Category: ACI 11

Eu şi celălalt

Capitolul despre meditație

din „Ghidul modului de viață a războinicului spiritual”

al maestrului Shantideva

Inspirat după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 6

 

Întrebare: Toți oamenii pe care îi întâlnesc sunt de fapt proiecțiile mele. Deci, fac toate aceste practici pe proiecțiile mele? Că de fapt ele sunt eu însumi?

Răspunsul este, da. Oamenii au fost proiecțiile tale chiar înainte de a auzi aceste lucruri. Întreaga lume este proiecția ta și tu reacționezi constant la proiecția ta, la lucrurile pe care le-ai creat și apoi reacționezi față de ele.

Nu ne spunem adevărul despre ceea ce ni se întâmplă. Datorită faptului că suntem atașați de „eu” și prin urmare ne prețuim pe noi înșine, nu ne uităm la acea parte sumbră și întunecată a minții, care ne conduce. Deci, această practică își propune să ne ajute să ne uităm la această parte pe care nu am văzut-o până acum. Și ne este greu să facem asta, pentru că vrem să arătăm bine în ochii noștri.

Deci, practica Maestrului Shantideva este de a schimba rolurile. Acum suntem în mintea lor, invidioși pe ei. Avem nevoie de oamenii din jurul nostru, ei sunt oglinda noastră. Numai prin ei putem ajunge la iluminare. Și așa îi folosim, intrând în mintea lor și practicând invidia și aroganța.

Fără îndoială, ei sunt proiecția noastră. Chiar și atunci când practicăm și ne punem în locul lor, este tot proiecția noastră.

 

Ghidul de servire a celorlalți

În versetul 159 suntem acum. Deci el spune:

Iată cum să-i ajuți pe alții:
Uită-te la ei, uite-te bine,
Și smulge tot ce-ți aparține
Și folosește-l în beneficiul celorlalți.

Am mai avut deja această idee, le-am „vândut” ochii . Acum suntem servitorii lor; Ochii mei sunt în serviciul celorlalți. Deci ce fac cu ochii mei? Mă uit la ei să văd ce vor. Aici ne conversăm cu mintea noastră.

Versetul 160:

Încearcă să practici invidia față de tine!
„Numai eu sunt fericit – și nu ei;
Numai numele meu va fi înălțat – și nu al lor;
Orice beneficiu mi se va da numai mie, – și nu lor.”

Maestrul Prajnakaramati în comentariul său spune: „Acum oprim schimbarea de sine”. Acum practicăm invidia față de noi înșine fără ajutorul celuilalt. Deci mergem la nivel mai profund.

Cum pot practica eu însumi invidia? Va trebui cumva să-mi scindez mintea: O parte este egoistă, iar cealaltă se uită la ea. „Trebuie să mă ajut pe mine și nu pe alții”. Ne uităm la toate aceste gânduri egoiste.

Versetul 161:

Mă privez de orice îmi aduce fericirea,
Și suferința altuia asupra mea o voi lua;

Acesta este Tong Len.

Orice defect pe care-l am, îl voi critica
Spre orice mă îndrept și fac.

Aici apare o idee nouă. Maestrul spune: „Dacă am un defect și știu că am  defecte”, mă voi critica. Îmi voi critica imperfecțiunile „în tot ceea ce mă îndrept și fac”. Aceste rânduri exprimă idea de Shakpa, de confesiune.

Shakpa

Este un cuvânt tibetan care înseamnă a despica trunchiul de copac.

Care este comportamentul nostru natural?  De a ascunde, că ceilalți să nu vadă.  Ce ne spune Maestrul?  Fă invers.  Deschide-te și vorbește despre asta.  Este modalitatea de a elimina.  Și este nevoie de mult mai mult curaj de a face Shakpa în public.  Nu este suficient să medităm asupra schimbării de sine, acum mergem până la capăt!  Suntem atât de scârbiți de chestia asta.

Secretul este că cu cât suntem mai dispuși să ne deschidem, cu atât mai repede scăpăm de lucrurile care ne stau pe suflet. Este bine să ne confesăm, chiar dacă ne este neplăcut, pentru a nu da afecțiunii mentale să ne copleșească.

Pentru că dacă nu facem asta, și lucrurile rămân în inima noastră, ele ne vor ucide. Acestea sunt trăiri afective negative. Chiar dacă nu suntem conștienți de ele, în subconștientul nostru, vor continua să ne gestioneze, vor continua să ne omoare.

Atunci când suntem gata să le scoatem afară, când ne-am săturat de ele, este exact ceea ce ne va readuce viața înapoi. Deci, efectul este invers. Da, este adevărat că este nevoie de curaj pentru a face față disconfortului. Dar dacă confesiunea implică disconfort, asta reflectă cât de mult suntem atașați de noi înșine. Dacă nu am avea acest atașament, confesiunea ar putea fi chiar o experiență diferită.

Și asta ne face puternici.

Această capacitate de a da lucrurile pe față, atunci când nu mai păstrăm secrete față de lume, ne va face extrem de puternici.

 

 I-ați asupra ta, cu smerenie

În versetul 162, Maestrul merge pe aceeași direcție:

Și dacă celălalt comite o infracțiune –
O voi atribui defectelor mele;
Și toate păcatele mele, chiar și cele minore,
Le voi recunoaște deschis în lume.

Dacă cineva comite o infracțiune, dacă cineva face ceva rău, Maestrul ne spune: „Ia-o asupra ta”.   Și în Lo Jong 1 ni se spune același lucru.

Este important să facem acest lucru, cu modestie. Nu declarăm sus și tare cât de grozavi suntem, ci facem asta în liniște, cu modestie, făcându-i să se simtă bine.

În cele mai multe cazuri, mijlocul de îndreptare a problemelor noastre este complet contrar celui pe care îl facem în mod obișnuit.

Când cineva a dat-o în bară, care este reacția noastră obișnuită?  Ne bucurăm de răul lui, ceea ce este grav, sau spunem: „Ce noroc că nu mi s-a întâmplat mie”. Cu alte cuvinte am tras linia de separare: „I s-a întâmplat lui, și nu mie”. Fapt care ne întărește ego-ul, ne întărește suferința, ne ucide.

Ceea ce ne sfătuiește Maestrul este complet invers. El ne spune: „I-ați fapta asupra ta. Chiar dacă nu ai făcut-o tu, ia-o asupra ta. Fă ca lumea să coboare de pe el și fă-o cu modestie. Fără ca ei să simtă că faci asta.

Gândiți-vă ce fel de karmă plantează în inima noastră. Și dacă vă este greu, întoarceți-vă la meditația pe care am făcut-o înainte. Acum acea linie de separare s-a îndepărtat. L-ați inclus în interiorul liniei trasate de voi. Și acum, cine este cel care a dat-o în bară?

Greșeala lui va dispare atunci când îl includem în interiorul liniei de separare. Infracțiunea dispare când este vorba despre copilul vostru sau de mama voastră. Care este diferența? De câte ori vă va fi greu să faceți acest lucru, încercați să gândiți: „El este băiatul meu și gafa pe care a făcut-o, o iau asupra mea”.

În mod sigur că fiecare dintre noi a mai făcut lucruri de genul ăsta. Copilul meu a aruncat cu piatra în geam și  luăm vina asupra noastră, nu-i așa?

Așa că acum spunem: „El este oglinda mea” și îmi arată la ce trebuie să lucrez.

Versetul 163:

Voi ridica pe ceilalți în slavă,
Lăsându-mi propria reputație eclipsată;

Dacă vă amintiți, în lecțiile anterioare am spus că atunci când învățăm să ne comparăm cu ceilalți, ne îngrijim de ei așa cum ne îngrijim pe noi (haina  care ne place, o dăm lor). Maestrul spune acum: „Mergi și mai departe, ridică-i în slavă până când strălucirea lor o eclipsează pe a ta. Intenționat, pune-i pe ei în avantaj. Este invers de ceea ce suntem obișnuiți, nu-i așa? Așteptăm să ne laude pe noi, nu pe ei.

Dar putem spune: „Stai așa, de ce să exagerăm?” De ce să fie el mai grozav ca mine? De ce să mă eclipseze pe mine?

Pentru că suntem atât de dezechilibrați; pentru că suntem atât de obișnuiți să avem grijă de noi înșine și să ne lăudăm și să ne asigurăm că toată lumea știe cât de grozavi suntem. Deci, chiar dacă încercăm să facem ceea ce scrie în verset, în cel mai bun caz, va ieși ceva neutru. Maestrul spune: „Fă un efort, exagerează în cealaltă direcție. Chiar dacă nu poți, măcar încearcă”.

Și ca sclavul cel mai de jos
Voi munci în beneficiul tuturor.

Deci primul lucru, el spune: „Stai așa, de ce eu? De ce trebuie să fiu sclav? Dar cine a decis să mă înrobească? Cine este în control? „Eu sunt. Eu sunt”. Cu cât pot face asta mai mult, cu atât devin mai puternic. Pentru că eu dețin controlul aici, eu decid să fiu înrobit. Nu este nimeni care să mă înrobească în afară de mine. Trebuie să ne gândim la asta în meditație.

Versetul 164:

Acest ego – prin natura sa este plin de defecte,
Nicio virtute trecătoare n-ar trebui slăvită;
Indiferent de virtutea pe care o are  –
Ea va trebui să rămână necunoscută.

Fiind contaminați de trăiri afective negative cu suferințe spirituale în mare parte, natura noastră de bază este rea. Dacă se întâmplă să avem câteva virtuți bune, Maestrul Shantideva ne sfătuiește să le considerăm întâmplătoare și trecătoare și ne recomandă să le păstrăm secrete. Pentru că tendința noastră naturală, atunci când cineva face ceva bine, este de a spune: „Ah, întâmplător i-a ieșit așa”. Și încercăm să nu vorbim prea mult despre asta. Maestrul spune: „Fă invers”. Adică, vom exagera în mod intenționat. Îi vom ridica în slavă, le vom lăuda faptele și ne vom coborî pe noi. Și el spune: „Oricât de mult te-ai strădui să exagerezi, în final ai putea ajunge la un echilibru”.

 

Puterea care purifică

Versetul 165:

Pe scurt, dacă le-am făcut altora rău
Pentru a-mi servi scopul meu,
Fie ca răul să cadă asupra mea
Pentru bunăstarea altora.

Îmi asum acum răul făcut de alții, suferința altora.

Sună un pic ca masochism, nu-i așa? Adică, i-au asupra mea suferința celorlalți sau mă cobor pe mine intenționat, și așa mai departe?

Da, este exact invers. Dar pentru ca eu să pot face asta, trebuie să fiu foarte puternic. La fel ca și directorul care deține puterea și are grijă să-i ridice pe toți ceilalți. Dacă nu ar fi avut puterea în mâini, el nu ar putea face nimic. Și tocmai asta îi crește puterea.

De fapt, dacă suntem dispuși cu adevărat să ne asumăm suferința altora, acest lucru ne pune într-o poziție unică în raport cu karma negativă pe care am acumulat-o în trecut.

Înțelegem că am făcut mult rău altora în viețile noastre anterioare, din cauza egoismului nostru și pentru a ne servi propriile interese și obiective iar rezultatele sunt pe cale să rodească în viitor. Din această înțelegere, putem decide acum să facem ca aceste rezultate negative să fie semnificative: să învățăm lecția din orice astfel de rezultat negativ care va rodi ca urmare a karmei, [a semințelor negative] pe care le-am acumulat în trecut, de a ne asuma responsabilitatea pentru el și să ne dedicăm bunăstării tuturor ființelor.

 

Cu stil

Versetul 166:

În toate acestea, nu mă voi purta arogant,
Ca un elefant într-un magazin de porțelan,
Ci cu reținere și control,
Ca tânăra mireasă, reținută și modestă.

Toate lucrurile pe care Maestrul ni le-a spus să le facem: să luăm asupra noastră răul făcut de alții, să-i ridicăm și să-i slăvim, trebuie să le facem cu modestie, cu stil. Nu ne lăudăm, nu facem asta ca elefantul care se învârte și sparge totul, ci în liniște. Nu trebuie spus nimănui, nu trebuie să ne lăudăm cu tot ce facem, pentru că ratăm scopul.

Ci cu reținere și control,
Ca tânăra mireasă, reținută și modestă.

Cine este această mireasă tânără și modestă? Vorbim despre India. Maestrul Shantideva a trăit în India secolului al VIII-lea.

În India, până astăzi s-a păstrat tradiția, ca tânăra mireasă să locuiască cu părinții soțului ei și să fie sclava întregii familii. Soacra o abuzează, așa că ea încearcă să fie cât mai modestă și liniștită, să stea deoparte și să nu iasă în evidență. Așa că tânăra noră își face treaba în liniște și pleacă. Maestrul spune: „Așa trebuie să faci și tu!”. Fă toate aceste lucruri pe care ți le-am recomandat mai devreme, cu stil. Fă-le în liniște.

Toate aceste versete ne dau putere spirituală, ne fac tari ca oțelul. Întregul capitol despre răbdare, – capitolul 6, care ne învață cum să ne controlăm supărarea, ne pregătește pentru această practică. Și dacă suntem capabil să o facem, vom devenii foarte puternici.

Și invers. Am vorbit mai devreme care este karma de a fi exploatat? Dacă suntem acum exploatați, înseamnă că în trecut i-am exploatat pe alții. Karma de a-i ridica mereu pe ceilalți, făcută în liniște și cu modestie, automat ne va face să devenim puternici.

 

Stăpânul sclavului

Versetul 167:

„Fă așa! Rămâi așa!
Nu te purta niciodată așa!”
În felul acesta te voi controla
Și dacă te abați din drum, te voi bloca.

Cine cu cine vorbește? Bodhisattva vorbește cu mintea sa, el îi spune: „Îți spun eu acum ce să faci”. Din nou apare această scindare, o parte a minții vorbește cu o altă parte a minții. Partea iluminată, înaltă, mai spirituală, vorbește cu partea egoistă, cu cea inferioară, care ne-a adus numai necazuri. Ea spune: „Acum eu sunt în control!”. Acum ne îndreptăm mintea numai spre fapte care îi servesc pe alții, la fel cum dresăm un cal sălbatic ca să ni se supună.

De ce anume avem nevoie ca să deținem cu adevărat controlul? De meditație. Trebuie să practicăm meditația astfel încât să conștientizăm repede când vine momentul de acțiune și să nu ne lăsăm conduși de vechile obiceiuri bazate pe atașamentul de sine, pe prețuirea de sine și pe egoism.

Pentru a ajunge în situația de a spune: „Vei face ce-ți spun eu și nu cum ești tu obișnuită!” Tu- mă refer la partea minții care acționează automat, este nevoie de un control foarte mare asupra minții noastre.

Fiecare verset este o meditație. Nu este suficientă doar meditația pe care o facem la lecție. Trebuie să practicăm și să medităm tot timpul ca toate aceste lucruri, să pătrundă adânc în noi.

În versetul 168, Maestrul trece la amenințări.

O, minte, dacă în ciuda acestor lucruri,
Refuzi să-mi urmezi sfatul, te voi supune,
Tu, ce ești sursă de necazuri,
Voi avea grijă să te dau la o parte!

Gyaltsab Je subliniază că nu vorbim aici cu mintea noastră în general, ci ne adresăm tendinței noastre de a ne prețui pe noi înșine în detrimentul celorlalți. Este important de reținut că nu este bine să mergem în forță contra lui, ci să facem asta cu blândețe, dar consecvent.

Versetul 169:

În trecut ai fost sursa care m-a distrus,
Dar acum vremurile s-au schimbat;
Acum te văd! Unde vei merge?
Oriunde te vei duce, mândria ți-o voi înfrânge!

Maestrul continuă ideea. „Cine este „tu” sursa care m-a distrus?” Egoismul, atașamentul de sine, prețuirea de sine și toate trăirile afective negative care rezultă din ele. Câte sunt? 84.000. El spune: toate acestea au fost o sursă distructivă pe care acum o înfrâng.

 

Cele patru moduri de comportament ale profesorului

Cuvintele folosite în tibetană, se referă la ceea ce se numește: cele patru moduri în care un profesor se comportă cu elevii:

Shi gye wang drak

Shi       înseamnă pace sau liniște,
Gye      ― a da putere,
Wang ―  a controla sau a supune,
Drak   ― curaj sau putere sau a speria

Deci acestea sunt patru moduri în care Lama își tratează elevii. Depinde în ce stadiu se află elevul și  ce i se potrivește.

Fiecare profesor trebuie să învețe să le dezvolte și să le aplice pe toate.

1. Prima modalitate, este Shi, de a se comporta plăcut. Shi este prima silabă al cuvântului:

Shiwa

2. Gye – Uneori elevul se simte nesigur pe el, iar profesorul va căuta să-i dea putere, să-l încurajeze.

3. Wang – Uneori profesorul va trebui să pună limită elevului. Să-l ajute pe elev să preia controlul asupra minții sale. Pe măsură ce relația progresează, iar elevul este mai angajat pe cale, elevul vine la profesor și îi spune: „Pregătește-mă. Antrenează-mi mintea, care este sălbatică și m-a făcut să sufăr de nenumărate vieți. Ajută-mă să scap de suferință!”

Și asta duce la întrebarea ce veți face voi pentru elev: ce este plăcut pentru el sau ce este bine pentru el? Ce vrea sau de ce are nevoie?  Iar apoi profesorul va trebui să-l antreneze. Dacă profesorul va merge doar pe calea plăcută elevului, nu-i va face acestuia nici un serviciu. Și acesta este rolul profesorului.

4. Drak – sunt situații când elevul este complet indisciplinat, de aceea profesorul trebuie să acționeze cu fermitate pentru a tăia un astfel de comportament. Acesta este Drak, profesorul trebuie să acționeze cu putere.

Deci un profesor trebuie să fie capabil să facă toate aceste lucruri. Și în aceste versete când vorbește cu mintea lui, și îi spune: „Dacă te-ai abătut din drum, te voi opri”, și „vei face ceea ce spun eu” și așa mai departe, se referă că va acționa în toate aceste moduri. De data asta sunt eu care lucrez cu propria mea minte.

Este ușor să fii un Lama care este Shiwa. Este ușor să fii drăguț, dar nu-i servește neapărat elevului. Exact ca un părinte. Este ușor să fii de acord cu tot ce spune un copil, dar nu-i servește neapărat copilului. La un moment dat rolul profesorului este de a-l împinge puțin pe elev dincolo de limitele lui, dincolo de ceea ce este obișnuit. Dincolo de ceea ce îi este lui comod. Acesta este rolul profesorului. Dacă nu face asta, nu își îndeplinește rolul.

Iar treaba elevului este să se dedice acestui proces, pentru că dacă pleacă atunci când nu-i convine ceva sau îi este neplăcut, el nu va progresa niciodată.

Pentru a crește, trebuie să fim dispuși să acceptăm ca profesorul să ne împingă de la spate, și pentru asta trebuie să ne dedicăm profesorului.

 

A acționa din pură motivație

Întrebare: Ce ar trebui să facem în cazul în care cineva vine și vrea să facem ceva pentru el, știind că va acumula o karma rea?

Răspunsul este să facem ceea ce vor ei și ce au nevoie și trebuie să găsim interfața Și interfața este delicată.

De exemplu,: Mergem pe stradă și vedem un cerșetor care ne cere de pomană și ne spunem „Ah, îi voi da de pomană și apoi se duce și se îmbătă. Așa că nu-i voi da de pomană”. Aici trebuie să fim foarte atenți, pentru că egoismul și zgârcenia noastră joacă întotdeauna un rol și le îmbrăcăm cu o poveste frumoasă. Dacă nu suntem siguri că se va îmbăta, îi dăm. Deci, trebuie să fim foarte atenți la asta.

Dacă suntem siguri că îl va determina să-și acumuleze karma rea, atunci cu siguranță nu-i vom da de pomană. Dacă suntem siguri că dacă fuge pe stradă copilul va fi lovit, nu-l vom lăsa să alerge pe stradă. Deci, cu siguranță trebuie să-i servim într-un mod atât rapid cât și suprem.

Și cel care stabilește interfața trebuie să fie foarte atent la poveștile pe care și le spune.

De exemplu, un alt caz care se întâmplă mereu. Cineva mi-a făcut o nedreptate. Îl dau acum în judecată pentru „a-l împiedica să mai facă și altora același lucru”. Sună bine, nu-i așa? Dar trebuie să fim foarte atenți. Pentru că dacă cineva mi-a greșit, de multe ori răzbunării din mine îi pot da diverse nume. Trebuie să fim foarte atenți ce ne motivează pentru că doamna Karma nu poate fi mințită, ea înregistrează intenția noastră. Intenția care dirijează, este esența karmei. Deci, dacă avem sentimente puternice de răzbunare și furie pe acea persoană, atunci nu va trebui să o dăm în judecată. Altcineva trebuie să facă asta.

Aceeași întrebare este dacă trebuie plesnit copilul indisciplinat. Răspunsul este doar dacă suntem plini de iubire pentru el. Dacă suntem supărați pe el, nu facem asta.

De aceea este bine să învățăm unde să stabilim  interfața. Și cel mai important este să învățăm să fim atenți la intenția pe care o avem în tot ceea ce facem. Și asta este o mare artă.

Întrebare: Ce se întâmplă dacă elevul nu este încă pregătit pentru un asemenea nivel de angajament în care începe să lucreze pe căi mai dificile?

Răspuns: Atâta timp cât profesorul știe că elevul nu este pregătit, nu va trece la nivelurile următoare. Va rămâne în Shiwa sau Gyepa. Numai atunci când simte că elevul este pregătit, va merge mai departe cu el.

 

Te va duce departe

Cu cât practicăm mai mult această intenție, nu numai de a da celorlalți ceea ce își doresc, dar și ceea ce au nevoie cu adevărat, cu atât intenția noastră devine mai pură. Cu cât învățăm să-i simțim și să-i ascultăm mai bine, cu atât vom face lucrul corect pentru ei, instinctiv. Așa se dezvoltă abilitățile paranormale.

Datorită intenției și dorinței voastre de a aduce binecuvântarea supremă celorlalți, abilitatea minții voastre se va intensifica. Este ceea ce vă va transforma într-un bodhisattva și, în cele din urmă, în Buddha.

Buddha știe exact de ce are nevoie fiecare, de cum să acționeze cu fiecare, și ce să spună fiecăruia, pentru că le citește mintea. De unde această abilitate a lui Buddha? Ea provine din practica și dorința arzătoare a unui Bodhisattva de a aduce binecuvântare tuturor ființelor.

Încă un aspect legat de Shi gye wang drak:

În trecut ai fost sursa care m-a distrus,
Dar acum vremurile s-au schimbat;
Acum te văd! Unde vei merge?
Oriunde te vei duce, mândria ți-o voi înfrânge!

Care dintre cele patru moduri este prezentat în acest verset? Acesta este Drak ― te voi distruge dacă vei continua.

În Lo Jong 3, numit Roata Cuțitelor, se povestește despre un om care merge cu o roată de cuțite pe cap. Roata se învârte repede, iar cuțitele curbate îi taie tot timpul capul. Acele cuțite sunt karma lui și de fiecare dată când cuțitul vine să-l taie, el își dă seama: am făcut asta în trecut și acum mă taie.

Și acest Lo Jong ne învață despre corelații. În cartea Șlefuitorul de diamant, există un capitol numit Corelațiile, care este construit pe acest Lo Jong. Toate corelațiile dintre cauză și efect, dintre ceea ce am făcut și ce a provocat, sunt contrare intuiției noastre. Nu avem nicio idee, de ce ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă, de unde vine. În budism spunem că fiecare lucru are o cauză, chiar dacă nu o cunoaștem, iar acest Lo Jong descrie foarte frumos această cauzalitate, aceste corelații. De fiecare dată când roata se învârte și cuțitul taie, omul își spune: „oh, asta am făcut în trecut și acum se întoarce asupra mea”.

Dar acum el se ridică și spune: „Ajunge!” El face Drak și spune: „Destul cu asta, acum sunt în control”.

El devine un înger tantric amenințător așa cum îl vedem pe Lordul Morții în Roata vieții și a morții. El spune: „Eu învârt roata acum. Am să ard toate aceste karme!”. El merge cu putere împotriva lucrului care îl ucide. El schimbă sensul de învârtire a roții.

Exact asta face el în acest verset,

 

În trecut tu ai fost

Egoismul meu, prețuirea de sine, atașamentul de sine – această parte a minții mele –

… ai fost sursa care m-a distrus,
Dar acum vremurile s-au schimbat;
Acum te văd! Unde vei merge?
Oriunde te vei duce, mândria ți-o voi înfrânge!

Versetul 170 este concluzia de a inversa roata:

Renunță de acum înainte la orice gând
De a mai munci pentru propriul interes,
Căci altora, te-am vândut! –
Vino-ți în fire și du-te să muncești!

Gata, te-am vândut, mergi la muncă. Ce să muncesc? Să-i servești pe ceilalți. Acesta este rolul tău acum.

 

Fericirea exaltată…

El spune: „De ce nu simți fericirea exaltată chiar acum?”.

Singurul motiv pentru care nu simțim această fericire intensă este pentru că până acum nu am făcut asta.

Maestrul ne-a spus mai înainte: Dacă am fi făcut asta înainte, am fi acum în paradisul lui Buddha. Motivul pentru care există suferință în viața noastră este pentru că nu am mai făcut aceste lucruri înainte. De aceea facem această muncă cu ochii noștri, cu gândirea noastră. Ne-am vândut altora.

La care duce calea Bodhisattva…

Cum știm că progresăm în această practică? Ne uităm la ceea ce fac ochii noștri.

La ce se uita ei? Când intrăm într-un loc nou, întâlnim oameni necunoscuți. Ce facem cu ochii noștri? Căutăm să ne servim pe noi înșine sau pe ceilalți?

Deci, din când în când, ne vom opri și vom verifica spre ce ne uităm. Și acesta este un mod de a vedea dacă am progresat sau nu. Așa cum ne spune Maestrul Shantideva, „nu există să nu poți progresa cu ajutorul practicii”.

Un Bodhisattva încearcă să fie mereu în slujba altora. Încearcă să învețe lucruri pe care încă nu le știe, pentru că va veni ziua când va putea ajuta pe altcineva. De exemplu, ce va face Bodhisattva când i se strică mașina? Se va uita bine atunci când cineva o repară, astfel încât data viitoare să poată el ajuta pe altcineva.

Oamenii devin infirmi sau îmbătrânesc sau își pierd abilitățile mentale. Este foarte trist să vezi pe cei care odinioară se aflau pe o poziție socială înaltă și toată lumea era interesată de ei și îi invita la petreceri, că sunt acum singuri.

Bodhisattva va merge să-i servească pe acești oameni.

Da, este bine să mergem și să ne distrăm la petreceri, dar să nu-i uităm pe cei care nu mai sunt invitați. Asta face bodhisattva care și-a vândut ochii, trupul și mintea pentru a fi în slujba altora.

Dacă facem cu adevărat această practică, ea ne va aduce multă liniște, ne eliberează mult timp. Tot acest timp în care avem grijă de noi înșine: „cum arăt și ce mă voi îmbrăca, ce voi spune, ce vor spune ei, ce vor gândi despre mine”, este eliberat. Ce vom face cu el? Îi servim pe ceilalți. Și pe nesimțite vom fi fericiți sau iluminați.

 

…pas cu pas…

Versetul 171:

Și dacă se întâmplă să uit de mine,
Și tuturor ființelor nu te voi da,
Atunci cu siguranță mă vei preda
Pe mâna paznicilor din infern.

Din nou, Maestrul subliniază ideea că dacă ne devotăm celorlalți, reacția noastră „naturală” este de a ne împotrivi.

Și trebuie să punem între ghilimele „natural”. Acest „natural” este de fapt un obicei adânc înrădăcinat și care ne omoară. Și dacă vi se pare de la sine înțeles, înseamnă că nu v-ați uitat suficient de adânc, pentru că dacă vă veți uita bine, vă veți vedea reticența de a face asta; avă pune în slujba altora este cu siguranță o practică grea.

Nu fiți ca elefantul din magazinul cu porțelanuri, ci fiți blânzi cu voi înșivă și nu renunțați.

Mergeți pas cu pas spre acest ideal a unui Bodhisattva.  Dacă mergeți pas cu pas, fericirea va crește pe nesimțite. Nu este nevoie să vă gândiți la fericire sau să căutați fericirea, pentru că ea va veni singură. Însuși actul de a practica, vă va face fericiți.

Toată viața muncim pentru a ne aduce fericirea și nu am găsit încă fericirea supremă. Nu suntem încă în extazul suprem, nu-i așa? Deci aceasta este practica.

Priviți la majoritatea oamenilor din jurul vostru, cum sunt la sfârșitul zilei față de începutul zilei? Sunt mai fericiți la sfârșitul zilei decât erau la începutul zilei? Acest lucru nu este adevărat pentru majoritatea oamenilor. Pentru că nu asta fac.

Bodhisattva care practică, încheie ziua mai mulțumit decât atunci când a început-o. Luni va fi mai mulțumit decât a fost duminică. Este o spirală care continuă să urce.

  

…cu înțelepciune…

Versetul 172:

De fapt, așa m-ai predat de multă ori
Pe mâna durerii care durează veacuri –
Am ranchiună față de tine și ți-o voi aminti,
Și grija numai pentru tine, o voi nimici!

Din nou, Maestrul ne încurajează să dăruim și să ne dedicăm celorlalți, dar nu cu forța, ci cu blândețe și treptat. Este important să dăruim în limitele noastre, atât cât putem, și să nu regretăm. Pentru că dacă dăm și apoi regretăm, toată karma este ștearsă, am stricat totul. Nu dați mai mult decât puteți acum. Dar nu renunțați și de fiecare dată extindeți-vă încă puțin generozitatea. Este foarte important.

 

…cu hotărâre…

Calea nu va fi ușoară, vom avea obiecții și vom purta lupte și ego-ul va vorbi. În capitolele anterioare, Maestrul ne-a spus: Faceți practica cu intenții bune, și în acest fel, vă veți depăși ego-ul. Și chiar dacă veți face invers de ce ați învățat, nu disperați. Ați pierdut o bătălie. Dar războiul este lung, așa că nu vă pierdeți curajul.

Ego-ul este un mare dușman pe care trebuie să-l învingem. El este foarte puternic și este adânc înrădăcinat în noi. Ați căzut? Ridicați-vă, spune el, scuturați-vă de praf și continuați-vă lupta. Va mai fi o oportunitate. Nu renunțați niciodată.

Nu disperați dacă ați fost învinși, vă ridicați și continuați.

 

… până la victorie

Cu cât încercăm mai mult să ne depășim ego-ul, cu atât mai mult vom schimba treptat echilibrul de putere. Cu toate că ego-ul este un inamic atât de mare și puternic și ne învinge mereu, încercarea de a-l înfrânge, de a-ne birui egoismul, va crește puterea treptat, iar inamicul va deveni din ce în ce mai mic. Și va veni ziua când el se va evapora.

 

Secretul fericirii

Versetul 173 încheie această practică a schimbării de sine cu ceilalți. El este, de asemenea, un verset faimos din acest capitol și îl vom citi în tibetană și apoi în română.

de te dak ni ga du na – cât timp am căutat fericirea pentru mine,
sonam la dak kyi gar mi ja – n-am putut fi fericit.
de te dak ni sung do na – și astfel, pentru a mă proteja pe mine,
shen dak taktu sungwar ja – îi proteja mereu pe alții.

Niciodată n-am putut fi fericit
Cât timp am căutat fericirea pentru mine!
De acum îi voi proteja mereu pe alții
Și astfel, mă voi proteja și pe mine!

Să avem grijă de ce alții își doresc, dar mai ales de ceea ce au nevoie…

Mai întâi trebuie să distingem între ce își doresc alții și de ce au nevoie.

La începutul practicii schimbării de sine cu ceilalți, avem tendința de a ne concentra pe micile dorințe pe care le au oamenii: o ceașcă de cafea, niște bani, un film.

Este bine și necesar să le satisfacem oamenilor micile lor dorințe, deoarece se creează o afinitate karmică între noi și ei își dezvoltă încrederea în noi.

