Lecția 1 – ACI 17

Cursul 17

Principalele idei ale budismului, partea II

O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea II

Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1

 

Prosternări și rugăciuni: ne deschidem inima pentru învățătura sfântă 

Spre deosebire de discuțiile generale, destinate unui public mai larg, cursurile ACI  se fac după anumite reguli. Ce înseamnă după anumite reguli? Ceea ce dorim este să creăm cât mai multe condiții exterioare și interioare pentru a permite acestei învățături sfinte să pătrundă în noi cât mai adânc, deoarece cei dintre voi care studiază de ceva timp știu cât de greu este să o integrăm, cât de greu este să ne amintim de Dharma în momentele de încercare.

Așadar, ne mobilizăm corpul, mintea și inima, pentru a crea condiții cât mai favorabile pentru ca Dharma să pătrundă în noi. Începem lecția cu prosternări.

Nu ne prosternăm statuilor și pozelor, deși o facem în direcția lor, dar nu credem că statuia sau poza ne pot ajuta. Ele sunt doar simboluri, ancore care ne ajută să ne ancorăm mintea și simbolizează înțelepciunea și compasiunea pe care le vom dezvolta în inima noastră. Un alt mod de a le reprezenta, sunt cele Trei Diamante.

Este minunat să începem lecția prin a ne prosterna în fața sfințeniei acestei învățături, pentru că ea ne permite să ne eliberăm de suferință și să îi ajutăm pe toți cei dragi să se elibereze de suferință.

Prosternarea este un act al corpului care creează o atitudine de respect față de învățături și ne deschide mintea pentru a le integra.

(Mandala)

În rugăciunea Mandala oferim învățătorilor noștri – mandala care este un model al unei lumi iluminate, o lume pură și încântătoare. O oferim ca mulțumire învățătorilor noștri pentru învățăturile pe care ni le transmit, care au puterea de a ne elibera de orice suferință.

A doua rugăciune este refugiul. Este rugăciunea în care ne punem toată încrederea în calea spirituală și înțelegem că ea este salvarea noastră. Atunci când dobândim conștientizările înțelepciunii și ne deschidem inima spre marea compasiune, acestea ne vor salva, spre deosebire de orice altceva, care nu ne poate salva.

Așadar, ne refugiem în cele Trei Diamante, care sunt Buddha, Dharma și Sangha, care reprezintă pentru noi, înțelepciunea și compasiunea pe care vrem să le dezvoltăm în inima noastră și care sunt cele care ne vor proteja cu adevărat.

(refugiul)

 

Tradiția învățăturilor tibetane

Acest curs este al doilea din seria de trei cursuri, cursurile 16, 17 și 18, care împreună acoperă tot ceea ce s-a predat în cele cincisprezece cursuri ACI.

Cele cincisprezece cursuri au fost elaborate de Geshe Michael, în urma studiilor sale la mănăstirea tibetană, o parte din studii fiind efectuate în India, iar o parte în New Jersey, cu Ken Rinpoche. Ken Rinpoche a fost un renumit Lama tibetan și el a organizat cursurile într-o formă care să se potrivească publicului occidental, fără să facă concesii, nici în ceea ce privește conținutul, nici calitatea, nici prezentarea.

Deci, practic, primiți tot ceea ce învață un călugăr în mănăstirea tibetană. Dacă finalizați cu succes toate cele optsprezece cursuri, veți avea la fel de multe cunoștințe ca și ale călugărului care face acest lucru de douăzeci, douăzeci și cinci de ani într-o mănăstire tibetană. Ceea ce este diferit, este faptul că acesta memorează pe de rost textele și le dezbate multe ore cu ceilalți călugări pe terenul de dezbateri. În viitor, s-ar putea ca treptat, să le introducem și noi.

Acest material se bazează pe ceea ce numim cele „Cinci mari cărți”.

Dharma a fost transmisă de Buddha acum două mii cinci sute de ani și apoi a fost transmisă din generație în generație, de la maestru la discipol, răspândindu-se în diferite țări din Asia. În multe cazuri, datorită unor circumstanțe istorice, liniile de transmisie au fost întrerupte sau distruse, sau nu au ajuns întregi sau au dispărut complet sau au fost exterminate.

Aproximativ acum o mie de ani, budismul a ajuns în Tibet, ceea ce este relativ târziu în istoria sa. Datorită izolării relative a Tibetului și datorită sprijinului masiv al autorităților pentru Dharma, s-a dezvoltat minunata tradiție a mănăstirilor.

Tibetanii au păstrat Dharma excepțional:

a. Au păstrat Dharma în mod autentic, cum nu s-a mai întâmplat nicăieri altundeva în Asia.

b. Au dezvoltat o succesiune de înțelepți și cărturari care au explicat, clarificat și au creat o tradiție extraordinară prin amploarea, profunzimea și puritatea ei, prin claritatea ei și prin capacitatea ei de a aduce oamenii la iluminare.

Atunci când învățăturile se transmit din gură în gură, de la profesor la discipol, de-a lungul anilor, ele se pot denatura foarte ușor. Un profesor poate adăuga ceva de-al său, sau omite o mică parte, iar discipolul face același lucru, și de-a lungul generațiilor nu mai putem recunoaște Dharma și oamenii nu mai ajung la iluminare cu ea.

Ce este iluminarea? Este cel mai înalt nivel de fericire la care putem ajunge.

Și dacă ne aflăm cu toții aici, este pentru că în inima noastră căutăm fericirea. Așadar, iluminarea este un alt cuvânt pentru marea fericire, fericirea supremă, fără pată, complet pură.

Aceasta este tradiția tibetană.

