Principalele idei ale budismului, partea I
O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 3
Am terminat cursul 1, iar acum trecem la cursul numărul 2.
Cursul numărul 2 este diferit de cursul numărul 1. Cursul numărul 1 s-a bazat pe Lam Rim – calea treptată spre iluminare, pe care ni l-a dat Je Tsongkhapa.
El nu a fost primul care a scris Lam Rim. Au fost scrise Lam Rim-uri și înaintea lui, dar el le-a adus la perfecțiune.
Lam Rim-uri au fost scrise și după el, dar scrierile lui Je Tsongkapa au fost complete, dezvăluind întreaga cale și permițând oamenilor să atingă iluminarea, dacă parcurgeau toți pașii.
Prajna Paramita – Perfecțiunea Înțelepciunii
Cursul numărul 2 se concentrează pe:
Yum
Yum înseamnă mamă.
Acest nume este pentru un întreg grup de scripturi și învățături din budism numite Prajna Paramita sau „Perfecțiunea Înțelepciunii”.
În tibetană
Sherab kyi parul tu chinpa
Sherab – înțelepciune,
Chinpa – a trece,
Parul tu – dincolo.
În sanscrită Prajna Paramita.
Prajna – înțelepciune,
Param, Para – dincolo,
Ita – a trece, a merge.
Deci, Sherab kyi parul tu chinpa sau Prajna Paramita înseamnă înțelepciunea de dincolo sau înțelepciunea care trece dincolo, înțelepciunea care te duce dincolo.
Ce este această înțelepciune? Este înțelepciunea vacuității.
În română traducem Prajna Paramita – „perfecțiunea înțelepciunii”. Aceasta nu este o traducere literară exactă, dar este o traducere care a fost acceptată în engleză.
Așa cum am spus, colecția de scrieri Prajna Paramita se numește Yum în care Buddha a predat despre vacuitate.
Patru interpretări ale cuvântului „Prajna Paramita”
Există patru interpretări ale cuvântului Prajna Paramita.
1. Scrieri despre vacuitate în tradiția Mahayana
Aceasta este o colecție completă de scrieri, sutre și comentarii la aceste sutre, care învață despre vacuitate.
Acestea sunt scrieri ale tradiției Mahayana în budism. În budism există tradiția Mahayana și tradiția Hinayana. Ambele tradiții vorbesc despre forme diferite ale vacuității
-
- În tradiția Hinayana se vorbește mai mult despre lipsa de sine, iar
- În tradiția Mahayana se folosește cuvântul „vacuitate”.
În tibetană
Tongpa nyi
Tongpa nyi – vacuitate,
În sanscrită se spune Shunyata.
Aceste scrieri, conform tradiției, au fost transmise de Buddha, dar oamenii din generația sa nu au fost pregătiți să audă despre vacuitate. Vacuitatea este o învățătură foarte profundă și pentru mulți ea este dificilă.
Se spune că aceste scrieri au fost ascunse. Se spune că marele înțelept Arya Nagarjuna ne-a adus aceste scrieri minunate, sutre ale lui Buddha de lungime scurtă, medie, lungă, care intră în diferite detalii ale vacuității. Deci, aceasta este prima semnificație a numelui Prajna Paramita – colecție de scrieri.
2. Învățătura „Ornamentul Realizărilor” și comentariile sale
O a doua semnificație a numelui Prajna Paramita – în mănăstirile tibetane, când spun doar „Prajna Paramita”, adesea se referă la învățăturile tradiției Svatantrika.
Școala Svatantrika este jumătatea inferioară a Căii de Mijloc. Învățăturile școlii Svatantrika durează aproximativ doisprezece ani într-o mănăstire. Acestea sunt adesea numite Prajna Paramita. Ele includ faimoasa carte Abhisamaya Alamkara. În tibetană:
Nguntok gyen
Nguntok înseamnă realizare, conștientizare sau ceva perceput direct.
Gyen – ornament, bijuterie sau coroană.
Deci, Nguntok gyen înseamnă Ornamentul Realizărilor.
Alamkara înseamnă ornament, iar Abhisamaya – realizări.
Nguntok gyen este deci numele cărții care provine din tradiția Svatantrika și care a fost scrisă de Maestrul Asanga.
Numele Maestrului Asanga în tibetană este:
Pakpa Tokme
Pakpa – arya, adică cel ce a perceput vacuitatea direct.
Tok me – Asanga sau neatașat.
Pakpa tok me înseamnă Arya Asanga.
Tradiția spune că Arya Asanga s-a înălțat la cer și l-a întâlnit pe Maitreya.
Numele lui Maitreya în tibetană este:
Jetsun jampa
Jetsun – venerabil,
Jampa – iubire.
Jetsun jampa înseamnă venerabilul iubit.
Maitreya este considerat următorul Buddha, o ființă iluminată care se află în propriul său paradis.
Tradiția spune că Arya Asanga s-a înălțat în paradisul lui Maitreya, iar acesta i-a dictat cinci cărți extraordinare pe care Arya Asanga ni le-a adus.
Nouă, celor din Occident, ni se pare puțin ciudat să urcăm în cer ca să primim cărți și apoi să coborâm? Unde este acest paradis?
Faptul că suntem aici și nu vedem alte lucruri, nu înseamnă că ele nu există.
Aspirăm să atingem iluminarea, aspirăm să fim cineva ca Maitreya și când vom fi foarte aproape de această stare, vom începe deja să întâlnim ființe iluminate.
Acești îngeri vin și ne dau învățăturile lor direct, pentru că noi suntem cei care îi proiectăm pe învățătorii noștri, în funcție de nivelul de puritate al minții noastre, deci depinde de cât de puri suntem. Îi proiectăm ca oameni, iar mai târziu le vom vedea natura lor angelică.
Așadar, o astfel de persoană care este foarte pură, poate să-l întâlnească cu adevărat direct pe Maitreya și să primească învățături de la el, așa cum se spune despre Je Tsongkhapa, că a primit învățături direct de la Manjushri. Se spune despre Je Tsonghkapa că ar fi fost însuși Manjushri.
Fratele Maestrului Asanga a fost Maestrul Vasubandhu. El și fratele său au scris împreună o parte importantă din scripturile pe care le studiem astăzi și care sunt studiate în mănăstiri. Povestea spune că mama lor a fost călugăriță și a avut viziunea că, dacă își va da roba jos, ea va naște doi fii care vor deveni mari învățători spirituali, și asta a și făcut. Ea a avut un fiu cu un rege și un altul cu un brahman, și aceștia sunt Maestrul Vasubandhu și Maestrul Asanga.
