Eu şi celălalt
Capitolul despre meditație
din „Ghidul modului de viață a războinicului spiritual”
al maestrului Shantideva
Inspirat după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 3
O scurtă recapitulare a lecțiilor anterioare
Studiul compararea și schimbarea de sine cu ceilalți se bazează pe cartea Maestrului Shantideva. Studiul face parte din capitolul 8 – perfecțiunea meditației. Perfecțiunea meditației este cea care ne conduce la dezvoltarea înțelepciunii.
Există o practică spirituală pe care o facem acasă în familie, la muncă, în comunitate și este foarte importantă. Dacă o facem corect și suficient de mult, va veni timpul în care dorim să ne intensificăm binefacerile, să ne intensificăm capacitatea de a face bine celorlalți, deoarece suntem limitați în munca din lumea exterioară. Câți oameni putem hrăni? Câte persoane putem găzdui? Câți oameni putem consola? Suntem limitați. Dar, va veni timpul în care vom fi pregătiți să trecem la etapa următoare, să intensificăm capacitatea noastră de a contribui la folosul lumii.
Și pentru a ne ridica la următorul nivel al abilității noastre de a ajuta lumea, va trebui mai întâi să ne dezvoltăm concentrarea meditativă și să dobândim înțelepciunea, iar apoi să ieșim din nou în lume și să oferim aceste daruri celorlalți, la un nivel complet diferit.
Și în prima parte a capitolului, Maestrul Shantideva ne îndeamnă să ne creăm condițiile și să mergem și să ne cufundăm în meditație profundă. Să ne retragem în pădure, sau într-un loc retras și să medităm. În practica noastră spirituală va veni momentul în care va fi potrivit să facem asta. După primele șapte capitole, maestrul ne spune: „Acum du-te și izolează-te”.
Așa că atunci când te vei retrage să meditezi, la ce vei medita?
Maestrul Shantideva, intră acum în subiectul compararea și schimbarea de sine cu ceilalți, care este o cale de a ne dezvolta compasiunea în inima noastră.
În budismul tibetan, există mai multe căi de dezvoltare a compasiunii, care provin toate de la Buddha. Compararea și schimbarea de sine cu ceilalți este una dintre cele mai celebre căi. Maestrul Shantideva este un mare maestru al acestei metode. Și de fapt, acest capitol este dovada scrisă de cum ar trebui practicată această cale.
În lecția anterioară am discutat despre câteva dintre versetele care tratează această problemă a comparării de sine cu ceilalți. Și am afirmat că durerea mea și durerea altora sunt la fel, și că trebuie să elimin orice durere, pentru că este durere, indiferent dacă este a mea sau a altora. Iar pentru asta au fost date multe argumente convingătoare. Maestrul Shantideva este un mare logician. Iar dacă nu v-ați convins încă, asta nu înseamnă că există o greșeală în argumentele lui – pentru că dacă vom încerca să găsim greșeala, va fi greu de găsit. Și acest lucru se întâmplă deoarece suntem obișnuiți să gândim diferit.
Va trebui să medităm mult asupra acestor lucruri, pentru ca ele să străpungă zidul gros de năravuri pe care îl avem. Avem tendințe egoiste cu care am venit în această lume. Ne-am născut așa și ele s-au întărit pe parcursul vieții. Suntem puternic atașați de noi înșine și ne îngrijim numai de noi. Și despre asta vom vorbi astăzi.
Maestrul Shantideva ne spune că acest egoism și această preocupare pentru noi înșine sunt sursa întregii noastre suferințe. Și singura modalitate prin care putem ajunge la fericirea maximă este să depășim aceste tendințe.
Ele sunt greu de depășit, deoarece sunt adânc înrădăcinate și unele sunt înnăscute. De aceea este nevoie de multă învățătură și practică.
Ka chik
Maestrul ne oferă o mulțime de argumente sub forma de dezbatere logică cu mintea noastră, cu conștiința noastră care se opune acestor idei. De ce? Pentru că mintea este obișnuită să aibă grijă numai de ea însăși.
În tibetană se numesc kachik:
Ka chik
Ka – gură,
Chik – unu.
Kachik ar însemna „în unanimitate”. Sau o persoană neidentificată, cineva.
Maestrul ne dă de fiecare dată încă un argument, care să învingă acest instinct malefic din propria noastră conștiință, care ne face să suferim și în cele din urmă, să îmbătrânim și să murim.
Am terminat lecția anterioară cu versetul 104, în care „adversarul” sau cineva, vine și spune: „Stai așa, tu îmi spui că trebuie să-mi dezvolt compasiunea, că trebuie să mă îngrijesc de toți ceilalți ca și de mine însumi, că trebuie să le înlătur durerea așa cum fac cu durerea mea. Dar dacă încep să mă gândesc la suferința tuturor celorlalți, atunci suferința mea va fi mai mare decât pe cea pe care o am acum. De ce trebuie să adaug mai multă suferință la cea pe care o am deja?”
Și aceasta este mintea noastră. Acest kachik, suntem noi. Este gura noastră care vorbește. Maestrul îi răspunde: „Dacă contempli cu adevărat la suferința ființelor umane, vei vedea că această afirmație nu are nici un temei. Dacă stai cu adevărat și meditezi la suferința altora și la suferința din lumea noastră și te gândești la cum ai putea ajuta sau cum să ajungi în situația în care să-i poți ajuta, și apoi să ieși din meditație – uită-te la cum te simți”.
„Stai un sfert de oră și meditează, asupra suferinței altora, încearcă să vezi unde se află, ce îi deranjează, ce îi doare, gândește-te la cum ai putea să-i ajuți. Poate că în momentul de față nu știi cum să-i ajuți pe toți cei care suferă în lume, poate este prea mult pentru tine, dar cel puțin încearcă să te gândești pentru o clipă, la o singură ființă – „De-aș putea să o ajut” sau „Dacă aș putea face asta, atunci ce aș face?”. După ce faceți această meditație, vedeți cum vă simțiți, dacă suferiți mai mult sau mai puțin. Iar atunci veți ști.
Argumentul pe care ni-l dă Maestrul este: Dacă cu adevărat ai meditat sau reflectat asupra acestor lucruri, vei vedea că afirmația pe care ai făcut-o nu are nici un fundament. Este incorectă. Dacă stăm și medităm la suferința altora și la dorința noastră de a-i ajuta, se va întâmpla complet invers. Vom deveni din ce în ce mai fericiți.
