Cursul 5 – Cum funcționează karma
Conform învățăturilor lui Geshe Michael, traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 5





Cursul 5 – Cum funcționează karma
Conform învățăturilor lui Geshe Michael, traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli





Cursul 5 – Cum funcționează karma
Conform învățăturilor lui Geshe Michael, traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Cursul 5 – Cum funcționează karma
Conform învățăturilor lui Geshe Michael, traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli






















Cursul 5 – Cum funcționează karma
Conform învățăturilor lui Geshe Michael, traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli













Cursul 5 – Cum funcționează karma
Conform învățăturilor lui Geshe Michael, traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
















Cursul 1: Cele trei căi principale
Primul nivel al studiului Lam Rim – calea treptată spre iluminare
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 10
Existența condiționată și vacuitatea
Dacă încă nu ai realizat gândul celui iluminat
Atâta vreme când cele două îți par a fi separate:
Ivirea lucrurilor, existența lor condiționată, fără greș
Și a lor vacuitate, lipsite sunt ele de orice identitate.
Je Tsongkapa spune că dacă mă gândesc la vacuitatea pixului, adică la faptul că el nu este un pix în sine, că nu este nici rău nici bun în sine, și la existența lui condiționată, adică de modul în care a ajuns el în mâinile mele, în viața mea, ca fiind două lucruri separate, înseamnă că nu am înțeles vacuitatea, nu am înțeles înțelepciunea.
Karma și vacuitatea merg mână-n mână.
Haideți să legăm cei doi factori: Pixul este gol de a fi un pix în sine, dar el există, existența lui depinde de factori. Ce fel de factori? Factorii depind de școala în care suntem.
Dacă este gol, atunci cum de a apărut în fața mea? Vom spune: tocmai datorită faptului că este gol, el a apărut la mine. Tocmai datorită faptului că lucrurile sunt goale, eu le voi experimenta într-un fel sau altul, în funcție de karma mea.
Karma mea mă constrânge să-mi trăiesc realitatea într-un fel sau altul, datorită faptului că nimic, nu are vreo existență proprie de sine. Nu există nimic bun sau rău, deștept sau prost, lucruri care sunt dureroase sau nu sunt dureroase, în sine.
Oare sunt lucruri care dor? Desigur.
Oare există oameni deștepți sau proști? Desigur că există. Oare îmi este plăcut să fiu jignit? Nu. De unde vin deci, toate acestea? Din karma mea.
De ce sunt forțată să interpretez șirul vorbelor ca jignire?
Deoarece dețin o amprentă karmică lăsată atunci când eu am jignit în trecut pe alții, amprentă care mă constrânge să fiu la rândul meu, acum jignită.
Exact în modul în care sunt forțată să văd pixul, sunt forțată să fiu jignită. Deoarece în mintea mea există ofensă, o voi proiecta acum pe șirul de vorbe pe care le aud. Acesta este singurul mod în care pot fi insultată.
Și la bine și la rău. Și binele vine exact la fel.
De ce pot scrie atunci când doresc să scriu? De ce dacă doresc să execut ceva și reușesc? Răspunsul este: în trecut am ajutat pe alții în activitatea lor.
Chiar și în cazul în care văd o crimă, ea este doar o proiecție ce vine din conștiința mea. De ce? Pentru că într-un trecut, poate într-o viață anterioară am omorât. Să presupunem că cineva ia un cuțit și înjunghie pe altcineva în fața ochilor mei, Doamne ferește, ce observ eu? Văd un ansamblu (formație) de forme ce se mișcă, care ia o altă formă și o înfige într-o altă formație de forme. Eu voi atribui acestui fapt sensul de crimă.
Numai datorită faptului că am omorât în trecut, voi interpreta acum masa de forme care se mișcă ca omor. Nu există nici un alt loc din care să vină spre mine omorul, deoarece nu există nici un lucru în lumea mea care să aibă o existență proprie de sine. Ele sunt complet goale.
Moartea în sine este goală. De ce trebuie să mor? Pentru că am lovit în viață. Fiecare care moare, cu excepția celor ce au ajuns la iluminare, au lezat viața.
Problema noastră este că suntem atât de siguri că lumea vine din afara noastră. Aceasta este perspectiva lui Tsur Tong, adică a noastră, care credem că lumea este așa cum este fără ca noi să fi contribuit cu ceva la ea.
Dar încet-încet vom prelua controlul, când înțelegem:
Dacă deja de mult timp nu am mai jignit pe nimeni, încet-încet în viața mea nu voi mai avea parte de jigniri, nu vor mai reveni ofensele. De ce?
Pentru că această energie se diminuează, se slăbește. Sămânța ei din conștiința mea, își va pierde puterea și va veni ziua când nimeni nu mă va mai jigni și nu pentru că am decis eu să nu mai jignesc, ci nu voi mai auzi jigniri.
Va veni acea zi când voi citi ziarul și nu vor mai fi știri despre război.
Lama Dvora povestește despre cum orașul New York era plin de crime și delicte. Nu se putea merge pe stradă. Astăzi, toată lumea ar dori să trăiască în New York, rata bunurilor imobiliare a crescut. Traiul este bun.
De unde provin toate acestea? Din modul în care cetățenii își păstrează comportamentul moral. Geshe Michael, mulți ani a predat în New York, acestui fapt se datorează schimbarea orașului.
Potențialul Infinit
Lucrurile sunt goale – asta înseamnă că ele au potențialul de a fi tot ceea ce noi decidem ca ele să fie.
Dacă ați înțeles cum stau lucrurile și cum funcționează ele, veți începe să fiți grădinari și să sădiți semințele care, când vor germina, vor determina lumea voastră.
Veți putea să schimbați complet orice lucru, cât de mic ar fi din viața voastră. Și asta numai și numai dacă veți înțelege procesul karmic, cum funcționează procesul de etichetare și cum vă formați lumea în care trăiți datorită acestui proces de etichetare prin care treceți.
În AbhiDharma kosha scrie:
Le le jikten natsok kye, adică varietatea lumilor provine din karma. Deși este școala inferioară dintre cele 4 școli din punct de vedere al înțelegerii vacuității, ea ne schimbă deja viața.
Toată descrierea pixului, a orașului New York, a jignirii, a războiului – provine de la școala Prasangika Madhiamika – cea mai înaltă scoală din punct de vedere a înțelegerii vacuității și a concepției asupra lumii.
Orice îndoială va fi eliminată.
Acela care a ieșit (a coborât) din meditația asupra vacuității, nu va mai avea în inima lui nici o îndoială asupra corectitudinii lucrurilor despre care am vorbit.
Până atunci vă veți îndoi de valabilitatea lor pentru că nu ați experimentat în mod direct natura lor goală sau vacuitatea. Dacă veți începe să țineți carnețelul, îndoielile vor începe să se mai atenueze.
După ce omul a coborât din meditația asupra vacuității, va continua din nou să perceapă lucrurile ca având o existență proprie de sine, dar deja el nu mai crede în ele, nu mai are nici o îndoială asupra corectitudinii Dharmei, iar ca rezultat teama din inima lui este eliminată complet.
Aceasta [inima] este lipsită complet de frică, deoarece a înțeles cum își creează realitatea și că există o cale de ieșire din samsara. El știe cum va ieși din ea și că totul va fi bine.
Nu înseamnă că el speră că va fi bine, știe că va fi bine.
A percepe în mod direct vacuitatea este o experiență extraordinară, experiență care va schimba omul complet.
În continuare voi citi două fraze care vor clarifica legătura dintre vacuitate și existența dependentă (condiționată):
– Nimic nu există în mod natural, dar asta nu înseamnă că nimic nu există.
– Orice lucru există în mod convențional, dar nici unul nu există într-un mod natural. Dar fiecare lucru există fără să existe în mod natural.
Acestea sunt două afirmații foarte importante în Prasanghika Madhyamika, deoarece ele vin ca să ne împiedice în a cădea în “cele două extreme”.
Ce înseamnă „cele două extreme” ?
– Extrema Existenței.
Una dintre extremele gândirii este de a acorda lucrurilor o existență proprie de sine, credința că ele apar de la sine.
Cine gândește în acest mod extremist? Aproape fiecare dintre noi. Toți cei care nu au auzit niciodată de vacuitate, gândesc că lumea există în sine. Așa este lumea. Noi denumim acest mod de a gândi „extrema existenței”, adică lucrurile există așa cum apar, așa cum le vedem.
– Extrema Inexistenței (non-existenței).
Cineva poate să vină și să spună: Bine, am înțeles problema pixului: el apare, dar de fapt nu există. Totul este doar o iluzie. Acesta deja a alunecat în cea de a doua extremă. Cine aude această explicație, va înțelege că de fapt nu există nimic. Nu există peretele, podeaua, sunt doar imaginare.
Dar nu este adevărat că acolo nu este un perete, pentru că dacă vreau să trec prin el, nu pot să trec, mă lovesc de el.
Este adevărat că lucrurile nu sunt așa cum cred eu că sunt, pentru că dacă voi încerca să ignor minusul din bancă, spunând că nu există, banca îmi va închide contul sau poate voi merge la închisoare care nu există și în care voi sta anii care nici ei nu există.
Aceasta este a doua extremă a inexistenței sau nihilism.
Această gândire nihilistă este foarte periculoasă, pentru că dacă oamenii vor spune că ”lucrurile nu există” vor spune că pot face ce vor, legile nu contează și, mai rău, vor încălca moralitatea.
Acest mod de gândire este o mare problemă, datorită faptului că [cei ce gândesc aşa] vor trece peste legile morale, vor face infracțiuni, vor acumula karme negative și vor suferi.
Este foarte important să învățați aceste lucruri. Răspunderea este numai a voastră, răspunderea de a nu rămâne cu jumătate de explicații.
În prima frază a fost „nimic nu există în mod natural”. Ce înseamnă? Înseamnă „în sine”. Nimic nu există în sine, dar asta nu înseamnă că nu există nimic. Lucrurile au o existență convențională, înșelătoare.
Realitatea este înșelătoare în sensul că ea nu există așa cum cred eu că există – dar ea există. Ea există pentru că eu o proiectez. Ea există și funcționează. Lucrurile există, doar că nu așa cum cred eu că există, ele nu au o existență proprie de sine. Ele nu vin de la fabrică, ci ele vin datorită faptului că am ajutat pe alții.
Deci prima extremă afirmă: lucrurile există așa cum am crezut întotdeauna că ele există, ele vin de la sine (independente de mine).
Cea de a doua extremă spune; aha, am înțeles, lucrurile nu există în sine, deci nimic nu există.
Karma și vacuitatea – două fețe ale aceleiași monezi
Je Tsongkapa spune:
Dacă încă nu ai realizat gândul celui iluminat
Atâta vreme când cele două îți par a fi separate:
ivirea lucrurilor, existența lor condiționată, fără greș
Și a lor vacuitate, lipsite sunt ele de orice identitate.
Este rar să auzim explicațiile atât de clare ale lui Je Tsonkapa, explicații pe care Geshe Michael le-a predat într-un mod atât de strălucit.
Je Tsongkapa a spus: datorită faptului că lucrurile sunt goale, orice lucru care apare este complet condiționat de proiecțiile mele, iar ele sunt complet condiționate de karma mea, iar karma este condiționată de ceea ce am făcut în trecut altora.
Tocmai datorită faptului că lucrurile sunt goale, comportamentul moral va ocupa un loc fundamental pe drumul iluminării. Și tocmai datorită faptului că lucrurile sunt goale, eu voi prelua controlul asupra vieții mele și astfel voi putea ajunge la iluminare.
Vacuitatea în limba tibetană, Tongpa- nyi
tongpa-nyi
Iar moralitatea este, Tsultrim
tsultrim
Această interdependență inseparabilă, dintre vacuitate și moralitate, ne va ajuta să purificăm lumea în care trăim. Înțelegerea profundă a vacuității va determina păstrarea impecabilă a moralității.
Va veni ziua, în care cele două nu vor mai fi separate,
Ziua în care unul singur vor deveni.
Înțelegerea desăvârșită a existenței condiționate,
Ea însăși va distruge conceptul atașării tale de obiecte.
Și atunci analiza percepției corecte va fi completă.
Calea de mijloc
El continuă să spună:
În plus, înțelegerea aparenței
Va împiedica extrema existență,
Iar înțelegerea vacuității – pe cea a nonexistenței.
Și dacă vei vedea cum vacuitatea și dependența de lume
Mână în mână merg, nu vei mai aluneca niciodată
În punctele de vedere extreme.
În lumea noastră, toate lucrurile apar ca fiind dependente de cauzele lor, conform legilor de existență dependentă. Ele sunt proiecții ale amprentelor acumulate în conștiința noastră. Și atunci când înțelegem toate acestea, nu vom mai aluneca în extremele de existență, cu alte cuvinte în credința că lucrurile au o existență proprie de sine. Lucrurile sunt goale de orice existență proprie de sine.
Eu, de asemenea sunt lipsit(ă) de o existență proprie de sine, și totuși eu sunt aici, acționez. Înțelegerea vacuității eu-lui meu va împiedica „extremele nihilismului”, adică [ideea că] dacă lucrurile nu au nici o existență permanentă, atunci ele nu există deloc.
Vacuitatea nu există pe cont propriu, ea întotdeauna va fi legată de un obiect. Atunci când voi spune “eu sunt gol de orice proprietate” , voi atribui vacuitatea la existența mea.
Doresc să subliniez că majoritatea școlilor inversează ordinea: adică vor spune că înțelegerea vacuității va împiedica extrema existență, iar înțelegerea existenței dependente a fenomenelor va împiedica nihilismul.
Școala Prasanghika este unica care prezintă lucrurile așa cum vi le-am expus.
Cheia în înțelegerea acestei abordări este diferența dintre:
– aspectul subiectului din mintea noastră adică cel care percepe
– și aspectul obiectului, lucrul care este perceput.
Atunci când ne referim la obiectele care apar în fața noastră, înțelegerea existenței lor dependente, va împiedica credința în extrema existență.
În schimb, dacă cel care are tendința să cadă în nihilism, adică de a crede că nimic nu există, își va îndrepta atenția asupra propriei lui existențe și dacă va înțelege vacuitatea lui însuși, acest lucru va crea un antidot la nihilism. Pentru că nu va putea să-și nege durerea pe care o simte, asta însemnând că durerea există.
Cu toate acestea, înțelepții școlii Prasanghika nu insistă asupra ordinii de mai sus.
Ei spun că fiecare dintre înțelegerile legate de vacuitate și apariție va împiedica credința într-una dintre cele două puncte de vedere extreme.
Sunt persoane care spun „acum mă aflu în vacuitate”. Ce înseamnă vacuitate? Vacuitatea nu este ceva fizic. Cu toate că imaginea spațiului gol ne ajută puțin să înțelegem vacuitatea, trebuie înțeles că spațiul gol este ceva geografic, fizic.
Vacuitatea nu este ceva fizic, este ceva mental, este o idee filozofică care susține că pixul nu există independent de proiecția mea care vine din karma, iar karma depinde de faptele mele trecute.
