Author: Ciprian Mihai Sasu

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 8

Paradisul

«Și să presupunem, o Subhuti, că un Bodhisattva ar veni și ar spune: „Eu muncesc să-mi creez paradisul meu”. Acestea n-ar fi vorbe spuse corect. De ce este așa? Pentru că, o Subhuti, acel paradis la care muncești când spui „Eu muncesc să-mi creez paradisul meu” este ceva ce Cel Astfel Plecat a spus că n-ai putea crea vreodată. Și tocmai de aceea le putem numi „paradisurile pe care noi le creăm. »

Din nou ni se vorbește despre vacuitate și anume despre vacuitatea paradisului. Ce face un Bodhisattva? El își creează paradisul.

Cum face asta? Face mereu bine altora. El permanent își desăvârșește cele șase perfecțiuni. Și dacă vrea să-și creeze rapid paradisul, ce va face? Va căuta un profesor de Tantra și va intră în Tantra.

Și cum ar putea el să-și găsească un învățător tantric? Prin a face multe binefaceri. Numai atunci va apărea învățătorul tantric.

Ce ne spune Buddha: «Să presupunem, o Subhuti, că un Bodhisattva ar veni și ar spune, „Eu muncesc să-mi creez paradisul meu.” Acestea n-ar fi vorbe spuse corect.»

Cu alte cuvinte, el nu ar spune adevărul.

Din nou avem același joc de cuvinte. Paradisul nu există de la sine, dar este real și există. Când vom avea karma îl vom proiecta și atunci va fi real și foarte plăcut. El va fi un paradis care va funcționa ca un paradis. 

Cum ajunge Buddha la iluminarea lui

Așadar, să vorbim puțin despre paradis.

Există descrieri minunate ale paradisului în cartea „Abhisamya Alamkara” – „Coroana conștientizărilor” scrisă de către maestrul Asanga, descrieri pe care i le-a transmis Maitreya – viitorul Buddha.

Maitreya, conform tradiției sutrei, este un Bodhisattva la nivelul zece. El este aproape un Buddha. Conform tradiției tantrice, Maitreya este deja Buddha. În această carte sunt descrise etapele în care Bodhisattva după ce a atins nivelul zece, devine un Buddha.

Denumire generală pentru paradisul budist este:

Dakpe shing kam

Pe scurt,

Dak Shing

Dakpe  – pur, sfânt, curat.
Shing   – câmp.

Deci, câmpul pur este paradisul.

Kam   – înseamnă tărâm sau lume, univers.
Dakpe shing kam – înseamnă lumea pură. Acesta este doar unul dintre numele date paradisului.

Un alt nume este:

Dakpa kacho

În continuare vom descrie etapele în care Maitreya ajunge în paradisul său (descriere care este valabilă pentru toți Buddha)

Sipa tamey jang sem

Aceste cuvinte înseamnă ultimul moment în care Bodhisattva mai este încă un Bodhisattva. Primul nivel este ultimul moment în care încă este un Bodhisattva.

El este încă un Bodhisattva și ceea ce caracterizează acest moment, este că se află deja într-un fel de paradis. Cu toate că el este deja la nivelul 10, Bodhisattva încă se mai află în Samsara. El se află pe vârful muntelui Meru, în paradisul Ganden. Acest paradis care este încă unul samsaric.

 Ganden

Deci,

1. 1. Avem ultimul său moment ca Bodhisattva,
   2. El se află în paradisul samsaric numit Ganden.
      Se spune că în acest paradis a venit și Maestrul Asanga să primească învățătură de la Maitreya.

1. 3. În continuare, își lasă o reprezentare în Ganden, sau o emanație a sa și pleacă.
   4. Pleacă din Ganden și se duce spre alt paradis pe nume:

Okmin

Okmin nu mai este un paradis samsaric. De aceea el își manifestă Dharmakaya – corpul mental al lui Buddha. Până în acel moment el nu avusese Dharmakaya.

1. 5. Se întoarce în Ganden. Se întoarce la reprezentarea/emanația pe care a lăsat-o acolo, dar acum cu Dharmakaya.
   6. După care intră în pântecele mamei sale.

Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că se reîncarnează ca și Buddha Shakyamuni, și va apărea în Nirmanakaya ca să-l putem vedea.

Conform tradiției, un Buddha care se manifestă în lumea noastră pentru a ne învăța, nu vrea să-i facă rău mamei sale și se naște printr-o parte laterală a mamei, ca să nu o doară.

1. 7. După care face celelalte 11 fapte ale lui Buddha. Prima faptă este de a intra în pântecele mamei sale, iar apoi încă 11.

Deci, aceasta este una din descrierile modului în care Buddha apare în lumea noastră. Ea este descrierea tradițională, dar nu și cea tantrică, pentru că lipsesc elementele tantrice.

Cine a creat paradisul?

Cine a creat acest Okmin? Buddha însuși.

În sutra lui Upali scrie:

O mare de flori în toată splendoarea înfloresc,
Palatele de aur de o frumusețe rară strălucesc,
Dacă îl vei căuta pe creator, nu-l vei găsi niciodată
Pentru că ele din puterea conceptului se ivesc.
Și astfel lumea întreagă, numai din noțiuni și etichete este creată.

Despre ce este vorba aici? Despre paradis.

Ce înseamnă noțiuni și etichete? Ele sunt Chi-ul din mintea noastră – imaginile mentale. De unde provin ele? Din karma.

„… lumea întreagă, numai din noțiuni și etichete este creată ”- numai noi putem crea acest paradis. Nu există un paradis care să provină de la o societate de construcții. Același lucru este valabil și pentru infern.

Cine a creat temelia de fier încinsă din infern?
Care este sursa focului cumplit ce devorează totul?
Acestea și toate cele similare, a spus cel Atotputernic,
Sunt lucrările unei minți păcătoase.

Cum poate omul să-și creeze propriul său paradis?

Pentru asta există o practică specială. Care ar fi lucrul pe care l-ați putea face pentru a vă crea paradisul? Nu vă va veni să credeți!

A curăța și aranja frumos camera.

Ken Rinpoche, spunea mereu: „Faceți frumos”. Acest mare Lama era foarte ordonat și punea mare accent pe estetică. Camera lui era întotdeauna îngrijită și îți era drag să stai în ea.

De ce aș face asta? Pentru că ador estetica? Nu, ci pentru că trebuie să-mi creez propriul meu paradis, pentru că vreau să devin Buddha, și pentru că trebuie să-i ajut pe ceilalți. Deci, pentru cine îmi aranjez casa? Pentru Lama și pentru toți ceilalți.

Oare atunci când facem curățenie, ordine și ne aranjăm frumos casa, înseamnă neapărat că ne creăm propriul paradis? Nu neapărat, pentru că în această acțiune trebuie inclusă și intenția. Avem nevoie de intenție. Dacă facem toate aceste cu motivația corectă, atunci ne vom crea paradisul.

Ce mai trebuie încă să facem pentru a ne crea propriul paradis?  Putem face următoarele:

–     Atunci când atârnăm pe perete un tablou de care ne place, vom dedica acest act creării paradisului.

–     Când facem altarul este foarte important ca el să fie plin de ofrande, de ce? Pentru că dăruind lui Buddha, celor Trei Diamante și Lamei, ne creăm abundența și plantăm semințe karmice, care atunci când vor rodi, vom avea toate aceste lucruri în paradisul nostru. Așadar, este foarte important ca altarul să fie curat și plin de ofrande.

–     O faptă cu mult mai puternică decât aranjatul camerei este pregătirea locului în care oamenii vor veni să învețe Dharma. Dacă spuneți: „Vreau un centru frumos de Dharma, pentru ca oamenii să poată medita și să ajungă la nivele spirituale înalte. Și vreau să pun perdele, să o decorez frumos, să fie lumânări și totul să fie plăcut și confortabil”. Ce creează toate acestea? Paradisul. Dacă faceți toate aceste lucruri pentru ca alții să ajungă la iluminare sau la niveluri spirituale superioare, karma se întoarce.

–     Și cea mai puternică faptă este de a aranja camera în care stă Lama. Toți anii în care Geshe Hla a trăit lângă Ken Rinpoche, a spălat vasele, a curățat și a renovat casa Lamei.

Și pe lângă toate acestea, este bine să ne bucurăm mult și să avem motivația corectă.

Etapele de iluminare în Okmin

O altă descriere a modului de a ajunge la paradis:

Ji-nye chutok

1. Primul lucru care i se întâmplă noului Buddha, este perceperea directă a tuturor lucrurilor care pot fi cunoscute.

Ji nye  – tot ce există, atât cât există.
Chu     – lucruri.
Tok     – percepe.

Ji-nye chutok înseamnă percepe toate lucrurile care există. Adică, va percepe în mod direct toate lucrurile care pot fi cunoscute.

La ce realitate ne referim: la cea convențională sau la cea supremă? Ne referim la cea convențională. „Toate lucrurile de știut” sunt o realitate convențională. Așadar, el percepe dintr-odată toată realitatea convențională care există.

2. În al doilea rând, proaspătul Buddha va atinge ”limita finală”, în tibetană

Yangdak ta

Adică oprește al treilea tip de suferință, în acest caz îmbătrânirea și moartea.

Să trecem repede peste cele trei tipuri de suferință:

• • Suferința suferinței – adică bolile, foametea, războaiele.
  • Suferința schimbării.
  • Suferința atotpătrunzătoare.

El și-a oprit toată suferința, printre altele, îmbătrânirea și moartea.

3. În al treilea rând, el își aduce Dharmakaya.

Chu ku

Nu spunem că Dharmakaya a fost creată, ci ea apare. Corpul său mental apare, cu toată atotcunoașterea, vacuitatea și cu toate încetările.

4. El vede calitățile tuturor lucrurilor.

sang gyepa

Ce înseamnă asta? El percepe simultan adevărul convențional și adevărul suprem.

5. Corpul său fizic se transformă în corpul plăcerii, devine un corp curcubeu, un corp de lumină.

longku

6. El realizează capacitatea de a-și trimite replicile sau de a emana corpuri.

trulkuy gyu

Replicile nu sunt în sensul că ele arată exact ca el, ci de nenumărate corpuri care se duc spre toate ființele. Și asta se întâmplă în următoarea clipă, după ce și-a creat corpul de lumină. Are acum capacitatea de a trimite toate aceste replici.

În acest moment Buddha se poate afla pe milioane de planete și poate ajuta toate ființele. Acest lucru se întâmplă spontan și simultan.

Deci, mai întâi a trebuit să se formeze Dharmakya, iar ea a devenit cauza pentru dobândirea acestei abilități de a trimite replici tuturor ființelor.

7. După care va trimite o replică în pântecele mamei sale și va fi un Buddha așa cum a fost Buddha Shakyamuni despre care știm în istorie. Această ființă iluminată se manifestă într-un corp fizic și se va preface că trece prin toate etapele nașterii, a copilăriei și a maturității etc., ajunge la iluminare și transmite învățătura, doar pentru a ne arăta calea, pentru că el este deja iluminat.

Nu oricine este pregătit să facă calea Mahayana, așa că Buddha va veni și va preda oamenilor Hinayana. Iar dacă oamenii nu sunt pregătiți pentru budism, el îi va învăța alte religii. Și dacă sunt gata pentru a intra în Tantra, îi va învăța Tantra, în funcție de nevoile fiecăruia.

Fără vreun strop de suferință

Sambhogakaya lui, corpul plăcerii, se află în Okmin, paradis care este în afara Samsarei.

Este foarte important să înțelegem ce înseamnă un paradis care se află în afara Samsarei. Dacă în Samsara există numai suferință, în Okmin nu există strop de suferință. Nu există ceva care să miroasă neplăcut, sau ceva dureros sau jignitor. În Okmin nu există altceva decât plăcerea sublimă.

Tsok sak și Drip jang

Deci, de ce anume avem nevoie pentru a ajunge acolo? Să facem două lucruri:

• • Să acumulăm fapte de bunătate.
  • Și să ne purificăm karmele negative.

Să facem Tsok sak și Drip jang.

Tsok sak drip jang

1. Drip jang înseamnă să scăpăm de lucrurile negative care ne stopează.

2. Tsok sak– a acumula cauzele care să ne aducă la iluminare.

De ce ar trebui să scăpăm? Trebuie să scăpăm de afecțiunile mentale și de ignoranță. Cu alte cuvinte, trebuie să eliminăm:

a. karma negativă din trecut, adică faptele pe care le-am făcut deja, pe care le-am acumulat datorită ignoranței noastre.

Există două căi de a scăpa de karma negativă:

1. 1. 1. O cale este de a nu face nimic în privința ei și de a o lăsa să rodească, și astfel va dispare de la sine. Acesta este calea cea mai grea, pentru că ne aduce în situații în care vom suferi de războaie, de dezastre și așa mai departe.
      2. Iar a doua cale este de a o purifica, înainte să dea roade.

b. Și trebuie să ne eliminăm afecțiunile mentale, ignoranța fiind una dintre ele.

Deci, acestea sunt lucrurile de care trebuie să scăpăm, deoarece atâta timp cât avem și o fărâmă din ele, nu vom putea ajunge în paradis. În schimb, dacă ne-am eliminat toată karma negativă și toate afecțiunile mentale și am acumulat munți de binefaceri, vom fi deja în paradis.

A aduna cauzele de a ajunge în paradis

b. A acumula binefaceri.

Despre ele am vorbit mult și încă vom mai vorbi în continuare. Am vorbit de acumularea de binefaceri cu învățătorul, de a intra în tantra. Dacă sunteți pregătiți și aveți posibilitatea de a intra în Tantra, nu mai așteptați și intrați în ea pentru a vă putea dezvolta compasiunea.

De ce vorbim mai întâi de b. și nu de a.? Pentru că există ceva care este și mai important și care permite realizarea lui b. și anume de a ne ruga la învățător.

Deci,

a. Rugăciunea

–     Mai întâi, va trebui să ne rugăm ca învățătorul să vină la noi.
–     Să ne rugăm pentru a-l putea trata așa cum se cuvine,
–     Să ne rugăm pentru a avea suficientă încredere în el,
–     Să avem respect față de el,
–     Să avem capacitatea de a-l servi așa cum trebuie,
–     Și în final să ne rugăm ca acest învățător să ne ajute să atingem toate celelalte obiective.

Dar mai întâi va trebui să ne întrebăm:

–     Ce este iluminarea?
–     De ce să ajungem la iluminare?
–     Cine ne va ajuta să facem asta?

iar apoi să ne definim obiectivul nostru: „Vreau să mă iluminez”.

Toți marii învățători, toți marii Lama care au ajuns vreodată la iluminare și-au petrecut cea mai mare parte a timpului în rugăciuni. Au învățat, au meditat, și și-au petrecut cea mai mare parte a timpului rugându-se la Lama.

Se spune că Lama lui Je Tsongkapa a fost Manjushri. Je Tsongkapa și-a petrecut cea mai mare parte a vieții rugându-se la Manjushri, ca să-i umple inima cu înțelepciune, compasiune și iubire.

De ce este atât de important să ne rugăm atât de mult? Pentru că așa semănăm karma.

Ar putea oare să vină un învățător și să ne ajute de la sine? Nu. Deoarece dacă ar fi putut, ar fi făcut asta cu mult timp în urmă, pentru că este plin de bunătate și compasiune. Singurul mod de a ne aduce un învățător în viața noastră este de a ne ruga Lamei sau la Buddha sau la cele Trei Diamante sau ființelor iluminate.

