Cursul 12
„Ghidul de viață al războinicului spiritual”
A treia parte
Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika
Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.
Lecția 7b
Am vorbit despre cele patru conștientizări profunde ale:
-
-
- Corpului,
- Sentimentelor,
- Minții, și al
- Fenomenelor sau lucrurilor.
-
Și am spus că acestea sunt de fapt meditații care ne ajută să vedem vacuitatea acestor lucruri.
B. Conștientizarea profundă a sentimentelor și emoțiilor
tsorwa drenpa nyershak
Am spus că din toate cele patru, această conștientizare este cea mai importantă, pentru că sentimentele sau emoțiile sunt cele care ne complică viața. Vedem lucruri care nu ne plac, credem că lucrurile sunt acolo de la sine, reacționăm prin emoții negative și producem din nou karma care ne va aduce aceste lucruri înapoi.
Există patru aspecte ale conștientizării profunde a vacuității sentimentelor.
i. Lipsa unei naturi proprii de sine a sentimentul însuși
Tsorway ngowo rangshin gyi druppa gakpa
Tsorwa ― sentimentele sau emoții,
Ngowo ― natură sau esență,
Rangshin ― natură de sine,
Druppa ― a dovedi,
Gakpa ― a nega sau infirma.
Adică, negăm faptul că sentimentul în sine are o natură proprie.
Deci primul aspect în conștientizarea profundă a sentimentelor este infirmarea ideii că sentimentul în sine are natură proprie.
De exemplu, să luăm durerea sau dezamăgirea. Cineva țipă la tine, șeful țipă la tine – și tu ești nefericit, suferi din cauza țipetelor. Dacă această emoție ar fi avut natura proprie de a chinui de la sine, atunci ea nu s-ar schimba niciodată. Deci, în momentul în care ai suferi de ceva – ai suferi pentru totdeauna. Pentru că atunci când spunem „emoție dureroasă” sau „emoție chinuitoare” ― este un concept, este un gând, este o etichetă cu care etichetăm o anumită situație. Ceea ce simțim nu este durere de la sine. Etichetăm o anumită situație ca fiind dureroasă. De ce? Pentru că acum se manifestă o astfel de karmă. Ea în sine nu este dureroasă, ca dovadă că nu toți cei care aud aceste lucruri simt durere.
Acum vorbim despre emoția în sine; ea nu este o emoție dureroasă de la sine. Și adevărul este că ea se schimbă, este trecătoare. Pe zi ce trece, te vei simți mai bine. Pentru că nu are natura de a fi o emoție dureroasă de la sine.
Și să luăm situația inversă, pe care o descrie frumos Maestrul Shantideva în versetul 89. Să ne imaginăm o mamă al cărei copil tocmai a murit și este plină de durere. Oferindu-i o prăjitură gustoasă, ea ar trebui să simtă plăcere și nu durere în acel moment. Prăjitura nu radiază plăcerea de la sine.
Dacă plăcerea prăjiturii ar fi existat de la sine, atunci oricui i-am fi servit prăjitura s-ar fi bucurat de ea. Dar dacă o servim cuiva care este în doliu – nu-i va face plăcere.
Versetul 89:
Dacă durerea ar exista în sine,
Ea ar inhiba plăcerea,
Și dacă plăcerea este reală, atunci de ce gusturile plăcute
Nu-i consolează și îi bucură pe cei îndoliați?
Asta înseamnă că dacă cineva este în durere acum, atunci va fi mereu în durere, deci nu se va putea bucura niciodată de nimic, spune maestrul.
Argumentul maestrului Shantideva poate fi formulat în tibetană după cum urmează:
tsorwa dukngel rang shin gyi drup na
shen du gyurwa mi rik
Dacă sentimentul de durere ar avea propria ei natură – atunci nu s-ar putea schimba niciodată în alte sentimente, care nu sunt durere.
