Cursul 12
„Ghidul de viață al războinicului spiritual”
A treia parte
Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika
Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.
Lecția 10
A. Scopul suprem
Așa cum am spus am trecut prin marea parte a capitolului 9, iar versetele 167 și 168 sunt ultimele versete din capitol. Maestrul Shantideva după ce a clarificat subiectul vacuității, ne-a spus că este esențial să învățăm și să înțelegem vacuitatea și a dezbătut cu toate școlile de gândire non-budiste și budiste, în final spune:
Versetul 167
Când voi putea stinge chinurile
Celor prinși în focul suferinței,
Cu o ploaie abundentă de tot felul de bunătăți
Care se revarsă torențial din norii faptelor mele bune?
Versetul 168
Când voi acumula un munte de merite
Cu ajutorul înțelepciunii care nu are obiect,
Și voi avea onoarea de a preda vacuitatea
Tuturor celor care sunt distruși de credința în obiect?
Toată această învățătură despre vacuitate, nu este de a prezenta o concepție interesantă asupra lumii sau să fim filozofi mai de succes decât alții – nu acesta este scopul. El ne spune pentru ce am venit:
Când voi putea stinge chinurile
Celor prinși în focul suferinței,
Pentru a ajunge la iluminare, trebuie să ne folosim de vacuitate. Cum ne vom folosi de vacuitate?
Dacă lucrurile sunt goale, conform școlii Prasagika Madhyamika, atunci totul este o proiecție din karma. Deci trebuie să acumulăm karma și care este cea mai puternică karma? „Karma”, spune el, „este compasiunea”. Puterea compasiunii este cea mai puternică dintre toate. Aceste versete ne vorbesc despre compasiune: „Când voi putea stinge chinurile celor prinși în focul suferinței? Cei prinși în focul suferinței poate fi focul infernului, sau focul suferinței samsarice, sau focul ignoranței lor care îi fac să sufere tot timpul. Maestrul spune: „Când voi putea stinge acest foc?”
Subiectul acestei lecții este despre compasiune.
Definiția iubirii și a compasiunii
Definiția compasiunii
ewa dang tre du kyi jampa dang dukngel dang drel du kyi nyingje
În acestă definiție apar două lucruri:
Jampa – iubire,
Nyingje – compasiune.
Această propoziție se referă atât la iubire, cât și la compasiune, și le definește pentru noi.
Dewa – fericire,
Tre – a întâlni,
Dang tre – a se întâlni,
Dö – a aspira sau a dori.
Kyi – prepoziție.
Jampa – iubirea – este dorința sau aspirația de a întâlni fericirea.
Cine va întâlni fericirea? Ființele. Iubirea este dorința ca ființele să întâlnească fericirea.
Nyingje – compasiune,
Dukngel – suferință,
Dang drel – a fi eliberat de suferință.
Iubirea este dorința ca toate ființele să întâlnească fericirea,
Iar compasiunea este aspirația/dorința ca toate ființele să fie eliberate de orice suferință.
Aceasta este o definiție preluată din „Lam Rim Chen Mo” carte scrisă de către Je Tsongkapa .
Această karmă a iubirii și a compasiunii este cea care plantează semințe datorită vacuității. Când aceste semințe vor rodi, ne vom găsi în paradis.
De aceea Maestrul Shantideva ne spune: „Când voi putea să-mi dezvolt această iubire și compasiune într-o asemenea măsură încât să pot ajuta cu adevărat toate ființele?”
Cu o ploaie abundentă de tot felul de bunătăți
Care se revarsă torențial din norii faptelor mele bune?
Când voi acumula suficiente binefaceri ca să mă pot folosi de ele pentru a salva ființele de suferința lor și de a le dărui tuturor fericirea?
Din lectura cursului:
„Când voi putea stinge chinurile celor prinși în focul suferinței pe care o simt cu toții în tărâmurile inferioare? Când norii faptelor mele bune, a actelor mele de generozitate și restul, vor revărsa asupra lor o ploaie abundentă de tot felul de bunătăți: toate lucrurile pe care le am și care mă mențin bine în viață – medicamente, hrană și toate celelalte?”
