Principalele idei ale budismului, partea I
O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 2 – a doua parte
Vedere corectă
Bodhisattva înțelege că nu există speranță în samsara. Samsara nu poate fi reparată.
Putem să îmbunătățim și să perfecționăm lucrurile – dar întotdeauna vor apare probleme, accidente și dezastre, pentru că aceasta este samsara. Aceasta este natura samsarei. Karma este cea care conduce samsara și cu toții purtăm multă karmă negativă.
Așadar, primul lucru pe care îl înțelege Bodhisattva este că samsara nu poate fi reparată și trebuie ieșit din samsara.
Cineva care a făcut unele progrese pe cale când se uită la oameni, spune: „Oamenii sunt nebuni. Ei caută tot timpul fericirea și își creează permanent suferință.
Și atunci își dorește să găsească o modalitate de a ieși din suferință și de a-i scoate și pe toți ceilalți. Și cum va face asta?
Această dorință îl duce spre următoarea cale – a concepției corecte.
Concepția corectă are două aspecte: înțelegerea vacuității și înțelegerea existenței dependente sau a apariției condiționate sau interdependență
Vom începe cu al doilea aspect:
Tendrel
Tendrel înseamnă existență dependentă sau apariție condiționată sau interdependență.
Tendrel este un mod de a explica de ce lucrurile se întâmplă așa cum se întâmplă.
Lucrurile, fenomenele din viața mea, experiențele din viața mea, se întâmplă în dependență de alte lucruri, sunt condiționate de alți factori.
Lucrurile se întâmplă din cauza altui lucru. Mai întâi trebuie să înțelegem acest aspect pozitiv al modului în care există lucrurile, care este reversul vacuității (aspectul negativ – adică totul este gol, în sensul că nimic nu există de la sine, fără să existe în mod dependent).
Și spunem că, pentru a atinge eliberarea și fericirea, trebuie să înțelegem vacuitatea. Și o condiție necesară pentru înțelegerea vacuității este înțelegerea existenței dependente.
Vacuitatea și existența dependentă sunt două fețe ale aceleiași monede, una este pozitivă, iar cealaltă este negativă.
Existența dependentă sau apariția condiționată ne spune cum există lucrurile, în timp ce vacuitatea ne spune cum nu există.
Je Tsongkapa în textul Cele trei căi principale spune că vacuitatea și existența dependentă merg întotdeauna mână în mână. Nu există una fără cealaltă.
Trei versiuni ale existenței condiționate
Există multe versiuni ale lui Tendrel, deoarece sunt multe școli de budism și fiecare școală de budism o explică puțin diferit. Pabongka Rinpoche în cartea sa Principalele învățături ale budismului, face un rezumat frumos al acestor versiuni și ne vom folosi de rezumatul său.
Pabongka Rinpoche grupează diferitele școli în trei categorii. În continuare veți primi trei explicații diferite ale lui Tendrel, dar doar una dintre ele este complet corectă. Așa cum știm toate școlile au fost predate de către Buddha, și de aceea toate explicațiile sunt utile și importante.
Așadar, prima explicație este acceptată de trei dintre cele patru școli budiste. Atunci când ne referim la școlile budiste ne referim la școlile budiste din India antică.
Școlile „Funcționaliștilor”
1. Prima se numește Vaibhașika în sanscrită. În română o numim școala „detailiștilor”. Ea este numită așa după numele scripturilor pe care le-a folosit.
2. A doua școală se numește Sautrantika sau școala „sutriștilor”. Ea este numită așa pentru că ea se bazează în principal pe sutrele lui Buddha, pe învățătura originală a lui Buddha, fără comentarii. În această școală s-a pus mult accent pe logică; toată învățătura despre logica budistă se află de fapt în cadrul acestei școli.
3. A treia școală se numește Chitta Matra sau Yogachara, în română o numim școala Numai Minte.
De ce se numesc funcționaliști? Pentru că ele cred în faptul că lucrurile funcționează, dar nu vom intra în detalii despre asta. Ceea ce ne interesează acum este că toate cred că lucrurile există în funcție de cauze și condiții.
