Cursul 2: Diamantele Iluminării
Primul nivel al perfecțiunii înțelepciunii
(Prajna Paramita)
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 7, b
Percepția realității conform școlii Svatantrika
Așa cum am spus, ne aflăm în școala Svatantrika. Cum explică ea Gak ja ?
În literatura acestei școli este dat exemplul spectacolului de magie și vom vorbi imediat despre el.
De unde vine pixul, cum există pixul pentru mine? Să nu uităm că suntem în școala Svatantrika Prasangika, școala de jos a Căii de mijloc, care are o înțelegere parțială a vacuității. Ea spune:
Deoarece în mintea noastră se află conceptul de scriere, atunci când apare un obiect, proiectăm pe el un pix. Câinele având ideea de mestecat, atunci când apare ceva, proiectează pe el un os de mestecat.
Ea spune: trebuie să existe un obiect extern, iar eu proiectez. Trebuie să fie ceva acolo afară pe care eu proiectez. Pentru că altfel, dacă nu ar fi trebuit să apară ceva aici, atunci pixurile ar crește peste tot, aș fi proiectat peste tot un pix. Deci, jumi- juma.
-
-
- Există ceva anume în afară, o colecție de date brute, care trezește în mine proiecția – „pix”. Deci, ceva vine din afară,
- vine proiecția mea, și
- când cele două se întâlnesc – există un pix.
-
Deja știm că Școala Svatantrika are o concepție nu pe deplin corectă. Dar așa lucrăm cu mintea noastră. De aceea este foarte important să înțelegem ce spune ea. Pentru că, chiar dacă nu este vacuitatea pe care vrem să o percepem în final, această vacuitate este de mare ajutor.
Deci ce spune ea?
lo nume la nangway wang gyi shak tsam
Lo = minte,
Nume = neafectat, nedeteriorat,
La = prepoziție,
Nangway = a apărea,
Wang gyi = prin puterea, în virtutea,
Shak tsam = există numai.
Adică, lucrurile există „numai prin puterea apariției lor în fața unei minți neafectate”.
Pe scurt, ei spun trei lucruri:
-
-
- Ceva apare în afara mea;
- După care trebuie să-l percep cu mintea mea;
- Și al treilea lucru, este ca mintea mea să fie sănătoasă, să nu fie sub influența drogurilor, să nu fie somnoroasă, sau confuză sau ceva de genul ăsta. Mintea trebuie să fie limpede, clară. Ce înseamnă minte clară? Atunci când apare un obiect ea îl identifică corect.
-
De exemplu, conduc mașina pe întuneric, văd ceva alergând pe drum și cred că este un șoarece, frânez brusc, cobor din mașină și văd – o frunză. Acesta este un exemplu de minte afectată.
Spectacolul de magie
Să vorbim acum despre spectacolul de magie.
Se spune că în India, chiar și în zilele noastre, sunt magicieni care merg prin sate și susțin spectacole de magie, iar oamenii le aruncă monede ca plată. În acest spectacol magicianul ține o baghetă magică și praf magic. El aruncă pulberea magică, care se împrăștie și afectează ochii spectatorilor. Oamenii sunt acum sub influența pulberii. Apoi magicianul aruncă bagheta magică pe jos, rostește o incantație magică și bagheta se transformă într-un cal. Mulțimea vede acum un cal. Deci acesta este spectacolul de magie.
Ce face școala Svatantrika cu acest spectacol? – Ea dă fiecăruia dintre participanți câte un rol și spune așa:
- Pulberea din ochii spectatorilor care urmăresc spectacolul semnifică greșeala pe care o facem în mintea noastră.
Avem tot timpul praf în ochi. Facem greșeli tot timpul. Datorită efectului prafului magic, adică mintea greșită, spectatorii văd un cal în loc de băț și cred că văd un cal. Magicianul, înainte de a împrăștia praful, a ținut bagheta magică la spate, apoi exclamă: „Hocus pocus, deschide-ți ochii” și spectatorii văd un cal, și cred că văd un cal.
- Acum magicianul.
