ACI 2 – Diamantele Iluminării – Lecția 2a

Cursul 2

Diamantele Iluminării

Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii

(Prajna Paramita)

Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2, a

 

O scurtă recapitulare – refugiul budist

În lecția 1 am început să definim refugiul budist. Am vorbit despre actul de a ne refugia, asemenea copilului care fuge la mama lui să-l protejeze. Îi este frică de ceva și crede că mama îl poate proteja. Același lucru se întâmplă și când ne refugiem spiritual:

• • • Ne este frică de ceva
    • Și avem speranța și credința că există un factor care ne poate ajuta. Și ne refugiem în el.

Am mai spus că, practic, ne refugiem tot timpul: când luăm micul dejun, ne refugiem în el pentru că ne va face bine, ne va potoli foamea sau ne refugiem în brațele soților noștri, pentru a ne consola.

Toate acestea sunt refugii lumești. Problema este că ele sunt trecătoare, nu sunt durabile. Mai devreme sau mai târziu, pe toate aceste lucruri lumești vom fi nevoiți să le pierdem. Geshe Michael spunea: „Sănătatea voastră este bună? Nu vă faceți griji, va trece și asta”. Orice lucru lumesc va trebui să-l pierdem și, din păcate, acesta este adevărul.

Pe de altă parte, cel care conștientizează acest lucru profund se va întreba: „Atunci în ce mă refugiez?”. Pentru el va deveni clar că refugiul trebuie să fie spiritual și nu material. Pentru că refugiul în lucrurile materiale nu este cu adevărat refugiu. Refugiul în materie este „un sprijin nesigur”.

Am vorbit despre refugiul budist, ce înseamnă refugiul spiritual. Și am început să detaliem cele trei diamante: Diamantul Buddha, Dharma și Sangha.

Pe scurt, am spus că:

• • • Diamantul Buddha – este ființa iluminată care a dobândit toate virtuțile sublime, are cunoașterea, iubirea și capacitatea de a-i ajuta pe ceilalți. Și-a satisfăcut ambele nevoi: ale lui însuși și ale celorlalți. Acesta este Buddha. Desigur, toate acestea sunt imposibil de realizat fără înțelepciunea profundă, fără perfecțiunea înțelepciunii, fără înțelegerea directă a vacuității, despre care vom vorbi mai târziu și care este cea mai importantă.
    • Diamantul Dharma – despre care vom vorbi în această lecție mai mult, este legat de realizarea conștientizărilor în inima noastră, este legat de încetări, de înțelegerea vacuității, de dezvoltarea Bodhicittei.
    • Diamantul Sangha – este comunitatea celor care au perceput direct vacuitatea; ei ne pot îndruma astfel încât să ajungem și noi la perceperea vacuității.

 

Comun la toate trei este vacuitatea

Și dacă ne uităm la cele trei diamante, ce au ele în comun? Aspectul ultim pe care îl au în comun este înțelegerea vacuității.

– Buddha a înțeles vacuitatea,

– Arya a înțeles vacuitatea,

– Dharma este înțelegerea vacuității.

Toate cele trei diamante au în comun înțelegerea vacuității.

Și dacă suntem pe calea Mahayana – de asemenea, cuprinde Bodihicitta. Am spus că școlile budiste au înțelegeri diferite ale vacuității sau versiuni ale ei. Trebuie să existe o versiune a înțelegerii vacuității, pentru că fără ea nu există refugiul suprem.

Este de subliniat faptul că statuia lui Buddha sau o imagine a lui Buddha cu siguranță nu mă pot proteja. Pot sta lângă o carte de Dharma și pot fi omorâtă. Cartea nu mă poate proteja. Pot să stau alături de un Arya și el nu mă poate ajuta. Ceea ce mă poate ajuta cu adevărat, fără excepție, sunt conștientizările profunde din inima mea.

Dacă ating perfecțiunea înțelepciunii în inima mea, nu va mai exista nimic în acest univers care să mă rănească. Acesta este adevăratul refugiu și în el ne refugiem.

