Seminar meditația: Guru Yoga
དགའ་ལྡན་ལྷ་བརྒྱ་མ།
Ganden Hla Gyema
Mii de îngeri din paradisul cerului – rugăciune Lamei
Versiunea extinsă
Conform învățăturilor lui Ken Rinpoche Geshe Lobsang Tharchin,
Geshe Michael și alți profesori
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 5b

Ceea ce vom face acum este să medităm asupra versurilor pe care le-am parcurs până acum. Ar fi bine dacă puteți învăța pe dinafară.
Dacă vă mai amintiți de cursul 3, am vorbit despre trei forme de meditație.

Shargom este meditația revizuirii (de scanare), în care trecem în mod repetat peste aceleași părți ale conceptului sau principiului. Acesta este primul nivel de meditație. Avem o listă de lucruri peste care trecem, ca și cum le-am revizui. Încorporați-le într-un puzzle pentru a vedea întreaga imagine. La acest nivel nu se merge neapărat în profunzime, ci pur și simplu scanăm lista și încercăm să ne obișnuim cu elementele ei. În cazul nostru vom memora textul.
Mai târziu, la nivelul Chegom – meditația analitică, ne oprim și reflectăm asupra fiecărui element al textului. Îl comparăm puțin, îl examinăm, căutăm să vedem cum ni se potrivește, ce înțelegem sau ce nu înțelegem, dacă se potrivește cu alte lucruri, dacă avem îndoieli asupra lui, și așa mai departe. Încercăm să ne lămurim în privința acestor elemente.
Deci acesta este al doilea nivel, Chegom. Dacă în Shargom rămânem o vreme până când învățăm pe dinafară textul, în Chegom trecem peste fiecare verset sau peste părți ale versetului și începem să reflectăm, să le analizăm. Acest lucru poate dura ceva timp, chiar și câteva luni, pentru că în această rugăciune există o mulțime de elemente. În această etapă se intră adânc în fiecare verset până când vom ajunge la experiența profundă.
Să spunem că am ajuns la versetul în care dăruim ofrande. Putem reflecta asupra celor opt tipuri de ofrande pe care le dăruim, în scopul de a încânta simțurile Lamei. Putem să-l vizualizăm pe Lama cum le primește și se bucură de ele. În meditație puteți să vă imaginați ofrandele în orice fel pe care-l doriți. Lama va fi întotdeauna fericit să accepte ofrandele voastre, lucru care dă forță amprentelor lăsate în conștiința voastră.
De exemplu, dacă reflectați asupra bucuriei pe care i-ați făcut-o Lamei, continuați să faceți acest lucru până când se va trezi în voi un sentiment de mare generozitate și de multă plăcere, atunci când vedeți bucuria Lamei primind ofrandele voastre și conexiunea care se creează între voi. Deci, continuăm chegom până când vom ajunge la experiențe profunde.
Dacă suntem la versetul de prosternări mentale, putem să ne conectăm de exemplu la semnificația minții lui Buddha, a vorbirii lui Buddha. Ce lucru minunat ne spune Buddha? Iar fiecare va auzi în propria sa limbă.
Ce înseamnă o minte atotștiutoare? Este mintea care cunoaște totul, care știe de ce are nevoie fiecare ființă în mod spontan și simultan. O altă semnificație a minții iluminate este înlăturarea tuturor obstacolelor. Buddha a ajuns la iluminarea completă, și-a înlăturat toate obstacolele create de afecțiunile mentale și obstacolele din calea atotcunoașterii.
Există două tipuri principale de obstacole. Primul tip este legat de afecțiunile mentale, sentimente grele, ignoranță și semințele lor. Obstacolele mai includ emoțiile însele și semințele lor. Al doilea tip de obstacole, cu mult mai profund și care este foarte greu de eliminat, este spre atotcunoaștere, obstacolele care stau între noi și iluminare. Acest Lama, acest Buddha, le-a îndepărtat pe toate. Ne este greu să ni-l imaginăm pe Buddha cu adevărat, dar putem încerca.