În tradiția tibetană există sute de mii de cărți, majoritatea dintre ele nefiind încă traduse, nici măcar în engleză. Este bine să știți tibetană pentru a le putea citi, pentru că nu se știe dacă vor fi traduse în viața voastră, iar voi aveți nevoie de această înțelepciune.

Toate aceste cărți se bazează pe „cele cinci mari cărți”, pe care călugării din mănăstire le învață încă de la o vârstă foarte fragedă.

Când copii intră în mănăstire, ei au șapte, opt ani. Copiilor li se dau texte care să le memoreze, fără ca ei să înțeleagă ce spun. Timp de câțiva ani, poate șapte, opt ani, tot ce fac este să memoreze texte. Învață pe de rost fragmente din cele cinci mari cărți.

Abia mai târziu, primesc învățătura despre text. Iar după ce au terminat toate studiile, ei susțin examenele de Geshe.

 

Cele cinci mari cărți

Cele cinci mari cărți includ

1.  Abhidharma

Abhidharma este o parte străveche a învățăturii budiste, pe care o vom studia parțial și în acest curs, ca de exemplu:

– învățătura despre karma și legile karmei,

– învățătura despre ce este pur și ce este impur,

– ce aduce suferință și ce nu aduce suferință,

– învățătura despre cosmologie, despre diferite lumi. Lumea în care ne-am născut este doar una dintre milioane de lumi posibile.

Acesta este un set de învățături, care face distincția, în special, între ceea ce este pur și ceea ce nu este pur. Pur – în sensul că aduce fericirea și elimină suferința, iar restul nu este pur. Chiar dacă în viața noastră obișnuită, există lucruri bune, ele nu au însușirea de a elimina suferința, de aceea nu sunt pure.

2.   Pramana

Pramana este studiul logicii budiste, despre care vom vorbi puțin mai târziu, deși nu este subiectul principal în acest curs. În cursul 4 și 13 am intrat mai mult în detalii. Învățătura budistă, printre altele, se bazează foarte mult pe logică, inclusiv când ajungem la învățăturile secrete.

Pentru că atunci când ascultați o învățătură spirituală, ea poate părea foarte interesantă și poate atractivă, dar pentru a putea aplica această învățătură în beneficiul vostru, pentru a vă schimba viața, pentru a vă transforma viața, trebuie să fiți dispuși să depuneți efort. Iar dorința de a depune efort este în funcție de cât de convinși sunteți de ceea ce ați auzit.

Pentru a decide să mă trezesc dimineața și să încep să practic, trebuie să fiu convinsă că această practică mă poate ajuta. Convingerea aceasta nu va veni doar din auzite.

Pentru a ajunge la această convingere, trebuie să iau ceea ce am auzit și să-l examinez în lumina logicii, în lumina rațiunii mele: „Cum mi se potrivește asta? Cum funcționează pentru mine? Nu există contradicții acolo?” Și asta pentru că aud pentru prima dată lucruri care sunt diferite de modul meu obișnuit de viață și de gândire, și apar îndoieli.

De ce-mi apar îndoieli? Pentru că nu am încercat, nu știu dacă este adevărat.

Acum, ce facem cu îndoielile? Pentru asta avem nevoie de logică. Avem nevoie de instrumente bune pentru a ne clarifica îndoielile. Aceasta este învățătura Pramana, logica budistă.

3.   Prajna Paramita

A treia carte este Prajna Paramita. Ea este învățătura despre înțelepciune. Prajna Paramita înseamnă înțelepciunea transcendentală. Ea este toată învățătura despre vacuitate și despre perfecțiunea înțelepciunii. Învățătura despre vacuitate va fi subiectul principal în această zi.

Scrierile Prajna Paramita ne învață despre cum există lucrurile și cum nu există, cum funcționează lucrurile și cum nu funcționează. Prajna Paramita este o învățătură absolut esențială pentru succesul căii spirituale. O învățătură foarte rară. Ea este foarte greu de găsit. Chiar și în scrierile budiste este foarte greu de găsit. Tibetanii sunt cei care au dezvoltat-o și acesta este poate motivul pentru care merită să învățăm de la ei, Prajñāpāramitā. Nu ei au inițiat această învățătură, ci provine de la Buddha. Ea nu a fost păstrată în alte tradiții.

4.   Madhyamika

Scrierile Madhyamika sunt scrierile Căii de Mijloc, tot ce am învățat de la Maestrul Shantideva.

Toate aceste învățături sunt despre cum aplicăm înalta înțelepciune a prajñeipāramitā în viața noastră. Ele ne spun cum să gândim, cum să nu gândim. Ce înseamnă cum să gândim? Ce gânduri ne scapă de suferință și ce gânduri ne mențin în suferință? Cum să gândim, cum să ne comportăm într-un mod care să ne servească și nouă și celorlalți.

5.   Vinaya

Vinaya este învățătura despre moralitate, despre viața etică. În mare parte, ea se referă la etica călugărilor, dar nu numai a călugărilor. Există părți în Vinaya care se aplică și persoanelor laice și care sunt esențiale pentru succesul pe calea spirituală și vom vorbi imediat mai mult despre asta.

6.   Lam Rim

Al șaselea domeniu, care nu este studiat în mănăstiri, dar noi îl studiem aici este Lam Rim:

Lam Rim înseamnă etapele căii sau etapele pe calea treptată spre iluminare.

Este o învățătură dezvoltată de tibetani, specifică tibetanilor. Cu toate că această învățătură se bazează pe cuvintele lui Buddha, ea este o metodă de învățare dezvoltată de tibetani.

