Lecția 3 – ACI 17

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 3

 

Moralitatea lui Bodhisattva

În această lecție vom rezuma pe scurt Cursul 7 a cărui subiect este moralitatea unui Bodhisattva, jurămintele Bodhisattva.

Bodhisattva

Cine este un Bodhisattva?

Un Bodhisattva este o persoană care își dedică toată viața și toată energia pe care o are, pentru a deveni binecuvântarea supremă pentru toate ființele, de a le face bine cât mai multor oameni și cât mai repede posibil.

Acesta este Bodhisattva și își dedică întreaga viață acestui lucru și se antrenează să facă asta.

Care este cel mai bun lucru pe care îl poate face cineva în această viață? Să atingă iluminarea, pentru că numai atunci va putea să ajute toate ființele în mod simultan și suprem, exact după cum are nevoie fiecare.

Așadar, cel care pornește pe această cale și se antrenează de a deveni un Bodhisattva, are nevoie de jurămintele Bodhisattva.

Trei seturi de jurăminte

Așadar, în general, există trei seturi de jurăminte:

1.   Jurămintele de eliberare

Primul set – este numit „jurămintele de eliberare” sau „jurămintele de eliberare personală” sau jurămintele Pratimoksha.

Acestea sunt jurăminte menite să ne ajute să ne eliberăm de suferința personală, să creăm o lume în care nu mai suferim, iar acest lucru îl facem prin a ne antrena de a nu mai provoca altora suferință altora.

Deci acesta este primul nivel de moralitate, care este de bază și foarte important –

Cele zece precepte de eliberare

a.   Să nu ucizi.
b.   Să nu furi.
c.   Să nu comiți adulter. Sau comportament sexual inadecvat, care înseamnă mai mult decât a nu comite adulter. Dar a nu comite adulter este primul lucru pe care trebuie să-l oprim pentru a nu răni oamenii.

Acestea sunt legate de corp, iar următoarele sunt legate de vorbire:

d.   Să nu minți.
e.   Să nu provoci dezbinare, ceea ce include calomnia, bârfa, defăimarea.
f.   Să nu vorbești vulgar, dur, necuviincios, să nu țipi.
g.   Să nu vorbești inutil, fără sens.

Ultimele precepte sunt trei aspecte ale minții:

h.   Să nu râvnești. Adică, nu numai să nu râvnim, dar nici să ajungem în situația stupidă în care nu ne bucurăm când cineva o duce bine. Să-l invidiem când a realizat ceva bun, sau a fost apreciat sau lăudat. Spunem: „Chiar că nu merită asta” sau „De ce nu eu?”. Toate acestea ne produc suferință.

Această gândire este ferm înrădăcinată în ignoranță. Dacă doresc să-mi fie mie bine și nu mă bucur sincer de binele celuilalt, sau nu-l încurajez, sunt invidios pe celălalt, atunci ce fel de semințe plantez? Cum se poate întoarce binele la mine?

Deci, cel care dorește să-i fie bine, înțelege că trebuie să aplice antidot – să se bucure de fiecare dată când cuiva îi este bine, indiferent cine este, chiar dacă este dușmanul sau concurentul lui.

i.   Bucuria de răul altuia, răutatea, rea voința. Este mintea care caută să-i rănească pe ceilalți. Dorim răul altuia, nu încurajăm, sau ne bucurăm de necazul altuia. Râdem de cel care a eșuat sau a dat greș. Toate știrile de la televizor sunt despre cei care au suferit eșecuri, nu au izbutit. Spunem: „O Doamne, am putea auzi puțin mai mult despre asta?” Așa reacționăm. Avem multă ipocrizie în legătură cu asta.

Ultimul precept este:

j.   Ignoranța – concepția greșită care nu înțelege de unde vin lucrurile și, prin urmare, le caută în locul nepotrivit și este dispusă să-i rănească pe alții pentru a le obține.

 

Jurămintele pe viață

Există și o versiune mai restrânsă, formată din cinci jurăminte, care este mai ușoară într-un anumit sens.

Există jurămintele călugărilor, iar pentru cei care nu sunt călugări există o versiune care spune:

a.   Să nu ucizi un om sau un făt uman. Aceasta este o versiune restrânsă. După cum am văzut în preceptele de eliberare se spune – să nu ucizi în general.
b.   Să nu furi ceva de valoare, ceva scump.
c.   Comportamentului sexual necorespunzător, se restrânge aici la a nu comite adulter.
d.   Să nu minți.

Acestea se numesc „cele patru de bază”, deci aceasta este baza.

Apoi se adaugă încă unul, și anume:

e.   Să nu consumi droguri și alcool, tot ceea întunecă mintea. Oricine dorește să se elibereze – instrumentul lui de eliberare este mintea. Mintea este cea care ne leagă de suferință dar și cea care ne eliberează, de aceea, orice lucru care ne întunecă mintea acționează în mod contrar eliberării. Așadar, cel care este serios pe calea lui de a se elibera, va trebui să renunțe la tot ceea ce îi stăvilește calea.

Deci acesta este primul nivel sau primul set de jurăminte.

2.   Jurămintele Bodhisattva

Acestea vin și spun – nu numai că învăț să nu le mai fac rău altora, dar mă antrenez să le aduc și binecuvântări.

3.   Jurămintele Tantrice

Nivelul superior jurămintelor Bodhisattva este nivelul jurămintelor tantrice. Scopul jurămintelor tantrice este același cu cele ale unui Bodhisattva, doar că este făcut mult mai repede.

 

Aripi spre iluminare

Și când vorbim despre jurăminte, avem tendința să ne gândim la ele ca la ceva care ne limitează, ne îngrădește, care ne privează de plăceri.

Nu acesta este sensul jurămintelor. Cu toții am auzit de Matthieu Ricard – călugărul francez. Când a descris jurămintele, a spus:  „Ființele iluminate au venit și mi-au dat aripi să zbor repede spre iluminare”.

Asta înseamnă jurăminte. Cel care le respectă, lumea lui se va schimba foarte repede. Așadar, vă invit să nu priviți jurămintele ca pe ceva greu, apăsător sau care vă îngrădește, ci ca pe ceva care vă poate elibera de suferință.

 

Facem și auzim

Aceste seturi de jurăminte – jurămintele de eliberare personală în versiunea jurămintelor monahale și jurămintele tantrice – în ambele cazuri nu este obișnuit să fie predate înainte de a fi primite. Mai întâi, persoana va trebui să se angajeze să le ia și apoi i se explică la ce s-a angajat. Asta înseamnă „facem și auzim”.

Dacă vreți să știți despre jurămintele monahale, le puteți găsi pe site-ul nostru pe internet. Asta vă poate oferi o anumită direcție, un anumit azimut pentru a purifica diferite aspecte ale vieții voastre, poate fi foarte util și foarte eliberator, pentru că acesta este scopul lor – să elibereze.

Deoarece jurămintele tantrice sunt secrete, ele sunt predate doar după primirea inițierii tantrice.

 

Jurămintele Bodhisattva

Jurămintele Bodhisattva sunt diferite. Este permis și recomandat să le predăm înainte de a le conferi. Deci, oricine dorește să primească jurămintele bodhisattva trebuie mai întâi să învețe la ce se angajează.

Mulți Lama dau jurămintele fără să le explice. Uneori, Lama organizează o ceremonie în tibetană, iar oamenii nici măcar nu știu că li s-au dat jurămintele bodhisattva. Ele nu sunt de folos dacă nu știți că le-ați luat.

De aceea Geshe Michael a creat acest curs.

Modul de viață al unui bodhisattva este cu totul ieșit din comun.

În jurămintele bodhisattva se regăsesc toate cele șase perfecțiuni, pe care omul le cultivă pe calea către iluminare. Aceste perfecțiuni caracterizează un bodhisattva, pe acela care îi iubește pe ceilalți mai mult decât pe sine însuși și care este dispus să-și trăiască viața astfel.

Jurămintele bodhisattva sunt incluse, de asemenea, în fiecare inițiere tantrică. Adică, ele fac parte din inițierea tantrică.

Există tantre mai joase și tantre înalte:

      • În tantrele mai joase – uneori jurămintele de bodhisattva – sunt jurămintele tantrice.
      • În tantrele înalte – există încă un nivel deasupra acestora.

Deci:

a.   Am spus că trebuie să le învățăm înainte de a le primi. Nu vom trece aici peste toată învățătura. Pentru asta este nevoie de cursul 7, care se găsește în întregime pe site, datorită eforturilor depuse de colegii din sangha. Și vă mulțumesc foarte mult pentru asta.
b.   Apoi trebuie să le primim.
c.   Toate aceste nu sunt încă suficiente. Ca schimbarea să aibă loc în viața voastră, trebuie să le respectați, trebuie să le practicați.

 

Practica cu jurămintele

Avem șaizeci și patru de jurăminte, iar când începem să le detaliem, sunt de fapt mult mai multe. De asemenea, există jurăminte suplimentare care nu sunt incluse în cele șaizeci și patru, dar ele sunt împreună cu jurămintele bodhisattva.

Datorită numărului mare de jurăminte pe care trebuie să le introducem în viața noastră și să le respectăm, este bine să ne folosim de carnețel.

În carnețel fiecare pagină este împărțită în șase pătrate. În fiecare zi, la fiecare două sau trei ore, îl deschidem și urmărim unul dintre jurăminte. În fiecare pătrățel notăm câte un jurământ.

Ideea este de a urmări ceea ce se întâmplă în mintea noastră în legătură cu acel jurământ și, cu această ocazie, învățăm și jurământul.

Este foarte important să nu ne judecăm sau învinui, pentru că avem nevoie de timp să ne obișnuim cu jurămintele. Trebuie să înțelegem că acest carnețel este un instrument de antrenament, un instrument de a ne obișnui cu jurămintele și care ne ajută să vedem ce se întâmplă cu adevărat în mintea noastră.

Cu toții avem toată intenția de a fi buni, ea nu este suficientă, nu eliberează, altfel toți cei care au intenționat să fie buni ar fi deja iluminați. Nu este suficient. Trebuie să fie mult mai sistematic, mai metodic.

Carnețelul este un instrument de urmărire a jurămintelor foarte serios, care vă poate duce pe un drum lung spre libertate, spre iluminare.

De asemenea, și studiul jurămintelor este foarte important. Dacă ne uităm la formulările scurte ale jurămintelor, uneori nu este clar ce spune jurământul, cum ar fi: „Să nu mărturisești contrariul”. Ce înseamnă „să nu mărturisești contrariul”? Înseamnă să nu minți despre realizările spirituale. Să nu spui: „Am perceput direct vacuitatea” când de fapt nu am perceput-o. Sau „Am bodhicitta” când nu o am.

De aceea, avem nevoie de comentatori care să vină să ni le explice. În română am inclus deja informațiile din comentarii în traducerea jurământului.

Bodhichitta

Motivația de a lua jurămintele bodhisattva este bodhichitta.

Ce este bodhichitta? Bodhichitta – este evoluția compasiunii. Când practicăm compasiunea și o ducem la niveluri din ce în ce mai înalte, la apogeul dezvoltării sale, ea se transformă în bodhichitta.

Uneori, când vreți să complimentați pe cineva pentru bunătatea lui, pentru binele pe care îl face în lume, spuneți: „Este un bodhisattva”.

Acest lucru este inexact, deoarece nu oricine care face mult bine în lume este un bodhisattva, iar un bodhisattva poate fi bodhisattva fără ca activitatea sa să se manifeste neapărat în exterior în orice moment.

Este important să înțelegem că bodhichitta nu este același lucru cu bunătatea. De asemenea, nu este același lucru cu compasiunea sau cu iubirea. Este un nivel cu mult mai înalt decât aceste două lucruri.

 

Definiția bodhichittei

 Definiția bodhichittei, dată de Lordul Maitreya este următoarea:

Semkye Pani Shendun chir
Yangdak Dzokpay Jangchub Du

Jangchub este cuvântul pentru iluminare,
a dori, a aspira,
Dzok pay – absolut, total.
Yang dak – complet.
Yangdak Dzokpay
înseamnă absolut completă.

Deci, Yang dak dzok pay jang chub înseamnă iluminare absolut completă sau se mai poate spune și iluminare totală. Tibetanilor le place să repete cuvintele, să spună atât „complet”, cât și „absolut”.

Deci, a aspira la iluminarea completă sau totală.

Shen înseamnă celălalt, alții.
Dunîn beneficiul, interesul, bunăstarea celorlalți.
Shendun chir împreună – în beneficiul celorlalți.

Sem înseamnă gând sau minte,
Kye – înseamnă ceva care se trezește, sau Kyepa.

Deci, Semkyepa – înseamnă mintea care se trezește, sau gândul care se ridică în noi și care aspiră să ne aducă la iluminarea completă pentru binele celorlalți, pentru binele ființelor.

În română am tradus:

„Bodhicitta este aspirația de a atinge iluminarea absolut completă pentru binele tuturor ființelor.”

 

Începem cu pași mici

Bodhisattva începe cu mici acte de bunătate.

Maestrul Shantideva, care este prințul tuturor bodhisattva, spune: „Începe să  dai un morcov, începe prin a da legume, începe de la nivelul în care poți da și te simți bine”. Pentru că este important ca dăruirea/dărnicia să vină din inimă, altfel karma nu are putere.

Așadar, începem cu dăruirea și, treptat, ea se va intensifica. Dăruirea nu se referă numai la lucruri, ci la a dărui iubire, adăpost și Dharma.

Bodhisattva nu se mulțumește doar cu a oferi oamenilor hrană și adăpost, mângâiere sau iubire. El își spune: „Eu nu doresc doar să ajut oamenii care suferă, ci doresc ca ei să nu mai sufere deloc. Doresc să ajung în acea situație în care nu mai există suferință în viața mea.”

Aceasta este o muncă cu mult mai mare decât a da o bucată de pâine celui flămând. Pentru că dacă înțeleg că tot ce apare în lumea mea vine din mintea mea, din acele mici imagini care se află acolo, create de amprentele mentale pe care le-am lăsat în minte prin faptele, gândurile și vorbele mele în lume – atunci va trebui să-mi purific mintea.

Așadar, un Bodhisattva care nu mai suportă să vadă oameni chinuiți de durere, de suferință, își spune: „Îmi dedic întreaga viață, pun totul în joc pentru a ajunge la iluminare, astfel încât să nu mai existe suferință în lumea mea.” Aceasta este evoluția supremă a compasiunii, compasiune care nu mai poate suporta nici măcar o clipă să vadă o ființă care suferă.

Toate ființele suferă în permanență,

–   fie că se află în acest moment într-o stare de suferință acută, fie că le doare ceva, fizic, mental sau sufletește,
–   fie că această suferință este pe cale să vină, fie că se află între două astfel de evenimente.

Iar bodhisattva înțelege adânc acest lucru. El nu va sta cu mâinile-n în sân până când nu va ieși din samsara, din această situație în care este constrâns de afecțiunile mentale și de karma să experimenteze ceea ce vine.

Deci, aceasta este definiția bodhichitta.

 

Cele două tipuri de bodhicitta

Există două tipuri de ceremonii pentru persoanele care doresc să primească jurămintele bodhisattva:

1.   Bodhichita la nivel de dorință

Primul tip de ceremonie este acela în care omul își spune: „Doresc ca viața mea să fie dedicată eliminării suferinței ființelor și mă angajez să-mi antrenez mintea în această direcție”.

Și asta înseamnă foarte mult. De a ne obișnui cu gândul să dorim de a ajunge la iluminare cât mai repede posibil pentru binele celorlalți și să ne dedicăm viața acestui scop.

În trecut, se obișnuia să se ia jurămintele la primul nivel, după care se mai aștepta încă un an până la următorul nivel.

2.   Bodhicitta la nivel de acțiune

Următorul nivel este de a ne angaja să acționăm ca un bodhisattva. Nu doar să gândim ca un bodhisattva, ci să acționăm ca un bodhisattva. Adică, să învățăm despre jurămintele bodhisattva, să le luăm și să ne antrenăm în a le respecta bine, ceea ce presupune multă muncă.

Astăzi oamenii își pot lua jurămintele în aceeași ceremonie, fără să mai fie nevoie de a aștepta un an. La ceremonie unii își pot lua jurămintele la nivel de dorință, iar alții la nivel de acțiune. Ei spun aceleași cuvinte în cadrul ceremoniei „mă angajez” dar se gândesc în sinea lor la ceea ce se angajează, iar asta este suficient.

 

Jurămintele de eliberare sunt o bază esențială pentru jurămintele bodhisattva.

Înainte de ceremonia jurămintelor bodhisattva, se face ceremonia de luare a jurămintelor de refugiu și a preceptelor de eliberare: cele 10 precepte de eliberare și cele cinci pe viață – care merg împreună cu jurămintele de refugiu.

Pentru ca jurămintele bodhisattva să aibă efect, trebuie mai întâi să ne angajăm la nivelul jurămintelor de eliberare, deoarece nu are sens ca cineva care nu este dispus să se angajeze să nu mai facă niciun rău ființelor, să spună „Mă angajez să acționez pentru binele tuturor ființelor”. Asta nu va funcționa.

Marele Je Tsongkapa, care a trăit în Tibet între anii 1357-1419, a fost un om spiritual excepțional, care a avut conștientizări profunde încă de la o vârstă foarte fragedă; poate cel mai mare om care a existat vreodată pe această planetă.

El va fi unul dintre următorii Buddha. Se spune că va fi numărul unsprezece pe linie. O mare parte din învățăturile pe care le primim se bazează pe comentariul lui Je Tsongkapa și o mare parte din toate învățăturile noastre se bazează pe Je Tsongkapa, pentru că el a fost un adevărat geniu spiritual.

Pe vremea lui Je Tsongkhapa, era răspândită opinia că, întrucât moralitatea bodhisattva este mai înaltă decât cea a jurămintelor de eliberare – și acest lucru este adevărat – atunci cel care s-a angajat la nivelul mai înalt nu mai trebuie să se preocupe atât de mult de nivelul mai scăzut.

Je Tsongkhapa a spus că „această opinie este precum grindina care distruge toate recoltele”. Ce recolte? Capacitatea de a aduce binecuvântare ființelor.

De exemplu, nu trebuie să fii atent la „a nu minți”, pentru că tu ții jurămintele bodhisattva. Je Tsongkapa a răspuns: „Acest lucru va distruge întreaga recoltă a ceea ce un bodhisattva poate produce, toată binecuvântarea pe care o poate aduce milioanelor de oameni din lume”.

De fapt, jurămintele bodhisattva și cele tantrice – nu au niciun sens, nu vor funcționa, fără primul nivel al jurămintelor de eliberare.

Și invers; cel care respectă cu strictețe jurămintele de eliberare, cu fapta, vorba și gândul de-a lungul timpului, într-un mod pur – va începe să aibă experiențe tantrice fără ca el să-și dea seama.

Va începe să întâlnească o realitate diferită chiar și numai din acest motiv.

Lama Dvora povestește: „Cu mulți ani în urmă, când fiica mea era mică, s-a îmbolnăvit și am căutam un leac pentru durerea ei. Am dat peste o doctoriță care era vegetariană și ne-a sfătuit să trecem la vegetarianism. Nu numai că am devenit vegetarieni, dar am devenit și vegani la vremea respectivă, iar fata s-a vindecat. Și, fără să ne dăm seama am intrat în problema cruzimii față de animale și a compasiunii pentru animale, iar datorită acestui fapt am menținut vegetarianismul timp de decenii.

De fiecare dată când cineva îmi oferea carne și refuzam să mănânc, imediat venea ideea cruzimii față de animale și a compasiunii pentru animale. Așa că am practicat respectul pentru viață la acest nivel fără a lua un jurământ, fără să știu măcar despre „jurăminte”, „budism” și „Dharma”. Pur și simplu am practicat compasiunea față de animale, care este o formă de respect pentru viață, timp de decenii. Și nici măcar nu am luat acest jurământ. Asta m-a adus la profesorii mei.

Dacă respectați cu multă atenție cele zece jurăminte pentru o anumită perioadă de timp – se vor întâmpla miracole în viața voastră. Veți întâlni deja și celelalte jurăminte și ceilalți învățători și veți dori să urcați la nivelurile următoare.

Cine poate conferi jurămintele?

    • Cel care poate conferi jurămintele poate fi călugăr sau nu. Desigur este mai bine dacă ar fi călugăr, dar nu este obligatoriu.
    • Și mai bine ar fi dacă are avea competența de a vă oferi jurămintele tantrice, care face parte dintr-o relație mai amplă pe care o aveți cu acea persoană.
    • Poate fi bărbat sau femeie.
    • Este important ca el/ea înșiși să-și respecte cu strictețe jurămintele.
    • Este foarte important să aibă motivația unui bodhisattva.
    • Să cunoască ritualul, învățăturile și jurămintele.
    • Și să aibă interesul și dorința de a-i ajuta pe discipoli să avanseze pe calea spirituală.
    • El însuși ar trebui să fie liber de dorințe și așa mai departe.
    • El însuși trebuie să-și respecte jurămintele;
    • Să nu-și piardă repede cumpătul, să nu țină supărarea sau ranchiuna.
    • Să aibă bucuria efortului de a face bine.
    • Să aibă o bună capacitate de meditație, o bună capacitate de concentrare; și
    • Să aibă o bună înțelegere a Marii Căi Mahayana, calea compasiunii și a perfecțiunii înțelepciunii.