Școala Numai Minte spune: „Ok, are un fel de natură, doar că eu n-o pot atinge niciodată, pentru că mă uit mereu prin etichetele mele”.
Este ideea că există ceva intangibil, poate că există ceva, doar că nimeni nu poate ajunge la el. Cine poate depune mărturie că există așa ceva? Este ca zgârie-norii din spatele lui Pluto – cine poate depune mărturie despre asta?
Școala Numai Minte spune: trăim permanent într-o lume a conceptelor, dar există ceva acolo care funcționează, care se schimbă, dar pentru că avem o gândire conceptuală tot timpul, suntem înlănțuiți sau captivi permanent într-o lume a conceptelor.
Adversarul vine și spune, versetul 90:
„Ceva mai puternic l-a copleșit
Și de aceea sentimentul nu poate fi experimentat”.
Cum putem numi „sentiment”
Ceva ce nu poate fi experimentat?
Adică oferim cuiva bunătăți și el nu se bucură de asta pentru că este trist. Adversarul spune: Asta nu înseamnă că el nu se bucură, dar plăcerea a fost copleșită de puterea tristeții și, prin urmare, nu poate fi experimentată. Ideea ar fi aici, că plăcerea care este legată de prăjitură, există de la sine, dar acum persoana este tristă, așa că nu se poate bucura de ea.
Dar, maestrul Shantideva îi răspunde:
Cum putem numi „sentiment”
Ceva care nu poate fi experimentat?
Maestrul îi trage covorul de sub picioare. Nu există un sentiment care să fie plăcut în sine, sau mâncăruri gustoase de la sine, nu există așa ceva. Dacă nu putem experimenta acum ca o plăcere, atunci despre ce vorbim? Maestrul spune, cum poți numi asta plăcere? Dacă nu știm despre ce vorbim, cum îi putem da un nume?
Școala Prasangika va spune: Dacă nu există nimeni care să fie martor că acest lucru există într-un fel, atunci despre ce vorbim? Dacă nu o putem percepe și dacă nu există nimeni altcineva care să o poată percepe, inclusiv Buddha care nu o poate percepe, atunci despre ce vorbim? E ca și cum am discuta despre frumusețea fiicei unei femei sterpe.
Adversarul nu renunță. Acum vorbește despre situația opusă când există durere, dar se întâmplă ceva și persoana care a suferit mult, se bucură. Adversarul spune, versetul 91:
„Există încă acolo o durere subtilă,
Doar starea ei grosieră a dispărut”.
Maestrul râde de adversar, pentru că adversarul încearcă de fiecare dată să dea emoției o natură de sine.
Dacă următoarea emoție este bucuria,
Atunci acea stare subtilă este o stare subtilă de plăcere.
Iar adversarul repetă încă o dată și spune:
Versetul 92:
„În prezența unor condiții contrare,
Sentimentul de durere nu apare.”
Nu este aici oare un atașament
De falsa noțiune de „sentiment”?
Bine, spune adversarul, este acolo durere; au apărut condiții contrare, așa că senzația de durere nu se simte.
Apoi Maestrul Shantideva îi spune: „Ceea ce faci tu este că te atașezi, de falsa noțiune de „sentiment”.
Încerci să inventezi o poveste acolo unde nu este poveste. Dacă experimentezi durere, atunci este durere. Dacă experimentezi bucurie, atunci este bucurie; Nu există vreo durere ascunsă sau bucurie ascunsă, ci ele sunt numai proiecția ta, deoarece crezi că ele au existență de sine, că ele vin cumva de la prăjitură, sau de la șeful care țipă.
