Category: ACI 12 – Ghidul de viață al războinicului spiritual

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 10

 

A. Scopul suprem

Așa cum am spus am trecut prin marea parte a capitolului 9, iar versetele 167 și 168 sunt ultimele versete din capitol. Maestrul Shantideva după ce a clarificat subiectul vacuității, ne-a spus că este esențial să învățăm și să înțelegem vacuitatea și a dezbătut cu toate școlile de gândire non-budiste și budiste, în final spune:

Versetul 167

Când voi putea stinge chinurile
Celor prinși în focul suferinței,
Cu o ploaie abundentă de tot felul de bunătăți
Care se revarsă torențial din norii faptelor mele bune? 

Versetul 168

Când voi acumula un munte de merite
Cu ajutorul înțelepciunii care nu are obiect,
Și voi avea onoarea de a preda vacuitatea
Tuturor celor care sunt distruși de credința în obiect?

Toată această învățătură despre vacuitate, nu este de a prezenta o concepție interesantă asupra lumii sau să fim filozofi mai de succes decât alții – nu acesta este scopul. El ne spune pentru ce am venit:

Când voi putea stinge chinurile
Celor prinși în focul suferinței,

Pentru a ajunge la iluminare, trebuie să ne folosim de vacuitate. Cum ne vom folosi de vacuitate?

Dacă lucrurile sunt goale, conform școlii Prasagika Madhyamika, atunci totul este o proiecție din karma. Deci trebuie să acumulăm karma și care este cea mai puternică karma? „Karma”, spune el, „este compasiunea”. Puterea compasiunii este cea mai puternică dintre toate. Aceste versete ne vorbesc despre compasiune: „Când voi putea stinge chinurile celor prinși în focul suferinței? Cei prinși în focul suferinței poate fi focul infernului, sau focul suferinței samsarice, sau focul ignoranței lor care îi fac să sufere tot timpul. Maestrul spune: „Când voi putea stinge acest foc?”

Subiectul acestei lecții este despre compasiune.

 

Definiția iubirii și a compasiunii

Definiția compasiunii

ewa dang tre du kyi jampa dang dukngel dang drel du kyi nyingje

În acestă definiție apar două lucruri:

Jampa   – iubire,
Nyingje – compasiune.

Această propoziție se referă atât la iubire, cât și la compasiune, și le definește pentru noi.

Dewa       – fericire,
Tre            – a întâlni,
Dang tre – a se întâlni,
Dö             – a aspira sau a dori.
Kyi            – prepoziție.

Jampa – iubirea – este dorința sau aspirația de a întâlni fericirea.

Cine va întâlni fericirea? Ființele. Iubirea este dorința ca ființele să întâlnească fericirea.

Nyingje      – compasiune,
Dukngel    – suferință,
Dang drel – a fi eliberat de suferință.

Iubirea este dorința ca toate ființele să întâlnească fericirea,

Iar compasiunea este aspirația/dorința ca toate ființele să fie eliberate de orice suferință.

Aceasta este o definiție preluată din „Lam Rim Chen Mo” carte scrisă de către Je Tsongkapa .

Această karmă a iubirii și a compasiunii este cea care plantează semințe datorită vacuității. Când aceste semințe vor rodi, ne vom găsi în paradis.

De aceea Maestrul Shantideva ne spune: „Când voi putea să-mi dezvolt această iubire și compasiune într-o asemenea măsură încât să pot ajuta cu adevărat toate ființele?”

Cu o ploaie abundentă de tot felul de bunătăți
Care se revarsă torențial din norii faptelor mele bune?

Când voi acumula suficiente binefaceri ca să mă pot folosi de ele pentru a salva ființele de suferința lor și de a le dărui tuturor fericirea?

Din lectura cursului:

„Când voi putea stinge chinurile celor prinși în focul suferinței pe care o simt cu toții în tărâmurile inferioare? Când norii faptelor mele bune, a actelor mele de generozitate și restul, vor revărsa asupra lor o ploaie abundentă de tot felul de bunătăți: toate lucrurile pe care le am și care mă mențin bine în viață – medicamente, hrană și toate celelalte?”

 

Ce trebuie să fie mai întâi, iubirea sau compasiunea?

Toate ființele suferă. Dar ca ele să poată auzi Dharma care le poate scoate din suferință, mai întâi trebuie să le alinăm suferința. Când cineva este în dureri, nu-i spunem „Asta este karma ta”. Îi bandajăm rănile, îi ștergem lacrimile și le ascultăm poveștile, chiar dacă sunt povești. Practicăm compasiunea.

Și motivul pentru care compasiunea funcționează și iubirea funcționează este pentru că lucrurile sunt goale. Ele nu există de la sine și de aceea putem ajuta ființele.

 

Marea compasiune

Am spus despre compasiune că ea este aspirația de a lua suferința tuturor ființelor.

Următoarea definiție pe care o vom da este definiția marii compasiuni:

dukngel chen gyi semchen gangla mik kyang ma bu chikpa la tsewe
tsu tsam du dukngel dang drelwar dupay lo chuma minpa ranggi
kyeway lo                                                                                                                         

Dukngel                              – suferință,
Semchen                             – ființă vie, care are conștiință,
Dukngel chen gyi semchen – ființă care suferă,
Gangla                                – orice,
Mik                                       – a vedea, a se concentra,
Kyang                                  – cuvânt de legătură,
Ma                                        – mamă,
Bu                                         – copil,
Chikpa                                 – singurul, unicul,
Tsewa                                  – iubire,
Ma bu chikpa la tsewe  – iubirea unei mame pentru unicul ei copil,
Tsu tsam du                      – în măsura, cu intensitate,
Dukngel dang drelwar – a elibera de suferință,
Dupa                                    – a dori,
Lo                                          – minte, stare a minții,
Chuma                                 – afectat, artificial, fals,
Minpa                                   – nu,
Lo chuma minpa              – o stare a minții neafectată,
Ranggi ngang gyi            – dorință incontrolabilă,
Kyewa                                  – apare, a se trezi.

Definiția Marii Compasiuni este: acea stare neafectată a minții care, indiferent de ființa suferindă asupra căreia se concentrează, simte o dorință incontrolabilă de a o elibera de suferință cu aceeași intensitate a iubirii pe care o simte o mamă pentru unicul ei copil.

Încă o dată: Marea Compasiune este o stare a minții care este spontană, neartificială, iar atunci când această minte se concentrează pe suferință sau pe durere, indiferent cine este făptura care suferă, se trezește o dorință puternică de a o elibera de suferința ei, cu aceeași intensitate a iubirii pe care o simte o mamă pentru unicul ei copil.

Ideea aici este că această stare duce la dezvoltarea bodhicittei. Dacă vă amintiți de „metoda celor șapte pași”,

1. 1. 1. Aînvăța să-i recunoaștem pe toți ca fiind mama noastră.
      2. Să ne amintim de bunătatea mamei.
      3. A răsplăti bunătatea mamelor noastre.
      4. Iubirea frumoasă, a le dărui toată fericirea.
      5. Mareacompasiune – a le lua toată suferința.
      6. Răspundereapersonală.
      7. Bodhicitta.

Iubirea frumoasă este asemenea iubirii unei mame pentru unicul său copil.

Marea compasiune care vede aceste ființe pe care le iubesc atât de mult, ca iubirea mamei pentru unicul copil, datorită faptelor lor trecute, au acumulat karmă negativă și au căzut în ignoranță. Sunt ferecate și înlănțuite în samsara. Ele sunt forțate să sufere în continuare, din cauza atașamentului de acest „eu”, care niciodată nu a existat.

În Cele trei căii principale, Je Tsongkapa descrie situația lor în samsara:

Târâte de curenții celor patru râuri tumultoase,
Legate de lanțurile faptelor trecute,
Datorită atașamentului de sine, în celule de oțel sunt înghesuite,
Și în obscuritatea ignoranței sunt scufundate.
În roata vieții nesfârșite, se renasc ele mereu,
Nașterea lor, torturată este ea de cele trei suferințe.
Amintește-ți în permanență
De durerea mamelor tale și tot ceea ce li se întâmplă,
Și încearcă să-ți dezvolți aspirația cea mai înaltă.

Cine le va ajuta? Eu trebuie să le ajut. Dar chiar înainte de asta, trebuie să existe marea compasiune care le vede suferind și trebuie să fac ceva. Trebuie să ajung la a acea stare de conștiință că trebuie să fac ceva. Eu sunt fiica lor, și trebuie să le ajut.

Ceea ce ajută la dezvoltarea marii compasiuni este înțelegerea vacuității. De ce suferă atât de mult aceste mame? Pentru că nu au înțeles încă vacuitatea. Ele continuă să-și producă suferința.

Dacă înțelegem vacuitatea, vedem că toată suferința din lume este total inutilă; ea provine doar din faptul că oamenii își fac rău fără să-și dea seama, acumulând karma rea din ignoranță.

 

Două tipuri de mare compasiune

Cele două tipuri de mare compasiune, vin de la Je Tsongkapa.

1. 1. 1. Marea compasiune care dorește să elibereze toate ființele vii de suferință.

Semchen dukngel dang drel du kyi nyingje chenpo dang

Nyingje     – compasiune,
Chenpo     – mare,
Dö               – a aspira sau a dori,
Dang drel – a elibera,
Dukngel    – a suferi,
Semchen   – ființele vii sau simțitoare sau conștiente.

Primul tip de mare compasiune este aspirația de a elibera ființele conștiente de suferință.

Vedem suferință și suntem determinați să o eliminăm, indiferent cine suferă.

Accentul aici este pus pe cuvântul Dö – pe aspirație, a aspira să eliberăm toate ființele de orice suferință.

Dacă întrebăm maeștrii „Căii de Mijloc”, înțelepții Mahayanei: „Pot cei din Hinayana să ajungă la un asemenea nivel de compasiune? Pot aceștia care nu se află neapărat pe calea Bodhisattva, să-și dezvolte un asemenea grad de compasiune a acestei minți, încât de fiecare dată când văd suferință, inima lor li se frânge și aspiră să înlăture această suferință?

Și răspunsul lui Je Tsongkpa este: „Da”. Practicantul care se află ori pe calea  Hinayana ori Mahayana este capabil să atingă acest” nivel de mare compasiune.

În Hinayana există învățătura numită Brahma vihārā (atitudini sublime, lit. „sălașurile lui Brahma”). Ea este o serie de patru virtuți budhiste și practici de meditație, numite Cele patru gânduri infinite. Brahma vihārā sunt:

-> iubirea binefăcătoare sau bunăvoința (mettā)
-> compasiunea (karuṇā)
-> bucuria empatică (muditā)
-> comportament egal (upekkhā)

1. 1. 2. Marea compasiune care dorește să protejeze oamenii de suferință

Al doilea tip este:

De le kyob dö kyi nying je chenpo

Chenpo – mare,
Nyingje – compasiune,
Dö           – a aspira sau a dori,
De           – acei,
Le            – de,
Kyob       – a proteja sau salva.

Deci, în al doilea tip de mare compasiune, bodhisattva nu are doar inima frântă și vrea ca ființele să nu mai sufere, ci spune: „Voi avea grijă să le protejez de orice suferință”.

Eu sunt fiica lor/fiul lor. Toți sunt mama mea, iar responsabilitatea este a mea, nu aștept ca altcineva să facă asta.

Acum sunt într-o lume a suferinței. Holocaustul are loc în lumea mea chiar acum. Nu înțeleg cum l-am determinat. Nu înțeleg de ce chinezii i-au masacrat pe tibetani? Cum vin toate acestea de la mine?

De aceea, voi învăța și voi înțelege cum să ard aceste semințe – cu alte cuvinte: să ajung la iluminare.

Nu mă voi odihni până nu ajung la iluminare, pentru că până atunci ființele vor continua să sufere.

Și aceasta este diferența, nu numai mi se frânge inima că le văd suferind, ci mă angajez să le protejez.

Această aspirație de a le proteja este unică pentru Mahayana. Pentru că aici bodhisattva își asumă responsabilitatea de a găsi o modalitate de a-și elimina suferința, iar acesta devine scopul vieții sale. El își dedică întreaga viață de a găsi modalități de a purifica lumea de suferință și, în același timp, se va purifica  și el de suferință și va ajunge în paradis, și îi va aduce și pe toți ceilalți. Acesta este scopul unui Bodhisattva și aceasta este ceea ce ne spune Maestrul Shantideva.

 

Compasiunea care învață înțelepciunea care nu are obiect

În versetul 168, maestru spune:

Când voi acumula un munte de merite
Cu ajutorul înțelepciunii care n-are obiect?
Și când voi avea onoarea de a preda vacuitatea
Tuturor celor distruși de credința în obiect?

Ce este „înțelepciunea care n-are obiect?” Înțelepciunea vacuității. Ce înseamnă că nu are obiect? Înseamnă că obiectele pe care se concentrează înțelepciunea sunt goale. În introducerea „Sutrei inimii”, este descrisă înțelepciunea vacuității, care este înțelepciunea care nu are obiect, iar înțelegerea vacuității ne va permite să acumulăm un munte de merite.

În fața tuturor Buddha și Bodhisattva mă prosternez.
Mă aplec în fața perfecțiunii înțelepciunii,
Mama tuturor celor victorioși din triada timpului,
Ce nu se poate exprima în gândire și cuvânt,
Fără început și fără de sfârșit, însăși esența spațiului,
Obiect activ al înțelepciunii care examinează natura sa. 

Ce voi face cu aceste merite/binefaceri?

Le voi preda ființelor vacuitatea, pentru că atunci își vor putea elimina suferința, și doar așa le pot ajuta cu adevărat, pentru că nu le pot lua suferința. Dacă aș fi putut, aș fi făcut-o demult, chiar și Buddha ar fi făcut-o.

Modul suprem de ajuta ființele este să le învăț această înțelepciune, iar atunci ele vor înceta să mai acumuleze karma care le provoacă suferință. Asta ne spune maestrul Shantideva. Acesta este lucrul suprem pe care îl putem face.

Iată ce spune maestrul: „Nu pot suporta să-i văd suferind; trebuie să acumulez aceste merite pentru a ajunge la ele și să le învăț.”

Cum voi reuși să le predau ființelor despre vacuitate?

Cine poate preda ființelor vacuitatea? Numai Buddha, pentru că numai Buddha:

1. 1. 1. Poate vedea toate ființele.
      2. Pentru că este omniscient, și știe nevoile fiecăreia.
      3. Pentru că are capacitatea de a merge și de a învăța orice ființă așa cum i se potrivește în acel moment, la nivelul pe care îl poate pricepe în acel moment.
      4. Și poate apărea la nivelul la care poate comunica cu ea în acel moment.

Asta face Buddha. Asta este toată cariera lui, și de aceea este permanent în paradis, pentru că generează cauzele non-stop. El este în permanență în acest proces de fuziune. (Reacție nucleară în care o cantitate imensă de energie este eliberată prin fuziunea nucleelor atomilor. Aici procesul de fuziune este o metaforă a ritmului incredibil în care Buddha generează continuu binefaceri datorită iubirii lui imense pentru toate ființele).

Buddha produce tot timpul munți măreți de binefaceri. El nu poate opri acest proces, de aceea se află tot timpul în paradis.

Cei distruși de credința în obiect, sunt ființele care cred în lucruri. Ele cred că lucrurile au început, că lucrurile există și că lucrurile se termină. Ele cred în existența de sine a lucrurilor, care de fapt nu au nicio existență de sine și, prin urmare, continuă să sufere.

Deci, aceasta este compasiunea Mahayanei, a unui bodhisattva. Ea are și un alt nume și vom da o altă definiție a ei.

 

Etapa responsabilității personale

Marea compasiune ne conduce la a șasea etapă.

Chima dang hlaksam namdak nyi dun chik

Chik – unu,
Nyi   – doi,
Chi   – înseamnă ultimul, ultimul dintre ele, dintre unu și doi, adică cele două tipuri de compasiune pe care le-am enumerat mai devreme. A doua dintre ele – Chima,
Nyi dun chik – sensul său este una cu Hlaksam namdak, adică a șasea etapă care precedă Bodhicitta și aceasta este etapa responsabilității personale. Adică, al doilea tip de compasiune. Marea compasiune aspiră să protejeze toate ființele de orice suferință. Eu însumi voi face asta.

Al doilea tip de compasiune este același cu Hlaksam namdak, asumarea responsabilității personale. Pentru că ființele suferă, îmi asum întreaga responsabilitate pentru asta, și rolul meu este să le ajut, iar odată cu asta voi ajunge la iluminare, pentru că numai așa le pot ajuta cu adevărat.

 

Bodhicitta

Apoi, din asta va răsări Bodhicitta.

Îmi voi spune: „Cum pot să le ajut? Trebuie să ajung eu însumi la iluminare!” Și aceasta este bodhichitta – aspirația spre iluminare de dragul tuturor ființelor.

Când cineva ajunge la stadii atât de avansate de compasiune, el este deja un bodhisattva. El este deja un om sfânt. El își dedică viața acestor obiective. Activitatea lui va implica, de exemplu, dezvoltarea meditației perfecte, pentru că altfel nu poate ajunge la iluminare. El trebuie să ajungă la conștientizări prin meditația perfectă.

 

Sunt de așteptat obstacole pentru un Bodhisattva

Când cineva și-a asumat un obiectiv atât de înalt, de a salva toate ființele de la suferință, sunt de așteptat obstacole. Vor veni probleme. Obstacolele vor veni.

– Cu cât aspirația este mai sinceră și mai profundă, și
– cu cât compasiunea este mai mare, și
– decizia de a-și asuma responsabilitatea este mai adâncă și mai serioasă,

acest lucru accelerează manifestarea karmei negative și va apărea ca obstacole. Va apărea ca dificultăți pe cale. Le putem numi „demoni”. Demonii vor veni să-l deranjeze.

Este important să ne amintim că ei nu au existență proprie/de sine. Ei sunt cu toții proiecția noastră, sunt manifestările karmei noastre, iar aceste karme vor rodi foarte repede. Boala poate veni peste noi, pot apărea multe dificultăți financiare sau mai mulți oameni ni se vor împotrivi. Poate cei mai apropiați oameni vor începe să ne împiedice. Vor veni dificultăți, karmele rodesc.

Lama Dvora Hla spune: „Dacă suntem pe cale, ne folosim de Lo Jong pentru a măcina obstacolele ca cerealele la moară. Cine este morarul? Suntem noi. Ce măcinăm? iluminarea noastră. O hrănim cu aceste obstacole. Le măcinăm și le transformăm în aur. Ca fiica morarului care preface paiele în aur. Asta vom face. Vine paiul; îl transformăm în aur.”

Din lectura cursului:

„Iată o rugăciune pentru ca noi să devenim cauza eliberării lor de suferință:

Când voi ajunge să realizez că fiecare obiect care există este complet lipsit de orice natură proprie? Când voi ajunge să am înțelepciunea care n-are obiect (înțelepciunea care nu se concentrează asupra obiectelor ca fiind existente de la sine)? Și când, voi avea onoarea să acumulez un munte măreț de merite, acte de generozitate și restul, folosind această înțelepciune ca metodă de atingere a obiectivelor?

Ființele vii sunt toate distruse aici, în ciclul suferinței, de credința în obiect, tendința lor de a se concentra asupra lucrurilor și de a crede că au o existență adevărată. Când voi putea să le învăț conceptul de vacuitate, pentru a le ajuta să pună capăt tuturor suferințelor roții?

Meditează astfel la marea compasiune, gândind:

Dacă ar fi adevărat că fiecare ființă vie ar putea fi eliberată de suferințele acestui ciclu de viață, fie ca eu însumi să le eliberez!

Pentru ca iubirea și compasiunea, care fac parte din Calea cea Mare să fie complete din toate punctele de vedere, trebuie să ai dorința de a putea aduce fiecare ființă vie la starea de iluminare: să te asiguri că vor avea parte de orice fel de fericire și să evite orice fel de durere.

În concluzie, trebuie să ne angajăm să medităm asupra naturii reale a lucrurilor, bazând această analiză pe practica liniștii meditative. „Eu” la care te gândești atunci când spui „este al meu” nu este altceva decât o proiecție pe care o așezi pe grămezile sau părțile care te alcătuiesc. El nu are nici cea mai mică urmă de existență naturală, de existență definitivă, de un mod independent de a fi.

Existența unei persoane este ceva ce se întâmplă doar în virtutea unei idei; persoana există doar prin proiecții, doar în dependență de alte lucruri, și nimic mai mult. Practică să te gândești la lucruri în acest fel: vezi că ele nu au o nicio natură proprie. Continuă să meditezi, aplicând același concept pe fiecare obiect existent: părțile unei persoane, dar și pe orice altceva.”

 

B. Capitolul 10 – Dedicația

Capitolul 10 este capitolul pe care majoritatea călugărilor nu l-au auzit, pentru că maestrul Shantideva se afla în aer, și pentru că nu au avut karma să audă asemenea lucruri extraordinare.

 

Perfecțiunea generozității/a dăruirii

De-a lungul cărții maestrul ne-a vorbit despre fiecare perfecțiune una câte una, iar în capitolul 9 ne-a vorbit despre perfecțiunea înțelepciunii. Putem vedea că numărul de capitole nu este în funcție de numărul de perfecțiuni, pentru că în carte sunt zece capitole, și noi vorbim de șase perfecțiuni. În alte contexte se vorbește despre zece perfecțiuni.

Unde ne vorbește maestrul de perfecțiunea dăruirii? În cursul 10 – care este o trecere în revistă a primelor cinci capitole, el ne vorbește sporadic, despre oferirea de ofrande ființelor sfinte. Și asta este tot. El nu vorbește atât de mult despre perfecțiunea dăruirii în carte.

De fapt, aici începe discuția despre dăruire. Capitolul 10, este dedicat dăruirii.

În practica noastră zilnică, unde practicăm dăruirea? În etapele preliminare ale meditației. În cei „șapte pași preliminari”? Cum practicăm dăruirea? Prin oferirea de ofrande Lamei.

La sfârșitul meditației practicăm din nou dăruirea, prin dedicație. Cui dăruim? Tuturor ființelor.

În capitolul 10, Maestrul Shantideva ne prezintă perfecțiunea dăruirii, și discută despre cele șapte etape.

Sak jang gi ne dupay yenlak dunpay nang tsen du gyur pay ngowa

Sak                      – a acumula, a aduna, a colecta, adică a acumula binefaceri, karma bună sau energie bună,
Jang                    – purificarea karmei negative, sau a elimina energia negativă,
Ne                        – puncte importante,
Dupay                – colecție,
Yenlak dunpa – cele șapte etape,
Nang                  – înăuntru,
Tsen du             – parte a grupului sau a seriei,
Gyur pa            – constituie, formează,
Ngowa              – dedicare.

Dedicarea face parte din grupul celor șapte componente care includ toate punctele importante pentru acumularea karmei bune și eliminarea karmei negative.

Care sunt cele șapte componente? Acestea sunt cele șapte componente ale preliminariilor în meditație. Ele sunt etape care au ca scop acumularea de binefaceri/merite și eliminarea și purificarea karmei negative. Purificarea karmei negative se face în etapa confesiunii, iar toate celelalte etape acumulează karma pozitivă. Însăși meditația acumulează karma bună, și am făcut retreat-ul Guru Yoga asupra lor.

În tradiția tibetană, se spune că factorul care decide între o meditație mediocră care nu duce la progres și o meditație care este foarte puternică și ne avansează rapid – este utilizarea acestor șapte componente preliminarii.

 

Rugăciunea și dedicarea

Ngowa

Dedicarea

Munlam

Rugăciunea 

Care este diferența dintre ele?

 

Rugăciunea

Ce face rugăciunea? În rugăciune cerem să se întâmple ceva.

 dujay drebu dun nyer gyi dunpay kye par du chepa munlam

Dujay       – a dori,
Drebu       – rezultat, scop,
Dun nyer – a inspira,
Dunpay    – intenție, dorință,
Kye par du chepa – a caracteriza,
Munlam                   – rugăciune.

Rugăciunea (munlam) se caracterizează prin aspirația de a atinge un scop spiritual.

 

Dedicarea

Dedicarea este un act complet diferit.

gyuy gewa nam drebu dey gyur gyurway dunpay kye par du chepa ngowa

Gyuy                          – cauzat, determinat,
Gewa nam               – binefaceri, merite,
Drebu                        – rezultat,
Dey                             – ale lor,
Gyur                           – cauză,
Gyurway                   – a deveni,
Dunpay                     – intenție, dorință,
Kye par du che pa – a caracteriza,
Ngowa                       – a dedica.

Dedicarea (ngowa) se caracterizează prin aspirația ca o virtute pe care am realizat-o să devină o cauză pentru un scop spiritual.

Am făcut o binefacere, am făcut ceva bun; am participat la curs, am învățat pe cineva, am ajutat pe cineva să învețe ceva – orice act de bunătate acumulează karma. Din moment ce mintea mea este încă scufundată în ignoranță, încă nu știu cum să intru în acest proces de fuziune atomică a binefacerii și să creez paradisul, atunci această karmă se va consuma. Lucruri bune vor veni la mine puțin câte puțin și cu asta se termină totul. Am dat ceva, mi se vor întoarce niște bani și cu asta se va termina totul.

Dacă vreau să ajung la iluminare de dragul tuturor ființelor, trebuie să învăț cum să intru în accelerator, iar acest lucru se face prin a dedica. Dedic fapta bună pe care am făcut-o iluminării mele, care are scopul de a scoate toate ființele din suferință și de a le aduce la fericire, iar atunci puterea tuturor ființelor va sta în spatele meu.

De fapt, spun: „Nu mă interesează recompensa samsarică a acestei karme. O pun în bancă. O păstrez în bancă pentru a ajunge la iluminare de dragul tuturor ființelor.

Prin urmare, dacă înțelegem cu adevărat cursul de management karmic, rezultatele vor fi diferite. Dacă îl înțelegem bine, vom face bani. Dacă îl înțelegem foarte bine, vom ajunge la iluminare.

Trebuie să decidem, ori câștigăm niște bani, ne bucurăm puțin de ei și murim, ori ne creăm o sursă inepuizabilă de fericire, nu numai pentru noi, ci și pentru toate ființele.

Orice binefacere pe care o facem cu gândul, vorba sau fapta, o dedicăm.

Pentru ca actul de dedicare să aibă succes și să fie puternic, trebuie să înțelegem vacuitatea. Dacă nu înțelegem vacuitatea, și dăm lucrurilor existență de sine, dedicarea este foarte slabă. Deci, cu cât înțelegem mai mult vacuitatea, cu atât mai puternică este dedicarea. Manifestarea karmică va fi  mai puternică. Și astfel se accelerează iluminarea noastră.

Afacerea noastră este Banca de investiții karmice. Dacă îmi amintesc și mă bucur de asta: „Oh, ieri am făcut ceva bun” acumulez mai multă dobândă. De fiecare dată când îmi amintesc și mă bucur de asta, am mai făcut o investiție. Putem să ne bucurăm de viață și să o dedicăm.