Primul a fost, probabil, Lordul Atisha, un indian care a venit în Tibet și a adus Dharma în Tibet la cererea tibetanilor. El a venit dintr-o mănăstire faimoasă din India, care astăzi nu mai există. Splendoarea budismului în India a dispărut în secolele IX-X, odată cu cucerirea musulmană a Indiei. Ei au distrus mănăstirile și bibliotecile, iar centrul budismului s-a mutat în Tibet.

Lordul Atisha a fost printre primii care au adus Dharma în Tibet. El a plecat din mănăstirea în care se afla crema călugărilor educați și inteligenți și a ajuns la un public de păstori analfabeți.

Așadar, Lordul Atisha a dezvoltat metoda Lam Rim, care a luat amploare mai târziu în Tibet. După cum știm, au fost scrise mai multe Lam Rim-uri, dintre care cel mai cunoscut este cel al lui Je Tsongkhapa. Există și alte Lam Rim-ri minunate, scrise după Je Tsongkhapa și înainte de Je Tsongkhapa.

În mânăstiri se învață cele cinci cărți. Lam Rim rezumă cele cinci cărți. Lam Rim preia materialul conținut în cele cinci cărți mari și îl rezumă într-o formă accesibilă, care permite atingerea iluminării, dacă se face ceea ce este scris acolo.

 

Cursurile ACI

În cursurile ACI învățăm și Lam Rim, dar și cele cinci cărți mari. Și dacă le parcurgeți pe toate, veți primi o educație foarte bună, similară celei pe care o primește un călugăr într-o mănăstire tibetană. Veți ști la fel de multe ca majoritatea călugărilor, dacă veți finaliza cursurile cu succes.

Ocazia de a întâlni acest material este foarte, foarte rară. Dacă ne uităm la câți oameni vin la curs, în comparație cu numărul total de oameni din țară. Putem înțelege raritatea acestei învățături.

–   Este foarte rar să o întâlnim,
–   să ne intereseze și
–   să întâlnim pe cineva care să o predea.

Această întâlnire este rară și nu o luați ca pe ceva de la sine înțeles, pentru că lucrurile rare vin și pleacă.

 

Cursul actual

Acest curs este unul dintre cursurile finale. Cerința este însă ca acest curs să fie primit personal de la profesor. Vă rugăm să vă faceți temele și să finalizați întregul curs. Este minunat dacă le veți face în grupuri, la o ceașcă de cafea. Cumpărați-vă un dosar care poate sta pe raft, pentru a avea acces la acest material, veți vedea că, în timp, va deveni foarte prețios.

În acest curs, vom parcurge rapid cursurile 6,7,8,9,10, pe care le-am studiat deja în cursurile ACI.

Vom începe chiar de la început cu cursul numărul 6, care este probabil cel mai important. Este vorba despre învățătura din Prajnaparamita, din sutra Tăietorul de Diamant, rostită de Buddha.

În clasificarea cursurilor ACI, acesta este considerat un curs de Madhyamika – Calea de Mijloc, deoarece comentatorul pe care îl folosim provine din Madhyamika. Dar sutra este sutra Prajnaparamita, a perfecțiunii înțelepciunii.

 

Sutra Tăietorul de Diamant

Vom începe cu numele sutrei.

Dorje chupa

Dor în tibetană înseamnă piatră.

Iar Je înseamnă rege.

Deci, regele pietrelor. Cine este regele pietrelor? Este diamantul.

Deci, Dorje este cuvântul tibetan pentru diamant.

Chupa înseamnă a tăia, ceva care taie.

Dorje Chupa este numele tibetan al sutrei, în sanscrită se numește:

Vajra chedika

Vajra este dorje și chedika este chupa.

De ce „diamant”?

Cel mai important lucru care ni se poate întâmpla în această viață este să percepem direct vacuitatea. Ce înseamnă să percepem direct vacuitatea? A percepe vacuitatea este o experiență care se petrece în meditație profundă și în care percepem direct că lucrurile nu există de la sine, ci noi le creăm.

De ce este atât de importantă?

Atâta timp cât nu vom percepe direct vacuitatea, ne vom reîncarna în tot felul de forme de existență, și în special putem cădea în tărâmurile inferioare. În aceste tărâmuri inferioare, suferința este atât de îngrozitoare, încât n-avem nicio șansă de a acumula binefaceri, iar rezultatul este că rămânem blocați acolo. Facem fapte rele, iar asta ne face să rămânem în tărâmurile inferioare. Șansa de a ieși din ele este foarte mică.

Șansa ca o karma bună care a stat ascunsă în noi din diferite vieți și care să ne scoată de acolo, este foarte mică.

Pe de altă parte, dacă percepem direct vacuitatea, ceea ce se întâmplă cu noi este că devenim „de neîntristat”. Vom vorbi destul de mult despre asta, dar acest lucru ne va schimba radical viața. Nu vom mai cădea în tărâmurile inferioare și mai mult de atât, vom fi pe calea de ieșire, pe calea care ne va duce spre iluminare.

Se spune că după percepția directă a vacuității, se ajunge la iluminare după șapte vieți. Sau cel puțin la iluminarea inferioară, la nirvana.

Până atunci, vom suferi și necazurile vor veni peste noi din toate direcțiile. Dar după perceperea directă a vacuității, suntem deja pe calea de ieșire și, în viața care ne-a mai rămas, calitatea vieții nu mai este deloc similară cu cea de dinainte. Și, în special, dorința noastră de a ajuta alți oameni, dorința noastră de a servi lumea, de a aduce binecuvântare lumii, ne trezește, ne aduce o fericire imensă.

