Category: Cursuri

A ucide supărarea

Conform capitolului „Răbdarea” al cărții
„Ghidul de viață a războinicului spiritual” scrisă de către maestrul Shantideva

Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 4

Dharma este medicamentul suprem

Se spune despre Dharma că ea este medicamentul suprem pentru orice formă de suferință, pentru orice formă de disconfort, pentru orice lucru care ne supără. Este un medicament care nu dezamăgește niciodată.

Dar ea are nevoie de timp. Este un proces care necesită timp. Deoarece este nevoie de mult studiu, de multă practică și de multă atenție. Dacă se vine la curs o zi și la alt curs o zi, nu se va întâmpla nimic. Este nevoie de perseverență, dăruire și compasiune. Și compasiunea este cea care ne îndeamnă să practicăm.

Cu cât ne conectăm mai mult la suferința noastră, cu atât mai mult ne vom conecta datorită ei la suferința altora.  Această conexiune ne trezește compasiunea și ne va împinge să căutăm eliberarea.  De ce apare această persoană în viața mea?  Oare există vreo modalitate de a-l ajuta?  Spunem că există.

În dicționarul Buddha, cuvântul suferință nu apare, cuvântul moarte nu apare. Cu toții putem ajunge în acest loc. De aceea Buddha ne-a dat Dharma ca o modalitate de a ne aduce pe fiecare dintre noi în locul în care nu mai există suferință și moarte.

Dar, desigur, va trebui făcută calea. Și ce ne motivează să facem calea este compasiunea. Și cu cât va fi ea mai mare, o luăm mai în serios și rezultatele vor veni mai repede, iar schimbările din viața noastră vor veni mai repede. De aceea suntem aici și acesta este efortul pe care îl facem. Faptul că ați decis să vă dedicați ziua acestor studii este minunat.

Orice lucru care apare în viața noastră are o cauză

Să mergem mai departe acum. În versetul 31 se spune:

Prin urmare, orice există depinde de alți factori,
Și ei, la rândul lor depind la fel; −

Adică, există o cauză pentru fiecare rezultat. Lucrurile nu există fără o cauză. Nu este logic ca un lucru să vină fără o cauză. Asta nu s-a întâmplat niciodată și nici nu se va întâmpla vreodată. Lucrurile vin din cauze.

– Ele nu se întâmplă de la sine, ca în teoria “Big Bang”,

– Și nu se petrec întâmplător.

Lucrurile ne pot părea că apar întâmplător, deoarece nu le înțelegem cauza, dar ceea ce spunem este că nu există coincidențe. De aceea este nevoie de multă înțelepciune pentru a observa cauzalitatea.

Putem avea abilitatea să o descoperim

Cauzalitatea este o realitate ascunsă. Nu doar ascunsă, ci foarte ascunsă. Dacă nu ar fi fost așa, am fi văzut-o deja. Nu vedem cauzalitatea. Există un decalaj de timp. Uneori ea [cauza] poate fi într-o viață anterioară, iar noi nici măcar nu știm că există o viață anterioară. De aceea avem nevoie de o entitate iluminată care să ne deschidă ochii, încetul cu încetul.

Este ca și cum am da la o parte vălurile ignoranței care ne învăluie mintea. Este nevoie de timp pentru a le îndepărta. Este nevoie de multă muncă pentru a le elimina. Pentru asta va trebui să fim răbdători cu noi înșine. Procesul necesită timp. Dacă urmăm îndrumările adecvate ale profesorilor rezultatele vor veni.

Și asta se poate face, de exemplu, prin păstrarea carnețelului

Ceea ce trebuie făcut este de a cunoaște jurămintele și de a ne ține carnețelul de șase ori pe zi.

Lama Dvora Hla povestește că odată când se afla la studii la Diamond Mountain, în Arizona, unde a întâlnit două tinere invitate din Taiwan. Citez:

„Una dintre ele era foarte serioasă, nu vorbea prea mult. Ulterior am aflat că este o flautistă de renume mondial. Ea era foarte liniștită și serioasă, așa că nu am apucat să vorbesc cu ea. Cealaltă era toată un zâmbet, sociabilă și prietenoasă cu toată lumea, așa că am putut vorbi mai mult cu ea. Tânăra fată se numea Kosha. Același cuvânt ca din Abhidharma Kosha. „Kosha” înseamnă „tezaur”. Un tezaur de înțelepciune. „Kosha” nu este deloc un cuvânt chinezesc. Am întrebat-o de unde vine acest nume?  Atunci ea mi-a spus că nu este numele pe care i l-a dat mama ei, nu este numele ei original. Fata era un tezaur de bucurie. Și într-o zi scoate din buzunar un mic caiet. Evident, că era ceva pentru copii, scris în chineză. Pe el erau desenate tot felul de personaje din desene animate care păreau că vorbesc între ele. Atunci o întreb ce este acest caiet?  Ea îmi povestește că lucrează într-un birou finanțat de un om de afaceri taiwanez împreună cu câțiva angajați. Patronul după ce l-a auzit pe Geshe Michael vorbind despre carnețel, se entuziasmă atâta de idee, încât a înființat un birou pe banii lui, a angajat câțiva oameni, și le-a spus: „Veți face carnețele pentru diferite sectoare ale societății.” Astăzi, un milion de chinezi din Taiwan se folosesc de carnețel. Un milion de chinezi în Taiwan, inclusiv armata taiwaneză!

Carnețelul a început să fie introdus și în grădinițe și în școli. Versiunea pe care o avea tânăra era a copiilor din școlile elementare. Copii nu țin carnețelul de șase ori pe zi, ci de patru ori pe zi. De patru ori pe zi deschid carnețelul.

Dimineața se gândesc: „Cui vreau să-i mulțumesc astăzi?”.

La prânz se gândesc „Despre ce vreau să-i mulțumesc?”.

După-amiaza: „Cum mă simt față de această persoană și față de ce mi-a făcut?”

Și seara, „Ce vreau să-i dăruiesc?”.

Poate cei dintre voi care sunt implicați în educație ați putea prelua această idee, să le dați copiilor să țină carnețelul.

Copii își țin carnețelul în legătură cu lucrurile pentru care sunt recunoscători și pentru care ar trebui să mulțumească, dar poate fi în orice domeniu al jurămintelor. Am spus adevărul astăzi?  I-am încurajat pe alții?  Am dăruit?

Ceea ce noi spunem este că dacă veți face asta de șase ori pe zi, − pentru a atinge acel nivel de conștientizare și disciplină, de a vă urmări mintea de șase ori pe zi − viața se va schimba. După cum știm mintea înregistrează permanent toate gândurile. Deci, de șase ori pe zi, este mai nimic.  Dar este mult mai mult decât dacă nu ați face deloc.  Veți începe să știți ce vă trece prin minte.  Și asta vă creează realitatea.”

Diversitatea lumilor se naște din karma, iar karma începe cu mișcarea minții − ceea ce înseamnă gând − și ce determină acest gând.

Fiecare acțiune a noastră a început cu un gând. Fiecare discuție a noastră a început cu un gând. Deci, cel mai important lucru este să învățăm să ne citim mintea, să ne auzim gândurile. Pentru aceasta va trebui să medităm și să ne dezvoltăm conștiința, astfel încât să putem auzi această minte. Deci, vă invităm să verificați voi înșivă toate acestea.

Lucrurile sunt o iluzie, și cu toate acestea funcționează perfect

31.
Prin urmare, orice există depinde de alți factori,
Și ei, la rândul lor depind la fel; −
Dacă înțelegi toate acestea, de ce te mai superi
Pe ceva ce există doar ca iluzie?

Maestrul Shantideva ne spune: „Dacă înțelegi că lucrurile nu vin întâmplător și nici nu vin de la o putere supremă, ci provin din modul în care te-ai comportat cu alții în trecut, atunci de ce te superi pe ceva ce există doar ca iluzie? ”

Ce vrea să spună prin „doar ca iluzie”?  Vine cineva și țipă la noi. Vine mașina peste noi și ne rănește. Maestrul Shantideva ne spune că este o iluzie.  Oare este o iluzie când mașina mă lovește?  Dar doare.

A fi o iluzie, este în sensul că mi se pare că mașina nu vine de la mine. Ce legătură am eu cu această mașină? Și cu toate că nu l-am întâlnit niciodată pe șofer și nici această mașină, ea mă lovește și mă doare. Cu alte cuvinte, mi se pare că ea a venit din afara mea, fără să am vreo legătură cu ea.

Dar dacă mă simt rănită, se datorește rodirii seminței pe care am plantat-o atunci când i-am rănit pe alții în trecut. Și se prea poate ca în trecut să-i fi lovit ușor, dar karma întotdeauna se intensifică.

Spunem că o persoană care nu a rănit pe altcineva nu poate fi rănită. Acest lucru nu se poate întâmpla. Prin urmare, este o iluzie. Nu în sensul că nu este real, că nu este dureros sau nu funcționează. Iluziile funcționează. Vor funcționa și după ce plecăm de aici, așa cum au funcționat înainte de a veni aici.

Este o iluzie în sensul că nu este ceea ce mi se pare mie. Pentru că ni se pare că lucrurile vin din afara noastră; și atunci nu mai avem ce face. Dar dacă începem să înțelegem cauzalitatea, al doilea adevăr al lui Buddha, și anume că există o cauză pentru suferință și ea este legată de modul în care ne-am purtat cu ceilalți, atunci ceva va începe să se întâmple. Așa că începem să ne uităm.

Există și karme comune

Este posibil ca un număr de oameni să poată proiecta aceeași persoană în același mod. Cu toții avem karme comune.

Sunt situații când un grup de persoane sunt implicate într-un accident. Dacă acestor oameni împreună, li se întâmplă același lucru, înseamnă că au provocat suferință altora ca grup, în trecut. Se prea poate să fi fost într-o viață anterioară. Faptul că suntem cu toți în această cameră, auzind lucruri similare, înseamnă că avem proiecții comune.

În plus de asta, karma este individuală. Motivul pentru care avem acum o experiență comună este că în trecut, ca grup, am făcut ceva bun. Și asta poate că s-a întâmplat înainte cu multe vieți anterioare. Ca grup, am făcut ceva bun pentru altcuiva, pentru că a auzi aceste lucruri este o mare binecuvântare, deoarece ele ne pot scoate din suferință.

Fiecare poartă semințe în curentul său de conștiință individual și, în același timp, este posibil ca unii oameni să poată proiecta lucruri similare. Există multe lucruri în comun între karmele noastre ca ființe umane. Și cu toate că avem lucruri în comun, asta nu înseamnă că nu sunt individuale.

Deoarece sunt o iluzie, pot fi corectate

Versetul 32 este un verset foarte interesant.

„Atunci”, vei întreba, „cum poate fi eliminată?
Și ce o elimină, dacă este o iluzie? “

Dacă acest lucru este o iluzie, dacă șeful care țipă este o iluzie, atunci factorul corectiv, ceea ce va corecta, este, de asemenea, o iluzie. Cum poate o iluzie să repare ceva? – În această dezbatere adversarul, vine și întreabă: Dacă este o iluzie și factorul corectiv este, de asemenea, o iluzie, atunci cum se poate corecta vreodată ceva?

Pentru că maestrul Shantideva este un logician strălucit, răspunde: Tocmai pentru că este o iluzie, pentru că depinde de circumstanțe,

Contraargumentul este faptul că ea este dependentă,
Și de aceea, suferința poate fi oprită!

El ne spune: Suferința este o iluzie. Dar ea încă funcționează și noi suferim. Dacă nu ar fi existat nicio iluzie, dacă șeful care țipă ar fi fost un om rău în sine, atunci veșnic am suferi cu acest șef și oricine îl va întâlni va suferi la fel.

Dar asta nu este adevărat. Nu toată lumea suferă de pe urma lui și lucrurile se pot schimba, tocmai pentru faptul că este o iluzie. Iluzia în sensul că vine din cauze. Există cauze care m-au adus în contact cu cineva care țipă la mine. Există cauze care mă fac să proiectez ceva neplăcut pe o colecție de decibeli. Și tocmai datorită faptului că există cauze pentru aceasta, atunci va exista și o cale de a o opri, de a o schimba. Dar nu înainte de a înțelege aceste cauze.

Se prea poate că am țipat la cineva în urmă cu zece ani și habar n-am ce era și cine era. Dar nu este nevoie să-mi amintesc de toți anii care au trecut și de toate viețile mele anterioare. Majoritatea dintre noi nu ne amintim de toate aceste lucruri. Și nici nu este nevoie. Realitatea îmi arată ce trebuie să știu.

Dacă întâlnesc pe cineva care țipă la mine, atunci realitatea îmi spune: „Trebuie să înveți din asta”. Este un semn că am acest tipar în mine.

Acum, dacă acest lucru apare în viața mea, ce ar trebui să fac? Cum voi răspunde acum șefului care țipă?

A opri roata

Dacă înțeleg că nu este posibil ca cineva să vină să țipe la mine dacă nu am țipat la alții în trecut, în primul rând, nu voi țipa îndărăt la el. Pentru că de îndată ce voi face asta, chiar dacă am sută la sută dreptate, iar el nu înțelege deloc ce am făcut și mă învinuiește pe nedrept, nu contează, voi planta sămânța care îmi va crea din nou aceeași situație. Va dura ceva timp și el va țipa din nou la mine.

Poate că mă vor cuprinde din nou nervii și mi-e greu să-l iubesc acum, dar cel puțin voi tăcea. Voi încremeni pe loc, voi fi ca un buștean. Voi încerca să nu înrăutățesc situația, pentru a nu învârti din nou roata Samsarei. M-am oprit. Și nu contează cine are dreptate. De îndată ce țip, îmi scurtez viața, așa cum am vorbit în primul verset. Nu contează cine are dreptate.

Nu-mi permit să mai reacționez agresiv, pentru că, de îndată ce fac asta, m-am asigurat ca agresiunea să revină la mine. Și ea va reveni cu și mai multă forță.

Deci primul lucru este:
– de a nu reacționa agresiv la o agresiune.
– de a nu răspunde criticilor cu critici.
– de a nu răspunde supărării cu supărare.

Acesta este calea Bodhisattva.

Practicantul care începe să învețe Dharma înțelege sursa suferinței. Sursa suferinței vine din mine. Am făcut toate lucrurile pe care le întâlnesc acum. Reflecția este sută la sută exactă. Tot ceea ce există sunt sută la sută proiecțiile mele.

Elefantul roz cu două capete

Singura lume care există este cea pe care o proiectăm. Nu există o altă lume, independentă de proiecțiile noastre. Ea nu poate exista vreodată. Este ca și elefantul roz cu două capete care aleargă chiar acum prin cameră. Oare există un elefant roz cu două capete care aleargă prin cameră?

În spatele acestei întrebării se ascund multe. Pentru că atunci când vă întreb: “Oare există un elefant roz cu două capete care aleargă prin cameră, chiar acum?” Atunci voi veți începe să vă gândiți: „Elefant roz. Două capete”. Privim în jur și vedem că nu este. Pentru ca noi să recunoaștem că nu există așa ceva, mai întâi trebuie să vedem în ce credem. Când spun elefant roz, deja aveți o imagine în minte, după care verificați și vedeți că nu există așa ceva.

Deci, atunci când spun că poate exista o persoană care să țipe la mine, care vine independent de mine, și care nu reflectă sută la sută ceea ce am făcut – este un elefant roz. O astfel de persoană care vine de la sine și țipă la mine independent de karma mea, independent de modul în care m-am comportat cu ceilalți – este elefantul roz.

Dar, noi credem că există o astfel de persoană care vine din afara noastră, complet independentă de noi, și reacționăm țipând la el, și în acest mod ne-am asigurat ca el să țipe din nou la noi.

Așa cum această cameră este goală de un elefant roz cu două capete care aleargă aici chiar acum, așa și lumea noastră este goală de oameni care vin independent de noi, să țipe la noi, pentru că sunt răi, sau nedrepți sau nu înțeleg.

Cu toate că acest lucru nu există și nu va exista vreodată, noi credem că este așa. Credem că lumea este așa, și ne comportăm așa.

Și atâta timp cât nu vom avea curajul să privim aceste lucruri, nu vom scăpa de ele. Și dacă încă nu vedem toate acestea, cel puțin să nu mai reacționăm prin a țipa la alții. Și va veni timpul să învățăm să-i iubim, să transformăm ura în iubire. Iar atunci lumea va începe să se transforme.

Eu am creat întreaga lume

Deci acesta este răspunsul maestrului Shantideva: tocmai pentru că este o iluzie, ea poate fi schimbată. Dacă nu ar fi fost goală de existența proprie de sine, de a fi într-un fel sau altul, nu s-ar fi putut schimba. Ar fi rămas permanent fixă. Dar tocmai pentru că lumea nu este fixă, și vine din noi, o putem schimba.

În comentariul său, Gyaltsab Je explică faptul că afirmația adversarului din versetul 32 reflectă concepția greșită a lumii care crede că cele două niveluri ale realității (realitatea falsă și realitatea ultimă) nu pot exista simultan.

Argumentul său sugerează că adversarul nu înțelege legătura dintre faptul că lucrurile funcționează în general și faptul că, în același timp, ele sunt și goale de orice natură proprie de sine.

De fapt, singurul lucru care ne poate permite să eliminăm toate afecțiunile noastre spirituale − inclusiv furia − și astfel să punem capăt tuturor suferințelor din lume, este înțelegerea faptului că atât antidoturile la probleme cât și problemele pe care acestea le elimină − toate acestea sunt goale de orice existență proprie de sine.

Versetul 33:

Astfel, când vezi pe acel prieten sau dușman
Săvârșind un act nedorit,
Amintește-ți că tot ceea ce se întâmplă este condiționat .
Păstrează-ți în inimă bucuria în mod potrivit!

Nu ai de ce să te plângi. Ai plantat. Ce este bucuria? Ah! Începi să înțelegi procesul. Și asta este bucuria, pentru că recâștigi încet controlul asupra realității.

Datorită afecțiunilor lor mentale,
oamenii își fac singuri rău

Comentariul sare la versetele 35, 36, 37, 38 – întregul set de versete se referă la oamenii din jurul nostru.

35.
În timp ce-și pierd cumpătul și rațiunea
Există cei care se rănesc cu spini,
Pentru a obține femei și bunuri
Devin obsedați și se lasă înfometați.

36.
Unii merg și singuri se spânzură,
Ori sar de pe stâncă, ori înghit otravă,
Contrar obiceiului bun ei trăiesc,
Și într-o varietate de moduri ei înșiși se rănesc.

37.
Și dacă de afecțiunile mentale oamenii sunt conduși
Ca singuri să-și rănească, a lor sine atât de prețuit,
Mai este de mirare, că nu pot înceta
De a face rău și altor făpturi?

38.
Când afecțiunile mentale s-au trezit,
Oamenii își provoacă chiar și propriul suicid
Dacă în inima ta nu ai milă pentru ei –
Cel puțin, încearcă supărarea să ți-o abții!

Vedem oameni în jurul nostru făcându-și singuri rău. Unii oameni se sinucid. Unii oameni se chinuiesc. Unii oameni înghit otravă. Sau vedem oameni fumând sau mâncând mâncare proastă știind că își fac rău singuri. Într-o varietate de moduri, oamenii își fac singuri rău.

Fiecare se prețuiește pe sine, fiecare se iubește pe sine, și nimeni nu vrea să sufere. Totuși oamenii își fac singuri rău. De ce fac asta? Pentru că sunt conduși de afecțiunile lor mentale.

În versetul 37 el spune: Oamenii se rănesc ei singuri datorită afecțiunilor lor mentale

Mai este de mirare, că nu pot înceta
De a face rău și altor făpturi?

“De ce te mai miri?”, spune el, “că rănesc alte făpturi?” „Ei singuri se rănesc, deoarece sunt conduși de afecțiunile lor mentale.” Ei sunt ca marionetele, trase de sforile afecțiunilor lor mentale. Ei nu vor să sufere și totuși suferă. Deci este doar un joc atât de logic.

Aceasta este metoda supremă? Nu. Ea este metoda care spune: „Bine, ți s-a întâmplat ceva rău? Fii logic. Nu-ți ieși din fire. Chiar și ei se rănesc singuri, atunci de ce te mai miri că te rănesc pe tine?” Acest lucru ne ajută să facem față situației când ni se întâmplă ceva rău, dar nu ne ajută să eliminăm rănirea.

Din punct de vedere spiritual ei sunt „copii”

Versetele 39 și 40 sunt, de asemenea, la fel. În ele maestrul ne spune: „Decide. Natura oamenilor este fundamental bună sau rea?”. El fiind logician, trece prin toate posibilitățile.

Dacă natura oamenilor este fundamental rea, versetul 39,

Dacă a face rău altora este însăși natura
Acelora care sunt copii −
Atunci, ar fi o prostie să fi supărat pe ei,
Ca și cum ai urî focul pentru faptul că el arde!

„Acelora care sunt copii” înseamnă copii în sens spiritual, deoarece nu au perceput încă vacuitatea, nu înțeleg încă realitatea.

Dacă însăși natura lor ar fi rea, atunci ei ar provoca necazuri și durere tuturor celorlalți, atunci despre ce trebuie să fim supărați? Este ca și când ne-am mânia pe foc pentru faptul că el arde. Aceasta este natura focului.

Dacă nu este așa, atunci să luăm a doua opțiune.

Dacă natura lor este fundamental bună…

40.
Și dacă binele este în esență natura ființelor umane,
Și fiecare infracțiune este întâmplătoare, tranzitorie –
La urma urmei, să fii supărat pe ei este o prostie,
Ca și cum te-ai supăra pe fumul care urcă spre cer.

S-a întâmplat ceva, dar ei sunt oameni buni.

Maestrul Shantideva ne spune că în ambele cazuri nu are sens să fim supărați.

Trebuie să ajutăm fără să judecăm și să rămânem iubitori

Acum vine întrebarea, dacă totul vine din noi, infractorii nu ar trebui pedepsiți?

Așadar, întâlnim pe cineva care face rău sau o nedreptate altuia. Potrivit Dharmei, el vine sută la sută din noi. Dacă acum îl vedem că rănește pe cineva și noi nu facem nimic – și acest lucru îl înregistrăm. Mintea noastră înregistrează și asta! Cineva rănește pe altcineva și noi nu facem nimic. Rezultatul va fi că noi vom fi cei răniți și nimeni nu va veni să ne ajute. Va trebui să-l ajutăm pe acela care a fost rănit. Trebuie să prevenim nedreptatea. Trebuie să facem tot posibilul.

Dar pe de altă parte nu avem nicio idee despre adevărata intenție a răufăcătorului. Nu știm cine este și ce i-a trecut prin minte. Ceea ce vedem este doar ceea ce înțelegem. Înțelegem că el lovește pe cineva acum și facem tot posibilul ca să-l oprim. Fără a-l judeca. Nu știm cine este. Nu știm de ce face asta. Și cel mai important lucru este să nu ne închidem inima față de el. Să avem iubire deplină.

Lama Dvora Hla spune:

« Oamenii vin și mă întreabă: „Dacă cineva vine și îți amenință copiii? Ce vei face?”  Și repet întotdeauna întrebarea (care nu este invenția mea, este în Dharma): „Dacă mama și-ar pierde sănătatea și ar începe să-mi atace copiii, ce aș face?  Vine cu cuțitul să-mi omoare copiii… Ce aș face dacă ar fi mama mea?  Aș lovi-o?  Nu, aș împiedica-o în măsura posibilităților mele. Aș face tot ce pot pentru a preveni nedreptatea, dar inima mea va rămâne deschisă. Nu o judec, nu o urăsc, continui să o iubesc și fac tot ce pot în această situație. »

Trebuie să prevenim nedreptatea. Dacă evităm să prevenim nedreptatea, dacă vedem oameni în jurul nostru abuzați și suferind și nu facem nimic, karma se va întoarce asupra noastră. Mintea noastră înregistrează totul cu exactitate. Nu putem ascunde nimic de ea.

