Cursul 12
„Ghidul de viață al războinicului spiritual”
A treia parte
Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika
Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.
Lecția 3b
A. Cum putem vedea iluzia
În continuare vom vorbi despre iluzie.
Gyuma
Gyuma înseamnă iluzie. Putem spune și miraj. În sanscrită Maya.
Ce este iluzia?
nang tsul dang ne tsul mitunpa
Tsul – mod,
Nang – apare,
Nang Tsul – modul în care apare ceva,
Dang – și,
Ne – există,
Mitunpa – nu concordă, nu se potrivesc.
Modul în care apar lucrurile și modul în care există cu adevărat nu concordă.
Aceasta este definiția iluziei: modul în care îmi apar lucrurile și modul în care ele există – nu concordă între ele.
Asta nu înseamnă că „ceva pare negru, dar de fapt este alb”. El este negru, funcționează ca negru, dar aceasta este iluzia, pentru că nu are natura să fie negru de la sine.
Iluzia unui Arya
Cel care coboară din meditația vacuității își dă seama de sensul profund al lui Gyuma, a iluziei.
Cel care percepe pentru prima oară vacuitatea în mod direct, își dă seama că tot ceea ce a trăit până atunci a fost greșit. Fiecare percepție până în acel moment a fost greșită. Pentru că până în acel moment crezuse în iluzie. El își dă seama de această incompatibilitate. El înțelege că modul în care apar lucrurile nu corespunde naturii lor ultime. Și își dă seama că până la perceperea vacuității trăise în iluzie.
Trăiește Buddha într-o iluzie? Buddha trăiește în iluzie. Pentru faptul că a practicat mult și a acumulat multe merite, înțelege vacuitatea și și-a creat paradisul. O iluzie nu tocmai rea.
Chiar și baby Arya după ce coboară din perceperea vacuității se întoarce tot în iluzie; doar că acum înțelege iluzia. Nu-i vine să-și creadă ochilor, dar nu are încotro. Este constrâns de karma care l-a forțat și știe că totul este înșelător.
El înțelege deja că lucrurile nu vin de la sine, că vin de la el – din karma. Apoi practică și lucrează cu karma. Cel care înțelege bine vacuitatea poate produce ceea ce își dorește. Devine un magician. El creează realitatea.
Când se termină iluzia? Când ajungem la Nirvana, înșelăciunea s-a terminat. Lumea nu ne mai înșală, pentru că am neutralizat semințele. Persoana care ajunge la nirvana nu și-a eliminat neapărat toate semințele karmice, dar le-a neutralizat. Nu se vor mai manifesta. Aceasta este ultima afecțiune mentală pe care o elimină înainte de a ajunge la nirvana – și anume că nu mai există miraj, nu mai există iluzie.
Natura iluziei
Pentru ochiul obișnuit, pentru ochiul cuiva care nu este Pakpa, care nu a perceput vacuitatea, lucrurile par să vină din afară, par să-și radieze identitatea spre el. Ele spun: eu sunt Doru, sunt o cameră, sunt tavan, eu sunt aici, eu sunt acolo… nu am făcut nimic și percep. El vine, ea vine, dezastrul vine, lucruri bune vin, un botez vine… mi se întâmplă lucruri. Stau aici, în centrul lumii, și mi se întâmplă lucruri.
Și spunem că aceasta este iluzia. Deoarece nu există nimic care să vină din afară, totul este o proiecție, pixul este o proiecție. Nu există nici un pix care să-mi spună: „Sunt pix”.
Pentru că el nu este un pix în sine. Funcționează ca pix, mi se pare că este pix, îl folosesc ca pix, dar “scrisul” lui nu vine din el, nu se află în el. El este doar o bucată de plastic, este un cumul de forme și culori, are o parte dreaptă și o parte stângă – și pe toate acestea, proiectez conceptul de scris.
În Madhyamika, Calea de Mijloc, spunem că fără proiecția mea, nu există pix. Fără proiecția mea, nu există o cameră aici. Fără proiecția mea, nu există oameni aici. Nu există absolut nimic în lumea mea, care să nu fie o proiecție a minții mele, inclusiv mintea însăși.
Madhyamika Prasangika spune că lucrurile sunt o iluzie, deoarece nu au nicio natură proprie. Un pix nu este un pix în sine; nu radiază din el pixul; nu are natură proprie de pix. Așadar, este ireal, ca o iluzie. Școala Funcționaliștilor spune că dacă ceva funcționează, este real; deoarece pixul scrie, este real.