Provocarea noastră este de a vedea vacuitatea în mod direct, în meditație profundă, pentru că numai acest lucru ne va elibera. Percepția în mod direct a vacuității durează poate cel mult 20 de minute. Dacă ați reușit acest lucru, înseamnă că ați ieșit definitiv din suferință.
Trebuie înțeles că noi am creat toată lumea din jurul nostru și suntem complet răspunzători de suferința fiecăruia. Și dacă vom reuși să eradicăm toate semințele care ne forțează să-i vedem suferind, numai atunci lumea noastră se va schimba și ei vor înceta să mai sufere.
Nu-i putem ajuta din exterior, deoarece pomul este deja crescut. Să lucrezi în exterior este ca și când am lucra cu cimentul care deja s-a întărit. Va trebui să lucrăm cu cimentul încă umed, ca să-l putem modela. Acesta este nivelul karmei.
A lucra în interiorul nostru este cel mai înalt lucru pe care îl putem face spre binele absolut al tuturor ființelor.
Va trebui să mergem în retreat, să ne izolăm de stimulii exteriori, să ne încetinim cât mai mult mintea. Numai atunci vom putea să facem cu adevărat munca interioară.
Aceasta este „Calea de mijloc”, pentru că trebuie să înaintăm cu atenție printre cele două extreme. Ele sunt ca două hăuri. Cu ușurință putem cădea în ele. Nu este deloc ușor să rămânem pe linia de mijloc.
Rețeta pentru încetarea roții suferinței
Haideți să facem o scurtă recapitulare. Cineva vine și țipă la mine.
1. Trebuie să-mi amintesc că el este gol de orice natură.
2. Că el depinde de proiecția mea,
3. Ea îmi este impusă. Sunt forțat(ă) să-l văd că țipă la mine.
4. De unde vine această proiecție? Ea se datorează faptelor mele trecute, a comporta-mentului meu față de alții.
5. Și dacă este așa, atunci cum voi reacționa? Nu voi țipa înapoi la el. Pentru că, dacă voi țipa înapoi la el, nu fac decât să mă asigur că el va veni din nou la mine și mă va ofensa. Am sădit sămânța din nou. Totul se va întoarce asupra mea și voi continua să învârt roata samsarei.
Va veni ziua când cineva va veni și se va comporta în mod neplăcut cu mine și atunci va trebui să-i mulțumesc. De ce? Pentru că el îmi va arăta că încă mai am în curentul de conștiință semințele care îmi provoacă suferința. Până când voi ajunge la acest nivel, va trebui să tac și să observ.
Prezentul nu-l pot controla, el este un rezultat ce vine din trecut. El țipă la mine acum pentru că eu am țipat în trecut la el sau la altcineva. Ceea ce pot face acum este să-mi controlez reacția.
Singurul lucru pe care îl pot controla este reacția mea.
Tot acest proces ia timp, nu este ușor. La început veți țipa înapoi. După câteva zile vă veți aminti de ceea ce ați făcut. Acest lucru este foarte bun pentru că deja începeți să vă schimbați obiceiurile.
Cu timpul, va veni ziua când vă veți abține, veți închide gura și nu veți mai reacționa. Iar acest lucru va crea karma ce vă va abate de la obiceiul vostru natural de a acționa într-un mod care vă menține în samsara.
Maestrul Shantideva spune: Adunați-i pe toți cei care vă enervează, puneți-i într-o cameră, îmbrățișați-i și sărutați-i, pentru că în mod automat ei vor dispare din viața voastră.
Chiar dacă vă veți schimba comportamentul, în sensul că veți fi atenți la reacțiile voastre, veți nota în carnețel de șase ori pe zi, veți continua să treceți printr-o perioadă de tranziție, deoarece vechile karme vor continua să dea rezultate. Perioada va fi scurtă sau lungă până veți vedea schimbări, asta depinzând numai de karma voastră, ori din viața asta ori din viețile trecute.
Când vă veți găsi într-o situație neplăcută și veți înțelege că este doar un rezultat al unei fapte trecute și că nu aveți nici un control asupra ei, acest fapt vă va dezvolta înțelepciunea.
Acest proces va deveni un proces de purificare, deoarece nu veți mai reacționa așa cum ați reacționat înainte. Ați încetat de a mai sădi semințele care învârt roata samsarei. Karma care ne creează realitatea în momentul de faţă este anihilată, nu mai există, de aceea noul comportament însoțit de înțelegerea procesului karmic vă va purifica de afecțiunile mentale (infestări).
nyunmong
afecțiuni mentale
Dacă cineva îmi dă o palmă și eu imediat îmi spun: am primit palma pentru că în trecut eu însămi am făcut asta altcuiva, karma lucrează. Acum această karmă este anihilată, iar eu nu-l voi pălmui îndărăt.
Nu-mi închid inima față de el, nu-l judec. Trebuie doar să înțeleg că prin intermediul lui îmi purific karma. Mai mult, îi voi mulțumi în inima mea și îmi voi spune: îmi pare rău că m-am purtat în trecut prostește pentru că nu am înțeles vacuitatea și karma, acest lucru mă va ajuta să-mi dezvolt înțelepciunea.
Sentimentul de regret este foarte important pe calea spirituală, pentru că el este însoțit de înțelepciune, el îmi consolidează înțelegerea procesului, a felului în care lucrurile se întâmplă.
În tradiția budistă se pune mult accent pe diferența dintre vină și căință (părere de rău). Vina înseamnă: am fost un prost. Acest lucru întărește egoul, duce la ceva fals. Pe când regretul spune: am acționat greșit, am acționat din ignoranță.
Regretul fortifică înțelepciunea, pe când vina fortifică ignoranța.
Datorită faptului că lucrurile sunt goale și dacă vom merge pe această cale, minunile vor începe să apară. La început nu se vor întâmpla multe, dar viața va începe puțin să se amelioreze. Încet-încet vom ajunge la niveluri mai înalte iar minunile vor veni de la sine.
Mi-aș dori ca toate ființele
În orice loc se vor găsi,
Libere și fericite să poată fi.
Toate gândurile mele,
Toate vorbele
Și toate faptele pe care le fac,
A lor suferință să o înceteze.
Cursul 1: Cele trei căi principale
Primul nivel al studiului Lam Rim – calea treptată spre iluminare
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 9 – prima parte
O scurtă recapitulare
Am discutat despre:
– renunțare, al cărui sens este de a-ți îndrepta atenția de la lumea materială spre lumea spirituală
– și despre iubirea tuturor ființelor.
Dacă ne uităm bine la sensul și conținutul lor, aceste subiecte nu țin numai de budism, ele sunt valabile oricărui drum spiritual, iar pe orice drum spiritual, omul se îndreaptă de la preocupările materiale spre înțelegerea existențială.
Am vorbit în lecția trecută despre Bodhicitta, iubirea pentru tot ceea ce există adusă la cotele ei maximale. Bodhicitta este o experiență spirituală extraordinară, ajunsă la cel mai înalt nivel, experiență în care chakra inimii se deschide, iar omul este în contact direct cu toate ființele din univers. Este o stare mentală foarte aproape de starea de iluminare.
Dar datorită faptului că persoana nu a ajuns la deplină iluminare, inima lui se va închide din nou, dar aceste trăiri intense, îl vor schimba complet.
Din acel moment va ști că toată viața lui va fi în serviciul semenului său. Toate acțiunile, vorbele și gândurile lui vor fi îndreptate pentru a scoate toate ființele din suferință și de a le dărui toată fericirea. Și nu orice fericire, ci cea veșnică, a lui Buddha.
Calitățile nobile ale unui Bodhisattva
Am discutat despre faptul că Bodhisattva aspiră să ajungă la iluminare și pentru acest lucru el are nevoie de două aripi: metoda și înțelepciunea, Tap și Sherab.
Tap
Sherab
Ce cuprinde metoda? Ea cuprinde renunțarea și Bodhichitta.
Toate acțiunile unui Bodhisattva sunt denumite ”metoda”. Deoarece ele vor fi dictate de aspirația lui de a ajunge la perfecțiune și de iubirea lui necondiționată față de toată creația. El va căuta să se perfecționeze și să găsească metode de a putea fi de folos celorlalți și de a putea ajunge la cât mai mulți.
În primul rând un Bodhisattva își va perfecționa generozitatea, dăruirea.
Maestrul Shantideva spune că dacă dorim să devenim generoși să începem să dăruim mai întâi lucruri mici, și încet-încet dorința de a da, va crește și mai mult.
Dăruirea se dezvoltă odată cu practica. Ea este unul din exercițiile de bază în budism. În prima etapă, un Bodhisattva practică dăruirea și o aduce la perfecțiune.
Cum va putea dăruirea să devină perfectă? Numai atunci când ea este însoțită de înțelepciune.
O metodă va deveni desăvârșită dacă va fi însoțită de înțelepciune.
De ce este dăruirea atât de importantă pe drumul spiritual? Pentru că atunci când dăruim lucruri, ne eliberăm puțin de atașamentele față de ele. Începem să renunțăm la acele lucruri de care suntem dependenți. Iar pe drumul spre iluminare va trebui să ne eliberăm de toate atașamentele pe care le avem, pentru că dorim să ne eliberăm de tot ceea ce ne înlănțuie și ne provoacă suferință.
Prin faptul că practicăm dărnicia, că o perfecționăm, încet-încet ne vom elibera de atașamentul față de lucrurile materiale. Dăruirea este o calitate care ne ajută să ajungem la renunțare, deoarece ne eliberează tot mai mult de lucrurile de care suntem ataşaţi. Și ce vom primi în schimb? Iluminarea.
Atunci când dăruirea va ajunge la o etapă mai avansată, din punct de vedere mental vom fi cu mult mai detașați de lucruri. Ne vom distanța de o gândire centrată pe “eu” cum ar fi: am nevoie de asta, nu pot fără asta, ăsta este al meu…
Când vom începe să ne eliberăm, vor fi mai puține riscuri de a încălca etica morală.
Ce ne face să încălcăm etica morală (normele de conduită morală)?
Dorința de a poseda lucruri, pentru că suntem dependenți de ele, sau invers, dorința de a ne debarasa de ceea ce nu ne place. De ex. în cazul în care nu sunt de acord sub nici o formă cu ceva anume, voi fi gata să jignesc, sau să bârfesc, sau să rănesc.
Datorită practicii noastre de a dărui, vom începe să ne eliberăm de atașamente, riscul de a încălca normele morale va fi mai mic, și vom fi cu mult mai atenți la comportamentul nostru etic.
Cu cât vom practica conduita morală, cu atât mintea noastră se va limpezi, meditația noastră se va adânci, succesul în meditație va deveni o realizare viabilă și în final, vom ajunge la înțelepciune.
A treia cale – percepția corectă
În continuare vom vorbi despre înțelepciune.
Vom trece la textul nostru:
Chiar dacă renunțarea sau aspirația ți le-ai dezvoltat,
Dacă nu ai înțelepciunea ce înțelege realitatea în mod corect
Nu vei putea tăia rădăcinile ciclului vieții și al morții.
Fă eforturi, deci, existența dependentă să o înțelegi.
În această strofă, aspirația înseamnă Bodhicitta.
Yang dakpey tawa
Tawa — vedere, percepție
Dakpey — corect
Cu alte cuvinte, percepția corectă înseamnă înțelegerea vacuității.
Această cale este absolut necesară pentru a ajunge la Nirvana și bineînțeles la iluminare.
Ce înseamnă Nirvana? Eliminarea completă a tuturor afecțiunilor mentale și a cauzelor lor.
Ce înseamnă afecțiune mentală?
Afecțiunea mentală este un factor care tulbură liniștea sufletului, precum:
– supărarea
– gelozia
– invidia
– mândria
– ignoranța
– egoismul și multe altele.
Cel care se află în Nirvana și-a eliminat toate aceste manifestări mentale. El nu se mai poate supăra sau enerva pentru că și-a pierdut capacitatea de a se mai supăra și și-a eliminat de asemenea și semințele ce pot cauza supărarea.
Purtăm cu noi:
– afecțiuni mentale, datorită ignoranței noastre, datorită faptului că nu înțelegem realitatea,
– semințele ce cauzează aceste afecțiuni mentale.
Condiția necesară de a elimina toate afecțiunile mentale pentru a ajunge la Nirvana este înțelegerea profundă a vacuității.
Atât timp cât va exista ignoranță, înțelepciunea nu va fi suficient de profundă, de aceea nu vom înțelege realitatea care ne înconjoară și vom reacționa față de ea în mod greșit, ceea ce ne va determina să acumulăm karma.
Înțelegerea profundă a vacuității este absolut necesară pe drumul către Nirvana sau pe calea Mahayana, calea cea mare, spre iluminarea completă a lui Buddha, spre binele întregii creații.
Cum putem ajunge la percepția corectă? Există două moduri:
1. Primul mod este cu ajutorul logicii
2. Al doilea mod este percepția directă.
Ce înseamnă percepție directă?
Vă voi da un exemplu: dacă doresc să gust un morcov, îl bag în gură și-l gust. În acest mod simt în mod direct gustul. Nu o descriere a gustului ci gustul în mod direct.
Dacă ne referim la cele cinci simțuri ale noastre, cu ajutorul lor avem experiențe directe. Spre părerea noastră de rău, nu putem avea o experiență directă cu ajutorul minții, deși în budism mintea este considerată al șaselea simț.
Care sunt obiectele văzului? Formele și culorile.
Care sunt obiectele auzului? Sunetele.
Care sunt obiectele simțului olfactiv? Mirosurile.
Care sunt obiectele gustului? Gusturile.
Care sunt obiectele simțului tactil? Textura lucrurilor, duritatea lor.
Care sunt obiectele minții? Gândurile.
Ce este în neregulă cu gândurile noastre?
Toate gândurile noastre sunt greșite.
Ele însă nu sunt greșite din punct de vedere convențional. Dacă eu recunosc că obiectul acesta este un pix și acesta este o cană și nu invers, înseamnă că din punct de vedere convențional, percepția mea este corectă. Problema este că eu nu înțeleg de unde provin ele.
1. Prima metodă – metoda logicii: Pixul
Ce țin în mână?
Un pix.
Dacă va intra un câine în cameră, ce va vedea el?
Ceva de ros.
Deci există o altă ființă în cameră care vede altceva.
Ne întrebăm atunci cine are dreptate? Eu sau câinele?
Răspunsul este că amândoi avem dreptate. De ce ? Pentru că în această situație exista două puncte de vedere.
Nu am nici un motiv să-mi acord mie prioritate față de câine, în ceea ce privește percepția mea. Percepția mea este corectă pentru mine, iar percepția câinelui este corectă pentru el.
Ce este acesta cu adevărat? Întrebarea cea mai importantă este:
Din capul locului, consider că lucrurile au un adevăr obiectiv, că obiectul avea o calitate proprie. Dacă un obiect are o calitate proprie de sine ar însemna ca toate ființele din univers să-i recunoască această calitate. Dar lucrurile nu stau așa pentru că obiectul pe care-l percep ca fiind pix, pentru că are calitatea de a scrie, câinele îl percepe ca pe ceva de ros.
Este clar că percepția mea nu poate să fie arbitrul suprem, pentru că dacă ar fi fost așa, toate ființele din univers ar fi văzut pixul ca pix și ar fi încercat să scrie – dar acest lucru nu este așa.
