Category: ACI 12 – Ghidul de viață al războinicului spiritual

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 4a

 

O scurtă recapitulare

1. 1. 1. Vreau să rezum argumentul școlii Numai Minte, care este contrar școlii Madhyamika, legat de adevărul fals și adevărul ultim.

Școala Madhyamika spune că totul este o iluzie: lucrurile sunt o iluzie, mintea este o iluzie. Totul este o proiecție determinată de karmă și nimic nu are existență proprie.

Și asta derută școala Numai Minte. Pentru că ei cred că dacă lucrul funcționează trebuie să existe. Și invers: ceea ce există trebuie să funcționeze.

Deci ea spune:

⇓ Dacă mintea este o iluzie –
⇓ Atunci ea nu există –
⇓ Deci nu poate funcționa
⇓ Deci nu poate recunoaște iluzia –

Pentru că vrem să ne percepem cum ne-am atașat de iluzie, cum credem în minciună. Tot timpul credem în minciună și nu ne percepem făcând asta, de aceea continuăm să o facem. Acesta este scopul învățăturii. Deci adversarul care face parte din școala „Numai Minte” spune: „Este imposibil să facem asta dacă mintea nu există deloc”. Dacă mintea este o iluzie, nu există, cum va percepe minciuna?

⇓ Și dacă mintea nu există deloc și nu poate percepe minciuna,
⇓ Atunci minciuna este o iluzie,
⇓ Deci ea nu există deloc.
⇓ Asta înseamnă că dacă nu există subiect, nu există obiect și deci nu există nimic.
⇓ Asta înseamnă că procesul nu va funcționa.

Asta spune școala Numai Minte.

Dacă obiectul este o iluzie, greșeala este o iluzie, dacă nu există minte, adică subiectul, care ar trebui să o perceapă – atunci iluzia nu poate exista deloc.

1. 1. 2. Cum răspunde Madhyamika?

Ea spune: „Stai așa, tu ești școala Numai Minte, și tu vorbești despre vacuitate, despre faptul că lucrurile nu au existență de sine. Și tu ai ideea de iluzie. Ea este puțin diferită de a noastră, dar tot vorbești de iluzie. Ai definiția existenței de sine.

Care este definiția școlii „Numai Minte” a existenței de sine?

Ea spune: Cum proiectăm lucrurile? Avem semințe karmice ( toată lumea este de acord cu asta) aceste semințe karmice rodesc și cum rodesc? Sămânța care rodește mă creează pe mine, obiectul și întâlnirea dintre noi. Totul vine din aceeași sămânță:

– Lucrul pe care îl experimentez,
– Eu care experimentez, și
– Experiența în sine.

Toate acestea reprezintă rodul aceleiași semințe karmice.

Dacă lucrurile stau așa, ce înseamnă vacuitatea pentru ea? Orice lucru care mi se pare că există altfel decât o rodire karmică a semințelor, este o iluzie. Pentru că văd lucrurile ca și cum ar veni din exterior și nu ca rodire karmică. Deci, are conceptul de iluzie, care nu este foarte diferit de cel al școlii Madhyamika.

(Madhyamika Prasangika abordează poziția lor prin definirea iluziei în cadrul școlii Numai Minte. Școala Numai Minte spune că iluzia înseamnă că atunci când vedem un pix, el pare că nu vine din aceeași sămânță karmică ca și mintea noastră, dar în realitate face acest lucru. Este o iluzie că pixul se află acolo, separat de mintea noastră. Școala Numai Minte spune că pixul este o iluzie și că nu este real în acest fel. Madhyamika Prasangika spune că, dacă pixul nu este real, atunci mintea nu există. Și asta datorită faptului că nu putem avea o minte subiect fără un obiect pe care să-l percepem. Dacă nu există niciun pix, nu putem avea o percepție a pixului.

Existența condiționată/dependentă pentru școala Numai Minte înseamnă că pixul și ochii și mintea noastră provin din aceeași sămânță karmică. Vacuitatea pentru școala Numai Minte este că nimic nu există altfel decât așa.

Existența dependentă în școala Madhyamika Prasangika este că existența pixului depinde de faptul că karma te forțează să organizezi datele brute într-un pix în mintea ta. Vacuitatea înseamnă că pixul este gol de orice alt mod de a exista.

Iluzia, conform școlii Numai Minte, constă în faptul că ceva ce vezi și privirea ta asupra lui par să provină din cauze separate, dar de fapt provin din aceeași sămânță karmică. Ei cred că atât semințele karmice, cât și mintea au existență de sine.)

1. 1. 3. Analogia ursului, a șobolanului și a otrăvii

Avem cinci etape:

Chiar înainte de prima etapă, ursul doarme în peșteră.

1. 1. 1. În prima etapă șobolanul vine și îl mușcă pe urs. Analogia este experiența pe care o avem atunci când percepem ceva. Experimentăm mâncatul pizzei. Mușcăm din pizza.
      2. Prin mușcătura șobolanului, otrava pătrunde în corpul ursului. Este similară experienței de a avea o minte care este subiect și care există în același timp în care obiectul este perceput. Mintea mea este subiectul, cel care percepe. Apoi se întâmplă lucruri, acestea sunt obiectele. Deci, pătrunderea otrăvii în timpul mușcăturii, este paralelă cu faptul că, în timp ce eu percep obiectul, există mintea care percepe acest obiect.
      3. În timpul mușcăturii, ursul se întoarce în cealaltă parte – nu este conștient de otrava care a pătruns în timpul mușcăturii. Analogia este că, în timp ce sunt concentrat pe obiect, nu sunt cu subiectul. Sunt concentrat pe obiect – pe pizza, dar nu sunt atent și la mintea mea. Nu pot fi simultan în ambele locuri.
         Nu pot fi conștient de mine în același moment în care mușc din pizza – mintea poate ține doar un obiect la un moment dat, iar în acel moment este pizza pe care o mușc.

1. 1. 4. Mai târziu, ursul vede puroiul și își amintește de mușcătură. Și-a amintit: „Ah, m-a mușcat”. Analogia este atunci când ne amintim mai târziu de experiența pe care am avut-o cu obiectul, cu pizza. Mai târziu simțim pizza în stomac.
      5. Ursul își dă seama că a fost mușcat de un șobolan infectat, abia după ce vede puroiul. Numai după ce a văzut puroiul, ursul și-a dat seama că a fost mușcat de un șobolan infectat.

Ursul nu a conștientizat momentul mușcăturii – „Acum sunt mușcat de un șobolan infectat”. Este similar cu faptul când spun: „Am mâncat pizza” – această experiență vine la o secundă după aceea, când îmi amintesc de pizza.  O fracțiune de secundă după aceea.

Acestea sunt cele cinci etape. Madhyamika le descrie ca un proces care se desfășoară în serie.

Deoarece nu te poți percepe pe tine însuți în timp ce percepi altceva (mintea nu poate reține decât un singur obiect în același timp), poți deduce că ai făcut ceva în trecut prin amintirea lucrului pe care l-ai perceput, mai degrabă decât prin amintirea minții tale care îl percepea.

 

A. Perceperea directă a vacuității este esențială pentru a reuși pe cale

În lecția 4, Maestrul Shantideva subliniază importanța de a percepe direct vacuitatea.

Acum vom lăsa la o parte școala Numai Minte, și ne întoarcem la argumentele școlilor Hinayana cu privire la importanța perceperii vacuității. Școlile Hinayana susțin că nu trebuie să percepem direct vacuitatea pentru a ajunge la nirvana. Ea spune că a vedea cele patru adevăruri nobile este tot ceea ce este necesar pentru a elimina toate afecțiunile noastre mentale și a ajunge la nirvana.

Dacă vă aduceți aminte, am unit trei școli de gândire într-una – școala Funcționaliștilor. Dar curentul „Numai Minte” nu există numai în Hinayana, ci și în Mahayana. Deci primele două școli din cele trei, aparțin curentului Hinayana.

Am vorbit puțin despre Ascultători și despre Cei deveniți singuri Buddha. Și am spus că Ascultătorii sunt numiți așa pentru că, deși aud învățături despre compasiune și despre calea Bodhisattva, aceasta nu este practica lor principală. Ei se concentrează să ajungă la Nirvana.

Deși nu sunt Buddha, Cei deveniți singuri Buddha, nu ajung la iluminare singuri pentru că nu se poate ajunge la  iluminare fără practica Bodhisattva care se concentrează asupra celorlalți. Primele patru perfecțiuni din cele șase sunt concentrate pe ceilalți.

Adversarul din Hinayana spune în versetul 41:

41.
„Prin vederea adevărurilor se obține eliberarea,
Atunci ce rost mai are de a vedea vacuitatea”?
Pentru că Scriptura afirmă că fără această cale,
Nu există niciodată iluminare.

El vorbește despre cele patru adevăruri nobile, adevărurile lui Arya. Care sunt cele patru adevăruri nobile?

1. 1. 1. Adevărul suferinței,
      2. Adevărul sursei suferinței,
      3. Adevărul sfârșitului suferinței, și
      4. Calea de ieșire din suferință.

În literatura Hinayana apar șaisprezece aspecte ale celor patru adevăruri nobile. Fiecare dintre cele patru adevăruri are patru aspecte.

Acestea sunt șaisprezece experiențe pe care le avem după ce percepem direct vacuitatea, care sunt grupate în cele patru adevăruri nobile. Ascultătorii Hinayana și Cei deveniți singuri Buddha susțin că percepem cele șaisprezece adevăruri ale lui Arya în timpul (nu în urma) Căii Perceperii și că această cale nu constă decât în perceperea acestor adevăruri și nu trebuie să includă neapărat percepția directă a vacuității. Ei spun că simpla înțelegere a acestor șaisprezece lucruri duce la nirvana și, prin urmare, nu este necesar să percepem direct vacuitatea. Ei au încurcat lucrurile și nu realizează că aceste șaisprezece lucruri rezultă din perceperea directă a vacuității. Este adevărat că prin înțelegerea acestor lucruri ne putem reprima afecțiunile noastre mentale – ceea ce ne învață primele capitole din Ghidul de viață a unui Bodhisattva – dar abia după ce percepem direct vacuitatea realizăm direct cele șaisprezece aspecte. Experiența directă a celor șaisprezece adevăruri este cea care ne permite să înlăturăm definitiv afecțiunile mentale (și nu doar să le suprimăm), adică să ajungem la nirvana.

Când cei din Hinayana spun „eliberare” se referă la nirvana. Ei nu vorbesc limbajul iluminării depline, ei vorbesc despre nirvana și nu despre iluminarea completă.

Noi am spus până acum că este imposibil să ajungem la nirvana fără percepția directă a vacuității. Cei din Hinayana afirmă altceva, ei spun: Nu trebuie să percepem neapărat vacuitatea, este suficient să percepem direct cele șaisprezece aspecte ale celor patru adevăruri nobile. Dar maestrul Shantideva răspunde la asta [astfel]:

Pentru că Scriptura afirmă că fără această cale,
Nu există niciodată iluminare.

Adică, fără a percepe vacuitatea este imposibil să ajungem la iluminare.

Deci, hai să vorbim puțin despre acest răspuns.

 

Perceperea directă a vacuității

Percepția directă a existenței dependente/condiționate

Iată cum se întâmplă procesul. Am vorbit despre:

Chö Chok

În Chö Chok ne percepem cum creăm o ceașcă unde nu există ceașcă. Vedem o colecție de forme și culori și ne surprindem cum proiectăm ceașca din mintea noastră, pe acea colecție de forme și culori. Vedem iluzia.

Ce este iluzia conform școlii Prasangika Madhyamika? Lucrurile nu au nicio existență proprie de sine, sunt toate o proiecție din minte, care ne este impusă de karma mea.

În procesul Chö Chok – toată karma pe care a acumulat-o Bodhisattva prin practica multă pe care a făcut-o, prin meditațiile și binefacerile multiple făcute, prin înțelegerea intelectuală a vacuității- rodește și percepe, de exemplu, cum creează ceașca pe o colecție de forme și culori. Cum creează ceașca acolo unde nu există nicio ceașcă de la sine.

Aceasta se numește percepție directă a existenței dependente. Percepem cum ne creăm realitatea, cum ne fabricăm realitatea tot timpul. Tot timpul facem asta, fără să știm că facem asta.

 

Meditația vacuității

Bodhisattva se percepe creându-și realitatea. După care intră în meditația asupra vacuității. De obicei, acest lucru se întâmplă la scurt timp după aceea, pentru că karma lui este atât de puternică încât intră în meditație și percepe direct vacuitatea.

În timpul meditației vacuității, el nu știe că se află în meditația vacuității, de ce? Pentru că nu mai are noțiunea de „eu”, de „meditație”, de „vacuitate”. Pentru că gândirea lui nu mai este conceptuală, este altceva.

În acele momente, se spune că se contopește cu vacuitatea. Ca apa în apă Conștiența lui funcționează într-un mod complet diferit, nu mai are gândire conceptuală. În timpul meditației, nu mai există dualitate. Când meditația se termină, el va ieși din ea, pentru că nu este încă un Buddha.

În timpul meditației corpul este aici în lumea dorințelor, dar mintea se află în lumea cu formă, într-o altă lume, nu în cea a dorințelor. Unii zei sunt încă în samsara, dar nu mai sunt în lumea dorințelor, ci într-o lume superioară care este împărțită în două: lumea cu formă și lumea fără formă.

Sunt oameni care meditează mult, dar care nu au înțelegerea vacuității și ating niveluri foarte înalte de concentrare, și dacă părăsesc lumea fiind în această stare, se vor renaște ori în lumea cu formă, ori în cea fără formă, în funcție de nivelul de meditație pe care l-au atins.

Ei nu au perceput vacuitatea. Nu știu încă cum să-și elimine karmele care le provoacă suferință, așa că în cele din urmă vor fi forțați să cadă din ea. De aceea nu încurajăm aceste practici. Noi spunem că trebuie să ajungem la un nivel foarte înalt de meditație, iar după aceea să ne concentrăm pe vacuitate.

 

Înțelepciunea de după

Cel care coboară din meditația vacuității, mintea lui se întoarce în lumea dorințelor, revine la gândirea obișnuită. El are sentimentul că a coborât dintr-o lume foarte înaltă. El devine un Arya.

După meditație are o perioadă de aproximativ douăzeci și patru de ore în care are multe conștientizări. Mintea nu mai este în vacuitate, ea acum gândește. Conștientizările sunt în realitatea falsă, relativă.

Pentru toți cei care percep vacuitatea, au un set similar de conștientizări – cum funcționează această realitate. Ei încep să înțeleagă cum funcționează karma, cum funcționează semințele karmice, de unde vine suferința, cum să oprească suferința.

 

Patru adevăruri, șaisprezece aspecte

Conștientizările care apar după meditație sunt  cele „Patru Adevăruri ale lui Arya”. În Occident au fost traduse greșit ca cele „Patru Adevăruri Nobile” deoarece Arya este un cuvânt pentru cineva care este superior și nobil.

Există în total șaisprezece aspecte ale celor patru adevăruri ale lui Arya. Acestea apar în a doua parte a perceperii vacuității, numită Jetop Yeshe, înțelepciunea de după.

În Hinayana o descriu ca și cum ar fi parte din meditație, dar nu este adevărat pentru că conștientizările sunt gânduri descrise în cuvinte. Așa că în literatura care o descrie ca și cum ar face parte din meditația vacuității există confuzie. În literatura Mahayana se spune că nu putem înțelege cu adevărat cele patru adevăruri și cele șaisprezece aspecte ale lor până când nu percepem vacuitatea în mod direct. Până atunci înțelegerea este incompletă.

De aceea, Maestrul Shantideva scrie, că în toate scripturile se spune că nu se poate ajunge la iluminare fără percepția vacuității:

Pentru că Scriptura afirmă că fără această cale,
Nu există niciodată iluminare.

 

B. Dezbaterea cu școala Hinayana

Din nou vine adversarul care reprezintă punctele de vedere ale școlii Hinayana și spune: „Nu știu dacă mă pot baza pe aceste scrieri, pentru că nu au fost verificate”.

Aceste scrieri sunt sutre din Mahayana. Iar adversarul nostru este din Hinayana. El nu cunoaște aceste sutre, și spune: „De unde știu că sunt adevărate? De ce să te cred? De ce să le accept?”

Cei din Hinayana nu acceptă scrierile Mahayana. Ei spun: „acestea nu au fost rostite de Buddha”.

 

Decizia ce scripturi sunt corecte

a. Scrierile Mahayana

Yum Gyi Do

 

Yum – mamă,
Do     – sutra.

Yum Gyi Do înseamnă Sutrele Mamă.
Sutrele mamă se mai numesc și sutrele perfecțiunii înțelepciunii, este înțelegerea înțelepciunii din mintea unui bodhisattva, o minte plină de compasiune.

De ce perfecțiunea înțelepciunii se numește „mamă?” Pentru că ea dă naștere lui Buddha. Copiii perfecțiunii înțelepciunii sunt Buddha. Dacă o persoană dobândește perfecțiunea înțelepciunii, aceasta îi permite să ajungă la iluminare.

Deci toate scrierile Prajna Paramita, ale perfecțiunii înțelepciunii, sunt numite Yum Gyi Do, Sutrele Mamă.

Aceste sutre ne învață despre perfecțiunea înțelepciunii, și spun: „Nu se poate ajunge la Nirvana fără perfecțiunea înțelepciunii, fără perceperea directă a vacuității. Fără perceperea directă a vacuității nu se poate ajunge la iluminare și nici măcar la nirvana.

b. Scrierile Hinayana

Scrierile Hinayana acceptate și de școlile Mahayana – sunt organizate în trei colecții:

1. 1. 1. Scrierile Vinaya– conțin regulile și preceptele morale pentru călugării și călugărițele budiste. Cele zece precepte de eliberare vin de aici, de exemplu. Toate aceste învățături sunt acceptate atât de Hinayana, cât și de Mahayana.
      2. A doua colecție numită scrierile înțelepciunii sau scrierile „Abhidharma”. Texul Abhidharma Koshaeste unul dintre ele.
      3. Colecția de sutre ale lui Buddha pe care ambele părți le acceptă.

Maestrul Shantideva îi răspunde in versetul 42:

Dacă spui că „Mahayana nu este adevărată”, 
Atunci cum este tradiția ta verificată?
„Pentru că este acceptată de ambele părți”.
Dar pentru tine nu a fost așa de la început.

Adversarul spune: De unde știu că aceste scrieri sunt autentice, că sunt adevărate?

Atunci maestrul Shantideva îi răspunde: „Cum știi că tradiția ta că este autentică? Cum ți-ai verificat tradiția? Ea nu a fost așa de când te-ai născut, spune maestrul.

Imediat după ce te-ai născut și, de asemenea, înainte de a fi capabil să ajungi la o înțelegere a sensului lor prin utilizarea rațiunii – nici măcar colecția de scripturi a căii inferioare nu a fost ceva adevărat pentru tine. Cineva te-a învățat, te-ai dus să le verifici și te-ai convins că sunt adevărate.

Versetul 43:

Condițiile care îți inspiră credința în tradiția ta
Sunt aceleași și pentru Mahayana.
Dacă ceva este acceptat ca fiind adevărat de două părți diferite
Atunci și Vedele, de asemenea, ar trebui să fie adevărate!

Maestrul spune: Există o modalitate de a verifica și de a ne convinge că anumite scrieri sunt corecte. Nu urmăm fiecare învățătură, nu credem în fiecare carte pe care o citim, avem nevoie de o modalitate de a ne convinge că aceste lucruri sunt autentice și că funcționează. Buddha însuși a transmis în învățătura Hinayana cum să-i verificăm cuvintele; Cum se verifică o carte. Trebuie să studiem aceste teste de verificare pentru a nu ne pierde timpul cu prostii.

Și iată câteva argumente:

– Nu majoritatea decide

În versetul 42 spune:

„Pentru că este acceptată de ambele părți”.

Cei din Mahayana acceptă scrierile din Hinayana, dar nu și invers. Cei din Hinayana spun, că nu cred că Prajna Paramita a fost spusă de Buddha. Maestrul Shantideva îl întreabă pe adversar: „De ce accepți scrierile Hinayana?” Iar adversarul răspunde: „Pentru că sunt acceptate de ambele părți.”

Apoi, în versetul 43, maestrul Shantideva îi spune:

Dacă ceva este acceptat ca fiind adevărat de două părți diferite
Atunci și Vedele, de asemenea, ar trebui să fie adevărate!

Maestrul spune: „Acum îmi spui că dacă ceva este acceptat de doi oameni,  atunci este adevărat? Dacă așa este, spune el, și Vedele ar trebui să fie adevărate”.

De ce spune maestrul asta?

Ce sunt Vedele? Vedele sunt scrieri antice din tradiția hindusă care a precedat budismul, iar budismul nu le acceptă ca fiind cu totul corecte. Budismul nu este de acord cu o parte din ceea ce este scris acolo, iar acest lucru este împărtășit și de Hinayana și de Mahayana. Ambele nefiind de acord cu privire la această parte a Vedelor. Deci el spune: „Atunci Vedele trebuie să fie adevărate pentru că doi hinduși le acceptă? Ce dovadă este asta?”

Cu cine vorbește maestrul? Cu adversarul din partea Hinayana?

Cine este acest adversar? Noi suntem. De multe ori mergem după ce spune majoritatea: „Dacă ăștia cred și ăia cred, [atunci] așa trebuie să fie!”. De multe ori acceptăm lucruri pentru că mulți le acceptă, fără ca noi să le examinăm. Mergem cu turma, spune maestrul.

– Sunt țări care susțin anumite convingeri despre care știm că nu sunt corecte, despre care știm că sunt dăunătoare.
– Există culturi întregi care au crezut în sacrificiile umane;
– Există culturi întregi care au crezut în oprimarea femeilor;

Există multe credințe pe care le au națiuni întregi – și acest lucru nu le face adevărate. De aceea, maestrul exclude din capul locului ideea de a merge după cum decide majoritatea, sau faptul că dacă altcineva este de acord cu tine nu îți dă mai multă dreptate, sau mai multă putere. Deci acesta este un argument.

– Buddha ne-a învățat cum să verificăm învățătura spirituală

Ceea ce este interesant este cum le verificăm?

Unul dintre testele de verificare, pe care Lordul Buddha ni l-a dat, dacă o învățătură este corectă, este ca ea să fie în acord cu cele trei colecții de scrieri: Vinaya, Abhidharma și Sutrele, acceptate de Hinayana. Vinaya vorbește despre moralitate, Abhidharma vorbește despre înțelepciune, iar sutrele de aici vorbesc despre concentrare.

Maestrul spune că o învățătură spirituală bună ar trebui să includă:

• • • Moralitatea,
    • Cum trebuie dezvoltată concentrarea – cum să medităm,
    • Învățături despre înțelepciune.

Și ambele părți sunt de acord cu asta. Atât Hinayana, cât și Mahayana.

În versetul 43 el spune:

Condițiile care îți inspiră credința în tradiția ta
Sunt aceleași și pentru Mahayana.

Așa că spune: „Fă acest test și pe scrierile Mahayana! Tu nici măcar nu le-ai citit! Dacă ai lua condițiile care te-au determinat să crezi în tradiția ta, dacă iei aceste teste pe care le-ai aplicat deja pe un set de scripturi și le aplici acestui set, vei vedea că este corect. Așa că nu le respinge complet, verifică înainte de a respinge.

 

Cele trei teste

Există criterii pe care Buddha le-a transmis în scrierile Hinayana cum trebuie să fie verificate învățăturile. El a spus:

1. 1. 1. În primul rând, verifică-le prin propria ta experiență de viață. Verifică dacă ceea ce îți predă profesorul contrazice ceea ce tu ști prin cunoaștere directă.
         Nu dintr-o altă învățătură, ci din ceea ce ști direct. Dacă știu că soarele este galben și profesorul îmi spune că soarele este albastru, atunci nu mă duc la acel profesor, pentru că contrazice ceea ce știu deja.