Deci, ce sunt cauzele și ce sunt condițiile? Definiția a ceea ce sunt „cauzele și condițiile” variază de la școală la școală. Vom da ca exemplu, explicația școlii Vaibhishika.
Să luăm copacul. De ce există un copac?
— Pentru că a existat o sămânță a copacului, iar ea este cauza principală pentru existența copacului. Fără sămânță, copacul nu există. Dar sămânța nu este suficientă.
— Este nevoie de condițiile de sprijin: este nevoie de sol, de lumina soarelui, de apă, fertilizare.
Deci, există cauza principală – adică sămânța, și condițiile de sprijin care permit seminței să dea roade.
Așadar, școala spune că lucrurile se întâmplă atunci când cauzele și condițiile există.
Deci, aceasta este o formă de existență dependentă. Este o explicație a apariției condiționate. Cum apar lucrurile? Din cauzele lor și condițiile de sprijin.
Dacă toate acestea sunt adevărate, atunci de ce să nu ne oprim aici? Și mulți învățători budiști care provin din aceste școli se vor opri aici: „Lucrurile nu se întâmplă fără cauze, lucrurile nu se întâmplă fără condiții. Corect.”
Dar de ce suntem aici? Vă amintiți, că în prima lecție v-am întrebat – de ce sunteți aici? Noi nu suntem aici pentru a primi o lecție interesantă, ci pentru a găsi o modalitate de a ajunge la iluminare, la fericire maximă. Acesta este scopul nostru.
Cum mă scoate această informație din suferința mea? Șeful țipă la mine pentru că ori a avut o zi proastă, ori mama lui este bolnavă ori că s-a întâlnit mai devreme cu șeful lui și acesta a țipat la el.
Ok, toate acestea explică poate de ce șeful a țipat la mine. Deci acum, nu mă mai supăr pe el când țipă la mine? Chiar nu mă mai supăr?
Și aici avem o problemă cu această explicație. Explicația este corectă, dar nu mă scoate din suferința mea.
S-ar putea ca explicația să mă calmeze puțin, dar încă nu am eliminat starea profundă de a reacționa la lovitură cu lovitură. Poate îl voi lovi mai ușor – dar tot reacționez. Șeful furios, încă îl mai văd ca existând de la sine, iar eu sunt încă furioasă.
Deci, până la urmă, nu asta ne scoate din suferința noastră. Atunci de ce a predat Buddha asta? Pentru că oamenii nu erau pregătiți pentru explicația ultimă. Așa că i-a pregătit. Această explicație deschide calea.
Pentru că ce se întâmplă? Cineva vine și țipă la mine sau cineva face ceva ce nu este așa cum am convenit. Primul lucru – mă enervez.
Dacă încep să mă gândesc: „Bine, dacă mi se întâmplă asta înseamnă că trebuie să existe o cauză”, atunci nu mai reacționez automat. Sunt deja pe cale să nu mai răspund automat cu țipete la țipete.
Și asta este bine, pentru că îmi îndrept atenția spre exterior. Acum mă uit la el în loc să mă uit la mine. Începem să lucrăm cu factorii care ne vor duce în cele din urmă la iluminare.
Dar, așa cum am spus, această explicație a apariției condiționate nu este suficient de puternică pentru a-mi elimina furia pentru totdeauna. Ea nu este explicația supremă care să-mi explice de ce mă enervez în continuare, de exemplu, când șeful este furios. Această explicație nu mă va scoate din suferință. De aceea nu ne oprim aici.
Existența dependentă conform școlii Căii de Mijloc
A patra școală se numește Madhyamika, școala Căii de Mijloc. Ea are două subșcoli:
4a – Svatantrika Madhyamika
În română școala Independenților.
Svatantrika este jumătatea inferioară a școlii Căii de Mijloc. Și ea spune că explicația pe care am dat-o până acum despre cauze și condiții nu este suficient de bună. De ce nu este suficient de bună? Pentru că nu se aplică tuturor lucrurilor, pentru că există lucruri care nu au cauze.