Deci, pe scurt – să aibă bune calități spirituale  și să aibă un mare respect pentru această Cale și pentru voi, ca discipoli.

Cine poate lua jurămintele?

    • Cel mai important lucru pentru cineva care dorește să-și ia jurămintele, este să aibă tendința de a fi plin de compasiune. Ar trebui să fie genul de persoană care, dacă s-ar face experimente pe broaște la școală, ar fi trebui să fie șocată și să fugă din clasă. Ar trebui să fie genul de persoană care are în mod natural această tendință de a fi plin de compasiune. Să plângă când aude la știri că izbucnește un război și că oamenii suferă și sunt uciși. Trebuie să fi venit deja cu această tendință, pentru este foarte dificil de dezvoltat într-o singură viață. Și de fapt, dacă vă aflați aici, este foarte posibil să vă fi dezvoltat deja acest lucru de-a lungul multor vieți.
    • Persoana ar trebui să fie atrasă de lucrurile spirituale; să fie interesată de practicanții spirituali, învățătorii spirituali, de marii sfinți. Acestea sunt semințele care vin odată cu ea.
    • Pe lângă această tendință de a fi plin de compasiune, ar trebui să cunoască jurămintele,
    • Cel care dorește să primească jurămintele, ar trebui să vină cu intenția de a le respecta bine.
    • Și chiar înainte de asta, să se antreneze în respectarea jurămintelor de eliberare.

 

Încălcarea jurămintelor bodhisattva

Încălcarea jurămintelor bodhisattva nu este ceva ușor de făcut. Nu este ușor să le încălcăm. Și acesta este norocul nostru. Trebuie să existe o serie de condiții care trebuie îndeplinite, condiții care sunt aproape imposibil de îndeplinit, pentru ca cineva să poată spune că le-a încălcat.

O persoană care și-a luat jurămintele bodhisattva și le-a încălcat – adică le-a pierdut – le poate lua din nou. Din acest punct de vedere, jurămintele bodhisattva sunt indulgente. Ele se pot lua din nou după o oră, dar asta nu este o mare consolare, deoarece nu se mai revine la același nivel. În această viață nu se va mai reveni la același nivel.

Iar cel care le-a încălcat, mai ales dacă a încălcat jurămintele de bază – ceea ce numim „înfrângere” (spre deosebire de jurămintele secundare – pe care le-am numit „infracțiuni minore”) – poate reînnoi ulterior jurămintele bodhisattva dacă dorește, dar nu va mai putea percepe direct vacuitatea în această viață.

Și acest fapt este o mare pedeapsă. Pentru că nu va putea ști cât timp va mai continua să se învârtă și să sufere în samsara.

 

Primele patru

Printre jurămintele Bodhisattva avem optsprezece jurăminte de bază și patruzeci și șase de jurăminte secundare, apoi mai sunt câteva liste de jurăminte care sunt anexate. Așadar, desigur, că nu avem timp să le parcurgem pe toate. Ele sunt prezentate în Cursul 7, așa că aici vom vorbi pe scurt despre primele patru.

De fapt, fiecare dintre acestea este alcătuit din două părți, deci sunt de fapt opt ​​jurăminte, dar s-a obișnuit să fie numite patru.

1.   A te lăuda sau a-i critica pe ceilalți.

Dak-tu shen-mu

Tibetanii au făcut abrevieri pentru a le putea memora cu ușurință, iar noi le-am urmat exemplul și, în traducerea noastră, am făcut la fel.

Dak înseamnă eu,
Shen – celălalt.
Tu – a lăuda,
Mu – a critica, a condamna, a defăima, a denigra.

Daktu shenmo – înseamnă a mă lăuda sau a-i critica pe ceilalți.

Acesta este primul jurământ.

El are două părți:

a.   A mă lăuda pe mine.
b.   A-i critica pe ceilalți.

Jurămintele de bază au mult mai multă greutate decât jurămintele secundare. Sunt mult mai importante în ceea ce privește karma pe care o acumulează pentru noi.

Și jurămintele bodhisattva au puterea de a ne duce într-un loc mult mai bun. Deci, dacă cineva care își ia aceste jurăminte, dorește cu siguranță să se antreneze să nu le încalce. Și acesta este primul dintre jurămintele de bază. Adică, este cel mai important.

Dar, dacă de fiecare dată când mă laud, încalc acest jurământ, asta ar fi o mare pacoste pentru mine și n-aș mai putea ajuta niciodată ființele.

Întrebarea este: Atunci când mă laud de fiecare dată, fac o infracțiune gravă?

Nu. Nu-ți face griji.

Comentatorii spun că acest „a mă lăuda”, se referă în mod specific la învățătorii care predau învățături spirituale și îi critică pe alți învățători, pentru a câștiga respect, studenți, daruri, ofrande și tot felul de alte motivații pe care un Bodhisattva cu siguranță nu ar trebui să le aibă.

Așadar, dacă critic un alt învățător și spun: „Veniți la mine, eu predau corect. Nu mergeți la celălalt învățător că el nu predă corect”, pentru a-mi câștiga respect, onoare sau ceva de genul acesta, atunci mi-am încălcat jurământul.

Dar acest lucru trebuie însoțit de patru condiții, pentru ca fapta să devină o „înfrângere”.

Există o excepție de la această regulă:

–   Datorită faptului că toată învățătură despre vacuitate este atât de importantă și de esențială, deoarece este ceea ce eliberează,
–   Și pentru că există atât de multe neînțelegeri despre vacuitate în lumea noastră, datorită semințelor noastre karmice, care ne impun să vedem o lume în care există multă ignoranță și multă neînțelegere.
–   Și să spunem, că am o bună înțelegere a vacuității sau cred sincer că am o bună înțelegere a vacuității,
–   Și aud pe cineva că explică greșit vacuitatea sau poate că nu este conștient că dă o explicație greșită a vacuității, și sunt conștient că explicația lui este greșită și, prin urmare, își induce în eroare elevii și nu se vor putea elibera –
–   Atunci este datoria mea să mă ridic și să spun ceva.

Nu la nivel personal. Este datoria mea să mă ridic și poate să dezbat cu acea persoană, astfel încât oamenii să vadă importanța acestui lucru.

Dar aceasta este singura excepție.

Celelalte motive, pentru că vreau respect – aceasta este încălcare a jurământului. Dacă mergem și facem rău unor tradiții spirituale bune sau învățătorilor spirituali, datorită interesul personal, este o încălcare a acestui jurământ.

Această regulă ne spune indirect că trebuie să respectăm alte tradiții și alți învățători. Dacă nu acordăm respect tradițiilor spirituale care îi ajută pe oameni, nu vom putea reuși pe calea spirituală.

Diferitele tradiții spirituale îi ajută pe oameni la nivelul la care se află. Fiecare tradiție spirituală demnă de respect care există în lume – ajută pe cineva. Oamenii care au o anumită religie, se ajută de ea. Dacă o vorbesc de rău sau defăimez sau o ponegresc, îi îndepărtez pe acești oameni de calea spirituală, îi îndepărtez de ceea ce îi susține. Acest lucru mă va împiedica să reușesc pe calea mea spirituală.

Deci, în mod indirect, acest jurământ este, de fapt, un jurământ de toleranță religioasă, de toleranță spirituală.  El este extrem de important. Acesta este primul jurământ al unui bodhisattva. Un mare respect pentru căile spirituale.

2.   A nu dărui Dharma sau lucruri materiale

Chu nor mi-ter

Chu – Dharma.
Nor – lucruri materiale, bunuri, avere, bani.
Mi – nu.
Ter – a da, a dărui, a oferi.
Mi-ter – a nu dărui.

Deci, Chu nor mi-ter  înseamnă a nu dărui Dharma sau lucruri materiale.

De exemplu, cineva este în necaz și vine la tine și îți cere ajutor, să zicem, îți cere bani și tu îi ai. El vine doar la tine, pentru că ești singura lui salvare. Acest jurământ spune că trebuie să îi dai bani.

    • Dacă tu ești singura lui salvare, tu ești refugiul lui.
    • Și ai ceea ce lui îi trebuie.

Dacă nu-i dai bani pentru că nu vrei să te atingi de contul tău bancar, aceasta ar fi o încălcare a jurămintelor bodhisattva.

Și nu este vorba doar de bani, este vorba și de Dharma. Dacă cineva vine la tine și îți cere sincer Dharma, trebuie să-i dăruiești Dharma.

Cine nu va oferi Dharma atunci când rugat?

Eu știu ceva. Celălalt nu știe ce știu eu. Îmi cere această cunoaștere spirituală, iar eu spun: „Vreau să- mi mențin superioritatea.” Îmi dezvolt un simț al proprietății față de cunoștințele mele spirituale. Sau pentru că vreau să fiu singurul care știe – vreau cumva să am un fel de putere păstrând informații. Deci aceasta ar fi o încălcare a jurământului.

Pentru mine acest lucru ar fi un dezastru spiritual. Pentru mine în primul rând! Celălalt își va găsi pe altcineva care să-i predea. Dar dacă îmi dezvolt o astfel de atitudine, îmi creez obstacole de a mai primi Dharma. Karma de a primi învățături este de a dărui învățături.

3.   A nu accepta scuzele cuiva

Shak kyang mi-nyen

Shak – confesiune, mărturisire. Este prescurtarea cuvântului Shakpa.

Shakpaa te confesa, a mărturisi. Shakpa provine de la expresia „a despica bușteanul”. Adică, omul își deschide inima și mărturisește despre o infracțiune pe care a comis-o.

Aici cuvântul Shak este în sensul de a cere iertare, de a se scuza.

Kyang – aici înseamnă „dar” sau „chiar” sau „în ciuda”.

Nyena auzi, a asculta. Mi nyena nu auzi.

Shak kyang mi nyen înseamnă a nu auzi când cineva ne cere iertare sau a nu accepta scuzele cuiva.

Deci, sensul aici este că atunci când cineva ne-a rănit și vine să-și ceară scuze/iertate, noi refuzăm să-i acceptăm scuzele.

Ca Bodhisattva, dacă cineva își cere sincer scuze/iertare, trebuie să îi accepți scuzele și să cobori din copacul în care te-ai urcat. Imediat. Chiar dacă este greu.

Jurămintele Bodhisattva ne vor proteja de mult rău.

De exemplu, cineva m-a rănit și acum îi port ranchiună. Acest jurământ mă obligă să renunț la ranchiună. Cine beneficiază de asta? În primul rând, eu.

Desigur, că trebuie să apreciem faptul că celălalt își cere sincer iertare.

Unii comentatori interpretează acest lucru puțin diferit. Ei spun că dacă cineva are cunoștințe spirituale pe care ți le oferă cu mare sinceritate și tu refuzi să le asculți – aceasta este o încălcare a acestui jurământ.

Deci, fiecare dintre primele patru are două părți:

1.   Primul jurământ – a te lăuda, a-i critica pe ceilalți, acestea sunt cele două părți.
2.   Al doilea jurământ- a nu dărui Dharma sau a nu oferi lucruri materiale.
3.   A doua parte celui de a-l treilea jurământ nu a fost scris și el este – a lovi pe cineva din furie sau ură.

Și nu este vorba doar de a lovi – ci și de orice contact fizic care este făcut cu rea intenție.

4.   A abandona calea Mahayana

Tekchen pongwa

Chen înseamnă mare,
Tekchencarul cel mare sau în ebraică Merkava, ceea ce înseamnă calea Mahayana.
Pongwa – a abandona, a renunța, a respinge.

Tekchen pongwa înseamnă a abandona calea Mahayana.

Ce înseamnă „a abandona calea Mahayana”? Asta înseamnă a defăima învățătura Mahayana, adică a respinge sau a invalida învățătura vacuității.

Mahayana este numele pentru „calea compasiunii”, este calea unui bodhisattva care nu numai că caută să-i fie lui bine, ci să le fie bine celorlalți. El caută să se elibereze și pe el și pe toți ceilalți din suferință. Aceasta este Mahayana.

De ce calea este Maha? Pentru că obiectul său este foarte mare.

Practicantul cu „scopul îngust”, sau „pe calea îngustă” – este focusat doar pe el însuși. El dorește să-și înceteze suferința. Acest lucru nu este ceva rău, dar dacă scopul meu este vast, este înalt, adică doresc să eliberez întreaga lume de suferință, atunci karma va fi cu mult mai puternică.

Pongwa înseamnă a renunța. Adică, a renunța la scopul înalt, a renunța la calea compasiunii, a renunța de a mai practica pentru binele tuturor ființelor.

Aceasta este prima parte.

A doua parte a acestui jurământ, este „să predai Dharma care nu este corectă, să predai greșit Dharma”.

În vremurile noastre prin internet, mass-media, Dharma greșită poate fi răspândită rapid și cu multă ușurință.

Dacă cineva predă Dharma și va începe să spună din propriile lui interpretări sau înțelegeri pe care nu le-a verificat, nu le-a comparat – atunci nu va mai fi ceva autentic. A introdus lucruri de la el înainte de a le verifica cu Lama și cu tradiția lui. Apoi, elevii săi vor face același lucru. Iar după două sau trei generații, poate cinci generații, nu mai poți recunoaște această învățătură, își pierde puterea, nu mai poate aduce oamenii la iluminare. Deci,

–   este foarte, foarte, foarte important să păstrăm autenticitatea învățăturii pe care o dăruim altora mai departe.
–   de asemenea, trebuie să ne uităm dacă învățătura pe care o primim vine pe o linie de transmisie autentică.

Datoria fiecărui elev este să verifice înainte de a se dedica învățăturii dacă învățătura pe care o primește vine din surse complet autentice și dacă profesorii vin pe o linie de transmisie neîntreruptă, completă, curată și pură.

 

Învățătura trebuie să fie autentică…

Este foarte dificil să menții o linie de transmisie pură. Multe linii se distorsionează în timp, iar linia care s-a distorsionat, va dispare din lume, pentru că își pierde puterea. Dar până când ea va dispare, va provoca multe daune, pentru că îi va determina pe oameni să devieze de la calea care îi poate elibera.

Deci, acest lucru este foarte important și este atât de ușor să cădem aici.

Dacă intrăm, să zicem, în Cursul 7, și nu înțelegem pe deplin importanța și de ce sunt necesare jurămintele Bodhisattva, vom putea spune: „A! Ele au fost odinioară, nu mai avem nevoie de ele astăzi.”

Asta ar trebui imediat să aprindă becul roșu sau un semn de alarmă, deoarece aceste jurăminte au fost date de Buddha care este omniscient. El nu ne-a dat ceva care nu ni se potrivește. Ele pot fi dincolo de înțelegerea noastră în acest moment. Dar este foarte important ca atunci când nu înțelegem ceva să nu criticăm, să nu decidem că nu este important, pentru că aceasta este tendința noastră umană – dacă nu înțelegem ceva, pur și simplu întoarcem spatele și decidem că nu este important.

Putem spune: „Bine, acum nu înțeleg asta. Voi lăsa asta deoparte și mai târziu voi reveni la ea. Voi cerceta mai bine și poate voi înțelege atunci.” Dar în niciun caz nu este bine să spunem: „Nu este important” despre ceva spus de ființe iluminate.

Exemplu – alcoolul. Mulți oameni spun: „Vreau să-mi iau jurămintele pe viață, dar nu pot renunța la un pahar de vin la masă, așa că hai să facem o concesie.”

Nu! Nu putem face nicio concesie. Dacă suntem serioși în privința atingerii iluminării, nu putem face ceva care să ne întunece mintea. Nu putem crea acum o nouă linie de transmisie care să ofere patru jurăminte pe viață în loc de cinci jurăminte pe viață. Nu denaturăm Dharma.

Ken Rinpoche implora elevii la fiecare lecție: „Nu modificați Dharma.”

Este foarte important să transmiteți Dharma publicului vostru în limba lor, în cultura lor, folosind termeni pe care îi cunosc. Este foarte important să faceți acest lucru, iar aceasta este sarcina profesorilor, fără a altera cu nimic autenticitatea învățăturii. Și aceasta este o mare responsabilitate.

–   Pe de o parte, nu omiteți părți din Dharma și,
–   Pe de altă parte, nu adăugați propriile voastre părți, pe care le definiți acum drept Dharma.

Este foarte periculos. Așadar, nu distorsionați Dharma.

–   Și, într-un anumit sens, dacă vă leneviți și nu vă adaptați limbajul și formulările la publicul vostru, de fapt denaturați Dharma. Chiar dacă citiți exact din cartea profesorului și totul este corect, dar nimeni nu vă înțelege sau folosiți cuvinte pe care ei nu le cunosc, atunci ei nu vor înțelege ceea ce îi învățați, și în acest fel ați cauzat de fapt o distorsionare indirectă.

Așadar, este foarte important ca voi, în calitate de profesori, să vă asumați responsabilitatea de a transmite cunoștințele cu acuratețe, complet și într-un mod care să fie ușor de înțeles pentru publicul vostru.

Textele tibetane sunt foarte frumoase, formulările lor sunt precise și rafinate, pline de înțelepciune și iubire. Dar au venit oameni care nu înțelegeau neapărat bine tibetana sau nu înțelegeau bine învățătura din spatele limbii și adesea vedem cărți care sunt imposibil de citit.

Așadar, este foarte important atunci când predăm, să vorbim astfel încât oamenii să înțeleagă ceea ce îi învățăm și să poată aplica corect. Este foarte important, ca profesori.

Acestea au fost cele patru jurăminte.

 

Două jurăminte de bază foarte ușor de încălcat, care necesită, prin urmare, o atenție deosebită

 Există două jurăminte bodhisattva, care sunt ușor de încălcat.

Am spus că majoritatea jurămintelor sunt greu de încălcat, dar există două care sunt foarte ușor de încălcat și pe care, dacă le încălcăm – ne-am pierdut jurămintele bodhisattva și ne-am ratat șansa de a percepe direct vacuitatea în această viață. Așadar, este foarte important să le cunoaștem, și anume numărul nouă și numărul optsprezece.

1.   Concepția greșită

Numărul nouă, este „concepția greșită”. În tibetană Lokta.

Lokta

Ta – concepție,
Lok – greșit, incorect.

Lokta înseamnă concepție greșită.

Concepția greșită este atunci când cineva adoptă o concepție care, de exemplu, nu înțelege cauzalitatea karmei, legile karmei. Cel care nu înțelege poate spune: „La naiba cu toată teoria asta, nu o înțeleg, nu mi se pare corectă, fac ce vreau eu. Nimeni nu observă, pot să nu-mi plătesc impozitele, nimeni nu mă va prinde, e în regulă”. Sau „Pot să mint ca să iau o notă bună, sau să copiez”.

Și nu este vorba de un gând trecător, ci spunem asta intenționat. Ne-am gândit la asta, am examinat și am decis: „Destul cu prostiile astea! Destul cu aceste legi ale karmei!”. Decidem să adoptăm o gândire care disprețuiește această lege a karmei și a vacuității. Asta este ceea ce se numește „concepție greșită”.

Dacă am făcut asta, am făcut o încălcare gravă. Și nu este nevoie de toate cele patru lanțuri, despre care vom vorbi mai târziu. Este suficient să decidem în mod conștient, să renunțăm la principiul cauzalității karmice – și am pierdut jurămintele bodhisattva.

 

2.   Renunțarea la aspirația spre iluminare

Cel de-al doilea jurământ, pe care, dacă îl încălcăm ne pierdem jurămintele bodhisattva, este numărul optsprezece, iar numărul optsprezece se referă la „renunțarea la aspirația spre iluminare”.

Semtong

Sem – minte, gând. Aici ne referim la Jangsem, adică Bodhichita.
Tong – a da, a renunța, a respinge, a arunca, a abandona.

Deci, Semtong înseamnă a renunța la aspirația spre iluminare, Bodhicitta.

Ce înseamnă a renunța la aspirația pentru iluminare? Ce este aspirația pentru iluminare? Ce face un Bodhisattva?

Bodhisattva se antrenează să ajungă la iluminare de dragul celorlalți, pentru ca ei să nu mai sufere. Iar aici renunțăm la jurământ după ce ne-am luat deja un angajament. Mai întâi am luat jurămintele și ne-am angajat să ne trăim viața astfel încât să devenim o binecuvântare pentru toate ființele și să facem tot ce putem pentru a-i scoate pe toți ceilalți din suferință cât mai repede posibil. Și acum spunem: „Renunț. Faceți ce vreți.” Decidem să revenim din nou la vechiul stil de viață egoist.

Deci, când adoptăm această concepție într-un mod intelectual, atent și calculat, am examinat și am decis să susținem învățătura egoismului – există astfel de învățături – dacă facem asta – am pierdut jurămintele.

Bodhisattva acționează pentru a ajunge la iluminare în această viață cu orice preț, cât mai repede cu putință, deoarece înțelege că toată suferința ființelor depinde de el, întrucât toate sunt proiecțiile sale.

