ACI 12 - Ghidul de viață al războinicului spiritual

Lectia 2b – Aci 12

Cursul 12

„Ghidul de viață al războinicului spiritual”

A treia parte

Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.

Lecția 2b

 

Diverse explicații ale vacuității în budism

Cele patru școli budiste vorbesc despre vacuitate. Dar înțelegerea lor este parțială, incompletă a vacuității. În continuare vom trece prin cele 4 școli filosofice budiste din India antică.

Este important să le cunoaștem pe toate, pentru că fiecare dintre noi are tendința în anumite momente ale vieții, să gândim conform uneia dintre aceste școli. Avem nevoie să înțelegem vacuitatea cât mai exact, pentru că altfel nu ne vom putea elibera.

  1. Funcționaliștii

ngupor mawa

Ngupo singur fără „r”, înseamnă lucru.

În budism, când spun lucru, înseamnă un lucru care funcționează.

Ce este un lucru? Este ceva care face ceva, funcționează. Deci, uneori, pentru același cuvânt, după context, am folosit traducerea „lucru”, și uneori am folosit aspectul său funcțional.

– Când ei spun „lucru”,
– imediat adaugă „ceva care funcționează”,
– Un sinonim al cuvântului „lucru” este „ceva produs”,
– Un sinonim pentru „lucrul produs” este „ceva care se schimbă de la o clipă la alta”.

Toate acestea sunt sinonime în logica budistă.

Mawa – a declara, a susține, a anunța.

Deci, cei care susțin că lucrurile există.

Fiecare dintre noi este Ngupor Mawa.

 

ngupo denpar druppa

Ngupo   – lucru care funcționează,
Denpar – cu adevărat,
Druppa – există.

Lucrurile care funcționează există cu adevărat.

Această școală de gândire crede că dacă un lucru face ceva, atunci trebuie să existe. Ea privește lumea prin funcționarea lucrurilor. Această școală de gândire spune: dacă lucrurile funcționează, atunci ele există. Pixul scrie, așa că el există.

Trei dintre școlile antice ale budismului sunt incluse în general aici. Care sunt acestea:

a. Școala Abhidharma

Este cea mai de jos școală budistă.

Nivelul budist cel mai scăzut este nivelul Abhidharma.

De unde vin lucrurile în lumea noastră?

Cei de la nivelul Abhidharma, spun că lucrurile vin din cauze. Ele nu se întâmplă de la sine, sunt goale de o existență proprie de sine, și ele se întâmplă atunci când cauzele lor sunt prezente.

Când este foc, este fum. Nu este fum fără foc. Este nevoie de o cauză pentru ca ceva să se întâmple. Există un tată și o mamă, deci va fi un copil. Ei vorbesc despre cauzalitate la acest nivel.

Ei nu cred în coincidențe. Ei spun: fiecare lucru are o cauză.

Gândim noi ca ei? Da, și încă cum.

Ei vor spune că lucrurile sunt goale de existență proprie de sine – niciun prunc nu vine fără tată și mamă, sau nu există fum fără foc.

Cei din această școală vor spune că lucrurile nu sunt permanente, nici măcar pentru o secundă. Toate lucrurile sunt într-un proces permanent de schimbare. Ele se schimbă neîncetat.

b. Școala Sautrantika– a sutriștilor

A doua școală se numește Sautrantika – care vine de la cuvântul sutra.

Concepția celor din această școală asupra vacuității, este puțin mai avansată decât celor din Abhidharma. Ei spun: „Spațiul gol există? Atunci care este cauza spațiului gol? Această definiție că totul vine din cauze nu este suficient de cuprinzătoare.

Așa că vor spune: „Ok, lucrurile depind de părțile lor, în loc să spună că depind de cauzele lor”. Pixul, de exemplu, are o parte dreaptă și o parte stângă, deci există un pix. Lucrurile depind de părțile lor. Care sunt părțile spațiului? Ei vor spune partea de vest, partea de est și nord, sud – acestea sunt părțile spațiului. Definiția lor permite, includerea unor lucruri precum spațiul, despre care Abhidharma, nu știe să spună cum există el.

c. Școala Chittamatra

Ea se mai numește și Yogachara sau Numai Minte. Înțelegerea vacuității este mult mai avansată și vom intra în aceste școli mai târziu, pentru că Maestrul Shantideva dezbate cu ele.

Deci, acestea sunt cele trei școli de gândire, care sunt incluse în școala numită Funcționaliștii.

Toate aceste școli sunt de acord cu faptul că dacă ceva funcționează, atunci există, este real.

  1. Calea de mijloc, Madhyamika

Umapa

Se mai spune și Madhyamaka.

Lama Dvora a verificat care este diferența dintre Madhyamaka și Madhyamika, și i s-a spus că este mai corect de spus Madhyamaka. E mai literar să spunem Madhyamika.

Care este diferența dintre Școala de Mijloc și Funcționaliști? Nu vom intra mai în detaliu acum, dar ceea ce este important pentru noi, este de unde vine lumea noastră conform Școlii Madhyamika. Ea se numește Școala de Mijloc, pentru că urmează calea de mijloc, dintre cele două extreme.

Cele două extreme:

      1. Prima extremă este cea în care se află aproape toți So So Kyewo, adică oamenii obișnuiți. Oamenii obișnuiți, care cred că lucrurile există așa cum apar, că au existență proprie de sine. Când cineva intră în cameră, el vine de afară, există, are un nume și calități. Elexistă așa cum apare. Aceasta este o extremă.
        Școala spune, nu este adevărat că lucrurile există așa cum apar.
      1. A doua extremă spune: „Ah, deci dacă lucrurile nu sunt așa cum cred că sunt, atunci nu este nimic acolo. Dacă nu pot să cred în ceea ce-mi văd ochii și în ceea ce îmi aud urechile și în ceea ce îmi spun simțurile, atunci nu există nimic acolo”.
        Aceasta este nihilismul: Nu există nimic de fapt. Totul este o iluzie.
        Aceasta este o extremă foarte periculoasă. Majoritatea oamenilor nu se află în această extremă, dar dacă ei încep să învețe despre vacuitate în mod greșit, ei pot cădea în această extremă. Ei nu mai respectă moralitatea.