1. 1. 2. Al doilea test este testul de logică care ne-a învățat Buddha. Există lucruri pe care nu le pot cunoaște direct. Pot vedea dacă soarele este galben sau albastru, dar există lucruri pe care nu le pot cunoaște direct. Ca, de exemplu, vacuitatea, pentru că încă nu am perceput-o direct, dar mă pot folosi de logică pentru a verifica dacă lucrurile sunt corecte. Deci, voi verifica lucrurile dacă ele se potrivesc sau nu cu logica mea. Dacă profesorul predă lucruri care nu sunt în acord cu logica mea, nu-l voi urma. Deci, acesta este un al doilea test pe care îl aplicăm lucrurilor pe care nu le experimentăm direct, dar le putem verifica prin logică.
      3. Al treilea test se aplică în situația în care nu putem verifica lucrurile, nici măcar prin logică, cum ar fi mecanismul subtil al karmei. Avem legile karmei, care ne spun cum funcționează karma, dar sunt mici detalii pe care nu le pot înțelege prin logică, cum ar fi, de exemplu, de ce am părul negru sau de ce am părul blond? Nu știu exact ce karma m-a adus la toate aceste detalii, numai Buddha știe.

Atunci cum să-l cred? Acestea sunt lucruri pe care nu le pot cunoaște și, nici măcar nu le pot verifica prin logica mea, Deci cum pot verifica dacă ceea ce spune el este adevărat? Așa că Buddha spune: „Observă dacă se contrazice. Verifică de-a lungul timpului în diverse locuri, diferite învățături și diferite audiențe și vezi dacă se contrazice.

Pentru ca învățătura spirituală să mă ajute, să mă elibereze, trebuie să am încredere în profesor, trebuie să-l las să mă conducă. Nu oricine este demn de încrederea mea. Trebuie să-l verific cu atenție, iar Buddha ne-a învățat cum să-l verificăm pe profesor.

În versetul 43 Maestrul Shantideva spune:

„Ia toate lucrurile care îți inspiră încrederea/credința în tradiția ta, și aplică-le în Mahayana și vezi dacă sunt adevărate, nu le respinge dinainte”.

 

Elevul spiritual serios 

Elevul care este serios pe calea spirituală trebuie:

1. 1. 1. Să aibă mintea deschisă. Dacă are atitudinea că știe deja, el nu va putea învăța prea multe. Nu spunem să anuleze lucrurile pe care le-a învățat, ci spunem că dacă vine să audă o învățătură, să pună la o parte cea învățat. Dacă stă și compară tot timpul, nu va primi valoarea învățăturii pe care o aude
      2. Să fie inteligent– să examineze ceea ce se spune și să fie consecvent. Să nu spună: „Ok, m-ai convins” și apoi să fac invers. Pentru că nu va ajunge nicăieri.
      3. Să aibă aspirație spirituală. Dacă nu ați fi avut această aspirație, nu ați fi fost aici, așa că n-am să vorbesc despre asta.

Cu toții facem o mulțime de lucruri fără să le verificăm. Suntem supraîncărcați de „învățături” – între ghilimele – pe care le-am primit de la educatoare, de la mamă, de la societate. Suntem supraîncărcați cu lucruri pe care le facem, pe care nu le verificăm, și nici nu știm de ce le facem.

Există o poveste despre o mamă care prăjește cârnați. Ea mai întâi îi taie și apoi îi prăjește. Fata ei vine și o întreabă: Mamă, de ce tai cârnații? Mama spune: nu știu, așa făcea mama mea. Apoi fata se duce la bunica să o întrebe de ce sunt tăiați cârnați înainte de a fi prăjiți. Bunica îi răspunde: nu știu, așa făcea mama mea. Până la urmă reiese că bunica bunicii care a început tradiția avea o tigaie foarte mică și trebuia să taie cârnații în bucăți mici. Și a devenit o tradiție în familie, cârnații se fie tăiați înainte de a fi prăjiți.

De multe ori moștenim astfel de tradiții și nu le verificăm. Dacă verificăm toate lucrurile pe care ni le-a spus învățătoarea în clasa întâi, și ne uităm unde a ajuns ea, am mai crede? Cât timp rămânem cu ceea ce ni s-a spus? Toată viața .

Deci este foarte important să fim independenți în gândirea noastră și să verificăm lucrurile. Faptul că  auzim „așa facem noi”, nu este un motiv pentru care să fac și eu tot așa. Nu dacă sunt serios pe calea mea spirituală.

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 3b

 

A. Cum putem vedea iluzia

În continuare vom vorbi despre iluzie.

Gyuma

Gyuma înseamnă iluzie. Putem spune și miraj. În sanscrită Maya.

Ce este iluzia?

nang tsul dang ne tsul mitunpa

Tsul             – mod,
Nang           – apare,
Nang Tsul – modul în care apare ceva,
Dang           – și,
Ne                 – există,
Mitunpa    – nu concordă, nu se potrivesc.

Modul în care apar lucrurile și modul în care există cu adevărat nu concordă.

Aceasta este definiția iluziei: modul în care îmi apar lucrurile și modul în care ele există – nu concordă între ele.

Asta nu înseamnă că „ceva pare negru, dar de fapt este alb”. El este negru, funcționează ca negru, dar aceasta este iluzia, pentru că nu are natura să fie negru de la sine.

 

Iluzia unui Arya

Cel care coboară din meditația vacuității își dă seama de sensul profund al lui Gyuma, a iluziei.

Cel care percepe pentru prima oară vacuitatea în mod direct, își dă seama că tot ceea ce a trăit până atunci a fost greșit. Fiecare percepție până în acel moment a fost greșită. Pentru că până în acel moment crezuse în iluzie. El își dă seama de această incompatibilitate. El înțelege că modul în care apar lucrurile nu corespunde naturii lor ultime. Și își dă seama că până la perceperea vacuității trăise în iluzie.

Trăiește Buddha într-o iluzie? Buddha trăiește în iluzie. Pentru faptul că a practicat mult și a acumulat multe merite, înțelege vacuitatea și și-a creat paradisul. O iluzie nu tocmai rea.

Chiar și baby Arya după ce coboară din perceperea vacuității se întoarce tot în iluzie; doar că acum înțelege iluzia. Nu-i vine să-și creadă ochilor, dar nu are încotro. Este constrâns de karma  care l-a forțat și știe că totul este înșelător.

El înțelege deja că lucrurile nu vin de la sine, că vin de la el – din karma. Apoi practică și lucrează cu karma. Cel care înțelege bine vacuitatea poate produce ceea ce își dorește. Devine un magician. El creează realitatea.

Când se termină iluzia? Când ajungem la Nirvana, înșelăciunea s-a terminat. Lumea nu ne mai înșală, pentru că am neutralizat semințele. Persoana care ajunge la nirvana nu și-a eliminat neapărat toate semințele karmice, dar le-a neutralizat. Nu se vor mai manifesta. Aceasta este ultima afecțiune mentală pe care o elimină înainte de a ajunge la nirvana – și anume că nu mai există miraj, nu mai există iluzie.

 

Natura iluziei

Pentru ochiul obișnuit, pentru ochiul cuiva care nu este Pakpa, care nu a perceput vacuitatea, lucrurile par să vină din afară, par să-și radieze identitatea spre el. Ele spun: eu sunt Doru, sunt o cameră, sunt tavan, eu sunt aici, eu sunt acolo… nu am făcut nimic și percep. El vine, ea vine, dezastrul vine, lucruri bune vin, un botez vine… mi se întâmplă lucruri. Stau aici, în centrul lumii, și mi se întâmplă lucruri.

Și spunem că aceasta este iluzia. Deoarece nu există nimic care să vină din afară, totul este o proiecție, pixul este o proiecție. Nu există nici un pix care să-mi spună: „Sunt pix”.

Pentru că el nu este un pix în sine. Funcționează ca pix, mi se pare că este pix, îl folosesc ca pix, dar “scrisul” lui nu vine din el, nu se află în el. El este doar o bucată de plastic, este un cumul de forme și culori, are o parte dreaptă și o parte stângă – și pe toate acestea, proiectez conceptul de scris.

În Madhyamika, Calea de Mijloc, spunem că fără proiecția mea, nu există pix. Fără proiecția mea, nu există o cameră aici. Fără proiecția mea, nu există oameni aici. Nu există absolut nimic în lumea mea, care să nu fie o proiecție a minții mele, inclusiv mintea însăși.

Madhyamika Prasangika spune că lucrurile sunt o iluzie, deoarece nu au nicio natură proprie. Un pix nu este un pix în sine; nu radiază din el pixul; nu are natură proprie de pix. Așadar, este ireal, ca o iluzie. Școala Funcționaliștilor spune că dacă ceva funcționează, este real; deoarece pixul scrie, este real.

Madhyamika Prasangika spune că, deoarece pixul scrie, nu este real. Nu este real înseamnă că provine din karma noastră; nu există în sine în mod concret. Școala Numai Minte (care aparține școlii Funcționaliștilor) crede că o sămânță karmică produce atât organul (organele) de simț care percepe un obiect, cât și obiectul perceput. De exemplu, aceeași sămânță karmică care produce ochii care văd pixul produce și pixul însuși.

 

Școlile budiste de gândire definesc iluzia diferit

Am spus despre iluzie că: „Modul în care apar lucrurile și modul în care sunt cu adevărat, nu concordă”. Când spunem „modul în care sunt ele cu adevărat” – intrăm deja în diferite școli de gândire. Pentru că fiecare școală de gândire va spune ceva diferit despre cum sunt cu adevărat.

Ce este „cu adevărat?” Fiecare școală de gândire va spune ceva diferit despre cum există lucrurile. Asta înseamnă că au concepte diferite despre ce este o iluzie. Școlile diferite de gândire vor defini iluzia în moduri diferite.

Definiția pe care am dat-o până acum nu a intrat în nuanțele diferitelor școli de gândire. Toate vor fi de acord cu această definiție, că nu există concordanță între modul în care apar lucrurile și modul în care sunt cu adevărat. Dar când sunt întrebate cum sunt lucrurile cu adevărat, fiecare va spune ceva diferit.

În lecția 2 am dat versetele 13 și 14.

13
Nu există o singură cauză
Care să aibă puterea de a produce totul.
„Dacă totul în cele din urmă este Nirvana,
Și cu toate astea se învârte în realitatea falsă, 

14
Atunci și toți Buddha vor continua să se învârtă,
Ce rost mai au acțiunile unui Bodhisattva”?
Atâta timp cât râul condițiilor nu s-a oprit,
Nici măcar iluzia nu se va opri.

Am vorbit despre nirvana naturală și nirvana adevărată. Și a spune că nirvana și samsara sunt același lucru este de fapt doar o confuzie semantică. În versetul 14 scrie:

Atâta timp cât râul condițiilor nu s-a oprit,
Nici măcar iluzia nu se va opri.

Adică, atâta timp cât există cauze – vor veni rezultate. Iar rezultatele vor deveni cauzele pentru următoarele rezultate.

Există un râu, un curent neîncetat de cauze și efecte. Toate acestea sunt iluzii. Realitatea convențională este o iluzie.

Acesta este procesul prin care se creează iluziile. Ele nu există de la sine. Ele vin datorită condițiilor. Din cauze. Dacă sunt îndeplinite condițiile – apare un rezultat.

Condițiile sunt o iluzie, rezultatul este o iluzie. Am vorbit despre întrebarea care s-a pus – „păi dacă ești o iluzie, atunci cum te-ai născut? Cum de există renașterea după moarte?” Atunci am răspuns: „Chiar și acum ești o iluzie, nu că vei fi mai târziu o iluzie. Totul este magie. Și magia funcționează după legile ei.

În versetul 15 el spune:

Dar când râul condițiilor s-a oprit –
Iluziile vor înceta, chiar și în realitatea relativă.
„Dacă nici măcar percepția greșită nu există,
Atunci cum putem confirma existența iluziei?”

Adversarul este cel care vine și îngreunează situația.

 

Școala de gândire „Numai Minte”

În această lecție, adversarul face parte din școala Numai Minte. Ea este numită:

Sem Tsam

Sem   – minte sau conștiință,
Tsam – numai.

Deci, numai conștiință, numai minte.

De ce o numesc așa?

Unii oameni cred că dacă se spune numai minte, atunci totul este mental. Dar nu este adevărat, nu asta înseamnă.

Ei sunt de acord cu faptul că lucrurile vin ca rezultat al karmei, din semințe karmice, așa cum spune Prasangika. Școala spune:

• • • Există o sămânță karmică care rodește, și datorită ei văd un pix.
    • Există o sămânță karmică care rodește, și datorită ei am ochi, pot vedea, și
    • Există o sămânță karmică care m-a adus împreună cu pixul și că acum experimentez un pix.

Nu există o sămânță pentru fiecare dintre aceste cazuri, ci sunt aceeași sămânță karmică.

Cu alte cuvinte, școala spune că nu există coincidențe. Aceeași sămânță karmică care produce ochii care văd pixul produce și pixul însuși.

Acum când auzim aceste lucruri nu ne revoltăm, pentru că pixul nu este atât de important. Dar când ni se întâmplă un dezastru – școala ne spune, camionul care ne lovește, faptul că am fost în calea camionului și experiența loviturii vin din aceeași sămânță.

Aceeași karmă care a adus camionul spre mine, m-a adus și pe mine spre el. Este aceeași faptă pe care am făcut-o în trecut când am vătămat altuia viața. Aceeași faptă. Ca și cum semințele ar fi stocate în inimă și rodesc de acolo.

Putem simula cu cele două palme forma unei semințe care rodește din inimă, ca o floare. O palmă este cea care m-a adus la camion, iar cealaltă este cea care mi-a adus camionul și ambele provin din aceeași sămânță karmică.

Parsangika nu intră în discuții contradictorii cu școala Numai Minte pe această temă. Ea spune, au dreptate, dar acesta este punctul de vedere a lui Sem Tsam.

 

Natura iluziei, conform școlii „Numai Minte”

Cum explică iluzia școala Numai Minte?

Suk dang suk dzin gyi tsema dze shen gyi druppa

Suk                              – formă,
Tsema                        – percepție,
Dzin                             – a percepe sau a ține
Suk dzin gyi tsema – percepția ce percepe forma,
Dze                               – înseamnă materie, substanță,
Shen                             – diferit,
Druppa                       – există.

Împreună înseamnă: forma și percepția care percepe forma sunt făcute din materiale diferite, adică din semințe diferite.

Cu alte cuvinte, chiar dacă forma și mintea care o percepe, provin de fapt din aceeași sămânță, greșim atunci când credem că provin din semințe diferite din materiale/substanțe diferite.

Forma este obiectul simțului văzului și, ea reprezintă aici toate obiectele tuturor simțurilor.

Iluzia se referă la tot ceea ce este perceput de simțuri. Desigur, aceasta include și ceea ce este perceput prin gândire, care este, de asemenea, considerată ca simț în budism. Conform școlii Numai Minte iluzia în care trăim nu înțelege că tot ceea ce este perceput de noi nu este separat de mintea care percepe lucrurile.

Atunci prin ce diferă școala de Madhyamika? Ce spune Madhyamika despre mintea mea? De unde vine mintea?

Ea este o proiecție karmică. Este mintea o iluzie?

Școala va spune – da, mintea mea este o iluzie, ea este o proiecție. Nu are existență de sine.

Școala Numai Minte, spune că semințele karmice există. Nu numai că există, dar au și un loc anume în minte. Îi spune Kunshi. Unde se află el? El este în minte. Unde este această minte? Ea există undeva.

Adică, școala atribuie minții un grad de existență de sine.

Toate aceste școli, din grupul Funcționaliștilor, nu au o înțelegere completă a vacuității, deoarece fiecare dintre ele atribuie într-o măsură sau alta o existență de sine. Iar atâta timp cât mai avem chiar și o fărâmă de credință în existența de sine, nu ne putem elibera.

Pentru că dacă există în noi chiar și un lucru mic care este permanent, atunci nu aavem nicio șansă să ajungem la iluminare.

Prasangika Madhyamika spune că totul este o proiecție. Este greu de trăit cu o astfel de concepție asupra lumii. Pentru că ne impune întreaga responsabilitate. Nu avem unde fugi. Dar tocmai asta ne permite să ne eliberăm. Totul este în mâinile noastre.

 

Poate mintea care este o iluzie să perceapă eroarea?

Reprezentantul școlii Numai Minte dispută cu Maestrul Shantideva. El spune în versetul 15:

„Dacă nici măcar percepția greșită nu există,
Atunci cum putem confirma existența iluziei?”

El spune: „Bine, bine să spunem că cineva are percepție greșită. Dar îmi spui că totul este o iluzie, atunci cum poți confirma ceva dacă totul este o iluzie, dacă mintea mea este o iluzie? Cum pot să confirm că este greșit? Mi-ai spus „totul este greșit” – cum pot să te verific? Cum verific dacă ceea ce spui este adevărat, dacă chiar și mintea mea este o iluzie? Deci nu pot confirma ceea ce spui. Atunci despre ce vorbim?

În versetul 16, maestrul spune: Ești de acord cu mine că lucrurile sunt o iluzie, atunci:

Dacă pentru tine iluzia nu există,
Ce încerci tu să confirmi?
„Chiar dacă este un aspect al minții,
În realitate există ca ceva diferit.”

Maestrul spune: Amândoi suntem de acord că este o iluzie, atunci ce încerci să confirmi?

Totul este o iluzie și, noroc că este așa!

Cu alte cuvinte, maestrul nu-l contrazice pe adversar că totul este o iluzie. El spune:

„Este adevărat că totul este o iluzie, dar ne putem bucura de iluzie”.

Putem folosi iluzia pentru a crea o iluzie care funcționează pentru noi. Pentru că acum ne aflăm într-o realitate care arată ca și cum ar fi reală, dar este de fapt o iluzie. Ea este plină de probleme. Este plină de suferință și, în același timp, este o iluzie. Deci nu este nicio problemă, spune maestrul: „Vom lucra cu iluzia și vom repara iluzia, pentru că iluziile funcționează”.

Școala Prasangika Madhyamika spune: „Iluzia nu înseamnă că nu poate funcționa”.

Prin asta ea se deosebește de școala Numai Minte care spune că ceea ce nu este real nu poate funcționa sau dacă ceva funcționează trebuie să fie real.

Madhyamika spune: Iluziile funcționează și tocmai pentru că sunt iluzii le putem schimba. Tocmai pentru faptul că sunt iluzii, putem crea alte iluzii. Dacă nu erau iluzii, dacă lucrurile erau permanente, atunci n-aș mai fi avut nicio șansă, pentru că sunt deja așa.

Acesta este scopul școlii Prasangika Madhyamika de a nu lăsa nimic care să fie permanent. Totul este o iluzie și este norocul nostru că totul este o iluzie.

 

Întrebare: Ideea de a corecta iluzia, să fie o iluzie bună care să nu ducă la suferință, nu este de fapt ideea de a corecta samsara în loc să ieșim din samsara?

Răspuns: Nu. Pentru că samsara și iluzia nu sunt același lucru. Este adevărat că samsara este o iluzie, dar nu orice iluzie este samsara. Chiar și Buddha se află în iluzie, dar el știe asta.

 

Greșeala școlii „Numai Conștiință”

Versetul 17:

Dacă mintea însăși este o iluzie,
Ce este, deci, perceput prin ce?
Însuși Protectorul Lumii a spus
Că mintea nu poate vedea mintea.

Rândurile înclinate reprezintă spusele reprezentantului școlii Sem Tsam.

El spune – Chiar și mintea în sine, îmi spui că este o iluzie, deci cum poate ea să perceapă ceva?

Dacă mintea mea este o iluzie, atunci ea nu poate face nimic.

Să nu uităm că el face parte din Funcționaliști care spun: dacă un lucru face ceva, atunci există cu adevărat.

El spune: mintea ar trebui să funcționeze „pentru a percepe iluzia”; Trebuie să mă percep ieșind din iluzie, pentru că doar așa voi ieși din mocirlă.

Deci el spune – bine, bine dar dacă spui că mintea mea în sine este o iluzie, atunci nu există, atunci nu poate funcționa. Dacă nu poate funcționa, cum va percepe iluzia? Conform a ceea ce spui, el este o iluzie, deci nu poate percepe absolut nimic. Dacă nu există subiect, nu există nimic care să perceapă, atunci nu există nici obiect. Ceea ce spui este că am ajuns într-un punct în care nu există absolut nimic. Nu există minte, nu există nimic. Nu există nici măcar iluzia.

Dacă ceea ce spui este corect, atunci am ajuns la contradicție. Mintea este o iluzie, nu poate funcționa, nu poate percepe nimic, dacă nu există subiect – nu există nici obiect, deci nu există nicio iluzie! Cum ieșim din chestia asta?

Să vedem unde este contradicția?

Motivul pentru care au ajuns la contradicție este că școala presupune că ceea ce funcționează, există cu adevărat.

Ea mai spune că pentru a ajunge la iluminare, pentru a ieși din samsara, trebuie să ne percepem crezând în iluzie. Toate școlile sunt de acord cu asta.

Dar cum o facem?

 

Micul observator din minte – percepția de sine a minții

Școala spune: trebuie să existe o parte a minții care funcționează pentru a face asta. Mintea ar trebui să ne ajute să facem asta. Și ceea ce funcționează există cu adevărat.

Adversarul spune:

„Chiar dacă este un aspect al minții,
În realitate există ca ceva diferit.”

El spune că este cumva în minte, iar acesta este un ecou al credinței lor că mintea are o existență de sine.

El spune: există o parte a minții a cărei funcții este să se uite la ceea ce face restul minții. Există o parte a minții care observă, este un martor care se uită la ce face mintea. Și această parte va percepe mintea într-o zi făcând greșeala.

Această idee se numește în tibetană:

rang rik

Rang – „sine”,
Rik     – conștientizare sau cunoaștere.

Adică, percepția de sine.

Cum definesc ei această parte a minții, care percepe restul minții?

Definiția clasică a perceperii de sine a minții acceptată de școala Numai Minte este:

ka nang kona la chok shing, nyi nang tamche dang drelwe dzin nam yen garwa

Ka nang      – concentrarea spre interior,
Ko na           – numai,
Chok             – spre.
Nyi nang          – dualitate,
Tam che           – toate acestea,
Dang drel wa – eliberat de ceva,
Dzin nam         – aspectul subiectului minții, subiectul, cel care percepe,
Yen gar wa      – separat.

Deci, definiția rang rik, a percepției de sine, este:

Aceasta este „o stare separată a minții, subiectul, care se concentrează exclusiv spre interior și în care nu există dualitate între subiect și obiect”.

Concentrarea lui este pe subiect, (pe mintea însăși), iar în această stare a minții, a observatorului, nu există dualitate, nu există distincție între obiect și subiect. Este ca și cum mintea s-ar uita la ea însăși, așa că obiectul și subiectul par a fi contopite.

Cu alte cuvinte, există o parte a minții care este specială, separată de restul minții și se uită mereu la ceea ce face restul minții. Și această parte este cea care percepe greșeala. O vom numi „observatorul” sau „martorul”.

Lama Dvora Hla spunea:

 „Este o poveste care îmi place despre Ram Dass. Ram Dass a fost un profesor spiritual foarte popular în Statele Unite și avea mulți elevi. Era un om cu multă iubire, și oamenii se simțeau atrași de el.

Se spune că o elevă de-a lui îl sună în miezul nopții și îi spune: Nu pot să dorm, iar gândurile mă bântuie și trebuie să vorbesc cu tine.

El îi spune: Știi că e două dimineața?

Ea spune: Da, da, dar trebuie, am probleme, trebuie să vorbesc cu tine acum…

Ram Dass îi spune: “Vreau să vorbesc cu persoana care a format acum numărul de 12 cifre pentru a mă apela”. Ca și cum ar exista această parte a minții care observă totul.”

Deci, școala Numai Minte spune că există o parte a minții care este martoră la ceea ce face restul minții. Și dacă avem tendința, să zicem, să ne enervăm, ar fi bine dacă ne-am conecta la această parte.