Dar, pe de altă parte, va trebui ca noi să progresăm pentru a ajunge să le satisfacem nevoile lor supreme, chiar dacă nu sunt conștienți de ele sau nu știu cum să și le exprime.

Ceea ce oamenii au nevoie cu adevărat, indiferent dacă știu sau nu, este să ajungă singuri să transcendă durerea și moartea, și apoi să le permită [să le faciliteze] și altora această șansă.

  

…la fel cum a făcut Maestrul Shantideva

Însuși Maestrul Shantideva a fost expert în aceste lucruri. De aceea ne-a învățat. Ce a făcut cu viața lui?

După ce a transmis această învățătură călugărilor în mănăstire, se spune că a început să zboare când a ajuns la capitolul nouă, după aceea a aterizat la două sute de mile de mănăstire. Se spune că a ajutat mii de oameni în diferite moduri: a eliminat foametea, războiul și altele.

Dar binefacerile lui nu s-au terminat acolo. De fapt, Maestrul Shantideva ne servește pe toți, prin însuși faptul că ne-a învățat această învățătură uimitoare într-un mod atât de pur, ingenios și elocvent.

Învățătura s-a păstrat de peste 1300 de ani și a ajuns și la noi, în limba noastră maternă.

La rândul nostru, vom continua să-i slujim pe ceilalți prin acest studiu, meditând asupra lui zilnic, și apoi aplicându-l în viața noastră, în liniște și cu modestie.

Schimbarea de sine supremă cu ceilalți va fi prin transmiterea acestor învățături altora, dându-le și lor posibilitatea de a le transmite mai departe.

   

Planuri de fericire

Să facem o scurtă meditație înainte de a ne despărți.

Așezați-vă comod și închideți ochii,

Concentrați-vă pe respirație.

Gândiți-vă la următoarele douăzeci și patru de ore din viața voastră. Ce vă așteptați să fie mâine?

Încercați să planificați cum ați putea practica mâine compararea și schimbarea de sine cu ceilalți, cu cel puțin o persoană.

Și când planificați acest efort nobil, introduceți în plan și modul de realizare . Gândiți-vă cum să faceți asta în liniște, cu modestie, fără a ieși în evidență, poate anonim.

Puteți face încă un pas și să planificați în cele mai mici detalii modul în care veți face aceste lucruri până la capăt.

Puteți deschide ochii.

 După cum ați văzut, această meditație ar fi bine de făcut înainte de a vă ridica din pat.

 

Eu şi celălalt

Capitolul despre meditație

din „Ghidul modului de viață a războinicului spiritual”

al maestrului Shantideva

Inspirat după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 5b

 

Schimbarea de sine cu ceilalți

Versetul 140. Maestrul ne introduce în schimbarea de sine cu ceilalți.

Cei inferiori și restul – îi voi considera ca pe mine însumi;
Și eu mă voi considera ca fiind ceilalți.
Invidia, rivalitate și mândria
Fără ezitare toate acestea le voi practica!

Cum vom învăța să depășim acest demon al prețuirii de sine?

După ce în lecțiile anterioare am învățat să comparăm, acum ne spune: schimbă-te.

Mecanismul automat de clasare a celorlalți

Când vorbim cu o persoană, în mod automat o categorisim. Ierarhizăm oamenii:

– inferiori mie, în tibetană:

Menpa

– egali mie,

Nyampa

– Superiori mie.

Towa

Ierarhizăm oamenii, automat, după o anume scală:

• • a banilor,
  • a talentului,
  • a succesului,
  • a efortului,
  • a frumuseții și altele.

Iar acest lucru determină imediat atitudinea noastră față de ei:

• • dacă vorbim cu cineva inferior, ne comportăm într-un fel.
  • dacă vorbim cu un coleg care este la același nivel cu noi, ne comportăm în alt fel.
  • dacă vorbim cu cineva superior nouă, ne comportăm în alt fel.

– În prima situație, când vorbim cu cineva inferior, ce caracterizează atitudinea mea față de acesta? Aroganța, mândria.

În tibetană:

Nga Gyel

– În a doua situație, când suntem pe picior de egalitate, atitudinea caracteristică este rivalitate, rivalitatea.

În tibetană:

Dren Sem

– Și în a treia situație, invidia, gelozia.

În tibetană:

Trakdok

Și dacă vă îndoiți că aveți aceste sentimente, uitați-vă dacă tratați fiecare persoană pe care o întâlniți, ca pe voi înșivă? Avem mult de lucru, pentru noi toți, în aceste domenii

 

Practica ciudată a invidiei, concurenței și mândriei

„Cei inferiori și restul ” înseamnă „inferior, egal și superior mie”. Așa că Maestrul spune: „Când întâlnesc astfel de oameni, îi voi considera pe mine însumi”. Invidia, rivalitate și mândria spune Maestrul: Practică-le acum.

De ce ne spune Maestrul aceste lucruri? Tocmai că noi încercăm să scăpăm de aceste afecțiuni. Încercăm să eliminăm gelozia, mândria și rivalitatea din noi, pentru că acestea ne întunecă mintea și ne otrăvesc sufletul. Și așa este.

Toate aceste versete, în sanscrită pot fi citite în două moduri. Și în tibetană pot fi citite tot în două moduri.

Prajnakaramati este un comentator care a scris în sanscrită și a trăit aproximativ la două sute de ani după Maestrul Shantideva, în aceeași mănăstire. Comentariul său este mult mai aproape de sensul lucrurilor decât tibetanii care le-au scris șase sute de ani mai târziu.

Prajnakaramati spune că a practica gelozia, aroganța, rivalitatea este de a ne pune în mod deliberat în pielea lor și de a încerca să simțim ceea ce simt ei față de noi:

Ce simte persoana inferioară mie, față de mine,
Ce simte persoana superioară mie, față de mine, și
Ce simte rivalul față de mine ?

Eu nu pot să simt cu adevărat ceea ce simt ei, pot simți doar ceea ce simt eu. Dar dacă încerc să schimb rolurile cu ei și să intru în mintea lor, spune Maestrul, dacă faci asta bine, ți se va face lehamite de asta, fapt care te va apropia de iluminare. Și nu vei ști până nu vei încerca.

În general, trăirile afective negative de gelozie, aroganță, rivalitate nu fac decât să mărească suferința în viață. Pe de altă parte, comentatorul Prajnakaramati [detalii] explică că atunci când ne punem în locul altora, vom putea să ne schimbăm aceste atitudini în ceva care intensifică partea iluminată a vieții noastre. Și din moment ce o facem în mod deliberat, nu trebuie să ezităm sau să ne îndoim când ajungem să aplicăm această practică.

Deci iată începutul.

 

Practica geloziei

Unele versete vorbesc despre prima situație – gelozia/invidia.

Versetul 141.

Suntem în situația în care vorbim cu o persoană inferioară nouă. Am decis că ne este inferioară nouă. Și nu pentru că ar fi ea inferioară în sine, dar cumva am decis că este inferioară. Iar în paralel, ea ne consideră superiori ei.

Să considerăm relația dintre elev și profesor. Profesorul vorbește elevului care are mai puțină cunoaștere și mai puține virtuți spirituale. Deci profesorul este mai presus de elev. Sau o persoană bogată vorbește cu o persoană săracă.

Ce simte celălalt, față de cel superior lui? Simte invidie. Omul sărac invidiază pe cel bogat sau servitorul își invidiază stăpânul. Și așa mai departe. Deci celălalt se simte gelos.

Așa că acum, în mod deliberat, practic invidia. Maestul ne arată aici cum să practicăm gelozia. Ne punem în locul ei, ne substituim ei.

Deci, eu acum vorbesc persoanei inferioare și intru în mintea lui; îmi imaginez că intru în corpul lui și mă gândesc la ceea crede ea despre mine? Cum mă tratează?

Iată ce crede aceasta despre mine:

Versetul 141:

El este respectat, și nu eu, –
El deține bunuri, și nu eu;
El este lăudat, în timp ce eu sunt disprețuit, –
El este fericit și eu nefericit.

Versetul vorbește despre ce crede o persoană geloasă pe mine.

Iată lucrurile pe care le enumeră în acest verset:

a.El este respectat, și nu eu.

Kurti

Kurti înseamnă respect, onoare.

b.El deține bunuri, și nu eu.

Nyepa

Nyepa – câștig, bunuri.

c.El este lăudat, și eu disprețuit.

Tupa

Tupa – laudă.

d.El este fericit și eu nefericit.

Dewa

Deci, mă pun în locul ei și sunt gelos pe mine.

De fapt, îmi practic gelozia mea. Pentru că nu o pot practica pe a sa. Dar mă folosesc de ea, pentru a cunoaște ce este gelozia cu adevărat. De ce să fug de celălalt și să-mi spun tot felul de povești, hai să văd cum este să fiu în locul lui!  care nu sunt.

Mă folosesc de celălalt pentru a-mi cunoaște partea întunecată a minți mele. Partea mea sumbră a ei.

Două versiuni ale practicii de „schimbării de sine cu ceilalți”

1. Pentru cei care sunt pe o cale spirituală, prima cale va suna mai logic. Pentru că ei doresc să-și elimine aroganța. Deci, dacă eu vorbesc cu o persoană inferioară mie, atunci ce voi spune?
   • Îl voi respecta pe el și nu pe mine. În loc să mă respecte el pe mine, acum îi voi acorda lui respect. Pentru a activa antidotul la aroganța mea, atunci îl voi respecta pe celălalt.
   • Dacă nu are lucruri, îi voi da lucruri, tot ce am în posesia mea, este al lui. Auzi un ton complet diferit.
   • Îl voi lăuda pe el și mă minimalizez pe mine. Are toate laudele și este doar derogatoriu pentru mine. Voi avea grijă ca ceilalți să-l laude numai pe el, și nu pe mine.
   • Toată fericirea să fie a lui și suferința să fie asupra mea. Voi schimba rolurile.

Și asta mi se pare foarte nobil, mi se pare foarte logic. Este ca și cum ne-am spune „destul cu această gelozie”.

2. Maestrul Prajnakaramati, ne spune că dacă vrem cu adevărat să ne oprim, va trebui mai întâi să o cunoaștem. El spune: „Fă practica întunecată, inversează rolurile. Intră adânc în gelozia ta”. Și după aceea, poți schimba rolurile.

Ken Rinpoche spunea: „Uită-te la publicul tău și vei învăța de la el”.

Ați primit acum o practică mai puternică. Faceți-o în funcție de ce vi se potrivește. Poate în zile diferite vei practica lucruri diferite.

Aici practicăm gelozia. Ne punem în locul celui care ne invidiază. Stăm în locul lui și ne invidiem pe noi înșine. Și așa începem să cunoaștem ce este gelozia: cum ne simțim, ce simțim în corp, ce ne produce sentimentul de invidie, gândul de invidie? Ce ne face asta?

În versetul 142, Maestrul vine cu alte aspecte:

Toată munca grea este pe mine –
În timp ce el în tihnă petrece; –
Eu sunt decăzut și lipsit de orice virtute
În timp ce el câștigă faimă în lume!

„Toată munca grea este pe mine”. Cine spune asta? Cel care mă invidiază. El spune: „Eu trebuie să fac toată munca și tu stai în tihnă ca un rege”.

Deci, celelalte aspecte ale geloziei pe care le descrie Maestrul aici sunt.

e.El se odihnește și nu face nimic, eu fac toată munca.

Le mepay dewa

Le – faptă, muncă,
Le mepay – fără muncă,
Dewa – fericire, plăcere, mulțumire.

Adică: el stă mulțumit și nu face nimic.

f.El câștigă faimă, eu rămân anonim.

Drakpa

Drakpa – renume, faimă.

 

Practică cu control

Întrebare: De fapt, suntem mereu invidioși pe cei de deasupra noastră. Ce este nou în asta?

Răspuns: Atunci când invidiem pe cineva, ni se întâmplă automat. Vedem în el ceva ce nu avem noi și suntem invidioși. Acest lucru nu ne dă posibilitatea de a scăpa de invidia noastră și de a renunța la ego-ul nostru. Pe când, dacă facem această practică intenționat, acum deținem controlul. Acum ne gândim în mod deliberat la modul în care el ne invidiază. Prin faptul că alegem să facem asta și să observăm procesul, începem încet să eliminăm această trăire afectivă negativă.

Și asta e toată diferența. Acum venim cu înțelepciunea în ceea ce facem. Aceasta este diferența dintre gelozia care ni se întâmplă automat și acest proces în care ne eliminăm gelozia.

Versetul 143:

Și ce voi face fără virtuți?
Fiecare își are propriile virtuți.
În comparație cu unii, sunt inferior,
Și față de alții, sunt superior.

 

Pericolul neputinței

În versetele 141, 142 , Maestrul ne vorbește de invidie, dându-ne un exemplu despre cum să practicăm invidia.

Acum se schimbă puțin tonul.

Versetul 144:

Moralitatea și intelectul meu se deteriorează,
Prin puterea afecțiunilor mentale și nu din a mea voință,
Trebuie să ai grijă de mine cât poți tu de bine,
Și orice durere voi accepta cu ușurință.

Acesta este un moment sfâșietor, în care celălalt își dă seama că nu este acel Bodhisattva minunat care credea că este.

Celălalt spune, tu ești un mare Bodhisattva, „Trebuie să ai grijă de mine cât poți tu de bine, și voi accepta orice durere cu ușurință”.

Deci, cel care se simte inferior, să spunem un discipol spiritual, se uită la viața lui și spune: nu am cine știe ce virtuți înalte,  concepția mea despre lume este deficientă sau nu-mi înțeleg realitatea. Sau am tot felul de alte slăbiciuni. Moralitatea mea nu este atât de bună. Dacă mă uit mai bine, s-ar putea să fac lucruri pe care nu ar trebui să le fac. Intelectul meu se slăbește, toate aceste lucruri se întâmplă din cauza puterii trăirilor mele afective negative și nu din voința mea. Nu am nici un control asupra lor.

Dacă mai înainte a spus: el are toată faima și toate virtuțile, iar eu sunt inferior și lipsit de orice virtute. Ce spune el acum? Și ce voi face fără virtuți? Fiecare își are propriile virtuți.

Aici Prajnakaramati ne spune că dacă rămânem pe poziția omului invidios, ne putem simți neputincioși. Vom spune: „Niciodată n-o să pot ajunge la nivelul lui, la virtuțile lui. El este un profesor atât de înalt”. Sau: „E atât de bogat”.

Deci, cum putem evita descurajarea când ne comparăm cu el sau ea?

Să luăm situația în care avem un profesor, iar profesorul nostru are alt profesor. Deci putem vedea trei generații: noi, profesorul nostru și profesorul lui. Prajnakaramati spune: Uită-te la profesorul tău, unde este el și unde este profesorul lui? Profesorul tău nu a renunțat, a continuat să practice. Ah!! Dar și eu pot face asta!

Așa că, în loc să ne descurajăm, ne uităm la calitățile lor înalte, la virtuțile lor și încercăm să ne inspirăm din ele, să dorim să ajungem și noi la ele.

Există ființe și mai minunate decât ei; Și sunt ființe care arată și mai rău decât noi. Este important să ne amintim că toate necazurile vin din puterea gândurilor noastre negative și nu pentru că le-am dorit, așa că este foarte important să încercăm să frânăm aceste gânduri în mintea noastră.

 

Elev și profesor

Acum acest elev se întoarce către profesor și îi spune: „Trebuie să ai grijă de mine, sunt slab, nu am putere singur”. Nu am nicio concepție corectă asupra lumii și sunt plin de afecțiuni mentale [trăiri afective negative]. Sunt slab. Trebuie să ai grijă de mine.

Voi accepta orice durere, în sensul că „Fac ceea ce-mi spui!”. Aici elevul îl roagă pe profesor: „Ajută-mă!”. Deci, aici, vorbitorul este acum elevul.

Și în versetul 145, elevul se întoarce către profesor. El spune:

Datoria ta nu este să ai grijă de mine?
Cu ce drept, atunci mă disprețuiești?

Acesta este profesorul care este arogant și elevul care este invidios. Elevul îi spune: „De ce nu mă bagi deloc în seamă și mă disprețuiești?”

Acum elevul începe să dezvăluie ipocrizia profesorului.

La ce-mi folosesc toate virtuțile tale,
Tu, care ești considerat la nivel înalt?

Aici elevul se îndoiește de profesor. Dacă așa se comportă un mare Bodhisattva, cu toate virtuțile sale aparent minunate, atunci cine își dorește astfel de virtuți? Ele nu ajuta pe nimeni!

Acest lucru se întâmplă când începem să ne apropiem de profesor și să trăim cu el. Începem să-l vedem în carne și oase și îi spunem: „Stai așa, tu mă înveți în clasă, lucruri atât de înalte și de minunate, hai să văd cum trăiești?”

Și aceasta este soarta fiecărui profesor. Mai devreme sau mai târziu ajunge într-un loc în care predă lucruri fără să fi ajuns la nivelul lor. Acestea sunt lucruri pe care Buddha le-a predat, lucruri pe care le-a predat o ființă perfectă. Profesorul oriunde ar fi, mai devreme sau mai târziu va ajunge la acest nivel. Aceasta este ipocrizia profesorului și aceasta este o situație care este inevitabilă la un anumit nivel. Și aici elevul dezvăluie această ipocrizie.

 

Consecințele teribile ale invidiei

Versetul 146

Suntem încă pe subiectul invidiei, emoție distrugătoare, negativă, dificilă și, printre altele, ne determină să diminuăm valoarea lucrului în care credem.

Întâlnim pe cineva care are succes, pe cineva foarte talentat sau pe cineva faimos. Unde ne duce invidia? Spre locul în care îi diminuăm valoarea pe care o are. Exact asta se întâmplă aici.

Acum elevul invidios pe profesor îi vorbește profesorului și îi spune: Stai, stai așa, cine te consideri că ești? Crezi că ești un profesor atât de grozav? Tu însuți

Trăiești în abisul renașterilor mizere,
Lipsit de orice compasiune pentru ființe;
Dar te consideri cu calități înalte,
Și dintre cei înțelepți dorești să faci parte!

Nu m-ai convins de standardul tău moral înalt, în curând vei cădea în viețile mizere de care mă avertizezi. Vorbești frumos despre compasiune, dar unde este compasiunea ta?

Aici ne duce invidia.

Până aici a fost subiectul invidiei. Maestrul ne învață cum să-o practicăm în mod intenționat, din alegere, din conștientizare. Să vedem cum ne afectează această emoție! Cum ne face să ne simțim, cum ne face să ne gândim la alții?

Elevul de aici este invidios pe profesor și îl minimalizează. Acesta este unul dintre cele mai rele lucruri pe care le putem face, pentru că atunci nu vom mai avea profesor. Dacă îl coborâm la nivelul scăzut, atunci nu mai avem profesor.

Fără un profesor nu există cale spirituală.

Fără o cale spirituală este imposibil de ajuns la iluminare.

Maestrul ia gelozia și o aduce la extrema cumplită care ne distruge calea către iluminare!

 

Practica cu înțelepciune

Este nevoie să cunoaștem cum gândește această minte. Vom vorbi despre ce trebuie să facem atunci când vedem defecte la un profesor, cum să le tratăm pentru a nu ne pierde profesorul.

În momentul când întâlnim un profesor, el este cel mai prețios lucru, pentru că ne scoate din suferință. Dar pe măsură ce ne apropiem de el, începem să-l privim prin prisma trăirilor noastre mentale negative. Mai târziu vom învăța cum să facem față acestei situații.

Maestrul doar ne familiarizează cu aceste lucruri. Pentru că lucrul greșit pe care-l facem este să negăm acele sentimente care vin din noi. Să presupunem că întâlnim defecte la un profesor. A pretinde că profesorul nu are aceste defecte nu ne ajută, pentru că le vedem. Nu trebuie să ne lăsăm târâți de ele, pentru a nu ne pierde profesorul. De aceea trebuie să știm cum ne funcționează mintea. Pentru că ceea ce vedem la profesor este o proiecție a minții noastre. Trebuie să ne cunoaștem mintea înainte de a o stăpâni.

 

 Practica concurenței

Acum, în versetele următoare, trecem la competitivitate. Versetul 147:

Și dacă el este considerat ca fiind egalul meu,
Sunt pregătit să-mi impun superioritatea
Mă asigur să-mi cresc profitul și onoarea
Care să le depășească pe ale lui.

Aici este vorba despre rivalitate cu cineva care este egal cu mine. Acum încerc să văd dacă sunt cumva mai bun ca celălalt. Maestrul intră în detalii:

– Îmi voi crește profitul și onoarea care să le depășească pe cele ale rivalilor mei, chiar dacă va trebui să mă lupt și să le „fac necazuri”.

Versetul 148: O persoană concurentă spune:

Toate calitățile mele bune
Trebuie promovate în întreaga lume;
Și mă voi asigura ca nimeni să nu știe
De calitățile pe care el le are.

– Mă voi asigura ca toate calitățile mele bune să fie promovate în întreaga lume, iar ale rivalului meu să rămână necunoscute.

Maestrul spune: Intră în această minte, intră în acel gând, uită-te la ce simți. Și încearcă să te pui acum în locul lui; Cineva simte asta față de tine, acum încearcă să simți tu ceea ce simte el față de tine; El spune: virtuțile tale nu trebuie să fie auzite de nimeni. Încearcă să te pui în locul lui.

Versetul 149:

Defectele mele le voi ascunde,
Și numai eu, și nu el, să am parte de ofrande;
Trebuie să obțin cu ușurință lucrurile dorite,
Și numai eu, și nu el, de renume să am parte.

Așa gândește mintea care încearcă să concureze.

• Dacă am un defect, am grijă repede să mi-l ascund, ca nimeni să nu știe de el, să nu-l vadă nimeni.
• Ofrandele mi se cuvin numai mie, și nu lui. Trebui să obțin cu ușurință lucrurile de care am nevoie, și nu el.
• Să fiu lăudat numai eu.

Trebuie să reținem că Maestrul Shantideva s-a adresat comunității de călugări, care se întreceau prin ofrandele pe care le primeau de la cei care îi sprijineau. În zilele noastre, ne concuram cu alții în ceea ce privește salariile noastre, poziția noastră la locul de muncă sau tipul de casă, apartament sau mașină pe care o deținem și așa mai departe.

Versetul 150:

Și dacă ceva nu-i merge bine,
Îl voi privi multă timp cu încântare;
Mă voi asigura ca fiecare spre care se îndreaptă
Să-l facă de râs și să-l disprețuiască.

Dacă ceva nu le merge bine rivalilor noștri, ne simțim fericiți și avem grijă să-i discredităm în fața celorlalți.

Aceasta este rivalitate, crede că urcă, dărâmându-l pe celălalt.

 

Practica aroganței și a mândriei

Acum trecem la practica aroganței, a mândriei. Vorbim cu cineva superior nouă și el este arogant cu noi. Acum schimbăm rolurile și încercăm, prin ochii lui, să fim aroganți față de noi și să simțim cum este să fim aroganți față de cineva. Deci, cel care este arogant, acum sunt eu și sunt arogant cu mine.

Versetul 151:

Această ființă jalnică cu trăiri afective multiple
Îndrăznește să declare că îmi seamănă în toate mie!
Dar cum poate fi cu mine la egalitate
În învățătură, înțelepciune, statut, frumusețe și bogăție?

El ne dă exemple despre cum să o practicăm. Când descrie practica aroganței, Maestrul Shantideva enumeră mai întâi trăsăturile de care putem fi mândri, în comparație cu așa-numitul Bodhisattva „impostor”. Maestrul ne spune că s-ar putea să ne vedem ca depășindu-l prin:

• Educația noastră,
• Înțelepciunea noastră,
• Înfățișarea noastră,
• Statutul nostru sau
• Mijloacele noastre economice.

El descrie apoi gândurile care ne pot trece prin minte pe măsură ce practicăm aroganța față de un Bodhisattva inferior nouă.

Versetul 152:

De câte ori oamenii îmi laudă
Virtuțile mele pretutindeni,
Mă înfior de plăcere,
Și valuri de fericire mă cuprind.

Avem grijă nu numai să ne ridicăm deasupra unui Bodhisattva în diferitele sfere ale vieții noastre, ci și toată lumea să recunoască superioritatea noastră față de el în toate aceste sfere și acest lucru ne produce „fiori de plăcere”.

Versetul 153:

Și dacă are un câștig material,
Am să i-l iau cu sila,
Îi voi lăsa doar cât să aibă din ce trăi,
Și restul îl voi lua pentru mine cu forța.

Dacă el primește o sumă de bani sau ceva similar, din moment ce noi suntem cei care lucrăm în beneficiul tuturor ființelor, atunci putem să ne jucăm aici de-a Robin Hood: îi luăm cu sila tot ce a primit, îl împărțim altora și îi vom lăsa puțin cât să poată trăi.

Așa gândește o persoană arogantă. Nu-i va lua celuilalt totul, ca să nu-și strice imaginea evlavioasă, îi va lăsa puțin, un minim din care să trăiască și restul î-l va lua pentru el însuși.

 

*******

Până aici a fost practica sentimentelor de: invidie, concurență/rivalitate, aroganță și mândrie. Aceasta este varianta avansată, în care practicăm în mod voit aceste trăiri, pentru a le cunoaște și a le depăși. Ea este cu mult mai rapidă decât cea de a doua variantă.

Pentru că în a doua variantă există un grad de negare. Spunem: „Eu sunt mai înalt, așa că voi avea grijă să-i ridic pe ceilalți”. Aceasta este o atitudine pioasă bună, dar nu suficient de puternică. Pentru că încă există o anume ignoranță a acestor sentimente în noi.

Imaginați-vă că ați practicat o vreme toate versetele anterioare; și începeți să cunoașteți bine cum sunt sentimentele de invidie, rivalitate și mândrie și veți fi dezgustați de ele. În acest fel vă veți vedea latura voastră sumbră, veți vedea câtă suferință v-au provocat aceste sentimente, cât de mult v-au deteriorat mintea și v-au furat liniștea sufletească. Înțelegând toate acestea, vă veți umple de dezgust față de aceste trăiri mentale negative.

 

 Conversația cu mintea

În versetul 154, Maestrul începe conversația cu mintea lui.

Tu ești cel ce mi-ai distrus fericirea,
Și mereu m-ai rănit;
Tu, care timp de veacuri,
În timp ce eram în Samsara, m-ai lovit.

Cu cine vorbește Maestrul? Cu mintea sa. Bodhisattva spune: „Uf, toate astea mi-au trecut prin cap tot timpul și nici măcar nu am știut de ele”. El spune: „Tu, minte, mi-ai distrus fericirea mereu.” Nu cel bogat sau cel care m-a asuprit, au fost cei care m-au rănit, ci sentimentele pe care le-am avut față de ei! Ele mi-au întunecat mintea și mi-au distrus fericirea. Și timp de veacuri în care am stat în Samsara, ele mi-au cauzat suferința.

Ce auzim aici? Furia. Pe cine? Pe el însuși. Pe acea parte a conștiinței sale care i-a provocat toată mizeria și suferința.

În versetul 155, spune:

O, minte! Servindu-ți propriul interes,
Ai irosit nenumărați eoni!
Și ce ai câștigat din atâta trudă?
Din toată munca ta, te-ai ales doar suferința!

Ai avut grijă mereu de propriile tale interese și ai irosit nenumărate veacuri de suferință în Samsara. Și ce ți-a ieșit din asta? Doar suferință.

 

A ne scufunda în muncă pentru fericirea altuia

În versetul următor, 156, el spune: Destul cu asta, am văzut că nu merge.

Prin urmare, angajează-te fără șovăire
În munca pentru fericirea altora.
Cuvântul lui Buddha nu dezamăgește,
Și vei vedea beneficiile ei în viitor.

Maestrul ne spune: Concluzia din tot ce am făcut până acum este, că a avea grijă de mine tot timpul nu a funcționat, mi-a provocat multă suferință. Deci, dacă este așa, voi începe să muncesc acum pentru alții.

Dar încă nu știu cum este să muncesc pentru alții, pentru că nu sunt obișnuit cu asta. Sunt obișnuit să am grijă de mine tot timpul. Am prea puțină experiență de a fi altruist și de a acționa în acest fel. Maestrul spune: Iată ce spune Buddha: a munci pentru ei este sursa fericirii tale. El nu minte niciodată. Cuvântul lui nu dezamăgește niciodată. Nu are niciun motiv să mintă, și pe viitor vei vedea beneficiile muncii tale. Când în viitor? După ce vei practica.

Practică și apoi vei vedea singur rezultatele.

 

Mi sipa

Să nu uităm că Maestrul Shantideva este un logician excelent și luptă cu adversarul. Cine este adversarul său? Mintea noastră.

Așa că mintea noastră vine și spune „Stai puțin, dar eu am făcut numai lucruri bune în lume”, la care el răspunde:

Versetul 157:

Dacă așa te-ai fi comportat
În trecut, la un moment dat,
Ar fi imposibil acum să nu fi stat
În paradisul lui Buddha minunat.

Există o expresie frumoasă în tibetană.

Mi sipa

Ceea ce înseamnă imposibil, nu se poate.

 

Te poți obișnui și altfel

Versetul 158:

Ca atare, așa cum te-ai obișnuit,
Ca picăturile de sânge și sperma ale altora
Să le identifici ca fiind „eu”,
Obișnuiește-te să-i percepi la fel și pe alții.

Vă amintiți cum ne-am definit pe noi înșine? Am luat o picătură de sânge și spermă de la mamă și tată și am decis să le numim „eu”. Ele de fapt sunt părțile altora și în virtutea obișnuinței, am decis să le numim „eu”.

Maestrul spune: „Dacă prin puterea obișnuinței ai făcut asta, atunci te poți obișnui să-i percepi și pe ceilalți ca pe tine însuți”. E doar un obicei, spune el.

Atunci toată această muncă grea de a ne dărui altora nu mai este dificilă. Cui mă dăruiesc? Este ca și când mâna dreaptă se dăruiește celei stângi care curăță mâna stângă. De la cine aștept mulțumiri?

Deci, acesta este laitmotivul Maestrului Shantideva: „Totul este prin puterea obișnuinței”.

 

 

Eu şi celălalt

Capitolul despre meditație

din „Ghidul modului de viață a războinicului spiritual”

al maestrului Shantideva

Inspirat după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 5a

 

Un scurt rezumat

Acest capitol al Maestrului Shantideva din cartea sa „Ghidul de viață a războinicului spiritual” este capitolul opt – despre meditație. Întreaga carte este menită să ne învețe cum să devenim un războinic spiritual.

Un războinic spiritual este o persoană care se luptă cu spiritul său pentru a-l înfrumuseța, a-l perfecționa, a-l purifica și a se transforma într-o entitate care poate aduce binecuvântare altora, la niveluri din ce în ce mai mari. Treptat, pe măsură ce practică, el devine o persoană sfântă, și în cele din urmă ajunge la iluminarea completă a lui Buddha. Și pentru a atinge iluminarea completă a lui Buddha, războinicul spiritual își desăvârșește ceea ce numim cele șase perfecțiuni.

• Își perfecționează generozitatea, aducând-o la niveluri uimitoare, care pot părea uneori imposibile oamenilor obișnuiți. Dar, ne spune Maestrul Shantideva, totul este o funcție a obișnuinței. Nu există nimic care să nu poată fi dezvoltat dacă este practicat.
• Își perfecționează moralitatea, menținerea eticii morale.
• El desăvârșește răbdarea, capacitatea de a face față situațiilor dificile fără să-și piardă cumpătul, fără să se mânie.
• Bucuria efortului.
• Perfecțiunea meditației care este o dezvoltare a capacității de concentrare.
• În cele din urmă, pentru ca o persoană să ajungă la fericirea sublimă a lui Buddha, trebuie să-și dezvolte înțelepciunea. Înțelepciunea care înțelege sensul realității, care înțelege de unde vin lucrurile în lumea noastră. Iar apoi el poate începe să le controleze. Dar înainte de a putea dezvolta această înțelepciune, el trebuie să dezvolte un nivel foarte ridicat de concentrare meditativă.