 

Lucrurile nu au natură proprie

chu tamche rangshin ghi ma druppa

Chu            – fenomene sau lucruri,
Tamche    – nici unul,
Rangshin – natura de sine.
Gyi              – prepoziție,
Ma drupa – nu există.

Putem spune, niciun lucru nu are natură proprie.

Acest lucru înseamnă că simțurile noastre captează date (culori, forme, sunete, mirosuri etc.), iar mintea le organizează într-o gândire conceptuală.

Lucrurile apar; Văd, simt, aud, miros…. De exemplu, văd o formă, culoare, și spun imediat – este un pix. Dar ceea ce trebuie înțeles este că el nu este un pix de la sine.

Ideea este că tot ceea ce percep cu simțurile mele, îi dau un fel de identitate: pe acest obiect îl numesc – pix, sau pe acel obiect îl numesc – bărbat. Dar el nu are calitatea de a fi un bărbat în sine. Pentru că nu văd un bărbat. Este imposibil să văd un bărbat.

Văd o formă rotundă și patru forme alungite, le pun împreună și spun: un bărbat.

Dar eu nu pot vedea un bărbat. Văd doar forme și culori. El nu are natura de a fi bărbat de la sine. Ca să văd un bărbat este nevoie de mine.

Cum știm asta? Dacă vine un câine, el nu va face diferența între el și o femeie. Cu siguranță nici furnica nu va face diferența. Se va urca pe el și va merge mai departe.

Deci, ceea ce percep cu simțurile mele sunt indicatorii. Percep datele brute, care sunt indicatori. Descifrez colecția de indicii care îmi apar și le dau o interpretare. Și zic: asta este bărbat, asta este o femeie, asta este o cameră, asta este un tavan. Și fac asta într-o clipă. Dar, de fapt, nu văd un tavan, nici  cameră și nici oameni. Nu văd toate aceste lucruri. Văd doar forme și culori.

Deci, Calea de Mijloc spune că nimic nu are natură proprie de sine și tot ceea ce percepem vine din mintea noastră.

Formele și culorile sunt și ele o proiecție. Nici ele nu există de la sine. Dar asta e altă poveste.

Nu există nimic pe care să-l pot percepe cu simțurile mele și chiar și cu gândul meu, care să aibă o natură proprie de sine. Asta spun ei. Totul este o proiecție a minții. Dacă fac o ceașcă de ceai, atunci pentru mine plita de gaz sau aragazul este ceva care funcționează pentru a-mi face ceai; pentru bietul gândac care se urcă pe el, va fi un adevărat infern în acel moment. Iar un alt tip de ființă ar putea să privească aceleași culori și forme și să vadă ceva total diferit.

Așadar, același lucru care funcționează ca ceva normal în viața unui om, funcționează ca infern pentru gândac, iar pentru o ființă mai înaltă, poate fi paradisul. Pentru că el nu are natura sa proprie de a fi plită de gaz sau infern sau paradis, de la sine. Asta spun ei. Un alt tip de ființă ar putea să privească aceleași culori și forme și să vadă ceva total diferit

Atunci, ce determină lucrurile să apară așa cum apar?

Întrebarea este: „Ce mă determină să văd în plita de gaz ceva care funcționează și îmi face ceai și îl determină pe gândac să vadă infernul fierbinte?” Pentru că asta ne interesează.

Pentru că vreau să înțeleg de ce lucrurile care mă necăjesc apar în viața mea. Dacă ele nu au natură proprie de a mă necăji, atunci cum de apar în viața mea?

Ceea ce determină experiența mea, nu vine de la lucruri, pentru că ele nu au natură proprie de sine. Tsur tong crede că lucrurile vin spre el și au un fel de natură proprie de sine, iar Madhyamika spune: „Nu. Ele nu au nicio natură proprie de sine”. Eu văd o colecție de date brute și eu le interpretez.

Deci, interpretarea vine de la mine. Atunci de ce aș da eu o interpretare negativă a ceva?

Dacă totul vine de la mine, atunci de ce aș defini ceva că arde? Sau ceva ca lipsă? De ce numesc lucrurile așa?

Calea de Mijloc spune: „Oh, asta este foarte important, pentru că vine din karma”.

Factorul care mă obligă să văd ceea ce văd este karma.

Nu am libertate. Karma îmi impune. Karma îmi impune să văd un pix, și nu ceva de mestecat, așa cum ar vedea câinele.

Iar karma este nemiloasă. De aceea oamenii suferă atât de mult, datorită karmei lor.

Deci, lucrurile

– nu există de la sine,
– nu au nicio identitate proprie de sine,
– nu au nicio calitate proprie de sine,

Și cu toate acestea ele funcționează.

Acest obiect funcționează ca pix, focul funcționează să ardă. Deci, funcția lor normală, convențională, încă o au, chiar dacă sunt goale, și chiar dacă eu filozofez despre ele. Ele încă funcționează, așa cum funcționau înainte. Nu este corect să spunem că ele nu există deloc, pentru că acum înțeleg un pic vacuitatea lor.

Se spune că dacă înțelegem bine aceste lucruri, putem ajunge la nirvana. Trebuie să le înțelegem bine pentru a ajunge la nirvana. Pentru că, dacă înțelegem:

      1. că lucrurile sunt goale de orice natură proprie de sine.
      2. că modul în care le experimentez depinde complet de karma mea. Pentru că sunt goale.
      3. dacă învăț cum funcționează karma, le pot determina să fie ceea ce îmi doresc.