Să presupunem că ne supărăm la culme și în loc să ne preocupăm de gândul de supărare, ne uităm la ceea ce se întâmplă în noi. În acest fel ne dezvoltăm conștientizarea, uitându-ne la ceea ce ni se întâmplă. Și poate nu ne vom mai supăra atât de mult.

Dar cine este cu adevărat acest mic observator?

Aici maestrul Shantideva, la sfârșitul versetului 17 ne spune:

Însuși Protectorul Lumii a spus
Că mintea nu poate vedea mintea.

El îl citează pe Buddha. Maestrul Shantideva spune: „Buddha a spus că nu există așa ceva”.

 

O sabie care se taie singură?

În primul rând, Maestrul Shantideva spune: „Tu îmi vorbești despre observator, că mintea se percepe pe ea însăși – dar Buddha a spus că nu există așa ceva”

În versetul 18, Maestrul dă un exemplu din sutrele lui Buddha:

rang rik rel dri so ni rang la rang
jitar mi chu deshin yi

Mintea este la fel ca lama unei săbii,
care nu se poate tăia niciodată pe sine.

Buddha a spus: Așa cum lama unei săbii nu poate tăia sabia, la fel și mintea nu poate vedea mintea.

Acum îmi puteți spune: „dar stai așa, puțin mai înainte am făcut o astfel de meditație. Ne-am uitat la supărare și ne-am calmat puțin, și chiar a funcționat.

 

Lampa care se luminează pe ea însăși?

Dar înainte de a ajunge la explicația a ceea ce a vrut să spună Buddha, adversarul nostru al școlii Numai Minte nu renunță. Spune: nu-mi place analogia cu sabia, îți dau altă analogie.

El spune:

marme selwar ja min te
gang chir mun gyi drippa me

Mintea,
Este la fel ca lampa
Care se luminează pe ea însăși.

Adversarul dă analogia unei lămpi. Aprindem lampa, mai întâi se luminează pe ea și apoi ceea ce este în jur.

Pentru a înțelege răspunsul dat de adversar, trebuie să înțelegem cum priveau ei lumina și întunericul în acele vremuri. Școala Numai Minte spune: mai întâi lampa s-a luminat pe ea însăși și apoi a risipit întunericul. Ca și cum lumina risipește întunericul, întunericul risipește lumina, unul se luptă cu celălalt. Lampa s-a luminat pe ea însăși, a risipit întunericul. Dar și întunericul funcționează la fel, înlătură lumina.

Atunci maestrul Shantideva îi spune:

Versetul 19,

Lampa nu se luminează pe ea însăși,
Așa cum nici întunericul nu se acoperă pe el însuși.

Dacă este așa, atunci și întunericul se acoperă mai întâi pe sine și apoi acoperă totul. Dar dacă întunericul s-a acoperit pe sine, atunci ce va fi? Va fi lumină.

Maestrul nu este de acord să folosească această analogie. El spune că nu se potrivește cu ceea ce face mintea.

 

Un cristal care reflectă ceea ce este lângă el?

„Nu este ca și cristalul,
Ceva care este albastru nu depinde de altul pentru culoarea lui”. 

Maestrul continuă să vorbească despre cristale. El spune: Cristalul este transparent, nu-i așa? Dacă există ceva albastru lângă cristal, vom vedea cristalul ca și cum ar fi albastru, dar el nu este albastru de la sine, el doar reflectă albastrul de lângă el.

El spune: La fel sunt lucruri care reflectă alte lucruri și alte lucruri care nu reflectă alte lucruri. Nu vom intra în toate astea.

Versetul 20:

„Astfel, există lucruri care sunt percepute
Ca dependente de alte lucruri și altele care nu sunt.”
Când ceva nu este albastru,
Nu poate deveni albastru de la sine

 

Mintea care se luminează pe ea însăși

Adversarul spune: „Mintea se luminează pe ea însăși, așa cum o face lampa. Mintea este ca o lampă care se aprinde mai întâi singură”.

Maestrul spune:

Dacă spui: „Lampa luminează”
În sensul că „Mintea se cunoaște pe sine însuși”,

Iar maestrul spune: Dacă este așa, atunci mintea este de fapt cea care luminează, ca și cum ar avea ceva propriu care strălucește din interior, spre deosebire de un cristal care reflectă obiectul de lângă el.

Atunci mintea este de fapt cea care iluminează,
Dar care este mintea ce înțelege asta?

Mintea luminează, are un fel de strălucire a ei – auziți multe despre asta în cercurile budiste. Oamenii ajung la experiențe ale strălucirii minții. Nu negăm aceste experiențe, dar cine este cel care înțelege că mintea luminează? Cine este cel care vede mintea strălucind?

 

Răspunsul școlii Madhyamika: Este ca frumusețea fiicei unei femei sterpe!

Apoi maestrul Shantideva continuă:

23.
Dacă nimeni nu percepe dacă mintea este sau nu luminoasă,
Ce rost are să vorbim despre asta?
Este ca și cum am discuta
Despre frumusețea fiicei unei femei sterpe.

Maestrul Shantideva își provoacă adversarul. El spune: Arată-mi cine este această parte despre care susții că vede restul? Acest observator care vede restul minții? Pentru că dacă nu mi-l poți arăta, dacă nu-mi poți spune unde este, atunci despre ce vorbim? Este ca și cum am discuta despre frumusețea fiicei unei femei sterpe.

Deci asta este imaginea pe care o folosește.

Dacă nu-mi poți demonstra existența lui, atunci este păcat de toate aceste discuții, de toate analogiile, lămpile și săbiile – așa ceva nu există.

Nici măcar micul observator nu are existență de sine!

Deci, putem experimenta faptul că suntem observatori ai minții noastre. Aici Ram Das i-a sugerat acelei doamne să se conecteze la această parte a ei care a format numărul de telefon, psihoterapeuții o folosesc, iar în meditație poate fi folosit acest lucru pentru a ne dezvolta conștientizarea, Sheshin și Drenpa sunt acolo. Totul este corect.

Cu toate acestea, Prasangika Madhyamika contestă acest lucru.

Pentru că dacă acceptăm asta, atunci vom da existență de sine minții și ne va bloca calea spre iluminare.

Prasangika Madhyamika spune că nu există nicio parte a minții care să vadă o altă parte a minții.

De aceea va trebui să găsim o altă explicație pentru aceste experiențe pe care le avem cu toții, care să fie în concordanță cu Prasangika Madhyamika și care să nu ne facă să rămânem blocați în existența de sine a minții.

Deci aceasta este următoarea discuție pe care o avem.

 

B. Atunci cum suntem conștienți de mintea noastră?

Cum ne amintim ceva?

Adversarul nu renunță și spune: „OK, tu îmi spui că nu există o asemenea parte a minții, un observator,
Versetul 24:

„Dacă mintea nu se percepe pe sine,
Cum își amintește de ceea ce știe?”

Cum ne amintim de lucruri? Dar memoria? Îmi amintesc că ieri am mâncat supă. Cum îmi amintesc de așa ceva? Este partea minții care a observat că am mâncat supă, că am avut experiența de a mânca supă.

Maestrul îi spune adversarului: „Prasangika Madhyamika are o cu totul altă explicație de ce ne aducem aminte și cum de ne aducem aminte”.

Amintirea vine din relația sa cu o experiență diferită,
Ca otrava de șobolan.

Vom explica ce înseamnă otrava pentru șobolan. Ea nu este descrisă aici, dar apare în literatura budistă. Și vine de la Nagarjuna.

Deci, ce-i cu otrava de șobolan? Se povestește despre un urs care hiberna iarna într-o peșteră și, în timp ce dormea, a venit un șobolan și l-a mușcat.

Dar șobolanul nostru, avea rabie. Ursul nu a vrut să se trezească, așa că se întoarse pe partea cealaltă și adormi. Iarna trece, ursul se trezește din somn, și vede că are o rană groaznică cu mult puroi. Și atunci își amintește: „Ah, când dormeam a venit un șobolan și m-a mușcat. Și de asta am puroi”.

Această poveste vine să ilustreze modul în care ne amintim.

 

Cum îmi amintesc că am mâncat pizza?

Madhyamika Prasangika folosește exemplul unei mușcături de șobolan pentru a explica percepția de sine a minții. Noi vom folosi exemplul pizza:

Așa că iau o bucată de pizza. Acțiunea este paralelă cu cea din poveste, de ce? Am mușcat din pizza – șobolanul a mușcat ursul; pizza coboară în stomac – otrava șobolanului intră în corpul ursului.

După școala Madhyamika Prasangika, mintea nu se poate concentra pe două lucruri în același timp.

Deci, când spun: „Mănânc pizza”, am spus deja trei lucruri: „Eu, mănânc, pizza”.

Vom lăsa pentru moment deoparte „mănânc”, ca să fie mai simplu. Mintea nu poate gândi simultan: eu, mănânc și pizza. Așa că se concentrează pe pizza sau se concentrează pe „mănânc”. Dar, când spun „mănânc pizza”, în acel moment sunt de fapt concentrat pe pizza. Mai târziu, simt că stomacul este plin. Spun: “Ah! Acum sunt sătulă, trebuie să fi mâncat”. Așa că îmi amintesc gustul de pizza și asta îmi spune că probabil am mâncat pizza. Dar în acel moment când eram concentrat pe pizza, nu puteam să mă concentrez pe mine mâncând.

Pe scurt, școala spune că experiența, amintirea mea de a mânca, nu s-a petrecut în momentul, în milisecunda, în care am mușcat pizza. Sunt două momente succesive în timp, deoarece mintea noastră este structurată în așa fel încât să nu poată fi concentrată simultan asupra a două obiecte. Numai pe unul. Dar mintea poate trece de la unul la altul în mare viteză. Ea asta poate face.

Deci, ceea ce spune școala, este că avem o iluzie a memoriei. Pentru că nu-mi amintesc experiența propriu-zisă de a mânca, îmi amintesc că era pizza și apoi îmi amintesc că am burta plină sau că am un gust bun în gură, leg toate acestea și proiectez pe ele: „Oh, mi-a plăcut pizza.” Aceasta este ceea ce se spune în Madhyamika Prasangika. Și putem verifica asta.

Și de fapt, când ne folosim de Sheshin și Drenpa– în meditație, când dezvoltăm conștientizarea în meditație, când stăm și ne uităm la ce face mintea noastră în timp ce medităm – acestea sunt de fapt momente succesive în timp.

Nu putem, în același timp, să și ne afundăm în gândul de furie și să ne uităm la gândul de furie.

Nu se întâmplă în același timp/simultan. Pot fi în gândul de furie și imediat după aceea un moment mi-am amintit că profesorul mi-a spus să-mi dezvolt conștientizarea. Și acum mă uit, ce se întâmplă, ce gânduri am acum? Acesta este un alt gând. Nu pot să am două gânduri în același timp/simultan.

Deci, acesta este argumentul adus de Madhyamika Prasangika.

Ce spune școala Numai Minte? Ea spune: Aceasta este mintea mea și aici este martorul/observatorul care se uită la ceea ce face restul minții mele.

O fac foarte concretă, o fac ca și cum ar avea existență de sine.

Madhyamika Prasangika, spune că există de fapt un șir de momente în minte.

Și în fiecare moment mintea se concentrează doar pe un singur lucru. Ele vin unul după altul foarte repede. Atât de repede, încât credem ele se petrec simultan, dar el nu se petrec în același timp. Deci, fragmentarea nu este spațială, ci a timpului, ceea ce se potrivește cu mult mai bine modului în care funcționează mintea.

De fapt, și legătura dintre evenimente este, de asemenea, o iluzie.

 

Întrebare: Mintea din două evenimente independente, creează o dependență între ele. Există ceva în minte care creează dependență?

Răspuns: Face mintea cumva o legătură între cele două evenimente?

Dacă mergem pe aceeași linie de gândire a școlii Madhyamika Prasangika, vom spune: că și legătura este o iluzie.

Și tocmai pentru faptul că legătura este o iluzie, acesta este motivul pentru care nu înțelegem cauzalitatea.

Pentru că observăm: s-a întâmplat asta și imediat s-a întâmplat alta. Ah! Una a cauzat-o pe alta! Spunem că acest lucru nu este adevărat, că este o cauzalitate aparentă. De fapt, spunem că totul vine din karma, iar ceea ce mi se pare a fi cauzalitate în lumea obișnuită, nu funcționează cu adevărat și vom intra în acest subiect mai târziu.

 

Chiar și timpul este o iluzie

Singurul loc în care există trecutul, este în momentul prezent. Și pentru că ne schimbăm tot timpul, și trecutul nostru se schimbă odată cu noi.

 

Iluzia se poate percepe pe sine

De ce am intrat în această discuție? Pentru că argumentul școlii Numai Minte a fost că, dacă mintea este o iluzie, ea nu se poate percepe ca fiind ocupată de o iluzie.

Iar Madhyamika Prasangika, spune: „Iluzia se poate percepe că se ocupă de o iluzie.”

Putem să ne gândim la exemple simple din viața noastră. Stăm în avion și vedem videoclipul care ne explică despre centurile de siguranță și masca de oxigen. Videoclipul este de fapt desen animat, este ficțiune, nu-i așa? Deci, mintea iluzorie poate să privească iluzia și funcționează! Ne poate salva viața dacă se întâmplă ceva.

Cu siguranță, o iluzie se poate percepe privind la o iluzie. Știm că ne uităm la  film, știm că este o iluzie, și cu toate acestea ne bucurăm de film.

Versetul 39:

„Cum putem obține un rezultat
Din oferirea de ofrande celor fără conștiință?”
Se spune, că rezultatul este același
Indiferent dacă sunt prezenți sau au trecut în nirvana.

Din lectura cursului:

„Acum, unii Ascultători au adus următorul argument:

Buddha posedă o stare neconceptuală a minții și, prin urmare, nu are nici
acea stare conceptuală a minții în care să accepte o ofrandă. Atunci cum
putem obține un rezultat meritoriu dacă îi oferim ofrande?

Nu este totuși cazul că, deși Buddha nu are o stare conceptuală a minții, putem totuși obține merite prin oferirea de ofrande? Poate ne întrebi motivul pentru care spunem acest lucru; în Sutra despre Răgetul leului Cel Iubit, se spune că, indiferent dacă o persoană aduce ofrandă unui Buddha care este prezent în realitate, sau dacă face aceeași ofrandă la mormântul lui după ce a trecut în nirvana, meritul rezultat din acest act este exact același”.

40.
Indiferent dacă este falsă sau reală¹⁴ –
Conform scripturilor, rezultatul este același.
La fel ca și rezultatul obținut
Din oferirea de ofrande unui Buddha adevărat.

¹⁴ Dăruirea de ofrande

 

 

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 3a

 

O scurtă recapitulare

Am spus în lecția trecută despre realitatea absolută că ea este vacuitatea lucrurilor. Vacuitatea lucrurilor este adevărul lor absolut.

Este un adevăr înalt, sublim.

Ce-l face sublim?

El nu este sublim în sine, nu este sfânt în sine. Dar ceea ce îl face înalt și sublim este că, dacă venim în contact cu el, în meditație directă, suntem pe cale de ieșire din suferință. Asta este ceea ce îl face sfânt și sublim.

Pe de altă parte, ce este realitatea falsă? De ce se numește falsă? Pentru că nu este ceea ce pare. Felul în care apar lucrurile nu concordă cu ceea ce sunt ele cu adevărat. Datorită acestei neconcordanțe, spunem că ea este înșelătoare sau falsă sau iluzorie sau aparentă și tot timpul suntem scufundați în ea. Problema noastră este că nu observăm această mistificare și credem în ea. Și asta ne provoacă suferință.

Ne petrecem timpul acumulând bunuri, mergem la saloane de înfrumusețare și așa mai departe, și cu cât ne preocupăm mai mult de toate acestea cu atât îmbătrânim. Suntem tot timpul nemulțumiți. Cu cât fugim mai mult după lucruri, cu atât ele fug mai mult de noi.

Am vorbit în mare despre diferitele școli budiste. Un curs despre școli este un studiu foarte detaliat pe care nu îl facem aici.

Am grupat trei școli principale de budism din India antică, în ceea ce am numit Funcționaliști:

• • • Școala lui Abhidharma
    • Școala Sautrantika, și
    • Școala Numai Minte.

Comparativ cu ele am vorbit despre școala Căii de Mijloc, despre o parte a ei care se numește Prasangika Madhyamika sau Școala Consecințelor a Căii de Mijloc. Ea este jumătatea despre care ne vorbește Maestrul Shantideva, și pe care trebuie să o cunoaștem pentru a ajunge la iluminare.

Școlile au concepții diferite despre vacuitate. Nu toate numesc vacuitate.  Unele spun „Lipsa de sine”, sau „Lipsa eului” . Se spune că înțelegerea diferitelor școli asupra vacuității este din ce în ce mai rafinată. Pentru majoritatea, înțelegerea este incompletă, este parțială.

Fiecare dintre ele are un concept ușor diferit despre vacuitate. Dar numai una deține concepția corectă asupra vacuității, și aceasta este Prasangika Madhyamika.

Mulți înțelepți budiști au spus că trebuie să înțelegem bine această școală pentru a ne elibera.

– Totul a început de la Buddha,
– Arya Nagarjunala începutul primului mileniu a prezentat-o în cărțile sale Textul rădăcină despre înțelepciune și în alte cărți.
– Apoi a venit maestrul Chandrakirti și a explicat textele luiArya Nagarjuna, a scris despre Calea de Mijloc.
– Atunci au venit înțelepții tibetanicare au continuat să ne dea explicații.
– Cu siguranță Je Tsongkhapași toți cei care l-au urmat,
– Toți Dalai Lama,
– Toată linia pe care o predăm,

Cu toții afirmă faptul că, pentru a ne elibera, trebuie să înțelegem vacuitatea, conform școlii lui Prasangika Madhyamika.

Și acesta este scopul maestrului Shantideva în acest capitol. Tot capitolul este învățătura școlii Prasangika Madhyamika. Școala Madhyamika – are două părți: Svatantrika și Prasangika Madhyamika care este cea mai înaltă.

Școala Prasangika Madhyamika spune că nimic nu are natură proprie. Am spus despre pix că el pare a fi un pix în sine, în timp ce nu are nicio natură de sine proprie. Și dovada este că, dacă va veni un câine, nu va vedea un pix, ci poate ceva de mestecat. Și dacă încep să întreb: Ok, văd un pix, câinele vede un ceva de ros – cine are dreptate? Ce este de fapt?  Nu putem spune ce este cu adevărat, pentru că este gol, pentru că nu are nicio natură proprie de sine. De aceea nu putem spune. Pentru că nu există.

Și a percepe direct vacuitatea înseamnă a lua ceea ce am făcut cu pixul – și, în meditație profundă, să începem să căutăm unde este „eul” și nu-l găsim. Este ca și întrebarea pe care am pus-o: „Deci, ce este de fapt? Este un pix sau ceva de ros? Ne căutăm pe noi înșine sau sinele în meditație profundă și nu-l găsim. Această experiență a „lipsei” în meditația profundă ne aruncă în perceperea directă a vacuității.

Deci, pixul nu are natură proprie de sine, dar apare ca un pix. Și în acest sens este o iluzie. El este o iluzie pentru că nu este așa cum pare. Atâta timp cât omul nu vine și proiectează pe el un pix, va rămâne o bucată de plastic și nimic altceva.

Nici măcar asta, pentru că omul trebuie să proiecteze și bucata de plastic.

Am spus că ceea ce mă face să proiectez un pix și nu ceva de ros, este karma.

El este gol de a fi un pix în sine. Nu are existență proprie de sine, nu are nicio calitate de sine. Nu vine de la sine. Nu pot vedea un pix, nu pot simți un pix – în toate aceste lucruri nu există pix.

Pixul vine din mintea mea. Și ceea ce mi-a plantat scrisul în minte este karma mea. De ceea ce am făcut în trecut. Atunci când am făcut, spus și gândit în trecut. Un cumul de amprente karmice, care se manifestă pentru mine ca ființă umană, ca pix.

Ați putea spune: „Bine, bine, dar și noi vedem pixul, nu numai tu”. Da, așa este pentru că avem karma similară. Pentru că și voi sunteți oameni.

Ceea ce diferă grupurile din diversele tărâmuri de existență din Roata Vieții este karma diferită pe care o au. Și fiecare grup dintr-un anume tărâm are o karmă comună. Există o parte care este comună și o parte care este individuală.

Unde stă karma comună? Există vreun funcționar în tărâmul spiritelor care ține evidența tuturor karmelor comune? Nu există așa ceva. Totul stă în mine. Totul este individual, dar poate fi similar între ființe. Avem karma similară de a fi oameni. Acesta este ceea ce creează granițe între țări. Aici există o anume realitate, trecem granița va fi o cu totul altă realitate. Pentru că karma lor este diferită. Iar o mare parte din ea este comună.

Și ceea ce avem comun cu toții este că vrem să fim fericiți, și să nu suferim.

Deci, în acest capitol Maestrul Shantideva lămurește diverse probleme legate de înțelegerea vacuității, conform școlii lui Prasangika Madhyamika, iar pentru a le lămuri are nevoie de ajutorul altora, care să pună întrebări dificile. Iar acestea sunt de fapt întrebările pe care voi le puneți.

 

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 2b

 

Diverse explicații ale vacuității în budism

Cele patru școli budiste vorbesc despre vacuitate. Dar înțelegerea lor este parțială, incompletă a vacuității. În continuare vom trece prin cele 4 școli filosofice budiste din India antică.

Este important să le cunoaștem pe toate, pentru că fiecare dintre noi are tendința în anumite momente ale vieții, să gândim conform uneia dintre aceste școli. Avem nevoie să înțelegem vacuitatea cât mai exact, pentru că altfel nu ne vom putea elibera.

1. Funcționaliștii

ngupor mawa

Ngupo singur fără „r”, înseamnă lucru.

În budism, când spun lucru, înseamnă un lucru care funcționează.

Ce este un lucru? Este ceva care face ceva, funcționează. Deci, uneori, pentru același cuvânt, după context, am folosit traducerea „lucru”, și uneori am folosit aspectul său funcțional.

– Când ei spun „lucru”,
– imediat adaugă „ceva care funcționează”,
– Un sinonim al cuvântului „lucru” este „ceva produs”,
– Un sinonim pentru „lucrul produs” este „ceva care se schimbă de la o clipă la alta”.

Toate acestea sunt sinonime în logica budistă.

Mawa – a declara, a susține, a anunța.

Deci, cei care susțin că lucrurile există.

Fiecare dintre noi este Ngupor Mawa.

 

ngupo denpar druppa

Ngupo   – lucru care funcționează,
Denpar – cu adevărat,
Druppa – există.

Lucrurile care funcționează există cu adevărat.

Această școală de gândire crede că dacă un lucru face ceva, atunci trebuie să existe. Ea privește lumea prin funcționarea lucrurilor. Această școală de gândire spune: dacă lucrurile funcționează, atunci ele există. Pixul scrie, așa că el există.

Trei dintre școlile antice ale budismului sunt incluse în general aici. Care sunt acestea:

a. Școala Abhidharma

Este cea mai de jos școală budistă.

Nivelul budist cel mai scăzut este nivelul Abhidharma.

De unde vin lucrurile în lumea noastră?

Cei de la nivelul Abhidharma, spun că lucrurile vin din cauze. Ele nu se întâmplă de la sine, sunt goale de o existență proprie de sine, și ele se întâmplă atunci când cauzele lor sunt prezente.

Când este foc, este fum. Nu este fum fără foc. Este nevoie de o cauză pentru ca ceva să se întâmple. Există un tată și o mamă, deci va fi un copil. Ei vorbesc despre cauzalitate la acest nivel.

Ei nu cred în coincidențe. Ei spun: fiecare lucru are o cauză.

Gândim noi ca ei? Da, și încă cum.

Ei vor spune că lucrurile sunt goale de existență proprie de sine – niciun prunc nu vine fără tată și mamă, sau nu există fum fără foc.