„Foile de ceapă” ale comentariilor
Conform tradiției, scrierea Abhisamaya Alamkara a fost primită de Maestrul Asanga de la Lordul Maitreya. Pentru că ea este foarte greu de citit, au început să apară comentarii după comentarii ale acesteia. Există multe straturi de comentarii asupra acestor scrieri.
Acest lucru a fost numit „modelul cepei” și nu este vorba doar despre aceste scrieri. Toate scrierile antice, sunt foarte greu de înțeles, și de aceea este nevoie de comentatori. De aceea au început să apară comentatori indieni timpurii, comentatori indieni târzii, comentatori tibetani timpurii și comentatori tibetani târzii. Fiecare comentariu este puțin mai detaliat.
De ce avem nevoie de straturi? Pentru că generația se degenerează. Astăzi avem nevoie de comentarii foarte amănunțite, pentru că nu le putem înțelege. Generația este în declin spiritual.
Maestrul Haribhadra, a fost un mare comentator care a trăit în jurul secolului al IX-lea. Și acest comentariu de asemenea, este foarte greu de înțeles. Și deci a fost și el comentat.
Gyaltsab Je a trăit între anii 1362 și 1432 în Tibet. El a fost unul dintre cei doi fii spirituali ai lui Je Tsongkapa, care au fondat școala Gelugpa.
Gyaltsab Je a scris un comentariu foarte frumos la comentariul lui Maestrului Haribhadra. Și acesta, la rândul lui este un comentariu foarte greu de înțeles. Scrierea lui Gyaltsab Je este logică, dar foarte complexă și este nevoie de un profesor care să-l explice.
Această învățătură este lungă, și ia mult timp. Vom intra puțin în definiții. După cum am spus, durează doisprezece ani.
În New Jersey, Lama Art a făcut un efort eroic pentru a preda aceste scrieri împreună cu comentariile lor.
Lama Dvora Hla spune că le-a studiat timp de aproape opt ani cu Lama Art și că au ajuns la aproximativ două treimi din ele, apoi karma s-a terminat și studiul s-a oprit.
În acest material ne vom folosi de explicațiile lui Kedrup Tenpa Dargye, care a trăit acum aproximativ 400 de ani. El a scris majoritatea cărților care se studiază astăzi în mănăstirea Sera Mey. A dat multe definiții și a organizat o mare parte din materiile de studii. Așadar, vom studia din cartea lui, care se studiază în mănăstiri. De asemenea, lectura acestui curs cuprinde fragmente din cartea lui.
3. A șasea perfecțiune
A treia semnificație a numelui Prajna Paramita – este a șasea dintre cele șase perfecțiuni, de aceea o numim și „perfecțiunea înțelepciunii”.
În cursurile noastre, am vorbit despre „cele șase perfecțiuni”. Cele șase perfecțiuni sunt calități spirituale sau virtuți spirituale pe care o persoană pe calea spre iluminare aspiră să le dezvolte. Bodhisattva, care arde de dorința de a ajunge la iluminare pentru a ajuta toate ființele, cultivă aceste perfecțiuni. Acestea sunt:
-
- Perfecțiunea generozității,
- Perfecțiunea moralității.
- Perfecțiunea răbdării – a nu ne enerva.
- Bucuria efortului.
- Perfecțiunea concentrării meditative, sau meditația.
- Și a șasea și cea mai importantă dintre toate – este perfecțiunea înțelepciunii.
În cursul 12 am prezentat capitolul nouă al cărții Maestrului Shantideva –Ghidul de viață al unui Bodhisattva. După ce a oferit o învățătură detaliată despre celelalte perfecțiuni, maestrul spune: „Toate acestea au fost scrise pentru înțelepciune”. Toate perfecțiunile, de la unu la cinci, au fost menite să permită înțelepciunea, pentru că ea este cea care eliberează. Despre ce înțelepciune vorbește? Despre Prajna Paramita, despre perfecțiunea înțelepciunii.
4. Starea mentală a perfecțiunii înțelepciunii
A patra interpretare, care este de fapt cea mai importantă pentru noi, este starea mentală pe care o reprezintă perfecțiunea înțelepciunii.
Definiția perfecțiunii înțelepciunii – Sherab kyi parul tu chinpa, sau Prajna Paramita:
„Înțelepciunea celui care se află pe Calea cea Mare, prin care percepe vacuitatea și a cărui minte este impregnată de bodhichitta”.
„Calea cea Mare” – înseamnă Mahayana.
De ce a fost adăugată și propoziția „mintea sa este impregnată de bodhichitta”?
Răspunsul este că se poate ajunge la perceperea vacuității și fără bodhichitta. Omul poate ajunge la perceperea vacuității și fără să-și fi dezvoltat bodhichitta în întregime, adică responsabilitatea personală de a-i aduce pe toți la iluminare. Dar atunci nu se va mai numi „perfecțiunea înțelepciunii”, ci va fi altceva.
Perfecțiunea înțelepciunii este înțelepciunea din inima unui bodhisattva, din inima celui care are bodhichitta, celui care urmează calea pentru a-i aduce pe toți ceilalți la fericirea supremă.
Și când spunem „perfecțiunea înțelepciunii” – prajñāpāramitā, perfecțiunea nu este perfecțiune până când nu percepem direct vacuitatea.
Semnificația „perfecțiunii înțelepciunii”, este de fapt înțelepciunea care duce la perfecțiune.
Refugiul
Și primul subiect pe care îl vom aborda, care se referă la perfecțiunea înțelepciunii, este
Kyamdro
Cei care citesc tibetana pot vedea că este scris Kyabdro, dar noi pronunțăm Kyamdro datorită literei „ah” care este scurtă și schimbă pronunția.
Kyamdro – refugiul sau a ne refugia.
Refugiul este conceptul de bază în budism. Așa începem calea noastră ca budist, prin a ne refugia.
Este foarte important să înțelegem ce înseamnă „a ne refugia”, pentru că le dăm jurămintele de refugiu celor care le doresc. Deci trebuie să înțelegem ce înseamnă acest lucru, chiar și dacă nu luăm jurămintele. Pentru că acesta este începutul căii.
Două aspecte ale refugiului
A ne refugia înseamnă a ne îndrepta către un obiect din afara noastră, în speranța că acel obiect ne va ajuta. La fel ca și copilul mic care se sperie și fuge la mama lui să-l protejeze.