Dar până nu înțeleg karma și vacuitatea nu voi putea face toate acestea.

Nu pot pretinde că ceva care mă arde, nu mă arde. Nu pot pretinde că nu există un zid, și apoi dau cu capul de zid.

Trebuie să înțelegem vacuitatea în profunzime. Asta ne spune Calea de Mijloc.

 

Discuție despre diferitele școli de gândire

Ce vor spune Funcționaliștii? Ei vor spune: dacă lucrurile nu au nicio natură proprie de sine, atunci nu pot exista.

Atunci despre ce vorbim?

Funcționaliștii au o definiție diferită a vacuității.

Ei spun: „Dacă lucrurile nu au propria lor natură, ele nu pot exista și invers. Dacă există, atunci trebuie să aibă o anumită natură. Ce înseamnă pentru ei că ceva există? El trebuie să aibă o anume natură.

Și noi gândim așa? Cu siguranță. Dacă ceva există, de unde știm că există?

El are anumite caracteristici, nu-i așa? Deci are o anumită natură. Și asta e o mare problemă.

Pentru că atâta timp cât credem că lucrurile au o natură proprie de sine, nu ne putem elibera.

Dacă ele ar avea o natură proprie de sine, nu aș mai putea face nimic în privința lor.

– Dacă ceva arde de la sine, nu mai am ce face.
– Dacă dușmanul meu este rău de la sine, nu voi scăpa niciodată de dușmani.
– Dacă guvernul nu este în regulă de la sine, nu am ce să mai fac.

Deci sunt neputincios.

Aceasta este problema pe care o vede Madhyamika la Funcționaliști. Poate că nu au observat când au spus ceea ce au spus.

Dar noi îi avem pe Nagarjuna și Chandrakirti și suntem mai deștepți ca ei.

 

Întrebare: Ce spun ei despre faptul că suferim?

Răspuns: Ei spun că lucrurile care funcționează există. Că dacă ceva ne provoacă suferință, el există de la sine. Și dacă el există de la sine, nu avem ce mai face. Ei nu ne oferă nicio soluție?

Ei pot spune, de exemplu: lucrurile nu se întâmplă fără cauze. Să încercăm să lucrăm la cauze, și asta ne va duce departe.

Lama Dvora Hla povestește:

„Îmi amintesc că la începutul drumului meu, chiar înainte de a auzi cuvântul Dharma și budism, eram într-un necaz și cineva mi-a spus: „Totul este un proces”. Am spus: „Uau, necazul nu va exista pentru totdeauna. Este un proces. Într-o zi se va schimba. A fost o mare revelație. Și asta a fost o mare ușurare. Deci da, această școală te poate ajuta.”

Această școală, care este budistă, ne poate duce departe. Există profesori care predau conform acestei școli de gândire, chiar și astăzi. Dar ea nu ne poate elibera de suferință în mod ultim, deoarece atribuie lucrurilor existență de sine.

Există motive, deci există un proces. Lucrurile nu vor fi așa pentru totdeauna. Chiar și procesul are o anume existență de sine, și, prin urmare, această școală de gândire nu ne poate elibera.

Ei vorbesc despre „lipsa de sine”. Anatman.

Această școală este cu siguranță o școală budistă care predă o anumită formă de vacuitate, a lipsei de sine, care nu este completă.

Încă puțin și vom intra în dezbaterile pe care le ține Maestrul Shantideva cu aceste școli.

 

Întrebare: Dacă Madhyamika spune că totul este gol, adică nimic nu are existență de sine, înseamnă că tot ceea ce există, există doar în mintea mea, inclusiv materia? Materia, scaunul, există doar în mintea mea?

Răspuns: Madhyamika nu spune asta, doar școala Numai Minte poate spune ceva care poate suna asemănător cu asta. Vom vorbi despre asta mai târziu.

Madhyamika spune că nimic nu are natură proprie de sine și că totul este o proiecție impusă de karma. Dar dacă proiectez acest lucru ca materie în afara mea, atunci este materie în afara mea. Și ea va funcționa ca atare.

Ea nu va spune că scaunul este minte. Nu, el este materie. Este proiectat de mintea mea, sub formă de materie și, prin urmare, este materie, pentru că funcționează ca materie. Asta va spune Madhyamika. Școala Numai Minte va spune puțin altfel, și vom vorbi despre ele. În acest curs nu se intră în aceste subtilități. Vom face cursul 15, în care vom vorbi de această școală.

 B. Lucrurile goale pot funcționa

 

Greșeala fundamentală a funcționaliștilor

Funcționaliștii vor spune: dacă lucrurile funcționează, atunci trebuie să fie reale așa cum le vedem noi. Dacă lucrul funcționează, atunci el există și are o anumită natură proprie de sine. Și invers: dacă nu există cu adevărat, atunci nu pot funcționa. Așa că ei spun: funcția = un fel de existență de sine.

Care este greșeala din gândirea acestei școli? În tibetană:

ngupo rangshing gyi me na ye me du gyur shing yu na rang-shin gyi yu gu
nyampa den nyi gelwar dzinpa

Ngupo                           – lucru care funcționează,
Rangshing                  – natura proprie de sine,
Me na                            – dacă nu o are,
Ye me du                      – este o conjuncție, ca și,
Yu na                             – și dacă există,
Rang-shin gyi yu gu – trebuie să aibă o natură,
Nympa                           – a gândi, a lua în considerare,
Den nyi                          – cele două adevăruri,
Gelwar                           – contradicție,
Dzinpa                           – a ține, ca și a ține un gând sau o idee.

