Category: Cursuri

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 4

 

Viitorul învățăturilor lui Buddha

Cuvântul Dharma înseamnă învățătura lui Buddha și, de asemenea, fiecare fenomen și lucru. Rădăcina √dhr  în sanscrită înseamnă a ține/a menține. Vom vedea în continuare despre ce Dharma este vorba aici.

 

Tripitaka – scrierile antice ale budismului

După cum se știe Buddha nu a scris nimic, ci doar a vorbit, iar mai târziu discipolii au consemnat ceea ce au auzit. Există așa numita Tripitaka sau cele trei coșuri. Acest nume se datorește faptului că în trecut, în Asia, s-a scris pe pergamente sau pe frunze de palmier, care erau apoi împăturite și păstrate într-un coș. Așadar, în mănăstirile din acele zile, existau trei coșuri care conțineau scrierile sacre ale budismului.

De ce trei? Pentru că există trei categorii principale de scrieri care sunt considerate Hinayana. Datorită faptului că Mahayana acceptă toate scrierile Hinayanei, atunci ele sunt acceptate de către toate curentele. Deci,

1. Abhidharma este unul dintre coșuri și se referă la înțelepciune.

În acest coș se află „Tezaurul înțelepciunii Înalte” – „Abhidharma Kosha”, carte scrisă în jurul secolului al IV-lea d.Hr., care este la aproximativ 900 de ani după ce Buddha a plecat din lume. Cartea a fost scrisă după șapte cărți mai vechi, toate bazate pe învățăturile lui Buddha. Abhidharma Kosha este considerată una dintre cele mai vechi cărți budiste și este, de asemenea, acceptată de toate curentele budiste.

2. Al doilea coș este coșul Vinaya. Vinaya sunt scrierile care conțin jurămintele călugărilor, etica morală.

3. Sutra – este învățătura lui Buddha. Dar aici, în contextul coșurilor, atunci când vorbim despre „sutra” se înțelege în special sutrele în care Buddha a predat cum trebuie dezvoltată concentrarea. Deci se referă la concentrare.

Deci cele trei coșuri sunt coșuri cu învățături despre moralitate, concentrare și înțelepciune, iar acesta este modul de a ajunge la perceperea directă a vacuității.

✓   Pentru a percepe vacuitatea trebuie dezvoltată înțelepciunea.

✓   Pentru a dobândi înțelepciunea – care este Hlak Tong – trebuie dezvoltată concentrarea.

✓   Pentru dezvoltarea concentrării, trebuie păstrată foarte bine moralitatea.

Acestea sunt cele trei etape ale căii.

 

Două forme de Dharma

Și acum vom vorbi despre viitorul Dharmei în lume.

Când vorbim despre Dharma în budism, ea este împărțită în două forme: cărțile, învățăturile etc. și înțelegerile/realizările din mințile și inimile oamenilor.

• Dharma fizică – cărțile de Dharma.

lung gi chu

• Dharma realizărilor/înțelegerilor/conștientizărilor din inima și mintea oamenilor.

tokpay chu

Studiile de acest gen sau sutrele – sunt cărți. Acestea sunt învățăturile pe care le citim, le auzim sau ni se transmit.

Dar nu acesta este scopul final al Dharmei. Scopul este realizarea Dharmei în inimile noastre.

Așadar, înregistrările, lecțiile pe care le auzim și care sunt transmise de la învățător la elev este Dharma fizică.

Ceea ce am spus acum, nu este complet exact, pentru că ceea ce pleacă de la învățător la elev nu sunt doar cuvinte. Transmisia personală directă de la profesor la elev, într-o lecție, unde elevul și profesorul sunt prezenți fizic în aceeași cameră, este de o mare importanță. Toți Buddha vin și vorbesc elevului prin intermediul învățătorului, iar acest lucru se întâmplă doar într-o lecție față în față.

Deci, nu este adevărat că ceea ce se transmite sunt doar cuvinte. Transmiterea învățăturii este ceva dincolo de cuvinte.

 

Distrugerea Dharmei în lume

În text Subhuti întreabă:

„Ce se va întâmpla în viitor, în zilele ultimelor cinci sute, atunci când Dharma se apropie de distrugerea ei finală?”

Întrebarea este:

– Despre ce Dharma se vorbește aici?
– Ce înseamnă ultimele cinci sute?

 

a. Dharma fizică

Dacă vorbim despre dharma fizică, atunci care este dharma fizică ce există în lume?

Conform maestrului Vasubhandu:

lung shindu shen la mawa

Lung       – înseamnă învățare/studiu.
Shindu   – în mod corect, corespunzător.
Shen la  – altora.
Mawa    – a preda, a prezenta.

Dharma fizică va rămâne în lume atâta timp cât va exista cineva care să o predea corect celorlalți, cu motivație pură.

 

b. Dharma realizărilor din inimă.

Care Dharma realizărilor din inimă există în lume?

lappa sum la loppa

Lappa            – antrenament, practică.
Sum                – trei.
Lappa sum  –  cele trei antrenamente deosebite pe care le-am menționat anterior.
Loppa            –  a practica.

Dharma realizărilor din inimă va rămâne în lume atâta timp cât va exista cineva care va aplica cele trei antrenamente deosebite și va practica învățătura necesară pentru a ajunge la iluminare.

Care sunt cele „trei antrenamente deosebite”?

– Antrenament moral,
– Antrenamentul în concentrare meditativă,
– Antrenamentul în înțelepciune.

Deci, atâta timp cât există un profesor care predă Dharma corect și există practicanți care practică bine, atunci Dharma fizică și Dharma realizărilor din inimă vor exista în lume.

În ce moment Dharma nu va mai exista pe planeta noastră?

Surse budiste diferite spun lucruri diferite și pare să existe o contradicție între ele. Vom vedea cum comentatorul acestui text, Choney Lama Drakpa Shedru, va soluționa toate contradicțiile. Vom începe mai întâi cu lucrurile contradictorii.

 

Diferitele versiuni care descriu dispariția Dharma în lume

• • În primul rând, însuși Buddha, spune în sutra numită Sutra epocii de aur, că în 500 de ani de la moartea sa, Dharma în forma sa pură va dispărea. Apoi, după încă 1.500 de ani de la moartea sa, ea va continua să existe ca o umbră a acesteia.
  • Într-o altă sutra a lui Buddha, numită „Esența lunii”. Buddha spune că Dharma va dispărea după 2.000 de ani de la moartea sa, ceea ce ar fi cam vremurile lui Je Tsongkapa.
  • Apoi, există o altă sutra numită: „Sutra Lotusului Alb pentru compasiune”, scrie că Dharma va dispărea după 1.500 de ani de la moartea lui Buddha.
  • În Sutra Luminii Perfecte, există o profeție interesantă. Buddha spune că 2500 de ani de la moartea sa, Dharma se va răspândi și va ajunge pe pământul celor cu fața roșie – America, nativii americani.

În altă parte există profeția, că la acea vreme, Dharma ar ajunge într-un ținut în care zboară vulturii de fier. Vulturii de fier sunt avioanele. Deci Dharma va ajunge pe un tărâm unde există avioane.

• • Maestrul Vasubandhu care a compus Abhidharma Kosha pe baza scrierilor pe care le-a adunat, a scris o notă asupra lor, iar în el se spune că Dharma va dura 1.000 de ani după moartea lui Buddha.
  • Maestrul Kamalashila, vorbește despre 2.500 de ani de la moartea lui Buddha, care este era noastră.

De asemenea, maestrul Kamalashila, în „Sutra Prajna Parmita în 100.000 de versete”, spune că Dharma ar dispărea după 5.000 de ani de la moartea lui Buddha, ceea ce înseamnă că au mai rămas 2.500 de ani.

Cum aranjează Choney Lama Drakpa diferitele versiuni?

El ia numărul de 5.000, care este cel mai mare dintre toate numerele, și îl împarte în zece perioade de 500 de ani.

Choney Lama spune: Atunci când Subhuti vorbește: „Ce se va întâmpla în viitor, în zilele ultimelor cinci sute”, el se referă la ultimii cinci sute din cei 5.000 de ani care au început din ziua morții lui Buddha.

 

Zece perioade de 500 de ani

Prima perioadă cuprinde 1.500 de ani, de la moartea lui Buddha. Există trei perioade de 500 de ani, care au împreună un nume colectiv, și anume „perioada rezultatelor”, deoarece în această perioadă oamenii ajung relativ ușor la realizări dharmice.

Aceasta înseamnă că avem trei perioade de 500 în 1500.

1. în prima perioadă de 500 de ani de la moartea lui Buddha, numeroși oameni ajung relativ ușor la nivelul Arhat.

Cel devenit Arhat, este cel ajuns la Nirvana sau la nivelul opt al unui Bodhisattva. El și-a distrus pentru totdeauna toate afecțiunile mentale. Afecțiunile mentale și semințele lor au încetat complet și permanent. O astfel de persoană este numită și distrugătorul inamicului. El nu mai poate să le mai aducă înapoi. Nu numai că nu se mai poate supăra, dar și-a pierdut chiar și „genele” supărării.

Se spune că în perioada lui Buddha, atunci când cineva auzea de cele 4 adevăruri nobile, ajungea la iluminare. Oamenii aveau atunci abilități spirituale uimitoare. Pe măsură ce ne îndepărtăm de Buddha, abilitățile noastre spirituale se diminuează. Generațiile sunt în degradare.

2. La 500 de ani după aceea, a doua perioadă – multe persoane ajung la nivelul a ceea ce noi numim „cei care nu se mai întorc”.

 

Patru nivele de Arya

Când cineva percepe direct vacuitatea, la început va ieși din această percepție, deoarece nu are suficiente binefaceri de a rămâne în meditație, și din moment ce nu este încă un Buddha. Arya după ce iese din meditație, va ajunge într-una din următoarele situații, depinzând de nivelul său de meditație:

a) El poate intra în așa-numita stare: „Cel intrat în flux”. Și în tibetană:

Gyun du shukpa

Ce înseamnă flux? Fluxul care îl duce spre iluminare. Oricine percepe direct vacuitatea, va ajunge la iluminare. Cât de curând? Dacă el se află la acest nivel, în maxim șapte vieți. Șapte încarnări care vor fi toate pline de succes. El va avea parte de o familie bună, de condiții bune de a învăța, va avea parte de cei mai buni profesori. Deci, în maximum șapte vieți va ajunge la iluminare.

b) Al doilea nivel se numește: „Cel ce se va întoarce încă o dată”. Unde se întoarce? În lumea dorințelor, în Samsara. Există trei tărâmuri:

• • • Tărâmul dorințelor,
    • Tărâmul formelor,
    • Tărâmul fără forme.

Această persoană trebuie să se întoarcă în lumea dorințelor, dar, doar o singură dată, într-o lume în care mai are un corp și trebuie să mănânce.

c) Al treilea nivel se numește „Cel ce nu se mai întoarce”. Adică, cel care nu se mai întoarce vreodată în lumea dorințelor. Deoarece el încă nu a ajuns la Nirvana și se află încă în Samsara, se poate naște în oricare dintre celelalte lumi ale Samsarei, pentru că el este încă în Samsara.

d) Al patrulea nivel este cel în care cel care a perceput vacuitatea devine imediat un Arhat.

De ce depind aceste situații? Ele depind de profunzimea meditației. Se poate ajunge la percepția vacuității de la un nivel foarte specific de meditație Shine  – care este primul nivel din lumea formelor. Dacă persoana este mai avansată în meditație, înainte de a percepe vacuitatea, atunci poate sări la nivelul doi sau trei. Deci, depinde de cât de bună este meditația lui înainte de a o percepe vacuitatea.

Să ne întoarcem la perioadele de 500 de ani. După cum am spus, în primii 500 de ani de la moartea lui Buddha, oameni ating nivelul de Arhat. În următorii 500 de ani, oamenii ating nivelul trei – de a nu se întoarce. Ei percep vacuitatea și nu se mai întorc în lumea dorințelor.

3. Peste încă 500 de ani, mulți oameni pot ajunge la nivelul de „Cel intrat în flux”.

(Cei care ajung după perceperea vacuității la nivelul doi, nu sunt menționați aici ca fiind caracteristici acelor vremuri, dar asta nu înseamnă că ei nu există.)

Așadar, am ajuns la 1.500 de ani după Buddha. Corect?

Toți acești ani se numesc „perioada rezultatelor”.

 

Perioada de practică are, de asemenea, trei perioade

Următoarea perioadă, conține și ea alte trei perioade de 500 de ani. Ea se numește „perioada practicii” și are 1.500 de ani. În această perioada, sunt mulți care practică, care încearcă, dar nu atât de mulți obțin rezultate.

4. Primii 500 de ani ai acestei perioade, între 1.500 și 2.000 de ani după Buddha, mulți oameni dobândesc înțelepciunea.

Ce înseamnă că ei „dobândesc înțelepciunea?” Asta înseamnă că oamenii nu percep neapărat vacuitatea, dar își dezvoltă Hlak tong. Hlak tong înseamnă conștientizări, nivelul Vipashyana. Cei ajunși la acest nivel, și-au dezvoltat Shine, și având o concentrare meditativă extraordinară, ei meditează asupra vacuității ajungând să o înțeleagă foarte profund. Acest nivel este paralel cu coșul înțelepciunii, care aparține Abhidharmei.

5. După aceea, 2.000-2.500 – mulți ating concentrarea – adică Shine.

6. În perioada de 2.500-3.000 de ani – mulți ajung la un standard moral ridicat.

 

Epoca Dharmei fizice are patru perioade

Dacă până acum, mulți ajungeau la realizări, în următoarele perioade va veni Dharma fizică. De ce? Pentru că ne-am îndepărtat de Buddha.

Epoca Dharmei fizice are 4 perioade.

7. În perioada de 3 000 – 3 500 de ani de la Buddha – scrierile Abhidharma sunt încă păstrate, coșul Abhidharma există.

8. Între 3.500 – 4.000 de ani – scrierile Sutrelor sunt păstrate.

9. Iar între 4.000 – 4.500 – scrierile Vinaya sunt păstrate.

10. Perioada de 4.500-5.000 de ani – este denumită perioada urmei, în care nimeni nu înțelege și nu practică Dharma. Sunt ultimii 500 de ani la care s-a referit Subhuti.

Unde ne aflăm noi? Depinde de realizările noastre. Există puțini care realizează concentrarea. Puțini dobândesc înțelepciunea. Câțiva ating nivelul de Arya, și aproape nimeni nu atinge nivelul de Arhat.

Situația noastră nu este bună, așa stă scris. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că toate aceste realizări uimitoare astăzi sunt extrem de rare. Cineva precum Geshe Michael care este Arya – este foarte rar în zilele noastre. Este foarte rar ca cineva să realizeze acest obiectiv în această perioadă în care trăim.

 

Calea Sutrică spre iluminare este nesfârșit de lungă

Deci, ce întreabă Subhuti?

„O, Învingătorule! Ce se va întâmpla în viitor, în zilele ultimelor cinci sute, atunci când Dharma se apropie de distrugerea ei finală? Cum ar putea cineva din acele vremuri să vadă vreodată cu exactitate sensul explicațiilor date în sutre precum cea de față?”

    Învingătorul îi răspunde:

„Niciodată să nu mai pui întrebarea pe care tocmai ai pus-o acum: Ce se va întâmpla în viitor, în zilele ultimelor cinci sute, atunci când Dharma se apropie de distrugerea ei finală? Cum ar putea cineva din acele vremuri să vadă vreodată cu exactitate sensul explicațiilor date în sutre precum cea de față?”

„Eu îți spun ție, o, Subhuti, că în viitor, în zilele ultimelor cinci sute, pe măsură ce sfânta Dharma se va apropia de distrugerea finală, vor veni mulți Bodhisattva, care sunt ființe înalte, care își păstrează moralitatea, care au calități fine și care posedă înțelepciune.

Și toți acești Bodhisattva, aceste înalte ființe entități, o, Subhuti, nu va fi niciunul care să fi omagiat doar un singur Buddha sau care să fi acumulat din abundență virtuți servind un singur Buddha. În schimb, O, Subhuti! Ei vor fi cei care au adus omagiu multor sute de mii de Buddha, care au acumulat din abundență virtuți cu multe sute de mii de Buddha.”

Ce ni spune aici?

Ceea ce ni se spune este că cei care vor veni vor fi Bodhisattva, cei care deja au Bodhichitta adevărată, și care poate au perceput vacuitatea. Buddha ne spune: „După ce ei au făcut toate acestea, ei au adus omagiu sutelor de mii de Buddha”. Ceea ce înseamnă că drumul lor spre iluminare este foarte lung și ia foarte mult timp. Toți acești Bodhisattva sunt Mahasattva, adică Bodhisattva de la nivelul opt în sus.

Ce ne spune Buddha indirect, este că dacă mergem pe calea Sutrei spre iluminare, chiar dacă ea este impecabilă și perfectă, este nevoie de foarte mult timp. Eoni după eoni.

 

Cel care are o mare compasiune trebuie să practice Tantra

Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că dacă suntem serioși pe calea noastră spirituală și dacă avem multă compasiune pentru toate ființele, va trebui să urcăm cât mai repede pe Calea Tantrei.

– Dacă suntem pregătiți să ne luăm jurămintele de refugiu – va trebui să ni le luăm.

– Dacă suntem pregătiți pentru următorul nivel de jurăminte, va trebui să mergem la următorul nivel de jurăminte.

– Tantra, este nivelul cel mai ridicat de jurăminte.

Dacă avem compasiune față de toate ființele, nu există altă opțiune, decât să mergem pe calea rapidă. Altfel vor trece eoni după eoni, și în tot acest timp ființele vor suferi.

 

Binefacerile incomensurabile

Buddha ne spune: „Acești Bodhisattva au acumulat deja din abundență binefaceri cu sute de mii de Buddha”. El face o mică comparație și ne spune:

„Să presupunem, O, Subhuti! că o anume persoană își dezvoltă, chiar și pentru o clipă, sentimentul de încredere în cuvintele sutrei precum cea de față”.

     „În cuvintele sutrei precum cea de față”, înseamnă chiar și ceva similar. Buddha ne spune că atunci când cineva înțelege puțin înțelepciunea, înțelege despre ce vorbim, oameni ca noi și care își dezvoltă chiar și pentru o clipă, puțin „… sentimentul de încredere în cuvintele sutrei precum cea de față.”

„Oh, Subhuti! Cel Astfel Plecat cunoaște acest om. Cel Astfel Plecat, o, Subhuti, vede o astfel de persoană. O astfel de persoană, o, Subhuti, a produs, și a acumulat sigur în sine, un munte de merite dincolo de orice estimare”.

Buddha compară o persoană care a servit sute de mii de Buddha cu una care a conștientizat, chiar și pentru o clipă, sensurile scrise aici. Nu ne referim aici la cineva care a perceput direct vacuitatea, ci la conștientizarea lui intelectuală. O astfel de persoană a acumulat deja un munte uriaș de binefaceri, inegalabil.

Între cei doi nu există nicio comparație. De ce? Pentru că asta dă naștere lui Buddha. Această persoană este deja pe calea spre iluminare. Cea mai mare binefacere pe care o poate face oricare dintre noi tuturor ființelor, este să ajungem la iluminare.

 

Înțelepciunea Bodhisattva

Buddha spune în continuare:

„Și de ce este așa? Deoarece, Subhuti, acești Bodhisattva, aceste înalte ființe…”

Acești Bodhisattva cu siguranță, trebuie să fi perceput vacuitatea. Buddha ne explică acum ce includ conștientizările acestor Bodhisattva:

„Ei nu percep nimic ca existând în sine, nu percep nimic ca ființă vie, nu percep ceva ca fiind viu și nici nu percep ceva ca persoană.”

Deci despre ce vorbește aici?

El ne spune: acei Bodhisattva care înțeleg despre ce se vorbește în această sutra, și care înțeleg vacuitatea prin percepție directă, ei deja:

• • • Nu mai percep nimic ca având o independență proprie de sine,
    • Nu mai percep nimic ca ființă vie,
    • Ei nu mai percep lucrurile ca ceva viu,
    • Și nu mai percep lucrurile ca ființe.

De ce există această repetare și care este diferența dintre diferitele lucruri? Pentru a răspunde la această întrebarea avem nevoie de un comentator. Iată ce ne spune comentatorul:

1. Independența de sine – în limba tibetană

Dak – eu sau natura de sine

Este „natura de sine”. Maestrul Kamalashila spune că aici sensul este de „eu care exist în sine” independent de proiecțiile mele. Acești Bodhisattva nu mai cred că există un astfel de „eu”. Ei nu spun că o persoană nu există, independentă de ceea ce a făcut altora în trecut. Așa ceva nu există.

Ei vorbesc despre acest „eu”, ca fiind Gakja – acel „eu” care nu a existat niciodată, dar de care suntem atât de atașați și în care credem, iar de aici provin toate necazurile noastre. Pentru că dacă cineva îmi vorbește urât sau mă discreditează, atunci mă voi ridica împotriva lui și îl voi răni și astfel acumulez karma rea. Credința în acest „eu” care există de unul singur, independent de ceea ce am făcut în trecut, îmi provoacă toată suferința.

Buddha ne spune: „Acești Bodhisattva, de vreme ce au perceput deja vacuitatea, sunt absolviți de credința în acest „eu”. Acesta este sensul independenței de sine, ceva care are acest „eu”.

Toți acești Bodhisattva sunt Mahasattva, dar nu sunt Buddha. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că ei percep în continuare lucruri care vin de la sine, dar nu mai cred că lucrurile provin de la sine. Au pierdut credința intelectuală în existența de sine, independentă de karma.

Deci, în prima fază, Bodhisattva nu are nicio credință în sinele care există pe cont propriu. Bodhisattva nu mai crede că are vreun „eu” care există în sine, indiferent de proiecția sa. Deci acesta este sensul cuvintelor „Ei nu percep nimic ca existând în sine”.

2. Ei „nu percep nimic ca ființă vie”.

Sem Chen – ființă vie/conștientă

Ce este o „ființă vie”? O ființă vie este oricine care are o minte care suferă.

Maestrul Kamalashila ne spune că în a doua fază, Bodhisattva nu mai crede în „lucrurile mele”, cum ar fi „mintea mea care există în sine”.

Credința în „sine” poate fi:

    – credința la nivel de persoană – „Eu”.

    – credința la nivel de lucruri – „lucrurile mele”: „corpul meu”, „mintea mea”, ”casa mea”.

Dacă anterior nu exista vreun „eu” cu independență proprie de sine, acum Bodhisattva nu mai crede nici în „lucrurile mele” ca având existență proprie de sine.

3. Ei „nu percep ceva ca fiind viu”/ care trăiește

Sok – viață

Comentatorul ne spune că sensul este de „eu-ul” care a trăit de la începutul acestei vieți până la sfârșit. Aici se vorbește despre conceptul de „eu” ca fiind o entitate de sine stătătoare pe tot parcursul vieții. Acest „eu”, care durează din ziua în care m-am născut până în ziua în care mor.

Deci ei nu cred în existența unui „eu” ca fiind o entitate de sine stătătoare. Bodhisattva nu spun că nu există așa ceva, ci că ea nu există independentă de procesul de proiecție pe care o proiectează de-a lungul întregii vieți.

4. Ei „nici nu percep ceva ca persoană”. Cuvântul în tibetană este

Kang sak – persoană

Aceste cuvinte au sensul de succesiunea de reîncarnări ale aceleiași ființe.

Deci, Bodhisattva, el nu mai crede în existența de sine la aceste patru niveluri:

• • La nivelul „Eu exist în sine” independent de proiecțiile mele.
  • La nivelul „lucrurilor mele”, cum ar fi corpul și mintea mea, bunurile mele ca existând de la sine.
  • La nivelul „Eu exist de-a lungul întregii mele vieți”
  • Și la nivelul „Eu exist de la o încarnare la alta”.

De ce nu spunem sufletul care există în întrupări?

Atunci când vorbim despre un suflet, avem o imagine a ceva care există, iar toată sutra vrea să ne aducă la ceva care nu există.

Oriunde scrie în această sutra „ei nu percep”, trebuie adăugate cuvintele „Ei nu percep lucrul ca existând în sine”.

– Deci, ei nu percep lucrul ca fiind de sine stătător. Adică, această hârtie, de exemplu, nu are o existență proprie de sine, deoarece existența ei depinde de proiecțiile mele.

– Și, de asemenea, ei nu percep lucrul ca ceva inexistent. El există. Ei nu neagă realitatea lui convențională sau falsă. Nu se poate nega acest lucru.

Acești mari Bodhisattva, care au perceput vacuitatea, își dau seama că paharul nu există de la sine, că el nu există fără să depindă de proiecțiile pe care le aruncă pe o colecție de date brute, ca urmare a karmei pe care au făcut-o cu alții în trecut. Paharul nu există de la sine, dar el există.

Întrebarea este: cum rămâne cu percepția însăși a paharului? Ce face mintea acum?

Ei spun: „Bine, ei nu percep percepția ca percepție”. Nici percepția nu este o percepție de la sine. Adică, este greșit să spunem că nu există percepție. Corect spus este că nu există acea percepție care să existe ea în sine. Pentru că și mintea este goală.

Este cu mult mai ușor să vorbim despre vacuitatea unui lucru decât despre vacuitatea minții. Când vorbim despre vacuitatea percepției asupra lucrului, atunci vorbim despre ceea ce face mintea noastră, vorbim deja despre vacuitatea minții. Este ceva cu mult mai abstract. Este foarte greu de văzut vacuitatea acesteia.

 

Bodhisattva nu se atașează nici de Dharma

Buddha nu se oprește aici și merge mai departe spre lucruri mai subtile.

Vom citi textul mai departe:

„Și de ce este așa? Pentru că dacă, Subhuti, acești Bodhisattva care sunt înalte ființe ar percepe lucrurile ca fiind lucruri, atunci s-ar atașa de lucruri ca existând în sine, s-ar atașa de lucruri ca fiind ființă vie, s-ar atașa de lucruri ca fiind viu, s-ar atașa de lucruri ca fiind o persoană.

Și chiar dacă ei percep un lucru ca nefiind un lucru, chiar atunci s-ar atașa de ceva ca existând în sine, s-ar atașa de ceva ca fiind o ființă vie, s-ar atașa de ceva ca fiind viu, s-ar atașa de ceva ca fiind o persoană.

Și de ce este așa? Pentru că, Subhuti, acești Bodhisattva nu percep Dharma în mod greșit și nici nu percep ceea ce nu este Dharma. Aceasta a fost intenția Celui Astfel plecat când a spus că cei care înțeleg că această prezentare a Dharmei este ca și barca, ei lasă chiar și aceste învățături de Dharma în urmă. Și să nu mai vorbim, de asemenea, de ceea ce nu este Dharma.”

Imaginea prezentată în aceste rânduri este a unei persoane care vrea să traverseze râul, ajunge pe malul râului, găsește o barcă, traversează râul și apoi pune barca pe cap și continuă să meargă. Altfel spus, este imaginea unei persoane care se folosește de Dharma pentru a ajunge la celălalt țărm, pentru a ajunge la Nirvana și nu pentru a se elibera.

Am vorbit mai înainte despre:

– existența de sine,
– o ființă vie,
– ceva viu
– și persoană.

Buddha repetă același lucru și spune: „Dacă Bodhisattva ar percepe lucrurile ca fiind lucruri…” Adică: ei nu îl percep ca pe un lucru și, de asemenea, nu îl percep ca nefiind un lucru și, prin urmare, nu percep percepția ca percepție etc.

De ce?

⇒ „Pentru că, dacă ar percepe ceva ca pe un lucru” – dacă l-ar percepe ca pe un lucru existent în sine – atunci s-ar atașa de el ca existând în sine.

⇒ De asemenea, ei s-ar atașa de lucruri ca fiind ființe vii: iată-mă aici, aici este corpul meu și aici mintea mea.

⇒ Ei s-ar atașa de lucruri ca fiind ceva viu: uite-mă aici trăind de când sunt copil până la bătrânețe.

⇒ Ei s-ar atașa de lucruri ca persoană. Ca o entitate ce există de-a lungul reîncarnărilor.

Ce fel de Bodhisattva ar mai fi ei, dacă s-ar atașa de toate acestea? Ei nu ar mai fi Bodhisattva, și mai ales pentru faptul că au perceput vacuitatea.

 

De ce se repetă atât de mult în Sutra?

Se spune despre Buddha că într-o viață anterioară, fiind atunci un mare Bodhisattva, a hrănit cu carnea din propriul său trup o tigroaică cu cinci pui. Datorită legăturilor karmice, în viața în care Buddha a ajuns la iluminare, aceștia au apărut din nou în viața sa, devenind primii săi discipoli. După ce Buddha a ajuns la iluminare, aceștia îl întrebă: Spune-ne ce ai văzut. Iar el le spune:

• • • • Am văzut adevărul suferinței
      • Adevărul originii suferinței
      • Adevărul încetării suferinței
      • Și adevărul de a ieși din suferință.

Buddha le spuse aceste lucruri și apoi le spune din nou cele patru adevăruri nobile, dar într-o formă ușor diferită. Cel care fusese tigru în viața anterioară, devine Arhat, iar ceilalți percep vacuitatea. Apoi Buddha repetă din nou, iar cel devenit Arya, se transformă în Arhat. Si tot așa până când toții au finalizat calea.

Buddha vorbea în fața grupurilor mari de călugări și Bodhisattva; predica în fața mulțimii. Deci, procesul era mai lent, avea nevoie să spună de câteva ori. Buddha continuă să vorbească publicului său până când i-a adus pe toți la iluminare. Buddha a vorbit timp de patruzeci și cinci de ani.

 

Totul este gol

Ceea ce proiectăm pe colecția de date este o imagine mentală din mintea noastră. Și nici ea nu are vreo existență de sine. Însuși actul de proiecție nu există în sine. Mă percep pe mine însumi, proiectând. Proiecția este și ea goală.

Buddha ne face asta tot timpul. Dacă, pentru o clipă, credem că stăm pe un teren solid, el ne va lua repede această impresie.

Când cineva meditează asupra vacuității, el ajunge la experiența: nu există nimic. Lucru care ne poate speria. De aceea este nevoie de multe binefaceri, pentru a nu ne panica sau să fugim de această etapă. Pentru că trebuie să învățăm să rămânem acolo împotriva fricii și a temerilor. Acesta este motivul pentru care avem nevoie și de binefaceri și de învățător.

 

Cea mai mare binefacere

Pentru că am ajuns la subiectul – binefacere, vom face un mic rezumat a ceea ce am vorbit astăzi

a. Trebuie făcute acte de binefacere?
Sigur că trebuie făcute, altfel nu am avea nicio șansă să progresăm.

b. Atunci ce fapte trebuie făcute? Avem doar 24 de ore pe zi. Ce vom face?
Ceea ce va ajuta majoritatea să nu mai sufere!

c. Ce putem face ca să putem ajuta cât mai mulți?
Să ajungem la iluminare, și numai atunci putem ajuta pe toți simultan. Aceasta este cea mai mare binefacere pe care o putem face cu toți oamenii pe care îi cunoaștem. Cu copiii noștri, cu nepoții noștri, cu toți oamenii pe care îi iubim și cu cei pe care nu-i iubim.

d. Cum ajungem acolo?
Ni se spune că:
– Trebuie să ne păstrăm moralitate
– Trebuie să ne dezvoltăm concentrarea meditativă,
– Și de asemenea trebuie să ne dezvoltăm înțelepciunea.

Cum putem să dezvoltăm repede toate aceste lucruri? Este serviciul adus Lamei. De ce? Pentru că Lama este mai aproape de iluminare decât noi și este capabil să ajungă la mai multe persoane. Cu cât îl vom servi mai mult, cu atât vom servi părți mult mai mari ale creației. Acumulăm imense binefaceri datorită puterii obiectului. El este puternic, deoarece poate aduce mai mulți oameni la iluminare.

Asta nu înseamnă că ceilalți ar trebui neglijați. Trebuie să ajutăm și pe cei săraci, și pe cei deprimați.

Ce vrem să facem în viață? Să ajungem la iluminare cât mai repede, deoarece acesta este modul suprem de a ajuta oamenii.

– Dacă nu ne petrecem timpul acumulând înțelepciune, dezvoltând concentrarea și învățând, ne-am tăiat în prealabil aripile.

– Și dacă nici nu-i ajutăm pe cei amărâți, din capul locului ne tăiem aripile.

Deci, nu avem de ales decât să facem și una și alta.

După cum observăm, întrebarea: Să ajut sau nu? a devenit: Pe cine să ajut mai întâi? Ce să facem mai întâi? Să ajutăm mai întâi? Să învățăm mai întâi? Să medităm?

Această întrebare poate fi pusă și altfel: „Ce acumulează cea mai mare binefacere și cel mai rapid?” „Ce ne aduce cel mai repede la iluminare?”

Îndrumarea este de a merge în funcție de jurămintele pe care le păstrăm. Jurământul cel mai înalt are prioritate în fața celui inferior.

