziu voi fi mai pur”.

Acest Buddha se află deja aici. Pentru el, eu nu sunt în trecut, ci în prezentul lui. Mă refugiez în Buddha care mă va ajuta mereu. Mă iubește mai mult decât se iubește pe el însuși pentru că înțelege ce este el însuși. Buddha este deja aici. Și în el mă refugiez. Acest fapt se numește a te refugia în rezultat. Mă refugiez în Buddha care voi fi în viitor. Este cel mai înalt și mai frumos mod de a ne refugia.

De ce? Pentru că:

      • Mă refugiez într-o divinitate iluminată, care cuprinde în ea cele Trei Diamante. Buddha are toate conștientizările dharmice necesare, nu îi lipsește niciuna. Și, înainte de a deveni Buddha, a fost Arya. Acest Buddha viitor, care voi fi, este deja aici și cuprinde toate cele trei diamante.
      • Pe lângă asta, Buddha este foarte apropiat de mine, am relații intime cu el. Buddha este foarte interesat de bunăstarea mea. El este îndrăgostit de mine și eu de el. Sunt strâns legat karmic de el.

El este perfect și e deja aici. Prin urmare, a te refugia în rezultat înseamnă a te refugia într-un obiect care cuprinde toate cele trei diamante.

Refugiul în Lama

Care este problema? Problema este că toate acestea sunt, momentan, doar o idee. Încă nu sunt în contact cu Buddha, nu-l cunosc. Nu trăiesc așa, nu gândesc așa.

Refugiul în rezultat este extrem de puternic. Dar, deocamdată, este doar o idee abstractă și nu ne considerăm iluminați. De fapt, vedem că avem defecte, nu-i așa?

Dar, să nu uităm că avem tendința de a proiecta.

Lama Dvora Hla povestește: „Cândva am predat la Technion, la Facultatea de Matematică. Pe atunci am avut un coleg de catedră care era și vecinul meu. Eram buni prieteni. Într-o noapte am visat că sunt în casa lui și văd pe perete un covor. Și acel covor a fost cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată. Era absolut perfect în ceea ce privește culorile și țesătura lui. Nu am știut că îmi plac atât de mult covoarele.

Pe scurt, când m-am trezit din vis, imaginea covorului era încă foarte vie în mintea mea, și mi-am zis: „Cine a creat covorul pe peretele profesorului?”. Nu-mi amintesc să fi văzut cu adevărat la el în casă vreun covor. Dar în vis i-am atârnat pe perete cel mai frumos covor.

Atunci:

A. Mi-am dat seama că eu am făcut covorul, pentru că în vis putem face totul, nu-i așa? Și covorul, și profesorul, totul.

B. Și ce este mai interesant este faptul că am ales să atârn covorul pe peretele lui și nu pe al meu.

Asta facem tot timpul, proiectăm lucruri. Ne spunem: „Sunt încă impur, dar Lama este perfect. Lama este înțelept, plin de virtuți și compasiune”.

Cel mai bun mod de a ne refugia este în Lama. Pentru că, pe de o parte, cuprinde toate cele trei diamante, iar pe de alta, el este proiecția mea, la fel ca și  covorul pe care l-am atârnat în casa colegului meu.

Întrebare: Asta nu înseamnă refugiul în cauză? Răspuns: Când ne refugiem în Lama, înțelegând că el este proiecția mea, atunci este pe undeva la mijloc. Pentru că atunci ne dăm seama că acest Lama pe care l-am creat este complet gol de orice natură. Și dacă el este frumos, înseamnă că eu sunt frumos. Dacă Lama este înțelept, asta este pentru că eu sunt înțelept. Încă nu le-am realizat în mine, doar le proiectez pe altcineva.

Desigur, că în măsura în care îl văd că este impur, aceasta este impuritatea mea. Nu există o altă lume decât cea pe care o proiectez. Nu există nimic altceva care să fie în afara proiecțiilor mele. Există numai ceea ce eu proiectez. Iar dacă proiectez un Lama care înțelege și mă învață vacuitatea, mă învață înțelepciunea, este înțelepciunea pe care deja o am, dar o proiectez asupra altuia. Și așa funcționează mintea noastră.

În cazul în care nu proiectăm un Lama, înseamnă că nu am acumulat suficiente binefaceri pentru a-l întâlni. Asta nu înseamnă că nu avem un Lama, ci încă nu-l identificăm, nu l-am întâlnit încă. Dar, va veni ziua în care îl vom recunoaște: „Wow, el este persoana care mă va promova spiritual”.

Când ne dăm seama că Lama este proiecția noastră, este ceva între cauză și rezultat.

Lama este singurul obiect care reunește cele trei diamante.

 

Practica pe toată viața

Cu toate că prezentăm liste și caracteristici – să nu credeți că am epuizat subiectul în vreun fel. Dacă a lua jurămintele de refugiu este nivelul elementar, de început, al jurămintelor în budism, atunci când ne dăm seama în ce necazuri ne aflăm, vom căuta să ne refugiem mai adânc.

Așa cum Chiwa mi takpa – meditația asupra morții și a impermanenței, deși este destul de timpurie în practică, ea este tot timpul practicată, la fel este și tema refugiului.

Pe măsură ce progresăm în conștientizările noastre, a înțelegerii Dharmei – Sutra sau Tantra, subiectul refugiului se va adânci. Vom continua să ne refugiem tot timpul. Cu timpul sensul refugiului se va adânci în funcție de gradul de înțelepciune pe care îl dobândim, în funcție de cât de mult înțelegem Vacuitatea, de Bodhicitta pe care o avem. Refugiul unui Bodhisattva de nivel unu nu este la fel cu refugiul unui Bodhisattva la nivelul opt.

Cu toate că ei se pot ruga folosind aceleași cuvinte, mințile lor sunt complet diferite. Puterea refugiului lor este diferită. Și acest lucru este valabil pentru toată practica.

 

Meditația – tipurile diferite de refugiu

Așezați-vă comod și închideți ochii.

Fiți atenți ca spatele să fie drept, umerii echilibrați, gura ușor închisă, dar relaxată. Ochii să fie închiși ușor. Relaxați-vă fața. Capul să nu fie nici prea coborât, nici prea ridicat. Așezați-vă mâinile în poală, mâna dreaptă peste cea stângă.

Și acum concentrați-vă pe respirație. Observați trecerea aerului prin nări. Imaginați-vă că stați ca un străjer de pază la intrarea în nări și observați senzațiile pe care le aveți acolo.

În ochii minții voastre, creați-vă acum un loc de refugiu, un loc de refugiu fizic. Un loc frumos, în care ați vrea să fiți, în care vă place să stați. El poate fi pe malul mării, sau o zonă de munte, sau în interiorul unei case splendide. Un loc în care vă simțiți în siguranță, vă este bine în el.

Faceți ca locul de refugiu să fie cât se poate de frumos. Și cu cât va fi mai real și cu mai multe detalii, cu atât va fi mai bine. Ce culoare are nisipul, ce culoare are cerul, ce culoare are apa mării?  Încercați să vedeți cât mai multe detalii.

Și dacă nu puteți vedea locul în amănunt, dar știți că sunteți acolo, conectați-vă la sentimentul pe care îl aveți.

Pentru mintea voastră nu există limite. Refugiul poate fi oriunde și poate arăta cum vreți voi.

În stânga voastră, vedeți-o pe mama voastră pe care o țineți de mână. Ea este cea care v-a dat viață, această viață rară și prețioasă, și ea are nevoie de voi, pentru că este în Samsara și are nevoie de voi să o ajutați.

În dreapta voastră se află tatăl vostru pe care îl țineți de mână. Înțelegeți că și el are nevoie de voi, are încredere în voi, depinde de voi, de realizările voastre spirituale pentru a-l ajuta.

În continuare, imaginați-vă că toți oamenii pe care i-ați întâlnit vreodată, chiar și cei pe care nu i-ați întâlnit, se află în spatele vostru. O mulțime de ființe și viețuitoare se află toate în spatele vostru.

Cu toții apar sub formă de ființe umane. Și ei, de asemenea, au nevoie de voi, depind de voi, depind de practica voastră care să-i salveze de la suferință.

Și acum imaginați-vă că puteți vorbi direct conștiinței lor. Și îi învățați ce înseamnă să se refugieze spiritual.

Îi învățați ce este Vacuitatea, ceea ce înțelegeți voi că ar fi Vacuitatea. Despre faptul că lucrurile nu au nicio natură proprie de sine, că lucrurile care apar în fața lor este în funcție de karma pe care o au, de cât de buni au fost cu ceilalți.

Vedeți-vă cum le explicați Vacuitatea și Karma, până când ei înțeleg. Acest lucru, desigur, include înțelegerea voastră despre propria voastră vacuitate cât și a vacuității lor. Atât voi, cât și ei, nu aveți nicio natură proprie de sine. Atât voi, cât și ei sunteți rezultatul karmei, karma pe care voi înșivă ați plantat-o. Și asta înseamnă că-i învățați Diamantul Dharma.

Arătați-le un om care a perceput direct Vacuitatea. Imaginați-vă că reușiți să-i convingeți să se străduiască să ajungă la acest statut. Că aspiră cu toții să înțeleagă Vacuitatea. Asta înseamnă că-i învățați Diamantul Sangha.

Imaginați-vă acum că v-ați atins deja scopul ultim. Că sunteți iluminați. Că sunteți un înger de o frumusețe uluitoare. Un înger de sex masculin sau feminin, nu contează. Nu contează sexul pe care îl aveți acum – nu este musai să se potrivească cu cel al îngerului. Aveți un corp pur de lumină, iar conștiința voastră este plină de iubire, compasiune și omnisciență.

Acum, învățați-i pe ceilalți, cât puteți voi mai bine, ce înseamnă atingerea scopului suprem. Și promiteți-le că veți face tot ce puteți pentru a-i aduce acolo.

Puteți deschide ochii.

Acesta este un exemplu de meditație care cuprinde aproape tot ce am spus despre refugiu. Este inclus și scopul înalt, pentru că îi aduceți pe toți cu voi. În meditație este inclus atât refugiul în cauză, cât și în rezultat. Chiar și voi ca fiind iluminați, și ceilalți ca fiind iluminați. Cuprinde Bodhicitta. Este cel mai frumos mod de a ne refugia. Și desigur, cu cât înțelegem Vacuitatea mai bine, cu atât refugiul va fi mai puternic.

 

Legătura dintre mersul la Refugiu și principiile Karmei

Vă reamintesc din nou, refugiul în cauză înseamnă că eu, de exemplu, mă uit la Buddha, la ceea ce am auzit și mi s-a spus despre el. Și îmi spun, de exemplu: Buddha este omniscient, Arya a perceput direct Vacuitatea. Mă refugiez în calitățile pe care le au aceste ființe, pentru că dacă le-aș avea și eu, acestea sunt cele care mă vor ajuta”.

Ce face ca refugiul să devină refugiul în cauză?

a. Atunci când ne refugiem în cele Trei Diamante – în credința că ne pot ajuta – vom începe să acționăm conform îndrumărilor și învățăturilor lor. Acest lucru ne va proteja, mai ales de răul pe care ni-l facem atunci când acționăm din ignoranță. Deci, un aspect al refugiului în cauză este îndrumarea și studiul celor trei diamante.

b. Al doilea aspect – atunci când acționăm în conformitate cu îndrumările și învățăturile pe care le primim – vom începe treptat să eliminăm răul din noi și să cultivăm binele. Treptat se va dezvolta în noi compasiunea și concepția corectă – și acestea vor începe să ne protejeze, din interior. Vom înceta faptele care ne mențin în suferință și vom mări numărul de fapte care ne aduc fericirea. De aceea, refugiul în cele Trei Diamante este începutul unui lanț care începe din afară, iar când învățăturile și îndrumările sunt interiorizate – va fi cauza profundă care ne va proteja.

c. Al treilea aspect important al refugiului în cauză este fermitatea cu care prețuim virtuțile și valorile lor Ele sunt în Buddha, în Arya. Încă nu ni le atribuim. Când ne uităm la compasiunea lui Buddha, de exemplu, ne spunem: „Aceasta este calitatea pe care și eu vreau să mi-o dezvolt. Pentru că ea mă va proteja”. Între timp, numai Buddha o are. De aceea ne refugiem în această calitate așa cum apare la Buddha, adică în exteriorul nostru, pentru a o dezvolta în noi.

Când spunem „să o dezvolt în mine”, de fapt merg la rezultat. Cum ajung la acest rezultat? Cu cât mă voi concentra mai mult pe această calitate pe care o are altcineva, cu atât întăresc mai mult această amprentă în minte. Și acesta este un principiu important în Karma:

Când prețuiesc o anume calitate a lui Buddha, de fiecare dată când îmi îndrept gândul spre ea, întăresc această amprentă în mine.

Dacă văd în Buddha o trăsătură minunată, sau în învățătorul meu, și o admir în inima mea

– cu cât fac asta mai mult, cu atât plantez mai mult semințele pentru ca ea să devină o realitate pentru mine. Așa ne folosim de cele trei diamante, așa ne folosim de Lama.

Avem tendința de a proiecta asupra lor calitățile nobile și sublime. Cu cât îi vom servi mai mult, îi vom admira și respecta mai mult, vom avea mai multă încredere în ei, cu atât vom interioriza mai mult aceste calități în noi. Acesta este principiul karmic. Așa funcționează karma. Aceste gânduri devin cauzele care vor produce acest rezultat pentru mine.

– Și mai puternic, este refugiul în rezultat. Dar nu toată lumea o poate face, nu este ușor. Și refugiul în cauză funcționează, doar puțin mai lent.

– Și tot în acest fel funcționează și rugăciunile.

Cum funcționează rugăciunile? – Dacă totul este proiecția mea și nu vine de la sine, atunci pentru ce mă rog? Mă rog să vină Lama. Dar el, în sine, nu mă poate salva. Nu are o astfel de putere. Buddha nu este atotputernic, pentru că, dacă ar fi fost așa, de mult m-ar fi ajutat.

Dar, de fiecare dată când ne rugăm unei divinități pe care o venerăm, o respectăm, întărim această amprentă și apoi ea va funcționa. Rugăciunea plantează semințe, iar când ele vor germina, vom avea în realitate binecuvântarea. Cu adevărat vom primi binecuvântarea Lamei, pentru că toți Lama își binecuvântează discipolii.

Dar puterea acestei binecuvântări vine de la discipol și nu de la Lama. Lama, la rândul lui, nu are putere. Lama nu este sfânt în sine și nu există nimeni care să nu fie pur în sine. Cu toții sunt lipsiți de orice natură și sunt proiecția noastră.

Atunci când începem să ne purtăm față de învățătorii noștri cu respect, cu încredere, cu sfințenie, încet, încet ei vor deveni exact așa cum ne purtăm, pentru că sunt în totalitate creația noastră. Și în acest fel ei ne binecuvântează.

Așa funcționează lumea. Totul funcționează conform legii Karmei și a Vacuității. Nu există nimic care să nu fie proiecția noastră. Nu există ceva care să vină din afară. Și nu putem face nimic în acest moment decât să plantăm semințele care vor rodi în viitor.

Asta este tot ceea ce putem face.

Prezentul este copacul care deja a răsărit, el este rezultat al Karmei din trecut.

Dacă există violență în lumea mea acum, asta înseamnă că am fost violent în trecut. Nu există altă cale de a proiecta așa ceva. Asta înseamnă că am purtat cândva război împotriva altora? Nu. Dar una din legile Karmei spune – Karma se amplifică. Este de ajuns să fi avut zece secunde gânduri de agresivitate față de cineva. Și, dacă continuăm să avem un astfel de comportament, vom întări semințele plantate, iar când ele vor rodi, va fi sub forma unei lumi agresive și violente.

Care este singurul lucru pe care îl pot face pentru a preveni războiul? Este de a elimina agresivitatea din inima mea.

Pentru a ne putea să urmări comportamentul, este bine să folosim carnețelul. La fiecare două ore ne uităm la felul în care vorbim cu ceilalți, cum ne gândim la alții. Ce facem în ceea ce privește agresivitatea noastră. Dacă facem acest lucru în mod constant, Karma noastră va începe, treptat, să se schimbe. Și, în cele din urmă, lumea noastră se va schimba într-o lume în care domină pacea.

În Yoga Sutra, în al treilea capitol, este descris modul în care cineva, prin meditație, pe măsură ce progresează, poate obține control real asupra semințelor karmice. Maestrul Patanjali spune: „Orice conflict se liniștește – în prezența celui care și-a eliminat din inima lui orice agresivitate”.

O astfel de persoană – oriunde s-ar afla – acolo nu va mai exista nici un conflict. Când cineva și-a eliminat toate semințele de violență și agresiune din inima sa, orice conflict în viața sa a încetat. Așa funcționează Karma. Proiectăm lumea din semințele noastre karmice. Ele stau în chakra inimii, nu în inima fizică, și de aici ne proiectăm lumea.

ACI 2 - Diamantele Iluminarii

ACI 2 – Diamantele Iluminării – Lecția 2a

Cursul 2

Diamantele Iluminării

Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2, a

 

O scurtă recapitulare – refugiul budist

În lecția 1 am început să definim refugiul budist. Am vorbit despre actul de a ne refugia, asemenea copilului care fuge la mama lui să-l protejeze. Îi este frică de ceva și crede că mama îl poate proteja. Același lucru se întâmplă și când ne refugiem spiritual:

      • Ne este frică de ceva
      • Și avem speranța și credința că există un factor care ne poate ajuta. Și ne refugiem în el.

Am mai spus că, practic, ne refugiem tot timpul: când luăm micul dejun, ne refugiem în el pentru că ne va face bine, ne va potoli foamea sau ne refugiem în brațele soților noștri, pentru a ne consola.

Toate acestea sunt refugii lumești. Problema este că ele sunt trecătoare, nu sunt durabile. Mai devreme sau mai târziu, pe toate aceste lucruri lumești vom fi nevoiți să le pierdem. Geshe Michael spunea: „Sănătatea voastră este bună? Nu vă faceți griji, va trece și asta”. Orice lucru lumesc va trebui să-l pierdem și, din păcate, acesta este adevărul.

Pe de altă parte, cel care conștientizează acest lucru profund se va întreba: „Atunci în ce mă refugiez?”. Pentru el va deveni clar că refugiul trebuie să fie spiritual și nu material. Pentru că refugiul în lucrurile materiale nu este cu adevărat refugiu. Refugiul în materie este „un sprijin nesigur”.

Am vorbit despre refugiul budist, ce înseamnă refugiul spiritual. Și am început să detaliem cele trei diamante: Diamantul Buddha, Dharma și Sangha.

Pe scurt, am spus că:

      • Diamantul Buddha – este ființa iluminată care a dobândit toate virtuțile sublime, are cunoașterea, iubirea și capacitatea de a-i ajuta pe ceilalți. Și-a satisfăcut ambele nevoi: ale lui însuși și ale celorlalți. Acesta este Buddha. Desigur, toate acestea sunt imposibil de realizat fără înțelepciunea profundă, fără perfecțiunea înțelepciunii, fără înțelegerea directă a vacuității, despre care vom vorbi mai târziu și care este cea mai importantă.
      • Diamantul Dharma – despre care vom vorbi în această lecție mai mult, este legat de realizarea conștientizărilor în inima noastră, este legat de încetări, de înțelegerea vacuității, de dezvoltarea Bodhicittei.
      • Diamantul Sangha – este comunitatea celor care au perceput direct vacuitatea; ei ne pot îndruma astfel încât să ajungem și noi la perceperea vacuității.

 

Comun la toate trei este vacuitatea

Și dacă ne uităm la cele trei diamante, ce au ele în comun? Aspectul ultim pe care îl au în comun este înțelegerea vacuității.

– Buddha a înțeles vacuitatea,

– Arya a înțeles vacuitatea,

– Dharma este înțelegerea vacuității.

Toate cele trei diamante au în comun înțelegerea vacuității.

Și dacă suntem pe calea Mahayana – de asemenea, cuprinde Bodihicitta. Am spus că școlile budiste au înțelegeri diferite ale vacuității sau versiuni ale ei. Trebuie să existe o versiune a înțelegerii vacuității, pentru că fără ea nu există refugiul suprem.

Este de subliniat faptul că statuia lui Buddha sau o imagine a lui Buddha cu siguranță nu mă pot proteja. Pot sta lângă o carte de Dharma și pot fi omorâtă. Cartea nu mă poate proteja. Pot să stau alături de un Arya și el nu mă poate ajuta. Ceea ce mă poate ajuta cu adevărat, fără excepție, sunt conștientizările profunde din inima mea.

Dacă ating perfecțiunea înțelepciunii în inima mea, nu va mai exista nimic în acest univers care să mă rănească. Acesta este adevăratul refugiu și în el ne refugiem.

A ne refugia în perfecțiunea înțelepciunii înseamnă să ne asumăm angajamentul că vom studia, practica, clarifica și că vom face tot ceea ce este nevoie pentru a ne dezvolta aceste conștientizări în inima noastră. Numai așa vom fi cu adevărat protejați și îi putem ajuta și pe alții. Aceasta este singura cale.

Orice alt ajutor pe care încercați să-l dați altora, fie funcționează, fie nu funcționează. Ori reușiți, ori nu. Acesta este singurul lucru infailibil, nu dezamăgește și nu va dezamăgi niciodată.

Vom mai vorbi despre asta, dar acum vom termina diferitele tipuri de refugiu, după care vom medita puțin asupra lor.

 

A merge la refugiu este un act mental, nu fizic

Întrebare: Cele trei diamante formează împreună refugiul budist. Dar, pe de altă parte, spunem că dacă stăm lângă un Arya și nu avem conștientizări profunde, el nu ne va putea ajuta. Asta înseamnă că de fapt refugiul este doar în noi?

Răspuns: Putem sta lângă un Arya și el nu poate face nimic pentru noi. Putem sta chiar și lângă Buddha și el nu poate face nimic pentru noi!

Acest lucru s-a întâmplat în istorie cu Buddha Shakyamuni acum 2500 de ani. El făcea parte din clanul indian Shakya, de aici și numele lui Shakyamuni.

Muni înseamnă print, iar Shakya este numele clanului.

Se povestește că alt clan a atacat neamul Shakya, iar oamenii au venit la Buddha și s-au ascuns în spatele lui – și au fost uciși chiar lângă el.

Buddha nu este atotputernic. El nu ne poate lua karma, doar dacă mergem pe calea lui, ne purificăm noi înșine de karmele negative, doar atunci nu va mai exista nimeni care să ne facă rău.

Deci, este greșit să înțelegem refugiul ca pe ceva fizic, pentru că nu este. Refugiul nu este în corpul lui Buddha. Refugiul nu este statuia lui Buddha sau imaginea lui sau o carte de Dharma. Nu acestea sunt cele trei diamante. Acestea sunt doar reprezentări ale lor și este minunat pentru că ne amintesc de ele.

Și cu toate că aceste reprezentări le punem pe altar și ne prosternăm la ele, asta nu înseamnă că ne prosternăm statuii sau cărții, ci ne prosternăm în fața acelui adevăr pe care îl vom realiza în noi înșine. Toate aceste lucruri ne servesc ca ancoră pentru a ne direcționa mintea spre adevăr. La asta ne prosternăm. pentru că ne protejează. Iar când ne prosternăm în acest fel, acest act va întări aceste adevăruri în noi, aceste protecții în noi și va acumula binefaceri.

