Cursul 17
Principalele idei ale budismului, partea II
O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II
Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 2 – prima parte
Binefacerea care duce la puritate
Vom continua cu sutra „Tăietorul de diamant”.
Am spus mai înainte că datorită karmei pe care o am, îmi văd brațul ca fiind un braț uman, iar dacă aș avea o altă karmă, mi-aș vedea brațul ca aripa unui înger.
Ce anume îmi va aduce această karma? Asta mă interesează, pentru că doresc să ajung la fericirea supremă.
Răspunsul este: Foarte multe fapte bune, făcute cu intenții pure. Și atunci, acest lucru se poate întâmpla chiar în această viață, dacă practicăm tantra. Această oportunitate există în această viață, iar practica tantrică este șansa noastră de a parcurge calea mai repede. Această cale este rară, iar dacă și o parcurgem repede, este și mai rar. Aceasta este șansa noastră, de fapt.
Prin faptul că devenim din ce în ce mai puri, producem această karmă în mintea noastră. Întreaga practică este de a ne purifica mintea.
Dacă învățăm să fim buni și puri, vom atrage profesorii de tantra și tantra pură.
Și ce se va întâmpla cu cel care parcurge calea? Dacă va practica corect va ajunge la fericirea supremă și va deveni Buddha.
Cele patru corpuri ale lui Buddha
În sutra „Tăietorul de diamant” se vorbește despre corpurile lui Buddha. Mai bine spus „părțile lui Buddha”. Atunci când ne referim la cele patru corpuri ale lui Buddha, ne referim la cele patru părți ale lui Buddha.
1. Corpul de esență – Svabhavakaya
Vom începe cu primul dintre ele, care este cel mai important dintre toate.
ngowo nyiku
Cuvântul Ku înseamnă corpul lui Buddha.
Iar Ngowo nyi este unul dintre cuvintele folosite pentru vacuitate.
Sensul literal este „corpul de esență”. Corpul esenței lui Buddha. În sanscrită Svabhavakaya.
Acesta este cel mai important corp. El nu este chiar un corp. Când spunem „corp”, imediat ne gândim la un corp fizic, dar acesta nu este un corp fizic. Este o parte a ființei lui Buddha. El, de fapt, este vacuitatea lui Buddha. Faptul că nu are nicio natură proprie de a fi Buddha, de aceea este Buddha.
Deoarece pixul nu are nicio natură proprie de a fi pix – el nu este un pix de la sine – de aceea pot să proiectez pe acest obiect – pix, și atunci funcționează ca pix.
Noi nu spunem: chiar dacă este gol, funcționează. Nu spunem asta. Spunem: pentru că este gol, pot scrie cu el. Pentru că este gol, dacă am karma potrivită, va fi un pix pentru mine.
Dacă am o altă karma, va fi un os de ros pentru mine.
Același lucru este și Ngowo nyi ku . Este vacuitatea lui Buddha. Este faptul că Buddha nu este un Buddha de la sine. Datorită nenumăratelor fapte bune pe care le-a făcut, se poate experimenta pe sine ca un Buddha, trăind în paradis, în permanentă fericire, într-o stare de cunoaștere totală, într-un loc care este perfect din toate punctele de vedere.
În acest moment suntem forțați să ne percepem așa cum ne percepem datorită karmei noastre.
Karma – sunt amprentele mentale lăsate în mintea mea ca urmare a ceea ce fac, spun și gândesc. Acest depozit imens de amprente, pe care le-am acumulat cu o viteză de șaizeci și cinci pe secundă, stau ca într-un incubator. Iar când condițiile se creează, ca și semințele în pământ, ele dau rod și îmi creează realitatea.
Acesta este procesul karmic care mă face să experimentez lumea mea așa cum o experimentez. O lume care nu are nicio natură proprie – este complet goală.
Pixul
Dacă vă întreb: „Ce este acest obiect? Este un os de ros sau un pix? ”Nu puteți răspunde.
Dacă vă întreb cine are dreptate, eu sau câinele? Nu puteți decide. Nu puteți spune ce este de fapt. Este gol.
Asta nu înseamnă că obiectul este de fapt un pix și doar câinele nu-l vede ca pix.
Dacă ies din cameră, ce se va întâmpla cu pixul?
Dacă nu mai există nimeni în cameră, ce pot spune atunci despre obiect?
Poate că sunt furnici în cameră și ele îl privesc ca pe altceva.
Atunci nu mai pot vorbi despre pix.
Toate aceste duc la concluzia că „pixul” vine de la mine.
Natura lui Buddha
Numim acest lucru natura noastră de Buddha.
Natura de Buddha pe care o avem este vacuitatea noastră, și este singurul lucru care rămâne cu noi când ajungem la iluminare.
Sunt goală de a fi Gabriela de la sine.
Sunt goală de a fi om de la sine.
Sunt goală de a fi profesoară de la sine.
Sunt goală de a fi plăcută sau neplăcută de la sine.
Nu am nicio natură proprie de sine, cu excepția celei pe care o proiectez datorită karmei. Karma mă forțează. Nu am niciun control. Nu pot decide să mă percep un înger sau animal. Sunt forțată să mă văd ca om și acest obiect ca pix și așa mai departe. Karma îmi dictează deocamdată lumea mea.
Dar dacă înțeleg cum funcționează ea, îmi pot crea karma care să mă forțeze să văd ceea ce vreau să văd, și asta este tot.
Dacă înțeleg bine mecanismul, dacă am perceput direct vacuitatea, atunci mă voi putea folosi de această înțelegere profundă ca să-mi creez realitatea. Și asta nu în contradicție cu legile karmei, ci conform legilor karmei. Ele nu vor înceta să funcționeze nici atunci.
Dar atunci le voi folosi, plantând semințele dorite și creând paradisul. Și acesta este întregul concept al practicii budiste. Scopul său este de a crea paradisul prin această înțelegere.
