Eu şi celălalt
Capitolul despre meditație
din „Ghidul modului de viață a războinicului spiritual”
al maestrului Shantideva
Inspirat după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 2
Durerea mea și a lor
Vom continua cu versetele Maestrului Shantideva și, pe măsură ce continuăm, aș vrea să vă gândiți la curgerea lucrurilor, pentru că ceea ce trece printre rânduri este evoluția. Maestrul nu întâmplător ne prezintă versetele în ordinea pe care a ales-o. De aceea, gândiți-vă unde duce fiecare verset.
Versetul 93:
Și tot așa, chiar dacă este adevărat
Că suferințele pe care alții le simt
Niciodată nu vin să te lovească,
Oricum este durere și greu de suportat
Cauzată de aceiași atașări de sine.
Maestrul dezbate cu mintea care spune: „Stai așa, este durerea lor, nu mă doare pe mine, atunci de ce să-i tratez așa cum mă tratez pe mine?”
El spune: „Tocmai pentru că nu te îngrijești de ei, ai dureri.” Să începem cu asta: De ce suferi de durere? Pentru că ești atașat de „tine”.
Maestrul continuă discuția: “Cu toate că durerea altora nu te doare direct, durerea este greu de suportat. Îți este greu să suporți durerea? La fel de greu le este și altora să suporte durerea.”
Ce avem în comun? Durerea. Şi ea este greu de suportat. Și pe ei îi doare exact din același motiv pentru care te doare și pe tine. Și aceste este atașamentul lor de propriul „sine”.
Deci cine este inamicul? Pe cine trebuie să învingem? Trebuie să ne învingem egoismul nostru și pe al altora.
Iar asta nu este o treabă deloc ușoară.
Dacă vrem să-i ajutăm pe alții, trebuie să învățăm să ne depășim propriul egoism și, de asemenea, să-i ajutăm și pe ei să-și depășească egoismul.
În versetul 94, Maestrul ne oferă un argument logic:
Trebuie să opresc durerea altora,
Pentru că este durere; la fel ca durerea
Pe care o simt și eu.
Trebuie să acționez ca să-i ajut pe alți
Pentru că sunt ființe vii;
La fel ca și corpul meu.
Avem aici un silogism logic:
- Subiectul: Durerea altora.
- Afirmația: Ar trebui să le opresc durerea.
- Argumentul: Pentru că este durere.
- A patra parte care este opțională, este un exemplu.
El dă un exemplu: durerea este asemenea dureri mele.
În limba tibetană:
Subiectul: Semchen shen gyi duk-ngel chuchen
Semchen = ființe,
Chen = alte,
Duk-ngel = suferință,
Chuchen = să considerăm.
Deci, Semchen shen gyi duk-ngel chuchen înseamnă „Să considerăm suferința altor ființe.”
Afirmația: Dak gi selwar rik te
Dak gi = de către mine,
Selwar = a elimina,
Rik te = potrivit, corect.
Adică, potrivit este ca eu să o elimin.
Argumentul: Duk-ngel yinpay chir
Duk-ngel = suferință,
Yinpay chir = pentru că.
Pentru că este suferință.
Exemplu: Per na dak gi duk-ngel shin no
Per na = de exemplu,
Dak gi = a mea,
Duk-ngel = suferință,
Shin no = la fel.
De exemplu: este la fel ca suferința mea.
De ce ar trebui să acționez ca să opresc durerea altora? Pentru că este durere. Asta este tot. Dacă există cineva care suferă de durere, trebuie să acționez pentru a o elimina. De ce? Vom înțelege în curând de ce.
Maestrul spune că această diferențiere pe care o fac între mine și ceilalți este artificială și ea este cea care mă ucide.
Vom ajunge într-un stadiu în care această diferențiere se va estompa și în cele din urmă va dispărea complet. Durerea este durere, nu contează a cui este. Va veni etapa în care granița dintre „eu” și „tu”, această linie pe care am trasat-o artificial între mine și alții, va dispărea. Și odată cu asta, chakrele noastre se deschid și vine plăcerea și pacea. Deci, motivul pe care ni-l dă Maestrul de ce ar trebui să opresc durerea – pentru că este durere.
Versetul are două propoziții logice. Cealaltă propoziție spune:
Trebuie să acționez ca să-i ajut pe ceilalți
Pentru că sunt ființe vii;
La fel ca și corpul meu.
Și aici avem patru părți.
- Subiectul: Ceilalți.
- Afirmația: Trebuie să acționez să-i ajut.
- Argumentul: Pentru că fiecare este o ființă vie.
- De exemplu: Așa cum muncesc pentru corpul pe care îl dețin, la fel trebuie să muncesc și pentru ei.
În limba tibetană:
- Subiectul: Semchen shen kyi dewa chuchen
Semchen = ființe,
Shen = alții,
Dewa = fericire sau bunăstare sau bucurie,
Chuchen = să considerăm.
Să considerăm bunăstarea altor ființe.
- Afirmația: Dak gi druppar ja rik te
Dak gi = de către mine
Druppar ja = a acționa pentru a obține/realiza,
Rik te = potrivit, corect.
Potrivit este ca eu să acționez pentru a o realiza.
- Argumentul: Semchen parulpo semchen yinpay chir
Semchen parul po = altă ființă,
Semchen în sensul: și ea este o ființă simțitoare care caută fericirea,
Yinpay chir = pentru că ea,
Pentru că și celălalt este tot o ființă simțitoare.
- De exemplu: Perna dak gi lu la dewa druppa shin no
Per na = de exemplu,
Dak gi = a mea,
Lu la dewa = bunăstarea corpului
Druppar = a acționa pentru a obține/realiza
Shin no = la fel, ca, în mod similar.
De exemplu, la fel cum acționez pentru a obține bunăstarea mea fizică.
