Guru Yoga – Lecția 16

Seminar meditația: Guru Yoga
དགའ་ལྡན་ལྷ་བརྒྱ་མ།

Ganden Hla Gyema

Mii de îngeri din paradisul cerului – rugăciune Lamei
Versiunea extinsă
Conform învățăturilor lui Ken Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin,
Geshe Michael și alți profesori
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 16

 

 

Întrebări

1.Cum este integrată metoda celor patru puteri de purificare în practica Guru Yoga?

Purificarea pe care o facem cu nectar se numește în tibetană dutsi bebjungDutsi – acesta este cuvântul tibetan pentru nectar. Practica cu nectarul. Această practică funcționează numai dacă sunt aplicate cele patru puteri de purificare.

Practica este începută cu refugiul, refugiul în înțelepciune care înțelege vacuitatea. Aceasta este prima putere: puterea de bază. Atunci când ne gândim la greșelile făcute, obstacolele pe care le avem, pe care ni le imaginăm ca o materie neagră în corpul nostru, în lumina înțelepciunii pe care am dobândit-o și a înțelegerii karmei, trebuie să fie însoțite de regretul nostru sincer. Deci, aceasta este a doua putere. Bineînțeles că dacă regretăm, îl rugăm pe Lama să ne ajute, iar după acea vom continua să facem aceleași lucruri, purificarea nu are nici o valoare.

Pentru ca purificarea să funcționeze trebuie să ne oprim din acest comportament sau, cel puțin, să încercăm să ne oprim cel puțin pentru un timp, dacă este ceva foarte dificil. Aceasta este cea de a treia putere: puterea de înfrânare. Cea de-a patra putere este acțiunea corectivă sau antidotul. Toată această practică este o acțiune corectivă

2.Unde sunt păstrate semințele noastre karmice? Și ce se întâmplă cu ele după moartea noastră?

Nu există o bancă generală a semințelor karmice, dar există o bancă [de] karma a noastră personală. Pentru că ceea ce semănăm este ceea ce culegem. Unde se află această bancă a semințelor?  Este în corp?  Este în minte?  Trupul și mintea noastră sunt karma noastră. Trupul nostru este rezultatul karmei pe care am semănat-o și cu acest corp acum continuăm să acumulăm karma. Deci, trupul nostru nu este separat de karma noastră. Karma este păstrată în fluxul conștiinței noastre și ea vine după noi de la o viață la alta, doar dacă nu învățăm să o purificăm. Karma este cea care ne ține în Samsara.

Moartea nu lichidează karma. În momentul morții, karma de a fi în acest trup se încheie. Asta e tot. Toată karma care nu a apucat să rodească, vine după noi, continuă în curentul nostru de conștiință, pentru că conștiința nu se sfârșește odată cu moartea corpului fizic. Aceasta este întreaga practică budistă. Nu putem să ne debarasăm de karma prin moarte. Dacă ar fi fost posibil, atunci lucrul cel mai logic ar fi fost să ne sinucidem. Iar acest lucru nici nu se aduce în discuție, deoarece acumulează karma negativă de a ucide și nici nu rezolvă problema.

3.Oare ritualurile de protecție împotriva spiritelor dăunătoare etc., presupun că acestea există în afara noastră? Au ele existență proprie de sine?

Întregul ritual, marcatoarele și toate celelalte funcționează datorită vacuității. Ele funcționează numai în cazul în care înțelegem că spiritele rele sunt proiecțiile noastre. Faptul că ele sunt proiecțiile noastre, nu le fac mai puțin reale. Așa cum acest corp este proiecția mea, nu-l face să fie mai puțin real. Totul depinde de înțelegerea vacuității și de aplicarea ei în cazul spiritelor dăunătoare.

4.Un profesor de Dharma, care are intenția să aducă la iluminare toate ființele, cum ar trebui să trateze oamenii care subestimează învățătura, [care] pun întrebări lipsite de considerație? Să le ignore întrebarea, sau să încerce de a le explica?

În primul rând, profesorul trebuie să-și dea seama pe ce poziție se află cel ce întreabă. Acest lucru face parte din abilitățile pe care le cerem Lamei să ni le confere. De a ști ce să spună, când să spună, cât de mult să spună și cum să spună. Dacă cel care întreabă face asta ca să agaseze, ca să vadă cine are dreptate, să arate celorlalți că opinia lui este mai bună, în acest caz nu are rost să se intre în discuție, pentru că se poate ajunge la o abordare lipsită de considerație față de Dharma și cel mai bine este să se treacă la un alt subiect.

Pentru ca discuția despre Dharma să fie de folos cuiva, întrebarea trebuie să fie sinceră. Pentru că dacă întrebarea se pune în scopul de a arăta că profesorul greșește, atunci discuția nu are nici o șansă de succes.  Cel care întrebă trebuie să fie cu adevărat interesat de ceea ce transmite învățătura.

Dacă nu este interesat, atunci profesorul va trebui să se întoarcă câțiva pași în urmă și să creeze o relație de încredere cu el.  Profesorul, prin comportamentul lui, trebuie să fie un exemplu personal, astfel încât celălalt să vadă că practica funcționează, și atunci ar putea să dorească să audă mai mult. Profesorul va primi respect, nu datorită lucrurilor pe care le spune, ci pentru modul în care el aplică învățătura. Deci, sunt șanse ca oamenii să devină interesați.

5.Cum putem distribui vizualizările?

Datorită faptului că procesul de purificare are trei părți, nu trebuie făcute toate vizualizările într-o singură sesiune de meditație. Dacă suntem în retreat este recomandat ca vizualizările cu lumina curcubeului să le facem ca o unitate. Este bine să ne concentrăm pe o parte din ele și să intrăm în profunzime.

 6.Dacă vrem să medităm asupra mai multor perfecțiuni în aceeași meditație, cum trecem de la una la alta?

Atunci când ne imaginăm materia neagră, ne imaginăm că ea cuprinde ambele perfecțiuni, și le purificăm pe toate odată. Sau putem să purificăm una și apoi să trecem la cealaltă, în cazul în care avem destul timp și încă ne mai putem concentra.

Nu este bine de stat peste puterea noastră de concentrare, deoarece meditația nu va fi bună și creează obiceiuri proaste.

7.Dacă vrem să medităm pe două subiecte diferite în aceeași sesiune, cum ar fi meditația pe Lama și apoi Tong Len, cum să facem trecerea de la una la alta?

Este bine ca fiecare sesiune să fie începută cu Lama, pentru că va determina succesul celei de-a doua părți a meditației, în cazul acesta Tong Len, și de asemenea etapele preliminarii.

Dacă vrem să facem și meditația Tong Len și meditația conștientizării morții, și altă meditație, asta depinde din nou de cât ne putem concentra. Dacă putem sta trei ore fără să ne mișcăm în meditație focalizată pe un singur obiect, este minunat. Dar, dacă nu am ajuns în acest stadiu este bine să nu ne încărcăm cu prea multe lucruri deodată. Este mult mai bine să ne alegem o singură temă de meditație și să medităm asupra ei o perioadă mai lungă de timp. Poate o lună sau două.

Atunci când medităm zilnic asupra unui singur subiect de meditație și îl aprofundăm, de fiecare dată când ne așezăm să medităm vom avea impresia că meditația are o continuitate. Ea merge și se adâncește, iar conștientizările vor fi din ce în ce mai multe.

Atunci când se ajunge la punctul culminant, meditația va începe să se estompeze puțin și, vom simți că suntem în declin. În cazul în care, după o săptămână vom simți că meditația nu ne mai bucură și nu ne vine să mai medităm asupra aceluiași subiect, atunci vom trece la alt subiect. Dar până când nu se întâmplă toate acestea, este bine să rămânem cu același tip de meditație o perioadă de timp.

Cei care au de făcut meditațiile de 15 minute care sunt cerute în cursurile ACI, ar trebui să-și aleagă o temă de meditație principală pe care să o facă să presupunem dimineața, jumătate de oră, iar seara sesiunea de meditație [să fie] de un sfert de oră. Meditația principală va trebui continuată așa cum a fost descrisă mai sus. După un timp, poate după un an, se poate reveni la același subiect.

8.Există vreo cale care să ne ajute în meditație să ne dezvoltăm sentimente autentice față de Lama? Un băiat de șaisprezece ani este asociat cu lipsa de experiență.

Nu când el este un Buddha. Buddha are toată experiența din lume și abilitatea de a fi mereu de șaisprezece ani, deoarece la această vârstă prana ajunge la cote maximale. Ajunge la apogeu. De aceea dorim ca figura lui Buddha să fie plină de vitalitate. Cu cât înțelegem mai mult cine este acest Buddha, cu atât sentimentele noastre vor deveni mai profunde, autentice. Iar pentru asta este nevoie de timp și de multe învățături.

9.Dacă mintea mea este liniștită, este cufundată în interior, dar nu poate vizualiza 100%, ce se recomandă în acest caz?

Dacă mintea a ajuns aproape de stadiul Shine, vom vorbi atunci. Dacă nu am ajuns încă aici [la Shine], cu toate că această stare în care mintea se cufundă, plutește, nu este în contact cu lumea, este foarte plăcută și foarte tentantă, acest lucru este un obstacol în meditație. Cu toate că această stare este captivantă, ea ne derutează. Nu există destulă  concentrare. Deci, atunci când nu putem vizualiza, va trebui să facem tot efortul și să rămânem pe obiect. Atunci când mintea începe să se scufunde, corecția este de a întării prinderea. A se vedea cursul 3. Această situație este unul dintre pericolele meditației

  10.Cum poate practica meditației să ajute toate ființele?

Datorită faptului că toate ființele sunt proiecția noastră, așa cum și noi suntem tot o proiecție a noastră, atunci când ne purificăm conștiința, vom fi forțați să proiectăm paradisul lui Manjushri.

11.Cum să ne comportăm atunci când un oaspete neașteptat apare în retreat-ul nostru?

Când ne aflăm într-un retreat nu vom stabili un teritoriu în care vin mulți turiști. El va fi locul nostru privat în care probabilitatea ca cineva să vină pe neașteptate este foarte mică. Nu trebuie să intrăm în panică. Cel mai important lucru este să ne continuăm retreat-ul, deoarece el este foarte rar. Atunci când într-adevăr apare cineva, acest lucru este un obstacol, este karma noastră. Iar dacă există o astfel de karma, avem prilejul de a o purifica. Dacă vom cădea pradă sentimentelor, [acestea] ne vor perturba practica și ne vor produce Lung. În acest caz putem citi Sutra inimii, sau să facem o meditație de purificare, sau să refacem zidul protector așa cum am făcut în meditație și [apoi] să continuăm retreat-ul.

Lama Dvora Hla povestește:

Mă aflam în retreat, când o femeie vine, deschide ușa și îmi spune «Hello! Sunt aici!». Pentru că nu m-am așteptat să vină, m-am speriat și am intrat în stres. Așa că i-am spus să nu intre. Femeia s-a simțit jignită, a plecat și nici nu s-a mai întors. Dar mai târziu am avut vibrații în corp, așa că am citit «Sutra inimii», lucru care m-a ajutat foarte mult”.

12.Atunci când o persoană nedorită sau o persoană suferindă apare în viața noastră, această situație nu o putem schimba în prezent. De ce este așa?  Cum putem să facem ca persoanele nedorite sau persoanele care suferă să ”dispară” din viața noastră?

Cine apare în viața noastră este în conformitate cu karma care rodește. Dacă rodește o karmă bună, vom percepe o persoană dorită. Dacă avem o karma mai puțin bună, vom percepe pe cineva nedorit. Dar aceste persoane nu sunt dorite sau nedorite în sine, nu au aceste calități. Ele sunt tot o proiecție a noastră. Și, chiar dacă vom încerca din răsputeri să aducem în viața noastră numai pe cei doriți, oricine va apare – va fi în concordanță cu karma noastră. Deci, cel mai bun mod de a-i îndepărta pe cei neplăcuți sau suferinzi este să ne curățăm de afecțiunile mentale. Ei apar din afecțiunile noastre mentale, din karma noastră.

Practica ”schimbării de sine cu ceilalți”, printre altele, spune: ”Dacă eu îi percep ca suferinzi, respingători, neplăcuți sau nedoriți, îmi dau seama că eu i-am făcut să fie așa. Este sămânța pe care am plantat-o ​​și ea rodește în acest fel. Eu, [cel] care percep fenomenul, și fenomenul în sine venim din aceeași sămânță karmică.” Aceeași sămânță karmică, care mi-l aduce pe șeful care țipă, mă aduce și pe mine să stau în fața lui. Deci, modul în care putem să-i ajutăm, este de a ne purifica pe noi înșine, și sub nici o formă nu le vom da o existență proprie de sine. Este o neînțelegere a practicii.

13.Dacă aș practica la sfârșitul zilei purificarea amprentelor mentale pe care le-am acumulat în acea zi, ele vor deveni mai puțin puternice?

Datorită ignoranței noastre, în mod constant, acumulăm încălcări ale principiilor morale. Poate în timpul zilei ne-am angajat în discuții care dezbină, am vorbit dur, necuviincios sau fără sens. Pentru a purifica toate aceste fapte, putem să facem seara 21 de miktsema, sau prima parte a purificării de sus în jos împreună cu rostirea mantrei. Acest lucru ajută să purificăm și ceea ce am acumulat în timpul zilei, împiedicându-le în acest fel să se intensifice. Pentru cei care sunt serioși pe calea spirituală această practică de purificare este esențială.

14.Karma de a întâlni bolnavi se datorează faptului că nu am avut grijă de cei bolnavi în trecut. Cum se potrivește această afirmație cu faptul că un medic, care tratează pacienți, vede în viața lui numai bolnavi?

Există etape în viața noastră în care apar lucruri neplăcute și nedorite, cum ar fi oameni bolnavi, deoarece ne rodește o astfel de karma. Și există o etapă cu mult mai înaltă în care un Bodhisattva este deja pur, Buddha este complet pur, alege să meargă în infern pentru a ajuta creaturile de acolo. Un Bodhisattva în mod deliberat se expune în fața acestor situații. În mod intenționat se duce acolo unde există suferință. El practică schimbarea de sine cu ceilalți.

Se spune despre Maestrul Shantideva, că după ce a părăsit mănăstirea a zburat și a aterizat în sudul Indiei. El a început să caute locuri în care să poată ajuta. Datorită faptului că avea Siddhis, puteri paranormale, el știa unde era război sau unde era foamete. El zbura spre aceste locuri și îi ajuta pe cei suferinzi. Un Bodhisattva în mod deliberat merge spre locurile în care există suferință și poate ajuta.

Desigur că în ceea ce-l privește pe medic, noi nu-l putem judeca, pentru că niciodată nu știm cine este. Nu putem ști de ce face ceea ce face. Totul depinde de motivația medicului, fie că este din motive materiale sau din motive înalte.

Atunci când meditați este bine să știți versetele pe din afară, pentru ca să nu începeți să răsfoiți paginile și să vă de-concentrați.

Dacă doriți să faceți un retreat de zece zile sau două săptămâni, puteți combina aceste meditații cu cele ale Sursei binefacerilor mele. Puteți face în timpul zilei meditațiile Sursa binefacerilor mele, și seara meditațiile de purificare. Oricum, sunteți liberi să faceți cum credeți, dar prin combinarea celor două iese un retreat minunat.

A face 21 de miktsema este de acum modalitatea voastră de purificare. Tibetanii învață doar să facă purificarea greșelilor, a abaterilor. Geshe Michael spune că este bine să vă gândiți și la lucrurile bune și să le introduceți în meditație.

Puteți spune miktsema în meditație, împreună cu vizualizările, sau le puteți doar spune când mergeți sau conduceți. Dar, doar spunându-le așa, nu este aceeași karma intensă. Oricum, este cu mult mai bine să le spuneți, decât să vă gândiți la lucruri negative sau fără sens. Dacă aveți puțin timp de pierdut, sau așteptați la semafor sau orice altceva, [a spune miktsema] este o modalitate foarte bună de a vă petrece timpul.

Mulți Lama vă vor spune să faceți o sută de miktsema pe zi.

 

 

 

Guru Yoga – Lecția 15

Seminar meditația: Guru Yoga
དགའ་ལྡན་ལྷ་བརྒྱ་མ།

Ganden Hla Gyema

Mii de îngeri din paradisul cerului – rugăciune Lamei
Versiunea extinsă
Conform învățăturilor lui Ken Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin,
Geshe Michael și alți profesori
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 15

 

 

1.Întrebarea este dacă mala se folosește zilnic, când nu suntem în retreat și în meditație.

Mala se folosește într-un retreat lung pentru a număra mantrele. Deși nu este esențială folosirea ei zilnică, este totuși un obicei bun. De ce? Pentru că învățăm să facem coordonarea între mână și gură și cu timpul vom face asta automat. Acesta ar fi un motiv.

Al doilea motiv este că, cu cât veți practica mai mult, cu atât vă veți purifica mai mult.  Fiecare obiect pe care îl veți atinge va acumula puritate și va putea binecuvânta pe alții.  Se spune despre marii Lama că pot vindeca oameni cu mala lor, datorită purității ei.  Datorită faptului că au ținut atât de mult acest obiect în mâini.  Deci, este bine să intrați mai adânc în practică, să vă găsiți mala care vă place, să mergeți la un Lama să o binecuvânteze și să lucrați numai cu ea.

2. A doua întrebare este dacă se pot simți fenomene fizice și mentale pe parcursul practicii de purificare.

Răspunsul este următorul: da, în timpul meditației se pot petrece astfel de fenomene datorită faptului că meditația lucrează cu mintea și indirect și cu corpul. După cum se știe, mintea și energiile interioare merg mână în mână, de aceea pot apărea diverse fenomene la nivel fizic. Nu trebuie să ne lăsăm emoționați de aceste lucruri, și să ne continuăm practica.

  3.Cum trebuie îmbinată practica Guru Yoga în timpul practicii zilnice cu alte teme de meditație?

Pentru cei care participă la cursurile ACI și trebuie să-și facă inclusiv temele de meditație de 15 minute, sfatul este să se facă Guru Yoga cel puțin un sfert de oră, după care să se treacă la meditația din temele cursului pe care îl învață. Sau se poate face o parte din săptămână numai Guru Yoga, iar în cealaltă parte temele de meditație ale cursului respectiv. Oricum este important de făcut ambele meditații.

  4.Aproape toți practicanții trec prin perioade de criză în timpul retreat-ului. Ce trebuie făcut în aceste momente dificile?

Dacă sunteți într-un retreat de o săptămână sau chiar mai mult, aproximativ în primele două treimi din timpul de retreat apar momente de cădere fizică sau psihice, cum ar fi pierderea energiei, puțină descurajare, pierderea motivației, oboseală, apar diverse emoții, plictiseală sau orice altceva.  Mintea produce toate aceste lucruri. Interesant este faptul că nu contează cât durează retreat-ul, în primele două treimi din timpul lui apar aceste fenomene. Dacă este o săptămână, vor fi primele cinci zile, dacă sunt trei săptămâni, atunci vor fi primele două săptămâni, și în tot acest timp vom avea această curbă a emoțiilor.

Progresele cele mai mari care se fac într-o practică sunt în momentele în care nu renunțăm, [în care] nu capitulăm. Deci, este important să înțelegem dinamica unui retreat și să fim noi stăpânii minții noastre și nu invers, să ne lăsăm conduși de hotărârea noastră, nu de capriciul minții. Un practicant aspiră ca în cele din urmă să-și stăpânească mintea. Deci, dacă am hotărât că vom face un retreat de o lună, atunci așa vom face. Nu ne vom lăsa doborâți în mijloc de retreat, să fim biruiți de minte.  Dacă mintea vrea să se odihnească, nu ne luptăm cu ea, [ci] îi dăm timp de odihnă, dar nu ne supunem ei. Deci, dacă într-o zi vă va fi dificil să faceți patru sesiuni de meditație, faceți trei. Nu se va întâmpla nimic. Dar nu renunțați! Nu treceți peste hotărârea voastră!  Orice ați hotărât în prealabil, asta va rămâne.  Nu lăsați mintea să se joace cu voi.

 

Ieșirea din retreat

În continuare vom vorbi despre ieșirea din retreat.

  1. Așa cum am intrat treptat în retreat, așa vom ieși și din el. Datorită faptului că acest retreat a fost scurt, intrarea și ieșirea din el nu sunt atât de critice. Dar dacă ați fost o săptămână în tăcere și pe perioada lui nu ați simțit prea multe, atunci când veți ieși în lumea exterioară, veți avea un șoc. Brusc intrați într-un alt ritm. Este un pericol să ieșiți la drum după o săptămână în care ați încetinit. Trebuie să ieșiți treptat. Tăcerea trebuie să fie ruptă treptat.

O modalitate de a face acest lucru: să presupunem că ați fost o săptămână sau zece zile într-un retreat.  Cu o zi înainte de plecare, rupeți tăcerea pentru o oră și [apoi] reveniți la tăcere. Intenționat vom reduce intensitatea retreat-ului pentru a nu suferi de tulburări când ieșim.

  1. Începeți să vă gândiți chiar din această seară la ce veți face după ce plecați din retreat. Unde veți merge? Cu cine vă veți întâlni?  Și astfel ieșiți treptat în lume.  După ce ați tăcut și ați făcut meditații profunde de purificare câteva zile, mintea voastră este cu mult mai clară decât cea cu care ați intrat.  Poate nu observați încă acest lucru.  De aceea folosiți-vă de această claritate deoarece ea trece rapid.  Veți fi înghițiți de viața de zi cu zi, iar mintea se va schimba repede.  De aceea, acum este timpul cel mai potrivit să vă gândiți la lucrurile pe care le veți face după ce veți ieși din retreat.
  2. Faceți-vă o listă cu lucrurile pe care le-ați văzut, pe care le-ați observat sau cu deciziile la care ați ajuns [stând în retreat]. Datorită faptului că ați ieșit pentru un timp din rutina zilnică, aveți acum o altă perspectivă.  Înțelepciunea s-a aprofundat și compasiunea voastră a mai crescut.  Utilizați toate aceste daruri pentru a le aduce în viața de zi cu zi. Poate că ați ajuns la anumite concluzii, conștientizări, poate aveți alte perspective. “Trebuie să schimb asta sau asta în viața mea…“. Se poate ca decizia pe care o luați acum, după o săptămână, să vi se pară nebunească, pentru că nu se va potrivi cu ceea ce faceți de obicei. Decizia de acum este cea normală ‒ cealaltă este nechibzuită. Puteți avea încredere în ea, mai mult decât în cealaltă.