Acesta este primul corp – corpul de esență, care este de fapt vacuitatea corpului lui Buddha.
Și orice altceva cu privire la noi, când vom ajunge la iluminare, nu vor mai fi similare cu ceea ce par acum, cu excepția vacuității. Vacuitatea rămâne. Doar ea primește acest nume frumos când ajungem la iluminare.
2. Corpul plăcerii – Sambhogakaya,
Al doilea corp se numește:
longku
Longku este corpul fizic al lui Buddha. În sanscrită Sambogakaya.
Când ajunge în paradisul său, Buddha are un corp fizic. Și fiecare dintre noi va avea unul când va ajunge în paradis. Întrebarea este doar cât timp ne va lua. Și aceasta este o întrebare extrem de importantă.
Acest corp este corpul de lumină al lui Buddha. Acest corp va fi individual și diferit de la om la om. Va fi de o frumusețe fără seamăn. Este un corp de lumină, un corp pur. El nu are organe interioare, oase și sânge.
Doar cei care percep direct vacuitatea, Arya, pot vedea această formă a lui Buddha.
3. Corpul manifestării –
Al treilea corp se numește:
trulku
Trulku este corpul de manifestare fizică a unui Buddha care apare în lume pentru a învăța și ajuta ființele simțitoare. În sanscrită Nirmanakaya
Una dintre caracteristicile ființei care a atins iluminarea, este că, imediat ce a ajuns la iluminare, are capacitatea de a produce mii de manifestări. Mii de manifestări în tot universul, simultan, spontan și fără niciun gând premeditat.
Aceasta este capacitatea ființei iluminate de a apărea în fața oricărei ființe, în funcție de nevoile acesteia, pentru a o ajuta. Ea se poate manifesta pe miliarde de planete simultan, spontan, fără să gândească mai întâi. Aceasta este corpul manifestării lui Buddha, care este de fapt o mulțime de corpuri.
Acesta este motivul de a ajunge la iluminare, pentru că ne permite să ajutăm cu adevărat ființele. Până atunci, le putem ajuta dar într-o măsură foarte limitată. Iar iubirea noastră pentru toate ființele este cea care ne va determina să parcurgem calea pentru a putea face acest lucru.
Printre toate corpurile de manifestare, există un corp principal de manifestare sau clasic. Se spune că acesta este ca a lui Buddha care a apărut acum 2.500 de ani în India.
Această manifestare principală a lui Buddha are semne speciale. Are roți desenate pe palme, o protuberanță craniană, urechi lungi, pilea aurie și altele. Dacă avem karma extraordinară de a întâlni această manifestare care apare foarte rar, va fi minunat.
4. Corpul înțelepciunii – Jnyana dharmakaya
În limba tibetană se spune:
yeshe chuku
În sanscrită Jnyana Dharmakaya.
Acesta nu este corp, ci o parte mentală a acestuia, este mintea lui Buddha.
Omnisciența lui Buddha
Ce înseamnă înțelepciunea lui Buddha? Este atotcunoașterea/omnisciența lui. Buddha știe totul; El cunoaște trecutul, prezentul, viitorul tuturor ființelor, care se află în orice loc, în același timp, în mod direct, spontan, și simultan, ceea ce îi permite să ajute toate ființele.
Atotcunoașterea lui Buddha nu înseamnă că el știe denumirile latine ale tuturor plantelor de pe fundul oceanului, el știe și asta, dar nu asta este interesant.
Ceea ce este interesant este că Buddha știe exact cum să ne îndrume spre ceea ce ne va elibera de suferință. El știe exact ce să ne spună să facem și ce să nu facem. El ne învață într-un mod eficient, într-un mod care să ne ajute, și aceasta este atotcunoașterea. El știe să adapteze învățătura fiecărei persoane, indiferent de locul în care se află, și are o răbdare infinită să ne învețe la nivelul la care suntem. El apare în fața noastră în forma pe care o putem percepe. Aceasta este omnisciența.
Dacă avem iubire pentru toate ființele și dorința de a le elibera de suferință, trebuie să practicăm și să ajungem la această stare de cunoaștere, pentru a le putea ajuta în mod eficient.
Deci, rolul atotcunoașterii este acela de a-i învăța pe ceilalți cum să ajungă la iluminare.
Practicarea perfecțiunilor
Pentru a ajunge la acest loc minunat al iluminării, trebuie să ne dezvoltăm perfecțiunile, acele calități înalte care ne transformă treptat, odată cu practica, în oameni din ce în ce mai sfinți, până când ajungem la nivelul lui Buddha. Aceste perfecțiuni, pot fi împărțite în șase domenii pe care le aducem la perfecțiune. Ele mai pot fi împărțite și în zece domenii. Primul dintre ele este dăruirea.
Ne perfecționăm dăruirea la maxim, deoarece Buddha dăruiește totul, nu păstrează nimic pentru sine. Dăruiește totul spontan, simultan.
Cele trei sfere ale vacuității
Vom vorbi acum despre componentele actului de dăruire/generozitate, ca exemplificare a celor trei sfere ale vacuității.
1. Prima sferă este cel care dăruiește.
2. A doua sferă este cel care primește.
3. A treia sferă are două variante:
– Obiectul care se dă, sau
– Actul de a dărui.
Vom explica acum cum să dăruim pentru a ne întări karma.
În dăruirea obișnuită dacă dăm cuiva ceva care are nevoie, este o karmă bună, dar ea este lumească, trecătoare, care se consumă și care în cele din urmă ne va aduce și mai multă suferință. De ce? Pentru că dacă facem o faptă bună, vom avea o viață mai bună în samsara, ceea ce ne va determina să ne culcăm pe o ureche, să ne lăsăm în voia sorții și nu vom mai căuta să facem nicio muncă spirituală, iar suferința va continua să ne lovească.