Magicianul, în momentul când aruncă pulberea magică, îi intră și lui în ochi. Deci ce vede el? Vede un cal, datorită pulberii. Dar nu mai crede pentru că el știe că a aruncat bagheta magică.
Acum apare un alt participant în această poveste.
- Cineva întârzie
Deci, celui care a venit mai târziu nu i-a intrat praf în ochi. El îi vede pe toți că sunt entuziasmați, dar nu înțelege de ce sunt ei așa pentru că ce vede? Vede un băț aruncat pe jos.
Care este pilda?
- Persoana cu praful în ochi, care nu este magicianul – vede un cal și crede că este cal. El este asemănat cu cine? Cu cel care nu a perceput direct vacuitatea. El este persoana obișnuită, numită în tibetană:
So so kye wo
So so kye wo = persoană obișnuită.
El vede realitatea convențională și crede că lucrurile sunt exact așa cum apar.
Credința este ceea ce îl blochează, nu pentru că lucrurile apar așa cum apar, ci pentru că el crede că sunt așa cum apar. Și se atașează de această credință. El crede în ceea ce vede și asta e problema lui.
- Magicianul vede un cal, dar nu crede, așa că nu-l va trata ca pe un cal. El se află într-un loc complet diferit. El este asemenea unui Arya care a perceput direct vacuitatea și acum a ieșit din meditație.
O astfel de persoană este numită:
Je tob jang sem pakpa
Je tob = după meditație,
Jang sem pakpa = Arya Bodhisattva.
Acestui om lucrurile îi apar din nou cu existență proprie de sine, dar el nu mai crede în asta. Și de aceea nu mai reacționează la ele ca atare. El înțelege că proiectilul rachetă a venit pentru că a trimis primul proiectil. Cu siguranță nu va trimite altul pentru că înțelege că i se va întoarce înapoi. Acesta este magicianul.
- Cine este întârziatul? – Nu crede în cal și nici nu vede un cal. El este asemenea celui care se află acum în meditația vacuității, dar nu este un Buddha. În tibetană:
Tongnyi ngunsum du tokpay lobpa
Tongnyi = vacuitate,
Ngunsum du tokpay = în timpul perceperii directe a vacuității,
Lobpa = practicant. Aici are sensul de practicant care nu a finalizat încă calea.
Când cineva meditează asupra vacuității, el nu greșește. Mintea lui are pramana, ceea ce înseamnă percepție validă sau corectă. El percepe realitatea corect.
Numai în perceperea directă a vacuității cel care nu este un Buddha poate înțelege corect realitatea. Buddha percepe, în același timp, atât realitatea ultimă, cât și cea convențională. El se află tot timpul în meditația vacuității și vede, de asemenea, realitatea falsă. Deci, această persoană nu este încă un Buddha, dar se află în meditație asupra vacuității.
Povestea vine să ne ilustreze modul în care oamenii înțeleg realitatea:
-
-
- Cei care greșesc complet,
- Cei care greșesc parțial, și
- Cei care nu mai greșesc.
-
Aceasta este povestea noastră care se termină aici.
Copacul singur din pădure?
Dacă un copac este în pădure, dar nu există nimeni în pădure care să-l vadă, copacul există sau nu există după Svatantrika?
Potrivit acestei școli, pentru ca ceva să existe sunt necesare două lucruri:
-
-
- Să apară ceva,
- O minte care nu greșește, corectă, nesomnolentă, perceptivă.
-
Deci, dacă nu există nimeni care să perceapă, atunci despre ce vorbim!?
Dacă ne gândim bine, dacă nu există nimeni care să fi văzut acest copac, atunci cum putem spune că există? Cine va depune mărturie despre el?
Potrivit lui Svatantrika, nu există nimeni care să depună mărturie despre existența lui. Ei spun:
Pentru ca ceva să existe, este nevoie de un martor. Este nevoie de o minte care să-l perceapă. Fără el, nu avem despre ce vorbi. Dacă nu l-a văzut nimeni, de unde știu că el există?!
