Eu şi celălalt
Capitolul despre meditație
din „Ghidul modului de viață a războinicului spiritual”
al maestrului Shantideva
Inspirat după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 5a
Un scurt rezumat
Acest capitol al Maestrului Shantideva din cartea sa „Ghidul de viață a războinicului spiritual” este capitolul opt – despre meditație. Întreaga carte este menită să ne învețe cum să devenim un războinic spiritual.
Un războinic spiritual este o persoană care se luptă cu spiritul său pentru a-l înfrumuseța, a-l perfecționa, a-l purifica și a se transforma într-o entitate care poate aduce binecuvântare altora, la niveluri din ce în ce mai mari. Treptat, pe măsură ce practică, el devine o persoană sfântă, și în cele din urmă ajunge la iluminarea completă a lui Buddha. Și pentru a atinge iluminarea completă a lui Buddha, războinicul spiritual își desăvârșește ceea ce numim cele șase perfecțiuni.
- Își perfecționează generozitatea, aducând-o la niveluri uimitoare, care pot părea uneori imposibile oamenilor obișnuiți. Dar, ne spune Maestrul Shantideva, totul este o funcție a obișnuinței. Nu există nimic care să nu poată fi dezvoltat dacă este practicat.
- Își perfecționează moralitatea, menținerea eticii morale.
- El desăvârșește răbdarea, capacitatea de a face față situațiilor dificile fără să-și piardă cumpătul, fără să se mânie.
- Bucuria efortului.
- Perfecțiunea meditației care este o dezvoltare a capacității de concentrare.
- În cele din urmă, pentru ca o persoană să ajungă la fericirea sublimă a lui Buddha, trebuie să-și dezvolte înțelepciunea. Înțelepciunea care înțelege sensul realității, care înțelege de unde vin lucrurile în lumea noastră. Iar apoi el poate începe să le controleze. Dar înainte de a putea dezvolta această înțelepciune, el trebuie să dezvolte un nivel foarte ridicat de concentrare meditativă.
Capitolul opt al meditației este la acest înalt nivel de meditație.
În prima parte a capitolului, pe care nu am predat-o încă, Maestrul Shantideva ne împărtășește cum să facem meditația: Să părăsim viața agitată, viața de acasă, să mergem în singurătate.
Și am vorbit despre faptul că Bodhisattva are o varietate de unelte de practică.
–O parte din timp acționează în lume, pentru a face bine și de a acumula multe binefaceri.
–și o parte din timp se izolează pentru a-și dezvolta capacitatea de concentrare. Când a adus-o la un anumit nivel, el se întoarce și face binefaceri în lume, după care se întoarce din nou în solitudine.
Și toate acestea au ca scop, chiar și atunci când este în meditație, desăvârșirea capacității lui de a dărui și de a ajuta ființele la nivelul cel mai înalt.
Vom intra mai în detaliu a procesului schimbării de sine cu ceilalți.
Ne întoarcem la versetul 134, care este unul dintre cele mai faimoase din acest capitol, care spune:
Toată suferința care există în lumea întreagă,
Fiecare rău, durere și frică,
Provin din atașamentul față de „eu” –
Atunci la ce-ți folosește acest demon groaznic?
La ce-ți folosește acest „eu”? El îți provoacă toată suferința care există. Și am vorbit despre asta.
Și dacă vă amintiți, am vorbit despre două aspecte ale acestui „eu”, pe care l-am numit „demon”.
– Atașamentul de sine
Un aspect este atașamentul de sine; Este credința pe care o avem, într-un „eu” care există în sine, dar atunci când mergem să-l căutăm, nu îl putem găsi. În meditația pe care am făcut-o, am căutat unde se află acest „eu” în corp. Și dacă cineva face acest lucru meticulos, nu-și va putea găsi acest „eu”. Desigur, dacă-l căutăm și în afara corpului, este imposibil să-l găsim. Atunci unde este el?
Este nevoie să medităm mult și să analizăm conștiința și diferitele aspecte ale ei. Și cu toate că am căutat și nu l-am găsit pe acest „eu”, credem că există și suntem atașați de el.
De unde știm? De cât de jigniți suntem când cineva ne insultă. Măsura în care ne simțim jigniți de cineva, indică faptul că suntem atașați de „eu”, care atunci când căutăm pe acest sine ofensat nu-l găsim. El este o minciună care ne amărăște viața.
Nimănui nu-i place să fie jignit. Nimănui nu-i place să sufere. Maestrul spune că toată suferința, nu doar a fi jignit, toată suferință care există în întreaga lume, fiecare rău, durere și frică, vine din atașamentul față de „eu”.
Deci, acest demon groaznic este cel care ne amărăște viața, ne provoacă toată suferința, ne face să îmbătrânim în cele din urmă, să murim. Asta ne spune Maestrul. Deci, cine are nevoie de așa ceva ?