Deci pixul nu poate fi o realitate supremă, și cu toate acestea văd pixul, paharul, omul. Deci ele există în viața mea. Dar ca să existe pixul în viața mea, este nevoie de mine. În momentul în care spun ce este acest obiect, aduc din mintea mea noțiunea de a scrie.
De fapt, în mintea mea există noțiunea de a scrie, noțiunea de instrument de scris, iar în momentul în care apare obiectul, proiectez, foarte repede asupra lui, ideea mea.
Mintea noastră este plină de noțiuni, etichete, nume, idei sau imagini, și cu ajutorul lor privim lumea.
Când privesc, văd pixul, femeia, dar de fapt eu văd forme și culori. Pixul este doar un tub de plastic colorat.
Pentru ca el să fie pix, este nevoie de mine. Noțiunea de scriere nu vine de la pix spre mine, ci de la mine spre pix. Această înțelegere este critică pentru a ne elimina suferința.
Când privim lumea în mod normal, în mod convențional, vedem că lucrurile vin spre noi. Tavanul, încăperea, oamenii care vin, apar în afara noastră.
Acest lucru se numește:
Tsur tong
Tong — a vedea
Tsur — față de mine, înspre mine
Adică a vedea lucrurile ca și când ar veni din afara mea. În jurul meu se află lumea exterioară, o văd, o aud, o miros, o experimentez, o realizez. Lumea vine spre mine, iar eu o percep cu ajutorul simțurilor. Acesta este modul în care credem că există lumea.
Aici există pixul, cu care pot scrie, îi văd culoarea, îl pot mirosi, deci îl folosesc. Dar pentru ca să fie aici pixul, de ce mai este nevoie? Este nevoie de mine, pentru că fără mine, pixul nu există. Este nevoie de un observator. Pixul în sine este neutru. El nu va căpăta sensul de „pix” fără mine și dovada este câinele care nu vede acest obiect ca pix. El va da obiectului acel sens care provine din lumea lui, așa cum furnica va da alt sens aceluiași obiect care provine din lumea ei. Fiecare ființă vie, ce are o conștiință se va raporta obiectelor în funcție de ceea ce este în mintea ei.
Ideea este că este necesară conștiința cuiva care observă sau experimentează un lucru, ca să-i dea un sens.
Atunci când voi spune “Dă-mi, te rog, pixul!”, amândoi știm despre ce este vorba, nu pentru că pixul are un sens a lui propriu, ci pentru că amândoi avem proiecții similare, avem karma similară. Amândoi suntem oameni care înțeleg noțiunea de scris și avem aceeași limbă.
De exemplu, cineva mă jignește în daneză, iar eu nu înțeleg daneza. Deci el nu mă poate jigni. Ce sunt cuvintele ? Sunt sunete, și pentru ca să le înțeleg ca jignire, eu sunt necesar(ă).
Vacuitatea – o idee simplă care ne schimbă viața
Deci pixul este gol de proprietatea de a fi pix în sine. Nu există aici un pix care să fie în sine pix, independent de proiecția mea. Pixul, în sine nu are proprietatea de a scrie. El este gol de a fi un pix în sine. Așa cum și cuvintele în sine nu au proprietatea de a jigni.
După ce ați auzit aceste lucruri, nu veți mai fi în același loc. Pentru că deja a apărut semnul de întrebare, de unde apare lumea noastră, cum apare ea? Ideea de vacuitate destabilizează statornicia acestei lumi.
Lumea, ea însăși este așa sau altfel. Lucrurile, ele însele sunt plăcute sau neplăcute. Am prieteni sau dușmani care, ei însuși sunt prietenii sau dușmanii mei. Cineva, el însuși este plăcut sau neplăcut.
După cum am mai spus, toată suferința noastră, îmbătrânirea, moartea, toate acestea se întâmplă din cauză că nu înțelegem realitatea care ne înconjoară.
De-abia acum am început cu ajutorul logicii să depănăm firul înțelepciunii. Este primul pas de a vedea vacuitatea. Idea de vacuitate este una dintre cele mai importante în budism.
2. Percepția directă.
Am vorbit, la început de experiența directă a gustului de morcov, și am spus că prin cele 5 simțuri avem experiențe directe. Dar în cazul obiectelor mentale nu avem experiențe directe, pentru că percepem lumea permanent cu ajutorul noțiunilor: acesta este un pix, aceasta este o hârtie, este plăcut, nu este bine, este legal, nu este legal, este lung, este scurt, este al meu, este al tău. Tot timpul folosim noțiuni, etichete, idei, imagini. Iar aceste lucruri le facem extrem de repede.
Atunci când v-am fluturat (pixul), ați spus repede că este un pix. Facem imediat diferențe dacă persoana este femeie sau bărbat. Identificăm cu multă rapiditate realitatea. Când un lucru apare în fața noastră, imediat extragem din imensul sistem de noțiuni, idei și imagini mentale, pe aceea care se potrivește și o proiectăm pe el. Suntem perfect convinși că ceea ce vedem este ceea ce și captăm.
Pixul există? Da, există pentru că pot scrie cu el, dar el nu există așa cum cred eu că există.
Atunci când întreb, nu dacă el există, ci [de] modul în care el există, deja lumea mea convențională va începe să se clatine. În acest moment, încep să pășesc pe calea de a-mi dezvolta înțelepciunea, percepția corectă.
Acest proces de înțelegere se va adânci, în special când ne vom perfecționa meditația, când vom fi în stare să ne scufundăm într-o concentrare profundă pentru a ajunge la Shamata – liniștea meditativă (calm meditativ).
Shine
Shine înseamnă liniștea meditativă, iar Shamata este denumirea în limba sanscrită.
Mintea sare din loc în loc și, cine va începe să facă meditații, va simți acest lucru.
Chiar și atunci când cineva este foarte avansat în meditații, mintea va continua să fie neliniștită, dar într-o formă mult mai subtilă.
Numai când se va ajunge la meditația focalizată (concentrată) pe un singur punct, mintea practicantului va putea să rămână stabilă pe obiectul lui mental.
Mintea va fi ca o apă liniștită, clară, fără nici o mișcare. Mintea va sta neclintită pe obiect.
Când se ajunge la această etapă meditativă perfectă, persoana își poate controla cu desăvârșire corpul.
Mintea lui poate să stea fixată și patru ore pe imaginea unui pix, de exemplu, și corpul [său] să fie neclintit.
Nu propunem ca cineva să exerseze pe un pix, doar am vrut să dăm un exemplu de performanțe ale celui care a ajuns la acest nivel meditativ. Nu numai să stai patru ore neclintit în meditație dar și să fi într-o stare de plăcere intensă.
Această stare nu este o stare de halucinație sau în care lipsesc gândurile, din contră, mintea este foarte lucidă, trează, iar practicantul este plin de viață.
În momentul în care mintea a ajuns la acest nivel, va trebui direcționată spre vacuitate. Perceperea vacuității este prima etapă care ne va asigura ieșirea din samsara. Cel care a ajuns să perceapă vacuitatea, în maxim 7 vieți viitoare va ajunge la iluminare.
Una este să vorbești de natura goală a pixului și alta este să o experimentezi în mod direct. Perceperea vacuității în mod direct se întâmplă numai în meditație profundă și numai după ce am învățat extrem de mult despre ea.
Sunt necesare două lucruri:
– studiu intens, să ascultăm de 7000 de ori explicațiile despre vacuitatea pixului,
– și de asemenea practica profundă a meditației.
Progresul în măiestria meditației depinde de păstrarea legilor morale.
Dacă le vom urma va veni momentul când vom percepe în mod direct vacuitatea.
În aceste momente [de meditație], vom fi intens concentrați pe obiectul meditației, care este vacuitatea. Deoarece mintea este focalizată numai și numai pe vacuitate, nu vom putea gândi: acum eu văd vacuitatea, pentru că dacă spunem “eu” și “ vacuitatea” sunt deja două noțiuni. În acest proces de percepție, “eu-l” nu există. În timpul experimentării vacuității, nu mai există conștiința de sine, nu realizăm că o percepem în mod direct. Numai după ce ieșim din meditație, vom avea viziunea ei clară.
Cel care experimentează vacuitatea nu are noțiunea timpului, nu va putea simți trecerea timpului.
Geshe Michael a descris acest proces ca durând un sfert de oră, douăzeci de minute.
Este foarte greu de știut cât durează această experiență, pentru că timpul nu poate fi perceput. Mintea este cu totul scufundată în vacuitate. Se spune, că ea este ca apa în apă. După ce experiența se termină, omul coboară din meditație.
Persona care a perceput în mod direct vacuitatea se numește Arya, în limba sanscrită, iar în limba tibetană: Pakpa. Este exact numele pe care naziștii l-au dat omului superior. Arya este cu adevărat un om superior, dar nu ca rasă.
Pakpa
Arya este un om superior din punct de vedere spiritual. Pakpa care va sta în meditație și care va percepe vacuitatea va deveni un alt om. În toate viețile mele anterioare momentului perceperii vacuității am fost Tsur Tong, iar după el voi deveni Arya.

Este cel mai important moment din cariera noastră spirituală, bineînțeles în afară de iluminare – momentul de percepere a vacuității.
Scopul tuturor cursurilor, al practicilor, al meditațiilor, al seminariilor, practica yoga, renunțarea, Bodhicitta, este de a ajunge la perceperea vacuității.
Acest eveniment ne va asigura ieșirea din samsara, dacă nu în această viață, în maximum 7 vieți viitoare, care cu toate vor fi bune, în care vom avea condiții bune de trai și profesori desăvârșiți. (Samsara are mai multe niveluri. Noi ne aflăm la nivelul dorințelor, patimilor). Când omul iese din meditația vacuității, are senzația de coborâre. Deși corpul lui se afla încă în lumea (tărâmul) dorințelor, mintea lui a ieșit din această lume. Se spune că mintea lui a trecut în „tărâmul formelor”. Un alt motiv al sentimentului de coborâre este acela că mintea a urcat într-o altă existență, iar ieșirea din meditație îl va coborî din nou în lumea dorințelor.
Aceasta este prima etapă a perceperii vacuității. A două etapă a perceperii vacuității este cea de după ieșirea din meditație. Omul va trăi cea mai bună zi din toate pe care le-a trăit vreodată.
– va înțelege perfect ceea ce i s-a întâmplat. Nu va avea nici o îndoială cu privință la asta. Va avea un puternic sentiment al realității și va ști exact ce se petrece.
– primul lucru pe care îl va face este să cadă în genunchi cu smerenie pentru că este ca și când l-ar fi văzut pe Dumnezeu. Este sentimentul de a-l privi în ochi pe Dumnezeu.
Se spune că întâlnim Dharmakaya a lui Buddha, sau întâlnim pe acel Buddha care noi o să fim. Vom percepe mintea sublimă a lui Buddha, ne vom percepe propria noastră iluminare.
După aceea, timp de 24 de ore, omul va avea revelații:
a) el va cunoaște viețile viitoare
b) își va vedea propria iluminare. Va ști cum va ajunge la iluminare, în ce condiții va ajunge la iluminare, cât timp îi va lua, cum i se va întâmpla atunci.
c) omul își înțelege samsara lui, își vede suferința lui și a altora.
d) pe parcursul a 24 de ore poate citi mintea fiecărei ființe. Va fi foarte deprimat pentru că va înțelege suferința din mintea celuilalt.
Deși în toate aceste ore este treaz, merge, mintea lui va fi în contact cu acea realitate pe care niciodată nu a mai experimentat-o.
e) el își vede propria moarte. Poate vedea cum viața lui se va încheia.
f) poate să vadă înainte, poate să vadă în urmă. Percepțiile lui sunt foarte clare.
De aceea i se spune calea percepției, a vederii.
Dacă Tzur Tong vede că lumea vine din afara lui, când va ajunge să perceapă direct vacuitatea, va fi prima oară când va vedea că nu lumea vine spre el ci [că] el însuși o creează.
El va deveni un proaspăt Arya. El va înțelege că nu se află nimic în realitatea lui care să aibă o existență de sine stătătoare și care să vină din afara lui. Totul este doar o proiecție.
Tânărul Arya va trebui să exerseze mult folosindu-se de această cunoaștere profundă. Calea ce urmează este denumită “calea practicii”, cale care va duce la iluminare.
Este de ajuns o singură dată să percepem vacuitatea, ca să ne asigure ieșirea din samsara, fără să mai avem cale de întoarcere.
Arya este nevoit să se reîntoarcă la lumea dorințelor, dar deja nu mai crede în ceea ce vede. Din acest moment deja înțelege cum își creează realitatea și va începe să facă numai bine în jurul lui.
Cursul 1: Cele trei căi principale
Primul nivel al studiului Lam Rim – calea treptată spre iluminare
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 8
În această lecție vom discuta despre cum se ajunge la Bodhicitta, despre cum anume să practicăm pentru a ajunge la ea.
Cine este Buddha? Buddha este o entitate care aduce binecuvântare întregii creații simultan. El este atotștiutor, are iubire necondiționată și abilitați extraordinare de a ajuta. Dacă dorim să ajungem în această stare, va trebui să acționăm pentru binele tuturor ființelor. Aceasta este aroma bodhicittei și am vorbit despre avantajele ei ieșite din comun.
Există două metode de a ajunge la bodhichitta. Acestea sunt descrise în literatura Mahayana.
Pe prima o vom descrie pe scurt iar pe a doua o vom discuta mai pe larg.
Prima metoda este:
A. Compararea și înlocuirea de sine cu celălalt.
Dak Shen Nyamje
Dak — eu
Shen — celălalt sau ceilalți
Nyam — egali sau a compara
Je — a schimba, a înlocui, substituire
Deci compararea și schimbarea (înlocuirea) de sine cu celălalt. Această metodă ne-a fost transmisă de maestrul Shantideva, în capitolul 8 despre meditație. Este vorba de cartea „Manualul modului de viață a unui Bodhisattva”.
În acest capitol, Maestrul Shantideva spune că meditația cea mai importantă este asupra comparării și înlocuirii de sine cu celălalt, pentru că cine o practică va ajunge la bodhicitta. Iar cel ce a ajuns la bodhicitta în mod sigur va ajunge și la iluminare.
Această meditație are două părți.
În prima parte vom medita asupra faptului că nu există nici o diferență între durerea mea și a celuilalt, durere ce trebuie eliminată. Și invers: fericirea mea și a celuilalt este în aceeași măsură foarte importantă. Dalai Lama denumește acest lucru principiul democratic. El spune: „Îmi doresc fericirea? Ea este numai una. Câți la număr sunt ceilalți? Infinit. Și ei își doresc fericirea. Cine este mai important?”
În a doua parte trecem la practică: Înlocuirea de sine cu ceilalți.
Pentru că toți ceilalți reprezintă majoritatea, este cu mult mai important să acționăm pentru fericirea lor. Cel care va practica această cale, în sufletul lui se va vinde celorlalți, își va vinde ochii. Ce înseamnă că ne vindem ochii?
Ce facem tot timpul cu ochii? Căutam unde găsim ceea ce vrem.
Dacă mi-am vândut ochii celorlalți, ce voi căuta? Ceea ce vor ei. Voi începe să caut ceea ce le place lor.