Fraza spune:

Ideea că ambele adevăruri nu pot exista în același timp: gândul că dacă lucrurile care funcționează nu au o natură proprie, atunci ele nu trebuie să existe deloc; și dacă aceste lucruri există, atunci trebuie să aibă o natură proprie. Ideea este greșită.

Școala crede că cele două adevăruri nu pot coexista. Ea spune: dacă funcționează, există de la sine. Dacă nu există cu adevărat – [atunci] nu poate funcționa. Ea are dificultăți cu cele două adevăruri existente în același timp, că lucrurile pot funcționa chiar dacă nu au existență proprie de sine. Pentru că lucrurile sunt goale și, prin urmare, nu au o natură proprie, ele pot funcționa.

Este adevărat, că lucrurile funcționează și există, dar asta nu înseamnă că aceasta este existența lor supremă. Ele și funcționează, și există, și sunt și goale.

Cum va reacționa Madhyamika?

Madhyamika va spune:

chu thamche rangshin gyi tongpa rangshin gyi nyangde yin

Chu            – lucruri sau fenomene,
Tamche    – totul,
Rangshin – natura proprie,
Ma drupa – nu au.

Toate lucrurile sunt goale de orice natură proprie.

Și vom merge mai departe și vom spune: datorită faptului că sunt goale, pot funcționa așa cum funcționează.

Datorită faptului că ele nu au o natură proprie de sine, ele vor funcționa așa cum karma mea le dictează funcția. Asta va spune Madhyamika.

Dacă mergem după școala Madhyamika, ea va spune că nu există nimic pe lumea asta care să aibă propria sa natură.

Deci, asta înseamnă că totul este complet determinat de karmă. Absolut totul.

Asta înseamnă că dacă învăț cum să lucrez cu karma, pot scăpa de suferință.

Este ca nectarul nemuririi pe care cineva îl varsă în tine când spune aceste lucruri: nu există ceva care să aibă vreo fărâmă de natură proprie.

Dacă învățăm să înțelegem vacuitatea, putem manipula realitatea. Ne putem transforma realitatea. Putem ajunge în paradisul de neimaginat, datorită faptului că totul este gol.

Datorită faptului că totul este gol și că totul este determinat de karma, putem să învățăm să lucrăm cu karma și să ajungem în paradis.

 

De ce a vorbit Buddha despre „lucruri”,
deși acestea se schimbă de la o clipă la alta?

Vom sări peste versetul 6, și trecem la versetul 7:

Versetul 6.

Formele și așa mai departe, pe care le percepem direct,
Există prin consens, și nu prin cunoaștere validă.
Această convenție este falsă,
Ca cea care pretinde
Că lucrurile impure sunt pure.

Versetul 7.

Pentru a ajuta oamenii obișnuiți,
Protectorul, despre „lucruri” le-a vorbit,
Cu toate că ele nu au nici măcar o existență de moment.
„Contrazice ceea ce este relativ!”.

Ceea ce este scris cu font italic este adversarul. El dezbate cu Maestrul Shantideva. Întotdeauna vine cu o părere contrară. Acesta este scepticul, o persoană anonimă, mereu nemulțumită. Iar treaba lui este să întrebe tot timpul, iar maestrul Shantideva îi răspunde și așa învățăm să ne confruntăm cu întrebările, cu îndoielile noastre.

Mai întâi Buddha a venit și a vorbit despre lucruri. Buddha a predat despre lucrurile care funcționează: că vin din cauze, că sunt create, că se schimbă (acestea sunt toate sinonime). De ce a venit Buddha și a predat toate aceste lucruri? Pentru a-i ajuta pe oamenii obișnuiți, care nu au perceput încă vacuitatea. Acest lucru îi va ajuta să înceapă să-și înțeleagă realitatea. Așa că maestrul spune: „Pentru a ajuta oamenii obișnuiți, Protectorul despre „lucruri” le-a vorbit, (protectorul este Buddha).

Deși dacă privesc lucrurile cu ochi critici, chiar și școala Abhidharma, va spune că lucrurile nu sunt permanente, nici măcar pentru o secundă. Lucrurile sunt în permanență într-un proces continuu de schimbare.

Atunci, de ce Buddha a început să vorbească despre lucruri și să le definească, dacă ele nu au nicio existență de moment?

Așa că vine adversarul și spune: „Acest lucru contrazice ceea ce este relativ”. Sensul aici este că contrazice experiența noastră a realității relative că există lucruri; în experiența noastră apar lucruri. Și le dăm permanență, existență de sine.

Eu spun, uite aici stă o femeie. Ea nu se evaporă pe dată doar pentru că am pus ochii pe ea. Deci, în experiența mea obișnuită, a realității relative sau a realității false, a non-yoghinului, a lui So so-kyewo, există lucruri. Sunt lucruri, sunt oameni, sunt procese.

Dar când începem să ne gândim la faptul că ele nu au nici măcar o existență de moment, deja percepția noastră asupra realității convenționale începe să fie subminată. Lucrurile pe care le definim și despre care vorbim, nici măcar nu sunt acolo. În clipa următoare deja s-au schimbat.

C. Lucrurile din realitatea falsă există

 

Cu toate acestea, percepția yoghinilor
o întrece pe cea a oamenilor obișnuiți

Versetul 8:

Nu există nicio greșeală în percepția
Yoghinilor a ceea ce este „relativ”.
Vederea lor a ceea ce este „absolut”,
Întrece pe cea a oamenilor obișnuiți.
Dacă nu ar fi așa, atunci percepția care vede femeia pură
O va întrece pe cea care o vede impură.

Lama Dvora Hla spune:

„Dacă nu înțelegeți ce este scris aici, gândiți-vă ce înseamnă să traduceți un verset. Avem nevoie de explicații pentru a traduce. Este un verset dificil. Am deschis cinci cărți și fiecare l-a tradus diferit. Pentru că așa este maestrul Shantideva, chiar și atunci când știi sanscrită este dificil. Este adesea ambiguu”.