Deci, dacă dăruim din înțelegerea vacuității celor trei cercuri, vom putea ajunge la perfecțiunea dăruirii, iar atunci dăruirea va avea o intensitate karmică incomparabilă cu dăruirea obișnuită.
1. Vacuitatea celui care dăruiește.
Dacă înțeleg că ceea ce văd ca fiind un câine, un om, bun, inteligent, este o proiecție a mea, care vine din mine, atunci prin crearea karmei potrivite, să ajung să mă văd ca pe un înger, da? Ca un corp de lumină și toate lucrurile frumoase despre care vom vorbi în curând.
Cum transformă înțelepciunea actul de generozitate în unul perfect?
– în primul rând, eu, cea care dăruiesc, înțeleg că eu nu am o existență proprie de sine care să nu depindă de ceea ce am făcut altora în trecut.
– în al doilea rând, nici cel care primește darul meu, nu există independent de proiecția mea, iar această proiecție depinde de ceea ce le-am făcut altora în trecut.
– în al treilea rând, nici obiectul pe care îl dăruiesc nu are o existență independentă de toate aceste lucruri.
– iar actul de generozitate în sine este gol. Ce înseamnă acest act? Iau un obiect și îl mut dintr-un loc în altul. Ce face ca acest act să devină un act de generozitate? Intenția. Eu sunt cea care dau sensul de generozitatea acestui act, prin faptul că percep această mișcare a obiectului ca un act de a da.
Cu cât suntem mai conștienți de aceste lucruri, cu atât le interiorizăm, cu atât acțiunea de a dărui va acumula mai multe binefaceri și va planta semințele pentru a ajunge la iluminare
În limba tibetană:
a. Cel care dăruiește.
Jinje
Jinje – cel care dăruiește,
Jin – dăruirea, generozitatea,
Je – a face,
Jinje înseamnă cel care dăruiește, cel care face fapta de a dărui.
Dacă în timp ce dăruiesc, îmi amintesc că mă percep ca ființă umană, datorită unei anumite karme care mi se manifestă acum, și dacă voi continua să dăruiesc și voi face asta bine, cu multă înțelepciune – va veni o altă karmă care mă va determina să mă văd ca un înger cu o capacitate de dăruire cu mult mai mare. Astăzi sunt limitată în dăruirea mea, dar când karma mea se va îmbunătăți, eu însămi voi fi diferită și capacitatea mea de a dărui va fi diferită.
b. Cel care primește.
Jin-yul
Yul – obiect.
Acesta este obiectul dăruirii, cel care primește. Și ele sunt goale.
El și-a creat karma pentru a primi darul, și de aceea se produce dăruirea.
c. Obiectul transferat sau actul de a dărui.
Jinpa
Jinpa este actul de a dărui.
Înțelegerea vacuității este cea care ne aduce acțiunile la perfecțiune
Desigur că noi ca ființe umane, capacitatea noastră de a da este limitată. Cât sunt în stare să dau și cui pot da?
Și cu toate acestea, chiar și cel mai mic gest de dăruire, chiar și când dați firmituri de pâine unei păsări, dacă vă amintiți de vacuitatea celor trei sfere, vacuitatea păsării, vacuitatea voastră și a faptei, într-o zi, datorită acestui gest, veți putea da păsării tot ce îi va aduce fericirea.
Așadar, fiecare faptă pe care o faceți, încet-încet, va desăvârși dăruirea voastră. O va face să fie din ce în mai completă, din ce în ce mai sfântă și din ce în ce mai apropiată dăruirea lui Buddha.
Vacuitatea celor trei sfere este valabilă nu numai în cazul dăruirii, ci și pentru fiecare dintre perfecțiuni.
De exemplu, când practicăm răbdarea:
-
- Sunteți voi care încercați să nu vă enervați.
- Există persoana care vă enervează sau evenimentul care vă enervează.
- Și există situația, ceea ce se întâmplă – acesta este a treia sferă.
Ceea trebuie să practicați este de a vedea cele trei sfere în orice situație, și să vă amintiți de vacuitatea lor. Cu cât vă veți amintiți de vacuitatea a mai multor situații, cu atât mintea voastră se va schimba. Vor începe să apară schimbări în interiorul vostru. Corpul vostru exterior va reflecta acest corp interior. Veți fi mai calmi, mai sănătoși, vă veți irita mai puțin, mai înțelepți, mai conștienți de ceea ce se întâmplă, mai capabili de a face ceea ce trebuie.
Această practică se numește „Amintește-ți de vacuitatea celor trei sfere”.
Dăruirea care nu stă
În sutra Tăietorul de Diamant, Buddha vorbește despre binele imens al dăruiri care nu stă.
„Gândește-te, o Subhuti, la munții de merite acumulate de orice Bodhisattva care săvârșește actul de a dărui fără să stea. Acest merit, o, Subhuti, nu este ceva pe care să-l poți măsura vreodată cu ușurință”.
În ce nu stă dăruirea? Ea nu stă în perceperea lucrurilor ca existente de la sine. Adică lucrurile obișnuite.
Văd pe cineva care îi este sete și îi dau un pahar cu apă.
– Îl văd pe acesta ca existând de la sine.
– Mă văd pe mine și
– Văd apa.
Toate mi se par atât de ferme și reale, iar lucrurile nu sunt așa. Deci, cu cât îmi amintesc mai mult de vacuitatea lor și, în timp ce îmi amintesc, fac actul de a dărui, Buddha ne spune în sutra că meritul dăruirii care nu stă este incomensurabil. Bodhisattva acumulează munții de merite.
Aceasta o practică foarte importantă pe calea acumulării de merite/binefaceri.
Percepția directă a vacuității
Următorul nostru subiect este percepția directă a vacuității. El este cel mai important subiect.
Mai întâi de toate, percepția directă a vacuității este un moment culminant în întreaga noastră carieră spirituală, nu doar în această viață. Cei care ajung acolo, toate problemele lor sunt rezolvate. Nu se întâmplă imediat, dar ei știu că sunt pe cale să le rezolve pe toate într-un timp foarte scurt și de aceea ei nu mai au de ce să se mai îngrijoreze.