Ce trebuie să fie mai întâi, iubirea sau compasiunea?
Toate ființele suferă. Dar ca ele să poată auzi Dharma care le poate scoate din suferință, mai întâi trebuie să le alinăm suferința. Când cineva este în dureri, nu-i spunem „Asta este karma ta”. Îi bandajăm rănile, îi ștergem lacrimile și le ascultăm poveștile, chiar dacă sunt povești. Practicăm compasiunea.
Și motivul pentru care compasiunea funcționează și iubirea funcționează este pentru că lucrurile sunt goale. Ele nu există de la sine și de aceea putem ajuta ființele.
Marea compasiune
Am spus despre compasiune că ea este aspirația de a lua suferința tuturor ființelor.
Următoarea definiție pe care o vom da este definiția marii compasiuni:
dukngel chen gyi semchen gangla mik kyang ma bu chikpa la tsewe
tsu tsam du dukngel dang drelwar dupay lo chuma minpa ranggi
kyeway lo
Dukngel – suferință,
Semchen – ființă vie, care are conștiință,
Dukngel chen gyi semchen – ființă care suferă,
Gangla – orice,
Mik – a vedea, a se concentra,
Kyang – cuvânt de legătură,
Ma – mamă,
Bu – copil,
Chikpa – singurul, unicul,
Tsewa – iubire,
Ma bu chikpa la tsewe – iubirea unei mame pentru unicul ei copil,
Tsu tsam du – în măsura, cu intensitate,
Dukngel dang drelwar – a elibera de suferință,
Dupa – a dori,
Lo – minte, stare a minții,
Chuma – afectat, artificial, fals,
Minpa – nu,
Lo chuma minpa – o stare a minții neafectată,
Ranggi ngang gyi – dorință incontrolabilă,
Kyewa – apare, a se trezi.
Definiția Marii Compasiuni este: acea stare neafectată a minții care, indiferent de ființa suferindă asupra căreia se concentrează, simte o dorință incontrolabilă de a o elibera de suferință cu aceeași intensitate a iubirii pe care o simte o mamă pentru unicul ei copil.
Încă o dată: Marea Compasiune este o stare a minții care este spontană, neartificială, iar atunci când această minte se concentrează pe suferință sau pe durere, indiferent cine este făptura care suferă, se trezește o dorință puternică de a o elibera de suferința ei, cu aceeași intensitate a iubirii pe care o simte o mamă pentru unicul ei copil.
Ideea aici este că această stare duce la dezvoltarea bodhicittei. Dacă vă amintiți de „metoda celor șapte pași”,
-
-
- Aînvăța să-i recunoaștem pe toți ca fiind mama noastră.
- Să ne amintim de bunătatea mamei.
- A răsplăti bunătatea mamelor noastre.
- Iubirea frumoasă, a le dărui toată fericirea.
- Mareacompasiune – a le lua toată suferința.
- Răspundereapersonală.
- Bodhicitta.
-
Iubirea frumoasă este asemenea iubirii unei mame pentru unicul său copil.
Marea compasiune care vede aceste ființe pe care le iubesc atât de mult, ca iubirea mamei pentru unicul copil, datorită faptelor lor trecute, au acumulat karmă negativă și au căzut în ignoranță. Sunt ferecate și înlănțuite în samsara. Ele sunt forțate să sufere în continuare, din cauza atașamentului de acest „eu”, care niciodată nu a existat.
În Cele trei căii principale, Je Tsongkapa descrie situația lor în samsara:
Târâte de curenții celor patru râuri tumultoase,
Legate de lanțurile faptelor trecute,
Datorită atașamentului de sine, în celule de oțel sunt înghesuite,
Și în obscuritatea ignoranței sunt scufundate.
În roata vieții nesfârșite, se renasc ele mereu,
Nașterea lor, torturată este ea de cele trei suferințe.
Amintește-ți în permanență
De durerea mamelor tale și tot ceea ce li se întâmplă,
Și încearcă să-ți dezvolți aspirația cea mai înaltă.