În primul rând maestrul spune: „Nu există nicio greșeală în percepția yoghinilor a ceea ce este „relativ”. Cine sunt yoghinii? Ei sunt cei care au perceput vacuitatea.

Adevărul relativ nu mai există pentru ei? Există. După ce ies din meditație, lucrurile le apar din nou.

Numai că ei nu mai cred în ele. Ei deja știu că acestea se schimbă de la o clipă la alta și că nu au existență proprie de sine. Ei știu asta în inima lor, dar lucrurile încă le mai apar așa cum le-a apărut înainte.

Maestrul spune: „Nu este nimic în neregulă cu asta. Nu este nimic în neregulă cu realitatea convențională”.

Atunci când spunem că lucrurile sunt goale, nu respingem realitatea relativă sau convențională sau chiar falsă. Ea funcționează, are un rol.

Eu nu pot funcționa altfel. Nu pot stabili nimic cu nimeni, nu pot învăța, nu pot trăi în lume dacă nu mă folosesc de concepte și etichete. Nu este nimic în neregulă cu asta. Dar, maestrul spune, „Vederea lor a ceea ce este „absolut”, – absolutul este realitatea absolută, realitatea supremă. Prin urmare, yoghinii au văzut realitatea absolută – percepția lor depășește percepția noastră care dă existență de sine lucrurilor. Ei văd ceea ce este „relativ”, se folosesc de el ca să funcționeze, dar nu se atașează de el. Nu se mai lasă înșelați de realitatea relativă.

Realitatea convențională nu este rea în sine, problema este că ne lăsăm captivați de ea.

Problema noastră este că credem în ceea ce vedem și reacționăm la ceea ce vedem, în timp ce lucrurile nu sunt așa cum par. Realitatea este înșelătoare, este falsă.

Deci aceasta este prima parte a versetului. Maestrul ne dă un exemplu:

Dacă nu ar fi așa, atunci percepția care vede femeia pură
O va întrece pe cea care o vede impură.

 

Meditația asupra lucrurilor respingătoare

Despre ce vorbim aici? Vorbim aici despre un yoghin care stă și meditează asupra lucrurilor respingătoare. În seminarul Pregătire pentru Tantra – am vorbit despre această meditație – Min Dukpey Gompa.

Min Dukpey Gompa

Meditația asupra a ceea ce este respingător.

Acestea sunt meditații pe care mulți yoghini le practică. Și este bine să le facem  la început. Se spune, că dacă un călugăr tânjește mult după o femeie, este sfătuit să meargă la cimitir. Cimitirul nu este ca la noi, trupurile putrezesc afară. Cimitirul este un câmp de cadavre în diferite stadii de descompunere, iar păsările și animalele se hrănesc cu ele. Un loc neplăcut și care miroase oribil.

Așa că i se spune: „hai, du-te acolo și verifică. Uită-te la femeia pe care o dorești, mai dă-i câțiva ani, și ea va arăta așa. Și vom vedea dacă o mai vrei”.

Acesta este un antidot minunat pentru dorința aprinsă/patimă care vine din ignoranță. Dorința care își are originea în ignoranță, ne creează multe complicații. Patima nu este un motiv bun pentru a te căsători cu cineva. Nu este nimic în neregulă cu ea, dar ea trebuie să vină din înțelepciune și nu din ignoranță.

Această meditație nu este asupra vacuității, ci se bazează pe schimbarea lucrurilor. Chiar dacă ele se schimbă de la o clipă la alta, ideea este să vedem cum vor arăta ele în final și să vedem ce face dorinței, patimii noastre. Nu ne referim doar la pasiunea pentru o femeie, ci și la atașamentul nostru față de corp, pe care îl îngrijim atâta, îl hrănim, îl înfrumusețăm, îl adăpostim într-o casă frumoasă, și așa mai departe.

Există o meditație specifică în care ne concentrăm asupra părților respingătoare ale corpului nostru.

Ce este în corpul nostru? Sânge, limfă, flegmă, puroi, urină și fecale. Dacă începem să căutăm, de cine suntem atât de îndrăgostiți? Hai să ne uităm la noi sau la persoana pe care o dorim: de ce anume suntem pasionați?

Acesta este un antidot pentru patimă.

Și mai important, este faptul că ne ajută să ne slăbim atașamentul față de ceva care nu ne poate aduce fericirea. Ne ajută să ne vindecăm de idea prostească că dacă avem grijă de corp ne va aduce fericirea, pentru că el va ajunge într-un cimitir.

În tradiția noastră îngropăm mortul, așa că nu vedem ce rămâne din el.

Maestrul ne vorbește aici despre bărbatul obișnuit, care tânjește după o femeie – vede în ea ceva pur, vede în ea ceva minunat care îi va aduce fericirea. Și apoi îi spune: „Du-te, și meditează și uite-te la impuritatea ei. Yoghinul meditează și începe să vadă că ea este impură. Pe când omul obișnuit care tânjește după femeie, o vede pură.

Maestrul spune: Dacă nu ar fi așa (dacă nu ar fi prima parte a versetului), atunci percepția care vede femeia pură o va întrece pe cea care o vede impură. Și am mai spus deja că percepția yoghinilor o depășește pe cea a oamenilor obișnuiți. Ea este mai aproape de modul în care există lucrurile cu adevărat decât percepția oamenilor obișnuiți care tânjesc după un obiect fără să înțeleagă de unde provine.

D. Binefacerile sunt goale dar funcționează, ființele sunt goale și cu toate acestea se nasc

În versetul 9, apare o întrebare legată de funcționarea lucrurilor. Maestrul dezbate cu Funcționaliștii.

„Meritul lui Buddha este o iluzie,
La fel și existența lucrurilor.
Dacă ființele sunt ca o iluzie,
Cum se pot renaște, după ce mor?”

