înapoi la curs, Lo Jong : Transformarea Conștiinței
Seminar de meditație
Lo Jong 3 – Antrenamentul minții 3
Eliberarea de cele patru atașamente
Inspirate de învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 1,b
Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.
Ce este atașamentul?
Subiectul nostru este atașamentul. Ce este el? Ce ne desparte de libertate?
Dacă vom putea descifra această viziune, a băiețelului de doisprezece ani care mai târziu a devenit un mare Lama și explicația fiului său, atunci putem învăța cum să ne eliberăm. Pentru că în ele există o înțelepciune foarte, foarte profundă. Și dacă învățăm asta vom deveni fericiți.
Mai întâi trebuie să înțelegem ce este atașamentul. În budism auzim de foarte multe ori despre atașamente, despre faptul că omul nu trebuie să fie atașat sau să fie deconectat de lucruri. Că dacă îi apare ceva bun sau rău, n-ar trebui să-l intereseze. Ca și când omul ar trebui să fie ca o plantă, deconectat de la lucruri.
Întrebarea este: Dacă suntem pe o cale spirituală, asta înseamnă că nu ar trebui să ne bucurăm de un film bun? Sau de o masă bună? Dacă suntem serioși pe calea noastră spirituală, înseamnă că nu ar trebui să ne iubim familia? Sau să nu avem grijă de ea? Sau să o părăsim? Sau să nu fim legați de familia noastră?
Aceasta a fost ideea hipioților și știm deja că nu funcționează. Și dacă le arătăm afecțiunea noastră membrilor familiei noastre, înseamnă că suntem atașați de ei?
Deci, dacă spunem că atașamentul este un obstacol în calea libertății, atunci ce înseamnă acest atașament? Ce ar trebui să facem și ce nu?
Deci, acest lucru este foarte important. Manjushri îi descrie micului Kunga în patru rânduri, semnificațiile profunde ale atașamentului. Și vom intra în ele în curând.
Avem nevoie de multă înțelepciune pentru a diferenția între ce este atașament și ce nu este el, deoarece părerile noastre sunt multe și inexacte și provoacă o mulțime de erori.
Ar trebui să fim ca o gâscă, care, dacă îi dăm un amestec de lapte și apă ea va extrage laptele și va lăsa apa. Avem nevoie să diagnosticăm lucrurile cu acuratețe, pentru că așa ne putem elibera.
Apropo, acest mic centru Sakya înființat de tatăl lui Kunga, a devenit un centru foarte mare cu o bibliotecă foarte mare. Iar când au invadat chinezii, oamenii au reușit să ascundă cărțile. Biblioteca nu a fost distrusă, astăzi este deschisă publicului și deține multe manuscrise valoroase.
1. Primul atașament: atașamentul față de această viață.
Tse’n’di la shenpa
Shenpa = atașament.
La (este o prepoziție) = atașament de.
Tse = viață.
Di = aceasta.
Deci, atașamentul față de această viață.
Acum va trebui să înțelegem bine, ce este el.
Majoritatea dintre noi nu gândim prea mult la ce este această viață, pentru că suntem scufundați în ea. Suntem ca peștele în ocean care nu se gândește prea mult la ocean.
Și poate dacă am fi avut capacitatea de a ne elibera din această viață, de a merge în altă parte, de a ieși din această viață și de a ne întoarce în ea, atunci am fi putut să o vedem mai clar. Dar nu avem o astfel de ocazie momentan. Din păcate, nu putem ieși din ea și apoi să ne întoarcem la ea, așa că nu putem să o vedem.
De unde venim și unde ne ducem?
Și dacă suntem pe o cale spirituală și ne uităm puțin la viața noastră, trebuie să ne întrebăm de unde am venit și unde ne ducem: Unde se duce viața asta? De unde am venit eu în această viață și unde mă duc?
Trebuie să învățăm să vedem această viață ca pe o situație temporară. Ea a început și se va termina. Ceva a fost înaintea ei și ceva va fi după ea. Viața este o situație temporară și eu mă aflu în ea.