Cine le va ajuta? Eu trebuie să le ajut. Dar chiar înainte de asta, trebuie să existe marea compasiune care le vede suferind și trebuie să fac ceva. Trebuie să ajung la a acea stare de conștiință că trebuie să fac ceva. Eu sunt fiica lor, și trebuie să le ajut.
Ceea ce ajută la dezvoltarea marii compasiuni este înțelegerea vacuității. De ce suferă atât de mult aceste mame? Pentru că nu au înțeles încă vacuitatea. Ele continuă să-și producă suferința.
Dacă înțelegem vacuitatea, vedem că toată suferința din lume este total inutilă; ea provine doar din faptul că oamenii își fac rău fără să-și dea seama, acumulând karma rea din ignoranță.
Două tipuri de mare compasiune
Cele două tipuri de mare compasiune, vin de la Je Tsongkapa.
-
-
- Marea compasiune care dorește să elibereze toate ființele vii de suferință.
-
Semchen dukngel dang drel du kyi nyingje chenpo dang
Nyingje – compasiune,
Chenpo – mare,
Dö – a aspira sau a dori,
Dang drel – a elibera,
Dukngel – a suferi,
Semchen – ființele vii sau simțitoare sau conștiente.
Primul tip de mare compasiune este aspirația de a elibera ființele conștiente de suferință.
Vedem suferință și suntem determinați să o eliminăm, indiferent cine suferă.
Accentul aici este pus pe cuvântul Dö – pe aspirație, a aspira să eliberăm toate ființele de orice suferință.
Dacă întrebăm maeștrii „Căii de Mijloc”, înțelepții Mahayanei: „Pot cei din Hinayana să ajungă la un asemenea nivel de compasiune? Pot aceștia care nu se află neapărat pe calea Bodhisattva, să-și dezvolte un asemenea grad de compasiune a acestei minți, încât de fiecare dată când văd suferință, inima lor li se frânge și aspiră să înlăture această suferință?
Și răspunsul lui Je Tsongkpa este: „Da”. Practicantul care se află ori pe calea Hinayana ori Mahayana este capabil să atingă acest” nivel de mare compasiune.
În Hinayana există învățătura numită Brahma vihārā (atitudini sublime, lit. „sălașurile lui Brahma”). Ea este o serie de patru virtuți budhiste și practici de meditație, numite Cele patru gânduri infinite. Brahma vihārā sunt:
-> iubirea binefăcătoare sau bunăvoința (mettā)
-> compasiunea (karuṇā)
-> bucuria empatică (muditā)
-> comportament egal (upekkhā)
-
-
- Marea compasiune care dorește să protejeze oamenii de suferință
-
Al doilea tip este:
De le kyob dö kyi nying je chenpo
Chenpo – mare,
Nyingje – compasiune,
Dö – a aspira sau a dori,
De – acei,
Le – de,
Kyob – a proteja sau salva.
Deci, în al doilea tip de mare compasiune, bodhisattva nu are doar inima frântă și vrea ca ființele să nu mai sufere, ci spune: „Voi avea grijă să le protejez de orice suferință”.
Eu sunt fiica lor/fiul lor. Toți sunt mama mea, iar responsabilitatea este a mea, nu aștept ca altcineva să facă asta.
Acum sunt într-o lume a suferinței. Holocaustul are loc în lumea mea chiar acum. Nu înțeleg cum l-am determinat. Nu înțeleg de ce chinezii i-au masacrat pe tibetani? Cum vin toate acestea de la mine?
De aceea, voi învăța și voi înțelege cum să ard aceste semințe – cu alte cuvinte: să ajung la iluminare.
Nu mă voi odihni până nu ajung la iluminare, pentru că până atunci ființele vor continua să sufere.
Și aceasta este diferența, nu numai mi se frânge inima că le văd suferind, ci mă angajez să le protejez.
