Category: Cursuri

Cursul 5

Cum funcţionează karma

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Subiectul cursului nostru este capitolul patru al textului Abhidharmakosha, capitol dedicat în întregime karmei.

Acest text începe cu următoarea frază:

Le le jikten natsok kye

Primul Le înseamnă karma. Sensul cuvântului karma este fapte. Când ne referim aici la fapte ne referim la gând, vorbă şi acțiune. Al doilea le, chiar dacă este scris ca şi primul în limba tibetană are cu totul alt sens şi anume din. Traducerea cuvintelor Le le este: din karma.

Întrebarea următoare este: Care este sensul cuvântului lume?

Cuvântul jikten este format din două silabe şi anume jik şi ten
Jik înseamnă a distruge, iar
Ten înseamnă bază.

Care este legătura dintre lume, bază şi a distruge?

Dacă țineți minte, primul capitol din Abhidharmakosha se referă la cine sunt cei care suferă, unde suferă şi cum suferă, iar capitolul patru se ocupă în întregime de lumea suferinței. Lumea suferinței este o lume care merge spre distrugere, o lume care se ridică şi apoi se ruinează, şi din nou se ridică şi din nou se ruinează. Cu alte cuvinte lumea fenomenelor este tranzitorie. Cuvântul lume în limba tibetană exprimă această însușire a ei, în care totul este trecător.

Cuvântul natsok este format din două silabe, na şi tsok şi înseamnă varietate sau diversitate.
Kye înseamnă creat sau născut.

Fraza este tradusă Diversitatea lumilor se naște din karma, cu sensul de lumi suferinde. Deci putem spune că toată lumea în care trăim şi tot ceea ce este în ea vine din karma.

Când ne referim aici la lumea noastră, nu ne referim numai la lumea pe care o experimentăm ci la toate formele de existență, descrise de Buddha, pe care în mod normal nu le percepem.

Capitolele unu, doi şi trei ne descriu diverse forme de existență: cele din infern, spiritele flămânde, zeii şi semizeii. Ele ne descriu și lumile de pe miliarde de planete, iar capitolul patru începe cu fraza : „Toate aceste lumi de existență, fără excepție, vin din karma”.

Maestrul Vasubandhu a ales să înceapă acest capitol din mai multe motive, unul dintre ele fiind de a dezbate și alte concepții asupra lumii care existau la vremea respectivă în India, concepții care făceau parte din hinduism. Deoarece textul a fost transmis de entități iluminate, bineînțeles că el nu a fost destinat numai publicului indian.

Maestrul Vasubandhu a fost un iluminat, el putea să vadă pe fiecare dintre noi, de aceea scopul acestei fraze este să răspundă necesităților noastre, necesităților fiecărui elev dharma din orice moment.

Fiecare dintre noi am crescut în diverse idei, pe care le-am adoptat. În mare măsură am asimilat diverse idei şi opinii în legătura cu creația lumii.

În cultura noastră, Biblia ocupă un loc important. Ea ne explică cum s-a format lumea. Vom vedea mai târziu cum maestrul Vasubandhu aduce argumente solide contra acestei teorii, purtând dispute cu cele trei concepții asupra lumii care erau răspândite pe vremea lui, dar pe care le avem și noi astăzi.

 

Cele trei concepții asupra lumii

 

1. Prima concepție

Gyu Takpa

Gyu înseamnă cauză.
Takpa înseamnă invariabil.

În limba tibetană când dorim să negăm ceva adăugăm cuvântul mi.   Takpa înseamnă constant, permanent, care nu se schimbă.  Deci Mitakpa înseamnă variabil, temporar.

Gyu Takpa împreună înseamnă cauza originală, cauza invariabilă.

Această concepție asupra lumii este asemănătoare concepției științifice de astăzi. Se știe că astrofizicienii au dezvoltat teoria Big Bang, care susține că a existat o explozie primordială, ea fiind cauza formării lumii noastre.

Când un budist aude acest lucru, va întreba imediat ce a determinat această explozie.

Deoarece din punctul lor de vedere acest lucru nu se poate întâmpla. Este imposibil ca ceva invariabil să creeze totul și să nu fie cauzată de nimic. Această teorie a Big Bang-lui a început să fie modificată cu timpul, spunându-se că de fapt au existat o serie infinită de explozii.

 

2. A doua concepție:

Tsowo

Cuvântul Tsowo înseamnă primar. Sensul acestui cuvânt este de energie primordială, sau o forță primordială care a creat lumea.

 

3. A treia concepție:

Wangchuk

Acest cuvânt înseamnă Dumnezeu, Creator, Entitate creatoare.

Cuvântul Wangchuk este traducerea în limba tibetană a numelui Ishvara sau Indra.

În vechea Indie, Indra sau Ishvara era considerat ca fiind zeul suprem sau Dumnezeu.

Acestea sunt cele trei concepții asupra lumii sau cauzele care au determinat apariția lumii, concepții cu care maestrul Vasubandhu se află în dispută.

—————-

Cele trei concepții se pot împărți în două categorii:

1. Prima şi a doua concepție, gyutakpa şi tsowo, fac parte din categoria care consideră că apariția lumii se datorează unei cauze invariabile.

2. A treia concepție, wangchuk consideră că formarea lumii se datorează unui creator, o ființă care se schimbă, care reacționează la ceea ce se întâmplă și care se schimbă odată cu timpul.

Deci creatorul apare în a treia concepție, cauzele primelor două concepții sunt legate mai mult de energii.

Care sunt argumentele contra primelor două concepții asupra lumii?

Dacă vom considera prima categorie ce atribuie formării lumii o cauză fixă, invariabilă, vom putea spune logic că dacă lumea ar putea fi creată într-o clipă dintr-o energie primordială, atunci nu vor putea exista schimbări în timp. Totul este creat într-un moment.

După cum știm, în viața noastră lucrurile se schimbă în permanență, ele se desfășoară într-un proces continuu, există cauze, există rezultate. Dacă atribuim lucrurilor o cauză care este invariabilă, fixă, atunci tot sensul timpului va dispărea. Sensul unui proces treptat sau a etapelor progresive, dispare. De aceea nu este logic sa spunem că formarea lumii se datorează unei cauze fixe, acest lucru nu corespunde experiențelor noastre de viață.

Dacă observăm lumea în care trăim, din experiențele şi impresiile noastre știm deja că există în permanență fluctuații în lume – sunt urcușuri și coborâșuri, progres și declin, lucrurile se nasc şi apoi mor, există lucruri care determină alte lucruri. Întrebarea este: De ce toate acestea se întâmplă? De ce trebuie să îmbătrânim, de ex.? De ce vorbim despre vârstă şi de ce există în această lume îmbătrânirea şi moartea?

Cauza acestor lucruri este energia cu care ne-am început această viață, energie care este perisabilă și care se epuizează în timp. În viața noastră energiile sunt în permanentă schimbare și ele se exprimă, de exemplu, prin faptul că noi îmbătrânim.

Un lucru stabil, invariabil, care nu fluctuează, nu poate fi cauza unui lucru variabil. Dacă eu însumi sunt un fenomen care se schimbă permanent de-a lungul vremii, cauza datorită căruia sunt ceea ce sunt în această clipă se află în ceea ce am fost în clipa anterioară, iar cauza a ceea ce am fost în clipa anterioară se afla in clipa anterioară acesteia. Deci cauza însăși se schimbă, și [totodată] rezultatul se schimbă.

Putem spune și altfel: rezultatul are o natură variabilă deoarece cauza care o determină este variabilă, și mai mult, rezultatul va fi întotdeauna similar cauzei. Din experiența vieții noastre putem înțelege că explicația cum că ar exista o cauză invariabilă care determină o lume schimbătoare nu este logică, nu este posibilă.

Khen Rinpoche spunea că după ce am ascultat toate acestea, va trebui sa reflectăm, să medităm, să vedem în ce fel se petrec lucrurile în lumea noastră, și dacă este posibil cumva ca ceva imuabil [fix] în timp și spațiu să creeze o lume în care nu există nici o stabilitate, o lume în permanentă schimbare în timp și în spațiu.

În budism, se folosește foarte mult cuvântul dripa care înseamnă obscur. Dripa este ceva care obstrucționează înțelegerea noastră spirituală sau este un obstacol pe calea înțelegerii noastre.

Conform budismului, mintea noastră este plină de obscurități, este lipsită de claritate datorită întregului sistem de credințe pe care le-am asimilat în copilărie de la părinții noștri, de la societatea în care trăim, din mediul înconjurător; mulți dintre noi am preluat ideile care ne spun de unde provine lumea noastră, idei pe care le-am împărțit mai înainte în două categorii. Chiar și aceia dintre noi care nu sunt religioși, avem deseori în subconștient credința într-o putere supremă, credința în ceva exterior nouă care are grijă de noi.

Maestrul Vasubandhu deschide capitolul cu fraza : „Diversitatea lumilor vine din karma”. El dorește să renunțăm la prejudecățile noastre care s-au înrădăcinat în mintea noastră. De ce?

Pentru că atâta timp cât vom mai avea şi cea mai mică fărâmă de credință, că există ceva exterior nouă care a creat această lume, nu ne vom putea elibera din suferință. Nu vom avea nicio șansă de eliberare.

Unica cale de eliberare din suferință este dacă vom înțelege în modul cel mai profund și absolut faptul că această lume în care trăim, cu toate fenomenele ce se petrec, şi toate celelalte lumi care există dar pe care nu le putem percepe, toate provin din karma noastră. Un alt cuvânt pentru karma este acțiuni, adică toate aceste lumi provin din acțiunile noastre. Mai târziu vom specifica faptul că acțiunile provin în special din gândurile noastre.

Motivul pentru care maestrul Vasubandhu a ales să înceapă primul capitol cu această frază este ca să ne zdruncine puțin, să ne observăm modul în care credem, de unde credem că provine lumea noastră.

El ne spune că: cele două concepții care ne spun că lumea a fost creată ori de către o ființă supremă ori de către o energie primordială, invariabilă (acestea fiind îmbrățișate și de religie şi de știință), îl vor împiedica pe cel care crede în ele să se elibereze din suferință. De aceea este foarte important să înțelegem cum a fost creată această lume din karma noastră.

Această concepție asupra lumii ne spune:

Absolut tot ce apare în această clipă în viața mea, provine din ceea ce am făcut, spus sau gândit în trecut. Și dacă acest fapt este corect, atunci orice lucru care va exista în viitorul meu, în lumea mea viitoare, va proveni din ceea ce gândesc, spun și fac acum.

Cu alte cuvinte : eu însumi, prin faptele mele, mi-am creat în trecut lumea așa cum este ea acum. Este exact ceea ce am făcut deja în trecut. Acum nu mai am ce face.

Dacă această lege este corectă, atunci tot ceea ce fac, spun și gândesc acum, îmi va crea lumea viitoare. De aceea am puterea de a-mi crea o lume lipsită de suferință, pentru că totul depinde numai de mine.

Nu există nici cel mai mărunt lucru în lumea mea care să depindă de ceva exterior mie, [care] să depindă de vreo ființă sau de o energie din afara mea.

Tot ceea ce a făcut maestrul Vasubandhu, tot ceea ce a făcut Buddha, și orice alt maestru este de a aduce oamenii la iluminare. Maestrul Vasubandhu ne vorbește de lucruri ieșite din comun pentru a ne ajuta să ajungem la iluminare, iar ca să ajungem acolo va trebui să ne uităm la toate prejudecățile întipărite în mintea noastră, conștientă sau subconștientă, pentru a renunța la ele. Să ajungem la înțelegerea faptului că noi ne-am creat această lume și de aceea avem puterea să ne creăm lumea noastră viitoare.

Concluzia ce rezultă din prezentarea celor trei concepții este că în general suntem înclinați să acceptăm ori viziunea științifică (cu toate că tot timpul ea este îmbunătățită), ori a treia concepție care susține existența unei ființe dumnezeiești care a creat lumea.

 

Definiția Karmei

Sempa  

Sem înseamnă minte.
Sempa înseamnă mișcarea minții. Ce înseamnă mișcarea minții? Înseamnă gândul.

Următoarea frază în limba tibetană definește noțiunea karmei:

De ni sempa dang de je

Karma este mișcarea minții (sau gând) şi consecințele ei.

Tot ceea ce spunem și facem este determinat în primul rând de gând. Deci karma este mișcarea minții sau gândul şi tot ce pune acesta în mișcare în fapte şi vorbe.

Această definiție spune că în clipa în care aveți un gând, acumulați karma imediat. Deci cu alte cuvinte gândul în sine este karma, iar acest lucru este forța concepției budiste asupra lumii.

Nu este suficient numai să facem faptele potrivite și să spunem ceea ce este corect, ci și mai important este să gândim la lucrurile corecte.

Chiar și atunci când gândim în sinea noastră, singuri în cameră, când nimeni nu ne vede și aude, noi înșine ne auzim, înregistrăm și acumulăm karmă.

Dacă această karmă va determina apoi vorbe și fapte, ea va duce la finalizarea acțiunii. Chiar și dacă ea nu va conduce la vorbe și fapte, faptul că am avut gânduri negative, sau am criticat numai în gând pe cineva, am acumulat karma.

De aceea budismul este radical, merge în profunzime. El ne spune că dacă dorim să ieșim din suferință va trebui să ne cunoaștem gândurile, să le curmăm pe cele care ne provoacă suferință și să începem să cultivăm gânduri de compasiune, de iubire și de ajutorare.

Este foarte important să înțelegem, că orice mișcare a minții, cât de minoră ar fi ea și urmările ei, este karma.

Am vorbit până acum despre faptul:

1. Că fiecare faptă începe cu gândul, și prin urmare cea mai importantă karmă se înfăptuiește în gândire.

2. Majoritatea timpului ni-l petrecem mai mult gândind decât acționând. Chiar dacă nu spunem sau facem ceva, gândurile fug în permanență în mintea noastră. În democrația iluminării gândurile dețin majoritatea, de aceea sunt atât de importante.

Unul dintre aspectele karmei este acela că, chiar și atunci când nu avem gânduri foarte rele, cum ar fi a omorî sau a jefui, în permanență avem multe alte gânduri de supărare, de lipsa de răbdare, de critică și așa mai departe.

Curentul gândurilor este imens și îl putem compara cu radiația radioactivă de mică intensitate. Cu toate că radiația este mică, ea se acumulează în timp și ne va omorî. Motivul pentru care ne omoară este faptul că fiecare gând de acest fel plantează câte o sămânță karmică, iar rezultatul unui gând impur va fi un alt gând care nu va fi bun.

Întrebarea este de unde provine o minte care se plânge, este nemulțumită, care critică mereu și este plină de suferință? De unde provine o minte nefericită?

Dacă suntem de acord cu premisa că lumea provine din karma, o astfel de minte provine numai din gânduri impure. Și majoritatea lor sunt de acest fel și de intensitate mică. Ele chiar dacă nu sunt neapărat dăunătoare sau negative, ele se acumulează. De aceea se pune atât de mult accent pe ele.

Vom trece acum să vorbim despre două tipuri de karmă: Karma care pune în mișcare (care motivează) și ceea ce este mișcată de ea (karma motivată).

În limba tibetană cele două tipuri de karma se numesc:

1. Yi kyi le
2. Sempe jepa

Primul tip:

Yi kyi le

Yi     înseamnă minte. Un alt cuvânt pentru minte.
Kyi  înseamnă al
Le    — karma.

Traducerea  Yi kyi le  este karma minții sau karma care este în gând sau acele lucruri pe care ne gândim să le facem sau ceea ce pune în mișcare (ce motivează).

Al doilea tip:

Sempe jepa

Sem înseamnă minte
Jepa înseamnă ceea ce mintea a pus în mișcare.
Traducerea lui Sempe jepa este ceea ce este mișcat de gând.

Acestea sunt cele două tipuri de karma: karma ce mișcă/activează/motivează și, respectiv, karma mișcată/activată/motivată.

Atunci când spunem karma ce mișcă ne referim la gândurile pe care le avem şi care conduc într-un final la vorbe şi fapte. Vorbele şi faptele reprezintă karma mișcată. Ceea ce ne mișcă (ne face) să spunem sau să facem ceva este gândul.

În budism se spune că întotdeauna am trăit în ignoranță şi în neînțelegerea realității. Acest proces nu are un început. Nu se poate spune că există un loc de început.

Dacă am spune că există un asemenea loc am cădea imediat în una dintre cele trei concepții pe care le-am prezentat înainte.

Budismul ne spune că nici una dintre ele nu este logică și nu este posibilă din punct de vedere al înțelegerii realității.

Şi dacă nu a existat nici un început, asta înseamnă că fiecare moment în care mintea noastră este lipsită de înțelegerea realității provine din momentul precedent în care mintea noastră a fost plină de neînțelegeri, şi la rândul lui acest moment provine din momentul precedent lui, şi tot așa la infinit. Acest proces niciodată nu a început.

Și cu toate acestea, budismul spune că acest proces poate lua sfârșit. Întrebarea este cât timp poate lua până să ajungem la sfârșit?

Dacă nu vom face nimic, sau vom merge încet, plini de îndoieli şi cu inima pe jumătate, procesul poate dura o veșnicie.

 

Cele trei tipuri de karmă: a gândirii, a vorbirii şi a faptei

Există încă o clasificare a karmei, şi anume: karma gândirii, a vorbirii şi a faptei.

Care sunt de fapt implicațiile lor? Dacă vrem cu adevărat să ajungem la iluminare va trebui să acționăm pe trei fronturi:

1. 1. Asupra gândurilor – să fim atenți la ce ne trece prin cap. Bineînțeles că acest lucru este ușor de spus dar mai greu de făcut.
   2. Să fim atenți la ce ne iese pe gură.
   3. Să fim atenți la ceea ce facem, cum ne comportăm cu ceilalți.

Există două aspecte atunci când ne referim la a fi atenți cum ne comportăm, la ceea ce spunem și la ceea ce gândim, și anume:

1. 1. Ce ne aduce în viața noastră, în lumea noastră din punct de vedere karmic.
   2. Cum ne putem mobiliza gândirea, vorbirea și acțiunile noastre pentru a ajunge la iluminare.

Dacă dorim să ajungem la iluminare, va trebui să acumulăm cele mai puternice karme, karmă pozitivă, atât în corp cât și în vorbă și în gând. Fără a renunța la nici una dintre ele.

Pentru a începe să pășim pe drumul iluminării va trebui să învățăm cum putem acumula acea karmă pozitivă, curată. Bineînțeles că atunci când ne referim la comportamentul nostru şi la modul de a vorbi, ne referim la preceptele morale.

Va trebui să acumulăm nu numai cauze care să ne elimine suferința ci și cauzele care să ne conducă la iluminare. Toate aceste cauze sunt cauze karmice şi ele se află în ceea ce spunem, facem și gândim în momentul de față.

De exemplu, dacă doresc să ajung la iluminare, atunci voi face lucruri care să mă conducă acolo sau voi spune ceea ce trebuie şi voi gândi la acele lucruri care să mă aducă la iluminare.
Întrebarea este: ce mă poate apropia de energia iluminării și ce mă îndepărtează de energia zilnică, de ignoranță?

• • de exemplu, îmi voi face un altar, unde voi depune ofrandă. Cui dăruiesc ofranda? O dăruiesc lui Buddha, Dharma şi Sangha. Toate aceste obiecte reprezintă pentru mine înțelepciunea supremă, compasiunea infinită, iubirea necondiționată. Atunci când dăruiesc celor trei ofranda mea, nu fac decât să-mi reamintesc mereu încotro mă îndrept și ceea ce doresc. Cu toate că ele sunt numai simboluri exterioare, mă ajută să revin la acele gânduri şi vorbe care plantează semințele de a ajunge la iluminare. În acest mod ne exprimăm prin comportament.
  • un alt mod de comportament este prosternarea – atunci când ne prosternăm la simbolurile compasiunii, iubirii și înțelepciunii, vom acumula cu ajutorul corpului karma care mă va conduce la iluminare. Acesta este și motivul pentru care începem fiecare lecție cu trei prosternări. Bineînțeles că cel care nu este gata să fac acest lucru, nu este obligat să-l facă. Trebuie să înțelegem că orice ritual religios este doar o unealtă exterioară prin care corpul acumulează karma care ne face să înaintăm în direcția dorită.
  • atunci când rostim rugăciunile la începutul fiecărei lecții, scopul este de a acumula karma legată de vorbire. Rugăciunea ne ajută să ne direcționăm energia, gândul, atenția spre iluminare.
  • bineînțeles când facem meditație sau reflectăm asupra compasiunii, cu siguranță [acest fapt] ne consolidează karma gândului care duce spre iluminare.

 

Karma comunicării şi a necomunicării

Vom face o altă clasificare a karmei, dar de această dată ne vom referi numai la karma vorbei şi a faptei, pe care le vom împărții în două categorii.

 

1. Prima categorie este karma comunicării

Nampar rikje

Ce înseamnă karma comunicării?

De exemplu, vedem pe cineva care stă în genunchi și cu palmele lipite de rugăciune și murmurând ceva.

Concluzia pe care o tragem este că acesta se roagă. Deci poziția corpului și a vorbirii lui ne comunică o anume stare. Deci karma comunicării înseamnă tragerea unor concluzii referitor la intenția celui care face ceva după poziția corpului și a vorbirii lui.

 

2. A doua categorie este karma necomunicării.

Nampar rikje ma-yinpa

Ma yinpa înseamnă nu. Deci karma care nu comunică / necomunicării.

Ce înseamnă această karmă? Această noțiune este specifică primei şcoli budiste, Abhidharma-kosha, noțiune care nu este acceptată de nici una dintre celelalte scoli.

Karma comunicării este ceva ce se află în faptele sau în vorbele unei persoane, sursa ei este în aceste lucruri dar nu și esența ei.

Acest lucru se aseamănă puțin cu ceea ce denumim noi aură. În urma unei fapte săvârșite de om, în jurul lui se formează un fel de aură care îl înconjoară. Este ca și când toată vecinătatea lui este îmbibată de această aură. Acest lucru este comparat cu sămânța de susan îmbibată de uleiul ei.

Ce vrea să însemne?

De exemplu, cineva își ia anumite jurăminte, aceasta fiind karma comunicării: omul îngenun-chează și jură. Deci există poziția corpului și a vorbirii. În urma acestui fapt, școala Abhidharma kosha spune că se formează o aură în jurul lui şi că această aură va rămâne cu el atâta timp cât își păstrează jurămintele, atâta timp cât este sub influența lor.

În momentul în care acesta va renunța la jurăminte – aura va dispărea. Aura nu este materie și nu se poate vedea.

În textul de care ne ocupăm nu se vorbește despre aură ci de karma necomunicării. Dar ca să înțelegem mai bine ne vom folosi în continuare de această noțiune.

În continuare textul prezintă cele cinci calități ale aurei.

Dacă ne vom referi din nou la exemplul în care o persoană se obligă în fața lamei să respecte cele zece percepte de eliberare sau primește jurămintele de călugăr, sau jurămintele unui Bodhisattva sau jurămintele tantrice, școala Abhidharma susține că datorită obligațiilor pe care această persoană și le ia, se va forma în jurul ei o aură. Iar această aură are cinci calități.

1. Prima calitate: aura rămâne chiar și atunci când mintea este distrasă

Sem Yengpa

Sem           — minte, conștiință
Yengpa    — distras

Prima calitate spune chiar dacă mintea celui care și-a luat jurămintele este distrasă, se gândește la altceva decât la jurămintele luate, aura nu dispare ci rămâne cu el. Cu alte cuvinte atâta timp cât persoana este sub influența acestui act de luare a jurămintelor, aura rămâne.

2. A doua calitate

Sem mepa

Sem      — minte
Mepa   — nu este

Traducerea este chiar și când mintea nu este. Ce înseamnă asta?

În procesul meditativ se poate ajunge la stări meditative profunde, în care se poate spune că mintea aproape că nu mai există, sau că aproape nu mai există nici un gând.

Deci chiar dacă cel care este sub influența jurămintelor și care se află în aceste stadii meditative avansate, cum ar fi de exemplu percepția vacuității în mod direct sau starea meditativă a lui Buddha în care nu mai există vreo mișcare a minții, aura se păstrează.

Deci a doua calitate am putea-o rezuma astfel : aura rămâne chiar și în situația când aproape că nu mai există vreo mișcare a minții, sau aproape că nu mai există nici un gând.

3. A treia proprietate a aurei este că ea are o componentă etică, morală

Ge dang mi ge

Ge        — binefacere
Dang   înseamnă și
Mi ge   — ceea ce nu este binefacere

Adică aura poate fi pozitivă sau negativă din punct de vedere moral.

• • un exemplu pozitiv este cel pe care l-am dat înainte, a omului care primește jurămintele, sau se angajează să-și trăiască viața după o conduită morală înaltă.
  • un exemplu negativ este atunci când omul învață să fie măcelar, preocuparea lui fiind să ia viața.
  • un alt exemplu negativ, care are o componentă morală negativă, este omul care decide să fie în armată, omul care se angajează într-o meserie legată de luarea vieții.

Atunci când persoana renunță la preocupările negative, sau la jurămintele pe care le-a luat, aura va dispărea. Putem spune că aura rămâne în jurul lui atâta timp cât este sub efectul deciziei pe care a luat-o.

4. A patra calitate a aurei este că ea continuă precum un curent de apă.

Jedrel

Jedrel înseamnă urmează persoana.

Sensul aici este că aura este o continuitate, ea continuă precum curentul de apă în timp și spațiu. Prin faptul că omul și-a luat jurămintele, se creează acea aură care va rămâne și va continua cu el. Ea va exista în permanență în jurul lui până în momentul în care acesta va renunța la ele. Această aură nu va trece în viețile următoare.

5. A cincea calitate este aceea că ea are aspect fizic

Jungwa che nam gyur jepa

Jungwa     — elemente
Che nam   — mari
Gyur jepa — determinat

Adică ea este determinată de elementele mari.
În budism, se vorbește de patru elemente, și anume: pământ, apă, foc și aer.

1. 1. Elementul pământ este aspectul solid, al greutății.
   2. Elementul apă este aspectul umed, lichid, a curgerii dintr-un loc în altul. Ceva care ține lucrurile unite, care le unește să nu se destrame.
   3. Elementul foc este aspectul căldurii, al energiei.
   4. Elementul aer este aspectul mișcării energiei.

Ca o paranteză, în medicina tibetană, se pune mult accent pe menținerea echilibrului dintre aceste elemente. Medicii explică boala ca fiind un dezechilibru dintre elemente, pe când o stare de sănătate bună înseamnă un echilibru perfect al elementelor, echilibru la care se ajunge cu greu şi care este foarte rar.

De exemplu, în medicina tibetană plămânii au rolul de răcire a corpului, stomacul și intestinele încălzesc corpul. Atunci când există un dezechilibru între aer și foc, adică atunci când este prea mult aer facem pneumonie, sau dacă este prea mult foc vom avea afecțiuni gastrointestinale.

Să ne întoarcem la aură. Textul spune că aura are aspect fizic deoarece este formată din cele patru elemente pe care le-am denumit. Ea are un aspect fizic subtil, de aceea nu o putem vedea, sau să o atingem.

La sfârșitul acestei expuneri Maestrul Vasubandhu scrie: “Așa spun ei”.  Această afirmație ne indică faptul că școlile mai înalte nu acceptă această noțiune a karmei necomunicării. Și deoarece toate școlile budiste sunt atribuite lui Buddha, de dragul perfecțiunii, maestrul a ales să menționeze „Aşa spun ei.”.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Cursul 5

Cum funcţionează karma

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1

 

 

Această lecție este o lecție introductivă care cuprinde foarte multe detalii și vă va da o idee despre ce cuprinde acest curs. Cursul face parte din tradiția scolastică a cursurilor ACI. Unul dintre scopurile acestora este să vă ofere cunoștințele necesare pentru a putea să le transmiteți mai departe. În afară de idei filozofice, acest curs mai cuprinde și puțină istorie, bibliografie, cunoștințe generale.

 

Lucrarea de bază și autorul ei

Prima frază care apare în textul despre care vom vorbi este:

chu ngunpa dzu

Chu         înseamnă dharma.
Ngunpa înseamnă până la sau până aici.
Dzu         înseamnă tezaur.

Deci traducerea chu ngunpa dzu  este  tezaurul lucrurilor ce conduc până la dharma. Aceasta este interpretarea literală, dar nu exprimă adevăratul sens al frazei.
În limba sanscrită se spune :

Abhidharmakosha

अभिधर्मकोशकारिका

Abhidharmakośakārikā

Abhi         înseamnă până aici.
Dharma  ― tot ceea ce există
Kosha      ― tezaur

Ce înseamnă a deține (dhr)? A deține propria identitate. Adică orice lucru care deține o identitate înseamnă Dharma. Un alt sens al Dharmei este că ne ajută să nu cădem într-o existență inferioară, o existență de suferință, şi în același timp ne sprijină să ajungem în locurile superioare.

Care este cel mai înalt loc? Iluminarea. Țin să subliniez că acest studiu face parte din școala Hinayana, de aceea locul suprem în Hinayana este considerat ca fiind Nirvana.

Abhidharmakosha ne ajută să nu cădem in tărâmurile inferioare și să ne aducă la Nirvana.

Abhidharma înseamnă până la Nirvana, sau mai poate fi interpretat ca lucrul ce aduce Nirvana la noi. Care este acel lucru care ne va duce la Nirvana sau va aduce Nirvana la noi ?  Este înțelepciunea, cunoașterea vacuității. În școala Abhidharma, una dintre cele mai vechi scoli budiste, nu se vorbește de vacuitate, ci de lipsa de sine.

Scopul acestui text este să ne dea înțelepciune pentru a ajunge la Nirvana.

Kosha înseamnă tezaur sau trezorerie.

În mănăstiri se obișnuiește ca în loc de chu ngunpa dzu sau abhidharmakosha, să se spună simplu dzu.

Acest text face parte din calea Hinayana, calea practicanților cu scopul îngust.

Trebuie înţeles că înțelepciunea acestei căi nu este deloc îngustă ci scopul practicantului este îngust. Scopul îngust sau larg, ține de persoană şi nu de învățăturile acestei căi.

Câteodată Hinayana este folosită ca sinonim pentru Theravada. Theravada este învățătura budistă ce este larg răspândită în sud-estul Asiei, în ţări cum ar fi Burma (Myanmar), Thailanda, Sri Lanka, Ceylon.

Calea Mahayana pune mult accent pe învățăturile Hinayana, cu alte cuvinte atunci când se învață Mahayana, Hinayana nu este dată la o parte. Dimpotrivă, Mahayana se sprijină foarte mult pe Hinayana.

Hinayana este foarte importantă în dezvoltarea noastră ca budiști, de aceea se dedică timp învățăturilor Abhidharmakosha.

Cine a scris Abhidharmakosha?