Și acum să mergem mai departe.
Sacrificiul de sine
Deci, să trecem la versetul 105. Maestrul ne pune în fața unui alt subiect foarte frumos, și anume sacrificiul de sine.
De obicei, nu ne prea place să ne gândim la asta, deoarece cuvântul ne duce la ideea de „victimă”. Și spunem „nu vreau să fiu victima altora și nici să mă sacrific”.
Dar să lăsăm deoparte pentru moment aceste idei și să ne concentrăm pe ceea ce ne spune maestrul Shantideva.
Și dacă suferința unuia are puterea
De a eradica suferința multora,
Dacă cineva ar spune: „Voi suferi eu numai ca ceilalți să nu mai sufere sau dacă prin suferința mea aș putea eradica suferința multora:
Atunci cel cu inima plină de iubire
Va lua această suferință asupra lui, de dragul altora.
Cine este „cel cu inima plină de iubire”? Acesta este Bodhisattva. Cartea este de fapt ghidul de viață a unui Bodhisattva, a războinicului spiritual. El este cel care se antrenează să devină Buddha, să ajungă la iluminare pentru a putea ajuta toate ființele. Bodhisattva își dezvoltă iubirea la nivelurile cele mai înalte.
Deci, dacă există un astfel de Bodhisattva, a cărui iubire este nemăsurată, și cineva i-ar spune, sacrifică-ți asta de la tine și toți oamenii se vor bucura – atunci cu siguranță o vor face. Asta face un Bodhisattva. Pentru că el are Bodhicitta.
Ce este un Bodhisattva?
Bodhisattva este cel care a realizat Bodhicitta adevărată în inima sa. Spre deosebire de cea a trestiei de zahăr.
Bodhichitta trestiei de zahăr este artificială, este dulce dar e goală pe dinăuntru. Noi nu suntem încă Bodhisattva, doar practicăm să fim Bodhisattva, pentru că acest lucru plantează semințele de a deveni cu adevărat Bodhisattva.
Dar când cineva este un adevărat Bodhisattva, inima lui este plină de iubire și compasiune față de toate ființele – o astfel de persoană este obsedată să aducă binecuvântare tuturora, și nu va fi ceva, ce nu va fi dispus să facă, dacă știe că acest lucru va aduce fericire altora. El este gata să se sacrifice, dacă știe că aduce fericirea altora sau dacă poate elimina suferința celorlalți.
Acesta este Bodhisattva.
Datorită faptului că este pregătit pentru toate aceste lucruri, Bodhisattva devine din ce în ce mai fericit și plăcerea lui va fi din ce în ce mai mare. Acesta este paradoxul. Cu cât suntem mai dispuși să facem aceste lucruri, cu atât suferința se va îndepărta de noi și plăcerea va veni spre noi.
În seminarul Lo Jong am povestit despre Geshe Chekawa care se afla pe patul de moarte. El a fost un mare Bodhisattva, un mare sfânt, iar elevii lui stăteau triști în jurul lui. Fiind pe cale să moară, Geshe Chekawa din imensa lui iubire față de discipolii săi, încerca să le descrie ce i se întâmplă în acest proces. Și ei ascultau la ceea ce le spunea marele lor Lama. Geshe Chekawa încearca cu greu să le vorbească și spune: „Nu merge, nu merge așa, încerc din toată puterea mea să cobor în infern ca să ajut făpturile de acolo, și tot ce văd în jurul meu sunt îngeri”.
Floarea lunii
În versetul următor – 106 – Maestrul menționează o poveste care apare în Sutra lui Buddha numită
Samadhi Raja Sutra
„Samadhi Raja” în sanscrită înseamnă: „Sutra Regelui Concentrării”. În cartea sa despre meditație, Maestrul Kamalashila citează multe din această sutră. În ea se povestește despre „Floarea lunii minunată”. „Floarea lunii minunată” este numele unui călugăr, în sanscrită i se spunea
Supushpa Chandra
Su înseamnă bun sau minunat,
Pushpa – floare,
Chandra – luna.
Adică, floarea lunii minunată. Acesta era numele lui.
În tibetană:
Metok Dadze
Metok – floare,
Da – luna,
Dze – frumos sau minunat.
Versetul 106:
Deși Floarea lunii minunată știa bine
Că regele este pe cale să-i facă rău,
Și-a acceptat propria suferință
Pentru a preveni suferința celor mulți.
Povestea spune că regele Shuradatta a decis să desființeze Dharma. Așa că a închis mănăstirile și a ucis mulți călugări. Călugării rămași au fugit în pădure de frica acestui rege.
Dar Supushpa Chandra având bodhicitta adevărată, i se făcu milă de supușii regatului că nu vor mai putea avea dharma și vor nevoiți să sufere în continuare și să moară. Spre ce merge viața oamenilor obișnuiți? Spre bătrânețe și moarte.
Pentru că el era deja un mare sfânt și putea vedea lucrurile mai departe. El decide, în ciuda fricii de rege, să meargă să-i învețe pe oameni, inclusiv pe soția regelui și pe însoțitoarele ei.
Se pare că era un profesor foarte bun pentru că toți l-au urmat, chiar și regina a părăsit palatul. Acest lucru nu i-a plăcut deloc regelui. Și când a auzit de asta, a poruncit să-l tortureze pe acest călugăr, să-i scoată ochii și să-i reteze urechile, nasul, mâinile, picioarele unul câte unul. După atâtea chinuri, călugărul în cele din urmă muri. Apoi cadavrul a fost incinerat. Se spune că trupul a ars radiind o lumină deosebită timp de câteva zile. Atunci regele și-a dat seama că a făcut o greșeală, că acest călugăr era un sfânt și și-a regretat fapta. El a început să dăruiască și a ridicat acolo o stupa. Povestea spune că toate acestea nu l-au ajutat pe rege, și el a căzut în infern de pe urma faptelor sale oribile.
Și de unde știm această poveste? Ea provine din așa-numitele Povești Jataka, care descriu viețile anterioare ale lui Buddha. Așa că Buddha spune: „Știi cine a fost acest rege? Eu am fost acel rege într-o viață anterioară. Eu am fost acel rege, așa că știu: Călugărul acela știa că merge să se sacrifice, dar că asta va aduce binecuvântare altora. Și era dispus să o facă. De-a lungul anilor, povestea lui Supushpa Chandra a devenit un exemplu de înalt sacrificiu pentru a înlătura suferința multora.