Refugiul are două aspecte:
-
- Un aspect al fricii, ne frică de ceva și
- Alt aspect este de a căuta protecție în fața unui pericol sau a fricii.
În budism, cele Trei Diamante sunt refugiul. Celelalte refugii (de exemplu, oameni, autorități, bani etc.) nu durează.
Refugiul lumesc versus refugiul spiritual
În viața noastră există tot felul de lucruri care ne pot răni; poate un incendiu, un furt sau escrocherie. Dacă cineva ne-a înșelat, mergem la tribunal. Dacă vedem fum, apelăm pompieri și așa mai departe.
Acestea sunt tipuri de refugiu lumesc în obiecte exterioare care ar trebui să ne ajute. Ele sunt temporare, trecătoare și nu sunt supreme. Ele nu pot schimba cu adevărat situația noastră existențială, în care se poate întâmpla o catastrofă în orice moment.
— Putem apela pompierii în caz de incendiu – dar de multe ori ei ajung prea târziu, sau
— Ni s-a furat un obiect sau ni s-a furat din casă, și atunci mergem la poliție, iar poliția ori reușește să pună mâna pe hoț, ori nu.
— Dacă cineva ne-a înșelat, mergem la tribunal, iar hotărârea judecătorească poate fi justă sau nu.
— Dacă suntem bolnavi, mergem la doctor, iar acesta ori ne ajută, ori nu ne ajută.
Dar acesta nu este cu adevărat refugiu, pentru că dacă ar fi cu adevărat refugiu, el ne-ar fi protejat.
Pe calea spirituală, căutăm un refugiu care nu dezamăgește niciodată, care ne protejează cu adevărat, și aceasta este ideea de refugiu budist.
Refugiul nu este în statui, în fotografii și nici măcar în Buddha însuși…
Și aici trebuie să fim atenți, pentru că orice profesor budist vă va vorbi despre refugiul budist, iar uneori poate părea că refugiul se găsește în statui și fotografii. De multe ori, turiștii care vizitează Thailanda văd călugări care se prosternează în fața statuilor și care spun: „Om Namo Buddhaya, Namo Dharmaya, Namo Sanghaya” și poate li se pare că este idolatrie.
Dacă ei se prosternează în fața statuii – asta este într-adevăr idolatrie, pentru că statuia nu ne poate proteja.
Nu numai statuia și fotografia nu ne pot proteja, dar nici chiar Buddha însuși nu ne poate proteja.
Există o poveste despre Buddha Shakyamuni.
Muni – prinț,
Shakya – acesta este numele unui trib.
Se povestește că Buddha a fost prințul tribului Shakya, iar tribul său era în război cu alte triburi. Cu toate că el era prințul moștenitor, a ales să fugă din palat și a devenit călugăr. Mai târziu, când avea deja mulți discipoli, membrii tribului său încă se mai luptau cu alte triburi. Ei deja îl știau pe Buddha ca fiind un mare maestru spiritual, așa că au venit la el să se refugieze. Povestea spune că oamenii au fugit în camera lui Buddha, încercând să se ascundă fizic în spatele lui, și sunt omorâți chiar lângă el.
Deci, nici măcar Buddha nu ne poate lua karma noastră.
…dar învățăturile lui Buddha sunt cu adevărat un refugiu
De multe ori, oamenii vin la lecțiile de Dharma ca urmare a unei crize religioase, pentru că li se spune despre acea forță supremă ,Tatăl milostiv și îndurător, și iată că există cancer în lume, și copii bolnavi în lume. Oamenii nu pot înțelege acest lucru. Ei ajung la o criză în credința lor, și pe bună dreptate, deoarece lucrurile care ar fi trebuit să-i ajute, nu-i ajută, și cu siguranță o statuie nu poate face aceste lucruri, și nici măcar un om viu nu poate face aceste lucruri. Nici măcar un mare învățător nu poate face aceste lucruri.
Buddha este atotștiutor; ne cunoaște mintea, poate citi trecutul, prezentul și viitorul, și cu toate acestea nu ne pot lua karma. El nu este atotputernic, pentru că dacă ar fi putut să ne ia karma, ar fi făcut asta demult. Aceasta este speranța pe care o punem în Dumnezeu. El nu poate face asta. El nu ne poate lua suferința.
De ce?
Pentru că singurul factor care ne provoacă suferința este karma noastră, faptele noastre din trecut, iar în mod normal, nicio putere din lume nu ne poate lua karma. Singurul lucru pe care Buddha îl poate face pentru noi, singurul – Este să ne învețe cum să ne schimbăm karma și, în acest fel, să obținem controlul asupra destinului nostru. Așa ne ajută el.
Desigur, cu cât Buddha ne citește mai mult mintea, cu atât mai mult ne poate ajuta, în sensul că poate adapta învățătura în funcție de necesitățile fiecăruia. Dar karma nu ne-o poate lua.
Ce înseamnă să-mi ia karma? Eu sunt karma mea: totalitatea experiențelor mele; corpul meu, mintea mea în acest moment, mediul meu, casa mea – aceasta este karma care îmi rodește în acest moment. A le lua, înseamnă a mă lua pe mine. Ceea ce poate face Buddha – este să mă învețe cum să mă transform, cum să acumulez altă karma încât să pot ieși din lumea suferinței și să ajung într-o lume în care există numai bine.
Deci, este important să înțelegem că atunci când ne refugiem în Buddha, nu ne refugiem în istoricul Buddha, nu ne refugiem într-un zeu, într-un Buddha undeva în cer. După cum am văzut deja – asta nu ne ajută în mod suprem.
Refugiul în „Cele trei Diamante”
Refugiul budist este refugiul în „Diamantul Buddha”, „Diamantul Dharma”, și „Diamantul Sangha”, care nu este același lucru cu „Buddha, Dharma și Sangha”.
Este adevărat că spunem: „Buddha, Dharma și Sangha” – dar aceasta este o prescurtare a „celor trei diamante”: Diamantul Buddha, Diamantul Dharma, Diamantul Sangha. Între ele este o mare diferență și asta vom explica acum.
Diamantul Dharma: căile și încetările
În învățătura noastră, spunem că diamantul Dharma este cel mai important diamant.
Așadar, vom vorbi mai întâi despre diamantul Dharma, iar apoi despre celelalte. Ce este diamantul Dharma?
Diamantul Dharma are două părți principale:
-
- Calea și
- Încetările.
Calea și încetările, sau „căile și încetările”.