Pe scurt, există multe lucruri asupra cărora să medităm. Dacă sunteți în retreat, atunci aveți privilegiul de a rămâne suficient de mult timp pentru a ajunge la experiențe personale profunde. Aceasta este meditația Chegom. Chegom va ajunge la apogeu atunci când vom avea conștientizări și experiențe emoționale profunde.
Iar în aceste momente va trebui să ne fixăm pe ele, adică să rămânem în jokgom – meditația de fixare. Atunci când experimentați legătura cu Lama sau sentimentul de recunoștință față de Lama sau a admirației profunde pe care o simțiți față de Lama, sentimente care vă copleșesc, fixați-vă pe ele și rămâneți cu ele cât puteți. Cu alte cuvinte, mintea nu trebuie lăsată să se mai miște, să se ducă la următorul verset. Aceasta este meditația jokgom, în care îi spunem minții: ”Stai aici!”. În acest stadiu, această experiență va lăsa o amprentă adâncă în conștiința noastră.
După cum vedeți, în această rugăciune sunt multe lucruri asupra cărora puteţi medita, dar dacă faceți asta, vă poate aduce la iluminare. Geshe Michael spunea că în zilele în care era foarte ocupat, făcea doar textul, pentru că în el se află tot ce avem nevoie.
În continuare vom lăsa la o parte mantra și vom trece peste fiecare verset în parte. Vom combina în meditația noastră shargom cu chegom.
Meditația: Ganden Hla Gyema – meditația de revizuire
(30 de min)
Așezați-vă într-o poziție confortabilă, și concentrați-vă asupra respirației.
Voi citi verset după verset, iar după fiecare veți rămâne câteva minute pe vizualizarea legată de versetul citit.
Din inima Lordului a miilor de îngeri
Care în paradisul cerului locuiesc
Vino, Lobsang Drakpa, vino la mine!
Rege atotștiutor al Dharmei,
Vino cu fiii tăi, călărind pe un nor
Pufos ca zăpada de pe piscul munților!
Dacă vă este greu să vi-l imaginați pe Maitreya, de exemplu, puteți începe cu silueta lui, încercați să-i vedeți doar conturul trupului său.
După ce a apărut mai mult sau mai puțin înaintea voastră, începeți să adăugați detaliile siluetei. La început adăugați, să zicem, numai părul său. El are o proeminență în creștetul capului. Apoi, adăugați treptat ochii. Și încercați să rămâneți fixați pe ochii lui. Asta înseamnă a-i vedea pupilele, pleoapele, genele, sprâncenele, și în același timp nu pierdeți [din vedere] părul și conturul trupului lui.
Continuați treptat să adăugați nasul, urechile și celelalte elemente ale feței, până când veți ajunge la o figură mai mult sau mai puțin completă. Și dacă astăzi nu vă apare clar, nu disperați! Dacă veți continua să practicați, va veni ziua în care îi veți vedea chipul foarte clar.
Acesta este un exercițiu foarte bun, pentru că vă ascute mintea. Străduiți-vă să rămâneți cât mai fixați pe imagine, pentru ca ea să devină cât mai clară.
Încercați să dați viață figurii, ca ea să nu fie rigidă și nici bidimensională. Un chip viu ce are o ușoară mișcare. Există mișcări naturale pe care le facem, cum ar fi mișcările ochilor, expresia feței… Încercați să simțiți căldura trupului său, mirosul pe care îl emană. Desigur, mirosul lui este foarte plăcut. Adăugați culoare în obrajii lui. Vedeți iubirea infinită în ochii lui. Înțelepciunea. Tinerețea lui.
Priviți cum ușile inimii lui se deschid. În texte scrie că ușa este din cristal și se deschide. Iar emană lumină din ea ca un nor alb, care este iubirea lui infinită față de toate ființele și în acest caz pentru noi.