După ce oamenii au perceput direct vacuitatea, își dau seama că li s-a întâmplat ceva măreț, la scară cosmică. Și vor să-și amintească de asta. De ce? Pentru că, după ce au perceput vacuitatea, coboară din nou la vechea realitate pentru o vreme. Încă mai pot apărea probleme ici-colo. Deși ei sunt de neîntristat, totuși, li se întâmplă lucruri nedorite.

Și oamenii au început să caute ceva care să le reamintească de experiența prin care au trecut. Și ce au găsit? Au găsit diamantul.

De ce diamantul? Din trei motive principale:

1.   Motivul principal este că, diamantul este cel mai dur material natural din lumea noastră. Din punct de vedere fizic, este cel mai dur material din univers; nimic nu-l poate zgâria – este suprem; la fel și vacuitatea.

Dacă doriți să tăiați oțelul, luați un diamant și acesta vă permite să tăiați oțelul, sticla sau orice altceva.

Căutăm un simbol al ceva suprem, ceva care depășește lucrurile obișnuite. De aceea diamantul este potrivit din acest punct de vedere.

2.   Diamantul este complet transparent.

Dacă ar exista un perete gros de diamant în jurul nostru, nu l-am putea vedea. În mod similar, vacuitatea ne înconjoară și nu o putem vedea.

De ce este atât de importantă  această transparență? Deoarece și realitatea supremă este așa. Suntem înconjurați de ea tot timpul. Fiecare detaliu din noi, și din viața noastră este pătruns de realitatea absolută. Ochii noștri nu pot să o perceapă. Ea este similară peretelui de diamant. Dacă nu am ști că în fața noastră există un perete cu diamant, nu l-am putea sesiza. Așa se întâmplă și cu realitatea absolută, deși ea este permanent în jurul nostru, nu o putem observa.

3.   Structura diamantului este pură

Dacă am putea sfărâma un diamant, fiecare fragment de diamant are exact calitățile pe care le are diamantul întreg, adică:

• • • Are încă aceeași duritate ultimă,
    • Este încă complet transparent și, de asemenea,
    • Fiecare fragment din el va avea aceleași calități.

De ce este important acest lucru pentru noi? Deoarece vacuitatea, realitatea absolută a fiecărui lucru, este exact aceeași vacuitate. Nu există nici o diferență între vacuitatea mea, a lui Buddha sau a unui pahar de apă.

Din punct de vedere ale acestor trei aspecte, diamantul este foarte asemănător/similar cu vacuitatea.

A percepe direct vacuitatea este o realizare uriașă care ne afectează nu numai pe noi înșine, ci întreaga lume. Este rar ca într-un secol să existe cineva care să perceapă vacuitatea în mod direct. De fapt, doar o dată la câteva sute de ani, se întâmplă ca cineva să perceapă direct vacuitatea. În prezent, avem cu toții condiții fantastice, în care putem depune eforturi pentru a ajunge acolo. Și datorită acestui lucru, ne vom stabili ca obiectiv să percepem direct vacuitatea, care este trecerea de la o formă de existență la alta.

Cel care percepe direct vacuitatea se numește arya. Arya este un om superior din punct de vedere spiritual. El nu mai este la fel cu cel care nu a perceput direct vacuitatea. Cei care nu au perceput direct vacuitatea sunt numiți copii, pentru că în comparație cu cei care au perceput-o, ei sunt mici copii. Din punct de vedere spiritual, ei sunt copii, indiferent de vârsta lor.

De ce „tăietor”?

Deci, de ce sutra se numește „Tăietorul de diamant”? Am spus că diamantul seamănă cu vacuitatea, în trei aspecte. De ce apare aici „tăietorul”?

Unii numesc sutra „Sutra Diamantului”, iar noi spunem că nu este corect. Pentru că un diamant nu se poate compara cu percepția directă a vacuității. Diamantul este într-adevăr suprem într-o anumită măsură, fragmentele lui sunt și ele diamante, diamantul este transparent pentru noi, dar el este ceva lumesc. A percepe direct vacuitatea este o realizare uriașă. Ne propulsează dincolo de suferință, ne duce într-un loc în care putem ajuta alți oameni.

Este interesant că cuvântul „diamant” nu este menționat în sutra. Apare doar în numele sutrei.

 

Este nevoie de multe binefaceri pentru a ajunge la percepția directă a vacuității

Cel care a perceput vacuitatea se ridică la un nivel foarte înalt spiritual. El va vedea ziua în care va ajunge la iluminare și cum va ajunge la iluminare, adică va vedea când i se va sfârși toată suferința. Este capabil să citească mintea oamenilor și va avea multe alte conștientizări foarte profunde.

 

Deci, ce ne va permite să percepem direct vacuitatea?

Vacuitatea nu este ceva ce vedem cu ochii. Folosim cuvântul „a percepe”, dar nu este vorba despre simțul nostru vizual obișnuit. Nu este deloc ceva fizic. Pentru că vacuitatea nu este ceva fizic. Niciunul dintre simțurile noastre nu poate percepe direct vacuitatea, cu excepția cazului în care suntem deja Buddha, dar asta este o altă poveste. Până atunci, avem nevoie de ceea ce se numește „ochiul înțelepciunii”, deoarece numai cu ochiul înțelepciunii putem percepe vacuitatea. Uneori, în picturi, se desenează al treilea ochi în mijlocul frunții. Acesta este ochiul înțelepciunii.

Cum putem deschide ochiul înțelepciunii? Este nevoie de o cantitate enormă de binefaceri.

Omul trebuie să acumuleze o cantitate enormă de fapte bune.