Să considerăm viața – trebuie să susțin viața: a ta și a celorlalți în aceeași măsură.
Să considerăm durerea – trebuie să elimini durerea: a ta și a celorlalți în aceeași măsură.
Toată problema ta: „este al meu, nu este al meu”, spune el, este exact ceea ce te ucide. Este exact ceea îți aduce durerea. Din cauza acestei diferențieri pe care o faci, te doare, spune el.
Ce înseamnă o dezbatere logică bună?
Am spus că într-o dezbatere logică avem:
-
- Un subiect,
- O afirmație despre subiect, și
- Oferim un argument.
Mai există și o parte opțională,
-
- Și acesta este un exemplu.
Există reguli care prezintă când un argument logic este construit corect și când nu. Acestea sunt lucruri elementare și foarte interesante.
Când se fac dezbateri logice, scopul dezbaterii logice nu este să vedem cine știe mai bine sau cine câștigă, ci cine ne ajută să aflăm adevărul, cine ne ajută să ne clarificăm îndoielile pe care le avem.
O dezbatere eficientă va dezvălui adevărul celor doi care se confruntă și în acest fel amândoi vor câștiga. Iar dacă dezbaterea nu este bună, amândoi vor pierde, și și-au pierdut vremea degeaba.
Conform învățăturilor, fiecare își creează lumea. Această lume este determinată de karma individuală, în funcție de semințele din conștiința fiecăruia. Iar când semințele rodesc în acel moment, unul va genera o realitate și celălalt va genera o altă realitate. Cele două realități sunt diferite, deci cum vor dezbate între ei? Ei nu vorbesc deloc aceeași limbă. [Ei nu au deloc aceleași experiențe]. Deci, cum vor discuta și cum vor ajunge la un acord?
Dacă dezbat cu cineva un subiect, acesta ar trebui să fie ceva pe care nu îl înțeleg pe deplin și voi încerca să folosesc controversa astfel încât amândoi să clarificăm adevărul.
Pentru a ajunge la adevăr, trebuie să fim de comun acord. Deci, dacă încep să vorbesc despre ceva și celălalt din capul locului nu este de acord cu mine, nu are sens să mai continuăm dezbaterea. Dacă îi spun: „Hai să discutăm despre dimensiunile planetei Pluton”. Dacă el nu știe nimic despre planeta Pluton sau poate că nu crede că există o planetă Pluton, atunci ce rost are să discutăm despre planetă? Pentru el este irelevant, nu mă va asculta și asta nu va folosi nimănui.
Pentru ca dezbaterea să fie eficientă, ea trebuie să înceapă din locul în care suntem amândoi de acord. În cazul în care nu suntem de acord cu ceva, atunci va trebui să ne întoarcem, până găsim punctul în care suntem amândoi de comun acord.
De fapt, dezbaterea îl ajută pe celălalt să descopere un adevăr pe care îl cunoaște deja, dar nu și-a dat seama de el. Și dacă logica este corectă, îl poate aduce pe celălalt la o concluzie, la care nu se gândise până atunci. Și asta se întâmplă din cauza faptului că nu s-a obosit să verifice, să dovedească singur.
Dezbaterea budistă are câteva reguli care trebuie aplicate:
- Argumentul trebuie să fie legat de subiect. Dacă nu există nicio legătură între argument și subiect, atunci discuția nu are sens. Încerc să demonstrez ceva despre Pluton care nu are nicio legătură cu el. Deci nu are rost să discutăm.
- Al doilea lucru care trebuie să existe este că dacă argumentul este corect atunci și afirmația este corectă. Exemplul pe care îl dăm adesea este acesta: dacă vreau să dovedesc că undeva este foc și vin cu argumentul „Pentru că văd fum”. Deci, chiar dacă nu văd focul, văd fum. Iar eu știu că nu există fum fără foc, așa că pot convinge pe cineva că dacă vede fum atunci există foc, chiar dacă nu vede focul.
Deci, dacă Livia și cu mine vedem fum și amândouă suntem de acord că nu există fum fără foc, atunci o pot convinge că există un incendiu și că trebuie luate măsuri.
Deci există reguli despre cum ar trebui să se desfășoare o discuție logică.
Nu vom continua acum acest subiect, dar când ascultați această învățătură, încercați să fiți atenți la modul în care Maestrul Shantideva își construiește logica, pentru că este foarte frumoasă.
Principiul democratic
Și acum vin două versete care sunt cele mai cunoscute din acest capitol. Și asta pentru că lui Dalai Lama îi place foarte mult să citeze aceste versete.
În versetul 95, el spune:
Pentru că eu și ceilalți
Suntem exact la fel,
În ce privește dorința de a fi fericiți,
Care este diferența dintre mine și ei?
De ce să mă ostenesc doar ca eu să fiu fericit?
Maestrul numește acest lucru principiul democratic.
Vreau fericire? Și ei își doresc fericirea. În acest sens, suntem complet egali. Eu vreau fericirea și ei vor fericirea la fel de mult. Deci, care este diferența? Nu e nicio diferență. Cu toții suntem ființe vii și cu toți ne străduim să fim fericiți. Nu există nicio diferență între noi.
Dar cine primează? Eu sau ei? Ei sunt foarte mulți? Deci majoritatea decide. Atunci,
De ce mă ostenesc doar ca eu să fiu fericit?
Următorul verset, 96 este cealaltă parte a lui. El spune:
Pentru că eu și ceilalți
Suntem exact la fel,
În ce privește dorința de a nu suferi,
Care este diferența dintre mine și ei?
De ce mă protejez pe mine și nu pe ei?
Așa cum am vorbit despre fericire, exact la fel este și cu durerea. Nu este nicio diferență între mine și ei. Nu are rost să mă protejez numai pe mine.