 

Meditație

Ce spune Maestrul Shantideva despre refugiu

Vreau să vă citesc din cartea Maestrului Shantideva „Ghidul de viață a unui Bodhisattva” verstele legate de refugiu.

Stați cât mai comod, închideți ochii și lăsați lucrurile pe care le veți auzi să vă pătrundă.

Capitolul doi, versetul 47…

47.

Victorioșii Buddha, mântuitori ai lumii,
Se străduiesc de a proteja orice ființă.
Caută chiar astăzi să te refugiezi,
În cei cu mare putere, ce înlătură orice frică.

48.

Caută, de asemenea, să te refugiezi
În Dharma pe care ei au realizat-o complet,
Dharma ce elimină orice frică de ciclul existenței,
Precum și în comunitatea bodhisattva.

Și acum începe să numească comunitatea Bodhisattva. El spune:

49.

Tremurând de frică și îngrozit
Ofrandă celor puri, le dăruiesc,
Lui Manjushri, Vocii Blânde îi ofer
Ca ofrandă trupul meu.

În acest verset, Maestrul Shantideva ne vorbește de frica față de suferința care dăinuie în existența inferioară sau în existența samsarică. El se referă la faptul că, atunci când o persoană percepe cu adevărat oroarea Samsarei, oroarea războaielor, a lipsurilor, a morții care îl înconjoară din toate părțile, el se umple de frică și groază față de realitatea în care a căzut. Apoi caută refugiul, caută să scape de aceste lucruri și caută protecție.

Apoi spune: „Ofrandă celor puri, le dăruiesc.”, lui Manjushri, care este un Bodhisattva, care face parte din Sangha, „îi ofer ca ofrandă trupul meu!”. Cu alte cuvinte, el spune: „Ia-mi trupul, dar numai scoate-mă de aici!”

50.

Obosit de suferință
Strig cu voce disperată
Către Ochii Iubitori, protectorul Chenrezik,
Ce trăiește în compasiune, liber de orice eroare;
Te rog, protejează-mă, pe mine
Ce am comis multe păcate!

Cel obosit de suferință a realizat că are karma plină de amprentele lăsate în urma păcatelor comise în trecut. Acum că înțelege acest lucru, înțelege că rodirea ei îi va provoca suferințe groaznice, se refugiază în Chenrezik, care este îngerul compasiunii.

Acum mai enumeră două:

51.

Caut protecție în toți acei salvatori
Ale căror inimi sunt pline de mare compasiune:
Strig, din toată inima mea la perechea realizată
Numită „Esența spațiului” și „Esența Pământului”. (ei sunt doi din cei 8 mari Bodhisattva)

52.

Mă refugiez și în Cel ce ține Diamantul; (Vajrapani)
La vederea căruia cei plini de ură, cum ar fi mesagerii morții,
Se umplu de frică, și îngroziți
În toate direcțiile vor fugi.

Ce ne spune maestrul? El ne spune că refugiul în ființa iluminată a lui Buddha ne va permite să depășim toată această groază.

Din nou, recunoaște că în trecut am făcut acte de nedreptate, fără să ne dăm seama ce facem. Și toate aceste karme acum le purtăm cu noi, ne vor răni dacă nu vom face nimic.

Apoi spune:

53.

Până acum, am acționat împotriva dorinței tale:
Dar după ce am văzut marile terori
Mă refugiez în tine și te implor
Să-mi îndepărtez frica cât mai curând.

Sentimentul de regret profund este cel care înțelege. Regretul este însoțit de înțelegere. Înțelegem că karma funcționează, înțelegem că tot ceea ce facem va trebui să culegem. Realizând faptul că atât de neputincioși am fost în trecut pentru că am acționat din ignoranță, acum avem nevoie de ajutor pentru a scăpa de necazurile pe care le avem.

Puteți deschide ochii.

Deci, după cum am mai spus, refugiul nu este ceva fizic, ci mai degrabă este o stare mentală. Când spunem la început de lecție: „Până la iluminarea mea, mă refugiez în Buddha, Dharma și Sangha” – asta înseamnă că ne refugiem în cuvinte. Sau, când ne prosternăm, prin acest act fizic ne conectăm la o stare mentală. Mersul la refugiu este, practice, o stare mentală în care ne punem toate speranțele în cele trei diamante.

În actul de refugiu există un angajament față de noi înșine, dar pentru că nu avem o părere atât de bună despre noi, atunci ne vom angaja față de cineva pe care îl apreciem, în fața celor trei diamante sau în fața Lamei. Și înaintea lor ne angajăm să dezvoltăm conștientizări în inima noastră și să dobândim capacitatea mentală, astfel încât să putem obține cu adevărat protecție.

Din nou, subliniem faptul că refugiul este ceva mental. Iar prosternarea și cuvintele pe care le spunem sunt doar pentru a ne conecta la această stare mentală.

 

Gândul care acționează de la sine

În lectura cursului există definiția refugiului.

Deoarece budiștii au dezbătut mult întrebările care s-au ridicat cu timpul, definițiile din textele budiste sunt foarte precise.

Definiția refugiului este următoarea „Orice mișcare a minții care acționează de la sine și care exprimă speranța că un obiect extern va fi capabil să ofere protecție”.

Dacă vă mai amintiți, am vorbit înainte despre faptul că în actul de refugiu există un element al fricii și unul al speranței. Există frica de suferință și există speranța sau încrederea în cineva sau ceva care ne poate ajuta.

Ce înseamnă „Orice mișcare a minții care acționează de la sine”?

Să spunem că stăm și mâncăm prânzul. Avem gândul că acum luăm prânzul. În timp ce mâncăm ne gândim: îmi place /nu îmi place, este gustos /nu este gustos. Sunt emoții care vin. Aceste sentimente sunt un fel de gânduri, gândim: este gustos, nu este gustos, vreau mai mult sau vreau mai puțin. Așadar, acestea sunt gânduri care însoțesc principalul gând de „a mânca”.

Acesta este un exemplu că există un gând principal și există gânduri care îl însoțesc, care depind de el. Gustos sau nu – depinde de mâncare.

Atunci când spunem „mișcarea minții sau gândul care acționează de la sine”, înseamnă că nu este ceva care însoțește altceva. Omul, când decide să se refugieze, nu este rezultatul unui altui gând, nu provine de la un alt gând principal.

 

Refugiul excepțional

Dacă am vorbit la început despre faptul că în viața zilnică ne refugiem tot timpul în lucruri care sunt „un sprijin nesigur”, acum vorbim despre refugiul spiritual. Refugiul budist este practic numit „refugiu excepțional”.

Ce îl face să fie excepțional? Factorii în care ne refugiem sunt excepționali. Cele trei diamante sunt extraordinare, sunt sublime în capacitățile lor, în calitățile lor, în înțelepciunea lor, în iubirea lor, în cunoașterea lor.

Cu toate că am folosit cuvântul „budist”, nu este nevoie de al adăuga refugiului. Aici vorbim despre refugiul care este în esență un refugiu spiritual, dar în sensul său cel mai profund. Refugiul poate fi în cadrul oricărei religii, poate fi în cadrul oricărei doctrine, dar care să aibă elementele potrivite.

 

Cele cinci tipuri de refugiu budist (excepțional)

Acum vom vorbi puțin despre cele cinci tipuri de refugiu budist, pe care le puteți identifica și în afara budismului. Cinci diviziuni, dacă vreți, de refugiu budist.

 

Trei tipuri de practicanți

Înainte de a ne referi la cele cinci, vom vorbi mai întâi despre trei tipuri de practicanți, deoarece influențează mersul la refugiu.

1. Scopul îngust.

Kyebu chung

Kyebu = persoană, om.
Chung = mic.

Deci, Kyebu chung înseamnă om mic.

Și ce se înțelege prin „om mic”? Nu ne referim aici la copil, ci la o persoană al cărui scop este îngust. Ce înseamnă o persoană cu scopul îngust? De fapt, toate cele trei tipuri de persoane enumerate aici, sunt deja foarte avansate din punct de vedere spiritual. Cu toții înțeleg deja lipsa de importanță a lucrurilor materiale, de exemplu, înțeleg karma, înțeleg viața trecută și viitoare, înțeleg că viața nu se termină când corpul se termină și că mintea continuă, că mintea stochează în ea impregnările a tot ceea ce au făcut, fie în această viață, cât și în viața anterioară. De aceea, ei înțeleg că există pericolul de a cădea într-o existență cu mult mai suferindă decât existența umană, adică în lumea animală, a spiritelor și a infernului. De fapt, Buddha ne-a spus că pericolul de a cădea în tărâmurile inferioare este enorm, pentru noi toți!

În cartea „Pregătire pentru Tantra” se povestește despre o discuție a lui Buddha cu călugării săi.

Călugării îl întreabă: „Domnul nostru Buddha, care este șansa unui om să se renască ca ființă umană?”

Buddha își băgă mâna în nisip, câteva fire de nisip îi rămaseră sub unghie și spune: „Câte fire de nisip am aici? Care este proporția dintre numărul de fire de nisip de sub vârful unghiei mele și numărul tuturor firelor de nisip din întreaga lume?” Călugării răspund: “O, al doilea număr este de o sută de ori mai mare! Nu, de o mie de ori mai mare! Nu, de un milion de ori mai mare! Nu, incomparabil mai mare.”

Atunci Buddha le spuse: „Așa cum este raportul dintre ele, la fel este și șansa ca oricine care este astăzi o ființă umană să se nască din nou ca ființă umană”.

Este deprimant. Existența umană este extrem de rară. Dacă credem că „există atât de mulți oameni pe lume”, asta este nimic în comparație cu numărul tuturor ființelor. Opt miliarde de oameni care trăiesc astăzi sunt infimi față de numărul total al viețuitoarelor. Dacă am număra toate furnicile și peștii care există doar pe planeta noastră, atunci probabilitatea de a ne naște ca ființă umană este foarte mică.

Chiar și atunci când ne naștem ca ființe umane înseamnă că avem o karmă ieșită din comun. Este karma pe care am acumulat-o pe parcursul a mulți eoni. Ne ardem multă karma bună. Nu știm cum să o reînnoim suficient de repede, pentru că nu avem perfecțiunea înțelepciunii. Nu înțelegem ce funcționează și ce nu funcționează. Chiar și atunci când deja facem un lucru bun în lume, nu înțelegem cu adevărat sensul a ceea ce facem.

Nu înțelegem ce înseamnă a ajuta. De ce? Pentru că nu înțelegem cine suntem și nu înțelegem pe cine ajutăm. Și asta pentru că nu am realizat încă Diamantul Dharma. Și până când asta se va întâmpla, vom fi fără putere. Iar astfel șansa noastră de a fi din nou ființă umană este practic zero.

Practicantul cu scopul îngust, înțelegând foarte bine toate acestea, se refugiază în cele Trei Diamante pentru a nu cădea într-o existență inferioară. El înțelege acest pericol și își dorește: „De nu mi s-ar întâmpla asta!”.

Oricine înțelege cu adevărat acest pericol este deja foarte avansat spiritual.

Putem sta la o lecție de Dharma și nu suntem încă în Dharma. Până când nu vom interioriza cu adevărat această conștientizare, nu suntem cu adevărat în Dharma. Începând să practicăm, vom înceta să ne mai ținem cu dinții de dreptatea pe care o avem și, datorită ego-ului nostrum, să insistăm asupra principiilor noastre. Principiile noastre încetează să mai fie atât de importante, deja începem să vedem ce determină cu adevărat calitatea realității noastre.

Cel care are scopul îngust se refugiază în cele Trei Diamante, pentru că și-a dezvoltat deja conștientizările karmei, ale continuității minții și așa mai departe. Refugiul îl salvează cu adevărat, pentru că începe să-și înțeleagă realitatea, să înțeleagă vacuitatea, să acumuleze karma bună și să nu mai acumuleze karme negative. Și tocmai aceste lucruri îl pot salva.

Refugiul budist funcționează chiar și la acest nivel. El ne salvează de la căderea în tărâmurile inferioare. Puteți să-l numiți cum vreți, dar fără această înțelegere profundă, șansele voastre de a vă naște ca ființe umane sunt practic nule, pentru că nu înțelegeți karma și continuați să vă acumulați cauzele care vă vor provoca suferință.

 

Puterea jurămintelor

Doresc să vorbim puțin despre jurăminte. Putem spune: „Voi practica, voi învăța și voi face lucruri pentru a-mi dezvolta conștientizările interioare”, iar în timp ce practicăm, acumulăm binefaceri. Și cu cât înțelegerea noastră este mai profundă, cu atât binefacerea va fi mai mare.

Dar ce se întâmplă în cea mai mare parte a timpului nostru? De cele mai multe ori nu medităm și nu practicăm. Suntem cufundați în viața de zi cu zi și nu acumulăm binefaceri.

Ce se întâmplă când cineva își ia jurămintele? În Abhidharma Kosha se spune că atunci când un călugăr își ia jurămintele monastic, se creează un spațiu în minte. Adică, indiferent de ceea ce face și cum face, mintea lui este pătrunsă de angajamentul pe care și l-a luat. În Abhidharma Kosha se spune că în urma acestui act s-ar forma o aură în jurul lui. Atâta timp cât își ține jurămintele, atâta timp cât nu le-a încălcat, atâta timp cât nu a renunțat la ele, această aură rămâne în jurul său. Chiar dacă în acest moment călugărul nu se concentrează pe jurăminte, ci face alte lucruri, jurămintele continuă să acumuleze pentru el binefaceri tocmai datorită angajamentului pe care și l-a luat.

Acum că mi-am luat jurămintele de refugiu, gândurile precum: „Acționez pentru a percepe vacuitatea, să realizez Bodhicitta, să ajung la iluminare, să ajut toate ființele vii” vor rămâne permanent pe fundalul minții mele. Cuvântul pe care ni l-am luat are o putere extraordinară, mai ales dacă este făcut în fața unei persoane pe care o prețuim, în fața Lamei.

Cuvântul nostru are puterea de a ne schimba.

Ce se întâmplă dacă cineva își rupe jurământul? Nu este ușor să-l rupă. A rupe jurământul nu este la fel cu a-l încălca.

Jurămintele pe care ni le-am luat le vom încălca tot timpul, pentru că este nevoie de timp pentru a ne antrena să le păstrăm. Deci, încălcarea unui jurământ, făcută din faptul că nu l-am interiorizat suficient și nu l-am practicat suficient, nu înseamnă ruperea lui sau renunțarea la el.

Renunțarea la jurăminte este o acțiune deliberată. Atunci când cineva se angajează pe o cale pură, o cale care îl scoate din suferință și îi scoate și pe alții din suferință, iar apoi spune: „La naiba cu asta! Să nu mă zăpăcească pe mine de cap, este prea greu de făcut. Voi face ceea ce vreau eu”, în acest fel își rupe jurământul. Iar cu cât jurămintele sunt mai înalte, cu atât acest act este mai grav.

 

Trei niveluri de jurăminte

      • Jurămintele de refugiu sunt jurămintele de bază în budism.
      • Deasupra lor sunt jurămintele Bodhisattva, ce au fost construite pe jurămintele de refugiu. Nu se pot lua jurămintele Bodhisattva fără să fie luate mai întâi jurămintele de refugiu.
      • Ultimul nivel de jurăminte, și cel mai înalt, sunt jurămintele tantrice. Cel care și-a luat jurămintele tantrice, totodată și-a asumat și responsabilitatea de a-și dedica întreaga viață și tot ceea ce are, pentru a ajunge la iluminare de dragul tuturor ființelor. Iar Tantra face posibil acest lucru pe parcursul unei singure vieți. De aceea aceste jurăminte sunt sacre.

Jurămintele de refugiu sunt și foarte plăcute. Efectul lor secundar este producerea unui anume grad de fericire în mintea omului, încrederea lui pe cale și că va evolua pe ea.

Jurămintele de refugiu sunt îndreptate către viața următoare. Lui Kyebu chung îi este frică de renașterea în tărâmurile inferioare. El începe să devină mai interesat de karma, să înțeleagă mai multă karma, să facă lucruri care ar trebui făcute și să nu mai facă lucruri care nu ar trebui făcute.

De îndată ce ne-am luat jurămintele, încep deja să apară schimbări mici. Ceva începe să se miște în lumea noastră spirituală, chiar dacă la început nu vom simți asta. Am intrat în spațiul angajamentului de a urca la nivelul spiritual.

Deci, chiar dacă primul nivel de jurăminte este cel mai elementar nivel, să nu credeți că el este ușor. Pentru că el conține o obligație, un angajament.

Omul își asumă obligația: „Voi acționa dincolo de nevoile mele imediate pe care le am în această viață. Voi acționa în favoarea a ceva care nu este imediat, care este în viitor. Îmi voi dedica timp pentru asta”.

Atunci când vorbim despre nevoi imediate, vorbim despre nevoile materiale, nevoia de laudă, nevoia de reputație, nevoia de a ne simți bine. Credeți că ați renunțat la toate acestea? Uitați-vă mai bine în interiorul vostru. De aceea, a vă lua obligația de a acționa dincolo de nevoile imediate, nu este ușor. Este nevoie de curaj.

Doar prin faptul că abia începem să înțelegem modul în care karma și vacuitatea merg mână în mână, fapt care ne determină permanent realitatea, deja ne salvează.

      1. Scopul mediu.

Kyebu dring

Kyebu dring înseamnă omul mediu.

Ce este „omul mediu”? Este cel care are un scop mediu. Scopul mediu este mai înalt decât cel îngust. Dacă celui cu scop îngust îi este frică de renașterea în tărâmurile inferioare, cel de scop mediu acționează pentru a se renaște ca om în viața viitoare. Acesta observă și mai mult natura realității, înțelege karma cu mult mai bine decât cel cu scopul îngust. Are o înțelegere mult mai profundă a realității. El înțelege că, chiar dacă se va renaște ca ființă umană în viața următoare, nu este suficient. Chiar și oamenii suferă. Îmbătrânesc, se îmbolnăvesc și mor. Renașterea într-un corp fizic care se degenerează și îmbătrânește este rezultatul unei karme nu bune. Adică, este mai bună decât karma de a fi animal, dar nu este suficient de bună. Încă există suferință în viața oamenilor.

Deci, motivația celui cu scopul mediu este de a scăpa de orice formă de suferință a existenței ciclice. Înțelege că totul este suferință și fiecare satisfacție este trecătoare.

Mulți veneau la Ken Rinpoche și spuneau: „Eu fac asta și asta, am înțeles asta și asta”, și apoi îl întrebau: „Să merg în direcția asta sau asta?” „Ei bine”, spunea Ken Rinpoche „să presupunem că mergi în direcția asta, și după aceea?”

Persoana cu scopul mediu merge cu această întrebare: “Și după aceea?” El înțelege că nu există niciun loc bun în Samsara. Fie că se renaște într-un tărâm superior sau inferior – nu este nimic bun în el! Nu există nimic care să țină la infinit. Orice lucru bun este temporar.

Deci, această persoană vrea să iasă din oroarea Samsarei. Și este nevoie de timp pentru a înțelege cât de îngrozitoare este ea. Dacă suntem norocoși, Samsara ne va arăta adevărata ei față, în timp ce suntem încă în viață și mai putem face ceva în privința asta. Deci, persoana cu scopul mediu dorește să iasă din Samsara și să ajungă la Nirvana.

3. Scopul înalt.

Kyebu chenpo

Mai înainte am spus despre persoana cu scopul mediu că dorește să iasă din Samsara, pentru că înțelege că nu este nimic bun în ea, dar pe ce se axează? Pe el însuși. Pe când cel cu scopul înalt, Kyebu chenpo, înțelege că nu suferă numai el, ci și toate ființele vii. El se refugiază în cele Trei Diamante pentru a se putea elibera de suferință, pentru a-i scoate și pe toți ceilalți din suferință.

Deci, toți cei care se refugiază își spun:

„Până la iluminarea mea
Mă refugiez
În Budha, Dharma și Sangha.”

Pe când cei cu scopul înalt mai adaugă și cuvintele următoare:

„Prin puterea faptelor bune pe care le fac
Să ajung la iluminarea completă
Pentru binele fiecărei ființe vii”.

Din punct de vedere mental, persoana cu scopul înalt nu se axează invariabil doar pe sine, ci îi aduce și pe toți ceilalți cu el. Iar acest fapt face ca refugiul să fie infinit de puternic.

De ce? Pentru că numărul ființelor pe care le ajutăm acum este infinit.

Așadar, acestea au fost primele trei tipuri de refugiu, în funcție de domeniul pe care îl consideră persoana:

– dacă se gândește doar la viața următoare,

– sau dacă se gândește să iasă din Samsara,

– sau dacă se gândește și la toți ceilalți.

ACI 2 - Diamantele Iluminarii

ACI 2 – Diamantele Iluminării – Lecția 1c

Cursul 2

Diamantele Iluminării

Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita) 

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1 – partea a treia

 

Diamantul Dharma

Diamantul Dharma este al doilea diamant.

Cărțile de Dharma reprezintă Dharma nominală, care nu este refugiul nostru, este ceea ce simbolizează Dharma. Diamantul Dharma este ceva complet diferit.

Cuvântul Dharma are sensul de: teorie, realizări, conștientizări, fenomene.

Când spunem “Dharma” în general, ne referim la mai multe lucruri. Ar putea fi o carte de Dharma, ar putea fi o prelegere Dharma, ar putea fi fenomene.

Definiția Diamantului Dharma

Iată definiția și apoi o vom explica puțin:

Diamantul Dharma este partea iluminată a adevărului, fie sub forma unei încetări, fie sub forma unei căi sau ambele.

 

Încetarea

În limba tibetană se spune:

Gok

În sanscrită: Nirodha.

Ce este încetarea? Ea este, de exemplu, atunci când o persoană și-a oprit supărarea; atât supărarea, cât și capacitatea de a se supăra au încetat definitiv.

Asta nu înseamnă o „pauză”, pentru că pauza este între ceva ce a fost și ceva care va fi. Vorbim de încetare definitivă. Nu numai că nu mă mai supăr vreodată, dar îmi pierd și capacitatea de a mă supăra – acesta este un exemplu de încetare.

 

Cale

În limba tibetană se spune:

Lam

Calea – este atunci când cineva a realizat renunțarea. Cineva care și-a dezvoltat aversiunea față de existența și suferința samsarică. Acesta este un exemplu de „cale” fără întoarcere. Cineva care a reușit acest lucru nu se va întoarce într-o zi să creadă că Samsara este ceva bun.

– sau cineva care a realizat Bodhichita – se numește de asemenea „cale”. Cineva care a atins Bodhichita nu o mai pierde, este ireversibilă. Dacă nu a ajuns încă la iluminare, el va continua să se reîncarneze în viețile următoare, dar nu va mai pierde acest impuls care îl împinge să acționeze tot timpul pentru binele celorlalți.

În definiția noastră scrie: „sau ambele”. Asta înseamnă că s-ar putea să nu am încă toate încetările, s-ar putea să-mi fi încetat supărarea, dar nu mi-am încetat încă ignoranța și poate că încă nu am toate căile. Așa că am ceva încetări și ceva căi, o combinație între ele. Dar este suficientă una dintre ele și ea este deja inclusă în Diamantul Dharma.

În general, puteți spune că ele sunt realizări spirituale ireversibile.