Scriitorul se numește:

Maestrul Vasubandhu
sau
Lopun Yiknyen

Lopun Yiknyen

Cele trei coșuri

În țările asiatice cum ar fi Thailanda, Bhurma, Sri Lanka şi altele, învățăturile budiste sunt adunate în trei cărți principale:

1. 1. Abhidharma
      este învățătura principală a școlii Theravada.
   2. Vinaya
      sunt studii legate de jurămintele budiste. Toate jurămintele budiste, ale călugărilor, vin din Hinayana. Hinayana este scopul îngust. Țin să subliniez că acest scop îngust ține de scopul practicantului. Înțelepciunea acestei căi nu este de loc îngustă, pe ea bazându-se şi linia Mahayana din budismul tibetan.
   3. Sutra
      Toate ideile care sunt prezentate în Abhidharma vin de fapt din sutre. Sutra înseamnă învățătura predată de însuși Buddha. Buddha a predat aproape 50 de ani, în diferite locuri din India. Datorită publicului divers, Buddha a trebuit să predea în moduri diferite, în funcție de capacitățile de înțelegere ale acestuia. De aceea învățăturile lui sunt răspândite în numeroase sutre. Abhidharmakosha a strâns aceste învățături care au fost predate în mod direct de Buddha și le-a ordonat într-o singură carte.

Programul de studii, care se predă în mănăstirea Sera May, cuprinde cinci sau șase cărți budiste principale, Abhidharmakosha fiind una dintre ele. Toate cursurile ACI se bazează pe cele șase cărți, acest curs fiind primul care vine din Abhidharmakosha.

 

Şcolile budiste din vechea Indie

Abhidharmakosha face parte din școala Vaibhashika. Câteodată ea este denumită școala Detailiștilor sau Marea Expunere sau Expunerea Detailată. Vom vedea mai târziu de ce i se spune detailată.

Când ne referim la școlile budiste, nu ne referim la cele din budismul tibetan ci la școlile timpurii din vechea Indie. Deci:

1. 1. Vaibhashika
   2. Sautrantika
   3.  Citta matra sau Mind Only School
   4.  Madhyamika – înseamnă Calea de Mijloc.

Primele două şcoli sunt Hinayana şi ultimele două fac parte din Mahayana.

Acest curs se concentrează pe prima școală, Vaibhashika. În ultimele lecții vom intra puțin şi în școala Citta Matra.

Marele maestru Changkya Rolpey Dorje, a descris pe larg aceste patru mari școli. Pabonka Rinpoche este considerat ca fiind reîncarnarea lui Changkya.

Ceea ce este important de subliniat este faptul că primele trei scoli şi jumătate din școala a patra sunt considerate ca fiind corecte dar nu în totalitate.

Marii maeștri spun că dacă dorim să ajungem la iluminarea completă va trebui să înțelegem foarte bine cealaltă jumătate a școlii Madhyamika, școala budistă cea mai înaltă: Prasangika Madhyamika, a Căii de mijloc.

Şi cu toate acestea, toate așa zisele şcoli de jos/inferioare sunt foarte importante în dezvoltarea educației noastre budiste, pentru că ele ne ajută să ne dezvoltăm înțelegerea de a ajunge la iluminare şi de aceea vom acorda timpul necesar acestor studii.

Este foarte important să nu desconsiderăm Hinayana, pentru că ea a fost predată de Buddha și scopul ei este de a ne conduce spre iluminare. Și în plus, printre jurămintele Bodhisattva există jurământul de a nu desconsidera sau minimaliza Hinayana. Deci cei care şi-au luat jurămintele unui Bodhisattva, trebuie să fie foarte atenți să nu-l încalce.

 

Comentariul de care ne vom folosi

Abhidharmakosha este o carte concisă, deoarece a fost scrisă de către persoane cu capacități mentale ieșite din comun, iar conținutul ei este expus sub forma unui cuprins foarte detailat. De aceea, ea este şi foarte greu de înțeles. Este ca și când am citi cuprinsul unei cărți și numai din cuprinsul ei, să înțelegem întregul sens. De aceea este nevoie de comentatori, de maeștri care să ne explice semnificațiile lucrurilor prezentate.

Comentariul de care ne vom folosi se numește:

Tarlam selje

Dzutik

Dzu înseamnă tezaur.
Dzu este traducerea cuvântului kosha.
Tik  înseamnă colecție.

Atunci când ne referim la numele comentariului, de multe ori se omit aceste două cuvinte şi în locul lor se spune:

Tarlam selje

Tar     vine din cuvântul Tarpa ceea ce înseamnă libertate.
Lam   ― drum, cale.
Tarlam înseamnă calea spre libertate
Sel înseamnă a clarifica
Je înseamnă a face,
Selje   ― înseamnă a face clar sau a ilumina.

Traducerea acestui nume fiind „Iluminarea căii spre libertate”.

Acest comentariu a fost scris de către Primul Dalai Lama, sau

Gyelwa Gendun Drup

El a trăit între anii 1391 – 1474.
Gyelwa înseamnă învingător sau rege.

Atunci când ne referim la un mare maestru budist, adăugăm numelui său un titlu de onoare. În acest caz a fost adăugat titlul de Gyelwa.

Ce anume a învins? A învins samsara, şi-a învins ignoranța. Primul Dalai Lama a fost elevul lui Je Tsongkapa. Je Tsongkapa a mai avut şi alți doi discipoli străluciți şi anume Khedrub Je şi Gyaltsab Je.

 

Două tipuri de înțelepciuni/cunoașteri

Abhidharma conține înțelepciunea sau știința a cărui scop este de a ne duce la iluminare.

1. Primul tip de înțelepciune este:

Sherab

Ceea ce înseamnă înțelepciunea înaltă.

La ce se referă? În cariera spirituală a fiecărui om există cinci etape principale:

– Calea acumulării
– Calea pregătirii
– Calea percepției directe
– Calea practicii, a meditației
– Calea în care nu mai este nimic de învațat, adică iluminarea.

Calea percepției directe, ce se numește Tong Lam, este etapa în care se percepe în mod direct vacuitatea. Înțelepciunea care se dobândește în această etapă este denumită înțelepciunea înaltă. Până la această fază, înțelepciunea nu se poate spune că este înaltă.

Cuvântul Sherab se referă la înțelepciunea înaltă dobândită în procesul de percepție directă a vacuității. De fapt expresia care se folosește este Sherab drime.

Sherab drime

 Ceea ce înseamnă înțelepciunea pură.

 

2. Al doilea tip de înțelepciune este:

Jedrang

(Acest cuvânt se citește Jendrang. Litera “n” deși nu este scrisă, ea se aude).

Sensul cuvântului este înțelepciunea care ne însoțește sau [înțelepciunea] însoțitoare.

Această înțelepciune este cea pe care o dobândim cu timpul, sau se mai poate spune știința acumulată ca rezultat al procesului învățării, lecturii, audierii şi al meditației.

Cu alte cuvinte, sensul cuvântului Jedrang este tot procesul de dezvoltare spirituală, de învățare şi dezvoltare a concepției asupra lumii până la momentul perceperii vacuității.

Aceste două tipuri de înțelepciuni sunt prezentate pe scurt în următoarea frază în limba tibetană:

chu ngun sherab drime jedrang che

Ceea ce înseamnă adevărata cunoaștere este înțelepciunea pură și ceea ce o însoțește.

 

Înţelepciunea Abhidharmei

Cartea în sine nu este Abhidharma, chiar dacă ea se numește Abhidharma. Ea nu este înțelepciunea, este o carte care ne dezvoltă înțelepciunea. Același lucru este valabil și pentru toate scrierile budiste.

Ele nu sunt de fapt Dharma; ele sunt doar o reprezentare nominală a dharmei, dar numai datorită lor ne putem dezvolta înțelepciunea.

Se spune că ne aflăm într-o prezentă stare de ignoranță şi că dorim să ajungem la înțelepciune. Învățăturile budiste, în schimb ne atrag atenția că ignoranța şi înțelepciunea nu pot coexista în mintea noastră.

Mintea nu poate ține mai mult de un obiect într-un moment dat. Ea poate să schimbe foarte repede obiectul, dar în fiecare clipă dată, ea poate să fie cu un singur obiect.

De aceea mintea noastră nu poate să fie în același timp şi ignorantă şi înțeleaptă. Cu cât se va intensifica înțelegerea înțelepciunii – ignoranța va dispare.

Abhidharma se referă de fapt la înțelepciunea analitică.

De ce dorim această înțelepciune? Deoarece dorim să ne dezvoltăm abilitățile de concentrare, și numai din această stare de concentrare vom putea percepe vacuitatea în mod direct. Trebuie din nou specificat că în Abhidharma nu se vorbește despre vacuitate ci despre lipsa de sine.

Deci, numai datorită înțelepciunii analitice se poate ajunge la perceperea lipsei existenței de sine a lucrurilor.

 

Cele opt capitole ale Abhidharmakosha

Vom continua să prezentăm diversele capitole ale acestei cărți, și de asemenea ne va fi mai clar de ce școala Abhidharma se mai numește şi școala detailiștilor.

După cum am spus, Abhidharmakosha este scrisă de maestrul Vasubandhu, şi ea este o colecție de manuscrise ale discipolilor lui Buddha.

1. Primul capitol – Categorii de existență

Kam Tenpa

Acest capitol are doar câteva pagini, și prezintă toate lucrurile existente.
Sunt prezentate două categorii de bază:

a. lucruri pure
b. lucruri impure

Drime    şi     Dri

În limba tibetană au sensul de pătat sau nepătat.
Ce înseamnă pur şi impur?
Fenomenul impur înseamnă:

– orice aspect care reprezintă gânduri rele.
– orice lucru care provoacă asemenea gânduri.
– și tot ceea ce aceste gânduri provoacă.

(lucrurile impure sunt: gândul rău, lucrul ce duce la acesta și ce provoacă acest gând)

Ce înseamnă gând rău?
Gând rău înseamnă orice gând care vine din ignoranță şi nu din înțelepciune.

Dacă acceptăm ideea că până vom ajunge la calea percepției directe, mintea noastră este cufundată în ignoranță, atunci vom putea spune că orice gând pe care îl avem face parte din categoria gândurilor rele. Chiar și gândurile noastre bune sunt de fapt rele.

De ce gândurile noastre sunt rele? Atâta timp cât curentul meu de conștiință nu a perceput în mod direct vacuitatea sau mai bine zis, lipsa existenței de sine, orice gând bun cum ar fi: a da ajutor cuiva sau a da binecuvântare sau a face pace în lume este de fapt un gând rău sau mai bine zis impur.

Atâta timp cât nu am experimentat vacuitatea, orice aspect din viața mea, este determinat de gânduri impure:

– sursa lor este suferința
– ele însele sunt suferință
– şi ele provoacă suferință.

Sensul de gând impur sau rău este cu mult mai larg decât suntem noi obișnuiți să credem. El este de fapt, tot ceea ce deținem, până când vom ajunge la etapa perceperii vacuității în mod direct sau a lipsei de sine.

 

Cele trei otrăvuri ale conștiinței

În curentul nostru de conștiință, înainte de a ajunge la iluminare, există trei tipuri de otrăvuri dominante.

1. 1. 1. Primul dintre ele este ignoranța, ceea ce înseamnă neînțelegerea realității. Din el derivă următoarele două otrăvuri principale.
      2. A doua otravă este dorința sau pasiunea sau atașamentul. Ne atașăm de lucruri, de noțiuni, de idei, de ego, de gândirea dualistă, de o gândire care divide.
      3. A treia otravă este aversiunea sau ura. Împărțim lumea după cum sunt lucrurile, sunt bune sau sunt rele, lucruri pe care le dorim sau pe care nu le dorim, lucruri corecte sau incorecte.

Toate aceste împărțiri au ca sursă ignoranța. Ignoranța este cea care ne creează dorința pentru lucruri plăcute, care ne fac plăcere, și tot ea ne creează aversiunea sau dorința de a ne îndepărta de lucrurile dezagreabile, nedorite, și care ne provoacă durere.

Întreaga noastră lume este influențată de aceste trei otrăvuri care sunt impregnate adânc în curentul nostru de conștiință. Față de orice lucru care se petrece, reacționăm imediat: este bun, este rău, este de dorit, este de nedorit.

După care ori îl vrem ori nu-l vrem. Numai în acest fel ne creăm lumea noastră, iar această lume împreună cu toate fenomenele care decurg din ea, sunt impure.

 

1. Primul capitol din Abhidharmakosha, împarte lumea în lucruri pure și impure.

Aproape tot ceea ce cunoaștem este partea impură.

Întrebarea este: Ce este pur în lumea noastră?

Ceea ce este pur, ține de partea necunoscută nouă, și la acest lucru dorește Abhidharma să ne aducă.

Partea necunoscută nouă este înțelepciunea, acea parte legată de lipsa de sine, acea lume care apare în fața ochilor celui care percepe în mod direct vacuitatea.

În acest capitol există și alte diviziuni, dar nu intrăm în ele în acest curs.

 

2. Capitolul doi se numește : Puterile

Wangpo Tenpa

Sunt enumerate 21 de puteri. Ca de ex. simțurile noastre. Fiecare simț este considerat o putere.

Este adevărat că nu suntem obișnuiți să atribuim simțului nostru cuvântul putere. A fi masculin sau feminin, abilitatea vizuală, sunt considerate de asemenea puteri.

Acest capitol se mai ocupă şi de afecțiunile mentale. Se intră în multe detalii ale diverselor puteri. Se intră mai adânc în felul în care lucrurile condiționate / care au o cauză, se întâmplă. Există un subcapitol ce se ocupă de psihologia budistă.

Capitolul doi cuprinde prezentarea detailată a primului capitol. Dacă primul capitol ne prezintă categorii și subcategorii, capitolul doi intră mai în amănunt asupra factorilor ce influențează cauza și efectul.

 

3. Capitolul trei se numește Lumea suferinței.

Jikten Tenpa

Acest capitol descrie toate formele de existență, toate lumile existente și ființele care trăiesc acolo. Se poate spune că acest capitol descrie pe cel care suferă și modul în care suferă.

Ca și primele două capitole, acesta se focalizează pe lumea impură şi pe toate formele de existență suferinde.

Este descrisă de asemenea istoria lumii și cum au arătat ființele preistorice. Când ne referim aici la etapele preistorice nu ne referim la cele pe care le cunoaștem, ci la nenumărați eoni în urmă.

Sunt prezentate, de asemenea diferitele dimensiuni ale universului, de la cele mai mici particule subatomice până la dimensiuni astronomice uriașe, până la

Sunt expuse în detaliu modurile de formare a planetelor și cum se distrug. Trebuie subliniat faptul că toate aceste detalii, toată această știință, sunt de pe vremea lui Buddha. În plus este descrisă Bardo, lumea dintre moarte şi viața următoare şi ființele care-l populează.

În cursul ACI 8 se învață despre toate acestea.

Capitolul trei analizează mai profund subiectele din primele două capitole. De aici provine şi numele școlii Abhidharma – școala detailiștilor.

 

4. Capitolul patru: Karma

le tenpa

Cursul nostru se bazează aproape în întregime pe acest capitol, care ne explică în ce fel este creată lumea suferinței.

Datorită faptului că în capitolul trei sunt descrise toate formele de suferință, toate lumile în care există suferință, infernul, paradisul, omul ar putea crede că cineva le-a creat.

Scopul acestui capitol este de a ne explica cum a fost creată lumea și să infirme ideea că această lume a fost creată de către o putere externă, de către o entitate externă. Acest capitol fascinant, ne spune că tot ceea ce există vine din karma.

Forța lui rezidă din faptul că dacă vom înțelege modul în care funcționează mecanismul karmic, vom înțelege cum ne creăm noi lumea în care trăim. Vom începe să înțelegem cum am creat toată suferința existentă.

Și după ce am înțeles aceste lucruri numai atunci vom putea să ne construim o altă lume, fără suferință. Această înțelegere ne dă în mâini puterea imensă de a începe să ne schimbăm realitatea înconjurătoare și pe cei din jurul nostru.

 

5. Capitolul cinci – Afecțiuni mentale

Tragye tenpa

În acest capitol vor fi prezentate toate cauzele suferinței şi afecțiunilor mentale.

Dacă până la capitolul cinci învățăturile sunt legate de lumea suferinței, începând cu capitolul șase se trece la lumea pură, la lumea fenomenelor pure. Capitolul șase va expune în detaliu calea spre iluminare.

 

6. Capitolul șase – Studiul asupra omului și a căii, sau cum se ajunge la înțelegerea a ceea ce înseamnă lipsa de sine.

Kang sak dang lam tenpa

„Calea” în budism mai are printre altele și sensul de realizări spirituale. În acest capitol, atunci când se vorbește despre cale se vorbește de fapt despre înțelepciune sau despre un stadiu de dezvoltare foarte avansat, în care a fost dobândită înțelepciunea care înțelege ce înseamnă lipsa de sine.

 

7. Capitolul șapte – înțelepciunea

Yeshe Tenpa

Acest capitol intră în amănunt asupra diverselor forme de înțelepciune.

Dacă înainte am folosit cuvântul sherab pentru înțelepciune, aici ne vom folosi de un alt cuvânt pentru înțelepciune şi anume yeshe. Aici sunt expuse diversele forme de înțelepciune pe care omul le dobândește pe calea spre iluminare, și mai mult, domeniul acestui capitol este domeniul gândurilor pure.

 

8. Capitolul opt – Meditația echilibrată

Nyompar Jukpa Tenpa

Acest capitol expune înțelepciunea şi abilitățile lui Buddha și de asemenea intră mai în adânc în studiile capitolului șapte. Geshe Michael a dat acestui ultim capitol numele de meditația echilibrată.

 

Meditația echilibrată

Ce înseamnă meditație echilibrată?

Orice persoană care a început să mediteze s-a împiedicat de două probleme grele, care sunt de fapt problemele principale într-o meditație.

1. 1. Prima problemă este tendința de a adormi, sau a de a fi somnoros deoarece mintea nu este centrată, este neclară, nu se poate concentra pe un obiect.
   2. A doua problemă este agitația minții, tendința ei de a sări din loc în loc şi de a nu reuși să rămână liniștită pe obiectul pe care vrem să ne concentrăm.

Acestea sunt cele două probleme majore care apar în procesul de meditație. Bineînțeles că există şi altele minore.

Și pentru a ajunge la cele mai înalte nivele de concentrare va trebui să învățăm să echilibrăm acești doi factori, cu alte cuvinte va trebui să ne echilibrăm mintea care se află ori într-o stare de agitație, fugind în toate direcțiile, ori într-o stare de somnolență, letargie sau de plictiseală. Va trebui sa ajungem la o stabilitate a minții pentru a putea ajunge la rezultate semnificative în meditație.

Întrebarea [care] se pune [este]: De ce ne ocupăm de subiectul meditație, când capitolul opt se ocupă de înțelepciunea lui Buddha?

Răspunsul este că toată înțelepciunea înaltă, toată cunoașterea profundă la care dorim să ajungem, nu poate fi percepută prin cele cinci simțuri pe care le avem ci poate fi percepută numai în stări meditative profunde. De aceea este atât de important să ne dezvoltăm capacitatea de a medita.

Buddha se află într-o stare permanentă de înțelepciune adâncă, sau mai bine zis, se află permanent în meditație. Numai din această stare meditativă el poate percepe înțelepciunea.

Oricine a ajuns să fie Buddha, va putea percepe simultan cele doua realități: cea convențională pe care o percepem noi şi cea supremă. Până nu vom ajunge la iluminare, nu vom putea vedea simultan aceste realități.

Atunci când capitolul opt se referă la înțelepciunea înaltă a lui Buddha, se referă de fapt la starea meditativă care este perfect echilibrată. Numai din această stare de echilibru se poate ajunge la concentrarea intensă, ce va face posibilă percepția înțelepciunii, și mai mult de atât, de a rămâne în continuare în această stare de înțelepciune profundă.

Acestea sunt pe scurt capitolele Abhidharmei kosha. După cum am spus, acest curs se bazează pe capitolul patru – karma.

 

Care este textul care merită atenția şi timpul nostru?

În această lecție vom discuta despre încă un subiect care nu ține direct de Abhidharmakosha, dar care este inclus în comentariul Tarlam Selje scris de către Primul Dalai Lama, comentariu care însoțește acest curs.

El pune accent pe patru cerințe necesare ce trebuie să le îndeplinească un text care să merite să fie cu adevărat studiat.

El ne oferă câteva criterii cu care să putem evalua calitatea unui text care ne pică în mână.

Aceste criterii se pot aplica oricăror învățături merituoase, scopul lor fiind de a verifica dacă ele sunt demne de a fi studiate și dacă ne ajută cu adevărat să progresăm pe drumul spiritual. Primul Dalai Lama le aplică în mod special pe Abhidharmakosha.

 

Cele patru criterii de verificare a unui text

1. Subiectul – trebuie să fie semnificativ.

Juja

Subiectele Abhidharmei sunt fenomenele pure şi impure, lumea suferinței şi lumea iluminată.

 

2. Scopul – scopul trebuie sa fie important

Gupa

Care este scopul Abhidharmei? Scopul ei este de a planta semințele înțelepciunii, semințele înțelegerii pentru a putea discerne între pur și impur, între lumea suferindă și lumea iluminată.

Primul Dalai Lama a spus ca ar fi păcat să ne pierdem timpul cu un subiect care nu este semnificativ și care nu are rolul de a ne ajuta în evoluție.

 

3. Scopul final

Nyigu

Nyigu înseamnă scopul final sau ultima destinație. Cu ce diferă de criteriul doi?

Al doilea este ceea ce cartea pretinde să se realizeze în cititor, pe când al treilea este unde va trebui să ajungă cititorul. Cu alte cuvinte scopul final în Abhidharmakosha este de a ajunge la Nirvana.

 

4. Relația

Drelwa

Drelwa înseamnă relația dintre primele trei criterii.

Pentru a înțelege relațiile dintre ele vom merge de la ultima la prima.

1. 1. Ținta noastră finală este Nirvana,
   2. Pentru a ajunge la Nirvana va trebui să dobândim înțelepciunea,
   3. Şi pentru a dobândi înțelepciunea va trebui sa studiem subiectul.

Comentatorul nostru, Gyelwa Gendun Drup ne spune că viața noastră este atât de rară si scurtă, încât orice carte pe care o vom citi va trebui să merite timpul pe care-l investim.

Orice clipă prețioasă pe care o trăim se scurge repede. Sănătatea, judecata noastră clară, contactul cu dharma şi cu profesorii care transmit dharma vor trece într-o clipă.

De aceea este atât de necesar să ne investim timpul în studii esențiale, ce au ca scop eliminarea suferinței noastre şi a celorlalți precum și progresul nostru spre iluminare.

Comentatorul nostru, care a practicat mult meditația, şi în special meditația asupra morții, şi care și-a dezvoltat înțelepciunea, renunțarea, Bodhicitta, compasiunea profundă pentru noi toți ne spune:

“Timpul vostru este atât de scurt, de prețios şi de rar. Folosiți-vă de timpul pe care îl aveți în activități esențiale care să vă scoată din suferință și care să vă conducă spre iluminare. Iar cu voi sunt şi toți ceilalți.”

 

Câteva cuvinte suplimentare despre școala Vaibhasika

După cum am mai spus, majoritatea cursului se bazează pe școala Vaibhasika sau școala Detailiștilor. Voi explica acum sensul celui de-al doilea nume.

1. 1. 1. Fiecare capitol descrie mai pe larg pe cel precedent. Primele cinci capitole intră din ce în ce în și mai multe detalii, iar ultimele trei încep de la capăt, intrând în alte detalii.
      2. Acestei scoli i se mai spune și Marea prezentare, pentru că ea prezintă în detalii toată materia.

 

Celelalte școli

Când ne referim în general la cele patru şcoli, ne referim la școlile budiste din vechea Indie, din perioada lui Buddha şi imediat după Buddha.

O altă modalitate de a înțelege aceste școli nu este numai aspectul lor istoric ci aspectul lor filozofic, concepția asupra lumii pe care o prezintă fiecare școală.

Viziunea fiecărei şcoli reprezintă de fapt viziunea diferitelor grupuri de elevi dharma. Dacă vom fi luat pe toți cei care învață dharma, din toate generațiile, nu numai din vechea Indie, chiar și de astăzi, putem spune că ei sunt reprezentați de cele patru școli.

Sunt oameni care înclină spre o anume concepție asupra lumii a uneia dintre cele patru școli și sunt alții care înclină spre alta.

Mai mult de atât, dacă ne uităm cu atenție la felul în care ne înțelegem realitatea, vom găsi ecouri ale fiecăreia dintre cele patru. Pe de o parte noi spunem că fiecare școală se află pe o altă treaptă de înțelegere a vacuității, iar pe de alta că numai școala denumită Calea de mijloc sau Prasangika Madhyamika are înțelegerea completă a vacuității.

Deoarece cu toții deținem aspecte ale tuturor școlilor, este foarte important să trecem prin toate, pentru a depista în noi înșine modul în care înclinăm să tindem spre o anume concepție de viață, astfel încât să ne îmbunătățim şi să ne rafinăm înțelegerea noastră care să ne conducă în final la percepția vacuității în mod direct.

 

Cursul 5

Cum funcționează karma

Conform învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2

 

 

Subiectul cursului nostru este capitolul patru al textului Abhidharmakosha, capitol dedicat în întregime karmei.

Acest text începe cu următoarea frază:

Le le jikten natsok kye

Primul Le înseamnă karma. Sensul cuvântului karma este fapte. Când ne referim aici la fapte ne referim la gând, vorbă şi acțiune. Al doilea le, chiar dacă este scris ca şi primul în limba tibetană are cu totul alt sens şi anume din. Traducerea cuvintelor Le le este: din karma.

Întrebarea următoare este: Care este sensul cuvântului lume?

Cuvântul jikten este format din două silabe şi anume jik şi ten
Jik înseamnă a distruge, iar
Ten înseamnă baza.

Care este legătura dintre lume, bază şi a distruge?

Dacă țineți minte, primul capitol din Abhidharmakosha se referă la cine sunt cei care suferă, unde suferă şi cum suferă, iar capitolul patru se ocupă în întregime de lumea suferinței. Lumea suferinței este o lume care merge spre distrugere, o lume care se ridică şi apoi se ruinează, şi din nou se ridică şi din nou se ruinează. Cu alte cuvinte lumea fenomenelor este tranzitorie. Cuvântul lume în limba tibetană exprimă această însușire a ei, în care totul este trecător.

Cuvântul natsok este format din două silabe, na şi tsok şi înseamnă varietate sau diversitate.
Kye înseamnă creat sau născut.

Fraza este tradusă Diversitatea lumilor se naște din karma, cu sensul de lumi suferinde. Deci putem spune că toată lumea în care trăim şi tot ceea ce este în ea vine din karma.

Când ne referim aici la lumea noastră, nu ne referim numai la lumea pe care o experimentăm ci la toate formele de existență, descrise de Buddha, pe care în mod normal nu le percepem.

Capitolele unu, doi şi trei ne descriu diverse forme de existență: cele din infern, spiritele flămânde, zeii şi semizeii. Ele ne descriu și lumile de pe miliarde de planete, iar capitolul patru începe cu fraza : „Toate aceste lumi de existență, fără excepție, vin din karma”.

Maestrul Vasubandhu a ales să înceapă acest capitol din mai multe motive, unul dintre ele fiind de a dezbate şi alte concepții asupra lumii care existau la vremea respectivă în India, concepții care făceau parte din hinduism. Deoarece textul a fost transmis de entități iluminate, bineînțeles că el nu a fost destinat numai publicului indian.

Maestrul Vasubandhu a fost un iluminat, el putea să vadă pe fiecare dintre noi, de aceea scopul acestei fraze este să răspundă necesităților noastre, necesităților fiecărui elev dharma din orice moment.

Fiecare dintre noi am crescut în diverse idei, pe care le-am adoptat. În mare măsură am asimilat diverse idei şi opinii în legătura cu creația lumii.

În cultura noastră, Biblia ocupă un loc important. Ea ne explică cum s-a format lumea. Vom vedea mai târziu cum maestrul Vasubandhu aduce argumente solide contra acestei teorii, purtând dispute cu cele trei concepții asupra lumii care erau răspândite pe vremea lui, dar pe care le avem și noi astăzi.

 

Cele trei concepții asupra lumii

 

1. Prima concepţie

Gyu Takpa

Gyu înseamnă cauză.
Takpa înseamnă invariabil.

În limba tibetană când dorim să negăm ceva adăugăm cuvântul mi. Takpa înseamnă constant, permanent, care nu se schimbă.  Deci Mitakpa înseamnă variabil, temporar.

Gyu Takpa împreună înseamnă cauza originală, cauza invariabilă.

Această concepție asupra lumii este asemănătoare concepției științifice de astăzi. Se știe că astrofizicienii au dezvoltat teoria Big Bang, care susține că a existat o explozie primordială, ea fiind cauza formării lumii noastre.

Când un budist aude acest lucru, va întreba imediat ce a determinat această explozie.

Deoarece din punctul lor de vedere acest lucru nu se poate întâmpla. Este imposibil ca ceva invariabil să creeze totul și să nu fie cauzată de nimic. Această teorie a Big Bang-lui a început să fie modificată cu timpul, spunându-se că de fapt au existat o serie infinită de explozii.

 

2. A doua concepție:

Tsowo

Cuvântul [tsowo] înseamnă primar. Sensul acestui cuvânt este de energie primordială, sau o forță primordială care a creat lumea.

 

3. A treia concepție:

Wangchuk

Acest cuvânt înseamnă Dumnezeu, Creator, Entitate creatoare.

Cuvântul Wangchuk este traducerea în limba tibetană a numelui Ishvara sau Indra.

În vechea Indie, Indra sau Ishvara era considerat ca fiind zeul suprem sau Dumnezeu.

Acestea sunt cele trei concepții asupra lumii sau cauzele care au determinat apariția lumii, concepții cu care maestrul Vasubandhu se află în dispută.

—————-

Cele trei concepții se pot împărți în două categorii:

1. Prima şi a doua concepție, gyutakpa şi tsowo, fac parte din categoria care consideră că apariția lumii se datorează unei cauze invariabile.

2. A treia concepție, wangchuk consideră că formarea lumii se datorează unui creator, o ființă care se schimbă, care reacționează la ceea ce se întâmplă și care se schimbă odată cu timpul.

Deci creatorul apare în a treia concepție, cauzele primelor două concepții sunt legate mai mult de energii.

Care sunt argumentele contra primelor două concepții asupra lumii?

Dacă vom considera prima categorie ce atribuie formării lumii o cauză fixă, invariabilă, vom putea spune logic că dacă lumea ar putea fi creată într-o clipă dintr-o energie primordială, atunci nu vor putea exista schimbări în timp. Totul este creat într-un moment.

După cum știm, în viața noastră lucrurile se schimbă în permanență, ele se desfășoară într-un proces continuu, există cauze, există rezultate. Dacă atribuim lucrurilor o cauză care este invariabilă, fixă, atunci tot sensul timpului va dispărea. Sensul unui proces treptat sau a etapelor progresive, dispare. De aceea nu este logic sa spunem că formarea lumii se datorează unei cauze fixe, acest lucru nu corespunde experiențelor noastre de viață.