Madhyamika Prasangika spune că, deoarece pixul scrie, nu este real. Nu este real înseamnă că provine din karma noastră; nu există în sine în mod concret. Școala Numai Minte (care aparține școlii Funcționaliștilor) crede că o sămânță karmică produce atât organul (organele) de simț care percepe un obiect, cât și obiectul perceput. De exemplu, aceeași sămânță karmică care produce ochii care văd pixul produce și pixul însuși.
Școlile budiste de gândire definesc iluzia diferit
Am spus despre iluzie că: „Modul în care apar lucrurile și modul în care sunt cu adevărat, nu concordă”. Când spunem „modul în care sunt ele cu adevărat” – intrăm deja în diferite școli de gândire. Pentru că fiecare școală de gândire va spune ceva diferit despre cum sunt cu adevărat.
Ce este „cu adevărat?” Fiecare școală de gândire va spune ceva diferit despre cum există lucrurile. Asta înseamnă că au concepte diferite despre ce este o iluzie. Școlile diferite de gândire vor defini iluzia în moduri diferite.
Definiția pe care am dat-o până acum nu a intrat în nuanțele diferitelor școli de gândire. Toate vor fi de acord cu această definiție, că nu există concordanță între modul în care apar lucrurile și modul în care sunt cu adevărat. Dar când sunt întrebate cum sunt lucrurile cu adevărat, fiecare va spune ceva diferit.
În lecția 2 am dat versetele 13 și 14.
13
Nu există o singură cauză
Care să aibă puterea de a produce totul.
„Dacă totul în cele din urmă este Nirvana,
Și cu toate astea se învârte în realitatea falsă,
14
Atunci și toți Buddha vor continua să se învârtă,
Ce rost mai au acțiunile unui Bodhisattva”?
Atâta timp cât râul condițiilor nu s-a oprit,
Nici măcar iluzia nu se va opri.
Am vorbit despre nirvana naturală și nirvana adevărată. Și a spune că nirvana și samsara sunt același lucru este de fapt doar o confuzie semantică. În versetul 14 scrie:
Atâta timp cât râul condițiilor nu s-a oprit,
Nici măcar iluzia nu se va opri.
Adică, atâta timp cât există cauze – vor veni rezultate. Iar rezultatele vor deveni cauzele pentru următoarele rezultate.
Există un râu, un curent neîncetat de cauze și efecte. Toate acestea sunt iluzii. Realitatea convențională este o iluzie.
Acesta este procesul prin care se creează iluziile. Ele nu există de la sine. Ele vin datorită condițiilor. Din cauze. Dacă sunt îndeplinite condițiile – apare un rezultat.
Condițiile sunt o iluzie, rezultatul este o iluzie. Am vorbit despre întrebarea care s-a pus – „păi dacă ești o iluzie, atunci cum te-ai născut? Cum de există renașterea după moarte?” Atunci am răspuns: „Chiar și acum ești o iluzie, nu că vei fi mai târziu o iluzie. Totul este magie. Și magia funcționează după legile ei.
În versetul 15 el spune:
Dar când râul condițiilor s-a oprit –
Iluziile vor înceta, chiar și în realitatea relativă.
„Dacă nici măcar percepția greșită nu există,
Atunci cum putem confirma existența iluziei?”
Adversarul este cel care vine și îngreunează situația.
Școala de gândire „Numai Minte”
În această lecție, adversarul face parte din școala Numai Minte. Ea este numită:
Sem Tsam
Sem – minte sau conștiință,
Tsam – numai.
Deci, numai conștiință, numai minte.
De ce o numesc așa?
Unii oameni cred că dacă se spune numai minte, atunci totul este mental. Dar nu este adevărat, nu asta înseamnă.
Ei sunt de acord cu faptul că lucrurile vin ca rezultat al karmei, din semințe karmice, așa cum spune Prasangika. Școala spune:
-
-
- Există o sămânță karmică care rodește, și datorită ei văd un pix.
- Există o sămânță karmică care rodește, și datorită ei am ochi, pot vedea, și
- Există o sămânță karmică care m-a adus împreună cu pixul și că acum experimentez un pix.
-
Nu există o sămânță pentru fiecare dintre aceste cazuri, ci sunt aceeași sămânță karmică.
Cu alte cuvinte, școala spune că nu există coincidențe. Aceeași sămânță karmică care produce ochii care văd pixul produce și pixul însuși.