 

Partea iluminată a adevărului

Partea iluminată a adevărului înseamnă că putem avea tot felul de încetări care nu sunt în partea iluminată a adevărului sau în partea pură a realității. Nu acestea ne interesează. Nu ne interesează lucrurile samsarice care au încetat. Partea iluminată a adevărului ar fi: cele trei căi principale, încetarea emoțiilor negative, încetarea ignoranței, perceperea vacuității, lucruri de genul acesta. Orice combinație a lor este inclusă în Diamantul Dharma.

Întrebare: Este posibil să avem ceva încetări înainte de a percepe vacuitatea?

Răspunsul este: Nu. Nu putem elimina afecțiunile mentale complet, le putem înfrâna sau potoli, dar nu sunt eliminate, semințele lor sunt încă acolo.

Acest lucru se întâmplă doar celor care percep vacuitatea direct. Asta înseamnă că Diamantul Dharma este legat de înțelegerea directă a vacuității.

Deci, ce este exact Diamantul Dharma? El este o conștientizare în inima noastră. Sunt idei pe care le-am realizat, pe care le-am înțeles în mod direct.

Ce înseamnă că ne refugiem în Diamantul Dharma? Înseamnă să înțelegem că, până nu vom percepe direct vacuitatea, vom continua să suferim. Deci, a ne refugia înseamnă a aspira de a ajunge la perceperea directă a vacuității.

 

Diamantul Sangha

Diamantul Sangha este al treilea diamant.

Ce este Sangha?

      • Sangha este grupul sau comunitatea care studiază împreună Dharma. Este o utilizare a cuvântului. Sensul lui literal în sanscrită este “asociere”, “adunare”, “comunitate”. Deci, un grup de oameni care se adună pentru a studia Dharma.
      • Sangha este un grup de călugări. Lama Dvora Hla spunea că atunci când studiau cu Ken Rinpoche, în sală se aflau și călugări și laici. Atunci când Ken Rinpoche intenționa să facă un ritual anume, spunea: „Acum, toți cei care nu sunt Sangha să iasă din sală, pentru că acum fac un ritual numai pentru Sangha.” Asta însemna numai călugării. Dar nu acesta este Diamantul Sangha.

Diamantul Sangha înseamnă acei oameni care au perceput direct vacuitatea, adică toți Arya.

Mai înainte am vorbit despre cele șapte calități ale lui Buddha. El are cunoașterea, iubirea, capacitatea și și-a îndeplinit nevoile lui și ale altora. Atunci când este definit Diamantul Sangha în lectura cursului, dacă Buddha are toate cele șapte calități, Diamantul Sangha are doar o parte dintre ele.

Deci, Diamantul Sangha este o ființă realizată care a ajuns la conștientizări specifice – ele nu sunt conștientizările de la începutul căii, ci cele din etapele de percepere a vacuității și dincolo de ea.

În concluzie, cel care a perceput vacuitatea devine atât Diamantul Sangha, cât și Diamantul Dharma.

El nu este încă un Buddha, dar el devine imediat două dintre cele trei diamante în care ne refugiem. Și dacă veți întâlni o astfel de persoană, nu o să mai vreți să-i dați drumul.

Definiția Diamantului Sangha din lectura cursului este următoarea: „O ființă realizată care posedă oricare dintre cele opt calități fine ale cunoașterii și eliberării”.

 

Doctorul, medicina și asistenții medicali

Uneori, Buddha, Dharma și Sangha sunt comparați cu:

– Buddha este doctorul,

– Dharma este medicamentul,

– Iar Sangha sunt asistenții medicali care ne ajută să scăpăm de boala noastră cronică a suferinței samsarice.

Dacă veți întâlni pe cineva care este atât doctor, cât și asistent medical, nu veți mai vrea să plecați de lângă el.

 

Refugiul suprem

Ce înseamnă refugiul suprem? În lectura cursului scrie: „Refugiul suprem/ultim este orice refugiu unde călătoria de-a lungul căii și-a atins scopul final.”

– Ce înseamnă asta?

– Buddha! Am ajuns la iluminare!

Și acesta este refugiul suprem.

 

Calea Tsenyipa

După cum vedem, în acest curs apar o mulțime de definiții pe care trebuie să le cunoaștem exact. Doar prima lecție este cea mai dificilă. Trebuie înțeles că fiecare cuvânt are o greutate, are un sens.

Acesta nu este un material ușor, lectura acestui curs nu este deloc ușoară. Putem simți aroma de a fi un Tsenyipa, spre deosebire de un Lam Rimpa: de a studia definiții, de a merge în profunzimea lucrurilor și cât mai exact.

Împreună cu asta, vom vedea mai târziu în curs cât de important este să dobândim această acuratețe, astfel încât practica noastră să fie corectă, să nu fie vagă, să nu fie neclară, să putem progresa, astfel încât să ne putem elimina ignoranța. Să o cunoaștem exact, să știm exact încotro ne îndreptăm, care sunt etapele căii.

Întrebarea este ce ne va ajuta să ne menținem pe calea cea bună, când ea devine puțin mai tehnică? Ceea ce ne va ajuta este Renunțarea, înțelegerea necazului în care ne aflăm și avem nevoie de tot ajutorul pentru a ieși din el. Când o persoană realizează că are probleme, ea caută ajutor. Acest curs este ajutorul, este leacul. Diamantul Dharma poate opri orice durere și suferință pe care o avem.

Și dacă simțiți că sunteți puțin confuzi după această lecție, înseamnă că învățați ceva, înseamnă că progresați puțin și asta e bine.

Ken Rinpoche și alți mari Lama spuneau:

„Oamenii deștepți suferă în timp ce învață”.

Și asta pentru că aceștia nu se lasă, învață ceva nou. Dacă nu este ceva nou, nu suferim, totul e plăcut și nu progresăm.

Un alt citat a lui Ken Rinpoche spune:

„Dacă te agăți de micile plăceri, niciodată nu vei ajunge la marile plăceri”.

Dacă suntem atașați de plăcerile Samsarei, nu vom ajunge niciodată la plăcerea supremă a lui Buddha.

Este important nu să renunțăm la plăcere, ci la atașamentul nostru față de ea.                                                      

 

Meditație

Așezați-vă comod și închideți ochii.

Concentrați-vă pe respirație și încercați să numărați zece respirații fără a vă încurca. Numărătoarea începe pe expirație.

Acum, concentrați-vă atenția pe corpul vostru. Imaginați-vă că vă goliți corpul de tot ce este în el, de oase, mușchi, organe și de toate sistemele din organism. Puneți în locul lor lumină strălucitoare. Imaginați-vă că întregul vostru corp este lumină. Goliți-vă de tot până în vârfurile degetelor, vârfurile degetelor de la picioare, toate părțile feței, dinții, buzele, urechile. Stați un minut și goliți totul complet.

Tot ce va rămâne din el va fi un înveliș subțire, subțire. Sunteți ca un balon plin de lumină. Pielea care vă înfășoară este foarte subțire și aveți senzația că veți zbura în orice clipă.

Și acum imaginați-vă că în fața voastră stă un înger.

O ființă angelică, de o frumusețe perfectă, o ființă de lumină, fără nicio pată, imaculată. Cea mai frumoasă pe care vi-o puteți imagina. Ea este plină de lumină, strălucitoare și înzestrată cu toate virtuțile sublime ale lui Buddha. Este plină de compasiune infinită, de iubire necondiționată, de înțelepciune infinită și vă iubește la nesfârșit.

Îngerul se uită la voi și vedeți în ochii lui că este complet îndrăgostit de voi, gata să facă orice pentru voi. Este dispus să facă totul pentru a vă elimina suferința și a vă aduce la fericirea perfectă. Este pregătit să treacă prin dureri imense pentru voi dacă este necesar. Pregătit să aibă inima frântă pentru voi dacă este necesar.

Această ființă este Buddha care veți fi, ea este Diamantul Buddha.

Acum imaginați-vă că această ființă pătrunde în corpul vostru gol. Puteți să vă imaginați că ea pătrunde în voi ori prin creștetul capului, ori prin inimă și încet vă umple tot trupul. Imaginați-vă că primiți forma acestei ființei minunate, a acestui înger minunat, care este Buddha al vostru. Încercați să simți acest înger, care sunteți voi, pentru că nu a mai rămas nimic altceva din voi.

Încercați să vă vedeți mintea pe care o aveți acum, mintea lui Buddha: atotștiutoare, plină de iubire nesfârșită și de compasiune infinită. Iar corpul vostru este un corp de lumină.

Decideți că, oriunde veți merge, veți lua această ființă cu voi. Ea va locui, de acum, în inima voastră pentru totdeauna și vă va însoți mereu.

Acesta este îngerul vostru, el este Lama voastră. Niciodată nu-l veți putea pierde pentru că este mereu alături de voi.

Cereți să rămână mereu cu voi și să vă învețe atât timp cât aveți nevoie.

Puteți să deschideți încet ochii.

ACI 2 - Diamantele Iluminarii

ACI 2 – Diamantele Iluminării – Lecția 1b

Cursul 2: Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1 – partea a doua

Perfecțiunea înțelepciunii

Care este perfecțiunea înțelepciunii? Un alt mod de a traduce Prajna Paramita este perfecțiunea înțelepciunii. Paramita, în sanscrită, înseamnă perfecțiune. Paramitele sunt perfecțiunile pe care le practicăm pe calea Bodhisattva.

Am vorbit mai devreme despre Prajna Paramita ca texte mai lungi sau mai scurte despre perfecțiunea înțelepciunii. Aceasta este Prajna Paramita nominală. Ea nu este adevărata Prajna Paramita, ci este simbolică, este cea scrisă.

Atunci, ce este de fapt Prajna Paramita?

Iată definiția ei:

Prajna Paramita, sau perfecțiunea înțelepciunii, este percepția vacuității sub influența aspirației de a ajuta toate ființele simțitoare.

Mai putem spune: percepția vacuității cu o minte influențată de iubirea față de toată creația ( bodhicitta).

Și această percepție este mintea unui Arya Bodhisattva.

Deci, încă o dată: perfecțiunea înțelepciunii este percepția vacuității în mintea lui Arya Bodhisattva, atunci când o astfel de minte este impregnată de aspirația de a ajunge la iluminare pentru a ajuta toate ființele.

Deci, practic, dacă ne uităm bine la definiție, ea ne spune că perfecțiunea înțelepciunii este percepția vacuității.

În momentul perceperii vacuității, nu mai sunt gânduri; ea este dincolo de procesele normale de gândire. Așa că, cu siguranță, cel care percepe vacuitatea nu mai gândește: „Acum îi iubesc pe toți oamenii și o fac pentru ei”. Nu există un astfel de gând. Prin urmare, definiția spune că mintea este pătrunsă de această iubire supremă pentru umanitate, care vrea să scoată toate ființele din toată suferința.

Se poate ajunge la Nirvana fără ca mintea sa să fie impregnată de această iubire. Într-una dintre următoarele lecții, vom vorbi despre ce este Nirvana. Omul nu poate ajunge la iluminarea completă fără Bodhicitta.

Realizarea sau înțelegerea vacuității (înțelepciunii) fără Bodhicitta nu este desăvârșită. Bodhicitta fără a înțelege vacuitatea nu este desăvârșită.

 

Arya este cel care a perceput vacuitatea direct

Ce este Arya?

În tibetană i se spune: Pakpa.

Pakpa

Arya – Pakpa  este cel care a perceput vacuitatea direct.

 

Cele cinci etape pe calea către iluminare

Dacă avem karma bună care rodește, ajungem să învățăm Dharma, să întâlnim profesori de Dharma și începem să ne uităm la natura realității noastre, să înțelegem că realitatea samsarică, așa cum o cunoaștem, se va termina rău. Dacă nu credeți, mergeți la azilul de bătrâni.

Orice lucru bun pe care îl avem îl vom pierde mai devreme sau mai târziu. Fie că este vorba de bani, de sănătate, de familie, de relații, toate acestea sunt trecătoare, sunt temporare. Sunt ca bulele din spuma valului. La treizeci de secunde după ce închidem ochii, toate aceste lucruri nu vor mai avea niciun sens pentru noi. Ele se vor pierde. Ele sunt în totalitate percepțiile noastre, sunt fabricările minții noastre.

      1. Calea acumulării

Viața asta, așa cum noi o știm, este suferință. Este nevoie de timp pentru a înțelege acest lucru.

Când ne conectăm în inimă cu această suferință, vom avea sentimentul că nu avem unde să mergem, că nu există nimeni la care să apelăm. Vom avea sentimentul de singurătate. Dar ele vor trece cu timpul. Când înțelegerea se adâncește, va trece și ea. Dar ea este esențială pentru a urca cu seriozitate pe cale. Când se întâmplă acest lucru, se numește că am urcat pe calea acumulării.

Urcând pe calea acumulării, începem să acumulăm multe binefaceri. Cu cât vom face mai multe fapte bune, cu atât vom fi mai pregătiți să înțelegem vacuitatea, deoarece înțelegerea ei necesită o karmă incredibilă. Cel care se află pe calea acumulării învață să mediteze, să facă multă meditație.

      1. Calea pregătirii

Atunci când omul ajunge să-și dezvolte o bună capacitate de meditație, va intra pe calea pregătirii. El va face multă meditație, îmbinând învățătura despre vacuitate și analizarea ei.

      1. Calea perceperii

Calea perceperii poate fi o jumătate de oră, un sfert de oră, în meditație foarte profundă. Cel ajuns aici se numește Arya sau Pakpa. Pakpa este asigurat că va ajunge la iluminare într-un număr mic de vieți (între una și șapte vieți). Dacă se află în Tantra, uneori poate ajunge la iluminare chiar în aceeași viață. Dacă el se află pe calea Mahayanei, va ajunge și la iluminarea deplină a lui Buddha.

      1. Calea practicii

După calea perceperii, Arya continuă să practice.

      1. Calea – Nimic nu mai este de învățat

Și la sfârșit vine iluminarea. Această etapă se numește: nimic nu mai este de învățat. Ființa umană a realizat calea. Ea nu mai este o ființă umană, este un Buddha.

 

Arya nu este o persoană obișnuită

Chiar și un Arya nu este tocmai o ființă umană. El arată ca o ființă umană. Canalele lui energetice sunt cu totul diferite. Felul în care percepe realitatea este cu totul diferit de al nostru. Conștientizările sale sunt cu totul diferite, modul în care trăiește și funcționează nu este ca a unui om obișnuit. Modul în care experimentează durerea sau suferința este diferit de orice altă persoană, este deja altceva, el se află pe calea către Buddha.

Arya, în sanscrită, înseamnă înalt sau superior. Înțelegerea realității lui este complet diferită de înțelegerea noastră.

El nu mai crede că realitatea este așa cum ni se pare, și aceasta este marea diferență. Nu numai că nu crede, dar înțelege și de unde vine. Începe să înțeleagă mult mai bine karma și, de aceea, nu mai acumulează karme negative; el începe să-și elimine karmele negative pe care le-a acumulat deja în trecut.

a. O astfel de persoană devine lipsită de orice teamă. Arya știe sigur că, în scurt timp, toată suferința lui va înceta. În Sutra Inimii scrie: „Toți Bodhisattva sunt capabili să practice perfecțiunea înțelepciunii, să rămână în această perfecțiune a înțelepciunii. Acest fapt îi eliberează de orice obstacol din mintea lor și îi eliberează de orice frică”. Arya este neînfricat. El a întâlnit Dharmakaya, a întâlnit nemurirea din interiorul lui, nu mai este nimic de care să se teamă.

b. Arya știe că toată viața lui este dedicată de a-i aduce pe toți ceilalți în același loc, la fericirea sublimă. Ce ar mai putea speria o astfel de persoană? Arya este cu adevărat neînfricat!

Aceasta este năzuința noastră. Tot studiul nostru, toată practica și toată meditația noastră este de a realiza acest lucru. Dacă ajungem să devenim Arya, ne-am îndeplinit scopul acestei vieți într-un mod uimitor; este o realizare extraordinară.

 

O combinație istorică unică

Spunem că trăim acum într-o serie de împrejurări favorabile care nu au mai fost în istorie. Trăim în condiții de viață bune:

      • Avem confort fizic.
      • Avem o educație bună.
      • Trăim într-o lume în care există Dharma.
      • Trăim într-o lume în care există profesori de Dharma.
      • Și ei vin la noi.
      • Noi înșine avem interes să le auzim învățătura.
      • Avem capacitatea de a înțelege ceea ce spun ei.
      • Avem profesori care ne creează condiții fizice reale pentru a face calea. Ei creează o generație de discipoli care să continue să răspândească aceste învățături.

Nu au existat astfel de condiții în istorie, nu a existat o astfel de libertate religioasă, o astfel de petrecere a timpului liber și asemenea circumstanțe fizice.

      • Progresul medicinei ajută oamenii să trăiască mai mult.
      • Confortul nostru economic ne permite să avem timp liber. Și dacă ne aflăm aici, indiferent de câți bani avem, înseamnă că avem condiții de bunăstare economică.

Ce ne determină să facem asta sau nu? Karma. Cumulul de binefaceri. Acesta este scopul nostru. Dacă am ajuns aici, restul se va derula de la sine. Calea tantrică este cu mult mai ușoară, motiv pentru care tantra este atât de importantă. Este mult mai ușor și mult mai plăcut în Tantra decât în afara ei, spre asta năzuim.

      • Avem profesori care predau Tantra.

Fiindcă veni vorba, nu toți Buddha transmit Tantra. Ei știu că Maitreya, când va veni, nu va transmite Tantra. Tradiția budistă spune că o mie de Buddha vor veni în eonul actual. Shakyamuni a fost cel de-al patrulea Buddha, el ne-a transmis Tantra. De asemenea, și cel de-al unsprezecelea Buddha va transmite Tantra, ceea ce este irelevant pentru noi în acest moment. Toți ceilalți Buddha nu vor transmite Tantra, pentru că generațiile vor fi inferioare.

Condițiile în care trăim sunt formidabile, lucru extrem de rar. Câți oameni au karma să audă dharma? Câți oameni au obstacole în a o auzi? Totul depinde de binefacerile pe care le-am acumulat.

 

Bodhisattva

Ce este Bodhisattva?

Bodhisattva este o persoană care este impulsionată de dorința sinceră de a ajunge la iluminare, de a fi un Buddha, pentru a putea ajuta toate făpturile.

Înainte de a avea această aspirație de a ajunge la iluminare, există ceea ce numim aspirația artificială. Cu alte cuvinte, ne dorim ca acest lucru să se întâmple, dar încă nu suntem pătrunși de această dorință, încă nu curge prin venele noastre. În budism, ea nu este exclusă pentru că așa începem să practicăm.

Ni se spune: „ Prefă-te până reușești! ”

Bodhicitta poate fi realizată înainte de perceperea directă a vacuității sau în timpul perceperii vacuității. Cel care a realizat Bodhicitta devine Bodhisattva. Bodhisattva este cel care are Bodhichitta. Este posibil să devenim un Bodhisattva înainte de a deveni Arya.

Dacă suntem pe calea Mahayanei și nu suntem încă un Bodhisattva, dar am devenit Arya, în acel moment vom deveni un Bodhisattva. Acest lucru se întâmplă în timpul meditației sau imediat după ieșirea din ea, deoarece suntem motivați să acționăm pentru binele tuturor ființelor și pentru că am practicat Mahayana de atâta timp.

 

Arhat

Ce este Arhat?

Arhat = este cel ajuns la Nirvana

Pentru el, toate afecțiunile mentale și semințele lor au încetat. Supărarea, gelozia sau dorințele lumești au încetat pentru totdeauna în mod ireversibil.

Arhat a perceput vacuitatea, dar nu este neapărat un Bodhisattva. Dacă nu se află pe calea Mahayana, el poate fi un Arhat fără a fi un Bodhisattva.

Cel care se află pe calea Mahayana nu este numit Arhat, ci Bodhisattva de nivel opt.

Pentru că un Arhat nu are Bodhicitta, acest fapt diferențiază Nirvana de Iluminare.

Nirvana este un loc unde nu mai există afecțiuni mentale, un loc plin de plăcere. Plăcerea este atât de mare, încât nu dorești să mai pleci din această stare, iar aceasta nu este iluminarea completă. Plăcerea Iluminării complete este de milioane și milioane de ori mai mare decât cea a Nirvanei. Este greu de imaginat o astfel de plăcere.

În Abhisamyalamkara scrie că cineva poate sta în Nirvana milioane de ani, într-o plăcere incredibilă, dar Buddha va veni și îl va scoate de acolo. El nu se mai întoarce în Samsara, nu mai este în Samsara, dar trebuie să înceapă să-și dezvolte Bodhichitta de la zero. Deoarece a fost focusat doar pe el însuși și nu pe ceilalți, nu a ajuns la iluminarea deplină. De aceea nu este încurajată practica care duce la Nirvana, ci ne dorim o practică care să ducă la iluminarea deplină a lui Buddha.

Cei ajunși la Nirvana și-au depășit ego-ul, dar nu și-au dezvoltat abilități de a-i ajuta și pe ceilalți. Asta nu înseamnă că nu-i iubesc pe toți ceilalți. Un Arhat cu siguranță practică „ cele patru gânduri infinite”. Compasiunea lui este foarte puternică, dar nu și-a asumat răspunderea personală. El nu are cele patru rânduri suplimentare pe care le-am adăugat în această rugăciune, acel: „eu însumi voi acționa ca ele repede să se împlinească!”

 

Cele trei niveluri de perfecțiune a înțelepciunii

Există trei niveluri de perfecțiune a înțelepciunii prezentate în detaliu în Abhisamyalamkara:

      1. Perfecțiunea înțelepciunii căii:

Aceasta este perfecțiunea înțelepciunii în conștiința unei persoane care nu este încă un Buddha, dar este deja un Arya Bodhisattva.

Unde se află el pe axa celor cinci căi? El este pe calea practicii. În textele budiste este prezentat în detaliu modul în care acesta practică.

      1. Perfecțiunea înțelepciunii rezultatului:

Cel care a perceput direct vacuitatea, vede toate lucrurile simultan ca realitate goală și înșelătoare. Vede simultan trecutul, prezentul și viitorul. Această persoană este un Buddha.

Ce poate Buddha și nu poate Arya Bodhisattva? Buddha poate percepe simultan atât vacuitatea, cât și realitatea noastră obișnuită. Nici măcar Bodhisattva la nivelul zece nu poate face asta. O poate face parțial, dar nu în totalitate.

Ce înseamnă asta pentru Buddha? Buddha meditează permanent asupra vacuității. În Sutra inimii scrie: „La un moment dat, Cel binecuvântat intră într-o profundă stare de meditație, cunoscută în învățătura dharma “conștientizarea profundă”. Tot în acel moment, se scufundă și Bodhisattva, înalta ființă, nobilul stăpân Chenrezik, în meditație profundă asupra perfecțiunii înțelepciunii”. Apoi prin puterea lui Buddha, Shari Putra și Avalokiteshvara încep să converseze. „Apoi, se trezi Buddha din starea lui profundă de meditație, și se îndreptă spre marele Bodhisattva, mărețul Avalokiteshvara, stăpânul puterii și îi binecuvântă spusele: ”Adevărat este”( Lekso). ”Adevărat este ”, spuse el, ”Adevărat este” spuse el din nou.

Ce înseamnă că Buddha se trezește? Buddha doar se face că s-a trezit, pentru că el se află în permanență în meditația asupra vacuității.

Întrebare: Bodhisattva poate percepe vacuitatea când vrea el?