Cei din această școală vor spune că lucrurile nu sunt permanente, nici măcar pentru o secundă. Toate lucrurile sunt într-un proces permanent de schimbare. Ele se schimbă neîncetat.

b. Școala Sautrantika– a sutriștilor

A doua școală se numește Sautrantika – care vine de la cuvântul sutra.

Concepția celor din această școală asupra vacuității, este puțin mai avansată decât celor din Abhidharma. Ei spun: „Spațiul gol există? Atunci care este cauza spațiului gol? Această definiție că totul vine din cauze nu este suficient de cuprinzătoare.

Așa că vor spune: „Ok, lucrurile depind de părțile lor, în loc să spună că depind de cauzele lor”. Pixul, de exemplu, are o parte dreaptă și o parte stângă, deci există un pix. Lucrurile depind de părțile lor. Care sunt părțile spațiului? Ei vor spune partea de vest, partea de est și nord, sud – acestea sunt părțile spațiului. Definiția lor permite, includerea unor lucruri precum spațiul, despre care Abhidharma, nu știe să spună cum există el.

c. Școala Chittamatra

Ea se mai numește și Yogachara sau Numai Minte. Înțelegerea vacuității este mult mai avansată și vom intra în aceste școli mai târziu, pentru că Maestrul Shantideva dezbate cu ele.

Deci, acestea sunt cele trei școli de gândire, care sunt incluse în școala numită Funcționaliștii.

Toate aceste școli sunt de acord cu faptul că dacă ceva funcționează, atunci există, este real.

2. Calea de mijloc, Madhyamika

Umapa

Se mai spune și Madhyamaka.

Lama Dvora a verificat care este diferența dintre Madhyamaka și Madhyamika, și i s-a spus că este mai corect de spus Madhyamaka. E mai literar să spunem Madhyamika.

Care este diferența dintre Școala de Mijloc și Funcționaliști? Nu vom intra mai în detaliu acum, dar ceea ce este important pentru noi, este de unde vine lumea noastră conform Școlii Madhyamika. Ea se numește Școala de Mijloc, pentru că urmează calea de mijloc, dintre cele două extreme.

Cele două extreme:

1. 1. 1. Prima extremă este cea în care se află aproape toți So So Kyewo, adică oamenii obișnuiți. Oamenii obișnuiți, care cred că lucrurile există așa cum apar, că au existență proprie de sine. Când cineva intră în cameră, el vine de afară, există, are un nume și calități. Elexistă așa cum apare. Aceasta este o extremă.
         Școala spune, nu este adevărat că lucrurile există așa cum apar.

1. 1. 2. A doua extremă spune: „Ah, deci dacă lucrurile nu sunt așa cum cred că sunt, atunci nu este nimic acolo. Dacă nu pot să cred în ceea ce-mi văd ochii și în ceea ce îmi aud urechile și în ceea ce îmi spun simțurile, atunci nu există nimic acolo”.
         Aceasta este nihilismul: Nu există nimic de fapt. Totul este o iluzie.
         Aceasta este o extremă foarte periculoasă. Majoritatea oamenilor nu se află în această extremă, dar dacă ei încep să învețe despre vacuitate în mod greșit, ei pot cădea în această extremă. Ei nu mai respectă moralitatea.

 

Lucrurile nu au natură proprie

chu tamche rangshin ghi ma druppa

Chu            – fenomene sau lucruri,
Tamche    – nici unul,
Rangshin – natura de sine.
Gyi              – prepoziție,
Ma drupa – nu există.

Putem spune, niciun lucru nu are natură proprie.

Acest lucru înseamnă că simțurile noastre captează date (culori, forme, sunete, mirosuri etc.), iar mintea le organizează într-o gândire conceptuală.

Lucrurile apar; Văd, simt, aud, miros…. De exemplu, văd o formă, culoare, și spun imediat – este un pix. Dar ceea ce trebuie înțeles este că el nu este un pix de la sine.

Ideea este că tot ceea ce percep cu simțurile mele, îi dau un fel de identitate: pe acest obiect îl numesc – pix, sau pe acel obiect îl numesc – bărbat. Dar el nu are calitatea de a fi un bărbat în sine. Pentru că nu văd un bărbat. Este imposibil să văd un bărbat.

Văd o formă rotundă și patru forme alungite, le pun împreună și spun: un bărbat.

Dar eu nu pot vedea un bărbat. Văd doar forme și culori. El nu are natura de a fi bărbat de la sine. Ca să văd un bărbat este nevoie de mine.

Cum știm asta? Dacă vine un câine, el nu va face diferența între el și o femeie. Cu siguranță nici furnica nu va face diferența. Se va urca pe el și va merge mai departe.

Deci, ceea ce percep cu simțurile mele sunt indicatorii. Percep datele brute, care sunt indicatori. Descifrez colecția de indicii care îmi apar și le dau o interpretare. Și zic: asta este bărbat, asta este o femeie, asta este o cameră, asta este un tavan. Și fac asta într-o clipă. Dar, de fapt, nu văd un tavan, nici  cameră și nici oameni. Nu văd toate aceste lucruri. Văd doar forme și culori.

Deci, Calea de Mijloc spune că nimic nu are natură proprie de sine și tot ceea ce percepem vine din mintea noastră.

Formele și culorile sunt și ele o proiecție. Nici ele nu există de la sine. Dar asta e altă poveste.

Nu există nimic pe care să-l pot percepe cu simțurile mele și chiar și cu gândul meu, care să aibă o natură proprie de sine. Asta spun ei. Totul este o proiecție a minții. Dacă fac o ceașcă de ceai, atunci pentru mine plita de gaz sau aragazul este ceva care funcționează pentru a-mi face ceai; pentru bietul gândac care se urcă pe el, va fi un adevărat infern în acel moment. Iar un alt tip de ființă ar putea să privească aceleași culori și forme și să vadă ceva total diferit.

Așadar, același lucru care funcționează ca ceva normal în viața unui om, funcționează ca infern pentru gândac, iar pentru o ființă mai înaltă, poate fi paradisul. Pentru că el nu are natura sa proprie de a fi plită de gaz sau infern sau paradis, de la sine. Asta spun ei. Un alt tip de ființă ar putea să privească aceleași culori și forme și să vadă ceva total diferit

Atunci, ce determină lucrurile să apară așa cum apar?

Întrebarea este: „Ce mă determină să văd în plita de gaz ceva care funcționează și îmi face ceai și îl determină pe gândac să vadă infernul fierbinte?” Pentru că asta ne interesează.

Pentru că vreau să înțeleg de ce lucrurile care mă necăjesc apar în viața mea. Dacă ele nu au natură proprie de a mă necăji, atunci cum de apar în viața mea?

Ceea ce determină experiența mea, nu vine de la lucruri, pentru că ele nu au natură proprie de sine. Tsur tong crede că lucrurile vin spre el și au un fel de natură proprie de sine, iar Madhyamika spune: „Nu. Ele nu au nicio natură proprie de sine”. Eu văd o colecție de date brute și eu le interpretez.

Deci, interpretarea vine de la mine. Atunci de ce aș da eu o interpretare negativă a ceva?

Dacă totul vine de la mine, atunci de ce aș defini ceva că arde? Sau ceva ca lipsă? De ce numesc lucrurile așa?

Calea de Mijloc spune: „Oh, asta este foarte important, pentru că vine din karma”.

Factorul care mă obligă să văd ceea ce văd este karma.

Nu am libertate. Karma îmi impune. Karma îmi impune să văd un pix, și nu ceva de mestecat, așa cum ar vedea câinele.

Iar karma este nemiloasă. De aceea oamenii suferă atât de mult, datorită karmei lor.

Deci, lucrurile

– nu există de la sine,
– nu au nicio identitate proprie de sine,
– nu au nicio calitate proprie de sine,

Și cu toate acestea ele funcționează.

Acest obiect funcționează ca pix, focul funcționează să ardă. Deci, funcția lor normală, convențională, încă o au, chiar dacă sunt goale, și chiar dacă eu filozofez despre ele. Ele încă funcționează, așa cum funcționau înainte. Nu este corect să spunem că ele nu există deloc, pentru că acum înțeleg un pic vacuitatea lor.

Se spune că dacă înțelegem bine aceste lucruri, putem ajunge la nirvana. Trebuie să le înțelegem bine pentru a ajunge la nirvana. Pentru că, dacă înțelegem:

1. 1. 1. că lucrurile sunt goale de orice natură proprie de sine.
      2. că modul în care le experimentez depinde complet de karma mea. Pentru că sunt goale.
      3. dacă învăț cum funcționează karma, le pot determina să fie ceea ce îmi doresc.

Dar până nu înțeleg karma și vacuitatea nu voi putea face toate acestea.

Nu pot pretinde că ceva care mă arde, nu mă arde. Nu pot pretinde că nu există un zid, și apoi dau cu capul de zid.

Trebuie să înțelegem vacuitatea în profunzime. Asta ne spune Calea de Mijloc.

 

Discuție despre diferitele școli de gândire

Ce vor spune Funcționaliștii? Ei vor spune: dacă lucrurile nu au nicio natură proprie de sine, atunci nu pot exista.

Atunci despre ce vorbim?

Funcționaliștii au o definiție diferită a vacuității.

Ei spun: „Dacă lucrurile nu au propria lor natură, ele nu pot exista și invers. Dacă există, atunci trebuie să aibă o anumită natură. Ce înseamnă pentru ei că ceva există? El trebuie să aibă o anume natură.

Și noi gândim așa? Cu siguranță. Dacă ceva există, de unde știm că există?

El are anumite caracteristici, nu-i așa? Deci are o anumită natură. Și asta e o mare problemă.

Pentru că atâta timp cât credem că lucrurile au o natură proprie de sine, nu ne putem elibera.

Dacă ele ar avea o natură proprie de sine, nu aș mai putea face nimic în privința lor.

– Dacă ceva arde de la sine, nu mai am ce face.
– Dacă dușmanul meu este rău de la sine, nu voi scăpa niciodată de dușmani.
– Dacă guvernul nu este în regulă de la sine, nu am ce să mai fac.

Deci sunt neputincios.

Aceasta este problema pe care o vede Madhyamika la Funcționaliști. Poate că nu au observat când au spus ceea ce au spus.

Dar noi îi avem pe Nagarjuna și Chandrakirti și suntem mai deștepți ca ei.

 

Întrebare: Ce spun ei despre faptul că suferim?

Răspuns: Ei spun că lucrurile care funcționează există. Că dacă ceva ne provoacă suferință, el există de la sine. Și dacă el există de la sine, nu avem ce mai face. Ei nu ne oferă nicio soluție?

Ei pot spune, de exemplu: lucrurile nu se întâmplă fără cauze. Să încercăm să lucrăm la cauze, și asta ne va duce departe.

Lama Dvora Hla povestește:

„Îmi amintesc că la începutul drumului meu, chiar înainte de a auzi cuvântul Dharma și budism, eram într-un necaz și cineva mi-a spus: „Totul este un proces”. Am spus: „Uau, necazul nu va exista pentru totdeauna. Este un proces. Într-o zi se va schimba. A fost o mare revelație. Și asta a fost o mare ușurare. Deci da, această școală te poate ajuta.”

Această școală, care este budistă, ne poate duce departe. Există profesori care predau conform acestei școli de gândire, chiar și astăzi. Dar ea nu ne poate elibera de suferință în mod ultim, deoarece atribuie lucrurilor existență de sine.

Există motive, deci există un proces. Lucrurile nu vor fi așa pentru totdeauna. Chiar și procesul are o anume existență de sine, și, prin urmare, această școală de gândire nu ne poate elibera.

Ei vorbesc despre „lipsa de sine”. Anatman.

Această școală este cu siguranță o școală budistă care predă o anumită formă de vacuitate, a lipsei de sine, care nu este completă.

Încă puțin și vom intra în dezbaterile pe care le ține Maestrul Shantideva cu aceste școli.

 

Întrebare: Dacă Madhyamika spune că totul este gol, adică nimic nu are existență de sine, înseamnă că tot ceea ce există, există doar în mintea mea, inclusiv materia? Materia, scaunul, există doar în mintea mea?

Răspuns: Madhyamika nu spune asta, doar școala Numai Minte poate spune ceva care poate suna asemănător cu asta. Vom vorbi despre asta mai târziu.

Madhyamika spune că nimic nu are natură proprie de sine și că totul este o proiecție impusă de karma. Dar dacă proiectez acest lucru ca materie în afara mea, atunci este materie în afara mea. Și ea va funcționa ca atare.

Ea nu va spune că scaunul este minte. Nu, el este materie. Este proiectat de mintea mea, sub formă de materie și, prin urmare, este materie, pentru că funcționează ca materie. Asta va spune Madhyamika. Școala Numai Minte va spune puțin altfel, și vom vorbi despre ele. În acest curs nu se intră în aceste subtilități. Vom face cursul 15, în care vom vorbi de această școală.

 B. Lucrurile goale pot funcționa

 

Greșeala fundamentală a funcționaliștilor

Funcționaliștii vor spune: dacă lucrurile funcționează, atunci trebuie să fie reale așa cum le vedem noi. Dacă lucrul funcționează, atunci el există și are o anumită natură proprie de sine. Și invers: dacă nu există cu adevărat, atunci nu pot funcționa. Așa că ei spun: funcția = un fel de existență de sine.

Care este greșeala din gândirea acestei școli? În tibetană:

ngupo rangshing gyi me na ye me du gyur shing yu na rang-shin gyi yu gu
nyampa den nyi gelwar dzinpa

Ngupo                           – lucru care funcționează,
Rangshing                  – natura proprie de sine,
Me na                            – dacă nu o are,
Ye me du                      – este o conjuncție, ca și,
Yu na                             – și dacă există,
Rang-shin gyi yu gu – trebuie să aibă o natură,
Nympa                           – a gândi, a lua în considerare,
Den nyi                          – cele două adevăruri,
Gelwar                           – contradicție,
Dzinpa                           – a ține, ca și a ține un gând sau o idee.

Fraza spune:

Ideea că ambele adevăruri nu pot exista în același timp: gândul că dacă lucrurile care funcționează nu au o natură proprie, atunci ele nu trebuie să existe deloc; și dacă aceste lucruri există, atunci trebuie să aibă o natură proprie. Ideea este greșită.

Școala crede că cele două adevăruri nu pot coexista. Ea spune: dacă funcționează, există de la sine. Dacă nu există cu adevărat – [atunci] nu poate funcționa. Ea are dificultăți cu cele două adevăruri existente în același timp, că lucrurile pot funcționa chiar dacă nu au existență proprie de sine. Pentru că lucrurile sunt goale și, prin urmare, nu au o natură proprie, ele pot funcționa.

Este adevărat, că lucrurile funcționează și există, dar asta nu înseamnă că aceasta este existența lor supremă. Ele și funcționează, și există, și sunt și goale.

Cum va reacționa Madhyamika?

Madhyamika va spune:

chu thamche rangshin gyi tongpa rangshin gyi nyangde yin

Chu            – lucruri sau fenomene,
Tamche    – totul,
Rangshin – natura proprie,
Ma drupa – nu au.

Toate lucrurile sunt goale de orice natură proprie.

Și vom merge mai departe și vom spune: datorită faptului că sunt goale, pot funcționa așa cum funcționează.

Datorită faptului că ele nu au o natură proprie de sine, ele vor funcționa așa cum karma mea le dictează funcția. Asta va spune Madhyamika.

Dacă mergem după școala Madhyamika, ea va spune că nu există nimic pe lumea asta care să aibă propria sa natură.

Deci, asta înseamnă că totul este complet determinat de karmă. Absolut totul.

Asta înseamnă că dacă învăț cum să lucrez cu karma, pot scăpa de suferință.

Este ca nectarul nemuririi pe care cineva îl varsă în tine când spune aceste lucruri: nu există ceva care să aibă vreo fărâmă de natură proprie.

Dacă învățăm să înțelegem vacuitatea, putem manipula realitatea. Ne putem transforma realitatea. Putem ajunge în paradisul de neimaginat, datorită faptului că totul este gol.

Datorită faptului că totul este gol și că totul este determinat de karma, putem să învățăm să lucrăm cu karma și să ajungem în paradis.

 

De ce a vorbit Buddha despre „lucruri”,
deși acestea se schimbă de la o clipă la alta?

Vom sări peste versetul 6, și trecem la versetul 7:

Versetul 6.

Formele și așa mai departe, pe care le percepem direct,
Există prin consens, și nu prin cunoaștere validă.
Această convenție este falsă,
Ca cea care pretinde
Că lucrurile impure sunt pure.

Versetul 7.

Pentru a ajuta oamenii obișnuiți,
Protectorul, despre „lucruri” le-a vorbit,
Cu toate că ele nu au nici măcar o existență de moment.
„Contrazice ceea ce este relativ!”.

Ceea ce este scris cu font italic este adversarul. El dezbate cu Maestrul Shantideva. Întotdeauna vine cu o părere contrară. Acesta este scepticul, o persoană anonimă, mereu nemulțumită. Iar treaba lui este să întrebe tot timpul, iar maestrul Shantideva îi răspunde și așa învățăm să ne confruntăm cu întrebările, cu îndoielile noastre.

Mai întâi Buddha a venit și a vorbit despre lucruri. Buddha a predat despre lucrurile care funcționează: că vin din cauze, că sunt create, că se schimbă (acestea sunt toate sinonime). De ce a venit Buddha și a predat toate aceste lucruri? Pentru a-i ajuta pe oamenii obișnuiți, care nu au perceput încă vacuitatea. Acest lucru îi va ajuta să înceapă să-și înțeleagă realitatea. Așa că maestrul spune: „Pentru a ajuta oamenii obișnuiți, Protectorul despre „lucruri” le-a vorbit, (protectorul este Buddha).

Deși dacă privesc lucrurile cu ochi critici, chiar și școala Abhidharma, va spune că lucrurile nu sunt permanente, nici măcar pentru o secundă. Lucrurile sunt în permanență într-un proces continuu de schimbare.

Atunci, de ce Buddha a început să vorbească despre lucruri și să le definească, dacă ele nu au nicio existență de moment?

Așa că vine adversarul și spune: „Acest lucru contrazice ceea ce este relativ”. Sensul aici este că contrazice experiența noastră a realității relative că există lucruri; în experiența noastră apar lucruri. Și le dăm permanență, existență de sine.

Eu spun, uite aici stă o femeie. Ea nu se evaporă pe dată doar pentru că am pus ochii pe ea. Deci, în experiența mea obișnuită, a realității relative sau a realității false, a non-yoghinului, a lui So so-kyewo, există lucruri. Sunt lucruri, sunt oameni, sunt procese.

Dar când începem să ne gândim la faptul că ele nu au nici măcar o existență de moment, deja percepția noastră asupra realității convenționale începe să fie subminată. Lucrurile pe care le definim și despre care vorbim, nici măcar nu sunt acolo. În clipa următoare deja s-au schimbat.

C. Lucrurile din realitatea falsă există

 

Cu toate acestea, percepția yoghinilor
o întrece pe cea a oamenilor obișnuiți

Versetul 8:

Nu există nicio greșeală în percepția
Yoghinilor a ceea ce este „relativ”.
Vederea lor a ceea ce este „absolut”,
Întrece pe cea a oamenilor obișnuiți.
Dacă nu ar fi așa, atunci percepția care vede femeia pură
O va întrece pe cea care o vede impură.

Lama Dvora Hla spune:

„Dacă nu înțelegeți ce este scris aici, gândiți-vă ce înseamnă să traduceți un verset. Avem nevoie de explicații pentru a traduce. Este un verset dificil. Am deschis cinci cărți și fiecare l-a tradus diferit. Pentru că așa este maestrul Shantideva, chiar și atunci când știi sanscrită este dificil. Este adesea ambiguu”.

În primul rând maestrul spune: „Nu există nicio greșeală în percepția yoghinilor a ceea ce este „relativ”. Cine sunt yoghinii? Ei sunt cei care au perceput vacuitatea.

Adevărul relativ nu mai există pentru ei? Există. După ce ies din meditație, lucrurile le apar din nou.

Numai că ei nu mai cred în ele. Ei deja știu că acestea se schimbă de la o clipă la alta și că nu au existență proprie de sine. Ei știu asta în inima lor, dar lucrurile încă le mai apar așa cum le-a apărut înainte.

Maestrul spune: „Nu este nimic în neregulă cu asta. Nu este nimic în neregulă cu realitatea convențională”.

Atunci când spunem că lucrurile sunt goale, nu respingem realitatea relativă sau convențională sau chiar falsă. Ea funcționează, are un rol.

Eu nu pot funcționa altfel. Nu pot stabili nimic cu nimeni, nu pot învăța, nu pot trăi în lume dacă nu mă folosesc de concepte și etichete. Nu este nimic în neregulă cu asta. Dar, maestrul spune, „Vederea lor a ceea ce este „absolut”, – absolutul este realitatea absolută, realitatea supremă. Prin urmare, yoghinii au văzut realitatea absolută – percepția lor depășește percepția noastră care dă existență de sine lucrurilor. Ei văd ceea ce este „relativ”, se folosesc de el ca să funcționeze, dar nu se atașează de el. Nu se mai lasă înșelați de realitatea relativă.

Realitatea convențională nu este rea în sine, problema este că ne lăsăm captivați de ea.

Problema noastră este că credem în ceea ce vedem și reacționăm la ceea ce vedem, în timp ce lucrurile nu sunt așa cum par. Realitatea este înșelătoare, este falsă.

Deci aceasta este prima parte a versetului. Maestrul ne dă un exemplu:

Dacă nu ar fi așa, atunci percepția care vede femeia pură
O va întrece pe cea care o vede impură.

 

Meditația asupra lucrurilor respingătoare

Despre ce vorbim aici? Vorbim aici despre un yoghin care stă și meditează asupra lucrurilor respingătoare. În seminarul Pregătire pentru Tantra – am vorbit despre această meditație – Min Dukpey Gompa.

Min Dukpey Gompa

Meditația asupra a ceea ce este respingător.

Acestea sunt meditații pe care mulți yoghini le practică. Și este bine să le facem  la început. Se spune, că dacă un călugăr tânjește mult după o femeie, este sfătuit să meargă la cimitir. Cimitirul nu este ca la noi, trupurile putrezesc afară. Cimitirul este un câmp de cadavre în diferite stadii de descompunere, iar păsările și animalele se hrănesc cu ele. Un loc neplăcut și care miroase oribil.

Așa că i se spune: „hai, du-te acolo și verifică. Uită-te la femeia pe care o dorești, mai dă-i câțiva ani, și ea va arăta așa. Și vom vedea dacă o mai vrei”.

Acesta este un antidot minunat pentru dorința aprinsă/patimă care vine din ignoranță. Dorința care își are originea în ignoranță, ne creează multe complicații. Patima nu este un motiv bun pentru a te căsători cu cineva. Nu este nimic în neregulă cu ea, dar ea trebuie să vină din înțelepciune și nu din ignoranță.

Această meditație nu este asupra vacuității, ci se bazează pe schimbarea lucrurilor. Chiar dacă ele se schimbă de la o clipă la alta, ideea este să vedem cum vor arăta ele în final și să vedem ce face dorinței, patimii noastre. Nu ne referim doar la pasiunea pentru o femeie, ci și la atașamentul nostru față de corp, pe care îl îngrijim atâta, îl hrănim, îl înfrumusețăm, îl adăpostim într-o casă frumoasă, și așa mai departe.

Există o meditație specifică în care ne concentrăm asupra părților respingătoare ale corpului nostru.

Ce este în corpul nostru? Sânge, limfă, flegmă, puroi, urină și fecale. Dacă începem să căutăm, de cine suntem atât de îndrăgostiți? Hai să ne uităm la noi sau la persoana pe care o dorim: de ce anume suntem pasionați?

Acesta este un antidot pentru patimă.

Și mai important, este faptul că ne ajută să ne slăbim atașamentul față de ceva care nu ne poate aduce fericirea. Ne ajută să ne vindecăm de idea prostească că dacă avem grijă de corp ne va aduce fericirea, pentru că el va ajunge într-un cimitir.

În tradiția noastră îngropăm mortul, așa că nu vedem ce rămâne din el.