În tibetană acest principiu este:
Dak dang shen nyika înseamnă amândoi, atât eu cât și celălalt,
Shen = celălalt,
Nyika = cei doi, amândoi.
Dewa du du = aspirăm la fericire,
Tsungpa = similar, la fel, egal, în mod egal,
Dang = și,
Duk-ngel = suferință,
Mindupar = nu vrem, nu dorim,
Tsungpa = similar, la fel, egal, în mod egal.
Deci, „Atât eu, cât și celălalt, aspirăm la fel spre fericire și tot la fel nu dorim suferința.”
„Dar nu mă doare”
În versetul 96 el spune:
Pentru că eu și ceilalți
Suntem exact la fel,
În ce privește dorința de a nu suferi,
Care este diferența dintre mine și ei?
De ce mă protejez pe mine, și nu pe ei?
Uitați-vă la acest verset și gândiți-vă un moment la ce vi se spune aici. Cum reacționează mintea voastră la acesta? Pentru că mintea va ridica în mod natural obiecții.
El spune: „Care este diferența dintre mine și ei?” Care este reacția noastră firească la aceste cuvinte? „Îi doare pe ei și mă doare pe mine.”
Deci împotrivirea noastră este: eu nu simt durerea lor, simt doar durerea mea.
Maestrul spune: „Serios, asta îmi spui? Pentru că nu simți durerea lor, de aceea nu îți pasă de ei?”
În versetul 97, el ne va spune că aceasta este o născocire a noastră.
Bineînțeles că Maestrul Shantideva nu își bate joc de noi, pentru că el este Bodhisattva. El a venit să ne arate greșeala din logica noastră, a faptului că ne folosim de tot felul de scuze pentru a ne păstra egoismul – dar egoismul nostru este cel care ne ucide.
Pentru cine este fondul nostru de pensii?
În versetul 97 el spune:
Dacă vei spune „De ce trebuie să-i protejez,
Dacă suferința lor nu-mi provoacă nicio durere?”
Uite cum te împotrivești când spui: „Stai așa, păi de ce să-i protejez pe ei? Nu mă doare pe mine!”
Răspunsul Maestrului este:
Atunci de ce te protejezi de suferința viitoare?
Nici ea, în acest moment, nu-ți provoacă durere!
Pe scurt, el ne vorbește de fondul de pensii sau de asigurarea de sănătate. Maestrul spune: De ce îți economisești banii într-un fond de pensii sau de economii? De ce economisești pentru viitor? Pentru cine economisești? Economisim pentru că vrem să ne îngrijim de viitorul nostru economic, de existența noastră viitoare. Să avem mijloace de trai la bătrânețe, sau în cazuri de boală, să zicem.
El spune: Dar unde este acest sine? Îi simți acum durerea când nu va avea ce mânca în viitor?
Nu! Acum ai burta plină. De cine iți pasă? Îți pasă de durerea cuiva care nici măcar nu există aici și nici nu-i poți simți durerea lui în acest moment! Găsește eroarea din mintea ta. Asta ne spune aici.
Putem spune și altfel: De ce ne mai ostenim să facem lucruri bune în lume?
Atunci când facem un lucru bun, plantăm o sămânță karmică, care se așază în subconștient. Pentru ca ea să se maturizeze, este nevoie de timp. Dar cel care se va bucura de efectul ei, de rodul ei, încă nu este aici. Și poate că rodul nu va fi deloc în această viață, fapt care se întâmplă cu majoritatea semințelor karmice plantate de cei care nu au dezvoltat încă înțelepciunea.
Deci: De ce să faci bine în lume?
Dacă sunteți deja aici, nu mai credeți în faptul că dacă îi doare doar pe ei, atunci nu ne vom îngriji de ceilalți.
Deci haideți să-mi spuneți: De ce nu „mâncăm și bem cât vrem pentru că și așa vom muri mâine”? De ce să nu facem ce vrem acum, să consumăm ce este acum, să luăm de la alții cât putem, să ne bucurăm acum și atât? De ce să nu facem asta?
Voi avea grijă de mine acum cât pot de mult, indiferent de ceilalți, indiferent de morală, am să iau de la alții, numai ca mie să-mi fie bine, să mă bucur acum. De ce nu? Poate simțiți că ceva nu este în regulă aici. Ce este în neregulă cu aceste argumente?
Noi spunem – ţinând cont de legile karmei – că dacă fac toate aceste lucruri acum și consum toată această karmă, atunci ce îmi va rămâne pentru viitor? Doar durere. Îmi voi provoca mie în primul rând durere. Dacă ne uităm la legile karmei, nu are sens să acționăm așa.
Chiar și faptul că alegem să nu mergem așa, înseamnă că, de fapt, definiția mea despre „cine sunt eu” este întinsă pe linia temporală. Mă gândesc la acest „eu” în viitor, la ce se va întâmpla cu el, dacă va avea de mâncare și cât de bun va fi el. Mă gândesc la acest „eu”, deși el încă nu există. Mintea noastră face această proiecție. Ne definim „eu”-ul ca fiind ceva care încă nu există.
Și dacă facem asta pe linia temporală și ne extindem cumva definiția „eu-ului” în viitor – de ce nu am face asta pe axa spațiului? De ce nu am extinde definiția și la corpurile care stau aici?
Acest lucru va apărea întru-unul din versurile următoare.
Deci, îmi extind „eu-ul” spre viitor. Atunci când, indirect vorbesc despre un „eu” viitor, care este un concept, cel de peste zece ani unde este? Nu poate fi atins, nu-i așa? Acest viitor „eu” nu este aici. Deci acest „eu” pe care îl apăr, este un concept în capul meu, nu există aici, există doar în mintea mea, în gândul meu. Așa că acest „eu” despre care vorbesc este doar un concept. Deci acumulăm karma pentru cine? Facem bine, pentru cine? Pentru cineva care nu există. Pentru un concept din mintea mea.