Răspunsul este că un Bodhisattva care a perceput pentru prima dată vacuitatea, va aștepta mult ca să i se întâmple asta încă odată. În tot acest timp se roagă și păstrează cu el un diamant sau caută să fie în preajma diamantelor pentru a-și aminti mereu experiența. Poate să-i ia încă o viață până va percepe din nou vacuitatea.

      1. Perfecțiunea înțelepciunii nominale:

Al treilea nivel îl reprezintă cărțile despre perfecțiunea înțelepciunii (sutrele) și învățăturile despre care am vorbit mai devreme. Acestea nu sunt cu adevărat perfecțiunea înțelepciunii, ci sunt o reprezentare a perfecțiunii înțelepciunii. Acestea sunt cuvintele pe care le-a spus Buddha despre perfecțiunea înțelepciunii. Perfecțiunea adevăratei înțelepciuni nu se află în cărți, ci este o stare mentală.

 

Refugiul budist

Vom intra acum în subiectul refugiului budist, pe care îl vom continua în cea de a doua lecție.

Kyamdro

În tibetană scrie Kyabdro, dar se pronunță Kyamdro. Există un „ah” atât de scurt, încât schimbă pronunția.

Ideea centrală în studiul budismului este refugiul, de a merge la refugiu.

 

Refugiul lumesc contrar refugiului spiritual

Dacă ne uităm la ceea ce facem în fiecare zi, putem vedea cum ne refugiem permanent în lucruri pentru a ne simți bine. Ne spunem: ”Cum îmi va fi bine? Dacă voi avea o bucătărie mai bună, dacă voi avea copii educați sau dacă voi avea un serviciu bun”.

Și care este problema cu asta?

Problema este că ne refugiem tot timpul în lucruri deșarte, lucruri pe care nu ne putem baza.

Ele ne fac să ne simțim bine temporar. Lucrurile lumești, materiale, ne pot aduce bunăstare pentru o vreme, deoarece ele vin din cauze karmice, iar toată karma se bazează pe energie, care urcă și coboară mereu și este perisabilă. Orice acțiune reînnoiește karma, care apoi se va degrada.

Oricât de bun ar fi un lucru, el este perisabil, fiind forțați să-l pierdem în cele din urmă. Aceasta este natura lucrurilor cauzate, care provin din karma. Aceasta este natura Samsarei. Totul în Samsara vine și pleacă, urcă și coboară.

Prin urmare, în Samsara nu există niciun refugiu.

Ideea esențială în budism este să înțelegem exact aceste lucruri. Cineva poate întreba: Atunci unde îmi pot găsi refugiul? În ce mă refugiez?

Refugiul budist este întotdeauna unul spiritual, pentru că refugiul lumesc nu funcționează. Deci trebuie să existe ceva spiritual. Cel care caută refugiul spiritual trebuie deja să se uite la realitatea vieții sale și să vadă că fiecare lucru samsaric este trecător, fiecare relație sau bun, trecătoare. Totul este vremelnic, poate dura ceva timp dacă avem karma bună. De fapt, se spune că avem karma mai bună dacă ni se întâmplă ceva care să ne trezească din acest adevăr crud al Samsarei. Uneori, celui care îi merge bine la nivel samsaric s-ar putea să nu se trezească la timp, iar când karma i se va termina, nu va avea niciun refugiu. Pentru că nu s-a refugiat spiritual.

Bodhisattva se roagă uneori ca să i se întâmple un dezastru care să-l dea jos din acest loc de mulțumire. Există Bodhisattva care au ajuns la nivelul zeilor, o existență plină de încântare, cu mult mai înaltă decât cea a oamenilor. Dar, cu toate acestea, le lipsesc canalele energetice din corp care să le permită să atingă iluminarea deplină. Ei se roagă să coboare în lumea umană, să se nască ca om, astfel încât să aibă toate elementele care să le permită iluminarea. Își doresc să treacă printr-un dezastru care să-i trezească din existența plăcută și confortabilă, dar temporară, pentru a le face posibilă atingerea iluminării.

Vom vorbi imediat despre refugiu, dar înainte ne vom referi la componentele de a merge la refugiu.

 

Componentele refugiului real

Pentru ca refugiul să fie real, trebuie să existe două componente:

Prima componentă: frica de suferință.

În mersul la refugiu există un aspect al fricii. Ne este frică de o anumită realitate și căutăm să ne adăpostim de ea. Cu alte cuvinte, ne este frică de suferință și dorim să ne protejăm de ea.

Deci, primul aspect al mersului la refugiu este înțelegerea faptului că această lume suferă. Și pentru că ea este o lume a suferinței, există frica de suferința care va veni, poate în curând sau în viața viitoare. Este înțelegerea că, în Samsara, sfârșitul nu este bun.

În scripturi scrie: „În vârful acului (adică viața aceasta) nu există fericire”. De ce în vârful acului? Pentru că această viață pe care o avem este doar o picătură din șirul nesfârșit al vieților pe care le-am avut deja.

Este greu de imaginat că am trăit un număr infinit de vieți și, cu toate acestea, viața noastră actuală este doar un punct mic în care nu există fericire, și asta nu e ușor de văzut.

Acest lucru trebuie înțeles bine, în inima noastră – și nu pentru că ne spune cineva. Nu este suficient ca cineva să ne spună asta – trebuie să-l experimentăm, iar atunci vom căuta refugiul. Fie că este vorba de pierderea unui om drag, fie că este vorba de sănătate, de o boală gravă, aceste lucruri ne trezesc. Și de multe ori, din păcate, până nu se întâmplă astfel de lucruri, nu ne trezim cu adevărat.

Cel care s-a trezit înțelege că Samsara și-a arătat adevărata față și atunci va începe să-și creeze cauzele de a ieși din Samsara. Pentru că Samsara este imposibil de reparat! Aceasta este natura ei. Când oamenii veneau la Ken Rinpoche să se plângă că li s-a întâmplat așa și așa, el spunea: „Ce vrei? Ești în Samsara, asta este natura ei! Practică și ieși din ea!”

Întrebare: De ce nu există fericire? Omul poate experimenta sentimentul de Bodhicitta, chiar și simpla bucurie de a auzi aceste învățături sau iubirea pentru alții; în acel moment el simte iubire, un sentiment divin. Cum se poate spune că nu există fericire?

Răspunsul este că toate aceste exemple vin din partea pură a omului. Când experimentăm o astfel de iubire care vrea să dăruiască altora, iubirea este cea care aduce fericire și vine din partea noastră iluminată. Dar mintea samsarică care iubește, dorește să dobândească, dorește să țină persoana iubită sau obiectul iubit, vrea să-l dețină – nu îl înțelege. În măsura în care există o astfel de neînțelegere, plăcerea va trece. Pentru că nu putem ține pe nimeni.

A doua componentă: credința că există ceva sau cineva care ne poate proteja de suferință.

Al doilea aspect al mersului la refugiu este convingerea că există ceva acolo care ne poate ajuta, că există ceva sau cineva care are puterea să ne protejeze.

Deci, acestea sunt cele două aspecte:

A. Frica de suferință și dorința de a scăpa de ea.

B. Convingerea că există ceva sau cineva care ne poate oferi protecție.

Exact la fel ca și copilul care fuge la mama lui când îi este frică; îi este frică de ceva și crede că mama îl poate proteja.

Atunci când cineva realizează că nu există nimic samsaric care să-l protejeze cu adevărat, el se va duce după lucruri spirituale.

 

Cele trei diamante

Vom vorbi puțin despre ce este un refugiu budist. În budism se vorbește despre cele trei diamante.

Kun Chok

Kun = piatră prețioasă, nestemată sau giuvaer.

Chok = suprem, superior.

Kun Chok = pietrele prețioase supreme. Le vom numi Cele trei Diamante.

Cele trei Diamante sunt cele trei aspecte ale mersului la un refugiu spiritual și acestea sunt refugiul budist. Deși folosim limbajul budist, practic fiecare refugiu spiritual are aceste aspecte în el.

Diamantul Buddha

Primul aspect este Diamantul Buddha.

Diamantul Buddha nu este Buddha. Nu ne referim aici la istoricul Buddha Shakyamuni, care, conform tradiției, a trăit cu aproximativ 2500 de ani în urmă și s-a iluminat sub copacul Buddha sau Bodhi. Acesta este istoricul Buddha.

Există Buddha iluminat, cel care a atins iluminarea; ca el există milioane, iar așa vom deveni și noi într-o zi.

Atunci ce este Diamantul Buddha? Definiția lui vine din Abhisamayalamkara. Vă voi da o definiție scurtă și o definiție lungă.

Definiția scurtă:

„Diamantul Buddha este protecția supremă a celui care a ajuns la capătul căii și și-a satisfăcut complet ambele nevoi”.

Care sunt cele două nevoi? Cele două nevoi sunt ale lui însuși și ale celorlalți.

Este important de înțeles că iluminatul Buddha nu mai are nicio urmă de suferință, de disconfort sau de nemulțumire. Totul la el este absolut perfect. Corpul este absolut perfect, fericirea este absolut perfectă, mintea este absolut perfectă, plăcerea este absolut perfectă și continuă. Acesta este Buddha.

Definiția lungă a Diamantului Buddha

Definiția lungă a Diamantului Buddha este luată de la Maestrul Asanga care ne-a transmis cărțile de la Maitreya.

După cum am mai spus, acest curs se bazează pe anumite părți ale textului Abhisamayalamkara , dar acum ne vom abate puțin de la această sursă și vom merge la o altă carte a maestrului Asanga, numită Uttaratantra. Deși acest titlu conține numele de Tantra, el nu este Tantra.

Tantra             = linie sau continuitate, tradiție sau descendență.

Uttara              = înalt.

Uttaratantra = tradiția cea mai înaltă.

Maestrul Asanga spune:

Acesta este Buddha:

Fără cauze, spontan,

Nu s-a realizat prin mijlocirea altora;

Are cunoașterea, iubirea și capacitatea;

Și și-a satisfăcut ambele nevoi.

 

Voi explica fiecare calitate în parte.

      1. Fără cauze

Tot ce avem în realitatea noastră obișnuită depinde de cauze. Pe când existența lui Buddha este permanentă și nu depinde de cauze.

Când spunem permanent spunem și că este imuabil/neschimbător.

Permanent și neschimbător este același lucru? Nu. Nu în budism.

El este permanent în această stare. Este Buddha neschimbător? Nu. El tot timpul se schimbă: este în permanență atotștiutor/omniscient, el știe totul și totul se schimbă permanent. El se schimbă continuu, dar nu încetează să fie Buddha, este permanent Buddha.

Buddha se schimbă pentru că are minte. Iar mintea este în continuă schimbare. Mintea nu este un lucru fix, deoarece mintea depinde de obiectul pe care îl percepe.

Faptul că el este un Buddha nu se schimbă. Este permanent. Dar asta nu înseamnă că Buddha este neschimbător.

Vreau să înțelegeți că Buddha este imuabil, în sensul că nu va înceta niciodată să aibă compasiune, o va avea mereu. Dar conținutul se schimbă, pentru că obiectele se schimbă, mintea se schimbă mereu, mintea nu este ceva  neschimbător.

Dacă mă refer la vacuitatea pixului, ea se schimbă? Nu!

Vacuitatea este permanentă? Nu, pentru că odată ce pixul nu mai există, atunci nu mai pot vorbi despre vacuitatea lui. Pixul poate să dispară, să înceteze să mai existe, dar atâta timp cât există un pix, vacuitatea lui este aceeași vacuitate, nu se schimbă.

Dar pixul se schimbă de la un moment la altul, tot timpul. Acum este orizontal, acum este vertical, se schimbă din clipă în clipă. În interiorul lui, moleculele s-au mișcat de mii de ori de când am început să vorbim despre el.

Pixul se schimbă de la o clipă la alta, pe când vacuitatea lui nu se schimbă!

Ce este vacuitatea pixului? Este lipsa existenței proprii de sine a pixului. Atâta timp cât vorbesc despre pix, el nu are nicio existență de sine, iar acest fapt nu se schimbă. Dar atunci când nu mai există pixul, nu mai pot vorbi despre vacuitatea lui.

Așadar, atunci când vorbim despre Buddha fără cauze, ne referim la permanența asociată cu svabhavakaya lui (corpul de esență); vacuitatea lui nu se schimbă, exact așa cum vacuitatea acestui pix nu se schimbă.

Vacuitatea acestui pix și vacuitatea lui Buddha sunt exact la fel.

      1. Spontan

Buddha ajută toate ființele tot timpul. El nu stă să se gândească: „Oh, Francisc acum are nevoie de ajutor”. El nu gândește. Când este nevoie de el, este deja acolo. Buddha este atotștiutor. El nu trebuie să se gândească la ce are nevoie el. Buddha îi oferă lui Francisc exact ceea ce are nevoie și îi dă exact în momentul în care are nevoie.

      1. Nu s-a realizat prin mijlocirea altora

Și aceasta este o traducere puțin complicată deoarece există două sensuri diferite a acestei propoziții:

      • Buddha vede toate fenomenele necondiționat. Vede totul, realizează totul fără nicio condiție. Nu are nevoie de mijloace suplimentare pentru a realiza totul. Nu are nevoie de ajutoare pentru a realiza totul. El se află permanent în percepție directă.
      • Al doilea sens este că nu-l putem percepe pe Buddha prin simțurile noastre, ci doar în meditație. Nu putem percepe esența lui Buddha, Diamantul Buddha, prin simțuri.

Îi putem vedea manifestarea lui prin simțuri, dar nu și esența lui. În general, este dincolo de simțuri. Putem percepe esența lui Buddha doar cu ochii înțelepciunii și numai în meditație profundă și numai dacă suntem deja un Arya.

      1. Are cunoaștere

Buddha are cunoaștere – Buddha este în contact permanent cu totul, de aceea are cunoaștere. El știe de ce are nevoie fiecare ființă în clipa în care ea are nevoie. Conștientizarea lui este absolută, perfectă. Și în acest fel poate tăia rădăcina suferinței. Deci, asta este cunoașterea. El știe cum să taie rădăcina suferinței.

      1. Iubirea

Nu este suficient pentru a ne ajuta, de ce? Pentru că și el trebuie să aibă și dorința de a ne ajuta. Faptul că cineva știe ceva nu este suficient, el ar trebui să și vrea să ne ajute.

Aceasta este iubirea. Iubirea și compasiunea lui le putem pune împreună. Buddha, pe lângă faptul că are cunoaștere, el își dorește să ne și ajute. El deține cunoașterea și, datorită compasiunii față de noi, ne poate ajuta să ne risipim îndoielile pe care le avem, deoarece îndoielile sunt unul dintre cei mai grei dușmani în calea noastră. Îndoieli față de cale, îndoieli față de învățător, tot felul de îndoieli. Acest subiect este foarte important și vom medita asupra lui. Îndoielile sunt cele care ne omoară. Îndoielile sunt obstacole foarte dificile. Mara le plantează în inimile noastre. (Mara este un pronume pentru „demoni” sau forțele întunericului, aceleași forțe care se opun iluminării. Ele apar adesea în literatura budistă în reprezentarea demonilor). Demonii răi le plantează în inimile noastre.

Trebuie să acumulăm multe binefaceri pentru ca îndoielile să nu devină obstacole.

Ce creează îndoiala? Neînțelegerea. Nu am perceput încă vacuitatea.

În perceperea directă a vacuității sunt eliminate doar trei afecțiuni mentale, dar care sunt foarte importante.

Cea mai importantă dintre ele este îndoiala. Vom face meditația asupra îndoielii și vom vedea cât de mult suntem stăpâniți de îndoială. Ea ne omoară. Și este greu de eliminat.

Este nevoie de multă învățătură pentru a înțelege. Este nevoie de dezbateri logice, de a practica mult meditația. Ce mai trebuie făcut? Trebuie să acumulăm multe binefaceri, să ne rugăm și să cerem binecuvântarea Lamei pentru a îndepărta orice îndoială din inimile noastre. Mintea noastră nu este încă puternică. Și numai cu ajutorul minții noastre putem îndepărta îndoiala.

Mintea este unealta care poate să îndepărteze îndoiala, cu care vrem să ne purificăm, ea însăși este afectată de îndoială. Este foarte greu de făcut asta, de aceea trebuie să ne dezvoltăm încrederea în Lama și să-i cerem ajutorul. Chiar și  îndoiala față de Lama este, de asemenea, una dintre probleme.

Cele trei afecțiuni mentale care sunt eliminate după perceperea vacuității sunt:

      • Îndoiala față de budism, față de Dharma. Orice îndoială față de Dharma este eliminată. Orice îndoială față de Buddha dispare. Orice îndoială față de Lama dispare, pentru că în perceperea vacuității ne întâlnim cu Dharmakaya. Înțelegem că aceste lucruri au venit de acolo.
      • Credința în existența proprie de sine a lucrurilor este al doilea lucru pe care îl elimină Arya. Cu toate că încă vede lucrurile că ar veni din afara lui, nu mai crede în asta. Această credință intelectuală este eliminată.
      • Credința în asceză este eliminată. El înțelege că asceza în sine nu eliberează, nu duce la iluminare. De ce este important acest lucru? Pentru că există destui oameni și o mulțime de învățături spirituale care propovăduiesc asceza ca o modalitate de a face calea, care spun: „Vom ține posturi lungi, ne vom autoflagela, vom face tot felul de lucruri și așa ne vom purifica”.

Asta nu înseamnă că nu este bine de a ține post, nu spunem asta. Dar asceza/autoflagelarea în sine, dacă dăunează trupului, va dăuna căii noastre spirituale. Uneori se ține post ca o modalitate de purificare, dar niciodată în măsura în care va dăuna organismului.

Lama Dvora hla povestește:

Una dintre cele mai puternice experiențe pe care le-am avut în India a fost în ziua în care am mers să vizităm niște temple hinduse, nebudiste. A fost o zi îngrozitor de caldă și umedă și mulți oameni stăteau la coadă să intre în templu. Așa că stăteam acolo și așteptam să intrăm în locul unde Tilopa, învățătorul lui Naropa, făcuse minuni – se spune că, odată, începuse să cadă grindină grea, bucățile de gheață fiind ca stâncile de mari, și Tilopa le-a oprit în aer, iar acolo stâncile stau atârnate în aer.

Toată lumea crede că acest templu este un loc sacru. Oamenii se târau printr-o gaură, iar stâncile sunt deasupra ta. Se intră acolo pentru o secundă, se lasă cinci bănuți unui fachir care stă în mijloc și se iese.

Pe scurt, stau acolo și aștept să intru și văd doi fachiri îmbrăcați în portocaliu, unul dintre ei ținea mâna ridicată în sus. Brațul se atrofiase pentru că îl ținuse ridicat mult timp. Și acesta este unul dintre chinurile fizice la care se supun asceții, pe care Arya Bodhisattva îi înțelege că nu îi va aduce la iluminare.

Așa că mă uit la el și îmi spun: „Ah, despre el se vorbește. Ah, el nu va ajunge la iluminare”. Și mă uit la el, mă uit la fața lui și îmi spun: „Ceva este în neregulă”. Și încep să vorbesc cu el, dar nu vorbea engleză, atunci îl întreb pe celălalt care știa câteva cuvinte în engleză. Eu zic: De cât timp ești așa cu mâna ta? Mi-a înțeles întrebarea în final și îmi spune – 12 ani!

Înainte de asta practicase patru ani în Bakti Yoga. Știți ce este Bakti? Este devotamentul față de Lama, față de guru. Patru ani a practicat devotamentul față de guru, apoi a decis să ridice mâna și nu a mai coborât-o 12 ani. M-am uitat la fața lui. Fața lui era uluitoare! Nu mai văzusem pe nimeni așa. El era pur, pur, pur. Ochii lui deschiși aveau o puritate incredibilă.

M-am gândit în sinea mea: „Asta nu este scris. Ceea ce se scrie este că nu eliberează”. Dar mă gândeam ce înseamnă pentru acest om care a decis să renunțe la mâna sa? Pentru că ea se atrofia. Luase decizia de a renunța la o parte din corp. El nu și-a tăiat mâna, ci se tortura încet. Își ardea ego-ul. Pentru că, cu fiecare clipă în care își ținea mâna așa, mergea împotriva ego-ului său. După opt ani devenise pur. Pur și simplu nu puteam să-mi iau ochii de la el. Nu mă mai interesau stâncile. Stăteam acolo doar privind la acest om și chiar nu voiam să mă îndepărtez de el.

Deci, nu este adevărat că toate aceste lucruri nu au rost, dar ele nu sunt ultime. Conform învățăturii lui Buddha, ele nu elimină cu adevărat semințele suferinței. Aceste persoane se pot purifica și pot ajunge departe. Și se prea poate ca ei să ajungă la iluminare în viața următoare.

Deci, perceperea vacuității elimină doar trei afecțiuni mentale din optzeci și patru de mii.

      1. Capacitatea

Deci, datorită faptului că Buddha are cunoașterea și iubirea, pentru că este atotștiutor, atunci știe exact ce trebuie să-mi spună pentru a mă ajuta.

El nu este atotputernic. Nu spunem că Buddha este omnipotent. El știe ce să facă pentru a mă ajuta de a-mi elimina karma, dar nu poate să-mi ia suferința în mod direct, ci indirect, prin a mă învăța. Are capacitatea de a preda.

Cum știm asta? Dacă ar fi putut să-mi ia suferința, ar fi făcut-o de mult, pentru că este plin de compasiune. Faptul că există multă suferință în lume, că încă mai sufăr, este dovada că Buddha nu este atotputernic, dar este omniscient.

      1. Satisfacerea ambelor nevoi

Deci, avem șapte aspecte ale lui Buddha.

      • 1-3, el este fără cauze, spontan și nu s-a realizat prin mijlocirea altora – aici este vorba despre nevoile lui, a trecut dincolo de orice suferință.
      • 4-6, el are cunoașterea, iubirea și capacitatea, pe care le folosește permanent pentru a-i ajuta pe ceilalți. Prin urmare, dobândind compasiunea, cunoașterea și capacitatea de a preda, îi poate ajuta pe toți ceilalți.

Deci, Buddha și-a satisfăcut ambele nevoi. Mai întâi a trebuit să se realizeze pe sine însuși ca să-i poată ajuta pe alții. El a practicat mult pentru a atinge această stare de atotcunoaștere, compasiune și așa mai departe, iar acum le folosește pentru alții.

Deci, pentru Buddha, în sine, nu mai există suferință, are plăcere tot timpul și are un corp de lumină perfect. El trăiește în paradis.

Pe de altă parte, realizând toate aceste lucruri, și-a satisfăcut toate nevoile. Odată ce a devenit Buddha, și-a satisfăcut toate nevoile.

Ne este greu să înțelegem toate aceste lucruri:

A. Pentru că avem o minte care gândește în mod dualist.

B. Pentru că mintea noastră vede timpul secvențial.

Noi avem un trecut, prezent și viitor. Buddha are atotcunoașterea și nu are trecut, prezent, viitor. De asemenea, spunem că, de îndată ce Buddha ajunge la iluminare, el a ajutat deja toate ființele. El a satisfăcut toate nevoile tuturor ființelor.

ACI 2 - Diamantele Iluminarii

ACI 2 – Diamantele Iluminării – Lecția 1a

Cursul 2

Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1 – prima parte

 

Tradiția învățăturilor în budismul tibetan

Cursul pe care îl începem este cursul numărul 2 din seria de 18 cursuri ACI.