Pentru asta ne luăm jurămintele de refugiu. Pe măsură ce înțelegerea asupra căii se va adânci, se va adânci și înțelegerea semnificației refugiului, a semnificației celor trei diamante, și înțelegerea a ceea ce înseamnă învățătorul pentru noi.

Cel care persistă și face aceste lucruri cu motivație profundă, plantează semințele karmice pentru a se regăsi mai târziu într-o lume minunată.

Dacă rugăciunea este însoțită de iubirea față de toate ființele, de dorința de bunăstare a tuturora, cu atât mai repede va veni la noi cel care ne va învăța. Numai așa va ajunge la noi. Învățătorul nu vine de la sine, el vine din noi.

Cele patru puteri de purificare

Există patru puteri de purificare. Purificarea nu va fi completă dacă lipsește una dintre ele.

Sursa învățăturii despre cele patru puteri de purificare este sutra lui Buddha pe nume ”Sutra celor patru practici”. În limba tibetană:

chu shi tenpay do

Chu – în general înseamnă lucru, dar în acest context înseamnă practică.
Shi – patru.
Tenpa – învățătură, studiu.
Do – sutra.
Așadar: „Sutra asupra învățăturii celor patru practici”.

1. Puterea de bază.

Ten gyi top

Puterea de bază este refugiul. De ce se numește puterea de bază? Deoarece atunci când cădem, încălcând un jurământ, vom avea nevoie de sprijin pentru a ne ridica. Iar acest sprijin este această putere de bază.

Ce înseamnă să ne refugiem? Înseamnă să ne refugiem pe calea spirituală, să ne refugiem în Buddha, Dharma și Sangha, cu alte cuvinte să ne refugiem în înțelepciune. Acest lucru înseamnă că atunci când ni întâmplă ceva rău, înțelegem că am făcut rău altora în trecut, de aceea ne vom înfrâna de la orice reacție care să ne mențină în suferință.

Deci, aceasta este puterea de bază. Este înțelegerea karmei și a vacuității și este Bodichitta. Bodhicitta este dorința noastră de a ieși din suferință, pentru a-i putea ajuta și pe ceilalți să iasă din ea. Puterea de bază, este de asemenea realizarea faptului că realitatea în care trăim acum, este o lume a suferinței, rezultată din cauzele pe care le-am creat. Și această înțelegere este cea care ne protejează.

Această înțelegere că lumea este propria noastră creație, pe care o putem transforma spre beneficiul tuturor ființelor, este de fapt singura noastră protecție.

Lama Ken Rinpoche obișnuia să râdă de cei care își cumpărau polițe de asigurare împotriva accidentelor, care să-i protejeze.

2. Puterea regretului.

Nampar sunjinpay top

Top – putere.
Nampar  – complet.
Sunjinpa –  este ceva care distruge sau ceva ce neutralizează.
Nampar sunjinpay top înseamnă puterea care distruge/neutralizează complet.

Această putere este cea care neutralizează semințele karmice care încă nu au germinat. Deoarece semințele au fost deja plantate, nu le putem elimina, dar le putem neutraliza sau steriliza.

Purificarea karmică înseamnă a determina semințele deja plantate să nu mai germineze niciodată.

Sunjinpay top înseamnă puterea regretului.

Sensul aici este de regret însoțit de înțelepciune, spre deosebire de actul de a ierta, care este un act minunat. Dar în iertare există cel care iartă și cel iertat, deci există o percepție despre sine, un atașament de sine. Regretul însoțit de înțelepciune, înseamnă că înțelegem că dacă suferim, se datorează semințelor negative pe care le-am plantat, ca urmare a ceea ce am făcut în trecut și acum regretăm profund pentru asta.

Puterea regretului este cea mai importantă dintre toate celelalte puteri. Regretul trebuie să fie extrem de sincer și profund. În general nu ne place să facem asta. Nu ne place să ne uităm în oglindă și să spunem: „M-am purtat prostește”. Nu este bine să spunem: „Am fost rău”, sau „Am fost un prost”, ci, mai degrabă să spunem „m-am purtat prostește”, „m-am purtat ignorant”, „nu am înțeles ce făceam”.

De ce să nu spunem: „Am fost un prost.”? Pentru că vorbim despre sine.

Dacă ne dăm seama că am făcut ceva nepotrivit și spunem “Ah, ce am făcut?”, este bine să regretăm imediat. Cu cât regretăm mai repede, cu atât va fi mai bine, deoarece karma se dublează la fiecare 24 de ore. Dacă ieri am țipat la cineva și toată ziua am mers cu gândul: „Câtă dreptate am avut, cât de idiot a fost celălalt”, iar după 24 de ore, zicem: „Ah, am țipat la celălalt, mi se va întoarce înapoi”, în 24 de ore, karma deja s-a dublat.

Chiar dacă nu ne mai amintim de faptele comise, sau dacă i-am rănit pe ceilalți, lumea din jurul nostru ni le reflectă. Dacă trăim într-o lume în care sunt războaie, sau agresivitate, este semn că avem o astfel de karma. Așa că avem ce face și în acest sens.

Confesiunea

Deoarece nu este bine să ținem în noi părerile de rău pentru faptele pe care le-am comis, ar trebui să ne găsim pe cineva de încredere și să ne confesăm lui. Este bine să facem asta, mai ales în fața Lamei sau a învățătorului, pe care ne bazăm, îl prețuim și în care avem încredere, și care are desigur un nivel moral foarte ridicat.

De ce este important acest lucru? Pentru că ne va fi jenă să venim din nou la el cu aceeași poveste, și de aceea șansele de a repeta fapta vor fi cu mult mai mici. Puritatea persoanei față de care ne destăinuim, are de asemenea un rol foarte important în acest proces.

A regreta și nu a ne învinui

Care este diferența dintre regret și vinovăție? Ce înseamnă când spunem: „Eu sunt vinovat”. Acest lucru nu face altceva decât să ne întărească ego-ul, să ne întărească atașamentul de sine.

Dacă sentimentele de vinovăție:

a. întăresc minciuna.

b. și sunt emoții dureroase, care nu ne fac niciun bine, doar ne dăunează.

în schimb, regretul are un aspect complet diferit. El nu ne face să ne simțim prost, nu ne dăunează fizic atunci când este însoțit de înțelepciune. Sentimentul este de întristare pentru ceea ce am făcut, ceea ce este complet diferit de sentimentul de vinovăție.

Un exemplul dat în textele budiste este următorul:

Un om vine cu cei doi prieteni ai săi la bar și beau din berea servită de barman. Primul prieten bea din bere, cade și moare, al doilea bea și el, cade și moare. Al treilea văzându-și prietenii că au murit datorită berii, înțelege că berea a fost otrăvită, bere pe care și el a băut-o.

Deoarece înțelege ce-l așteaptă și că este prea târziu ca să mai facă ceva, este cuprins de un mare regret.

Acest imens regret este exact ceea ce ar trebui să simțim, pentru a ne purifica karma, ca și când ar veni sfârșitul lumii.

Înțelegerea faptului că atunci când urâm pe cineva, această karmă se va intensifica și va reveni în forță asupra noastră, și că împreună vacuitatea și karma ne creează lumea noastră – este ceea ce ne va neutraliza semințele karmice negative.

3. Puterea de înfrânare.

Nyepa le larndokpay top

Ce înseamnă puterea de înfrânare? Înseamnă a decide să nu mai facem în viitor aceleași fapte pe care le-am făcut până acum. Este foarte important să facem acest lucru cu înțelepciune.

Dacă, de exemplu, am țipat la cineva, ceea ce vom face este:

1. 1. să ne refugiem în cele Trei diamante și în Bodhicitta.
   2. și să înțelegem că ceea ce am făcut acum ne vor provoca multe probleme în viitor, regretăm și spunem: „știu căm-am purtat prostește și din ignoranță, pentru că am fost stăpânit de obiceiurile mele proaste, iar pentru asta regret profund și îmi dau seama că rezultatele nu vor fi bune pe viitor”.
   3. Ne hotărâm să ne oprim din acest comportament, și vom spune: „N-am să mai fac așa ceva”.

Acum, faptul de a spune „N-am să mai fac așa ceva” este periculos când vine vorba de un obicei adânc înrădăcinat. Pentru că dacă suntem obișnuiți să ne enervăm des, să ne enervăm la fiecare cinci minute și acum ne obligăm să nu ne mai enervăm niciodată, avem toate șansele ca după cinci minute să ne încălcăm promisiunea.

Deci ce vom face? Ne vom alege o perioadă scurtă de timp în care știm că putem să ne ținem de promisiune. În cazul în care ne supărăm des, atunci am putea decide, de exemplu: ”Timp de zece minute nu mă voi supăra”.

Războiul împotriva tendințelor rele

Și pentru că am decis să ne înfrânăm, atunci ne vom lupta cu tendințele noastre rele.

Și dacă ne-am obligat să nu ne mai supărăm timp de zece minute, și totuși supărarea ne va lua cu asalt, atunci ne închidem gura, strângem din dinți, respirăm adânc, ne facem un ceai, și nu vom da frâu liber supărării.

Acest război împotriva tendințelor noastre proaste, acumulează o karmă extraordinară, incredibil de puternică. Ea este cea care ne va crea paradisul.

4. Puterea de ispășire, puterea de corijare sau antidotul.

Nyenpo kuntu chupay top

Corecția sau antidotul trebuie să fie similar cu infracțiunea.

De exemplu: dacă avem o problemă de sănătate, suferim de o boală gravă, de unde vine ea? Din faptul că i-am rănit pe ceilalți. Deci, care va fi soluția? Ne vom îngriji de cineva bolnav.

Dacă ni se fură lucruri este semn că am furat noi de la alții sau că am luat fără permisiunea celuilalt. Care va fi antidotul? Este de a avea grijă de bunurile altora.

O altă modalitate de purificare este ceremonia focului.

Care este cel mai puternic antidot? El este studiul și meditația asupra vacuității.

Deoarece subiectul sutrei „Tăietorul de diamant” este vacuitatea, putem spune că dintre cele patru puteri purificatoare, această sutra este cea mai strâns legată de a patra putere – puterea ispășirii sau corectoare.

În sutra se spune:

„O Subhuti, orice fiu sau fiică a nobilei familii care primește o sutră ca aceasta, sau o reține, sau o citește sau o înțelege, va suferi. Vor suferi intens.”

De ce este asta? Pentru că studiul și meditația asupra vacuității este cel mai puternic antidot pe care omul îl poate folosi în vederea ispășirii faptelor negative din trecut.

Studiul asupra vacuității este considerat foarte util, deoarece grăbește rodirea semințelor karmice pe care le poartă omul cu el. Dacă am lăsa aceste semințe să germineze când le vine lor timpul, în viața următoare ne vom naște într-o viață suferindă, într-una din tărâmurile inferioare, cum ar fi infernul, lumea spiritelor flămânde sau lumea animalelor. Dar dacă ele rodesc în această viață, efectele lor vor fi cu mult mai mici decât ar fi fost fără purificare.

În altă sutra a lui Buddha, numită sutra Regele concentrării se spune că dacă cineva ar avea o sămânță karmică care ar putea să-i producă mari suferințe în infern, în urma studiului asupra vacuității, efectul rodirii acestei semințe va fi doar o ușoară durere de cap.

Deci, dacă studiați cu seriozitate această sutra, ea vă va aduce multă binecuvântare, atât în această viață cât și în viitor.

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 7

Distrugătorul de vrășmaș

„Și Învingătorul spuse din nou:

Subhuti, ce părere ai? Se gândesc cei care au distrus vrăjmașul: „Acum am ajuns la starea de a fi distrugător de vrăjmaș”?

La aceasta, Subhuti răspunse respectuos:

O Învingătorule, ei nu fac asta. Și de ce așa? Pentru că este imposibil să existe o astfel de stare de a fi distrugător de vrăjmaș. Pentru că, să presupunem o Învingătorule, că un astfel de distrugător al vrăjmașului s-ar gândi în sinea sa „Acum am ajuns în starea de distrugător al vrăjmașului.” Atunci ei ar începe din nou să se atașeze de propriul sine. Ar începe să se atașeze de o ființă vie, s-ar atașa de viață și de o persoană.

O Învingătorule, declar că Cei Astfel Plecați – acei Distrugători de Vrăjmaș care sunt Buddha Complet Iluminați – se află în cele mai înalte stări care sunt libere de orice afecțiune mentală. O Învingătorule, eu însămi sunt liber de orice dorință; Eu sunt Distrugătorul de Vrăjmaș.

Dar, o Învingătorule, eu nu mă gândesc la mine însumi, „Sunt un Distrugător de Vrăjmaș”. Să presupunem, o Învingătorule, că m-am gândit la mine însumi că „Am atins starea de a fi Distrugător de Vrăjmaș”. Dacă aș gândi așa, atunci Cel Astfel Plecat nu ar fi putut să-mi dea vreodată prezicerea finală; nu ar fi putut să spună niciodată:

O fiu al nobilei familii, o Subhuti, vei atinge cele mai înalte stări care sunt libere de orice afecțiune mentală. Întrucât nu te afli în niciun fel de stare, ajungi la starea liberă de afecțiuni mentale; atingi ceea ce numim „starea lipsită de afecțiuni mentale.” 

Vom vorbi despre „distrugătorul de vrăjmaș”. El se numește:

Dra Chompa

Dra – vrăjmaș, inamic, dușman
Chompa – a distruge

Adică: distrugător de vrăjmaș.

Cine este acesta? El este Arhat.

În limba sanscrită Arhat înseamnă „persoană demnă”.

De ce au tradus în limba tibetană distrugător? Ce îl face pe om să fie atât de demn? Faptul că și-a distrus toate afecțiunile mentale.

Distrugătorul de vrăjmaș este cel ajuns la Nirvana. El este cel ce și-a distrus toate afecțiunile mentale, toate tendințele și toate semințele afecțiunilor mentale.

Aceasta înseamnă că Arhat nu numai că nu se mai poate supăra, dar nici semințele supărării nu le mai are. El nu se va mai supăra niciodată, pentru că și-a distrus semințele pentru totdeauna. Acest lucru se numește „încetare”.  Afecțiunea mentală a încetat complet. Am putea spune, de exemplu că  Arhat și-a pierdut gena supărării.

Ce este o afecțiune mentală? Este un factor care ne tulbură liniștea sufletească. La un Arhat nu mai există nimic care să-i tulbure liniștea sufletească.

Ne este greu să ne imaginăm o astfel de stare în care există numai plăcere.

Cu toate că și noi putem să reducem intensitatea supărării, a geloziei, și așa mai departe, ne este greu să le menținem la acest nivel. Arhat ajunge la încetarea ireversibilă – pentru totdeauna.

Calea practicii în Hinayana și Mahayana

Practicantul căii Hinayana, dorește să iasă din suferință. Cu toate că percepe vacuitatea, experiența lui este puțin altfel. Școlile budiste descriu această experiență în moduri diferite. Maestrul Haribhadra, faimos pentru comentariul său asupra textului „Ornamentul conștientizărilor” scris de către maestrul Asanga, susține că experiența vacuității este diferită. Pe când maestrul Chandarkirti, cunoscut drept tatăl „Căii de mijloc”, susține că experiența vacuității este în cele din urmă aceeași experiență.