Maestrul dorește ca datorită binefacerii sale, ființele să înțeleagă modul în care realitatea lor este determinată de karma, deoarece lucrurile sunt goale. El își dedică fapta ca ființele să poată ajunge în acest loc pentru a practica compasiunea și bunătatea, ca ele să-și transforme lumea.

 

Medicamentul ultim

Tot capitolul 10 al maestrului Shantideva – este foarte frumos. Vom încheia acest curs cu câteva versete din capitolul 10.

Vom sări direct la versetul 57, care este penultimul:

Învățătura celor Iluminați este singurul medicament
Ce poate vindeca boala tuturor ființelor vii.
Ea este singura sursă supremă
A oricărei plăceri și fericiri.

Fie, ca datorită binefacerilor mele,
Ea să rămână mult timp pe această planetă,
Cu tot sprijinul de care are nevoie,
Și cu tot respectul pe care îl merită.

 Droway dukngal men chik pu

Droway  – ființele vii,
Dukngel – suferința,
Men         – medicament, remediu,
Chikpu   – singurul.

Învățătura celor Iluminați este singurul medicament
Ce poate vindeca boala tuturor ființelor vii.

Maestrul spune: „Această învățătură despre cum lucrurile sunt goale și cum karma creează lumea prin practica compasiunii, acesta este singurul remediu pentru toate bolile. Pentru toată suferința din lume.

Aceasta este cea mai clară și mai explicită prezentare care există și cea mai puternică. O puteți găsi sub tot felul de forme în diverse locuri, dar acum ea este în fața voastră, și o puteți aplica chiar acum în viața voastră.

Ea este singura sursă supremă
A oricărei plăceri și fericiri.

Învățătura nu numai că vindecă toate bolile, dar este și sursa oricărei plăceri și fericiri.

Apoi spune:

Fie, ca datorită binefacerilor mele,
Ea să rămână mult timp pe această planetă,
Cu tot sprijinul de care are nevoie,
Și cu tot respectul pe care o merită.

Acesta este penultimul verset. Maestrul își dedică toate binefacerile sale pentru rămânerea Dharmei mult timp în lume și ca oamenii să o respecte și să o practice.

 

Începutul și sfârșitul: prosternarea înaintea Lamei

Versetul 58:

Mă prosternez înaintea lui Manjushri,
A cărui bunătate mi-a trezit mintea spre căile virtuții;
Mă prosternez înaintea învățătorului meu spiritual,
A cărui bunătate m-a făcut să prosper.

Kang gyi dring gyi dak dar wa
Geway she laang dak chak tsel

Kang gyi       –  care,
Dring gyi      –  prin binefacerea lui,
Dak                 –  eu,
Dar wa           –  a prospera,
Geway she     – prietenul cel bun, învățătorul spiritual,
Laang              – a lui,
Dak chak tse – mă prosternez.

Mă prosternez înaintea învățătorului meu spiritual, a cărui bunătate m-a făcut să prosper.

Maestrul se prosternează în fața învățătorului lui și la începutul și la sfârșitul cărții. Și, de asemenea, în primele șapte etape preliminarii ale meditației, la sfârșit ne prosternăm, îl rugăm să ne învețe și să rămână cu noi.

Lama Inimii maestrului Shantideva a fost însuși Manjushri. Maestrul era atât de pur încât a primit învățătură direct de la Manjushri. Și-a văzut profesorul într-un mod pur. Cu cât devenim mai puri, vom percepe învățătorul mai pur.

Ceea ce ne spune cu alte cuvinte, că este esențial de a găsi un Lama care este capabil să ne transmită mai departe învățătura și să aducă această binecuvântare în inima noastră. El spune:

A cărui bunătate mi-a trezit mintea spre căile virtuții

Trebuie să găsim un Lama care să ne poată trezi mintea spre virtuți, pentru că singuri nu putem face calea.

Maestrul spune: „Datorită lui. Nu am făcut asta singur. Am făcut-o datorită profesorului meu”.

Deci, fiecare trebuie să-și găsească Lama.

Și dacă vă găsiți Lama, dacă sunteți serioși pe cale, dacă aveți mare compasiune și Hlaksam namdak, ce veți face? Vă veți lipi de el. Este calea cea mai rapidă și nu întotdeauna comodă. S-ar putea să fiți nevoiți să renunțați la lucruri în viață.  Deci, va trebui să vă găsiți persoana potrivită. Să vă asigurați că are aptitudinile și virtuțile necesare care să vă ajute. Și dacă l-ați găsit – sunteți extrem de norocoși.

Apoi maestrul ne spune: „Trebuie să mergeți cu el, datorită compasiunii voastre!”.

Cu asta încheiem capitolul.

 

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 9

 

A. Vacuitatea existenței condiționate și a încetării

În lecția trecută am vorbit despre vacuitatea cauzelor, iar acum vom continua să discutăm despre vacuitatea rezultatelor.

Și acesta este de fapt aspectul mai interesant al concepției asupra lumii a școlii Madhyamika Prasangika pe care Maestrul Shantideva ni-l arată în acest capitol. Acesta este de fapt și motivul pentru a studia această școală de gândire, deoarece prezintă concepția asupra lumii care se uită la vacuitatea cauzelor și a rezultatelor și, prin urmare, se uită la natura supremă a cauzelor și efectelor. Ea ne permite să trecem dincolo de greșeala pe care o facem mereu datorită concepției noastre greșite care este cufundată în ignoranța neînțelegerii modului în care funcționează lucrurile.

Nu înțelegem cum funcționează lucrurile, avem o înțelegere greșită a cauzalității. Dorim să fim fericiți și plantăm mereu semințele de suferință. Nu vrem să suferim, dar facem exact lucrurile care ne fac să suferim.

 

Vacuitatea rezultatelor

Pentru a înțelege lumea noastră, trebuie să explicăm fiecare element al funcționării sale normale. Așchia de diamant a demonstrat vacuitatea cauzalității. Acum vom demonstra vacuitatea rezultatelor.

Yu me kye gok gi tentsik

Tentsik – demonstrație,
Yu           – există,
Me          – nu, în sensul că nu există,
Kye        – a începe, a se forma, a crește,
Gok        – a infirma, a nega.

Demonstrația în care negăm că lucrurile care există sau nu există, pot crește.

Aceasta este demonstrația care vine să dovedească vacuitatea rezultatelor.

Vom vorbi despre procesul de creștere, de dezvoltare. Kye înseamnă lucruri care se dezvoltă.

Pentru a intra în aceste demonstrații trebuie să fiți

– foarte calmi,
– în condiții de meditație,
– în liniște,
– după ce ați făcut multe binefaceri,
– inima voastră este deschisă spre compasiune și iubire pentru toate ființele, și
– cu mult devotament față de profesori.

 

1. Puiul și oul

Dezbaterea cu școlile de gândire care nu sunt budiste, Samkhya și altele asemenea

Întrebarea care se pune este: Vlăstarul există în timp ce sămânța există? Puiul există când oul există?

Aceasta este opinia școlii Samkhya, școala Numeriștilor, o școală a Indiei antice, și din acest motiv sunt cei care nu vor mânca ouă pentru că puiul este deja în potențialul său.

Drang chenpa

Drang – a număra.

Acesta este numele școlii Numeriștilor, în tibetană.

Ea va spune:

gyu du su yupay drebu

Du               – timp,
Gyu             – cauză,
Gyu du su – în momentul cauzei,
Yupa          – există,
Drebu        – rezultat.

Adică, rezultatul deja există în momentul în care cauza există; potențialul se afla în cauză. Sau rezultatul există în timp ce cauza există.

Numeriștii, la fel ca și creștinii și evreii, credeau că o ființă a creat toate cauzele și rezultatele de la începutul timpurilor, deci cauza pur și simplu dezvăluie ce a fost acolo tot timpul.

 

Bucata de plastilină

Să spunem că am o bucată de plastilină, fac în ea o gaură, îi pun un mâner și iese o ceașcă.

Samkhya va spune că ceașca era deja în plastilină. Că rezultatul există în momentul cauzei.

Acum țin bucata de plastilină. Ceașca este în interiorul acestei bucăți? Nu. De ce ? Pentru că pot face altceva din ea! Pot face un covrigel.

Bucata de plastilină este cauza? Nu de la sine. Și dacă o las să se usuce, n-aș mai putea face nimic din ea, chiar și să vreau.

Nu pot spune că bucata de plastilină este cauza până când nu mă gândesc la ea ca la o cauză. Pentru ca el să fie cauza, va trebui deja să mă gândesc la ceașca pe care o voi face. Trebuie să am deja ideea de ceașcă sau de covrig sau de altceva, și atunci bucata va fi cauza pentru acestea. Dar înainte de asta, nici măcar nu pot să spun că este o cauză – este doar plastilină. Și nici măcar asta nu este dacă îi analizez, conform școlii Prasangika Madhyamika, vacuitatea.

Deci, plastilina nu este în sine cauza.

Pentru a putea spune că rezultatul este în interiorul plastilinei, trebuie să am deja o idee despre rezultat.

Deci îi dau rezultatului o existență de sine, pe când rezultatul nu există fără ideea mea despre ce voi face acum cu plastilina.

Când spun: Da, ceașca este în plastilină, am deja tot procesul, aici încep și aici termin, îi dau procesului existență de sine, dar el nu are o astfel de existență – fără ca eu să-l proiectez.

Până nu proiectez din karma mea pe aceste lucruri – plastilina nu este, ceașca nu este, procesul de creație nu este.

„Mushi” – patru combinații

Mushi

Shi       – patru,
Mushi – patru combinații.

Demonstrația vacuității rezultatelor are patru combinații.

Fiecare dintre cele patru începe cu: „Nu este adevărat”.

1. Nu este adevărat că rezultatul există în timp ce cauza există.

Despre asta am vorbit acum. Este exercițiul cu plastilina.

2. Nu este adevărat că rezultatul nu există în timp ce cauza există.

După ce mi-am dat osteneala să vă explic de ce rezultatul nu există în timp ce cauza există, maestrul spune: Nu este adevărat că rezultatul nu există în timp ce cauza există.

De ce credeți că acest lucru nu este adevărat? Pentru că atunci când vorbesc despre o cauză și vorbesc despre un rezultat, am deja o idee despre care este cauza și care este rezultatul, în timp ce ele nu au existență de sine. Deci ele nu există de la sine, nici în timp, nici înainte, nici după, nici la mijloc.

Dar asta ajută să ne surprindem în Gakja. Trebuie să ajungem la experiența că ceea ce credem că există independent, este de fapt gol. Să ne surprindem cum modul nostru de a gândi este greșit, să ne surprindem greșind.

Când vorbim despre cauze și rezultate, vorbim de fapt  despre existența lor supremă. În aceste demonstrații ale vacuității, nu vorbim despre existența falsă a lucrurilor, ci despre existența ultimă a lucrurilor. Căutăm să dovedim că ele nu există în mod suprem.

Trei și patru au fost adăugate de către Arya Nagarjuna pentru a „acoperi toate posibilitățile”.

3. Nu este adevărat că rezultatul și există și nu există în timp ce cauza există.  Este și și.

4. Nu este adevărat că rezultatul că nu și existăși nici nu existăîn timp ce cauza există. Este nu și nu. Acest lucru se dovedește a fi ceva foarte greu de spus în română.

Pentru a înțelege logica aici ne vom folosi de notația logică.

A    – cauza,

B     – rezultatul,

 ~     este un semn de negație, adică dacă scriem ~ B înseamnă că nu există  rezultat.

„˄”    acest v invers înseamnă „și”.

„≈”  înseamnă „în același timp”. Dacă scriem B ≈ A, înseamnă că rezultatul există simultan cu cauza.

Acum putem formula cele patru combinații cu ajutorul semnelor logice.

1. ~ (A ≈B)

Nu este adevărat că, în timp ce există cauza A, există și rezultatul B.

2. ~ (A ≈~B)

Nu este adevărat că, în timp ce există cauza A, nu există rezultat ~ B.

3. ~ (A  ≈(B ˄ ~B))

Nu este adevărat că rezultatul există și nu există în timp ce cauza există. Dacă spun că A se întâmplă simultan cu B și nu B – toate acestea nu sunt adevărate.

4. ~ (A ≈~ (B ˄ ~B))

(B ˄ ~B)  înseamnă B și nu B. În fața lor am pus semnul de negație ~, [~ (B ˄ ~B)]

Dacă încercăm să citim ce scrie se dovedește a fi imposibil de spus, fără să sune a prostie. Dar există o logică în ceea ce vrea să spună.

Să repetăm:

1. 1. 1. Nu este adevărat că rezultatul există în timp ce cauza există.
      2. Nu este adevărat că rezultatul nu există în timp ce cauza există.
      3. Nu este adevărat că rezultatul există și nu există în timp ce cauza există.
      4. Nu este adevărat că rezultatul nu și existăși nici nu existăîn timp ce cauza există.

Pe scurt, nu mai există opțiuni din punct de vedere logic.

În mod suprem, toată această discuție este inutilă. Vorbim despre cauze, despre rezultate – ele nu au existență ultimă/supremă. Deci, nu pot vorbi despre simultaneitatea lor. „Care dintre fiicele femeii sterpe este mai frumoasă”?  Asta este ceea ce întrebăm aici!

Asta este ceea ce încearcă maestrul să spună în această demonstrație.

Motivul pentru această demonstrație logică este pentru că noi gândim în concepte, gândim sub forma deducțiilor logice. Deci, demonstrația se folosește de logica noastră normală, dar bună, corectă. Cu această logică putem ajunge la vacuitatea rezultatelor. Asta e tot ce este aici.

Aceasta a fost discuția cu Samkhya, care susținea că rezultatele există în timp ce cauza există.

Este similar cu întrebarea „Lăstarul există în timp ce sămânța există”? Sau „Puiul există în timp ce oul există? Deci puteți mânca ouă, cu condiția ca puii să fie crescuți omenește, cu condiția să nu fie vătămate găinile în timpul procesului de reproducere.

 

2. Poate ceva ce nu este un lucru să producă un lucru?

Dezbaterea cu școlile budiste care cred că rezultatele au o natură proprie

Maestrul nu se lasă și dezbate în continuare cu școlile budiste care cred în existența de sine a rezultatelor.

drebu rangshin gyi yupar dupay nangpa

Drebu        – rezultat,
Rangshin – natura de sine,
Gyi              – prepoziție, al,
Yupar        – are,
Dupay       – credință,
Nangpa     – înseamnă „interiorii”, adică budiștii, spre deosebire de școlile care nu sunt budiste pe care le-am menționat mai devreme.

Unii budiști cred că un rezultat poate avea o natură proprie.

Deși, școlile inferioare nu cred în faptul că cauza și efectul există în același timp, dar după cum am spus școala Abhidharma vorbește despre faptul că lucrurile vin din cauze și dau existență de sine rezultatelor și cauzelor. Aceasta era problema cu școlile inferioare.

Ele nu merg la acest nivel al vacuității. Ele rămân la discuția despre vacuitatea omului – Kang sak kyi dak me – și nu intră în vacuitatea lucrurilor care alcătuiesc omul, Chukyi Dakme. Nu intră deloc în discuția despre vacuitatea proceselor, a cauzelor și a rezultatelor, iar acest lucru este esențial, pentru că aceasta este concepția asupra lumii care ne eliberează.

Este important să ne aducem aminte că în această discuție, când vorbim despre lucruri – Ngupo, vorbim despre lucrurile care funcționează. Iar lucrurile care funcționează

• • • sunt lucruri care vin din cauze,
    • sunt lucruri care sunt produse,
    • sunt lucruri care se schimbă.

Lucrurile care vin din cauze sunt schimbătoare: trec printr-un proces de început, creștere și declin, [ele] vin din karma.

Dacă credem că rezultatele au un fel de existență de sine, atunci nu se pot schimba.

În versetul 146 el spune

Dacă lucrurile există de la sine,
Ce nevoie mai au de cauze?
Și dacă ele chiar nu există,
Ce nevoie mai au de cauze?

Maestrul spune, dacă lucrurile deja există de la sine, atunci de ce au nevoie de cauze? Ele există deja. Deci, atunci nu mai avem ce discuta despre cauze. Și dacă ele chiar nu există, atunci n-au nevoie de cauze.

Apoi, în versetul 147, el continuă cu ideea rezultat care are propria sa existență. El spune :

Nici măcar o sută de milioane de cauze
Nu vor transforma ceva ce nu este un lucru.
În astfel de circumstanțe – cum va apărea?
Și cum altfel se va întâmpla?

Trebuie să spunem din nou, că „lucru” înseamnă un „lucru care funcționează”, acesta este Ngupo. Adică este schimbător. „Nu este un lucru” înseamnă un lucru care este neschimbător, ceva care nu funcționează, ceva care este permanent.

Maestrul spune: Dacă există ceva care este permanent, cum ar fi rezultatul care există de la sine, atunci nici o sută de milioane de cauze nu îl vor afecta pentru că este ceva deja fix, nu poate fi schimbat, este imuabil. Nicio cauză nu poate determina ceva ce este permanent.

În astfel de circumstanțe, cum va apărea?

Dacă acest lucru are existență proprie, cum va fi creat? Pentru ca acesta să fie creat, trebuie să vină din cauze. Maestrul se folosește de argumentul școlii inferioare, care spune că lucrurile vin din cauze.

Dacă este ceva care nu se schimbă, cum poate fi cauzat de cauze? Pentru că ceva cauzat de cauze trece printr-un proces, se schimbă. Așa funcționează karma. Așa că spune: Cum va apărea?

Și cum altfel se va întâmpla?

Dacă nu poate veni din cauze, cum altfel se va întâmpla? Maestrul contestă ideea că un rezultat este imuabil.

Versetul 148:

Dacă nu există – cum va funcționa?
Și cum va deveni un lucru care funcționează?
Până în momentul în care va deveni un lucru care funcționează,
Nu va înceta să fie un lucru care nu funcționează.

Ah, spui că nu există, deci cum va funcționa? Cum poate funcționa ceva care nu există? Și cum poate deveni un lucru care să funcționeze?

Lucrul care nu funcționează, în tibetană va fi:

Ngu me

Ngupo înseamnă lucru care funcționează.

Un lucru care nu funcționează este același lucru cu a spune „nu este un lucru”.

Aceasta este meditația lui Arya Nagarjuna. El spune: Cum poate ceva care nu funcționează să devină ceva care funcționează? Până în momentul în care va deveni un lucru care funcționează, nu va înceta să fie ceva care nu funcționează. Dacă el nu funcționează, nu funcționează, cum ar putea să funcționeze dintr-o dată?

În versetul următor 149, maestrul aduce această idee la absurd:

Atâta timp cât nu încetează să fie un lucru care – nu funcționează,
N-are nicio șansă ca el să funcționeze,
Iar un lucru care funcționează nu poate fi ceva ce – nu funcționează,
El ar trebui să aibă două naturi.

Dacă un lucru nu a funcționat înainte, nu poate niciodată să înceapă să funcționeze. Și dacă funcționează, va continua să funcționeze mereu, va suferi schimbări tot timpul. Nu există nicio legătură între aceste două lumi. Și dacă spunem că există o legătură, atunci ar trebui să aibă două naturi diferite: funcționează și nu funcționează. Maestrul spune că acest lucru este imposibil.

Și dacă vi se pare complicată această logică, gândiți-vă la aplicarea ei.

• • • Gândiți-vă la bani. Cum faceți bani din asta.
    • Gândiți-vă la modul în care ne facem relații bune din asta.

Lucrurile nu pot apărea fără a planta cauzele. Ele nu pot exista de la sine. Dacă vreau bani, trebuie să-mi creez cauzele pentru bani. Trebuie să-mi creez cauze de generozitate. Pentru că lucrurile nu există așa cum ni se pare că există, pentru că un lucru nu determină alt lucru, de la sine.

 

Lucrurile nu au început niciodată și nu se termină niciodată

În versetul 150 spune:

Astfel, nu există [natură de sine] nici pentru sfârșitul lucrurilor,
Și nici pentru lucrurile care funcționează.
Și astfel lumea întreagă –
Nu a început și nu a încetat niciodată.

Pentru că percepția noastră convențională asupra modului în care sunt create lucrurile este incorectă. Un copil nu vine de la tată și mamă. Tatăl și mama au proiecția sarcinii și proiecția unui copil, iar când karma nu este acolo – mama nu poate rămâne însărcinată. Pentru că tatăl și mama nu sunt de ajuns. Tatăl și mama nu fac un copil. Fapt .

Lucrurile nu încep și nu se termină, nu de la sine, nu așa cum credem noi că există. Toate evenimentele lumii sunt lucruri care nu au început și nu s-au sfârșit niciodată prin vreo natură proprie; ele nu sunt nimic altceva decât pace – adică ceea ce numim “nirvana prin natură”.

Versetul 151:

Evenimentele sunt ca un vis;
Dacă le analizezi, sunt la fel ca tulpina goală.
A trece în nirvana sau a nu trece deloc
În ceea ce privește natura lor – nu este nicio diferență.

Atunci când începem să decojim tulpina unui bananier ajungem la nimic, la o lipsă.

Dacă înainte am analizat vacuitatea lucrurilor, a obiectelor, acum este puțin mai greu pentru că vorbim despre vacuitatea proceselor, a cauzelor.

 

Și cu toate astea, cum se nasc pruncii?

Dacă lucrurile nu sunt cauzate așa cum credem noi că sunt cauzate, atunci cum de există procese? Cum se nasc copiii?

Proiectez pixul – care este cumva static – pentru că i-am ajutat pe alții în trecut să funcționeze. Dar cum proiectez procesul de dezvoltare? A sarcinii și a nașterii, cum pot avea o astfel de proiecție? Ce se întâmplă din punct de vedere a karmei?

Există o mișcare karmică, există o evoluție în karma, sunt lucruri care vin unele după altele, iar acest curent în sine este tot o proiecție. Pentru ca mama și tata să aibă un copil, trebuie să am karma de a pune tatăl și mama împreună, iar rezultatul să fie un copil, trebuie să fie unul după altul. Altfel, dacă nu am această karmă, nu va exista niciun copil.

De aceea, se întâmplă ca unele femeii să nu rămână însărcinate, deoarece le lipsește karma de a vedea această dezvoltare/evoluție.

Ele trebuie să planteze semințele acestei karme. Ce ar trebui să facă? Să aibă grijă de bebeluși. Mai ales de cei care nu au tată și mamă. Să creeze semințele pentru a vedea mai târziu această dezvoltare. Fără această karmă nu este suficient.

Deci, fiecare dezvoltare pe care o experimentăm de fapt este o mișcare karmică în mintea noastră: ca sămânța și lăstarul, ca tatăl, mama și copilul.

 

Cum trecem de la o viață la alta?

Ce înseamnă că mă întrupez într-o altă formă de existență?

Nu există o fabrică de corpuri de gândaci și sufletul îmi este împins în acest corp, iar acum sunt gândac. Nu există așa ceva!

Dacă mă experimentez că rod pixul, asta e ceea ce mă face un câine. Ce mă determină să rod chestia asta? Există o mișcare în karma mea.

Dacă mă văd că rod, înseamnă că îmi rodește o karmă mai puțin reușită.

Și este foarte ușor să cădem în astfel de existențe suferinde, pentru că avem o mulțime de karme grele. Dacă înțeleg că asta este tot ce este, că toate acestea sunt un proces karmic, atunci voi începe să acumulez karma, care să mă determine ca în loc de pix să văd bagheta magică a unei zâne. Și asta înseamnă să te întrupezi din nou. Este vacuitatea rezultatelor.

Deci, pentru a ajunge la iluminare înseamnă să ne eliberăm de lanțurile karmei, pe care am acumulat-o, prin

– Acțiunile noastre,
– Vorbele noastre, și
– Gândurile noastre,

În trecut:

– în această viață, și
– în toate viețile anterioare.

Acestea sunt lanțurile care ne leagă de samsara. Nu există alte lanțuri. Nu există nimeni care să decidă „Veți fi în samsara și veți suferi”. Eu mă proiectez așa din karma mea.

 

Întregul proces este, de asemenea, o proiecție

Și acest proces de schimbare a karmei este, de asemenea, o proiecție. Este și el gol, dar îl proiectăm așa tot timpul. Și Buddha îl proiectează așa. Înțelepciunea este să mă eliberez de procesul care mă leagă, de procesul care îmi provoacă suferință. Și asta mă duce imediat la moralitate.

Și cum voi scăpa de el? Trebuie să înțeleg cum să produc karma care să mă aducă la alte proiecții. Și asta doar prin respectarea jurămintelor. Pentru asta au fost date jurămintele.

 

Jurămintele de moralitate: Compasiunea tuturor Buddha

Toți Buddha, în marea lor compasiune, ne văd legați de lanțurile samsarei,

– ei înțeleg vacuitatea noastră,
– ei înțeleg vacuitatea suferinței noastre,
– înțeleg că noi înșine ne percepem că suferim,

și spun: Cum îi putem ajuta? Ei ne văd iluminați, dar înțeleg că noi nu ne vedem iluminați. Așa că vin și ne învață. Ce ne învață?

1. 1. 1. mecanismul și procesul, și
      2. cum să ieșim din suferință.

Buddha ne-a transmis al patrulea adevăr – calea de ieșire. Care este calea de ieșire? „Fă asta și nu face asta”. Aceasta este calea.

Și din moment ce sunt atât de multe lucruri pe care trebuie să le facem sau să nu le facem, atunci ei ne-au oferit liste de jurăminte, de zece sau douăzeci sau o sută sau două sute. Ei ne spun: „Concentrează-te pe ele și ieși”. Acesta este rolul jurămintelor. Dar și ele sunt goale. Ele nu sunt sfinte de la sine, în afară de faptul că sunt o modalitate de a ne scoate din suferință.

 

B. Samsara și Nirvana

În continuarea versetului 151, scrie:

nya-ngen de dang ma-de pa-ang
denyi duna kye par me                    

Nya-ngen    – Nirvana (numele scurt),
De                  – a trece,
Dang             – a nu trece,
Denyi            – natura,
Kye par me – nu este diferență.

Nu există nicio diferență între nirvana și suferință în ceea ce privește natura lor reală – „natura lor reală” însemnând vacuitatea lor sau nirvana naturală.

Versetul 151:

A trece în nirvana sau a nu trece deloc
În ceea ce privește natura lor – nu este nicio diferență.

În ceea ce privește natura lor – nu există nicio diferență. Maestrul repetă acest lucru iar și iar. Care este natura lor? Vacuitatea lucrurilor.

• • • A trece în nirvana este un proces. Este un proces de eliminare a tuturor afecțiunilor mentale și eliminarea tuturor semințelor afecțiunilor mentale. Toate tendințele spre afecțiuni mentale. Acest proces este gol. Procesul de cauzalitate este gol.
    • A nu trece în nirvana este un proces diferit. Este, de asemenea, gol.
    • În ceea ce privește natura lor – nu este nicio diferență. Ambele sunt goale. Și din moment ce ambele sunt goale, putem trece în nirvana, și ăsta este norocul nostru.
    • Și trebuie să învățăm să o facem repede. Acesta este un alt punct important. Pentru că viața noastră este scurtă și suntem pe punctul de a ne pierde capacitatea de a face asta. Peste câțiva ani nu mai avem mintea și nici corpul să facem asta. Deci suntem într-o cursă contra cronometru.