De exemplu, unul dintre cele mai importante jurăminte Vinaya ale unui călugăr este să nu aibă o parteneră. Esența jurămintelor Vinaya este de a nu-i răni pe ceilalți. Călugărul nu-și întemeiază o familie, nu acumulează bunuri, nu este ocupat cu lucruri lumești, el stă și meditează.

Dar, dacă a primit jurămintele tantrice, unul dintre ele fiind practica cu o parteneră, atunci acest jurământ este mai important sau mai puțin important decât jurământul călugărului de a nu fi cu o parteneră?

Jurămintele tantrice sunt cu mult mai importante. Asta înseamnă că a încălcat jurământul de călugăr? Nu. El îl menține la un nivel cu mult mai ridicat.

Putem spune că avem karma uimitoare de a întâlni mari maeștri care ne oferă șansa de a porni pe o cale care este rapidă. Și deja, nu ne mai putem întoarce, pentru că deja i-am cunoscut.

Dacă există o cale rapidă, care ne poate duce la iluminare într-o singură viață, cum este ea în comparație cu cineva care servește sute de mii de Buddha, în nenumărați eoni?

Dacă compasiunea noastră este mare, va trebui să facem la maximum tot ceea ce putem pentru a ajunge cât mai repede la iluminare.

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 3 – a doua parte

 

Cele patru corpuri ale lui Buddha

Ceea ce este mai important pentru noi în acest moment este să descriem puțin corpurile lui Buddha. De ce este important? Pentru că vom fi cu toții într-o zi Buddha, deci va trebui să știm ce ființe cerești vom fi, și cum ne vom descurca cu toate aceste corpuri.

 

Corpul fizic al lui Buddha 

Primul corp se numește Rupakaya.

Rupa în limba sanscrită înseamnă formă.
Și Kaya – corp.

Deci Rupakaya – este corpul fizic al lui Buddha. Acest corp are mai multe aspecte:

 

1. Corpul manifestării – Nirmanakaya.

În limba tibetană se spune: Trulku.

Trul ku

Tibetanii pronunță „Tulku”. Litera „r” nu se aude. Există mari Lama care sunt încarnări ale ființelor iluminate, și ei se numesc Tulku.

În limba română vom spune corpul manifestării, deoarece el este corpul în care apare sau se manifestă Buddha.

De-am avea cu toții marele noroc să dobândim
Corpul de înger din câmpul Nirmankaya cât mai curând,
Ce se manifestă în forme diferite, în lumi diferite,
Pentru a îndeplini prin mijloace variate și moduri neașteptate,
Orice dorință din inima oricărei ființe.

Acest verset este luat din Tantra, de la Buddha însuși. Misiunea noastră este să devenim îngeri, iar îngerii sunt sinonimi cu Buddha; Deveniți un Buddha putem apărea pe mii de planete și putem lua orice formă astfel încât să-i putem ajuta pe ceilalți.

În acest verset îngerul este Buddha care ajunge la toate ființele și apare în modul care li se potrivește. Pentru noi, Buddha ar putea fi bătrâna care urcă în autobuz, și ne aruncă un cuvânt și dispare, sau zgomotul valurilor în timp ce stăm pe plaje lângă mare și, dintr-o dată conștientizăm ceva.

Buddha se manifestă exact în forma de a care avem nevoie, când avem nevoie, cum avem nevoie, și dacă a venit momentul să auzim Dharma, atunci Buddha va apărea ca cineva care predă Dharma, lucru care ne va avansa pe calea spirituală.

Buddha se manifestă într-o varietate de forme și într-o varietate de moduri, în moduri neașteptate – pentru că știe spontan de ce are nevoie fiecare ființă, și apare în mod simultan în fața tuturor ființelor după nevoia fiecăreia.

De asemenea, există descrieri despre felul în care apare Buddha; El este descris ca și luna care se reflectă într-o baltă de apă, în mod spontan și simultan. Când luna se ridică pe cer, fiecare baltă de apă o reflectă, adică, apare tuturor ființelor simultan.

Buddha are, de asemenea, un corp principal Nirmankaya și acesta este corpul în care apare Buddha atunci când ajunge la iluminare, așezat sub copac, având toate semnele, despre ce am vorbit mai devreme.

 

2. Corpul plăcerii – Sambhogakaya,

Un alt corp al lui Buddha, care se află și el în Rupakaya, în categoria corpului fizic, este Sambhogakaya, în limba sanscrită. În limba tibetană se spune: 

Long Ku

Ku înseamnă corpul lui Buddha, iar Lu corpul unui om obișnuit.

Ce este Sambhogakaya? El este, de asemenea, un corp fizic al lui Buddha, dar el este corpul în care Buddha se vede pe sine însuși așa cum stă în paradisul său. Este corpul sublim al lui Buddha. Doar cei care percep direct vacuitatea, Arya, pot vedea această formă a lui Buddha.

Diferența dintre cel care merge pe apă și posibilitatea de a vedea pe altcineva care merge pe apă nu este mare. Este adevărat că o persoană obișnuită nu poate merge pe apă și este, de asemenea, adevărat că o persoană obișnuită nu va putea vedea pe ceilalți mergând pe apă. Pentru ca un om care stă pe malul Mării Galileii să-l poată vedea pe Iisus mergând pe apă, el trebuie să fie deja aproape de nivelul lui Iisus. Dacă el nu are suficiente virtuți, atunci când Iisus va face miracolul, va privi pentru o clipă în altă parte și nu va vedea miracolul ce se petrece.

De aceea, îl vedem pe Dalai Lama ca pe un om tibetan bătrân, ceea ce nu înseamnă că el se vede pe sine așa. Pentru că dacă este un Buddha, atunci el se vede în corpul Sambhogakaya, corp făcut din lumină, un corp superb, care nu îmbătrânește, nu moare, este perpetuu. Aceasta este forma în care se percepe pe el însuși.

 

Cele cinci caracteristici ale corpului plăcerii 

Corpul plăcerii are cinci caracteristici:

a. Prima este locul – locul este întotdeauna același, adică paradisul lui Buddha numit Okmin în limba tibetană.

Okmin

Okmin înseamnă că nimic nu există deasupra lui.

Paradisul se află pe mai multe nivele, Okmin aflând-se la nivelul cel mai înalt. Deci Buddha stă întotdeauna în același loc, în paradisul lui sublim Okmin.

b. Cercul sau anturajul – Buddha este înconjurat de mulți Bodhisattva, de Arya, și de alte ființe mai înalte. În paradisul său nu întâlnește ființe care nu au perceput vacuitatea.

c. Semnele – Long ku. Buddha are pe corp toate semnele speciale.

d. Dharma – Activitatea principală a lui Buddha este Mahayana Dharma. El își învață discipolii Dharma.

e. Timpul – corpul plăcerii lui Buddha rămâne în paradis atâta timp cât există Samsara. Atâta timp cât mai există ființe care suferă, el rămâne. Odată ce nu va mai exista nimeni suferind, atunci nu va mai exista nici cauza pentru acest corp.

Buddha nu are nevoie de corp. Corpul lui este pentru noi.

 

Faptele lui Buddha 

Care sunt faptele lui Buddha? Ce face Buddha?

• • Fiecare act de bunătate din univers este un act săvârșit de Buddha.
  • Orice învățătură care vine să învețe oamenii să fie buni, ea este învățătura lui Buddha, chiar dacă ea este iudaică, sau islamică, sau creștină.

Orice învățătură care îi învață pe oameni să fie mai buni și să-i apropie de iluminare este învățarea lui Buddha, iar Buddha va apare întotdeauna potrivit nivelului la care se află omul în dezvoltarea lui.

Deci, dacă cineva este legat de iudaism, Buddha îi va apărea ca un profesor evreu. Dacă cineva este legat de creștinism, Buddha va apărea ca învățător creștin. Buddha se manifestă în funcție de karma ființelor.

Tot ceea ce îndreaptă oamenii spre iluminare, sunt acțiunile lui Buddha.

 

Cauzele corpurilor lui Buddha 

Ce produce corpul fizic al lui Buddha?
La sfârșitul fiecărei lecții spunem Dedicația:

Datorită faptei mele bune
Pe care am făcut-o chiar acum,

Fie ca toate ființele
Să-și desăvârșească
Colecția de merite și înțelepciune.

Și astfel, să dobândească
Cele două corpuri sublime,
Ce numai din cele două se înfăptuiesc.

Corpurile sublime despre care am vorbim în această lecție provin din binefaceri.

În acest text avem două colecții:

• • Colecția de merite. Ea este cauza care va produce corpul fizic al lui Buddha.
  • Colecția de înțelepciune – produce corpul mental al lui Buddha.

Fuziunea dintre înțelepciune și binefaceri, se exprimă printr-o plăcere extraordinară și acesta este obiectivul nostru în practica noastră – să atingem această stare de plăcere sublimă a lui Buddha. Corpul Sambhogakaya se află permanent în plăcerea sublimă.

 

Corpul mental al lui Buddha  

3. Al treilea corp este corpul de esență – Svabhavakaya.

Ngo wo nyi ku

Natura supremă a lui Buddha – este vacuitatea lui.

Ea are două părți:

1) Vacuitatea minții lui: este vacuitatea pe care a avut-o întotdeauna, chiar și când a fost o persoană simplă ca noi și,

2) Încetările lui: sfârșitul gândurilor rele și sfârșitul ignoranței sale.

 

Natura lui Buddha – vacuitatea  

Cu toții avem vacuitate. În acest moment nu avem Svabhavakaya. Vacuitatea pe care o avem este de om impur, dar pe măsură ce ea va deveni vacuitatea lui Buddha, ne vom transforma în Buddha.

Când vorbim despre „natura lui Buddha”, ne imaginăm că am avea niște semințe foarte pure în interior, acoperite de murdărie, iar dacă le curățăm, le vom găsi.

Cu alte cuvinte avem imaginea a ceva ce există, dar este ceva care nu există. Și acesta este motivul pentru care budismul dezbate puternic ideea de suflet. Este adevărat că continuăm să ne reîncarnăm de la o viață la alta, dar nu în sensul sufletesc, pentru că atunci când ne gândim la „suflet” ne gândim la ceva ce există, nu știm unde; În corp, în conștiință – ceva. Ceea ce spunem este: Nu! Aceasta este vacuitatea. Este ceea ce avem, este potențialul pur.

Cauza pentru care apărem în acest fel chiar acum, este proiecția impusă de conștiința noastră ca urmare a karmei impure pe care am acumulat-o. După ce ne vom purifica toată karma, nu vom mai putea proiecta lucruri impure. Pe de altă parte, vom proiecta numai lucruri pure și atunci ne vom vedea în corpul plăcerii sublime a lui Buddha, stând în paradis, strălucind de lumină.

Deci, să nu confundăm lucrurile și să credem că avem vreo sămânță pe undeva, pentru că nu avem.

Ceea ce nu avem, este ceea ce ne va aduce să fim Buddha; Ceea ce nu avem în noi.

 

Încetările lui Buddha  

Deci, primul lucru care face parte din Svabhavakaya – este vacuitatea.

Al doilea lucru, care este doar pentru Buddha și nu pentru noi –  încetările.

Ce a încetat la Buddha? Afecțiunile mentale și ignoranța au încetat complet. Încetările sunt permanente și ireversibile. Ambele lucruri, atât vacuitatea, cât și încetările, sunt lucruri care nu există. Nu există nici existența de sine și nici afecțiuni mentale. Când spunem încetările lui Buddha, ne referim la lipsa afecțiunilor mentale și la lipsa ignoranței. Deci, acestea sunt lucrurile pe care Buddha nu le mai are.

Asta înseamnă că Buddha nu mai are karma? Cu toate că legile karmice funcționează în continuare pentru Buddha, la el nu se mai numește karma, deoarece termenul de „karma” este folosit de obicei în sens negativ. Karma negativă s-a terminat pentru el.

Buddha nu este o făptură fără nicio cauză. El trebuie să aibă o cauză, iar cauza lui este legată de actele de binefacere pe care le face. Permanentele lui acte de binefaceri sunt cauza existenței sale.

Acest aspect al lui Buddha, Svabhavakaya – este aspectul care este cel mai important pentru noi, deoarece ne permite să ajungem la iluminare.

Tocmai datorită faptului că nu avem nicio natură proprie de sine; Nu suntem nici buni, nici răi, nici lungi, nici scurți, nu suntem condamnați să murim – suntem complet goi de orice natură proprie de sine, putem învăța cum să ne purificăm conștiința și putem ieși din lumea suferindă.

Când se naște un copil, el nu se naște tabula rasa. Mintea lui a existat înainte de a se naște, a avut vieți anterioare. Deci, dacă o ființă se naște copil, este semn că se află încă într-o lume suferindă, pentru că o ființă care nu mai suferă, nu s-ar mai naște într-un corp uman, decât dacă el este Tulku. Numai Tulku poate alege să apară ca ființă umană, dar nu pentru că suferă, ci pentru că va fi un beneficiu pentru ceilalți.

Există oameni care au acumulat deja multe binefaceri și care au perceput direct vacuitatea într-o viață anterioară, și se nasc în samsara ca să-și poată finaliza calea. Ei sunt este deja pe cale de ieșire. S-ar putea ca oamenii să perceapă vacuitatea pentru prima oară în această viață și apoi va trebui să se mai reîncarneze încă de câteva ori, înainte de a ieși afară.

4. Corpul înțelepciunii – Jnyana dharmakaya

În limba tibetană se spune:

Yeshe chu ku

Yeshe înseamnă înțelepciune.

Chu – Dharma.

Și Ku – corp.

Yeshe dhu ku înseamnă corpul de înțelepciune al lui Buddha. În sanscrită acesta se numește Janayana Dharmakaya.

Ce înseamnă înțelepciunea lui Buddha? Este atotcunoașterea/omnisciența lui.

Buddha știe totul: El cunoaște trecutul, prezentul, viitorul tuturor ființelor, care se află în orice loc, în același timp, în mod direct, spontan, și simultan, ceea ce îi permite să ajute toate ființele.

 

Cum dobândim înțelepciunea lui Buddha  

Cum se creează acest corp Jnyana Dharmakaya? În Jnyana Dharmakaya, Buddha are capacitatea de a ști nevoile fiecărei ființe, deoarece el poate citi mintea oricăreia. Dar, pentru a-și putea dezvolta această abilitate extraordinară, Buddha trebuie mai înainte să fie interesat să dezvolte așa ceva;

• • El trebuie să iubească enorm toate ființele.
  • El trebuie să aibă o compasiune imensă față de ele, să nu mai poată suporta faptul că ele suferă și că nu le poate ajuta.

Corpul înțelepciunii este asociat cu înțelegerea vacuității și așa mai departe, dar acest lucru nu se întâmplă fără această iubire imensă care vine de la Bodhichitta. Și aceasta este diferența între Nirvana obișnuită de iluminarea completă a lui Buddha, care vine împreună cu Bodhichitta.

Iubirea imensă este cea care creează atotcunoașterea. Omnisciența nu se poate dezvolta fără un interes uriaș, fără imboldul de nestăvilit de a ajuta toate ființele să ajungă la acest nivel.

Geshe Michael spune că ne afirmăm sub posibilitățile noastre. Căutăm în permanență să ne ajutăm pe noi înșine și, câteodată ajutăm pe unul sau doi din familie. Credem că acesta este maximul pe care îl putem face. El spune: „Cu toți ne-am născut cu potențialul de a ajuta toate ființele, și nu vom putea găsi fericirea completă până nu realizăm acest potențial. Și de aceea suntem aici.”

Aceasta este Jnyana Dharmakaya și, pe scurt, se spune „Dharmakaya”.

Atunci când cineva percepe direct vacuitatea, ce aspect al lui Buddha întâlnește? Dharmakaya. El percepe cele două corpuri mentale. Nu corpul fizic, ci corpurile mentale ale lui Buddha.

Un Arya, care se află în timpul meditației asupra vacuității, el nu întâlnește corpurile fizice, ci doar corpurile mentale. Doar după ce a ieșit din meditație, atunci are experiența: „L-am întâlnit pe Dumnezeu” – am întâlnit mintea lui Buddha, mintea unei ființe cerești, care poate vedea toate ființele, care iubește toate ființele și este capabilă de a ajuta toate ființele, iar apoi cade cu fața la pământ. Vacuitatea care apare copilului Arya în meditație, este conștiința divină a unei ființe divine.

 

Calitățile speciale ale înțelepciunii lui Buddha  

După cum am menționat,

• • Jnyana Dharmakaya este capabilă să vadă orice obiect din univers;
  • trecut, prezent, viitor;
  • Mai mult decât atât: Buddha poate vedea simultan realitatea convențională și realitatea supremă. Și chiar un Arya care a perceput direct vacuitatea, până când nu va deveni Buddha, nu va putea să vadă cele două realități simultan. Arya ori se află în meditația asupra vacuității, ori este în afara meditației în realitatea convențională.

Buddha nu iese niciodată din meditația asupra vacuității. El meditează permanent asupra vacuității și vede în același timp și realitatea convențională.

În Sutra inimii, de exemplu, Buddha este descris ca stând în meditație și conducând în același timp discuțiile dintre discipoli. Comentatorii spun: „Buddha doar se face că intră în meditație, pentru că el meditează continuu”.

• • Și are compasiunea supremă tot timpul.

 

Bodhisattva  

Când cineva percepe pentru prima oară vacuitatea, această experiență durează foarte puțin. Cu timpul, aceste meditații vor fi mai lungi, dar pentru aceasta, el va trebui să acumuleze în mod constant multe binefaceri, multă karma bună.

Cu toate că vacuitatea pe care o percepe un Bodhisattva este aceeași vacuitate, mintea lui dezvoltă abilități din ce în ce mai înalte.

Mintea unui Bodhisattva la nivelul opt² care percepe vacuitatea, este diferită față de cea a unui Bodhisattva la primul nivel care percepe vacuitatea, cu toate că vacuitatea pe care o percep este aceeași.

[nota de subsol, 2]:  O persoană care practică Mahayana și percepe direct vacuitatea, devine un Bodhisattva la primul nivel din moment ce are adevărata Bodhichitta. Există zece niveluri de Bodhisattva pe care trebuie să le dezvolte înainte de a deveni un Buddha perfect și la fiecare nivel își desăvârșește una dintre cele șase perfecțiuni. [final nota de subsol]

Vacuitatea nu poate fi percepută înainte de a se ajunge la Shine, deoarece mintea trebuie să ajungă la un anumit nivel de concentrare. Experiențele de percepere a vacuității se vor prelungi cu timpul și vor progresa. Și cu toate că vacuitatea este aceeași, diferența nu este în obiectul perceput, ci în subiect – mintea care o percepe va fi la un alt nivel.

Să ne întoarcem puțin la Sutra, Buddha spune:

O, Subhuti! Ce părere ai? Toate semnele înalte de pe corpul lui Buddha sunt, ca atare, false. În măsura în care acestea nu există deloc, toate semnele înalte de pe corpul lui Buddha nu sunt false. Și așa ar trebui să-l vezi pe Cel Astfel Plecat: ca pe cineva care nu are semne, niciun semn”.

Acest subiect legat de semne se repetă de două ori în Sutra. De două ori Buddha vorbește despre semnele sublime și de vacuitatea lor. Buddha nu greșește, el nu vorbește fără rost. Deci, dacă se revine de două ori asupra aceluiași lucru înseamnă că există un motiv.

Comentatorii spun că motivul pentru care revine de două ori peste acest subiect aici este:

1. prima oară, se face referire al corpul fizic al lui Buddha,
2. și a doua oară la corpul mental al lui Buddha.

 

Vacuitatea corpurilor lui Buddha  

Ce înseamnă când spunem: corpul fizic al lui Buddha nu are existență proprie de sine? Asta înseamnă că el este o proiecție a lui Buddha.

– De unde provine corpul plăcerii lui Buddha? Din binefaceri, din colecția de merite.

– De unde provine corpul înțelepciunii lui Buddha? Din complexul de înțelepciune – de la dezvoltarea concentrării meditative și din dobândirea înțelepciunii din starea de Shine. Acestea sunt cauzele karmice ale corpului înțelepciunii lui Buddha.

• Deci, originea corpului fizic al lui Buddha – se află în colecția de merite pe care le facem.
• iar originea corpului mental al lui Buddha – se află în cele două perfecțiuni – perfecțiunea meditației și a înțelepciunii.

Ce înseamnă că trupul fizic și mental al lui Buddha sunt goale? Asta înseamnă că Buddha își proiectează corpul plăcerii, sau corpul manifestării care poate apărea simultan pe un milion de planete, datorită tuturor binefacerilor pe care l-a făcut.

Așa cum karma noastră ne forțează să ne proiectăm pe noi înșine așa cum suntem în prezent, așa și karma lui Buddha, care se numește de fapt „Colecția de merite a lui Buddha” – îl forțează să se proiecteze pe sine, fie într-un corp al plăcerii divine stând în paradisul sublim al lui Buddha, fie într-un corp al manifestării, putând apărea și ajuta orice făptură din univers, fie cu atotcunoașterea care știe de ce are nevoie fiecare ființă, etc.

Totul provine din proiecțiile lui Buddha însuși. Ele, în sine sunt goale și inexistente. Este ceea ce ne spune Buddha în Sutra:

„Toate semnele înalte de pe corpul lui Buddha sunt, ca atare, false. În măsura în care acestea nu există deloc, toate semnele înalte de pe corpul lui Buddha nu sunt false”.

Nu numai că corpurile lui Buddha sunt goale, datorită minții lui care îl obligă să le proiecteze, dar și mintea însăși este, de asemenea, goală. Ultimul lucru pe care-l percepe cineva direct, înainte de a putea ajunge la iluminare, este că, nici mintea care înțelege toate aceste lucruri nu are nici o existență proprie de sine.

 

Cum poate o minte goală să proiecteze realitatea? 

Gol  nu înseamnă inexistent. Există și funcționează. Gol  înseamnă gol de o existență proprie de sine, independent de ceea ce am făcut altora în trecut. Acesta este sensul de „gol”.

Acest corp este gol, cu excepția faptului că există și funcționează. El este gol de existența proprie de sine, independent de ceea ce am făcut altora în trecut.

Mintea mea este de asemenea goală. Mintea mea proiectează ceea ce proiectează din semințele karmice și ea fiind, de asemenea, o proiecție.

Ceea ce ajută să vedem vacuitatea minții este, de exemplu, să o vedem ca pe un concept sau etichetă pe care o aplicăm pe o secvență de momente, și neavând vreo existență de sine. Mintea nu este ceva care există de la sine, fără ca eu să nu o proiectez pe un cumul de momente. Este foarte dificil de perceput vacuitatea minții.

Dacă mintea este goală de o existență proprie de sine, atunci cum o afectează karma? Tocmai datorită faptului ce ea este goală, poate fi afectată de karma. Dacă nu ar fi fost goală, și ar fi fost fixă, atunci nu ar fi fost afectată de karma. Tocmai pentru faptul că mintea este goală, contează ceea ce fac altora. De exemplu, dacă fac multe lucruri bune pentru alții, sunt forțat să experimentez o minte care este fericită tot timpul.

 

Vacuitatea și existența dependentă 

Să privim la corpul fizic. El există și funcționează, și în același timp, este gol de o existență proprie de sine, care ar fi independentă de ceea ce am făcut altora în trecut. Dacă v-aș întreba, oare poate exista vreun corp care să existe independent de ceea ce am făcut altora în trecut? Răspunsul este nu. Nu există un astfel de corp. Deci, în acest sens, el este gol.

 

De ce semnele sunt false și, prin urmare, reale? 

În ce sens sunt false? Semnele sunt false deoarece ele nu au existență proprie de sine. Ce înseamnă că nu au o existență proprie de sine? Că ele nu există independente de proiecțiile lui Buddha. În acest sens ele sunt false.

În ce sens sunt ele reale? Datorită existenței convenționale. Ele au o existență convențională și funcționează. Care este funcția semnelor lui Buddha? Funcția lor este de a-l recunoaște pe Buddha.

Pe care din trupurile lui Buddha se află acestea? Pe corpul plăcerii.

Cine poate vedea corpul plăcerii? Doar Arya și Bodhisattva. Doar așa îl recunosc pe Buddha.

Semnele au mai multe roluri. De exemplu, Buddha are un smoc de păr creț și atât de lung, încât poate ajunge la capătul universului. El poate ajunge la distanțe enorme și să verifice ce se petrece.

 

De ce trebuie să învățăm despre corpurile lui Buddha? 

Atunci când Geshe Michael ne-a descris experiență lui personală, ce înseamnă să percepi vacuitatea, motivul lui a fost ca să ne împărtășească această cunoaștere și să planteze semințe în noi, ca atunci când ele vor rodi să ne aducă mai aproape de această experiență.

Același lucru este și atunci când învățăm despre trupurile lui Buddha. Când auzim despre ele, ne vom apropia de această situație. Atunci când facem rugăciunea:

„Fie ca toate ființele să dobândească,
Cele două corpuri sublime
Ce numai din cele două se înfăptuiesc”.

știm ce dorim pentru toate ființele, ce ne dorim pentru noi înșine. Și de fiecare dată când spunem această rugăciune, va trebui să reflectăm la aceste corpuri sublime pe care le dorim pentru toate ființele și pentru noi înșine, fapt care va întări semințele plantate în mintea noastră.

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 3 – prima parte

 

Generozitatea care nu stă

„Generozitatea este actul de a dărui care nu stă în nicio formă, sunet, miros, gust, nimic tangibil. Generozitatea nu stă în nimic.”

Mi nepa

Mi nepa – nu stă, nu se află, nu rezidă, nu rămâne.

Jinpa

Jinpa înseamnă generozitate.

Vom continua să citim Sutra.

„Oh Subhuti, generozitatea unui Bodhisattva nu stă în identificarea vreunui lucru ca semn. Și de ce este așa? Gândește-te, o Subhuti, la munții de merite acumulate de orice Bodhisattva care săvârșește actul de a dărui fără să stea. Acest merit, o, Subhuti, nu este ceva pe care să-l poți măsura vreodată cu ușurință”.

„Oh, Subhuti, ce părere ai? Ar fi lesne de măsurat spațiul ce se întinde la est de noi?

 Iar Subhuti răspunse cu respect:

 „Nu, Învingătorule, nu va fi deloc ușor.”

Învingătorul continuă să întrebe:

„Și tot așa, ar fi ușor să măsurăm întinderea spațiului în oricare dintre direcțiile principale de la noi, la vest de noi, sau la nord de noi, sau deasupra noastră, sau de sub noi, sau în oricare dintre celelalte direcții? Ar fi ușor să măsurăm întinderea spațiului în fiecare din cele zece direcții, de unde ne aflăm?”

 Iar Subhuti răspunse cu respect:

 „Nu, Învingătorule, nu va fi deloc ușor.”

 Învingătorul continuă să spună:

 „Și tot la fel, o, Subhuti,  nu va fi ușor de măsurat munții de merite acumulate de orice Bodhisattva care săvârșește actul de a dărui fără să stea.”

Până aici.

Deci, ce ne spune aici? Același Bodhisattva care săvârșește acte de generozitate fără să stea, acumulează atâtea binefaceri încât nu pot fi estimate. Buddha ne face o comparație: Oare putem măsura întinderea spațiului de la nord, de la sud și așa mai departe? Cât spațiu se află la nord de noi? Cât spațiu se află la sud de noi? Pe scurt, este ceva infinit, care nu poate fi măsurat.

Și ar trebui să știm ce înseamnă această generozitate fără a sta, pentru că vrem să acumulăm multe binefaceri. De ce? Pentru a ajunge la iluminare. Am vorbit întru-unul dintre cursurile anterioare de Tsok sak – acumularea de binefaceri.

Se poate observa, că în acest text se vorbește despre generozitate, care este prima perfecțiune din cele șase, pe care un Bodhisattva trebuie să o dezvolte – perfecțiunea generozității.

Ce înseamnă a dărui normal? Întâlnesc un om sărac și îi arunc o monedă. Așa percep lucrurile: Aici sunt eu, aici este cerșetorul, și aici este moneda, te rog: „Ia” și continui să merg spre treburile mele – acesta este actul de a dărui normal. Există vreo bunătate în acest act? – Da, este un act de bunătate, pentru că am gândul să ajut pe cineva. Dar acest gând nu este însoțit de înțelepciune; Este o binefacere care nu este însoțită de înțelepciune, de aceea acest act este foarte mic. Pe cine ajut? Pe cineva care va muri în curând. Dă-i alți doi ani și va muri oricum. Ajut o ființă căreia nu-i înțeleg natura.

• Nu înțeleg natura mea; Nu înțeleg care este realitatea mea supremă.
• Nu înțeleg realitatea supremă a celui care primește.
• Și cu siguranță nu înțeleg realitatea supremă a dăruirii sau a monedei.

Ceea ce diferă generozitatea care nu stă, de generozitatea normală, este că ea nu stă în existența de sine a lucrurilor.

„A sta” înseamnă a sta în existența proprie de sine. Cuvântul „a sta” exprimă fixarea, exprimă realitatea ca pe ceva fix, ceva care provine de la sine sau are o anumită fermitate.

Un Bodhisattva își dă seama că nu există un cerșetor în sine, și că motivul pentru care vede o astfel de persoană săracă este pentru că acum semințele karmice au dat rod. Realitatea este ca un ecran gol. Și tot ce apare în această realitatea este o proiecția din conștiința lui. Pentru ca el să înțeleagă acest lucru în profunzime, va trebui să perceapă mai întâi vacuitatea în mod direct.

Acest lucru face ca generozitatea să devină perfectă. Până atunci, generozitatea va fi incompletă. Înțelepciunea care însoțește actul de generozitatea este cea care acumulează atât de multe merite. De ce? Pentru că ea este cea care aduce iluminarea.

Înțelepciunea care înțelege natura supremă a celui care primește, a celui care dăruiește și a monezii, este cea care îl va face pe Bodhisattva să devină Buddha.

În cursul 5, se vorbește de rezultatele lipsei de generozitate:

a. există un rezultat personal – faptul că nu am dăruit în trecut, am plantat semințele de a mă vedea că nu primesc.

b. al doilea rezultat este rezultatul de mediu – în mediul meu există oameni care suferă de lipsuri.

Un Bodhisattva, care a perceput vacuitatea și săvârșește acte de dăruire fără să stea, înțelege că dacă un cerșetor îi apare în față, nu există în sine, ci este o proiecție din conștiința lui, de aceea el continuă să dăruiască, pentru a-și schimba amprentele care i-au creat cerșetorul.

 

Vacuitatea lui Buddha

Să continuăm textul:

„Acum, o, Subhuti, ce părere ai? Oare ar trebui să considerăm pe cineva ca fiind Astfel Plecat numai pentru că posedă toate semnele înalte pe care le găsim pe corpul unui Buddha?

Iar Subhuti răspunde cu respect cu:

O, Învingătorule, nu trebuie să spunem asta! Nu putem considera pe cineva ca fiind Astfel Plecat doar pentru că are toate semnele înalte pe corpul lui. Și de ce nu? Deoarece atunci când Cel Astfel Plecat, a descris el însuși semnele înalte de pe corpul lui Buddha, a declarat în același timp că ele nici măcar nu există.

Apoi Învingătorul se întoarse spre călugărul junior Subhuti și spuse următoarele:

O, Subhuti! Ce părere ai? Toate semnele înalte de pe corpul lui Buddha sunt, ca atare, false. În măsura în care acestea nu există deloc, toate semnele înalte de pe corpul lui Buddha nu sunt false. Și așa ar trebui să-l vezi pe Cel Astfel Plecat: ca pe cineva care nu are semne, niciun semn.”

În acest pasaj al textului ni se vorbește despre semnele speciale ale lui Buddha. Conform tradiției budiste, pe corpul principal de manifestare a lui Buddha există semne înalte, dintre care 32 sunt primare și 80 sunt secundare.

„Cel Astfel Plecat”, este un pseudonim pentru Buddha.

Tattva – înseamnă astfel, adică vacuitatea sau realitatea supremă.

În limba sanscrită se spune Tathaghata.

Gata – înseamnă plecat sau ajuns. Deci Tathagata are sensul de Cel Astfel Plecat sau Cel Astfel Ajuns.
În limba tibetană se spune:

De shin shekpa

În sutra, se mai spune și Cel Ajuns la Extaz.

De war shekpa

Iar în limba sanscrită, Sugata înseamnă Cel ajuns la extaz.

 

Semnele speciale ale lui Buddha

Care sunt aceste semne speciale ale Buddha?

– Buddha are o protuberanță în creștetul capului,
– Urechile sunt lungi,
– Pe palma fiecărei mâini, este impregnată roata Dharmei,
– De asemenea, și pe tălpile picioarelor lui.
– Are o culoare aurie, este auriu, radiază lumină.
– Părul lung și negru este împletit și strâns în coc.
– Între sprâncene are un păr creț care poate ajunge până în capătul lumii.
– Hainele nu-i ating corpul.

Are 32 de semne speciale majore și 80 secundare.

Deci, ce-l întreabă Buddha pe Subhuti? „Spune-mi, oare cel care are semnele speciale, înseamnă că este un Buddha?”. Aici trebuie să completăm fraza cu: este oare el un Buddha în sine?

