Category: ACI 16

Principalele idei ale budismului, partea I

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 Lecția 4 – prima parte

 

În această lecție vom încheia cursul numărul 2, care este o trecere în revistă a textului Abhisamaya Alamkara. Și asta pentru a vă trezi interesul de a participa la cursuri.

Așadar, următoarele subiecte sunt:

• • Ce este această nirvana la care aspirăm ,
  • Înțelegerea diferitelor forme de nirvana,
  • Ce li se întâmplă oamenilor pe calea spre nirvana

Și vom încheia lecția cu câteva demonstrații logice ale vacuității.

Nirvana

Mai întâi, ce este Nirvana?

Am vorbit mai înainte despre Diamantul Dharma și am spus că el include căile și încetările. Căile în sens de conștientizări. Deci, conștientizări și încetări.

De asemenea, am spus că după ce Arya coboară din perceperea directă a vacuității, îi apar o mulțime de conștientizări care îl urcă pe Calea Practicii și cu ajutorul lor, treptat își elimină toate cauzele suferinței.

 

Care sunt cauzele suferinței?

Am spus că întreaga noastră lume este determinată de karma. În sanscrită, karma (कर्मन्) înseamnă literalmente acțiune, faptă sau muncă. Karma se referă la acțiuni, atât fizice, cât și mentale, și la consecințele care decurg din acestea, influențând experiențele viitoare și renașterile.

Deci, întreaga noastră lume este de fapt determinată de faptele noastre. Și când vorbim despre fapte, ne referim la ceea ce facem cu corpul nostru, la ceea ce spunem și la ceea ce gândim. Chiar și ceea ce gândim este o faptă, pentru că fiecare gând are rezultatul său. Știm că dacă ne obișnuim cu un anumit tip de gânduri, acestea tind să ne domine mintea, tind să se repete. Fiecare gând are un rezultat.

De fapt, nu există niciun act fizic sau verbal pe care să-l facem fără să fie precedat de un gând, fără să fie motivat de un gând. Așadar, karma gândurilor este foarte importantă.

Ceea ce ne împiedică să ajungem la Nirvana sunt karmele noastre negative. Iar karma noastră negativă este cea care, atunci când se manifestă, ne provoacă suferință.

Ce mă împinge să fac o acțiune negativă? Afecțiunile mele mentale. Supărarea, invidia, ura, lipsa de generozitate și lucruri de acest fel.

Deci aceste gânduri impure, pe care le numim afecțiuni mentale, sunt cele care pun în mișcare roata karmei, pentru că în urma gândului impur va veni o faptă impură.

Să zicem, de exemplu, că sunt invidioasă pe cineva și îi pun bețe în roate. În acest fel plantez karma, iar apoi vor veni alții care îmi vor pune bețe în roate, dar la o scară cu mult mai mare, pentru că karma se intensifică.

Deci, cauzele suferinței noastre provin de fapt din karma, iar karma este de fapt determinată de afecțiunile noastre mentale. De aceea, spunem – karma și afecțiunile mentale – sunt cauzele suferinței noastre.

Obstacolele afecțiunilor mentale

Nyunmong

Nyunmong înseamnă afecțiuni mentale care atunci când se manifestă, suntem cuprinși de furie, de ranchiună, de invidie și așa mai departe.

Și există potențialul lor, care sunt semințele. Acestea se numesc:

Bakchak

Bakchak este un termen general pentru semințele karmice, bune și rele.

Acestea sunt semințele care, atunci când rodesc sau când ceva le activează, se manifestă afecțiunea mentală.

Să luăm, de exemplu, afecțiunea mentală precum supărarea. Noi nu ne putem supăra dacă nu avem semințele de supărare.

Pot spune că în acest moment nu sunt supărată, dar asta nu înseamnă că mâine dimineață nu mă voi supăra, pentru că am semințele supărării care sunt latente în acest moment. Ele nu se manifestă acum, dar am potențialul de a mă enerva – și la asta mă refer când spun „semințe”. Încă mai am potențialul de a mă enerva, așa că mâine poate apărea ceva care să mă calce pe nervi și îmi va aprinde supărarea.

Deci, Nyunmong și Bakchak sunt afecțiunile mentale și potențialul energetic sau sămânța care apare atunci când condițiile sunt favorabile

Împreună se numesc:

Nyundrip

Nyun – afecțiune,
Drip – obstacol sau pată.

Nyundrip înseamnă obstacolele afecțiunilor mentale sau pete în conștiința noastră care sunt asociate afecțiunilor mentale (lecția 5, cursul 2).

—   Fie este vorba de o afecțiune mentală care se manifestă în prezent,
—   Fie este vorba de potențialul unei afecțiuni mentale.

Împreună, acestea sunt denumite Nyundrip.

Atâta timp cât am afecțiuni mentale sau semințe ale afecțiunilor mentale, sufăr. Pentru că atunci când sunt supărată sau geloasă, sufăr – este o formă de chin sau de tortură. Dar chiar dacă acest lucru nu se întâmplă în realitate, atâta timp cât am acest potențial, nu am ieșit încă din suferință, nu am ajuns încă la Nirvana. Poate veni ceva care să mi le trezească și voi suferi.

Cel ajuns la Nirvana și-a eliminat orice afecțiune mentală și orice potențial al afecțiunii mentale.

Nu numai că nu se mai supără, dar nici nu mai este capabil să se mai supere.

Și-a pierdut genele supărării.

 

Definiția Nirvanei

Deci, ce este Nirvana? Iată definiția Nirvanei, din textul lui Kedrup Tenpa Dargye, care a scris manualele de studii pentru mănăstiri.

Definiția tibetană a Nirvanei:

Nyundrip malupar pangpay so sor tangok

Nyundrip – obstacolele afecțiunilor mentale,
Malupar   – fără excepție,
Pangpay   – eliminare,
So-sor        – individual,
Tangok – este practic o combinație de două cuvinte.
Tak         – înseamnă analiză,
Gok        – încetare.

Pe scurt, iată definiția Nirvanei:

„Încetarea rezultată în urma analizei individuale, și care constă în eliminarea completă a tuturor obstacolelor afecțiunilor mentale, fără excepție”.

În această definiție apare

—   „eliminarea completă”. Eliminarea completă înseamnă că totul a dispărut pentru totdeauna, în mod ireversibil, iar acest lucru este numit încetare. Încetare în sensul de „nu se mai poate întoarce”.
—   „analiză individuală”.

Pentru a explica ce este analiza individuală, trebuie să ne întoarcem pentru o clipă la Calea perceperii și la ceea ce se întâmplă în urma ei.

 

Calea Perceperii și înțelepciunea de după

Am spus că cel care a perceput direct vacuitatea, urcă pe Calea Practicii și se va folosi de conștientizările dobândite în urma meditației asupra vacuității pentru a-și elimina afecțiunile mentale.

Cum le elimină?

Perceperea directă a vacuității, meditația în sine se numește;

Nyam shak yeshe

Aceasta este meditația în care omul are înțelepciunea perceperii vacuității, care nu mai este o înțelepciune conceptuală. În acel moment, nu mai are o gândire conceptuală: „acum stau și percep vacuitatea”. El nu mai are gânduri despre „eu” sau „vacuitate”, nu mai are gânduri în termeni conceptuali, ci este o gândire mult mai rafinată. Mintea acestuia se află într-o formă de existență diferită de existența noastră obișnuită.

Dar încă nu are karma de a rămâne în meditație. Buddha se află permanent în meditație, pe când omul care percepe vacuitatea pentru prima dată sau a doua oară, a treia oară și multe altele – până va ajunge să fie Buddha, încă nu are karma necesară pentru a rămâne tot timpul în ea și de aceea coboară din ea. Și imediat după aceea, va avea o perioadă de câteva ore, aproximativ o zi, a ceea ce se numește:

Jetop yeshe

Yeshe – înțelepciune,
Jetop – de după, ulterior.

Jetop yeshe este înțelepciunea dobândită imediat după perceperea directă a vacuității.

Aceasta este o înțelepciune care este deja conceptuală. Omul iese din starea în care nu exista gândire conceptuală și revine la gândirea conceptuală, dar acum conștientizările îi vin în flux, una după alta. El are atunci capacitatea, de a citi mintea oamenilor timp de douăzeci și patru de ore. El vede gândurile care trec prin mintea oamenilor și vede suferința din ele, în sensul că atunci când vor acționa pe baza lor, vor suferi și vor acumula karma.

 

Cele patru adevăruri nobile

Înțelepciunea Jetop yeshe se referă la ceea ce numim cele patru adevăruri nobile sau cele patru adevăruri ale lui Arya.

Arya este un cuvânt în sanscrită care înseamnă cineva superior, cineva nobil din punct de vedere spiritual. Atunci când Arya coboară din meditația asupra vacuității, are o serie de conștientizări, care împreună se rezumă la cele patru adevăruri ale Arya.

Aceste adevăruri sunt:

1.   Adevărul suferinței.

Arya

—   își vede moartea, în mod direct.
—   vede suferința din mintea altor oameni și,
—   vede direct adevărul suferinței.

El vede că, mintea noastră suferă tot timpul fără ca noi să fim conștienți de asta. Mintea noastră dorește tot timpul lucruri, este permanent nemulțumită, urăște, se împotrivește, este atrasă sau respinge lucruri, este ca o marionetă manevrată de afecțiunile mentale.

Nu există niciun fel de libertate în mintea noastră.

Credeți că dacă aveți democrație, aveți libertate?

Dacă aveți o țară independentă, aveți libertate? Atunci când furia vă cuprinde fără să o invitați, unde este libertatea acolo?

Nu suntem liberi, suntem încătușați de sentimentele noastre și de karma noastră. Ele ne controlează complet viața. N-am avut nici măcar un moment de libertate.

2.   Adevărul sursei suferinței.

Această suferință are cauze. Arya vede cauzele suferinței – karma și afecțiunile mentale. El vede modul în care acestea produc suferință care îl menține într-un cerc vicios.

3.   Încetarea suferinței

Arya vede în mod direct cum va ajunge la iluminare. El vede sfârșitul suferinței sale. Știe că este posibil să pună capăt acestei suferințe, deoarece înțelege deja cauzele.

4.   Calea de încetare a suferinței

Acestea sunt cele patru adevăruri ale lui Arya.

În Abhisamaya Alamkara există mult mai multe detalii despre aceste patru adevăruri, ceea ce se numește cele șaisprezece aspecte ale celor patru adevăruri.

Fiecare dintre adevăruri are patru aspecte.

 

Analiza individuală duce la Nirvana

Arya în Jetop Yeshe, după ce coboară din meditația asupra vacuității, vede toate aceste șaisprezece aspecte, pe care le folosește ca să-și elimine toate afecțiunile mentale prin analiză. Această analiză se numește analiză individuală.

Acum el este pe Calea Practicii. El practică mult meditația analitică, meditația de concentrare și, în cele din urmă, ca urmare a acestei analize și a acestei practici, care poate dura câteva vieți, arya va ajunge în starea în care și-a eliminat complet toate afecțiunile mentale și potențialul pentru afecțiunile mentale, adică Nyundrip. Iar această stare este numită Nirvana .

Nu este nevoie să producem plăcerea, pentru că în momentul în care ne-am eliminat afecțiunile mentale, ceea ce rămâne este plăcerea. Este ca și cum am îndepărtat norii de pe cer – și acum cerul este albastru. Nu este nevoie să producem cerul, ci doar să îndepărtăm norii.  „Doar” între ghilimele, înseamnă mult de muncă. Acesta este sensul Nirvanei.

 

Nirvana nu înseamnă dispariție

Sensul cuvântului Nirvana este ceva care se stinge.

Acest nume i s-a dat datorită faptului că a existat o învățătură greșită, conform căreia atunci când se ajunge la Nirvana și sunt eliminate toate afecțiunile mentale, mintea cumva dispare. Și este foarte interesant cum a apărut această interpretare.

Faptul că ne identificăm foarte mult cu afecțiunile noastre mentale, nu putem ști cine suntem dacă ni se iau aceste afecțiuni mentale. De aceea este foarte greu ca oamenii să fie duși la iluminare, pentru că ei vor să fie acolo unde sunt acum. Și pentru a ajunge acolo, ei trebuie să părăsească locul în care se află.  Deci întrebarea: „dacă ni se iau afecțiunile mentale, ce rămâne? Nimic. Atunci totul încetează, corpul încetează, mintea încetează – asta este Nirvana”.

Lama Dvora Hla spune: „Am auzit această învățătură, am avut astfel de profesori, și adevărul este că, în urma acestei învățături, i-am părăsit. Nu mi s-a părut că este un obiectiv demn de urmat”.

Este adevărat că atunci când karma acestui corp se termină, nu vom mai primi un astfel de corp, dar nu este adevărat că mintea se va termina. Ceea ce se va termina este suferința din minte. Mintea care suferă se va termina.

Deci, să nu ne facem griji! Dacă ajungem la Nirvana – mintea nu încetează! Afecțiunile mentale încetează, suferința încetează, și vom fi într-o mare plăcere perpetuă.

Aceasta este Nirvana.

Interesant este că cuvântul tibetan pentru nirvana este diferit de cuvântul nirvana în ceea ce privește semnificația sa. În tibetană se folosește cuvântul

Nyang de

Ceea ce înseamnă dincolo de tristețe/durere.

Nyang de, sau Nirvana, este o abreviere pentru nyang-ngen (durere) le (dincolo) depa (trecut), sau trecut dincolo de durere.

Nya-ngen le depa

Nya-ngen le depa înseamnă a trece dincolo de durere, dincolo de suferință.

 

Obstacole în calea omniscienței

Mai există și un alt tip de afecțiuni mentale numit:

Shedrip

She înseamnă cunoaștere.

Deci, Shedrip înseamnă obstacole în calea cunoașterii.

Obstacolele în calea cunoașterii înseamnă obstacole în calea omniscienței.

Iar cel care are omnisciență este Buddha. Deci, nu orice persoană care a atins Nirvana este și Buddha. Nu orice persoană care a atins Nirvana are atotcunoașterea și capacitatea incredibilă de a ajuta toate ființele conform nevoilor lor.

Faptul că am învățat să nu mă mai enervez nu înseamnă că știu cum să-i ajut pe ceilalți, nu înseamnă că știu ce li se potrivește.

Vom vorbi în continuare despre diferitele tipuri de Nirvana, care este un alt subiect important care apare în Abhisamaya Alamkara.

Diferite tipuri de Nirvana

1.   Nirvana naturală

Primul tip de nirvana este Nirvana naturală.

Rangshin gyi nyangde

Nyangde  – nirvana,
Rangshin – natural.

Adică, nirvana naturală.

Nirvana naturală nu este nirvana, este o denumire greșită. Nirvana naturală este vacuitatea lucrurilor. Lucrurile au propria lor nirvana naturală, care este vacuitatea lor. Fiecare lucru pe care îl experimentez și l-am experimentat vreodată, fiecare obiect, fiecare faptă și fiecare acțiune  are propria sa vacuitate.

Ca și cum ar exista două niveluri de realitate care se petrec simultan .

—   Există realitatea convențională, înșelătoare și
—   Există realitatea absolută, supremă, care este vacuitatea și care pare să depindă de fiecare obiect.

Până nu vom percepe direct vacuitatea, nu vedem vacuitatea. Vedem fenomene, lucruri, dar nu le vedem vacuitatea.

O persoană care percepe direct vacuitatea – atunci când meditează asupra vacuității, se conectează la vacuitate, și după ce iese din meditație, vede din nou un obiect obișnuit, dar nu îl mai vede așa cum îl vedem noi .

Deci, există două niveluri de realitate: unul convențional și unul suprem.

2.   Nirvana cu rămășiță

Al doilea tip de Nirvana, este ceea ce numim Nirvana cu rămășiță. Acum vom vorbi despre ceva care este într-adevăr Nirvana. În tibetană:

Hlakche nyangde

Nyangde – Nirvana.
Hlakche   – rămășiță, rest.

Deci, Nirvana cu rămășiță.

Ce este nirvana cu rămășiță? În nirvana cu rămășiță, omul și-a eliminat pentru totdeauna toate afecțiunile mentale și toate semințele afecțiunilor mentale, astfel încât el nu mai plantează karma suferinței. Nu mai există nimic care să-i producă suferință.

Dar să zicem că ajunge la Nirvana în această viață, dar, i-a rămas corpul fizic, care provine din karmele anterioare. Corpul uman provine din karmă mixtă, impură. Și acest corp este rămășița. Este o rămășiță din karma anterioară care i-a creat acest corp și în acest corp ajunge la Nirvana. Dar până când această karma se va consuma, el va continua să rămână în acest corp care suferă, care se poate îmbolnăvi și să facă cancer, teoretic. Cumva, acest corp va muri. Poate fi durere sau boală – dar el nu mai are suferință în minte. Ne este greu să ne imaginăm așa ceva, dar el nu mai suferă.

Deci aceasta este Nirvana cu rămășiță.

3.   Nirvana fără rămășiță

Al treilea tip de nirvana este cel fără rămășiță.

Hlakme nyangde

Me este un cuvânt de negație.

Deci, nirvana fără rămășiță.

Când această viață se va sfârși, omul nu va mai primi un astfel de corp, deoarece karma care produce un corp suferind s-a terminat pentru el.

Am spus mai înainte că rămășița este corpul care provine din karma anterioară. Corpul nostru este unul dintre aspectele noastre. Când ne gândim: „Cine sunt eu?” Este corpul și mintea.

Corpul este alcătuit din cele cinci agregate sau grămezi:

a. Forma fizică,

Și avem patru agregate legate de minte.

b. Sentimentele, emoțiile care sunt: plăcute, neplăcute;
c. Capacitatea de a discerne (de a face diferența între două lucruri) – lung, scurt, frumos, urât.
d. Factorii mentali, cum ar fi iubirea, intenția. Există o listă lungă de factori.
e. Conștiența. Tot ceea ce experimentez și știu este cufundat într-o minte limpede și conștientă. Așadar, am o conștiință în care este cufundată întreaga mea lume. Ea este scufundată în conștientul meu.

Atâta timp cât nu suntem în Nirvana, atâta timp cât suntem în ignoranță, nu am perceput încă vacuitatea și nu am practicat cu ea ca să ne eliminăm toate afecțiunile mentale – agregatele noastre nu sunt pure. Iar ca urmare, avem un corp care trebuie să se îmbolnăvească și încă vom mai experimenta afecțiunile mentale.

Abia după ce am ajuns la Nirvana, aceste agregate sunt pure. Corpul este impur – nu mai este nevoie de el, dar mintea se află în mare plăcere, deoarece părțile impure au dispărut. Deci, agregatele există, dar acum sunt pure .

Deci, aceasta este Nirvana fără rămășițe.

4.   Nirvana care nu rămâne

Al patrulea tip de Nirvana, se numește Nirvana care nu rămâne.

Mi-nepay nyangde

Nepay – a rămâne, a sta.
Mi –nu.
Mi–nepay nyangde înseamnă Nirvana care nu rămâne.

Ce înseamnă Nirvana care nu rămâne? Asta înseamnă nirvana care nu rămâne în „cele două extreme”.

 

Extrema vieții și extrema păcii

Care sunt aceste două extreme? Cele două extreme se numesc Si ta și Shi ta.

Si ta

Și

Shi ta

Si este prescurtarea de la Sipa ceea ce înseamnă viață.
Ta înseamnă capăt, extremă, limită.

Deci, Si ta înseamnă extrema vieții.

Extrema vieții înseamnă samsara. Viața mai înseamnă și moarte, sau roata vieții și a morții. Deci aceasta este o extremă. Aici ne aflăm cu toții, suntem în extremele vieții, așa că Nirvana trebuie să fie în afara roții vieții și a morții.

Deci, Nirvana nu se află în Si ta, adică în samsara. Evident, Nirvana nu este samsara, am ieșit din samsara, am ieșit din această roată.

Dar cei care au ajuns la Nirvana, au ieșit din roata vieții. Ei au ieșit din samsara în urma practicii, precum analiza individuală și așa mai departe, și dacă nu sunt pe calea Mahayana, dacă nu au practicat mai întâi bodhichitta, nirvana lor se numește Nirvana care rămâne și ea rămâne la celălalt capăt, numit Shi ta.

Shi este prescurtarea cuvântului

Shiwa

care înseamnă liniște, pace.

Extrema păcii se referă la Nirvana căii inferioare (Hinayana), unde o persoană și-a eliminat pentru totdeauna afecțiunile mentale. El se află în pace, mintea s-a  calmat, nu mai tânjește după nimic, nu mai trebuie să meargă nicăieri, s-a calmat, se află în extrema păcii.

Noi numim asta extrema păcii pentru a indica că nu este un loc dezirabil pentru noi, ca budiști, deoarece omul care ajunge la această nirvana se află într-o pace și plăcere absolută. Dar pentru cine? Numai pentru el însuși. Unde sunt toți ceilalți? În același loc în care i-a lăsat .

Deci, Nirvana care nu rămâne este nirvana care nu rămâne în Si ta și nu rămâne în Shi ta. Adică am ieșit din samsara, dar nici nu suntem într-un loc de mare plăcere doar pentru noi înșine. Ce poate fi acest lucru?

Nirvana care nu rămâne sau nirvana care nu se află în nici una dintre cele două extreme – înseamnă iluminarea lui Buddha.

Buddha, care a atins iluminarea deplină, a ieșit cu siguranță din samsara, dar nici nu s-a dus în nirvana Shi ta, lăsându-ne în suferința noastră.

Toată practica noastră este pentru a ajunge la Nirvana care nu rămâne, care este iluminarea deplină a lui Buddha, care este complet diferită de Nirvana.

Iluminarea deplină a lui Buddha este o realizare spirituală cu mult mai înaltă decât Nirvana. În nirvana, am eliminat toate afecțiunile mentale și toate semințele lor, dar nu am eliminat al doilea tip de obstacole, care sunt obstacolele pe calea omniscienței, care sunt cu mult mai subtile și cu mult mai greu de eliminat.

Și singurul lucru care ne permite să le eliminăm este bodhichitta. Este iubirea  infinită pentru toate ființele și dorința de a le elibera din suferință. Acestea ne dau abilitățile și aptitudinile necesare pentru a elimina aceste obstacole, care sunt mult mai subtile. Calea Mahayana ne antrenează să ne eliminăm ambele tipuri de obstacole. Dacă suntem pe calea Mahayana, atunci când ajungem la Nirvana, vom ajunge la iluminarea deplină a lui Buddha.

Atunci când ne referim la nirvana obișnuită, inferioară, ne referim la ea ca la ceva negativ, deoarece ne împiedică să ajungem la capătul căii. Capătul căii este uneori numit și nirvana deplină, adică iluminarea deplină/totală.

Mai există și altă o diferență. Dacă în nirvana inferioară fericirea este foarte mare, fericirea lui Buddha este cu mult mai mare.

Și ceea ce se mai întâmplă este că, după ce ajungem la nirvana inferioară, este foarte greu de ieșit de acolo, pentru că această fericire este ca un drog. Deci, cel ajuns în nirvana inferioară nu are niciun fel de probleme, se află într-o mare plăcere și nu poate să-i ajute pe ceilalți. Atunci vine Buddha și îl trezește și îi spune: „Scoală-te, mai este de lucru”. Așa că el iese puțin și muncește, dar nirvana îl atrage din nou. Este greu să-i reziste nirvanei, așa că el cade din nou în nirvana, iar Buddha trebuie să-l trezească din nou. Și iar cade în nirvana, și acest lucru încetinește foarte mult procesul de a ajunge la iluminare.

Acesta este motivul pentru care nirvana inferioară nu este de dorit.

 

Cele trei căi spre Nirvana

Există trei căii pentru a ajunge la Nirvana.

1. Antrenamentul excepțional în perfecțiunea înțelepciunii

Pentru a ajunge la nirvana, adică la cea care nu rămâne, chiar și la cea inferioară, trebuie să percepem direct vacuitatea. Adică, să ajungem la a treia cale – Calea Perceperii și apoi să continuăm pe Calea Practicii pentru a ajunge în final la a cincea cale a Nirvanei.

Deci, prima parte dintre cele trei este să ne antrenăm în perfecțiunea înțelepciunii: să ne dezvoltăm perfecțiunea înțelepciunii prin perceperea directă a vacuității și să practicăm cu ea. Trebuie să ajungem pe Calea Practicii și să o aplicăm celor patru adevăruri, celor șaisprezece aspecte și asupra diferitelor situații din viața noastră. Iar dacă suntem pe calea bodhisattva, trebuie să ne dezvoltăm perfecțiunile bodhisattva. Deci, primul lucru necesar este antrenamentul în perfecțiunea înțelepciunii. Perfecțiunea înțelepciunii, înseamnă acele conștientizări extraordinare ale vacuității, în mintea impregnată de bodhichitta.

2. Antrenamentul excepțional în meditație și al moralității.

Cum ajungem la antrenamentul perfecțiunii înțelepciunii? Pentru asta avem nevoie de o concentrare meditativă excepțională, deoarece conștientizările nu vor apărea fără concentrare meditativă. Așadar, trebuie să ne antrenăm în meditație.

Cum putem ajunge la o meditație bună, la o concentrare bună?

Unul dintre lucrurile care afectează cel mai mult practica de meditație – este  mustrarea de conștiință și karma care ne distrage atenția.

Practica de meditație nu va reuși dacă nu respectăm moralitatea la niveluri profunde.

Pentru asta trebuie să ne ținem carnețelul, astfel încât să ne urmărim mintea. Să observăm ce se întâmplă în mintea noastră în lumina jurămintelor pe care ni le-am luat și să lucrăm cu aceste jurăminte ca instrumente care ne antrenează să ne purificăm suficient mintea pentru a putea reuși în meditație.

Deci,

• • Pentru a ajunge la nirvana, trebuie să ne antrenăm în perfecțiunea înțelepciunii.
  • Pentru a reuși în acest antrenament în perfecțiunea înțelepciunii, avem nevoie de un antrenament bun în meditație, în tehnici de meditație, pentru a ajunge la o concentrare foarte adâncă. Pentru a ajunge la o concentrare adâncă, trebuie mai întâi să ne antrenăm în moralitate.

Care a fost prima? Să revenim: antrenament în perfecțiunea înțelepciunii. Două, bazate pe antrenament în morală și concentrare meditativă.

3. A te familiariza cu conștientizările obținute prin Calea Perceperii

A treia parte a modului de a ajunge la nirvana, este să ne familiarizăm cu conștientizările la care am ajuns prin perceperea directă a vacuități și să le practicăm.

Deci, acestea sunt cele trei părți .

Ele nu în ordine cronologică. Nu  aceasta este ordinea practicii.

Ordinea practicii este următoarea:

1.   Mai întâi, trebuie să învățăm despre etica morală: ce înseamnă să respectăm jurămintele morale, jurămintele trupului, jurămintele vorbirii, jurămintele gândirii.

– Jurămintele la nivelul de a nu răni pe altcineva cu trupul, vorba și gândul.
– Jurămintele la nivelul bodhisattva, de cum să facem bine altora.
– Jurămintele la nivelul tantric despre cum să facem asta repede sau cum să facem asta cu intenția de a-i ajuta pe toți, de a acumula multe binefaceri.

2.   În paralel ne antrenăm în meditație. Antrenamentul meditativ se va intensifica după ce vom dobândi controlul asupra antrenamentului în moralitate.
3.   În paralel cu antrenamentul meditativ, investim mult timp în studiul teoretic al vacuității, cum ar fi în aceste cursuri.

Iar în urma acestor două etape, vom avea două instrumente foarte puternice:

• • înțelegerea intelectuală a vacuității și,
  • concentrarea meditativă.

Și când combinăm aceste două lucruri, ne vom îndrepta atenția ca un fascicul laser pentru a face analiza care duce la înțelegerea vacuității – și atunci se va produce înțelegerea perfecțiunii înțelepciunii.

Și după ce am dobândit-o, o vom folosi pentru a ne elimina toate afecțiunile mentale. Și asta ne duce la Nirvana sau la Iluminare.

Principalele idei ale budismului, partea I

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 Lecția 3

 

Am terminat cursul 1, iar acum trecem la cursul numărul 2.

Cursul numărul 2 este diferit de cursul numărul 1. Cursul numărul 1 s-a bazat pe Lam Rim – calea treptată spre iluminare, pe care ni l-a dat Je Tsongkhapa.

El nu a fost primul care a scris Lam Rim. Au fost scrise Lam Rim-uri și înaintea lui, dar el le-a adus la perfecțiune.

Lam Rim-uri au fost scrise și după el, dar scrierile lui Je Tsongkapa au fost complete, dezvăluind întreaga cale și permițând oamenilor să atingă iluminarea, dacă parcurgeau toți pașii.

Prajna Paramita – Perfecțiunea Înțelepciunii

Cursul numărul 2 se concentrează pe:

Yum

Yum înseamnă mamă.

Acest nume este pentru un întreg grup de scripturi și învățături din budism numite Prajna Paramita sau „Perfecțiunea Înțelepciunii”.

În tibetană

Sherab kyi parul tu chinpa

Sherab – înțelepciune,
Chinpa – a trece,
Parul tu – dincolo.