Dacă ne supărăm, atunci să ne supărăm pe adevărata cauză

În versetul 41 – el merge cu logica mai profund:

Bățul sau altceva, direct mă lovește,
Spre cel ce dă în mine, furia mi-o îndrept.
Dacă vrei să-ți îndrepți mânia spre cel ce-o pricinuiește,
Spre mânia ta îndreapt-o, ea este vinovatul!

Maestrul Shantideva ne descrie scena următoarea. Cineva vine cu un băț și începe să mă lovească. Așa că el spune: Cine te lovește peste piele? Cine îți provoacă în mod direct durerea? Bățul, nu? Dar nu ești supărat pe băț care ți-a cauzat durerea! Pentru că vezi pe cineva care îl mișcă. Așa că spui:  Sunt furios pe cel care mânuiește bățul! Dar de ce a ridicat bățul să te lovească? Ce l-a motivat să te lovească? Răspunsul este: furia, ura. Atunci de ce te superi pe el?

Cu alte cuvinte,

– Ce a determinat bățul ca să mă lovească? Persoana care îl mânuiește.
– Ce l-a determinat pe acesta să ridice bățul asuprea mea și să dea în mine?  Mânia lui.

Dacă nu mă supăr pe băț, nu are rost să mă supăr nici pe cel care mă lovește. Atunci, mă voi supăra pe mânia lui. Furia lui este cea care mă lovește. Și dacă tot mă supăr pe mânie, de ce să nu mă supăr pe mânia mea?

Dacă vrei să-ți îndrepți mânia spre cel ce-o pricinuiește,
Spre mânia ta îndreapt-o, ea este vinovatul!

Maestrul Shantideva continuă, și spune: „Cum de vine cineva să mă lovească? Cum se poate întâmpla asta?”. El spune:

42.
Eu însumi am făcut
Mult rău altora, în trecut,
De aceea este drept, ca fiind cel care a rănit,
Să fiu eu, acum cel lovit.

Culeg, doar ceea ce am semănat. („Semeni vânt, culegi furtună.”)

De ce este atât de ușor să fim loviți?

Maestrul face încă un pas mai departe. El spune:

43.
Două lucruri sunt necesare pentru a-mi provoca durerea:
Armele lor și corpul meu pe care îl lovesc.
Ei au furnizat armele, și eu corpul, –
Pe cine dintre ei să fiu supărat?

Două lucruri sunt necesare:
– Armele celor care mă rănesc,
– și corpul meu în care lovesc.

Este nevoie de băț și de corpul meu. El spune:

Ei au furnizat armele, și eu corpul, −
Pe cine dintre ei să fiu supărat?

Sună cam absurd, dar încercați să găsiți ce lipsește aici.

De ce avem un corp vulnerabil și atât de ușor poate fi lovit?  Pe cât de ușor putem răni corpul, tot atât de ușor este de ucis. Este suficient să ne astupăm nările timp de două minute pentru a ne ucide.

De ce avem un corp vulnerabil? Pentru că am acumulat karma vătămării altora. În multe vieți anterioare am rănit pe alții, și în acest fel ne-am acumulat multă karmă grea. Această karmă este cea care produce un corp vulnerabil, care se uzează, se îmbolnăvește ușor, îmbătrânește și moare. Provine dintr-o gândire greșită. Provine dintr-o concepție asupra lumii greșită care nu înțelege cauzele suferinței.

Dacă vom începe să avem o concepție corectă asupra lumii, începem să ne păzim jurămintele, să ne păstrăm carnețelul, [atunci] lumea va începe să se schimbe. Și aceasta este calea de ieșire din existența suferindă, din roata suferinței. Aceasta este calea. Acesta este al patrulea adevăr spus de Buddha. El a spus:

1. 1. Există suferință,
   2. Există o cauză pentru suferință,
   3. Există un sfârșit al suferinței,
   4. Și al patrulea: există o cale de a opri suferința. De a inversa mișcarea roții. De a nu mai face exact aceleași lucruri care au creat acest corp atât de ușor de rănit.

Așa că Shantideva spune: „Adevărat că ei au adus bățul, dar tu le-ai dat corpul!”. Este imposibil să îl rănești pe Buddha. El are un corp de lumină neperisabil, care nu se deteriorează și nu poate fi lovit. Energia care îl susține pe Buddha tot timpul, se intensifică.

Deci, de ce continuăm să ne agățăm de un astfel de corp?

Maestrul Shantideva râde de noi, și spune: „Acest abces suferind sub formă umană”, adică eu sunt un abces suferind, care atât de ușor mă face să sufăr.

44.
Dacă din atașamentul meu orb, mă agăț
De acest abces suferind sub formă umană,
Care nu suportă să fie atins,
Pe cine să mă supăr, când este rănit?

Maestrul Shantideva merge mai departe, mai profund și începe să se uite la cauză: De ce sunt încă într-un astfel de corp? Pentru că tânjim să trăim în roata suferinței. Credem că ea este tot ce există, și este un pic ca broasca care trăiește într-o baltă.

Există o poveste care apare în literatura budistă, despre broasca rege care trăiește într-o baltă. Toate broaștele i se supun. Într-o zi vine cineva și îi spune că există un loc mai mare și mai spațios decât balta. Broasca rege nu-l crede. Nu poate fi așa ceva, balta este tot ceea ce există. El este atașat de această baltă. Într-o zi, cineva îl scoate și îl aduce în ocean – iar mintea lui îi explodează.

Credem că ceea ce există este tot ceea ce este, și ne atașăm de el. Dar, există ceva și mai bun. Există o formă de a fi, fără a trăi în roata vieții și a morții. A fi într-o plăcere perpetuă, extraordinară; Cuvântul suferință nu apare aici, corpul este din lumină, uimitor. Este corpul unui înger, cu o minte atotștiutoare, plin de compasiune și iubire infinită. Această formă de existență există.

Este ceea ce Buddha a venit să ne învețe. Există o cale de ieșire din suferință. În Sutra inimii a spus:

Marikpa me, ma rikpa sepa mepa ne, gashi me, gashi sepay bardu yang me do.

„Nu există ignoranță, nu există eliminarea ignoranței; și tot așa până la absența bătrâneții și a morții, și absența eliminării bătrâneții și a morții.”

Toate aceste lucruri sunt proiecțiile noastre. Toate aceste lucruri sunt o iluzie. Dar este o iluzie funcțională.

De ce? Pentru că mintea noastră nu este pură. Pentru că nu am respectat jurămintele într-un mod pur. Asta ne spune el.

Maestrul Shantideva continuă:

Copiii, cu toate că nu vor durerea,
În același timp, după sursa suferinței lor sunt însetați.

Copiii permanent fac lucruri care le provoacă suferință.

45.
Copiii, cu toate că nu vor durerea,
În același timp, după sursa suferinței lor sunt însetați.
Dacă suferința vine la tine datorită propriului tău păcat
Ce rost are să simți ura pentru celălalt?

Ce rost are să căutăm să dăm vina pe altcineva?  Odată ce înțelegem această concepție asupra lumii, nu mai avem pe cine să ne mai plângem, pe cine să judecăm, pe cine să învinovățim.  Numai pe noi înșine.  Este dificil.  Asumarea responsabilității este dificilă.

46.
Ia, de exemplu, pe cei ce păzesc infernul
Și pădurile pline de copaci
Cu frunzele ascuțite ca lamele de săbii.
Fiecare dintre ei de faptele tale a fost creat,
Și dacă este așa, atunci pe cine ar trebui să fi supărat?

În Abhidharma Kosha sunt descrise toate tipurile de infern. În unul dintre ele, numit Pădurea de săbii, există copaci ale căror frunze sunt ca lamele de săbii și foarte dese. Paznicii infernului împing bietele făpturi prin aceste frunze, care îi taie tot timpul. Unii încearcă să scape și se urcă în copaci, dar corbii le devorează ochii.

Vinovăția față de regretul însoțit de înțelepciune

Maestrul Shantideva vorbește mereu despre faptul că nu trebuie să ne supărăm pe celălalt. Întrebarea este: Oare, acest fapt nu ne determină să ne învinuim pe noi înșine?

În tibetană nu există nici un cuvânt pentru vinovăție. Tibetanii nu cunosc acest cuvânt. Când au venit în Occident, nu înțelegeau despre ce se vorbea. Acest cuvânt este invenția noastră.

Atunci când spunem „eu sunt vinovat”, propoziția începe cu “Eu sunt”. Când spunem că „eu sunt vinovat”, ce facem?  Ne întărim concepția greșită care este atașată de eu, de ego.  Ne întărim ego-ul. Orice sentiment de vinovăție provine din ego și îl întărește. Nu ne ajută. Ne întărește concepția greșită care ne va continua suferința. Vinovăția ne determină să ne simțim prost, nefericiți și, de asemenea, neajutorați. Ea este o emoție amară, care arde și care nu ajută la nimic.

Atunci ce ajută?

Dacă în viața noastră se întâmplă ceva negativ și începem să înțelegem că noi l-am creat – atunci nu mai avem cui să-i reproșăm, inclusiv nouă înșine. Așa cum celălalt nu are o existență proprie de sine, nici noi nu avem o existență proprie de sine. Nu avem pe cine da vina. Există un proces karmic care rodește permanent.

Cuvântul în tibetană Le – karma, are sensul și de fapte. Am comis fapta având mintea învăluită în ignoranță, iar acum ne provoacă suferință.

Dacă acum înțelegem și spunem „Ah !! Am greșit!”, ceea ce există nu este vinovăția, ci sentimentul de regret, care spune „Îmi pare rău că m-am purtat așa, și ca urmare trebuie acum să sufăr”.            Regretul este singura emoție negativă care este considerată ca pozitivă, deoarece aduce purificare. De fapt, regretul nu spune „am greșit”, ci spune „acțiunea mea a fost greșită”.

Datorită ignoranței am acționat greșit și o parte din regret este înțelepciunea care începe să înțeleagă cauzalitatea.

Înțelepciunea, împreună cu înțelegerea greșelii, este regretul, și asta începe să purifice karma negativă. În măsura în care înțelegem cauzalitatea − începem să inversăm procesul.

Deci, problema regretului este importantă și funcționează. Atunci când învățăm cum să ne purificăm, este important să intrăm mai adânc în sentimentul de regret, dar în niciun caz în vinovăție. Pentru că ea nu ajută pe nimeni.

În altă parte, maestrul Shantideva compară atașamentul de sine, de ego, cu cărbunele încins pe care îl ținem strâns în mână și țipăm „Doare! Doare! Doare!”.  El spune: „Aruncă-l! Aruncă-l deja! Eliberează-te!”. Asta facem tot timpul. Ne spunem mereu: sunt vinovat, sunt bun, sunt rău. Eu, eu, eu, sunt centrul lumii. Este elefantul roz. Acest eu nu a existat niciodată și nu va exista vreodată. Dar ne agățăm puternic de el și [asta] ne aduce suferință.

Evoluția suferinței

În continuare vom vorbi despre următoarele versete: de la 47 până la 51.

În versetele anterioare am făcut o „coluziune” o înțelegere secretă între mine și cel care m-a lovit: eu mi-am oferit corpul, el armele. Acum există suferință. Maestrul Shantideva ne spune: „Nu ai pe cine să dai vina. Ai plantat semințele. Pe cine te vei supăra?”

În versetele 47 – 51 el ia toate ideile despre care am vorbit și le duce la nivelul următor.

La început, când le citim, par absurde, dar dacă stăm să ne gândim mai mult, ele sunt sută la sută perfecte.

El spune:

47.
Aceiași oameni care mă rănesc,
Spre mine sunt atrași datorită faptelor mele.
Și dacă, din cauza răului lor, în infern vor trebui să cadă −
Nu sunt eu oare sursa ruinei lor?

Am făcut rău în trecut, iar acum am atras spre mine energia, așa cum am trimis-o.  Am trimis agresiune, agresiunea mi-a revenit.  Am făcut lucruri rele în trecut, iar acum alții îmi fac mie rău.  Dacă vin și mă rănesc, ce se întâmplă cu ei acum?  Își acumulează cauze care îi vor determina să sufere în viitor, și pot ajunge chiar și în infern.  De ce ajung în infern?  Din cauza mea.

De ce vin și mă rănesc?  Pentru că am eu am fost cel care i-am rănit pe alții în trecut.  Dacă nu aș fi rănit niciodată pe nimeni, nu ar fi venit alții să mă rănească și atunci nici nu ar fi trebuit să meargă în infern.  Deci, din cauza mea, acum merg în iad!

48.
Datorită lor îmi voi crește răbdarea.
Dar din cauza mea, vremuri îndelungate
Vor trebui să sufere în infern
Dureri cumplite!

Dacă nu vreau ca alții să sufere în infern sau orice altă formă de suferință, ce ar trebui să fac? Să nu mai fac rău nimănui. În acest fel, nu numai că voi opri suferința mea − voi opri și suferința altora.

În meditația pe care am făcut-o, v-am pus întrebarea cum puteți ajuta cu adevărat o persoană furioasă, ce puteți face ca în viața voastră să nu mai existe nimeni furios? Încetați de a vă mai enerva și atunci nici ei nu se vor mai enerva. Voi sunteți cei pe care îi proiectați în acest fel și nu există altă lume.

Încercați să schimbați ceva în comportamentul vostru, păstrați-vă schimbarea pe o perioadă de timp și vedeți ce se întâmplă în lumea voastră. Voi vă creați sută la sută nu numai suferința voastră, ci și suferința lor.

Ei sunt cei care se sacrifică pentru noi

Să presupunem că acesta este scenariul:

Am rănit,

↓  Acum vine cineva și mă rănește,

↓  Acum el își acumulează cauze,

↓   Și va merge în infern.

Ce voi face acum?  Dacă reacționez cu înțelepciune, din înțelegere, mă voi înfrâna și îmi voi dezvolta răbdarea.  Deci, prin faptul că vine să mă rănească, îmi face o favoare, pentru că îmi permite să-mi dezvolt răbdarea.

Fără răbdare nu voi putea atinge iluminarea sublimă și fericirea lui Buddha. Ei vin și mă antrenează pe calea spre paradis. Sunt îngeri deghizați care vin și mă rănesc pentru a-mi oferi șansa să-mi dezvolt răbdarea și de a mă înfrâna de a mai reacționa agresiv. Așa că vin și îmi fac un serviciu, prin faptul că îmi dezvolt răbdarea și „numeroasele mele păcate le voi purifica”. Nu va mai trebui să sufăr. Dar pentru că m-au rănit, acum ei vor trebui să sufere, așa că se sacrifică pentru mine.

Găsiți greșeala. Începeți să vă uitați în viața voastră, în special la cei care v-au rănit. Căutați să mergeți cu mult în urmă, pentru că atunci când situația este proaspătă, sentimentele sunt încă prea puternice. Uitați-vă dacă cel care v-a rănit nu v-a schimbat viața într-o direcție pozitivă.         Uitați-vă, dacă nu cumva sunteți într-un loc mai bun astăzi, ca urmare a ceea ce v-a făcut. Începeți să-l priviți într-o altă lumină. Și cui va trebui să mulțumiți?  Mai ales celui care v-a rănit. Pentru că s-a sacrificat pentru voi.

Totul este cu susul în jos

Acesta a fost versetul 48. Versetul 49:

49.
Dacă este așa, eu sunt cel care le fac rău,
În timp ce ei sunt cei care mă ajută!
Se pare că am devenit creatorul lor
În timp ce spre ei mânia mi-o îndrept!

50.
Când astfel de gânduri nobile răsar
În infern mă vor împiedica să cad.
În acest fel, mă voi putea apăra,
Dar pe ei ce-i va proteja?

De ce „Când astfel de gânduri nobile răsar, În infern mă vor împiedica să cad”? Pentru că înțeleg din ce în ce mai mult cauzalitatea și tot mai mult încep să realizez al patrulea adevăr al căii de a opri suferința.

„În acest fel, mă voi putea apăra”

Mă ajută acum,

Dar ce se întâmplă cu ei? Ce îi va proteja? Cei care s-au sacrificat pentru mine acum suferă din cauza mea.
– Dacă voi răsplăti răul cu rău, vom suferi amândoi!

Versetul 51:

51.
Dacă le răsplătesc răul cu rău,
Asta nici nu-i va proteja,
Jurămintele mele se vor deteriora, −
Și practica răbdării mele va dispărea.

Maestrul Shantideva ne descrie de fapt, două scenarii. Cineva vine și mă lovește. O modalitate este ceea din versetul 51. M-au rănit, le răsplătesc răul cu rău, îi voi răni eu pe ei.

Cu ce mă va ajuta dacă îi rănesc? Cu nimic. Mai mult de atât, mi-am încălcat și jurămintele. Nu practic răbdarea. Acesta este un scenariu. Dacă îi lovesc, voi cădea.

Dar practicarea răbdării ne va salva pe amândoi

Dacă acum nu le fac rău, practic răbdarea, reacționez cu înțelepciune. Ce se întâmplă acum?              Le rămân dator. Au venit și m-au făcut să trec prin tot acest proces care îmi permite să înalț. Acum le sunt dator. Pentru ei voi practica acum.

Îi adoptăm în inima noastră

Pe cine vrea Bodhisattva să scoată din suferință? El vrea să scoată toate ființele. Mai ales pe cei care l-au rănit, pentru că ei acum suferă cel mai mult. Acest Bodhisattva, acest luptător spiritual sfânt, este dispus să îndure orice suferință numai ca să înlăture suferința celorlalți. Este dispus să renunțe la orice plăcere pentru a aduce fericirea altora. Și dacă va trebui să coboare în infern, va merge în infern, dacă poate ajuta.

Și cine se află în infern? Cei mai mari răufăcători stau în infern, nu este așa? Bodhisattva își va spune: „Ei sunt cei cărora le datorez mulțumiri, pe ei trebuie să-i scot de acolo!”. Acesta este câmpul în care Bodhisattva plantează semințele iluminării sale, exact aceiași oameni care suferă. De ce suferă? Pentru că s-au sacrificat pentru el.

Deci, în măsura în care văd suferință în jurul meu, înțeleg că eu am creat-o prin acțiunile mele trecute, iar acum va trebui să-i ajut pe cei suferinzi. Pentru ei, va trebui să-mi purific acum mintea. Numai așa voi eradica suferința.

Corijarea mentală duce la corijarea lumii

Mai târziu Maestrul Shantideva ne spune: „Dacă vine cineva și îți provoacă necazuri sau suferință? Adoptă-l în inima ta! Acceptă-l!”.  De ce?  Pentru că dacă mergi pe această cale și faci asta, ei vor fi din ce în ce mai puțini, vor înceta să mai apară, pentru că nu mai plantezi aceste semințe.

Deci, atunci când vine cineva și îmi provoacă un mare necaz, el este ca o perlă prețioasă în viața mea. El este o adevărată comoară, pentru că îmi permite să mă ridic la nivelul următor.

Maestrul Shantideva ne spune mai mult de atât: „Adună-i pe toți într-o cameră, îmbrățișează-i, sărută-i și i-ați rămas bun de la ei.” Pentru că acum i-ai făcut să dispară.

Acestea sunt metodele supreme. Așa îi eliminăm. Nu prin a-i împușca! Ei vor înceta să mai apară pentru că nu mai există cauze să apară.

Cum se întâmplă acest lucru în practică? Prin faptul că vă transformați, atunci și lumea se va transforma în același timp. Corijarea sufletului duce la corijarea lumii. Acest lucru se va întâmpla treptat și pe nesimțite.

Dacă vă veți păstra bine jurămintele și carnețelul, viața vi se va transforma treptat.  Se vor petrece schimbări mici, frumoase și logice, după care vor fi schimbări mai mari și mai puțin logice și [totul] se termină cu miracole.  Nu vor mai exista limite de cât de departe veți ajunge și de cât de buni veți fi.  Limita există numai în măsura în care nu ați făcut fapte bune.

Continuați să meditați puțin mai mult asupra persoanei la care v-ați gândit în meditația de generare a compasiunii.  Întrebați-vă ce ați putea face pentru a-i opri suferința.  Cum îl puteți ajuta cu adevărat.  Sugestia este să nu priviți afară, ci să priviți înăuntru − ce ar trebui să faceți în inima voastră, astfel încât acesta să nu mai sufere.

A ucide supărarea

Conform capitolului „Răbdarea” al cărții
„Ghidul de viață a războinicului spiritual” scrisă de către maestrul Shantideva

Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 3-b

Concepții asupra lumii din India antică

În versetele următoare, maestrul Shantideva începe să dezbată credințele care existau la acea vreme în India antică despre originea lucrurilor din lumea noastră. Vom vedea mai târziu cât de relevantă este această dezbatere pentru viața noastră aici și acum. Maestrul Shantideva menționează în principal două dintre credințele predominante ale timpului său, și anume:

– „Cel primar”

tsowo

În tibetană, cel care creează toate lucrurile ca expresii ale sale.

– „Suveranul etern”

dak

În tibetană, cunoscut și sub numele de

Dak she rik ki kye bu

Ceea ce înseamnă „entitate mentală originară” care experimentează toate obiectele prin sine, fără a fi influențat de vreun alt factor. Aceste două entități erau considerate ca existând în sine, nefiind create de ceva, veșnice și neschimbătoare, dar capabile să influențeze și să fie influențate.

Invariabil, permanent și funcțional?

În ambele cazuri apar entități care sunt permanente, invariabile și totuși creează sau experimentează lumea.

Mai târziu vom demonstra că așa ceva nu este posibil, dar înainte de asta va trebui să discutăm despre aceste concepte.

În învățătura budistă se face distincție între aceste concepte, deoarece se dorește înțelegerea conceptului de vacuitate.

Câteva exemple care ilustrează diferențele:

a. Exemplu de ceva care se schimbă, dar este permanent. (variabil și permanent)

Un astfel de exemplu este conștiința. Conștiința se schimbă în fiecare moment, dar ea este permanentă/eternă; Nu are început și nici sfârșit; fiecare moment al conștiinței este creat de un moment anterior, deci conștiința se schimbă de la un moment la altul, și acest lucru este valabil chiar și pentru Buddha.

b. Exemplu de ceva permanent, dar invariabil. (invariabil și permanent)

Un astfel de exemplul este spațiul gol. El nu se schimbă și nu are cauză. El a existat dintotdeauna și va exista întotdeauna; Cu toate că el poate fi ocupat de un obiect sau nu, natura sa nu se schimbă.

c. Exemplu de ceva impermanent și variabil.

Un astfel de exemplu este locul de muncă, sau relațiile noastre obișnuite. Ele sunt efemere/impermanente. Ele se schimbă de la un moment la altul, și toate se vor termina într-o zi.

d. Exemplu de ceva invariabil care este capabil să facă ceva.

În limba tibetană se numește:

takpay ngupo

Takpa – invariabil, neschimbător.
Ngupo înseamnă lucru funcțional.

În budism este susținut faptul că așa ceva nu există.

Lucrurile variabile/schimbătoare

Întrucât suntem pe cale să dezbatem cu ajutorul maestrului Shantideva concepția de entitate eternă și neschimbătoare ca sursă a tot ceea ce există în lumea noastră, conform vechilor indieni, vom trece puțin peste subiectul schimbării.

Ce determină un lucru să se schimbe? Sunt fluctuațiile de energie a lucrului pe care l-a creat, cauza sa.

De fapt, în budism cuvintele „lucruri care se schimbă”, „lucruri care sunt cauzate”, „lucruri care sunt create/produse” și „lucruri care fac ceva” sunt toate sinonime și toate au semnificația „lucruri care se schimbă”.

mitakpa          duje          jepa          ngupo

Duje         – lucru cauzat,
Jepa         – lucru produs,
Ngupo     – lucru funcțional,
Mitakpa – lucru impermanent/efemer.

De ce nu este posibil ca o entitate invariabilă
să creeze ceva sau să experimenteze ceva

„Cel primar” și „Suveranul etern” − fiecare este descris ca o entitate care nu a fost niciodată creată, invariabilă/neschimbătoare și totuși face ceva, cum ar fi crearea ei înșiși, și a lumii în cazul „celui primar”, sau experimentarea lumii, în cazul „suveranului etern”.

