Cursul 12
„Ghidul de viață al războinicului spiritual”
A treia parte
Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika
Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.
Lecția 6
A. Vacuitatea părților
Acum intrăm într-un subiect nou. Între versetele 80 și 86 există o serie de versete pe aceeași temă care nu sunt traduse, dar 79, 80, 86, 87 sunt noul nostru subiect.
Mai devreme am vorbit despre vacuitatea „Eului”, despre vacuitatea omului. Și acum vom trece la vacuitatea părților sale, care este un subiect foarte important.
Matak Machepar
Matak Machepar
Matak Machepar este o expresie care înseamnă ceva care nu am examinat. Și pentru a vă ilustra, vă voi întreba: ce este acest obiect?
Ce este? Un pix. Dacă nu-l examinez, atunci este un pix. Dacă încep să-l examinez, ceea ce percep cu adevărat, este un cilindru de plastic cu o parte albă și una albastră.
Nu este un pix în sine, scrisul vine de la mine. Proiectez conceptul de pix sau conceptul de scris pe o colecție de date brute.
Sunt câteva părți aici: partea albă, partea albastră. Până nu observ cu atenție obiectul – apare un pix. Dar când încep să mă uit mai bine la ce este acest pix, văd de fapt o parte albă și una albastră.
Deci, Matak Machepar este lucrul care apare înainte de a-l analiza.
Înainte de a începe să analizez, spun „București” – toată lumea înțelege ce este. Dar dacă mă uit, unde este Bucureștiul? Nu-l putem arăta, pentru că dacă spunem aici, aici este de fapt o clădire, nu este Bucureștiul. Nu puteți să-mi arătați cu degetul Bucureștiul, pentru că nu există un astfel de loc – București. Este doar un concept. Este un concept pe care îl proiectăm pe o colecție de părți: case, drumuri, șosele, copaci, grădinițe. Un concept pe care îl proiectăm pe o colecție de părți și nimic mai mult. Dar până nu l-am analizat, atunci când vorbim despre București, ne înțelegem unul pe altul. Aceasta este ideea lui Matak Machepar
Ceea ce am făcut acum cu pixul este un exercițiu bun de făcut iar și iar:
– Ne uităm la obiect, cu Matak Macheparși vedem pix.
– Acum închidem ochii pentru un moment, îi deschidem din nou și vedem o colecție de părți. Nu vedem pixul, ci o colecție de părți
Este bine să facem această comutare în observarea noastră. Pentru că dacă nu o facem, atunci lucrurile ni se vor părea întotdeauna fixe și vom crede că este București sau pix, dar ele nu sunt așa.
Acest exercițiu are 4 pași:
-
-
- Primul pas este să ne uităm la pix cu Matak Machepar.
- Al doilea pas este să ne uităm și să vedem o colecție de forme și culori sau o colecție de părți.
- Al treilea pas, încercăm să ne surprindem cum proiectăm ideea de scris pe obiect. Acest pas este greu de făcut, pentru că facem asta automat și foarte, foarte repede. Așa că încercăm să vedem cum luăm de fapt o idee, o imagine mică pe care o avem în cap, un concept pe care îl avem în cap, acesta este Tanye pe care îl proiectăm pe o colecție de date. Tanyeînseamnă nume, termen, concept sau imagine mentală impusă datelor brute de mintea noastră.
- Pasul patru, ne gândim cum ar vedea obiectul altă ființă. Putem lua ca exemplu câinele, pentru a ne ajuta să ieșim din fixație, din percepția greșită. Pentru a ne ajuta să ne apropiem de înțelegerea vacuității pixului.
-
De ce este important să intrăm în această discuție?
De ce este important să intrăm în această discuție? Pentru că asta ne va aduce fericirea.
Această înțelegere, aceste analize, aceste definiții, ne ajută să demontăm greșeala de gândire pe care o facem. Ele ne ajută să înțelegem vacuitatea noastră și, prin urmare, ne ajută să începem să ne creăm lumea așa cum ne dorim.
Pixul pe care îl țin, și eu care țin acest pix, este o rodire karmică. Cum rodește karma? Vă amintiți cum am deschis ambele palme în dreptul inimii? Există karma care m-a generat pe mine, a generat pixul și a generat întâlnirea dintre noi. Când această karma se va termina, nici eu nu voi mai fi și nici acest pix nu va mai fi.