Primul punct pe care vrem să-l subliniem este că emoția nu are natură de sine și în viața noastră samsarică obișnuită totul este amestecat. Orice lucru este și bun și rău și va fi mereu așa. Există întotdeauna acest amestec. Chiar dacă tortul gustos te face fericit, și acum experimentezi plăcere, după a zecea felie s-ar putea să nu mai experimentezi aceeași plăcere mare, iar asta arată că plăcerea nu există de la sine. Pentru că dacă ea ar fi existat de la sine, atunci de fiecare dată când ai mânca acest tort te-ai bucura de el.
ii. Lipsa naturi proprii a cauzele emoțiilor
dey gyu rangshin gyi druppa gakpa
Dey – a sentimentelor,
Gyu – cauză,
Rangshin Gyi Druppa – au propria lor natură de sine,
Gakpa – a nega, a infirma.
Adică, negăm faptul precum cauzele sentimentelor ar avea propria lor natură de sine.
Am vorbit mai întâi despre esența sentimentelor sau natura lor, acum vom vorbi despre cauzele lor.
Șeful țipă la mine și mă simt rău – cauza nu vine de la șef. Nu șeful m-a făcut să mă simt rău. Și acesta este punctul cheie. Oamenii se plâng și spun: „Mi-ai făcut asta și asta, acum sunt victima ta”. Această propoziție spune: Este pură imaginație.
Nimeni nu ne poate face nefericiți, și nici nimeni nu ne poate face fericiți – pentru că nu vine din exterior.
Deci, când șeful țipă:
– Există obiectul pe care îl percep– șeful,
– Există ochiul sau urechea care îl percepe, și
– Există conștientizarea sentimentelorcare apar.
Deci trei lucruri se întâlnesc:
– Obiectul,
– Organele senzoriale care simt obiectul, și
– Conștientizarea a ceea ce simt.
Toate acestea vin direct din roata vieții. Veriga numărul 1 este ignoranța, veriga numărul 5 reprezintă formarea organelor noastre de simț în perioada când suntem în pântecele mamei. Veriga numărul 6 reprezintă contactul dintre organele de simț și obiecte ― un bărbat și o femeie la picnic, se ating unul pe altul. Ca urmare a acestui contact dintre simțuri și obiectele simțurilor, apare un sentiment, iar sentimentul este deja în veriga nr. 7, reprezentată printr-un om cu o săgeată în ochi, fapt care simbolizează senzația neplăcută. Deci, ca urmare a contactului dintre simțuri și obiecte și a conștientizării acestui contact, apare un sentiment.
Deci este important să înțelegem acest mecanism. Următorul pas pe care îl facem în meditație, în conștientizarea profundă a sentimentelor ne concentrăm pe vacuitatea cauzelor emoțiilor noastre.
Cred că țipetele șefului m-au întristat, nu-i așa? M-au făcut să mă simt rău. Oare șeful care țipă există de la sine? Sunt cuvintele lui grele în sine? Conștientizarea mea a ceea ce se întâmplă are o existență proprie? Acestea sunt toate aspectele meditației asupra vacuității cauzelor. Cu alte cuvinte, împărțim cauza care a provocat sentimentul în trei:
-
-
- Obiectul exterior pe care îl percepem,
- Organele care simt obiectul, și
- Conștientizarea noastră a ceea ce simțim.
-
Următorul pas este să vedem dacă aceste trei cauze ale sentimentelor noastre au propria lor natură. Trebuie să ne uităm la vacuitatea acestora trei.
Același lucru este valabil și pentru șef, și pentru o experiență pozitivă: ne uităm la vacuitatea cauzei sentimentului.
Să luăm o prăjitură care vă place, care este gustoasă pentru voi.
Obiectul exterior – prăjitura este gustoasă de la sine?
– Cauza pentru „gustos” vine din prăjitură? Este posibil asta? Obiectul m-a făcut să simt gustul bun? Dacă ar fi așa, toți cei care ar gusta prăjitura s-ar bucura de ea. Unora le place gustul, iar altora nu. Nu toată lumea se bucură de această prăjitură, nu-i așa? Nu tuturor le plac prăjiturile.