A ne refugia în perfecțiunea înțelepciunii înseamnă să ne asumăm angajamentul că vom studia, practica, clarifica și că vom face tot ceea ce este nevoie pentru a ne dezvolta aceste conștientizări în inima noastră. Numai așa vom fi cu adevărat protejați și îi putem ajuta și pe alții. Aceasta este singura cale.

Orice alt ajutor pe care încercați să-l dați altora, fie funcționează, fie nu funcționează. Ori reușiți, ori nu. Acesta este singurul lucru infailibil, nu dezamăgește și nu va dezamăgi niciodată.

Vom mai vorbi despre asta, dar acum vom termina diferitele tipuri de refugiu, după care vom medita puțin asupra lor.

 

A merge la refugiu este un act mental, nu fizic

Întrebare: Cele trei diamante formează împreună refugiul budist. Dar, pe de altă parte, spunem că dacă stăm lângă un Arya și nu avem conștientizări profunde, el nu ne va putea ajuta. Asta înseamnă că de fapt refugiul este doar în noi?

Răspuns: Putem sta lângă un Arya și el nu poate face nimic pentru noi. Putem sta chiar și lângă Buddha și el nu poate face nimic pentru noi!

Acest lucru s-a întâmplat în istorie cu Buddha Shakyamuni acum 2500 de ani. El făcea parte din clanul indian Shakya, de aici și numele lui Shakyamuni.

Muni înseamnă print, iar Shakya este numele clanului.

Se povestește că alt clan a atacat neamul Shakya, iar oamenii au venit la Buddha și s-au ascuns în spatele lui – și au fost uciși chiar lângă el.

Buddha nu este atotputernic. El nu ne poate lua karma, doar dacă mergem pe calea lui, ne purificăm noi înșine de karmele negative, doar atunci nu va mai exista nimeni care să ne facă rău.

Deci, este greșit să înțelegem refugiul ca pe ceva fizic, pentru că nu este. Refugiul nu este în corpul lui Buddha. Refugiul nu este statuia lui Buddha sau imaginea lui sau o carte de Dharma. Nu acestea sunt cele trei diamante. Acestea sunt doar reprezentări ale lor și este minunat pentru că ne amintesc de ele.

Și cu toate că aceste reprezentări le punem pe altar și ne prosternăm la ele, asta nu înseamnă că ne prosternăm statuii sau cărții, ci ne prosternăm în fața acelui adevăr pe care îl vom realiza în noi înșine. Toate aceste lucruri ne servesc ca ancoră pentru a ne direcționa mintea spre adevăr. La asta ne prosternăm. pentru că ne protejează. Iar când ne prosternăm în acest fel, acest act va întări aceste adevăruri în noi, aceste protecții în noi și va acumula binefaceri.

 

Meditație

Ce spune Maestrul Shantideva despre refugiu

Vreau să vă citesc din cartea Maestrului Shantideva „Ghidul de viață a unui Bodhisattva” verstele legate de refugiu.

Stați cât mai comod, închideți ochii și lăsați lucrurile pe care le veți auzi să vă pătrundă.

Capitolul doi, versetul 47…

47.

Victorioșii Buddha, mântuitori ai lumii,
Se străduiesc de a proteja orice ființă.
Caută chiar astăzi să te refugiezi,
În cei cu mare putere, ce înlătură orice frică.

48.

Caută, de asemenea, să te refugiezi
În Dharma pe care ei au realizat-o complet,
Dharma ce elimină orice frică de ciclul existenței,
Precum și în comunitatea bodhisattva.

Și acum începe să numească comunitatea Bodhisattva. El spune:

49.

Tremurând de frică și îngrozit
Ofrandă celor puri, le dăruiesc,
Lui Manjushri, Vocii Blânde îi ofer
Ca ofrandă trupul meu.