Totul este în brațele morții. Tot ceea ce vine din karma, se descompune. Karma se creează și se descompune permanent. Fiecare acțiune a mea generează karma și, între timp, alte karme s-au descompus. Este un proces continuu și neîncetat. Și aceasta este viața noastră.
Dacă karma mea este mai bună, a-și putea fi un înger, iar pixul o baghetă magică. Deci este important să înțelegem că acest obiect nu este un pix în sine și nici eu nu sunt Gabriela în sine.
Matak Machepar este un pix. Matak Machepar este Gabriela. Dar dacă le analizez – aceste lucruri nu au existență proprie, și de aceea pot transforma totul.
Dacă acumulez karma potrivită, experiența mea se va schimba complet. Semințele karmice vor fi diferite și, prin urmare, lucrul care va rodi pentru mine va fi complet diferit. Și așa ne creăm paradisul.
Vacuitatea șefului rău
Să vorbim despre vacuitatea șefului rău. Ce este șeful rău? El este Matak Machepar. Am uitat ce am învățat, țipă la mine. Matak Machepar este șeful rău.
Încep să mă uit: Cine l-a definit ca fiind rău? Este rău de la sine? Nu. Șeful rău – nu este rău în sine. Pentru că soția lui gândește diferit, sau mama lui gândește diferit, sau vecinul meu de birou care nu mă place, gândește diferit.
Deci nu este rău de la sine. În prezent, cred că este rău pentru că acum am o astfel de karma care se manifestă, dar am fost deja de acord că nu este rău de la sine.
Deci acum analizez:
– Ok, de fapt el nu este rău de la sine, este karma mea.
– Este el șef în sine? El nu este un șef în sine. Se urcă în autobuz, și lumea nu știe că este șef și nu neapărat vorbesc frumos cu el.
Deci, acesta este modul de a lucra cu aceste idei în viața noastră, atunci când ne este greu.
Vacuitatea mea
Deci, atunci când spun „Gabriela” acest lucru este o proiecție a unui nume, a unui concept, pe un grup de date brute. Și care sunt principalele mele date brute? Este trupul și mintea. Aceasta este diviziunea principală.
Prima vacuitate pe care o percepe o persoană în mod direct, atunci când intră în perceperea directă a vacuității‚ este vacuitatea lui.
Prima dată când o persoană percepe vacuitatea în mod direct, el își percepe propria vacuitate. Datorită faptului că existența mea este o proiecție și trec prin această proiecție, este foarte posibil ca o ființă sfântă să vină și să vadă un înger aici, în timp ce eu mă văd ca o femeie obișnuită. Este foarte posibil. Deci sunt o femeie obișnuită?
Aceasta este o proiecție. Acesta este Matak Machepar al meu. Dacă o persoană iluminată vine aici și vede un înger, sunt eu un înger? Acesta este Matak Machepar-ul lui. Ce sunt eu cu adevărat? Eu sunt goală. Pentru a ajunge în acest loc, trebuie să trecem prin aceste exerciții pe care le facem în acest curs și prin aceste meditații.
Datele brute: baza care primește eticheta
Colecția de date brute, o numim:
Dakshi
Shi ― bază. Aceasta este baza pe care o etichetăm.
Dak ― etichetă.
Lucrul pe care îl etichetăm este colecția de date brute: culorile, formele, mărimea, sunetele, toți factorii pe care îi percepem cu simțurile noastre. Aceasta este baza.
Deci, avem baza, eticheta și al treilea lucru este:
Ming
Ming ― nume.
Când spunem nume ne referim la un concept. Acesta este conceptul de pix, nu doar sunetul cuvântului pix, ci și conceptul de scris pe care îl am în minte și pe care îl proiectez.
Și ne întoarcem din nou la întrebarea: este pixul o colecție a părților sale? Sunt eu o colecție a părților mele? Nu. Colecția de părți nu este suficientă, cineva trebuie să proiecteze pe această colecție un nume, un concept, un termen, un Ming, un Ta-nye.
Vacuitatea părților
Dar ce se întâmplă cu părțile?
Fiecare parte a pixului: tubul, capacul mina, fiecare separat este o proiecție.
Iată cum este formulată întrebarea în tibetană:
gangsak gi dakshi yang takyu yinnam?