În sanscrită Prajna Paramita.

Prajna – înțelepciune,
Param, Para – dincolo,
Ita – a trece, a merge.

Deci, Sherab kyi parul tu chinpa sau Prajna Paramita înseamnă înțelepciunea de dincolo sau înțelepciunea care trece dincolo, înțelepciunea care te duce dincolo.

Ce este această înțelepciune? Este înțelepciunea vacuității.

În română traducem Prajna Paramita – „perfecțiunea înțelepciunii”. Aceasta nu este o traducere literară exactă, dar este o traducere care a fost acceptată în engleză.

Așa cum am spus, colecția de scrieri Prajna Paramita se numește Yum în care Buddha a predat despre vacuitate.

 

Patru interpretări ale cuvântului „Prajna Paramita”

Există patru interpretări ale cuvântului Prajna Paramita.

1.   Scrieri despre vacuitate în tradiția Mahayana

Aceasta este o colecție completă de scrieri, sutre și comentarii la aceste sutre, care învață despre vacuitate.

Acestea sunt scrieri ale tradiției Mahayana în budism. În budism există tradiția Mahayana și tradiția Hinayana. Ambele tradiții vorbesc despre forme diferite ale vacuității

• • În tradiția Hinayana se vorbește mai mult despre lipsa de sine, iar
  • În tradiția Mahayana se folosește cuvântul „vacuitate”.

În tibetană

Tongpa nyi

Tongpa nyi  – vacuitate,
În sanscrită se spune Shunyata.

Aceste scrieri, conform tradiției, au fost transmise de Buddha, dar oamenii din generația sa nu au fost pregătiți să audă despre vacuitate. Vacuitatea este o învățătură foarte profundă și pentru mulți ea este dificilă.

Se spune că aceste scrieri au fost ascunse. Se spune că marele înțelept Arya Nagarjuna ne-a adus aceste scrieri minunate, sutre ale lui Buddha de lungime scurtă, medie, lungă, care intră în diferite detalii ale vacuității. Deci, aceasta este prima semnificație a numelui Prajna Paramita – colecție de scrieri.

2.   Învățătura „Ornamentul Realizărilor” și comentariile sale

O a doua semnificație a numelui Prajna Paramita – în mănăstirile tibetane, când spun doar „Prajna Paramita”, adesea se referă la învățăturile tradiției Svatantrika.

Școala Svatantrika este jumătatea inferioară a Căii de Mijloc. Învățăturile școlii Svatantrika durează aproximativ doisprezece ani într-o mănăstire. Acestea sunt adesea numite Prajna Paramita. Ele includ faimoasa carte Abhisamaya Alamkara. În tibetană:

Nguntok gyen

Nguntok înseamnă realizare, conștientizare sau ceva perceput direct.
Gyen – ornament, bijuterie sau coroană.

Deci, Nguntok gyen înseamnă Ornamentul Realizărilor.

Alamkara înseamnă ornament, iar Abhisamaya – realizări.

Nguntok gyen este deci numele cărții care provine din tradiția Svatantrika și care a fost scrisă de Maestrul Asanga.

Numele Maestrului Asanga în tibetană este:

Pakpa Tokme

Pakpa – arya, adică cel ce a perceput vacuitatea direct.
Tok me – Asanga sau neatașat.
Pakpa tok me înseamnă Arya Asanga.

Tradiția spune că Arya Asanga s-a înălțat la cer și l-a întâlnit pe Maitreya.

Numele lui Maitreya  în tibetană este:

Jetsun jampa

Jetsun – venerabil,
Jampa – iubire.
Jetsun jampa înseamnă venerabilul iubit.

Maitreya este considerat următorul Buddha, o ființă iluminată care se află în propriul său paradis.

Tradiția spune că Arya Asanga s-a înălțat în paradisul lui Maitreya, iar acesta i-a dictat cinci cărți extraordinare pe care Arya Asanga ni le-a adus.

Nouă, celor din Occident, ni se pare puțin ciudat să urcăm în cer ca să primim cărți și apoi să coborâm? Unde este acest paradis?

Faptul că suntem aici și nu vedem alte lucruri, nu înseamnă că ele nu există.

Aspirăm să atingem iluminarea, aspirăm să fim cineva ca Maitreya și când vom fi foarte aproape de această stare, vom începe deja să întâlnim ființe iluminate.

Acești îngeri vin și ne dau învățăturile lor direct, pentru că noi suntem cei care îi proiectăm pe învățătorii noștri, în funcție de nivelul de puritate al minții noastre, deci depinde de cât de puri suntem. Îi proiectăm ca oameni, iar mai târziu le vom vedea natura lor angelică.

Așadar, o astfel de persoană care este foarte pură, poate să-l întâlnească cu adevărat direct pe Maitreya și să primească învățături de la el, așa cum se spune despre Je Tsongkhapa, că a primit învățături direct de la Manjushri. Se spune despre Je Tsonghkapa că ar fi fost însuși Manjushri.

Fratele Maestrului Asanga a fost Maestrul Vasubandhu. El și fratele său au scris împreună o parte importantă din scripturile pe care le studiem astăzi și care sunt studiate în mănăstiri. Povestea spune că mama lor a fost călugăriță și a avut viziunea că, dacă își va da roba jos, ea va naște doi fii care vor deveni mari învățători spirituali, și asta a și făcut. Ea a avut un fiu cu un rege și un altul cu un brahman, și aceștia sunt Maestrul Vasubandhu și Maestrul Asanga.

 

„Foile de ceapă” ale comentariilor

Conform tradiției, scrierea Abhisamaya Alamkara a fost primită de Maestrul Asanga de la Lordul Maitreya. Pentru că ea este foarte greu de citit, au început să apară comentarii după comentarii ale acesteia. Există multe straturi de comentarii asupra acestor scrieri.

Acest lucru a fost numit „modelul cepei” și nu este vorba doar despre aceste scrieri. Toate scrierile antice, sunt foarte greu de înțeles, și de aceea este nevoie de comentatori. De aceea au început să apară comentatori indieni timpurii, comentatori indieni târzii, comentatori tibetani timpurii și comentatori tibetani târzii. Fiecare comentariu este puțin mai detaliat.

De ce avem nevoie de straturi? Pentru că generația se degenerează. Astăzi avem nevoie de comentarii foarte amănunțite, pentru că nu le putem înțelege. Generația este în declin spiritual.

Maestrul Haribhadra, a fost un mare comentator care a trăit în jurul secolului al IX-lea. Și acest comentariu de asemenea, este foarte greu de înțeles. Și deci a fost și el comentat.

Gyaltsab Je a trăit între anii 1362 și 1432 în Tibet. El a fost unul dintre cei doi fii spirituali ai lui Je Tsongkapa, care au fondat școala Gelugpa.

Gyaltsab Je a scris un comentariu foarte frumos la comentariul lui Maestrului Haribhadra. Și acesta, la rândul lui este un comentariu foarte greu de înțeles. Scrierea lui Gyaltsab Je este logică, dar foarte complexă și este nevoie de un profesor care să-l explice.

Această învățătură este lungă, și ia mult timp. Vom intra puțin în definiții. După cum am spus, durează doisprezece ani.

În New Jersey, Lama Art a făcut un efort eroic pentru a preda aceste scrieri împreună cu comentariile lor.

Lama Dvora Hla spune că le-a studiat timp de aproape opt ani cu Lama Art și că au ajuns la aproximativ două treimi din ele, apoi karma s-a terminat și studiul s-a oprit.

În acest material ne vom folosi de explicațiile lui Kedrup Tenpa Dargye, care a trăit acum aproximativ 400 de ani. El a scris majoritatea cărților care se studiază astăzi în mănăstirea Sera Mey. A dat multe definiții și a organizat o mare parte din materiile de studii. Așadar, vom studia din cartea lui, care se studiază în mănăstiri. De asemenea, lectura acestui curs cuprinde fragmente din cartea lui.

3.   A șasea perfecțiune

A treia semnificație a numelui Prajna Paramita – este a șasea dintre cele șase perfecțiuni, de aceea o numim și „perfecțiunea înțelepciunii”.

În cursurile noastre, am vorbit despre „cele șase perfecțiuni”. Cele șase perfecțiuni sunt calități spirituale sau virtuți spirituale pe care o persoană pe calea spre iluminare aspiră să le dezvolte. Bodhisattva, care arde de dorința de a ajunge la iluminare pentru a ajuta toate ființele, cultivă aceste perfecțiuni. Acestea sunt:

1. 1.   Perfecțiunea generozității,
   2.   Perfecțiunea moralității.
   3.   Perfecțiunea răbdării – a nu ne enerva.
   4.   Bucuria efortului.
   5.   Perfecțiunea concentrării meditative, sau meditația.
   6.   Și a șasea și cea mai importantă dintre toate – este perfecțiunea înțelepciunii.

În cursul 12 am prezentat capitolul nouă al cărții Maestrului Shantideva –– Ghidul de viață al unui Bodhisattva. După ce a oferit o învățătură detaliată despre celelalte perfecțiuni, maestrul spune: „Toate acestea au fost scrise pentru înțelepciune”. Toate perfecțiunile, de la unu la cinci, au fost menite să permită înțelepciunea, pentru că ea este cea care eliberează. Despre ce înțelepciune vorbește? Despre Prajna Paramita, despre perfecțiunea înțelepciunii.

4.   Starea mentală a perfecțiunii înțelepciunii

A patra interpretare, care este de fapt cea mai importantă pentru noi, este starea mentală pe care o reprezintă perfecțiunea înțelepciunii.

Definiția perfecțiunii înțelepciunii – Sherab kyi parul tu chinpa, sau Prajna Paramita:

„Înțelepciunea celui care se află pe Calea cea Mare, prin care percepe vacuitatea și a cărui minte este impregnată de bodhichitta”.

„Calea cea Mare” – înseamnă Mahayana.

De ce a fost adăugată și propoziția „mintea sa este impregnată de bodhichitta”?

Răspunsul este că se poate ajunge la perceperea vacuității și fără bodhichitta. Omul poate ajunge la perceperea vacuității și fără să-și fi dezvoltat bodhichitta în întregime, adică responsabilitatea personală de a-i aduce pe toți la iluminare. Dar atunci nu se va mai numi „perfecțiunea înțelepciunii”, ci va fi altceva.

Perfecțiunea înțelepciunii este înțelepciunea din inima unui bodhisattva, din inima celui care are bodhichitta, celui care urmează calea pentru a-i aduce pe toți ceilalți la fericirea supremă.

Și când spunem „perfecțiunea înțelepciunii” – prajñāpāramitā, perfecțiunea nu este perfecțiune până când nu percepem direct vacuitatea.

Semnificația „perfecțiunii înțelepciunii”, este de fapt înțelepciunea care duce la perfecțiune.

Refugiul

Și primul subiect pe care îl vom aborda, care se referă la perfecțiunea înțelepciunii, este

Kyamdro

Cei care citesc tibetana pot vedea că este scris Kyabdro, dar noi pronunțăm Kyamdro datorită literei „ah” care este scurtă și schimbă pronunția.

Kyamdro – refugiul sau a ne refugia.

Refugiul este conceptul de bază în budism. Așa începem calea noastră ca budist, prin a ne refugia.

Este foarte important să înțelegem ce înseamnă „a ne refugia”, pentru că le dăm jurămintele de refugiu celor care le doresc. Deci trebuie să înțelegem ce înseamnă acest lucru, chiar și dacă nu luăm jurămintele. Pentru că acesta este începutul căii.

 

Două aspecte ale refugiului

A ne refugia înseamnă a ne îndrepta către un obiect din afara noastră, în speranța că acel obiect ne va ajuta. La fel ca și copilul mic care se sperie și fuge la mama lui să-l protejeze.

Refugiul are două aspecte:

• • Un aspect al fricii, ne frică de ceva și
  • Alt aspect este de a căuta protecție în fața unui pericol sau a fricii.

În budism, cele Trei Diamante sunt refugiul. Celelalte refugii (de exemplu, oameni, autorități, bani etc.) nu durează.

 

Refugiul lumesc versus refugiul spiritual

În viața noastră există tot felul de lucruri care ne pot răni; poate un incendiu, un furt sau escrocherie. Dacă cineva ne-a înșelat, mergem la tribunal. Dacă vedem fum, apelăm pompieri și așa mai departe.

Acestea sunt tipuri de refugiu lumesc în obiecte exterioare care ar trebui să ne ajute. Ele sunt temporare, trecătoare și nu sunt supreme. Ele nu pot schimba cu adevărat situația noastră existențială, în care se poate întâmpla o catastrofă în orice moment.

—   Putem apela pompierii în caz de incendiu – dar de multe ori ei ajung prea târziu, sau
—   Ni s-a furat un obiect sau ni s-a furat din casă, și atunci mergem la poliție, iar poliția ori reușește să pună mâna pe hoț, ori nu.
—   Dacă cineva ne-a înșelat, mergem la tribunal, iar hotărârea judecătorească poate fi justă sau nu.
—   Dacă suntem bolnavi, mergem la doctor, iar acesta ori ne ajută, ori nu ne ajută.

Dar acesta nu este cu adevărat refugiu, pentru că dacă ar fi cu adevărat refugiu, el ne-ar fi protejat.

Pe calea spirituală, căutăm un refugiu care nu dezamăgește niciodată, care ne protejează cu adevărat, și aceasta este ideea de refugiu budist.

 

Refugiul nu este în statui, în fotografii și nici măcar în Buddha însuși…

Și aici trebuie să fim atenți, pentru că orice profesor budist vă va vorbi despre refugiul budist, iar uneori poate părea că refugiul se găsește în statui și fotografii. De multe ori, turiștii care vizitează Thailanda văd călugări care se prosternează în fața statuilor și care spun: „Om Namo Buddhaya, Namo Dharmaya, Namo Sanghaya” și poate li se pare că este idolatrie.

Dacă ei se prosternează în fața statuii – asta este într-adevăr idolatrie, pentru că statuia nu ne poate proteja.

Nu numai statuia și fotografia nu ne pot proteja, dar nici chiar Buddha însuși nu ne poate proteja.

Există o poveste despre Buddha Shakyamuni.

Muni – prinț,
Shakya – acesta este numele unui trib.

Se povestește că Buddha a fost prințul tribului Shakya, iar tribul său era în război cu alte triburi. Cu toate că el era prințul moștenitor, a ales să fugă din palat și a devenit călugăr. Mai târziu, când avea deja mulți discipoli, membrii tribului său încă se mai luptau cu alte triburi. Ei deja îl știau pe Buddha ca fiind un mare maestru spiritual, așa că au venit la el să se refugieze. Povestea spune că oamenii au fugit în camera lui Buddha, încercând să se ascundă fizic în spatele lui, și sunt omorâți chiar lângă el.

Deci, nici măcar Buddha nu ne poate lua karma noastră.

 

…dar învățăturile lui Buddha sunt cu adevărat un refugiu

De multe ori, oamenii vin la lecțiile de Dharma ca urmare a unei crize religioase, pentru că li se spune despre acea forță supremă ,Tatăl milostiv și îndurător, și iată că există cancer în lume, și copii bolnavi în lume. Oamenii nu pot înțelege acest lucru. Ei ajung la o criză în credința lor, și pe bună dreptate, deoarece lucrurile care ar fi trebuit să-i ajute, nu-i ajută, și cu siguranță o statuie nu poate face aceste lucruri, și nici măcar un om viu nu poate face aceste lucruri. Nici măcar un mare învățător nu poate face aceste lucruri.

Buddha este atotștiutor; ne cunoaște mintea, poate citi trecutul, prezentul și viitorul, și cu toate acestea nu ne pot lua karma. El nu este atotputernic, pentru că dacă ar fi putut să ne ia karma, ar fi făcut asta demult. Aceasta este speranța pe care o punem în Dumnezeu. El nu poate face asta. El nu ne poate lua suferința.

De ce?

Pentru că singurul factor care ne provoacă suferința este karma noastră, faptele noastre din trecut, iar în mod normal, nicio putere din lume nu ne poate lua karma. Singurul lucru pe care Buddha îl poate face pentru noi, singurul –  Este să ne învețe cum să ne schimbăm karma și, în acest fel, să obținem controlul asupra destinului nostru. Așa ne ajută el.

Desigur, cu cât Buddha ne citește mai mult mintea, cu atât mai mult ne poate ajuta, în sensul că poate adapta învățătura în funcție de necesitățile fiecăruia. Dar karma nu ne-o poate lua.

Ce înseamnă să-mi ia karma? Eu sunt karma mea: totalitatea experiențelor mele; corpul meu, mintea mea în acest moment, mediul meu, casa mea – aceasta este karma care îmi rodește în acest moment. A le lua, înseamnă a mă lua pe mine. Ceea ce poate face Buddha – este să mă învețe cum să mă transform, cum să acumulez altă karma încât să pot ieși din lumea suferinței și să ajung într-o lume în care există numai bine.

Deci, este important să înțelegem că atunci când ne refugiem în Buddha, nu ne refugiem în istoricul Buddha, nu ne refugiem într-un zeu, într-un Buddha undeva în cer. După cum am văzut deja – asta nu ne ajută în mod suprem.

 

Refugiul în „Cele trei Diamante”

Refugiul budist este refugiul în „Diamantul Buddha”, „Diamantul Dharma”, și „Diamantul Sangha”, care nu este același lucru cu „Buddha, Dharma și Sangha”.

Este adevărat că spunem: „Buddha, Dharma și Sangha” – dar aceasta este o prescurtare a „celor trei diamante”: Diamantul Buddha, Diamantul Dharma, Diamantul Sangha. Între ele este o mare diferență și asta vom explica acum.

Diamantul Dharma: căile și încetările

În învățătura noastră, spunem că diamantul Dharma este cel mai important diamant.

Așadar, vom vorbi mai întâi despre diamantul Dharma, iar apoi despre celelalte. Ce este diamantul Dharma?

Diamantul Dharma are două părți principale:

• • Calea și
  • Încetările.

Calea și încetările, sau „căile și încetările”.

Despre ce căi este vorba? Am vorbit despre Lam Rim, pentru că este o cale spre iluminare, și am vorbit despre căile renunțării, ale bodhichittei și ale concepției corecte.

Să nu uităm că noțiunea de „cale” – în budism are sensul de realizare spirituală, de conștientizare, de piatră de hotar. Deci și aici vorbim despre pietrele de hotar care sunt pe calea spre iluminare.

În continuare vom da o scurtă descriere a principalelor pietre de hotar pe calea practicantului spiritual și, pe parcursul descrierii, vom prezenta o parte a conștientizărilor și încetărilor care au loc pe aceste căi și care alcătuiesc

Diamantul Dharma.

Cele cinci pietre de hotar pe calea spre iluminare și încetările care au loc pe parcursul lor

Care sunt pietrele de hotar pe calea spre iluminare? În cadrul seminarului „Sutra inimii”, le-am discutat pe larg, dar acum vom trece peste ele pe scurt.

1.   Calea acumulării

Am spus că prima cale este calea Renunțării.

Este calea prin care dezvoltăm înțelegerea că orice lucru care ni se pare bun în această viață este, de fapt, o suferință, deoarece suntem forțați să-l pierdem. Deci, prima cale este dezvoltarea dezgustului față de existența samsarică și aspirația de a găsi o cale de a ieși din samsara. Și asta este ceea ce ne urcă pe cale.

Înainte de dezvoltarea Renunțării, noi nu am urcat încă pe cale. Putem asculta multe cursuri, putem rosti multe mantre și să facem meditații, în speranța că în cele din urmă vom urca pe cale. Ele, desigur sunt frumoase și trebuie făcute.

Dar piatra de hotar care ne pune pe calea spirituală de a ieși din samsara, este dezvoltarea completă a Renunțării, este această dorință zi și noapte de a găsi o cale.

Este să ne întrebăm cu ardoare: „De ce mor oamenii în lumea mea? De ce trebuie să mă îmbolnăvesc? De ce trebuie să sufăr?”

Și ca urmare începem să căutăm, să verificăm, să ne gândim la realitatea noastră. Începem să căutăm profesori, cursuri, să citim cărți. Începem să căutăm de ce realitatea noastră este așa cum este.

Aceasta este o formă de învățare la nivel intelectual, așa cum facem și aici: reflectăm asupra lucrurilor, observăm, analizăm, comparăm. O formă de învățare însoțită și de meditație.

Prima cale a Renunțării se numește și Calea acumulării – în care începem să acumulăm factorii care ne vor permite să ajungem pe calea următoare, Calea pregătirii. Omul își dezvoltă Renunțarea, apoi începe să acumuleze binefaceri, iar karma acestora îl împinge înainte pe calea spirituală. Învață mult și meditează mult – și toate acestea îl pregătesc să ajungă la conștientizări.

Aceasta este prima cale.

2.   Calea pregătirii

Cea de a doua cale este Calea pregătirii.

Această cale ne pregătește pentru conștientizări. Deoarece conștientizările vin numai prin meditație, va trebui să ne dezvoltăm capacitatea de a medita și mai trebuie să știm asupra a ce medităm, iar pentru asta este nevoie de învățături.

Calea pregătirii are patru etape.

Atunci când meditația este suficient de profundă și înțelegerea intelectuală a vacuității este suficient de profundă, se ajunge la a treia etapă – care este ireversibilă. Când ajungem la această etapă, nu vom mai cădea într-o viață suferindă.

Acesta este un exemplu de încetare, și se întâmplă chiar înainte de a ajunge la perceperea directă a vacuității, dar nu cu mult înainte.

3.   Calea perceperii

A treia cale este Calea percepției directe. Ca urmare a eforturilor depuse în studiu și meditație – și cu îndrumarea potrivită, se ajunge la a treia cale – numită Calea perceperii, în care se percepe direct vacuitatea.

Acesta este scopul la care aspirăm, deoarece ne garantează atingerea iluminării în scurt timp.

Fără perceperea vacuității, nu putem ști cât timp ne va mai lua să ajungem la iluminare. Poate să mai dureze încă mulți eoni. Doar în momentul în care am ajuns în acest punct, putem spune: „Problemele noastre s-au terminat”.

Odată ce am perceput vacuitatea, ne vom naște în condiții bune, propulsați de puterea karmei noastre bune. Vom ști câte vieți viitoare vom mai avea înainte de iluminare, vieți care vor fi toate bune și vom avea întotdeauna profesori desăvârșiți, iar ele ne  vor duce treptat la ieșirea din orice suferință.

Perceperea directă a vacuității are loc numai în meditație profundă în care nu mai există gândire conceptuală. După ce meditația s-a terminat, apar conștientizări una după alta.

De exemplu, omul înțelege că realitatea nu vine din exterior, ci este proiectată din interiorul său. El înțelege acest lucru în mod direct.

El în continuare va practica, pentru a trăi, din acest loc. În continuare, i se va părea că lucrurile vin din afara lui, dar nu mai crede în așa ceva. I se pare că oamenii intră pe ușă, dar deja înțelege că nu aceasta este cauzalitatea profundă, că nu este așa. Așadar, are această perioadă de schizofrenie.

Câteva dintre conștientizările pe Calea perceperii.

Atunci când coborâm din această meditație:

—   Ne vedem iluminarea,
—   Putem citi gândurile altora,
—   Putem confirma existența lui Buddha,
—   Îndoielile noastre scad.

Ceea ce ne oprește din practica noastră este faptul că încă mai avem îndoieli. Nu suntem siguri. Auzim lucruri care ni se par logice, dar nu suntem siguri.

Dar cel care a perceput vacuitatea direct, nu mai are nicio îndoială, și de aici vine puterea, iar apoi va ieși repede de aici. Încă se mai poate întâmpla să se supere și să aibă emoții negative, dar pe Calea practicii, schimbarea va fi foarte rapidă.

Deci, aceasta este o parte a Diamantului Dharma.”

Câteva dintre încetările pe Calea perceperii

Cealaltă parte a Diamantului Dharma sunt încetările. Care este un exemplu de încetare pe Calea perceperii?

—   Încetarea credinței în existența proprie de sine

În această etapă, încetează credința intelectuală că lucrurile vin din afara noastră. Ele încă mai apar așa, dar credința intelectuală a încetat. Acesta este un exemplu de încetare ireversibilă.

—   Încetarea îndoielii în calea budistă

Un alt lucru care încetează pe Calea perceperii este îndoiala în calea budistă.

Omul care a ajuns pe Calea perceperii știe că l-a întâlnit direct pe Buddha. El nu mai poate spune: „Buddha nu există”, pentru că l-a întâlnit, i-a întâlnit mintea lui Buddha.

Poate când auzim astfel de explicații, ne gândim: „Ei bine! Poate că ea știe ce spune sau poate că nu. Eu încă nu am experimentat asta.” Deci avem îndoieli. Pe când cel care a perceput vacuitatea nu mai are îndoieli, el știe că l-a întâlnit pe Buddha.

Deci, îndoiala a încetat sau credința intelectuală în existența proprie de sine a încetat. Deci acesta este un exemplu de încetare. În momentul în care s-a ajuns la o astfel de încetare, ea este veșnică, este ireversibilă.

Așadar, odată ce omul a ajuns în acest punct, nu mai are nicio grijă. El nu se mai poate întoarce.

Această înțelepciune pe care a dobândit-o în timpul perceperii directe a vacuității, este ca un propulsor care îl va propulsa afară. În mod garantat va ieși din samsara. De aceea noi spunem: „Dacă vă aducem la perceperea directă a vacuității, ne-am făcut datoria.” Voi veți face restul. Nu mai aveți de ce să vă faceți griji.

4.   Calea practicii

A patra cale este Calea practicii.

Perceperea directă a vacuității ne lasă încă cu majoritatea afecțiunilor mentale. Doar trei au fost eliminate. Mai este mult de lucru. Încă ne mai enervăm. Încă mai vedem lucrurile ca și cum ar veni de la sine, dar știm deja că ele nu vin de la sine.

Cel ce se află pe a patra cale, numită Calea practicii, va practica cu conștientizarea pe care a dobândit-o în timpul percepției directe a vacuității. Și acest lucru poate dura până la șapte vieți viitoare. Mai are încă mult de muncă.

Această conștientizare este atât de puternică, încât ea va duce la o schimbare fundamentală în existența sa și va progresa foarte repede.

 

Bodhisattva pe Calea Practicii

Cel ce se află pe calea Bodhisattva, pe calea Mahayana, practică dorința de a atinge iluminarea spre binele tuturor ființelor,  pentru că nu mai suportă să le vadă suferind. Pentru o astfel de persoană, ca urmare a perceperii directe a vacuității – dacă nu s-a întâmplat înainte de ea – va avea experiența directă a bodhicittei. Va realiza bodhicitta adevărată.

Această persoană va fi obsedată de a căuta moduri

—   de a-i ajuta pe ceilalți,
—   de cum să-i aducă pe ceilalți la iluminare,
—   de cum să le dea altora această învățătură,
—   de a căuta modalități iscusite de a o aduce învățătura publicului diferit în diferite forme,
—   de a salva scripturile,
—   de a traduce scripturile,
—   de a aduce această învățătură oamenilor cât poate mai bine și din toată inima sa.

O astfel de persoană nu mai este interesată de nimic altceva, pentru că știe că toate aceste lucruri pe care le face aduc oamenilor o mare binecuvântare.

Acest Arya

—   Nu va schimba religia oamenilor, nu încearcă să le convertească religia, pentru că asta nu funcționează.
—   Nu se declară: „Sunt Arya”, pentru că oamenii fie îl cred, fie că nu. Asta nu face neapărat o diferență în viața oamenilor.
—   Se va folosi de conștientizările sale pentru a ajunge cât mai departe posibil, de a-i învăța pe ceilalți și de a face o diferență în viața oamenilor.
—   Și va face asta fără răgaz, tot timpul.

5.   Nimic nu mai este de învățat

A cincea piatră de hotar – este Nirvana sau iluminarea deplină a lui Buddha, în funcție de calea pe care ne aflăm, fie că este Hinayana sau Mahayana.

Practicanții Hinayana ating Nirvana. Practicanții Mahayana ating iluminarea deplină.

Să revenim la Diamantul Dharma. El include, așa cum am spus: căile și încetările.

Căile sunt cele cinci căi pe care le-am enumerat. Diamantul Dharma include cinci conștientizări:

—   Conștientizarea Renunțării.
—   Dobândirea capacității meditative și a înțelegerii intelectuale a vacuității.
—   Perceperea directă a vacuității.
—   Practica care înlătură toate afecțiunile mentale din mintea noastră și,
—   Nirvana, despre care vom vorbi imediat.

Acestea sunt căile și încetările pe care le cuprinde Diamantul Dharma.

 

Cum ne refugiem în Diamantul Dharma?

Ce înseamnă să ne refugiem în Diamantul Dharma?

A ne refugia în Diamantul Dharma nu înseamnă să spunem: „Om Namo Dharmaya”.

În rugăciunea noastră ne refugiem în Buddha, Dharma, Sangha, dar asta este doar pentru a simboliza sau a ne aminti de adevăratul refugiu. Rugăciunea nu este refugiul adevărat.