În acest verset, Maestrul Shantideva ne vorbește de frica față de suferința care dăinuie în existența inferioară sau în existența samsarică. El se referă la faptul că, atunci când o persoană percepe cu adevărat oroarea Samsarei, oroarea războaielor, a lipsurilor, a morții care îl înconjoară din toate părțile, el se umple de frică și groază față de realitatea în care a căzut. Apoi caută refugiul, caută să scape de aceste lucruri și caută protecție.

Apoi spune: „Ofrandă celor puri, le dăruiesc.”, lui Manjushri, care este un Bodhisattva, care face parte din Sangha, „îi ofer ca ofrandă trupul meu!”. Cu alte cuvinte, el spune: „Ia-mi trupul, dar numai scoate-mă de aici!”

50.

Obosit de suferință
Strig cu voce disperată
Către Ochii Iubitori, protectorul Chenrezik,
Ce trăiește în compasiune, liber de orice eroare;
Te rog, protejează-mă, pe mine
Ce am comis multe păcate!

Cel obosit de suferință a realizat că are karma plină de amprentele lăsate în urma păcatelor comise în trecut. Acum că înțelege acest lucru, înțelege că rodirea ei îi va provoca suferințe groaznice, se refugiază în Chenrezik, care este îngerul compasiunii.

Acum mai enumeră două:

51.

Caut protecție în toți acei salvatori
Ale căror inimi sunt pline de mare compasiune:
Strig, din toată inima mea la perechea realizată
Numită „Esența spațiului” și „Esența Pământului”. (ei sunt doi din cei 8 mari Bodhisattva)

52.

Mă refugiez și în Cel ce ține Diamantul; (Vajrapani)
La vederea căruia cei plini de ură, cum ar fi mesagerii morții,
Se umplu de frică, și îngroziți
În toate direcțiile vor fugi.

Ce ne spune maestrul? El ne spune că refugiul în ființa iluminată a lui Buddha ne va permite să depășim toată această groază.

Din nou, recunoaște că în trecut am făcut acte de nedreptate, fără să ne dăm seama ce facem. Și toate aceste karme acum le purtăm cu noi, ne vor răni dacă nu vom face nimic.

Apoi spune:

53.

Până acum, am acționat împotriva dorinței tale:
Dar după ce am văzut marile terori
Mă refugiez în tine și te implor
Să-mi îndepărtez frica cât mai curând.

Sentimentul de regret profund este cel care înțelege. Regretul este însoțit de înțelegere. Înțelegem că karma funcționează, înțelegem că tot ceea ce facem va trebui să culegem. Realizând faptul că atât de neputincioși am fost în trecut pentru că am acționat din ignoranță, acum avem nevoie de ajutor pentru a scăpa de necazurile pe care le avem.

Puteți deschide ochii.

Deci, după cum am mai spus, refugiul nu este ceva fizic, ci mai degrabă este o stare mentală. Când spunem la început de lecție: „Până la iluminarea mea, mă refugiez în Buddha, Dharma și Sangha” – asta înseamnă că ne refugiem în cuvinte. Sau, când ne prosternăm, prin acest act fizic ne conectăm la o stare mentală. Mersul la refugiu este, practice, o stare mentală în care ne punem toate speranțele în cele trei diamante.

În actul de refugiu există un angajament față de noi înșine, dar pentru că nu avem o părere atât de bună despre noi, atunci ne vom angaja față de cineva pe care îl apreciem, în fața celor trei diamante sau în fața Lamei. Și înaintea lor ne angajăm să dezvoltăm conștientizări în inima noastră și să dobândim capacitatea mentală, astfel încât să putem obține cu adevărat protecție.

Din nou, subliniem faptul că refugiul este ceva mental. Iar prosternarea și cuvintele pe care le spunem sunt doar pentru a ne conecta la această stare mentală.

 

Gândul care acționează de la sine

În lectura cursului există definiția refugiului.

Deoarece budiștii au dezbătut mult întrebările care s-au ridicat cu timpul, definițiile din textele budiste sunt foarte precise.

Definiția refugiului este următoarea „Orice mișcare a minții care acționează de la sine și care exprimă speranța că un obiect extern va fi capabil să ofere protecție”.