Gangsak ― persoană,
Dakshi ― baza care primește eticheta,
Takyu ― proiecție,
Yinnam ― oare?
Oare „datele brute” ale unei persoane nu sunt și ele o proiecție?
Când spun capacul pixului, și el este un nume pe care l-am dat unei colecții de părți. Aici are un bețișor, și o parte rotundă, iar dacă trec acum la datele brute pe care nu le-am analizat – ele apar un capac și un cilindru.
Matak Machepar este baza și capacul. Dacă încep să le analizez, dispar și ele, pentru că și ele au părțile lor. Aceasta este, de asemenea, o proiecție pe o colecție de părți: partea rotundă și partea lungă.
În Prasangika se spune că acest proces poate fi continuat. Partea lungă este o proiecție pe o colecție de părți: are o parte stângă, una dreaptă, de exemplu. Și așa mai departe până la infinit.
Cele două tipuri de vacuitate
În toată această discuție am vorbit deja despre două tipuri de vacuitate.
gangsak gi dakme chu kyi dakme
Gangsak înseamnă persoană. Când spunem persoană în tibetană, nu ne referim neapărat la o persoană, ci poate fi și un animal.
Deci, Gangsak Gi Dakme înseamnă vacuitatea omului, vacuitatea mea, vacuitatea „eului”.
Chu ― Dharma, sau fenomene sau lucruri.
Chu Kyi Dakme înseamnă vacuitatea lucrurilor, iar când vorbim despre vacuitatea lucrurilor, ne referim în mod specific la vacuitatea părților unei persoane, la mintea și corpul său.
Un proces nesfârșit
Nu numai pixul, care este o proiecție pe o colecție de date brute, nu are existență de sine dar și fiecare dintre datele brute este lipsit de existență proprie de sine. Și procesul poate fi continuat, adică și datele brute au datele lor brute.
Și de fiecare dată când nu fac analiza, am o colecție de date brute pe care proiectez un pix. Acum iau o dată brută, o analizez, și atunci va fi conceptul de „capac” pe care îl voi proiecta pe o colecție de alte părți.
Deci, de fiecare dată când analizez, am un nume sau concept pe care îl proiectez pe o colecție de date brute, care este baza acestui concept. Și acest proces continuă la infinit.
Oriunde mă opresc, va fi un nume pe care îl proiectez pe o colecție de părți, care este Matak Machepar.
Deci, Matak Machepar poate apărea în orice etapă a analizei. Iar procesul este nesfârșit.
Aceasta este ideea filozofiei Madhyamika Prasangika: „Asta este tot. Nu este nimic altceva”.
Să vedem ce spune maestrul Shantideva. Versetul 79 și 80:
Corpul nu este nici piciorul, și nici gamba,
Nici coapsa și nici șoldul,
Nici stomacul, nici spatele,
Nici pieptul sau brațele;
80.
Corpul nu este o coastă, sau un deget sau o mână,
Nici axilă, nici ceea ce este deasupra,
Nici intestine, nici capul, nici gâtul,
Atunci – unde există?27
27Corpul nu este nici suma acestor părți și nici nu îl putem găsi undeva în afara acestei colecții de părți.
Maestrul încearcă să găsească unde se află corpul în părțile individuale. Deocamdată, aceasta este o analiză parțială, neterminată încă. El caută – Eu sunt piciorul? Nu, nu sunt picior. Eu sunt gamba? Nu, nu sunt gamba. Și așa mai departe. El caută unde este corpul în părțile individuale. Unde este corpul? Maestrul spune: „Nu-l găsesc nicăieri. Atunci unde există?”
B. Vacuitatea părților a părților
Acum continuă să caute în interiorul mâinii. Coborâm un nivel. Dar mâna?
În versetul 86, spune:
La fel și mâna – cum poate fi?
Nu este ea o colecție de degete?
Fiecare deget este o colecție de articulații,
Și fiecare articulație are părțile ei.
Cu toate că mâna are mai multe părți, maestrul vorbește de degete. Deci, nici mâna nu există de la sine, nu are existență de sine, deoarece este și ea tot o proiecție a unui concept pe o colecție de părți.
Să luăm o parte dintr-o mână, degetul. Dar degetul? Pot spune că degetul există de la sine? Nu, spune maestrul, degetul este și el o colecție de articulații. Și fiecare articulație are părțile sale. El începe să facă procesul de operație.