Cei care pot ajunge la percepția directă a vacuității sunt foarte rari. Pe de altă parte, pe planeta noastră s-au creat condiții care permit fiecăruia dintre noi să facă asta și care nu existau înainte.
Cum ajungem la percepția vacuității? Ce trebuie să facem pentru ca asta să ni se întâmple?
– Trebuie să întâlnim un profesor care are abilitățile necesare
Primul lucru care trebuie să se întâmple este să întâlnim un profesor care să ne poată ghida în această direcție. Un profesor calificat, care are suficientă înțelegere a vacuității, suficientă practică și suficientă iubire pentru noi și care să ne poată lua de mână și să ne ducă acolo.
Deja ați trecut prin milioane de vieți pentru a fi aici și de a fi interesați de a asculta aceste lucruri, deoarece lucrurile sunt goale. Numai voi dați semnificație sunetelor pe care le emit.
Deja aveți o karmă ieșită din comun care v-a adus aici, să întâlniți această învățătură și să o înțelegeți.
Deci, mai întâi trebuie să întâlniți acești profesori, iar karma voastră este cea care v-a adus în contact cu ei, pentru că ei sunt goi. Dacă auziți înțelepciune de la un profesor, aceasta este karma voastră.
Acești profesori trebuie să fie capabili să vă învețe aceste lucruri. Ei trebuie să cunoască scrierile necesare. Ei înșiși trebuie să le experimenteze, să le studieze, să le practice. Mii de ore. De asemenea, și voi trebuie să veniți timp de mii de ore și să ascultați în mod repetat aceste învățături.
– Trebuie să învățăm cu același profesor
Trebuie să învățăm cu același profesor. Cu multă seriozitate. Să ne dedicăm studiului mult timp. Nu este o treabă ușoară. Dacă ar fi fost ușor, n-am mai fi suferit. Dar trăim într-o lume a războaielor, a foametei, a bolilor, a epidemiilor și a altor nenorociri.
Este nevoie de multă muncă.
– Trebuie să servim profesorul
Așadar, trebuie să întâlnim profesorul potrivit, să învățăm cu el, să-l servim, să creăm karma care să permită înțelepciunii lui să pătrundă în noi. Pentru că nu vine doar din înțelegerea intelectuală. Acum explicăm lucrurile la un nivel intelectual care nu este atât de dificil, dar nu are prea multă putere.
Pentru ca înțelepciunea să pătrundă mai adânc în noi, trebuie să ne formăm relația cu profesorul și apropierea de el.
Un profesor care locuiește în altă țară nu chiar vă poate ajuta. El poate fi minunat, sfânt, înțelept și poate scrie cărți nemaipomenite. Dar este nevoie de un profesor cu care să puteți lucra, și care lucreze cu voi individual.
– Trebuie să servim persoanelor nevoiașe
Avem nevoie de karma extraordinară prin servirea și ajutorarea oamenilor, a bolnavilor, bătrânilor, nevoiașilor. Multe fapte bune.
Și cel mai important este serviciul adus Lamei. Când întâlnesc un Lama, este karma mea care se manifestă. Este partea cea mai pură din mine care se manifestă și acum întâlnesc pe cineva care îmi transmite înțelepciune.
Eu sunt cea care m-am pus acolo și îmi ascult propria înțelepciune. Așa merg lucrurile, eu proiectez asta asupra altcuiva.
Ceea ce dorim este să ajungem la acel punct culminant în care să devenim noi înșine învățătorul. Și pentru asta este nevoie de o relație foarte apropiată cu profesorul și multe servicii aduse lui. Este cel mai important lucru din viața noastră dacă, desigur dorim să ne îndeplinim scopul ultim.
Geshe Michael i-a construit casa lui Khen Rinpoche. Timp de opt ani, el a fost spălătorul lui de vase, șoferul lui și servitorul lui personal.
Și nu pentru că profesorul are nevoie de asta. Pentru profesor, asta e o pacoste. Ci pentru că noi avem nevoie de asta. Asta necesită un mare efort și multe binefaceri pentru a depăși nenumăratele obstacole pe care le avem și pentru a reuși.
A ne devota profesorului, este aspectul cel mai important. Devotamentul este cel care ne deschide inima. Pentru a permite înțelepciuni să pătrundă în noi, trebuie să ne deschidem inima. Înțelepciunea este acolo, doar că este ferecată. Devotamentul este cel care va rupe aceste lanțuri. Karma care le va rupe, este percepția directă a vacuității.
– Este nevoie de o practică zilnică a meditației
Deoarece perceperea directă a vacuității se produce numai în meditație foarte profundă, va trebui să medităm în fiecare zi.
Ce înseamnă profundă? Dacă cineva prăjește cartofi lângă noi sau face zgomot mare, nu vom mirosi și auzi nimic. Suntem complet deconectați de toate simțurile fizice.
Suntem atât de concentrați încât mintea se află într-un loc dincolo de lumea dorințelor. Este ceea ce se numește tărâmul formei.
Este un nivel mental cu mult mai rafinat decât mintea noastră obișnuită. Această liniște meditativă atât de profundă, permite minții să iasă din locul obișnuit în care trăim de obicei. Dar pentru asta este nevoie de mult antrenament zilnic în meditație.
Imaginile mentale
Înainte de a experimenta direct vacuitatea, există câteva etape premergătoare care se întâmplă pe cale și care ne pot da un indiciu dacă ne apropiem de ea.
Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le învățăm este modul în care imaginile noastre mentale ne creează lumea. Acesta este un subiect foarte important în logica budistă și se numește:
chi jedrak
Chi jedrak înseamnă categorii și caracteristici sau calități și caracteristici. Mai este tradus și ca „general și specific“. Este cel mai important principiu pentru a ajunge la înțelegerea intelectuală a vacuității pe Calea pregătirii.