Dacă vă mai amintiți, am vorbit înainte despre faptul că în actul de refugiu există un element al fricii și unul al speranței. Există frica de suferință și există speranța sau încrederea în cineva sau ceva care ne poate ajuta.

Ce înseamnă „Orice mișcare a minții care acționează de la sine”?

Să spunem că stăm și mâncăm prânzul. Avem gândul că acum luăm prânzul. În timp ce mâncăm ne gândim: îmi place /nu îmi place, este gustos /nu este gustos. Sunt emoții care vin. Aceste sentimente sunt un fel de gânduri, gândim: este gustos, nu este gustos, vreau mai mult sau vreau mai puțin. Așadar, acestea sunt gânduri care însoțesc principalul gând de „a mânca”.

Acesta este un exemplu că există un gând principal și există gânduri care îl însoțesc, care depind de el. Gustos sau nu – depinde de mâncare.

Atunci când spunem „mișcarea minții sau gândul care acționează de la sine”, înseamnă că nu este ceva care însoțește altceva. Omul, când decide să se refugieze, nu este rezultatul unui altui gând, nu provine de la un alt gând principal.

 

Refugiul excepțional

Dacă am vorbit la început despre faptul că în viața zilnică ne refugiem tot timpul în lucruri care sunt „un sprijin nesigur”, acum vorbim despre refugiul spiritual. Refugiul budist este practic numit „refugiu excepțional”.

Ce îl face să fie excepțional? Factorii în care ne refugiem sunt excepționali. Cele trei diamante sunt extraordinare, sunt sublime în capacitățile lor, în calitățile lor, în înțelepciunea lor, în iubirea lor, în cunoașterea lor.

Cu toate că am folosit cuvântul „budist”, nu este nevoie de al adăuga refugiului. Aici vorbim despre refugiul care este în esență un refugiu spiritual, dar în sensul său cel mai profund. Refugiul poate fi în cadrul oricărei religii, poate fi în cadrul oricărei doctrine, dar care să aibă elementele potrivite.

 

Cele cinci tipuri de refugiu budist (excepțional)

Acum vom vorbi puțin despre cele cinci tipuri de refugiu budist, pe care le puteți identifica și în afara budismului. Cinci diviziuni, dacă vreți, de refugiu budist.

 

Trei tipuri de practicanți

Înainte de a ne referi la cele cinci, vom vorbi mai întâi despre trei tipuri de practicanți, deoarece influențează mersul la refugiu.

1. Scopul îngust.

Kyebu chung

Kyebu = persoană, om.
Chung = mic.

Deci, Kyebu chung înseamnă om mic.

Și ce se înțelege prin „om mic”? Nu ne referim aici la copil, ci la o persoană al cărui scop este îngust. Ce înseamnă o persoană cu scopul îngust? De fapt, toate cele trei tipuri de persoane enumerate aici, sunt deja foarte avansate din punct de vedere spiritual. Cu toții înțeleg deja lipsa de importanță a lucrurilor materiale, de exemplu, înțeleg karma, înțeleg viața trecută și viitoare, înțeleg că viața nu se termină când corpul se termină și că mintea continuă, că mintea stochează în ea impregnările a tot ceea ce au făcut, fie în această viață, cât și în viața anterioară. De aceea, ei înțeleg că există pericolul de a cădea într-o existență cu mult mai suferindă decât existența umană, adică în lumea animală, a spiritelor și a infernului. De fapt, Buddha ne-a spus că pericolul de a cădea în tărâmurile inferioare este enorm, pentru noi toți!

În cartea „Pregătire pentru Tantra” se povestește despre o discuție a lui Buddha cu călugării săi.

Călugării îl întreabă: „Domnul nostru Buddha, care este șansa unui om să se renască ca ființă umană?”

Buddha își băgă mâna în nisip, câteva fire de nisip îi rămaseră sub unghie și spune: „Câte fire de nisip am aici? Care este proporția dintre numărul de fire de nisip de sub vârful unghiei mele și numărul tuturor firelor de nisip din întreaga lume?” Călugării răspund: “O, al doilea număr este de o sută de ori mai mare! Nu, de o mie de ori mai mare! Nu, de un milion de ori mai mare! Nu, incomparabil mai mare.”