Atomii sunt și ei goi
Maestrul începe să analizeze la microscop.
Versetul 87:
Fiecare parte poate fi împărțită în atomi
Și ei, de asemenea, se împart în laturi diferite,
Iar părțile laterale nu au părți –
Și totul este ca spațiul, deci atomii nu sunt.
Ce sunt atomii aici? Sunt particule care nu mai au părți.
Aici maestrul atacă din ce în ce mai mult opinia științifică, opinia materialistă. Opinia care crede că materia are existență de sine.
Cum ajungem la existența de sine a materiei? Există un fel de particulă atomică care nu mai poate fi descompusă.
În tibetană:
suk kyi tsokpay dul tra-rab
Suk ― formă sau materie fizică,
Kyi ― prepoziție,
Tsokpa ― colecție,
Dul tra-rab ― particulă minusculă sau particulă atomică.
Materia fizică este o colecție de particule atomice.
Dacă ar exista o astfel de particulă care nu mai poate fi descompusă, care este fundamentul materiei, atunci da, materia există. Există atomi, îi vom uni împreună, vom obține materie.
Acum cum rămâne cu atomii? Acei atomi despre care materialiștii cred că au existență de sine, dacă ne gândim o clipă, trebuie să aibă o latură dreaptă și una stângă. Dacă nu ar avea o latură dreaptă și una stângă, atunci toți atomii s-ar unifica. Totul ar fi fost un punct. Partea stângă, partea dreaptă, sus, jos. Trebuie să aibă laturi, pentru că altfel totul s-ar prăbuși. Cum vom avea materie?
El spune: „Și ei, de asemenea, se împart în laturi diferite
Totul este ca spațiul, prin urmare atomii nu există. ”
Acest lucru se potrivește oarecum cu modul în care înțelegem atomul. Chiar și în interiorul atomului, există nucleu și electroni, iar între ei este de fapt un spațiu gol.
Deci, maestrul spune: deci nici atomii nu există.
Atunci, dacă atomii nu există, dacă totul este ca spațiul gol, dacă nu am nicio particulă cu care să construiesc materia, atunci materia nu există. Materia este o iluzie.
Demonstrația unul sau multe
Demonstrația unul sau multe este una dintre demonstrațiile vacuității, iar maestrul o face pe corp.
Demonstrația unul sau mai multe spune:
Oare pixul există ca unul sau ca multe? Când spunem ca unul ne referim la faptul că este un întreg indivizibil sau o unitate.
Nu pot spune că pixul există ca unul, pentru că are părți. Atunci el există ca multe.
Să ne uităm la părțile sale. Are o parte albă și una albastră. Dar partea albă? Există ca unul sau ca multe? Nu poate fi unul pentru că are părți.
Continuând acest proces, pot vedea că nicio parte la care mă opresc, nu poate exista ca unul, deci trebuie să existe ca multe. Continui procesul și văd că nu pot găsi părțile.
Și dacă nu găsesc părțile, atunci ce alcătuiește întregul? Și încerc să mă întorc la întreg – și nu mă pot întoarce.
Maestrul se folosește de această demonstrație, unul sau mai multe cu privire la corp, prin această descompunere infinită care nu are nicio bază.
Dacă aș fi putut termina descompunerea, atunci ar fi existat atomi care ar fi alcătuit pixul și atunci i-aș fi pus pe toți la un loc și aş avea pixul. Dar nu pot; acest proces nu sa încheiat. Și până la urmă totul este ca spațiul, spune maestrul.
Înțelegerea vacuității corpului nostru…
Aceasta este o modalitate de a ne demonstra nouă înșine vacuitatea corpului nostru, de exemplu. Și ea este de mare ajutor. Pentru că atunci când suntem răniți, sau când ne îmbolnăvim, spunem: Vai, corpul meu este bolnav, sau mă doare corpul, sau cineva mi-a rănit corpul. Cine a rănit și ce a rănit? Este foarte util pentru că nu pot fi rănit dacă nu există nimic de rănit.
În capitolul șase, maestrul Shantideva spune: „Vine cineva și te lovește cu un baston, și te superi grozav că te-a lovit!”
El spune: „Stai așa, dar ca să te doară nu este suficient să te lovească cu bastonul, tu a trebuit să-i pui corpul la dispoziție. Jumi-juma. El a adus bastonul-lovitura și tu ai adus corpul care este rănit, care era ușor de rănit.