Începeți cu un morcov și un cartof
Oamenilor le este puțin frică să practice și să urce la acest nivel al unui bodhisattva pentru că nu vor să-și dea organele sau corpurile lor sau se tem de durere.
În altă parte, maestrul Shantideva spune despre această generozitate: „Începeți mai întâi să dați un morcov și un cartof. Dacă veți practica, va veni ziua în care acest corp va fi ca și cartoful pentru voi, pentru că nu veți mai fi atașați de el. El nu este ceea ce sunteți voi. Și pentru că sunteți atașați de acest lucru, vă provoacă multă suferință”.
Treptat, odată cu practica, acest atașament scade și nu o să ne mai fie greu să facem acest sacrificiu.
Maestrul Shantideva ne spune: „Nu vă panicați, nu începeți cu asta. Începeți din locul în care sunteți acum. Începeți mai întâi să dăruiți un morcov și un cartof, și apoi veți dărui doi morcovi și doi cartofi. În scurt timp capacitatea de a dărui și de sacrificiu va crește cu mult mai mult, și împreună cu ea va crește și fericirea voastră”.
Călugărul știa că era pe cale să fie executat de rege. Și asta ni s-ar putea părea înfricoșător și descurajant. El spune: „Dacă sunteți încă atașați foarte mult de corpul vostru, începeți cu lucrurile pe care le puteți oferi”.
În cele din urmă, oricine înțelege cum funcționează karma și vacuitatea, actul de sacrificiu ne creează karma care ne aduce numai bine. Iar sacrificiul nu mai este cu adevărat sacrificiu. Cu cât sacrificiul nostru va ajuta mai mulți oameni, cu atât mai mult bine se va întoarce la noi.
Cel care înțelege bine acest lucru, el nu se sacrifică de fapt. La acest nivel nu mai este pentru el ceva greu, așa cum ni se pare nouă datorită atașamentului față corp pe care îl numim „eu”. Și acesta este subiectul capitolului nostru.
Dar pentru ca noi să acumulam această karmă, este important ca generozitatea să fie completă. Este important ca ea să fie făcută fără ezitare, fără remușcări, cu intenție deplină și mare bucurie. Dacă acești factori lipsesc, nu am atins încă acest nivel. De aceea, vom da atâta cât putem, dar de fiecare să dăm puțin mai mult. Și va veni ziua când vom dărui tot timpul, fără nicio problemă. Abilitatea de a dărui se dezvoltă.
Întrebare: Toate aceste povești despre sacrificarea vieții nu încalcă regula morală care spune să ne păzim viața?”
Răspuns: Ceea ce dorim este de a ajunge, în final, la nivelul cel mai înalt în care să putem ajuta toate ființele cât mai mult. Acesta este nivelul lui Buddha. Capacitatea lui Buddha de a dărui altora este maximă. Ea este desăvârșită. Tot ceea ce face Buddha este de a-i ajuta pe ceilalți. El nu face altceva.
Există multe povești despre sacrificiul lui Buddha din viețile pe care le-a trăit. El ne descrie ceea ce se numește calea perfecțiunilor, calea Bodhisattva, cum acționează Bodhisattva înainte de a urca pe calea tantrică.
Pentru a ajunge la iluminare, avem nevoie de acest corp. Deci, depinde foarte mult în ce etapă ne aflăm și pe ce cale ne aflăm. Fiecare trebuie ar trebui să privească sincer și să vadă care este cea mai mare dăruire pe care o poate face la nivelul la care se află.
Dar, dacă ne aflăm într-o practică tantrică în care lucrăm direct cu corpul pentru a ajunge la iluminare, atunci va fi foarte important să ne păzim și să ne menținem sănătatea corpului. Pentru că trupul va deveni un instrument pentru a aduce binecuvântare tuturor ființelor, și deci el va fi sfânt. Asta nu înseamnă că el este sfânt de la sine sau impur de le sine.
La urma urmei, dacă ne uităm la ce este acest corp – un corp din carne și oase, el produce gunoi, putrezește, se uzează și ne provoacă suferință, boală și moarte. Acesta este un aspect al lui. Dar, dacă urcăm pe calea prin care ajungem să fim o ființă iluminată, care poate ajuta toate făpturile, corpul va deveni un lucru sacru care trebuie păzit și respectat. Depinde unde ne aflăm pe cale.
Când vorbim despre cale, vorbim despre tantra budistă autentică, care îi aduce pe oameni la iluminarea deplină a lui Buddha. Este foarte rar să întâlnim profesori care pot preda tantra la acest nivel pur.
Cel care a întâlnit tantra și are karma să meargă și să practice în acest fel, probabil că a făcut deja toate aceste sacrificii în viețile anterioare.
Și dacă încă nu putem face sacrificiu la un asemenea nivel – nu ne judecăm. Este important să fim sinceri cu noi înșine. Este important să progresăm pe cale. Putem să ne imaginăm în meditație că facem lucruri grozave pentru alții. Că ne sacrificăm comoditatea noastră de dragul celorlalți. Aceste vizualizări plantează semințe în mintea noastră, ca într-o zi să putem face lucruri extraordinare pentru alții și asta va fi tot ce vom dori să facem. Și asta ne va aduce o mare plăcere.
Plăcerea unui Bodhisattva
Versetul 107 spune:
Dacă îți antrenezi mintea să producă plăcere
Prin a ușura și îndepărta altora orice durere,
Vei putea cobori și în infernul cel mai adânc
Așa cum gâsca se scufundă în lacul cu lotus.
Acesta este celebrul principiu al maestrului Shantideva. El spune mereu: „Totul este o chestiune de obicei”. Totul este o chestiune de practică. Atât obiceiul, cât și practica. Dacă practicăm dăruirea, sacrificiul și ne focusăm pe a ușura și îndepărta durerea ființelor – vom ajunge în locuri extraordinare. Pentru că nu va mai exista nicio limită acolo unde ne poate duce practica. Vom ajunge, spune el, în locul în care vom fi gata să coborâm și în infern, dacă va trebui să ajutăm pe cineva acolo, precum gâsca care se scufundă într-un lac – cu mare ușurință, cu mare plăcere! Putem ajunge la acest nivel.
Și toți Buddha vor fi acolo. Ei se duc și ajută ființele în toate aceste locuri. Și sunt permanent în plăcerea sublimă. Maestrul spune: „Totul este posibil – totul este doar o chestiune de practică”.