• • O astfel de entitate poate crea altceva?

Din nou, răspunsul este „Nu”. O entitate care ea însăși nu a fost creată niciodată și care nu are nicio cauză, nu poate crea altceva.

• • Oare o entitate care nu a fost creată niciodată și invariabilă, poate să experimenteze sau să cunoască alte obiecte, cum este cazul Suveranului etern?

Din nou, răspunsul este „Nu.” deoarece odată ce ea este conștientă de un obiect care se schimbă sau trece de la obiect la obiect, asta înseamnă că ea se schimbă.

Concepția asupra lumii

Acestea sunt filozofiile sau diferitele religii care existau pe vremea Maestrului Shantideva în India. Credințe care nu trec de testul rațiunii.

Dacă în prezent nu ne folosim de aceste nume   ̶ „Cel primar” și „Eternul suveran”   ̶  se pare că le-am dat alte cuvinte, alte nume. Așa că, ceea ce dorim este să le exprimăm în noțiunile gândirii noastre de astăzi.

Și aici vorbim despre concepțiile asupra lumii, adică de unde provin lucrurile, concepții care sunt răspândite în cultura noastră. Este foarte important să facem lumină asupra acestor concepții asupra lumii, deoarece majoritatea dintre noi nici măcar nu știu care sunt acestea, și nici nu ne-am gândit de unde vin lucrurile. Iar atunci când lucrurile se întâmplă – suntem surprinși, ne supărăm, suferim, nu suntem mulțumiți.

În general, putem spune că concepția asupra lumii a fiecăruia dintre noi, se încadrează în una din cele trei categorii următoare:

1. Concepția științifică asupra lumii

Prima concepție asupra lumii este cea științifică. Poate că astăzi ea s-a schimbat, dar în trecut a existat abordarea științifică a lui Stephen Hawkins: Lumea a început odată cu Big Bang. Înainte de Big Bang nu a fost nimic, și dintr-o dată are loc o explozie din care se creează toată materia din univers. Explozia s-a declanșat fără nicio cauză.

Cauza pentru care am o nepoțică dulce acum, este pentru că acum multe miliarde de ani a avut loc o explozie și neutronii au început să zboare la întâmplare, o mișcare termodinamică aleatorie. Iar o particulă a întâlnit altă particulă, după care s-au unit și apoi un format un atom. Atomii au format molecule și așa mai departe, Totul s-a petrecut complet întâmplător și acum am o nepoțică dulce pe care o pot iubi și îmbrățișa. Totul este întâmplător. Big Bang-ul.

Această abordare spune că lucrurile se petrec întâmplător. Întâmplarea aduce iubirea, aduce compasiunea, aduce frumusețea. Totul este întâmplător, totul este o mișcare aleatorie a particulelor.

Concepția științifică spune că nu a existat nimic și dintr-o dată s-a întâmplat ceva.

Dar și știința caută cauze. De aceea, teoria a început să se schimbe, și să spună că trebuie să fi existat o altă explozie care a precedat acel Big Bang. Și cu toate că știința se folosește de probabilități și statistici, încă mai presupune că lucrurile se întâmplă într-un mod aleatoriu.

2. O putere supremă care creează

O a doua abordare este cea care crede că există o putere supremă, că există un Dumnezeu Creator care creează lumea după bunul lui plac. Dumnezeu nu a fost creat niciodată. Nu se schimbă niciodată și este etern.

Nu cred că o persoană religioasă serioasă cu privire la convingerile sale religioase va rămâne în acest loc, dar abordarea simplistă privește lucrurile așa.

Cu alte cuvinte, există o entitate care a fost dintotdeauna și va exista mereu, [care] este eternă, neschimbătoare și care creează după bunul plac. Este un Dumnezeu milostiv și plin de compasiune, dar el creează cancerul, incendiile, și ne creează toată suferința.

Deci, aceasta este concepția unei puteri supreme, eterne, neschimbătoare/imuabile, milostive, și el sau ea este un creator al lumii, un creator al suferinței. Totul vine cumva de la el. Ceea ce dorim să subliniem este faptul că mulți oameni gândesc așa: că există o putere supremă care este în afara lui [lor], și care creează aceste lucruri.

Dar dacă el este imuabil, de exemplu, atunci odată ce a creat lumea, atunci s-a schimbat, nu este așa? Lumea s-a schimbat! Nu se poate ca ceva neschimbător să creeze ceva. Este imposibil. Odată creat ceva, lumea s-a schimbat. Dacă există o astfel de entitate, asta înseamnă că înainte ea se afla într-un loc în care nu exista lume, iar acum se află într-un loc în care există o lume. Așa că s-a schimbat. Deci „Creator” și „neschimbător” sunt în contradicție.

Cu toate că maestrul Shantideva a dezbătut aceste idei cu școlile care existau la vremea sa, ele continuă să existe și astăzi. Chiar și în zilele noastre mulți oameni gândesc: există o putere supremă și ea face lucruri.

3. Totul este guvernat de legea cauzei și a efectului.

Există și o a treia concepție care spune: totul are sens. Totul are o cauză.

Există o cauzalitate perfectă, precisă, exactă sută la sută, care stă în spatele a tot ceea ce există în lumea și viața noastră.

• • Fiecare lucru care ni se întâmplă, are o cauză, trebuie să aibă o cauză. Fie că o știu și o înțeleg, fie că nu o înțeleg. Trebuie să existe o cauză.
  • Și această cauză este întru totul în conformitate cu modul în care am acționat în trecut. Cât de buni sau răi am fost față de alții. Este complet în concordanță cu ce semințe am semănat în trecut. Întreaga lume este rodirea faptelor mele din trecut.

Karma

În Abhidharma Kosha există faimoasa frază care spune: „Diversitatea lumilor se naște din karma. Karma este mișcarea minții și ceea ce aduce această mișcare”.

Mișcarea mentală este o faptă de gândire; ea este ceea ce provoacă faptele corpului și vorbirea.

Tot ceea ce facem, spunem sau gândim se înregistrează în mintea noastră. Odată ce acțiunea s-a încheiat, va fi lăsată o amprentă în mintea noastră.

– gradul de motivație care însoțește acțiunea,
– gradul de emoție care însoțește acțiunea,
– intensitatea intenției care însoțește acțiunea,
– calitatea executării acțiunii,
– obiectul asupra căruia se acționează

toate acestea determină nuanțele și intensitatea amprentei mentale.

Toate acestea vor sta în mintea noastră pentru totdeauna. Nu le putem șterge până nu rodesc sau, atunci când sunt negative, le putem purifica.

Amprentele stau în mintea noastră, în subconștientul nostru ca semințele îngropate în pământ. Chiar dacă nu ne mai aducem aminte de cele mai multe dintre gândurile pe care le-am gândit astăzi, acea parte a minții noastre care le înregistrează, conține toate aceste karme. Și când le vine timpul, adică când se creează condițiile necesare − am făcut analogia cu sămânța din pământ, cu umiditatea și soarele − când se creează condițiile, aceste karme rodesc, semințele germinează.

Ce înseamnă a rodi? Asta înseamnă că ceva se întâmplă în viața noastră. Rodirea karmică este responsabilă pentru crearea realității noastre. Iar lucrul care se întâmplă în viața noastră este similar în natura sa cu ceea ce am semănat.

Cu alte cuvinte, dacă am fost generoși în trecut, ceea ce ni se va întoarce vor fi oamenii generoși cu noi; Dacă am fost răi în trecut, ne vom afla printre oameni care se vor purta cu răutate față de noi; Dacă am fost agresivi în trecut, vom trăi într-o lume agresivă.

Și invers, dacă trăim într-o lume agresivă, [asta] indică faptul că am fost agresivi, cel puțin în trecut, dacă nu chiar astăzi.

Altfel, această agresiune nu are de unde să vină. Arborele nu poate ieși fără sămânță. Pe de altă parte, dacă am plantat sămânța, atunci când condițiile se vor crea, ea va germina.

Orice lucru prezent în realitatea noastră, este maturarea unei semințe plantate în trecut.

Dacă acum mă aflu în cameră și podeaua mă sprijină să nu cad în centrul pământului, care este sămânța care rodește? Sămânța de a-i sprijinii pe alții, sau de a le da adăpost. Dar dacă nu am sprijinit pe alții sau nu le-am dat adăpost, având posibilitatea de a face asta, atunci podeaua se va prăbuși. Pentru că podeaua nu vine de la antreprenorul care a construit clădirea.

Tsur Tong vede lucrurile ca și cum ar fi venit din afară. Pakpa înțelege că el este cel care creează totul. Nu numai că înțelege intelectual, ci și trăiește așa. Mintea lui este atât de ascuțită încât vede cum se formează podeaua pas cu pas în fața lui.

În afara celor trei concepții, există încă două versiuni:

4. A evita, în general, de a gândi asupra lucrurilor.

A patra versiune, este aceea în care omul nu-și pune întrebări și trăiește ca într-un vid filosofic.

Filosofia, concepția asupra lumii, este foarte importantă, deoarece este ceea ce va determina cât de mult suferim sau nu, sau câtă fericire vom avea!

Suferința și fericirea în budism

Da, este adevărat că vorbim mult despre suferință, pentru că Buddha a vorbit mult despre suferință. Buddha a vorbit despre adevărul suferinței, despre realitatea suferinței din viața noastră, în detaliu, la diferite niveluri și în diferite dimensiuni, și mulți care aud aceste învățături despre suferință își spun: „Ah, budismul se ocupă numai de suferință… Ce-mi trebuie mie să mă preocup de atâta suferință? Eu caut bucurie în viață!”.

Dar Buddha nu s-a mulțumit cu primul adevăr.

1. Adică, adevărul suferinței.

2. El ne-a vorbit și de al doilea adevăr: originea suferinței.

Și ne-a mai dat alte două:

3. El ne-a spus că există o cale de a înceta suferința.

4. Iar al patrulea adevăr ne spune cum să nu mai suferim, cum să ne găsim fericirea supremă.

Și acesta este și scopul nostru. Scopul nu este să scormonim suferința, ci să o înțelegem suficient astfel încât să putem trece în cealaltă parte, în care să producem fericirea maximă, fericirea supremă.

Indicele de fericire

Lama Dvora povestește:

„Întru-unul din zborurile mele interne prin Statele Unite, a fost prezentat în avion un documentar despre un profesor de psihologie din Wisconsin care făcea cercetări despre fericire. Oamenilor care acceptaseră să participe la aceste cercetări li se atașau electrozi, și erau introduși într-un aparat MRI, care le scana corpul obținându-se imagini din interiorul corpului.

Profesorul după ce a examinat o mulțime de persoane din toate categoriile sociale, a creat o scală de la -10 la +10, în care -10 însemna tristețea maximă și +10 fericirea maximă. După care a început să lucreze și cu călugării, Mathieu Ricard fiind și el unul dintre ei. Pe scurt, craniul călugărului a fost conectat la 256 de senzori la Universitatea din Wisconsin și i s-a spus să mediteze asupra compasiunii. Se pare că măsurătorile au depășit scara stabilită. Și nu a fost singurul, au fost invitați și alți călugări.

Acest indice de fericire atins în acest mod, nu există în realitatea noastră de zi cu zi. Ceea ce v-am povestit este doar pentru a vă da motivația de ce faceți această cale”.

Deci, cel care are a patra concepție asupra lumii nu gândește deloc. Nu știe de unde vin lucrurile și nici nu-i pasă de unde vin lucrurile. Ce i se promite? Că va suferi. Suferința trebuie să vină, pentru că nu înțelege de unde vine.

5. Oamenii își schimbă concepția în funcție de caz

Omul care are concepția numărul cinci asupra lumii, este cel care a auzit puțin, a gândit puțin, a auzit lecții de Dharma, un pic crede în Dumnezeu, și trece de la o concepție la alta în funcție de ceea ce i se potrivește. Îmbrățișează ideea despre karma, dar când li se întâmplă ceva rău încep să se roage lui Dumnezeu. Ei nu sunt consecvenți. Sau când se întâmplă un accident, își spun că întâmplător au fost acolo și camionul i-a lovit. Cu alte cuvinte sar de la o concepție la alta în funcție de caz.

Care este problema? O astfel de persoană nu se va putea elibera din suferință. Deoarece până când nu va înțelege cauzele/originea suferinței, adică al doilea adevăr nobil al lui Buddha, îi va fi imposibil să se elibereze de suferință, și de asemenea va fi imposibil să ajungă la fericirea sublimă.

O persoană care:

– înțelege că semințele pe care le-a plantat prin faptele sale, prin gândurile sale și prin vorba sa, sunt sursa suferinței și a fericirii din viața sa; Adică dacă spune lucruri care rănesc sau vorbe dure, sau fură ceva, sau ucide pe cineva sau înșală pe cineva – având acest mod de comportament imoral care îi rănește pe alții

– și înțelege că prin fiecare acțiune de acest fel plantează o sămânță care mai devreme sau mai târziu va trebui să rodească; Și mai mult de atât, aceste lucruri se intensifică; Așa cum copacul este mai mare decât sămânța din care a ieșit, și efectele faptei vor fi cu mult mai puternice decât ceea ce a făcut

– el va începe să fie foarte atent. Va începe să-și observe mintea cu mult mai multă atenție și să-și păstreze etica morală. El va căuta orice mod de a face bine altora.

Nu avem control asupra prezentului

O astfel de persoană este neapărat fericită în acest moment? Cu toții cunoaștem oameni buni dar care suferă.

Un alt aspect al legilor karmice este diferența de timp dintre cauză și efect. Așa cum nici din sămânța pe care o plantăm nu răsare dintr-o dată un copac, trebuie să acordăm timp pentru ca rezultatul să se producă. Iar acest decalaj de timp poate fi uneori foarte lung, uneori poate fi câteva vieți. Acesta este motivul pentru care nu putem face legătura dintre cauza plantată într-o viață anterioară și rezultatul pe care îl culegem acum.

Orice copil care se naște bolnav, vine deja cu semințele lui din trecut. De asemenea, și cel care se naște sănătos este un rezultat al semințelor trecute. Asta este tot. Orice, este rodul semințelor plantate în trecut. Și aceasta este tragedia noastră. Datorită acestei diferențe de timp, nu putem să corelăm între ceea ce facem acum, cu ceea ce ne va veni. Rezultatul a ceea ce am făcut acum nu va fi niciodată în prezent. Și dacă rezultatul nu este niciodată în momentul prezent, ce înseamnă asta? Asta înseamnă că nu avem control asupra prezentului.

Când ni se întâmplă acum ceva neplăcut, nu mai avem ce face cu asta acum. Nu îl putem controla, pentru că vine din trecut, el este copacul crescut. Nu-l putem împinge înapoi în sămânță. El deja aici, este prea târziu. Trebuie să începem să plantăm semințele acum și asta va determina viitorul.

Înțelegerea legilor perfecte ale karmei duce la păstrarea moralității

Atunci, ce putem face când ni se întâmplă ceva neplăcut?

Când spunem: „Totul vine din karma” − există un anumit pericol. Există pericolul ca atunci când i se întâmplă ceva omului și a învățat să spună „Ah, vine din karma!”, acest lucru în sine nu îl va elibera.

Trebuie să înțelegem exact ce înseamnă „vine din karma”? A veni din karma înseamnă că ceea ce facem, spunem și gândim acum − vor lăsa o amprentă, vor planta o sămânță și atunci când acea sămânță va germina − asta va determina calitatea vieții noastre, calitatea experienței noastre și tot ceea ce ne înconjoară. Ne va determina corpul și mintea noastră, cât de fericiți suntem, cât de triști suntem, câți bani avem în bancă, ce se întâmplă în mediul nostru. Totul va fi determinat de ceea ce facem acum și de ceea ce am făcut în trecut, pe care încă nu l-am purificat.

De aceea, nu avem control asupra rezultatului care apare acum.

El a fost deja hotărât,

– Nu de un destin nemilos,
– Nu de o putere supremă,
– Nu întâmplător,
ci a fost hotărât de ceea ce am făcut în trecut.

Dacă rezultatul nu ne-a omorât acum, atunci putem începe să ne schimbăm calea. Să învățăm ce trebuie să facem și ce să nu mai facem. Să învățăm să ne comportăm pe deplin moral.

Jurămintele

Cum ne putem convinge că toate acestea sunt adevărate? Putem face un experiment științific. Mai întâi învățăm cele zece precepte, care sunt baza.

1. Nu ucide, în sensul de a nu ucide pe nimeni, nici gândacii, nici furnicile. Nu facem rău niciunei vietăți. Nu facem rău vieții.

2. Nu fura. Nu luăm nimic fără permisiune.

3. Comportament sexual inadecvat. A ne păstra sexualitatea astfel încât să nu dăuneze nimănui.

Acestea sunt cele trei precepte legate de corp.

Următoarele patru care sunt legate de vorbire.

4. A spune adevărul. Nu lăsăm intenționat altuia o impresie falsă. Pentru că uneori chiar dacă nu mințim, putem lăsa celuilalt în mod intenționat o impresie greșită. Dacă știm că am lăsat cu o impresie falsă și nu ne ostenim să o corectăm, am acumulat karma unei minciuni. Care este rezultatul karmei minciunii? În viitor vom fi mințiți sau înșelați. Vom trăi cu frică. Și s-ar putea să ne naștem ca animal în viața următoare, care se teme în permanență de cei din spatele lui. Există consecințe personale, există consecințe de mediu, există consecințe în următoarea încarnare.

5. Vorba dură. Înjurături, țipete, vorbe neplăcute. Care sunt consecințele karmice?

a) Consecința personală ca fie că îi vom auzi pe alții vorbindu-ne în acest fel.
b) Consecința de mediu: Vom trăi într-un mediu în care sunt pietre ascuțite, spini sau și mai rău → culturi care nu dau roade.

6. A dezbina. A bârfi, a discredita, a calomnia. Care este consecința dezbinării? Vom rămâne singuri. Acest lucru nu se întâmplă imediat, ci după mulți ani. Karma are nevoie de timp să se maturizeze. O persoană care are un astfel de comportament, cu timpul, vor fi din ce în ce mai puțini oameni în jurul său. Putem vedea asta la cei în vârstă, dacă îi cunoaștem de ani de zile. Este o funcție a acesteia.

7. Vorba fără rost. Ne pierdem timpul cu lucruri inutile. Ne pierdem timpul vizionând jocuri sportive, citind ziare, (în zilele noastre ne pierdem timpul pe internet şi reţele sociale) sau cu alte distracții. Nu este nimic rău dacă ne distrăm puțin, dar dacă petrecem mult timp în acest fel, atunci vom ajunge în situații în care nu vom fi luați în serios, vom fi tratați ca fiind lipsiți de importanță. Acest lucru duce în cele din urmă la lipsa încrederii în sine, la scăderea stimei de sine.

S-ar putea să fim într-o ședință de lucru și să venim cu o idee strălucită și corectă și să fim ignorați, iar altcineva să vorbească prostii și să fie apreciat de conducere.

Care este karma care îi determină să nu acorde atenție ideii mele geniale și să ia în serios pe cineva care vorbește prostii? Este karma preocupării noastre cu lucruri inutile în trecut. Sau nu ne-am ținut de cuvântul promis. Sau am vorbit aiurea despre proiecte pe care apoi nu le-am îndeplinit în realitate. Și acest lucru este o activitate inutilă.

Deci, am vorbit despre patru precepte legate de vorbire, și există trei care sunt legate de conștiință.

8. Lăcomia este una dintre ele. A râvni la ceea ce au alții.

9. Rea voința. A dori cuiva răul sau a ne bucura de răul cuiva. Nu ne bucurăm când cineva primește ceva bun. Ne bucurăm când cineva este în necaz. Este o otravă cumplită.

10. Și cel mai rău dintre toate este numărul zece, este concepția greșită. Este concepția care nu înțelege de unde vin lucrurile, care nu înțelege karma și vacuitatea lucrurilor.

Cum apar lucrurile în fața noastră

Vacuitatea lucrurilor înseamnă că ele nu au nicio natură proprie de sine. Lucrurile sunt goale. Lucrurile sunt neutre. Ele sunt ca un ecran gol pe care ne proiectăm permanent karma.

Karma noastră sunt acele semințe care rodesc. În fiecare clipă rodesc șaizeci și cinci de astfel de semințe. Ele rodesc în permanență și produc realitatea noastră înconjurătoare. Această karma creează în noi imagini mentale, pe care apoi le proiectăm în jurul nostru și, de asemenea, asupra noastră, și asta este lumea noastră.

Ideea noastră despre ce se întâmplă, a cine suntem, cine sunt oamenii din jurul nostru, este o proiecție, ce ne este impusă de karma noastră, determinată de modul în care ne-am comportat în trecut. Și toate acestea sunt proiectate pe un ecran complet gol, care nu este nici bun, nici rău.

Cel care țipă la noi, nu este nici bun, nici rău în sine.

Să spunem că nu ne place ca altul să țipe la noi, și credem că persoana este rea sau nedreaptă. Dar, dacă ea ar fi fost în sine, o persoană nedreaptă, sau o persoană nemiloasă sau o persoană proastă − atunci întreaga lume ar fi gândit despre ea așa. Dar în mod sigur există cineva care nu crede asta. Poate mama lui nu crede asta. Asta înseamnă că persoana în sine nu este așa. Oameni diferiți au opinii diferite.

Deci, vacuitatea înseamnă că lucrurile sunt goale de a fi într-un fel sau altul, ele în sine. Ele apar în fața noastră cu anumite trăsături determinate numai de noi, dar nu în acest moment, ci de karma acumulată prin ceea ce am făcut în trecut.

De aceea, dacă am fost drăguți cu oamenii în trecut, atunci avem toate șansele să întâlnim oameni plăcuți în jurul nostru. În măsura în care ne apar persoane neplăcute, se datorează acelor cazuri din trecut în care nu am fost drăguți cu ceilalți, sau am căutat să-i rănim sau am țipat la ei, sau i-am acuzat pe nedrept și așa mai departe.

Experimentul

Această concepție spune că acuratețea este sută la sută. Sută la sută exactă. Iar această concepție asupra lumii o puteți verifica. Dacă luați cele zece jurăminte, de exemplu, și începeți să le urmăriți cu ajutorul carnețelului vă veți putea da seama cum stați față de ele. Cum stați față de a spune adevărul sau de a lăsa deliberat o impresie greșită. Dacă țineți carnețelul o anumită perioadă de timp și o faceți cu seriozitate, veți vedea schimbări. Dharma funcționează sută la sută, este perfectă. Ea nu dă greș niciodată. Dar, funcționează încet, pentru că rodirea ei necesită timp. Faceți un experiment științific cu voi înșivă. Țineți carnețelul o jumătate de an sau un an, pentru a vă urmări mintea. Și nu trebuie să spuneți asta nimănui. Dar când veți vedea că lucrurile se schimbă, deja o să doriți să le împărtășiți și altora. Pentru că lucrurile se întâmplă. Dacă faceți bine, viața voastră se va schimba.

Responsabilitatea deplină

Este greu să trăim din această concepție asupra lumii, dar este unica care ne poate elibera din suferință. Pentru că ne asumăm sută la sută responsabilitatea pentru tot ce ni se întâmplă în viață − și asta nu este ușor. Este un mod de viață foarte nobil. Este un mod de viață în care nu mai putem da vina pe nimeni. Nu ne mai putem plânge de nimeni. Nu ne mai putem plânge nici de guvern, nici de vecin, nici de poluarea aerului. Pentru că toate vin de la noi. Totul provine din karma pe care am plantat-o în trecut.

Tot ce apare în viața noastră este o lecție

Deci, ce facem acum cu toată mizeria care apare în viața noastră?  Tot ceea ce vine în viața noastră va deveni o învățătură. Spunem: „Ah! Locuiesc într-un mediu poluat… hmmm… Ce karmă aduce un mediu poluat”? Avem corelații, avem liste care ni le-au dat ființele iluminate. Atunci de unde provine poluarea mediului? Din comportament sexual inadecvat. Nu ați fi ghicit asta, nu-i așa?