Trebuie să găsim o cale rapidă, și ea este Tantra. Trebuie să ne pregătim pentru tantra, pentru că tantra nu funcționează de la sine. Avem nevoie de semințe ca să rodească.

 

„Echivalența” dintre samsara și nirvana

În versetul 151 apare această idee de echivalență între Nirvana și Samsara. Ele sunt echivalente în ceea ce privește natura lor, în ceea ce privește vacuitatea lor.

Si Shi nyampa

Si este prescurtarea cuvântului Sipa care înseamnă viață,
Shi este prescurtare lui Shiwa.
Shiwa înseamnă pace, dar aici Nirvana.
Nyam – echivalent,
Nyi      – doi.

Samsara și nirvana sunt echivalente, sunt exact la fel.

Dar în ceea ce privește calitatea experienței, acestea sunt complet diferite. Cel care se află în nirvana se află într-un loc complet diferit de cel care se află în Samsara. Și pentru că ambele sunt goale, putem trece de la unul la altul.

 

C. Vacuitatea celor trei sfere

– Cele trei sfere ale dorinței

În versetele următoare, ne vorbește despre aplicarea înțelegerii vacuității, ceea ce vom numi „cele trei sfere”.

Sepay Korsum

Sepay înseamnă dorință, poftă, patimă, pasiune, uneori traducem atașament

Kor  – cerc, sferă,
Sum – trei.

Deci, cele trei sfere ale dorinței sau ale atașamentului.

1. Obiectul

Sepay Shi

Sepa – dorință,
Shi    – bază sau obiect.

Obiectul pe care îl dorim, după care tânjim.

2. Subiectul

Sepapo

Persoana care dorește.

3. Actul în sine

Sepay Jawa

Actul dorinței.

Deci care sunt cele trei sfere?

1. 1. 1. Obiectul – lucrul după care tânjim,
      2. Persoana care tânjește, subiectul, și
      3. Actul dorinței.

În meditația noastră asupra vacuității trebuie să învățăm să vedem vacuitatea celor trei sfere.

1. 1. 1. Vacuitatea mea, dacă tânjesc după ceva,
      2. Vacuitatea lucrului după care tânjesc, și
      3. Vacuitatea sentimentului, a emoției.

Același lucru este valabil și pentru aversiune sau orice altceva.

Cel care practică Prasangika Madhyamika se antrenează, tot timpul, să vadă vacuitatea celor trei sfere în tot ceea ce se întâmplă.

Să înțelegem că obiectul dorinței noastre (persoana pe care suntem geloși), de exemplu, persoana care tânjește (adică noi care suntem geloși) și dorința însăși (gelozia noastră) sunt toate goale. Dacă vrem să încetăm de a mai fi geloși, trebuie să înțelegem vacuitatea celor trei sfere și apoi să oprim gelozia pe măsură ce apare. Din nefericire, reacția noastră normală la ceva rău care se întâmplă (să ne supăram sau să fim negativi față de situație) este cea care va determina ca acel lucru rău să se întâmple din nou în viitor. Toată suferința noastră provine din reacțiile ignorante la lucrurile care nu ne plac.

Cu cât încercăm să înțelegem mai mult vacuitatea, cu atât liniștea noastră sufletească va crește și pavăm calea spre ieșire din samsara.

Este esențial să înțelegem toate cele trei sfere. Să zicem că îmi înțeleg vacuitatea, dar nu înțeleg că obiectul meu este gol, și spun că oamenii mă rănesc. Pentru că sunt răi. Dar ei nu sunt răi în sine. Trebuie să înțeleg vacuitatea obiectului, să înțeleg cum se întâmplă că acum experimentez ceva rău, care este karma. Vă aduceți aminte de școala Numai Minte, cum rodește sămânța? [Lama deschide ambele mâini, una deasupra celeilalte ca o floare] Eu, lucrul cu care mă întâlnesc și întâlnirea în sine, toate provin din aceeași sămânță karmică, totul vine din karma. Totul vine de cum am fost în trecut și acum asta mi se manifestă.

Cu cât înțelegem mai repede acest lucru, cu atât vom suferi mai puțin, vom avea mai puține afecțiuni mentale, vom avea mai puține resentimente sau vom tânji mai puțin, și astfel ne vom recăpăta controlul și începem să ne creăm lumea.

Trebuie să învățăm să facem contrariul. Trebuie să facem binefaceri pentru a experimenta rezultate plăcute.

 

– Cele trei sfere ale învățăturii Dharmei.

Dacă vi se par toate aceste lucruri dificile, ce ar trebui să faceți? Să vă rugați. Și va veni ziua în care totul vi se va părea limpede ca ziua. Și veți spune: „Cum de n-am înțeles atunci?”.

Pentru a grăbi procesul de înțelegere, trebuie să ne rugăm profesorilor, să acumulăm multe binefaceri, să le predăm altora vacuitatea.

Înainte de a preda, de a traduce, de a face meditație etc., ar trebui să petrecem la fel de mult timp cerând binecuvântările Lamei, binecuvântările liniei de maeștri, a ființelor sfinte pe cât ne petrecem timpul făcând activitatea pe care vrem să o reușim. A cere “binecuvântare” înseamnă a cere creșterea capacității noastre spirituale – înțelegerea și practica noastră. Cereți ființelor sfinte să vă crească capacitatea spirituală.

 

Te poate binecuvânta Lama de la sine?

Putem aplica cele trei sfere și în acest caz. Eu sunt goală, Lama este goală și actul binecuvântării este gol. Și funcționează perfect, tocmai pentru faptul că totul este gol. Plantăm semințele, și când ele vor rodi, vom simți că Lama ne binecuvântează. Și vom simți cu adevărat binecuvântarea lui, așa cum simțim cu adevărat această cameră. Lama nu au nicio putere de a ne binecuvânta de la sine. A cere binecuvântarea creează cauza karmică pentru a primi rezultatul unei binecuvântări.

Motivația noastră pură, devotamentul, credința și rugăciunea noastră creează rezultatul karmic al unei binecuvântări.

Acesta este singurul mod de a primi o binecuvântare. Aceasta este o cheie importantă pentru a înțelege vacuitatea. Trebuie să petrecem mult timp cerând binecuvântarea pentru a înțelege și pentru a percepe vacuitatea în mod direct. Dacă nu cerem, nu o vom primi.

Je Tsongkapa și-a petrecut jumătate din viață în retreat, cerându-i profesorului inimii sale binecuvântări pentru a putea reuși în practica sa. Această credință în Lama plantează semințele astfel încât într-o zi această viziune minunată să apară si să ne dezvăluie toate perspectivele. Această viziune nu funcționează de la sine. Înțelepciunea nu vine de la sine. Nu există profesori care să predea înțelepciunea de la sine. Nu există profesori care să fie sfinți de la sine.

Trebuie să plantăm cauzele pentru ca profesorii să vină să ne spună lucruri extraordinare și să înțelegem deodată totul.

Acest „deodată” este rodirea semințelor. Și trebuie să le plantăm.

Nu există iluminare fără profesori. Fiecare persoană care a ajuns la iluminare a trebuit să treacă prin acest proces de a-și crea profesorii și de a-și invita profesorii la el. Fiecare persoană trebuie să-și creeze profesorii prin binefacerile sale. Ei sunt lipsiți de orice natură și de aceea ne pot aduce la iluminare. Datorită acestui lucru, ei funcționează. Datorită acestui lucru putem ajunge la iluminare prin intermediul profesorilor, creându-ne karma cu ei.

Măsura în care un profesor poate să vă fie util este o funcție a puterii pe care i-o oferiți și se exprimă prin comportamentul vostru față de el. Voi vă creați profesorul după cum vă relaționați față de el. Un profesor nu vă poate oferi înțelepciune. El scoate din gură sunete cărora numai voi le dați sens.

 

A nu deranja lecția de Dharma

Dacă ați venit la aceste lecții, probabil că presupuneți că am ceva de spus. De fapt, așa vă creați proiecția profesorului. Pentru că profesorul este gol. Profesorul în sine nu spune cuvinte de înțelepciune și nu spune prostii.

Dacă cineva crede că ceea ce are de spus este mai important decât ceea ce spune profesorul, plantează semințele de a nu primi înțelepciune, pentru că el știe deja, iar asta va reduce din importanța învățăturii pe care o primește – pentru că învățătura nu are nicio importanță de la sine.

Acesta este motivul pentru care lecțiile de Dharma nu sunt o dinamică de grup și nu [sunt] schimb de opinii. Este loc și pentru asta – dar nu la lecția de Dharma. Acest lucru slăbește Dharma, coboară Dharma la nivelul a ceva obișnuit, banal, iar un lucru de rutină nu te poate duce la ceva divin. Imposibil.

Din toată această lecție, lucrurile pe care vi le-am spus acum sunt cea mai importantă parte. Pentru că nu venim la aceste lecții să ne petrecem timpul interesant sau să ne dăm eticheta de „persoană spirituală interesată de Dharma” – aceste lucruri nu conduc la iluminare.

Un profesor de yoga a spus: „Citind despre yoga nu duce la iluminare. A fi îmbrăcat ca un yoghin nu duce la iluminare. Trebuie să te comporți ca un yoghin, trebuie să practici ca un yoghin pentru a ajunge la iluminare.”

Deci, aceste lecții au un rol aparent. Nu este ceea ce ne aduce iluminarea. Trebuie să înțelegem vacuitatea profesorului, a lecțiilor, și a noastră – cele trei sfere. Este partea cea mai importantă din tot acest studiu.

 

Cele trei sfere ale câștigului și pierderii

În versetele următoare, Maestrul Shantideva ne vorbește de fapt despre asta.

Versetul 152:

Și dacă toate lucrurile sunt cu adevărat goale,
Cum ar putea să existe vreun câștig sau pierdere?
Cine este cel care te respectă?
Cine este cel care te insultă?

– Are câștigul natură de sine?
– Cel care câștigă are natură de sine?
– Acțiunea de a câștiga are natură proprie?

Nu. Ele nu au natură proprie. Același lucru este valabil și pentru pierdere. Atunci cum ar putea să existe vreun câștig sau pierdere?

Din lectura cursului:

„Iată primul punct, [care este o descriere a modului în care stau lucrurile în realitate]. Să presupunem că toate aceste lucruri care funcționează, sunt goale de orice natură proprie. Și le judeci pentru a vedea dacă au vreo natură care vine de la sine. Cum ar putea exista atunci vreun câștig de care te simți atras; cum ai putea obține vreodată ceva? Și, de asemenea, cum ar putea exista vreo pierdere care să te facă să te simți furios; cum ai putea pierde vreodată ceva? Niciuna dintre ele nu există câtuși de puțin.”

 

D. Vacuitatea iubirii, urii, etc.

Vacuitatea onoarei

Cine este cel care te respectă?
Și el este gol. Dacă simt că sunt respectat, este pentru că i-am respectat pe alții în trecut.

– Profesorii mei
– Părinții mei
– Oamenii care m-au ajutat.

 

Vacuitatea insultei

Cine este cel care te insultă?

Există vreo insultă în lume? În lumea convențională, falsă există insulte. Au cei care ne insultă existență de sine? Nu. Dacă avem karma, ne vom simți insultați, dacă nu avem această karma, nu vom fi insultați. Sunetele pe care le scot, pot fi auzite acum ca cântec de iubire, și nu insultă. Totul depinde de karma.

 

Vacuitatea plăcerii și a suferinței

Versetul 153:

De unde vine plăcerea sau suferința?
Lucrurile plăcute sau respingătoare?
Dacă examinezi ca să le afli natura,
Cine este cel care dorește
Și ce este lucrul pe care și-l dorește?

Din lectura cursului:

„Folosește-ți logica când examinezi adevărata natură a lucrurilor. Dacă privești lucrurile din acest punct de vedere, vei vedea că niciunul dintre cele trei elemente din această situație nu are natură proprie: când dorești ceva, unde este actul de a dori? Și cine este cel care dorește? Și ce este lucrul pe care și-l dorește?”

 

Vacuitate celor născuți și a celor care mor

Versetul 154:

Examinează acum această lume a ființelor vii:
Cine este acolo să moară? Cine este pe cale să se nască?

Vacuitatea morții. Tot acest proces, al nașterii, vieții, și al morții, dincolo de altă viață este gol. Totul este gol.

Din lectura cursului:

„În același mod ar trebui să analizezi karma, persoana care acumulează karma și așa mai departe. Când te uiți la toate aceste ființe vii, la toți cei care sunt în viață în lume, cine este atunci cel care moare, în această existență plină de suferință? Moartea însăși nu are nicio natură proprie. Cine este cel care vine și  va lua viața viitoare? Cine este cel care pleacă și a luat ultima viață? Cine este ruda care te ajută atât de mult? Cine este prietenul după care te simți atât de atras? Nici unul dintre ei nu au nici cea mai mică natură proprie. Astfel, trebuie să ajungi să înțelegi natura reală a lucrurilor și să depui efort pentru a neutraliza cele opt gânduri lumești din tine.”

 

Vacuitatea rudelor și a dușmanilor

Cine este cel care vine și cine este cel care pleacă?
Cine este ruda și cine este prietenul tău?

„Tu ești prietenul meu, pentru care voi lupta!” – și dintr-odată mi se răstoarnă karma și el va deveni dușmanul meu.

Ne înfuriem pe dușmanii noștri și ne atașăm de rudele noastre. Maestrul spune: Și cine este dușmanul și cine este prietenul? Karma se poate schimba într-o clipă. Dacă învăț să generez karma bună, toți ceilalți vor fi prietenii mei, pentru că ei nu au natura de a fi dușmani de la sine.

 

 

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 8b

 

F. Lucrul pe care îl negăm

Gakja

Ce încercăm să infirmăm prin meditațiile asupra vacuității?

Vom vorbi în continuare despre Gakja.

Gakja

Gakja înseamnă lucrul pe care încercăm să-l negăm.

Lucrul pe care îl negăm, care nu a existat și nu va exista vreodată, independent de proiecțiile noastre impuse de karma noastră.

Când spunem că lucrurile sunt goale de ceva, ele sunt goale de Gakja. Înainte de a percepe vacuitatea sau să înțelegem vacuitatea la nivel conceptual, trebuie să înțelegem mai întâi ce este Gakja.

În versetul 140, maestrul Shantideva spune:

Fără să întâlnești acel „lucru” care îți imaginezi că este,
Nu vei înțelege niciodată cum acel lucru nu este.
Prin urmare, faptul că lucrul înșelător
Nu este un lucru – în mod clar este înșelător.

Adică, fără a înțelege vacuitatea unui lucru – fără a înțelege că pixul nu este ceea ce îmi imaginez că este. Trebuie să înțeleg cum gândesc despre el într-un mod greșit.

 

Elefantul roz cu două capete

De exemplu, să considerăm că un elefant roz cu două capete, în mărime naturală, face ravagii în camera noastră chiar acum.

Ce facem când auzim despre asta? Ne uităm prin cameră și spunem: „Nu”, „Așa ceva nu există”.

Dar pentru ca voi să-mi spuneți „nu există”, mai întâi trebuie să știți ce căutați și ce nu găsiți. L-ați căutat și nu l-ați găsit. Nu numai că nu există, dar nici nu poate exista. Dacă era roz mai treacă meargă, dar cu două capete? Aceasta este Gakja.

Gakja este acel lucru care nu există și nu va putea exista vreodată. Dar noi credem că există și de aceea suferim. Lucrul de care vacuitatea este goală, este Gakja – o formă imposibilă de existență.

 

„Goale” nu înseamnă „inexistente”!

Când spunem că lucrurile sunt goale, nu ne referim la faptul că ele nu există. Nu le negăm existența. Nu spunem că aici nu este un pix, ci spunem „Nu există nici un pix aici așa cum cred eu că există”.

Nu este nicio Gabriela care să existe de la sine – așa ceva nu există. Gabriela care există și funcționează este o proiecție a karmei – așa ceva există. Cea care există de la sine și este independentă de proiecție – așa ceva nu există. Gabriela care există cumva de la sine, un fel de suflet – asta nu există. Aceasta este Gakja.

Și maestrul Shantideva ne va ajuta să vorbim puțin despre Gakja. El spune în primele două rânduri ale versetului:

Fără să întâlnești acel „lucru” (care este Gakja) care îți imaginezi că este,
Nu vei înțelege niciodată cum acel lucru nu este.

Nu putem spune că elefantul roz nu există, până nu întâlnesc elefantul roz în mintea mea. Maestrul spune că trebuie să mă întâlnesc cu Gakja înainte să-l infirm. Aceasta este cea mai importantă muncă, pentru că ne petrecem viața fugind după lucruri care sunt Gakja – care nu există cu adevărat.

 

G. Definiția lui Gakja

Gakja este lucrul pe care încercăm să-l infirmăm. Gabriela există – Gakja Gabrielei nu există. Ce este Gakja Gabrielei?

tsokpay tengdu tokpe taktsam mayinpa

Mayinpa – nu este,
Tsokpa   – grup sau colecție de părți,
Tengdu   – pe acel,
Tokpa     – concept sau conceptualizare sau etichetă,
Tak          – a conceptualiza,
Tsam       – numai.

Definiția lui Gakja este următoarea:

Gakja este lucrul care există de la sine: un lucru care ar putea exista fără a fi un grup de părți pe care suntem forțați de karma noastră trecută să le conceptualizăm într-un anumit fel.

Un lucru care nu este altceva decât o etichetă proiectată pe o colecție de părți.

Să încercăm să explicăm.

Dacă Gakja ar exista, dacă ar fi ceva care să existe de la sine (spunem că nu există nimic care să existe de la sine), dacă așa ceva ar exista, atunci ar trebui să existe într-un mod care este contrar existenței convenționale.

Pentru că noi spunem: lucrurile sunt goale, nu au natură de sine, dar există și funcționează. Dar cum există și cum funcționează? Doar ca proiecție pe o colecție de date brute pe care dacă le analizăm și ele dispar.

Să vorbim despre pix. Dacă pixul ar exista de la sine, atunci ar trebui să existe într-un mod care este contrar existenței convenționale, ca o proiecție pe o colecție de date brute.

Asta e tot ce scrie aici. Dacă Gakja ar exista, el ar trebui să existe într-un mod contrar modului în care există lucrurile în existența lor relativă. Într-un mod care nu este o proiecție pe o colecție de date brute; Asta este tot ce scrie aici.

Un fel de existență diferită de felul în care există, ca rezultat a unei proiecții karmice care mi-a fost impusă din cauza acțiunilor mele din trecut.

 

Vacuitatea conform școlii Prasangika Madhyamika

Vacuitatea este faptul că nu există niciun lucru care să existe de la sine: nu există nimic în lume care să fie vreun lucru, până când nu ne gândim la el într-un anumit fel, după cum karma noastră trecută ne forțează să ne gândim în acel fel.

Aceasta este definiția vacuității conform Prasangika Madhyamika

Faptul că nu există nimic în lume care să nu fie o proiecție cauzată de karma noastră trecută, aceasta este vacuitatea, iar vacuitatea este sinonimă cu realitatea ultimă.

Credința în existența de sine este atât de înrădăcinată în mintea noastră, încât chiar și atunci când înțelegem ideea de vacuitate, o înțelegem ca pe un lucru care există de la sine.

 

Vacuitatea este neschimbătoare, dar nu permanentă

Cineva spune: Vacuitatea se schimbă în funcție de karma mea. Adică, cu cât sunt mai pur, atunci și proiecția mea se schimbă. Este adevărat?

Răspuns: Proiecția se schimbă dar nu și vacuitatea. Vacuitatea nu se schimbă. Dacă proiecția se va purifica, Buddha va proiecta paradisul. Dar vacuitatea rămâne vacuitate.

Atunci când pixul dispare, ce se va întâmpla cu vacuitatea lui? Și ea va dispare.

Vacuitatea există? Pixul are vacuitate? Da, deci ea există. Dar nu există de la sine, ea există acum doar ca o proiecție. Acum înțelegem că pixul nu există de la sine, ci ca proiecție din karma mea. Deci pixul este gol și, prin urmare, vacuitatea lui există, deci avem despre ce vorbi. Daca nu ar exista, n-am avea despre ce vorbi.

Gakja este lucrul pe care încercăm să-l infirmăm, este existența de sine a lucrurilor. Acesta este modul în care ele nu există, nu au existat și nu vor exista vreodată.

Am citit versetul 140:

Fără să întâlnești acel „lucru” care îți imaginezi că este,
Nu vei înțelege niciodată cum acel lucru nu este.

Takpay ngu la ma rekpar
De yi ngume dzin mayin

Vacuitatea este, de asemenea, goală de existență de sine.

Următoarele două rânduri ale versetului spun:

Prin urmare, faptul că lucrul înșelător
Nu este un lucru – în mod clar este înșelător.

Ce înseamnă că un lucru înșelător nu este un lucru? Asta înseamnă vacuitatea lui, de a exista de la sine.

Aici Maestrul Shantideva spune: „în mod clar este înșelător”

Adică nu există vacuitate? Nu, spune el: nu există vacuitate care să existe de la sine. Dacă ar fi existat de la sine, atunci ar fi fost Gakja și atunci n-ar fi existat deloc.

 

Cum există și cum nu există lucrurile

Care este diferența dintre pixul care există Matak Machepar (fără să-l analizăm) și Gajka?

Diferența este că Matak Machepar există și Gakja nu. Aceasta este o diferență foarte importantă.

Am spus că Matak Machepar este pixul care apare înainte să fac o analiză. Înainte de a spune: „Stai puțin, dar ce văd aici? Văd forme, culori, și pixul vine de la mine”.

Pixul există? Da, există și funcționează. Aceasta este realitatea lui convențională, relativă, înșelătoare.

Atunci ce pix nu există? Este pixul care există de la sine, independent de proiecția mea, care mi-a fost impusă de karma, acumulată ca urmare a acțiunilor mele trecute. Acesta este Gakja. Așa ceva nu există. Deci, Gakja nu există, Matak Machepar există și aceasta este marea diferență.

Nu Matak Machepar este problema. Aceste lucruri există și funcționează. Problema noastră este Gakja pentru că credem în el. Dar când mergem să-l căutăm nu-l putem găsi.

Practica noastră ne direcționează să căutăm Gakja (acel obiect existent în sine) și să nu să-l găsim. Este ceea ce scrie în Sutra Inimii. Toată învățătura despre vacuitate ne îndreaptă să vedem cum credem în iluzie, cum credem în ceva care nu a existat și nu va exista vreodată.

Asta este ceea ce ne va scoate din eroare, aceasta este ceea ce ne va crea paradisul. De aceea acest studiu este atât de important.

Și dacă plecați de aici și tot nu a-ți înțeles, ce ar trebui să faceți?

Să vă rugați la profesori, să faceți binefaceri, să sprijiniți Dharma, să susțineți cursurile despre vacuitate.

De ce ar ajuta rugăciunea? Are rugăciunea putere de la sine? Nu, ea este goală. Dar ea plantează semințe, creează karma. Iar când semințele vor da roade, veți percepe vacuitatea. Nici o clipă înainte de asta.

Între timp vom lucra cu mintea pe care o avem. Vom sprijini astfel de lucruri și ne vom ruga la Lama.

Dacă ne rugăm înseamnă că avem credința că lucrurile se vor întâmpla în cele din urmă, iar această credință are o putere extraordinară.

 

H. Existență dependentă

Până acum am vorbit despre demonstrațiile vacuității numite:

– Unul sau mai multe;
– Așchia de diamant.

În cursul 2 a mai fost dată doar ca titlu și o a treia demonstrație.

Tendrel

Tendrel înseamnă existență dependentă, existență condiționată sau formarea condiționată.

Și aceasta este demonstrația vacuității care se uită la modul în care există lucrurile.

 

Demonstrația formală a existenței dependente

Demonstrația se numește:

Ten drel gyi ten tsik

Ten tsik  – demonstrație,
Ten drel – existența condiționată sau existența dependentă.

Deci, demonstrația existenței dependente.

Demonstrația logică în budism are întotdeauna trei sau patru părți. Aici avem patru.

1. Subiectul demonstrației: lucrurile care funcționează

Chinang gyi ngupo nam chöchen

Acum voi vă apărați iar eu atac. Am mala pe mână, îmi ridic mâna și piciorul și spun: Chinang gi ngupo nam chöchen

Și dacă stau în fața voastră și fac asta, încerc să vă intimidez.

Chi        – exterior,
Nang    – interior,
Gyi        – prepoziție,
Ngupo – lucru,

În budism Ngupo înseamnă un lucru care funcționează. Și un lucru care funcționează este un lucru care se schimbă, este un lucru care vine din cauze, este un lucru care este creat, este un lucru care produce. Toate acestea sunt sinonime în logica budistă.

Nam         – face cuvântul la plural.
Chöchen – să considerăm.

Adică, să considerăm lucrurile care funcționează.

Care este subiectul nostru? Lucrurile care funcționează. Orice lucru care funcționează, interior și exterior, adică lucrurile din lumea mea și lucrurile din interiorul meu, adică mintea mea de exemplu.

2. Afirmația pe care dorim să o demonstrăm: ele nu există cu adevărat

A doua parte este afirmația.

Denpar me de

Care este subiectul nostru? Lucrurile care funcționează, lucrurile care se schimbă, cu excepția spațiului gol, a vacuității, a încetărilor și a adevărurilor. Toate fenomenele din lumea noastră, despre asta vorbim aici.

Ce afirmăm? Că ele nu au o existență proprie.

Am avut în lecția 2, denpa nyi, adică cele două adevăruri, cele două tipuri de realitate.

Denpar   înseamnă adevăr.
Me de      – nu există (nu există cu adevărat).

Deci, afirmăm că lucrurile nu există cu adevărat.

Și accentul este pus pe Denpar. Nu spunem că nu există, spunem că nu există cu adevărat în sensul că nu există într-un mod suprem/ultim.

Deci, primul a fost subiectul, al doilea a fost afirmația pe care o facem cu privire la subiect, iar al treilea este argumentul pe care îl aducem.

Exact ca la geometrie: datele, afirmația, demonstrația. Geometria în greacă:  geo = pământ, metria. Logica budistă s-a dezvoltat ca urmare a întâlnirii cu grecii datorită cuceririlor lui Alexandru cel Mare care a ajuns în India.

3. Argumentul: pentru că lucrurile depind de alte lucruri

Deci, ce vor răspunde? De ce lucrurile nu există cu adevărat? Pentru că ele depind de alte lucruri.

Tendrel yinpay chir

Tendrel este argumentul dat, adică existență dependentă.
Yinpay – ei, de la verbul a fi,
Chir      – deoarece. Când dăm un argument, încheiem cu Chir. În română îl punem la început: „Deoarece… “- . În tibetană se pune la sfârșit.