Maestrul ne vorbește aici despre bărbatul obișnuit, care tânjește după o femeie – vede în ea ceva pur, vede în ea ceva minunat care îi va aduce fericirea. Și apoi îi spune: „Du-te, și meditează și uite-te la impuritatea ei. Yoghinul meditează și începe să vadă că ea este impură. Pe când omul obișnuit care tânjește după femeie, o vede pură.

Maestrul spune: Dacă nu ar fi așa (dacă nu ar fi prima parte a versetului), atunci percepția care vede femeia pură o va întrece pe cea care o vede impură. Și am mai spus deja că percepția yoghinilor o depășește pe cea a oamenilor obișnuiți. Ea este mai aproape de modul în care există lucrurile cu adevărat decât percepția oamenilor obișnuiți care tânjesc după un obiect fără să înțeleagă de unde provine.

D. Binefacerile sunt goale dar funcționează, ființele sunt goale și cu toate acestea se nasc

În versetul 9, apare o întrebare legată de funcționarea lucrurilor. Maestrul dezbate cu Funcționaliștii.

„Meritul lui Buddha este o iluzie,
La fel și existența lucrurilor.
Dacă ființele sunt ca o iluzie,
Cum se pot renaște, după ce mor?”

Versetul l-am scris cu litere înclinate pentru a sublinia faptul că adversarul vorbește – un funcționalist.

Așa că vine și spune: „Stai așa, tu ești Madhyamika? Tu îmi spui, „Totul este o iluzie?” „Nimic nu are existență de sine?” Și îmi spui, de asemenea, că toți Buddha sunt atât de buni și plini de merite. Dar, mi-ai spus că nimic nu are  natură proprie de sine, deci cum poți să-mi spui că Buddha are merite, că este atât de bun? Dacă îmi spui că totul este o iluzie, atunci și Buddha este o iluzie. La fel și meritul lui Buddha este o iluzie.”

Apoi maestrul spune: „Dacă ființele sunt ca o iluzie, cum se pot renaște după ce mor?” Dacă totul este o iluzie, și tu îmi vorbești despre reîncarnare, atunci cine este el care se renaște?

Maestrul Shantideva spune: „Această întrebare este prostească”.

În India, magicienii/iluzioniștii mergeau prin sate, și făceau tot felul de scamatorii în fața sătenilor care veneau să vadă spectacolul, pentru câțiva bănuți. De multe ori, magicianul avea o pulbere magică și un băț magic. El arunca praful în mijlocul oamenilor, făcea hocus pocus cu bățul, și oamenii vedeau un cal.

Așa că maestrul spune, întrebarea ta, cine este cel care se naște după ce moare, este la fel ca cel care aruncă bagheta magică și iese un cal, iar tu mă întrebi „de ce un cal, și nu o vacă”?

Desigur că totul este o iluzie, dar ea apare atunci când sunt îndeplinite condițiile. Maestrul vorbește cu funcționalistul, și îi spune: „Chiar și tu spui că totul vine din cauze. Când cauzele s-au adunat, când s-au format condițiile potrivite, atunci va exista un rezultat. Și totul este o iluzie. Nu există nicio contradicție cu faptul că totul este o iluzie.

Chiar și cel care acum este mort, înainte de a muri, este și el o iluzie. El este acum o iluzie, iar ceea ce se va naște mai târziu este tot o iluzie. Nu există nicio contradicție.

Trăim tot timpul într-un adevăr care este fals, care este o iluzie, dar care funcționează.

Oamenii mor, oamenii se nasc. Sunt lucruri dureroase, lucruri fericite. Nu există nicio contradicție”, spune maestrul. „Dacă cauzele se adună, avem ceva. Fără cauze, nu avem nimic.”

Tu (adică funcționalistul) spui, că atunci când cauzele sunt aici, trebuie să vină rezultatul. Dacă este foc, va fi fum. Asta nu o face mai reală, ci doar explici cum se întâmplă procesul, dar va continua să fie o iluzie.

Nu a fost niciodată altceva decât o iluzie. Chiar și persoana care trăiește în prezent nu este altceva decât o iluzie, și cel care se va naște este o iluzie.

„Întrebarea este prostească!”, spune el.

Faptul că durata existenței unui om este mai lungă decât focul și fumul, nu le face mai reale, nu le face mai puțin iluzorii. Doar pentru că în prezent sunt incapabil să văd moartea și nașterea care urmează. Acesta este răspunsul lui.

Mai târziu, această întrebare va reveni din nou în contextul ofrandelor date lui Buddha. Ne vom întoarce la Buddha mai târziu.

Din lectura cursului:

Amintiți-vă că și o iluzie, deși este ceva fals, va continua să apară exact atâta timp cât toate condițiile necesare pentru apariția ei continuă să fie prezente împreună. Și aici este exact același caz: ființele continuă să treacă la o nouă renaștere exact atât timp cât ignoranța și celelalte condiții necesare pentru ca ele să facă acest lucru continuă să fie prezente împreună.

Cineva poate răspunde în felul următor:

Nu este același lucru, pentru că este vorba de ființe vii care există de foarte
mult timp – de fapt, din timpuri fără început.

Cum se poate spune că simplul fapt că ființele vii există de mult timp, ele trebuie să existe cu adevărat? Și că, pentru că este de o durată mai scurtă, o iluzie trebuie să fie falsă? Este greșit din partea ta să faci corelația între durata unui obiect și adevărul sau falsitatea acestuia; dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci, din moment ce există și diferențe în ceea ce privește durata iluziilor magice și a viselor și altele asemenea, atunci ar trebui să accepți deosebirea în care unele sunt mai adevărate și altele mai false. Acest lucru este adevărat, de exemplu, deoarece în unele vise poți crede că a trecut un întreg eon, în timp ce în altele îți poți aminti doar evenimentele dintr-o singură zi.

E. Faptele bune și rele sunt de fapt o iluzie și, în același timp, funcționează

Și asta pentru că:

1. 1. 1. Persoana care le face,
      2. Actul în sine, și
      3. Obiectul actului – persoana față de care se face fapta,

toate acestea sunt toate goale.

Faptele bune și rele funcționează exact așa cum au funcționat înainte să aud un cuvânt despre vacuitate. Dar ele sunt o iluzie în sensul că atât cel care face ceva, obiectul, cât și actul în sine sunt goale.

Și să dăm un exemplu:

Adina vine și îmi dă o ceașcă de ceai. O faptă bună. Acum să vorbim despre vacuitatea acestui act.

Cui îi dă ceai? Adina i-a dat ceai celei pe care o consideră profesor. Eu însumi sunt profesor? Nu, pentru că dacă aș fi eu însumi profesor, atunci fiecare persoană care m-ar întâlni ar spune: „Ea este profesoară de Dharma”. Și fiecare câine care m-ar întâlni ar spune: „Ea este profesoară de Dharma”. Eu nu sunt în sine un profesor de Dharma. Pentru Adina, eu funcționez ca profesor, pentru că aceasta este proiecția ei. Așa i-a impus karma ei să proiecteze. Deci, eu sunt obiectul actului ei de generozitate.

Ea este cea care face fapta. Să vorbim atunci despre vacuitatea ei. Adina se percepe ca fiind o femeie de vârstă anume, că se află într-un loc anume, la o lecție anume. Toate acestea sunt proiecții. Ea nu are nicio identitate proprie de sine. Ea nu are identitatea de femeie pe nume Adina, româncă, care studiază Dharma – acestea sunt funcții pe care le îndeplinește în prezent sau proiecții pe care le proiectează în prezent, și nu înseamnă că ea are vreo natură proprie de sine. Nu oricine o întâlnește va vedea neapărat o femeie româncă care practică budismul. Nu asta este natura ei de sine. Este goală de orice natură proprie. Ea este goală de a fi o cursantă în sine.

Ce este cu fapta? Hai să vorbim despre vacuitatea faptei. Adina mi-a dat o ceașcă de ceai. Ea a luat un obiect pe care îl numește o ceașcă, dar nu este o ceașcă în sine. Este un obiect din ceramica si are o cavitate in interior în care se poate turna un lichid. Prin urmare, funcționează ca o ceașcă, dar nu este o ceașcă în sine.

Deci ce a făcut ea? A luat un obiect care avea o cavitate în el, l-a umplut cu lichid și l-a adus de acolo aici.

Nu numai atât: nici ceaiul nu este ceai în sine. Nu oricine îl va recunoaște ca fiind ceva care potolește setea, sunt ființe care nu percep așa. Deci, nu este o băutură care în sine potolește setea. Dar ea este o proiecție care este în prezent împărtășită atât de mine, cât și de Adina.

Ce face ca fapta să fie un act de generozitate? Intenția ei. Fapta în sine este goală.

Fapta este goală, eu sunt goală de orice natură, Adina este goală de orice natură- totul este o iluzie. Totul este o iluzie și funcționează. Cu toate că totul este complet gol, faptul că a intenționat să-și servească profesorul, a acumulat un merit/o binefacere. Pentru că lucrurile funcționează. Lucrurile goale funcționează. Tocmai pentru că sunt goale, ele funcționează. Și încă cum funcționează!

Mintea în sine este, de asemenea, goală, dar amprenta karmică lăsată în minte, funcționează și în cele din urmă ne va scoate din suferință.

Și doar așa putem lucra, pentru că nu putem lucra decât în lumea fenomenelor, în lumea aparențelor, care sunt false, care sunt o iluzie.

Mai târziu, în versete, cineva vine și întreabă: „Buddha este gol, atunci cum de acumulez binefaceri făcând ofrandă lui Buddha”?

Maestrul spune: „Așa este, Buddha este gol, ofranda ta este goală, tu ești gol, și intenția ta de a-i aduce lui Buddha ofrandă funcționează”.

Mai târziu, maestrul citează din Sutra pentru cineva care pune exact această întrebare: „Cum acumulăm binefaceri cu Buddha, dacă el însuși este o iluzie?”

Maestrul îi răspunde: „Chiar și în sutra, stă scris, că atât omul care a trăit în zilele lui Buddha și a oferit ofrande lui Buddha; cât și cel care s-a născut mai târziu, când Buddha deja plecase din această lume, și a dăruit ofrande statuilor lui Buddha, prin proiecția lor că statuia este al unui om sfânt, care a adus oamenii la iluminare – acumulează aceeași binefacere. Pentru că lucrurile sunt cu adevărat o iluzie. Intenția noastră este, de asemenea, o iluzie care acumulează binefaceri. Pentru că lucrurile goale funcționează.

Karma este, de asemenea, o iluzie, și funcționează. Proiectăm legile karmice așa cum le proiectăm, și ele sunt goale, dar funcționează.

Versetul 11:

„Dacă sunt o iluzie, omorul și celelalte, nu sunt păcate
Pentru că mintea nu există!”

Stai așa, spune adversarul, ai spus că totul este gol, că mintea nu există. Dacă omor pe cineva, este doar o iluzie.

Ce este omorul? Să presupunem că am luat un obiect ascuțit și l-am înfipt într-un obiect moale. Ce îl face o crimă? Este gol, ca și povestea cu ceașca de ceai, același lucru. Așa că spune: Deci, dacă totul este gol, totul este o iluzie, atunci nu există păcate. Nu există minte, nu există omor. Atunci de ce să respect moralitatea? Aceasta este extrema nihilistă.

Ce îi răspunde maestrul Shantideva?

Păcatele și meritele se acumulează –
Pentru că există iluzia minții!

Acesta este singurul cuvânt pe care l-am subliniat în întregul text. Este adevărat, că mintea noastră este o iluzie, este goală. Dacă o caut nu o voi găsi, este o iluzie. Tocmai pentru că avem iluzia minții, există merite și păcate. Prin urmare, dacă fac asta – voi suferi, iar dacă fac asta – mă voi ilumina.

Din lectura cursului:

„Când spui că ființele vii nu au o natură proprie și că sunt ca o iluzie, nu contrazici explicația conform căreia o persoană care ucide o astfel de ființă săvârșește o faptă rea?

Amintește-ți totuși că, chiar dacă încerci să ucizi sau să faci un astfel de act față de o ființă care se dovedește a fi doar o iluzie creată de o magie, tu încă o lovești cu arma sau cu orice altceva dorind să o ucizi, considerând-o ca pe o ființă umană reală. Și apoi acumulezi în continuare fapta rea de a te angaja să omori pe cineva, chiar dacă – din moment ce nu are minte – nu există o faptă rea în sensul evenimentului propriu-zis. Să presupunem, pe de altă parte, că acționezi față de un om sau ceva asemănător, acele ființe care posedă o minte care este ea însăși iluzorie. În acest caz, se produc fapte meritorii atunci când faci ceva pentru a-i ajuta și fapte rele atunci când faci ceva pentru a le face rău.”

 

F. Diferența dintre samsara și nirvana este goală

Samsara și Nirvana…

A doua jumătate a versetului 13:

Nu există o singură cauză
Care să aibă puterea de a produce totul.
„Dacă totul în cele din urmă este Nirvana,
Și cu toate astea se învârte în realitatea falsă,

 Versetul 14:

Atunci și toți Buddha vor continua să se învârtă,
Ce rost mai au acțiunile unui Bodhisattva”?
Atâta timp cât râul condițiilor nu s-a oprit,
Nici măcar magia nu se va opri.

Până aici.

Maestrul se confruntă acum cu întrebarea care se pune destul de des în diferitele cercuri budiste. Oamenii spun: „Samsara, nirvana – același lucru. Totul este egal, totul este gol. Samsara este nirvana, nirvana este samsara, nu trebuie să faci nimic, ești deja iluminat. La revedere!” Este drăguț să spunem asta, dar încă mă doare. Încă sufăr. Țara mea este încă atacată. Maestru se confruntă cu această eroare des întâlnită.

Deci aici trebuie să vorbim despre:

 

Cele două semnificații ale Nirvanei

1. 1. 1. Nirvana naturală

rangshin gyi nyangde

Nyangde  – nirvana,
Rangshin – natural.

Adică, nirvana naturală.

1. 1. 2. Nirvana adevărată

lobur namdak gi nyangde

Nyangde – nirvana,
Namdak – puritate,
Lo bur     – a munci din greu.

Nirvana adevărată, în care ai devenit pur pentru că ai muncit din greu și ai eliminat toate afecțiunile tale mentale.

Aceasta este nirvana despre care vorbim de obicei. Prima se numește nirvana naturală, dar numele nu se referă la nirvana, ci la vacuitate.

chu thamche rangshin gyi tongpa rangshin gyi nyangde yin

Nirvana naturală înseamnă faptul că toate lucrurile sunt goale de orice natură proprie.

Când ei spun că natura lucrurilor înseamnă nirvana. Găsim deseori astfel de expresii în literatura budistă – asta înseamnă că sunt goale.

Și este adevărat, că toate lucrurile sunt goale. Uneori folosesc expresia că lucrurile au nirvana naturală sau „natura lor este nirvana”. Deci, acesta este ideea pe care o aduce aici.

Maestrul spune: „Dacă totul în cele din urmă este Nirvana – cu toate acestea, suntem aici în samsara, în falsa realitate. Ah! Atunci și Buddha. Buddha a ajuns la nirvana? Sigur a ajuns la nirvana. Deci, și el se învârte prin samsara. Deci nu contează dacă ajungem în Nirvana. Dacă oricum totul este Nirvana și știm că suferim, atunci și Buddha când ajunge la Nirvana va rămâne în continuare în suferință. Atunci de ce să mă mai ostenesc? Ce rost au toate acțiunile Bodhisattva și toate practicile complicate dacă suntem oricum în Samsara?”.

Maestrul dezbate cu cineva care folosește incorect cuvântul nirvana.

Atunci când spunem: „Totul este în cele din urmă Nirvana”, ne referim la faptul că totul este gol. Și este adevărat.

Dar există o altă nirvana, atunci când ne referim la atingerea nirvanei. Este nirvana care vine ca urmare a unui mare efort. Aceasta este a doua nirvana.

Iată definiția celui de-al doilea tip de nirvana:

kye chiy gyun gyi korwar korwa chepa le tob gupa dang, lam gompa le
jung way nyonmong kyi drima dang lobur du drelway nyangde

 Kye                                               – naștere,
Chi                                                 – moarte,
Gyun                                             – curent,
Korwar korwa                          – a te învârti în cerc,
Chepa                                           – a întrerupe,
Tob                                                – a realiza sau realizare,
Gupa                                             – trebuie,
Dang                                            – cuvânt de legătură
Lam gompa                                – practica căii,
Le jung way                                – ce urmează,
Nyonmong                                  – afecțiuni mentale,
Drima                                           – pată, impuritate,
Lobur du drelway nyangde – nirvana este eliberarea de toate impuritățile.

Nirvana este eliberarea de toate impuritățile cauzate de afecțiunile mentale, și de tot ceea ce decurge din ele, și în care încetează procesul în care omul se învârte în ciclul suferinței, în flux continuu de renașteri și morți. Această eliberare se realizează prin practicarea căii.

Adevărata Nirvana este o stare în care am pus capăt pentru totdeauna tuturor afecțiunilor noastre mentale. Le-am eliminat în mod ireversibil. O situație în care ciclul suferinței s-a oprit.

Acesta este un lucru complet diferit de nirvana naturală. Atunci când se spune în verset: „Totul este nirvana și cu toate astea suntem în samsara”, el se referă la nirvana în sensul de vacuitate. Toate lucrurile din Samsara sunt și ele goale. Nu înseamnă că cel care a ajuns la nirvana este încă în samsara. Asta e tot ce vrea să spună aici.

Și poate ați auzit lucruri de genul: „Nirvana, Samsara, Buddha și câinele, totul este la fel”. Nu ! Buddha și câinele nu sunt la fel. Buddha mă poate îndruma spre iluminare, în schimb câinele nu.

Este adevărat că natura lor este aceeași. În ceea ce privește adevărul lor suprem, ei sunt goi de orice natură. Dar ei nu sunt egali în ceea ce privește virtuțile lor spirituale și abilitățile lor de a mă aduce la iluminare.

Deci, aceasta este o greșeală des întâlnită, și despre care maestrul Shantideva vorbește mai mult în capitolul despre răbdare.

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 2a

 

Temele 

Una dintre condițiile pentru a participa la acest curs este să vă faceți temele. Puteți să le faceți în grup dacă vreți. Ceea ce dorim este să centralizăm notele voastre și să primiți diplomă.

Aceste cursuri vin să vă ofere cunoașterea care eliberează, iar dacă studiați corect, ar trebui să vă afecteze viața de zi cu zi destul de repede. Dar dorim să fie și o poartă spre studiul secret, spre studiul mai înalt.

  

Perceperea vacuității învinge moartea

În lecția anterioară am vorbit despre binecuvântarea uriașă a perceperii vacuități. Vreau să mai adaug câteva:

– Toată învățătura secretă se bazează pe înțelegerea vacuității. Studiul nu își va atinge scopul fără înțelegerea vacuității.
De fapt, cine nu înțelege vacuitatea, are toate șansele să se plictisească în studiul secret, iar asta ar fi o mare greșeală. De aceea, sunt predate cele 18 cursuri înainte ca oamenii să intre în învățătura secretă, pentru că este nevoie de o lungă pregătire.
Acesta este motivul principal – de a consolida înțelegerea vacuității.

– Cel care percepe vacuitatea direct, moartea lui nu mai este obișnuită. Corpul se schimbă, mintea se schimbă. Poate arăta ca o persoana obișnuită din exterior, dar nu mai este o persoana obișnuită.
Oricare dintre voi poate realiza perceperea vacuității.

Nu este ușor, dar se poate. Aveți toate condițiile optime pentru a-o realiza:

• • • • Aveți corp și minte,
      • Condiții bune de viață,
      • Aceste învățături există în viața voastră,
      • Profesorii specifici pe care îi întâlniți,
      • O line de maeștri incredibilă.

 

Ce este necesar pentru a reuși pe cale?

Există condiții care trebuie îndeplinite pentru ca acest lucru să se întâmple.

a. A găsi un profesor bun.

Prima condiție este să găsim un profesor bun care să ne aducă pe cale.

Și pentru asta învățăm cum să verificăm profesorul. Nu ne dăm pe mâna oricui. Aceasta este o decizie foarte importantă în viață, nu mergem cu turma, nu mergem după carismă. În cursul 1, lecția 3 sunt enumerate calitățile profesorului, de asemenea și în cursul 9. Trebuie să ne luăm timpul necesar pentru a studia acest subiect, să nu acționăm în pripă, pentru că aceasta este o decizie foarte, foarte importantă în viața noastră.

• • • Fără un profesor adecvat – este imposibil să ajungem la iluminare
    • Cu un profesor neadecvat nu numai că nu ajungem la iluminare, dar ne și îndepărtăm de iluminare.

De aceea este foarte important să-l examinăm cu atenție.

În momentul în care ați găsit un astfel de profesor adecvat, sunteți norocoși  pentru că aveți o cale

b. A ne apropia de profesor, a servi profesorul.

Dacă întâlniți un astfel de profesor și credeți că are abilitățile și calitățile necesare, trebuie să vă apropiați de el.

Apropierea este creată prin slujirea profesorului. A sluji profesorul ne ajută să ne apropiem de el. Avem nevoie de această apropiere și de inimă deschisă față de profesor, pentru că înțelepciunea trece din inimă în inimă.

Deci,

1. 1. 1. Să învățăm cu profesorul,
      2. Să-l servim după ce l-am ales bine.

Aceste două lucruri, de fapt, acumulează cea mai puternică karmă, deoarece întărește semințele care ne pun pe calea spre iluminare și ne scot din suferință.

c. A face multe fapte bune în lume:

– Să-i ajutăm pe cei care au nevoie,
– Să sprijinim acest studiu, să-l transmitem mai departe. Acest lucru acumulează o karmă incredibilă.
– Trebuie să facem multe fapte bune. Să devenim „dependenți de binefaceri”.

d. Să învățăm mult despre vacuitate.

Așa cum facem în acest curs, așa cum am făcut în Sutra Inimii. Cursul 6 este despre vacuitate și vom continua să predăm despre vacuitate; nu renunțăm la acest subiect.

e. Să ne dezvoltăm concentrarea meditativă.

Trebuie să învățăm să medităm.

Este nevoie de destul de mult timp pentru a dezvolta o bună concentrare meditativă și este dificil să o facem în viața de zi cu zi. De aceea, din când în când va trebui să ne retragem pentru a ne aprofunda meditația.

f. Să renunțăm la goana după plăcerile simțurilor.

Pentru a ajunge la o concentrare atât de profundă, trebuie să ne diminuăm treptat interesul față de obiectele simțurilor, să ne eliberăm de atașamentul și dependența față de ele. Căutăm mereu sunete plăcute, gusturi plăcute, sentimente plăcute. Fugim după lumea simțurilor, și asta ne fură mintea.

Pentru ca să ajungem la acest nivel de concentrare necesar pentru a percepe vacuitatea, trebuie să începem deja să ne simplificăm treptat viața, să nu mai acordăm atâta importanță lucrurilor care sunt lipsite de sens spiritual.

Să trăim simplu, să fim mulțumiți cu puțin, să fim mulțumiți cu ceea ce avem și să nu mai fugim după plăcerile simțurilor – pentru că ne târăsc după ele și ne înfrânează.

Acest lucru face parte din Ashtanga, una dintre cele opt ramuri ale practicii yoga, dintre care una este retragerea simțurilor Pratyahara. Trebuie dezvoltată Pratyahara la maxim. Și asta nu se întâmplă într-o zi, trebuie să începem deja să ne obișnuim.

Marii maeștri spun că, pentru a ajunge la adevărata plăcere, trebuie să mai renunțăm la plăcerea inferioară, pentru că trebuie depus efort pentru a ajunge la ea. A fugi mereu după plăcerile acestei lumi, ne fură mintea și nu ne permite să ajungem la adevărata fericire.