Este bine să scrieți acum deciziile la care ați ajuns, pentru că mai târziu nu le veți mai da crezare. Faceți-vă un plan! De obicei, aceste decizii sunt cele bune. Deciziile pe care le luați trebuie să fie realizabile. Bineînțeles că nu veți decide să aruncați slujba și să meditați toată ziua, pentru că veți renunța repede. Deci, decideți să faceți ceva posibil și nu ceva imposibil.

a.Un prim tip de listă este cea cu deciziile care se referă la viața voastră, deciziile care vă vor afecta viața în general.

b.Cel de-al doilea tip de listă conține lucruri care pot să vă sprijine dacă vă aduceți aminte de ele în fiecare zi. Poate că sunt lucruri pe care vrem să ni le reamintim sau lucruri de care avem nevoie de sprijin, cum ar fi: de a nu mai mânca zahăr sau de a dormi suficient sau lucruri care ne susțin calea spirituală.

  1. Veți vedea că atunci când ieșiți din tăcerea retreat-ului va fi obositor să vorbiți mult. Vorba multă obosește, pentru că consumă multă prana. Acum că v-ați obișnuit să o acumulați și să o folosiți în scopuri spirituale, când veți începe brusc să vorbiți, vă veți simți extenuați de acest lucru. Deci, nu începeți să vorbiți mult când plecați de aici [după ce ieșiți din retreat]! Aveți grijă la cuvintele pe care le spuneți și [totodată] încercați să spuneți ceva semnificativ și nu doar cuvinte goale!
  2. Un alt lucru care vă va ajuta să faceți trecerea de la sacru la lumesc, este să citiți o carte care nu este Dharma, un roman sau ceva ușor, care să vă aducă la starea de spirit zilnică.
  3. Este posibil să ajungeți la starea de Lung. În acest caz puteți să priviți stelele, sau să consu-mați alimentele grase și mai bogate în proteine. Uneori este bine să vă ungeți pieptul cu o cremă sau ulei.
  4. Este posibil să fiți entuziasmați la început de listele pe care le faceți și cu deciziile pe care le luați. Acest entuziasm se estompează cu timpul. Nu trebuie să vă alarmați pentru că este ceva normal. Retreat-ul dă impuls, vă promovează spiritual. După ce vă întoarceți la rutina zilnică, veți simți că dați înapoi. Apoi, va veni un alt retreat care vă va da un nou impuls, [și] din nou veți regresa. Este în regulă. Este un proces normal, dar în ansamblu evoluția este ascendentă.
  5. Un alt lucru de luat în considerare este să vă uitați la programul vostru zilnic, la rutina voastră și vedeți dacă vreți să schimbați ceva. Este foarte posibil ca datorită conștientizărilor interioare pe care le-ați avut în acest retreat să doriți să schimbați ordinea priorităților, echilibrul din viața voastră și pe ce să puneți mai mult accent. Deci notați-vă toate acestea atât ca program zilnic, cât și săptămânal.

Dacă vreți să meditați, faceți asta imediat după ce v-ați trezit. Cel mai bun moment de a medita este odată cu răsăritul soarelui, pentru că mintea este odihnită. Dacă sunteți liberi în timpul zilei, puteți, desigur, [medita și] în timpul zilei. De obicei, este greu de meditat seara pentru că suntem obosiți, după o zi în care ne-am umplut de impresii, de stimulii exteriori, de discuțiile purtate cu alții. Majoritatea celor care meditează, nu fac asta seara, dar pot exista și excepții.

  1. O altă listă la care vă puteți gândi este cea legată de proiectele în care sunteți implicați. Acum, că mintea voastră este mai clară, puteți să vă uitați la ele și să vedeți dacă doriți să le continuați sau dacă doriți să continuați în același mod sau într-un mod diferit și așa mai departe… Modul nostru normal de viață este de a lucra cincizeci de săptămâni pe an pentru a avea două săptămâni de vacanță.

Dacă sunteți serioși pe calea spirituală, trebuie să schimbați treptat, treptat acest lucru. Să vă permiteți mai mult timp pentru practica spirituală. Există numeroase căi pentru a face acest lucru, ori mai puține ore pe zi, ori mai puține zile pe săptămână, ori mai puține săptămâni pe an.

Acest lucru nu înseamnă o scădere a nivelului de trai. Asta înseamnă simplificarea vieții și este, de asemenea, o mare binecuvântare pe calea spirituală. Poate fi o schimbare de preocupări. Acest proces poate dura ani de zile, el poate fi foarte lent și este în regulă. Nu trebuie să vă alarmați și continuați să mergeți în ritmul vostru. Când veți deveni mai disponibili, atunci va veni și progresul. Trebuie să fiți perseverenți și consecvenți, pentru a obține acest spațiu de practică în viața voastră. Desigur că dacă aveți responsabilități față de familie, trebuie să îndepliniți această responsabilitate. Deci, uitați-vă la ce vi se potrivește și faceți-o cu înțelepciune și responsabilitate! Și cu toate astea, încercați totuși să ajungeți la acest spațiu din viața voastră pentru practica spirituală.

  1. O ultimă listă este cea cu lucrurile care funcționează sau nu funcționează pentru voi când sunteți în retreat. De ce aveți nevoie când intrați într-un retreat?

Pentru că atunci când intrați într-un retreat lung vă închideți și nu mai ieșiți. Dacă ați uitat ceva, uneori este prea târziu de a-l mai lua. Dacă aveți pe cineva care vă sprijină din afară, puteți să-i scrieți și să vă aducă ceea ce aveți nevoie. Cu toate că sunt atentă la ceea ce am nevoie când intru în retreat, tot uit ceva.

De aceea, trebuie să scrieți [o listă cu lucruri/aspecte de care] aveți nevoie, ce v-ar place, ce vă trebuie neapărat în retreat. Deoarece timpul petrecut într-un retreat este foarte rar și prețios, este important să vă îngrijiți cu mult timp înainte de lucrurile care vă sunt nece-sare pentru a practica în liniște. Bineînțeles că pot apărea lucruri neașteptate, chiar dacă vă veți îngriji de tot ce trebuie din capul locului. Dar sfatul este să ne organizăm din timp.

De asemenea este important să nu vă pierdeți timpul cu lucruri nesemnificative, după care să vă treziți că viața a trecut pe lângă voi și nu ați făcut ce este important.

Este adevărat că obligațiile pe care le aveți, calea și practica spirituală sunt importante, dar va trebui să lăsați și timp pentru a vă relaxa. Chiar și în mănăstiri, călugării au vacanță două sau trei săptămâni pe an când părăsesc totul, merg la filme și joacă fotbal. Deci, este important să introduceți și vacanța în programul vostru, altfel veți fi epuizați.

Guru Yoga – Lecția 14

Seminar meditația: Guru Yoga
དགའ་ལྡན་ལྷ་བརྒྱ་མ།

Ganden Hla Gyema

Mii de îngeri din paradisul cerului – rugăciune Lamei
Versiunea extinsă
Conform învățăturilor lui Ken Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin,
Geshe Michael și alți profesori
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 14

 

Îndepărtarea protecției la sfârșitul retreat-ului

Înainte de a părăsi locul trebuie să dăm jos toate marcatoarele.  Vom lua o pauză de un sfert de oră și vom merge afară să le dăm jos.  Dar înainte de asta va trebui să le mulțumim spiritelor și tuturor protectorilor Dharmei pentru că ne-au protejat în retreat, după care le oferim din nou prăjiturele pe care le vom împrăștia și numai după aceea coborâm marcatoarele.

 

Încă câteva cuvinte despre sfințirea retreat-ului

Într-un retreat se dorește ca locul să fie cât mai sfânt, să fie diferit de cel lumesc.  Cu cât veți putea face asta mai mult, cu atât mai repede veți ajunge într-o lume mai înaltă.  Toate ritualurile pe care le-am făcut sunt în acest scop. Am sfințit locul, cum am făcut cu granițele retreat-ului prin Tsam și am definit teritoriul prin marcatoare. Am făcut versiunea scurtă de protecție a ceea ce facem într-un retreat tantric.

După ce am terminat protecția afară, se intră înăuntru. Și în cameră se pot împrăștia petale albe de flori. Ele se lasă până la sfârșitul retreat-ului.

Sfințirea locului de meditat

Am vorbit mai înainte de vajra dublă sau dorja dublă, sau de zvastica. Simboluri sfinte pentru longevitate.  Simbolul zvasticii este invers de cel folosit de către naziști.  Acesta este simbolul original.  Puteți să desenați acest simbol pe o bucată de hârtie și să-l puneți sub perna de meditație.  El simbolizează stabilitatea retreat-ului, adică să-l faceți până la capăt și să nu apară ceva care să vă perturbe.

Cum sfințim locul în care medităm? Înainte de a începe practica, îngenuncheați lângă perna de meditație, puneți o mâna pe pernă și cealaltă pe inimă.  Gândiți-vă la Buddha cum a stat așezat sub copacul iluminării lui şi spuneți în sinea voastră:

Pe perna asta vreau să ajung la iluminare”.

Și cine știe?  Dacă retreat-ul este bun, acest lucru se poate întâmpla.

Apoi vom rosti mantra. Aproape fiecare mantra începe cu Om și se termină cu Hung. Veți rosti de trei ori mantra următoare:

Om Vajra Asana Hung, Om Vajra Asana Hung, Om Vajra Asana Hung”.
Acesta este un tron de diamant și pe el voi ajunge la iluminare”.

Obiceiul este ca perna să nu fie mutată din loc, și toate mantrele se rostesc pe aceeași pernă. Deci locul devine sfânt.

 

Sfințirea malei

Un alt lucru pe care îl puteți face este sfințirea malei. Este foarte simplu de făcut. Puteți vedea practicanții veterani care fac tot timpul acest lucru. Ei iau mala, o freacă puțin între mâini și suflă.  Asta înseamnă că și-au pus energia lor în ea.  Deci, suflați și spuneți de trei ori mantra pe care o veți practica în retreat.

Deci toate acestea sunt ritualuri.  Ele nu sunt obligatorii.  Ele sunt opționale. Este foarte frumos să începeți cu ele. Pregătirile pentru un retreat tantric durează între trei și șapte zile. Se pregătește camera, se pregătește altarul, se scot toate fotografiile lumești sau sunt acoperite sau se bagă în dulap, astfel încât să rămână numai lucruri sfinte, lucruri care să nu ne distragă atenția.  Se creează un mediu care să susțină în totalitate practica care ne scoate din lumea samsarei.

Am să vă citesc un fragment dintr-o carte scrisă de Geshe Kelsang Gyatso (1931 ‒ 2022).            El a fost un Lama tibetan venit din mănăstirea Sera Jey și fondatorul Uniunii internaționale Budiste Kadampa. În 1977 s-a stabilit în Londra, la Centrul de Meditatie Manjushri Kadampa, unde a trăit timp de mai mulți ani, oferind învățături și îndrumări unui grup din ce în ce mai mare de discipoli, continuând să predea mulți ani.  A scris o mulțime de cărți care acoperă mai mult sau mai puțin învățătura liniei Gelugpa. Învățăturile și tradițiile venite din Sera Jey sunt puțin diferite, dar vecine cu Sera May.

Fragmentul [de mai jos] este din introducerea pe care a scris-o despre practica Guru Yoga.

”Guru Yoga, sau Lamey Neljor în tibetană, este o metodă specială de a accepta binecuvântările învățătorului nostru spiritual. Aici termenul “guru” nu înseamnă că profesorul spiritual trebuie să fie indian, iar termenul “Lama” nu înseamnă că îndrumă-torul spiritual trebuie să fie tibetan. Ghidul spiritual poate fi orice învățător spiritual care ne conduce sincer pe calea spirituală și ne dă îndrumarea adecvată. Și, prin urmare, ghidul spiritual poate fi din est sau vest. Acesta poate fi călugăr sau nu, bărbat sau o femeie, și în aceste zile, de exemplu, este foarte posibil să întâlnim un îndrumător spiritual care este femeie, din Occident și care nu este  călugăriță.

Termenul “yoga”, în acest context, se referă la modul special în care ne referim la un îndrumător spiritual. Toate școlile budiste sunt de acord cu faptul că practica guru yoga, sau practica de a te baza pe un învățător spiritual, este rădăcina căii spirituale și funda-mentul oricărei realizări spirituale. Și putem înțelege asta din experiența noastră zilnică.

“De exemplu, dacă vrem să dobândim anumite abilități pentru a deveni profesioniști   într-un anumit domeniu, sau să dobândim perfecțiunea tehnică vocală sau instrumentală, vom merge în mod natural să găsim un profesor care are talentul și abilitatea de a ne călăuzi. Urmând sfaturile profesorului și aplicând îndrumările pe care ni le dă, vom putea ajunge în final la obiectivul nostru și vom deveni la fel ca și profesorul. Dacă ne bazăm pe un îndrumător profesionist pentru a atinge aceste realizări lumești, cu atât mai mult el este necesar pentru a ajunge la realizările spirituale precum Nirvana și Iluminarea.”

“În budism există două curente principale: Hinayana sau Calea cea mică, și Mahayana sau Calea cea mare. Practica cu Lama este rădăcina practicii în ambele curente. Conform curentului Hinayana, discipolul trebuie să-și trateze îndrumătorul spiritual ca pe un Buddha, având conștiința plină de credință și devoțiune, să-l servească, să-i ofere ofrande, să-i răsplătească bunătatea, prin a acționa după sfatul lui și de a pune în practică îndrumările lui. Conform căii Mahayana, ar trebui să ne referim la îndrumătorul spiritual ca fiind un Buddha real și, din nou, să ne încredem și să ne bazăm complet pe el, atât în faptă, cât și în gând”.

“Scopul final al unui practicant este de a realiza Nirvana, iar pentru ca el să poată realiza acest lucru, trebuie să se antreneze în cele trei practici înalte. Acest lucru, la rândul său, depinde în primul rând de dezvoltarea motivației renunțării. Toate aceste realizări depind de binefacerile învățătorului spiritual. De exemplu, motivația de a dezvolta renunțarea, nu apare în mod automat în conștiința noastră și trebuie cultivată prin metode speciale. În primul rând, trebuie înțeleasă natura nesatisfăcătoare a Samsarei și dezvoltată aspirația de a scăpa de Samsara. Toate acestea depind de înțelegerea profundă a efemerității, a schimbărilor permanente, a nașterilor repetate, a karmei, a refugiului, a celor patru adevăruri nobile”.

El spune:

“Fără un îndrumător spiritual care să ne călăuzească prin această practică și să ne încurajeze să o facem, niciodată nu vom ajunge la conștientizări profunde”.

“În momentul în care ne-am dezvoltat renunțarea, începem să ne antrenăm în cele trei practici înalte: păstrarea moralității, concentrarea meditativă ‒practica meditației‒ și practica în înaltă înțelepciune, numită Vipassana sau Vipashyana”.

“Pentru a practica păstrarea moralității înalte, trebuie mai întâi să primim jurămintele de la un îndrumător spiritual. După care el ne va ajuta să practicăm moralitatea pură, învățându-ne ce să practicăm și ce să încetăm. Urmărind exemplul lui personal, învățăm ce să facem și ce să nu mai facem.

Pe această bază a antrenamentului în păstrarea moralității – Vinaya, putem practica meditația, concentrarea meditativă și, de asemenea, să ajungem la pacea meditativă. Și asta înseamnă să fim pregătiți să depășim cele cinci obstacole și să aplicăm cele opt corecții”. (prezentate în cursul 3).

Fără a fi instruiți de un învățător competent nu ne dăm seama de problemele care ne apar în meditație și nici cum să le corectăm. De aceea, bazându-ne pe îndrumările acestuia, bazându-ne pe propria lui experiență, putem să avansăm prin toate cele nouă stadii ale minții în practicarea meditației și în cele din urmă să ajungem la Shine ‒ liniștea meditativă”.

 „După ce am ajuns la liniștea meditativă, începem să ne antrenăm în înalta înțelepciune, prin a ne concentra mintea pe un singur obiect (”concentrarea pe un singur punct“) adică pe înțelepciune. În acest fel vom ajunge la Vipashyana care înseamnă ”vederea clară” sau ”conștientizarea”, iar în cele din urmă, ne vom elibera de atașamentul de sine și de Samsara. Pentru că vacuitatea este un subiect foarte profund, este imposibil să se ajungă la înțelegerea ei fără îndrumarea și instrucțiunile unui învățător spiritual competent.

Prin urmare, toate etapele căii Hinayana, [pentru cel] care aspiră să ajungă la Nirvana, începând cu dezvoltarea renunțării până la eliminarea oricărui atașament de sine și atingerea Nirvanei, toate acestea pot fi realizate numai prin binefacerile învățătorului spiritual competent”.

El spune:

„Și dacă încrederea într-un învățător spiritual este esențială pentru a finaliza calea Hinayana, ea este absolut esențială în practicarea Mahayanei. Toate etapele căii Mahayana, de la dezvoltarea comportamentului egal față de toate ființele și a marii compasiuni, până la atingerea iluminării complete a lui Buddha, pot fi obținute numai prin îndrumarea și binecuvântarea unui învățător spiritual al căii Mahayana”.

„Pentru a urca pe calea Mahayana, trebuie să ne generăm motivația Bodhicittei.  La fel ca și renunțarea, nici această motivație nu va apare în mod natural în noi, ci va trebui să fie cultivată prin metode speciale cum ar fi «metoda cauzei și a efectului în șapte pași», primul [pas] fiind de a vedea toate ființele ca pe mama mea și așa mai departe. Să nu uităm că această metodă începe cu pasul zero: comportament egal față de toate ființele. Sau prin metoda schimbarea de sine cu celălalt care este o metodă alternativă de generare a Bodhicittei”.

„Fără îndrumarea și instrucțiunile unui învățător spiritual al căii Mahayana nu vom putea niciodată să realizăm aceste conștientizări în inimile noastre.  Odată ce am reușit să ne generăm Bodhichitta, va trebui să primim jurămintele Bodhisattva de la învățătorul nostru spiritual.  Aceasta ne va îndruma în practica celor șase perfecțiuni și ne va conduce prin toate cele cinci căi ale Mahayanei, spre iluminare. Și apoi prin cele zece niveluri ale unui Bodhisattva, până când vom ajunge la ultima cale numită «nu mai este nimic de învățat»  sau «iluminarea».”

„Niciodată nu vom putea finaliza practica spirituală, fără oportunitatea de a fi inspirați de învățătorul spiritual și de exemplul lui personal desăvârșit, fără îndrumările lui perfecte și binecuvântările permanente pe care ni le dă.  Dacă practica pe căile sutrei este imposibilă fără sprijinul unui învățător spiritual, practica pe calea Tantrei, este de neconceput fără un învățător tantric.  Învățătura tantrică a lui Buddha este foarte greu de înțeles și este împrăștiată în multe texte.  Nu există indicații clare a ordinii în care trebuie făcută practica. De aceea, dacă vom încerca să practicăm Tantra fără a ne sprijini pe un profesor tantric experimentat, vom spori confuzia”.

„Scrierile spun că indiferent de cât vom bătea apa în piuă, nu va ieși niciodată unt. La fel și în Tantra, fără un învățător tantric, nu contează cât de mult încercăm să practicăm Tantra, nu vom putea niciodată să ne dezvoltăm conștientizările tantrice.  Pe de altă parte, dacă vom găsi un profesor tantric competent, care să ne inițieze, pe care să ne sprijinim, în care să avem încredere, care să ne dea jurămintele și să le și păstrăm, să practicăm cele două etape ale Tantrei conform îndrumărilor lui, cu ușurință vom putea ajunge la iluminare chiar în această viață.”

„Și astfel, putem spune că toate practicile spirituale, Hinayana, Mahayana, Sutra sau Tantra, depind de îndrumarea și binecuvântarea unui învățător spiritual”.

Geshe Kelsang Gyatso citează din scrierile albastre. Ele sunt atribuite lui Geshe Potowa, maestru al tradiției Lo Jong. El spune:

Dacă vom asambla toate îndrumările, atunci cununa tuturor acestor lucruri înseamnă a nu abandona niciodată învățătorul spiritual.  El este comoara a tot. El este rădăcina tuturor virtuților spirituale cum ar fi credința, cum ar fi Bodhichitta.”

În continuare Geshe Kelsang Gyatso  citează versetul 11 scris de Je Tsongkapa, pe care vi l-am prezentat în prima lecție:

Baza a tot ce-i bun
În această viață și în cele următoare,
Este sfântul învățător spiritual,
Ce calea ți-o dezvăluie.
Încercă să te porți adecvat față de el
Prin fapte și în gând,
Și orice s-ar întâmpla în calea ta
Nici cu prețul vieții nu renunța!
Bucură-i inima și oferă-i ca ofrandă
Executarea perfectă a tuturor instrucțiunilor sale!
Eu, yoghinul, așa am practicat.
Aceasta a fost antrenamentul meu.
Tu, căutător de libertate, fă același lucru ca și mine!

 „Un bun învățător este sursa tuturor calităților înalte, ale binefacerilor și a excelenței atât la nivel lumesc, cât și dincolo de el”.

În continuare Geshe Kelsang Gyatso citează din sutra Prajna Paramita :

„Elevii buni care-și respectă profesorul spiritual trebuie să se bazeze întotdeauna pe un învățător spiritual înțelept. Și dacă vă întrebați de ce, este pentru că virtutea și înțelepciunea provin de la el.  El este cel care ne dezvăluie perfecțiunea înțelepciunii, pe Buddha, care are toate calitățile sublime.”

El ne spune:

„…calitățile sublime ale lui Buddha depind de învățătorul spiritual. Chiar și cei care au obținut iluminarea, vor trebui în continuare să se bazeze sincer pe profesorul spiritual, cel puțin pentru a da exemplu celorlalți”.

„Un ghid spiritual pur trebuie să aibă adevărate realizări spirituale, să vină pe o linie pură și să prețuiască  Dharma.  El trebuie să fie plin de iubire și compasiune și să le ofere elevilor o îndrumare infailibilă.  Dacă întâlnim un astfel de profesor, ar trebui să ne simțim foarte norocoși”.  Kelsang Gyatso continuă: „Trebuie să ne dezvoltăm încrederea într-un astfel de profesor, să ne bazăm pe el și să practicăm cât mai bine ceea ce el ne învață”.