Chi are sensuri diferite, dar în contextul nostru logic, are sensul de general. Îl vom folosi cu sensul de categorie generală. Când vom vorbi despre Chi, ne vom folosi de el în sensul de calitate sau atribut.
Jedrak – specific, situații/cazuri specifice.
Deci, dacă Chi este categoria generală, Jedrak – cazuri specifice
Ce sunt calitățile și caracteristicile?
Un exemplu de „calitate” ar fi, de exemplu, dacă vă gândiți la o mașină. Nu la o mașină anume, ci la ideea de mașină, la ce înseamnă ideea de mașină. Calitatea este mașina.
Vedeți Mazda și imediat o recunoașteți ca fiind o mașină. Deci „Mazda” este specificul; este cazul specific sau caracteristica categoriei generale a mașinii.
Învățătura aici este înțelegerea modului în care avem ideea de mașină în minte și când vedem o mașină specifică, luăm această idee și o asociem cu cazul specific. Același lucru îl facem și cu instrumentele de scris și cu acest pix specific.
Diferite tipuri de generalități
Există câteva tipuri de Chi, care am spus că înseamnă categorie, generalizare sau calitate.
Există patru tipuri de generalități, dintre care trei sunt deosebit de relevante aici. Acestea sunt „generalizarea care este un tip” (rikchi), „generalizarea obiectelor” sau „imagine mentală substanțială” (dunchi) și „generalizarea termenilor” (drachi).
rikchi dunchi drachi
– Rikchi este generalizarea care este un tip. Un exemplu de „generalizare de un tip” este „mașina”, care este o calitate (chi) a caracteristicii Chevrolet (jedrak).
– Dunchi este generalizarea care este o imagine mentală. Este atunci când avem o generalizare, o idee sau o calitate legată de ceva pe care l-am experimentat, de cineva pe care l-am văzut sau pe care l-am întâlnit.
De exemplu, am întâlnit pe cineva, după care el a plecat, iar mie mi-a rămas o impresie mentală a lui în minte. Aceasta este dunchi – o impresie mentală. Atunci când îmi amintesc de el, nu este la fel ca și cum ar sta în fața mea – este o imagine mentală a lui, dar o imagine mentală bazată pe experiența pe care am avut-o în realitate. Acesta este dunchi.
– Drachi – este, de asemenea, o imagine mentală, dar se bazează pe ceva ce nu am experimentat eu însumi, dar am auzit de el. De exemplu, când cineva îmi vorbește despre Turnul Eiffel, mi se formează o imagine a lui în minte, chiar dacă nu l-am văzut niciodată. Intensitatea acestei imagini este mai redusă decât imaginea mentală a ceva ce am experimentat personal.
– Tsokchi – este imaginea mentală pe care o avem atunci când luăm o colecție de lucruri și o identificăm ca fiind ceva întreg. De exemplu, colecția de organe, tors, brațe, picioare etc. este numită ”corp uman”. Vedem componente pe care le asamblăm, și dăm un nume întregului. Tsok chi este calitatea definită de părți.
O mică precizare în legătură cu imaginile mentale. Nu este vorba despre o imagine ca cea captată de un aparat de fotografiat. Ceea ce se înțelege prin „imagini mentale” este ansamblul tuturor informațiilor captate de simțuri. Cum ar fi mirosul, gustul sau senzația tactilă. Tot ceea ce este legat de acea experiență și tot ceea ce atribuim obiectului. Deci, când privim ceva, avem deja o evaluare a durității lui, a cât de cald este și toate celelalte amănunte. Nu doar forma.
Cum există lucrurile
Subiectul despre cum lucrăm cu imaginile mentale este foarte important, deoarece dorim să ne surprindem cum proiectăm pixul. Pentru a percepe direct vacuitatea, trebuie mai întâi să înțeleg cum produc pixul, cum există el. Ca să înțeleg cum de nu există, trebuie să înțeleg cum există el pentru mine. Trebuie să înțeleg cum iau această imagine mentală generală, generalizarea pe care o am despre „instrument de scris” și o proiectez pe acest obiect specific.
Cu toate că înțelegem acest proces – pentru a ne surprindem făcând acest lucru, este nevoie de o karmă formidabilă și de multă practică. Și după ce am practicat, reflectat, am studiat pe această temă mult și am meditat mult, va veni ziua în care, în timp ce ne uităm la obiect, descompunem procesul.
Pentru că atunci când vă întreb:
„Ce este acest obiect?”
Veți răspunde: „Pix”.
El va venit în minte imediat. Nu v-ați gândit prea mult când ați spus – „pix!”
Dar când veți aprofunda acest subiect, va veni ziua, când vă veți surprinde cum luați o mică imagine a pixului pe care o aveți în minte și o puneți pe acest obiect.
De fapt, nu există niciun pix aici, nu-i așa? Există doar o colecție de indicii. Dacă mă uit bine, nici măcar nu văd un cilindru. Văd o formă dreptunghiulară și o culoare albă, care strălucește puțin și îmi indică că ar putea fi rotund.
De fapt, nici nu văd partea din spate. Nici măcar nu văd acest obiect. Ochii mei văd ceva bidimensional, pe care îl transform în tridimensional. Ochii văd bidimensional, fiecare din unghiul său.
Așadar, văd forme, culori, strălucire. Trebuie să lucrez mult cu mintea pentru a înțelege cum iau un ansamblu de date sau indicii și formez din ele un „pix”.
Asta înseamnă că înțelegeți vacuitatea pixului? Nu, nu este vacuitatea pixului. Este ceea ce numim „existența dependentă a pixului”, este modul în care el există, modul în care îl creez, modul în care există în lumea mea. Dar acest lucru nu-mi spune de unde a venit această imagine în mintea mea. Asta este o altă discuție. Dar aici văd cum iau imagini care există deja în mintea mea și pe care apoi le proiectez.