Lama Dvora Hla spune că are un prieten bun care este călugăr de mulți ani. El i-a spus Lamei: „Lumea mă întreabă: cum de ai renunțat la perechea ta și la toate bucuriile care vin de la familie”? El răspundea: „Oh! Pentru că merg spre lucrul adevărat”. Acesta este și motivul pentru care Buddha i-a învățat pe călugări, pentru ca să ajungă la lucrul real, trebuie să renunțe la micile plăceri.

Putem să ne uităm la Dalai Lama. El se bucură când mănâncă, pentru că nu mai este atașat de mâncare, pentru că înțelege ce este mâncarea. Când facem calea și ne dezvoltăm Pratyahara, Vairagya – Renunțarea, detașarea, plăcerile simțurilor se intensifică:

• • • Gusturile sunt mai bune,
    • Muzica este mai bună,
    • Suntem înconjurați de lucruri frumoase.

Toate acestea vor veni ca efect secundar, pentru că investim energie, în a învăța, în a ne comporta ca un Bodhisattva, și a dărui aceste lucruri altora.

Și invers. Cu cât fugim mai mult după plăcerile simțurilor, cu atât mai mult fug de noi. Uitați-vă la oamenii în vârstă:  cu cât se preocupă numai de ei înșiși, cu atât simțurile lor se diminuează. Cu atât își pierd mai repede capacitatea de a se mai bucura prin simțuri. Se întâmplă invers datorită modului în care funcționează karma.

g. A învăța mecanismul imaginilor mentale

Un alt lucru pe care trebuie să-l învățăm este despre cum funcționează imaginile mentale, cum funcționează proiecțiile. Am vorbit puțin despre asta în cursul 6. Acesta este un subiect foarte important pentru că trăim tot timpul într-o lume înșelătoare. Ea nu vine din afara mea și mă înșală, eu am inventat-o. De aceea trebuie să înțeleg cum mi-am creat realitatea pentru a putea să-mi creez realitatea care îmi place.

 

Conștientizările căii

Când începem să progresăm pe cale, încep să apară multe conștientizări:

1. Percepția directă a schimbării de la o clipă la alta

Începem să înțelegem latura subtilă a impermanenței, și aceasta este una dintre condițiile preliminare pentru a reuși pe cale. Impermanența are două niveluri de conștientizare:

• • • Nivelul grosier – totul este trecător, totul se schimbă, și
    • Nivelul subtil.

Yoghinul, mă refer la practicantul serios – conștientizează natura subtilă a schimbării. Începe să vadă că lucrurile nu sunt fixe.

Atunci când vă flutur pixul, nu vedeți că se schimbă de la o clipă la alta, și dacă ieșiți din cameră, credeți că pixul nu se schimbă. Teoretic știm că el nu va fi așa pentru totdeauna. Va veni momentul în care se va rupe sau se va sparge, deci va suferi o schimbare. Dar, schimbarea de la un moment la altul, este doar o cunoaștere teoretică pe care o avem.

Yoghinul avansat realizează direct schimbarea de la o clipă la alta a lucrurilor. Chiar înainte de perceperea directă a vacuității, va conștientiza impermanența subtilă a lucrurilor. Și nu numai a lucrurilor, și a lui însuși. El o va experimenta direct, în meditație.

2. Percepția directă a existenței condiționate

Înainte de perceperea directă a vacuității, este percepută realitatea falsă. Apare înțelegerea profundă a modului în care ea ne înșală. În principiu înțelegem că ea nu este ceea ce este, de aceea o numim falsă. Dar cum ne înșală ea cu adevărat?

Să luăm o ceașcă. Când mă întreb: „Ce țin în mână”? Voi răspunde: țin o ceașcă. Dar oare văd ceașca? Ochiul meu nu vede ceașca, vede forme și culori. Dacă mă uit mai bine, văd o anumită culoare, văd cum lumina se reflectă în ea. Și, de fapt, văd o formă bidimensională a unui trapez. În mintea mea completez partea din spate pe care nu o văd momentan. Deci, nu numai că nu văd o ceașcă, dar nici măcar nu văd ceașca în trei dimensiuni. Văd ceva bidimensional care are culoare.

Datorită amprentelor din mintea mea, iau acest obiect și spun: „Vreau să beau și uite o ceașcă”. Dar de fapt nu văd o ceașcă. De fapt, mintea mea leagă rapid datele și spune: Iată ceașca. Dar nu văd o ceașcă, nu țin o ceașcă, nu simt o ceașcă. Simt ceva dur. Ceea ce percep simțurile mele nu este o ceașcă.

Deci, persoana care este avansată pe cale, experimentează direct modul în care proiectează. Cum ia ceașca care stă undeva în mintea lui și o proiectează pe o colecție de date brute, și cum finalizează întreaga imagine. Mintea face toate acestea foarte iute.

Persoana care stă în meditație, yoghinul avansat, se surprinde făcând asta. Pentru el este ca un film care se derulează cu încetinitorul și în acest fel înțelege cum proiectează. Această etapă este foarte avansată. Dar nu este încă înțelegerea vacuității, ci este înțelegere directă a modului în care realitatea ne înșală.

Și ca să ajungem la această experiență, trebuie să acumulăm mute binefaceri:

• • • Să găsim profesori
    • Să-i servim
    • Să servim Dharma
    • Să sprijinim Dharma
    • Să predăm Dharma
    • Să ajutăm pe cei săraci
    • Să ajutăm pe cei bolnavi.

Avem nevoie de munți de binefaceri, și apoi va veni ziua când vom sta în meditație și vom percepe direct vacuitatea. Și asta nu se întâmplă pentru că ne forțăm să percepem vacuitatea. Ea se va întâmpla atunci când semințele pe care le-am plantat vor da rod.

Nu se poate vorbi despre experiența vacuității, pentru că nu este o experiență a gândirii conceptuale. De aceea este imposibil de descris, pentru că vorbirea este legată de cuvinte și concepte. Ea nu este nici un obiect al simțurilor, nici un obiect al gândirii noastre obișnuite. Experiența există, dar nu poate fi exprimată în cuvinte.

Cel care percepe direct vacuitatea, nu va spune: „Acum percep vacuitatea”, pentru că nu există nici un „eu” în gând. Numai după ce iese din această experiență, „eul” revine. El are o claritate incredibilă și știe exact ce s-a întâmplat, fără nicio greșeală. Imediat după aceea mintea se deschide pentru că acum energia curge diferit. Deodată apare un flux extraordinar de conștientizări legate de cele patru adevăruri ale lui Arya. Am vorbit în detaliu în lecția șase din cursul 6.

 

Bodhicitta

Cel care percepe vacuitatea, chakra inimii lui se deschide. Dacă el este pe calea bodhisattva și dacă s-a antrenat în compasiune, atunci imediat după perceperea vacuității realizează bodhicitta adevărată.

Acest lucru nu se întâmplă în timpul meditației asupra vacuității, deoarece el în acel moment se află în realitatea supremă, în timp ce bodhicitta este o realitate falsă. Deci, realizează bodhicitta falsă, dar o numim bodhicitta „adevărată”. Marea compasiune îmbracă forma bodhicittei, iubirea infinită pentru toate ființele, care dorește să le aducă la fericirea maximă și este gata să facă tot ce este necesar pentru asta. Omul știe că de acum înainte, întreaga lui viață va fi dedicată de a aduce ființele la fericire. Asta dacă el este pe calea bodhisattva.

Și am spus că se poate ajunge la perceperea vacuității chiar dacă nu suntem pe această cale. Pentru faptul că cei care nu sunt pe calea bodhisattva, nu practică cultivarea compasiunii la nivel înalt, atunci probabilitatea de a realiza bodhicitta este foarte mică.

A. Doar două tipuri de oameni

Din punct de vedere spiritual vorbim despre două tipuri de oameni:

1. Arya

Pakpa

Pakpa în sanscrită se spune Arya.
Arya înseamnă persoană superioară sau nobilă.

Naziștii s-au folosit de același cuvânt, într-un sens complet distorsionat. El nu are nicio legătură cu rasa, nu are nicio legătură cu sexul, nu are nicio legătură cu naționalitatea. Arya este o persoană superioară din punct de vedere spiritual. Și ceea ce îl face superior din punct de vedere spiritual este că a perceput direct vacuitatea.

Este foarte greu să o întâlnim un Arya în lumea noastră. Dar asta se va întâmpla fiecăruia într-o zi. Fiecare om, va ajunge într-o zi la acest nivel, dacă aceasta este cariera lui spirituală.

     Calea perceperii

Am avut nenumărate vieți – de la minus infinit la plus infinit – iar într-o zi, vom ajunge în acest loc care se numește Calea Perceperii – adică perceperea vacuității și apoi devenim Arya. În scripturi se spune că acest lucru se va întâmpla fiecăruia, iar scopul nostru este să ajungem la ea în această viață.

Împrejurările în care ne aflăm sunt speciale, pentru că învățătura, care a fost ținută secretă în Himalaya, a ajuns la noi. Și avem și profesori care sunt Arya, ceea ce este foarte rar. Iar dacă facem toate lucrurile corecte, ni se poate întâmpla în această viață.

tongnyi ngunsum du tok nyong

Nyong        – a experimenta,
Tok             – conștientizare sau înțelegere sau percepție.
Ngunsum – direct,
Tong nyi  – vacuitatea.

Adică, a experimenta percepția directă a vacuității.

 

Etapa anterioară

V-am spus mai devreme că cel care progresează pe cale, înainte să perceapă direct vacuitatea, experimentează direct modul în care vede ceașca. Această etapă se numește în tibetană:

Chö Chok

Chö   – Dharma,
Chok – înalt, și de asemenea, fenomen.

Chu chok  înseamnă „cel mai înalt loc”.

Este acesta cel mai înalt loc spiritual? Nu, deoarece perceperea vacuității este mai înaltă, iar nirvana este și mai înaltă.

Dar este locul cel mai înalt din punct de vedere spiritual înaintea perceperii directe a vacuității. Adică, o persoană care nu este Pakpa, acesta este locul cel mai înalt la care poate ajunge: înainte de a fi Pakpa. Cel care a ajuns la Chö Chok are deja karma foarte puternică de a percepe vacuitatea. Însuși faptul că a ajuns la Chö Chok, va percepe vacuitatea în curând.

Dacă perceperea vacuității ne asigură ieșirea din suferință, Chö Chok ne asigură perceperea directă a vacuității.

Ce se întâmplă cu cel care a perceput direct vacuitatea în această viață și se naște din nou? În viața următoare, are șansa să perceapă vacuitatea, la o vârstă fragedă.

 

Cel intrat în flux

Cel care a perceput vacuitatea pentru prima dată, este numit:

Gyun shukpa

Gyun shukpa înseamnă cel intrat în flux.

El intră în flux și știe sigur asta. În timp ce meditează, el nu își dă seama de asta, pentru că se află într-o altă lume. Corpul lui este în lumea dorințelor; mintea se află încă în samsara, dar dincolo de lumea dorințelor în care ne aflăm acum. Când coboară din meditație, știe cu certitudine ce i s-a întâmplat, nu are nicio îndoială.

2. Oameni obișnuiți

Al doilea tip de oameni se numește:

So so kyewo

So so kyewo înseamnă persoană obișnuită, care nu este Pakpa.

În literatura budistă sunt date și alte nume:

jipa

Jipa înseamnă copil mic. Din punct de vedere spiritual, ei sunt copii mici. De ce sunt copii? Pentru că nu înțeleg, trebuie să avem grijă de ei, nu le dăm foarfeca pe mână, nu-i așa? De ce ? Pentru că ei nu înțeleg că este periculos. Suntem așa.

Până nu percepem direct vacuitatea, nu înțelegem ce facem; ne provocăm suferință pentru că nu înțelegem cauzalitatea; pentru că nu înțelegem falsitatea realității înșelătoare. Nu știm cum să ne creăm fericirea. Căutăm în permanență fericirea și facem exact invers. De aceea, suntem copii.

Tsur tong

Tong – a vedea,
Tsur  – partea apropiată, în direcția mea, spre mine.

Tsur tong înseamnă oamenii obișnuiți, copilărești.

Tsur tong înseamnă cei care văd doar „partea apropiată”; ei nu au perceput vacuitatea („partea îndepărtată”).

Ei văd că lucrurile vin din afara lor. Pentru că așa vedem noi realitatea. Cum vedem realitatea?

În viața noastră apar oameni, mașini… Eu sunt aici și viața mi se întâmplă. Sunt aici și viața vine spre mine. Așa vedem noi viața. Și asta este exact invers de cum este de fapt. Noi suntem cei care ne proiectăm permanent întreaga lume. Dar pentru că suntem Soso-kyewo sau Jipa nu înțelegem asta și ne gândim: „O, omul ăla a venit la mine și mi-a spus asta și asta”, sau „Așa mi s-a întâmplat” și credem cu adevărat că așa ni s-a întâmplat.

Astfel de oameni se numesc:                                

tongnyi ngunsum du tok nyong
Cei care nu au perceput încă vacuitatea

Scopul de a studia acest curs și de a înțelege vacuitatea este de a inversa această situație. Cel care inversează această situație, înțelege de unde vine și activează antidoturi pentru a schimba această situație, și începe să câștige controlul asupra vieții sale. Lucrurile nu i se mai întâmplă. La început există încă o fază de tranziție în care lucrurile se întâmplă – treptat, treptat, preia controlul în mâna lui.

 

Mintea devine din ce în ce mai rafinată

Oamenii care ajung să experimenteze perceperea vacuității în mod direct se pot afla la diferite niveluri spirituale. Experiența vacuității este aceeași pentru toți. Și nu contează dacă sunt Buddha, sau baby Arya care percep vacuitatea pentru prima oară. Experiența lor este aceeași, doar mintea lor este diferită. Mintea unui Buddha este complet diferită de mintea unui baby Arya, iar mintea unui bodhisattva la nivelul doi este mult, mult mai avansată decât un bodhisattva de la nivelul unu.

Deci, este posibil să ajungem la aceeași experiență  a vacuității dar la diferite niveluri ale minții. Fiecare astfel de experiență o depășește pe cea care a precedat-o din punct de vedere al efectului. Deoarece mintea care ajunge la experiența vacuității este diferită, atunci și efectul ei asupra acelui yoghin este diferit. Și despre asta vorbește maestrul în versetele următoare.

Versetul 3:

Dintre cele două concepții asupra lumii,
A yoghinilor și a oamenilor obișnuiți,
Concepția yoghinului asupra lumii
O depășește pe cea a oamenilor obișnuiți.

Cine sunt aici yoghinii? Yoghinii sunt oameni care au perceput vacuitatea în mod direct. Dintre cele două concepții asupra lumii:

– a yoghinilor, Arya, și
– a oamenilor obișnuiți – Soso-kyewo,

cea a yoghinilor, spune el, depășește cu mult pe cea a oamenilor obișnuiți.

Versetul 4:

Chiar și printre concepțiile yoghinilor asupra lumii
Există diferențe. Prin rafinamentul abilităților lor,
Cu ajutorul analogiilor pe care atât yoghinii
Cât și oamenii obișnuiți le acceptă,
Și datorită scopului lor, nu le examinează.

Yoghinii și non-yoghinii, după ce au învățat puțin, își dau seama că lucrurile sunt ca un vis. Acesta este, un exemplu de analogie pe care o acceptă.

Și aici apare disputa – dacă lucrurile sunt o iluzie, se poate dezvolta înțelepciunea concentrându-ne pe iluzie? Pentru că ele nu există cu adevărat.

„Nu le examinează”: atâta timp cât lucrurile nu sunt examinate, funcționează așa cum funcționează. Adică, dacă nu o analizăm pe Gabriela, atunci ea funcționează ca Gabriela. Dar când începem să căutăm unde se află Gabriela:   În corp?   În suflet?   În intelect?

Unde este Gabriela? Nu o putem găsi. Dar atâta timp cât nu o analizăm, vom spune: „Vin mâine la cinci la tine!”, deci ea va funcționa ca de obicei.

Și aici apare disputa: cum poate concentrarea pe o iluzie să ducă la perceperea vacuității? Maestrul spune: Da, funcționează exact ca înainte.

Nu vom intra acum în asta.

Din lectura cursului:

„Se poate face următoarea afirmație:

Este incorect să spunem că logica folosită de înalții practicanți (yoghini) care și-au dat seama că lucrurile nu au o natură proprie infirmă școala celor cunoscuți sub numele de „oameni obișnuiți”. Acest lucru se datorează faptului că nu există nicio dovadă că lucrurile nu au o astfel de natură. Și dacă nimic nu are o natură proprie, atunci este complet lipsit de sens ca o persoană să se antreneze în generozitate și restul, pentru a atinge scopul final – de a deveni Buddha.

Nu este, totuși, adevărat că nu există nicio dovadă că lucrurile nu au o natură proprie? Pentru că nu putem dovedi că lucrurile nu au o natură utilizând analogiile – cum ar fi – visul, iluzia sau ceva ca asta; care sunt acceptate, convenite prin convenție, ca fiind false, atât de cei din Școala Căii de Mijloc, cât și de cei care afirmă că lucrurile care funcționează există cu adevărat?”

Versetul 5:

Oamenii obișnuiți văd lucrurile care funcționează,
Și le consideră reale,
Dar nu-și dau seama că sunt o iluzie;
Prin asta ei se deosebesc de yoghini.

Oamenii obișnuiți nu înțeleg că lucrurile sunt o iluzie. În sensul că lucrurile ne apar ca și cum ar veni din afara noastră, pe când ele nu vin așa. Ni se pare că ele sunt solide și au calitățile lor proprii, în timp ce ele nu sunt așa. Ele sunt goale, nu au nicio calitate proprie, nu au nicio natură proprie de sine și, ele toate vin din noi. Dar oamenii obișnuiți nu văd asta, doar yoghinii încep să  vadă.

 

Comentariul lui Gyaltsab Je

În fișierul versetelor capitolului 9, veți vedea câteva care apar cu gri, pentru că nu sunt explicate în materialul cursului. Uneori Geshe Michael a ales să includă în lecție o jumătate de vers, dar eu am tradus întregul verset, dar în rest am mers după cum a fost transmis cursul.

Comentariul pe care îl folosim în acest curs a fost scris de:

Gyaltsab Je

Gyaltsab Je a fost unul dintre cei doi discipoli iluștri ai marelui Je Tsongkapa, cel mai mare maestru care a trăit vreodată. Comentariul pe care l-a scris se numește „Poarta de intrare a copiilor celor învingători”.

Cine sunt copii celor învingători? Toți bodhisattva. Cine sunt învingătorii? Ei sunt Buddha. Ce au învins?

1. 1. 1. Toate afecțiunile lor mentale, și
      2. Toate obstacolele spre omnisciență.

A doua victorie este cu mult mai mare decât prima.

Comentariul lui este foarte important pentru că ne ajută cum să arate traducerea. Comentariul este genial.

 

Ideile greșite despre vacuitate

Există o serie de idei greșite despre vacuitate, pe care trebuie să le cunoaștem pentru a le putea evita. Pentru că o explicație greșită a vacuității nu ne va elibera din suferință.

1. 1. 1. Vacuitatea înseamnă nimic, sau un spațiul negru gol. Aceasta este o greșeală frecventă.
      2. Vacuitatea înseamnă absența lucrurilor– că nu există lucruri. Nu aceasta este vacuitatea.

Vacuitatea nu este un lucru fizic. Ea este o idee filozofică. Este o idee a lipsei existenței de sine a lucrurilor. Asta nu înseamnă că lucrurile nu există. Ele clar există. Pentru că dacă cred că peretele de acolo nu există și mă îndrept spre el, nu îmi va fi bine.

1. 1. 3. Nihilism. Totul este gol, așa că pot face tot ce vreau; nimic nu contează și moralitatea este lipsită de importanță; nu există virtute sau non-virtute.

Acțiunile mele sunt goale, și rezultatele lor vor fi goale, așa că pot face ceea ce vreau.

Nihilismul este unul dintre cei mai răi demoni care pot apărea în viața cuiva, când cineva ne explică „Mănâncă și bea pentru că mâine murim”. Adică: „De ce să respectăm regulile morale? Pentru că oricum totul este gol”.

Tocmai pentru că totul este gol, trebuie să respect regulile morale. Pentru că dacă totul este gol, atunci tot ceea ce va apărea în viața mea este un ecou a ceea ce am semănat. Tocmai pentru că totul este gol, moralitatea va fi extrem de importantă.

Dacă nu respect etica morală voi suferi.

În continuare Maestrul Shantideva, va dezbate cu budiștii, care au alte concepții despre vacuitate.

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 1b

 

A. Orice studiu și practică au ca scop dobândirea înțelepciunii 

Versetul 1:

Toate aceste ramuri până în acest punct
Au fost expuse de cei iluminați de dragul înțelepciunii.
Prin urmare, cei care doresc să-și aline suferința,
Trebuie să-și cultive înțelepciunea.

Comentatorii încep să dezbată sensul primului rând, ce se înțelege prin „toate aceste ramuri până în acest punct”. Pentru că nu este scris în verset.

• • • S-ar putea ca maestrul să se refere la tot ce a fost scris în carte până în acest punct, sau
    • S-ar putea referi la tot ce a fost scris în capitolul anterior, capitolul opt.

Acestea sunt cele două școli de gândire. Vom merge cu prima școală, cu „tot ce a fost în carte până acum”.

Ce a fost în carte până acum? Cartea ne prezintă de fapt cele șase perfecțiuni. Bodhisattva, care aspiră și dorește să ajungă la iluminare pentru a putea ajuta toate ființele, practică pentru a-și desăvârși virtuțile nobile, calitățile înalte, adică cele șase perfecțiuni:

1. 1. 1. Perfecțiunea dăruirii,
      2. Perfecțiunea moralității, sau bunătatea, sau cum să respect moralitatea personală și cum să respect moralitatea de a face bine celorlalți.
      3. Perfecțiunea răbdării, adică de a face față situațiilor dificile și să nu ne pierdem cumpătul.
      4. Perfecțiunea bucuriei efortului, să fi pregătit de a munci din greu pe calea spirituală și de a investi efort chiar și în fața dificultăților.
      5. Perfecțiunea meditației. Concentrarea meditativă. Fără ea este imposibil să percepem vacuitatea în mod direct și toate realizările spirituale provin din ea.
      6. Înțelepciunea, adică înțelegerea vacuității.

Deci capitolul nouă este despre înțelepciune. Și toate ramurile de până acum, ne spune maestrul, au fost expuse de cei luminați, de dragul înțelepciunii sau în scopul înțelepciunii. El ne-a învățat cum să ne desăvârșim toate perfecțiunile anterioare, astfel încât să putem dobândi înțelepciunea.

 

Chiar trebuie să ne desăvârșim perfecțiunile pentru a percepe direct vacuitatea?

De ce ne spune asta maestrul? Suntem la capitolul 9, nu este clar? Se pare că nu pentru toată lumea este atât de clar. Pentru că există școli de gândire care se opun și spun:

• • • Cei care caută numai Nirvana nu trebuie să urmeze neapărat calea Bodhisattva, sau
    • Se poate percepe vacuitatea chiar și fără să ne dezvoltăm dăruirea și răbdarea și toate celelalte.

Deci, acesta este subiectul nostru acum.

Iar răspunsul este că cel care susține ideea că nu trebuie să ne desăvârșim perfecțiunile pentru a percepe vacuitatea, are dreptate.

Pentru a percepe direct vacuitatea, nu trebuie desăvârșite cele cinci perfecțiuni. Și asta, pentru că maestrul spune că toate ramurile de până acum au fost expuse de cei iluminați de dragul înțelepciunii. Iar acum începem să dezbatem.

Răspunsul va fi dat pe trei niveluri.

 

Trei niveluri de înțelegere a vacuității

Răspunsul vine în trei etape, în funcție de cele trei niveluri de înțelegere a vacuității:

1. Primul nivel de înțelegere a vacuitățiieste de a vorbi despre vacuitate. Vorbim despre pix, vorbim despre câine. Primul nivel este înțelegerea intelectuală a vacuităţii.

Cei care au auzit povestea despre pix și câine au înțeles-o? Desigur. Ei și-au dezvoltat perfect dăruirea? Sau răbdarea? Dacă ești ca mine, atunci nu.