Această aspirație de a le proteja este unică pentru Mahayana. Pentru că aici bodhisattva își asumă responsabilitatea de a găsi o modalitate de a-și elimina suferința, iar acesta devine scopul vieții sale. El își dedică întreaga viață de a găsi modalități de a purifica lumea de suferință și, în același timp, se va purifica și el de suferință și va ajunge în paradis, și îi va aduce și pe toți ceilalți. Acesta este scopul unui Bodhisattva și aceasta este ceea ce ne spune Maestrul Shantideva.
Compasiunea care învață înțelepciunea care nu are obiect
În versetul 168, maestru spune:
Când voi acumula un munte de merite
Cu ajutorul înțelepciunii care n-are obiect?
Și când voi avea onoarea de a preda vacuitatea
Tuturor celor distruși de credința în obiect?
Ce este „înțelepciunea care n-are obiect?” Înțelepciunea vacuității. Ce înseamnă că nu are obiect? Înseamnă că obiectele pe care se concentrează înțelepciunea sunt goale. În introducerea „Sutrei inimii”, este descrisă înțelepciunea vacuității, care este înțelepciunea care nu are obiect, iar înțelegerea vacuității ne va permite să acumulăm un munte de merite.
În fața tuturor Buddha și Bodhisattva mă prosternez.
Mă aplec în fața perfecțiunii înțelepciunii,
Mama tuturor celor victorioși din triada timpului,
Ce nu se poate exprima în gândire și cuvânt,
Fără început și fără de sfârșit, însăși esența spațiului,
Obiect activ al înțelepciunii care examinează natura sa.
Ce voi face cu aceste merite/binefaceri?
Le voi preda ființelor vacuitatea, pentru că atunci își vor putea elimina suferința, și doar așa le pot ajuta cu adevărat, pentru că nu le pot lua suferința. Dacă aș fi putut, aș fi făcut-o demult, chiar și Buddha ar fi făcut-o.
Modul suprem de ajuta ființele este să le învăț această înțelepciune, iar atunci ele vor înceta să mai acumuleze karma care le provoacă suferință. Asta ne spune maestrul Shantideva. Acesta este lucrul suprem pe care îl putem face.
Iată ce spune maestrul: „Nu pot suporta să-i văd suferind; trebuie să acumulez aceste merite pentru a ajunge la ele și să le învăț.”
Cum voi reuși să le predau ființelor despre vacuitate?
Cine poate preda ființelor vacuitatea? Numai Buddha, pentru că numai Buddha:
-
-
- Poate vedea toate ființele.
- Pentru că este omniscient, și știe nevoile fiecăreia.
- Pentru că are capacitatea de a merge și de a învăța orice ființă așa cum i se potrivește în acel moment, la nivelul pe care îl poate pricepe în acel moment.
- Și poate apărea la nivelul la care poate comunica cu ea în acel moment.
-
Asta face Buddha. Asta este toată cariera lui, și de aceea este permanent în paradis, pentru că generează cauzele non-stop. El este în permanență în acest proces de fuziune. (Reacție nucleară în care o cantitate imensă de energie este eliberată prin fuziunea nucleelor atomilor. Aici procesul de fuziune este o metaforă a ritmului incredibil în care Buddha generează continuu binefaceri datorită iubirii lui imense pentru toate ființele).
Buddha produce tot timpul munți măreți de binefaceri. El nu poate opri acest proces, de aceea se află tot timpul în paradis.
Cei distruși de credința în obiect, sunt ființele care cred în lucruri. Ele cred că lucrurile au început, că lucrurile există și că lucrurile se termină. Ele cred în existența de sine a lucrurilor, care de fapt nu au nicio existență de sine și, prin urmare, continuă să sufere.
Deci, aceasta este compasiunea Mahayanei, a unui bodhisattva. Ea are și un alt nume și vom da o altă definiție a ei.
Etapa responsabilității personale
Marea compasiune ne conduce la a șasea etapă.