Cine a stabilit ce este potrivit și ce nu?

Aceasta este o întrebare foarte interesantă. Nu există nici un guvern budist care să vină să ne spună fă asta și nu fă asta. Dacă apare ceva neplăcut, este semn că ceea ce am făcut a fost inadecvat. O faptă este bună sau rea, în funcție de cât de multă suferință ne va aduce. Vă invităm să reflectați asupra acestui lucru.

Paradisul, infernul, și tot ce există între ele

Vorbim despre diferite încarnări. Vorbim despre infern, despre paradis. Maestrul Shantideva spunea:

O mare de flori în toată splendoarea înfloresc,
Palatele de aur de o frumusețe rară strălucesc,
Dacă îl vei căuta pe creator, nu-l vei găsi niciodată,
Pentru că ele din puterea conceptului se ivesc.
Și astfel lumea întreagă, numai din noțiuni și etichete este creată.

Dacă podeaua mă sprijină acum, [asta] se datorează faptului că am o etichetă sau o imagine mentală pe care o proiectez, ca acum să fiu susținută și să nu mă prăbușesc. Acest lucru a fost determinat de acțiunile mele din trecut. În acest moment nu am deloc libertatea de a decide că această podea nu este podea. Nu pot decide acum că trec prin ea.

În același fel, dacă voi planta karmele potrivite și voi învăța ce anume îmi creează paradisul, voi fi forțată să mă văd în paradis. El va fi o realitate pentru mine, așa cum este realitatea mea prezentă. Deoarece karma este exactă sută la sută. Iar rezultatele sale sunt corecte sută la sută.

Și dacă nu mă aflu în paradis acum, este doar un indiciu că nu am învățat încă cum să-mi fac karma paradisului.

De asemenea, și opusul lui este adevărat, adică infernul.

Cine a creat temelia de fier încins din infern?
Care este sursa focului cumplit ce devorează totul?
Acestea și toate cele similare, a spus cel Atotputernic,
Sunt lucrările unei minții păcătoase.

Infernul este karma unei minți păcătoase. Așa cum spinii și ciulinii dintr-un mediu provin din blestemele, țipetele și vorbele grosolane din trecut – așa și temelia de fier încins din infern, care arde permanent picioarele sărmanelor făpturi și nu pot muri − este creată de păcatele lor, încălcând grav cele zece precepte despre care am vorbit mai înainte. Ne creăm întreaga lume. Diversitatea lumilor se naște din karma, este ceea ce ne spune Abhidaharma Kosha.

Cum aplicăm această concepție asupra lumii în viața noastră?

Ea nu este ușor de aplicat. Ea ne spune dacă sunt bolnav acum, [această situație] se datorează faptului că i-am rănit pe alții în trecut. Nu am respectat viața altora în trecut.

Deci, ce voi face acum? Voi merge la doctor? Ce voi face? O să-i ajut pe alții. Și desigur vom merge și la doctor.

Va avea oare tratamentul efect sau nu? Uneori tratamentul pe care ni-l dă doctorul ne ajută, iar alteori nu. Pot fi situații în care două persoane au aceeași boală – și una se vindecă, iar cealaltă nu. Ce le diferențiază? Karma. Ne vom duce la doctor și el ne va da tratamentul său, iar tratamentul va avea succes sau nu, în funcție de faptul dacă avem karma de a fi ajutați sau nu.

Deci, medicul este cum ne rodește karma, și nu de ce rodește. Și dacă nu a venit momentul să dea rod, atunci nici nu va conta câți bani avem în buzunar − niciun specialist nu ne va putea ajuta.

Cunoaștem cu toții oameni care au banii și posibilități să ajungă la cei mai mari medicii specialiști și cu toate astea mor de cancer sau de alte boli grave. Și asta este în funcție de karma pe care au acumulat-o prin ceea ce au făcut în trecut.

Nu mai așteptați, începeți să practicați chiar acum. Începeți să aveți grijă de ceilalți. Cei care practică serios, sunt sănătoși. Radiază de fericire. Cu cât veți fi mai avansați în practică, veți începe să-i întâlniți. Este deosebit de plăcut să fi în preajma lor. Pentru că radiază bucuria, sunt fericiți, sunt sănătoși. Și nu întâmplător. Ei nu au început așa, au început exact [de] unde suntem noi. Ei au învățat aceste lucruri și au început să le pună în aplicare – și desigur, aceasta este partea cea mai grea. Au început să le aplice în viața lor, iar rezultatele au început să apară.

Meditație

În continuare, o să facem o scurtă meditație.

Așezați-vă într-o poziție cât mai comodă astfel încât să nu vă mișcați pe perioada meditației.

Închideți ochii și concentrați-vă asupra respirației. Încercați să numărați zece respirații.

Și acum aduceți în fața voastră acea persoană pe care o cunoașteți bine, despre care știți că se confruntă cu sentimentele grele care îi tulbură liniștea sufletească, îi fac viața amară și îi provoacă atâta durere în viața ei.

Încercați s-o vedeți cât mai clar în fața voastră. Sunteți acolo, dar ea nu vă vede. Dacă faceți meditația asupra voastră, atunci veți fi voi în viitor. Poate mâine. Deci, în fața voastră acum stați voi cei de mâine.

Și acum puneți-vă întrebarea: Cum se face că o astfel de persoană apare în viața voastră? Care ar putea fi cauza de a întâlni o astfel de persoană, care este plină de emoții negative sau de o anume emoție negativă care îi tulbură liniștea sufletească și îi provoacă suferință?  Sau poate că voi suferiți în acest fel. De unde ar putea veni asta?

– Întâlniți pe cineva, de exemplu, furios. De unde ar putea veni?  Sau poate că vă gândiți la cineva care este plin de ură. De unde ar fi putut veni asta în viața voastră?  De ce întâlniți astfel de persoană? Sau de ce este ea așa?

Acum vom trece în revistă cele trei concepții asupra lumii pe care le-am enumerat:

– Acestea ar putea fi cineva accidental. Întâmplător ați fost în situația să fiți lângă o astfel de persoană.

– Poate că, o putere supremă v-a făcut să vă întâlniți cu această persoană.

– sau poate că există o cauză, care este cumva legată de voi. Pentru că numai voi sunteți cei pe care îi întâlniți în viața voastră.

Și dacă da, atunci care ar putea fi motivul?

Și desigur că locul unde trebuie să căutați este în voi. Așa că încercați să vă uitați puțin în interior.

Dacă simțiți că vă împotriviți să faceți acest lucru, amintiți-vă de compasiunea cu care am încheiat meditația anterioară, în care căutați să ajutați această persoană.

Lăsați această compasiune să vă motiveze ca să priviți și mai profund. Folosiți-vă de dorința voastră de a-l ajuta, ca să vă stimuleze să priviți înăuntru.

Dacă există agresiune în acea persoană − cum se face că această agresiune apare în viața voastră? Dacă ea este geloasă − cum de apare această gelozie în viața voastră? Poate fi orice sentiment.

Gândiți-vă la vacuitatea lui. Gândiți-vă că el este neutru, că nu are sentimente negative, în sine. Nu are nicio trăsătură proprie de sine care să-l facă să fie într-un fel sau altul. Voi sunteți cei care îl proiectați așa. Fiecare detaliu al lui vine de la voi. Aceasta este vacuitatea lui. El este gol de a fi într-un fel sau altul, într-un mod care este independent de proiecția voastră.

Dacă acest lucru este adevărat, atunci de ce îl proiectați cu această suferință anume?

Și dacă este adevărat că îl proiectați cu toate aceste detalii în el, inclusiv emoțiile care îi tulbură liniștea sufletească, atunci ce puteți face pentru a-i ușura suferința?  Cum îl puteți ajuta?

Puteți deschide ochii.

Așadar, vreau să vă sugerez să repetați această meditație acasă. Și când o veți face, lăsați-vă conduși de compasiune. Lăsați compasiunea și iubirea față de cei pe care îi aduceți în meditație să vă conducă în interior. Deoarece compasiunea are o putere extraordinară.

A ucide supărarea

Conform capitolului „Răbdarea” al cărții
„Ghidul de viață a războinicului spiritual” scrisă de către maestrul Shantideva

Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 3-a

Meditația:  Supărarea și compasiunea

Vom începe lecția cu o scurtă meditație.

Așezați-vă comod, astfel încât spatele să fie drept. Încercați să nu vă mișcați pe parcursul meditației.

După ce ați găsit o poziție confortabilă, concentrați-vă asupra respirației. Fiți atenți la trecerea aerului prin nări. Și încercați să numărați zece respirații. Numărătoarea va începe întotdeauna pe expir.

Încercați acum să vă aduceți aminte de cineva pe care-l cunoașteți și care este chinuit de sentimente de supărare sau gelozie sau resentimente față de ceilalți. O persoană care ar putea avea aceste sentimente față de altcineva din viața lui, sau față de un alt popor sau față de o altă minoritate, sau față de o altă rasă. Cineva pe care îl cunoașteți și știți că este stăpânit și chinuit de aceste sentimente și care îi fac viața amară.

Și ați putea fi chiar voi înșivă, dacă descrierea vi se potrivește.

Încercați să-l vedeți în fața voastră, cu cât mai multe detalii. Imaginea lui să vă fie cât se poate de clară.

Imaginați-vă că stați în fața lui și îl priviți, dar sunteți invizibili. Uitați-vă la efectul acestor sentimente grele asupra lui. Cum îi afectează corpul, expresia feței lui, dispoziția, gândirea, bucuria lui.

Încercați să vedeți pe el efectul sentimentelor grele de furie sau ură sau resentimente sau critici sau superioritate sau gelozie. Cum afectează aceste lucruri persoana din fața voastră. Încercați să vă conectați la greutățile care apar în viața lui datorită acestor sentimente. Cum i se deteriorează calitatea vieții. Cum îi este sufocată forța lui vitală. Cum i se diminuează creativitatea lui, deschiderea lui față de lume, bucuria, frumusețea, atractivitatea lui. Cum determină oameni să dorească de a se îndepărta de el, devenind astfel singur.

Și pe măsură ce îl priviți, inima voastră se deschide. Priviți cum compasiunea față de el crește și cum apare dorința de a-l ajuta să-și purifice inima. De a-l ajuta ca inima lui să devină pură, fericită, fără niciunul dintre aceste sentimente grele.

Generați-vă în inima voastră dorința și motivația de a-l ajuta. Deschideți-vă complet inima față de el.

Iubiți-l. Uitați-vă la suferința prin care trece ca urmare a gândurilor și sentimentelor pe care le are. Renunțați la orice judecată pe care o aveți față de el. Și dacă sunteți chiar voi, atunci față de voi înșivă.

Și puneți-vă întrebarea: „Cum îl pot ajuta cu adevărat? Ce pot face pentru a-l ajuta? În ce măsură îl pot ajuta?”

Înainte să deschideți ochii, aș dori să ascultați în continuare această lecție având întrebarea: „Cum am să mă folosesc de cunoștințele pe care le primesc de la maestrul Shantideva, pentru a ajunge în locul în care să-l pot ajuta cu adevărat pe celălalt în modul suprem?”.

Din această înaltă motivație, puteți deschide ochii.

Schimbarea începe din interior

Versetele relevante despre perfecțiunea răbdării, apar de fapt în capitolul anterior. Maestrul Shantideva spune:

Unde voi găsi atâta piele
Ca fața întregului pământ să o pot acoperi?

Gândul este: „Mergem și pământul este plin de pietre ascuțite și, probabil, sunt spini și ciulini. Şi dorim să ne fie plăcut și moale”. Atunci el ne spune: „Deci, prima idee este că trebuie să ne schimbăm lumea, să acoperim totul. Să o acoperim cu multă piele”. Încercăm să schimbăm întreaga lume pentru a ni se potrivi, să fie așa cum ne place. Și ce ne răspunde maestrul Shantideva?

Dar pielea tălpi pantofilor mei
Este ca și cum întreg pământul l-ar acoperi.

El ne spune: „Lasă lumea în pace. Corectează în interior, schimbă-te! Nu este nevoie să schimbi întreaga lume. Ea se va transforma de la sine dacă îți vei dezvolta perfecțiunile, inclusiv perfecțiunea răbdării. ”

Următorul verset spune:

Tot așa, imposibil îmi este să opresc
Orice obiect din afara mea.

Adică, orice obiect neplăcut. Orice lucru neplăcut din viața noastră îl vom ucide, distruge, îl vom elimina. Ridicăm un gard în jurul casei noastre − ne ținem departe de toți factorii neplăcuți.

Dar dacă în mintea mea pot să-l opresc,
Ce nevoie mai am de a opri orice altceva?

Dar dacă înțelegem de unde provin toate lucrurile neplăcute și ne purificăm mintea, atunci nu va mai fi nevoie de toate aceste mijloace. Nu vom mai avea nevoie de gardurile care ne despart, nu vom mai avea nevoie de toate bombele distructive, sau de bugetele enorme destinate producerii armelor de distrugere în masă. Prin urmare, purificarea și protejarea minții este soluția tuturor problemelor. Aceasta ne spune el, în capitolul cinci.

O scurtă recapitulare

Vom face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am făcut. Tradiția noastră este întotdeauna de a repeta și, de fapt, repetăm de patru ori.

De ce îmbătrânim și, în cele din urmă, murim?

În capitolul șase pe care îl studiem, maestrul Shantideva pornește de la daunele furiei și ale urii și așa mai departe. El începe cu cele de care nu suntem conștienți, care sunt ascunse și foarte grave. Toate momentele de furie ne sufocă viața.

După cum am spus, cu toții avem în corpurile noastre un canal principal și două canale laterale care îl înconjoară. Gândurile legate de ură, furie sau de dorințe materiale care nu înțeleg de unde vin, merg în detrimentul gândurilor care se află în canalul central, al iubirii, al înțelepciunii, al compasiunii, al înțelegerii și al unicității.

Gândurile care curg prin canalele laterale sunt gânduri care separă : sunt eu, nu sunt eu, este al meu, nu este al meu, este frumos, nu este frumos, doresc ceva sau caut să mă feresc de altceva.

Toate gândurile de iubire față de oamenii, [toate gândurile] care doresc să le aducă fericirea și sunt lipsite de orice interes, deoarece nu mai există nicio separare, gândurile de înțelepciune și de înțelegere de unde vine realitatea – toate acestea curg în canalul central.

Ne putem imagina că aceste canale laterale sunt ca niște baloane lungi umplute cu aer și care se încolăcesc în jurul celui central. Iar când apare furia, ele se umflă tare și sugrumă canalul central. Viața noastră provine din canalul principal.

Această sugrumare a canalului central este ceea ce ne îmbătrânește, ne îmbolnăvește, ne albește părul, ne ridează pielea și toate celelalte. Nu știm toate acestea și nici nu putem vedea acest proces.

Dacă ne uităm în articolele de știință, putem vedea tot felul de explicații științifice despre ceea ce se petrece în corp odată cu îmbătrânirea. Adică, ce se întâmplă cu celulele, cu creierul, cu organele și sistemele corpului, cu pielea și așa mai departe. Într-un astfel de articol, la sfârșit a fost pusă întrebarea: „Și de ce se întâmplă toate acestea?” Iar răspunsul a fost: „Nu știm”.

Știința poate explica mecanismele biologice, poate explica ce se întâmplă chimic și biologic în corpul uman odată cu înaintarea în vârstă. Dar de ce se întâmplă aceste procese, nu știm. Știm doar cum se întâmplă procesele, dar nu și de ce. Acest de ce ține de realitatea ascunsă. Maestrul Shantideva ne vorbește despre ea.

Daunele cumplite și ascunse ale furiei

Acest „de ce” este neînțelegerea lumii. Nu înțelegem de unde vin lucrurile, și reacționăm față de ele din această neînțelegere. Le vedem că vin de la sine din afara noastră, și reacționăm față de ele prin a le dori sau prin a le respinge. Și asta ne sufocă.

Maestrul Shantideva își începe capitolul cu faptul că nu merită să ne enervăm. Poate că avem toată dreptatea să ne supărăm, dar nu merită să facem asta, pentru că ne va omorî. Supărarea nu are nici un sens.

Apoi, el ne descrie daunele supărării pe care pe care le putem vedea. Oamenii care se supără mereu sunt singuri, sunt neliniștiți tot timpul, iar ceilalți stau departe de ei.

Supărarea duce la urâțenie

O altă daună despre care nu se vorbește în acest capitol, dar este descrisă de Arya Nagarjuna, un alt mare înțelept, care a trăit cu aproximativ 500 de ani înaintea maestrului Shantideva, este        urâțenia. Arya Nagarjuna care este uneori numit „Al doilea Buddha”, s-a referit, de asemenea, la cauzele și rezultatele provocate de supărare, spunând că una dintre consecințele furiei este urâțenia.

Şi invers. Frumusețea unei persoane se datorează perfecțiunii răbdării. S-ar putea să-și fi dezvoltat-o într-o viață anterioară, dar această perfecțiune este sursa karmică a frumuseții. Frumusețea nu vine din produsele cosmetice sau din chirurgia plastică, sau din machiaj, ci din răbdare. Și indiferent de cum ne-am născut, dacă vom cultiva răbdarea de-a lungul anilor, vom devenii mai atractivi pentru cei din jurul nostru. Cu toate că forma nasului sau distanța dintre ochi nu se vor schimba cu timpul, noi vom deveni mai atractivi.

De ce se întâmplă asta? Să ne gândim logic pentru o clipă. Cineva furios nu arată deloc frumos. Arată respingător. Dar cel care cultivă răbdarea, nu le arată altora latura lui urâtă. Își arată latura frumoasă. Iar acest lucru creează condițiile karmice pentru frumusețe.

Cele două surse principale ale supărării

În versetul șapte,

Orice lucru ce nu-l doresc,
Sau ceva care mă împiedică dorința să mi-o împlinesc,
Focul furiei din mine îl hrănesc,
Și apoi mă nimicesc.

furia este comparată cu focul care este hrănit de două lucruri:

1. Lucrurile pe care le dorim și pe care nu le primim. Ceva sau cineva ne împiedică să le obținem, fapt care ne determină să ne enervăm foarte tare.

2. Și invers. Cineva ne dă ceva care nu ne place, sau ne spune lucruri neplăcute sau ne concediază, iar asta ne face să ne enervăm.

Deci, cele două surse ale supărării sunt:

– Obstacolul în calea obținerii a ceea ce ne dorim,

– Și când obținem ceva ceea ce nu ne dorim.

Este bine să cunoaștem aceste situații, pentru a putea fi vigilenți atunci când ele se întâmplă, astfel încât să nu cădem în capcana furiei.

Treptele furiei

După care, maestrul Shantideva ne vorbește despre cum ia amploare supărarea. La început, mergem mulțumiți, după care se întâmplă ceva care nu ni se pare în ordine și ne pierdem bucuria pentru o clipă. Apoi începem să ne pierdem puțin echilibrul sufletesc, ne supărăm …

De multe ori aceste procese nu se întâmplă la suprafață și sunt în funcție de nivelul de conștientizare pe care îl avem. În cazurile extreme, când conștiința este scăzută, ne trezim doar când suntem deja cu arma în mână, gata să ucidem. De aceea, cu cât nivelul nostru de conștientizare este mai înalt, cu atât mai repede vom putea opri procesul furiei și nu vom ajunge în situația ca lucrurile să explodeze.

Importanța practicii spirituale

Pentru asta va trebui să practicăm meditația. Maestrul Shantideva ne spune în altă parte, că cel care nu practică zilnic − fie că este vorba de meditație, de yoga, de studiu, de respectarea jurămintelor − adică, care nu are o disciplină a practicii spirituale zilnice, ar merge prin viață ca și cum capul lui ar fi prins între fălcile unui leu. Deoarece toate aceste emoții negative se află în noi, semințele lor se află în noi. Nu avem nici o idee când vor rodi. Nimeni nu le vrea și nimeni nu le comandă, dar ele vin. Și chiar dacă nu suntem momentan supărați, fiecare dintre noi are limitele lui de stăpânire.

Iar dacă nu avem o disciplină a practicii spirituale, avem toate șansele să cădem pradă fălcilor acestor emoții. Avem toate șansele să ne ieșim din fire, și când vom face asta, toate daunele pe care le-a enumerat mai devreme, le-am și invitat la noi.

Nu există logică în a ne supăra

Apoi, am vorbit despre versetele 9 și 10, care sunt bine cunoscute în literatura budistă. Dalai Lama, citează mereu versetul zece.

Dacă o situație se poate rezolva
De ce te mai superi pe ea?
Și dacă o situație nu se poate rezolva,
Atunci ce folos să te mai superi pe ea?

Dacă situația se poate rezolva – rezolvați-o, nu vă enervați. Faceți ceea ce trebuie făcut. Dacă nu se poate rezolva, ce rost are să vă supărați?

Logica lui este simplă și clară. Nu va exista niciodată justificare sau vreo logică în furie.

Orice poate fi schimbat prin puterea obișnuinței

Maestrul Shantideva ne vorbește despre obișnuință/obicei. Ea este un subiect des întâlnit atât în învățătura lui Shantideva, cât și în toată practica noastră.

În versetul 14 spune:

Nu există nimic pe lume care să nu vină cu ușurință
Dacă este sprijinit și întreținut de obișnuință.
Deci, dacă mă deprind cu o ușoară suferință,
Voi învăța să port cu răbdare o mai mare suferință.

El spune: „Începeți cu lucrurile mici care vă enervează”. Decideți: dacă ei deschid fereastra, nu mă voi supăra. Sau dacă [ei] închid fereastra, nu mă voi supăra. Să lăsăm lucrurile să fie. Și treptat vom putea ajunge la niveluri incredibile.

Metode temporare și metode supreme

Am vorbit, de asemenea despre diferite metode:

• • metode de prim ajutor. Adică metodele de cum să facem față supărării. Cum ne comportăm? Cum reacționăm? Ne vom putea abține de la reacție? Ne vom controla sau vom vedea în supărare o lecție pentru noi? Pe parcursul studiului, vom primi multe astfel de metode. Maestrul Shantideva ni le enumeră pe toate.

• • metode supreme. Iar aici stă puterea. Metodele supreme sunt cele care previn din capul locului apariția supărării. Și ne vom ocupa de ele în această lecție.

Rezultatele furiei ne însoțesc de la o viață la alta

În versetul 19, maestrul Shantideva ne spune că suntem în luptă cu furia. Furia este acum dușmanul nostru. Un dușman care ne-a ucis de nenumărate ori.

Iar aici apare problema credinței în existența vieților anterioare.

Datorită faptului că în cultura în care am crescut, nu există această convingere, de multe ori ne este dificil să o acceptăm.

Cursul 4 este în întregime dedicat demonstrării existenței vieților anterioare. Maestrul Dharmakirti, un logician genial în metode socratice, ne ia de mână și ne conduce la concluzia că trebuie să existe o viață anterioară. Și dacă a existat o viață anterioară acestei vieți, atunci va trebui să existe și o altă viață înaintea celei anterioare, și tot așa la nesfârșit.

El ne spune să comparăm mintea cu corpul. Ele sunt două lucruri complet diferite. Corpul are proprietăți fizice: are greutate, are dimensiuni, are volum, este limitat în spațiu, este limitat în timp, poate fi tăiat, poate fi lovit.

Dar nici una dintre aceste proprietăți nu este valabilă și pentru minte. Mintea nu are greutate, nu are formă, nu este limitată în spațiu: putem să ne gândim în acest moment la ce se întâmplă în Statele Unite. Nu este limitată în timp: ne putem gândi la perioade din istorie sau ne putem imagina viitorul. Dacă o bombă atomică ar exploda lângă noi, corpul nostru se va evapora, dar mintea noastră va rămâne neatinsă.