Pentru cei care nu au fost prezenți la cursul 1, voi face un scurt rezumat al lui. În acest studiu am mers pe urmele marelui maestru Je Tsongkapa care a trăit în secolul 14-15 în Tibet. Je Tsongkapa este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari maeștrii budiști care au existat vreodată. El a scris faimoasa carte „Lam Rim Chenmo”, care înseamnă „Marea carte a căii treptate spre iluminare”. El a scris mai multe Lam Rim-uri, unele mai scurte și altele mai lungi.

În general, Lam Rim înseamnă calea treptată spre iluminare. În Tibet, chiar înainte de Je Tsongkapa, se dezvoltase tradiția de a preda budismul ca etape ale căii. Această tradiție a început cu Lordul Atisha, care a trăit cu 400 de ani înainte de Je Tsongkapa. Lordul Atisha a fost indian de origine, care a adus budismul în Tibet la invitația regelui Tibetului.

În acele vremuri, tibetanii erau păstori, un popor simplu și needucat, și în același timp foarte spiritual. Atisha era pe atunci starețul unei faimoase mănăstiri, având cunoștințe vaste și bogate. Era ca și cum un profesor de la Howard mergea să predea la un centru comunitar. Așa că și-a spus: „Nu pot să-i învăț toate cărțile importante de filosofie pe care le studiem în mănăstire, nu sunt potrivite acestor oameni pentru că nu au cunoașterea necesară.”

Dar, pe de altă parte, datorită devotamentului lui față de dharma și a hotărârii lui să-și aducă elevii la iluminare, a sistematizat învățătura sub forma căii treptate către iluminare, sau etape pe care o persoană trebuie să le parcurgă în mintea sa pentru a progresa pe calea către iluminare. Și acesta este Lam Rim.

Și ceea ce am făcut în cursul numărul 1 a fost să trecem în detaliu peste unul dintre Lam Rim-urile pe care le-a scris Je Tsongkapa, numit „Căile principale în budism” sau „Cele trei căi principale”.

După Je Tsongkapa au urmat și alți mari maeștri, care au scris la rândul lor Lam Rim-uri, detaliind și accentuând aspecte diferite ale căii spre iluminare.

Există un Lam Rim faimos numit „De Lam”

De Lam

Acest De Lam a fost scris de Primul Panchen Lama – Lobsang Chökyi Gyaltsen. După cum știți, există linia marilor Dalai Lama. În zilele noastre, la conducerea tuturor curentelor budiste se află al 14-lea Dalai Lama. Primul Dalai Lama a fost discipolul lui Je Tsongkapa. Gedun Drupa (1391–1474). În același timp, în paralel cu linia Dalai Lama, exista linia lui Panchen Lama. În perioada conducerii lui Dalai Lama, Panchen Lama este tânăr. După moartea lui Dalai Lama, în perioada în care conștiința nou încarnată se găsește, până când succesorul său este educat și până când va putea  începe să predea, în tot acest timp, Panchen Lama funcționează ca lider. În zilele noastre, chinezii l-au răpit pe tânărul Panchen Lama și nimeni nu mai știe de soarta lui.

Primul Panchen Lama, a trăit între anii 1570 – 1662. A trăit 92 de ani, ceea ce era neobișnuit în Tibet în acele zile, ca cineva să aibă o viață atât de lungă. El ne-a lăsat moștenire multe cărți și tratate budiste, printre ele fiind acest De Lam. Într-o zi îl vom învăța, pentru că pregătește pentru tantra.

 

Tsen nyipa și Lam rimpa

Dacă ne-am întâlni cu călugării din mănăstirile tibetane și am începe să vorbim cu ei, ei ne-ar spune „Ah, voi sunteți Lam rimpa și noi Tsen nyipa”. Lam rimpa este cel care învață budismul pe calea Lam Rim, calea treptată spre iluminare, așa cum a fost predată de Lordul Atisha, așa cum a fost predată mai târziu de înțelepții curentului Kadampa, așa cum a fost predată mai târziu de Je Tsongkapa.

Deci, cei care învață Lam rimpa merg pe metoda Lam Rim, metodă care nu este predată în mănăstiri, ci este de obicei predată persoanelor care sunt ocupate cu munca zilnică și care nu au prea mult timp să se dedice învățării, dar vor să meargă pe calea iluminării.

Scrierile Lam Rim sunt extrem de frumoase și profunde, nu sunt deloc de subestimat. Dar în mănăstiri se studiază numai cărțile principale. Lam Rim-urile se bazează pe cărțile principale, sunt sinteze ale acestora și sunt prezentate elevului, ca ceea ce el ar trebui să practice.

Se știe despre venerabilul Kirti Tsenshab Rinpoche că a stat 15 ani în retreat, dintre care 3 ani a făcut tantra, iar restul Lam Rim.

Lam rim-ul nu trebuie subestimat. El este foarte important pe calea spre iluminare. Înainte de aceste retreat-uri, Kirti Tsenshab Rinpoche a petrecut mulți ani în mănăstire studiind Tsen nyipa.

Sufixul „pa” înseamnă cel care se ocupă de…:

      • Lam rimpa este cel care se ocupa de Lam rim.
      • Tsen nyipa este cel care se ocupă de calea definițiilor.

Tsen nyi

Tsen nyi înseamnă definiție. Deci, Tsen nyipa este cel care învață lucrurile cu acuratețe.

Ce înseamnă asta?

 

Cele cinci mari cărți ale budismului

În mănăstiri se studiază cinci cărți mari ale budismului. Practic, ele nu sunt cărți, ci domenii mari de studiu care se învață în mănăstiri. Care sunt acestea?

      1. Abhidharma Kosha. Ea este o scriere amplă redactată de către maestrul Vasubandhu. El a adunat cunoștințele aprofundate budiste despre: ce este omul, cum funcționează mintea, cum funcționează karma, ce tipuri de ființe există, ce se află în samsara, ce este în afara samsarei, ce este pur, ce este impur.

Scrierea este formată din opt capitole care expun concepția budistă asupra lumii conform școlilor antice. Cursurile ACI 5 – înțelegerea karmei și ACI 8 – înțelegerea structurii universului se bazează pe Abhidharma Kosha.

      1. Vinaya – este al doilea domeniu de studii.

Vinaya sunt scrierile care prezintă jurămintele călugărilor în detaliu. Printre ele se află jurămintele Pratimoksha, preceptele de eliberare, toate regulile referitoare la călugări. Scrierile nu conțin doar jurămintele călugărilor, ci și interpretări și învățături de tot felul.

Aceste scrieri nu sunt predate celor care nu și-au luat jurămintele. Mai întâi se iau jurămintele și apoi sunt predate învățăturile despre jurăminte. În cazul în care cineva dorește să primească jurămintele de călugăr și are deja un Lama care este de acord să-i confere jurămintele, atunci, cu puțin timp înainte de a-i oferi jurămintele, Lama îi va da îndrumări cu privire la acestea. Deci, aceste scrieri nu se predau publicului.

      1. Al treilea tip de scrieri sunt scrierile Prajna Paramita

Prajna înseamnă înțelepciune, iar Paramita înseamnă dincolo sau transcendent. Înțelepciunea de dincolo sau transcendentă sau perfectă.

Acestea sunt scrieri ce ne învață despre înțelepciune și vacuitate. Sutra inimii și Sutra Tăietorul de diamant fac parte din categoria Prajna Paramita. Cursul de față este și el din Prajna Paramita.

      1. Pramana

Ce înseamnă pramana? Înseamnă percepția corectă sau cunoașterea validă. Pramana este întregul domeniu al logicii budiste. El cuprinde subiecte legate de: ce este gândirea corectă, ce este gândirea greșită, cum înțelegem ceea ce înțelegem, cum funcționează mintea noastră, ce funcții are mintea noastră? Pramana este un domeniu foarte amplu și bogat, bazat pe scrierile maestrului Dignaga, care a trăit la începutul primului mileniu și a dezvoltat întregul subiect al logicii budiste.

Toate aceste scrieri antice sunt foarte concise și nu se pot citi cu ușurință. Datorită acestui fapt, Maestrul Dharmakirti a scris un comentariu foarte frumos, numit „Pramana Vartika”, care se bazează pe Dignaga, comentariu care, de asemenea, este greu de citit. De aceea, mari maeștri precum Gyaltsab Je, Je Tsongkapa, au scris comentarii asupra acestei scrieri. Cursul numărul 1 se bazează pe Pramana, iar cursul 13 se bazează pe studii de logică.

      1. Madhyamika

Madhyamika este teoria „Căii de Mijloc” a școlii Madhyamika, care prezintă vacuitatea și existența dependentă.

În lecțiile 9 și 10 ale cursului 1, a fost prezentată puțin această teorie. Înțelegerea vacuității este absolut necesară pentru a ajunge la iluminare. Cursurile ACI acoperă toate aceste domenii.

      1. Al șaselea domeniu este Lam Rim.

Cursul 14 ACI cuprinde, de asemenea, tradiția Lo Jong.

Deci, practic, aceste cursuri acoperă toată domeniile de studii care se predau în mănăstiri.

 

Descrierea subiectelor cursului 2

Din cadrul cursurilor ACI, cursul 2 este primul care se ocupă de Prajna Paramița. Deja ne regăsim într-o altă lume, care nu este Lam Rim, în care ni se dă o privire de ansamblu a căii și a principalelor conștientizări care trebuie dobândite. În acest curs, care este mai tehnic, vom intra în multe detalii.

Care sunt subiectele abordate în acest curs?

      1. În primul rând vom vorbi despre ce este un refugiu budist. Sunt prezentate diferite tipuri de refugii, cine merge la refugiu, de ce se merge la refugiu, cum se merge la refugiu, și care este semnificația lui?
      2. Un al doilea subiect despre care vom vorbi mai în detaliu este Bodhichita. Deja am auzit puțin despre Bodhichita și refugiu în primul curs care este Lam Rim. Dar, Lam Rim-urile tratează pe scurt aceste subiecte. Acum vom intra mult mai în amănunt.
      3. Al treilea subiect despre care vom vorbi este Nirvana – eliberarea, eliberarea din suferință și samsara. De asemenea, vom vorbi despre diferitele tipuri de nirvana și care este diferența dintre nirvana și iluminare.
      4. Apoi vom începe să intrăm puțin în demonstrații ale vacuității.
      5. Iar în ultima lecție din curs vom vedea cine este Maitreya? Acest subiect pare că nu ar avea nicio legătură cu cele prezentate mai sus, dar veți înțelege legătura în curând.

Scopul acestor cursuri nu este de a studia istoria budismului, ci de a înainta spre iluminare. În discuția despre cine este Maitreya se vor prezenta dezbaterile dintre oameni în legătură cu ceea ce înseamnă a ajunge la iluminare.

 

Înțelepciunea transcendentală

În limba tibetană se spune:

Sherab kyi parol tu chinpa

Prajna = înțelepciune.
Para     = dincolo.
Mita     = a merge.

Paramita înseamnă a merge dincolo.

Prajna Paramita înseamnă înțelepciunea care transcende sau înțelepciunea transcendentală.

A merge dincolo. Unde? Dincolo de samsara, dincolo de suferință, a transcende lumea suferinței.

În limba tibetană:

Sherab = înțelepciune.
Parol    = dincolo.
Kyi         = prepoziție – înțelepciunea care merge dincolo.
Chinpa = a merge.

Deci, înțelepciunea care ne conduce dincolo, care transcende, iar aceasta este traducerea literală a Prajnei Paramita.

În mod general, numai în budismul Mahayana se vorbește despre Prajna Paramita. Nu veți auzi de ea în budismul Hinayana.
Prajna Paramita este de fapt o colecție de sutre, oferite de Buddha. El a predat mult despre înțelepciunea care transcende – care este înțelepciunea vacuității, înțelepciunea care eliberează.

 

Cele trei învârtiri ale Roții Dharmei

Se spune că, atunci când Buddha a ajuns la iluminare, în primele săptămâni după ce a ieșit din meditația iluminării, nu a vorbit cu nimeni. Oamenii l-au văzut iluminat și l-au întrebat: „De ce nu predai?” Buddha le-a răspuns: „Oamenii nu vor înțelege ce le spun. Este dincolo de cuvinte, înțelepciunea este prea profundă”.

În limba tibetană se spune:

Sab mo

Ceea ce înseamnă profund.

      1. Prima întoarcere a Roții Dharmei

Desigur, Buddha, datorită marii lui compasiuni, a început să le transmită oamenilor învățătura. Dar el nu a predat Prajna Paramita de la început, ci a predat școlile inferioare ale budismului, cum ar fi Abhidharma Khosa. La început, Buddha nu a vorbit deloc despre vacuitate, ci despre „lipsa de sine”, care nu este același lucru cu vacuitatea.

Buddha a descris cele cinci agregate ale omului și a vorbit despre lipsa de sine a omului, fără să dea versiunea completă, pentru că s-a temut că oamenii, nefiind pregătiți, se vor speria și vor pleca. Aceasta se numește prima întoarcere a Roții Dharmei.

A învârti Roata Dharmei înseamnă că Buddha vorbește și, ca urmare a lucrurilor pe care le spune, el creează conștientizări în inima celui ce ascultă. Este ca și cum roata se învârte prin vorba lui Buddha. Buddha activează conștientizările în cel ce ascultă.

Deci, prima parte a învățăturii lui Buddha se numește prima învârtire a Roții Dharmei, care nu cuprinde învățătura despre vacuitate, ci cuprinde învățătura despre lipsa de sine, impermanența și alte lucruri foarte importante. Abhidharma sunt scripturi din prima învârtire a Dharmei.

Atunci când vorbim despre prima, a doua, a treia învârtire, nu ne referim la ele cronologic, pentru că Buddha a transmis învățătura amestecat, în funcție de publicul pe care îl avea.

Când vorbim despre „primul” aici, ne referim la nivelul de înțelegere al vacuității. Deci, acesta este cel mai de jos nivel de înțelegere a vacuității, care nu este deloc jos! Cine a înțeles acest nivel înseamnă că a ajuns foarte departe!

      1. A doua învârtire a Roții Dharmei

Mai târziu, după ce oamenii au fost mai pregătiți să primească învățătura, Buddha a început să le vorbească despre vacuitate. Toate scripturile despre vacuitate sunt incluse în colecția Prajna Paramita, cum ar fi, de exemplu, Sutra „Tăietorul de diamant”, prezentată în cursul 6.

Și într-adevăr, atunci când Buddha a vorbit despre vacuitate, oamenii s-au speriat, pentru că vacuitatea este ceva gol! Și este un loc inconfortabil din punct de vedere mental.

În mănăstirile tibetane înainte de a învăța pe cineva despre vacuitate, marii Lama vor spune de obicei: „Du-te și fă lucruri bune în lume, du-te să acumulezi binefaceri, să acumulezi suficientă karma care să te ajute să înțelegi vacuitatea și să nu te sperii”.

Marii Lama le vorbesc oamenilor mai întâi despre compasiune, înainte de a le vorbi despre vacuitate, pentru ca ei să poată acumula karmă bună în inima lor. Și, de fapt, la mulți din cei care încep să învețe despre vacuitate, obstacolele încep să apară în calea lor.

Unii vin cu o karmă extraordinară, și când aud despre vacuitate îi trec fiorii, pentru că își amintesc de ea, pentru că au fost aproape de ea, poate în viețile anterioare. Sunt persoane care aud lucruri precum Sutra Tăietorului de diamant, le dau lacrimile, pentru că înțeleg!

Mulți, care nu sunt încă pregătiți și nu au acumulat suficiente binefaceri, când aud învățătura, încep ori să se sperie, ori să le apară obstacole pe cale. Pe neașteptate apare o boală sau greutăți financiare sau un eveniment în familie.

Dar de multe ori se întâmplă ceva care să strice relația cu profesorul, de exemplu, deodată profesorul pare impur. Apare un obstacol pe calea înțelegerii vacuității. Și asta se întâmplă datorită faptului că nu au fost acumulate suficiente binefaceri. De aceea Lama, mai întâi, predă mult despre compasiune și Tong len, pentru că acestea acumulează merite.

      1. A treia învârtire a Roții Dharmei

În a treia învârtire a Roții Dharmei, Buddha a spus:

„Oh, nu am vrut să spun că totul este gol. Când v-am spus că totul este gol, nu am intenționat să spun fiecare cuvânt pe care l-am spus, deoarece sunt lucruri care sunt goale și sunt lucruri care nu sunt goale”.

Aceasta este a treia învârtire a Roții Dharmei. Aceasta este școala „Numai Minte”. A treia învârtire, este ca o revenire înapoi.

 

Studiul despre cum trebuie interpretate cuvintele lui Buddha

În budism s-a dezvoltat o întreagă știință numită:

Trang nge

Trang nge este știința despre cum trebuie interpretate cuvintele lui Buddha, adică: când a intenționat să spună ceea ce a spus, când nu a intenționat să spună ceea ce a spus. Și asta datorită faptului că în a treia întoarcere, Buddha a spus că nu a intenționat să spună ce a spus în a doua întoarcere, cu toate că a doua întoarcere este corectă și ultimă. De aceea Je Tsongkapa a scris o carte numită „Esența Elocvenței”. În limba tibetană:

Lek she nying po 

Lek she   = bine explicat.
Nying po = esență.
Adică „Esența prezentării bine explicate”.

Este modul în care se prezintă învățătura despre vacuitate diferitelor audiențe, astfel încât ele să înțeleagă, în cele din urmă, când a intenționat Buddha să spună ceea ce a spus și când nu a intenționat să spună. Și asta datorită faptului că Buddha a predat șase versiuni ale vacuității, dintre care cinci nu sunt în întregime adevărate.

Numai Prasangika Madhyamika, școala „Căii de mijloc”, este absolut corectă. Numai ea vorbește despre vacuitate în mod absolut, care apare în scrierile Prajna Paramita, și numai ea ne aduce la iluminare.

Cursul 15 ACI este cursul despre a treia învârtire a Roții Dharmei, despre școala „Numai minte”. Cu toate că Buddha a predat această școală, nu totul este corect.

De exemplu, Buddha spune în sutră: „Ucide-ți tatăl și mama”. Cu siguranță, Buddha nu a intenționat să spună la propriu: Ucide-ți tatăl și mama, cu siguranță nu! Dimpotrivă, în altă parte Buddha ne învață cât de importanți sunt părinții și că ei trebuie să fie respectați.

Nu numai atât, uciderea tatălui este una dintre cele mai odioase crime pe care o persoană le poate comite. Fapta duce direct în infern. Această expresie se referă de fapt la eliberarea de atașamentele pe care le avem.

 

„Mama” – scrierile Prajna Paramita

De ce v-am spus toate acestea? Pentru că, după cum am menționat:

A. Scrierile Prajna Paramita vorbesc propriu-zis despre vacuitate.

B. Și datorită faptului că oamenii s-au speriat, aceste învățături au fost lăsate la o parte. Legenda spune că naga au ascuns aceste învățături. Cine sunt naga? Naga sunt creaturi legendare asemănătoare șerpilor. Ele trăiesc sub apă și sunt foarte inteligente. Pe scurt, învățăturile au fost luate în paza lor.

Sute de ani ele au fost păstrate sub apă până la sosirea lui Arya Nagarjuna, considerat al doilea Buddha. Numele Nagarjuna vine de la Naga pentru că a învățat și a primit de la ele scripturile.

Povestea spune despre Nagarjuna că era un mare învățat. Era atât de înțelept încât făpturile naga veneau să-i asculte învățătura. Oamenii obișnuiți nu pot vedea aceste făpturi, dar ele pot lua formă umană. Și vin mereu cu bețișoare de tămâie din lemn de santal la învățătură.

Aria Nagarjuna – care nu se numea încă Nagarjuna, pentru că nu se dusese încă la naga – îi întreabă: “De ce ați adus această tămâie? Mirosul este atât de plăcut, unde pot obține așa ceva?” Așa că ei spun: „Suntem nevoiți să aducem aceste miresme, pentru că mirosul oamenilor este îngrozitor. Nu-l putem suporta. Dar, dacă vrei, poți să vii la noi și îți dăm cât vrei”.

Povestea spune că, mergând pe urmele lemnului de santal, ajunge la peșterile făpturilor naga și primește de la ele scrierile Prajna Paramita. Nagarjuna este cel care ni le-a adus în secolul II-III e.n. Se spune că ar fi trăit 800 de ani, dar nu se știe exact. Unii savanți spun că ar fi fost doi Nagarjuna, iar alții spun că este o singură persoană care a trăit atâția ani.

Au existat multe sutre Prajna Paramita. Majoritatea dintre ele s-au pierdut. În sanscrită sunt aproape inexistente. Ele au fost traduse în tibetană și sunt incluse în canonul tibetan și sunt aproape inexistente în afara canonului tibetan.

În canonul tibetan, există trei versiuni celebre numite:

Gyen dring du sum

Gye     = extins sau lung.
Dring = mediu.
Du      = scurt.
Sum   = trei.

De obicei, tibetanii au o mulțime de liste. Numele listei include numărul de elemente care apar în ea. Dacă acum sunt trei elemente pe listă, ei spun: gyen, dring, du, trei.

Deci:

      • Sutra lungă a Prajnei Paramita, care are 100,000 de versete.
      • Sutra medie a Prajnei Paramita, care are 25,000 de versete.
      • Sutra scurtă a Prajnei Paramita, cu 8,000 de versete.

Toate aceste sutre s-au păstrat până în zilele noastre. Lama Dvora Hla spunea că a studiat cu Lama Art Angel, timp de șase ani, sutra medie. Se pare că există mai multe sutre. Printre ele se află una cu 18,000 de versete și cunoscută sub numele de „Sutra Tăietorului de diamant”.

În general, s-a păstrat foarte puțin din aceste scrieri și mai ales în tibetană. În alte tradiții, non-tibetane, ele nu sunt atât de cunoscute. Există și tradiții care neagă, în general, că Buddha ar fi transmis aceste sutre. De exemplu, cei din curentul budist Theravada nu recunosc aceste scrieri ca fiind scrierile lui Buddha. Maestrul Shantideva, în capitolul pe care l-a scris despre înțelepciune, poartă o discuție contradictorie cu aceștia.

Cu siguranță noi le acceptăm ca fiind învățăturile lui Buddha. Am studiat deja „Sutra Tăietorul de diamant” și am văzut cât de importantă este aceasta în prezentarea vacuității. După cum am spus, pentru a ajunge la studiile despre vacuitate, de a întâlni aceste sutre, de a întâlni profesori care le predau, de a le înțelege corect, și de a nu ne panica după aceea, trebuie acumulate multe merite, astfel încât în calea noastră să nu apară obstacole care să ne descurajeze și să nu putem merge mai departe .

Chiar și în sutrele din Prajna Paramita există multe povești. Cum ar fi cea despre Bodhisattva care plânge.

Se povestește că un Bodhisattva dorea să meargă să învețe Prajna Paramita de la Lama. În acele vremuri se obișnuia să se aducă Lamei aur în aceeași cantitate cu greutatea corporală a elevului, ca dovadă a seriozității acestuia, pentru că altfel elevul ar veni, ar auzi și ar pleca, și asta nu este o karmă bună. Dacă vin, aud cuvinte sacre și apoi le disprețuiesc sau le găsesc defecte, sau nu le practică, nu este bine. Un mare Lama nu are nevoie de aurul elevului.