Dacă observăm lumea în care trăim, din experiențele şi impresiile noastre știm deja că există în permanență fluctuații în lume – sunt urcușuri şi coborâșuri, progres şi declin, lucrurile se nasc şi apoi mor, există lucruri care determină alte lucruri. Întrebarea este: De ce toate acestea se întâmplă? De ce trebuie să îmbătrânim, de ex.? De ce vorbim despre vârstă şi de ce există în această lume îmbătrânirea şi moartea?

Cauza acestor lucruri este energia cu care ne-am început această viață, energie care este perisabilă și care se epuizează în timp. În viața noastră energiile sunt în permanentă schimbare și ele se exprimă, de exemplu, prin faptul că noi îmbătrânim.

Un lucru stabil, invariabil, care nu fluctuează, nu poate fi cauza unui lucru variabil. Dacă eu însumi sunt un fenomen care se schimbă permanent de-a lungul vremii, cauza datorită căruia sunt ceea ce sunt în această clipă se află în ceea ce am fost în clipa anterioară, iar cauza a ceea ce am fost în clipa anterioară se afla in clipa anterioară acesteia. Deci cauza însăși se schimbă, și [totodată] rezultatul se schimbă.

Putem spune și altfel: rezultatul are o natură variabilă deoarece cauza care o determină este variabilă, și mai mult, rezultatul va fi întotdeauna similar cauzei. Din experiența vieții noastre putem înțelege că explicația cum că ar exista o cauză invariabilă care determină o lume schimbătoare nu este logică, nu este posibilă.

Khen Rinpoche spunea că după ce am ascultat toate acestea, va trebui sa reflectăm, să medităm, să vedem în ce fel se petrec lucrurile în lumea noastră, și dacă este posibil cumva ca ceva imuabil [fix] în timp și spațiu să creeze o lume în care nu există nici o stabilitate, o lume în permanentă schimbare în timp și în spațiu.

În budism, se folosește foarte mult cuvântul dripa care înseamnă obscur. Dripa este ceva care obstrucționează înțelegerea noastră spirituală sau este un obstacol pe calea înțelegerii noastre.

Conform budismului, mintea noastră este plină de obscurități, este lipsită de claritate datorită întregului sistem de credințe pe care le-am asimilat în copilărie de la părinții noștri, de la societatea în care trăim, din mediul înconjurător; mulți dintre noi am preluat ideile care ne spun de unde provine lumea noastră, idei pe care le-am împărțit mai înainte în două categorii. Chiar și aceia dintre noi care nu sunt religioși, avem deseori în subconștient credința într-o putere supremă, credința în ceva exterior nouă care are grijă de noi.

Maestrul Vasubandhu deschide capitolul cu fraza : „Diversitatea lumilor vine din karma”. El dorește să renunțăm la prejudecățile noastre care s-au înrădăcinat în mintea noastră. De ce?

Pentru că atâta timp cât vom mai avea şi cea mai mică fărâmă de credință, că există ceva exterior nouă care a creat această lume, nu ne vom putea elibera din suferință. Nu vom avea nicio șansă de eliberare.

Unica cale de eliberare din suferință este dacă vom înțelege în modul cel mai profund și absolut faptul că această lume în care trăim, cu toate fenomenele ce se petrec, şi toate celelalte lumi care există dar pe care nu le putem percepe, toate provin din karma noastră. Un alt cuvânt pentru karma este acțiuni, adică toate aceste lumi provin din acțiunile noastre. Mai târziu vom specifica faptul că acțiunile provin în special din gândurile noastre.

Motivul pentru care maestrul Vasubandhu a ales să înceapă primul capitol cu această frază este ca să ne zdruncine puțin, să ne observăm modul în care credem, de unde credem că provine lumea noastră.

El ne spune că: cele două concepții care ne spun că lumea a fost creată ori de către o ființă supremă ori de către o energie primordială, invariabilă (acestea fiind îmbrățișate și de religie şi de știință), îl vor împiedica pe cel care crede în ele să se elibereze din suferință. De aceea este foarte important să înțelegem cum a fost creată această lume din karma noastră.

Această concepție asupra lumii ne spune:

Absolut tot ce apare în această clipă în viața mea, provine din ceea ce am făcut, spus sau gândit în trecut. Și dacă acest fapt este corect, atunci orice lucru care va exista în viitorul meu, în lumea mea viitoare, va proveni din ceea ce gândesc, spun și fac acum.

Cu alte cuvinte : eu însumi, prin faptele mele, mi-am creat în trecut lumea așa cum este ea acum. Este exact ceea ce am făcut deja în trecut. Acum nu mai am ce face.

Dacă această lege este corectă, atunci tot ceea ce fac, spun și gândesc acum, îmi va crea lumea viitoare. De aceea am puterea de a-mi crea o lume lipsită de suferință, pentru că totul depinde numai de mine.

Nu există nici cel mai mărunt lucru în lumea mea care să depindă de ceva exterior mie, [care] să depindă de vreo ființă sau de o energie din afara mea.

Tot ceea ce a făcut maestrul Vasubandhu, tot ceea ce a făcut Buddha, și orice alt maestru este de a aduce oamenii la iluminare. Maestrul Vasubandhu ne vorbește de lucruri ieșite din comun pentru a ne ajuta să ajungem la iluminare, iar ca să ajungem acolo va trebui să ne uităm la toate prejudecățile întipărite în mintea noastră, conștientă sau subconștientă, pentru a renunța la ele. Să ajungem la înțelegerea faptului că noi ne-am creat această lume și de aceea avem puterea să ne creăm lumea noastră viitoare.

Concluzia ce rezultă din prezentarea celor trei concepții este că în general suntem înclinați să acceptăm ori viziunea științifică (cu toate că tot timpul ea este îmbunătățită), ori a treia concepție care susține existența unei ființe dumnezeiești care a creat lumea.

 

Definiția Karmei

Sempa

Sem înseamnă minte.
Sempa înseamnă mișcarea minții. Ce înseamnă mișcarea minții? Înseamnă gândul.

Următoarea frază în limba tibetană definește noțiunea karmei:

De ni sempa dang de je

Karma este mișcarea minții (sau gând) şi consecințele ei.

 

Tot ceea ce spunem și facem este determinat în primul rând de gând. Deci karma este mișcarea minții sau gândul şi tot ce pune acesta în mișcare în fapte şi vorbe.

Această definiție spune că în clipa în care aveți un gând, acumulați karma imediat. Deci cu alte cuvinte gândul în sine este karma, iar acest lucru este forța concepției budiste asupra lumii.

Nu este suficient numai să facem faptele potrivite și să spunem ceea ce este corect, ci și mai important este să gândim la lucrurile corecte.

Chiar și atunci când gândim în sinea noastră, singuri în cameră, când nimeni nu ne vede și aude, noi înșine ne auzim, înregistrăm și acumulăm karmă.

Dacă această karmă va determina apoi vorbe și fapte, ea va duce la finalizarea acțiunii. Chiar și dacă ea nu va conduce la vorbe și fapte, faptul că am avut gânduri negative, sau am criticat numai în gând pe cineva, am acumulat karma.

De aceea budismul este radical, merge în profunzime. El ne spune că dacă dorim să ieșim din suferință va trebui să ne cunoaștem gândurile, să le curmăm pe cele care ne provoacă suferință și să începem să cultivăm gânduri de compasiune, de iubire și de ajutorare.

Este foarte important să înțelegem, că orice mișcare a minții, cât de minoră ar fi ea și urmările ei, este karma.

Am vorbit până acum despre faptul:

1. Că fiecare faptă începe cu gândul, și prin urmare cea mai importantă karmă se înfăptuiește în gândire.

2. Majoritatea timpului ni-l petrecem mai mult gândind decât acționând. Chiar dacă nu spunem sau facem ceva, gândurile fug în permanență în mintea noastră. În democrația iluminării gândurile dețin majoritatea, de aceea sunt atât de importante.

Unul dintre aspectele karmei este acela că, chiar și atunci când nu avem gânduri foarte rele, cum ar fi a omorî sau a jefui, în permanență avem multe alte gânduri de supărare, de lipsa de răbdare, de critică și așa mai departe.

Curentul gândurilor este imens și îl putem compara cu radiația radioactivă de mică intensitate. Cu toate că radiația este mică, ea se acumulează în timp și ne va omorî. Motivul pentru care ne omoară este faptul că fiecare gând de acest fel plantează câte o sămânță karmică, iar rezultatul unui gând impur va fi un alt gând care nu va fi bun.

Întrebarea este de unde provine o minte care se plânge, este nemulțumită, care critică mereu și este plină de suferință? De unde provine o minte nefericită?

Dacă suntem de acord cu premisa că lumea provine din karma, o astfel de minte provine numai din gânduri impure. Și majoritatea lor sunt de acest fel și de intensitate mică. Ele chiar dacă nu sunt neapărat dăunătoare sau negative, ele se acumulează. De aceea se pune atât de mult accent pe ele.

Vom trece acum să vorbim despre două tipuri de karmă: Karma care pune în mișcare (care motivează) și ceea ce este mișcată de ea (karma motivată).

În limba tibetană cele două tipuri de karma se numesc:

1. Yi kyi le
2. Sempe jepa

 

Primul tip:

Yi kyi le

Yi     înseamnă minte. Un alt cuvânt pentru minte.
Kyi  înseamnă al
Le    — karma.

Traducerea  Yi kyi le  este karma minții sau karma care este în gând sau acele lucruri pe care ne gândim să le facem sau ceea ce pune în mișcare (ce motivează).

 

Al doilea tip:

Sempe jepa

Sem înseamnă minte
Jepa înseamnă ceea ce mintea a pus în mișcare.
Traducerea lui Sempe jepa este ceea ce este mișcat de gând.

Acestea sunt cele două tipuri de karma: karma ce mișcă/activează/motivează și, respectiv, karma mișcată/activată/motivată.

Atunci când spunem karma ce mișcă ne referim la gândurile pe care le avem şi care conduc într-un final la vorbe şi fapte. Vorbele şi faptele reprezintă karma mișcată. Ceea ce ne mișcă (ne face) să spunem sau să facem ceva este gândul.

În budism se spune că întotdeauna am trăit în ignoranță şi în neînțelegerea realității. Acest proces nu are un început. Nu se poate spune că există un loc de început.

Dacă am spune că există un asemenea loc am cădea imediat în una dintre cele trei concepții pe care le-am prezentat înainte.

Budismul ne spune că nici una dintre ele nu este logică și nu este posibilă din punct de vedere al înțelegerii realității.

Şi dacă nu a existat nici un început, asta înseamnă că fiecare moment în care mintea noastră este lipsită de înțelegerea realității provine din momentul precedent în care mintea noastră a fost plină de neînțelegeri, şi la rândul lui acest moment provine din momentul precedent lui, şi tot așa la infinit. Acest proces niciodată nu a început.

Și cu toate acestea, budismul spune că acest proces poate lua sfârșit. Întrebarea este cât timp poate lua până să ajungem la sfârșit?

Dacă nu vom face nimic, sau vom merge încet, plini de îndoieli şi cu inima pe jumătate, procesul poate dura o veșnicie.

 

Cele trei tipuri de karmă: a gândirii, a vorbirii şi a faptei

Există încă o clasificare a karmei, şi anume: karma gândirii, a vorbirii şi a faptei.

Care sunt de fapt implicațiile lor? Dacă vrem cu adevărat să ajungem la iluminare va trebui să acționăm pe trei fronturi:

1. 1. Asupra gândurilor – să fim atenți la ce ne trece prin cap. Bineînțeles că acest lucru este ușor de spus dar mai greu de făcut.
   2. Să fim atenți la ce ne iese pe gură.
   3. Să fim atenți la ceea ce facem, cum ne comportăm cu ceilalți.

Există două aspecte atunci când ne referim la a fi atenți cum ne comportăm, la ceea ce spunem și la ceea ce gândim, și anume:

1. 1. Ce ne aduce în viața noastră, în lumea noastră din punct de vedere karmic.
   2. Cum ne putem mobiliza gândirea, vorbirea și acțiunile noastre pentru a ajunge la iluminare.

Dacă dorim să ajungem la iluminare, va trebui să acumulăm cele mai puternice karme, karmă pozitivă, atât în corp cât și în vorbă și în gând. Fără a renunța la nici una dintre ele.

Pentru a începe să pășim pe drumul iluminării va trebui să învățăm cum putem acumula acea karmă pozitivă, curată. Bineînțeles că atunci când ne referim la comportamentul nostru şi la modul de a vorbi, ne referim la preceptele morale.

Va trebui să acumulăm nu numai cauze care să ne elimine suferința ci și cauzele care să ne conducă la iluminare. Toate aceste cauze sunt cauze karmice şi ele se află în ceea ce spunem, facem și gândim în momentul de față.

De exemplu, dacă doresc să ajung la iluminare, atunci voi face lucruri care să mă conducă acolo sau voi spune ceea ce trebuie şi voi gândi la acele lucruri care să mă aducă la iluminare.
Întrebarea este: ce mă poate apropia de energia iluminării și ce mă îndepărtează de energia zilnică, de ignoranță?

• • de exemplu, îmi voi face un altar, unde voi depune ofrandă. Cui dăruiesc ofranda? O dăruiesc lui Buddha, Dharma şi Sangha. Toate aceste obiecte reprezintă pentru mine înțelepciunea supremă, compasiunea infinită, iubirea necondiționată. Atunci când dăruiesc celor trei ofranda mea, nu fac decât să-mi reamintesc mereu încotro mă îndrept și ceea ce doresc. Cu toate că ele sunt numai simboluri exterioare, mă ajută să revin la acele gânduri şi vorbe care plantează semințele de a ajunge la iluminare. În acest mod ne exprimăm prin comportament.
  • un alt mod de comportament este prosternarea – atunci când ne prosternăm la simbolurile compasiunii, iubirii și înțelepciunii, vom acumula cu ajutorul corpului karma care mă va conduce la iluminare. Acesta este și motivul pentru care începem fiecare lecție cu trei prosternări. Bineînțeles că cel care nu este gata să fac acest lucru, nu este obligat să-l facă. Trebuie să înțelegem că orice ritual religios este doar o unealtă exterioară prin care corpul acumulează karma care ne face să înaintăm în direcția dorită.
  • atunci când rostim rugăciunile la începutul fiecărei lecții, scopul este de a acumula karma legată de vorbire. Rugăciunea ne ajută să ne direcționăm energia, gândul, atenția spre iluminare.
  • bineînțeles când facem meditație sau reflectăm asupra compasiunii, cu siguranță [acest fapt] ne consolidează karma gândului care duce spre iluminare.

 

Karma comunicării şi a necomunicării

Vom face o altă clasificare a karmei, dar de această dată ne vom referi numai la karma vorbei şi a faptei, pe care le vom împărții în două categorii.

 

1. Prima categorie este karma comunicării

Nampar rikje

Ce înseamnă karma comunicării?

De exemplu, vedem pe cineva care stă în genunchi și cu palmele lipite de rugăciune și murmurând ceva.

Concluzia pe care o tragem este că acesta se roagă. Deci poziția corpului și a vorbirii lui ne comunică o anume stare. Deci karma comunicării înseamnă tragerea unor concluzii referitor la intenția celui care face ceva după poziția corpului și a vorbirii lui.

 

2. A doua categorie este karma necomunicării.

Nampar rikje ma-yinpa

Ma yinpa înseamnă nu. Deci karma care nu comunică / necomunicării.

Ce înseamnă această karmă? Această noțiune este specifică primei şcoli budiste, Abhidharma-kosha, noțiune care nu este acceptată de nici una dintre celelalte scoli.

Karma comunicării este ceva ce se află în faptele sau în vorbele unei persoane, sursa ei este în aceste lucruri dar nu și esența ei.

Acest lucru se aseamănă puțin cu ceea ce denumim noi aură. În urma unei fapte săvârșite de om, în jurul lui se formează un fel de aură care îl înconjoară. Este ca și când toată vecinătatea lui este îmbibată de această aură. Acest lucru este comparat cu sămânța de susan îmbibată de uleiul ei.

Ce vrea să însemne?

De exemplu, cineva își ia anumite jurăminte, aceasta fiind karma comunicării: omul îngenun-chează și jură. Deci există poziția corpului și a vorbirii. În urma acestui fapt, școala Abhidharma kosha spune că se formează o aură în jurul lui şi că această aură va rămâne cu el atâta timp cât își păstrează jurămintele, atâta timp cât este sub influența lor.

În momentul în care acesta va renunța la jurăminte – aura va dispărea. Aura nu este materie și nu se poate vedea.

În textul de care ne ocupăm nu se vorbește despre aură ci de karma necomunicării. Dar ca să înțelegem mai bine ne vom folosi în continuare de această noțiune.

În continuare textul prezintă cele cinci calități ale aurei.

Dacă ne vom referi din nou la exemplul în care o persoană se obligă în fața lamei să respecte cele zece percepte de eliberare sau primește jurămintele de călugăr, sau jurămintele unui Bodhisattva sau jurămintele tantrice, școala Abhidharma susține că datorită obligațiilor pe care această persoană și le ia, se va forma în jurul ei o aură. Iar această aură are cinci calități.

 

1. Prima calitate: aura rămâne chiar și atunci când mintea este distrasă

Sem yengpa

Sem           — minte, conștiință
Yengpa    — distras

Prima calitate spune chiar dacă mintea celui care și-a luat jurămintele este distrasă, se gândește la altceva decât la jurămintele luate, aura nu dispare ci rămâne cu el. Cu alte cuvinte atâta timp cât persoana este sub influența acestui act de luare a jurămintelor, aura rămâne.

 

2. A doua calitate

Sem mepa

Sem      — minte
Mepa   — nu este

Traducerea este chiar și când mintea nu este. Ce înseamnă asta?

În procesul meditativ se poate ajunge la stări meditative profunde, în care se poate spune că mintea aproape că nu mai există, sau că aproape nu mai există nici un gând.

Deci chiar dacă cel care este sub influența jurămintelor și care se află în aceste stadii meditative avansate, cum ar fi de exemplu percepția vacuității în mod direct sau starea meditativă a lui Buddha în care nu mai există vreo mișcare a minții, aura se păstrează.

Deci a doua calitate am putea-o rezuma astfel : aura rămâne chiar și în situația când aproape că nu mai există vreo mișcare a minții, sau aproape că nu mai există nici un gând.

 

3. A treia proprietate a aurei este că ea are o componentă etică, morală

Ge dang mi ge

Ge        — binefacere
Dang   înseamnă și
Mi ge   — ceea ce nu este binefacere

Adică aura poate fi pozitivă sau negativă din punct de vedere moral.

• • un exemplu pozitiv este cel pe care l-am dat înaintea omului care primește jurămintele, sau se angajează să-și trăiască viața după o conduită morală înaltă.
  • un exemplu negativ este atunci când omul învață să fie măcelar, preocuparea lui fiind să ia viața.
  • un alt exemplu negativ, care are o componentă morală negativă, este omul care decide să fie în armată, omul care se angajează într-o meserie legată de luarea vieții.

Atunci când persoana renunță la preocupările negative, sau la jurămintele pe care le-a luat, aura va dispărea. Putem spune că aura rămâne în jurul lui atâta timp cât este sub efectul deciziei pe care a luat-o.

 

4. A patra calitate a aurei este că ea continuă precum un curent de apă.

Jedrel

Jedrel înseamnă urmează persoana.

Sensul aici este că aura este o continuitate, ea continuă precum curentul de apă în timp și spațiu. Prin faptul că omul și-a luat jurămintele, se creează acea aură care va rămâne și va continua cu el. Ea va exista în permanență în jurul lui până în momentul în care acesta va renunța la ele. Această aură nu va trece în viețile următoare.

 

5. A cincea calitate este aceea că ea are aspect fizic

Jungwa che nam gyur jepa

Jungwa     — elemente
Che nam   — mari
Gyur jepa — determinat

Adică ea este determinată de elementele mari.
În budism, se vorbește de patru elemente, și anume: pământ, apă, foc și aer.

1. Elementul pământ este aspectul solid, al greutății.
2. Elementul apă este aspectul umed, lichid, a curgerii dintr-un loc în altul.
Ceva care ţine lucrurile unite, care le unește să nu se destrame.
3. Elementul foc este aspectul căldurii, al energiei.
4. Elementul aer este aspectul mișcării energiei.

Ca o paranteză, în medicina tibetană, se pune mult accent pe menținerea echilibrului dintre aceste elemente. Medicii explică boala ca fiind un dezechilibru dintre elemente, pe când o stare de sănătate bună înseamnă un echilibru perfect al elementelor, echilibru la care se ajunge cu greu şi care este foarte rar.

De exemplu, în medicina tibetană plămânii au rolul de răcire a corpului, stomacul și intestinele încălzesc corpul. Atunci când există un dezechilibru între aer și foc, adică atunci când este prea mult aer facem pneumonie, sau dacă este prea mult foc vom avea afecțiuni gastrointestinale.

Să ne întoarcem la aură. Textul spune că aura are aspect fizic deoarece este formată din cele patru elemente pe care le-am denumit. Ea are un aspect fizic subtil, de aceea nu o putem vedea, sau să o atingem.

La sfârșitul acestei expuneri Maestrul Vasubandhu scrie: “Așa spun ei”.  Această afirmație ne indică faptul că școlile mai înalte nu acceptă această noțiune a karmei necomunicării. Și deoarece toate școlile budiste sunt atribuite lui Buddha, de dragul perfecțiunii, maestrul a ales să menționeze “Aşa spun ei.”

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 9

 

Vacuitatea perceperii vacuității

„Apoi, prin puterea acestei învățături, tânărul călugăr Subhuti începu să plângă. Și după ce își șterse lacrimile, îi vorbi astfel Învingătorului”.

De ce Subhuti era atât de impresionat?

Pentru că este uimit de modul în care Buddha vorbește în mod sistematic despre vacuitatea fenomenelor la nivele din ce în ce mai rafinate și expunând în fața tuturor ființelor harta de a ajunge la iluminare.

 „Această prezentare a Dharmei făcută de Cei Astfel Plecați, o Învingătorule, este minunată. O, Tu cel Plecat la Extaz, cu adevărat este minunată.

O, Învingătorule, din momentul în care am dobândit înțelepciunea și până acum, n-am mai auzit niciodată, o astfel de prezentare a Dharmei ca cea de aici!”

Ce înseamnă din momentul în care am dobândit înțelepciunea? Asta înseamnă din momentul perceperii vacuității.

„O, Învingătorule, orice făptură vie care poate percepe corect sutra pe care tocmai ai explicat-o, ea este cea mai minunată. Și de ce este așa? Pentru că, O Învingătorule, tocmai această percepție corectă este ceva care nu poate exista vreodată.”

Despre ce este vorba? Despre perceperea vacuității și despre cele trei sfere ale meditației și înțelepciunii.

Însuși actul de percepere a vacuității, este gol. Și el, de asemenea este o proiecție care depinde de karma.

„Și acesta este exact motivul pentru care Cei Astfel Plecați au vorbit despre percepția corectă; de ceea ce numim „percepție corectă”.”

De ce?

Deoarece ea este goală, există în mod convențional, funcționează și putem vorbi despre asta.

La ce se referă Buddha când spune: … despre percepția corectă; de ceea ce numim „percepție corectă”.?

Între „percepția corectă” și „ceea ce numim„ percepție corectă ”este mare o diferență, și anume una este să vorbim despre vacuitate, și alta este percepția directă a vacuității. Ceea ce numim „percepție corectă” este o noțiune pe care o lipim experienței.

Buddha ne reamintește de faptul că vorbim în permanență cu acei Chi pe care îi avem în minte, cu imaginile mentale pe care le avem în minte, cu etichetele pe care le avem în minte, cu conceptele pe care le avem în minte, și pe care le lipim pe ceea ce ni se întâmplă în realitatea noastră. Credem că aceasta este realitatea noastră, dar toate acestea sunt doar adevărul relativ. Și de aceea, putem vorbi despre ele pentru că totul este gol.

 

Vacuitatea atașamentului

„O Învingătorule, faptul că eu însumi percep și cred în această prezentare a Dharmei pe care ai explicat-o aici, această credință a mea nu mai este surprinzătoare pentru mine. ”

De ce nu mai este surprinzătoare? Pentru că Subhuti a văzut deja.

„Dar când mă gândesc, o Învingătorule, la cei care vor veni în viitor – la cei din ultimii cinci sute care vor lua această prezentare a Dharmei, ori ar reține-o, ori ar citi-o, ori ar înțelege-o pe deplin – atunci ei îmi par cu adevărat cei mai minunați.”

Printre „cei din ultimii cinci sute” suntem și noi.

Și acele ființe care vor veni, o Învingătorule, nu vor mai aluneca în nicio concepție a ceva ca fiind în sine; sau în nicio concepție a ceva ca fiind o ființă vie; sau în nicio concepție a ceva ca fiind viu; sau în nicio concepție a ceva ca fiind o persoană.

Ce ne spune Buddha? Că oamenii care pricep ceea ce este scris în această sutră, într-o bună zi vor percepe vacuitatea. Deoarece în felul acesta ei plantează semințele pentru perceperea vacuității, și atunci nu vor mai aluneca în atașamentul de sine. Buddha vorbește despre noi, oamenii minunați care auzim acum această prezentare a Dharmei.

„Și de ce este așa? Pentru că, o Învingătorule, tocmai aceste concepții – a concepe ceva ca fiind în sine, sau ca o ființă vie, sau ca fiind viu, sau ca fiind o persoană – n-ar putea să existe niciodată.”

De ce? Pentru că și atașamentul de sine este gol. Și tocmai pentru că el este gol, putem scăpa de el. Totul depinde de circumstanțe, iar când ele se vor schimba, și rezultatul se va schimba.

„Și de ce este așa? Pentru că Cei Iluminați, Învingătorii, sunt liberi de orice fel de concepție.

Aceste rânduri sunt dovada că ne putem elibera. Există ființe care s-au eliberat. Cei Astfel Ajunși, văd clar, nu mai sunt atașați de ceva, ei nu mai cred că noțiunea pe care o au despre lucru, este lucrul însuși.

 

Teama de a percepe vacuitatea

Și la acest fapt răspunde acum Buddha, în rândurile următoare:

„Oh, Subhuti! Într-adevăr așa este, exact așa este. Orice ființă care va auzi această explicație a sutrei și nu se va speria, nici nu se teme și nici nu se va teme, este cea mai minunată.”

Despre ce teamă ne vorbește Buddha? El ne vorbește despre teama care apare în perceperea directă a vacuității. Ea este unul dintre obstacolele pe care trebuie să le eliminăm din calea noastră, astfel încât să putem experimenta acele momente extraordinare. Și pentru asta bineînțeles este nevoie și de:

– a servi Lama,
– a servi Dharma,
– a servi prietenii Dharmei,
– a ajuta toate ființele care suferă,
– a învăța mult,
– a medita foarte mult.

Și în afară de toate acestea, va trebui să facem multe acte de binefacere pentru a nu ne teme.

Ce ne spune Buddha? El prezice că nu ne vom teme, și „vom fi cei mai minunați”.

 

Cea mai înaltă perfecțiune

„De ce este așa? Fiindcă, o Subhuti, Cel Astfel Plecat îți vorbește acum despre cea mai înaltă perfecțiune; și această înaltă perfecțiune despre care Cel Astfel Plecat îți vorbește acum, este aceeași înaltă perfecțiune despre care au vorbit și toți învingătorii Buddha, nenumărat de mulți. Și tocmai de aceea o putem numi „cea mai înaltă perfecțiune.”

Aceasta este înțelepciunea pe care o predau toți Buddha. Nu există altă înțelepciune. Ea este adevărul suprem. Nu există ceva mai înalt ca ea.

„Cea mai înaltă perfecțiune” este cea de-a șasea perfecțiune, și anume perfecțiunea înțelepciunii.

Apoi, Buddha vorbește despre perfecțiunea răbdării care și ea este goală. După care ajunge la regele Kalingka, despre care am vorbit în lecția trecută.

Patru puncte de vedere greșite

În continuare vom prezenta lista de obstacole legate de ignoranță. Ea conține caracteristicile ignoranței noastre de care trebuie să scăpăm înainte de a putea dobândi înțelepciunea înaltă.

Titlul acestei liste este:

Chin chi lok shi

Patru concepții greșite care alcătuiesc ignoranța

Lok – greșit, incorect.
Shi – patru.

Chin chi lok shi înseamnă patru concepții greșite.

1. A percepe lucrurile impure, ca fiind pure.

A percepe lucrurile impure, ca fiind pure este una dintre formele ignoranței.

Ce înseamnă ceva impur pe care îl percepem ca fiind pur? De exemplu, cele cinci agregate.

Să luăm corpul nostru fizic de care ne preocupăm tot timpul. Să ne gândim puțin la ce este de fapt acest corp? El produce tot felul de lichide neplăcute, dacă îl deschidem începe să miroasă, să putrezească. Ce este atât de pur în corpul nostru? Corpul în întregime este creat din cauze care nu sunt pure. Cauza pentru care avem un corp care se îmbolnăvește și îmbătrânește, este karma rea pe care am acumulat-o în trecut. Corpul fizic este un rezultat karmic.

În esență, corpul nu este pur. Doar că noi suntem îndrăgostiți de el, și ne preocupăm de el, ca și când ar fi pur. Această concepție este una dintre cele mai grave concepții greșite pe care le avem.

Datorită faptului că suntem convinși că acest corp este ceea ce suntem, ne  atașăm puternic de el, pe când el este ceva care secretă, putrezește și moare. Esența sa nu este pură. Trebuie să-l spălam și să-l parfumăm mereu, altfel ar  mirosi neplăcut. Deci, nu este ceva pur.

Sunt persoane care meditează asupra corpului fizic și spun: „Hai să văd din ce este făcut corpul. Am un sistem sanguin, un sistem limfatic. Ia să văd ce fluide curg prin corp? Am salivă, limfă, mucus, sânge, fiere, urină, fecale. Acesta este corpul meu”. Putem face meditația ”aversiunea față de Samsara” prezentată în lecția 5 din seminarul ”Pregătire pentru tantra – Sursa binefacerilor mele”.

Acestea sunt meditații neplăcute, și nu prea ne place să le facem. De ce sunt neplăcute? Pentru că suntem obișnuiți să ne percepem corpul ca fiind ceva pur, pe când el nu este.

Și cu toate acestea, trebuie să menținem sănătatea acestui corp. De ce? Pentru că fără el nu ne putem ilumina. Trupul nostru are tot sistemul de canale fizice pentru a ajunge la iluminare. Avem nevoie de corpul fizic pentru a lucra cu energiile lui.

2. A percepe suferința ca fericire.

O altă greșeală pe care o facem este de a considera Samsara ca fiind ceva bun. Samsara este această lume în care trăim, în care sunt războaie, foamete și suferință, iar noi suntem atât de dornici să trăim în acest fel. Ne gândim la acest loc „ca ceva bun” sau „ca ceva care ne poate aduce fericirea”. Ne gândim, de exemplu, că „Dacă aș avea un salariu puțin mai mare atunci voi putea să-mi cumpăr o mașină nouă” și așa mai departe. Aceasta este o a doua tragedie.