În Hinayana, a treia cale – Tong lam, și cea de-a patra sunt diferite față de Mahayana. Cel care practică calea Hinayana care a ajuns pe Calea practicii, va merge spre Nirvana.

Toată calea Tong Lam, despre care am vorbit până acum, face parte din Mahayana. Această sutra este sutra Mahayana –  Calea Mare. Iar ea descrie calea unui practicant pe Calea cea Mare. Un Bodhisattva care se află pe Calea cea Mare practică pentru a ajunge la iluminare pentru toate ființele. După ce a perceput vacuitatea, el va practica cele șase perfecțiuni. El va ajunge la iluminare pe calea perfecțiunilor.

Cel care percepe pentru prima oară vacuitatea, va deveni imediat un Bodhisattva la nivelul unu. El va trebui să parcurgă zece nivele până va deveni Buddha.

În Hinayana, cel mai înalt nivel la care se poate ajunge este de Arhat, adică Nirvana. Cel ajuns în Nirvana nu mai are nici o afecțiune mentală sau vreo emoție negativă. Arhat se află într-o plăcere supremă. El a ieșit complet din suferință, dar nu are atotcunoașterea.

Pe calea Mahayana, se ajunge la iluminare. Practicantul acestei căii ajunge și el în punctul în care și-a eliminat toate afecțiunile mentale, adică la nivelul opt, dar el nu se oprește aici, deoarece nu dorește să ajungă la Nirvana. El vrea să continue calea, să dobândească atotcunoașterea ca să poată ajunge la nivelul lui Buddha.

Acesta nu se va îndrepta spre Nirvana, spre starea de plăcere sublimă, unde poate rămâne milioane de ani. Cel care atinge nivelul opt, nu va intra în meditație fără să stabilească cât timp va sta în meditație și fără să nu-și pună un paznic pentru să-l scoată din ea după ce a trecut timpul stabilit, pentru că nu vrea să rămână acolo. În mod intenționat, evită să ajungă la plăcerea tentantă a Nirvanei, pentru a putea ajunge la o plăcere și mai mare.

Trebuie înțeles că practicanții Hinayana sunt și ei plini de iubire pentru oameni. Cu siguranță că vor să ajute oamenii ca să nu mai sufere. Practica lor include multe meditații frumoase asupra iubirii și a celor patru dorințe infinite. Care sunt cele patru dorințe infinite? Ele sunt iubirea (Maitri), compasiunea (Karuna), bucuria (Mudita) și comportamentul egal (Upeksha).

Diferența dintre practicanții celor două căi, este că un Bodhisattva pe calea Mahayana, își asumă responsabilitatea personală . El își spune: „Nu numai că vreau ca nimeni să nu mai sufere, ci eu însămi voi descoperi modul în care să-i pot scoate pe fiecare din suferință”.

Deci, cel care a perceput vacuitatea și se află pe calea Mahayana, devine un Bodhisattva bumi unu. Parcurgerea celor zece nivele Bodhisattva poate dura foarte mult timp. Asta în cazul în care nu suntem pe calea tantrică.

Nirvana și iluminarea completă

În sutra scrie:

„O Învingătorule, declar că Cei Astfel Plecați – acei Distrugători de Vrăjmaș care sunt Buddha Complet Iluminați…”

Aici Buddha se referă la două lucruri puțin diferite. El vorbește despre Cei Astfel Plecați – adică ajunși la Nirvana, dar care se află pe calea Mahayana, deci automat au ajuns și la nivelul lui Buddha.

Cu alte cuvinte, atunci când practicantul căii Mahayana ajunge la iluminarea completă, în același timp atinge și Nirvana. El și-a eliminat nu numai afecțiunile mentale și semințele lor, ci și orice obstacol dinaintea omniscienței, nivel care este cu mult mai înalt.

Vacuitatea distrugătorului de vrășmaș

Buddha îl întreabă pe Subhuti: „Oare un Arhat este cu adevărat Arhat? ”

Subhuti îi răspunde: „Dacă, un Arhat s-ar fi gândit la el însuși, doar și pentru o clipă: „Eu sunt Arhat”, atunci el nu mai este Arhat”.

De ce? Pentru că el își declară propria existență de sine.

Întrebarea lui Buddha este de fapt: „Oare Arhat este un Arhat în sine?” Subhuti îi spune: „Nu și nu. Dacă Arhat ar crede și pentru o clipă: „Acum sunt un Arhat în sine”, această afirmație anulează faptul de a mai fi un Arhat”.

În text scrie: „nu te afli în niciun fel de stare”. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că el are o înțelegere foarte clară de unde provine realitatea sa.

Oare el crede că nu este un Arhat? Nu, el știe exact unde se află. Știe exact care este nivelul realizărilor sale, dar își dă seama că ele nu vin de la sine. El își dă seama că acum proiectează această stare, deoarece și-a creat condițiile pentru ea.

Buddha întreabă:

Subhuti, ce părere ai? Se gândesc cei care au distrus vrăjmașul „Acum am ajuns la starea de a fi distrugător de vrăjmaș”?

Oare știe el că a ajuns la această la realizare? Desigur că știe. Atunci ce anume nu-și spune? Că acest lucru nu s-a întâmplat de la sine fără să-și fi creat cauzele pentru asta.

La aceasta, Subhuti răspunse respectuos:

O Învingătorule, ei nu fac asta. Și de ce așa? Pentru că este imposibil să existe o astfel de stare de a fi distrugător de vrăjmaș.

Ce înseamnă „o astfel de stare”? Adică, starea în sine.

Dacă distrugătorul de vrășmaș s-ar fi gândit la el însuși „Acum am ajuns la starea de a fi distrugător de vrăjmaș”, asta ar însemna că este atașat de existența de sine.

În continuare, ni se spune ce înseamnă atașamentul de existența proprie de sine.

 „Atunci ei ar începe din nou să se atașeze de propriul sine. Ar începe să se atașeze de o ființă vie, s-ar atașa de viață și de o persoană”.

În lecția 4 am vorbit de semnificația acestor lucruri.

–    Atașamentul de propriul sine, înseamnă ”eu care exist în sine” independent de proiecțiile mele.
–    Atașamentul de o ființă vie, înseamnă ”mintea mea care există în sine”, sau lucrurile mele care există în sine.
–    Atașamentul de viață, înseamnă „eu-l” care a trăit de la începutul acestei vieți și până la sfârșitul ei.
–    Atașamentul de o persoană: „Eu exist de la o încarnare la alta”.

Deci, ce ni se spune? Că dacă Arhat ar crede că el este un Arhat în sine, atunci el ar fi atașat de toate aceste lucruri.

Asta înseamnă că el nu poate fi un Arhat deoarece nu înțelege vacuitatea.

Profeția finală

„Dar, o Învingătorule, eu nu mă gândesc la mine însumi „Sunt un Distrugător de Vrăjmaș”. Să presupunem, o Învingătorule, că m-am gândit la mine însumi că „Am atins starea de a fi Distrugător de Vrăjmaș”. Dacă aș gândi așa, atunci Cel Astfel Plecat nu ar fi putut să-mi dea vreodată prezicerea finală; nu ar fi putut spune asta niciodată:

O fiu al nobilei familii, o Subhuti, vei atinge cele mai înalte stări care sunt libere de orice afecțiune mentală. Întrucât nu te afli în niciun fel de stare, ajungi la starea liberă de afecțiuni mentale; atingi ceea ce numim „starea lipsită de afecțiuni mentale.” 

Lung tenpa

Lung – cuvânt lui Budhha sau cuvânt.
Tenpa – a da.

De ce învățătorul trebuie să vină să ne predea față în față în clasă și nu este suficient să învățăm doar din cărți? Pentru a auzi învățătura pe Lung, deoarece cuvântul aduce binecuvântarea întregii linii de maeștri.

1. Prima semnificație a lui Lung tenpaeste „cuvântul dat”.

2. A doua semnificație a lui al Lung tenpaeste profeția finală. Ea este profeția lui Buddha pe care o dă unui Bodhisattva ce se află la nivel opt. Buddha îi spune când va ajunge la iluminare și cum se va întâmpla.

Deci, despre ce profeție este vorba aici?

Atunci când am vorbit despre perceperea directă a vacuității, am spus că după ce Arya a perceput vacuitatea, în Jetop yeshe – înțelepciunea de după, vede cele patru adevăruri și are experiențe specifice care aparțin celor patru adevăruri. O astfel de experiență este percepția propriei iluminări, conștientizare care ține de al treilea adevăr – adevărul încetării suferinței. În viziunea sa, el se vede cum ajunge la iluminare.

Proaspătul Arya știe că mai are încă mult de lucru. Știe că poartă cu el 84.000 de afecțiuni mentale, mai puțin trei.

Până când va ajunge la nivelul opt, el își va elimina deja multe afecțiuni dintre cele 84.000. Ajuns la nivelul opt, îi va rămâne foarte puțin de curățat. Dacă un astfel de Bodhisattva va apărea în fața noastră, ne va fi greu să-l distingem de un  Buddha. El este deja o ființă foarte, foarte sfântă. Dacă proaspătul Arya de la primul nivel își pierde credința intelectuală în existența de sine, dar percepe în continuare lucrurile ca având o existență proprie de sine, pentru un Bodhisattva de nivel opt, aceste lucruri nu mai există. Nu numai că el nu mai crede în existența proprie de sine a lucrurilor, dar nici nu le mai vede cu existență proprie de sine. El poate vedea cum își creează podeaua sub picioare cu fiecare pas pe care îl face. Podeaua nu există în sine, ci el o creează de fiecare dată când face un pas.

De ce nu este încă Buddha? Pentru că are obstacole în calea atotcunoașterii.

Când un Bodhisattva ajunge la acest nivel, Buddha vine și îi dă o profeție despre când va deveni iluminat. Dacă la primul nivel, Bodhisattva a avut o viziune a iluminării sale, acum acest lucru i se întâmplă cu adevărat. Buddha vine și îi prezice că va ajunge la iluminare, și îi spune când și cum i se va întâmpla. Deci, despre această profeție este vorba aici.

Cele trei sfere ale acțiunii de a face o profeție

Profeția lui Buddha, la fel ca orice act, cuprinde și ea cele trei sfere ale vacuității. În acest caz, ele sunt următoarele:

a. Cel care face profeția, însuși Buddha.

lung tenpapo

b. Cel care primește profeția, adică Bodhisattva la nivelul opt.

lung tenpa

c. Și cea de a treia sferă este profeția în sine.

lung tenpar jawa

Vacuitatea lui Buddha

Oare Buddha are o existență proprie de sine? Bineînțeles că nu.

Așa cum Buddha s-a referit la existența lui Arhat, așa va spune și despre el însuși în sutra: „Nici eu nu exist în sine”. Ceea ce îl face pe Buddha să fie un Buddha este doar proiecția lui.

Oare ceea ce vede Dalai Lama văd și eu? Nu. Deoarece datorită compasiunii lui infinite și a cunoașterii lui profunde, atunci când se va uita la mine, va vedea în ce stadiu mă aflu și îmi va da răspunsul care mă va avansa cel mai mult pe calea mea spirituală.
Trebuie să înțelegem că noi toți suntem în același timp atât oameni obișnuiți cât și viitorii Buddha, iar noi suntem deja aici.

Întrebări care nu au primit răspuns

3. A treia semnificație a Lung tenpa.

În literatura budistă există 14 întrebări la care Buddha a refuzat să răspundă. De ce a refuzat răspundă la ele? Nu ne iubește destul?

Printre jurămintele Bodhisattva există unul care spune că dacă cineva întreabă ceva cu toată sinceritatea, va trebui să i se răspundă. Atunci Buddha nu va răspunde la întrebările sincere? Sigur că a răspuns, dar dacă Buddha a refuzat să răspundă la aceste întrebări este pentru faptul că a considerat că răspunsul lui nu va fi de niciun folos celui ce a întrebat sau îl va devia de la principal.

Un alt jurământ Bodhisattva este de a nu vorbi despre realizările spirituale. În tradiția budistă nu se pun întrebări de genul: „Ai perceput vacuitatea?”. Sau „La ce nivel ești?”. Sau „Ești Bodhisattva?”. Motivul pentru care nu se pun astfel de întrebări este că nu neapărat este și util celorlalți.

Pe de altă parte, cei care ajung la nivele înalte, au adesea puterea de a face minuni și sunt sub jurământul de a evita să facă miracole. De ce există un astfel de jurământ, de a evita a face minuni chiar și atunci când le putem face?

Singura utilizare a acestei abilități, pentru cel care și-a dezvoltat-o, este dacă poate să înainteze pe cineva pe calea iluminării. Pentru majoritatea oamenilor acest lucru nu este de folos. Pot fi cazuri când cineva este doar la un pas de o realizare și atunci ajutorul poate fi benefic. Acestea sunt singurele oportunități în care abilitățile pot fi utilizate pentru a face minuni. De obicei, oamenii care au astfel de capacități se abțin să le folosească sau se abțin să vorbească despre realizările lor spirituale.

Care este modul în care ne ajută Buddha? Nu prin a face minuni, ci prin vorbă. El ne învață și ne explică din nou și din nou. Ne învață și ne explică mereu același lucru. Încă o dată despre pix, iar și iar. Pentru că numai așa omul poate ajunge la conștientizări și își poate consolida credința în inima sa.

Există și excepții

Întrebarea este: De ce Geshe Michael a decis să încalce tradiția și să afirme că a perceput vacuitatea?

Pentru că în viziunea sa, a văzut că acest lucru va aduce mai multă binecuvântare celorlalți, decât să nu spună. Mai mult de atât, nu avem astfel de exemple în Occident. Credem că cei ce au perceput vacuitatea sunt doar marii Lama tibetani, care vin dintr-o țară îndepărtată, și iată că acest american a ajuns la această realizare. Deci este posibil pentru fiecare dintre noi, iar acesta a fost motivul pentru care a spus.

A învârti roata Dharmei

Ce înseamnă a învârti roata Dharmei?

Buddha când vorbește, scoate Lung din gură, care intră în urechi și ajunge în inima celui ce ascultă. După ce a ascultat, omul începe să se gândească, să reflecte asupra lucrurilor și să le asimileze, după care începe să le aplice, iar acest fapt va deveni pentru el o realizare dharmică.

Există trei nivele de înțelepciune: înțelepciunea ascultării, a reflecției și a meditației.

• • Prima dată auzim. Auzim Lung.
  • Apoi reflectăm asupra lucrurilor auzite – adică medităm analitic asupra lor. Le testăm, le analizăm, le comparăm cu experiența noastră, cu ce am învățat, cu ce am înțeles.
  • Mai târziu, atunci când înțelegerea ni se adâncește, facem meditația Jok gom, meditație în care ne fixăm pe obiect și îl interiorizăm profund. Iar atunci vom ajunge la ”realizare”. Adică ajungem la realizarea renunțării, sau a Bodhicittei sau a percepției corecte.

Întrebarea este: De ce Buddha nu face un miracol care să aducă oamenii în situația în care pot învăța, pentru că nu mulți învață Dharma?

Răspunsul este că Buddha face asta tot timpul. Buddha este comparat cu soarele. Cei care stau în zone expuse soarelui, primesc razele de lumină, iar cei care stau în umbra muntelui nu primesc lumină. Este vina soarelui?