Așa că începem deja să subminăm această noțiune despre cine sunt și cine sunt ceilalți. Începem să ne uităm în primul rând la ideea de „eu”.
Versetul 98, vorbește despre lucrurile pe care le-am spus mai înainte:
98.
Dacă spui că tu vei fi
Cel care în viitor va suferi – greșești:
Pentru că una este persoana care moare
Și cu totul alta care renaște.
Tu spui: „Fac economii pentru mine, pentru viitorul meu, ca să nu sufăr în viitor”. Maestrul răspunde: acesta este un motiv greșit. Pentru că „una este persoana care moare și cu totul alta care renaște.”
Cu alte cuvinte, Maestrul spune: persoana din trecut nu mai există, iar cea din viitor încă nu există. Acestea nu există. El spune: „Ideea ta despre „eu” este un concept, este o invenție.”
Sarcasmul Prasangika
Maestrul Shantideva intră în logica școlii Prasangika Madhyamika.
Madhyamika este calea de mijloc în budismul tibetan, iar calea de mijloc este foarte profundă și foarte importantă. Este nevoie de a înțelege bine această școală pentru a înțelege vacuitatea.
Printre altele, toată învățătura Maestrului Shantideva vine de la această școală. În cursul 12, vom vorbi mai mult despre ea.
Această școală are două subșcoli: calea de mijloc inferioară și calea de mijloc superioară. Calea de mijloc superioară se numește Prasangika Madhyamika.
Prasangika înseamnă în sanscrită „consecință”. Deci, „Școala consecințelor a căii de mijloc”. Ea este numită așa datorită metodei ei de a dezbate. Această școală se folosește mult de metoda de ”a aduce adversarul în impas”.
Scopul dezbaterii logice este să aflăm adevărul pentru noi înșine.
Într-o dezbatere logică se pleacă de la o afirmație care este aproape adevărată dar nu este în întregime adevărată. Și dacă dezbaterea este bună, atunci persoana care o conduce, îl va face pe cel care a făcut o afirmație aproape adevărată, să ajungă la contradicție, să vadă absurdul din afirmația sa și apoi adevărul va deveni clar. Această școală folosește sarcasmul pentru a ajunge la adevăr și bineînțeles că toate aceste argumente ne ajută să ne clarificăm asupra vacuității.
În versetul 99, Maestrul Shantideva se folosește de sarcasm. El spune:
99.
Și dacă suferința cuiva
Este doar problema lui,
Atunci de ce mâna protejează piciorul
Când durerea piciorului nu este în mâna sa?
Durerea lui este problema sa. Îl doare pe el, nu pe mine. Deci este problema sa. Maestrul Shantideva spune: „Dacă afirmi acest lucru, hai să continuăm logic această afirmație. Dacă durerea unui organ al corpului nu este problema altuia, de ce atunci când te doare piciorul, mâna are grijă de picior?” El spune: “Și corpul, de asemenea, este totalitatea membrelor și organelor pe care o numești „Eu” – atunci care este diferența? Totuși, mâna are grijă de picior și nu așteaptă să primească mulțumiri de la picior.” Deci aceasta este metoda Prasangika.
În versetul 100, Maestrul ne dă un argument la afirmația de mai sus.
Dacă susții „și ce dacă nu are sens,
Așa mă port din cauza atașamentului de sine”
Cu alte cuvinte adversarul spune: „Lasă-mă în pace cu poveștile tale. Sunt eu și mă îngrijesc numai pe mine”. El spune că îi pasă numai de „sinele” său așa „cum se vede” pe el însuși.
„Atenție”, spune Maestrul,
Acest „eu” și „celălalt” provin din greșeală și, ca atare
Respinge-le cu toată puterea.
Această idee pe care o avem despre „eu” și „celălalt” provin din greșeală. Și această greșeală o vom combate în tot acest capitol.
De ce este important să o combatem? Pentru că trăim așa: „Sunt eu și nu sunt eu”. Maestrul spune: Aceasta este o mare greșeală și ea este cea care te ucide. El spune:
Respinge-le cu toată puterea.
Trebuie să descoperi singur greșeala și să o depășești. Pentru că altfel nu va fi bine, altfel va fi ca în meditația noastră inițială.
Adversarul admite că definiția „Eu-lui” este flexibilă și că nu este ceva înnăscut și permanent. Noi suntem cei care îl definim și nu este neapărat ceva care se termină la nivelul pielii. Acest lucru ne pregătește mental pentru posibilitatea extinderii granițelor „Eu-lui” pentru a include în el, prin decizie conștientă, și alți oameni. Deci, acest verset ne pregătește pentru practica schimbării de sine cu ceilalți, care va fi descrisă mai târziu.
Continuum și colecție – dimensiuni diferite ale „eu”-lui
Versetul 101 – Maestrul folosește metodele care există în școlile budiste, pentru a afla cine sunt eu. Deci el spune:
Lucrurile numite „continuum” și „ansamblu” sunt ireale;
Sunt asemenea unui șir de lucruri sau o armată.
Cel care suferă, nu există;
Deci cui aparține acea suferință?
Acest verset este foarte important. Să vorbim puțin despre el.
Începem cu: Lucrurile numite „continuum” și „ansamblu”.
„Continuum”, în tibetană, este:
Gyu
Acest cuvânt se referă la faptul că economisesc de dragul viitorului, se referă la percepția pe care o am despre mine în timp.
Conceptul de „eu” are o dimensiune a timpului. Există un „eu” în acest moment și a existat un „eu” în urmă cu zece ani și va fi un „eu” peste cinci minute. Este ca un șir de imagini, fiecare dintre acestea fiind un instantaneu.