3. A percepe ceva care este temporar, ca fiind permanent.

În al treilea rând, ignorăm efemeritatea, natura noastră trecătoare. Lucrurile sunt tranzitorii, se schimbă și se degradează de la o clipă la alta. Cu toți știm, în principiu, că totul este temporar. Înțelegem că, în cele din urmă, mașinile se deteriorează și apoi dispar. Înțelegem. Dar cum reacționăm când cineva ne fură mașina?

Lama Dvora povestește despre hoții de mașini din New York, cum trec de la mașină la mașină și verifică dacă le pot deschide. În acea perioadă Lama Dvora locuia în Manhattan la etajul 16. Dânsa spunea: Stăteam într-o zi la fereastră și îi văd pe hoți cum verifică mașinile. Ah, îmi spun, uite-i cum trec, nu cumva îmi verifică mașina?  Imediat reacția mea s-a schimbat. Imediat percepția impermanenței se schimbă și supărarea urcă instantaneu, iar atașamentul crește”.

4. A percepe lucrurile lipsite de existență proprie de sine, ca având existență proprie de sine.

A patra greșeală este a ne atașa de lucruri care sunt lipsite de existență proprie de sine, ca și când ele ar avea o existență proprie de sine.

Buddha se află în permanentă plăcere în paradisul lui. Nu numai că totul este sublim acolo, dar sunt și multe lucruri de o mare frumusețe. Toate acestea se datoresc faptului că Buddha nu este atașat de nimic. El înțelege vacuitatea lor și cum să le aducă. Karma lui îl obligă să vadă doar splendori și să fie în plăcerea sublimă. În sutra noastră scrie că el percepe de asemenea vacuitatea iluminării sale. Iluminarea este de asemenea goală. Buddha vorbește despre vacuitatea iluminării sale, de aceea se și distrează.

De ce corpul nostru îmbătrânește și moare? Pentru că ne agățăm de sinele nostru.

 

Patru tipuri diferite ale perfecțiunii înțelepciunii.

Să revenim la sutra noastră.

„Și Învingătorul spuse:

Da Subhuti, să presupunem că cineva ar face asta: să presupunem că ar lua toate planetele și le-ar acoperi cu cele șapte feluri de comori prețioase și le-ar oferi în dar Celui Astfel Plecat, Distrugătorul de Vrăjmaș, Celui Complet Iluminat, lui Buddha. Și acum să presupunem că altcineva ar reține doar un singur verset de patru linii din această prezentare a Dharmei și l-ar explica altora, și l-ar preda corect. Această a doua persoană are crea mult mai multe merite prin acțiunea sa; meritele sale vor fi nenumărate și dincolo de orice estimare.

Și-ți spun mai mult de atât, o Subhuti: orice loc în care, chiar și un singur verset de patru linii din această prezentare a Dharmei, este citit cu voce tare sau a fost citit cu voce tare înainte, devine astfel un templu; devine un loc unde întreaga lume împreună cu zeii, oamenii și semizeii pot veni să-și arate respectul.

Și dacă este așa, atunci nu mai este nevoie să spunem că orice persoană care ia această prezentare a Dharmei, sau care o reține, sau care o citește, sau care o înțelege, sau care se gândește la ea într-un mod corect, devine astfel cineva care este cu adevărat minunat. Și asta pentru că atunci putem spune că Învățătorul însuși este în acel loc, așa cum este orice alt învățător spiritual care a trăit vreodată.

Astfel vorbi Buddha.

Și apoi tânărul călugăr Subhuti i-a adresat următoarele cuvinte, cu mare respect, Învingătorului:

O Învingătorule, care este numele acestei prezentări speciale a Dharmei? Cum ar trebui să o considerăm?

Atunci Învingătorul îi spuse tânărului călugăr Subhuti următoarele:

Subhuti, această prezentare a Dharmei este cunoscută ca „perfecțiunea înțelepciunii”, și așa trebuie să o consideri.

De ce este așa? Pentru că, o Subhuti, aceeași perfecțiune a înțelepciunii spusă de Cei Astfel Plecați, este perfecțiunea înțelepciunii care nici măcar nu există. Și acesta este exact motivul pentru care o numim „perfecțiunea înțelepciunii”.

Despre ce ni vorbește aici? Despre vacuitatea perfecțiunii înțelepciunii. Despre vacuitatea perceperii vacuității.

Deci, mai întâi avem „perfecțiunea înțelepciunii” textuală/nominală – adică scrierile, textele. Am spus despre sutrele lui Buddha că pot fi scurte, medii, lungi. După care avem „perfecțiunea înțelepciunii” care este realizarea din inimă. Ea este diamantul Dharma în care ne refugiem.

Perfecțiunea înțelepciunii în limba tibetană:

Sherab kyi parol tu chinpa

Uneori este folosită prescurtarea:

Sher chin

Există patru tipuri de „perfecțiune a înțelepciunii”:

1. Unul este „Perfecțiunea textuală a înțelepciunii”, care se referă la scrierile despre perfecțiunea înțelepciunii. În tibetană:

shung sherchin

2. Doi – „perfecțiunea naturală a înțelepciunii” care se referă la vacuitate, este sinonim cu vacuitatea. În tibetană,

rangshin sherchin

Rangshin înseamnă „natural”, sau „pur” și este numită așa pentru că se referă la prima stare în care nu mai există ceva impur sau vreo afecțiune mentală.

3. Al treilea tip este „perfecțiunea înțelepciunii a căii.”, ceea ce numim:

lam sherchin

Lam înseamnă cale.

Ea este starea mentală a unui Bodhisattva ce și-a desăvârșit toate perfecțiunile.

Cele șase perfecțiuni sunt cele care creează corpul fizic și mental al lui Buddha. Bodhisattva, care a perceput direct vacuitatea, se va folosi de experiența lui pentru a-și desăvârși cele șase perfecțiuni, ajungând la o stare mentală care este, de asemenea, numită „perfecțiunea înțelepciunii”.

Aceasta este „perfecțiunea înțelepciunii a căii”, în timp ce vacuitatea este rezultatul. Deci, cuvântul „perfecțiunea înțelepciunii” este folosit și pentru una și pentru alta.

4. Patru este „perfecțiunea înțelepciunii a rezultatului”.

drebu sherchin

Aceasta este adevărata „perfecțiune a înțelepciunii”, adică atotcunoașterea sau omnisciența lui Buddha.

Deci, să revenim pe scurt asupra celor patru tipuri de perfecțiune a înțelepciunii:

1. 1. Primul sunt textele.
   2. Al doilea este sinonimul vacuității.
   3. Al treilea tip este starea mentală a unui Bodhisattva care își desăvârșește cele șase perfecțiuni folosindu-se de experiența perceperii vacuității. Este „perfecțiunea înțelepciunii” a căii.

Despre ce cale este vorba aici? Este vorba despre calea unui Bodhisattva. După ce percepe pentru prima oară vacuitatea, el ajunge la primul nivel de Bodhisattva Bumi și începe să practice perfecțiunile.

Dar el le practicase și mai înainte. Care este diferența acum?

Diferența este că acum Bodhisattva a perceput vacuitatea. Numai acum perfecțiunile încep să devină perfecte. Înainte de asta, ele au fost incomplete. Așadar, perceperea vacuității îi permite să desăvârșească perfecțiunile și să ajungă la starea mentală numită „perfecțiunea înțelepciunii”.

4. Al patrulea tip este perfecțiunea înțelepciunii a rezultatului – omnisciența. Și ea este adevărata înțelepciune.

 

Trei caracteristici ale perfecțiunii înțelepciunii

Această perfecțiune a înțelepciunii are trei caracteristici.

Cuvântul caracteristic se spune în limba tibetană:

Kye par

 

a. Caracteristică a bazei.

ten gyi kyepar

Ten înseamnă bază.

Caracterizează persoana care a dobândit această înțelepciune, și ea se află  doar în conștiința tuturor Arya și Buddha.

b. Caracteristica esenței.

ngowoy kyepar

Ngowo – esența. Aceasta este înțelepciunea care nu este duală.

c. Cea de-a treia caracteristică este gol de gakja, gakja fiind obiectul pe care îl negăm.

gakja dang drelway kyepar

Adică, este o stare care este goală de orice existență de sine și este iluzorie.

Ceea ce încearcă Buddha să ne ilustreze aici este cantitatea enormă de binefaceri pe care o acumulează cel ce percepe direct vacuitatea. O persoană care a perceput vacuitatea, și apoi acționează din înțelegerea vacuități celor trei sfere, acumulează cu mult mai multe binefaceri decât cel care nu a perceput vacuitatea și ar acoperi toate planetele în toate cele șapte comori și le-ar dărui ofrandă tuturor Buddha.

   

Atașamentul de sine

Geshe Michael ne spune următoarea povestea: Îi spun tipului că diamantul său valorează doar 20.000 de dolari, în timp ce știu că diamantul său valorează 30.000 de dolari. Știu, de asemenea, că este cu spatele la perete (pentru că trebuia să-și plătească chiria urgent) și va accepta acum 20.000 de dolari. Așa că mint ca apoi să obțin 10.000 de dolari. Deci, percepția mea este că dacă mint, pot câștiga 10.000 de dolari.

Avem patru concepții greșite – la care dintre ele aparține această situație? „Am mințit, iar acum am 10.000 de dolari”

Această situație aparține celei de-a patra concepții greșite și anume că ne referim la lucrurile existente ca având existență proprie de sine.

Ce fel de semințe vom planta dacă mințim? Vom fi în situația de a nu ne mai crede nimeni. Ce înseamnă că am rămas cu 10.000 de dolari în buzunar? Înseamnă că obișnuiam să dăruim.

Ceea ce este important să înțelegem este faptul că această legătură este greșită.

Și că frauda se va întoarce mai târziu asupra noastră. Peste tot în viața noastră facem aceste legături care nu sunt niciodată adevărate. De ce? Pentru că între faptă și rezultatul ei există întotdeauna un decalaj de timp.

Dacă mint acum și acum primesc 10.000 de dolari, nu are nimic de-a face una cu cealaltă.

De ce? Deoarece înșelătoria este ceva neplăcut, ea are energie negativă, pe când dacă primim ceva, este plăcut. Din sămânța de lămâie nu poate crește un curmal.

 

Cele două extreme

În momentul în care credem că există această săgeată, înseamnă că suntem atașați de extrema existenței de sine.

Sunt două extreme:

1. Extrema existenței.

Yo ta

Ta – extremă.

De fapt, acest cuvânt este folosit și pentru stânca de pe marginea prăpastiei. Numele lui Ken Rinpoche este și Tarchin. Ta din Tarchin înseamnă cel ajuns la capăt. Lama lui a fost cel care i-a dat acest nume, pentru că Ken Rinpoche a parcurs calea până la capăt.

Yo – a exista sau existență.

Deci, Yo ta este extrema existenței și se referă la extrema existenței de sine. Este cazul în care credem în lucrurile există în sine, că ele există așa cum apar.

„Mint, tipul îmi dă diamantul cu 10.000 de dolari reducere. Am rămas cu 10.000 de dolari în mână. Bine am făcut că am mințit!”

Aceasta este Yo ta.

yupay tar Dzinpa

Este credința că lucrurile există așa cum le vedem, cu existență proprie de sine.

Dzinpa – atașament.

Când o persoană se agață de existența de sine a lucrurilor, se spune că „exagerează” măsura în care atribuie lucrurilor o existență reală. În limba tibetană:

drondok

Drondok – exagerare.

 

2.Extrema inexistenței, a nihilismului.

Me ta

Ce este Me ta?

Me este un cuvânt de negație – nu.

Atunci când venim la cursurile de Dharma, auzim o mulțime de explicații despre faptul că un lucru nu-l implică pe celălalt, că nu există nicio legătură între ele, că legile karmice nu permit o astfel de conexiune și așa mai departe.

Așadar, după ce auzim despre toate acestea, ne putem spune: „Dacă lucrurile nu există așa cum cred, dacă ele nu sunt așa cum îmi apar, înseamnă că totul este o iluzie, că ele nu există deloc”. În acest caz apare pericolul de a cădea în cealaltă extremă, de a crede că „nimic nu există”.

Aceasta este extrema inexistenței. Este nihilism. Aceasta este percepția care spune: “Oh! Deci, dacă nu există nicio legătură între lucruri, dacă totul este doar proiecția mea, atunci ele nu există deloc. (Această reacție vine, în general, în urma unei învățături defectuoase despre vacuitate.) Nimic nu contează cu adevărat; Pot face orice vreau”.

mepay tar dzinpa

Acesta este atașamentul de concepția nihilistă. Atunci când o persoană adoptă acest punct de vedere, spunem că „reduce” în exces măsura în care atribuie lucrurilor o existență reală. Cuvântul „a reduce” în limba tibetană este:

Kurndep

 

Concepția asupra lumii

Toate aceste lucruri despre care am vorbit, le putem pune sub titlul de concepție/viziune asupra lumii.

tawa

Tawa înseamnă concepție. Tawa este concepția asupra lumii.

Ceea ce trebuie să facem este să dezvoltăm Tawa care șterge săgeata dintre cercul din stânga și cel din dreapta, cu alte cuvinte, ea încearcă să dea jos Chin chi lok shi – părerile greșite care ne mențin în Samsara și din cauza cărora suferim.

 

Calea de mijloc

Calea de mijloc este Madhyamika  sau Uma în limba tibetana.

Uma

La ce ne referim când spunem ”calea de mijloc”?

Când spunem „calea de mijloc”, înseamnă a merge între două stânci, între cele două prăpastii [ale extremismului].

– Pe o stâncă, ne aflăm în extrema existenței de sine, credem că lucrurile sunt așa cum le percepem. Credem, de exemplu, că dacă am mințit am câștigat banii.

Ea este extrema cea mai grea, pentru că ne determină să continuăm, de exemplu, să mințim, și în acest fel ne creăm cauzele viitoarelor suferințe, și vom continua să pribegim cine știe cât timp prin Samsara. Și după cum am menționat, fiecare suferință umană, toate poveștile oribile pe care le auzim, nu se compară cu suferința îngrozitoare prin care trec ființele din tărâmurile inferioare. Acesta este Yo ta.

– Ce se întâmplă în Me ta? În această extremă considerăm că nu există nimic, nu există cauză și efect, lucrurile nu există cu adevărat, și putem face ceea ce vrem.

În acest caz, datorită faptului că nu ne păstrăm jurămintele, și nu ne supunem legilor morale, vom cădea din nou în Samsara.

În faimoasa lucrare „Iluminarea adevăratului gând” scrisă de Je Tsongkapa, este explicată învățătura lui Buddha asupra Căii de mijloc. În această lucrare maestrul Je Tsongkapa dă un citat din textul „Lumina pe calea de mijloc” scris de maestrul Kamalashila în care sunt descrise ”cele două extreme” ca stâncile de pe marginea prăpastiei.

de na diy ta ni tungway ne yin te, jikten na drak- yang la ta dang de la

tungwa la ta la hlung she mawa tar, gang du sungwe dzinpapo pungwar

gyurwa la tar hlung she shepao

 

De na – deci,
Ta – extremă,
Diy ta ni – aceste extreme,
Tungwa și hlungwa – ambele cuvinte au sensul de „cădere”,
Ne – loc,
Tungway ne yin te – înseamnă ele sunt locul de unde cădem,
Jikten – lume,
Drak – stâncă,
Mawa – a declara, a crede, a ține o concepție,
Ta la hlung she mawa tar – cel care a căzut în concepția extremă,
Sungwa – a ține, a deține,
Dzinpapo – persoana care deține (o anumită opinie),
Gang du sungwe dzinpapo – Oricine care deține aceste opinii,
Pungwar- a distruge,
Pungwar gyurwa la tar hlung înseamnă omul căzut în aceste păreri va fi distrus,
Shepao – așa s-a spus.

Acest citat spune: Extremele sunt asemănătoare stâncilor de pe marginea prăpastiei lumii îngrozitoare. Și cel care deține aceste opinii este asemănat cu cel căzut de pe stâncă.

Cu alte cuvinte, Je Tsongkapa spune că oricine va cădea într-una dintre cele două prăpastii – va continua să se învârtă în roata suferinței, risipind oportunitatea extrem de rară a vieții umane pe care a dobândit-o.

Aceste două puncte de vedere extreme, ne aruncă în prăpastia Samsarei. Stratagema este de a merge pe calea de mijloc. Aceasta este Madhyamika.

 

Cele patru fapte ale Căii de Mijloc

Pentru a explica ce înseamnă Calea de Mijloc, înțelepții Madhyamika formulează acest lucru prin patru fapte pe care le leagă între ele. Ca și când am avea patru vârfuri ale unui pătrat pe care le legăm între ele. Vârfurile sunt:

1. Nimic nu există în mod natural (în sine).

2. Nu este adevărat că nimic nu există deloc.

1 și 2 sunt părțile unei singure propoziții care spune : „Cu toate că nimic nu există în mod natural, nici faptul că nimic nu există deloc, nu este adevărat”.

3. Totul există numai și numai prin etichetare.

4. Nu este adevărat că totul există în mod natural.

Deci, să vorbim despre semnificații. Care este diferența dintre perechea 1 și 2, și perechea 3 și 4?

Prima pereche 1 și 2 vorbește despre inexistență și a doua vorbește despre existență.

Deci, în prima faptă spune că nimic nu există în mod natural, iar când spunem „în mod natural”, asta înseamnă că nu există în sine. Pentru noi acum cele două expresii sunt sinonime. Deci, nimic nu există în mod natural, dar nu este adevărat că nimic nu există deloc.

Când spunem „nu este adevărat că nimic nu există deloc”, ce fel de extremă avem? Este vorba despre a doua extremă. Iar propoziția „nimic nu există în mod natural”, în sine, care să aibă propria existență de sine așa cum ni se pare, este prima extremă.

Deci acestea sunt cele două extreme, și ambele extreme sunt greșite.

În a doua pereche 3 și 4 se spune din nou același lucru, dar în sens pozitiv. Ele se referă la existența dependentă. În lumea noastră convențională, lucrurile există doar prin procesul de etichetare a lucrurilor și de proiectare a imaginilor mentale. Numai așa ele există. Nimic nu are vreo existență proprie de sine. Deci, nu este adevărat că totul există în mod natural, de la sine.

Care este diferența dintre 4 și 1? 4 vorbește despre existență iar 1 despre  inexistență.

Acestea sunt „cele patru fapte ale Căii de mijloc”.

Unde se face referință despre ele în Sutra? Întreaga sutra se referă la ele. Datorită faptului că lucrurile nu există, putem vorbi despre ele și astfel există perfecțiunea înțelepciunii. Tocmai datorită faptului că nu există un Buddha în sine, atunci putem deveni Buddha.

 

Legătura dintre cele patru fapte și cele două extreme

• • Vacuitatea și existența dependentă, ambele sunt fațetele aceleiași monezi.
  • Ambele extreme.

Dacă cineva percepe vacuitatea, din ce extremă iese? Iese din extrema existenței, a existenței de sine.

Și dacă înțelege existența dependentă, de ce extremitate se va îndepărta? De cea a inexistenței.

Majoritatea școlilor vor spune că aceste legături sunt corecte, dar nu și școala Madhyamika. Școala Madhyamika va spune:

• • Cine înțelege vacuitatea, va fi salvat de extrema inexistenței,
  • Iar cine înțelege existența dependentă, va fi salvat de extrema existenței.

În textul Cele trei căi principale, scris de Je Tsongkapa, se spune:

shen-yang nangwa yuta selwa dang

tongpe meta sel shing tongpa nyi

gyu dang drebur charway tsulshe na

tarndzin tawe trokpar mingyur ro

În limba română:

În „Comentariul asupra celor trei căi principale”, scris de Pabongka Rinpoche, se spune:

„Marii înțelepți ai Căii de mijloc fac patru diferențieri: ei spun că nimic nu există în mod natural, dar neagă că lucrurile nu există deloc; Totul există doar prin puterea conceptului și totul există, dar nu în mod natural. Punctul de eroare pentru „funcționaliști” și alte școli, este eșecul lor de a face distincția între aceste patru: două tipuri de „inexistență” și două tipuri de „existență”.

Potrivit sistemului Consecinței, ambele extreme – a crede că lucrurile sunt permanente și a crede că lucrurile au încetat – pot fi prevenite cu o singură afirmație logică: „Nimic nu poate exista cu adevărat, deoarece este condiționat/interdependent”. Prima parte a afirmației ne împiedică să ne gândim că lucrurile sunt permanente; iar a doua – de extrema de a crede că lucrurile s-au oprit.

Iubitul meu învățător, Choney Lama, spunea mereu că ambele părți ale afirmației împiedică fiecare dintre ambele extreme – permanența și oprirea/încetarea. El explică acest lucru după cum urmează: sensul literal al primei părți a afirmației, „Nu poate exista cu adevărat”, servește pentru a împiedica extrema de a gândi că lucrurile sunt permanente. Când spunem că ceva nu există „cu adevărat”, implică faptul de a spune, în general, că el este „inexistent”; ceea ce împiedică extrema de a crede că lucrurile s-au oprit. Această descriere, a spus el, a fost suficientă pentru a ne permite să repetăm procesul cu a doua parte a afirmației: „… pentru că este dependent”.

 

De ce se schimbă lucrurile?

Care sunt lucrurile din lumea noastră? Ele sunt doar rezultatele a ceea ce am făcut în trecut. Dacă acum îmi este plăcut, și peste o oră îmi este neplăcut, ce s-a schimbat? Karma s-a schimbat. Este o schimbare în mintea mea. O karma anume s-a încheiat după care vine alta. Nu se întâmplă nimic în afară.

Deci, dacă mi-a fost cald și acum îmi este frig, înseamnă că temperatura s-a schimbat singură? Dacă soarele strălucește acum și apoi apune, asta înseamnă că soarele a strălucit și a apus, în sine? Nu.

Când ne referim la aceste lucruri, ne referim la Tawa, adică concepția asupra lumii. Asta înseamnă că orice schimbare care se petrece în această lume, se datorează faptului că eu o proiectez din canalele mele. Din karma mea. Și singurul mod în care va străluci soarele pe cer sau va apune, este dacă eu îl proiectez în acest fel. Numai așa soarele răsare și apune. Niciun soare nu va răsări și apune, în sine. Dovada este că există oameni care nu văd apusul soarelui. Aceștia sunt cei lipsiți de vedere – orbi, sau cei al căror corpuri nu mai funcționează.

Toate acestea le spune școala Madhyamika. Ea spune că nu există nimic în sine, dar este incorect să spunem că nu există absolut nimic. Deci, cum există? Numai prin etichetare, prin procesul de proiecție a etichetelor din mintea noastră. Și cum au ajuns etichetele în minte? Din ceea ce am făcut în trecut, din obiceiurile pe care ni le-am creat prin acțiunile noastre în trecut.

Aceasta este abordarea școlii Madhyamika. Ea mai spune: Cum de se schimbă lucrurile? Ele se schimbă datorită modificării karmei, datorită faptului că lucrurile există doar prin procesul de etichetare, iar acest proces depinde de ce fel de karma rodește pentru noi acum. Numai așa se schimbă lucrurile. Nu există nimic în afara noastră, care să se schimbe de la sine.

Un mare maestru care a dobândit controlul asupra meditației sale și își direcționează meditația către canalele interioare:

– obține controlul asupra timpului,
– obține controlul asupra locului,
– obține controlul asupra întregii sale lumi și în acest mod își elimină suferința.

Printre altele, școlile budiste inferioare, nu vorbesc despre acest lucru tocmai pentru că nu înțeleg vacuitatea acțiunilor. Ceea ce este frumos în sutra noastră, este faptul că Buddha trece și aplică vacuitatea pe fiecare lucru în parte,

– Inclusiv acțiunile,

– Inclusiv rezultatele acțiunilor,

– Inclusiv înțelepciunea în sine,

– Inclusiv percepția însăși a acțiunilor. Și așa mai departe.

Școlile inferioare ale budismului, înțelegeau lipsa de sine, dar nu înțelegeau, de exemplu, vacuitatea acțiunii. Dintre cele trei sfere – nu înțelegeau vacuitatea actului făcut.

Școlile superioare, Madhyamika, Madhyamika Prasangika, înțelegeau acest lucru. Tocmai această înțelegere este ceea ce ne permite să ajungem la iluminarea completă.

   

Cum înțelegem vacuitatea?

• Există o abordare prezentată de Hashang. Hashang sau Heshang Moheyan, a fost un stareț chinez pe care Kamalashila l-a învins într-o faimoasă dezbatere în Samyé. Acest stareț chinez susținea ideea că în meditație trebuie golită mintea de gânduri. Hashang este considerat în budism că ar reprezenta abordarea nihilistă, Me ta.

În literatura Madhyamika, el este descris ca reprezentând atitudinea greșită care spune că pentru a percepe vacuitatea, trebuie să stăm și să nu ne gândim la nimic. El mai spunea: „Dacă lucrurile sunt goale, atunci nimic nu mai contează”. Aceasta este căderea în nihilism.

• Vom urca la un alt nivel. Nu ne atașăm de extrema inexistenței, dar spunem: „Da, da, corect. Lucrurile sunt goale, dar încă funcționează”. Ok, sunt de acord cu tine că totul este gol, dar lucrurile încă funcționează.” Nu asta spune Sutra.
• Sutra spune: Tocmai datorită faptului că Arhat nu se vede pe sine ca Arhat, el este Arhat. Tocmai datorită faptului că nu există perfecțiunea înțelepciunii, putem învăța perfecțiunea înțelepciunii și cu toții vom putea ieși din suferință.

Datorită faptului că lucrurile sunt goale, avem calea de a opri suferința.

Cu alte cuvinte, trecem de la extrema care spune: „Totul este gol și, prin urmare, nimic nu contează”, la o abordare mai largă care spune: „Adevărat, sunt goale, dar încă funcționează”.

Dar noi spunem: “Nu! Norocul nostru este că lucrurile sunt goale.”

Tocmai datorită faptului că ele sunt goale, putem să ne vedem într-un trup de înger și nu într-un trup care îmbătrânește și moare, dacă ne creăm karma care să ni-l aducă.

Până acum, nu am înțeles și ne-am creat automat, din cauza unei percepții greșite, o lume plină de suferință. Dacă acum vom începe să înțelegem cum funcționează lumea, de unde provine suferința și cum putem inversa cauzele care aduc suferință, avem o șansă. Și asta datorită faptului că toate lucrurile sunt goale.

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 8

 

Paradisul

«Și să presupunem, o Subhuti, că un Bodhisattva ar veni și ar spune: „Eu muncesc să-mi creez paradisul meu”. Acestea n-ar fi vorbe spuse corect. De ce este așa? Pentru că, o Subhuti, acel paradis la care muncești când spui „Eu muncesc să-mi creez paradisul meu” este ceva ce Cel Astfel Plecat a spus că n-ai putea crea vreodată. Și tocmai de aceea le putem numi „paradisurile pe care noi le creăm. »

Din nou ni se vorbește despre vacuitate și anume despre vacuitatea paradisului. Ce face un Bodhisattva? El își creează paradisul.

Cum face asta? Face mereu bine altora. El permanent își desăvârșește cele șase perfecțiuni. Și dacă vrea să-și creeze rapid paradisul, ce va face? Va căuta un profesor de Tantra și va intră în Tantra.

Și cum ar putea el să-și găsească un învățător tantric? Prin a face multe binefaceri. Numai atunci va apărea învățătorul tantric.

Ce ne spune Buddha: «Să presupunem, o Subhuti, că un Bodhisattva ar veni și ar spune, „Eu muncesc să-mi creez paradisul meu.” Acestea n-ar fi vorbe spuse corect.»

Cu alte cuvinte, el nu ar spune adevărul.

Din nou avem același joc de cuvinte. Paradisul nu există de la sine, dar este real și există. Când vom avea karma îl vom proiecta și atunci va fi real și foarte plăcut. El va fi un paradis care va funcționa ca un paradis. 

 

Cum ajunge Buddha la iluminarea lui

Așadar, să vorbim puțin despre paradis.

Există descrieri minunate ale paradisului în cartea „Abhisamya Alamkara” – „Coroana conștientizărilor” scrisă de către maestrul Asanga, descrieri pe care i le-a transmis Maitreya – viitorul Buddha.

Maitreya, conform tradiției sutrei, este un Bodhisattva la nivelul zece. El este aproape un Buddha. Conform tradiției tantrice, Maitreya este deja Buddha. În această carte sunt descrise etapele în care Bodhisattva după ce a atins nivelul zece, devine un Buddha.

Denumire generală pentru paradisul budist este:

Dakpe shing kam

Pe scurt,

Dak Shing

Dakpe  – pur, sfânt, curat.
Shing   – câmp.

Deci, câmpul pur este paradisul.

Kam   – înseamnă tărâm sau lume, univers.
Dakpe shing kam – înseamnă lumea pură. Acesta este doar unul dintre numele date paradisului.

Un alt nume este:

Dakpa kacho

În continuare vom descrie etapele în care Maitreya ajunge în paradisul său (descriere care este valabilă pentru toți Buddha)

Sipa tamey jang sem

Aceste cuvinte înseamnă ultimul moment în care Bodhisattva mai este încă un Bodhisattva. Primul nivel este ultimul moment în care încă este un Bodhisattva.

El este încă un Bodhisattva și ceea ce caracterizează acest moment, este că se află deja într-un fel de paradis. Cu toate că el este deja la nivelul 10, Bodhisattva încă se mai află în Samsara. El se află pe vârful muntelui Meru, în paradisul Ganden. Acest paradis care este încă unul samsaric.

 Ganden

Deci,

1. 1. Avem ultimul său moment ca Bodhisattva,
   2. El se află în paradisul samsaric numit Ganden.
      Se spune că în acest paradis a venit și Maestrul Asanga să primească învățătură de la Maitreya.

1. 3. În continuare, își lasă o reprezentare în Ganden, sau o emanație a sa și pleacă.
   4. Pleacă din Ganden și se duce spre alt paradis pe nume:

Okmin

Okmin nu mai este un paradis samsaric. De aceea el își manifestă Dharmakaya – corpul mental al lui Buddha. Până în acel moment el nu avusese Dharmakaya.

1. 5. Se întoarce în Ganden. Se întoarce la reprezentarea/emanația pe care a lăsat-o acolo, dar acum cu Dharmakaya.
   6. După care intră în pântecele mamei sale.

Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că se reîncarnează ca și Buddha Shakyamuni, și va apărea în Nirmanakaya ca să-l putem vedea.

Conform tradiției, un Buddha care se manifestă în lumea noastră pentru a ne învăța, nu vrea să-i facă rău mamei sale și se naște printr-o parte laterală a mamei, ca să nu o doară.

1. 7. După care face celelalte 11 fapte ale lui Buddha. Prima faptă este de a intra în pântecele mamei sale, iar apoi încă 11.

Deci, aceasta este una din descrierile modului în care Buddha apare în lumea noastră. Ea este descrierea tradițională, dar nu și cea tantrică, pentru că lipsesc elementele tantrice.

 

Cine a creat paradisul?