Capitolul opt al meditației este la acest înalt nivel de meditație.

În prima parte a capitolului, pe care nu am predat-o încă, Maestrul Shantideva ne împărtășește cum să facem meditația: Să părăsim viața agitată, viața de acasă, să mergem în singurătate.

Și am vorbit despre faptul că Bodhisattva are o varietate de unelte de practică.

–O parte din timp acționează în lume, pentru a face bine și de a acumula multe binefaceri.
–și o parte din timp se izolează pentru a-și dezvolta capacitatea de concentrare. Când a adus-o la un anumit nivel, el se întoarce și face binefaceri în lume, după care se întoarce din nou în solitudine.

Și toate acestea au ca scop, chiar și atunci când este în meditație, desăvârșirea capacității lui de a dărui și de a ajuta ființele la nivelul cel mai înalt.

Vom intra mai în detaliu a procesului schimbării de sine cu ceilalți.

Ne întoarcem la versetul 134, care este unul dintre cele mai faimoase din acest capitol, care spune:

Toată suferința care există în lumea întreagă,
Fiecare rău, durere și frică,
Provin din atașamentul față de „eu” –
Atunci la ce-ți folosește acest demon groaznic?

La ce-ți folosește acest „eu”? El îți provoacă toată suferința care există. Și am vorbit despre asta.

Și dacă vă amintiți, am vorbit despre două aspecte ale acestui „eu”, pe care l-am numit „demon”.

 

– Atașamentul de sine

Un aspect este atașamentul de sine; Este credința pe care o avem, într-un „eu” care există în sine, dar atunci când mergem să-l căutăm, nu îl putem găsi. În meditația pe care am făcut-o, am căutat unde se află acest „eu” în corp. Și dacă cineva face acest lucru meticulos, nu-și va putea găsi acest „eu”. Desigur, dacă-l căutăm și în afara corpului, este imposibil să-l găsim. Atunci unde este el?

Este nevoie să medităm mult și să analizăm conștiința și diferitele aspecte ale ei. Și cu toate că am căutat și nu l-am găsit pe acest „eu”, credem că există și suntem atașați de el.

De unde știm? De cât de jigniți suntem când cineva ne insultă. Măsura în care ne simțim jigniți de cineva, indică faptul că suntem atașați de „eu”, care atunci când căutăm pe acest sine ofensat nu-l găsim. El este o minciună care ne amărăște viața.

Nimănui nu-i place să fie jignit. Nimănui nu-i place să sufere. Maestrul spune că toată suferința, nu doar a fi jignit, toată suferință care există în întreaga lume, fiecare rău, durere și frică, vine din atașamentul față de „eu”.

Deci, acest demon groaznic este cel care ne amărăște viața, ne provoacă toată suferința, ne face să îmbătrânim în cele din urmă, să murim. Asta ne spune Maestrul. Deci, cine are nevoie de așa ceva ?

Toate acestea necesită analize și meditații profunde. Cu toții am venit cu tendințe foarte puternice de a fi atașați de sine. Ne-am născut cu acest atașament, am venit cu ea din viețile anterioare. Spunem că a existat conștiința înainte ca ea să ajungă în acest corp. Am avut vieți anterioare și vom avea și alte vieți viitoare.

Deci această tendință este foarte puternică. Este instinctivă, este înrădăcinată în noi, credem că este ceva firesc. Credem că asta suntem. Credem total în el. Acest lucru îl vedem atunci când cineva ne insultă, și noi repede suntem jigniți. Acest „eu” imediat sare, deși când îl căutăm el dispare.

 

– Prețuirea de sine

Rezultatul atașamentului de sine este prețuirea de sine. Pentru că eu cred într-un „eu” care există și este cumva mai important decât celelalte lucruri, atunci voi avea grijă de el. Acționez din această atenție față de mine. Acționez în primul rând să-mi servesc nevoile, să am grijă de mine, să mă tratez pe mine. Aceasta este ceea ce numim prețuirea de sine. Deci, ea este un produs secundar al atașamentului față de mine însumi, de „eu”.

În acest capitol, Maestrul nu atacă direct atașamentul de sine, pentru că este o muncă grea, ci ne pregătește pentru această muncă. Așa că în acest capitol, Maestrul încearcă treptat, prin argumente logice foarte frumoase, să ne coboare din prețuirea de sine, din preocupările noastre pentru „Eu” și din această concentrare permanentă pe care o avem asupra noastră.

 

– A da drumul cărbunelui care arde

Vom continua cu versetul 135, despre care am vorbit:

Atâta timp cât la „eu” nu vei renunța –
Durerea nu vei putea elimina.
Atâta timp cât focul nu-l vei înlătura –
Arsura din mână nu va dispărea!

Maestrul ne spune că orice durere: fizică, mentală, emoțională, psihică, orice fel de durere, nu o vom putea elimina atâta timp cât nu renunțăm la acest „eu”.

Exemplul faimos pe care ni-l dă Maestrul este al cărbunelui încins pe care îl ținem strâns în mâini și nu-i dăm drumul. Strigăm „Mă doare! Mă doare!” Dar nu dăm drumul cărbunelui din mâini. Maestrul spune: „Atâta timp cât focul nu-l vei înlătura, arsura din mână nu va dispărea!”. Până când nu renunți la acest „eu”, arsura din mână nu va dispărea.

 

– A ne dărui altora

Versetul 136:

Prin urmare, pentru a-mi alina durerea
Și suferința celorlalți,
Mă voi dărui altora, și
Îi voi prețui ca și pe mine însumi!

Pentru a-mi alina durerea – despre ce durere este vorba? Despre cea produsă de atașamentul de sine. Maestrul ne sfătuiește să ne dăruim altora, să ne dedicăm binelui celorlalți.

Cum ne dăruim altora?

Există un dublu sens aici:

–Primul sens este de a renunța la atașamentul de sine. Acesta este primul sens și ultim. Să renunțăm la acest „eu” care nu a existat niciodată decât în mintea și în credința noastră.
–Al doilea sens care atacă prețuirea de sine este de a ne pune în locul altora. De a ne substitui. În loc de a ne servi mereu pe noi, să începem de a-i servi pe ceilalți. În acest sens ne dăruim altora.

Următorul verset. Maestrul începe acum să ne introducă în această lume a înlocuirii de sine.

Versetul 137:

O, minte, înțelege asta:
Deja sunt sub controlul altora!
Cu excepția dorinței de ai servi
La altceva nu te mai poți gândi!

M-am dăruit deja altora. Maestrul spune: Tu, minte, care ești obișnuită să ai grijă de tine, să te gândești numai la tine și la ce este bine pentru tine, uită de toate acestea. Nu te mai gândi la tine tot timpul, pentru că te-am dăruit altora. Asta vrea să spună. Dăruiește-te altora.

Cu excepția dorinței de ai servi
La altceva nu te mai poți gândi!

Aceasta este un fel de meditație. M-am dăruit altora. Ce am dăruit?

• Ochii mei,
• Mâinile mele,
• Abilitățile mele,
• Talentele mele,
• Gândurile mele.

Trebuie să observăm cum ne trece ziua. Care sunt gândurile pe care le avem? De cele mai multe ori ne gândim la ceea ce avem nevoie acum, ce ne va face bine acum, ce ar trebui să mai aranjăm.

Maestrul ne spune: „Odată ce te-ai dăruit altora, nu te mai poți gândi la ceea ce îți face ție bine, trebuie să te gândești la ceea ce le face altora bine. Cu excepția dorinței de ai servi, la altceva nu te mai poți gândi!”

  

În slujba altora

Să continuăm cu versetul 138:

Este nepotrivit să trudesc doar pentru mine,
Când ochii mei și celelalte aparțin altora acum,
Este greșit să le provoc nedreptate
Când ochii mei și celelalte lucrează pentru ei acum.

M-am dăruit deja altora. Acum ochii mei, nu mai sunt ai mei, sunt ai altora. Gândurile mele nu mai sunt ale mele, sunt ale altora.

Deci acum, ce la ce mă voi gândi? Mă voi gândi la ceea ce îmi este mie bine? Nu. Pentru că m-am dăruit altora. Așa că acum trebuie să mă antrenez și să mă gândesc la ce vor ei. Ochii mei nu mai sunt ai mei, așa că atunci când intru în cameră, nu mai caut locul cel mai confortabil pentru mine, ci caut să le fie altora confortabili. Acesta este antrenamentul. Cum mai pot face nedreptate altora dacă m-am dăruit lor? Acum că sunt cu totul pentru ei, cum aș putea să le mai fac rău?

Am devenit slujitorul altora. Suntem în slujba altora. În tradiția hindusă există un concept foarte frumos numit Das. El înseamnă „servitor”, „devotat” sau „adept”. Cel care îi servește pe ceilalți.

 

Trei niveluri de serviciu

1. De primul nivel am vorbit. Ne-am dăruit ochii. Intrăm în cameră și căutăm să le fie altora bine. Unde pot fi așezați pentru a le fi confortabil? Le place fereastra închisă sau deschisă? Închidem imediat fereastra dacă așa le este bine lor.
2. Al doilea nivel este mai profund. Le-am dăruit ochii, așa că acum dacă ei fac ceva ce nu-mi place, spun ceva ce nu-mi place, nu-i mai pot privi cu ochi supărați. De ce? Pentru că nu le place să fie priviți cu ochi supărați și ochii mei sunt acum ai lor. Ei nu s-ar privi cu ochi supărați, așa că nici eu nu pot face asta pentru că ochii mei sunt ai lor.

Acesta este un nivel mai rafinat de a-i servi pe ceilalți. Nu le ofer doar lucrurile fizice pe care și le doresc sau mă îngrijesc de ei, ci și cum mă relaționez față de ei. Nu-i mai pot trata acum într-un mod care este supărător, disprețuitor sau critic, pentru că nu și-ar face asta lor. Și ochii mei sunt ai lor. Gândurile mele sunt ale lor.

3. La al treilea nivel, nu-i mai pot judeca sau critica pentru că ei nu se critică singuri, iar eu sunt în slujba lor, gândurile mele sunt în slujba lor. Deci, acesta este un nivel și mai rafinat al serviciului.

Vom face în curând meditație și aceste lucruri vor fi mai clare.

 

A da totul

Versetul 139 este concluzia celor spuse mai înainte.

De aceea, îi voi prefera pe ceilalți decât pe mine:
Orice găsesc pe corpul meu și asupra mea,
Îl voi lua imediat de la mine,
Și am să-l folosesc în beneficul altora.

Maestrul ne spune cum să practicăm: de îndată ce găsesc ceva la mine, de vreme ce acum sunt în slujba altora, îl iau de la mine și îl dau altora. Orice am acum, îl voi folosi în beneficiul altora.

Datorită faptului că m-am dăruit altora, ceea ce ei își doresc acum este de preferat decât ceea ce vreau eu. Deci, dacă am ceva, trebuie să-l dau. Dacă am ceva pe care aș prefera, Maestrul îmi spune: renunță la el imediat.

Din moment ce m-am dedicat să fiu în serviciul altora, hainele pe care le port, de exemplu, aparțin altora care sunt stăpânii mei, sunt adevărații proprietari ai lucrurilor pe care le port și le folosesc. Trebuie să fiu gata în orice moment să le iau de pe mine și să le dau altora.

Ni se pare foarte greu, ciudat și nefiresc, dar este exact obstacolul de care ne vorbește Maestrul din care vine toată durerea și suferința.

În ce măsură ne putem apropia de acest loc, este proporțional cu câtă durere și câtă suferință există în viața noastră.

Ultimul sfat pe care ni-l dă Maestrul Shantideva este „Să-i punem pe ceilalți pe primul loc”.

 

                                                                                  Meditația:   În slujba celuilalt

 

Să intrăm în meditație.

Așezați-vă comod și închideți ochii.

Concentrați-vă acum pe respirație.

Puneți o santinelă mică, la intrarea în nări. Și concentrați-vă pe mișcarea aerului înăuntru și în afară.

Și acum imaginați-vă că sunteți în consiliul de conducere al unei companii.

Iar rolul consiliului este de a conduce compania spre succes.

Poate chiar aveți o companie? Poate aveți o afacere? Poate aveți un grup sau o comunitate în care participați și în care sunteți activ?

Poate fi chiar și casa voastră, familia voastră sau locul în care locuiți. Care trebuie, de asemenea, gestionat, de un grup de oameni. Chiar dacă locuiți singur, atunci imaginați-vă o familie mare.

Și acum încercați să vă amintiți un caz concret în care a trebuit să discutați despre cum să îndepliniți o anumită sarcină ca echipă.

Poate că este o decizie de afaceri, un proiect, proiect comunitar sau poate că este o decizie pe care familia trebuie să o ia, poate de a cumpăra o casă sau ce casă să cumpere? Sau cum să gestionați finanțele? Sau să depuneți fonduri bănești sau orice altceva. Un subiect de care trebuie să vă îngrijiți și consiliul ar trebui să ajungă la consens și la o activitate comună pe această temă.

Și încercați să vă amintiți un caz specific, concret.

Imaginați-vă că stați în sala de conferințe sau în sufrageria casei voastre, după caz, alături de echipa voastră.

Și încercați să vă amintiți cum se desfășoară întâlnirea.

Ce spun oamenii? Ce propuneri fac? Ce îi motivează? Care este interacțiunea în ședință?

Și acum îndreptați-vă atenția către voi înșivă, stând acolo în cameră.

Încercați să vă amintiți de cum v-ați comportat în această ședință. Ce ați vrut să obțineți? Care a fost agenda voastră? Și cum ați încercat să acționați pentru a vă realiza agenda?

Și acum, încercați să refaceți acea ședință. Vă aflați din nou în același loc, cu același grup de oameni. Sunteți în aceeași poziție. Dar acum practicați schimbarea de sine cu ceilalți. Acum sunteți în slujba oamenilor care stau acolo.

Și agenda voastră este de ai determina să reușească. Agenda voastră este să căutați ca ei să obțină ceea ce își doresc, și să acționați doar pentru ca ei să realizeze ceea ce își doresc să obțină.

Și vă puneți toată încrederea în asta. Toate simțurile voastre, toate gândurile voastre . Totul pentru slujirea oamenilor din grup.

Și acum încearcă să te vezi pe tine și participarea ta în acest grup sau consiliu. Cum vă uitați la oameni? Ce le spuneți? Cum reacționați la ce spun ei?

Care sunt sfaturile voastre? Încercați să jucați acest scenariu.

Și este important să faceți ceea ce faceți în mod unilateral, într-un mod care este independent de ceea ce fac alții. Tu ești Bodhisattva care s-a dedicat slujirii celorlalți din grup. Indiferent de ceea ce îi motivează și de ceea ce fac.

Încercați să vedeți cum vă simțiți în această nouă ședință, și ce sentimente aveți acum în comparație cu situația anterioară.

Încercați să vă urmăriți expresia feței, senzațiile din corpul și inima voastră.

Mai faceți un pas înainte, și vedeți cum reacționează ceilalți la noul vostru comportament și ce atmosferă s-a creat în grup sau echipă.

Și încă un pas: imaginați-vă o a treia ședință în care nu doar voi faceți schimbarea, ci și toți cei din echipă au venit să-i servească pe ceilalți.

Și fiecare este sută la sută interesat de succesul celorlalți, mai mult decât este interesat de propria părere și agendă. De fapt mult mai mult.

Cum va fi o astfel de ședință?

Puteți deschide ochii.

 Secretul este că tot ceea ce se predă în cursurile despre afaceri este construit pe asta.

Este imposibil să realizați cheia abundenței și toate lucrurile minunate pe care managementul karmic le promite, fără acest capitol. Nu se vor concretiza. Puteți realiza părți din ele. Dar dacă vreți să realizați maximul, va trebui să practicați acest capitol. Acesta este secretul.

Acest lucru este adevărat fie în afaceri, fie într-o relație de cuplu spirituală în care se dorește succesul și fericirea, asta este cheia. Și după cum ați văzut, nu este ușor. Este nevoie de a vă schimba concepția lumii, de a vă schimba obiceiurile care sunt adânc înrădăcinate în voi. Obiceiul de a avea grijă de numărul 1- adică de noi înșine, este adânc înrădăcinat în noi. Dar aceasta este calea.

Întrebare: Dacă vreau cu adevărat să-l ajut pe celălalt, dar înțeleg că scopul lui este greșit, că ceea ce vrea nu-i servește cu adevărat, ce pot face?

Răspuns: Deci este o întrebare de „ce vrea el versus ceea ce are nevoie”. Este ca o mamă pentru un băiețel. El vrea înghețată în fiecare zi, dar ea știe că nu este sănătos pentru el. Deci ce va face? În această direcție este răspunsul.

 

 

 

Eu şi celălalt

Capitolul despre meditație

din „Ghidul modului de viață a războinicului spiritual”

al maestrului Shantideva

Inspirat după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 4

 

Meditația: Fapta pură și impură

Așezați-vă comod și închideți ochii.

Vom începe prin a ne concentra pe respirație pentru a deveni prezenți aici și acum.

În mintea voastră treceți în revistă această zi care a trecut.

Și încercați să vă aduceți aminte de câte ori ați fost determinați de prețuirea de sine să faceți sau să spuneți lucruri.

Încercați să vă imaginați cum s-a încheiat evenimentul. Și asta ar trebui să fie ceva ce s-a întâmplat astăzi. După ce ați făcut ce ați făcut sau ați spus ceea ce ați spus, conectați-vă la starea care v-a rămas. Încercați să vedeți cu ce sentiment ați rămas, după ce fapta s-a terminat. Se prea poate că nu v-ați gândit prea mult la asta și deja ați trecut la următorul lucru, dar acum încercați pe cât puteți să vă conectați din nou la acel sentiment.

Cum s-a simțit în corp? Ce gând a urmat? Ce sentiment a urmat?

Încercați să vă relaționați la starea de după faptă, care vine și-a avut originea în prețuirea de sine.

Și acum, încercați să vă aduceți aminte de ceva ce ați făcut sau ați spus cuiva astăzi, cu gândul de a-l ajuta, de a-i face un bine sau a-l binecuvânta. Și acesta a fost motivul principal al acțiunii voastre.

Și dacă vă aduceți aminte de câteva astfel de situații, fixați-vă pe ele. Nu prea multe, două sau trei.

În pasul următor, după ce v-ați amintit detaliile situației, încercați să vă conectați la sentimentul care a rămas după aceea.

Cu ce sentiment ați rămas?

Cu ce energie ați rămas? Fizică, mentală.

Vedeți dacă puteți face diferența dintre sentimentul de după prima faptă, care a fost determinată de prețuirea de sine, și sentimentul fizic și mental de după a doua faptă, determinată de concentrarea pe ceilalți și de dorința de a-i ajuta. Vedeți dacă puteți observa diferențele, chiar și cele subtile.

Reveniți acum asupra celui de-al doilea act, actul care a fost condus de dorința de a ajuta. Amintiți-vă din nou, pe cât puteți, în cele mai mici detalii, ce ați făcut sau spus.

Vedeți dacă ați făcut asta în mod perfect. Ați observat cele mai subtile niveluri de a-i ajuta pe ceilalți în mod desăvârșit, așa cum ați dori ca ei să vă trateze pe voi, sau ați lăsat acolo ceva care nu a fost făcut?

Cât de completă a fost munca voastră? Sau nu a fost completă?

Aceasta este doar un exercițiu de observare. Nu este un exercițiu de judecată.

Acum faceți un exercițiu imaginar. Simulați pentru o clipă, pe cât puteți, că linia dintre voi și cel față de care ați acționat a fost ștearsă. Sau există acum un cerc mai mare care vă include pe amândoi. Asta înseamnă că ați îndepărtat linia pentru a-l include și pe el.

Imaginați-vă că repetați actul, dar acum îl percepeți într-un mod în care nu mai este separat de voi. Și vedeți dacă există o diferență în ceea ce faceți sau spuneți.

Fiți mai atenți la detaliile pe care nu le-ați luat în seamă mai înainte.

Și acum vedeți-vă desăvârșind aceeași faptă, față de acea parte a voastră care apare în afara voastră.

Uitați-vă la cum vă simți.

Ce se întâmplă acum în corpul și în mintea voastră și cu sentimentul pe care îl aveți, când actul a fost făcut în acest fel?

Puteți deschide încet ochii.

Rolul acestei meditații este să gustați din experiența voastră, dintre karma care este pură și cea impură. Este de a vă da o direcție spre unde puteți ajunge.

Imaginați-vă că într-adevăr puteți muta linia de separare cât mai departe.

Cum va fi? Ce vă va aduce?

  

Schimbarea de sine cu ceilalți

În versetul 120, maestrul Shantideva ne spune simplu și clar:

Cel ce dorește, pe sine și pe alții
Să-i aducă rapid spre fericire,
Trebuie să practice schimbarea de sine cu alții,
Și să pună în practică cea mai înaltă din îndrumările secrete.

Maestrul începe să ne vorbească de schimbarea de sine cu ceilalți.

Vă amintiți cum se numește studiul în tibetană?

Dak shen nyam je

Nyam înseamnă a compara,
Je         – a schimba, a înlocui.

Acum el ne duce la următorul nivel de practică. Am terminat deja primul nivel – a ne compara cu ceilalți, și acum suntem gata pentru al doilea.

Oricine vrea să ajungă la fericirea sublimă a lui Buddha, trebuie să învețe această artă de a se schimba cu altul.

Maestrul ne vorbește aici despre îndrumările secrete. El trece repede prin nivelurile de practică:

• De la primul nivel, cel obișnuit în care majoritatea oamenilor trăiesc, ignorându-i pe ceilalți, având grijă doar de ei însăși, ceea ce este un dezastru.
• la al doilea nivel, în care suntem separați de ceilalți dar egali. Mă compar cu ceilalți, dar eu sunt aici și ei acolo.
• și la al treilea nivel, în care cu toții suntem unul. Pentru asta este nevoie de multă analiză, pentru că nu este firesc pentru noi.

 

Antrenamentul secret

De ce a fost ținută această artă în secret?

a.Oamenii care nu au stat să reflecte profund asupra a „Cine sunt eu?”, sunt atașați puternic de ei înșiși, văd lumea fixă „eu sunt aici și ei acolo”. Ei nu s-au adâncit niciodată în astfel de întrebări, care li se pot părea nefirești, false, artificiale și le tratează cu dispreț. Deseori auzim comentarii de genul: „Nu-mi spune că se poate dezvolta compasiunea, că sunt oameni care au venit cu un grad sau altul de compasiune. Este un basm de adormit copii”.
De aceea, oamenii care nu sunt încă pregătiți, care nu au acumulat încă suficientă karmă care să-i ducă în locul unde s-ar putea dezvolta, pot subestima aceste învățături pe care le aud. Deci, în trecut, toată această învățătură, Lo Jong, care se bazează pe ea [=pe karmă] a fost secretă.
Și, principalul motiv pentru care această învățătură sacră care duce oamenii spre iluminare a fost ținută în secret, a fost de a-i proteja pe oameni să acumuleze karma negativă atunci când ar fi disprețuit-o.

b.Există oameni care s-ar putea să nu subestimeze învățătura, dar să-i sperie. Sunt încă foarte cufundați în ei înșiși și o astfel de învățătură îi poate speria, îi poate descuraja.

c.Și un alt motiv pentru care învățătura a fost ținută secret, este pentru că ea are mult mai multă putere dacă nu vorbim prea mult despre asta. Toată această practică de a mă compara și de a mă înlocui cu ceilalți, cu cât vom vorbi mai puțin despre ea, cu atât este mai puternică. Practica ar trebui făcută în secret sau în anonimat. Pentru că atunci când începem să vorbim, ne întărim ego-ul.

De ce învățătura nu este secretă acum?

Pentru că am făcut destule binefaceri în lume pentru a primi acest studiu.

Până acum învățătura a fost secretă și acum nu mai este. Această învățătură și cele mai secrete Tantra chiar dacă nimeni nu le declară secrete, se vor păstra secrete față de cei care nu sunt pregătiți pentru ele.

Chiar dacă vă voi oferi o prelegere detaliată a acesteia – în cazul în care nu sunteți pregătiți pentru asta, veți merge acasă și nu veți face nimic cu ea. Și atunci învățătura se va păstra secretă față de voi. Nu este un studiu tantric, dar în Tantra budistă nu veți reuși cu adevărat fără acesta. Puteți face o mulțime de lucruri dar ele nu vor da roade și în acest fel tantra va rămâne secretă față de voi, cu toate că vi s-a dezvăluit secretul ei.

 

Daunele prețuirii de sine

Maestrul vrea acum să ne stârnească dorința de a practica „schimbarea de sine cu ceilalți”. Așa că începe să enumere daunele prețuirii de sine.

• Corpul nostru este o sursă de teroare

Versetul 121:

Chiar și cel mai mic pericol va stârni frică
În corpul de care ești atât de atașat!
El este o sursă de atâta groază,
De ce nu-l urăști, ca pe un dușman terifiant?

Maestrul ne spune: „Acest trup pe care îl avem este o sursă de teroare, ne provoacă multă suferință”.

Dacă merg pe drum și văd ceva care mi se pare un șarpe veninos, mi-e frică. De ce mi-e frică când văd un șarpe veninos? Pentru că îmi va răni corpul, nu? Deci acest corp devine brusc o sursă de frică. Atașamentul de mine însămi îmi produce frica. Șarpele, în sine, nu este înfricoșător. Dacă nu aș fi îngrijorat pentru acest corp, nu mi-ar fi frică.

Maestrul ne descrie corpul fizic ca fiind o sursă de teroare și, prin urmare, atașamentul față de el este un lucru negativ. Și putem da multe exemple în acest sens. De fiecare dată când ne este frică de un dușman exterior, de bătăi, de boli – acest lucru se întâmplă din cauza faptului că suntem puternic atașați de corp, de faptul că ne identificăm cu el. Asta pe de o parte.

Pe de altă parte, Maestrul spune: „Dacă toate acestea se întâmplă, atunci acest corp este dușmanul tău. El îți provoacă toată această frică și groază pentru că ești atașat de el, deci este dușmanul tău. Nu ai nevoie de un dușman exterior”.

Dar acesta este doar un aspect al corpului nostru. Cine intră în practica înaltă, se va folosi de corp pentru a ajunge la iluminare și va privi corpul într-un mod complet diferit. Nu va mai fi atașat de el, ci corpul va deveni un instrument de practică. Practicantul nu se va mai identifica cu corpul, ci îl va percepe ca un mijloc către ceva mult mai sublim. Și asta este altceva.

• Pentru a satisface nevoile corpului, facem rău altora.

Versetul 122:

Din dorința de a potoli bolile acestui trup,
Foamea, setea și altele,
Pândim la drumul mare,
Și ucidem păsări, pești și căprioare.

Avem grijă de corpul nostru. Ne îngrijim să-l hrănim și să-i satisfacem setea și așa mai departe.

Din cauza atașamentului de sine, spunem: „Ca să trăiesc, trebuie să ucid această vietate”. Ce se va întâmpla? Îmi va provoca moartea. Este karma care îmi aduce bolile și moartea. Deci, în acest sens, corpul este un dușman. El este impur, pentru că provine din karma impură și, pentru a-l menține, sunt obligat să continui să fac karma impură.

Și vegetarienii fac același lucru. Poate că ei se simt mai puri decât alții, dar și ei fac același lucru.

Când salata verde este recoltată, vietățile care trăiesc din salată își pierd mijloacele de existență, nu-i așa? Orezul este supus la tot felul de operații tehnice, pentru a fi curățat de viermi. Chiar și vegetarienii, prin însuși faptul că trăiesc, provoacă uciderea insectelor. Și când mergem cu mașina pe drum, putem călca furnici sau provocăm moartea insectelor care se ciocnesc de parbriz.

Deci, acest corp provine din karma impură și provoacă suferință, provoacă vătămarea vieții, uciderea. Deci ce vom face? Vom opri această karmă. Vom activa karma care să ne scoată rapid din această situație, care este mai puternică decât karma uciderii furnicilor și insectelor.

Trebuie să găsim o modalitate de a ajunge cât mai repede posibil la cea mai puternică practică pentru a ieși din suferință și să depășim povara grea care o ducem. Am venit cu un corp și ca el să trăiască trebuie să facem karma negativă.

Doar că folosesc mașina, chiar dacă nicio insectă nu s-a lovit de parbriz, ea scoate gaze de eșapament dăunătoare pentru mediu și, prin urmare, am rănit totul.

Această existență este impură. Dar există o cale de ieșire și trebuie să o găsim.

Toate acestea vin datorită atașamentului de sine. El determină prețuirea de sine și un comportament care rănește, pentru că eu sunt aici și ceilalți dincolo.

• Pentru nevoile noastre suntem dispuși să ucidem, chiar și pe părinți.

Versetul 123:

Unii sunt dispuși ca pe tatăl și mama, să-i omoare
Pentru a obține câștiguri și onoare,
Chiar și de la cele Trei Diamante să fure,
Și în cel mai adânc infern vor arde.

Iată-l că Maestrul devine radical. Unii oameni râvnesc banii și proprietățile pe care le au părinții lor, sunt dispuși să-și omoare chiar și părinții. În budism, această faptă este una dintre cele mai odioase infracțiuni care se poate comite. Mult mai mult decât o crimă. Conform Abhidharmei Kosha, oricine își omoară părinții, va cădea în infern imediat în viața următoare. Este aproape imposibil să scăpăm de asta, cu excepția cazului în care intrăm în practica tantrică foarte avansată și o purificăm.

• Chiar și a fura de la cele Trei Diamante

Cele Trei Diamante simbolizează: Buddha, Dharma, Sangha. A fura de la ele înseamnă a fura lucruri care au fost date în scopuri spirituale, dedicate scopurilor spirituale, donații și așa mai departe. Acestea sunt lucruri care au venit să-i ajute pe alții să iasă din suferință. Deci, există oameni care fură astfel de lucruri din cauza prețuirii lor de sine. Și rezultatul acestui fapt este de a cădea în infern.

Maestrul continuă această idee în versetul 124.

Ce om înțelept ar proteja, și-ar dori
Și venera un astfel de corp?
Cine nu l-ar vedea ca pe un dușman,
Și nu l-ar disprețui?

El spune: „Uită-te la necazurile pe care acest corp ți le face ție și altora. El trezește în tine frica și groaza tot timpul. Îți este frică tot timpul de corpul tău, îți este frică de viața ta. Și prin faptul că vrei să ți-l menții, faci rău altora”.

• Și în același timp, un mare privilegiu

Pe de altă parte, după cum am menționat, existența umană este o karmă extraordinară, deoarece ea este singura care ne poate trece la iluminare.

Deci, am câștigat ceva mixt. Pe de o parte, karma impură care a creat un astfel de corp și, pe de altă parte, multitudinea de binefaceri pe care am acumulat-o, ne-a dat din toate formele impure, această formă care ne permite să ajungem la iluminare.

 

Calea demonului și a îngerului

Versetul 125 este printre cele mai faimoase versete din acest capitol.

„Dacă îi dau altuia, ce mai îmi rămâne mie?” –
Calea demonului este gândirea egoistă.
„Dacă păstrez pentru mine, atunci ce-ți mai dau ție?” –
Calea îngerului este gândirea altruistă.

Maestrul ne spune: „Vrei să treci în lumea îngerilor? Renunță la gândul care vine din prețuirea de sine”.

Acest lucru nu este normal pentru noi. Puținul pe care-l avem, îl păstrăm pentru noi. Acesta este lucrul firesc pe care îl facem. Ne este teamă că nu ne va rămâne nimic.

El spune: „Știi de ce ai puțin? Pentru că așa te-ai comportat mereu. Dacă vrei să schimbi această situație trebuie să ieși din acea gândire. Exact asta te omoară. Prețuirea de sine, gândul la tine însuți. „Dacă ai puțin, ce trebuie să faci? Începe să dai. Asta te va scoate din această situație”.