Și nu contează atât de mult dacă putem vedea sau nu viața anterioară. Majoritatea oamenilor nu sunt capabili. Acest lucru nu este necesar pentru a ne elibera. Dar este important să înțelegem că a fost ceva înainte și că va fi ceva după. Este naiv să credem că această viață pe care o ducem este tot ce există și nu avem vreo dovadă în acest sens. Sigur că putem presupune așa sau altfel, dar nu putem dovedi că ea este tot ce există. Nu există nicio dovadă în acest sens. Aceasta poate fi o ipoteză pe care o avem, dar nu am verificat-o.
Dar dacă acceptăm, pentru un moment, că această viață a noastră face parte dintr-o succesiune nesfârșită de diferite forme de viață prin care am trecut deja și vom continua să le trecem, atunci nu putem presupune că această viață este unica pe care o putem trăi.
Dacă este adevărat că universul este infinit în timp și spațiu, nu există nici un motiv să credem că ceea ce a fost nu va continua să se mai întâmple. Să ne gândim la jocul cu zaruri: dacă arunci un zar de o infinitate de ori, atunci de câte ori am câștigat? De nenumărate ori. Chiar dacă victoriile sunt puține în cadrul secvenței de jocuri, dar dacă există o infinitate de jocuri, înseamnă că am câștigat deja de nenumărate ori. Deci, am fost aici de nenumărate ori, în tot felul de forme.
Opinii larg răspândite despre ce este fericirea
Ce înseamnă să fim atașați de această viață? Și ce înseamnă să nu fim atașați de această viață?
Oare a savura o mâncare bună înseamnă să fim atașați de această viață? Oare asta ne va împiedica să ne eliberăm sau nu?
Este important să abordăm aceste lucruri deoarece am acumulat un întreg ansamblu de cunoștințe din mass-media, din cărți, din cultura noastră și ne-am format o serie întreagă de păreri și imagini în minte.
a. Privim la o statuie a lui Buddha și îl vedem cum stă așa mulțumit cu o față înghețată. Poate zâmbește puțin, poate nu, poate că are ochii deschiși sau poate nu. Și ne întrebăm: La ce se gândește el? Oare chiar gândește?
Oare a fi liber de atașamente înseamnă să stăm ca o statuie și să nu ne gândim la nimic?
Învățăm să fim complet liniștiți și când apare ceva, înseamnă să nu mai fim afectați de asta? Oare aceasta este fericirea mult râvnită? Aceasta este libertatea după care tânjim în inimile noastre?
Uneori auzim povești despre călugări care își dau foc în semn de protest. Și ne spunem: Când voi ajunge la libertatea mult râvnită, asta înseamnă că îmi voi da foc, voi sta ca o statuie și nu mă voi mișca? Am voie să mă bucur de lucruri în această viață? Ce ar trebui să fac ca practicant spiritual?
b. Știm că nici dacă facem invers nu funcționează. Știm că nici fuga nebună după bani, proprietăți și lucruri materiale nu funcționează. Vedem mereu oameni alergând după bani, respect, case, călătorii, mâncăruri bune și nu sunt neapărat fericiți. O parte da și o parte nu. Ele nu garantează fericirea.
Ne putem uita la familia noastră, la părinții noștri, bunicii noștri, unchii noștri, mătușile noastre. Cum și-au petrecut viața? Ce au făcut cu viața lor? În ce și-au investit energia vieții lor? Au adunat lucruri, au făcut lucruri și au acumulat proprietăți. Și apoi s-au dus din această viață și au lăsat totul în urma lor. Întrebarea este, ce facem noi diferit de ceea ce au făcut părinții și bunicii noștri? Oare dacă renunțăm la toate bunurile și la toate ocupațiile pe care le avem, asta înseamnă că ne-am eliberat de atașamentul față de această viață?
c. O a treia opinie pe care am menționat-o este: „Bine, bine am toate lucrurile, dar nu trebuie să mă bucur de ele. Am auzit despre călugări, că nu se mai bucură de lucruri și preferă să fie săraci și suferinzi. Sărmanii de ei!”.
Și sunt oameni care cred că acesta este scopul practicii spirituale. Este clar că asemenea idei se învârt printre cei ce studiază. A nu fi atașat înseamnă să stăm ca o statuie și să fim indiferenți la ceea ce ni se întâmplă?