Versetul l-am scris cu litere înclinate pentru a sublinia faptul că adversarul vorbește – un funcționalist.

Așa că vine și spune: „Stai așa, tu ești Madhyamika? Tu îmi spui, „Totul este o iluzie?” „Nimic nu are existență de sine?” Și îmi spui, de asemenea, că toți Buddha sunt atât de buni și plini de merite. Dar, mi-ai spus că nimic nu are  natură proprie de sine, deci cum poți să-mi spui că Buddha are merite, că este atât de bun? Dacă îmi spui că totul este o iluzie, atunci și Buddha este o iluzie. La fel și meritul lui Buddha este o iluzie.”

Apoi maestrul spune: „Dacă ființele sunt ca o iluzie, cum se pot renaște după ce mor?” Dacă totul este o iluzie, și tu îmi vorbești despre reîncarnare, atunci cine este el care se renaște?

Maestrul Shantideva spune: „Această întrebare este prostească”.

În India, magicienii/iluzioniștii mergeau prin sate, și făceau tot felul de scamatorii în fața sătenilor care veneau să vadă spectacolul, pentru câțiva bănuți. De multe ori, magicianul avea o pulbere magică și un băț magic. El arunca praful în mijlocul oamenilor, făcea hocus pocus cu bățul, și oamenii vedeau un cal.

Așa că maestrul spune, întrebarea ta, cine este cel care se naște după ce moare, este la fel ca cel care aruncă bagheta magică și iese un cal, iar tu mă întrebi „de ce un cal, și nu o vacă”?

Desigur că totul este o iluzie, dar ea apare atunci când sunt îndeplinite condițiile. Maestrul vorbește cu funcționalistul, și îi spune: „Chiar și tu spui că totul vine din cauze. Când cauzele s-au adunat, când s-au format condițiile potrivite, atunci va exista un rezultat. Și totul este o iluzie. Nu există nicio contradicție cu faptul că totul este o iluzie.

Chiar și cel care acum este mort, înainte de a muri, este și el o iluzie. El este acum o iluzie, iar ceea ce se va naște mai târziu este tot o iluzie. Nu există nicio contradicție.

Trăim tot timpul într-un adevăr care este fals, care este o iluzie, dar care funcționează.

Oamenii mor, oamenii se nasc. Sunt lucruri dureroase, lucruri fericite. Nu există nicio contradicție”, spune maestrul. „Dacă cauzele se adună, avem ceva. Fără cauze, nu avem nimic.”

Tu (adică funcționalistul) spui, că atunci când cauzele sunt aici, trebuie să vină rezultatul. Dacă este foc, va fi fum. Asta nu o face mai reală, ci doar explici cum se întâmplă procesul, dar va continua să fie o iluzie.

Nu a fost niciodată altceva decât o iluzie. Chiar și persoana care trăiește în prezent nu este altceva decât o iluzie, și cel care se va naște este o iluzie.

„Întrebarea este prostească!”, spune el.

Faptul că durata existenței unui om este mai lungă decât focul și fumul, nu le face mai reale, nu le face mai puțin iluzorii. Doar pentru că în prezent sunt incapabil să văd moartea și nașterea care urmează. Acesta este răspunsul lui.

Mai târziu, această întrebare va reveni din nou în contextul ofrandelor date lui Buddha. Ne vom întoarce la Buddha mai târziu.

Din lectura cursului:

Amintiți-vă că și o iluzie, deși este ceva fals, va continua să apară exact atâta timp cât toate condițiile necesare pentru apariția ei continuă să fie prezente împreună. Și aici este exact același caz: ființele continuă să treacă la o nouă renaștere exact atât timp cât ignoranța și celelalte condiții necesare pentru ca ele să facă acest lucru continuă să fie prezente împreună.

Cineva poate răspunde în felul următor:

Nu este același lucru, pentru că este vorba de ființe vii care există de foarte
mult timp – de fapt, din timpuri fără început.

Cum se poate spune că simplul fapt că ființele vii există de mult timp, ele trebuie să existe cu adevărat? Și că, pentru că este de o durată mai scurtă, o iluzie trebuie să fie falsă? Este greșit din partea ta să faci corelația între durata unui obiect și adevărul sau falsitatea acestuia; dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci, din moment ce există și diferențe în ceea ce privește durata iluziilor magice și a viselor și altele asemenea, atunci ar trebui să accepți deosebirea în care unele sunt mai adevărate și altele mai false. Acest lucru este adevărat, de exemplu, deoarece în unele vise poți crede că a trecut un întreg eon, în timp ce în altele îți poți aminti doar evenimentele dintr-o singură zi.

E. Faptele bune și rele sunt de fapt o iluzie și, în același timp, funcționează

Și asta pentru că:

      1. Persoana care le face,
      2. Actul în sine, și
      3. Obiectul actului – persoana față de care se face fapta,

toate acestea sunt toate goale.

Faptele bune și rele funcționează exact așa cum au funcționat înainte să aud un cuvânt despre vacuitate. Dar ele sunt o iluzie în sensul că atât cel care face ceva, obiectul, cât și actul în sine sunt goale.

Și să dăm un exemplu:

Adina vine și îmi dă o ceașcă de ceai. O faptă bună. Acum să vorbim despre vacuitatea acestui act.

Cui îi dă ceai? Adina i-a dat ceai celei pe care o consideră profesor. Eu însumi sunt profesor? Nu, pentru că dacă aș fi eu însumi profesor, atunci fiecare persoană care m-ar întâlni ar spune: „Ea este profesoară de Dharma”. Și fiecare câine care m-ar întâlni ar spune: „Ea este profesoară de Dharma”. Eu nu sunt în sine un profesor de Dharma. Pentru Adina, eu funcționez ca profesor, pentru că aceasta este proiecția ei. Așa i-a impus karma ei să proiecteze. Deci, eu sunt obiectul actului ei de generozitate.