În cartea „Șlefuitorul de diamant”, Geshe Michael descrie acest lucru foarte frumos. El descrie o societate care are probleme. Situația pieței se schimbă și veniturile sunt în scădere, iar directorii spun: „Ce facem acum?” Începeți reducerile, reduceți din bonusuri, începeți să concediați muncitorii, începeți să scurtați săptămâna de lucru – ce va produce asta? O spirală care coboară iute în jos. Rănește moralul angajaților, angajații lucrează și mai puțin si compania se deteriorează.

Ce facem când nu mai sunt bani pentru a plăti angajații? Dacă nu avem din ce plăti, atunci este imposibil să-i plătim.

Dar ceea ce este important să facă conducerea sau dacă aveți o afacere, este de a nu renunța sub nicio formă la bunăstarea angajaților. De a rămâne cu gândirea care vrea să dea tot ce este mai bun salariaților și care caută modalități pentru a-i ajuta. Și poate că ar trebui amânate plățile sau făcute alte lucruri. Esența karmei este gândirea.

Dacă gândirea este „Dacă dau altuia, ce mai îmi rămâne mie?” atunci voi înceta să le mai dau. Și acest lucru va ucide compania. Oricine lucrează în marile companii, știe că acest ciclu se întâmplă.

Trebuie să fie menținută prețuirea celorlalți și să ne gândim: „Ce putem face noi ca societate pentru a fi bine celorlalți”.

Și asta nu are nimic de-a face de cât numerar are compania. Și atunci când angajații vor simți că direcțiunea este alături de ei, vor face tot posibilul și vor contribui la efortul pe care îl face compania de reabilitate. Dacă ei simt că direcțiunea îi restricționează și nu-i pasă de ei, ci îi pasă doar de ea  – compania este pierdută. Aceasta este karma și despre asta vorbește maestrul aici.

Vreau să mă refer puțin la traducerea versetului. În legătură cu îngerul, în tibetană scrie:

Hla yi chu

Chu  înseamnă Dharma sau lucru, și
Hla   – înger.

Adică, Dharma îngerilor.

Tibetanii au tradus aceste versete din sanscrită, iar în sanscrită Hla este Deva. Se pare că există două versiuni în sanscrită: una în care apare doar Deva și alta în care apare Devarajata.

Rajata înseamnă regat. Deci, regatul îngerilor.

Această versiune nu a trecut în tibetană. Așa că a doua versiune va spune: „te va duce în lumea îngerilor” sau „în regatul îngerilor”.

În următorul verset 126, maestrul rezumă cele spuse:

Dacă de dragul tău, ai rănit pe alții –

Adică, din cauza prețuirii de sine ești gata să-i rănești pe ceilalți pentru beneficiul tău personal.

Vei fi chinuit în infern și altele similare;

Acesta este rezultatul karmic rănirii altora. Te vezi rănind pe alții. Ești martor la faptă. Nu contează dacă mai vede și altcineva fapta ta. Nu contează dacă altul nu consideră fapta ta ca pe o rănire. Dacă în mod intenționat, ai luat ceva de la celălalt sau l-ai rănit în beneficiul tău, ai plantat karma de a te vedea rănit în viitor. Și dacă ai făcut multe astfel de fapte sau și mai rele, te vei vedea în viitor și mai greu rănit și chiar ai putea ajunge în infern.

Dacă te sacrifici pentru alții,
Veți obține bunăstare.

Aceasta este o parafrază a ceea ce a spus maestrul în versetul precedent. Primul este gândirea unui demon care ne va aduce într-un loc de suferință; al doilea este gândirea unui înger care ne va duce în paradis. Aceasta este ceea ce ne spune el în acest verset.

 

Mecanismul karmic

Ce să fac dacă am nevoie de lucruri? De fiecare dată când consum ceva, dacă este mâncare, dacă este îmbrăcăminte, dacă este o plăcere, de fiecare dată când mă bucur de ceva sau consum ceva, ard karma.

Dacă mi se întâmplă ceva bun în viața mea: mi-a fost foame, am obținut mâncare, am luat mâncare de la altcineva, am consumat-o, nu m-am gândit la alții, nu am împărțit-o altora, m-am gândit numai la mine, mi-a păsat numai de mine – am ars karma.

Datorită karmei bune pe care am acumulat-o în acțiunile mele din trecut, acum am realizat ceea ce mi-am dorit. Am ars karma bună. Odată ce am ars-o, mi-a rămas mai puțină karmă bună. Contul karmic a trecut în partea negativă. Dacă vreau să-mi fie în continuare bine, trebuie să reinvestesc. Trebuie să produc o karmă bună, trebuie să îi includ pe alții în gândirea mea și să fac ceva pentru alții.

Nu este vorba de cât de mult pot realiza pentru mine, ci cât de mult pot realiza pentru tine.

Întrebare: Dacă dau totul acum, atunci nu voi avea ce să dau mai târziu, nu ar trebui să pun ceva de o parte?

Răspuns: Asta este adevărat. Fiecare fermier știe că trebuie să pună deoparte câteva semințe de semănat pentru următorul an. Altfel dacă le consumă pe toate astăzi, nu va mai avea ce să mai semene.

Deci, mai întâi de toate, trebuie să reținem că 99% din fapta de generozitate este intenția noastră. Deci, dacă acum păstrăm o parte, dar nu din prețuire de sine, ci din gândirea de cum să producem în continuare pentru alții, nu este nicio problemă cu asta.

Pe de altă parte, a dărui totul până la capăt este o mare frumusețe. Aceasta acumulează karma foarte puternică. Dacă ajungem la acest nivel în care dăm totul și nu păstrăm nimic pentru noi, karma are o putere extraordinară.

Dacă nu ați ajuns încă la acest nivel, nu faceți ceva dacă regretați sau nu sunteți în stare de a oferi din toată inima. Pentru că aceasta strică karma.

Așa că dăruiți cât puteți astăzi și din toată inima!

Versetul 127:

Dorința ta de măreție te va duce
La umilință, prostie și o viață mizeră;
Dar dacă îți îndrepți acest gând spre altul –
Îți va aduce onoare, înțelepciune și viață sublimă.

De exemplu, Maestrul Shantideva vorbește despre competitivitate. Gândiți-vă de ce are sens. Dorința de măreție va doborî pe altcineva.

De exemplu: cineva mă insultă sau mă discreditează în public. Ce am să fac? Caut să-mi fac dreptate și să arăt celorlalți că el greșește. Îl dobor. Mă văd pe mine cum vorbesc sau mă comport într-un mod în care eu mă ridic și altcineva coboară – care este rezultatul? Voi fi dărâmat din nou. În acest fel mă asigur că mi se va întâmpla iar acest lucru.

De fapt, cauza pentru care vine cineva și mă rănește, mă umilește sau mă insultă este pentru că am făcut asta, altora în trecut.

Karma încercării de a mă ridica peste ceilalți este că voi fi doborât.

Karma de a încerca să mă arăt mai inteligent decât altcineva, mă va duce la prostie. Deci, în acest verset, Maestrul ne descrie karma umilinței.

Uneori vedem animale exploatate de oameni care sunt umilite de oameni. Animale care sunt folosite pentru cărat, pentru piele și carne și așa mai departe. De unde vine această karma îngrozitoare? Ea este acumulată prin aroganță. Prin exploatarea altora. De a ne ridica peste alți și umilindu-i pe alții.

Dar, spune Maestrul, dacă ne îndreptăm acest gând pentru a-l ridica pe celălalt, automat ne va aduce respect.

Iată o aplicație în lumea afacerilor. Dacă vrem să ajungem la o poziție/funcție înaltă în compania în care lucrăm sau să urcăm pe treptele ierarhiei, ce va trebui să facem? Să-i ajutăm pe alții să se ridice. Dacă am sperat să fim promovați într-o funcție anume și i s-a dat altuia, ce ar trebui să facem? Să ne bucurăm de bucuria lui și să-l ajutăm să reușească în noua lui funcție.

Geshe Michael a urcat repede spre vârful companiei în care lucra deoarece a atribuit oamenilor care lucrau sub conducerea lui mai multă autoritate și putere. El a împărtășit tot timpul cunoștințele sale altora.

Acesta este secretul creșterii/ridicării. De a ne preocupa ca ceilalți să crească. Dar, dacă veți avea impresia că ajutându-l să crească, va fi peste voi și [începeți să] încercați să-l împiedicați să crească, vă veți vedea coborând sau ascensiunea voastră va fi înfrânată.

Nu avem de ales decât să-i ajutăm pe ceilalți cât putem de mult, ca și când noi am fi ei, și chiar mai mult. Și asta nu pentru că este moral sau că este frumos – ci pentru că este singurul lucru logic dacă înțelegem karma.

Acest gând de a mă ridica peste alții, va duce la depresie, va duce la prostie. Dacă sunt egocentric, dacă mă îngrijesc permanent numai de mine și să mă ridic numai eu, nu numai că voi fi umilit, dar și inteligența se va pierde. Simțurile se vor diminua. Creativitatea va scădea. Ideile nu vor veni.

Sursa karmică pentru aceste lucruri: pierderea inteligenței, senilitate, pierderea creativității, toate acestea vin din prețuirea de sine, din dorința constantă de a mă ridica în detrimentul altora. Vine din aroganță. Vine din mândrie.

Dimpotrivă, cu cât împărtășim mai mult, cu atât devenim mai creativi. A avea mai multe idei creatoare vine din karma de a împărți cu ceilalți și de a ne concentra pe ceilalți.

 

Regele roții

Versetul 128:

Dacă te folosești de altul pentru propriul interes –
Vei deveni în viitor un sclav prigonit;

Care este karma de a fi un sclav prigonit? Când îi prigonești pe alții.

Dacă te dedici să-i servești pe alții –
Vei câștiga statutul de conducător cu multă putere!

În tradiția budistă se vorbește despre Chakravatin, regele roții. În mitologia budistă acest rege al lumii, nu este un Buddha, dar este aproape ca un Buddha. Arată aproape ca un       Buddha.

După cum știm, Buddha prezintă semne ale divinității. Pe tălpi și în palme sunt semnele roți, are urechi lungi și o protuberanță în creștetul capului și altele. Și Chakravatin are     semnele lui Buddha, dar de exemplu, simbolul roții din palme nu se află în centrul lor. Ceea ce îl deosebește de Buddha este faptul că are o putere imensă și că toți locuitorii lumii vin și-i cer să fie regele lor.

Abhidharma-kosha identifică patru clase de Chakravatin; fiecare are o roată forjată dintr-un element diferit (aur, argint, cupru sau fier) care corespunde puterii și mărimii domeniului său. Chakravatin al argintului este și el regele lumii, dar pentru a-și câștiga statutul, trebuie să concureze cu alții și să câștige în alegeri. Trebuie să lupte pentru statutul său. Are o karmă mai puțin bună.

Când karma este și mai puțin bună, atunci el trebuie să lupte cu alții pentru a-și câștiga statutul de conducător.

A deveni Chakravatin este karma de a-i servi pe alții și a devotamentului.

 

Calea cea scurtă

Dacă suntem încă elevi și nu înțelegem bine vacuitatea – este dificil să acumulăm rapid karma bună și puternică. Este foarte greu. Dar dacă avem un învățător care poate face asta, și dacă îl servim, acesta este cea mai rapidă cale pentru noi de a acumula karma puternică.

Deci, calea de a ajunge rapid în situația de a putea aduce multă binecuvântare altora, este să ne slujim profesorii. Și mai târziu, vom ajunge și noi în poziția în care elevii noștri vor face același lucru pentru noi.

Și ce va face un astfel de învățător dacă l-am întâlni? El va încerca să lucreze asupra ego-ului nostru. Acesta este rolul lui. Nu ne vom simți prea plăcut. Dar dacă înțelegem ce se întâmplă, vom rămâne intenționat în acest loc și îl vom lăsa să lucreze asupra noastră. Numai așa ne va aduce la fericirea supremă.

  

Toată fericirea și toată suferința

Versetul 129 este cel mai cunoscut din acest capitol.

Jikten dewa ji nye pa
De kun shen de do le jung
Jikten dukngel ji nye pa
De kun rang de do le jung

Jikten dewa ji nye pa           ―  Toată fericirea care există în lumea întreagă
De kun shen de do le jung ―  Vine din dorința ca ceilalți să fie fericiți.
Jikten dukngel ji nye pa    ―  Și orice suferință care există în lumea întreagă,
De kun rang de do le jung ―  Vine din dorința să fiu eu însumi fericit.

Toată fericirea care există în lumea întreagă
Vine din dorința ca ceilalți să fie fericiți.
Și orice suferință care există în lumea întreagă,
Vine din dorința să fiu eu însumi fericit.

Este idea principală a învățăturii noastre.

 

Copiii și cei virtuoși

Versetul 130 este continuarea celui anterior.

mang du she ta chi shik go
chipa rang gi dun je dang
tupa shen gyi dun dzepa
di nyi kyi ni kyepar to

mang du she ta chi shik go ―  Ce este nevoie de atâtea cuvinte?
chipa rang gi dun je dang ―  Copiii – lucrează în folosul lor,
tupa shen gyi dun dzepa   ―  Și cei virtuoși  – în folosul altora
di nyi kyi ni kyepar to        ―  Vino să vezi tu însuți diferența!

Ce nevoie este de atâtea cuvinte?
Copiii – lucrează în folosul lor,
Și cei virtuoși  – în folosul altora
Vino să vezi tu însuți diferența!

Cine sunt copii? Cei care nu au perceput direct vacuitatea. Copii sunt cei care nu înțeleg încă cu adevărat și sunt atașați de ei însuși, sunt atașați de iluzie. Sunt ca și copii de doi ani care se joacă cu foarfeca și își provoacă suferința pentru că nu înțeleg.

Așa că maestrul spune: „Ce nevoie este de atâtea cuvinte? Copiii lucrează mereu în folosul lor”.

Cei virtuoși sunt toți Buddha, iar ei lucrează în folosul altora.

Maestrul spune: „Uită-te spre ce duce una și spre duce alta”.

 

Eliminarea egoismului

Punctul cheie aici este practica. Totul este despre cum să depășim egoismul. Cum să depășim această tendință de a ne îngriji mereu numai de noi.

Această tendința este înnăscută, prețuirea de sine este foarte puternic înrădăcinată în noi. Necesită multă practică pentru a schimba această situație. Este nevoie de multă meditație, de a ne lupta tot timpul cu mintea noastră. Mintea ne împinge mereu spre egoism și de aceea trebuie să ne luptăm tot timpul cu ea.

Cu cât învățăm mai mult aceste lucruri, cu atât vom gusta mai mult din Ro chok – gustul paradisului, de care am încercat să ne conectăm puțin în meditația pe care am făcut-o înainte.

Practica este cea care ne va scoate afară. Practica și învățătura. Să ne observăm pe noi înșine în meditație, de exemplu, și să vedem unde duce una, și unde duce alta.

Și putem ști ce produce prețuirea de sine și fără să citim o mulțime de cărți. Putem merge la casele de bătrâni, la cei foarte în vârstă, care deja sunt dependenți de ceilalți și le este foarte greu, la invalizi.

Puțini sunt cei care au practicat în viața lor generozitatea și au dat atenție altora și așa mai departe. Aceștia vor fi complet diferiți de majoritatea oamenilor care la bătrânețe devin din ce în ce mai interiorizați, mai răi și mai agresivi. Vedem din ce în ce mai multă paranoia la bătrâni. Oamenii care au fost buni înainte, se înrăiesc la bătrânețe. La asta duce mintea egoistă dacă nu facem o practică susținută.

Și putem merge mai departe: dacă cineva devine atât de dificil la bătrânețe, care va fi următorul pas? Unde se va duce după aceea? Este foarte trist. De aceea trebuie să activăm antidotul la egoismul nostru, altfel vom ajunge în locuri foarte nedorite.

 

Concepția asupra lumii

Ce ne ajută să luptăm? Concepția asupra lumii: de a vedea de unde au venit lucrurile.

Există de fapt doar trei posibilități:

1. Una care spune că lucrurile se întâmplă prin pură coincidență.

Totul este întâmplător, atomii s-au întâlnit și iată realitatea mea. A existat un atom care s-a divizat, a devenit doi, apoi patru și apoi șaisprezece – așa că am un copil drăguț acasă, și așa există toți oamenii de aici. E ridicol .

2. A doua – bătrânul cu barbă.

În cer se află un bătrân cu barbă, care supraveghează lucrurile și pe unii îi face să sufere de cancer, pe alții de SIDA. Este plin de compasiune și milostiv, dar dintr-un anume motiv există bebeluși care s-au născut cu SIDA.

3. Și există o a treia posibilitate – orice are o cauză și există dreptate absolută în lume. Fiecare lucru vine din cauze pe care le-am plantat noi înșine.

 

Semințele fericirii

Și cu cât ne adâncim și înțelegem mai mult cauzalitatea lucrurilor, cu atât vom planta mai mult cauzele fericirii și din ce în ce mai puțin cauzele suferinței.

Avem nevoie de suferință pentru a începe să învățăm, altfel vom continua treburile zilnice și nu vom ieși niciodată din această roată a suferinței. Vom continua să plantăm cauzele suferinței, iar mintea va continua să sufere, de la o viață la alta Avem nevoie de puterea interioară care să ne împingă să ne oprim și să privim spre ce se duc toate aceste lucruri.

Dacă nu medităm, mintea va continua suferința. Cum știm asta? Mergând și văzând casele de bătrâni. Este un cadou pe care ni-l fac bătrânii pentru a ne arăta unde se duc toate lucrurile dacă nu practicăm.

Maestrul ne spune că singura cale este de a începe să-i slujim pe alții.

Mai târziu, el începe să ne vorbească despre cum să punem în practică. Cum să-i servim?

În primul rând, privim cu ochii.

Când intru în cameră, mă uit unde voi sta, unde îmi va fi mai confortabil. Asta consumă karma.

Dacă calea spre fericire este să începi să acționezi pentru alții, dacă acum înțeleg acest principiu, atunci când voi intra în cameră, mă voi uita ca să le fie bine altora.

 

Ochii mei îi servesc acum pe ei, nu pe mine

Este un comportament complet diferit toată ziua. Nu mă mai îmbrac ca să arăt bine în ochii mei, ci ca să-i pot servi mai bine pe ceilalți. Voi purta ce va bine pentru ei.

Fiecare respirație a marilor Lama este să ne servească pe noi. Nu se îmbracă din alt motiv, nu mănâncă din alt motiv, nu respiră din alt motiv.

Asta fac Buddha. Asta este cea ce ne spune maestrul Shantideva:

Și cei virtuoși  lucrează în folosul altora.

Și asta fac sută la sută din timpul lor. Este ceea ce îi aduce la Ro chok.

Nu doar în viața următoare

Versetul 131 spune:

Și dacă nu îți schimbi propria
Fericire cu suferința altuia
Niciodată nu vei putea atinge iluminarea,
Și fericirea îți va lipsi, chiar și aici, în samsara.

Maestrul ne vorbește despre două lucruri: „Dacă nu faci ceea ce te-am învățat până acum, schimbarea de sine cu ceilalți –  nu vei putea atinge niciodată iluminarea.”

Dacă vă aduceți amine, am spus că maestrul Shantideva este un mare logician. El dispută cu adversarul imaginar – mintea noastră. Kachik spune: „Păi, mai lasă-mă în pace, nu vreau să ajung la iluminare, vreau doar să-mi fie bine aici.” Maestrul îi răspunde: „Știi ce, chiar și aici, în această lume, în această viață, dacă nu îți schimbi propria fericire cu suferința altuia – îți va lipsi fericirea.

Nu numai în viața următoare nu vei fi fericit – dar nici aici, în această viață nu vei fi fericit.”

Versetul 132:

Nici scopurile lumii de dincolo, și – (adică scopurile iluminării)
Nici pe cele lumești nu vei putea să le împlinești:
Cei care te servesc – își vor face munca neglijent,
Iar stăpânii pe care îi slujești – nu îți plătesc.

În calitate de om de afaceri – angajații tăi nu își vor face munca corespunzător și cei pentru care tu lucrezi nu vor face plățile la timp. Dacă nu înțelegi acest principiu, nici în această viață – nu vei putea realiza lucrurile pe care ți le dorești.

 

Slujitorul tuturor ființelor

Sunt aici două sensuri.

Un sens este la nivel obișnuit: dacă nu învăț să mă pun în locul altora, nici scopurile lumești nu le voi putea realiza. De exemplu, dacă am servitori, ei nu vor lucra cum trebuie sau dacă am stăpâni, ei nu mă vor plăti. Acesta este sensul obișnuit.

Comentatorul nostru, Prajankaramati, spune: există și un alt sens mai profund aici, un mesaj mai profund.

• Slujitorii din verset sunt bodhisattva. Ei s-au angajat să-i slujească pe ceilalți. Munca lor este să-i slujească pe ceilalți. Slujitorii sunt neglijenți în munca lor dacă nu îi slujesc pe alții.
• Atunci stăpânii lor… Cine sunt stăpânii acestor bodhisattva? Stăpânii lor sunt toate ființele. Bodhisattva nu își vor primi plata, adică nu vor ajunge într-un loc mai bun.

Acum se uită la Bodhisattva. „Tu ești Bodhisattva, ai spus că acum vei sluji lumea. Dar dacă ești neglijent în munca ta, atunci stăpânul tău, toate ființele, nu vor putea plăti salariul, care este plăcerea sublimă.”

Prajankaramati vorbește despre Bodhisattva care este neglijent. De cel al „trestiei de zahăr”. El vorbește despre noi.

  

Motivația lui Bodhisattva

În versetul 133 el spune:

Aceiași oameni ignoranți care îi rănesc pe alții,
Își aduc asupra lor o mare suferință
Și se privează de fericirea sublimă,
Din lumea vizibilă și invizibilă.

Ca budist, dacă practici aceste lucruri și cineva vine și te rănește sau vine cineva și te exploatează sau te folosește în scopurile lui, care este reacția ta?

Cel care profită de mine – acumulează karma negativă. Și de ce mi se întâmplă mie? Mi-a rodit karma negativă. El îmi face un serviciu. Când el mă folosește, mă servește de fapt pe mine. Deci ce ar trebui să fac? Să fiu bucuros pentru asta.

Ca budiști, atunci când cineva ne folosește sau ne exploatează, atunci ne vom bucura pentru noi și ne vom întrista pentru acela.

Deci ce veți face acum? Îl veți opri sau nu? Daca îl iubiți, ce veți face?

Îl vom opri, pentru că el își acumulează karma negativă.

Deci, oricine vine și mă exploatează sau mă folosește, îl voi înfrâna. Și asta nu pentru mine, ci pentru el, din iubirea mea față de el.

Este cu totul altceva, decât să-l opresc din grija mea față de mine. A face asta din grija față de mine, mă face să cobor iar din iubire mă face să urc. Și pentru ei este la fel. Interesant, nu? Dacă înțelegeți cu adevărat mesajul care ni se transmite, nu există nicio limită pentru fericirea pe care o puteți produce pentru voi.

Întrebare: Cum îmi pot controla motivația când vine cineva să mă rănească și acum îl împiedic să mă rănească? Dacă mă apăr pe mine, mă coboară și dacă îl apăr pe el, mă ridică?

Răspuns: Ca să reușesc să fac asta cu adevărat, trebuie să-mi surprind gândul în timp ce fac asta. Pentru asta am nevoie de un nivel foarte înalt de conștientizare, la care voi ajunge doar dacă meditez. De asemenea, să păstrez carnețelul.

În verset apare cuvântul „ignoranți”.

Gyeltsab Je îi descrie pe „ignoranți” ca fiind „copii care nu sunt pe deplin conștienți de modul în care le apare durerea și suferința”. Acești copii au fost descriși mai înainte ca fiind și cei care nu au perceput direct vacuitatea.

Prajnakaramati spune că aceștia sunt „oamenii care nu recunosc diferența dintre ceea ce îi ajută sau nu îi ajută, pe ei și pe alții”.

 

Demonul groaznic

Versetul 134:

Toată suferința care există în lumea întreagă,
Fiecare rău, durere și frică,
Provin din atașamentul față de „eu” –
Atunci, la ce-ți folosește acest demon groaznic?

Maestrul ne spune clar și simplu: Toata suferința care exista în lumea întreagă, fiecare rău, durere și frică – toate aceste lucruri groaznice, vin din atașamentul față de „eu”. Atunci pentru ce avem nevoie de acest „eu”?

Dacă înțelegem acest lucru, atunci vom depune toate eforturile pentru a-l elimina. Maestrul Shantideva ne sfătuiește, de exemplu, să eliminăm prețuirea sine ca modalitate indirectă.

 

A da drumul cărbunelui încins

Următorul verset 135:

Atâta timp cât la „eu” nu vei renunța –
Durerea nu vei putea elimina.
Atâta timp cât focul nu-l vei înlătura –
Arsura din mână nu va dispărea!

Maestrul spune că atâta timp cât nu vom renunța la eu, nu vom putea elimina suferința. Aceasta este practica vacuității. Trebuie să înțelegem vacuitatea „Eu-lui” nostru. Altfel:

–atașamentul de sine va duce la prețuirea de sine,
–care va duce la grija de sine,
–și asta va duce la acumularea de karma care îmi va provoca suferință.
–„Eul” trebuie eliminat.

Maestrul ne prezintă o frumoasă metaforă. Este ca și cum ținem în mână un cărbune încins care ne arde, și ne arde și spunem „vai… mă doare, mă doare…” Așa că el spune: „dă-i drumul, dă-i drumul din mână, scapă de el”.

Me ma tang na
Sek pa pong mi nu

Me                   ― foc,
Ma tang na   ― nu-i dai drumul,
Sek pa            ― arsură,
Pong              ― a înlătura,
Mi nu              ― imposibil.

Am putea traduce, este imposibil de a înlătura arsura dacă nu-i dăm drumul focului.

Atâta timp cât focul nu-l vei înlătura –
Arsura din mână nu va dispărea!

Maestrul spune: Nu ai de ce să te plângi „Mi-au făcut asta, mi-au făcut asta”. Totul se întâmplă din cauza atașamentului tău de sine. Eliberează-te.

 

Concluzia: Trebuie să ne dăruim altora

Versetul 136:

Prin urmare, pentru a-mi alina durerea
Și suferința celorlalți,
Mă voi dărui altora și îi voi prețui
La fel cum mă prețuiesc și pe mine!

Aceasta este concluzia logică. Acum spune: „Bine. Am înțeles, m-ai convins. Deci pentru a nu mai suferi, o să mă dăruiesc altora și îi voi prețui așa cum mă prețuiesc pe mine însumi”. Cum facem asta? Va fi tema pentru acasă. Cum facem asta din înțelegerea karmei? Cum ne vom dărui altora? Următoarea lecție va începe din acest punct.

 

 

 

Eu şi celălalt

Capitolul despre meditație

din „Ghidul modului de viață a războinicului spiritual”

al maestrului Shantideva

Inspirat după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 3

 

O scurtă recapitulare a lecțiilor anterioare

Studiul compararea și schimbarea de sine cu ceilalți se bazează pe cartea Maestrului Shantideva. Studiul face parte din capitolul 8 – perfecțiunea meditației. Perfecțiunea meditației este cea care ne conduce la dezvoltarea înțelepciunii.

Există o practică spirituală pe care o facem acasă în familie, la muncă, în comunitate și este foarte importantă. Dacă o facem corect și suficient de mult, va veni timpul în care dorim să ne intensificăm binefacerile, să ne intensificăm capacitatea de a face bine celorlalți, deoarece suntem limitați în munca din lumea exterioară. Câți oameni putem hrăni? Câte persoane putem găzdui? Câți oameni putem consola? Suntem limitați. Dar, va veni timpul în care vom fi pregătiți să trecem la etapa următoare, să intensificăm capacitatea noastră de a contribui la folosul lumii.

Și pentru a ne ridica la următorul nivel al abilității noastre de a ajuta lumea, va trebui mai întâi să ne dezvoltăm concentrarea meditativă și să dobândim înțelepciunea, iar apoi să ieșim din nou în lume și să oferim aceste daruri celorlalți, la un nivel complet diferit.

Și în prima parte a capitolului, Maestrul Shantideva ne îndeamnă să ne creăm condițiile și să mergem și să ne cufundăm în meditație profundă. Să ne retragem  în pădure, sau într-un loc retras și să medităm. În practica noastră spirituală va veni momentul în care va fi potrivit să facem asta. După primele șapte capitole, maestrul ne spune: „Acum du-te și izolează-te”.

Așa că atunci când te vei retrage să meditezi, la ce vei medita?

Maestrul Shantideva, intră acum în subiectul compararea și schimbarea de sine cu ceilalți, care este o cale de a ne dezvolta compasiunea în inima noastră.

În budismul tibetan, există mai multe căi de dezvoltare a compasiunii, care provin toate de la Buddha. Compararea și schimbarea de sine cu ceilalți este una dintre cele mai celebre căi. Maestrul Shantideva este un mare maestru al acestei metode. Și de fapt, acest capitol este dovada scrisă de cum ar trebui practicată această cale.

În lecția anterioară am discutat despre câteva dintre versetele care tratează această problemă a comparării de sine cu ceilalți. Și am afirmat că durerea mea și durerea altora sunt la fel, și că trebuie să elimin orice durere, pentru că este durere, indiferent dacă este a mea sau a altora. Iar pentru asta au fost date multe argumente convingătoare. Maestrul Shantideva este un mare logician. Iar dacă nu v-ați convins încă, asta nu înseamnă că există o greșeală în argumentele lui – pentru că dacă vom încerca să găsim greșeala, va fi greu de găsit. Și acest lucru se întâmplă deoarece suntem obișnuiți să gândim diferit.

Va trebui să medităm mult asupra acestor lucruri, pentru ca ele să străpungă zidul gros de năravuri pe care îl avem. Avem tendințe egoiste cu care am venit în această lume. Ne-am născut așa și ele s-au întărit pe parcursul vieții. Suntem puternic atașați de noi înșine și ne îngrijim numai de noi. Și despre asta vom vorbi astăzi.

Maestrul Shantideva ne spune că acest egoism și această preocupare pentru noi înșine sunt sursa întregii noastre suferințe. Și singura modalitate prin care putem ajunge la fericirea maximă este să depășim aceste tendințe.

Ele sunt greu de depășit, deoarece sunt adânc înrădăcinate și unele sunt  înnăscute. De aceea este nevoie de multă învățătură și practică.

 

Ka chik

Maestrul ne oferă o mulțime de argumente sub forma de dezbatere logică cu mintea noastră, cu conștiința noastră care se opune acestor idei. De ce? Pentru că mintea este obișnuită să aibă grijă numai de ea însăși.

În tibetană se numesc kachik:

Ka chik

Ka – gură,
Chik  – unu.

Kachik ar însemna „în unanimitate”. Sau o persoană neidentificată, cineva.

Maestrul ne dă de fiecare dată încă un argument, care să învingă acest instinct malefic din propria noastră conștiință, care ne face să suferim și în cele din urmă, să îmbătrânim și să murim.

Am terminat lecția anterioară cu versetul 104, în care „adversarul” sau cineva, vine și spune: „Stai așa, tu îmi spui că trebuie să-mi dezvolt compasiunea, că trebuie să mă îngrijesc de toți ceilalți ca și de mine însumi, că trebuie să le înlătur durerea așa cum fac cu durerea mea. Dar dacă încep să mă gândesc la suferința tuturor celorlalți, atunci suferința mea va fi mai mare decât pe cea pe care o am acum. De ce trebuie să adaug mai multă suferință la cea pe care o am deja?”

Și aceasta este mintea noastră. Acest kachik, suntem noi. Este gura noastră care vorbește. Maestrul îi răspunde: „Dacă contempli cu adevărat la suferința ființelor umane, vei vedea că această afirmație nu are nici un temei. Dacă stai cu adevărat și meditezi la suferința altora și la suferința din lumea noastră și te gândești la cum ai putea ajuta sau cum să ajungi în situația în care să-i poți ajuta, și apoi să ieși din meditație – uită-te la cum te simți”.