Chima dang hlaksam namdak nyi dun chik
Chik – unu,
Nyi – doi,
Chi – înseamnă ultimul, ultimul dintre ele, dintre unu și doi, adică cele două tipuri de compasiune pe care le-am enumerat mai devreme. A doua dintre ele – Chima,
Nyi dun chik – sensul său este una cu Hlaksam namdak, adică a șasea etapă care precedă Bodhicitta și aceasta este etapa responsabilității personale. Adică, al doilea tip de compasiune. Marea compasiune aspiră să protejeze toate ființele de orice suferință. Eu însumi voi face asta.
Al doilea tip de compasiune este același cu Hlaksam namdak, asumarea responsabilității personale. Pentru că ființele suferă, îmi asum întreaga responsabilitate pentru asta, și rolul meu este să le ajut, iar odată cu asta voi ajunge la iluminare, pentru că numai așa le pot ajuta cu adevărat.
Bodhicitta
Apoi, din asta va răsări Bodhicitta.
Îmi voi spune: „Cum pot să le ajut? Trebuie să ajung eu însumi la iluminare!” Și aceasta este bodhichitta – aspirația spre iluminare de dragul tuturor ființelor.
Când cineva ajunge la stadii atât de avansate de compasiune, el este deja un bodhisattva. El este deja un om sfânt. El își dedică viața acestor obiective. Activitatea lui va implica, de exemplu, dezvoltarea meditației perfecte, pentru că altfel nu poate ajunge la iluminare. El trebuie să ajungă la conștientizări prin meditația perfectă.
Sunt de așteptat obstacole pentru un Bodhisattva
Când cineva și-a asumat un obiectiv atât de înalt, de a salva toate ființele de la suferință, sunt de așteptat obstacole. Vor veni probleme. Obstacolele vor veni.
– Cu cât aspirația este mai sinceră și mai profundă, și
– cu cât compasiunea este mai mare, și
– decizia de a-și asuma responsabilitatea este mai adâncă și mai serioasă,
acest lucru accelerează manifestarea karmei negative și va apărea ca obstacole. Va apărea ca dificultăți pe cale. Le putem numi „demoni”. Demonii vor veni să-l deranjeze.
Este important să ne amintim că ei nu au existență proprie/de sine. Ei sunt cu toții proiecția noastră, sunt manifestările karmei noastre, iar aceste karme vor rodi foarte repede. Boala poate veni peste noi, pot apărea multe dificultăți financiare sau mai mulți oameni ni se vor împotrivi. Poate cei mai apropiați oameni vor începe să ne împiedice. Vor veni dificultăți, karmele rodesc.
Lama Dvora Hla spune: „Dacă suntem pe cale, ne folosim de Lo Jong pentru a măcina obstacolele ca cerealele la moară. Cine este morarul? Suntem noi. Ce măcinăm? iluminarea noastră. O hrănim cu aceste obstacole. Le măcinăm și le transformăm în aur. Ca fiica morarului care preface paiele în aur. Asta vom face. Vine paiul; îl transformăm în aur.”
Din lectura cursului:
„Iată o rugăciune pentru ca noi să devenim cauza eliberării lor de suferință:
Când voi ajunge să realizez că fiecare obiect care există este complet lipsit de orice natură proprie? Când voi ajunge să am înțelepciunea care n-are obiect (înțelepciunea care nu se concentrează asupra obiectelor ca fiind existente de la sine)? Și când, voi avea onoarea să acumulez un munte măreț de merite, acte de generozitate și restul, folosind această înțelepciune ca metodă de atingere a obiectivelor?
Ființele vii sunt toate distruse aici, în ciclul suferinței, de credința în obiect, tendința lor de a se concentra asupra lucrurilor și de a crede că au o existență adevărată. Când voi putea să le învăț conceptul de vacuitate, pentru a le ajuta să pună capăt tuturor suferințelor roții?
Meditează astfel la marea compasiune, gândind:
Dacă ar fi adevărat că fiecare ființă vie ar putea fi eliberată de suferințele acestui ciclu de viață, fie ca eu însumi să le eliberez!
Pentru ca iubirea și compasiunea, care fac parte din Calea cea Mare să fie complete din toate punctele de vedere, trebuie să ai dorința de a putea aduce fiecare ființă vie la starea de iluminare: să te asiguri că vor avea parte de orice fel de fericire și să evite orice fel de durere.