Subhuti răspunde:

„O, Învingătorule, nu trebuie să spunem asta! Nu putem considera pe cineva ca fiind Astfel Plecat doar pentru că are toate semnele înalte pe corpul lui. Și de ce nu? Deoarece atunci când Cel Astfel Plecat, a descris el însuși semnele înalte de pe corpul lui Buddha, a declarat în același timp că ele nici măcar nu există.”

Întreaga discuție care se poartă în acest pasaj este despre cum există aceste semne, care este realitatea lor? Problema este dacă „semnele înalte, în sine sunt false”.

Atunci când vedem semne speciale, în ce realitate sunt? În cea convențională, falsă. Deci ele sunt false. Asta înseamnă că nu există? Nu. Ele există, dar nu în sine.

Vom vorbi puțin despre – Chakravartin.

Chakra înseamnă roată. Chakravartin este un rege care ține o roată. Cine este acest rege? El este descris în Abhidharma Kosha, ca un conducător al lumii. Toate ființele lumii vin și îi cer să fie conducătorul lor.

De ce se numește Chakravartin? Pentru că are o roată imensă cu care zboară, ca o farfurie zburătoare puternică. Există descrieri ale dimensiunilor sale. Se spune că această roată ar avea o lungime și o lățime de zece kilometri, ceva uriaș, iar regele zboară cu ea de la o planetă la alta, stăpânind întreaga lume.

Pe scurt, acest Chakravartin are o karma extraordinară, foarte aproape de karma lui Buddha. Lumea întreagă vrea ca el să fie regele lor. Are semnele lui Buddha, dar sunt puțin într-o parte. Are roata imprimată în palmă, de exemplu, dar ea este puțin mai lateral.

Întrebarea este: Dacă cineva are toate semnele lui Buddha, este neapărat un Buddha? Nu! El poate fi un Chakravartin. Poate că l-am cunoscut pe Chakravartin, și nu pe Buddha.

 

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2 – a treia parte

 

Bodhicitta

Buddha spunea că și dacă Bodhisattva i-ar aduce pe toți la Nirvana, nu va exista nicio ființă care a ajuns la Nirvana.

În lecția 1 am spus că perfecțiunea înțelepciunii este percepția directă a vacuității de către o minte pătrunsă de Bodhichitta

Perfecțiunea înțelepciunii are două componente:

– prima componentă este înțelepciunea,

– iar a doua este Bodhichitta. Bodhicitta este iubirea altruistă, deplină, care vrea doar să aducă toată creația la fericirea deplină și să elimine orice durere din fiecare ființă.

Definiția Bodhichittei

Definiția Bodhicittei în limba tibetană este următoarea:

Semkye pa ni shendun chir
yangdak dzokpay jangchub du

Sem kye – este mintea care se trezește și aspiră să aducă binecuvântare tuturor ființelor.

Când se spune Semkye în tibetană asta înseamnă Bodhichitta – dar de vreme ce definim acum Bodhichitta – atunci cuvântul înseamnă mintea ce se trezește sau mintea generată sau generarea aspirației spre iluminare.

În română vom spune: „Mintea care se trezește și aspiră spre iluminarea completă pentru toate ființele”.

Aceasta este definiția scurtă a Bodhicittei. Există, de asemenea, o definiție lungă în cursul 2. Ea este:

„Bodhicitta este în primul rând, principala conștientizare mentală aparținând Marii Căi, care este focalizată pe obținerea iluminării complete în beneficiul celorlalți, care este însoțită de aspirația de a atinge iluminarea completă.

În al doilea rând, este o cunoaștere aparținând Marii Căi, care acționează ca o ușă de intrare spre Calea mai mare, care aparține categoriei de acțiune din cadrul divizării standard între două categorii ale „concepției” și a „acțiunii”.

Definiția scurtă a fost dată de Maitreya, considerat a fi următorul Buddha. Ea a fost dată într-o viziune a maestrului Asanga, care a scris-o, împreună cu alte cinci cărți. Toate fiind transmise de Maitreya. Deci, Buddha este cel care vă spune ce este Bodhichitta. Ea este dorința de neînfrânat de a ajunge la iluminare, astfel încât să-i putem aduce și pe toți ceilalți la iluminare.

Bodhichitta falsă și supremă

Există mai multe tipuri de Bodhichita, dar vom vorbi doar despre două dintre ele, și anume:

Kundzob sem kye

Dundam sem kye

 

Kundzob – înseamnă fals/aparent/convențional.
Sem kye – Bodhichitta.
Când spunem Sem kye, este prescurtarea cuvântului Bodhichitta.
Kundzob sem kye – Bodhichitta falsă sau aparentă.
Dundam – adevărat/ultim/suprem.

Deci, Dundam sem kye înseamnă Bodhichitta adevărată/ultimă/supremă.

Ne vom folosi de termenii Bodhichitta falsă și Bodhichitta supremă.

Ce este Bodhichitta supremă? Bodhichitta supremă este de fapt percepția directă a vacuității. Ea nu este tocmai acea Bodhichitta despre care am vorbit, adică compasiunea puternică.

Ce înseamnă falsa Bodhichitta? Aceasta este Bodhichitta atunci când suntem în afara percepției directe a vacuității. Bodhisattva care nu se află în meditația asupra vacuității, are Bodhichitta, dar ea este falsă.

Ce o face să fie falsă, și nu adevărată?

Aici ne referim la un Bodhisattva care are Bodhichitta și care a perceput vacuitatea, dar acum nu se află în meditație, ci el este în afara meditației asupra vacuității. Mintea lui este impregnată/îmbibată de Bodhichitta. Aceasta este tot ce își dorește – să ajungă la iluminare de dragul întregii creații, dar nu se află în meditația vacuității. El se află în realitatea falsă/relativă/convențională acum. Mintea lui revine la gândirea în noțiuni.

Deci, atunci când vorbim despre Bodhichitta, despre compasiune, despre ajutorul dat altora, spunem cuvinte, concepte. Este fals. Asta nu înseamnă că Bodhichitta lui nu este adevărată, dar el se află în realitatea falsă/convențională, și nu în realitatea supremă.

Realitatea noastră obișnuită este o realitate falsă/convențională. Am putea spune: „în adevărul fals”.

Ce este „adevărul fals”?

Există adevăr fals și există adevăr suprem.

Adevărul suprem este Paramita Prajana – înțelepciunea transcedentală. Orice altceva este un fals adevăr. Putem spune uneori și „adevăr relativ”. Dar în Dharma se folosește cuvântul „fals”. De ce se folosește cuvântul „fals”? Pentru că el nu este așa cum pare.

Realitatea falsă există, este reală, dar ea nu este așa cum pare.

La fel ca trupurile noastre. Când căutăm corpul, nu îl găsim. El nu este ceea ce pare.

Și aceasta este tragedia noastră din Samsara. Pentru că lucrurile ne apar așa cum apar – și credem că așa sunt ele, că acestea este natura lor. Lucrurile par că au o natură proprie de sine, cum este corpul, paharul, caietul, etc. Suntem confuzi și le luăm ca atare.

Numai Buddha poate vedea simultan realitatea supremă și cea falsă. Până nu ajungem cu adevărat la cel mai înalt nivel de iluminare completă și absolută, nu vom putea vedea cele două realități simultan. Când suntem în meditația asupra vacuității, percepem realitatea supremă, iar când ieșim din ea, percepem realitatea convențională. Buddha meditează constant asupra vacuității și simultan percepe, de asemenea, realitatea convențională și falsă. Asta nu înseamnă că realitatea convențională nu există, ea este reală și funcționează. Existența lucrurilor este o existență dependentă.

Amintiți-vă, că vacuitatea este un concept negativ. Vacuitatea este o noțiune care exprimă lipsa sau absența.

Când spunem: „De unde vine paharul acesta?” Din faptul că am dat de băut altora când au avut nevoie. Aceasta este cauza pentru care eu am apă în acest pahar. Nu există altă cauză care să mă facă să proiectez acest plastic și acest lichid care îmi potolește setea. Deci, această băutură provine numai din faptul că am dat altora de băut în trecut. Aceasta este existența dependentă¹, dar nu și vacuitatea lui. Acum vă voi întreba „Arătați-mi paharul care nu a venit din faptul că am dat altora de băut?”

Un astfel de pahar nu există. Aceasta este vacuitatea lui. Vacuitatea este întotdeauna absența, este ceva negativ, ceva care nu este. Când spunem: „De unde vine paharul?” Este ceva ce există.

În Sutra inimii se spune: „Forma este goală, vacuitatea este formă. Vacuitatea nu este separată de formă, și forma nu este separată de vacuitate”.

Acestea sunt cele patru afirmații profunde:

1. 1. Prima afirmație este că: „Lucrurile sunt goale”.
   2. A doua: „Lucrurile au o existență dependentă”.
   3. A treia spune: „Vacuitatea și existența dependentă sunt două fețe ale aceleiași monede.”
   4. A patra: „Ele sunt complet diferite”.

A vedea de unde vine paharul nu este ca și cum am percepe direct vacuitatea. Este o etapă anterioară perceperii vacuității, ne apropie de ea. Există, de asemenea, o etapă care percepe acest lucru direct, contrar înțelegerii intelectuale, aceasta este ceea ce numim: „Chu Chok”.

Chu chok

Chu Chok –  înseamnă „cea mai înaltă Dharma”, este experiența dinaintea perceperii vacuității, în care se percepe direct existența dependentă.

Înțelesul ultim/suprem al originii dependente este faptul că ochii noștri văd forme și culori, iar mintea noastră le transformă într-o imagine în minte și confundăm imaginea din minte cu cea care este în afară. Privim imaginile din mintea noastră, gândindu-ne că aceste lucruri cu adevărat există în sine, independente de mintea noastră care le concepe.

Modul în care apar lucrurile, este cu existență proprie de sine. Modul în care ele există cu adevărat, este că mintea noastră preia datele senzoriale (culori, forme etc.) și le organizează într-un obiect sau concept în minte.

Atunci când privim la pix, ni se pare că el stă acolo în fața noastră, dar de fapt mintea noastră ia culorile și forma și le organizează în conceptul  de „pix”.

O definiție mai profundă a iluziei se referă la percepția directă a vacuității. După ce am perceput direct vacuitatea și ieșim din ea, realitatea înșelătoare/falsă reapare în mintea noastră. Cu toate că deja știm că percepția de a vedea lucrurile cu o existență proprie de sine este greșită și inexactă, vom continua să le percepem astfel. Realizăm că tot ceea ce vedem este o iluzie și că toate percepțiile noastre sunt greșite.

Madhyamika Prasangika spune că lucrurile sunt o iluzie pentru că nu au nicio natură proprie de sine. Un pix nu este un pix în sine; nu are natura de pix în sine. Deci este ireal, ca o iluzie. Școlile funcționaliste spun că, dacă ceva funcționează, este real, există; datorită faptului că pixul scrie, el este real. Madhyamika Prasangika spune că, datorită faptului că pixul scrie, este ireal. Ireal înseamnă că provine din karma noastră; nu există concret în sine.

Școala Mind Only – Numai Minte (care este o școală funcționalistă) crede că o sămânță karmică produce atât organul (organele) de simț care percepe un obiect, cât și obiectul care este perceput. De exemplu, aceeași sămânță karmică care produce ochii care văd pixul, produce și pixul în sine.

Vacuitatea jurămintelor

Întrebarea care se ridică este următoarea: Ceea ce se spune, este că binele și răul sunt de fapt în experiența noastră falsă, ce face aceste lucruri să fie bune sau nu?

Fals – nu înseamnă că lucrurile nu sunt reale și nu există, că sunt incorecte și invalide.

Realitatea convențională este reală și funcționează. Aspectul ei fals constă în faptul că lucrurile nu sunt așa cum ni se par. Ce înseamnă că nu sunt așa cum ni se par? Asta înseamnă că dacă începem să le analizăm – atunci nu le putem găsi.

Să analizăm ce este bine sau ce este rău în a nu ucide. Luăm de exemplu, o unealtă ascuțită și îl înfigem într-un corp moale. Ce e în neregulă cu asta? Chiar și când tai pâinea, fac la fel, nu? În sine, acțiunea nu este bună și nici rea. Dar, dacă acest corp moale aparține unei ființe vii, ce face această acțiune să fie rea?

Ceea ce face ca acțiunea să fie bună sau rea, sunt rezultatele ei karmice. Rezultatul karmic de a înfige un lucru ascuțit într-un corp moale, care este o ființă vie…

Ce face ca această ființă să fie vie? Ea este o ființă vie, în sine? Nu! Noi o proiectăm din karma noastră. Din karma noastră vine și această ființă vie, și acest instrument care poate ucide – totul este în mintea noastră. Și dacă acum, din cauza condițiilor care ni s-au creat în minte, facem această acțiune și îi luăm viața, acumulăm karma de a omorî. Dacă acest instrument este un bisturiu, și salvăm viața ființei, vom acumula karma bună. Deci, acțiunea în sine nu este nici bună și nici rea. Ceea ce o face bună sau rea este rezultatul ei karmic.

Gak ja

Gak ja

Ce este Gak ja? Gak ja este lucrul care este cu adevărat fals. Este obiectul care există în sine. Este paharul care există în sine.

Realitatea falsă este reală și funcționează. În schimb, Gak ja este acel lucru care nu a existat vreodată, nu există și nici nu va exista vreodată. Dar, trăim și credem ca și cum el ar exista cu adevărat – și aceasta este greșeală pe care o face tot timpul mintea noastră.

Mintea în mod constant, se raportează la lucruri ca și cum ele ar veni de la sine. Mintea se referă la pahar sau la pix, ca având o existență proprie de sine. Și aceasta este sursa suferinței. De acest fapt vrem să scăpăm.

De ce este aceasta sursa suferinței? Pentru că dacă acum îmi este sete și cineva îmi ia paharul, atunci voi începe să devin obraznică sau să mă plâng. Și dacă încep să mă plâng, acumulez karma de a mă plânge, pentru că, eu cred că apa vine de la sine – nu înțeleg că, dacă nu pot bea acum, se datorează faptului că nu am dat de băut altora. Deci, nu am de ce să mă plâng, decât să regret că am fost o proastă în trecut. Asta este tot. Dacă acum nu pot să beau, iar altcineva ține un pahar cu apă și refuză să-mi dea apă, atunci ar trebui să regret că nu am dat apă altora în trecut.

Gak ja, este paharul care există în sine, este corpul meu cu existență proprie de sine, pe care îl protejez și pentru care sunt gata să merg la război.

De unde vine amenințarea fizică? Ea vine din faptul că am ucis în trecut.

Școala Madhyamika Prasangika spune că lucrurile există, dar numai și numai ca proiecții. Numai ca noțiuni și etichete, pe care le lipim pe o colecție de date brute.

Există o bază: datele brute sau un ansamblu de elemente, iar pe ele punem eticheta.

Ce se întâmplă dacă căutăm ceea ce am etichetat, baza care a primit eticheta?
În mod logic, există doar trei opțiuni pentru a o găsi:

1. 1. Ori este o singură parte sau mai multe părți ale obiectului etichetat.
   2. Ori este suma tuturor acestor părți, întregul.
   3. Ori este ceva în afara celor două opțiuni.

De exemplu, dacă un eschimos  ar vedea un elefant, dar nu a auzit niciodată de elefant, nu va ști ce este. Pentru el nu există ca „elefant”, deși vede unele dintre părțile sale sau toate părțile sale. Pentru el, animalul ar exista ca elefant doar dacă poate proiecta eticheta de „elefant” asupra lui.

Dacă ar exista ceva inerent în legătură cu un elefant, eschimosul ar putea să-l vadă și să spună „este un elefant” fără să fi auzit vreodată de el sau să-l fi văzut anterior. Fără ca eschimosul să proiecteze eticheta de „elefant” pe acele părți, pentru el nu va fi un elefant.

1) Elefantul nu este niciuna din părțile sale, individual.
2) Elefantul nu este ceva, în afară părților lui (de exemplu, altceva complet, ca un câine).
3) Elefantul nu este suma părților sale puse laolaltă, independent de proiecția etichetei de  „elefant” pe suma părților respective.

• • Dacă vom căuta un elefant în piciorul său, nu vom găsi niciunul.
  • Dacă vom căuta un elefant la un câine, nu-l vom găsi unul.
  • Dacă vom căuta un elefant în toate părțile sale puse împreună, independent de eticheta de elefant proiectată pe acele părți, nu-l vom găsi.

Acesta este modul în care putem stabili sau găsi vacuitatea lucrurilor. Cu alte cuvinte, privim la lucruri: la o singură parte, ca fiind alte obiecte sau ca fiind un cumul de părți fără etichetă. Iar apoi găsim vacuitatea elefantului – lucrul pe care aplicăm eticheta.

Eticheta provine din karma trecută și din semințele mentale. Dacă nu am fi avut karma trecută pentru anumite tipuri de obiecte rele, ele nu ar fi existat pentru noi.

Indiferent dacă putem sau nu să luăm toate ființele simțitoare la iluminarea totală, acest lucru depinde de eticheta noastră. Dacă ființele simțitoare nu există prin etichetele noastre, atunci nu le putem duce la iluminare. Dacă ele ar exista independent de etichetele noastre, niciuna nu va putea ajunge la Nirvana. Buddha ne spune că trebuie să salvăm pe oricine care a fost numit vreodată ca ființă simțitoare. Aceasta este cheia întregii Sutra Diamond-Cutter. Deoarece le etichetăm ca ființe simțitoare suferinde, ele trebuie ajutate. Dacă nu le-am fi etichetat ca atare, nu am fi avut niciun motiv să le ajutăm. Dacă le-am fi etichetat ca ființe iluminate în paradis, nu ar mai fi fost nevoie să le salvăm. Faptele noastre trecute și karma ne obligă să vedem datele goale ca ființe simțitoare care suferă și nu ca fiind în paradis.

Această idee este formulată de școala Madhyamika Prasangika în propoziția următoare:

Ta-nye takpay takdun tselway tse na mi nye

Ta-nye  – concept, noțiune sau eticheta.
Takpa   –  a eticheta.
Takdun – datele brute care primesc eticheta.
Tselwa – a căuta.
Tse        – timp, în timp ce.
Mi          – nu.
Mi-nye  – nu se găsește.

Adică, când căutăm lucrul pe care l-am etichetat, nu-l vom putea găsi.

Atunci când nu analizăm obiectul, de exemplu pixul – îl etichetăm ca fiind un pix. În mintea noastră există noțiunea de pix pe care o proiectăm pe o colecție de date brute.

Am făcut un proces de etichetare. Dacă acum vom căuta lucrul pe care l-am etichetat – nu-l putem găsi. Există doar date brute – diferite părți care au primit eticheta.

De fiecare dată când mergem în căutarea a ceea ce am etichetat – nu-l vom putea găsi.

Poezia despre vacuitate și efemeritate

Poezia încheie Sutra Diamond Cutter. Sutra a fost spusă inițial în sanscrită, după care a fost tradusă în limba tibetană. După ce Buddha a vorbit despre vacuitate, la sfârșit, el ne spune cum ar trebui să vedem lucrurile.

Versurile ne spun că lucrurile sunt goale și trecătoare.

Tarka timiram dipo,
Maya vashyaya bududam,
Supinam vidyud abram cha,
Evam drashtavyam sanskirtam. 

Învață să vezi că orice,
De cauze este adus
Precum o stea,
O problemă a vederii,
O lampă, o iluzie,
Roua, bulele,
Un vis, un fulger
Chiar și un nor.

Deci, imaginile pe care le avem aici sunt imagini ale lucrurilor trecătoare:

Tarka – înseamnă stea. Steaua care cade sau care luminează noaptea, iar dimineața dispare datorită răsăritului de soare. Fulgerul care luminează cerul și se oprește. Sau bula din spuma valului care se sparge. În rugăciunea Sursa binefacerilor mele, viața este comparată cu „bula din spuma unui val”:

Corpul și viața mea sunt trecătoare
Precum bulele din spuma unui val.

Roua care se evaporă când vine soarele. Flacăra lumânării care se stinge. Un vis care este trecător.

Realitatea falsă este o iluzie, este fabricată de conștiința noastră. Ne fabricăm complet realitatea. Ea există și funcționează. De asemenea, ea se numește și realitate iluzorie, deoarece noi suntem cei care o producem prin proiecțiile noastre, prin conceptele noastre care depind de acțiunile noastre trecute.

În Abhidharma Kosha scrie: „Le le jikten natsok kye”. Ne fabricăm lumea, creăm o lume, în funcție de karma pe care am acumulat-o.

Timiram este nisip în ochi, ceva care tulbură temporar vederea – vedem lucrurile greșit, iar când nisipul este îndepărtat, vedem lucrurile corect. „Nisip în ochi” – se referă la vacuitate. Vedem greșit pentru că ceva ne deranjează să vedem așa cum trebuie, iar atunci când problema a fost îndepărtată, vedem că acel lucrul pe care l-am considerat că există în sine, și pentru care am fi fost gata să mergem și la război pentru el, nu a existat vreodată și nici nu va exista vreodată.

„Orice de cauze este adus”. Ce înseamnă orice? Toate fenomenele. Toate fenomenele sunt cauzate.

Oare există vreun fenomen care nu este cauzat? Da, el este vacuitatea și de asemenea spațiul gol.

 

Vacuitatea lui Buddha

De asemenea și Buddha este cauzat. Fiecare moment al existenței lui Buddha este rezultatul momentului său anterior în care a fost un Buddha. Buddha, este ceva cauzat.

Buddha este gol și are o existență dependentă, iar această existență dependentă depinde de binefacerile pe care le-a acumulat. Și tot ce este cauzat este efemer. Buddha își creează constant cauzele. El nu mai are karma. Dar când spunem că Buddha nu mai are karma, asta nu înseamnă că este scutit de legea cauzei și a efectului.

Când spunem karma, vorbim despre forțele karmice care urcă și coboară, care sunt perisabile; Această energie continuă să vină și se consumă, vine alta și se consumă și așa mai departe. Dar Buddha știe cum să le reînnoiască și să fie inepuizabile. El nu acumulează karma negativă, dar creează în mod constant cauze de bunătate. Pentru Buddha acest lucru nu se mai numește karma, deoarece este ceva care nu se degradează. Karma este deteriorabilă. Pentru Buddha nu mai este ceva deteriorabil – dar este aceeași legalitate. El o înțelege atât de bine, încât poate produce Perpetuum mobile, atât cât vrea, tot timpul. El își reînnoiește constant complexul de binefaceri. Nu mai poate face altfel. Buddha acumulează permanent binefaceri, altfel ar înceta să mai fie un Buddha.

Întrebarea care se ridică este:

Dacă totul este gol, ce rost mai are să mai facem binefaceri?

Răspunsul este:

Tocmai datorită faptului că totul este gol, că totul este iluzie, totul este fabricat, totul funcționează, totul este real, nimic nu are existență proprie de sine, și totul este ca un ecran gol, ceea ce va apare pe acest ecran gol, va fi ceea ce experimentăm, adică viața noastră. Și ceea ce experimentăm este doar ceea ce proiectăm, și ceea ce proiectăm depinde 100% de ceea ce am făcut în trecut. Iar ceea ce facem acum va determina 100% ceea ce vom experimenta în viitor. De aceea este super important ceea ce facem acum. Este absolut critic și important să ne păstrăm jurămintele și preceptele.

Faptul că lucrurile sunt goale – acesta este norocul nostru! Și dacă înțelegem cum funcționează acest mecanism, ne putem crea propriul nostru paradis, iluminarea noastră și plăcerea supremă a lui Buddha.

Dacă de exemplu, evităm violența, putem crea pace în lumea noastră. Deoarece lucrurile nu vin de la sine, atunci nici dușmanul nu va veni de la sine. Singurul dușman care vine este reflectarea actelor mele din trecut în oglinda goală a vacuității. De aceea trebuie să apărăm viața, deoarece dușmanii vor continua să ne atace. Singura modalitate de a ajunge să trăim în pace este numai dacă ne dăm seama că toată violența pe care o trăim este reflectarea violenței din inima noastră. Și datorită faptului că în timp karma se intensifică, este suficient să ne enervăm de cinci ori pe zi pentru lucruri mărunte, pentru ca în viața noastră să apară un conflict internațional. Ea este exact aceeași energie, doar amplificată. Singura noastră șansă de pace este să ne eliminăm semințele violenței din inimile noastre.

Pe de altă parte, însăși înțelegerea faptului de unde provin lucrurile și că ele sunt goale, deja purifică multă karma negativă, pentru că deja tratăm lumea altfel, o înțelegem altfel. Cea mai bună modalitate de a purifica faptele rele pe care le-am făcut în trecut – și pe care le-am făcut cu toții, altfel eram deja îngeri – este tocmai meditația asupra vacuității, este înțelepciunea.

 

¹Alți termeni folosiți pentru existența condiționată sunt „existența condiționată” sau „originea dependentă”. – Ten drel în limba tibetană. Acesta este modul de a explica realitatea falsă, convențională.

 

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2 – partea a doua

 

Nirvana

Să vorbim despre Nirvana. Ce înseamnă că Buddha aduce ființele la Nirvana?

Nya ngen le depa

Acest cuvânt înseamnă Nirvana. Nirvana este cuvântul în sanscrită.

Vana – vânt,

Nir este ceva de genul a stinge focul.

Deci Nirvana are sensul de a stinge focul suferinței, a Samsarei.

Interesant este faptul că, cu toate că tibetanii traduc foarte fidel din limba sanscrită, au ales în acest caz să traducă altfel.

Nya ngen  – durere, durere profundă,
Le  – din. (Le înseamnă și karma sau fapte/acțiuni)
Nya ngen le – din durere.
Depa  – a trece.
Nya ngen le depa ar însemna a trece dincolo de durere.

Deci termenul tibetan pentru Nirvana înseamnă literalmente a trece dincolo de durere.

 

Tristețea Samsarei

Despre ce durere vorbim aici? Din ce dureri ne scoate Nirvana ? Ce dureri avem în viața aceasta?

Vom detalia care sunt elementele de bază ale tristeții noastre în Samsara:

Există trei elemente de bază care ne produc suferința în această viață.

1. Primul element care ne provoacă suferința este afecțiunile mentale.Care sunt ele? Furia, ura, atașamentul, pofta, ignoranța, gelozia, mândria, tot ceea ce ne perturbă liniștea sufletească.

Definiția afecțiunii mentale este factorul care ne perturbă liniștea sufletească. Deci primul element este legat de toate aceste sentimentele negative și ignorante.

În budism se separă dorințele bazate pe înțelepciune (dorința de iluminare), de dorințele care se bazează pe ignoranță. Până când nu vom avea înțelepciune, toate dorințele pe care le avem sunt bazate pe ignoranță. De ce suferim? Pentru că ne dorim lucruri, a căror esență nu o înțelegem. Spunem: „Oh, ce obiect frumos! Am nevoie de el ”și pentru asta suntem uneori gata să încălcăm legile morale pentru a-l obține.

Nu înțelegem de unde provine obiectul frumos în viața noastră. De unde provin lucrurile bune în viața noastră? Până când nu înțelegem de unde provin lucrurile bune în viața noastră, va trebui să ne despărțim de ele și să suferim. Această dorință este negativă, deoarece se bazează pe ignoranță.

2. Cel de-al doilea lucru care ne provoacă suferința este Karma înseamnă faptele pe care le-am făcut în trecut din cauza ignoranței noastre și care ne face să suferim acum. Ceea ce culegem acum sunt fructele amare ale nedreptăților pe care le-am făcut în trecut, pe care le-am făcut din cauza ignoranței noastre.

Datorită karmei, ne naștem într-un corp fizic. Acesta trebuie să fie hrănit, îi este rece, sau îi este cald, se îmbolnăvește. Trebuie să-l ducem la doctor, trebuie să-l spălăm, și trebuie să-l îngrijim tot timpul. Oricine care are un corp, suferă. Ce a făcut un nou născut în această viață ca el să sufere? Corpul pe care îl are este datorită karmei pe care a acumulat-o în viața anterioară. Nu ne putem naște aici fără karma care să-l aducă.

 

Lucrurile care ni se par că nu suferă, ele suferă

Chiar și un simplu obiect, cum ar fi paharul, este o suferință. De ce?

În primul rând, când spun “acest pahar”, am făcut deja destul.

a. Neînțelegerea vacuității paharului.

Ceea ce vedem atunci când ne uităm la pahar, este doar o colecție de forme și culori, care are o anumită duritate, transparență, formă, temperatură, deci o colecție de date brute, chimice și fizice.

Atunci când spunem „pahar”, acesta este un concept care vine de la noi. Corect? Numim acest obiect – „pahar”. Dar, obiectul în sine nu este un pahar. De unde știm asta? Pentru că dacă ar veni un câine, nu va încerca neapărat să bea din el. Sau o furnică sau altceva. Am proiectat o noțiune din mulțimea de concepte pe care le avem pe acest obiect.

Deci, deja avem un anumit grad de ignoranță, atunci când spunem „este un pahar”, în timp ce el nu este un pahar. Este o sticlă transparentă. Deja devenim confuzi de ceea ce ținem. Pe de o parte, tratăm obiectul drept pahar și funcționează pentru noi ca un pahar și, pe de altă parte, el nu este un pahar în sine.

b. Neînțelegerea funcției paharului.

Dacă vorbim despre funcția lui, el ne potolește setea, dar într-o zi tot ceea ce este în el se va termina, și vom fi din nou însetați.

c. Neînțelegerea impermanenței paharului.

Să spunem că ne place acest obiect, dar într-o zi va trebui să ne despărțim de el. Ori se va sparge, ori va dispărea.

 

Mierea de pe lama cuțitului

Ce este în neregulă cu un copil mic și dulce? De ce suferă?

Deoarece, odată ce s-a născut, Lordul morții este deja în el. El va trebui să îmbătrânească, să se îmbolnăvească și să moară.

Marele Je Tsongkapa se folosea de metafora mierii de pe lama cuțitului. El compara realitatea, plăcerile acestei vieți pământești, cu mierea de pe tăișul unui cuțit. Pe lama de cuțit este un strat gros de miere, lama nu se vede de dedesubt, iar noi lingem mierea și ne tăiem limba.

Sfârșitul oricărui lucru samsaric este tragic.

Dacă ni s-ar spune: Haide, să zburăm în toată lumea, dar sfârșitul va fi tragic, ne-am mai urca în avion?

  

Înțelegerea este cheia

Cu cât ne agățăm mai mult de această viață, ne întărim suferința și mai mult.

Nu avem scăpare. Orice lucru are un sfârșit tragic. Dar dacă începem să-i înțelegem sensul existenței sale, de ce avem un astfel de obiect și de ce avem o astfel de experiență, atunci va fi altceva.

De ce avem acum apă când ne este sete? De ce funcționează paharul ca un pahar? El nu este nimic altceva decât gol de a fi un pahar în sine, dar funcționează ca un pahar de apă. Până când nu înțelegem, cum de funcționează pentru noi obiectul ca un pahar de apă, vom fi supuși forțelor karmice în funcție de ce am plantat în trecut, dacă am dat altora de băut sau nu.

Aceasta este singura modalitate prin care putem avea un concept/o idee: “Acum îmi potolesc setea”. Nu putem avea un astfel de concept dacă nu am fi ajutat în trecut oamenii din jurul nostru care erau însetați. În cazul în care nu i-am ajutat, va veni momentul în care noi vom fi însetați și nimeni nu ne va da un pahar de apă. Paharul nu poate veni din altă parte.

Paharul în sine este doar o bucată de sticlă. Dacă ar veni un spirit flămând și s-ar uita la pahar, poate că va vedea un lichid care să-i potolească setea, dar de îndată ce îi va intra în gură, lichidul va deveni ceva dezgustător, care îl va arde. Karma groaznică pe care o au, provine din dorințele lor de a păstra lucrurile numai pentru ei înșiși, de a nu da altora. Această karmă se exprimă prin faptul că ei nu pot fi satisfăcuți și lucrurile care par să-i satisfacă le provoacă durere.

Și nu trebuie să ajungem atât de departe, în lumea spiritelor înfometate pentru a experimenta aceste lucruri. Lama Dvora Hla povestește despre niște prieteni ai săi, care și-au cumpărat o casă minunată, într-un oraș frumos, și după un timp li s-a spus că trebuie să plătească impozit pe proprietate de 20.000 de dolari pe an, iar ei nu aveau un astfel de venit.

 

Binefacerea, devotamentul și plăcerea supremă

Dacă nu înțelegem de unde provin lucrurile – ele sunt suferință. Înțelegerea schimbă totul; Pentru că odată ce am înțeles că apa vine din a da apă altora, avem cheia. Pentru că acum știm cum să facem să avem cât de multă apă vrem, nu numai pentru noi, ci pentru alții. Și de asta suntem aici.

Oamenii l-au întrebat pe Buddha: De ce îi privezi pe călugării de tot felul de lucruri bune și frumoase, de ce îi privezi de plăcere?