De exemplu, spațiul gol. El a fost dintotdeauna, va fi întotdeauna, nu are cauză.
În budism, spațiul gol este spațiul pe care îl ocupă un obiect – să spunem pixul. Spațiul există chiar și atunci când pixul dispare. Acesta este un vid, acesta este spațiu și nu are nicio cauză. Și dacă spațiul gol nu are nicio cauză, cum putem vorbi despre vacuitatea lui?
Așa că această școală spune: „Avem o explicație mai bună. Vom spune că lucrurile există în dependență de părțile lor.
Să luăm pixul,
— Conform explicației funcționaliștilor, școala detailiștilor – de unde vine pixul ? Din cauze și condiții. Exista o fabrică, o bucată de plastic, vopsele, mașini, muncitori, apoi l-au pus în camion și l-au dus la magazin. Aceasta este povestea pe care o spune această școală. Cauze și condiții.
— Cei de la școala Svatantrika vor spune că pixul depinde de părțile sale. Trebuie să existe acest cilindru negru și cilindru alb, astfel încât împreună să fie un pix. Fără ambele părți, nu am pix. După care, fiecare parte poate fi descompusă mai departe, în partea stângă, partea dreaptă. Cum se aplică acest lucru spațiului gol? Părțile spațiului sunt direcțiile sale – nord, sud, est, vest.
Un alt exemplu de lucru care nu are o cauză este vacuitatea. Lucrurile sunt goale, fără o cauză. Deci, care sunt părțile vacuității? Vacuitatea are, de asemenea, părți. Există vacuitatea acestui pix, și există vacuitatea a celuilalt pix. Două vacuități diferite. Există vacuitatea acestui pix în acest moment, există vacuitatea pixului peste cinci minute. Vacuități diferite. Deci. aceasta este o explicație mai bună. Este mai cuprinzătoare.
Acum să revenim la noi. Ce căutăm? Căutăm să ne eliminăm orice supărare și orice suferință. Nu suntem interesați doar de filozofii interesante. Filosofiile sunt interesante în măsura în care ne ajută în această direcție.
Ajută?
Lama Dvora Hla povestește: „Când am născut prima mea fetiță, m-am îngrășat mult și voiam să slăbesc. Voiam să mă dezvăț de pofta de prăjituri, de exemplu. Așa că de fiecare dată când vedeam o prăjitură spuneam: Are făină albă, margarină, ouă. Eu nu le mănânc separat, așa că de ce să mănânc totul împreună. Și mi-am spus că această prăjitură depinde de părțile sale. Părțile ei nu mă interesează, așa că nici prăjitura nu mă va interesa. Asta a avut un efect și am slăbit în felul acesta. Dar m-am întors la mâncatul dulciurilor, nu m-am dezvățat, pentru că pofta de dulciuri venea dintr-un loc cu mult mai profund, pe care încă nu-l atinsesem”.
Să ne întoarcem la șeful care țipă. Dacă mă uit la șef, văd un cilindru mare și patru cilindri mai mici legați de el și o bilă deasupra, o deschizătură roșie, aud decibeli și văd culoarea roșie. Pot spune ca este o descriere frumoasă, dar cum îmi elimină asta furia? Reacția mea la ceea ce se întâmplă?
Deci în loc să mă enervez, mă voi ocupa să-l descompun. Dar nu când vine vorba de copilul meu sau de contul meu bancar – atunci voi uita de toată această analiză. Nu este suficient, dar este util, mai ales dacă ne întârzie reacția noastră față de situație. Începem să ne uităm la cilindri și la bile.
Deci, aceasta este o a doua explicație, care nici ea nu elimină supărarea pentru totdeauna.
Scopul practicii noastre este să ne eliminăm toate semințele supărării. Să nu mă mai enervez niciodată, să nu mai apară nimeni care să mă enerveze sau să mai văd pe cineva nervos.