În concluzie, trebuie să ne angajăm să medităm asupra naturii reale a lucrurilor, bazând această analiză pe practica liniștii meditative. „Eu” la care te gândești atunci când spui „este al meu” nu este altceva decât o proiecție pe care o așezi pe grămezile sau părțile care te alcătuiesc. El nu are nici cea mai mică urmă de existență naturală, de existență definitivă, de un mod independent de a fi.
Existența unei persoane este ceva ce se întâmplă doar în virtutea unei idei; persoana există doar prin proiecții, doar în dependență de alte lucruri, și nimic mai mult. Practică să te gândești la lucruri în acest fel: vezi că ele nu au o nicio natură proprie. Continuă să meditezi, aplicând același concept pe fiecare obiect existent: părțile unei persoane, dar și pe orice altceva.”
B. Capitolul 10 – Dedicația
Capitolul 10 este capitolul pe care majoritatea călugărilor nu l-au auzit, pentru că maestrul Shantideva se afla în aer, și pentru că nu au avut karma să audă asemenea lucruri extraordinare.
Perfecțiunea generozității/a dăruirii
De-a lungul cărții maestrul ne-a vorbit despre fiecare perfecțiune una câte una, iar în capitolul 9 ne-a vorbit despre perfecțiunea înțelepciunii. Putem vedea că numărul de capitole nu este în funcție de numărul de perfecțiuni, pentru că în carte sunt zece capitole, și noi vorbim de șase perfecțiuni. În alte contexte se vorbește despre zece perfecțiuni.
Unde ne vorbește maestrul de perfecțiunea dăruirii? În cursul 10 – care este o trecere în revistă a primelor cinci capitole, el ne vorbește sporadic, despre oferirea de ofrande ființelor sfinte. Și asta este tot. El nu vorbește atât de mult despre perfecțiunea dăruirii în carte.
De fapt, aici începe discuția despre dăruire. Capitolul 10, este dedicat dăruirii.
În practica noastră zilnică, unde practicăm dăruirea? În etapele preliminare ale meditației. În cei „șapte pași preliminari”? Cum practicăm dăruirea? Prin oferirea de ofrande Lamei.
La sfârșitul meditației practicăm din nou dăruirea, prin dedicație. Cui dăruim? Tuturor ființelor.
În capitolul 10, Maestrul Shantideva ne prezintă perfecțiunea dăruirii, și discută despre cele șapte etape.
Sak jang gi ne dupay yenlak dunpay nang tsen du gyur pay ngowa
Sak – a acumula, a aduna, a colecta, adică a acumula binefaceri, karma bună sau energie bună,
Jang – purificarea karmei negative, sau a elimina energia negativă,
Ne – puncte importante,
Dupay – colecție,
Yenlak dunpa – cele șapte etape,
Nang – înăuntru,
Tsen du – parte a grupului sau a seriei,
Gyur pa – constituie, formează,
Ngowa – dedicare.
Dedicarea face parte din grupul celor șapte componente care includ toate punctele importante pentru acumularea karmei bune și eliminarea karmei negative.
Care sunt cele șapte componente? Acestea sunt cele șapte componente ale preliminariilor în meditație. Ele sunt etape care au ca scop acumularea de binefaceri/merite și eliminarea și purificarea karmei negative. Purificarea karmei negative se face în etapa confesiunii, iar toate celelalte etape acumulează karma pozitivă. Însăși meditația acumulează karma bună, și am făcut retreat-ul Guru Yoga asupra lor.
În tradiția tibetană, se spune că factorul care decide între o meditație mediocră care nu duce la progres și o meditație care este foarte puternică și ne avansează rapid – este utilizarea acestor șapte componente preliminarii.
Rugăciunea și dedicarea
Ngowa
Dedicarea
Munlam
Rugăciunea
Care este diferența dintre ele?