Acum când auzim aceste lucruri nu ne revoltăm, pentru că pixul nu este atât de important. Dar când ni se întâmplă un dezastru – școala ne spune, camionul care ne lovește, faptul că am fost în calea camionului și experiența loviturii vin din aceeași sămânță.
Aceeași karmă care a adus camionul spre mine, m-a adus și pe mine spre el. Este aceeași faptă pe care am făcut-o în trecut când am vătămat altuia viața. Aceeași faptă. Ca și cum semințele ar fi stocate în inimă și rodesc de acolo.
Putem simula cu cele două palme forma unei semințe care rodește din inimă, ca o floare. O palmă este cea care m-a adus la camion, iar cealaltă este cea care mi-a adus camionul și ambele provin din aceeași sămânță karmică.
Parsangika nu intră în discuții contradictorii cu școala Numai Minte pe această temă. Ea spune, au dreptate, dar acesta este punctul de vedere a lui Sem Tsam.
Natura iluziei, conform școlii „Numai Minte”
Cum explică iluzia școala Numai Minte?
Suk dang suk dzin gyi tsema dze shen gyi druppa
Suk – formă,
Tsema – percepție,
Dzin – a percepe sau a ține
Suk dzin gyi tsema – percepția ce percepe forma,
Dze – înseamnă materie, substanță,
Shen – diferit,
Druppa – există.
Împreună înseamnă: forma și percepția care percepe forma sunt făcute din materiale diferite, adică din semințe diferite.
Cu alte cuvinte, chiar dacă forma și mintea care o percepe, provin de fapt din aceeași sămânță, greșim atunci când credem că provin din semințe diferite din materiale/substanțe diferite.
Forma este obiectul simțului văzului și, ea reprezintă aici toate obiectele tuturor simțurilor.
Iluzia se referă la tot ceea ce este perceput de simțuri. Desigur, aceasta include și ceea ce este perceput prin gândire, care este, de asemenea, considerată ca simț în budism. Conform școlii Numai Minte iluzia în care trăim nu înțelege că tot ceea ce este perceput de noi nu este separat de mintea care percepe lucrurile.
Atunci prin ce diferă școala de Madhyamika? Ce spune Madhyamika despre mintea mea? De unde vine mintea?
Ea este o proiecție karmică. Este mintea o iluzie?
Școala va spune – da, mintea mea este o iluzie, ea este o proiecție. Nu are existență de sine.
Școala Numai Minte, spune că semințele karmice există. Nu numai că există, dar au și un loc anume în minte. Îi spune Kunshi. Unde se află el? El este în minte. Unde este această minte? Ea există undeva.
Adică, școala atribuie minții un grad de existență de sine.
Toate aceste școli, din grupul Funcționaliștilor, nu au o înțelegere completă a vacuității, deoarece fiecare dintre ele atribuie într-o măsură sau alta o existență de sine. Iar atâta timp cât mai avem chiar și o fărâmă de credință în existența de sine, nu ne putem elibera.
Pentru că dacă există în noi chiar și un lucru mic care este permanent, atunci nu aavem nicio șansă să ajungem la iluminare.
Prasangika Madhyamika spune că totul este o proiecție. Este greu de trăit cu o astfel de concepție asupra lumii. Pentru că ne impune întreaga responsabilitate. Nu avem unde fugi. Dar tocmai asta ne permite să ne eliberăm. Totul este în mâinile noastre.
Poate mintea care este o iluzie să perceapă eroarea?
Reprezentantul școlii Numai Minte dispută cu Maestrul Shantideva. El spune în versetul 15:
„Dacă nici măcar percepția greșită nu există,
Atunci cum putem confirma existența iluziei?”
El spune: „Bine, bine să spunem că cineva are percepție greșită. Dar îmi spui că totul este o iluzie, atunci cum poți confirma ceva dacă totul este o iluzie, dacă mintea mea este o iluzie? Cum pot să confirm că este greșit? Mi-ai spus „totul este greșit” – cum pot să te verific? Cum verific dacă ceea ce spui este adevărat, dacă chiar și mintea mea este o iluzie? Deci nu pot confirma ceea ce spui. Atunci despre ce vorbim?
În versetul 16, maestrul spune: Ești de acord cu mine că lucrurile sunt o iluzie, atunci:
Dacă pentru tine iluzia nu există,
Ce încerci tu să confirmi?