Infernul cel mai adânc – În tradiția budistă există diferite niveluri ale infernului. Nivelul cel mai adânc se numește:
Narme
Narme – neîncetat. Este numit așa pentru că în acest nivel al infernului, suferința este cea mai grea și este neîncetată. Nu există o clipă de răgaz din această suferință. Ea este groaznică. Am învățat puțin despre asta în cursul 8.
Cine vrea să ajungă acolo? Nimeni nu vrea să ajungă acolo, în afară de Bodhisattva. Bodhisattva caută să coboare să-i ajute pe toți cei care suferă acolo. El spune: Dacă practici, vei putea să cobori acolo, cu aceeași plăcere cu care gâsca se scufundă în lacul ei.
Este adevărat că apar situații cumplite în viața noastră care sunt asemenea infernului, și sunt momente în care suntem în euforie ca în paradis. Și adevărat că, conștiința noastră nu începe și nu se termină în această viață. Conștiința continuă. Karma acestei vieți se va termina, dar conștiința va trece într-o altă formă de existență, dar ea nu se oprește brusc. În fapt, conștiința noastră nu este corpul nostru. Ea este diferită de corp.
Spre ce viață se va duce? Unde ne vom naște data viitoare? Dacă vom avea o karmă grea, cu siguranță ne vom renaște într-o formă de existență suferindă.
Unde este infernul? Unde este societatea de construcții care a săpat infernul în pământ? Noi spunem că ea nu există. Așa cum ne experimentăm într-un mediu uman sub forma existenței umane, datorită karmei care ne-a rodit, tot la fel putem experimenta infernul datorită karmei grele pe care am acumulat-o. Raportat la toate karmele care se pot maturiza, karma de a fi om, este o karmă excelentă.
Deci, există un astfel de loc. Nu este un loc geografic. Este un loc în conștiința noastră. Dacă avem karma grea, vom proiecta o existență suferindă. Infernul poate fi aici și acum. Și se poate întâmpla în 30 de secunde – în 30 de secunde karma se poate manifesta. Karma acestei vieți s-a terminat și urmează o altă karmă. Și poate fi karma unei suferinței teribile care se manifestă.
Un ocean de fericire
Versetul 108:
Și când orice ființă va fi complet eliberată,
Și de un ocean de fericire lumea va fi plină
Nu este asta în sine suficient?
De ce să aspiri spre Nirvana?
De ce să aspiri spre Nirvana? Ce este Nirvana?
Nirvana este locul în care practicantul și-a oprit orice suferință. El a perceput vacuitatea, a lucrat cu ea și și-a eliminat toate afecțiunile mentale și semințele lor în mod ireversibil. Și se află în mare plăcere.
Atunci când sunt eliminate toate afecțiunile mentale, toată mânia, gelozia, egoismul, concepțiile greșite, mândria, ceea ce rămâne este plăcerea.
Nu trebuie să producem plăcere, trebuie doar să eliminăm ceea ce ne perturbă.
Cel care a ajuns la acest nivel este Arhat. Tibetanii îl numesc ”distrugătorul de dușman”, adică [cel care] a distrus dușmanul, afecțiunile mentale. El este cufundat în Nirvana. Pe cine a ajutat? Pe el însuși.
Maestrul spune: dacă Bodhisattva, cel care se sacrifică, cel care se concentrează pe ceilalți, reușește în misiunea sa, [atunci] el îi eliberează pe toți de suferință, nu doar pe sine însuși. Rezultatul este că întreaga lume va fi plină de plăcere. Plăcerea va umple lumea. O plăcere pe care nu ne-o putem imagina.
Chiar și plăcerea Nirvanei este imensă. Dar plăcerea iluminării este o cu totul altă plăcere.
El spune: Atunci de ce să aspirăm spre ceva inferior? De ce să aspirăm spre această nirvana care este personală și deși mă eliberează de suferință, toți ceilalți suferă? De ce să nu ne concentrăm asupra ființelor, să avem grijă de bunăstarea lor și să ne îngrijim ca toate să ajungă la această plăcere?
Dacă vom împlini toate acestea, va fi iluminarea deplină a lui Buddha. Iluminarea poate fi atinsă numai prin dezvoltarea compasiunii.
Desigur, că trebuie să percepem mai întâi vacuitatea, dar numai cu perceperea vacuității este imposibil să ajungem la iluminarea deplină a lui Buddha. Trebuie să ne concentrăm atenția pe toate ființele. Gradul de fericire și gradul de plăcere este o funcție a cât de mult ne îngrijim de lumea din jurul nostru.
Gustul paradisului
Cel care își elimină afecțiunile mentale, ajunge la o anumită plăcere numită nirvana, ceea ce este minunat și nu o subestimăm. Ea este uimitoare, este mult mai mult decât știm noi. Dar există un loc cu mult mai înalt decât Nirvana. Maestrul ne vorbește despre iluminarea deplină a lui Buddha.
Ro chok
Ro înseamnă gust,
Chok – sublim, divin.
Ro chok înseamnă gustul sublim sau gustul divin.
Gustul paradisului este plăcerea supremă a lui Buddha, este plăcerea în care Buddha se află tot timpul, chiar și atunci când coboară în infernul cel mai adânc. Maestrul Shantideva ne spune: Odată ce ai dat de gustul lui, al acestui Ro Chok, care este rezultatul disponibilității tale de ați sacrifica confortul tău pentru bunăstarea altora, nu vei mai dori nimic altceva. Gustul Nirvanei pălește în fața lui Ro Chok.
Am să mai spun încă ceva despre Ro Chok. Toți bodhisattva care sunt atât de preocupați să facă bine celorlalți, sunt atât de absorbiți de aceste acțiuni și binefacerile acumulate sunt atât de mari, încât par că ei plutesc deasupra binefacerilor strânse, ajungând la iluminare fără să simtă. Se întâmplă de la sine. Binefacerile îi inundă și apare Ro Chok – gustul divin. Sunt obsedați de ceea ce fac, și fără să simtă, ajung la iluminare. Gyeltsab Je mai adaugă că acest lucru este valabil mai ales atunci când înțelegem că toate celelalte ființe vii sunt mamele noastre.
Ei nu aspiră să fie recompensați
În următorul verset 109, spune:
Deși acționez în beneficiul celorlalți,
Nu cunosc mândria sau prețuirea în inima lor;
Ai servi pe alții, este doar satisfacția lor,
Și nu așteaptă pentru asta să fie recompensați!