Buddha le-a răspuns: „Eu îi privez de plăcere, unde ați văzut voi că sunt împotriva plăcerii? Eu sunt pentru plăcerea supremă. Eu îi învăț cum să-și creeze plăcerea durabilă, indestructibilă”.

Pentru a ajunge la această înțelepciune, trebuie să renunțăm un pic la plăcerile samsarice. Ken Rinpoche spunea: „Un elev serios poate atinge plăcerea supremă, dar înainte de asta trebuie să renunțe la micile plăceri”.

Va fi o perioadă în care practicantul cu toate că va renunța la micile plăceri, încă nu va ajunge la plăcerea supremă. De ce? Pentru că există o perioadă de tranziție. Ce-l va ajuta să treacă dificultățile căii? Credința, dar nu credința oarbă. Dacă este credința oarbă, ea nu va dura. Pentru a rămâne pe poziție, avem nevoie de un nivel mare de convingere și credință.

Iar ca acest lucru să se întâmple, am nevoie de o cantitate enormă de binefaceri, altfel nu ne vom putea dezvolta acea credință care să ne permită să ne perindăm patruzeci de ani prin deșert înainte de a ajunge în Țara Promisă. Mai avem nevoie și de karma de a servi Dharma și profesori de Dharma, pentru a putea întâlni pe acel învățător care  să ne ajute cu adevărat să facem calea, să ne ia de mână și să ne conducă prin pustiul Samsarei. De aceea trebuie să-i respectați și să-i serviți pe ceilalți tot timpul. Aceasta este ceea ce creează semințele pentru ca acest lucru să se întâmple.

3. Al treilea lucru care extinde suferința noastră sunt rezultatele numărului unu și doi.

Unul  >>  avem sentimente negative, dorințe și aversiuni.

Doi     >>  acționăm pe baza emoțiilor – de exemplu, urâm pe cineva și vom face tot posibilul ca el să nu fie lângă noi.

Aici comentatorul extinde cuvântul suferință. Când spunem suferință ne gândim la rezultatul lucrurilor, la aceleași lucruri care ne dor. De asemenea, el include și afecțiunile mentale, printre ele fiind ignoranța. Neînțelegerea supărării, este de asemenea suferință. El include în elementele de bază care provoacă suferința, atât rezultatele cât și cauzele.

 

Eliminarea afecțiunilor mentale

Cel care ajunge la Nirvana trece dincolo de aceste trei elemente care duc la suferință.

–   Nu mai suferă,

–   Nu mai acumulează karma,

–   Și nu mai are nici o afecțiune mentală. Înțelege lucrurile. Nicio emoție negativă nu-l va mai putea copleși.

Să spunem că suntem furioși pe cineva. Dacă ne dezvoltăm înțelepciunea care înțelege vacuitatea, atunci pe cine mai suntem furioși? Cine este acela pe care ne-am înfuriat? Prin prisma înțelegerii vacuității, supărarea se va dizolva cu încetul.

În una din sutrele lui Buddha, este prezentată o scenă frumoasă în care mergem cu barca pe lac, și deodată vedem că spre noi se apropie în mare viteză o navă, și stă să ne ciocnească. Ne uităm furioși spre cel care navighează, întrebându-ne cum de nu ne observă. Nava se apropie suficient de mult – și vedem că nu este nimeni în ea. În tot acest timp am continuat să fim furioși. Pe cine am fost furioși? Pe nimeni.

Persoana care experimentează vacuitatea și înțelege vacuitatea, își dă seama că nu există nimeni acolo. Când vă veți da seama în profunzime că nu este nimeni acolo, pe cine se va mai stârni furia? Pe cine veți mai fi furioși? De aceea, perceperea directă a vacuității are puterea de a elimina afecțiunile mentale. Prin urmare,

⇓   Dacă nu apar afecțiuni mentale,
⇓   Nu reacționăm la ele.
⇓   Deci nu acumulăm karma negativă.
⇓   Atunci nu va mai trebui să suferim, deoarece nu mai purtăm cu noi rezultatele karmice.

Acesta este motivul pentru care perceperea directă a vacuității eradică Samsara.

 

Meditație

Așezați-vă confortabil.

Relaxați-vă corpul, spatele să fie drept. Mâinile stau în poală, mâna dreaptă peste cea stângă, degetele mari atingându-se ușor. Fața relaxată, gura să fie ușor închisă. Ochii închiși sau pe jumătate închiși și nefocalizați. Umerii echilibrați. Bărbia să nu fie nici prea ridicată, și nici prea coborâtă.

Începeți să vă observați respirația. Fiți atenți la trecerea aerului prin nări, acolo unde aerul atinge nara.

Încercați să numărați zece respirații. Numărătoarea începe pe expir. Dacă v-ați încurcat, începeți să numărați de la capăt.

Invitați-vă Lama să vină la voi. Vizualizați-l ca pe o figură sfântă ce stă în spațiul de dinaintea voastră. O entitate cu calități înalte spirituale pe care le admirați; frumusețe divină, înțelepciune, iubire, compasiune. Cineva de la care aveți ce învăța. Priviți cum Lama radiază lumina. El este frumos și în interior și în exterior și vă iubește enorm.

Admirați-i una din minunatele calități pe care le are.

Dăruiți-i ofrande. Dăruiți-i ceva minunat din viața voastră. Poate fi o faptă frumoasă pe care ați făcut-o; Poate ați ajutat pe cineva, poate că v-ați gândit cum să ajutați pe cineva.

Dacă în inima voastră există chiar acum ceva gânduri negative sau anumite regrete cu privire la ceva ce ați făcut, mărturisiți-i Lamei din fața voastră și eliminațile din inimă.

Rugați-l să vă învețe, să vă ghideze pe calea voastră, și să rămână cu voi atâta timp cât aveți nevoie.

Cereți-i să vă ajute să înțelegeți vacuitatea.

Și acum, cu ochii minții voastre, priviți la corpul vostru. Încercați să vă găsiți corpul, să răspundeți la întrebarea: Unde e corpul meu?

Oare corpul este în mâna mea? Mâna mea este corpul meu?

Piciorul este corpul meu?

Există vreun alt organ despre care puteți spune că el este corpul vostru?

Și deși întrebarea poate părea simplă sau poate chiar prostească, luați-o în serios. Încercați să vedeți că este complet ilogic ca un organ al vostru să fie corpul vostru. Încercați să vedeți acest lucru, pentru a fi convinși că nu există niciun organ al vostru pe care să-l identificați drept corpul vostru.

Este foarte important să ajungeți la o convingere clară, experimentală, nu numai intelectuală, că niciun organ al vostru nu poate fi corpul vostru.

Și dacă cu adevărat, nu există nici un organ în corpul vostru pe care să-l identificați a fi corpul vostru, atunci unde este corpul vostru? Deci, dacă nu puteți spune despre vreun organ interior că el este corpul vostru, atunci poate există ceva în afara organelor voastre la care vă puteți referi ca fiind: „Corpul meu”?

Încercați să experimentați că acest lucru nu este posibil.

Deci, dacă nu există niciun organ particular care să fie corpul vostru și dacă nu există niciun alt corp în afara colecției voastre de organe și membre, atunci rămâne de examinat dacă corpul vostru este ansamblul tuturor organelor voastre.

Haideți să ne concentrăm pe această întrebare: corpul vostru într-adevăr este un ansamblu a organele voastre? Dacă răspundeți „da”, atunci încercați să verificați: exact ce include corpul vostru. Dacă nu, de ce nu?

Și dacă credeți că corpul este un ansamblu al tuturor organelor, ce se întâmplă dacă într-o zi veți pierde un organ? Atunci nu veți mai avea corp? Dacă corpul este definit ca o colecție de organe, atunci odată ce un membru este pierdut, cineva pierde o mână, atunci nu are corp, deoarece corpul este egal cu ansamblul tuturor acestor organe!

Dacă pierdeți un membru al corpului vostru, este încă corpul vostru? Ce se întâmplă dacă pierdeți un alt membru, încă mai aveți un corp? Dacă mai aveți un corp, atunci care este acest corp, și cum se raportează el la definiția pe care ați dat-o corpului vostru mai întâi?

Luați câteva minute pentru a face această analiză. Este foarte important. Este foarte important ca fiecare să analizeze aceste fapte, să le experimenteze.

Câte organe pot fi eliminate din corp înainte să spunem că nu mai avem corp?

Ce se întâmplă cu această definiție: Corpul este egal cu ansamblu de organe? Ce se întâmplă cu el când organele încep să se piardă? Definiția rămâne în continuare valabilă și atât de solidă? Poate puteți adăuga organe și încă îl puteți numi corp? Putem oare adăuga și alte organe? Poate le împrumutăm de la vecini?

Încercați în acest test de eliminare sau de adăugare a organelor, să verificați această presupunere cum, corpul este egal cu ansamblul de organe. Scopul este să subminăm puțin această fermitate și constanță când spunem: corpul meu, ca și cum am ști ce vrem să spunem.

La ce ne referim exact când spunem: „corpul meu”? Aceasta include ceea ce este în sistemul meu digestiv acum? Și ce se întâmplă când îmi părăsește sistemul digestiv? Mai face parte din corpul meu sau nu este corpul meu?

Include aerul pe care îl respir chiar acum sau nu îl include? Include celulele pe care le aveți în acest moment, care se vor distruge în câteva minute? Ce include exact corpul vostru? Ce este acest corp?

Unde este?

Și dacă nu sunt atât de sigur despre ce este acest corp, atunci despre ce vorbesc?

Există oare vreun corp despre care să vorbim, fără ca noi să scoatem conceptul de „corp” din conștiința noastră?

Există un corp care este el însuși un corp, care nu are legătură cu acest concept de corp pe care îl avem în conștiința noastră?

Rugați-l pe Lama dinaintea voastră să vă ajute să înțelegeți profund ce este corpul vostru și ce nu este corpul vostru. Cereți-i să vă ajute să ajungeți la înțelegerea profundă a adevăratei naturi a realității voastre.

Cereți-i să vă ajute să înțelegeți pe deplin cauzele suferinței voastre, și să cunoașteți cauzele care vă vor aduce fericirea.

Rugați-l să rămână cu voi. Vedeți cum el răspunde cu bucurie la cererea voastră, se ridică în aer, se micșorează și aterizează ușor pe capul vostru. El este făcut complet din lumină, frumos, strălucește, plin de iubire și ușor ca fulgul.

Pregătiți-i în inima voastră un tron regesc din raze de lumină și petale de flori. Imaginați-vă cum Lama alunecă ușor în jos și se așază pe tronul din ​​inima voastră, radiind lumină și plin de iubire.

Mulțumiți-i pentru ajutorul dat.

Și dedicați energia meditației să vă aducă binecuvântare, și vouă și tuturor ființelor.

Puteți deschide încet ochii.

—————————————————-

Acesta a fost un exemplu de meditație asupra vacuității. În timpul meditației,
v-am lăsat să reflectați asupra unei întrebări foarte importante. Deoarece ne tratăm realitatea ca și cum ea ar fi foarte solidă, ca și cum ea ar fi fixă, ca și cum lucrurile ar veni de la sine, ca și cum corpul ar fi un corp în sine și, în timp ce încercăm să analizăm și să găsim unde este acest corp, avem dificultăți.

În Sutra inimii Chenrezik îi spune lui Shari Putra: omul trebuie „să vadă că cele cinci agregate umane sunt goale de orice existență proprie de sine”.

Printre „Cele cinci acumulări”, se află corpul fizic. Meditația a fost un exemplu de o astfel de analiză care încearcă să vadă vacuitatea corpului. De ce anume corpul este gol? El este gol de a fi un corp în sine. Nu spunem că el nu există. Nu spunem că nu avem corp. Avem un corp. Dovada este că avem dureri. Avem un corp, dar nu avem un corp cu existență proprie de sine.

Vacuitatea corpului spune că nu există un corp care să existe în sine, independent de ideea pe care o proiectez pe ansamblul de organe. Fără să proiectez noțiunea de corp pe colecția de organe, fără ca aceasta să vină de la mine, din conștiința mea – despre ce anume vorbesc?

Ele există, dar nu există în mod suprem. Iar sutra repetă acest fapt din nou și din nou.

În textul nostru, Buddha spune:

„Și chiar dacă, totuși, aș reuși să aduc tot acest număr nelimitat de ființe vii la nirvana totală, nu va exista nicio ființă vie care a ajuns la nirvana totală”.

Despre ce vorbește? El vorbește despre faptul că nu va exista nici o ființă vie care există în sine, care să ajungă la Nirvana deplină. Pe cine voi aduce al Nirvana totală? Numai pe acele ființe pe care le proiectez. De ce? Pentru că nu există altele. Nu mai este nimeni acolo. Nu există un corp cu existență proprie de sine, fără ca eu să numesc ansamblul de date brute „corp”. Fără asta, ce este el ? Este corpul?

În toată Sutra, Buddha examinează iar și iar vacuitatea unui lucru anume la nivele din ce în ce mai rafinate. El începe cu ființele vii: oamenii, animalele, mergând apoi la nivele din ce în ce mai subtile ale lucrurilor.

Bodhisattva va aduce toate ființele la iluminare și nimeni nu ajunge la iluminare.

Este adevărat că nu există un pahar cu apă aici? Sigur că există un pahar cu apă. Dovada că beau. Există paharul cu apă, și el funcționează. Lucrurile goale funcționează. Ele există. Este incorect să spunem că nu există.

Dar, ele nu există în sine într-un mod suprem. De unde știm? Pentru că atunci când începem să analizăm paharul, nu-l vom găsi. Dacă ne uităm cu lupa și căutăm unde este paharul, așa cum am căutat corpul, nu-l vom găsi. Pentru că dacă ne uităm bine, avem de fapt o formă circulară și transparentă, iar în interior este ceva verzui. Deci avem un ansamblu de forme și culori.

Când căutăm paharul, el nu există.

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2 – prima parte

 

Întrebarea lui Subhuti

Prima lecție s-a încheiat, cu întrebarea lui Subhuti.        

Apoi, Subhuti puse următoarea întrebare :
O, Învingătorule, ce va fi cu cei care au urcat cu certitudine pe calea compasiunii?

Și trebuie să explicăm puțin ce înseamnă: „cu certitudine”.

Calea compasiunii după cum am spus, înseamnă Calea Mahayana. Ea este practica budistă pe care o face cineva în scopul de a ajunge la iluminare de dragul tuturor ființelor. Scopul acestui practicant este foarte înalt. El înțelege că, așa cum el suferă și toți ceilalți suferă, și dorește să învețe cum să iasă din suferință și cum să-i învețe și pe ceilalți să iasă din suferință. Aceasta este compasiune.

De ce scrie „cu certitudine”? Cel care urcă pe Calea Compasiunii, este în general acela care a perceput vacuitatea, dacă a practicat mai întâi Mahayana. Acestea sunt motivele care îl fac să urce cu certitudine, și de pe ea nu mai coboară.

Este posibil să se urce cu certitudine pe calea Mahayana și înainte de a percepe direct vacuitatea. Este foarte rar dar se întâmplă. Acest lucru se întâmplă atunci când cineva ajunge la ceea ce se numește Bodhichita „adevărată” sau „supremă”, spre deosebire de așa numita Bodhicitta „trestie de zahăr” sau „aparentă”.

Așa că practicăm compasiunea, iubirea și dorința de a-i ajuta pe alții, dar avem obiceiuri înnăscute foarte puternice, și anume de a ne îngriji mai întâi pe noi. Din când în când, auzim o prelegere sau auzim un învățător care ne impresionează, și dorim să fim și noi buni, dar apoi plecăm acasă iar tendințele și obiceiurile pun din nou stăpânire pe noi, preiau controlul și uităm și din nou ne îngrijorăm: De ce nu am primit ce-am vrut? De ce este zgomot când vreau liniște, de ce este liniște când vreau zgomot? Din nou ne amintim și facem ceva bun. Facem bine și iar uităm.  Așa că practicăm să ne obișnuim să fim buni. Ea este o practică artificială, și o numim Bodhicitta „trestie de zahăr“, deoarece tulpina este dulce ca Bodhicitta, dar este goală pe dinăuntru.

În viața unui practicant spiritual serios va veni etapa în care ajunge la Bodhicitta  adevărata. La adevărata Bodhichita se ajunge de obicei în meditație profundă și, este similar cu perceperea directă a vacuității. Acest lucru nu este același lucru cu percepția directă a vacuității și poate să se întâmple înaintea perceperii vacuității. Ea este o experiență extraordinară.

Sperăm să o experimentăm cu toții, pentru că de aceea suntem aici. Avem toate condițiile ca să ni se întâmple. Cel care a dobândit Bodhicitta adevărată, este determinat profund pentru a acționa pentru alții. Și acesta va fi scopul vieții lui, este tot ceea ce îl interesează, iar plăcerea lui este mare.

Căutăm permanent fericirea și nu o găsim. De ce? Pentru că suntem preocupați de noi înșine și o căutăm în locul greșit.

Bodhisattva, care a ajuns la adevărata Bodhichita, este total motivat să-i servească pe ceilalți. Aceasta înseamnă „a urcat cu certitudine”.

Subhuti întreabă:

„Cum ar trebui ei să-și trăiască viața?”

Sensul acestei întrebări este, cum ar trebui cei urcați pe Calea compasiunii să-și organizeze viața pentru a le susține practica?

În textul Sursa binefacerilor mele scrie foarte succint, cum ar trebui practicat, cum ar trebui acționat – la ce să medităm, cum să medităm și alte practici. Și cum să ne păstrăm gândurile, cum să privim realitatea, astfel încât încet să ne dezvoltăm înțelepciunea.

 

Răspunsul lui Buddha

Buddha îi răspunde lui Subhuti. Iar răspunsul, desigur, este întreaga sutră. Mai întâi de toate Buddha îl laudă:

„Oh, Subhuti, este bine, este bine. Așa este, și așa este”.

Buddha îl laudă pe Subhuti pentru întrebare. De ce? Pentru că exact asta Buddha dorea să predea acum. Subhuti, călugărul junior, a pus întrebarea “naivă”, dar acesta este exact ceea ce Buddha era pe punctul de a preda. Buddha îi răspunde așa:

„Subhuti, așa ar trebui să gândească acei Bodhisattva care au urcat cu certitudine pe Calea compasiunii, în timp ce simt dorința de a obține iluminarea”.

La ce trebuie ei să se gândească? Buddha spune:

„Eu voi fi acela care va aduce la Nirvana toate ființele vii, pe fiecare dintre cele care s-au strâns în diversele forme de existență: pe cele născute din uter , pe cele născute din ou, pe cele născute din căldură și umiditate, pe cele născute în mod miraculos, pe cele cu formă fizică, pe cele fără formă fizică, pe cele cu concepții, pe cele fără concepții, și pe cele care nici nu au concepții, dar care nici nu concep.

Oricât de multe ființe vii ar exista , și pe orice tărâm ar trăi – oricine dintre cei etichetați cu numele de „ființă vie”- pe toți aceștia îi voi aduce  la Nirvana completă, dincolo de orice sferă a durerii, în locul în care nu rămâne nici unul dintre agregatele omului suferind.

Și chiar dacă, totuși, aș reuși să aduc tot acest număr nelimitat de ființe vii la Nirvana totală, nu va exista nicio ființă vie care a ajuns la Nirvana totală.”

„Nu va exista nicio ființă vie care a ajuns la Nirvana totală”. Acest joc de cuvinte îl vom vedea în multe locuri în această sutra.

 

A aduce la Nirvana toate ființele

În primul rând, avem ideea că un Bodhisattva încearcă să aducă la Nirvana toate ființele fără a lăsa niciuna în urmă. Cu alte cuvinte, nu numai că eu voi ajunge la Nirvana și voi ieși din suferință. Dar voi scoate din suferință nu numai pe cei pe care îi iubesc, nu numai pe vecinii mei, nu numai pe cei de care nu-mi pasă deloc, dar nici nu-i urăsc, ci și pe cei pe care nici măcar nu-i știu, și pe cei care nu sunt ființe umane; poate că sunt animale, poate alte forme de existență pe care nu le pot vedea acum, și poate că ele nu se află chiar pe planeta mea.

Pentru un Bodhisattva care aspiră la iluminare, nu există excepții. Iluminarea completă nu poate exista fără dorința de a aduce toate ființele, fără excepție la iluminare.

În măsura în care lipsește cineva, poate vecinul de jos, iluminarea nu este completă. Nu se poate ajunge la iluminarea completă dacă lipsește vreo ființă. Dacă lipsește chiar și o furnică, iluminarea mea nu este completă.

 

Clasificarea ființelor simțitoare

1. Clasificarea după modul de naștere:

a. Cei născuți din uter.
b. Cei care au ieșit din ou.
c. Cei născuți din căldură și umiditate.
d. Și cei născuți în mod miraculos.

Aceasta este clasificarea dată în cartea Abhidharma Kosha – „Tezaurul înaltei înțelepciuni”, scrisă de către Maestrul Vasubandhu. Cursul 5 se bazează pe capitolul 4 al acestei cărți, și de asemenea cursul 8 se bazează pe un alt capitol din ea. Această carte dă o mulțime de informații despre lume. Ea este împărțită în două părți principale:

• • Primele capitole vorbesc despre „lumea impură”– aceasta fiind lumea în care trăim.
  • Ultimele capitole vorbesc despre „lumea pură”.

Ce este „lumea pură”? Ea este cea în care se află ființele cu mințile pure; toți Buddha, Bodhisattva, care și-au redus otrăvurile din conștiința lor. În prima lecție am citat din cartea lui Dalai Lama, pasaje în care el ne vorbește despre aceste otrăvuri care se află clipă de clipă în conștiința noastră: dorința, ura sau aversiunea și ignoranța.

Dacă nu există dorința sau aversiunea, va exista întotdeauna ignoranța, sau  neînțelegerea realității. Putem spune că acestea sunt ca niște toxine care circulă în mod constant în sângele nostru. Cei care și-au redus deja toxinele, se transformă într-o formă pură de existență și despre ea se vorbește în ultimele capitole ale cărții „Abhidharma kosha”. Singurul care nu mai are nicio urmă de otravă este Buddha.

În primele capitole este descrisă lumea „impură”.

–   toate galaxiile, toate stelele, planeta noastră.
–  Există o descriere a continentelor și a Muntelui Meru – mărețul munte și cele patru continente din ofranda Mandalei.

Descrierile date în această carte sunt atât la scară cosmică, cât și la scară subatomică. Ele nu coincid neapărat cu concepția noastră științifică actuală despre modul în care este formată lumea – că pământul este rotund, și se rotește în jurul Soarelui împreună cu alte planete. La aceste descrieri oamenii pot spune: „În mod sigur s-au înșelat!”

Trebuie să fim atenți când considerăm că aceste descrieri sunt eronate. Pentru că dacă ne uităm la istoria științei, până acum 300 de ani, s-a crezut că pământul este plat. Astăzi credem că este rotund. Avem dovezi concrete: fotografii și măsurători, iar fizicienii pot dovedi că este rotund. Dar acum 200 de ani a fost diferit.

De asemenea, avem, de exemplu, o viziune a corpului nostru. Știm că celulele și țesuturile alcătuiesc organe și sisteme. Organele sunt formate din grupări de celule și țesuturi care s-au diferențiat în vederea îndeplinirii anumitor funcții în organism. Avem o înțelegere moleculară a corpului și o înțelegere a elementelor chimice care alcătuiesc moleculele și așa mai departe.

Toate acestea nu apar în Abhidharma Kosha, și nici tabelul periodic al elementelor chimice. Dar, ei au o înțelegere foarte profundă a ceea ce suntem, a ceea ce este trupul nostru, cine este omul, care nu vine pe calea științifică, ci vine mai degrabă din experiența unuia care meditează.

O persoană care meditează serios, ajunge să vadă foarte clar care sunt agregatele lui, cum se vede pe el însuși. Și aceasta este vederea care ne folosește atunci când vrem să ne eliberăm de suferință. Nu ne ajută să știm ce fel de atomi sau molecule avem. Ceea ce ne ajută să ne eliberăm este înțelegerea elementelor: pământ, apă, și așa mai departe.

Deci, nu subestimați această descriere  pentru că ea nu se potrivește cu cărțile de chimie sau fizică, deoarece este foarte relevantă pe măsură ce continuați să practicați.

1. 1. Cei „născuți din uter”sunt oamenii și animale născute din uter. În Abhidharma Kosha – este descris un caz în care o femeie care și-a dat ovulele și din ele au ieșit băieții. Aceștia sunt considerați ca au apărut din ouă și nu din uter. Mai mult de atât s-a pus întrebarea, cine este mama lor? Cea care și-a dat ovulele sau cea care i-a purtat în pântecele ei?
      Nu există nimic care să nu se bazeze pe spusele lui Buddha, de acum 2.500 de ani.
   2. Cei ieșiți din ou– sunt păsările sau reptilele.
   3. Cei născuți din căldură și umiditate– în această categorie intră insectele, care apar vara brusc când este foarte cald, de aceea sunt definite ca venind din “căldură și umiditate”.
   4. Cei născuți în mod miraculos– născut în mod miraculos. Cine s-a născut în mod miraculos? Iisus s-a născut în mod miraculos. Este uimitor faptul că fiecare religie are astfel de povești. Chiar și în budism. Se spune că Buddha a ieșit dintr-o parte a mamei sale și nu a rănit-o, pentru că Buddha nu putea să-i facă rău mamei care l-a născut.

Se spune despre Maestrul Patanjali, care a trăit în secolul al doilea, că a venit din apă. Mama lui și-a înmuiat mâinile în apă și a văzut cu uimire că un șarpe mic se mișca în mâinile ei. Deveni chiar și mai uimită când, în câteva momente, acel șarpe prinsese formă umană, și așa a apărut din el Maestrul Patanjali. După cum se știe este autorul textului Yoga Sutra, care conține tot drumul spre iluminare concis.

Dar să lăsăm aceste lucruri ciudate și neobișnuite de o parte. În budism se vorbește despre făpturile infernului. Oamenii care și-au ucis părinții, de exemplu, imediat după terminarea acestei vieți, merg în infern. Cum apar în infern? Nu există părinți în infern, nici mamă, nici tată, nici școală și nici haine. Ele apar așa cum sunt. Aceasta se numește “naștere miraculoasă”. Doar apar. Mintea părăsește corpul, karma se mișcă și, în loc să ne percepem ca om, deodată ne vedem că suntem arși în infern.

Același lucru se întâmplă și în lumea spiritului. Cei care sunt foarte zgârcit, sau foarte lacomi sau atașați de averile lor, se nasc în lumea spiritelor, o lume plină de suferință groaznică. Foamea și setea nu pot fi potolite. Și în această lume nașterea se numește „naștere miraculoasă” pentru că nu există părinți. Făpturile apar pur și simplu în această lume, în funcție de karma care le-a proiectat.

Același lucru se întâmplă și cu noi între această viață și cea următoare. Odată ce mintea părăsește corpul fizic, există o tranziție, așa-numita Bardo, o perioadă intermediară, care este un fel de mini-naștere. Ne naștem într-o lume intermediară și unicul rol pe care îl avem este de a ne găsi noii părinții care să ne dea nașterea următoare. Și în Bardo, nașterea se numește miraculoasă, pentru că ne naștem fără părinți.

Cuvântul miracol în limba tibetană este:

Dzu kye

2. Cei care au corp și cei care nu au corp:

1. 1. Cei care au un corp.
   2. Cei care nu au corp.

Cei care au un corp nu se referă la noi, ci la Tărâmul formei și Tărâmul fără formă.

Noi ne aflăm în lumea dorințelor. Oamenii, animalele, făpturile infernului și spiritele flămânde – se află în ceea ce se numește lumea dorințelor. De ce suntem în lumea dorințelor? Pentru că suntem dominați de dorința de a mânca și de a face sex. Aceasta este ceea ce caracterizează, de exemplu, existența umană. Celelalte ființe nu au neapărat dorința pentru sex. Ele doresc mai mult mâncare și poate satisfacerea altor nevoi.

Există ființe care încă suferă, care sunt încă în Samsara, dar sunt în afara lumii dorințelor; Nu au nevoie de hrană și nu sunt interesați de sex. Se poate ajunge în această lume și este considerată o naștere înaltă, deoarece există foarte puțină suferință. Cea mai mare parte a vieții este extrem de plăcută. Aceste ființe nu sunt ca și zeii, pentru că zeii au trup. Și ei trăiesc o viață foarte plăcută, dar când le vine clipa să moară, suferința lor este îngrozitoare.

De asemenea există făpturi care trăiesc fără trup – au doar o conștiință foarte, foarte rafinată. Ele nu au niciun interes pentru lucrurile materiale. Viața lor este plină de plăcere, dar și ea are sfârșit.

 

Există un pericol în practica greșită a meditației.

O persoană care practică meditația, petrecându-și aproape tot timpul meditând, fără să înțeleagă vacuitatea, fără a învăța despre vacuitate, fără să-și îndrepte mintea în meditație spre vacuitate, în tot acest timp, ea nu-și acumulează karma negativă. Deoarece atâta timp cât meditează, ea nu vorbește cu nimeni, nu minte pe nimeni, nu vorbește grosolan, nu bârfește pe nimeni, deci nici nu-și acumulează afecțiuni mentale. Mintea ei se purifică și nici nu mai acumulează karma negativă.

Dacă o astfel de persoană meditează zile întregi, fiind și la o vârstă relativ tânără, se poate ca a doua parte a vieții sale să fie extrem de plăcută. Datorită plăcerii intense pe care o simte, ar putea să creadă că se află în Nirvana, dar nu este, deoarece nu și-a eliminat cauzele pentru Samsara. Iar în final, ea va cădea din aceste stări.

Energiile acumulate sunt cele care ne împing să trăim așa cum trăim, și bine și rău.

Când cineva își trăiește viața într-un mod plăcut, el se folosește de multă energie pozitivă pe care a acumulat-o într-o viață anterioară și apoi o consumă. Iar atunci când ea s-a consumat, persoana în cele din urmă trebuie să cadă, pentru că ceea ce rămâne este doar karma negativă.

Dacă o astfel de persoană stă într-o astfel de meditație, zile și nopți, de exemplu, sau nu se gândește la nimic, sau se concentrează doar pe respirație, mintea devine din ce în ce mai rafinată și dacă ea părăsește corpul, poate ajunge în lumea fără formă, fără corp. Doar că nu a părăsit Samsara. Ea poate să rămână acolo mult timp, iar când se termină această karma, ea cade. Budismul ne învață că acesta este o cale greșită, deoarece cu toate că în acest stadiu mintea se află într-o mare plăcere, ea poate fi confuză și să creadă că se află în Nirvana, și nu este. Atunci când karma pozitivă se va consuma, mintea va cădea, iar dacă mai are și semințe care să-l aducă în infern, va cădea în infern.

Asta nu înseamnă că meditația nu trebuie încurajată. Din contră, meditația trebuie făcută pentru a ajunge la stadiul de Shine – când concentrarea este extraordinară. La acest nivel, mintea poate fi direcționată spre vacuitate și astfel se va percepe vacuitatea.

Atunci când cineva percepe vacuitatea, corpul lui se află în această lume, dar mintea se află în altă parte. Ceea ce vrem să spunem este, că trupul fizic este încă în lumea dorințelor, deoarece prin definiție corpul face parte din lumea dorințelor, datorită nevoilor lui fizice. În schimb mintea lui în timpul experienței vacuității, se află la primul nivel al lumii cu forme.

Există patru nivele de existență cu forme și patru nivele de existență fără forme, Samten. Acestea sunt nivele în care mintea în meditație se rafinează din ce în ce mai mult, în timp ce plăcerea se intensifică. Îndrumarea este ca atunci când se ajunge la primul nivel Samten, mintea să fie direcționată spre vacuitate, și apoi să se încerce să fie percepută.

După perceperea vacuității, se continuă calea practicii, a meditațiilor. De ce? De ce ar trebui să fie practicate oricum? Pentru că un Bodhisattva vrea să iasă din Samsara și să scoată toate ființele din suferință, inclusiv pe cele cu corp și pe cele fără corp.

3. Clasificarea după conceptualizare/discernământ

1. 1. Cei cu concepții. Toate ființele care au capacitatea de a distinge între lucruri, este roșu, nu este roșu; este mare și mic, este bine – rău, este plăcut, este neplăcut. Ființele care atribuie calități, etichetează lucrurile, de a numi lucrurile, de a gândi în noțiuni.  Animalele nu au asemenea capacități.
   2. Cei care nu concep. Acest lucru se referă la cineva în meditație foarte profundă, a cărei minte este aproape închisă. Aceasta înseamnă o conceptualizare foarte subtilă; aproape fără nicio activitate mentală.
   3. Cei care se află între cele două categorii de mai sus– cei care nu au o conceptualizare grosieră sau foarte subtilă. În lectura cursului scrie „Există cei cu concepții“, adică ființele care trăiesc la toate nivele, cu excepția celor cunoscute sub numele de „marele rezultat” și „vârful existenței”. Există „cei fără concepții”, care se referă la o parte din ființele care locuiesc la nivelul marelui rezultat. În plus, sunt ființele care s-au născut la nivelul vârfului de existență: acelea care nu au niciun fel de concepții grosiere, dar care, pe de altă parte, nu sunt de așa natură încât nu au concepții subtile.