Geshe Potowa spune:

„Când un elev pur întâlnește un învățător pur, nu-i va fi deloc dificil să atingă iluminarea. Mintea noastră este ca un câmp, în care sunt plantate semințele învățăturilor primite de la îndrumătorul spiritual, iar credința noastră în el, este apa care le udă și le ajută să germineze.  Iar când toți acești trei factori se întrunesc, vom putea culege recolta bogată a conștientizărilor Dharmei.  Dacă nu întrunim toate aceste condiții în acest moment, va trebui să ne rugăm ca ele să se întâmple cât mai repede”.

El continuă:

„Dar, de îndată ce v-ați găsit învățătorul, tot ce va trebui să faceți pentru a vă putea baza pe el, este de a vă dezvolta încrederea în el și de a implementa îndrumările lui cât puteți voi mai bine.  Dacă veți face aceste lucruri, în mod natural conștientizările dharmice se vor intensifica și veți putea realiza cu ușurință iluminarea.  Și dacă învățătorul va arăta ca o persoană obișnuită, va trebui să evitați pe cât posibil să vă agățați de defectele lui și să învățați de a-l vedea ca fiind Buddha.  Trebuie să vă dezvoltați credința în învățătorul vostru spiritual și să aveți mereu percepția lui pură!”.

„Încercați tot timpul să vă apropiați de el și să vă mențineți mintea bucuroasă și iubitoare față de el. De a-l vedea ca pe o mamă care vă îngrijește și vă prețuiește, ca pe un tată care se ocupă de toate nevoile voastre și vă protejează de orice pericol. El este ca luna care răcorește căldura greșelilor din mintea voastră și ca soarele care împrăștie ignoranța și întunericul din mintea voastră. Priviți-l ca pe cineva care are grijă de voi și este milostiv, dăruindu-vă cadoul inestimabil al Dharmei!”.

„Semnificația întâlnirii cu un îndrumător spiritual bine pregătit, are un înțeles cu mult mai profund decât orice bogăție exterioară. El este adevăratul nostru binefăcător. El ne oferă bogăția interioară a disciplinei morale, a concentrării și a înțelepciunii și în cele din urmă ne conduce spre plăcerea sublimă a iluminării complete”.

„Și chiar dacă suntem bogați material, dacă nu avem conștientizări interioare, suntem de fapt săraci”.

El spune:

„Dar, pe de altă parte, bazându-ne pe îndrumătorul spiritual pentru a ne dezvolta în curentul nostru mental cunoștințele despre calea spre iluminare, vom fi cu adevărat bogați, chiar dacă nu vom avea bunuri materiale. De aceea, nu are sens să ne lăsăm prinși în goana după bogățiile materiale exterioare și a dezvoltării exterioare, ci să depunem toată energia și încrederea sinceră într-un învățător spiritual competent.  Cea mai înaltă ofrandă pe care o putem dărui acestuia este practica noastră”.

„Je Tsongkapa spunea, că îndrumătorul nostru spiritual va aprecia cu mult mai mult practica noastră Dharma decât orice dar material. Și chiar dacă am face toată ziua prosternări sau i-am oferi multe daruri, aceste lucruri vor avea prea puțină putere dacă nu aplicăm ceea ce el ne învață.

Pe de altă parte, chiar dacă nu vom avea nimic material să-i oferim, punerea în practică a îndrumărilor lui, cu încredere și cât mai bine, îi va face cea mai mare plăcere. Dacă Guru Yoga este practicată din toată inima și cum trebuie, până și cel mai mare criminal din trecut, poate ajunge la iluminare. Fără sprijinul unui învățător spiritual, nici cea mai inteligentă persoană nu va putea ajunge la iluminare”.

„Profesorul nostru spiritual este un câmp puternic în care acumulăm binefaceri, de a purifica karma negativă și de a primi binecuvântări. Pentru a reuși în practica spirituală este nevoie de nenumărate binefaceri.  Buddha spunea că un altruist, nu va avea nici o dificultate în a-și îndeplini dorințele. Pe când egoistul, oricât de mult s-ar strădui, nu-și va putea realiza dorințele”.

„Dacă nu ne purificăm karma negativă pe care am acumulat-o în trecut, ea va deveni un obstacol în calea realizărilor spirituale și a conștientizărilor dharmice. Așa cum plantele nu pot crește într-un sol contaminat, nici conștientizările interioare dharmice nu pot apare într-o minte impură. Practica acumulării de binefaceri și purificarea karmei negative este esențială pentru succesul practicii Dharma. Cu toate că toți Buddha și toate ființele sfinte sunt obiecte foarte puternice cu care putem acumula nenumărate binefaceri și ne putem purifica mintea, cel mai înalt obiect va fi profesorul nostru personal”.

“Cu toate că toți Buddha sunt plini de compasiune deoarece binecuvântează mintea tuturor ființelor și răspândesc Dharma, învățătorul nostru spiritual este cu mult mai plin de compasiune chiar decât toți Buddha, pentru că el ne transmite în mod direct binecuvântarea Dharmei”.

Kelsang Gyatso prezintă în continuare povestea despre Sadaprarudita sau Bodhisattva care plânge. Se spune că acesta a încercat să-și vândă organele, astfel încât să poată plăti învățătorului spiritual ca să-l învețe. Iată o versiune puțin diferită a povestirii.

“Dacă ne gândim mai mult la această poveste, se pare că nimic nu este mai prețios decât un profesor spiritual instruit, care ne poate da îndrumările adecvate pe calea iluminării. Povestea spune că ”Cel ce plânge” cu toate că s-a întâlnit în mod direct cu mulți Buddha, de la care a primit îndrumări, el totuși și-a căutat profesorul personal pentru că știa că doar prin el va putea obține iluminarea. Dacă un astfel de practicant avansat care a primit instrucțiuni direct de la Buddha încă avea nevoie să caute un învățător spiritual, atunci cu atât mai mult, este de datoria noastră să ne găsim un astfel de învățător și să ne bazăm pe el în mod corespunzător.“

 

Revenim acum asupra rândurilor din cadru:

De aș putea să-mi dezvolt înțelepciunea învățării, reflecția și meditația,
De aș putea să-mi sporesc abilitățile de a preda teoriile, de a le clarifica și
înțelesurile lor de le explica,
De aș putea obține rezultatele căii și cele finale,
Fie să ajung repede ca tine!


Rândul ”De aș putea obține rezultatele căii și cele finale” se referă la Siddhis, acesta este Ngo Drup Drup, adică realizările căii. Realizările căii sunt ”realizările lumești”, iar ”cele finale” sunt realizările supreme ale Nirvanei și ale iluminării. Deci, ne rugăm aici să ajungem la aceste realizări.

„Fie să ajung repede ca tine!” înseamnă să devenim ca Lama.

Următoarele linii, nu sunt atât de greu de înțeles.

„De s-ar trezi în mine înțelepciunea contopirii vacuității cu extazul,
De mi-aș elimina atașamentul greșit de realitatea aparentă…”

În aceste rânduri ne rugăm să obținem înțelepciunea vacuității şi să ne eliminăm atașamentul de realitatea iluzorie.

”De mi-aș elimina din inima mea orice îndoială față de scripturi…”

De ce trebuie să ne eliminăm din inima îndoiala față de învățături? Pentru că atâta timp cât avem îndoieli, nu ne vom putea dedica complet practicii și nici nu vom putea ajunge la sfârșitul căii.  Deci, această rugăciune este foarte importantă, pentru că cu toții avem îndoieli.  Până când vom deveni un Arya, vom avea îndoieli.  Cum știm asta?  De unde știm că avem îndoieli?  Puteți spune: “Am învățat și m-am convins, deja cred!”.  Da, poate că acest lucru este adevărat.

Dar de câte ori va apare cineva sau ceva care să ne enerveze, chiar dacă ne-am închide gura, chiar dacă nu am reacționa, tot ne vom gândi că lucrurile ar trebui să fie altfel de cum sunt.  Iar acest lucru dovedește că nu înțelegem karma. Nu înțelegem karma pentru că nu înțelegem vacuitatea.  Iar asta înseamnă că ne îndoim de aceste lucruri.

Dacă spunem că ceva este în neregulă înseamnă că nu înțelegem cum funcționează lucrurile. Pentru că totul, 100%, este în regulă. Totul este în funcție de karma, deci totul este perfect.

Și de fiecare dată când avem sentimentul că ceva este în neregulă, acest lucru exprimă îndoiala profundă pe care o avem și concepția [noastră] greșită. Deci ne rugăm să ne eliminăm îndoielile.

Aceste rânduri din nou se termină cu:

”Fie să ajung repede ca tine!”

Pe scurt, tot ceea ce cerem în aceste rânduri este să dobândim concepția corectă asupra lumii. Iar cel care reprezintă această concepție este Je Tsongkapa.  După cum știm învățătorul lui a fost Manjushri. Unii spun că însuși Je Tsongkapa este Manjushri, este manifestarea lui Manjushri.

El [Manjushri] este întotdeauna pictat în auriu-portocaliu.  El ține în mâna dreaptă sabia învăluită de flăcări, iar în cealaltă mână el ține o floare de lotus cu cartea Dharma pe ea, la fel ca și Je Tsongkapa.

În ultima vizualizare pe care o vom face, din nou nectarul auriu curge din inima Lamei. De data aceasta, picăturile de nectar au în interior imaginea lui Manjushri cu toate accesoriile sale și în toată gloria lui. Aici Manjushri este Je Tsongkapa și este întruchiparea înțelepciunii.

Ne imaginăm că tot corpul nostru este plin de Manjushri, devenim Manjushri. Devenim Je Tsongkapa, sau devenim noi înșine Lama.

 

Meditația:  Manjushri

Așezați-vă într-o poziție comodă.

În fața voastră se află Lama, în toată slava, puterea și în toată sfințenia lui.

Îndreptați-vă spre el cu smerenie și modestie, și cereți-i să vă îndrume ca să vă puteți purifica, să puteți înțelege ceea ce trebuie înțeles și să dezvoltați ceea ce trebuie să dezvoltați, astfel încât nici voi și nici altcineva să nu mai sufere.

Deschideți-vă inima spre el și cereți-i binecuvântarea și ajutorul lui.

Priviți la iubirea nesfârșită din ochii lui, cât și la dorința imensă de a vă duce în locul lui.

În această meditație, Lama va sta în fața voastră și vă trimite replica lui, foarte mică care vine și se așeză pe creștetul capului vostru.

Deci, Lama stă atât înaintea voastră, cât și deasupra voastră.

Imaginați-vă în continuare că toate impuritățile, toată karma negativă, toate afecțiunile mentale, ignoranța și toate obstacolele în calea înțelepciunii, sunt acum ca o materie neagră în corpul vostru. Cereți-i Lamei să vă ajute să scăpați de toate astea, să scăpați de Samsara.

Datorită dorinței voastre sincere, din inima Lamei țâșnește nectar de culoarea curcubeului și intră in corpul vostru. Nectarul împinge în jos toată murdăria și vă purifică.

Toată materia neagră este comprimată în jos, ieșind prin partea inferioară a corpului vostru și este înghițită de creaturile din adâncul pământului.

Deschiderea pământului este închisă de vajra dublă. Nectarul începe acum să se acumuleze în corpul vostru și ridică în sus toate resturile de murdărie care au mai rămas, ieșind apoi prin creștetul capului.

Nectarul vine a treia oară și curăță orice urmă de impuritate. Fiecare impuritate este pulverizată prin contactul cu nectarul sfânt. Lama are puterea de a purifica totul numai datorită iubirii imense și a înțelepciunii lui extraordinare.

Acum cereți-i să vă confere toate realizările: cele temporare, cele lumești și realizările ultime ale iluminării complete a lui Buddha.

Să vă ajute să eliminați orice opinie greșită, orice concepție greșită, orice îndoială din suflet, orice atașament de sine și de asemenea prețuirea de sine. Orice obstacol care vă împiedică să ajungeți la fericirea sublimă a lui Buddha.

Lama vă inundă cu lumină aurie, saturată de iubire, compasiune și înțelepciune.

Fiecare picătură este o sferă care-l conține pe Manjushri, zeul înțelepciunii. Corpul lui este auriu-portocaliu. El ține cartea și sabia în flăcări. Prin forța imensă a înțelepciunii sale, el îndepărtează tot întunericul din corpul vostru, din fiecare colț al corpului vostru. Orice îndoială este eliminată. Până și cea mai mică urmă de îndoială este eliminată. Orice durere. Orice boală. Orice incertitudine.

Plăcerea crește și se răspândește la fiecare celulă din corpul vostru.

Și totul este cufundat în plăcere. Totul este cufundat în contopirea vacuității cu extazul.

Este plăcerea uimitoare și sublimă a lui Buddha.

Voi înșivă sunteți Manjushri. Sunteți Lama.

Toate calitățile lui sublime au venit la voi, datorită puterii credinței voastre în el, a practicii voastre pure și datorită faptului că v-ați deschis inima în fața lui.

Iubirea voastră pentru toată creația și motivația voastră pură, a făcut posibil ca toate acestea să se întâmple.

————————————

Vom lua o pauză de 15 minute. Mergeți și dați jos toate marcatoarele.

Guru Yoga – Lecția 13

Seminar meditația: Guru Yoga
དགའ་ལྡན་ལྷ་བརྒྱ་མ།

Ganden Hla Gyema

Mii de îngeri din paradisul cerului – rugăciune Lamei
Versiunea extinsă
Conform învățăturilor lui Ken Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin,
Geshe Michael și alți profesori
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 13

 

 

În lecția trecută am cerut să ni se confere înțelepciunea pe trei niveluri și am vizualizat picăturile de nectar ca pe niște sfere mici aurii care au fiecare în interior o flacără.

După care am trecut la al doilea rând:

”De aș putea să-mi sporesc abilitățile de a preda teoriile, de a le clarifica și înțelesurile lor de le explica”.

1. A preda teoria / învățătura este Che 

2. Tso înseamnă a clarifica, adică a ne perfecționa în arta dezbaterilor logice, a argumentelor logice. Când începem să predăm Dharma, care este primul lucru care se va întâmpla? Oamenii încep să pună întrebări. Și asta e bine, pentru că au îndoieli.  Ei nu cunosc încă învățăturile și de aceea vor trebui să se lămurească în privința lor, pentru că altfel nu vor putea să practice în mod corespunzător. De aceea va trebui să fim capabili să-i ajutăm în a-și clarifica îndoielile și neînțelegerile.

Trebuie să învățăm arta logicii.  Într-o dezbatere nu se începe niciodată din locul în care celălalt nu este de acord, pentru că nu va mai putea urmări argumentele aduse și nu le va putea înțelege.  De aceea va trebui să învățăm să găsim numitorul comun, [punctul] unde el este de acord cu noi. Iar apoi, prin argumente logice, putem să-l conducem în locul în care să accepte argumentul adus, fapt cu care nu fusese de acord la început. Deci, folosind un șir logic de argumente putem să-l ajutăm pe celălalt să-și clarifice lucrurile neînțelese, să-și spună: “Oh da! Aceasta este o concluzie logică la care nu m-am gândit”.

Deci, când veți începe să predați întrebările vor veni, oamenii vor avea încredere în voi. Veți și greși uneori. Este posibil ca unii să nu poată să vă înțeleagă de la început. Dar cu timpul abilitățile voastre de a preda vor crește.  De aceea îi cerem Lamei să ne dea această abilitate.

Această abilitate este simbolizată aici sub forma cărții Dharma care stă așezată pe o floare de lotus roz, pe care o ține Je Tsongkapa în mâna stângă. În cealaltă mână, de asemenea, [el] ține un lotus roz, iar pe lotusul roz se află o sabie în flăcări.

Sabia este foarte ascuțită.  În textele budiste se spune că ea este făcută din oțel special, din oțel ceresc. Ce este oțelul ceresc?  Se povestește că odată un meteorit a lovit pământul. Temperatura exploziei și presiunile rezultate în urma impactului au fost atât de înalte încât au topit fierul și s-a creat astfel un oțel special. Acest oțelul ceresc se spune că este deosebit de dur și rezistent și pot fi făcute din el unelte extrem de ascuțite.

Interesant este faptul că unele diamante găsite în pământ s-au creat tot în urma impactului meteoriților cu suprafața pământului. Și cu adevărat, diamantele sunt instrumente perfecte de tăiat. Ele pot tăia orice.

Această sabie ascuțită, înseamnă că poate tăia îndoielile oamenilor, iar flacăra ei poate să mărească abilitatea voastră de a pătrunde mai adânc și de a le arde îndoielile și neîncrederea care îi împiedică să vadă clar.

Acest lucru este foarte important în cultura non-budistă în care trăim. Asta nu înseamnă că oamenii trebuie să devină budiști.  Dar pentru a-i putea ajuta să iasă din suferință, trebuie să fim capabili să le transmitem concepția asupra karmei și a vacuității, a cauzei și a efectului, pentru că numai ea explică corect realitatea. Trebuie să învățăm să vorbim cu ei în propria lor limbă.

Marii Lama sunt un exemplu de cum știu să vorbească cu oamenii pe limba lor: vorbesc pe limba oamenilor de afaceri, vorbesc pe limba celor interesați de parteneriat, vorbesc altfel cu creștinii, altfel cu evreii, și așa mai departe.

Nu este nevoie ca toată lumea să fie budistă. Dacă concepția lor asupra lumii este corectă, atunci vor ieși din suferință. Deoarece am crescut într-o anume societate, fie că suntem religioși sau nereligioși, am asimilat sistemul de credințe în care am crescut. Le-am preluat de la părinți, de la profesori, de la societate.

Majoritatea acestor credințe/convingeri nu le-am analizat, le-am acceptat așa cum sunt, pentru că așa ne-au spus părinții, societatea. Noi nu le-am supus testelor logice, a sabiei aprinse. Sunt [ele] adevărate sau false?

Nici măcar nu știm că avem anumite credințe, până când nu va veni cineva să ne provoace, adică cineva care este complet diferit și vorbește diferit.  În aceste cazuri, majoritatea oamenilor nu vor admite lucrurile care nu se încadrează în sistemul lor de credințe și le vor respinge din capul locului.

Dar cel care se află pe o cale spirituală va sta și va examina: are rațiune, n-are rațiune.  Flăcările din jurul sabiei înseamnă că trebuie să fim fermi, mai ales când ne întâlnim cu un întreg sistem de credințe, multe dintre ele fiind nefondate. De aceea, trebuie să învățăm să îndrumăm oamenii în mod plăcut și logic. Să știm ce să spunem, când să spunem, cât de mult să spunem și cui să spunem. Să fim pregătiți să răspundem la întrebările lor.

În meditația pe care o vom face în continuare vom vizualiza mici sfere aurii care au în interior o floare de lotus roz iar pe ea sabia cuprinsă de flăcări.

Dacă ne vom dezvolta această abilitate Tso, a dezbaterilor, a argumentelor logice, atunci vom putea demonstra oamenilor continuitatea conștiinței dincolo de această viață, îi vom putea învăța despre vacuitate, despre legile karmice, sau îi vom putea ajuta să-și rezolve problema cu care se confruntă din perspectiva karmei și a vacuității. Și asta poate să-i ușureze de greutățile cu care se confruntau, pentru că atunci când [ei] înțeleg, povara pe dată cade.

Există, de fapt, două căi în care putem ajuta oamenii.

  • O cale exterioară ‒ este dialogul. A purta discuții logice cu ei. Mijloacele exterioare sunt întotdeauna slabe.
  • Calea supremă de a ajuta oamenii, este din interior. Este Tso, [adică] de a le explica învățătura celor plini de prejudecăți și ignoranță.

Există o cale și mai profundă, aceea de a lucra asupra ignoranței noastre și de a ne elimina neînțelegerea. Iar acesta este nivelul de înțelepciune pe care i-o cerem Lamei.

În capitolul șase despre răbdare, al Maestrului Shantideva, ne spune că există trei concepții asupra lumii.

  1. Prima concepție este că lucrurile se petrec întâmplător. Voi cita din cartea lui Geshe Michael, Diamond cutter:

Lucrurile vin din nimic, totul este întâmplător, nu există logică sau modele, despre cum și în ce fel se petrec lucrurile. Aceasta este abordarea științifică  a «big  bang»-lui. Totul se întâmplă ca rezultat din altceva, metoda științifică depinde de consistența cauzei și a efectului. Excepție fac lucrurile importante, cum ar fi începutul tuturor lucrurilor, care tocmai au apărut din nimic. Tu ești aici pentru că ceva a explodat cu mult, mult timp în urmă . Electronii au lovit alți electroni formând atomii, s-au reunit în molecule, suficiente pentru a forma un gaz pe care alte particule  – oricare ar fi numele lor – l-au lovit, dând naștere materiei și din care o bucățică devine soarele și un punct devine Pământul; marea este creată, o făptură se târăște afară pierzându-și câteva picioare iar acolo, undeva, se întâmplă să apară bunica și bunicul și totul este, doar din întâmplare…”.

  1. A doua concepție spune că există o forță superioară care conduce lumea. Că el este milostiv și plin de compasiune, dar cumva îi face pe oameni să sufere. Lucru care nu are nici un sens.
  2. A treia concepție, care este singura logică, ne spune că există o cauză pentru tot. Rolul nostru este de a descoperi această cauzalitate, de a o înțelege și apoi să trăim conform acesteia.

Bineînțeles, că ceea ce facem este să alegem pe aceea care este cea mai convenabilă pentru noi. Când lucrurile merg bine, spunem: “Ah! Am acționat corect!”. Credem că „…eu am făcut asta, eu am plantat semințele și culeg rezultatul…”. Da, acest lucru este adevărat conform legilor karmice. Dar când lucrurile nu merg bine, altcineva este de vină și nu eu.

Odată ce am înțeles logic, trebuie să trăim în mod consecvent conform acestei concepții. [Iar asta] nu este ușor. De aceea trebuie să învățăm foarte mult și să practicăm contemplarea și meditația, astfel încât să putem trăi cu adevărat în conformitate cu ceea ce ne spune logica noastră.

3.În rândul doi din cadrul textului scrie: înțelesurile lor de a le explica. Acest lucru înseamnă să putem scrie și să putem comenta materialul. În tibetană se spune Tsom, ceea ce înseamnă a scrie, a compune, a comenta, sau a scrie comentarii.

Deci, după ce ne-am dezvoltat abilitățile anterioare ‒de a preda, de a dezbate, de a argumenta‒ va veni vremea să scriem comentarii despre texte. Ce înseamnă să scriem un comentariu despre Dharma?  După cum știm, nu este nevoie să îmbunătățim Dharma, pentru că Buddha ne-a dat Dharma perfectă. Tot ceea ce transmite o ființă iluminată este perfect. Scopul comentariilor este de a da învățătura oamenilor în funcție de circumstanțele lor. Aceste comentarii sunt destinate diferitelor niveluri la care sunt oamenii.