„Stai un sfert de oră și meditează, asupra suferinței altora, încearcă să vezi unde se află, ce îi deranjează, ce îi doare, gândește-te la cum ai putea să-i ajuți. Poate că în momentul de față nu știi cum să-i ajuți pe toți cei care suferă în lume, poate este prea mult pentru tine, dar cel puțin încearcă să te gândești pentru o clipă, la o singură ființă – „De-aș putea să o ajut” sau „Dacă aș putea face asta, atunci ce aș face?”. După ce faceți această meditație, vedeți cum vă simțiți, dacă suferiți mai mult sau mai puțin. Iar atunci veți ști.

Argumentul pe care ni-l dă Maestrul este: Dacă cu adevărat ai meditat sau reflectat asupra acestor lucruri, vei vedea că afirmația pe care ai făcut-o nu are nici un fundament. Este incorectă. Dacă stăm și medităm la suferința altora și la dorința noastră de a-i ajuta, se va întâmpla complet invers. Vom deveni din ce în ce mai fericiți.

Și acum să mergem mai departe.

 

Sacrificiul de sine

Deci, să trecem la versetul 105. Maestrul ne pune în fața unui alt subiect foarte frumos, și anume sacrificiul de sine.

De obicei, nu ne prea place să ne gândim la asta, deoarece cuvântul ne duce la ideea de „victimă”. Și spunem „nu vreau să fiu victima altora și nici să mă sacrific”.

Dar să lăsăm deoparte pentru moment aceste idei și să ne concentrăm pe ceea ce ne spune maestrul Shantideva.

Și dacă suferința unuia are puterea
De a eradica suferința multora,

Dacă cineva ar spune: „Voi suferi eu numai ca ceilalți să nu mai sufere sau dacă prin suferința mea aș putea eradica suferința multora:

Atunci cel cu inima plină de iubire
Va lua această suferință asupra lui, de dragul altora.

Cine este „cel cu inima plină de iubire”? Acesta este Bodhisattva. Cartea este de fapt ghidul de viață a unui Bodhisattva, a războinicului spiritual. El este cel care se antrenează să devină Buddha, să ajungă la iluminare pentru a putea ajuta toate ființele. Bodhisattva își dezvoltă iubirea la nivelurile cele mai înalte.

Deci, dacă există un astfel de Bodhisattva, a cărui iubire este nemăsurată, și cineva i-ar spune, sacrifică-ți asta de la tine și toți oamenii se vor bucura – atunci cu siguranță o vor face. Asta face un Bodhisattva. Pentru că el are Bodhicitta.

Ce este un Bodhisattva?

Bodhisattva este cel care a realizat Bodhicitta adevărată în inima sa. Spre deosebire de cea a trestiei de zahăr.

Bodhichitta trestiei de zahăr este artificială, este dulce dar e goală pe dinăuntru. Noi nu suntem încă Bodhisattva, doar practicăm să fim Bodhisattva, pentru că acest lucru plantează semințele de a deveni cu adevărat Bodhisattva.

Dar când cineva este un adevărat Bodhisattva, inima lui este plină de iubire și compasiune față de toate ființele – o astfel de persoană este obsedată să aducă binecuvântare tuturora, și nu va fi ceva, ce nu va fi dispus să facă, dacă știe că acest lucru va aduce fericire altora. El este gata să se sacrifice, dacă știe că aduce fericirea altora sau dacă poate elimina suferința celorlalți.

Acesta este Bodhisattva.

Datorită faptului că este pregătit pentru toate aceste lucruri, Bodhisattva devine din ce în ce mai fericit și plăcerea lui va fi din ce în ce mai mare. Acesta este paradoxul. Cu cât suntem mai dispuși să facem aceste lucruri, cu atât suferința se va îndepărta de noi și plăcerea va veni spre noi.

În seminarul Lo Jong am povestit despre Geshe Chekawa care se afla pe patul de moarte. El a fost un mare Bodhisattva, un mare sfânt, iar elevii lui stăteau triști în jurul lui. Fiind pe cale să moară, Geshe Chekawa din imensa lui iubire față de discipolii săi, încerca să le descrie ce i se întâmplă în acest proces. Și ei ascultau la ceea ce le spunea marele lor Lama. Geshe Chekawa încearca cu greu să le vorbească și spune: „Nu merge, nu merge așa, încerc din toată puterea mea să cobor în infern ca să ajut făpturile de acolo, și tot ce văd în jurul meu sunt îngeri”.

 

 Floarea lunii

În versetul următor – 106 – Maestrul menționează o poveste care apare în Sutra lui Buddha numită

Samadhi Raja Sutra

„Samadhi Raja” în sanscrită înseamnă: „Sutra Regelui Concentrării”. În cartea sa despre meditație, Maestrul Kamalashila citează multe din această sutră. În ea se povestește despre „Floarea lunii minunată”. „Floarea lunii minunată” este numele unui călugăr, în sanscrită i se spunea

Supushpa Chandra

Su înseamnă bun sau minunat,
Pushpa – floare,
Chandra – luna.

Adică, floarea lunii minunată. Acesta era numele lui.

În tibetană:

Metok Dadze

Metok – floare,
Da – luna,
Dze – frumos sau minunat.

Versetul 106:

Deși Floarea lunii minunată știa bine
Că regele este pe cale să-i facă rău,
Și-a acceptat propria suferință
Pentru a preveni suferința celor mulți.

 Povestea spune că regele Shuradatta a decis să desființeze Dharma. Așa că a închis mănăstirile și a ucis mulți călugări. Călugării rămași au fugit în pădure de frica acestui rege.

Dar Supushpa Chandra având bodhicitta adevărată, i se făcu milă de supușii regatului că nu vor mai putea avea dharma și vor nevoiți să sufere în continuare și să moară. Spre ce merge viața oamenilor obișnuiți? Spre bătrânețe și moarte.

Pentru că el era deja un mare sfânt și putea vedea lucrurile mai departe. El decide, în ciuda fricii de rege, să meargă să-i învețe pe oameni, inclusiv pe soția regelui și pe însoțitoarele ei.

Se pare că era un profesor foarte bun pentru că toți l-au urmat, chiar și regina a părăsit palatul. Acest lucru nu i-a plăcut deloc regelui. Și când a auzit de asta, a poruncit să-l tortureze pe acest călugăr, să-i scoată ochii și să-i reteze urechile, nasul, mâinile, picioarele unul câte unul. După atâtea chinuri, călugărul în cele din urmă muri. Apoi cadavrul a fost incinerat. Se spune că trupul a ars radiind o lumină deosebită timp de câteva zile. Atunci regele și-a dat seama că a făcut o greșeală, că acest călugăr era un sfânt și și-a regretat fapta. El a început să dăruiască și a ridicat acolo o stupa. Povestea spune că toate acestea nu l-au ajutat pe rege, și el a căzut în infern de pe urma faptelor sale oribile.

Și de unde știm această poveste? Ea provine din așa-numitele Povești Jataka, care descriu viețile anterioare ale lui Buddha. Așa că Buddha spune: „Știi cine a fost acest rege? Eu am fost acel rege într-o viață anterioară. Eu am fost acel rege, așa că știu: Călugărul acela știa că merge să se sacrifice, dar că asta va aduce binecuvântare altora. Și era dispus să o facă. De-a lungul anilor, povestea lui Supushpa Chandra a devenit un exemplu de înalt sacrificiu pentru a înlătura suferința multora.

 

Începeți cu un morcov și un cartof

Oamenilor le este puțin frică să practice și să urce la acest nivel al unui bodhisattva pentru că nu vor să-și dea organele sau corpurile lor sau se tem de durere.

În altă parte, maestrul Shantideva spune despre această generozitate: „Începeți mai întâi să dați un morcov și un cartof. Dacă veți practica, va veni ziua în care acest corp va fi ca și cartoful pentru voi, pentru că nu veți mai fi atașați de el. El nu este ceea ce sunteți voi. Și pentru că sunteți atașați de acest lucru, vă provoacă multă suferință”.

Treptat, odată cu practica, acest atașament scade și nu o să ne mai fie greu să facem acest sacrificiu.

Maestrul Shantideva ne spune: „Nu vă panicați, nu începeți cu asta. Începeți din locul în care sunteți acum. Începeți mai întâi să dăruiți un morcov și un cartof, și apoi veți dărui doi morcovi și doi cartofi. În scurt timp capacitatea de a dărui și de sacrificiu va crește cu mult mai mult, și împreună cu ea va crește și fericirea voastră”.

Călugărul știa că era pe cale să fie executat de rege. Și asta ni s-ar putea părea înfricoșător și descurajant. El spune: „Dacă sunteți încă atașați foarte mult de corpul vostru, începeți cu lucrurile pe care le puteți oferi”.

În cele din urmă, oricine înțelege cum funcționează karma și vacuitatea, actul de sacrificiu ne creează karma care ne aduce numai bine. Iar sacrificiul nu mai este cu adevărat sacrificiu. Cu cât sacrificiul nostru va ajuta mai mulți oameni, cu atât mai mult bine se va întoarce la noi.

Cel care înțelege bine acest lucru, el nu se sacrifică de fapt. La acest nivel nu mai este pentru el ceva greu, așa cum ni se pare nouă datorită atașamentului față corp pe care îl numim „eu”. Și acesta este subiectul capitolului nostru.

Dar pentru ca noi să acumulam această karmă, este important ca generozitatea să fie completă. Este important ca ea să fie făcută fără ezitare, fără remușcări, cu intenție deplină și mare bucurie. Dacă acești factori lipsesc, nu am atins încă acest nivel. De aceea, vom da atâta cât putem, dar de fiecare să dăm puțin mai mult. Și va veni ziua când vom dărui tot timpul, fără nicio problemă. Abilitatea de a dărui se dezvoltă.

Întrebare: Toate aceste povești despre sacrificarea vieții nu încalcă regula morală care spune să ne păzim viața?”

Răspuns: Ceea ce dorim este de a ajunge, în final, la nivelul cel mai înalt  în care să putem ajuta toate ființele cât mai mult. Acesta este nivelul lui Buddha. Capacitatea lui Buddha de a dărui altora este maximă. Ea este desăvârșită. Tot ceea ce face Buddha este de a-i ajuta pe ceilalți. El nu face altceva.

Există multe povești despre sacrificiul lui Buddha din viețile pe care le-a trăit. El ne descrie ceea ce se numește calea perfecțiunilor, calea Bodhisattva, cum acționează Bodhisattva înainte de a urca pe calea tantrică.

Pentru a ajunge la iluminare, avem nevoie de acest corp. Deci, depinde foarte mult în ce etapă ne aflăm și pe ce cale ne aflăm. Fiecare trebuie ar trebui să privească sincer și să vadă care este cea mai mare dăruire pe care o poate face la nivelul la care se află.

Dar, dacă ne aflăm într-o practică tantrică în care lucrăm direct cu corpul pentru a ajunge la iluminare, atunci va fi foarte important să ne păzim și să ne menținem sănătatea corpului. Pentru că trupul va deveni un instrument pentru a aduce binecuvântare tuturor ființelor, și deci el va fi sfânt. Asta nu înseamnă că el este sfânt de la sine sau impur de le sine.

La urma urmei, dacă ne uităm la ce este acest corp – un corp din carne și oase, el produce gunoi, putrezește, se uzează și ne provoacă suferință, boală și moarte. Acesta este un aspect al lui. Dar, dacă urcăm pe calea prin care ajungem să fim o ființă iluminată, care poate ajuta toate făpturile, corpul va deveni un lucru sacru care trebuie păzit și respectat. Depinde unde ne aflăm pe cale.

Când vorbim despre cale, vorbim despre tantra budistă autentică, care îi aduce pe oameni la iluminarea deplină a lui Buddha. Este foarte rar să întâlnim profesori care pot preda tantra la acest nivel pur.

Cel care a întâlnit tantra și are karma să meargă și să practice în acest fel, probabil că a făcut deja toate aceste sacrificii în viețile anterioare.

Și dacă încă nu putem face sacrificiu la un asemenea nivel – nu ne judecăm. Este important să fim sinceri cu noi înșine. Este important să progresăm pe cale. Putem să ne imaginăm în meditație că facem lucruri grozave pentru alții. Că ne sacrificăm comoditatea noastră de dragul celorlalți. Aceste vizualizări plantează semințe în mintea noastră, ca într-o zi să putem face lucruri extraordinare pentru alții și asta va fi tot ce vom dori să facem. Și asta ne va aduce o mare plăcere.

 

Plăcerea unui Bodhisattva

Versetul 107 spune:

Dacă îți antrenezi mintea să producă plăcere
Prin a ușura și îndepărta altora orice durere,
Vei putea cobori și în infernul cel mai adânc
Așa cum gâsca se scufundă în lacul cu lotus.

Acesta este celebrul principiu al maestrului Shantideva. El spune mereu: „Totul este o chestiune de obicei”. Totul este o chestiune de practică. Atât obiceiul, cât și practica. Dacă practicăm dăruirea, sacrificiul și ne focusăm pe a ușura și îndepărta durerea ființelor – vom ajunge în locuri extraordinare. Pentru că nu va mai exista nicio limită acolo unde ne poate duce practica. Vom ajunge, spune el, în locul în care vom fi gata să coborâm și în infern, dacă va trebui să ajutăm pe cineva acolo, precum gâsca care se scufundă într-un lac – cu mare ușurință, cu mare plăcere! Putem ajunge la acest nivel.

Și toți Buddha vor fi acolo. Ei se duc și ajută ființele în toate aceste locuri. Și sunt permanent în plăcerea sublimă. Maestrul spune: „Totul este posibil – totul este doar o chestiune de practică”.

Infernul cel mai adânc – În tradiția budistă există diferite niveluri ale infernului. Nivelul cel mai adânc se numește:

Narme

Narme – neîncetat. Este numit așa pentru că în acest nivel al infernului, suferința este cea mai grea și este neîncetată. Nu există o clipă de răgaz din această suferință. Ea este groaznică. Am învățat puțin despre asta în cursul 8.

Cine vrea să ajungă acolo? Nimeni nu vrea să ajungă acolo, în afară de Bodhisattva. Bodhisattva caută să coboare să-i ajute pe toți cei care suferă acolo. El spune: Dacă practici, vei putea să cobori acolo, cu aceeași plăcere cu care gâsca se scufundă în lacul ei.

Este adevărat că apar situații cumplite în viața noastră care sunt asemenea infernului, și sunt momente în care suntem în euforie ca în paradis. Și adevărat că, conștiința noastră nu începe și nu se termină în această viață. Conștiința continuă. Karma acestei vieți se va termina, dar conștiința va trece într-o altă formă de existență, dar ea nu se oprește brusc. În fapt, conștiința noastră nu este corpul nostru. Ea este diferită de corp.

Spre ce viață se va duce? Unde ne vom naște data viitoare? Dacă vom avea o karmă grea, cu siguranță ne vom renaște într-o formă de existență suferindă.

Unde este infernul? Unde este societatea de construcții care a săpat infernul în pământ? Noi spunem că ea nu există. Așa cum ne experimentăm într-un mediu uman sub forma existenței umane, datorită karmei care ne-a rodit, tot la fel putem experimenta infernul datorită karmei grele pe care am acumulat-o. Raportat la toate karmele care se pot maturiza, karma de a fi om, este o karmă excelentă.

Deci, există un astfel de loc. Nu este un loc geografic. Este un loc în conștiința noastră. Dacă avem karma grea, vom proiecta o existență suferindă. Infernul poate fi aici și acum. Și se poate întâmpla în 30 de secunde – în 30 de secunde karma se poate manifesta. Karma acestei vieți s-a terminat și urmează o altă karmă. Și poate fi karma unei suferinței teribile care se manifestă.

  

Un ocean de fericire

Versetul 108:

Și când orice ființă va fi complet eliberată,
Și de un ocean de fericire lumea va fi plină
Nu este asta în sine suficient?
De ce să aspiri spre Nirvana?

De ce să aspiri spre Nirvana? Ce este Nirvana?

Nirvana este locul în care practicantul și-a oprit orice suferință. El a perceput vacuitatea, a lucrat cu ea și și-a eliminat toate afecțiunile mentale și semințele lor în mod ireversibil. Și se află în mare plăcere.

Atunci când sunt eliminate toate afecțiunile mentale, toată mânia, gelozia, egoismul, concepțiile greșite, mândria, ceea ce rămâne este plăcerea.

Nu trebuie să producem plăcere, trebuie doar să eliminăm ceea ce ne perturbă.

Cel care a ajuns la acest nivel este Arhat. Tibetanii îl numesc ”distrugătorul de dușman”, adică [cel care] a distrus dușmanul, afecțiunile mentale. El este cufundat în Nirvana. Pe cine a ajutat? Pe el însuși.

Maestrul spune: dacă Bodhisattva, cel care se sacrifică, cel care se concentrează pe ceilalți, reușește în misiunea sa, [atunci] el îi eliberează pe toți de suferință, nu doar pe sine însuși. Rezultatul este că întreaga lume va fi plină de plăcere. Plăcerea va umple lumea. O plăcere pe care nu ne-o putem imagina.

Chiar și plăcerea Nirvanei este imensă. Dar plăcerea iluminării este o cu totul altă plăcere.

El spune: Atunci de ce să aspirăm spre ceva inferior? De ce să aspirăm spre această nirvana care este personală și deși mă eliberează de suferință, toți ceilalți suferă? De ce să nu ne concentrăm asupra ființelor, să avem grijă de bunăstarea lor și să ne îngrijim ca toate să ajungă la această plăcere?

Dacă vom împlini toate acestea, va fi iluminarea deplină a lui Buddha. Iluminarea poate fi atinsă numai prin dezvoltarea compasiunii.

Desigur, că trebuie să percepem mai întâi vacuitatea, dar numai cu perceperea vacuității este imposibil să ajungem la iluminarea deplină a lui Buddha. Trebuie să ne concentrăm atenția pe toate ființele. Gradul de fericire și gradul de plăcere este o funcție a cât de mult ne îngrijim de lumea din jurul nostru.

 

Gustul paradisului

Cel care își elimină afecțiunile mentale, ajunge la o anumită plăcere numită nirvana, ceea ce este minunat și nu o subestimăm. Ea este uimitoare, este mult mai mult decât știm noi. Dar există un loc cu mult mai înalt decât Nirvana. Maestrul ne vorbește despre iluminarea deplină a lui Buddha.

Ro chok

Ro       înseamnă gust,
Chok  – sublim, divin.

Ro chok înseamnă gustul sublim sau gustul divin.

Gustul paradisului este plăcerea supremă a lui Buddha, este plăcerea în care Buddha se află tot timpul, chiar și atunci când coboară în infernul cel mai adânc. Maestrul Shantideva ne spune: Odată ce ai dat de gustul lui, al acestui Ro Chok, care este rezultatul disponibilității tale de ați sacrifica confortul tău pentru bunăstarea altora, nu vei mai dori nimic altceva. Gustul Nirvanei pălește în fața lui Ro Chok.

Am să mai spun încă ceva despre Ro Chok. Toți bodhisattva care sunt atât de preocupați să facă bine celorlalți, sunt atât de absorbiți de aceste acțiuni și binefacerile acumulate sunt atât de mari, încât par că ei plutesc deasupra binefacerilor strânse, ajungând la iluminare fără să simtă. Se întâmplă de la sine. Binefacerile îi inundă și apare Ro Chok – gustul divin. Sunt obsedați de ceea ce fac, și fără să simtă, ajung la iluminare. Gyeltsab Je mai adaugă că acest lucru este valabil mai ales atunci când înțelegem că toate celelalte ființe vii sunt mamele noastre.

 

 Ei nu aspiră să fie recompensați

În următorul verset 109, spune:

Deși acționez în beneficiul celorlalți,
Nu cunosc mândria sau prețuirea în inima lor;
Ai servi pe alții, este doar satisfacția lor,
Și nu așteaptă pentru asta să fie recompensați!

Pe scurt, acest verset spune că, deși bodhisattva acționează în beneficiul altora, nu se mândresc cu asta sau nu sunt aroganți. Bucuria lor, satisfacția lor este chiar actul de a face bine altuia. Este ceea ce le aduce bucurie. Nu au nevoie de respect, pentru că au estompat deja linia de separare dintre ei și ceilalți. Vă amintiți de exemplul mâinii și piciorului? Ei nu mai spun – „Eu sunt aici și tu ești acolo, dar fac pentru tine”. Tu ești o parte din mine!

Mereu vorbim despre karma și legile ei. Oare putem decide; „Oh, nu am nevoie de această karmă?. O fac pentru că o fac, nu am nevoie de această karmă?

Nu la asta se referă maestrul aici. El spune, cu cât înțelegem mai mult vacuitatea și karma, cu atât fapta mea acumulează mai mult merit și karma se va întoarce mai repede. Sensul aici este că bodhisattva înțelege bine karma și acționează din înțelegerea legilor ei, din înțelegerea că ceea ce face, se va întoarce la el amplificat. El nu subestimează legile karmice.

Unul dintre lucrurile care intensifică karma este să ne bucurăm de faptele noastre.

Stau dimineața, în pat, înainte de a mă da jos din pat, îmi amintesc de toate lucrurile pe care le-am făcut și mă bucur de ele. Acest act amplifică karma foarte mult. Așa ne îndrumă toți Lama – să stăm și să ne bucurăm, din înțelegerea modului în care funcționează karma. Acest lucru dă putere karmei. Nu vom spune „oh, cât de bun sunt, cât de mult am reușit, sunt mai bun ca alții”, ci „Vreau să-mi amplific karma ca să pot face mai mult pentru alții, ca să pot oferi și mai mult”.

De aceea, Bodhisattva își dă seama că atunci când oferă, se va întoarce la el însutit. El înțelege asta. Se bucură că i-a revenit karma însutit, pentru că acum poate da altora însutit. Deci asta este ideea. Ei nu așteaptă să fie recompensați, vor ca recompensa pe care au primit-o să o de-a mai departe.

 

Perfecțiunea comparării de sine cu ceilalți

Versetul 110 ne vorbește în continuare despre compararea de sine cu ceilalți. Maestrul ne spune că așa cum avem grijă de noi înșine, la fel trebuie să ne îngrijim și de ceilalți.

Așa cum pe tine te protejezi
De orice neplăcere, oricât ar fi de mică,
La fel protejează-i și pe alții,
Și compasiunea din inima ta o să ți-o trezești.

În acest verset, Maestrul ne vorbește despre coborârea la niveluri subtile. Nu-i așa că nu vreți să aveți neplăceri? Nici mare, nici mică și nici foarte mică. Fiecare caută să facă impresie celorlalți și nu vrea să audă nici cea mai mică critică la adresa lui sau defăimare. Exact așa, spune maestrul, acționează și față de alții. La același nivel de subtilitate. Nu mai puțin de atât. Dezvoltă-ți empatia, ferește-i de orice neplăcere, oricât de mică. Nu este suficient să dăruiești, asigură-te că este frumos împachetat, că se vor bucura – așa cum ți-ai dori și pentru tine. Ideea versetului, este în aceeași măsură.

Acest verset rezumă tot ceea ce a fost prezentat până acum, adică compararea de sine cu și ceilalți, de a învăța să ne comparăm cu ceilalți și să coborâm la niveluri și mai subtile.

Să nu uităm că Maestrul Shantideva dispută tot timpul cu adversarul imaginar – cu mintea noastră. Ea este cea care se răzvrătește constant împotriva acestor idei. Pentru că suntem obișnuiți să avem grijă numai de noi înșine și avem o idee despre cine suntem. Vom vorbi și despre asta în curând.

Dacă vom putea aduce la perfecțiune această practică de comparare de sine cu ceilalți – vom fi mari sfinți. Dar scopul nostru nu este să fim mari sfinți, ci să ajungem la iluminarea lui Buddha, deci trebuie să mergem mai departe.

 

Puterea obișnuinței

Acum vom trece la schimbarea de sine cu ceilalți, care este subiectul principal al acestui capitol.

Înainte de a intra în acest subiect, care este un nivel mai înalt și mai greu de realizat decât comparația de sine cu ceilalți, Maestrul revine din nou la subiectul obiceiului.

Aici, de exemplu, el ne dă un exemplu, versetul 111:

Prin puterea obișnuinței ai învățat să crezi că
Picăturile de spermă și de sânge ale altora
Ești tu însuți
Dar acest lucru nu există deloc!

În tradiția budistă, bărbatul contribuie cu sperma și femeia cu „sângele”.

Maestrul spune, ai luat sperma și ovulul de la alții și pe care le numești acum „eu”. Deci cum se face că eu le spun „sunt eu”? Acest lucru se întâmplă datorită obișnuinței.

Dacă din obișnuință te-ai hotărât să numești două părți care vin din oameni diferiți ca fiind „eu”, atunci nu mai există nicio limită la ceea ce poate face obiceiul. Dacă te-ai obișnuit așa și dacă nu funcționează, dacă te omoară, atunci îți poți schimba obiceiul, practicând.

 

Cum decid să spun „eu”?

În continuare vom intra într-o serie întreagă de versete care tratează această întrebare „Cine sunt eu”?

Deci cine sunt eu cu adevărat?

Așa că acest verset spune că ceea ce numesc „eu”, este un fel în care m-am obișnuit să mă gândesc la părțile altor oameni, ale părinților mei. Oare aceasta este decizia mea? Sau aceasta este proiecția mea?.

Oare am decis să numesc sperma și ovulul, „eu”? Sau sunt forțat de proiecția mea să le numesc „eu”? Pot schimba acest obicei? Pot schimba definiția a ceea ce numesc „eu”?

Și aici intervine problema obiceiului. Dacă m-am obișnuit într-un fel, atunci mă pot obișnui altfel. Este doar un concept pe care îl proiectez.

În aceeași măsură Bodhicitta trestiei de zahăr este artificială, nenaturală și o practicăm prin gândire. Poate că nu am ajuns încă să-i tratăm pe alții în acest fel dar acest lucru plantează semințe și, prin puterea obiceiului, aceste semințe vor germina și adevărata Bodhicitta va veni.

Bodhicitta adevărată nu va veni dacă nu plantăm semințele. Una dintre legile karmei este că, karma pe care nu am plantat-o nu se poate manifesta. Dacă nu există sămânță, nu există copac. Semințele Bodhicittei adevărate sunt Bodhicitta trestiei de zahăr. Imaginându-mi că am Bodhichitta, practic compasiunea față de toate ființele în inima mea.

Ca rezultat al practicii compasiunii, atunci când mă prefac că am Bodhicitta și îmi îndrept mintea către suferința altora, ea seamănă semințe. Aceste semințe creează karma și, ca urmare a acestei karme, voi începe să mă văd diferit.

 

Marele ego

Versetul 112:

Dacă prin puterea obișnuinței, spune el, am învățat să tratăm sperma și ovulul ca „eu”,

De ce atunci nu poți considera
Trupul altuia ca „Eu”?
Nu este greu de învățat să-l definești ca fiind al tău
Și să vezi trupul altuia ca fiind al „meu”.

Maestrul ne spune: „Dacă ești atât de atașat de tine, este în regulă, rămâi așa dacă vrei. Dar încearcă să te definești altfel. Dacă ai definit sperma și ovulul și ce a evoluat din ele, ca fiind „eu” – definește-te acum altfel. Include-i și pe alții în definiția ta. Și asta este tot”.

Putem spune și altfel, dacă vreți. Ești obișnuit să fii egoist, deci rămâi egoist. Doar definește-ți acest ego al tău altfel. Și atunci, îți vei sluji ego-ul în continuare, doar că ego-ul tău îi va include și pe el, și pe ea și pe ei. I-ai inclus pe toți în interiorul liniei.

Mai înainte am spus că ceea ce s-a dezvoltat din spermă și ovul, sunt „eu”. Acum spun: Această spermă și ovul, sunt „eu”, această spermă și ovul este și el și această spermă și ovul îi include și pe ei. Și asta este tot.

Și voi continua să fiu egoist, doar că acest ego va fi acum altceva și îi va include și pe toți ceilalți.

Cu cât veți citi mai mult pe Maestrul Shantideva, veți vedea că există o logică foarte frumoasă în felul în care el împletește versurile, cum vă conduce de la un subiect la altul.

Comentatorul Gyaltsab Je spune că fiecare dintre noi are potențialul de a face două lucruri:

a.Așa cum mă prețuiesc pe mine, pot învăța să-i prețuiesc pe ceilalți. E doar o chestiune de obișnuință.
b.Dacă ”a” fac bine, rezultatul lui a va veni de la sine și va fi b, adică eliminarea oricărei prețuiri de sine. Învățând să-i prețuiesc pe ceilalți la fel de mult ca și pe mine, prețuirea de sine va dispărea. Ea a plecat. Pentru că prețuirea de sine este îndreptată spre centrul lumii – adică „eu”. Dacă acum învăț să-i prețuiesc pe ceilalți la fel ca și pe mine, dintr-o dată lumea nu va mai avea niciun centru și apoi această prețuire de sine va dispare.

Odată, cineva a făcut un alt experiment cu pixul.

 Uitați-vă pentru o clipă la acest pix.

Și închideți ochii. În mintea voastră, imaginați-vă că acest stilou se umflă, se mărește din ce în ce. Forma lui rămâne aceeași, dar este foarte mare. El ajunge să fie de dimensiunea mea. Apoi continuă să se mărească și mai mult, și umple această cameră.

Continuă să crească, și va umple tot acest oraș. Pixul va deveni uriaș și va umple întreaga Europă.

Continuă să se mărească, și va umple întreaga planetă. Apoi va umple tot universul.

Acum întrebați-vă unde este pixul?

Puteți deschide ochii.

Dacă îndepărtăm linia de delimitare cât mai departe, pentru a include pe toată lumea, atunci care va fi prețuirea de sine? Va dispărea la fel ca și pixul, când l-am făcut să se mărească. Acesta este principiul aici.

 

Prețuirea de sine și atașamentul de sine

Prețuirea și atașamentul de sine sunt două concepte importante. În tibetană

si

Se pronunță Danzin.

Rang           înseamnă eu însumi sau sine.
Chendzin   – prețuire,

Deci, Rang Chendzin înseamnă prețuirea de sine. Iar Dandzin înseamnă atașamentul de sine sau de mine însumi.

Două concepte diferite, dar înrudite.

Ce înseamnă prețuirea de sine? Ea înseamnă că am grijă mai întâi de mine, și asta vine în detrimentul celorlalți.

Pentru ca să existe prețuirea de sine, mai întâi trebuie să existe ideea despre mine însumi sau de „eu”. Să existe atașamentul de mine însumi, care este al doilea concept – dakndzin.

Deci, în dakndzin am ideea a cine sunt eu. Am o idee că este acolo un „eu” care există în sine și de care trebuie să am grijă. Atașamentul de sine generează prețuirea de sine.

Învățătura Sutrei inimii și a Sutrei tăietorului de diamant atacă direct acest dakndzin, atașamentul de sine. Deoarece acest atașament se agață de ceva care nu a existat și nu va exista vreodată, credem că există și suntem gata să mergem la război pentru el.

Acest studiu al schimbării de sine cu ceilalți, atacă din ce în ce mai mult acest atașament de sine, care ne omoară, dar în mod indirect, prin a ataca prețuirea de sine.

Maestrul ne vorbește, despre toate comportamentele, toate tiparele pe care le avem și despre toate obiceiurile pe care le avem de a avea grijă de noi înșine. Aceasta este prețuirea de sine. Avem grijă de noi înșine în detrimentul îngrijirii celorlalți. Și pe măsură ce învățăm să slăbim prețuirea de sine, simultan se slăbește și atașamentul de sine. Acesta este modul indirect de a trata atașamentul de sine.

În capitolul nouă, maestrul ne va învăța direct cum să facem față acestui atașament de sine. Capitolul opt ne conduce spre capitolul 9, prin practica meditativă și prin examinarea acestui atașament din unghiuri diferite, așa cum veți vedea mai târziu în versete.

El spune: acest dakndzin vine din neînțelegere. Vine din ignoranță. Nu înțelegem de unde am venit. El spune: dacă ai înțelege că tot ce este bun în viața ta vine din grija față de ceilalți, atunci n-ai să te mai preocupi toată ziua să te prețuiești și să ai grijă de tine însuți. Pentru că tocmai asta te omoară.

Pentru că nu înțelegem cine suntem și de unde venim și de unde vine tot ce este bun în viața noastră, suntem în permanență preocupați de prețuirea de sine. Maestrul Shantideva ne ajută să depășim acest rău obicei.