Deci, în conceptul „cine sunt eu” există o secvență în timp.
„Colecție” în tibetană se spune:
Tsokpa
Aici este vorba despre „sine” ca fiind un ansamblu de părți. Dacă mai înainte am vorbit despre „eu” de-a lungul timpului, acum ideea de „ansamblu” este „eu” ca o totalitate a părților corpului sau a părților minții – un ansamblu de părți. Așa că Maestrul spune: Toate aceste lucruri pe care le numim „continuum” și „ansamblu”, adică două forme diferite care mă definesc cine sunt – toate sunt o iluzie, asemenea unui șir sau unei armate.
Șirul sau șiragul…
În tibetană
Trengwa
Trengwa înseamnă șir, mala, serie, șirag, succesiune.
Imaginați-vă că țineți în mână un șirag. Acum voi întreba: Unde este șiragul? Iar voi îmi arătați șiragul.
Dacă vă spun „Aici.”, atunci țin aici o mărgea. Dar este o mărgea, nu este șiragul. Când spun „Unde este șiragul?” ― Nu pot arăta șiragul. Pot arăta doar o mărgea.
Șiragul este un concept pe care îl proiectez pe o colecție de mărgele. Dacă vă spun „Arată-mi șiragul”, este aceeași poveste cu „Arată-mi unde este Bucureștiul?”.
Dacă spun: Arată-mi unde este Bucureștiul! Nu-mi puteți arăta „Bucureștiul”, pentru că el este un concept. Îl aplicați pe un ansamblu de case, drumuri, copaci, clădiri și primărie, dar unde este Bucureștiul? Este un concept. Așa cum este și conceptul de „șirag” pe care îl aplic pe o colecție de mărgele.
Care este morala? Fiecare mărgea este un moment din viața mea. Așa că iau toate aceste momente și le înșir într-un șirag și spun: „Acesta sunt eu, de-a lungul timpului”. Sunt eu la vârsta de zece ani, sunt eu la cincisprezece ani și apoi deschidem albumul de fotografi și spunem „acesta sunt eu”.
Armata
Apoi, „ansamblul” este comparat cu armata, în tibetană
Mak
Unde este armata? Ansamblul de forțe aeriene, terestre, de soldați o numim Armată.
Dar unde este armata? Practic nu există așa ceva. „Armata” este un concept în mintea noastră.
–„Armata” este un concept pe care îl proiectăm pe un ansamblu de elemente.
–„Șiragul” este un termen pe care îl proiectăm pe o colecție de mărgele.
Acesta este „șiragul” vieții mele de-a lungul timpului și aceasta este „ansamblul”, adică cine sunt „eu” ca totalitatea de părți fizice și părți mentale.
„Eu-l” pe care îl conceptualizăm atunci când ne uităm la un ansamblu de părți la un moment dat sau la o colecție de momente diferite din secvența de timp a unei persoane, este ireal, este artificial. De aceea, linia definitorie a acestui „eu” este arbitrară și de aceea poate fi extinsă pentru a include și toate celelalte făpturi.
În mod ultim, definiția noastră despre noi înșine în prezent este dincolo de controlul nostru și de decizia de a schimba acest înțeles. Toate acestea sunt controlate de semințele noastre karmice. Tot ceea ce putem face în momentul prezent este să fim buni cu ceilalți și astfel să plantăm semințele care ne vor aduce fericire și ne vor permite să avem și mai mult grijă de ceilalți, în viitor.
… nici cel care suferă nu poate fi găsit
Maestrul acum trece la suferință. Dacă îl caut pe cel care suferă, pe cel care suferă de singurătate, pe cel care a fost trădat, pe cel care îmbătrânește, pe cel care suferă de boli, dacă îl caut să văd unde este, el spune:
Cel care suferă, nu există;
Deci cui aparține acea suferință?
Să căutăm cine este cel ce suferă, a cui este suferința, unde o vom găsi? Este în mâna lui? Este în piciorul lui? Este mâna și piciorul împreună, include ochiul sau nu include ochiul? Unde este ea? Unde este cel care suferă? Unde este cel care îmbătrânește?
Atunci când spunem: mă doare, îmi lipsește ceva sau mi s-a întâmplat ceva, ce au toate acestea în comun? Există „mie”. Există atașamentul de mine.
Iar el spune: „Dacă te duci să cauți, pe cel care suferă, nu-l poți găsi”. Făcând această analiză, nu îl vei găsi. Și, de fapt, acesta este cel mai sigur mod de a elimina durerea.
Cea mai sigură modalitate de a elimina durerea este să înțelegem direct vacuitatea acestui „eu”.
Poate că mâine veți spune: „Bine. Am înțeles: axa timpului, axa spațiului, nu o să mă mai doară”. Nu așa stau lucrurile! Nu funcționează așa. Trebuie să mai muncim puțin. Pentru asta trebuie să mai venim și la alte lecții.
Este adevărat că sunt o iluzie și este adevărat că aceste lucruri sunt concepte, dar noi credem în ele. Suntem atașați de ele într-un mod foarte profund. Este ceva înnăscut, credem că aceste lucruri sunt firești, în timp ce Maestrul ne spune – sunt o greșeală. Aceste lucruri nu există așa cum ni se par. Dar credem în ele. Iar din cauza faptului că noi credem în ele, continuă să ne doară.
Toate aceste versete, toată logica Maestrului, toată aceste dezbateri – vin să ne ajute să ne eliberăm de atașamentul față de acest „eu”.
La început începem cu logica și cu exercițiile pe care le facem acum și cele din teme. Începem încet, încet să reflectăm asupra acestor lucruri, să ne gândim și să medităm asupra lor, și cu timpul vom începe să ne eliberăm și durerea va scade. Acesta este testul.