Pentru a scrie un comentariu bun despre Dharma ar trebui:

a) Să predăm Dharma.
b) Să fim capabil să răspundem la întrebările care apar.

În zilele noastre există numeroase cărți de Dharma. Cele mai multe dintre ele se încadrează în două mari categorii.

  • Cărți scrise de profesori, care au cunoștințe vaste, cunoștințe tehnice. În majoritatea cazurilor ele sunt greu de citit. Sunt academice.  Ele nu ating neapărat viețile noastre personale. Ele nu sunt aplicabile în practica noastră. Asta nu înseamnă că nu sunt importante, dar nici nu sunt pentru publicul larg.
  • Cărți scrise de către cei care au mers în direcția opusă. Aceștia au simplificat prea mult Dharma. Au preluat o idee de aici, alta de acolo, și le-au combinat cu Dharma, cu psihoterapia. Și pentru ele există loc.  În mare parte, acești oameni nu au inclus părțile importante ale învățăturii.  Ori [pentru] că nu le cunosc, ori că nu le-au înțeles deloc. Cărțile sunt prea simpliste și ne dau sentimentul de ceva incomplet. Deci, nu trebuie să ne alăturăm acestui grup.
  • Și există categoria de mijloc, în care aproape că nu există nici o carte. Dacă ajungeți la nivelul potrivit, sunteți invitat să contribuiți în acest domeniu. În primul rând trebuie învățate bine textele, mai ales scripturile tibetane care oferă din abundență detalii și prezentări ale Dharmei. Ele cuprind, de asemenea, toată teoria dezbaterilor, expusă  într-o formă didactică, teorii pe care le-au dezvoltat tibetanii. Ele se referă la problemele grele ridicate de întrebările lui Kachik – cel ce pune întrebări. Ele sunt prezentate ca discuții între Kachik și un oponent:  Kachik ridică o întrebare, iar pe baza ei, oponentul aduce argumente logice.  În final totul se clarifică.

Deci, pentru a scrie un comentariu, care pe de o parte a luat în considerare bogăția învățăturilor ce ni le oferă textele existente și pe de alta este aplicabil în viața zilnică a oamenilor, trebuie să stăpânim atât ​​arta predării, cât și arta polemicii. În plus față de asta, va trebui să cunoaștem publicul căruia ne adresăm și să fim determinați de a aduce binecuvântare acestuia. Nu pentru a ne glorifica numele, ci pentru a ajuta acest public.  Acesta este tsom.

Deci, aici îl rugăm pe Lama să ne dea această abilitate Tsom, de a putea scrie cărți despre Dharma care să fie semnificative și utile.  La fel ca și cartea Diamond cutter [„Şlefuitorul de diamante”] a lui Geshe Michael, care aduce Dharma în viața oamenilor, într-o formă simplă, plăcută și fără a omite principalul. Geshe Michael continuă și acum să aducă dharma pe nenumărate căii și în diverse forme.

 

Meditația:   Binecuvântarea Lamei

Încercați să vă găsiți o poziție comodă care vă permite să stați mult timp nemișcați.

Concentrați-vă pe respirație.

Invitați-vă Lama la voi.

El vine și stă în fața voastră. Frumos, strălucitor și radiind de lumină.

Prosternați-vă mental în fața lui în timp ce îi admirați calitățile lui sublime.

Oferiți-i ofrande.

Cereți-i să vă dea înțelepciune și să vă ajute să deveniți ca și el.

Lama răspunde fericit chemării voastre, se ridică în aer și aterizează ușor pe creștetul capului vostru.

Și acum ne vom concentra pe perfecțiunea meditației.

Gândiți-vă la toate acțiunile, gândurile, vorbele și la amprentele imprimate în mintea voastră, care afectează practica și concentrarea meditativă. Mintea voastră este distrasă:

  • Fie datorită faptului că sunteți preocupați de o mulțime de lucruri lumești și samsarice.
  • Fie datorită dorințelor și a goanei după satisfacerea plăcerilor simțurilor.
  • Fie datorită comportamentului moral neadecvat care vă încarcă conștiința, lucru care nu vă va permite o meditație bună.
  • Fie că aveți nevoie de o mulțime de lucruri și tot timpul sunteți preocupați să le obțineți și nu găsiți suficientă pace și liniște pentru a sta și a medita.
  • Fie că ați deranjat pe altcineva în timpul meditației, iar acest lucru a plantat semințe care rodesc acum sub forma în care voi sunteți deranjați de alții și nu puteți medita.
  • Fie că sunteți leneși, sau nu sunteți obișnuiți să vă concentrați mintea și de aceea vă este greu să vă așezați să meditați, așa că nu o faceți.
  • Fie că nu v-ați obosit să vă creați condițiile necesare pentru a putea medita: un loc liniștit, timp.
  • Fie că nu v-ați deranjat să învățați și să înțelegi de ce este atât de important să medităm.

Poate că deja stați și încercați să meditați, dar vă este greu și de aceea vă sculați și plecați. Mintea va găsi întotdeauna motive de ce meditația nu este pentru voi. Sau cel puțin nu astăzi. Nu săptămâna asta. Poate săptămâna viitoare.

Și poate pentru că nu v-ați obosit să învățați destul despre meditație. [Despre] cum se face meditația… ce probleme apar…  [Despre] ce se poate face când ele apar… Poate că nu ați dat prioritate cursurilor în care toate acestea sunt explicate. Pentru că nu ați înțeles importanța lor.

Toate acestea sunt exemple de obstacole karmice, de amprente grele care stau în mintea voastră și vă împiedică de a vă dezvolta perfecțiunea meditației. Ele sunt dezastruoase, pentru că, fără dezvoltarea perfecțiunii meditației, nu veți putea niciodată dobândi înțelepciunea și de aceea nu veți putea scăpa niciodată de ciclul suferinței.

Așa că vom elimina toate aceste obstacole în măsura în care sunt. Și dacă nu aveți o practică de meditație regulată și bună, înseamnă că încă mai aveți cel puțin unul dintre aceste obstacole, ce poate apărea sub forma de îndoială față de cale, sau de neștiință, sau sub formă de lene, sau că nu aveți instrumentele potrivite, sau că nu ați găsit profesorii potriviți și așa mai departe.

Deci, toate acestea, dacă vi se potrivesc, vizualizați-le acum ca [fiind] o materie neagră și lipicioasă în corpul vostru. Cereți-i Lamei să vă ajute să le curățați.

Ca răspuns cererii voastre, un nectar din cinci culori izbucnește din inima sfântă a Lamei care curge în corpul vostru și începe să spele obstacolele brute, ignoranța, lenea, disprețul, îndoielile, lipsa convingerii.

Nectarul împinge toate acestea în jos și, treptat, [ele] părăsesc corpul vostru și cad în mâinile Lordului morții, [iar acesta] se bucură.

Curăța-ți câteva minute împreună cu mantra. (5 minute)

Puteți să vă gândiți și la obstacolele care apar din bucuria efortului incompletă și din faptul că nu ați făcut suficient efort pentru a vă perfecționa meditația.

Terminați de făcut mar’ n de, și treceți la yar’ n de, purificarea în sus. Acum, stați pe dubla dorje și nectarul vă umple. Toate rămășițele amprentelor care produc obstacole în meditație sunt ridicate și evacuate prin orificiul din creștetul capului. Acestea sunt amprente mai fine, cum ar fi situații în care deja stați în meditație și mintea voastră rătăcește și nu știți cum să depășiți acest obstacol sau sunteți somnolenți și nu puteți activa antidotul potrivit. Sau săriți de la un subiect la altul. Sau nu urmați instrucțiunile Lamei. În toate aceste situații se presupune că deja stați în meditație, dar încă mai aveți obstacole în practica voastră.

Poate că timpul de meditație pe care vi l-ați luat nu se potrivește abilităților voastre. Poate că timpul pe care l-ați ales pentru meditație nu se potrivește cu starea voastră mentală.

Căutați să vedeți dacă mai aveți și alte obstacole subtile care vă împiedică să faceți o meditație bună. Poate că sunteți prea obosiți ca să mai meditați, poate că sunteți prea mult preocupați în viața voastră.

Acum, terminați de curățat și cereți-i Lamei să continue să vă ajute să vă eliminați și rămășițele mai fine ale amprentelor care vă împiedică să atingeți perfecțiunea meditației ‒ Shine.

De asemenea, rugați-l pe Lama să vă ajute să vă eliminați problemele cu mult mai subtile ce pot apărea într-o practică mai avansată.  Cum ar fi moleșeala subtilă care apare în meditație și pe care o puteți avea mult timp fără să fiți conștienți de existența ei.  Sunt mulți [oameni] care fac meditații în mod regulat și nici măcar nu știu că nu sunt pe calea cea bună. Asigurați-vă că orice astfel de obstacol, fie că sunteți conștienți de el sau nu, l-ați eliminat.

Vizualizați că nectarul îndepărtează [toate] aceste rămășițe din inimă.

Iar acum vedeți-vă liberi de orice obstacol în calea meditației. Trupul și mintea voastră sunt curate și pure. Și bucurați-vă pentru asta.

Și acum, gândiți-vă la toate lucrurile pe care le-ați făcut, care sprijină practica meditativă bună. Luați în considerare eforturile voastre de a vă crea propriul loc de meditație, de a vă face timp pentru asta și de a ajunge la cunoștințele necesare. Sau poate că vă luptați cu năravurile voastre, pentru a putea medita regulat. Toate aceste eforturi plantează semințe foarte bune. Și dacă în mod normal practicați și perseverați, atunci bucurați-vă de efortul vostru.

Poate că practicați yoga pentru a putea sta drept și stabil în meditație.  Bucurați-vă și pentru asta.

Îndreptați-vă spre Lama și rugați-l să vă dea cunoștințele și înțelepciunea necesare pentru a practica meditația bine. Să vă ofere toate instrumentele și sprijinul de care aveți nevoie. Sub formă de învățătură. Să puteți să o studiați, să o puteți examina și să o aplicați mai târziu în meditație.

Lama, desigur, este bucuros pentru asta și vă trimite din inima lui nectar auriu. Nectarul intră prin vârful capului și vă umple corpul, fiecare colț al lui.  El apare sub formă de sfere mici, ce au în interior flăcări sau lămpi de lumină.  Ele reprezintă înțelepciunea legată de practica meditativă.

Vă puteți imagina sferele de dimensiuni diferite. Și în interiorul celulelor sunt sfere mici pline de lumină. Nu există vreun loc în corpul vostru care să nu aibă lumină.

Iar toate acestea vin prin binecuvântarea Lamei.

Acum, îndreptați-vă spre Lama și cereți-i să vă sporească capacitatea de a asimila cunoștințele legate de meditație.  Să puteți transmite și altora aceste cunoștințe într-un mod adecvat, perfect.

Nectarul este format acum din sfere aurii care au înăuntru un lotus roz și pe lotus se află o carte de Dharma ce conține înțelepciunea legată de meditație.

Vizualizați-vă corpul plin de aceste sfere, plin de dharma, de cunoașterea Dharmei, și mai ales de cunoașterea legată de practică meditativă.

Cereți-i Lamei să vă confere cunoștințele legate de logică și polemică și capacitatea de a clarifica nelămuririle celorlalți, astfel încât să poată și ei practica meditația în mod corect pentru ca în cele din urmă să perceapă direct vacuitatea.  Cereți-i să vă ajute să vă dezvoltați logica, de a da argumente logice, să vă ajute să vă dezvoltați compasiunea în inimile voastre, și capacitatea de a explica celorlalți pe nivelul fiecăruia.

Lama, ca răspuns, vă trimite nectarul făcut din sfere ce conțin un lotus roz cu o sabie de oțel pe ea. Sabia este ascuțită și cuprinsă de flăcări. Ea taie ignoranța și arde tot ceea ce împiedică oamenii să-și dezvolte meditația corectă și înțelepciunea.

Sferele mici vă umplu întregul corp. Ele vă intensifică abilitatea voastră de a ajunge la fiecare persoană în funcție de nivelul și de nevoile lor, și de a o ajuta să progreseze folosind logica.

Acum, cereți Lamei să vă dea capacitatea de a explica corect Dharma celor care vin să o audă. Oamenii care vin să învețe, au legături karmice cu voi și numai prin voi pot progresa. Și pentru aceștia doriți să vă dezvoltați capacitatea de a scrie comentarii cuprinzătoare și corecte, într-un limbaj adecvat, într-un mod interesant și care să cucerească inima publicului larg.

Din nou, Lama răspunde cu plăcere dorinței voastre. Sferele nectarului au acum în interior un lotus roz, deasupra lui cartea de Dharma și peste ea se află sabia cuprinsă în flăcări. Corpul vostru este plin de nectar.

Vedeți cum, cu ajutorul Lamei, v-ați desăvârșit abilitatea de a preda Dharma, de a o clarifica, de a dezbate. În acest fel veți putea aduce multă binecuvântare oamenilor.

Mulțumiți-i Lamei și chemați-l să vină în inima voastră. El vine, se așază în inima voastră și vă umpleți de lumina aurie a înțelepciunii și a cunoașterii.

Trimiteți lumină tuturor ființelor.

Puteți să deschideți încet ochii

Guru Yoga – Lecția 12

Seminar meditația: Guru Yoga
དགའ་ལྡན་ལྷ་བརྒྱ་མ།

Ganden Hla Gyema

Mii de îngeri din paradisul cerului – rugăciune Lamei
Versiunea extinsă
Conform învățăturilor lui Ken Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin,
Geshe Michael și alți profesori
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 12

 

 

1.După cum am văzut Ma dak tru constă din trei etape

a. La început, facem mar ‘n de, adică nectarul curge din Lama și împinge în jos toată karma grea, brută, pe care ne-o imaginăm ca pe niște bucăți mari, lipicioase de murdărie. Ele ies prin partea inferioară a corpului și sunt înghițite de locuitorii din adâncul pământului. Ei devin satisfăcuți și ne lasă în pace. Deschiderea din pământ se închide, și peste ea punem vajra dublă, care este un simbol sfânt.

Acest simbol are mai multe sensuri, unul fiind legat de longevitate. Scaunul pe care stă Lama este întotdeauna acoperit de o husă, care are pe ea de cele mai multe ori vajra dublă, care este o cruce care simbolizează longevitatea. Tibetanii folosesc, de asemenea zvastica, simbol care a existat cu mult înaintea naziștilor. Și el este sfânt, simbolizând de asemenea longevitatea Lamei.

În fața mesei din fața lui Ken Rinpoche se afla o broderie pe care era zvastica, și aceasta simbolizează longevitatea lamei. Deci, acesta este simbolul pe care noi stăm

b. În a doua etapă, Yar ‘n de nectarul continuă să curgă și ne umple de jos în sus așa cum umplem o ceașcă cu ceai. Toate resturile care au mai rămas – toată karma mai ușoară sunt ridicate de nectar și ies afară prin creștetul capului. Ne imaginăm că aici există un mic orificiu, de mărimea unui pai de băut, prin care iese nectarul cu reziduurile rămase.

 c. În a treia etapă, Pung de, ne imaginăm că rămășițele amprentelor negative care au mai rămas încă în inimile noastre, sunt ca niște semințe negre. Atunci când nectarul în cele cinci culori ce curge din Lama, și vine în contact cu acestea, ele pur și simplu, se evaporă. Ele sunt purificate. În toate aceste etape, nectarul are cinci culori. Cei care au dificultăți să-l vadă în mai multe culori, pot să-și imagineze că el este de culoare albă.

2.Următorul pas este Mi she sel eliminarea necunoașterii. Acest pas este legat de cele două tipuri de obstacole pe care le avem pe calea spre iluminare. Bineînțeles că avem multe obstacole, dar în general le putem aranja în două categorii:

  • nyun drip.
  • she- drip.

Drip este cuvântul pentru un obstacol, defect sau pată.

Nyun Drip înseamnă obstacolele legate de afecțiunile mentale. Acestea sunt sentimentele neplăcute, emoțiile negative pe care le avem și toate semințele acestora. Cu alte cuvinte, acestea sunt tendințele pe care le avem, chiar dacă nu sunt active în momentul de față, încă avem tendințe de a deveni supărați, nervoși sau de tendințe de ignoranță. Deci, Nyun Drip este o categorie mare ce trebuie eliminată pe drumul spre iluminare.

Îndepărtarea lor, eliminarea lor ireversibilă, se numește ”încetare”, în limba tibetană – Gak. Îndepărtarea acestor obstacole legate de afecțiunile mentale duce la Nirvana. Eliminarea tuturora, fără excepție înseamnă Nirvana. Eliminarea lor este permanentă și ireversibilă, fără întoarcere.

Nirvana nu este încă iluminarea. Încă mai există o categorie întreagă de drip-uri, adică She drip, care sunt obstacolele în calea atotcunoașterii. Ele trebuie, de asemenea, să fie îndepărtate pentru a putea deveni un Buddha. Ele sunt greu de înlăturat. Un arhat, care este pe calea Hinayana, nu le-a înlăturat neapărat. Chiar dacă el poate ajunge la Nirvana, el nu are atotcunoașterea pe care o are Buddha.

Deci, Ma dak tru  – a purifica ceea ce nu este pur, merge în direcția eliminării afecțiunilor mentale – Nyun drip. În această etapă trecem peste toate cele șase perfecțiuni și vedem unde am comis greșeli în legătură cu aceste imperfecțiuni. Ce am făcut greșit, ce am făcut bine față de ele.

Cea de-a doua parte este Mi she sel – eliminarea necunoașterii sau eliminarea ignoranței, ce merge mai mult în direcția lui She drip. Iar aici avem nevoie în special de Lama. Pentru că, nici măcar nu știm ce nu știm. De aceea, această parte este însoțită de rugăminte adresată Lamei.

3.Ngu drub drub. Am spus că Ngu drub înseamnă puteri sau abilități, iar drub înseamnă a le realiza. În limba sanscrită ele se numesc Siddhis.

Există două tipuri de siddhis.

  • Siddhis sunt legate de partea iluminării. Adică, cele pe care le are Buddha și un Arhat.
  • Și există siddhis/forțe care pot fi dobândite cu mult înainte de iluminare. Cu toate că ele nu sunt ușor de realizat, sunt destui care au reușit să le dezvolte prin practici intense de meditație, sau prin alte mijloace psihice sau magice, care nu sunt chiar pe o cale budistă. Acestea sunt siddhis/puteri lumești sau abilități paranormale, cum ar fi clarviziunea, levitația, a parcurge rapid distanțe mari, devenirea la fel de mic ca un atom, materializarea, citirea gândurilor altora, accesul la amintirile din viețile trecute.

Există mulți guru, chiar și în hinduism care le dezvoltă datorită meditațiilor de concentrare intensă. Desigur, este mult mai ușor să le obțină pe cele lumești decât pe cele supreme. Este bine să dobândim astfel de siddhis, pentru că ele ne permit să-i ajutăm pe ceilalți. Vom ști ce gândesc, de ce anume au nevoie, suntem capabili să ajungem rapid la ei dacă este nevoie.

Lordul Atisha le-a enumerat în Lam rim-ul pe care le-a scris. Primele două rânduri ce apar în cadru sunt:

”De aș putea să-mi dezvolt înțelepciunea învățării, reflecția și meditația,
De aș putea să-mi sporesc abilitățile de a preda teoriile, de a le clarifica și înțelesurile lor de le explica”.

Acestea vorbesc despre practica Mi she sel. Următorul rând este Ngu drub drub:

” De-aș putea obține rezultatele căii și cele finale”.

Ngu drub drub apare într-un alt verset următor:

Și ajută-mă să realizez obiectivele căii și cele finale.

Deci, Ngu drub drub apare cel puțin în două locuri diferite în rugăciune. Încă ceva despre siddhis. Sensul cuvântului Ngu Drub, în ​​tibetană este de “realizări spirituale” sau ”realizările căii”. Deci, include și siddhis. Ele sunt realizările căii, înainte de a ajunge la iluminare.

Toate aceste lucruri le cerem de la Lama. Cerem de asemenea, să fim sănătoși, să avem o familie bună, condiții economice și financiare care să ne permită practica, și în plus cerem și Ngu drub drub. În general, nu se pune mult accent pe ele, deoarece ele sunt un efect secundar al practicii. Dacă practicăm cele șase perfecțiuni în mod corespunzător, aceste lucruri vor veni de la sine.

Am vorbit despre cele trei nivele de înțelepciune și am făcut vizualizările care ni le aduc. După ce am făcut Ma dak tru , am purificat corpul, vom face doi pași suplimentari la sfârșit. Ei nu sunt descriși în acest text, ci în alte texte.

       a. Primul pas, este important să ne concentrăm asupra lucrurilor bune pe care le-am făcut față de fiecare perfecțiune.

Deci, nu ne concentrăm numai pe greșelile pe care le-am comis față de acestea, ci și pe ceea ce făcut bun. Este important să întărim aceste fapte și să ne bucurăm de ele, fapt care va spori realizările.  Acest pas nu trebuie făcut repede, ci mers în profunzime.

        b. Al doilea pas, de asemenea important, este de a ne privi corpul și mintea după ce le-am purificat, și de a avea sentimentul de curățenie. Este important de a ne conecta emoțional, chiar și pentru un moment, la puritatea corpului creată, prin meditație. Acest lucru plantează semințele pentru a deveni puri. Privim la Lama și îl întrebăm: “Ei bine, cum sunt acum? Lama va răspunde: “Pur”. El întotdeauna aprobă. Încuviințarea lui este foarte importantă. Acum, că suntem cu toții curați cu diplomă, în continuare vom primi daruri de la Lama. Iar darurile vor veni sub forma unui nectar auriu.

1. Primul dar este darul înțelepciunii pe cele trei niveluri pe care le-am menționat. În meditație ne-am imaginat că nectarul auriu este format din particule de lumină, mici sfere care au în interior o flacără sau ca lampa de lumină cu unt folosit de tibetani. Această lampă mică este simbolul ACI.

Deci, în fiecare sferă se află o astfel de lampă. Flacăra se poate vedea prin ele pentru că sunt transparente. Puteți vizualiza o lumânare frumoasă în ele, dacă vreți. Ceea ce contează este flacăra, deoarece ea simbolizează lumina înțelepciunii voastre, așa cum veți străluci în lume. Lumina înțelepciunii voastre vine de la Lama. Apoi voi înșivă deveniți lumină, după care o trimiteți în toată lumea.