„Chiar dacă este un aspect al minții,
În realitate există ca ceva diferit.”
Maestrul spune: Amândoi suntem de acord că este o iluzie, atunci ce încerci să confirmi?
Totul este o iluzie și, noroc că este așa!
Cu alte cuvinte, maestrul nu-l contrazice pe adversar că totul este o iluzie. El spune:
„Este adevărat că totul este o iluzie, dar ne putem bucura de iluzie”.
Putem folosi iluzia pentru a crea o iluzie care funcționează pentru noi. Pentru că acum ne aflăm într-o realitate care arată ca și cum ar fi reală, dar este de fapt o iluzie. Ea este plină de probleme. Este plină de suferință și, în același timp, este o iluzie. Deci nu este nicio problemă, spune maestrul: „Vom lucra cu iluzia și vom repara iluzia, pentru că iluziile funcționează”.
Școala Prasangika Madhyamika spune: „Iluzia nu înseamnă că nu poate funcționa”.
Prin asta ea se deosebește de școala Numai Minte care spune că ceea ce nu este real nu poate funcționa sau dacă ceva funcționează trebuie să fie real.
Madhyamika spune: Iluziile funcționează și tocmai pentru că sunt iluzii le putem schimba. Tocmai pentru faptul că sunt iluzii, putem crea alte iluzii. Dacă nu erau iluzii, dacă lucrurile erau permanente, atunci n-aș mai fi avut nicio șansă, pentru că sunt deja așa.
Acesta este scopul școlii Prasangika Madhyamika de a nu lăsa nimic care să fie permanent. Totul este o iluzie și este norocul nostru că totul este o iluzie.
Întrebare: Ideea de a corecta iluzia, să fie o iluzie bună care să nu ducă la suferință, nu este de fapt ideea de a corecta samsara în loc să ieșim din samsara?
Răspuns: Nu. Pentru că samsara și iluzia nu sunt același lucru. Este adevărat că samsara este o iluzie, dar nu orice iluzie este samsara. Chiar și Buddha se află în iluzie, dar el știe asta.
Greșeala școlii „Numai Conștiință”
Versetul 17:
Dacă mintea însăși este o iluzie,
Ce este, deci, perceput prin ce?
Însuși Protectorul Lumii a spus
Că mintea nu poate vedea mintea.
Rândurile înclinate reprezintă spusele reprezentantului școlii Sem Tsam.
El spune – Chiar și mintea în sine, îmi spui că este o iluzie, deci cum poate ea să perceapă ceva?
Dacă mintea mea este o iluzie, atunci ea nu poate face nimic.
Să nu uităm că el face parte din Funcționaliști care spun: dacă un lucru face ceva, atunci există cu adevărat.
El spune: mintea ar trebui să funcționeze „pentru a percepe iluzia”; Trebuie să mă percep ieșind din iluzie, pentru că doar așa voi ieși din mocirlă.
Deci el spune – bine, bine dar dacă spui că mintea mea în sine este o iluzie, atunci nu există, atunci nu poate funcționa. Dacă nu poate funcționa, cum va percepe iluzia? Conform a ceea ce spui, el este o iluzie, deci nu poate percepe absolut nimic. Dacă nu există subiect, nu există nimic care să perceapă, atunci nu există nici obiect. Ceea ce spui este că am ajuns într-un punct în care nu există absolut nimic. Nu există minte, nu există nimic. Nu există nici măcar iluzia.
Dacă ceea ce spui este corect, atunci am ajuns la contradicție. Mintea este o iluzie, nu poate funcționa, nu poate percepe nimic, dacă nu există subiect – nu există nici obiect, deci nu există nicio iluzie! Cum ieșim din chestia asta?
Să vedem unde este contradicția?
Motivul pentru care au ajuns la contradicție este că școala presupune că ceea ce funcționează, există cu adevărat.
Ea mai spune că pentru a ajunge la iluminare, pentru a ieși din samsara, trebuie să ne percepem crezând în iluzie. Toate școlile sunt de acord cu asta.
Dar cum o facem?
Micul observator din minte – percepția de sine a minții
Școala spune: trebuie să existe o parte a minții care funcționează pentru a face asta. Mintea ar trebui să ne ajute să facem asta. Și ceea ce funcționează există cu adevărat.
Adversarul spune:
„Chiar dacă este un aspect al minții,
În realitate există ca ceva diferit.”