Povestea regelui Kalingkay Gyalpo

„De ce este așa? Pentru că, o Subhuti, a fost o vreme când Regele Kalingka îmi tăia membrele mai mari și prelungirile mai mici ale corpului meu (adică degetele mâinilor și picioarelor). În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine, nici a unei ființe simțitoare, nici a unei ființe vii, nici a unei persoane – n-am avut deloc concepții. Dar nici nu eram într-o stare a lipsei oricărei concepții.

De ce este așa? Să presupunem, o Subhuti, că în acel moment orice concepție a unui sine mi-ar fi venit în minte. Atunci, gândul să rănesc pe cineva mi-ar fi venit și el în minte.

Concepția unei ființe simțitoare și concepția unei ființe vii și concepția unei persoane mi-ar fi venit în minte. Și din această cauză, gândul de a răni pe cineva mi-ar fi venit de asemenea în minte.”

În această parte a sutrei ne este dată descrierea unei scene cu regele Kalingka. Ea apare într-una din poveștile despre viețile anterioare ale lui Buddha, așa-numitele povești Jataka.

Acestea sunt povești pe care Buddha ni le-a spus despre nenumăratele lui vieți anterioare, după ce devenise deja un Bodhisattva, acționând pentru a ajunge la iluminare pentru binele întregii creații. Toate acestea ne indică faptul că Buddha fusese un Bodhisattva pe calea Sutrei, și nu pe calea Tantrei.

Se spune că Buddha într-o viață anterioară fusese un călugăr pe nume „fiul răbdător”. El stătea și medita în pădure. Într-o bună zi regina ieși la plimbare în pădure fiind însoțită de tinere fete. Regina, care era foarte interesată de spiritualitate, îl văzu pe călugăr meditând singur. Ea se îndreptă spre el și îi ceru să o învețe Dharma. Călugărul căzu de acord, iar ea îngenunche în fața lui.

Exact în acel moment, apare regele călare care ieșise la vânătoare cu tovarășii săi, și o vede pe regină îngenunchiată la picioarele călugărului și interpretează scena incorect. Le poruncește slujitorilor săi să-l prindă pe călugăr și să-i reteze membrele unul câte unul. Aceasta este povestea.

Ce scrie mai departe în sutra:

„În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine, nici a unei ființe simțitoare, nici a unei ființe vii, nici a unei persoane – n-am avut deloc concepții. Dar nici nu eram într-o stare a lipsei oricărei concepții.”

Ce înseamnă asta? Călugărul a înțeles ce i se întâmplă. Și-a dat seama că nu există un rege care să fie crud în sine și care să nu vină din karma lui, atunci când el s-a purtat cu cruzime față de alții. Datorită acestei înțelegeri, călugărul nu a mai avut resentimente față de rege. Nu a avut ură față de rege. Nu l-a judecat pe rege și nu a încetat nicio clipă să-l iubească pe rege.

Cum este posibil ca cineva căruia i se retează membrele să nu simtă ură sau mânie? Cum este posibil? Așa ceva nu se poate întâmpla decât atunci când există o înțelegere foarte, foarte profundă a vacuității și, probabil, în această etapă, călugărul percepuse deja vacuitatea în mod direct. Ne este greu să ne imaginăm o astfel de situație.

Deci, ce înțelege călugărul în acel moment? El ne spune: „În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine, și nicio concepție a lucrurilor că ar fi ale mele. Adică faptul că eu nu exist în sine. Ele nu sunt degetele mele, și nici corpul meu, în sine. ”

Asta înseamnă că nu-l doare? Sigur că îl doare, și încă cum.

Până la nivelul opt, doare. Pentru un Bodhisattva ajuns la acest nivel, nu mai există nici măcar o urmă de karma care să-i mai provoace dureri.

Călugărul și-a dat seama că dacă ar percepe lucrurile ca având o existență de sine, s-ar reîntoarce în Samsara. A înțeles că dacă ar crede că lucrurile vin de la sine și că regele era crud în sine și-ar crea imediat cauzele pentru a-l vedea din nou.

De ce este atât de puternică percepția directă a vacuității? Deoarece Arya înțelege atât de profund modul în care își creează realitatea, încât, atunci când i se întâmplă ceva de felul acesta, știe cum karma revine la el. Iar pentru acest fapt, ultimul lucru pe care îl va face în acel moment este să-l trateze pe rege ca existând în sine și să înceapă să-l urască, pentru că tocmai acest lucru îl va readuce pe regele crud în viața lui.

Așa că el spune: „Dacă în acel moment orice concepție a unui sine mi-ar fi venit în minte atunci gândul să rănesc pe cineva mi-ar fi venit și el în minte”. Chiar și gândul de a răni pe cineva ne va aduce o persoană care să ne facă rău, deoarece karma se intensifică, iar gândul este karma cea mai puternică.

Călugărul a înțeles vacuitatea celor trei sfere:

1. 1. Vacuitatea lui,
   2. Vacuitatea regelui crud,
   3. Vacuitatea actului și a durerii.

Acum, el mai spune: „În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine”, și de asemenea spune: „dar nici nu eram într-o stare a lipsei oricărei concepții”.

Ce înseamnă acest lucru?

Asta înseamnă că, deși a înțeles de unde a venit acest rege, a înțeles cum l-a creat, și că era hotărât să nu mai continue astfel de lucruri, în mod clar îi treceau gânduri prin minte, dar gânduri care duceau spre iluminare. Gândurile lui erau de a se stăpâni, de a nu izbucni și de a nu își închide inima față de rege. Era hotărât de a-și lua suferința asupra lui de bună voie.

Povestea se termină cu moartea călugărului care își acceptase sentința.

Practica unui Bodhisattva

Ceea ce ne arată călugărul este Calea practicii pe care o face un Bodhisattva după ce a perceput direct vacuitatea.

a. El înțelege adevărul suferinței și adevărul originii suferinței.Înțelege primele două adevăruri, adică:

1. Suferința există, pentru că el deja o experimentează.
2. Înțelege sursa suferinței care se află în ceea ce a făcut în trecut.

b. Înțelege că nu are niciun control asupra situației.Este copacul ieșit din sămânță, pe care nu-l mai poți împinge înapoi în pământ. Și asta datorită faptului că nu a purificat când a trebuit. Deci, ce i-a rămas de făcut? Să-și accepte sentința.

Ken Rinpoche spunea: „Lasă-ți karma să rodească. Ți se întâmplă ceva neplăcut, acceptă. Acceptă de bunăvoie și cu bucurie, altfel vei produce în continuare cauzele pentru altă suferință”.

Una este să nu ne supărăm și să acceptăm rodul karmic, dar alta este să începem să ne plângem, să ne înfuriem și să avem sentimentul nedreptății, fapt ce nu-i permite karmei să se maturizeze.

c. Nu-l urâți niciodată pe cel care vă face rău, pentru că el este o victimă a ceea ce face acum.

Singurul sentiment „negativ” acceptat în budism este regretul profund. A regreta fapta urâtă pe care am făcut-o altora în trecut, adâncește înțelepciunea și purifică karma negativă.

Și ceea ce este important să înțelegem, că ura, resentimentul, ostilitatea, a ne plânge sau neînțelegerea, nu pot trăi în același loc în care există înțelepciunea. Înțelepciunea trece prin canalul principal. Înțelepciunea care ne conduce spre iluminare nu poate exista în conștiința noastră în același timp cu o afecțiune mentală. Ele nu pot exista simultan.

Așadar, dacă avem o afecțiune mentală, ură, judecată sau critică, atunci nu avem înțelepciune. Odată ce există înțelepciunea și înțelegem de unde provin lucrurile, automat, nu mai putem avea sentimentele samsarice negative. Acestea nu pot exista simultan în conștiința unei persoane.

d. Care este lucrul pe care-l face un Bodhisattva, care nu este scris aici? Este de a dedica.

Înțelege ce se întâmplă și nu-l urăște pe rege. El continuă să-l iubească pe rege. El este conștient că acum are gânduri iluminate. El poate spune: „Pentru că regele îmi face acum un astfel de serviciu, ne-am creat o legătură karmică puternică, negativă, dar puternică, și într-o zi, datorită acestei legături karmice, acest rege mă va întâlni din nou și eu îl voi aduce la iluminare. Iar acest gând de binefacere pe care îl am acum în mintea mea, îl dedic acestui rege”.

Cel ce se află pe calea Mahayana și pe calea Bodhisattva, atunci când cineva vine și îi face rău, își va spune: „Te-am prins! Acum vei fi elevul meu și te voi aduce la iluminare”.

Bodhisattva nu ratează niciodată ocazia ivită. Uneori, când vede că nu poate ajunge la cineva, că persoana se îndepărtează sau se întâmplă ceva, atunci își va spune: „Vei reveni tu la mine”.

Lama Dvora Hla povestește că a intrat prima dată la o lecție susținută de Ken Rinpoche. Citez din vorbele dânsei: „Pentru că nu am înțeles ce se întâmplă și nu am înțeles cine este acest maestru, m-am ridicat și am plecat în mijlocul lecției. Ken Rinpoche s-a uitat la mine și, la început, am crezut că mă privește pentru că îl insult că eu plec chiar din mijlocul lecției. Astăzi știu puțin mai multe despre Ken Rinpoche. Cu alte cuvinte, privirea lui îmi spunea: „Te vei întoarce tu înapoi”. Și m-am întors”.

Ceea ce vrem să spunem aici este că în aceste situații dificile, cu toate că există tot felul de stratageme pe care le putem folosi și implementa pentru a ne surprinde și de a ne înfrâna din reacțiile noastre negative, acestea au limita lor. Pentru că atunci când durerea este suficient de mare, nu-i putem face față. De aceea va trebui să ajungem să percepem direct vacuitatea. Și numai atunci când înțelegerea noastră va fi suficient de profundă, vom putea rezista în fața momentelor dificile. Mai puțin de atât, nu este suficient pentru a putea elimina Samsara.

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2 – a treia parte

Bodhicitta

Buddha spunea că și dacă Bodhisattva i-ar aduce pe toți la Nirvana, nu va exista nicio ființă care a ajuns la Nirvana.

În lecția 1 am spus că perfecțiunea înțelepciunii este percepția directă a vacuității de către o minte pătrunsă de Bodhichitta

Perfecțiunea înțelepciunii are două componente:

– prima componentă este înțelepciunea,

– iar a doua este Bodhichitta. Bodhicitta este iubirea altruistă, deplină, care vrea doar să aducă toată creația la fericirea deplină și să elimine orice durere din fiecare ființă.

Definiția Bodhichittei

Definiția Bodhicittei în limba tibetană este următoarea:

Semkye pa ni shendun chir
yangdak dzokpay jangchub du

Sem kye – este mintea care se trezește și aspiră să aducă binecuvântare tuturor ființelor.

Când se spune Semkye în tibetană asta înseamnă Bodhichitta – dar de vreme ce definim acum Bodhichitta – atunci cuvântul înseamnă mintea ce se trezește sau mintea generată sau generarea aspirației spre iluminare.

În română vom spune: „Mintea care se trezește și aspiră spre iluminarea completă pentru toate ființele”.

Aceasta este definiția scurtă a Bodhicittei. Există, de asemenea, o definiție lungă în cursul 2. Ea este:

„Bodhicitta este în primul rând, principala conștientizare mentală aparținând Marii Căi, care este focalizată pe obținerea iluminării complete în beneficiul celorlalți, care este însoțită de aspirația de a atinge iluminarea completă.

În al doilea rând, este o cunoaștere aparținând Marii Căi, care acționează ca o ușă de intrare spre Calea mai mare, care aparține categoriei de acțiune din cadrul divizării standard între două categorii ale „concepției” și a „acțiunii”.

Definiția scurtă a fost dată de Maitreya, considerat a fi următorul Buddha. Ea a fost dată într-o viziune a maestrului Asanga, care a scris-o, împreună cu alte cinci cărți. Toate fiind transmise de Maitreya. Deci, Buddha este cel care vă spune ce este Bodhichitta. Ea este dorința de neînfrânat de a ajunge la iluminare, astfel încât să-i putem aduce și pe toți ceilalți la iluminare.

Bodhichitta falsă și supremă

Există mai multe tipuri de Bodhichita, dar vom vorbi doar despre două dintre ele, și anume:

Kundzob sem kye

Dundam sem kye

Kundzob – înseamnă fals/aparent/convențional.
Sem kye – Bodhichitta.
Când spunem Sem kye, este prescurtarea cuvântului Bodhichitta.
Kundzob sem kye – Bodhichitta falsă sau aparentă.
Dundam – adevărat/ultim/suprem.

Deci, Dundam sem kye înseamnă Bodhichitta adevărată/ultimă/supremă.

Ne vom folosi de termenii Bodhichitta falsă și Bodhichitta supremă.

Ce este Bodhichitta supremă? Bodhichitta supremă este de fapt percepția directă a vacuității. Ea nu este tocmai acea Bodhichitta despre care am vorbit, adică compasiunea puternică.

Ce înseamnă falsa Bodhichitta? Aceasta este Bodhichitta atunci când suntem în afara percepției directe a vacuității. Bodhisattva care nu se află în meditația asupra vacuității, are Bodhichitta, dar ea este falsă.

Ce o face să fie falsă, și nu adevărată?

Aici ne referim la un Bodhisattva care are Bodhichitta și care a perceput vacuitatea, dar acum nu se află în meditație, ci el este în afara meditației asupra vacuității. Mintea lui este impregnată/îmbibată de Bodhichitta. Aceasta este tot ce își dorește – să ajungă la iluminare de dragul întregii creații, dar nu se află în meditația vacuității. El se află în realitatea falsă/relativă/convențională acum. Mintea lui revine la gândirea în noțiuni.

Deci, atunci când vorbim despre Bodhichitta, despre compasiune, despre ajutorul dat altora, spunem cuvinte, concepte. Este fals. Asta nu înseamnă că Bodhichitta lui nu este adevărată, dar el se află în realitatea falsă/convențională, și nu în realitatea supremă.

Realitatea noastră obișnuită este o realitate falsă/convențională. Am putea spune: „în adevărul fals”.

Ce este „adevărul fals”?

Există adevăr fals și există adevăr suprem.

Adevărul suprem este Paramita Prajana – înțelepciunea transcedentală. Orice altceva este un fals adevăr. Putem spune uneori și „adevăr relativ”. Dar în Dharma se folosește cuvântul „fals”. De ce se folosește cuvântul „fals”? Pentru că el nu este așa cum pare.

Realitatea falsă există, este reală, dar ea nu este așa cum pare.

La fel ca trupurile noastre. Când căutăm corpul, nu îl găsim. El nu este ceea ce pare.

Și aceasta este tragedia noastră din Samsara. Pentru că lucrurile ne apar așa cum apar – și credem că așa sunt ele, că acestea este natura lor. Lucrurile par că au o natură proprie de sine, cum este corpul, paharul, caietul, etc. Suntem confuzi și le luăm ca atare.

Numai Buddha poate vedea simultan realitatea supremă și cea falsă. Până nu ajungem cu adevărat la cel mai înalt nivel de iluminare completă și absolută, nu vom putea vedea cele două realități simultan. Când suntem în meditația asupra vacuității, percepem realitatea supremă, iar când ieșim din ea, percepem realitatea convențională. Buddha meditează constant asupra vacuității și simultan percepe, de asemenea, realitatea convențională și falsă. Asta nu înseamnă că realitatea convențională nu există, ea este reală și funcționează. Existența lucrurilor este o existență dependentă.