Ce este un act de binefacere? Binefacerea include:

• • A ajuta oamenii care au nevoie de ajutor, a ajuta bolnavii, a ajuta pe cei flămânzi. Este nevoie de mult timp pentru a face acest lucru la scară largă.
  • A găsi un maestru calificat sau priceput, care a ajuns la conștientizări profunde în inima sa și care să ne poată aduce această înțelepciune. Nu putem desăvârși calea fără supravegherea unui învățător și fără să ne apropiem de el sau ea.

Uneori comparăm acest lucru cu cel care dorește să devină un pianist virtuos sau la orice alt instrument. El nu poate reuși singur, fără un profesor.

Cu atât mai mult, când vrem să atingem un obiectiv atât de înalt și nu avem nicio idee de cum să ajungem acolo. De aceea, avem nevoie de un profesor apropiat, pe care trebuie să-l ascultăm.

Trebuie să fie cineva în care să avem încredere. Desigur, că trebuie să-l verificăm pentru a fi pregătiți să avem încredere în el. Dacă nu avem încredere în el și nu facem ce ne spune, atunci nu se va întâmpla nimic. Avem nevoie de un profesor calificat, astfel încât să avem toată încrederea de a-l urma.

Pentru asta trebuie să ne apropriem de el. Iar această apropiere se creează prin a-l servi pe profesor. De a-l ajuta și de a-i permite să-și îndeplinească rolul, de a transmite învățătura la câți mai mulți oameni din lume.

Cea mai mare binefacere pe care o putem acumula este cea care binecuvântează cât mai mulți oameni. Cum pot eu personal să binecuvântez mulți oameni? Atunci când îi servesc pe profesorii mei, care îmi oferă cunoștințele lor, datorită înțelepciunii lor extraordinare, iar în acest fel le permit înțelepciunii lor să ajungă la mulți oameni.

Și în acest fel acumulez o cantitate enormă de binefaceri prin serviciul personal adus profesorului.

–   Este nevoie de multă învățătură și practică. Nu este adevărat că dacă veți sta în meditație veți avea dintr-o dată, revelații.

Se întâmplă tot felul de lucruri în meditație. Se întâmplă fenomene minunate în meditație, dar noi vorbim despre altceva. Vorbim despre înțelepciunea transcendentală, care elimină orice suferință – este altceva, este un alt nivel. Pentru asta sunt necesare mii de ore de studiu. Trebuie să ascultați aceste lucruri iar și iar, trebuie să vă faceți temele. Vom vorbi despre ce înseamnă învățarea și ascultarea pe calea spirituală. Nu este ca și învățarea și ascultarea la universitate. Este altceva.

 

Oportunitatea pe care o avem acum este extrem de rară

În acest moment avem o stare a minții a ființelor umane. Iar mintea nu este similară cu corpul. Mintea nu este fizică. Corpul este fizic, acest corp va înceta să existe, dar mintea nu va înceta să existe, ea nu este fizică. Ea poate înceta să se manifeste prin acest corp dar asta nu înseamnă că încetează să mai existe. Corpul poate înceta să funcționeze. Corpul nu mai vorbește, nu se mai mișcă. Dar mintea va continua.

Unde va continua? Există milioane de stări de conștiință în această lume, iar aceasta este doar una dintre ele. Pentru a ajunge la iluminare, pentru a ajunge la această stare sublimă, a plăcerii supreme, care este dincolo de orice suferință, starea umană, starea conștiinței umane, este singura care permite acest lucru.

În formele de existență inferioare, suferința este atât de mare încât este imposibil să practici. Există unele care sunt mai plăcute decât existența umană, dar le lipsesc elementele din corp pe care le avem în noi, necesare pentru a putea ajunge la iluminare.

Deci, pe de o parte, am dobândit această stare de conștiință umană, pe de altă parte, ea este foarte scurtă și se poate termina în orice moment. De aceea, este foarte important să înțelegem cât de rar este acest lucru. Dintre milioanele de stări de conștiință în care putem ajunge când această viață se va termina, șansa ca acest lucru să se repete în curând este foarte mică. Poate o vom mai avea peste încă un milion de vieți, dar șansa ca acest lucru să se întâmple în curând este foarte mică.

Trebuie să facem tot posibilul pentru a acumula binefaceri, pentru a avea șansa de a ajunge la înțelepciunea supremă încă în această viață.

Și dacă reușim să facem asta în această viață, toate problemele voastre vor fi rezolvate. O persoană care percepe direct vacuitatea, își vede iluminarea. Vede câte vieți îi va lua până la iluminare, nu mai mult de șapte, ceea ce este nimic față de nenumăratele vieți pline de suferință pe care le-am avut. Și toate aceste șapte vor fi întotdeauna bune și pline de binecuvântări. Iar dacă sunteți pe calea tantrică, poate că nu veți mai avea nevoie de alte vieți, poate că veți putea termina totul în această viață.

 

Scopul învățăturilor

În prezent, trăim în realitatea obișnuită, percepem lucrurile într-un anumit mod. Avem explicații pentru modul în care funcționează lucrurile în lumea noastră. Această realitate este numită – realitate falsă. Falsă – nu în sensul că nu este corectă. Dacă văd un lucru ca o masă, el este într-adevăr o masă. Funcționează ca o masă. Nu este o pasăre. Ea este falsă în sensul că nu este așa cum pare. Ceea ce apare, nu este natura sa ultimă.

Suntem scufundați în această realitate.