Deci,

Subiectul      – Să considerăm lucrurile care funcționează: interioare și exterioare.

Afirmația      – Nu există cu adevărat.

Argumentul – Pentru că ele există în dependență de alte lucruri, depind de alte lucruri.

Și aici vom merge după școlile budiste, deoarece ele vor defini existența condiționată în moduri diferite. Argumentul va fi diferit de la o școală la alta și le vom detalia în scurt timp, dar mai întâi vom termina structura generală a demonstrației.

4. Exemplul: De exemplu, ele sunt ca reflexia unei persoane într-o oglindă.

A patra parte este opțională. Ea este un exemplu care se dă.

Per na suknyen shin

Shin         – este ca,
Per na     – exemplu,
Suk           – formă sau corp,
Suknyen – reflexia unei persoane.

Deci, exemplul dat este că toate lucrurile sunt ca reflexia unei persoane într-o oglindă.

Când am vorbit în Lo Jong despre vacuitate, acolo a fost dat un alt exemplu: Vezi orice apariție înșelătoare ca un vis

Ca băiatul care moare în vis

Maestrul Shantideva, în versetul 141 spune:

Și astfel, când într-un vis, un copil moare,
Starea minții care crede că nu mai este
Va copleși gândul că el încă trăiește,
În ciuda faptului că ambele sunt înșelătoare.

Maestrul ne dă un exemplu de vis în care copilul moare.

Deci, mai întâi avem ideea că există un copil, apoi visăm că el a murit, copilul a dispărut. Acest verset se referă, de asemenea, la discuția despre vacuitatea sentimentelor și la întrebarea cum poate o minte înșelătoare să ajungă la adevăr.

Visăm, în vis avem un copil, apoi în acest vis copilul moare și avem sentimentul de durere, iar sentimentul care crede că el nu mai este, copleșește gândul că el încă trăiește, cu toate că totul este înșelător.

Acesta a fost un alt exemplu pe care ni-l dă maestrul că o minte înșelătoare  poate înțelege vacuitatea, chiar dacă totul este fals.

În exemplul din Lo Jong,

Vezi orice apariție înșelătoare ca un vis

Apariția, când suntem treji, nu este diferită, este doar o stare diferită a minții.

Lucrurile ni se par reale când suntem treji, dar și când visăm ni se par la fel de  reale. Copilul în vis părea real, moartea lui părea reală, iar când ne trezim înțelegem că ele nu au existat. Unde a fost acest vis?

Unde a avut loc visul? Numai în mintea noastră. Nu are alt loc. Exact același lucru se întâmplă și în viața noastră. Asta dorește să ne învețe Maestrul Shantideva – vacuitatea lucrurilor. Ele par a fi reale, dar nu sunt cu adevărat acolo. Luați toate lucrurile care funcționează – un copil este un lucru care funcționează, orice se schimbă funcționează – ele nu există cu adevărat, deoarece depind de alte lucruri.

 

Existența dependentă conform diferitelor școli de gândire 

Ceea ce ne mai rămâne pentru a completa demonstrația, este de a detaila argumentul existenței dependente, sau cu alte cuvinte diferitele definiții date de școli ale existenței dependente.

Diferitele școli ale budismului înțeleg semnificația originii dependente în moduri diferite. Cele trei explicații principale sunt:

1. Funcționaliștii: lucrurile există pentru că depind de cauzele și condițiile lor

Gyu dang kyen la tenne druppa

Gyu        – cauză,
Dang     – și,
Kyen      – condiție,
La           – de,
Tenne    – depinde,
Druppa – există.

Deci, lucrurile există pentru că depind de cauzele și condițiile lor.

Aceasta este existența dependentă a lucrurilor. Ei spun: lucrurile există, dar nu există de la sine. Cum există ele? În funcție de cauzele și condițiile acestora.

Cauze și condiții – ne putem gândi la: fumul depinde de foc, ploaia depinde de nori; trebuie să fie nori pentru a fi ploaie. Pentru a exista un copil – este nevoie de un tată și de o mamă. Acesta este punctul de vedere al Funcționaliștilor. Percepția noastră obișnuită este că lucrurile sunt cauzate, există cauze care determină lucrurile.

Concepția școlii Abhidharma spune: „dacă există un tată și o mamă – va fi un copil”. Aceasta este cauzalitatea pe care am negat-o de fapt în Dorje sekmay [în demonstrația așchia de diamant].

Aceasta este școala inferioară în budism, dar și ea neagă existența de sine, iar acest lucru este important. Lucrurile sunt în proces, sunt cauze, vor fi efecte. Ea corespunde modului în care trăim, dar nu este înțelegerea ultimă a realității.

Ea este cu siguranță o școală de gândire care alină suferința. Nu înlătură suferința, dar o ușurează mult.

Care este diferența dintre cauze și condiții?

În Abhidharma Kosha se face diferența între cauze și condiții. De exemplu, ca să fie un copac,

– este nevoie de sămânța copacului, aceasta este cauza.

– este nevoie și de condițiile de sprijin: solul, umiditatea, soarele.

Și este adevărat. Dar când ne uităm din punctul de vedere al școlii Prasangika Madhymika – nu există nicio diferență. Nu este atât de important să facem distincția între ele, acesta este adevărul.

2. Școala Independenților: lucrurile există pentru că depind de părțile lor

Apoi vine școala Svatantrika și spune: „Stai așa, dar ce spui de spațiul gol? El nu are cauze. Nu există cauze și condiții și cu toate acestea există spațiul gol. Această școală va spune: „Bine, în loc să spunem că un lucru depinde de cauze și condiții, vom spune că el depinde de părțile sale”.

Rang gi chashe la tenne druppa

Chashe  – părți,
Rang      – ale sale,
Tenne    – depinde,
Druppa – există.

Lucrul există pentru că depinde de părțile sale.

Svatantrika este formată din jumătatea inferioară a școlii Căii de Mijloc – Madhyamika. Este numită și Școala Independenților. Ea nu este inclusă în școala Funcționaliștilor. Svatantrika spune că lucrurile există pentru că depinde de părțile lor, iar aceasta este o mică corecție pentru noi. Ea încă nu se uită la vacuitatea părților în sine. Dar permite includerea unor lucruri precum spațiul, pe care definiția anterioară nu putea să o includă.

Această concepție este superioară numărului unu de mai sus, deoarece explică de ce există lucruri care nu depind de o cauză (de exemplu, spațiul), dar totuși au existență dependentă (în sensul că sunt dependente de părțile lor).

3. Școala Prasangika: proiecție pe o colecție de date

Ceea ce ne interesează este versiunea școlii Prasangika Madhyamika a lui Tendrel, a modului în care există lucrurile.

Tsokpay tengdu tokpe taktsam la tenne druppa

La Tenne Druppa – lucrurile există pentru că depind,
Tsok                          – colecție, adunare,
Tengdu                    – pe,
Tokpe Tak              – a proiecta o proiecție,
Tsam                         – doar, numai

Lucrurile există doar ca proiecție pe care o proiectăm pe o colecție de date brute.

Lucrurile există numai în dependență de modul în care ne gândim la ansamblul de părți, o proiecție pe care o proiectăm pe o colecție de date brute, iar acesta este sensul suprem al existenței dependente.

Dacă mergeți la cursuri de budism, veți auzi o mulțime de versiuni despre existența dependentă. Oamenii vorbesc despre interființă, despre cauze și condiții, vorbesc despre părți. (Interființa  este un concept filozofic și o practică de contemplare înrădăcinată în tradiția budistă zen, propusă în special de Thich Nhat Hanh. Ea subliniază interconexiunea și interdependența tuturor elementelor existenței.)

Dar sensul suprem al existenței dependente: lucrurile există doar în dependență de proiecția pe care o proiectez pe o colecție de părți. Aceasta este singura existență pe care o au. Nu au altă existență.

Asta este ceea ce Maestrul Shantideva încearcă să ne învețe.

Dacă văd ceva frumos, ce va spune a treia școală? De unde a venit? Din proiecția mea.

De unde a venit această proiecție?

– Din faptul că am dăruit altora lucruri frumoase, sau
– Din faptul că am respectat legile morale.

Pentru a vedea lucruri care funcționează, lucruri care sunt pure în viața mea, lucruri care sunt frumoase în viața mea, trebuie să acumulez karma. Această karmă provine din puritatea pe care o produc prin respectarea regulilor morale. Și acesta este principalul lucru.

Celelalte explicații nu ne direcționează neapărat să respectăm moralitatea. Ele spun: „Lucrurile vin din cauze și condiții, aici este o statuie frumoasă pentru că sculptorul a învățat la Paris mulți ani”. Ele nu explică de ce experimentez o statuie frumoasă. Nu contează cât a studiat sculptorul și unde a studiat.

Pentru a putea avea o experiență estetică frumoasă, trebuie să o pot proiecta, iar asta va veni doar din karma. Și asta mă va îndruma să acumulez această karmă, care va veni doar din respectarea moralității, din menținerea unei vieți pure.

Aceasta este singura concepție a existenței dependente care funcționează. Numai așa apar lucrurile. Și numai așa ne transformăm mintea.

Am să pun următoarea întrebare: Care este lucrul care există de la sine, creat de un alt lucru care există de la sine? Dați numele acestui lucru care există de la sine determinat de un alt lucru care există de la sine.

Răspunsul este: așa ceva nu există.

Nu există nimic care să determine ceva în lumea noastră într-un mod care să existe de la sine. Nu există ceva care să determine altceva.

– cheia nu pornește mașina,
– banii nu cumpără înghețată,
– munca grea nu face bani.

Exemple de aplicare în viața noastră

– Banii

Banii nu produc bani? Sau banii fac pui?

Dacă ar fi așa toți cei care au bani ar avea mai mulți bani, ceea ce nu este adevărat. O sută de mii de dolari se pot transforma peste noapte în cinci dolari. Banii nu fac bani. Nu este adevărat.

Modul nostru de gândire este total greșit.

Lucrurile există doar în dependență de proiecția mea pe o colecție de date brute. Această proiecție este determinată de karma, iar ea este determinată de modul în care m-am comportat cu ceilalți în trecut, cât de pur am fost în trecut, cât de bine am respectat moralitate: de a nu face rău altora și de a le face bine.

Și dacă ceva mi se întâmplă în viața mea – asta îmi va spune ce mai trebuie să purific. Și asta este tot. Nu vom mai spune: „Vai de mine, de ce s-a întâmplat asta și de ce mi-au făcut asta”? Nu. Vom spune: „Mulțumesc că mi-ai arătat ce mai trebuie să fac. Ești profesorul meu . Dacă nu mi-ai fi arătat acum, karma mi-ar fi rodit cu mult mai rău. Acum mi-ai dat o șansă de a purifica”.

Dacă vin cu această înțelegere – atunci totul mă va învăța. Fiecare eveniment și fiecare persoană devine un profesor, sunt în permanență înconjurat de profesori. Atunci de ce să mai fiu tristă?

–  Bolile

Trebuie să luăm medicamente dacă suntem bolnavi sau nu?

Medicamentul poate vindeca de la sine? Nu.

Există ceva care să determine altceva în lume care să existe de la sine? Tocmai am spus: nu există așa ceva. Aspirina vindecă durerea de cap?

Nu, de la sine.

Am nevoie să acumulez karma care să vindece durerea de cap și apoi va vindeca durerea de cap. Și dacă nu am karma, atunci aspirina nu va vindeca. Deci, care este răspunsul? Luăm aspirina sau nu?

Luăm aspirina, dar nu pe stomacul gol.

Dacă nu vrem dureri de cap, trebuie să avem grijă de alții, să avem grijă de bolnavi, să nu poluăm aerul, să prevenim accidentele rutiere, să protejăm viața, nu omorâm  gândaci. Dacă nu vrem să facem rău corpului nostru, trebuie să avem grijă să nu rănim trupurile altora, să-i ajutăm să-și mențină sănătatea. Apoi, cu sau fără aspirină, durerea de cap va dispărea.

Un medic care tratează același caz de boală, aceleași simptome cu același tratament – vă va spune că unul reușește, și altul nu. Pentru că nu funcționează de la sine.

Dacă credeți că ajută, atunci luați tratamentul, dar nu renunțați de a-i ajuta pe alții, pentru că mai devreme sau mai târziu va înceta să mai funcționeze. În măsura în care funcționează, asta înseamnă că aveți karma în care i-ați ajutat pe alții. Dacă nu există această karmă – tratamentul nu va funcționa.

 

Rezumatul demonstrației existenței dependente

Am vorbit despre cum definesc școlile budiste existența dependentă. Și toate aceste școli suntem noi.

Să nu credeți că ele au fost în India și nu sunt importante. Ar fi greșit să gândiți așa. Ele sunt foarte importante pentru că înțelegerea lor ne poate salva de eroarea noastră. Trebuie să le învățăm.

• • • Școlile Funcționaliștilor – Abhidharma, Logicienii, și Numai Mintespuneau că lucrurile există în dependență de cauzele lor.

Pentru ca un copac să existe, este nevoie de o sămânță a lui, pentru ca un copil să existe este, nevoie de tată și mamă.

Descrierea lor nu este complet exactă, de ce? Pentru că dau existență de sine cauzelor și pentru că nu se aplică tuturor lucrurilor, precum spațiul gol care nu are cauze.

• • • Svatantrika, formată din jumătatea inferioară a școlii Căii de Mijloc– Madhyamika,numită și Școala Independenților care spune că lucrurile există în dependență de părțile lor. Și va include spațiul gol și vacuitatea.

Care sunt părțile vacuității? Vacuitatea aparține obiectelor. Nu putem vorbi despre vacuitate fără să vorbim despre cealaltă parte a lui, care este obiectul.

• • • Prasangika Madhyamikacare spune că lucrurile depind de proiecțiile lor. Lucrurile există doar ca proiecție, ca un concept pe care l-am atașat unei colecții de date brute și nimic mai mult.

Și de unde vine acest concept? De unde vine această etichetă?

Această etichetă este rezultatul karmei mele, iar karma mea este rezultatul tuturor lucrurilor pe care le-am făcut în toate viețile mele anterioare până în acest moment. Aceasta este karma mea.

Deci aceasta este demonstrația oficială, formală a existenței dependente.

 

Puterea eliberatoare a școlii Prasangika

• • • Suferința noastră este și ea goală

Aceasta este o întrebare care apare tot timpul. Există cele patru adevăruri nobile:

– Există suferință,
– Există cauze pentru suferință,
– Există încetarea suferinței, și
– Există o cale de încetare a suferinței.

Dar cine ajunge la încetarea suferinței? Cine este cel care suferă și apoi nu mai suferă? Noi spunem că acesta nu există de la sine, nu are existență reală.

Dar despre suferință ce spunem? Că nici ea nu există de la sine.

Cum rămâne cu calea de încetare a suferinței? Nici ea nu există de la sine.

Este exact ceea ce ne învață Prasangika Madhyamika. Asta o deosebește de școlile inferioare.

• • • Nu există în noi nicio fărâmă de existență de sine

Ideea este că nu numai omul este gol. Școlile inferioare o vor numi „lipsa de sine”. Ele vor spune: „Sunt cinci agregate, dar nu există niciun proprietar al lor”. Practica școlii Hinayana este să cauți proprietarul celor cinci agregate și să nu-l găsești.

Lucrul pe care ele nu-l fac, este de a coborî la nivelul datelor brute pe care ne proiectăm sinele.

Deci spunem: cine este omul? L-am împărțit în cinci agregate. Să presupunem că ajungem să conștientizăm că această persoană despre care credem că este totalul acestor agregate, nu are existență de sine. Dar ce spunem despre agregatele în sine?

Am vorbit despre:

Gangsak gi dakme

Chö kyi dakme

Gangsak – persoană sau om.

Deci, Gangsak gi dakme înseamnă că omul nu există de la sine.

Cel de care avem nevoie pentru a ne elibera este Chö kyi dakme: și datele brute pe care este proiectată persoana sunt, de asemenea, goale de existență de sine.

Și dacă continuăm să căutăm, vom da peste următorul strat. Iar lucrul pe care îl analizăm va dispare.

Nu ne oprim la vreun nivel și spunem: de aici în jos ea există de la sine. Spre orice nivel mergem lucrurile vor continua să fie goale. Și astfel ne putem construi paradisul, pentru că este gol. Aceasta este o deosebire foarte importantă aici.

Asta face ca Prasangika Madhyamika să fie specială, și de aici îi vine puterea.

În această demonstrație spunem că nu există nimic care să existe de la sine într-un mod independent de percepția mea.

Și de unde îmi vine percepția? Din karma.

• • • Cauzalitatea convențională este, de asemenea, goală de existență de sine

Nu numai obiectele sunt goale, ci și cauzele.

Apa din pahar nu potolește setea în sine. Ea va funcționa ca ceva care potolește setea doar dacă proiectez eticheta „potolește setea” și asta depinde numai de karma mea, depinde de cât de mult am potolit setea altora în trecut, altfel nu voi proiecta această etichetă în acest moment.

Știința este greșită! Nu este adevărat că – apa potolește setea – nu de la sine. Ea nu are o astfel de natură de sine.

Și cum demonstrăm asta? Să luăm, de exemplu o persoană pe moarte. Când o persoană moare, elementele din corp încep să se dizolve una câte una și vine o etapă în timpul morții în care persoanei îi este foarte sete, deoarece elementul apă începe să se dizolve și nu va mai putea bea. Limba i se umflă și nu mai poate bea. Îi putem da toată apa din lume și el nu se va sătura. Pentru că apa nu are proprietatea de a potoli setea de la sine.

Nu există nimic care să determine altceva în modul obișnuit, fals, în examinarea ultimă a cauzalității.

Atunci când nu analizăm, spunem: „Am băut, acum nu mi-e sete” – așa funcționează.

Când analizăm cauzalitatea nu spunem că lucrurile nu funcționează, ci nu determină alte lucruri de la sine.

Lucrurile nu sunt cauze în sine. Și în acest sens, știința este greșită, deoarece știința nu explică de ce mi se întâmplă acest lucru și cum îmi generez fericirea din asta.

Știința va explica că moleculele de apă, fac ce fac în organism și nu voi mai simți setea. Dar ea nu-mi va explica de ce am primit apă când mi-a fost sete și de ce altcineva nu a primit apă când i-a fost sete. Și nici nu-mi va explica cum să folosesc aceste cunoștințe pentru a fi fericit.

Deci cauzalitatea pe care ne-o prezintă știința nu este greșită, ci nu este suficientă, este superficială. Este la un nivel foarte superficial și dacă are vreo funcție, nu și-o îndeplinește până la capăt în sensul că nu ne explică cum vom înceta să mai suferim. Cum voi primi apă de fiecare dată când am nevoie de apă?

Exemplul menționat este ca reflexia în oglindă, care pare reală dar nu este reală. Toate lucrurile ne apar ca și cum ar avea existență reală, ca și cum ar exista de la sine, pe când ele sunt doar o reflexie într-o oglindă, ca și copilul care moare în vis. Același lucru.

Suferința nu are existență proprie – și totuși o simțim reală atunci când vine.

Când visez că-mi moare copilul în vis, nu sufăr? Sigur că sufăr. Mi-a părut real? Da! Dar m-am trezit și am văzut că nu era niciun copil și nu era mort. Dar durerea era acolo.

Aceasta este durerea noastră în samsara. Și de aceea înțelegerea vacuității ne va elibera de durere. Vom înțelege vacuitatea

– Lucrului care a provocat durerea,
– A persoanei care a experimentat durerea, și
– A durerii în sine.

Aceasta este toată învățătura.

Cât de mult înțelegem vacuitatea, este câtă durere mai avem în viața noastră. Așa este și cu fericirea. De aceea putem produce cât ne dorim.

Dacă aceste lucruri ar fi existat de la sine, ori aș fi fost norocos, ori ghinionist. Dar ele nu au existență de sine, vin din karma. Dacă înțeleg cum funcționează karma, pot produce cât vreau.

De aceea putem opri suferința și putem ajunge la iluminare.

 

 

 

 

 

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 8a

 

A. Practica conștientizării profunde

Multe dintre întrebările voastre se referă la un eveniment dificil care vi s-a întâmplat sau la o experiență dificilă sau la un disconfort pe care l-ați avut, și spuneți: „Bine, bine, ne vorbești despre toate aceste lucruri, dar cum rămâne cu acest caz? Și în acest caz? Și în acest caz? – Toate intră  în aceeași categorie. Ne luptăm pentru că nu vrem să ne asumăm responsabilitatea, ne luptăm pentru că această atitudine ne redă toată responsabilitatea. Și noroc că este așa.

Și asta ne spune maestrul Shantideva.

De ce a scris maestrul cartea? Pentru că el este un mare bodhisattva, pentru că ne vede suferind. El spune: „Iată o cale de ieșire din suferință”. Această cale nu a inventat-o el, dar a formulat-o foarte frumos. Nici Buddha nu a inventat această cale, pur și simplu a descoperit-o în meditația sa.

În versetul 93 el spune:

Prin urmare, antidotul la toate acestea,

Adică la toate durerile, necazurile și neînțelegerile prin care trecem, antidotul pentru toate lucrurile negative care ni se întâmplă,

Este meditația și analiza.

Meditația și analiza în profunzime a modului în care se întâmplă aceste lucruri, a principiilor pe care ni le prezintă aici.

Încercarea de a ne înfrunta  cu situația și de a nu reacționa, deși încă fierbem înăuntru, și poate mai târziu vom exploda de supărare, această încercare plantează semințele în câmpul fertil al examinării, ne spune maestrul, iar aceste semințe vor crește și vor deveni din ce în ce mai puternice pe măsură ce continuăm să facem asta. Acesta este antidotul.

La  început nu avem prea multă forță. Cu toate că încercăm, la început nu funcționează atât de bine, dar este în regulă. Dar tocmai această încercare a noastră de a face acest lucru este cea care ne întărește mușchii de cum să lucrăm cu karma și vacuitatea și să ne transformăm lumea. Prin urmare, aceasta este concentrarea profundă a yoghinului.

 

Conștientizările care vin în urma concentrării profunde

Cum ajunge un yoghin la iluminare? La conștientizările profunde asupra vacuității? El ajunge prin concentrare profundă.

Maestrul spune:

Concentrarea profundă, hrana yoghinului, va crește
Din câmpul fertil al examinării atente.

Cum va reuși yoghinul să ajungă la concentrare profundă și la conștientizări înalte? Asta va veni din karma de a examina aceste lucruri și de a le aplica mai întâi, înainte ca el să fie într-o concentrare profundă. Concentrarea profundă nu va veni sau nu va reuși dacă nu a făcut mai întâi această muncă. Ea plantează karma. Totul funcționează pe karma.

Acum nu trebuie să spuneți: „Ok, nu-mi înțeleg realitatea, mă voi duce în retreat mai lung și apoi o voi înțelege”.

Un retreat nu aduce conștientizări ale vacuității. Un retreat este cum se întâmplă ele, dar ca ele să se întâmple trebuie să plantăm mai întâi karma.

Trebuie să plantăm semințe pentru a ajunge la conștientizări. Trebuie:

– să învățăm mult despre vacuitate,
– să predăm despre vacuitate,
– să ne gândim mult la vacuitate,
– să sprijinim oamenii care predau despre vacuitate,
– să-i ajutăm pe ceilalți să integreze aceste lucruri. Cu cât îi ajutăm pe ceilalți să înțeleagă, cu atât înțelegerea noastră asupra vacuității se va aprofunda.

De aceea, Maestrul Shantideva a scris capitolul opt înainte de nouă, unde spune: „Pune-te în locul celorlalți”, pentru a acumula karma cu celălalt.

 

B. Conștientizarea profundă a minții

În versetul 103 maestrul spune:

Mintea nu rezidă în organele de simț,
Nici în formă și în rest, și nici undeva între ele;

Obiectele de simț, forma și restul (celelalte agregate) sunt obiectele simțurilor.

Cum funcționează mintea? Am spus că există trei componente:

– Obiectul,
– Simțurile, și
– Întâlnirea dintre ele, care este conștientizareacare o însoțește.

Maestrul caută mintea în ordinea verigilor din Roata Vieții. El spune: „Unde este mintea? Ea nu rezidă în simțuri, nu rezidă în obiectul simțurilor, adică „forma și restul”, nici undeva între ele, în întâlnirea dintre ele, nu este nicăieri.

Ea nu este în afară, nici înăuntru,
Și nici nu poate fi găsită în altă parte.

Deci trecem acum la conștientizarea profundă a minții.

sem drenpa nyershak

Aceasta este a treia conștientizare profundă.

În această parte, căutăm să înțelegem vacuitatea celui de al cincilea agregat. Este agregatul care conține conștientizarea legată de cele cinci simțuri și conștientizarea legată de cel de-al șaselea simț, care este mintea însăși, conform budismului.

Această analiză are două părți principale:

i. faptul că conștientizarea minții nu are natură de sine,

În tibetană:

yi kyi shepa rangshin gyi mepar tenpa

Yi                                     – minte,
Yi kyi Shepa                 – conștientizarea minții,
Rangshin gyi mepar – lipsa naturii de sine,
Tenpa                             – ilustrare, exemplificare, învățătură și de asemenea etapă.

ii. faptul că toate celelalte cinci tipuri de conștientizaresunt lipsite de orice natură de sine.

În tibetană spunem:

namshe nga rangshin gyi mepar tenpa

Namshe                         – conștientizări, cele care alcătuiesc al cincilea agregat.
Nga                                  – cinci,
Rangshin gyi mepar – lipsa naturii de sine,
Tenpa                             – ilustrare, exemplificare, învățătură și de asemenea etapă.

Rangshin gyi mepar tenpa – etapa în care ilustrăm că acestea sunt absente de orice natură de sine.

 

Diferite modele ale minții 

Atunci când am numit cele cinci agregate, al patrulea a fost Duje – factorii mentali.

Abhidharma Kosha enumeră patruzeci și șase de factori mentali, dar doi dintre ei au primit fiecare un agregat,

1. 1. 1. Sentimentele, și
      2. Discernământul.

Cei patruzeci și patru de factori se află în Duje, în interiorul celui de-al patrulea agregat.

– Deci, dacă luăm acest model al Abhidharmei Kosha – și el nu este singurul model care există, dar să presupunem pentru un moment că luăm acest model, atunci vom spune că avem patruzeci și șase de factori mentali, așa cum se spune acolo. Acesta este un mod de a ne descrie mintea, de a spune ce este mintea noastră? Ea constă din patruzeci și șase de factori: sentimentele, discernământul și toți ceilalți patruzeci și patru de factori mentali.
Deci, acesta este un mod care spune: mintea este o proiecție a unui concept, „mintea mea”, pe patruzeci și șase de părți.
Acesta este un model al minții, în care datele brute sunt aspecte ale minții: sentimentele sau diferiți factori mentali.