În limba tibetană cuvântul conceptualizare/discernământ este:

Du she

Discernământul sau conceptualizarea este unul dintre cele cinci agregate pe care le avem.

Când ne întrebăm: „Cine sunt eu?” Spunem: „Trup și suflet sau corp și minte”. Avem partea fizică și avem mintea/sufletul. Este din nou în conformitate cu „Abhidharma Kosha”. Ce avem în minte sau în conștiință? Cele cinci agregate (în limba tibetană Pung po nga) sunt:

1. 1. Corpul.
   2. Senzațiile și emoțiile.
   3. Abilitatea de a conceptualiza sau de a discerne.
   4. Factori mentali.
   5. Conștiința. Suntem conștienți, conștientizarea.

Deci, când spunem „oameni cu abilități conceptuale”, vorbim despre cei care au cel de-al treilea agregat.

Du she mepa

Du she mepa înseamnă cei care nu au capacitatea de a conceptualiza/de a discerne.

Cine sunt aceștia? Cei care se află în stadii foarte, foarte subtile de meditație. Există etape foarte subtile ale meditației, în care nu mai gândim deloc. Aceștia sunt cei din Tărâmul formei și Tărâmul fără formă.

În meditație, se poate ajunge la un asemenea stadiu în care nu mai există conceptualizarea. Și cu siguranță o persoană care percepe direct vacuitatea, nu mai concepe nimic.

Cei care se află între aceste categorii, cei care nu conceptualizează dar nici nu sunt incapabili de a conceptualiza, se află în stadii de meditație mai rafinate.

Cel care percepe direct vacuitatea, în acele momente nu conceptualizează, dar are abilitatea de a concepe.

Orice ființă umană, are această capacitate. Dacă cineva iese din meditație și conștiința lui părăsește corpul, atunci el va trăi într-o lume în care nu va mai avea capacitatea de a conceptualiza.

 

Cine este o „ființă vie”?

Întrebarea este dacă o piatră sau o plantă este ceva viu.

Răspunsul este că o „ființă vie” este cea care posedă conștiință. Este conștientă. Animalele sunt conștiente. Spiritele sunt conștiente. Orice făptură care este conștientă, suferindă este considerată vie. Deci piatra nu poate fi considerată vie. Chiar dacă o plantă suferă – nu este considerată în această categorie. Viața din ea nu este în categoria unui curent de conștiință care poate ajunge la iluminare.

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1 – a doua parte

 

Comentariile asupra Sutrei „Tăietorul de Diamant”

Această sutră face parte din Prajna Paramita, și există o întreagă colecție de astfel de scrieri, printre ele „ Sutra inimii” de exemplu. Este foarte, foarte concisă și foarte greu de înțeles. De aceea avem nevoie de explicații. Sutra „Tăietorul de diamant” are 300 de versete, și de asemenea este nevoie de comentarii pentru a o înțelege.

Pe parcursul vremii, au apărut multe generații de comentatori:

• • Există comentatori timpurii care au trăit în India în perioada înfloririi budismului în India,
  • Apoi, există perioada târzie în care budismul a ajuns în Tibet, dezvoltându-se o vastă literatură de comentarii.

Printre comentatorii indieni au fost doar doi care au scris o interpretare a acestei sutre, cu toate că ea este atât de faimoasă și de sfântă. Unul dintre ei este Maestrul Vasubandhu.

 

Respectul pentru profesori și învățătură este foarte important

Întotdeauna lângă numele comentatorului este adăugat un cuvânt de respect. În limba tibetană cuvântul pentru maestru, învățător, îndrumător este:

  loppon

Se mai spune Lama, sau Geshe-Hla.

Prima silabă La înseamnă înalt, iar Ma este cuvânt de negație. Deci, Lama înseamnă „nimeni nu este mai înalt ca el”. Cuvântul Hla este tot un cuvânt de respect, care înseamnă înger sau cel nobil.

Se obișnuiește ca atunci când ne adresăm marilor înțelepți să se folosească aceste cuvinte care exprimă respectul profund. Respectul joacă un rol foarte, foarte important când este vorba de învățător, de Dharma, de studii și de centrele de Dharma. Fără respectul față de aceste lucruri, cum vom putea să le asimilăm și să le folosim pentru a progresa? Dacă nu respectăm ceva, atunci nu va avea nici o șansă ca să funcționeze pentru noi. De exemplu, cerem oamenilor să nu pună lucrurile legate de Dharma pe podea, din respect față de Dharma sau să se ridice în picioare când intră învățătorul, sau orice mijloc care să-l ajute pe elev să-și dezvolte o atitudine adecvată, astfel încât lucrurile să funcționeze pentru el.

Maestrul Vasubandhu, în limba tibetană se numește:

Loppun yik nyen

 Este cel care a redactat Abhidharma Kosha. Se estimează că ar fi trăit în jurul anilor 350 e.n., ceea ce înseamnă cam 800-900 de ani după Buddha.

Buddha nu a scris nimic, doar a vorbit. În acele vremuri, elevii săi erau cu mult mai avansați din punct de vedere spiritual decât suntem noi. IQ-ul lor spiritual era foarte ridicat, pentru că erau în stare să memoreze învățătura doar auzind-o o singură dată. Au fost elevi care doar au auzit despre vacuitate și au și perceput-o, sau alții care au auzit despre iluminare și au atins iluminarea. Vom vorbi despre asta într-una din lecțiile următoare.

Dacă învățătura a fost transmisă o perioadă de timp pe cale orală, la un moment dat, a început să fie scrisă, apărând în acest fel nenumărate scrieri.  Maestrul Vasubhandu le-a adunat și a redactat Abhidharma Kosha. „Abhidharma Kosha” este numele în limba sanscrită. În tibetană se numește – „Dzo tik”, în română – „Tezaurul înaltei înțelepciuni” sau „Tezaurul lucrurilor ce conduc până la dharma”. A strâns și a redactat șapte scrieri celebre, printre care comentariul asupra sutrei ”Tăietorul de diamant”.

Cel de-al doilea maestru indian care a scris de asemenea un comentariu asupra aceleiași sutre este:

Master Kamalashila

Celebrul maestru Kamalashila se estimează că ar fi trăit în secolul al optulea, 750 e.n. Pe lângă alte lucrări, el a scris mult despre meditație, fiind considerat o autoritate în ceea ce privește meditația corectă pentru a obține iluminarea. El este cel care a participat la faimoasa dezbatere ținută în Samye, în jurul anului 792 e.n. contra maestrului chinez Hashang, sau Hva-shang Mahayana . Se spune că Maestrul Kamalashila a câștigat dezbaterea, și de atunci oamenii meditează conform învățăturilor sale, ajungând la iluminare. Deci, el este cel de-al doilea maestru indian care a scris un comentariu asupra sutrei „Tăietorul de diamant”.

Printre comentatorii tibetani, există doar unul singur care a scris un comentariu asupra acestei sutre, și anume:

Chone Drakpa Shedrup

 El a trăit între 1675 și 1748, și a fost un mare înțelept și bine-cunoscut în literatura budistă tibetană, un comentator foarte cunoscut. Extrasele pe care le citiți în acest curs sunt conform interpretării sale

Numele comentariului este:

Tar Lam Nyima

 

Tar  – libertate.
Lam – cale
Nyima – soare.

Tar Lam Nyima înseamnă ”Lumina soarelui pe Calea spre Libertate”.

Numele complet este:

Tar Lam Sel Wey Nyima

 

Acumularea binefacerilor

Atunci când stăm să medităm, ne confruntăm cu diverse probleme – atenția este distrasă, avem senzația de somnolență, gândurile aleargă de colo până acolo, și ne perturbă meditația. Nu avem răbdare – cu alte cuvinte este dificil să medităm. De ce este dificil? Datorită faptului că mintea noastră este impură, pentru că trăim o viață samsarică, și nu am acumulat suficiente merite/binefaceri. Întâmpinăm obstacole în meditație. Am să merg invers:

⇓   Pentru a ajunge la iluminare, trebuie să percepem direct vacuitatea.

⇓   Pentru a percepe direct vacuitatea, trebuie să ne dezvoltăm abilitatea extraordinară de a medita.

⇓   Pentru a ne dezvoltăm abilitatea extraordinară de a medita, trebuie să practicăm meditația pentru o lungă perioadă de timp.

⇓   Pentru ca meditația să aibă succes, pentru majoritatea dintre noi, pentru ca noi să ne așezăm să medităm și să depășim această lene, această lipsă de dorință, trebuie să avem o minte care a acumulat multe binefaceri.

⇓   Ce face rugăciunea? Ne ajută să acumulăm binefaceri.

Fără să acumulăm binefaceri, nu vom putea percepe vacuitatea. Ea nu se întâmplă de la sine. Trebuie să plantăm semințele pentru asta, iar când rodesc, vom avea această experiență. A spune rugăciunea Sursa binefacerilor mele, a reflecta asupra semnificației versetelor ei, a medita asupra lor, acumulează foarte multe binefaceri.

Dacă sunteți serioși pe cale, citiți această rugăciune tot timpul. Citiți-o în fiecare zi o dată, rămâneți pe un verset puțin mai mult și gândiți-vă la semnificația lui. Cu timpul o veți ști pe de rost, iar apoi când stați la coadă să cumpărați ceva, sau așteptați un mijloc de transport, veți putea cugeta asupra lor. Și de fiecare dată când veți face asta, veți acumula binefaceri și vă va schimba concepția voastră despre lume care vă face să suferiți într-o concepție iluminată asupra lumii. Asta face ea treptat și sigur. De aceea această rugăciune este foarte importantă.

Subiectul acestui curs este vacuitatea. Deci, nu o vom putea percepe:

• • Fără să avem grijă de oameni,
  • Fără a servi Dharma,
  • Fără a servi învățătorii Dharma,
  • Fără centrele Dharma,
  • Fără lecțiile Dharma,
  • Fără elevi Dharma,
  • Fără să ne îngrijim de cei bolnavi, de cei nevoiași, de cei suferinzi,
  • Și fără să ne îngrijim de cel care apare în calea noastră și are nevoie de ceva. Dacă el apare în calea noastră, acesta ne oferă o oportunitate de a fi generos, de a acumula prin el binefaceri.

Mai înainte am discutat despre perfecțiunea înțelepciunii, spre deosebire de înțelepciunea obișnuită. Perfecțiunea înțelepciunii trebuie să fie impregnată de Bodhichita. Mintea trebuie să fie impregnată de Bodhichita. Mintea este atât de determinată, încât omul nu mai poate sta deoparte și să nu meargă să-i ajute pe cei în nevoi. El își dedică viața altora.

 

Meditație

Așezați-vă cât mai comod. Încercați să vă țineți spatele drept, mâinile în poală, fața relaxată, corpul relaxat, ochii închiși.

Fiți atenți la respirație, la trecerea aerului prin nări. Încercați să fiți atenți la senzația pe care o aveți când aerul intră și iese prin nări, cum este temperatura curentului de aer. Este cald sau rece, umed sau uscat? Este plăcut sau neplăcut?

Dacă gândul a rătăcit, reveniți din nou la respirație. Încercați să vă simțiți confortabil în interiorul corpului, cu respirația.

Aduceți-vă acum aminte de mama voastră, când erați la o vârstă fragedă, poate bebeluși sau când erați foarte mici. Și încercați să veniți în contact cu dragostea mamei voastre pentru voi, cu grija pe care a avut-o pentru voi. Și chiar dacă nu vă mai amintiți de aceste lucruri, sau pentru că poate v-ați despărțit de mamă de la o vârstă fragedă, gândiți-vă totuși la faptul că v-a purtat în burtă timp de nouă luni, gândiți-vă la sarcina ei care poate i-a produs disconfort, la durerile nașterii, la anii ei de viață în care s-a sacrificat pentru voi și a renunțat la multe alte lucruri.

Gândiți-vă că nu ați fi putut să vorbiți azi dacă nu ați fi avut o mamă care să vă învețe să vorbiți. Gândiți-vă la orice altă deprindere pe care ați dobândit-o prin mama voastră sau orice altceva care vă amintește de iubirea ei pentru voi.

Încercați pentru câteva minute să vă aduceți aminte de toate acestea, și dacă vă apare vreo amintire, încercați să rămâneți cu ea și să vă conectați cu ea în inima voastră cât mai mult posibil.

Aduceți-vă aminte cât de mult v-a plăcut să fiți îngrijiți de mama voastră. Cum vă simțiți când cineva are grijă pe deplin de voi, așa cum o mamă are grijă, care vă cunoaște toate nevoile voastre și sunteți preocuparea ei principală? Cineva care vă răsfață și vă îngrijește, vă învață și vă dorește întotdeauna binele. Încercați să vă conectați la sentimentele voastre care apar în urma acestor îngrijiri.

Și acum, gândiți-vă la o persoană din viața voastră de care aveți grijă și pe care îl/o iubiți. Și încercați să vă imaginați cum se simte el în timp ce îl îngrijiți. Puteți să vă folosiți de sentimentele voastre pe care le-ați avut atunci când mama voastră v-a purtat de grijă, atunci când vă gândiți la cum ar putea să se simtă acea persoană în timp ce îl îngrijiți.

Încercați pentru un moment, să vă gândiți la cum v-ați simți dacă fiecărei persoane pe care ați întâlni-o i-ar păsa de voi, așa cum îi pasă mamei. Cum ar fi dacă fiecare persoană pe care ați cunoaște-o v-ar oferi aceeași grijă, dragoste, compasiune, importanță și respect, așa cum va dat-o mama. Imaginați-vă o lume în care toți oamenii vă tratează așa; o lume în care binele vostru este în atenția tuturora, o lume în care toți se străduiesc să aibă grijă de voi și să vă iubească.

Acum încercați să inversați imaginea. Imaginați-vă o lume în care vouă vă pasă de toate ființele, ca și cum voi ați fi mama tuturor ființelor din lume și fiecare este ca și unicul vostru copil sau singurul vostru copil. Când merg la școală trebuie să le pregătiți sandwich-ul și să primească atenție la temele de casă. Fiecare va primi atenția voastră ca și atenția mamei voastre. Ce fel de sentiment aveți? Ce înseamnă asta pentru voi? Ce fel de lume ați putea crea pentru voi, dacă i-ați trata pe toți în acest fel?

Trimiteți iubirea voastră de mamă, tuturor ființelor din jurul vostru. Vedeți-o ca o lumină care se răspândește din voi și ajunge la toate ființele, ca o energie care iese din voi și atinge toate ființele. Energia iubirii, a îngrijirii, a considerației, a respectului și a responsabilității personale.

Și încercați să vedeți toate ființele cum sunt pline de iubirea voastră, cum se deschid și înfloresc datorită iubirii și a generozității voastre minunate.

Puteți deschide încet ochii.

—————————————

Această meditație este minunată pentru a acumula binefaceri. Sfatul este de a medita mult timp asupra primei părți, de a veni în contact cu iubirea mamei voastre și cu grija pe care a avut-o pentru voi. Dacă veți face zilnic această meditație, veți descoperi de fiecare dată noi straturi pe care le-ați uitat sau care nu v-au fost tangibile. Ea vă ajută să vă deschideți inima și să deveniți oameni mai buni.

 

Care este legătura dintre binefacere și vacuitate?

Perfecțiunea înțelepciunii este aceeași înțelepciune, dar mintea care o percepe, o experimentează, este o minte impregnată cu iubire. De fapt, mai mult decât atât este adevărat. Oamenii care nu sunt plini de o astfel de iubire, ceea ce vor experimenta va fi altceva, ce nu duce la iluminarea completă. Sunt două legături:

a. Această iluminare completă este legată de binefaceri.

b. Fără multe binefaceri, nu avem nicio șansă să percepem vacuitatea.

Bodhisattva, practicantul spiritual care alege să meargă pe calea spre iluminare pentru alții, este ca o pasăre care are nevoie de două aripi pentru a obține iluminarea: o aripă este înțelepciunea, iar cealaltă este compasiunea și iubirea.

Aceste lucruri devin și mai profunde atunci când se intră în Tantra. Și Tantra a fost transmisă tot de Buddha. Tantra este o învățătură secretă, spre deosebire de sutra, care poate fi predată deschis. Deci, Tantra este o cale de a obține iluminarea completă într-o singură viață. Pe când Sutra, cu toate că este perfectă ea funcționează mult mai lent. Cursurile noastre, printre altele, au scopul de a pregăti oamenii să intre în Tantra. Nu se poate intra direct în Tantra, fără o pregătire serioasă, pentru că ea nu va funcționa.

Când se intră în Tantra, legătura dintre binefacere și vacuitate este esențială, îmbrăcând o altă formă, mai profundă care se conectează la energiile subtile din noi. Pentru un practicant serios, va veni etapa în care nu va mai exista nicio diferență, primul este al doilea, iar al doilea este primul. Vom vorbi despre toate acestea mai târziu, iar pe măsură ce vom practica lucrurile vor deveni mai clare.

 

Cum începe sutra

Sutra începe cu scena în care Buddha merge în oraș pentru a primi de mâncare. Călugării au un bol în care primesc mâncarea pentru masa lor zilnică. De asemenea scrie că obiceiul călugărilor este de a mânca până la prânz. De ce nu mănâncă după-amiaza? Când stomacul este plin, nu se poate medita. Cei care se află în retreat, și intră mai profund în meditație, digestia este foarte lentă și dacă stomacul este foarte plin, pur și simplu interferează cu meditația. În retreat, în mod natural, va scade foarte mult dorința de mâncare. Meditația în sine este hrănitoare. Vorbim despre diferite moduri de hrănire – una dintre ele este meditația.

Buddha stă în grădina frumoasă, a prințului Jetavan și mănâncă prânzul. După care pune bolul deoparte, așezat cu picioarele încrucișate, este pregătit să-și țină prelegerea. Cu el se află o mare comunitate de călugări și o mare comunitate de Bodhisattva.

”Apoi, tânărul Subhuti se ridică de la locul lui, își coborî colţul robei de pe un umăr, în gest de respect, și puse genunchiul drept pe pământ. Își îndreptă fața spre Învingător, îşi împreună palmele deasupra  inimii şi se înclină. Apoi se adresă Învingătorului cu următoarele cuvinte …”

 

Învingătorul

Învingătorul este Buddha

Chom Den De

Chom den de înseamnă învingător, cel victorios, cel binecuvântat, cuceritor. În limba sanscrită se spune Bhagavan.

Bhagavan sau Cel Binecuvântat, Învingătorul, Cuceritorul sunt traduceri la fel de corecte. Lui Buddha i se spune Învingătorul. Ce a învins?

Buddha și-a învins afecțiunile mentale, ignoranța, gelozia, ura, mânia: toate emoțiile negative. Le-a învins complet.

 

Subhuti

Să spunem câteva cuvinte despre tânărul călugăr Subhuti.

 

 Tse Dang Denpa           

Tse – viață

Tse Dang Denpa înseamnă ”cel ce are viață”. Este un adjectiv.

Rab Jor

Rab Jor este numele în tibetană a lui Subhuti.

Numele lui complet este Tse Dang Denpa Rab Jor.

„Cel ce are viață” înseamnă că viața este înaintea lui. Unii traduc acest lucru „plin de vitalitate”. Art Engel, care este autoritatea în limba tibetană, spune: „Cel care are viața înaintea lui”, ceea ce înseamnă ca este un călugăr junior.

Buddha stă, înconjurat de călugări și de Bodhisattva. Toți Bodhisattva sunt descriși ca „ființe mari”, adică sunt foarte avansați și foarte sfinți, și tocmai un călugăr junior se ridică și pune o întrebare.

În multe sutre se începe cu o scenă asemănătoare. În Sutra inimii, de exemplu îl avem pe Shariputra.

Așa cum Shariputra nu era călugăr junior, nici Subhuti nu este junior. Este ca și când ar fi junior. În cea mai mare parte a sutrei el apare „călugărul junior”, dar pe la mijlocul sutrei, Subhuti spune despre el însuși că este Arhat.

Un Arhat nu este un junior. Arhat este cel care a ajuns la Nirvana. De fapt, unii comentatorii spun că este chiar un înger tantric care vine, așa cum Buddha vine la noi pentru a ne da învățăturile după cum ni se potrivesc, așa și Subhuti se deghizează în călugăr junior și întreabă pentru noi toți.

În Sutra Inimii, de exemplu, Buddha nu vorbește deloc, ci stă doar în meditație. Apoi scrie – prin puterea lui Buddha, călugărul Shariputra se ridică și întreabă. Cel ce răspunde la întrebare este Bodhisattva Chenresik. Doar la sfârșitul sutrei, Buddha se trezește din meditație … Ca și când se trezește din meditație. De ce, ca și când?  Pentru că Buddha se află mereu în meditație. El doar „se face” că iese din meditație, în funcție de ceea ce se potrivește discipolilor. Întreaga sa carieră – este de a aduce binecuvântare altora.

« Apoi se trezi Buddha din starea lui profundă de meditație și se îndreptă spre marele Bodhisattva, mărețul Avalokiteshvara, stăpânul puterii și îi binecuvântă spusele: „Adevărat este”. „Adevărat este.”, spuse el. „Adevărat este” spuse din nou. »

Deci, Subhuti ca și Shariputra sunt îngerii care vin și joacă aceste roluri pentru ca să pună pentru noi întrebările. 

 

Cine este cel care povestește sutra?

Sutra Inimii începe cu cuvintele:

Dike daki tupey du chik na

”Așa am auzit odată această învățătură”.

Cine spune asta? Bineînțeles că nu Buddha, spune asta. Deci cine? Cineva care a auzit-o, iar cuvintele lui confirmă autenticitatea sutrei. Deci, cineva care a avut abilități spirituale, a spus aceste cuvinte, care mai târziu au fost confirmate și de alții, și mult mai târziu au fost scrise. Această primă frază este exterioară Sutrei, si este ștampila de garanție/autenticitate a Sutrei, și anume că ea este spusă de Buddha.

A doua întrebare care se pune este: Cine este cel care povestește? Este similară întrebării: Cine a scris Cartea Genezei?

 

Cine mai era acolo?

La începutul sutrei, este descrisă scena în care Buddha este înconjurat de un grup mare de călugări care stau de o parte a lui Buddha, și un grup mare de Bodhisattva care stau de cealaltă parte a lui.

La sfârșitul sutrei, după ce Buddha termină de vorbit, se spune:

”Atunci vârstnicul călugăr Subhuti s-a bucurat în inima sa”,

A devenit brusc un călugăr în vârstă,

„Și astfel se bucurară toți Bodhisattva, și cele patru grupe de discipoli – călugării și călugăritele, bărbații care și-au luat jurămintele pe viață și femeile care și-au luat jurămintele pe viață.”

Dacă la începutul sutrei au fost menționați toți Bodhisattva, cele patru grupuri de călugări și călugărițe, bărbații care și-au luat jurămintele pe viață și femeile care și-au luat jurămintele pe viață nu au fost menționați de la început, ci doar la sfârșitul sutrei.

Apoi scrie:

„Întreaga lume s-a bucurat: zeii, oamenii, semizei, și chiar și spiritele. Cu toții
 s-au bucurat și au slăvit ceea ce Buddha a vorbit”.

Adică, cu toții erau acolo!

Marii Lama spun că de fiecare dată când se strâng oameni să asculte Dharma, și învățătorul transmite sensurile scrise în această Sutra, în toată Prajna Paramita și în Dharma, toate aceste entități sunt prezente: zeii, semi-zeii, toți Buddha și Bodhisattva.

 

Există ființe iluminate?

Ne este greu să credem că există asemenea ființe, pentru că nu le vedem. Și acest lucru este și cam greu de dovedit, dar vă voi da o direcție de gândire.

–   Dacă există o astfel de cale spre iluminare pe care ne-a transmis-o Buddha,

–   Dacă este adevărat că sunt oameni careau practicat puțin calea, și

–   Dacă există o cale de urmat, nu avem niciun motiv să credem că nu se pot face pe ea multe progrese, nu este așa? Putem întâlni practicanți mai avansați, în care putem să distingem anumite calități spirituale pe care le-au dobândit. Poate că sunt puțin mai puri, mai liniștiți, sau puțin mai nervoși decât noi.

–   Și dacă este posibil de a progresa, nu avem niciun motiv să credem că nu se poate progresa și mai mult.

–   Dacă se poate progresa foarte mult, nu există niciun motiv să credem că nu se poate ajunge la starea lui Buddha.

–   De aceea a presupune că nimeni nu a ajuns la starea lui Buddha este puțin cam exagerat.

Dacă progresul este posibil pe cale, atunci există probabilitatea ca cineva să o și finalizeze, cel puțin unul. Și dacă cel puțin unul a terminat calea, atunci el are abilitățile lui Buddha: știe simultan tot ceea ce este în mintea fiecăruia dintre noi, are compasiune și iubire infinită, ce depășește cu mult pe cea care o avem pentru noi înșine, și dacă i-am cere să vină la noi, nu ar veni? El are capacitatea de a veni imediat la noi toți. De ce nu? Deci, cu toate că nu-i putem vedea și este greu de dovedit, această logică spune să nu excludem această posibilitate așa de repede. Lăsați-o deoparte pentru moment.

Marii Lama, Ken Rinpoche, și în multe scrieri tantrice și sutrice, spun că atunci când este predată Dharma, ființele iluminate sunt prezente.

Aceste ființe vin ca să ajute elevii să primească o lecție reușită deoarece învățătura este foarte sfântă și poate să-i scoată din suferință.

Cum îi ajută pe elevi să primească o lecție bună? În mai multe moduri:

a. Ele pot să-i ajute în a-și depăși lipsa de atențieși tot felul de afecțiuni mentale care pot interveni.

b. Ele influențează opinia învățătoruluiși îl obligă să predea bine. Ele vorbesc elevilor prin învățător. Cu cât elevul este mai serios și mai sincer pe cale, cu atât lecția este mai reușită. Lecția este pentru elev și nu pentru învățător. Învățătorul este gol de orice natură. Elevul aude înțelepciunea venind din gura învățătorului, iar aceste entități de lumină îl ajută.

De aceea, o lecție de Dharma între profesor și elev față în față, nu este la fel cu a sta  singur cu o carte de Dharma sau chiar ascultând înregistrări Dharma. Este bine să ascultați o înregistrare dacă nu aveți altă cale de a veni la o lecție față în față, dar o lecție față în față este cu totul altceva. În cadrul unei lecții, există o transmisie directă a Dharmei care nu vine din citirea unei cărți. Și nimeni în întreaga istorie, nu a ajuns vreodată la iluminare prin citirea de cărți sau prin a asculta înregistrări. Pe de altă parte, oamenii au ajuns la iluminare aflându-se într-o lecție față în față și acest lucru este sugerat în această scenă.

 

Prosternarea lui Subhuti

Subhuti întreabă:

„O, Buddha, Învingătorule – tu, Cel Astfel Plecat….

„Tu cel astfel plecat” sau “cel astfel ajuns” este numele lui Buddha, iar acest „astfel” înseamnă adevărul suprem. În limba tibetană se spune „de”, adică „asta” sau „care a ajuns la asta” sau „așa“. În limba engleză se folosește cuvântul suchness, cel care a ajuns la cunoaștere, a ajuns să înțeleagă cum sunt lucrurile.

”O, Buddha, Învingătorule – tu, Cel Astfel Plecat , Distrugător al Gândurilor Dăunătoare, Cel Ajuns la Iluminarea Completă …”

Mai mult de atât, Buddha nu numai că a ajuns acolo, adică a perceput vacuitatea, dar și-a distrus toate afecțiunile mentale la un nivel superior – o persoană care a perceput vacuitatea se va folosi de conștientizările lui pentru a-și elimina toate afecțiunile mentale, după care va deveni Arhat. El nu este încă un Buddha în acest stadiu.

Apoi Subhuti spune: tu ești „Cel Ajuns la Iluminarea Completă “, tu ești un „Buddha perfect“.

O, Buddha, Învingătorule – tu, Cel Astfel Plecat , Distrugător al Gândurilor Dăunătoare , Cel Ajuns la Iluminare Completă – Cel care ai dat atât de multe învățături binefăcătoare discipolilor cu privire la calea de urmat către  compasiune, acelor mărețe și sfinte ființe. Toate îndrumările pe care tu, Buddha, ni le-ai dat vreodată nouă, elevilor tăi, ne-au fost de mare ajutor .

Și tu, Cel Astfel Plecat , Distrugătorul Gândurilor Dăunătoare, Cel Ajuns la Iluminare Completă – Cel care ai instruit la fel de bine discipolii oferindu-le direcția clară. Indiferent de direcția clară pe care ne-ai oferit-o, O, Învingătorule, a fost un lucru minunat . Aceasta, O, tu cel aflat în plăcere, este cu adevărat, un lucru minunat.

Ce înseamnă „aflat în plăcere“? Despre ce plăcere este vorba? Ea este plăcerea iluminării complete, care nu are egal în întreaga lume și în afara ei.

–   Există plăcerea concentrării meditative, este plăcerea simțită atunci când corpul vă ascultă complet. Dacă îi spunem minții să stea nemișcată timp de patru ore, ea nu se va mișca patru ore. Mintea ne ascultă complet. Dacă îi vom spune minții: „acum te concentrezi pe cana asta patru ore”, ea va face ce i-am spus. Concentrarea este însoțită de o plăcere fizică și psihică extraordinară.

–   Plăcerea concentrării meditative este nimic față de plăcerea Nirvanei. Plăcerea Nirvanei este atât de mare, este atât de tentantă, încât cei care intră în meditația care poate să-i ducă la Nirvana nu vor să mai iasă din ea. Înalții Bodhisattva au astfel de meditații. Dacă ei se află pe Calea cea Mare, nu vor să rămână în Nirvana, vor să ajungă la iluminare, de aceea pun pe cineva de pază care să nu-i lase să mediteze prea mult, pentru că plăcerea este atât de mare.

–   În sutra se vorbește despre plăcerea iluminării totale, care este la un alt nivel. Despre asta vorbim și acolo aspirăm.

Apoi, Subhuti puse următoarea întrebare: „O, Învingătorule , ce va fi cu cei care au reușit să urce cu succes pe calea compasiunii ?”

Calea compasiunii este numele dat scopului înalt, în care ne dezvoltăm compasiunea în inimile noastre, pentru a ajunge la iluminare în beneficiul tuturor ființelor.

Subhuti pune trei întrebări:

1. 1. Cum ar trebui ei să-și trăiască viața?
   2. Cum ar trebui să practice?
   3. Cum ar trebui să-și păzească gândurile?

Cum ar trebui să-și direcționeze gândurile.

Vom spune doar câteva cuvinte despre asta.

“A-și păzi gândurile” este o etapă în care persoana deține deja controlul asupra gândurilor sale. Deci, este un practicant foarte avansat, care își poate direcționa gândurile. Spre ce? Spre perfecțiunea înțelepciunii.

Întrebarea următoare este: Cum ar trebui să se practice pentru a atinge acest nivel ridicat de meditație? Cum se face meditația? Și apoi el întreabă cum ar trebui să-și trăiască viața?

 

Cum ar trebui să ne trăim viețile?

De ce pune această întrebare?

Pentru că fără a ne organiza corect viața, nu ne putem dezvolta practica meditației. Dacă fugim în permanență după plăcerile lumești, și vrem să vedem fiecare film și spectacol și să mergem în fiecare călătorie și să fim la toate nunțile, când vom face meditație?

a. Este nevoie de mult efort și timp.

b. Și este nevoie de o minte liniștită.

Dacă citim permanent toate ziarele și mergem la toate spectacolele, ne întâlnim cu toți prietenii, vorbim la telefon cu toată lumea întreagă – când vom avea liniștea necesară pentru a dezvolta meditația? Deci, dacă vrem să ajungem la iluminare, să vedem mai întâi cum ne trăim viața acum?

Mintea care este cu noi în meditație este aceeași minte cu care trăim. Este același corp și aceeași minte care vine cu noi în meditație.

Dacă nu ne liniștim viața, nu vom avea nicio șansă să reușim în meditație. Dacă nu ne schimbăm prioritățile din viața noastră și nu o facem să devină importantă pentru a ajunge la iluminare pentru toată creația, pentru că ființele suferă acum și nu știm cum să le ajutăm, atunci vom continua să fugim după toate inutilitățile și voi ajunge ca toți ceilalți.

Viața este defectuoasă și apoi murim. Acesta este viitorul nostru. Acesta este sfârșitul poveștii noastre. Pot exista urcușuri și coborâșuri, dar este tragică la sfârșit, asta în cazul în care nu vom face ceva în această privință.

Iar Buddha vine și ne spune că putem face ceva. De asta suntem aici. Este ceva de făcut. Lucrurile nu trebuie să fie așa. Este o greșeală că sunt așa. Cine a făcut greșeala? Noi. Suntem învăluiți de ignoranță, nu înțelegem realitatea noastră, și după ce că nu o înțelegem, reacționăm așa cum reacționăm și continuăm să învârtim roata suferinței.