O persoană care a devenit Arya, care a perceput direct vacuitatea, a întâlnit o realitate mult cu mai înaltă, supremă. Absolut reală. Până nu vom percepe direct vacuitatea, nu vom putea atinge această realitate. Nu am atins-o niciodată, deși suntem înconjurați de ea tot timpul, suntem scufundați în ea în fiecare clipă, în fiecare loc. Fiecare lucru are vacuitate și noi nu o vedem. Este transparentă pentru noi.

Motivul pentru care parcurgem toate aceste învățături și cursuri și toată această pregătire este pentru a ne aduce în punctul în care să putem întâlni direct vacuitatea. Pentru că aceasta este, de fapt, singurul lucru care ne poate elibera de suferință.

Orice altceva – nivelurile meditative profunde, concentrare profundă, jurămintele monastice – toate acestea sunt foarte utile, sunt importante pe cale, dar nu sunt suficiente.

Nu sunt suficient de puternice pentru a elimina suferința noastră.

Dar, percepția directă a vacuității se întâmplă doar în meditația foarte profundă, de aceea trebuie să practicăm meditația.

 

Gakja

Vom trece acum la subiectul Gakja.

Gakja

Gakja este lucrul pe care încercăm să-l negăm. Este aspectul pe care îl atribuim realității care nu a existat și nu va exista vreodată. Și ce este acest aspect? „Natura intrinsecă a lucrurilor”.

În mintea voastră trebuie să repetați mereu, vi se spune, ca practică: îmi este clar că acest lucru este un pahar? Are acest obiect natura de a fi un pahar? Și pentru a putea vedea că nu are această natură, trebuie să aducem și o altă ființă – să zicem o furnică.

 

[Dacă mă uit la o ceașca de ceai, de exemplu, eu o pot vedea frumoasă, iar alții vor rămâne indiferenți față de ea.

Acest lucru înseamnă că nu are natura proprie de a fi o ceașcă frumoasă. Nu are o astfel de natură proprie. Pentru că dacă ar fi avut natura de a fi frumoasă, atunci orice persoană care ar fi văzut-o ar fi spus: „Ce ceașcă frumoasă!”.

Deci, Gakja este această natură proprie care pare să o aibă lucrurile.

 

Gakja nu înseamnă identitate de sine

Uneori există învățături care traduc acest termen ca „identitate de sine”, iar aici trebuie să fim atenți.

–   Are această ceașcă identitate de sine? Pot bea din ea. Este o ceașcă. Funcționează ca ceașcă. Deci, are identitate.

–   Nu are natura proprie de a fi frumoasă sau urâtă. Nici măcar nu are natura proprie de a fi ceașcă. Nu este o ceașcă de la sine. Nu există așa ceva.

–   Ceașca există și funcționează ca o ceașcă.

Ea are identitate, dar nu are natura proprie de a fi o ceașcă de la sine, deoarece furnica nu o va identifica neapărat ca pe un vas din care să bea. Dimpotrivă, ar putea să se înece în ea, ceea ce ar putea fi foarte periculos pentru ea. Ar putea fi un puț adânc și periculos pentru ea.

Deci, nu are natura proprie de a fi un vas pentru lichide care pot potoli setea, nu de la sine, pentru că altfel și furnica l-ar putea percepe ca pe un vas cu lichid din care să bea.

Gakja este natura proprie pe care o atribuim lucrurilor, care n-au avut-o niciodată, nu o au și nu o vor avea vreodată.

Dar, noi credem că au.

În mintea voastră trebuie să repetați mereu: „Îmi este clar că aceasta este o ceașcă? Are ea natura de a fi o ceașcă?

Și pentru a putea vedea că nu are această natură, trebuie să aducem aici o altă ființă, și pentru asta am adus furnica.

Pentru că altfel suntem atât de obișnuiți cu realitatea noastră și o considerăm ca pe ceva de la sine înțeles, încât suntem siguri că aceasta este o ceașcă, iar acesta este un pix, iar aceasta este o gumă de șters. Dar, de fapt, tot ceea ce iau, ating, văd, miros și aud, ceea ce percep simțurile mele, sunt forme, culori, sunete, texturi – și nimic mai mult.

Ele nu au natura de a fi ceea ce cred eu că sunt. Ele funcționează ca lucruri pe care eu le consider a fi și, în acest sens, ele există.

Nu spunem că ele nu există, nu spunem că nu au nicio identitate, spunem că nu au o identitate a lor proprie. Asta negăm.

Identitatea lor de sine – este Gakja. 

Există un elefant roz cu două capete care aleargă în acest moment prin cameră? Veți spune că nu. De unde știți că nu există? Demonstrați-mi că el nu există.

Avem o idee, știm cum arată un elefant. Știm ce înseamnă roz. Ne putem imagina cum ar arăta un elefant roz. Și ne uităm: este sau nu este? Nu este. Dacă vreți să căutați cu adevărat, împărțiți camera în două. Căutați în partea stângă, căutați în partea dreaptă. Și nu veți găsi. Veți spune: „Nu este”. Vreți să căutați în continuare? Împărțiți partea stângă în două și partea dreaptă în două. Puteți căuta.

După o căutare binară, după ce l-ați căutat în fiecare loc – nu l-ați găsit, el nu există. Dar pentru a ști ce căutați, trebuie să aveți mai întâi ideea despre cum arată lucrul pe care îl căutați.

La fel este și gakja. Gakja este acea natură proprie sau natură de sine a lucrului pe care îl caut și nu-l găsesc. Dacă caut calitatea/atributul sau natura de a scrie a pixului, n-o găsesc. Dacă pixul ar avea această natură de sine, atunci orice ființă care l-ar vedea, ar începe să scrie cu el. Dar nu este așa.