Fiecare dintre noi își proiectează propria lume și este responsabil pentru ea.

Așadar, un bodhisattva care înțelege acest lucru profund, face tot ce-i stă în putință pentru a se purifica pe sine, pentru a-și purifica lumea. Și de unde poate veni această cădere în direcția opusă? Din melodiile care ne-au fost fredonate, pe care le-am integrat din cultura și obiceiurile noastre, și dintr-o dată apare o astfel de melodie și vine un moment dificil, suntem într-o dificultate mentală sau emoțională sau financiară și spunem: „Destul! Am să am grijă de mine acum”. Dar nu spunem asta într-un moment de slăbiciune, ci ne-am gândit bine și am examinat și am decis să adoptăm o concepție asupra lumii care renunță la aspirația spre iluminare, am pierdut jurămintele  bodhisattva.

Lecția 2b – ACI 17

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2 – partea a doua

 

Cele patru adevăruri ale lui Arya

Toate aceste conștientizări pe care le are Arya, pot fi grupate în patru grupuri numite:

Pakpey denpa shi

Pakpey denpa shi înseamnă cele patru adevăruri ale lui Arya.

Acestea sunt cele patru adevăruri nobile. Cuvântul „nobil”, este pseudonimul lui Arya. Deci, corect este să spunem: „Cele patru adevăruri ale lui Arya”.

1.   Primul adevăr – adevărul suferinței.

Dukngel denpa

Dukngel – suferință,
Denpa – adevăr.

Care este adevărul suferinței? Adevărul suferinței este că în viața noastră totul este suferință.

Prin faptul că am experimentat durere, am suferit. Deci, accept că există suferință. Întrebarea este, de ce suferă cei din lumea zeilor, cei care se distrează tot timpul, cei bogați sau cei frumoși? Pare că pentru ei totul este plăcut, amuzant, distractiv. Desigur că putem constata că nici cei bogați, nici cei frumoși nu sunt mai fericiți decât oamenii obișnuiți.

Dar, pentru cei care se află în lumea zeilor, care fac tot timpul ce vor și totul este frumos și plăcut, este asta suferință sau nu este suferință?

Se spune despre zeii că ei sunt muritori. Deci, la un moment dat viața lor se va termina, deoarece ea depinde de karma, iar karma este temporară, se epuizează. Pentru a trăi în lumea zeilor este nevoie de multă karma bună, iar când aceasta se termină, zeii cad în tărâmurile inferioare, datorită karmei negative care nu și-au eliminat-o.

În ultima lor săptămână de viață, încep să miroasă urât, să se urâțească. Ceilalți zei se îndepărtează de ei. Suferința din acea săptămână este echivalentă cu toată viața bună pe care au avut-o înainte.

Se știe că durerea celui care pierde ceva, este cu mult mai mare decât plăcerea pe care o simte atunci când obține ceva.

Deci, chiar dacă vedem pe cineva care pare să fie bine, care are tot ce-și dorește, suferința va ajunge la el mai devreme sau mai târziu, sau când va muri.

Așadar, adevărul suferinței spune că toată viața este suferință. Acest adevăr este valabil atât în tărâmul formelor, cât și în cel fără formă, deoarece viața este limitată și, în cele din urmă, ființele cad din ele .

2.   Al doilea adevăr – adevărul despre originea suferinței

kunjung denpa

Kunjungsursă, origine,
Denpa – adevăr.

Adică, adevărul despre sursa suferinței.

Există două surse principale:

    • Afecțiunile mentale
    • Karma

Deci, suferința nu vine de la sine. Știm că tot ceea ce ni se întâmplă este rezultatul a ceva ce am făcut în trecut. Deci, suferința are o sursă. Sursa este afecțiunea mentală, furia, invidia, răutatea. Răul făcut altora se întoarce în cele din urmă asupra noastră sub formă de suferință.

Afecțiunile mentale sunt speciale prin faptul că suferința este imediată. Când ne înfuriem, suferim. Când simțim invidie, suferim. Când suntem în ignoranță, adică nu înțelegem bine lumea, reacționăm față de ea și asta ne va provoca suferință.

3.   Al treilea adevăr – adevărul încetării suferinței.

gokden

Gok – încetare.

Există două tipuri de încetări:

1.   Încetarea afecțiunilor mentale. Atunci când toate afecțiunile mentale au încetat, se ajunge la nirvana. Cel ajuns la nirvana, a ieșit din lumea suferinței. El se află într-o mare plăcere, dar nu în fericirea supremă a lui Buddha. Acesta este calea de încetare a suferinței.

2.   Încetarea obstacolelor în calea omniscienței. Asta înseamnă încetarea ignoranței noastre. A înceta ignoranța care se manifestă în principal în două moduri:

      • Separarea mea de ceilalți.
      • Gândul că lucrurile există de la sine.

Cu toate că înțelegem logic că lucrurile sunt goale și acceptăm acest lucru, atunci când ne apar probleme, vom reacționa din ignoranță.

Când vom înceta să mai reacționăm din ignoranță? Atunci când vom percepe direct vacuitatea, iar și iar, până când, în cele din urmă, are loc o transformare și ajungem la iluminare.

Deci, acesta este al treilea adevăr, Gokdenadevărul încetării. Adevărul eliminării suferinței.

4.   Al patrulea adevăr – adevărul căii spre încetarea suferinței.

lamden

Den – adevăr. Den este prescurtarea cuvântului Denpa.
Lam – cale.

Deci, adevărul căii sau adevărul căii spre eliminarea suferinței

Calea spre eliminarea suferinței este tot ceea ce învățăm.

Cel mai important lucru este perceperea directă a vacuității. Dar pentru a ajunge la ea, trebuie să avem grijă de ceilalți.

A avea grijă de ceilalți, plantăm semințele de a urca pe calea spirituală.

A-l servi pe Lama, acumulează multe binefaceri.

În cele din urmă ajungem la percepția directă a vacuității, ceea ce înseamnă că am trecut de linie. Cel care a perceput direct vacuitatea nu mai are cale de întoarcere, va parcurge etapele căii și în cele din urmă, după suficientă muncă, va ajunge la iluminarea completă.

 

Originea numelui „Cele patru adevăruri ale lui Arya”

De ce se spune „Cele patru adevăruri nobile”? Oamenii au căutat sensul cuvântului „Arya” și au văzut că Arya înseamnă „om nobil”. Și atunci le-au denumit Cele patru adevăruri nobile.

De unde vine acest nume?

Dacă vă mai amintiți am vorbit despre Jetop yeshe, care este a doua parte a meditației asupra vacuității. Prima parte se face în meditație profundă, pe care am numit-o Ngun sum – percepția directă, în meditație profundă. După aproximativ douăzeci de minute, omul iese din meditație și timp de douăzeci și patru de ore are conștientizări profunde despre existența noastră, realitatea noastră, suferința noastră și sursa suferinței noastre.

Toate aceste conștientizări pe care le are în acea zi pot fi rezumate în cele patru adevăruri ale lui Arya. Cel care percepe direct vacuitatea devine Arya, un om nobil, superior. El este nobil printre oameni din punct de vedere spiritual

Cele patru adevăruri ale lui Arya reunesc conștientizările acelui Arya ca urmare a meditației directe asupra vacuității. Deci, ele nu sunt adevăruri nobile – ci sunt cele patru adevăruri ale lui Arya; aceasta este traducerea exactă.

Am început să vă descriu puțin ceea ce vede Arya în Jetop yeshe, la nivelul la care el poate deja să se exprime. Pentru că la nivelul Ngun sum nu există gânduri conceptuale. Dar după aceea el poate. Ca urmare a meditației, conștientizările care apar sunt rezumate în cele patru adevăruri:

    • Adevărul suferinței,
    • Adevărul sursei suferinței,
    • Adevărul încetării suferinței și
    • Adevărul căii către încetarea suferinței.

O să vorbim puțin despre conștientizările legate de aceste adevăruri.

 

Conștientizările legate de adevărul suferinței

De exemplu, tânărul Arya, adică cel care tocmai a ieșit din meditație, înțelege că noi suferim.

El înțelege că starea minții celui care nu a perceput direct vacuitatea este o minte care suferă. Chiar și când crede că este bucuros, el suferă. Bucuria se sfârșește – nu știm să o păstrăm. Nu o putem genera după bunul nostru plac. Dovada este, că vin momente triste pe care nu le invităm, sau momente tragice pe care nu le invităm și ele vin. Încă nu știm să producem bucuria după bunul nostru plac, ori de câte ori vrem.

De asemenea, Arya poate citi mintea altora. El vede toate afecțiunile mentale ale oamenilor și suferința lor, în experiență directă, și acest lucru este foarte trist. Așadar, el este conectat direct la adevărul suferinței, la faptul că viața noastră, așa cum o trăim în prezent, este o viață de suferință, indiferent dacă suntem conștienți de acest lucru sau nu. Deoarece chiar și lucrurile bune pe care le avem, le vom pierde în mod inevitabil.

Deci, acestea sunt conștientizările pe care le are în cadrul adevărului suferinței.

 

Conștientizările legate de adevărul sursei suferinței

Arya înțelege că până la perceperea directă a vacuității, toate gândurile sale și înțelegerea realității au fost greșite. El înțelege că toate acțiunile sale până în acel moment au fost egoiste și vor continua să fie așa pentru o vreme, până când va curăța totul.

El înțelege că atașamentul de sine și eroarea de gândire pe care o facem atunci când nu ne înțelegem realitatea și apoi reacționăm greșit față de ea, ne provoacă toată suferința și în acest fel învârtim roata suferinței.

Reacțiile mele incorecte continuă să-mi producă suferință, deoarece ele plantează cauzele pentru următoarea mea suferință. Iar când le citesc mintea, văd cum și ceilalți își creează propria suferință.

Atunci când intrăm puțin mai adânc în această învățătură și o practicăm puțin, chiar dacă nu am ajuns încă la perceperea directă a vacuității și încă nu avem Jetop yeshe, vor începe să ne apară flash-uri. Când oamenii vor veni la noi și se vor plânge: „Mă doare”, „Mi-a făcut asta” și „Mi-a spus asta”, vom putea vedea cum își creează ei asta la nivel de karma.

Și tendința noastră atunci este să-i criticăm, să le spunem: „Bine, dar numai tu ți-ai pricinuit asta”. În aceste momente, nu trebuie să-i criticăm, pentru că și noi ne-am creat karma suferinței.

Trebuie să ne deschidem inima atunci când oamenii vin la noi și suferă. Acesta este rolul nostru. De aceea vin la noi. Pentru a ne permite să ne deschidem inima față de ei.

Putem vedea karma în acțiune, pe măsură ce aprofundăm această învățătură. Și este foarte trist, pentru că începem să vedem cum oamenii își produc singuri suferința și apoi îi vedem suferind, chinuindu-se, plângând și în durere. Și știm că, cu toată bunăvoința noastră, nu le putem lua suferința, ci doar să-i învățăm cum să nu o mai producă; să-i facem să înțeleagă mecanismul karmic și să nu își mai creeze cauzele pentru următoarea suferință.

 

Conștientizările legate de adevărul încetării suferinței

–   Atunci când omul este în Jetop yeshe, el își vede iluminarea. Acest lucru aparține celui de-al treilea adevăr, Gok den, adevărul încetării suferinței . El poate vedea ziua în care va fi iluminat – suferința nu va mai exista pentru el. Pentru Arya, iluminarea este garantată.

Și nouă ne este garantată iluminarea, dar asta nu ne consolează, pentru că nu avem idee când ni se va întâmpla. Poate dura un milion de eoni, în care vom suferi foarte mult. Dar pentru Arya, acest lucru este garantat în cel mult șapte vieți, care vor fi toate bune. Și poate chiar în această viață.

 

–   Arya își pierde orice interes pentru lucrurile lumești, pentru că drumul său spre paradis este deja pavat și garantat sută la sută. El nu mai poate cădea într-o viață plină de suferință.

 

–   Nu va suferi de nimic grav. Poate va avea parte de mici disconforturi. Poate îi va fi foame între micul dejun și prânz.

 

–   Arya cunoaște adevărul a ceea ce a văzut și a ceea ce a experimentat, și devine fără teamă. Nimic nu-l mai poate amenința.

 

–   El și-a dobândit libertatea. Este complet independent. Nu datorează nimic nimănui. El merge doar cu adevărul. Știe că ea funcționează. Este complet liber.

 

–   Ca urmare, devine foarte bucuros. Nimic nu-l mai sperie sau să-l îngrijoreze.

 

–   Știe cum să-și creeze viitorul în mod conștient și deliberat, din înțelepciunea lui. Știe că vechea karma va continua să se manifeste și în cele din urmă se va termina.

 

–   Și chiar când îi apare ceva neplăcut, el este „de neîntristat”.

 

Conștientizările legate de adevărul încetării suferinței

–   Arya nu numai că vede sfârșitul căii, el vede și calea spre sfârșitul ei și cum să practice.

–   El înțelege adevărul din toate învățăturile budiste. El înțelege adevărul din toate cărțile budiste. El înțelege că tot ceea ce este scris acolo este o încercare de a descrie în cuvinte experiența pe care o trăiește.

–   Apoi apare entuziasmul pentru acest subiect, de a păstra aceste cărți, astfel încât și alții să le acceseze și să ajungă în aceste locuri. De a le traduce și de a le aduce unui public cât mai larg. Își dedică viața pentru a răspândi cunoașterea, de a o prezerva, de a o salva în locurile în care ea este în pericol de dispariție și așa mai departe.

 

Există doar două tipuri de oameni

Am spus că există o infinitate de ființe. Există milioane de stări de mentale în care putem cădea, ca urmare a situației specifice pe care o avem acum ca ființe umane. Când vine moartea, mintea se eliberează de acest corp, iar karma o va proiecta mai departe, fără ca noi să avem vreun control asupra ei. Doar cu excepția cazului în care suntem practicanți foarte avansați.

Ideea este să practicăm acum ca apoi să putem controla întregul proces. Iar moartea s-ar putea să nu mai vină deloc, pentru că am preluat deja controlul asupra karmei morții.

Dacă luăm proporția dintre: bărbați – femei, tineri – bătrâni, bolnavi – sănătoși, educați – needucați, este neînsemnată sau complet irelevantă în comparație cu proporția dintre cei care sunt arya și cei care nu sunt arya.

Există doar două tipuri de ființe, arya și care nu sunt arya. Acesta este singurul lucru care contează pe calea spirituală.

Astăzi, există câțiva arya în mulțimea de oameni obișnuiți. Dar suntem pe punctul de a schimba această proporție în mod semnificativ. Și cu toate că în continuare vor fi puțini arya, nu va mai fi ceva atât de rar.

 

Tantra ne mărește mult șansele

Așa cum am spus, tantra accelerează mult acest proces.

Înțelegerea vacuității este motorul care pune în mișcare tantra.

Tantra este imposibilă fără înțelegerea profundă a vacuității – ea nu va funcționa.

De aceea este nevoie de o pregătire atât de îndelungată, pentru că este nevoie de o înțelegere profundă a vacuității.

Tantra este o cale care ne permite să culegem rezultate într-o singură viață, de aceea, în mod firesc, ceva atât de puternic este și foarte exigent sau cuprinzător.

Avem nevoie de o pregătire adecvată pentru ca tantra să funcționeze și să ne punem toată nădejdea în această cale. Dar nu vom putea face asta fără înțelegerea profundă a vacuității și fără convingerea puternică că acest lucru va funcționa.

Cum am putea să ne dedicăm complet acestei căi dacă nu suntem convinși că funcționează? De aceea există această învățătură. De aceea există cele optsprezece cursuri. Va veni ziua când vom înțelege.

Nu trebuie să fim călugări pentru a reuși pe această cale. Tantra a fost de fapt dată de Buddha regilor care i-au spus: „Nu am timp să stau în mănăstire și să fac aceste practici, pentru că trebuie să conduc un regat”. Ea este pentru oameni ocupați. Deci, nu trebuie să fim călugări, deși asta ajută foarte mult.

 

Arya va deveni un obiect de refugiu

Cel care a perceput direct vacuitatea devine:

–   Diamantul Sanga. El devine un loc de refugiu pentru noi, pentru că învățătura lui este eficientă și ne poate ghida.
–   Diamantul Dharma. Ce este Diamantul Dharma? Este exact această înțelegere a vacuității – iar, în cazul în care este și pe calea Mahayana, el are și bodhicitta.

Dintr-o dată, arya devine două diamante.

El nu este încă Diamantul Buddha, dar, spre deosebire de oamenii obișnuiți, el l-a întâlnit în meditație. În timpul meditației asupra vacuității, el s-a întâlnit direct cu Ngowo ni ku, corpul de esență lui Buddha. Vacuitatea unei ființe iluminate. El s-a unit cu mintea unei ființe iluminate.

Iar asta, este ceea ce caracterizează conștientizările unui Arya, care sunt rezumate în cele patru adevăruri.

Arya devine un refugiu pentru noi. Dacă înțelegem ce ne învață și dacă facem ceea ce ne spune, putem ieși singuri. Tot ce face arya, este să-și folosească cunoașterea pentru a ne scoate repede din suferință. Aceasta este adevărata protecție.

Prin învățăturile lui, care sunt corecte și iluminate, ne pot scoate din orice suferință.

 

Semnificația profundă a prosternărilor și ofrandelor

Ca urmare a meditației, arya simte

–   Dorința spontană de a se prosterna și

–   Dorința spontană de a oferi ofrande ființelor luminate.

Pentru prima dată, el nu mai dăruiește ofrandă pentru el însuși. În mod obișnuit atunci când oferim ofrandă, suntem și noi acolo. Există satisfacția că ofranda noastră va fi apreciată, că celălalt se bucură de ofranda noastră, că noi ne bucurăm de ofranda noastră. Dar pentru arya, ofranda nu mai este pentru el. Este un alt fel de dăruire. În Cursul 5, se vorbește despre tipurile de dăruire – iar acesta este unul dintre ele.

 

Cele trei afecțiuni mentale care încetează pe Calea Perceperii

În budism se spune că există 84000 de afecțiuni mentale. Și cu toții le avem. Câte dintre ele și-a eliminat arya în urma experienței de percepere directă a vacuității? Se spune că trei. Așadar, i-au mai rămas 83997 de afecțiuni. De aceea mai sunt necesare încă șapte vieți. Aceste trei afecțiuni mentale pe care le-a eliminat sunt foarte importante, pentru că îi permit eliminarea rapidă a tuturor celorlalte.

Care sunt cele trei?

1.   Îndoiala în calea lui Buddha

Una dintre cele trei afecțiuni mentale este îndoiala. Arya nu mai are nicio îndoială cu privire la existența unei ființe iluminate, pentru că a întâlnit-o direct. Deci, nu mai are nicio îndoială în ceea ce privește calea, așa că o pune în practică.

În sutra Tăietorul de Diamant se vorbește despre regele Kalingka.

Se spune că soția lui, regina a plecat într-o dimineață să se plimbe prin pădure fiind însoțită de servitorii ei. Cum mergeau ei prin pădure, întâlniră un călugăr budist.

Deoarece regina era foarte interesată de budism, îngenunche în fața lui și îl rugă să-i dea o lecție de Dharma.

Regina îngenunche, cu capul plecat în fața călugărului și în aceeași clipă apare regele călare, care vede acest tablou, nu-l înțelege corect și ordonă soldaților săi să-l prindă pe călugăr.

Povestea spune cum soldații îi taie călugărului rând pe rând organele. Călugărul întins pe jos şi cu corpul ciopârțit, cu toate că era în chinurile durerii, nu-l condamnă și nu-l urî pe rege, pentru că înțelegea de unde îi vine suferința.

De unde știm noi ce gândea acel călugăr în clipele durerii? Știm acest lucru pentru că povestea a fost zisă de Buddha. El a spus: „Acel călugăr am fost eu într-o viață anterioară”.

Desigur că în această poveste călugărul era probabil deja un arhat, deoarece știa foarte bine că singura cauză a acestei suferințe a fost sămânța pe care a plantat-o în trecut.

L-a durut pe călugăr? Sigur că l-a durut. El încă mai avea un corp fizic care putea fi rănit. Oare mintea lui suferea? Nu! Mintea lui era complet liniștită. Pentru că nu mai avea nicio îndoială; înțelegea perfect. Nu mai avea niciun atașament față de corp. Nu mai credea că este acel corp.

Dacă vă aflați într-o astfel de stare, nimeni nu vă poate ataca. Nimeni nu vă poate învinge. Ceilalți pot fi învinși, dar voi sunteți invincibili. Voi înotați în marea vastă a adevărului.

2.   Credința în existența de sine

După cum am spus, vedem lucrurile ca și cum ar veni la noi. De exemplu, Maria s-a urcat în tren în Bacău și a ajuns aici la noi. Ea a venit de acolo la noi.

Dar noi spunem că aceasta este o percepție greșită.