Amintiți-vă, că vacuitatea este un concept negativ. Vacuitatea este o noțiune care exprimă lipsa sau absența.

Când spunem: „De unde vine paharul acesta?” Din faptul că am dat de băut altora când au avut nevoie. Aceasta este cauza pentru care eu am apă în acest pahar. Nu există altă cauză care să mă facă să proiectez acest plastic și acest lichid care îmi potolește setea. Deci, această băutură provine numai din faptul că am dat altora de băut în trecut. Aceasta este existența dependentă¹, dar nu și vacuitatea lui. Acum vă voi întreba „Arătați-mi paharul care nu a venit din faptul că am dat altora de băut?”

Un astfel de pahar nu există. Aceasta este vacuitatea lui. Vacuitatea este întotdeauna absența, este ceva negativ, ceva care nu este. Când spunem: „De unde vine paharul?” Este ceva ce există.

În Sutra inimii se spune: „Forma este goală, vacuitatea este formă. Vacuitatea nu este separată de formă, și forma nu este separată de vacuitate”.

Acestea sunt cele patru afirmații profunde:

1. 1. Prima afirmație este că: „Lucrurile sunt goale”.
   2. A doua: „Lucrurile au o existență dependentă”.
   3. A treia spune: „Vacuitatea și existența dependentă sunt două fețe ale aceleiași monede.”
   4. A patra: „Ele sunt complet diferite”.

A vedea de unde vine paharul nu este ca și cum am percepe direct vacuitatea. Este o etapă anterioară perceperii vacuității, ne apropie de ea. Există, de asemenea, o etapă care percepe acest lucru direct, contrar înțelegerii intelectuale, aceasta este ceea ce numim: „Chu Chok”.

Chu chok

Chu Chok –  înseamnă „cea mai înaltă Dharma”, este experiența dinaintea perceperii vacuității, în care se percepe direct existența dependentă.

Înțelesul ultim/suprem al originii dependente este faptul că ochii noștri văd forme și culori, iar mintea noastră le transformă într-o imagine în minte și confundăm imaginea din minte cu cea care este în afară. Privim imaginile din mintea noastră, gândindu-ne că aceste lucruri cu adevărat există în sine, independente de mintea noastră care le concepe.

Modul în care apar lucrurile, este cu existență proprie de sine. Modul în care ele există cu adevărat, este că mintea noastră preia datele senzoriale (culori, forme etc.) și le organizează într-un obiect sau concept în minte.

Atunci când privim la pix, ni se pare că el stă acolo în fața noastră, dar de fapt mintea noastră ia culorile și forma și le organizează în conceptul  de „pix”.

O definiție mai profundă a iluziei se referă la percepția directă a vacuității. După ce am perceput direct vacuitatea și ieșim din ea, realitatea înșelătoare/falsă reapare în mintea noastră. Cu toate că deja știm că percepția de a vedea lucrurile cu o existență proprie de sine este greșită și inexactă, vom continua să le percepem astfel. Realizăm că tot ceea ce vedem este o iluzie și că toate percepțiile noastre sunt greșite.

Madhyamika Prasangika spune că lucrurile sunt o iluzie pentru că nu au nicio natură proprie de sine. Un pix nu este un pix în sine; nu are natura de pix în sine. Deci este ireal, ca o iluzie. Școlile funcționaliste spun că, dacă ceva funcționează, este real, există; datorită faptului că pixul scrie, el este real. Madhyamika Prasangika spune că, datorită faptului că pixul scrie, este ireal. Ireal înseamnă că provine din karma noastră; nu există concret în sine.

Școala Mind Only – Numai Minte (care este o școală funcționalistă) crede că o sămânță karmică produce atât organul (organele) de simț care percepe un obiect, cât și obiectul care este perceput. De exemplu, aceeași sămânță karmică care produce ochii care văd pixul, produce și pixul în sine.

Vacuitatea jurămintelor

Întrebarea care se ridică este următoarea: Ceea ce se spune, este că binele și răul sunt de fapt în experiența noastră falsă, ce face aceste lucruri să fie bune sau nu?

Fals – nu înseamnă că lucrurile nu sunt reale și nu există, că sunt incorecte și invalide.

Realitatea convențională este reală și funcționează. Aspectul ei fals constă în faptul că lucrurile nu sunt așa cum ni se par. Ce înseamnă că nu sunt așa cum ni se par? Asta înseamnă că dacă începem să le analizăm – atunci nu le putem găsi.

Să analizăm ce este bine sau ce este rău în a nu ucide. Luăm de exemplu, o unealtă ascuțită și îl înfigem într-un corp moale. Ce e în neregulă cu asta? Chiar și când tai pâinea, fac la fel, nu? În sine, acțiunea nu este bună și nici rea. Dar, dacă acest corp moale aparține unei ființe vii, ce face această acțiune să fie rea?

Ceea ce face ca acțiunea să fie bună sau rea, sunt rezultatele ei karmice. Rezultatul karmic de a înfige un lucru ascuțit într-un corp moale, care este o ființă vie…

Ce face ca această ființă să fie vie? Ea este o ființă vie, în sine? Nu! Noi o proiectăm din karma noastră. Din karma noastră vine și această ființă vie, și acest instrument care poate ucide – totul este în mintea noastră. Și dacă acum, din cauza condițiilor care ni s-au creat în minte, facem această acțiune și îi luăm viața, acumulăm karma de a omorî. Dacă acest instrument este un bisturiu, și salvăm viața ființei, vom acumula karma bună. Deci, acțiunea în sine nu este nici bună și nici rea. Ceea ce o face bună sau rea este rezultatul ei karmic.

Gak ja

Gak ja

Ce este Gak ja? Gak ja este lucrul care este cu adevărat fals. Este obiectul care există în sine. Este paharul care există în sine.

Realitatea falsă este reală și funcționează. În schimb, Gak ja este acel lucru care nu a existat vreodată, nu există și nici nu va exista vreodată. Dar, trăim și credem ca și cum el ar exista cu adevărat – și aceasta este greșeală pe care o face tot timpul mintea noastră.

Mintea în mod constant, se raportează la lucruri ca și cum ele ar veni de la sine. Mintea se referă la pahar sau la pix, ca având o existență proprie de sine. Și aceasta este sursa suferinței. De acest fapt vrem să scăpăm.

De ce este aceasta sursa suferinței? Pentru că dacă acum îmi este sete și cineva îmi ia paharul, atunci voi începe să devin obraznică sau să mă plâng. Și dacă încep să mă plâng, acumulez karma de a mă plânge, pentru că, eu cred că apa vine de la sine – nu înțeleg că, dacă nu pot bea acum, se datorează faptului că nu am dat de băut altora. Deci, nu am de ce să mă plâng, decât să regret că am fost o proastă în trecut. Asta este tot. Dacă acum nu pot să beau, iar altcineva ține un pahar cu apă și refuză să-mi dea apă, atunci ar trebui să regret că nu am dat apă altora în trecut.

Gak ja, este paharul care există în sine, este corpul meu cu existență proprie de sine, pe care îl protejez și pentru care sunt gata să merg la război.

De unde vine amenințarea fizică? Ea vine din faptul că am ucis în trecut.

Școala Madhyamika Prasangika spune că lucrurile există, dar numai și numai ca proiecții. Numai ca noțiuni și etichete, pe care le lipim pe o colecție de date brute.

Există o bază: datele brute sau un ansamblu de elemente, iar pe ele punem eticheta.

Ce se întâmplă dacă căutăm ceea ce am etichetat, baza care a primit eticheta?
În mod logic, există doar trei opțiuni pentru a o găsi:

1. 1. Ori este o singură parte sau mai multe părți ale obiectului etichetat.
   2. Ori este suma tuturor acestor părți, întregul.
   3. Ori este ceva în afara celor două opțiuni.

De exemplu, dacă un eschimos  ar vedea un elefant, dar nu a auzit niciodată de elefant, nu va ști ce este. Pentru el nu există ca „elefant”, deși vede unele dintre părțile sale sau toate părțile sale. Pentru el, animalul ar exista ca elefant doar dacă poate proiecta eticheta de „elefant” asupra lui.

Dacă ar exista ceva inerent în legătură cu un elefant, eschimosul ar putea să-l vadă și să spună „este un elefant” fără să fi auzit vreodată de el sau să-l fi văzut anterior. Fără ca eschimosul să proiecteze eticheta de „elefant” pe acele părți, pentru el nu va fi un elefant.

1) Elefantul nu este niciuna din părțile sale, individual.
2) Elefantul nu este ceva, în afară părților lui (de exemplu, altceva complet, ca un câine).
3) Elefantul nu este suma părților sale puse laolaltă, independent de proiecția etichetei de  „elefant” pe suma părților respective.

• • Dacă vom căuta un elefant în piciorul său, nu vom găsi niciunul.
  • Dacă vom căuta un elefant la un câine, nu-l vom găsi unul.
  • Dacă vom căuta un elefant în toate părțile sale puse împreună, independent de eticheta de elefant proiectată pe acele părți, nu-l vom găsi.

Acesta este modul în care putem stabili sau găsi vacuitatea lucrurilor. Cu alte cuvinte, privim la lucruri: la o singură parte, ca fiind alte obiecte sau ca fiind un cumul de părți fără etichetă. Iar apoi găsim vacuitatea elefantului – lucrul pe care aplicăm eticheta.

Eticheta provine din karma trecută și din semințele mentale. Dacă nu am fi avut karma trecută pentru anumite tipuri de obiecte rele, ele nu ar fi existat pentru noi.

Indiferent dacă putem sau nu să luăm toate ființele simțitoare la iluminarea totală, acest lucru depinde de eticheta noastră. Dacă ființele simțitoare nu există prin etichetele noastre, atunci nu le putem duce la iluminare. Dacă ele ar exista independent de etichetele noastre, niciuna nu va putea ajunge la Nirvana. Buddha ne spune că trebuie să salvăm pe oricine care a fost numit vreodată ca ființă simțitoare. Aceasta este cheia întregii Sutra Diamond-Cutter. Deoarece le etichetăm ca ființe simțitoare suferinde, ele trebuie ajutate. Dacă nu le-am fi etichetat ca atare, nu am fi avut niciun motiv să le ajutăm. Dacă le-am fi etichetat ca ființe iluminate în paradis, nu ar mai fi fost nevoie să le salvăm. Faptele noastre trecute și karma ne obligă să vedem datele goale ca ființe simțitoare care suferă și nu ca fiind în paradis.

Această idee este formulată de școala Madhyamika Prasangika în propoziția următoare:

Ta-nye takpay takdun tselway tse na mi nye

Ta-nye  – concept, noțiune sau eticheta.
Takpa   –  a eticheta.
Takdun – datele brute care primesc eticheta.
Tselwa – a căuta.
Tse        – timp, în timp ce.
Mi          – nu.
Mi-nye  – nu se găsește.

Adică, când căutăm lucrul pe care l-am etichetat, nu-l vom putea găsi.

Atunci când nu analizăm obiectul, de exemplu pixul – îl etichetăm ca fiind un pix. În mintea noastră există noțiunea de pix pe care o proiectăm pe o colecție de date brute.

Am făcut un proces de etichetare. Dacă acum vom căuta lucrul pe care l-am etichetat – nu-l putem găsi. Există doar date brute – diferite părți care au primit eticheta.

De fiecare dată când mergem în căutarea a ceea ce am etichetat – nu-l vom putea găsi.

Poezia despre vacuitate și efemeritate

Poezia încheie Sutra Diamond Cutter. Sutra a fost spusă inițial în sanscrită, după care a fost tradusă în limba tibetană. După ce Buddha a vorbit despre vacuitate, la sfârșit, el ne spune cum ar trebui să vedem lucrurile.

Versurile ne spun că lucrurile sunt goale și trecătoare.

Tarka timiram dipo,
Maya vashyaya bududam,
Supinam vidyud abram cha,
Evam drashtavyam sanskirtam. 

Învață să vezi că orice,
De cauze este adus
Precum o stea,
O problemă a vederii,
O lampă, o iluzie,
Roua, bulele,
Un vis, un fulger
Chiar și un nor.

Deci, imaginile pe care le avem aici sunt imagini ale lucrurilor trecătoare:

Tarka – înseamnă stea. Steaua care cade sau care luminează noaptea, iar dimineața dispare datorită răsăritului de soare. Fulgerul care luminează cerul și se oprește. Sau bula din spuma valului care se sparge. În rugăciunea Sursa binefacerilor mele, viața este comparată cu „bula din spuma unui val”:

Corpul și viața mea sunt trecătoare
Precum bulele din spuma unui val.

Roua care se evaporă când vine soarele. Flacăra lumânării care se stinge. Un vis care este trecător.

Realitatea falsă este o iluzie, este fabricată de conștiința noastră. Ne fabricăm complet realitatea. Ea există și funcționează. De asemenea, ea se numește și realitate iluzorie, deoarece noi suntem cei care o producem prin proiecțiile noastre, prin conceptele noastre care depind de acțiunile noastre trecute.

În Abhidharma Kosha scrie: „Le le jikten natsok kye”. Ne fabricăm lumea, creăm o lume, în funcție de karma pe care am acumulat-o.

Timiram este nisip în ochi, ceva care tulbură temporar vederea – vedem lucrurile greșit, iar când nisipul este îndepărtat, vedem lucrurile corect. „Nisip în ochi” – se referă la vacuitate. Vedem greșit pentru că ceva ne deranjează să vedem așa cum trebuie, iar atunci când problema a fost îndepărtată, vedem că acel lucrul pe care l-am considerat că există în sine, și pentru care am fi fost gata să mergem și la război pentru el, nu a existat vreodată și nici nu va exista vreodată.

„Orice de cauze este adus”. Ce înseamnă orice? Toate fenomenele. Toate fenomenele sunt cauzate.

Oare există vreun fenomen care nu este cauzat? Da, el este vacuitatea și de asemenea spațiul gol.

Vacuitatea lui Buddha

De asemenea și Buddha este cauzat. Fiecare moment al existenței lui Buddha este rezultatul momentului său anterior în care a fost un Buddha. Buddha, este ceva cauzat.

Buddha este gol și are o existență dependentă, iar această existență dependentă depinde de binefacerile pe care le-a acumulat. Și tot ce este cauzat este efemer. Buddha își creează constant cauzele. El nu mai are karma. Dar când spunem că Buddha nu mai are karma, asta nu înseamnă că este scutit de legea cauzei și a efectului.

Când spunem karma, vorbim despre forțele karmice care urcă și coboară, care sunt perisabile; Această energie continuă să vină și se consumă, vine alta și se consumă și așa mai departe. Dar Buddha știe cum să le reînnoiască și să fie inepuizabile. El nu acumulează karma negativă, dar creează în mod constant cauze de bunătate. Pentru Buddha acest lucru nu se mai numește karma, deoarece este ceva care nu se degradează. Karma este deteriorabilă. Pentru Buddha nu mai este ceva deteriorabil – dar este aceeași legalitate. El o înțelege atât de bine, încât poate produce Perpetuum mobile, atât cât vrea, tot timpul. El își reînnoiește constant complexul de binefaceri. Nu mai poate face altfel. Buddha acumulează permanent binefaceri, altfel ar înceta să mai fie un Buddha.

Întrebarea care se ridică este:

Dacă totul este gol, ce rost mai are să mai facem binefaceri?