Dacă spunem: „Nu am fost în junglă, dar altcineva a fost acolo și a scris despre asta”. Acest lucru este deja altceva. A existat o minte care a perceput-o. A fost cineva care a perceput-o și a scris despre asta. Și acum percepem ce a scris el și credem. Acest lucru este în ordine. Este un fel de percepție. Dar dacă nu a fost nimeni acolo care să scrie despre asta, atunci despre ce vorbim?
Putem vorbi de găina din spatele lui Pluto? Poate cineva să depună mărturie că există așa ceva acolo?! Elefantul roz, care zburdă prin cameră, trebuie să fie perceput de cineva înainte să spunem că există.
Deci, aceasta este Svatantrika.
Gak ja conform Școlii Svatantrika.
Ce este Gak ja în Svatantrika?
El este copacul din pădure, independent de persoana care îl percepe, care îl vede.
Svatantrika spune: „ Așa ceva nu există!”. Dacă cred că există un copac acolo fără ca eu să-l văd și fără ca altcineva să-l vadă și nimeni să nu mi-l raporteze – numele lui este Gak ja.
Atunci când cred că există un adevăr obiectiv, exterior mie, care nu depinde de mine – acesta este Gak ja.
Aceasta este calea spre înțelegerea vacuității, după Prasangika Madhyamika, doar că este incompletă.
Întrebare: Ce este Gak ja în spectacolul de magie?
Răspuns: Calul care există, independent de spectatorul care îl privește.
Soarele
Întrebare: Soarele există și nu avem nicio îndoială despre asta. Oamenii de știință au măsurat distanța până la el, căldura și toate chestiile astea. Soarele este și el gol, el nu există de la sine?
Răspuns: Este adevărat că oamenii de știință au făcut măsurători. Și nu intrăm în asemenea discuții. Dar cum l-au măsurat? Putem spune prin simțuri; Au folosit dispozitive, dar dispozitivele se bazează pe activitatea simțurilor.
Simțurile mint pentru că ele vin dintr-o minte falsă.
Pentru toți acei oameni de știință care au măsurat soarele, când au închis ochii, pe patul de moarte, soarele nu va mai exista pentru ei, indiferent de câte ori l-au măsurat și cât de precis l-au măsurat. Li s-a terminat karma de a vedea soarele. Soarele care poate fi măsurat, există numai dacă încă mai există această karmă. Noi proiectăm soarele.
Mintea falsă
Școala Svatantrika spune: Avem o stare a minții care este greșită; care greșește tot timpul. Și această stare stabilește că lucrurile există, mintea noastră este afectată de greșeala pe care o face și vede lucrurile ca existând de la sine.
Nu avem nicio problemă cu faptul că mintea vede lucrurile că apar – vedem pixul și scriem cu el. Problema este atunci când mintea se atașează de lucruri ca și cum ar exista de la sine.
Ceea ce echivalează cu „a crede că acolo este un cal”. Mintea crede că ceea ce apare este exact ceea ce este. Problema este atașamentul de existența de sine a lucrurilor.
Și de ce se atașează? Pentru că are sămânța concepției greșite cu care am venit pe această lume. Am venit în această lume din nenumărate vieți trecute în care am avut obiceiuri greșite. Așa privim realitatea noastră.
Fiecare obiect care există și care apare unei minți neafectate de droguri, somnolență sau altceva, Svatantrika spune: este o existență falsă, convențională și validă.
Această sămânță adânc înrădăcinată, cu care am venit în această viață, ne determină să percepem constant lucrurile într-un mod greșit și ne face să ne atașăm de lucruri ca existând cu adevărat, ca și când ar veni de la sine.
Această sămânță am purtat-o mereu cu noi. Este greșeala pe care am făcut-o dintotdeauna. Această greșeală determină pe oricine care nu este Buddha să vadă lucrurile ca obiecte care vin de la sine, sunt solide și sunt în afara lui.
Existența falsă este percepută de mintea convențională sau falsă.
Această minte este numită falsă deoarece crede că lucrurile există într-un mod care nu corespunde cu ceea ce sunt ele cu adevărat. Mintea este oarbă față de felul în care există cu adevărat, față de existența lor dependentă – ea nu vede asta. Această minte obișnuită, falsă, convențională, vede pixul ca venind de la fabrică, sau din magazin.