De exemplu, dacă sunt în autobuz și simt că mă sufoc și aș dori să deschid fereastra, dar lângă mine stă altcineva căruia îi este frig, ce voi face în acest caz atunci când practic această metodă? Voi lăsa geamul închis. Bucuria (fericirea) mea vine dacă îi fac pe ceilalți bucuroși (fericiți).
Următoarea poveste provine de pe timpul când în Tibet exista curentul budhist Kadampa.
Curentul kadampa a fost înființat de marele maestru Atisha, în secolul al 11-lea. Maestrul indian Atisha a fost invitat In Tibet pentru a preda și institui tradiția kadampa. „Ka” înseamnă cuvânt, cu sensul de instrucțiuni ale lui Buddha. „Dam” înseamnă “păstrători”. Adică: păstrătorii cuvântului.
Se povestește că un mare Lama a auzit că într-un oraș îndepărtat un alt mare Lama ar fi predat Lo Jong – transformarea conștiinței, învățătură care dezvoltă bodhicitta.
Dornic de a învăța Lo Jong el pornește la drum. Până să ajungă în oraș, aude ca Lama de la care ar fi vrut să învețe, ar fi murit. Vestea îl întristă foarte mult. Dar i se spuse să nu se îngrijoreze pentru că ar putea să învețe de la cei trei discipolii ai Lamei decedate. Fiecare dintre ei fiind un mare cunoscător al învățăturilor. Dar că exista o problemă: după decesul Lamei, cei trei discipoli începuseră lupta pentru moștenire.
Când auzi că cei trei se luptau pentru moștenire, Lama își spuse: am venit ca să învăț bodhichitta, iar oamenii se luptă pentru moștenire, nu am ce învăța de la ei. Cu tristețe se pregăti să se întoarcă acasă.
Atunci oamenii i-au spus: nu, nu ai înțeles, lupta dintre ei este ca fiecare dintre discipoli dorea ca celălalt să preia moștenirea.
B. Metoda celor 7 pași.
Etapa 0 – comportamentul egal
Tang – nyom
Prima etapă se numește etapa zero, și asta pentru ca în final să se ajungă la etapa 7. Această etapă în engleză este denumita equanimity. În românește îi vom spune comportament egal, uneori chiar ecuanimitate – nu este un cuvânt în DEX. Cuvântul equanimity are mai multe sensuri. Unul dintre ele fiind echilibru sufletesc. Mulți consideră că acest lucru se referă la un comportament indiferent, apatic. În budism, nepăsarea şi indiferența sunt [atitudini] nedorite.
Comportamentul egal nu înseamnă echilibru sufletesc, din contră! Budismul dorește să ne aducă la plăcerea supremă, la extaz și nu la apatie. Buddha se află în permanență în stare extatică, ceea ce reprezintă o antiteză la indiferența și echilibrul sufletesc.
Atunci, care este sensul cuvântului?
Sensul este de comportament egal față de toate ființele.
Atunci când spunem:
– „aș dori ca toate ființele să aibă parte de toată fericirea și de toate cauzele fericirii”.
– „aș dori ca ele să nu mai aibă parte de nici o suferință și de nici o cauză a suferinței”.
Toate acestea le urez tuturora în mod egal, în aceeași măsură.
Atunci când facem meditația Tong Len – meditația “a da și a lua” – dăruim tuturor ființelor tot ceea ce este mai bun și le luam orice suferință. Acest exercițiu este de a medita asupra prietenului nostru, sau asupra unei persoane neutre, sau asupra dușmanului nostru.
Când începem să practicăm, va fi greu să nu facem diferențe între persoane, pentru că suntem influențați de iubirea pentru cei dragi și de antipatia faţă de cei pe care-i urâm. În această practică dorim să ajungem la acel nivel în care să nu mai fim influențați de iubirea sau dușmănia pe care o avem față de celălalt.
Scopul acestei practici este de a ajunge la comportament egal față de toți ceilalți, să dorim binele tuturor, și celor dragi și celor antipatici.
În budism se spune că atunci când cineva intră într-o încăpere plină de oameni, acesta începe să îi trieze în mod automat, o treime care îi plac, o treime care-i sunt neutri și o treime care-i displac. Acesta este modul nostru de comportament față de toată lumea.
Atunci când văd pe cineva care îmi place sau nu, va trebui să înțeleg că el este doar o proiecție care vine din karma mea. Karmele tot timpul se schimbă, urcă, coboară. Este foarte probabil ca dușmanul meu de acum, în viața următoare să fie fiul meu.
Practica care ne ajută să ne comportam în mod egal cu ceilalți este meditația Tong Len. La început, medităm asupra unei persoane dragi, îi dăruim ce-i mai bun și îi vom lua suferința.
După o perioada de timp, vom medita asupra unei persoane neutre, cu care nu prea avem relații.
Din nou îi oferim în imaginația noastră tot ce-i mai bun și îi luăm suferința.
A treia oară vom medita asupra unei persoane pe care nu o putem suferi. Încet-încet, vom ajunge în situația în care nu mai există diferențe între persoane și vom dori să le aducem binecuvântări și celui drag și celui pe care nu-l iubim.
Cu cât vom practica mai mult, dușmanul va fi mai puțin dușman sau va dispărea complet.
Prima etapă: să-i recunoști pe toți ca fiind mama ta
Marshe
Ma — mama
She — a recunoaște, a identifica, a ști
Această etapă este o etapă critică în dezvoltarea comportamentului egal. Dacă acceptăm faptul că am avut o infinitate de vieți, înseamnă că în fiecare viață am avut o mamă, deci un număr infinit de mame. Dacă am fost o furnică, înseamnă ca am avut o mamă furnică.
Există situații când o ființă nu se naște dintr-o mamă. Dar exceptând aceste cazuri, tot vom avea un număr infinit de vieți. În concluzie, există șansa ca pe oricine voi întâlni, să fi fost odată mama mea.
Dacă accept faptul că am trăit un număr infinit de ori, probabilitatea ca cel pe care îl întâlnesc să fi fost mama mea într-o viață anterioară, este foarte mare.
După tradiția budistă, se spune că o persoană decedată, se reîncarnează între 7 și cel mult 49 de zile.
Mama mea nu a decedat încă. Când va deceda ea cu siguranță se va reîncarna. Nu am nici o idee unde și sub ce formă de existență va trăi, poate pe o altă planetă. Poate voi întâlni o persoană de 17 ani care să fie reîncarnarea mamei mele. Dacă este așa, ea va fi mama mea! Ea este mama mea.
Să presupunem că mama cuiva a murit. În această viață a avut o mamă care l-a născut. Nu are nici o idee unde poate fi ea acum. Dar există șansa ca una dintre ființele pe care le întâlnește, să fie mama lui(ei). Ideea este că, conștiința noastră nu a avut niciodată un început. Ne-am reîncarnat de un număr infinit de ori și am avut infinite mame. Și ele în continuare vor rămâne mamele noastre.
Când mama mea va înceta să mai fie mama mea?
Ceea ce o face să fie mama mea este faptul că m-a născut, nu-i așa? Când se va schimba acest fapt? Niciodată! Ea va rămâne mama mea veșnic. Oriunde se găsește ea, ea este mama mea.
Orice ființă pe care o întâlnesc este mama mea.
Prima etapă este de a ajunge la această înțelegere profundă, în inima noastră, care nu poate fi contrazisă. Nimeni nu poate să dovedească contrariul celor spuse.
Dacă, acum, eu cred că mama mea continuă să trăiască în viața mea, cum o voi trata? Dacă oricine poate să fie mama mea, cum mă voi purta cu el/ea? Care este diferența între cea/cel care m-a născut acum 10 vieți și cea care m-a născut în această viață? Ei au făcut pentru mine același lucru, mi-au dat viață – diferența fiind de timp (moment).
Această etapă este o etapă foarte dificilă. Nu mă refer la argumentul logic, ci la faptul că va fi dificil să spun atunci când voi întâlni pe cineva: uite-o pe mama. Va fi dificil să-l privesc, să-l tratez și să-l iubesc ca și când ar fi mama mea.
Oamenii spun: cineva îndreaptă cuțitul spre tine, nu te ridici să-l omori?
În acest caz aș spune: dacă mama ta înnebunește și scoate cuțitul la tine, ce ai face? Care este diferența? Diferența este că reacționăm în fața celuilalt ca și când ar fi străin de noi, ca și când nu am avea nici o legătură cu el.
Această etapă este una dintre cele mai dificile din Lam Rim – calea treptată spre iluminare. Cea mai dificilă etapă este aceea în care va trebui să-l vedem pe Lama ca fiind Buddha.
Există situații în care relațiile dintre mamă și copil sunt dificile, situații în care mama abuzează de copil. Ce vom face în acest caz?
Noi spunem că nu contează. Mama ne-a purtat în burtă 9 luni. Ne-a învățat să vorbim – fără să vorbim nu putem învăța Dharma. Ne-a dat un corp fizic – fără corp nu putem ajunge la iluminare.
Chiar dacă nu ne-a crescut, chiar dacă ne-a pus într-un coș lângă ușa altcuiva, ea este cea care ne-a purtat în pântec și ne-a dat viață. Nu mai există nimeni altcineva pe lumea asta care să fi făcut pentru mine acest lucru. Nimeni altcineva nu a făcut ceea ce a făcut mama pentru mine. Și nu contează dacă a fost bună sau rea. Ea este mama.
Chiar dacă tata nu ne-a dat acest corp, a fost pe aproape în procesul de procreare, este și el important. Dacă cineva a avut relații apropiate de tata, este de preferat să fie utilizat în această etapă.
Dacă fiecare ființă este mama mea, atunci ea va deveni obiectul cel mai important. Fiecare dintre ele va deveni câmpul meu de binefaceri, cele cu ajutorul cărora voi acumula binefaceri.
A două etapă: a-ți aminti de bunătatea mamei
Drindren
În momentul în care am acceptat că fiecare a fost mama mea, următorul lucru pe care îl voi face este să-mi amintesc de bunătatea ei. Încă o dată, nu ne referim la faptul dacă a fost bună sau rea, ci la faptul că am fost binecuvântați în această viață să avem o mamă care ne-a dăruit un corp cu care să ajungem la iluminare. Fără mamă nu am fi fost în viață.
A treia etapă : a răsplăti mama pentru bunătatea (meritul) ei
Drinso
Drin — binefacere, bunătate, merit
După ce ne-am reamintit de bunătatea mamei, ce vom face? O vom recompensa. Ceea ce dorim este să ne trezim sentimentul de recunoștință față de mamă, datoria enormă pe care o avem față de ea, și implicit față de fiecare ființă pe care o întâlnim. Să ne amintim și să o recompensăm pentru binele pe care ni l-a făcut.
Ce înseamnă să le răsplătim?
Încep să mă uit la mamele din fața mea și să mă gândesc: oare la ce se gândesc?
Puteți încerca cu mama voastră biologică, dacă mai trăiește.
Încercați să vă gândiți la faptul că:
– ea trăiește în samsara
– ea suferă
– cu fiecare clipă se apropie de sfârșitul ei – oare o doare ceva? Fizic sau mental?
Cum o pot ajuta?
Care este ajutorul ultim (suprem) pe care îl pot da? Cum o pot scoate din samsara? Pentru că atâta timp cât ea se va afla în samsara, va suferi. Singurul mod de a o ajuta este să ajung eu însumi la iluminare.
Toate ființele sunt neajutorate.
Je Tsongkapa scrie:
Târâte de curenții celor patru râuri tumultoase,
Legate de lanțurile faptelor trecute,
Datorită atașamentului de sine, în celule de oțel sunt înghesuite,
Și în obscuritatea ignoranței sunt scufundate.
În roata vieții nesfârșite, se renasc ele mereu,
Nașterea lor, torturată este ea de cele trei suferințe.
Amintește-ți în permanență
De durerea mamelor tale și tot cea ce li se întâmplă,
Și încearcă să-ți dezvolți aspirația cea mai înaltă.
Ce se întâmplă cu toate ființele care sunt mamele mele? Datorită faptelor lor trecute, au acumulat karmă negativă și au căzut în ignoranță.
Sunt ferecate și înlănțuite în samsara. Ele sunt forțate să sufere în continuare, din cauza atașamentului de acest “eu”, care niciodată nu a existat.
În obscuritatea ignoranței sunt scufundate
Și în roata vieții nesfârșite, se renasc ele mereu.
Strofa ne descrie cum ființele:
– sunt înghesuite în celule de oțel
– sunt înlănțuite
– sunt în întuneric
– și sunt târâte de curentul nesfârșit al roţii [Roata Vieţii, Roata Suferinţei].
Toate acestea li se întâmplă mamelor noastre în samsara. Cum le putem ajuta?
Singurul mod de a le salva este de a ne dezvolta aspirația spre iluminare. Pentru că numai ea ne poate conduce la iluminare și atunci vom putea cu adevărat să le salvăm. Altă cale nu există.
Va trebui să ne trezim imensa compasiune pentru ele.
A patra etapă : iubirea frumoasă, a-i dărui toată fericirea.
După ce am identificat toate ființele ca fiind mamele noastre, ne-am amintit de bunătatea ce au făcut-o pentru noi și le-am răsplătit meritele. Următoarea etapă este trezirea iubirii față de ele.
Yi-ong jampa
Yi-ong — frumos
Jampa — iubire
Deci iubire frumoasă.
Ce înseamnă iubire frumoasă? Iubirea frumoasă este o comparație cu dragostea mamei pentru singurul ei copil. După ce am parcurs cele trei etape, aceasta este iubirea ce se înfiripă în inimă pentru toate ființele care au fost mamele noastre.
Să nu uităm că fiecare etapă este meditație. Prima meditație poate să dureze câteva luni ca să putem recunoaște faptul că fiecare ființă pe care o întâlnim a fost mama mea. În meditație va trebui să analizăm mult aspectele pe care le-am prezentat: Cine m-a născut? Când mama mea va înceta să mai fie mama mea? Și multe altele.
Numai după ce am parcurs primele trei etape se va trezi în inimile noastre iubirea frumoasă față de ceilalți. Astfel fiecare ființă va deveni ca și unicul fiu sau unica noastră fiică.
A cincea etapă: marea compasiune – a-i lua toată suferința.
Nyingje chenpo
Nyingje — compasiune
Chenpo — mare
– dacă la început am identificat toate ființele ca fiind mamele noastre
– și apoi ne-am amintit de bunătatea lor,
– le-am răsplătit pentru meritele lor
– și ne-am dezvoltat iubirea pentru ele
– în următoarea etapă se va trezi în noi compasiunea față de ele.
Nying Je este format din două cuvinte, și anume je care înseamnă rege sau suveran și cuvântul nyingpo care înseamnă inimă.
Împreună [cele două cuvinte] înseamnă, în limba tibetană, regina inimii.
Deci, Compasiunea = Regina Inimii.
Care este diferența între marea compasiune și compasiunea obișnuită? Sunt două aspecte, aspecte legate de cantitate și de calitate.
A șasea etapă: răspunderea personală
Hlaksam namdak
Hlaksam namdak — Ceea ce înseamnă răspundere personală.