 – Am dat și un alt model al minții. Dacă vă mai amintiți, am descris mintea ca o succesiune de momente ale minții: momentul prezent al minții, momentul următor, momentul următor. Maestrul Shantideva în capitolul șapte, în bucuria efortului, în versetul 101, a vorbit despre „continuum” și „colecție” care sunt aceste două modele. Așadar, acesta este un alt model al minții care este încă o proiecție, dar acum părțile sale sunt pe axa timpului în loc de factori mentali.

– Acum am dat și al treilea model. Acela de a privi agregatul conștiinței ca fiind format din șase conștientizări diferite: cele ale simțurilor și al minții însăși. În toate cele trei cazuri, avem o proiecție a unui concept pe o colecție de elemente.

Mintea însăși este goală, este o proiecție, nu are natură de sine. Iar când o persoană ajunge la iluminare și își purifică toate afecțiunile mentale și toate obstacolele din mintea sa, va fi forțat să-și proiecteze mintea pură pe o colecție de componente pe care le-a purificat, și acum sunt pure. Ea se simte minunat!

Atunci când devii un arhat și îți distrugi afecțiunile mentale, karma ta trecută te forțează să îți vezi mintea ca fiind liberă de orice afecțiune mentală. Atunci când ai o karma și mai bună, aceasta te forțează să vezi toate momentele de conștiință ca omnisciență. Omnisciența este, de asemenea, o proiecție.

 

Analiza în șapte pași

În continuare, în loc să investigăm direct relațiile dintre minte și componentele sale, după una dintre modelele de mai sus, vom merge indirect.

Pentru a ilustra vacuitatea minții, Gyaltsab Je ne propune să ne folosim de analiza lui Arya Nagarjuna numită: analiza în șapte pași. Gyaltsab Je în comentariul său doar descrie această analiză, dar fără să intre în amănunte.

Aici Geshe Michael a căutat și ne-a adus acest studiu, din comentariul numit Intrarea pe Calea de Mijloc scris de maestrul Chandrakirti.

În cei șapte pași, Nagarjuna analizează vacuitatea minții. Și toți pașii analizei tratează de fapt problema relației dintre minte și componentele sale. Componentele pot fi unul dintre cele două modele pe care tocmai le-am menționat.

i. ori  cei patruzeci și șase de factori mentali din modelul Abhidharma Kosha,
ii. ori succesiunea de momente ale minții, pe linia timpului.

Indiferent de modelul pe care îl analizăm ne uităm la relația dintre ideea noastră despre minte și componentele minții – fie că este vorba despre timp, fie despre diferite aspecte. Și ne uităm la vacuitatea acestei relații.

Nagarjuna se folosește în analiza sa de o căruță de lemn (astăzi ne putem gândi la o mașină) și analizează relația dintre „căruță” și părțile căruței.

 

Căruța

Cuvântul pentru căruță, car sau trăsură în tibetană este:

Shingta

Ta       – cal,
Shing – lemn.

Deci, shingta înseamnă cal de lemn.

Există șapte pași pentru această analiză, așa că începem să-i enumerăm.

1. Este căruța egală cu părțile sale?

Denyi dang

Dang înseamnă și,
Denyi – existența lor de sine sau ei înșiși.

Căutăm să analizăm relația dintre căruță și părțile sale. Căruța are roți, atelaj, osii, caroseria, cutia birjarului etc.

Este căruța egală cu părțile sale în mod individual?

(Această analiză am  făcut-o deja cu corpul, așa că acum vom vorbi despre căruță).

Deci, putem spune că acest vehicul este egal cu părțile sale?

Nu, dacă fiecare parte ar fi „căruța” de sine stătătoare, atunci ar exista atâtea căruțe câte părți există.

Acum vreau să analizez relația dintre mintea Gabrielei și părțile minții. Eu nu pot să fiu niciuna dintre părțile minții mele. Să zicem, că iubirea este una dintre părțile minții mele. Dacă sunt iubire, atunci nu pot fi niciodată supărată, dar uneori mă supăr! Deci nu se pune problema ca eu să fiu una dintre părți.

2. Este căruța ceva separat de părțile sale?

Shen nyi dang

Shen  – ceva separat de,
Dang – și.

Este căruța ceva separat de părțile sale?

Aceasta este o întrebare importantă. Este căruța ceva separat de părțile sale și nu are nicio legătură cu părțile?

Aceasta este problema: poate fi căruța separată de părțile sale? Nu.

Aceasta ar însemna că, „calitatea de a fi căruță” este întotdeauna prezentă, neschimbătoare – chiar dacă am îndepărta toate părțile, ea ar fi în continuare o căruță.

Este exact aceeași problemă cu sufletul care ar putea exista independent de corp și de minte. Oare există undeva un fel de suflet al Gabrielei care nu are nicio legătură cu părțile minții mele, nu are nicio legătură cu momentele care trec, nu are nicio legătură cu capacitatea mea de concentrare și cu toți diferiții factori mentali – un fel de Gabriela în afara tuturor acestora, fără nicio legătură cu toate acestea – este posibil oare? Și dacă ar fi, unde ar putea fi? Acesta este poate cel mai important punct din această analiză, sau putem spune: este punctul care contrazice orice opinie care nu este budistă.

Sunt cumva diferită de toate aceste lucruri? Sunt într-un alt loc, fără nicio legătură cu ele? Sunt undeva în afara tuturor acestor factori? Daca da, atunci unde?

Sunt un concept? Dar și conceptualizarea este un factor mental; capacitatea mea de a proiecta Gabriela este, de asemenea, un factor mental.

Dar conceptul chiar există? Pentru că asta e partea care mă blochează. Pentru că îi dau existență de sine și mă comport ca și cum ea ar avea existență de sine – pe când ea nu are. Și de aceea am probleme în viață.

Ceea ce facem în analizele noastre este să căutăm existența supremă a lucrurilor, acolo unde ele există cu adevărat. Nu negăm că există concepte. Există conceptul de „minte”, și vrem să ajungem la înțelegerea vacuității minții, care nu are existență de sine. Căutăm să vedem dacă conceptul de „mine ”, conceptul de „Gabriela”, conceptul de „căruță”, există în mod suprem. Rolul acestui exercițiu este să înțelegem vacuitatea lor, faptul că ele nu au existență supremă și, prin urmare, putem transforma totul.

Caut unde există cu adevărat căruța? Și nu o găsesc în părți și nu o găsesc în afara părților. Ea nu este niciuna dintre părți și nu este în alt loc în afara părților.

3. Este căruța dependentă de părțile sale?

Ten Dang

Dang – și,
Ten    – dependent.

Este căruța dependentă de părțile sale?

Căruța se sprijină pe părți sau este susținută de ele?

Nu ne referim aici la modul în care caroseria stă pe roți, ci la faptul dacă căruța se sprijină cumva pe părțile sale sau depinde de părțile sale. Oare căruța există în acest mod? Că ea depinde de părțile sale?

Este ceva ascuns în întrebare. Fiți atenți la întrebare: Căruța depinde de părțile sale?

Dacă da, ea ar trebui să fie separată, distinctă, de părțile sale – ceea ce nu este cazul după cum am văzut în numărul doi de mai sus.

Vorbim aici despre relația de dependență dintre căruță și părți. Pentru ca să existe o astfel de relație, ele trebuie să aibă o existență separată, pentru că relația trebuie să fie între două lucruri distincte. Nu putem vorbi despre relația dintre un obiect și el însuși. Vorbim despre o relație de dependență – un lucru depinde de altul. Este ceea ce analizăm acum. Deci am presupus deja că există un lucru și există altul. Deja le-am dat existență de sine, atât căruței, cât și părților sale.

De ce trebuie să ne punem aceste întrebări? Pentru a ne convinge că într-adevăr nu există o căruță în sine.

Trebuie să ne convingem că mintea noastră este goală, și nu există așa cum credem că există.

De aceea trebuie să analizăm toate aceste situații. Am văzut mai înainte că corpul meu nu este mâna mea, dar trebuie să verific asta. Pentru că dacă nu voi verifica, va rămâne o mică îndoială. Și dacă există vreo îndoială, atunci nu voi acționa ca să mă eliberez. Trebuie să elimin orice îndoială. Trebuie să caut în orice loc posibil.

De aceea, Nagarjuna ne-a dat acest set de șapte relații posibile pe care să le infirmăm în meditația noastră.

4. Oare părțile depind de căruță?

Tenpay chok dang

Acum ne întrebăm invers: Poate că părțile depind de căruță? Nu. Dacă un lucru depinde de altul, atunci există două lucruri separate. La fel ca la numărul trei de mai sus, părțile nu pot depinde de căruță, deoarece acest lucru ar implica faptul că sunt entități separate.

– Corpul meu este colecția părților mele, aceasta a fost o concepția greșită a corpului: corpul meu este colecția părților mele, depinde de părțile mele, ceea ce am văzut că este greșit.

– Și putem spune și invers, părțile mele depind de corpul meu. Dar despre ce părți vorbesc dacă nu există corp? Aceasta este o altă concepție greșită.

La fel este și cu căruța: părțile căruței depind de căruță?

Nu putem vorbi despre părțile căruței dacă nu avem căruța. Atunci despre ce părți vorbim? Dacă nu există căruța ca punct de referință – atunci la ce se raportează părțile? Din nou avem aceeași problemă, relația dintre două lucruri.  Presupunem că există căruța și există părți și acum vorbesc despre relația dintre ele. Deci, presupun că au un fel de existență de sine.

5. Căruța posedă părțile sale?

Denpay Chock Dang

Denpay – a poseda.

Întrebarea este dacă căruța are în proprietate părțile sale. Deci, relația este una de apartenență, părțile aparțin căruței.

Dacă da, ar trebui să fie o căruță care să existe de la sine, care este independentă de părțile sale, dar care le poate poseda, la fel ca o persoană care își deține bunurile sale. Un lucru care există de la sine nu poate avea părți.

Părțile pixului aparțin pixului? Nu în mod suprem, pentru că atunci ar trebui ca pixul să existe de la sine și părțile să existe de la sine. Toate aceste relații sunt  aceeași poveste, dar trebuie să le numim pentru că ele sunt greșelile mentale pe care le facem.

6. Este căruța o colecție a părților sale?

Dupa tsam dang

Dupa – colecție.

Oare există vreo căruță care să fie o colecție a părților sale?

Deci avem o colecție de părți care nu depind de proiecția mea. Căruța este suma părților sale combinate într-un anume fel, indiferent de proiecția mea. Există o astfel de existență a căruței? Se poate spune așa ceva? Nu.

Este la fel ca și cu pixul. Colecția de părți nu poate fi un pix până nu proiectez pe ea „pix”. Căruța nu poate fi o colecție a părților sale până când nu proiectez  „căruța” pe ea.

Sau, ea nu este căruță până când nu ne gândim la ansamblul de părți ca la o căruță. Înainte de a te gândi la ea ca la o căruță, este doar o colecție de părți. „Căruța” este un concept mental separat și nu provine de la părțile căruței, ci  provine de la noi.

7. Este căruța forma sau conturul părților ei?

Yip

Yip – contur.

Este căruța conturul ei? Nu, nu până când ne gândim la el ca la o căruță.

Cu siguranță nu vom gândi așa, dar au existat școli străvechi care nu au fost budiste dar care pretindeau astfel de lucruri, de aceea sunt enumerate aici. Deci, nu există niciun contur al căruței până nu ne gândim la contur ca la o căruță.

Analizând acești șapte pași, vom descoperi că nu există nicio „căruță” care să poată exista în niciunul dintre aceste moduri. Doar când includem proiecția ca una dintre părțile sale, căruța poate apărea. Importanța acestei înțelegeri constă în faptul că a crede în existența de sine, așa cum credem în existența de sine a unei căruțe, este cauza tuturor suferințelor voastre. Deoarece credem că oamenii din jurul nostru au existență de sine, reacționăm față de ei în moduri nevirtuoase și, prin urmare, acumulăm karma negativă care ne va face să suferim în viitor.

 

Întrebare: Care este diferența dintre pasul 3 și 4?

Răspuns: Pasul trei este dacă căruța este dependentă de părțile sale, și patru dacă părțile depind de căruță.

Pasul trei – pentru a avea o căruță am nevoie de părți și pe ele proiectez căruța, iar patru înseamnă opusul – pentru a exista părțile căruței trebuie să am mai întâi o căruță.

În versetul 103, maestrul Shantideva aplică această analiză pe care am făcut-o cu căruța, dar pe minte. Căutăm unde este mintea. Aceasta este de fapt o meditație care ne duce la vacuitatea noastră.

Deci, analiza în șapte pași:

1. 1. 1. Este căruța egală cu părțile sale?
      2. Este căruța ceva separat de părțile sale?
      3. Este căruța dependentă de părțile sale?
      4. Oare părțile depind de căruță?
      5. Căruța posedă părțile sale?
      6. Este căruța o colecție a părților sale?
      7. Este căruța forma sau conturul părților ei?

Din lectura cursului:

„Pentru acest punct ar trebui să ne amintim cele șapte puncte din analiza unei căruțe, așa cum se găsește în Intrarea pe Calea de Mijloc. [Acestea constau în examinarea unei căruțe pentru a vedea dacă ea există în sine:

(1) părțile sale (caz în care ar trebui să fie la fel de multe (căruțe) ca și părțile sale);

(2) ceva care nu are legătură cu părțile sale (caz în care ar fi un „sine” existent în exterior și nu ar mai fi un lucru în schimbare);

(3) ceva care depinde de părțile sale (caz în care relația dintre ele ar trebui să fie cea a două lucruri complet separate, cum ar fi un bol și iaurtul din bol – deoarece lucrul dependent este un altul care există de la sine);

(4) ceva de care depind părțile sale (problemă similară);

(5) ceva care îi posedă părțile (din nou, ceva complet diferit de părțile sale, dacă le „posedă”);

(6) suma părților sale (independentă de proiecțiile noastre, ceea ce nu poate fi); sau

(7) un contur vizual special al căruței (dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci agregatele mentale, deoarece nu sunt materie fizică și nu pot avea formă sau culoare, nu ar putea fi incluse în „persoană” sau în „mintea” sa).

 

C. Nirvana naturală – vacuitatea

Versetul 104:

Ea nu este nici în corp, dar nici în altă parte,
Nu este nici amestecată cu el și nici separată.
Pentru că nu are nici o urmă de existență de sine,
Cel care are o astfel de minte se află în nirvana naturală!

Ce este nirvana naturală? Este vacuitatea. Cu această minte suntem deja în nirvana naturală.

Din lectura cursului:

„Ia în considerare așa-numitul „agent interior”, „persoana interioară” despre care școlile nebudiste spun că există. Mintea nu poate, printr-o natură a sa proprie, să locuiască în acest sens „înăuntru”, și nici nu poate locui undeva în afară – în mână sau altele asemenea. Și nici nu poate fi găsit, printr-o natură a sa proprie, să fie în alt loc decât „înăuntru” sau „afară”.

Gândește-te la o minte care ar avea o natură proprie: o minte care nu ar fi nici corpul, nici altceva în afară de corp: gândește-te la o minte care nu ar fi nici amestecată cu corpul, nici un lucru independent, separată de corp. Un astfel de lucru nu există. Și pentru că nu are nici o urmă de existență de sine, mintea este complet goală de orice natură proprie: și asta este ceea ce numim „starea naturală de nirvana”.”

Există descrieri despre cum este să fi Buddha, cum este paradisul lui Buddha și cum va fi când vom ajunge acolo. Se spune că nu avem suficiente cuvinte pentru a descrie cu adevărat plăcerea sublimă a lui Buddha. El se află permanent în extaz, înconjurat de îngeri care sunt și ei într-o plăcere continuă, totul este o mare plăcere.

De multe ori presupunem că paradisul există undeva sus și că există acolo anumite legi, și vrem să ajungem la el. Dar nu există niciun paradis acolo. Numai dacă ne creăm propriul paradis, atunci va fi paradis.

Nu există un paradis care să existe de la sine și nu există altceva în afara paradisului care să existe de la sine. Noi creăm totul.

Scopul acestui studiu este să vă aducă la învățătura tantrică care să vă învețe cum să-l produceți efectiv.

Fără înțelegerea profundă a vacuității nu veți putea crea paradisul, deoarece credeți într-o existență de sine și dacă aveți chiar și cea mai mică credință că lucrurile au o natură de sine, atunci ele nu pot fi paradis . Așa că este esențial să înțelegem aceste lucruri în profunzime și să medităm mult asupra lor. Un curs nu este suficient.

Și în viitor vom medita și asupra acestor lucruri. Cu toate că am vorbit despre căruța care nu are existență proprie, despre mintea care este goală de orice natură, și vine momentul în care veți reacționa: „Bine, bine, dar cu ăla care țipă la mine ce-i?”

Trebuie să ne eliminăm toate aceste îndoieli în meditația noastră. Trebuie să dovedim că nu există oameni care să vină și să ne atace de la sine. Trebuie să vedem asta pentru a ne îndepărta îndoielile. Dacă nu cred că pot transforma lucrurile cu adevărat, atunci nu le voi transforma niciodată. Trebuie să scap de aceste îndoieli, trebuie să înțeleg profund vacuitatea.

Cum vom înțelege profund vacuitatea? Trebuie să ne bazăm pe un profesor. Dacă cărțile ar putea aduce la înțelegerea vacuității, oamenii ar fi deja iluminați. Ei nu pot, nu singuri. Trebuie să ne bazăm pe un profesor.

Pe de altă parte, trebuie să înțelegem și vacuitatea profesorului. Dacă nu înțelegem vacuitatea profesorului, nu avem nicio șansă de a reuși să lucrăm cu un profesor. Trebuie să înțelegem cine este acest profesor. Pentru că noi îl proiectăm pe profesor – nu există cineva care să fie de la sine profesor. El nu are existență proprie de sine. Dacă întâlnim profesori, trebuie să înțelegem de unde au venit, cum de îi proiectăm ca profesori și apoi ce să facem cu ei? Cum îi folosim pentru a ajunge la iluminare?

Aceasta este o învățătură foarte importantă care se bazează în întregime pe înțelegerea vacuității. Trebuie să înțelegem vacuitatea suficient de bine pentru ca relația cu profesorul să reușească, și atunci ei ne pot ajuta să asimilăm vacuitatea la un nivel profund.

Vom trece la următorul subiect, a patra conștientizare profundă – conștientizarea profundă a fenomenelor. Vom da demonstrații diferite ale vacuității, referindu-ne la diferite aspecte ale fenomenelor.

 

D. Demonstrația „așchia de diamant” – vacuitatea cauzelor

Versetele 117-118 vorbesc despre vacuitatea cauzelor.

Deci acesta este următorul subiect. Să citim versetele și apoi să vorbim despre ele.

117.
Uneori, prin percepție lumească, directă
Oamenii observă o varietate de cauze;
Marea varietate, precum tulpina sau părțile unui lotus,
Cresc printr-o diversitate de cauze.

118.
„Ce cauzează varietatea de cauze?”
Ele provin dintr-o diversitate de cauze anterioare.
„Cum poate o cauză să dea un efect?”
Prin puterea cauzelor anterioare.

Vom intra acum în demonstrația numită „așchia de diamant.

În cursul 2 am trecut prin toate demonstrațiile diferite ale vacuității din literatura budistă, iar aceasta este una dintre ele.

Dorje sekmay tentsik

Tentsik – demonstrație,
Dorje     – diamant,
Sekma   – așchie, fragment mic, particulă.

Deci, demonstrația așchiei de diamant.

Această demonstrație provine din învățătura lui Arya Nagarjuna.

De ce numele de „diamant?”

Pentru că diamantul este folosit pentru a ne reaminti de vacuitate. Chiar dacă este un lucru fizic, el are proprietăți care ne amintesc de vacuitate. Diamantul este lucrul din universul fizic care se apropie cel mai mult de a fi un obiect perfect, suprem.

Care sunt proprietățile diamantului care ne amintesc de vacuitate?

1. 1. 1. Transparențasa. Vacuitatea este transparentă ca și diamantul, în care suntem permanent scufundați și nu o observăm.
      2. Duritateasa. El este cel mai dur material – deține supremația. Vacuitatea lucrurilor este adevărul lor suprem, adevărul lor absolut.
      3. Fiecare fragment/așchie de diamant are aceleași proprietăți ca și ale diamantului.Este dificil de spart un diamant, doar dacă este lovit într-o anumită direcție. Deci, dacă știm cum să-l lovim, îl putem sparge în bucăți și fiecare bucată are aceleași proprietăți ca și diamantul, este și el un diamant.

Acest lucru exprimă faptul că toate lucrurile sunt goale, fiecare lucru are vacuitatea sa și vacuitatea tuturor lucrurilor este aceeași.

Toate lucrurile, fenomenele sunt diferite – dar vacuitatea lor este aceeași.

Înainte de a continua discuția, vreau să vă spun că dacă până acum a fost ușor să înțelegem vacuitatea pixului, sau a corpului sau a minții – acestea fiind obiecte, lucruri. Acum ne vom uita la vacuitatea cauzelor, care este un proces, ceva ce provoacă altceva, și nu va fi ușor.

  

Înțelepciunea lui Arya Nagarjuna

Cele patru rânduri următoare vin de la însuși Arya Nagarjuna. El spune că toate lucrurile care funcționează sunt goale datorită următoarelor patru puncte:

dak le ma yin shen le min
nyi le ma yin gyu me min
ngupo gangdak gang na yang
kyewa namyang yu ma yin 

Lucrurile nu vin de la sine,
Și nici din altceva;
Ele nu vin din ambele [ca unul],
Și nici nu vin fără a fi cauzate.

a. Lucrurile nu vin de la sine

Dak le mayin

Dak     – sine,
Le         – de la,
Mayin – nu sunt.

Lucrurile nu vin de la sine.

Acum începem să ne uităm la vacuitatea cauzelor, de unde vin lucrurile? De unde vine șeful supărat în viața mea?

Deci, primul argument pe care îl spune Arya Nagarjuna: lucrurile nu vin de la sine: nimic nu se poate cauza pe sine. Rezultatul vine din cauza, nu vine de la sine. Rezultatul nu vine din rezultat, rezultatul vine din cauza. Nu credem că fumul se provoacă singur, vine din altceva, nu vine de la sine. Deci este ușor de exclus această posibilitate.

b. Și nici din altceva

Shen le min

Shen – altceva,
Le      – din,
Min   – nu vin de acolo.

Dak le ma yin Shen le min

Lucrurile nu vin de la sine, și nici din altceva

Am văzut că lucrurile nu vin de la sine, un lucru nu se poate cauza pe sine. Atunci poate vin din altceva lucruri. Știm că un lucru determină un alt lucru: focul provoacă fum, cineva m-a bârfit – și acum am probleme, credem că lucrurile vin din alte lucruri, așa trăim, nu-i așa?

Maestrul ne spune „și nu vin din alte lucruri”.

Tindem să credem că fiecare eveniment provine din cauze anterioare care ne sunt evidente, precum înghețata provine din banii din buzunarul nostru.

Banii cumpără înghețată? Dacă banii ar cumpăra înghețată, atunci ori de câte ori am bani ar trebui să pot cumpăra înghețată. Dar uneori am buzunarele pline de bani și nu este deschis niciun magazin, sau sunt în mijlocul deșertului și nu există deloc magazin. Banii nu cumpără înghețată. Înghețata nu provine din bani. Acest lucru nu este adevărat, deoarece aceeași cauză nu aduce întotdeauna rezultatul.

„Lucrurile nu vin din altceva”, adică modul convențional în care vedem cauzalitatea nu funcționează.

Cheia nu pornește mașina, banii nu cumpără înghețată, insulta nu vine de la șef – aceasta este gândirea noastră normală. Cauza pentru care am primit înghețată este că am dat altora lucruri care i-au interesat. Dacă am karma, atunci banii îmi vor cumpăra înghețată; Dacă nu am karma – indiferent de câți bani am, nu voi cumpăra înghețată.

Dacă am karma – înghețata va fi delicioasă; dacă nu am karma – mă pot sufoca cu înghețată.

Modul nostru obișnuit de a vedea cauzalitatea nu funcționează. Lucrurile vin doar ca proiecții karmice. Trăim într-o lume a proiecțiilor mentale și nimic altceva. Aceasta este lumea noastră. Nu există alta.

Trăim în lumea proiecțiilor noastre mentale și ni se pare că lucrurile sunt în afara noastră. Am răsucit cheia  mașinii și acum mașina a pornit. Prima rodire este răsucirea cheii mașinii și a doua rodire: mașina pornește. S-a schimbat  imaginea mentală și a venit o altă imagine mentală. Și ce spunem noi ? Cheia a pornit mașina. Nu, cheia nu a pornit mașina. A existat o karmă și imediat după ea, o a doua karma, și poate o a treia karma care le-a unit pe cele două anterioare – și asta este tot. Și când această karmă nu va mai fi, cheia nu va mai porni mașina.

Trăim într-o lume de proiecții mentale. Hoinărim prin ea, debusolați și credem că tot ceea ce există este acolo afară. Trebuie să învățăm cum să producem fluxul karmic pe care ni-l dorim, și despre asta este toată această învățătură.

c. Ele nu vin din ambele

Nyi le mayin

Lucrurile nu vin de la sine,
Și nici din altceva;
Ele nu vin din ambele [ca unul],

Al treilea rând spune: nu vin din ambele.

Nyi       – doi, ambele,
Le         – din,
Mayin – nu vin.

Lucrurile nu vin din cele două, adică (1) de la sine și (2) din altceva.

Lucrurile poate că nu vin de la sine și nu vin din alte lucruri, dar vin din combinarea lor.

Logic: dacă unul nu este adevărat și doi nu este adevărat, atunci nici trei nu poate fi adevărat. Dacă lucrul nu poate veni de la sine și nu poate veni nici din altceva, atunci ce rost are să pun două lucruri care nu funcționează împreună?

Să vorbim despre înghețată – (1) înghețata nu vine din înghețată, și (2) înghețata nu vine din bani. Deci, înghețata și banii vor produce înghețata? Nu are sens.

d. Și nici nu vin fără a fi o cauză

Gyu me min

Gyu – cauză,
Me   – nu.

Lucrurile nu vin fără cauze.

Lucrurile nu vin de la sine,
Și nici din altceva;
Ele nu vin din ambele [ca unul],
Și nici nu vin fără a fi cauzate

• • • Lucrurile nu vin de la sine. Am infirmat.
    • Poate vin din altceva. Am infirmat.
    • Poate din unu și doi? Am infirmat.
    • Ce variantă ne-a mai rămas? Poate lucrurile vin într-un alt mod.

Care este un alt mod? Cumva fără cauză. Cauza nu este în lucrul însuși și nu este în altă parte, poate că nu există nicio cauză?

Poate că lucrul nu vine dintr-o cauză.

Arya Nagarjuna spune: Lucrurile vin fără cauză? Nu există așa ceva. Dacă lucrurile s-ar întâmpla fără cauză atunci s-ar întâmpla aleatoriu; copacii ar fi crescut peste tot, dacă nu ar fi avut nevoie de semințe.