Rugăciunea
Ce face rugăciunea? În rugăciune cerem să se întâmple ceva.
dujay drebu dun nyer gyi dunpay kye par du chepa munlam
Dujay – a dori,
Drebu – rezultat, scop,
Dun nyer – a inspira,
Dunpay – intenție, dorință,
Kye par du chepa – a caracteriza,
Munlam – rugăciune.
Rugăciunea (munlam) se caracterizează prin aspirația de a atinge un scop spiritual.
Dedicarea
Dedicarea este un act complet diferit.
gyuy gewa nam drebu dey gyur gyurway dunpay kye par du chepa ngowa
Gyuy – cauzat, determinat,
Gewa nam – binefaceri, merite,
Drebu – rezultat,
Dey – ale lor,
Gyur – cauză,
Gyurway – a deveni,
Dunpay – intenție, dorință,
Kye par du che pa – a caracteriza,
Ngowa – a dedica.
Dedicarea (ngowa) se caracterizează prin aspirația ca o virtute pe care am realizat-o să devină o cauză pentru un scop spiritual.
Am făcut o binefacere, am făcut ceva bun; am participat la curs, am învățat pe cineva, am ajutat pe cineva să învețe ceva – orice act de bunătate acumulează karma. Din moment ce mintea mea este încă scufundată în ignoranță, încă nu știu cum să intru în acest proces de fuziune atomică a binefacerii și să creez paradisul, atunci această karmă se va consuma. Lucruri bune vor veni la mine puțin câte puțin și cu asta se termină totul. Am dat ceva, mi se vor întoarce niște bani și cu asta se va termina totul.
Dacă vreau să ajung la iluminare de dragul tuturor ființelor, trebuie să învăț cum să intru în accelerator, iar acest lucru se face prin a dedica. Dedic fapta bună pe care am făcut-o iluminării mele, care are scopul de a scoate toate ființele din suferință și de a le aduce la fericire, iar atunci puterea tuturor ființelor va sta în spatele meu.
De fapt, spun: „Nu mă interesează recompensa samsarică a acestei karme. O pun în bancă. O păstrez în bancă pentru a ajunge la iluminare de dragul tuturor ființelor.
Prin urmare, dacă înțelegem cu adevărat cursul de management karmic, rezultatele vor fi diferite. Dacă îl înțelegem bine, vom face bani. Dacă îl înțelegem foarte bine, vom ajunge la iluminare.
Trebuie să decidem, ori câștigăm niște bani, ne bucurăm puțin de ei și murim, ori ne creăm o sursă inepuizabilă de fericire, nu numai pentru noi, ci și pentru toate ființele.
Orice binefacere pe care o facem cu gândul, vorba sau fapta, o dedicăm.
Pentru ca actul de dedicare să aibă succes și să fie puternic, trebuie să înțelegem vacuitatea. Dacă nu înțelegem vacuitatea, și dăm lucrurilor existență de sine, dedicarea este foarte slabă. Deci, cu cât înțelegem mai mult vacuitatea, cu atât mai puternică este dedicarea. Manifestarea karmică va fi mai puternică. Și astfel se accelerează iluminarea noastră.
Afacerea noastră este Banca de investiții karmice. Dacă îmi amintesc și mă bucur de asta: „Oh, ieri am făcut ceva bun” acumulez mai multă dobândă. De fiecare dată când îmi amintesc și mă bucur de asta, am mai făcut o investiție. Putem să ne bucurăm de viață și să o dedicăm.
Maestrul dorește ca datorită binefacerii sale, ființele să înțeleagă modul în care realitatea lor este determinată de karma, deoarece lucrurile sunt goale. El își dedică fapta ca ființele să poată ajunge în acest loc pentru a practica compasiunea și bunătatea, ca ele să-și transforme lumea.
Medicamentul ultim
Tot capitolul 10 al maestrului Shantideva – este foarte frumos. Vom încheia acest curs cu câteva versete din capitolul 10.
Vom sări direct la versetul 57, care este penultimul:
Învățătura celor Iluminați este singurul medicament
Ce poate vindeca boala tuturor ființelor vii.