Pe scurt, acest verset spune că, deși bodhisattva acționează în beneficiul altora, nu se mândresc cu asta sau nu sunt aroganți. Bucuria lor, satisfacția lor este chiar actul de a face bine altuia. Este ceea ce le aduce bucurie. Nu au nevoie de respect, pentru că au estompat deja linia de separare dintre ei și ceilalți. Vă amintiți de exemplul mâinii și piciorului? Ei nu mai spun – „Eu sunt aici și tu ești acolo, dar fac pentru tine”. Tu ești o parte din mine!
Mereu vorbim despre karma și legile ei. Oare putem decide; „Oh, nu am nevoie de această karmă?. O fac pentru că o fac, nu am nevoie de această karmă?
Nu la asta se referă maestrul aici. El spune, cu cât înțelegem mai mult vacuitatea și karma, cu atât fapta mea acumulează mai mult merit și karma se va întoarce mai repede. Sensul aici este că bodhisattva înțelege bine karma și acționează din înțelegerea legilor ei, din înțelegerea că ceea ce face, se va întoarce la el amplificat. El nu subestimează legile karmice.
Unul dintre lucrurile care intensifică karma este să ne bucurăm de faptele noastre.
Stau dimineața, în pat, înainte de a mă da jos din pat, îmi amintesc de toate lucrurile pe care le-am făcut și mă bucur de ele. Acest act amplifică karma foarte mult. Așa ne îndrumă toți Lama – să stăm și să ne bucurăm, din înțelegerea modului în care funcționează karma. Acest lucru dă putere karmei. Nu vom spune „oh, cât de bun sunt, cât de mult am reușit, sunt mai bun ca alții”, ci „Vreau să-mi amplific karma ca să pot face mai mult pentru alții, ca să pot oferi și mai mult”.
De aceea, Bodhisattva își dă seama că atunci când oferă, se va întoarce la el însutit. El înțelege asta. Se bucură că i-a revenit karma însutit, pentru că acum poate da altora însutit. Deci asta este ideea. Ei nu așteaptă să fie recompensați, vor ca recompensa pe care au primit-o să o de-a mai departe.
Perfecțiunea comparării de sine cu ceilalți
Versetul 110 ne vorbește în continuare despre compararea de sine cu ceilalți. Maestrul ne spune că așa cum avem grijă de noi înșine, la fel trebuie să ne îngrijim și de ceilalți.
Așa cum pe tine te protejezi
De orice neplăcere, oricât ar fi de mică,
La fel protejează-i și pe alții,
Și compasiunea din inima ta o să ți-o trezești.
În acest verset, Maestrul ne vorbește despre coborârea la niveluri subtile. Nu-i așa că nu vreți să aveți neplăceri? Nici mare, nici mică și nici foarte mică. Fiecare caută să facă impresie celorlalți și nu vrea să audă nici cea mai mică critică la adresa lui sau defăimare. Exact așa, spune maestrul, acționează și față de alții. La același nivel de subtilitate. Nu mai puțin de atât. Dezvoltă-ți empatia, ferește-i de orice neplăcere, oricât de mică. Nu este suficient să dăruiești, asigură-te că este frumos împachetat, că se vor bucura – așa cum ți-ai dori și pentru tine. Ideea versetului, este în aceeași măsură.
Acest verset rezumă tot ceea ce a fost prezentat până acum, adică compararea de sine cu și ceilalți, de a învăța să ne comparăm cu ceilalți și să coborâm la niveluri și mai subtile.
Să nu uităm că Maestrul Shantideva dispută tot timpul cu adversarul imaginar – cu mintea noastră. Ea este cea care se răzvrătește constant împotriva acestor idei. Pentru că suntem obișnuiți să avem grijă numai de noi înșine și avem o idee despre cine suntem. Vom vorbi și despre asta în curând.
Dacă vom putea aduce la perfecțiune această practică de comparare de sine cu ceilalți – vom fi mari sfinți. Dar scopul nostru nu este să fim mari sfinți, ci să ajungem la iluminarea lui Buddha, deci trebuie să mergem mai departe.
Puterea obișnuinței
Acum vom trece la schimbarea de sine cu ceilalți, care este subiectul principal al acestui capitol.
Înainte de a intra în acest subiect, care este un nivel mai înalt și mai greu de realizat decât comparația de sine cu ceilalți, Maestrul revine din nou la subiectul obiceiului.
Aici, de exemplu, el ne dă un exemplu, versetul 111:
Prin puterea obișnuinței ai învățat să crezi că
Picăturile de spermă și de sânge ale altora
Ești tu însuți
Dar acest lucru nu există deloc!
În tradiția budistă, bărbatul contribuie cu sperma și femeia cu „sângele”.
Maestrul spune, ai luat sperma și ovulul de la alții și pe care le numești acum „eu”. Deci cum se face că eu le spun „sunt eu”? Acest lucru se întâmplă datorită obișnuinței.
Dacă din obișnuință te-ai hotărât să numești două părți care vin din oameni diferiți ca fiind „eu”, atunci nu mai există nicio limită la ceea ce poate face obiceiul. Dacă te-ai obișnuit așa și dacă nu funcționează, dacă te omoară, atunci îți poți schimba obiceiul, practicând.
Cum decid să spun „eu”?
În continuare vom intra într-o serie întreagă de versete care tratează această întrebare „Cine sunt eu”?
Deci cine sunt eu cu adevărat?
Așa că acest verset spune că ceea ce numesc „eu”, este un fel în care m-am obișnuit să mă gândesc la părțile altor oameni, ale părinților mei. Oare aceasta este decizia mea? Sau aceasta este proiecția mea?.
Oare am decis să numesc sperma și ovulul, „eu”? Sau sunt forțat de proiecția mea să le numesc „eu”? Pot schimba acest obicei? Pot schimba definiția a ceea ce numesc „eu”?
Și aici intervine problema obiceiului. Dacă m-am obișnuit într-un fel, atunci mă pot obișnui altfel. Este doar un concept pe care îl proiectez.
În aceeași măsură Bodhicitta trestiei de zahăr este artificială, nenaturală și o practicăm prin gândire. Poate că nu am ajuns încă să-i tratăm pe alții în acest fel dar acest lucru plantează semințe și, prin puterea obiceiului, aceste semințe vor germina și adevărata Bodhicitta va veni.