Cine a creat acest Okmin? Buddha însuși.

În sutra lui Upali scrie:

O mare de flori în toată splendoarea înfloresc,
Palatele de aur de o frumusețe rară strălucesc,
Dacă îl vei căuta pe creator, nu-l vei găsi niciodată
Pentru că ele din puterea conceptului se ivesc.
Și astfel lumea întreagă, numai din noțiuni și etichete este creată.

Despre ce este vorba aici? Despre paradis.

Ce înseamnă noțiuni și etichete? Ele sunt Chi-ul din mintea noastră – imaginile mentale. De unde provin ele? Din karma.

„… lumea întreagă, numai din noțiuni și etichete este creată ”- numai noi putem crea acest paradis. Nu există un paradis care să provină de la o societate de construcții. Același lucru este valabil și pentru infern.

Cine a creat temelia de fier încinsă din infern?
Care este sursa focului cumplit ce devorează totul?
Acestea și toate cele similare, a spus cel Atotputernic,
Sunt lucrările unei minți păcătoase.

Cum poate omul să-și creeze propriul său paradis?

Pentru asta există o practică specială. Care ar fi lucrul pe care l-ați putea face pentru a vă crea paradisul? Nu vă va veni să credeți!

A curăța și aranja frumos camera.

Ken Rinpoche, spunea mereu: „Faceți frumos”. Acest mare Lama era foarte ordonat și punea mare accent pe estetică. Camera lui era întotdeauna îngrijită și îți era drag să stai în ea.

De ce aș face asta? Pentru că ador estetica? Nu, ci pentru că trebuie să-mi creez propriul meu paradis, pentru că vreau să devin Buddha, și pentru că trebuie să-i ajut pe ceilalți. Deci, pentru cine îmi aranjez casa? Pentru Lama și pentru toți ceilalți.

Oare atunci când facem curățenie, ordine și ne aranjăm frumos casa, înseamnă neapărat că ne creăm propriul paradis? Nu neapărat, pentru că în această acțiune trebuie inclusă și intenția. Avem nevoie de intenție. Dacă facem toate aceste cu motivația corectă, atunci ne vom crea paradisul.

Ce mai trebuie încă să facem pentru a ne crea propriul paradis?  Putem face următoarele:

–     Atunci când atârnăm pe perete un tablou de care ne place, vom dedica acest act creării paradisului.

–     Când facem altarul este foarte important ca el să fie plin de ofrande, de ce? Pentru că dăruind lui Buddha, celor Trei Diamante și Lamei, ne creăm abundența și plantăm semințe karmice, care atunci când vor rodi, vom avea toate aceste lucruri în paradisul nostru. Așadar, este foarte important ca altarul să fie curat și plin de ofrande.

–     O faptă cu mult mai puternică decât aranjatul camerei este pregătirea locului în care oamenii vor veni să învețe Dharma. Dacă spuneți: „Vreau un centru frumos de Dharma, pentru ca oamenii să poată medita și să ajungă la nivele spirituale înalte. Și vreau să pun perdele, să o decorez frumos, să fie lumânări și totul să fie plăcut și confortabil”. Ce creează toate acestea? Paradisul. Dacă faceți toate aceste lucruri pentru ca alții să ajungă la iluminare sau la niveluri spirituale superioare, karma se întoarce.

–     Și cea mai puternică faptă este de a aranja camera în care stă Lama. Toți anii în care Geshe Hla a trăit lângă Ken Rinpoche, a spălat vasele, a curățat și a renovat casa Lamei.

Și pe lângă toate acestea, este bine să ne bucurăm mult și să avem motivația corectă.

 

Etapele de iluminare în Okmin

O altă descriere a modului de a ajunge la paradis:

Ji-nye chutok

1. Primul lucru care i se întâmplă noului Buddha, este perceperea directă a tuturor lucrurilor care pot fi cunoscute.

Ji nye  – tot ce există, atât cât există.
Chu     – lucruri.
Tok     – percepe.

Ji-nye chutok înseamnă percepe toate lucrurile care există. Adică, va percepe în mod direct toate lucrurile care pot fi cunoscute.

La ce realitate ne referim: la cea convențională sau la cea supremă? Ne referim la cea convențională. „Toate lucrurile de știut” sunt o realitate convențională. Așadar, el percepe dintr-odată toată realitatea convențională care există.

2. În al doilea rând, proaspătul Buddha va atinge ”limita finală”, în tibetană

Yangdak ta

Adică oprește al treilea tip de suferință, în acest caz îmbătrânirea și moartea.

Să trecem repede peste cele trei tipuri de suferință:

• • Suferința suferinței – adică bolile, foametea, războaiele.
  • Suferința schimbării.
  • Suferința atotpătrunzătoare.

El și-a oprit toată suferința, printre altele, îmbătrânirea și moartea.

3. În al treilea rând, el își aduce Dharmakaya.

Chu ku

Nu spunem că Dharmakaya a fost creată, ci ea apare. Corpul său mental apare, cu toată atotcunoașterea, vacuitatea și cu toate încetările.

4. El vede calitățile tuturor lucrurilor.

sang gyepa

Ce înseamnă asta? El percepe simultan adevărul convențional și adevărul suprem.

5. Corpul său fizic se transformă în corpul plăcerii, devine un corp curcubeu, un corp de lumină.

longku

6. El realizează capacitatea de a-și trimite replicile sau de a emana corpuri.

trulkuy gyu

Replicile nu sunt în sensul că ele arată exact ca el, ci de nenumărate corpuri care se duc spre toate ființele. Și asta se întâmplă în următoarea clipă, după ce și-a creat corpul de lumină. Are acum capacitatea de a trimite toate aceste replici.

În acest moment Buddha se poate afla pe milioane de planete și poate ajuta toate ființele. Acest lucru se întâmplă spontan și simultan.

Deci, mai întâi a trebuit să se formeze Dharmakya, iar ea a devenit cauza pentru dobândirea acestei abilități de a trimite replici tuturor ființelor.

7. După care va trimite o replică în pântecele mamei sale și va fi un Buddha așa cum a fost Buddha Shakyamuni despre care știm în istorie. Această ființă iluminată se manifestă într-un corp fizic și se va preface că trece prin toate etapele nașterii, a copilăriei și a maturității etc., ajunge la iluminare și transmite învățătura, doar pentru a ne arăta calea, pentru că el este deja iluminat.

Nu oricine este pregătit să facă calea Mahayana, așa că Buddha va veni și va preda oamenilor Hinayana. Iar dacă oamenii nu sunt pregătiți pentru budism, el îi va învăța alte religii. Și dacă sunt gata pentru a intra în Tantra, îi va învăța Tantra, în funcție de nevoile fiecăruia.

 

Fără vreun strop de suferință

Sambhogakaya lui, corpul plăcerii, se află în Okmin, paradis care este în afara Samsarei.

Este foarte important să înțelegem ce înseamnă un paradis care se află în afara Samsarei. Dacă în Samsara există numai suferință, în Okmin nu există strop de suferință. Nu există ceva care să miroasă neplăcut, sau ceva dureros sau jignitor. În Okmin nu există altceva decât plăcerea sublimă.

 

Tsok sak și Drip jang

Deci, de ce anume avem nevoie pentru a ajunge acolo? Să facem două lucruri:

• • Să acumulăm fapte de bunătate.
  • Și să ne purificăm karmele negative.

Să facem Tsok sak și Drip jang.

Tsok sak drip jang

1. Drip jang înseamnă să scăpăm de lucrurile negative care ne stopează.

2. Tsok sak– a acumula cauzele care să ne aducă la iluminare.

De ce ar trebui să scăpăm? Trebuie să scăpăm de afecțiunile mentale și de ignoranță. Cu alte cuvinte, trebuie să eliminăm:

a. karma negativă din trecut, adică faptele pe care le-am făcut deja, pe care le-am acumulat datorită ignoranței noastre.

Există două căi de a scăpa de karma negativă:

1. 1. 1. O cale este de a nu face nimic în privința ei și de a o lăsa să rodească, și astfel va dispare de la sine. Acesta este calea cea mai grea, pentru că ne aduce în situații în care vom suferi de războaie, de dezastre și așa mai departe.
      2. Iar a doua cale este de a o purifica, înainte să dea roade.

b. Și trebuie să ne eliminăm afecțiunile mentale, ignoranța fiind una dintre ele.

Deci, acestea sunt lucrurile de care trebuie să scăpăm, deoarece atâta timp cât avem și o fărâmă din ele, nu vom putea ajunge în paradis. În schimb, dacă ne-am eliminat toată karma negativă și toate afecțiunile mentale și am acumulat munți de binefaceri, vom fi deja în paradis.

 

A aduna cauzele de a ajunge în paradis

b. A acumula binefaceri.

Despre ele am vorbit mult și încă vom mai vorbi în continuare. Am vorbit de acumularea de binefaceri cu învățătorul, de a intra în tantra. Dacă sunteți pregătiți și aveți posibilitatea de a intra în Tantra, nu mai așteptați și intrați în ea pentru a vă putea dezvolta compasiunea.

De ce vorbim mai întâi de b. și nu de a.? Pentru că există ceva care este și mai important și care permite realizarea lui b. și anume de a ne ruga la învățător.

Deci,

a. Rugăciunea

–     Mai întâi, va trebui să ne rugăm ca învățătorul să vină la noi.
–     Să ne rugăm pentru a-l putea trata așa cum se cuvine,
–     Să ne rugăm pentru a avea suficientă încredere în el,
–     Să avem respect față de el,
–     Să avem capacitatea de a-l servi așa cum trebuie,
–     Și în final să ne rugăm ca acest învățător să ne ajute să atingem toate celelalte obiective.

Dar mai întâi va trebui să ne întrebăm:

–     Ce este iluminarea?
–     De ce să ajungem la iluminare?
–     Cine ne va ajuta să facem asta?

iar apoi să ne definim obiectivul nostru: „Vreau să mă iluminez”.

Toți marii învățători, toți marii Lama care au ajuns vreodată la iluminare și-au petrecut cea mai mare parte a timpului în rugăciuni. Au învățat, au meditat, și și-au petrecut cea mai mare parte a timpului rugându-se la Lama.

Se spune că Lama lui Je Tsongkapa a fost Manjushri. Je Tsongkapa și-a petrecut cea mai mare parte a vieții rugându-se la Manjushri, ca să-i umple inima cu înțelepciune, compasiune și iubire.

De ce este atât de important să ne rugăm atât de mult? Pentru că așa semănăm karma.

Ar putea oare să vină un învățător și să ne ajute de la sine? Nu. Deoarece dacă ar fi putut, ar fi făcut asta cu mult timp în urmă, pentru că este plin de bunătate și compasiune. Singurul mod de a ne aduce un învățător în viața noastră este de a ne ruga Lamei sau la Buddha sau la cele Trei Diamante sau ființelor iluminate.

Pentru asta ne luăm jurămintele de refugiu. Pe măsură ce înțelegerea asupra căii se va adânci, se va adânci și înțelegerea semnificației refugiului, a semnificației celor trei diamante, și înțelegerea a ceea ce înseamnă învățătorul pentru noi.

Cel care persistă și face aceste lucruri cu motivație profundă, plantează semințele karmice pentru a se regăsi mai târziu într-o lume minunată.

Dacă rugăciunea este însoțită de iubirea față de toate ființele, de dorința de bunăstare a tuturora, cu atât mai repede va veni la noi cel care ne va învăța. Numai așa va ajunge la noi. Învățătorul nu vine de la sine, el vine din noi.

 

Cele patru puteri de purificare

Există patru puteri de purificare. Purificarea nu va fi completă dacă lipsește una dintre ele.

Sursa învățăturii despre cele patru puteri de purificare este sutra lui Buddha pe nume ”Sutra celor patru practici”. În limba tibetană:

chu shi tenpay do

Chu – în general înseamnă lucru, dar în acest context înseamnă practică.
Shi – patru.
Tenpa – învățătură, studiu.
Do – sutra.
Așadar: „Sutra asupra învățăturii celor patru practici”.

 

1. Puterea de bază.

Ten gyi top

Puterea de bază este refugiul. De ce se numește puterea de bază? Deoarece atunci când cădem, încălcând un jurământ, vom avea nevoie de sprijin pentru a ne ridica. Iar acest sprijin este această putere de bază.

Ce înseamnă să ne refugiem? Înseamnă să ne refugiem pe calea spirituală, să ne refugiem în Buddha, Dharma și Sangha, cu alte cuvinte să ne refugiem în înțelepciune. Acest lucru înseamnă că atunci când ni întâmplă ceva rău, înțelegem că am făcut rău altora în trecut, de aceea ne vom înfrâna de la orice reacție care să ne mențină în suferință.

Deci, aceasta este puterea de bază. Este înțelegerea karmei și a vacuității și este Bodichitta. Bodhicitta este dorința noastră de a ieși din suferință, pentru a-i putea ajuta și pe ceilalți să iasă din ea. Puterea de bază, este de asemenea realizarea faptului că realitatea în care trăim acum, este o lume a suferinței, rezultată din cauzele pe care le-am creat. Și această înțelegere este cea care ne protejează.

Această înțelegere că lumea este propria noastră creație, pe care o putem transforma spre beneficiul tuturor ființelor, este de fapt singura noastră protecție.

Lama Ken Rinpoche obișnuia să râdă de cei care își cumpărau polițe de asigurare împotriva accidentelor, care să-i protejeze.

 

2. Puterea regretului.

Nampar sunjinpay top

Top – putere.
Nampar  – complet.
Sunjinpa –  este ceva care distruge sau ceva ce neutralizează.
Nampar sunjinpay top înseamnă puterea care distruge/neutralizează complet.

Această putere este cea care neutralizează semințele karmice care încă nu au germinat. Deoarece semințele au fost deja plantate, nu le putem elimina, dar le putem neutraliza sau steriliza.

Purificarea karmică înseamnă a determina semințele deja plantate să nu mai germineze niciodată.

Sunjinpay top înseamnă puterea regretului.

Sensul aici este de regret însoțit de înțelepciune, spre deosebire de actul de a ierta, care este un act minunat. Dar în iertare există cel care iartă și cel iertat, deci există o percepție despre sine, un atașament de sine. Regretul însoțit de înțelepciune, înseamnă că înțelegem că dacă suferim, se datorează semințelor negative pe care le-am plantat, ca urmare a ceea ce am făcut în trecut și acum regretăm profund pentru asta.

Puterea regretului este cea mai importantă dintre toate celelalte puteri. Regretul trebuie să fie extrem de sincer și profund. În general nu ne place să facem asta. Nu ne place să ne uităm în oglindă și să spunem: „M-am purtat prostește”. Nu este bine să spunem: „Am fost rău”, sau „Am fost un prost”, ci, mai degrabă să spunem „m-am purtat prostește”, „m-am purtat ignorant”, „nu am înțeles ce făceam”.

De ce să nu spunem: „Am fost un prost.”? Pentru că vorbim despre sine.

Dacă ne dăm seama că am făcut ceva nepotrivit și spunem “Ah, ce am făcut?”, este bine să regretăm imediat. Cu cât regretăm mai repede, cu atât va fi mai bine, deoarece karma se dublează la fiecare 24 de ore. Dacă ieri am țipat la cineva și toată ziua am mers cu gândul: „Câtă dreptate am avut, cât de idiot a fost celălalt”, iar după 24 de ore, zicem: „Ah, am țipat la celălalt, mi se va întoarce înapoi”, în 24 de ore, karma deja s-a dublat.

Chiar dacă nu ne mai amintim de faptele comise, sau dacă i-am rănit pe ceilalți, lumea din jurul nostru ni le reflectă. Dacă trăim într-o lume în care sunt războaie, sau agresivitate, este semn că avem o astfel de karma. Așa că avem ce face și în acest sens.

 

Confesiunea

Deoarece nu este bine să ținem în noi părerile de rău pentru faptele pe care le-am comis, ar trebui să ne găsim pe cineva de încredere și să ne confesăm lui. Este bine să facem asta, mai ales în fața Lamei sau a învățătorului, pe care ne bazăm, îl prețuim și în care avem încredere, și care are desigur un nivel moral foarte ridicat.

De ce este important acest lucru? Pentru că ne va fi jenă să venim din nou la el cu aceeași poveste, și de aceea șansele de a repeta fapta vor fi cu mult mai mici. Puritatea persoanei față de care ne destăinuim, are de asemenea un rol foarte important în acest proces.

 

A regreta și nu a ne învinui

Care este diferența dintre regret și vinovăție? Ce înseamnă când spunem: „Eu sunt vinovat”. Acest lucru nu face altceva decât să ne întărească ego-ul, să ne întărească atașamentul de sine.

Dacă sentimentele de vinovăție:

a. întăresc minciuna.

b. și sunt emoții dureroase, care nu ne fac niciun bine, doar ne dăunează.

în schimb, regretul are un aspect complet diferit. El nu ne face să ne simțim prost, nu ne dăunează fizic atunci când este însoțit de înțelepciune. Sentimentul este de întristare pentru ceea ce am făcut, ceea ce este complet diferit de sentimentul de vinovăție.

Un exemplul dat în textele budiste este următorul:

Un om vine cu cei doi prieteni ai săi la bar și beau din berea servită de barman. Primul prieten bea din bere, cade și moare, al doilea bea și el, cade și moare. Al treilea văzându-și prietenii că au murit datorită berii, înțelege că berea a fost otrăvită, bere pe care și el a băut-o.

Deoarece înțelege ce-l așteaptă și că este prea târziu ca să mai facă ceva, este cuprins de un mare regret.

Acest imens regret este exact ceea ce ar trebui să simțim, pentru a ne purifica karma, ca și când ar veni sfârșitul lumii.

Înțelegerea faptului că atunci când urâm pe cineva, această karmă se va intensifica și va reveni în forță asupra noastră, și că împreună vacuitatea și karma ne creează lumea noastră – este ceea ce ne va neutraliza semințele karmice negative.

 

3. Puterea de înfrânare.

Nyepa le larndokpay top

Ce înseamnă puterea de înfrânare? Înseamnă a decide să nu mai facem în viitor aceleași fapte pe care le-am făcut până acum. Este foarte important să facem acest lucru cu înțelepciune.

Dacă, de exemplu, am țipat la cineva, ceea ce vom face este:

1. 1. să ne refugiem în cele Trei diamante și în Bodhicitta.
   2. și să înțelegem că ceea ce am făcut acum ne vor provoca multe probleme în viitor, regretăm și spunem: „știu căm-am purtat prostește și din ignoranță, pentru că am fost stăpânit de obiceiurile mele proaste, iar pentru asta regret profund și îmi dau seama că rezultatele nu vor fi bune pe viitor”.
   3. Ne hotărâm să ne oprim din acest comportament, și vom spune: „N-am să mai fac așa ceva”.

Acum, faptul de a spune „N-am să mai fac așa ceva” este periculos când vine vorba de un obicei adânc înrădăcinat. Pentru că dacă suntem obișnuiți să ne enervăm des, să ne enervăm la fiecare cinci minute și acum ne obligăm să nu ne mai enervăm niciodată, avem toate șansele ca după cinci minute să ne încălcăm promisiunea.

Deci ce vom face? Ne vom alege o perioadă scurtă de timp în care știm că putem să ne ținem de promisiune. În cazul în care ne supărăm des, atunci am putea decide, de exemplu: ”Timp de zece minute nu mă voi supăra”.

 

Războiul împotriva tendințelor rele

Și pentru că am decis să ne înfrânăm, atunci ne vom lupta cu tendințele noastre rele.

Și dacă ne-am obligat să nu ne mai supărăm timp de zece minute, și totuși supărarea ne va lua cu asalt, atunci ne închidem gura, strângem din dinți, respirăm adânc, ne facem un ceai, și nu vom da frâu liber supărării.

Acest război împotriva tendințelor noastre proaste, acumulează o karmă extraordinară, incredibil de puternică. Ea este cea care ne va crea paradisul.

 

4. Puterea de ispășire, puterea de corijare sau antidotul.

Nyenpo kuntu chupay top

Corecția sau antidotul trebuie să fie similar cu infracțiunea.

De exemplu: dacă avem o problemă de sănătate, suferim de o boală gravă, de unde vine ea? Din faptul că i-am rănit pe ceilalți. Deci, care va fi soluția? Ne vom îngriji de cineva bolnav.

Dacă ni se fură lucruri este semn că am furat noi de la alții sau că am luat fără permisiunea celuilalt. Care va fi antidotul? Este de a avea grijă de bunurile altora.

O altă modalitate de purificare este ceremonia focului.

Care este cel mai puternic antidot? El este studiul și meditația asupra vacuității.

Deoarece subiectul sutrei „Tăietorul de diamant” este vacuitatea, putem spune că dintre cele patru puteri purificatoare, această sutra este cea mai strâns legată de a patra putere – puterea ispășirii sau corectoare.

 

În sutra se spune:

„O Subhuti, orice fiu sau fiică a nobilei familii care primește o sutră ca aceasta, sau o reține, sau o citește sau o înțelege, va suferi. Vor suferi intens.”

De ce este asta? Pentru că studiul și meditația asupra vacuității este cel mai puternic antidot pe care omul îl poate folosi în vederea ispășirii faptelor negative din trecut.

Studiul asupra vacuității este considerat foarte util, deoarece grăbește rodirea semințelor karmice pe care le poartă omul cu el. Dacă am lăsa aceste semințe să germineze când le vine lor timpul, în viața următoare ne vom naște într-o viață suferindă, într-una din tărâmurile inferioare, cum ar fi infernul, lumea spiritelor flămânde sau lumea animalelor. Dar dacă ele rodesc în această viață, efectele lor vor fi cu mult mai mici decât ar fi fost fără purificare.

În altă sutra a lui Buddha, numită sutra Regele concentrării se spune că dacă cineva ar avea o sămânță karmică care ar putea să-i producă mari suferințe în infern, în urma studiului asupra vacuității, efectul rodirii acestei semințe va fi doar o ușoară durere de cap.

Deci, dacă studiați cu seriozitate această sutra, ea vă va aduce multă binecuvântare, atât în această viață cât și în viitor.

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 7

 

Distrugătorul de vrășmaș

„Și Învingătorul spuse din nou:

Subhuti, ce părere ai? Se gândesc cei care au distrus vrăjmașul: „Acum am ajuns la starea de a fi distrugător de vrăjmaș”?

La aceasta, Subhuti răspunse respectuos:

O Învingătorule, ei nu fac asta. Și de ce așa? Pentru că este imposibil să existe o astfel de stare de a fi distrugător de vrăjmaș. Pentru că, să presupunem o Învingătorule, că un astfel de distrugător al vrăjmașului s-ar gândi în sinea sa „Acum am ajuns în starea de distrugător al vrăjmașului.” Atunci ei ar începe din nou să se atașeze de propriul sine. Ar începe să se atașeze de o ființă vie, s-ar atașa de viață și de o persoană.

O Învingătorule, declar că Cei Astfel Plecați – acei Distrugători de Vrăjmaș care sunt Buddha Complet Iluminați – se află în cele mai înalte stări care sunt libere de orice afecțiune mentală. O Învingătorule, eu însămi sunt liber de orice dorință; Eu sunt Distrugătorul de Vrăjmaș.

Dar, o Învingătorule, eu nu mă gândesc la mine însumi, „Sunt un Distrugător de Vrăjmaș”. Să presupunem, o Învingătorule, că m-am gândit la mine însumi că „Am atins starea de a fi Distrugător de Vrăjmaș”. Dacă aș gândi așa, atunci Cel Astfel Plecat nu ar fi putut să-mi dea vreodată prezicerea finală; nu ar fi putut să spună niciodată:

O fiu al nobilei familii, o Subhuti, vei atinge cele mai înalte stări care sunt libere de orice afecțiune mentală. Întrucât nu te afli în niciun fel de stare, ajungi la starea liberă de afecțiuni mentale; atingi ceea ce numim „starea lipsită de afecțiuni mentale.” 

Vom vorbi despre „distrugătorul de vrăjmaș”. El se numește:

Dra Chompa

Dra – vrăjmaș, inamic, dușman
Chompa – a distruge

Adică: distrugător de vrăjmaș.

Cine este acesta? El este Arhat.

În limba sanscrită Arhat înseamnă „persoană demnă”.

De ce au tradus în limba tibetană distrugător? Ce îl face pe om să fie atât de demn? Faptul că și-a distrus toate afecțiunile mentale.

Distrugătorul de vrăjmaș este cel ajuns la Nirvana. El este cel ce și-a distrus toate afecțiunile mentale, toate tendințele și toate semințele afecțiunilor mentale.

Aceasta înseamnă că Arhat nu numai că nu se mai poate supăra, dar nici semințele supărării nu le mai are. El nu se va mai supăra niciodată, pentru că și-a distrus semințele pentru totdeauna. Acest lucru se numește „încetare”.  Afecțiunea mentală a încetat complet. Am putea spune, de exemplu că  Arhat și-a pierdut gena supărării.

Ce este o afecțiune mentală? Este un factor care ne tulbură liniștea sufletească. La un Arhat nu mai există nimic care să-i tulbure liniștea sufletească.

Ne este greu să ne imaginăm o astfel de stare în care există numai plăcere.

Cu toate că și noi putem să reducem intensitatea supărării, a geloziei, și așa mai departe, ne este greu să le menținem la acest nivel. Arhat ajunge la încetarea ireversibilă – pentru totdeauna.

 

Calea practicii în Hinayana și Mahayana

Practicantul căii Hinayana, dorește să iasă din suferință. Cu toate că percepe vacuitatea, experiența lui este puțin altfel. Școlile budiste descriu această experiență în moduri diferite. Maestrul Haribhadra, faimos pentru comentariul său asupra textului „Ornamentul conștientizărilor” scris de către maestrul Asanga, susține că experiența vacuității este diferită. Pe când maestrul Chandarkirti, cunoscut drept tatăl „Căii de mijloc”, susține că experiența vacuității este în cele din urmă aceeași experiență.

În Hinayana, a treia cale – Tong lam, și cea de-a patra sunt diferite față de Mahayana. Cel care practică calea Hinayana care a ajuns pe Calea practicii, va merge spre Nirvana.

Toată calea Tong Lam, despre care am vorbit până acum, face parte din Mahayana. Această sutra este sutra Mahayana –  Calea Mare. Iar ea descrie calea unui practicant pe Calea cea Mare. Un Bodhisattva care se află pe Calea cea Mare practică pentru a ajunge la iluminare pentru toate ființele. După ce a perceput vacuitatea, el va practica cele șase perfecțiuni. El va ajunge la iluminare pe calea perfecțiunilor.

Cel care percepe pentru prima oară vacuitatea, va deveni imediat un Bodhisattva la nivelul unu. El va trebui să parcurgă zece nivele până va deveni Buddha.

În Hinayana, cel mai înalt nivel la care se poate ajunge este de Arhat, adică Nirvana. Cel ajuns în Nirvana nu mai are nici o afecțiune mentală sau vreo emoție negativă. Arhat se află într-o plăcere supremă. El a ieșit complet din suferință, dar nu are atotcunoașterea.

Pe calea Mahayana, se ajunge la iluminare. Practicantul acestei căii ajunge și el în punctul în care și-a eliminat toate afecțiunile mentale, adică la nivelul opt, dar el nu se oprește aici, deoarece nu dorește să ajungă la Nirvana. El vrea să continue calea, să dobândească atotcunoașterea ca să poată ajunge la nivelul lui Buddha.

Acesta nu se va îndrepta spre Nirvana, spre starea de plăcere sublimă, unde poate rămâne milioane de ani. Cel care atinge nivelul opt, nu va intra în meditație fără să stabilească cât timp va sta în meditație și fără să nu-și pună un paznic pentru să-l scoată din ea după ce a trecut timpul stabilit, pentru că nu vrea să rămână acolo. În mod intenționat, evită să ajungă la plăcerea tentantă a Nirvanei, pentru a putea ajunge la o plăcere și mai mare.

Trebuie înțeles că practicanții Hinayana sunt și ei plini de iubire pentru oameni. Cu siguranță că vor să ajute oamenii ca să nu mai sufere. Practica lor include multe meditații frumoase asupra iubirii și a celor patru dorințe infinite. Care sunt cele patru dorințe infinite? Ele sunt iubirea (Maitri), compasiunea (Karuna), bucuria (Mudita) și comportamentul egal (Upeksha).

Diferența dintre practicanții celor două căi, este că un Bodhisattva pe calea Mahayana, își asumă responsabilitatea personală . El își spune: „Nu numai că vreau ca nimeni să nu mai sufere, ci eu însămi voi descoperi modul în care să-i pot scoate pe fiecare din suferință”.

Deci, cel care a perceput vacuitatea și se află pe calea Mahayana, devine un Bodhisattva bumi unu. Parcurgerea celor zece nivele Bodhisattva poate dura foarte mult timp. Asta în cazul în care nu suntem pe calea tantrică.

 

Nirvana și iluminarea completă

În sutra scrie:

„O Învingătorule, declar că Cei Astfel Plecați – acei Distrugători de Vrăjmaș care sunt Buddha Complet Iluminați…”

Aici Buddha se referă la două lucruri puțin diferite. El vorbește despre Cei Astfel Plecați – adică ajunși la Nirvana, dar care se află pe calea Mahayana, deci automat au ajuns și la nivelul lui Buddha.

Cu alte cuvinte, atunci când practicantul căii Mahayana ajunge la iluminarea completă, în același timp atinge și Nirvana. El și-a eliminat nu numai afecțiunile mentale și semințele lor, ci și orice obstacol dinaintea omniscienței, nivel care este cu mult mai înalt.

 

Vacuitatea distrugătorului de vrășmaș

Buddha îl întreabă pe Subhuti: „Oare un Arhat este cu adevărat Arhat? ”

Subhuti îi răspunde: „Dacă, un Arhat s-ar fi gândit la el însuși, doar și pentru o clipă: „Eu sunt Arhat”, atunci el nu mai este Arhat”.

De ce? Pentru că el își declară propria existență de sine.

Întrebarea lui Buddha este de fapt: „Oare Arhat este un Arhat în sine?” Subhuti îi spune: „Nu și nu. Dacă Arhat ar crede și pentru o clipă: „Acum sunt un Arhat în sine”, această afirmație anulează faptul de a mai fi un Arhat”.

În text scrie: „nu te afli în niciun fel de stare”. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că el are o înțelegere foarte clară de unde provine realitatea sa.

Oare el crede că nu este un Arhat? Nu, el știe exact unde se află. Știe exact care este nivelul realizărilor sale, dar își dă seama că ele nu vin de la sine. El își dă seama că acum proiectează această stare, deoarece și-a creat condițiile pentru ea.

Buddha întreabă:

Subhuti, ce părere ai? Se gândesc cei care au distrus vrăjmașul „Acum am ajuns la starea de a fi distrugător de vrăjmaș”?

Oare știe el că a ajuns la această la realizare? Desigur că știe. Atunci ce anume nu-și spune? Că acest lucru nu s-a întâmplat de la sine fără să-și fi creat cauzele pentru asta.