Oamenii s-au rugat de multe generații și nu i-a ajutat. Un copil aude că bunica lui este bolnavă, se duce la biserică și se roagă: „Doamne, ajut-o pe bunica”, iar bunica moare oricum. Pentru că rugăciunea în sine nu ajută. Dacă karma spune că bunica va muri, rugăciunea nu va ajuta. Așadar, ne refugiem pentru că suntem în necaz și căutăm ajutor.

Diamantul Dharma include înțelegerea de unde vin lucrurile.

Și asta i se întâmplă celui care percepe direct vacuitatea. Înțelege procesul prin care își creează lumea. Înțelege deja că nu are pe cine să dea vina, că totul vine de la el și acum este pe cale să-și elimine cauzele suferinței.

Și această înțelegere/conștientizare este ceea ce îl protejează.

Dar nu în momentul prezent.

Dacă se întâmplă un dezastru în prezent, acesta provine din karma pe care am făcut-o în trecut, și nu mai am ce face acum. Ceea ce pot face este să reacționez cu înțelepciune, să reacționez într-un mod care nu mai plantează karma care să-mi aducă următorul dezastru. Să încep să plantez karma care să ducă la fericirea maximă .

Pentru asta suntem aici .

Acesta este Diamantul Dharma. Aceasta este înțelegerea despre care vorbim tot timpul:

—   Ce se întâmplă când cineva țipă la mine?
—   Ce se întâmplă când apare ceva nedorit în viața mea?
—   Cum să reacționez când se întâmplă ceva dorit în viața mea?

Acesta este Diamantul Dharma. Aceasta este protecția supremă.

Pentru că dacă lucrăm cu această înțelegere, ne purificăm treptat lumea. Și numai noi putem face asta. Nimeni altcineva nu poate face asta în locul nostru.

Deci, când ne refugiem în Diamantul Dharma, ne refugiem în această înțelegere a vacuității, pe care dacă o vom realiza prin percepția directă, atunci ne-am rezolvat problemele noastre și, le-am rezolvat și pe ale altora.

 

Practicarea tantrei nu garantează că nu vom mai cădea

Oamenii întreabă uneori: „Dacă intru în tantra, asta îmi garantează ceva?” Nu.

Noi spunem că tantra este calea rapidă spre iluminare. Oamenii interesați de tantra caută: „Cine mă va iniția?”. În tantra este nevoie de inițiere, de împuternicire. Omul trebuie să fie în relație cu un Lama și să progreseze sub îndrumarea acelui Lama. Așa că oamenii spun: „Asta mă va salva”. Nu este adevărat, nu de la sine.

Putem primi o sută de inițieri, dacă nu respectăm jurămintele și nu ne cultivăm Renunțarea și Bodhicitta – asta doar va grăbi căderea, pentru că tantra oferă ocazia de a urca foarte repede, dar are și o altă fațetă, căderea este vertiginoasă.

De aceea, inițierea nu se acordă cu ușurință. Vrem ca oamenii să fie pregătiți pentru a preveni căderea, pentru că căderea este grea. Deci, tantra în sine nu este ceea ce ne asigură eliberarea.

În budismul tibetan, sunt Lama care acordă inițierea foarte ușor, fără să învețe oamenii jurămintele, fără să se asigure că aceștia sunt pregătiți corespunzător. Refuzați să acceptați acest lucru. Nu mergeți într-un astfel de loc. Trebuie:

a.   Să primiți o pregătire adecvată, și
b.   Să înțelegeți la ce v-ați obligat, ce jurăminte vi s-au dat. Dacă v-ați angajat, și nu știți la ce, și nu respectați jurămintele – căderea este grea.

În concluzie, când vorbim despre refugiu în Diamantul Dharma – asta nu înseamnă refugiul într-o statuie sau în niște forțe exterioare. Este refugiul în înțelepciune, în conștientizarea și compasiunea pe care le vom realiza în inima noastră, și ca urmare vom începe să ne curățăm karma, și asta este ceea ce ne va proteja cu adevărat. Și asta niciodată nu ne va dezamăgi, pentru că acționăm consecvent conform legilor karmice.

Diamantul Sangha

• • Sangha înseamnă un grup de călugări sau călugărițe.
  • Cuvântul Sangha este folosit și pentru grupul de oameni care studiază împreună Dharma. Voi sunteți Sangha – oameni care studiază împreună Dharma, dar nu sunteți Diamantul Sangha. Este doar o utilizare figurativă a cuvântului.

Diamantul Sangha – sunt cei care au perceput direct vacuitatea.

Deci, dacă Diamantul Dharma este perceperea directă a vacuității și conștientizările care vin în urma acestei experiențe, Diamantul Sangha sunt cei care au perceput direct vacuitatea, și au conștientizări. Și de aceea ne pot ghida .

 

Fiecare dintre noi poate

Fiecare dintre voi, cu îndrumarea potrivită, cu practica corectă și sub supravegherea profesorilor potriviți, putem ajunge la perceperea vacuității.

Nu este ușor, dar este posibil dacă depunem efortul necesar.

Ne aflăm într-o perioadă deosebită din punct de vedere al condițiilor pe care le avem pentru a realiza acest lucru:

—   Avem educație.
—   Avem considerație pentru calea spirituală și pentru valorile adevărului și dreptății.
—   Ne aflăm într-o lume în care există Dharma.
—   Există profesori care nu doar predau Dharma, ci
—   Predau tantra, și predau toate aspectele tantrei, care
—   Au pus în practică aceste lucruri în viața lor – și
—   Ne oferă întreaga cale pe tavă.

Așadar, ne aflăm într-un loc uimitor.

Să nu credeți că aceste realizări sunt doar pentru Arya Asanga și Maestrul Vasubandhu. Fiecare dintre noi poate, dar este nevoie de un efort mare.

Putem compara timpul și efortul depus pentru a ajunge la aceste realizări cu cel depus de un pianist care dorește să devină un pianist virtuoz – este nevoie de efort și timp pentru  deveni un pianist virtuoz, nu este o treabă ușoară. Dar dacă o persoană se hotărăște și are talentul muzical, poate reuși, dacă depune efortul necesar.

Fiecare dintre voi poate. Aveți aspirația spirituală, altfel nu ați fi fost aici. Dacă sunteți dispuși să depuneți acest efort și dacă învățați să vă creați toate condițiile potrivite, veți putea progresa.

Diamantul Buddha

Diamantul Buddha – este cel care a atins iluminarea. El nu este statuia, nici istoricul Buddha, ci este orice om care a realizat toate aceste conștientizări deja în inima sa;

—   Un om care a realizat omnisciența.
—   Un om care a realizat marea compasiune a lui Buddha, pe care o numim „marea compasiune sfântă”.
—   Care are o mare iubire pentru toate ființele.
—   Și în principal ne învață. Așa ne ajută el

 

Ceea ce au în comun toate cele trei diamante este înțelepciunea vacuității…

Ce au în comun cele trei diamante?

• • Diamantul Dharma – este în principal înțelegerea vacuității și ceea ce decurge din ea.
  • Diamantul Sangha – sunt cei care au perceput direct vacuitatea.
  • Diamantul Buddha – sunt cei care au perceput vacuitatea, au lucrat cu ea, au practicat-o și au desăvârșit calea cu ajutorul ei.

După cum vedem motivul care se repetă este înțelepciunea vacuității. Iar cealaltă fațetă a vacuității este existența dependentă.

Aceasta  este:

—   Înțelegerea modului în care lucrurile există și a modului în care nu există.
—   Înțelegerea legilor karmei ,
—   Înțelegerea profundă a cauzalității.

Aceasta este cheia care ne scoate din suferință și de a ajunge la fericire maximă, și asta este ceea ce ne protejează.

 

…și compasiunea

Alte reprezentări ale refugiului subliniază aspectul compasiunii. Iată un fragment dintr-un articol al celui de-al 14-lea Dalai Lama, publicat în revista tibetană „Vocea Dharmei”, intitulat „Existența dependentă”.

Care este caracteristica principală a comportamentului în budism? Să ne controlăm și să ne disciplinăm mintea, cu alte cuvinte, non-violența. În general, există două tipuri de căi în budism: Calea cea Mare și Calea cea Mică. Rădăcina Marii Căi este compasiunea altruistă de a ajuta pe ceilalți, în timp ce rădăcina Micii Căi este nevătămarea celorlalți, care își are, de asemenea, sursa în compasiune, astfel încât rădăcina întregii învățături budiste este compasiunea.

Buddha, care predă această învățătură, s-a născut din compasiune, iar principala calitate a lui Buddha este marea sa compasiune. Dintre cele trei diamante, cea mai înaltă calitate a lui Buddha este marea sa compasiune.

Sangha, comunitatea spirituală, are patru caracteristici ale aplicării pure a învățăturii .

—   Prima dintre ele este să nu reacționezi cu aceeași monedă când cineva vine să te lovească sau să te rănească,
—   A doua este să nu reacționezi cu supărare când cineva este supărat pe tine,
—   A treia este să nu reacționezi cu aceeași monedă când cineva te provoacă cu cuvinte jignitoare sau insulte,
—   A patra este să nu reacționezi cu aceeași monedă când cineva te acuză sau te umilește.

Acestea sunt numite cele patru practici ale antrenamentului bun și sunt calitățile care definesc sangha. Acesta este modul de comportament al unui călugăr sau al unei călugărițe, și cu siguranță poate fi asociat cu compasiunea.

De aici rezultă că rădăcina celor trei diamante care constituie refugiul budist, Buddha, Dharma și Sangha, este compasiunea.

 

Etapele actului de refugiu

Cum se desfășoară actul de refugiu în situații normale din viață?

De multe ori, oamenii merg la biserică și spun: „Iisus, te iubesc. Ajută-mă. Trebuie să primesc neapărat cecul ăsta de bani acum, altfel am probleme. Te rog, ajută-mă”.

Fie cecul ajunge, fie nu ajunge. Iisus nu poate elimina karma nimănui, nici Buddha și nici altcineva. Așa că mulți oameni încearcă să-l mituiască pe Dumnezeu sau lasă o sumă de bani în biserică și apoi primesc iertarea păcatelor lor.

Nu așa funcționează refugiul.

Refugiul funcționează exact așa cum îl descriem: când mă confrunt cu o situație dificilă, de exemplu, cineva mă atacă sau mă rănește. În această situație,

1.   O persoană care nu a practicat deloc – răspunde cu aceeași monedă.
2.   O persoană care începe să practice puțin – înțelege deja că a răspunde cu aceeași monedă îi va cauza probleme, așa că încearcă să se îndepărteze de situație.

Deci, atunci când simțiți că sunteți pe cale să vă ieșiți din fire față de persoana care vă enervează, ieșiți din cameră. Găsiți mijloace de a ieși din situație. Schimbați subiectul. Dacă nu puteți schimba subiectul, ieșiți din cameră, mergeți la toaletă. Aceasta este prima fugă, pentru a preveni multe probleme în viitor.

Dacă vorbiți la telefon, opriți conversația. Spuneți: „Scuză-mă, trebuie să închei conversația acum” și opriți conversația. Este mai bine decât să spuneți lucruri pe care le veți regreta. Asta se numește „a vă scoate din situație”.

3.   A treia etapă. Dacă ați practicat deja în acest fel, ați devenit mai puternici – nu mai trebuie să fugiți de situație și puteți rămâne pe loc și să faceți față atacului fără să reacționați. În loc să mai reacționați așa cum obișnuiați – în această situație încremeniți pe loc.Deci, în acest moment, vă închideți gura. Însă în interior, sunteți încă plini de judecăți, critici și scenarii despre ce i-ați spune și face dacă vi s-ar fi permis să reacționați. Deci, încă nu ați eliminat toate cauzele suferinței, pentru că și gândurile produc karma, dar o parte din ea ați eliminat-o.
4.   Într-o etapă mai târzie – depinde cât de mult ați practicat și meditat – ajungeți să înțelegeți că acea persoană vă face un bine, pentru că vă permite să vă eliminați karma, și începeți s-o apreciați pentru asta.

De asemenea, înțelegeți că persoana vă permite să vă dezvoltați răbdarea, și că ea se sacrifică pentru voi, deoarece își acumulează karma negativă din cauza voastră. Ea n-ar fi țipat la voi, dacă voi n-ați fi țipat la alții în trecut. Faptul că ați țipat în trecut la alții, acum ea țipă la voi și își acumulează karma negativă. De aceea, va trebui nu numai s-o apreciați, ci și s-o iubiți.

5.   Și apoi vine etapa în care ei devin profesorii voștri, oamenii cei mai dragi vouă. În primul Lojong, în cele opt versete se spune:

„Fie să învăț să prețuiesc orice ființă vie
Mai mult decât perla ce îndeplinește orice dorință
Și în inima mea cu drag să o păstrez
Pe calea împlinirii țelului meu suprem.”

Apoi scrie:

„Când cel cu inima plină de gelozie
Mă rănește și insultă…
Fie ca să-l pot vedea ca pe un sfânt îndrumător.”

Acestea nu sunt simple cuvinte. În practica noastră, vom ajunge în faza în care putem să stăm în fața celui care ne atacă și să-l vedem ca pe un sfânt îndrumător.

6.   Și când practicăm așa o perioadă – va veni etapa în care acești atacatori nu vor mai veni. Nu pentru că au pierdut adresa unde locuim – ci pentru că ei nu mai există în lumea noastră, pentru faptul că ne-am eliminat semințele de agresivitate din noi.

Datorită faptului că am practicat atât de mult timp fără a riposta, și am răspuns cu iubire la ură, această karmă de agresivitate va păli și în cele din urmă va dispare.

Și atunci – de unde vor mai veni agresorii ?

Un atacator sau un dușman este cineva pe care îl percep ca pe o amenințare, ceva care îmi provoacă teamă, frică sau furie.

Dar dacă mi-am eliminat aceste semințe – de teamă, frică sau furie, atunci nimeni nu va mai putea să le stârnească în mine; iar dacă cineva nu mi le mai stârnește, atunci nu-l mai pot numi „atacator”. El iese din această definiție.

Așa eliminăm războiul sau violența din lume; agresivitatea din lume. Asta înseamnă a ne refugia și aceasta este ceea ce ne protejează.

 

Ne refugiem toată ziua

Atunci când ne prosternăm și ne facem rugăciunile – este ca să ne reamintim de refugiu, pentru că suntem obișnuiți să facem contrariul.

Oamenii care au jurămintele de refugiu, se refugiază de trei ori dimineața și de trei ori seara și apoi se refugiază toată ziua.

Și așa oamenii se refugiază toată ziua. Îi doare ceva, merg la doctor. Au fost furați merg la poliție. Au fost jigniți, merg să primească afecțiune de la cineva.

Dar acesta este un refugiu lumesc care nu ne poate ajuta cu adevărat. Uneori mă duc la soțul meu să-mi asculte problema și să primesc afecțiune din partea lui, iar alteori el are propriile lui probleme și nu mă ascultă. Deci, el nu este un refugiu adevărat, pentru că nu poate veni de la el.

 

A răspunde cu iubire la ură

Trebuie să învăț să elimin aceste lucruri din mine. Cum? Răspunzând cu iubire la ură.

Aceasta este faimoasa imagine a lui Buddha. Îl vedem pe Buddha stând sub copac pentru a ajunge la iluminare, iar demonii vin și îl atacă. Ce vede Buddha? O ploaie de flori. El nu mai poate vedea săgețile, pentru că le-a eliminat deja. Iluminarea lui este atât de puternică, încât a eliminat aceste cauze. Așa că Buddha este nevoit să vadă flori în loc de săgețile trase de demoni.

Acesta este refugiul, acesta este modul în care ne refugiem. Numim asta „a ne refugia în cele trei diamante”.

 

Jurămintele de refugiu – cele trei sfere ale vacuității

Jurămintele de refugiu – înseamnă că ne angajăm de a practica această cale. Asta nu înseamnă că nu ne vom mai enerva niciodată.

Jurământul de refugiu este a ne aminti în situații dificile vacuitatea lor:

—   vacuitatea noastră,
—   vacuitatea persoanei din fața noastră și,
—   vacuitatea a ceea ce se întâmplă.

Cele trei sfere ale vacuității.

Întotdeauna există aceste trei sfere, fie că este vorba de un eveniment pozitiv, fie negativ:

• • vacuitatea mea,
  • vacuitatea persoanei din fața mea sau a grupului din fața mea și,
  • vacuitatea evenimentul în sine , sau a obiectului.

Aceasta este refugiul.

Dacă practicăm în acest fel, de multe ori ne amintim de ele după ce am făcut fapta; mai întâi ne-am enervat și apoi ne-am amintit de ele. Și este în regulă; timpul de reacție se va scurta cu timpul.

Încercarea noastră de a depăși situația, chiar și după ce am reacționat, este o karmă foarte puternică care va inversa roata samsarei.

Refugiul este: „Refuz să mai țip înapoi la tine, pentru că vreau să elimin țipetele din viața mea”.

Cineva țipă la mine. Recunosc că nu-mi plac țipetele.

Înțeleg că eu le-am provocat.

Refuz să reînnoiesc situația, nu particip la război.

Nu numai că nu particip, dar îi iubesc, pentru că acum mă ajută să ies din această situație.

Deci, acesta este locul în care ne refugiem.

*******

 

Două modalități de împărțire a bodhichittei în două tipuri

Prima modalitate de împărțire a bodhicittei în două tipuri este:

Munsem

Munsem înseamnă aspirația la nivel de dorință (rugăciune) sau a gândi ca un bodhisattva.

Este gândul de a deveni complet iluminat, astfel încât să putem fi de ajutor tuturor ființelor vii.

Ce înseamnă aspirația la nivel de dorință? Asta înseamnă că doresc cu adevărat să-i ajut pe ceilalți, dar încă nu fac nimic în acest sens. Este ca și cum cineva vrea să plece într-o călătorie, dar nu și-a cumpărat bilet pentru a călători.

Ce înseamnă să facem ceva? Înseamnă fie să ne respectăm jurămintele bodhisattva, fie să practicăm cele șase perfecțiuni.

Deci, cineva care încă nu practică aceste lucruri, dar are dorința, este bodhisattva sau nu este bodhisattva? Când vorbim despre bodhisattva, îi includem și pe cei care au doar aspirația. Ei își spun: „Am decis deja să-mi asum responsabilitatea, dar încă n-am pus-o în practică.”

A doua modalitate este:

Juksem

Juksem înseamnă aspirația la nivel de acțiune sau de a acționa ca un bodhisattva.

Asta înseamnă a efectua în mod practic activitățile unui bodhisattva pentru a deveni un Buddha care să ajute toate ființele vii. Adică, a respecta jurămintele bodhisattva, a practica perfecțiunile și cele trei tipuri de moralitate ale unui bodhisattva: moralitatea de a te abține de la fapte rele, moralitatea de a acumula merite și moralitatea de a aduce beneficii ființelor simțitoare.

Asta înseamnă că la început trebuie să respect cele zece precepte – jurămintele de eliberare personală, iar apoi să mă dezvolt pe mine însumi. Deci, deși întreprind acțiuni pentru a ajunge la iluminare, acțiunile încep mai întâi cu mine însumi. Trebuie să meditez, trebuie să acumulez binefaceri, și abia după aceea ajung să pot ajuta într-o oarecare măsură pe ceilalți.

A doua modalitate de împărțire a bodhicittei în două tipuri.

Primul tip:

Kundzob semkye

Kundzob semkye  înseamnă aspirația spre iluminare înșelătoarea/aparentă.

Ce înseamnă „înșelătoare/aparentă”? Asta înseamnă oare că cineva își promite „Voi avea grijă de toți”, și apoi brusc nu-și mai respectă promisiunea? Nu, nu la asta ne referim aici.

Ea este „înșelătoare/aparentă” doar în măsura în care se concentrează de obicei asupra obiectelor care există ca realitate „înșelătoare” sau realitatea așa cum este ea percepută de o persoană obișnuită.

Toți oamenii obișnuiți, chiar și arya percep lucrurile ca existând de la sine.

Deci, cel care percepe lumea în acest fel, vede oamenii că suferă datorită lor. Asta este ceva înșelător, ceva care nu este în mod suprem adevărat.

Al doilea tip:

Dundam semkye

Dundam semkye înseamnă „bodhichitta supremă”, care este doar un cuvânt cod pentru percepția directă a vacuității.

De ce spunem aici că este bodhichitta?

De fapt, nu este bodhichitta, ci percepția directă a vacuității.

Cel care se află pe calea Mahayana și percepe direct vacuitatea, imediat după percepția directă a vacuității, realizează adevărata bodhichitta.

Deci, această împărțire înseamnă că există două tipuri de bodhichitta, dar numai în mod nominal, deoarece, al doilea tip, Dundam semkye, este de fapt percepția directă a vacuității. Se numește bodhichitta supremă, dar, de fapt, nu este bodhichitta.

Principalele idei ale budismului, partea I

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 Lecția 2 – a doua parte

 

Vedere corectă

Bodhisattva înțelege că nu există speranță în samsara. Samsara nu poate fi reparată.

Putem să îmbunătățim și să perfecționăm lucrurile – dar întotdeauna vor apare probleme, accidente și dezastre, pentru că aceasta este samsara. Aceasta este natura samsarei. Karma este cea care conduce samsara și cu toții purtăm multă karmă negativă.

Așadar, primul lucru pe care îl înțelege Bodhisattva este că samsara nu poate fi reparată și trebuie ieșit din samsara.

Cineva care a făcut unele progrese pe cale când se uită la oameni, spune: „Oamenii sunt nebuni. Ei caută tot timpul fericirea și își creează permanent suferință.

Și atunci își dorește să găsească o modalitate de a ieși din suferință și de a-i scoate și pe toți ceilalți. Și cum va face asta?
Această dorință îl duce spre următoarea cale – a concepției corecte.

Concepția corectă are două aspecte: înțelegerea vacuității și înțelegerea existenței dependente sau a apariției condiționate sau interdependență

Vom începe cu al doilea aspect:

Tendrel

Tendrel înseamnă existență dependentă sau apariție condiționată sau interdependență.

Tendrel este un mod de a explica de ce lucrurile se întâmplă așa cum se întâmplă.

Lucrurile, fenomenele din viața mea, experiențele din viața mea, se întâmplă în dependență de alte lucruri, sunt condiționate de alți factori.

Lucrurile se întâmplă din cauza altui lucru. Mai întâi trebuie să înțelegem acest aspect pozitiv al modului în care există lucrurile, care este reversul vacuității (aspectul negativ – adică totul este gol, în sensul că nimic nu există de la sine, fără să existe în mod dependent).

Și spunem că, pentru a atinge eliberarea și fericirea, trebuie să înțelegem vacuitatea. Și o condiție necesară pentru înțelegerea vacuității este înțelegerea existenței dependente.

Vacuitatea și existența dependentă sunt două fețe ale aceleiași monede, una este pozitivă, iar cealaltă este negativă.

Existența dependentă sau apariția condiționată ne spune cum există lucrurile, în timp ce vacuitatea ne spune cum nu există.

Je Tsongkapa în textul Cele trei căi principale spune că vacuitatea și existența dependentă merg întotdeauna mână în mână. Nu există una fără cealaltă.

 

Trei versiuni ale existenței condiționate

Există multe versiuni ale lui Tendrel, deoarece sunt multe școli de budism și fiecare școală de budism o explică puțin diferit. Pabongka Rinpoche în cartea sa Principalele învățături ale budismului, face un rezumat frumos al acestor versiuni și ne vom folosi de rezumatul său.

Pabongka Rinpoche grupează diferitele școli în trei categorii. În continuare veți primi trei explicații diferite ale lui Tendrel, dar doar una dintre ele este complet corectă. Așa cum știm toate școlile au fost predate de către Buddha, și de aceea toate explicațiile sunt utile și importante.

Așadar, prima explicație este acceptată de trei dintre cele patru școli budiste. Atunci când ne referim la școlile budiste ne referim la școlile budiste din India antică.

Școlile „Funcționaliștilor”

1.   Prima se numește Vaibhașika în sanscrită. În română o numim școala „detailiștilor”. Ea este numită așa după numele scripturilor pe care le-a folosit.

2.   A doua școală se numește Sautrantika sau școala „sutriștilor”. Ea este numită așa pentru că ea se bazează în principal pe sutrele lui Buddha, pe învățătura originală a lui Buddha, fără comentarii. În această școală s-a pus mult accent pe logică; toată învățătura despre logica budistă se află de fapt în cadrul acestei școli.

3.   A treia școală se numește Chitta Matra sau Yogachara, în română o numim școala Numai Minte.

De ce se numesc funcționaliști? Pentru că ele cred în faptul că lucrurile funcționează, dar nu vom intra în detalii despre asta. Ceea ce ne interesează acum este că toate cred că lucrurile există în funcție de cauze și condiții.

Deci, ce sunt cauzele și ce sunt condițiile? Definiția a ceea ce sunt „cauzele și condițiile” variază de la școală la școală. Vom da ca exemplu, explicația școlii Vaibhishika.

Să luăm copacul. De ce există un copac?

—   Pentru că a existat o sămânță a copacului, iar ea este cauza principală pentru existența copacului. Fără sămânță, copacul nu există. Dar sămânța nu este suficientă.
—   Este nevoie de condițiile de sprijin: este nevoie de sol, de lumina soarelui, de apă, fertilizare.

Deci, există cauza principală – adică sămânța, și condițiile de sprijin care permit seminței să dea roade.

Așadar, școala spune că lucrurile se întâmplă atunci când cauzele și condițiile există.

Deci, aceasta este o formă de existență dependentă. Este o explicație a apariției condiționate. Cum apar lucrurile? Din cauzele lor și condițiile de sprijin.

Dacă toate acestea sunt adevărate, atunci de ce să nu ne oprim aici? Și mulți învățători budiști care provin din aceste școli se vor opri aici: „Lucrurile nu se întâmplă fără cauze, lucrurile nu se întâmplă fără condiții. Corect.”

Dar de ce suntem aici? Vă amintiți, că în prima lecție v-am întrebat – de ce sunteți aici? Noi nu suntem aici pentru a primi o lecție interesantă, ci pentru a găsi o modalitate de a ajunge la iluminare, la fericire maximă. Acesta este scopul nostru.

Cum mă scoate această informație din suferința mea? Șeful țipă la mine pentru că ori a avut o zi proastă, ori mama lui este bolnavă ori că s-a întâlnit mai devreme cu șeful lui și acesta a țipat la el.

Ok, toate acestea explică poate de ce șeful a țipat la mine. Deci acum, nu mă mai supăr pe el când țipă la mine? Chiar nu mă mai supăr?

Și aici avem o problemă cu această explicație. Explicația este corectă, dar nu mă scoate din suferința mea.

S-ar putea ca explicația să mă calmeze puțin, dar încă nu am eliminat starea profundă de a reacționa la lovitură cu lovitură. Poate îl voi lovi mai ușor – dar tot reacționez. Șeful furios, încă îl mai văd ca existând de la sine, iar eu sunt încă furioasă.

Deci, până la urmă, nu asta ne scoate din suferința noastră. Atunci de ce a predat Buddha asta? Pentru că oamenii nu erau pregătiți pentru explicația ultimă. Așa că i-a pregătit. Această explicație deschide calea.

 

Pentru că ce se întâmplă? Cineva vine și țipă la mine sau cineva face ceva ce nu este așa cum am convenit. Primul lucru – mă enervez.

Dacă încep să mă gândesc: „Bine, dacă mi se întâmplă asta înseamnă că trebuie să existe o cauză”, atunci nu mai reacționez automat. Sunt deja pe cale să nu mai răspund automat cu țipete la țipete.

Și asta este bine, pentru că îmi îndrept atenția spre exterior. Acum mă uit la el în loc să mă uit la mine. Începem să lucrăm cu factorii care ne vor duce în cele din urmă la iluminare.

Dar, așa cum am spus, această explicație a apariției condiționate nu este suficient de puternică pentru a-mi elimina furia pentru totdeauna. Ea nu este  explicația supremă care să-mi explice de ce mă enervez în continuare, de exemplu, când șeful este furios. Această explicație nu mă va scoate din suferință. De aceea nu ne oprim aici.

Existența dependentă conform școlii Căii de Mijloc

A patra școală se numește Madhyamika, școala Căii de Mijloc. Ea are două subșcoli:

4a – Svatantrika Madhyamika

În română școala Independenților.

Svatantrika este jumătatea inferioară a școlii Căii de Mijloc. Și ea spune că explicația pe care am dat-o până acum despre cauze și condiții nu este suficient de bună. De ce nu este suficient de bună? Pentru că nu se aplică tuturor lucrurilor, pentru că există lucruri care nu au cauze.

De exemplu, spațiul gol. El a fost dintotdeauna, va fi întotdeauna, nu are cauză.

În budism, spațiul gol este spațiul pe care îl ocupă un obiect – să spunem pixul. Spațiul există chiar și atunci când pixul dispare. Acesta este un vid, acesta este spațiu și nu are nicio cauză. Și dacă spațiul gol nu are nicio cauză, cum putem vorbi despre vacuitatea lui?

Așa că această școală spune: „Avem o explicație mai bună. Vom spune că lucrurile există în dependență de părțile lor.