La nivel convențional, este adevărat că Maria s-a urcat în tren și a venit. Dar pentru a o vedea pe Maria aici, trebuie să proiectăm multe lucruri din mintea noastră. Trebuie să proiectăm un om, trebuie să-l identificăm ca femeie, trebuie să-i punem eticheta „Maria” și multe alte lucruri. Toate acestea vin de la noi.

Deci, de unde vine Maria? De la mine! Fără ca eu să am toate aceste idei despre om, despre femeie, despre Maria în minte – Maria nu poate fi aici, pentru mine. În lumea mea, Maria nu poate fi aici fără mintea mea.

Două aspecte ale credinței în existența de sine

Credința că lucrurile vin din afara mea are două aspecte:

–   are aspectul învățat,
–   și are aspectul înnăscut.

Dacă vă apropiați de un bebeluș, el sesizează că cineva vine spre el. Fără să  înțeleagă nimic, fără să vorbească măcar. Deci, el percepe, vede pe cineva care vine din exterior spre el.

Aceasta este credința înnăscută în existența de sine cu care venim în această lume. Datorită nenumăratelor vieți pe care le-am trăit, ne-am obișnuit să recunoaștem lucrurile ca venind spre noi din exterior și asta se întâmplă într-o clipă.

Arya încă nu a depășit asta. Este ultimul lucru pe care îl va elimina pe calea spre nirvana.

Dar arya și-a eliminat credința intelectuală. El înțelege că lucrurile nu sunt așa cum i se par. El înțelege că există o diferență între modul în care vede lucrurile și modul în care sunt ele în realitate.

Așadar, arya a eliminat două lucruri:

1. Primul lucru este îndoiala cu privire la veridicitatea lucrurilor. Aceasta este complet eliminată, ceea ce îi permite să aibă convingerea profundă și încrederea necesare pentru a pune în practică calea.

2. Și a doua – el nu mai crede în ceea ce vede. El nu mai crede că regele care a ordonat să-i fie tăiate membrele, este rău de la sine. Regele este modul în care karma i-a adus ceea ce a semănat în trecut, și el înțelege acest lucru. Regele este livratorul.

Pe de altă parte, am învățat că

–   cel căruia i se taie membrele,
–   acțiunea tăierii membrelor și
–   cel care îi taie membrele

vin toate din aceeași sămânță karmică. Karma care l-a adus pe rege la călugăr, pe călugăr la rege și acțiunea în sine, este aceeași karma. Este karma vătămări vieții altuia.

Când înțelegem că acest rege este gol, că el nu are nicio natură proprie, că este doar rodul karmei, atunci pe cine ne mai supărăm?

La început, poate avem obiceiul de a ne supăra și căutăm pe cine ne supărăm. Iar atunci când nu găsim pe cine, furia se potolește imediat. Aceasta este puterea vacuității.

Cu cât înțelegem vacuitatea mai profund, cu atât avem mai multă putere să ne folosim de această înțelegere pentru a elimina afecțiunile mentale.

3.   Credința în metode spirituale greșite

A treia afecțiune mentală care va fi eliminată este credința în metode spirituale greșite.

Există multe metode spirituale, care presupun că pot ajuta, salva, mântui sau ilumina. De exemplu, pe vremea lui Buddha, existau multe metode de asceză. Până în ziua de azi, există oameni care practică asceza.

Ele nu pot aduce iluminarea. Ele nu elimină cauzele profunde ale suferinței noastre, care provin din faptul că nu ne înțelegem corect realitatea și reacționăm greșit față de ea și continuăm să învârtim roata samsarei.

Chiar și a medita fără această înțelegere – nu este suficient.

Arya înțelege că aceste metode nu conțin ceea ce este necesar pentru a se elibera.

 

Înțelegerea vacuității trebuie să conducă la respectarea moralității

Unii oameni spun: „Păi, dacă totul este gol, dacă totul vine de la mine, atunci nu contează ce fac, vreau să mă simt bine, să fiu fericit”. Ce înseamnă să fiu fericit? – Să am grijă numai de mine.

Noi spunem că acest mod de a gândi ne va cauza suferință în viitor. Karma și vacuitatea sunt interconectate. Karma nu există fără vacuitate.

Vacuitatea înseamnă că lucrurile nu vin de la sine. Ele vin de la mine. Întrebarea este de ce a venit Maria aici și nu altcineva? De ce am dureri de spate sau nu am dureri de spate? De ce am mulți bani sau mai puțini bani? De ce copiii mei se poartă frumos cu mine, cu respect sau nu? Totul vine din karma.

Dacă copilul este bun sau rău cu mine, asta nu vine de la copil, ci de la mine. Ca el să fie un copil bun, pentru asta trebuie să acumulez karma bună.

Tocmai datorită faptului că lucrurile sunt goale, trebuie să respect moralitatea. Prin faptul că lucrurile sunt goale, trebuie să fiu bun cu oamenii. Având grijă de ceilalți, voi atrage spre mine ceea ce îmi doresc.

 

Lucrurile sunt goale și funcționează perfect

Ultima întrebare este: dacă lucrurile sunt goale, atunci cum funcționează?

Oamenii spun: „Dacă acest obiect nu este un pix de la sine, atunci cum poate scrie?

Noi spunem că, dacă ar avea natura proprie de pix, atunci ar scrie și ar scrie. Dacă natura unui pix este să scrie, el ar scrie și ar scrie și ar scrie.

Deci, pentru faptul că sunt goale, lucrurile pot funcționa.

Faptul că lucrul este gol, îmi permite să proiectez pe el ceva. Datorită faptului că obiectul este gol, pot să proiectez pe el un pix și să-l folosesc, să proiectez pe el scrisul și să scriu cu el.

 

Gândirea extremistă

Aceasta este una dintre cele două extreme, extrema nihilistă – a crede că dacă lucrurile nu există de la sine, atunci ele nu există deloc. Dacă pixul nu este de la sine pix, atunci pixul nu există deloc. Noi spunem că acest lucru nu este corect!

Pixul există, pentru că eu am proiectat un pix.

Este important să înțelegem aceste lucruri, pentru că putem exagera ideea de vacuitate: „Ah, lucrurile nu sunt așa cum cred eu că sunt, sunt un fel de iluzie, deci nu trebuie să cred în ceea ce văd, deci pot face ce vreau.” A spune așa ceva, este o mare greșeală.

 

Respectare moralității și acumularea de binefaceri sunt esențiale pentru reușita căii

În istoria budismului, a existat o dezbatere faimoasă dintre Kamalashila și călugărul chinez Hashang care a ajuns în Tibetul antic, în secolul al VIII-lea sau al IX-lea. El era un adept al acestei căi: „Viața este scurtă, nu avem timp, trebuie să medităm, să ne concentrăm, să percepem vacuitatea, pentru că nu avem timp pentru alte lucruri. Lăsați moralitatea. Meditați, percepeți vacuitatea, și gata!”.

Până în ziua de astăzi, există mulți adepți ai acestei învățături care predau în acest fel: „Nu trebuie să pierdeți mult timp cu învățatul. Stați și meditați, percepeți vacuitatea și ieșiți de aici.”

Iar noi spunem:

a.   Nu se poate reuși în meditație fără respectarea moralității. De ce? Pentru că lucrurile sunt goale.

Deoarece lucrurile sunt goale, atunci tot ce apare în lumea mea, este numai rezultatul a ceea ce am plantat.

N-au cum să apară alte lucruri. Dacă nu m-am preocupat să respect moralitatea și să purific greșelile pe care le-am făcut în trecut, aceste lucruri nu-mi vor permite să intru în profunzimea meditației.

Argumentul este că, tocmai pentru că lucrurile sunt goale, nu pot neglija moralitatea.

Trebuie să fac bine în lume, dacă vreau să mi se întâmple lucruri bune.

b.   Dacă vreau să găsesc fericirea, trebuie să plantez semințele de fericire. Trebuie să plantez karma care să mă scoată din ciclul suferinței. Am nevoie de munții de binefaceri.

Lama Dvora Hla spune: „Cunosc personal oameni care au intrat în retreat și nu au rezistat. Cunosc oameni care s-au îmbolnăvit foarte grav în timpul retreat-ului. Cunosc oameni care pur și simplu au plecat în mijlocul retrea-ului. Uneori, oamenii vin la mine și îmi spun: „Vreau să merg cu tine în retreat.” Trebuie să acumulezi mai întâi munți de binefaceri.”

c.   Deoarece lucrurile sunt goale, trebuie să învățăm despre moralitate, să păstrăm moralitatea și să creăm condițiile karmice care vor permite apoi meditației noastre să aibă succes și să ne aducă la perceperea directă a vacuității. Și să nu fie o meditație asemănătoare heroinei, care pur și simplu ne paralizează și ne adoarme, și poate ne calmează foarte mult, și poate chiar ne face plăcere, dar nu elimină semințele suferinței.

 

Aplicarea conștientizării karmei și a vacuității în viața noastră

Este foarte important să înțelegem implicațiile concepției despre vacuitate și karma, care ne creează realitatea, deoarece ele merg foarte departe. Întrebarea este: „Cum aplicăm această concepție în viață?

Cauzalitatea lucrurilor nu este așa cum credem noi.

Un cuplu se ceartă. Ea este sigură că cearta s-a pornit datorită lucrurilor pe care el le-a spus. El este sigur că cearta este datorită lucrurilor pe care ea le-a făcut. Apoi reacționează la ceea ce au spus sau făcut și își întorc spatele unul altuia. Adevărul este că, dacă el i-a spus așa iar ei i-a displăcut, este pentru că ea a făcut aceleași lucruri altora în trecut. Poate nu aceleiași persoane, poate altcuiva. Dar ea a plantat semințele pentru a auzi cuvinte jignitoare sau insulte. Ele nu pot veni din altă parte!

Deci, ce-ar trebui ea să facă când partenerul îi vorbește așa? Să-l ducă la terapie? Să plece de acasă? Să-i spună cine este?

Dacă înțelege aceste lucruri, ar trebui să nu-i răspundă cu aceeași monedă!

Să-și spună: „A, deci asta îmi reflectezi? Mulțumesc mult. Nu am observat că rănesc și jignesc. Trebuie să fiu mai conștientă la modul în care vorbesc cu oamenii”, să scriu în carnețel situațiile în care îi jignesc sau îi rănesc cu vorbele pe alții – și să fiu consecventă cu asta. Să fiu obsedată de asta, în carnețelul meu, pentru a elimina aceste lucruri din curentul conștiinței mele. El se va schimba! Cu terapie, fără terapie – nu contează.”

Deci, mergem la terapie sau nu? Răspunsul este – fie mergem sau nu mergem la terapie, trebuie să avem grijă să nu mai plantăm semințe, ca să nu se mai repete.

Toate reacțiile noastre obișnuite se bazează pe înțelegerea greșită a cauzalității.

Vedem că un lucru este cauzat de altul și spunem: „Aha, asta a cauzat asta”. Dar nu există nicio legătură cauzală între ele! Există doar o legătură temporală. Nu ele au cauzat asta.

Legea cauzalității este legea karmei, care este ascunsă, este invizibilă și există întotdeauna un decalaj de rodire.

Între cauză și efect va exista întotdeauna un decalaj de timp. Nu lucrul pe care l-am spus acum a determinat reacția celuilalt față de mine, care a fost jignitoare sau neplăcută. Nu! Există un decalaj de timp.

Dacă aud cuvinte dure sau insulte, înseamnă că am făcut asta în trecut. Și poate am făcut-o cu gândurile și nu cu cuvintele mele. Karma va rodi oricum.

Acum va trebui să privesc la această reflexie pe care o primesc de la oamenii care mă rănesc, și să încep să o schimb.

Acesta este sensul acestei concepții asupra lumii, pe care arya, în experiența sa, o percepe atât de clar și iese din suferință.

 

Barca fără pilot

Gândiți-vă cum ar fi să trăiți atunci când veți renunța complet la dreptul de a vă plânge sau la dreptul de a acuza!

Nu mai aveți pe cine acuza! Pentru că nu este nimeni acolo. Să presupunem că vă aflați într-o barcă pe lac și o altă barcă cu motor se îndreaptă în viteză spre voi, fiind pe cale să vă izbească. Speriați spuneți: „Cine e nebunul ăsta? De ce nu-și controlează barca?” Iar când ajunge aproape de voi, vedeți că nu este niciun pilot în ea.

Când înțelegeți vacuitatea, nu mai aveți pe cine să vă supărați. Este ca și călugărul chinuit de regele Kalingka. El înțelege că nu are pe cine să se supere.

Acest lucru elimină dintr-o dată toată energia consumată pentru a găsi vinovatul și de a vă plânge de el. Este risipă de energie. Asta nu face decât să intensifice și mai mult starea de spirit negativă și afecțiunile mentale. Lăsați-o baltă. Mulțumiți-i. Tăceți din gură. Începeți să vorbiți cu blândețe și cu o atitudine prietenoasă față de ceilalți. Asta e tot.

 

Perfecțiunea înțelepciunii este cea care face posibil paradisul

Învățătura principală a Prajnei Paramita, a perfecțiunii înțelepciunii, este despre înțelepciunea vacuității, a faptului că toate lucrurile din univers, fără excepție, sunt lipsite de natură proprie. Nu au nicio natură proprie!

Toate lucrurile, toate fenomenele, toate situațiile, toate procesele, toate legile – nu au nicio natură proprie, și de aceea putem să ne creăm paradisul, pentru noi înșine și pentru ceilalți.

Deoarece ne aflăm într-o lume a proiecțiilor mentale, acele amprente mentale pe care le lăsăm în mintea noastră la sfârșitul fiecărei acțiuni, vorbiri, gânduri – dacă vom ști să ne folosim de legile karmei și vom planta semințele corecte, în cantitățile potrivite și în mod adecvat, vom putea să ne creăm tot ce ne dorim.

 

Proiecțiile ne sunt impuse de faptele noastre din trecut

Este important să subliniem faptul că, cu toate că lucrurile sunt goale și, prin urmare, ceea ce percepem este o proiecție – asta nu înseamnă că putem alege proiecția după bunul nostru plac în acest moment.

Nu avem niciun control, în acest moment, asupra prezentului, deoarece prezentul este deja determinat de amprentele care au fost lăsate în mintea noastră cu mult timp în urmă.

Nu putem spune: „O! Acum aud țipete, voi închide ochii și îmi imaginez ceva nou, și pe dată voi auzi îngerii cântând”.

Ceea ce se întâmplă în prezent, este rodul faptelor mele anterioare. Nu pot schimba asta în acest moment. Karma este foarte asertivă, nu se rușinează. Ceea ce rodește, este ceea ce există acum în lumea mea.

Singurul lucru pe care îl putem face este să reacționăm cu înțelepciune. Să înțelegem că ceea ce se întâmplă – plăcut sau neplăcut, se datorează semințelor pe care le-am plantat în trecut, să nu-i dăm existență proprie, să nu-i dăm acea identitate de sine față de care acum reacționez: prin a-l schimba sau elimina din viața mea. Nu pot elimina lucrul neplăcut care se întâmplă în acest moment. Nu pot face nimic în privința asta. Este deja aici, este copacul care a crescut din sămânță.

Nu pot pretinde că acest pix este de fapt două pixuri. Nu pot să fac ceea ce karma mea nu-mi permite să fac în acest moment. Tot ce pot face acum este să reacționez cu înțelepciune. Reacția mea va determina karma care se va manifesta în viitor. Deci, acesta este modul în care ne folosim înțelepciunea.

 

Ne folosim de înțelepciune ca niște grădinari

În „Yoga Sutra”, există un verset important pe care Master Patanjali îl menționează – „Noi suntem grădinari”.

Folosindu-ne de această cunoaștere a vacuității și a karmei, plantăm semințele care ne vor crea apoi viitorul pe care ni-l dorim, iar aceasta este o mare înțelepciune, o mare artă.

Lecția 2a – ACI 17

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2 – prima parte

 

Binefacerea care duce la puritate

Vom continua cu sutra „Tăietorul de diamant”.

Am spus mai înainte că datorită karmei pe care o am, îmi văd brațul ca fiind un braț uman, iar dacă aș avea o altă karmă, mi-aș vedea brațul ca aripa unui înger.

Ce anume îmi va aduce această karma? Asta mă interesează, pentru că doresc să ajung la fericirea supremă.

Răspunsul este: Foarte multe fapte bune, făcute cu intenții pure. Și atunci, acest lucru se poate întâmpla chiar în această viață, dacă practicăm tantra. Această oportunitate există în această viață, iar practica tantrică este șansa noastră de a parcurge calea mai repede. Această cale este rară, iar dacă și o parcurgem repede, este și mai rar. Aceasta este șansa noastră, de fapt.

Prin faptul că devenim din ce în ce mai puri, producem această karmă în mintea noastră. Întreaga practică este de a ne purifica mintea.

Dacă învățăm să fim buni și puri, vom atrage profesorii de tantra și tantra pură.

Și ce se va întâmpla cu cel care parcurge calea? Dacă va practica corect va ajunge la fericirea supremă și va deveni Buddha.


Cele patru corpuri ale lui Buddha

În sutra „Tăietorul de diamant” se vorbește despre corpurile lui Buddha. Mai bine spus „părțile lui Buddha”. Atunci când ne referim la cele patru corpuri ale lui Buddha, ne referim la cele patru părți ale lui Buddha.

1.   Corpul de esență – Svabhavakaya

Vom începe cu primul dintre ele, care este cel mai important dintre toate.

ngowo nyiku

Cuvântul Ku înseamnă corpul lui Buddha.

Iar Ngowo nyi este unul dintre cuvintele folosite pentru vacuitate.

Sensul literal este „corpul de esență”. Corpul esenței lui Buddha. În sanscrită Svabhavakaya.

Acesta este cel mai important corp. El nu este chiar un corp. Când spunem „corp”, imediat ne gândim la un corp fizic, dar acesta nu este un corp fizic. Este o parte a ființei lui Buddha. El, de fapt, este vacuitatea lui Buddha. Faptul că nu are nicio natură proprie de a fi Buddha, de aceea este Buddha.

Deoarece pixul nu are nicio natură proprie de a fi pix – el nu este un pix de la sine – de aceea pot să proiectez pe acest obiect – pix, și atunci funcționează ca pix.

Noi nu spunem: chiar dacă este gol, funcționează. Nu spunem asta. Spunem: pentru că este gol, pot scrie cu el. Pentru că este gol, dacă am karma potrivită, va fi un pix pentru mine.

Dacă am o altă karma, va fi un os de ros pentru mine.

Același lucru este și Ngowo nyi ku . Este vacuitatea lui Buddha. Este faptul că Buddha nu este un Buddha de la sine. Datorită nenumăratelor fapte bune pe care le-a făcut, se poate experimenta pe sine ca un Buddha, trăind în paradis, în permanentă fericire, într-o stare de cunoaștere totală, într-un loc care este perfect din toate punctele de vedere.

În acest moment suntem forțați să ne percepem așa cum ne percepem datorită karmei noastre.

Karma – sunt amprentele mentale lăsate în mintea mea ca urmare a ceea ce fac, spun și gândesc. Acest depozit imens de amprente, pe care le-am acumulat cu o viteză de șaizeci și cinci pe secundă, stau ca într-un incubator. Iar când condițiile se creează, ca și semințele în pământ, ele dau rod și îmi creează realitatea.

Acesta este procesul karmic care mă face să experimentez lumea mea așa cum o experimentez. O lume care nu are nicio natură proprie – este complet goală.

 

Pixul

Dacă vă întreb: „Ce este acest obiect? Este un os de ros sau un pix? ”Nu puteți răspunde.

Dacă vă întreb cine are dreptate, eu sau câinele? Nu puteți decide. Nu puteți spune ce este de fapt. Este gol.

Asta nu înseamnă că obiectul este de fapt un pix și doar câinele nu-l vede ca pix.

Dacă ies din cameră, ce se va întâmpla cu pixul?

Dacă nu mai există nimeni în cameră, ce pot spune atunci despre obiect?

Poate că sunt furnici în cameră și ele îl privesc ca pe altceva.

Atunci nu mai pot vorbi despre pix.

Toate aceste duc la concluzia că „pixul” vine de la mine.

 

Natura lui Buddha

Numim acest lucru natura noastră de Buddha.

Natura de Buddha pe care o avem este vacuitatea noastră, și este singurul lucru care rămâne cu noi când ajungem la iluminare.

Sunt goală de a fi Gabriela de la sine.

Sunt goală de a fi om de la sine.

Sunt goală de a fi profesoară de la sine.

Sunt goală de a fi plăcută sau neplăcută de la sine.

Nu am nicio natură proprie de sine, cu excepția celei pe care o proiectez datorită karmei. Karma mă forțează. Nu am niciun control. Nu pot decide să mă percep un înger sau animal. Sunt forțată să mă văd ca om și acest obiect ca pix și așa mai departe. Karma îmi dictează deocamdată lumea mea.

Dar dacă înțeleg cum funcționează ea, îmi pot crea karma care să mă forțeze să văd ceea ce vreau să văd, și asta este tot.