Atunci Buddha le spuse: „Așa cum este raportul dintre ele, la fel este și șansa ca oricine care este astăzi o ființă umană să se nască din nou ca ființă umană”.

Este deprimant. Existența umană este extrem de rară. Dacă credem că „există atât de mulți oameni pe lume”, asta este nimic în comparație cu numărul tuturor ființelor. Opt miliarde de oameni care trăiesc astăzi sunt infimi față de numărul total al viețuitoarelor. Dacă am număra toate furnicile și peștii care există doar pe planeta noastră, atunci probabilitatea de a ne naște ca ființă umană este foarte mică.

Chiar și atunci când ne naștem ca ființe umane înseamnă că avem o karmă ieșită din comun. Este karma pe care am acumulat-o pe parcursul a mulți eoni. Ne ardem multă karma bună. Nu știm cum să o reînnoim suficient de repede, pentru că nu avem perfecțiunea înțelepciunii. Nu înțelegem ce funcționează și ce nu funcționează. Chiar și atunci când deja facem un lucru bun în lume, nu înțelegem cu adevărat sensul a ceea ce facem.

Nu înțelegem ce înseamnă a ajuta. De ce? Pentru că nu înțelegem cine suntem și nu înțelegem pe cine ajutăm. Și asta pentru că nu am realizat încă Diamantul Dharma. Și până când asta se va întâmpla, vom fi fără putere. Iar astfel șansa noastră de a fi din nou ființă umană este practic zero.

Practicantul cu scopul îngust, înțelegând foarte bine toate acestea, se refugiază în cele Trei Diamante pentru a nu cădea într-o existență inferioară. El înțelege acest pericol și își dorește: „De nu mi s-ar întâmpla asta!”.

Oricine înțelege cu adevărat acest pericol este deja foarte avansat spiritual.

Putem sta la o lecție de Dharma și nu suntem încă în Dharma. Până când nu vom interioriza cu adevărat această conștientizare, nu suntem cu adevărat în Dharma. Începând să practicăm, vom înceta să ne mai ținem cu dinții de dreptatea pe care o avem și, datorită ego-ului nostrum, să insistăm asupra principiilor noastre. Principiile noastre încetează să mai fie atât de importante, deja începem să vedem ce determină cu adevărat calitatea realității noastre.

Cel care are scopul îngust se refugiază în cele Trei Diamante, pentru că și-a dezvoltat deja conștientizările karmei, ale continuității minții și așa mai departe. Refugiul îl salvează cu adevărat, pentru că începe să-și înțeleagă realitatea, să înțeleagă vacuitatea, să acumuleze karma bună și să nu mai acumuleze karme negative. Și tocmai aceste lucruri îl pot salva.

Refugiul budist funcționează chiar și la acest nivel. El ne salvează de la căderea în tărâmurile inferioare. Puteți să-l numiți cum vreți, dar fără această înțelegere profundă, șansele voastre de a vă naște ca ființe umane sunt practic nule, pentru că nu înțelegeți karma și continuați să vă acumulați cauzele care vă vor provoca suferință.

 

Puterea jurămintelor

Doresc să vorbim puțin despre jurăminte. Putem spune: „Voi practica, voi învăța și voi face lucruri pentru a-mi dezvolta conștientizările interioare”, iar în timp ce practicăm, acumulăm binefaceri. Și cu cât înțelegerea noastră este mai profundă, cu atât binefacerea va fi mai mare.

Dar ce se întâmplă în cea mai mare parte a timpului nostru? De cele mai multe ori nu medităm și nu practicăm. Suntem cufundați în viața de zi cu zi și nu acumulăm binefaceri.