De ce ai un corp ușor de rănit? Pentru că i-ai rănit pe alții în trecut.” Aceasta este karma pentru care avem un corp ușor de rănit.
Acest corp este impur. Această karmă este impură. Și dacă încetez complet să-i mai rănesc pe alții, această karmă se va schimba. Treptat, treptat, va fi din ce în ce mai greu să fiu rănit, voi avea din ce în ce mai puține dureri și boli, iar în cele din urmă acest corp se va transforma. Va fi un corp de lumină care nu mai poate fi rănit, care nu mai poate fi distrus.
Buddha nu poate fi rănit. Este imposibil să-l rănim pe Buddha. Putem încerca, dar karma va fi îngrozitoare.
Cum ne protejează această înțelegere
Și tocmai asta ne protejează.
Cum ne putem proteja corpul de boli, de necazuri, de dureri? Încetând complet orice acțiune care îi rănește pe ceilalți.
Din acest moment, opriți-vă de a-i mai răni pe alții – iar această karma va începe să se transforme.
Va trebui să începem să practicăm compasiunea față de ceilalți, să avem grijă de ceilalți, să îi ajutăm pe alții, și cum să-i ajutăm – și această compasiune va crea un zid de protecție. Nimic nu ne va mai face vreun rău, nici dinafară, nici dinăuntru.
Pentru că totul curge cu karma. Nici măcar acest corp nu există, așa cum cred eu că există. Nici măcar nu are părți. Nu așa cum cred eu despre ele. Gândirea mea despre ele este greșită. Aceasta este înțelepciunea vacuității.
Studiind cursul 10 și cursul 11 acumulează karma pozitivă, care vă va permite să integrați aceste lucruri. De aceea este important să reveniți asupra lor. Fiecare verset de aici este o meditație asupra vacuității.
Atomii, moleculele, celulele din corpul meu au existență de sine? Nu.
Biologia nu înțelege cauzele care m-au adus cu adevărat să experimentez acest corp. Biologia nu explică de ce sunt făcut din particule care îmi provoacă durere. Karma o explică. Pentru că dacă karma mea se schimbă, aceste particule nu îmi vor mai provoca durere.
Nimic nu are existență proprie de sine. Dacă caut particulele acestui corp, totul este spațiu gol.
De ce îmi provoacă durere? Karma, o proiecție care mi se impune, datorită modului în care m-am comportat în trecut.
Aceasta este concluzia discuției despre vacuitatea omului și vacuitatea părților sale. De ce s-a ciocnit mașina mea cu altă mașină și a provocat daune? Un corp solid s-a lovit de un corp solid. Pentru că eu am proiectat așa. Ele nu sunt solide de la sine, iar dauna nu este o daună de la sine, cu excepția a ceea ce eu proiectez. Dacă karma mea se îmbunătățește, se întâmplă alte lucruri.
C. Vacuitatea minții
Trecem acum să vorbim despre vacuitatea minții.
Shepay Kechikmay Gyun
Gyun ― fluxul minții,
Kechikma ― clipă, moment,
Shepa ― conștientizare.
Fluxul minții noastre este o colecție de momente de conștientizare.
Mai înainte am vorbit despre corp și l-am descompus în organe, iar mâna în degete și degetele în articulații, iar articulațiile au părți și am continuat să descompunem până am ajuns la atomi și atomii sunt de fapt spațiu gol și practic totul este gol.
Când încercăm să facem asta și minții – și aici avem Matak Machepa, dar particulele minții sunt momente de timp. Momentele discrete de timp și fiecare moment de timp poate fi împărțit la rândul lui. Un moment scurt de timp îl putem împărți într-un moment și mai scurt de timp. Nu există nimic în lumea noastră care să fie cel mai scurt. Dacă luăm 10-60 , va exista și 10-60 /2.
Să luăm numele de „Gabriela” și îl proiectăm pe o colecție de momente de timp. Mă uit la această colecție de momente și încerc să văd dacă există.
Pentru ca el să existe, trebuie să fie compus din niște atomi, din niște pietre de temelie. Și nu le găsesc, pentru că fiecare moment de timp îl pot împărți. Deci nu există pietre de temelie care alcătuiesc mintea.