 

Dăunător sau o mare de virtuți

Vom trece la următorul verset, 113. Acesta spune:

Dacă prețuirea de sine – este dăunătoare,
Iar prețuirea altora – un ocean de virtuți; atunci
Renunță la atașamentul de sine și
Obișnuiește-te să te concentrezi pe ceilalți!

De ce prețuirea de sine este dăunătoare? Pentru că ea ne provoacă toată suferința. Ea ne fortifică ignoranța. Dar dacă începem să-i prețuim pe alții, va fi o mare de virtuți.

Toată karma pe care o acumulăm, majoritatea ei ne provoacă suferință, vine din faptul că mă separ pe mine de ceilalți. Trag o linie și spun: „Sunt eu și nu sunt eu”. Și această linie pe care am trasat-o provine din neînțelegerea a cine sunt eu, provine dintr-o gândire greșită.

Maestrul ne sfătuiește să renunțăm la atașamentul de sine. Ce se va întâmpla atunci cu karma?

In cursul 5 am vorbit despre

                                si                                               

Sak che ki le înseamnă karma care nu este pură, și
Sak me ki le  ― karma care este pură.
Le             ― karma.
Sak che  ― contaminat, pătat, iar
Sak me   ― imaculat, nepătat.

Deci, karma pătată/impură și karma nepătată/pură.

Sak che ki le este karma, chiar și cea bună; Atunci când facem fapte bune în lume, chiar și foarte bune, atâta timp cât nu înțelegem cine suntem noi și cine sunt ceilalți – eu fac bine altora, dar ei sunt acolo și eu sunt aici ― această karma nu este pură. Karma este cea care ne va provoca suferință, chiar și atunci când facem lucruri bune. Maestrul Kamalashila o numește otravă. Pentru că va da rod si se va consuma. Și am rămas în continuare în ignoranță. Nu am făcut nimic pentru a elimina ignoranța.

Sak me ki le este karma acumulată de bodhisattva care au perceput deja vacuitatea. Ei au înțeles că această linie de separare este artificială. Din această înțelegere, ei acționează permanent în beneficiul tuturor ființelor. Și în acest fel, fiecare mic act al lor acumulează o karmă extraordinară. Acumulează un ocean de merite, deoarece linia de separare a fost ștearsă.

Acesta este un loc complet diferit.

Și din păcate până nu vom ajunge să înțelegem vacuitatea la nivel foarte înalt, ne va fi foarte greu să acumulăm suficiente binefaceri. Ne va fi greu să acumulăm cantitatea enormă de binefaceri de care avem nevoie pentru a ajunge la iluminare.

Maestrul Shantideva ne îndrumă în acest capitol, să începem de a muta această linia de separare. Pentru că dacă nu facem acest lucru, nici măcar faptele noastre bune nu vor putea acumula suficiente merite pentru a ajunge la iluminare. Aceasta este motivația capitolului 8.

Întrebare: Dacă chiar am estompat linia de separare, atunci când dau ceva cuiva, de fapt îmi dau mie însumi?

Răspuns: Da, este mâna care dă piciorului.

Când facem asta din înțelegerea că această separare este artificială, că este doar o chestiune de obișnuință, vom dedica această faptă de generozitate pentru estomparea liniei de separare dintre mine și el. Acest lucru va acumula o cu totul altă energie.

 

 Ce spune Kachik?

Întrebare: Dacă eu și ceilalți nu suntem separați, sufletele sunt separate?

Răspuns: Această idee despre suflet, necesită examinare, așa cum am făcut, când ne-am uitat la „cine sunt eu”?

Ne-am uitat la corp, și am făcut același lucru cu fiecare concept pe care îl avem despre noi. Inclusiv conceptul de suflet. Toate acestea necesită examinare, toate acestea sunt concepte. Și când vei începe să cauți acel suflet și să-l supui unei analize amănunțite, nu-l vei găsi. Cu cât ne vom detașa mai mult de astfel de idei pe care le avem, pe baza examinării logice și bazate pe meditație, cu atât ne vom apropia mai mult de libertate, de Nirvana sau de iluminarea lui Buddha.

Pentru a ajunge la convingere, va trebui să învățăm mai mult. Pe site-ul dharmakaya.ro, se află studiul Sutra inimii, un studiu numai pentru vacuitate. În această învățătură sunt prezentate meditații. Când medităm personal asupra noastră și începem să căutăm aceste lucruri, numai atunci ne vom convinge că nu le putem găsi. Și așa, treptat, putem ajunge să percepem vacuitatea lor.

Cineva poate spune că toate acestea sunt concepte frumoase, dar sunt foarte greu de înțeles și dificil de implementat și, de asemenea, nu știm câți au reușit cu adevărat să ajungă în aceste locuri.

Maestrul Shantideva ne citește gândurile. El ne-a citit mintea acum 1.200 de ani. Și iată ce ne răspunde: „Mintea voastră este cea care se opune acestor idei și vi se par nefirești”. Maestrul Shantideva ne ajută, pentru că este un Bodhisattva; Pentru că înțelege că, datorită faptului că ne agățăm de aceste idei, va trebui să îmbătrânim și să murim, și toate războaiele, bolile și foametea, vor apărea în lumea noastră atâta timp cât suntem atașați puternic de noi înșine.

  

Membrele unui singur corp

Maestrul spune, în versetul următor, 114:

Așa cum mâinile și alte organe
Le consideri parte ale corpului tău; De ce
N-ai considera ființele întrupate,
Din corpul întregii creații, ca făcând parte?

Maestrul spune: Te-ai obișnuit să spui „Eu” unui grup de părți. Bine, spune el, continuă cu ceea ce te-ai obișnuit, doar extinde-l puțin. Există întreaga creație și fiecare făptură pe care o întâlnești, este o parte a creației, așa cum și tu ești parte din această creație. Atunci ceea ce faci pentru celălalt, este exact ceea ce face mâna pentru picior. Nu este nicio diferență. Este doar un obicei, spune el.

În general, ne-am obișnuit să ne referim la o mulțime de lucruri ca la un singur lucru. Ansamblul nostru de membre și organe îl numim „Eu”, un singur lucru. Așa că spune: „luați acest principiu și extindeți-l”.

În versetul 115, intrăm în discuția a cine sunt „eu”:

Te-ai obișnuit să crezi că este „al meu”
Acest corp lipsit de sine; de ce atunci,
Nu te-ai obișnui să percepi
Fiecare făptură din univers ca fiind „eu”?

Ne-am obișnuit să numim corpul „eu”, deși nu are sine propriu. Corpul nu spune nimic despre un „eu”. Dacă cineva mi-ar fotografia ficatul și mi-l ar arăta, oare l-aș recunoaște ca fiind al meu? M-am obișnuit să mă gândesc la el ca fiind al meu. În sine, ficatul nu are nicio identitate care să spună „acesta este ficatul lui Gabi”. M-am obișnuit să numesc acest ansamblu de părți, Gabi. Și asta este tot. El spune: „Te-ai obișnuit să crezi că este „al tău” acest corp lipsit de sine”.

  

Un sine este un corp care este o făptură

Aceste versete au fost scrise în sanscrită. În sanscrită, apare aici cuvântul Sattva. Acest cuvânt are două semnificații în sanscrită (este același Sattva ca în Bodhisattva):

-Sattva are sensul de ființă.
–și corpul meu sau eu însumi.

Aici avem de fapt un joc de cuvinte care nu poate fi transmis prin traducere. Este o joacă între un „sine”, care este corpul tău și făptura creației. Nici tibetanii nu au reușit să transmită acest lucru în traducerea lor.

 

Kachik nu renunță

Cineva spune că noi ne-am creat cumva corpul.

Dacă spunem asta, întrebarea este, de ce ne-am crea un corp care îmbătrânește? Dacă putem să creăm cu dorința, atunci putem crea un corp care nu îmbătrânește. Noi spunem că provine din karma corpul pe care îl avem în prezent. Acest lucru se datorează faptului că avem semințe karmice impure, pentru că încă nu înțelegem cum să creăm puritatea. Trebuie să învățăm să creăm puritatea.

Atunci când karma noastră va fi complet purificată, corpul nostru va fi trupul unui înger, care nu îmbătrânește și nu poate fi vătămat deloc. Acesta este scopul nostru aici, să învățăm cum să purificăm karma, cum să creăm această puritate. Acesta este scopul tuturor acestor învățături.

Cineva spune : Când spui „mâna lui și mâna mea sunt același lucru”, există o anumită legătură logică aici, pentru că totuși sistemul meu nervos merge până la limita mâinii și nu dincolo de ea.

Atunci când estompăm linia de separare dintre mine și ceilalți, asta nu înseamnă că sistemul meu nervos se contopește brusc cu sistemul nervos al celuilalt, ci învățăm să tratăm sistemul lui nervos cu aceeași grijă și empatie ca și față de sistemul nervos propriu. Aceasta este prima etapă înainte de a ajunge în paradisul iluminării

În versetul 116, Maestrul spune că dacă putem face această schimbare în mintea noastră și începem să tratăm pe fiecare pe care îi întâlnim ca fiind parte din corpul întregii creații, așa cum suntem și noi parte ale aceleași creații, atunci:

Când lucrezi astfel în beneficiul altora
Nu te vei simți ciudat și nici îngâmfat.
Exact ca atunci când servești cina,
Nu te aștepți să fi recompensat.

Asta nu înseamnă că ți-am oferit cina și acum ar trebui să vii să-mi mulțumești și dacă nu, data viitoare nu-ți mai dau să mănânci. Bodhisattva nu așteaptă să i se mulțumească, să fie recompensat.

Ultimele rânduri ale versetului în tibetană sunt:

Dak nyi ki ni sa so ne Len la re wa mi jung shin

Dak nyi   ― eu însumi,
Sa so ne  ― a mânca,
Len la re wa ― a spera la recompensă,
Mi jung    ― a nu fi îngrijorat,
Shin          ― ca, așa, similar.

Adică, exact așa cum nu te îngrijorezi să speri la recompensă după ce ai servit masa.

Și din nou, Gyeltsab Je ne spune: nu faceți asta în speranța de a primi recompensă. Recompensa va veni, deoarece karma generozității se întoarce la voi și vă va aduce fericire. Și dacă practicați bine, această fericire va crește și cu ajutorul ei îi veți putea ajuta pe alții să ajungă la aceeași nivel de fericire. Așa că bucurați-vă de această recompensă. Este ca și cum ai mânca prăjitura și ea rămâne întreagă: sunteți fericiți de ceea ce faceți, și fericirea voastră vă va determina să aduceți fericire altora.

De fapt, nu pot fi fericit până nu învăț cum să aduc fericirea altora. Nu-i pot face pe alții fericiți până nu învăț să fiu fericit. Lucrurile merg împreună. Toată această distincție „fericirea mea versus fericirea lor” – nu mai poate fi făcută.

  

Generozitatea perfectă

Versetul 117:

Prin urmare, așa cum te protejezi
De orice neplăcere, oricât de mică,
La fel, obișnuiește-ți mintea să fie grijulie
Și plină de compasiune pentru orice ființă vie.

Maestrul ne învață destul de mult timp că trebuie să avem grijă de ceilalți, la fel de mult ca și față de noi înșine. Așa cum ne protejăm de orice neplăcere, oricât de mică, trebuie să ne obișnuim să-i protejăm pe ceilalți, chiar și față de lucrurile mici.

 

Cum creăm paradisul perfect

În lectura cursului, Gyaltsab Je ne spune: „Practic, ideea prezentată aici este despre cum să ne creăm paradisul”. Cum să producem fiecare detaliu în paradisul nostru. Pentru că în paradisul nostru, nu vrem să fie bine în general, și pe ici și colo să avem probleme, vrem să fie perfect.

Pentru a realiza plăcerea deplină a lui Buddha, trebuie să o facem perfectă acum. Va trebui ca acțiunile noastre, intenția noastră de a aduce binecuvântare altora să fie complete.

Nu dăm haine celor care nu au nevoie de ele. Dacă vrem să avem tot ceea ce este mai bun în viața noastră, vom dărui altora tot ce este mai bun. Trebuie să avem grijă de fiecare aspect al generozității noastre:

A ne asigura că au primit darul la timp,
Că a sosit intact,
Că nu am lăsat ceva din el acasă,
Că este exact ce au nevoie,
Că este culoarea care li se potrivește…

Facem ca dăruirea să fie completă. Nu am dat și atât. Acesta este modul în care ne creăm paradisul perfect pentru noi.

Dacă nu suntem atenți la toate detaliile, și facem lucrurile parțial, așa va fi și la noi. Nu ne vom putea crea paradisul. Despre asta vorbește Maestrul în acest verset. A face lucrurile să fie complete.

 

 

 

 

Eu şi celălalt

Capitolul despre meditație

din „Ghidul modului de viață a războinicului spiritual”

al maestrului Shantideva

Inspirat după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2

 

Durerea mea și a lor

Vom continua cu versetele Maestrului Shantideva și, pe măsură ce continuăm, aș vrea să vă gândiți la curgerea lucrurilor, pentru că ceea ce trece printre rânduri este evoluția. Maestrul nu întâmplător ne prezintă versetele în ordinea pe care a ales-o. De aceea, gândiți-vă unde duce fiecare verset.

Versetul 93:

Și tot așa, chiar dacă este adevărat
Că suferințele pe care alții le simt
Niciodată nu vin să te lovească,
Oricum este durere și greu de suportat
Cauzată de aceiași atașări de sine.

Maestrul dezbate cu mintea care spune: „Stai așa, este durerea lor, nu mă doare pe mine, atunci de ce să-i tratez așa cum mă tratez pe mine?”

El spune: „Tocmai pentru că nu te îngrijești de ei, ai dureri.” Să începem cu asta: De ce suferi de durere? Pentru că ești atașat de „tine”.

Maestrul continuă discuția: “Cu toate că durerea altora nu te doare direct, durerea este greu de suportat. Îți este greu să suporți durerea? La fel de greu le este și altora să suporte durerea.”

Ce avem în comun? Durerea. Şi ea este greu de suportat. Și pe ei îi doare exact din același motiv pentru care te doare și pe tine. Și aceste este atașamentul lor de propriul „sine”.

Deci cine este inamicul? Pe cine trebuie să învingem? Trebuie să ne învingem egoismul nostru și pe al altora.

Iar asta nu este o treabă deloc ușoară.

Dacă vrem să-i ajutăm pe alții, trebuie să învățăm să ne depășim propriul egoism și, de asemenea, să-i ajutăm și pe ei să-și depășească egoismul.

În versetul 94, Maestrul ne oferă un argument logic:

Trebuie să opresc durerea altora,
Pentru că este durere; la fel ca durerea
Pe care o simt și eu.
Trebuie să acționez ca să-i ajut pe alți
Pentru că sunt ființe vii;
La fel ca și corpul meu.

Avem aici un silogism logic:

1. Subiectul: Durerea altora.
2. Afirmația: Ar trebui să le opresc durerea.
3. Argumentul: Pentru că este durere.
4. A patra parte care este opțională, este un exemplu.

El dă un exemplu: durerea este asemenea dureri mele.

În limba tibetană:

Subiectul: Semchen shen gyi duk-ngel chuchen

Semchen = ființe,
Chen = alte,
Duk-ngel = suferință,
Chuchen = să considerăm. 

Deci, Semchen shen gyi duk-ngel chuchen înseamnă „Să considerăm suferința altor ființe.”

Afirmația: Dak gi selwar rik te

Dak gi   = de către mine,
Selwar  = a elimina,
Rik te    = potrivit, corect.

Adică, potrivit este ca eu să o elimin.

Argumentul: Duk-ngel yinpay chir

Duk-ngel      = suferință,
Yinpay chir  = pentru că.

Pentru că este suferință.

Exemplu: Per na dak gi duk-ngel shin no

Per na  = de exemplu,
Dak gi  = a mea,
Duk-ngel = suferință,
Shin no    = la fel.

De exemplu: este la fel ca suferința mea.

De ce ar trebui să acționez ca să opresc durerea altora? Pentru că este durere. Asta este tot. Dacă există cineva care suferă de durere, trebuie să acționez pentru a o elimina. De ce? Vom înțelege în curând de ce.

Maestrul spune că această diferențiere pe care o fac între mine și ceilalți este artificială și ea este cea care mă ucide.

Vom ajunge într-un stadiu în care această diferențiere se va estompa și în cele din urmă va dispărea complet. Durerea este durere, nu contează a cui este. Va veni etapa în care granița dintre „eu” și „tu”, această linie pe care am trasat-o artificial între mine și alții, va dispărea. Și odată cu asta, chakrele noastre se deschid și vine plăcerea și pacea. Deci, motivul pe care ni-l dă Maestrul de ce ar trebui să opresc durerea – pentru că este durere.

Versetul are două propoziții logice. Cealaltă propoziție spune:

Trebuie să acționez ca să-i ajut pe ceilalți
Pentru că sunt ființe vii;
La fel ca și corpul meu.

Și aici avem patru părți.

1. Subiectul: Ceilalți.
2. Afirmația: Trebuie să acționez să-i ajut.
3. Argumentul: Pentru că fiecare este o ființă vie.
4. De exemplu: Așa cum muncesc pentru corpul pe care îl dețin, la fel trebuie să muncesc și pentru ei.

În limba tibetană:

1. Subiectul: Semchen shen kyi dewa chuchen

Semchen = ființe,
Shen = alții,
Dewa = fericire sau bunăstare sau bucurie,
Chuchen = să considerăm.

Să considerăm bunăstarea altor ființe.

2. Afirmația: Dak gi druppar ja rik te

Dak gi = de către mine
Druppar ja = a acționa pentru a obține/realiza,
Rik te = potrivit, corect.

Potrivit este ca eu să acționez pentru a o realiza.

3. Argumentul: Semchen parulpo semchen yinpay chir

Semchen parul po = altă ființă,
Semchen în sensul: și ea este o ființă simțitoare care caută fericirea,
Yinpay chir = pentru că ea,

Pentru că și celălalt este tot o ființă simțitoare.

4. De exemplu: Perna dak gi lu la dewa druppa shin no

Per na = de exemplu,
Dak gi  = a mea,
Lu la dewa = bunăstarea corpului
Druppar  = a acționa pentru a obține/realiza
Shin no    = la fel, ca, în mod similar.

De exemplu, la fel cum acționez pentru a obține bunăstarea mea fizică.

Să considerăm viața – trebuie să susțin viața: a ta și a celorlalți în aceeași măsură.

Să considerăm durerea – trebuie să elimini durerea: a ta și a celorlalți în aceeași măsură.

Toată problema ta: „este al meu, nu este al meu”, spune el, este exact ceea ce te ucide. Este exact ceea îți aduce durerea. Din cauza acestei diferențieri pe care o faci, te doare, spune el.

Ce înseamnă o dezbatere logică bună?

Am spus că într-o dezbatere logică avem:

1. 1. Un subiect,
   2. O afirmație despre subiect, și
   3. Oferim un argument.

Mai există și o parte opțională,

1. 4. Și acesta este un exemplu.

Există reguli care prezintă când un argument logic este construit corect și când nu. Acestea sunt lucruri elementare și foarte interesante.

Când se fac dezbateri logice, scopul dezbaterii logice nu este să vedem cine știe mai bine sau cine câștigă, ci cine ne ajută să aflăm adevărul, cine ne ajută să ne clarificăm îndoielile pe care le avem.

O dezbatere eficientă va dezvălui adevărul celor doi care se confruntă și în acest fel amândoi vor câștiga. Iar dacă dezbaterea nu este bună, amândoi vor pierde, și și-au pierdut vremea degeaba.

Conform învățăturilor, fiecare își creează lumea. Această lume este determinată de karma individuală, în funcție de semințele din conștiința fiecăruia. Iar când semințele rodesc în acel moment, unul va genera o realitate și celălalt va genera o altă realitate. Cele două realități sunt diferite, deci cum vor dezbate între ei? Ei nu vorbesc deloc aceeași limbă. [Ei nu au deloc aceleași experiențe]. Deci, cum vor discuta și cum vor ajunge la un acord?

Dacă dezbat cu cineva un subiect, acesta ar trebui să fie ceva pe care nu îl înțeleg pe deplin și voi încerca să folosesc controversa astfel încât amândoi să clarificăm adevărul.

Pentru a ajunge la adevăr, trebuie să fim de comun acord. Deci, dacă încep să vorbesc despre ceva și celălalt din capul locului nu este de acord cu mine, nu are sens să mai continuăm dezbaterea. Dacă îi spun: „Hai să discutăm despre dimensiunile planetei Pluton”. Dacă el nu știe nimic despre planeta Pluton sau poate că nu crede că există o planetă Pluton, atunci ce rost are să discutăm despre planetă? Pentru el este irelevant, nu mă va asculta și asta nu va folosi nimănui.

Pentru ca dezbaterea să fie eficientă, ea trebuie să înceapă din locul în care suntem amândoi de acord. În cazul în care nu suntem de acord cu ceva, atunci va trebui să ne întoarcem, până găsim punctul în care suntem amândoi de comun acord.

De fapt, dezbaterea îl ajută pe celălalt să descopere un adevăr pe care îl cunoaște deja, dar nu și-a dat seama de el. Și dacă logica este corectă, îl poate aduce pe celălalt la o concluzie, la care nu se gândise până atunci. Și asta se întâmplă din cauza faptului că nu s-a obosit să verifice, să dovedească singur.

Dezbaterea budistă are câteva reguli care trebuie aplicate:

1. Argumentul trebuie să fie legat de subiect. Dacă nu există nicio legătură între argument și subiect, atunci discuția nu are sens. Încerc să demonstrez ceva despre Pluton care nu are nicio legătură cu el. Deci nu are rost să discutăm.
2. Al doilea lucru care trebuie să existe este că dacă argumentul este corect atunci și afirmația este corectă. Exemplul pe care îl dăm adesea este acesta: dacă vreau să dovedesc că undeva este foc și vin cu argumentul „Pentru că văd fum”. Deci, chiar dacă nu văd focul, văd fum. Iar eu știu că nu există fum fără foc, așa că pot convinge pe cineva că dacă vede fum atunci există foc, chiar dacă nu vede focul.

Deci, dacă Livia și cu mine vedem fum și amândouă suntem de acord că nu există fum fără foc, atunci o pot convinge că există un incendiu și că trebuie luate măsuri.

Deci există reguli despre cum ar trebui să se desfășoare o discuție logică.

Nu vom continua acum acest subiect, dar când ascultați această învățătură, încercați să fiți atenți la modul în care Maestrul Shantideva își construiește logica, pentru că este foarte frumoasă.

 

Principiul democratic

Și acum vin două versete care sunt cele mai cunoscute din acest capitol. Și asta pentru că lui Dalai Lama îi place foarte mult să citeze aceste versete.

În versetul 95, el spune:

Pentru că eu și ceilalți
Suntem exact la fel,
În ce privește dorința de a fi fericiți,
Care este diferența dintre mine și ei?
De ce să mă ostenesc doar ca eu să fiu fericit?

Maestrul numește acest lucru principiul democratic.

Vreau fericire? Și ei își doresc fericirea. În acest sens, suntem complet egali. Eu vreau fericirea și ei vor fericirea la fel de mult. Deci, care este diferența? Nu e nicio diferență. Cu toții suntem ființe vii și cu toți ne străduim să fim fericiți. Nu există nicio diferență între noi.

Dar cine primează? Eu sau ei? Ei sunt foarte mulți? Deci majoritatea decide. Atunci,

De ce mă ostenesc doar ca eu să fiu fericit?

Următorul verset, 96 este cealaltă parte a lui. El spune:

Pentru că eu și ceilalți
Suntem exact la fel,
În ce privește dorința de a nu suferi,
Care este diferența dintre mine și ei?
De ce mă protejez pe mine și nu pe ei?

Așa cum am vorbit despre fericire, exact la fel este și cu durerea. Nu este nicio diferență între mine și ei. Nu are rost să mă protejez numai pe mine.

În tibetană acest principiu este:

Dak dang shen nyika înseamnă amândoi, atât eu cât și celălalt,

Shen = celălalt,
Nyika = cei doi, amândoi.
Dewa du du = aspirăm la fericire,
Tsungpa = similar, la fel, egal, în mod egal,
Dang = și,
Duk-ngel = suferință,
Mindupar = nu vrem, nu dorim,
Tsungpa = similar, la fel, egal, în mod egal.

Deci, „Atât eu, cât și celălalt, aspirăm la fel spre fericire și tot la fel nu dorim suferința.”

„Dar nu mă doare”

În versetul 96 el spune:

Pentru că eu și ceilalți
Suntem exact la fel,
În ce privește dorința de a nu suferi,
Care este diferența dintre mine și ei?
De ce mă protejez pe mine, și nu pe ei?

Uitați-vă la acest verset și gândiți-vă un moment la ce vi se spune aici. Cum reacționează mintea voastră la acesta? Pentru că mintea va ridica în mod natural obiecții.

El spune: „Care este diferența dintre mine și ei?” Care este reacția noastră firească la aceste cuvinte? „Îi doare pe ei și mă doare pe mine.”

Deci împotrivirea noastră este: eu nu simt durerea lor, simt doar durerea mea.

Maestrul spune: „Serios, asta îmi spui? Pentru că nu simți durerea lor, de aceea nu îți pasă de ei?”

În versetul 97, el ne va spune că aceasta este o născocire a noastră.

Bineînțeles că Maestrul Shantideva nu își bate joc de noi, pentru că el este Bodhisattva. El a venit să ne arate greșeala din logica noastră, a faptului că ne folosim de tot felul de scuze pentru a ne păstra egoismul – dar egoismul nostru este cel care ne ucide.

 

Pentru cine este fondul nostru de pensii?

În versetul 97 el spune:

Dacă vei spune „De ce trebuie să-i protejez,
Dacă suferința lor nu-mi provoacă nicio durere?”

Uite cum te împotrivești când spui: „Stai așa, păi de ce să-i protejez pe ei? Nu mă doare pe mine!”

Răspunsul Maestrului este:

Atunci de ce te protejezi de suferința viitoare?
Nici ea, în acest moment, nu-ți provoacă durere!

Pe scurt, el ne vorbește de fondul de pensii sau de asigurarea de sănătate. Maestrul spune: De ce îți economisești banii într-un fond de pensii sau de economii? De ce economisești pentru viitor? Pentru cine economisești? Economisim pentru că vrem să ne îngrijim de viitorul nostru economic, de existența noastră viitoare. Să avem mijloace de trai la bătrânețe, sau în cazuri de boală, să zicem.

El spune: Dar unde este acest sine? Îi simți acum durerea când nu va avea ce mânca în viitor?

Nu! Acum ai burta plină. De cine iți pasă? Îți pasă de durerea cuiva care nici măcar nu există aici și nici nu-i poți simți durerea lui în acest moment! Găsește eroarea din mintea ta. Asta ne spune aici.

Putem spune și altfel: De ce ne mai ostenim să facem lucruri bune în lume?

Atunci când facem un lucru bun, plantăm o sămânță karmică, care se așază în subconștient. Pentru ca ea să se maturizeze, este nevoie de timp. Dar cel care se va bucura de efectul ei, de rodul ei, încă nu este aici. Și poate că rodul nu va fi deloc în această viață, fapt care se întâmplă cu majoritatea semințelor karmice plantate de cei care nu au dezvoltat încă înțelepciunea.

 

Deci: De ce să faci bine în lume?

Dacă sunteți deja aici, nu mai credeți în faptul că dacă îi doare doar pe ei, atunci nu ne vom îngriji de ceilalți.

Deci haideți să-mi spuneți: De ce nu „mâncăm și bem cât vrem pentru că și așa vom muri mâine”? De ce să nu facem ce vrem acum, să consumăm ce este acum, să luăm de la alții cât putem, să ne bucurăm acum și atât? De ce să nu facem asta?

Voi avea grijă de mine acum cât pot de mult, indiferent de ceilalți, indiferent de morală, am să iau de la alții, numai ca mie să-mi fie bine, să mă bucur acum. De ce nu? Poate simțiți că ceva nu este în regulă aici. Ce este în neregulă cu aceste argumente?

Noi spunem – ţinând cont de legile karmei – că dacă fac toate aceste lucruri acum și consum toată această karmă, atunci ce îmi va rămâne pentru viitor? Doar durere. Îmi voi provoca mie în primul rând durere. Dacă ne uităm la legile karmei, nu are sens să acționăm așa.

Chiar și faptul că alegem să nu mergem așa, înseamnă că, de fapt, definiția mea despre „cine sunt eu” este întinsă pe linia temporală. Mă gândesc la acest „eu” în viitor, la ce se va întâmpla cu el, dacă va avea de mâncare și cât de bun va fi el. Mă gândesc la acest „eu”, deși el încă nu există. Mintea noastră face această proiecție. Ne definim „eu”-ul ca fiind ceva care încă nu există.

Și dacă facem asta pe linia temporală și ne extindem cumva definiția „eu-ului” în viitor – de ce nu am face asta pe axa spațiului? De ce nu am extinde definiția și la corpurile care stau aici?

Acest lucru va apărea întru-unul din versurile următoare.

Deci, îmi extind „eu-ul” spre viitor. Atunci când, indirect vorbesc despre un „eu” viitor, care este un concept, cel de peste zece ani unde este? Nu poate fi atins, nu-i așa? Acest viitor „eu” nu este aici. Deci acest „eu” pe care îl apăr, este un concept în capul meu, nu există aici, există doar în mintea mea, în gândul meu. Așa că acest „eu” despre care vorbesc este doar un concept. Deci acumulăm karma pentru cine? Facem bine, pentru cine? Pentru cineva care nu există. Pentru un concept din mintea mea.

Așa că începem deja să subminăm această noțiune despre cine sunt și cine sunt ceilalți. Începem să ne uităm în primul rând la ideea de „eu”.

Versetul 98, vorbește despre lucrurile pe care le-am spus mai înainte:

98.
Dacă spui că tu vei fi
Cel care în viitor va suferi – greșești:
Pentru că una este persoana care moare
Și cu totul alta care renaște.

Tu spui: „Fac economii pentru mine, pentru viitorul meu, ca să nu sufăr în viitor”. Maestrul răspunde: acesta este un motiv greșit. Pentru că „una este persoana care moare și cu totul alta care renaște.”

Cu alte cuvinte, Maestrul spune: persoana din trecut nu mai există, iar cea din viitor încă nu există. Acestea nu există. El spune: „Ideea ta despre „eu” este un concept, este o invenție.”

 

Sarcasmul Prasangika

Maestrul Shantideva intră în logica școlii Prasangika Madhyamika.

Madhyamika este calea de mijloc în budismul tibetan, iar calea de mijloc este foarte profundă și foarte importantă. Este nevoie de a înțelege bine această școală pentru a înțelege vacuitatea.

Printre altele, toată învățătura Maestrului Shantideva vine de la această școală. În cursul 12, vom vorbi mai mult despre ea.

Această școală are două subșcoli: calea de mijloc inferioară și calea de mijloc superioară. Calea de mijloc superioară se numește Prasangika Madhyamika.

Prasangika înseamnă în sanscrită „consecință”. Deci, „Școala consecințelor a căii de mijloc”. Ea este numită așa datorită metodei ei de a dezbate. Această școală se folosește mult de metoda de ”a aduce adversarul în impas”.

Scopul dezbaterii logice este să aflăm adevărul pentru noi înșine.

Într-o dezbatere logică se pleacă de la o afirmație care este aproape adevărată dar nu este în întregime adevărată. Și dacă dezbaterea este bună, atunci persoana care o conduce, îl va face pe cel care a făcut o afirmație aproape adevărată, să ajungă la contradicție, să vadă absurdul din afirmația sa și apoi adevărul va deveni clar. Această școală folosește sarcasmul pentru a ajunge la adevăr și bineînțeles că toate aceste argumente ne ajută să ne clarificăm asupra vacuității.

În versetul 99, Maestrul Shantideva se folosește de sarcasm. El spune:

99.
Și dacă suferința cuiva
Este doar problema lui,
Atunci de ce mâna protejează piciorul
Când durerea piciorului nu este în mâna sa?