La aceasta, Subhuti răspunse respectuos:

O Învingătorule, ei nu fac asta. Și de ce așa? Pentru că este imposibil să existe o astfel de stare de a fi distrugător de vrăjmaș.

Ce înseamnă „o astfel de stare”? Adică, starea în sine.

Dacă distrugătorul de vrășmaș s-ar fi gândit la el însuși „Acum am ajuns la starea de a fi distrugător de vrăjmaș”, asta ar însemna că este atașat de existența de sine.

În continuare, ni se spune ce înseamnă atașamentul de existența proprie de sine.

 „Atunci ei ar începe din nou să se atașeze de propriul sine. Ar începe să se atașeze de o ființă vie, s-ar atașa de viață și de o persoană”.

În lecția 4 am vorbit de semnificația acestor lucruri.

–    Atașamentul de propriul sine, înseamnă ”eu care exist în sine” independent de proiecțiile mele.
–    Atașamentul de o ființă vie, înseamnă ”mintea mea care există în sine”, sau lucrurile mele care există în sine.
–    Atașamentul de viață, înseamnă „eu-l” care a trăit de la începutul acestei vieți și până la sfârșitul ei.
–    Atașamentul de o persoană: „Eu exist de la o încarnare la alta”.

Deci, ce ni se spune? Că dacă Arhat ar crede că el este un Arhat în sine, atunci el ar fi atașat de toate aceste lucruri.

Asta înseamnă că el nu poate fi un Arhat deoarece nu înțelege vacuitatea.

 

Profeția finală

„Dar, o Învingătorule, eu nu mă gândesc la mine însumi „Sunt un Distrugător de Vrăjmaș”. Să presupunem, o Învingătorule, că m-am gândit la mine însumi că „Am atins starea de a fi Distrugător de Vrăjmaș”. Dacă aș gândi așa, atunci Cel Astfel Plecat nu ar fi putut să-mi dea vreodată prezicerea finală; nu ar fi putut spune asta niciodată:

O fiu al nobilei familii, o Subhuti, vei atinge cele mai înalte stări care sunt libere de orice afecțiune mentală. Întrucât nu te afli în niciun fel de stare, ajungi la starea liberă de afecțiuni mentale; atingi ceea ce numim „starea lipsită de afecțiuni mentale.” 

Lung tenpa

Lung – cuvânt lui Budhha sau cuvânt.
Tenpa – a da.

De ce învățătorul trebuie să vină să ne predea față în față în clasă și nu este suficient să învățăm doar din cărți? Pentru a auzi învățătura pe Lung, deoarece cuvântul aduce binecuvântarea întregii linii de maeștri.

1. Prima semnificație a lui Lung tenpaeste „cuvântul dat”.

2. A doua semnificație a lui al Lung tenpaeste profeția finală. Ea este profeția lui Buddha pe care o dă unui Bodhisattva ce se află la nivel opt. Buddha îi spune când va ajunge la iluminare și cum se va întâmpla.

Deci, despre ce profeție este vorba aici?

Atunci când am vorbit despre perceperea directă a vacuității, am spus că după ce Arya a perceput vacuitatea, în Jetop yeshe – înțelepciunea de după, vede cele patru adevăruri și are experiențe specifice care aparțin celor patru adevăruri. O astfel de experiență este percepția propriei iluminări, conștientizare care ține de al treilea adevăr – adevărul încetării suferinței. În viziunea sa, el se vede cum ajunge la iluminare.

Proaspătul Arya știe că mai are încă mult de lucru. Știe că poartă cu el 84.000 de afecțiuni mentale, mai puțin trei.

Până când va ajunge la nivelul opt, el își va elimina deja multe afecțiuni dintre cele 84.000. Ajuns la nivelul opt, îi va rămâne foarte puțin de curățat. Dacă un astfel de Bodhisattva va apărea în fața noastră, ne va fi greu să-l distingem de un  Buddha. El este deja o ființă foarte, foarte sfântă. Dacă proaspătul Arya de la primul nivel își pierde credința intelectuală în existența de sine, dar percepe în continuare lucrurile ca având o existență proprie de sine, pentru un Bodhisattva de nivel opt, aceste lucruri nu mai există. Nu numai că el nu mai crede în existența proprie de sine a lucrurilor, dar nici nu le mai vede cu existență proprie de sine. El poate vedea cum își creează podeaua sub picioare cu fiecare pas pe care îl face. Podeaua nu există în sine, ci el o creează de fiecare dată când face un pas.

De ce nu este încă Buddha? Pentru că are obstacole în calea atotcunoașterii.

Când un Bodhisattva ajunge la acest nivel, Buddha vine și îi dă o profeție despre când va deveni iluminat. Dacă la primul nivel, Bodhisattva a avut o viziune a iluminării sale, acum acest lucru i se întâmplă cu adevărat. Buddha vine și îi prezice că va ajunge la iluminare, și îi spune când și cum i se va întâmpla. Deci, despre această profeție este vorba aici.

 

Cele trei sfere ale acțiunii de a face o profeție

Profeția lui Buddha, la fel ca orice act, cuprinde și ea cele trei sfere ale vacuității. În acest caz, ele sunt următoarele:

a. Cel care face profeția, însuși Buddha.

lung tenpapo

b. Cel care primește profeția, adică Bodhisattva la nivelul opt.

 

lung tenpa

c. Și cea de a treia sferă este profeția în sine.

lung tenpar jawa

 

Vacuitatea lui Buddha

Oare Buddha are o existență proprie de sine? Bineînțeles că nu.

Așa cum Buddha s-a referit la existența lui Arhat, așa va spune și despre el însuși în sutra: „Nici eu nu exist în sine”. Ceea ce îl face pe Buddha să fie un Buddha este doar proiecția lui.

Oare ceea ce vede Dalai Lama văd și eu? Nu. Deoarece datorită compasiunii lui infinite și a cunoașterii lui profunde, atunci când se va uita la mine, va vedea în ce stadiu mă aflu și îmi va da răspunsul care mă va avansa cel mai mult pe calea mea spirituală.
Trebuie să înțelegem că noi toți suntem în același timp atât oameni obișnuiți cât și viitorii Buddha, iar noi suntem deja aici.

 

Întrebări care nu au primit răspuns

3. A treia semnificație a Lung tenpa.

În literatura budistă există 14 întrebări la care Buddha a refuzat să răspundă. De ce a refuzat răspundă la ele? Nu ne iubește destul?

Printre jurămintele Bodhisattva există unul care spune că dacă cineva întreabă ceva cu toată sinceritatea, va trebui să i se răspundă. Atunci Buddha nu va răspunde la întrebările sincere? Sigur că a răspuns, dar dacă Buddha a refuzat să răspundă la aceste întrebări este pentru faptul că a considerat că răspunsul lui nu va fi de niciun folos celui ce a întrebat sau îl va devia de la principal.

Un alt jurământ Bodhisattva este de a nu vorbi despre realizările spirituale. În tradiția budistă nu se pun întrebări de genul: „Ai perceput vacuitatea?”. Sau „La ce nivel ești?”. Sau „Ești Bodhisattva?”. Motivul pentru care nu se pun astfel de întrebări este că nu neapărat este și util celorlalți.

Pe de altă parte, cei care ajung la nivele înalte, au adesea puterea de a face minuni și sunt sub jurământul de a evita să facă miracole. De ce există un astfel de jurământ, de a evita a face minuni chiar și atunci când le putem face?

Singura utilizare a acestei abilități, pentru cel care și-a dezvoltat-o, este dacă poate să înainteze pe cineva pe calea iluminării. Pentru majoritatea oamenilor acest lucru nu este de folos. Pot fi cazuri când cineva este doar la un pas de o realizare și atunci ajutorul poate fi benefic. Acestea sunt singurele oportunități în care abilitățile pot fi utilizate pentru a face minuni. De obicei, oamenii care au astfel de capacități se abțin să le folosească sau se abțin să vorbească despre realizările lor spirituale.

Care este modul în care ne ajută Buddha? Nu prin a face minuni, ci prin vorbă. El ne învață și ne explică din nou și din nou. Ne învață și ne explică mereu același lucru. Încă o dată despre pix, iar și iar. Pentru că numai așa omul poate ajunge la conștientizări și își poate consolida credința în inima sa.

 

Există și excepții

Întrebarea este: De ce Geshe Michael a decis să încalce tradiția și să afirme că a perceput vacuitatea?

Pentru că în viziunea sa, a văzut că acest lucru va aduce mai multă binecuvântare celorlalți, decât să nu spună. Mai mult de atât, nu avem astfel de exemple în Occident. Credem că cei ce au perceput vacuitatea sunt doar marii Lama tibetani, care vin dintr-o țară îndepărtată, și iată că acest american a ajuns la această realizare. Deci este posibil pentru fiecare dintre noi, iar acesta a fost motivul pentru care a spus.

 

A învârti roata Dharmei

Ce înseamnă a învârti roata Dharmei?

Buddha când vorbește, scoate Lung din gură, care intră în urechi și ajunge în inima celui ce ascultă. După ce a ascultat, omul începe să se gândească, să reflecte asupra lucrurilor și să le asimileze, după care începe să le aplice, iar acest fapt va deveni pentru el o realizare dharmică.

Există trei nivele de înțelepciune: înțelepciunea ascultării, a reflecției și a meditației.

• • Prima dată auzim. Auzim Lung.
  • Apoi reflectăm asupra lucrurilor auzite – adică medităm analitic asupra lor. Le testăm, le analizăm, le comparăm cu experiența noastră, cu ce am învățat, cu ce am înțeles.
  • Mai târziu, atunci când înțelegerea ni se adâncește, facem meditația Jok gom, meditație în care ne fixăm pe obiect și îl interiorizăm profund. Iar atunci vom ajunge la ”realizare”. Adică ajungem la realizarea renunțării, sau a Bodhicittei sau a percepției corecte.

Întrebarea este: De ce Buddha nu face un miracol care să aducă oamenii în situația în care pot învăța, pentru că nu mulți învață Dharma?

Răspunsul este că Buddha face asta tot timpul. Buddha este comparat cu soarele. Cei care stau în zone expuse soarelui, primesc razele de lumină, iar cei care stau în umbra muntelui nu primesc lumină. Este vina soarelui?

 

Povestea regelui Kalingkay Gyalpo

„De ce este așa? Pentru că, o Subhuti, a fost o vreme când Regele Kalingka îmi tăia membrele mai mari și prelungirile mai mici ale corpului meu (adică degetele mâinilor și picioarelor). În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine, nici a unei ființe simțitoare, nici a unei ființe vii, nici a unei persoane – n-am avut deloc concepții. Dar nici nu eram într-o stare a lipsei oricărei concepții.

De ce este așa? Să presupunem, o Subhuti, că în acel moment orice concepție a unui sine mi-ar fi venit în minte. Atunci, gândul să rănesc pe cineva mi-ar fi venit și el în minte.

Concepția unei ființe simțitoare și concepția unei ființe vii și concepția unei persoane mi-ar fi venit în minte. Și din această cauză, gândul de a răni pe cineva mi-ar fi venit de asemenea în minte.”

În această parte a sutrei ne este dată descrierea unei scene cu regele Kalingka. Ea apare într-una din poveștile despre viețile anterioare ale lui Buddha, așa-numitele povești Jataka.

Acestea sunt povești pe care Buddha ni le-a spus despre nenumăratele lui vieți anterioare, după ce devenise deja un Bodhisattva, acționând pentru a ajunge la iluminare pentru binele întregii creații. Toate acestea ne indică faptul că Buddha fusese un Bodhisattva pe calea Sutrei, și nu pe calea Tantrei.

Se spune că Buddha într-o viață anterioară fusese un călugăr pe nume „fiul răbdător”. El stătea și medita în pădure. Într-o bună zi regina ieși la plimbare în pădure fiind însoțită de tinere fete. Regina, care era foarte interesată de spiritualitate, îl văzu pe călugăr meditând singur. Ea se îndreptă spre el și îi ceru să o învețe Dharma. Călugărul căzu de acord, iar ea îngenunche în fața lui.

Exact în acel moment, apare regele călare care ieșise la vânătoare cu tovarășii săi, și o vede pe regină îngenunchiată la picioarele călugărului și interpretează scena incorect. Le poruncește slujitorilor săi să-l prindă pe călugăr și să-i reteze membrele unul câte unul. Aceasta este povestea.

Ce scrie mai departe în sutra:

„În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine, nici a unei ființe simțitoare, nici a unei ființe vii, nici a unei persoane – n-am avut deloc concepții. Dar nici nu eram într-o stare a lipsei oricărei concepții.”

Ce înseamnă asta? Călugărul a înțeles ce i se întâmplă. Și-a dat seama că nu există un rege care să fie crud în sine și care să nu vină din karma lui, atunci când el s-a purtat cu cruzime față de alții. Datorită acestei înțelegeri, călugărul nu a mai avut resentimente față de rege. Nu a avut ură față de rege. Nu l-a judecat pe rege și nu a încetat nicio clipă să-l iubească pe rege.

Cum este posibil ca cineva căruia i se retează membrele să nu simtă ură sau mânie? Cum este posibil? Așa ceva nu se poate întâmpla decât atunci când există o înțelegere foarte, foarte profundă a vacuității și, probabil, în această etapă, călugărul percepuse deja vacuitatea în mod direct. Ne este greu să ne imaginăm o astfel de situație.

Deci, ce înțelege călugărul în acel moment? El ne spune: „În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine, și nicio concepție a lucrurilor că ar fi ale mele. Adică faptul că eu nu exist în sine. Ele nu sunt degetele mele, și nici corpul meu, în sine. ”

Asta înseamnă că nu-l doare? Sigur că îl doare, și încă cum.

Până la nivelul opt, doare. Pentru un Bodhisattva ajuns la acest nivel, nu mai există nici măcar o urmă de karma care să-i mai provoace dureri.

Călugărul și-a dat seama că dacă ar percepe lucrurile ca având o existență de sine, s-ar reîntoarce în Samsara. A înțeles că dacă ar crede că lucrurile vin de la sine și că regele era crud în sine și-ar crea imediat cauzele pentru a-l vedea din nou.

De ce este atât de puternică percepția directă a vacuității? Deoarece Arya înțelege atât de profund modul în care își creează realitatea, încât, atunci când i se întâmplă ceva de felul acesta, știe cum karma revine la el. Iar pentru acest fapt, ultimul lucru pe care îl va face în acel moment este să-l trateze pe rege ca existând în sine și să înceapă să-l urască, pentru că tocmai acest lucru îl va readuce pe regele crud în viața lui.

Așa că el spune: „Dacă în acel moment orice concepție a unui sine mi-ar fi venit în minte atunci gândul să rănesc pe cineva mi-ar fi venit și el în minte”. Chiar și gândul de a răni pe cineva ne va aduce o persoană care să ne facă rău, deoarece karma se intensifică, iar gândul este karma cea mai puternică.

Călugărul a înțeles vacuitatea celor trei sfere:

1. 1. Vacuitatea lui,
   2. Vacuitatea regelui crud,
   3. Vacuitatea actului și a durerii.

Acum, el mai spune: „În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine”, și de asemenea spune: „dar nici nu eram într-o stare a lipsei oricărei concepții”.

Ce înseamnă acest lucru?

Asta înseamnă că, deși a înțeles de unde a venit acest rege, a înțeles cum l-a creat, și că era hotărât să nu mai continue astfel de lucruri, în mod clar îi treceau gânduri prin minte, dar gânduri care duceau spre iluminare. Gândurile lui erau de a se stăpâni, de a nu izbucni și de a nu își închide inima față de rege. Era hotărât de a-și lua suferința asupra lui de bună voie.

Povestea se termină cu moartea călugărului care își acceptase sentința.

 

Practica unui Bodhisattva

Ceea ce ne arată călugărul este Calea practicii pe care o face un Bodhisattva după ce a perceput direct vacuitatea.

a. El înțelege adevărul suferinței și adevărul originii suferinței.Înțelege primele două adevăruri, adică:

1. Suferința există, pentru că el deja o experimentează.
2. Înțelege sursa suferinței care se află în ceea ce a făcut în trecut.

b. Înțelege că nu are niciun control asupra situației.Este copacul ieșit din sămânță, pe care nu-l mai poți împinge înapoi în pământ. Și asta datorită faptului că nu a purificat când a trebuit. Deci, ce i-a rămas de făcut? Să-și accepte sentința.

Ken Rinpoche spunea: „Lasă-ți karma să rodească. Ți se întâmplă ceva neplăcut, acceptă. Acceptă de bunăvoie și cu bucurie, altfel vei produce în continuare cauzele pentru altă suferință”.

Una este să nu ne supărăm și să acceptăm rodul karmic, dar alta este să începem să ne plângem, să ne înfuriem și să avem sentimentul nedreptății, fapt ce nu-i permite karmei să se maturizeze.

c. Nu-l urâți niciodată pe cel care vă face rău, pentru că el este o victimă a ceea ce face acum.

Singurul sentiment „negativ” acceptat în budism este regretul profund. A regreta fapta urâtă pe care am făcut-o altora în trecut, adâncește înțelepciunea și purifică karma negativă.

Și ceea ce este important să înțelegem, că ura, resentimentul, ostilitatea, a ne plânge sau neînțelegerea, nu pot trăi în același loc în care există înțelepciunea. Înțelepciunea trece prin canalul principal. Înțelepciunea care ne conduce spre iluminare nu poate exista în conștiința noastră în același timp cu o afecțiune mentală. Ele nu pot exista simultan.

Așadar, dacă avem o afecțiune mentală, ură, judecată sau critică, atunci nu avem înțelepciune. Odată ce există înțelepciunea și înțelegem de unde provin lucrurile, automat, nu mai putem avea sentimentele samsarice negative. Acestea nu pot exista simultan în conștiința unei persoane.

d. Care este lucrul pe care-l face un Bodhisattva, care nu este scris aici? Este de a dedica.

Înțelege ce se întâmplă și nu-l urăște pe rege. El continuă să-l iubească pe rege. El este conștient că acum are gânduri iluminate. El poate spune: „Pentru că regele îmi face acum un astfel de serviciu, ne-am creat o legătură karmică puternică, negativă, dar puternică, și într-o zi, datorită acestei legături karmice, acest rege mă va întâlni din nou și eu îl voi aduce la iluminare. Iar acest gând de binefacere pe care îl am acum în mintea mea, îl dedic acestui rege”.

Cel ce se află pe calea Mahayana și pe calea Bodhisattva, atunci când cineva vine și îi face rău, își va spune: „Te-am prins! Acum vei fi elevul meu și te voi aduce la iluminare”.

Bodhisattva nu ratează niciodată ocazia ivită. Uneori, când vede că nu poate ajunge la cineva, că persoana se îndepărtează sau se întâmplă ceva, atunci își va spune: „Vei reveni tu la mine”.

Lama Dvora Hla povestește că a intrat prima dată la o lecție susținută de Ken Rinpoche. Citez din vorbele dânsei: „Pentru că nu am înțeles ce se întâmplă și nu am înțeles cine este acest maestru, m-am ridicat și am plecat în mijlocul lecției. Ken Rinpoche s-a uitat la mine și, la început, am crezut că mă privește pentru că îl insult că eu plec chiar din mijlocul lecției. Astăzi știu puțin mai multe despre Ken Rinpoche. Cu alte cuvinte, privirea lui îmi spunea: „Te vei întoarce tu înapoi”. Și m-am întors”.

Ceea ce vrem să spunem aici este că în aceste situații dificile, cu toate că există tot felul de stratageme pe care le putem folosi și implementa pentru a ne surprinde și de a ne înfrâna din reacțiile noastre negative, acestea au limita lor. Pentru că atunci când durerea este suficient de mare, nu-i putem face față. De aceea va trebui să ajungem să percepem direct vacuitatea. Și numai atunci când înțelegerea noastră va fi suficient de profundă, vom putea rezista în fața momentelor dificile. Mai puțin de atât, nu este suficient pentru a putea elimina Samsara.

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 6 – a doua parte

 

Calea percepției directe

Ca urmare a învățăturii, a meditației, a serviciului adus Lamei, a serviciului adus celorlalți și tuturor

Lama pe care i-am avut în viețile noastre trecute, am ajuns adânc în interiorul căii Jor Lam. La acest nivel, percepem modul în care proiectăm imaginile, datorită capacității noastre bune de meditație.

Apoi stăm în meditație și se întâmplă Tong Lam.

 

Meditația vacuității

Ce se întâmplă în Tong lam?

Tong lam are două etape. Vom vorbi acum despre prima sa etapă, și anume percepția directă a vacuității, experiență care se întâmplă în meditați.

Ce se petrece în această experiență?

 

Ca apa în apă

• Nu există o gândire conceptuală.

Nyi nang mepa

Experiența este de contopire cu obiectul.

Nyi     – doi.
Nang – apariții.
Mepa – nu.

Adică, obiectul și subiectul nu mai apar ca două lucruri separate.

Obiectul despre care se vorbește este vacuitatea. În timpul meditației – nu mai există nicio distincție între obiect și subiect: între mintea care percepe vacuitatea și vacuitate. A percepe vacuitatea este o experiență de contopire cu vacuitatea. Este ca și cum am turna apa în apă – noi (subiectul) și vacuitatea (obiectul).

chu la chu shak

Chu         – apă
Shakpa  – în

Chu la chu shakpa – ca apa în apă.

În acel moment, persoana nu poate percepe nimic care nu este realitatea supremă. Numai Buddha poate percepe simultan cele două realități: realitatea supremă și realitatea convențională.

Cu toate că trupul fizic al unui Arya, care se află în meditație foarte profundă, este aici, mintea lui nu mai este aici. În acel moment mintea lui nu poate decât să perceapă realitatea supremă.

În ceea ce privește canalele energetice, toată energia se va afla în canalul principal și nu în canalele laterale.

• Nu există subiect, obiect și concepte. Nimic din toate acestea nu mai există. În canalul principal se află doar adevărul suprem.

Oare subiectul – Arya sau eu, se află în realitatea supremă? Nu, pentru că acesta este un concept. Eu-ul este un concept. Deci, persoana care face meditația, ea însăși nu este o realitate ultimă. Prin urmare, ea nu are nicio idee despre „eu” în acel moment, deoarece este doar în contact cu realitatea supremă.

În mod permanent, facem distincție între subiect și obiect, între „eu sunt aici” și „paharul este acolo”. Eu și paharul pe care îl văd, sunt două lucruri distincte – discernământul pe care îl fac este conceptual, și nu este realitatea ultimă. Paharul nu este realitatea supremă. Percepția mea despre pahar, nu este realitatea supremă – și în această meditație, toate aceste lucruri dispar.

Chiar și atunci când suntem în afara meditației spunem că, în esență aceste lucruri sunt egale.

nyam-nyi

Nyam – egal, similar.
Nyi – doi.

Nyam nyi înseamnă că în esență sunt egale. Subiectul și obiectul sunt ambele goale de existență proprie de sine și ambele există ca proiecții.

Și în acest mod există toate lucrurile – niciodată ele nu au avut vreo existență proprie de sine, și întotdeauna au fost doar proiecții.

Eu, paharul și percepția paharului – toate acestea sunt proiecții. Ele nu sunt realitatea supremă, și nu au existat niciodată în sine.

• În acele momente de meditație, nu există conștientizarea trecerii timpului.

De ce? Pentru că și timpul este un concept. Deoarece și timpul este o realitate convențională, atunci nici în meditație nu va exista conștientizarea acestui concept.

Acest stadiu al meditației se numește:

Nyam shak yeshe

 

Yeshe – înțelepciune
Nyam – egal, echilibra
Nyam shak înseamnă meditația echilibrată.

Nyam shak yeshe  se referă la înțelepciunea obținută în acest stadiu al meditației asupra vacuității.

Așadar, Nyam shak yeshe este cunoașterea care se dobândește în timpul meditației, care nu este conceptuală. Ea nu poate fi descrisă în cuvinte și nici nu este ceva la care să ne putem gândi cu gândurile conceptuale obișnuite. Deci, nu avem prea mult ce să spunem, pentru că nu este nimic de transmis aici în cuvinte.

Deci, acesta este prima etapă a Tong Lam-ului.

 

Înțelepciunea de după

A doua etapă a Ton Lam-ului este după ce se iese din meditația asupra vacuității. Arya are sentimentul de coborâre fizică, deoarece mintea lui în timpul meditației se ridicase în sferele înalte, iar acum se întoarce din nou în această lume.

Jetop yeshe este înțelepciunea de după.

Jetop yeshe

Jetop – ceea ce vine după, adică înțelepciunea care vine după și se referă în mod specific la înțelepciunea de după perceperea directă a vacuității. Și aceasta este a doua etapă a Tong Lam-ului.

Yeshe – înțelepciune

Deci, prima etapă este meditația în sine care durează câteva minute: cinci minute sau cincisprezece sau douăzeci de minute. Durata este diferită deoarece cel care se află în meditație nu mai are noțiunea timpului. A doua etapă este perioada de după meditație – Jetop yeshe.

Ce se întâmplă în Jetop yeshe? În următoarele douăzeci și patru de ore după ieșirea din perceperea directă a vacuității, Arya are nenumărate conștientizări și realizări foarte profunde și directe. Ca și cum mintea lui este larg deschisă și înțelege profund lucrurile.

 

Cele patru adevăruri ale lui Arya

Toate aceste conștientizări pe care le are Arya, pot fi grupate în patru grupuri numite:

Pakpey denpa shi

Pakpey denpa shi înseamnă cele patru adevăruri ale lui Arya.

Acestea sunt cele patru adevăruri nobile. Cuvântul „nobil” este pseudonimul lui Arya. Deci, corect este să spunem: „Cele patru adevăruri ale lui Arya”.

Putem ști care sunt aceste adevăruri pentru că însuși Buddha ni le-a descris. Dar  Arya vede pentru prima oară aceste adevăruri în Jetop yeshe. Până atunci, el avea doar o înțelegere conceptuală a lor, dar nu și înțelegerea lor directă. Prima oară când Arya le înțelege în mod direct, este în Jetop yeshe.

Oare această înțelegere directă este înțelegerea supremă a adevărului suprem? Nu. Pentru că atunci când Arya iese din meditație, el nu mai este în contact cu realitatea supremă. El este deja din nou în realitatea convențională.

Cele patru adevăruri sunt deja concepte. Le putem discerne și descrie în cuvinte. Prima parte a meditației nu poate fi descrisă. Deci, în Jetop yeshe are experiența directă a unei realități convenționale, dar nu ultime.

Înțelegerea celor patru adevăruri ale unui Arya este complet diferită de înțelegerea lor a unui non-Arya.

1. Primul adevăr – adevărul suferinței

Dungel denpa

Pentru prima dată omul înțelege în mod direct ce este suferința și cât de multă suferință există în lume. El înțelege că fiecare loc, fiecare gând, fiecare persoană, fiecare relație – toate acestea sunt suferință.

2. Al doilea adevăr – adevărul originii suferinței

Kunjung denpa

Tânărul Arya abia coborât din meditație – înțelege direct de unde vine toată suferința. Înțelege că orice lucru în sine, este suferință, și că el de asemenea provoacă suferință.

3. Al treilea adevăr – adevărul încetării suferinței

Gok den

 După ce a perceput direct vacuitatea, Arya înțelege suferința, înțelege de unde vine suferința și că ea are sfârșit.

4. Al patrulea adevăr – adevărul căii către încetarea suferinței.

Lam den

Den  – adevăr
Lam – cale

Deci, adevărul căii.

Arya realizează perfect ce trebuie să facă pentru a pune capăt suferinței. Îi este foarte greu să greșească acum, pentru că înțelege ce este suferința și de unde vine ea. Și mai mult de atât, înțelege exact ce trebuie să facă pentru a o opri.

 

1. Conștientizările legate de primul adevăr – adevărul suferinței.

Să vedem care sunt experiențele prin care trece proaspătul Arya care sunt legate de înțelegerea suferinței:

• Primul lucru este percepția directă a propriei morți. Pentru prima dată, omul realizează în mod direct că va muri. Cu toții înțelegem intelectual și teoretic că vom muri, pentru că i-am văzut pe ceilalți murind, dar nu am perceput acest lucru în mod direct.

Arya își vede moartea. El vede că într-o zi va sta culcat cu trupul neînsuflețit. El înțelege că acest corp va muri, dar atunci va fi pentru prima dată când va crede cu adevărat. Până atunci, ne îndoim de faptul că ni se poate întâmpla acest lucru, credem că poate am scăpat cumva de ghearele morții.

Deci, primul lucru pe care îl percepe Arya este propria suferință, că va trebui să moară.

• Un alt aspect al înțelegerii adevărului suferinței, este că timp de douăzeci și patru de ore după ieșirea din meditație, Arya are capacitatea de a citi mintea tuturora. El știe ce gândește fiecare. El vede gândurile din inima oamenilor și înțelege modul în care aceste gânduri creează pentru fiecare, propria suferință și Samsara lui. El vede erorile mentale pe care le facem cu toții, deoarece a ieșit doar pentru o clipă din ele. Acum că a coborât din meditație, vede cum toți, inclusiv el însuși, gândim greșit și ne provocăm suferință.

Să fii în preajma oamenilor și să le vezi suferința și mintea lor suferindă, este foarte deprimant. Arya vede ignoranța oamenilor și durerea din inimile lor, fapt ce îi provoacă o mare suferință.

În timpul perceperii vacuității, se dezvoltă și Bodhicitta, de aceea, în inima lui baby Arya se va trezi dorința imensă de a-i scoate pe toți ceilalți din suferință. Deprimarea lui va deveni de fapt motorul care îl va determina să încerce să-i ajute pe ceilalți.

Buddha ne spune că, atât timp cât nu putem citi mintea altcuiva, nu avem voie sub nicio formă să-i judecăm pe ceilalți. Și asta datorită faptului că nu avem nicio idee despre cauza prezenței lor și de ce fac ceea ce fac.

El ne spune: „Eu sau oricine ca mine, putem judeca un om, dar nicio persoană obișnuită n-ar trebui să-l judece pe celălalt, pentru că el sau ea va cădea”. Unde va cădea? Buddha ne spune că persoana va cădea în infern.

 

2. Conștientizările legate de al doilea adevăr.

• Cel coborât din meditația asupra vacuității, înțelege în mod direct, pentru prima dată că orice percepție, fără excepție, pe care a avut-o până în acel moment și în toate viețile trecute, a fost greșită. Și își dă seama că această greșeală i-a provocat toată suferința.
• El înțelege că nu a întreprins niciodată vreo acțiune în întreaga lui viață care să nu aibă ca scop obținerea a ceva pentru sine (acest lucru se numește adevărul utilității), inclusiv actele de binefacere făcute până în acel moment, aveau un element de egoism. Arya își dă seama că egoismul a fost prezent chiar și atunci când făcea ceva bun pentru alții. Această prezență a ego-ului, a prețuirii de sine, este motivul pentru care suntem atât de atașați de existența de sine. Prețuirea de sine este motivul pentru care suntem atașați de existența proprie de sine a lucrurilor.

Aceasta este condiția noastră existențială ca ființe umane, ca toate atitudinile noastre, chiar și relațiile noastre să fie impregnate de prețuirea de sine și egoism, chiar și atunci când facem un bine cuiva. Chiar și în acțiunea de construire a unei relații bune cu partenerul, încă mai există un puternic atașament de sine.