Deci putem înțelege vacuitatea la acest nivel fără să ne dezvoltăm perfecțiunile.

Pe de altă parte, cu toate că nu ne-am dezvoltat la maxim cele 5 perfecțiuni anterioare, dacă nu am fi avut câte ceva din aceste perfecțiuni, nu am fi ajuns aici să ascultăm despre vacuitate. Pentru faptul că suntem aici se datorează karmei noastre. Această karmă nu s-ar fi întâmplat dacă nu am fi făcut bine în lume.

Cu toții am dăruit, ne-am respectat moralitatea într-o măsură sau alta, ne-am păstrat răbdarea într-o măsură sau alta, altfel nu am fi ajuns aici. Deci, nu trebuie să practicăm cele cinci perfecțiuni anterioare asemenea unui bodhisattva pentru a învăța și a dobândi o înțelegere intelectuală a vacuității.

În comentariul său, Gyaltsab Je citează spusele unui mare înțelept budist pe nume Shantrakshita:

loppon shi-tso tar tongnyi tu sam gyi tenla beppa la-ang jin sok nga
ngundu dro mi gu

Loppun este numele tibetan pentru înțelept sau maestru,

Shi tso este traducerea tibetană a numelui lui Shantarakshita, „Cel care trăiește în pace”,
Tongnyi – vacuitate,
Tu            – învățare,
Sem         – a contempla, a reflecta,
Tu sum sunt primele două dintre cele trei căii: învățarea, reflecția și meditația,
Tu sam gyi tenla înseamnă a te baza pe învățare și reflecție,
Beppa    – înțelegere clară,
Jin            – a dărui,
Sok          – etc.
Nga         – cinci,

Jin sok nga – dăruirea și celelalte, adică cele cinci perfecțiuni,
Ngundu dro mi gu – nu trebuie mai întâi să le desăvârșim.

Deci în română putem traduce această propoziție:

„Așa cum subliniază maestrul Shantrakshita, nu trebuie să desăvârșim mai întâi primele cinci perfecțiuni pentru a putea învăța despre asta și a dobândi o înțelegere intelectuală a vacuității”.

Cu toate că răspunsul este că nu trebuie să desăvârșim perfecțiunile, ele trebuie practicate, altfel nu vom avea karma să venim și să auzim aceste lucruri, chiar și la primul lor nivel.

De fapt, este nevoie de multă karmă bună pentru a sta aici. Să nu credeți că ați ajuns aici întâmplător pentru că cineva v-a spus despre acest curs. Nu ați fi întâlnit pe nimeni care să vă spună despre acest curs dacă nu ați fi avut karma incredibilă. Faptul că sunteți la acest curs înseamnă că ați făcut foarte mult bine în lume. Deci acesta este primul nivel.

 

2. Al doilea nivel de înțelegerea vacuității este dincolo de explicația despre pix și câine, explicație care a fost dată maestrul Chandrakirti, maestru budist al școlii Madhyamika.

Al doilea nivel de înțelegere a vacuității înseamnă să avem o înțelegere intelectuală profundă și o convingere profundă despre adevărul vacuității.

Asta înseamnă că am reflectat și am meditat mult asupra vacuității. Se spune că ar trebui să auzim explicațiile de 7.000 de ori ca să putem ajunge la un nivel suficient de convingere. Un an sau chiar doi de studii nu sunt suficienți pentru ajunge la un asemenea nivel. Este nevoie de mult timp pentru a străpunge straturile noastre de ignoranță, groase ca betonul armat.

Cel care le-a străpuns, datorită studiilor intense și a meditaților, a ajuns la un nivel profund de convingere.

Yoghinul avansat ajunge să experimenteze direct schimbarea necontenită a lucrurilor. Chiar înainte de perceperea directă a vacuității, yoghinul va ajunge în meditație la conștientizarea impermanenței subtile a lucrurilor și a lui însuși. Vom vorbi puțin despre asta în lecția următoare.

Atunci întrebarea care se pune este: „Pentru a ajunge la un asemenea nivel, trebuie să fie desăvârșite cele 5 perfecțiuni?” Răspunsul este „Nu.”. Comentariul indică faptul că este posibil să se ajungă la experiența profundă a impermanenței, chiar înaintea desăvârșirii tuturor perfecțiunilor:

În tibetană:

tongnyi la yi gyurway nyongwa kyewa la-ang ngun du dro mi gu

Tong nyi  – vacuitatea,
La              – despre,
Yi               – minte,
Gyurway – ceva ce schimbă (mintea),
Nyongwa – experiență,
Kyewa      – a dezvolta,
La-ang     – nici măcar,
Ngun du dro mi gu – nu trebuie mai întâi să le desăvârșim.

Traducerea este: „Nici măcar nu este nevoie să le desăvârșim (primele cinci perfecțiuni) pentru a ajunge la experiența profundă a vacuității care duce la schimbarea profundă a minții”.

 

3. Al treilea nivel de înțelegere a vacuității, este atunci când cineva percepe direct vacuitatea în meditația sa. Este cel mai avansat nivel, și pentru asta suntem aici, pentru asta este toată munca noastră.

Întrebarea este: „Oare este posibil să ajungem la acest nivel, care este atât de înalt, care ne transformă toată viața, fără a desăvârși cele cinci perfecțiuni?”

Răspunsul este „Da.”.

Deci, chiar dacă nu am desăvârșit toate perfecțiunile, putem percepe vacuitatea.

Și există o dovadă în acest sens. Multe curente în budism, care nu sunt pe calea Mahayana, nu vorbesc deloc despre perfecțiuni. Ele practică ceva similar.

Aceștia sunt Ascultătorii, sau Cei deveniți de la sine Buddha, așa-numiții Pratyaka. Ei pot ajunge la perceperea vacuității chiar dacă nu sunt pe calea Mahayana și nu practică perfecțiunile în mod direct.

• • • Ascultătorii – sunt budiști care nu merg pe calea Mahayana, și se concentrează pe ei înșiși. Ei apreciază mult o astfel de învățătură, și pot fi la un nivel foarte înalt de puritate, dar nu aceasta este practica lor principală.
      Nu acesta este obiectivul lor principal. De ce sunt numiți „ascultători”? Pentru că pot asculta o astfel de învățătură, dar nu se vor concentra pe ea și nu o vor transmite mai departe. Ei nu și-au dezvoltat încă dorința arzătoare de a ajuta toate ființele.

• • • Cei deveniți de la sine Buddha– ei nu sunt Buddha și nu au devenit de la sine Buddha; Este un nume care induce în eroare în literatura budistă. Aceștia nu au profesori în această viață, dar au avut nenumărate vieți în care au servit deja mulți profesori și pot ajunge la nirvana în această viață, fără profesor.
      Ei nu ajung la iluminare. Ei pot ajunge la Nirvana și o pot face fără un profesor în această viață, dar asta nu înseamnă că nu au avut profesori. De obicei, ei tind să meargă în singurătate și să stea în peșteri. Și unii dintre ei ajung la nirvana.

Deci, aceștia sunt cele două tipuri de practicanți care pot ajunge la Nirvana. Este imposibil de ajuns la Nirvana fără perceperea directă a vacuității. Iar ei nu și-au desăvârșit cele cinci perfecțiuni. Deci, aceasta este dovada că nu este neapărat nevoie să desăvârșim cele cinci perfecțiuni pentru a percepe direct vacuitatea.

În tibetană se spune:

nyen rang gi tongnyi tokpay gomjung gi hlaktong yang kye

Nyen – ascultătorii, Shravaka în sanscrită.
Rang – înseamnă „ de la sine” și, în acest context, este numele prescurtat pentru cei deveniți de la sine Buddha.
Tongnyi  – vacuitate,

Tokpay    – percepție,
Gom          – meditație,
Jung          – rezultă din,
Gomjung – ceva care apare ca urmare a meditației.
Hlaktong – vedere, conștientizare specială, foarte înaltă, care se întâmplă în meditație,
Yang kye – chiar și ei își pot dezvolta.

Dacă anterior am menționat conștientizările care apar ca rezultat al primelor două căii: învățarea și reflecția asupra a ceea ce am învățat, aici sunt menționate conștientizările care apar ca rezultat al meditației asupra vacuității.

Fraza spune: „Ascultătorii” și „Cei deveniți de la sine Buddha”, chiar și ei își pot dezvolta conștientizarea specială a vacuității în meditație (și asta chiar fără să fi desăvârșit celelalte perfecțiuni).

Întrebare: Ascultătorii, studiază vacuitatea?

Răspuns: Ei nu învață neapărat despre vacuitate. Ei învață alte versiuni. Acest lucru este dezbătut în literatura budistă. Există înțelepți precum Haribhadra și alții care vor spune că experiența lor a vacuității (a ascultătorilor şi a celor deveniţi de la sine Buddha) este diferită de experiența vacuității a unui Bodhisattva, dar Chandrakirti, adeptul școlii Madhyamika, afirmă că este aceeași experiență.

Ceea ce spunem este că cel care ajunge la nirvana, trebuie să perceapă înainte vacuitatea direct. El o poate percepe chiar și dacă nu și-a desăvârșit perfecțiunile. El este un om pur, sfânt.

Maestrul Shantideva ne îndrumă să atingem iluminarea deplină a lui Buddha

Deci, am văzut că nici unul dintre cele trei niveluri de înțelegere a vacuității nu necesită de fapt desăvârșirea tuturor perfecțiunilor.

yenlak di dak tamche ni
tubpe sherab don du sung

De ce se spune în primele rânduri ale capitolului al nouălea că „Toate aceste ramuri până în acest punct au fost expuse de cei iluminați de dragul înțelepciunii”?

Și toți cei care doresc să-și aline suferința trebuie să-și cultive înțelepciunea?

Motivul pentru care Maestrul Shantideva ne spune asta, este să ne conducă la nirvana sau la iluminarea deplină. Jungchub înseamnă bodhisattva. Un Bodhisattva se antrenează pentru a ajunge la iluminarea deplină și nu la Nirvana.

Cei care sunt pe calea Mahayana folosesc conceptul de nirvana inferioară. Ei se roagă să nu ajungă la ea. Pentru că este un loc în care ne-am eliminat complet toate afecțiunile mentale și suntem în mare plăcere, dar nu putem ajuta pe nimeni. Capacitatea noastră de a ajuta pe alții este limitată. Pe de altă parte, există practici care ne pot duce cu mult mai departe, unde nu numai că ne scoatem pe noi din suferință, ci și toate ființele. Iar fericirea noastră este cu mult mai mare decât fericirea Nirvanei, care, la rândul ei este cu mult mai mare decât orice ne putem imagina în această viață, în samsara. Cu toate acestea, spunem „inferioară”, pentru că rămânem blocați acolo. Putem rămâne blocați milioane de eoni, bucurându-ne de o mare plăcere, fără a aduce nicio binecuvântare altora. De aceea ne rugăm Lamei să ne conducă la Jungchub — iluminarea deplină.

Așa se ajunge la iluminare, prin desăvârșirea celor șase perfecțiuni. Asta nu este o condiție necesară pentru a ajunge la nirvana. Motivul pentru care o persoană ajunge la nirvana și nu la iluminarea deplină este pentru că nu și-a desăvârșit cele șase perfecțiuni, pentru că nu a urmat calea bodhisattva.

Scopul cărții Maestrului Shantideva, care este prințul tuturor bodhisattva, este să ne conducă mai întâi

1. 1. 1. La Bodhicitta, aspirația spre iluminarea deplină, și apoi
      2. La iluminarea deplină.

Maestrul Shantideva spune „toate acestea au fost expuse de cei iluminați de dragul înțelepciunii“. Înțelepciunea la care se referă în aceste două rânduri ale capitolului este omnisciența unui Buddha, abilitatea de a vedea toate lucrurile din trecut, prezent și viitor. Fiecare minte are capacitatea de a face acest lucru, dar există ceva care o blochează. Există un obstacol în calea omniscienței care este înlăturat prin practicarea primelor cinci perfecțiuni.

Acesta este primul subiect din această lecție, este acest verset: Spre ce se îndreaptă toate acestea?

 

B. Două realități

Al doilea subiect este: „cele două realități”

Denpa Nyi

Denpa – adevăr,
Nyi       – doi.

Denpa nyi înseamnă cele două adevăruri.

Kundzob Denpa

Dundam Denpa

Kundzob înseamnă fals, dar putem folosi și cuvântul relativ sau înșelător. Toate aceste traduceri sunt bune și le putem folosi alternativ.
Dundam – suprem, ultim. Deci Dundam Denpa înseamnă adevărul suprem/ultim.

kundzob dang ni dundam te
dini denpa nyisu du
Acceptăm aceste două adevăruri:
realitatea falsă și realitatea ultimă.

 

Ce obiect este împărțit în două adevăruri? Realitatea însăși.

Cuvântul Denpa l-am tradus adevăr, dar de fapt el înseamnă realitate.

Practic există două realități:

1. 1. 1. Realitatea convențională– falsă, relativă, înșelătoare, obișnuită, și
      2. Realitatea supremă/ultimă.

Iar ele sunt aici/prezente tot timpul. Dar până nu percepem direct vacuitatea, vedem doar una dintre ele. Vedem doar lucrul convențional, obișnuit, felul în care apar lucrurile. Și a doua realitate există tot timpul, dar suntem cufundați în ea și nu o vedem.

Deci, de ce se numește „adevăr” dacă vorbim de fapt despre realitate? De ce se numește adevăr fals? Cum poate fi adevărul fals/înșelător?

Pentru că adevărul fals pare real, pentru ochii care sunt acoperiți de ignoranță. Mintea care este acoperită cu vălul ignoranței, pentru ea acest lucru i se pare real. Credem în această realitatea tangibilă, pe care o simt cu simțurile. Și asta este problema noastră ,și de aceea suferim.

 

Alte motive pentru care numim „adevăr”:

1. 1. 1. Adevărul convențional funcționează.
      2. El există. Există oameni în cameră? Da, există. Deci realitatea există și funcționează. Pentru mintea acoperită de ignoranță, această realitate este reală. Dar ea este falsă, în sensul că nu este ceea ce pare. De aceea se numește falsă, pentru că pare să fie una și este de fapt alta. Înțelepciunea înseamnă a învăța să le distingem. Să învățăm să nu dăm crezare ochilor.

 

C. Suntem capabili să percepem vacuitatea

Intelectul în sine este fals

Versetul 2:

Acceptăm adevărurile ca fiind două:
Adevărul fals și absolut.
Cel absolut nu este un obiect al intelectului –
Intelectul în sine este fals.

Aici nu am folosit cuvântul „minte”, ci „intelect” pentru că maestrul folosește un alt cuvânt și am vrut să le diferențiez.

Dar avem acum o problemă. De ce? Pentru că venim la curs să învățăm, să ne folosim intelectul pentru a ieși din mocirla samsarei, dar chiar și acest intelect este fals!

Toată viața noastră, și în toate viețile anterioare, am trăit doar în adevărul fals.

Tot timpul am crezut în ceea ce am văzut, am crezut în ceea ce am auzit, am crezut în simțurile noastre, am crezut în știință.

Spunem că în fiecare clipă, lăsăm șaizeci și patru de amprente pe banda noastră mentală și toate sunt false. Pentru că toate se bazează pe experiențe ale realității, care nu sunt corecte, care sunt greșite, care se bazează pe ignoranță.

Suntem plini de amprente mentale care sunt toate minciuni. Trăim în minciună tot timpul. Răspundem la minciună. Nu ne înțelegem viața. Asta ne spune budismul.

 

Cel care a perceput vacuitatea nu mai crede în minciuni

Atunci când omul iese din percepția directă a vacuității, începe să vadă falsitatea. Începe să observe minciuna. Faptul că o observă, asta nu înseamnă că a eliminat-o, nu imediat. Cu alte cuvinte, mai întâi trebuie să ne dăm seama de ea, ca apoi să o putem elimina. Deci, cel care iese din percepția directă a vacuității, cade din nou în minciună, dar acum își dă seama că se află în minciună.

El va trece, apoi printr-o perioadă de frustrare, care poate dura până la șapte vieți, care este un număr infim în comparație cu nenumăratele vieți suferinde. Dar știe că totul va fi bine. El își vede viața viitoare, știe că totul va fi perfect și își vede iluminarea, cum va ieși în cele din urmă din samsara. Acești oameni sunt foarte fericiți. Nu există nimic care să-i supere.

 

Numai trei afecțiuni mentale sunt eliminate pe Calea Perceperii

Experiența în sine elimină doar trei dintre cele 84.000 (conform budismului) de afecțiuni mentale. Doar trei sunt eliminate pe loc. Acestea sunt numite:

Tong pang

Tong – vacuitate,
Pang – a elimina.

Adică, cele care sunt eliminate pe Calea Perceperii.

Deci, conform acestei descrieri, doar trei afecțiuni mentale sunt eliminate imediat după perceperea directă a vacuității. Ca să eliminăm și restul de afecțiuni mentale trebuie să muncim după aceea, așa că uneori durează până la șapte vieți viitoare. Dar dacă suntem în tantra, va dura cu mult mai puțin.

1. 1. 1. Prima afecțiune mentală care este eliminată este îndoiala.Este îndoiala în adevărul lucrurilor pe care le auziți acum. Cu toate că le auziți, nu sunteți încă convinși de ele. Iar pentru a vă convinge trebuie să le experimentați direct. Și va fi nevoie să depuneți ceva muncă pentru asta. Această îndoială va rămâne mult timp pe cale, chiar și pentru practicanții serioș Ea va fi eliminată complet numai în punctul în care percepeți vacuitatea. Și atunci veți știi că toate aceste lucruri sunt adevărate.
         De unde știm că există îndoială, chiar și pentru un practicant serios? Această îndoială apare în momente neașteptate. De fiecare dată când vă enervați pe ceva, indică faptul că nu înțelegeți că voi sunteți sursa acestui lucru. Nu aveți pentru ce să vă enervați și pe cine să vă enervați. Deci, de fiecare dată când vă pierdeți liniștea sufletească, indică faptul că mai aveți un anume grad de îndoială.

1. 1. 2. Cel care a ieșit din perceperea directă a vacuității nu mai crede în realitatea falsă – a doua afecțiune mentală care este eliminată. Cu toate că încă mai trăiește în realitatea falsă, nu mai crede în ea. Își dă seama că vede lucrurile greșit, dar nu mai crede în ele. Este ca și când ar visa și este conștient că visează. Treptat va ieși din vis.
      3. A treia afecțiune mentală care este eliminată ca urmare a perceperii directe a vacuității este –credința în tot felul de practici inutile. Mulți vin și ne oferă tot felul de lucruri: „fă masaj, mâncă doar morcovi”. Ni se oferă tot felul de patente care nu ne scot din suferință. Sau practicile de autoflagelare pentru „purificarea sufletului”. Deci, este eliminată credința în aceste practici care nu funcționează și nu duc la iluminare.

Concluzia lui este că acest obiectiv sublim – perceperea directă a vacuității:

1. 1. 1. Necesită mult efort.
      2. Merită osteneala, deoarece ea are capacitatea extraordinară de a ne scoate din suferință.

 

Dedicația faptei bune

Fiecare lecție o încheiam cu rugăciunea Mandala și dedicația pentru că am învățat lucruri foarte importante și sfinte. Ele nu sunt sfinte de la sine, ci pentru că au capacitatea de a ne binecuvânta. De aceea dorim să intensificăm fapta bună pe care am făcut-o și să o dedicăm. Nu o păstrăm doar pentru noi. Îi dăm puterea întregului univers. O dedicăm tuturor ființelor și dorim ca atât noi, cât și ele să ajungem la înțelegerea din ce în ce mai profundă a acestor lucruri, astfel încât ele să funcționeze cu adevărat pentru noi.

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 1a

 

Atunci când spunem rugăciunile, trebuie să ne concentrăm în același timp și pe sensul rugăciunii, și nu să mormăim cuvintele. Trebuie să ne concentrăm pe sensul cuvintelor, pentru a ne deschide inima în semn de recunoștință pentru acest material care este deosebit de important și pentru învățătorii care l-au transmis pe o linie lungă, de la Buddha, prin Maestrul Shantideva, prin învățătorii mei și până la voi. Deci, mai întâi le oferim ofrandă, și apoi ne refugiem în cele trei diamante.

 

Introducere
Cursul 12 nu este un curs obișnuit, și după părerea mea, el este cel mai avansat pe care îl avem. Și mai avem câteva după el care și ele sunt foarte importante, dar în ceea ce privește conținutul lui, acesta este un curs foarte important. Poate cel mai important.
Acest curs se concentrează pe înțelepciunea vacuității. Această înțelepciune este greu de înțeles, altfel am fi fost cu toții iluminați și nu ar mai fi existat suferință în viața noastră.

 

Textul și autorul său
Cursul 12 se bazează pe capitolul 9 al cărții „Ghidul de viață al războinicului spiritual” scris de către maestrul Shantideva. Ea este una dintre cele mai importante cărți budiste scrise vreodată în lume.
Sunt onorată că vi-l pot transmite, și vă mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-ați dat-o.
Maestrul Shantideva, a fost un mare Bodhisattva. El practica noaptea în secret, în camera din mănăstirea în care se afla. Iar ziua dormea. Așa că le-a lăsat impresia celorlalți că este un călugăr leneș, nu este un călugăr bun. Călugării buni trebuiau să studieze, să se roage, să mediteze.
Cei de la conducerea mânăstirii au hotărât că este timpul să-l scoată din mănăstire, pentru ca cei care donau și sprijineau mânăstirea să aibă impresia că în mânăstire se lucrează serios. Dar pentru a excomunica pe cineva, acesta trebuia să săvârșească o infracțiune foarte gravă. De aceea și-au zis: „Îl vom face să plece singur. Îl vom face de rușine.”
În mânăstire se obișnuia ca în fiecare săptămână unul dintre călugări să țină o predică, sau o învățătură în fața unui public numeros. Așa că sosi rândul Maestrului Shantideva să țină predica. Au pregătit un podium înalt. În budism, se obișnuiește ca profesorul să stea pe un podium, ca să stea mai sus față de public; deoarece este foarte important să acordăm respect Dharmei și celor care o predau. Dacă nu acordăm respectul cuvenit Dharmei și profesorilor, nu vom lua în serios învățătura atunci ea nu va avea efect asupra noastră.
Călugării i-au pregătit un tron foarte înalt, dar fără scară – astfel încât nimeni nu avea cum să se urce și să se așeze pe tron. Acesta a fost primul pas de a-l face pe maestru de rușine. Dar când bodhisattva Shantideva a ajuns în fața tronului, l-a atins ușor și, fără niciun efort, a apărut stând pe tron. Apoi i-a întrebat pe cei prezenți: „Vreți să vă țin o predică despre vreo sutră a lui Buddha sau vreți ceva original de-al meu? Și ei i-au răspuns: „Ceva original de al tău”, sperând ca maestrul să se facă de rușine.
Maestrul Shantideva a început să țină predica lui, care era cartea noastră. Călugării și-au dat seama repede de greșeala lor gravă, pentru că învățătura i-a uimit prin înțelepciunea și frumusețea ei.

După cum știți am studiat împreună:

• • • cursul 10 care se bazează pe capitolele 1-5,
    • cursul 11 care se bazează atât pe capitolul 6, cât și 7 și am făcut a doua jumătate a capitolului 8 care ne pregătește cu adevărat pentru capitolul 9.

Și avem nevoie de toată această pregătire, nu numai pentru a primi contextul filosofic, ci și să ne pregătim inima și mintea pentru a integra aceste lucruri.
Se povestește că atunci când maestrul Shantideva a ajuns la capitolul 9, a început să se ridice în aer, și încet, încet dispăru din raza vizuală a ascultătorilor săi. De ce? Pentru că nu mai aveau karma să audă aceste lucruri.
Deci, dacă sunteți pregătiți, veți putea integra multe dintre ele. Și asta se va întâmpla de la sine.

 

Viața noastră spirituală
În seminarul „Moartea și sfârșitul morții” am vorbit despre meditația asupra morții și am spus că există 3 părți principale ale acestei meditații, și fiecare dintre ele mai are încă 3 părți.