Deci, atunci când omul moare, corpul său nu mai funcționează. Dar nu există nicio dovadă că mintea s-a sfârșit. Asta înseamnă că mintea nu se mai poate exprima prin acest corp, și asta este tot. Nu avem dovezi că mintea a dispărut, pentru că ceea ce vedem sunt lucruri fizice. Aparatele pot măsura numai lucrurile fizice. Undele cerebrale sunt, de asemenea, lucruri fizice. Dar mintea nu poate fi măsurată de nici un aparat. De aceea, nu se poate dovedi că ea s-a terminat. Și cu toate acestea, se poate demonstra că a existat un moment înainte de această viață și pentru asta va trebui să ascultați cursul 4.

Lupta împotriva afecțiunilor mentale

Deci, suntem în luptă cu afecțiunile noastre, ne luptăm împotriva furiei. Și dacă este adevărat că am trăit deja de nenumărate ori, atunci toate aceste sentimente grele ne-au ucis deja de nenumărate ori. Maestrul Shantideva ne spune că fiecare dușman în carne și oase care vine să ne atace în această viață, este insignifiant față de inamicul sentimentelor grele. El ne spune să luptăm împotriva acestor sentimente distrugătoare. Și acesta este și motivul pentru care se folosește de un limbaj războinic: „Luptă”, „Bătălie” și „Război”.

El ne spune: „În acest război se vor da multe lupte pe care la început le vom pierde în mare parte”.

Ce înseamnă pierderea bătăliei? Mergem să întâlnim pe cineva care știm că ne va enerva, și decidem ca de data aceasta, pe toată durata întâlnirii să nu ne ieșim din fire. Indiferent de ceea ce va spune el, nu ne pierdem controlul. Deci, mergem la întâlnire… și primul lucru pe care ni-l spune – ne-am și enervat. Am uitat. Aceasta se numește pierderea bătăliei.

De aceea, maestrul Shantideva ne spune: „OK, ești încă nerezistent. Nu poți rezista pentru că furia te-a învins de un milion de ani, iar el este un inamic foarte puternic. Mușchii răbdării tale nu sunt încă întăriți. Deci, cu toate că ai decis să nu te enervezi, ai pierdut bătălia, furia te-a doborât, așa că acum ridică-te, scutură-te și intră din nou în luptă. Data viitoare vei decide din nou. Și poate a zecea oară, vei face față furiei cinci minute.”

Dezvoltarea obiceiului de a fi răbdător

Și așa începem să ne dezvoltăm mușchii răbdării. Nu există ceva care să nu poată fi dezvoltat prin puterea obișnuinței.

Prin antrenament putem ajunge la stadii uimitoare ale răbdării. Și trebuie să ajungem la ele, pentru că altfel vom muri înainte de a atinge realizările spirituale înalte care ne vor permite să ajutăm pe aceia pe care i-am adus în meditația noastră.

Maestrul Shantideva compară războinicii care trag în dușmani, cu cei care ucid doar cadavre. Ce înseamnă că cel care trage în inamic, el [doar] ucide un cadavru? Pentru că dacă îi dăm acestui inamic încă câțiva ani, el oricum va muri. Și el [inamicul] de asemenea este victima afecțiunilor sale mentale, deci oricum va muri. Actul de eroism nu este de a ucide vrăjmașii, ci este de a face față dușmanului – furiei și urii care ne-au omorât deja de un milion de eoni.

Dezvoltarea compasiunii

Lecția 2 am încheiat-o cu versetul 21 care ne spune să fim cu compasiune față de supărare. Atunci când ni se întâmplă ceva teribil și inima noastră se umple de durere, ne ajută să ne dezvoltăm compasiunea, ne ajută să coborâm din copac.

Cu toți „stăm în copaci”. Credem că înțelegem viața: avem o casă, avem mijloace de trai, avem familie, avem tot felul de lucruri în viață și nu ne este rău. Asta se numește „a sta în copac”. Pentru că mai devreme sau mai târziu se va întâmpla un lucru neașteptat care ne va trezi la faptul că nu avem nici un control. Și cine are norocul să se trezească mai devreme, înainte de a se împietri în modele de gândire, poate începe să verifice de ce se întâmplă aceste dezastre, de unde vin, care este energia care ne aduce la aceste dezastre, la aceste accidente și la aceste lucruri cumplite.

Versetul 21 ne spune că această durere ne ajută să ne dezvoltăm compasiunea; ne înlătură mândria sau aroganța care spune „Dețin controlul!”.

Aceasta este momentul în care omul cade smerit în genunchi și se roagă să-și găsească învățătorul care să-l ajute să învețe să-și înțeleagă viața. El spune: „Ia-mă! învață-mă! Puterea mea este prea mică. Nu înțeleg această viață și, până când nu o înțeleg, ea mă va biciui. Și oricât de multe ziduri de protecție aș construi în jurul meu, ea va continua să mă biciuiască”.

Orice lucru care începe, va trebui să se termine

Cu toții suntem în brațele Lordului morții. El ține toată roata vieții; El se află în noi încă din momentul în care ne naștem. Prin faptul că ne-am născut va trebui să murim. Orice relație pe care am început-o, indiferent dacă este bună sau rea, se va sfârși. Chiar și locul de muncă pe care l-am găsit, va trebui să-l pierdem. Fie că vom fi concediați, fie că ni se va întâmpla ceva.

Orice lucru care începe, va trebui să se și termine. Așa este în Samsara. Suntem obligați să pierdem tot ce avem. Orice lucru bun pe care îl avem, îl vom pierde. De aceea, aceste lucruri nu pot fi refugiul nostru. Ele nu ne pot proteja cu adevărat. Ele ne dau iluzia protecției, până când va veni ziua când acest balon se va dezumfla.

Numai atunci când vom coborî din copac, vom începe practica spirituală cu seriozitate. Maestrul Shantideva ne spune că și bucuria de a face bine face parte din practica spirituală. Iar atunci când omul practică cu bucurie, va cere să primească jurămintele. Păstrarea jurămintelor este ceea ce-l va scoate din mocirla Samsarei. El va începe să aibă mare grijă să nu facă altora rău.

Cine este de vină când ni se întâmplă ceva nedorit?

Maestrul Shantideva continuă în versetele următoare să examineze pe cine să dăm vina, pe cine să învinuim când se întâmplă ceva neplăcut.

Nu are rost să ne enervăm pe cei care ne fac rău, pentru că:

a. Ei sunt controlați de afecțiunile lor mentale.

Versetul 22 spune:

Nu mă supăr pe fierea mea și alte organe,
Deși sunt sursa bolii și a suferinței mele,
Atunci de ce mă supăr pe cei cu conștiință?
Și ei sunt victime acelorași circumstanțe!

Să spunem că ne îmbolnăvim. Mergem la doctor, și el ne spune: „Ai probleme cu vezica biliară!”. Maestrul Shantideva ne spune: „În acest caz o să vă supărați pe vezica voastră biliară? Nu, nu faceți asta!”.

Și el spune: „ Aha!! Dar dacă vine cineva și vă lovește, atunci vă supărați pe el.” Deci, el spune: boala voastră a apărut datorită faptului că bila voastră nu mai funcționează cum trebuie. De ce se întâmplă asta? Pentru că au apărut condiții care o determină să nu mai funcționeze normal. Deci, pe ea nu vă supărați. Dar, dacă vine cineva și vă lovește sau vă necăjește sau vă amenință securitatea – vă supărați pe el. Dar și ei sunt victimele acelorași circumstanțe. Sunt marionete acționate de sforile sentimentelor lor negative, de furia lor, de ură, de prejudecăți, de discriminare. Deci, de ce trebuie să ne supărăm pe ei?  Să ne supărăm pe condițiile care i-au făcut să fie așa. Pe cine ne vom supăra?

Maestrul Shantideva începe să demonteze logica noastră care încearcă să justifice de ce să dăm vina pe cineva. Așa că el spune: „Dacă începeți să analizați, veți vedea că logica nu are sens”.

b. Cei care ne lovesc sunt impulsionați de instincte asupra cărora nu au control.

În versetul 23, spune:

Boala, de exemplu, este ceva ce apare
În ciuda faptului că n-am dorit-o niciodată;
La fel și afecțiunile violente mentale
Mă lovesc fără să le fi dorit vreodată.

Nimeni nu dorește boala, dar ea apare. Ne supărăm pe organele care ne-au adus boala?  La fel și afecțiunile mentale. Nimeni nu dorește să se enerveze, sau să fie chinuit de ură sau furie, dar ele vin. Și vin repede, pentru că răbdarea noastră este foarte slabă acum. Deci, ele ne lovesc fără să le fi dorit vreodată.

24.
Nimeni nu va spune „Cred că acum mă voi supăra” −
Sub impulsul momentului, furia va ataca.
La fel vin resentimentul și nervozitatea −
Fără a le invita.

Maestrul Shantideva ne spune că noi „nu invităm aceste sentimente”. Practic ele sunt factori care se află în conștiința noastră.

c. Totul se află într-un proces nesfârșit de cauze și efecte.

Versetul 25 pare să rezume argumentele aduse:

25.
Orice prejudiciu de orice fel,
Întreaga varietate a faptelor rele,
Toate de circumstanțe sunt cauzate.
Nici unul nu este independent, nici unul autonom.

Ce ni se spune aici? Nu există nimic care să vină de la sine și să decidă să ne facă rău. Fiecare lucru vine dintr-o cauză care l-a precedat, iar ea [la rândul ei] vine dintr-o altă cauză care a precedat-o, și așa mai departe. Există un lanț infinit de cauze, care merge la minus infinit. Deci pe cine ne vom supăra?

El continuă acest argument și spune să ne uităm la cauze. Omul care m-a lovit este sclavul mâniei și a urii lui. Să ne uităm la aceste cauze. Ele nu au venit și au decis: „Acum vom crea un rezultat”. Adică cauzele nu au decis să producă un rezultat; Și ceea ce a fost creat, adică rezultatul, de asemenea, nu a decis: „OK, voi veni acum din aceste circumstanțe”. Este doar un proces. Așa se întâmplă lucrurile.

Pe scurt, în primele versete el ne demontează puțin logica de care ne agățăm, că cineva ne-a făcut ceva sau că există un factor rău în lume care ne provoacă lucruri, la un nivel sau la altul: fie personal, fie de stat și așa mai departe.

Cauzele profunde ale lucrurilor

Maestrul Shantideva ne spune:

“Nu se poate ca lucrurile să se întâmple fără nicio cauză. Nu are sens.”

În continuare, el intră în cel mai important subiect de care va trebui să ne ocupăm în viața noastră. Următoarele versete vor intra în metodele supreme. Aici el caută cauzele lucrurilor.

A ucide supărarea

Conform capitolului „Răbdarea” al cărții
„Ghidul de viață a războinicului spiritual” scrisă de către maestrul Shantideva

Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2-b

Durerea are un avantaj important – ne duce spre calea spirituală

În versetul 12 maestrul Shantideva spune:

Puține sunt cauzele fericirii,
Și multiple cauze ale durerii.
Dar fără durere, cum renunțarea va veni? –
Prin urmare, te rog, hotărât să rămâi!

„Există multe lucruri care ne provoacă durere” și în acest sens suntem cu toții de acord. Dar el spune: „Durerea are un singur avantaj, ea duce la renunțare”.

Ceea ce caracterizează lumea zeilor este viața plină de plăcere. Este ca și cum am veni în California de Nord. Totul este frumos. Vremea este întotdeauna bună. Mâncarea este organică, abundentă și ieftină, iar oamenii arată bine, toată lumea face exerciții fizice… și multe altele. Totul este bine. Toată lumea este îndestulată, magazinele sunt pline de lucruri extraordinar de frumoase. Nimic nu este neplăcut. Atunci ce rost are să meargă să mediteze în deșert? Nu au niciun motiv să facă asta, nu sunt impulsionați de nimic. De aceea ei nu ajung la renunțare, iar apoi vor cădea la fel ca muștele.

Spre deosebire de toate celelalte forme de existență din roata vieții, viața umană este specială din punct de vedere al resurselor ei. Pe de o parte, oamenii au suficient timp liber. Ei nu suferă tot timpul. Nu trebuie să caute mereu de mâncare ca și animalele, sau să le fie frică că sunt vânați de alții, sau trăiască în agonie ca și făpturile infernului. Avem timp liber, avem abundență relativă, avem o sănătate relativă, avem o inteligență relativă. Și când spunem relativ, este pentru că nu am dobândit încă înțelepciunea supremă.

Deci, avem și bine, dar și durere în această viață. Ne îmbolnăvim, pierdem oameni dragi. De aceea, suntem motivați să căutăm o cale spirituală, și avem mijloacele necesare de a învăța și de a progresa pe cale. Acest amestec este esențial. Asta ni se spune în acest verset.

Maestrul Shantideva ne spune: „Când vine durerea, nu vă revoltați împotriva ei, folosiți-o!”. „Folosiți-o pentru a dobândi înțelepciunea!”, spune el. „Rămâneți hotărâți în lumina acestei dureri. Întrebarea este: Cum ne putem folosi de această durere ca pârghie pentru a progresa pe cale?”

În zilele noastre avem oportunitatea de a avea Dharma. Sunt mulți oameni care învață Dharma, dar puțini care perseverează. A ajunge la învățătura autentică, a persevera în practica ei și a o realiza   ̶  este extrem de rar. Iar pentru asta este nevoie de multă hotărâre.

Practica fermă ne poate duce foarte departe

Versetul 13:

Dacă unii asceți și oameni din Karnapa
Pot îndura durerea tăieturilor și arsurilor fără sens,
De ce atunci, de dragul libertății,
Nu pot și eu îndura suferința puțin?

În acest verset maestrul Shantideva menționează orașul Karnapa. În acest oraș se organizau ritualuri în care oamenii își răneau intenționat trupurile. Uneori putem vedea la televizor oameni care merg în convoi și își biciuiesc corpul până la sânge. Deci și astăzi există tot felul de astfel de practici de flagelare a trupului, chipurile spirituale, care în budism sunt considerate greșite. Avem nevoie de acest corp pentru a ajunge la iluminare.

Maestrul Shantideva ne spune: „Acești oameni cred că pot progresa pe această cale spirituală și de aceea sunt dispuși să îndure durerea tăieturilor și arsurilor fără sens. Fără să le aducă cu adevărat vreo binecuvântare. Dar ei cred în asta și sunt dispuși să-și mortifice trupul.”

Dacă astfel de ființe obișnuiau să facă asta de dragul de a căuta o oarecare fericire, să nu mai vorbim de eliberare, atunci de ce noi nu am putea suporta greutățile antrenamentului pe cale, ceea ce ne va duce cu siguranță la o eliberare totală de existența samsarică?

Întărirea sufletească

Versetul 14:

Nu există nimic pe lume care să nu vină cu ușurință
Dacă este sprijinit și întreținut de obișnuință.
Deci, dacă mă deprind cu o ușoară suferință,
Voi învăța să port cu răbdare o mai mare suferință.

Gomna                            = dacă practicăm,
Lawar mingyurway  = să nu fie ușor,
Ngu de gang yang     = un astfel de lucru, ceva,
Yo ma yin                      = nu există.

Adică, nu există nimic care să nu fie ușor dacă-l practicăm cu perseverență.

15.
Cine n-a văzut durerea obișnuită
De mușcăturile șerpilor și a insectelor provocată,
Foamea și setea și altele asemenea,
Sau erupțiile dureroase pe pielea noastră?

16.
Căldura și frigul, vântul și ploaia,
Boala, tortura, bătaia −
Nu mă voi teme de astfel de lucruri.
A face asta doar îmi agravează durerea.

El spune: Vin insectele, vin țânțarii, vine foametea, vine setea, sau erupții ale pielii. Va trebui să învățăm treptat să le facem față, dacă este nevoie. Căldura sau frigul, boala, tortura, sau orice greutate care vine, dacă suntem pe calea spirituală, le vom folosi pentru a ne dezvolta răbdarea și hotărârea. Avem nevoie de o răbdare extraordinară pentru a face față dificultăților cu care ne vom confrunta pe calea spirituală.

Aceste metode nu sunt supreme. Ele spun: „Dacă acum te doare, înseamnă că ai plantat durere în trecut. Acum sămânța a rodit și te doare – folosește-te de durere. Rămâi ferm. Nu renunța, nu dispera, mergi mai departe!”. Ce se va întâmpla dacă cădem în disperare? Ce se va întâmpla dacă încetăm să mai practicăm? Ce se va întâmpla dacă vom spune că ne este greu, așa că nu mai medităm? Nimic. Aceleași lucruri se vor întâmpla ca și până acum. Afecțiunile mentale vor continua să vină peste noi pentru că nu le-am eliminat cauzele. Dar cineva care înțelege acest lucru va spune: „Nu! Nu mă voi teme de aceste lucruri și nu voi dispera! Voi continua să practic, pentru că sunt interesat să elimin toate aceste lucruri, inclusiv furia și orice fel de suferință”.

El continuă în versetul 17:

17.
Unora le crește vitejia
Când propriul sânge și-l văd,
În timp ce alții își pierd toată puterea și leșină
Când sângele altuia îl văd!

Boxeri, boxerii de sumo japonezi se excită și le crește spiritul de luptă atunci când varsă puțin sânge. Și sunt alții care doar când văd sângele altuia și deja leșină.

Ce îi diferențiază pe unii de alții?  În versetul 18, maestrul spune:

18.
Toate acestea din minte provin
Din a fi statornic sau lipsit de curaj.
Fiecare afecțiune care vine, folosește-o să te întărești
Și nu-i permite durerii să te mai atingă vreodată.

Totul depinde complet de mintea noastră. Maestrul ne spune să ne folosim de orice afecțiune care vine pentru a deveni mai puternici, pentru a ne dezvolta și mai mult răbdarea. Avem nevoie de răbdare ca să nu ne sufocăm canalele. Ca să nu murim.

Trecerea la metodele supreme

În versetul 19 , maestrul trece la metodele supreme. El spune:

Orice durere care va veni nu va întuneca
Claritatea minții celor înțelepți
Care ies să înfrunte afecțiunile lor mentale −
Și multe răni vor fi cauzate în perioadele de luptă.

Esența căii Mahayana

Maestrul Shantideva ne vorbește despre cei înțelepți care ies să lupte. Cine sunt acești războinicii? Ei sunt Bodhisattva. Aceștia sunt oamenii care se antrenează pentru a se întări ca să ajungă la desăvârșire. Ei au abilități uimitoare de a-i ajuta pe ceilalți, iar motivația lor este întotdeauna altruistă.

Motivația va trebui să fie întotdeauna [aceea] de a ne dezvolta pe noi înșine pentru a-i putea ajuta pe ceilalți.

Cei care învață metode inconsistente, nu pot să mobilizeze această putere a compasiunii și se focalizează pe ei înșiși. Astfel de curente există în budism și Buddha însuși le-a învățat, pentru că există oameni care nu sunt în stare să facă practica de dragul altora. De aceea, datorită compasiunii lui Buddha față de aceștia, le-a oferit o cale de a practica cu ei înșiși. Dar,

– Dacă accentul îl voi pune doar pe mine însumi, puterea este foarte mică.

– Dacă accentul îl voi pune pe dezvoltarea mea astfel încât să-i pot ajuta pe ceilalți, mobilizez puterea întregii creații. Toate ființele mă așteaptă acum pentru a le scoate din suferință. Iar acest fapt îmi dă avânt să fac față dificultăților care apar. Și pentru că nu le pot dezamăgi, voi întâmpina orice dificultate.

Aceasta este atitudinea corectă în practica spirituală, fie în meditație, fie în yoga. Un profesor bun de yoga spune: “Ți-e greu? Gândește-te la persoana dragă care suferă și fă-o pentru ea!”. Numai în acest fel putem merge cu adevărat înainte. Cei care practică doar pentru ei înșiși, progresul lor este foarte limitat și mai devreme sau mai târziu se vor răni singuri, în yoga sau în activitatea pe care o desfășoară.

Asta face un Bodhisattva, aceasta este calea Mahayana, calea cea mare. Calea Mahayana include practica cu mine însumi, pe perna de meditație, dar fiind permanent motivat pentru binele tuturor celorlalți. Datorită acestei motivații puterea practicii va fi imensă, infinită. Câte ființe se află în întreaga lume? O infinitate.

Deci „acei înțelepți”, sunt cei care practică în acest fel. Ei ies să lupte împotriva afecțiunilor lor mentale pentru că înțeleg că nu pot aduce cu adevărat binecuvântare nimănui atâta timp cât mintea lor este controlată de acestea, precum furia, ura, gelozia și egoismul.

Cu toții suntem afectați de egoism. Dar dacă am înțeles că atâta timp cât suntem controlați de el, nu-i vom putea ajuta pe ceilalți, atunci vom lupta cu egoismul. Egoismul ne va spune: „Ai grijă mai întâi de tine și apoi de ceilalți.” Iar eu îi voi spune: „Da, dar dacă fac asta, totul va rămâne la fel ca mai înainte. A mă îngriji de mine însumi am făcut [timp] de nenumărați eoni.” Toată viața am avut grijă numai de noi înșine, și ce ne-a adus? Bătrânețea și moartea. Garantat. Grija de sine aduce bătrânețea.

Matthieu Ricard spunea: „Un singur lucru doresc să-l luați cu voi când veți pleca de aici:

Toată fericirea ce există în lumea întreagă
Vine din dorința ca ceilalți să fie fericiți.
Și orice suferință ce există în lumea întreagă,
Vine din dorința să fiu eu însumi fericit.

Gândurile de iubire și compasiune sunt toate în canalul energetic principal, pe când cele de egoism și preocuparea de sine sunt toate în canalele laterale. Unul merge în detrimentul celuilalt. Este imposibil ca în același timp să avem și gânduri de iubire și de egoism.

Pe de altă parte, dacă reușim să ne mutăm atenția către ceilalți, ne este garantată toată fericirea, spune maestrul Shantideva. Bodhisattva care își îndreaptă atenția spre ceilalți și acționează spre binele lor, în mod automat își va elimina toată suferința personală.

Versetul următor spune:

Ce nevoie este de atâtea cuvinte?
Copiii − lucrează în folosul lor,
Și cei virtuoși − în folosul altora.
Vino să vezi tu însuți diferența!

Copiii caută fericirea numai pentru ei înșiși. Copiii nu sunt copiii mici, ci cei care sunt copii din punct de vedere spiritual, [cei] care încă nu au înțeles. Toată viața își caută fericirea pentru ei înșiși și își aduc în permanență suferință.

Maestrul Shantideva ne spune: „Cei virtuoși, Buddha iluminați, au grijă tot timpul să aducă binecuvântarea celorlalți. Vino și vezi tu însuți diferența!”
Cei virtuoși trăiesc în paradis într-o plăcere permanentă și nu pot cădea niciodată din el, pe când ceilalți suferă și mor mereu.

Lupta împotriva afecțiunilor mentale

În versetul 19 maestrul Shantideva ne vorbește despre cei care ies să lupte împotriva afecțiunilor mentale. Vom duce război împotriva lor [= afecţiunilor]. În acest război vor fi multe bătălii pe care le vom pierde în mare parte.

Decid să nu mă enervez, dar am obiceiul profund înrădăcinat de a mă enerva. Deci, cu toate deciziile mele bune, am limitele mele. Iar când cineva le depășește, am toate șansele să-mi ies din fire. El ne spune: „Ai pierdut bătălia. Fii pregătit să pierzi multe bătălii în acest război. Ai căzut? Atunci ridică-te, scutură-te de colb și mergi mai departe. Nu renunța!” Trebuie să înțelegem că acești duşmani, aceste afecțiuni ce stau în mintea noastră ne-au învins de nenumărate veacuri. Ele ne-au controlat permanent. Egoismul ne-a stăpânit, furia ne-a stăpânit, am murit deja de o infinitate de ori. Și suferim din nou și din nou.

În versetul 20, se merge cu logica mai departe:

Cei ce-și distrug dușmanul afecțiunilor mentale,
Sunt gata ca toată durerea s-o suporte,
Ei merită să fie numiți „eroi” și „învingători”.
Toți ceilalți războinici ucid doar cadavre.