Toate acestea necesită analize și meditații profunde. Cu toții am venit cu tendințe foarte puternice de a fi atașați de sine. Ne-am născut cu acest atașament, am venit cu ea din viețile anterioare. Spunem că a existat conștiința înainte ca ea să ajungă în acest corp. Am avut vieți anterioare și vom avea și alte vieți viitoare.
Deci această tendință este foarte puternică. Este instinctivă, este înrădăcinată în noi, credem că este ceva firesc. Credem că asta suntem. Credem total în el. Acest lucru îl vedem atunci când cineva ne insultă, și noi repede suntem jigniți. Acest „eu” imediat sare, deși când îl căutăm el dispare.
– Prețuirea de sine
Rezultatul atașamentului de sine este prețuirea de sine. Pentru că eu cred într-un „eu” care există și este cumva mai important decât celelalte lucruri, atunci voi avea grijă de el. Acționez din această atenție față de mine. Acționez în primul rând să-mi servesc nevoile, să am grijă de mine, să mă tratez pe mine. Aceasta este ceea ce numim prețuirea de sine. Deci, ea este un produs secundar al atașamentului față de mine însumi, de „eu”.
În acest capitol, Maestrul nu atacă direct atașamentul de sine, pentru că este o muncă grea, ci ne pregătește pentru această muncă. Așa că în acest capitol, Maestrul încearcă treptat, prin argumente logice foarte frumoase, să ne coboare din prețuirea de sine, din preocupările noastre pentru „Eu” și din această concentrare permanentă pe care o avem asupra noastră.
– A da drumul cărbunelui care arde
Vom continua cu versetul 135, despre care am vorbit:
Atâta timp cât la „eu” nu vei renunța –
Durerea nu vei putea elimina.
Atâta timp cât focul nu-l vei înlătura –
Arsura din mână nu va dispărea!
Maestrul ne spune că orice durere: fizică, mentală, emoțională, psihică, orice fel de durere, nu o vom putea elimina atâta timp cât nu renunțăm la acest „eu”.
Exemplul faimos pe care ni-l dă Maestrul este al cărbunelui încins pe care îl ținem strâns în mâini și nu-i dăm drumul. Strigăm „Mă doare! Mă doare!” Dar nu dăm drumul cărbunelui din mâini. Maestrul spune: „Atâta timp cât focul nu-l vei înlătura, arsura din mână nu va dispărea!”. Până când nu renunți la acest „eu”, arsura din mână nu va dispărea.
– A ne dărui altora
Versetul 136:
Prin urmare, pentru a-mi alina durerea
Și suferința celorlalți,
Mă voi dărui altora, și
Îi voi prețui ca și pe mine însumi!
Pentru a-mi alina durerea – despre ce durere este vorba? Despre cea produsă de atașamentul de sine. Maestrul ne sfătuiește să ne dăruim altora, să ne dedicăm binelui celorlalți.
Cum ne dăruim altora?
Există un dublu sens aici:
–Primul sens este de a renunța la atașamentul de sine. Acesta este primul sens și ultim. Să renunțăm la acest „eu” care nu a existat niciodată decât în mintea și în credința noastră.
–Al doilea sens care atacă prețuirea de sine este de a ne pune în locul altora. De a ne substitui. În loc de a ne servi mereu pe noi, să începem de a-i servi pe ceilalți. În acest sens ne dăruim altora.
Următorul verset. Maestrul începe acum să ne introducă în această lume a înlocuirii de sine.
Versetul 137:
O, minte, înțelege asta:
Deja sunt sub controlul altora!
Cu excepția dorinței de ai servi
La altceva nu te mai poți gândi!
M-am dăruit deja altora. Maestrul spune: Tu, minte, care ești obișnuită să ai grijă de tine, să te gândești numai la tine și la ce este bine pentru tine, uită de toate acestea. Nu te mai gândi la tine tot timpul, pentru că te-am dăruit altora. Asta vrea să spună. Dăruiește-te altora.
Cu excepția dorinței de ai servi
La altceva nu te mai poți gândi!
Aceasta este un fel de meditație. M-am dăruit altora. Ce am dăruit?
- Ochii mei,
- Mâinile mele,
- Abilitățile mele,
- Talentele mele,
- Gândurile mele.
Trebuie să observăm cum ne trece ziua. Care sunt gândurile pe care le avem? De cele mai multe ori ne gândim la ceea ce avem nevoie acum, ce ne va face bine acum, ce ar trebui să mai aranjăm.
Maestrul ne spune: „Odată ce te-ai dăruit altora, nu te mai poți gândi la ceea ce îți face ție bine, trebuie să te gândești la ceea ce le face altora bine. Cu excepția dorinței de ai servi, la altceva nu te mai poți gândi!”