Deci, gakja este acel ceva care există de la sine de care lucrurile sunt goale (sau lucrurile sunt goale de acel ceva care există de la sine), dar noi credem că există, și de aceea suferim.

Este foarte important să înțelegem ce este gakja.

–   Gakja este ceașca care este frumoasă de la sine.

–   Pixul care este un pix de la sine.

–   Șeful care este un șef rău de la sine, acesta este gakja. Șeful nu poate fi rău de la sine, pentru că altfel toată lumea l-ar considera rău.

Nu contează câți oameni sunt de acord cu mine, pentru că vor fi alții care nu vor fi de acord cu mine.

O mică glumă: „Un polițist vine și îl prinde pe Ion în piață și îi spune: „Vânzătorul mi-a zis că ai furat de la el”. Ion îi răspunde: „Dar, pot să-ți aduc o mie de oameni care să spună că nu am furat”. Acordul unanim nu ne ajută. Dacă mai există și alții care sunt de acord că omul acesta este hoț, asta nu-l face hoț de la sine. Pentru că nu există așa ceva.

Și dacă mai sunt și alții care sunt de acord cu mine, atunci am mai mult de purificat în mintea mea. Și asta e tot.

Să revenim:

–   Există acest pix? Da. Am scris mai înainte cu el. Pix → instrument de scris → există → funcționează.

–   Există de la sine? Este un pix de la sine? Nu. Câinele nu vede un pix. Dacă ar fi un pix de la sine, câinele ar vede un pix.

 

Dacă gakja ar exista…

De ce vorbim despre ceva ce nu există?

Dacă gakja ar exista, atunci ar trebui să existe într-un mod opus modului în care există pixul.

Gakja este ceva ce nu există, atunci de ce să vorbim despre ceva ce nu există?

Acest lucru care nu există, dacă ar exista, ar trebui să existe altfel decât lucrurile care există în lumea mea.

Trebuie să înțeleg cum există pixul în lumea mea pentru a înțelege ce nu este corect în legătură cu acest pix.

Este adevărat că el există și funcționează ca un pix. Dar nu este adevărat că există și funcționează de la sine ca un pix. Asta nu este adevărat, nu este corect.

 

Atunci, cum există lucrurile? Numai și numai ca proiecție karmică.

Atunci cum există acest pix? Spunem că acest pix există datorită karmei.

În lumea mea, acest pix există pentru că eu proiectez ideea de a scrie asupra unui ansamblu de date brute: forme, culori și plastic. Iau ideea de a scrie pe care o am în minte și o proiectez asupra acestui pix specific.

Văd acest obiect și îl recunosc ca instrument de scris și scriu cu el.

De ce iau această bucată de plastic alb-albastru și decid să scriu cu el? Pentru că am o idee de scris în minte.

Am ideea de scris și o asociez cu un instrument de scris.

De unde vine ea?

Noi spunem că ea vine din amprentele mentale pe care eu însămi le-am lăsat în mintea mea, în trecut, poate cu mult timp în urmă, când i-am ajutat pe alții să scrie ceea ce aveau nevoie. Și atunci când am nevoie de un instrument de scris, apare un lucru și îl recunosc ca instrument de scris, și el funcționează ca instrument de scris, și are cerneală când vreau să scriu. Este cum există pixul.

El există datorită anumitor amprente mentale pe care le am, care îmi creează ideea de a scrie, care leagă ideea de a scrie de acest instrument, și atunci funcționează.

Dacă nu aș avea această amprentă/înregistrare mentală care se manifestă în acest moment, pixul nu ar exista în viața mea, iar dovada este – câinele care nu are în acest moment ideea de a scrie în mintea lui. Nu contează cât de mult se va uita la pix, nu contează de câte ori voi scrie cu el în prezența câinelui, el nu îl va considera un instrument de scris, pentru că nu are această idee. Nu are karma care să-l facă să deosebească obiectul ca pix.

Nu numai că nu va scrie cu acest obiect – el nu vede pix.

Nu știm cum văd câinii, dar să zicem că văd la fel ca oamenii. Atunci vor vedea formele și culorile pe care le văd eu, dar când spun: „Dă-mi te rog pixul, trebuie să notez ceva”, eu recunosc imediat pixul, automat. Câinele nu vede pixul. În lumea lui nu există pix, pentru că nu are noțiunea de pix activă pe care să o proiecteze pe o colecție de date brute.

Deci, spunem că această ceașcă nu este numai goală de a fi frumoasă sau urâtă de la sine, ci este goală și de a fi o ceașcă de la sine. Este goală de a fi un material ceramic de la sine. Este goală de a fi un material ceramic fragil de la sine. În lumea lui Buddha nu există nimic care să se spargă. Nu există așa ceva.

Acesta este gakja. Acel ceva care există de la sine/inerent, de care lucrul este gol – este gakja. Acesta este lucrul pe care îl negăm.

 

Explicația supremă a vacuității…

Întrebare: De ce ne folosim de alte ființe pentru a demonstra acest lucru și nu cauzele și condițiile responsabile de existența ceștii sau a pixului?

Răspuns: Facem asta pentru a sări direct la perfecțiunea înțelepciunii, la cea mai înaltă explicație a vacuității.

Această explicație a cauzelor și condițiilor este, de asemenea, o explicație a vacuității, pe care ne-a transmis-o Buddha. Pixul nu există fără o mașină care să facă obiecte din plastic, o fabrică de plastice, un creator de pixuri, un camion care să-l transporte, un magazin și bani pentru a cumpăra pixul – acestea sunt cauzele și condițiile. Este o modalitate bună de a explica vacuitatea – este foarte utilă – dar este parțială. Buddha a predat-o la început. Ele au fost predate mai în detaliu în alte cursuri, dar pentru că acesta este un curs de prezentare generală, vom sări direct la cel mai important lucru pe care trebuie să îl înțelegem.