Să luăm pixul,

—   Conform explicației funcționaliștilor, școala detailiștilor – de unde vine pixul ? Din cauze și condiții. Exista o fabrică, o bucată de plastic, vopsele, mașini, muncitori, apoi l-au pus în camion și l-au dus la magazin. Aceasta este povestea pe care o spune această școală. Cauze și condiții.
—   Cei de la școala Svatantrika vor spune că pixul depinde de părțile sale. Trebuie să existe acest cilindru negru și cilindru alb, astfel încât împreună să fie un pix. Fără ambele părți, nu am pix. După care, fiecare parte poate fi descompusă mai departe, în partea stângă, partea dreaptă. Cum se aplică acest lucru spațiului gol? Părțile spațiului sunt direcțiile sale – nord, sud, est, vest.

Un alt exemplu de lucru care nu are o cauză este vacuitatea. Lucrurile sunt goale, fără o cauză. Deci, care sunt părțile vacuității? Vacuitatea are, de asemenea, părți. Există vacuitatea acestui pix, și există vacuitatea a celuilalt pix. Două vacuități diferite. Există vacuitatea acestui pix în acest moment, există vacuitatea pixului peste cinci minute. Vacuități diferite. Deci. aceasta este o explicație mai bună. Este mai cuprinzătoare.

Acum să revenim la noi. Ce căutăm? Căutăm să ne eliminăm orice supărare și orice suferință. Nu suntem interesați doar de filozofii interesante. Filosofiile sunt interesante în măsura în care ne ajută în această direcție.

Ajută?

Lama Dvora Hla povestește: „Când am născut prima mea fetiță, m-am îngrășat mult și voiam să slăbesc. Voiam să mă dezvăț de pofta de prăjituri, de exemplu. Așa că de fiecare dată când vedeam o prăjitură spuneam: Are făină albă, margarină, ouă. Eu nu le mănânc separat, așa că de ce să mănânc totul împreună. Și mi-am spus că această prăjitură depinde de părțile sale. Părțile ei nu mă interesează, așa că nici prăjitura nu mă va interesa. Asta a avut un efect și am slăbit în felul acesta. Dar m-am întors la mâncatul dulciurilor, nu m-am dezvățat, pentru că pofta de dulciuri venea dintr-un loc cu mult mai profund, pe care încă nu-l atinsesem”.

Să ne întoarcem la șeful care țipă. Dacă mă uit la șef, văd un cilindru mare și patru cilindri mai mici legați de el și o bilă deasupra, o deschizătură roșie, aud decibeli și văd culoarea roșie. Pot spune ca este o descriere frumoasă, dar cum îmi elimină asta furia? Reacția mea la ceea ce se întâmplă?

Deci în loc să mă enervez, mă voi ocupa să-l descompun. Dar nu când vine vorba de copilul meu sau de contul meu bancar – atunci voi uita de toată această analiză. Nu este suficient, dar este util, mai ales dacă ne întârzie reacția noastră față de situație. Începem să ne uităm la cilindri și la bile.

Deci, aceasta este o a doua explicație, care nici ea nu elimină supărarea pentru totdeauna.

Scopul practicii noastre este să ne eliminăm toate semințele supărării. Să nu mă mai enervez niciodată, să nu mai apară nimeni care să mă enerveze sau să mai văd pe cineva nervos.

4b – Prasangika Madhyamika

Este jumătatea superioară a școlii Căii de Mijloc.

O numim Prasangika și uneori spunem Prasangika Madhyamika care se referă la această parte a școlii Căii de Mijloc. În română spunem „Grupul Consecințelor”.

Să presupunem că sunt o persoană care înțelege concepția corectă a existenței dependente și a vacuității conform școlii Madhyamika Prasangika și întâlnesc pe cineva care nu are încă o înțelegere completă și vreau să-l ajut să ajungă la înțelegerea completă. Cum fac asta?

În primul rând discut cu el ca să văd unde este el de acord cu mine, apoi îl voi conduce, folosindu-mă de argumente logice, pas cu pas la absurd. Și dacă este un om rațional el va coborî din presupunerile lui greșite, ceea ce va face loc concepției corecte. Și aceasta este o mare artă.

De aceea această școală a inclus metode de dezbateri, și așa funcționează dezbaterea în tradiția monahală din care provenim.

Sunt oameni pe care îi ducem pas cu pas și apoi spun: Și ce dacă!? Și cu aceștia nu există speranță. De aceea elevul trebuie să aibă acele calități despre care am vorbit, să fi consecvent, să fie inteligent,

a.   să fie deschis la minte pentru a primi ceva nou și, în al doilea rând
b.   să fie consecvent. Dacă s-a convins de adevăr, că meargă pe urmele acestui adevăr.

Ce spune această școală despre existența dependentă?

Grupul Consecințelor crede că totul are o existență dependentă, deoarece există ca o proiecție a propriei noastre minți, ca o proiecție impusă de karma noastră din trecut.

Deci, practic, școala spune că totul este o proiecție din mintea mea. Oare asta înseamnă că totul este numai minte? Nu, ea nu spune asta.

Cum verificăm asta? Ne așezăm în fața unei mașini pe șosea și verificăm. Totul este din mintea mea sau există o mașină care mă lovește? Școala nu neagă existența obiectelor exterioare. Ea spune că fiecare obiect, exterior sau interior, fără excepție, este o proiecție a minții mele. Și dacă îl proiectez ca fiind exterior, atunci este exterior. Iar ceea ce este important este că această proiecție îmi este impusă, nu am de ales, ea îmi este impusă de karma mea. Aceeași karmă care rodește în acest moment este cea care îmi impune o anumită consecință și aceasta este ceea ce determină experiența mea în fiecare moment, și toate aspectele experienței mele.

 

Toate lucrurile sunt doar proiecții și funcționează perfect

Dacă o mașină mă lovește acum, această mașină este proiecția mea. Funcționează ca o mașină care mă lovește? Desigur.

Mă va durea. Voi fi dusă la un spital care este tot proiecția mea și îmi vor da o factură de plată care este tot proiecția mea. Aceste lucruri funcționează și, în același timp, ele sunt proiecțiile mele.

Asta înseamnă să nu cădem în extremă: „Oh, este doar o proiecție, nu este chiar reală.” Nu trebuie să spunem asta. Tocmai pentru faptul că este o proiecție, ea este reală. Acesta este singurul mod în care lucrurile sunt reale.

Școala spune: „ Este singurul mod în care există lucrurile”.

Orice există în lumea mea, este doar o proiecție din mintea mea, iar această proiecție îmi este impusă în fiecare moment. Și ce mi-o impune? Acțiunile mele trecute. Lucrurile pe care le-am făcut în trecut. Deci, dacă acum am o experiență tragică, cum ar fi să mă lovească mașina, ce karma este aceasta? Karma vătămării vieții.

 

Concepția școlii Prasangika duce la eliberare

Și asta duce la eliberare. Dacă înțeleg că lucrurile neplăcute pentru mine, sau suferința care intră în viața mea sunt proiecția mea, impusă de karma mea, atunci încep să lucrez la karmă. Încep să mă uit la ce karmă se manifestă în viața mea și ce trebuie să fac acum. Pe acestea trebuie să le opresc și să încep să-mi schimb realitatea.

Și asta îmi dă putere asupra viitorului.

N-am nicio putere în prezent – prezentul îmi este impus deja de karma pe care am făcut-o în trecut. Nu pot face nimic acum. Karma a rodit. Copacul este deja aici. Există și altă karmă care încă n-a rodit. Dar poate fi purificată. Karma care rodește în momentul prezent – oamenii sunt răniți și în durere – nu se mai poate face nimic cu ea, decât să reacționez cu înțelepciune, ca să nu mai produc următorul dezastru.

Și asta este foarte important, pentru că dorim să ajungem la iluminare. Atunci mă uit: de unde vine acest corp? Provine din karmă, ca orice altceva. Deci am acumulat karmă în trecutul meu care mă forțează să văd un braț uman.

Mintea mea percepe cilindrul de culoarea cărnii ca fiind brațul meu. Este un braț uman de la sine? Este o colecție de forme și culori și nimic mai mult. Nu există nimic în sine în braț care să-i confere „caracterul de braț” – ci mai degrabă este proiecția mea. Dacă karma mea ar fi fost mai rea, nu l-aș fi perceput ca pe un braț uman, ci mai degrabă ca pe ceva asemănător cu piciorul unui câine (adică aș fi avut karma de a trăi viața unui câine). Cu alte cuvinte, ceea ce văd depinde de starea minții mele. Ceea ce văd și experimentez este datorită minții și a karmei mele.

 

Diferitele vieți și paradisul sunt doar o proiecție a karmei

Karma se poate schimba într-o clipă.

Dacă îmi rodește karma proastă, mașina mă lovește și în clipa următoare mă uit și văd un picior de câine. Karma se poate schimba în câteva secunde. Merg pe drum și în clipa următoare sunt lovit.

Acesta este sensul reîncarnărilor. Karma se termină, vine cea nouă, iar cea nouă este mai puțin bună.

Sunt viu → Mor → Tărâmul Bardo → Mă renasc → O nouă proiecție a minții

Și aceasta este soarta noastră, asta în cazul în care nu învățăm să producem karma care să ne scoată din suferință.

Dar există și o altă parte. Dacă karma mea este mai bună și fac multe binefaceri și înțeleg cum să creez karma puternică și rapidă, va veni momentul când mă uit la brațul meu el va fi brațul unui înger.

Deci, unde este paradisul? Este aici! Depinde total de karma noastră. Karma noastră ne impune să ne percepem acum ca fiind ființe umane. Dacă am fi avut o karma mai bună, am fi fost îngeri într-o mandala plină de îngeri.

 

Înțelegerea vacuității conform școlii Prasangika Madhyamika

Ce este vacuitatea în școala Prasangika Madhyamika?

Vacuitatea înseamnă că lucrurile sunt goale de o existență independentă de proiecțiile noastre, care ne sunt impuse de karma noastră, pe care am acumulat-o în trecut.

Dacă luăm pixul, el este gol de o existență independentă de proiecția minții mele, așa cum mi-a fost impusă de karma mea în trecut.

El nu este un pix de la sine, pentru că dacă ar veni un câine, va începe să-l roadă, și nu va începe să scrie cu el. Dacă ar fi un pix de la sine, atunci fiecare ființă care ar vedea acest obiect ar încerca să scrie cu el.

Acest obiect este o colecție de forme și culori. Proiectez din mintea mea „calitatea de a scrie”acestui lucru, iar această proiecție vine ca urmare a karmei pe care am acumulat-o. Și această karmă îmi este impusă în prezent. Nu voi începe să-l rod.

 

…duce la păstrarea moralității…

Această înțelegere a existenței dependente și a vacuității, care sunt două fețe ale aceleiași monede, cum există și cum nu există, este eliberatoare.

Dacă înțeleg că proiecțiile vin din karma, iar karma vine din acțiuni, atunci acum voi începe să fiu atent la acțiunile mele. Voi dori să învăț și să păstrez legile morale așa cum ni le-au dat ființele iluminate, care au făcut deja calea.

Ele spun: „Dacă nu vrei să mai suferi, fă asta și nu mai face asta”. Și nu pentru că:

—   Dumnezeu a spus, sau
—   Guvernul a spus, sau
—   Legea spune, sau
—   Scrie în biblie

Ci, pentru că este singurul lucru logic de făcut dacă vreau să nu mai sufăr.

 

… să ne eliminăm suferința noastră…

Dacă mă bazez pe Prasangika Madhyamika, atunci de fiecare dată când cineva țipă la mine, ce voi face? Dacă pentru un moment am un pic de spațiu în minte, îmi spun: Stai așa, de unde vine asta? De unde a venit asta la mine? Eu proiectez așa. Acest act este complet gol, nu are existență proprie de sine.

Cum voi reacționa acum?

Dacă vin cu această înțelepciune, nu voi mai planta semințele pentru următoarea problemă, iar asta este o practică îndelungată. Chiar și Arya care a perceput vacuitatea, nu și-a eliminat încă toate semințele supărării, dar are un instrument foarte puternic cu care să lucreze pentru a distruge rapid aceste tendințe.

 

…și pentru a elimina samsara…

Fiecare acțiune pe care o facem lasă amprente în mintea noastră, care rămân ca într-un incubator, iar când le vine rândul dau rod și, fie țipă la mine, fie îmi face un bine. Și numim asta în tibetană:

Korwa

Korwa este cuvântul tibetan pentru samsara, dar cuvântul înseamnă roată. Este roata samsarei sau roata vieții sau roata suferinței.

A țipat cineva la mine. Dacă nu înțeleg vacuitatea, nu înțeleg existența dependentă, ce fac? Voi țipa la el înapoi, și am plantat din nou o sămânță, care în mod garantat mă va aduce din nou în situația în care cineva va țipa la mine. Aceasta este Korwa. Tibetanii spun:

Korwar kor

Adică, învârtim permanent această roată pentru că nu înțelegem ce ne provoacă suferința și cum să ieșim din suferință.

Dacă vrem să-i eliminăm pe cei care țipă la noi, nu lucrăm în exterior. Pentru că ei vin din mintea noastră. Pentru tibetani, mintea se află în inimă și nu în creier.

I-am proiectat din semințele noastre. Dacă vom lucra mult cu meditațiile despre vacuitate și cu această învățătură, s-ar putea să vină ziua în care nu ne vom mai enerva sau ne vom reține supărarea pentru o secundă sau două.

Și așa începem să câștigăm o bătălie. Apoi vor mai fi și alte bătălii în acest război.

Multe dintre ele le vom pierde – Nicio problemă, am pornit pe o cale care se va termina cu victoria. Și asta pentru că plantăm altă karma.

Deci, ce este vacuitatea? Vacuitatea înseamnă că nimic nu există într-un mod care să nu fie o proiecție impusă de karma mea.

—   Dacă o persoană meditează asupra acestor lucruri și dacă își dezvoltă o concentrare profundă,
—   A studiat foarte mult, 18 cursuri, seminarii și așa mai departe,
—   Dacă este, de asemenea, sub îndrumarea unor profesori pricepuți, și asta este esențial pe cale,
—   Meditează asupra acestor lucruri cu o concentrare profundă

Acest lucru îi va da șansa ca într-o zi să experimenteze aceste lucruri în meditație profundă, direct, adică să perceapă direct vacuitatea.

Acum le auzim și le înțelegem intelectual, dar una este să înțelegi că înghețata este gustoasă și alta este să guști înghețata.

 

…și asta ne pune pe calea spre iluminare

Când se întâmplă să experimentăm direct vacuitatea, întreaga noastră viață se va schimba, vom fi o persoană complet diferită. Nu doar în această viață, ci și în celelalte vieți. Am evoluat la nivelul următor. Ne vedem iluminarea, cât timp va dura și așa mai departe. Vom fi pe calea directă și sigură spre iluminare.

Principalele idei ale budismului, partea I

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 Lecția 2 – prima parte

 

Vom începe cu o scurtă meditație.

Așezați-vă confortabil și concentrați-vă asupra respirației.

În prima lecție, în meditație, ați fost rugați să vă gândiți la motivul pentru care ați venit aici. În prima lecție ați primit câteva informații, iar acum, după ce v-ați concentrat puțin asupra respirației și v-ați relaxat puțin, gândiți-vă din nou la aceeași întrebare în lumina informațiilor pe care le-ați primit și vedeți dacă răspunsul la această întrebare s-a schimbat sau s-a schimbat parțial sau nu s-a schimbat.

Puteți deschide ochii.

 

O scurtă recapitulare

Vom continua acum cu recapitularea cursului ACI 1.

În prima lecție am trecut în revistă peste cele trei căi principale:

1.   Prima cale a fost Renunțarea

Această cale este de a recunoaște faptul că viața noastră este în esență suferință. Dacă privim puțin sub stratul subțire al lucrurilor pe care le avem – dedesubt este toată suferința. Pentru că toate aceste lucruri – chiar dacă le avem pentru o clipă – suntem nevoiți să le pierdem. Nu știm cum să le păstrăm, nu știm cum să le reînnoim. Inclusiv corpul nostru, inclusiv sănătatea noastră, toate lucrurile minunate pe care le avem. Ele provin din karmă, iar karma se consumă și, prin urmare, în esență, această viață este suferință.

Prima cale pe care am numit-o Renunțare este atunci când omul realizează profund că aceasta este esența acestei vieți și își dezvoltă dezgustul pentru o astfel de formă de existență și începe să se întrebe de ce este așa?

În budism se spune că acest mod de existență este o greșeală. Ea se datorează greșelii noastre, pentru că nu am ajuns la anumite conștientizări în mintea noastră, iar acest lucru ne-a aruncat într-o formă de existență suferindă.

Cu toți ne aflăm în această formă de existență și am putea crede că nu mai există nimic altceva. Dar dacă suntem închiși într-un anumit univers, asta nu înseamnă că nu există și alte forme de existență, nu înseamnă că nu  mai există alte universuri.

Ceea ce ne învață Buddha este nu trebuie să fim în acest loc, ci există un alt loc și o cale de a ajunge acolo. Dacă înțelegem că ne aflăm într-un loc de suferință și căutăm o cale de ieșire, atunci există o cale de ieșire. Dacă nu înțelegem că ne aflăm într-un loc de suferință, nu vom fi motivați să căutăm o cale de ieșire, iar atunci nu vom putea ieși.

Și am mai spus că această cale va ajunge la desăvârșire atunci când ne vom gândi zi și noapte de a ieși din suferință.

2.   A doua cale este Bodhicitta.

Este recunoașterea faptului că și toți ceilalți suferă la fel ca noi. Am spus că orașele sunt pline de schelete în mișcare. Cum putem să-i scoatem și pe ei din suferință? Aceasta este dezvoltarea compasiunii.

Dezgustul față de suferința mea, atunci când îl îndrept spre ceilalți, ia forma compasiunii, a cum îi pot ajuta și pe ei să iasă din suferința lor. Și acest lucru începe cu suferința de zi cu zi și continuă cu suferința care pătrunde până la nivelul mai profund al existenței. Ea este pătrunsă în noi toți, prin faptul că suntem forțați să murim. Moartea o purtăm cu noi. Deci aceasta este a doua cale.

3.   A treia a fost calea concepției corecte.

Aceasta este înțelegerea vacuității și înțelegerea profundă a cauzalității. Aceasta este calea de a începe să ieșim de aici. În prima lecție am vorbit mai mult despre Renunțare, iar acum vom intra mai mult în ultimele două căi.

 

Bodhicitta

În tibetană, se spune:

Jangchub kyi sem

Sau

Semkye

Jangchub – iluminare,
Sem – minte.

Jangchub kyi sem înseamnă aspirația de a atinge iluminarea sau dorința de iluminare de dragul tuturor ființelor.

Bodhicitta nu înseamnă „mintea lui Buddha” în sensul unei minți care a atins deja starea de Buddha, sau o minte care este deja iluminată într-un fel și care trebuie doar văzută ca fiind iluminată.

Bodhicitta, conform definiției scurte a Lordului Maitreya, este dorința de iluminare de dragul tuturor ființelor.

Există și o definiție mai lungă și mai complicată, care a fost dată în cursul 2.

După cum știm în situația noastră actuală, capacitatea noastră de a-i ajuta pe ceilalți este foarte limitată. Putem oferi oamenilor sprijin material, mâncare, bani, un loc de dormit, sau putem să-i ajutăm pe oamenii să se recupereze după boli, dar în mod limitat.

—   Capacitatea noastră de a-i ajuta este limitată,
—   Numărul de oameni pe care îi putem ajuta este limitat,
—   Și cel mai important lucru este că acest ajutor este temporar. Faptul că i-ai dat cuiva mâncare astăzi, nu înseamnă că va avea mâncare și mâine, sau dacă am ajutat astăzi pe cineva să se recupereze după o boală, s-ar putea ca mâine să aibă o problemă și mai mare decât aceasta. Deci, capacitatea noastră este foarte limitată.

Dar Buddha poate ajuta.

—   Capacitatea lui Buddha este de a emana nenumărate corpuri care să ajute fiecare ființă în parte. S-ar putea ca toți cei din jurul nostru să aibă rolul de a ne aduce la iluminare.
—   Buddha este omniscient. El cunoaște trecutul nostru, tendințele, karma noastră. El știe să le folosească pentru a ne aduce la iluminare. El va face lucrul care ne va ajuta, va spune cuvintele care ne vor ajuta.

Uneori, cineva poate vorbi tot timpul și ceilalți nu integrează nimic. Dar Buddha are virtutea atât de a vorbi cu o voce frumoasă, cât și de a spune cuvintele potrivite, astfel încât toți cei din public să beneficieze de asta. Toată lumea din public progresează. Nu există nimeni care să nu aibă de câștigat din contactul cu Buddha.

—   Buddha are o figură atât de atractivă încât toți oamenii care îl văd sunt atrași de el.

Buddha are tot felul de mijloace prin care ne poate trage în sus.

Deci, ce ar trebui să facem? Ar trebui să ne folosim de resursele, timpul, energia pentru a ajuta pe cineva care are o anumită problemă sau ar trebui să ajungem la iluminare, astfel încât să putem ajuta toate ființele?

Răspunsul este că ceea ce ajută cu adevărat, este să progresăm pe calea spre iluminare, care este o stare ireversibilă. Din momentul în care am perceput vacuitatea, nu mai există cale de întoarcere și vom ajunge la iluminare după un număr mic de vieți viitoare sau chiar în această viață.

Trebuie înțeles faptul că pentru a ajunge la iluminare, trebuie să-i ajutăm pe ceilalți. Asta nu înseamnă că ne concentrăm doar pe noi înșine și să abandonăm toate celelalte ființe. Nu facem asta. Trebuie să-i ajutăm pe ceilalți, doar că scopul nostru principal este să atingem iluminarea. Pe asta ne focusăm.

 

Bodhisattva

Bodhisattva sau războinicul spiritual este cel care a realizat bodhicitta.

—   Nu orice persoană bună este un Bodhisattva

Orice om bun este Bodhisattva? Nu neapărat. Există mulți oameni care din firea lor sunt buni, dar nu au aspirația spre iluminare, deci nu sunt Bodhisattva prin definiție.

—   Nu trebuie să ne supărăm pe un Bodhisattva

Unul dintre cele mai rele lucruri pe care le putem face este să ne supărăm pe un Bodhisattva. Acest lucru este un mare pare păcat, ne șterge karma bună și ne aruncă în infern pentru mult timp. Adevărul este că nu știm cine este un Bodhisattva și cine nu. De aceea trebuie să fim foarte atenți și să tratăm pe toată lumea ca și cum ar fi un Bodhisattva.

—   Bodhisattva nu își amână iluminarea

În cărți apare uneori ideea greșită că unii Bodhisattva sunt aproape de a atinge iluminarea, dar ei o amână, pentru că vor să rămână și să sprijine toate ființele.

Cine spune asta pur și simplu nu înțelege despre ce este vorba, deoarece capacitatea noastră, chiar dacă suntem foarte avansați pe cale, este cu mult mai mică decât cea a lui Buddha. Deci, dacă cu adevărat avem compasiune pentru toate ființele, atunci cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru ele este să ajungem la iluminare, și nu să ne oprim pe cale.

De exemplu, există tradiții care îl consideră pe Manjushri un Bodhisattva, iar altele care spun că el a atins deja iluminarea cu mult timp în urmă și că unul dintre rolurile sale este de a-i învăța pe toți cei care sunt aproape de a deveni Buddha. Cu toate că Manjushri a vrut să rămână în lume și să ajute ființele, datorită nenumăratelor fapte bune pe care le-a făcut, a ajuns la iluminare, n-a mai avut de ales.

Șapte pași pentru dezvoltarea bodhichittei

Cei șapte pași ai metodei cauză-efect pentru dezvoltarea bodhichittei sunt următorii:

0.   Etapa preliminară

Prima etapă este dezvoltarea unei atitudini egale față de toate ființele.

Prima etapă este de a fi un prieten pentru toată lumea, în sensul că toată lumea dorește să fie în compania noastră. Această etapă se numește comportament egal față de toate ființele.

Ea este o etapă preliminară și de aceea nu este inclusă în lista celor șapte pași.

1.   A recunoaște că toate celelalte ființe au fost mama noastră

Marshe

Ma – mama,
She – a ști, a recunoaște, a fi conștient.

Marshe înseamnă că sunt conștient de faptul că toate ființele sunt mama mea.

Dacă în această viață am o mamă și ea moare, încetează să mai fie mama mea? Nu. Pentru mine ea va rămâne mama mea.

Dacă acceptăm faptul ca am avut o infinitate de vieți, înseamnă ca în fiecare viață am avut o mamă, deci toate ființele au fost mama noastră.

Fiecare ființă din lume a fost mama  noastră de nenumărate ori. Mintea  noastră nu a avut început și nu are sfârșit. Deci, am fost fiecare tip de ființă de nenumărate ori, fără început.

Oamenilor din Occident le este greu să recunoască acest lucru. Ei spun: „Poate că a fost mama mea, poate că nu, de ce să-i datorez ceva?” Deci, este nevoie de gândire, oare este posibil ca ființele să fi fost mama mea într-o viață anterioară?

2.   A ne reaminti de bunătatea lor

Drindren

Drin  – bunătate,
Dren – a aminti, a reaminti.

Drinden înseamnă a ne reaminti de bunătatea mamei noastre.

A ne reaminti de bunătatea mamei noastre nu se referă la faptul că o iubim sau nu, ci la faptul că ne-a purtat în pântece timp de nouă luni și a suferit fără să aibă de ales pentru noi. Mama ne-a îngrijit, ne-a hrănit, ne-a educat, ne-a asigurat nevoile necesare și așa mai departe.

Mama are grijă de copil ca și cum ea și copilul sunt un întreg. Fără mamă, pruncul moare. Nu există nicio îndoială în privința asta.

Sunt oamenii care spun: „Da, dar în adolescență, părinții mei mi-au făcut numai necazuri.” Chiar dacă au avut probleme cu părinții lor sau chiar dacă părinții
i-au părăsit la o vârstă fragedă sau orice altceva, părinții sunt cei care i-au adus pe lume. Și, în plus, părinții ne-au dat tot ceea ce avem nevoie pentru a atinge iluminarea în această viață.

Pentru a atinge iluminarea, trebuie să ne naștem ca ființă umană.

Deci, faptul că mama noastră ne-a oferit această oportunitate de a atinge iluminarea în această viață este ceva inestimabil.

În cursul 5, lecția 9, au fost prezentate cele cinci acțiuni imediate, iar printre ele este uciderea mamei. Acest act este o „acțiune imediată” pentru că mama ne-a făcut un serviciu atât de mare. De aceea, cel care și-a ucis mama se va renaște în infern, imediat după această viață.

3.   A răsplăti bunătatea mamelor noastre

Drinso

Drin – bunătate,
So     – a răsplăti.

Drinso înseamnă a răsplăti bunătatea lor.

Fiecare ființă a fost mama noastră. De aceea trebuie să căutăm cum să le răsplătim pentru ceea ce au făcut pentru noi. Să nu fim leneși, să nu ne lepădăm de responsabilitate și să căutăm cum să le ajutăm.

A dori să răsplătești pe cineva care ți-a făcut un bine este o virtute spirituală înaltă, și ne ajută să progresăm pe calea spirituală.

Recunoștința este un nivel spiritual înalt în budism; o emoție minunată. În scripturi, dacă nu te gândești să răsplătești bunătatea, ești considerat un monstru.

4.   Iubirea frumoasă

Yi-ong jampa

Yi-ong – frumos, drăguț,
Jampa – iubire.

Yi-ong jampa înseamnă iubire frumoasă.

Iubirea frumoasă este iubirea mamei pentru unicul său copil. Dacă o mamă are un singur copil, acel copil i s-ar părea cel mai frumos sau minunat copil, indiferent de circumstanțe. Dacă ne gândim în acest fel la toată lumea, aceasta este o stare înaltă (și foarte dificil de atins). „Jampa” înseamnă iubire – adică să dorim să le oferim tot ce putem.

Și această iubire ne duce la următoarea etapă, care se numește:

5.   Marea compasiune

Nyingje chenpo

Nying – inimă,
Je – rege,
Chenpo – mare.

Nyingje chenpo înseamnă marea compasiune.

Compasiunea este numită regele inimii. Pentru că este o emoție atât de frumoasă.

Deci, Nyingje chenpo înseamnă să dorim ca mamele să fie libere de suferință.

Și cum le eliberăm de suferință? Aducându-le la iluminare. Atâta timp cât se vor afla în lumea suferinței, chiar dacă ele nu suferă acum, vor suferi mai târziu. Dar odată ajunse la iluminare, s-a terminat. Ele nu se vor mai întoarce la suferință.

6.   Răspunderea personală

Hlaksam namdak

Hlaksam namdak înseamnă răspundere personală.

Când vedem cât de mult suferă ființele, ne vom gândi: „voi face tot ce-mi stă în putință pentru a le alina suferința și de a le oferi ceea ce au nevoie, și nu-mi pasă dacă nimeni nu mă ajută”. Aceasta este o decizie personală importantă, de a nu mai aștepta și a nu mai pierde timpul.