Despre ce căi este vorba? Am vorbit despre Lam Rim, pentru că este o cale spre iluminare, și am vorbit despre căile renunțării, ale bodhichittei și ale concepției corecte.
Să nu uităm că noțiunea de „cale” – în budism are sensul de realizare spirituală, de conștientizare, de piatră de hotar. Deci și aici vorbim despre pietrele de hotar care sunt pe calea spre iluminare.
În continuare vom da o scurtă descriere a principalelor pietre de hotar pe calea practicantului spiritual și, pe parcursul descrierii, vom prezenta o parte a conștientizărilor și încetărilor care au loc pe aceste căi și care alcătuiesc Diamantul Dharma.
Cele cinci pietre de hotar pe calea spre iluminare și încetările care au loc pe parcursul lor
Care sunt pietrele de hotar pe calea spre iluminare? În cadrul seminarului „Sutra inimii”, le-am discutat pe larg, dar acum vom trece peste ele pe scurt.
1. Calea acumulării
Am spus că prima cale este calea Renunțării.
Este calea prin care dezvoltăm înțelegerea că orice lucru care ni se pare bun în această viață este, de fapt, o suferință, deoarece suntem forțați să-l pierdem. Deci, prima cale este dezvoltarea dezgustului față de existența samsarică și aspirația de a găsi o cale de a ieși din samsara. Și asta este ceea ce ne urcă pe cale.
Înainte de dezvoltarea Renunțării, noi nu am urcat încă pe cale. Putem asculta multe cursuri, putem rosti multe mantre și să facem meditații, în speranța că în cele din urmă vom urca pe cale. Ele, desigur sunt frumoase și trebuie făcute.
Dar piatra de hotar care ne pune pe calea spirituală de a ieși din samsara, este dezvoltarea completă a Renunțării, este această dorință zi și noapte de a găsi o cale.
Este să ne întrebăm cu ardoare: „De ce mor oamenii în lumea mea? De ce trebuie să mă îmbolnăvesc? De ce trebuie să sufăr?”
Și ca urmare începem să căutăm, să verificăm, să ne gândim la realitatea noastră. Începem să căutăm profesori, cursuri, să citim cărți. Începem să căutăm de ce realitatea noastră este așa cum este.
Aceasta este o formă de învățare la nivel intelectual, așa cum facem și aici: reflectăm asupra lucrurilor, observăm, analizăm, comparăm. O formă de învățare însoțită și de meditație.
Prima cale a Renunțării se numește și Calea acumulării – în care începem să acumulăm factorii care ne vor permite să ajungem pe calea următoare, Calea pregătirii. Omul își dezvoltă Renunțarea, apoi începe să acumuleze binefaceri, iar karma acestora îl împinge înainte pe calea spirituală. Învață mult și meditează mult – și toate acestea îl pregătesc să ajungă la conștientizări.
Aceasta este prima cale.
2. Calea pregătirii
Cea de a doua cale este Calea pregătirii.
Această cale ne pregătește pentru conștientizări. Deoarece conștientizările vin numai prin meditație, va trebui să ne dezvoltăm capacitatea de a medita și mai trebuie să știm asupra a ce medităm, iar pentru asta este nevoie de învățături.
Calea pregătirii are patru etape.
Atunci când meditația este suficient de profundă și înțelegerea intelectuală a vacuității este suficient de profundă, se ajunge la a treia etapă – care este ireversibilă. Când ajungem la această etapă, nu vom mai cădea într-o viață suferindă.
Acesta este un exemplu de încetare, și se întâmplă chiar înainte de a ajunge la perceperea directă a vacuității, dar nu cu mult înainte.
3. Calea perceperii
A treia cale este Calea percepției directe. Ca urmare a eforturilor depuse în studiu și meditație – și cu îndrumarea potrivită, se ajunge la a treia cale – numită Calea perceperii, în care se percepe direct vacuitatea.
Acesta este scopul la care aspirăm, deoarece ne garantează atingerea iluminării în scurt timp.
Fără perceperea vacuității, nu putem ști cât timp ne va mai lua să ajungem la iluminare. Poate să mai dureze încă mulți eoni. Doar în momentul în care am ajuns în acest punct, putem spune: „Problemele noastre s-au terminat”.
Odată ce am perceput vacuitatea, ne vom naște în condiții bune, propulsați de puterea karmei noastre bune. Vom ști câte vieți viitoare vom mai avea înainte de iluminare, vieți care vor fi toate bune și vom avea întotdeauna profesori desăvârșiți, iar ele ne vor duce treptat la ieșirea din orice suferință.
Perceperea directă a vacuității are loc numai în meditație profundă în care nu mai există gândire conceptuală. După ce meditația s-a terminat, apar conștientizări una după alta.
De exemplu, omul înțelege că realitatea nu vine din exterior, ci este proiectată din interiorul său. El înțelege acest lucru în mod direct.
El în continuare va practica, pentru a trăi, din acest loc. În continuare, i se va părea că lucrurile vin din afara lui, dar nu mai crede în așa ceva. I se pare că oamenii intră pe ușă, dar deja înțelege că nu aceasta este cauzalitatea profundă, că nu este așa. Așadar, are această perioadă de schizofrenie.
Câteva dintre conștientizările pe Calea perceperii.
Atunci când coborâm din această meditație:
— Ne vedem iluminarea,
— Putem citi gândurile altora,
— Putem confirma existența lui Buddha,
— Îndoielile noastre scad.
Ceea ce ne oprește din practica noastră este faptul că încă mai avem îndoieli. Nu suntem siguri. Auzim lucruri care ni se par logice, dar nu suntem siguri.
Dar cel care a perceput vacuitatea direct, nu mai are nicio îndoială, și de aici vine puterea, iar apoi va ieși repede de aici. Încă se mai poate întâmpla să se supere și să aibă emoții negative, dar pe Calea practicii, schimbarea va fi foarte rapidă.
Deci, aceasta este o parte a Diamantului Dharma.”
Câteva dintre încetările pe Calea perceperii
Cealaltă parte a Diamantului Dharma sunt încetările. Care este un exemplu de încetare pe Calea perceperii?
— Încetarea credinței în existența proprie de sine
În această etapă, încetează credința intelectuală că lucrurile vin din afara noastră. Ele încă mai apar așa, dar credința intelectuală a încetat. Acesta este un exemplu de încetare ireversibilă.
— Încetarea îndoielii în calea budistă
Un alt lucru care încetează pe Calea perceperii este îndoiala în calea budistă.