Ea servește și ca văl sau ecran care ne împiedică să vedem adevărul suprem al lucrurilor. Nu putem vedea adevărul lor suprem pentru că suntem mereu atât de ocupați să le vedem în mod convențional.
Rezumat
Să facem un scurt rezumat a noțiunilor despre care am vorbit.
-
-
- Două niveluri de realitate
-
În fiecare moment, în jurul nostru există două adevăruri sau două realități sau două niveluri de realitate, tot timpul. Ca o prăjitură cu două straturi. Și ceea ce vedem tot timpul este un singur strat, existența falsă, convențională. O vedem în mod constant pentru că mintea noastră este direcționată spre ea.
-
-
- Existența dependentă
-
Această minte falsă, care vine cu astfel de semințe din viețile anterioare, este tot timpul direcționată spre existența falsă și ne determină să nu vedem realitatea supremă a lucrurilor – a faptului că ele nu există în sine, că au o existență dependentă, provin din karma noastră și le proiectăm tot timpul pe o bază care apare în fața noastră, datorită faptelor făcute în trecut.
Suntem forțați să le creăm în acest fel și nu vedem toate astea. Credem tot timpul că există un pix care vine de la sine. Și acest fapt ne consolidează credința.
-
-
- Gak ja
-
Ce este Gak ja în școala Svatantrika? Este un obiect care vine de la sine, în felul lui unic, fără ca eu să-i determin existența prin intermediul minții mele – o minte clară, neafectată (adică neinfluențată de droguri sau altceva), în timp ce-l proiectez pe datele care îmi apar în fața mea. Un copac care crește în pădure fără ca nimeni să-l vadă.
-
-
- Vacuitatea
-
Svatantrika are o înțelegere parțială a vacuității. Înțelege că lucrurile nu vin de la sine și, totuși, crede că există ceva acolo care vine de la sine. Ea spune: este nevoie atât de obiect, cât și de percepție. Adică jumi – juma. Este nevoie de o bucată de plastic și de o minte care să înțeleagă că este un pix.
Deci, pentru ea pixul este gol de o existență proprie de sine, fără a fi proiectat pe bucata de plastic de o minte neafectată.
Exemplul – spectacolul de magie
Ne întoarcem la spectacolul de magie.
A. De ce este nevoie de bagheta magică? – Dacă magicianul nu ar fi aruncat bagheta, spectatorii ar fi văzut cai peste tot. Dar ei au văzut calul numai în locul în care a căzut bagheta. Deci este nevoie de baghetă ca declanșator. Ceva trebuie să fie acolo, în afară, iar pe el voi proiecta.
Prima componentă este importantă – este nevoie de obiect.
B. A doua componentă este mintea care proiectează. Fără o minte care proiectează, atunci bățul ar apărea oricui ca un cal. Dar nu toată lumea vede un cal.
Deci, avem nevoie de cele două componente.
Cum aplicăm în viață
-
-
- Obiectul fiecărei emoții negative este un gak ja.
-
Vreau să subliniez ceva ce am spus pentru că este atât de important: Ori de câte ori apare în noi o emoție negativă, ori de câte ori apare o afecțiune mentală, de fiecare dată când ne enervăm, judecăm sau invidiem – obiectul nostru este Gak ja.
Îi atribuim obiectului calități care vin de la el însuși și ne enervăm pe ceva care nu a existat și nici nu va exista vreodată.
Da, obiectul prezintă unele calități. Dar ele nu vin de la el. Șeful țipă, Svatantrika spune, e ceva acolo – sunt decibelii. Din șef vin decibelii și eu mă ofensez. Iar acum reacționez.
De fiecare dată când mă supăr pe acest șef, reacționez față de Gak ja. De aceea este atât de important să studiem subiectul și să începem să identificăm pe toți acești Gak ja în viața noastră. Aceasta a fost meditația pe care am făcut-o. Încercați să o faceți cât mai mult posibil.