El spune că este cumva în minte, iar acesta este un ecou al credinței lor că mintea are o existență de sine.
El spune: există o parte a minții a cărei funcții este să se uite la ceea ce face restul minții. Există o parte a minții care observă, este un martor care se uită la ce face mintea. Și această parte va percepe mintea într-o zi făcând greșeala.
Această idee se numește în tibetană:
rang rik
Rang – „sine”,
Rik – conștientizare sau cunoaștere.
Adică, percepția de sine.
Cum definesc ei această parte a minții, care percepe restul minții?
Definiția clasică a perceperii de sine a minții acceptată de școala Numai Minte este:
ka nang kona la chok shing, nyi nang tamche dang drelwe dzin nam yen garwa
Ka nang – concentrarea spre interior,
Ko na – numai,
Chok – spre.
Nyi nang – dualitate,
Tam che – toate acestea,
Dang drel wa – eliberat de ceva,
Dzin nam – aspectul subiectului minții, subiectul, cel care percepe,
Yen gar wa – separat.
Deci, definiția rang rik, a percepției de sine, este:
Aceasta este „o stare separată a minții, subiectul, care se concentrează exclusiv spre interior și în care nu există dualitate între subiect și obiect”.
Concentrarea lui este pe subiect, (pe mintea însăși), iar în această stare a minții, a observatorului, nu există dualitate, nu există distincție între obiect și subiect. Este ca și cum mintea s-ar uita la ea însăși, așa că obiectul și subiectul par a fi contopite.
Cu alte cuvinte, există o parte a minții care este specială, separată de restul minții și se uită mereu la ceea ce face restul minții. Și această parte este cea care percepe greșeala. O vom numi „observatorul” sau „martorul”.
Lama Dvora Hla spunea:
„Este o poveste care îmi place despre Ram Dass. Ram Dass a fost un profesor spiritual foarte popular în Statele Unite și avea mulți elevi. Era un om cu multă iubire, și oamenii se simțeau atrași de el.
Se spune că o elevă de-a lui îl sună în miezul nopții și îi spune: Nu pot să dorm, iar gândurile mă bântuie și trebuie să vorbesc cu tine.
El îi spune: Știi că e două dimineața?
Ea spune: Da, da, dar trebuie, am probleme, trebuie să vorbesc cu tine acum…
Ram Dass îi spune: “Vreau să vorbesc cu persoana care a format acum numărul de 12 cifre pentru a mă apela”. Ca și cum ar exista această parte a minții care observă totul.”
Deci, școala Numai Minte spune că există o parte a minții care este martoră la ceea ce face restul minții. Și dacă avem tendința, să zicem, să ne enervăm, ar fi bine dacă ne-am conecta la această parte.
Să presupunem că ne supărăm la culme și în loc să ne preocupăm de gândul de supărare, ne uităm la ceea ce se întâmplă în noi. În acest fel ne dezvoltăm conștientizarea, uitându-ne la ceea ce ni se întâmplă. Și poate nu ne vom mai supăra atât de mult.
Dar cine este cu adevărat acest mic observator?
Aici maestrul Shantideva, la sfârșitul versetului 17 ne spune:
Însuși Protectorul Lumii a spus
Că mintea nu poate vedea mintea.
El îl citează pe Buddha. Maestrul Shantideva spune: „Buddha a spus că nu există așa ceva”.
O sabie care se taie singură?
În primul rând, Maestrul Shantideva spune: „Tu îmi vorbești despre observator, că mintea se percepe pe ea însăși – dar Buddha a spus că nu există așa ceva”
În versetul 18, Maestrul dă un exemplu din sutrele lui Buddha:
rang rik rel dri so ni rang la rang
jitar mi chu deshin yi
Mintea este la fel ca lama unei săbii,
care nu se poate tăia niciodată pe sine.
Buddha a spus: Așa cum lama unei săbii nu poate tăia sabia, la fel și mintea nu poate vedea mintea.
Acum îmi puteți spune: „dar stai așa, puțin mai înainte am făcut o astfel de meditație. Ne-am uitat la supărare și ne-am calmat puțin, și chiar a funcționat.
Lampa care se luminează pe ea însăși?
Dar înainte de a ajunge la explicația a ceea ce a vrut să spună Buddha, adversarul nostru al școlii Numai Minte nu renunță. Spune: nu-mi place analogia cu sabia, îți dau altă analogie.
El spune:
marme selwar ja min te
gang chir mun gyi drippa me
Mintea,
Este la fel ca lampa
Care se luminează pe ea însăși.