Povestea spune că acest Bodhisattva dorea foarte mult să audă studiile Prajna Paramita, dar nu avea bani și nici aur. De unde va obține bani? Așa că se așeză în piață și își oferi organele spre vânzare, în schimbul acestui aur. Era dispus să renunțe la organele sale numai ca să ajungă la aceste studii.

Așa cum stătea în piață, strigând că este de vânzare, vin demonii și îl amuțesc, ca să nu poată ajunge la aceste învățături. Bodhisattva începe să plângă pentru că se simte neputincios. O doamnă bogată vede de la distanță ce se întâmplă și îl ajută cu bani. Acesta este un exemplu de poveste care apare în sutrele înseși.

Toate cele trei tipuri de sutre se numesc împreună:

Yum

Yum înseamnă mamă. De ce se numesc împreună mamă ? Pentru că Prajna Paramita, înțelepciunea vacuității, este înțelepciunea care îi produce pe toți Buddha. Toți Buddha provin de la această mamă, a Prajnei Paramita.
Yum mai înseamnă și femeie, soție.

 

Sursele din care vom învăța în acest curs

      1. O sursă a acestui curs sunt scrierile Prajna Paramita. Nu vom merge direct la ele, pentru că asta se face în cursul 6.
      2. Pe baza scrierilor Prajna Paramita, maestrul Asanga primește învățătura de la Maitreya. Maestrul Asanga a trăit în jurul anului 350 e.n.

Vă mai amintiți de Asanga care alerga cu câinele în spinare? Cine era acest câine? Era Maitreya, următorul Buddha. Vom mai vorbi puțin despre asta în ultima lecție a cursului.

Se spune că Maestrul Asanga a locuit 12 de ani într-o peșteră pentru a-l întâlni pe Maitreya. După ce mintea i s-a purificat complet, numai atunci a putut să-l vadă cu adevărat pe Maitreya. Povestea spune că, după 12 ani, maestrul Asanga iese din peșteră și vede un câine rănit întins pe drum. O căruță trecuse peste el, călcându-i trupul. Plin de compasiune, se uită la câine și vrea să-l ajute. Când se apleacă spre el, vede că stomacul câinelui era infectat și plin de viermi. Maestrul își spune „mai întâi trebuie să înlătur viermii, dar ei sunt mici și, dacă îi prind cu mâna, o să-i rănesc”. Așa că își spune „Îi voi scoate cu limba mea, unul câte unul”. Apoi se apleacă, și când se uită, îl vede pe Maitreya. Datorită faptului că Asanga devenise atât de pur, a putut vedea puritatea și nu impuritatea câinelui.

Atât timp cât mintea noastră nu este pură, nu putem recunoaște puritatea ca puritate. Și acesta este un obstacol.

Povestea spune că Maestrul Asanga, numai după ce a atins un grad de puritate suficient de mare, a putut să se ridice în paradisul lui Maitreya și să primească direct învățătura de la el. Numai cei care au devenit Arya, adică cei care au perceput direct vacuitatea, pot întâlni ființe iluminate în persoană și pot primi învățături directe de la ele, pe care ni le pot aduce și nouă. Maestrul Asanga ne-a adus astfel cinci mari cărți ale lui Maitreya. Iar una dintre ele, pe care se bazează acest curs, se numește:

Nguntok gyen

 

După cum o să vedeți, acest curs conține mulți termeni, definiții și detalii tehnice, de aceea vă rog să aveți răbdare. Pe parcursul lui vom introduce și meditații.

Nguntok = realizare, conștientizare sau ceva perceput direct.
Gyen        = ornament, bijuterie sau coroană.

În sanscrită se numește: Abhisamaya Alamkara, iar în română: „Ornamentul realizărilor”.

Alamkara înseamnă ornament, iar Abhisamaya – realizări.

Deci, aceasta este una dintre cele cinci cărți pe care Maestrul Asanga ni le-a transmis direct de la Maitreya.

Maitreya se numește în tibetană:

Jetsun jampa

Jetsun = venerabil
Jampa = iubire.
Jetsun jampa înseamnă venerabilul iubit.

Numele maestrului Asanga în tibetană este:

Pakpa tok me

Pakpa  = arya, adică cel ce a perceput vacuitatea direct.
Tok me = Asanga sau neatașat.
Pakpa tok me înseamnă Arya Asanga.

Maestrul Arya Asanga a trăit în jurul anului 350 e.n. Nimeni nu știe exact – aceasta este o estimare. La fel ca toate cărțile antice, cartea lui Asanga este foarte concisă și este imposibil de citit și de înțeles, așa că avem nevoie de un comentariu la acest comentariu. Conținutul cărții se bazează în întregime pe Yum, pe scrierile Prajna Paramita.

3. În jurul anului 850 e. n. a apărut înțeleptul indian pe nume Maestrul Haribhadra. Numele lui în tibetană este:

Kedrup tenpa dargye

El a trăit între anii 1493 – 1568. Cartea lui se numește:

Parchin ta cho

Analiza perfecțiunii înțelepciunii

Kedrup Tenpa Dargye a fost un mare savant tibetan. Și a scris multe manuale pentru mănăstirile tibetane. O mare parte din ceea ce se învață în mănăstirile tibetane vine direct de la Kedrup Tenpa Dargye. Deci, el a scris comentariu la comentariul lui Gyaltsab Je, care a fost comentariu al comentariului lui Je Tsongkapa, care a fost comentariu asupra comentariului Maestrului Haribhadra, iar acest comentariu este comentariul asupra comentariului maestrului Asanga, asupra scrierilor Yum.

 

Metoda foilor de ceapă

      1. Prima foaie interioară este Buddha.
      2. Apoi, foaia de deasupra reprezintă primii comentatori indieni, de la începutul primului mileniu.
      3. A treia foaie a acestei cepe sunt comentatorii indieni târzii de la sfârșitul primului mileniu, 700 – 800. După care budismul ajunge în Tibet și apar comentatorii tibetani.
      4. Deci a patra foaie este reprezentată de comentatorii tibetani antici, din prima jumătate a celui de-al doilea mileniu.
      5. Iar apoi vin comentatorii tibetani târzii, din a doua jumătate a celui de-al doilea mileniu.

Și când ajungem la ultimii comentatori, lucrurile încep să devină mai clare. Deja au trecut mulți ani în care tradiția s-a rafinat, s-a șlefuit, a fost curățată de distorsiuni și se bazează pe multe dezbateri care au clarificat tot felul de subiecte delicate. Textele scrise deveniseră foarte precise și citibile.

 

Cum apare asta în cazul nostru?

      1. Să începem cu Buddha. Yum, textele Prajna Paramita sunt de la Buddha. Ele ne-au fost aduse de către Nagarjuna, care le-a primit de la făpturile Naga. Și aceasta este baza sau textele rădăcină.
      2. Apoi a venit Abhisamaya Alamkara, „Ornamentul realizărilor” pe care Maitreya a transmis-o Maestrului Asanga, în jurul anilor 350 e. n. Este cam aceeași perioadă în care Yum au fost aduse de Nagarjuna de la Naga.
      3. Apoi a venit Maestrul Haribhadra, care îl comentează pe Asanga, în jurul anului 850 e. n. d.
      4. După care au venit și alți comentatori, cum ar fi Je Tsongkapa, Gyaltsab Je, dar în acest curs nu ne vom folosi de comentariile lor.
      5. Mergem acum direct la Kedrup tenpa dargye, care a trăit în Tibet în secolul al XVI-lea și a scris în tibetană. A scris multe manuale pentru mănăstiri pe baza acestor scrieri.

Toate aceste scrieri sunt foarte profunde și conțin o mulțime de definiții, pe care le vom transmite în acest curs, dar ele cuprind mult mai multe lucruri peste care nu vom trece în acest curs. Putem dedica doi ani de studii doar pe aceste subiecte și nu le epuizăm.

Lama Dvora spunea că a studiat Abhisamaya Alamkara cu Lama Art o dată pe săptămână sau la două săptămâni, timp de șase ani, și au ajuns la aproximativ jumătatea ei. Se merge încet, de la cea mai interioară foaie până la cea exterioară, și în același timp stăteau cu o mulțime de cărți în față, toate în tibetană. Lama Dvora spunea că a face acest lucru a fost un mare privilegiu, o adevărată plăcere de a urmări cu adevărat ceea ce a vrut să spună Buddha.

Există o mulțime de detalii care descriu calea, calea unui Bodhisattva. Sunt descrise calitățile lui Buddha, de exemplu. În ultimul capitol al cărții  „Abhisamaya Alamkara” există sentimentul real că zbori. Ai senzația că altcineva ar fi transmis toate acestea, dar de fapt Buddha a fost cel care le-a transmis literalmente și își descrie trăsăturile.

 

Scopul cursului 2

După ce am făcut primul curs Lam Rim – cursul 1, care ne-a oferit o imagine de ansamblu a căii, acum scopul este să se intre mai în adânc în detaliile căii.

După cum am spus, atunci când Buddha a ieșit din meditație și chiar și după ce a început să predea, multă vreme nu a vorbit deloc despre vacuitate, pentru că s-a temut că oamenii nu vor înțelege. Pe de altă parte, știa foarte bine că, fără a preda vacuitatea, este imposibil de a ieși din samsara. Doar a sta și a medita nu eliberează. De aceea era necesară meditația pe înțelegerea vacuității.

A face multe binefaceri este foarte important, dar nu suficient. Nu este suficient pentru a ne elibera. Avem nevoie atât de binefaceri, cât și de învățături, de aceea ne străduim atât de mult să intrăm în aceste detalii, în aceste amănunte. Marii Lama din tradiția Gelugpa subliniază cu tărie importanța învățăturii. Ken Riponche obișnuia să spună: „Vrei să elimini samsara, trebuie să știi care este scopul pe care vrei să-l țintești”. Până când nu identifici clar ținta, atunci cum vei ști că ai lovit-o? Fără asta, meditația este prea abstractă. Cu toate că se poate ajunge la multă plăcere în meditație, asta nu ne eliberează. De aceea este foarte important ca lucrurile să fie precise, și acesta este scopul acestui curs.

Până nu ajungem la perceperea vacuității, nu știm câtă vreme mai continuăm să ne învârtim prin Samsara. Acest lucru este greu de știut, pentru că avem un depozit karmic imens, pe care l-am umplut de-a lungul multor veacuri. Iar majoritatea karmelor sunt negative, aproape toate sunt negative.

Poate avem puțină karmă bună, karmă acumulată prin serviciul adus Lamei, adus Dharmei. Avem foarte puțină karmă pozitivă, pentru că mintea noastră este pătrunsă de ignoranță și, atunci când facem bine, acest bine este foarte slab. De aceea este foarte greu să ne eliberăm.

Deci, până nu percepem direct vacuitatea, nu avem nicio garanție că ne putem elibera.

Nu există nimic de prisos în aceste învățături. Toată învățătura ne-a fost dată de marii Lama pentru a ne aduce la eliberare.

 

Fiecare discipol are Buddha lui

Întrebare: Buddha este omniscient, el știe totul. El a predat în câteva runde, spunând că oamenii nu erau atât de pregătiți și se speriau. Buddha nu a știut că ei nu înțeleg?

Răspunsul este că Buddha vede trecutul-prezentul-viitorul, totul este desfășurat înaintea lui. El știe exact că vom sta aici în secolul 21 și vom învăța aceste lucruri.

Buddha știa că vor exista oameni în diferite stadii de dezvoltare. În fiecare generație există astfel de oameni.

El a transmis învățătura în funcție de nevoile tuturor oamenilor. Unora li se potrivește învățătura Hinayana, altora Mahayana, iar altora Tantra. Există niveluri diferite.

Toate aceste învățături sunt foarte necesare. De ce? Pentru că cu toții ne aflăm în anumite stadii de înțelegere și, la un moment dat, vom aluneca în punctele de neînțelegere, care sunt mai subtile.

Buddha ne-a dat versiunea completă. Ne-a dat versiunea Mind Only School, ca să putem observa unde nu înțelegem versiunea completă. Cu toate că prin școala Mind Only School se poate ajunge foarte departe, nu până la capăt.

 

Despre vacuitatea Lamei

Tot acest subiect este super important! Mai ales când intrăm în Tantra. Toată această problemă a înțelegerii profesorului, a înțelegerii lui Buddha, a înțelegerii Lamei, acest gând: „Stai așa, acest Lama a venit să mă învețe lucruri atât de profunde și, deodată, manifestă un comportament ciudat sau imoral. Ce se întâmplă? Nu mai știe ce face?” este exact legată de întrebarea pusă anterior.

Studiem așa-numitele sutre, spre deosebire de tantra. Cuvântul „Sutra” are mai multe întrebuințări. În contextul tantrei, sutra este învățătura deschisă a lui Buddha. În contextul sutrei, elevul îl examinează pe profesor și se uită: Are el calitățile descrise în cursul 1 sau nu are?

Je Tsongkapa spunea: „Uitați-vă la calitățile unui profesor. Nu vă luați după oricine”. Și este perfect așa!

Trebuie să căutăm profesorul, pentru că dacă dăm peste persoana greșită și apoi începem să o subestimăm, cădem rău. De ce? Pentru că Buddha se manifestă prin profesorul care vine să ne învețe înțelepciunea supremă – așa ne-a avertizat Buddha. El a spus: „Căutați calitățile lui bune”.

Când intrăm în Tantra, Lama vine și ne învață calea rapidă spre iluminare.

Lama este însuși Buddha! a afirmat Ken Rinpoche.

A spus: „Buddha însuși este cel care mă învață!” Buddha nu poate fi confuz! El poate manifesta un comportament sau altul. Lama este complet gol de orice natură. Ceea ce trebuie să înțelegem este vacuitatea Lamei.

Cine vine să mă învețe, mai ales în tantra, vine direct din Dharmakaya mea, doar de acolo poate să vină, nu există alt loc. Lama nu poate fi confuz, el poate doar să îmi reflecte mintea mea, cea pe care o am acum.

Dacă nu văd puritatea, asta nu înseamnă că Buddha nu este pur, ci faptul că mintea mea nu este pură.

Când încep să înțeleg aceste lucruri, voi privi defectele, ca materie primă cu care să lucrez. Cu alte cuvinte, trebuie să mă uit la ceea ce ar trebui să purific în curentul meu de conștiință.

Și dacă nu am un asemenea grad de înțelegere, nu am ce să caut în Tantra. Dacă nu înțeleg vacuitatea de la acest nivel – dacă nu înțeleg vacuitatea absolută a Lamei, că el nu are nicio existență proprie de sine – atunci de îndată ce voi vedea un defect, voi cădea rău. De aceea marii Lama nu-i introduc cu ușurință pe oameni în tantra.

În zilele noastre, marii Lama oferă inițieri publicului larg la un anumit nivel, dar nu la cel avansat. Probabil că ei pun în balanță uriașa binefacere de a introduce oamenii în tantra cu riscul.

Acest subiect este foarte important. Trebuie să înțeleg omnisciența lui Buddha, să înțeleg că, dacă cineva vine și mă învață astfel de lucruri sacre și îmi arată o cale spre iluminare, și el nu vine din Tibet, sau din America, el este doar proiecția mea; El este proiecția mea din iluminarea mea. În măsura în care nu sunt pură, vor începe să apară defecte la el și apoi pot lucra cu ele. Atunci mă pot purifica.

De unde știu că progresez pe cale? Unul dintre indicii este că Lama mi se va părea din ce în ce mai luminat! Acesta este un indiciu al progresului meu pe cale. Și am văzut asta tot timpul în povestirile budiste. Cum a fost exemplul maestrului Asanga, care a văzut un câine și abia mai târziu a văzut că el este Maitreya.

Se spune despre Naropa, care a plecat în căutarea Lamei sale, Tilopa. Naropa l-a văzut pe Tilopa pescuind pești pe care îi prăjea. Tilopa era Lama lui tantric, cel care trebuia să-l aducă la iluminare. Lama îi citi gândurile lui Naropa, aruncă peștele în apă, iar peștele prăjit reînvie și începu să înoate.

Există nenumărate astfel de povestiri care ne arată cum discipolul îl percepe pe Lama impur – totul vine pentru a pune la încercare înțelegerea de către elev a vacuității.

Cine a urmat cursul 1, un curs pentru începători, știe că Buddha ne spune: „Căutați să vedeți dacă Lama are calitățile A, B, C …”.

Este aproape imposibil să le găsim. De ce? Pentru că nu suntem puri! Apoi ni se spune: „Bine, cele zece sunt greu de găsit, atunci căutați cinci dintre ele”. Și asta e greu de găsit. În cele din urmă, va trebui să le căutăm în inima noastră.

În Tantra, Buddha spune: “Ți-ai întâlnit Lama, atunci imperfecțiunile pe care le vezi la el, caută-le în tine și curăță-te de ele “. Pentru că Buddha este pur.

 

Purificarea conștiinței

Ceea ce apare în realitatea noastră și modul în care o experimentăm ne indică gradul de puritate al minții noastre.

Dacă se practică carnețelul, zilnic, de șase ori pe zi, acest lucru ne purifică treptat mintea. Dacă nu menținem această practică în mod regulat, nu există nicio garanție că va exista o schimbare! Obstacolele sunt garantate să vină.

Noi nu avem o minte care să meargă în direcția iluminării. Avem condiționări opuse, care sunt adânc înrădăcinate. Dacă nu folosim acest antidot, fără nicio îndoială vor apărea obstacole în calea noastră.

ACI, Cursuri

ACI 2 – Diamantele Iluminării

Cursul ACI 2 – Diamantele Iluminării – reprezintă primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii (Prajna Paramita).

Acest curs se bazează pe Ornamentul realizărilor (Abhisamaya Alamkara) a lui Maitreya și a Maestrului Asanga (350 e.n.) și pe comentariile Maestrului Haribhadra și ale Maestrului Kedrup Tenpa Dargye (1493-1568).

Cursul oferă cursantului claritate în înțelegerea căii budiste către iluminare, în timp ce definește cu precizie cele trei diamante, refugiul budist și raționamentul său, calitățile lui Buddha, Bodhichita, Nirvana și diferitele lor forme.

De asemenea, cursul mai cuprinde cinci demonstrații că vacuitatea este natura supremă a realității, cele cinci căi care conduc spre iluminarea completă și meditații.

Profesor îndrumător: Gabriela Bălan

 

 Lecțiile în format video:

 

Lecțiile in format HTML:

Lecția 1a

Lecția 1b

Lecția 1c

Lecția 2a

Lecția 2b

Lecția 3

Lecția 4a

Lecția 4b

Lecția 5

Lecția 6

Lecția 7a

Lecția 7b

Lecția 8

Lecția 9

Lecția 10

 

 Temele, testele  și răspunsurile cursului:

Am organizat pentru voi un folder în care veți găsi temele și testele acestui curs, atât în format word – pentru cei care vor să le completeze pe laptop, dar și în format pdf pentru cei care for să le printeze și să le completeze de mână.

Tot aici veți găsi și tabelul pentru jurnalizare meditații, în care să vă notați datele și orele când ați făcut meditațiile.

Descarcă  aceste materiale de AICI.

ACI 16

ACI 16 – Principalele idei ale Budhismului, partea 1 – Lecția 3

Principalele idei ale budismului, partea I

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 Lecția 3

 

Am terminat cursul 1, iar acum trecem la cursul numărul 2.

Cursul numărul 2 este diferit de cursul numărul 1. Cursul numărul 1 s-a bazat pe Lam Rim – calea treptată spre iluminare, pe care ni l-a dat Je Tsongkhapa.

El nu a fost primul care a scris Lam Rim. Au fost scrise Lam Rim-uri și înaintea lui, dar el le-a adus la perfecțiune.

Lam Rim-uri au fost scrise și după el, dar scrierile lui Je Tsongkapa au fost complete, dezvăluind întreaga cale și permițând oamenilor să atingă iluminarea, dacă parcurgeau toți pașii.

Prajna Paramita – Perfecțiunea Înțelepciunii

Cursul numărul 2 se concentrează pe:

Yum

Yum înseamnă mamă.

Acest nume este pentru un întreg grup de scripturi și învățături din budism numite Prajna Paramita sau „Perfecțiunea Înțelepciunii”.

În tibetană

Sherab kyi parul tu chinpa

Sherab – înțelepciune,
Chinpa – a trece,
Parul tu – dincolo.

În sanscrită Prajna Paramita.

Prajna – înțelepciune,
Param, Para – dincolo,
Ita – a trece, a merge.

Deci, Sherab kyi parul tu chinpa sau Prajna Paramita înseamnă înțelepciunea de dincolo sau înțelepciunea care trece dincolo, înțelepciunea care te duce dincolo.

Ce este această înțelepciune? Este înțelepciunea vacuității.

În română traducem Prajna Paramita – „perfecțiunea înțelepciunii”. Aceasta nu este o traducere literară exactă, dar este o traducere care a fost acceptată în engleză.

Așa cum am spus, colecția de scrieri Prajna Paramita se numește Yum în care Buddha a predat despre vacuitate.

 

Patru interpretări ale cuvântului „Prajna Paramita”

Există patru interpretări ale cuvântului Prajna Paramita.

1.   Scrieri despre vacuitate în tradiția Mahayana

Aceasta este o colecție completă de scrieri, sutre și comentarii la aceste sutre, care învață despre vacuitate.

Acestea sunt scrieri ale tradiției Mahayana în budism. În budism există tradiția Mahayana și tradiția Hinayana. Ambele tradiții vorbesc despre forme diferite ale vacuității

    • În tradiția Hinayana se vorbește mai mult despre lipsa de sine, iar
    • În tradiția Mahayana se folosește cuvântul „vacuitate”.

În tibetană

Tongpa nyi

Tongpa nyi  – vacuitate,
În sanscrită se spune Shunyata.

Aceste scrieri, conform tradiției, au fost transmise de Buddha, dar oamenii din generația sa nu au fost pregătiți să audă despre vacuitate. Vacuitatea este o învățătură foarte profundă și pentru mulți ea este dificilă.

Se spune că aceste scrieri au fost ascunse. Se spune că marele înțelept Arya Nagarjuna ne-a adus aceste scrieri minunate, sutre ale lui Buddha de lungime scurtă, medie, lungă, care intră în diferite detalii ale vacuității. Deci, aceasta este prima semnificație a numelui Prajna Paramita – colecție de scrieri.

2.   Învățătura „Ornamentul Realizărilor” și comentariile sale

O a doua semnificație a numelui Prajna Paramita – în mănăstirile tibetane, când spun doar „Prajna Paramita”, adesea se referă la învățăturile tradiției Svatantrika.

Școala Svatantrika este jumătatea inferioară a Căii de Mijloc. Învățăturile școlii Svatantrika durează aproximativ doisprezece ani într-o mănăstire. Acestea sunt adesea numite Prajna Paramita. Ele includ faimoasa carte Abhisamaya Alamkara. În tibetană:

Nguntok gyen

Nguntok înseamnă realizare, conștientizare sau ceva perceput direct.
Gyen – ornament, bijuterie sau coroană.

Deci, Nguntok gyen înseamnă Ornamentul Realizărilor.

Alamkara înseamnă ornament, iar Abhisamaya – realizări.

Nguntok gyen este deci numele cărții care provine din tradiția Svatantrika și care a fost scrisă de Maestrul Asanga.