Rândul patru este foarte important. Pentru că asta face știința. Știința spune: orice are o cauză. Știința cercetează cauzele lucrurilor, cu excepția cazurilor în care nu înțelegem cauzele, iar apoi spunem: „Aha! Este întâmplător”

Dar noi spunem: Nu, nu există nimic care să se întâmple fără cauză. S-ar putea să nu înțelegem cauza, dar lucrurile nu se pot întâmpla fără cauze.

Cum putem știi că este adevărat? Dacă ținem carnețelul și urmărim cu atenție câteva luni. Atunci vom vedea că acest lucru este adevărat. Nu există nimic în lumea exterioară care să determine altceva, nu există așa ceva.

 

Cum pot lucrurile să determine alte lucruri?

Lucrurile sunt toate goale, nu au existență de sine. Nu există foc care să aibă existență de sine, nu există fum care să aibă existență de sine, focul nu poate produce fum. Cum poate focul să producă fum?

Ceea ce aducem în discuție acum, nu este faptul că lucrurile au cauze, ci discutăm despre cauzalitatea aparentă, cauzalitatea greșită.

 

Sămânța și vlăstarul

Sămânța și vlăstarul simbolizează modul în care gândim despre cauzalitate. În gândirea noastră obișnuită, sămânța determină încolțirea, vlăstarul vine din sămânță. Așa gândim noi. Cum poate o sămânță să producă un vlăstar? Gândiți-vă: avem sămânța, și apoi există un vlăstar. Dacă există sămânța, cum poate deveni vlăstar? Dacă este sămânță, este o sămânță, dacă este vlăstar, este vlăstar.

Dacă caut sămânța, nu o găsesc. Deci cum poate determina vlăstarul, pe care nici pe el nu-l găsesc?

Nu există sămânță care să existe de la sine, așa cum nici pixul nu există de la sine, nu există așa ceva.

Aceasta este viața noastră: un flux continuu de rodiri karmice. Totul este un flux de imagini mentale. Este numai și numai ceea ce etichetăm cu proiecțiile noastre. Și nimic mai mult.

 

E. Cum poate mintea greșită să perceapă adevărul?

Primele două rânduri ale versetului 139, nu au fost incluse în curs, dar pentru că sunt importante, le-am adăugat.

„Atunci când percepția nu este corectă,
Concluzia ei este, de asemenea, greșită.
Prin urmare, meditația asupra vacuității
Nu este validă”.

Adversarul vine și spune:

Vorbim mereu despre faptul că percepția noastră este greșită, că este înrădăcinată în ignoranță. Nu înțelegem vacuitatea, atribuim lucrurilor și cauzelor existență de sine, și așa mai departe. Apoi vine adversarul și spune: „Percepția noastră este greșită, bine, să zicem că sunt de acord cu tine în acest sens, greșim. Atunci o minte greșită nu poate ajunge la concluzii corecte”. El spune: „Mintea este greșită, este cufundată în ignoranță, nu știe cum să  gândească”.

Ceea ce este adevărat, pentru că nu avem pramana.

Concluzia ei este, de asemenea, greșită.
Prin urmare, meditația asupra vacuității
Nu este validă”.

Adversarul spune: „Tu mă înveți mult despre vacuitate și îmi spui: meditează asupra vacuității. Cu ce minte meditez asupra vacuității? Ea este ceea ce am, și este cufundată în ignoranță, greșește, are defecte, cum poate să iasă din eroare? OK, voi medita, voi vedea vacuitatea cauzelor, de exemplu – dar concluzia la care ajung în meditația mea trebuie să fie greșită.”

Aceasta este întrebarea cu care vrem să ne confruntăm. Daca am tendința de a mă gândi la lucruri ca existând de la sine, care este tendința mea înnăscută, și care este întărită de mediul meu, și reușesc cumva să înțeleg că cheia mașinii nu pornește mașina, vacuitatea cauzalității, înseamnă că am ajuns să am o idee despre vacuitate.

Dar mintea mea gândește în mod ignorant, văd tot timpul lucrurile ca existând de la sine. Vacuitatea la care ajung este, de asemenea, un concept în capul meu, așa că spun „Ah, înțeleg, cauzalitatea așa cum o vedeam eu nu există, deci este goală”, este și ea un concept.

Este adevărat, aceasta este o gândire care nu este corectă, nu avem pramana, nu avem percepția corectă pe care o are Buddha. Deci ajung la conceptul de vacuitate, care nu este vacuitatea. Ajung la o imagine mentală a ceea ce este vacuitatea – dar ea nu este încă vacuitatea, este o idee mentală, o imagine a vacuității.

Nu este vacuitatea pe care o percepe cineva în meditația directă a vacuității. El nu va mai fi într-o lume a conceptelor despre vacuitate, va întâlni vacuitatea. De aceea ceea ce facem acum nu se compară ca intensitate cu experiența directă a vacuității. Dar asta este ceea ce avem în acest moment și Maestrul Shantideva este de acord cu asta.

Maestrul spune: „Dar asta este ce te va conduce mai târziu la experiența directă a vacuității.”

Mintea greșită, mintea scufundată în ignoranță, prin logică corectă, poate să iasă în cele din urmă din eroare.

Trebuie să facem acest exercițiu cu mintea pe care o avem, pentru că în prezent nu avem altă minte. Această minte, în acest exercițiu pe care îl facem de a înțelege vacuitatea, ne va scoate în cele din urmă din greșeală. Acest lucru plantează semințele karmice pentru ca să ne vedem în experiența directă a vacuității.

 

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 7b

Am vorbit despre cele patru conștientizări profunde ale:

1. 1. 1. Corpului,
      2. Sentimentelor,
      3. Minții, și al
      4. Fenomenelor sau lucrurilor.

Și am spus că acestea sunt de fapt meditații care ne ajută să vedem vacuitatea acestor lucruri.

 

B. Conștientizarea profundă a sentimentelor și emoțiilor

tsorwa drenpa nyershak

Am spus că din toate cele patru, această conștientizare este cea mai importantă, pentru că sentimentele sau emoțiile sunt cele care ne complică viața. Vedem lucruri care nu ne plac, credem că lucrurile sunt acolo de la sine, reacționăm prin emoții negative și producem din nou karma care ne va aduce  aceste lucruri înapoi.

Există patru aspecte ale conștientizării profunde a vacuității sentimentelor.

i. Lipsa unei naturi proprii de sine a sentimentul însuși

Tsorway ngowo rangshin gyi druppa gakpa

Tsorwa     ― sentimentele sau emoții,
Ngowo      ― natură sau esență,
Rangshin ― natură de sine,
Druppa     ― a dovedi,
Gakpa        ― a nega sau infirma.

Adică, negăm faptul că sentimentul în sine are o natură proprie.

Deci primul aspect în conștientizarea profundă a sentimentelor este infirmarea ideii că sentimentul în sine are natură proprie.
De exemplu, să luăm durerea sau dezamăgirea. Cineva țipă la tine, șeful țipă la tine – și tu ești nefericit, suferi din cauza țipetelor. Dacă această emoție ar fi avut natura proprie de a chinui de la sine, atunci ea nu s-ar schimba niciodată. Deci, în momentul în care ai suferi de ceva – ai suferi pentru totdeauna. Pentru că atunci când spunem „emoție dureroasă” sau „emoție chinuitoare” ― este un concept, este un gând, este o etichetă cu care etichetăm o anumită situație. Ceea ce simțim nu este durere de la sine. Etichetăm o anumită situație ca fiind dureroasă. De ce? Pentru că acum se manifestă o astfel de karmă. Ea în sine nu este dureroasă, ca dovadă că nu toți cei care aud aceste lucruri simt durere.

Acum vorbim despre emoția în sine; ea nu este o emoție dureroasă de la sine. Și adevărul este că ea se schimbă, este trecătoare. Pe zi ce trece, te vei simți mai bine. Pentru că nu are natura de a fi o emoție dureroasă de la sine.

Și să luăm situația inversă, pe care o descrie frumos Maestrul Shantideva în versetul 89. Să ne imaginăm o mamă al cărei copil tocmai a murit și este plină de durere. Oferindu-i o prăjitură gustoasă, ea ar trebui să simtă plăcere și nu durere în acel moment. Prăjitura nu radiază plăcerea de la sine.

Dacă plăcerea prăjiturii ar fi existat de la sine, atunci oricui i-am fi servit prăjitura s-ar fi bucurat de ea. Dar dacă o servim cuiva care este în doliu – nu-i va face plăcere.

Versetul 89:

Dacă durerea ar exista în sine,
Ea ar inhiba plăcerea,
Și dacă plăcerea este reală, atunci de ce gusturile plăcute
Nu-i consolează și îi bucură pe cei îndoliați?

Asta înseamnă că dacă cineva este în durere acum, atunci va fi mereu în durere, deci nu se va putea bucura niciodată de nimic, spune maestrul.

Argumentul maestrului Shantideva poate fi formulat în tibetană după cum urmează:

tsorwa dukngel rang shin gyi drup na
shen du gyurwa mi rik

Dacă sentimentul de durere ar avea propria ei natură – atunci nu s-ar putea schimba niciodată în alte sentimente, care nu sunt durere.

Școala Numai Minte spune: „Ok, are un fel de natură, doar că eu n-o pot atinge niciodată, pentru că mă uit mereu prin etichetele mele”.

Este ideea că există ceva intangibil, poate că există ceva, doar că nimeni nu poate ajunge la el. Cine poate depune mărturie că există așa ceva? Este ca zgârie-norii din spatele lui Pluto – cine poate depune mărturie despre asta?

Școala Numai Minte spune: trăim permanent într-o lume a conceptelor, dar există ceva acolo care funcționează, care se schimbă, dar pentru că avem o gândire conceptuală tot timpul, suntem înlănțuiți sau captivi permanent într-o lume a conceptelor.

Adversarul vine și spune, versetul 90:

„Ceva mai puternic l-a copleșit
Și de aceea sentimentul nu poate fi experimentat”.
Cum putem numi „sentiment”
Ceva ce nu poate fi experimentat?

Adică oferim cuiva bunătăți și el nu se bucură de asta pentru că este trist. Adversarul spune: Asta nu înseamnă că el nu se bucură, dar plăcerea a fost copleșită de puterea tristeții și, prin urmare, nu poate fi experimentată. Ideea ar fi aici, că plăcerea care este legată de prăjitură, există de la sine, dar acum persoana este tristă, așa că nu se poate bucura de ea.

Dar, maestrul Shantideva îi răspunde:

Cum putem numi „sentiment”
Ceva care nu poate fi experimentat?

Maestrul îi trage covorul de sub picioare. Nu există un sentiment care să fie plăcut în sine, sau mâncăruri gustoase de la sine, nu există așa ceva. Dacă nu  putem experimenta acum ca o plăcere, atunci despre ce vorbim? Maestrul spune, cum poți numi asta plăcere? Dacă nu știm despre ce vorbim, cum îi putem da un nume?

Școala Prasangika va spune: Dacă nu există nimeni care să fie martor că acest lucru există într-un fel, atunci despre ce vorbim? Dacă nu o putem percepe și dacă nu există nimeni altcineva care să o poată percepe, inclusiv Buddha care nu o poate percepe, atunci despre ce vorbim? E ca și cum am discuta despre frumusețea fiicei unei femei sterpe.

Adversarul nu renunță. Acum vorbește despre situația opusă când există durere, dar se întâmplă ceva și persoana care a suferit mult, se bucură. Adversarul spune, versetul 91:

„Există încă acolo o durere subtilă,
Doar starea ei grosieră a dispărut”.

Maestrul râde de adversar, pentru că adversarul încearcă de fiecare dată să dea emoției o natură de sine.

Dacă următoarea emoție este bucuria,
Atunci acea stare subtilă este o stare subtilă de plăcere.

Iar adversarul repetă încă o dată și spune:

Versetul 92:

„În prezența unor condiții contrare,
Sentimentul de durere nu apare.”
Nu este aici oare un atașament
De falsa noțiune de „sentiment”?

Bine, spune adversarul, este acolo durere; au apărut condiții contrare, așa că senzația de durere nu se simte.

Apoi Maestrul Shantideva îi spune: „Ceea ce faci tu este că te atașezi, de falsa noțiune de „sentiment”.

Încerci să inventezi o poveste acolo unde nu este poveste. Dacă experimentezi durere, atunci este durere. Dacă experimentezi bucurie, atunci este bucurie; Nu există vreo durere ascunsă sau bucurie ascunsă, ci ele sunt numai proiecția ta, deoarece crezi că ele au existență de sine, că ele vin cumva de la prăjitură, sau de la șeful care țipă.

Primul punct pe care vrem să-l subliniem este că emoția nu are natură de sine și în viața noastră samsarică obișnuită totul este amestecat. Orice lucru este și bun și rău și va fi mereu așa. Există întotdeauna acest amestec. Chiar dacă tortul gustos te face fericit, și acum experimentezi plăcere, după a zecea felie s-ar putea să nu mai experimentezi aceeași plăcere mare, iar asta arată că plăcerea nu există de la sine. Pentru că dacă ea ar fi existat de la sine, atunci de fiecare dată când ai mânca acest tort te-ai bucura de el.

ii. Lipsa naturi proprii a cauzele emoțiilor

dey gyu rangshin gyi druppa gakpa

Dey          – a sentimentelor,
Gyu          – cauză,
Rangshin Gyi Druppa – au propria lor natură de sine,
Gakpa     – a nega, a infirma.

Adică, negăm faptul precum cauzele sentimentelor ar avea propria lor natură de sine.

Am vorbit mai întâi despre esența sentimentelor sau natura lor, acum vom vorbi despre cauzele lor.

Șeful țipă la mine și mă simt rău – cauza nu vine de la șef. Nu șeful m-a făcut să mă simt rău. Și acesta este punctul cheie. Oamenii se plâng și spun: „Mi-ai făcut asta și asta, acum sunt victima ta”. Această propoziție spune: Este pură imaginație.

Nimeni nu ne poate face nefericiți, și nici nimeni nu ne poate face fericiți – pentru că nu vine din exterior.

Deci, când șeful țipă:

– Există obiectul pe care îl percep– șeful,
– Există ochiul sau urechea care îl percepe, și
– Există conștientizarea sentimentelorcare apar.

Deci trei lucruri se întâlnesc:

– Obiectul,
– Organele senzoriale care simt obiectul, și
– Conștientizarea a ceea ce simt.

Toate acestea vin direct din roata vieții. Veriga numărul 1 este ignoranța, veriga numărul 5 reprezintă formarea organelor noastre de simț în perioada când suntem în pântecele mamei. Veriga numărul 6 reprezintă contactul dintre organele de simț și obiecte ― un bărbat și o femeie la picnic, se ating unul pe altul. Ca urmare a acestui contact dintre simțuri și obiectele simțurilor, apare un sentiment, iar sentimentul este deja în veriga nr. 7, reprezentată printr-un om cu o săgeată în ochi, fapt care simbolizează senzația neplăcută. Deci, ca urmare a contactului dintre simțuri și obiecte și a conștientizării acestui contact, apare un sentiment.

Deci este important să înțelegem acest mecanism. Următorul pas pe care îl facem în meditație, în conștientizarea profundă a sentimentelor ne concentrăm pe vacuitatea cauzelor emoțiilor noastre.

Cred că țipetele șefului m-au întristat, nu-i așa? M-au făcut să mă simt rău. Oare șeful care țipă există de la sine? Sunt cuvintele lui grele în sine? Conștientizarea mea a ceea ce se întâmplă are o existență proprie? Acestea sunt toate aspectele meditației asupra vacuității cauzelor. Cu alte cuvinte, împărțim cauza care a provocat sentimentul în trei:

• • • Obiectul exterior pe care îl percepem,
    • Organele care simt obiectul, și
    • Conștientizarea noastră a ceea ce simțim.

Următorul pas este să vedem dacă aceste trei cauze ale sentimentelor noastre au propria lor natură. Trebuie să ne uităm la vacuitatea acestora trei.

Același lucru este valabil și pentru șef, și pentru o experiență pozitivă: ne uităm la vacuitatea cauzei sentimentului.

Să luăm o prăjitură care vă place, care este gustoasă pentru voi.

Obiectul exterior – prăjitura este gustoasă de la sine?

– Cauza pentru „gustos” vine din prăjitură? Este posibil asta? Obiectul m-a făcut să simt gustul bun? Dacă ar fi așa, toți cei care ar gusta prăjitura s-ar bucura de ea. Unora le place gustul, iar altora nu. Nu toată lumea se bucură de această prăjitură, nu-i așa? Nu tuturor le plac prăjiturile.
– Dar ce spunem de limba mea care se bucură de gust? Dacă luăm explicația biologică, limba are papile gustative. Oare există papile gustative de la sine? Să vorbim despre vacuitatea papilelor gustative de pe limba mea: dacă papilele gustative de pe limba mea ar fi cauza savurării prăjiturii, atunci ele ar fi întotdeauna cauza savurării prăjiturii! Așa că de fiecare dată când mănânc prăjitură, ar fi trebuit să simt plăcere, dar am spus că după a zecea prăjitură, ea nu mai este atât de gustoasă.
– Conștientizarea prăjiturii există de la sine? Nu. Va veni ziua când papilele mele gustative nu-mi vor mai aduce nicio plăcere pentru că nu va mai exista conștientizarea la ceea ce ele gustă. Dați-i prăjitura unui om mort – nu va exista plăcere. Conștientizarea bucuriei care vine din contactul dintre prăjitură și papilele gustative ale limbii este și ea o proiecție, nu are existență de sine.

De ce facem aceste discuții?

Pentru că atunci când ni se întâmplă lucruri plăcute, ne bucurăm de ele și nu ne ostenim să intrăm în analiză și meditație. Problema este atunci când ni se întâmplă ceva neplăcut, când vine șeful și mă concediază sau țipă la mine, ce fac atunci? Dezvoltarea acestei conștientizări îmi permite să păstrez răbdarea în fața situațiilor dificile și în loc să reacționez la situație, în mod automat, încep să meditez asupra vacuității situației.

De îndată ce se întâmplă, intru în meditație asupra vacuității situației –

– De unde a venit șeful ăsta la mine?
– De unde a venit acest sentiment?
– De ce decibelii pe care îi aud îmi sună jignitor? De ce se întâmplă asta? Este doar zgomot, sunt sunete de diferite frecvențe, și atât. Cum de aud ceva care mă rănește? De unde vine acest sentiment?
– De unde a venit vulnerabilitatea mea? Cum este posibil să fiu rănit? Cum se face că cineva spune ceva și eu mă simt rănit?

Dacă dorim să ne transformăm lumea trebuie să intrăm în meditație în acest moment. În primul rând, tăcem, continuăm să ne iubim șeful și medităm la aceste întrebări, la vacuitatea tuturor acestor factori și să vedem cum au venit din karma.

Este adevărat că nu putem vedea deocamdată ce karmă a cauzat aceste lucruri, pentru că este nevoie de timp ca să o vedem, dar trebuie să înțelegem că toate aceste lucruri nu se pot întâmpla și nu le putem interpreta fără karma. Noi furnizăm karma. Noi furnizăm „natura de scris”.

În prezent nu pot evita țipetele șefului. Nu pot face nimic momentan.

Ceea ce pot face, este văd ce karmă mi-a adus acest lucru și să fac invers. Acesta este motto-ul budist: Fă contrariul.

Dacă nu-ți place ceva, începe să faci tu invers. Dar nu-i pune pe ceilalți să facă invers, pentru că nu funcționează. Nu poți să-i obligi să facă invers atâta timp cât tu ai semințele să-i proiectezi așa. Adică, tu continui să te comporți agresiv acasă și te aștepți ca guvernul tău să fie un guvern al păcii! Cum se poate asta? Nu voi reuși.

Nu contează câte petiții semnezi, munca se face prin plantarea semințelor karmice în interior. Acesta este singurul mod în care îți poți transforma lumea.

Verificați. Deschideți cărțile de istorie. Acesta este singurul mod care funcționează și creează paradisul lui Buddha. Dacă veți înțelege bine aceste lucruri, vă puteți crea paradisul.

Puteți scăpa de toți factorii negativi din viața voastră, ei vor dispărea – fie guvernul se va schimba, fie vă veți muta într-o țară cu un guvern mai de succes. Se va întâmpla ceva care va elimina acest factor din viața voastră dacă v-ați curățat semințele din interior. Au fost cazuri când guvernul s-a schimbat radical sau politicienii s-au schimbat radical, nu-i așa?

Deci acesta a fost al doilea aspect.

 

Întrebare: Există obiectul și există organele senzoriale. De ce nu spunem direct: „apare un sentiment”, și avem nevoie să introducem conștientizarea?

Răspuns: Am obiectul și am organul care percepe obiectul: să zicem vederea. Este suficient să am o experiență a pixului? Nu! Trebuie să înțeleg ce se întâmplă. Dacă cineva îmi dă un pumn și mă face knockout, atunci poți să-mi arăți un pix, și poate că ochii mei sunt deschiși și se uită la pix, și poate nervul optic încă funcționează, dar nu pot descifra ceea ce văd. Există un aspect în mintea mea care etichetează ceea ce se întâmplă. Este o parte esențială a experienței. Acesta este Abhidharma Kosha.

 

iii. Lipsa naturii proprii a obiectului asupra căruia se concentrează sentimentul

Al treilea aspect este:

Dey mikyul rangshin gyi druppa gakpa

Dey          – al sentimentului,
Mikyul    – obiect, lucrul pe care se concentrează sentimentul sau care pare să stârnească sentimentul,
Rangshin Gyi Druppa – au propria lor natură de sine,
Gakpa     – a nega, a infirma.

Adică: negăm că obiectul pe care se concentrează sentimentele tale are  natură proprie.

Am vorbit puțin despre asta, despre vacuitatea șefului sau a prăjiturii. Această analiză ne va ajuta imediat, deoarece ne va schimba repede reacția. Dacă recunoaștem că persoana care ne enervează nu este altceva decât propria noastră proiecție, vom putea opri imediat reacția de supărare.

Vă amintiți de povestea călugărului, din cursul 6, care este torturat de regele Kalinka. Regele ordonă să-i reteze membrele unul după altul și călugărul rămâne calm, iubitor și fără supărare.

Este foarte posibil să ajungem în starea în care fericirea și liniștea noastră să vină dintr-un loc mult mai profund și să nu depindă de circumstanțe. Lucrurile care depind de circumstanțe vor trece de îndată ce circumstanțele se vor schimba. Nu aceasta este adevărata fericire, ci este doar o reacție care vine din ignoranță. Înțelegerea procesului aduce multă pace și liniște deoarece aveți încredere în procesul de funcționare a karmei.

iv. Lipsa naturiiproprii a subiectului care experimentează sentimentul

Al patrulea aspect:

Dey yulchen rangshin gyi druppa gakpa

Mikyul                              – obiectul pe care ne concentrăm,
Yulchen                            – subiectul, aceasta este mintea,
Rangshin Gyi Druppa – au propria lor natură de sine,
Gakpa                               – a nega, a infirma.

Adică, negăm că mintea care are acest sentiment are o natură proprie.

Deci aici negăm că mintea care experimentează ceva rău sau bun are natură de sine.

În loc să ne întrebăm: „Cum a ajuns șeful furios la mine”? Ne întrebăm: „De ce și cum am ajuns să fiu pus în această situație și trăiesc acest sentiment?”

Și acum negăm că șeful a ajuns acolo fiind adus de o forță superioară, sau complet întâmplător. Este karma noastră care ne-a pus în această situație și ne face să auzim țipete acum.

De obicei, când ne este bine, nu stăm să analizăm, numai răul ne trezește la acest adevăr și, prin urmare, el are un rol în viața noastră. Răul ne trezește și apoi spunem: „Cum de mi se întâmplă asta? De unde a venit chestia asta? Ce karmă m-a pus în această situație? Dacă nu analizăm și reacționăm automat la situație, ne creăm condițiile ca aceste lucruri neplăcute să revină la noi.

Dacă acum sunt supărat sau urăsc persoana care m-a rănit, în mod garantat vor veni oamenii să mă rănească. De unde ei vin să mă rănească? Din faptul că eu i-am rănit pe alții în trecut.

Trebuie să vă amintiți că voi ați creat toate aceste situații, și acesta este scopul întregii discuții.

Dacă înțelegem vacuitatea lucrurilor care ne supără, vom începe imediat să ne simțim mai bine, pentru că știm că dacă reacționăm negativ, ne va determina să experimentăm din nou aceeași problemă în viitor. Dacă avem gânduri negative, aceasta este karma mentală, care invită problema să revină asupra noastră. Un budist trebuie să înceteze să mai reacționeze negativ la lume. De fiecare dată când avem un gând negativ, plantăm o sămânță în mintea noastră pentru ca acel lucru să se întâmple din nou în viitor. Știm bine că este o prostie să simțim supărare, furie, ură, etc. Aceasta este puterea de a înțelege vacuitatea sentimentelor noastre.

 

Sentimente pure și impure

Din nou, este important să subliniem că scopul practicii noastre nu este să încetăm de a mai simți și să devenim un fel de plantă care este indiferentă la tot ceea ce i se întâmplă. Chiar și Buddha simte. Dar el se află permanent în starea de conștientizare profundă a vacuității a ceea ce se întâmplă și a ceea ce simte.

Care este diferența între ce simțim noi și ce simte Buddha? Între modul în care facem distincții și modul în care Buddha face distincții?

Sakche

Impur

 Sakme

Pur

Suntem în samsara, mintea noastră este cufundată în ignoranță. Nu știm să facem ceva pur, pentru că nu înțelegem ce facem. Deci, chiar dacă intenția mea este pură de a ajuta pe cineva, nu sunt în stare să ajut cu adevărat într-un mod pur pentru că nu înțeleg vacuitatea mea, a lui și a faptei mele. Deci toate karmele pe care le acumulăm sunt amestecate. Faptele bune sunt și ele amestecate, se numesc karma bună murdară, spre deosebire de Sakme care este complet pură.

Deci, Buddha are sentimente și emoții? Da, are, și ele nu încetează niciodată. Atunci care este diferența? De ce el nu suferă și eu sufăr? Pentru că sentimentele și emoțiile lui sunt complet pure. Discernământul lui, a treia skandha, al treilea agregat, este de asemenea complet pur, pentru că se află tot timpul în conștientizare profundă. Buddha este tot timpul în meditația asupra vacuității lucrurilor. Buddha este în permanență în conștientizarea profundă a senzațiilor și a tuturor celorlalți factori.

Deci, care este diferența dintre un sentiment pur și un sentiment impur? Între Sakche și Sakme? Diferența constă în înțelegerea vacuității tuturor factorilor pe care i-am menționat.

Când sunteți la serviciu și cineva țipă la voi, vă simțiți prost, vă simțiți răniți, atunci în acel moment trebuie să intrați în conștientizarea profundă a sentimentelor și să înțelegeți:

– vacuitatea celui care țipă la voi,
– de unde vine durerea,
– vacuitatea cuvintelor pe care le auziți
– vacuitatea urechilor care aud,
– vacuitatea conștiinței conștiente de cuvinte,
– vacuitatea întregii situații – de ce vi se întâmplă asta.