Testul care vă va spune cât de bine înțelegeți aceste lucruri este cât de mult v-a scăzut sau nu durerea.
Nu cât de mult îl puteți spuneți altcuiva, ci cât de mult în viața voastră există mai puțină durere, mai puține afecțiuni mentale, mai puțină furie și așa mai departe.
Atenție: noi nu spunem că șiragul nu există, ci că nu există de la sine.
Când spun: mă întâlnesc miercuri cu tine, mă refer la mine care va veni undeva și te va întâlni și tu înțelegi asta. Deci nu spunem că nu există eu în acest sens al proiecției, ci spunem doar că dacă voi căuta unde este acest eu, nu îl voi putea găsi.
Și această distincție este foarte importantă. Pentru că până nu fac distincția, cred că sunt acest lucru și apoi am probleme, am dureri.
Care este originea acestor percepții?
După cum am spus mai devreme, atunci când citim versetele trebuie să ne gândim încotro Maestrul se îndreaptă. El merge pe o linie logică foarte clară, ne pregătește pentru ceva.
Până acum ne-a spus că aceste lucruri în care credem atât de mult, sunt ireale/artificiale. Ele nu sunt cu adevărat acolo, dar suntem atașați de ele.
– Deci avem un șir continuu de eu în diferite momente din viață și am decis să numim această înșiruire „eu”.
– Și avem un ansamblu de părți pe care am decis să îl numim „eu”.
Este decizia noastră. Am decis să numim aceste lucruri „eu”. De unde vine această decizie?
Dacă îmi provoacă durerea, atunci de ce am decide așa ceva? De ce am face așa ceva? De unde vine? Răspunsul este că această decizie vine din karma.
De ce corpul meu nu se descompune acum? Într-o zi se va descompune, dar de ce nu în acest moment? Pentru că acum am karma care ține toate părțile mele împreună. Cum se numește a avea karma care ține părțile împreună? În prezent, am karma care mă determină să proiectez această colecție și să o numesc „Eu”, și asta mă face să fiu „eu”. Nu înseamnă că există acolo un eu și abia atunci mă gândesc la el – și asta mă face să fiu „eu”.
Deci există karma care determină pe cineva să proiecteze un „eu” care este mulțumit, iar altcineva are o karmă care îl face să proiecteze un „eu” care suferă. Chiar și eu am momente când proiectez un „eu” mulțumit și sunt momente când proiectez un „eu” care suferă.
Cu ce diferă aceste karme? – Cât de mult i-am ajutat pe alții. Există karma care vine din egoism și karma care vine din ajutorul altora. Și asta-i tot.
Și desigur că asta ar trebui verificat.
Deci acest eu pe care îl proiectez pe un ansamblu de părți, pe o colecție de momente, spunem că vine din karma și că este de fapt artificial. Este practic un concept pe care îl aplic pe un ansamblu sau altul; este timpul și este spațiul. Dacă gândim logic și vom verifica imediat, nu există vreo definiție naturală a cine sunt.
Cine acumulează karma și cum a început totul?
Atunci întrebarea este: dacă spunem că nu există eu, atunci cine este cel care acumulează karma și cine o culege? Cine face toate astea?
Karma pe care o pot acumula, aproape întotdeauna, este în relație cu ceilalți. Deci pentru asta trebuie să existe un „eu” și un „celălalt”.
Atâta timp cât trag în mintea mea o linie între mine și ceilalți, acumulez karma, la bine și la rău.
Datorită faptului că fac diferența între mine și ceilalți, va trebui să mă folosesc să de asta pentru a acumula karma dorită, în scopul de a ieși din această închisoare a lui „eu și celălalt”. Am trasat o linie în jurul meu și aceasta este închisoarea mea. Această linie pe care am trasat-o, acesta sunt eu și acesta nu sunt eu, pe acesta îl apăr și pe acela nu-l apăr – este exact închisoarea mea care mă sufocă și mă ucide.
Dar, între timp, această karma îmi este impusă. Acest obicei de a diferenția este adânc înrădăcinat. Am venit cu el din veacuri peste veacuri. Am fost mereu așa.
Pentru a scăpa de această sufocare, de această închisoare, este multă muncă de făcut.
Avem nevoie de meditație, avem nevoie de Shine, avem nevoie de înțelepciune, avem nevoie de toate aceste lucruri și avem nevoie de profesori care să ne îndrume pe cale. Iar în Tantra se poate face într-o singură viață! Gândiți-vă cât de grozav ar fi ca toată această muncă să fie făcută în timpul unei singure vieți. Cât de rar este acest lucru, și ce karmă trebuie să avem pentru a întâlni tantra, pentru a fi interesați de a munci și de a persevera în ea și așa mai departe. Trebuie să învățăm cum să plantăm semințele și să le udăm mereu, pentru ca asta să se întâmple în viața noastră. Pentru că este atât de rar.
Între timp avem karma care mă separă pe mine de ceilalți. Dar învățând să lucrăm cu această karmă, vom șterge treptat acea linie de separa
Meditația: Unde sunt eu?
Deci haideți să intrăm în meditație.
Așezați-vă comod, închideți ochii și concentrați-vă pe respirație.
Și acum generați-vă motivația. Pentru a vă genera o motivație bună pentru această practică, gândiți-vă din nou la persoana care a fost alături de voi în meditația anterioară.
Gândiți-vă la dorința voastră ca el să fie fericit. La cât de bucuroși ați fi să-l vedeți fericit și la cât de bucuroși ați fi să îi eliminați suferința.
Și din această iubire pentru el și din dorința de a fi el fericit, faceți următoarea meditație:
În această meditație ne vom căuta „Eu-l”. Vom căuta eu-l în corpul nostru.
Deci întrebați-vă: Unde este eu-l?