Lucrul pe care trebuie să-l înțelegem este că pixul nu există fără mine.

Lăsând la o parte fabricile, magazinele, mașinile care fac plastice, banii, magazinele și toate celelalte, va trebui mai întâi să recunosc că acest obiect  este un pix. Trebuie să înțeleg că obiectul este un pix, că am ideea de scris și știu că există un instrument care mă poate ajuta să scriu, iar fără asta, restul nu contează. Este adevărat că fără fabrică și toate celelalte, acest lucru nu ar exista aici; dar cu toată fabrica, banii și toate celelalte, câinele tot nu vede un pix.

Și de ce este important să vorbim despre pixuri și elefanți roz? Pentru că dorim să încetăm să mai suferim.

Așa cum apare pixul, exact așa apare și suferința în viața mea.

Așa cum calitatea pixului de a scrie nu vine de la pix, nici situația care pare să-mi provoace suferință, nu are calitatea de a provoca suferință de la sine.

 

…care poate elibera de orice suferință

Nicio situație din lume nu are natura proprie de a-mi provoca suferință.

Oricât de tragică ar fi situația, ea nu are natura de a fi tragică fără ca eu să aduc tragedia acolo.

Fără asta, există doar o colecție de forme, culori, evenimente, procese, iar cel care le etichetează ca fiind tragice sau ca fiind fericite sunt numai eu.

Niciun lucru nu are vreo natură proprie. Aceasta este vacuitatea.

Toate situațiile, toate obiectele, toate procesele, toate bolile.

Ceea ce susținem este că acestea nu au nicio natură proprie, fără ca eu să aduc această natură din percepția mea. Și pentru asta avem nevoie de timp de a examina logic și de a ne obișnui cu aceste lucruri.

• • Eu definesc acest obiect ca fiind pix, deci este un pix și, prin urmare, pot scrie. Dacă câinele nu-l definește ca fiind pix – nu-l poate defini ca fiind un pix – atunci pixul nu există.
  • Eu definesc o anumită situație ca fiind tragică, și asta o face să fie tragică.

Dacă nu ar fi existat condițiile necesare în mintea mea pentru a defini o anumită situație ca tragică, atunci n-ar exista tragedie în viața mea.

• • O persoană sfântă care a învățat să depășească orice supărare, în viața ei, nu mai există oameni enervanți. Pe cine numim „enervant”? Doar pe acela pe care ne-am enervat. Asta înseamnă că mai avem eticheta de „supărare” sau „enervare”. Dar dacă le-am șters deja, atunci nu va mai exista nimeni în lumea noastră pe care să-l numim enervant. Toți vor fi drăguți.

Și asta este în totalitate o funcție a minții noastre, de aceea vorbim despre gakja.

Dacă vom înțelege că lucrurile sunt goale de orice natură proprie, cu excepția a ceea ce aduc cu mine: din mintea mea, din karma mea, din amprentele lăsate în mintea mea prin faptele pe care le-am făcut în trecut – atunci începem un proces la sfârșitul căruia vom ajunge într-un loc în care nu va mai trebui să suferim.

Iar perceperea directă a vacuității este elementul cheie în tot acest proces, despre care vom vorbi mai târziu.

Suntem muritori, avem un corp care îmbătrânește și va trebui să moară. Dar nici moartea nu există de la sine. Sunt condiționat să mă aflu într-o zi în acest corp nemișcat. Ceea ce experimentez acum ca fiind plin de viață, într-o zi această karma se va termina și voi proiecta acest corp fără viață. Un cadavru. Și aceasta este moartea. Nu există altă moarte.

Același lucru se petrece și cu reîncarnarea. Ce înseamnă reîncarnare? A trece după moarte într-un alt corp. Să presupunem că cel care moare se renaște apoi ca un câine. Ce înseamnă că s-a renăscut ca un câine? I s-a luat sufletul și l-au băgat într-un corp de câine? Există vreo fabrică de câini? Nu!

Nici eu nu am natura de a fi om. Am karma care mă forțează să văd acest cilindru ca pe un braț uman, dar este doar un cilindru. Este o colecție de forme și culori, texturi și durități. Asta este tot ceea ce simțurile mele pot percepe.

Ce mă determină să cred că este o mână umană care poate apuca lucruri, poate înmâna lucruri și poate dărui cadouri? Sau care se poate rupe sau se poate răni. Ce face ca acest lucru să fie așa? Sunt doar proiecțiile mele. Mâna nu are natura proprie de a fi o mână umană. Este gakja. Este ceea ce negăm. Iar dacă voi avea karma mai bună, prin faptul că am făcut nenumărate binefaceri în lume, într-o zi îmi voi vedea mâna ca o aripă de înger.

Și numai așa putem ajunge la iluminare. Schimbându-ne mintea.

Și dacă am karma mai puțin bună, prin faptul că am făcut multe fapte rele, atunci într-o zi îmi voi vedea mâna ca o labă de animal.

Aceasta este baza întregii noastre căi. Și asta ia mult timp.

De aceea este nevoie să auzim toate aceste lucruri din nou și din nou. Să ne confruntăm cu ele, care sunt contrare modului nostru de gândire obișnuit.

Iar dacă am făcut suficiente binefaceri, va veni ziua în care totul ne va fi foarte clar și ni se va deschide calea pentru a le realiza. Aceasta este practica noastră. Aceasta este învățătura noastră.