Și uneori asta este puțin tentant: ce ar fi să ajung la un astfel de nivel de liniște spirituală și când șeful va țipa la mine sau mă va lăuda, voi rămâne calm și apatic, indiferent ce mi s-ar întâmpla.”
Putem vedea pe marii Lama, precum Dalai Lama, Geshe Michael, cu câtă încântare primesc ceea ce li se oferă. Când Geshe Michael este servit cu o prăjitură, un zâmbet larg apare pe fața lui și mănâncă prăjitura cu mare plăcere.
Dar nici asta nu este ideea noastră de libertate și de fericire. În meditație, când v-am lăsat să vă imaginați ce înseamnă libertatea și fericirea pentru voi, ideea noastră nu a fost să stați ca o statuie. Undeva instinctele noastre spun că nu acesta este scopul muncii noastre spirituale. Pentru că nu este.
Scopul nostru este să ajungem la fericirea infinită, fericirea sublimă a iluminării, care este cea mai mare fericire care există. Deci, nu se poate ca drumul către această fericire să ducă la o astfel de stagnare. Fericirea nu poate crește din stagnare.
Deci, cum producem această fericire sublimă?
Nivelurile grosiere ale atașamentului
Chiar înainte de a putea intra în discuția care apare în textul nostru, va trebui să vorbim mai întâi despre nivelurile grosiere ale atașamentului pe care îl avem. Pentru că textul vorbește cu oameni care sunt deja dincolo de acele niveluri și poate nu cu toți acolo.
Meditația de conștientizare a morții
Și aici vorbim despre meditația asupra morții. Ea este foarte importantă pe calea spre libertate. De fapt, libertatea reală este imposibilă fără o bună meditație asupra morții. Aceasta este ideea budistă și nu doar cea budistă. Și cred că orice tradiție spirituală care se respectă va sublinia acest lucru.
Și când vorbim despre meditația asupra morții, nu ne referim de a sta și a ne gândi la cum ne putrezește corpul sau la cât de dureroasă este moartea, lucruri care ne deprimă. Nu aceasta este o meditație bună asupra morții. Este adevărat că acest corp va putrezi și e adevărat că moartea este dureroasă. Toate aceste lucruri sunt adevărate, dar ele nu sunt utile deoarece nu ele ne vor aduce fericire sau libertate acum.
Există un alt tip de meditație asupra morții care da, ne poate conduce spre eliberare și ea este meditația conștientizării morții. Acest subiect a fost prezentat în seminarul „Moartea și sfârșitul morții” — acum voi trece pe scurt peste acesta.
Dacă meditația conștientizării morții este făcută continuu, de-a lungul timpului se întâmplă un lucru minunat în viață, întreaga concepție asupra vieții omului se schimbă de la un capăt la altul și se naște o mare bucurie. Nu doar clipe singulare de bucurie, ci fiecare moment al vieții este o bucurie. Acesta este rezultatul direct al unei bune meditații a conștientizării morții.
Cele trei principii ale meditației asupra morții
Meditația de conștientizare a morții duce la înțelegerea faptului că:
a. Moartea este certă. Cu toții știm asta, dar nu trăim așa. Știm că vom muri pentru că i-am văzut pe alții murind lângă noi, dar undeva în noi credem că nouă nu ni se va întâmpla sau cel puțin nu acum. Cel puțin nu mâine. Și cu toate că știm asta, nu trăim așa. Pentru că o refuzăm, nu am interiorizat-o suficient și credem că încă mai avem timp.
b. Momentul morții este incert. Deci, nu numai că moartea este certă, ci și data morții este incertă. N-avem habar când ne va suna ceasul morții. Nu știm. Pentru că moartea nu ține cont de vârstă, nu ține cont de sănătate, nu ține cont de câtă muncă mai avem de făcut în această viață, moartea vine când vrea ea. Și ar putea fi chiar în seara asta.
Și dacă moartea va veni în seara asta, atunci ce ar trebui să facem acum? Vom face exact ceea ce trebuie să facem acum?