Hlaksam — o stare extraordinară a minții
Nam — total
Dak — pur
Este etapa în care vom spune: eu sunt copilul tuturor mamelor și de aceea va trebui să le ajut. Chiar dacă nimeni altcineva nu le va ajuta, eu voi cel care va face acest lucru. Voi face eforturi și voi căuta modalități de a le ajuta, pentru că le datorez viața.
Voi depune orice efort ca să le ajut, chiar dacă nimeni altcineva nu face asta! Acesta este modul care face calea Mahayana să fie atât de puternică.
Aceasta etapă este una dintre cele mai înalte pe drumul spiritual.
Această etapă spune:
Singurul mod de a-i salva este să ajung eu însumi la iluminare. De aceea voi depune toate eforturile chiar dacă îmi vor apărea obstacole în cale.
Chiar și atunci când oamenii îmi vor spune că am înnebunit când îmi voi micșora norma de lucru pentru a mă dedica învățăturilor, sau când nu mă voi mai uita la televizor, eu voi continua drumul meu spiritual. Nu numai că oamenii nu mă vor ajuta, îmi vor sta și în drum. Ei sunt mamele care trăiesc în beznă, nu înțeleg.
Iar eu va trebui să-i ajut chiar dacă ei nu mă înțeleg.
Întrebarea este: ce vom face în situația când oamenii se împotrivesc ajutorului nostru?
În acest caz va trebui să dezvoltam metode – Tap – abilități ca să-i putem ajuta.
Bineînțeles că nu vom face ceva care să-i îndepărteze și mai mult. Va trebui să mergem pe ocolite, să ne purtăm cu multă atenție față de ei.
La început vom face greșeli, pentru că nu avem abilitățile necesare. Dezvoltarea lor ia mult timp. Să nu uităm că toate aceste lucruri țin de răspunderea noastră personală.
Una este să stai pe perna de meditație și să spui: doresc binele tuturor ființelor și doresc ca ele să nu mai sufere niciodată. Și alta este să spui: eu însumi voi acționa ca toate acestea să se îndeplinească.
Dar pentru a reuși în misiunea mea, voi cere ajutor ființelor iluminate. Cum le voi găsi? Cu ajutorul Lamei. Voi cere ajutor Lamei mele, să mă binecuvânteze, ca să-mi pot finaliza misiunea. Când mă voi așeza în meditație, voi cere ajutorul, voi cere să mi se deschidă inima, să-mi dezvolt abilitățile. Toate acestea îmi vor da forța necesară de acțiune. Dacă înțeleg că răspunderea este numai a mea, voi căuta să găsesc modalitățile care funcționează.
A șaptea etapă – bodhicitta
Semkye
Ceea ce înseamnă conștiința care se trezește.
Conștiința celor care au parcurs toate etapele de meditație se trezește. E conștiința care spune: „Trebuie să servesc toate ființele.”
Această fază va conduce la deschiderea Inimii. Această metodă constă în a educa mintea cu ajutorul meditației. În acest moment conștiința mea va fi îmbibată de Bodhichitta.
Ea îmi va influența energiile din corp. Nu voi mai fi același om. În mod spontan și natural voi avea iubire necondiționată față de toate ființele și împreună cu ea dorința de a le ajuta.
Cursul 1: Cele trei căi principale
Primul nivel al studiului Lam Rim – calea treptată spre iluminare
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 7
A doua cale – Bodhichitta
Vom vorbi despre a doua cale din cele trei căi principale: bodhichitta sau “aspirația spre iluminare”.
Jangchub kyi sem
Jangchub este unul dintre cuvintele care înseamnă iluminare
Jang — purificare, curățare, eliminare. Adică iluminarea are acest aspect de eliminare a obstacolelor, de curățare a karmei negative, de curățare a afecțiunilor mentale.
Chub — lărgirea acestor cunoștințe
Sem — minte
Cu alte cuvinte: aspirația de iluminare sau mintea ce aspiră să ajungă la iluminare.
În limba sanscrită Bodhichitta.
Bodhi – iluminare
Chitta – minte, conștiință.
Adică: minte iluminată.
Va trebui să nu confundăm mintea iluminată, mintea lui Buddha cu mintea cuiva care nu este iluminat, dar care aspiră spre iluminare – cineva care și-a trezit dorința de a-și elimina afecțiunile mentale și de a ajunge la perfecțiunea spirituală, pentru ca să poată fi de folos întregii creații.
Legătura dintre renunțare și Bodhichitta.
Cel care a ajuns la renunțare, înțelege ce înseamnă suferința, a observat bine realitatea în care trăiește, a înțeles bine cele șase forme de suferință despre care am vorbit și înțelege multe altele. Deja el dorește să nu mai sufere sub nici o formă, să iasă din ciclul vieții și al morții.
Je Tsongkapa spune:
Când această aspirație va fi intensă, zi și noapte, numai atunci vom ști că am ajuns la renunțare.
Deja nu mai suntem preocupați de lucrurile materiale, pentru că înțelegem inutilitatea lor. Orice lucru bun în această lume este de moment și trecător. El nu mă poate ajuta cu adevărat și nici nu-l pot avea o veșnicie.
Bodhichitta preia această înțelegere și o amplifică. Adică ceea ce mi se întâmplă mie, se întâmplă tuturor ființelor. Toate ființele din univers se găsesc în aceeași situație ca și mine. Și chiar dacă le este bine momentan sau suferă, în continuare trec prin ciclul vieții și al morții.
Continuă să trăiască o viață de urcușuri și coborâșuri, fără nici cel mai mic control asupra ei. Sunt înlănțuite de samsara datorită faptelor lor, a neînțelegerii realității pe care o trăiesc, datorită reacțiilor greșite la ceea ce se întâmplă în jurul lor. De aceea sunt nevoite să sufere.
Bodhichitta spune: doresc să mă ridic și să mă dezvolt spiritual astfel încât și eu și toți ceilalți să ieşim din suferință. Voi învăța să ies din suferință pentru a putea să-i îndrum și pe ceilalți să iasă din suferință.
Legătura dintre renunțare și bodhichitta este același sentiment de compasiune:
– în renunțare pasiunea este îndreptată asupra mea, asupra suferinței mele
– iar în bodhichitta compasiunea este îndreptată asupra semenului meu. Ce sufăr eu, suferă și alții.
Bodhicitta este scopul înalt. Există trei scopuri:
– scopul îngust = dorința de a ieși din tărâmurile inferioare, dorința de a nu ajunge în infern.
– scopul de mijloc = dorința de a ieși din samsara. Renunțarea are aspectul de mijloc.
– scopul înalt – Ce spune? Împreună cu mine sunt toți ceilalți. De fapt, nu are rost să ies singur, pentru că atât timp cât ceilalți suferă în jurul meu, nu mi-am eliminat cu adevărat suferința.
(Adevărata) Bodhichitta ultimă (supremă)
Bodhicitta este o realizare spirituală de primul grad, o realizare extraordinară, ieșită din comun. A-ți dezvolta bodhichitta se petrece la fel de rar ca și perceperea vacuității. La Bodhichita se ajunge cu mult mai târziu, numai după o practică intensă și profundă a compasiunii însoțită de înțelepciune.
Atunci când cineva ajunge la Bodhichitta, el va deveni un Bodhisattva.
Bodhichitta apare în meditația profundă de deschidere a inimii.
Când toate energiile ce curg (trec) prin corpul nostru vor ajunge în canalul principal, chakra inimii noastre se deschide și pentru câteva clipe vom fi în aceeași stare de conștiință a lui Buddha. Buddha în mod permanent este în contact direct cu toate ființele. Știe exact ce nevoi au și cum pot fi ajutate. Mintea lui Buddha este tot timpul cu noi.
Bodhisattva încă nu a ajuns la iluminare, dar ceea ce îl face să devină bodhisattva este experiența de a veni în contact direct cu toate ființele din univers. El le poate percepe, le poate simți, le cunoaște mintea, le simte durerea. Este o experiență fizică, în care lumina izbucnește din inima lui și îl leagă de fiecare ființă în parte. O întâlnire intimă cu mintea tuturor ființelor vii din univers.
Aceste momente vor trece, pentru că încă nu am devenit Buddha, dar din această clipă vom ști foarte clar care este semnificația vieții și că singurul lucru important este de a servi (a sluji) toate ființele. Tot ceea ce vom face de acum înainte este de a le învăța, pe orice cale, cum să iasă din suferință. Vom face tot ceea ce este posibil: fie că vom traduce învățăturile, sau le vom prezerva, fie că vom scrie, sau vom merge la retreat pentru a ne adânci cunoașterea și a ne dezvolta abilitățile, fie că vom întemeia o generație de elevi care să ducă mai departe înțelepciunea, sau fie de a ridica mânăstiri. Toate aceste lucruri le-a înfăptuit Je Tsongkapa. Un astfel de om nu va cunoaște nici o clipă de odihnă. Pentru că singurul lui scop este de a face bine în lume. Nimic altceva nu va mai fi important.
Aceste clipe sunt cele care ne vor transforma în bodhisattva. Aceasta este o mare realizare spirituală care nu se va pierde niciodată. Ea ne va însoți în viața următoare.
Fiindcă veni vorba, au fost puține cazuri de persoane care au ajuns la bodhichitta înainte de perceperea vacuității. Dar în general, cel care este pe calea Mahayana și încă nu a ajuns la bodhichitta, dar a ajuns la momentul în care percepe în mod direct vacuitatea, în același timp va percepe și bodhichitta. Pentru că acest eveniment este însoțit și de deschiderea inimii.
Bodhichitta aparentă (artificială)
Înaintea bodhichittei ultime, există bodhichitta “trestiei de zahăr”. Bodhichitta aparentă este comparată cu trestia de zahar. Trestia de zahar este dulce dar goală pe dinăuntru, adică are gustul Bodhichittei, dar încă este goală. Este ca atunci când începem să ne dezvoltăm compasiunea și dorința de a-i ajuta pe ceilalți.
Cu alte cuvinte, încă nu am ajuns la acel sentiment copleșitor, profund care se creează în timpul meditației și care ne domină viața, dar avem un început al lui. Vom trăi din ce în ce mai multe momente în care ne vom comporta cu compasiune și vom acorda ajutor semenilor noștri.
În budism se spune: „Prefă-te, până când vei reuși!”. Fake it, fake it, `til you make it! Comportă-te ca și când ai iubi oamenii și va veni ziua când îi vei iubi cu adevărat.
De exemplu, mi s-a spus că dacă mă voi îngriji de alții, voi progresa. Atunci voi spune: ok, cu toate că în mod firesc mă îngrijesc mai întâi de mine, voi încerca să mă îngrijesc mai întâi de ei. În acest caz nu fac ceva „firesc”, acționez puțin forțat pentru că am înțeles că acest lucru mă va ajuta să evoluez. Cu toate că acest mod nu este un mod natural în care acționez, pentru că nu sunt obișnuit(ă) cu aceste lucruri, încet – încet mă voi deprinde să acționez în favoarea semenului meu.
Obiceiurile pe care ni le-am format nu ne servesc. Cum știm asta? Pentru că încă suferim. Va trebui să exersăm noi obiceiuri care deocamdată nu sunt firești, pentru ca ele să devină a doua noastră natură.
Atunci când conștiința noastră este pătrunsă de bodhichita se spune că este ca o apă ce se infiltrează.
În budism se spune că mintea nu se poate ocupa în același timp de două lucruri. De ce? Când cineva stă în fața noastră, deja ni se formează o părere despre el, pentru că suntem obișnuiți să analizăm foarte repede. Dar în realitate, în fiecare clipă, mintea este ocupată de un singur obiect.
Atunci când ne referim la mintea pătrunsă (îmbibată) de bodhichitta, toate acțiunile noastre vor fi îndreptate înspre binele celuilalt. Cel care are bodhichitta ultimă nu va trebui să-și amintească: „Aaa! Stai puțin! Acum trebuie să-l ajut pe semenul meu!”. Mintea lui se va gândi în permanență la celălalt. În cursul 2 [ACI 2] aceste noțiuni sunt prezentate pe larg.
Maestrul Shantideva ne vorbește de beneficiile bodhicittei. El a scris cartea „Manualul unui Bodhisattva” sau „Viața unui Bodhisattva”. El ne spune: „Dacă vreți să ajungeți la iluminare, trăiți și respirați precum un Bodhisattva.”
Strofa 6
Atât de mică și firavă este binefacerea mea,
Ce altă virtute mai nobilă voi putea găsi,
Ca forța imensă a răului să o poată birui,
Dacă nu aspirația spre iluminare?
Maestrul Shantideva ne spune: înțeleg că samsara este suferință și doresc să ies din ea, dar cum pot ieși eu din ea? Pentru asta am nevoie de un cumul imens de binefaceri, de un munte de binefaceri pentru a ajunge la nivelul lui Buddha.
Cu toate că suntem oameni buni, Shantideva ne spune că bunătatea pe care o facem este „atât de mică și firavă”. Ea nu are forța necesară. El ne spune: „unde voi putea găsi acea putere care să elimine forța imensă a răului din lume?”.
Despre ce rău ne vorbește? El se referă la karma pe care am acumulat-o. Pentru că numai karma va continua să ne învârtă în roata vieții. Numai ea ne leagă de suferință. Dacă vrem să ieșim din ea va trebui să învățăm să-i anihilăm forța.
Cum vom putea face asta? Unicul mijloc de a ieși din suferință este aspirația spre iluminare.
Nu vom putea ieși niciodată din samsara dacă nu ne vom dezvolta dorința de iluminare. Deoarece este foarte greu să biruim puterea răului (păcatelor) pe care am acumulat-o noi înșine.
Strofa 7
Multe veacuri, toți Buddha
Au contemplat, și au văzut
Că atingerea rapidă a fericirii supreme.
Benefică este ea ființelor nenumărate.
Maestrul Shantideva spune că toții Buddha sunt plini de compasiune pentru noi toți și cu toții doresc să ieșim din suferință. Și astfel ei au început să reflecteze asupra întrebării cum să ne ajute. Multe veacuri au reflectat. Au găsit răspunsul și anume: că există o singură cale de a ieși din suferință și aceea este atingerea iluminării complete.
Aspirația către iluminare este departe de obținerea stării de iluminare. În poveștile despre viețile anterioare ale lui Buddha ( Jakata Tales ) se spune că lui Buddha i-a luat mulți eoni pentru a ajunge la iluminare.
Din momentul în care s-a ajuns la Bodhicitta finală și până în momentul obținerii corpului de lumină, trebuie depus mult efort. De aceea se spune “atingerea rapidă”, în comparație cu timpul petrecut în nenumăratele vieți. Veștile bune sunt că există tantra, profesori de tantra și că se practică tantra.
Tantra este mijlocul prin care se poate ajunge la iluminare pe parcursul unei singure vieți. Acest lucru se denumește „într-o clipită”. A ajunge la iluminare într-o singură viață față de numărul infinit de vieți.
Pentru a intra în Tantra, nu este nevoie de a obține mai întâi bodhicitta; [e necesar] să se vină cu o bază bună în a practica și cu o minte pură. Această puritate a minții vine din dorința de a ajunge la iluminare pentru binele tuturor ființelor, adică din bodhichitta.