Și datorită marii lui iubiri pentru noi și datorită faptului că l-am chemat pe Je Tsongkapa să vină la noi, el va apărea în fața noastră împreună cu cei doi fii ai săi. Regele atotcunoscător al Dharmei.
Vom trece la versetul următor:
Scumpa mea Lama, cu zâmbet de iubire
Șezi în fața mea, pe tronul de lei purtat
Pe perne de lotus, și lumina Lunii,
Continuă să mă înveți mereu mii de ani de acum înainte!
Nobilă sursă de binecuvântări,
Nimic nu este mai presus de tine
Cu care binefaceri sa acumulez!
Încercați să vă imaginați leii maiestuoși albi care simbolizează virtuțile sublime ale lui Buddha, lipsa de frică și curajul lui extraordinar, de exemplu. Pe tronul regal purtat de lei se află Lotusul și Perna Lunii, iar pe ele stă așezat Je Tsongkapa cu cei doi fii ai săi.
Je Tsongkapa are ochi frumoși și înțelepți. Mâinile lui se află în mudra profesorului, fapt care atestă înțelepciunea perfectă a lui Buddha.
El are un zâmbet larg pe față. Și asta datorită dragostei sale mari pentru noi, pentru fiecare dintre noi. Și este extrem de bucuros de a veni la noi.
Îndreptați-vă spre Lama și cereți-i să rămână cu voi mulți ani de acum înainte, ca să puteți acumula nenumărate binefaceri cu el.
Puteți vedea că ceea ce caracterizează aceste etape este emoția foarte puternică, ceea ce este un lucru foarte bun, pentru că ea este combustibilul care va da energie meditației de concentrare.
Următorul verset:
Marea ta înțelepciune cuprinde
Tot ceea ce este de știut.
Perlele învățăturii tale sunt nestemate
La urechile celor binecuvântați.
Faima corpului tău
În lumina aurei ce te înconjoară, strălucește.
Numai văzându-te,
Numai auzindu-te,
Numai amintindu-mi de strălucirea chipului tău,
Mă face să mă aplec și binecuvântările tale să le primesc.
Permiteți-vă acum să navigați prin această admirație pentru mintea, vorba și trupul uimitor al lui Buddha de dinaintea voastră și pentru uimitoarea lui înțelepciune.
Vorbele lui sunt bijuterii ce atârnă la urechile voastre.
Trupul Lamei este înconjurat de o aură strălucitoare.
Lăsați emoțiile voastre să vă inunde la vederea acestui minunat și sfânt Lama.
Următorul verset:
În inima mea, un ocean imens de ofrande îți ofer ție
Precum norul ce acoperă tot cerul,
Tămâie dulce mirositoare,
Diverse flori, parfumuri și lămpi de lumină,
Și orice lucru ce simțurile ți le îmbie.
Pe toate ți le ofer ție, sursă a binefacerilor mele,
Ca dar pentru a-ți face plăcere.
În acest verset nu au fost trecute mâncarea și sunetele pentru că nu mai aveau loc pe rând. Oferiți din abundență florile, tămâia, parfumurile, lumina, bucatele. Ele se înmulțesc necontenit, umplând imensitatea cerului, precum jocul de artificii care se împrăștie pe cerul nopții.
Priviți-vă cum dăruiți Lamei toată această abundență de ofrande minunate. Lama primește cu multă bucurie ofrandele și este încântat de generozitatea voastră.
Continuăm:
Din adâncul inimii mele, regret profund
Și în fața ta mă confesez
Despre orice rău, până și pe cel mai mic
Ce cu gândul, vorba și fapta l-am înfăptuit,
Orice păcat pe care-l port cu mine din vremurile de demult,
Și în special cele trei tipuri de jurăminte
Pe care le-am încălcat.