El spune: „Războinicii obișnuiți, soldații eroi trag cu armele și tancurile… în cadavre”. De ce spune că trag în cadavre? Pentru că ei trag în cei care oricum vor muri mai devreme sau mai târziu. Este atât de ușor să omori pe cineva. Maestrul Shantideva ne spune: „Ia încearcă să-ți învingi furia, atunci să te vedem!”. „Du-te și depășește-ți ura, du-te și depășește-ți judecata sau critica.” El spune: „Cei care sunt dispuși să suporte durerea pentru a câștiga această bătălie − și vor fi multe pierderi și multe eșecuri – ei sunt eroii și învingătorii. Actul de eroism este de a face față dificultăților, în lupta împotriva afecțiunilor spirituale”.

Calitățile bune ale durerii

În versetul 21 schimb, el vorbește acum despre durere.

Durerea, în sine, are calități bune,
Ea ne ajută în inima noastră:
Compasiunea să ne-o dezvoltăm,
Mândria să ne-o eliminăm,
Să ne bucurăm de a face bine,
Și de a ne abține din a face rău.

− dezvoltarea compasiunii.

Atunci când se întâmplă cuiva ceva rău, [când] pierde pe cineva drag sau a fost dat afară din serviciu sau a pierdut o avere − ceva dramatic care se întâmplă neplanificat −, în toate aceste situații există multă suferință și durere.

Majoritatea dintre noi, înainte de a se întâmpla ceva dramatic în viața noastră, credem că suntem în control. Și asta cred mai ales cei cărora le merge bine. Ei cred că știu deja cum să trăiască bine. Câștigul este bun, copiii sunt bine, casa este în regulă. Sănătatea este mai mult sau mai puțin bună. Lucrurile stau bine. Nu este nevoie să schimbe nimic. Totul e bine. Direct spre mormânt. Lordul morții este extrem de mulțumit, pentru că toți cărora le merge bine ajung la el cu siguranță. Nu trebuie să facă nici un efort pentru asta.

Dar cei care încep lupta [ca] să iasă Samsara – Lordul morții va ridica obstacole în calea lor. În calea unui practicant spiritual vor apărea obstacole. De aceea, când se întâmplă cuiva un dezastru care nu-l omoară, el începe să înțeleagă din experiența lui personală că nu are nici un control.

Această durere are avantajul că ne deschide inima. Durerea dărâmă zidurile care ne înconjoară inima și ne sufocă.

Maestrul Shantideva ne spune: „Compasiunea se dezvoltă datorită faptului că numai acum înțelegem toată suferința prin care trec alții”.

Oamenii întotdeauna au suferit. Și cu toate astea noi nu le simțim durerea, pentru că nu suntem cu adevărat conectați la ea. O înțelegem în minte, dar inima noastră este închisă și nu facem nimic pentru a o schimba. Doar atunci când se întâmplă ceva.

Cei mai buni practicanți sunt cei care au trecut printr-un necaz mare. De obicei, oamenii de succes, celebritățile nu vin la lecțiile de dharma. Deodată vine un actor de film frumos care are SIDA, [ca] să-și caute mântuirea. Își dă brusc seama că nu are control. Până când nu dobândim înțelepciune nu avem niciun control.

− eliminarea mândriei

Iar asta micșorează mândria. Nu există niciun progres pe calea spirituală cu mândrie. Mândria este dușmanul numărul unu pe calea spirituală. O persoană care vine la o lecție de dharma și consideră că știe tot și că are explicație pentru orice – nu va putea învăța absolut nimic. Este imposibil de ajuns la el, pentru că știe deja totul, iar inima lui nu poate fi deschisă.

Maestrul Shantideva ne spune că mândria celui care trece printr-o mare durere va scade puțin. Compasiunea lui se dezvoltă, pentru că își dă seama, că așa cum el suferă și alții suferă. El începe să mobilizeze această putere a compasiunii pentru a începe să practice.

− bucuria în a face binefaceri

Apoi începe să se bucure de binefacerile pe care le face și de practica lui. Această practică care îl scoate din suferință și, în cele din urmă, îi ajută și pe ceilalți să iasă din suferință. O astfel de persoană începe deja să înțeleagă de unde provin aceste lucruri.

De unde vin lucrurile?

Spunem că mintea noastră este ca o cameră video, care înregistrează și surprinde în fiecare clipă tot ceea ce facem, spunem și gândim.

De fapt, spunem că în fiecare secundă, mintea înregistrează 65 de imagini discrete. Ea înregistrează fiecare acțiune, fiecare vorbă, fiecare gând. Camera video funcționează non-stop și înregistrează totul.

Mintea noastră conștientă, uită foarte repede majoritatea acestor lucruri. Nu ne mai amintim ce am mâncat dimineața acum o săptămână sau ce am spus acum două săptămâni la ora 12. Dar banda video nu uită. Toate aceste lucruri trec în subconștient și ele rămân acolo tot timpul. El este un fel de incubator. La fel ca și semințele care cad din copac și acoperă pământul și stau acolo. Iar în momentul în care soarele este la locul potrivit şi umiditatea este potrivită, aceste semințe încep să germineze. În budism, toate aceste amprente lăsate în minte ca urmare a ceea ce am spus, făcut sau gândit, sunt numite semințe karmice. Ele rămân în subconștient și incubează. Ele stau la rând ca avioanele pe pista de decolare. Iar când [le] vine timpul să germineze, ceva se întâmplă în viața noastră. Ceva bun sau rău. Această sămânță poartă cu sine și aroma faptei noastre.

Dacă am avut gândul să facem un bine altora, pe sămânța noastră va scrie „a încercat să facă bine altora”. Dacă am făcut o faptă bună, pe sămânță va scrie „a fost generos”. Dacă nu am dat altora, va scrie „a ținut pentru el și nu a dat când a putut să dea”. Și chiar dacă nimeni nu știe ce am gândit în acele momente, mintea mea știe ce am gândit, totul este înregistrat.

Iar când sămânța va germina, rodul ei va avea aceeași aromă.

– Deci, dacă am dorit să dăm cuiva ceva,

– sau mai mult de atât, chiar am dat cuiva ceva, amprenta va fi mai puternică.

– și mai mult de atât, am dăruit cu multă dragoste – [atunci] amprenta va fi și mai puternică.

– chiar și mai mult de atât, am dat cuiva care într-adevăr avea nevoie, spre deosebire de cineva care nu avea nevoie – [atunci] amprenta va fi și mai puternică.

Intensitatea și aroma faptei sunt înregistrate în sămânță. Iar rodul ei va avea aceeași aromă în viața noastră.

Sămânța generozității când va rodi, ne va aduce abundență. Sămânță zgârceniei va produce lipsuri. Sămânța furtului va da naștere necazului și lipsurilor. Sămânța grijii pentru viață va crește sănătatea. De unde va veni boala? Din a nu susține viața. De a nu ne îngriji de biata pisică care se află pe stradă. Din rănirea vieții. De a călca pe gândaci, sau a omorî furnicile [dezinsecţie]. Putem crede că aceasta este o chestiune banală, dar ea este înregistrată în conștiința noastră. Și asta este ceea ce produce boala. De aici vine și pericolul pentru securitatea noastră.

Legile karmice

Acest proces este numit karma. Dar este important să înțelegem ce se află în spatele lui.

1. Amprenta lăsată în minte este întotdeauna în conformitate cu intenția. Intenția pe care am avut-o reprezintă 90% din ceea ce este înregistrat. Aceeași faptă o putem face, ori cu intenția de a dărui, ori cu intenția de a face rău.

Deci, prima lege este cum vin lucrurile: ceea ce ni se va întoarce va fi întotdeauna similar naturii seminței plantate.

2. A doua lege a cauzalității spune că rezultatul este întotdeauna mai mare decât cauza. La fel ca și copacul care este de un milion de ori mai mare decât sămânța din care a ieșit, rezultatul va fi întotdeauna mai mare decât cauza care l-a determinat.

Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că dacă avem un mic gând de ură sau de critică față de cineva, mai târziu se va întoarce asupra noastră sub forma unei explozii de furie a cuiva.

De fapt, această sămânță care stă în incubator și de care nu suntem conștienți, se dublează la fiecare 24 ore. Iar rezultatul poate fi un dezastru cumplit. Cineva poate veni să ne omoare doar pentru că am călcat pe furnică, intenționat. Dacă am strivit intenționat un gândac, acest lucru ar putea reveni în viața noastră ca un mare necaz: ori sănătatea noastră se va deteriora, ori vom avea un accident de mașină.

Care este problema? Problema este între cauză și efect există un decalaj de timp. Și de aceea nu legăm rezultatul de cauză.

Arya Nagarjuna, care este considerat cel de-al doilea Buddha, spunea că dacă nu ar fi existat acest decalaj de timp, adică, exact în momentul în care am fi strivit un gândac, și plămânii noștri ar fi fost striviți – în mod sigur ne-am fi ridicat imediat piciorul. Dar există acest timp de incubație. Și aceasta este tragedia noastră. Noi nu vedem aceste lucruri, pentru că ochii noștri sunt acoperiți de întunericul ignoranței și, ca urmare, ne creăm permanent suferință.

3. Cea de-a treia lege spune că dacă nu am semănat nimic, nu avem ce culege.

Ce înseamnă asta? Se întâmplă ceva rău; oamenii spun: „Va fi bine”.

Lama Dvora Hla povestește:

„Îmi amintesc de dezastrul clădirilor gemene din New York, despre care se vorbea la televizor la nesfârșit. Un reporter cu camera de filmat merge pe stradă, întâlnește o femeie care își face alergarea de dimineață, o oprește și îi spune: „Ce crezi?”. Și ea spune: „Vom rezista. Va fi bine!”.

Cum va fi bine? Ce facem pentru a fi bine? De unde va veni binele? Dacă nu am semănat bine, cum ar putea fi bine? Binele nu vine din nimic. Trebuie să plantăm binele pentru a culege roadele binelui. Nu se poate altfel. Când vom începe să înțelegem asta?  Ce vom face cu viața noastră acum?

Lama Ken Rinpoche își întreba elevii de fiecare dată: „Ce semințe ați plantat astăzi? Ce ați făcut astăzi? Ce ați făcut în dimineața asta? La ce vă gândiți? Ce spuneți? Ce faceți? Asta veți avea în viitor”. Nu există nimic care să apară brusc de nicăieri. Lucrurile nu se întâmplă fără niciun motiv, ele sunt rodul semințelor pe care le-am semănat. Noi nu suntem victimele unui destin crud stabilit de un creator. Nu!!! Am acumulat cauzele pentru ceea ce ni se întâmplă în viețile anterioare.

4. A patra lege karmică spune că dacă am plantat ceva, suntem nevoiți să-i culegem roadele. Dacă am plantat, mai devreme sau mai târziu vom culege ceea ce rodește, asta dacă nu am învățat cum să purificăm. De aceea purificarea este foarte importantă.

Purificarea răului și acumularea de binefaceri: două lucruri care duc spre iluminare

Buddha ne-a învățat cum să plantăm și cum să purificăm pentru a ajunge la plăcerea lui sublimă. El ne-a învățat Tsok Sak și Drip Jang.

• • Tsok Sak înseamnă a planta acele lucruri care aduc binele. Desigur că trebuie să învățăm care sunt acestea.
  • Drip Jang înseamnă a purifica ceea ce provoacă suferința. A ne opri din a mai planta suferință și a purifica ceea ce am semănat deja.

Și asta e tot. Lama Ken Rinpoche spunea: „Trebuie să faceți doar aceste două lucruri.”

A ucide supărarea

Conform capitolului „Răbdarea” al cărții
„Ghidul de viață a războinicului spiritual” scrisă de către maestrul Shantideva

Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2-a

Comentariile pe care le vom folosi în studiul nostru

În lecția anterioară am menționat textul acestui studiu, Ghidul de viață a unui războinic spiritual, scris de către maestrul Shantideva. Pe lângă acest text ne vom folosi și de două comentarii, unul antic indian și celălalt din Tibet.

a. Primul comentariu numit „Comentariul asupra punctelor dificile din Ghidul de viață a unui războinic spiritual”, a fost scris de un mare înțelept pe nume

 Bodhisattvacharyavatara panjika

Prajnakara mati

Prajnakaramati a trăit aproximativ două sute de ani după maestrul Shantideva, în jurul anului 1000 e.n. și a fost unul dintre înțelepții seniori ai mănăstirii în care trăia. El era portarul mânăstirii.

În acele vremuri, mulți călugări, yoghini și călători se perindau în căutarea spirituală. Se spune că cine dorea să intre în mănăstire, trebuia să dezbată cu cel care păzea poarta concepția lor asupra lumii. Obiceiul pe atunci era ca [atunci când unul] câștiga dezbaterea sau polemica, celălalt [cel care pierdea] trebuia să accepte concepția asupra lumii a câștigătorului. De aceea, erau puși la poartă cei mai străluciți în arta dezbaterii.

Acest comentariu este mai puțin cunoscut în literatura tibetană și este scris în sanscrită. Dar dacă vom cerceta mai îndeaproape scrierile tibetane, vom vedea că multe pasaje din acest comentariu apar în ele.

b. Al doilea comentariu este tibetan și se numește „Poarta de intrare a copiilor celor victorioși”. El a fost scris de Gyaltsan je dharma rinchen.

Gyelse juk-nguk

Gyaltsab je darma rinchen

El a trăit în anii 1364 – 1432 e.n. și a fost elevul senior al marelui Je Tsongkapa. Dacă ne uităm la comentariul lui, se pare că Gyaltsab Je cunoștea textul lui Prajnakaramati.

Gama de emoții care se trezesc

În versetul 7, Maestrul Shantideva începe să ne vorbească despre ce anume ne stârnește furia:

Orice lucru ce nu-l doresc,
Sau ceva care mă împiedică dorința să mi-o împlinesc,
Focul furiei din mine îl hrănesc,
Și apoi mă nimicesc.

Dacă ne dezvoltăm meditația și conștientizarea, vom putea prinde supărarea înainte de a răbufni. Dacă cineva izbucnește de supărare, acest lucru se întâmplă după ce a trecut printr-o serie de emoții care s-au ridicat la suprafață cu mult înainte ca el să izbucnească de furie. Nu știe ce i se întâmplă, supărarea pune stăpânire pe el și atunci începe tragedia.

• • • Vine cineva și ne spune ceva neplăcut sau deschide fereastra când [eu] vreau să închid fereastra.
    • Începem să ne pierdem un pic echilibrul sufletesc. Dacă înainte eram fericiți și veseli [acum] începem să ne dezechilibrăm. Și așa începe. Dacă în aceste momente am putea să ne surprindem supărarea, atunci am distruge-o pe loc, fără să-i mai dăm posibilitatea să se desfășoare.
    • Dacă nu facem asta, în pasul următor ne enervăm puțin. Ne spunem: „Nu-mi place asta”.
    • După care ne enervăm și mai mult. Asta înseamnă că există diverse grade de intensitate a supărării. Începe să ne deranjeze.
    • Iar atunci începem să spunem lucruri neplăcute.

De mult am și uitat de bucurie. Nu mai suntem mulțumiți. Deja suntem într-o dispoziție proastă. Toate acestea duc la manifestarea completă a supărării și, în cele din urmă, la cazuri grave de violență și agresiune.

Practica conștientizării

Versetul 7 începe să ne atragă atenția acestui fapt pentru a ne dezvolta conștientizarea. La urma urmei, nimeni dintre noi nu vrea să sufere consecințele teribile ale furiei sau să ucidem pe cineva și apoi să fim închiși pentru tot restul vieții noastre. Nimeni nu vrea asta. De aceea avem nevoie de conștientizare.

Cum ne dezvoltăm conștientizarea? Prin meditație. Meditația este cel mai bun mod. Ne așezăm în meditație și lucrurile vor începe să vină. Aceeași minte pe care o avem zi cu zi, va fi cu noi și când stăm pe perna de meditație.

Diferența este că în meditație, neutralizăm în mod intenționat stimulii externi și în acest fel putem să devenim mai atenți la cea ce mintea ne cântă. Și cu cât ne vom dezvolta mai mult conștientizarea în meditație, cu atât vom fi mai capabili să ne surprindem supărarea de fiecare dată mai repede.

Și, de fapt, spunem că dacă nu v-ați așezat dimineața să faceți meditație sau yoga sau vreun studiu – este ca și cum „v-ați vârât capul în gura leului”.  Cine este gura leului?  Acele emoții negative care sunt în noi tot timpul. Ele se datorează energiilor noastre care curg prin canalele laterale. Oamenii ne enervează. Ei vin din afara noastră. Așa trăim cu toții.

Și dacă nu ne-am dezvoltat conștientizarea în meditație, atunci vom izbucni. Într-un fel sau altul ne vom face singuri rău atât în ​​exterior, cât și în interior. De aceea este foarte important să începem să practicăm conștientizarea.

Persoana care începe să înțeleagă cauzele și să le aplice − treptat el aduce o schimbare în realitate. Cu înțelepciune și înțelegere, nu numai că reacțiile sale se vor schimba, dar treptat va începe să înțeleagă cum este creată această realitate de către el însuși. În etape avansate, desigur, el va ajunge la iluminarea deplină. Dar cu mult înainte de asta, calitatea vieții lui, atât la nivel personal, cât și la nivel social se va îmbunătăți enorm. Datorită faptului că această persoană înțelege cum își creează realitatea, mediul său se îmbunătățește automat. Iar îmbunătățirea nu vine din exterior, ci din interior, pentru că lucrează la emoțiile sale negative, asupra supărării și a reacțiilor lui. Și automat, se va regăsi într-o lume mai bună, fără a face conferințe de pace. Datorită muncii din interior.

Concepția asupra lumii în care suntem cufundați

Toate aceste concepte Tsur Tong versus Pakpa, sunt legate practic de ideea unei concepții asupra lumii.

Indiferent dacă suntem religioși sau nu, dacă avem un sistem întreg și profund de credințe pe care le-am dobândit − ne-am format un anumit model al acestei lumi și cum funcționează ea. Toate acestea le-am asimilat din fragedă pruncie. De la părinții noștri, din școli, din mediul nostru, din cultura noastră. În mare parte nici măcar nu suntem conștienți de ele, dar ne motivează. Pe baza acestui model ne-am creat un sistem de valori și un sistem de credințe și acționăm în conformitate cu el.

Problema pe care o avem cu această concepție obișnuită asupra lumii, este că nu ne explică de ce ni se întâmplă lucruri rele. Ea ne poate explica cum se întâmplă lucrurile rele, și nu de ce ni se întâmplă ele.

În acest sens, concepția noastră despre lume este disfuncțională, motiv pentru care continuăm să suferim. Odată ce începem să înțelegem această cauzalitate, realitatea va începe să se miște. Lucrurile încep să se miște.

Practica răbdării acumulează multe binefaceri

Maestrul Shantideva ne spune în versetul 2:

Nici un rău nu este ca ura,
Nici o practică spirituală ca răbdarea.
Deci, străduiește-te pe orice cale
Asupra răbdării să meditezi.

Practica care dezvoltă răbdarea, anduranța, sau toleranța, acumulează multe binefaceri și multă karma pozitivă.

Răbdarea poate fi adusă la perfecțiune prin puterea obișnuinței

Maestrul Shantideva ne va spune mai târziu că nu există ceva care să nu se poată dezvolta la maximum prin practică.

Putem începe să medităm cinci minute pe zi și dacă continuăm perseverent, putem deveni un maestru al meditației. Nu există ceva care să nu putem să-l dezvoltăm prin puterea obișnuinței. El spune mai mult decât atât, chiar și furia este o obișnuință. Iar ceea ce o va distruge este practica.

Și nu există un antrenament mai bun decât acesta. După cum am spus, acest obicei de a nu izbucni, de a nu reacționa, nu este soluția supremă. A nu reacționa este cum să facem față supărări care vine. Din păcate, este imposibil să realizăm soluția supremă, fără soluția temporară. Această răbdare trebuie dezvoltată, adică să învățăm să fim pregătiți în a înfrunta dificultatea – fără să izbucnim în supărare.

Trei tipuri de răbdare

Răbdarea este o abilitate care trebuie dezvoltată înainte ca cineva să ajungă la înțelepciune, deoarece pe calea atingerii înțelepciunii vor apărea multe dificultăți.

Există de fapt trei tipuri de răbdare pe care ne străduim să le dezvoltăm.

1. Primul tip este atunci când vine cineva și ne atacă.

nupa jepa la ji mi-nyampay supa

Nupa                    − a răni,
Nupa jepa          − fapte dureroase,
Ji mi nyam pa  − a fi netulburat,
Supa                     − răbdare.

Adică: răbdarea care nu este tulburată de nici un fel de faptă dureroasă, indiferent dacă este la nivel personal, sau la un alt nivel. A face față unei situații dureroase cu răbdare. Spunem din nou că această soluție nu este cea supremă pe care vrem să o învățăm. Ea trebuie să evolueze pe cale. În acest tip de răbdare învățăm să includem tot ceea ce apare în viață, inclusiv diversele lovituri pe care le luăm, ca parte a căii noastre, ca lecție pe care trebuie să o învățăm.

2. Un al doilea tip de răbdare este atunci când ni se întâmplă lucruri care nu provin de la oameni. În limba tibetană se numește:

duk-ngel dangdu lenpay supa

Duk-ngel         − suferință,
Duk-ngel dang du len pa − capacitatea de a suporta suferința,
Supa                  − răbdare.

Adică:  răbdarea de a suporta suferința, care nu este provocată neapărat de oameni.

Suntem loviți de o boală, de un dezastru natural sau un decret nou legat de impozite − ceva legat de legi, dezastre naturale sau boli. Chiar și în aceste situații, va trebui să învățăm să reacționăm cu răbdare. De asemenea, trebuie să ne comportăm cu răbdare și în blocajele de circulație sau când suntem claxonați de alți șoferi. De ce?

a. Dacă sunt claxonat, cu ce mă ajută dacă mă enervez? Nu va opri claxonatul.

b. Între timp îmi sufoc canalul principal și îmi scurtez viața.

Deci nu numai că nu ajută la nimic, dar ne și dăunează.

3. Al treilea tip de răbdare, este de a fi pregătiți pentru dificultățile care vor veni și sacrificiile pe calea spirituală. Să le facem față de bunăvoie și bucurie.

chula ngepar sempay supa

Chu                  − Dharma,
Ngepar           − certitudine, stabilitate,
Sempa            − conștiință,
Chu la ngepar sempa − a persevera în învățarea Dharmei,
Supa               − răbdare.

Adică, răbdarea în care perseverăm în învățarea Dharmei, chiar și în fața dificultăților care apar pe cale.

Pe măsură ce progresăm pe cale, dificultățile care apar, piedicile care apar, sunt mai anevoioase. Este ca și cum prințul se apropie de castel pentru a salva prințesa; cu cât este mai aproape de castel, cu atât monștri sunt mai mari.

Avem nevoie de voință, de curaj și de răbdare, pentru a rezista și de a nu intra în panică în fața dificultăților. În literatura yoga acest lucru se numește Tapas.  Tapas sunt dificultățile care apar în calea unui practicant spiritual. Oricine face yoga știe că la început este dificil. Și poate mai mult decât la început. Nu există progrese dacă nu suntem dispuși să facem față dificultăților. Dacă vom dori mereu să ne fie plăcut, vom bate pasul pe loc.

Un profesor bun de yoga cunoaște capacitatea elevului și îl va împinge puțin mai mult de ceea ce este obișnuit să facă.

Dacă calea este făcută în mod corespunzător, vom întâmpina dificultăți, altfel nu vor exista progrese. Și pentru asta avem nevoie de răbdare pentru a le face față atunci când ele apar.

A păstra bucuria

Versetele 9 și 10 sunt printre cele mai faimoase versete din acest capitol, iar Dalai Lama le citează aproape în toate învățăturile sale.

9.
Orice s-ar întâmpla
Bucuria nu-mi voi tulbura;
Niciodată nemulțumirea nu va împlini ceea ce-mi doresc,
Și mai mult de atât, chiar și virtuțile mele vor dispărea.