Dacă înțeleg bine mecanismul, dacă am perceput direct vacuitatea, atunci mă voi putea folosi de această înțelegere profundă ca să-mi creez realitatea. Și asta nu în contradicție cu legile karmei, ci conform legilor karmei. Ele nu vor înceta să funcționeze nici atunci.

Dar atunci le voi folosi, plantând semințele dorite și creând paradisul. Și acesta este întregul concept al practicii budiste. Scopul său este de a crea paradisul prin această înțelegere.

Acesta este primul corp – corpul de esență, care este de fapt vacuitatea corpului lui Buddha.

Și orice altceva cu privire la noi, când vom ajunge la iluminare, nu vor mai fi similare cu ceea ce par acum, cu excepția vacuității. Vacuitatea rămâne. Doar ea primește acest nume frumos când ajungem la iluminare.

2.   Corpul plăcerii – Sambhogakaya,

Al doilea corp se numește:

longku

Longku este corpul fizic al lui Buddha. În sanscrită Sambogakaya.

Când ajunge în paradisul său, Buddha are un corp fizic. Și fiecare dintre noi va avea unul când va ajunge în paradis. Întrebarea este doar cât timp ne va lua. Și aceasta este o întrebare extrem de importantă.

Acest corp este corpul de lumină al lui Buddha. Acest corp va fi individual și diferit de la om la om. Va fi de o frumusețe fără seamăn. Este un corp de lumină, un corp pur. El nu are organe interioare, oase și sânge.

Doar cei care percep direct vacuitatea, Arya, pot vedea această formă a lui Buddha.

3.   Corpul manifestării

Al treilea corp se numește:

trulku

Trulku este corpul de manifestare fizică a unui Buddha care apare în lume pentru a învăța și ajuta ființele simțitoare. În sanscrită Nirmanakaya

Una dintre caracteristicile ființei care a atins iluminarea, este că, imediat ce a ajuns la iluminare, are capacitatea de a produce mii de manifestări. Mii de manifestări în tot universul, simultan, spontan și fără niciun gând premeditat.

Aceasta este capacitatea ființei iluminate de a apărea în fața oricărei ființe, în funcție de nevoile acesteia, pentru a o ajuta. Ea se poate manifesta pe miliarde de planete simultan, spontan, fără să gândească mai întâi. Aceasta este corpul manifestării lui Buddha, care este de fapt o mulțime de corpuri.

Acesta este motivul de a ajunge la iluminare, pentru că ne permite să ajutăm cu adevărat ființele. Până atunci, le putem ajuta dar într-o măsură foarte limitată.  Iar iubirea noastră pentru toate ființele este cea care ne va determina să parcurgem calea pentru a putea face acest lucru.

Printre toate corpurile de manifestare, există un corp principal de manifestare sau clasic. Se spune că acesta este ca a lui Buddha care a apărut acum 2.500 de ani în India.

Această manifestare principală a lui Buddha are semne speciale. Are roți desenate pe palme, o protuberanță craniană, urechi lungi, pilea aurie și altele. Dacă avem karma extraordinară de a întâlni această manifestare care apare foarte rar, va fi minunat.

4.   Corpul înțelepciuniiJnyana dharmakaya

În limba tibetană se spune:

yeshe chuku

În sanscrită Jnyana Dharmakaya.

Acesta nu este corp, ci o parte mentală a acestuia, este mintea lui Buddha.

 

Omnisciența lui Buddha

Ce înseamnă înțelepciunea lui Buddha? Este atotcunoașterea/omnisciența lui. Buddha știe totul; El cunoaște trecutul, prezentul, viitorul tuturor ființelor, care se află în orice loc, în același timp, în mod direct, spontan, și simultan, ceea ce îi permite să ajute toate ființele.

Atotcunoașterea lui Buddha nu înseamnă că el știe denumirile latine ale tuturor plantelor de pe fundul oceanului, el știe și asta, dar nu asta este interesant.

Ceea ce este interesant este că Buddha știe exact cum să ne îndrume spre ceea ce ne va elibera de suferință. El știe exact ce să ne spună să facem și ce să nu facem. El ne învață într-un mod eficient, într-un mod care să ne ajute, și aceasta este atotcunoașterea. El știe să adapteze învățătura fiecărei persoane, indiferent de locul în care se află, și are o răbdare infinită să ne învețe la nivelul la care suntem. El apare în fața noastră în forma pe care o putem percepe. Aceasta este omnisciența.

Dacă avem iubire pentru toate ființele și dorința de a le elibera de suferință, trebuie să practicăm și să ajungem la această stare de cunoaștere, pentru a le putea ajuta în mod eficient.

Deci, rolul atotcunoașterii este acela de a-i învăța pe ceilalți cum să ajungă la iluminare.

 

Practicarea perfecțiunilor

Pentru a ajunge la acest loc minunat al iluminării, trebuie să ne dezvoltăm perfecțiunile, acele calități înalte care ne transformă treptat, odată cu practica, în oameni din ce în ce mai sfinți, până când ajungem la nivelul lui Buddha. Aceste perfecțiuni, pot fi împărțite în șase domenii pe care le aducem la perfecțiune. Ele mai pot fi împărțite și în zece domenii. Primul dintre ele este dăruirea.

Ne perfecționăm dăruirea la maxim, deoarece Buddha dăruiește totul, nu păstrează nimic pentru sine. Dăruiește totul spontan, simultan.

Cele trei sfere ale vacuității

Vom vorbi acum despre componentele actului de dăruire/generozitate, ca exemplificare a celor trei sfere ale vacuității.

1.   Prima sferă este cel care dăruiește.
2.   A doua sferă este cel care primește.
3.   A treia sferă are două variante:

– Obiectul care se dă, sau
– Actul de a dărui.

Vom explica acum cum să dăruim pentru a ne întări karma.

În dăruirea obișnuită dacă dăm cuiva ceva care are nevoie, este o karmă bună, dar ea este lumească, trecătoare, care se consumă și care în cele din urmă ne va aduce și mai multă suferință. De ce? Pentru că dacă facem o faptă bună, vom avea o viață mai bună în samsara, ceea ce ne va determina să ne culcăm pe o ureche, să ne lăsăm în voia sorții și nu vom mai căuta să facem nicio muncă spirituală, iar suferința va continua să ne lovească.

Deci, dacă dăruim din înțelegerea vacuității celor trei cercuri, vom putea  ajunge la perfecțiunea dăruirii, iar atunci dăruirea va avea o intensitate karmică incomparabilă cu dăruirea obișnuită.

1.   Vacuitatea celui care dăruiește.

Dacă înțeleg că ceea ce văd ca fiind un câine, un om, bun, inteligent, este o proiecție a mea, care vine din mine, atunci prin crearea karmei potrivite, să ajung să mă văd ca pe un înger, da? Ca un corp de lumină și toate lucrurile frumoase despre care vom vorbi în curând.

Cum transformă înțelepciunea actul de generozitate în unul perfect?

–    în primul rând, eu, cea care dăruiesc, înțeleg că eu nu am o existență proprie de sine care să nu depindă de ceea ce am făcut altora în trecut.

–    în al doilea rând, nici cel care primește darul meu, nu există independent de proiecția mea, iar această proiecție depinde de ceea ce le-am făcut altora în trecut.

–    în al treilea rând, nici obiectul pe care îl dăruiesc nu are o existență independentă de toate aceste lucruri.

–    iar actul de generozitate în sine este gol. Ce înseamnă acest act? Iau un obiect și îl mut dintr-un loc în altul. Ce face ca acest act să devină un act de generozitate? Intenția. Eu sunt cea care dau sensul de generozitatea acestui act, prin faptul că percep această mișcare a obiectului ca un act de a da.

Cu cât suntem mai conștienți de aceste lucruri, cu atât le interiorizăm, cu atât acțiunea de a dărui va acumula mai multe binefaceri și va planta semințele pentru a ajunge la iluminare

În limba tibetană:

a.   Cel care dăruiește.

Jinje

Jinjecel care dăruiește,
Jindăruirea, generozitatea,
Jea face,

Jinje înseamnă cel care dăruiește, cel care face fapta de a dărui.

Dacă în timp ce dăruiesc, îmi amintesc că mă percep ca ființă umană, datorită unei anumite karme care mi se manifestă acum, și dacă voi continua să dăruiesc și voi face asta bine, cu multă înțelepciune – va veni o altă karmă care mă va determina să mă văd ca un înger cu o capacitate de dăruire cu mult mai mare. Astăzi sunt limitată în dăruirea mea, dar când karma mea se va îmbunătăți, eu însămi voi fi diferită și capacitatea mea de a dărui va fi diferită.

b.   Cel care primește.

 Jin-yul

Yul – obiect.

Acesta este obiectul dăruirii, cel care primește. Și ele sunt goale.

El și-a creat karma pentru a primi darul, și de aceea se produce dăruirea.

 c.   Obiectul transferat sau actul de a dărui.

Jinpa

Jinpa este actul de a dărui.

 

Înțelegerea vacuității este cea care ne aduce acțiunile la perfecțiune

Desigur că noi ca ființe umane, capacitatea noastră de a da este limitată. Cât sunt în stare să dau și cui pot da?

Și cu toate acestea, chiar și cel mai mic gest de dăruire, chiar și când dați firmituri de pâine unei păsări, dacă vă amintiți de vacuitatea celor trei sfere, vacuitatea păsării, vacuitatea voastră și a faptei, într-o zi, datorită acestui gest, veți putea da păsării tot ce îi va aduce fericirea.

Așadar, fiecare faptă pe care o faceți, încet-încet, va desăvârși dăruirea voastră. O va face să fie din ce în mai completă, din ce în ce mai sfântă și din ce în ce mai apropiată dăruirea lui Buddha.

Vacuitatea celor trei sfere este valabilă nu numai în cazul dăruirii, ci și pentru fiecare dintre perfecțiuni.

De exemplu, când practicăm răbdarea:

    • Sunteți voi care încercați să nu vă enervați.
    • Există persoana care vă enervează sau evenimentul care vă enervează.
    • Și există situația, ceea ce se întâmplă – acesta este a treia sferă.

Ceea trebuie să practicați este de a vedea cele trei sfere în orice situație, și să vă amintiți de vacuitatea lor. Cu cât vă veți amintiți de vacuitatea a mai multor situații, cu atât mintea voastră se va schimba. Vor începe să apară schimbări în interiorul vostru. Corpul vostru exterior va reflecta acest corp interior. Veți fi mai calmi, mai sănătoși, vă veți irita mai puțin, mai înțelepți, mai conștienți de ceea ce se întâmplă, mai capabili de a face ceea ce trebuie.

Această practică se numește „Amintește-ți de vacuitatea celor trei sfere”.

 

Dăruirea care nu stă

În sutra Tăietorul de Diamant, Buddha vorbește despre binele imens al dăruiri care nu stă.

„Gândește-te, o Subhuti, la munții de merite acumulate de orice Bodhisattva care săvârșește actul de a dărui fără să stea. Acest merit, o, Subhuti, nu este ceva pe care să-l poți măsura vreodată cu ușurință”.

În ce nu stă dăruirea? Ea nu stă în perceperea lucrurilor ca existente de la sine. Adică lucrurile obișnuite.

Văd pe cineva care îi este sete și îi dau un pahar cu apă.

– Îl văd pe acesta ca existând de la sine.

– Mă văd pe mine și

– Văd apa.

Toate mi se par atât de ferme și reale, iar lucrurile nu sunt așa. Deci, cu cât îmi amintesc mai mult de vacuitatea lor și, în timp ce îmi amintesc, fac actul de a dărui, Buddha ne spune în sutra că meritul dăruirii care nu stă este incomensurabil. Bodhisattva acumulează munții de merite.

Aceasta o practică foarte importantă pe calea acumulării de merite/binefaceri.

 

Percepția directă a vacuității

Următorul nostru subiect este percepția directă a vacuității. El este cel mai important subiect.

Mai întâi de toate, percepția directă a vacuității este un moment culminant în întreaga noastră carieră spirituală, nu doar în această viață. Cei care ajung acolo, toate problemele lor sunt rezolvate. Nu se întâmplă imediat, dar ei știu că sunt pe cale să le rezolve pe toate într-un timp foarte scurt și de aceea ei nu mai au de ce să se mai îngrijoreze.

Cei care pot ajunge la percepția directă a vacuității sunt foarte rari. Pe de altă parte, pe planeta noastră s-au creat condiții care permit fiecăruia dintre noi să facă asta și care nu existau înainte.

Cum ajungem la percepția vacuității? Ce trebuie să facem pentru ca asta să ni se întâmple?

– Trebuie să întâlnim un profesor care are abilitățile necesare

Primul lucru care trebuie să se întâmple este să întâlnim un profesor care să ne poată ghida în această direcție. Un profesor calificat, care are suficientă înțelegere a vacuității, suficientă practică și suficientă iubire pentru noi și care să ne poată lua de mână și să ne ducă acolo.

Deja ați trecut prin milioane de vieți pentru a fi aici și de a fi interesați de a asculta aceste lucruri, deoarece lucrurile sunt goale. Numai voi dați semnificație sunetelor pe care le emit.

Deja aveți o karmă ieșită din comun care v-a adus aici, să întâlniți această învățătură și să o înțelegeți.

Deci, mai întâi trebuie să întâlniți acești profesori, iar karma voastră este cea care v-a adus în contact cu ei, pentru că ei sunt goi. Dacă auziți înțelepciune de la un profesor, aceasta este karma voastră.

Acești profesori trebuie să fie capabili să vă învețe aceste lucruri. Ei trebuie să cunoască scrierile necesare. Ei înșiși trebuie să le experimenteze, să le studieze, să le practice. Mii de ore. De asemenea, și voi trebuie să veniți timp de mii de ore și să ascultați în mod repetat aceste învățături.

– Trebuie să învățăm cu același profesor

Trebuie să învățăm cu același profesor. Cu multă seriozitate. Să ne dedicăm studiului mult timp. Nu este o treabă ușoară. Dacă ar fi fost ușor, n-am mai fi suferit. Dar trăim într-o lume a războaielor, a foametei, a bolilor, a epidemiilor și a altor nenorociri.

Este nevoie de multă muncă.

– Trebuie să servim profesorul

Așadar, trebuie să întâlnim profesorul potrivit, să învățăm cu el, să-l servim, să creăm karma care să permită înțelepciunii lui să pătrundă în noi. Pentru că nu vine doar din înțelegerea intelectuală. Acum explicăm lucrurile la un nivel intelectual care nu este atât de dificil, dar nu are prea multă putere.

Pentru ca înțelepciunea să pătrundă mai adânc în noi, trebuie să ne formăm relația cu profesorul și apropierea de el.

Un profesor care locuiește în altă țară nu chiar vă poate ajuta. El poate fi minunat, sfânt, înțelept și poate scrie cărți nemaipomenite. Dar este nevoie de un profesor cu care să puteți lucra, și care lucreze cu voi individual.

– Trebuie să servim persoanelor nevoiașe

Avem nevoie de karma extraordinară prin servirea și ajutorarea oamenilor, a bolnavilor, bătrânilor, nevoiașilor. Multe fapte bune.

Și cel mai important este serviciul adus Lamei. Când întâlnesc un Lama, este karma mea care se manifestă. Este partea cea mai pură din mine care se manifestă și acum întâlnesc pe cineva care îmi transmite înțelepciune.

Eu sunt cea care m-am pus acolo și îmi ascult propria înțelepciune. Așa merg lucrurile, eu proiectez asta asupra altcuiva.

Ceea ce dorim este să ajungem la acel punct culminant în care să devenim noi înșine învățătorul. Și pentru asta este nevoie de o relație foarte apropiată cu profesorul și multe servicii aduse lui. Este cel mai important lucru din viața noastră dacă, desigur dorim să ne îndeplinim scopul ultim.

Geshe Michael i-a construit casa lui Khen Rinpoche. Timp de opt ani, el a fost spălătorul lui de vase, șoferul lui și servitorul lui personal.

Și nu pentru că profesorul are nevoie de asta. Pentru profesor, asta e o pacoste. Ci pentru că noi avem nevoie de asta. Asta necesită un mare efort și multe binefaceri pentru a depăși nenumăratele obstacole pe care le avem și pentru a reuși.

A ne devota profesorului, este aspectul cel mai important. Devotamentul este cel care ne deschide inima. Pentru a permite înțelepciuni să pătrundă în noi, trebuie să ne deschidem inima. Înțelepciunea este acolo, doar că este ferecată. Devotamentul este cel care va rupe aceste lanțuri. Karma care le va rupe, este percepția directă a vacuității.

– Este nevoie de o practică zilnică a meditației

Deoarece perceperea directă a vacuității se produce numai în meditație foarte profundă, va trebui să medităm în fiecare zi.

Ce înseamnă profundă? Dacă cineva prăjește cartofi lângă noi sau face zgomot mare, nu vom mirosi și auzi nimic. Suntem complet deconectați de toate simțurile fizice.

Suntem atât de concentrați încât mintea se află într-un loc dincolo de lumea dorințelor. Este ceea ce se numește tărâmul formei.

Este un nivel mental cu mult mai rafinat decât mintea noastră obișnuită. Această liniște meditativă atât de profundă, permite minții să iasă din locul obișnuit în care trăim de obicei. Dar pentru asta este nevoie de mult antrenament zilnic în meditație.

 

Imaginile mentale

Înainte de a experimenta direct vacuitatea, există câteva etape premergătoare care se întâmplă pe cale și care ne pot da un indiciu dacă ne apropiem de ea.

Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le învățăm este modul în care imaginile noastre mentale ne creează lumea. Acesta este un subiect foarte important în logica budistă și se numește:

chi jedrak

Chi jedrak înseamnă categorii și caracteristici sau calități și caracteristici. Mai este tradus și ca „general și specific“. Este cel mai important principiu pentru a ajunge la înțelegerea intelectuală a vacuității pe Calea pregătirii.

Chi are sensuri diferite, dar în contextul nostru logic, are sensul de general. Îl vom folosi cu sensul de categorie generală. Când vom vorbi despre Chi, ne vom folosi de el în sensul de calitate sau atribut.

Jedrak – specific, situații/cazuri specifice.

Deci, dacă Chi este categoria generală, Jedrakcazuri specifice

Ce sunt calitățile și caracteristicile?

Un exemplu de „calitate” ar fi, de exemplu, dacă vă gândiți la o mașină. Nu la o mașină anume, ci la ideea de mașină, la ce înseamnă ideea de mașină. Calitatea este mașina.

Vedeți Mazda și imediat o recunoașteți ca fiind o mașină. Deci „Mazda” este specificul; este cazul specific sau caracteristica categoriei generale a mașinii.

Învățătura aici este înțelegerea modului în care avem ideea de mașină în minte și când vedem o mașină specifică, luăm această idee și o asociem cu cazul specific. Același lucru îl facem și cu instrumentele de scris și cu acest pix specific.

 

Diferite tipuri de generalități

Există câteva tipuri de Chi, care am spus că înseamnă categorie, generalizare sau calitate.

Există patru tipuri de generalități, dintre care trei sunt deosebit de relevante aici. Acestea sunt „generalizarea care este un tip” (rikchi), „generalizarea obiectelor” sau „imagine mentală substanțială” (dunchi) și „generalizarea termenilor” (drachi).

                                                            rikchi                                                           dunchi                                                     drachi

–   Rikchi este generalizarea care este un tip. Un exemplu de „generalizare de un tip” este „mașina”, care este o calitate (chi) a caracteristicii Chevrolet (jedrak).

–   Dunchi este generalizarea care este o imagine mentală. Este atunci când avem o generalizare, o idee sau o calitate legată de ceva pe care l-am experimentat, de cineva pe care l-am văzut sau pe care l-am întâlnit.

De exemplu, am întâlnit pe cineva, după care el a plecat, iar mie mi-a rămas o impresie mentală a lui în minte. Aceasta este dunchi – o impresie mentală. Atunci când îmi amintesc de el, nu este la fel ca și cum ar sta în fața mea – este o imagine mentală a lui, dar o imagine mentală bazată pe experiența pe care am avut-o în realitate. Acesta este dunchi.

–   Drachi – este, de asemenea, o imagine mentală, dar se bazează pe ceva ce nu am experimentat eu însumi, dar am auzit de el. De exemplu, când cineva îmi vorbește despre Turnul Eiffel, mi se formează o imagine a lui în minte, chiar dacă nu l-am văzut niciodată. Intensitatea acestei imagini este mai redusă decât imaginea mentală a ceva ce am experimentat personal.

–   Tsokchi – este imaginea mentală pe care o avem atunci când luăm o colecție de lucruri și o identificăm ca fiind ceva întreg. De exemplu, colecția de organe, tors, brațe, picioare etc. este numită ”corp uman”. Vedem componente pe care le asamblăm, și dăm un nume întregului. Tsok chi este calitatea definită de părți.

O mică precizare în legătură cu imaginile mentale. Nu este vorba despre o imagine ca cea captată de un aparat de fotografiat. Ceea ce se înțelege prin „imagini mentale” este ansamblul tuturor informațiilor captate de simțuri. Cum ar fi mirosul, gustul sau senzația tactilă. Tot ceea ce este legat de acea experiență și tot ceea ce atribuim obiectului. Deci, când privim ceva, avem deja o evaluare a durității lui, a cât de cald este și toate celelalte amănunte. Nu doar forma.