Dacă luăm acest principiu al morții, pentru a testa dacă am continua să facem ceea ce trebuie să facem acum, cei mai mulți dintre noi vor renunța la ceea ce fac și vor continua să facă ceea ce își doresc cu adevărat să facă. Să facă ceea ce este important pentru ei în viață, astfel încât să nu ajungă la finalul vieții, așa cum ajung 99,9% dintre oameni cu regrete și sentimente că nu au terminat ceea ce au vrut să facă.
Moartea nu așteptă. Dacă ea nu vine azi, va veni în altă zi și vom fi prinși în mijlocul lucrurilor, așa cum suntem acum. Oare în fiecare moment al vieții ne îngrijim să facem ceea ce este cel mai important în viața noastră?
Dacă facem asta, atunci când va veni momentul morții, vom ști că am dat sens vieții, că am folosit bine fiecare moment din viața noastră, că am făcut ceea ce trebuia în această viață → atunci vom pleca liniștiți. Majoritatea oamenilor mor cu sentimentul de eșec, de irosire a vieții. Dacă acționăm tot timpul, știind că moartea poate veni în orice moment, nu ne vom mai risipi viața.
A fost odată un caz despre un avion în Japonia căruia în timpul zborului i s-a defectat ceva, iar pilotul a anunțat pasagerii, că nu mai este nimic de făcut și trebuie să ardă combustibilul iar apoi, vor vedea dacă vor putea ateriza sau nu. Avionul a început să se rotească deasupra munților timp de două ore. Pasagerii au avut ocazia să facă două ore de meditație asupra morții. Adevărata meditație asupra morții, pentru că în două ore sau poate în mai puțin de două ore puteau să moară. Așa că au început să scrie scrisori membrilor familiei și celor dragi. Majoritatea au scris scrisori foarte, foarte triste, pline de regrete în care își cereau iertare.
Dacă facem meditația acum, nu vor exista regrete și scuze la moarte. Totul va fi perfect, pentru că am făcut exact ceea ce a trebuit să facem.
Ce vreau să spun despre acest text și despre eliberarea pe care ne-o promite, este că fără această bază, eliberarea este imposibilă. Dacă nu vedem viața ca pe ceva pe care o avem în acest moment și care ne poate fi luată în orice moment, nu vom putea integra toate celelalte lucruri și nici nu vor avea sens.
Moartea este cea mai dureroasă experiență pe care o avem în această viață. Este o experiență foarte dureroasă chiar și pentru cei care par să fi murit în pace, pentru că momentele grele vin după ce nu mai sunt în stare să vorbească. Corpul devine inert, dar în minte este o suferință groaznică. La majoritatea oamenilor, moartea este însoțită de halucinații foarte grele, care pot părea că durează mii de ani.
A medita asupra morții când vine moartea, este prea târziu, pentru că în acele momente vom fi înnebuniți de durere, delir și suferință.
Acum este momentul să o facem.
Scopul acestei învățături este de a nu mai ajunge la experiența dificilă a morții. Dar, dacă nu facem ceea ce ne oferă acest studiu, va trebui să murim și să trecem prin aceste experiențe oribile.
Deci primul pas în această meditație asupra morții este să decidem că vom muri în seara asta. „Moartea mea va veni în seara asta. Și acum, ce fac?” Acesta este primul pas care trebuie practicat, iar și iar și iar, în fiecare zi. Ne ridicăm din pat dimineața și ne spunem: „În seara asta voi muri”. Și ne plănuim ziua.
Dacă ne vom obișnui cu acest gând, zilele vor fi minunate. Vor fi pline de bucurie, de sens și de plăcere.
Supărările care ne leagă de viața suferindă vor fi din ce în ce mai puține. Pentru că atunci când știm că suntem aproape de moarte, la ce să ne mai supărăm? Ce mai contează ce ne-au spus ceilalți, ce au spus despre noi sau ce ne-au făcut? Murim și noi și ei. Ce rost mai are răzbunarea? Pe măsură ce moartea devine tangibilă, meschinăria coboară și inima se deschide, iar oamenii devin mai iubitori, mai plini de compasiune, fac ceea ce contează cu adevărat și ajung la libertate fără conștientizarea morții.