Arya înțelege că realitatea este întotdeauna proiectată din el în afară, și nu invers.
Nu pixul a venit la mine. Ci, din mine în afară.
Și așa este toată realitatea mea, inclusiv situațiile tragice.
Cel mai înalt lucru
Când veți începe să vedeți cum faceți acest proces, ceea ce înseamnă că sunteți deja într-un stadiu foarte avansat, la scurt timp după aceea, veți percepe direct vacuitatea în meditație.
Dar toate aceasta nu vor veni fără multe binefaceri. Este nevoie de o karmă uimitoare. Acest lucru necesită o anumită aranjare a vânturilor/energiilor din corp, care sunt legate de toate acțiunile pe care le-am întreprins.
Acest stadiu, în care mă văd proiectând pixul, mă surprind cum creez pixul din imaginile mele mentale, se numește:
Chu chok
Chu chok înseamnă „cel mai înalt”.
Este cel mai înalt lucru sau cel mai înalt fenomen. Adică, cel care este capabil să se perceapă creându-și realitatea din imaginile sale mentale, se spune că este „cel mai înalt”.
Este el cel mai înalt? Nu, pentru că încă nu este arya. Încă nu a perceput direct vacuitatea. Dar, el este cel mai înalt dintre oamenii obișnuiți care încă nu sunt arya.
Și când ajungeți aici, acesta este cel mai înalt nivel care se numește:
Jor lam
Jor lam înseamnă Calea pregătirii.
Asta arată că sunteți foarte apropiați.
Repet din nou, că acesta este rezultatul tuturor karmelor pe care le-am menționat mai devreme, și când veți fi deja acolo, veți fi într-o stare mentală în care veți avea multe, multe conștientizări care vin una după alta. Dintr-o dată, toate lucrurile pe care le-ați auzit la cursuri și care vi s-au părut poate ciudate, se clarifică. Dintr-o dată înțelegeți adevărul lor. Deci este o etapă foarte avansată.
Ideea este, ca să pot vedea pixul, trebuie să existe suficiente indicii care să-mi sugereze că ar putea fi un pix.
Acesta este un proces care se întâmplă într-o clipă. Vedeți obiectul și într-o clipă vă gândiți „este pix”, nu-i așa? Dar, de fapt treceți în mintea voastră printr-un întreg proces care vă face să spuneți „este un pix”. Acest proces se bazează pe strângerea semnelor, pe care le punem împreună, ne folosim de Chi – de categoria generală pe care o avem în minte, și o aplicăm în acest caz specific.
Dar atunci când văd toate semnele unui pix sau toate caracteristicile unui pix, eu nu văd un pix, văd caracteristici.
– Nu pot vedea un pix fără să văd caracteristicile lui, indiciile lui, semnele lui.
– Dar când mă uit la indicii, nu mă uit la pix, mă uit la indicii.
– Și, de fapt, nici nu pot vedea toate indiciile simultan. Deși creierul funcționează foarte repede și ochiul funcționează foarte repede, ochiul vede în fiecare clipă doar un singur punct. El trece rapid de la un punct la altul. Deci nu există nicio clipă în care să văd pixul. Dacă învățăm să încetinim acest proces prin multă meditație și multă muncă cu mintea noastră, vom că înțelege că nu există nicio clipă în care vedem cu adevărat pixul.
– Atunci când spun „pix”, după ce am examinat în mod sistematic seria de semne, de fapt mă uit la acea imagine din spatele capului meu. La un moment dat, spun: „Ajunge cu semnele! Este un pix!” Am descifrat: „Este un pix!”.
Acesta este Chuchok – atunci când ne dăm seama că, de fapt, am schimbat o imagine mentală cu realitatea.
Și facem asta tot timpul.
Credem tot timpul că suntem în contact cu realitatea exterioară, în timp ce ne uităm mereu în mintea noastră și trăim în mintea noastră.
Ni se pare că lucrurile sunt în exterior, în afara noastră, dar tot ce există acolo sunt doar forme, culori, sunete și texturi. Și dacă le analizăm și pe acestea, și ele sunt goale.
Deci, Chuchok – este percepția directă a existenței dependente a lucrurilor.
Cel care ajunge la această conștientizare pentru prima dată, el se află într-un stadiu foarte avansat și foarte înalt. Și ca urmare, el va percepe în scurt timp vacuitatea direct.
Percepția directă a vacuității
Cât timp durează perceperea directă a vacuității? Unii spun că durează cinci minute, alții spun că douăzeci de minute. Aceeași persoană vă va spune lucruri diferite în momente diferite. Pentru că nu știe exact cât timp a durat, nu are noțiunea timpului, nu știe cu exactitate.
Spunem că această experiență durează, aproximativ, un sfert de oră, douăzeci de minute.
Se numește
Ngunsum
Ngunsum înseamnă percepție directă.
Aceasta este partea directă.
Pe Calea Perceperii există două părți, iar aceasta este partea directă.
Omul stă în meditație profundă, meditație perfectă. Meditație în care mintea, după cum s-a spus, se află la primul nivel numit „tărâmul formelor”. Este complet detașat de simțuri, în concentrare pe un singur punct. Mintea este complet limpede, fixată, neperturbată și, prin urmare, capabilă să reflecte un obiect atât de delicat precum vacuitatea.
Mintea noastră este ca un lac care reflectă obiectul său, să zicem luna. Pentru a vedea o imagine foarte clară a lunii, lacul trebuie să fie complet liniștit și limpede. Complet curat. Aceasta este metafora pentru mintea noastră în această meditație.
Mintea trebuie să fie complet liniștită, limpede, concentrată pe un singur punct, și atunci poate reflecta vacuitatea.
Cum se simte asta? Nimeni nu ne va putea descrie, pentru că este dincolo de cuvinte, este dincolo de gândire. Experiența în sine nu este o experiență a simțurilor, nu este o experiență a gândirii, așa că nu există cuvinte pentru a o descrie.