Durerea lui este problema sa. Îl doare pe el, nu pe mine. Deci este problema sa. Maestrul Shantideva spune: „Dacă afirmi acest lucru, hai să continuăm logic această afirmație. Dacă durerea unui organ al corpului nu este problema altuia, de ce atunci când te doare piciorul, mâna are grijă de picior?” El spune: “Și corpul, de asemenea, este totalitatea membrelor și organelor pe care o numești „Eu” – atunci care este diferența? Totuși, mâna are grijă de picior și nu așteaptă să primească mulțumiri de la picior.” Deci aceasta este metoda Prasangika.

În versetul 100, Maestrul ne dă un argument la afirmația de mai sus.

Dacă susții „și ce dacă nu are sens,
Așa mă port din cauza atașamentului de sine”

Cu alte cuvinte adversarul spune: „Lasă-mă în pace cu poveștile tale. Sunt eu și mă îngrijesc numai pe mine”. El spune că îi pasă numai de „sinele” său așa „cum se vede” pe el însuși.

„Atenție”, spune Maestrul,

Acest „eu” și „celălalt” provin din greșeală și, ca atare
Respinge-le cu toată puterea.

Această idee pe care o avem despre „eu” și „celălalt” provin din greșeală. Și această greșeală o vom combate în tot acest capitol.

De ce este important să o combatem? Pentru că trăim așa: „Sunt eu și nu sunt eu”. Maestrul spune: Aceasta este o mare greșeală și ea este cea care te ucide. El spune:

Respinge-le cu toată puterea.

Trebuie să descoperi singur greșeala și să o depășești. Pentru că altfel nu va fi bine, altfel va fi ca în meditația noastră inițială.

Adversarul admite că definiția „Eu-lui” este flexibilă și că nu este ceva înnăscut și permanent. Noi suntem cei care îl definim și nu este neapărat ceva care se termină la nivelul pielii. Acest lucru ne pregătește mental pentru posibilitatea extinderii granițelor „Eu-lui” pentru a include în el, prin decizie conștientă, și alți oameni. Deci, acest verset ne pregătește pentru practica schimbării de sine cu ceilalți, care va fi descrisă mai târziu.

 

Continuum și colecție – dimensiuni diferite ale „eu”-lui

Versetul 101 – Maestrul folosește metodele care există în școlile budiste, pentru a afla cine sunt eu. Deci el spune:

Lucrurile numite „continuum” și „ansamblu” sunt ireale;
Sunt asemenea unui șir de lucruri sau o armată.
Cel care suferă, nu există;
Deci cui aparține acea suferință?

Acest verset este foarte important. Să vorbim puțin despre el.

Începem cu: Lucrurile numite „continuum” și „ansamblu”.

„Continuum”, în tibetană, este:

Gyu

Acest cuvânt se referă la faptul că economisesc de dragul viitorului, se referă la percepția pe care o am despre mine în timp.

Conceptul de „eu” are o dimensiune a timpului. Există un „eu” în acest moment și a existat un „eu” în urmă cu zece ani și va fi un „eu” peste cinci minute. Este ca un șir de imagini, fiecare dintre acestea fiind un instantaneu.

Deci, în conceptul „cine sunt eu” există o secvență în timp.

„Colecție” în tibetană se spune:

Tsokpa

Aici este vorba despre „sine” ca fiind un ansamblu de părți. Dacă mai înainte am vorbit despre „eu” de-a lungul timpului, acum ideea de „ansamblu” este „eu” ca o totalitate a părților corpului sau a părților minții – un ansamblu de părți. Așa că Maestrul spune: Toate aceste lucruri pe care le numim „continuum” și „ansamblu”, adică două forme diferite care mă definesc cine sunt – toate sunt o iluzie, asemenea unui șir sau unei armate.

 

Șirul sau șiragul…

În tibetană

Trengwa

Trengwa înseamnă șir, mala, serie, șirag, succesiune.

Imaginați-vă că țineți în mână un șirag. Acum voi întreba: Unde este șiragul? Iar voi îmi arătați șiragul.

Dacă vă spun „Aici.”, atunci țin aici o mărgea. Dar este o mărgea, nu este șiragul. Când spun „Unde este șiragul?” ― Nu pot arăta șiragul. Pot arăta doar o mărgea.

Șiragul este un concept pe care îl proiectez pe o colecție de mărgele. Dacă vă spun „Arată-mi șiragul”, este aceeași poveste cu „Arată-mi unde este Bucureștiul?”.

Dacă spun: Arată-mi unde este Bucureștiul! Nu-mi puteți arăta „Bucureștiul”, pentru că el este un concept. Îl aplicați pe un ansamblu de case, drumuri, copaci, clădiri și primărie, dar unde este Bucureștiul? Este un concept. Așa cum este și conceptul de „șirag” pe care îl aplic pe o colecție de mărgele.

Care este morala? Fiecare mărgea este un moment din viața mea. Așa că iau toate aceste momente și le înșir într-un șirag și spun: „Acesta sunt eu, de-a lungul timpului”. Sunt eu la vârsta de zece ani, sunt eu la cincisprezece ani și apoi deschidem albumul de fotografi și spunem „acesta sunt eu”.

 

Armata

Apoi, „ansamblul” este comparat cu armata, în tibetană

Mak

Unde este armata? Ansamblul de forțe aeriene, terestre, de soldați o numim Armată.

Dar unde este armata? Practic nu există așa ceva. „Armata” este un concept în mintea noastră.

–„Armata” este un concept pe care îl proiectăm pe un ansamblu de elemente.
–„Șiragul” este un termen pe care îl proiectăm pe o colecție de mărgele.

Acesta este „șiragul” vieții mele de-a lungul timpului și aceasta este „ansamblul”, adică cine sunt „eu” ca totalitatea de părți fizice și părți mentale.

„Eu-l” pe care îl conceptualizăm atunci când ne uităm la un ansamblu de părți la un moment dat sau la o colecție de momente diferite din secvența de timp a unei persoane, este ireal, este artificial. De aceea, linia definitorie a acestui „eu” este arbitrară și de aceea poate fi extinsă pentru a include și toate celelalte făpturi.

În mod ultim, definiția noastră despre noi înșine în prezent este dincolo de controlul nostru și de decizia de a schimba acest înțeles. Toate acestea sunt controlate de semințele noastre karmice. Tot ceea ce putem face în momentul prezent este să fim buni cu ceilalți și astfel să plantăm semințele care ne vor aduce fericire și ne vor permite să avem și mai mult grijă de ceilalți, în viitor.

 

… nici cel care suferă nu poate fi găsit

Maestrul acum trece la suferință. Dacă îl caut pe cel care suferă, pe cel care suferă de singurătate, pe cel care a fost trădat, pe cel care îmbătrânește, pe cel care suferă de boli, dacă îl caut să văd unde este, el spune:

Cel care suferă, nu există;
Deci cui aparține acea suferință?

Să căutăm cine este cel ce suferă, a cui este suferința, unde o vom găsi? Este în mâna lui? Este în piciorul lui? Este mâna și piciorul împreună, include ochiul sau nu include ochiul? Unde este ea? Unde este cel care suferă? Unde este cel care îmbătrânește?

Atunci când spunem: mă doare, îmi lipsește ceva sau mi s-a întâmplat ceva, ce au toate acestea în comun? Există „mie”. Există atașamentul de mine.

Iar el spune: „Dacă te duci să cauți, pe cel care  suferă, nu-l poți găsi”. Făcând această analiză, nu îl vei găsi. Și, de fapt, acesta este cel mai sigur mod de a elimina durerea.

Cea mai sigură modalitate de a elimina durerea este să înțelegem direct vacuitatea acestui „eu”.

Poate că mâine veți spune: „Bine. Am înțeles: axa timpului, axa spațiului, nu o să mă mai doară”. Nu așa stau lucrurile! Nu funcționează așa. Trebuie să mai muncim puțin. Pentru asta trebuie să mai venim și la alte lecții.

Este adevărat că sunt o iluzie și este adevărat că aceste lucruri sunt concepte, dar noi credem în ele. Suntem atașați de ele într-un mod foarte profund. Este ceva înnăscut, credem că aceste lucruri sunt firești, în timp ce Maestrul ne spune – sunt o greșeală. Aceste lucruri nu există așa cum ni se par. Dar credem în ele. Iar din cauza faptului că noi credem în ele, continuă să ne doară.

Toate aceste versete, toată logica Maestrului, toată aceste dezbateri – vin să ne ajute să ne eliberăm de atașamentul față de acest „eu”.

La început începem cu logica și cu exercițiile pe care le facem acum și cele din teme. Începem încet, încet să reflectăm asupra acestor lucruri, să ne gândim și să medităm asupra lor, și cu timpul vom începe să ne eliberăm și durerea va scade. Acesta este testul.

Testul care vă va spune cât de bine înțelegeți aceste lucruri este cât de mult v-a scăzut sau nu durerea.

Nu cât de mult îl puteți spuneți altcuiva, ci cât de mult în viața voastră există mai puțină durere, mai puține afecțiuni mentale, mai puțină furie și așa mai departe.

Atenție: noi nu spunem că șiragul nu există, ci că nu există de la sine.

Când spun: mă întâlnesc miercuri cu tine, mă refer la mine care va veni undeva și te va întâlni și tu înțelegi asta. Deci nu spunem că nu există eu în acest sens al proiecției, ci spunem doar că dacă voi căuta unde este acest eu, nu îl voi putea găsi.

Și această distincție este foarte importantă. Pentru că până nu fac distincția, cred că sunt acest lucru și apoi am probleme, am dureri.

 

Care este originea acestor percepții?

După cum am spus mai devreme, atunci când citim versetele trebuie să ne gândim încotro Maestrul se îndreaptă. El merge pe o linie logică foarte clară, ne pregătește pentru ceva.

Până acum ne-a spus că aceste lucruri în care credem atât de mult, sunt ireale/artificiale. Ele nu sunt cu adevărat acolo, dar suntem atașați de ele.

– Deci avem un șir continuu de eu în diferite momente din viață și am decis să numim această înșiruire „eu”.
– Și avem un ansamblu de părți pe care am decis să îl numim „eu”.

Este decizia noastră. Am decis să numim aceste lucruri „eu”. De unde vine această decizie?

Dacă îmi provoacă durerea, atunci de ce am decide așa ceva? De ce am face așa ceva? De unde vine? Răspunsul este că această decizie vine din karma.

De ce corpul meu nu se descompune acum? Într-o zi se va descompune, dar de ce nu în acest moment? Pentru că acum am karma care ține toate părțile mele împreună. Cum se numește a avea karma care ține părțile împreună? În prezent, am karma care mă determină să proiectez această colecție și să o numesc „Eu”, și asta mă face să fiu „eu”. Nu înseamnă că există acolo un eu și abia atunci mă gândesc la el – și asta mă face să fiu „eu”.

Deci există karma care determină pe cineva să proiecteze un „eu” care este mulțumit, iar altcineva are o karmă care îl face să proiecteze un „eu” care suferă. Chiar și eu am momente când proiectez un „eu” mulțumit și sunt momente când proiectez un „eu” care suferă.

Cu ce diferă aceste karme? – Cât de mult i-am ajutat pe alții. Există karma care vine din egoism și karma care vine din ajutorul altora. Și asta-i tot.

Și desigur că asta ar trebui verificat.

Deci acest eu pe care îl proiectez pe un ansamblu de părți, pe o colecție de momente, spunem că vine din karma și că este de fapt artificial. Este practic un concept pe care îl aplic pe un ansamblu sau altul; este timpul și este spațiul. Dacă gândim logic și vom verifica imediat, nu există vreo definiție naturală a cine sunt.

 

 Cine acumulează karma și cum a început totul?

Atunci întrebarea este: dacă spunem că nu există eu, atunci cine este cel care acumulează karma și cine o culege? Cine face toate astea?

Karma pe care o pot acumula, aproape întotdeauna, este în relație cu ceilalți. Deci pentru asta trebuie să existe un „eu” și un „celălalt”.

Atâta timp cât trag în mintea mea o linie între mine și ceilalți, acumulez karma, la bine și la rău.

Datorită faptului că fac diferența între mine și ceilalți, va trebui să mă folosesc să de asta pentru a acumula karma dorită, în scopul de a ieși din această închisoare a lui „eu și celălalt”. Am trasat o linie în jurul meu și aceasta este închisoarea mea. Această linie pe care am trasat-o, acesta sunt eu și acesta nu sunt eu, pe acesta îl apăr și pe acela nu-l apăr – este exact închisoarea mea care mă sufocă și mă ucide.

Dar, între timp, această karma îmi este impusă. Acest obicei de a diferenția este adânc înrădăcinat. Am venit cu el din veacuri peste veacuri. Am fost mereu așa.

Pentru a scăpa de această sufocare, de această închisoare, este multă muncă de făcut.

Avem nevoie de meditație, avem nevoie de Shine, avem nevoie de înțelepciune, avem nevoie de toate aceste lucruri și avem nevoie de profesori care să ne îndrume pe cale. Iar în Tantra se poate face într-o singură viață! Gândiți-vă cât de grozav ar fi ca toată această muncă să fie făcută în timpul unei singure vieți. Cât de rar este acest lucru, și ce karmă trebuie să avem pentru a întâlni tantra, pentru a fi interesați de a munci și de a persevera în ea și așa mai departe. Trebuie să învățăm cum să plantăm semințele și să le udăm mereu, pentru ca asta să se întâmple în viața noastră. Pentru că este atât de rar.

Între timp avem karma care mă separă pe mine de ceilalți. Dar învățând să lucrăm cu această karmă, vom șterge treptat acea linie de separa

 

  Meditația: Unde sunt eu?

Deci haideți să intrăm în meditație.

Așezați-vă comod, închideți ochii și concentrați-vă pe respirație.

Și acum generați-vă motivația. Pentru a vă genera o motivație bună pentru această practică, gândiți-vă din nou la persoana care a fost alături de voi în meditația anterioară.

Gândiți-vă la dorința voastră ca el să fie fericit. La cât de bucuroși ați fi să-l vedeți fericit și la cât de bucuroși ați fi să îi eliminați suferința.

Și din această iubire pentru el și din dorința de a fi el fericit, faceți următoarea meditație:

În această meditație ne vom căuta „Eu-l”. Vom căuta eu-l în corpul nostru.

Deci întrebați-vă: Unde este eu-l?

Și în prima etapă a cercetării, căutați-vă eu-l în părțile corpului. Deși este un exercițiu simplu, este foarte important să faceți această meditație din nou și din nou. Așa că treceți peste părțile corpului și verificați unde vă aflați în corp. Sunteți în propria voastră mână? Sunteți în piciorul vostru? Scanați-vă corpul.

Pentru câteva momente faceți o scanare pentru a vă căuta în diferite părți ale corpului și a vă convinge că nu sunteți acolo.

Un mod de a face asta este să vă întrebați: Dacă mi s-ar lua acest organ, dacă mi s-ar tăia și înlătura această parte din mine,  în continuare aş mai numi ceea ce a rămas „eu”? Sunt eu acolo sau nu? Sunt eu sau nu sunt eu?

Dacă ați separa organele, ați putea găsi vreun organ și să spuneți: „Acesta sunt eu”?

Dacă cineva v-ar arăta doar acest organ, ați spune „acesta sunt eu”? Dacă cineva v-ar arăta artera piciorului vostru stâng, oare ați spune: „Sunt eu”?

Continuați mai departe să căutați: dacă „eu” nu este un organ individual, poate că este o colecție de organe? Poate că ești o colecție de organe? Daca da, ce colecție este mai exact?

Iar acum vom examina așa cum am descris mai devreme. Încercați să scoateți organe din colecție, așa cum se întâmplă cu persoanele cărora li se amputează organele și continuați să vă întrebați dacă încă mai sunteți voi. Deci, care colecție ați fi, mai exact, voi? Ce ar trebui să fie acolo pentru ca voi să spuneți că sunteți voi?

Deci, dacă ați ajuns la concluzia că nu sunteți nici un organ individual, nici o colecție de organe, atunci unde este „eu-l”?

Poate că „eu-l” este în afara corpului vostru? Poate că există un eu exterior vouă. Așa că încercați să găsiți acest „eu”.

Poate că există un „eu” exterior vouă? Așa că încercați să căutați în exteriorul vostru unde s-ar afla eu-l vostru.

Și dacă „eu-l” nu este în interiorul corpului și dacă nu este nici în afara corpului, atunci unde altundeva poate fi?

Puteți deschide încet ochii.

 

 Marele bluf

Trebuie să realizăm prin experiența proprie, că acest eu în care credem, nu poate fi găsit deloc. Dacă îl căutăm, nu îl putem găsi. Pentru ca eu să mă conving de greșeala pe care Maestrul Shantideva pretinde că o fac, va trebui să nu-mi găsesc acest „eu”.

Și acest lucru va trebui să-l fac repetat. De ce iar și iar? Deoarece credința mea în acest „eu” este atât de adânc înrădăcinată.

Cum știm?

Verificăm cum reacționați când vă insultă cineva. Și atunci veți ști în ce credeți cu adevărat: în meditație sau în bluf?

Și dacă v-ați simțit jigniți, atunci meditația ar trebui repetată.

Această meditație o putem adânci și extinde. Există multe meditații diferite asupra vacuității și trebuie să le facem, pentru că mintea noastră este încăpățânată și trebuie să atacăm greșeala din mai multe direcții și de mai multe ori.

Înțelegerea acestui capitol și aplicarea lui în viața noastră este sămânța care ne ajută să înțelegem vacuitatea. Să nu uităm că acest capitol, este despre meditație, a cincea perfecțiune. Și ea ne duce la a șasea perfecțiune: înțelepciunea. Maestrul spune: Faceți această meditație și înțelepciunea va veni. Atunci va fi eliberarea de suferință.

Dacă există suferință – ea trebuie eliminată. Punct.

În versetul 101 Maestrul ne-a spus:

Cel care suferă, nu există;
Deci cui aparține acea suferință?

Este imposibil să-l găsim pe cel care suferă, nu-l putem găsi.

În versetul 102, el trage concluzia din aceste analize: acolo este suferință, mă doare, dar când încerc să-l caut pe cel pe care îl doare, nu îl găsesc. Nu pot găsi proprietarul suferinței!

Apoi spune:

Și din moment ce suferința nu are proprietar –
Nu poate fi nicio distincție:

„Este suferința mea, nu este suferința mea” – ce înseamnă „a mea”? Ca să fie „a mea” trebuie să fie un „eu”. Dar nu-l pot găsi. Dacă caut unde este acest „eu” – nu-l pot găsi.

Deci singurul lucru logic care reiese din această analiză, este: Dacă suferința nu are nici un proprietar, atunci nu are rost să facem distincție. Și dacă există suferință – ea este suferință și trebuie eliminată. Punct.

Acesta este sfârșitul demonstrației sale pe care a început-o mai devreme. Durerea trebuie eliminată pentru că este durere. Nu mai este nevoie de alte argumente. Dacă durerea există undeva în lume, trebuie să o elimin. De ce? Pentru că este durere. A mea, a ta – nu contează, spune el, este bazată pe greșeala care este adânc înrădăcinată în noi, și ne face să suferim și să murim. Maestrul ne spune, că dacă există suferință, trebuie să o eliminăm. Nu are rost să încercăm să o asociem, să dăm vina pe cineva. Dacă există suferință, rolul meu este să o elimin.

Versetul 102 complet este:

Și din moment ce suferința nu are proprietar –
Nu pot exista distincții între ele:
Pentru că ea este suferință și trebuie eliminată! –
Ce rost are să încerci să o asociezi?

În versetul 103, Maestrul continuă să extindă același argument:

„De ce trebuie eliminată toată suferința?”
Este inutil să te preocupi în continuare de această întrebare.
Dacă trebuie eliminată, ea trebuie complet eliminată; –
Suferința ta și a lor este aceeași lege pentru toți .

El spune: Este exact același lucru, suferința înseamnă suferință.

În lumina celor citite, putem adăuga: suferința mea vine ca urmare a atașamentului de mine însămi. Suferința lor vine din atașamentul față de ei înșiși. Trebuie să învăț să-mi elimin atașamentul față de mine însumi și trebuie să-i ajut pe ceilalți, să-i învăț să-și elimine atașamentul față de ei înșiși.

Maestrul Shantideva ne spune că nu-i pot învăța pe ceilalți dacă eu nu învăț. Dacă eu însumi nu meditez și analizez, cum aş putea să-i îndrum pe ceilalți?

 

Suferința și fericirea – ambele sunt goale

Întrebare: Dacă eu nu sunt real, cum poate suferința să fie reală?

Răspuns: Dacă noi căutăm suferința, nici pe ea nu o vom găsi și cu toate acestea ne doare. Suntem aici pentru că ne doare. Suferința este un bluf, dar este reală.

Atunci când spunem suferința este goală, asta nu înseamnă că ea nu există, pentru ca atunci când ne lovim la picior, ne doare. Sau când nu avem bani, suntem necăjiți. Suferim.

Când începem să căutăm suferința – este și ea goală. Este o proiecție care vine din mintea mea și nimic mai mult. Nu există suferință, ea în sine.

Și acesta este norocul nostru. Tocmai pentru că ea este goală, o putem elimina.

Ce se întâmplă când ni rupe mâna, dintr-un motiv oarecare? Înainte de impact, mâna era o linie dreaptă. Acum este o linie frântă. Înainte țesuturile erau împreună, acum a curs sânge. De ce acest lucru este suferință? De ce doare când curge ceva sânge sau când osul se frânge? De ce?

Dacă o căutăm nu o vom găsi, pentru că, suferința în sine, nu are existență reală.

Atunci cum se face că ne doare? Răspunsul nostru este: karma.

Totul este o proiecție și suntem forțați să ne vedem corpul suferind pentru că nu ne-am îngrijit de alții înainte. Avem karma pe care am acumulat-o atunci când i-am rănit pe alții în trecut.

Și aceste semințele le purtăm cu noi de la început, de demult. Ele vin cu noi tot timpul și ne forțează să definim acea linie strâmbă ca durere, sau acest lichid roșu care curge ca durerea. Și asta este tot. Nu există vreun loc din care să vină durerea, pentru că nu vine din lichidul roșu și nici din linia frântă. Ci vine din karma.

 

„Dacă luăm suferința asupra noastră, vom suferi și mai mult!”

Maestrul Shantideva nu a ordonat versetele întâmplător. În versetul 103, el ne-a adus în situația în care această distincție între durerea mea și durerea ta nu are nici un rost. Dacă doare, trebuie să acționăm pentru a elimina durerea. O unică lege.

Uitați-vă pentru o clipă la împotrivirea care se ridică în voi când spune: „Sunt atât de mulți care suferă”. Ce veți spune în mintea voastră: Cum voi putea lua suferința tuturor? Înseamnă că voi suferi suferința tuturora. Voi suferi și mai mult!

Este exact ceea ce va gândi mintea noastră.

În versetul 104, adversarul, care este mintea noastră, spune:

„Dar dacă această compasiune îmi va aduce mai multă suferință,
Atunci de ce să mă străduiesc să o dezvolt?”.
Dar contemplând asupra suferinței ființelor umane
Cum ar putea compasiunea să ne aducă o suferință și mai mare? 

Mintea noastră își spune: „Dacă încep să dau atenție durerii celorlalți, voi suferi tot timpul pentru ei. Nu mi-e de ajuns suferința mea? Și așa am destule necazuri.”

Acesta este reacția noastră naturală.

Ce ne răspunde Maestrul?

El spune: Dacă ai sta cu adevărat o clipă și ai contempla cu seriozitate asupra suferinței altora și la posibilitatea că, poate, prin acțiunea ta ai elimina suferința lor, atunci acest gând pe care îl ai „Ce îmi trebuie și suferința altora? Nu mi-e de ajuns suferința mea?”, va dispare.

Când sunteți acasă, stați și gândiți-vă: „Ce ar fi dacă prin comportamentul meu, acțiunile mele, vorba mea, gândurile mele, aș putea într-adevăr alina suferința celorlalți în acest fel?”.          Uitați-vă dacă acest gând vă aduce mai multă suferință sau vă aduce mai multă plăcere și bucurie.

Este exact invers.

Dacă gândiți așa, vei vedea că nu există niciun temei pentru această afirmație: “Compasiunea îmi provoacă mai multă suferință”. Și asta ne spune el în acest verset.

Acesta este afirmația pe care ego-ul o inventează, pentru că eu-l vrea să se apere. Pentru că ego-ul luptă acum pentru existența lui, pentru că îl atacăm. Dar dacă stăm cu adevărat și ne gândim la asta, vom vedea că nu există nici un temei.

 

*******

 

În lecția următoare vom intra mai mult în miezul lucrurilor și vom învăța arta comparării și a schimbării de sine cu ceilalți, pentru a ne mării fericirea noastră și fericirea în lume.

Cartea „Șlefuitorul de diamante” vorbește oamenilor de afaceri despre cum să câștige bani, cum să se bucure de ei. Spre sfârșitul cărții spune: Dacă vrei cu adevărat ca managementul karmic să funcționeze, iar înțelepciunea Șlefuitorului de diamante să te ajute să câștigi bani, să te bucuri de ei și să-i ajuți pe alții cu bani, trebuie să înveți să te pui în locul celuilalt. Aceasta este baza.

Dacă doriți ca relația de cuplu să reușească, să găsiți un partener și să puteți păstra partenerul și să găsiți fericirea alături de partener, de-a lungul timpului – a te pune în locul celuilalt este baza. Această înțelepciune este rădăcina, este baza pentru orice altceva.

 

 

Eu şi celălalt

Capitolul despre meditație

din „Ghidul modului de viață a războinicului spiritual”

al maestrului Shantideva

Inspirat după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1

 

Rugăciunile

De obicei deschidem lecția cu rugăciuni. Scopul lor este să ne ajute să integrăm învățătura, deoarece acest studiu pe care îl transmitem aici, are potențialul de a ne aduce multă fericire și de a elimina suferința de la noi. Dar pentru ca această învățătură să aibă efect, trebuie să-i permitem să pătrundă adânc în inima noastră.

Nu este suficient doar să o auzim.

Rugăciunile au rolul de a ne deschide inima, să ne permită să ascultăm mai bine. În mare parte, obținem acest lucru dezvoltând un sentiment de recunoștință pentru învățătura pe care urmează să o primim.

Mulțumim anticipat maeștrilor și lineajului pe care ne-au transmis învățătura, iar acest sentiment de recunoștință deja ne binecuvântează și cu siguranță ne ajută să integrăm mai bine învățătura.

A doua rugăciune are rolul de a ne da motivația potrivită pentru a asculta aceste învățături. Se spune că puterea învățăturii care ne transformă și ne binecuvântează este o funcție a motivației noastre – cu ce motivație venim la învățături, pentru ce ne dedicăm timpul și cui dorim să aducem binecuvântare. Cu cât motivația noastră este mai pură, cu atât binecuvântarea pe care o primim este mai mare.

Ce înseamnă „motivație mai pură”? Veți vedea că tot acest seminar este o analiză a egoismului nostru și a modului în care să ne debarasăm de el. Deci, cu cât motivația noastră este mai mare de a face asta pentru ceilalți, cu atât suntem și noi și ceilalți mai binecuvântați.

Deci, acesta este scopul acestor rugăciuni. De fapt, dharma nu trebuie predată fără aceste rugăciuni, pentru că ea este remediul suprem pentru orice suferință și necaz pe care le au oamenii din lume. Așa că este important să venim spre ea cu o atitudine corectă, cu motivația potrivită și cu inima deschisă.

În cazul în care ascultați aceste învățături în mod superficial și fără să gândiți de a vă folosi de acest material pentru a vă aduce vouă și celorlalți binecuvântare, vă veți dezvolta imunitatea față de medicamentul suprem.

(Mandala)

(Refugiul)

 

 Meditația: A ne observa viața chiar acum

Vom începe această lecție cu o meditație.

Așezați-vă într-o poziție confortabilă. Spatele să fie drept.

Observați dacă corpul este tensionat și relaxați-vă.

Gândiți-vă la scaunul pe care stați ca la un fel de sprijin pentru meditația voastră și găsiți-vă poziția în care să vă simțiți stabili și confortabil.

Și acum concentrați-vă pe respirație. Concentrați-vă pe mișcarea aerului care intră și iese prin nări, imaginați-vă că sunteți un mic străjer de pază la intrarea în nări, care verifică ce intră și ce iese.

Acum îndreptați-vă atenția spre voi înșivă.

Priviți-vă în acest moment și întrebați-vă:

Cine sunt eu? Cine sunt eu? Cine sunt eu astăzi, acum?

Ce se întâmplă în viața mea acum?

Există vreo direcție în viața mea?

Am control asupra vieții mele? În ce măsură am control asupra vieții mele?

Ce mă motivează în viața mea? Cine mă conduce în viața mea?

Care sunt motivele care dictează prioritățile în viața mea?

Care sunt cele mai importante lucruri din viața mea?

Unde se duce viața mea?

Există fericire în viața mea?

În ce măsură există suferință în viața mea?

Dacă există lucruri care mă fac să fiu fericit(ă) în viața mea, care sunt acele lucruri?

Și dacă există lucruri care îmi provoacă necaz sau suferință, care sunt aceste lucruri?

Și mai important, de unde au venit ele în viața mea?

Și acum extindeți puțin cercul și includeți persoane apropiate vouă.

Alegeți o persoană pe care o iubiți. Nu contează cine.

Și puneți-vă aceleași întrebări pe care vi le-am pus vouă:

Ce se întâmplă cu viețile lor? Spre ce se îndreaptă viața lor?

Care sunt factorii care determină prioritățile lor?

Sunt ei fericiți?

Și dacă există fericire în viața lor, ce le provoacă această fericire?

Există suferință în viața lor? De unde vine suferința în viața lor?

Și vedeți că, atât voi cât și ei, trăiți o viață de oameni, în care există un amestec de fericire și suferință; un amestec de momente fericite și triste.

Și într-un fel sau altul, sunt pe un drum care se termină prost.

Atât voi cât și ei veți îmbătrâni și veți muri.

Atât voi cât și ei, voi toți, va trebui să pierdeți tot ce aveți mai drag. Va trebui să vă uitați la cei dragi care vă părăsesc, se îmbolnăvesc, îmbătrânesc și mor.

Veți fi nevoiți să vă despărțiți de toată truda vieții voastre, de toate bunurile voastre, de toți cei pe care îi iubiți.

Sunteți forțați să vă vedeți urcând și coborând mereu în roata nesfârșită, adesea fără niciun control din partea voastră.

Veniți și plecați singuri. Sunteți practic singuri.

De fapt, nu aveți control, nici asupra vieții voastre, nici asupra vieții altora.

Iar studiul pe care urmează să-l primiți, își propune să vă ofere unelte pentru a schimba această situație. De a vă aduce într-un loc în care nu numai să aveți control, dar să aveți și capacitatea de a vă ajuta pe voi înșivă și pe cei dragi să atingeți fericirea maximă.

Și mai mult de atât. Dacă duceți acest studiu la dezvoltarea sa supremă, veți putea fi îngerul salvator care poate ajuta toate ființele din lume să atingă fericirea maximă.

Și poate că toate aceste lucruri vi se vor părea prea departe, idealiste, dar vă rog să ascultați această învățătură din această întrebare: Este posibil acest lucru pentru mine? și Cum va fi posibil asta?

Și pe tot parcursul acestor lecții lăsați îndoielile deoparte, ascultați-le din această întrebare. Doar ascultaţi și fiți pregătiți pentru răspunsurile care vor veni.

Puteți deschide ochii.

 

Sursele studiului

Am să vă arăt cuvintele în tibetană ca să înțelegeți că lucrurile provin dintr-o sursă autentică.

Dak shen nyam je

Dak     = eu,
Shen   = celălalt sau altul,
Nyam  = a compara,
Je  = schimbare, substituire sau a se pune în locul altuia.

Deci, Dak shen nyam je înseamnă a mă compara cu altul și a mă pune în locul altuia. Mai putem spune „compararea și schimbarea de sine cu celălalt”.