Adversarul dă analogia unei lămpi. Aprindem lampa, mai întâi se luminează pe ea și apoi ceea ce este în jur.
Pentru a înțelege răspunsul dat de adversar, trebuie să înțelegem cum priveau ei lumina și întunericul în acele vremuri. Școala Numai Minte spune: mai întâi lampa s-a luminat pe ea însăși și apoi a risipit întunericul. Ca și cum lumina risipește întunericul, întunericul risipește lumina, unul se luptă cu celălalt. Lampa s-a luminat pe ea însăși, a risipit întunericul. Dar și întunericul funcționează la fel, înlătură lumina.
Atunci maestrul Shantideva îi spune:
Versetul 19,
Lampa nu se luminează pe ea însăși,
Așa cum nici întunericul nu se acoperă pe el însuși.
Dacă este așa, atunci și întunericul se acoperă mai întâi pe sine și apoi acoperă totul. Dar dacă întunericul s-a acoperit pe sine, atunci ce va fi? Va fi lumină.
Maestrul nu este de acord să folosească această analogie. El spune că nu se potrivește cu ceea ce face mintea.
Un cristal care reflectă ceea ce este lângă el?
„Nu este ca și cristalul,
Ceva care este albastru nu depinde de altul pentru culoarea lui”.
Maestrul continuă să vorbească despre cristale. El spune: Cristalul este transparent, nu-i așa? Dacă există ceva albastru lângă cristal, vom vedea cristalul ca și cum ar fi albastru, dar el nu este albastru de la sine, el doar reflectă albastrul de lângă el.
El spune: La fel sunt lucruri care reflectă alte lucruri și alte lucruri care nu reflectă alte lucruri. Nu vom intra în toate astea.
Versetul 20:
„Astfel, există lucruri care sunt percepute
Ca dependente de alte lucruri și altele care nu sunt.”
Când ceva nu este albastru,
Nu poate deveni albastru de la sine
Mintea care se luminează pe ea însăși
Adversarul spune: „Mintea se luminează pe ea însăși, așa cum o face lampa. Mintea este ca o lampă care se aprinde mai întâi singură”.
Maestrul spune:
Dacă spui: „Lampa luminează”
În sensul că „Mintea se cunoaște pe sine însuși”,
Iar maestrul spune: Dacă este așa, atunci mintea este de fapt cea care luminează, ca și cum ar avea ceva propriu care strălucește din interior, spre deosebire de un cristal care reflectă obiectul de lângă el.
Atunci mintea este de fapt cea care iluminează,
Dar care este mintea ce înțelege asta?
Mintea luminează, are un fel de strălucire a ei – auziți multe despre asta în cercurile budiste. Oamenii ajung la experiențe ale strălucirii minții. Nu negăm aceste experiențe, dar cine este cel care înțelege că mintea luminează? Cine este cel care vede mintea strălucind?
Răspunsul școlii Madhyamika: Este ca frumusețea fiicei unei femei sterpe!
Apoi maestrul Shantideva continuă:
23.
Dacă nimeni nu percepe dacă mintea este sau nu luminoasă,
Ce rost are să vorbim despre asta?
Este ca și cum am discuta
Despre frumusețea fiicei unei femei sterpe.
Maestrul Shantideva își provoacă adversarul. El spune: Arată-mi cine este această parte despre care susții că vede restul? Acest observator care vede restul minții? Pentru că dacă nu mi-l poți arăta, dacă nu-mi poți spune unde este, atunci despre ce vorbim? Este ca și cum am discuta despre frumusețea fiicei unei femei sterpe.
Deci asta este imaginea pe care o folosește.
Dacă nu-mi poți demonstra existența lui, atunci este păcat de toate aceste discuții, de toate analogiile, lămpile și săbiile – așa ceva nu există.
Nici măcar micul observator nu are existență de sine!
Deci, putem experimenta faptul că suntem observatori ai minții noastre. Aici Ram Das i-a sugerat acelei doamne să se conecteze la această parte a ei care a format numărul de telefon, psihoterapeuții o folosesc, iar în meditație poate fi folosit acest lucru pentru a ne dezvolta conștientizarea, Sheshin și Drenpa sunt acolo. Totul este corect.
Cu toate acestea, Prasangika Madhyamika contestă acest lucru.
Pentru că dacă acceptăm asta, atunci vom da existență de sine minții și ne va bloca calea spre iluminare.