Ea este singura sursă supremă
A oricărei plăceri și fericiri.
Fie, ca datorită binefacerilor mele,
Ea să rămână mult timp pe această planetă,
Cu tot sprijinul de care are nevoie,
Și cu tot respectul pe care îl merită.
Droway dukngal men chik pu
Droway – ființele vii,
Dukngel – suferința,
Men – medicament, remediu,
Chikpu – singurul.
Învățătura celor Iluminați este singurul medicament
Ce poate vindeca boala tuturor ființelor vii.
Maestrul spune: „Această învățătură despre cum lucrurile sunt goale și cum karma creează lumea prin practica compasiunii, acesta este singurul remediu pentru toate bolile. Pentru toată suferința din lume.
Aceasta este cea mai clară și mai explicită prezentare care există și cea mai puternică. O puteți găsi sub tot felul de forme în diverse locuri, dar acum ea este în fața voastră, și o puteți aplica chiar acum în viața voastră.
Ea este singura sursă supremă
A oricărei plăceri și fericiri.
Învățătura nu numai că vindecă toate bolile, dar este și sursa oricărei plăceri și fericiri.
Apoi spune:
Fie, ca datorită binefacerilor mele,
Ea să rămână mult timp pe această planetă,
Cu tot sprijinul de care are nevoie,
Și cu tot respectul pe care o merită.
Acesta este penultimul verset. Maestrul își dedică toate binefacerile sale pentru rămânerea Dharmei mult timp în lume și ca oamenii să o respecte și să o practice.
Începutul și sfârșitul: prosternarea înaintea Lamei
Versetul 58:
Mă prosternez înaintea lui Manjushri,
A cărui bunătate mi-a trezit mintea spre căile virtuții;
Mă prosternez înaintea învățătorului meu spiritual,
A cărui bunătate m-a făcut să prosper.
Kang gyi dring gyi dak dar wa
Geway she laang dak chak tsel
Kang gyi – care,
Dring gyi – prin binefacerea lui,
Dak – eu,
Dar wa – a prospera,
Geway she – prietenul cel bun, învățătorul spiritual,
Laang – a lui,
Dak chak tse – mă prosternez.
Mă prosternez înaintea învățătorului meu spiritual, a cărui bunătate m-a făcut să prosper.
Maestrul se prosternează în fața învățătorului lui și la începutul și la sfârșitul cărții. Și, de asemenea, în primele șapte etape preliminarii ale meditației, la sfârșit ne prosternăm, îl rugăm să ne învețe și să rămână cu noi.
Lama Inimii maestrului Shantideva a fost însuși Manjushri. Maestrul era atât de pur încât a primit învățătură direct de la Manjushri. Și-a văzut profesorul într-un mod pur. Cu cât devenim mai puri, vom percepe învățătorul mai pur.
Ceea ce ne spune cu alte cuvinte, că este esențial de a găsi un Lama care este capabil să ne transmită mai departe învățătura și să aducă această binecuvântare în inima noastră. El spune:
A cărui bunătate mi-a trezit mintea spre căile virtuții
Trebuie să găsim un Lama care să ne poată trezi mintea spre virtuți, pentru că singuri nu putem face calea.
Maestrul spune: „Datorită lui. Nu am făcut asta singur. Am făcut-o datorită profesorului meu”.
Deci, fiecare trebuie să-și găsească Lama.
Și dacă vă găsiți Lama, dacă sunteți serioși pe cale, dacă aveți mare compasiune și Hlaksam namdak, ce veți face? Vă veți lipi de el. Este calea cea mai rapidă și nu întotdeauna comodă. S-ar putea să fiți nevoiți să renunțați la lucruri în viață. Deci, va trebui să vă găsiți persoana potrivită. Să vă asigurați că are aptitudinile și virtuțile necesare care să vă ajute. Și dacă l-ați găsit – sunteți extrem de norocoși.
Apoi maestrul ne spune: „Trebuie să mergeți cu el, datorită compasiunii voastre!”.
Cu asta încheiem capitolul.
Grup Facebook