De aceea, se spune despre această experiență că: „Este dincolo de cuvinte și este dincolo de gândire”. Este întâlnirea cu realitatea înaltă. Suntem cufundați tot timpul în ea, dar nu suntem în contact cu ea.
În acele momente, când omul este cufundat în această meditație a vacuității, el nu poate experimenta niciun alt obiect. Mintea se află într-un alt loc cu mult mai înalt decât mintea noastră obișnuită. Nu putem experimenta niciun obiect care este obiect al simțurilor. Simțurile sunt neutralizate în acel moment.
Obiectul gândirii – gândurile, ideile de tot felul, nu le putem gândi, deoarece mintea se află într-un loc al gândirii neconceptuale. În acel moment, mintea reflectă vacuitatea.
Experiență non-dualistă
Unii spun că experiența nu este dualistă. Dar oamenii uneori nu înțeleg corect termenul „non-dualistă”.
Persoana care meditează nu are gânduri conceptuale în acel moment. Adică, în acel moment nu poate gândi: „Acum percep vacuitatea”. Pentru că „eu” este un concept, „percep” este un concept și „vacuitatea” este un concept. Deci toate aceste lucruri nu pot trece prin minte. Și din acest punct de vedere, se poate spune că nu există separare între minte și obiect, care în acest caz este vacuitatea.
Am putem spune că mintea a devenit vacuitatea în acel moment? Nu putem spune asta. Omul nu devine vacuitate în acel moment. El este încă acolo. Mintea nu a devenit vacuitate.
Mintea este un lucru schimbător. Vacuitatea este ceva neschimbător. Deci, „ceva schimbător” nu poate deveni „ceva neschimbător”. Asta nu se poate întâmpla niciodată.
Dar în timpul meditației, mintea reflectă vacuitatea. Putem spune, dacă vreți, ea are calitățile vacuității în acel moment. Are aspectul vacuității.
Într-un final, meditația se va termina.
De ce se termină? Karma! Nu are suficientă karma pentru a rămâne acolo. Cine experimentează vacuitatea pentru prima dată, are doar karma pentru un sfert de oră sau cinci minute.
Apoi va munci toată viața și în toate viețile următoare pentru a-și intensifica karma. Buddha se află tot timpul în meditația deplină a vacuității și, simultan se află în realitatea convențională. Nu numai Buddha poate face asta. Chiar și acei bodhisattva foarte înalți. Ei au capacitatea de a intra și ieși din meditația vacuității, dar nu pot face asta simultan. Doar Buddha poate face asta simultan.
În cele din urmă, karma îl va forța pe arya să coboare din meditație. Și spunem, coboară, pentru că în mod clar el are senzația de coborâre. Corpul rămâne pe loc, doar mintea coboară. Mintea lui a trecut într-un loc foarte delicat, în tărâmul formelor, iar acum coboară în tărâmul dorințelor, în lumea simțurilor și a dorințelor, unde mâncarea este interesantă. În tărâmul formelor, mâncarea, sexul nu mai sunt interesante. Mintea coboară înapoi în lumea dorințelor și atunci avem senzația că mintea cade, devine mai grosieră, și nu putem opri acest lucru deoarece karma s-a terminat.
Înțelepciunea de după
În urma acestei experiențe, are loc o mare transformare în corpul energetic interior al acelei persoane, iar în următoarele ore, poate o zi, are o serie de conștientizări spirituale extraordinare, una după alta.
Omul înțelege că tot ce este scris în cărțile budiste pe care le-a citit este adevărat. Brusc toate cărțile, toate studiile și toate cursurile devin clare: „Ah! La asta se refereau! Asta au încercat să-mi explice”.
Aceasta este experiența. Experiența unui salt spiritual uriaș, uimitor.
Omul devine un arya, devine un om superior. Oamenii obișnuiți, în comparație cu arya, sunt ca furnicile lângă un elefant.
În meditație nu există gândire conceptuală. Cel ce meditează nu vede „eu”, „iluminat”. El se află într-un loc care este dincolo de cuvinte și gânduri.
După, ngunsum vine a doua etapă de percepere directă a vacuității, numită:
jetop yeshe
În această etapă, au loc o serie de conștientizări.
– Primul lucru pe care o astfel de persoană vede este propria iluminare. Viitoarea sa iluminare. Știe exact cum se va întâmpla, când se va întâmpla, în ce circumstanțe se va întâmpla. Vede clar cum într-o zi va ieși din samsara și va trece într-o lume iluminată. Își schimbă profesia. Trece într-un alt tărâm, într-o altă existență.
Se va muta fizic într-un alt loc? Nu. Poate fi aici, poate fi în același loc. Dar în interiorul său, mintea lui este complet diferită. El trăiește într-o realitate complet diferită.
– Un alt lucru pe care îl înțelege este că, până în acel moment, fiecare gând pe care l-a avut în această viață și în viețile anterioare a fost greșit. Faptul că a întâlnit realitatea supremă, înțelege că totul a fost greșit, fără excepție. Nu a existat niciun moment în care să înțelegem cele trei sfere pe care Arya ni le-a descris, ale obiectului, subiectului și acțiunii, în care să nu le fi dat existență proprie. Nu am înțeles de unde au venit.
Inclusiv când vorbim despre vacuitate, inclusiv când ne gândim la vacuitate. Nu suntem capabili să gândim altfel. Vânturile interioare nu ne permit să gândim altfel. Energia nu curge în locurile potrivite și avem această împărțire a realității în obiecte și subiecte, în lucruri care se întâmplă și lucruri care par să vină din exterior.
Până în acest moment, nu a avut nici măcar un singur gând corect.