Omul care a ajuns pe Calea perceperii știe că l-a întâlnit direct pe Buddha. El nu mai poate spune: „Buddha nu există”, pentru că l-a întâlnit, i-a întâlnit mintea lui Buddha.
Poate când auzim astfel de explicații, ne gândim: „Ei bine! Poate că ea știe ce spune sau poate că nu. Eu încă nu am experimentat asta.” Deci avem îndoieli. Pe când cel care a perceput vacuitatea nu mai are îndoieli, el știe că l-a întâlnit pe Buddha.
Deci, îndoiala a încetat sau credința intelectuală în existența proprie de sine a încetat. Deci acesta este un exemplu de încetare. În momentul în care s-a ajuns la o astfel de încetare, ea este veșnică, este ireversibilă.
Așadar, odată ce omul a ajuns în acest punct, nu mai are nicio grijă. El nu se mai poate întoarce.
Această înțelepciune pe care a dobândit-o în timpul perceperii directe a vacuității, este ca un propulsor care îl va propulsa afară. În mod garantat va ieși din samsara. De aceea noi spunem: „Dacă vă aducem la perceperea directă a vacuității, ne-am făcut datoria.” Voi veți face restul. Nu mai aveți de ce să vă faceți griji.
4. Calea practicii
A patra cale este Calea practicii.
Perceperea directă a vacuității ne lasă încă cu majoritatea afecțiunilor mentale. Doar trei au fost eliminate. Mai este mult de lucru. Încă ne mai enervăm. Încă mai vedem lucrurile ca și cum ar veni de la sine, dar știm deja că ele nu vin de la sine.
Cel ce se află pe a patra cale, numită Calea practicii, va practica cu conștientizarea pe care a dobândit-o în timpul percepției directe a vacuității. Și acest lucru poate dura până la șapte vieți viitoare. Mai are încă mult de muncă.
Această conștientizare este atât de puternică, încât ea va duce la o schimbare fundamentală în existența sa și va progresa foarte repede.
Bodhisattva pe Calea Practicii
Cel ce se află pe calea Bodhisattva, pe calea Mahayana, practică dorința de a atinge iluminarea spre binele tuturor ființelor, pentru că nu mai suportă să le vadă suferind. Pentru o astfel de persoană, ca urmare a perceperii directe a vacuității – dacă nu s-a întâmplat înainte de ea – va avea experiența directă a bodhicittei. Va realiza bodhicitta adevărată.
Această persoană va fi obsedată de a căuta moduri
— de a-i ajuta pe ceilalți,
— de cum să-i aducă pe ceilalți la iluminare,
— de cum să le dea altora această învățătură,
— de a căuta modalități iscusite de a o aduce învățătura publicului diferit în diferite forme,
— de a salva scripturile,
— de a traduce scripturile,
— de a aduce această învățătură oamenilor cât poate mai bine și din toată inima sa.
O astfel de persoană nu mai este interesată de nimic altceva, pentru că știe că toate aceste lucruri pe care le face aduc oamenilor o mare binecuvântare.
Acest Arya
— Nu va schimba religia oamenilor, nu încearcă să le convertească religia, pentru că asta nu funcționează.
— Nu se declară: „Sunt Arya”, pentru că oamenii fie îl cred, fie că nu. Asta nu face neapărat o diferență în viața oamenilor.
— Se va folosi de conștientizările sale pentru a ajunge cât mai departe posibil, de a-i învăța pe ceilalți și de a face o diferență în viața oamenilor.
— Și va face asta fără răgaz, tot timpul.
5. Nimic nu mai este de învățat
A cincea piatră de hotar – este Nirvana sau iluminarea deplină a lui Buddha, în funcție de calea pe care ne aflăm, fie că este Hinayana sau Mahayana.
Practicanții Hinayana ating Nirvana. Practicanții Mahayana ating iluminarea deplină.
Să revenim la Diamantul Dharma. El include, așa cum am spus: căile și încetările.
Căile sunt cele cinci căi pe care le-am enumerat. Diamantul Dharma include cinci conștientizări:
— Conștientizarea Renunțării.
— Dobândirea capacității meditative și a înțelegerii intelectuale a vacuității.
— Perceperea directă a vacuității.
— Practica care înlătură toate afecțiunile mentale din mintea noastră și,
— Nirvana, despre care vom vorbi imediat.
Acestea sunt căile și încetările pe care le cuprinde Diamantul Dharma.
Cum ne refugiem în Diamantul Dharma?
Ce înseamnă să ne refugiem în Diamantul Dharma?
A ne refugia în Diamantul Dharma nu înseamnă să spunem: „Om Namo Dharmaya”.
În rugăciunea noastră ne refugiem în Buddha, Dharma, Sangha, dar asta este doar pentru a simboliza sau a ne aminti de adevăratul refugiu. Rugăciunea nu este refugiul adevărat.
Oamenii s-au rugat de multe generații și nu i-a ajutat. Un copil aude că bunica lui este bolnavă, se duce la biserică și se roagă: „Doamne, ajut-o pe bunica”, iar bunica moare oricum. Pentru că rugăciunea în sine nu ajută. Dacă karma spune că bunica va muri, rugăciunea nu va ajuta. Așadar, ne refugiem pentru că suntem în necaz și căutăm ajutor.
Diamantul Dharma include înțelegerea de unde vin lucrurile.
Și asta i se întâmplă celui care percepe direct vacuitatea. Înțelege procesul prin care își creează lumea. Înțelege deja că nu are pe cine să dea vina, că totul vine de la el și acum este pe cale să-și elimine cauzele suferinței.
Și această înțelegere/conștientizare este ceea ce îl protejează.
Dar nu în momentul prezent.
Dacă se întâmplă un dezastru în prezent, acesta provine din karma pe care am făcut-o în trecut, și nu mai am ce face acum. Ceea ce pot face este să reacționez cu înțelepciune, să reacționez într-un mod care nu mai plantează karma care să-mi aducă următorul dezastru. Să încep să plantez karma care să ducă la fericirea maximă .
Pentru asta suntem aici .
Acesta este Diamantul Dharma. Aceasta este înțelegerea despre care vorbim tot timpul:
— Ce se întâmplă când cineva țipă la mine?
— Ce se întâmplă când apare ceva nedorit în viața mea?
— Cum să reacționez când se întâmplă ceva dorit în viața mea?
Acesta este Diamantul Dharma. Aceasta este protecția supremă.
Pentru că dacă lucrăm cu această înțelegere, ne purificăm treptat lumea. Și numai noi putem face asta. Nimeni altcineva nu poate face asta în locul nostru.