Concentrați-vă pe ceva specific pe care l-ați făcut, fie că ați spus sau gândit ceva rău, și destăinuiți-vă Lamei! Faceți o confesiune completă! Această deschidere sinceră a inimii trebuie să fie însoțită de înțelepciune și regret. Decideți să vă opriți de a mai face aceste fapte cel puțin pentru o vreme.
Versetul șase:
În aceste vremuri degenerate, mari eforturi ai făcut
Și știință multă ai acumulat.
Cele opt gânduri lumești, pe toate le-ai eliminat
Și te-ai folosit bine de toate ocaziile vieții ce s-au ivit.
Salvatoarea noastră,
Inimile noastre sunt pline de bucurie
Și îți mulțumim pentru imensa munca ce ai înfăptuit!
Gândiți-vă la toate lucrurile uimitoare pe care le-a făcut Je Tsongkapa și cât de semnificativ a fost fiecare moment al vieții sale.
Și cu cât vă puteți bucura mai mult de asta, cu atât vă veți fortifica karma pozitivă.
Gândiți-vă, de asemenea, la cât de extraordinar este faptul că în lumea noastră a existat o astfel de persoană.
Versetul șapte:
Scumpi și sfinți învățători,
Învăluiți-vă corpurile voastre dharmice
De nori groși de înțelepciune și multă iubire,
Și faceți să curgă cu putere
Ploaie de învățături cuprinzătoare și profunde
Peste pământul discipolilor voștri devotați,
După pregătirea și ale lor capacități!
Acum ne vom schimba poziția. Voi veți fi jos, pe pământ, iar învățătorii stau în cer. Ei sunt ca îngerii de deasupra voastră. Îngerii din cer. Ei sunt la fel de puri ca cerul curat și plini de lumină. Lumina lor are toate culorile curcubeului și strălucește pe cerul luminos. Este lumina înțelepciunii lor profunde și a iubirii necondiționate.
Lumina creează în jurul lor un fel de nori care sunt și ei făcuți din lumină.
Priviți la ploaia care cade cu putere din acești nori peste voi. Picături mari și grele de lumină. Când picăturile vă ating trupul, ele pătrund în voi și vă umplu cu înțelepciune, iubire și compasiune. Deveniți plini de lumină. Fiecare picătură este o altă conștientizare. Este încă un pas pe calea spre iluminare.
Puteți să vă imaginați cum stați în picioare cu gura deschisă și beți ploaia.
Continuăm cu versetul opt:
Scumpi și sfinți învățători,
Învăluiți-vă corpurile voastre dharmice
De nori groși de înțelepciune și multă iubire,
Și faceți să curgă cu putere
Ploaie de învățături cuprinzătoare și profunde
Peste pământul discipolilor voștri devotați,
După pregătirea și ale lor capacități!
Acum ne vom schimba poziția. Voi veți fi jos, pe pământ, iar învățătorii stau în cer. Ei sunt ca îngerii de deasupra voastră. Îngerii din cer. Ei sunt la fel de puri ca cerul curat și plini de lumină. Lumina lor are toate culorile curcubeului și strălucește pe cerul luminos. Este lumina înțelepciunii lor profunde și a iubirii necondiționate.
Lumina creează în jurul lor un fel de nori care sunt și ei făcuți din lumină.
Priviți la ploaia care cade cu putere din acești nori peste voi. Picături mari și grele de lumină. Când picăturile vă ating trupul, ele pătrund în voi și vă umplu cu înțelepciune, iubire și compasiune. Deveniți plini de lumină. Fiecare picătură este o altă conștientizare. Este încă un pas pe calea spre iluminare.
Puteți să vă imaginați cum stați în picioare cu gura deschisă și beți ploaia.
Deci, puteți să vizualizați cum doriți și nu vă limitați doar la ceea ce am făcut în această meditație. Dați frâu liber imaginației voastre și lăsați emoțiile să se ridice în voi.