Răspunsul este:

Tocmai datorită faptului că totul este gol, că totul este iluzie, totul este fabricat, totul funcționează, totul este real, nimic nu are existență proprie de sine, și totul este ca un ecran gol, ceea ce va apare pe acest ecran gol, va fi ceea ce experimentăm, adică viața noastră. Și ceea ce experimentăm este doar ceea ce proiectăm, și ceea ce proiectăm depinde 100% de ceea ce am făcut în trecut. Iar ceea ce facem acum va determina 100% ceea ce vom experimenta în viitor. De aceea este super important ceea ce facem acum. Este absolut critic și important să ne păstrăm jurămintele și preceptele.

Faptul că lucrurile sunt goale – acesta este norocul nostru! Și dacă înțelegem cum funcționează acest mecanism, ne putem crea propriul nostru paradis, iluminarea noastră și plăcerea supremă a lui Buddha.

Dacă de exemplu, evităm violența, putem crea pace în lumea noastră. Deoarece lucrurile nu vin de la sine, atunci nici dușmanul nu va veni de la sine. Singurul dușman care vine este reflectarea actelor mele din trecut în oglinda goală a vacuității. De aceea trebuie să apărăm viața, deoarece dușmanii vor continua să ne atace. Singura modalitate de a ajunge să trăim în pace este numai dacă ne dăm seama că toată violența pe care o trăim este reflectarea violenței din inima noastră. Și datorită faptului că în timp karma se intensifică, este suficient să ne enervăm de cinci ori pe zi pentru lucruri mărunte, pentru ca în viața noastră să apară un conflict internațional. Ea este exact aceeași energie, doar amplificată. Singura noastră șansă de pace este să ne eliminăm semințele violenței din inimile noastre.

Pe de altă parte, însăși înțelegerea faptului de unde provin lucrurile și că ele sunt goale, deja purifică multă karma negativă, pentru că deja tratăm lumea altfel, o înțelegem altfel. Cea mai bună modalitate de a purifica faptele rele pe care le-am făcut în trecut – și pe care le-am făcut cu toții, altfel eram deja îngeri – este tocmai meditația asupra vacuității, este înțelepciunea.

¹Alți termeni folosiți pentru existența condiționată sunt „existența condiționată” sau „originea dependentă”. – Ten drel în limba tibetană. Acesta este modul de a explica realitatea falsă, convențională.

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2 – partea a doua

Nirvana

Să vorbim despre Nirvana. Ce înseamnă că Buddha aduce ființele la Nirvana?

Nya ngen le depa

Acest cuvânt înseamnă Nirvana. Nirvana este cuvântul în sanscrită.

Vana – vânt,

Nir este ceva de genul a stinge focul.

Deci Nirvana are sensul de a stinge focul suferinței, a Samsarei.

Interesant este faptul că, cu toate că tibetanii traduc foarte fidel din limba sanscrită, au ales în acest caz să traducă altfel.

Nya ngen  – durere, durere profundă,
Le  – din. (Le înseamnă și karma sau fapte/acțiuni)
Nya ngen le – din durere.
Depa  – a trece.
Nya ngen le depa ar însemna a trece dincolo de durere.

Deci termenul tibetan pentru Nirvana înseamnă literalmente a trece dincolo de durere.

Tristețea Samsarei

Despre ce durere vorbim aici? Din ce dureri ne scoate Nirvana ? Ce dureri avem în viața aceasta?

Vom detalia care sunt elementele de bază ale tristeții noastre în Samsara:

Există trei elemente de bază care ne produc suferința în această viață.

1. Primul element care ne provoacă suferința este afecțiunile mentale.Care sunt ele? Furia, ura, atașamentul, pofta, ignoranța, gelozia, mândria, tot ceea ce ne perturbă liniștea sufletească.

Definiția afecțiunii mentale este factorul care ne perturbă liniștea sufletească. Deci primul element este legat de toate aceste sentimentele negative și ignorante.

În budism se separă dorințele bazate pe înțelepciune (dorința de iluminare), de dorințele care se bazează pe ignoranță. Până când nu vom avea înțelepciune, toate dorințele pe care le avem sunt bazate pe ignoranță. De ce suferim? Pentru că ne dorim lucruri, a căror esență nu o înțelegem. Spunem: „Oh, ce obiect frumos! Am nevoie de el ”și pentru asta suntem uneori gata să încălcăm legile morale pentru a-l obține.

Nu înțelegem de unde provine obiectul frumos în viața noastră. De unde provin lucrurile bune în viața noastră? Până când nu înțelegem de unde provin lucrurile bune în viața noastră, va trebui să ne despărțim de ele și să suferim. Această dorință este negativă, deoarece se bazează pe ignoranță.

2. Cel de-al doilea lucru care ne provoacă suferința este Karma înseamnă faptele pe care le-am făcut în trecut din cauza ignoranței noastre și care ne face să suferim acum. Ceea ce culegem acum sunt fructele amare ale nedreptăților pe care le-am făcut în trecut, pe care le-am făcut din cauza ignoranței noastre.

Datorită karmei, ne naștem într-un corp fizic. Acesta trebuie să fie hrănit, îi este rece, sau îi este cald, se îmbolnăvește. Trebuie să-l ducem la doctor, trebuie să-l spălăm, și trebuie să-l îngrijim tot timpul. Oricine care are un corp, suferă. Ce a făcut un nou născut în această viață ca el să sufere? Corpul pe care îl are este datorită karmei pe care a acumulat-o în viața anterioară. Nu ne putem naște aici fără karma care să-l aducă.

Lucrurile care ni se par că nu suferă, ele suferă

Chiar și un simplu obiect, cum ar fi paharul, este o suferință. De ce?

În primul rând, când spun “acest pahar”, am făcut deja destul.

a. Neînțelegerea vacuității paharului.

Ceea ce vedem atunci când ne uităm la pahar, este doar o colecție de forme și culori, care are o anumită duritate, transparență, formă, temperatură, deci o colecție de date brute, chimice și fizice.

Atunci când spunem „pahar”, acesta este un concept care vine de la noi. Corect? Numim acest obiect – „pahar”. Dar, obiectul în sine nu este un pahar. De unde știm asta? Pentru că dacă ar veni un câine, nu va încerca neapărat să bea din el. Sau o furnică sau altceva. Am proiectat o noțiune din mulțimea de concepte pe care le avem pe acest obiect.

Deci, deja avem un anumit grad de ignoranță, atunci când spunem „este un pahar”, în timp ce el nu este un pahar. Este o sticlă transparentă. Deja devenim confuzi de ceea ce ținem. Pe de o parte, tratăm obiectul drept pahar și funcționează pentru noi ca un pahar și, pe de altă parte, el nu este un pahar în sine.

b. Neînțelegerea funcției paharului.

Dacă vorbim despre funcția lui, el ne potolește setea, dar într-o zi tot ceea ce este în el se va termina, și vom fi din nou însetați.

c. Neînțelegerea impermanenței paharului.

Să spunem că ne place acest obiect, dar într-o zi va trebui să ne despărțim de el. Ori se va sparge, ori va dispărea.

Mierea de pe lama cuțitului

Ce este în neregulă cu un copil mic și dulce? De ce suferă?

Deoarece, odată ce s-a născut, Lordul morții este deja în el. El va trebui să îmbătrânească, să se îmbolnăvească și să moară.

Marele Je Tsongkapa se folosea de metafora mierii de pe lama cuțitului. El compara realitatea, plăcerile acestei vieți pământești, cu mierea de pe tăișul unui cuțit. Pe lama de cuțit este un strat gros de miere, lama nu se vede de dedesubt, iar noi lingem mierea și ne tăiem limba.

Sfârșitul oricărui lucru samsaric este tragic.

Dacă ni s-ar spune: Haide, să zburăm în toată lumea, dar sfârșitul va fi tragic, ne-am mai urca în avion?

Înțelegerea este cheia

Cu cât ne agățăm mai mult de această viață, ne întărim suferința și mai mult.

Nu avem scăpare. Orice lucru are un sfârșit tragic. Dar dacă începem să-i înțelegem sensul existenței sale, de ce avem un astfel de obiect și de ce avem o astfel de experiență, atunci va fi altceva.

De ce avem acum apă când ne este sete? De ce funcționează paharul ca un pahar? El nu este nimic altceva decât gol de a fi un pahar în sine, dar funcționează ca un pahar de apă. Până când nu înțelegem, cum de funcționează pentru noi obiectul ca un pahar de apă, vom fi supuși forțelor karmice în funcție de ce am plantat în trecut, dacă am dat altora de băut sau nu.

Aceasta este singura modalitate prin care putem avea un concept/o idee: “Acum îmi potolesc setea”. Nu putem avea un astfel de concept dacă nu am fi ajutat în trecut oamenii din jurul nostru care erau însetați. În cazul în care nu i-am ajutat, va veni momentul în care noi vom fi însetați și nimeni nu ne va da un pahar de apă. Paharul nu poate veni din altă parte.

Paharul în sine este doar o bucată de sticlă. Dacă ar veni un spirit flămând și s-ar uita la pahar, poate că va vedea un lichid care să-i potolească setea, dar de îndată ce îi va intra în gură, lichidul va deveni ceva dezgustător, care îl va arde. Karma groaznică pe care o au, provine din dorințele lor de a păstra lucrurile numai pentru ei înșiși, de a nu da altora. Această karmă se exprimă prin faptul că ei nu pot fi satisfăcuți și lucrurile care par să-i satisfacă le provoacă durere.

Și nu trebuie să ajungem atât de departe, în lumea spiritelor înfometate pentru a experimenta aceste lucruri. Lama Dvora Hla povestește despre niște prieteni ai săi, care și-au cumpărat o casă minunată, într-un oraș frumos, și după un timp li s-a spus că trebuie să plătească impozit pe proprietate de 20.000 de dolari pe an, iar ei nu aveau un astfel de venit.

Binefacerea, devotamentul și plăcerea supremă

Dacă nu înțelegem de unde provin lucrurile – ele sunt suferință. Înțelegerea schimbă totul; Pentru că odată ce am înțeles că apa vine din a da apă altora, avem cheia. Pentru că acum știm cum să facem să avem cât de multă apă vrem, nu numai pentru noi, ci pentru alții. Și de asta suntem aici.

Oamenii l-au întrebat pe Buddha: De ce îi privezi pe călugării de tot felul de lucruri bune și frumoase, de ce îi privezi de plăcere?

Buddha le-a răspuns: „Eu îi privez de plăcere, unde ați văzut voi că sunt împotriva plăcerii? Eu sunt pentru plăcerea supremă. Eu îi învăț cum să-și creeze plăcerea durabilă, indestructibilă”.

Pentru a ajunge la această înțelepciune, trebuie să renunțăm un pic la plăcerile samsarice. Ken Rinpoche spunea: „Un elev serios poate atinge plăcerea supremă, dar înainte de asta trebuie să renunțe la micile plăceri”.

Va fi o perioadă în care practicantul cu toate că va renunța la micile plăceri, încă nu va ajunge la plăcerea supremă. De ce? Pentru că există o perioadă de tranziție. Ce-l va ajuta să treacă dificultățile căii? Credința, dar nu credința oarbă. Dacă este credința oarbă, ea nu va dura. Pentru a rămâne pe poziție, avem nevoie de un nivel mare de convingere și credință.

Iar ca acest lucru să se întâmple, am nevoie de o cantitate enormă de binefaceri, altfel nu ne vom putea dezvolta acea credință care să ne permită să ne perindăm patruzeci de ani prin deșert înainte de a ajunge în Țara Promisă. Mai avem nevoie și de karma de a servi Dharma și profesori de Dharma, pentru a putea întâlni pe acel învățător care  să ne ajute cu adevărat să facem calea, să ne ia de mână și să ne conducă prin pustiul Samsarei. De aceea trebuie să-i respectați și să-i serviți pe ceilalți tot timpul. Aceasta este ceea ce creează semințele pentru ca acest lucru să se întâmple.

3. Al treilea lucru care extinde suferința noastră sunt rezultatele numărului unu și doi.

Unul  >>  avem sentimente negative, dorințe și aversiuni.

Doi     >>  acționăm pe baza emoțiilor – de exemplu, urâm pe cineva și vom face tot posibilul ca el să nu fie lângă noi.

Aici comentatorul extinde cuvântul suferință. Când spunem suferință ne gândim la rezultatul lucrurilor, la aceleași lucruri care ne dor. De asemenea, el include și afecțiunile mentale, printre ele fiind ignoranța. Neînțelegerea supărării, este de asemenea suferință. El include în elementele de bază care provoacă suferința, atât rezultatele cât și cauzele.

Eliminarea afecțiunilor mentale

Cel care ajunge la Nirvana trece dincolo de aceste trei elemente care duc la suferință.

–   Nu mai suferă,

–   Nu mai acumulează karma,

–   Și nu mai are nici o afecțiune mentală. Înțelege lucrurile. Nicio emoție negativă nu-l va mai putea copleși.

Să spunem că suntem furioși pe cineva. Dacă ne dezvoltăm înțelepciunea care înțelege vacuitatea, atunci pe cine mai suntem furioși? Cine este acela pe care ne-am înfuriat? Prin prisma înțelegerii vacuității, supărarea se va dizolva cu încetul.

În una din sutrele lui Buddha, este prezentată o scenă frumoasă în care mergem cu barca pe lac, și deodată vedem că spre noi se apropie în mare viteză o navă, și stă să ne ciocnească. Ne uităm furioși spre cel care navighează, întrebându-ne cum de nu ne observă. Nava se apropie suficient de mult – și vedem că nu este nimeni în ea. În tot acest timp am continuat să fim furioși. Pe cine am fost furioși? Pe nimeni.

Persoana care experimentează vacuitatea și înțelege vacuitatea, își dă seama că nu există nimeni acolo. Când vă veți da seama în profunzime că nu este nimeni acolo, pe cine se va mai stârni furia? Pe cine veți mai fi furioși? De aceea, perceperea directă a vacuității are puterea de a elimina afecțiunile mentale. Prin urmare,

⇓   Dacă nu apar afecțiuni mentale,
⇓   Nu reacționăm la ele.
⇓   Deci nu acumulăm karma negativă.
⇓   Atunci nu va mai trebui să suferim, deoarece nu mai purtăm cu noi rezultatele karmice.

Acesta este motivul pentru care perceperea directă a vacuității eradică Samsara.

Meditație

Așezați-vă confortabil.

Relaxați-vă corpul, spatele să fie drept. Mâinile stau în poală, mâna dreaptă peste cea stângă, degetele mari atingându-se ușor. Fața relaxată, gura să fie ușor închisă. Ochii închiși sau pe jumătate închiși și nefocalizați. Umerii echilibrați. Bărbia să nu fie nici prea ridicată, și nici prea coborâtă.

Începeți să vă observați respirația. Fiți atenți la trecerea aerului prin nări, acolo unde aerul atinge nara.

Încercați să numărați zece respirații. Numărătoarea începe pe expir. Dacă v-ați încurcat, începeți să numărați de la capăt.

Invitați-vă Lama să vină la voi. Vizualizați-l ca pe o figură sfântă ce stă în spațiul de dinaintea voastră. O entitate cu calități înalte spirituale pe care le admirați; frumusețe divină, înțelepciune, iubire, compasiune. Cineva de la care aveți ce învăța. Priviți cum Lama radiază lumina. El este frumos și în interior și în exterior și vă iubește enorm.

Admirați-i una din minunatele calități pe care le are.