 

Cum există lucrurile

Subiectul despre cum lucrăm cu imaginile mentale este foarte important, deoarece dorim să ne surprindem cum proiectăm pixul. Pentru a percepe direct vacuitatea, trebuie mai întâi să înțeleg cum produc pixul, cum există el. Ca să înțeleg cum de nu există, trebuie să înțeleg cum există el pentru mine. Trebuie să înțeleg cum iau această imagine mentală generală, generalizarea pe care o am despre „instrument de scris” și o proiectez pe acest obiect specific.

Cu toate că înțelegem acest proces – pentru a ne surprindem făcând acest lucru, este nevoie de o karmă formidabilă și de multă practică. Și după ce am practicat, reflectat, am studiat pe această temă mult și am meditat mult, va veni ziua în care, în timp ce ne uităm la obiect, descompunem procesul.

Pentru că atunci când vă întreb:

„Ce este acest obiect?”

Veți răspunde: „Pix”.

El va venit în minte imediat. Nu v-ați gândit prea mult când ați spus – „pix!”

Dar când veți aprofunda acest subiect, va veni ziua, când vă veți surprinde cum luați o mică imagine a pixului pe care o aveți în minte și o puneți pe acest obiect.

De fapt, nu există niciun pix aici, nu-i așa? Există doar o colecție de indicii. Dacă mă uit bine, nici măcar nu văd un cilindru. Văd o formă dreptunghiulară și o culoare albă, care strălucește puțin și îmi indică că ar putea fi rotund.

De fapt, nici nu văd partea din spate. Nici măcar nu văd acest obiect. Ochii mei văd ceva bidimensional, pe care îl transform în tridimensional. Ochii văd bidimensional, fiecare din unghiul său.

Așadar, văd forme, culori, strălucire. Trebuie să lucrez mult cu mintea pentru a înțelege cum iau un ansamblu de date sau indicii și formez din ele un „pix”.

Asta înseamnă că înțelegeți vacuitatea pixului? Nu, nu este vacuitatea pixului. Este ceea ce numim „existența dependentă a pixului”, este modul în care el există, modul în care îl creez, modul în care există în lumea mea. Dar acest lucru nu-mi spune de unde a venit această imagine în mintea mea. Asta este o altă discuție. Dar aici văd cum iau imagini care există deja în mintea mea și pe care apoi le proiectez.

Arya înțelege că realitatea este întotdeauna proiectată din el în afară, și nu invers.

Nu pixul a venit la mine. Ci, din mine în afară.

Și așa este toată realitatea mea, inclusiv situațiile tragice.

 

Cel mai înalt lucru

Când veți începe să vedeți cum faceți acest proces, ceea ce înseamnă că sunteți deja într-un stadiu foarte avansat, la scurt timp după aceea, veți percepe direct vacuitatea în meditație.

Dar toate aceasta nu vor veni fără multe binefaceri. Este nevoie de o karmă uimitoare. Acest lucru necesită o anumită aranjare a vânturilor/energiilor din corp, care sunt legate de toate acțiunile pe care le-am întreprins.

Acest stadiu, în care mă văd proiectând pixul, mă surprind cum creez pixul din imaginile mele mentale, se numește:

Chu chok

Chu chok înseamnă „cel mai înalt”.

Este cel mai înalt lucru sau cel mai înalt fenomen. Adică, cel care este capabil să se perceapă creându-și realitatea din imaginile sale mentale, se spune că este „cel mai înalt”.

Este el cel mai înalt? Nu, pentru că încă nu este arya. Încă nu a perceput direct vacuitatea. Dar, el este cel mai înalt dintre oamenii obișnuiți care încă nu sunt arya.

Și când ajungeți aici, acesta este cel mai înalt nivel care se numește:

Jor lam

Jor lam înseamnă Calea pregătirii.

Asta arată că sunteți foarte apropiați.

Repet din nou, că acesta este rezultatul tuturor karmelor pe care le-am menționat mai devreme, și când veți fi deja acolo, veți fi într-o stare mentală în care veți avea multe, multe conștientizări care vin una după alta. Dintr-o dată, toate lucrurile pe care le-ați auzit la cursuri și care vi s-au părut poate ciudate, se clarifică. Dintr-o dată înțelegeți adevărul lor. Deci este o etapă foarte avansată.

Ideea este, ca să pot vedea pixul, trebuie să existe suficiente indicii care să-mi sugereze că ar putea fi un pix.

Acesta este un proces care se întâmplă într-o clipă. Vedeți obiectul și într-o clipă vă gândiți „este pix”, nu-i așa? Dar, de fapt treceți în mintea voastră printr-un întreg proces care vă face să spuneți „este un pix”. Acest proces se bazează pe strângerea semnelor, pe care le punem împreună, ne folosim de Chi – de categoria generală pe care o avem în minte, și o aplicăm în acest caz specific.

Dar atunci când văd toate semnele unui pix sau toate caracteristicile unui pix, eu nu văd un pix, văd caracteristici.

–   Nu pot vedea un pix fără să văd caracteristicile lui, indiciile lui, semnele lui.

–   Dar când mă uit la indicii, nu mă uit la pix, mă uit la indicii.

–   Și, de fapt, nici nu pot vedea toate indiciile simultan. Deși creierul funcționează foarte repede și ochiul funcționează foarte repede, ochiul vede în fiecare clipă doar un singur punct. El trece rapid de la un punct la altul. Deci nu există nicio clipă în care să văd pixul. Dacă învățăm să încetinim acest proces prin multă meditație și multă muncă cu mintea noastră, vom că înțelege că nu există nicio clipă în care vedem cu adevărat pixul.

–   Atunci când spun „pix”, după ce am examinat în mod sistematic seria de semne, de fapt mă uit la acea imagine din spatele capului meu. La un moment dat, spun: „Ajunge cu semnele! Este un pix!” Am descifrat: „Este un pix!”.

Acesta este Chuchok – atunci când ne dăm seama că, de fapt, am schimbat o imagine mentală cu realitatea.

Și facem asta tot timpul.

Credem tot timpul că suntem în contact cu realitatea exterioară, în timp ce ne uităm mereu în mintea noastră și trăim în mintea noastră.

Ni se pare că lucrurile sunt în exterior, în afara noastră, dar tot ce există acolo sunt doar forme, culori, sunete și texturi. Și dacă le analizăm și pe acestea, și ele sunt goale.

Deci, Chuchok – este percepția directă a existenței dependente a lucrurilor.

Cel care ajunge la această conștientizare pentru prima dată, el se află într-un stadiu foarte avansat și foarte înalt. Și ca urmare, el va percepe în scurt timp vacuitatea direct.

 

Percepția directă a vacuității

Cât timp durează perceperea directă a vacuității? Unii spun că durează cinci minute, alții spun că douăzeci de minute. Aceeași persoană vă va spune lucruri diferite în momente diferite. Pentru că nu știe exact cât timp a durat, nu are noțiunea timpului, nu știe cu exactitate.

Spunem că această experiență durează, aproximativ, un sfert de oră, douăzeci de minute.

Se numește

Ngunsum

Ngunsum înseamnă percepție directă.

Aceasta este partea directă.

Pe Calea Perceperii există două părți, iar aceasta este partea directă.

Omul stă în meditație profundă, meditație perfectă. Meditație în care mintea, după cum s-a spus, se află la primul nivel numit „tărâmul formelor”. Este complet detașat de simțuri, în concentrare pe un singur punct. Mintea este complet limpede, fixată, neperturbată și, prin urmare, capabilă să reflecte un obiect atât de delicat precum vacuitatea.

Mintea noastră este ca un lac care reflectă obiectul său, să zicem luna. Pentru a vedea o imagine foarte clară a lunii, lacul trebuie să fie complet liniștit și limpede. Complet curat. Aceasta este metafora pentru mintea noastră în această meditație.

Mintea trebuie să fie complet liniștită, limpede, concentrată pe un singur punct, și atunci poate reflecta vacuitatea.

Cum se simte asta? Nimeni nu ne va putea descrie, pentru că este dincolo de cuvinte, este dincolo de gândire. Experiența în sine nu este o experiență a simțurilor, nu este o experiență a gândirii, așa că nu există cuvinte pentru a o descrie.

De aceea, se spune despre această experiență că: „Este dincolo de cuvinte și este dincolo de gândire”. Este întâlnirea cu realitatea înaltă. Suntem cufundați tot timpul în ea, dar nu suntem în contact cu ea.

În acele momente, când omul este cufundat în această meditație a vacuității, el nu poate experimenta niciun alt obiect. Mintea se află într-un alt loc cu mult mai înalt decât mintea noastră obișnuită. Nu putem experimenta niciun obiect care este obiect al simțurilor. Simțurile sunt neutralizate în acel moment.

Obiectul gândirii – gândurile, ideile de tot felul, nu le putem gândi, deoarece mintea se află într-un loc al gândirii neconceptuale. În acel moment, mintea reflectă vacuitatea.

 

Experiență non-dualistă

Unii spun că experiența nu este dualistă. Dar oamenii uneori nu înțeleg corect termenul „non-dualistă”.

Persoana care meditează nu are gânduri conceptuale în acel moment. Adică, în acel moment nu poate gândi: „Acum percep vacuitatea”. Pentru că „eu” este un concept, „percep” este un concept și „vacuitatea” este un concept. Deci toate aceste lucruri nu pot trece prin minte. Și din acest punct de vedere, se poate spune că nu există separare între minte și obiect, care în acest caz este vacuitatea.

Am putem spune că mintea a devenit vacuitatea în acel moment? Nu putem spune asta. Omul nu devine vacuitate în acel moment. El este încă acolo. Mintea nu a devenit vacuitate.

Mintea este un lucru schimbător. Vacuitatea este ceva neschimbător. Deci, „ceva schimbător” nu poate deveni „ceva neschimbător”. Asta nu se poate întâmpla niciodată.

Dar în timpul meditației, mintea reflectă vacuitatea. Putem spune, dacă vreți, ea are calitățile vacuității în acel moment. Are aspectul vacuității.

Într-un final, meditația se va termina.

De ce se termină? Karma! Nu are suficientă karma pentru a rămâne acolo. Cine experimentează vacuitatea pentru prima dată, are doar karma pentru un sfert de oră sau cinci minute.

Apoi va munci toată viața și în toate viețile următoare pentru a-și intensifica karma. Buddha se află tot timpul în meditația deplină a vacuității și, simultan se află în realitatea convențională. Nu numai Buddha poate face asta. Chiar și acei bodhisattva foarte înalți. Ei au capacitatea de a intra și ieși din meditația vacuității, dar nu pot face asta simultan. Doar Buddha poate face asta simultan.

În cele din urmă, karma îl va forța pe arya să coboare din meditație. Și spunem, coboară, pentru că în mod clar el are senzația de coborâre. Corpul rămâne pe loc, doar mintea coboară. Mintea lui a trecut într-un loc foarte delicat, în tărâmul formelor, iar acum coboară în tărâmul dorințelor, în lumea simțurilor și a dorințelor, unde mâncarea este interesantă. În tărâmul formelor, mâncarea, sexul nu mai sunt interesante. Mintea coboară înapoi în lumea dorințelor și atunci avem senzația că mintea cade, devine mai grosieră, și nu putem opri acest lucru deoarece karma s-a terminat.

 

Înțelepciunea de după

În urma acestei experiențe, are loc o mare transformare în corpul energetic interior al acelei persoane, iar în următoarele ore, poate o zi, are o serie de conștientizări spirituale extraordinare, una după alta.

Omul înțelege că tot ce este scris în cărțile budiste pe care le-a citit este adevărat. Brusc toate cărțile, toate studiile și toate cursurile devin clare: „Ah! La asta se refereau! Asta au încercat să-mi explice”.

Aceasta este experiența. Experiența unui salt spiritual uriaș, uimitor.

Omul devine un arya, devine un om superior. Oamenii obișnuiți, în comparație cu arya, sunt ca furnicile lângă un elefant.

În meditație nu există gândire conceptuală. Cel ce meditează nu vede „eu”, „iluminat”. El se află într-un loc care este dincolo de cuvinte și gânduri.

După, ngunsum vine a doua etapă de percepere directă a vacuității, numită:

jetop yeshe

În această etapă, au loc o serie de conștientizări.

–   Primul lucru pe care o astfel de persoană vede este propria iluminare. Viitoarea sa iluminare. Știe exact cum se va întâmpla, când se va întâmpla, în ce circumstanțe se va întâmpla. Vede clar cum într-o zi va ieși din samsara și va trece într-o lume iluminată. Își schimbă profesia. Trece într-un alt tărâm, într-o altă existență.

Se va muta fizic într-un alt loc? Nu. Poate fi aici, poate fi în același loc. Dar în interiorul său, mintea lui este complet diferită. El trăiește într-o realitate complet diferită.

–   Un alt lucru pe care îl înțelege este că, până în acel moment, fiecare gând pe care l-a avut în această viață și în viețile anterioare a fost greșit. Faptul că a întâlnit realitatea supremă, înțelege că totul a fost greșit, fără excepție. Nu a existat niciun moment în care să înțelegem cele trei sfere pe care Arya ni le-a descris, ale obiectului, subiectului și acțiunii, în care să nu le fi dat existență proprie. Nu am înțeles de unde au venit.

Inclusiv când vorbim despre vacuitate, inclusiv când ne gândim la vacuitate. Nu suntem capabili să gândim altfel. Vânturile interioare nu ne permit să gândim altfel. Energia nu curge în locurile potrivite și avem această împărțire a realității în obiecte și subiecte, în lucruri care se întâmplă și lucruri care par să vină din exterior.

Până în acest moment, nu a avut nici măcar un singur gând corect.

–   Când iese din această stare, coboară din nou la vechea realitate. Nu-și poate menține energia de a rămâne în meditație și începe din nou să vadă obiectele, subiectele și lucrurile ca și cum ar veni din exterior, așa cum le vedem noi acum. Diferența este că el știe că greșește și nu poate împiedica acest lucru. El înțelege că greșește și nu poate preveni greșeala în acel moment. Dar, după ce experiența de percepere a vacuității s-a întâmplat o dată și a dobândit înțelepciunea care rezultă din aceasta, acum știe sigur că va ieși din această stare într-un timp anume. Adică, cel mult șapte vieți. Și, după cum am spus, dacă sunteți pe calea tantrică, sub îndrumarea unui învățător priceput, și asta depinde de karma voastră, se poate ieși din samsara în decursul unei singure vieți.

Și în aceste șapte vieți, sau cât va dura până când veți ieși din samsara, adică până când veți ajunge la nirvana sau la iluminare, va exista această dualitate, pentru că ea este ultimul lucru pe care îl depășim. În această perioadă, veți lucra cu conștientizările pe care le-ați dobândit pe Calea Perceperii. Acestea sunt cele două etape ale Căii perceperii.

 

Calea Practicii

Conștientizările dobândite pe Calea Perceperii ne vor permite să eliminăm toate afecțiunile mentale pe care le avem. Toată mânia, toată invidia, toate neînțelegerile, mândria și toate gândurile greșite, le vom elimina fără excepție. Ele vor dispare treptat, începând cu cele grosiere, cum ar fi mânia și terminând cu cele mai subtile, mai rafinate, inclusiv percepția greșită a lucrurilor, care, de asemenea, este considerată afecțiune mentală, prin care separăm obiectele de subiecte și așa mai departe.

Ultima afecțiune care dispare este faptul că lucrurile îmi apar ca venind din exterior, ca existând de la sine. Cu mult înainte de asta, înțelegem deja că ele nu există de la sine, dar încă le vedem așa.

 

Iluzia lui Arya

În toată această perioadă în care lucrez cu mintea pentru a-mi elimina afecțiunile mentale, prin intermediul înțelegerii care vine din percepția directă a vacuității – în tot acest timp, îmi dau seama că trăiesc într-o iluzie. Lucrurile mi se par că vin din exterior, pe când ele nu sunt așa.

Înțeleg că nu este așa, dar nu mă pot opri să le văd greșit. Le văd separate. În budism, asta se numește „iluzie”.

De multe ori cuvântul „iluzie” este folosit în mod greșit. Ca și cum iluzia ar însemna: „Lucrurile nu sunt reale, nu trebuie să cred în ele și nu trebuie să le iau în considerare”. „Sunt jignită, dar asta nu este real, pentru că e o iluzie” .Nu, nu  asta se înțelege.

Iluzia este în sensul că există această diferență între modul în care îmi apare lucrul și esența sa ultimă.

Nu înseamnă că jignirea este de fapt un compliment. Dacă îmi apare o jignire, atunci karma mea mă forțează să mă văd jignită, deci pentru mine este o jignire.

Deci, semnificația iluziei nu este că ceea ce era de fapt un compliment mi se pare o jignire. Nu.

„Iluzia” înseamnă că lucrul îmi apare ca și cum ar avea natură proprie, că apare din exterior, independent de mine, în timp ce nu este așa.

Arya înțelege că se află într-o iluzie și, la început, nu poate să evite această situație. Deci, acesta este dualismul, aceasta este iluzia.

 

Eliminarea egoismului

Un alt lucru pe care arya îl vede, după ce iese din meditație este că nu a avut nici măcar un singur gând care să nu fie egoist. Chiar și cei buni dintre noi, chiar și sfinții dintre noi, până când nu percep vacuitatea, fiecare gând al nostru are o doză mai mare sau mai mic de egoism. Și nu putem împiedica asta până în acel moment.

Dar până atunci, am minți dacă am spune că suntem lipsiți de egoism, pentru că nu suntem. Până atunci, ne este greu să facem chiar și faptele noastre bune fără să ne gândim „O, ce vor spune despre mine” sau fără să ne așteptăm la răsplată, recunoaștere, respect sau orice altceva. Este inevitabil. Dar nu trebuie să capitulăm. Trebuie să luptăm împotriva acestor tendințe, pentru că asta ne va duce la percepția directă a vacuității.

În textul Ofrandă Lamei, Primul Panchen Lama ne spune: „Acesta este cel mai mare dăunător”. El îi cere Lamei să-i dea puterea de a lupta împotriva „celui mai mare dăunător”, adică a percepe lucrurile ca venind de la sine, prețuirea de sine și toți acești mari dușmani.

Adevărul trist este că, până când nu vom percepe vacuitatea, vom fi atașați de noi înșine, fapt care duce la prețuirea de sine. Ca urmare, toate acțiunile și gândurile noastre sunt impregnate mai mult sau mai puțin de egoism.

Desigur, că o parte importantă a practicii constă în a înfrâna cât se poate acest egoism pentru a acumula suficiente binefaceri încât să percepem direct vacuitatea, iar atunci el se va elimina de la sine. Și asta include și pe cei dintre noi care încearcă să practice compasiunea și să practice bodhichitta; nu putem elimina cu adevărat afecțiunile mentale, inclusiv egoismul, din mintea noastră fără percepția directă a vacuității. Toate celelalte metode sunt doar măsuri de prim ajutor.

Între timp, până la percepția vacuității, va trebui să ne stăpânim supărarea și egoismul, să practicăm schimbarea de sine cu ceilalți. Toate acestea sunt  metode care nu sunt supreme. Pentru că lucrul suprem care ne eliberează cu adevărat de egoism și de afecțiunile mentale este perceperea directă a vacuității. De aceea ea are această putere enormă de a elimina suferința noastră. Pentru că toată suferința noastră, spune Maestrul Shantideva, provine din egoismul nostru.

Deci, toate aceste conștientizări au fost mai târziu organizate de către alții în ceea ce se numește: cele patru adevăruri nobile.

Lecția 1 – ACI 17

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1

 

Prosternări și rugăciuni: ne deschidem inima pentru învățătura sfântă 

Spre deosebire de discuțiile generale, destinate unui public mai larg, cursurile ACI  se fac după anumite reguli. Ce înseamnă după anumite reguli? Ceea ce dorim este să creăm cât mai multe condiții exterioare și interioare pentru a permite acestei învățături sfinte să pătrundă în noi cât mai adânc, deoarece cei dintre voi care studiază de ceva timp știu cât de greu este să o integrăm, cât de greu este să ne amintim de Dharma în momentele de încercare.

Așadar, ne mobilizăm corpul, mintea și inima, pentru a crea condiții cât mai favorabile pentru ca Dharma să pătrundă în noi. Începem lecția cu prosternări.

Nu ne prosternăm statuilor și pozelor, deși o facem în direcția lor, dar nu credem că statuia sau poza ne pot ajuta. Ele sunt doar simboluri, ancore care ne ajută să ne ancorăm mintea și simbolizează înțelepciunea și compasiunea pe care le vom dezvolta în inima noastră. Un alt mod de a le reprezenta, sunt cele Trei Diamante.

Este minunat să începem lecția prin a ne prosterna în fața sfințeniei acestei învățături, pentru că ea ne permite să ne eliberăm de suferință și să îi ajutăm pe toți cei dragi să se elibereze de suferință.

Prosternarea este un act al corpului care creează o atitudine de respect față de învățături și ne deschide mintea pentru a le integra.