Și când spun că mintea este o colecție de momente din prezent, dacă caut momentul în prezent, nici pe el nu-l găsesc. Pentru că am spus – nu există trecut, nu există viitor – bine, dar există prezent. Dar unde este prezentul? Unde este momentul prezent? Nici pe el nu-l pot găsi.
De fiecare dată când mă gândesc la un moment de timp, el are o anume durată. Dar fiecare durată, are o jumătate de durată. Deci nu pot defini momentul.
În acest sens, mintea este goală. Dacă vreau să existe un flux al minții, el trebuie să fie alcătuit din ceva, dar nu pot găsi ceea îl constituie.
Deci mintea există? Da, există doar ca proiecție. Și asta este tot. Nu există altă minte.
Mintea nu există de la sine, niciun moment al minții nu există de la sine, nu există momentul prezent, pentru că nu-l pot percepe.
Atunci cum există lucrurile în lumea noastră?
Și acest lucru conduce la faptul că nu există o realitate obiectivă, nu există nimic obiectiv pe care să pot sta, pe care să-l pot percepe, despre care să pot vorbi.
Cineva a întrebat: Buddha are Matak Machepar ?
Buddha,
– Vede lucrurile fără să le analizeze,
– Vede realitatea relativă și vede vacuitatea lor, simultan.
Deci, chiar și atunci când ajungem la iluminare, apare mintea. Buddha experimentează plăcerea sublimă. Dacă începe să analizeze unde este această plăcere – ea este goală, dar el simte ca plăcere.
matak machepar ta-nyepay tseme drup
Matak machepar ― fără examinare,
Ta nyepay ― în mod convențional, convenit,
Tsema ― percepție validă,
Drup ― există.
Toate obiectele din lumea noastră pot fi stabilite ca existente printr-o percepție validă, fără a analiza natura lor ultimă.
Și numai în acest fel există obiectele.
Singurul mod în care mă pot concentra asupra unui obiect este dacă nu încep să-l analizez.
Dacă îl analizez, el dispare. De fiecare dată când îl analizez, el dispare și apare un alt nivel de sub el, al datelor sale brute. Dacă îl analizez și pe el – și el va dispare.
Următoarea propoziție este foarte importantă, și ea descrie cum există lucrurile. Am văzut înainte cum ele nu există, și acum cum există.
Ta-nye takpay takdun tselway tse-na ma-nye
Ta-nye ― concept, etichetă,
Takpay ― a eticheta,
Takdun ― datele brute (care primesc eticheta),
Tselway ― a căuta,
Tse ― timp,
Tse -na ― în timp ce,
Mi-nye ― a nu găsi.
Mi ― nu este,
Nye ― găsi.
Deci ce scrie aici?
„Când căutăm lucrul pe care l-am etichetat, nu-l putem găsi.”
Este exact ceea ce am spus mai înainte. Pixul apare ca pix când nu l-am examinat, nu l-am analizat – Matak Machepar. Îl etichetez ca pix, am conceptul de pix pe care îl proiectez pe o colecție de date brute. Lucrul pe care l-am etichetat sunt datele brute.
Când încep acum să caut lucrul pe care l-am etichetat, pe care am pus eticheta – nu îl găsesc. Dacă analizez datele brute – acestea dispar, și apar datele lor brute.
Este modul în care lucrurile există conform școlii Prasangika: ele apar cu Matak Machepar, când le analizez – dispar. Și acesta este un proces fără sfârșit. Oriunde încerc să mă opresc – va apărea un strat mai jos, pe care nu l-am analizat și pe care îl etichetez. Îl analizez și dispare, iar dedesubt sunt alte straturi pe care le etichetez.
Este un proces nesfârșit de etichetare, etichetare peste etichetare, peste etichetare. Și numai așa există realitatea mea.
Dacă continui să caut o parte care există în sine, independentă de proiecțiile mele, nu voi găsi nimic. Când caut datele brute „finale, ultime” (cum ar fi atomul sau un moment de conștiință), nu există așa ceva. Nu există date brute, atomi sau conștiință în sine.
Dacă facem acest proces de analiză în meditație, ajungem la experiența a nimic. Iar acest nimic este vacuitatea.
Trebuie să ne ferim de extreme
Nu începeți să spuneți: „Ah, nu este nimic, totul este ceață, totul dispare”.