Aspirația neîncetată de a aduce fericire tuturor
Strofa 8
Aceia ce doresc să distrugă multiplele
Forme de suferință din existența condiționată,
Și durerea din inima a tot ce-i viu, să o îndepărteze
Și de a le aduce lor, fericirea sub orice fel și chip
Dorința de iluminare nu o vor abandona niciodată.
Cel ce simte compasiune pentru toate ființele din univers și nu mai suportă suferința acestora, va face totul să le facă fericite. Și cine dorește acest lucru niciodată nu va abandona dorința de a ajunge la iluminare. Este acea dorință neîncetată de a elimina suferința și de a aduce fericirea.
Copiii tuturor Buddha
Strofa 9
Și chiar dacă ei sunt încă deprimați, și
În continuare, în al vieții ciclu încătușați,
Aceia care în inimile lor, dorul de iluminare și-au intensificat,
Pe dată vor deveni copiii celor iluminați
Și de toți îngerii și locuitorii lumii, vor fi venerați.
El spune că există bodhisattva care încă trăiesc în samsara, care încă nu au perceput vacuitatea, dar care și-au dezvoltat în inimile lor bodhichitta adevărată (ultimă), aceștia, în ochii celor iluminați (adică toți Buddha) devin ca și copii lor. Adică toți Buddha au multă afecțiune și iubire pentru ei.
Asta înseamnă că toți Buddha îi iubesc pe ei mai mult ca pe noi? Nu, dar aceste persoane sunt foarte aproape de iluminare.
Nu demult am vorbit de metafora în care Buddha este comparat cu soarele. Cine stă în umbră, soarele nu-l poate atinge. Asta nu înseamnă că Buddha nu vrea să ne lumineze, dar noi nu suntem suficient de puri și nu putem veni în contact cu ceea ce Buddha dorește să ne ofere.
Dar Bodhisattva care și-a dezvoltat bodhichitta, sentiment ce este foarte profund, este mult mai apropiat de Buddha și de aceea poate absorbi mai mult iubirea lui Buddha.
Venerare
Maestrul Kamalashila îi aseamănă cu diamantul în comparație cu aurul. Sunt mulți oameni care fac bine în lume. Aceștia sunt precum aurul, dar un Bodhisattva care a ajuns la bodhichitta însoțită de înțelepciune este ca un diamant. Ei nu au asemănare, sunt atât de rari și este imposibil să distrugi ceea ce au obținut.
De aceea ei sunt demni de a fi venerați de toate ființele și de toți îngerii. Dacă am întâlni un Bodhisattva, ar trebui să cădem la picioarele lui.
Aurul alchimistului
Strofa 10
Păstrează ferm în inima ta „dorința de iluminare”
Ca pe elixirul magic suprem, ce schimbă în aur totul,
Pentru că transformă corpul tău necurat, pe care l-ai luat,
În corpul sublim a lui Buddha, de neegalat.
Maestrul Shantideva spune că cel care și-a dezvoltat dorința de iluminare, în mod sigur va ieși din samsara. Cine a ajuns la bodhichitta finală, la această aspirare autentică de a ajunge la iluminare pentru binele tuturor ființelor, va ieși din suferință.
El, mai are nevoie de încă multă practică, pentru că nu a ajuns să perceapă vacuitatea. Chiar și cel care a experimentat în mod direct vacuitatea va trebui să continue să exerseze, dar deja drumul lui este neted și sigur către ieșirea din samsara.
Este ca elixirul alchimistului ce transformă orice metal în aur. O parte din Mahașide erau alchimiști. Se spune despre Nagarjuna că putea să transforme orice în aur, iar în felul acesta își putea permite să-și finanțeze activitățile dharmice. Putea controla elementele și putea să devină invizibil.
Maestrul Shantideva spune: așa cum elixirul transformă lucrurile în aur, așa și dorința de iluminare va transforma corpul, cele 5 agregate impure în corpul sublim a lui Buddha.
Eliberarea din pribegie
Strofa 11
Păstrează ferm în inima ta „dorința de iluminare”.
Căpitanul lumii, a cărui minte este nelimitată,
A cercetat profund și a constatat cât de prețioși
Sunt cei ce doresc din pribegie să se elibereze.
Maestrul Shantideva ne roagă să practicăm bodhichitta. Cine este căpitanul lumii, a cărui minte este nelimitată? El este Buddha. El a observat că toți cei care doresc să iasă din pribegia samsarei au o valoare inestimabilă. Noi rătăcim prin samsara, fără să avem nici un control și singurul drum de eliberare este drumul bodhicittei.
Copacul veșnic verde (peren)
Strofa 12
Toate celelalte virtuți ca planta musa sunt.
După ce dau roade, ele se veștejesc și cad.
Numai dorința de iluminare este un copac peren
Ce înflorește și dă fructe permanent
Și din contră – el crește neîncetat.
Planta musa este un bananier ale cărui fructe apar odată pe an și sunt scurte, verzi și groase. Așa și karma: sămânța încolțește, vlăstarul a ieșit, se dezvoltă și devine pom, în timp ce sămânța dispare. Din momentul în care cauza a dat un rezultat (a produs un efect), aceasta dispare și din nou rezultatul va determina o altă cauză, cauza va determina un alt efect, și așa mai departe. Toată viață noastră este determinată de un lanț karmic de cauze și efecte, ce nu poate fi controlat. Suntem mereu împinși de valurile karmei, de nestăpânit.
El spune că, dimpotrivă, dorința de iluminare este precum pomul veșnic verde, ce permanent dă roade, nu se veștejește niciodată și, mai mult, crește neîncetat. De ce se întâmplă asta?
Pentru că un Bodhisattva își servește semenii în permanență, fapt care îi amplifică tot timpul karma. El se folosește de puterea întregii creații, pentru că puterea karmică se datorează obiectului față de care acționăm.
Atunci când dau o bomboană cuiva, voi face asta înțelegând:
– că acum dăruiesc bomboana,
– că în același timp îmi creez karma, ca în viitor să primesc ceea ce voi dori,
– și de asemenea voi dedica această faptă: „Datorită faptei mele de a dărui acum, eu semăn în inima mea sămânța dăruirii pe care o dedic iluminării mele. Datorită generozități mele, fie să pot ajunge la iluminare pentru a dărui veșnic întregii creații.”
Dacă obiectul meu va fi întreaga creație, și dacă am dedicat fapta în acest fel, voi acumula o energie extraordinară.
„Și din contră – el crește neîncetat”, este exact modul în care se produce abundența în lume. Tot belșugul vine din binefaceri, din fapte de caritate. El nu vine de la ministerul de finanțe. Și toate lipsurile din lume vin din a nu dărui, din lipsa generozității.
Bodhicitta purifică karmele grele.
Strofa 13
La fel ca și cel ce se bizuie pe eroul luptător, când tremură de frică,
Sau cel care fapte extrem de rele a comis
Pe dată va fi salvat, dacă pe dorința de iluminare s-a bazat.
Dacă această înțelegere este în inima ta,
Ce te împiedică să te sprijini pe ea?
În versul „La fel ca și cel ce se bizuie pe eroul luptător, când tremură de frică”, autorul spune că „oamenii care tremură pentru viața lor, angajează un bodyguard pentru a-i apăra”.
La fel acționează şi cei ce au comis infracțiuni grave (și cu toții am comis), numai că singura diferență este că ei nu mai țin minte, pentru că au trăit de atât de multe ori, atât de multe vieți; în momentul în care ei şi-au dezvoltat dorința de iluminare sunt imediat salvați.
Acest lucru nu înseamnă că ni s-au șters și toate afecțiunile mentale, dar binefacerea acumulată ne va scoate din samsara. Singurul lucru care ne-ar putea salva, este aspirația către iluminare.
Avantajele Bodhichittei
Maestrul Shantideva, în aceste strofe, ne-a enumerat avantajele bodhicittei. În continuare vom vorbi despre ele pe scurt.
1. Bodhichitta este cauza care va determina atotcunoașterea/omnisciența.
ge-ba nam-kyen gyi gyu
GE – WA NAM – KYEN GYI GYU
bună faptă omnisciență a cauză
Bodhichitta, acest sentiment extraordinar de iubire necondiționată și compasiune pentru toți ceilalți, este cauza care va determina atotcunoașterea. Ce înseamnă atotcunoașterea? A ști exact ceea ce are nevoie fiecare ființă, pentru a o putea ajuta. Dar înainte de a ști ce se întâmplă în mintea fiecăruia, va trebui să ne apropiem de el, la fel cum o mama învață să-și cunoască pruncul care încă nu vorbește, pentru a-i satisface nevoile.
Bodhichitta, iubirea necondiționată, creează o legătură cu celălalt. Această legătură creată va fi cauza karmică a cărui rezultat va fi atotcunoașterea, mintea atotștiutoare, mintea lui Buddha. Conștiința lui Buddha nu poate fi niciodată atinsă fără Bodhichitta.
Cei care nu sunt pe calea mahayana, calea cea mare a aspectului larg și sunt centrați pe ei însuși, vor putea ajunge la Nirvana. Exista posibilitatea de a ajunge la Nirvana și fără bodhichitta. Dar ei nu vor putea atinge atotcunoașterea, iluminarea completă a lui Buddha, pentru că le lipsește această conexiune cu toți ceilalți.
În tradiția budistă, această Nirvana este denumită Nirvana Inferioară. Budiștii se roagă pentru a ieși din samsara și de a nu ajunge la Nirvana Inferioară. Este adevărat că cel care a ajuns la Nirvana, va simți multă plăcere, pentru ca și-a eliminat toate afecțiunile mentale. Oamenii din jurul lui vor continua să sufere pentru că nu și-a dezvoltat abilitățile ca să-i poată ajuta. Într-un final, Buddha va veni și îl va trezi din această stare, după care din nou va trebui să practice.
Există 10 niveluri de Bodhisattva (bhumi). Cu greu am distinge între un Bodhisattva de nivelul 8 și Buddha. El este ca un Înger, care încă se află în samsara. Pe această treaptă el poate ajunge la Nirvana, pentru că și-a eliminat aproape toate afecțiunile mentale, este foarte pur.
Bodhisattva poate să stea în meditație și să treacă deja în Nirvana. Dacă el urmează calea mahayana, datorită marii lui compasiuni pentru toate ființele va spune: „Încă mai am drum de parcurs pentru a ajunge cât mai sus, pentru a putea fi în stare să ajut”. Cel care a ajuns la Nirvana Inferioară se numește Arhat.
2. Toți îngerii și locuitorii lumii se vor prosterna în fața lor.
hla mi chak jar u-pa
HLA – MI CHAK JAR U-PA
înger om prosternare către a fi demn
Dacă suntem generoși și în același timp mintea [noastră] este îndreptată spre binele tuturor ființelor, [acest lucru] va da multă forță actului de dăruire. Un Bodhisattva este o binecuvântare imensă pentru întreaga lume.
A sprijini un Bodhisattva va mări efectul binefacerilor mele. Dacă îmi ajut Lama, îl sprijin în actele lui de binefacere (Lama care este o mare binecuvântare pentru toți), voi acumula multă karmă pozitivă. De aceea se spune că obiectul cel mai înalt, este cel care conduce ființele către iluminare, care mă conduce pe mine la iluminare.
A răni un Lama sau a face rău unui Bodhisattva, este o karmă extrem de grea. Mai grea decât a răni o persoană oarecare.
3. Chiar dacă va apărea o afecțiune mentală, ea va avea o influență mică datorită Bodhichittei.
Dacă avem bodhicitta în inimă, dar încă nu am ajuns la Nirvana, suntem în continuare sub influența afecțiunilor mentale. În mod normal, ele provoacă multe pagube. Dar în această situație chiar dacă ar apărea una, puterea ei de manifestare este foarte mică.
Cum putem vedea pagubele unei afecțiuni mentale? Deteriorarea sănătății, a frumuseții. Oamenii nu pot să stea în preajma unui om supărat, de exemplu.
Una dintre cele mai grele daune ale supărării, pe care nu o vedem, este distrugerea “rădăcinii binefacerii”. Aceste clipe de supărare sunt cele care ne provoacă îmbătrânirea, bolile și moartea noastră.
Pagubele supărării se acumulează încet-încet, fără să ne dăm seama. Acest lucru nu se va întâmpla unui Bodhisattva, care și-a dezvoltat bodhicitta. Datorită iubirii lui pentru toate ființele, chiar dacă acesta se va enerva, supărarea lui nu va avea aceleași efecte distrugătoare pe care altcineva normal le-ar simți.
4. Chiar și un act mic de bunătate va deveni o cauză de iluminare.
ge-wa chung-se tek-chen gyi chu
GE – WA CHUNG-SE TEK-CHEN GYI CHU
bună faptă cea mai mică Mahayana a Dharma
Deoarece Bodhisattva este motivat în permanență de binele întregii creații, mintea lui fiind impregnată de bodhichitta, chiar și atunci când va face o binefacere cât de mică, el va acumula multă karmă, iar fapta lui va deveni cauza care va determina atingerea iluminării.
De exemplu, când un Bodhisattva dă de mâncare unei vrăbioare, fapta lui mică va avea un efect imens asupra drumului lui spre iluminare.
5. Și cea mai mică faptă în activitatea lor conduce spre iluminare.
gye-se kyi chu-pa
GYEL-SE KYI CHU-PA
Bodhisattva a activitate
Orice activitate cât de mică, cum ar fi spălatul dinților, va deveni cauza iluminării. De ce? Un Bodhisattva nu-și spală dinții pentru el însuși, ci pentru a-și menține dinții sănătoși și implicit pentru a-și menține sănătatea corpului, ca să poată servi, ajuta pe toți ceilalți.
Orice faptă trivială va contribui la iluminarea lui. O astfel de persoană, datorită bodhichittei, va acumula neîncetat karma care îl va conduce la realizarea finală: iluminarea.
6. Pe dată ei devin copiii celor iluminați.
sang-gye nam kyi se-su gong
SANG-YE NAM KYI SE – SU GONG
Buddha (plural) de ei fiu – fiică considera
Toți Bodhisattva sunt foarte iubiți de toți Buddha și considerați ca fiind ca și copiii lor.
7. Toți ceilalți Bodhisattva văd în ei frați și surori.
jang-chub sem-pa nam kyi pun du gong
JANG-CHUB SEM-PA NAM KYI PUN DU CONG
Bodhisattva (plural) a frate / soră ca/precum consideră
Cel care a devenit un Bodhisattva va intra într-o mare familie, formată din toți Buddha și numeroși Bodhisattva. Toți Bodhisattva îi vor considera pe noii veniți ca fiind frații sau surorile lor.
8. Cine are bodhichitta, va urma calea cea mare, Mahayana.
tek-chen la shuk
TEK CHEN LA SHUK
yana maha în au intrat
Bodhicitta este aspectul lărgit al marii căi. Numai cel care a ajuns la bodhicittha, pășește cu adevărat pe calea cea mare, deci a intrat în Mahayana.
9. Cine are bodhicitta, va reuși în practica tantrică (va deveni Buddha pe parcursul unei vieți).
tse chik la sang-gye
TSE – CHIK LA TSANG – GYE
viață una în a deveni Buddha
Cel ce are bodhicitta este apt de a practica tantra și de a reuși în tantra.