Deci, este cale de ieșire. Dar, înainte de asta, trebuie să ne direcționam viața, să ne schimbăm prioritățile pentru a putea urca pe cale.

În textul „Sursa binefacerilor mele” este un verset care spune:

Binecuvântează-mă să percep că este o curată nebunie
Să fug după bunuri materiale care niciodată nu mă satisfac.
Precum trestia fragilă mă susțin,
Iar natura lor e înșelătoare, sursa tuturor suferințelor ele sunt.
Te rog, ajută-mă să pot simți pe deplin
Acel dor intens pentru fericirea de libertate.

Prima etapă a practicii noastre în acest moment este ceea ce este scris în această rugăciune.

–   Ce fel de viață trăim? Care sunt prioritățile noastre? Cât risipim din timpul nostru?

–   Cât de conștienți suntem că această viață se scurge de la o clipă la alta, și nu mai putem da timpul înapoi? Nu putem adăuga nici măcar o clipă în plus vieții noastre, iar într-o zi ea se va termina. Și ce am făcut între timp?

Majoritatea oamenilor mor cu sentimentul că și-au ratat viața. Asta se spune la începutul rugăciunii: ”Hei, trezește-te! Viața este scurtă și rară. Folosiți-vă de ea”.

Lama Dvora Hla citează în continuare un pasaj din cartea lui Dalai Lama despre tantra, în care este descris modul în care suferim.

Trăim într-un ocean al existenței ciclice, a nașterii și a morții. Un ocean adânc și vast, în care pribegim miliarde și miliarde de eoni. Iar și iar suntem tulburați de afecțiunile mentale: ale dorinței, poftei și urii și care ne atacă ca rechinii.

Părțile noastre fizice și mentale sunt determinate de consecințele acțiunilor trecute și de afecțiunile mentale care se află în curentul nostru de conștiință. Acestea, servesc drept bază pentru suferința noastră prezentă și la rândul lor ele sunt cauza următoarelor noastre suferințe. Și atâta timp cât această existență ciclică, această existență în roata suferinței, va continua, vom avea multe gânduri de suferință în sensul de nemulțumire permanentă: „Dacă fac asta, ce vor spune alții despre mine? Când văd ceva plăcut, îmi spun: „Oh, dacă aș putea să-l obțin.” Când văd că cineva reușește, atunci sunt plin de invidie și gelozie, nu pot suporta faptul că îi merge bine, și îmi spun: „De ce nu eu?” În loc să mă bucur de bucuria lor. Dacă văd pe cineva atractiv, bărbat sau femeie, vreau imediat să am o relație cu el/sau cu ea, și nu mă mulțumesc cu o relație temporară, îl vreau pentru totdeauna. Și atunci, când suntem deja cu aceeași persoană, începem să dorim pe altcineva. Și când întâlnesc pe cineva de care nu-mi place, mă enervez, și încep să mă cert cu el, pentru lucruri mărunte și prostești. Sau întâlnesc pe cineva care mă urăște și imediat simt nevoia să plec de lângă el.

Zi și noapte, noapte și zi, ne petrecem viața în compania afecțiunilor noastre mentale și ne creăm în mod constant dorința pentru ce ne place, și aversiunea și supărarea pentru ce nu ne place și continuăm în acest fel chiar și în visele noastre. Nu ne putem calma niciodată suficient, iar mintea noastră este plină permanent de otrăvurile dorinței, poftei, repulsiei și urii.

Aceasta este descrierea minții în Samsara, o minte prizonieră în închisoarea afecțiunilor mentale. Nu deținem niciun control. Afecțiunile mentale ne controlează. Mintea noastră nu este liberă și, desigur, nu are nici iluminare.

Toată această descriere ne-a dat-o o persoană iluminată care s-a eliberat din închisoare, este pe deplin liber. El ne privește și spune: „Oh! Nu au nicio clipă de liniște”.

De ce? Pentru că nu înțeleg ce se întâmplă cu ei, își creează permanent cauzele viitoarei suferințe, și asta pentru că nu știu să reacționeze corect la ceea ce li se întâmplă. Ei nu înțeleg deloc de unde vin lucrurile care li se întâmplă. De ce nu pot tolera această persoană? De ce mă enervează? De ce nu încetează să vorbească când vreau și eu puțină liniște? Cum se întâmplă de primesc ceea ce nu vreau și nu primesc ceea ce vreau?

 

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1 – prima parte

 

În acest curs vom învăța Sutra „Tăietorul de diamant (Diamond Cutter)”. Această sutră este învățătura dată de către Buddha.

 

Kadampa în România

Budismul a venit din India în Tibet. În acea perioadă în Tibet nu a existat budism, nici Dharma și nici vreo tradiție de practică. Primii care au învățat budism s-au numit Kadampa – oamenii cuvântului sfânt.

kadampa

Ka         – în tibetană înseamnă cuvânt.
Dampa  – sfânt.

O mare parte a curentului Kadampa a fost păstrată, în tradiția tibetană.

 

Marea greșeală

Noi ca ființe umane, facem o mare greșeală în modul de percepție a lumii ce ne înconjoară. Suntem complet orbi față de ea. Nu suntem conștienți de ea, nu știm nimic despre ea. Dar este cauza tuturor suferințelor pe care le avem.

Toată suferința pe care o avem în această viață, orice formă de suferință, fie că este vorba de război, fie că este o boală, fie că sunt lipsuri, fie singurătate, fie că dulăul vecinului care latră noaptea, indiferent ce provoacă necazuri – este rezultatul gândurilor greșite pe care le avem, această eroare în percepția pe care o avem.

Mintea noastră, conștiința noastră este distorsionată. Percepem lucrurile într-un mod distorsionat. Nu pentru că suntem proști sau avem un I.Q. scăzut. Nu! Însăși existența lumii umane este așa. Orice ființă umană care nu este un Buddha și nu este nici un înger cu un corp de lumină care să poată citi gândurile tuturor oamenilor și să-i ajute, fiecare în funcție de ceea ce are nevoie, are perspective înguste, o percepție limitată și obscură datorită aceleiași erori conceptuale.

Scopul acestui curs, Diamond Cutter Sutra – este să ne ajute să vedem eroarea. Nu este ușor. Pentru că dacă ar fi fost ușor, am fi fost cu toți iluminați. Cine vrea să sufere? Nimeni nu vrea să sufere. Deci nu este ușor.

 

Trezirea din greșeală

Va veni ziua când greșeala ni se va dezvălui. Trezirea din greșeală se întâmplă întotdeauna în meditație foarte profundă. Asta înseamnă că dacă vrem să avem șansa ca acest lucru să se întâmple, va trebui să practicăm meditația. Se spune că această experiență profundă în meditație durează douăzeci de minute, alții spun cinci minute, cincisprezece minute. După cum vedem există opinii diferite, deoarece persoana care se află în această meditație nu are nici o idee despre timp, nu are nicio idee despre ceva lumesc. Deci, se estimează că experiența durează douăzeci de minute, jumătate de oră.

În timpul meditației nu există gânduri în minte. Nu există gânduri în sensul obișnuit. Omul nu-și poate spune  – “Oh, acum sunt într-o meditație extraordinară”. Nu are nici un concept despre “eu”, nu are idee de meditație. Omul este complet detașat de simțuri. Putem prăji ceva lângă el și nu va simți mirosul, putem face zgomot puternic, și nu va auzi. Dacă corpul lui este aici în această lume – mintea lui va fi în altă parte, într-o altă lume. Această experiență directă este ceea ce noi numim perceperea vacuității.

Vacuitatea este realitatea ultimă – modul în care lucrurile există cu adevărat. În meditație se vine în contact direct cu această realitate. Ea nu este filosofie; nu este nici gând. Când vorbim despre această experiență directă este ca și când cineva mușcă dintr-un măr și are în mod direct gustul de măr în gură. Acest lucru nu este o descriere sau vreun gând despre gustul mărului – ci este gustul de măr în gură. În acest sens, experiența este una directă, este experiența directă a vacuității.

După aproximativ douăzeci de minute, apare senzația de cădere din această experiență. Persoana care iese din această meditație și revine la lumea obișnuită, are sentimentul de decădere, pentru că mintea lui fusese într-un loc înalt. Cu toate că lucrurile i se vor părea ca și mai înainte, înțelegerea lui s-a schimbat radical.

 

Greșeala înnăscută și cea învățată

Unul dintre primele lucruri pe care îl percepe o astfel de persoană, este că până în acel moment nu a avut în viața lui nici măcar un singur gând corect, că nu a avut niciodată o percepție corectă a realității, și că reacționăm la ceea ce înțelegem, dar nu înțelegem corect. Reacția noastră începe să învârtă roata suferinței, roata durerii. Și toată suferința noastră vine din această profundă neînțelegere; Ea este ca și o boală mortală ce ne afectează încă de la nașterea noastră și chiar înainte de ea.

Budismul ne învață că mintea nu începe când corpul începe. Mintea a început cu mult înainte ca acest corp să înceapă. De fapt, spunem că mintea nu are început. Nu a existat niciodată vreun moment de început, pentru că întotdeauna a existat un moment înaintea fiecărui moment.

Și această tendință de a distorsiona lucrurile și de a nu le percepe corect, este înnăscută. Venim cu ea din viețile trecute, din milioanele și milioanele de vieți pe care le-am avut. De aceea, această tendință de a nu percepe lucrurile așa cum sunt, este adânc înrădăcinată în noi. Deci, nu este de mirare că nu percepem corect realitatea.

Toate acestea le-a spus Buddha. Cum putem să știm că ceea ce spune Buddha este adevărat? Fiindcă Buddha a venit și ne-a învățat. Au existat și alții care au ajuns ca el și ne-au învățat. Cu toții ne-au dat indicații care să ne permită să vedem toate acestea, pentru că nu este ușor. Pentru că mintea noastră greșește tot timpul.

Există o întrebare foarte importantă – dacă mintea mea continuă să facă greșeli, cum poate o minte greșită să descopere adevărul? Această polemică este foarte bine cunoscută în literatura budistă, iar în cursul nr. 12 este dezvoltată mai larg. Răspunsul este că mintea greșită poate percepe greșeala și poate să iasă din ea.

 

Conștientizările celui care a perceput direct vacuitatea

Cel care a perceput vacuitatea în mod direct, după ce a ieșit din ea, va avea o serie de experiențe incredibile, revelații, ca un profet. Revelațiile îi vor veni una după alta, timp de 24 de ore, fiecare în sine fiind o experiență spirituală uluitoare.

• • Acesta va avea abilitatea de a citi mintea altora. În aceeași zi, imediat după meditație, mintea este trează, deschisă, nelimitată, și poate citi mintea altor persoane, și poate vedea exact ce gânduri trec prin capul fiecăruia.
  • Are abilitatea de a vedea viitorul atât al lui, cât și a celorlalți, precum și viețile viitoare.
  • Persoana care trece prin această experiență, își poate vedea propria iluminare, modul în care va ajunge la iluminare, unde se va întâmpla și când se va întâmpla, în ce împrejurări se va întâmpla, și cum se va numi atunci.
  • În această experiență a vacuității, se va întâlni cu ființe divine; Știe în mod cert și foarte clar, că în timpul meditației a avut loc o întâlnire cu o ființă divină. Nu cu corpul acesteia, ci cu conștiința ei divină, cu conștiința lui Buddha. O întâlnire directă cu mintea lui Buddha.
  • Ca urmare a percepției vacuității, Arya este cert în privința căii. Nu mai are nicio urmă de îndoială în ceea ce privește corectitudinea căii. Cel care a întâlnit mintea lui Buddha, în această experiență, are certitudinea completă a corectitudinii lucrurilor. El s-a întâlnit cu Buddha însuși.
  • De asemenea, imediat după ce a avut experiența vacuității, Arya are o înțelegere profundă a tuturor scripturilor budiste. Tot ceea ce se spune în ele, pentru el este foarte clar. Sunt sute de mii de volume de cărți budiste și tot conținutul lor este prezentat înaintea lui foarte clar.

Pentru ca să i se întâmple cuiva această experiență, el va trebui să treacă prin diverse etape:

– Prima etapă, desigur, este să primim învățătură despre aceste lucruri. Și nu orice învățătură, ci cea corectă, învățătura autentică așa cum a transmis-o Buddha.

Vă puteți imagina că lucrurile se pot denatura foarte ușor. Este foarte ușor pentru o persoană care a avut o experiență spirituală înaltă, dar pe lângă cea adevărată, și să predea ceva inexact. Elevul său și el va preda ceva inexact, și astfel cu timpul învățătura se va distorsiona.

De fapt, aceste denaturări se pot petrece, probabil și în alte religii, dar cu siguranță și în budism. Pe parcursul a 2.500 de ani de la Buddha, la fiecare câteva sute de ani, lucrurile se dovedesc a fi denaturate și atunci va trebui să vină un geniu, un mare înțelept care să înlăture distorsiunile. Din fericire, până acum, la fiecare câteva sute de ani, a existat un astfel de geniu care a înlăturat denaturările care s-au infiltrat în învățături. Vom vorbi mai târziu în ce denaturări putem cădea.

Scopul nostru este să ajungem la percepția directă a vacuității.

 

Etapa preliminară și decisivă înainte de iluminare

Percepția directă a vacuității nu este iluminare, ci o etapă anterioară iluminării. Ea se poate petrece cu mult mai înainte de iluminare. Depinde pe ce cale mergem, dar în toată cariera noastră spirituală, budistă sau non-budistă, în această experiență a vacuității este prima oară când apare certitudinea că vom ajunge la iluminare într-un timp definit.

În mod sigur, cu toții vom ajunge la iluminare, dar cât timp va dura nu putem ști. Atunci când o persoană percepe direct vacuitatea, știe că va ieși din suferință și când va ieși din suferință. Se spune că îi va lua cel mult șapte vieți, ceea ce este foarte puțin în comparație cu miliardele de vieți prin care am trecut. Dacă se merge pe calea tantrică, cu îndrumarea adecvată, se poate ajunge pe parcursul a unei singure vieți, ceea ce este uimitor.

Pe de altă parte, dacă o persoană nu ajunge la această experiență, nu va ști cât timp va mai continua să sufere. Știm că suferința va înceta într-o bună zi, dar este imposibil să știm câte vieți ne va mai lua până atunci. Deci, experiența directă a vacuității este o condiție necesară și suficientă pentru a ajunge la iluminare într-un timp relativ scurt, iar fără această experiență – iluminarea nu poate fi atinsă.

 

Conștientizările de după

Când omul iese din experiență vacuității, cu toate că se întoarce la viața anterioară, perspectiva lui s-a schimbat complet. Este uluit să vadă că face aceeași greșeală pe care o făcuse mai înainte și continuă să perceapă lucrurile în mod fals. El nu este suficient de antrenat pentru a face altceva, dar diferența este că el știe acum că ceea ce percepe este greșit. Dar încă nu știe cum să depășească această situație. El va începe o cale lungă în care treptat, treptat, va scăpa de distorsiune.

1. 1. După cum am menționat mai sus, toate îndoielile față de calea budistă dispar.
   2. Neînțelegerea existenței, a realității dispareși ea. Percepția sa continuă să fie distorsionată, dar înțelege că este deformată. Din punct de vedere intelectual el înțelege greșeala.
   3. Dispare, de asemenea, convingerea că diferitele căi spirituale care nu sunt autenticepot conduce cu adevărat la iluminare.

În zilele noastre există mulți profesori spirituali care oferă o gamă întreagă de procedee. Noi nu știm întotdeauna dacă este bine să mergem pe urmele unui astfel de profesor sau nu, dacă știe despre ce vorbește sau nu. Și cum putem ști? O persoană care a trecut printr-o experiență, are certitudinea absolută: el înțelege care este o cale autentică și care nu.

Cu toate că percepția lui rămâne în continuare distorsionată, el se va folosi de experiența lui ca pe un instrument de a-și elimina treptat neînțelegerile.

 

Sutra „Tăietorul de diamant”

În limba tibetană se numește:

Dorje chupa

În limba sanscrită se spune:   

 

 Vajra Chedika

Dorje      – diamant.
Chedika – taie, ceva care taie.

Această sutra a fost dată de Buddha care a trăit în jurul anului 500 î.Hr. Nimeni nu știe exact când a trăit, dar aceasta este data acceptată.

Această carte este prima carte tipărită din lume. Traducerea sa în limba chineză a fost tipărită în anul 800, cu mult înainte de a fi tipărită Biblia. Se spune că Biblia a fost prima carte tipărită din Europa, în jurul anului 1400. Cartea a fost tradusă în chineză, în secolul al patrulea (e.n.) și tipărită în secolul al optulea-nouălea (e.n.) Ea este considerată o carte sfântă în casele budiste. În fiecare casă în Mongolia, de exemplu, există o copie a acestei cărți; desigur înainte de ocupația comunistă.

Este foarte interesant să vedem ce se întâmplă în Mongolia. Comunismul a interzis religia și a ucis toți învățătorii și călugării budiști. După ce a fost înlăturat totalitarismul comunist, mongolii au devenit însetați după Dharma, dar nu au profesori pentru că ei au fost uciși împreună cu mii și mii de călugări. Ei cer oamenilor din Occident să vină și să-i învețe. Geshe Michael a fost invitat de mongoli. El a apărut la televiziunea națională în timpul de vârf al vizionărilor, și milioane de spectatori l-au auzit vorbind despre „Diamond Cutter Sutra”. Deși el le-a vorbit în limba engleză, cu un traducător, oamenilor le-au plăcut mult să asculte limba engleză.

Sutra „Tăietorul de diamant ” este considerată una dintre cele mai importante sutre, și face parte din Prajna Paramita:

Prajna Paramita
Perfecțiunea înțelepciunii

 

Sherab kyi Parol tu Chinpa

    Sherab    – Prajna înseamnă înțelepciune.
    Kyi            – al
    Parol tu  – dincolo.
    Chinpa    – plecat sau a pleca. În limba sanscrită se spune Para.
    Mita         – a merge.

Deci, Prajna Paramita sau Sherab kyi Parol tu Chinpa înseamnă înțelepciunea care merge dincolo sau se mai poate spune înțelepciunea transcendentală.

Înțelepciunea care merge dincolo de ce? Din lumea suferinței în lumea pură.

Există unele antonime:

• • Samsara comparativ cu Nirvana,
  • O lume impură, comparativ cu o lume pură,
  • De la o percepție distorsionată a realității la o percepție corectă a realității.

Prajna Paramita înseamnă perfecțiunea înțelepciunii. Aceasta este traducerea populară în Vest.

 

Perfecțiunea înțelepciunii nominale

Ce este perfecțiunea înțelepciunii?

Nominal, este numele general al colecției de scrieri despre perfecțiunea înțelepciunii, în variații diferite și toate transmise de Buddha.

Numele „Sutrei Inimii” este – Sherab kyi parol tu chinpa sau Prajna Paramita; ea fiind, de asemenea, o sutră a perfecțiunii înțelepciunii. „Sutra inimii” este cea mai scurtă și cea mai concisă dintre ele și, prin urmare, este numită și „inima” – pentru că ea este inima învățăturii. Sutra „Tăietorul de diamant” are 300 de versete lungi. Există versiuni de 8.000 de versete, există o versiune de 25.000 de versete și există o versiune de 100.000 de versete. Cea mai lungă sutră de 100.000 de versete este numită „Sutra lungă a perfecțiunii înțelepciunii”.

Scopul lor este de a aprofunda înțelegerea vacuității. De a o aprofunda cât mai mult, astfel încât să ajungem în cele din urmă la percepția directă a vacuității.

 

Explicațiile asupra vacuității trebuie auzite cât mai mult

Profesorii noștri spun că trebuie să auzim explicațiile despre vacuitate de 7.000 de ori. Deci dacă auziți lucruri pe care le-ați auzit înainte, să nu credeți că este inutil, pentru că nu este niciodată inutil.

Și de ce așa? Datorită faptului că percepția greșită, percepția distorsionată a realității este atât de adânc înrădăcinată în noi, va trebui să facem eforturi pentru a străpunge straturile de ignoranță, pentru a putea înțelege cu adevărat. Va veni un moment când vom spune „aha”!!!

Deci, nu spuneți: „Oh, am auzit asta înainte, iar va vorbi despre pix.”  Veniți la aceste studii cu mintea deschisă, ca și când nu le-ați mai fi auzit.

Ceea ce este important să înțelegem este că Buddha nu a venit să predea nici filozofie și nici religie.

Când veniți să audiați aceste lucruri, încercați să vă întrebați: „Ce înseamnă asta pentru mine? Unde sunt eu în toate astea? Care este înțelegerea mea despre cine sunt eu? Ce este această viață? Care este realitatea?” Încercați cât de mult puteți să ascultați și să nu comparați – „Oh, ei spun așa, alții spun așa”. Nu acesta este scopul nostru, nu suntem la Academie.

Scopul nostru este să ne eliberăm de suferință, iar pentru acest lucru avem nevoie de o abordare personală și proaspătă, de o minte deschisă, proaspătă și foarte atentă.

 

Care este diferența dintre înțelepciune și perfecțiunea înțelepciunii?

Care este diferența dintre perfecțiunea înțelepciunii și înțelepciune? Ce face ca înțelepciunea să devină perfecțiunea înțelepciunii?

Definiția în budism este foarte specifică:

Ceea ce face ca înțelepciunea să devină perfecțiunea înțelepciunii este mintea care percepe înțelepciunea.

Atunci când vorbim despre înțelepciune, vorbim despre percepția vacuității, despre înțelegerea corectă a realității. Deci ce anume o face să fie perfectă? Este mintea care percepe această înțelepciune. Și aici este tocmai diferența.

Putem ajunge la această înțelepciune având aspectul îngust  „Vreau să înțeleg de ce sufăr, și vreau să scap de suferință”. Cu toții trebuie să înțelegem mai întâi de ce suferim, și cum să ieșim din suferință, altfel ce șansă mai avem de a-i ajuta pe ceilalți? Cu toții trebuie să trecem prin această etapă.

Dar, nu vrem să rămânem în acest loc, ci vrem să știm cum putem ieși din suferință. Ceea ce dorim este să ne folosim de înțelegerea de unde provine suferința noastră, pentru a-i putea ajuta și pe alții de a ieși din suferința lor. Este mintea care vrea să înțeleagă lucrurile nu numai din iubirea și compasiunea imensă față de toți ceilalți, ci și din asumarea responsabilității.

Nu avem nevoie numai de o minte care doar dorește să fie bine pentru toată lumea, ci ce ar trebui să facem personal pentru ca ceilalți să nu mai sufere de lipsuri, să nu mai trăiască într-un loc în care viața lor este pusă în pericol.

 

Cum putem facem în mod personal astfel de lucruri?

Dacă mă uit la cine sunt astăzi, cum pot eu garanta că oamenii nu vor suferi de foame, așa că voi spune: „Sunt mult prea mică. Acestea sunt lucruri care mă depășesc. Cum pot să fac eu așa ceva?

Ele mă depășesc acum, pentru că mintea mea încă se află în ignoranță. Buddha a afirmat că avem cu toții potențialul de a ne ridica la acest nivel de perfecțiune și că putem să ajutăm personal pe fiecare dintre noi. Este posibil. Idealul poate părea foarte înalt, dar ce altă opțiune avem? Să rămânem pe loc și să suferim în continuare? Mulți au făcut calea. Buddha ne-a arătat în detaliu cum să facem calea. Toți Buddha fac asta, este cariera lor. Ei vin la noi în moduri diferite, ca să putem face calea și să ieșim din suferință.

Această minte spune: „Astăzi nu știu cum să fac, dar nu mai pot suporta să văd că oamenii suferă. Sunt dezgustat de suferința mea și nu mai pot să văd că și ceilalți sunt în aceeași mocirlă. Voi merge să verific și să fac tot ceea ce îmi stă în putere și îmi voi dedica viața pentru ca nimeni să nu mai sufere de lipsuri. Nimeni.”

 

Bodhicitta

Aceasta este abordarea pe care o numim Bodhichita. Aceasta este atitudinea compasiunii care implică responsabilitatea personală. Nu este numai: „Da, va fi bine”. Întrebarea este: „Ce voi face ca să fie bine?” „Cum pot face asta singur”?.

Când mintea este impregnată cu Bodhichitta, dorința uriașă de a scoate toate ființele din suferință, atunci când ea va percepe înțelepciunea, o va transforma în perfecțiunea înțelepciunii.

Este un nivel complet diferit, chiar dacă este aceeași înțelepciune, pentru că ea devine o armă puternică pentru a lupta împotriva suferinței. Se prea poate să putem ieși din suferință, și fără angajament personal, bodhichita, iubire și compasiune. Dar putem noi oare să ajungem la fericirea sublimă, când oamenii suferă în jurul nostru? Dacă cineva lângă noi este în dureri, putem fi cu adevărat fericiți? Deci nu avem altă posibilitate.

 

Dacă există atâția Buddha, de ce suferința încă mai există?

În sutra „Ornamentul de flori” este descris momentul în care Buddha ajunge la iluminare. În momentul iluminării, Buddha oferă iluminarea întregii creații. El o dă cadou. Și cum a dat-o în dar? Din fiecare por al lui Buddha au izbucnit 600 de mii de raze, iar fiecare rază are 5 miliarde de fotoni. Nu cunosc cifrele exact, dar o mare cantitate de lumină, a fost trimisă spre toate ființele vii din univers, și fiecare ființă atinsă de lumină a ajuns la iluminare.

Dacă suntem aici, înseamnă că lumina ne-a atins. Atunci, de ce ființele încă mai suferă? Buddha a dăruit deja iluminarea lui tuturora, de ce ele încă mai suferă?

Depinde de mintea acelei făpturi. Dacă ea ar fi un Bodhisattva avansat, care a acumulat deja nenumărate binefaceri, atunci Buddha poate veni ca învățător, și cu un singur cuvânt poate să-l facă pe Bodhisattva să perceapă pe loc vacuitatea. În literatura budistă, sunt documentate asemenea situații, dar ele sunt rare.

Dacă avem mai puține binefaceri, putem auzi lucruri ca cele din această sutră și să simțim cum ne trec fiori pe spate și părul ni se ridică, pentru că suntem atât de aproape de înțelepciune. Poate fi cineva care să aibă și mai puține binefaceri, dar suficiente pentru a avea urechi de auzit și va spune: „Da, este interesant ce se spune” și nimic nu se va întâmpla.

Deci, de ce depinde? Nu de Buddha. El ne-a dat totul în mod egal. Depinde de noi. Deci Buddha nu este omnipotent în acest sens. El sau ea, au atotcunoașterea. Ei știu exact ceea ce are nevoie fiecare dintre noi pentru a ne îndruma către nivelul următor și ei fac asta tot timpul.

Ei vin tot timpul la noi, cum știm asta? Toți Buddha bat tot timpul la poarta inimii noastre, pentru că au o compasiune imensă. Ei nu pot suporta nici măcar pentru o clipă suferința noastră. Noi suntem cei închiși, inimile noastre sunt ferecate. Ei nu pot să le deblocheze.

Ceea ce pot face, este să vină ca învățători și să ne învețe. Numai cel care percepe vacuitatea, poate întâlni în mod direct mintea lui Buddha. Mintea noastră este mult prea grosieră pentru asta. Frecvențele noastre sunt mult prea joase în comparație cu frecvențele lui Buddha.

Dar Buddha este plin de compasiune, așa că el va apărea într-un mod în care să-l putem percepe. El poate fi Ken Rinpoche, care a sosit în Howell, un oraș mic și sărac din New Jersey și să-și petreacă viața acolo, chiar dacă avea multe alte opțiuni. El a locuit acolo și ne-a apărut în așa fel încât să-l putem auzi, să-l vedem și să avem legături cu el. Pentru un Buddha, nu este dificil să se materializeze într-o formă anume și să trăiască optzeci de ani într-o lume suferindă, pentru ca noi să-i putem auzi înțelepciunea lui.

Deci, să nu credem că ei nu au venit, și nu vin în continuare. Ei se pot manifesta sub toate formele. Poate fi o învățătură obișnuită în clasă, poate fi o persoană pe care o întâlniți și, ca urmare a întâlnirii, aveți o nouă perspectivă sau poate vi se deschide inima puțin, sau deveniți mai atenți, sau mai înfrânați. Acesta este modul în care Buddha acționează. El vine ca cineva care trece peste rând când stați la coadă la supermarket sau la autobuz, ca să vă facă să vă dezvoltați răbdarea. Iar data viitoare când cineva se bagă în fața voastră, mai gândiți-vă înainte de a-i spune: „Domnule, stai la rând!”

 

De ce diamant?

Diamantul din titlul sutrei, servește ca simbol al perfecțiunii înțelepciunii.

Trei caracteristici ale diamantului îl fac să fie un simbol al perfecțiunii înțelepciunii.

Care sunt acestea?

1. 1. Din punct de vedere fizic, diamantul este cel mai durmaterial din univers; nimic nu-l poate zgâria. Dacă există ceva lung, putem să-i adăugăm un centimetru și va fi și mai lung. Dacă există ceva scurt, putem să-l împărțim în două și va fi și mai scurt. Diamantul are atributul de cel mai dur material din lume, deci are un atribut ultim. Și când vorbim despre perfecțiunea înțelepciunii, vorbim despre realitatea supremă în contrast cu realitatea pe care o numim „realitate falsă”, cea pe care o percepem.

Când vorbim de „realitatea falsă” – nu susținem că realitatea pe care o percepem nu există sau nu este reală. Ea există și funcționează, dar nu așa cum credem noi că ea există.

Datorită durității diamantului, el este foarte dificil de tăiat. Șlefuitorii de diamante au o roată de metal pe care o folosesc pentru a șlefui diamantele, dar dacă nu țin diamantul corect, diamantul va tăia metalul.

Acest atribut ultim al diamantului este similar realității supreme. Spre deosebire de realitatea relativă sau falsă sau convențională – realitatea supremă este absolută. Oricine percepe vacuitatea, percepe exact aceeași vacuitate. Nu există nicio diferență între vacuitatea percepută de Buddha și cea percepută pentru prima oară de un om obișnuit. Vacuitatea unui obiect și vacuitatea altui obiect sunt exact aceeași vacuitate. Este ceva absolut, deci suprem.

1. 2. A doua caracteristică a diamantului este transparența/claritateasa – spre deosebire de sticlă. Sticla poate fi transparentă, dar dacă facem un geam de sticlă mai gros, el va deveni translucid datorită numeroaselor particule care sunt în el. Un diamant este curat și pur – dacă am putea face un perete gros de un metru din diamant, el ar fi complet transparent și am putea vedea prin el. Nu există nimic în diamant care să nu fie pur. Structura lui chimică îi dă această transparență maximă.

De ce este atât de importantă  această transparență? Deoarece realitatea supremă este așa. Suntem înconjurați de ea tot timpul. Fiecare detaliu din noi, și din viața noastră este pătruns de realitatea absolută. Ochii noștri nu pot să o perceapă. Ea este similară peretelui de diamant. Dacă nu am ști că în fața noastră există un perete cu diamant, nu l-am putea sesiza. Așa se întâmplă și cu realitatea absolută, deși ea este permanent în jurul nostru, nu o putem observa.

1. 3. A treia caracteristică a unui diamant – dacă am putea sfărâma un diamant, fiecare fragment de diamant are exact calitățile pe care le are diamantul întreg, adică:

• • • • Are încă aceeași duritate ultimă,
      • Este încă complet transparent
      • Și de asemenea fiecare fragment din el va avea aceleași calități.

De ce este important acest lucru pentru noi? Deoarece vacuitatea, realitatea absolută a fiecărui lucru, este exact aceeași vacuitate. Nu există nici o diferență între vacuitatea mea, a lui Buddha sau a unui pahar de apă.

În tibetană se spune – Ro Chik – aceeași aromă.

 

Ro     – gust/ aromă
Chik – una.

Asta înseamnă că toate lucrurile au aceeași aromă. Cu toții trăim într-o lume cu o gamă largă de fenomene, mirosuri, gusturi și forme – realitatea convențională. În realitatea absolută toate lucrurile au aceași aromă. Cei care au perceput realitatea spun:

Există o singură realitate absolută, de o frumusețe rară, este adevărul sublim care ne poate scoate din orice suferință. Ea este unică și tot timpul este cu noi, numai că noi nu o putem vedea.

 

De ce se spune „Diamond cutter” sau „Tăietorul  de diamant”?

Se spune „tăietor” din motivele următoare:

1. 1. Primul este că cel care percepe realitatea supremă – percepe direct vacuitatea – are acum capacitatea de a “tăia” toate straturile ignoranței care l-au înconjurat de-a lungul timpului. Cu alte cuvinte perfecțiunea înțelepciunii, este ca un tăiș care trece prin toate straturile de ignoranță, și are capacitatea să ne despice suferința și să o eliminăm complet. Ea este tăișul care taie Samsara.
   2. Cel de-al doilea motiv – adevărul supremeste cel mai înalt adevăr, iar toate celelalte sunt mici. Ea le taie pe toate.