Prasangika Madhyamika spune că nu există nicio parte a minții care să vadă o altă parte a minții.
De aceea va trebui să găsim o altă explicație pentru aceste experiențe pe care le avem cu toții, care să fie în concordanță cu Prasangika Madhyamika și care să nu ne facă să rămânem blocați în existența de sine a minții.
Deci aceasta este următoarea discuție pe care o avem.
B. Atunci cum suntem conștienți de mintea noastră?
Cum ne amintim ceva?
Adversarul nu renunță și spune: „OK, tu îmi spui că nu există o asemenea parte a minții, un observator,
Versetul 24:
„Dacă mintea nu se percepe pe sine,
Cum își amintește de ceea ce știe?”
Cum ne amintim de lucruri? Dar memoria? Îmi amintesc că ieri am mâncat supă. Cum îmi amintesc de așa ceva? Este partea minții care a observat că am mâncat supă, că am avut experiența de a mânca supă.
Maestrul îi spune adversarului: „Prasangika Madhyamika are o cu totul altă explicație de ce ne aducem aminte și cum de ne aducem aminte”.
Amintirea vine din relația sa cu o experiență diferită,
Ca otrava de șobolan.
Vom explica ce înseamnă otrava pentru șobolan. Ea nu este descrisă aici, dar apare în literatura budistă. Și vine de la Nagarjuna.
Deci, ce-i cu otrava de șobolan? Se povestește despre un urs care hiberna iarna într-o peșteră și, în timp ce dormea, a venit un șobolan și l-a mușcat.
Dar șobolanul nostru, avea rabie. Ursul nu a vrut să se trezească, așa că se întoarse pe partea cealaltă și adormi. Iarna trece, ursul se trezește din somn, și vede că are o rană groaznică cu mult puroi. Și atunci își amintește: „Ah, când dormeam a venit un șobolan și m-a mușcat. Și de asta am puroi”.
Această poveste vine să ilustreze modul în care ne amintim.
Cum îmi amintesc că am mâncat pizza?
Madhyamika Prasangika folosește exemplul unei mușcături de șobolan pentru a explica percepția de sine a minții. Noi vom folosi exemplul pizza:
Așa că iau o bucată de pizza. Acțiunea este paralelă cu cea din poveste, de ce? Am mușcat din pizza – șobolanul a mușcat ursul; pizza coboară în stomac – otrava șobolanului intră în corpul ursului.
După școala Madhyamika Prasangika, mintea nu se poate concentra pe două lucruri în același timp.
Deci, când spun: „Mănânc pizza”, am spus deja trei lucruri: „Eu, mănânc, pizza”.
Vom lăsa pentru moment deoparte „mănânc”, ca să fie mai simplu. Mintea nu poate gândi simultan: eu, mănânc și pizza. Așa că se concentrează pe pizza sau se concentrează pe „mănânc”. Dar, când spun „mănânc pizza”, în acel moment sunt de fapt concentrat pe pizza. Mai târziu, simt că stomacul este plin. Spun: “Ah! Acum sunt sătulă, trebuie să fi mâncat”. Așa că îmi amintesc gustul de pizza și asta îmi spune că probabil am mâncat pizza. Dar în acel moment când eram concentrat pe pizza, nu puteam să mă concentrez pe mine mâncând.
Pe scurt, școala spune că experiența, amintirea mea de a mânca, nu s-a petrecut în momentul, în milisecunda, în care am mușcat pizza. Sunt două momente succesive în timp, deoarece mintea noastră este structurată în așa fel încât să nu poată fi concentrată simultan asupra a două obiecte. Numai pe unul. Dar mintea poate trece de la unul la altul în mare viteză. Ea asta poate face.
Deci, ceea ce spune școala, este că avem o iluzie a memoriei. Pentru că nu-mi amintesc experiența propriu-zisă de a mânca, îmi amintesc că era pizza și apoi îmi amintesc că am burta plină sau că am un gust bun în gură, leg toate acestea și proiectez pe ele: „Oh, mi-a plăcut pizza.” Aceasta este ceea ce se spune în Madhyamika Prasangika. Și putem verifica asta.
Și de fapt, când ne folosim de Sheshin și Drenpa– în meditație, când dezvoltăm conștientizarea în meditație, când stăm și ne uităm la ce face mintea noastră în timp ce medităm – acestea sunt de fapt momente succesive în timp.