Ea este cea care face fapta. Să vorbim atunci despre vacuitatea ei. Adina se percepe ca fiind o femeie de vârstă anume, că se află într-un loc anume, la o lecție anume. Toate acestea sunt proiecții. Ea nu are nicio identitate proprie de sine. Ea nu are identitatea de femeie pe nume Adina, româncă, care studiază Dharma – acestea sunt funcții pe care le îndeplinește în prezent sau proiecții pe care le proiectează în prezent, și nu înseamnă că ea are vreo natură proprie de sine. Nu oricine o întâlnește va vedea neapărat o femeie româncă care practică budismul. Nu asta este natura ei de sine. Este goală de orice natură proprie. Ea este goală de a fi o cursantă în sine.

Ce este cu fapta? Hai să vorbim despre vacuitatea faptei. Adina mi-a dat o ceașcă de ceai. Ea a luat un obiect pe care îl numește o ceașcă, dar nu este o ceașcă în sine. Este un obiect din ceramica si are o cavitate in interior în care se poate turna un lichid. Prin urmare, funcționează ca o ceașcă, dar nu este o ceașcă în sine.

Deci ce a făcut ea? A luat un obiect care avea o cavitate în el, l-a umplut cu lichid și l-a adus de acolo aici.

Nu numai atât: nici ceaiul nu este ceai în sine. Nu oricine îl va recunoaște ca fiind ceva care potolește setea, sunt ființe care nu percep așa. Deci, nu este o băutură care în sine potolește setea. Dar ea este o proiecție care este în prezent împărtășită atât de mine, cât și de Adina.

Ce face ca fapta să fie un act de generozitate? Intenția ei. Fapta în sine este goală.

Fapta este goală, eu sunt goală de orice natură, Adina este goală de orice natură- totul este o iluzie. Totul este o iluzie și funcționează. Cu toate că totul este complet gol, faptul că a intenționat să-și servească profesorul, a acumulat un merit/o binefacere. Pentru că lucrurile funcționează. Lucrurile goale funcționează. Tocmai pentru că sunt goale, ele funcționează. Și încă cum funcționează!

Mintea în sine este, de asemenea, goală, dar amprenta karmică lăsată în minte, funcționează și în cele din urmă ne va scoate din suferință.

Și doar așa putem lucra, pentru că nu putem lucra decât în lumea fenomenelor, în lumea aparențelor, care sunt false, care sunt o iluzie.

Mai târziu, în versete, cineva vine și întreabă: „Buddha este gol, atunci cum de acumulez binefaceri făcând ofrandă lui Buddha”?

Maestrul spune: „Așa este, Buddha este gol, ofranda ta este goală, tu ești gol, și intenția ta de a-i aduce lui Buddha ofrandă funcționează”.

Mai târziu, maestrul citează din Sutra pentru cineva care pune exact această întrebare: „Cum acumulăm binefaceri cu Buddha, dacă el însuși este o iluzie?”

Maestrul îi răspunde: „Chiar și în sutra, stă scris, că atât omul care a trăit în zilele lui Buddha și a oferit ofrande lui Buddha; cât și cel care s-a născut mai târziu, când Buddha deja plecase din această lume, și a dăruit ofrande statuilor lui Buddha, prin proiecția lor că statuia este al unui om sfânt, care a adus oamenii la iluminare – acumulează aceeași binefacere. Pentru că lucrurile sunt cu adevărat o iluzie. Intenția noastră este, de asemenea, o iluzie care acumulează binefaceri. Pentru că lucrurile goale funcționează.

Karma este, de asemenea, o iluzie, și funcționează. Proiectăm legile karmice așa cum le proiectăm, și ele sunt goale, dar funcționează.

Versetul 11:

„Dacă sunt o iluzie, omorul și celelalte, nu sunt păcate
Pentru că mintea nu există!”

Stai așa, spune adversarul, ai spus că totul este gol, că mintea nu există. Dacă omor pe cineva, este doar o iluzie.

Ce este omorul? Să presupunem că am luat un obiect ascuțit și l-am înfipt într-un obiect moale. Ce îl face o crimă? Este gol, ca și povestea cu ceașca de ceai, același lucru. Așa că spune: Deci, dacă totul este gol, totul este o iluzie, atunci nu există păcate. Nu există minte, nu există omor. Atunci de ce să respect moralitatea? Aceasta este extrema nihilistă.

Ce îi răspunde maestrul Shantideva?

Păcatele și meritele se acumulează –
Pentru că există iluzia minții!

Acesta este singurul cuvânt pe care l-am subliniat în întregul text. Este adevărat, că mintea noastră este o iluzie, este goală. Dacă o caut nu o voi găsi, este o iluzie. Tocmai pentru că avem iluzia minții, există merite și păcate. Prin urmare, dacă fac asta – voi suferi, iar dacă fac asta – mă voi ilumina.

Din lectura cursului:

„Când spui că ființele vii nu au o natură proprie și că sunt ca o iluzie, nu contrazici explicația conform căreia o persoană care ucide o astfel de ființă săvârșește o faptă rea?

Amintește-ți totuși că, chiar dacă încerci să ucizi sau să faci un astfel de act față de o ființă care se dovedește a fi doar o iluzie creată de o magie, tu încă o lovești cu arma sau cu orice altceva dorind să o ucizi, considerând-o ca pe o ființă umană reală. Și apoi acumulezi în continuare fapta rea de a te angaja să omori pe cineva, chiar dacă – din moment ce nu are minte – nu există o faptă rea în sensul evenimentului propriu-zis. Să presupunem, pe de altă parte, că acționezi față de un om sau ceva asemănător, acele ființe care posedă o minte care este ea însăși iluzorie. În acest caz, se produc fapte meritorii atunci când faci ceva pentru a-i ajuta și fapte rele atunci când faci ceva pentru a le face rău.”