Ideea este să nu facem acest proces și să spunem în final „oh, nu există nimic”, ci de a înțelege vacuitatea și de a o folosi pentru a crea paradisul.
Numai budiștii pot experimenta vacuitatea?
Întrebare: Trebuie să fii budist pentru asta?
Răspuns: Nu, nu trebuie să fim budist pentru asta.
Orice cale spirituală care ne poate elibera, trebuie să ne aducă în acest loc în care percepem lipsa existenței de sine a lucrurilor și cum le construiește karma. Să percepem că ele sunt toate proiecții, imagini mentale și complet determinate de karmă. Iar karma este determinată de cât de buni am fost cu ceilalți în trecut. Și nu există altă lume. Orice cale spirituală care ne aduce aici este bună și nu contează cum se numește. Iar calea care nu ne aduce aici – nu ne poate elibera de suferință.
Întrebare (ea apare în teme): De ce va fi eliminată în cele din urmă suferința fiecărei ființe vii?
Răspuns: Pentru că rădăcina suferinței se află în percepția greșită a adevăratei naturi a lucrurilor; și ca percepție greșită, ea este total inferioară și neputincioasă în comparație cu percepția corectă, care este antidotul suprem împotriva suferinței.
dukngel gyi gyur gyurpay, ngupuy neluk la chinchi loktu shugpay dendzin
menpa de la nyenpo topden yupay chir
D. Compasiunea pentru ființele goale
Până acum am vorbit despre:
– Tipurile de vacuitate: vacuitatea persoanei, vacuitatea părților sale, vacuitatea părților părților sale;
– Procesul de etichetare nesfârșit.
Puntea dintre ele este karma. Karma, care se bazează practic pe cât de buni am fost sau nu am fost în trecut.
Și acum ne întoarcem la compasiune.
Vă amintiți de mantra lui Je Tsongkapa?
Mikme tseway terchen chenre sik
Ne referim aici la marele maestru Je Tsongkapa, iar acest rând al mantrei descrie compasiunea lui Je Tsongkapa. Ea spune că este ca și compasiunea lui Chenre Sik, sau Avalokitesvara, care înseamnă divinitatea înțelepciunii.
Tsewa înseamnă iubire.
Mikme ― ea nu are obiect.
Mantra îl slăvește pe Je Tsongkapa și spune: El este ca Chenre Sik a cărui iubire nu are niciun obiect.
Și acum vom lega înțelegerea modului în care lucrurile sunt goale de compasiune.
Maestrului Shantideva i s-a pus întrebarea, în versetul 76:
„Dacă nu există ființă vie,
Față de cine practicăm compasiune?”
Acest lucru ne trimite exact la acest verset, la Mikme Tseway Terchen Chenre Sik.
Trei niveluri de compasiune
-
-
- Cel mai simplu nivel de compasiune: compasiunea care se concentrează pe ființele vii
- Cel mai simplu nivel de compasiune: compasiunea care se concentrează pe ființele vii
-
Semchen tsamla mikpay nyingje
Nyingje ― compasiune. Nyingje este regina inimii, regina inimii este compasiunea.
Semchen ― cei cu conștiință, adică ființele vii,
Tsamla ― doar, numai,
Mikpay ― a te concentra pe.
Adică, compasiunea care se concentrează pe ființele vii așa cum apar, în mod normal.
Acesta este nivelul obișnuit de compasiune. Întâlnim pe cineva suferind, compasiunea apare în noi, vrem să-l ajutăm, vrem să-i luăm suferința.
Nu vrem să subestimăm valoarea acestei compasiuni, dar acesta este un nivel de compasiune al unei persoane care nu a învățat prea mult despre vacuitate. Ea crede că lucrurile există de la sine. Ființa apare suferindă de la sine.
Cu alte cuvinte, eu exist aici de la sine, ființa există acolo de la sine, suferința ei există de la sine, îmi pare rău pentru ea și vreau să îi iau durerea. Deci acesta este primul nivel de compasiune.
-
-
- Al doilea nivel de compasiune – compasiune care se concentrează asupra lucrurilor
- Al doilea nivel de compasiune – compasiune care se concentrează asupra lucrurilor
-
chu la mikpay nyingje
Chu ― lucruri,
La mikpay ― se concentrează pe,
Nyingje ― compasiune.
Compasiunea care se concentrează pe lucruri.