 

3. Conștientizările legate de al treilea adevăr – adevărul încetării suferinței.

• Arya își percepe propria lui iluminare. El știe exact cât timp îi va lua. Se spune că îi va lua cel mult 7 încarnări, în cazul în care devine un Arya în afara Căii Tantrice. Dacă este pe calea Tantrică, poate ajunge la iluminare pe parcursul unei singure vieți.

Nu se poate ajunge la iluminare fără a intra în Tantra. Chiar și cel devenit Arya fără a fi în Tantra, ca să ajungă la iluminare, va trebui să intre în Tantra pentru puțin timp. Nu există altă cale. Deci, din moment ce această oportunitatea ne este disponibilă, de ce să nu o luăm?

Este foarte important să ne amintim că nu există un Buddha care să existe în sine, și niciun om sfânt care există de la sine. Dacă ne va apare în fața noastră un Buddha, este numai datorită proiecției noastre. Numai în acest fel există Buddha. În Sutra se repetă mereu acest fapt.

În Sutra, Subhuti spune despre el însuși – „Eu sunt Arhat”. Apoi spune despre sine: „Dar dacă aș crede și pentru o clipă că sunt un Arhat, atunci nu aș fi Arhat”.

La ce se referă Subhuti? El spune: Da, sunt Arhat, dar nu am o existență proprie de sine ca Arhat. Eu nu sunt un Arhat în sine. Mă proiectez ca a fi un Arhat și asta mă face Arhat. Așa se întâmplă și cu toți Buddha.

Tocmai datorită faptului că nu avem o existență proprie de sine, și că nu există vreun Buddha în sine, avem șansa de a ne transforma și astfel să fim obligați să ne percepem ca un Buddha.

• După perceperea vacuității, Arya își dă seama că l-a întâlnit pe Buddha. A perceput corpul mental al lui Buddha, și anume Corpul esenței – Svabhavakaya, vacuitatea. În acel moment, el a întâlnit vacuitatea lui Buddha.
• Mai mult de atât, are înțelegerea directă a corpului fizic al lui Buddha – Sambhogakaya. În limba tibetană Ngo wo nyi ku.

Ce este thangka sau thanka (tibetană: ཐང་ ཀ་)? Ea este o pictură budistă tibetană pe bumbac, care înfățișează de obicei pe Buddha, sau o divinitate budistă, o scenă sau mandala.

Nu oricine poate picta o Thanka, deoarece există reguli stricte cu privire la modul de executare. În principiu, o thanka este o copie a altei thanka, iar la rândul ei este tot o copie, și așa mai departe. Întrebarea este de unde a început? De la cineva care a văzut.

Baby Arya care iese din meditație, realizează că toate aceste thanka sunt imagini făcute de cineva care l-a văzut odată pe Buddha. De aceea, orice astfel de imagine este foarte sacră.

Cei care își iau jurămintele de refugiu, printre altele, se obligă să trateze fiecare thanka cu mult respect ca și cum ar fi Buddha însuși.

Cu toate că picturile sau statuile în sine, nu pot aduce nicio binecuvântare, cel care a perceput vacuitatea își dă seama că ele reprezintă figura sacră a lui Buddha. De aceea, Arya va trata fiecare astfel de reprezentare ca și cum ar fi însuși Buddha.

• O altă conștientizare pe care o va avea Arya, este înțelegerea a ceea ce este prosternarea.

El înțelege direct semnificația profundă a prosternării. Își dă seama că l-a întâlnit pe Buddha, sau adevărul absolut, și cade la pământ, prosternându-se cu profund respect.

• Arya are sentimentul foarte clar că ceea ce se întâmplă acum este complet adevărat și că nu a înnebunit. Știe că experiența lui este corectă, așa-numita Tsema în tibetană sau Pramana în sanscrită.
• El își dă seama că ceea ce au transmis toți Buddha, este absolut adevărat, fapt care îl va face să trateze cu mult respect toate scripturile.

Vă amintiți, că am vorbit despre Dharma fizică, adică cărțile și textele dharma, și Dharma realizărilor/conștientizărilor din inimă. Arya își dă seama că Dharma fizică este tradusă ulterior în Dharma realizărilor din inima oamenilor, și va trata cărțile ca fiind sfinte.

 

4. Conștientizările legate de al patrulea adevăr – adevărul căii către încetarea suferinței.

Calea este cea de a patra – Gom lam – Calea practicii.Gom Lam

Gom Lam este calea practicii sau calea obișnuinței, care vine după Tong lam – perceperea directă a vacuității.

• Dacă Arya se află pe calea Bodhisattva în Mahayana, după perceperea vacuității va deveni un Bodhisattva, va urca la primul nivel al unui Bodhisattva. Proaspătul Bodhisattva își va dedica de acum viața numai celorlalți.
• El poate vedea în mod direct, că pe parcursul tuturor vieților lui viitoare, va duce o viață foarte confortabilă, o viață care îi va susține învățarea și practica și că va avea mereu învățători desăvârșiți care îl vor ajuta să ajungă la iluminare.
• După ce a perceput vacuitatea, Arya se va folosi de ceea ce a văzut pentru a-și purifica mintea, deoarece mintea lui este încă plină de afecțiuni mentale, aproape cum a fost înainte.

De câte afecțiuni mentale va scăpa? Doar trei, din 84.000.

Care sunt acestea?

 

1. Credința în existența de sine.

dendzin kuntak

Dendzin – atașament față de o existență reală sau de sine.
Kuntak   – concept sau idee.

Arya și-a eliminat convingerea că lucrurile au o existență reală sau o existență proprie de sine.

Cu toate că, Arya după ce a ieșit din meditație, va percepe din nou lucrurile ca având o existență proprie de sine, el nu va mai crede în ceea ce vede. El știe deja că ceea ce vede nu este așa cum pare.

 

2. Îndoiala

Te tsom

Te tsom înseamnă îndoiala sau îndoiala față de calea budistă.

Arya își elimină îndoiala față de cale. Înțelege în mod clar adevărul căii și la ce se referă fiecare scriere din miile care există.

 

3. A sprijini căi spirituale care nu sunt autentice.

A treia afecțiune mentală pe care Arya o elimină este de a susține căi spirituale neautentice. Există mulți învățători spirituali care predau căi spirituale care nu duc spre iluminare. În textele budiste sunt date exemple, cum ar fi auto-torturarea corpului și a minții prin evitarea nevoilor de bază ale corpului și suprimarea poftelor, sau a postului îndelungat în vederea purificării. Este adevărat că postul îndelungat poate elimina toxinele din corp, dar el nu poate duce la iluminare. Iar Arya înțelege acest lucru.

Toate cele trei afecțiuni se numesc:

tong pang

Tong – percepere În acest context are sensul de calea perceperii.
Pang – a abandona

Adică, afecțiunile mentale sau funcțiile mentale greșite care sunt abandonate pe calea perceperii.

Toate celelalte afecțiuni, Arya le va elimina pe Calea practicii.

Cu toate că Arya și-a pierdut credința intelectuală în existența proprie de sine, el va vedea în continuare lucrurile ca fiind de sine stătătoare.

Dacă cineva va veni să țipe la el, își va da seama repede că persoana nu există în sine. Dar încă se va mai enerva. Arya mai are încă invidie, supărări – ele se pot întâmpla în continuare. Pentru a scăpa de ele este nevoie de multă muncă.

Arya va continua încă să mai sufere, deoarece Samsara nu s-a terminat pentru el, dar conștientizările la care a ajuns îi permit să înțeleagă cum funcționează karma. El are înțelegerea directă a modului în care funcționează karma. El nu mai poate minți pentru că înțelege cum își creează suferință cu propriile mâini.

„De ce să nu mai înșelăm?” – Arya nu va mai face asta pentru că acest lucru este lipsit de etică sau pentru că așa i-a spus mama sau bunicul sau guvernul, ci pentru că nu mai are de ales. Înțelege sursa suferinței. Acum înțelege de unde a venit suferința.

Un Arya nu mai poate cădea în minciună? Se poate întâmpla, dar el acum înțelege mult mai clar cum își produce suferința, iar șansele sale de a o opri sunt cu mult mai mari.

Deci, următoarea etapă este purificarea minții.

Ken Rinpoche, de-a lungul întregii sale vieți, s-a rugat, a practicat, a purificat, a făcut nenumărate binefaceri și și-a servit Lama lui.

 

Reîncarnările lui Arya

Să presupunem că Arya mai are câteva încarnări viitoare, își va aminti el oare ce i s-a întâmplat în această viață? Răspunsul este: nu neapărat. El va fi înconjurat de profesori desăvârșiți, va avea părinți și o familie minunată, condiții de învățat, iar la un moment dat va percepe din nou vacuitatea. De obicei, o persoană care percepe vacuitatea, în următoarea viață, o va percepe din nou la o vârstă fragedă, la adolescență sau la începutul anilor 20. Viitorul lui este previzibil, știe deja ce se va întâmpla.

Arya își dă seama că este pe calea de ieșire și asta îl face să nu se mai teamă de nimic. Toate îndoielile pe care le-a avut față de karma, față de Nirvana, au dispărut.

Lama Ken Rinpoche Lobsang Tharchin a fost învățătorul lui Geshe Michael și a Lamei Dvora Hla. Lama lui Ken Rinpoche a fost Trijang Rinpoche, și mentorul actualului Dalai Lama. Iar Lama lui Trijang Rinpoche a fost Pabongka Rinpoche. Pabongka Rinpoche a murit în 1941, și a fost un mare învățător în Tibet. Se spune că timp de trei luni a susținut prelegeri în Lhasa în fața a 20.000 de călugări, călugărițe și oameni.

Ken Rinpoche, la vârsta de 18 ani a fost prezent la o astfel de prelegere, fapt care i-a schimbat complet viața. La vârsta de șase sau șapte ani a fost dat și crescut în mânăstire. De mic copil fusese neastâmpărat, și nu i-a plăcut deloc să învețe, dar când l-a auzit vorbind pe Pabongka Rinpoche, a fost atât de impresionat încât a început să studieze cu seriozitate. El a devenit Lharampa Geshe, conducătorul mănăstirii Sera Mey, și candidat să devină conducătorul mânăstirii Gyu Me, una dintre cele două mănăstiri tantrice principale care se aflau în Lhasa.

Ken Rinpoche era pe cale să devină Ganden Tripa. Ganden Tripa este cea mai înaltă poziție în curentul Gelugpa, un fel de președinte al acestui curent.

Deci, cine este ales să fie Ganden Tripa este cel care a fost anterior conducătorul mănăstirii tantrice Gyu Me, iar Ken Rinpoche a fost pe această cale până la invazia chineză.

Geshe Michael povestește despre al treilea Pabongka Rinpoche (al doilea a murit la vârstă fragedă) că fusese un mare năzdrăvan în mănăstire. Nu studia serios, trișa la zaruri și făcea tot felul de prostii. La un moment dat, învățătorul lui îl părăsi, fapt care l-a făcut să se trezească și să se apuce serios de studii. Se spune că a susținut prelegeri la care au participat peste 10 000 de oameni.

Acești mari Lama, care sunt Tulku – adică întrupări ale ființelor luminate dintr-o viață trecută – de multe ori, încă de la vârstă fragedă sunt neastâmpărați și greu de stăpânit. De ce? Pentru că nu le este frică de nimic. Ei nu dau semne în comportamentul lor că sunt neobișnuiți, dar când le vine momentul, ne surprind cu totul.

 

Semnificația iluziei

Deci, proaspătul Arya, nu mai are îndoieli despre karma, nu mai crede în existența de sine, chiar dacă el vede încă lucrurile ca existând în sine. El nu poate să oprească faptul că le vede ca venind de la sine. Pentru asta este nevoie de multă muncă. Este al optulea nivel al unui Bodhisattva, care este paralel cu Nirvana cu cel care se află pe Calea Hinayana. Pe calea Mahayana, se evită a se ajunge la Nirvana.

Semnificația „iluziei” în budism este de a vedea lucrurile ca existând în sine, dar a nu mai crede în așa ceva.

Gyuma tabu

Adică, ca o iluzie.

De multe ori, sensul iluziei în budism este înțeles greșit. Oamenii pot spune: „Ah, păi dacă lucrurile nu există cu adevărat, atunci ele nu există deloc!” Nu este așa. Ele există, sunt reale și dor. Sensul iluziei este că lucrurile pe care le vedem nu concordă cu realitatea lor supremă.

 

Dualitate și non-dualitate

De multe ori există concepții greșite cu privire la „lipsa dualității”, iar Geshe Michael întotdeauna a fost foarte hotărât să elimine ceea ce el numește „zvonurile Dharma”. Sunt persoane care promovează Dharma și o predau în mod incorect, fapt care le provoacă celor care vin să asculte confuzie și îi induc în eroare. Pur și simplu oamenii au o idee greșită cu privire la ceea ce înseamnă a percepe vacuitatea. O învățătură incorectă este extrem de periculoasă, mai ales în domeniul spiritual.

De exemplu, unii spun că „toți suntem egali”, „Nirvana și Samsara – sunt la fel, nu există dualitate”.

Oare Nirvana și Samsara pot fi la fel? Nirvana este egală cu Samsara?

Nu, ele nu sunt la fel. Samsara este o viață de suferință care provine din ignoranță, afecțiuni mentale și karma. Samsara este suferință iar Nirvana este plăcere maximă, de acea ele nu pot fi egale. În ce sunt ele egale? Ele sunt egale din punct de vedere al vacuității lor. Vacuitatea lor este aceeași. Ambele sunt goale de orice natură.

Da, este adevărat că fiecare obiect are propria lui vacuitate și că vacuitatea este aceeași, dar asta nu înseamnă că toate obiectele sunt la fel.

Deci, există o neînțelegere a non-dualității atunci când spunem:

    – Dacă totul este gol, atunci totul este la fel.

    – Nu există dualitate. Totul se contopește.

De ce este incorect? Deoarece atunci când vorbim despre lucruri diferite, cum ar fi Samsara și Nirvana, la ce adevăr ne referim? La adevărul convențional. În adevărul convențional fenomenele sunt diferite unele de altele. De aceea Samsara nu este egală cu Nirvana.

– Este adevărat că suntem cu toții egali?

Cu toții suntem goi de orice natură și fiecare lucru are aceeași vacuitate, dar la nivel convențional, ele sunt diferite.

– „Totul se contopește”

O altă greșeala pe care o fac oamenii atunci când se referă la absența dualității, este că „totul se contopește. Persoana care percepe vacuitatea se contopește cu sursa sa …”

Atunci când spunem „Apa în apă” este doar experiența celui care percepe vacuitatea. El nu se contopește cu nimic. Arya după ce coboară din meditație încă se mai află în corpul său. Nu există nicio fuziune cu cosmicul sau cu altceva. Nu se întâmplă așa ceva.

În momentul perceperii vacuității, nu mai există o gândire conceptuală. Nu mai există ideea despre „eu” percep „ceva” și, în acest sens, experiența lui este ca „apa în apă”. În acel moment, există o contopire a subiectului cu obiectul. Asta nu înseamnă că nu există separare între subiect și obiect. Separarea există. Omul care percepe vacuitatea încă există fizic. Dar în momentul perceperii vacuității, el nu mai experimentează această separare, deoarece nu mai are o gândire conceptuală.

Deci, nu separarea a dispărut, ci în experiența lui separarea a dispărut. Deci, aceasta este lipsa de dualitate pentru un Arya în timp ce percepe direct vacuitatea.

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 6 – prima parte

 

În această lecție nu ne vom folosi de lectura acestui curs, pentru că vom vorbi despre percepția directă a vacuității care este dincolo de reflecție și cuvânt.

 

Conștiința nu are nici început și nici sfârșit

Potrivit lui Buddha, mintea noastră nu a început niciodată.

Ce este mintea?

În Abhidharma Kosha se vorbește despre „Cele cinci agregate”. Ele sunt corpul fizic și mintea. Un agregat este fizic și patru sunt mentale. Mintea este descrisă ca având „patru agregate”:

1. Sentimentele/senzațiile,

2. Discernământul – care este practic același lucru cu conceptualizarea.

3. Și restul.

Ce înseamnă și restul? Restul sunt diferiți factori mentali. Există liste cu patruzeci și șase sau cincizeci și unu de astfel de factori, cum ar fi iubirea, mânia și tot felul de funcții ale minții.

4. Apoi, există conștiința, conștientizarea, adică suntem conștienți atunci când percepem lucrurile.

În mintea noastră există conștientizări în funcție de simțurile noastre. Dacă avem simțul vederii, atunci avem și o conștientizare a vederii. Adică:

– Există obiectul pe care îl vedem.
– Există organul care vede.
– Și există conștientizarea a ceea ce vede.

Conștientizarea este mentală, nu este fizică, deoarece pot fi cazuri în care în urma unei lovituri la cap, mintea cuiva să nu poată conștientiza ceea ce vede, cu toate că funcțiile ochilor lui sunt bune. Poate că ochiul funcționează, dar creierul nu percepe. Deci conștientizarea este separată de organul vederii și este separată de obiect.

Același lucru se petrece cu toate simțurile.

În budism, gândul este considerat ca fiind al șaselea simț.

 – Obiectul – este gândul care ne trece prin minte.

 – Organul – este însăși mintea care gândește.

 – Conștientizarea noastră la ceea ce se întâmplă.

 Este bine de a medita asupra vacuității acestora. În „Sutra inimii” scrie:

„Și astfel, Shari Putra, putem spune că în vacuitate nu există formă, nu există sentimente, nu există abilitatea de a discerne, nu există factori mentali, nu există conștiință.

Acolo nu sunt nici ochi; nici urechi; nici nas; nici limbă; nici corp; nici minte;
nici formă; nici sunet; nici miros; nici gust; nimic ce poate fi atins și nici un fenomen”.

Deci mintea noastră nu a început niciodată. De ce? În cursul patru se spune:

Cauza minții mele în acest moment este mintea din momentul precedent.

Ansamblul tuturor lucrurilor care se află în mintea mea chiar acum, provine din ansamblul tuturor lucrurilor care s-au aflat cu un moment înainte. Iar acest fapt este cauza momentului prezent al conștiinței mele. Și, dacă acest lucru este adevărat, atunci momentul anterior a avut și el alt moment anterior și dacă mergem tot așa înapoi, înseamnă că niciodată nu a existat vreun început.

Nu a existat niciodată acea clipă de început a minții noastre. Întotdeauna am avut un curent de conștiință și ne-am reîncarnat de milioane de ori, iar mintea va continua să existe pentru totdeauna. Corpul fizic se va termina, dar conștiința nu.

 

Cei care au perceput vacuitatea și cei care nu

Și pe tot acest fir infinit, care a început de la minus infinit și continuă la plus infinit, există un punct crucial. Un punct care separă stânga de dreapta, ceea ce a fost înainte și ce este după. El se numește:

Tong lam

Tong lam – percepția directă a vacuității.

Punctul care face toată diferența este Tong Lam, adică percepția directă a vacuității. Tot ce a fost înainte de el, va fi cu totul diferit de ce va fi după. Din acest moment, suntem deja pe cale de ieșire, suntem pe cale de a deveni un Buddha. Până vom ajunge la Tong lam, vom continua să ne învârtim prin Samsara.

În funcție de acest moment, toate creaturile pot fi împărțite în două categorii primare:

• • Cele care au perceput vacuitatea,
  • Și cei care nu au perceput-o.

Cei care nu au perceput vacuitatea, sunt numiți ființe obișnuite:

So so kye wo

Ei sunt considerați ca și copii mici în ceea ce privește înțelepciunea. Iar celelalte sunt numite ființe înalte, Arya – în limba sanscrită și Pak Pa în limba tibetană.

Pak Pa

Mintea celor care au perceput vacuitatea este complet diferită de mintea oamenilor obișnuiți.

Ce se întâmplă înainte de perceperea vacuității? Primul lucru care trebuie să se întâmple este renunțarea. În limba tibetană se spune:

Ngen jung

care este prescurtarea cuvântului:

ngepar jungwa

Ngepar – cu siguranță, în mod sigur.
Jungwa – a ieși.
ngepar jungwa – cel ieșit cu siguranță. În limba română vom spune „renunțare”.

Noțiunea renunțare are două semnificații:

1. Prima semnificație este de renunțare ultimă/supremă, este renunțarea la care aspirăm, și în care lăsăm în urmă viața suferindă și mergem spre Nirvana și spre iluminare.

Acesta este obiectivul la care aspirăm, adică renunțarea la viața suferindă pentru iluminare, Nirvana.

2. A doua semnificație este:

Rab jung

Ea este prescurtarea expresiei:

Rab tu jung wa

Ceea ce înseamnă: a ieși cu siguranță, adică a părăsi viața de acasă și viața lumească.

Cel ce părăsește viața de acasă poate fi un călugăr sau o călugăriță care decide să se retragă din viața lumească și să-și dedice viața pentru a studia și a practica pentru a ajunge la iluminare. Aceasta este una dintre modalități, pe care budismul pune accent, dar nu înseamnă că ea este o modalitate exclusivă.

Calea monastică aduce multă puritate. O astfel de persoană care a ales această cale, nu mai fuge după bunuri materiale și nu mai este preocupat de viață lumească. Cu siguranță grăbește calea, dar nu este singura cale.

 

Rolul renunțării pe calea perceperii vacuității

Care este rolul renunțării pe calea perceperii vacuității? Rolul ei este foarte important:

Fără renunțare, vacuitatea nu poate fi percepută. De ce?

– În primul rând, renunțarea este cea care ne face să urcăm pe prima cale din cele cinci, calea acumulării:

Tsok lam

– În al doilea rând, pentru a percepe vacuitatea, trebuie depus mult efort.

De ce? Pentru că va trebui să depășim nenumăratele obiceiuri mentale, fizice și lumești și să dobândim numeroase conștientizări și abilități. Chiar și dacă vrem să ne dezvoltăm meditația și să ajungem la Shine, vom avea nevoie într-o oarecare măsură de renunțare.

Nu avem nicio șansă de a reuși pe calea spirituală fără a renunța la plăcerile acestei lumi. Dacă mergem la toate filmele și în toate călătoriile în străinătate, când vom mai avea timp să practicăm pentru a percepe vacuitatea? Este mult de muncă.

 

Renunțarea este posibilă și în viața de zi cu zi

Oare cei care nu sunt călugări și călugărițe, nu pot ajunge la renunțare? Sigur că pot ajunge! O persoană poate ajunge la renunțare și dacă duce o viață normală, are familie și muncește. Renunțarea este, în mare parte, ceva mental. Ea se poate exprima și fizic, dar cel puțin nu în etapele inițiale.

Așadar, renunțarea este un mod de raportare pe care îl creăm în conștiința noastră: adică, cu toate că am o casă, o familie și am un loc de muncă, aceste lucruri vin să mă servească pe calea mea spirituală. Și nu pentru ele, eu exist. Eu nu exist pentru a depozita lucrurile. Dacă am un pat, un scaun și un frigider, ele îmi permit să trăiesc pentru a putea practica și să ajung la iluminare.

Cu toate că mă aflu în această lume fizică, modul meu de raportare față de lucrurile din această lume este complet diferit. Raportarea mea față de bani este cu totul alta. Încă mai sunt nevoită să muncesc pentru a câștiga bani, dar folosesc banii pentru a mă susține și pe mine și pe ceilalți de a ajunge la iluminare.

 

Exemple de renunțare și de renunțare aparentă

Există, de exemplu călugări, care respectă toate regulile monastice, dar care nu au ajuns la renunțare în conștiința lor.

Lama Dvora Hla ne dă, de exemplu, un caz pe care l-a auzit de la o călugăriță din tradiția Theravada, care locuia în Anglia. Călugărițele acestui curent trăiesc în Anglia și poartă robe de culoare maro-muștar, care le sunt livrate din Thailanda. Când transportul ajunge, ele încep să desfacă sulurile de pânză alegând exact culoarea care să li se potrivească cel mai bine – mai deschisă sau mai puțin deschisă. Toate acestea sunt descrise de acea călugăriță. Fapt care dovedește că nu există încă renunțare. În continuare aceste lucruri lumești au rămas pentru ele foarte importante.

Și invers.

Un exemplu de renunțare este Geshe Michael, care la îndrumările lui Ken Rinpoche s-a dus să lucreze în haine obișnuite, având o tunsoare normală. Lama i-a spus: „Să nu spui nimănui că ești călugăr.”    

El a lucrat timp de cincisprezece ani în diamante, în timp ce aplica jurămintele Bodhisattva pe care le studiase. Cu toate că nu avea niciun interes pentru diamante, nu avea niciun interes pentru bijuterii, nu avea niciun interes pentru bani, nu avea deloc interes în afaceri, el a făcut ce i-a spus Lama lui.

Și asta din două motive: primul motiv, este de a aplica calea unui Bodhisattva în viața de afaceri. Geshe Hla percepuse deja vacuitatea și înțelese ce produce suferința și ce produce fericirea.

Cine a perceput direct vacuitatea se află în Gom Lam – Calea practicii. Dacă este un Bodhisattva, va trebui să practice.

Unde să practice? Care este cea mai bună muncă? Afaceri în New York, Manhattan. Mai ales o afacere financiară din New York. Acesta este cel mai bun loc de a practica. Lama Dvora Hla confirmă din experiența ei personală, că acest sector este cel mai greu loc de muncă în care pot fi implementate aceste lucruri. Este o concurență permanentă. Și cu toate acestea Geshe Hla a pus pe picioare afacerea fără să spună că era călugăr.

Al doilea motiv este că Lama Ken Rinpoche, în înțelepciunea sa, știa perfect încotro se vor dezvolta lucrurile. Toți banii câștigați de Geshe Michael au fost folosiți în reconstruirea mănăstirii Serra Mey. Se spune că atunci când au sosit în India, călugării aveau probleme grave de sănătate și nu aveau ce mânca. De aceea toți acești bani au mers pentru a reconstrui această mănăstire.

 

Diferitele nivele ale renunțării

Chiar și în rândul celor care nu sunt călugări, există diferite nivele ale renunțării. Geshe Michael ne ilustrează acest lucru prin faptul că practică cu un partener și este și călugăr. El practică un nivel și mai ridicat al renunțării, în cadrul cuplului. Cu alte cuvinte, renunțarea poate lua diferite forme în funcție de nivelul practicantului, în funcție de nivelul său de practică.

Ce înseamnă renunțarea în cadrul cuplului? Există multe lucruri banale pe care relațiile de cuplu nu le includ, care sunt de sine stătătoare. Relația lor este dedicată în întregime practicii spirituale. Scopul în relațiile de cuplu nu este căutarea plăcerii lumești, nu de a face copii, de întemeia o familie sau de a ajunge la satisfacții sexuale. Relația dintre cei doi parteneri, este ca unul să-l ilumineze pe celălalt în mod rapid, tantric. Și acesta este tot scopul lor. Scopul cuplului, pentru practicanții tantrici, este de a urca pe calea rapidă spre iluminare.

 

Calea pregătirii

Renunțarea și finalizarea Căii acumulării duc spre Calea pregătirii care se numește:

Jor Lam

Pe Calea pregătirii, se dobândește înțelegerea intelectuală a vacuității. Cu toate că dobândim această înțelegere intelectuală, nu suntem încă pe calea Jor Lam. Ceea ce îl face pe om să finalizeze această cale este Shine.

Shine

Este capacitatea de a sta patru ore în meditație, fără a ne mișca și de a rămâne fixați pe obiect.

Shin jang

În Shin jang, corpul este plin de plăcere. Mintea este plină de plăcere și complet concentrată. Această extraordinară abilitate meditativă este cea care ne duce spre Calea pregătirii. Cel ajuns la acest nivel, va medita din nou și din nou asupra vacuității. El nu percepe încă direct vacuitatea, dar își dezvoltă din ce în ce mai mult înțelegerea intelectuală a vacuității în timp ce meditează.

Atunci când este finalizată calea Jor Lam, se ajunge la Tong lam.

De ce anume este nevoie ca Tong lam să ni se întâmple?

1. Este nevoie de a găsi un învățător și de a-l servi cu devotament.

Nu este suficient numai de a îl servi, ci de a îl servi cu mult devotament. Nu există o karma mai puternică decât karma devoțiunii față de un profesor.

Dacă Lama are nevoie de ceva în miez de noapte, atunci asta facem.

Bineînțeles că nu alegem un profesor orbește. Dar după ce am decis că el este demn de alegerea noastră, va trebui să ne devotăm lui și să-l servim.

Acest devotament față de învățător ne deschide inimile. Învățătorul nu are nevoie de devotamentul nostru, ci noi avem nevoie.

Scopul elevului, în timp ce își servește învățătorul, este să-și deschidă treptat inima, întrucât înțelepciunea transcendentală, înțelepciunea vacuității, nu poate fi descrisă. Ea este dincolo de cuvinte. În introducerea Sutrei inimii scrie:

În fața tuturor Buddha și Bodhisattva mă prosternez.
Mă aplec în fața perfecțiunii înțelepciunii,
Mama tuturor celor victorioși din triada timpului,
Ce nu se poate exprima în gândire și cuvânt,
Fără început și fără de sfârșit, însăși esența spațiului,
Obiect activ al înțelepciunii care examinează natura sa.

Înțelepciunea este dincolo de cuvinte, este dincolo de gândire. Învățătorul nu ne poate explica ce este aceasta, cu excepția explicațiilor intelectuale pe care le primim asupra vacuității. Ea nu este deloc literală, nu este conceptuală.

De aceea, pentru a ajunge la această înțelepciune prin intermediul profesorului,  va trebui să existe o deschidere a inimii, deoarece perceperea vacuității presupune deschiderea chakrei inimii. Înainte ca chakra inimii să fie deschisă complet, ea trebuie să se deschidă în sensul normal, adică prin devotament.

Acest act de devotament, serviciul adus învățătorului cu o mare iubire și fără nicio ezitare trebuie făcut de-a lungul timpului, și nu doar o singură dată.

Întrebarea care se ridică este: Dacă discipolul este complet  devotat învățătorului, iar acesta îi cere elevului său ceva ce nu poate să execute, ce va face învățătorul în acest caz?

Răspunsul este că un învățător știe ce să ceară de la discipol său, deoarece el cunoaște capacitățile discipolului.

Lama Dvora Hla ne dă exemplul unei eleve a lui Ken Rinpoche. Aceasta locuise mulți ani în preajma templului în care Ken Rinpoche preda, fiind foarte devotată maestrului său. Soțul ei murise când fetița lor avea trei ani și de atunci, voia doar să-și servească învățătorul și să fie călugăriță. Ken Rinpoche știa că există multe cerințe care însoțesc jurămintele de călugăr și că acestea nu corespund întocmai cu îngrijirea unui copil. De aceea el a refuzat să-i acorde jurămintele de călugăriță până când fetița ei va împlini vârsta de 18 ani. Lama Dvora Hla povestește că într-adevăr Ken Rinpoche îi dădu jurămintele de călugăriță, când copilul depăși această vârstă. Faptul că Lama Ken Rinpoche nu i-a acordat femeii jurămintele de călugăriță, nu se datora faptului că „nu le merita”, ci pentru că știa foarte bine că ea nu va face față tuturor cerințelor.