Aceasta este prima parte. Și este minunat să studiem și să învățăm îndrumările lui Kunga Nyingpo și Drakpa Gyeltsen, pentru că ei știu despre ce vorbesc și ne pot elibera. Învățăturile ne pot elibera într-o asemenea măsură încât nu va mai trebui să trecem prin experiența morții. Dar acest lucru nu se va întâmpla dacă nu medităm mai întâi asupra conștientizării morții.
Deci, ideea nu este să ne enervăm pe moarte, ci să folosim moartea ca profesor de viață. Primul pas al acestei meditații este ca în fiecare dimineață când ne trezim să decidem că este ultima noastră zi. Și să o trăim din plin.
c. Și când vine moartea, vom pierde totul.
– Pe toți membrii familiei noastre,
– Toate bunurile și proprietățile noastre,
– Profesia noastră,
– Reputația noastră,
– Toată cariera noastră,
– Onoarea noastră,
– Mintea noastră,
– Inteligența noastră,
– Frumusețea noastră,
– Toată știința noastră. Totul!
Deci, dacă vă veți aduce aminte că moartea va veni în seara asta și veți pierde totul atunci, în ce veți investi eforturile? Poate, că vă veți gândi mai mult la ce veți face cu această zi pe care ați primit-o în dar.
Pe scurt, concluziile care reies din meditația asupra morții:
– Dacă este adevărat că moartea este certă, trebuie să începem să practicăm o cale spirituală astfel încât să ajungem la realizări spirituale.
– Dacă este adevărat că data morții este incertă, trebuie să începem să practicăm chiar acum, chiar din acest moment!
– Și dacă este adevărat că singurul lucru pe care îl putem lua cu noi sunt realizările spirituale, înseamnă că trebuie să practicăm calea care să ne aducă cât mai repede la cele mai puternice realizări.
Poveste
Lama Dvora Hla povestește:
Templul Kalmyk din Howell, a fost ridicat de comunitatea budistă mongolă. Când tibetanii au început să fugă din Tibet, unii călugări tibetani au venit la Howell și s-au așezat acolo. Fugind prin India, mulți dintre ei s-au îmbolnăvit de tuberculoză.
Unui călugăr bolnav de tuberculoză i s-a scos unul dintre plămâni. Așa că el era cel mai bolnav dintre toți călugării. Respira foarte greu și zgomotos.
Toți ceilalți călugări au murit înaintea lui. El fusese cel mai bolnav, dar toți ceilalți au murit înaintea lui. Aceasta era deja o generație anterioară. Astăzi cu toți sunt morți. Geshe Michael, a avut grijă de acest călugăr. Cum mănăstirea nu era departe de autostrada principală 9, Geshe Michael îl lua pe călugăr și se așezau lângă drum, privind la mașini. Autostrada era mereu aglomerată de mașini care circulau în toate direcțiile, toată ziua. Și eu am locuit la cinci minute de mers pe jos de această autostradă.
Așa cum stăteau și priveau la mașini, călugărul îi spune lui Geshe Michael: „Uită-te la toate aceste mașini. Uită-te la toți acești oameni. Ei fug tot timpul, toată ziua pentru a obține ceva. Și toate aceste lucruri după care fug să le obțină, într-o bună zi le vor pierde pe toate. Toate aceste lucruri, după care ei aleargă mereu și în care își irosesc toată energia vieții, vor trebui să le piardă. Și poate chiar în seara asta.”
Acel călugăr era aproape de moarte și medita tot timpul asupra morții.
Cu toții trăim o viață nebună și dacă am putea să ieșim din ea și apoi să ne întoarcem, poate mintea noastră ar fi mai clară. Dar acest lucru nu este posibil. Deci meditația conștientizării morții este cea mai bună apropiere pe care o avem față de această libertate.
A ne imagina că plecăm dintre cei vii în seara asta, s-ar putea să ne mai tempereze puțin nebunia. Pentru că ne purtăm ca nebunii. Tot timpul investim efort în a ne câștiga existența, de a avansa profesional, de a promova în cariera, de a urca pe treptele ierarhiei sociale, de a acumula avere, de a avea mai multe relații, mai mulți membrii ai familiei, de a avea mai mult și mai mult.
Și toate acestea, va trebui să le pierdem. Suntem împinși, inconștient, să fugim după lucruri pe care va trebui să le pierdem.
Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.
Grup Facebook