– Când iese din această stare, coboară din nou la vechea realitate. Nu-și poate menține energia de a rămâne în meditație și începe din nou să vadă obiectele, subiectele și lucrurile ca și cum ar veni din exterior, așa cum le vedem noi acum. Diferența este că el știe că greșește și nu poate împiedica acest lucru. El înțelege că greșește și nu poate preveni greșeala în acel moment. Dar, după ce experiența de percepere a vacuității s-a întâmplat o dată și a dobândit înțelepciunea care rezultă din aceasta, acum știe sigur că va ieși din această stare într-un timp anume. Adică, cel mult șapte vieți. Și, după cum am spus, dacă sunteți pe calea tantrică, sub îndrumarea unui învățător priceput, și asta depinde de karma voastră, se poate ieși din samsara în decursul unei singure vieți.
Și în aceste șapte vieți, sau cât va dura până când veți ieși din samsara, adică până când veți ajunge la nirvana sau la iluminare, va exista această dualitate, pentru că ea este ultimul lucru pe care îl depășim. În această perioadă, veți lucra cu conștientizările pe care le-ați dobândit pe Calea Perceperii. Acestea sunt cele două etape ale Căii perceperii.
Calea Practicii
Conștientizările dobândite pe Calea Perceperii ne vor permite să eliminăm toate afecțiunile mentale pe care le avem. Toată mânia, toată invidia, toate neînțelegerile, mândria și toate gândurile greșite, le vom elimina fără excepție. Ele vor dispare treptat, începând cu cele grosiere, cum ar fi mânia și terminând cu cele mai subtile, mai rafinate, inclusiv percepția greșită a lucrurilor, care, de asemenea, este considerată afecțiune mentală, prin care separăm obiectele de subiecte și așa mai departe.
Ultima afecțiune care dispare este faptul că lucrurile îmi apar ca venind din exterior, ca existând de la sine. Cu mult înainte de asta, înțelegem deja că ele nu există de la sine, dar încă le vedem așa.
Iluzia lui Arya
În toată această perioadă în care lucrez cu mintea pentru a-mi elimina afecțiunile mentale, prin intermediul înțelegerii care vine din percepția directă a vacuității – în tot acest timp, îmi dau seama că trăiesc într-o iluzie. Lucrurile mi se par că vin din exterior, pe când ele nu sunt așa.
Înțeleg că nu este așa, dar nu mă pot opri să le văd greșit. Le văd separate. În budism, asta se numește „iluzie”.
De multe ori cuvântul „iluzie” este folosit în mod greșit. Ca și cum iluzia ar însemna: „Lucrurile nu sunt reale, nu trebuie să cred în ele și nu trebuie să le iau în considerare”. „Sunt jignită, dar asta nu este real, pentru că e o iluzie” .Nu, nu asta se înțelege.
Iluzia este în sensul că există această diferență între modul în care îmi apare lucrul și esența sa ultimă.
Nu înseamnă că jignirea este de fapt un compliment. Dacă îmi apare o jignire, atunci karma mea mă forțează să mă văd jignită, deci pentru mine este o jignire.
Deci, semnificația iluziei nu este că ceea ce era de fapt un compliment mi se pare o jignire. Nu.
„Iluzia” înseamnă că lucrul îmi apare ca și cum ar avea natură proprie, că apare din exterior, independent de mine, în timp ce nu este așa.
Arya înțelege că se află într-o iluzie și, la început, nu poate să evite această situație. Deci, acesta este dualismul, aceasta este iluzia.
Eliminarea egoismului
Un alt lucru pe care arya îl vede, după ce iese din meditație este că nu a avut nici măcar un singur gând care să nu fie egoist. Chiar și cei buni dintre noi, chiar și sfinții dintre noi, până când nu percep vacuitatea, fiecare gând al nostru are o doză mai mare sau mai mic de egoism. Și nu putem împiedica asta până în acel moment.
Dar până atunci, am minți dacă am spune că suntem lipsiți de egoism, pentru că nu suntem. Până atunci, ne este greu să facem chiar și faptele noastre bune fără să ne gândim „O, ce vor spune despre mine” sau fără să ne așteptăm la răsplată, recunoaștere, respect sau orice altceva. Este inevitabil. Dar nu trebuie să capitulăm. Trebuie să luptăm împotriva acestor tendințe, pentru că asta ne va duce la percepția directă a vacuității.
În textul Ofrandă Lamei, Primul Panchen Lama ne spune: „Acesta este cel mai mare dăunător”. El îi cere Lamei să-i dea puterea de a lupta împotriva „celui mai mare dăunător”, adică a percepe lucrurile ca venind de la sine, prețuirea de sine și toți acești mari dușmani.
Adevărul trist este că, până când nu vom percepe vacuitatea, vom fi atașați de noi înșine, fapt care duce la prețuirea de sine. Ca urmare, toate acțiunile și gândurile noastre sunt impregnate mai mult sau mai puțin de egoism.
Desigur, că o parte importantă a practicii constă în a înfrâna cât se poate acest egoism pentru a acumula suficiente binefaceri încât să percepem direct vacuitatea, iar atunci el se va elimina de la sine. Și asta include și pe cei dintre noi care încearcă să practice compasiunea și să practice bodhichitta; nu putem elimina cu adevărat afecțiunile mentale, inclusiv egoismul, din mintea noastră fără percepția directă a vacuității. Toate celelalte metode sunt doar măsuri de prim ajutor.
Între timp, până la percepția vacuității, va trebui să ne stăpânim supărarea și egoismul, să practicăm schimbarea de sine cu ceilalți. Toate acestea sunt metode care nu sunt supreme. Pentru că lucrul suprem care ne eliberează cu adevărat de egoism și de afecțiunile mentale este perceperea directă a vacuității. De aceea ea are această putere enormă de a elimina suferința noastră. Pentru că toată suferința noastră, spune Maestrul Shantideva, provine din egoismul nostru.
Deci, toate aceste conștientizări au fost mai târziu organizate de către alții în ceea ce se numește: cele patru adevăruri nobile.
Grup Facebook