Bodhicitta adevărată nu va veni dacă nu plantăm semințele. Una dintre legile karmei este că, karma pe care nu am plantat-o nu se poate manifesta. Dacă nu există sămânță, nu există copac. Semințele Bodhicittei adevărate sunt Bodhicitta trestiei de zahăr. Imaginându-mi că am Bodhichitta, practic compasiunea față de toate ființele în inima mea.
Ca rezultat al practicii compasiunii, atunci când mă prefac că am Bodhicitta și îmi îndrept mintea către suferința altora, ea seamănă semințe. Aceste semințe creează karma și, ca urmare a acestei karme, voi începe să mă văd diferit.
Marele ego
Versetul 112:
Dacă prin puterea obișnuinței, spune el, am învățat să tratăm sperma și ovulul ca „eu”,
De ce atunci nu poți considera
Trupul altuia ca „Eu”?
Nu este greu de învățat să-l definești ca fiind al tău
Și să vezi trupul altuia ca fiind al „meu”.
Maestrul ne spune: „Dacă ești atât de atașat de tine, este în regulă, rămâi așa dacă vrei. Dar încearcă să te definești altfel. Dacă ai definit sperma și ovulul și ce a evoluat din ele, ca fiind „eu” – definește-te acum altfel. Include-i și pe alții în definiția ta. Și asta este tot”.
Putem spune și altfel, dacă vreți. Ești obișnuit să fii egoist, deci rămâi egoist. Doar definește-ți acest ego al tău altfel. Și atunci, îți vei sluji ego-ul în continuare, doar că ego-ul tău îi va include și pe el, și pe ea și pe ei. I-ai inclus pe toți în interiorul liniei.
Mai înainte am spus că ceea ce s-a dezvoltat din spermă și ovul, sunt „eu”. Acum spun: Această spermă și ovul, sunt „eu”, această spermă și ovul este și el și această spermă și ovul îi include și pe ei. Și asta este tot.
Și voi continua să fiu egoist, doar că acest ego va fi acum altceva și îi va include și pe toți ceilalți.
Cu cât veți citi mai mult pe Maestrul Shantideva, veți vedea că există o logică foarte frumoasă în felul în care el împletește versurile, cum vă conduce de la un subiect la altul.
Comentatorul Gyaltsab Je spune că fiecare dintre noi are potențialul de a face două lucruri:
a.Așa cum mă prețuiesc pe mine, pot învăța să-i prețuiesc pe ceilalți. E doar o chestiune de obișnuință.
b.Dacă ”a” fac bine, rezultatul lui a va veni de la sine și va fi b, adică eliminarea oricărei prețuiri de sine. Învățând să-i prețuiesc pe ceilalți la fel de mult ca și pe mine, prețuirea de sine va dispărea. Ea a plecat. Pentru că prețuirea de sine este îndreptată spre centrul lumii – adică „eu”. Dacă acum învăț să-i prețuiesc pe ceilalți la fel ca și pe mine, dintr-o dată lumea nu va mai avea niciun centru și apoi această prețuire de sine va dispare.
Odată, cineva a făcut un alt experiment cu pixul.
Uitați-vă pentru o clipă la acest pix.
Și închideți ochii. În mintea voastră, imaginați-vă că acest stilou se umflă, se mărește din ce în ce. Forma lui rămâne aceeași, dar este foarte mare. El ajunge să fie de dimensiunea mea. Apoi continuă să se mărească și mai mult, și umple această cameră.
Continuă să crească, și va umple tot acest oraș. Pixul va deveni uriaș și va umple întreaga Europă.
Continuă să se mărească, și va umple întreaga planetă. Apoi va umple tot universul.
Acum întrebați-vă unde este pixul?
Puteți deschide ochii.
Dacă îndepărtăm linia de delimitare cât mai departe, pentru a include pe toată lumea, atunci care va fi prețuirea de sine? Va dispărea la fel ca și pixul, când l-am făcut să se mărească. Acesta este principiul aici.
Prețuirea de sine și atașamentul de sine
Prețuirea și atașamentul de sine sunt două concepte importante. În tibetană
si
Se pronunță Danzin.
Rang înseamnă eu însumi sau sine.
Chendzin – prețuire,
Deci, Rang Chendzin înseamnă prețuirea de sine. Iar Dandzin înseamnă atașamentul de sine sau de mine însumi.
Două concepte diferite, dar înrudite.
Ce înseamnă prețuirea de sine? Ea înseamnă că am grijă mai întâi de mine, și asta vine în detrimentul celorlalți.
Pentru ca să existe prețuirea de sine, mai întâi trebuie să existe ideea despre mine însumi sau de „eu”. Să existe atașamentul de mine însumi, care este al doilea concept – dakndzin.
Deci, în dakndzin am ideea a cine sunt eu. Am o idee că este acolo un „eu” care există în sine și de care trebuie să am grijă. Atașamentul de sine generează prețuirea de sine.
Învățătura Sutrei inimii și a Sutrei tăietorului de diamant atacă direct acest dakndzin, atașamentul de sine. Deoarece acest atașament se agață de ceva care nu a existat și nu va exista vreodată, credem că există și suntem gata să mergem la război pentru el.
Acest studiu al schimbării de sine cu ceilalți, atacă din ce în ce mai mult acest atașament de sine, care ne omoară, dar în mod indirect, prin a ataca prețuirea de sine.
Maestrul ne vorbește, despre toate comportamentele, toate tiparele pe care le avem și despre toate obiceiurile pe care le avem de a avea grijă de noi înșine. Aceasta este prețuirea de sine. Avem grijă de noi înșine în detrimentul îngrijirii celorlalți. Și pe măsură ce învățăm să slăbim prețuirea de sine, simultan se slăbește și atașamentul de sine. Acesta este modul indirect de a trata atașamentul de sine.
În capitolul nouă, maestrul ne va învăța direct cum să facem față acestui atașament de sine. Capitolul opt ne conduce spre capitolul 9, prin practica meditativă și prin examinarea acestui atașament din unghiuri diferite, așa cum veți vedea mai târziu în versete.
El spune: acest dakndzin vine din neînțelegere. Vine din ignoranță. Nu înțelegem de unde am venit. El spune: dacă ai înțelege că tot ce este bun în viața ta vine din grija față de ceilalți, atunci n-ai să te mai preocupi toată ziua să te prețuiești și să ai grijă de tine însuți. Pentru că tocmai asta te omoară.
Pentru că nu înțelegem cine suntem și de unde venim și de unde vine tot ce este bun în viața noastră, suntem în permanență preocupați de prețuirea de sine. Maestrul Shantideva ne ajută să depășim acest rău obicei.