Toate acestea provin din karma. Este singura șansă de a începe să oprim aceste situații:

– nu reacționăm,
– ne concentrăm pe vacuitatea situației,
– îi iubim pe ceilalți,
– căutăm cum să-i ajutăm. Ei sunt mama noastră, ne ajută, ne împing să progresăm pe calea noastră spirituală, să ne concentrăm pe adevăr.

Lucrul neplăcut ne ajută să ne concentrăm, ne face mintea ascuțită. Dacă totul ar fi bun și plăcut, nu ne-am fi uitat la ceea ce se întâmplă și într-o zi primim lovitura. Situațiile dificile sunt cele care ne ajută să ne focusăm. Și când avem sentimente impure, trebuie să ne dezvoltăm reflexe foarte rapide, reflexe care să fie fulgerătoare pentru a prinde gândul rău și de a-l opri.

Acesta este scopul conștientizării profunde a emoțiilor.

 

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 7a

 

Recapitulare: cele două tipuri de vacuități

Am spus că totul este o proiecție, care vine din karma. Sunt o proiecție din karma. Părțile mele, pe care mă proiectez, sunt și ele o proiecție din karma. Am vorbit deja despre două tipuri de vacuitate.

 

gangsak gi dakme

Vacuitatea omului

chu kyi dakme

Vacuitatea părților lui

Maestrul Shantideva a vorbit despre părțile corpului, le-a descompus și a ajuns la atomi, iar atomii aveau părți.

Și am spus în lecția trecută că dacă înțelegem că totul este o proiecție, în fiecare etapă, o putem schimba. Dacă ne oprim într-un loc și ne fi fixăm pe ceva, rămânem blocați și atunci nu ne mai putem schimba.

În continuare vom vorbi despre vacuitatea agregatelor și mai târziu vom ajunge la vacuitatea sentimentelor.

 

Cele cinci agregate

În Abhidharma Kosha există această împărțire în cele cinci agregate și ea este acceptată în budism, așa că vom vorbi puțin despre ele.

În tibetană, ele se numesc:

Pungpo

În sanscrită Skandha.
Pungpo înseamnă agregate.

De ce se numesc agregate? Pentru că fiecare dintre ele este o colecție de lucruri. Se mai poate spune grămezi sau stive. Trebuie înțeles că nu există o interacțiune între lucrurile din interiorul grămezii, și nici să ne gândim la grămadă ca la ceva înalt.

Există o sutră a lui Buddha, în care îi învață pe călugări. Atunci când este întrebat de agregate, Buddha ia în mână orez și lasă orezul să cadă astfel încât să formeze o grămadă mică și spune: Așa sunt agregatele Pungpo.

Cuvântul Pungpo poate fi tradus și grămezi. Se numesc grămezi pentru că fiecare grămadă are un cumul de lucruri diferite în ea.

Și spunem că o persoană care reușește să înțeleagă vacuitatea celor cinci agregate ale sale, își înțelege de fapt propria vacuitate. Și asta scrie în Sutra Inimii. Shari Putra îl întreabă pe Chenrezik: „Ce ar trebui să facă o persoană care vrea să înțeleagă vacuitatea”? La care Chenrezik îi răspunde: „Meditează asupra vacuității celor cinci agregate ca să înțelegi că ele sunt goale de orice natură proprie”.

Deci,

• • • Am vorbit despre corp, și
    • Am vorbit despre minte.

În interiorul corpului am vorbit despre organe. Acum vom intra în minte. În primul rând, vom enumera cele cinci agregate:

1. Agregatul formei

Suk

Suk înseamnă formă, dar mai înseamnă și materie fizică sau corp fizic. Aici ne referim la părțile noastre fizice. Deci primul agregat pe care îl au oamenii este agregatul corpului fizic. Toate celelalte agregate vor fi mentale.

2. Agregatul sentimentelor

Tsorwa

Tsorwa înseamnă sentiment sau capacitatea de a simți. Atât sentimentele, cât și capacitatea de a simți.

Sentimentele pot fi împărțite în trei sau cinci categorii.

Împărțirea în trei se referă la sentimente/senzații:

1. 1. 1. Plăcute,
      2. Neutre, și
      3. Neplăcute.

Atunci când enumerăm agregatele, începem de la grosiere la subtile. Adică pornim de la corp, care este aspectul nostru grosier, și apoi trecem la sentimentele cele mai apropiate de corp, pentru că unele sunt fizice, iar altele sunt mentale. Acestea nu sunt sentimentele de iubire și mânie – ele nu se află aici. Mai mult senzații: plăcute sau neplăcute.

Sentimentele se pot împărți și în cinci categorii:

1. 1. 1. Plăcere fizică, sau
      2. Plăcere mentală.

Un sentiment de bunăstare mentală sau fizică.

1. 1. 3. Sentimentul dintre cele două,
      4. Nefericirea mentală, și
      5. Durerea fizică.

Deci este împărțit la cinci. Ceea ce este important la sentimente, și despre asta vom vorbi mai târziu, este că ele nu se opresc niciodată. În minte există aceste sentimente tot timpul. Întotdeauna avem sentimente, chiar și în timpul somnului sau inconștient. Dacă ne uităm la acest flux al minții care curge de la clipă la alta – tot timpul există un fel de sentiment.

Sentimentul nu se oprește niciodată, este etern. Chiar și atunci când murim, ne vom simți într-o stare intermediară.

3. Discernământul

Al treilea agregat se numește:

Dushe

Dushe este abilitatea de a discerne sau de a distinge între lucruri:

– Alb – negru
– Lung – scurt
– Plăcut – neplăcut.

Abilitatea cognitivă de a distinge lucruri.

Dacă vă mai amintiți, am vorbit mai înainte despre încetarea care este încă reversibilă. Maestrul Shantideva a spus că omul poate ajunge la un nivel foarte înalt de meditație unde abilitatea lui de a discerne încetează.

El va fi la un nivel de gândire care nu mai este conceptuală și atunci el nu va mai discerne, în timpul meditației. După ce iese din meditație, discernământul revine. Este ca și când afecțiunile sale mentale vizibile au încetat, dar ele revin până nu va percepe vacuitatea.

4. Agregatul factorilor mentali

Duje

Duje este tradus alți factori, sau factori mentali. Ei sunt factorii care nu sunt incluși în agregatele doi, trei și cinci.

În „Abhidharma Kosha” sunt dați „patruzeci și patru de factori mentali” precum:

– Furia,
– Gelozia,
– Credința,
– Capacitatea mentală de a mișca mintea,
– Capacitatea de concentrare,
– Capacitatea de a-ți exercita voința,
– Conceptele, abilitatea de a conceptualiza,
– A gândi conceptul „eu”

Agregatul patru include celelalte 44 de funcții mentale secundare, pe lângă sentimente și discernământ.

5. Agregatul conștienței sau al conștiinței

Namshe

Namshe înseamnă conștiință sau conștiență – faptul de a fi conștient.

Acest lucru nu se oprește niciodată, chiar și atunci când cineva este knock-out.

Suntem mereu conștienți într-un fel sau altul. Tot ceea ce este în minte, este cufundat în conștiință.

 

De ce sentimentele și capacitatea de a discerne și-au primit propriul agregat? 

Cele cinci agregate acoperă tot ceea ce este într-o persoană, conform „Abhidharmei Kosha”. După cum am văzut: agregatul patru include mulți factori mentali, dar cum rămâne cu sentimentele și capacitatea de a discerne? Sunt și ei factori mentali? Cu siguranță sunt factori mentali.

Ele au primit un loc special, și există un motiv foarte important pentru asta. Buddha le-a rezervat un loc special pentru că:

1. Ele sunt rădăcina tuturor conflictelor din lume,
2. Ele sunt sursa samsarei, sunt cauza tuturor vieților suferinde
3. Și datorită legăturii cu succesiunea agregatelor.

Există un verset aici care descrie acest lucru și este luat din Abhidharma Kosha.

tsupay tsawar gyurwa dang
korway gyu chir rim gyuy chir
semjung nam le tsorwa dang
dushe lok shik pungpor shak

Dintre toți factorii mentali,
Sentimentele și discernământul
Au fost puse deoparte ca agregate separate,
Pentru că ele sunt rădăcina oricărei dispute,
Cauza vieții ciclice și datorită ordinii lor.

Sentimentele și discriminarea, în forma lor impură, sunt cauza principală a tuturor luptelor din lume.

Sentimentul spune „îmi place asta sau nu-mi place asta” sau „asta mă face să mă simt bine și asta mă face să mă simt rău”. Atunci ne luptăm pentru a obține ceea ce ne place și evităm ceea ce nu ne place, chiar dacă asta înseamnă să-i rănești pe alții. Fiecare conflict care a existat vreodată provine din acest lucru.

Discriminarea spune „ăsta este al meu și ăsta este al lor“. Aceasta este țara mea, religia, pământul, banii etc. și asta este a lor. Iar acest lucru creează conflicte.

Deci,

– îmi place sau nu-mi place– mă determină să fac lucruri: să le obțin sau să scap de ele
– Am capacitatea de a discerne– care definește ce este „al meu” și „al tău” și acest lucru creează dispute, conflicte.

Aceste două agregate sunt cauza lumii suferinței; ele ne instigă să-i rănim pe alții și să acumulăm karma negativă, ceea ce are ca rezultat perpetuarea suferinței noastre viitoare.

Cele cinci grămezi sunt în ordinea subtilității, de la cea mai grosieră (corpul) la cea mai subtilă (conștiința).

– Corpul este primul.
– Sentimentele vin după aceea, deoarece depind de corp.
– Discernământul este un gând grosier: bine – rău, etc.
– Alte funcții mentale sunt mai subtile, dar care încă implică gândirea.
– Conștiința este cea mai subtilă și aproape că nu o observi.

Purificarea agregatelor

Unei persoane care a înțeles vacuitatea, agregatele 2 și 3 (sentimentele și discernământul) nu-i mai cauzează probleme. Și Buddha le are pe acestea două, dar ele sunt într-o formă pură.

Pentru a opri suferința din viața noastră, trebuie să învățăm cum să ne purificăm agregatele și, în special, să ne purificăm sentimentele. Să ne purificăm sentimentul pe care îl simțim când vine cineva și țipă la noi, pentru că atunci nu vom mai reacționa într-un mod care să ne perpetueze suferința.

Deci, înțelegerea vacuității sentimentelor are impact imediat asupra fericirii noastre, chiar mâine. Dacă începem să practicăm, ne va afecta imediat viața.

Trebuie să înțelegem că scopul acestui studiu nu este de a învăța cum să facem față lucrurilor dificile. Da, învățăm cum să nu ne mai enervăm pe șef când țipă la noi – dar asta va veni odată cu practica. Scopul este ca șeful să nu mai pară supărat sau poate să nu mai avem șefi deloc. Sunt oameni care nu mai au șefi.

Scopul nostru este de a ne purifica lumea, de a ne transforma lumea, și nu să învățăm cum să facem față unei lumi defecte. Scopul este de a crea o lume ca un paradis.

 

Patru tipuri de conștientizare profundă 

Vom vorbi despre cele patru tipuri de conștientizare profundă.

Când ne referim la conștientizare profundă, ne referim de fapt la înțelegerea vacuității a patru lucru lucruri.

În Sutra Inimii scrie: „Trebuie să percepi vacuitatea celor cinci agregate”. Așa că vom detalia puțin cum se face.

Drenpa Nyershak Shi

Shi              – patru,
Drenpa     – reamintirea, aici îl vom traduce drept conștientizare,
Nyershak – profund,  dar sensul literal este a pune aproape.

Adică, a pune conștientizarea aproape de ceva, iar acestea sunt cele patru conștientizări profunde.

Care sunt cele patru lucruri?

1. 1. 1. Conștientizarea profundă a corpului tău.

Lu

Lu înseamnă corp.

Corpul lui Buddha este Ku, noi avem Lu.

Conștientizarea profundă a corpului, în tibetană va fi:

lu drenpa nyershak

 

1. 1. 2. Conștientizarea profundă a sentimentelor și emoțiilor

tsorwa drenpa nyershak

Tsorwa – sentimente

1. 1. 3. Conștientizarea profundă a minții

A treia conștientizare este Sem:

Sem

Sem – minte.

sem drenpa nyershak

Adică, conștientizarea profundă a minții.

1. 1. 4. Conștientizarea profundă a fenomenelor

A patra conștientizare este Chö.

Chö

Chö înseamnă Dharma, dar și lucruri, fenomene, obiecte.

Adică, conștientizarea profundă a fenomenelor.

Deci, cele patru conștientizări profunde sunt:

1. 1. 1. Conștientizare profundă a corpului,
      2. Conștientizare profundă a sentimentelor,
      3. Conștientizarea profundă a minții,
      4. Conștientizarea profundă a lucrurilor, a obiectelor minții.

Dintre acestea patru, care credeți că este cel mai important? Numărul doi este cel mai important. Pentru că el ne complică viața: plăcut sau neplăcut -reacționez, și îmi creez necazuri. Pentru că tot timpul există sentimente care aleargă în noi și tot timpul reacționăm fără să înțelegem aceste sentimente, fără să înțelegem ce se întâmplă.

 

A. Conștientizarea profundă a corpului

Am discutat puțin despre vacuitatea corpului, a părților lui? Acest lucru v-a dat o direcție despre cum să faceți meditația asupra corpului. Puteți sta și medita, trecând prin părțile corpului și să căutați unde este corpul vostru, să vedeți vacuitatea corpului.

 

Trei aspecte în meditația asupra vacuității corpului

Există trei aspecte atunci când vorbim despre vacuitatea corpului, în conștientizarea profundă a corpului:

i. Lipsa naturii proprii a corpului și a părților sale

Primul aspect:

chachen lu dang chashe yenlak rangshin mepar tenla appa

Chachen      – întregul, adică cel care are părți,
Lu                  – corp,
Dang             – și,
Chashe         – părți,
Yenlak          – componente. Ele includ membrele, toate firele de păr și genele etc.
Rangshin     – natura de sine,
Mepar           – lipsă,
Tenla appa – a decide sau înțelegere clară.

A decide că întregul corp și părțile și componentele sale nu au nicio natură proprie de sine.

Acesta este primul aspect al conștientizării profunde a corpului. Aceasta este înțelegerea că întregul corp și părțile sale sunt lipsite de orice natură proprie de sine. Capul nu este un cap de la sine; păduchii care trăiesc în cap, capul este pentru ei o pădure deasă de copaci și pământ gustos printre ei. Capul nu este un cap de la sine, mâinile nu sunt mâini de la sine, toate acestea sunt proiecții karmice. Iar când karma se schimbă, corpul nu va mai fi ceva care se uzează și îmbătrânește. Deci, acesta este primul aspect.

ii. Nu are rost să te atașezi de corp pentru că este exact ca un vis.

Al doilea aspect:

de na lu milam tabu la chakpa mirikpa

De na    – prin urmare,
Lu           – corp,
Milam   – un vis,
Tabu      – ca,
La            – spre,
Chakpa  – atașament,
Mirikpa – este greșit.

Prin urmare, este greșit să simți atașament față de corp pentru că este exact ca un vis, nu are existență proprie de sine.

Acest corp pe care îl protejez să nu se rănească – nici măcar nu are existență proprie, este ca un vis. Dacă nu a-și fi proiectat un corp care se deteriorează, el nu ar putea fi rănit. Înainte de a da vina pe alții că m-au rănit, trebuie să înțeleg că am proiectat un corp care poate fi ușor rănit. I-am proiectat și pe cei care mă rănesc, datorită karmei mele. Cum îmi va determina comportamentul în urma acestei conștientizări?

Dacă înțeleg asta

1. 1. 1. Nu-i mai rănesc pe ceilalți,
      2. Îi voi proteja pe ce ceilalți, voi avea grijă de ceilalți.

Corpul meu a fost creat să fie vulnerabil datorită a ceea ce am făcut în trecut.

Este important să înțelegem că asta nu înseamnă să nu ne protejăm corpul atunci când este atacat.

Chiar și Buddha a făcut asta când au venit să-l atace – dar motivația lui a fost compasiunea față de agresor, pentru a-l împiedica să acumuleze karma negativă. Și dacă va veni momentul să vă apărați – este important să faceți asta fără furie sau ură, ci mai degrabă din compasiune. Dacă veți face asta – nu veți acumula karma negativă.

Și dacă vin alții să mă atace, trebuie să-mi păstrez inima deschisă, să nu am ură, să nu am resentimente față de ei și să nu-i judec. Ei sunt proiecția mea, nu există acolo de la sine. Dacă reușesc să rămân cu iubire în situații dificile, îi voi transforma. Ei vor dispărea în cele din urmă.

iii. Concluzia: Omul însuși nu are natură proprie

Al treilea aspect:

de gangsak kyang rangshin mepar druppa

De              – din acest motiv,
Gangsak  – o persoană
Kyang       – de asemenea,
Rangshin – natură de sine,
Mepar       – nu are,
Druppa    – dovedește.

Al treilea aspect al conștientizării profunde a corpului, înseamnă că pașii unu și doi dovedesc că nici „eu” – sau mai general, omul – nu am natură de sine.

Deci,

• • • Primul aspect este conștientizarea că, corpul însuși și părțile sale sunt lipsite de orice natură proprie.
    • Al doilea aspect al conștientizării profunde – estegreșit să simți atașament față de corp pentru că este exact ca un vis
    • Și asta înseamnă că nici eu nu am existență de sine.

Conștientizarea profundă a sentimentelor ( vor fi în a doua parte a lecției)

Iar pe tema sentimentelor sau emoțiilor – ne vom uita la vacuitatea lui Tsorwa, din mai multe aspecte. Vom vorbi despre faptul că:

1. 1. 1. Sentimentul în sine nu are o natură proprie,
      2. Cauzele sentimentelor noastre nu au o natură proprie.
      3. Obiectul pe care se concentrează sentimentele nu are natură proprie,
      4. Mintea care a simte sentimentul, de asemenea, nu are o natură proprie.

Deci patru aspecte:

• • • Sentimentulîn sine este gol,
    • Cauzasa este goală,
    • Obiectul său este gol, și
    • Subiectulcare simte senzația este și el gol.

Vine șeful furios și țipă:

• • • De unde vine șeful? Acesta este obiectul, este un aspect al conștientizării profunde;
    • De unde îmi apare sentimentul? Ce mi-a cauzat sentimentul ca reacție la acest șef?Acesta este un al doilea aspect;
    • De unde vin părțile mele care experimentează acest șef? Urechile mele care aud țipetele, ochii care văd fața distorsionată, de unde au venit?
    • De unde vine proiecția acestui lucru care este supărat? De unde vine sentimentul în sine? De unde mintea care o percepe în acest fel? De unde vine vulnerabilitatea mea?

Abilitatea de a vedea vacuitatea acestora și de a le lega de karma este  eliberatoare.

 

Diferența dintre emoție și sentiment:
O emoție este un răspuns biologic, specific neuronal, care declanșează o serie de reacții chimice care modifică modul în care ne simțim. Emoțiile sunt modul în care corpul nostru răspunde la stimuli, fie că sunt tactile, auditive, vizuale, olfactive sau gustative. Exemple de emoții : bucurie, tristețe, frică.

Un sentiment este o experiență mentală care apare din interpretarea stării în care se află corpul nostru . Aceste experiențe apar pe măsură ce creierul procesează emoții. Exemple: iubire, fericire, ură.

 

Diferența între sentiment și emoție:

• • • Emoțiile sunt mai puțin durabile decât sentimentele, dar emoțiile sunt mai intense decât sentimentele.
    • Rezultatul unui set de emoții este nașterea unui sentiment.
    • Emoțiile sunt reacții psihofiziologice la stimulii externi. În timp ce sentimentele sunt evaluări conștiente ale emoțiilor noastre.
    • Emoțiile sunt reacții organice, în timp ce sentimentele sunt reacții mentale.
    • Emoțiile apar atunci când se încearcă interpretarea stimulilor externi. Sentimentele apar atunci când încercăm să interpretăm emoțiile.
    • Emoțiile au o durată scurtă; între timp, sentimentele durează mai mult.
    • Emoțiile sunt generate în absența sentimentelor, în timp ce sentimentele necesită o emoție pentru a procesa informațiile.
    • Emoțiile depind de interpretarea senzorială (utilizarea celor cinci simțuri). Emoțiile depind de experiențele anterioare și de modul în care individul interpretează realitatea.

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 6

 

A. Vacuitatea părților

Acum intrăm într-un subiect nou. Între versetele 80 și 86 există o serie de versete pe aceeași temă care nu sunt traduse, dar 79, 80, 86, 87 sunt noul nostru subiect.

Mai devreme am vorbit despre vacuitatea „Eului”, despre vacuitatea omului. Și acum vom trece la vacuitatea părților sale, care este un subiect foarte important.

Matak Machepar

Matak Machepar

Matak Machepar este o expresie care înseamnă ceva care nu am examinat. Și pentru a vă ilustra, vă voi întreba: ce este acest obiect?

Ce este? Un pix. Dacă nu-l examinez, atunci este un pix. Dacă încep să-l examinez, ceea ce percep cu adevărat, este un cilindru de plastic cu o parte albă și una albastră.

Nu este un pix în sine, scrisul vine de la mine. Proiectez conceptul de pix sau conceptul de scris pe o colecție de date brute.

Sunt câteva părți aici: partea albă, partea albastră. Până nu observ cu atenție obiectul – apare un pix. Dar când încep să mă uit mai bine la ce este acest pix, văd de fapt o parte albă și una albastră.

Deci, Matak Machepar este lucrul care apare înainte de a-l analiza.

Înainte de a începe să analizez, spun „București” – toată lumea înțelege ce este. Dar dacă mă uit, unde este Bucureștiul? Nu-l putem arăta, pentru că dacă spunem aici, aici este de fapt o clădire, nu este Bucureștiul. Nu puteți să-mi arătați cu degetul Bucureștiul, pentru că nu există un astfel de loc – București. Este doar un concept. Este un concept pe care îl proiectăm pe o colecție de părți: case, drumuri, șosele, copaci, grădinițe. Un concept pe care îl proiectăm pe o colecție de părți și nimic mai mult. Dar până nu l-am analizat, atunci când vorbim despre București, ne înțelegem unul pe altul. Aceasta este ideea lui Matak Machepar

Ceea ce am făcut acum cu pixul este un exercițiu bun de făcut iar și iar:

– Ne uităm la obiect, cu Matak Macheparși vedem pix.
– Acum închidem ochii pentru un moment, îi deschidem din nou și vedem o colecție de părți. Nu vedem pixul, ci o colecție de părți

Este bine să facem această comutare în observarea noastră. Pentru că dacă nu o facem, atunci lucrurile ni se vor părea întotdeauna fixe și vom crede că este București sau pix, dar ele nu sunt așa.

Acest exercițiu are 4 pași:

1. 1. 1. Primul pas este să ne uităm la pix cu Matak Machepar.
      2. Al doilea pas este să ne uităm și să vedem o colecție de forme și culori sau o colecție de părți.
      3. Al treilea pas, încercăm să ne surprindem cum proiectăm ideea de scris pe obiect. Acest pas este greu de făcut, pentru că facem asta automat și foarte, foarte repede. Așa că încercăm să vedem cum luăm de fapt o idee, o imagine mică pe care o avem în cap, un concept pe care îl avem în cap, acesta este Tanye pe care îl proiectăm pe o colecție de date. Tanyeînseamnă nume, termen, concept sau imagine mentală impusă datelor brute de mintea noastră.
      4. Pasul patru, ne gândim cum ar vedea obiectul altă ființă. Putem lua ca exemplu câinele, pentru a ne ajuta să ieșim din fixație, din percepția greșită. Pentru a ne ajuta să ne apropiem de înțelegerea vacuității pixului.

 

De ce este important să intrăm în această discuție?

De ce este important să intrăm în această discuție? Pentru că asta ne va aduce fericirea.

Această înțelegere, aceste analize, aceste definiții, ne ajută să demontăm greșeala de gândire pe care o facem. Ele ne ajută să înțelegem vacuitatea noastră și, prin urmare, ne ajută să începem să ne creăm lumea așa cum ne dorim.

Pixul pe care îl țin, și eu care țin acest pix, este o rodire karmică. Cum rodește karma? Vă amintiți cum am deschis ambele palme în dreptul inimii? Există karma care m-a generat pe mine, a generat pixul și a generat întâlnirea dintre noi. Când această karma se va termina, nici eu nu voi mai fi și nici acest pix nu va mai fi.

Totul este în brațele morții. Tot ceea ce vine din karma, se descompune. Karma se creează și se descompune permanent. Fiecare acțiune a mea generează karma și, între timp, alte karme s-au descompus. Este un proces continuu și neîncetat. Și aceasta este viața noastră.

Dacă karma mea este mai bună, a-și putea fi un înger, iar pixul o baghetă magică. Deci este important să înțelegem că acest obiect nu este un pix în sine și nici eu nu sunt Gabriela în sine.

Matak Machepar este un pix. Matak Machepar este Gabriela. Dar dacă le analizez – aceste lucruri nu au existență proprie, și de aceea pot transforma totul.

Dacă acumulez karma potrivită, experiența mea se va schimba complet. Semințele karmice vor fi diferite și, prin urmare, lucrul care va rodi pentru mine va fi complet diferit. Și așa ne creăm paradisul.

 

Vacuitatea șefului rău 

Să vorbim despre vacuitatea șefului rău. Ce este șeful rău? El este Matak Machepar. Am uitat ce am învățat, țipă la mine. Matak Machepar este șeful rău.

Încep să mă uit: Cine l-a definit ca fiind rău? Este rău de la sine? Nu. Șeful rău – nu este rău în sine. Pentru că soția lui gândește diferit, sau mama lui gândește diferit, sau vecinul meu de birou care nu mă place, gândește diferit.

Deci nu este rău de la sine. În prezent, cred că este rău pentru că acum am o astfel de karma care se manifestă, dar am fost deja de acord că nu este rău de la sine.

Deci acum analizez:

– Ok, de fapt el nu este rău de la sine, este karma mea.
– Este el șef în sine? El nu este un șef în sine. Se urcă în autobuz, și lumea nu știe că este șef și nu neapărat vorbesc frumos cu el.

Deci, acesta este modul de a lucra cu aceste idei în viața noastră, atunci când ne este greu.

 

Vacuitatea mea

Deci, atunci când spun „Gabriela” acest lucru este o proiecție a unui nume, a unui concept, pe un grup de date brute. Și care sunt principalele mele date brute? Este trupul și mintea. Aceasta este diviziunea principală.

Prima vacuitate pe care o percepe o persoană în mod direct, atunci când intră în perceperea directă a vacuității‚ este vacuitatea lui.