2. Trecem la al doilea rând.

 ”De aș putea să-mi sporesc abilitățile de a preda teoriile, de a le clarifica și înțelesurile lor de le explica”.

În limba tibetană se numește che tsö tsom.

    •   Deci, prima parte, predarea teoriei, este che.

Che înseamnă a preda, a explica. Dacă ne uităm la imaginea lui, vom vedea că ține în ambele mâini tulpini de lotus roz. Pe una din flori este așezată o carte a lui, de Dharma, învelită în pechea, așa cum fac și tibetanii, și legată cu o panglică frumoasă. Pechea este o pânză galbenă cu care se înfășoară textele dharma.

Cartea simbolizează abilitatea pe care ne străduim să o dezvoltăm. De a fi capabili să predăm Dharma, și s-o explicăm. A preda dharma, nu înseamnă neapărat că trebuie să fim profesori în clasă, ci putem să vorbim despre ea cu cineva care este bineînțeles, interesat să audă. Nu forțăm pe nimeni să asculte Dharma. Pentru că nu funcționează. Dacă cineva nu este pregătit pentru asta, chiar și dacă vom încerca, nu vom putea ajunge la el. Trebuie să-i ascultăm ca să înțelegem în ce loc se află și cât sunt de dispuși să ne asculte. Dar dacă au interes, atunci trebuie să știm cum să le explicăm în funcție de nivelul la care se află, de capacitatea lor, de interesul lor. Trebuie ales cu grijă subiectul, modul în care îl spunem, cât spunem, tonul corect, situația potrivită sunt în che. Este dezvoltarea capacității de a aduce Dharma oamenilor, după nevoie. Iar acest lucru este o mare artă. De aceea, îi cerem Lamei să ne ajute să ne dezvoltăm aceste abilități.

În această etapă vom vizualiza că picăturile nectarului auriu care curge, sunt ca niște sfere mici. Cu cât putem să le micșorăm mai mult în meditație, cu atât mai mult concentrarea noastră se va ascuți, mintea va deveni mai clară. Nu este nici o problemă să vizualizăm la început sferele mari. Dar totuși, trebuie încercat să le vedem cât mai clare şi din ce în ce mai mici. Este o practică foarte bună pentru minte.

În interiorul fiecărei sfere aurii, vedeți un lotus roz pe care este așezată cartea Dharma, înfășurată frumos și legată cu panglică. Și acest lucru simbolizează capacitatea de a preda Dharma.

Vom facem acum meditația care va include această vizualizare.

 

Meditația: Purificarea și binecuvântarea dharmei

Așezați-vă cât mai confortabil.

 Concentrați-vă pe respirație.

 Scopul concentrării asupra respirației este să fim cât mai focalizați. Și pentru asta este bine dacă vă veți concentra pe un punct mic. Alegeți un punct la intrarea în nări.

 Acum mintea voastră se concentrează pe acest punct și observă trecerea aerului. Fiți atenți la senzațiile pe care le aveți la intrarea și ieșirea aerului prin nări. La plăcerea sau neplăcerea trecerii aerului. Fiți cât mai atenți la respirație.

 Acum îl vom invita pe Lama sub forma lui Je Tsongkapa. Pentru asta trebuie să-l invităm din paradisul unde se află. Din Tushita. Din Ganden. Imaginați-vă că în fața voastră se află paradisul lui Maitreya. Maitreya este regele care domnește acolo în toată gloria lui. Este de o frumusețe fără seamăn. El este Buddha.

Are părul lung, negru, împletit și strâns în coc. Are 16 ani, poartă multe bijuterii. Ochii lui sunt plini de iubire, și este tot făcut  din lumină.

Cel care a ajuns la nivelul unui Arya și mai sus, poate vedea corpul plăcerii lui Buddha, Sambhogakaya. El nu este un corp material, ci este făcut din lumină.

Din centrul pieptului lui Maitreya, iese Je Tsongkapa cu cei doi fii ai săi. Ei vin pe un nor alb și pur. Ne imaginăm că ei stau pe un tron ​​frumos, așezat pe spatele a opt lei. Pe tron se află o floare de lotus, iar deasupra, discul Lunii. Pe toate acestea, stau așezați Je Tsongkapa, Khedrup Je și Gyaltsab Je. Privirea lor este plină de înțelepciune și iubire.

 Je Tsongkapa are toate calitățile lui Chenrezik, Manjushri și Vajradhara. El este esența compasiunii și iubirii. O puteți vedea în ochii lui. Este esența înțelepciunii. Are abilități extraordinare, care sunt exprimate de forma sa exterioară, deoarece trupul lui Buddha este o expresie a minții.

Îndreptați-vă spre Lama și cereți-i să rămână cu voi, ca să puteți acumula cu el binefaceri, pentru a învăța de la el, pentru a primi îndrumările necesare și de a avea oportunitatea de a-l respecta. Desigur, că el răspunde chemării voastre cu multă bucurie. El de-abia așteaptă să fie invitat.

Amintiți-vă de calitățile sublime ale Lamei, de înțelepciunea, iubirea și abilitățile lui. Vă prosternați mental în fața lui.

 Pasul următor este să-i dăruim ofrande. Vă puteți imagina nori de ofrande și dăruiți-le Lamei. Nu uitați să includeți și practica voastră. Ofranda care îl bucură cel mai mult pe un Lama, este practica voastră.

Mărturisiți Lamei faptele impure pe care le-ați făcut. Poate v-ați comportat egoist în vorbă, faptă și gând. Încercați să faceți acest lucru specific. Poate lucruri pe care le-ați sesizat în voi, în ultimele zile. Mărturisiți Lamei și decideți în inima voastră de a acționa pentru a le elimina din curentul vostru de conștiință.

 Bucurați-vă acum de faptele extraordinare ale Lamei și de faptul că vă aduce toată această cunoaștere. Bucurați-vă de modul în care își petrece viața, dedicând fiecare clipă a sa, studiului, practicii și predării învățăturii într-un mod pe care și voi l-ați putea urma.

Îndreptați-vă din nou spre Lama și cereți-i să vă învețe. Vedeți cum învățătura cade pe voi ca ploaia. Picăturile de lumină pătrund în voi și vă umplu corpul cu toate calitățile sublime ale Lamei și cu înțelepciunea Lamei.

Și tot ceea ce ați primit în acest fel, le dedicați și le transmiteți mai departe tuturor ființelor, din dorința voastră ca toată lumea să se poate bucura de această înțelepciune sublimă a lui Je Tsongkapa.

Rugați-l pe Lama să vă ajute să vă purificați. Lama răspunde fericit. El se micșorează, se ridică în aer, se întoarce cu fața în aceeași direcție în care priviți, aterizează ușor deasupra capului și se așază pe lotus și pe discul Lunii. Imaginați-vă pentru câteva clipe cum Lama stă deasupra creștetului vostru

Rugați-l din nou să vă ajute de a vă curăța. Ca răspuns, din inima lui începe să curgă spre voi nectarul în cinci culori: roșu, alb, verde, galben și albastru. Nectarul intră în voi și începe să curgă de-a lungul conturului corpului vostru din interior.

De data aceasta ne vom concentra pe perfecțiunea bucuriei efortului – și vom curăța cu ajutorul nectarului toate lucrurile negative pe care le-am făcut. Uitați-vă în viața voastră pentru un moment, la modul în care vă relaționați cu perfecțiunea bucuriei efortului. La cât de mult acționați pe calea voastră spirituală și faceți asta cu multă bucurie și fără nici un efort.

În primă fază, vom căuta situațiile în care am eșuat. Unde n-am făcut destul. Unde am fost neglijenți sau am fost atrași de lucruri triviale, lipsite de sens, care ne-au dezorientat. Unde am fi putut ajuta și nu am ajutat. Unde am ajutat, dar am făcut-o pe jumătate și când ne-a fost prea greu am plecat.

Poate că am ajutat și nu am dat bir cu fugiții, dar nu am făcut-o cu bucurie. Gândiți-vă la toate nivelurile și aspectele diferite în care nu ați avut plăcerea de a acționa Dharma, pentru dezvoltarea voastră spirituală și a altora. Unde am făcut jumătate de lucruri. Unde nu ne-am asumat responsabilitatea deplină și absolută de a face totul, cu bucurie.

Și asta se aplică acțiunilor voastre pe care le faceți în această lume și se aplică efortului vostru în meditație. La cât de entuziasmați sunteți față de această chestiune și cât de mult doriți de a face față dificultăților și obstacolelor. Ori renunțați de a medita că vă este greu, sau nici măcar nu vă așezați. Priviți la toate aceste aspecte. Imaginați-vă că toate aceste lucruri care pricinuiesc pagube perfecțiunii bucuriei efortului, sunt în corpul vostru sub forma unei materii negre și lipicioase răspândită în tot corpul.

Aici intră și cazurile de descurajare, cazurile în care spuneți „Eu nu pot“, „E prea mult pentru mine“, „Asta este pentru oamenii spirituali, nu pentru mine.“ Toate situațiile în care renunțăm sau suntem aproape de a renunța, suntem descurajați sau copleșiți de greutăți. În care suntem preocupați de noi înșine și de cât de dificil ne este, în loc să investim toate energiile noastre în beneficiul creaturilor.

Cereți-i Lamei să vă ajute de a scăpa de aceste defecte, astfel încât să puteți finaliza perfecțiunea bucuriei efortului. Acum, pământul se deschide sub voi, iar nectarul împinge în jos toate aceste karme grele. Ele sunt grele pentru că vă împiedică să reușiți pe calea spirituală și să ajungeți la fericirea perfectă a lui Buddha. Dacă abandonați, veți continua să suferiți și voi și toți pe care îi iubiți. De aceea este o karma grea.

Vizualizați câteva minute împreună cu mantra cum nectarul împinge în jos toată karma negativă.

Terminați acum de curățat. Lăsați-l nectarul să împingă afară toate murdăriile din voi. Uitați-vă cum Lordul morții este mulțumit și pleacă pe drumul lui. Deschiderea din pământ se închide cu vajra dublă. Acum nectarul continuă să vă umple. Treptat, se ridică încet până în vârf, împreună cu toate resturile care ar fi putut să rămână pe pereți și iese prin orificiul din creștetul capului.

După ce ați terminat de curățat, nectarul continuă să vină acum în cele cinci culori și curăță din inima voastră toate reziduurile provenite din acțiunile ce contravin perfecțiunii bucuriei efortului, toate obstacolele din inima voastră, care pot apărea pe calea înțelepciunii, a cunoașterii și a iubirii. Ele sunt toate pulverizate la contactul cu nectarul sfânt.

Terminați această etapă. Pentru câteva momente uitați-vă la corpul vostru. Încercați să simțiți curățenia trupului, să simți cum este să fiți liberi de toate aceste abateri, care v-au încărcat conștiința și v-au împiedicat să vă atingeți obiectivele dorite. Priviți la Lama cum vă spune: „Acum ești curat“.

Îndreptați-vă acum atenția spre toate situațiile în care ați acționat în conformitate cu perfecțiunea bucuriei efortului. Situații în care v-ați dăruit complet, ați acționat cu devotament și cu multă bucurie, sau ați fost o sursă de inspirație pentru alții. Sau situații în care ați avut o atitudine adecvată față de ceilalți, sau orice altceva legat de bucuria efortului, și de a face bine.

Continuați să rostiți mantra în timp ce reflectați asupra acestor lucruri, și bucurați-vă. Lama este și el fericit de tot ce ați făcut. Acum că sunteți purificați, rugați-l pe Lama să vă ajute să înlăturați obstacolele din calea înțelepciunii și atotcunoașterii. Cereți-i să vă dea înțelepciunea pe toate cele trei niveluri. La nivelul învățării, la nivelul reflecției/contemplării/analizei și la nivelul meditației.

Ca răspuns la rugămintea voastră, din inima Lamei țâșnește nectar auriu care intră prin creștetul capului și vă umple treptat de lumină aurie. Particulele de lumină sunt mici sfere, iar în fiecare există o lumânare sau o lampă cu flacără aurie care arde intens. Minusculele picături de nectar vă umplu tot corpul, intrând în fiecare colț al corpului și în fiecare celulă a corpului vostru, daca au mai rămas astfel de celule (sugerează faptul că trupul de lumină a lui Buddha nu are celule). Lumina înțelepciunii vă umple și începe să strălucească spre lume. Deveniți o sursă de lumină și înțelepciune pentru oamenii care vin în contact cu voi.

Cereți-i Lamei să vă confere capacitatea de a preda Dharma altora la nivelul care li se potrivește, și să dobândiți priceperea de a transmite Dharma în mod corect și în măsura potrivită diferitelor persoane. Lama răspunde cu bucurie cererii voastre și continuă să trimită nectar auriu. Picăturile mici de nectar au fiecare în interior un lotus roz pe care stă cartea Dharma. Picăturile ajung în fiecare colț al corpului vostru și vă dau capacitatea de a preda Dharma altora în modul cel mai eficient.

Mulțumiți-i Lamei pentru generozitatea lui nesfârșită și a devotamentul lui față de voi.

Rugați-l pe Lama să vină și să se așeze în inimile voastre. Pregătiți-i un tron ​​frumos de lotus și razele Lunii. Acesta va fi așezat într-un mic compartiment în inimă, nu în inima fizică, ci în piept în direcția coloanei vertebrale. Lama se micșorează la dimensiunea unui bob de orez, poate și mai mic. El alunecă ușor prin creștetul capului, de-a lungul coloanei vertebrale și aterizează pe tronul minunat din inima voastră, unde continuă să vă dea neîntrerupt tot ceea ce vreți și tot ceea ce aveți nevoie.

 Rugați-l să nu vă părăsească niciodată. Priviți cum vă umple de lumină. Lumina continuă să iasă în afara corpului vostru. Ea umple pe toți de lângă voi, umple întreaga cameră și continuă să se răspândească și să umple întreaga lume cu înțelepciune și gingășie. Întreaga lume și toți locuitorii ei.

Puteți să deschideți încet ochii.

Guru Yoga – Lecția 11

Seminar meditația: Guru Yoga
དགའ་ལྡན་ལྷ་བརྒྱ་མ།

Ganden Hla Gyema

Mii de îngeri din paradisul cerului – rugăciune Lamei
Versiunea extinsă
Conform învățăturilor lui Ken Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin,
Geshe Michael și alți profesori
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 11

 

 

 

Nu este oare o contradicție între a-l mulțumi pe Lordul morții și acceptarea faptului că putem muri în orice moment?   De ce îl imaginăm pe Lordul morții ca pe ceva înspăimântător și negativ?

În imaginea Roții Vieții există o inscripție cu spusele lui Buddha: „Dacă mergi pe calea mea nu trebuie să mori”. Este adevărat că înainte de a face această practică, fiecare dintre noi ar trebui să moară. Dar aceasta nu este o hotărâre a providenței. Ni se pare că suntem în Samsara, că suntem cu toții în roata vieții și a morții, în brațele Lordului morții, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie așa.

Nenumărate ființe au plecat deja din Samsara și au ajuns la iluminare, au devenit Buddha. Nu există nici un motiv ca noi să continuăm să suferim. Cu toții am trecut prin moarte de o infinitate de ori și ne temem de ea pentru că ne amintim de groaza morții.

Conform spuselor lui Buddha, șansele noastre de a ieși din suferință sunt foarte mici, pentru că avem multă karma negativă pe care am acumulat-o de-a lungul timpului. Iar karma nu dispare de una singură. Aceasta este una dintre legile karmice: karma nu se șterge de la sine. Nu știm ce fel de karma ne va arunca în următoarea încarnare, când vine momentul morții. În condițiile obișnuite în care ne aflăm, nu avem nici un control asupra ei. Numai dacă suntem practicanți avansați. Deci trebuie să învățăm foarte mult. Inocența noastră în această chestiune este mare și tragică. Este fatală.

Scopul etapei Pung de este purificarea rămășițelor karmice, cu alte cuvinte, semințele rămase după ce am curățat majoritatea lor, semințele mai delicate. Există patru tipuri de rezultate atunci când karma rodește:

  • rezultatul este similar cauzei
  • rezultatul afectează mediul pe care îl experimentăm, lumea din jurul nostru.
  • rezultatul este locul în care vom fi în următoarea viață.
  • rezultatul este intensificarea tendinței de a continua să facem aceleași lucruri.

După cum ați văzut, în meditația pe care am făcut-o am eliminat marea majoritate a semințelor. Atunci când împingem materia urâtă și lipicioasă în jos, trebuie să o împingem cu toată puterea, ca o naștere grea. În a doua etapă curățăm resturile rămase. Pe ele le împingem în sus și le scoatem prin orificiul din creștetul capului. În contact cu nectarul Lamei ele se evaporă. În cea de a treia etapă, curățăm semințele mai subtile – acele tendințe de a continua să facem aceleași lucruri negative, care au rămas în inima noastră. Ele de asemenea se evaporă la contactul cu nectarul.

Așa că am spus există trei tipuri de vizualizări pe care le facem în meditație. Și veți vedea diferite clasificări în diferite locuri. Meditația pe care am făcut-o a fost primul tip –Ma dak tru– a purifica ceea ce nu este pur, format din trei părți:

  1. Mar ‘n de, a împinge în jos.
  2. Yar ‘n de, a împinge în sus.
  3. Pung de, purificarea rămășițelor din inimă.

Această meditație este o pregătire pentru o practică mai avansată. După ce ne-am curățat, stăm pe vajra dublă.

Vom continua acum cu următoarele două tipuri: Mi she sel și Ngu drub drub.

  • She înseamnă a ști sau a cunoaște.
  • Mi she înseamnă lipsa de cunoaștere / necunoașterea / a nu ști.
  • Sel înseamnă a elimina.

Cu alte cuvinte: a elimina lipsa de cunoaștere sau eliminarea necunoașterii sau a adăuga cunoașterea.

  • Ngu drub înseamnă siddhis. Siddhis este numele în limba sanscrită pentru puterile paranormale. Vom vorbi mai târziu despre diferitele tipuri de astfel de siddhis. Cuvântul drub înseamnă a realiza/a dobândi.

Cu alte cuvinte: a dobândi forțe paranormale.

În fiecare dintre aceste părți există o serie întreagă de vizualizări. Vom face patru din cele șapte care sunt aici. Atunci când veți practica, le veți putea permuta și combina între ele cum vreți.

Vom vorbi despre Mi she sel.

Ordinea în care practicăm este de a spune primul verset de după cadrul de mai sus [de pe pagina anterioară], care este versetul de purificare și numai după aceea se trece la Mi she sel  care este în acest cadru. Acesta este ordinea în care se practică și spunem această rugăciune. Lama Dvora Hla spunea că aceasta este versiunea predată de Ken Rinpoche. Ken Rinpoche nu a predat inițial, nici ce scrie în cadru și nici cele două versete de după el. La început, el a predat versiunea scurtă și doar mai târziu le-a adăugat. Ken Rinpoche nu a predat totul. O parte din ea intră în Tantra. Nici în cartea pe care a scris-o, această parte nu apare, deoarece a redactat-o înainte de a adăuga aceste rânduri.

Vom merge acum la rândurile scrise din cadru.

De aș putea să-mi dezvolt înțelepciunea învățării, reflecția și meditația…”.

În aceasta rând ne îndreptăm spre Lama care se află pe creștetul capului nostru și îi cerem să ne ajute să dobândim înțelepciunea. Nu avem suficientă înțelepciune și îl rugăm pe Lama să ne intensifice înțelepciunea. Îl rugăm să ne ajute să ne întărim puțina înțelepciune pe care am dobândit-o ici și acolo. Toate aceste rugăminți plantează semințe.

Dacă vă mai amintiți, am spus despre însuși Je Tsongkapa că și-a petrecut jumătate din viață în rugăciuni, după ce ajunsese deja un mare înțelept, renumit pentru cunoașterea lui vastă. Manjushri i-a spus: “Lasă totul și mergi în retreat!”. Și el asta a făcut.

Peștera în care a făcut retreat se află lângă schitul Keutsang. Acesta poate fi vizitat, iar acolo se află o piatră în care s-a imprimat piciorul lui Je Tsongkapa, datorită miilor de prosternări pe care le-a făcut. Jumătate din viața sa, el s-a prosternat, s-a rugat să ajungă la conștientizări profunde și să primească înțelepciunea. Acestea plantează semințele pentru dobândirea conștientizărilor.

Deci, toate acestea constituie rugămintea adresată Lamei pentru dobândirea conștientizărilor. Când semințele plantate vor germina, rezultatul va fi conștientizările la care vom ajunge. Dacă nu ne rugăm, ele nu vor veni. Deci, în primul rând, cerem înțelepciunea învățăturilor, reflecția și meditația.

Există trei niveluri de înțelepciune:

  1. Primul nivel este înțelepciunea învățării – Venim să ascultăm învățătura, citim cărți, facem temele. Acesta este primul nivel în care suntem expuși cunoașterii / înțelepciunii. Este nivelul în care dobândim cunoașterea prin învățare.

Avem nevoie să învățăm mult, deoarece în aceste cursuri se discută despre subiecte dificile, care ne sunt străine, cum ar fi:

  • înțelegerea vacuității,
  • concepția asupra lumii, total contrară condiționărilor culturale în care am crescut.
  • concepția asupra karmei și a vacuității, principiul cauzalității, a relației dintre cauză și efect.

Pentru a înțelege și a asimila toată această cunoaștere avem nevoie de mii de ore de studiu.

Deci, prima parte a rugăminții adresate Lamei este dobândirea înțelepciunii prin învățare și a avea karma să întâlnim învățători, pentru a putea:

  • studia cu ei,
  • de a fi interesați de ceea ce spun ei,
  • și să facem ceea ce ne spun ei.
  1. Cel de-al doilea nivel de înțelepciune, care se bazează pe primul, este nivelul de reflecție – Sam în limba tibetană. Sam înseamnă gând sau reflecție. La acest nivel începem să comparăm, să verificăm, să contemplăm asupra lucrurilor pe care le-am auzit, le-am învățat, am citit. Verificăm dacă le-am înțeles, dacă avem îndoieli asupra lor, dacă funcționează pentru noi.

Într-o lecție trecută am vorbit despre trei tipuri de meditație: Shargom este meditația revizuirii, Chegommeditația analitică și Jokgommeditația de fixare. Acestea se potrivesc puțin cu cele trei niveluri de înțelepciune. Nivelul de reflecție corespunde lui Chegommeditația analitică. După cum ați văzut, cea mai mare parte a meditațiilor din temele acestor cursuri sunt meditații analitice. Ea este meditația pe care o facem în liniște, pe perna de meditație și în care ne concentrăm asupra unei anumite probleme, ne gândim la ea. Nu fugim de gânduri. Dimpotrivă, direcționăm mintea spre un anumit subiect sau spre o anume idee care a fost prezentată în studiu.