În slujba altora
Să continuăm cu versetul 138:
Este nepotrivit să trudesc doar pentru mine,
Când ochii mei și celelalte aparțin altora acum,
Este greșit să le provoc nedreptate
Când ochii mei și celelalte lucrează pentru ei acum.
M-am dăruit deja altora. Acum ochii mei, nu mai sunt ai mei, sunt ai altora. Gândurile mele nu mai sunt ale mele, sunt ale altora.
Deci acum, ce la ce mă voi gândi? Mă voi gândi la ceea ce îmi este mie bine? Nu. Pentru că m-am dăruit altora. Așa că acum trebuie să mă antrenez și să mă gândesc la ce vor ei. Ochii mei nu mai sunt ai mei, așa că atunci când intru în cameră, nu mai caut locul cel mai confortabil pentru mine, ci caut să le fie altora confortabili. Acesta este antrenamentul. Cum mai pot face nedreptate altora dacă m-am dăruit lor? Acum că sunt cu totul pentru ei, cum aș putea să le mai fac rău?
Am devenit slujitorul altora. Suntem în slujba altora. În tradiția hindusă există un concept foarte frumos numit Das. El înseamnă „servitor”, „devotat” sau „adept”. Cel care îi servește pe ceilalți.
Trei niveluri de serviciu
- De primul nivel am vorbit. Ne-am dăruit ochii. Intrăm în cameră și căutăm să le fie altora bine. Unde pot fi așezați pentru a le fi confortabil? Le place fereastra închisă sau deschisă? Închidem imediat fereastra dacă așa le este bine lor.
- Al doilea nivel este mai profund. Le-am dăruit ochii, așa că acum dacă ei fac ceva ce nu-mi place, spun ceva ce nu-mi place, nu-i mai pot privi cu ochi supărați. De ce? Pentru că nu le place să fie priviți cu ochi supărați și ochii mei sunt acum ai lor. Ei nu s-ar privi cu ochi supărați, așa că nici eu nu pot face asta pentru că ochii mei sunt ai lor.
Acesta este un nivel mai rafinat de a-i servi pe ceilalți. Nu le ofer doar lucrurile fizice pe care și le doresc sau mă îngrijesc de ei, ci și cum mă relaționez față de ei. Nu-i mai pot trata acum într-un mod care este supărător, disprețuitor sau critic, pentru că nu și-ar face asta lor. Și ochii mei sunt ai lor. Gândurile mele sunt ale lor.
- La al treilea nivel, nu-i mai pot judeca sau critica pentru că ei nu se critică singuri, iar eu sunt în slujba lor, gândurile mele sunt în slujba lor. Deci, acesta este un nivel și mai rafinat al serviciului.
Vom face în curând meditație și aceste lucruri vor fi mai clare.
A da totul
Versetul 139 este concluzia celor spuse mai înainte.
De aceea, îi voi prefera pe ceilalți decât pe mine:
Orice găsesc pe corpul meu și asupra mea,
Îl voi lua imediat de la mine,
Și am să-l folosesc în beneficul altora.
Maestrul ne spune cum să practicăm: de îndată ce găsesc ceva la mine, de vreme ce acum sunt în slujba altora, îl iau de la mine și îl dau altora. Orice am acum, îl voi folosi în beneficiul altora.
Datorită faptului că m-am dăruit altora, ceea ce ei își doresc acum este de preferat decât ceea ce vreau eu. Deci, dacă am ceva, trebuie să-l dau. Dacă am ceva pe care aș prefera, Maestrul îmi spune: renunță la el imediat.
Din moment ce m-am dedicat să fiu în serviciul altora, hainele pe care le port, de exemplu, aparțin altora care sunt stăpânii mei, sunt adevărații proprietari ai lucrurilor pe care le port și le folosesc. Trebuie să fiu gata în orice moment să le iau de pe mine și să le dau altora.
Ni se pare foarte greu, ciudat și nefiresc, dar este exact obstacolul de care ne vorbește Maestrul din care vine toată durerea și suferința.
În ce măsură ne putem apropia de acest loc, este proporțional cu câtă durere și câtă suferință există în viața noastră.
Ultimul sfat pe care ni-l dă Maestrul Shantideva este „Să-i punem pe ceilalți pe primul loc”.
Meditația: În slujba celuilalt
Să intrăm în meditație.
Așezați-vă comod și închideți ochii.
Concentrați-vă acum pe respirație.
Puneți o santinelă mică, la intrarea în nări. Și concentrați-vă pe mișcarea aerului înăuntru și în afară.
Și acum imaginați-vă că sunteți în consiliul de conducere al unei companii.
Iar rolul consiliului este de a conduce compania spre succes.