– Dar ce spunem de limba mea care se bucură de gust? Dacă luăm explicația biologică, limba are papile gustative. Oare există papile gustative de la sine? Să vorbim despre vacuitatea papilelor gustative de pe limba mea: dacă papilele gustative de pe limba mea ar fi cauza savurării prăjiturii, atunci ele ar fi întotdeauna cauza savurării prăjiturii! Așa că de fiecare dată când mănânc prăjitură, ar fi trebuit să simt plăcere, dar am spus că după a zecea prăjitură, ea nu mai este atât de gustoasă.
– Conștientizarea prăjiturii există de la sine? Nu. Va veni ziua când papilele mele gustative nu-mi vor mai aduce nicio plăcere pentru că nu va mai exista conștientizarea la ceea ce ele gustă. Dați-i prăjitura unui om mort – nu va exista plăcere. Conștientizarea bucuriei care vine din contactul dintre prăjitură și papilele gustative ale limbii este și ea o proiecție, nu are existență de sine.
De ce facem aceste discuții?
Pentru că atunci când ni se întâmplă lucruri plăcute, ne bucurăm de ele și nu ne ostenim să intrăm în analiză și meditație. Problema este atunci când ni se întâmplă ceva neplăcut, când vine șeful și mă concediază sau țipă la mine, ce fac atunci? Dezvoltarea acestei conștientizări îmi permite să păstrez răbdarea în fața situațiilor dificile și în loc să reacționez la situație, în mod automat, încep să meditez asupra vacuității situației.
De îndată ce se întâmplă, intru în meditație asupra vacuității situației –
– De unde a venit șeful ăsta la mine?
– De unde a venit acest sentiment?
– De ce decibelii pe care îi aud îmi sună jignitor? De ce se întâmplă asta? Este doar zgomot, sunt sunete de diferite frecvențe, și atât. Cum de aud ceva care mă rănește? De unde vine acest sentiment?
– De unde a venit vulnerabilitatea mea? Cum este posibil să fiu rănit? Cum se face că cineva spune ceva și eu mă simt rănit?
Dacă dorim să ne transformăm lumea trebuie să intrăm în meditație în acest moment. În primul rând, tăcem, continuăm să ne iubim șeful și medităm la aceste întrebări, la vacuitatea tuturor acestor factori și să vedem cum au venit din karma.
Este adevărat că nu putem vedea deocamdată ce karmă a cauzat aceste lucruri, pentru că este nevoie de timp ca să o vedem, dar trebuie să înțelegem că toate aceste lucruri nu se pot întâmpla și nu le putem interpreta fără karma. Noi furnizăm karma. Noi furnizăm „natura de scris”.
În prezent nu pot evita țipetele șefului. Nu pot face nimic momentan.
Ceea ce pot face, este văd ce karmă mi-a adus acest lucru și să fac invers. Acesta este motto-ul budist: Fă contrariul.
Dacă nu-ți place ceva, începe să faci tu invers. Dar nu-i pune pe ceilalți să facă invers, pentru că nu funcționează. Nu poți să-i obligi să facă invers atâta timp cât tu ai semințele să-i proiectezi așa. Adică, tu continui să te comporți agresiv acasă și te aștepți ca guvernul tău să fie un guvern al păcii! Cum se poate asta? Nu voi reuși.
Nu contează câte petiții semnezi, munca se face prin plantarea semințelor karmice în interior. Acesta este singurul mod în care îți poți transforma lumea.
Verificați. Deschideți cărțile de istorie. Acesta este singurul mod care funcționează și creează paradisul lui Buddha. Dacă veți înțelege bine aceste lucruri, vă puteți crea paradisul.
Puteți scăpa de toți factorii negativi din viața voastră, ei vor dispărea – fie guvernul se va schimba, fie vă veți muta într-o țară cu un guvern mai de succes. Se va întâmpla ceva care va elimina acest factor din viața voastră dacă v-ați curățat semințele din interior. Au fost cazuri când guvernul s-a schimbat radical sau politicienii s-au schimbat radical, nu-i așa?
Deci acesta a fost al doilea aspect.