Acesta este un studiu faimos în tradiția tibetană și vine de la Maestrul Shantideva (685 -763 e.n.)
Numele său în tibetană este:

Shiwa Hla

Hla  = înger,
Shiwa  = pace, liniște, calm.
Shiwa Hla =„Îngerul păcii”.

Numele său în sanscrită este Shantideva.

Deva = înger   și    Shanti = pace.

Titlul cărții după care vom studia este:

Boddhisatvacharyavatara

În tibetană:

Jangchub sempay chupa la jukpa

Maestrul Shantideva a scris cartea sa în sanscrită. Ulterior a fost tradusă în tibetană, iar eu o voi traduce pentru voi în română. Am predat deja capitolul 6 – „Răbdarea” – al acestei cărți în seminarul „Ucide supărarea”. În acest seminar ne vom ocupa de capitolul 8 – „Meditația”. Următorul seminar se va ocupa de capitolul 7 – Entuziasm sau Bucuria efortului.

Cine a studiat până acum cursurile ACI, poate recunoaște deja că aceste subiecte sunt trei din cele șase perfecțiuni.

  

Cine este Bodhisattva?

Bodhisattva este un om sfânt. Este numit și „războinicul spiritual”. Este o persoană care se antrenează să ajungă la iluminare, să devină o entitate iluminată, pentru a putea ajuta toate ființele din univers în modul suprem.

După cum ați auzit în meditație, am întrebat „De unde vine suferința și cum pot ajuta oamenii?”. Bodhisattva se antrenează pentru a fi de un real ajutor oamenilor.

Cu siguranță, cu toții dorim să ajutăm pe cât mai mulți, și facem asta cu plăcere, altfel nu ați fi fost aici. Dar capacitatea noastră de a ajuta este limitată. Un Bodhisattva își perfecționează din ce în ce abilitatea de a ajuta până când ajunge la evoluția supremă, adică Buddha. Nu neapărat Buddha istoric, ci „Buddha” – în sensul unei ființe iluminate, care s-a trezit și este capabilă să ajute ființele, iar această abilitate evoluează, iar Bodhisattva o dezvoltă pe calea perfecțiunilor.

 

 Cele șase perfecțiuni

1.Prima perfecțiune este: perfecțiunea dăruirii, a generozității. Abilitatea de a dărui. Dăruim ceea ce avem:

• • Lucruri materiale
  • Bani
  • Iubire
  • Protecție
  • Atenția față de ceilalți
  • Dharma, studiu spiritual

Cu cât practicăm mai mult generozitatea, de a da ceea ce avem, cu atât linia solidă pe care am construit-o în jurul nostru se subțiază (estompează). Pentru că dacă am ceva, înseamnă că este al meu. Deci, avem ideea de „Eu și al meu”. Dar, pe măsură ce începem să dăruim, această linie va deveni mai puțin solidă și începem să ne concentrăm din ce în ce mai mult asupra altora. Vom căuta să le dăruim altora ce le aduce cu adevărat binecuvântare. Atenția noastră se va îndrepta din ce în ce mai mult către ceilalți. Începem deja războiul împotriva egoismului.

Spunem că egoismul este ceea ce ne îmbătrânește. Lucrul care ne ucide este egoismul nostru. Nu este nevoie ca cineva să tragă în noi. Facem asta singuri. Ne sinucidem cu propriile noastre mâini.

Scopul acestei căi este să ne aducă fericirea maximă. Dar pentru asta avem nevoie să scăpăm de egoism.

Fericirea maximă și egoismul sunt două poluri total opuse.

 2.A doua perfecțiune: perfecțiunea moralității

Ca urmare a faptului că devenim mai conștienți de ceilalți și că ne pasă mai mult de ei, acest lucru ne duce în mod firesc la păstrarea moralității:

• • de a ne păzi să facem rău altora, și
  • de a căuta să le facem numai bine.

Deci, Bodhisattva muncește pentru a-și cultiva generozitatea și moralitatea. Moralitatea are un aspect de înfrânare/de reținere, nu-i așa? Trebuie să ne înfrânăm, să ne stăpânim pentru a nu-l răni pe celălalt. Trebuie să începem să fim atenți. Deci, moralitatea are asupra noastră un efect de înfrânare.

 3.A treia perfecțiune: răbdarea

Iar efectul de înfrânare, va dezvolta în mod natural răbdarea. Răbdarea este capacitatea de a depăși impulsurile care îi pot răni pe ceilalți. Așadar, acest lucru duce în mod natural la practica răbdării, despre care Maestrul Shantideva ne-a învățat atât de frumos în al șaselea capitol.

 4.A patra perfecțiune: bucuria efortului

În această etapă, când omul practică toate acestea frumos și bine, fața lui este deja îndreptată spre ceilalți, iar fericirea începe deja să se formeze. Apare entuziasmul de a practica. Bucuria efortului este un alt cuvânt pentru entuziasmul de a practica. Există mai mult entuziasm și mai multă dorință de a pătrunde mai adânc în practică, pentru a mării fericirea și capacitatea de a fi o binecuvântare pentru ceilalți.

Cu cât capacitatea noastră de a fi o binecuvântare pentru ceilalți este mai mare, cu atât vom fi mai fericiți, iar aceasta este ca o spirală care urcă, iar una o întărește pe cealaltă. Și asta aduce această bucurie de a acționa, de a practica pentru alții și de a progresa pe cale.

Dar, Bodhisattva își dă seama că deși activitatea lui în lumea exterioară este importantă, ea este limitată. Pentru că lumea exterioară este proiecția noastră, determinată de karma noastră. Toată foametea, războaiele, suferința și bolile care există în lume – nu alegem să le proiectăm. Şi totuși le proiectăm. Concluzia este că trebuie realizată o muncă cu mult mai profundă pentru a putea influența aceste proiecții.

Puterea muncii în exterior este limitată. Munca de a-i ajuta pe ceilalți este foarte importantă, dar deja i-am proiectat pe cei de afară: deja am proiectat oameni săraci, bolnavi, înfometați.

Dacă începem să ne influențăm proiecțiile, dacă începem să lucrăm cu karma noastră, să lucrăm la nivel karmic, nu la nivel de proiecție, putem ajunge la un nivel cu mult mai înalt de a-i ajuta pe alții.

Chiar și la acest nivel, putem aduce multă binecuvântare oamenilor, dar nu este atât de simplu deoarece trebuie să dobândim un anumit control asupra proiecțiilor noastre. Și pentru asta trebuie să înțelegem cum le proiectăm. Acesta a fost și motivul pentru care v-am întrebat în meditație: De unde au venit aceste lucruri în viața voastră?

 5.A cincea perfecțiune: concentrarea meditativă

Pentru aceasta avem nevoie de abilitatea de a observa mai profund și de a putea pătrunde în adâncurile conștiinței noastre, în adâncurile inimii noastre. Iar aici vine practica meditativă care va duce la a șasea perfecțiune.

 6.A șasea perfecțiune: înțelepciunea

În urma practicii și după mult studiu, vine înțelepciunea, iar când spunem aici „înțelepciune”, vorbim despre înțelepciunea înțelegerii vacuității, a înțelegerii îmbinării dintre karmă și vacuitate și a modului în care acestea creează lumea noastră.

  

Capitolul despre meditație

Capitolul despre înțelepciune este capitolul 9 al cărți maestrului Shantideva. În acest seminar ne ocupăm de capitolul despre meditație, capitolul opt.

Capitolul despre meditație are două părți principale:

a.Prima parte nu o vom face aici. Maestrul ne vorbește despre ”retreat” (retragere în solitudine), de a merge în pădure, pentru a ne retrage astfel încât să putem intra mai profund în interiorul nostru. Pentru a face aceste observări interioare trebuie să fim în condiții de tăcere și izolare de lumea exterioară, de lumea simțurilor.

Maestrul Shantideva ne vorbește despre cum să medităm, cum să ne izolăm și unde să mergem. Cursul numărul 3 este legat de prima parte a acestui capitol și învățătura despre acesta mai poate fi găsită și în seminarul despre perfecțiunea meditației.

b.A doua parte a capitolului este subiectul nostru din acest seminar – este despre ce să medităm. Care va fi tema meditației. Care este obiectul important la care să medităm, dacă vrem să transformăm această stare în care ne-am născut, în care suntem forțați să îmbătrânim, să ne îmbolnăvim și să murim.

Și această parte este Dak shen nyam je, [în traducere:] compararea și schimbarea de sine cu celălalt.

  

Maestrul Shantideva, Prințul Bodhisattva

Maestrul Shantideva s-a născut prinț, moștenitor al tronului. Se spune că de mic copil era foarte spiritual. Încă de la o vârstă fragedă a avut contact cu Buddha Manjushri, care i-a dat direct învățătura. În noaptea dinaintea încoronării sale a avut un vis, în care l-a văzut pe Manjushri stând pe un tron regal. În tradiția budistă elevul nu stă niciodată pe scaunul profesorului, ca expresie a aprecierii și respectului față de el. Shantideva a înțeles semnificația visului său, că el nu ar trebui să fie rege.

Părăsește palatul și devine călugăr. Maestru Shantideva își dezvoltă cele șase perfecțiuni și le aduce la nivelurile cele mai înalte.

Când cineva ajunge la un nivel foarte înalt de meditație, i se dezvoltă puteri paranormale: poate vedea la mari distanțe, poate citi mintea celorlalți iar capacitatea de a-i ajuta pe ceilalți este cu mult mai mare, pentru că el știe bine de ce [anume] au ei nevoie. După ce a părăsit mănăstirea, el și-a dedicat viața ajutorării a zeci de mii de oameni, datorită abilităților pe care le-a dezvoltat.

Deci, prințul Bodhisattva ne spune în acest capitol, ce anume trebuie să desăvârșim astfel încât să putem ajunge la fericire și să aducem fericire altora.

 

A doua parte are și ea două părți

1.Compararea de sine cu ceilalți.

Dak shen nyam pa

 

2. Schimbarea de sine cu ceilalți

Dak shen jewa

Și asta este o mare artă. Dacă reușim să stăpânim chiar și un mic procent din această artă, gradul nostru de fericire din viața noastră va crește cu sute de procente.

Geshe Michael spunea: „Eu sunt exact ca voi. Am schimbat doar 1% din mintea mea, iar acum sunt de un milion de ori mai fericit decât eram înainte”.

Este suficient să facem o mică mișcare de la stilul nostru normal de viață, de la gradul nostru normal de egoism, pentru a ne crește gradul de fericire.

Acesta este argumentul maestrului Shantideva și a marilor bodhisattva care au mers pe calea lui. Deci, aceasta este arta pe care încercăm să o predăm aici și asta face un Bodhisattva.

Bodhisattva din momentul în care se trezește dimineața, el practică Dak shen nyam je.

Nyam înseamnă a compara, și Je înseamnă a schimba, a substitui.

Veți vedea în următoarele lecții că versetele maestrului nu sunt ușor de înțeles, nici în sanscrită, nici în tibetană. Este o mare artă de a le traduce, pentru că sunt ambigue și sunt imposibil de tradus fără explicații.

 

 

Comentariile folosite în acest studiu

Vom folosi în acest studiu două comentarii:

1. Primul comentariu se numește Gyalse juk-ngok.

Gyalse juk-ngok

Adică „Poarta de intrare a copiilor celor învingători”.

Cine sunt copii celor învingători? Aceștia sunt bodhisattva. Ei sunt copiii lui Buddha și sunt numiți „copiii celor învingători”, deoarece atunci când vor crește, vor deveni Buddha.

Autorul acestui comentariu se numește:

Darma Rinchen – este numele lui monahal. Gyaltsab Je înseamnă moștenitor al tronului, titlu pe care l-a primit mai târziu. El a fost tibetan și a trăit între 1364 și 1432 e.n. A fost unul dintre cei doi discipoli celebri ai lui Je Tsongkapa. A scris o serie de texte foarte, foarte profunde, unul dintre ele fiind comentariul cărții „Bodhisattva charya avatara” a maestrului Shantideva. Text scris de un tibetan, în tibetană.

2. Al doilea comentariu se numește „Comentariul asupra punctelor dificile din „Ghidul modului de viață al unui Bodhisattva”- în sanscrită Bodhicaryāvatāra Panjika.

El a fost scris de Prajna Karamati.

Mati înseamnă înțelept.

A trăit în jurul anului 1000 e.n. Nu avem datele exacte, dar cam în această perioadă El a scris acest comentariu în sanscrită, iar ulterior a fost tradus în tibetană. El se află în canonul tibetan și este puțin cunoscut în mănăstirile tibetane deoarece s-au folosit în principal de comentariul lui Gyaltsab Je.

Comentariul în sanscrită a lui Prajna Karamati este cu mult mai vechi și de aceea se consideră că este mai apropiat de sensul original al maestrului Shantideva decât traducerea ulterioară.

Sanscrita este o limbă în care fiecare cuvânt are multe semnificații și nu este ușor să obții sensul propozițiilor. Acest lucru este foarte ambiguu. Și uneori există și multe jocuri de cuvinte, iar poetul, în acest caz maestrul Shantideva, se joacă cu semnificațiile. Când se traduce într-o altă limbă, este puțin dificil să fie date două sensuri. Trebuie să alegem. Tibetanii alegeau uneori un singur mod, când era posibil să aleagă un altul.

Deci, comentariul lui Prajna Karamati îmbogățește foarte mult înțelegerea acestui capitol, mai ales a celei de a doua părți.

De ce practica „compararea și schimbarea de sine cu celălalt” este inclusă în capitolul despre meditație?

1.Ajută la dobândirea unei bune concentrări meditative. Practica meditației în budism vine să dezvolte în noi ceea ce numim Shi-ne.

Shi-ne

Este un nivel foarte înalt de meditație.

În sanscrită se spune uneori Samadhi, doar că Samadhi este un cuvânt cam ambiguu. Este un nivel de meditație foarte, foarte elaborat, în care mintea a ajuns la concentrarea pe un singur punct. Este stadiul în care rămânem pe obiect atât cât ne dorim, fără să ne mișcăm. În viața noastră obișnuită suntem foarte departe de situațiile cu tăcere și concentrare absolută. Mintea noastră este tot timpul agitată, sălbatică și neliniștită. Așa este mintea noastră, chiar dacă nu suntem conștienți de asta. Dar când ne așezăm să medităm începem să o vedem.

Deci, scopul meditației este să ne aducă la Shi-ne. Și de ce este Shi-ne important?

Pentru că Shi-ne este platforma pe care trebuie să se așeze mintea noastră pentru a dobândi înțelepciunea, astfel încât să percepem direct vacuitatea. Când vorbim despre pix și câine – este nivelul intelectual de înțelegere a vacuității. Nu este suficient să înțelegem vacuitatea numai la nivel intelectual. Chiar dacă partenerul meu mă enervează și eu nu mai reacționez la nervi, acest nivel nu este suficient, dar mă ajută puțin.

Dar ca să ajungem la nivelul cu mult mai profund, în care nu vom mai izbucni de nervi sau în care nu vom reacționa cu furie, avem nevoie de înțelegerea directă a vacuității, prin experiență meditativă. Deci Shi-ne este platforma care ne aduce la această înțelegere directă.

Nivelul Shi-ne nu este ușor de realizat. Pentru a-l realiza, avem nevoie de o karmă extraordinară. Avem nevoie de multă perseverență în practica meditativă. Mai întâi va trebui să începem practica meditativă, să primim îndrumările necesare și să avem capacitatea de a persevera în practică. Nu vom ajunge la Shine  dacă nu practicăm mult și dacă nu suntem perseverenți. Și mai mult de atât, este greu de găsit îndrumarea adecvată. Totul este karma.

Deci, pentru ca să avem karma de a realiza Shi-ne, în primul rând avem nevoie de Dak shen nyamje. Trebuie să acumulăm multe binefaceri, care vin din dezvoltarea primelor patru perfecțiuni pentru a reuși în a cincea.

2.Ajută la dezvoltarea dorinței de iluminare

În al doilea rând, ca să ajungem în starea în care am depășit toată suferința și am devenit un înger, plin de iubire și compasiune, complet pur și capabil să ajute toate ființele – trebuie să aspirăm să ajungem la ea. Acest lucru nu se întâmplă de la sine. Trebuie mai întâi să aspirăm să ajungem la ea și apoi să practicăm.

Practicând Dak shen nyamje, se va dezvolta în noi pe deplin această dorință de iluminare pe care am numit-o Bodhicitta.

Bodhicitta este dorința de a ajunge la iluminare pentru a ne elibera de toată suferința și de asemenea de a-i elibera și pe ceilalți din toată suferința.

 3.Ajută la atingerea perfecțiunii înțelepciunii

Al treilea motiv de a practica Dak shen nyamje este de a ne folosi de meditație pentru a obține înțelepciunea, adică Hlak tong sau Vipashyana.

Ne referim la înțelepciunea care percepe vacuitatea în stare meditativă. Trebuie să realizăm Vipashyana pentru a deveni acest înger. Cel care își dezvoltă această dorință – de a fi o binecuvântare pentru toate ființele, își dezvoltă concentrarea meditativă pentru a atinge Vipashyana și vor începe să progreseze pe cale, dar acest lucru va atrage și multă rezistență, mai multe forțe potrivnice. Aceste lucruri nu se întâmplă celor care nu sunt pe o cale spirituală. Ce spune Lordul Morții? „Ești al meu. Nu trebuie să fac niciun efort. Ești deja al meu. Ești deja pe drumul morții.”

Dar când cineva începe să facă calea care să-l scoată din brațele morții, în etapele avansate ale căii, vor veni multe obstacole. Cu cât suntem mai puternici spirituali, cu atât mai mari vor fi obstacolele; Testele vor fi din ce în ce mai dure. Avem nevoie de o modalitate de a depăși aceste obstacole, altfel nu vom ajunge acolo.

Factorul numărul unu și cel mai important care ne ajută să depășim obstacolele este Bodhicitta.

Această motivație pură, de a face calea de dragul tuturor ființelor vii, este ca un remediu magic. Este cel mai puternic zid de protecție. Îi spunem zidul de diamant. Este un zid dur și impenetrabil care ne înconjoară și ne protejează. Oamenii care au această mare compasiune pentru ființe, nu pot fi răniți. Putem încerca, dar nu-i putem răni cu adevărat.

Deci, scopul practicii Dak shen nyamje este de a ne dezvolta această protecție de diamant care să ne mențină pe cale.

 4.Această practică ne va aduce la iluminare

Și un al patrulea motiv de a practica Dak shen nyamje este că ne va duce la iluminare. Practica compararea și schimbarea de sine cu celălalt dezvoltă bodhicitta, iar bodhichitta ne va duce la iluminare. Nu există iluminare fără Bodhicitta.

  

Ordinea de practică Dak shen nyamje

Maestrul Prajna Karmati explică mai întâi cum ar trebui să învățăm să ne tratăm pe noi înșine și pe ceilalți ca egali, și apoi să învățăm să ne punem în locul altora.

A trata egal înseamnă înțelegerea faptului că toți ceilalți își doresc fericirea și doresc să evite durerea, la fel ca și noi.

A mă pune în locul altuia este un fel de act „egoist” atunci când eu sunt celălalt! Dorința noastră este ca ei să aibă parte de tot binele din lume.

Se pare că prima practică nu va putea fi pe deplin înțeleasă până când nu vom practica temeinic „egoismul” celui de-al doilea.

 

Importanța temelor

Când auziți cum puteți obțineți controlul asupra destinului și a lumii voastre, a avea succes și câștiga bani, și cum puteți ca relația voastră să fie fericită și așa mai departe, vă entuziasmați și spuneți: „Gata de mâine îmi fac temele”. Apoi a doua zi dimineața, partenerul vostru se răstește la voi, și înțelegeți că este o mare diferență între a asculta un cântec și de a-l putea cânta singuri.

Scopul temelor este să vă inspire și să vă pună pe cale. A asculta învățătura este doar un nivel de înțelepciune. Aveți nevoie de nivelul de contemplare și de nivelul de repetare, de nivelul de studiu și de examinare, de eliminare a îndoielilor și de clarificare a îndoielilor și, de asemenea, de nivelul de meditație, care interiorizează lucrurile. Așa că doar prin a asculta învățătura, veți vedea că nu se va întâmpla mare lucru.

În tradiția tibetană fiecare lucru se repetă în total de patru ori. Profesorul care predă o materie o repetă de patru ori. Noi nu avem timp să revenim asupra ei de patru ori, de aceea au fost date temele și examenul final. Deci, prima oară auzim învățătura, a doua oară ne facem temele și a treia oară scriem testul final. Care va fi a patra oară? Putem să-i predăm altuia învățătura.

Avem multă nevoie de aceste învățături, deoarece demonul egoismului este mare în noi toți și el este cel care ne omoară clipă de clipă, oră de oră. El ne-a omorât deja în nenumăratele vieți anterioare. Deci, avem nevoie de un antidot foarte puternic. Când ați terminat de făcut lecțiile, citiți-le, închideți cartea, și faceți examenul final. Ideea este de a interioriza lucrurile în așa măsură încât să le puteți transmite mai departe.

  

Realizarea Bodhicittei

Scopul practicii acestei învățături, este să realizăm Bodhicitta.

Ce este Bodhicitta? Ea este aspirația spre iluminarea completă de dragul tuturor ființelor.

-Există bodhicitta trestiei de zahăr, care este nivelul practicantului începător. Această bodhicitta nu este încă completă. Este doar la nivel de intenție sau de practică, care încă nu face parte din noi. Ea este numită bodhicitta trestiei de zahăr, pentru că este dulce, dar goală pe dinăuntru.
–Și există bodhicitta adevărată. Practicantul realizează adevărata bodhicitta în meditație profundă. Se spune că între gândurile noastre și canalele energetice interioare există o strânsă legătură.

Chakra inimii omului obișnuit, care nu este un Bodhisattva sfânt, este închisă tot timpul, iar asta îi provoacă moartea și suferința.

În limbajul canalelor și a energiilor, a dezvolta bodhicitta și a ajunge la iluminare înseamnă a deschide chakra inimii.

În Buddha, canalul lui central este larg deschis tot timpul.

Cel care își dezvoltă meditația și stă în meditație profundă – va veni momentul în dezvoltarea sa spirituală, când va experimenta puțin cum va fi atunci când va deveni Buddha. Și în timpul meditației, în tăcere deplină și concentrare completă asupra compasiunii, are loc această deschidere incredibilă a inimii. Lumina izbucnește din inimă, si simultan poate vedea toate ființele din univers.

Toate lumile și toate ființele, de fapt, vin din noi înșine, dar credem că ele sunt în afara noastră și nu au nicio legătură cu noi. Această persoană experimentează pe tot parcursul meditației iubirea necondiționată pentru toate ființele din întreaga lume. Și când iese din meditație, ea știe că se va dedica muncii pentru toate ființele pe tot restul vieții sale, și că nu mai are altceva de făcut în viața asta. Este ceea ce va da sens vieții ei.

Apoi continuă să-și perfecționeze toate perfecțiunile și abilitățile paranormale pentru a ajunge la toate ființele. Toate acestea vin din iubirea necondiționată și din dorința obsesivă de a acționa pentru binele tuturor ființelor. Deci acesta este scopul antrenamentului nostru, bodhicitta.

  

Meditație asupra compasiunii

După cum am spus, meditația nu înseamnă să stăm și să nu ne gândim la nimic. Ci să medităm asupra compasiunii, astfel încât să putem ajunge la această deschidere a inimii. Acesta este capitolul nostru și fiecare verset al lui este o meditație.

1. 89. 
       Gândind în acest mod și în altele similare,
       Contemplă asupra avantajelor retragerii în singurătate. (aici se referă la retreat)
       Calmează-ți gândurile dispersate,
       Și meditează asupra aspirației iluminării.

Ce sunt gândurile dispersate? Sunt toate gândurile despre lucrurile care ne preocupă în viața noastră normală. El spune: „Renunță la ele. Învață să le calmezi, pentru că ele sunt cele care te ucid.” „Preocuparea neîncetată pentru aceste lucruri – nu pentru că sunt rele în sine – ne împiedică să ne dedicăm timpul practicii deschiderii chakrei inimii, astfel încât să nu mai suferim.”

Maestrul spune: „Acum, că ești în meditația menită să te aducă la fericirea mult dorită, învață să stai departe de toate aceste lucruri, de simțurile care îți fură viața de zi cu zi, și direcționează-ți mintea ca să reflecte asupra Bodhicittei, asupra compasiunii.”

 

Compară fericirea și durerea lor cu ale tale

În versetul 90 spune:

Depune efort la început să meditezi
Asupra egalității între ceilalți și tine:

Acesta este Dak shen nyam pa.

În prima parte a capitolului, maestrul Shantideva vorbește despre egalitate, cum să ne comparăm cu ceilalți.

Ce înseamnă să mă compar cu ceilalți? El spune:

Protejează toate ființele așa cum te protejezi pe tine,
Pentru că la fel vă doriți fericirea și nu durerea.

Dacă ajungem în acest loc în care fericirea celuilalt este la fel de importantă ca și a noastră, și la fel de important este de a elimina durerea celuilalt, așa cum dorim să o eliminăm pe a noastră – dacă ajungem la acest nivel spiritual foarte înalt – atunci vom avea grijă de ceilalți în aceeași măsură în care ne îngrijim de noi înșine.

Aceasta este deschiderea acestei părți.

 

Mintea se revoltă

Care este prima noastră reacție când citim acest verset? Maestrul spune: “…la fel vă doriți fericirea și nu durerea”. Mintea noastră se revoltă împotriva acestei idei: „Cine va avea grijă de mine? Trebuie să am grijă mai întâi de mine.”

Aceasta este reacția noastră obișnuită sau „naturală”. Am pus „natural” între ghilimele, pentru că nu există așa ceva, este doar o chestiune de obișnuință. Este adevărat că avem un astfel de obicei care a devenit natura noastră, dar el doar a devenit natura noastră, pentru că ea în sine nu este natura noastră.

Se știe despre Maestrul Shantideva că, după ce a părăsit palatul regal, s-a făcut călugăr. El și-a perfecționat cunoștințele sale despre scripturi, meditație, abilitatea de a dezbate și le-a adus cel mai înalt grad.

O mare parte a acestui capitol este scrisă sub formă de polemică, o dezbatere cu un adversar imaginar. De fiecare dată când maestrul vine cu o idee, apare un adversar imaginar și spune: „Stai puțin, asta nu se poate” sau pune lucrurile la îndoială.

Și cine este acest adversar imaginar? Acesta este mintea noastră. Când citim aceste lucruri, mintea celor mai mulți dintre noi face obiecții și pune lucrurile la îndoială. Maestrul dezbate cu această minte. El ne ajută să trecem prin procesul de examinare a îndoielilor noastre. Maestrul Shantideva este un logician excelent, așa cum am văzut deja în capitolele anterioare, așa că se folosește de logica noastră pentru a ne învinge. Ce înseamnă a ne învinge? A învinge această tendință egoistă care ne ucide. Așa că atunci când ne învinge, el ne dă viață.

În acest verset, vocea adversarului nu se aude, ci auzim doar răspunsul.

El spune: „Trebuie să ai grijă de ceilalți așa cum ai grijă de tine.”

Încercați să vă gândiți o clipă, ce ar spune adversarul? Ce spune mintea noastră? ea spune: „Sunt atât de mulți acolo. Cum pot să am grijă de atâtea milioane?”

Pe planeta noastră sunt 8 miliarde de oameni. Potrivit budismului, în afara planetei noastre, există multe alte planete locuite, ca să nu mai vorbim de faptul că există și alte ființe în afară de oameni. Dar să zicem aproape 8 miliarde, deci “Cum voi putea avea grijă de toate aceste miliarde, așa cum mă îngrijesc pe mine? Mă voi asigura că au mâncare la fel ca mine, odihnă la fel ca mine, toalete curate cum am eu, dar… cum poate fi asta posibil?”

  

Multe organe – dar un singur corp!

Maestrul ne dă răspunsul în versetul 91:

Sunt multe părți ale trupului separate,
Mâinile și toate celelalte,
Și cu toate astea, ca pe un singur trup
Le îngrijești cu drag de toate.
La fel și fericirea și suferința ființelor simțitoare, –
Cu toate își doresc fericirea ca și mine.

El spune: „Tu spui că nu poți să te îngrijești de atâtea lucruri?” „Atunci hai să ne uităm la corpul tău. Să începem să numărăm părțile corpului tău. Toate organele, toate vasele de sânge, toate celulele. Există 248 de organe și 365 de tendoane în corpul uman. Dacă începem să numărăm câte componente avem, nu ne putem opri din numărat, pentru că fiecare dintre ele are sub părți.”

Maestrul spune: „Și de toate astea, noi avem grijă, nu-i așa? Avem grijă de corpul nostru, așa că în principiu avem grijă de o mie și una de părți”. El spune: „Deja te îngrijești de ele când ai grijă de tine, așa că nu-mi spune că nu poți avea grijă de multe lucruri, pentru că faci asta deja”.

Deci, întrebarea este de ce anume mă îngrijesc. Am decis să mă îngrijesc de aceste o mie și una de părți, și de celelalte nu. Maestrul spune – „Această decizie este complet artificială. Ai decis să te îngrijești de anumite părți, și de altele nu. Și asta este doar o decizie a ta”. Ceea ce numim „natural” sau „artificial” este de a avea grijă de noi înșine.

 

Trebuie să avem grijă de ceilalți

Maestrul Shantideva continuă să dezvolte această idee. Cum reacționează mintea noastră la spusele: „Îngrijește-te de a înlătura durerea altora la fel cum ai grijă să-ți înlături propria durere”? „Dar nu mă doare pe mine. Îi doare pe ei. Este durerea lor și nu a mea”.

El spune: „Avem grijă de corpul nostru ca întreg, cu toate că el are o mulțime de părți”, nu-i așa? Așa că face comparația:

La fel, fericirea și suferința ființelor simțitoare, –
Cu toate își doresc fericirea ca și mine.

Maestrul spune: „Fericirea după care tânjim este un întreg, care are o parte în mine, are o parte în el și are o parte în ea”. Toate acestea sunt părți ale fericirii pe care vrem să o aducem în lume. Sunt amănunte diferite care exprimă toate dorul de fericire și atât. El spune: „Începe să gândești așa. Așa cum te gândești la totalitatea organelor tale ca fiind un singur trup și ai grijă de toate, gândește-te și la fericirea din lume ca la un singur lucru care are multe expresii. Și dacă vrei să fi fericit, fă-i pe toți să fie fericiți”.

„Dar durerea lor nu este durerea mea”

În versetul 92, vine următorul argument.

Să nu spui: „Durerea mea nu provoacă
Durere altui corp niciodată!”

„Durerea mea este mai importantă acum, pentru că mă doare! Acum mă doare pe mine! Acum trebuie să am grijă de mine! În primul rând o să am grijă de mine.”

Care este răspunsul logicianului nostru?

Chiar și așa, durerea ta
Este ceva ce nu poți suporta
Din singurul motiv: că ești atașat de tine!

Răspunsul celui care spune: „Stai așa, dar… mă doare pe mine și nu pe alții! Trebuie să am grijă de durerea mea”, este: „Știi de ce te doare? Știi de ce această durere este insuportabilă pentru tine? Pentru că ești concentrat pe tine însuți! Exact de asta te doare”.

Maestrul spune: „Tot timpul te-ai îngrijit numai de corpul tău  –  de aceea te doare. Motivul durerii tale este tocmai pentru că ești atât de obișnuit să ai grijă numai de tine”.

Ideea pe care o exprimă maestrul în aceste versete este că definiția a cine sunt eu – noi am hotărât-o. Este artificială. Maestrul pune semne de întrebare pe ceea ce credem că este „natural” sau că „așa este” sau „așa ne-am născut”. El vine cu argumente, ca treptat, să punem la îndoială această decizie a noastră „așa sunt eu și așa nu sunt eu”, „de asta mă îngrijesc și de asta nu”.

Prin faptul că începem să privim și să analizăm aceste lucruri, în cele din urmă, spune el, fericirea noastră va crește de un milion de ori. Aceasta este rețeta pentru a produce fericirea și pentru noi înșine și pentru alții.