Omul a studiat puțin vacuitatea, încă nu a perceput-o direct și este un practicant avansat. Datorită practicii sale înțelege impermanența lucrurilor. El înțelege că lucrurile sunt trecătoare, că lucrurile se schimbă de la un moment la altul.
Aceasta este deja o persoană care nu crede în existența sufletului, în ceva care există acolo de la sine. El înțelege că există schimbare.
Are o înțelegere a vacuității – înțelege că persoana din fața lui care suferă este de fapt o proiecție pe o colecție de părți.
Ce va face o astfel de persoană când va vedea oamenii din jurul său suferind? Va dori să-i învețe Dharma ca să nu aibă de suferit.
El înțelege deja vacuitatea lor și a suferinței lor. El înțelege că sunt o proiecție.
Asta nu înseamnă că trebuie să-i învățăm numai Dharma și să nu încercăm să-i ajutăm sau să-i hrănim sau să-i vindecăm – ceea ce face compasiunea obișnuită.
La acest nivel, omul înțelege, că ceea ce este în fața lui este un proces. Persoana pe care o întâlnesc este un proces karmic, un flux de rodiri karmice.
Intrați în magazin și vedeți vânzătoarea, o fată tânără, plină de viață și drăguță, și vedeți că este într-un proces karmic și acest proces se va termina cu moartea. Nu contează cât de plină de viață este ea astăzi. Ea va îmbătrâni și va muri. Vă pare nespus rău de ea, pentru că vedeți situația în care este. Ea suferă chiar și atunci când nu știe că suferă, pentru că se află în acest proces. Și încercați să-o învățați Dharma. Deci acesta este al doilea nivel.
-
-
- Al treilea nivel este Mikme Tseway
-
Este nivelul cel mai înalt, este nivelul compasiunii care nu are obiect
mikme kyi nyingje
Este iubirea celui care vede că ființa care suferă este goală, nu are natură proprie de sine, nu are atomi sau momente de conștiință, că fiinţa nu există independentă de proiecțiile sale, este complet goală de orice existență de sine și, prin urmare, poate fii un înger.
Dacă își curăță karma – pentru că totul este un lanț karmic – va fi un înger.
Compasiunea unei astfel de persoane este cu mult mai mare, pentru că înțelege bine cine suntem. El vede potențialul nostru.
Buddha nu are trecut, prezent sau viitor – el vede deja aici îngerul care vom fi în viitor.
Atitudinea celui cu o astfel de compasiune este complet diferită, iar ceea ce va face cu noi va fi cu totul altceva. El va conduce fiecare ființă spre locul care i se potrivește, în funcție de nivelul ei, și în funcție de ceea ce ar ajuta-o chiar în acest moment, pentru că o înțelege bine.
Aceasta este cea mai înaltă formă de compasiune. Ea nu mai este la fel cu compasiunea care încearcă să-l hrănească pe cerșetor. Nu mai vede acolo un cerșetor.
Cea mai mare binefacere pe care o putem face altora, om, animal sau orice altă ființă, este să-i vedem ca iluminați.
Este puțin mai greu de înțeles. Dar aceasta este cea mai mare binefacere pe care o putem face. Când fac asta îmi purific lumea.
Aceasta este cea mai sublimă iubire. Ea este dincolo de orice iubire pe care ne-o putem imagina la nivel lumesc. Mai înaltă decât iubirea unei mame, mai înaltă decât iubirea unui tată – este o iubire cu mult mai înaltă, pentru că scoate oamenii din suferință complet.
În final, toată suferința va fi eliminată
Iată ce ne promite Buddha:
În cele din urmă, suferința fiecărei ființe vii va fi eliminată, deoarece rădăcina suferinței se află în percepția greșită a adevăratei naturi a lucrurilor; și ca percepție greșită, este inferioară și neputincioasă în comparație cu percepția corectă, care este antidotul suprem.
Fiecare suferință care există în lume, a noastră și a altora – provine din neînțelegerea naturii noastre ultime, a cine suntem. Neînțelegerea poate fi oprită; putem dobândi înțelegere.
Neînțelegerea este legată de minciună. Și odată ce înțelegem adevărul – adevărul este puternic, adevărul depășește orice minciună. Prin urmare, toată suferința în cele din urmă va fi transformată, atunci când neînțelegerea va fi înlăturată.
Grup Facebook