Dăruiți-i ofrande. Dăruiți-i ceva minunat din viața voastră. Poate fi o faptă frumoasă pe care ați făcut-o; Poate ați ajutat pe cineva, poate că v-ați gândit cum să ajutați pe cineva.

Dacă în inima voastră există chiar acum ceva gânduri negative sau anumite regrete cu privire la ceva ce ați făcut, mărturisiți-i Lamei din fața voastră și eliminațile din inimă.

Rugați-l să vă învețe, să vă ghideze pe calea voastră, și să rămână cu voi atâta timp cât aveți nevoie.

Cereți-i să vă ajute să înțelegeți vacuitatea.

Și acum, cu ochii minții voastre, priviți la corpul vostru. Încercați să vă găsiți corpul, să răspundeți la întrebarea: Unde e corpul meu?

Oare corpul este în mâna mea? Mâna mea este corpul meu?

Piciorul este corpul meu?

Există vreun alt organ despre care puteți spune că el este corpul vostru?

Și deși întrebarea poate părea simplă sau poate chiar prostească, luați-o în serios. Încercați să vedeți că este complet ilogic ca un organ al vostru să fie corpul vostru. Încercați să vedeți acest lucru, pentru a fi convinși că nu există niciun organ al vostru pe care să-l identificați drept corpul vostru.

Este foarte important să ajungeți la o convingere clară, experimentală, nu numai intelectuală, că niciun organ al vostru nu poate fi corpul vostru.

Și dacă cu adevărat, nu există nici un organ în corpul vostru pe care să-l identificați a fi corpul vostru, atunci unde este corpul vostru? Deci, dacă nu puteți spune despre vreun organ interior că el este corpul vostru, atunci poate există ceva în afara organelor voastre la care vă puteți referi ca fiind: „Corpul meu”?

Încercați să experimentați că acest lucru nu este posibil.

Deci, dacă nu există niciun organ particular care să fie corpul vostru și dacă nu există niciun alt corp în afara colecției voastre de organe și membre, atunci rămâne de examinat dacă corpul vostru este ansamblul tuturor organelor voastre.

Haideți să ne concentrăm pe această întrebare: corpul vostru într-adevăr este un ansamblu a organele voastre? Dacă răspundeți „da”, atunci încercați să verificați: exact ce include corpul vostru. Dacă nu, de ce nu?

Și dacă credeți că corpul este un ansamblu al tuturor organelor, ce se întâmplă dacă într-o zi veți pierde un organ? Atunci nu veți mai avea corp? Dacă corpul este definit ca o colecție de organe, atunci odată ce un membru este pierdut, cineva pierde o mână, atunci nu are corp, deoarece corpul este egal cu ansamblul tuturor acestor organe!

Dacă pierdeți un membru al corpului vostru, este încă corpul vostru? Ce se întâmplă dacă pierdeți un alt membru, încă mai aveți un corp? Dacă mai aveți un corp, atunci care este acest corp, și cum se raportează el la definiția pe care ați dat-o corpului vostru mai întâi?

Luați câteva minute pentru a face această analiză. Este foarte important. Este foarte important ca fiecare să analizeze aceste fapte, să le experimenteze.

Câte organe pot fi eliminate din corp înainte să spunem că nu mai avem corp?

Ce se întâmplă cu această definiție: Corpul este egal cu ansamblu de organe? Ce se întâmplă cu el când organele încep să se piardă? Definiția rămâne în continuare valabilă și atât de solidă? Poate puteți adăuga organe și încă îl puteți numi corp? Putem oare adăuga și alte organe? Poate le împrumutăm de la vecini?

Încercați în acest test de eliminare sau de adăugare a organelor, să verificați această presupunere cum, corpul este egal cu ansamblul de organe. Scopul este să subminăm puțin această fermitate și constanță când spunem: corpul meu, ca și cum am ști ce vrem să spunem.

La ce ne referim exact când spunem: „corpul meu”? Aceasta include ceea ce este în sistemul meu digestiv acum? Și ce se întâmplă când îmi părăsește sistemul digestiv? Mai face parte din corpul meu sau nu este corpul meu?

Include aerul pe care îl respir chiar acum sau nu îl include? Include celulele pe care le aveți în acest moment, care se vor distruge în câteva minute? Ce include exact corpul vostru? Ce este acest corp?

Unde este?

Și dacă nu sunt atât de sigur despre ce este acest corp, atunci despre ce vorbesc?

Există oare vreun corp despre care să vorbim, fără ca noi să scoatem conceptul de „corp” din conștiința noastră?

Există un corp care este el însuși un corp, care nu are legătură cu acest concept de corp pe care îl avem în conștiința noastră?

Rugați-l pe Lama dinaintea voastră să vă ajute să înțelegeți profund ce este corpul vostru și ce nu este corpul vostru. Cereți-i să vă ajute să ajungeți la înțelegerea profundă a adevăratei naturi a realității voastre.

Cereți-i să vă ajute să înțelegeți pe deplin cauzele suferinței voastre, și să cunoașteți cauzele care vă vor aduce fericirea.

Rugați-l să rămână cu voi. Vedeți cum el răspunde cu bucurie la cererea voastră, se ridică în aer, se micșorează și aterizează ușor pe capul vostru. El este făcut complet din lumină, frumos, strălucește, plin de iubire și ușor ca fulgul.

Pregătiți-i în inima voastră un tron regesc din raze de lumină și petale de flori. Imaginați-vă cum Lama alunecă ușor în jos și se așază pe tronul din ​​inima voastră, radiind lumină și plin de iubire.

Mulțumiți-i pentru ajutorul dat.

Și dedicați energia meditației să vă aducă binecuvântare, și vouă și tuturor ființelor.

Puteți deschide încet ochii.

—————————————————-

Acesta a fost un exemplu de meditație asupra vacuității. În timpul meditației,
v-am lăsat să reflectați asupra unei întrebări foarte importante. Deoarece ne tratăm realitatea ca și cum ea ar fi foarte solidă, ca și cum ea ar fi fixă, ca și cum lucrurile ar veni de la sine, ca și cum corpul ar fi un corp în sine și, în timp ce încercăm să analizăm și să găsim unde este acest corp, avem dificultăți.

În Sutra inimii Chenrezik îi spune lui Shari Putra: omul trebuie „să vadă că cele cinci agregate umane sunt goale de orice existență proprie de sine”.

Printre „Cele cinci acumulări”, se află corpul fizic. Meditația a fost un exemplu de o astfel de analiză care încearcă să vadă vacuitatea corpului. De ce anume corpul este gol? El este gol de a fi un corp în sine. Nu spunem că el nu există. Nu spunem că nu avem corp. Avem un corp. Dovada este că avem dureri. Avem un corp, dar nu avem un corp cu existență proprie de sine.

Vacuitatea corpului spune că nu există un corp care să existe în sine, independent de ideea pe care o proiectez pe ansamblul de organe. Fără să proiectez noțiunea de corp pe colecția de organe, fără ca aceasta să vină de la mine, din conștiința mea – despre ce anume vorbesc?

Ele există, dar nu există în mod suprem. Iar sutra repetă acest fapt din nou și din nou.

În textul nostru, Buddha spune:

„Și chiar dacă, totuși, aș reuși să aduc tot acest număr nelimitat de ființe vii la nirvana totală, nu va exista nicio ființă vie care a ajuns la nirvana totală”.

Despre ce vorbește? El vorbește despre faptul că nu va exista nici o ființă vie care există în sine, care să ajungă la Nirvana deplină. Pe cine voi aduce al Nirvana totală? Numai pe acele ființe pe care le proiectez. De ce? Pentru că nu există altele. Nu mai este nimeni acolo. Nu există un corp cu existență proprie de sine, fără ca eu să numesc ansamblul de date brute „corp”. Fără asta, ce este el ? Este corpul?

În toată Sutra, Buddha examinează iar și iar vacuitatea unui lucru anume la nivele din ce în ce mai rafinate. El începe cu ființele vii: oamenii, animalele, mergând apoi la nivele din ce în ce mai subtile ale lucrurilor.

Bodhisattva va aduce toate ființele la iluminare și nimeni nu ajunge la iluminare.

Este adevărat că nu există un pahar cu apă aici? Sigur că există un pahar cu apă. Dovada că beau. Există paharul cu apă, și el funcționează. Lucrurile goale funcționează. Ele există. Este incorect să spunem că nu există.

Dar, ele nu există în sine într-un mod suprem. De unde știm? Pentru că atunci când începem să analizăm paharul, nu-l vom găsi. Dacă ne uităm cu lupa și căutăm unde este paharul, așa cum am căutat corpul, nu-l vom găsi. Pentru că dacă ne uităm bine, avem de fapt o formă circulară și transparentă, iar în interior este ceva verzui. Deci avem un ansamblu de forme și culori.

Când căutăm paharul, el nu există.

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2 – prima parte

Întrebarea lui Subhuti

Prima lecție s-a încheiat, cu întrebarea lui Subhuti.        

Apoi, Subhuti puse următoarea întrebare :
O, Învingătorule, ce va fi cu cei care au urcat cu certitudine pe calea compasiunii?

Și trebuie să explicăm puțin ce înseamnă: „cu certitudine”.

Calea compasiunii după cum am spus, înseamnă Calea Mahayana. Ea este practica budistă pe care o face cineva în scopul de a ajunge la iluminare de dragul tuturor ființelor. Scopul acestui practicant este foarte înalt. El înțelege că, așa cum el suferă și toți ceilalți suferă, și dorește să învețe cum să iasă din suferință și cum să-i învețe și pe ceilalți să iasă din suferință. Aceasta este compasiune.

De ce scrie „cu certitudine”? Cel care urcă pe Calea Compasiunii, este în general acela care a perceput vacuitatea, dacă a practicat mai întâi Mahayana. Acestea sunt motivele care îl fac să urce cu certitudine, și de pe ea nu mai coboară.

Este posibil să se urce cu certitudine pe calea Mahayana și înainte de a percepe direct vacuitatea. Este foarte rar dar se întâmplă. Acest lucru se întâmplă atunci când cineva ajunge la ceea ce se numește Bodhichita „adevărată” sau „supremă”, spre deosebire de așa numita Bodhicitta „trestie de zahăr” sau „aparentă”.

Așa că practicăm compasiunea, iubirea și dorința de a-i ajuta pe alții, dar avem obiceiuri înnăscute foarte puternice, și anume de a ne îngriji mai întâi pe noi. Din când în când, auzim o prelegere sau auzim un învățător care ne impresionează, și dorim să fim și noi buni, dar apoi plecăm acasă iar tendințele și obiceiurile pun din nou stăpânire pe noi, preiau controlul și uităm și din nou ne îngrijorăm: De ce nu am primit ce-am vrut? De ce este zgomot când vreau liniște, de ce este liniște când vreau zgomot? Din nou ne amintim și facem ceva bun. Facem bine și iar uităm.  Așa că practicăm să ne obișnuim să fim buni. Ea este o practică artificială, și o numim Bodhicitta „trestie de zahăr“, deoarece tulpina este dulce ca Bodhicitta, dar este goală pe dinăuntru.

În viața unui practicant spiritual serios va veni etapa în care ajunge la Bodhicitta  adevărata. La adevărata Bodhichita se ajunge de obicei în meditație profundă și, este similar cu perceperea directă a vacuității. Acest lucru nu este același lucru cu percepția directă a vacuității și poate să se întâmple înaintea perceperii vacuității. Ea este o experiență extraordinară.

Sperăm să o experimentăm cu toții, pentru că de aceea suntem aici. Avem toate condițiile ca să ni se întâmple. Cel care a dobândit Bodhicitta adevărată, este determinat profund pentru a acționa pentru alții. Și acesta va fi scopul vieții lui, este tot ceea ce îl interesează, iar plăcerea lui este mare.

Căutăm permanent fericirea și nu o găsim. De ce? Pentru că suntem preocupați de noi înșine și o căutăm în locul greșit.

Bodhisattva, care a ajuns la adevărata Bodhichita, este total motivat să-i servească pe ceilalți. Aceasta înseamnă „a urcat cu certitudine”.

Subhuti întreabă:

„Cum ar trebui ei să-și trăiască viața?”

Sensul acestei întrebări este, cum ar trebui cei urcați pe Calea compasiunii să-și organizeze viața pentru a le susține practica?

În textul Sursa binefacerilor mele scrie foarte succint, cum ar trebui practicat, cum ar trebui acționat – la ce să medităm, cum să medităm și alte practici. Și cum să ne păstrăm gândurile, cum să privim realitatea, astfel încât încet să ne dezvoltăm înțelepciunea.

Răspunsul lui Buddha

Buddha îi răspunde lui Subhuti. Iar răspunsul, desigur, este întreaga sutră. Mai întâi de toate Buddha îl laudă:

„Oh, Subhuti, este bine, este bine. Așa este, și așa este”.

Buddha îl laudă pe Subhuti pentru întrebare. De ce? Pentru că exact asta Buddha dorea să predea acum. Subhuti, călugărul junior, a pus întrebarea “naivă”, dar acesta este exact ceea ce Buddha era pe punctul de a preda. Buddha îi răspunde așa:

„Subhuti, așa ar trebui să gândească acei Bodhisattva care au urcat cu certitudine pe Calea compasiunii, în timp ce simt dorința de a obține iluminarea”.

La ce trebuie ei să se gândească? Buddha spune:

„Eu voi fi acela care va aduce la Nirvana toate ființele vii, pe fiecare dintre cele care s-au strâns în diversele forme de existență: pe cele născute din uter , pe cele născute din ou, pe cele născute din căldură și umiditate, pe cele născute în mod miraculos, pe cele cu formă fizică, pe cele fără formă fizică, pe cele cu concepții, pe cele fără concepții, și pe cele care nici nu au concepții, dar care nici nu concep.

Oricât de multe ființe vii ar exista , și pe orice tărâm ar trăi – oricine dintre cei etichetați cu numele de „ființă vie”- pe toți aceștia îi voi aduce  la Nirvana completă, dincolo de orice sferă a durerii, în locul în care nu rămâne nici unul dintre agregatele omului suferind.

Și chiar dacă, totuși, aș reuși să aduc tot acest număr nelimitat de ființe vii la Nirvana totală, nu va exista nicio ființă vie care a ajuns la Nirvana totală.”

„Nu va exista nicio ființă vie care a ajuns la Nirvana totală”. Acest joc de cuvinte îl vom vedea în multe locuri în această sutra.

A aduce la Nirvana toate ființele

În primul rând, avem ideea că un Bodhisattva încearcă să aducă la Nirvana toate ființele fără a lăsa niciuna în urmă. Cu alte cuvinte, nu numai că eu voi ajunge la Nirvana și voi ieși din suferință. Dar voi scoate din suferință nu numai pe cei pe care îi iubesc, nu numai pe vecinii mei, nu numai pe cei de care nu-mi pasă deloc, dar nici nu-i urăsc, ci și pe cei pe care nici măcar nu-i știu, și pe cei care nu sunt ființe umane; poate că sunt animale, poate alte forme de existență pe care nu le pot vedea acum, și poate că ele nu se află chiar pe planeta mea.

Pentru un Bodhisattva care aspiră la iluminare, nu există excepții. Iluminarea completă nu poate exista fără dorința de a aduce toate ființele, fără excepție la iluminare.