• • • Prima parte – moartea este certă.
    • A doua parte – data morții este incertă. Nu știm când moartea va veni.
    • Iar a treia parte importantă a fost – că singurele lucruri pe care le putem lua cu noi atunci când murim, sunt realizările noastre spirituale. Orice altceva ne va fi smuls în momentul morții.

Dacă în prezent vă confruntați cu unele lipsuri, greutăți, necazuri, lucruri pe care ați fi vrut să le aveți și nu le aveți, sau lucruri pe care le-ați avut și care vi s-au luat, sau ați pierdut oameni dragi în viața voastră, sau obiecte sau bani, sau locul de muncă, sau respect, sau cariera – în momentul morții, toate acestea vi se vor lua cu forța.
Conform budismului, am trăit deja nenumărate vieți și vom continua să fim în samsara veșnic. Întrebarea este sub ce format. Într-un format iluminat, sau suferind. Pe această linie a minții de la minus infinit la plus infinit, această viață este o virgulă mică. Este un punct mic pe acea linie. Am trăit deja de nenumărate ori.
Tot ceea ce trece de la o viață la alta sunt realizările noastre spirituale, și nu câtă matematică știm, sau câte limbi cunoaștem, sau câte călătorii am reușit să facem. Toate acestea se vor șterge. Nu ne vom mai aminti ce ni s-a întâmplat în viața anterioară.
Vă mai amintiți cine ați fost în viața anterioară? Cine au fost copiii voștri? Cine au fost părinții voștri? Toate acestea se șterg de îndată ce închideți ochii.
Singurul lucru care vin cu voi sunt realizările voastre spirituale. Cât de bine ați integrat ceea ce se predă aici. Cât de bine v-ați dezvoltat bunătatea, generozitatea, înțelepciunea și cât de multe binefaceri ați făcut.
Adevărul este că cele mai multe dintre acestea, dacă sunt făcute superficial, dispar și ele. Ele trebuie să pătrundă adânc în conștiința noastră, astfel încât să rămână cu noi. Ele trebuie să lase în mintea noastră amprente adânci, astfel încât să vină cu noi. Și în cele din urmă se rezumă la câteva experiențe principale:

• • • Perceperea directă a vacuității,
    • Dezvoltarea adevăratei bodhicitta, și
    • Realizările tantrice. Tantra are două etape principale și fiecare dintre ele este extraordinară. Dacă o desăvârșim pe prima, suntem deja în paradis. Și dacă o desăvârșim pe a doua, suntem iluminați.

Acestea sunt realizările care vin cu noi. Ele sunt lucrurile cele mai importante care se pot întâmpla în viața unei persoane.

• • • A percepe direct vacuitatea.
    • Realizarea adevăratei bodhicitta. Adevărata compasiune pentru toate ființele.
    • Sau realizările din cele două etape ale Tantrei.

Dacă ați ajuns într-unul dintre aceste locuri, sau v-ați apropiat de unul dintre acestea, atunci când vă veți uita înapoi la toate celelalte lucruri pe care le-ați făcut în viața voastră, ele devin minuscule, devin lipsite de sens.

Câți copii ați crescut,
Câte diplome aveți,
Câtă reputație aveți în lume,
Câți bani ați strâns

Toate acestea devin minore față de aceste realizări. Nu suferă comparație.
Acestea sunt realizările pe care le putem lua cu noi.

– Acesta este și motivul de a învăța aceste lucruri.
– Acesta este motivul de a fi budist.
– Acesta este motivul de a practica această cale pentru a ieși și noi și ceilalți din suferință pentru totdeauna.

Toate aceste realizări despre care am vorbit se întâmplă în meditații profunde. De aceea trebuie să începem să practicăm meditația. Și este nevoie de timp ca să ne consolidăm meditația. La început ne va fi greu să medităm, dar cu timpul va deveni mai ușor. Trebuie să aprofundăm meditația, pentru că fără ea aceste realizări nu se vor întâmpla.
Dacă ați studiat bine aceste lucruri, ați reflectat mult la ele, le-ați auzit de multe ori, v-ați dezvoltat meditația și v-ați acumulat condițiile potrivite, se va întâmpla miracolul – veți percepe vacuitatea sau veți realiza bodhicitta. O experiență de câteva minute care vă va schimba nu numai întreaga viață ci și cea viitoare.
Dacă reușiți să ajungeți în acest punct:

• • • Nu va mai trebui să suferiți. Nu o suferință reală. S-ar putea să mai aveți câteva vieți viitoare și vi se pot întâmpla lucruri minore. Ați putea avea gripă, dar nu va mai fi nicio suferință majoră în viața voastră. Nu în această viață și nici în următoarea.
    • Veți putea vedea clar următoarea viață.
    • Veți avea o experiență directă cu o entitate iluminată. Nu va fi ca și cum cineva v-ar spune despre Buddha și ființe iluminate, ci le veți întâlni în mod direct. În experiența voastră meditativă.
    • Vă veți vedea iluminarea.
    • Dacă ați ajuns la practica tantrică și o practicați bine și ajungeți la Kye Rim și Dzok Rim, cele două etape principale ale Tantrei, și la realizările lor, atunci veți ajunge în paradis chiar în această viață. Chiar înainte de moarte veți ajunge în paradis, la niveluri din ce în ce mai înalte.

Viața noastră normală, în care mâncăm, dormim, ne facem o casă, învățăm să avem o profesie, să ne câștigăm existența, toate acestea sunt doar condiții care fac posibile realizările spirituale. Tot ce am realizat în viața obișnuită, în momentul în care am închis ochii pe patul de moarte, vor dispărea. Dar ele au rolul, să ne sprijine să ajungem la aceste realizări care nu ne mai pot fi luate.
Dacă viața voastră, vă va conduce la această experiență, atunci ea va avea sens. Cel mai profund sens. În caz contrar, acest sens va dispărea. Știți ce vi s-a întâmplat în viața anterioară? Nu, nu știți, pentru că nu a fost semnificativă. Profesorii noștri spun că motivul pentru care am primit o viață umană, cu toate condițiile minunate pe care le-am descris în Lo Jong, este acela de a face posibile aceste realizări spirituale.
Toată această învățătură – despre raritatea vieții și așa mai departe, este să ne ilustreze cât de rar și extraordinar este, ceea ce am primit. Nu irosiți această oportunitate! Nu vă lăsați derutați de samsara! Ea vă derută în fiecare moment. Se întâmplă una, se întâmplă alta, zi de naștere, nuntă, botez. Ea vă derută în fiecare clipă. Iar viața va trece cu iuțeală, fulgerător. Cine știe când va veni moartea? Ea poate veni în orice moment. De aceea, rolul tuturor meditațiilor despre care am vorbit în Lo Jong și în alte cursuri, sunt pentru ca viața noastră să nu se ducă de râpă. Să ne motiveze de a intra pe cale.

 

Angajamentul de a studia
Acest studiu este deosebit de important. De aceea, vă rog să fiți prezenți la toate cursurile. Regula cursurilor ACI este ca cei care pierd 2 lecții, nu vor mai putea participa la curs. De aceea, este bine să vă faceți timp pentru aceste cursuri.
Mereu va fi o zi de naștere, o altă nuntă, un alt botez. Dar aceste lucruri pe care le învățăm nu se mai întorc. Și dacă nu puteți veni la curs, îl puteți face cu alți profesori.
Ideea este să vă luați un angajament față de acest material.
Asta nu înseamnă că ieșiți de aici și veți percepe vacuitatea direct. Cu toate că a-și fi fericită să vi se întâmple. Dar fără această cunoaștere, nu se va întâmpla.
Poate celor noi veniți li se pare că exagerez puțin. Nu. Nu exagerez. Lucrul care se află de cealaltă parte a balanței este moartea voastră. Nu există nicio exagerare aici. Deci, lăsați toate celelalte lucruri deoparte, și veniți la curs.

 

Limba tibetană
În acest curs vor fi multe cuvinte în tibetană. Trebuie să fiți răbdători. Acesta este cel mai serios curs pe care îl avem. Încercați să copiați cuvintele și poate va veni ziua când veți cunoaște tibetana.
De ce este important să știm tibetana? Pentru că această înțelepciune care ne salvează viața ne-a fost transmisă prin tibetani.
Facem tot posibilul să traducem învățăturile, dar există o limită a ceea ce putem face, și mai ales în română. Numărul de traducători este mic. Pentru limba engleză, numărul de traducători este mai mare, dar extrem de mic față de numărul de scrieri. Și mai ales când vine vorba de scrierile secrete. Va veni ziua când veți avea nevoie de tibetană.
Puteți spune: „Atunci voi traduce din engleză”.
Lama Dvora Hla spunea:

„Vă pot spune cât de mult mă chinui aici. Stau cu cinci sau șase cărți în engleză, pe lângă sursa tibetană, și este o muncă grea. Niciuna dintre ele nu este exactă. Este exact aici, este exact aici, este exact aici, dar în fiecare sunt locuri unde nu este exact. Și așa este cu acest material. De ce nu sunt exacte? Nu că vor să ne inducă în eroare. Traducătorii fac tot posibilul. Dar, este rar ca cineva să înțeleagă vacuitatea.
Lucrurile nu stau așa în capitolele anterioare ale cărții. Dar a traduce acest capitol, este o sarcină foarte grea, pentru că rar este ca cineva să aibă o înțelegere suficientă a vacuității, pentru că nu există profesori care să o predea. Așa că fac tot posibilul să traducă textul. Sunt oameni care cunosc bine tibetana, și cu toate acestea traduc același text în douăzeci de forme diferite. Deci, în cele din urmă, trebuie să vă bazați pe tibetana voastră.”

 

Înțelepciunea vacuității
Subiectul acestui curs este înțelepciunea vacuității. Ce este această vacuitate?
Așa că vă voi da o definiție a ei.
Vacuitatea este acel obiect, pe care dacă îl percepi direct, „percepi” în sensul de a-l experimenta direct, îți permite să elimini orice este impur în tine.
Deci, vacuitatea este acel obiect pe care, dacă îl experimentezi direct, îți va permite să elimini toate impuritățile din viața ta. Toată suferința. Orice formă de existență care este inferioară paradisului.

Dun Kang Shik Ngunsum Du Tokpe Drima Separ Jepa

Acel obiect care elimină orice pată/impuritate din mintea noastră atunci când este experimentat direct.

Dun – acel obiect,
Kang Shik – care
Ngunsum Du – direct,
Tokpe – a percepe, a realiza sau a experimenta,
Drima – pată, impuritate,
Separ – a elimina,
Jepa – a face.

În tibetană, se traduce de la sfârșit la început, verbul este întotdeauna la sfârșit.
Deci, acel obiect care elimină orice pată/impuritate din mintea noastră atunci când este experimentat direct.
Cu alte cuvinte, se poate spune că vacuitatea este o realitate supremă/ultimă.

• • • Această realitate, poate fi experimentată doar în meditație profundă, după mulți ani de antrenament în meditație și de studiu a vacuității.
    • Aceasta este o realitate separată. O realitate care este mai înaltă decât realitatea noastră normală.
    • Ea se află în jurul nostru tot timpul, dar nu o putem observa.
    • Acesta este motivul pentru care ne folosim uneori de imaginea diamantului, deoarece este transparent. Transparența diamantului simbolizează faptul că vacuitatea este o realitate înaltă. Suntem scufundați tot timpul în ea, dar nu o percepem datorită ignoranței noastre.
    • Vacuitatea nu este ceva ce o putem percepe prin simțurile noastre. O putem percepe doar cu ochiul înțelepciunii și numai dacă am ajuns la o stare meditativă foarte profundă, abia atunci avem șansa să o percepem.
    • Și dacă reușim să ne conectăm cu această realitate supremă, va stopa tot ceea ce este impur în noi.

Ce este un lucru impur? Orice suferință:

– Bătrânețea noastră.
– Bolile noastre.
– Moartea noastră
– Moartea rudelor noastre.

Toate acestea se vor opri. Ele nu se vor întâmpla imediat ce experimentăm vacuitatea, dar prin această experiență le putem elimina mai târziu, și destul de repede.

– Orice emoție grea,
– Orice supărare,
– Orice gelozie,
– Tot ce nu este bun în viața voastră, va dispărea. Treptat.

Cel care „percepe vacuitatea în mod direct” se numește Arya. Afecțiunile sale mentale, suferințele se vor diminua treptat. Și, în cele din urmă, vor dispărea. Unele dispar imediat, altele se vor diminua cu timpul, dar destul de repede. Corpul va deveni un corp înalt. El este încă impur, pentru că în continuare va trebui să mănânce, să se degradeze, să producă reziduuri, și să moară. Dar el se va purifica treptat. Totul se purifică: mintea se purifică, trupul se purifică. Cel care a perceput vacuitatea este deja pe calea spre paradis și de a fi un înger. Cu toate că experiența durează doar câteva minute, ea este foarte puternică și semnificativă.
Cel care a perceput vacuitatea va deveni o ființă superioară, și întreaga sa lume se va schimba. Deoarece lumea, este o proiecție a minții, atunci când ea se purifică, și lumea se purifică în același timp.
O persoană care a ajuns în acest loc, la această experiență, se numește:

Gyun Shukpa

Gyun Shukpa înseamnă „intrat în flux”.

Ce flux? Fluxul care duce spre iluminare. Asta înseamnă că ești pe calea de a ieși pentru totdeauna din această existență plină de suferință.
Meditația în care se percepe vacuitatea este scurtă. Ea poate să dureze cam cincisprezece minute. Dar pentru a ajunge la acest sfert de oră, trebuie să muncim din greu.

 

Concepția perisabilă

Jikta

Jik – a distruge, a se dezintegra,
Ta – concepție, vedere.

Jikten este cuvântul în tibetană și pentru „lume”. Ten înseamnă bază. Bază care se distruge, efemeră.
Deci, Jikta înseamnă concepție perisabilă. Această concepție se concentrează pe ceva care se va distruge, pe ceva destructibil.
Acest Jikta este un mod de a privi lumea noastră.
Ea este concepția oamenilor care nu au perceput vacuitatea în mod direct, și care se concentrează pe „eu” și pe „al meu”. Suntem concentrați pe „eu”: acesta sunt eu și acestea sunt lucrurile mele, adică:

• • • Corpul meu,
    • Mintea mea,
    • Sentimentele mele,
    • Cunoașterea mea,
    • Conștiința mea.

Nu degeaba, a spus maestrul Shantideva: „Trebuie să fiți pregătiți pentru capitolul nouă, pentru că altfel ori voi zbura eu, ori veți coborî voi”.
Cum ne-a pregătit? Ne-a învățat despre „Eu și celălalt”, de cum să ștergem linia de separare dintre mine și ceilalți. Cum să mai dăm jos din zidurile groase din jurul inimii, datorită cărora avem ignoranță.
Deci, Jikta, este o concepție perisabilă care este preocupată de „eu” și „al meu”. Și când spun „al meu” mă refer la cele cinci agregate ale noastre: corpul fizic, sentimentele, discernământul, factorii mentali și conștiența sau conștiința.
De ce se numește concepție perisabilă sau distructivă?

• • 1. Deoarece se concentrează pe „eu” și pe „al meu”, care vor fi distruse. Ea se concentrează doar pe această viață și pe propria noastră persoană.
       Prima verigă din roata vieții, reprezintă ignoranța cu care venim pe lume. În ea putem vedea un orb mergând cu un toiag, fapt ce simbolizează modul în care trecem prin viața noastră, complet orbi. Ne concentrăm pe noi înșine, și fiecare lucru care ni se întâmplă îi dăm amploare și devine centrul vieții noastre, iar în final va dispare.
    2. O altă semnificație este că această concepție, la rândul ei va fi distrusă.
       Când vom percepe direct vacuitatea, această concepție o vom elimina automat, deoarece această concepție reprezintă ignoranța.

În toate cursurile noastre, prin care am trecut până acum, Maestrul Shantideva și ceilalți mari maeștri ne spun că fiecare suferință, fiecare necaz, fiecare dificultate care apare în viața noastră, provine din această concepție, provine din ignoranță.
De ce este așa? Dacă considerăm că „eu” și „al meu” sunt cele mai importante lucruri din viața noastră, atunci când cineva ne rănește sau ne prejudiciază bunurilor, ne umplem de supărare sau ură sau resentimente, și suntem gata să facem orice pentru a-l elimina, îl îndepărtăm din viața noastră, sau îl omorâm. Suntem gata să încălcăm jurămintele, pentru a îndepărta acest lucru neplăcut din viața noastră.
Atașamentul de „eu” și de „al meu”, vine cu un set întreg de sentimente, care ne determină să reacționăm față de cei care ne amenință „eul” și ce este „al nostru”, sau față de ceea ce ne place. Suntem dispuși să încălcăm legile morale de a obține ceea ce ne face plăcere și să ne debarasăm de ceea ce nu ne place. Și în acest fel ne continuăm suferința.

 

Concepția corectă
Jikta crede că gândacii există de la sine și va merge să se lupte cu gândacii, să facă dezinsecție. Dar firmele de dezinsecție câștigă bine din asta, nu-i așa? Asta dovedește că nu dezinsecția elimină gândacii. Dacă ar fi exterminat toți gândacii, firmele ar da faliment. Pentru că nu asta ucide gândacii. Asta aduce gândacii. Acesta este Jikta. Jikta nu înțelege. Jikta este o concepție care provine din ignoranță.
Nirvana, este situația opusă, în care concepția este pură. Concepția pură înțelege că tot ce este neplăcut în viața mea provine din semințele pe care le-am plantat în trecut atunci când am făcut lucruri neplăcute altora.
Aceasta este înțelepciunea pe care vrem să o obținem, care este opusă ignoranței. Pentru că dacă acum înțeleg de unde vin gândacii, atunci voi începe să scap de ei. Dacă nu înțeleg de unde au venit, voi chema deratizarea și apoi vor veni și mai mulți gândaci.

– Modul de a elimina gândacii este de a-i salva.
– Modul de a avea bani, este să dăm bani. Este contrar instinctelor noastre.
– Modul de a scăpa de dușmani, este de a-i iubi. Iubirea elimină dușmanii.

Dacă înțelegem bine de unde au venit, nu vom mai face toate aceste prostii și atunci suferința noastră va dispărea.
Același lucru putem spune despre șeful care țipă la noi.

1. 1. 1. Primul pas este să tăcem din gură, chiar dacă clocotim în sine noastră.
      2. Iar dacă rămânem cu inima deschisă față de el în timp ce ne ceartă, și ne amintim că el nu există de la sine – îl eliminăm.
         – ori se va muta în alt departament.
         – ori ne vom muta noi în alt departament.
         – ori va înceta să mai țipe.

El va dispărea din viața noastră.
În momentul în care înțelegem bine această concepție, vom elimina lucrurile neplăcute deoarece ne-am schimbat reacțiile, pentru că înțelegem de unde au venit. Și treptat devenim mai fericiți.
O modalitate de a verifica în ce măsură ați înțeles toate aceste lucruri pe care le spunem, este cât de mult vă mai enervați, sau sunteți geloși, sau cât de stăpâniți sunteți de emoțiile negative.

 

Acordați-vă o șansă!
Dacă înțelegeți bine aceste lucruri, trebuie să fiți din ce în ce mai fericiți. Dacă nu se întâmplă, înseamnă că mai aveți încă multă muncă de făcut. Nu vă descurajați. Este un proces treptat și lent. S-ar putea să mergeți deja pe cale, să țineți carnețelul și să respectați moralitatea, și așa mai departe, dar mai sunt karme vechi care vin. Și nu numai atât, chiar dacă faceți deja aceste lucruri, trebuie să treceți printr-un strat foarte gros de condiționări din mintea voastră.
De aceea oamenii spun „De un an țin carnețelul și fac ce trebuie și încă nu am bani sau încă nu am de lucru sau am bolnavi în acasă”. Aceste karme care se manifestă acum, le-am acumulat pe parcursul a milioane de vieți, ele nu dispar dintr-o dată. Cu siguranță, că dacă nu facem această muncă, ele vor continua să vină. Maestrul ne spune la sfârșit, în capitolul zece: „Acesta este medicamentul suprem. Dar funcționează încet”. Asta la început . Apoi ritmul se accelerează. Cu cât înțelegem mai mult, cu atât rezultatele vor veni mai repede și mai puternice. Dar trebuie să ne acordăm o șansă. Să avem răbdare, și să nu renunțăm când ni se întâmplă ceva neplăcut, pentru că lucruri neplăcute vor continua încă să vină o vreme.
Nu vă lăsați descurajați nici de curs. Veți vedea că el nu este ușor. Nu renunțați, pentru că el salvează vieți.

 

A. De ce este important să percepem vacuitatea direct?
În acest curs nu vom parcurge tot capitolul. Vom sări peste un număr de versete. Nu putem parcurge întregul capitol în aceste zece lecții. Sper că, cu altă ocazie, le vom putea face pe toate.
Chiar înainte de a citi versetele, vă voi spune dinainte că ele abordează întrebarea: de ce trebuie să percepem vacuitatea direct?
Maestrul Shantideva, care a fost un mare logician, a construit o mare parte a capitolului sub formă de dezbateri sau polemici. El pune întrebarea și tot el răspunde. Nici în sanscrită, nici în tibetană nu există semne de punctuație. Trebuie să decidem care este întrebarea și care este răspunsul, iar fiecare traducător decide în mod diferit. Fiecare comentator decide diferit. A fost foarte dificil să traduc acest capitol.
Cineva întreabă: „Cine a spus că trebuie să percepem direct vacuitatea? Acest lucru nu este cu adevărat corect”! Așa că maestrul încearcă să ne conducă la răspunsul că „da, este necesar să percepem vacuitatea direct”.

 

Nirvana și iluminarea
Dacă reușim, prin experiența directă a vacuității, să eliminăm toate lucrurile impure din viața noastră, ajungem la ceea ce numim nirvana.

Nyangde

Acesta este cuvântul tibetan pentru Nirvana. Este opusul lui Jikta.

În Jikta vederea noastră este impură. Ea se concentrează pe ceva care este perisabil. Pe când Nirvana, este opusul ei. Nirvana este o stare în care toate lucrurile impure au fost îndepărtate din mintea noastră. Nu mai există emoții negative și nici măcar tendința spre emoții negative. Nu numai că nu ne mai enervăm, dar suntem și incapabili de a ne mai enerva.
Iar aici este important să înțelegem marea diferență dintre nirvana și iluminare

Jungchub

Jungchub înseamnă iluminarea deplină a lui Buddha.

Nirvana este starea în care au fost îndepărtate toate afecțiunile mentale din mintea noastră și toate tendințele spre afecțiunile mentale. În timp ce iluminarea deplină este o stare cu mult mai înaltă. Cel iluminat, nu numai că și-a eliminat toate afecțiunile mentale, dar este și omniscient. El este capabil să ajute toate ființele. El știe exact de ce au ele nevoie și le ajută în modul potrivit și la momentul potrivit.
Maestrul Shantideva, prințul tuturor bodhisattva, care se află pe calea Mahayana, ne va spune în versetele sale, că a percepe vacuitatea în mod direct este esențială pentru ambele obiective, și pentru nirvana și pentru iluminare.
Pentru a ajunge la iluminare trebuie percepută vacuitatea direct. Dar, cineva poate spune: „Îmi este suficient să am grijă de mine, așa că nu am nevoie să percep vacuitatea direct”. „Mă mulțumesc cu faptul că nu voi suferi”.Maestrul spune:„Nici chiar asta n-ai să poți face fără să percepi direct vacuitatea”.
Tot ce-am învățat până acum în capitolele precedente:

• • • Cum să facem față supărării,
    • Cum să ne motivăm să depunem efort,
    • Cum să estompăm linia de separare dintre mine și ceilalți,

nu ne poate elibera de suferință. Acestea sunt doar leacuri intermediare, este aspirina. Ele ne îndreaptă spre leacul suprem, adică perceperea directă a vacuității, care este acest capitol.