Numele Maestrului Asanga în tibetană este:

Pakpa Tokme

Pakpa – arya, adică cel ce a perceput vacuitatea direct.
Tok me – Asanga sau neatașat.
Pakpa tok me înseamnă Arya Asanga.

Tradiția spune că Arya Asanga s-a înălțat la cer și l-a întâlnit pe Maitreya.

Numele lui Maitreya  în tibetană este:

Jetsun jampa

Jetsun – venerabil,
Jampa – iubire.
Jetsun jampa înseamnă venerabilul iubit.

Maitreya este considerat următorul Buddha, o ființă iluminată care se află în propriul său paradis.

Tradiția spune că Arya Asanga s-a înălțat în paradisul lui Maitreya, iar acesta i-a dictat cinci cărți extraordinare pe care Arya Asanga ni le-a adus.

Nouă, celor din Occident, ni se pare puțin ciudat să urcăm în cer ca să primim cărți și apoi să coborâm? Unde este acest paradis?

Faptul că suntem aici și nu vedem alte lucruri, nu înseamnă că ele nu există.

Aspirăm să atingem iluminarea, aspirăm să fim cineva ca Maitreya și când vom fi foarte aproape de această stare, vom începe deja să întâlnim ființe iluminate.

Acești îngeri vin și ne dau învățăturile lor direct, pentru că noi suntem cei care îi proiectăm pe învățătorii noștri, în funcție de nivelul de puritate al minții noastre, deci depinde de cât de puri suntem. Îi proiectăm ca oameni, iar mai târziu le vom vedea natura lor angelică.

Așadar, o astfel de persoană care este foarte pură, poate să-l întâlnească cu adevărat direct pe Maitreya și să primească învățături de la el, așa cum se spune despre Je Tsongkhapa, că a primit învățături direct de la Manjushri. Se spune despre Je Tsonghkapa că ar fi fost însuși Manjushri.

Fratele Maestrului Asanga a fost Maestrul Vasubandhu. El și fratele său au scris împreună o parte importantă din scripturile pe care le studiem astăzi și care sunt studiate în mănăstiri. Povestea spune că mama lor a fost călugăriță și a avut viziunea că, dacă își va da roba jos, ea va naște doi fii care vor deveni mari învățători spirituali, și asta a și făcut. Ea a avut un fiu cu un rege și un altul cu un brahman, și aceștia sunt Maestrul Vasubandhu și Maestrul Asanga.

 

„Foile de ceapă” ale comentariilor

Conform tradiției, scrierea Abhisamaya Alamkara a fost primită de Maestrul Asanga de la Lordul Maitreya. Pentru că ea este foarte greu de citit, au început să apară comentarii după comentarii ale acesteia. Există multe straturi de comentarii asupra acestor scrieri.

Acest lucru a fost numit „modelul cepei” și nu este vorba doar despre aceste scrieri. Toate scrierile antice, sunt foarte greu de înțeles, și de aceea este nevoie de comentatori. De aceea au început să apară comentatori indieni timpurii, comentatori indieni târzii, comentatori tibetani timpurii și comentatori tibetani târzii. Fiecare comentariu este puțin mai detaliat.

De ce avem nevoie de straturi? Pentru că generația se degenerează. Astăzi avem nevoie de comentarii foarte amănunțite, pentru că nu le putem înțelege. Generația este în declin spiritual.

Maestrul Haribhadra, a fost un mare comentator care a trăit în jurul secolului al IX-lea. Și acest comentariu de asemenea, este foarte greu de înțeles. Și deci a fost și el comentat.

Gyaltsab Je a trăit între anii 1362 și 1432 în Tibet. El a fost unul dintre cei doi fii spirituali ai lui Je Tsongkapa, care au fondat școala Gelugpa.

Gyaltsab Je a scris un comentariu foarte frumos la comentariul lui Maestrului Haribhadra. Și acesta, la rândul lui este un comentariu foarte greu de înțeles. Scrierea lui Gyaltsab Je este logică, dar foarte complexă și este nevoie de un profesor care să-l explice.

Această învățătură este lungă, și ia mult timp. Vom intra puțin în definiții. După cum am spus, durează doisprezece ani.

În New Jersey, Lama Art a făcut un efort eroic pentru a preda aceste scrieri împreună cu comentariile lor.

Lama Dvora Hla spune că le-a studiat timp de aproape opt ani cu Lama Art și că au ajuns la aproximativ două treimi din ele, apoi karma s-a terminat și studiul s-a oprit.

În acest material ne vom folosi de explicațiile lui Kedrup Tenpa Dargye, care a trăit acum aproximativ 400 de ani. El a scris majoritatea cărților care se studiază astăzi în mănăstirea Sera Mey. A dat multe definiții și a organizat o mare parte din materiile de studii. Așadar, vom studia din cartea lui, care se studiază în mănăstiri. De asemenea, lectura acestui curs cuprinde fragmente din cartea lui.

3.   A șasea perfecțiune

A treia semnificație a numelui Prajna Paramita – este a șasea dintre cele șase perfecțiuni, de aceea o numim și „perfecțiunea înțelepciunii”.

În cursurile noastre, am vorbit despre „cele șase perfecțiuni”. Cele șase perfecțiuni sunt calități spirituale sau virtuți spirituale pe care o persoană pe calea spre iluminare aspiră să le dezvolte. Bodhisattva, care arde de dorința de a ajunge la iluminare pentru a ajuta toate ființele, cultivă aceste perfecțiuni. Acestea sunt:

    1.   Perfecțiunea generozității,
    2.   Perfecțiunea moralității.
    3.   Perfecțiunea răbdării – a nu ne enerva.
    4.   Bucuria efortului.
    5.   Perfecțiunea concentrării meditative, sau meditația.
    6.   Și a șasea și cea mai importantă dintre toate – este perfecțiunea înțelepciunii.

În cursul 12 am prezentat capitolul nouă al cărții Maestrului Shantideva –Ghidul de viață al unui Bodhisattva. După ce a oferit o învățătură detaliată despre celelalte perfecțiuni, maestrul spune: „Toate acestea au fost scrise pentru înțelepciune”. Toate perfecțiunile, de la unu la cinci, au fost menite să permită înțelepciunea, pentru că ea este cea care eliberează. Despre ce înțelepciune vorbește? Despre Prajna Paramita, despre perfecțiunea înțelepciunii.

4.   Starea mentală a perfecțiunii înțelepciunii

A patra interpretare, care este de fapt cea mai importantă pentru noi, este starea mentală pe care o reprezintă perfecțiunea înțelepciunii.

Definiția perfecțiunii înțelepciunii – Sherab kyi parul tu chinpa, sau Prajna Paramita:

„Înțelepciunea celui care se află pe Calea cea Mare, prin care percepe vacuitatea și a cărui minte este impregnată de bodhichitta”.

„Calea cea Mare” – înseamnă Mahayana.

De ce a fost adăugată și propoziția „mintea sa este impregnată de bodhichitta”?

Răspunsul este că se poate ajunge la perceperea vacuității și fără bodhichitta. Omul poate ajunge la perceperea vacuității și fără să-și fi dezvoltat bodhichitta în întregime, adică responsabilitatea personală de a-i aduce pe toți la iluminare. Dar atunci nu se va mai numi „perfecțiunea înțelepciunii”, ci va fi altceva.

Perfecțiunea înțelepciunii este înțelepciunea din inima unui bodhisattva, din inima celui care are bodhichitta, celui care urmează calea pentru a-i aduce pe toți ceilalți la fericirea supremă.

Și când spunem „perfecțiunea înțelepciunii” – prajñāpāramitā, perfecțiunea nu este perfecțiune până când nu percepem direct vacuitatea.

Semnificația „perfecțiunii înțelepciunii”, este de fapt înțelepciunea care duce la perfecțiune.

Refugiul

Și primul subiect pe care îl vom aborda, care se referă la perfecțiunea înțelepciunii, este

Kyamdro

Cei care citesc tibetana pot vedea că este scris Kyabdro, dar noi pronunțăm Kyamdro datorită literei „ah” care este scurtă și schimbă pronunția.

Kyamdro – refugiul sau a ne refugia.

Refugiul este conceptul de bază în budism. Așa începem calea noastră ca budist, prin a ne refugia.

Este foarte important să înțelegem ce înseamnă „a ne refugia”, pentru că le dăm jurămintele de refugiu celor care le doresc. Deci trebuie să înțelegem ce înseamnă acest lucru, chiar și dacă nu luăm jurămintele. Pentru că acesta este începutul căii.

 

Două aspecte ale refugiului

A ne refugia înseamnă a ne îndrepta către un obiect din afara noastră, în speranța că acel obiect ne va ajuta. La fel ca și copilul mic care se sperie și fuge la mama lui să-l protejeze.

Refugiul are două aspecte:

    • Un aspect al fricii, ne frică de ceva și
    • Alt aspect este de a căuta protecție în fața unui pericol sau a fricii.

În budism, cele Trei Diamante sunt refugiul. Celelalte refugii (de exemplu, oameni, autorități, bani etc.) nu durează.

 

Refugiul lumesc versus refugiul spiritual

În viața noastră există tot felul de lucruri care ne pot răni; poate un incendiu, un furt sau escrocherie. Dacă cineva ne-a înșelat, mergem la tribunal. Dacă vedem fum, apelăm pompieri și așa mai departe.

Acestea sunt tipuri de refugiu lumesc în obiecte exterioare care ar trebui să ne ajute. Ele sunt temporare, trecătoare și nu sunt supreme. Ele nu pot schimba cu adevărat situația noastră existențială, în care se poate întâmpla o catastrofă în orice moment.

—   Putem apela pompierii în caz de incendiu – dar de multe ori ei ajung prea târziu, sau
—   Ni s-a furat un obiect sau ni s-a furat din casă, și atunci mergem la poliție, iar poliția ori reușește să pună mâna pe hoț, ori nu.
—   Dacă cineva ne-a înșelat, mergem la tribunal, iar hotărârea judecătorească poate fi justă sau nu.
—   Dacă suntem bolnavi, mergem la doctor, iar acesta ori ne ajută, ori nu ne ajută.

Dar acesta nu este cu adevărat refugiu, pentru că dacă ar fi cu adevărat refugiu, el ne-ar fi protejat.

Pe calea spirituală, căutăm un refugiu care nu dezamăgește niciodată, care ne protejează cu adevărat, și aceasta este ideea de refugiu budist.

 

Refugiul nu este în statui, în fotografii și nici măcar în Buddha însuși…

Și aici trebuie să fim atenți, pentru că orice profesor budist vă va vorbi despre refugiul budist, iar uneori poate părea că refugiul se găsește în statui și fotografii. De multe ori, turiștii care vizitează Thailanda văd călugări care se prosternează în fața statuilor și care spun: „Om Namo Buddhaya, Namo Dharmaya, Namo Sanghaya” și poate li se pare că este idolatrie.

Dacă ei se prosternează în fața statuii – asta este într-adevăr idolatrie, pentru că statuia nu ne poate proteja.

Nu numai statuia și fotografia nu ne pot proteja, dar nici chiar Buddha însuși nu ne poate proteja.

Există o poveste despre Buddha Shakyamuni.

Muni – prinț,
Shakya – acesta este numele unui trib.

Se povestește că Buddha a fost prințul tribului Shakya, iar tribul său era în război cu alte triburi. Cu toate că el era prințul moștenitor, a ales să fugă din palat și a devenit călugăr. Mai târziu, când avea deja mulți discipoli, membrii tribului său încă se mai luptau cu alte triburi. Ei deja îl știau pe Buddha ca fiind un mare maestru spiritual, așa că au venit la el să se refugieze. Povestea spune că oamenii au fugit în camera lui Buddha, încercând să se ascundă fizic în spatele lui, și sunt omorâți chiar lângă el.

Deci, nici măcar Buddha nu ne poate lua karma noastră.

 

…dar învățăturile lui Buddha sunt cu adevărat un refugiu

De multe ori, oamenii vin la lecțiile de Dharma ca urmare a unei crize religioase, pentru că li se spune despre acea forță supremă ,Tatăl milostiv și îndurător, și iată că există cancer în lume, și copii bolnavi în lume. Oamenii nu pot înțelege acest lucru. Ei ajung la o criză în credința lor, și pe bună dreptate, deoarece lucrurile care ar fi trebuit să-i ajute, nu-i ajută, și cu siguranță o statuie nu poate face aceste lucruri, și nici măcar un om viu nu poate face aceste lucruri. Nici măcar un mare învățător nu poate face aceste lucruri.

Buddha este atotștiutor; ne cunoaște mintea, poate citi trecutul, prezentul și viitorul, și cu toate acestea nu ne pot lua karma. El nu este atotputernic, pentru că dacă ar fi putut să ne ia karma, ar fi făcut asta demult. Aceasta este speranța pe care o punem în Dumnezeu. El nu poate face asta. El nu ne poate lua suferința.

De ce?

Pentru că singurul factor care ne provoacă suferința este karma noastră, faptele noastre din trecut, iar în mod normal, nicio putere din lume nu ne poate lua karma. Singurul lucru pe care Buddha îl poate face pentru noi, singurul –  Este să ne învețe cum să ne schimbăm karma și, în acest fel, să obținem controlul asupra destinului nostru. Așa ne ajută el.

Desigur, cu cât Buddha ne citește mai mult mintea, cu atât mai mult ne poate ajuta, în sensul că poate adapta învățătura în funcție de necesitățile fiecăruia. Dar karma nu ne-o poate lua.

Ce înseamnă să-mi ia karma? Eu sunt karma mea: totalitatea experiențelor mele; corpul meu, mintea mea în acest moment, mediul meu, casa mea – aceasta este karma care îmi rodește în acest moment. A le lua, înseamnă a mă lua pe mine. Ceea ce poate face Buddha – este să mă învețe cum să mă transform, cum să acumulez altă karma încât să pot ieși din lumea suferinței și să ajung într-o lume în care există numai bine.

Deci, este important să înțelegem că atunci când ne refugiem în Buddha, nu ne refugiem în istoricul Buddha, nu ne refugiem într-un zeu, într-un Buddha undeva în cer. După cum am văzut deja – asta nu ne ajută în mod suprem.

 

Refugiul în „Cele trei Diamante”

Refugiul budist este refugiul în „Diamantul Buddha”, „Diamantul Dharma”, și „Diamantul Sangha”, care nu este același lucru cu „Buddha, Dharma și Sangha”.

Este adevărat că spunem: „Buddha, Dharma și Sangha” – dar aceasta este o prescurtare a „celor trei diamante”: Diamantul Buddha, Diamantul Dharma, Diamantul Sangha. Între ele este o mare diferență și asta vom explica acum.

Diamantul Dharma: căile și încetările

În învățătura noastră, spunem că diamantul Dharma este cel mai important diamant.

Așadar, vom vorbi mai întâi despre diamantul Dharma, iar apoi despre celelalte. Ce este diamantul Dharma?

Diamantul Dharma are două părți principale:

    • Calea și
    • Încetările.

Calea și încetările, sau „căile și încetările”.

Despre ce căi este vorba? Am vorbit despre Lam Rim, pentru că este o cale spre iluminare, și am vorbit despre căile renunțării, ale bodhichittei și ale concepției corecte.

Să nu uităm că noțiunea de „cale” – în budism are sensul de realizare spirituală, de conștientizare, de piatră de hotar. Deci și aici vorbim despre pietrele de hotar care sunt pe calea spre iluminare.

În continuare vom da o scurtă descriere a principalelor pietre de hotar pe calea practicantului spiritual și, pe parcursul descrierii, vom prezenta o parte a conștientizărilor și încetărilor care au loc pe aceste căi și care alcătuiesc Diamantul Dharma.

Cele cinci pietre de hotar pe calea spre iluminare și încetările care au loc pe parcursul lor

Care sunt pietrele de hotar pe calea spre iluminare? În cadrul seminarului „Sutra inimii”, le-am discutat pe larg, dar acum vom trece peste ele pe scurt.

1.   Calea acumulării

Am spus că prima cale este calea Renunțării.

Este calea prin care dezvoltăm înțelegerea că orice lucru care ni se pare bun în această viață este, de fapt, o suferință, deoarece suntem forțați să-l pierdem. Deci, prima cale este dezvoltarea dezgustului față de existența samsarică și aspirația de a găsi o cale de a ieși din samsara. Și asta este ceea ce ne urcă pe cale.

Înainte de dezvoltarea Renunțării, noi nu am urcat încă pe cale. Putem asculta multe cursuri, putem rosti multe mantre și să facem meditații, în speranța că în cele din urmă vom urca pe cale. Ele, desigur sunt frumoase și trebuie făcute.

Dar piatra de hotar care ne pune pe calea spirituală de a ieși din samsara, este dezvoltarea completă a Renunțării, este această dorință zi și noapte de a găsi o cale.

Este să ne întrebăm cu ardoare: „De ce mor oamenii în lumea mea? De ce trebuie să mă îmbolnăvesc? De ce trebuie să sufăr?”

Și ca urmare începem să căutăm, să verificăm, să ne gândim la realitatea noastră. Începem să căutăm profesori, cursuri, să citim cărți. Începem să căutăm de ce realitatea noastră este așa cum este.

Aceasta este o formă de învățare la nivel intelectual, așa cum facem și aici: reflectăm asupra lucrurilor, observăm, analizăm, comparăm. O formă de învățare însoțită și de meditație.

Prima cale a Renunțării se numește și Calea acumulării – în care începem să acumulăm factorii care ne vor permite să ajungem pe calea următoare, Calea pregătirii. Omul își dezvoltă Renunțarea, apoi începe să acumuleze binefaceri, iar karma acestora îl împinge înainte pe calea spirituală. Învață mult și meditează mult – și toate acestea îl pregătesc să ajungă la conștientizări.

Aceasta este prima cale.

2.   Calea pregătirii

Cea de a doua cale este Calea pregătirii.

Această cale ne pregătește pentru conștientizări. Deoarece conștientizările vin numai prin meditație, va trebui să ne dezvoltăm capacitatea de a medita și mai trebuie să știm asupra a ce medităm, iar pentru asta este nevoie de învățături.

Calea pregătirii are patru etape.

Atunci când meditația este suficient de profundă și înțelegerea intelectuală a vacuității este suficient de profundă, se ajunge la a treia etapă – care este ireversibilă. Când ajungem la această etapă, nu vom mai cădea într-o viață suferindă.

Acesta este un exemplu de încetare, și se întâmplă chiar înainte de a ajunge la perceperea directă a vacuității, dar nu cu mult înainte.

3.   Calea perceperii

A treia cale este Calea percepției directe. Ca urmare a eforturilor depuse în studiu și meditație – și cu îndrumarea potrivită, se ajunge la a treia cale – numită Calea perceperii, în care se percepe direct vacuitatea.

Acesta este scopul la care aspirăm, deoarece ne garantează atingerea iluminării în scurt timp.

Fără perceperea vacuității, nu putem ști cât timp ne va mai lua să ajungem la iluminare. Poate să mai dureze încă mulți eoni. Doar în momentul în care am ajuns în acest punct, putem spune: „Problemele noastre s-au terminat”.

Odată ce am perceput vacuitatea, ne vom naște în condiții bune, propulsați de puterea karmei noastre bune. Vom ști câte vieți viitoare vom mai avea înainte de iluminare, vieți care vor fi toate bune și vom avea întotdeauna profesori desăvârșiți, iar ele ne  vor duce treptat la ieșirea din orice suferință.

Perceperea directă a vacuității are loc numai în meditație profundă în care nu mai există gândire conceptuală. După ce meditația s-a terminat, apar conștientizări una după alta.

De exemplu, omul înțelege că realitatea nu vine din exterior, ci este proiectată din interiorul său. El înțelege acest lucru în mod direct.

El în continuare va practica, pentru a trăi, din acest loc. În continuare, i se va părea că lucrurile vin din afara lui, dar nu mai crede în așa ceva. I se pare că oamenii intră pe ușă, dar deja înțelege că nu aceasta este cauzalitatea profundă, că nu este așa. Așadar, are această perioadă de schizofrenie.

Câteva dintre conștientizările pe Calea perceperii.

Atunci când coborâm din această meditație:

—   Ne vedem iluminarea,
—   Putem citi gândurile altora,
—   Putem confirma existența lui Buddha,
—   Îndoielile noastre scad.

Ceea ce ne oprește din practica noastră este faptul că încă mai avem îndoieli. Nu suntem siguri. Auzim lucruri care ni se par logice, dar nu suntem siguri.

Dar cel care a perceput vacuitatea direct, nu mai are nicio îndoială, și de aici vine puterea, iar apoi va ieși repede de aici. Încă se mai poate întâmpla să se supere și să aibă emoții negative, dar pe Calea practicii, schimbarea va fi foarte rapidă.

Deci, aceasta este o parte a Diamantului Dharma.”

Câteva dintre încetările pe Calea perceperii

Cealaltă parte a Diamantului Dharma sunt încetările. Care este un exemplu de încetare pe Calea perceperii?

—   Încetarea credinței în existența proprie de sine

În această etapă, încetează credința intelectuală că lucrurile vin din afara noastră. Ele încă mai apar așa, dar credința intelectuală a încetat. Acesta este un exemplu de încetare ireversibilă.

—   Încetarea îndoielii în calea budistă

Un alt lucru care încetează pe Calea perceperii este îndoiala în calea budistă.

Omul care a ajuns pe Calea perceperii știe că l-a întâlnit direct pe Buddha. El nu mai poate spune: „Buddha nu există”, pentru că l-a întâlnit, i-a întâlnit mintea lui Buddha.

Poate când auzim astfel de explicații, ne gândim: „Ei bine! Poate că ea știe ce spune sau poate că nu. Eu încă nu am experimentat asta.” Deci avem îndoieli. Pe când cel care a perceput vacuitatea nu mai are îndoieli, el știe că l-a întâlnit pe Buddha.

Deci, îndoiala a încetat sau credința intelectuală în existența proprie de sine a încetat. Deci acesta este un exemplu de încetare. În momentul în care s-a ajuns la o astfel de încetare, ea este veșnică, este ireversibilă.

Așadar, odată ce omul a ajuns în acest punct, nu mai are nicio grijă. El nu se mai poate întoarce.

Această înțelepciune pe care a dobândit-o în timpul perceperii directe a vacuității, este ca un propulsor care îl va propulsa afară. În mod garantat va ieși din samsara. De aceea noi spunem: „Dacă vă aducem la perceperea directă a vacuității, ne-am făcut datoria.” Voi veți face restul. Nu mai aveți de ce să vă faceți griji.

4.   Calea practicii

A patra cale este Calea practicii.

Perceperea directă a vacuității ne lasă încă cu majoritatea afecțiunilor mentale. Doar trei au fost eliminate. Mai este mult de lucru. Încă ne mai enervăm. Încă mai vedem lucrurile ca și cum ar veni de la sine, dar știm deja că ele nu vin de la sine.

Cel ce se află pe a patra cale, numită Calea practicii, va practica cu conștientizarea pe care a dobândit-o în timpul percepției directe a vacuității. Și acest lucru poate dura până la șapte vieți viitoare. Mai are încă mult de muncă.

Această conștientizare este atât de puternică, încât ea va duce la o schimbare fundamentală în existența sa și va progresa foarte repede.

 

Bodhisattva pe Calea Practicii

Cel ce se află pe calea Bodhisattva, pe calea Mahayana, practică dorința de a atinge iluminarea spre binele tuturor ființelor,  pentru că nu mai suportă să le vadă suferind. Pentru o astfel de persoană, ca urmare a perceperii directe a vacuității – dacă nu s-a întâmplat înainte de ea – va avea experiența directă a bodhicittei. Va realiza bodhicitta adevărată.