Dacă nu vom permite niciodată să ni se tulbure bucuria, atunci nici emoțiile care duc la crizele de supărare sau furie nu se vor mai putea dezvolta.

10.
Dacă o situație se poate rezolva
De ce te mai superi pe ea?
Și dacă o situație nu se poate rezolva,
Atunci ce folos să te mai superi pe ea?

Pentru că versetul 10 este foarte faimos, îl vom cita și în limba tibetană:

gelte chusu yu na ni
de la migar chisik yu
gelte chusu me na ni
de la miga je chi pen

Gelte chusu yu na ni    − dacă o situație se poate rezolva,
De la migar                      − a pierde bucuria pentru asta,
Chi shik yu                       − ce rost ar avea,
Gelte chusu me na ni  − dacă o situație nu se poate rezolva,
De la miga je chi pen  − la ce folosește să-mi pierd bucuria pentru asta.
ga                                        − bucurie.

Aceasta este înțelepciunea maestrului Shantideva.

→   Dacă se întâmplă ceva neplăcut și dacă este ceva de făcut în această privință, atunci du-te și fă ce trebuie să faci. De ce trebuie să te superi pentru asta? Păcat să-ți irosești energia pe supărare. Fă ce trebuie făcut.

→   Dacă nu mai este nimic de făcut, nu este în controlul tău, cu ce te va ajuta să te enervezi?

Maestrul Shantideva, a fost un mare logician. El ne ilustrează cât de prostesc este să ne supărăm. Nu există niciodată vreo justificare pentru supărare. Este complet ilogic și irațional să fim supărați. Dacă sunteți serioși pe cale, aceasta este ultima reacție pe care am vrea să o avem.

Și în versetul 9, el spune: „Dacă nu permit ca bucuria să-mi fie tulburată – acesta fiind primul moment în care îmi pierd echilibrul sufletesc −, voi continua să fiu mulțumit”. Se deschide fereastra. Mi-e frig. Nu voi reacționa spunând: „Oh, închide fereastra repede pentru că mi-e frig”. Dacă nu voi permite să-mi stric bucuria, atunci nici nu mă voi enerva. Deschis, închis, nu contează – pentru că nu mă mai enervez.

Cine este responsabil de bucuria mea? Cel ce deschide fereastra este responsabil de bucuria mea?  Nu. Numai eu sunt responsabil de bucuria mea. Controlul este al meu. Dacă eu nu permit atunci nici bucuria mea nu va putea fi tulburată. Este imposibil ca mintea mea să fie controlată vreodată de vreun mijloc fizic extern, dacă eu nu permit asta.

Anatomia supărării

Versetul 11 începe să intre în anatomia supărări. El spune:

„Nu doresc durerea, nici să fiu criticat,
Cuvinte dure sau defăimat”

Nimeni nu dorește să fie rănit, și nimănui nu-i place să fie criticat.

Nici pentru mine și nici prietenilor mei,

Nimeni nu vrea să fie criticat sau defăimat, și, de asemenea, nimeni nu vrea să-i fie criticați prietenii.

„Ci dimpotrivă – doresc asta dușmanilor mei”.

Sunt mulțumit când aud că dușmanii mei sunt criticați. Ei asta merită. Așa funcționează mintea mea. Nu-mi place să fiu criticat, dar sunt bucuros când sunt criticați cei care nu-mi plac. Așa încep să acumulez invidie, și supărare. Mai târziu, tot în acest capitol, maestrul Shantideva ne spune că invidia este, de fapt o formă a supărării.

11.
Nici pentru mine și nici prietenilor mei,
Nu doresc durerea, nici să fiu criticat,
Cuvinte dure sau defăimat,
Ci dimpotrivă – doresc asta dușmanilor mei.

Renunțarea

Versetul 12:

Puține sunt cauzele fericirii,
Și multiple cauze ale durerii.
Dar fără durere, cum renunțarea va veni? −
Prin urmare, te rog, hotărât să rămâi!

În literatura tibetană, renunțării i se spune:

Ngen Jung

Ngen Jung înseamnă „ieșire sigură” sau „ieșirea definitivă din existența ciclică”.

Sensul renunțării este atunci când cineva își privește viața și începe să înțeleagă că poate nu suferă în acest moment, dar va suferi în viitor.

Orice lucru bun pe care îl avem în această viață, în mod normal nu-l numim „suferință”. Nu vom numi o prăjitură delicioasă „suferință”. Dar mai devreme sau mai târziu, această prăjitură îmi va provoca suferință. Fie că mă îngraș, fie mă va face diabetică. Sau, ea se va termina și voi rămâne fără prăjitură, și apoi voi suferi că nu o mai am. Ceea ce am spus despre această prăjitură este valabil și despre casa mea, despre familia mea, despre cariera mea, despre meseria mea.

Datorită faptului că tot ceea ce este lumesc, material: reputația mea, numele meu, frumusețea, sănătatea mea, fără excepție, [ele] provin din karma, ele se epuizează. Pentru că energiile care le-au adus se epuizează. De ce se epuizează? Pentru că nu înțeleg ce anume mi-a adus lucrurile bune în viața mea. Nu înțeleg de unde a venit prăjitura în viața mea.

Puteți spune: „Ai fost servită cu o prăjitură, de aceea ai prăjitura”. Dar de ce am fost eu servită cu o prăjitură și nu i-a fost servită celui sărman de pe stradă care nu are prăjitură? Ce mă diferențiază de el? Și lui îi plac prăjiturile. De ce se întâmplă asta? Până nu voi înțelege de unde vine acest lucru, nu am nicio garanție că el va continua să vină. Uneori va veni, alteori nu va mai veni. Până când voi învăța să le reînnoiesc, [pentru] ca ele să vină într-un flux constant – mai devreme sau mai târziu toate aceste lucruri, fără excepție, îmi vor fi luate.

Buddha știe asta. Buddha știe să reînnoiască binele tot timpul, astfel încât fluxul să fie continuu. El se află în plăcere sublimă perpetuă.

Cel care meditează, studiază și reflectă asupra acestor lucruri, înțelege că esența fiecărui obiect din această lume este suferință. Inclusiv lucrurile frumoase din această viață, inclusiv chipul dulce al nepoatei mele.

Și dacă va trăi mulți ani, ea va îmbătrâni și va muri. Și nici măcar nu trebuie să facă ceva rău – doar prin faptul că s-a născut, sămânța morții este în ea: ea s-a născut cu condiția de a muri. Iar o dată cu timpul va trebui să treacă prin aceeași suferință prin care trebuie să treacă oamenii care mor astăzi. Deci, nu există nimic în lumea noastră care să nu fie așa.

Ceea ce spunem este că acest lucru este o greșeală, că lucrurile nu ar trebui să fie așa. Dar ele sunt așa pentru că nu am înțeles încă înțelepciunea lui Pakpa. Pentru că suntem încă Tsur Tong, nu ne înțelegem lumea și de aceea suntem nevoiți să suferim.

Dorința noastră nu este să ne adâncim în suferință, ci dimpotrivă, să căutăm calea spre fericirea sublimă. Cu toții vrem să fim fericiți. Numai că nu știm cum să o producem.

De aceea, cel care înțelege acest lucru, va ajunge la renunțare. El nu va mai căuta să-și cumpere o altă îmbrăcăminte sau o altă bijuterie sau o altă călătorie. Toate aceste lucruri pe care mi le doresc, se epuizează în mod constant. Nu știu cum să le mențin și nici nu știu de unde provin. Pe lângă asta, chiar dacă vor veni, voi sfârși [prin a ajunge] să mă îmbolnăvesc și să mor. În cele din urmă, voi pierde capacitatea de a mă bucura de aceste lucruri. După cum știm, sunt mulți oameni de afaceri care muncesc din greu, ajung în sfârșit la succes și banii curg, dar când ajung bătrâni și bolnavi nu se mai pot bucura de tot ceea ce au.

Maestrul Shantideva ne spune: sunt puține lucruri care ne fac fericiți și sunt multe lucruri care ne provoacă durere în această viață. Așa este viața umană și a oricărui animal și ființă care trăiește în Samsara, în această lume care este supusă legilor karmice, a energiilor care când urcă, când coboară.

Cu toții trăim într-o lume în care ni se ia totul. Aceeași energie care ne aduce toate aceste lucruri, ni le va lua înapoi. Aceeași energie care ne-a adus în această viață, este cea care ne va aduce moartea. Și asta se va întâmpla până când vom înțelege cauzalitatea. Odată ce cineva înțelege cauzalitatea, acest lucru este inversat. Și este posibil să ajungem în acest loc al plăcerii perpetue.

Buddha ne învață că toată suferința,
inclusiv bătrânețea și moartea, pot fi depășite

Există mulți oameni care cred că Buddha a venit să ne învețe meditația, pentru a nu mai fi în stres. Dar, Buddha nu pentru asta a venit. El nu a predat cincizeci de ani după ce a ajuns la iluminare, pentru ca noi să învățăm să ne relaxăm, să învățăm să acceptăm suferința, dar cu răbdare.

Roata vieții, pe care Buddha a desenat-o, apare la intrarea fiecărei mănăstiri. Buddha a spus să fie atârnată în fiecare mănăstire. În acest tablou este reprezentat Lordul Morții sub forma unui monstru, cu colții scoși și ținând în fălci și labe o roată. Iar această roată reprezintă lumea în care trăim. În ea apar oamenii, animalele, făpturile infernului, spiritele flămânde. Majoritatea dintre noi nu pot vedea aceste spirite, dar cei care meditează profund le pot vedea. Ele permanent suferă de foame și nu pot găsi mâncare, sau sunt însetate cumplit și nu pot găsi apă. Iar dacă găsesc deja apă, apa îi arde pe dinăuntru. Mâncare nu este niciodată suficientă pentru ele. Au o burtă imensă și o gură mică.

Se spune că cel zgârcit în această viață, sau risipitor, sau lacom, poate ajunge în viața următoare în lumea spiritelor flămânde.

De asemenea, în roata vieții apar zeii și semizeii. Aceștia trăiesc în plăceri, dar nu sunt nemuritori. Și ei sunt forțați să moară și să-și piardă toată viața bună pe care o au.

Toate aceste lumi sunt ținute în labele Lordului morții. Numele lui este Yama. Prin faptul că am ajuns în această viață, va trebui să murim și să ne întoarcem din nou și din nou în această roată.

De ce am menționat roata vieții acum? Pentru că în acest tablou, Buddha stă în partea stângă de sus, arătând cu degetul spre lună. Iar acolo scrie:

„Dacă vei merge pe calea mea, nu va trebui să mai mori vreodată.
Dacă îți păstrezi jurămintele, îl vei învinge pe Lordul morții.”

În Sutra inimii, una dintre cele mai cunoscute sutre din tradiția budistă Mahayana, spune:             „Nu există bătrânețe, nu există moarte!”. Asta ne-a învățat Buddha. El nu a venit să ne învețe să ne relaxăm. Buddha a venit să ne învețe cum să ieșim din orice formă de suferință.

Ce înseamnă să nu mai murim?  Înseamnă să trăim mereu în plăcerea sublimă și să-i aducem și pe toți ceilalți aici.  Acestea sunt metodele supreme.

Iar metoda supremă de a ne elimina furia, este exact metoda care va duce la aceste rezultate. Oamenii nu acceptă înțelepciunea și nu cred că există așa ceva, dar există.

Și pe măsură ce veți progresa pe cale și veți face multe binefaceri, veți întâlni oameni care deja au făcut o parte din cale, înaintea voastră, și veți începe să o vedeți în ei. Veți vedea oameni care nu numai că nu îmbătrânesc, ci devin mai tineri. Asta ne-a învățat Buddha.

A ucide supărarea

Conform capitolului „Răbdarea” al cărții
„Ghidul de viață a războinicului spiritual” scrisă de către maestrul Shantideva

Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1-b

Înțelepciunea lui Arya

Arya nu mai este controlat de un stăpân nebun care decide să arunce bombe. El este stăpânul propriului său destin. Deoarece înțelege bine că acest stăpân vine din el, și înțelege cum să-l elimine. El își dă seama că șeful care țipă, vine din el și îl elimină. Cum îl elimină? Prin înțelepciunea și iubirea lui.

Ce se întâmplă cu un astfel de șef care este eliminat?

– ori moare,
– ori se mută cu munca în altă parte.
– ori se schimbă. Deodată i s-a întâmplat ceva.

Arya este ca un magician. Datorită înțelepciunii sale și a înțelegerii modului în care funcționează realitatea, el își creează realitatea. Înțelege că realitatea este în întregime produsul lui. Arya înțelege mecanismul și apoi începe să-l folosească. Ca și un magician, începe să-și creeze o realitate diferită.

Și acesta este un mod foarte științific. Metoda științei convenționale constă în a căuta cauzele lucrurilor. Asta face știința. Ea observă și caută cauzele fenomenelor. Exact așa este și această cale. Ea spune că dacă lucrurile se întâmplă, nu se întâmplă întâmplător.

Mulți spun „aceasta este voia lui Dumnezeu”, sau „este o coincidență” sau „ cu totul întâmplător”. În toate aceste cazuri, lucrurile vin din exterior.

Arya înțelege că el este cel care le-a creat și înțelege și cum le-a creat, întotdeauna în trecut și că există cauze. El înțelege cauzalitatea la nivelul cel mai profund și începe să lucreze cu ea.

Până nu înțelegem această cauzalitate, suntem sortiți să continuăm să suferim, mai mult sau mai puțin.

Orice formă de suferință, că este boală, lipsuri, singurătate, dificultăți financiare, foamete, necazuri, sărăcie, războaie – este creată numai de noi. De asemenea, orice formă de bine, tot ceea ce este bun în viața noastră, este lucrarea propriilor noastre mâini. Atâta timp cât nu înțelegem cum creăm acest bine, nu-l putem menține pentru mult timp. Iar atunci considerăm că este o coincidență. Uneori ne este bine, alteori ne este rău. Uneori suntem sănătoși și alteori ne îmbolnăvim, pentru că încă nu am înțeles. Această știință este încă ascunsă de noi.

De fapt, ea nu este ascunsă. Ființele iluminate ne-au transmis-o mereu. Ea există. Numai că noi va trebui să fim cei responsabili de a ne găsi profesorii, de a le permite să ne învețe și să ne deschidem inima spre învățătură. Și odată ce am înțeles-o, să continuăm să o transmitem mai departe, pentru că numai în acest fel îi vom ajuta pe oameni în modul suprem. Nu va mai trebui să-i hrănim. Îi învățăm cum să-și producă singuri toată mâncarea de care au nevoie.

Cauze reale și aparente

Lama Dvora hla povestește:

Învățătorul meu, Geshe Michael, este un american care a devenit călugăr tibetan. El a trăit mulți ani împreună cu Lama Ken Rinpoche, în New Jersey.

Ken Rinpoche a fost un profesor tibetan, călugăr și unul dintre cei mai mari oameni spirituali. El a fost un maestru tantric de prim rang. Iar Geshe Michael, pe când era tânăr, a venit să studieze și să locuiască cu el. A fost foarte devotat profesorului său. Numai prin acest devotament poate fi dobândită înțelepciunea.

Ken Rinpoche i-a spus într-o zi: „Construiește-mi o casă.” Casa în care locuiau era foarte mică, și veneau tot mai mulți elevi să studieze. Ken Rinpoche l-a rugat pe Geshe Michael să construiască o nouă aripă lângă casă, astfel încât să fie și o sală de clasă.

Dar Geshe Michael nu construise niciodată case. Dar, dacă Lama spune, atunci casa trebuia construită. Așa că s-a dus și a construit, cu propriile sale mâini. Noua aripă era mai înaltă decât casa. Aici era camera lui Ken Rinpoche, aici era o bucătărie și în peretele acela era o scurgere de apă. Datorită faptului că locuințele erau făcute din lemn, infiltrările de apă produceau pe pereți mucegai, care mirosea foarte neplăcut.

Atunci Ken Rinpoche îi spune lui Geshe Hla: „Du-te și încearcă să oprești infiltrația de apă.”

Geshe Michael se urcă pe acoperiș, se uită peste tot, fără să găsească locul pe unde se infiltra apa. Luă o găleată cu smoală și o întinde pe acoperiș acolo unde credea că ar fi locul unde apa pătrundea. Se duse la Ken Rinpoche și îi spune: „Gata am rezolvat problema. Am astupat locul cu smoală. Nu va mai curge apă”. Ken Rinpoche îi răspunde: „Vom vedea”.

Trece timpul, vin ploile, vine zăpada. Apa continua să strecoare și să curgă pe perete. Geshe Michael luă acum un butoi, și nu o găleată. Urcă cu greu pe scară, solicitând de data asta ajutor, pentru că situația era mai gravă. Pune acolo o tonă de smoală. Vine la Rinpoche și îi spune: „Nimic nu mai poate pătrunde acum”. Rinpoche îi răspunde: „Vom vedea”.

Din nou apar infiltrări. Și așa a durat șase ani. Șase ani de smoală și de urcat pe scări. Cu timpul s-a dovedit că undeva sub acoperiș, era o gaură mică prin care pătrundea apa care se aduna într-un jgheab, și se prelingea pe grindă.

Care este semnificația acestei istorioare?

Semnificația ei este că atâta timp cât nu înțelegem adevărata cauză tratamentul nu poate ajuta.

Daunele evidente și ascunse ale supărării

La începutul capitolului despre răbdare, chiar înainte ca maestrul Shantideva să înceapă să ne explice ce să facem cu supărarea, el începe să ne descrie daunele pe care ea le provoacă. El ne motivează de ce este nevoie să ne ocupăm de supărare și de ce trebuie să învățăm să eliminăm cauzele ei.

1.
Un singur moment de furie distruge,
Orice binefacere ce de mii de veacuri ai acumulat,
Precum faptele de generozitate,
Și binecuvântarea din a da ofrande celor ce s-au iluminat.

Daunele supărării pot fi împărțite în două categorii:

a.    Daune pe care le putem vedea, pe care le putem experimenta.
b.    Daune pe care nu le putem vedea. Până nu ne vom deschide ochiul înțelepciunii nu le vom vedea.

Maestrul Shantideva începe cu daunele pe care nu le putem vedea. El ne vorbește despre practicantul care oferă ofrande celor iluminați, sau care face acte de caritate, sau care venerează zeii, sau care dăruiește altora în feluri diferite acumulând în acest fel multe binefaceri. Să luăm, de exemplu, pe cineva care dăruiește foarte mult, care dăruiește ofrande multor Buddha, sau care îl slăvește pe Dumnezeu dacă este religios, sau care face acte de bunătate. Toate aceste lucruri acumulează multe binefaceri. Fiecare dintre noi a acumulat în timp multă bunătate, altfel nu am fi fost prezenți la lecțiile de dharma sau să ne interesăm de aceste lucruri.

O secundă de furie îndreptată spre Bodhisattva

Maestrul Shantideva ne spune: „Un atac serios de furie față de o persoană, șterge eoni de binefaceri pe care le-am făcut și acumulat, iar noi nu avem habar de asta”.

Iar acest lucru ne face să îmbătrânim, să ne îmbolnăvim și să murim.

Comentatorul spune:

jangchub sempa la mikpay kongtro chik gi ge-tsa tsawa ne jompar jepa

Jangchub sempa        înseamnă Bodhisattva,
La mikpay                    − concentrat pe,
Kongtro                        − furie,
Chik gi                           − un singur moment,
Ge-tsa                           − rădăcina binefacerii,
Tsawa                            − din rădăcină,
Jompar jepa               − a distruge.

Adică, un singur moment de furie îndreptat spre un Bodhisattva smulge din rădăcină, rădăcina binefacerii.

Dacă ne enervăm pe un Bodhisattva, atunci tot ce am acumulat în toate viețile anterioare se va șterge. Iar dacă acest lucru este adevărat, atunci va trebui să fim cu mare băgare de seamă. Dar cum știm cine este Bodhisattva?

Există vreo cale de a-i distinge de ceilalți? Ken Rinpoche spunea: „Nu există nicio cale. Nu puteți ști!”, pentru că budiștii acționează în taină. La fel ca și maestrul Shantideva în mănăstire. Așa sunt budiștii, ei acționează în secret. Nu știm lângă cine stăm. Nu avem nici cea mai mică idee. De aceea va trebui să fim atenți acum.

Corpul interior – conexiunea dintre corp și minte

Noi spunem că toate stările mentale pe care le avem, − cum ar fi: furia, iubirea, compasiunea − toate acestea se exprimă fizic și există ceva care leagă corpul de minte. Știm că atunci când o persoană este supărată, acest lucru poate fi măsurat. Pulsul lui este diferit. Respirația lui este diferită. Expresia lui facială este diferită. Fluxul său de sânge este diferit. Dacă cineva este supărat, se poate vedea asta pe corpul lui și el poate simți asta. Și dacă este bolnav de inimă, supărarea poate să-i cauzeze leziuni cardiace și așa mai departe. Deci, există o legătură între emoție [şi corp], între minte și corp.

Mediatorul dintre minte și corp este corpul nostru energic.

Corpul nostru este format și din canale energetice. Avem un canal energetic central care pornește din punctul dintre sprâncene, urcă spre creștetul capului și coboară spre coloana vertebrală, de-a lungul spatelui. Și există canale laterale care încep din zona nărilor, motiv pentru care avem nări. Acesta este cauza pentru care copilul își dezvoltă nările în uter. Mai întâi există canalele energetice, și apoi corpul se formează în jurul canalelor, ca și gheața în jurul ramurii într-o zi geroasă.

Deci, avem două canale laterale care pornesc de la nări și merg paralel cu canalul principal, chiar în fața coloanei vertebrale. Există locuri în care aceste canale se întâlnesc, adică se înfășoară în jurul canalului central. Aceste locuri sunt ceea ce se numesc chakre. Avem chakra în creștetul capului, alta între sprâncene, chakra în gât, avem chakra în inimă. Nu în inima fizică – ci pe linia inimii, în centru spre spate. Mai avem chakre în zona ombilicală, de sub ombilic, în zona genitală. Descrierea lor o puteți găsi pe internet și în cărți.

De fapt, aceste chakre sunt locuri de ștrangulare, care există în fiecare dintre noi, cu excepția ființelor care sunt fie iluminate, fie foarte aproape de iluminare.

Supărarea/furia este energie, care curge prin canalul drept și se exprimă mintal și fizic. Gândiți-vă la această energie ca și cum ar fi aer. Nu este aer, dar gândiți-vă pentru un moment în termeni de aer. Acest canal drept se înfășoară în jurul canalului principal, iar când s-a umplut cu energie, va sufoca canalul principal. Prana este numele general al energiei spirituale care curge prin canale. Ea este cea care este responsabilă de toată funcționarea noastră și este, de asemenea, un mijloc de a lucra cu el în practica spirituală.

Un atac de mare furie pur și simplu ne sufocă. Ne termină viața. Şi invers. O persoană care începe să învețe cum să depășească furia deschide acest canal. Există o mare diferență în procesul de îmbătrânire între o persoană care este supărăcioasă tot timpul și una care este plăcută. Ei îmbătrânesc cu totul diferit, pentru că este în funcție, de cât de mult este deschis sau de închis canalul central.

Canalul central, în majoritatea dintre noi, este mai mult sau mai puțin ștrangulat.

Atunci când există un gând de iubire, de compasiune, o picătură de prana intră în canalul principal. Scopul întregii noastre practici este de a introduce prana în canalul principal, fapt care va opri suferința. Și acest lucru nu-l putem vedea. Nu putem vedea ce se întâmplă în corpul nostru energic atunci când suntem supărați.

Toată forța noastră vitală, toată dragostea, compasiunea, înțelepciunea noastră – toate acestea se află în canalul central. În măsura în care acest canal este sufocat atunci vom avea puține dintre acestea. În măsura în care nu înțelegem realitatea noastră, se datorează faptului că acest canal este sugrumat.

Motivul pentru care ne îmbolnăvim, îmbătrânim și murim, este că sugrumăm acest canal central fără să știm cum. În schimb, persoanele care învață să-l deschidă, inversează procesul de îmbătrânire.