Perceperea adevărului nu este aceeași cu adevărul. Adevărul absolut este un lucru, iar perceperea directă a adevărului absolut este ceva ce experimentăm și asta este cu totul altceva. Perceperea directă a adevărului absolut are puterea de a ne elimina suferința.

Ce este diamantul? Este adevărul absolut sau adevărul relativ?

Diamantul este adevărul relativ. Este un concept la care mă pot gândi, ceva ce pot simți, nu? Și, prin urmare, nu este adevăr absolut, deoarece adevărul absolut nu are nimic de-a face cu simțurile mele. Deci, diamantul este adevărul relativ.

Atunci când Arya (cel care a perceput direct vacuitatea) coboară din experiența sa și înțelege că i s-a întâmplat ceva uluitor, va căuta un mod de a-și aminti de această experiență. Toți Arya, fără excepție, se folosesc de imaginea diamantului ca ceva care simbolizează experiența lor. Diamantul este un lucru pământesc – ceva lumesc care simbolizează o experiență în care nu există nimic lumesc.

De aceea, dintre toate lucrurile pământești, datorită naturii supreme a diamantului, el este cel mai apropiat lucru de experiența adevărului suprem.

Și cu toate că diamantul este lucrul cel mai asemănător, nu este deloc același lucru, pentru că nu există nimic lumesc care să semene cu adevărul absolut.

Este ca și cum ar fi o tăietură între diamant și adevărul suprem. Ele sunt două lucruri complet diferite.

După ce Geshe Michael a perceput vacuitatea, timp de cincisprezece ani a muncit într-o firmă care se ocupa de diamante, nu pentru că era interesat de bijuterii, de diamante, de bani sau de această industrie. El a mers acolo doar pentru a fi cu diamantele tot timpul, pentru a-și aminti de experiența prin care a trecut.

De aceea diamantul este folosit ca simbol al adevărului absolut.

 

Deci, am enumerat câteva motive:

1. 1. Această realitate supremă este mult mai mare decât celelalte, pentru că le taie pe toate.
   2. A doua este că percepția directă a realității ultime, acea experiență directă a vacuității, taie lumea Samsariei, suferința noastră, vălul ignoranței.
   3. Și a treia este că diamantul și realitatea supremă sunt două lucruri complet diferite, nu există nicio asemănare. Cu toate că diamantul este cel mai asemănător lucru, totuși nu există nicio asemănare.

 

Cursul 3

Meditația conform tradiției budiste

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 7

 

Cele nouă stadii ale meditaţiei   

În această lecţie vom prezenta cele nouă stadii de conştiinţă prin care trece mintea în procesul de meditaţie. Este foarte important să învăţaţi să recunoaşteţi starea în care vă aflați. Acest lucru vă poate încuraja şi împinge mai departe, pentru că uneori sunteţi mai avansaţi decât credeţi.
Acest studiu este bine cunoscut. El apare în Lam Rim Chen Mo. Je Tsongkapa nu a inventat aceste învăţături, ci le-a preluat de la maestrul Kamalashila. Şi oricine care practică meditaţia va trebui să le cunoască.

Sem ne gu

Sem               = minte
Ne                  = loc
Gu                  = nouă
Sem ne gu  înseamnă nouă locuri ale minţii sau nouă stadii prin care trece mintea.

În lecţiile trecute am descris diferitele probleme care apar celui care stă în meditaţie şi modalităţile de corectare ale lor sau de întreruperea corecţiilor în situaţiile în care nu mai este nevoie de ele.

Există un paralelism între apariţia acestor probleme şi stadiul de meditaţie  în care ne aflăm, care denotă cât suntem de experimentaţi în meditaţie. Am văzut că unele din probleme nici nu le putem întâlni în primele faze ale meditaţiei, nici măcar nu vom şti că există.

Înainte de a începe meditaţia, trebuie să ştim asupra cărui obiect vom medita. Sfatul este ca Lama să vă recomande obiectul de meditaţie. Și deoarece există atât de multe obiecte asupra cărora puteţi medita este bine să-i permiteţi profesorului să vă conducă în meditaţie şi să vă îndrepte spre diversele obiecte, deoarece el poate vedea tabloul din unghiuri diferite şi perspectiva lui este cu mult mai largă şi mai înaltă decât o avem noi. Mai mult de atât, există o mare binecuvântare în faptul că mergeţi pe recomandarea celui care vă învaţă.

Există trei tipuri de meditaţie:

Shar Gom   = meditaţia de examinare, scanare
Che Gom     = meditaţia analitică
Jok Gom      = meditaţia de fixare sau meditaţia de concentrare.

Tipul de meditație despre care vom vorbi in continuare este Jok Gom, meditatia de concentrare.

1. Primul stadiu: a pune mintea pe obiect – Sem Jokpa

Prima etapă se numeşte:

Sem Jokpa

Sem                = minte
Jokpa            = a pune
Sem Jokpa   înseamnă a pune mintea

După ce am primit obiectul de meditaţie de la Lama, după ce am făcut paşii preliminari, ne aşezăm şi ne punem mintea pe obiect. Deoarece ne aflăm în stadiile iniţiale ale practicii meditative, mintea migrează. Când ne fixăm mintea pe obiect, mintea este distrasă, fuge, şi numai după un timp începem să ne amintim de obiect. She shin se trezeşte, Drenpa se trezeşte, ne întoarcem mintea la obiect şi din nou îl uităm, pentru că mintea noastră este sălbatică, este ca elefantul sau maimuţa sălbatecă. Deci, uităm şi de fiecare dată ne reîntoarcem la obiect.

Acest stadiu îl putem desena ca un şir de puncte:

Aşa arată meditaţia noastră la început. Suntem foarte puţin cu obiectul şi de cele mai multe ori nu ni-l amintim.

În acest fel vă deprindeţi mintea cu ceva cu care nu este obişnuită. Ea este sălbatică şi nu o controlăm. Acesta este primul pas în care încercăm să preluăm cotrolul asupra minţii.
Mintea noastră zilnică hoinăreşte. Aşa cum se poartă ea în meditaţie, se poartă la fel şi în viaţa de zi cu zi. Ea este aceeaşi minte care nu ştie să-şi menţină concentrarea.

Când începeţi să staţi în meditaţie, în primele faze o să vi se pară că mintea este mai sălbatecă decât a fost mai înainte, înainte de meditaţie. Mintea nu este mai sălbatecă, doar că numai acum când stăm în meditaţie, începem să observăm cât este ea de neliniştită. Numai acum începem să fim atenţi la comportamentul ei, şi suntem pe calea de a o îmblânzi, de a prelua controlul asupra ei.
Practica meditativă este incredibilă. Ea este folositoare sănătăţii noastre, vieţii spirituale şi în general, vieţii zilnice. Vom umbla cu o minte ascuţită şi de asemenea coeficientul nostru de inteligenţă va creşte uimitor.

 

2. Al doilea stadiu: Continuitate cu obiectul – Gyun Du Jokpa

A doua etapă se numeşte:

Gyun Du Jokpa

Gyun Du = curent

După un timp, veţi observa că avem o anumită continuitate cu obiectul. Dacă în prima fază aţi ţinut obiectul pentru o secundă sau câteva secunde, după care l-aţi piedut, dacă veţi practica meditaţia regulat, în a doua fază veţi începe să vă stabilizaţi puţin, adică veţi rămâne cu obiectul mai mult timp, după care îl pierdeţi din nou. Iarăşi reveniţi la obiect, staţi cu el puţin timp şi îl pierdeţi.

Deci în a doua fază, veţi avea o continuitate în păstrarea obiectului. Pe de altă parte veţi avea impresia că distragerea atenţiei este în creştere. Ea de fapt nu creşte, ci She shin şi Drenpa se întăresc, adică sunteţi cu mult mai atenţi la ceea ce vi se întâmplă în minte.

În această situaţie, mintea nu este prea mult fixată de obiect, pentru că sunt mai multe pauze decât fixări. Dar când sunteţi fixaţi pe obiect, acest lucru poate dura un minut, poate cel mult două. Şi cu toate acestea, mintea este puţin timp pe obiect, şi majoritatea timpului în afara lui.

Ching Wa si Gopa, moleşeala şi agitaţia apar des şi sunt predominante. Ceea ce vă ajută în acest caz să vă stabilizaţi mintea, este ca obiectul să fie atractiv. Cu cât este mai atractiv, cu atât, succesul meditaţiei va fi garantat.

 

3. Al treilea stadiu: a cârpi rupturile – Lente Jokpa

Al treilea stadiu se numeşte:

Lente Jokpa

Lente                = petic de pânză, plasture
Lente Jokpa  înseamnă a cârpi rupturile, întreruperile

În acest stadiu vom încerca să peticim ruptura dintre două fixări, şi să ne păstrăm continuitatea meditaţiei. Încă nu am ajuns la această continuitate, dar suntem mai mult cu obiectul, decât fără obiect.

Unul dintre motivele pentru care aceste etape sunt explicate, este ca să vă puteţi măsura progresul, şi vă încurajează să mergeţi înainte. Dacă sunteţi serioşi, veţi putea să treceţi repede peste aceste stadii meditative.

Deosebirea dintre faza a treia şi a doua, este durata relativă a întreruperii faţă de cea a menţinerii obiectului. (pauze – intreruperi, mai scurte, fixare pe obiect mai lungă)

She shin şi Drenpa se îmbunătățesc.

Ca să putem ajunge în acest stadiu avem nevoie de:                                       

Drenpa

 şi de:

She shin

Când mintea pleacă la plimbare, alarma începe să sune, She shin se trezeşte repede, după care vine Drenpa şi vă aduceţi aminte că aţi uitat de obiect. În acest stadiu sunteţi cu mult mai atenţi la ceea se întâmplă în mintea voastră.

Conştientizarea v-a crescut. În viaţa zilnică sunteţi cu mult mai conştienţi, mai atenţi unde vă aflaţi, pentru că ceea ce se întâmplă în meditaţie, se întâmplă şi în afara ei.

În aceste etape, ne antrenăm She shin şi Drenpa. Care este motivul pentru care, la început de drum uităm de obiect atât de mult timp? Motivul este ca She shin şi Drenpa sunt foarte slabe. Treptat, treptat, începem să le întărim, ne obișnuim să ne aducem aminte mai repede.

Păstrarea carneţelului de șase ori, poate să vă ajute în a progresa mai repede. De asemenea, păstrarea jurămintelor este un alt mod de a vă antrena She shin şi Drenpa. Când sunteţi atenţi dacă vă păstraţi sau vă încălcaţi jurămintele, vă dezvoltaţi şi mai mult conştientizarea. De aceea, păstrarea jurămintelor este vitală în succesul meditaţiei.

 

4. Al patrulea stadiu: a pune mintea aproape de obiect – Nyewar Jokpa

A patra etapă este de a apropia mintea de obiect.

Nyewar Jokpa

Nyewar                 înseamnă aproape
Nyerwar Jokpa  înseamnă a pune mintea aproape de obiect.

Ce înseamnă că v-aţi pus mintea aproape de obiect? Asta înseamnă că rămâneţi fixaţi pe obiect. În acest stadiu, nu vă mai pierdeţi obiectul, iar meditaţia este deja continuă.

Dacă puteţi să vă menţineţi fixaţi pe obiect, şi de fiecare dată să mergeţi mai departe, este minunat. La început poate veţi sta fixați 5 minute, apoi poate 10 minute. Dacă aţi ajuns aici înseamnă că sunteţi pregătiţi de a intra într-un retreat mai lung.

Problema este că Ching Wa şi Drenpa sunt încă destul de activi. Vă ţineţi de obiect, dar încă nu ştiţi să obţineţi claritatea şi intensitatea, şi echilibrul dintre starea de moleşeală şi agitaţie.

Deşi sunteţi cu obiectul, Ching Wa şi Gopa sunt active, încă nu ştiţi să conduceţi, nu ştiţi să rămâneţi pe şosea.

 

Drenpa este complet maturizată

În această etapă, faptul că sunteţi în stare să rămâneţi cu obiectul înseamnă că Drenpa este foarte puternică, adică vă aduceţi în permanență aminte de obiect. Din acest moment, dacă veţi continua să exersaţi, nu veţi mai pierde obiectul. Dacă veţi întrerupe practica, va trebui să o luaţi de la capăt, adică veţi ajunge din nou în primul stadiu. Va trebui să continuaţi să vă antrenaţi, ca şi în sport. Cum v-aţi oprit, v-aţi pierdut capacitatea de fitness.

Pe de altă parte, agitaţia şi moleşeala sunt foarte active, grosiere, evidente. Nu există claritate, ori mintea se scufundă prea mult, ori prea activă, prea agitată. Trebuie să vă luptaţi ca să vă menţineţi calitatea meditaţiei. Încă nu există calitate, dar există continuitate. Se ridică întrebarea: oare mai există gânduri în meditaţie?

Răspunsul este că în meditaţie nu se poate ajunge la starea lipsită de orice gând. Cel care meditează nici măcar nu aspiră spre această situaţie. Se spune că este imposibil să fim într-o stare fără de gânduri. Chiar şi cel care se află în comă, are un anume nivel de gândire. Întotdeauna vor exista gânduri în minte. Mintea continuă mereu să gândească. Mai mult de atât, în orice minte există sentimente, al doilea agregat al omului. Abilitatea de a distinge, al treilea agregat, există tot timpul la un nivel subtil. Nu veţi fi niciodată în situaţia în care nu veţi gândi. Vor exista gânduri foarte subtile, dar nu conceptuale. Fără obiect, mintea nu există. Mintea ţine obiectul. Nu există minte fără obiect.

De fapt mintea noastră poate fi în orice moment cu un singur obiect. Pe de altă parte se spune că avem 65 de momente mentale pe secundă. Dacă am da la o parte o zecime din ele, mintea obişnuită care nu este extrem de ascuţită, va avea sentimentul de continuitate. Toate acestea nu le putem încă observa.

Lipsa calităţii în meditaţie, se exprimă prin lipsa clarităţii, ori prin super tensionare, ori prin super relaxare. Cu cât veţi fi mai avansaţi în meditație, veţi distinge din ce în ce mai mult fragmente de timp tot mai scurte, atât de scurte, care în mod normal nimeni nu le poate observa. Asta înseamnă continuitate, şi despre acest lucru discutăm aici.

Se ridică întrebarea: sentimentele există şi ele în meditaţie? Răspunsul este că sentimentele sunt factori care există în mintea noastră.

În meditaţie, ne străduim să ajungem în acel moment în care mintea noastră este numai cu un singur lucru. Nu cu două, ci cu unul singur. Şi întotdeauna într-un singur loc.

În acelaşi timp, atunci când vorbim despre “perfecţiunea înţelepciunii”, adică percepția vacuităţii într-o minte îmbibată de înţelepciune, vorbim despre mintea care este însoţită de compasiune. Cu toate că mintea este focalizată complet pe vacuitate, există un factor pe fundalul plin de compasiune. Cu alte cuvinte, nu există gânduri de compasiune care să fie prezente în acest timp. Deşi mintea este concentrată pe vacuitate există elemente de compasiune în fundal. Aşa se descrie în literatură percepția vacuității.

În Abhidharmakosha, sunt descrise situaţii în care cei care meditează profund, pot ajunge să vadă particule subatomice şi sub-particule dintr-o secundă.

Dacă veţi intra într-un retreat adânc, mintea va deveni extrem de ascuţită. Veţi începe să obsevaţi lucruri pe care nu le-aţi mai văzut până atunci, ca atunci când cad în acele intervale de timp, pe care o minte normală nu le poate percepe.

 

5. Al cincelea stadiu: a pune mintea sub control sau a controla mintea – Dulwar Jepa

Al cincelea stadiu se numește:

Dulwar Jepa

Dulwar             = a controla, a pune sub control
Dulwar Jepa  înseamnă a controla mintea.

Ce înseamnă a câștiga controlul asupra minţii? Înseamnă că începem să ne controlăm inamicii, starea de moleşeală şi de super agitaţie.

Primul lucru cu care va confruntaţi este moleşeala, atunci când mintea se scufundă. Această stare este frecventă şi periculoasă. În al cincelea stadiu, vom acţiona împotriva tendinţei minţii de a converge prea mult spre interior. Tendinţa în meditaţie este de a pătrunde din ce în ce mai mult către interior, de a ne îndepărta din ce în ce mai mult de lumea exterioară şi de lumea simţurilor şi de a rămâne cu un obiect.

Ca urmare a practicii constante de câteva luni, de a intra tot mai adânc, nu vă daţi seama că aţi depăşit linia şi că ați intrat prea mult înăuntru, iar ca rezultat mintea se va scufunda sau va deveni deprimată. În această situaţie vom avea nevoie de vigilenţă pentru a acţiona antidotul la această stare, pentru că ea va deveni o problemă. Ea se va manifesta sub formă de moleşeală grosieră sau subtilă. Acest lucru înseamnă că nu există claritate sau intensitate.

Pentru a ieşi din această stare va trebui să o sesizăm mai întâi. La acest nivel avem nevoie să ne dezvoltăm şi mai puternic She shin. Dacă la nivelul patru ne-am dezvoltat mult Drenpa, la nivelul cinci ne dezvoltăm la maximum She shin – câinele de pază sau spionul, care verifică în permanență ce se întâmplă în minte. El continuă să verifice permanent dacă v-aţi scufundat prea mult sau sunteţi agitaţi prea mult. În lecţia anterioară am vorbit despre corecţiile pe care trebuie să le faceţi în aceste cazuri.

Dacă aţi ajuns în acest stadiu sunteţi deja destul de avansaţi în meditaţia voastră, şi şansele de a cădea în starea de moleşeală grosieră sunt foarte mici, dar puteţi cădea în starea ei subtilă. În acest caz nu mai aveţi nevoie de formele de corecţie drastice, precum a înceta meditaţia sau a vă stropi cu apă rece, ci va trebui să vă corectaţi starea subtilă de moleşeală, iar pentru acest lucru, ori continuaţi meditaţia fără a vă schimba obiectul, ori dacă vi-l schimbaţi veţi medita asupra resurselor şi a oportunităţilor, sau asupra calităţilor minunate ale Lamei, ale lui Buddha şi aşa mai departe.

Desenul arată că suntem în continuare cu obiectul şi că suntem în starea de moleşeală subtilă. Aceasta se explică prin faptul că nu avem intensitatea meditaţei.

În stadiul al patrulea, cel mai important lucru care se dobândeşte este continuitatea fixării pe obiect, dar moleşeala sau agitaţia sunt încă foarte active.

În stadiul al cincelea, datorită faptului că patrundeţi mai adânc, puteţi cădea în starea de moleşeală. Datorită faptului că va luptaţi cu ea, partea subtilă a ei încă va mai ramane.

 

6. Al șaselea stadiu: a calma mintea – Shiwar Jepa

Al șaselea stadiu se numeşte:

Shiwar Jepa

Shiwa                = calm, pace
Shiwar             = a calma, a linişti
Shiwar Jepa   înseamnă a calma/linişti mintea.

Stadiul cinci a fost de a controla mintea, stadiul șase este de a o linişti. Numele celor două stadii nu exprimă ceea ce se întâmplă cu adevărat, pentru că se lucrează cu cinci şi cu şase alternativ.

În al șaselea stadiu avem: continuitate şi o uşoară agitaţie, agitaţie sub o formă subtilă.

Când lucraţi cu starea de scufundare subtilă, vă străduiţi să vă ridicaţi mintea, dar încă nu ştiţi să conduceţi cum trebuie. În cazul când aţi ridicat-o prea mult, va trebui să o calmaţi. Dar atunci când o calmaţi puteţi să cădeţi din nou.

Deci veţi lucra în mod alternativ cu cele două stări. Acest lucru poate dura destul de mult timp, pentru că se lucrează la un nivel foarte fin, subtil.

Cu toate că în aceste stadii, lucrați la nivel subtil, vă ridicați mintea când s-a scufundat, sau o coborâți când este agitată, urcuşurile şi coborâşurile vor fi din ce în ce mai puţine, deja progresați, sunteți din ce în ce mai mult pe linie dreaptă. Dar va trebui să vă îmbunătățiți în continuare She shin pentru a prinde devierile subtile.

Deci, în această etapă, se lucrează alternativ și destul de mult timp cu stările de moleşeală şi agitaţie subtilă, până când se va ajunge la stabilizarea minţii. Moleşeala şi agitaţia s-au liniştit complet. Acesta este stadiul Shiwar, adică liniştirea minţii.

 

7. Al șaptelea stadiu este a liniştii complet mintea – Nampar Shiwar Jepa

Al șaptelea stadiu se numeşte:

Nampar Shiwar Jepa

Nampar                            = complet
Shiwar                                = a calma, a linişti
Nampar Shiwar Jepa    înseamnă a liniştii complet mintea.

În acest stadiu, Drenpa şi She shin au ajuns la perfecţiune. Reamintirea / aducerea aminte şi vigilenţa / atenţia sunt total complete. Cu alte cuvinte conştientizarea voastră în acest moment este incredibilă. Sunteţi complet conţtienţi, nu vă pierdeți, nu sunteţi confuzi. Mintea este foarte puternică.

V-aţi învins cei mai mari duşmani ai mediației Ching Wa şi Gopa. Chiar dacă ele vor mai aparea în forme uşoare, le veţi elimina cu puţin efort.

În această etapă a meditaţiei, aceşti duşmani ai minţii voastre au devenit foarte slabi, şi asta se datorează luptei pe care aţi dat-o împotriva lor. Dacă înainte aveau supremaţia, acum aţi început să câştigaţi bătălia, aproape că i-aţi învins. Ei încă mai pot să apară sub forme ușoare dar, cu puţină practică, îi veţi supune cu totul. Ei nu vă vor mai ataca, ci voi îi veţi ataca, veţi căuta rămăşitele şi le veţi distruge.

 

Un scurt rezumat al stadiilor 1-7

1. În primul stadiu am avut puncte (momente) scurte de concentrare pe obiect, şi în restul timpului ne-am pierdut obiectul.

2. În al doilea stadiu, avem perioade scurte de concentrare.

3. În al treilea stadiu, perioadele de concentrare s-au prelungit, iar intervalele dintre ele s-au scurtat.

4-7. Începând din stadiul patru, suntem deja concentraţi şi nu ne mai pierdem obiectul. În stadiile 4, 5, 6 şi 7, ne confruntăm cu Ching Wa şi Gopa. Ne confruntăm cu stările de amorţeală sau de scufundare a minţii, spre deosebire de starea de agitaţie sau hiperactivitate a minţii. Învăţăm să conducem.

În acest desen, se observa că încă mai există rămăşiţe ale moleşelii şi agitaţiei, dar cu puţină practică le veţi elimina cu totul. Acesta este starea de calm complet al minţii. Toate valurile mari şi mici, de la suprafaţa apei și din adâncuri s-au liniștit complet. Lacul este complet liniştit. Sunteţi imperturbabili.
Când ați finalizat al șaptelea stadiu, aţi ajuns la al optulea.

 

8. Al optulea stadiu este: concentrarea pe un singur punct – Tse Chiktu Jepa

Al optulea stadiu se numeşte:

Tse Chiktu Jepa

Tse    = punct
Chik  = unul
Jepa  = a face

În acest caz, Jepa este un verb auxiliar, traducerea ar fi a face mintea să se calmeze.
Tse Chiktu Jepa înseamnă a ajunge la concentrarea pe un singur punct/obiect.

În acest stadiu nu mai există întreruperi, lacul este complet liniştit. Când vă aşezaţi să meditaţi, va trebui să mai faceţi încă un pic de efort pentru “a urca pe şosea”, după care veţi rămâne în meditaţie tot timpul, fără distrageri, concentraţi pe un singur punct.

Deci, va trebui făcut un minim de efort pentru a intra în meditaţie. Deja nu veţi mai fi deranjaţi de cei doi duşmani, pentru că i-aţi învins complet și pentru că She shin si Drenpa au ajuns la nivelul maxim de dezvoltare. Concentrarea a ajuns la cel mai înalt nivel.

 

9. Al nouălea stadiu: meditaţia echilibrată – Nyampar Jokpa

Al nouălea stadiu se numeşte:

Nyampar Jokpa

Nyampar                înseamnă echilibrat, egal,
Nyampar Jokpa  înseamnă a pune mintea în echilibru sau meditaţia echilibrată.

În acest stadiu nu mai există nici un efort de intra în meditaţie. V-aţi aşezat şi deja sunteţi în meditaţie. Mintea este super concentrată şi fixată pe un singur punct. La această etapă se ajunge după mult antrenament, creând câmpul propice pentru Shine. Putem reprezenta acest stadiu al minţii ca pe o linie dreaptă fără cercul de început, care reprezenta efortul minim.

Cel care se află în acest stadiu, numai când se va gândi la meditaţie, va fi deja în meditaţie. El nu mai stă să spună: stai să-mi aduc obiectul! Nu, dacă obiectul este, de exemplu Buddha şi decide să fie cu Buddha, el este deja cu Buddha.

În cea de-a a noua etapă, nu va mai trebui să vi-l imginaţi pe Buddha, să-l schiţaţi. El este deja aici cu voi. El este clar şi intens. Chiar dacă el este un obiect mintal, este extrem de viu, de clar și permanent lângă voi. Este ca şi când ar sta chiar langă voi. Dacă obiectul vostru este Lama, la acest nivel el este tot timpul lângă voi.

 

Shamata –  liniştea meditativă

În limba sanscrită se spune Shamata, iar în tibetană Shine.

Shine

Care este diferenţa dintre stadiul al nouălea şi Shamata?

În Shamata, există:

Shin Jang

Shin Jang este plăcerea uşurinţei de a practica. Pentru ca să ajungeţi la acest nivel, va trebui să practicaţi din nou şi din nou a noua etapă pentru a ajunge la Shamata, iar la un moment dat, această plăcere va veni şi va fi inconfundabilă.

Pabongka Rinpoche descrie foarte frumos această stare: “La început, toate suferinţele mentale sunt eliminate. Nu mai există gânduri rele, dar seminţele lor încă mai există. Ele nu mai rodesc sub forme drastice. În viaţa obişnuită nu mai suferim şi nu vom mai fi supuşi sentimentelor dificile.
Atunci când toate acestea vor dispare, vom fi într-o stare de mare plăcere, de încântare. Starea noastră naturală, este o stare de mare plăcere, urmată şi de plăcerea fizică”.

Shamata este meditaţia perfectă, în care există uşurinţa practicii, plăcerea şi concentrarea pe un singur punct.

În această stare veţi avea controlul total asupra minţii. Când îi veţi spune: “stai acum pe obiect patru ore şi nu te mişca de acolo!” mintea voastră va rămâne nemișcată.

Mai mult de atât, veţi avea control şi asupra corpului vostru fizic, el va sta în meditaţie patru ore, în mare plăcere,  fără să se mişte şi fără nici un fel de încordare.

Este foarte interesant, să vedeţi ce se întâmplă în retreat, înainte de a ajunge la Shamata. Plăcerea trupului va veni odată cu purificarea minţii şi cu păstrarea jurămintelor. Procesul prin care veţi trece într-un retreat este incredibil, şi vă dă mult curaj în a continua pe cale. Iar acesta este unul din motivele pentru care este recomandat un retreat mai lung. Cam după aproximativ două săptămâni şi jumătate de stat în retreat puteţi ajunge la aceste experiențe. Dar când aţi atins aceste stări, vă va da mult curaj să mergeţi înainte.

 

Vipashyana

Cel ajuns la Shamata, va continua să practice Vipashyana (în limba sanscrită). În Pali se spune Vipassana.

Dacă în Shamata suntem focalizaţi pe un singur obiect, adică mintea rămâne nemişcata pe obiect, în Vipashyana ne concentrăm pe vacuitate, începem să facem meditaţia analitică – Che Gom.

În versetul 9 al rugăciunii Sursa binefacerilor mele, Je Tsongkapa cere binecuvântarea Lamei, ca mintea lui să nu mai fie distrasă de obiectele greşite:

Lasă-mă să obțin repede
Drumul cunoașterii și a liniștii ,
O minte ce nu este distrasă de obiectele greșite
Și care înțelege semnificația perfectă
Printr-o analiză corespunzătoare.

Aici apare noţiunea de analiză corectă care înseamnă meditaţia analitică.

Datorită faptului că mintea a devenit ca un fascicul laser, intens şi puternic, va fi direcţionată spre vacuitate.
Dar înainte de a începe analiza, mintea va trebui re-stabilizată. Dacă înainte am reuşit să o facem stabilă şi am ajuns la Shamata, acum va trebui să o folosim în procesul de analiză, să ne concentrăm din nou pe această analiză.

Dacă până acum mintea voastră era complet focalizată, în momentul în care o veţi direcţiona spre vacuitate, va începe să se mişte. Datorită acestei mişcări, voi veţi trebui din nou să o echilibraţi, lucru care nu va fi greu pentru că abilităţile voastre sunt deja foarte înalte.

Deci ce diferenţă este între Shamata şi Vipashyana?

 

Shamata ține fix obiectul, Vipashyana îl analizează.

Shamata este doar instrumentul cu care ţinem strâns obiectul.

Desigur că, pentru a putea percepe vacuitatea în mod direct, va trebui să o cunoaștem şi să o înțelegem bine. Iar pentru acest lucru vom trebui să învăţăm foarte mult despre vacuitate, să facem multe meditaţii analitice în paralel cu cele de concentrare. Vom trebui să ne antrenăm foarte mult în ambele tipuri de meditaţie, analitică şi de concentrare.

 

Alte căi

Cel care a ajuns la Shamata şi nu va merge în direcţia de analizare a vacuităţii, ci va continua să-şi rafineze meditaţia, va ajunge la niveluri şi mai mari de concentrare. Există opt niveluri de concentrare după Shamata.

Dacă practicantul se află pe calea unui Bodhisattva, va merge în mod necesar spre Vipashyana, spre perceperea vacuităţii, pentru că numai asta îl va elibera.

Dacă cineva nu se află pe calea cea mare, nu a avut karma să întâlnească profesori care să-l înveţe cum să ajungă la perceperea vacuităţii, va putea continua spre cele opt nivele, nivele care rafineaza mintea din ce în ce mai mult.

Cel care a ajuns la Shamata, încă nu şi-a eliminat seminţele karmice, el se află în continuare în samsara. Datorită faptului că mintea lui în acest moment este îmblânzită, poate continua spre nivelele superioare de meditaţie. Maeştrii nu recomandă să se meargă în această direcţie înainte de perceperea vacuităţii, pentru că, ca să se ajungă la aceste etape este nevoie de multă practică în meditaţia de concentrare pe un singur punct, pe un obiect de meditaţie care nu conduce la iluminare. Deci, se investeşte foarte mult timp pe un obiect care nu are forţa de a ne scoate din suferinţă. Atunci când se petrece mult timp cu un obiect, mintea devine extrem de liniştită, iar plăcerea este cu mult mai mare decât Shin Jang.

După Shamata, dacă se continuă ascensiunea, mintea va începe să iasă din lumea dorinţelor. Pot fi situaţii în care corpul continuă să rămână în planul existențial, şi mintea să iasă din lumea dorinţelor, sau situaţii în care mintea să părăsească complet corpul, adică corpul moare iar mintea să treacă în lumea zeilor sau în lumea formelor sau fără forme. Asta nu înseamnă că s-a ajuns la eliberare. În aceste stadii, datorită faptului că plăcerea este foarte mare, se poate crede că s-a ajuns la Nirvana, dar nu este aşa, pentru că seminţele karmice nu au fost complet eliminate şi nici nu a fost percepută vacuitatea.

Deci, dacă aţi avut karma să întâlniţi învăţători care să vă spună să nu mergeţi în aceste direcţii, v-au salvat viaţa. De ce? Deoarece karma bună care ne-a adus la această imensă plăcere, se va dezintegra în cele din urmă, lucru care ne va determina să cădem din această stare, pentru că nu am învăţat cum să o reînnoim, cum să ne creăm karma care să ne împiedice de a mai suferi. Este adevărat că în aceste stadii avansate de meditaţie, încetăm să mai acumulăm karme negative, nu rănim pe nimeni, nu avem gânduri rele, dar nici nu acumulăm karmă pozitivă. Cu cât progresăm, în mintea noastră ne vom îndepărta tot mai mult de samsara, de orice formă de nefericire mentală şi fizică, şi ne vom desprinde de ataşamentele faţă de obiectele samsarice. Toate acestea ni se vor părea primitive şi neatractive, pentru că există o plăcere subtilă.

De fiecare dată când urcăm la un alt nivel, ni se va părea că cel anterior a fost grosier şi neatractiv, iar următorul va părea extrem de atractiv, lucru care ne va determina să continuăm spre el.
În cele din urmă, cele opt niveluri se vor termina, iar voi veţi fi blocaţi. Veţi trece în lumea formelor şi fără forme, iar de acolo veţi fi nevoiţi să cădeţi, pentru că nu mai aveţi unde merge. În aceste lumi nu se poate ajunge la iluminare.