Deci, căutăm să dobândim înțelepciunea reflecției. Scopul acestei înțelepciuni sau a lui Chegom – a meditației analitice –  este de a aprofunda înțelegerea lucrurilor pe care le-am auzit. Dacă la primul nivel am fost pasivi: am auzit, la al doilea nivel începem să investigăm în mod activ, [începem] să analizăm învățătura auzită. Deci, al doilea nivel de înțelepciune este cu mult mai profund decât primul și este, de asemenea, un nivel mult mai profund de convingere.

Acest nivel este absolut esențial, pentru că avem nevoie de convingere înainte de a începe practica profundă. Trebuie să fim convinși că aceste lucruri funcționează, că au o logică, că au sens și sunt valoroase pentru noi. Nimeni nu va începe să practice înainte de a avea suficientă convingere. Deoarece în Samsara există mereu lucruri mult mai ușor de făcut. Deci, pentru a începe să practicăm cu seriozitate, va trebui să depunem eforturi pentru a ne elimina îndoielile. Iar asta o vom face folosindu-ne de Chegom, de a reflecta iar și iar asupra învățăturilor.

  1. Cel mai înalt nivel de înțelepciune, corespunde meditației Jokgommeditația de fixare. Acest tip de meditație ne duce la experiențe interioare, la emoții sau la conștientizări profunde. Conștientizările care vin din Chegom, au o valoare imensă, dar nu sunt destul de adânci. Cu alte cuvinte, putem conștientiza ceva pe moment, dar îl uităm repede. Nu este ceva care să ne stimuleze comportamentul în mod consecvent. Poate, pe ici și colo. Influența ei este încă tranzitorie, nu este destul de profundă. Schimbarea nu este încă radicală.

Pentru a se produce schimbări este nevoie să ne fixăm pe conștientizările dobândite prin Chegom și Jokgom, să le asimilăm în conștiința noastră. Deci, acesta este un nivel mult mai profund de înțelepciune, mai ales dacă aplicăm toate acestea prin înțelepciunea vacuității, astfel încât să ajungem la percepția ei, care este scopul nostru în esență.

Deci, mai întâi trebuie să învățăm mult despre vacuitate, despre karma, despre concepția asupra lumii, [trebuie] să ne dezvoltăm meditația, pacea meditativă, pentru a ajunge la claritatea minții, la calmul minții care sunt atât de necesare pentru a percepe vacuitatea în mod direct.

Acest lucru se va petrece numai după o practică foarte intensă de meditație. El nu se va întâmpla dacă nu suntem convinși suficient. Convingerea va veni din Chegom ‒ înțelepciunea reflecției. Iar înțelepciunea reflecției nu poate veni fără dobândirea înțelepciunii din lecțiile studiate înainte.

Deci, îi cerem Lamei să ne consolideze aceste trei niveluri de înțelepciune.

În continuare vom atașa acest rând în meditația noastră.

Încercați să profitați de acest retreat pentru a verifica care este poziția cea mai confortabilă de a sta în meditație pentru mult timp. Este bine să încercați perne diferite care nu sunt nici prea dure, dar nici prea moi. Există perne umplute cu coji de hrișcă, care se potrivesc corpului. Înălțimea ei [pernei] trebuie să fie potrivită. Cei care nu au nevoie de pernă sunt binecuvântați. Este bine să facem yoga pentru o mai bună deschidere a pelvisului.

 

Meditația:  dobândirea înțelepciunii învățării, reflecția și meditația

Așezați-vă cât mai confortabil și închideți ochii.

Concentrați-vă asupra respirației.

În această meditație ne vom concentra pe perfecțiunea moralității.

În prima etapă îl invităm pe Lama.

Lama va veni sub înfățișarea lui Je Tsongkapa, sau în forma Lamei voastre, în cazul în care aveți un Lama sau a învățătorului vostru pe care îl prețuiți și vă influențează foarte mult.

Oricum, Je Tsongkapa îi reprezintă pe toți învățătorii voștri. Deci, alegeți cum vreți.

Este important să faceți ca figura să fie divină și nu pământească.

Lama este tânăr și frumos. Frumusețea, înțelepciunea și iubirea lui sunt desăvârșite.

Concentrați-vă pe calitățile sublime ale Lamei, pe iubirea lui profundă și necondiționată față de toate făpturile în general și în special pentru voi. Concentrați-vă pe înțelepciunea lui profundă, care știe exact de ce aveți nevoie și pe abilitatea lui de a vă ajuta în funcție de necesitățile pe care le aveți. Fără nici cea mai mică greșeală.

Oferiți-i ofrandă. Ea poate fi practica voastră. Vedeți cât este de bucuros să primească ofranda voastră. Orice dar pe care-l oferiți Lamei, îi dă fiori de plăcere. Observați câtă plăcere îi face darul vostru.

Dacă aveți ceva pe conștiință în acest moment, poate un gând necurat care v-a venit acum, sau poate în pauză. Dacă ați vorbit când nu trebuia să vorbiți, atunci acesta este un lucru pe care ar trebui să-l regretați.

Gândiți-vă la ceva minunat pe care l-ați făcut în ultimele ore, fie cu gândul sau fapta, și bucurați-vă de el.

Îndreptați-vă spre Lama dinaintea voastră și cereți-i să vă ajute în această practică, practica Ganden Hla Gyema care are puterea de a vă purifica de toate impuritățile și să vă confere toată înțelepciunea și realizările spirituale de care aveți nevoie.

Desigur că Lama de-abia așteptă invitația voastră.

El vine, se ridică în aer și se așază deasupra creștetului capului vostru.

Și acum ne vom concentra pe perfecțiunea moralității. Gândiți-vă la lucrurile pe care le-ați făcut, spus sau gândit, care credeți că sunt contrare moralității: poate ați luat ceva fără permisiune, poate ați condus fără a fi atenți la siguranța circulației sau a trecătorilor, poate ați mințit…

Poate ați râvnit la bunul altuia…

Poate ați bârfit pe cineva sau ați disprețuit pe cineva sau ați criticat pe cineva…

Toate aceste lucruri lasă amprente în minte, care se întorc mai târziu asupra noastră, provocându-ne suferință. Deci, gândiți-vă la aceste lucruri și în special la cele pe care le faceți foarte des. Poate vorbiți dur/urât sau poate dezbinați. Poate că vă petreceți timpul aiurea și fără sens. Gândiți-vă la diversele aspecte ale încălcării legilor morale.

Vedeți toate aceste fraude morale sub formă de materie neagră în corpul vostru. Murdăria este răspândită peste tot în corpul vostru.

Rugați-l pe Lama să vă ajute să vă curățați de această murdărie.

Ca urmare a rugăminți voastre, din inima Lamei începe să curgă nectarul în cele cinci culori ale curcubeului: alb, galben, roșu, verde și albastru. El pătrunde în corpul vostru prin creștetul capului și începe să împingă toată mizeria în jos. Dacă vă este greu să vizualizați prea multe culori, puteți să folosiți lumina albă. Toate comentariile maeștrilor spun că este în regulă.

Vizualizați așa cum am făcut mai devreme. Lordul morții stă sub voi, absorbind toată murdăria care ia forma unor vietăți dezgustătoare, de obicei negre.

Începeți să rostiți și mantra la această vizualizare. Faceți acum mar’-n-de cu mantra, câteva minute.

Dacă mintea a fost distrasă, reveniți din nou la vizualizare și la mantra.

Terminați acum purificarea și apoi sigilați deschiderea de sub voi cu vajra dublă sau dubla dorje.

Începeți acum purificarea în sus.

Nectarul continuă să vină din inima sfântă a Lamei. Nectarul este o expresie a înțelepciunii, a iubirii și a iluminării lui. Acest nectar vă umple de jos în sus. Și toate reziduurile care au rămas după curățarea en-gros, plutesc încet în sus. Totul iese afară prin creștetul capului vostru.

Faceți acest lucru cu mantra, dacă puteți.

Dacă vă este greu să vizualizați împreună cu mantra, faceți-le alternativ: când una, când alta.

Terminați acum purificarea și rugați-l din nou pe Lama să vă ajute la îndepărtarea rămășițelor faptelor de încălcare a moralității.

Din nou, nectarul în cele cinci culori ale curcubeului curge din inima Lamei și îndepărtează din inima voastră rămășițele încălcărilor morale.

Încheiați acest proces.

Uitați-vă la corpul vostru cât este de curat. Toată karma negativă și resturile ei au fost eliminate. Simțiți-vă că sunteți puri.

Acum vom merge în extrema cealaltă. Gândiți-vă la câteva cazuri specifice în care v-ați comportat perfect în conformitate cu etica morală, în vorbă, faptă și gând. Găsiți câteva exemple, poate din ultimele zile, și bucurați-vă de ele.

Continuați să rostiți mantra.

Vom trece acum la Mi she sel, adică la rugămintea adresată Lamei de a primi cele trei niveluri de înțelepciune.

Rugați-l pe Lama: ”De aș putea să-mi dezvolt înțelepciunea învățării, reflecția și meditația”.  Priviți-l pe Lama cum răspunde cu bucurie.

Nectarul curge din nou din inima Lamei, dar de data aceasta el este de culoare aurie.

El începe să pătrundă în corpul vostru curat, pur și clar. Fiecare picătură de nectar care intră în voi acum este ca o sferă aurie. În fiecare sferă există o flacără ca cea a lumânării sau ca a lămpii de unt folosită de tibetani. Flacăra este aurie. Ea simbolizează lumina înțelepciunii voastre. Atunci când ea va spori și se va aprofunda, veți deveni lumină pentru alții și îi veți putea îndruma.

Imaginați-vă cum Je Tsongkapa vă conferă tot mai multă cunoaștere, înțelepciune și capacitatea de a practica perfecțiunea moralității.

Pe da altă parte, înțelegeți mai profund semnificația păstrării moralității, a importanței ei și ce anume înseamnă să vă comportați moral.

În timp ce lumina aurie vă umple corpul, lumina formată din sferele aurii ce au în interior flacăra aurie, amintiți-vă de înțelegerea actuală pe care o aveți asupra perfecțiunii moralității, de semnificația învățăturii pe care ați primit-o, de diferitele niveluri de moralitate, de rolul lor, de interacțiunea dintre ele, de impactul pe care îl au în viața voastră și așa mai departe.

Gândiți-vă la diferitele stadii de înțelegere: la nivel de învățare, la nivel de asimilare, de reflecție, la nivelul a cine sunteți.

Încercați să faceți toate aste împreună cu mantra.

Lama vă trimite tot timpul nectarul auriu. Cu cât corpul vostru se umple mai mult cu nectar, cu atât înțelegerea, înțelepciunea și cunoașterea voastră asupra perfecțiunii moralității se va intensifica. Veți deveni din ce în ce mai puri și mai strălucitori ca rezultat al acestei înțelepciuni.

Lumina voastră se intensifică. Toată această lumină vine în voi și vă luminează din interior. Ca rezultat, ajungeți la niveluri din ce în ce mai ridicate ale perfecțiunii moralității. Sunteți acum capabili să vă păstrați moralitatea.

Poate că acum puteți face față încercărilor pe care înainte nu le-ați fi putut depăși.

Poate că luați deciziile corecte în situații care înainte erau dificile sau confuze pentru voi.

Încet, încet, deveniți o figură exemplară în integritatea ei și în standardele morale ridicate și a capacității ei de a-i ajuta pe ceilalți.

Poate chiar să şi urcați la următorul nivel de jurăminte.

Îndreptați-vă din nou spre Lama de deasupra creștetului vostru. Mulțumiți-i pentru generozitatea lui extraordinară. Cereți-i să vină la voi. El vine, se așază în inima voastră și vă umple de lumină.

Dedicați karma pe care ați acumulat-o în această practică, iluminării voastre și iluminării tuturor ființelor, și trimiteți lumina.

Deschideți încet ochii.

——————————–

În această meditație am făcut patru vizualizări: Mar ‘n de,  Yar ‘n de, Pung de și prima vizualizare din lista Mi she sel. Vom adăuga încă trei. Deci, în total, veți avea șapte, ceea ce este foarte mult, pentru că meditația se face pe fiecare perfecțiune și se intră în diferite niveluri.

Toate aceste meditații funcționează pentru că plantați semințe. Am vorbit despre semințele bune de orez care sunt plantate în sol bun. Dacă intenția voastră este pură și practicați bine, semințele trebuie să germineze când le vine timpul. De acea este important să faceți practica cu motivație curată.

Ultima vizualizare pe care am făcut-o cu sferele care au în interior flacăra aurie este luată din Tantra, prima Tantra ce aparține Kangyur-ului tibetan numită ”Manjushrinamasamgiti“. Aceasta este tantra în care se repetă mereu numele lui Manjushri. Cu cât veți face mai mult această vizualizare, cu atât plantați mai multe semințele de dobândire a înțelepciunii și de creștere a ei.

Există detalii despre diferite forme de înțelepciune, pe care nu le vom face. De exemplu, înțelepciunea de a fi mai agili, de a cunoaște Scripturile, și altele. Ele nu sunt întotdeauna cunoscute. Ele apar într-un comentariu a lui Pabongka Rinpoche.

 

 

 

Guru Yoga – Lecția 10

Seminar meditația: Guru Yoga
དགའ་ལྡན་ལྷ་བརྒྱ་མ།

Ganden Hla Gyema

Mii de îngeri din paradisul cerului – rugăciune Lamei
Versiunea extinsă
Conform învățăturilor lui Ken Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin,
Geshe Michael și alți profesori
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 10

 

 

În meditația anterioară am făcut perfecțiunea generozității și apoi v-am lăsat să treceți singuri și prin celelalte perfecțiuni. Nu trebuie să vă grăbiți și să treceți prin toate perfecțiunile într-un sfert de oră. Trebuie să treceți încet peste fiecare și să purificați, lucru care poate să dureze chiar și luni de zile.

Iată ce spunea Ken Rinpoche despre asta:

Poate credeți că totul este doar imaginația din mintea voastră și că, de fapt, nimic nu se schimbă. Poate credeți că este inutil și că nu face schimbări în voi…”.

Dar el spune:

Nu este așa. Uneori plantăm boabe bune de orez pe un câmp bun, dar germenele nu răsare imediat. După plantare, există și alți factori implicați înainte ca germenele să poată ieși. Spre deosebire de boabele de orez, cauzele și consecințele care sunt produse aici, sunt cauze și consecințe supreme. Și datorită faptului că ele sunt supreme, adică de cea mai mare importanță spirituală, le este mult mai greu să se formeze în conștiința noastră.

Dar dacă ne gândim la ele, practicăm și medităm, atunci când va veni timpul, câmpul bun al conștiinței noastre va fi purificat, va fi imaculat. Iar în acest câmp vom planta semințele pentru a realiza atotcunoașterea, compasiunea și abilitățile lui Buddha. Deci, în practica noastră ne obișnuim să avem tendința de a realiza acest lucru în conștiința noastră. Facem asta o dată și încă odată și încă o dată, până ce în cele din urmă se acumulează din ce în ce mai mult și devine din ce în ce mai mare și mai mare și mai mare și va veni o zi când ceva va rodi.”

Ken Rinpoche îl citează pe maestrul Dharmakirti, din textele sale de logică. Maestrul Dharmakirti spunea:

Dacă toate cauzele necesare sunt prezente, atunci nu trebuie să îți faci griji cu privire la rezultat, el va veni neapărat. Tu trebuie doar să te asiguri că toți factorii există. Rezultatul trebuie să vină, pentru că aceasta este natura lucrurilor. Dacă toți factorii sunt grupați împreună, rezultatele vor veni. Aceasta este trăsătura cauzei și efectului.”

Ken Rinpoche mai spunea:

„Ar trebui să ne referim la această meditație principală pe care am făcut-o, exact în acest fel. Și dacă vom realiza pe cele trei ‒ înțelepciunea, compasiunea și abilitatea lui Buddha, ce apar în mantra ca Chenrezik, Manjushri și Vajrapani sau Vajradhara ‒ aceste semințe, sunt foarte, foarte greu de păstrat.”

Ken Rinpoche continuă:

„Este foarte greu pentru noi să păstrăm aceste semințe fără a le strica. Ne este greu să le stabilizăm în conștiința noastră. Ne este greu de a le intensifica în conștiința noastră, datorită afecțiunilor mentale pe care le avem. Acestea sunt semințele supreme, foarte pure și foarte greu de obținut. Avem rădăcini puternice de ignoranță, de ură, de dorință, de îndoială, de mândrie, concepție greșită și multe, multe, multe alte afecțiuni…”.

Pe scurt, el ne spune:

„Nu vă pierdeți speranța dacă meditați o zi și nu se va întâmpla nimic. Este nevoie de multă muncă, pentru că avem multe obstacole de depășit”.

El spune:

„Dacă v-aș ruga să-mi promiteți ca din acest moment și până mâine să nu vă supărați nici măcar pentru o clipă, vă va fi greu să vă țineți promisiunea.

Pentru că dacă se întâmplă ceva și vor apărea toate motivele, mânia se va ridica imediat în mintea voastră. Pentru că sunteți atât de obișnuiți cu această gândire greșită. De parcă supărarea ar fi cel mare prieten al nostru. De ce? Pentru că suntem obișnuiți să medităm asupra mâniei, ignoranței și asupra urii. Ne petrecem timpul meditând asupra acestor lucruri, le verificăm și ni le imaginăm”. Sigur că veți spune „Nu se poate, eu nu meditez asupra mâniei!”. Ken Rinpoche răspunde la cum medităm asupra mâniei, a ignoranței și a mândriei: „Verificați și veți vedea cum se întâmplă!”.

„Atunci când mergem să medităm asupra unui obiect, un obiect pozitiv, mai întâi primim îndrumările necesare și numai apoi vom începe să căutăm obiectul. Vom începe să-l vizualizăm, după care mintea va rămâne pe acest obiect și-l va menține stabil mult timp în conștiința noastră”.

Ken Rinpoche spune:

„Exact asta facem și cu furia: o ținem în noi din ce în ce mai mult și din ce în ce mai puternic”.

El spune:

„Să presupunem că avem un dușman și că ne-am certat cu el astăzi și ne-am înfuriat. După ce ne-am certat, începem să ne gândim la tot ce s-a întâmplat în această dispută și la ce ne-a provocat furia. Apoi începem să ne aducem aminte că și anul trecut mi-a făcut asta, iar luna trecută mi-a spus asta și asta… Mi-a distrus reputația, mi-a distrus sănătatea, mi-a păgubit bunurile! Continuăm să ne gândim la asta iar și iar. Aceasta este meditația. Verificăm amănunțit punct cu punct, iar și iar. Este Chegom. Și apoi ne gândim la toate motivele justificate și întemeiate pe care le-am avut ca să ne supărăm”. 

„Odată ce începem să ne gândim la toate motivele pe care le avem să ne supărăm pe această persoană, supărarea noastră se amplifică. Acesta este modul în care ne mărim supărarea”. El spune: „Aceasta este meditația de dezvoltare a supărării în conștiința noastră”.

„Opusul supărării este răbdarea. Dacă cineva vă întreabă ce faceți, îi veți spune că meditați asupra răbdării. Dacă cineva vă întreabă și cum faceți chestia asta? Spuneți: Ne gândim la toate beneficiile meditației asupra răbdării și la toate pagubele pe care le face supărarea, și așa mai departe…”.

Deci, cum medităm pe răbdare? Pe scurt, el ne spune:

„Același lucru. Ne gândim mereu la aceleași lucruri și astfel ne întărim răbdarea. Aceasta este o meditație bună. Dacă înainte subiectul meditației a fost negativ ‒supărarea‒, subiectul acum este unul pozitiv ‒răbdarea‒. Procesul este același, adică revenim în mintea noastră iar și iar asupra aceluiași subiect și îl întărim. Aici furia, și aici răbdarea”.

El spune:

„Avem o mulțime de afecțiuni mentale, dar când apare furia în conștiința noastră, ea este ca focul. Și ce face focul? El arde alte obiecte. Aceasta este definiția focului:  focul este ceva fierbinte și arde. Aceasta este definiția ce stă scrisă în cărțile de logică. Supărarea este ca focul. Când ea apare în conștiința noastră, va arde toate calitățile noastre bune. Atunci când o persoană devine supărăcios/țâfnos în atitudinea lui, în vorba lui, motivația lui, totul va fi rău. De aceea avem atât de multe afecțiuni mentale, iar puterea lor distruge semințele bune pe care le avem. Atunci, cum vom putea păstra puținele semințe bune pe care am reușit să le plantăm ici și colo? Cum le putem proteja? Cum le putem feri, dacă noi le distrugem tot timpul cu supărarea noastră și cu toate celelalte afecțiuni mentale? Avem nevoie de «îndrumare». «Îndrumarea» este de a depozita aceste semințe în bancă”.

„Dacă avem astăzi o sută de dolari și îi ținem în buzunar, am putea să-i pierdem. Dar dacă îi punem în bancă, ei nu se vor pierde niciodată. La fel și cu semințele, dacă am strâns ceva semințe bune, o faptă bună, trebuie să o punem în bancă. Ce este această bancă? Această bancă este marele tezaur al binefacerilor care produce iluminarea. Depunem binefacerea pe care am acumulat-o în cantitatea generală de binefaceri care produc iluminarea. Asta înseamnă că acea binefacere pe care am acumulat-o, având atitudinea unui Bodhisattva, motivația unui Bodhisattva, [acea binefacere] ne va aduce rezultatul iluminării, iar atunci când o și dedicăm, ea va deveni cauza iluminării. Dacă transformăm binefacerea în cauza iluminării, atunci ea nu se va pierde!”.

Ken Rinpoche ne aduce un citat din sutra lui Buddha – Lodro gyatso chupay do:

„Să presupunem că avem un vas cu apă sfântă, pe care îl păstrăm în camera timp de un an. Apa ori se va evapora, ori se va vărsa. Dar dacă vom turna acea apă în ocean, ea nu se va pierde, decât dacă oceanul va dispărea. Va rămâne acolo până la sfârșit de eră”.

La fel se va petrece și cu binefacerea acumulată. Dacă o transformăm într-o cauză a iluminării, ea nu se va pierde. În loc să o cheltuim, o vom dedica iluminării noastre.