4b – Prasangika Madhyamika
Este jumătatea superioară a școlii Căii de Mijloc.
O numim Prasangika și uneori spunem Prasangika Madhyamika care se referă la această parte a școlii Căii de Mijloc. În română spunem „Grupul Consecințelor”.
Să presupunem că sunt o persoană care înțelege concepția corectă a existenței dependente și a vacuității conform școlii Madhyamika Prasangika și întâlnesc pe cineva care nu are încă o înțelegere completă și vreau să-l ajut să ajungă la înțelegerea completă. Cum fac asta?
În primul rând discut cu el ca să văd unde este el de acord cu mine, apoi îl voi conduce, folosindu-mă de argumente logice, pas cu pas la absurd. Și dacă este un om rațional el va coborî din presupunerile lui greșite, ceea ce va face loc concepției corecte. Și aceasta este o mare artă.
De aceea această școală a inclus metode de dezbateri, și așa funcționează dezbaterea în tradiția monahală din care provenim.
Sunt oameni pe care îi ducem pas cu pas și apoi spun: Și ce dacă!? Și cu aceștia nu există speranță. De aceea elevul trebuie să aibă acele calități despre care am vorbit, să fi consecvent, să fie inteligent,
a. să fie deschis la minte pentru a primi ceva nou și, în al doilea rând
b. să fie consecvent. Dacă s-a convins de adevăr, că meargă pe urmele acestui adevăr.
Ce spune această școală despre existența dependentă?
Grupul Consecințelor crede că totul are o existență dependentă, deoarece există ca o proiecție a propriei noastre minți, ca o proiecție impusă de karma noastră din trecut.
Deci, practic, școala spune că totul este o proiecție din mintea mea. Oare asta înseamnă că totul este numai minte? Nu, ea nu spune asta.
Cum verificăm asta? Ne așezăm în fața unei mașini pe șosea și verificăm. Totul este din mintea mea sau există o mașină care mă lovește? Școala nu neagă existența obiectelor exterioare. Ea spune că fiecare obiect, exterior sau interior, fără excepție, este o proiecție a minții mele. Și dacă îl proiectez ca fiind exterior, atunci este exterior. Iar ceea ce este important este că această proiecție îmi este impusă, nu am de ales, ea îmi este impusă de karma mea. Aceeași karmă care rodește în acest moment este cea care îmi impune o anumită consecință și aceasta este ceea ce determină experiența mea în fiecare moment, și toate aspectele experienței mele.
Toate lucrurile sunt doar proiecții și funcționează perfect
Dacă o mașină mă lovește acum, această mașină este proiecția mea. Funcționează ca o mașină care mă lovește? Desigur.
Mă va durea. Voi fi dusă la un spital care este tot proiecția mea și îmi vor da o factură de plată care este tot proiecția mea. Aceste lucruri funcționează și, în același timp, ele sunt proiecțiile mele.
Asta înseamnă să nu cădem în extremă: „Oh, este doar o proiecție, nu este chiar reală.” Nu trebuie să spunem asta. Tocmai pentru faptul că este o proiecție, ea este reală. Acesta este singurul mod în care lucrurile sunt reale.
Școala spune: „ Este singurul mod în care există lucrurile”.
Orice există în lumea mea, este doar o proiecție din mintea mea, iar această proiecție îmi este impusă în fiecare moment. Și ce mi-o impune? Acțiunile mele trecute. Lucrurile pe care le-am făcut în trecut. Deci, dacă acum am o experiență tragică, cum ar fi să mă lovească mașina, ce karma este aceasta? Karma vătămării vieții.
Concepția școlii Prasangika duce la eliberare
Și asta duce la eliberare. Dacă înțeleg că lucrurile neplăcute pentru mine, sau suferința care intră în viața mea sunt proiecția mea, impusă de karma mea, atunci încep să lucrez la karmă. Încep să mă uit la ce karmă se manifestă în viața mea și ce trebuie să fac acum. Pe acestea trebuie să le opresc și să încep să-mi schimb realitatea.