Deci, când ne refugiem în Diamantul Dharma, ne refugiem în această înțelegere a vacuității, pe care dacă o vom realiza prin percepția directă, atunci ne-am rezolvat problemele noastre și, le-am rezolvat și pe ale altora.
Practicarea tantrei nu garantează că nu vom mai cădea
Oamenii întreabă uneori: „Dacă intru în tantra, asta îmi garantează ceva?” Nu.
Noi spunem că tantra este calea rapidă spre iluminare. Oamenii interesați de tantra caută: „Cine mă va iniția?”. În tantra este nevoie de inițiere, de împuternicire. Omul trebuie să fie în relație cu un Lama și să progreseze sub îndrumarea acelui Lama. Așa că oamenii spun: „Asta mă va salva”. Nu este adevărat, nu de la sine.
Putem primi o sută de inițieri, dacă nu respectăm jurămintele și nu ne cultivăm Renunțarea și Bodhicitta – asta doar va grăbi căderea, pentru că tantra oferă ocazia de a urca foarte repede, dar are și o altă fațetă, căderea este vertiginoasă.
De aceea, inițierea nu se acordă cu ușurință. Vrem ca oamenii să fie pregătiți pentru a preveni căderea, pentru că căderea este grea. Deci, tantra în sine nu este ceea ce ne asigură eliberarea.
În budismul tibetan, sunt Lama care acordă inițierea foarte ușor, fără să învețe oamenii jurămintele, fără să se asigure că aceștia sunt pregătiți corespunzător. Refuzați să acceptați acest lucru. Nu mergeți într-un astfel de loc. Trebuie:
a. Să primiți o pregătire adecvată, și
b. Să înțelegeți la ce v-ați obligat, ce jurăminte vi s-au dat. Dacă v-ați angajat, și nu știți la ce, și nu respectați jurămintele – căderea este grea.
În concluzie, când vorbim despre refugiu în Diamantul Dharma – asta nu înseamnă refugiul într-o statuie sau în niște forțe exterioare. Este refugiul în înțelepciune, în conștientizarea și compasiunea pe care le vom realiza în inima noastră, și ca urmare vom începe să ne curățăm karma, și asta este ceea ce ne va proteja cu adevărat. Și asta niciodată nu ne va dezamăgi, pentru că acționăm consecvent conform legilor karmice.
Diamantul Sangha
-
- Sangha înseamnă un grup de călugări sau călugărițe.
- Cuvântul Sangha este folosit și pentru grupul de oameni care studiază împreună Dharma. Voi sunteți Sangha – oameni care studiază împreună Dharma, dar nu sunteți Diamantul Sangha. Este doar o utilizare figurativă a cuvântului.
Diamantul Sangha – sunt cei care au perceput direct vacuitatea.
Deci, dacă Diamantul Dharma este perceperea directă a vacuității și conștientizările care vin în urma acestei experiențe, Diamantul Sangha sunt cei care au perceput direct vacuitatea, și au conștientizări. Și de aceea ne pot ghida .
Fiecare dintre noi poate
Fiecare dintre voi, cu îndrumarea potrivită, cu practica corectă și sub supravegherea profesorilor potriviți, putem ajunge la perceperea vacuității.
Nu este ușor, dar este posibil dacă depunem efortul necesar.
Ne aflăm într-o perioadă deosebită din punct de vedere al condițiilor pe care le avem pentru a realiza acest lucru:
— Avem educație.
— Avem considerație pentru calea spirituală și pentru valorile adevărului și dreptății.
— Ne aflăm într-o lume în care există Dharma.
— Există profesori care nu doar predau Dharma, ci
— Predau tantra, și predau toate aspectele tantrei, care
— Au pus în practică aceste lucruri în viața lor – și
— Ne oferă întreaga cale pe tavă.
Așadar, ne aflăm într-un loc uimitor.
Să nu credeți că aceste realizări sunt doar pentru Arya Asanga și Maestrul Vasubandhu. Fiecare dintre noi poate, dar este nevoie de un efort mare.
Putem compara timpul și efortul depus pentru a ajunge la aceste realizări cu cel depus de un pianist care dorește să devină un pianist virtuoz – este nevoie de efort și timp pentru deveni un pianist virtuoz, nu este o treabă ușoară. Dar dacă o persoană se hotărăște și are talentul muzical, poate reuși, dacă depune efortul necesar.
Fiecare dintre voi poate. Aveți aspirația spirituală, altfel nu ați fi fost aici. Dacă sunteți dispuși să depuneți acest efort și dacă învățați să vă creați toate condițiile potrivite, veți putea progresa.
Diamantul Buddha
Diamantul Buddha – este cel care a atins iluminarea. El nu este statuia, nici istoricul Buddha, ci este orice om care a realizat toate aceste conștientizări deja în inima sa;
— Un om care a realizat omnisciența.
— Un om care a realizat marea compasiune a lui Buddha, pe care o numim „marea compasiune sfântă”.
— Care are o mare iubire pentru toate ființele.
— Și în principal ne învață. Așa ne ajută el
Ceea ce au în comun toate cele trei diamante este înțelepciunea vacuității…
Ce au în comun cele trei diamante?
-
- Diamantul Dharma – este în principal înțelegerea vacuității și ceea ce decurge din ea.
- Diamantul Sangha – sunt cei care au perceput direct vacuitatea.
- Diamantul Buddha – sunt cei care au perceput vacuitatea, au lucrat cu ea, au practicat-o și au desăvârșit calea cu ajutorul ei.
După cum vedem motivul care se repetă este înțelepciunea vacuității. Iar cealaltă fațetă a vacuității este existența dependentă.
Aceasta este:
— Înțelegerea modului în care lucrurile există și a modului în care nu există.
— Înțelegerea legilor karmei ,
— Înțelegerea profundă a cauzalității.
Aceasta este cheia care ne scoate din suferință și de a ajunge la fericire maximă, și asta este ceea ce ne protejează.
…și compasiunea
Alte reprezentări ale refugiului subliniază aspectul compasiunii. Iată un fragment dintr-un articol al celui de-al 14-lea Dalai Lama, publicat în revista tibetană „Vocea Dharmei”, intitulat „Existența dependentă”.
Care este caracteristica principală a comportamentului în budism? Să ne controlăm și să ne disciplinăm mintea, cu alte cuvinte, non-violența. În general, există două tipuri de căi în budism: Calea cea Mare și Calea cea Mică. Rădăcina Marii Căi este compasiunea altruistă de a ajuta pe ceilalți, în timp ce rădăcina Micii Căi este nevătămarea celorlalți, care își are, de asemenea, sursa în compasiune, astfel încât rădăcina întregii învățături budiste este compasiunea.