Și în prima etapă a cercetării, căutați-vă eu-l în părțile corpului. Deși este un exercițiu simplu, este foarte important să faceți această meditație din nou și din nou. Așa că treceți peste părțile corpului și verificați unde vă aflați în corp. Sunteți în propria voastră mână? Sunteți în piciorul vostru? Scanați-vă corpul.
Pentru câteva momente faceți o scanare pentru a vă căuta în diferite părți ale corpului și a vă convinge că nu sunteți acolo.
Un mod de a face asta este să vă întrebați: Dacă mi s-ar lua acest organ, dacă mi s-ar tăia și înlătura această parte din mine, în continuare aş mai numi ceea ce a rămas „eu”? Sunt eu acolo sau nu? Sunt eu sau nu sunt eu?
Dacă ați separa organele, ați putea găsi vreun organ și să spuneți: „Acesta sunt eu”?
Dacă cineva v-ar arăta doar acest organ, ați spune „acesta sunt eu”? Dacă cineva v-ar arăta artera piciorului vostru stâng, oare ați spune: „Sunt eu”?
Continuați mai departe să căutați: dacă „eu” nu este un organ individual, poate că este o colecție de organe? Poate că ești o colecție de organe? Daca da, ce colecție este mai exact?
Iar acum vom examina așa cum am descris mai devreme. Încercați să scoateți organe din colecție, așa cum se întâmplă cu persoanele cărora li se amputează organele și continuați să vă întrebați dacă încă mai sunteți voi. Deci, care colecție ați fi, mai exact, voi? Ce ar trebui să fie acolo pentru ca voi să spuneți că sunteți voi?
Deci, dacă ați ajuns la concluzia că nu sunteți nici un organ individual, nici o colecție de organe, atunci unde este „eu-l”?
Poate că „eu-l” este în afara corpului vostru? Poate că există un eu exterior vouă. Așa că încercați să găsiți acest „eu”.
Poate că există un „eu” exterior vouă? Așa că încercați să căutați în exteriorul vostru unde s-ar afla eu-l vostru.
Și dacă „eu-l” nu este în interiorul corpului și dacă nu este nici în afara corpului, atunci unde altundeva poate fi?
Puteți deschide încet ochii.
Marele bluf
Trebuie să realizăm prin experiența proprie, că acest eu în care credem, nu poate fi găsit deloc. Dacă îl căutăm, nu îl putem găsi. Pentru ca eu să mă conving de greșeala pe care Maestrul Shantideva pretinde că o fac, va trebui să nu-mi găsesc acest „eu”.
Și acest lucru va trebui să-l fac repetat. De ce iar și iar? Deoarece credința mea în acest „eu” este atât de adânc înrădăcinată.
Cum știm?
Verificăm cum reacționați când vă insultă cineva. Și atunci veți ști în ce credeți cu adevărat: în meditație sau în bluf?
Și dacă v-ați simțit jigniți, atunci meditația ar trebui repetată.
Această meditație o putem adânci și extinde. Există multe meditații diferite asupra vacuității și trebuie să le facem, pentru că mintea noastră este încăpățânată și trebuie să atacăm greșeala din mai multe direcții și de mai multe ori.
Înțelegerea acestui capitol și aplicarea lui în viața noastră este sămânța care ne ajută să înțelegem vacuitatea. Să nu uităm că acest capitol, este despre meditație, a cincea perfecțiune. Și ea ne duce la a șasea perfecțiune: înțelepciunea. Maestrul spune: Faceți această meditație și înțelepciunea va veni. Atunci va fi eliberarea de suferință.
Dacă există suferință – ea trebuie eliminată. Punct.
În versetul 101 Maestrul ne-a spus:
Cel care suferă, nu există;
Deci cui aparține acea suferință?
Este imposibil să-l găsim pe cel care suferă, nu-l putem găsi.
În versetul 102, el trage concluzia din aceste analize: acolo este suferință, mă doare, dar când încerc să-l caut pe cel pe care îl doare, nu îl găsesc. Nu pot găsi proprietarul suferinței!
Apoi spune:
Și din moment ce suferința nu are proprietar –
Nu poate fi nicio distincție:
„Este suferința mea, nu este suferința mea” – ce înseamnă „a mea”? Ca să fie „a mea” trebuie să fie un „eu”. Dar nu-l pot găsi. Dacă caut unde este acest „eu” – nu-l pot găsi.
Deci singurul lucru logic care reiese din această analiză, este: Dacă suferința nu are nici un proprietar, atunci nu are rost să facem distincție. Și dacă există suferință – ea este suferință și trebuie eliminată. Punct.
Acesta este sfârșitul demonstrației sale pe care a început-o mai devreme. Durerea trebuie eliminată pentru că este durere. Nu mai este nevoie de alte argumente. Dacă durerea există undeva în lume, trebuie să o elimin. De ce? Pentru că este durere. A mea, a ta – nu contează, spune el, este bazată pe greșeala care este adânc înrădăcinată în noi, și ne face să suferim și să murim. Maestrul ne spune, că dacă există suferință, trebuie să o eliminăm. Nu are rost să încercăm să o asociem, să dăm vina pe cineva. Dacă există suferință, rolul meu este să o elimin.
Versetul 102 complet este:
Și din moment ce suferința nu are proprietar –
Nu pot exista distincții între ele:
Pentru că ea este suferință și trebuie eliminată! –
Ce rost are să încerci să o asociezi?
În versetul 103, Maestrul continuă să extindă același argument:
„De ce trebuie eliminată toată suferința?”
Este inutil să te preocupi în continuare de această întrebare.
Dacă trebuie eliminată, ea trebuie complet eliminată; –
Suferința ta și a lor este aceeași lege pentru toți .
El spune: Este exact același lucru, suferința înseamnă suferință.