Dăunător sau o mare de virtuți
Vom trece la următorul verset, 113. Acesta spune:
Dacă prețuirea de sine – este dăunătoare,
Iar prețuirea altora – un ocean de virtuți; atunci
Renunță la atașamentul de sine și
Obișnuiește-te să te concentrezi pe ceilalți!
De ce prețuirea de sine este dăunătoare? Pentru că ea ne provoacă toată suferința. Ea ne fortifică ignoranța. Dar dacă începem să-i prețuim pe alții, va fi o mare de virtuți.
Toată karma pe care o acumulăm, majoritatea ei ne provoacă suferință, vine din faptul că mă separ pe mine de ceilalți. Trag o linie și spun: „Sunt eu și nu sunt eu”. Și această linie pe care am trasat-o provine din neînțelegerea a cine sunt eu, provine dintr-o gândire greșită.
Maestrul ne sfătuiește să renunțăm la atașamentul de sine. Ce se va întâmpla atunci cu karma?
In cursul 5 am vorbit despre
si 
Sak che ki le înseamnă karma care nu este pură, și
Sak me ki le ― karma care este pură.
Le ― karma.
Sak che ― contaminat, pătat, iar
Sak me ― imaculat, nepătat.
Deci, karma pătată/impură și karma nepătată/pură.
Sak che ki le este karma, chiar și cea bună; Atunci când facem fapte bune în lume, chiar și foarte bune, atâta timp cât nu înțelegem cine suntem noi și cine sunt ceilalți – eu fac bine altora, dar ei sunt acolo și eu sunt aici ― această karma nu este pură. Karma este cea care ne va provoca suferință, chiar și atunci când facem lucruri bune. Maestrul Kamalashila o numește otravă. Pentru că va da rod si se va consuma. Și am rămas în continuare în ignoranță. Nu am făcut nimic pentru a elimina ignoranța.
Sak me ki le este karma acumulată de bodhisattva care au perceput deja vacuitatea. Ei au înțeles că această linie de separare este artificială. Din această înțelegere, ei acționează permanent în beneficiul tuturor ființelor. Și în acest fel, fiecare mic act al lor acumulează o karmă extraordinară. Acumulează un ocean de merite, deoarece linia de separare a fost ștearsă.
Acesta este un loc complet diferit.
Și din păcate până nu vom ajunge să înțelegem vacuitatea la nivel foarte înalt, ne va fi foarte greu să acumulăm suficiente binefaceri. Ne va fi greu să acumulăm cantitatea enormă de binefaceri de care avem nevoie pentru a ajunge la iluminare.
Maestrul Shantideva ne îndrumă în acest capitol, să începem de a muta această linia de separare. Pentru că dacă nu facem acest lucru, nici măcar faptele noastre bune nu vor putea acumula suficiente merite pentru a ajunge la iluminare. Aceasta este motivația capitolului 8.
Întrebare: Dacă chiar am estompat linia de separare, atunci când dau ceva cuiva, de fapt îmi dau mie însumi?
Răspuns: Da, este mâna care dă piciorului.
Când facem asta din înțelegerea că această separare este artificială, că este doar o chestiune de obișnuință, vom dedica această faptă de generozitate pentru estomparea liniei de separare dintre mine și el. Acest lucru va acumula o cu totul altă energie.
Ce spune Kachik?
Întrebare: Dacă eu și ceilalți nu suntem separați, sufletele sunt separate?
Răspuns: Această idee despre suflet, necesită examinare, așa cum am făcut, când ne-am uitat la „cine sunt eu”?
Ne-am uitat la corp, și am făcut același lucru cu fiecare concept pe care îl avem despre noi. Inclusiv conceptul de suflet. Toate acestea necesită examinare, toate acestea sunt concepte. Și când vei începe să cauți acel suflet și să-l supui unei analize amănunțite, nu-l vei găsi. Cu cât ne vom detașa mai mult de astfel de idei pe care le avem, pe baza examinării logice și bazate pe meditație, cu atât ne vom apropia mai mult de libertate, de Nirvana sau de iluminarea lui Buddha.
Pentru a ajunge la convingere, va trebui să învățăm mai mult. Pe site-ul dharmakaya.ro, se află studiul Sutra inimii, un studiu numai pentru vacuitate. În această învățătură sunt prezentate meditații. Când medităm personal asupra noastră și începem să căutăm aceste lucruri, numai atunci ne vom convinge că nu le putem găsi. Și așa, treptat, putem ajunge să percepem vacuitatea lor.
Cineva poate spune că toate acestea sunt concepte frumoase, dar sunt foarte greu de înțeles și dificil de implementat și, de asemenea, nu știm câți au reușit cu adevărat să ajungă în aceste locuri.
Maestrul Shantideva ne citește gândurile. El ne-a citit mintea acum 1.200 de ani. Și iată ce ne răspunde: „Mintea voastră este cea care se opune acestor idei și vi se par nefirești”. Maestrul Shantideva ne ajută, pentru că este un Bodhisattva; Pentru că înțelege că, datorită faptului că ne agățăm de aceste idei, va trebui să îmbătrânim și să murim, și toate războaiele, bolile și foametea, vor apărea în lumea noastră atâta timp cât suntem atașați puternic de noi înșine.
Membrele unui singur corp
Maestrul spune, în versetul următor, 114:
Așa cum mâinile și alte organe
Le consideri parte ale corpului tău; De ce
N-ai considera ființele întrupate,
Din corpul întregii creații, ca făcând parte?
Maestrul spune: Te-ai obișnuit să spui „Eu” unui grup de părți. Bine, spune el, continuă cu ceea ce te-ai obișnuit, doar extinde-l puțin. Există întreaga creație și fiecare făptură pe care o întâlnești, este o parte a creației, așa cum și tu ești parte din această creație. Atunci ceea ce faci pentru celălalt, este exact ceea ce face mâna pentru picior. Nu este nicio diferență. Este doar un obicei, spune el.
În general, ne-am obișnuit să ne referim la o mulțime de lucruri ca la un singur lucru. Ansamblul nostru de membre și organe îl numim „Eu”, un singur lucru. Așa că spune: „luați acest principiu și extindeți-l”.
În versetul 115, intrăm în discuția a cine sunt „eu”:
Te-ai obișnuit să crezi că este „al meu”
Acest corp lipsit de sine; de ce atunci,
Nu te-ai obișnui să percepi
Fiecare făptură din univers ca fiind „eu”?