(Mandala)

În rugăciunea Mandala oferim învățătorilor noștri – mandala care este un model al unei lumi iluminate, o lume pură și încântătoare. O oferim ca mulțumire învățătorilor noștri pentru învățăturile pe care ni le transmit, care au puterea de a ne elibera de orice suferință.

A doua rugăciune este refugiul. Este rugăciunea în care ne punem toată încrederea în calea spirituală și înțelegem că ea este salvarea noastră. Atunci când dobândim conștientizările înțelepciunii și ne deschidem inima spre marea compasiune, acestea ne vor salva, spre deosebire de orice altceva, care nu ne poate salva.

Așadar, ne refugiem în cele Trei Diamante, care sunt Buddha, Dharma și Sangha, care reprezintă pentru noi, înțelepciunea și compasiunea pe care vrem să le dezvoltăm în inima noastră și care sunt cele care ne vor proteja cu adevărat.

(refugiul)

 

Tradiția învățăturilor tibetane

Acest curs este al doilea din seria de trei cursuri, cursurile 16, 17 și 18, care împreună acoperă tot ceea ce s-a predat în cele cincisprezece cursuri ACI.

Cele cincisprezece cursuri au fost elaborate de Geshe Michael, în urma studiilor sale la mănăstirea tibetană, o parte din studii fiind efectuate în India, iar o parte în New Jersey, cu Ken Rinpoche. Ken Rinpoche a fost un renumit Lama tibetan și el a organizat cursurile într-o formă care să se potrivească publicului occidental, fără să facă concesii, nici în ceea ce privește conținutul, nici calitatea, nici prezentarea.

Deci, practic, primiți tot ceea ce învață un călugăr în mănăstirea tibetană. Dacă finalizați cu succes toate cele optsprezece cursuri, veți avea la fel de multe cunoștințe ca și ale călugărului care face acest lucru de douăzeci, douăzeci și cinci de ani într-o mănăstire tibetană. Ceea ce este diferit, este faptul că acesta memorează pe de rost textele și le dezbate multe ore cu ceilalți călugări pe terenul de dezbateri. În viitor, s-ar putea ca treptat, să le introducem și noi.

Acest material se bazează pe ceea ce numim cele „Cinci mari cărți”.

Dharma a fost transmisă de Buddha acum două mii cinci sute de ani și apoi a fost transmisă din generație în generație, de la maestru la discipol, răspândindu-se în diferite țări din Asia. În multe cazuri, datorită unor circumstanțe istorice, liniile de transmisie au fost întrerupte sau distruse, sau nu au ajuns întregi sau au dispărut complet sau au fost exterminate.

Aproximativ acum o mie de ani, budismul a ajuns în Tibet, ceea ce este relativ târziu în istoria sa. Datorită izolării relative a Tibetului și datorită sprijinului masiv al autorităților pentru Dharma, s-a dezvoltat minunata tradiție a mănăstirilor.

Tibetanii au păstrat Dharma excepțional:

a. Au păstrat Dharma în mod autentic, cum nu s-a mai întâmplat nicăieri altundeva în Asia.

b. Au dezvoltat o succesiune de înțelepți și cărturari care au explicat, clarificat și au creat o tradiție extraordinară prin amploarea, profunzimea și puritatea ei, prin claritatea ei și prin capacitatea ei de a aduce oamenii la iluminare.

Atunci când învățăturile se transmit din gură în gură, de la profesor la discipol, de-a lungul anilor, ele se pot denatura foarte ușor. Un profesor poate adăuga ceva de-al său, sau omite o mică parte, iar discipolul face același lucru, și de-a lungul generațiilor nu mai putem recunoaște Dharma și oamenii nu mai ajung la iluminare cu ea.

Ce este iluminarea? Este cel mai înalt nivel de fericire la care putem ajunge.

Și dacă ne aflăm cu toții aici, este pentru că în inima noastră căutăm fericirea. Așadar, iluminarea este un alt cuvânt pentru marea fericire, fericirea supremă, fără pată, complet pură.

Aceasta este tradiția tibetană.

În tradiția tibetană există sute de mii de cărți, majoritatea dintre ele nefiind încă traduse, nici măcar în engleză. Este bine să știți tibetană pentru a le putea citi, pentru că nu se știe dacă vor fi traduse în viața voastră, iar voi aveți nevoie de această înțelepciune.

Toate aceste cărți se bazează pe „cele cinci mari cărți”, pe care călugării din mănăstire le învață încă de la o vârstă foarte fragedă.

Când copii intră în mănăstire, ei au șapte, opt ani. Copiilor li se dau texte care să le memoreze, fără ca ei să înțeleagă ce spun. Timp de câțiva ani, poate șapte, opt ani, tot ce fac este să memoreze texte. Învață pe de rost fragmente din cele cinci mari cărți.

Abia mai târziu, primesc învățătura despre text. Iar după ce au terminat toate studiile, ei susțin examenele de Geshe.

 

Cele cinci mari cărți

Cele cinci mari cărți includ

1.  Abhidharma

Abhidharma este o parte străveche a învățăturii budiste, pe care o vom studia parțial și în acest curs, ca de exemplu:

– învățătura despre karma și legile karmei,

– învățătura despre ce este pur și ce este impur,

– ce aduce suferință și ce nu aduce suferință,

– învățătura despre cosmologie, despre diferite lumi. Lumea în care ne-am născut este doar una dintre milioane de lumi posibile.

Acesta este un set de învățături, care face distincția, în special, între ceea ce este pur și ceea ce nu este pur. Pur – în sensul că aduce fericirea și elimină suferința, iar restul nu este pur. Chiar dacă în viața noastră obișnuită, există lucruri bune, ele nu au însușirea de a elimina suferința, de aceea nu sunt pure.

2.   Pramana

Pramana este studiul logicii budiste, despre care vom vorbi puțin mai târziu, deși nu este subiectul principal în acest curs. În cursul 4 și 13 am intrat mai mult în detalii. Învățătura budistă, printre altele, se bazează foarte mult pe logică, inclusiv când ajungem la învățăturile secrete.

Pentru că atunci când ascultați o învățătură spirituală, ea poate părea foarte interesantă și poate atractivă, dar pentru a putea aplica această învățătură în beneficiul vostru, pentru a vă schimba viața, pentru a vă transforma viața, trebuie să fiți dispuși să depuneți efort. Iar dorința de a depune efort este în funcție de cât de convinși sunteți de ceea ce ați auzit.

Pentru a decide să mă trezesc dimineața și să încep să practic, trebuie să fiu convinsă că această practică mă poate ajuta. Convingerea aceasta nu va veni doar din auzite.

Pentru a ajunge la această convingere, trebuie să iau ceea ce am auzit și să-l examinez în lumina logicii, în lumina rațiunii mele: „Cum mi se potrivește asta? Cum funcționează pentru mine? Nu există contradicții acolo?” Și asta pentru că aud pentru prima dată lucruri care sunt diferite de modul meu obișnuit de viață și de gândire, și apar îndoieli.

De ce-mi apar îndoieli? Pentru că nu am încercat, nu știu dacă este adevărat.

Acum, ce facem cu îndoielile? Pentru asta avem nevoie de logică. Avem nevoie de instrumente bune pentru a ne clarifica îndoielile. Aceasta este învățătura Pramana, logica budistă.

3.   Prajna Paramita

A treia carte este Prajna Paramita. Ea este învățătura despre înțelepciune. Prajna Paramita înseamnă înțelepciunea transcendentală. Ea este toată învățătura despre vacuitate și despre perfecțiunea înțelepciunii. Învățătura despre vacuitate va fi subiectul principal în această zi.

Scrierile Prajna Paramita ne învață despre cum există lucrurile și cum nu există, cum funcționează lucrurile și cum nu funcționează. Prajna Paramita este o învățătură absolut esențială pentru succesul căii spirituale. O învățătură foarte rară. Ea este foarte greu de găsit. Chiar și în scrierile budiste este foarte greu de găsit. Tibetanii sunt cei care au dezvoltat-o și acesta este poate motivul pentru care merită să învățăm de la ei, Prajñāpāramitā. Nu ei au inițiat această învățătură, ci provine de la Buddha. Ea nu a fost păstrată în alte tradiții.

4.   Madhyamika

Scrierile Madhyamika sunt scrierile Căii de Mijloc, tot ce am învățat de la Maestrul Shantideva.

Toate aceste învățături sunt despre cum aplicăm înalta înțelepciune a prajñeipāramitā în viața noastră. Ele ne spun cum să gândim, cum să nu gândim. Ce înseamnă cum să gândim? Ce gânduri ne scapă de suferință și ce gânduri ne mențin în suferință? Cum să gândim, cum să ne comportăm într-un mod care să ne servească și nouă și celorlalți.

5.   Vinaya

Vinaya este învățătura despre moralitate, despre viața etică. În mare parte, ea se referă la etica călugărilor, dar nu numai a călugărilor. Există părți în Vinaya care se aplică și persoanelor laice și care sunt esențiale pentru succesul pe calea spirituală și vom vorbi imediat mai mult despre asta.

6.   Lam Rim

Al șaselea domeniu, care nu este studiat în mănăstiri, dar noi îl studiem aici este Lam Rim:

Lam Rim înseamnă etapele căii sau etapele pe calea treptată spre iluminare.

Este o învățătură dezvoltată de tibetani, specifică tibetanilor. Cu toate că această învățătură se bazează pe cuvintele lui Buddha, ea este o metodă de învățare dezvoltată de tibetani.

Primul a fost, probabil, Lordul Atisha, un indian care a venit în Tibet și a adus Dharma în Tibet la cererea tibetanilor. El a venit dintr-o mănăstire faimoasă din India, care astăzi nu mai există. Splendoarea budismului în India a dispărut în secolele IX-X, odată cu cucerirea musulmană a Indiei. Ei au distrus mănăstirile și bibliotecile, iar centrul budismului s-a mutat în Tibet.

Lordul Atisha a fost printre primii care au adus Dharma în Tibet. El a plecat din mănăstirea în care se afla crema călugărilor educați și inteligenți și a ajuns la un public de păstori analfabeți.

Așadar, Lordul Atisha a dezvoltat metoda Lam Rim, care a luat amploare mai târziu în Tibet. După cum știm, au fost scrise mai multe Lam Rim-uri, dintre care cel mai cunoscut este cel al lui Je Tsongkhapa. Există și alte Lam Rim-ri minunate, scrise după Je Tsongkhapa și înainte de Je Tsongkhapa.

În mânăstiri se învață cele cinci cărți. Lam Rim rezumă cele cinci cărți. Lam Rim preia materialul conținut în cele cinci cărți mari și îl rezumă într-o formă accesibilă, care permite atingerea iluminării, dacă se face ceea ce este scris acolo.

 

Cursurile ACI

În cursurile ACI învățăm și Lam Rim, dar și cele cinci cărți mari. Și dacă le parcurgeți pe toate, veți primi o educație foarte bună, similară celei pe care o primește un călugăr într-o mănăstire tibetană. Veți ști la fel de multe ca majoritatea călugărilor, dacă veți finaliza cursurile cu succes.

Ocazia de a întâlni acest material este foarte, foarte rară. Dacă ne uităm la câți oameni vin la curs, în comparație cu numărul total de oameni din țară. Putem înțelege raritatea acestei învățături.

–   Este foarte rar să o întâlnim,
–   să ne intereseze și
–   să întâlnim pe cineva care să o predea.

Această întâlnire este rară și nu o luați ca pe ceva de la sine înțeles, pentru că lucrurile rare vin și pleacă.

 

Cursul actual

Acest curs este unul dintre cursurile finale. Cerința este însă ca acest curs să fie primit personal de la profesor. Vă rugăm să vă faceți temele și să finalizați întregul curs. Este minunat dacă le veți face în grupuri, la o ceașcă de cafea. Cumpărați-vă un dosar care poate sta pe raft, pentru a avea acces la acest material, veți vedea că, în timp, va deveni foarte prețios.

În acest curs, vom parcurge rapid cursurile 6,7,8,9,10, pe care le-am studiat deja în cursurile ACI.

Vom începe chiar de la început cu cursul numărul 6, care este probabil cel mai important. Este vorba despre învățătura din Prajnaparamita, din sutra Tăietorul de Diamant, rostită de Buddha.

În clasificarea cursurilor ACI, acesta este considerat un curs de MadhyamikaCalea de Mijloc, deoarece comentatorul pe care îl folosim provine din Madhyamika. Dar sutra este sutra Prajnaparamita, a perfecțiunii înțelepciunii.

 

Sutra Tăietorul de Diamant

Vom începe cu numele sutrei.

Dorje chupa

Dor în tibetană înseamnă piatră.

Iar Je înseamnă rege.

Deci, regele pietrelor. Cine este regele pietrelor? Este diamantul.

Deci, Dorje este cuvântul tibetan pentru diamant.

Chupa înseamnă a tăia, ceva care taie.

Dorje Chupa este numele tibetan al sutrei, în sanscrită se numește:

Vajra chedika

Vajra este dorje și chedika este chupa.

De ce „diamant”?

Cel mai important lucru care ni se poate întâmpla în această viață este să percepem direct vacuitatea. Ce înseamnă să percepem direct vacuitatea? A percepe vacuitatea este o experiență care se petrece în meditație profundă și în care percepem direct că lucrurile nu există de la sine, ci noi le creăm.

De ce este atât de importantă?

Atâta timp cât nu vom percepe direct vacuitatea, ne vom reîncarna în tot felul de forme de existență, și în special putem cădea în tărâmurile inferioare. În aceste tărâmuri inferioare, suferința este atât de îngrozitoare, încât n-avem nicio șansă de a acumula binefaceri, iar rezultatul este că rămânem blocați acolo. Facem fapte rele, iar asta ne face să rămânem în tărâmurile inferioare. Șansa de a ieși din ele este foarte mică.

Șansa ca o karma bună care a stat ascunsă în noi din diferite vieți și care să ne scoată de acolo, este foarte mică.

Pe de altă parte, dacă percepem direct vacuitatea, ceea ce se întâmplă cu noi este că devenim „de neîntristat”. Vom vorbi destul de mult despre asta, dar acest lucru ne va schimba radical viața. Nu vom mai cădea în tărâmurile inferioare și mai mult de atât, vom fi pe calea de ieșire, pe calea care ne va duce spre iluminare.

Se spune că după percepția directă a vacuității, se ajunge la iluminare după șapte vieți. Sau cel puțin la iluminarea inferioară, la nirvana.

Până atunci, vom suferi și necazurile vor veni peste noi din toate direcțiile. Dar după perceperea directă a vacuității, suntem deja pe calea de ieșire și, în viața care ne-a mai rămas, calitatea vieții nu mai este deloc similară cu cea de dinainte. Și, în special, dorința noastră de a ajuta alți oameni, dorința noastră de a servi lumea, de a aduce binecuvântare lumii, ne trezește, ne aduce o fericire imensă.

După ce oamenii au perceput direct vacuitatea, își dau seama că li s-a întâmplat ceva măreț, la scară cosmică. Și vor să-și amintească de asta. De ce? Pentru că, după ce au perceput vacuitatea, coboară din nou la vechea realitate pentru o vreme. Încă mai pot apărea probleme ici-colo. Deși ei sunt de neîntristat, totuși, li se întâmplă lucruri nedorite.

Și oamenii au început să caute ceva care să le reamintească de experiența prin care au trecut. Și ce au găsit? Au găsit diamantul.

De ce diamantul? Din trei motive principale:

1.   Motivul principal este că, diamantul este cel mai dur material natural din lumea noastră. Din punct de vedere fizic, este cel mai dur material din univers; nimic nu-l poate zgâria – este suprem; la fel și vacuitatea.

Dacă doriți să tăiați oțelul, luați un diamant și acesta vă permite să tăiați oțelul, sticla sau orice altceva.

Căutăm un simbol al ceva suprem, ceva care depășește lucrurile obișnuite. De aceea diamantul este potrivit din acest punct de vedere.

2.   Diamantul este complet transparent.

Dacă ar exista un perete gros de diamant în jurul nostru, nu l-am putea vedea. În mod similar, vacuitatea ne înconjoară și nu o putem vedea.

De ce este atât de importantă  această transparență? Deoarece și realitatea supremă este așa. Suntem înconjurați de ea tot timpul. Fiecare detaliu din noi, și din viața noastră este pătruns de realitatea absolută. Ochii noștri nu pot să o perceapă. Ea este similară peretelui de diamant. Dacă nu am ști că în fața noastră există un perete cu diamant, nu l-am putea sesiza. Așa se întâmplă și cu realitatea absolută, deși ea este permanent în jurul nostru, nu o putem observa.

3.   Structura diamantului este pură

Dacă am putea sfărâma un diamant, fiecare fragment de diamant are exact calitățile pe care le are diamantul întreg, adică:

      • Are încă aceeași duritate ultimă,
      • Este încă complet transparent și, de asemenea,
      • Fiecare fragment din el va avea aceleași calități.

De ce este important acest lucru pentru noi? Deoarece vacuitatea, realitatea absolută a fiecărui lucru, este exact aceeași vacuitate. Nu există nici o diferență între vacuitatea mea, a lui Buddha sau a unui pahar de apă.

Din punct de vedere ale acestor trei aspecte, diamantul este foarte asemănător/similar cu vacuitatea.

A percepe direct vacuitatea este o realizare uriașă care ne afectează nu numai pe noi înșine, ci întreaga lume. Este rar ca într-un secol să existe cineva care să perceapă vacuitatea în mod direct. De fapt, doar o dată la câteva sute de ani, se întâmplă ca cineva să perceapă direct vacuitatea. În prezent, avem cu toții condiții fantastice, în care putem depune eforturi pentru a ajunge acolo. Și datorită acestui lucru, ne vom stabili ca obiectiv să percepem direct vacuitatea, care este trecerea de la o formă de existență la alta.

Cel care percepe direct vacuitatea se numește arya. Arya este un om superior din punct de vedere spiritual. El nu mai este la fel cu cel care nu a perceput direct vacuitatea. Cei care nu au perceput direct vacuitatea sunt numiți copii, pentru că în comparație cu cei care au perceput-o, ei sunt mici copii. Din punct de vedere spiritual, ei sunt copii, indiferent de vârsta lor.

De ce „tăietor”?

Deci, de ce sutra se numește „Tăietorul de diamant”? Am spus că diamantul seamănă cu vacuitatea, în trei aspecte. De ce apare aici „tăietorul”?

Unii numesc sutra „Sutra Diamantului”, iar noi spunem că nu este corect. Pentru că un diamant nu se poate compara cu percepția directă a vacuității. Diamantul este într-adevăr suprem într-o anumită măsură, fragmentele lui sunt și ele diamante, diamantul este transparent pentru noi, dar el este ceva lumesc. A percepe direct vacuitatea este o realizare uriașă. Ne propulsează dincolo de suferință, ne duce într-un loc în care putem ajuta alți oameni.

Este interesant că cuvântul „diamant” nu este menționat în sutra. Apare doar în numele sutrei.

 

Este nevoie de multe binefaceri pentru a ajunge la percepția directă a vacuității

Cel care a perceput vacuitatea se ridică la un nivel foarte înalt spiritual. El va vedea ziua în care va ajunge la iluminare și cum va ajunge la iluminare, adică va vedea când i se va sfârși toată suferința. Este capabil să citească mintea oamenilor și va avea multe alte conștientizări foarte profunde.

 

Deci, ce ne va permite să percepem direct vacuitatea?

Vacuitatea nu este ceva ce vedem cu ochii. Folosim cuvântul „a percepe”, dar nu este vorba despre simțul nostru vizual obișnuit. Nu este deloc ceva fizic. Pentru că vacuitatea nu este ceva fizic. Niciunul dintre simțurile noastre nu poate percepe direct vacuitatea, cu excepția cazului în care suntem deja Buddha, dar asta este o altă poveste. Până atunci, avem nevoie de ceea ce se numește „ochiul înțelepciunii”, deoarece numai cu ochiul înțelepciunii putem percepe vacuitatea. Uneori, în picturi, se desenează al treilea ochi în mijlocul frunții. Acesta este ochiul înțelepciunii.

Cum putem deschide ochiul înțelepciunii? Este nevoie de o cantitate enormă de binefaceri.

Omul trebuie să acumuleze o cantitate enormă de fapte bune.

Ce este un act de binefacere? Binefacerea include:

    • A ajuta oamenii care au nevoie de ajutor, a ajuta bolnavii, a ajuta pe cei flămânzi. Este nevoie de mult timp pentru a face acest lucru la scară largă.
    • A găsi un maestru calificat sau priceput, care a ajuns la conștientizări profunde în inima sa și care să ne poată aduce această înțelepciune. Nu putem desăvârși calea fără supravegherea unui învățător și fără să ne apropiem de el sau ea.

Uneori comparăm acest lucru cu cel care dorește să devină un pianist virtuos sau la orice alt instrument. El nu poate reuși singur, fără un profesor.

Cu atât mai mult, când vrem să atingem un obiectiv atât de înalt și nu avem nicio idee de cum să ajungem acolo. De aceea, avem nevoie de un profesor apropiat, pe care trebuie să-l ascultăm.