Și asta îmi dă putere asupra viitorului.
N-am nicio putere în prezent – prezentul îmi este impus deja de karma pe care am făcut-o în trecut. Nu pot face nimic acum. Karma a rodit. Copacul este deja aici. Există și altă karmă care încă n-a rodit. Dar poate fi purificată. Karma care rodește în momentul prezent – oamenii sunt răniți și în durere – nu se mai poate face nimic cu ea, decât să reacționez cu înțelepciune, ca să nu mai produc următorul dezastru.
Și asta este foarte important, pentru că dorim să ajungem la iluminare. Atunci mă uit: de unde vine acest corp? Provine din karmă, ca orice altceva. Deci am acumulat karmă în trecutul meu care mă forțează să văd un braț uman.
Mintea mea percepe cilindrul de culoarea cărnii ca fiind brațul meu. Este un braț uman de la sine? Este o colecție de forme și culori și nimic mai mult. Nu există nimic în sine în braț care să-i confere „caracterul de braț” – ci mai degrabă este proiecția mea. Dacă karma mea ar fi fost mai rea, nu l-aș fi perceput ca pe un braț uman, ci mai degrabă ca pe ceva asemănător cu piciorul unui câine (adică aș fi avut karma de a trăi viața unui câine). Cu alte cuvinte, ceea ce văd depinde de starea minții mele. Ceea ce văd și experimentez este datorită minții și a karmei mele.
Diferitele vieți și paradisul sunt doar o proiecție a karmei
Karma se poate schimba într-o clipă.
Dacă îmi rodește karma proastă, mașina mă lovește și în clipa următoare mă uit și văd un picior de câine. Karma se poate schimba în câteva secunde. Merg pe drum și în clipa următoare sunt lovit.
Acesta este sensul reîncarnărilor. Karma se termină, vine cea nouă, iar cea nouă este mai puțin bună.
Sunt viu → Mor → Tărâmul Bardo → Mă renasc → O nouă proiecție a minții
Și aceasta este soarta noastră, asta în cazul în care nu învățăm să producem karma care să ne scoată din suferință.
Dar există și o altă parte. Dacă karma mea este mai bună și fac multe binefaceri și înțeleg cum să creez karma puternică și rapidă, va veni momentul când mă uit la brațul meu el va fi brațul unui înger.
Deci, unde este paradisul? Este aici! Depinde total de karma noastră. Karma noastră ne impune să ne percepem acum ca fiind ființe umane. Dacă am fi avut o karma mai bună, am fi fost îngeri într-o mandala plină de îngeri.
Înțelegerea vacuității conform școlii Prasangika Madhyamika
Ce este vacuitatea în școala Prasangika Madhyamika?
Vacuitatea înseamnă că lucrurile sunt goale de o existență independentă de proiecțiile noastre, care ne sunt impuse de karma noastră, pe care am acumulat-o în trecut.
Dacă luăm pixul, el este gol de o existență independentă de proiecția minții mele, așa cum mi-a fost impusă de karma mea în trecut.
El nu este un pix de la sine, pentru că dacă ar veni un câine, va începe să-l roadă, și nu va începe să scrie cu el. Dacă ar fi un pix de la sine, atunci fiecare ființă care ar vedea acest obiect ar încerca să scrie cu el.
Acest obiect este o colecție de forme și culori. Proiectez din mintea mea „calitatea de a scrie”acestui lucru, iar această proiecție vine ca urmare a karmei pe care am acumulat-o. Și această karmă îmi este impusă în prezent. Nu voi începe să-l rod.
…duce la păstrarea moralității…
Această înțelegere a existenței dependente și a vacuității, care sunt două fețe ale aceleiași monede, cum există și cum nu există, este eliberatoare.
Dacă înțeleg că proiecțiile vin din karma, iar karma vine din acțiuni, atunci acum voi începe să fiu atent la acțiunile mele. Voi dori să învăț și să păstrez legile morale așa cum ni le-au dat ființele iluminate, care au făcut deja calea.