Această persoană va fi obsedată de a căuta moduri

—   de a-i ajuta pe ceilalți,
—   de cum să-i aducă pe ceilalți la iluminare,
—   de cum să le dea altora această învățătură,
—   de a căuta modalități iscusite de a o aduce învățătura publicului diferit în diferite forme,
—   de a salva scripturile,
—   de a traduce scripturile,
—   de a aduce această învățătură oamenilor cât poate mai bine și din toată inima sa.

O astfel de persoană nu mai este interesată de nimic altceva, pentru că știe că toate aceste lucruri pe care le face aduc oamenilor o mare binecuvântare.

Acest Arya

—   Nu va schimba religia oamenilor, nu încearcă să le convertească religia, pentru că asta nu funcționează.
—   Nu se declară: „Sunt Arya”, pentru că oamenii fie îl cred, fie că nu. Asta nu face neapărat o diferență în viața oamenilor.
—   Se va folosi de conștientizările sale pentru a ajunge cât mai departe posibil, de a-i învăța pe ceilalți și de a face o diferență în viața oamenilor.
—   Și va face asta fără răgaz, tot timpul.

5.   Nimic nu mai este de învățat

A cincea piatră de hotar – este Nirvana sau iluminarea deplină a lui Buddha, în funcție de calea pe care ne aflăm, fie că este Hinayana sau Mahayana.

Practicanții Hinayana ating Nirvana. Practicanții Mahayana ating iluminarea deplină.

Să revenim la Diamantul Dharma. El include, așa cum am spus: căile și încetările.

Căile sunt cele cinci căi pe care le-am enumerat. Diamantul Dharma include cinci conștientizări:

—   Conștientizarea Renunțării.
—   Dobândirea capacității meditative și a înțelegerii intelectuale a vacuității.
—   Perceperea directă a vacuității.
—   Practica care înlătură toate afecțiunile mentale din mintea noastră și,
—   Nirvana, despre care vom vorbi imediat.

Acestea sunt căile și încetările pe care le cuprinde Diamantul Dharma.

 

Cum ne refugiem în Diamantul Dharma?

Ce înseamnă să ne refugiem în Diamantul Dharma?

A ne refugia în Diamantul Dharma nu înseamnă să spunem: „Om Namo Dharmaya”.

În rugăciunea noastră ne refugiem în Buddha, Dharma, Sangha, dar asta este doar pentru a simboliza sau a ne aminti de adevăratul refugiu. Rugăciunea nu este refugiul adevărat.

Oamenii s-au rugat de multe generații și nu i-a ajutat. Un copil aude că bunica lui este bolnavă, se duce la biserică și se roagă: „Doamne, ajut-o pe bunica”, iar bunica moare oricum. Pentru că rugăciunea în sine nu ajută. Dacă karma spune că bunica va muri, rugăciunea nu va ajuta. Așadar, ne refugiem pentru că suntem în necaz și căutăm ajutor.

Diamantul Dharma include înțelegerea de unde vin lucrurile.

Și asta i se întâmplă celui care percepe direct vacuitatea. Înțelege procesul prin care își creează lumea. Înțelege deja că nu are pe cine să dea vina, că totul vine de la el și acum este pe cale să-și elimine cauzele suferinței.

Și această înțelegere/conștientizare este ceea ce îl protejează.

Dar nu în momentul prezent.

Dacă se întâmplă un dezastru în prezent, acesta provine din karma pe care am făcut-o în trecut, și nu mai am ce face acum. Ceea ce pot face este să reacționez cu înțelepciune, să reacționez într-un mod care nu mai plantează karma care să-mi aducă următorul dezastru. Să încep să plantez karma care să ducă la fericirea maximă .

Pentru asta suntem aici .

Acesta este Diamantul Dharma. Aceasta este înțelegerea despre care vorbim tot timpul:

—   Ce se întâmplă când cineva țipă la mine?
—   Ce se întâmplă când apare ceva nedorit în viața mea?
—   Cum să reacționez când se întâmplă ceva dorit în viața mea?

Acesta este Diamantul Dharma. Aceasta este protecția supremă.

Pentru că dacă lucrăm cu această înțelegere, ne purificăm treptat lumea. Și numai noi putem face asta. Nimeni altcineva nu poate face asta în locul nostru.

Deci, când ne refugiem în Diamantul Dharma, ne refugiem în această înțelegere a vacuității, pe care dacă o vom realiza prin percepția directă, atunci ne-am rezolvat problemele noastre și, le-am rezolvat și pe ale altora.

 

Practicarea tantrei nu garantează că nu vom mai cădea

Oamenii întreabă uneori: „Dacă intru în tantra, asta îmi garantează ceva?” Nu.

Noi spunem că tantra este calea rapidă spre iluminare. Oamenii interesați de tantra caută: „Cine mă va iniția?”. În tantra este nevoie de inițiere, de împuternicire. Omul trebuie să fie în relație cu un Lama și să progreseze sub îndrumarea acelui Lama. Așa că oamenii spun: „Asta mă va salva”. Nu este adevărat, nu de la sine.

Putem primi o sută de inițieri, dacă nu respectăm jurămintele și nu ne cultivăm Renunțarea și Bodhicitta – asta doar va grăbi căderea, pentru că tantra oferă ocazia de a urca foarte repede, dar are și o altă fațetă, căderea este vertiginoasă.

De aceea, inițierea nu se acordă cu ușurință. Vrem ca oamenii să fie pregătiți pentru a preveni căderea, pentru că căderea este grea. Deci, tantra în sine nu este ceea ce ne asigură eliberarea.

În budismul tibetan, sunt Lama care acordă inițierea foarte ușor, fără să învețe oamenii jurămintele, fără să se asigure că aceștia sunt pregătiți corespunzător. Refuzați să acceptați acest lucru. Nu mergeți într-un astfel de loc. Trebuie:

a.   Să primiți o pregătire adecvată, și
b.   Să înțelegeți la ce v-ați obligat, ce jurăminte vi s-au dat. Dacă v-ați angajat, și nu știți la ce, și nu respectați jurămintele – căderea este grea.

În concluzie, când vorbim despre refugiu în Diamantul Dharma – asta nu înseamnă refugiul într-o statuie sau în niște forțe exterioare. Este refugiul în înțelepciune, în conștientizarea și compasiunea pe care le vom realiza în inima noastră, și ca urmare vom începe să ne curățăm karma, și asta este ceea ce ne va proteja cu adevărat. Și asta niciodată nu ne va dezamăgi, pentru că acționăm consecvent conform legilor karmice.

Diamantul Sangha

    • Sangha înseamnă un grup de călugări sau călugărițe.
    • Cuvântul Sangha este folosit și pentru grupul de oameni care studiază împreună Dharma. Voi sunteți Sangha – oameni care studiază împreună Dharma, dar nu sunteți Diamantul Sangha. Este doar o utilizare figurativă a cuvântului.

Diamantul Sangha – sunt cei care au perceput direct vacuitatea.

Deci, dacă Diamantul Dharma este perceperea directă a vacuității și conștientizările care vin în urma acestei experiențe, Diamantul Sangha sunt cei care au perceput direct vacuitatea, și au conștientizări. Și de aceea ne pot ghida .

 

Fiecare dintre noi poate

Fiecare dintre voi, cu îndrumarea potrivită, cu practica corectă și sub supravegherea profesorilor potriviți, putem ajunge la perceperea vacuității.

Nu este ușor, dar este posibil dacă depunem efortul necesar.

Ne aflăm într-o perioadă deosebită din punct de vedere al condițiilor pe care le avem pentru a realiza acest lucru:

—   Avem educație.
—   Avem considerație pentru calea spirituală și pentru valorile adevărului și dreptății.
—   Ne aflăm într-o lume în care există Dharma.
—   Există profesori care nu doar predau Dharma, ci
—   Predau tantra, și predau toate aspectele tantrei, care
—   Au pus în practică aceste lucruri în viața lor – și
—   Ne oferă întreaga cale pe tavă.

Așadar, ne aflăm într-un loc uimitor.

Să nu credeți că aceste realizări sunt doar pentru Arya Asanga și Maestrul Vasubandhu. Fiecare dintre noi poate, dar este nevoie de un efort mare.

Putem compara timpul și efortul depus pentru a ajunge la aceste realizări cu cel depus de un pianist care dorește să devină un pianist virtuoz – este nevoie de efort și timp pentru  deveni un pianist virtuoz, nu este o treabă ușoară. Dar dacă o persoană se hotărăște și are talentul muzical, poate reuși, dacă depune efortul necesar.

Fiecare dintre voi poate. Aveți aspirația spirituală, altfel nu ați fi fost aici. Dacă sunteți dispuși să depuneți acest efort și dacă învățați să vă creați toate condițiile potrivite, veți putea progresa.

Diamantul Buddha

Diamantul Buddha – este cel care a atins iluminarea. El nu este statuia, nici istoricul Buddha, ci este orice om care a realizat toate aceste conștientizări deja în inima sa;

—   Un om care a realizat omnisciența.
—   Un om care a realizat marea compasiune a lui Buddha, pe care o numim „marea compasiune sfântă”.
—   Care are o mare iubire pentru toate ființele.
—   Și în principal ne învață. Așa ne ajută el

 

Ceea ce au în comun toate cele trei diamante este înțelepciunea vacuității…

Ce au în comun cele trei diamante?

    • Diamantul Dharma – este în principal înțelegerea vacuității și ceea ce decurge din ea.
    • Diamantul Sangha – sunt cei care au perceput direct vacuitatea.
    • Diamantul Buddha – sunt cei care au perceput vacuitatea, au lucrat cu ea, au practicat-o și au desăvârșit calea cu ajutorul ei.

După cum vedem motivul care se repetă este înțelepciunea vacuității. Iar cealaltă fațetă a vacuității este existența dependentă.

Aceasta  este:

—   Înțelegerea modului în care lucrurile există și a modului în care nu există.
—   Înțelegerea legilor karmei ,
—   Înțelegerea profundă a cauzalității.

Aceasta este cheia care ne scoate din suferință și de a ajunge la fericire maximă, și asta este ceea ce ne protejează.

 

…și compasiunea

Alte reprezentări ale refugiului subliniază aspectul compasiunii. Iată un fragment dintr-un articol al celui de-al 14-lea Dalai Lama, publicat în revista tibetană „Vocea Dharmei”, intitulat „Existența dependentă”.

Care este caracteristica principală a comportamentului în budism? Să ne controlăm și să ne disciplinăm mintea, cu alte cuvinte, non-violența. În general, există două tipuri de căi în budism: Calea cea Mare și Calea cea Mică. Rădăcina Marii Căi este compasiunea altruistă de a ajuta pe ceilalți, în timp ce rădăcina Micii Căi este nevătămarea celorlalți, care își are, de asemenea, sursa în compasiune, astfel încât rădăcina întregii învățături budiste este compasiunea.

Buddha, care predă această învățătură, s-a născut din compasiune, iar principala calitate a lui Buddha este marea sa compasiune. Dintre cele trei diamante, cea mai înaltă calitate a lui Buddha este marea sa compasiune.

Sangha, comunitatea spirituală, are patru caracteristici ale aplicării pure a învățăturii .

—   Prima dintre ele este să nu reacționezi cu aceeași monedă când cineva vine să te lovească sau să te rănească,
—   A doua este să nu reacționezi cu supărare când cineva este supărat pe tine,
—   A treia este să nu reacționezi cu aceeași monedă când cineva te provoacă cu cuvinte jignitoare sau insulte,
—   A patra este să nu reacționezi cu aceeași monedă când cineva te acuză sau te umilește.

Acestea sunt numite cele patru practici ale antrenamentului bun și sunt calitățile care definesc sangha. Acesta este modul de comportament al unui călugăr sau al unei călugărițe, și cu siguranță poate fi asociat cu compasiunea.

De aici rezultă că rădăcina celor trei diamante care constituie refugiul budist, Buddha, Dharma și Sangha, este compasiunea.

 

Etapele actului de refugiu

Cum se desfășoară actul de refugiu în situații normale din viață?

De multe ori, oamenii merg la biserică și spun: „Iisus, te iubesc. Ajută-mă. Trebuie să primesc neapărat cecul ăsta de bani acum, altfel am probleme. Te rog, ajută-mă”.

Fie cecul ajunge, fie nu ajunge. Iisus nu poate elimina karma nimănui, nici Buddha și nici altcineva. Așa că mulți oameni încearcă să-l mituiască pe Dumnezeu sau lasă o sumă de bani în biserică și apoi primesc iertarea păcatelor lor.

Nu așa funcționează refugiul.

Refugiul funcționează exact așa cum îl descriem: când mă confrunt cu o situație dificilă, de exemplu, cineva mă atacă sau mă rănește. În această situație,

1.   O persoană care nu a practicat deloc – răspunde cu aceeași monedă.
2.   O persoană care începe să practice puțin – înțelege deja că a răspunde cu aceeași monedă îi va cauza probleme, așa că încearcă să se îndepărteze de situație.

Deci, atunci când simțiți că sunteți pe cale să vă ieșiți din fire față de persoana care vă enervează, ieșiți din cameră. Găsiți mijloace de a ieși din situație. Schimbați subiectul. Dacă nu puteți schimba subiectul, ieșiți din cameră, mergeți la toaletă. Aceasta este prima fugă, pentru a preveni multe probleme în viitor.

Dacă vorbiți la telefon, opriți conversația. Spuneți: „Scuză-mă, trebuie să închei conversația acum” și opriți conversația. Este mai bine decât să spuneți lucruri pe care le veți regreta. Asta se numește „a vă scoate din situație”.

3.   A treia etapă. Dacă ați practicat deja în acest fel, ați devenit mai puternici – nu mai trebuie să fugiți de situație și puteți rămâne pe loc și să faceți față atacului fără să reacționați. În loc să mai reacționați așa cum obișnuiați – în această situație încremeniți pe loc.Deci, în acest moment, vă închideți gura. Însă în interior, sunteți încă plini de judecăți, critici și scenarii despre ce i-ați spune și face dacă vi s-ar fi permis să reacționați. Deci, încă nu ați eliminat toate cauzele suferinței, pentru că și gândurile produc karma, dar o parte din ea ați eliminat-o.
4.   Într-o etapă mai târzie – depinde cât de mult ați practicat și meditat – ajungeți să înțelegeți că acea persoană vă face un bine, pentru că vă permite să vă eliminați karma, și începeți s-o apreciați pentru asta.

De asemenea, înțelegeți că persoana vă permite să vă dezvoltați răbdarea, și că ea se sacrifică pentru voi, deoarece își acumulează karma negativă din cauza voastră. Ea n-ar fi țipat la voi, dacă voi n-ați fi țipat la alții în trecut. Faptul că ați țipat în trecut la alții, acum ea țipă la voi și își acumulează karma negativă. De aceea, va trebui nu numai s-o apreciați, ci și s-o iubiți.

5.   Și apoi vine etapa în care ei devin profesorii voștri, oamenii cei mai dragi vouă. În primul Lojong, în cele opt versete se spune:

„Fie să învăț să prețuiesc orice ființă vie
Mai mult decât perla ce îndeplinește orice dorință
Și în inima mea cu drag să o păstrez
Pe calea împlinirii țelului meu suprem.”

Apoi scrie:

„Când cel cu inima plină de gelozie
Mă rănește și insultă…
Fie ca să-l pot vedea ca pe un sfânt îndrumător.”

Acestea nu sunt simple cuvinte. În practica noastră, vom ajunge în faza în care putem să stăm în fața celui care ne atacă și să-l vedem ca pe un sfânt îndrumător.

6.   Și când practicăm așa o perioadă – va veni etapa în care acești atacatori nu vor mai veni. Nu pentru că au pierdut adresa unde locuim – ci pentru că ei nu mai există în lumea noastră, pentru faptul că ne-am eliminat semințele de agresivitate din noi.

Datorită faptului că am practicat atât de mult timp fără a riposta, și am răspuns cu iubire la ură, această karmă de agresivitate va păli și în cele din urmă va dispare.

Și atunci – de unde vor mai veni agresorii ?

Un atacator sau un dușman este cineva pe care îl percep ca pe o amenințare, ceva care îmi provoacă teamă, frică sau furie.

Dar dacă mi-am eliminat aceste semințe – de teamă, frică sau furie, atunci nimeni nu va mai putea să le stârnească în mine; iar dacă cineva nu mi le mai stârnește, atunci nu-l mai pot numi „atacator”. El iese din această definiție.

Așa eliminăm războiul sau violența din lume; agresivitatea din lume. Asta înseamnă a ne refugia și aceasta este ceea ce ne protejează.

 

Ne refugiem toată ziua

Atunci când ne prosternăm și ne facem rugăciunile – este ca să ne reamintim de refugiu, pentru că suntem obișnuiți să facem contrariul.

Oamenii care au jurămintele de refugiu, se refugiază de trei ori dimineața și de trei ori seara și apoi se refugiază toată ziua.

Și așa oamenii se refugiază toată ziua. Îi doare ceva, merg la doctor. Au fost furați merg la poliție. Au fost jigniți, merg să primească afecțiune de la cineva.

Dar acesta este un refugiu lumesc care nu ne poate ajuta cu adevărat. Uneori mă duc la soțul meu să-mi asculte problema și să primesc afecțiune din partea lui, iar alteori el are propriile lui probleme și nu mă ascultă. Deci, el nu este un refugiu adevărat, pentru că nu poate veni de la el.

 

A răspunde cu iubire la ură

Trebuie să învăț să elimin aceste lucruri din mine. Cum? Răspunzând cu iubire la ură.

Aceasta este faimoasa imagine a lui Buddha. Îl vedem pe Buddha stând sub copac pentru a ajunge la iluminare, iar demonii vin și îl atacă. Ce vede Buddha? O ploaie de flori. El nu mai poate vedea săgețile, pentru că le-a eliminat deja. Iluminarea lui este atât de puternică, încât a eliminat aceste cauze. Așa că Buddha este nevoit să vadă flori în loc de săgețile trase de demoni.

Acesta este refugiul, acesta este modul în care ne refugiem. Numim asta „a ne refugia în cele trei diamante”.

 

Jurămintele de refugiu – cele trei sfere ale vacuității

Jurămintele de refugiu – înseamnă că ne angajăm de a practica această cale. Asta nu înseamnă că nu ne vom mai enerva niciodată.

Jurământul de refugiu este a ne aminti în situații dificile vacuitatea lor:

—   vacuitatea noastră,
—   vacuitatea persoanei din fața noastră și,
—   vacuitatea a ceea ce se întâmplă.

Cele trei sfere ale vacuității.

Întotdeauna există aceste trei sfere, fie că este vorba de un eveniment pozitiv, fie negativ:

    • vacuitatea mea,
    • vacuitatea persoanei din fața mea sau a grupului din fața mea și,
    • vacuitatea evenimentul în sine , sau a obiectului.

Aceasta este refugiul.

Dacă practicăm în acest fel, de multe ori ne amintim de ele după ce am făcut fapta; mai întâi ne-am enervat și apoi ne-am amintit de ele. Și este în regulă; timpul de reacție se va scurta cu timpul.

Încercarea noastră de a depăși situația, chiar și după ce am reacționat, este o karmă foarte puternică care va inversa roata samsarei.

Refugiul este: „Refuz să mai țip înapoi la tine, pentru că vreau să elimin țipetele din viața mea”.

Cineva țipă la mine. Recunosc că nu-mi plac țipetele.

Înțeleg că eu le-am provocat.

Refuz să reînnoiesc situația, nu particip la război.

Nu numai că nu particip, dar îi iubesc, pentru că acum mă ajută să ies din această situație.

Deci, acesta este locul în care ne refugiem.

*******

 

Două modalități de împărțire a bodhichittei în două tipuri

Prima modalitate de împărțire a bodhicittei în două tipuri este:

Munsem

Munsem înseamnă aspirația la nivel de dorință (rugăciune) sau a gândi ca un bodhisattva.

Este gândul de a deveni complet iluminat, astfel încât să putem fi de ajutor tuturor ființelor vii.

Ce înseamnă aspirația la nivel de dorință? Asta înseamnă că doresc cu adevărat să-i ajut pe ceilalți, dar încă nu fac nimic în acest sens. Este ca și cum cineva vrea să plece într-o călătorie, dar nu și-a cumpărat bilet pentru a călători.

Ce înseamnă să facem ceva? Înseamnă fie să ne respectăm jurămintele bodhisattva, fie să practicăm cele șase perfecțiuni.

Deci, cineva care încă nu practică aceste lucruri, dar are dorința, este bodhisattva sau nu este bodhisattva? Când vorbim despre bodhisattva, îi includem și pe cei care au doar aspirația. Ei își spun: „Am decis deja să-mi asum responsabilitatea, dar încă n-am pus-o în practică.”

A doua modalitate este:

Juksem

Juksem înseamnă aspirația la nivel de acțiune sau de a acționa ca un bodhisattva.

Asta înseamnă a efectua în mod practic activitățile unui bodhisattva pentru a deveni un Buddha care să ajute toate ființele vii. Adică, a respecta jurămintele bodhisattva, a practica perfecțiunile și cele trei tipuri de moralitate ale unui bodhisattva: moralitatea de a te abține de la fapte rele, moralitatea de a acumula merite și moralitatea de a aduce beneficii ființelor simțitoare.

Asta înseamnă că la început trebuie să respect cele zece precepte – jurămintele de eliberare personală, iar apoi să mă dezvolt pe mine însumi. Deci, deși întreprind acțiuni pentru a ajunge la iluminare, acțiunile încep mai întâi cu mine însumi. Trebuie să meditez, trebuie să acumulez binefaceri, și abia după aceea ajung să pot ajuta într-o oarecare măsură pe ceilalți.

A doua modalitate de împărțire a bodhicittei în două tipuri.

Primul tip:

Kundzob semkye

Kundzob semkye  înseamnă aspirația spre iluminare înșelătoarea/aparentă.

Ce înseamnă „înșelătoare/aparentă”? Asta înseamnă oare că cineva își promite „Voi avea grijă de toți”, și apoi brusc nu-și mai respectă promisiunea? Nu, nu la asta ne referim aici.

Ea este „înșelătoare/aparentă” doar în măsura în care se concentrează de obicei asupra obiectelor care există ca realitate „înșelătoare” sau realitatea așa cum este ea percepută de o persoană obișnuită.

Toți oamenii obișnuiți, chiar și arya percep lucrurile ca existând de la sine.

Deci, cel care percepe lumea în acest fel, vede oamenii că suferă datorită lor. Asta este ceva înșelător, ceva care nu este în mod suprem adevărat.

Al doilea tip:

Dundam semkye

Dundam semkye înseamnă „bodhichitta supremă”, care este doar un cuvânt cod pentru percepția directă a vacuității.

De ce spunem aici că este bodhichitta?

De fapt, nu este bodhichitta, ci percepția directă a vacuității.

Cel care se află pe calea Mahayana și percepe direct vacuitatea, imediat după percepția directă a vacuității, realizează adevărata bodhichitta.

Deci, această împărțire înseamnă că există două tipuri de bodhichitta, dar numai în mod nominal, deoarece, al doilea tip, Dundam semkye, este de fapt percepția directă a vacuității. Se numește bodhichitta supremă, dar, de fapt, nu este bodhichitta.