Maestrul Shantideva scrie, de asemenea, în cartea sa “Ghidul de viață a unui Bodhisattva”:

Toate celelalte merite ca planta musa sunt,
După ce dă roade, se veștejesc și cad.
Numai dorința de iluminare este un copac peren
Ce înflorește și dă fructe permanent,
Și mai mult de atât ‒ el crește neîncetat.

Cu alte cuvinte, el ne spune: “Așa sunt majoritatea binefacerilor noastre, dau fructul și s-au terminat. Ce am plantat, am cules. Nu ne putem aștepta ca ele să mai dea și un alt rezultat”. S-a terminat. El ne spune: “Dar acele binefaceri pe care le-am transformat în cauza iluminării, ele nu se vor micșora, ci vor continua să se dezvolte neîncetat“.

Pe scurt, el spune: “Există o mare diferență între o binefacere obișnuită și una care conduce spre iluminare. De aceea binefacerile Dharma Mahayana, faptele pe care le facem cu motivația Bodhicittei, sunt mult mai puternice și cu mult mai sfinte“. Același lucru ni-l spune și Ken Rinpoche.

Există un motiv pentru care îl așezăm pe Lama deasupra creștetului capului nostru. După cum știm, prezentatoarele de modă învață să meargă cu spatele drept, ca și când ar ține o carte pe cap și merg în așa fel ca aceasta să nu cadă. La fel și noi, trebuie să învățăm să stăm cu spatele drept, astfel încât canalul nostru principal să fie deschis, permițând energiilor să curgă în mod corespunzător. De aceea dacă Lama stă pe cap, atunci nu-l putem pierde. Trebuie să stăm drept. Deci, acesta este motivul pentru care îl punem pe Lama deasupra capului nostru.

După cum am mai spus, este important să-l considerăm pe Lama ca fiind un Buddha și nu doar o persoană normală. El sau ea trebuie să fie o ființă iluminată, pentru ca tot ceea ce facem, să se transforme în acest lucru.

Nectarul pe care îl folosim în cele cinci culori ale curcubeului, culorile corpului angelic, dacă provine dintr-o entitate sfântă, va transforma tot ceea ce facem în meditație în factori ai iluminării. Deci, trebuie să aveți răbdare. Sunt multe de făcut și de purificat. Lucrurile nu se întâmplă într-o singură zi. Dacă aveți karma și dorința să faceți toate aceste lucruri pe care le învățați aici, într-un retreat de o lună, chiar și două, ar fi extraordinar. Ați putea purifica mult.

În continuare vom face a doua parte a meditației.

Voi repeta pe scurt prima parte a meditației. Am încheiat meditația în faza în care Lordul morții este satisfăcut pentru că l-am hrănit cu toate vietățile dezgustătoare și ne lasă în pace, iar pământul s-a închis sub noi. Deasupra acestui loc vom pune Vajra dublă, formată din două vajre. Vajra înseamnă diamant. Deci, două diamante încrucișate. El este un simbol foarte sfânt. El închide locul de sub noi. Stăm între două obiecte sfinte, una sub noi și alta deasupra noastră.

 

Meditația:   purificarea Karmei negative

Așezați-vă într-o poziție comodă. Spatele să fie drept.

Concentrați-vă pe respirație.

Invitați-l pe Lama să vină la voi.

Vedeți-l cum vine plutind din paradisul Tushita, din inima lui Maitreya, așezat pe perne de lotus și lumină albă.

El este o figură sfântă, perfectă, cu calități înalte, plin de înțelepciune și iubire.

Îndreptați-vă spre Lama dinaintea voastră și rugați-l să vă ajute să vă eliberați de obstacolele pe care le aveți spre fericirea perfectă a lui Buddha.

Lama răspunde cu bucurie chemării voastre, se micșorează, se ridică în aer și se așază ușor pe tronul pe care i l-ați pregătit pe creștetul capului vostru.

Și acum, concentrați-vă pe perfecțiunea răbdării. Gândiți-vă la comportamentul vostru, la vorba voastră, la atitudinea voastră, la gândirea voastră, care sunt contrare perfecțiunii răbdării.

Supărarea, nemulțumirile, obiecțiile, resentimentele, dușmăniile, răutățile, aversiunile pe care le aveți, criticile pe care le faceți, nu fac altceva decât să vă tulbure pacea sufletească și vă distrugă toate binefacerile voastre.

Încercați să fiți cât mai preciși. Aduceți-vă aminte de situații specifice care vă stârnesc supărarea sau critica. În special încercați să vă conectați la acest sentiment din inima voastră, la ce simțiți în corpul vostru, în inima voastră. Ce simțiți când aveți aversiune față de cineva sau ceva, sau criticați pe cineva sau o anume situație, sau când vă supărați pe cineva? Cum vă influențează toate acestea?

Imaginați-vă acum că toate aceste lucruri sunt ca o materie groasă, neagră și lipicioasă în corpul vostru. Această murdărie de care ați fi foarte fericiți să scăpați.  Îndreptați-vă spre Lama și cereți-i să vă ajute să vă îndepărtați toate afecțiunile mentale, toată această murdărie din corpul vostru, din conștiința voastră. Desigur că el este foarte fericit să vă ajute. El vă iubește enorm și dorește cu adevărat să vă ajute să scăpați de suferință.

Din inima lui sfântă, țâșnește nectarul în cele cinci culori ale curcubeului: alb, galben, verde, albastru și roșu. Acest nectar curge prin creștetul capului tău, în corpul vostru, împingând încet murdăria în jos. Acesta este Mar ‘n de. Toate necazurile și consecințele teribile pe care le lasă supărarea în urma ei în corpul și inima voastră. Nectarul le împinge pe toate spre partea inferioară a corpului.

Pământul se deschide sub voi. În hăul format, stă Lordul morții împreună cu confrații săi care vă așteaptă. Ei apar sub formă de monștri.

Nectarul plin de toate aceste murdării, care iau formă de vietăți dezgustătoare, este împins și scos prin deschiderile inferioare ale corpului. Lordul morții și confrații lui le primesc cu bucurie.

Folosiți-vă cinci minute de mantra, și în același timp continuați această vizualizare. Lăsați nectarul să vă curețe încet.

Amintiți-vă că mantra îl reprezintă pe Je Tsongkapa, pe Lama. Ea reprezintă înțelepciunea, iubirea necondiționată și abilitatea extraordinară a entității iluminate, de aceea ea are posibilitatea de a vă curăța.

Este bine să lăsați nectarul să alunece încet. Motivul este de a vă obișnui cu acest lucru, care mai târziu va avea o utilizare foarte importantă în Tantra.

Și acum că ați terminat de curățat, vedeți cum pământul se închide sub voi. Lordul morții este mulțumit și pleacă pe drumul lui. Locul în care pământul s-a închis este acum acoperit de vajra dublă. Și voi stați așezați pe această vajra. Nectarul continuă să curgă din Lama spre voi. Iar acum, vă veți umple cu acest nectar așa cum umplem o ceașcă.

A doua etapă se numește ‘Yar’ n ‘de.

De data aceasta, nectarul vă umple corpul de jos în sus. În cazul în care au rămas resturi de murdărie, care nu au fost curățate în Mar ‘n de, acum vom face Yar’n de – purificarea în sus. Reziduurile de materie neagră, care s-au lipit de laturile interioare ale corpului, sunt acum inundate de nectarul care vă umple.

Vă las acum câteva minute să curățați reziduurile. Când acestea ajung în creștetul capului, vor ieși afară prin orificiul creștetului de sub Lotusul pe care stă Lama. Între creștetul vostru și lotus există un spațiu mic. Reziduurile ies în acest spațiu, părăsind corpul, iar în contact cu nectarul Lamei, ele se evaporă. Faceți acum ‘Yar’ n ‘de, și purificați-vă de toate resturile.

De asemenea, este bine să faceți acest lucru foarte încet. Și nu uitați să vă țineți spatele drept.

Și acum vom încheia această etapă. Dacă corpul nu s-a umplut încă cu nectar, continuați să-l umpleți și lăsați toate resturile să meargă în sus.

Acum vom începe cea de-a treia etapă: Pung de. În voi pot încă exista semințe rămase în urma supărării voastre, semințe delicate care nu au fost curățate până acum. Imaginați-vă că acestea sunt semințe negre ce stau în inimile voastre. Cu toate că acum corpul vostru este curat, încă au mai rămas semințe delicate, mai subtile, reminiscențe care se află în inimile voastre. Deci, imaginați-le că ele sunt ca niște corpusculi negri în inima voastră.

Lama continuă să vă dea nectar. El ajunge în inima voastră și purifică tot ceea ce nu a fost curățat. Când nectarul atinge semințele negre, ele sunt pur și simplu purificate. Aceasta se numește Pung de.

Continuați cu mantra să purificați încă puțin. Goliți-vă de toate impuritățile rămase în inimile voastre.

Acum vom încheia și această parte. Este important ca atunci când terminați meditația să vă simțiți curați, să aveți sentimentul că sunteți purificați. Acum corpul vostru este curat. Mintea voastră este curată. Inima voastră este  pură.

Întoarceți-vă spre Lama de pe creștetul vostru care vă confirmă: “Cu adevărat ești pur!”.

Amintiți-vă acum de lucrurile pe care le-ați făcut, ați spus sau ați gândit, care au fost în perfectă concordanță cu perfecțiunea răbdării. Cazuri în care v-ați păstrat răbdarea și nu v-ați supărat sau enervat. Sau cazuri în care ați ajutat pe ceilalți să se relaxeze și să nu se supere. Sau poate s-a ivit un gând de supărare și nu v-ați lăsat pradă lui și ați reușit să vă mențineți echilibrul, să rămâneți cumpătați. Deci, amintiți-vă de ele.

Simțiți cum faptele bune vă umplu corpul de căldură. Și, ca urmare a acestor fapte pure, corpul vostru se purifică, mintea voastră se purifică și deveniți din ce în ce mai mult asemenea figurii sfinte de pe creștetul capului vostru.

Puteți continua cu mantra. Aceasta este mantra Lamei, a lui Je Tsongkapa de deasupra capului vostru. Ea este cea care vă conectează la calitățile lui sublime.

Acum, cereți-i Lamei să vină la voi. Vedeți-l cum vine și se așază în inimile voastre. Mulțumiți-i pentru ajutorul și binecuvântarea lui. Și dedicați-vă karma, iar apoi depuneți-o în banca iluminării.

Deschideți încet ochii.

—————————————

După pauză vom continua cu celelalte părți ale meditației. Vă voi spune încă câteva cuvinte înainte să luăm o pauză. Am spus mai înainte că îi mulțumim Lamei pentru binecuvântările pe care ni le dă. Ce înseamnă că Lama ne binecuvântează? De unde știm că primim binecuvântare de la Lama?

Ceea ce-l evidențiază pe Buddha este mintea lui sfântă, vorba și acțiunile lui sfinte. Puritatea minții, a vorbei și a acțiunilor lui are o forță extraordinară.

Rostirea mantrei, vizualizarea Lamei și mișcarea nectarului au aceste aspecte care vă permit să vă conectați la această minte iluminată. Drept urmare, mintea voastră va deveni treptat din ce în ce mai nobilă, mai clară, și din ce în ce mai puternică.

Deci, acesta este unul din modurile în care Lama ne binecuvântează. Binecuvântarea este similară semințelor. Semințele karmice nu dau niciodată rezultate în prezent. Atunci când medităm, în mintea noastră rămân amprente, iar în viitor, când le va veni timpul, vor da rezultate. Dar atunci când meditația este suficient de puternică, semințele vor germina și o schimbare va avea loc în felul în care acționăm în lume, în modul în care vorbim și în felul în care gândim. Mintea noastră va fi mult mai fericită, mult mai puternică și capabilă să ajute, știind ce să facă și cum să-i ajute pe ceilalți. Acesta este modul în care Lama ne binecuvântează. Această binecuvântare se exprimă prin conștientizările pe care le avem, și, treptat, ignoranța va dispare și va veni înțelepciunea și compasiunea.

Deci, timpul pe care-l petreceți în această practică este binecuvântat.

Guru Yoga – Lecția 9

Seminar meditația: Guru Yoga
དགའ་ལྡན་ལྷ་བརྒྱ་མ།

Ganden Hla Gyema

Mii de îngeri din paradisul cerului – rugăciune Lamei
Versiunea extinsă
Conform învățăturilor lui Ken Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin,
Geshe Michael și alți profesori
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 9

 

 

Se pune întrebarea: Cum se potrivește practica ”înlocuirii de sine cu ceilalți”, sau de a te pune în pielea altuia, cu practica Guru Yoga?

Răspunsul este că practica înlocuirii de sine cu celălalt este antidot la prețuirea de sine, care este efectul secundar al atașamentului de sine, fapt ce constituie un obstacol major în calea spre iluminare. Ca rezultat al acestui atașament de sine, trasăm o linie de delimitare care definește: „Acesta sunt eu, și ce este în afară, nu sunt eu!”. Această linie este cea care ne sufocă și ne ucide.

Am spus că atunci când cineva ajunge la iluminare, devine un Buddha, mintea devine inseparabilă de mintea tuturor Buddha. Separarea a dispărut. Motivul pentru care nu suntem în partea pură, ci în cea impură, este separarea pe care o facem.

Practica Guru Yoga ‒practica cu Lama‒ ne ajută să ștergem această linie. Este foarte greu să ștergem această linie, deoarece ignoranța noastră este adâncă și obiceiul de a delimita lucrurile este de asemenea adânc înrădăcinat. Trebuie să ne folosim de forțe mari; de puterea iluminării pentru a o șterge. Scopul practicii Guru yoga este să ne ajute să eliminăm această linie.

Practica Guru Yoga ne oferă instrumentele necesare pentru a realiza practica de înlocuire de sine cu celălalt. Această practică fără ajutorul Lamei este foarte slabă.

Întrebarea este: Care este motivul pentru care majoritatea lucrurilor pe care ni le imaginăm nu se materializează în viețile noastre, cum ar fi abundența materială?

Răspunsul este că nu avem înțelepciunea karmei și a vacuității. Nu e suficient să avem fantezii. Fantezia nu ne aduce nimic. Dacă ceea ce ne imaginăm este însoțit de o înțelegere a vacuității și dacă plantăm semințele potrivite, atunci rezultatele vor veni. Principalul factor în realizarea dorințelor noastre este înțelepciunea, înțelepciunea care înțelege vacuitatea.

Și totul depinde de Lama pentru a o înțelege.

 

Mar`n`de

Vom trece acum la esența practicii. Următorul verset este:

Datorită ofrandei mele exterioară, interioară și secretă
Din inima sfântă a Lamei mele izbucnesc raze albe de lumină,
Prin creștetul capului pătrund și se topesc în mine.
Lumina albă curge prin mine și aduce cu ea
Nectar alb, ca laptele
Ce mă curăță de orice boală, orice lucru ce dăunează, orice pată, orice obstacol
Și îmi lasă corpul curat și sclipitor ca un cristal.

Aceasta este practica purificării. Acesta este modul în care ne ajutăm de Lama, de binefacerea Lamei și de iluminarea Lamei pentru a ne purifica de ceea ce ne împiedică să devenim iluminați.

Numele tibetan al acestei practici este:  Ma dak Tru.

Tru         ‒ înseamnă a spăla, a curăța sau a purifica.
Ma          ‒ este un cuvânt de negare.
Dak        ‒ înseamnă pur.
Ma dakimpur.

    Cu alte cuvinte înseamnă a purifica ceea ce nu este pur.

Practica Ma dak tru are trei părți. Prima parte are alte trei părți

1a.Prima parte se numește Mar ‘n de.
1b.A doua se numește Yar ‘n de .
1c. A treia se numește Pung de.

    A doua și a treia parte a lui Ma dak tru sunt:

2.A doua este numită Mi she sel.
3.A treia este Ngu drub drub.

Dacă am terminat această practică înseamnă că am purificat tot ce nu este curat și suntem puri ‒ am ajuns la iluminare.

După cum vă puteți imagina, avem multă muncă de făcut. Această practică este foarte frumoasă și formată din părțile pe care le-am numit mai sus.

 

Mar`n`de,  Yar`n`de,  Pung de,  Mi she sel,  Ngo drub drub

Ngo drub drub – este foarte lung. Are multe părți. Majoritatea marilor Lama abia le predă. Ken Rinpoche a predat două din șapte. Cincisprezece ani mai târziu, el a predat și restul de părți unui grup de oameni. Majoritatea oamenilor nici nu știu că există alte părți, cu excepția celor două.

Mar’n’de și Yar`n’de ‒ sunt primele două părți, cele mai importante și cele mai cunoscute ale practicii Ma dak tru. Toți o cunosc.

Cuvântul De vine din Drenbu.  Drenbu este un cuvânt rar și are semnificația de cioban care își mână de la spate turma de oi.

Mar ‒ înseamnă în jos și Yar ‒ înseamnă în sus, cu alte cuvinte a împinge în jos și împinge în sus. Atunci când am generat cercul de protecție am făcut o versiune scurtă a lui Mar’n’de. În continuare vom face versiunea lui completă.

Predarea acestor lucruri este întotdeauna o provocare pentru un profesor, deoarece el trebuie să facă un echilibru între a da suficient de multe vizualizări practicantului, astfel încât să nu se plictisească făcând aceeași vizualizare, și a da mai puține vizualizări pentru ca practicantul să meargă în profunzime și să beneficieze de binecuvântările lor.

 

Meditația:   Purificarea karmei negative

Așezați-vă într-o poziție cât mai confortabilă.

De acum înainte toate meditațiile vor fi însoțite de mantra. Deci este bine să le aveți la îndemână. Când voi termina de vorbit, atunci vom începe cu mala, mantra și vizualizarea. Vedeți dacă puteți să le faceți pe amândouă împreună. Vă voi da timp să vă obișnuiți cu vizualizarea și apoi vom adăuga mantra.

Atunci când veți vizualiza, veți avea multe lucruri la care să vă gândiți. Tipul acesta de meditație este Chegom – meditația analitică. În acest caz nu veți putea să vă gândiți la semnificația cuvintelor Mikme sau Drime sau celelalte din mantra, ci veți rosti mantra și în același timp, mintea voastră va lucra la vizualizarea purificării.

Știu că nu puteți încă să le coordonați pe amândouă, dar acest lucru va veni cu timpul. Ceea ce dorim este să vă dăm practica așa cum ar trebui să fie, iar voi veți continua să vă antrenați până când veți ajunge la acest nivel în practica voastră.

 

————————————

Începem meditația.

Fiți atenți la poziția în care stați. Spatele să fie drept.

Concentrați-vă asupra respirației. Încercați să numărați zece respirații, numărătoarea începând pe expirație.

Priviți-l pe Maitreya cum stă așezat în paradisul Tushita, o entitate divină, un înger frumos, iluminat. Esența lui este iubirea.

În mijlocul pieptului său se deschide o ușă mare, din care iese un nor alb de lumină, iar pe acest nor stă așezat Lama sub înfățișarea lui Je Tsongkapa și cei doi fii ai săi. Figurile lor sunt pline de strălucire, întruchipând calitățile sublime ale lui Buddha.

Invitați-l pe Lama să vină și să stea pe creștetul vostru. Bineînțeles că el răspunde chemării voastre cu multă bucurie. Pregătiți-i un tron ​​minunat din Lotus și razele Lunii. Tronul plutește în aer, la un centimetru deasupra capului vostru, iar Lama vine și se așază pe el. El este mic, făcut din lumină. El radiază lumină.

Încercați să faceți imaginea lui să fie cât mai reală pentru voi. Faceți-l să fie viu, plin de viață, în mișcare. Să aibă culoare și miros.

Natura lui este binecuvântarea și iluminarea, iubirea și înțelepciunea.

Cereți Lamei să vă ajute în această practică de purificare și, bineînțeles, Lama este de acord imediat.

Purificarea perfecțiunii de a dărui – perfecțiunea generozității

Și acum, gândiți-vă care din lucrurile pe care le faceți, le-ați făcut sau continuați să faceți, sunt contrare perfecțiunii dăruirii.  Uitați-vă la cum este generozitatea voastră în comparație cu cea a lui Buddha?  Unde nu dați suficient?  Ce țineți pentru voi și nu dați?

Și gândiți-vă la diferite tipuri de dăruire; fie că este vorba de bani, fie de lucruri materiale. Dacă oferiți protecție oamenilor, dacă consolați sau îi încurajați pe cei care au nevoie sau dacă îi învățați, sau dacă le acordați atenție sau dacă le dăruiți iubirea voastră. Toate aspectele dăruirii.

Încercați să fiți cât mai preciși. Încercați să vedeți cum v-ați putea ameliora generozitatea. Găsiți cazuri în care nu ați dăruit din toată inima sau ați dat mai puțin decât ați fi putut să dați.

Și, în special, acordați atenție atitudinii mentale, la mintea voastră care se oprește, care dorește să țină ceva numai pentru voi, căreia îi este teamă să dea până la capăt.  Această minte care se îngrijorează, care se teme, care păstrează numai pentru propriul sine și care se îngrijește de sinele însuși.

Încercați să localizați câteva cazuri specifice care ar putea fi tipice pentru voi.

Toate aceste cazuri de lipsă de generozitate, sau în care nu ați dat până la capăt, sau în care intențiile voastre nu au fost pure – imaginați-le ca semințe negre răspândite în tot corpul vostru. Tot corpul vostru este pătat de aceste imperfecțiuni din curentul vostru de conștiință, de aceste defecte ale capacității voastre de a dărui.

Vedeți-vă pătați de aceste defecte. Ele sunt ca un gudron negru în corpul vostru și cereți-i Lamei să vă ajute să le curățați.

Din inima Lamei țâșnește nectarul de lumină, dar de data aceasta el vine în cele cinci culori ale curcubeului. Este culoarea îngerului iluminat lumina în cele cinci culori ale curcubeului. Culorile sunt: roșu, albastru, verde, alb și galben. Dacă vă este greu să vă imaginați, atunci reîntoarceți-vă la lumina albă. Dacă puteți, încercați totuși să rămâneți cu lumina care strălucește în cele cinci culori.

Nectarul de lumină curge în jos din inima Lamei, pătrunde prin creștetul capului în corpul vostru, și împinge toată murdăria, tot gudronul negru al imperfecțiunilor generozității voastre. Nectarul continuă să curgă ca mierea, târând și împingând toată murdăria.

Încercați să simțiți curgerea nectarului din interiorul corpului, cum se mișcă în interiorul vostru. Încercați să simțiți cum locurile prin care a trecut nectarul sunt deja spălate, sunt curate, iar cele la care încă nu a ajuns sunt încă murdare. Priviți cum curge încet în jos.