Ne-am obișnuit să numim corpul „eu”, deși nu are sine propriu. Corpul nu spune nimic despre un „eu”. Dacă cineva mi-ar fotografia ficatul și mi-l ar arăta, oare l-aș recunoaște ca fiind al meu? M-am obișnuit să mă gândesc la el ca fiind al meu. În sine, ficatul nu are nicio identitate care să spună „acesta este ficatul lui Gabi”. M-am obișnuit să numesc acest ansamblu de părți, Gabi. Și asta este tot. El spune: „Te-ai obișnuit să crezi că este „al tău” acest corp lipsit de sine”.
Un sine este un corp care este o făptură
Aceste versete au fost scrise în sanscrită. În sanscrită, apare aici cuvântul Sattva. Acest cuvânt are două semnificații în sanscrită (este același Sattva ca în Bodhisattva):
-Sattva are sensul de ființă.
–și corpul meu sau eu însumi.
Aici avem de fapt un joc de cuvinte care nu poate fi transmis prin traducere. Este o joacă între un „sine”, care este corpul tău și făptura creației. Nici tibetanii nu au reușit să transmită acest lucru în traducerea lor.
Kachik nu renunță
Cineva spune că noi ne-am creat cumva corpul.
Dacă spunem asta, întrebarea este, de ce ne-am crea un corp care îmbătrânește? Dacă putem să creăm cu dorința, atunci putem crea un corp care nu îmbătrânește. Noi spunem că provine din karma corpul pe care îl avem în prezent. Acest lucru se datorează faptului că avem semințe karmice impure, pentru că încă nu înțelegem cum să creăm puritatea. Trebuie să învățăm să creăm puritatea.
Atunci când karma noastră va fi complet purificată, corpul nostru va fi trupul unui înger, care nu îmbătrânește și nu poate fi vătămat deloc. Acesta este scopul nostru aici, să învățăm cum să purificăm karma, cum să creăm această puritate. Acesta este scopul tuturor acestor învățături.
Cineva spune : Când spui „mâna lui și mâna mea sunt același lucru”, există o anumită legătură logică aici, pentru că totuși sistemul meu nervos merge până la limita mâinii și nu dincolo de ea.
Atunci când estompăm linia de separare dintre mine și ceilalți, asta nu înseamnă că sistemul meu nervos se contopește brusc cu sistemul nervos al celuilalt, ci învățăm să tratăm sistemul lui nervos cu aceeași grijă și empatie ca și față de sistemul nervos propriu. Aceasta este prima etapă înainte de a ajunge în paradisul iluminării
În versetul 116, Maestrul spune că dacă putem face această schimbare în mintea noastră și începem să tratăm pe fiecare pe care îi întâlnim ca fiind parte din corpul întregii creații, așa cum suntem și noi parte ale aceleași creații, atunci:
Când lucrezi astfel în beneficiul altora
Nu te vei simți ciudat și nici îngâmfat.
Exact ca atunci când servești cina,
Nu te aștepți să fi recompensat.
Asta nu înseamnă că ți-am oferit cina și acum ar trebui să vii să-mi mulțumești și dacă nu, data viitoare nu-ți mai dau să mănânci. Bodhisattva nu așteaptă să i se mulțumească, să fie recompensat.
Ultimele rânduri ale versetului în tibetană sunt:
Dak nyi ki ni sa so ne Len la re wa mi jung shin
Dak nyi ― eu însumi,
Sa so ne ― a mânca,
Len la re wa ― a spera la recompensă,
Mi jung ― a nu fi îngrijorat,
Shin ― ca, așa, similar.
Adică, exact așa cum nu te îngrijorezi să speri la recompensă după ce ai servit masa.
Și din nou, Gyeltsab Je ne spune: nu faceți asta în speranța de a primi recompensă. Recompensa va veni, deoarece karma generozității se întoarce la voi și vă va aduce fericire. Și dacă practicați bine, această fericire va crește și cu ajutorul ei îi veți putea ajuta pe alții să ajungă la aceeași nivel de fericire. Așa că bucurați-vă de această recompensă. Este ca și cum ai mânca prăjitura și ea rămâne întreagă: sunteți fericiți de ceea ce faceți, și fericirea voastră vă va determina să aduceți fericire altora.
De fapt, nu pot fi fericit până nu învăț cum să aduc fericirea altora. Nu-i pot face pe alții fericiți până nu învăț să fiu fericit. Lucrurile merg împreună. Toată această distincție „fericirea mea versus fericirea lor” – nu mai poate fi făcută.
Generozitatea perfectă
Versetul 117:
Prin urmare, așa cum te protejezi
De orice neplăcere, oricât de mică,
La fel, obișnuiește-ți mintea să fie grijulie
Și plină de compasiune pentru orice ființă vie.
Maestrul ne învață destul de mult timp că trebuie să avem grijă de ceilalți, la fel de mult ca și față de noi înșine. Așa cum ne protejăm de orice neplăcere, oricât de mică, trebuie să ne obișnuim să-i protejăm pe ceilalți, chiar și față de lucrurile mici.
Cum creăm paradisul perfect
În lectura cursului, Gyaltsab Je ne spune: „Practic, ideea prezentată aici este despre cum să ne creăm paradisul”. Cum să producem fiecare detaliu în paradisul nostru. Pentru că în paradisul nostru, nu vrem să fie bine în general, și pe ici și colo să avem probleme, vrem să fie perfect.
Pentru a realiza plăcerea deplină a lui Buddha, trebuie să o facem perfectă acum. Va trebui ca acțiunile noastre, intenția noastră de a aduce binecuvântare altora să fie complete.
Nu dăm haine celor care nu au nevoie de ele. Dacă vrem să avem tot ceea ce este mai bun în viața noastră, vom dărui altora tot ce este mai bun. Trebuie să avem grijă de fiecare aspect al generozității noastre:
A ne asigura că au primit darul la timp,
Că a sosit intact,
Că nu am lăsat ceva din el acasă,
Că este exact ce au nevoie,
Că este culoarea care li se potrivește…
Facem ca dăruirea să fie completă. Nu am dat și atât. Acesta este modul în care ne creăm paradisul perfect pentru noi.
Dacă nu suntem atenți la toate detaliile, și facem lucrurile parțial, așa va fi și la noi. Nu ne vom putea crea paradisul. Despre asta vorbește Maestrul în acest verset. A face lucrurile să fie complete.
Grup Facebook