Ce se întâmplă când cineva își ia jurămintele? În Abhidharma Kosha se spune că atunci când un călugăr își ia jurămintele monastic, se creează un spațiu în minte. Adică, indiferent de ceea ce face și cum face, mintea lui este pătrunsă de angajamentul pe care și l-a luat. În Abhidharma Kosha se spune că în urma acestui act s-ar forma o aură în jurul lui. Atâta timp cât își ține jurămintele, atâta timp cât nu le-a încălcat, atâta timp cât nu a renunțat la ele, această aură rămâne în jurul său. Chiar dacă în acest moment călugărul nu se concentrează pe jurăminte, ci face alte lucruri, jurămintele continuă să acumuleze pentru el binefaceri tocmai datorită angajamentului pe care și l-a luat.

Acum că mi-am luat jurămintele de refugiu, gândurile precum: „Acționez pentru a percepe vacuitatea, să realizez Bodhicitta, să ajung la iluminare, să ajut toate ființele vii” vor rămâne permanent pe fundalul minții mele. Cuvântul pe care ni l-am luat are o putere extraordinară, mai ales dacă este făcut în fața unei persoane pe care o prețuim, în fața Lamei.

Cuvântul nostru are puterea de a ne schimba.

Ce se întâmplă dacă cineva își rupe jurământul? Nu este ușor să-l rupă. A rupe jurământul nu este la fel cu a-l încălca.

Jurămintele pe care ni le-am luat le vom încălca tot timpul, pentru că este nevoie de timp pentru a ne antrena să le păstrăm. Deci, încălcarea unui jurământ, făcută din faptul că nu l-am interiorizat suficient și nu l-am practicat suficient, nu înseamnă ruperea lui sau renunțarea la el.

Renunțarea la jurăminte este o acțiune deliberată. Atunci când cineva se angajează pe o cale pură, o cale care îl scoate din suferință și îi scoate și pe alții din suferință, iar apoi spune: „La naiba cu asta! Să nu mă zăpăcească pe mine de cap, este prea greu de făcut. Voi face ceea ce vreau eu”, în acest fel își rupe jurământul. Iar cu cât jurămintele sunt mai înalte, cu atât acest act este mai grav.

 

Trei niveluri de jurăminte

• • • Jurămintele de refugiu sunt jurămintele de bază în budism.
    • Deasupra lor sunt jurămintele Bodhisattva, ce au fost construite pe jurămintele de refugiu. Nu se pot lua jurămintele Bodhisattva fără să fie luate mai întâi jurămintele de refugiu.
    • Ultimul nivel de jurăminte, și cel mai înalt, sunt jurămintele tantrice. Cel care și-a luat jurămintele tantrice, totodată și-a asumat și responsabilitatea de a-și dedica întreaga viață și tot ceea ce are, pentru a ajunge la iluminare de dragul tuturor ființelor. Iar Tantra face posibil acest lucru pe parcursul unei singure vieți. De aceea aceste jurăminte sunt sacre.

Jurămintele de refugiu sunt și foarte plăcute. Efectul lor secundar este producerea unui anume grad de fericire în mintea omului, încrederea lui pe cale și că va evolua pe ea.

Jurămintele de refugiu sunt îndreptate către viața următoare. Lui Kyebu chung îi este frică de renașterea în tărâmurile inferioare. El începe să devină mai interesat de karma, să înțeleagă mai multă karma, să facă lucruri care ar trebui făcute și să nu mai facă lucruri care nu ar trebui făcute.

De îndată ce ne-am luat jurămintele, încep deja să apară schimbări mici. Ceva începe să se miște în lumea noastră spirituală, chiar dacă la început nu vom simți asta. Am intrat în spațiul angajamentului de a urca la nivelul spiritual.

Deci, chiar dacă primul nivel de jurăminte este cel mai elementar nivel, să nu credeți că el este ușor. Pentru că el conține o obligație, un angajament.

Omul își asumă obligația: „Voi acționa dincolo de nevoile mele imediate pe care le am în această viață. Voi acționa în favoarea a ceva care nu este imediat, care este în viitor. Îmi voi dedica timp pentru asta”.