De fiecare dată când v-ați supărat, ați uitat de asta, dar seara când vă întoarceți acasă, vă amintiți de supărare, atunci stați și faceți meditația. Dați filmul înapoi. Întoarceți-vă la momentul declanșator: atunci când ați deschis gura pentru a țipa înapoi. Amintiți-vă de Gak ja și încercați să schimbați în mintea voastră tot scenariul. Rescrieți istoria. Este ceea ce vă va schimba viața.
Întrebare: Când putem reacționa?
Răspuns: Puteți reacționa doar dacă îl iubiți atât de mult pe celălalt, încât să credeți că vorba voastră îl va ajuta. Dați copilul afară din clasă, de exemplu, doar dacă îl iubiți atât de mult, încât credeți că scosul lui din clasă îl va ajuta mai mult decât dacă ar sta în clasă. Doar atunci. Înainte de asta, nu-l dați afară. Continuați să faceți un efort.
Ne este foarte greu să facem toate acestea pentru că trăim într-o lume în care credem că există o realitate exterioară nouă, obiectivă, independentă de noi. Acesta este Gak ja. Luptăm pentru ceva care nu a existat și nu va exista vreodată, ne luptăm pentru Gak ja. Aceasta este tragedia noastră.
-
-
- Trebuie înțeles că în prezent nu putem face nimic.
-
Odată ce copacul a crescut deja din sămânță, nu îl mai putem împinge înapoi în sămânță. Nu putem returna proiectilul îndreptat spre noi. Nu putem face asta în prezent. Dar putem semăna semințele contrare care vor preveni proiectilele. Mergem și construim case și nu le demolăm. Semințelor le va lua timp să germineze. Este nevoie de timp pentru a construi case. Este nevoie de timp pentru a calma ura din inimile oamenilor. Așa funcționează karma.
Refugiul budist este în înțelegerea vacuității.
Refugiul budist este refugiul în această înțelepciune, care înțelege că lucrurile sunt goale de orice existență proprie de sine, că ele sunt numai proiecțiile noastre, proiecții care ne sunt impuse de karmă. Karmă pe care noi am semănat-o.
Acesta este refugiul budist.
De fiecare dată când șeful țipă și eu tac – este un act de refugiu.
Este un act care înțelege karma și vacuitatea și care spune: „Ok, încă nu am puterea să fac contrariul, dar încetez să mai plantez semințe care rănesc”. Este un act de refugiu.
Întrebare: Ce se înțelege prin faptul că mergem pe stradă și ne refugiem iar și iar? Mergem pe stradă și spunem: o, ce grădină frumoasă este aici. Refugiul spune: Cum se face că o grădină frumoasă apare în viața mea? Cum se face că văd o grădină frumoasă? Pentru că grădina nu vine de la sine. Cine a făcut grădina? Vecinul care a plantat florile? – Nu! Odată, am făcut ceva care să fie frumos în viața cuiva, iar acum văd ceva frumos.
Ce este cu cel care a pus florile? – Este cum se întâmplă. Vecinul poate să pună multe flori, dar dacă nu am karma potrivită, ori nu voi trece pe lângă grădina lui, ori în timp ce trec pe lângă grădina lui, mă uit în altă parte. Pur și simplu nu voi vedea grădina. Asta înseamnă a ne refugia. Atunci când apare ceva frumos, ne refugiem în karmă și vacuitate. Cum de vine ceva frumos în viața mea? – Ah, am făcut ceva bun. Nu spunem „Ah, cât de bun sunt”, ci „Am făcut ceva bun”. Asta îmi întărește înțelepciunea.
Și invers. Să spunem că mergem în India și strada pute. Cum se face că mă aflu pe o stradă împuțită? Cum se face că acești oameni trăiesc într-un mediu infect? Înțeleg că am făcut ceva în trecut care m-a adus aici.
Jurămintele de refugiu
A lua jurămintele de refugiu înseamnă a mă angaja să mă educ și să acționez în această direcție. Şi asta va aduce pacea. Este ceea ce va opri proiectilele de război.