 

F. Diferența dintre samsara și nirvana este goală

Samsara și Nirvana…

A doua jumătate a versetului 13:

Nu există o singură cauză
Care să aibă puterea de a produce totul.
„Dacă totul în cele din urmă este Nirvana,
Și cu toate astea se învârte în realitatea falsă,

 Versetul 14:

Atunci și toți Buddha vor continua să se învârtă,
Ce rost mai au acțiunile unui Bodhisattva”?
Atâta timp cât râul condițiilor nu s-a oprit,
Nici măcar magia nu se va opri.

Până aici.

Maestrul se confruntă acum cu întrebarea care se pune destul de des în diferitele cercuri budiste. Oamenii spun: „Samsara, nirvana – același lucru. Totul este egal, totul este gol. Samsara este nirvana, nirvana este samsara, nu trebuie să faci nimic, ești deja iluminat. La revedere!” Este drăguț să spunem asta, dar încă mă doare. Încă sufăr. Țara mea este încă atacată. Maestru se confruntă cu această eroare des întâlnită.

Deci aici trebuie să vorbim despre:

 

Cele două semnificații ale Nirvanei

      1. Nirvana naturală

rangshin gyi nyangde

Nyangde  – nirvana,
Rangshin – natural.

Adică, nirvana naturală.

      1. Nirvana adevărată

lobur namdak gi nyangde


Nyangde – nirvana,
Namdak – puritate,
Lo bur     – a munci din greu.

Nirvana adevărată, în care ai devenit pur pentru că ai muncit din greu și ai eliminat toate afecțiunile tale mentale.

Aceasta este nirvana despre care vorbim de obicei. Prima se numește nirvana naturală, dar numele nu se referă la nirvana, ci la vacuitate.

chu thamche rangshin gyi tongpa rangshin gyi nyangde yin

Nirvana naturală înseamnă faptul că toate lucrurile sunt goale de orice natură proprie.

Când ei spun că natura lucrurilor înseamnă nirvana. Găsim deseori astfel de expresii în literatura budistă – asta înseamnă că sunt goale.

Și este adevărat, că toate lucrurile sunt goale. Uneori folosesc expresia că lucrurile au nirvana naturală sau „natura lor este nirvana”. Deci, acesta este ideea pe care o aduce aici.

Maestrul spune: „Dacă totul în cele din urmă este Nirvana – cu toate acestea, suntem aici în samsara, în falsa realitate. Ah! Atunci și Buddha. Buddha a ajuns la nirvana? Sigur a ajuns la nirvana. Deci, și el se învârte prin samsara. Deci nu contează dacă ajungem în Nirvana. Dacă oricum totul este Nirvana și știm că suferim, atunci și Buddha când ajunge la Nirvana va rămâne în continuare în suferință. Atunci de ce să mă mai ostenesc? Ce rost au toate acțiunile Bodhisattva și toate practicile complicate dacă suntem oricum în Samsara?”.

Maestrul dezbate cu cineva care folosește incorect cuvântul nirvana.

Atunci când spunem: „Totul este în cele din urmă Nirvana”, ne referim la faptul că totul este gol. Și este adevărat.

Dar există o altă nirvana, atunci când ne referim la atingerea nirvanei. Este nirvana care vine ca urmare a unui mare efort. Aceasta este a doua nirvana.

Iată definiția celui de-al doilea tip de nirvana:

kye chiy gyun gyi korwar korwa chepa le tob gupa dang, lam gompa le
jung way nyonmong kyi drima dang lobur du drelway nyangde

 Kye                                               – naștere,
Chi                                                 – moarte,
Gyun                                             – curent,
Korwar korwa                          – a te învârti în cerc,
Chepa                                           – a întrerupe,
Tob                                                – a realiza sau realizare,
Gupa                                             – trebuie,
Dang                                            – cuvânt de legătură
Lam gompa                                – practica căii,
Le jung way                                – ce urmează,
Nyonmong                                  – afecțiuni mentale,
Drima                                           – pată, impuritate,
Lobur du drelway nyangde – nirvana este eliberarea de toate impuritățile.

Nirvana este eliberarea de toate impuritățile cauzate de afecțiunile mentale, și de tot ceea ce decurge din ele, și în care încetează procesul în care omul se învârte în ciclul suferinței, în flux continuu de renașteri și morți. Această eliberare se realizează prin practicarea căii.

Adevărata Nirvana este o stare în care am pus capăt pentru totdeauna tuturor afecțiunilor noastre mentale. Le-am eliminat în mod ireversibil. O situație în care ciclul suferinței s-a oprit.

Acesta este un lucru complet diferit de nirvana naturală. Atunci când se spune în verset: „Totul este nirvana și cu toate astea suntem în samsara”, el se referă la nirvana în sensul de vacuitate. Toate lucrurile din Samsara sunt și ele goale. Nu înseamnă că cel care a ajuns la nirvana este încă în samsara. Asta e tot ce vrea să spună aici.

Și poate ați auzit lucruri de genul: „Nirvana, Samsara, Buddha și câinele, totul este la fel”. Nu ! Buddha și câinele nu sunt la fel. Buddha mă poate îndruma spre iluminare, în schimb câinele nu.

Este adevărat că natura lor este aceeași. În ceea ce privește adevărul lor suprem, ei sunt goi de orice natură. Dar ei nu sunt egali în ceea ce privește virtuțile lor spirituale și abilitățile lor de a mă aduce la iluminare.

Deci, aceasta este o greșeală des întâlnită, și despre care maestrul Shantideva vorbește mai mult în capitolul despre răbdare.