Și chiar dacă îmi ridică obstacole în cale, mă împiedică, sau nu vor – nu contează, voi găsi o modalitate de a le aduce la iluminare. Indiferent de dificultăți, le voi duce la iluminare. Acesta este Hlaksam namdak. Dar le pot aduce la iluminare? Încă nu pot, pentru că eu însumi nu sunt încă iluminat.

Deci, ca eu să fiu capabil să le aduc la iluminare, înseamnă că eu trebuie să ajung mai întâi la iluminare.

7.   Bodhicitta

Deci, primele șase etape sunt cauza, iar a șaptea etapă – aspirația spre iluminare, este rezultatul lor.

Semkye

Semkye – bodhicitta.

Asta este ceea ce dorim să realizăm iar pentru asta va trebui să parcurgem toate etapele anterioare.

 

Linia de transmisie a metodei celor șapte pași

Această metodă în șapte pași a cauzei și efectului ne-a fost transmisă printr-o linie străveche. Ea fost transmisă de Serlingpa, care a fost învățătorul Lordului Atisha, o tradiție veche de cel puțin o mie de ani. Lordul Atisha a fost un mare învățat budist, stareț și foarte respectat. Tibetanii l-au invitat când era în vârstă să aducă budismul în Tibet.

Când era mai tânăr, după ce studiase deja mult și acumulase multe cunoștințe în filosofia budismului și în înțelegerea vacuității, a simțit că ceea ce știa despre bodhicitta era incomplet, că încă îi lipsea ceva. Vă puteți da seama că această personalitate care avea mulți ani de practică, încă simțea că bodhicitta era incompletă și că avea nevoie de un învățător care să-l învețe să realizeze bodhicitta. El a început să întrebe unde există un astfel de învățător și a aflat că exista un maestru care trăia în ceea ce este astăzi Indonezia.

Și în acele vremuri, a merge din India în Indonezia era o călătorie lungă într-o navă șubredă, era foarte periculos. Așa că și-a riscat viața și a pornit în această călătorie și, când a ajuns acolo, se spune, că l-a găsit pe acest Maestru iar apoi, l-a observat pe Maestru timp de doisprezece ani. Lordul Atisha a ajuns la concluzia: „Da, acest învățător este un bun învățător al bodhicittei”. Și abia atunci a devenit discipolul său.

Acesta este un exemplu pentru noi despre cât de important este să examinăm calitățile învățătorului.

 

Este important să-l examinăm cu atenție pe învățător

Un învățător spiritual nu este o chestiune trivială. Dacă părinții noștri ne-au făcut o mare binefacere dându-ne acest corp, care are toate elementele necesare pentru a ajunge la iluminare – binefacerea pe care o face învățătorul spiritual pentru noi este cu mult mai mare.

Pentru că în momentul în care întâlnim un învățător spiritual și îl lăsăm să ne îndrume, acesta ne dă direcția nu numai în această viață, ci și pentru toate viețile viitoare.

De aceea, trebuie să-i examinăm cu mare atenție pe acești învățători.

 

…și apoi – să ne dedicăm lor

Și odată ce am verificat și am decis că profesorul este adecvat pentru noi – atunci este important să ne dedicăm lui.

Dar dacă îl verificăm tot timpul – nu vom putea merge mai departe. Trebuie să vină un moment când verificarea se termină și va trebui să-l lăsăm să ne conducă, și apoi ne dedicăm lui.

Etapa de verificare a profesorului este o etapă vitală și necesară. Dar ea trebuie să se termine într-un final. Trebuie să ajungem în punctul în care îl lăsăm să ne conducă. Pentru asta avem nevoie de smerenie. Pentru asta trebuie să ne dedicăm lui. De ce? Pentru că iluminarea este un loc diferit de cel în care ne aflăm acum.

Iar dacă îl lăsăm pe profesor să ne îndrume, este clar că ne va determina să  ajungem în locuri incomode pentru noi. Deci, dacă nu ne devotăm, în momentul în care ne vom simți inconfortabil sau nu ne place sau nu-mi place ce spune el, atunci ne spunem: „Voi căuta un alt profesor”. Putem face asta, dar asta va dăuna progresului nostru.

Va veni etapa în care îl lăsăm pe profesor să ne ducă chiar și într-un loc dificil. Pentru că acolo este progresul. El vede locul pe care noi nu-l putem vedea, ce trebuie să facem pentru a urca pe cale.

 

De ce numele „cauză și efect”

După cum am spus, Serlingpa l-a învățat pe Lordul Atisha această metodă a celor șapte pași numită „cei șapte pași ai metodei cauză-efect”.

Fiecare pas este o cauză pentru următorul pas, care este rezultatul.

—   Primul pas este decisiv și transformator

Primul pas, Marshe este conștientizarea faptului că fiecare ființă este mama noastră. Acest pas este foarte important. Pentru că atunci când cineva ne insultă sau ne atacă, vom căuta să-l îndepărtăm de noi sau să-l rănim.

Iar acest pas spune „este mama ta”.

De multe ori oamenii spun: „Cum pot să nu reacționez când cineva mă lovește? Și dacă viața mea este amenințată? Ce fac atunci?”

Karma continuă să funcționeze și în aceste situații.

Și dacă sunt întrebați: „Să zicem că mama ta înnebunește și te atacă. Ce vei face atunci?”

Dintr-o dată nu mai au nicio problemă. Este complet clar ce trebuie făcut. Vor merge și își vor opri mama, dar nu vor începe să o urască. Același lucru se întâmplă cu oricine vine să ne atace, pentru că fiecare persoană este mama noastră.

Nu că a fost mama noastră, ci este mama noastră.

Dacă nu ne-am dezvoltat profund această conștientizare, îi vom ataca și îi vom răni înapoi pe cei care ne rănesc, fapt care ne va determina să fim din nou în situația în care suntem atacați.

Așa este creată samsara. Reacționăm prin violență, semințele rodesc și iar violența se întoarce asupra noastră. Deci, această conștientizare că fiecare este mama noastră, este primul pas pentru a ne feri de multe necazuri, de modul în care reacționăm, în special față de cei care ne atacă.

—   Primii trei pași sunt cauza pentru al patrulea pas

Primii trei pași: a recunoaște că fiecare ființă este mama noastră, a ne aminti de bunătatea lor și de a le răsplăti pentru ceea ce au făcut pentru noi, este cauza pentru cel de-al patrulea pas și anume dezvoltarea iubirii frumoase. Toți acești pași împreună, ne duc la recunoștința profundă: „Toate aceste ființe au fost bune cu mine, și-au dedicat viața mie”.

O mamă care naște un copil, va fi sclava lui timp de douăzeci de ani.

Deci, rezultatul natural va fi dezvoltarea acestei iubiri frumoase și a dorinței de a le oferi tot ceea ce este mai bun.

—   A șasea etapă a responsabilității personale este unică căii Mahayana

Etapa Hlaksam namdak, care este înainte de dezvoltarea adevăratei bodhicitta, este o etapă critică și importantă în tradiția Mahayana.

În alte tradiții budiste – și, de asemenea, non-budiste, precum și în multe religii, în creștinism, în iudaism – se vorbește despre iubirea față de oameni, „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. De asemenea, în budism, în alte curente, există  învățătura Brahma Viharas, o învățătură despre iubire și compasiune. Sunt multe meditații și rugăciuni frumoase în care trimitem iubire oamenilor și le dorim să nu mai sufere și așa mai departe.

Dar această etapă a Hlaksam namdak este o etapă critică și decisivă. Este etapa în care spunem:

„Nu doresc numai să le fie bine și să nu mai sufere – ci îmi asum responsabilitatea personală ca ființele să nu mai sufere.” „Ca ele să se elibereze de orice suferință și de cauzele ei.”

Și aceasta este diferența uriașă pe calea spirituală.

În momentul în care ajungem în acest loc, calea va lua o direcție complet diferită, deoarece nu mai așteptăm să fie bine, ci căutăm ce putem face ca să le fie bine.

—   …și ea produce aspirația spre iluminare

Această etapă ne duce la bodhicitta. „Eu trebuie să ajung la iluminare, pentru că modul obișnuit de ai ajuta pe oameni este nimic în comparație cu amploarea suferinței ființelor din lume; în lumea pe care o cunosc și cu siguranță în lumile pe care nu le cunosc.”

Atunci când ajungem la iluminare, capacitatea noastră de a-i ajuta pe ceilalți ajunge la apogeu.

Vom apărea în fața fiecărei ființe, le citim gândurile, le vedem viitorul și trecutul. Vom ști cum să ajutăm fiecare ființă în parte. Acesta este Buddha.

Pentru a ajunge la iluminare avem nevoie de această aspirație spre iluminare. Toată viața noastră este dedicată acestui scop.

 

Bodhicitta – iubirea supremă

Am putea spune că bodhicitta este culmea iubirii pentru cei care nu sunt încă Buddha. Iubirea lui Buddha este cu mult mai mare decât bodhicitta.

Bodhicitta, pentru cei care nu sunt încă Buddha – este realizarea spirituală extraordinară și rară a acestei dorințe de iluminare de dragul celorlalți; ca nimeni să numai sufere și să aibă parte de toată fericirea.

Dacă, pe de o parte, spunem că evoluția înaltă a iubirii și compasiunii este bodhicitta, pe de alta atunci când ajungem la iluminare, iubirea și compasiunea nu mai par exact așa cum le definim. Ele par diferite. Pentru că atunci când ne gândim la compasiune, ne gândim: cineva este flămând – vreau să-l ajut. Cineva este bolnav – îl compătimesc. Așa gândim despre compasiune și iubire.

Bodhicitta vede că în starea mea normală sunt foarte limitat și uneori mă retrag din lume pentru a intra mai profund în interiorul meu, astfel încât să pot ieși și să-i ajut pe ceilalți și mai mult.

Voi ați putea spune: „Cum îi ajuți pe bătrâni și pe bolnavi când stai în retreat?” Bodhicitta uneori dictează această etapă, astfel încât să mă pot ridica cu adevărat la nivelul următor. A merge și a sta într-un retreat este de fapt o realizare a marii iubiri.

În cartea „Eliberarea în palma mâinii tale” scrisă de către Pabongka Rinpoche, este prezentată următoarea poveste:

„Se spune că odată, a fost mare foamete, iar un bărbat și familia lui erau pe punctul de a muri de foame. Într-o zi, tatăl a găsit o bucată de carne. „Dacă aș împărți această bucată de carne”, s-a gândit el, „și toată familia mea ar mânca-o, n-ar ajunge pentru toți. Ei vor fi în continuare flămânzi, și știu că ar fi doar o măsură temporară. O să mănânc totul singur. Apoi voi avea puterea să merg să caut mai multă mâncare și să le asigur hrana tuturor”. Așa că tatăl a mâncat toată carnea, a plecat în căutare de mâncare și i-a salvat pe toți.

Acesta este actul suprem de compasiune din partea tatălui. El nu a mâncat carnea ca să nu o mănânce ceilalți, ci pentru a-i putea ajuta la un nivel mai înalt.

În continuare, Pabongka Rinpoche spune:

„Astfel, când practici tantrele secrete sau când repeți doar o mala de om many padme hung – sau când, de exemplu, participi la o practică de dezbatere sau la o ceremonie de oferire de ofrande ca un călugăr obișnuit – fă-o în concordanță cu această minte.

Când simți dorința conștientă de a atinge starea de Buddha pentru binele ființelor simțitoare, ai dezvoltat bodhichitta trestiei de zahăr. Dar când simți o dorință involuntară de a ajunge la iluminarea deplină pentru binele oricărei ființe simțitoare pe care o vezi, ai dezvoltat adevărata bodhichitta în fluxul tău mental.

Astfel, ai pășit pe calea Mahayana a acumulării și ai început cei trei mari eoni de acumulare [a celor două colecții]. Vei dobândi calități infinite și vei primi numele de „copil al celor învingători” și „bodhisattva”. Când practici după ce ai atins această înțelegere, vei ajunge cu siguranță la iluminare rapid dacă adaugi și calea mantrelor [adică tantrică]”.

Principalele idei ale budismului, partea I

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 Lecția 1 – partea a treia

 

Învățătorul spiritual

Ce este un Lama? Lama este cineva care este învățătorul vostru.

În budism, spunem că fiecare învățător care ne învață ar trebui tratat cu maximă importanță, deoarece el este cel care ne duce la iluminare.

 

Avem nevoie de un Lama

De ce avem nevoie de un Lama? Avem nevoie de Lama pentru că nu cunoaștem calea.

Chiar dacă facem un lucru mic, este bine ca să fie cineva care să ne arate cum să-l facem. Dacă nu știm, de exemplu, cum să aprindem aragazul, este bine ca cineva să ne arate.

Cu atât mai mult într-un domeniu spiritual, unde nu avem nicio idee ce să facem și cum să o facem. Deci, avem nevoie de cineva care să ne ia de mână și să ne conducă pe cale. Iar pe acesta îl numim Lama.

Așa că, dacă vrem cu adevărat să atingem iluminarea, și că nu este vorba doar de curiozitate, ci de ceva concret, atunci trebuie mai întâi să căutăm un Lama.

Și vom vorbi în curând despre cum să găsim Lama.

 

Trebuie să avem grijă de Lama

După ce l-am găsit pe Lama, trebuie să-l ținem strâns. Trebuie să fim aproape de Lama, pentru că numai atunci putem face munca principală. Este ca și cum am lua o bucată de lemn pe care o tăiem și o șlefuim pentru a-i da formă. Așadar, relația strânsă cu Lama este această șlefuire, care face diamantul brut un diamant strălucitor.

Pentru a atinge iluminarea, trebuie să ne purificăm, iar acest lucru se face prin relația cu Lama.

Și acest lucru este esențial în special în tantra, unde nu poți face nimic fără o relație cu Lama. La urma urmei, știm deja că modul în care îl vedem pe Lama – este o reflectare a karmei noastre.

Așadar, după ce am decis deja că acesta este al nostru Lama, ceea ce se va întâmpla este că, dintr-o dată, întreaga imagine frumoasă pe care o aveam în minte despre Lama se va spulbera. Deodată, vom începe să vedem la Lama tot felul de cusururi și defecte, tot felul de lucruri care nu ni se par în regulă. Toate acestea le vom proiecta pe Lama.

De ce se întâmplă asta? Pentru că încă mai avem karma care trebuie purificată. Lama este oglinda care ne permite să ne purificăm.

Deci, trebuie să ne așteptăm la faptul că după ce ne-am găsit un Lama, dintr-o dată ca întreaga imagine frumoasă să se spulbere și să devină întunecată și atunci va trebui să lucrăm. Nu să renunțăm la Lama, ci să rămânem cu el și să ne purificăm de toate acestea.

 

Cum găsim un Lama?

Dacă avem o karmă extraordinară, am putea merge pe stradă și dintr-o dată întâlnim un Lama. Asta se poate întâmpla, dar de obicei nu se întâmplă așa.

De obicei, trebuie să-l căutăm. Trebuie să facem multe fapte bune și să dedicăm această karmă pentru a-l găsi pe Lama. Este o karmă incredibilă să găsești un Lama. Nu este ceva ieftin din punct de vedere karmic. Așa că trebuie să facem multe fapte bune și să-l căutăm.

Cum căutăm un Lama? Există o listă cu zece calități pe care vrem să le găsim la un Lama ideal.

De ce avem nevoie de aceste calități?

Avem nevoie de ele pentru a ne convinge, că acel Lama pe care l-am găsit este cel care ne poate conduce cu adevărat pe calea spre iluminare.

Cele zece calități ale unui Lama calificat/ideal

Cele 10 caracteristici ale unui Lama calificat sunt:

1.   Moralitatea

Dulwa

Dulwa înseamnă controlat, îmblânzit, disciplinat

Lama ar trebui să fie o persoană care „se controlează bine” Cineva care a ajuns la un nivel ridicat de autocontrol, adică a ajuns la un nivel foarte înalt în practica morală.

Există trei niveluri de moralitate:

a.   Primul nivel de moralitate – jurămintele de eliberare.

Asta înseamnă a te abține de la a-i răni pe alții, de a fura, de a ucide, de a minți, de a avea un comportament sexual inadecvat etc. Asta nu este tot, dar sunt lucrurile principale.

Cei care au fost lângă Ken Rinpoche, spun că a fost un exemplu de moralitate. El nu a încălcat vreodată nici regulile de moralitate de eliberare și nici pe cele înalte.

b.   Al doilea nivel de moralitate este moralitatea războinicului spiritual.

Asta înseamnă, pe scurt, că Lama iubește oamenii. După cum știm viața unui Bodhisattva este dedicată ajutorării celorlalți.

c.   Și al treilea nivel de moralitate – jurămintele tantrice.

Asta înseamnă că Lama este interesat să atingă iluminarea în această viață. Există tot felul de curente și tot felul de mari Lama. Unii lucrează doar pe învățătura deschisă, iar alții lucrează și pe tantrele inferioare care contribuie la prelungirea vieții, dar nu mai mult de atât.

Tantra în sine este un instrument puternic care ne duce la iluminare. Iar dacă vrem să atingem iluminarea în această viață, va trebui să căutăm un Lama care să ne ofere acest lucru.

2.   În pace

A doua calitate este

Shiwa

Shiwa înseamnă în pace; a fi pașnic; a fi calm.

Lama ar trebui să fie o persoană care este „în pace”, ceea ce înseamnă că a atins un grad înalt de pregătire extraordinară a concentrării meditative.

Când medităm mult, dobândim tot felul de abilități: citim gândurile altora, suntem bucuroși tot timpul și o mulțime de lucruri bune.

3.   Înțelegerea karmei și a vacuității

A treia calitate este:

Nyer shiwa

Nyer shiwa înseamnă pace înaltă.

Lama ar trebui să fie o persoană care are „pace înaltă”, ceea ce înseamnă că practică antrenamentul extraordinar la înțelepciunii la un nivel înalt.

Și când ajungem la pacea înaltă? Atunci când dobândim înțelegerea profundă a karmei și a vacuității.

Până când nu ajungem al această înțelegere a karmei și a vacuității, nu avem putere. Suntem ca barca care plutește pe marea furtunoasă – valurile ne împing într-o direcție sau alta. Dar odată ce înțelegem karma și vacuitatea și începem să le aplicăm în viața noastră, atunci dobândim puterea de a ne direcționa lumea.

Nu se întâmplă imediat, este nevoie de timp. Dar când începem să simțim că avem în mâini puterea, când începem să experimentăm că suntem sursa a ceea ce ni se întâmplă, că avem posibilitatea să direcționăm lucrurile, atunci dobândim pacea înaltă, nu ne mai facem griji.

Dacă se întâmplă ceva, atunci ne spunem: „Bine, s-a întâmplat. Știu cum să corectez problema și cum să aranjez lucrurile ca să mi se întâmple lucruri bune în viitor.” Deci aceasta este pacea înaltă.

4.   Calități spirituale înalte

Yunten hlakpa

Yunten hlakpa înseamnă că Lama are calități spirituale înalte.

Lama ar trebui să aibă „calități spirituale care le depășesc” pe cele ale elevilor săi, astfel încât să-i poată ajuta.

Dacă ni se pare că Lama nu este capabil să ne aducă o contribuție, că nu are calități spirituale înalte, atunci n-are rost să-l urmăm.

Lama trebuie să aibă o oarecare experiență în domeniul spiritual, trebuie să aibă conștientizări, să aibă cunoaștere. Și dacă este un îndrumător, atunci el trebuie să știe cum să ne îndrume.

5.   Efort

Tsunche

Tsunche înseamnă efort.

Lama ar trebui să fie dispus să facă „eforturi mari” sau să se bucure foarte mult să își ajute elevii.

În primul rând, Lama depune mult efort să se dezvolte spiritual. Se dedică, studiază, practică, se bucură să facă lucruri bune. Iar în al doilea rând, este dispus să facă orice efort pentru noi.

El este încântat să ne predea și îi face plăcere să ne ajute. Și este dispus să facă acest lucru gratuit.

6.   Cunoștințe bogate sau o vastă cunoaștere ale scripturilor

Lung gi chuk

Lung gi chuk înseamnă bogat în cunoașterea scripturilor

Lama ar trebui să fie „bogat în cunoașterea scripturilor” sau să aibă o cunoaștere profundă a cărților sfinte.

Asta înseamnă că Lama știe o mulțime de lucruri. Are un coș mare cu o mulțime de cărți pe care le-a citit, le știe.

Ken Rinpoche, a fost un Lharampa Geshe.

Lharampa Geshe este cel mai înalt grad de Geshe conferit în cadrul sistemului monastic tibetan tradițional al școlii Gelug. Pentru a-l primi este nevoie de peste cincisprezece ani de studiu intensiv.

El a povestit cum se dă examenul pentru Lharampa Geshe. Cu o seară înainte de examen, i-a fost adusă o carte și i s-a spus: „Aceste treizeci de pagini din carte, le vei învăța pe de rost noaptea și mâine dimineață vei susține examenul”.

Și a făcut asta. Avea o minte extraordinară. Se spune că avea un scaun, de care se lega ca să stea așezat cât mai fix și dormea aproximativ o oră și jumătate – două ore noaptea. În fiecare zi studia aproximativ zece până la cincisprezece ore și, în plus, participa la cursuri și la dezbateri. Un efort extraordinar și neîncetat. Chiar și sâmbăta, chiar și duminica, chiar și vinerea. În fiecare zi…

7.   Înțelegere profundă a vacuității

De-nyi rabtok

De-nyi  – vacuitate
Rabtok – înțelegere
De-nyi rabtok înseamnă înțelegere profundă a vacuității.

Lama ar trebui să aibă o „înțelegere profundă a vacuității”, ceea ce înseamnă că ori a perceput direct vacuitatea, ori are cunoașterea și înțelegerea intelectuală  profundă a vacuității.

În primul rând, trebuie să auzim despre vacuitate mii de ore. Am auzit prima dată, am înțeles. Și după cinci minute, am uitat. După ce am auzit de o sută de ori, ne amintim de ea, dar nu facem nimic cu ea. „Da, am auzit-o. Și chiar o cred, dar sunt obișnuit să fac lucrurile diferit.”

Și ne ia mult, mult timp să progresăm în acest fel.

Așadar, înțelegerea cu adevărat profundă a vacuității înseamnă:

• • Ori am perceput direct vacuitatea, care este cheia iluminării. Este ceea ce ne face să trecem din etapa de om obișnuit la etapa în care avem conștientizări.
  • Ori am depus eforturi mari pentru a o înțelege, o practicăm, o aplicăm în viața noastră, înțelegem cu adevărat cum funcționează lumea.

Cum putem ști dacă potențialul nostru Lama are o bună înțelegere a vacuității?

Aceasta este o problemă dificilă, pentru că nu-i putem citi gândurile. Nu știm ce îi trece prin minte. Lui sau ei. Mai întâi trebuie să ascultăm cum descrie lucrurile. Trebuie să vedem dacă ceea ce spune se potrivește cu ceea ce este scris în scripturi, cu descrierea dată în scripturi. După un timp, ne dezvoltăm sentimentul dacă acest Lama are înțelegerea necesară sau nu.

Desigur, răspunsul nu este clar. Dar uitați-vă la cum se comportă: aplică înțelegerea vacuității în viața sa? Respectă moralitatea? Sau nu prea face asta?

Dacă nu o face, probabil că nu înțelege încă atât de bine karma și vacuitatea.

8.   Un bun profesor

Ma-ke den

Ma-ke den înseamnă că este un profesor bun.

Lama ar trebui să fie un „maestru instructor”, ceea ce înseamnă că cunoaște bine capacitatea elevului său și adaptează cantitatea și ordinea informațiilor spirituale la această capacitate.

Deci, un profesor bun este cineva care îi îndrumă pe elevi în funcție de nivelul lor, de ritmul lor, iar modul în care prezintă învățătura este suficient de atractiv încât aceștia să rămână cu el și să o poată asimila.

Deci, pe scurt, este cineva care depune efort și se concentrează asupra elevului. El se uită la elev și vede ce este potrivit de făcut și asta face. Iar una dintre calitățile bune este că vorbește și limba elevului. Dacă nu vorbesc aceeași limbă, atunci va fi dificil să transmită învățătura.

9.   Imaginea iubirii

Tseway daknyi

Tseway daknyi înseamnă imaginea iubirii.

Lama ar trebui să fie „imaginea iubirii”, predând Dharma din iubire pentru elevii săi, și nu din motive lumești.

În primul rând, el are răbdare infinită cu elevii săi, deoarece elevii începători au tendința de a nu se comporta corect, de a nu integra cum trebuie învățătura. Așadar, el nu renunță. El continuă și predă iar și iar, cu toată dăruirea și din tot sufletul. Nu renunță la nimeni.

10.   Nu obosește

A zecea calitate este

Kyowa pang

Kyowa pang înseamnă că profesorul nu obosește niciodată.

Lama ar trebui să fie „dincolo de descurajare”, să nu obosească niciodată să repete învățăturile elevului, dacă este necesar.

 

Pe ce calități ale Lamei este deosebit de important să ne concentrăm?

Trebuie să încercați să găsiți un Lama. Fără un profesor, nu puteți învăța. Găsiți un Lama calificat, apoi dedicați-vă lui și angajați-vă într-o practică serioasă. Dar este foarte dificil să găsești pe cineva cu toate calitățile.

Este greu să avem karma necesară pentru a găsi pe cineva cu toate aceste zece calități.

Pabongka Rinpoche spunea că primele trei calități sunt cele mai importante. Adică:

• • Își păstrează moralitatea
  • Meditează, și
  • Are o bună înțelegere a vacuității.

Deci, cheia este să găsiți pe cineva care are cel puțin primele trei calități: moralitatea, concentrarea meditativă, înțelepciunea înțelegerii vacuității.

Geshe Michael spune că cea mai importantă calitate este înțelegerea vacuității. Pentru că cel care are o înțelegere profundă a vacuității, oricum își păstrează moralitatea. Deci vine natural.

Ken Rinpoche spunea că cea mai importantă calitate este iubirea. Dacă simțiți că vă iubește, atunci veți putea integra ceea ce vă transmite. Dacă nu simțiți că vă iubește, vă veți închide față de el.

Deci, acestea sunt indiciile și în final, va trebui să decideți singuri.

 

O chestiune de viață și de moarte

Trebuie să înțelegeți că acest subiect este cu mult mai important decât viața și moartea.

Pentru că viața și moartea sunt pentru viața prezentă. Dar dacă v-ați luat un Lama care nu are calificările corespunzătoare, acesta va fi un obstacol pentru mii de vieți viitoare. Vă va băga pe un traseu care nu este bun, iar mai târziu vă va provoca suferință cu mult mai mare decât vă puteți imagina. Deci este super, super important.

Dar dacă ați reușit în sfârșit să vă găsiți un Lama, veți dori să fiți aproape de el. Asta înseamnă să investiți în el. Dacă va trebui să renunțați la un loc de muncă pentru a vă muta mai aproape de Lama, atunci faceți-o. Și dacă trebuie să investiți bani pentru a fi aproape de Lama, atunci faceți-o.

Orice este necesar. Pentru că este rar. Pentru că este esențial de a ajunge la iluminare. Fără un Lama bun, nu veți putea percepe direct vacuitatea și dacă nu veți putea percepe direct vacuitatea, șansa voastră după moarte de a avea o renaștere bună, într-unul dintre tărâmurile superioare, este foarte mică. Aceasta este povestea broaștei țestoase care se ridică la suprafața oceanului odată la o sută de ani și își scoate capul printr-un inel de aur ce plutește pe apă.

Și fiți pregătiți pentru cazul în care vă apropiați de un Lama, vor ieși scântei. Pentru că nu este ușor. Pentru a trece într-o lume mai bună, trebuie să ne purificăm, iar aceasta este  prin frecușurile cu Lama.

Se spune despre Ken Rinpoche că avea un student foarte deștept, dar era foarte mândru de deșteptăciunea lui, iar mândria este un obstacol uriaș care te împiedică să atingi iluminarea. Așa că trebuia făcut ceva pentru a-i tăia mândria, pentru a-l ajuta să depășească mândria și asta doare.

Ken Rinpoche l-a numit „maimuța”. Credeți că a fi numit așa este amuzant? Nu este deloc. Deci, dacă vă veți apropia de un Lama, vor fi lucruri care nu vor fi deloc amuzante, dar ele sunt esențiale pentru progres.

 

Semnificația cuvântului „Lama”

Semnificația cuvântului Lama în tibetană este următoarea:

La ma

La   – înalt
Ma – nu
Lama înseamnă nu există nimeni mai înalt ca el sau mai presus de el.

Și motivul pentru care a fost dat acest nume este că, dacă cineva este serios în ceea ce privește calea sa spirituală, pentru a atinge această iluminare sublimă a lui Buddha și de a ieși din orice suferință și a ajunge la fericire, factorul esențial și principal pentru el este învățătorul. Deoarece nu s-a întâmplat niciodată în istorie și nu se va întâmpla niciodată – ca cineva să atingă iluminarea fără învățătorul spiritual. Numai el ne  poate duce acolo, pentru că nu știm cum să ajungem. Dacă am fi știut, am fi fost deja iluminați. Acesta este un tărâm complet necunoscut, iar căile de a ajunge la el nu sunt căi obișnuite.