Prima dată când o persoană percepe vacuitatea în mod direct, el își percepe propria vacuitate. Datorită faptului că existența mea este o proiecție și trec prin această proiecție, este foarte posibil ca o ființă sfântă să vină și să vadă un înger aici, în timp ce eu mă văd ca o femeie obișnuită. Este foarte posibil. Deci sunt o femeie obișnuită?

Aceasta este o proiecție. Acesta este Matak Machepar al meu. Dacă o persoană iluminată vine aici și vede un înger, sunt eu un înger? Acesta este Matak Machepar-ul lui. Ce sunt eu cu adevărat? Eu sunt goală. Pentru a ajunge în acest loc, trebuie să trecem prin aceste exerciții pe care le facem în acest curs și prin aceste meditații.

 

Datele brute: baza care primește eticheta

Colecția de date brute, o numim:

Dakshi

Shi    ― bază. Aceasta este baza pe care o etichetăm.
Dak  ― etichetă.

Lucrul pe care îl etichetăm este colecția de date brute: culorile, formele, mărimea, sunetele, toți factorii pe care îi percepem cu simțurile noastre. Aceasta este baza.

Deci, avem baza, eticheta și al treilea lucru este:

Ming

Ming  ― nume.

Când spunem nume ne referim la un concept. Acesta este conceptul de pix, nu doar sunetul cuvântului pix, ci și conceptul de scris pe care îl am în minte și pe care îl proiectez.

Și ne întoarcem din nou la întrebarea: este pixul o colecție a părților sale? Sunt eu o colecție a părților mele? Nu. Colecția de părți nu este suficientă, cineva trebuie să proiecteze pe această colecție un nume, un concept, un termen, un Ming, un Ta-nye.

 

Vacuitatea părților

Dar ce se întâmplă cu părțile?

Fiecare parte a pixului: tubul, capacul mina, fiecare separat este o proiecție.

Iată cum este formulată întrebarea în tibetană:

gangsak gi dakshi yang takyu yinnam?

Gangsak ― persoană,
Dakshi     ― baza care primește eticheta,
Takyu      ― proiecție,
Yinnam   ― oare?

Oare „datele brute” ale unei persoane nu sunt și ele o proiecție?

Când spun capacul pixului, și el este un nume pe care l-am dat unei colecții de părți. Aici are un bețișor, și o parte rotundă, iar dacă trec acum la datele brute pe care nu le-am analizat – ele apar un capac și un cilindru.

Matak Machepar este baza și capacul. Dacă încep să le analizez, dispar și ele, pentru că și ele au părțile lor. Aceasta este, de asemenea, o proiecție pe o colecție de părți: partea rotundă și partea lungă.

În Prasangika se spune că acest proces poate fi continuat. Partea lungă este o proiecție pe o colecție de părți: are o parte stângă, una dreaptă, de exemplu. Și așa mai departe până la infinit.

 

Cele două tipuri de vacuitate

În toată această discuție am vorbit deja despre două tipuri de vacuitate.

                                   

gangsak gi dakme                                                                     chu kyi dakme

Gangsak înseamnă persoană. Când spunem persoană în tibetană, nu ne referim neapărat la o persoană, ci poate fi și un animal.

Deci, Gangsak Gi Dakme înseamnă vacuitatea omului, vacuitatea mea, vacuitatea „eului”.

Chu    ― Dharma, sau fenomene sau lucruri.

Chu Kyi Dakme înseamnă vacuitatea lucrurilor, iar când vorbim despre vacuitatea lucrurilor, ne referim în mod specific la vacuitatea părților unei persoane, la mintea și corpul său.

 

Un proces nesfârșit

Nu numai pixul, care este o proiecție pe o colecție de date brute, nu are existență de sine dar și fiecare dintre datele brute este lipsit de existență proprie de sine. Și procesul poate fi continuat, adică și datele brute au datele lor brute.

Și de fiecare dată când nu fac analiza, am o colecție de date brute pe care proiectez un pix. Acum iau o dată brută, o analizez, și atunci va fi conceptul de „capac” pe care îl voi proiecta pe o colecție de alte părți.

Deci, de fiecare dată când analizez, am un nume sau concept pe care îl proiectez pe o colecție de date brute, care este baza acestui concept. Și acest proces continuă la infinit.

Oriunde mă opresc, va fi un nume pe care îl proiectez pe o colecție de părți, care este Matak Machepar.

Deci, Matak Machepar poate apărea în orice etapă a analizei. Iar procesul este nesfârșit.

Aceasta este ideea filozofiei Madhyamika Prasangika: „Asta este tot. Nu este nimic altceva”.

Să vedem ce spune maestrul Shantideva. Versetul 79 și 80:

Corpul nu este nici piciorul, și nici gamba,
Nici coapsa și nici șoldul,
Nici stomacul, nici spatele,
Nici pieptul sau brațele;

80.
Corpul nu este o coastă, sau un deget sau o mână,
Nici axilă, nici ceea ce este deasupra,
Nici intestine, nici capul, nici gâtul,
Atunci – unde există?²⁷

²⁷Corpul nu este nici suma acestor părți și nici nu îl putem găsi undeva în afara acestei colecții de părți.

Maestrul încearcă să găsească unde se află corpul în părțile individuale. Deocamdată, aceasta este o analiză parțială, neterminată încă. El caută – Eu sunt piciorul? Nu, nu sunt picior. Eu sunt gamba? Nu, nu sunt gamba. Și așa mai departe. El caută unde este corpul în părțile individuale. Unde este corpul? Maestrul spune: „Nu-l găsesc nicăieri. Atunci unde există?”

 

B. Vacuitatea părților a părților

Acum continuă să caute în interiorul mâinii. Coborâm un nivel. Dar mâna?

În versetul 86, spune:

La fel și mâna – cum poate fi?
Nu este ea o colecție de degete?
Fiecare deget este o colecție de articulații,
Și fiecare articulație are părțile ei.

Cu toate că mâna are mai multe părți, maestrul vorbește de degete. Deci, nici mâna nu există de la sine, nu are existență de sine, deoarece este și ea tot o proiecție a unui concept pe o colecție de părți.

Să luăm o parte dintr-o mână, degetul. Dar degetul? Pot spune că degetul există de la sine? Nu, spune maestrul, degetul este și el o colecție de articulații. Și fiecare articulație are părțile sale. El începe să facă procesul de operație.

 

Atomii sunt și ei goi

Maestrul începe să analizeze la microscop.

Versetul 87:

Fiecare parte poate fi împărțită în atomi
Și ei, de asemenea, se împart în laturi diferite,
Iar părțile laterale nu au părți –
Și totul este ca spațiul, deci atomii nu sunt.

Ce sunt atomii aici? Sunt particule care nu mai au părți.

Aici maestrul atacă din ce în ce mai mult opinia științifică, opinia materialistă. Opinia care crede că materia are existență de sine.

Cum ajungem la existența de sine a materiei? Există un fel de particulă atomică care nu mai poate fi descompusă.

În tibetană:

suk kyi tsokpay dul tra-rab

Suk                ― formă sau materie fizică,
Kyi                 ― prepoziție,
Tsokpa         ― colecție,
Dul tra-rab ― particulă minusculă sau particulă atomică.

Materia fizică este o colecție de particule atomice.

Dacă ar exista o astfel de particulă care nu mai poate fi descompusă, care este fundamentul materiei, atunci da, materia există. Există atomi, îi vom uni împreună, vom obține materie.

Acum cum rămâne cu atomii? Acei atomi despre care materialiștii cred că au existență de sine, dacă ne gândim o clipă, trebuie să aibă o latură dreaptă și una stângă. Dacă nu ar avea o latură dreaptă și una stângă, atunci toți atomii s-ar unifica. Totul ar fi fost un punct. Partea stângă, partea dreaptă, sus, jos. Trebuie să aibă laturi, pentru că altfel totul s-ar prăbuși. Cum vom avea materie?

El spune: „Și ei, de asemenea, se împart în laturi diferite
                   Totul este ca spațiul, prin urmare atomii nu există. ”

Acest lucru se potrivește oarecum cu modul în care înțelegem atomul. Chiar și în interiorul atomului, există nucleu și electroni, iar între ei este de fapt un spațiu gol.

Deci, maestrul spune: deci nici atomii nu există.

Atunci, dacă atomii nu există, dacă totul este ca spațiul gol, dacă nu am nicio particulă cu care să construiesc materia, atunci materia nu există. Materia este o iluzie.

 

Demonstrația unul sau multe

Demonstrația unul sau multe este una dintre demonstrațiile vacuității, iar maestrul o face pe corp.

Demonstrația unul sau mai multe spune:

Oare pixul există ca unul sau ca multe? Când spunem ca unul ne referim la faptul că este un întreg indivizibil sau o unitate.

Nu pot spune că pixul există ca unul, pentru că are părți. Atunci el există ca multe.

Să ne uităm la părțile sale. Are o parte albă și una albastră. Dar partea albă? Există ca unul sau ca multe? Nu poate fi unul pentru că are părți.

Continuând acest proces, pot vedea că nicio parte la care mă opresc, nu poate exista ca unul, deci trebuie să existe ca multe. Continui procesul și văd că nu pot găsi părțile.

Și dacă nu găsesc părțile, atunci ce alcătuiește întregul? Și încerc să mă întorc la întreg – și nu mă pot întoarce.

Maestrul se folosește de această demonstrație, unul sau mai multe cu privire la corp, prin această descompunere infinită care nu are nicio bază.

Dacă aș fi putut termina descompunerea, atunci ar fi existat atomi care ar fi alcătuit pixul și atunci i-aș fi pus pe toți la un loc și aş avea pixul. Dar nu pot; acest proces nu sa încheiat. Și până la urmă totul este ca spațiul, spune maestrul.

 

Înțelegerea vacuității corpului nostru…

Aceasta este o modalitate de a ne demonstra nouă înșine vacuitatea corpului nostru, de exemplu. Și ea este de mare ajutor. Pentru că atunci când suntem răniți, sau când ne îmbolnăvim, spunem: Vai, corpul meu este bolnav, sau mă doare corpul, sau cineva mi-a rănit corpul. Cine a rănit și ce a rănit? Este foarte util pentru că nu pot fi rănit dacă nu există nimic de rănit.

În capitolul șase, maestrul Shantideva spune: „Vine cineva și te lovește cu un baston, și te superi grozav că te-a lovit!”

El spune: „Stai așa, dar ca să te doară nu este suficient să te lovească cu bastonul, tu a trebuit să-i pui corpul la dispoziție. Jumi-juma. El a adus bastonul-lovitura și tu ai adus corpul care este rănit, care era ușor de rănit.

De ce ai un corp ușor de rănit? Pentru că i-ai rănit pe alții în trecut.” Aceasta este karma pentru care avem un corp ușor de rănit.

Acest corp este impur. Această karmă este impură. Și dacă încetez complet să-i mai rănesc pe alții, această karmă se va schimba. Treptat, treptat, va fi din ce în ce mai greu să fiu rănit, voi avea din ce în ce mai puține dureri și boli, iar în cele din urmă acest corp se va transforma. Va fi un corp de lumină care nu mai poate fi rănit, care nu mai poate fi distrus.

Buddha nu poate fi rănit. Este imposibil să-l rănim pe Buddha. Putem încerca, dar karma va fi îngrozitoare.

 

Cum ne protejează această înțelegere

Și tocmai asta ne protejează.

Cum ne putem proteja corpul de boli, de necazuri, de dureri? Încetând complet orice acțiune care îi rănește pe ceilalți.

Din acest moment, opriți-vă de a-i mai răni pe alții – iar această karma va începe să se transforme.

Va trebui să începem să practicăm compasiunea față de ceilalți, să avem grijă de ceilalți, să îi ajutăm pe alții, și cum să-i ajutăm – și această compasiune va crea un zid de protecție. Nimic nu ne va mai face vreun rău, nici dinafară, nici dinăuntru.

Pentru că totul curge cu karma. Nici măcar acest corp nu există, așa cum cred eu că există. Nici măcar nu are părți. Nu așa cum cred eu despre ele. Gândirea mea despre ele este greșită. Aceasta este înțelepciunea vacuității.

Studiind cursul 10 și cursul 11 ​​acumulează karma pozitivă, care vă va permite să integrați aceste lucruri. De aceea este important să reveniți asupra lor. Fiecare verset de aici este o meditație asupra vacuității.

Atomii, moleculele, celulele din corpul meu au existență de sine? Nu.

Biologia nu înțelege cauzele care m-au adus cu adevărat să experimentez acest corp. Biologia nu explică de ce sunt făcut din particule care îmi provoacă durere. Karma o explică. Pentru că dacă karma mea se schimbă, aceste particule nu îmi vor mai provoca durere.

Nimic nu are existență proprie de sine. Dacă caut particulele acestui corp, totul este spațiu gol.

 

De ce îmi provoacă durere? Karma, o proiecție care mi se impune, datorită modului în care m-am comportat în trecut.

Aceasta este concluzia discuției despre vacuitatea omului și vacuitatea părților sale. De ce s-a ciocnit mașina mea cu altă mașină și a provocat daune? Un corp solid s-a lovit de un corp solid. Pentru că eu am proiectat așa. Ele nu sunt solide de la sine, iar dauna nu este o daună de la sine, cu excepția a ceea ce eu proiectez. Dacă karma mea se îmbunătățește, se întâmplă alte lucruri.

 

C. Vacuitatea minții

Trecem acum să vorbim despre vacuitatea minții.

Shepay Kechikmay Gyun

Gyun            ― fluxul minții,
Kechikma  ― clipă, moment,
Shepa          ― conștientizare.

Fluxul minții noastre este o colecție de momente de conștientizare.

Mai înainte am vorbit despre corp și l-am descompus în organe, iar mâna în degete și degetele în articulații, iar articulațiile au părți și am continuat să descompunem până am ajuns la atomi și atomii sunt de fapt spațiu gol și practic totul este gol.

Când încercăm să facem asta și minții – și aici avem Matak Machepa, dar particulele minții sunt momente de timp. Momentele discrete de timp și fiecare moment de timp poate fi împărțit la rândul lui. Un moment scurt de timp îl putem împărți într-un moment și mai scurt de timp. Nu există nimic în lumea noastră care să fie cel mai scurt. Dacă luăm 10^-60 , va exista și 10^-60 /2.

Să luăm numele de „Gabriela” și îl proiectăm pe o colecție de momente de timp. Mă uit la această colecție de momente și încerc să văd dacă există.

Pentru ca el să existe, trebuie să fie compus din niște atomi, din niște pietre de temelie. Și nu le găsesc, pentru că fiecare moment de timp îl pot împărți. Deci nu există pietre de temelie care alcătuiesc mintea.

Și când spun că mintea este o colecție de momente din prezent, dacă caut momentul în prezent, nici pe el nu-l găsesc. Pentru că am spus – nu există trecut, nu există viitor – bine, dar există prezent. Dar unde este prezentul? Unde este momentul prezent? Nici pe el nu-l pot găsi.

De fiecare dată când mă gândesc la un moment de timp, el are o anume durată. Dar fiecare durată, are o jumătate de durată. Deci nu pot defini  momentul.

În acest sens, mintea este goală. Dacă vreau să existe un flux al minții, el trebuie să fie alcătuit din ceva, dar nu pot găsi ceea îl constituie.

Deci mintea există? Da, există doar ca proiecție. Și asta este tot. Nu există altă minte.

Mintea nu există de la sine, niciun moment al minții nu există de la sine, nu există momentul prezent, pentru că nu-l pot percepe.

 

Atunci cum există lucrurile în lumea noastră?

Și acest lucru conduce la faptul că nu există o realitate obiectivă, nu există nimic obiectiv pe care să pot sta, pe care să-l pot percepe, despre care să pot vorbi.

Cineva a întrebat: Buddha are Matak Machepar ?

Buddha,

– Vede lucrurile fără să le analizeze,
– Vede realitatea relativă și vede vacuitatea lor, simultan.

Deci, chiar și atunci când ajungem la iluminare, apare mintea. Buddha experimentează plăcerea sublimă. Dacă începe să analizeze unde este această plăcere – ea este goală, dar el simte ca plăcere.

matak machepar ta-nyepay tseme drup

Matak machepar   ― fără examinare,
Ta nyepay    ― în mod convențional, convenit,
Tsema            ― percepție validă,
Drup               ― există.

Toate obiectele din lumea noastră pot fi stabilite ca existente printr-o percepție validă, fără a analiza natura lor ultimă.

Și numai în acest fel există obiectele.

Singurul mod în care mă pot concentra asupra unui obiect este dacă nu încep să-l analizez.

Dacă îl analizez, el dispare. De fiecare dată când îl analizez, el dispare și apare un alt nivel de sub el, al datelor sale brute. Dacă îl analizez și pe el – și el va dispare.

Următoarea propoziție este foarte importantă, și ea descrie cum există lucrurile. Am văzut înainte cum ele nu există, și acum cum există.

Ta-nye takpay takdun tselway tse-na ma-nye

Ta-nye   ― concept, etichetă,
Takpay  ― a eticheta,
Takdun  ― datele brute (care primesc eticheta),
Tselway ― a căuta,
Tse           ― timp,
Tse -na   ― în timp ce,
Mi-nye    ― a nu găsi.
Mi             ― nu este,
Nye           ― găsi.

Deci ce scrie aici?

„Când căutăm lucrul pe care l-am etichetat, nu-l putem găsi.”

Este exact ceea ce am spus mai înainte. Pixul apare ca pix când nu l-am examinat, nu l-am analizat – Matak Machepar. Îl etichetez ca pix, am conceptul de pix pe care îl proiectez pe o colecție de date brute. Lucrul pe care l-am etichetat sunt datele brute.

Când încep acum să caut lucrul pe care l-am etichetat, pe care am pus eticheta – nu îl găsesc. Dacă analizez datele brute – acestea dispar, și apar datele lor brute.

Este modul în care lucrurile există conform școlii Prasangika: ele apar cu Matak Machepar, când le analizez – dispar. Și acesta este un proces fără sfârșit. Oriunde încerc să mă opresc – va apărea un strat mai jos, pe care nu l-am analizat și pe care îl etichetez. Îl analizez și dispare, iar dedesubt sunt alte straturi pe care le etichetez.

Este un proces nesfârșit de etichetare, etichetare peste etichetare, peste etichetare. Și numai așa există realitatea mea.

Dacă continui să caut o parte care există în sine, independentă de proiecțiile mele, nu voi găsi nimic. Când caut datele brute „finale, ultime” (cum ar fi atomul sau un moment de conștiință), nu există așa ceva. Nu există date brute, atomi sau conștiință în sine.

Dacă facem acest proces de analiză în meditație, ajungem la experiența a nimic. Iar acest nimic este vacuitatea.

 

Trebuie să ne ferim de extreme

Nu începeți să spuneți: „Ah, nu este nimic, totul este ceață, totul dispare”.

Ideea este să nu facem acest proces și să spunem în final „oh, nu există nimic”, ci de a înțelege vacuitatea și de a o folosi pentru a crea paradisul.

Numai budiștii pot experimenta vacuitatea?

Întrebare: Trebuie să fii budist pentru asta?

Răspuns: Nu, nu trebuie să fim budist pentru asta.

Orice cale spirituală care ne poate elibera, trebuie să ne aducă în acest loc în care percepem lipsa existenței de sine a lucrurilor și cum le construiește karma. Să percepem că ele sunt toate proiecții, imagini mentale și complet determinate de karmă. Iar karma este determinată de cât de buni am fost cu ceilalți în trecut. Și nu există altă lume. Orice cale spirituală care ne aduce aici este bună și nu contează cum se numește. Iar calea care nu ne aduce aici – nu ne poate elibera de suferință.

 

Întrebare (ea apare în teme): De ce va fi eliminată în cele din urmă suferința fiecărei ființe vii?

Răspuns: Pentru că rădăcina suferinței se află în percepția greșită a adevăratei naturi a lucrurilor; și ca percepție greșită, ea este total inferioară și neputincioasă în comparație cu percepția corectă, care este antidotul suprem împotriva suferinței.

dukngel gyi gyur gyurpay, ngupuy neluk la chinchi loktu shugpay dendzin
menpa de la nyenpo topden yupay chir

 

D. Compasiunea pentru ființele goale

Până acum am vorbit despre:

– Tipurile de vacuitate: vacuitatea persoanei, vacuitatea părților sale, vacuitatea părților părților sale;
– Procesul de etichetare nesfârșit.

Puntea dintre ele este karma. Karma, care se bazează practic pe cât de buni am fost sau nu am fost în trecut.

Și acum ne întoarcem la compasiune.

Vă amintiți de mantra lui Je Tsongkapa?

Mikme tseway terchen chenre sik

 

Ne referim aici la marele maestru Je Tsongkapa, iar acest rând al mantrei descrie compasiunea lui Je Tsongkapa. Ea spune că este ca și compasiunea lui Chenre Sik, sau Avalokitesvara, care înseamnă divinitatea înțelepciunii.

Tsewa  înseamnă iubire.

Mikme  ― ea nu are obiect.

Mantra îl slăvește pe Je Tsongkapa și spune: El este ca Chenre Sik a cărui iubire nu are niciun obiect.

Și acum vom lega înțelegerea modului în care lucrurile sunt goale de compasiune.

Maestrului Shantideva i s-a pus întrebarea, în versetul 76:

„Dacă nu există ființă vie,
Față de cine practicăm compasiune?”

Acest lucru ne trimite exact la acest verset, la Mikme Tseway Terchen Chenre Sik.

 

Trei niveluri de compasiune

1. 1. 1. Cel mai simplu nivel de compasiune:  compasiunea care se concentrează pe ființele vii
         

Semchen tsamla mikpay nyingje

Nyingje     ― compasiune. Nyingje este regina inimii, regina inimii este compasiunea.
Semchen  ― cei cu conștiință, adică ființele vii,
Tsamla     ― doar, numai,
Mikpay     ― a te concentra pe.

Adică, compasiunea care se concentrează pe ființele vii așa cum apar, în mod normal.

Acesta este nivelul obișnuit de compasiune. Întâlnim pe cineva suferind, compasiunea apare în noi, vrem să-l ajutăm, vrem să-i luăm suferința.

Nu vrem să subestimăm valoarea acestei compasiuni, dar acesta este un nivel de compasiune al unei persoane care nu a învățat prea mult despre vacuitate. Ea crede că lucrurile există de la sine. Ființa apare suferindă de la sine.

Cu alte cuvinte, eu exist aici de la sine, ființa există acolo de la sine, suferința ei există de la sine, îmi pare rău pentru ea și vreau să îi iau durerea. Deci acesta este primul nivel de compasiune.

1. 1. 2. Al doilea nivel de compasiune – compasiune care se concentrează asupra lucrurilor
         

chu la mikpay nyingje

Chu              ― lucruri,
La mikpay ― se concentrează pe,
Nyingje       ― compasiune.

Compasiunea care se concentrează pe lucruri.

Omul a studiat puțin vacuitatea, încă nu a perceput-o direct și este un practicant avansat. Datorită practicii sale înțelege impermanența lucrurilor. El înțelege că lucrurile sunt trecătoare, că lucrurile se schimbă de la un moment la altul.

Aceasta este deja o persoană care nu crede în existența sufletului, în ceva care există acolo de la sine. El înțelege că există schimbare.

Are o înțelegere a vacuității – înțelege că persoana din fața lui care suferă este de fapt o proiecție pe o colecție de părți.

Ce va face o astfel de persoană când va vedea oamenii din jurul său suferind? Va dori să-i învețe Dharma ca să nu aibă de suferit.

El înțelege deja vacuitatea lor și a suferinței lor. El înțelege că sunt o proiecție.

Asta nu înseamnă că trebuie să-i învățăm numai Dharma și să nu încercăm să-i ajutăm sau să-i hrănim sau să-i vindecăm – ceea ce face compasiunea obișnuită.

La acest nivel, omul înțelege, că ceea ce este în fața lui este un proces. Persoana pe care o întâlnesc este un proces karmic, un flux de rodiri karmice.

Intrați în magazin și vedeți vânzătoarea, o fată tânără, plină de viață și drăguță, și vedeți că este într-un proces karmic și acest proces se va termina cu moartea. Nu contează cât de plină de viață este ea astăzi. Ea va îmbătrâni și va muri. Vă pare nespus rău de ea, pentru că vedeți situația în care este. Ea suferă chiar și atunci când nu știe că suferă, pentru că se află în acest proces. Și încercați să-o învățați Dharma. Deci acesta este al doilea nivel.

1. 1. 3. Al treilea nivel este Mikme Tseway

Este nivelul cel mai înalt, este nivelul compasiunii care nu are obiect

mikme kyi nyingje

Este iubirea celui care vede că ființa care suferă este goală, nu are natură proprie de sine, nu are atomi sau momente de conștiință, că fiinţa nu există independentă de proiecțiile sale, este complet goală de orice existență de sine și, prin urmare, poate fii un înger.

Dacă își curăță karma – pentru că totul este un lanț karmic – va fi un înger.

Compasiunea unei astfel de persoane este cu mult mai mare, pentru că înțelege bine cine suntem. El vede potențialul nostru.

Buddha nu are trecut, prezent sau viitor – el vede deja aici îngerul care vom fi în viitor.

Atitudinea celui cu o astfel de compasiune este complet diferită, iar ceea ce va face cu noi va fi cu totul altceva. El va conduce fiecare ființă spre locul care i se potrivește, în funcție de nivelul ei, și în funcție de ceea ce ar ajuta-o chiar în acest moment, pentru că o înțelege bine.

Aceasta este cea mai înaltă formă de compasiune. Ea nu mai este la fel cu compasiunea care încearcă să-l hrănească pe cerșetor. Nu mai vede acolo un cerșetor.

Cea mai mare binefacere pe care o putem face altora, om, animal sau orice altă ființă, este să-i vedem ca iluminați.

Este puțin mai greu de înțeles. Dar aceasta este cea mai mare binefacere pe care o putem face. Când fac asta îmi purific lumea.

Aceasta este cea mai sublimă iubire. Ea este dincolo de orice iubire pe care ne-o putem imagina la nivel lumesc. Mai înaltă decât iubirea unei mame, mai înaltă decât iubirea unui tată – este o iubire cu mult mai înaltă, pentru că scoate oamenii din suferință complet.

 

În final, toată suferința va fi eliminată

Iată ce ne promite Buddha:

În cele din urmă, suferința fiecărei ființe vii va fi eliminată, deoarece rădăcina suferinței se află în percepția greșită a adevăratei naturi a lucrurilor; și ca percepție greșită, este inferioară și neputincioasă în comparație cu percepția corectă, care este antidotul suprem.

Fiecare suferință care există în lume, a noastră și a altora – provine din neînțelegerea naturii noastre ultime, a cine suntem. Neînțelegerea poate fi oprită; putem dobândi înțelegere.

Neînțelegerea este legată de minciună. Și odată ce înțelegem adevărul – adevărul este puternic, adevărul depășește orice minciună. Prin urmare, toată suferința în cele din urmă va fi transformată, atunci când neînțelegerea va fi înlăturată.