Trebuie să fie cineva în care să avem încredere. Desigur, că trebuie să-l verificăm pentru a fi pregătiți să avem încredere în el. Dacă nu avem încredere în el și nu facem ce ne spune, atunci nu se va întâmpla nimic. Avem nevoie de un profesor calificat, astfel încât să avem toată încrederea de a-l urma.

Pentru asta trebuie să ne apropriem de el. Iar această apropiere se creează prin a-l servi pe profesor. De a-l ajuta și de a-i permite să-și îndeplinească rolul, de a transmite învățătura la câți mai mulți oameni din lume.

Cea mai mare binefacere pe care o putem acumula este cea care binecuvântează cât mai mulți oameni. Cum pot eu personal să binecuvântez mulți oameni? Atunci când îi servesc pe profesorii mei, care îmi oferă cunoștințele lor, datorită înțelepciunii lor extraordinare, iar în acest fel le permit înțelepciunii lor să ajungă la mulți oameni.

Și în acest fel acumulez o cantitate enormă de binefaceri prin serviciul personal adus profesorului.

–   Este nevoie de multă învățătură și practică. Nu este adevărat că dacă veți sta în meditație veți avea dintr-o dată, revelații.

Se întâmplă tot felul de lucruri în meditație. Se întâmplă fenomene minunate în meditație, dar noi vorbim despre altceva. Vorbim despre înțelepciunea transcendentală, care elimină orice suferință – este altceva, este un alt nivel. Pentru asta sunt necesare mii de ore de studiu. Trebuie să ascultați aceste lucruri iar și iar, trebuie să vă faceți temele. Vom vorbi despre ce înseamnă învățarea și ascultarea pe calea spirituală. Nu este ca și învățarea și ascultarea la universitate. Este altceva.

 

Oportunitatea pe care o avem acum este extrem de rară

În acest moment avem o stare a minții a ființelor umane. Iar mintea nu este similară cu corpul. Mintea nu este fizică. Corpul este fizic, acest corp va înceta să existe, dar mintea nu va înceta să existe, ea nu este fizică. Ea poate înceta să se manifeste prin acest corp dar asta nu înseamnă că încetează să mai existe. Corpul poate înceta să funcționeze. Corpul nu mai vorbește, nu se mai mișcă. Dar mintea va continua.

Unde va continua? Există milioane de stări de conștiință în această lume, iar aceasta este doar una dintre ele. Pentru a ajunge la iluminare, pentru a ajunge la această stare sublimă, a plăcerii supreme, care este dincolo de orice suferință, starea umană, starea conștiinței umane, este singura care permite acest lucru.

În formele de existență inferioare, suferința este atât de mare încât este imposibil să practici. Există unele care sunt mai plăcute decât existența umană, dar le lipsesc elementele din corp pe care le avem în noi, necesare pentru a putea ajunge la iluminare.

Deci, pe de o parte, am dobândit această stare de conștiință umană, pe de altă parte, ea este foarte scurtă și se poate termina în orice moment. De aceea, este foarte important să înțelegem cât de rar este acest lucru. Dintre milioanele de stări de conștiință în care putem ajunge când această viață se va termina, șansa ca acest lucru să se repete în curând este foarte mică. Poate o vom mai avea peste încă un milion de vieți, dar șansa ca acest lucru să se întâmple în curând este foarte mică.

Trebuie să facem tot posibilul pentru a acumula binefaceri, pentru a avea șansa de a ajunge la înțelepciunea supremă încă în această viață.

Și dacă reușim să facem asta în această viață, toate problemele voastre vor fi rezolvate. O persoană care percepe direct vacuitatea, își vede iluminarea. Vede câte vieți îi va lua până la iluminare, nu mai mult de șapte, ceea ce este nimic față de nenumăratele vieți pline de suferință pe care le-am avut. Și toate aceste șapte vor fi întotdeauna bune și pline de binecuvântări. Iar dacă sunteți pe calea tantrică, poate că nu veți mai avea nevoie de alte vieți, poate că veți putea termina totul în această viață.

 

Scopul învățăturilor

În prezent, trăim în realitatea obișnuită, percepem lucrurile într-un anumit mod. Avem explicații pentru modul în care funcționează lucrurile în lumea noastră. Această realitate este numită – realitate falsă. Falsă – nu în sensul că nu este corectă. Dacă văd un lucru ca o masă, el este într-adevăr o masă. Funcționează ca o masă. Nu este o pasăre. Ea este falsă în sensul că nu este așa cum pare. Ceea ce apare, nu este natura sa ultimă.

Suntem scufundați în această realitate.

O persoană care a devenit Arya, care a perceput direct vacuitatea, a întâlnit o realitate mult cu mai înaltă, supremă. Absolut reală. Până nu vom percepe direct vacuitatea, nu vom putea atinge această realitate. Nu am atins-o niciodată, deși suntem înconjurați de ea tot timpul, suntem scufundați în ea în fiecare clipă, în fiecare loc. Fiecare lucru are vacuitate și noi nu o vedem. Este transparentă pentru noi.

Motivul pentru care parcurgem toate aceste învățături și cursuri și toată această pregătire este pentru a ne aduce în punctul în care să putem întâlni direct vacuitatea. Pentru că aceasta este, de fapt, singurul lucru care ne poate elibera de suferință.

Orice altceva – nivelurile meditative profunde, concentrare profundă, jurămintele monastice – toate acestea sunt foarte utile, sunt importante pe cale, dar nu sunt suficiente.

Nu sunt suficient de puternice pentru a elimina suferința noastră.

Dar, percepția directă a vacuității se întâmplă doar în meditația foarte profundă, de aceea trebuie să practicăm meditația.

 

Gakja

Vom trece acum la subiectul Gakja.

Gakja

Gakja este lucrul pe care încercăm să-l negăm. Este aspectul pe care îl atribuim realității care nu a existat și nu va exista vreodată. Și ce este acest aspect? „Natura intrinsecă a lucrurilor”.

În mintea voastră trebuie să repetați mereu, vi se spune, ca practică: îmi este clar că acest lucru este un pahar? Are acest obiect natura de a fi un pahar? Și pentru a putea vedea că nu are această natură, trebuie să aducem și o altă ființă – să zicem o furnică.

 

[Dacă mă uit la o ceașca de ceai, de exemplu, eu o pot vedea frumoasă, iar alții vor rămâne indiferenți față de ea.

Acest lucru înseamnă că nu are natura proprie de a fi o ceașcă frumoasă. Nu are o astfel de natură proprie. Pentru că dacă ar fi avut natura de a fi frumoasă, atunci orice persoană care ar fi văzut-o ar fi spus: „Ce ceașcă frumoasă!”.

Deci, Gakja este această natură proprie care pare să o aibă lucrurile.

 

Gakja nu înseamnă identitate de sine

Uneori există învățături care traduc acest termen ca „identitate de sine”, iar aici trebuie să fim atenți.

–   Are această ceașcă identitate de sine? Pot bea din ea. Este o ceașcă. Funcționează ca ceașcă. Deci, are identitate.

–   Nu are natura proprie de a fi frumoasă sau urâtă. Nici măcar nu are natura proprie de a fi ceașcă. Nu este o ceașcă de la sine. Nu există așa ceva.

–   Ceașca există și funcționează ca o ceașcă.

Ea are identitate, dar nu are natura proprie de a fi o ceașcă de la sine, deoarece furnica nu o va identifica neapărat ca pe un vas din care să bea. Dimpotrivă, ar putea să se înece în ea, ceea ce ar putea fi foarte periculos pentru ea. Ar putea fi un puț adânc și periculos pentru ea.

Deci, nu are natura proprie de a fi un vas pentru lichide care pot potoli setea, nu de la sine, pentru că altfel și furnica l-ar putea percepe ca pe un vas cu lichid din care să bea.

Gakja este natura proprie pe care o atribuim lucrurilor, care n-au avut-o niciodată, nu o au și nu o vor avea vreodată.

Dar, noi credem că au.

În mintea voastră trebuie să repetați mereu: „Îmi este clar că aceasta este o ceașcă? Are ea natura de a fi o ceașcă?

Și pentru a putea vedea că nu are această natură, trebuie să aducem aici o altă ființă, și pentru asta am adus furnica.

Pentru că altfel suntem atât de obișnuiți cu realitatea noastră și o considerăm ca pe ceva de la sine înțeles, încât suntem siguri că aceasta este o ceașcă, iar acesta este un pix, iar aceasta este o gumă de șters. Dar, de fapt, tot ceea ce iau, ating, văd, miros și aud, ceea ce percep simțurile mele, sunt forme, culori, sunete, texturi – și nimic mai mult.

Ele nu au natura de a fi ceea ce cred eu că sunt. Ele funcționează ca lucruri pe care eu le consider a fi și, în acest sens, ele există.

Nu spunem că ele nu există, nu spunem că nu au nicio identitate, spunem că nu au o identitate a lor proprie. Asta negăm.

Identitatea lor de sine – este Gakja. 

Există un elefant roz cu două capete care aleargă în acest moment prin cameră? Veți spune că nu. De unde știți că nu există? Demonstrați-mi că el nu există.

Avem o idee, știm cum arată un elefant. Știm ce înseamnă roz. Ne putem imagina cum ar arăta un elefant roz. Și ne uităm: este sau nu este? Nu este. Dacă vreți să căutați cu adevărat, împărțiți camera în două. Căutați în partea stângă, căutați în partea dreaptă. Și nu veți găsi. Veți spune: „Nu este”. Vreți să căutați în continuare? Împărțiți partea stângă în două și partea dreaptă în două. Puteți căuta.

După o căutare binară, după ce l-ați căutat în fiecare loc – nu l-ați găsit, el nu există. Dar pentru a ști ce căutați, trebuie să aveți mai întâi ideea despre cum arată lucrul pe care îl căutați.

La fel este și gakja. Gakja este acea natură proprie sau natură de sine a lucrului pe care îl caut și nu-l găsesc. Dacă caut calitatea/atributul sau natura de a scrie a pixului, n-o găsesc. Dacă pixul ar avea această natură de sine, atunci orice ființă care l-ar vedea, ar începe să scrie cu el. Dar nu este așa.

Deci, gakja este acel ceva care există de la sine de care lucrurile sunt goale (sau lucrurile sunt goale de acel ceva care există de la sine), dar noi credem că există, și de aceea suferim.

Este foarte important să înțelegem ce este gakja.

–   Gakja este ceașca care este frumoasă de la sine.

–   Pixul care este un pix de la sine.

–   Șeful care este un șef rău de la sine, acesta este gakja. Șeful nu poate fi rău de la sine, pentru că altfel toată lumea l-ar considera rău.

Nu contează câți oameni sunt de acord cu mine, pentru că vor fi alții care nu vor fi de acord cu mine.

O mică glumă: „Un polițist vine și îl prinde pe Ion în piață și îi spune: „Vânzătorul mi-a zis că ai furat de la el”. Ion îi răspunde: „Dar, pot să-ți aduc o mie de oameni care să spună că nu am furat”. Acordul unanim nu ne ajută. Dacă mai există și alții care sunt de acord că omul acesta este hoț, asta nu-l face hoț de la sine. Pentru că nu există așa ceva.

Și dacă mai sunt și alții care sunt de acord cu mine, atunci am mai mult de purificat în mintea mea. Și asta e tot.

Să revenim:

–   Există acest pix? Da. Am scris mai înainte cu el. Pix → instrument de scris → există → funcționează.

–   Există de la sine? Este un pix de la sine? Nu. Câinele nu vede un pix. Dacă ar fi un pix de la sine, câinele ar vede un pix.

 

Dacă gakja ar exista…

De ce vorbim despre ceva ce nu există?

Dacă gakja ar exista, atunci ar trebui să existe într-un mod opus modului în care există pixul.

Gakja este ceva ce nu există, atunci de ce să vorbim despre ceva ce nu există?

Acest lucru care nu există, dacă ar exista, ar trebui să existe altfel decât lucrurile care există în lumea mea.

Trebuie să înțeleg cum există pixul în lumea mea pentru a înțelege ce nu este corect în legătură cu acest pix.

Este adevărat că el există și funcționează ca un pix. Dar nu este adevărat că există și funcționează de la sine ca un pix. Asta nu este adevărat, nu este corect.

 

Atunci, cum există lucrurile? Numai și numai ca proiecție karmică.

Atunci cum există acest pix? Spunem că acest pix există datorită karmei.

În lumea mea, acest pix există pentru că eu proiectez ideea de a scrie asupra unui ansamblu de date brute: forme, culori și plastic. Iau ideea de a scrie pe care o am în minte și o proiectez asupra acestui pix specific.

Văd acest obiect și îl recunosc ca instrument de scris și scriu cu el.

De ce iau această bucată de plastic alb-albastru și decid să scriu cu el? Pentru că am o idee de scris în minte.

Am ideea de scris și o asociez cu un instrument de scris.

De unde vine ea?

Noi spunem că ea vine din amprentele mentale pe care eu însămi le-am lăsat în mintea mea, în trecut, poate cu mult timp în urmă, când i-am ajutat pe alții să scrie ceea ce aveau nevoie. Și atunci când am nevoie de un instrument de scris, apare un lucru și îl recunosc ca instrument de scris, și el funcționează ca instrument de scris, și are cerneală când vreau să scriu. Este cum există pixul.

El există datorită anumitor amprente mentale pe care le am, care îmi creează ideea de a scrie, care leagă ideea de a scrie de acest instrument, și atunci funcționează.

Dacă nu aș avea această amprentă/înregistrare mentală care se manifestă în acest moment, pixul nu ar exista în viața mea, iar dovada este – câinele care nu are în acest moment ideea de a scrie în mintea lui. Nu contează cât de mult se va uita la pix, nu contează de câte ori voi scrie cu el în prezența câinelui, el nu îl va considera un instrument de scris, pentru că nu are această idee. Nu are karma care să-l facă să deosebească obiectul ca pix.

Nu numai că nu va scrie cu acest obiect – el nu vede pix.

Nu știm cum văd câinii, dar să zicem că văd la fel ca oamenii. Atunci vor vedea formele și culorile pe care le văd eu, dar când spun: „Dă-mi te rog pixul, trebuie să notez ceva”, eu recunosc imediat pixul, automat. Câinele nu vede pixul. În lumea lui nu există pix, pentru că nu are noțiunea de pix activă pe care să o proiecteze pe o colecție de date brute.

Deci, spunem că această ceașcă nu este numai goală de a fi frumoasă sau urâtă de la sine, ci este goală și de a fi o ceașcă de la sine. Este goală de a fi un material ceramic de la sine. Este goală de a fi un material ceramic fragil de la sine. În lumea lui Buddha nu există nimic care să se spargă. Nu există așa ceva.

Acesta este gakja. Acel ceva care există de la sine/inerent, de care lucrul este gol – este gakja. Acesta este lucrul pe care îl negăm.

 

Explicația supremă a vacuității…

Întrebare: De ce ne folosim de alte ființe pentru a demonstra acest lucru și nu cauzele și condițiile responsabile de existența ceștii sau a pixului?

Răspuns: Facem asta pentru a sări direct la perfecțiunea înțelepciunii, la cea mai înaltă explicație a vacuității.

Această explicație a cauzelor și condițiilor este, de asemenea, o explicație a vacuității, pe care ne-a transmis-o Buddha. Pixul nu există fără o mașină care să facă obiecte din plastic, o fabrică de plastice, un creator de pixuri, un camion care să-l transporte, un magazin și bani pentru a cumpăra pixul – acestea sunt cauzele și condițiile. Este o modalitate bună de a explica vacuitatea – este foarte utilă – dar este parțială. Buddha a predat-o la început. Ele au fost predate mai în detaliu în alte cursuri, dar pentru că acesta este un curs de prezentare generală, vom sări direct la cel mai important lucru pe care trebuie să îl înțelegem.

Lucrul pe care trebuie să-l înțelegem este că pixul nu există fără mine.

Lăsând la o parte fabricile, magazinele, mașinile care fac plastice, banii, magazinele și toate celelalte, va trebui mai întâi să recunosc că acest obiect  este un pix. Trebuie să înțeleg că obiectul este un pix, că am ideea de scris și știu că există un instrument care mă poate ajuta să scriu, iar fără asta, restul nu contează. Este adevărat că fără fabrică și toate celelalte, acest lucru nu ar exista aici; dar cu toată fabrica, banii și toate celelalte, câinele tot nu vede un pix.

Și de ce este important să vorbim despre pixuri și elefanți roz? Pentru că dorim să încetăm să mai suferim.

Așa cum apare pixul, exact așa apare și suferința în viața mea.

Așa cum calitatea pixului de a scrie nu vine de la pix, nici situația care pare să-mi provoace suferință, nu are calitatea de a provoca suferință de la sine.

 

…care poate elibera de orice suferință

Nicio situație din lume nu are natura proprie de a-mi provoca suferință.

Oricât de tragică ar fi situația, ea nu are natura de a fi tragică fără ca eu să aduc tragedia acolo.

Fără asta, există doar o colecție de forme, culori, evenimente, procese, iar cel care le etichetează ca fiind tragice sau ca fiind fericite sunt numai eu.

Niciun lucru nu are vreo natură proprie. Aceasta este vacuitatea.

Toate situațiile, toate obiectele, toate procesele, toate bolile.

Ceea ce susținem este că acestea nu au nicio natură proprie, fără ca eu să aduc această natură din percepția mea. Și pentru asta avem nevoie de timp de a examina logic și de a ne obișnui cu aceste lucruri.

    • Eu definesc acest obiect ca fiind pix, deci este un pix și, prin urmare, pot scrie. Dacă câinele nu-l definește ca fiind pix – nu-l poate defini ca fiind un pix – atunci pixul nu există.
    • Eu definesc o anumită situație ca fiind tragică, și asta o face să fie tragică.

Dacă nu ar fi existat condițiile necesare în mintea mea pentru a defini o anumită situație ca tragică, atunci n-ar exista tragedie în viața mea.

    • O persoană sfântă care a învățat să depășească orice supărare, în viața ei, nu mai există oameni enervanți. Pe cine numim „enervant”? Doar pe acela pe care ne-am enervat. Asta înseamnă că mai avem eticheta de „supărare” sau „enervare”. Dar dacă le-am șters deja, atunci nu va mai exista nimeni în lumea noastră pe care să-l numim enervant. Toți vor fi drăguți.

Și asta este în totalitate o funcție a minții noastre, de aceea vorbim despre gakja.

Dacă vom înțelege că lucrurile sunt goale de orice natură proprie, cu excepția a ceea ce aduc cu mine: din mintea mea, din karma mea, din amprentele lăsate în mintea mea prin faptele pe care le-am făcut în trecut – atunci începem un proces la sfârșitul căruia vom ajunge într-un loc în care nu va mai trebui să suferim.

Iar perceperea directă a vacuității este elementul cheie în tot acest proces, despre care vom vorbi mai târziu.

Suntem muritori, avem un corp care îmbătrânește și va trebui să moară. Dar nici moartea nu există de la sine. Sunt condiționat să mă aflu într-o zi în acest corp nemișcat. Ceea ce experimentez acum ca fiind plin de viață, într-o zi această karma se va termina și voi proiecta acest corp fără viață. Un cadavru. Și aceasta este moartea. Nu există altă moarte.

Același lucru se petrece și cu reîncarnarea. Ce înseamnă reîncarnare? A trece după moarte într-un alt corp. Să presupunem că cel care moare se renaște apoi ca un câine. Ce înseamnă că s-a renăscut ca un câine? I s-a luat sufletul și l-au băgat într-un corp de câine? Există vreo fabrică de câini? Nu!

Nici eu nu am natura de a fi om. Am karma care mă forțează să văd acest cilindru ca pe un braț uman, dar este doar un cilindru. Este o colecție de forme și culori, texturi și durități. Asta este tot ceea ce simțurile mele pot percepe.

Ce mă determină să cred că este o mână umană care poate apuca lucruri, poate înmâna lucruri și poate dărui cadouri? Sau care se poate rupe sau se poate răni. Ce face ca acest lucru să fie așa? Sunt doar proiecțiile mele. Mâna nu are natura proprie de a fi o mână umană. Este gakja. Este ceea ce negăm. Iar dacă voi avea karma mai bună, prin faptul că am făcut nenumărate binefaceri în lume, într-o zi îmi voi vedea mâna ca o aripă de înger.

Și numai așa putem ajunge la iluminare. Schimbându-ne mintea.

Și dacă am karma mai puțin bună, prin faptul că am făcut multe fapte rele, atunci într-o zi îmi voi vedea mâna ca o labă de animal.

Aceasta este baza întregii noastre căi. Și asta ia mult timp.

De aceea este nevoie să auzim toate aceste lucruri din nou și din nou. Să ne confruntăm cu ele, care sunt contrare modului nostru de gândire obișnuit.

Iar dacă am făcut suficiente binefaceri, va veni ziua în care totul ne va fi foarte clar și ni se va deschide calea pentru a le realiza. Aceasta este practica noastră. Aceasta este învățătura noastră.