De aceea, învățătorul devine foarte important și nimeni nu este mai înalt ca el. Cu cât înțelegem mai mult valoarea învățătorului, cu atât mai repede vom progresa, pentru că acordăm mai multă greutate și importanță lucrurilor care el ni le spune.

În sanscrită, cuvântul pentru învățător este Guru, iar Guru înseamnă greu, are greutate. Are multă greutate în ceea ce privește importanța sa pe calea noastră spirituală.

 

Învățătorul nu renunță la elev

Când ne referim la a zecea calitate a profesorului – Kyowa pang, nu ne referim doar la faptul că nu obosește să spună același lucru de o sută de ori. Atunci când se predă despre vacuitatea avem nevoie să auzim de șapte mii de ori înainte să credem, apoi mai trebuie să auzim încă de șapte mii de ori această învățătură înainte de a începe să o aplicăm și apoi avem nevoie să ne fortificăm înțelegerea constant, pentru că vacuitatea este atât de diferită de modul convențional în care suntem obișnuiți să gândim.

Învățătorul care a făcut calea, înțelege unde se află elevul pe cale și are răbdare față de procesul prin care trece elevul. Pentru că învățătorul spune și elevul face invers de cum i se spune. Învățătorul iar îi spune și elevul face din nou invers.

Învățătorul înțelege că elevului îi ia timp, și nu renunță la elev, chiar dacă elevul este uneori lent.

 

Discipolul spiritual

Vom trece acum la calitățile unui bun discipol, prezentate într-o lucrare a lui Aryadeva, care a fost principalul discipol al lui Arya Nagarjuna, care se numește „Cele 400 de versete”:

1.   Deschis la minte

Prima calitate a unui discipol este ca discipolul să aibă o minte deschisă.

A fi deschis la minte înseamnă să nu fie înțepenit în concepția sa convențională asupra lumii. Cu toții avem obiceiul de a gândi convențional, de a „crede” în ceea ce se scrie în ziare. Le citim și ne gândim: „Da, este adevărat, așa stau lucrurile, dacă suntem atacați cu rachete, atunci este nevoie de acțiune militară, desigur, asta va rezolva problema.”

Dar dacă elevul bun este deschis puțin la minte își spune: „Sunt dispus să aud și altceva, pentru că gândirea mea convențională mi-a adus până acum multă suferință, multă suferință, așa că poate voi asculta și altceva”.

Deci, prima calitate este ca discipolul să fie lipsit de preconcepții, să fie dispus să încerce să vadă lucrurile într-un mod nou.

Pe de altă parte, asta nu înseamnă că discipolul trebuie să creadă în ce spune învățătorul. În budism este apreciată logica, este apreciat faptul că discipolul verifică dacă ceea ce spune învățătorul este adevărat. El verifică și ajunge la o concluzie. Dar nici înseamnă să spunem „Învățătorul doar a vorbit, nu-l iau în serios”. Nu! Verificăm și decidem, da sau nu, și apoi mergem mai departe.

2.   Inteligent în sens spiritual

A doua calitate este inteligența în sens spiritual.

Inteligența spirituală apare atunci când începem să ne întrebăm: „De unde vin?  De ce se întâmplă lucruri rele? De ce există suferință în lume? De ce a murit bunica mea în dureri? De ce nu funcționează lucrurile pentru mine?”

Adică, practic, suntem dispuși să credem că există cauze pentru care se întâmplă lucrurile. Deci, începem să căutăm răspunsurile. Dar atunci când căutăm, ceea ce găsim este că există tot felul de răspunsuri, iar răspunsurile sunt în funcție de nivelul persoanei. Uneori și în budism există răspunsuri contradictorii, în funcție de nivelurile diferiților oameni, dar ceea ce  oferim aici este cel mai înalt răspuns.

3.   Are aspirații înalte

O a treia calitate este aceea că discipolul are aspirații înalte în viață și este dispus să muncească din greu pentru a le atinge.  El trebuie să fie preocupat de moarte și de cum să oprească suferința.

 

Samsara și iluminarea

Următorul subiect despre care vom vorbi este ce înseamnă să ajungem la  iluminare.

Oare a ajunge la iluminare este ca și cum ar veni un car ceresc și ne-ar duce în paradis și atât? Profetul Ilie s-a înălțat la cer. La asta ne referim când spunem iluminare?

Așadar, chiar acum, ne aflăm cu toții în samsara sau „ciclul vieții”, suntem în lumea suferinței, nu pentru că suntem fizic aici, în București, sau în altă parte a țării. Nu! Lumea suferinței vine din interiorul minții noastre și, atunci când vom ajunge la iluminare, putem fi în București sau oriunde ne-am afla, dar experiența noastră asupra lumii va fi complet schimbată. Deci, a ajunge la  iluminare nu înseamnă să suntem luați și duși în cer.

Deci, ce este samsara?

Ciclul vieții sau samsara este condiția de a fi forțați, prin puterea karmei și a afecțiunilor mentale, să preluăm părțile impure care alcătuiesc o ființă suferindă, iar și iar.

Ființele din samsara îmbătrânesc, mor și se schimbă, neputincioase. Le lipsește controlul.

Și de ce nu au control? Pentru că au afecțiuni mentale și karma, iar karma se acumulează și sunt ca o frunză purtată de vânt.

În schimb, a atinge iluminarea nu înseamnă a fi în samsara, adică avem un anumit control.

Pentru a ieși din samsara, trebuie să înțelegem karma și vacuitatea, și să le aplicăm, ceea ce va schimba modul în care vedem fenomenele și cum trăim. Trebuie să reacționăm invers reacției noastre obișnuite.

De exemplu, instinctul uman este să țipăm sau să lovim înapoi atunci când cineva vine și țipă la noi sau ne lovește. Dar dacă înțelegem vacuitatea, nu vom mai țipa sau lovi înapoi pe celălalt.

Aceste reacții nu funcționează. Ele ne determină să învârtim din nou roata samsarei și să rămânem prinși în suferință.

Ceea ce trebuie să facem în primă fază este să încremenim pe loc, și apoi să ne deschidem inima chiar și față de cei care ne cauzează probleme, pentru că ne oferă o șansă de a evolua.

Folosind experiența perceperii directe a vacuității, vom putea ieși din ciclul vieții.

 

Cele opt gânduri lumești

Următorul subiect se numește „Cele opt gânduri lumești”. Ce sunt „Cele opt gânduri lumești”?

1.   Suntem fericiți atunci când obținem ceva

Nye kur jung na ga

Asta înseamnă că nu este bine să dorim să obținem lucruri ? Nu asta înseamnă. Cu toții vrem iluminarea. Cu toții vrem ca familia noastră și toți ceilalți să le fie bine. Cu toții vrem ca lumea să funcționeze bine. Problema este între ignoranță și ne-ignoranță.

Când vrem să obținem lucruri din ignoranță, nu avem Renunțare. Vrem mai mulți bani, sau vrem o casă mai mare, sau vrem un partener și așa mai departe.

Fiecare clipă care trece nu se mai întoarce, iar energia consumată nu se mai întoarce. Trebuie să înțelegem cum funcționează lumea și, atunci când înțelegem cum funcționează lumea, înțelegem karma și vacuitatea, atunci este în regulă să dorim și să acționăm pentru a obține ce vrem. Și în mod  automat înțelepciunea noastră se va înălța și vom acționa pentru a atinge iluminarea.

2.   Suntem triști când nu obținem ceea ce ne dorim

Majung na miga

Acest gând este opusul primului gând.

3.  Suntem bucuroși când ne simțim bine

 

Dewa jung na ga

Dacă scopul nostru este doar să ne simțim bine, atunci vom merge să facem mișcare, să mâncăm mâncare bună și să mergem să ne controlăm la medic, și ce ni se va întâmpla în cele din urmă? Vom ajunge la moarte.

4.   Suntem triști când ne simțim prost

Majung na miga

5.   Suntem bucuroși când avem reputație.

Nyendrak jung na ga

Sunt oameni care ard de dorința de a fi faimoși și sunt dispuși să facă orice pentru asta. Astăzi apar în ziar sau la televizor, iar mâine nimeni nu-i mai știe, au fost uitați. Din nou, acesta nu este un loc bun pentru a ne investi energia. Ceea ce dorim este să ne investim energia pentru a atinge iluminarea.

6.   Suntem triști când nu o avem

Majung na miga

7.   Suntem bucuroși când suntem lăudați

Tura jung na ga

Tuturor ne place să fim mângâiați, să ni se vorbească frumos, amabil. Nu este nimic rău în asta. Dar, să nu ne dedicăm toată energia pentru asta, pentru că  este ceva trecător.

8.   Suntem triști când nu suntem lăudați

Majung na miga

Preocupându-ne de aceste gândurile de mai sus, ne vom ruina practica spirituală. Se întâmplă tot timpul lucruri pe care le percepem ca fiind bune sau rele – nu trebuie să ne facem griji în legătură cu asta. Doar să nu le exagerăm, ci să le acceptăm și să ne concentrăm asupra practicii voastre.

 

Cele opt gânduri lumești ne mențin în Samsara

Subiectul celor opt gânduri lumești descrie modul în care ne situăm în Samsara și, în același timp și modul în care dezvoltăm Renunțarea.

Când vorbim despre Renunțare și de a ne pune încrederea în calea spirituală și pe ceea ce ne scoate din suferință, este să dăm atenție acestor patru gânduri pozitive și patru negative. Deoarece cele patru gânduri pozitive: dorința de a obține lucruri și bani, dorința de faimă, dorința de a ne simți bine, dorința ca oamenii să aibă o părere bună despre noi, dorința de reputație, dorința de a fi lăudați – acestea ne țin preocupați de Samsara.

Atâta timp cât ne preocupăm de aceste lucruri, suntem băgați adânc în Samsara.

Este ceva în neregulă cu aceste lucruri?

Nu este nimic în neregulă cu ele. Este plăcut să le avem. Dar nu înțelegem de unde provin. Iar atunci când facem efort pentru a le obține, asta dovedește că nu înțelegem de unde provin. Nu înțelegem vacuitatea și karma.

Lama Dvora Hla spune că în ebraică, există o expresie frumoasă: „Cine fuge după onoare, onoarea fuge de el”. Plantăm semințele de a pierde exact lucrurile pe care ni le dorim, iar opusul este, de asemenea, adevărat. Dacă jelim, ne întristăm, ne plângem sau ne lamentăm când nu avem aceste lucruri sau când le pierdem, și asta dovedește că nu înțelegem de unde vin lucrurile. Pentru că, prin însăși natura lor, ele sunt predispuse la pierdere dacă nu înțelegem de unde provin. Karma se consumă și noi le pierdem.

Așadar, am venit cu toată karma pe care am acumulat-o prin acțiunile pe care le-am făcut, gândurile pe care le-am gândit și cuvintele pe care le-am spus. Karma rodește clipă de clipă. Karma are nevoie de timp pentru a rodi. În viitorul apropiat, în continuare karma pe care am acumulat-o în trecut va da rod.

 

Înțelegerea este ceea ce ne va elibera

Așadar, lucrurile bune, lucrurile rele – toate vin din karma. Dacă înțelegem asta, n-avem de ce să ne bucurăm prea tare de cele bune și triști am de ce rele. Ele sunt rezultate karmice, nu mai sunt în puterea noastră.

Deci, cel care înțelege procesul de a merge spre fericire, nu mai este bucuros când are lucruri și nici trist atunci când nu le are. El este direcționat spre cum să-și creeze fericirea înainte. Privirea lui este îndreptată spre „cum ies de aici?”.

Cheia este să înțeleagă de unde vin toate lucrurile în viața sa.

Dacă nu înțeleg de unde vin, voi încerca să le obțin cu forța. De exemplu, dacă vreau reputație, voi discredita pe cineva ca să primesc mai multă atenție. Ce fac? Plantez imediat semințele care mă vor determina să fiu discreditat în viitor, pentru că nu înțeleg de unde vine reputația. Dacă am de gând să stric reputația cuiva pentru a-mi câștiga reputația – în mod sigur îmi voi pierde reputația mai devreme sau mai târziu, garantat! Și la fel  se întâmplă cu toate gândurile lumești pe care le-am enumerat.

Așadar, scopul celor opt gânduri lumești este să ne ajute să fim atenți la modul în care acționăm. Oare știm cum să creăm aceste lucruri la un nivel profund, fără să mai producem și mai multe cauze care să ne țină în samsara?

 

Legile Karmei

Toate acestea ne duc la subiectul legat de legile karmei.

Este foarte important să înțelegem aceste legi. Fără acestea,

—   nu vom putea înțelege restul lucrurilor despre care vom vorbi în lecția următoare,
—   nu vom putea înțelege calea spre iluminare,
—   nu o vom putea realiza și
—   nici nu vom putea ajuta alți oameni.

Dacă începem să le aplicăm, oamenii vor fi interesați de ceea ce se întâmplă, și vor începe să ne pună întrebări. Vor veni la noi cu probleme: „Mi s-a întâmplat asta și asta în viața mea, ce ar trebui să fac acum? Tu ce crezi? Dă-mi sfaturi.”

Până nu înțelegem karma, de unde provin problemele lor, care este sursa reală, profundă a problemelor prin care trec, nu vom putea da oamenilor sfaturi. Karma are multe legi și durează mult timp până să le stăpânim bine. Trebuie să devenim virtuozi în arta karmei.

Vom trece pe scurt peste cele patru legi ale karmei.

1.   Rezultatul este întotdeauna similar cauzei care l-a produs.

Le ngepa

Le – karma
Ngepa – cert, sigur
Le ngepa înseamnă karma este certă.

Ce înseamnă că ea este certă? Înseamnă că „rezultatul va fi întotdeauna similar cauzei.

Este imposibil ca un lucru bun pe care l-am făcut să aibă un rezultat negativ. Și invers. Este imposibil ca un lucru rău pe care l-am făcut să aibă un rezultat pozitiv.

De exemplu, cineva are minus mare în bancă. „Ce să fac, am nevoie urgentă de mai mulți bani, creditorii bat la ușă”. Uneori, în aceste cazuri oamenii sunt nevoiți să găsească soluții: „Poate voi fura bani ca să-mi plătesc datoriile, poate voi face evaziuni fiscale ca să-mi pot plăti datoriile.”

Dacă persoana s-a sustras prin orice mijloace de la plata impozitelor, taxelor sau alte sume și a reușit să-și plătească datoriile, spunem că este imposibil ca, în urma evaziunii fiscale, să-și poată plăti datoriile.

Există o relație de cauzalitate între ele? Nu.

Conform acestei legi a karmei, nu există nicio legătură de cauzalitate. Dacă am reușit să-mi plătesc datoriile, este pentru că i-am ajutat pe alții în trecut când se aflau în dificultăți financiare sau materiale. Dacă acum delapidez bani pentru a face acest lucru, am acumulat karma, am plantat semințele care, atunci când vor rodi, voi fi din nou într-o situație de suferință, de lipsuri sau în care sunt furat sau înșelat.

Faptul că între prima și a doua faptă este o apropiere de timp și cred că una duce la cealaltă, asta nu înseamnă că într-adevăr una duce la cealaltă.

Și aceasta este marea tragedie. Cel care va înțelege karma, nu va încălca niciodată legea. Nu va încerca niciodată să se sustragă de la taxe, pentru că știe că plantează semințele pentru următorul dezastru care va veni mai târziu.

Karma are un decalaj de timp. Karma se poate manifesta la un an după acea sau la cinci ani sau la zece ani după aceea. O persoană care înțelege această lege a karmei nu va încerca niciodată să obțină un rezultat bun prin mijloace care nu sunt în conformitate cu legea.

Ce se întâmplă, de exemplu, dacă nu ai reușit să-și îndeplinești sarcina la serviciu și șeful te întreabă furios, iar tu alegi să nu-l minți și să-i spui adevărul – și, ca urmare, ești concediat. Așa pare la nivel convențional. Dar una nu este rezultatul celeilalte. Nu la nivel karmic. La nivelul unde funcționăm în viața de zi cu zi, așa pare: „Eu am fost sincer, am spus adevărul și acum uite ce mi s-a întâmplat”. Acesta este un nivel superficial. La nivel profund, dacă ai spus adevărul, plantezi semințele pentru a fi într-o lume în care oamenii din jurul tău spun adevărul. Va lua timp până când semințele vor da rod și trebuie să perseverezi pe această cale.

Dacă șeful te-a concediat, acest fapt este rodirea altei karme, complet diferite, care a fost plantată cu mult timp în urmă. Nu se poate ca o faptă bună să aducă la un rezultat negativ. Și nici invers. Nu este posibil ca o faptă negativă să aducă un rezultat pozitiv. Această relație de cauzalitate nu este adevărată și trebuie să învățăm să o rupem.

Dacă ne păstrăm moralitatea, rezultatele bune vor veni cu siguranță, dar asta va lua timp.

Cum vom putea scurta timpul? Cu cât vom înțelege mai bine vacuitatea, cu atât acest decalaj de timp se va scurta. Între timp, karma negativă va rodi și va trebui să nu ne lăsăm dărâmați de asta.

2.   Karma se intensifică; rezultatul este mai mare decât acțiunea care l-a cauzat.

Le pel chewa

Le – karma
Chewa – mare
Pel chewa – a se intensifica, a crește

A doua lege karmică spune – karma crește mereu, se intensifică mereu.

Acțiunile și rezultatele lor – funcționează ca și creșterea în natură a plantelor sau a copacilor din semințele lor.

Copacul Sequoia este uriaș, este unul dintre cei mai mari copaci din lume. Știți cât de mică este sămânța lui? Este cât gămălia unui ac, minusculă. Dintr-o sămânță atât de mică poate crește un copac imens. Rezultatul este întotdeauna mai mare decât cauza care l-a provocat.

3.   Omul nu poate întâlni un rezultat dacă nu a comis o acțiune.

Le majepa dang mi trepa

Le – karma
Je – a face
Majepa – nefăcut, neprodus
Dang – și
Mi  – cuvânt de negație
Trepa – a întâlni

Adică, omul nu poate întâlni un rezultat dacă nu a comis o acțiune.

Pe scurt, dacă nu semănăm, n-avem ce culege.

Oricine dorește să-i fie bine. Dar cum îi va fi bine? De unde va veni binele? Binele nu va veni dacă stăm și doar ni-l dorim. Trebuie să plantăm semințe de bine ca să crească copacul bun.

Cum ne folosim această lege? În două moduri:

a.   Modul pozitiv: dorim să ajungem la iluminare și la fericirea supremă a lui Buddha. Pe deoparte, trebuie să începem să plantăm semințele iluminării și fericirii supreme a lui Buddha și pe alta trebuie să înțelegem ce sunt aceste semințe. Iar pentru asta avem nevoie de învățători care să ne îndrume, pentru că nu știm ce sunt aceste semințe.

Dacă vrem să ajungem la iluminare, folosind această lege, trebuie să înțelegem jurămintele care ni le dau învățătorii. Trebuie să învățăm bine ce sunt aceste jurăminte și să le păstrăm ca pe ochii din cap, pentru că asta ne va duce la fericire maximă și asta ne scutește de multă suferință.

Deci, acesta este un mod. Plantăm semințe – vom avea rezultate. Nu plantăm – nu vom avea rezultate. Dacă nu facem calea – iluminarea nu se va întâmpla brusc, fără cauze . Aceasta este latura pozitivă.

b.   Modul negativ: Să presupunem că cineva vine și țipă la mine și vreau să țip și eu la el, dar l-am auzit pe profesorul meu spunând că nu este bine să reacționez, așa că m-am abținut și n-am spus nimic. M-am abținut de la reacție un minut. Dacă aș fi ripostat, datorită karmei care se intensifică, sub ce formă va reveni la mine? Un milion de oameni vor țipa la mine. Pentru că vă amintiți efectul de ecou, vine din toate direcțiile. Dacă m-aș abține un minut acum, mă scutesc de multe probleme în viitor.

4.   Odată ce fapta este săvârșită, rezultatele ei nu vor dispărea niciodată de la sine.

Le jepa chu misawa

Le – karma
Chepa – făcut
Le chepa înseamnă karma făcută, lucrurile pe care le-am făcut
Chu – curent
Misawa  – nu dispare
Chu misawa înseamnă nu dispare din curent.

Asta înseamnă că o faptă pe care am făcut-o – rezultatele ei nu vor dispărea de la sine.

Sămânța a fost plantată – va veni ziua când va da rod. Nimic nu este uitat. Suntem prezenți la tot ceea ce spunem, facem, gândim.

Chiar dacă doar gândim și nu am spus nimănui, mintea noastră a înregistrat gândurile, semințele sunt plantate și ele vor da roade.

Dacă am avut gânduri negative, răutăcioase, cum vor da rod? Ne vom simți nefericiți, vom avea gânduri nefericite. Dacă ne simțim nefericiți astăzi, este  care a sămânța care a rodit din astfel de gânduri în trecut. Uneori, oamenii se simt foarte nefericiți și sunt atât de copleșiți de griji încât caută pe cineva pe care să dea vina. Dar, va veni momentul când vom renunța să mai învinuim pe cineva pentru că ne dăm seama că nefericirea noastră nu vine de la el. Fericirea sau nefericirea noastră nu vine de la el.

 

Eu sunt unicul proprietar al propriei mele karma

Numai eu plantez semințele care îmi vor aduce rezultate. Nimeni altcineva nu le poate planta în locul meu. Orice fac – îmi rodește mie. Orice face partenerul meu – îi va rodi lui. Dacă sunt nefericit în relația mea acum, va trebui să mă schimb, să încep să plantez alte semințe.

Și la început este greu. Mai ales după mulți ani de stat împreună. Ne-am obișnuit să mergem pe o direcție și dintr-o dată trebuie să mergem în cealaltă direcție.

Dacă facem asta fiind conștienți de ceea ce facem și din înțelegerea legilor karmei – rezultatele nu vor întârzia să apară, schimbarea va fi substanțială, semnificativă, încurajatoare și plină de bucurie și vom dori să continuăm în această direcție.

 

Doamna karma vede totul

Oamenii pot fura pe ascuns, și își spun: „Nimeni nu a văzut, nimeni nu m-a prins. Bravo mie, am reușit, am ce am vrut”. Dar doamna karma era acolo, ea a văzut. Noi suntem doamna karma. Karma va trebui să dea rod. Cum va rodi?  Vom fi noi furați. Iar pentru că, karma crește, situația în care ne vom afla va fi cu mult mai rea decât micul lucru pe care l-am furat.

Așadar, o persoană care înțelege bine legea karmei va respecta legile morale. Dacă ne întoarcem la calitățile profesorului și vedem că el nu respectă moralitatea, atunci evident nu înțelege ce ne învață.

 

Există o cale de a purifica karma negativă

În învățătura Mahayana, există o cale de a purifica karma negativă și acest fapt ne dă speranța de a ajunge la iluminare, pentru că am acumulat cu toții nenumărată karma negativă.

Așadar, purtăm cu noi o multitudine de semințe. Se spune că le adunăm într-un ritm de 65 dintr-o pocnitură de degete. Dacă nu le-am putea elimina, așa cum spune această lege, atunci am continua să suferim pentru că ele vor trebui să dea rod.

Da, este adevărat că, dacă nu facem nimic, vor continua să dea roade și să ne provoace mari suferințe, dar există și o altă latură, aceea că putem purifica.

Există practici și ritualuri de purificare, dar adevărul este că cu cât învățăm mai mult despre vacuitate și o practicăm mai mult, acest lucru va începe să purifice karma. Acest lucru va face ca vânturile să curgă diferit prin canale, iar karma va începe să-și piardă din putere, iar noi vom fi mai puțin dispuși de a mai acumula karma negativă.

Principalele idei ale budismului, partea I

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 Lecția 1 – a doua parte

 

Cele Trei Căi Principale

Ce sunt cele trei căi principale?

Acestea sunt trei idei pe care fiecare dintre noi trebuie să le înțeleagă și să le interiorizeze, dacă vrem să atingem iluminarea.

Și, de fapt, înțelegerea și integrarea acestor idei este esențială, chiar dacă tot ce ne dorim este să găsim fericirea în această viață.

1.   Prima Cale: Renunțarea

Prima piatră de hotar, primul lam, este să înțelegem că această viață este suferință. Și aceasta nu este o piatră de hotar mică. Uneori este o piatră de poticnire/piedică pentru cei care nu înțeleg. Cei care nu înțeleg suferința acestei vieți nu vor putea avansa pe cale, nu vor putea progresa cu adevărat.

Deci, prima cale este această înțelegere, a faptului că această viață, așa cum o știm, chiar și pentru cei cărora le este bine în viață, este suferință. Este o formă de viață care nu se va termina bine.

—   Mai devreme sau mai târziu ne vom pierde banii. Unii oameni știu asta direct, acum.
—   Mai devreme sau mai târziu ne vom pierde sănătatea, mulți dintre noi știu asta.
—   Mai devreme sau mai târziu ne vom pierde mintea, capacitatea de a gândi. Credeți că dacă puteți gândi și învăța acum, veți putea mereu să gândiți și să învățați? Puteți vedea asta în azilurile de bătrâni.
—   Ne vom pierde soții/soțiile,
—   Ne vom pierde copiii.

Vom pierde toate lucrurile care ne înconjoară și în care ne refugiem, în care ne găsim alinarea, despre care spunem: „Îmi este bine: cu familia mea, cu copiii mei, cu banii mei, cu banca mea, cu călătoriile mele, cu vacanțele mele”.

Toate aceste lucruri ne vor fi luate.

Mulți dintre noi nici măcar nu au toate acestea. Ne aflăm într-un punct – în matematică se spune, punct singular. Ne aflăm într-un punct mic, în această mare parte a vieții, a lumii, în care avem aceste privilegii. Majoritatea oamenilor nu le au, ele sunt temporare, iar cei care sunt în amurgul vieții – știu deja acest lucru.

 

Trezirea din iluzie

Tinerilor le este greu să-și imagineze acest lucru. Chiar și cei care sunt în floarea vârstei și totul le merge bine, le este greu să-și imagineze că lucrurile nu vor continua așa. Ei nu se folosesc de acești ani pentru a face ceva semnificativ ca să iasă de pe această cale sigură spre bătrânețe, boală, accidente și moarte, pe care ne aflăm cu toții.

Nu contează cât de bine ne este în acest moment – ne aflăm cu toții pe calea spre mormânt.

Semințele morții stau în noi. Sunt sădite profund – în esența noastră. Și ele vor da rod dacă nu facem ceva diferit, ceva dramatic și drastic. Din momentul în care ne-am născut suntem pe calea spre mormânt.

Asta nu înseamnă că am făcut ceva greșit. Faptul că ne-am născut, faptul că suntem în viață, asta înseamnă că moartea va veni.

Chiar dacă mâncăm numai mâncare organică și practicăm mult yoga și ne rugăm mult și așa mai departe – nu contează. Îmbătrânim în timp ce facem asta. Este nevoie de ceva dramatic și drastic pentru a ieși din această stare.

Ceea ce spunem este că lucrurile nu trebuie să fie așa! Este adevărat că suntem înconjurați de oameni care sunt la fel ca noi. Dar asta nu înseamnă că asta e tot ce există în lume. Iată ce se spune:

Oamenii care au învins moartea – și există astfel de persoane – pentru ca noi să-i  putem observa, trebuie să fim aproape de starea lor.

Ei sunt peste tot în jurul nostru tot timpul. Datorită faptului că suntem în acest univers pe care îl numim lumea dorințelor, nu-i putem observa, nu putem observa când se întâmplă aceste lucruri în jurul nostru. Asta nu înseamnă că nu se întâmplă.

Ar fi naiv să spunem: „Dacă nu văd, nu există”. De asemenea, nu este corect din punct de vedere logic. „Dacă nu văd, nu există”. Asta nu este o dovadă. Chiar și oamenii inteligenți, spirituali, înțelepți, buni și care fac bine în lume, adesea nu reușesc să observe acest fapt fundamental, care este sub întreaga noastră existență, și anume că nu avem nicio șansă în această formă de existență. Tot binele pe care îl avem, ca să spunem așa, în acest moment, ne va fi smuls.

Îmbătrânim din ce în ce mai mult și încet, încet ne pierdem capacitățile și talentele. Iar când vine momentul morții – totul ne va fi smuls și ne trezim brusc într-un loc numit Bardo, care este o fugă nebunească. Suntem într-o halucinație oribilă, plină de groază și teroare, care nu este sub controlul nostru. Să nu credeți că puteți gândi, decide și alege atunci. Controlul vă va fi luat.

Atâta timp cât sunteți în acest corp uman – se poate termina într-o clipă. Dacă ieșiți și nu conduceți mașina cu prudență, totul se poate termina. Și chiar dacă conduceți cu prudență pe drum, totul se poate termina.