În lumina celor citite, putem adăuga: suferința mea vine ca urmare a atașamentului de mine însămi. Suferința lor vine din atașamentul față de ei înșiși. Trebuie să învăț să-mi elimin atașamentul față de mine însumi și trebuie să-i ajut pe ceilalți, să-i învăț să-și elimine atașamentul față de ei înșiși.
Maestrul Shantideva ne spune că nu-i pot învăța pe ceilalți dacă eu nu învăț. Dacă eu însumi nu meditez și analizez, cum aş putea să-i îndrum pe ceilalți?
Suferința și fericirea – ambele sunt goale
Întrebare: Dacă eu nu sunt real, cum poate suferința să fie reală?
Răspuns: Dacă noi căutăm suferința, nici pe ea nu o vom găsi și cu toate acestea ne doare. Suntem aici pentru că ne doare. Suferința este un bluf, dar este reală.
Atunci când spunem suferința este goală, asta nu înseamnă că ea nu există, pentru ca atunci când ne lovim la picior, ne doare. Sau când nu avem bani, suntem necăjiți. Suferim.
Când începem să căutăm suferința – este și ea goală. Este o proiecție care vine din mintea mea și nimic mai mult. Nu există suferință, ea în sine.
Și acesta este norocul nostru. Tocmai pentru că ea este goală, o putem elimina.
Ce se întâmplă când ni rupe mâna, dintr-un motiv oarecare? Înainte de impact, mâna era o linie dreaptă. Acum este o linie frântă. Înainte țesuturile erau împreună, acum a curs sânge. De ce acest lucru este suferință? De ce doare când curge ceva sânge sau când osul se frânge? De ce?
Dacă o căutăm nu o vom găsi, pentru că, suferința în sine, nu are existență reală.
Atunci cum se face că ne doare? Răspunsul nostru este: karma.
Totul este o proiecție și suntem forțați să ne vedem corpul suferind pentru că nu ne-am îngrijit de alții înainte. Avem karma pe care am acumulat-o atunci când i-am rănit pe alții în trecut.
Și aceste semințele le purtăm cu noi de la început, de demult. Ele vin cu noi tot timpul și ne forțează să definim acea linie strâmbă ca durere, sau acest lichid roșu care curge ca durerea. Și asta este tot. Nu există vreun loc din care să vină durerea, pentru că nu vine din lichidul roșu și nici din linia frântă. Ci vine din karma.
„Dacă luăm suferința asupra noastră, vom suferi și mai mult!”
Maestrul Shantideva nu a ordonat versetele întâmplător. În versetul 103, el ne-a adus în situația în care această distincție între durerea mea și durerea ta nu are nici un rost. Dacă doare, trebuie să acționăm pentru a elimina durerea. O unică lege.
Uitați-vă pentru o clipă la împotrivirea care se ridică în voi când spune: „Sunt atât de mulți care suferă”. Ce veți spune în mintea voastră: Cum voi putea lua suferința tuturor? Înseamnă că voi suferi suferința tuturora. Voi suferi și mai mult!
Este exact ceea ce va gândi mintea noastră.
În versetul 104, adversarul, care este mintea noastră, spune:
„Dar dacă această compasiune îmi va aduce mai multă suferință,
Atunci de ce să mă străduiesc să o dezvolt?”.
Dar contemplând asupra suferinței ființelor umane
Cum ar putea compasiunea să ne aducă o suferință și mai mare?
Mintea noastră își spune: „Dacă încep să dau atenție durerii celorlalți, voi suferi tot timpul pentru ei. Nu mi-e de ajuns suferința mea? Și așa am destule necazuri.”
Acesta este reacția noastră naturală.
Ce ne răspunde Maestrul?
El spune: Dacă ai sta cu adevărat o clipă și ai contempla cu seriozitate asupra suferinței altora și la posibilitatea că, poate, prin acțiunea ta ai elimina suferința lor, atunci acest gând pe care îl ai „Ce îmi trebuie și suferința altora? Nu mi-e de ajuns suferința mea?”, va dispare.
Când sunteți acasă, stați și gândiți-vă: „Ce ar fi dacă prin comportamentul meu, acțiunile mele, vorba mea, gândurile mele, aș putea într-adevăr alina suferința celorlalți în acest fel?”. Uitați-vă dacă acest gând vă aduce mai multă suferință sau vă aduce mai multă plăcere și bucurie.
Este exact invers.
Dacă gândiți așa, vei vedea că nu există niciun temei pentru această afirmație: “Compasiunea îmi provoacă mai multă suferință”. Și asta ne spune el în acest verset.
Acesta este afirmația pe care ego-ul o inventează, pentru că eu-l vrea să se apere. Pentru că ego-ul luptă acum pentru existența lui, pentru că îl atacăm. Dar dacă stăm cu adevărat și ne gândim la asta, vom vedea că nu există nici un temei.
*******
În lecția următoare vom intra mai mult în miezul lucrurilor și vom învăța arta comparării și a schimbării de sine cu ceilalți, pentru a ne mării fericirea noastră și fericirea în lume.
Cartea „Șlefuitorul de diamante” vorbește oamenilor de afaceri despre cum să câștige bani, cum să se bucure de ei. Spre sfârșitul cărții spune: Dacă vrei cu adevărat ca managementul karmic să funcționeze, iar înțelepciunea Șlefuitorului de diamante să te ajute să câștigi bani, să te bucuri de ei și să-i ajuți pe alții cu bani, trebuie să înveți să te pui în locul celuilalt. Aceasta este baza.
Dacă doriți ca relația de cuplu să reușească, să găsiți un partener și să puteți păstra partenerul și să găsiți fericirea alături de partener, de-a lungul timpului – a te pune în locul celuilalt este baza. Această înțelepciune este rădăcina, este baza pentru orice altceva.
Grup Facebook