Buddha, care predă această învățătură, s-a născut din compasiune, iar principala calitate a lui Buddha este marea sa compasiune. Dintre cele trei diamante, cea mai înaltă calitate a lui Buddha este marea sa compasiune.
Sangha, comunitatea spirituală, are patru caracteristici ale aplicării pure a învățăturii .
— Prima dintre ele este să nu reacționezi cu aceeași monedă când cineva vine să te lovească sau să te rănească,
— A doua este să nu reacționezi cu supărare când cineva este supărat pe tine,
— A treia este să nu reacționezi cu aceeași monedă când cineva te provoacă cu cuvinte jignitoare sau insulte,
— A patra este să nu reacționezi cu aceeași monedă când cineva te acuză sau te umilește.
Acestea sunt numite cele patru practici ale antrenamentului bun și sunt calitățile care definesc sangha. Acesta este modul de comportament al unui călugăr sau al unei călugărițe, și cu siguranță poate fi asociat cu compasiunea.
De aici rezultă că rădăcina celor trei diamante care constituie refugiul budist, Buddha, Dharma și Sangha, este compasiunea.
Etapele actului de refugiu
Cum se desfășoară actul de refugiu în situații normale din viață?
De multe ori, oamenii merg la biserică și spun: „Iisus, te iubesc. Ajută-mă. Trebuie să primesc neapărat cecul ăsta de bani acum, altfel am probleme. Te rog, ajută-mă”.
Fie cecul ajunge, fie nu ajunge. Iisus nu poate elimina karma nimănui, nici Buddha și nici altcineva. Așa că mulți oameni încearcă să-l mituiască pe Dumnezeu sau lasă o sumă de bani în biserică și apoi primesc iertarea păcatelor lor.
Nu așa funcționează refugiul.
Refugiul funcționează exact așa cum îl descriem: când mă confrunt cu o situație dificilă, de exemplu, cineva mă atacă sau mă rănește. În această situație,
1. O persoană care nu a practicat deloc – răspunde cu aceeași monedă.
2. O persoană care începe să practice puțin – înțelege deja că a răspunde cu aceeași monedă îi va cauza probleme, așa că încearcă să se îndepărteze de situație.
Deci, atunci când simțiți că sunteți pe cale să vă ieșiți din fire față de persoana care vă enervează, ieșiți din cameră. Găsiți mijloace de a ieși din situație. Schimbați subiectul. Dacă nu puteți schimba subiectul, ieșiți din cameră, mergeți la toaletă. Aceasta este prima fugă, pentru a preveni multe probleme în viitor.
Dacă vorbiți la telefon, opriți conversația. Spuneți: „Scuză-mă, trebuie să închei conversația acum” și opriți conversația. Este mai bine decât să spuneți lucruri pe care le veți regreta. Asta se numește „a vă scoate din situație”.
3. A treia etapă. Dacă ați practicat deja în acest fel, ați devenit mai puternici – nu mai trebuie să fugiți de situație și puteți rămâne pe loc și să faceți față atacului fără să reacționați. În loc să mai reacționați așa cum obișnuiați – în această situație încremeniți pe loc.Deci, în acest moment, vă închideți gura. Însă în interior, sunteți încă plini de judecăți, critici și scenarii despre ce i-ați spune și face dacă vi s-ar fi permis să reacționați. Deci, încă nu ați eliminat toate cauzele suferinței, pentru că și gândurile produc karma, dar o parte din ea ați eliminat-o.
4. Într-o etapă mai târzie – depinde cât de mult ați practicat și meditat – ajungeți să înțelegeți că acea persoană vă face un bine, pentru că vă permite să vă eliminați karma, și începeți s-o apreciați pentru asta.
De asemenea, înțelegeți că persoana vă permite să vă dezvoltați răbdarea, și că ea se sacrifică pentru voi, deoarece își acumulează karma negativă din cauza voastră. Ea n-ar fi țipat la voi, dacă voi n-ați fi țipat la alții în trecut. Faptul că ați țipat în trecut la alții, acum ea țipă la voi și își acumulează karma negativă. De aceea, va trebui nu numai s-o apreciați, ci și s-o iubiți.
5. Și apoi vine etapa în care ei devin profesorii voștri, oamenii cei mai dragi vouă. În primul Lojong, în cele opt versete se spune:
„Fie să învăț să prețuiesc orice ființă vie
Mai mult decât perla ce îndeplinește orice dorință
Și în inima mea cu drag să o păstrez
Pe calea împlinirii țelului meu suprem.”
Apoi scrie:
„Când cel cu inima plină de gelozie
Mă rănește și insultă…
Fie ca să-l pot vedea ca pe un sfânt îndrumător.”
Acestea nu sunt simple cuvinte. În practica noastră, vom ajunge în faza în care putem să stăm în fața celui care ne atacă și să-l vedem ca pe un sfânt îndrumător.
6. Și când practicăm așa o perioadă – va veni etapa în care acești atacatori nu vor mai veni. Nu pentru că au pierdut adresa unde locuim – ci pentru că ei nu mai există în lumea noastră, pentru faptul că ne-am eliminat semințele de agresivitate din noi.
Datorită faptului că am practicat atât de mult timp fără a riposta, și am răspuns cu iubire la ură, această karmă de agresivitate va păli și în cele din urmă va dispare.
Și atunci – de unde vor mai veni agresorii ?
Un atacator sau un dușman este cineva pe care îl percep ca pe o amenințare, ceva care îmi provoacă teamă, frică sau furie.
Dar dacă mi-am eliminat aceste semințe – de teamă, frică sau furie, atunci nimeni nu va mai putea să le stârnească în mine; iar dacă cineva nu mi le mai stârnește, atunci nu-l mai pot numi „atacator”. El iese din această definiție.
Așa eliminăm războiul sau violența din lume; agresivitatea din lume. Asta înseamnă a ne refugia și aceasta este ceea ce ne protejează.
Ne refugiem toată ziua
Atunci când ne prosternăm și ne facem rugăciunile – este ca să ne reamintim de refugiu, pentru că suntem obișnuiți să facem contrariul.
Oamenii care au jurămintele de refugiu, se refugiază de trei ori dimineața și de trei ori seara și apoi se refugiază toată ziua.