Când nectarul ajunge în partea de jos a corpului, toată această murdărie iese prin deschiderile inferioare ale corpului, iar atunci când ies, ele iau formă de vietăți respingătoare și dezgustătoare, cum ar fi păianjeni negri sau scorpioni, șerpi, viermi sau gândaci; ceva ce este respingător pentru voi.

Imaginați-vă că în locul în care stați, se deschide pământul sub voi și toate aceste vietăți intră în pământ, iar acolo stă Lordul morții și prietenii săi, dornici să vă ia viața. Ei arată ca niște prădători răi, ca niște dulăii negrii, sălbatici și amenințători cu colții și ghearele scoase. Ei arată ca monstrul care ține în gheare roata vieții.

Acești monștrii stau acolo jos, cu fălcile deschise și labele în sus așteptându-vă. În schimb, ei primesc toate vietățile respingătoare care au ieșit din trupul vostru. Imaginați-vă cum ei se hrănesc cu acestea, devin satisfăcuți, se calmează și vă lasă în pace.

Toate acestea au un înțeles profund și anume că nu trebuie să murim.

Acum, adăugați mantra și continuați cu această vizualizare de purificare. Această etapă este Mar’n’de, purificarea în jos.

   

Purificarea integrității morale

Ceea ce am făcut cu privire la perfecțiunea generozității, continuăm cu perfecțiunea moralității. Purificăm deteriorările moralității voastre; fie că ele sunt la primul nivel al moralității de a nu-i răni pe alții sau la al doilea nivel de moralitate de a face bine celorlalți.

Încercați cât puteți de mult să rostiți mantra, în timp ce vizualizați curgerea și ieșirea murdăriilor din corpul vostru.

Faceți acest lucru câteva minute și când ați terminat, treceți la purificarea următoarei perfecțiuni, aceea de a nu vă supăra sau perfecțiunea răbdării. Apoi la următoarea perfecțiune – perfecțiunea bucuriei efortului, apoi la perfecțiunea meditației și în final la perfecțiunea înțelepciunii

(până aici 20 min)

Vom medita acum cincisprezece minute.

(15 min)

Din când în când, amintiți-vă de Lama care stă deasupra creștetului vostru, pe cap. Vedeți-i iubirea lui mare și cum nectarul iubirii și al înțelepciunii vine din el și continuă să vă purifice. Dacă simțiți că v-ați blocat sau că v-ați oprit undeva, adresați-vă Lamei și cereți-i să vă ajute.

Este foarte important ca în toate vizualizările pe care le faceți, să nu-l vedeți pe Lama ca [fiind] o persoană obișnuită. El este Buddha. El este desăvârșit. El este puterea practicii, este abilitatea voastră de a-l vedea pe Lama de pe creștetul capului vostru ca [fiind] un Buddha.

Terminăm acum vizualizarea Mar’n’de a curățării în jos. Dacă simțiți că nu ați terminat încă de curățat, continuați să mai curățați încă un pic și scoateți murdăriile afară. Vedeți-vă corpul curat, clar. Toată murdăria a ieșit. Pământul s-a închis. Lordul morții este mulțumit și vă lasă în pace.

Uitați-vă la Lama cât este de fericit de practica voastră. Cât este de bucuros să vă ajute.

Simțiţi-vă puritatea, curățenia voastră după această practică.

Acum, invitați-l pe Lama să vină la voi. Vedeți-l cum vine și se așează în inimile voastre, răspândind lumină și parfum.

Dedicați karma acestei meditații tuturor ființelor.

Puteți să deschideți ochii.

—————————————

Deci, aceasta este meditația Mar’n’de ‒ purificarea în jos. După cum v-am spus, este foarte important să-l vedeți pe Lama pe creștetul capului vostru, pentru că de aici vine puterea practicii. După cum ați văzut am trecut de la lumina albă la cea în cinci culori, deoarece este lumina îngerilor iluminați. Este ce vom deveni și noi ‒ ființe de curcubeu.

Vom face o pauză și apoi vom face Yar`n’de și Pung de.

Gur Yoga – Lecția 8b

Seminar meditația: Guru Yoga
དགའ་ལྡན་ལྷ་བརྒྱ་མ།

Ganden Hla Gyema

Mii de îngeri din paradisul cerului – rugăciune Lamei
Versiunea extinsă
Conform învățăturilor lui Ken Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin,
Geshe Michael și alți profesori
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 8b

 

 

Sper că v-a plăcut această călătorie. Ea trebuie făcută meditativ.

Trebuie să înțelegem că marcatoarele, prăjiturele, bețișoarele parfumate și toate celelalte nu au nici o putere în sine. Ele sunt doar simple marcaje, prăjiturele și bețișoare parfumate. Ceea ce le dă putere este intenția noastră. Ele, în sine, nu ne pot proteja. Chiar și cuvintele mantrei, singure, nu ne pot proteja. Ceea ce le oferă puterea este numai și numai intenția noastră. Ea este cea care lasă amprentele karmice și care apoi vor funcționa.

Ceea ce contează cel mai mult este intensitatea intenției noastre, iar ceea ce dă forță protecției este Bodhicitta. Bodhicitta este protecția supremă, este aspirația de a face toate aceste lucruri: retreat, meditații, de a învăța, pentru a ajunge la perfecțiune astfel încât să-i puteți aduce și pe ceilalți la perfecțiune.

În continuare vom face meditația de creare a protecției. Dacă sunteți în retreat, o puteți face aproximativ trei minute înainte de fiecare sesiune de meditație. Să spunem că dacă începem sesiunea la ora 9:00, vom face mai întâi această meditație. Protecția pe care am făcut-o afară se face o singură dată la începutul fiecărui retreat.

La sfârșitul retreat-ului ieșim din nou afară și facem un ritual de coborâre a marcatoarelor. Încă o dată le oferim spiritelor ofrande, aprindem lumânări, bețișoare parfumate, sunăm din clopoțel pentru a le chema, dar de data asta le mulțumim pentru protecția lor. Luăm toate simbolurile, farfuriile, scoatem cuiele din copac și lăsăm curat după noi.

 

Crearea protecției mentale ‒ Bodhichitta

Așa cum am spus, ideea principală este Bodhicitta, a ne gândi la alții. Cei care sunt într-un retreat profund devin foarte sensibili. Datorită intensificării energiilor ei încep să simtă mai mult diferitele entități din spațiul lor și energiile diferite care apar. Toate aceste lucruri încep să aibă un alt sens. Nu este o joacă. Dar dacă nu facem retreat și nici practică spirituală,  atunci nici nu interferăm cu spiritele. Ele sunt foarte mulțumite.

Dacă plecați în străinătate sau faceți cumpărături fără sfârșit în mall-uri, pe ele nu le deranjează. Sunt satisfăcute.

Dar dacă vă aflați în retreat și sunteți inundați de gânduri și sentimente negative, sfatul este să reveniți la meditația de protecție, pentru a vă crea din nou câmpul de protecție din jurul vostru.

    

Meditația:  Zidul de protecție

Închideți ochii şi concentrați-vă asupra respirației.

Imaginați-vă că în fața voastră stă o entitate sfântă. Ea fiind una din înfățișările lui Je Tsongkapa. Ar putea fi Lama voastră, dacă aveți un Lama. Dacă nu, ea poate fi cineva pe care o prețuiți și o apreciați, în care aveți încredere și care vă influențează cel mai mult pe calea spirituală.

Acum, invitați-l să vină și să stea pe creștetul vostru. El este o figură iluminată, făcută toată din lumină. Strălucește, plin de iubire și înțelepciune, neasemuit de frumos.

El se micșorează, devenind cam de cinci sau zece centimetri, se ridică în aer, se întoarce în direcția în care sunteți și voi îndreptați, și se așază încet pe creștetul vostru. Imaginați-vă că el plutește în aer fără să vă atingă capul.

Pregătiți-i un tron ​​splendid de lotus și razele Lunii.

Încercați să-l vedeți acolo cât mai clar posibil.

Îndreptați-vă spre el și cereți-i să vă binecuvânteze.

Bineînțeles că el vă iubește nesfârșit și răspunde cererii voastre cu multă bucurie. El vă dă binecuvântarea lui. Binecuvântarea ia o formă fizică. Imaginați-vă că din corpul lui iese lumină sau nectar și pătrunde în corpul vostru prin creștetul capului. Acest nectar este făcut din raze de lumină. El este nectarul nemuririi care iese din trupul Lamei și pătrunde în voi. El este ca mierea groasă care începe să curgă încet în corpul vostru până vă umple corpul.

Din trupul Lamei iese multă lumină, curge mult nectar. Încet, dar sigur. Și când nectarul curge în voi, toată karma negativă, orice suferință, orice boală, orice lucru care ar putea dăuna retreat-ului, orice sentiment dureros, orice distragere de atenție sau orice altceva care să vă distragă atenția, toate obstacolele potențiale, nectarul le împinge în jos. Pe unde a curs nectarul, locul devine curat. El împinge în jos toate lucrurile negative ca un piston.

Toată această murdărie iese prin partea inferioară a trupului vostru.

Deci, asigurați-vă că toată murdăria și toate obstacolele au ieșit din voi. Puteți continua să vă curățați dacă simțiți nevoia și lăsați nectarul să vă curețe.

Nectarul continuă să vină de la Lama, iar corpul vostru începe să se umple, așa cum umplem o ceașcă.

Încet, tot corpul vostru devine plin de nectarul sacru care a ieșit din inima Lamei.

Corpul vostru acum este complet curat, strălucitor, plin de lumină albă.

Din inima voastră țâșnește un fascicol de lumină. Acest fascicul de lumină va trasa un cerc de lumină albă în jurul vostru.

Puteți face acest lucru nu numai în jurul vostru, ci și în jurul clădirii în care vă aflați. Teritoriul pe care l-ați stabilit afară, acum îl definiți mental, cu ajutorul cercului de lumină.

Imaginați-vă că un cerc perfect de lumină albă și pură provenită de la Lama voastră înconjoară locul vostru de retreat.

Și acum, din acest cerc de lumină se ridică un zid de lumină. Un cilindru de lumină, înalt de patru sau cinci metri care înconjoară întreaga structură. Un cerc perfect de lumină albă și impenetrabil. Nici o forță negativă [nu poate] să pătrundă prin el.

Și acum, pentru a întări acest zid, pentru a-i da putere, ne vom gândi la cineva pe care-l cunoaștem și care este în necaz. Poate suferă de vreo boală sau poate se află într-o situație grea. Generați-vă puternic intenția de a ajuta această persoană. Fie că îl veți putea ajuta în mod direct, fizic, fie indirect, prin practica voastră.

Lăsați compasiunea să se trezească în voi.

Imaginați-vă că ea se amestecă cu lumina albă a zidului ce vă înconjoară. Că ea face parte integrantă din acest zid. Fiecare foton al zidului este plin de compasiune.

Concentrați-vă din nou pe Lama de pe creștetul capului. Cereți-i să vină și să se așeze în inimile voastre. Priviți-l cum vine în inima voastră și se așază pe tronul minunat pe care i l-ați pregătit. Dedicați acum karma acestei meditații.

Puteți să vă deschideți ochii.

 Adevărata protecție este compasiunea și Bodhicitta voastră.

 

 

Guru Yoga – Lecția 8a

Seminar meditația: Guru Yoga
དགའ་ལྡན་ལྷ་བརྒྱ་མ།

Ganden Hla Gyema

Mii de îngeri din paradisul cerului – rugăciune Lamei
Versiunea extinsă
Conform învățăturilor lui Ken Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin,
Geshe Michael și alți profesori
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 8a

 

 

Cum poate un Arya să împiedice încărcarea semințelor karmice care s-au acumulat în mintea sa în trecut prin păstrarea jurământului și a practicii?  Cum funcționează mecanismul karmic?

Semințele semănate în trecut de acțiunile noastre rămân în subconștient. Ceea ce le face să rodească este Roata vieții.  Secțiunile 8 și 9 sunt secțiunile care reprezintă dorința, atașamentul și aversiunea. Dorim să păstrăm pentru noi lucrurile care ne atrag și le respingem pe cele care nu ne plac sau nu le vrem în viața noastră. Acestea sunt otrăvurile care încarcă semințele, le intensifică energiile.

Mai mult decât atât – vedeți cursul 4 – există în fiecare dintre noi dorința pentru existența samsarică, altfel nu am fi fost aici. Și această dorință, de asemenea, plantează semințe. Ea provine dintr-o neînțelegere a Samsarei. Când înțelegem de unde vine această lume și ce o conduce, îi vedem vacuitatea, atunci această dorință se va diminua. În acest caz semințele karmice nu se mai umplu de energie. Energia care încarcă semințele vine din ignoranță. Iar odată ce ignoranța este îndepărtată, ele rămân în subconștient, dar rămân sterile/sterpe.

Este corect să spunem că Buddha, Lama și elevii care merg pe cale, sunt la fel la nivelul potențial? Și dacă ar fi așa, este corect să spunem că ei diferă unul de celălalt la nivelul cunoștințelor despre adevărata lor natură?

Dacă nivelul potențialului se referă la vacuitatea lor, atunci răspunsul este „Da.”. Cu toții sunt goi de orice natură. Buddha este gol. Lama este gol. Elevii sunt goi. Toate fenomenele sunt goale. Deci, în această privință, nu există nicio diferență între ele. Vacuitatea lui Buddha este aceeași ca și a celorlalți. Cu toate că mintea lui Buddha este goală de orice existență proprie de sine, ea este atât de diferită de a noastră, datorită forței uriașe ce o însoțește.

Răspunsul la întrebarea dacă ei diferă unul de celălalt la nivelul cunoștințelor despre adevărata lor natură, este „Da”.

Cel ce a perceput direct vacuitatea are înțelepciunea pe care nu o are cel care nu a perceput direct vacuitatea. Deci, există o mare diferență în înțelegerea adevăratei lor naturi. Chiar și printre cei care au perceput direct vacuitatea există mari diferențe. Există diferențe între nivelurile Bodhisattva și Buddha. Și cu siguranță nivelul de înțelegere a lui Buddha este complet diferit de cel al tânărului Arya.

Care este diferența dintre versetul nr. 3 și nr. 6?

În al treilea verset admirăm calitățile sublime ale Lamei: înțelepciunea, compasiunea, capacitățile, comportamentul, acțiunile, vorba, mintea pură, gândirea pură, atotcunoașterea. Acesta este un verset al admirației și al aprecierii, care vine să trezească în noi emoții puternice de admirație și dorința de a deveni și noi așa.

În versetul numărul șase cerem învățătorilor înțelepciunea și iubirea lor. Aici accentul este pus pe elevul care vine cu iubire și cere înțelepciunea de la învățători. Învățătorii stau sus, iar elevul stă jos cu smerenie. Deci, acest verset are aspectul rugăminții și al dorinței. Este devotamentul elevului.

 

Crearea câmpului de protecție fizică

În această lecție vom vorbi despre generarea protecției în retreat. În lecția de ieri am început să vorbim despre torme și am spus că nu le vom face aici, și în locul lor ne vom folosi de prăjiturele albe.

Există două tipuri de torma pe care le facem:

  • Torma pentru evitarea obstacolelor.
  • Torma pentru satisfacerea spiritelor locului, pentru că începem să influențăm energiile din teritoriul lor.

Am vorbit de asemenea de semnificația Tsam, linia de demarcare a teritoriului în care se face retreat-ul. Vom merge afară și vom delimita locul nostru.

Scopul nostru este să pătrundem cât mai adânc în interiorul nostru, să ne izolăm de lumea exterioară, pentru a putea să ne curățăm mintea și pentru ca amprentele lăsate în conștiința noastră ca urmare a vizualizărilor pe care le facem să fie cât mai adânci.

Pentru a crea câmpul de protecție, va fi nevoie să stabilim niște repere: poate fi un drum, un gard sau pietre care îl înconjoară. Un fel de frontieră naturală. Dar atunci când am stabilit limitele, decidem să nu depășim această linie pe tot parcursul retreat-ului. De asemenea, cerem tuturor celor care ar dori să ne viziteze, să nu ne viziteze. Vom hotărî din capul locului cine sunt cei care pot să intre în zona de retreat. Pe lista de oameni permiși este inclus întotdeauna Lama, apoi medicul sau dentistul, dacă este ceva urgent. Vor fi incluse persoanele care se ocupă de noi și ne aduc mâncare.

Lăsăm un loc sau două pentru situații neașteptate: în cazul în care se sparge o țeavă, va fi nevoie de un instalator, sau dacă se strică frigiderul va fi nevoie de un tehnician. În afară de cei pe care îi numim, nimeni nu trebuie să vină la noi. Nu trebuie să spunem lumii că ne izolăm. Nu este nevoie să se știe unde suntem.  Cu cât facem acest lucru cu mai multă modestie, cu atât retreat-ul va fi mai puternic.

Ritual de creare a protecției are două părți.

  • Prima parte este fizică. Se merge afară și se pun marcatoare care vor desemna frontiera, iar lângă ele se pune ofranda pentru spirite. Când se face acest lucru se spune mantra lui Je Tsongkapa, sau se poate spune Sutra inimii – se poate folosi mantra Sutrei inimii, care este o mantră minunată de protecție.
  • Cea de a doua parte este mentală. După ce am terminat de pus marcatoarele și ofrandele, ne întoarcem în cameră, ne așezăm pe perna de meditație și facem meditația de creare a protecției.

Ce facem pentru a crea protecția?  Vom lua o bucată de hârtie pe care o tăiem în patru și pe fiecare vom desena literele “Om Ah Hung“.

Om – simbolizează acțiunile sfinte ale lui Buddha, [acțiuni care au scopul] de a aduce binecuvântarea ființelor.

Ah – simbolizează vorba sfântă a lui Buddha, care ne învață ce trebuie să practicăm și ce trebuie să încetăm de a mai face. El are abilitatea extraordinară de a învăța fiecare ființă în funcție de nivelul și nevoile ei.

Hung – simbolizează mintea sfântă a lui Buddha, marea lui compasiune și atotcunoașterea.

Fiecare va desena pe hârtia lui cele trei litere, una sub alta. Dacă le puteți desena cu roșu ar fi foarte bine, dar nu este obligatoriu.

Deci, aceste litere simbolizează aspectele sfinte ale ființelor iluminate. In retreat ne folosim de ființele iluminate și de aspectele lor sacre pentru protecție. Dacă faceți un retreat mai lung, aceste semne le vom fixa pe copacii care înconjoară locul. Se vor căuta patru copaci, astfel încât fiecare să fie într-una din cele patru direcții: unul spre est, altul spre sud, altul spre vest și altul spre nord.

Pentru a proteja marcatoarele de ploaie, ele se pot plastifia sau se pot grava pe tăblițe de lemn.

Tradiția este de a lua iarba kusha (Kusha grass). Iarba kusha este o plantă lungă folosită de indieni pentru a mătura podeaua. Vom lua câteva paie și le fixăm și pe ele de copac împreună cu marcatorul, astfel încât inflorescența să fie în sus. Este important ca ele să rămână în locul în care le-am pus până la sfârșitul retreat-ului.

De asemenea, se ține și o mică ceremonie, în care se spune spiritelor “Până aici! Păziți-mi teritoriul meu până aici!”.

Poate că la început vi se va părea ciudat să faceți toată această ceremonie, spre deosebire de toate meditațiile înțelepte și logice pe care le faceți de obicei. Și iată că acum faceți ceva irațional. Obișnuiți-vă cu asta. Dacă vreți cu adevărat să mergeți spre o practică avansată, va trebui să vă obișnuiți cu asta. Aceste lucruri vin de la entități iluminate și de aceea nu înțelegem totul și nici nu avem mințile lor.

Lama Dvora Hla spunea că știe o mulțime de întâmplări, printre care una despre o tânără care a plecat să se retragă în pădure și și-a făcut protecția așa cum trebuie. În timpul retreat-ului ei, a izbucnit un mare incendiu în pădure. Focul a înconjurat locul în care stătea, dar fără să treacă de linia de protecție. Deci, chiar dacă nu înțelegem totul, să dăm totuși credit celor ce se spun și să nu ne lăsăm pradă îndoielii.

1.Deci, în prima etapă, desenăm simbolurile și le plastifiem. Bineînțeles că vom face asta dinainte. După care le fixăm de copaci împreună cu kusha grass.

2.Când ajungem la locurile de marcare va trebui să atenționăm spiritele că suntem aici și să le cerem să ne protejeze. Cum facem asta?  Le mituim. Acest lucru îl vom face în mai multe moduri.

a.Mai întâi sunăm din clopoțel pentru a le chema. În textul rugăciunii, dacă ați observat, la sfârșitul primului și al patrulea verset este o steluță. Când spunem “Vino, Lobsang Drakpa, vino la mine!” sunăm din clopoțel ca să-l invităm.
b.De asemenea, când ajungem la al patrulea verset în care oferim ofrande și spunem ”În inima mea, un ocean imens de ofrande îți ofer ție”, din nou sunăm clopoțelul. Cu alte cuvinte le spunem: ”Uite aici este ofranda mea, veniți și ospătați-vă din ea!”.
c.Aprindem un bețișor parfumat ca să le atragă mirosul plăcut.
d.Aprindem o lumânare ca să le atragă lumina. De obicei, facem acest ritual seara, imediat după apusul soarelui, când nu este complet întunecat, pentru ca să putem vedea încă unde sunt copacii.
e.După ce am sunat din clopoțel, am aprins lumânarea și bețișorul parfumat, vom oferi ofranda, câteva prăjiturele pe farfurie. De îndată ce sunăm clopoțelul, spiritele deja sunt aici.
f.Și la sfârșit vom rosti mantra de apărare; putem spune mantra lui Je Tsongkapa, sau mantra Sutrii inimii sau putem citi toată Sutra inimii.

După ce am terminat cu toți cei patru copaci, mergem pe lângă linia de frontieră și citim Sutra inimii. Acest lucru se poate face chiar și de câteva ori pentru a forma o protecție solidă.

Deci, aceasta este prima etapă pe care o facem afară. După ce am finalizat-o, vom reveni în cameră și vom medita. Deci, când se merge afară va trebui să avem pregătită o tavă pe care vom avea 4 farfurii cu prăjiturele albe, 4 kusha grass, bețișoare parfumate, lumânări, chibrituri,            4 marcatoare, cuie, ciocan, sfoară după caz, mantra pe care o spunem – Sutra inimii. În plus vom avea nevoie de petale de flori albe, pe care le vom presăra în locul de ofrandă.

Mantra Sutrei inimii este:

Tadyatha. Gate gate paragate parasamgate, Bodhi svaha.