 

Nirvana

Se ridică întrebarea: oare cel care ajunge la Nirvana trebuie să perceapă vacuitatea? Raspunsul este: pentru a se ajunge la Nirvana va trebui trecută etapa percepţiei. Cu toate acestea, un bodhisattva, care a perceput vacuitatea va evita să meargă spre Nirvana. El va merge pe calea iluminării. Exista zece nivele de Bodhisattva înainte de a se ajunge la iluminare. Nivelul opt corespunde nivelului lui Arhat. Deci un Bodisattva la nivelul opt poate merge spre Nirvana, dacă va dori, dar în mod deliberat, va evita să facă acest lucru, şi va prefera să mai rămână încă puţin în samsara, pentru a ajunge la nivele înalte şi astfel să ajungă la iluminare.

 

                                              

Anexa la lecţia 7

Extras din studiul Etapele meditaţiei, al maestrului Kamalashila
Comform învăţăturilor Lamei Christie

 

Maestrul Kamalasila deschide dezbaterea cu întrebarea: Care este momentul potrivit în care să ne oprim din activităţile unui Bodhisattva şi să ne concentrăm numai pe meditaţie? Care este momentul în care un practicant îşi va spune că a făcut destul în lume şi a venit timpul să se retragă?

Pe de o parte, trebuie făcute o mulţime de fapte bune din înţelepciunea şi înţelegerea vacuităţii pentru a acumula multă karmă bună, pentru că fară ea retreatul nu va reuşi.

Pe de altă parte, fără să stăm în retreat ca sa înţelegem profund înţelepciunea, nici acţiunile caracteristice unui Bodhisattva nu vor fi de ajuns.

Cu alte cuvinte este nevoie şi de activităţile de binefacere şi de practică meditativă.

În dezbaterea dintre Hwashong si Kamalashila, Hwashong susţinea ideea că datorită faptului că timpul este scurt, nu este nevoie să ne pierdem vremea cu actele de bunătate, lumea trebuie dată la o parte şi trebuie stat pe pernă şi meditat, pentru că numai aşa se poate ajunge la iluminare.
Maestrul Kamalashila s-a împotrivit acestei idei şi a spus: „Nu! Acest argument este incorect. Pentru a ajunge la iluminare avem nevoie şi de metodă şi de înţelepciune.”

El spune următoarele:

Buddha vine la un Bodhisattva de nivel opt.

Acest Bodhisattva, este o persoană care a perceput cu mult timp în urmă vacuitatea şi a practicat toate perfecţiunile. El este deja perfect în generozitatea lui, în moralitatea lui, în răbdarea lui, în bucuria efortului său, iar meditaţia lui este perfectă. El deja poate ieşi din samsara şi să treacă la Nirvana, dacă doreşte.

Bodhisattva este atât de pur, încât atunci când stă în meditaţie, deja simte plăcerea Nirvanei. Plăcerea este imensă şi ştie că poate să mai facă încă un pas şi să rămână în Nirvana pentru milioane de eoni.

Acesta este momentul în care avem nevoie de Lama, ca să ne salveze din această situaţie, pentru că Nirvana la care s-a ajuns este inferioară. Ea este inferioară datorită faptului că este pentru mine şi nu pentru ceilalţi.

Apoi vine Buddha la acest Bodhisattva şi îi spune: „Nu! Ieşi de aici! Continuă-ţi drumul pentru a-ţi realiza toate calităţile şi abilităţile lui Buddha. Cu toate că ai reuşit să acumulezi atâtea binefaceri şi ţi-ai dezvoltat atât de multe calităţi şi virtuţi uimitoare, încă nu ai atins virtuţile pe care le are un Buddha!”.

Buddha continuă să-şi spună: „Nu abandona calea de a ajunge la punctul culminant, copilul meu! Ai atins deja pacea libertăţii şi ai putea fi deja în Nirvana, dar nu uita, că încă mai sunt atâția copii şi oameni în samsara departe de pacea sufletească, care suferă şi au multe necazuri. Gândeşte-te la toţi cei care sunt torturați de gândurile ignorante. Gândește-te la toate rugăciunile tale şi la toate faptele pe care le-ai făcut pentru binele tuturor fiinţelor. Gândește-te că te-ai rugat atât de mult pentru a îndepărta suferinţa de la ceilalţi şi pentru a-ţi atinge nu numai obiectivele tale dar şi pe ale celorlalţi. Adu-ți aminte de poarta spre înţelepciune. Nu uita! Natura ta este natura tuturor lucrurilor. (Aici se face referire la vacuitate).

Toate lucrurile sunt goale. Abilitatea de a percepe vacuitatea nu o are numai Buddha sau bodhisattva, o au şi cei care sunt pe calea Hinayana, așa-zișii “ascultători” sau “cei care au devenit Buddha prin propriile puteri”. Şi ei au înţelegerea vacuităţii şi au ajuns dincolo de gândirea conceptuală.

Uită-te la corpul meu infinit! Mă pot replica şi pot apărea în faţa oricărei creaturi exact aşa cum are nevoie. Uită-te la paradisul meu, la înţelepciunea mea nemăsurată!” (un bodhisattva la nivelul opt nu a ajuns încă la această înţelepciune a lui Buddha, pentru că, nu poate citi încă gândurile tuturor fiinţelor).

Buddha continuă să-i spună: „Uită-te la înţelepciunea mea infinită, la aura mea. Uită-te la puritatea vorbelor mele.” Se spune că Buddha vorbeşte în limba sanscrită iar fiecare fiinţă din lume aude în propria sa limbă şi aude ceea ce are nevoie să audă. Aceasta este abilitatea incredibilă a lui Buddha, iar acest lucru se întâmplă atunci când vorbele lui Buddha ajung la noi prin învăţători. Cu alte cuvinte, Buddha ne vorbeşte prin ei.

Buddha îi dă Boddhisattvei o frumoasă metaforă: „Fiul meu nobil! Lumina este deja în tine, ţi-ai găsit lumina (Buddha se referă la vacuitate). Deja nu mai crezi că lucrurile care apar au o existenţă proprie de sine. Deja tu nu mai dai crezare etichetelor ce se aplică lucrurilor şi a noţiunilor. Lumina ta este una singură. Cei Astfel Plecaţi (adică toţi Buddha) au un miliard de lumini ca ale tale. Faptele lor sfinte sunt incomensurabile, în nenumărate combinaţii, sunt nesfârşite, nu există nimic asemănător lor. Stai acum şi continuă-ţi practica ca să poţi ajunge acolo.”

Aceasta este povestea despre Buddha care a venit la Boddhisattva. Şi cu toate că Boddhisattva a reuşit să se purifice de toate afecţiunile mentale, Buddha îl îndeamnă să nu se oprească şi să continue să practice pentru că există încă nenumărate fiinţe care mai suferă şi îi reaminteşte ce înseamnă să ajungi pe calea unui Buddha.

Concluzia este că un Boddhisattva la nivelul opt încă mai are nevoie să acţioneze în lume. Cu atât mai mult şi noi trebuie să continuăm să facem astfel de lucruri. Nu putem spune: „Este destul! Acum stau şi voi ajunge la iluminare”, pentru că nu se va întampla aşa ceva. Trebuie să ne susţinem unul pe altul. Metoda şi înţelepciunea merg mână în mână. Sunt momente în care stăm şi medităm şi altele în care trebuie să ne sculăm şi să acţionăm ca un Boddhisattva.

Îndemnul este să se meargă pe calea maeştrilor, pe Calea cea Mare – Mahayana – pentru a se ajunge la iluminarea completă a lui Buddha, prin învăţarea vacuităţii, prin dezvoltarea meditaţiei, prin acţiunile unui Boddhisattva, prin a combina metoda cu înţelepciune şi nu a face lucrurile numai ca noi să ieşim din suferinţă. În rugăciunile zilnice ne rugăm să nu ajungem la Nirvana inferioară. Ea nu este inferioară, este o realizare spirituală extraordinară care a înlăturat orice afecţiune mentală. Buddha o denumeşte inferioară faţă de iluminarea completă, pentru că ea este doar o singură lumină faţă de miliardele de lumini ale unui Buddha. Iluminarea lui Buddha este incomparabilă.

 

Cursul 3

Meditația conform tradiției budiste

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 6

 

O scurtă trecere în revistă a ceea ce am învăţat până acum

Progresul nostru în practica meditaţiei depinde de două lucruri pe care trebuie să le facem:

Tsok sak                                              Drip jang

Tsok sak   = acumularea de binefaceri
Drip jang  = a purifica greşelile, faptele rele şi karmele negative

Am vorbit despre faptul că este foarte important să ne păstrăm integritatea, să mărturisim acţiunile negative care ne încarcă conştiinţa, să ne ţinem cu strictețe jurămintele şi să executăm cum trebuie preliminariile meditaţiei. Va trebui să năzuim spre cumpătare, spre înfrânarea reacțiilor obișnuite care ne mențin în samsara, pentru a putea ajunge la controlul minţii. În acelaşi timp va trebui să ne reamintim mereu motivul sublim pentru care facem aceste lucruri şi anume de a aduce binecuvântarea tuturor fiinţelor.

Am mai spus că prima problemă este Le Lo – lenea, cu alte cuvinte nu suntem dispuși să medităm. Nu trebuie să vă simţiţi prost în această privinţă, pentru că toţi trec prin această fază. Va trebui doar să înţelegem importanţa practicii meditative, mai ales că nu este în obişnuiţa noastră să o punem pe lista priorităţilor noastre şi să fim pregătiţi de a ne confrunta cu dificultăţile care apar la începutul ei. Şi, întotdeauna să ne păstrăm compasiunea faţă de toate fiinţele care ne înconjoară. Nu le vom putea ajuta niciodată cu adevărat, dacă nu vom medita.

Mai mult de atat, se poate ajunge la Shin Jang, la acel stadiu în care mintea devine deosebit de clară, sclipitoare, creatoare, inteligentă. O minte strălucitoare şi ascuţită ca diamantul.

A doua problemă care apare imediat după ce am depăşit Le Lo şi în sfârşit ne-am aşezat să medităm, este pierderea obiectului. Cu alte cuvinte, atenţia ne este distrasă de la obiect. Dacă practica va fi continuată, în scurt timp această problemă se va rezolva.

Ceea ce va urma, va fi lupta dintre Ching Wa şi Gopa, dintre moleşeala şi agitaţie, şi găsirea echilibrului dintre ele.

 

Drenpa şi She shin

Pentru a putea sesiza aceste probleme avem nevoie de aşa numitul – She shin.

She shin  

She shin este câinele de pază, este starea de alertă atunci când am pierdut obiectul. La un moment dat, sună clopotul de alarmă şi spune: “stai aşa! unde sunt?” Acesta este She shin. Ne dăm seama că am deviat de la obiect. După care vine Drenpa – aducerea aminte.

Drenpa

Drenpa este starea în care ne aducem aminte de obiectul la care medităm, şi ne întoarcem la obiect. Deci, mai întâi ne dăm seama că ne-am abătut de la subiect, după care ne amintim din nou care a fost el, şi ne reîntoarcem.

She shin şi Drenpa merg mână în mână.

 

Pe perna de meditaţie şi în afara ei

Dacă v-aţi dezvoltat bine She shin şi Drenpa, ele vor funcţiona şi în viaţa zilnică, lucru care vă amplifică conştientizarea. Veţi fi cu mult mai focusaţi în activităţile de zi cu zi, veţi percepe din ce în ce mai repede când vă pierdeţi direcţia şi veţi rămâne tot mai centraţi pe obiectul vostru. Este modul în care meditaţia influenţează activitatea în care v-aţi angajat şi invers, dacă pe parcursul zilei, vă veţi dezvolta concentrarea pe ceea ce faceţi, această abilitate va veni cu voi în meditaţie, lucru ce vă va îmbunătăţi practica. Mai mult, dacă veţi fi și atenţi la etica morală, mintea voastră va fi mult mai clară în meditaţie.

Asta înseamnă că ceea ce se întâmplă în afara meditaţiei, influenţeză în mod direct meditaţia şi invers. Altfel spus, calitatea meditaţiei noastre se va reflecta în viaţa zilnică.

 

4. A patra problemă – a nu lua măsuri

A patra problemă, în limba tibetană este:

Du Mijepa

Du mijepa – a nu lua măsuri, este situaţia în care apare o problemă, fie că este Ching Wa, fie Gopa, şi o lăsăm aşa, fără să luăm nici o măsură pentru a o corecta. În lecţia 5 am discutat despre consecinţele negative ale acestora în viaţa noastră şi modul în care le putem corecta mai ales, am văzut că cea mai severă este moleşeala (Ching Wa Tramo) la nivel subtil, care dacă nu o rezolvăm ne va transforma cu timpul în idioţi.

 

g. A şaptea corecţie – a lua măsuri

A şaptea corecţie la problema a patra este:

Du Jepa

Du Jepa înseamnă a lua măsuri.

Acest lucru înseamnă că sesizăm problema, She shin începe să sune şi începem să activăm antidotul. Dacă am observat că am slăbit strângerea – o întărim din nou, iar dacă ne-am surprins că suntem prea agitaţi – vom slăbi strângerea.

g – 1. Corecţiile moleşelii

În lecţia 5 am vorbit despre corecţia lui Ching Wa, adică a întări prinderea sau a mări aderenţa. În limba tibetană se spune:

Drimpa

Adică a ne mări concentrarea. Să spunem că ne-am surprins în Ching Wa şi decidem să ne întărim meditaţia. Cum vom face asta? Deoarece există grade diferite, în funcţie de nivelul Ching wa, vom acţiona potrivit gradului de moleşeală pe care îl sesizăm că-l avem.

– Dacă suntem la nivelul subtil a lui Ching Wa, acţiunea minimă pe care o vom face este să ne mărim aderenţa la obiect sau să ne mărim concentrarea asupra obiectului.
– Dacă suntem la nivelul avansat a lui Ching Wa, cu greu reuşim să ne menţinem atenţia pe obiect. În acest caz, încercarea de mări aderenţa la obiect va fi ineficientă, datorită faptului că obiectul ne scapă. În cazul în care nu mai reuşim să ne fixăm pe obiect, suntem deja la nivelul moleşelii evidente. Dacă am ajuns în punctul în care nu mai suntem în stare să ne menţinem pe obiect sau dacă l-am pierdut deja, atunci va fi nevoie să ne schimbăm obiectul. Deci, există situaţii în care, se recomandă schimbarea obiectului.

Direcţionarea minţii către alt obiect, se numeşte în limba tibetană:

Shen la yi je

Shen              = altceva
Yi                     = minte
Je                     = a face
Shen la yi je  înseamnă a devia mintea spre altceva.

Nivelul subtil a lui Ching Wa exprimă un fel de depresie, o tristeţe, o pierdere a încrederii. Neîncrederea şi depresia uşoară dau naştere lui Ching Wa. Este ca şi când mintea s-a scufundat, iar noi va trebui să o ridicăm din adâncuri, s-o înălţăm.

Acesta este al doilea tip de Drimpa, în care se foloseşte încurajarea de sine. Deoarece nu am reuşit să ne menţinem pe obiectul cu care am început meditaţia, ne dăm curaj, îl punem deoparte şi vom trece la un alt obiect de meditaţie.

În continuare, vom da lista obiectelor de meditaţie care ne ajută să ne înălţăm mintea.

a. Primul tip de obiect care ne va ajuta să ne înălţăm mintea se numeşte resure şi oportunităţi sau abundenţă şi timp liber. Deci obiectul la care am trecut este a ne gândi la norocul pe care îl avem:

– de a fi fiinţe umane
– de a nu fi animale
– de a nu fi preta
– de a nu fi creaturi ale infernului
– de a fi sănătoşi
– de a avea mintea clară
– de a întâlni Dharma
– de a întâlni profesori de Dharma
– de a avea capacităţi fizice
– de a avea posibilităţi financiare ca să putem sta şi practica
– de a fi interesaţi de Dharma.
  

“Ce noroc avem!”

Atunci când începem să ne încurajăm şi ne gândim la marele noroc pe care îl avem, ne ridicăm încet mintea din uşoara tristeţe în care a căzut. În limba tibetană, la resurse şi oportunităţi sau timp liber şi abundenţă se spune:

 Delnjor

Deci în cazul în care Ching Wa este evident, intenţionat vom trece de la primul obiect de meditaţie, la acesta. Dacă ştiţi că aveţi obiceiul să deveniţi uşor deprimaţi în meditaţie, este bine să începeţi practica cu Delnjor. Cu cât veţi medita la Delnjor mai mult, efectul lui va creşte în timp, vă veţi înălţa mintea cu mult mai repede. Veţi spune: „Ce am căzut acum în depresie? Cine are timp pentru depresie? Acum am această şansă, şansa care trece într-o clipă. Trebuie să o folosesc imediat. Moartea mă aşteaptă deja la uşă.” Aceste gânduri vor avea ca efect, turnarea unei găleți cu apă rece pe cap, vă trezesc cu totul, vă înviorează şi vă dau o stare plăcută.

După ce v-aţi înviorat, vă veţi întoarce la obiectul original. Treptat, meditaţia va deveni lucrul cel mai important din viaţa voastră.

b. Gândul asupra virtuţilor şi a imensei binecuvântări de a fi împreună cu Lama.

Un alt mod care ne ajută să ne ridicăm mintea, este de a ne gândi la înaltele virtuți ce rezultă dintr-un comportament adecvat faţă de Lama. Esenţa practicii cu Lama, este că această imagine divină ne îndrumă spre înălţarea înţelepciunii şi a harului nostru divin, ne ia de mână şi ne conduce spre iluminare, spre fericirea supremă. Ne dedicăm lui, cu multă bucurie şi suntem fericiţi că ne-am găsit Lama care să ne ia sub protecţia lui/a ei.

Atunci când oamenii învaţă să se comporte adecvat faţă de Lama, viaţa lor va deveni o mare plăcere. Nu există un mod mai plăcut de a trăi decât acesta. Nu există o plăcere mai mare în această lume, decât să fiţi în preajma celui căruia vă dedicaţi viaţa şi care vă conduce la iluminare. Cei devotaţi Lamei sunt mereu veseli, pentru că nu li se întâmplă nimic negativ, totul este perfect şi chiar dacă îndrumarea Lamei este grea pentru ei, ea este perfectă.

Acesta este Bhakti sau devotamentul. Este deschiderea inimii. Trăiţi tot timpul în această transă Bhakti. Este cel mai rapid mod de a ajunge la rezultate spirituale, pentru că devotamentul duce la deschiderea inimii, iar când s-a deschis inima vor veni înţelegerile interioare.

Bineînțeles, că toate acestea nu sunt fireşti culturii noastre. Ne place să ne gândim la noi înşine ca fiind independenţi, că suntem pe cont propriu şi că nimeni nu ne poate spune ce să facem. Noi suntem maturi, educaţi şi suntem singurii care decidem. Acesta este modul zilnic în care ne trăim viaţa dar acest gând este un obstacol pe drumul spiritual.

Succesul drumului spiritual depinde de capacitatea noastră de a ne devota, pentru că trebuie să ne debarasăm de ego. Devotamentul este calea cea mai rapidă de a renunţa la ego.

“Voi asculta pe Lama, indiferent de ce vârstă sunt, cât de mult ştiu şi de educat sunt. Lama este cel care mă redirecţionează, aduce spre mine toţi Buddha, iar eu mă voi dedica lui”.

Este dificil de a spune şi face aceste lucruri, pentru că este lupta cu aroganţa şi egoul nostru. Unii vin cu seminţe bune de a fi cu Lama, în sensul că se devotează Lamei cu multa uşurinţă. Progresul cel mai rapid, este a aceluia care a venit cu aceasta capacitate de a se devota.

 

Beneficiile apropierii şi a serviciului adus unui Lama

a. Ken Rinpoche spunea:

“Dacă un elev instruit găseşte un profesor erudit şi primeşte o îndrumare bună
Binefacerea acestui fapt este de necrezut, de neimaginat, este imensă”.

Deoarece ne dă şansa de a ajunge la iluminare. Dacă această întâlnire are loc şi este de succes, karma acumulată este enormă.

b. El ne mai spune:

“Dacă elevul reușește să mențină această relație cu bine,
Învață ceea ce ea este, și o face bine
–Toți Buddha de el sunt mulțumiți.
Toți Buddha pentru asta vor fi fericiți.”

Toţi Buddha văd cum un alt mic Buddha, vine să se alăture marii familii, iar pentru asta ei sunt fericiţi.

c. Un astfel de practicant, îşi va diminua destul de repede sentimentele negative, afecţiunile mentale. Iar dacă ele încă mai există, puterea lor va scade, în sensul că frecvenţa va scădea.

d. Binefacerea acumulată în urma comportamentului adecvat faţă de Lama, reduce influenţele rele care vin asupra noastră, de deochiuri.

e. Cunoştinţele noastre progresează foarte repede.

f. În vieţile viitoare vom avea învăţători desăvârşiţi şi vom continua să progresăm pe cale, iar existenţa noastră nu va mai fi mizerabilă şi suferindă.

Aceasta este cheia de a obţine iluminarea rapid şi usor, pe care ne-a dat-o Ken Rinpoche.   

 

Cum este să fi cu un Lama

A servi un Lama în mod corespunzător, acumulează enorm de multe binefaceri, care vor contribui la progresul meditaţiei şi la promovarea cea mai rapidă spre obiectivele finale.

În prima strofă din Sursa binefacerilor mele, Je Tsongkapa ne spune că a trăi în preajma Lamei şi a-i aduce servicii este esenţa drumului spiritual.

Sursă a binefacerilor mele,
Buna și scumpa mea învățătoare
Binecuvântează-mă în primul rând să văd și să înțeleg
Că o relație apropiată de tine
Este însăși esența drumului meu,
Permite-mi să perseverez în a te servi cu devotament
Din tot sufletul și cu tot respectul meu.

Geshe Michael după ce a predat toate cursurile AICI, spunea: “Rolul vostru în această viaţă este să vă găsiţi Lama, iar atunci când l-aţi găsit, dedicaţi-vă lui/ei şi serviţi-l, apoi totul se va aranja. Nu există o cale mai bună ca aceasta.”

 

O viaţă de plăceri, bucurie şi fericire

Când cineva reuşeste să se devoteze unui Lama, din iubire faţă de el, va deveni fericit. Practica devotamentului, aduce multe satisfacţii în viaţă. Cel care se dăruieşte complet unui Lama, este deja în paradis. Nimic nu-i va lipsi, nimic, iar totul va fi perfect.

Lama Zopa spune: “Cel mai minunat mod de a trăi, este de a vă dedica unui Lama”.

Cel care se dedică, în fiecare minut face cele mai frumoase lucruri. Nu mai are nici un interes faţă de lucrurile materiale, iar renunţarea va veni datorită gustului uimitor al actului de a se devota/abnegaţie.

Lama, sau învăţătorul inimii, este cel care vă va aduce magia în viaţa voastră, vă va da posibilitatea să vă transformați viaţa într-una semnificativă. Când vă veți dărui lui/ei, îl veți vedea ca pe o fiinţă divină, ca pe un înger.

Când veți învăţa să-l vedeți ca pe un înger ceresc – tot ceea ce va face Lama, va deveni pentru voi un mesaj divin, va deveni mesagerul care vă va aduce sensul, savoarea şi calea în viaţa voastră.

Atunci când o văd pe Lama mea ca fiind o ființă divină, orice lucru din relaţiile mele cu ea, va deveni cu totul special, semnificativ, magic şi de o mare valoare. Fiecare atingere, fiecare interacţiune, fiecare cuvânt este plin de semnificaţii. Viaţa va deveni încântătoare.
O persoană care şi-a dezvoltat în asemenea măsură devotamentul faţă de Lama, când va fi în prezenţa lui, el este deja în Mandala. Nu mai are nevoie să mai meargă în altă parte.

Deci, a reflecta la aceste beneficii sau a gândi : “ce frumos ar fi să-mi găsesc Lama şi să-l servesc aşa cum trebuie”, este încă o modalitate de a vă ridica mintea când a căzut în deprimare. Toate acestea au ţinut încă de punctul b.

 

O altă alternativă – a reflecta asupra virtuţilor lui Buddha

Tot în cazul în care dorim să ieşim din starea de moleşeală, este bine de a reflecta asupra virtuţilor lui Buddha, să ne întrebăm: “cum ar fi dacă aş avea şi eu compasiunea lui imensă, atotcunoaşterea sau iubirea necondiţionată pentru orice fiinţă din Univers?”.

c. Gândul la lumina strălucitoare

Dacă mintea s-a scufundat şi mai mult, al treilea gând care ne va ridica este asupra luminii strălucitoare. Gândul la lumina puternică ne va trezi mintea.

d. A întrerupe meditaţia

Dacă nici una din modalităţile prezentate nu funcţionează, am încercat pe cât posibil să ne înviorăm şi în continuare suntem somnoroşi, toropiţi, sau în reverie, şi de mult am părăsit obiectul meditaţiei, înseamnă că a venit timpul să întrerupem meditaţia.

În limba tibetană se spune:

Re shik tun drol

Re shik                    = pentru o vreme
Tun                           = practica, statul jos
Drol                          = a întrerupe, a te relaxa
Re shik tun drol    înseamnă a întrerupe pentru o vreme meditaţia.

Cu alte cuvinte a ne ridica de pe perna de meditaţie şi a merge într-un loc mai răcoros în cazul în care este cald, sau a merge într-un loc cu aer curat, pentru a ne mai înviora sau să ne uităm la stele, la cerul liber sau să ne plimbăm. Toate acestea au fost antidoturile sau corecţiile pentru starea Ching Wa.

g-2. Corecţiile stării de agitaţie sau hiperactivitate mentală

Acum vom trece la Gopa – agitaţia mentală. În prima etapă, atunci când mintea este prea trează, este în stres, este ca şi când ar ţine prea strâns obiectul, corecţia este de slăbi strângerea, de a ne relaxa, a ne degaja. A te relaxa, în limba tibetană se spune:

Lupa

Atunci când există Gopa, adică agitaţie sau sunt prea multe gânduri, mintea este ocupată. Această stare se datoreşte dorinţelor excesive. Din nou, vom accentua faptul că dorinţa, pasiunea nu este ceva rău în sine. Trebuie să fim extrem de dornici să ajungem la iluminare. Atunci când vorbim despre dorinţă excesivă, ne referim la dorinţa lumească, care nu-şi înţelege obiectul. A dori mai mult sau mai puţin, poate deveni un obstacol în meditaţie. Pentru că ne dorim atât de multe lucruri, mintea noastră tinde să meargă după acelea după care tânjim, ori va merge într-un mod evident, ori subtil. Cu alte cuvinte, nu suntem fixaţi complet pe obiect, pentru că o parte a minţii va fi ocupată cu altceva. Atunci când vine She shin, sună alarma, clopotul de alarmă ne trezeşte, vom face Lupa, adică ne vom destinde, relaxa.

Dacă în Ching Wa am fost prea scufundaţi sau uşor deprimaţi, în Gopa mintea este prea trează sau pluteşte sau prea voioasă, iar atunci va trebui s-o coborâm.

Buddha ne-a spus că motivul pentru care tatăl lui nu a perceput vacuitatea în mod direct a fost din cauza agitaţiei mentale. Există diverse forme de relaxare.

Vom discuta în continuare de modalităţile de a coborî mintea, de a o detensiona.

1. Meditaţia asupra morţii şi a efemerităţii.

Dacă la început am vorbit despre meditaţia asupra resurselor şi a oportunităţilor, despre meditaţia asupra Lamei şi asupra lui Buddha pentru a ne înălţa mintea, acum vom merge să o coborâm puţin.

Chiwa Mi Takpa

Chiwa                          = moarte
Mi takpa                    = efemeritate
Chiwa mi takpa        înseamnă moartea şi efemeritatea.

Prima meditaţie este asupra morţii, adică asupra apropierii morţii şi asupra faptului că lucrurile din jurul nostru sunt tranzitorii, trecătoare şi dispar.

În situaţia în care, am ajuns să nu mai stăm liniştiţi, şi în care deja nu mai suntem cu obiectul de meditaţie cu care am început, vom trece la Chiwa Mi takpa.

Aceasta este prima opțiune.

2. Meditaţia asupra celor șase forme de suferinţă

A doua opţiune este meditaţia asupra:       

Dunyel Druk

Druk      = șase
Dunyel   = suferinţă

Deci cele șase forme de suferinţă. Suferinţa samsarei.

Vă mai puteţi gândi şi asupra:

Kye ga na chi

 Chi     = moarte
Na      = boală
Ga      = a îmbătrâni
Kye    = a se naşte

Kye ga na chi înseamnă problemele legate de: naştere, bătrâneţe, boală, moarte, şi din nou naştere. Samsara.

Puteţi medita asupra celor trei tipuri de suferinţă, asupra celor şase tipuri de suferinţă. Va trebui să vă reamintiți toate acestea ca să vă puteți reîntoarce la meditaţia voastră originală.
Care sunt cele trei tipuri de suferinţă?

– Suferinţa suferinţei
– Suferinţa schimbării
– Suferinţa atotpătrunzătoare. Ea este însăși natura noastră. Natura noastră este să suferim.

Suferinţa suferinţei este suferinţa crudă: războiul, moartea, boala, foametea.

Suferinţa schimbării înseamnă suferinţa că totul ne scapă din mâini, nu avem nici un control, totul se schimbă permanent, nimic nu stă pe loc, nu putem păstra cu noi nimic, tot ceea ce deţinem într-un final îl pierdem.

Suferinta atotpătrunzătoare este starea noastră existențială, a faptului că dacă ne-am născut va trebui să murim, a faptului că orice lucru care începe trebuie să se și termine. Toată samsara este aşa, ea este patrunsă de aceste lucruri. Totul este în braţele domnului morţii.

Ideea este să ajungem în punctul de a nu mai căuta fericirea în samsara. Deja înţelegem că ea nu ne poate aduce, cu adevărat satisfacţii şi pentru că ne scapă mereu din mâini.

3. Meditaţia pe respiraţie.

Dacă nici meditaţia asupra formelor de suferinţă nu ne-a ajutat, şi suntem în continuare agitaţi, mintea fuge din loc în loc, puteţi trece la meditaţia pe respiraţie. Începeţi să vă concentraţi pe respiraţie. Eliberaţi-vă de orice obiect de gândire, şi observaţi-vă respiraţia. Meditația în acest punct este foarte eficientă.

4. A întrerupe meditaţia

Dacă nimic nu vă poate linişti, întrerupeţi meditaţia.

Niciodată să nu vă ridicaţi de pe perna de meditaţie, când aveţi sentimentul de eşec. Străduiţi-vă să vă ridicaţi când meditaţia este bună, când vă simţiţi bine, şi vă lasă în memorie o impresie bună despre meditaţie, pentru ca să doriţi, să continuaţi meditaţia şi altădată.

Dacă faceţi acest lucru zilnic şi în mod regulat, când vă veţi aşeza pe pernă, este ca şi când aţi continua meditaţia din sesiunea anterioară, ca şi când nu ar fi trecut ore întregi de atunci. Este ca şi când aţi continua de unde v-aţi oprit.

Veţi trăi din ce în ce mai mult în meditaţie. Viaţa petrecută în meditaţie va deveni cu mult mai importantă decât cea din afara meditaţiei.

5. A cincea problemă: A continua de corectat când nu mai este nevoie

Ultima problemă se numeşte:

Du jepa

Du jepa înseamnă a corecta când nu mai este nevoie.

Cine are această problemă deja este foarte avansat.

Dacă aţi fost când moleşiţi, când agitaţi, sau invers şi aţi reuşit să vă corectaţi stările, înseamnă că aţi învăţat să vă echilibraţi meditaţia. Este nevoie de foarte mult timp, pentru a ajunge de a medita cu uşurinţă. Sunt situaţii în care ne-am obişnuit atât de mult să ne corectăm, încât nu ne mai dăm seama că meditaţia nu mai trebuie să fie corectată.

Deci problema este când deja sunteţi într-o meditaţie echilibrată, şi continuaţi să acţionaţi când nu mai trebuie acţionat.

g. A opta corecţie la a cincea problemă – a înceta de a mai corecta.

Du mijepa

Du mijepa înseamnă a nu mai corecta.

Dacă înainte nu am ştiut să conducem, am făcut ceea ce a fost necesar pentru a învăţa, dar acum când ştim să conducem, nu mai trebuie făcut nimic.

Asta nu înseamnă că în meditaţie nu se face nimic!

Încercaţi să  nu confundaţi lucrurile.

Sunt destui, care dacă ar auzi acest lucru „nu se face nimic” ar crede că în meditaţie bună, gândurile vin, sunt lăsate să curgă, şi nu trebuie făcut nimic. Je Tsongkapa spunea: “Mare greşeală! Nu acesta este sensul unei bune meditaţii. Nu veţi ajunge nicăieri.”

Ken Rinpoche, când preda aceste lucruri, arăta cu degetul spre geam. Afară era o grădină cu mulţi copaci, iarbă, flori, şi numeroase veveriţe. Şi el spunea: “Am aici prieteni grozavi de buni, şed în meditaţie, fără să se mişte toată ziua. Stau…ce vine, aia vine…Aceasta nu este meditaţie. Puteţi sta așa şi o mie de ani – şi nimic nu se va întâmpla.”