Ele spun: „Dacă nu vrei să mai suferi, fă asta și nu mai face asta”. Și nu pentru că:
— Dumnezeu a spus, sau
— Guvernul a spus, sau
— Legea spune, sau
— Scrie în biblie
Ci, pentru că este singurul lucru logic de făcut dacă vreau să nu mai sufăr.
… să ne eliminăm suferința noastră…
Dacă mă bazez pe Prasangika Madhyamika, atunci de fiecare dată când cineva țipă la mine, ce voi face? Dacă pentru un moment am un pic de spațiu în minte, îmi spun: Stai așa, de unde vine asta? De unde a venit asta la mine? Eu proiectez așa. Acest act este complet gol, nu are existență proprie de sine.
Cum voi reacționa acum?
Dacă vin cu această înțelepciune, nu voi mai planta semințele pentru următoarea problemă, iar asta este o practică îndelungată. Chiar și Arya care a perceput vacuitatea, nu și-a eliminat încă toate semințele supărării, dar are un instrument foarte puternic cu care să lucreze pentru a distruge rapid aceste tendințe.
…și pentru a elimina samsara…
Fiecare acțiune pe care o facem lasă amprente în mintea noastră, care rămân ca într-un incubator, iar când le vine rândul dau rod și, fie țipă la mine, fie îmi face un bine. Și numim asta în tibetană:
Korwa
Korwa este cuvântul tibetan pentru samsara, dar cuvântul înseamnă roată. Este roata samsarei sau roata vieții sau roata suferinței.
A țipat cineva la mine. Dacă nu înțeleg vacuitatea, nu înțeleg existența dependentă, ce fac? Voi țipa la el înapoi, și am plantat din nou o sămânță, care în mod garantat mă va aduce din nou în situația în care cineva va țipa la mine. Aceasta este Korwa. Tibetanii spun:
Korwar kor
Adică, învârtim permanent această roată pentru că nu înțelegem ce ne provoacă suferința și cum să ieșim din suferință.
Dacă vrem să-i eliminăm pe cei care țipă la noi, nu lucrăm în exterior. Pentru că ei vin din mintea noastră. Pentru tibetani, mintea se află în inimă și nu în creier.
I-am proiectat din semințele noastre. Dacă vom lucra mult cu meditațiile despre vacuitate și cu această învățătură, s-ar putea să vină ziua în care nu ne vom mai enerva sau ne vom reține supărarea pentru o secundă sau două.
Și așa începem să câștigăm o bătălie. Apoi vor mai fi și alte bătălii în acest război.
Multe dintre ele le vom pierde – Nicio problemă, am pornit pe o cale care se va termina cu victoria. Și asta pentru că plantăm altă karma.
Deci, ce este vacuitatea? Vacuitatea înseamnă că nimic nu există într-un mod care să nu fie o proiecție impusă de karma mea.
— Dacă o persoană meditează asupra acestor lucruri și dacă își dezvoltă o concentrare profundă,
— A studiat foarte mult, 18 cursuri, seminarii și așa mai departe,
— Dacă este, de asemenea, sub îndrumarea unor profesori pricepuți, și asta este esențial pe cale,
— Meditează asupra acestor lucruri cu o concentrare profundă
Acest lucru îi va da șansa ca într-o zi să experimenteze aceste lucruri în meditație profundă, direct, adică să perceapă direct vacuitatea.
Acum le auzim și le înțelegem intelectual, dar una este să înțelegi că înghețata este gustoasă și alta este să guști înghețata.
…și asta ne pune pe calea spre iluminare
Când se întâmplă să experimentăm direct vacuitatea, întreaga noastră viață se va schimba, vom fi o persoană complet diferită. Nu doar în această viață, ci și în celelalte vieți. Am evoluat la nivelul următor. Ne vedem iluminarea, cât timp va dura și așa mai departe. Vom fi pe calea directă și sigură spre iluminare.
Grup Facebook