A observa acest lucru, a ne da seama de acest lucru este o inteligență spirituală foarte înaltă, mai ales dacă sunteți încă tineri. Pentru că fără această observare la nivel profund, nu vom fi suficient de motivați pentru a ne croi calea de ieșire din suferință. Vom rămâne prinși de toate lucrurile de care ne preocupăm: familie, carieră, călătorii, botezuri, nunți și altele – și vom rata oportunitatea.

Și oamenii spun: „Ei bine, atunci îmi voi lăsa bunurile moștenire  copiilor mei”. Știți cât timp le ia copiilor să consume toți banii pe care i-ați economisit toată viața?

Așadar, trezirea din iluzie este primul pas.

Toate aceste lucruri sunt ca somniferul pe care Lordul Morții l-a pregătit pentru noi, ca să nu observăm că suntem în brațele lui și că suntem pe calea spre el. El ne ține strâns și toate aceste lucruri ne adorm, ne derutează și ne fac să mergem de colo colo, și își spune: „O, acest om este scufundat în viața acestei lumi”. Lordul Morții își freacă mâinile de bucurie și îl lasă în pace. Nu trebuie să facă nimic. Pentru că el va cădea oricum ca fructul copt în mâinile lui. Și numai cei care încep să observe că sunt în brațele lui și încep să-și croiască drumul spre afară, atunci Lordul Morții începe să le facă probleme.

Dacă nu credeți ceea ce spun, mergeți la azilurile de bătrâni, pentru că ei sunt acolo pentru ca noi să învățăm.

Ceea ce credeți că aveți acum, vă va fi luat. Nu sunteți diferiți de alții. Dacă vă uitați la pozele în care părinții și bunicii voștri aveau vârsta voastră, nu arătau așa cum arată astăzi, nu-i așa? Nici voi nu veți mai arăta la fel peste douăzeci, treizeci, patruzeci de ani.

De obicei, oamenilor nu le place să meargă la aziluri de bătrâni. Oamenilor le place să meargă la spectacole, la petreceri, în călătorii. Puțini oameni merg la azilurile de bătrâni și doar dacă sunt nevoiți.

Noi mergem la spectacole și nu mergem la aziluri de bătrâni. Sugerez să mergem la aziluri de bătrâni ca să ne trezim.

Sunt unii care își spun: „Asta este munca vieții mele, voi avea reputație și oamenii își vor aminti de numele meu.” Da, poate pentru o vreme. Dacă are noroc, oamenii își vor aminti de numele lui și poate va apărea la rubrica de necrologuri. Și dacă vor mai trece câțiva ani, oamenii nici măcar nu își vor mai aminti de numele acestuia.

Fotografiile din toate călătoriile pe care le-ați făcut pe care le păstrați și le arătați prietenilor și cunoștințelor voastre, gândiți-vă că peste treizeci de ani cineva va găsi locul în care le țineți și va spune: „Oh, este bunica și călătoriile ei.” Mai trec încă cincizeci de ani. „Ce sunt pozele astea? Cine are nevoie de ele?”

Această viață este ca pleava purtată de vânt. De aceea trebuie să ne dezvoltăm profund această conștientizare pentru a putea merge mai departe.

 

Renunțarea

Prima cale pe care tocmai am descris-o se numește:

Ngenjung

Ngenjung înseamnă renunțare.

Renunțarea este de a ne întoarce de la preocuparea pentru această lume, pentru lucrurile materiale și lucrurile legate de plăcerile lumești, spre viața spirituală. Renunțarea nu înseamnă să renunțăm la familia noastră, la locul de muncă și așa mai departe. Nu trebuie să renunțăm la aceste lucruri, dar ele nu trebuie să fie preocuparea noastră principală.

Dacă vă aflați pe această cale, principalul lucru pe care ar trebui să vă concentrați este cum să ieșiți și voi și ceilalți din suferință. Iar atunci, toate lucrurile pe care le aveți, familia, profesia și așa mai departe, vor deveni parte a practicii voastre. Devin ceva care vă susțin practica.

Avem nevoie ca oamenii din jurul nostru să ne reflecte lucruri. Ei devin lucruri care fac calea posibilă, dar nu mai tratăm mijloacele de trai, familia și așa mai departe, ca scopuri în sine. Scopul nostru principal este să găsim o modalitate de a elimina suferința noastră și a membrilor familiei mele. Și, de asemenea, a tuturor oamenilor aflați pe cale.

Pentru a face acest lucru, trebuie să ne dezvoltăm conștientizare profundă a faptului că toate lucrurile bune din viața noastră, fie că este vorba de o casă frumoasă, fie că este vorba de o familie bună și așa mai departe – în măsura în care cineva are aceste lucruri – sunt rezultat al karmei, sunt rezultatul acțiunilor pe care le-am făcut în trecut.

Iar karma, prin natura ei, se epuizează. Aceasta este natura ei.

Suntem nevoiți să pierdem toate aceste lucruri pentru că provin din karmă și când karma se termină – lucrurile dispar.

Oamenii își pierd copiii, oamenii își pierd soții sau soțiile, își pierd bunurile, își pierd sănătatea și își pierd simțurile. De ce? Pentru că aceste lucruri provin din karmă. Iar karma se epuizează și nu știm cum să creăm altceva.

Am intrat în acest tren, mergem automat fără să știm măcar cum am ajuns aici? De ce am ajuns aici? De ce creștem? De ce ni se întâmplă toate acestea? Deci acesta este scopul acestui studiu. Să ne trezească din adormire.

Ngenjung este prima etapă, etapa trezirii. Aceasta este etapa: „O, Doamne, sunt pe drumul spre cimitir.” Acolo mă duc. Ce voi face acum? Deci, aceasta este etapa în care îmi spun: „Oh.” „Acum trebuie să fac ceva, trebuie să învăț.”

Fără această etapă, n-avem nicio șansă să parcurgem restul căii. Dacă ne spunem: „Totul este bine. De ce să-mi fac griji?” Acesta este somniferul – că totul este bine.

 

Cum se dezvoltă Renunțarea?

Deci, Ngenjung este această înțelegere a faptului că nu putem păstra niciunul dintre lucrurile pe care le avem. Toate aceste lucruri se vor degrada, karma se va epuiza și va trebui să le pierdem. Iar în ziua în care am înțeles în sfârșit acest lucru profund, atunci am pornit pe prima cale – Renunțarea.

Și probabil că toți cei care sunteți aici aveți deja un anumit grad de Renunțare, altfel nu ați fi venit aici. Ați fi găsit altceva de făcut astăzi. Deci, înțelepciunea este s-o aprofundați astfel încât să fiți motivați de a continua calea pentru a ajunge cu adevărat la obiectivul dorit, care este fericirea durabilă, minunată, fără nicio urmă de suferință. Aceasta este plăcerea lui Buddha.

Și fiecare dintre noi poate face asta – dacă va face calea. Și pentru a face calea, trebuie să ajungem la această etapă – Renunțarea.

Cei mai buni practicanți sunt cei care au avut toate lucrurile pe care noi le avem și li s-a întâmplat o nenorocire în care au pierdut o parte dintre ele. Sau și-au pierdut banii, sau familia, sau ambele. S-a întâmplat ceva care i-a trezit. Aceștia încep să-și pună întrebări „Cum se poate așa ceva? De ce se întâmplă asta?”

Și nu toți cei cărora li se întâmplă asta, se trezesc. Unii care trec printr-o nenorocire pot deveni deprimați.

 

Există un loc unde nu este suferință

Aceasta este doar prima cale. Mai există și o altă parte.

Este adevărat că această viață este suferință. Acest lucru trebuie realizat profund înainte de a da dezastrul peste noi, dar din păcate, aproape tuturor, se întâmplă după.

Cu toate că Buddha ne-a spus că această viață este suferință, ne-a arătat și calea către fericire.

El a spus: „Există și o formă de existență care este numai fericire și iată calea de a ajunge acolo.”

Dar dacă nu începem să o căutăm nu vom descoperi calea. Și nu vom începe să o căutăm dacă nu ne dezvoltăm Renunțarea.

Poate că ceva vi s-a întâmplat în trecut, ați pierdut pe cineva, sau un accident sau ceva de genul acesta. Toate aceste lucruri s-au infiltrat în subconștientul vostru și ca urmare a acestui fapt, sunteți aici. Nu este nevoie neapărat să fiți conștienți de procesul care v-a adus aici.

De multe ori, vedem bătrânii mergând la biserică. Ei nu mai au la ce să se mai aștepte de la această lume. Nu vor mai merge să facă un alt doctorat și să aibă alți copii și așa mai departe.

Trebuie să ne cultivăm această conștientizare până în punctul în care nu ne mai lăsăm înșelați de deșertăciunea vieții și vom merge să atingem iluminarea.

Cel care atinge iluminarea, totul se schimbă pentru el. Corpul și mintea se transformă.

Acest corp nu este corpul pe care îl avem acum, care se uzează, îmbătrânește și moare. Mintea nu mai este o minte care devine senilă. Corpul și mintea unui om obișnuit sunt produse de karma. În ființa iluminată, starea de fericire este permanentă și extraordinară.

 

Renunțarea nu înseamnă neapărat să renunțăm la lucrurile din viața noastră

Și fiecare dintre noi poate deveni o ființă iluminată. Dar, în primul rând, trebuie să renunțăm la acest atașament față de lucrurile lumești, să nu ne mai punem speranța în ele. Asta nu înseamnă să renunțăm la ele, ci să renunțăm să mai sperăm la ele.

Să renunțăm la ideea că ele sunt salvarea noastră.

—     Că partenerul ne va face fericiți, sau
—     mai mulți bani ne vor face fericiți, sau
—     o altă mașină ne va face fericiți, sau
—     o altă casă ne va face fericiți, sau
—     încă o diplomă ne va face fericiți.

Cu toții am căutat fericirea în aceste lucruri. Și poate am fost dezamăgiți și de aceea suntem aici. Pentru că aceste lucruri nu funcționează. Nu de la sine. Nu ne pot aduce fericirea. Ne vor fi luate. Trebuie să recunoaștem că așa stau lucrurile.

Ideea este că dacă avem aceste lucruri, dacă avem sănătate, dacă avem bani, dacă avem toate lucrurile bune – să le folosim pentru a ne sprijini pe cale.

—   Nu este nimic în neregulă cu banii. Dimpotrivă. Sunt cursuri despre cum să facem bani. Dar ei trebuie folosiți într-un mod care să ne facă să progresăm pe calea spirituală și atunci va fi minunat.
—   nteligența – este un lucru minunat.
—   Educația – este un lucru minunat. Educația este necesară pe calea spirituală. Trebuie să învățăm multe.

Trebuie să ne folosim de aceste resurse care sunt la îndemâna noastră, pentru a progresa pe calea spirituală și de a atinge iluminarea.

Și există oameni aici care vor ajunge. Fiecare dintre voi poate. Cât de mult va depune efort fiecare dintre voi – asta nu știu. Dar sper să faceți asta cu toții.

 

Nu este vorba doar de tibetani

Primim aceste lucruri, care provin din tradiția tibetană, și poate credem că ele sunt doar pentru tibetani sau indieni. Nu. Nu este adevărat. Și tibetanii le-au primit acum o mie de ani. Buddha a început să predea acum două mii cinci sute de ani. Și tibetanii, la începutul călătoriei lor, au crezut că profesorii tibetani – nu sunt buni, că au nevoie de profesori indieni. Și atunci au adus invățători indieni să-i învețe. Cu timpul, tibetanii au devenit cei mai buni în domeniu.

N-avem niciun motiv să credem că nu putem fi la fel. Putem deveni și noi cei mai buni în domeniu.

Dacă mă uit, eu predau aceste cursuri, poate de șapte ani, numărul celor prezenți indică faptul că ne aflăm pe o direcție uimitoare. Noi, această societate, suntem deschiși și pregătiți să acceptăm aceste lucruri. Avem valori și o cultură minunată, condiții fizice și inteligența necesară.

Avem multe condiții care s-au întrunit pentru noi și care ne permit să fim lumină pentru ceilalți și pentru întreaga noastră țară.

Nu există niciun motiv ca voi să nu ajungeți la scopul final, iluminarea.

Și invers. Dacă nu urmați calea, cu siguranță nu veți ajunge acolo. Pentru că nu se întâmplă brusc, fără nicio cauză. Vom vorbi puțin despre karma. Dacă nu există cauză, nu va exista niciun rezultat. Dacă nu plantați semințele, n-aveți ce culege. Trebuie să parcurgeți calea.

 

Criteriul pentru dezvoltarea Renunțării complete

Renunțarea este această atitudine care spune: „Trebuie să găsesc o modalitate de a depăși această situație jalnică în care mă aflu, de a avea un corp care se degradează și îmbătrânește și în care pierd tot ceea ce îmi este mai drag.”

Când veți ști că v-ați dezvoltat adevărata Renunțare?

Atunci când vă veți gândi zi și noapte la obținerea eliberării de suferință și nu veți mai avea nicio atracție pentru așa-numitele lucruri bune din această viață. Când zi și noapte, gândul care vă preocupă este: „Ce trebuie să fac pentru a găsi calea de ieșire din suferință și a-i ajuta pe alții să scape de suferință?”

Când ați ajuns la această atitudine, atunci veți putea spune că v-ați dezvoltat Renunțarea.

În Tibet, Dalai Lama, era cel mai bogat om. Avea un palat mare cu patru sute de camere. Așa că puteți întreba: „A realizat Renunțarea?” Da. El a spus: „Toate aceste lucruri sunt împrumutate. Singurele lucruri pe care le dețin sunt roba mea și instrumentele mele (folosite pentru ritualul său tantric). Asta este tot ce este al meu.”

Așadar, puteți fi înconjurați numai de lucruri bune și să aveți în același timp Renunțarea. Pentru că ea este o stare mentală, nu una fizică.

Și invers. O persoană poate fi foarte săracă și să nu aibă Renunțare. Pentru că încă mai tânjește după lucruri, le caută.

 2.  A doua cale este bodhicitta

Semkye

Sem – minte, este și gând
Kye este ceva care se naște sau se produce sau ceva care apare, se trezește.
Deci, gândul care apare.

Un alt nume pentru bodhicitta este:

Jang chub kyi semkye pa

Jang chub – iluminare.
Deci, Jang chub kyi semkye pa este producerea gândului de iluminare.

Și în sanscrită spunem bodhicitta.

Bodhi înseamnă iluminat sau iluminarea
Chita – minte
Adică „mintea iluminării„ sau „mintea trezită”

Ce înseamnă „mintea iluminării care se trezește”?

Dacă ne uităm la interpretarea literală, am putea crede că este mintea lui Buddha, dar nu este așa.

Bodhicitta nu este încă o minte iluminată, ci o minte care aspiră la iluminare.

Bodhicitta se întâmplă cu mult înainte de a atinge iluminarea. Înainte de a atinge iluminarea, trebuie să existe această etapă, această piatră de hotar, care este această minte care se trezește.

Este aspirația de a atinge iluminarea sau dorința de iluminare, astfel încât să-i putem ajuta și pe toți ceilalți.

 

Într-o stare normală, capacitatea noastră de a-i ajuta pe ceilalți este foarte limitată.

Deci, de ce trebuie să atingem iluminarea? De ce trebuie să atingem iluminarea pentru a-i ajuta pe ceilalți? Nu-i putem ajuta pe ceilalți chiar acum? Desigur că putem și trebuie să facem asta, în măsura posibilităților noastre. Dar capacitatea noastră de a-i ajuta pe ceilalți este foarte limitată.

Dacă există printre noi oameni flămânzi, pe câți îi putem hrăni? Câți oameni putem adăposti sau îi putem vindeca? Și să presupunem că i-am vindecat de o boală, va veni o a doua boală.

Capacitatea noastră de a ajuta ființele este foarte limitată. Buddha are capacitatea infinită de a ajuta toate ființele.

Pentru că:

—   Buddha vede trecutul, prezentul și viitorul. Este mult mai ușor să ajuți pe cineva dacă poți vedea cu cinci sute de ani înainte ce i se va întâmpla. Este mult mai ușor apoi să-l îndrumi.
—   Este mult mai ușor să îndrumi pe cineva dacă îi poți citi gândurile și știi care sunt cauzele reale ale suferinței sale.
—   Este mult mai ușor să ajuți simultan mulți oamenii dacă poți emana alte corpuri ca să-i ajuți, așa cum poate să facă Buddha. El își poate trimite emanațiile în număr mare spre nenumărate planete și să-i ajute pe toți locuitorii acestora.

Deci, dacă vrem să ajutăm cu adevărat toate ființele, cea mai puternică cale de a le ajuta este să atingem iluminarea.

 

Bodhisattva

Un bodhisattva este o persoană care și-a dezvoltat bodhicitta.

Cel care are bodhicitta, care are această dorință arzătoare de iluminare, se numește bodhisattva.

După cum știți există setul de jurăminte numit jurămintele bodhisattva. Asta nu înseamnă că toți cei care le-au luat sunt automat bodhisattva. Ele produc un bodhisattva. Jurămintele de bodhisattva sunt modul în care devenim bodhisattva.

Cei care își iau jurămintele bodhisattva, de fapt, jură să găsească calea de a ajunge la iluminare de dragul ființelor.

Acesta este jurământul pe care îl fac. Caută o cale și încep să-și țină jurămintele pentru a-și genera această minte iluminată.

Aceasta este ocupația unui bodhisattva.

—   Dacă compasiunea sa este mare și vede suferință – în primul rând se conectează la suferința sa. Acest lucru se întâmplă pe prima cale –
—   După care își seama că și alții suferă, că sunt în aceeași barcă. Nu doar el suferă.

Așadar, ocupația unui bodhisattva este să ajungă în acest punct cât mai repede posibil.

 

Când se ajunge la iluminare, plăcerea este incredibilă, infinită. Nu mai există nicio suferință. Deci, nu este atât de rău.

Atunci când atingem iluminarea, plăcerea este permanentă, infinită, incredibilă, neîncetată. Este o stare în care nu mai există nicio pată, niciun moment de suferință, sau neliniște, sau îndoieli – și, în același timp, dobândim capacitatea incredibilă de a ajuta toate ființele.

Ne atingem simultan atât propriile obiective, cât și pe cele ale celorlalți.

Deci acesta este jurământul unui Bodhisattva. Aceasta este calea. Semkye, mintea care se trezește și care caută calea spre iluminare pentru a ajuta toate ființele.

Deci, a doua cale este dorința de a atinge iluminarea, astfel încât să îi puteți ajuta cu adevărat pe ceilalți. Vedeți cum toți cei din jurul vostru suferă și că vor muri. Empatizați și căutați să îi ajutați pe ceilalți. Prin urmare, este denumită și „Compasiunea supremă”. Când atingeți această stare, veți fi într-o stare de beatitudine permanentă și totală, vă veți putea vedea viitorul și citi gândurile altora, astfel încât să îi puteți ajuta cu adevărat pe ceilalți. Ca Bodhisattva (Războinicul Iluminării), scopul vostru este să ajungeți în paradis cât mai repede posibil pentru a-i ajuta pe ceilalți. Ca ființă iluminată, puteți emana alte corpuri pentru a-i ajuta pe alții. Dorința de iluminare nu este o dorință egoistă – este cel mai bun, nobil și minunat lucru pe care vi-l puteți dori pentru voi și pentru ceilalți.

Așadar, în budism, cel mai minunat lucru pe care îl puteți face pentru ceilalți este să atingeți voi înșivă iluminarea.

Bodhicitta se întâmplă cu mult, mult timp înainte de a atinge iluminarea. Dacă sunteți pe calea deschisă – va lua trei sute de mii de eoni. Este nevoie de multă muncă, de a ne transforma corpul, într-un corp de înger, într-un corp de lumină. Asta dacă nu vă urcați pe calea tantrică. Calea tantrică permite acest lucru într-o singură viață. Pentru asta trebuie să finalizați optsprezece cursuri cu teme, meditații și examene.

3.  A Treia Cale – concepția corectă

Yangdakpay tawa

Yangdakpa înseamnă pur sau corect.
Iar Tawa înseamnă concepția asupra lumii.
În română vom traduce concepția corectă.

Deci aceasta este a treia dintre cele trei căi principale.

Ce se înțelege prin „concepția corectă”?

Concepția corectă, este înțelegerea vacuității și înțelegerea profundă a existenței dependente/condiționate. Printre altele, aceasta include și înțelegerea profundă a cauzalității.

 

Înțelegerea profundă a cauzalității

În societatea noastră, oamenii cred foarte mult în știință, iar știința se bazează pe ce? Se bazează pe căutarea cauzelor pentru lucruri. Vrem să înțelegem cum funcționează lucrurile. Nu credem cu adevărat în ceva dacă nu înțelegem cum se întâmplă?

Să presupunem că un avion se prăbușește. Mergem și investigăm de ce s-a prăbușit avionul. Ce s-a întâmplat? Avionului i s-a rupt aripa. De ce s-a rupt aripa? – Lipitura nu a fost bună. De ce? – Nu au observat că șuruburile erau slăbite sau ceva de genul ăsta. Dar de ce nu au observat? Și de ce era mătușa mea a fost în acest avion și nu în altul?

Deci căutăm cauzele, până ajungem la întrebarea: „Bine, dar de ce i s-a întâmplat ei și nu lui”? Și aici spunem: „Coincidență”.

Renunțăm brusc la abordarea științifică care caută cauze, care spune că nu există niciun efect fără o cauză. Spunem: „Este o coincidență, este aleatoriu”. Facem brusc compromisuri. Renunțăm brusc la bunul simț.

De aceea spunem, că dacă întreaga poveste cu aripa și șuruburile și tot ce ține de asta nu explică de ce i s-a întâmplat asta mătușii mele, atunci nu înțelegem cauzele.

Acestea nu sunt cauzele adevărate. Pentru că, dacă ele ar fi fost adevărate, atunci întotdeauna când s-ar fi rupt aripa de la avion, omul ar trebui să moară într-o astfel de situație. Dar poate că au fost oameni în acel avion care au fost salvați. Deci aceste explicații sunt limitate, deoarece nu ating cauzalitatea profundă. Nu ating lucrurile care funcționează întotdeauna.

 

Pentru că definiția cauzei este că, dacă ea este prezentă, rezultatul va veni și dacă nu este prezentă, rezultatul nu va veni. Și dacă cauza este prezentă și rezultatul este într-un fel și alteori în alt fel, atunci ea nu poate fi cauza.

Un alt exemplu pe care l-am dat odată, este atunci când încercăm să pornim mașina și ea nu pornește. Atunci ne întrebăm: „De ce nu pornește? Ce s-a întâmplat? Nu are benzină.” Alteori mașina nu pornește pentru că bateria s-a terminat, sau mecanismul care ar trebui să asigure funcționarea bateriei nu funcționează. Deci, toate aceste lucruri nu sunt adevărata cauză pentru care mașina nu pornește.

Cum ați ajuns aici? Poate ați citit promovarea acestui curs, v-ați urcat în mașină și ați ajuns aici. De aceea ați ajuns aici? Nu. Pentru că și alții au citit promovarea și nu au venit aici. Sunt alții care au citit promovarea și au vrut să vină și nu au venit. Și există alții care nu au citit promovarea, dar au întâlnit pe cineva care le-a spus: „Vino să asculți cursul, este foarte interesant.”

Ceea ce numim cauzalitate este la un nivel foarte superficial și nu este suficient pentru a explica suferința noastră. Nu este suficient pentru a explica de ce mi se întâmplă mie asta.

Pentru că, de fapt, asta ne interesează.

Așadar, aceasta este o parte din Yangdakpay tawa și anume să înțelegem cauzalitatea la un nivel profund. Să înțelegem ce anume pune în mișcare lumea noastră. De ce se întâmplă lucrurile? Cum am ajuns aici? De ce suntem aici? Pot fi un Buddha? Ce înseamnă să fii un Buddha? Există și alte vieți după această viață?

Acesta este pe scurt Yangdakpay tawa. Vom intra în mai multe detalii în partea următoarea a lecției.

 

Practica profundă a celor trei căi ne aduce la iluminare

Aceste trei căi – dacă le practicăm corect, până la sfârșit – ne vor transforma într-o ființă iluminată.

Și oricine din această sală poate deveni o ființă iluminată.

Uneori putem vedea imagini ca cea a lui Manjushri, care este imaginea unei ființe iluminate. Putem spune: „Este doar o simplă poză”.

Dar acest lucru nu este adevărat. El este o ființă reală pe care cineva le-a întâlnit în practica sa și apoi le-a pictat. El există. Aceste ființe există. Faptul că nu le-am întâlnit nu înseamnă că ele nu există.

Motivul pentru care le desenăm și le prezentăm este pentru că fiecare dintre noi are capacitatea de a atinge iluminarea. Desigur, că nu veți arăta portocaliu și cu această formă. Nu. Când veți ajunge la iluminare, veți fi cea mai frumoasă făptură pe care vi-o puteți imagina.

Și nu numai frumoasă, dar și cea mai înțeleaptă, cel mai iubitoare, plină de compasiune, dar de un miliard de ori mai mult.

Atunci care este legătura dintre aceste făpturi iluminate, și cele trei căi principale despre care vorbim?

 

Ce este o ființă iluminată?

Deci, haideți să vorbim puțin despre ce este o ființă iluminată, un Buddha. Nu ne referim la istoricul Buddha, ci o ființă care a atins iluminarea.

Vom vorbi acum pe scurt despre aspectele a ceea ce este o ființă iluminată.

Există un aspect fizic și există un aspect mental.

—   Corpul fizic al unui Buddha

Aspectul fizic, se numește:

Suk-ku

Suk – formă
Ku   – corp
Suk -ku înseamnă formă-corp sau corpul formă a lui Buddha.

În sanscrită, Rupakaya.

Acest corp pe care îl avem acum, ni se pare că este ferm și real.

Spunem că acest corp este un sac de probleme. Poartă în el toate cauzele bolii, îmbătrânirii și morții. Toate semințele morții, le purtăm în acest corp. Nu este o mașinărie frumoasă a naturii – este un accident care stă să se întâmple. Și dacă nu vine ceva din exterior să mă omoare, atunci acest corp mă va ucide. Corpul meu, de care am atâta grijă, îl spăl, îl pieptăn, îl duc la coafor, la cosmetician, la maseur, la pedichiurist și la manichiuristă – mă va ucide.

Corpul unei ființe iluminate, Suk-ku, Rupakaya – este ceva complet diferit. El este un corp de lumină care nu are toți acești factori pe care îi am acum, și care îmi ucid corpul.

Corpul uman este un corp fizic subtil interior invizibil, format din „chakre” și „vânturi interioare”.

Chinezii numesc acest corp energetic interior – corp de meridiane. Yoginii îl numesc corp de canale –  Nadi. Avem canale energetice în interiorul acestui corp, care sunt tot fizice, dar sunt canale energetice. Nu le putem vedea la microscop. Prin aceste canale trece o energie care leagă corpul fizic de gândurile noastre.

Prin practica tantrică, ne putem schimba corpul în cel al lui Buddha.

Pentru asta, este nevoie de a înțelege foarte bine legile karmei, de a respecta jurămintele morale așa cum ne-au fost date de marii Maeștrii ai karmei. Acestea sunt forțele care creează corpul de lumină. Între acest corp energetic și gândurile noastre există o strânsă legătură, și există pe de altă parte, o legătură cu corpul nostru fizic.

Pe măsură ce gândurile noastre se purifică apar din ce în ce,

—   gânduri care se îndreaptă tot mai mult spre cum să-i ajutăm pe ceilalți și mai puțin de cum să ne fie nouă bine,
—   tot mai multe gânduri de a aduce altora binecuvântare,
—   gânduri de compasiune,
—   gânduri de iluminare,
—   gânduri de înțelepciune,
—   gânduri care sunt preocupate de vacuitate și cauzalitate

va curge tot mai multă energie prin canalele care aduc iluminarea, iar canalele care ne provoacă suferință și moarte se reduc.

Acesta este scopul acestei munci. Dacă o facem corect, începem să arătăm mai tineri, să ne simțim mai tineri, să ne simțim mai puternici, să fim capabili de a face mai mult. Putem experimenta acest lucru. Îl putem atinge, îl putem vedea și este foarte încurajator. Acesta este Suk-ku, corpul fizic al lui Buddha și asta este ceea ce putem atinge.

 

Odată ce obțineți corpul fizic al unui Buddha, puteți emana alte corpuri nelimitate pentru a-i ajuta pe alții.

Nu știți cine este persoana de lângă voi, dacă nu este un astfel de mesager; pentru că apar în tot felul de forme și sunt foarte răbdători. Ar putea fi căsătorit cu voi patruzeci de ani, și în al patruzeci și unu-lea ar putea spune ceva care să vă trezească. Și s-ar putea ca toți oamenii din jurul vostru să fie așa. Este un mod foarte sănătos de a privi lumea.

Așadar, corpul – formă al lui Buddha are două versiuni:

—   Prima, este corpul său de lumină sublim cu care stă în paradis,
—   A doua, emanațiile – pe care le trimite pentru a ajuta oamenii din lume.