În măsura în care lipsește cineva, poate vecinul de jos, iluminarea nu este completă. Nu se poate ajunge la iluminarea completă dacă lipsește vreo ființă. Dacă lipsește chiar și o furnică, iluminarea mea nu este completă.

Clasificarea ființelor simțitoare

1. Clasificarea după modul de naștere:

a. Cei născuți din uter.
b. Cei care au ieșit din ou.
c. Cei născuți din căldură și umiditate.
d. Și cei născuți în mod miraculos.

Aceasta este clasificarea dată în cartea Abhidharma Kosha – „Tezaurul înaltei înțelepciuni”, scrisă de către Maestrul Vasubandhu. Cursul 5 se bazează pe capitolul 4 al acestei cărți, și de asemenea cursul 8 se bazează pe un alt capitol din ea. Această carte dă o mulțime de informații despre lume. Ea este împărțită în două părți principale:

• • Primele capitole vorbesc despre „lumea impură”– aceasta fiind lumea în care trăim.
  • Ultimele capitole vorbesc despre „lumea pură”.

Ce este „lumea pură”? Ea este cea în care se află ființele cu mințile pure; toți Buddha, Bodhisattva, care și-au redus otrăvurile din conștiința lor. În prima lecție am citat din cartea lui Dalai Lama, pasaje în care el ne vorbește despre aceste otrăvuri care se află clipă de clipă în conștiința noastră: dorința, ura sau aversiunea și ignoranța.

Dacă nu există dorința sau aversiunea, va exista întotdeauna ignoranța, sau  neînțelegerea realității. Putem spune că acestea sunt ca niște toxine care circulă în mod constant în sângele nostru. Cei care și-au redus deja toxinele, se transformă într-o formă pură de existență și despre ea se vorbește în ultimele capitole ale cărții „Abhidharma kosha”. Singurul care nu mai are nicio urmă de otravă este Buddha.

În primele capitole este descrisă lumea „impură”.

–   toate galaxiile, toate stelele, planeta noastră.
–  Există o descriere a continentelor și a Muntelui Meru – mărețul munte și cele patru continente din ofranda Mandalei.

Descrierile date în această carte sunt atât la scară cosmică, cât și la scară subatomică. Ele nu coincid neapărat cu concepția noastră științifică actuală despre modul în care este formată lumea – că pământul este rotund, și se rotește în jurul Soarelui împreună cu alte planete. La aceste descrieri oamenii pot spune: „În mod sigur s-au înșelat!”

Trebuie să fim atenți când considerăm că aceste descrieri sunt eronate. Pentru că dacă ne uităm la istoria științei, până acum 300 de ani, s-a crezut că pământul este plat. Astăzi credem că este rotund. Avem dovezi concrete: fotografii și măsurători, iar fizicienii pot dovedi că este rotund. Dar acum 200 de ani a fost diferit.

De asemenea, avem, de exemplu, o viziune a corpului nostru. Știm că celulele și țesuturile alcătuiesc organe și sisteme. Organele sunt formate din grupări de celule și țesuturi care s-au diferențiat în vederea îndeplinirii anumitor funcții în organism. Avem o înțelegere moleculară a corpului și o înțelegere a elementelor chimice care alcătuiesc moleculele și așa mai departe.

Toate acestea nu apar în Abhidharma Kosha, și nici tabelul periodic al elementelor chimice. Dar, ei au o înțelegere foarte profundă a ceea ce suntem, a ceea ce este trupul nostru, cine este omul, care nu vine pe calea științifică, ci vine mai degrabă din experiența unuia care meditează.

O persoană care meditează serios, ajunge să vadă foarte clar care sunt agregatele lui, cum se vede pe el însuși. Și aceasta este vederea care ne folosește atunci când vrem să ne eliberăm de suferință. Nu ne ajută să știm ce fel de atomi sau molecule avem. Ceea ce ne ajută să ne eliberăm este înțelegerea elementelor: pământ, apă, și așa mai departe.

Deci, nu subestimați această descriere  pentru că ea nu se potrivește cu cărțile de chimie sau fizică, deoarece este foarte relevantă pe măsură ce continuați să practicați.

1. 1. Cei „născuți din uter”sunt oamenii și animale născute din uter. În Abhidharma Kosha – este descris un caz în care o femeie care și-a dat ovulele și din ele au ieșit băieții. Aceștia sunt considerați ca au apărut din ouă și nu din uter. Mai mult de atât s-a pus întrebarea, cine este mama lor? Cea care și-a dat ovulele sau cea care i-a purtat în pântecele ei?
      Nu există nimic care să nu se bazeze pe spusele lui Buddha, de acum 2.500 de ani.
   2. Cei ieșiți din ou– sunt păsările sau reptilele.
   3. Cei născuți din căldură și umiditate– în această categorie intră insectele, care apar vara brusc când este foarte cald, de aceea sunt definite ca venind din “căldură și umiditate”.
   4. Cei născuți în mod miraculos– născut în mod miraculos. Cine s-a născut în mod miraculos? Iisus s-a născut în mod miraculos. Este uimitor faptul că fiecare religie are astfel de povești. Chiar și în budism. Se spune că Buddha a ieșit dintr-o parte a mamei sale și nu a rănit-o, pentru că Buddha nu putea să-i facă rău mamei care l-a născut.

Se spune despre Maestrul Patanjali, care a trăit în secolul al doilea, că a venit din apă. Mama lui și-a înmuiat mâinile în apă și a văzut cu uimire că un șarpe mic se mișca în mâinile ei. Deveni chiar și mai uimită când, în câteva momente, acel șarpe prinsese formă umană, și așa a apărut din el Maestrul Patanjali. După cum se știe este autorul textului Yoga Sutra, care conține tot drumul spre iluminare concis.

Dar să lăsăm aceste lucruri ciudate și neobișnuite de o parte. În budism se vorbește despre făpturile infernului. Oamenii care și-au ucis părinții, de exemplu, imediat după terminarea acestei vieți, merg în infern. Cum apar în infern? Nu există părinți în infern, nici mamă, nici tată, nici școală și nici haine. Ele apar așa cum sunt. Aceasta se numește “naștere miraculoasă”. Doar apar. Mintea părăsește corpul, karma se mișcă și, în loc să ne percepem ca om, deodată ne vedem că suntem arși în infern.

Același lucru se întâmplă și în lumea spiritului. Cei care sunt foarte zgârcit, sau foarte lacomi sau atașați de averile lor, se nasc în lumea spiritelor, o lume plină de suferință groaznică. Foamea și setea nu pot fi potolite. Și în această lume nașterea se numește „naștere miraculoasă” pentru că nu există părinți. Făpturile apar pur și simplu în această lume, în funcție de karma care le-a proiectat.

Același lucru se întâmplă și cu noi între această viață și cea următoare. Odată ce mintea părăsește corpul fizic, există o tranziție, așa-numita Bardo, o perioadă intermediară, care este un fel de mini-naștere. Ne naștem într-o lume intermediară și unicul rol pe care îl avem este de a ne găsi noii părinții care să ne dea nașterea următoare. Și în Bardo, nașterea se numește miraculoasă, pentru că ne naștem fără părinți.

Cuvântul miracol în limba tibetană este:

Dzu kye

2. Cei care au corp și cei care nu au corp:

1. 1. Cei care au un corp.
   2. Cei care nu au corp.

Cei care au un corp nu se referă la noi, ci la Tărâmul formei și Tărâmul fără formă.

Noi ne aflăm în lumea dorințelor. Oamenii, animalele, făpturile infernului și spiritele flămânde – se află în ceea ce se numește lumea dorințelor. De ce suntem în lumea dorințelor? Pentru că suntem dominați de dorința de a mânca și de a face sex. Aceasta este ceea ce caracterizează, de exemplu, existența umană. Celelalte ființe nu au neapărat dorința pentru sex. Ele doresc mai mult mâncare și poate satisfacerea altor nevoi.

Există ființe care încă suferă, care sunt încă în Samsara, dar sunt în afara lumii dorințelor; Nu au nevoie de hrană și nu sunt interesați de sex. Se poate ajunge în această lume și este considerată o naștere înaltă, deoarece există foarte puțină suferință. Cea mai mare parte a vieții este extrem de plăcută. Aceste ființe nu sunt ca și zeii, pentru că zeii au trup. Și ei trăiesc o viață foarte plăcută, dar când le vine clipa să moară, suferința lor este îngrozitoare.

De asemenea există făpturi care trăiesc fără trup – au doar o conștiință foarte, foarte rafinată. Ele nu au niciun interes pentru lucrurile materiale. Viața lor este plină de plăcere, dar și ea are sfârșit.

Există un pericol în practica greșită a meditației.

O persoană care practică meditația, petrecându-și aproape tot timpul meditând, fără să înțeleagă vacuitatea, fără a învăța despre vacuitate, fără să-și îndrepte mintea în meditație spre vacuitate, în tot acest timp, ea nu-și acumulează karma negativă. Deoarece atâta timp cât meditează, ea nu vorbește cu nimeni, nu minte pe nimeni, nu vorbește grosolan, nu bârfește pe nimeni, deci nici nu-și acumulează afecțiuni mentale. Mintea ei se purifică și nici nu mai acumulează karma negativă.

Dacă o astfel de persoană meditează zile întregi, fiind și la o vârstă relativ tânără, se poate ca a doua parte a vieții sale să fie extrem de plăcută. Datorită plăcerii intense pe care o simte, ar putea să creadă că se află în Nirvana, dar nu este, deoarece nu și-a eliminat cauzele pentru Samsara. Iar în final, ea va cădea din aceste stări.

Energiile acumulate sunt cele care ne împing să trăim așa cum trăim, și bine și rău.

Când cineva își trăiește viața într-un mod plăcut, el se folosește de multă energie pozitivă pe care a acumulat-o într-o viață anterioară și apoi o consumă. Iar atunci când ea s-a consumat, persoana în cele din urmă trebuie să cadă, pentru că ceea ce rămâne este doar karma negativă.

Dacă o astfel de persoană stă într-o astfel de meditație, zile și nopți, de exemplu, sau nu se gândește la nimic, sau se concentrează doar pe respirație, mintea devine din ce în ce mai rafinată și dacă ea părăsește corpul, poate ajunge în lumea fără formă, fără corp. Doar că nu a părăsit Samsara. Ea poate să rămână acolo mult timp, iar când se termină această karma, ea cade. Budismul ne învață că acesta este o cale greșită, deoarece cu toate că în acest stadiu mintea se află într-o mare plăcere, ea poate fi confuză și să creadă că se află în Nirvana, și nu este. Atunci când karma pozitivă se va consuma, mintea va cădea, iar dacă mai are și semințe care să-l aducă în infern, va cădea în infern.

Asta nu înseamnă că meditația nu trebuie încurajată. Din contră, meditația trebuie făcută pentru a ajunge la stadiul de Shine – când concentrarea este extraordinară. La acest nivel, mintea poate fi direcționată spre vacuitate și astfel se va percepe vacuitatea.

Atunci când cineva percepe vacuitatea, corpul lui se află în această lume, dar mintea se află în altă parte. Ceea ce vrem să spunem este, că trupul fizic este încă în lumea dorințelor, deoarece prin definiție corpul face parte din lumea dorințelor, datorită nevoilor lui fizice. În schimb mintea lui în timpul experienței vacuității, se află la primul nivel al lumii cu forme.

Există patru nivele de existență cu forme și patru nivele de existență fără forme, Samten. Acestea sunt nivele în care mintea în meditație se rafinează din ce în ce mai mult, în timp ce plăcerea se intensifică. Îndrumarea este ca atunci când se ajunge la primul nivel Samten, mintea să fie direcționată spre vacuitate, și apoi să se încerce să fie percepută.

După perceperea vacuității, se continuă calea practicii, a meditațiilor. De ce? De ce ar trebui să fie practicate oricum? Pentru că un Bodhisattva vrea să iasă din Samsara și să scoată toate ființele din suferință, inclusiv pe cele cu corp și pe cele fără corp.

3. Clasificarea după conceptualizare/discernământ

1. 1. Cei cu concepții. Toate ființele care au capacitatea de a distinge între lucruri, este roșu, nu este roșu; este mare și mic, este bine – rău, este plăcut, este neplăcut. Ființele care atribuie calități, etichetează lucrurile, de a numi lucrurile, de a gândi în noțiuni.  Animalele nu au asemenea capacități.
   2. Cei care nu concep. Acest lucru se referă la cineva în meditație foarte profundă, a cărei minte este aproape închisă. Aceasta înseamnă o conceptualizare foarte subtilă; aproape fără nicio activitate mentală.
   3. Cei care se află între cele două categorii de mai sus– cei care nu au o conceptualizare grosieră sau foarte subtilă. În lectura cursului scrie „Există cei cu concepții“, adică ființele care trăiesc la toate nivele, cu excepția celor cunoscute sub numele de „marele rezultat” și „vârful existenței”. Există „cei fără concepții”, care se referă la o parte din ființele care locuiesc la nivelul marelui rezultat. În plus, sunt ființele care s-au născut la nivelul vârfului de existență: acelea care nu au niciun fel de concepții grosiere, dar care, pe de altă parte, nu sunt de așa natură încât nu au concepții subtile.

În limba tibetană cuvântul conceptualizare/discernământ este:

Du she

Discernământul sau conceptualizarea este unul dintre cele cinci agregate pe care le avem.

Când ne întrebăm: „Cine sunt eu?” Spunem: „Trup și suflet sau corp și minte”. Avem partea fizică și avem mintea/sufletul. Este din nou în conformitate cu „Abhidharma Kosha”. Ce avem în minte sau în conștiință? Cele cinci agregate (în limba tibetană Pung po nga) sunt:

1. 1. Corpul.
   2. Senzațiile și emoțiile.
   3. Abilitatea de a conceptualiza sau de a discerne.
   4. Factori mentali.
   5. Conștiința. Suntem conștienți, conștientizarea.

Deci, când spunem „oameni cu abilități conceptuale”, vorbim despre cei care au cel de-al treilea agregat.

Du she mepa

Du she mepa înseamnă cei care nu au capacitatea de a conceptualiza/de a discerne.

Cine sunt aceștia? Cei care se află în stadii foarte, foarte subtile de meditație. Există etape foarte subtile ale meditației, în care nu mai gândim deloc. Aceștia sunt cei din Tărâmul formei și Tărâmul fără formă.

În meditație, se poate ajunge la un asemenea stadiu în care nu mai există conceptualizarea. Și cu siguranță o persoană care percepe direct vacuitatea, nu mai concepe nimic.

Cei care se află între aceste categorii, cei care nu conceptualizează dar nici nu sunt incapabili de a conceptualiza, se află în stadii de meditație mai rafinate.

Cel care percepe direct vacuitatea, în acele momente nu conceptualizează, dar are abilitatea de a concepe.

Orice ființă umană, are această capacitate. Dacă cineva iese din meditație și conștiința lui părăsește corpul, atunci el va trăi într-o lume în care nu va mai avea capacitatea de a conceptualiza.

Cine este o „ființă vie”?

Întrebarea este dacă o piatră sau o plantă este ceva viu.

Răspunsul este că o „ființă vie” este cea care posedă conștiință. Este conștientă. Animalele sunt conștiente. Spiritele sunt conștiente. Orice făptură care este conștientă, suferindă este considerată vie. Deci piatra nu poate fi considerată vie. Chiar dacă o plantă suferă – nu este considerată în această categorie. Viața din ea nu este în categoria unui curent de conștiință care poate ajunge la iluminare.