Atunci când vorbim despre nevoi imediate, vorbim despre nevoile materiale, nevoia de laudă, nevoia de reputație, nevoia de a ne simți bine. Credeți că ați renunțat la toate acestea? Uitați-vă mai bine în interiorul vostru. De aceea, a vă lua obligația de a acționa dincolo de nevoile imediate, nu este ușor. Este nevoie de curaj.

Doar prin faptul că abia începem să înțelegem modul în care karma și vacuitatea merg mână în mână, fapt care ne determină permanent realitatea, deja ne salvează.

1. 1. 2. Scopul mediu.

Kyebu dring

Kyebu dring înseamnă omul mediu.

Ce este „omul mediu”? Este cel care are un scop mediu. Scopul mediu este mai înalt decât cel îngust. Dacă celui cu scop îngust îi este frică de renașterea în tărâmurile inferioare, cel de scop mediu acționează pentru a se renaște ca om în viața viitoare. Acesta observă și mai mult natura realității, înțelege karma cu mult mai bine decât cel cu scopul îngust. Are o înțelegere mult mai profundă a realității. El înțelege că, chiar dacă se va renaște ca ființă umană în viața următoare, nu este suficient. Chiar și oamenii suferă. Îmbătrânesc, se îmbolnăvesc și mor. Renașterea într-un corp fizic care se degenerează și îmbătrânește este rezultatul unei karme nu bune. Adică, este mai bună decât karma de a fi animal, dar nu este suficient de bună. Încă există suferință în viața oamenilor.

Deci, motivația celui cu scopul mediu este de a scăpa de orice formă de suferință a existenței ciclice. Înțelege că totul este suferință și fiecare satisfacție este trecătoare.

Mulți veneau la Ken Rinpoche și spuneau: „Eu fac asta și asta, am înțeles asta și asta”, și apoi îl întrebau: „Să merg în direcția asta sau asta?” „Ei bine”, spunea Ken Rinpoche „să presupunem că mergi în direcția asta, și după aceea?”

Persoana cu scopul mediu merge cu această întrebare: “Și după aceea?” El înțelege că nu există niciun loc bun în Samsara. Fie că se renaște într-un tărâm superior sau inferior – nu este nimic bun în el! Nu există nimic care să țină la infinit. Orice lucru bun este temporar.

Deci, această persoană vrea să iasă din oroarea Samsarei. Și este nevoie de timp pentru a înțelege cât de îngrozitoare este ea. Dacă suntem norocoși, Samsara ne va arăta adevărata ei față, în timp ce suntem încă în viață și mai putem face ceva în privința asta. Deci, persoana cu scopul mediu dorește să iasă din Samsara și să ajungă la Nirvana.

3. Scopul înalt.

Kyebu chenpo

Mai înainte am spus despre persoana cu scopul mediu că dorește să iasă din Samsara, pentru că înțelege că nu este nimic bun în ea, dar pe ce se axează? Pe el însuși. Pe când cel cu scopul înalt, Kyebu chenpo, înțelege că nu suferă numai el, ci și toate ființele vii. El se refugiază în cele Trei Diamante pentru a se putea elibera de suferință, pentru a-i scoate și pe toți ceilalți din suferință.

Deci, toți cei care se refugiază își spun:

„Până la iluminarea mea
Mă refugiez
În Budha, Dharma și Sangha.”

Pe când cei cu scopul înalt mai adaugă și cuvintele următoare:

„Prin puterea faptelor bune pe care le fac
Să ajung la iluminarea completă
Pentru binele fiecărei ființe vii”.

Din punct de vedere mental, persoana cu scopul înalt nu se axează invariabil doar pe sine, ci îi aduce și pe toți ceilalți cu el. Iar acest fapt face ca refugiul să fie infinit de puternic.

De ce? Pentru că numărul ființelor pe care le ajutăm acum este infinit.

Așadar, acestea au fost primele trei tipuri de refugiu, în funcție de domeniul pe care îl consideră persoana:

– dacă se gândește doar la viața următoare,

– sau dacă se gândește să iasă din Samsara,

– sau dacă se gândește și la toți ceilalți.