Și așa oamenii se refugiază toată ziua. Îi doare ceva, merg la doctor. Au fost furați merg la poliție. Au fost jigniți, merg să primească afecțiune de la cineva.
Dar acesta este un refugiu lumesc care nu ne poate ajuta cu adevărat. Uneori mă duc la soțul meu să-mi asculte problema și să primesc afecțiune din partea lui, iar alteori el are propriile lui probleme și nu mă ascultă. Deci, el nu este un refugiu adevărat, pentru că nu poate veni de la el.
A răspunde cu iubire la ură
Trebuie să învăț să elimin aceste lucruri din mine. Cum? Răspunzând cu iubire la ură.
Aceasta este faimoasa imagine a lui Buddha. Îl vedem pe Buddha stând sub copac pentru a ajunge la iluminare, iar demonii vin și îl atacă. Ce vede Buddha? O ploaie de flori. El nu mai poate vedea săgețile, pentru că le-a eliminat deja. Iluminarea lui este atât de puternică, încât a eliminat aceste cauze. Așa că Buddha este nevoit să vadă flori în loc de săgețile trase de demoni.
Acesta este refugiul, acesta este modul în care ne refugiem. Numim asta „a ne refugia în cele trei diamante”.
Jurămintele de refugiu – cele trei sfere ale vacuității
Jurămintele de refugiu – înseamnă că ne angajăm de a practica această cale. Asta nu înseamnă că nu ne vom mai enerva niciodată.
Jurământul de refugiu este a ne aminti în situații dificile vacuitatea lor:
— vacuitatea noastră,
— vacuitatea persoanei din fața noastră și,
— vacuitatea a ceea ce se întâmplă.
Cele trei sfere ale vacuității.
Întotdeauna există aceste trei sfere, fie că este vorba de un eveniment pozitiv, fie negativ:
-
- vacuitatea mea,
- vacuitatea persoanei din fața mea sau a grupului din fața mea și,
- vacuitatea evenimentul în sine , sau a obiectului.
Aceasta este refugiul.
Dacă practicăm în acest fel, de multe ori ne amintim de ele după ce am făcut fapta; mai întâi ne-am enervat și apoi ne-am amintit de ele. Și este în regulă; timpul de reacție se va scurta cu timpul.
Încercarea noastră de a depăși situația, chiar și după ce am reacționat, este o karmă foarte puternică care va inversa roata samsarei.
Refugiul este: „Refuz să mai țip înapoi la tine, pentru că vreau să elimin țipetele din viața mea”.
Cineva țipă la mine. Recunosc că nu-mi plac țipetele.
Înțeleg că eu le-am provocat.
Refuz să reînnoiesc situația, nu particip la război.
Nu numai că nu particip, dar îi iubesc, pentru că acum mă ajută să ies din această situație.
Deci, acesta este locul în care ne refugiem.
*******
Două modalități de împărțire a bodhichittei în două tipuri
Prima modalitate de împărțire a bodhicittei în două tipuri este:
Munsem
Munsem înseamnă aspirația la nivel de dorință (rugăciune) sau a gândi ca un bodhisattva.
Este gândul de a deveni complet iluminat, astfel încât să putem fi de ajutor tuturor ființelor vii.
Ce înseamnă aspirația la nivel de dorință? Asta înseamnă că doresc cu adevărat să-i ajut pe ceilalți, dar încă nu fac nimic în acest sens. Este ca și cum cineva vrea să plece într-o călătorie, dar nu și-a cumpărat bilet pentru a călători.
Ce înseamnă să facem ceva? Înseamnă fie să ne respectăm jurămintele bodhisattva, fie să practicăm cele șase perfecțiuni.
Deci, cineva care încă nu practică aceste lucruri, dar are dorința, este bodhisattva sau nu este bodhisattva? Când vorbim despre bodhisattva, îi includem și pe cei care au doar aspirația. Ei își spun: „Am decis deja să-mi asum responsabilitatea, dar încă n-am pus-o în practică.”
A doua modalitate este:
Juksem
Juksem înseamnă aspirația la nivel de acțiune sau de a acționa ca un bodhisattva.
Asta înseamnă a efectua în mod practic activitățile unui bodhisattva pentru a deveni un Buddha care să ajute toate ființele vii. Adică, a respecta jurămintele bodhisattva, a practica perfecțiunile și cele trei tipuri de moralitate ale unui bodhisattva: moralitatea de a te abține de la fapte rele, moralitatea de a acumula merite și moralitatea de a aduce beneficii ființelor simțitoare.
Asta înseamnă că la început trebuie să respect cele zece precepte – jurămintele de eliberare personală, iar apoi să mă dezvolt pe mine însumi. Deci, deși întreprind acțiuni pentru a ajunge la iluminare, acțiunile încep mai întâi cu mine însumi. Trebuie să meditez, trebuie să acumulez binefaceri, și abia după aceea ajung să pot ajuta într-o oarecare măsură pe ceilalți.
A doua modalitate de împărțire a bodhicittei în două tipuri.
Primul tip:
Kundzob semkye
Kundzob semkye înseamnă aspirația spre iluminare înșelătoarea/aparentă.
Ce înseamnă „înșelătoare/aparentă”? Asta înseamnă oare că cineva își promite „Voi avea grijă de toți”, și apoi brusc nu-și mai respectă promisiunea? Nu, nu la asta ne referim aici.
Ea este „înșelătoare/aparentă” doar în măsura în care se concentrează de obicei asupra obiectelor care există ca realitate „înșelătoare” sau realitatea așa cum este ea percepută de o persoană obișnuită.
Toți oamenii obișnuiți, chiar și arya percep lucrurile ca existând de la sine.
Deci, cel care percepe lumea în acest fel, vede oamenii că suferă datorită lor. Asta este ceva înșelător, ceva care nu este în mod suprem adevărat.
Al doilea tip:
Dundam semkye
Dundam semkye înseamnă „bodhichitta supremă”, care este doar un cuvânt cod pentru percepția directă a vacuității.
De ce spunem aici că este bodhichitta?
De fapt, nu este bodhichitta, ci percepția directă a vacuității.
Cel care se află pe calea Mahayana și percepe direct vacuitatea, imediat după percepția directă a vacuității, realizează adevărata bodhichitta.
Deci, această împărțire înseamnă că există două tipuri de bodhichitta, dar numai în mod nominal, deoarece, al doilea tip, Dundam semkye, este de fapt percepția directă a vacuității. Se numește bodhichitta supremă, dar, de fapt, nu este bodhichitta.
Grup Facebook