Deoarece Ken Rinpoche a fost un mare Lama, mulți au devenit studenții lui, dar puțini au rămas să practice. Majoritatea dintre ei nu au putut face față antrenamentului dificil. Să spunem că cineva  îl servește cu devotament pe Lama, iar acesta îi lovește în ego. Un Lama știe cum să coboare egoul, și să apese acolo unde doare. Oamenii nu sunt obișnuiți cu aceste lucruri, pentru că nu sunt încă maturi. Încă nu au suficientă karma și nu au acumulat suficiente binefaceri. De aceea, trebuie să fim pregătiți pentru a face față provocărilor, și să acumulăm multă karma și binefaceri, deoarece antrenamentul este foarte intens. Practica arde rapid ego-ul și nu putem ajunge la iluminare cu ego.

Atunci când ne referim la aceste lucruri, ne referim la cazurile în care relațiile discipolului cu Lama sunt foarte strânse. Ne referim la cineva a cărui cale spirituală este atât de importantă pentru el, încât alege să fie alături de Lama și să-l servească. Asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să trăiască cu un Lama. Fiecare va găsi modalitățile lui de a servi.

Deci, primul lucru a fost de a găsi un învățător și de a-l servi cu devotament.

2. A-i servi pe ceilalți.

3. Multe ore de studiu.

4. Multă practică în meditație.

Aceasta este calea Jor lam, ceea ce înseamnă mult studiu și multă meditație.

 

Calități și caracteristici

Chi je drag

Chi je drag înseamnă categorii și caracteristici sau calități și caracteristici. Este cel mai important principiu pentru a ajunge la o înțelegere intelectuală a vacuității pe Calea pregătirii.

Acesta este un subiect de logică budistă și este tratat pe larg în cursul 13 (lecția 3a). Cu toate că este foarte tehnic, el este foarte important, deoarece este exact ceea ce ne va duce la percepția directă a vacuității.

Acest studiu analizează modul în care percepem o figură și o identificăm ca fiind o ființă umană. Cum înțelege mintea noastră că este vorba despre o ființă umană și o separă de fundal? De unde știm că ceea ce vedem nu se contopește cu copacul din spatele său?

Este o înțelegere profundă a modului în care lucrează mintea noastră, cum funcționează conștiința noastră; Cum știm ce știm? De unde știm că lucrul pe care îl vedem este o mașină? Această parte filozofică se numește epistemologie – teoria conștiinței, studiul cunoașterii. Ea este o ramură a filozofiei care se ocupă de cunoașterea umană, de sursele și limitele cunoașterii.

Tot timpul gândim atunci când ne referim la realitatea înconjurătoare, dar de fapt vorbim în permanență cu mintea noastră, cu imaginile mentale pe care le avem în minte.

Aceasta este o eroare pe care o facem cu toții tot timpul, și pe care nu o observăm. Credem că suntem în relație cu realitatea atunci când nu avem nicio idee despre ce este ea de fapt.

Pentru a înțelege modul în care proiectăm în mod constant imagini mentale, trebuie să aprofundăm acest subiect despre calități și caracteristici – Chi je drag.

Cel mai înalt nivel, înainte de perceperea directă a vacuității, se numește Chu Chok.

Chu Chok

Chu Chok înseamnă „Dharma cea mai înaltă”. De fapt, ea nu este cea mai înaltă pentru că nu este adevărul suprem. Dar, este considerată ca fiind cea mai înaltă dintre toate conștientizările care preced Căii percepției.

Ce se întâmplă cu cel care se află în Chu Chok?

El se percepe cum proiectează lucrurile.

Iar pentru a ajunge la acest nivel, în care omul se percepe cum face proiecțiile, este nevoie de mult studiu, este nevoie de studii teoretice logice. Trebuie înțeles „cum funcționează toate aceste proiecții”. Întrebarea care se pune atunci când vedem o persoană care merge în fața noastră, de unde știm că ea este o persoană. Ce ne face să spunem: „Iată un om”. De unde ne vine această imagine în minte și cum de recunoaștem atât de repede că este o ființă umană?

În continuare vom menționa doar câteva calități.

1. Prima calitate se numește Tsok Chi.

Tsok chi

Tsok – colecție, adunare.
Chi    – calitate.

Tsok Chi este imaginea mentală pe care o avem atunci când luăm o colecție de lucruri și îl identificăm ca fiind ceva întreg. De exemplu, colecția de organe, tors, brațe, picioare etc. este numită „corp uman”. Vedem componente pe care le asamblăm, și dăm un nume întregului.

Tsok chi este calitatea definită de părți.

2. A doua calitate se numește Rikchi.

Rikchi

 Rik – cunoaștere sau înțelegere. Acest cuvânt mai înseamnă și categorie generală, sau generalizare, cum ar fi: „mașină”, „om” sau ideea de mașină, ideea de ființă umană.

De unde ne vin ideile? Există două tipuri pentru Rikchi:

a. Dunchi

Dunchi

Este o imagine mentală pe care o avem în minte ca urmare a experienței directe pe care am trăit-o. De exemplu: am gustat un morcov. Acum, datorită gustului morcovului, am o impresie mentală a ceea ce este gustul morcovului care s-a format pe baza experienței pe care am avut-o. Acesta este Dunchi.

b. Drachi

Drachi

Drachi este imaginea mentală pe care o avem în minte, dar care se bazează pe experiența indirectă.

De exemplu:

Să spunem că nu am fost niciodată la Paris și cineva ne arată poze cu Turnul Eiffel. Deci știm că există un Turn Eiffel, dar pe care nu l-am văzut în mod personal. După un an, vedem din nou fotografia cu Turnul Eiffel și atunci vom spune: „Ah, uite Turnul Eiffel”. Recunoaștem obiectul din fotografie, adică proiectăm pe acea formă din fotografie Turnul Eiffel, una dintre imaginile mentale pe care le avem în minte, care nu se bazează pe experiența personală, ci pe o experiență indirectă, când cineva ne-a arătat poze, sau ne-a vorbit despre asta. În acest caz, este mai greu, de exemplu, să cunoaștem care este gustul morcovului, doar prin descrierea lui.

Când spunem aici „impresii” sau „imagini mentale”, ne referim la fiecare dintre simțuri. „Fotografia” poate fi schimbată  cu „parfumul” pe care proiectăm un miros bun sau rău, sau „melodia” pe care o auzim.

Toate conceptele/noțiunile, toate etichetele pe care le avem în minte, toate sunt Chi. Purtăm constant în mintea noastră un dialog cu acești Chi, și nu cu realitatea.

 

Percepția directă a procesului de proiecție

Ceea ce este foarte important, este să ne surprindem pe noi înșine, în experiență directă, cum proiectăm. Dar, ca acest lucru să se întâmple, va trebui să:

a. Să înțelegem teoretic ce se întâmplă.

b. Și să ne dezvoltăm abilitatea meditativă.

Va trebui să ne încetinim mintea. Deoarece imaginile trec într-un ritm de 65 dintr-o singură pocnitură de deget, trebuie să ajungem la nivelul în care să le putem prinde una câte una. Pentru asta, avem nevoie de o concentrare meditativă extraordinară și de control al minții, cu alte cuvinte de a ajunge la stadiul de Shine. Iar atunci va veni momentul în care ne vom surprinde cum proiectăm. Asta înseamnă că percepem vacuitatea? Încă nu.

Ceea ce vom percepe în mod direct va fi existența dependentă.

Școala Madhyamika Prasangika spune că lucrurile depind de proiecțiile care provin din imaginile noastre mentale, de proiecțiile noastre pe care le aruncăm pe date brute.

Deci, potrivit acestei școli, a percepe existența dependentă înseamnă de a ne surprinde pe noi înșine făcând proiecția. Cu alte cuvinte înseamnă să înțelegem cum ne creăm realitatea. Ce anume proiectăm pe ecranul gol? Încă nu vedem care este ecranul gol, dar putem vedea cum proiectăm. Vedem cum lumea noastră este creată prin faptul că luăm imaginile pe care le avem în minte, care provin din amprentele mentale pe care le-am creat în cap și le proiectăm pe ecranul gol.

Deci, înaintea perceperii directe a vacuității, există perceperea directă a proiecției. Lucru care se întâmplă puțin înainte de Tong Lam.

Cu toate că aceste proiecții provin din karma, în aceste momente nu avem o înțelegere completă a modului în care funcționează karma, ci doar ne percepem cum proiectăm. Înțelegerea directă a karmei și a modului ei de funcționare, vine mai târziu, după Tong Lam.

Așadar, aceasta este etapa în care omul înțelege pentru prima oară, perfect și direct, că nu există niciun obiect în afară, și că de fapt el se uită la o imagine mentală a acestuia, pusă laolaltă din anumite indicii, după care o leagă de o idee „generală” din conștiința sa, confundând și înlocuind această idee a obiectului cu obiectul propriu-zis.

Acest proces este exact modul în care funcționează realitatea falsă/iluzorie/înșelătoare.

kundzob denpa

Cu toate că omul a trăit întotdeauna în realitatea falsă, nu a observat niciodată ce făcea cu adevărat.

În acest moment în care omul se percepe pe sine proiectând, înțelege greșeala pe care o face. El se percepe pe sine cum schimbă imaginea mentală cu lucrul însuși.

 

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 5

 

Mii și mii de planete locuite ..

„Și din nou Învingătorul vorbi:

O, Subhuti ce crezi? Să presupunem că unul dintre fii sau fiicele nobilei familii ar lua toate planetele acestui măreț sistem lumesc, un sistem cu mii și mii de planete și le-ar acoperi bine cu toate cele șapte feluri de comori prețioase și le-ar oferi cuiva ca ofrandă. Ar crea acel fiu sau fiică mulți munți de merite prin această faptă?

Subhuti răspunse respectuos:

O, Învingătorule, mulți ar fi. O, tu Cel Plecat la Extaz, într-adevăr mulți ar fi. Acest fiu sau fiică ar crea mulți munți de merite printr-o astfel de faptă. Și de ce este așa? Pentru că, O, Învingătorule acești munți măreți de merite sunt munți de merite care nu ar putea exista niciodată. Și acesta este motivul pentru care Cei Astfel Plecați pot vorbi despre „munți măreți de merite, munți măreți de merite”.

Să vorbim puțin despre miile și miile de planete.

Acest subiect se referă la capitolul cinci din Abhidharma Kosha. Ea are opt capitole. Primele cinci vorbesc despre lumea noastră impură, iar ultimele trei vorbesc despre lumea pură.

Cursul 5 se bazează pe capitolul 4, care descrie modul de funcționare a karmei. Capitolul 5 al Abhidharmei Kosha vorbește despre univers, despre cosmologia budistă.

–   Este descris începutul lumii și cum se termină ea.

–   Este descris sfârșitul lumii. Lumea se sfârșește într-un fel de explozie a unei supernove. Focul va distruge lumea. Dacă lumea are un început ea va trebui să aibă și un sfârșit. La fel și Dharma, ea începe și trebuie să se și termine.

În acest capitol sunt descrise sistemele lumii, ca și galaxiile.

1. Primul sistem al lumii este format din 1000 de planete locuite.

Tong chipu

În Abhidharma Kosha se vorbește despre existența multor planete pe care trăiesc ființe, nu numai oameni, ci și animale. Toate cele șase forme de existență există pe fiecare planetă.

2. Al doilea sistem este de 1.000.000 de planete locuite.

Tong barma

La acest nivel este vorba de o mie de sisteme, având fiecare o mie de plantele locuite.

3. Al treilea sistem este de 1.000.000.000 de planete locuite

Tong chenpo

Este vorba de un sistem format din o mie de sisteme de la nivelul doi.

Care sunt cele șapte comori principale? Ele sunt: aurul, argintul, lapislazuli, agate, perle, scoici și carneolul. În text ni se spune că un fiu sau o fiică acoperă miile de planete cu toate aceste comori, pe care le oferă apoi ca ofrande.

Acest lucru este o mare binefacere. El poate oare acumula munți de merite?

Să citim sutra în continuare:

„Și atunci Învingătorul spuse:

 Să presupunem, Subhuti, că unul dintre fii sau fiicele nobilei familii ar lua toate planetele acestui măreț sistem lumesc, un sistem cu mii și mii de planete și le-ar acoperi bine cu toate cele șapte feluri de comori prețioase și le-ar oferi cuiva ca ofrandă. Să presupunem, pe de altă parte, că cineva ar lua un singur vers cu patru rânduri din această prezentare a Dharmei și l-ar explica bine altora. Făcând acest lucru, persoana ar crea și mai mulți munți de merite în comparație cu predecesorul său: meritele sale vor fi nenumărate și dincolo de orice estimare.

Și de ce este așa? Pentru că, o, Subhuti, asta va avea ca rezultat iluminarea totală și perfectă a Celor Astfel Plecați, Distrugătorii Inamicului, Buddha Complet Iluminați. Acest lucru, de asemenea, dă naștere tuturor binecu-vântaților Buddha”.

De ce faptul de a explica chiar și un vers de patru rânduri al sutrei acumulează infinite binefaceri? Pentru că asta dă naștere tuturor Buddha, iar Buddha poate ajuta toate ființele de pe toate planetele simultan.

 

Meritul infinit purifică toată suferința

Chiar și o singură persoană care ajunge la iluminare este o binefacere infinită. De ce? Pentru că, dacă cineva vine și explică ceva de genul acesta, el plantează semințele în conștiința celui ce ascultă și, ca urmare, aceste semințe vor da rod într-o zi și îl vor aduce la iluminare. De aceea, binefacerea pe care o face este infinită, incomparabilă cu binefacerea de a acoperi miile și miile de planete cu toate cele șapte tipuri de comori și de a le oferi ofrandă lui Buddha.

Mulți întreabă: Cum putem să ne purificăm karma?  Cel mai bun mod de a purifica karma este scris aici. Este să luăm acea sutră sau „o prezentare a Dharmei ca cea de față” și să o pronunțăm, să o înțelegem, să o citim. Acestea sunt cele care duc la iluminarea lui Buddha. Purifică tot răul din lume. Înlătură suferința. Este cel mai puternic lucru de a elimina suferința.

 

Nenumărate corpuri

Textul spune:

„Iar Învingătorul spuse din nou:

Și îți spun mai mult, o, Subhuti, să presupunem că un bărbat sau o femeie și-ar oferi propriile corpuri, și să presupunem că ar face asta cu un număr mare de corpuri, cât toate picăturile din râul Gange”.

Ne oprim o clipă pentru a explica ce înseamnă să facem acest lucru cu mai multe corpuri.

Când începem lecția, mai întâi ne prosternăm, pentru că nu avem timp să așteptăm și trebuie să acumulăm multe binefaceri.

Prosternarea acumulează binefaceri. De ce? Pentru că ne folosim de trupul, vorba și gândirea noastră, pentru a ne prosterna la înțelepciunea înaltă, la înțelepciunea vacuității care ne va scoate din suferință. Nu avem suficiente binefaceri, și nu este suficient să ne prosternăm de trei ori dimineața și de trei ori seara.

Deci, ce ne sfătuiesc înțelepții? Ei ne spun ca înainte de a începe să ne prosternăm, să ne imaginăm că avem multe corpuri. Să ne imaginăm că toate ființele vii stau împreună în spatele nostru. Noi îi conducem pe toți. Noi stăm în fața lor, mama și toți membrii de familie de sex feminin stau în stânga noastră, iar tatăl și toată familia noastră de sex masculin în dreapta. În spatele celor de sex feminin stau toate femeile din univers și în spatele celor de sex masculin stau toți bărbații din univers.

Câte făpturi există? Nenumărate. Umplem tot spațiul cu ele. Ne imaginăm că toate făpturile sunt ființe umane, chiar dacă ele sunt animale, spirite și creaturi ale infernului. Buddha face tot timpul cu noi exerciții de imaginație, încearcă să ne amplifice vizualizările. Deci, ne imaginăm cât mai multe ființe care stau în spatele nostru și ne prosternăm împreună cu ele spre iluminarea tuturor. Atunci când ne prosternăm, toate ființele acumulează, de asemenea, binefaceri. Chiar și când spunem:

Până la iluminarea mea
Mă refugiez
În Budha, Dharma și Sangha.

Prin puterea faptelor bune pe care le fac
Să ajung la iluminarea completă
Pentru binele fiecărei ființe vii.

Ne vom imagina că întreaga companie din spatele nostru face la fel ca noi. Ca și când am vorbi într-o mie de limbi.

Aceeași imagine se folosește și în fraza:

„să presupunem că un bărbat sau o femeie și-ar oferi propriile corpuri, și să presupunem că ar face asta cu un număr mare de corpuri.”

Ca și cum am face o mulțime de replici, și le oferim lui Buddha ca ofrande.

Ce înseamnă a oferi trupul ca ofrandă? Așa cum Buddha și-a dat trupul său drept mâncare tigrului înfometat. Buddha și marii Bodhisattva își sacrifică trupurile dacă este benefic pentru cineva. Ei fac asta tot timpul, și poate vom ajunge și noi cândva să fim în locul lor. Dar până atunci, nu încercați să vă oferiți corpul. Suferința altora este atât de insuportabilă încât nu mai avem nevoie de corp dacă cineva suferă. Și dacă poate ajuta pe cineva, atunci îl dăm.

Dar cum a spus maestrul Shantideva: „Începeți să dați mai întâi un morcov și după acea doi, și așa mai departe”. Încet, încet, vom ajunge cu toții în acest loc. Când vom deveni Bodhisattva și Mahasattva, atunci nu va mai exista durerea, ci o mare plăcere.

 

Lacrimile lui Subhuti

”Să presupunem că un bărbat sau o femeie și-ar oferi propriile corpuri, și să presupunem că ar face asta cu un număr mare de corpuri, cât toate picăturile din râul Gange. Pe de altă parte, să presupunem că cineva reține chiar și numai  un singur vers de patru rânduri din această învățătură și o explică altora bine. Drept urmare, a doua persoană va acumula cu mult mai multe merite prin acest act decât cel dintâi: meritele sale vor fi nenumărate și dincolo de orice estimare.

Apoi, prin puterea acestei învățături, tânărul călugăr Subhuti începu să plângă. Și după ce își șterse lacrimile, îi vorbi astfel Învingătorului.”

Ne vom opri aici. Ideea a fost să ne oprim în acest punct de sensibilitate. Subhuti vorbește în mod constant cu Buddha, și își dă seama de puterea acestui studiu și începe să plângă.

 

*******

 

Cele șase perfecțiuni

Să vorbim despre această ofrandă a corpului, la care se referă Buddha.

Buddha începe de fapt să ne vorbească despre cele șase perfecțiuni, generozitatea fiind prima dintre ele.

1. Perfecțiunea generozității.

Jinpa

Jinpa înseamnă generozitatea.

Există patru moduri de a dărui:

• • A dărui lucruri materiale și bani celor care au nevoie de ele.
  • A dărui adăpost. A oferi protecție persoanelor care au nevoie. A oferi încredere. Se poate da casa ca adăpost sau protecție împotriva fricii. Deci adăpostul poate fi ori fizic, ori mental.
  • A dărui iubirea.
  • A dărui Dharma. Este cea mai înaltă generozitate. De ce? Pentru că Dharma învață pe om cum să-și creeze lucrurile de care are nevoie.

Dăruirea Dharmei este însoțită de explicarea înțelepciunii oamenilor – odată ce înțeleg înțelepciunea și înțeleg karma și vacuitatea, ei pot începe să-și creeze lumea.

În text ni se spune că nu există comparație între binefacerile acumulate de cineva care ar lua toate planetele acestui măreț sistem lumesc, un sistem cu mii și mii de planete și le-ar acoperi bine cu toate cele șapte feluri de comori prețioase și le-ar oferi cuiva ca ofrandă, și binefacerile infinite a altuia care ar lua chiar și un singur vers de patru rânduri din această prezentare a Dharmei și l-ar preda corect altora. De ce? Pentru că în acest mod el își poate crea o realitate cu lucrurile materiale de care are nevoie.

Deci, ce să dăm mai întâi? Dacă suntem capabil să predăm Dharma – vom preda-o.

 

Cele trei sfere ale generozității

Vom vorbi acum despre un alt aspect al generozității, și anume dăruirea cu înțelepciune. Și în acest context, ne vom referi la trei sfere de generozitate.

a. Cel care dăruiește.

Jinje

b. Cel care primește.

Jin Yul

c. Obiectul transferat sau actul de a dărui.

Jinja

 

Vacuitatea celor trei sfere

Ceea ce face ca generozitatea să devină perfecțiunea generozității este înțelegerea vacuității celor trei sfere.

De ce este generozitatea perfectă? Pentru că odată ce ea este însoțită de înțelepciune, va deveni un mijloc de a trece dincolo de Samsara.

Cuvântul perfecțiune în limba sanscrită este paramita – a trece dincolo/a transcende.

În limba tibetană se spune:

Pa rol tu chin pa

Cum transformă înțelepciunea actul de generozitate în unul perfect?

–   în primul rând, eu, cea care dăruiesc, înțeleg că eu nu am o existență proprie de sine care să nu depindă de ceea ce am făcut altora în trecut.

–   în al doilea rând, nici cel care primește darul meu, nu există independent de proiecția mea, iar această proiecție depinde de ceea ce le-am făcut altora în trecut.

–   în al treilea rând, nici obiectul pe care îl dăruiesc nu are o existență independentă de toate aceste lucruri.

–   iar actul de generozitate în sine este gol. Ce înseamnă acest act? Iau un obiect și îl mut dintr-un loc în altul. Ce face ca acest act să devină un act de generozitate? Intenția. Eu sunt cea care dau sensul de generozitatea acestui act, prin faptul că percep această mișcare a obiectului ca un act de a da.

Cu cât suntem mai conștienți de aceste lucruri, cu atât le interiorizăm, cu atât acțiunea de a dărui va acumula mai multe binefaceri.

Iar Bodhisattva – ne spune Buddha aici – care a înțeles această prezentare a Dharmei, adică a perceput direct vacuitatea, atunci când dăruiește, întregul său act de a da va acumula nenumărate merite. Până atunci, meritul de pe urma actului de a da, este relativ mic și nu este suficient de puternic pentru a ne elibera de Samsara. Prin urmare, va trebui să ajungem la perceperea vacuității cât mai repede.

 

2. Perfecțiunea moralității

Tsultrim

 Tsultrim este cuvântul tibetan pentru etică, moralitate sau etică morală.

Am vorbit despre cele trei nivele ale moralității:

– jurămintele de eliberare,
– jurămintele Bodhisattva,
– Jurămintele tantrice.

Fiecare nivel este mai înalt decât cel anterior.

• • În prima categorie de jurăminte, accentul principal este pus pe a nu răni pe ceilalți.
  • În a doua categorie, accentul este pus pe a fi bun cu ceilalți, de a le aduce binecuvântare și dezvoltarea Bodhicittei.
  • În a treia categorie, accentul se pune pe atingerea rapidă a iluminării în această viață.

Și aici sunt folosite cele trei sfere. Dacă, de exemplu, ne referim la jurământul de a nu fura, avem cele trei sfere: există hoțul, persoana de la care s-a furat și lucrul furat.

 

Aripile care ne aduc spre iluminare

Cuvântul jurământ poate uneori să ne sperie sau să ne facă să ne simțim limitați. Jurământul nu are rolul să ne limiteze și nici nu implică un fel de pedeapsă care coboară din cer. El are rolul de a ne antrena pentru a ajunge la iluminare.

Putem compara jurămintele cu aripile care îl ridică pe Bodhisattva spre iluminare. Ele sunt cele mai puternice lucruri la care trebuie să fim atenți pentru a ne ilumina. Acesta este motivul pentru care a venit Buddha și ne-a dat lista de jurăminte, pentru că nu știm cum să ajungem la iluminare. De aceea este nevoie de o ființă iluminată, pentru a ne explica calea.

Fiecare perfecțiune și fiecare jurământ pe care îl păstrăm, va trebui să fie însoțit de înțelegerea karmei și a vacuității.

De ce trebuie să ne păstrăm jurămintele? Nu le păstrăm pentru că:

– nu este etic,
– sau că Lama ne-a spus așa,
– sau pentru că guvernul sau biserica ne-au spus,

nu, ci pentru că nu avem de ales. Dacă nu le păstrăm, vom suferi. Iar Bodhisattva care înțelege vacuitatea, a perceput-o direct, nu se va gândi niciodată să încalce regulile de circulație sau ceva de genul acesta. El știe bine că încălcările regulilor morale aduc suferință.

 

3. Perfecțiunea răbdării

Sopa

Sopa înseamnă răbdare sau a nu ne supăra.

Este arta de a nu ne supăra, de a ne stăpâni nervi în momentele de provocări.   Aceste lucruri sunt cele mai dificile pentru noi, sunt cel mai greu de realizat, pentru că ne sare țandăra pe loc. Când dăm ceva, avem timp să ne gândim: dăm, nu dăm. Nervii, se declanșează într-o clipă.

 

4. Perfecțiunea bucuriei efortului

Tsundru

Tsundru poate fi tradus ca bucurie a efortului sau bucuria de a face ceva bun.

Aceasta este bucuria de a face toate lucrurile despre care am vorbit: de a dărui, de a ne păstra jurămintele, de a ne menține răbdarea, de a ne dezvolta abilitatea meditativă, de a dobândi înțelepciune.

 

5. Perfecțiunea meditației

Samten

Sensul cuvântului este de a dezvolta o abilitatea meditativă.

 

6. Perfecțiunea înțelepciunii

Sherab

 

Buddha și cel patru corpuri

Primele patru perfecțiuni creează colecția de merite, iar ea produce corpul fizic al lui Buddha.

Perfecțiunile 5 și 6 creează colecția de înțelepciune, iar ea produce corpul înțelepciunii lui Buddha sau Dharmakaya.

Perfecțiunea numărul patru – bucuria efortului – se aplică tuturor perfecțiunilor.

De ce sunt aranjate perfecțiunile în această ordine? Ele sunt în această ordine în funcție de apropierea lor spre iluminare.

 

Nivelele Bodhisattva

Un Bodhisattva care practică Calea Mahayana, de îndată ce a perceput direct vacuitatea, începe să desăvârșească prima Paramita – perfecțiune, întrucât dorește să ajungă la nivelul lui Buddha pentru a putea ajuta toate ființele. Spre deosebire de un practicant Hinayana, al cărui accent este pus pe el însuși, Bodhisattva începe apoi să-și elimine afecțiunile mentale una după alta prin practicarea perfecțiunilor.

–   Bodhisattva care a ajuns la primul nivel, perfecționează generozitatea, folosindu-se de înțelegerea vacuității.

–   Odată ce a adus generozitatea la perfecțiune, acesta ajunge la nivelul al doilea, unde își va perfecționa moralitatea.

–   După ce a ajuns la perfecțiunea moralității, Bodhisattva se va ridica la nivelul al treilea, și așa mai departe până la nivelul zece.

Asta înseamnă că Bodhisattva până când nu-și va desăvârși generozitatea nu va păstra moralitatea? În niciun caz. El lucrează în paralel cu toate perfecțiunile, dar una o sporește pe alta.

De ce în această ordine? Pentru că una o trage pe cealaltă.

–   De exemplu, când o persoană practică generozitatea, pe măsură ce exersează se eliberează din ce în ce de atașamentele față de lucruri, și va începe să-și îndrepte atenția tot mai mult spre ceilalți.

–  Pe măsură ce accentul îl va pune pe ceilalți, moralitatea va începe să joace un rol mai important. Atenția pe nevoile celorlalți, este ceea ce îl va ajuta să-și dezvolte comportamentul etic.

–   Odată cu dezvoltarea moralității, se va crea o bază bună pentru dezvoltarea răbdării, deoarece ceilalți vor deveni foarte importanți pentru el.

Maestrul Shantideva în capitolul despre răbdare scrie:

Orice mi s-ar întâmpla,
Bucuria mea nu mi-o voi tulbura.

–   Dacă ne păstrăm bucuria, nu ne vom mai supăra. Dacă decidem: ”Indiferent de ce mi se întâmplă, nu-mi voi pierde bucuria”, resentimentele nu se vor mai strecura în mintea noastră, iar supărarea din noi se va diminua.

Deci, dacă decidem să nu ne tulburăm bucuria, atunci supărarea nu mai are cum să-și ridice capul. De ce ne supărăm pe celălalt? Pentru că nu suntem de acord să ne bucurăm. Supărarea și bucuria nu merg împreună.

–   Dacă ne diminuăm resentimentele, și avem și răbdare, bucuria va crește în inima noastră, iar acest lucru va crea o bază pentru dezvoltarea bucuriei efortului.

–   Deci ne-am dezvoltat bucuria efortului. Ne place să facem fapte bune. Ne păstrăm Conștiința noastră este curată. Ce fac toate acestea? Ne vor permite să ne dezvoltăm concentrarea. La început va trebui să ne luptăm cu lenea, pentru că nu ne place atât de mult să ne așezăm și să medităm. Mintea noastră nu este obișnuită să fie ținută în frâu, să stea nemișcată și să se concentreze asupra unui lucru.

Ceea ce ne oferă puterea de a medita este rodirea perfecțiunilor anterioare, a bucuriei efortului, a iubirii pentru întreaga creație și a înțelegerii că nu putem ieși din samsara și nu putem să-i ajutăm pe ceilalți dacă nu ne dezvoltăm abilitatea de a medita.

–   Dezvoltarea capacității noastre de a medita, ne va permite să dobândim înțelepciunea. Aceasta este ordinea dintre perfecțiuni.

 

Vacuitatea perfecțiunilor

Să presupunem că am realizat concentrarea meditativă. Există oare concentrarea în sine?

Ne vom folosi din nou de cele trei sfere.

1. 1. Vacuitatea celui care meditează.
   2. Vacuitatea obiectului asupra căruia se meditează.
   3. Vacuitatea procesului de meditație: locul în care se meditează, perna de meditație, poziția în care se stă, modul de a medita: mai focusat, mai puțin focusat, tot ce are legătură cu procesul.

Înțelegerea vacuității acționează ca un factor care purifică karmele negative.

Acumulăm karma doar atunci când nu înțelegem cele trei sfere. Numai așa acumulăm karma. De aceea, se spune că Buddha nu mai acumulează karma, ci numai binefaceri.

Pentru a acumula karma, este nevoie de dualism, este nevoie de gândire conceptuală, este nevoie de ignoranță. Și datorită faptului că până acum am fost ignoranți, am acumulat atât de multă karma. Deci, orice fapt, chiar și un act de bunătate pe care îl facem, nu este pur. În tibetană se spune Sakche Kyi Le adică  karma impură. Mintea este îmbibată de ignoranță. Nu înțelege ce face. Percepțiile sale sunt greșite.

Ceea ce ne menține în Samsara este neînțelegerea provenienței lucrurilor și a legăturilor pe care le facem între ele, legături care nu numai că sunt false, ci nici nu există.