—   Corpul de înțelepciune al unei ființe Iluminate

Al doilea corp, se numește:

Chu-ku

Chu – Dharma
Ku   – corp
Chu ku înseamnă corpul Dharmei.

În sanscrită se spune Dharmakaya.

Aceasta este omnisciența lui Buddha. Buddha poate vedea simultan trecutul, prezentul și viitorul.

Sunt oameni care spun: „Un Bodhisattva, ar trebui să aibă grijă de toți oamenii și să nu părăsească această lume până când nu ajung cu toți la iluminare, iar atunci va ajunge și el la iluminare.”

Spunem că asta este o prostie, pentru că, cum aș putea eu ajuta oamenii să atingă iluminarea dacă:

a.   Eu nu am ajuns la iluminare și nu știu cum să-i învăț să ajungă la ea.
b.   Iar cel ajuns deja la iluminare, poate emana corpuri pentru a-i ajuta pe ceilalți și omnisciența de a ști exact cum să promoveze fiecare persoană în parte

Deci, a amâna această situație, ca să spunem așa, pentru a-i ajuta pe ceilalți sau a sta la căpătâiul bolnavului și așa mai departe, nu este lucrul plin de compasiune pe care îl pot face. Lucrul plin de compasiune este să ajung la fericirea maximă cât mai repede posibil și de acolo să ajut oamenii. Desigur, că atunci când facem calea pentru a ne atinge obiectivul, trebuie să-i ajutăm pe ceilalți, altfel nu-l vom atinge. Deci, acesta este aspectul minții lui Buddha. Mintea lui Buddha este o minte omniscientă, plină de compasiune și iubire pentru toate ființele.

 

Legătura dintre cele trei căi și corpurile unei ființe iluminate

Care este legătura dintre aceste corpuri ale lui Buddha și cele trei căi principale pe care le-am discutat? Această legătură este prezentată diferit. Un prim aspect este:

—   corpul fizic este rezultatul primei și celei de-a doua căi.

Prima cale este înțelegerea faptului că a alerga după lucrurile este lipsit de sens. A doua cale – bodhicitta, este dezvoltarea compasiunii pentru toți oamenii.

Cum le combinăm pe cele două? De exemplu: Mergem pe o stradă aglomerată din București și ne uităm la oamenii agitați care aleargă încolo și încoace, mergând la serviciu, la cafenea, la supermarket, și dăm timpul înainte – în câțiva ani toți acești oameni vor fi cadavre.

Sunt deja schelete în mișcare, sunt o bombă cu ceas. Și stăm acolo și îi privim, cu multă compasiune. Și ne spunem: „Sunt înconjurat de oameni pe moarte și eu sunt ca ei. Ce pot face acum?”

 

Putem avea o mini-experiență atunci când apare o stare de urgență.

Este stare de război. Alarmele urlă, oamenii fug la adăposturi. Moartea a venit brusc acasă. Au anunțat la televizor. Există șanse mari să mor astăzi, cine știe dacă bomba nu va cădea peste mine? Oamenii stau în adăpost și ușor începe să se creeze o conexiune între ei. Dintr-o dată apare iubirea; toate micile dispute dintre vecini se opresc și dintr-o dată este iubire, iar în fața acestei situații în care cunoști certitudinea morții, se dezvoltă această compasiune, care este pe calea spre bodhicitta.

O persoană care a realizat bodhicitta se află permanent în această stare, în starea de urgență. Toți acești oameni cu fiecare clipă care trece, se apropie de moartea lor – și el arde de dorința de a găsi o modalitate de a-i scoate de acolo.

Deci, legătura dintre prima și a doua cale creează acest impuls, această motivație, pentru a putea face asta, pentru a putea să-mi trimit emanațiile mele ca să-i ajute pe toți acești oameni, pentru a putea ști ce se întâmplă în mintea lor. Trebuie să practic bine pentru asta.

 

Așadar, această empatie care apare, care este legată la aceste două gânduri:

—   Renunțarea – înțelegerea suferinței și,
—   Bodhicitta – de a-i ajuta pe ceilalți,

 este cauza karmică de a dobândi corpul fizic a lui Buddha.

Și asta datorită legăturii dintre vânturile interioare și gânduri, corpul interior și corpul exterior.

Persoana care își dezvoltă adevărată compasiune și adevărata Renunțare, acest lucru va influența vânturile sale interioare. Corpul său începe deja să se transforme.

Chiar și dacă nu le-a dezvoltat pe deplin, va avea deja un corp diferit, o energie diferită, gânduri diferite. Va fi deja pe cale.

Dacă ați putea să-i vedeți pe oameni tot mai mult ca pe niște ființe dulci care suferă alături de voi, dacă veți cultiva această mentalitate, asta vă va face din ce în ce mai luminoși, mai sănătoși, mai înțelepți, mai frumoși și mai capabili de a-i ajuta pe oameni. Veți începe să vă transformați.

Așadar, asta e despre corpul fizic.

—   Concepția corectă duce la corpul mental al lui Buddha

Concepția corectă este înțelegerea cauzalității la nivel profund. Dacă studiați aceste lucruri profund, intensiv, cu timpul mintea voastră se va schimba, creierul vostru se va schimb, chiar și la acest nivel.

Veți începe să vedeți și să înțelegeți lucruri incredibile, pe care nu le vedeți și înțelegeți într-o stare normală, pentru că mintea voastră normală înțelege poate două până la cinci procente din realitatea care există. Chiar și oamenii de știință au testat și dovedit acest lucru. Deci, ce se întâmplă cu celelalte nouăzeci și opt procente? Veți începe să atingeți aceste abilități atunci când faceți cele trei căi.

 

Cum se leagă toate acestea de tantra?

Cum se leagă toate acestea de tantra? Iată răspunsul:

Dacă practicați bine aceste trei căi, tantra vi se va întâmpla automat. Veți începe automat să întâlniți învățătorii și îngerii care vă vor călăuzi mai departe. Veți intra automat în Tantra, iar atunci este doar o formalitate. Unii dintre voi sunteți deja acolo. Și invers:

Este imposibil să ajungeți la învățătura secretă, minunată, care vă permite să atingeți iluminarea într-o singură viață fără a dezvolta cele trei căi principale. Imposibil.

Indiferent câte inițieri primiți, câte cărți citiți, câți Lama întâlniți, câte prosternări faceți, nu contează. Dacă nu vă dezvoltați aceste trei moduri de relaționare în mintea voastră, aceste lucruri nu vor funcționa. Tantra nu va funcționa fără toate aceste lucruri.

Principalele idei ale budismului, partea I

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 Lecția 1 – prima parte

 

Introducere

Deschiderea lecției: prosternări, rugăciuni, meditație

Conform tradiției noastre vom începe lecția cu rugăciuni, pentru a ne deschide inima pentru a integra învățătura mai profund. Ceea ce dorim este să ne antrenăm mintea, pentru că această învățătură nu este ceva obișnuit pentru noi și o uităm repede.

Noi am crescut altfel. Dacă ar fi fost ceva obișnuit pentru noi, am fi fost deja Buddha. De aceea trebuie să facem tot posibilul pentru a integra cât mai bine aceste învățături astăzi, iar apoi prin teme, recapitulări, teste și așa mai departe.

Deci, la începutul fiecărei lecții ne prosternăm în fața altarului și spunem scurte rugăciuni.

De ce ne prosternăm în fața altarului? Pentru că pe el se află reprezentări ale lucrului spre care aspirăm. Putem vedea statuia lui Buddha, fotografiile învățătorilor, o farfurie cu ofrande, stupa care simbolizează mintea iluminată, o carte de Dharma, pechea care simbolizează învățătura. Ele sunt doar simboluri. Lucrurile în sine, statuia, imaginile, nu ne aduc iluminarea. Sunt obiecte. Dar ceea ce simbolizează ele – da, ne aduce iluminarea.

După care spunem scurte rugăciuni.

Deci, ne direcționăm cu corpul, vorba și mintea, spre calea care să ne scoată și pe noi și pe toți ceilalți din orice suferință și care ne duce la fericirea supremă.

Vom începe cu o scurtă meditație.

Încercați să vă concentrați puțin asupra respirației. Încercați să vă lăsați deoparte preocupările cu care ați venit și să vă deschideți spre ceea ce va urma să se întâmple aici.

Acum priviți în interior și întrebați-vă de ce sunteți aici?

De ce ați venit? La ce vă așteptați?

Acum puteți deschide ochii.

Cursurile ACI

Cursurile ACI, cuprind optsprezece cursuri, dintre care cincisprezece acoperă întreaga învățătură studiată de călugări în mănăstirile tibetane. Acestea acoperă „cele cinci mari cărți” sau cinci mari subiecte pe care le studiază un călugăr într-o mănăstire tibetană, care durează timp de douăzeci până la douăzeci și cinci de ani .

Cărțile includ:

• • Vinaya în sanscrită sau Dulwa în tibetană înseamnă disciplină sau antrenamentul minții. Vinaya se referă la regulile monastice și îndrumările etice pentru călugării și călugărițele budiști. Ea include și părți pentru laici. Am studiat acest lucru în cursul 9.
  • Prajna Paramita este al doilea mare domeniu studiat în mănăstire, în limba română traducem „Perfecțiunea Înțelepciunii”. Prajna înseamnă „înțelepciune”, iar paramita înseamnă „dincolo”, adică „înțelepciunea de dincolo”. Sunt scripturi care ne învață despre vacuitate. Am abordat puțin acest subiect în cursul 2 și 6.
  • Pramana – logică și percepție. Este logica budistă – al treilea domeniu important. Am studiat acest subiect în cursul 4 și 13.
  • Madhyamika – învățătura Căii de Mijloc. Un domeniu important pe care l-am studiat mult. Am studiat Madhyamika în cele trei cursuri ale Maestrului Shantideva – cursurile 10, 11 și 12, dar și în altele.
  • Abhidharma – „Înalta înțelepciune”, care este un domeniu vast. Una dintre cărțile care se învață în Abhidharma este Abhidharma Kosha sau Tezaurul înaltei înțelepciuni scrisă de Maestrul Vasubhandu, care a trăit în anul 350 e.n. Am studiat capitole din Abhidharma Kosha în cursul 5 și 8.
  • Un alt domeniu de studiu este Lamrim – calea treptată spre iluminare.

În timpul acestor cursuri, am depus eforturi mari pentru a traduce materialele în limba română. Munca nu s-a terminat. Mai este încă de lucru. Sunt persoane care traduc lecturile acestor cursuri.

Lecțiile de recapitulare

Acesta este cursul 16. Ultimele trei cursuri 16, 17 și 18 sunt o recapitulare a primelor cincisprezece cursuri, deci cursul 16 este recapitularea cursurilor de la 1 la 5.

Toate aceste trei cursuri, ne oferă excelenta oportunitate de a ne întâlni direct cu materia care se studiază timp de douăzeci, douăzeci și cinci de ani în mănăstire. Materie ale cărei principii fundamentale permit oamenilor să atingă iluminarea, să elimine toată suferința. Deci, vă rog să tratați acest studiu în acest fel.

Teme și teste

Și în acest curs sunt teme și teste. Ele sunt ușoare și se bazează pe ceea ce se spune aici. Scopul lor este de a ajuta la integrarea învățăturii, pentru că, veți vedea, că după trei zile ați și uitat deja o parte semnificativă din ceea ce ați auzit. Dacă învățătura nu este prezentă în mintea noastră, nu poate funcționa pentru noi, nu poate face ceea ce ar trebui să facă, și anume să ne aducă multă fericire. Deci acesta este scopul lecțiilor.

Puteți face temele în grup, puteți sta într-o cafenea. La noi este legal să copiați. Poate fi același răspuns ca cel lângă care ați stat în cafenea. Este în regulă. Temele sunt însoțite de meditații care trebuie făcute.

Există și teste. Testele conțin întrebări din temele pentru acasă, deci nu vor fi întrebări surpriză. Cu toții primesc note de la 9 în sus.

Temele și testele vă dau din nou ocazia să treceți peste materie ca să o puteți integra mai bine.

Vă recomandăm să faceți testul după o zi sau câteva zile după ce v-ați făcut tema, ca să vă dați seama cât de multe lucruri ați reținut. Dacă nu, uitați-vă din nou la material, închideți-l și apoi faceți testul. La sfârșitul cursului există și un test final, care conține întrebări din temele pe care le-ați parcurs. Este o nouă ocazie de a repeta totul, de a vă reîmprospăta memoria.

A vă pregăti ca profesori

Și aceasta este o parte foarte importantă a cursului. Pentru că vă vedem ca potențiali profesori. După cum știți sunt câteva persoane care deja predau aceste cursuri. Când începem să aplicăm aceste învățături în viața noastră și vedem schimbarea pe care o produce în viața noastră, chiar dacă nu am realizat încă întreaga schimbare, vedem potențialul schimbării, vrem să oferim acest dar și altora.

Iar atunci când oamenii încep să vadă lucruri frumoase în voi, vor începe să vă întrebe ce s-a întâmplat. Și atunci va trebui să le explicați într-un mod care să le meargă la inimă. Deci, ascultați învățătura și faceți-vă temele pentru ca atunci când veți explica altora să fiți preciși în ceea ce spuneți.

Nu lipsiți de la lecții

Datorită faptului că acest curs este concentrat, vă rugăm să nu lipsiți mai mult de două lecții. De preferat este să participați la toate lecțiile, pentru că două lecții acoperă un curs. În zece lecții acoperim cinci cursuri.

Dacă ați lipsit de la trei lecții, vă rugăm să nu vă întoarceți. Nu se mai consideră că ați primit cursul.

În acest caz îl veți putea face altă dată cu unul dintre profesorii noștri.

Aceste cursuri de recapitulare, trebuie să le primiți direct de la un profesor.

Pregătire pentru studiile avansate

Aceste cursuri, pe lângă faptul că ne oferă învățăturile care sunt studiate în mănăstiri, ne pregătesc și pentru studiile avansate, pentru capitolul al doilea al învățăturilor. Optsprezece cursuri sunt doar primul capitol A. Ele îl pregătesc pe student pentru Capitolul B, care este calea rapidă către iluminare.

Ceea ce primiți în aceste cursuri este tot ce aveți nevoie pentru iluminare, dar poate dura foarte mult timp ca să le aplicați. Și pentru că viața noastră este scurtă și trece repede, și pentru că nu știm dacă vom mai avea vreodată această oportunitate într-o altă viață, spunem de fapt că șansele nu sunt bune.

Deci, trebuie să încercăm să facem asta acum. Și a face acum înseamnă a intra în învățăturile înalte, adică învățăturile secrete budiste, pe care Buddha le-a predat celor care erau pregătiți pentru ele.

Dar învățăturile secrete necesită pregătire. De ce sunt secrete? Sunt secrete pentru cei care nu sunt pregătiți de a le primi. Chiar dacă învață astfel de lucruri, nu va fi de folos pentru ei, nu le vor înțelege.

Aceste învățături au natura de a se păstra secrete față de cei care nu sunt pregătiți pentru ele. Nu contează dacă citesc cărți sau le pot găsi pe internet.

Recomandarea mea este să nu consultați aceste cărți și să nu le luați de pe internet, deoarece afectează șansele voastre de a reuși, pentru că ele trebuie să le primiți direct de la un profesor. Aceasta este puterea de a le primi direct de la un profesor.

Așadar, scopul nostru este să predăm învățăturile secrete celor care sunt pregătiți pentru ele. Iar pentru asta este nevoie de finalizarea tuturor celor optsprezece cursuri.

Avem un grup de profesori care predau aceste cursuri. Și sper ca acest grup să se mărească. Ajutați-vă de ei ca să finalizați toate cursurile, astfel încât să putem începe învățăturile secrete cu toții.

Și dacă sunt două persoane pe listă care au finalizat toate cursurile cu teme, teste, meditații și testele finale, îi vom învăța pe ei, iar dacă vor fi două sute de persoane pe listă, vom învăța două sute de persoane. Deci, luați treaba în serios.

Limba tibetană

După cum ați văzut în cursuri apare și limba tibetană. Dacă se poate, încercați să scrieți puțin și în tibetană . În aceste cursuri de recapitulare, nu punem atât de mult accent pe asta, dar tibetana este importantă. Nu pentru că ar fi o limbă atât de importantă în lume, de fapt, ea este acum în declin în lume, odată cu ocuparea Tibetului de către China. Chiar și tibetanii nu mai știu să vorbească tibetana. Este foarte trist. Ei nu mai sunt capabili să-și citească scrierile.

Acest lucru ne dă nouă responsabilitatea să învățăm noțiunile în tibetană, ca să le dăruim și restului lumii și, desigur, să le aducem în societatea noastră, în regiunea noastră, în țara noastră. Există încă multe, multe scrieri care conțin înțelepciunea deschisă și secretă scrisă în tibetană care nu au fost încă traduse. De aceea generația noastră care importă această înțelepciune aici, trebuie să cunoască acești termeni.

 

Cele trei căi principale

Prima lecție a acestui curs acoperă jumătate din cursul ACI 1.

Prima carte de care ne vom ocupa se numește:

Lamtso Namsum

Lam înseamnă cale. Calea are cel puțin două sensuri:

—   Calea de a ajunge dintr-un punct în altul, adică dezvoltare spirituală.
—   Piatră de drum – sau un anumit stadiu la care se ajunge în procesul În sensul de conștientizări pe care o persoană le dobândește pe calea spirituală.

Tso – principal
Lam Tso – căi principale
Nam – este sufix la plural (căi )
Sum – înseamnă trei
Lamtso Namsum înseamnă „Cele trei căi principale” sau „Cele trei conștientizări principale” pe care omul le dobândește pe calea sa spirituală.

 

Je Tsongkapa

Cartea a fost scrisă de

Je Tsongkapa

Numele lui era Tsongkapa pentru că provenea dintr-un loc numit Tsongka.

Pa înseamnă persoana din Tsongka.
Je este un titlu onorific.

În budism, întotdeauna se pune un titlu onorific înaintea numelor acestor mari învățători. Deci, Je este un titlu onorific, dar el înseamnă rege, domn, lord, maestru, stăpân, suveran.

Puteți să vă folosiți de oricare dintre aceste cuvinte.

Al doilea nume al său este:

Lobsang Drakpa

Acesta este numele său monastic. Este numele pe care l-a primit ca și călugăr.

Lo înseamnă minte, conștiință,
Sang – puritate, bun. O minte pură.
Împreună numele Lobsang  înseamnă conștiință nobilă sau minte pură.
Drakpa – înseamnă renumit, faimos , adică o conștiință nobilă renumită.

Je Tsongkapa a trăit între anii 1357-1419. El a fost unul dintre cei mai mari înțelepți. Și unii spun că el este cel mai mare om care a trăit vreodată pe această planetă. Nu este foarte cunoscut, deoarece Tibetul era izolat, iar budismul tibetan s-a dezvoltat în Himalaya, unde era greu de ajuns. Rolul nostru este să-l facem cunoscut, pentru că a fost o mare personalitate. Ne-a transmis o cantitate enormă de scrieri, atât deschise, cât și secrete. A avut și discipoli extraordinari, unul dintre ei a fost primul Dalai Lama.

Atunci când ne uităm la capodopera sa, la munca sa de-o viață și la textele pe care le-a scris – spunem că este imposibil ca un muritor de rând să realizeze o astfel de muncă. Mulți îl consideră Manjushri – Buddha înțelepciunii. Întruchiparea înțelepciunii.

 

Calea treptată spre iluminare

Învățătura sa a adus la perfecțiune și armonie toate învățăturile budiste care au existat înaintea sa și ne oferă posibilitatea de a studia și practica budismul ca pe o rețetă. Facem etapa 1, apoi facem 2, apoi 3 și așa mai departe, iar dacă le facem corect, cu îndrumarea potrivită, în ordinea potrivită, fără a omite nicio etapă, vom ajunge la iluminare.

Această formă de învățătură o numim:

Lam rim

Lam – cale, iar Rim înseamnă etapă, treptat, nivel.
Lam Rim înseamnă „Calea treptată spre iluminare”

Această cale treptată spre iluminare are toate etapele fără excepție și în ordinea corectă.

 

O cale spirituală autentică și completă…

Există multe învățături spirituale care au doar părți ale căii. Dar măreția căii Lamrim este că ea include toate etapele, fără excepție și în ordinea corectă. Nimic nu lipsește.

Ea este ca și o mașină. Dacă vrem să ajungem la destinație, avem nevoie ca mașina să aibă roți, volan, motor și un carburator și așa mai departe. Dacă îi lipsesc părți esențiale, ea nu va funcționa.

La fel și calea spirituală. Ea trebuie să conțină toate componentele esențiale. Și această cale conține toate componentele esențiale, fără excepție și în ordinea corectă. Deci, în acest sens, această învățătură este extraordinară și acoperă totul: partea deschisă și partea secretă.

 

…ea duce la perceperea directă a vacuității…

Lamtso Namsum  – Cele trei căi principale au ca scop să ne tragă pe nesimțite spre așa zisa percepere directă a vacuității.

Perceperea directă a vacuității, este experiența de vârf a carierei spirituale a practicantului, în care se întâlnește direct cu adevărul suprem.

O puteți numi întâlnirea cu divinul, cu Dumnezeu, cu Buddha – cu mintea lui Buddha. Nu cu istoricul Buddha care a trăit acum două mii cinci sute de ani, ci cu mintea unei ființe iluminate. De asemenea, este înțelegerea clară a întregului conținut al tuturor cărților budiste care au fost scrise vreodată.

Cel care a perceput vacuitatea își dă seama deodată că a stat în fața adevărului suprem și cade smerit cu fața la pământ. A experimentat întâlnirea directă cu o ființă luminată. Nu cu ochii fizici, ci cu ochii înțelepciunii. Și asta se întâmplă numai în meditație profundă.

În aceea zi, persoana vede direct, cu ochii minții, iluminarea, vede calea spre iluminare, știe cât timp îi va lua. Întreaga ei viață se va schimba. Este deja o persoană diferită.

Este pe calea de a ieși din această formă de existență în care este atâta suferință, boală, bătrânețe, moarte, lipsuri, chinuri. Este pe calea spre fericirea sublimă a lui Buddha.

 

…că acesta este scopul acestor învățături

Scopul acestor cursuri este să ne ducă acolo. Scopul acestor cursuri nu este să  formăm un club social; nu vrem să fim o imitație a unei mănăstiri budiste, nu înființăm o religie, nu pretindem să construim o școală nouă. Nici măcar o școală de meditație, deși predăm toate aceste lucruri.

Singurul nostru scop este să aducem oamenii spre locul în care să continue spre fericirea maximă. Toate cursurile, toate cuvintele spuse, toate seminariile, fiecare aspect al activității noastre, sunt determinate de această motivație, și nu există altă motivație.

Dacă învățați ceva pe cale, este minunat,
Dacă viața voastră se îmbunătățește, este minunat,
Dacă relațiile de acasă se îmbunătățesc, este minunat,
Dacă relațiile de la locul de muncă se îmbunătățesc, este minunat,
Dacă învățați cum să faceți bani, este minunat,
Dacă meditația vă relaxează, este minunat.

Dar toate aceste lucruri care se întâmplă, sunt doar efecte secundare și nu scopul final.

Buddha nu a venit să ne învețe pentru ca noi să ne relaxăm sau să facem bani. Buddha a venit și a predat, și mulți alți înțelepți, precum Jé Tsongkapa, pentru a ne aduce în locul în care se află ei. Iar cine ajunge acolo, automat, imediat, va căuta să-i aducă și pe toți ceilalți în același loc unde este el. Nu se va culca pe lauri, deoarece fericirea lui nu va fi completă atâta timp cât cei din jurul lui suferă.

Deci, acesta este scopul nostru.

Înainte de a ajunge la acest obiectiv mult râvnit al iluminării, trebuie percepută direct vacuitatea, iar ea nu este posibilă – fără un studiu intens în prealabil. Și asta facem noi aici, în aceste cursuri, în general, în acest curs în particular și în această zi, în special.

Scopul învățăturilor, a meditației, al întâlnirilor și al contribuțiilor voastre – este de a permite fiecăruia dintre voi să trăiască această experiență, care este extraordinară, transformatoare, transcendentă. Ea vă va scoate din această lume.

 

Epistola către discipolul iubit

Cartea pe care o vom studia în lecțiile 1 și 2 este Lamtso Namsum. Este o lucrare scrisă de Je Tsongkapa despre cele trei căi principale. Revin din nou și spun că sensul de cale nu este ceva fizic, ci o stare mentală. Este o realizare spirituală pe care o obținem în mintea noastră.

Această carte este foarte populară printre tibetani; Dalai Lama, când vine în Occident, adesea predă acest text.

Jé Tsongkapa a avut mulți discipoli, iar unul dintre ei se numea:

Ngawang Drakpa Tsako Wonpo

El nu a fost unul dintre principalii discipoli ai lui Je Tsongkapa, dar probabil era foarte îndrăgit de acesta. Acest discipol era foarte devotat învățătorului său și i-a spus: „Cum pot să te servesc?” Je Tsongkapa a răspuns: „Vrei să mă servești?” „Da, da. Este tot ce îmi doresc.” „Nicio problemă. Du-te în estul Tibetului, ridică o sută opt mănăstiri și întoarce-te.” Și asta a făcut discipolul.

Bineînțeles că această muncă a durat câțiva ani. Iar în tot acest timp, discipolului îi era foarte dor de maestrul său. Așa că au corespondat, iar acest text a fost scris de Je Tsongkapa către iubitul său discipol, Ngawang Drakpa.

Je Tsongkapa îi prezintă calea și în final îi scrie:

Respectul tău pentru cuvântul Celor la Extaz Plecați este perfect,
Iar puterea intelectului tău este impunătoare;
Calcă pe urmele ființelor mărețe
Cu înțelepciune, al meu Ngawang Drakpa.

Vino acum și urmează lucrurile pe care te-am învățat,
Fă ca în viețile tale faptele și rugăciunile să fie la fel ca ale mele,
Iar în ziua iluminării noastre
Îți voi da prima înghițitură de nemurire.

„Cei la Extaz Plecați” – sunt Buddha. Ei au ajuns la plăcerea maximă.

La final îi spune: „Dacă vei merge pe această cale, vom bea împreună din cupa nemuririi”. Îi spune: „Tu și cu mine împreună”.

Textul conține doar paisprezece versete.

 

 Pabongka Rinpoche:

Comentariul la textul de bază este scris de Pabongka Rinpoche (1878-1941), al cărui nume secret era Dechen Nyingpo. Pabongka Rinpoche a fost învățătorul lui Trijang Rinpoche, tutore al celui de-al 14-lea Dalai Lama. Introducerea la comentariu este scrisă de un discipol al lui Trijang Rinpoche, Khen Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin (1921-2004).

Pabongka Rinpoche            Dechen Nyingpo

De – plăcere
Chen – mare
Nyingpo – inimă sau esență
Dechen Nyingpo înseamnă esența marii plăcerii.
Pabong înseamnă în tibetană stâncă.
Pabongka era numele unei mănăstiri izolate din Tibet.

Când au căutat reîncarnarea lui, au descoperit că el era reîncarnarea lui Chankya Rolpey Rinpoche, care a fost mentorul împăratului Chinei în trecut.

Pabongka Rinpoche a trăit în secolul al XX-lea – între anii 1878 și 1941. În perioada în care a trăit în Tibet, chinezii nu erau iubiți în Tibet și nu au vrut să-i dea un nume legat de China, așa că i-au dat un alt nume.

Pabongka Rinpoche este cunoscut și sub numele de Jampa Tenzin Trinley Gyatso. El s-a născut într-o familie influentă din districtul Tsang, în centrul nordic al Tibetului. De mic copil, a intrat în Gyalrong House din mănăstirea Sera Mey, unul dintre colegiile marii universități monahale Sera, și a obținut titlul de „Geshe” – maestru în filozofie budistă. Lecțiile sale puternice, adresate publicului larg, i-au adus rapid renumele de lider spiritual al epocii sale, iar scrierile și cărțile sale – aproximativ cincisprezece volume – tratează toate aspectele gândirii și practicii budiste.

El este considerat unul dintre cei mai mari învățători tibetani din secolul al XX-lea, în Tibet. El a scris printre altele cartea „Darul eliberării în palma ta”. Ea este un comentariu excepțional asupra Lam Rim. A fost tradusă în engleză de Ken Rinpoche împreună cu elevul său Art Engle. Ambii au fost profesorii Lamei Dvora Hla.

Khen Rinpoche Geshe Lobsang Tarchin a fost un mare Lama tibetan iluminat. El a fost starețul mănăstirii tibetane Sera Mey și a trăit și a predat în Statele Unite timp de aproximativ treizeci de ani.

Comentariul textului Lam tso nam sum a fost dat de Pabongka Rinpoche unui public numeros. El era renumit și mulți oameni veneau să-i asculte învățăturile. Trijang Rinpoche le-a notat, iar aceste note au fost traduse de Ken Rinpoche.

Ce sunt cele trei căi principale?

Acestea sunt trei idei pe care fiecare dintre noi trebuie să le înțeleagă și să le interiorizeze, dacă vrem să ajungem la iluminare.

Vom vorbi despre ele în următoarea parte.