Practica tantrică permite atingerea iluminării într-un timp foarte scurt, chiar și pe parcursul unei singure vieți sau în cel mult 16 reincarnări, care toate vor fi minunate. Și asta este nimic faţă de numărul infinit de vieți pe care le-am avut.
Chiar și cel care nu a ajuns la bodhicitta, poate intra în tantra și poate ajunge la realizări pe parcursul unei singure vieți, dacă este înzestrat și dacă pe parcursul practicii sale continuă să-și dezvolte bodhicitta.
Cine va veni cu mintea centrată pe el însuși, nu va avea nici o șansă în tantra. Este ca și când am lua o doză mare de morfină care ne-ar putea omorî. De aceea se spune ca tantra este un medicament foarte puternic.
10. Cine are bodhicitta, întrece prin strălucirea lui pe toți „Cei ce ascultă (ascultătorii)” și pe „Self-Made Buddha – Cei ce au devenit Buddha prin puterile proprii” – cei ce singuri au devenit Buddha.
nyen rang sil-gyi nu-pa
NYEN – RANG SIL-GYI NUN-PA
ascultător self-made Buddha a întrece prin strălucire
Cei ce urmează calea hinayana, sau aspectul îngust, practica lor este focalizată pe ei însuși.
Hina înseamnă calea de jos. Ea nu este o cale inferioară, este inferioară față de căile de deasupra ei. Numele căii creează confuzie. Calea nu este deloc inferioară, pentru că cei ce o practică ajung la realizări foarte înalte, numai că accentul în practica lor se pune pe ieșirea lor din suferință.
Calea hinayana cuprinde două grupe principale și anume “Cei ce ascultă“ și ”Cei ce au devenit Buddha prin puterile proprii”.
Cei ce se denumesc “Cei ce ascultă “ sunt cei care au auzit învățăturile Mahayana dar nu sunt pregătiți sufletește să o și practice. De aceea ei pot să asculte și chiar să învețe Mahayana, dar nu o vor practica.
Cei ce au devenit singuri Buddha, nu sunt de fapt Buddha și nu au ajuns singuri. Este doar numele lor dat acestei categorii. “Cei ce singuri au devenit Buddha”, nu sunt Buddha. Sunt persoane care în viețile trecute au avut mulți învățători dar care nu au dus drumul până la capăt.
Ei au ajuns în această viață doar ca să finalizeze drumul, de aceea nici nu caută profesori. Aceștia de la vârstă fragedă au tendința să se izoleze, merg în munți, în peșteri. Caută să-și perfecționeze și să-și finalizeze meditația. Ei pot ajunge la Nirvana dar nu și la iluminare. Numele lor este Pratyeka.
Strălucirea celui care are bodhicitta o întrece pe cea a tuturor “Ascultătorilor” şi pe cea a tuturor “Celor care singuri au devenit Buddha”.
Cursul 1: Cele trei căi principale
Primul nivel al studiului Lam Rim – calea treptată spre iluminare
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 6 – prima parte
Pentru a reuși pe drumul spiritual și ca să ajungem la țelul suprem (ultim), va trebui să cunoaștem cele trei căi principale. Calea în Budism se mai numește și “piatră de drum”.
Prima dintre ele se numește renunțarea. Cu alte cuvinte a renunța la a mai fugi după lucrurile lumești. A renunța complet este o mare realizare spirituală și foarte rară. Și pentru a ajunge la această realizare interioară avem nevoie de mijloace care să ne ajute, avem nevoie de a reflecta mult și de a face meditații.
a) Una dintre meditații am numit-o meditația “resurse și oportunități” sau “timp liber și belșug”.
b) A două meditație este meditația ”moartea și efemeritatea”
Prima meditație ne ajută să conștientizăm ocazia rară pe care o avem ca să ne naștem ca ființe umane și cât de deosebită este această asociere dintre karmă și condițiile în care trăim acum:
– viața ca om
– într-o țară cu legi care nu îngrădesc libertățile
– într-o lume în care Buddha a trăit și și-a transmis învățăturile
– și mai mult, învățăturile lui s-au păstrat
– nu suntem invalizi
– sau înapoiați mintali
– nu suferim de vreo boală care să nu ne permită să învățăm
– avem mijloacele necesare
– avem acum timp să stăm și să ascultăm învățăturile,
– avem profesori care ne învăță,
– există oameni care practică
– și de asemenea există oameni care au ajuns la realizări spirituale datorită acestui drum.
Aceste condiții (combinații) din punct de vedere karmic sunt aproape imposibile, probabilitatea este aproape de zero. Noi nu știm să apreciem aceste lucruri pentru că ne uităm la cei din jurul nostru și considerăm că totul este de la sine înțeles.
Trebuie înțeles că în istoria întregului univers toate aceste condiții sunt foarte rare. Și nu vorbim aici de istoria care a fost scrisă ci a întregului univers. Dacă am putea privi ființele din tot universul, am înțelege cât de incredibilă este viața pe care o avem. Și asta pe de o parte.
Pe de altă parte, această viață incredibilă pe care o avem este trecătoare, trece într-o clipă. Adevărul este că nici nu știm cât mai avem de trăit, să spunem 20, 30, 40, 50 de ani de acum înainte. Și asta este nimic față de cât timp ia ca să parcurgem tot drumul spiritual. Este nevoie de ani pentru a completa fiecare etapă a drumului.
Și fiecare etapă este necesară pentru a ajunge la țelul ultim. Scopul suprem este de a ajunge la corpul sublim al lui Buddha, un corp de lumină și o minte atotștiutoare.
În prima meditație sunt cuprinse 18 aspecte : ”8 oportunități și 10 resurse.”
A doua meditație este meditația asupra morții:
1. Care vine cu siguranță. Cu fiecare clipă ne apropiem de moarte, clipă care nu se mai reîntoarce.
2. Nu avem nici o idee când ea se poate întâmpla (incertitudinea momentului venirii ei)
Noi nu cunoaștem moartea decât în mod teoretic și atunci când se întâmplă altora. Nu suntem conștienți că, de când ne-am născut, purtăm cu noi semințele morții. Într-o bună zi corpul meu va deveni inert și fără conștiință, și adevărul este că nu am nici cea mai mică idee când se va întâmpla.
3. Atunci când moartea va veni, nu vom putea lua cu noi absolut nimic. Nu putem lua cu noi nici un lucru material, adică:
– nici averea
– nici corpul fizic de care mă îngrijesc și mă ocup tot timpul
– nici inteligența
– nici numele
– și nici reputația mea.
30 de secunde după ce vom închide ochii pe patul de moarte, tot ceea ce ne-a umplut viața va dispărea. Vom fi complet lipsiți de orice sens.
Sunt persoane care încă dinainte de a muri, își pierd memoria, nu-și mai recunosc familiile. Dar chiar dacă vom ajunge la acele momente cu mintea întreagă, totul va dispărea. Tot ceea ce a fost nu va mai fi și va veni o altă karmă.
Toată această lume de care suntem atât de captivați vine din inima noastră și în clipa morții se întoarce tot acolo. După moarte vom experimenta o altă karmă care nu va avea nici o legătură cu cea pe care am avut-o și asupra căreia nu am avut nici un control.
Atunci ce putem lua cu noi după ce vom muri? Afecțiunile mentale sunt singurele care vor veni după noi. Tot ceea ce vedem în jurul nostru sunt numai rezultatele karmei care a dat roade (ce s-a copt). Pe ele nu le putem lua.
Singurul lucru pe care îl putem lua cu noi sunt realizările spirituale care se exprimă prin controlul nostru karmic, sau prin creșterea șanselor noastre de a avea o karmă mai bună. Acestea le vom putea lua cu noi numai prin practica spirituală.
Khen Rinpoche spunea:
„Dacă ar veni cineva și v-ar spune «În 30 de zile voi veni la voi acasă, vă voi jefui și apoi vă voi omori, dar nu vă spun când am să vin.» Ce veți face? Veți aștepta 30 de zile ca să vă puneți zăvor la ușă? Nu, imediat vă veți ocupa ca să vă asigurați casa.”
Khen Rinpoche întreabă:
„Dar cu moartea cum stăm? Ea va veni oricum, nu știm când. Deci când ne vom pregăti pentru ea? Când ne vom pregăti [referitor] la ceea ce vom lua în curentul nostru de conștiință? ”
Gânduri cum ar fi: „Am destul timp, o să învăț Dharma după aceea. Trebuie să mă îngrijesc mai întâi de afaceri, de familie”. Toate acestea vin din convingerea că aveți control asupra problemelor. De obicei spunem: „Ce atâta grabă?… Încet, încet… După aceea….” Adevărul e că nu avem nici o idee când va veni acel „după aceea”, când va veni moartea.
Dacă vom face bine meditația asupra morții, conștientizarea că nu știm când ea va veni și că cel mai important lucru pe care îl avem este această clipă, ne va pătrunde profund.
Ceea ce fac acum este cel mai important lucru, pentru că, poate, nu voi mai avea încă o altă clipă. Poate că sună deprimant, dar adevărul este că toate aceste lucruri despre care v-am vorbit fac viața mult mai bucuroasă (mai plină, intensă), pentru că fiecare moment va căpăta un sens și va deveni important.
Voi începe să nu îmi mai pierd timpul cu prostii și îmi voi dedica viața celui mai important lucru pe care-l pot face.
În a șasea strofă se spune :
Când în acest astfel vei medita și dorul
Pentru plăcerile lumești, nici o clipă nu-l vei mai simți
Și zi și noapte în inima ta vei aspira
Ca eliberarea să o obții,
Numai atunci, renunțarea o vei găsi.
Care este criteriul de a ajunge la renunțare? Când nici o clipă nu ne vom mai gândi la plăcerile lumești și zi și noapte aspirăm spre libertate.
Am vorbit despre cele 8 gânduri lumești, de care ne ocupăm tot timpul, precum:
– lucruri
– reputație
– senzația de bine
– laude
Suntem bucuroși când le avem și triști când nu. Noi nu înțelegem de unde vin acestea. Suntem tot timpul preocupați pentru a le obține și fugim de lucrurile care nu ne plac.
Toate aceste gânduri ne mână tot timpul. Trebuie să mâncăm, să locuim undeva. Avem familie de care ne îngrijim, avem de lucru ca să ne câștigăm existența și nu suntem captivați de Dharma. Ea nu este scopul vieții, este doar un mijloc de a ajunge la iluminare.
Toate aceste lucruri doar mă sprijină acum pe drumul meu spiritual, pentru că, chiar și aceia față de care am obligația să mă îngrijesc vor muri dacă nu voi ajunge la iluminare. Nu-i pot ajuta cu adevărat. Când le va veni clipa, nu pot face altceva decât să-i țin de mână și să-i iubesc. Ei oricum vor pleca. Eu nu-i pot ține.
Singurul mod în care îi pot ajuta este să merg pe drumul meu spiritual.
Am vorbit despre oamenii care îmbătrânesc, corpul lor slăbește, se îmbolnăvește, figura lor nu mai este ceea ce a fost. Oamenii nu se mai interesează atât de ei pentru că sunt senili, înceți și neinteresanți. Bătrânii nu mai sunt în poziții de putere cum au fost și deci nu mai prezintă nici un interes pentru ceilalți.
Aceștia încep să înțeleagă situația în care se află și încetează de a mai spera ceva de la această viață. Toate acestea se vor întâmpla oricui în mod natural. Deci, dacă nu veți ajunge la renunțare, veți ajunge la bătrânețe cu timpul și atunci va fi prea târziu, pentru că nu veți mai avea capacitățile fizice și mentale de a practica.
După cum am spus, majoritatea bătrânilor în momentul când încetează să mai spere la această viață, nu înseamnă că au ajuns la renunțare, doar se îndepărtează de ea; ei își îndreaptă speranțele către viața viitoare. Și atunci încep să meargă la biserici, să devină religioși, să se roage.
Dar de fapt ceea ce fac este același lucru pe care l-au făcut de o viață. Acum totul s-a terminat, dar va fi bine în viitor. Poate vor avea o viață viitoare mai bună și iarăși vor ajunge în același loc la sfârșitul ei, asta numai dacă au avut șansa să se nască ca ființă umană. Iar șansa este aproape egală cu zero.
Ceea ce vrem să dezvoltăm este “aspirația de eliberare”, de a ieși din samsara. Poate că acum suntem într-o situație bună, dar, mai devreme sau mai târziu, karma se degradează. Șanse nu sunt, va trebui să se sfârșească în samsara, cu excepția cazului în care vom învăța cum funcționează karma și cum să semănăm karmă ieșită din comun care să ne poată scoate din samsara. Vă aduceți aminte ce este samsara?
Samsara este o condiție impusă, ce ne forțează din nou și din nou, în mod continuu, să ne aflăm într-un curent de părți impure.
Un element important al renunțării este de a reflecta și a aprofunda asupra a câtă suferință este în lume.
Sigur că nu ne place să ne gândim la aceste lucruri pentru că nu ne place suferința și lucrurile triste sau deprimante. Fugim de suferință dar adevărul este că lumea este plină de suferință.
Dacă deschidem televizorul, putem vedea câtă suferință este în întreaga lume și cât de multe forme are ea. Putem să spunem “Bine. Şi așa sunt prea mărunt să pot face ceva cu toate acestea… Mai bine nu mă uit.”
Într-un anumit sens este logic să-mi investesc energia în practică și nu de a sta demoralizat toată ziua. Dar până ne vom dezvolta renunțarea, va trebui să venim în contact cu suferința altora și în special cu a noastră ca să-mi pot deschide inima.
Când venim în contact cu suferința, poate fi foarte deprimant. Sunt oameni foarte sensibili care simt durerea și spun: ”Ce pot să fac în fața suferinței? Ce pot să fac cu toată durerea care este în lume?” Unii pot să o ia pe calea drogurilor, alții se sinucid pentru că au fost în contact cu suferința adâncă.
Nu pentru asta am venit să studiem. Aceasta este doar o primă etapă a drumului spiritual, după cum spun versurile ”zi și noapte în inima ta aspiră ca eliberarea să o obții”.
Dorința de eliberare nu se poate dezvolta dacă nu ne dezvoltăm aversiunea (dezgustul) față de această lume. Nu se va putea dezvolta dacă vom continua să sperăm în această lume, lucru care diminuează această dorință.
Buddha ne-a învățat cele patru adevăruri nobile:
– primul: adevărul despre suferință
– al doilea: ne descrie cauzele suferinței
– al treilea: că suferința are un sfârșit
– al patrulea: există o cale de a pune capăt suferinței (de a înceta suferința).
Datorită neînțelegerii lumii noastre, reacționăm greșit față de ea, de aceea continuăm să suferim. Dar Buddha ne spune că putem să sfârșim suferința.
Numai când vom înțelege vacuitatea, [doar atunci] vom înțelege realitatea în care trăim și ne vom putea elibera. De aceea Buddha ne-a învățat drumul către eliberare, iar dacă vom urma calea lui ne vom elibera.
Următorul subiect este karma
Dar înainte de a intra să vorbim despre karma vom vorbi mai întâi despre reîncarnări (metempsihoza – termen filosofic care se referă la transmigrația sufletului, în special la reîncarnarea acestuia după moarte – nu este în notițe) pentru că este foarte greu de vorbit despre karma și despre posibilitatea de a înceta suferința dacă nu înțelegem continuitatea curentului de conștiință.