Întrebare: Există obiectul și există organele senzoriale. De ce nu spunem direct: „apare un sentiment”, și avem nevoie să introducem conștientizarea?
Răspuns: Am obiectul și am organul care percepe obiectul: să zicem vederea. Este suficient să am o experiență a pixului? Nu! Trebuie să înțeleg ce se întâmplă. Dacă cineva îmi dă un pumn și mă face knockout, atunci poți să-mi arăți un pix, și poate că ochii mei sunt deschiși și se uită la pix, și poate nervul optic încă funcționează, dar nu pot descifra ceea ce văd. Există un aspect în mintea mea care etichetează ceea ce se întâmplă. Este o parte esențială a experienței. Acesta este Abhidharma Kosha.
iii. Lipsa naturii proprii a obiectului asupra căruia se concentrează sentimentul
Al treilea aspect este:
Dey mikyul rangshin gyi druppa gakpa
Dey – al sentimentului,
Mikyul – obiect, lucrul pe care se concentrează sentimentul sau care pare să stârnească sentimentul,
Rangshin Gyi Druppa – au propria lor natură de sine,
Gakpa – a nega, a infirma.
Adică: negăm că obiectul pe care se concentrează sentimentele tale are natură proprie.
Am vorbit puțin despre asta, despre vacuitatea șefului sau a prăjiturii. Această analiză ne va ajuta imediat, deoarece ne va schimba repede reacția. Dacă recunoaștem că persoana care ne enervează nu este altceva decât propria noastră proiecție, vom putea opri imediat reacția de supărare.
Vă amintiți de povestea călugărului, din cursul 6, care este torturat de regele Kalinka. Regele ordonă să-i reteze membrele unul după altul și călugărul rămâne calm, iubitor și fără supărare.
Este foarte posibil să ajungem în starea în care fericirea și liniștea noastră să vină dintr-un loc mult mai profund și să nu depindă de circumstanțe. Lucrurile care depind de circumstanțe vor trece de îndată ce circumstanțele se vor schimba. Nu aceasta este adevărata fericire, ci este doar o reacție care vine din ignoranță. Înțelegerea procesului aduce multă pace și liniște deoarece aveți încredere în procesul de funcționare a karmei.
iv. Lipsa naturiiproprii a subiectului care experimentează sentimentul
Al patrulea aspect:
Dey yulchen rangshin gyi druppa gakpa
Mikyul – obiectul pe care ne concentrăm,
Yulchen – subiectul, aceasta este mintea,
Rangshin Gyi Druppa – au propria lor natură de sine,
Gakpa – a nega, a infirma.
Adică, negăm că mintea care are acest sentiment are o natură proprie.
Deci aici negăm că mintea care experimentează ceva rău sau bun are natură de sine.
În loc să ne întrebăm: „Cum a ajuns șeful furios la mine”? Ne întrebăm: „De ce și cum am ajuns să fiu pus în această situație și trăiesc acest sentiment?”
Și acum negăm că șeful a ajuns acolo fiind adus de o forță superioară, sau complet întâmplător. Este karma noastră care ne-a pus în această situație și ne face să auzim țipete acum.
De obicei, când ne este bine, nu stăm să analizăm, numai răul ne trezește la acest adevăr și, prin urmare, el are un rol în viața noastră. Răul ne trezește și apoi spunem: „Cum de mi se întâmplă asta? De unde a venit chestia asta? Ce karmă m-a pus în această situație? Dacă nu analizăm și reacționăm automat la situație, ne creăm condițiile ca aceste lucruri neplăcute să revină la noi.
Dacă acum sunt supărat sau urăsc persoana care m-a rănit, în mod garantat vor veni oamenii să mă rănească. De unde ei vin să mă rănească? Din faptul că eu i-am rănit pe alții în trecut.
Trebuie să vă amintiți că voi ați creat toate aceste situații, și acesta este scopul întregii discuții.