Nu putem, în același timp, să și ne afundăm în gândul de furie și să ne uităm la gândul de furie.
Nu se întâmplă în același timp/simultan. Pot fi în gândul de furie și imediat după aceea un moment mi-am amintit că profesorul mi-a spus să-mi dezvolt conștientizarea. Și acum mă uit, ce se întâmplă, ce gânduri am acum? Acesta este un alt gând. Nu pot să am două gânduri în același timp/simultan.
Deci, acesta este argumentul adus de Madhyamika Prasangika.
Ce spune școala Numai Minte? Ea spune: Aceasta este mintea mea și aici este martorul/observatorul care se uită la ceea ce face restul minții mele.
O fac foarte concretă, o fac ca și cum ar avea existență de sine.
Madhyamika Prasangika, spune că există de fapt un șir de momente în minte.
Și în fiecare moment mintea se concentrează doar pe un singur lucru. Ele vin unul după altul foarte repede. Atât de repede, încât credem ele se petrec simultan, dar el nu se petrec în același timp. Deci, fragmentarea nu este spațială, ci a timpului, ceea ce se potrivește cu mult mai bine modului în care funcționează mintea.
De fapt, și legătura dintre evenimente este, de asemenea, o iluzie.
Întrebare: Mintea din două evenimente independente, creează o dependență între ele. Există ceva în minte care creează dependență?
Răspuns: Face mintea cumva o legătură între cele două evenimente?
Dacă mergem pe aceeași linie de gândire a școlii Madhyamika Prasangika, vom spune: că și legătura este o iluzie.
Și tocmai pentru faptul că legătura este o iluzie, acesta este motivul pentru care nu înțelegem cauzalitatea.
Pentru că observăm: s-a întâmplat asta și imediat s-a întâmplat alta. Ah! Una a cauzat-o pe alta! Spunem că acest lucru nu este adevărat, că este o cauzalitate aparentă. De fapt, spunem că totul vine din karma, iar ceea ce mi se pare a fi cauzalitate în lumea obișnuită, nu funcționează cu adevărat și vom intra în acest subiect mai târziu.
Chiar și timpul este o iluzie
Singurul loc în care există trecutul, este în momentul prezent. Și pentru că ne schimbăm tot timpul, și trecutul nostru se schimbă odată cu noi.
Iluzia se poate percepe pe sine
De ce am intrat în această discuție? Pentru că argumentul școlii Numai Minte a fost că, dacă mintea este o iluzie, ea nu se poate percepe ca fiind ocupată de o iluzie.
Iar Madhyamika Prasangika, spune: „Iluzia se poate percepe că se ocupă de o iluzie.”
Putem să ne gândim la exemple simple din viața noastră. Stăm în avion și vedem videoclipul care ne explică despre centurile de siguranță și masca de oxigen. Videoclipul este de fapt desen animat, este ficțiune, nu-i așa? Deci, mintea iluzorie poate să privească iluzia și funcționează! Ne poate salva viața dacă se întâmplă ceva.
Cu siguranță, o iluzie se poate percepe privind la o iluzie. Știm că ne uităm la film, știm că este o iluzie, și cu toate acestea ne bucurăm de film.
Versetul 39:
„Cum putem obține un rezultat
Din oferirea de ofrande celor fără conștiință?”
Se spune, că rezultatul este același
Indiferent dacă sunt prezenți sau au trecut în nirvana.
Din lectura cursului:
„Acum, unii Ascultători au adus următorul argument:
Buddha posedă o stare neconceptuală a minții și, prin urmare, nu are nici
acea stare conceptuală a minții în care să accepte o ofrandă. Atunci cum
putem obține un rezultat meritoriu dacă îi oferim ofrande?
Nu este totuși cazul că, deși Buddha nu are o stare conceptuală a minții, putem totuși obține merite prin oferirea de ofrande? Poate ne întrebi motivul pentru care spunem acest lucru; în Sutra despre Răgetul leului Cel Iubit, se spune că, indiferent dacă o persoană aduce ofrandă unui Buddha care este prezent în realitate, sau dacă face aceeași ofrandă la mormântul lui după ce a trecut în nirvana, meritul rezultat din acest act este exact același”.
40.
Indiferent dacă este falsă sau reală14 –
Conform scripturilor, rezultatul este același.
La fel ca și rezultatul obținut
Din oferirea de ofrande unui Buddha adevărat.
14 Dăruirea de ofrande
Grup Facebook