Poate chiar aveți o companie? Poate aveți o afacere? Poate aveți un grup sau o comunitate în care participați și în care sunteți activ?
Poate fi chiar și casa voastră, familia voastră sau locul în care locuiți. Care trebuie, de asemenea, gestionat, de un grup de oameni. Chiar dacă locuiți singur, atunci imaginați-vă o familie mare.
Și acum încercați să vă amintiți un caz concret în care a trebuit să discutați despre cum să îndepliniți o anumită sarcină ca echipă.
Poate că este o decizie de afaceri, un proiect, proiect comunitar sau poate că este o decizie pe care familia trebuie să o ia, poate de a cumpăra o casă sau ce casă să cumpere? Sau cum să gestionați finanțele? Sau să depuneți fonduri bănești sau orice altceva. Un subiect de care trebuie să vă îngrijiți și consiliul ar trebui să ajungă la consens și la o activitate comună pe această temă.
Și încercați să vă amintiți un caz specific, concret.
Imaginați-vă că stați în sala de conferințe sau în sufrageria casei voastre, după caz, alături de echipa voastră.
Și încercați să vă amintiți cum se desfășoară întâlnirea.
Ce spun oamenii? Ce propuneri fac? Ce îi motivează? Care este interacțiunea în ședință?
Și acum îndreptați-vă atenția către voi înșivă, stând acolo în cameră.
Încercați să vă amintiți de cum v-ați comportat în această ședință. Ce ați vrut să obțineți? Care a fost agenda voastră? Și cum ați încercat să acționați pentru a vă realiza agenda?
Și acum, încercați să refaceți acea ședință. Vă aflați din nou în același loc, cu același grup de oameni. Sunteți în aceeași poziție. Dar acum practicați schimbarea de sine cu ceilalți. Acum sunteți în slujba oamenilor care stau acolo.
Și agenda voastră este de ai determina să reușească. Agenda voastră este să căutați ca ei să obțină ceea ce își doresc, și să acționați doar pentru ca ei să realizeze ceea ce își doresc să obțină.
Și vă puneți toată încrederea în asta. Toate simțurile voastre, toate gândurile voastre . Totul pentru slujirea oamenilor din grup.
Și acum încearcă să te vezi pe tine și participarea ta în acest grup sau consiliu. Cum vă uitați la oameni? Ce le spuneți? Cum reacționați la ce spun ei?
Care sunt sfaturile voastre? Încercați să jucați acest scenariu.
Și este important să faceți ceea ce faceți în mod unilateral, într-un mod care este independent de ceea ce fac alții. Tu ești Bodhisattva care s-a dedicat slujirii celorlalți din grup. Indiferent de ceea ce îi motivează și de ceea ce fac.
Încercați să vedeți cum vă simțiți în această nouă ședință, și ce sentimente aveți acum în comparație cu situația anterioară.
Încercați să vă urmăriți expresia feței, senzațiile din corpul și inima voastră.
Mai faceți un pas înainte, și vedeți cum reacționează ceilalți la noul vostru comportament și ce atmosferă s-a creat în grup sau echipă.
Și încă un pas: imaginați-vă o a treia ședință în care nu doar voi faceți schimbarea, ci și toți cei din echipă au venit să-i servească pe ceilalți.
Și fiecare este sută la sută interesat de succesul celorlalți, mai mult decât este interesat de propria părere și agendă. De fapt mult mai mult.
Cum va fi o astfel de ședință?
Puteți deschide ochii.
Secretul este că tot ceea ce se predă în cursurile despre afaceri este construit pe asta.
Este imposibil să realizați cheia abundenței și toate lucrurile minunate pe care managementul karmic le promite, fără acest capitol. Nu se vor concretiza. Puteți realiza părți din ele. Dar dacă vreți să realizați maximul, va trebui să practicați acest capitol. Acesta este secretul.
Acest lucru este adevărat fie în afaceri, fie într-o relație de cuplu spirituală în care se dorește succesul și fericirea, asta este cheia. Și după cum ați văzut, nu este ușor. Este nevoie de a vă schimba concepția lumii, de a vă schimba obiceiurile care sunt adânc înrădăcinate în voi. Obiceiul de a avea grijă de numărul 1- adică de noi înșine, este adânc înrădăcinat în noi. Dar aceasta este calea.
Întrebare: Dacă vreau cu adevărat să-l ajut pe celălalt, dar înțeleg că scopul lui este greșit, că ceea ce vrea nu-i servește cu adevărat, ce pot face?
Răspuns: Deci este o întrebare de „ce vrea el versus ceea ce are nevoie”. Este ca o mamă pentru un băiețel. El vrea înghețată în fiecare zi, dar ea știe că nu este sănătos pentru el. Deci ce va face? În această direcție este răspunsul.
Grup Facebook