Dacă înțelegem vacuitatea lucrurilor care ne supără, vom începe imediat să ne simțim mai bine, pentru că știm că dacă reacționăm negativ, ne va determina să experimentăm din nou aceeași problemă în viitor. Dacă avem gânduri negative, aceasta este karma mentală, care invită problema să revină asupra noastră. Un budist trebuie să înceteze să mai reacționeze negativ la lume. De fiecare dată când avem un gând negativ, plantăm o sămânță în mintea noastră pentru ca acel lucru să se întâmple din nou în viitor. Știm bine că este o prostie să simțim supărare, furie, ură, etc. Aceasta este puterea de a înțelege vacuitatea sentimentelor noastre.
Sentimente pure și impure
Din nou, este important să subliniem că scopul practicii noastre nu este să încetăm de a mai simți și să devenim un fel de plantă care este indiferentă la tot ceea ce i se întâmplă. Chiar și Buddha simte. Dar el se află permanent în starea de conștientizare profundă a vacuității a ceea ce se întâmplă și a ceea ce simte.
Care este diferența între ce simțim noi și ce simte Buddha? Între modul în care facem distincții și modul în care Buddha face distincții?
Sakche
Impur
Sakme
Pur
Suntem în samsara, mintea noastră este cufundată în ignoranță. Nu știm să facem ceva pur, pentru că nu înțelegem ce facem. Deci, chiar dacă intenția mea este pură de a ajuta pe cineva, nu sunt în stare să ajut cu adevărat într-un mod pur pentru că nu înțeleg vacuitatea mea, a lui și a faptei mele. Deci toate karmele pe care le acumulăm sunt amestecate. Faptele bune sunt și ele amestecate, se numesc karma bună murdară, spre deosebire de Sakme care este complet pură.
Deci, Buddha are sentimente și emoții? Da, are, și ele nu încetează niciodată. Atunci care este diferența? De ce el nu suferă și eu sufăr? Pentru că sentimentele și emoțiile lui sunt complet pure. Discernământul lui, a treia skandha, al treilea agregat, este de asemenea complet pur, pentru că se află tot timpul în conștientizare profundă. Buddha este tot timpul în meditația asupra vacuității lucrurilor. Buddha este în permanență în conștientizarea profundă a senzațiilor și a tuturor celorlalți factori.
Deci, care este diferența dintre un sentiment pur și un sentiment impur? Între Sakche și Sakme? Diferența constă în înțelegerea vacuității tuturor factorilor pe care i-am menționat.
Când sunteți la serviciu și cineva țipă la voi, vă simțiți prost, vă simțiți răniți, atunci în acel moment trebuie să intrați în conștientizarea profundă a sentimentelor și să înțelegeți:
– vacuitatea celui care țipă la voi,
– de unde vine durerea,
– vacuitatea cuvintelor pe care le auziți
– vacuitatea urechilor care aud,
– vacuitatea conștiinței conștiente de cuvinte,
– vacuitatea întregii situații – de ce vi se întâmplă asta.
Toate acestea provin din karma. Este singura șansă de a începe să oprim aceste situații:
– nu reacționăm,
– ne concentrăm pe vacuitatea situației,
– îi iubim pe ceilalți,
– căutăm cum să-i ajutăm. Ei sunt mama noastră, ne ajută, ne împing să progresăm pe calea noastră spirituală, să ne concentrăm pe adevăr.
Lucrul neplăcut ne ajută să ne concentrăm, ne face mintea ascuțită. Dacă totul ar fi bun și plăcut, nu ne-am fi uitat la ceea ce se întâmplă și într-o zi primim lovitura. Situațiile dificile sunt cele care ne ajută să ne focusăm. Și când avem sentimente impure, trebuie să ne dezvoltăm reflexe foarte rapide, reflexe care să fie fulgerătoare pentru a prinde gândul rău și de a-l opri.
Acesta este scopul conștientizării profunde a emoțiilor.
Grup Facebook