În școli ni s-a predat că energia nu se pierde ci se transformă și că totul este energie. Ni s-au dat demonstrații și acum credem că așa este. Dar nu ne-au predat nimic despre conștiință.
Ne-au spus că energia nu se pierde, dar nu ne-au spus că nici conștiința nu se pierde. Credem în faptul că energia nu se pierde pentru că am fost învățați, dar nu credem că, conștiința nu se pierde, pentru că acest lucru nu am fost învățați.
În tradiția noastră, se spune că mintea vine o dată cu corpul și încetează odată cu el.
Dacă stăm să ne gândim bine, nu avem nici o dovadă că acest lucru este corect. Mulți dintre noi sunt sceptici față de faptul că conștiința noastră nu se pierde. Cum știm că sunt sceptici? Prin faptul că nu păstrează etica morală ca pe ochii din cap.
Dacă am fi înțeles că, conștiința nu se pierde, că o purtăm cu noi în existența următoare – într-un alt corp, cu un alt nume, poate pe o altă planetă și că purtăm cu noi toate rezultatele karmice ale faptelor noastre, atunci am fi păstrat cu strictețe etica morală.
O explicație logică a continuității conștiinței
Copiii, când merg la școală, încep să învețe în clasa întâi, apoi trec la clasa a doua. Profesoara presupune că cel care învață în clasa a doua poartă cunoștințele pe care le-a primit în clasa întâi. În acest mod presupunem că purtăm în mintea noastră semințe. Adică ceea ce am învățat, a lăsat amprente în conștiință, și astfel putem să continuăm mai departe.
Deci într-un fel credem că, conștiința elevului din clasa a doua este o continuare a conștiinței a aceluiași elev din clasa întâi. Deci nu este nici o problemă să credem că există o continuitate, că există o legătură între conștiința mea de astăzi cu conștiința pe care am avut-o ieri.
Atunci care este problema? Problema este că noi credem că ea se întrerupe undeva. La început și la sfârșit.
Iar aici avem o problemă logică. Dacă eu cred că între ieri și astăzi este o legătură, adică mintea mea de ieri este legată de mintea mea de astăzi:
– atunci dacă mă întorc încă o zi înapoi
– și mă mai întorc încă o zi înapoi
– ajung la mintea pruncului care am fost
– apoi la fătul din uterul mamei
– și apoi ajung la prima clipă a procreării când viața mea a început.
Conform budismului, conștiința se conectează chiar în momentul în care sperma fecundează ovulul. Întrebarea este, ce precedă acest moment? Timpul poate oare să dispară? Timpul începe în acest moment dintr-o dată? Oare n-a mai existat nici o clipă înainte? Dacă a existat o clipă în conștiința mea, înainte de clipa actuală, atunci cum ar putea să nu mai existe nici o clipă înainte de momentul fertilizării?
Este adevărat că fătul nu a existat înainte de fecundație, dar noi nu ne referim la corp, ci la conștiință. Conștiința este cu totul altceva decât corpul.
Conștiința mea nu are nici o proprietate fizică.
– nu o putem cântări
– nu o putem arde
– nu o putem limita, spre deosebire de corpul fizic care este limitat în timp. Pot să mă întorc la orice moment din trecut și pot să anticipez viitorul.
Corpul este limitat în spațiu, pot să fiu doar într-un singur loc la un moment dat. Dar nu și conștiința mea, eu pot merge cu ea dacă vreau acum la Paris. Ea nu este limitată nici în timp, nici în spațiu, nu poate fi distrusă nici de foc și nici de bomba atomică. Conștiința nu poate fi atinsă.
Când cineva moare credem că dacă corpul este mort atunci și mintea este moartă. Dar corpul și mintea sunt două lucruri diferite.
Lama Dvora povestește că atunci când Khen Rinpoche a părăsit lumea, corpul a încetat să mai funcționeze din punct de vedere clinic. Nu mai respira, nu mai avea puls, și cu toate acestea cinci zile a rămas în meditație. Mintea lui încă mai exista în corpul care din punct de vedere medical era mort.
Cum s-a știut acest lucru? Corpul încă mirosea bine, avea culoare. Mintea continua să funcționeze. Mulți Lama au venit să-l însoțească în acest proces. După ce mintea a părăsit corpul, lama a fost incinerat. Lama Dvora-hla spune că multe minuni s-au întâmplat după aceea, fapt care dovedește cine fusese Khen Rinpoche.
Știm atât de puțin despre minte.
Noi facem o greșeală logică când deducem că ceea ce se întâmplă cu corpul meu se va întâmpla și cu mintea. Nu avem nici o dovadă referitor la acest raționament logic.
Acum puteți să spuneți că nu v-am adus nici un argument logic asupra faptului că mintea continuă, dar nici voi nu puteți să-mi demonstrați că ea nu continuă.
Karma
Dacă este corect faptul că mintea continuă după ce trupul moare, atunci putem spune că și karma va veni după mine, iar forma pe care o voi primi va suporta consecințele faptelor făcute în trecut. Dacă am acceptat acest fapt, va trebui în continuare să aprofundez cunoștințele mele asupra procesului karmic, asupra mecanismului ei.
Amprente mentale
Dacă mă comport într-un anume fel sau spun ceva, sau mă gândesc la ceva, acestea fiind cele trei moduri de a mă exprima, toate aceste acțiuni vor lăsa amprente în conștiința mea. Este ca și când aș deține o videocasetă pe care se imprimă tot ceea ce fac, spun și gândesc.
Chiar și atunci când am uitat ceea ce am făcut, am spus sau am vorbit, mintea mea nu uită. Ea reține foarte exact orice faptă cu toate nuanțele ei. Și în principal motivația (motivul) din spatele faptei.
Dacă dau cuiva o bomboană, ce anume înregistrează mintea? Ea înregistrează faptul că am luat bomboana, am făcut câțiva pași și am întins mâna și am dat bomboana persoanei. Atunci ce va defini fapta mea ca fiind dărnicie? Ceea ce definește fapta este semnificația pe care i-o dau.
Toată acțiunea mea a fost să mut un obiect dintr-un loc în altul. Nu acest lucru este important, pentru că în permanență mutăm lucruri, corpul se mișcă. Dar când dăruiesc ceva, mintea mea înregistrează motivul. Iar 90% din faptă este motivația ei.
Este adevărat că majoritatea timpului facem lucrurile automat. Și rostul pentru care venim să învățăm este să mărunțim [să analizăm în detaliu] lucrurile, ca să nu ne mai comportăm automat. Și pentru aceasta va trebui să facem multe meditații analitice.
Cu cât vom progresa mai mult, cu atât vom putea încetini filmul vieții și în final vom înțelege realitatea pe care o trăim. În acest proces de învățare, reflecție și meditație, putem să încetinim timpul, pentru a putea observa exact ceea ce facem, cui facem, de ce facem și cum facem lucrurile.
Numai atunci vom avea șansa de a ne elibera din acest automatism care ne conduce și asupra căruia nu avem nici un control și care ne provoacă (ne cauzează) suferința.
Atunci când dăruiesc ceva și realizez în mod conștient sensul (semnificația) faptei, las în mintea mea amprente care atunci când vor da roade voi putea ajunge la iluminare.
Când dăruiesc ceva:
– persoana primește ceea ce dăruiesc
– înțeleg procesul, iar rezultatul va fi să primesc înapoi generozitate
– iar dacă aș fi un boddhisattva care înțelege mecanismul, fiecare lucru îl voi transforma într-un mijloc de a ajunge la iluminare. Fiecare acțiune a mea va deveni un mijloc care mă va ajuta să progresez pe drumul iluminării.
În acest proces, de a dărui, sunt pe deplin conștient că acțiunea mea de generozitate, o dată, va reveni asupra mea în viitor și a doua oară că acționez spre binele tuturor ființelor, pentru că iluminarea mea va fi o binecuvântare pentru toată creația. Acțiunea mea va acumula dintr-o dată o karmă enormă, diferită de aceea pe care aș acumula-o atunci când aș acționa automat, doar din bunătatea inimii.
A dărui din inimă este un gest minunat, dar forța acțiunii este slabă, nu eliberează. Fapta va trebui să fie însoțită de înțelepciune pentru ca karma să devină intensă și să ne poată elibera.
Dalai Lama denumește “egoism iluminat”, deoarece egoismul se reflectă prin înțelegerea că acțiunea pe care o întreprind este o acțiune binecuvântată, eu sunt binecuvântată și toată creația este binecuvântată.
Acest lucru mă va ajuta să înaintez pe drumul iluminării. Numai când înțeleg acest lucru, fapta mea va prinde putere, iar dacă nu înțeleg, efectul unui act de generozitate făcut automat, va fi slab din punct de vedere karmic.
Semințele karmice
Orice acțiune lasă la sfârșitul ei o amprentă în curentul de conștiință. Noi denumim această amprentă – sămânță karmică, Bakchak (bag chags – བག་ཆགས) în limba tibetană. Câte semințe ca acestea există? 64 sunt într-o pocnitură din degete. Mintea înregistrează foarte repede, tot timpul.
Pentru a putea înțelege cum îmi lucrează mintea, va trebui să-i încetinesc ritmul și pentru asta ar trebui să mă izolez de stimulii externi, să ies la retreat prelungit. Procesul de încetinire a curentului de gânduri se petrece numai în meditație profundă, în concentrare focalizată.
Numai atunci putem experimenta și ajunge la înțelegerea interioară a modului în care mintea lucrează și lasă amprente. Până atunci nu avem nici o idee și totul va decurge automat.
Procesul de maturizare a semințelor
Toate semințele karmice pătrund în subconștient și funcționează ca un incubator. Perioada de dezvoltare poate să dureze o lună, un an sau chiar și mai multe reîncarnări (cicluri de viață).
Ele rămân în subconștient precum avioanele pe pista de decolare. Când le vine timpul să decoleze sau condițiile au devenit prielnice atunci semințele germinează (încolțesc). Procesul este exact ca cel din natură. Când pământul este bun, este soare, umiditate și după o ploaie bună, sămânța încolțește.
Ce înseamnă că sămânța germinează? Sămânța ne va determina realitatea. Adică ceva se va întâmpla în viața noastră.
Bakchak-urile răsar și ne creează realitatea. Fiecare eveniment din viața mea se datorează germinării semințelor.
Nimic nu există în viața noastră care să nu fie rezultatul germinării unei astfel de semințe, deoarece nu se întâmplă nimic fără o cauză. Și toate aceste rezultate împreună cu cauzele lor sunt semințele pe care le-am semănat în curentul nostru de conștiință, prin ceea ce am spus, gândit și făcut.
Majoritatea karmei este stabilită de gânduri
Accentul se pune în special pe ceea ce am gândit. De ce? Pentru că tot timpul gândim. Nu tot timpul spunem sau facem lucruri. Mintea în permanență gândește, iar fiecare dintre gânduri sunt înregistrate.
Dacă am avut un gând de generozitate – se imprimă generozitate. Dacă am avut un gând de a mă îngriji – se imprimă îngrijirea de sine. Dacă mă gândesc că “îmi sunt obligați” sau ”de ce sunt ei atât de enervanți?” – se imprimă ranchiună sau lamentare.
Cu cât mă voi plânge sau voi purta pică, cu atât mai mult îmi voi dezvolta tendința de a continua să gândesc în același mod. Aceste gânduri, când le vine termenul în viața mea apare un eveniment, acumulează energie. Adică ori voi deveni un ranchiunos ori mă voi afla într-o societate de oameni care nu știu decât să se plângă.
Cauza pentru care există podea sub picioarele mele este germinarea unei semințe. Ce fel de sămânță? Acea sămânță pe care am semănat-o atunci când am susținut sau am adăpostit pe cineva.
Faptul că nu pot să trec prin zid este numai din cauză că mintea mea este limitată. Pentru că dacă încep să cercetez peretele, voi constata că el este format din molecule și atomi. Și dacă mă voi uita mai adânc voi constata că totul este gol. Și cu toate acestea nu pot să trec prin el. Există oameni care și-au dezvoltat puteri paranormale și ei pot să străbată un perete sau pot să meargă pe apă, așa cum a mers Iisus. Limitarea noastră este doar în funcție de cât de pură este mintea noastră.
Am vorbit nu demult despre cele 5 agregate impure. De ce am un corp fizic care nu poate să treacă prin zid? Tocmai datorită acestor agregate care sunt impure. Este oare important să trec prin zid? Nu. Dar poate câteodată este important: în cazul în care ar fi cineva în spatele zidului care ar avea nevoie de ajutorul meu.
Toată lumea care ne înconjoară se datorează conștiinței noastre. Nu există nici un lucru fizic care să aibă o existență proprie de sine. Atunci când spunem “acest lucru este fizic” vom face din el zid prin care nu se poate trece.
Dar dacă l-am descompune prin analiză – nu am găsi nimic. Totul vine din minte. De ce mă pot mișca prin aerul din fața mea care și el este format dintr-un cumul de molecule și prin perete nu pot trece? Pentru că mintea mea face asta. Este doar germinarea unei semințe karmice.
Prima frază care deschide capitolul 4 din Abhidharma Kosha este:
Le le jikten natsok kye
Le — karma
Al doilea Le — din
Jikten — lume
Jik — înseamnă ceva care se degradează
Ten — bază
Cu alte cuvinte o bază care se degradează – este sensul lumii. Ceva trecător. Ceva ce creăm și se dizolvă în momentul morții. Lumea creată dispare.
Natsok — varietate, diversitate
Kye — se nasc
Diversitatea lumilor vine (se naște) din karmă.
Toată lumea mea – fizică, mentală, durerea, plăcerea, agresiunea, liniștea, copiii, oamenii, animalele, cerul, soarele – vine din karmă.
Cu cât vom înțelege mai bine esența (natura) minții, cu atât vom fi cu mult mai atenți la ceea ce semănăm (la acțiunile noastre), la ceea ce depunem în curentul nostru de conștiință, pentru că acest lucru va determina exact aspectul (calitatea) vieții noastre viitoare.
Și nu mă refer la viața din acest moment, pentru că ceea ce se petrece acum este rezultatul faptelor mele trecute, asupra cărora nu am acum nici un control. Viața pe care o trăiesc acum este rodul a ceea ce am semănat în trecut, iar acum pomul este deja aici. Atunci, ce pot face în prezent?
Singurul lucru este să înțeleg cum voi reacționa în prezent. Dacă cineva vine acum și ţipă la mine și știu că acest lucru se întâmplă pentru că în trecut eu am țipat la alții (și nu neapărat la aceeași persoană), și știu că în acel moment am lăsat o amprentă (bakchak) în conștiință, iar aceasta a decis să dea roade, adică aud că cineva țipă la mine, primul lucru pe care îl voi face este să nu mai țip la el.
Dacă persoana este supărată pe mine acum, iar eu mă voi supăra din nou pe ea, nu fac decât să mă asigur că în viitor va reveni iar în viața mea și va continua să fie supărată pe mine și să țipe la mine. Acesta este singurul mod în care îmi creez realitatea, adică modul cum (de exemplu) îl creez pe cel care vine și țipă la mine.
De aceea se spune că lumea pe care o trăiesc vine din karmă.