Puteți spune: „Nu am întâlnit pe nimeni așa”. Dacă nu ați întâlnit așa ceva, înseamnă că sunteți încă departe de această deschidere. Pe măsură ce o persoană se apropie de ea, începe să întâlnească astfel de persoane. Este o expresie a practicii acestuia. Și este foarte posibil să întâlnim astfel de persoane și să nu le putem identifica.

Furia ne provoacă mari suferințe

Maestru Shantideva continuă să spună:

4.
Și un guvernant, dacă ar trăi în furie
Este în pericol de a fi ucis,
Chiar de cei a căror bunăstare și fericire
Depind de bunătatea lui.

„Guvernantul” − este un om bogat care poate avea servitori, sclavi, cărora le plătește salarii. Traiul lor depinde de acesta. Maestrul Shantideva spune: „Chiar și guvernantul care trăiește în furie, este în pericol de a fi ucis chiar de cei care a căror trai depinde de el”.

Apoi spune – și asta știm cu toții – „nu există bucurie în inima celui supărat”. Nu există bucurie în inima lui. Este mohorât, este negativ. Nimeni nu vrea să stea alături de o astfel de persoană. Oamenii se îndepărtează de el și treptat [acesta] se trezește că rămâne singur. Chiar și membrii familiei și prietenii se îndepărtează de el.

5.
Nu există bucurie în inima celui supărat!
De prieteni și rude este îndepărtat,
Respins de cei care-i râvnesc bogăția,
Departe de inima lui sunt liniștea și bucuria.

De obicei oamenii când râvnesc averea cuiva, vin și îl măgulesc, îl lingușesc, încearcă să se apropie de el, îl servesc în speranța că poate vor avea și ei o părticică din averea lui. Dar dacă el fierbe de furie mereu, [atunci] chiar și lingușitorii fug de el.

6.
Orice astfel de necaz − din furie vine,
Acest dușman amar ce împrăștie durere.
Dar cel ce-l învinge cu asiduitate
Își va găsi fericirea în viața prezentă și viitoare.

Maestrul Shantideva spune „dușman amar”. El începe să se folosească de un limbaj războinic, un limbaj de luptă. Ne luptăm împotriva mâniei noastre.

El se folosește de cuvinte precum „a lupta”, „a elimina” și „a ucide” dușmanul. Cine este acest dușman?  Supărarea/furia.  De aceea, acest seminar l-am numit „A ucide supărarea”.

El spune: „Când suntem foarte supărați pe cineva, ne sufocăm viața. Ne încheiem viața în acest fel”. Iar cel obișnuit să fie supărat mereu, fără îndoială își grăbește moartea.

Și mai mult de atât, depinde și pe cine ne supărăm. Dacă cineva se enervează pe un Bodhisattva, taie de la rădăcina toate binefacerile pe care le-a acumulat.

De aceea, maestrul Shantideva începe cu versetul „Puteți fi extraordinari de buni pe parcursul a mii de eoni. Un singur acces de furie poate distruge tot binele pe care l-ați făcut. Acum va trebui să începeți de la capăt toți eonii”.

Nici un rău nu este ca ura

Al doilea verset este celebru:

2.
Nici un rău nu este ca ura,
Nici o practică spirituală ca răbdarea.
Deci, străduiește-te pe orice cale
Asupra răbdării să meditezi.

O gamă întreagă de emoții

Maestrul Shantideva se folosește de multe cuvinte pentru supărare: ură, mânie, furie. Toate intră în aceeași categorie. El include de fapt o gamă foarte largă de emoții negative, stări de conștiință care sunt uneori ascunse vederii − dar întotdeauna ele sunt un dezastru, cum ar fi:

• • să ne convină de a rămâne supărați sau să ne enervăm pe cineva,
  • ranchiuna sau incapacitatea de a elibera sentimentele de furie;
  • sentimentele de gelozie;
  • întreaga gamă de sentimente de bucurie pentru răul altuia: cum ar fi să ne uităm curioși la un accident de mașină, să ne bucurăm când citim ziarul despre problemele politicienilor și ale actorilor de film și asta include chiar și un sentiment de satisfacție ascunsă când cineva pe care nu-l iubim intră în belele.
  • și chiar a fi „într-o dispoziție proastă”.

El spune: „Nu există vreun rău mai mare, nici pentru ceilalți, nici pentru mine, ca atunci când inima mea este plină de ură”.

Cel mai mare rău pe care ni-l putem face este să mergem prin viață cu inima plină de mânie, sau ură sau furie sau resentimente. Nu există vreun alt rău mai mare ca acesta.

Cea mai grea practică spirituală

A nu reacționa furios atunci când cineva tot timpul ne face să clocotească sângele din noi de furie, este o practică foarte dificilă. Poate cea mai dificilă. Dacă pe de o parte, nici un rău nu este ca ura, pe de altă parte nu există nicio practică care să fie similară cu dezvoltarea răbdării.

Dacă ne aflăm în această situație în care, în mod normal, am izbucni de supărare, dar [chiar] și pentru o clipă, [dacă] ne oprim reacția, această întârziere este practica cea mai minunată. Este o practică care acumulează multe binefaceri. Dacă am putea să nu reacționăm cu furie cinci secunde, data viitoare am putea șapte secunde și cu timpul nu va mai exista vreo limită la care să ajungem cu această întârziere de reacție. Iar în final vom ajunge să nu mai izbucnim deloc. Și aceasta este o practică extraordinară pe care o poate face oricine. Maestrul Shantideva ne spune „nici o practică spirituală nu este similară cu cea a răbdării, de aceea trebuie să ne investim în ea”.

Alte daune ale furiei

Versetul 3.

În mintea mea pacea nu va domni
Dacă gândurile dureroase de ură le voi slobozi.
Nici bucuria, nici fericirea, nu le voi găsi
Nu voi putea dormi și neliniștit voi fi.

În acest verset, ni se vorbește despre daunele pe care le putem vedea. Daune pe care le putem vedea la persoanele care sunt supărate sau pe care le știm despre noi înșine.

În versetul 6, el spune:

6.
Orice astfel de necaz − din furie vine,
Acest dușman amar ce împrăștie durere.
Dar cel ce-l învinge cu asiduitate
Își va găsi fericirea în viața prezentă și viitoare.

Dacă pe de o parte, ura sau supărarea este un inamic îngrozitor, și nu există probleme mai mari ca a fii infestat de ură sau mânie, pe de altă parte cel care și-a depășit furia – „își va găsi fericirea în viața prezentă și viitoare”.

a.   Această viață va fi cu mult mai agreabilă: micile încercări de a ne combate tendința de a ne supăra ne vor schimba karma și ne vor aduce multe zile bune și plăcute.

b.   Și are, de asemenea, implicații în viața viitoare: pentru că consumăm o cantitate mică de karma bună, atunci lumea noastră va începe să se schimbe într-un ritm mult mai alert. Și chiar dacă va trebui să ne renaștem într-o viață suferindă în viitor, o vom experimenta ca pe o viață plină de sens și plăcută.

Cum apare furia?

În versetul 7, maestrul Shantideva începe să descrie cum începe să apară furia.

Orice lucru ce nu-l doresc,
Sau ceva care împiedică dorința să mi-o împlinesc,
Focul furiei din mine îl hrănesc,
Și apoi mă nimicesc.

Întâlnim ceva ce nu vrem, ceva care ne dezgustă sau pe cineva care nu ne place, care este agresiv. Ce se întâmplă?  Încep să se trezească unele critici sau unele neliniști. Începem să ne pierdem puțin bucuria.  Ceva neplăcut ni se întâmplă.

Un alt mod în care ni se întâmplă lucruri neplăcute: este atunci când vrem cu adevărat ceva și apare un obstacol.  Cineva ne stă în cale.  Vrem să obținem un lucru și cineva vine și ni-l ia, sau se bagă în fața noastră sau ne împiedică.  Deci, fie că apare ceva pe care nu-l dorim sau cineva ne împiedică să obținem ceea ce vrem.  În ambele situații furia începe să crească.

Maestrul Shantideva ne atrage atenția. Vreţi să învingeţi furia?  Începeți să fiți atenți la momentele în care apar aceste situații.  Vreți ceva?  Atenție, cineva poate veni să vi-l ia!  Acum ce se va întâmpla? Acum ce veți face?  Sau invers, apare cineva de care nu ne bucurăm, va trebui să fim din nou atenți, pentru că am putea să cădem.

În acest verset, Maestrul Shantideva folosește expresia „hrănește focul” și în acest fel, el începe să personifice furia, ca și cum furia ar fi o persoană pe care o hrănim.

Inamicul teribil al furiei

În versetul 8, scoate amuleta din sac:

Și prin urmare, voi distruge complet
Tot ceea ce hrănește acest dușman al meu
Care nu are alt rol
Decât să-mi facă mie rău.

Cine este „dușmanul meu”? Furia și ura.

Acum începem puțin să înțelegem de ce acest dușman este atât de groaznic: pentru că ne omoară, ne sugrumă viața. Datorită lui, ne îmbolnăvim, îmbătrânim și murim. Datorită lui nu dormim liniștiți, nu există bucurie în inima noastră, iar oamenii se îndepărtează de noi. Acest dușman nu face altceva decât să ne provoace necazuri și să ne facă rău. Asta e tot ceea ce face. El nu este prietenul nostru, nu ne vrea binele.

Nu vom fi conciliatori cu acest dușman. Pentru că acest dușman deja ne-a hărțuit, ne-a provocat suferință, ne-a ucis de nenumărate vieți. Cu acest dușman nu ne jucăm. De aceea va trebui să ne ridicăm și să-l distrugem.

Pe el trebuie să ne vărsăm furia, și nu pe persoana care ne enervează, ci pe supărarea noastră. Pentru că asta este ceea ce ne omoară, și nu acea persoană.

A ucide supărarea

Să ne întoarcem puțin la primul verset al capitolului despre răbdare, în care spune:

1.
Un singur moment de furie distruge
Orice binefacere ce de mii de veacuri ai acumulat,
Precum faptele de generozitate
Și binecuvântarea din a da ofrande celor ce s-au iluminat.

În versiunea sanscrită există un joc de cuvinte care nu este exprimat bine în traducerea tibetană și nici în română.

Cuvântul sanscrit pentru „supărare” folosit în verset este pratigha, iar cuvântul pentru „a distruge” sau „a eradica” este pratihanti. Cele două cuvinte provin de la aceeași rădăcină, , care înseamnă „a lovi”, iar această rădăcină se găsește și la baza cuvântului ahinsa − „non-violență” în sanscrită.

Prin urmare, cuvântul care apare în versetul sanscrit pentru supărare este „distrugătorul” −          supărarea distruge ani de eforturi pe care le-am făcut pentru a obține o karma bună.

Această temă și acest cuvânt „distrugător” apare pe parcursul capitolului despre răbdare. Maestrul Shantideva ne spune să ne îndreptăm supărarea distructivă spre supărarea în sine și să o nimicim.

Comentariul de care ne folosim, ne spune că acest joc de cuvinte provine dintr-o explicație a cuvântului „supărare” găsită în sutra numită „Jocul lui Manjushri”.

Partea prati a cuvântului înseamnă „personal” indicând faptul că fiecare caz personal de mare supărare distruge cantități mari de karme bune, personale, făcute în trecut.

Nu am ajuns încă la metodele supreme. Dar maestrul Shantideva începe să ne facă conștienți de ceea ce se întâmplă. El ne spune: „Furia este un dușman teribil şi care nu trebuie luat cu blândețe. Nu ne jucăm cu el. Nu dorim să-i dăm existență”.

A ucide supărarea

Conform capitolului „Răbdarea” al cărții
„Ghidul de viață a războinicului spiritual” scrisă de către maestrul Shantideva

Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1-a

Motivația învățării

În viața noastră atât la nivel personal, cât și la nivel social, politic, național sau internațional, întâlnim suferință care provine din agresiune, violență, mânie, sentimente grele, ură, iritabilitate, pierderea răbdării.

Avem o întreagă gamă de astfel de sentimente, începând cu a ne enerva și sfârșind cu dușmanii care vin și ne atacă. Și toată această gamă este relevantă pentru fiecare dintre noi.

Aceasta este forța motrice din spatele acestui studiu. Înțelepții antici despre care vom vorbi în scurt timp, datorită compasiunii și înțelepciunii lor, au încercat să ne ofere cunoștințele și instrumentele necesare pentru a ne scoate din acest labirint.

Există acte de ostilitate între popoare și sunt victime într-o parte și sunt victime în cealaltă parte, sunt cei care jelesc și într-o parte și în alta. Se fac înmormântări și pomeniri. Liderii vin, țin discursuri frumoase și toți strâng mâinile familiilor care suferă. Dar asta nu îi readuce pe cei dragi. Problema nu s-a rezolvat cu adevărat. După un timp, un alt act de ostilitate are loc, și mai multe familii se alătură cercului durerii.

Ceremoniile de readucere aminte sunt frumoase, dar nu ne scot din ciclul ostilității. Ele nu rezolvă problema, și nici discursurile frumoase ale politicienilor nu ajută.

Abordarea înțelepciunii asiatice antice

Abordarea înțelepciunii asiatice antice este cu totul diferită. Ea privește sursele acestei suferințe care provin din ostilitate, agresiune, violență, furie etc. și le caută în interior, în inimile noastre.

Dacă ne uităm la agresiuni sau la acte de violență, fie la nivel de popor, fie la nivel personal – cineva m-a atacat, cineva m-a lovit, cineva m-a insultat, cineva a țipat la mine – putem împărți reacțiile noastre în două tipuri. Desigur, că în general există mai multe variații.

Două tipuri de reacții:

1. Metode de prim ajutor – tratarea daunelor cauzate.

S-au produs daune, vătămări, pierderi sau insulte, și ca rezultat cineva a fost rănit. Poate eu sunt cea rănită, sau poate țara mea a fost rănită. Deci avem o gamă întreagă pe tărâm emoțional. Acum ce facem cu sentimentele grele care apar, cu resentimentul, furia, insulta, cu toată această scară a emoțiilor? În budism există o serie de învățături, despre care vom vorbi mai târziu în acest seminar.

S-a întâmplat ceva neplăcut. În loc să privim acest lucru ca pe o pedeapsă căzută din cer, va trebui să vedem dacă există ceva de învățat din ea. Poate că am acționat greșit, poate am reacționat greșit. Încercați să vedeți inamicul vostru ca pe un profesor. Încercați să-l vedeți ca pe cineva care vă ajută. Dacă sunteți un practicant spiritual, poate că vă ajută în practica voastră, poate vă împinge înainte într-un mod mascat pe care nu îl înțelegeți în prezent, iar în viitor vă va deveni clar.

Deci, există multe astfel de practici, inclusiv în budism, inclusiv în diferitele învățături de yoga, care ne ajută să progresăm, ne ajută să dobândim înțelepciunea. Ele ne ajută să reacționăm într-un mod mai inteligent, cu mai puțină isterie, cu mai puțină panică, într-un mod care să nu agraveze daunele, astfel încât să ne calmăm puțin spiritele și să ne promoveze. Și poate, că vom vedea cu adevărat ce anume a încercat celălalt să ne învețe. Deci, în această categorie intră aceste atitudini de reconciliere, de a putea vorbi despre asta, de a încerca să ne simțim cumva mai bine față de ceea ce s-a întâmplat deja.

Aceste metode le numim metode de prim ajutor, dar ele nu sunt metode supreme. Daunele se întâmplă. Ele vin de undeva. Nu știm exact de unde vin. Ne gândim că nu merităm ca cineva să țipe la noi. Și acum ce vom face? Cum vom reacționa cu înțelepciune? Cum vom reacționa cu compasiune? Cum vom reacționa cu dragoste? Etc.

După cum am menționat, aceste metode au rolul lor. Sunt de ajutor. Ele ne ajută, dar nu sunt supreme.

Aceste metode ne învață cum să facem față situațiilor dificile – dar nu ne învață cum să le eliminăm, cum să le împiedicăm din capul locului să mai vină.

2. Metoda supremă

Există o a doua grupă de metode pe care le vom numi metodele supreme. Ele sunt supreme prin faptul că vin să ne învețe cum să prevenim situațiile dificile și nu cum să le facem față mai bine, astfel încât ele să nu mai apară deloc în viața noastră. Dar pentru asta va trebui să înțelegem de unde apar.

Ceea ce susținem este faptul că nu înțelegem bine cauzele acestor situații de conflict. De ce spunem asta? Pentru că în viața noastră continuă să apară acte de violență și agresiune. Faptul că supărarea/mânia continuă să urce în noi, sau că ne simțim în continuare ofensați, nemulțumiți, jigniți, răniți sau nedreptățiți – toată această gamă de sentimente, emoții și gânduri care continuă să ni se întâmple, chiar dacă nu le dorim, indică faptul că nu am înțeles de unde provin. Pentru că dacă am fi înțeles cu adevărat de unde provin, atunci am fi știut deja cum să le evităm. Nimeni nu vrea necazuri în viața lui. Nimeni nu le caută în viața lui.

Abordarea celei de-a doua grupe de metode este complet diferită de prima. Cea de a doua grupă nu se preocupă de cum să facem față situației când s-a întâmplat deja, ci ea caută cauzele ei. Dacă doriți, putem spune că aceasta este o abordare științifică. Este o abordare care caută cauzele acestor necazuri care se întâmplă în viața noastră, la nivel personal sau la nivel social, național și așa mai departe.

Deci, dacă prima grupă de metode ne poate oferi în cazul cel mai bun o soluție temporară, o soluție care ușurează situația, o soluție care vine din iubire și compasiune, cea de a doua grupă ne oferă soluția supremă. Nu va mai fi nevoie de a mai reacționa la ceea ce se întâmplă, pentru că nu se va mai întâmpla.

Textele pe care se bazează acest studiu

Acest studiu se bazează în principal pe faimoasa carte a maestrului Shantideva. Maestrul Shantideva a fost un mare înțelept indian care trăit în secolul al VIII-lea, în India. Semnificația numelui său este foarte interesantă.

Shanti   înseamnă pace sau liniște.
Deva      înseamnă înger.

Adică, îngerul păcii. Acesta este semnificația numelui Shantideva.

În limba tibetană i se spune:

Shiwa Hla

Shiwa ― pace,
Hla      ― înger.

După cum vedeți, în toate aceste cursuri apar cuvinte în limba tibetană, pentru a vă da un indiciu că aceste învățături vin pe o linie autentică. Ele nu au venit de la cineva din curentul new age care a inventat o metodă nouă de cum să ieșim din suferință. Aceste învățături au fost testate de multe generații. Oamenii le-au practicat sute de ani, și au ajuns la rezultate, reușind să elimine suferința din viața lor. Așa că merită să învățăm de la ei.

Cartea a fost scrisă inițial în sanscrită și apoi a fost tradusă în tibetană acum mai bine de o mie de ani și ea este bine cunoscută în cultura budistă.

În limba sanscrită se numește Bodhisattvacharyavatara.

Bodhisattva

Bodhisattva este un om sfânt. În limba română îi vom spune războinicul spiritual. Bodhisattva este o persoană plină de iubire și compasiune față de toate ființele ce există, care se antrenează permanent pentru a-și desăvârși virtuțile, din dorința profundă de a le ajuta să iasă din suferință.

Și haide, să vedem ce facem noi pentru alții! Să spunem că întâlnim pe cineva flămând. Ce facem? Îi dăm de mâncare. Sau întâlnim pe cineva care are nevoie de un adăpost. În acest caz, ori îl adăpostim, ori îl ajutăm să-și găsească un adăpost. Iar unii dintre noi fac asta la nivel mare. Poate că adăpostesc grupuri de oameni, sau hrănesc mulți oameni, sau îngrijesc bolnavi, și așa mai departe.

Să luăm de exemplu, doctorul. Oamenii merg la el cu diverse boli, doctorul îi tratează, se fac bine, iar după un timp se întorc din nou la doctor pentru că alte boli au dat peste ei.

Ceea ce dorim să spunem este, că acest doctor care are abilitatea, profesionismul și dorința de a ajuta – este limitat în cât de mult poate ajuta. De câte persoane poate avea grijă? Să spunem că medicul are multă compasiune față oameni și organizează diferite secții de tratamente pentru ei. La câte grupuri de oameni poate face față?

Capacitatea noastră este limitată. Putem să hrănim, să dăm adăpost, sau să vindecăm oameni, dar suferința vieții revine din nou. Vin războaie, foamete și boli. Suntem limitați în capacitatea noastră de a ajuta oamenii.

Un Bodhisattva, care are multă compasiune și înțelege acest lucru, nu se mulțumește cu atât. El spune: „Trebuie să învăț cum să scot oamenii din suferință la un nivel din ce în ce mai înalt”. Apoi continuă să se antreneze în practici specifice pentru a-i putea ajuta în modul suprem. Și nu pentru a le rezolva lipsurile lor, ci pentru a le eradica. Nu pentru a le trata bolile, ci pentru a le eradica. Și așa mai departe. Acesta este Bodhisattva.

În limba tibetană, unui Bodhisattva i se spune:

JangChub Sempa

Jangchub  = iluminare,
Sem             = minte.

Cuvântul Bodhi în sanscrită înseamnă minte iluminată. Iar cuvântul Sattva înseamnă entitate.

Așadar, s-ar putea crede că este vorba de o „ființă iluminată”, dar nu acesta este adevăratul sens. Bodhisattva nu este încă o entitate iluminată, dar este pe calea spre iluminare.

Cuvântul Pa aici înseamnă războinic. Iar Sem după cum am spus înseamnă minte, conștiință. Tibetanii au tradus cuvântul Bodhisattva ca fiind Războinicul Spiritual.

Charya    înseamnă acțiuni,
Avatara  ― intrare.

Deci, putem traduce Bodhisattvacharyavatara – Ghidul de viață al războinicului spiritual.

În limba tibetană:

Jangchub Sempa Chupa La Jukpa

Ceea ce înseamnă Ghidul de viață a războinicului spiritual.

Puțin despre viața maestrului Shantideva

Această carte a fost scrisă în secolul al optulea de către maestrul Shantideva. Se povestește că a fost fiul unui rege în India antică. Regele și-a dorit ca fiul său să-l urmeze pe tron, dar tânărul prinț Shantideva, nu a fost atras de regat și nici de a fi prinț. Când a murit tatăl maestrului Shantideva, toți oamenii regatului l-au implorat pe prinț să devină rege. Datorită faptului că maestrul Shantideva a practicat calea unui Bodhisattva în multe dintre viețile sale anterioare, el nu avea nicio dorință de a trăi o viață regală, dar, cu toate acestea, a fost de acord cu solicitarea oamenilor regatului, deoarece nu voia să-i întristeze. Cu o noapte înainte de încoronarea sa, el a avut un vis. În visul său, l-a văzut pe Manjushri stând pe tron ​​și spunând: „Fiu-le, acesta este tronul meu și eu sunt învățătorul tău. Ar fi nevrednic să ne așezăm pe același tron”. Când s-a trezit din somn, și-a dat seama că este nepotrivit să conducă regatul, și fugi de la palat.

Manjushri este întruchiparea înțelepciunii în budism. Povestea spune că Shantideva a avut multe viziuni ale lui Manjushri. Și cu adevărat Manjushri a fost învățătorul său, care i-a transmis multe învățături. Manjushri în reprezentările budiste apare portocaliu, ținând o floare de lotus într-o mână pe care este așezată o carte. Cartea simbolizează înțelepciunea. În cealaltă mână, el ține o sabie în flăcări, cu care taie ignoranța noastră, aducându-ne înțelepciune.

Așa că vede în visul său pe Manjushri așezat pe acest tron. În tradiția budistă, un discipol serios nu se așază niciodată pe scaunul profesorului său, datorită respectului profund pe care îl are față de acesta. Maestrul Shantideva își dă seama că nu trebuie să se așeze pe tronul regal. Așa că dimineața când se trezi, fugi de la palat, lăsând totul în urma lui și devine călugăr.

În India antică, regele era un rege absolut. Totul îi aparținea. Toate comorile statului erau ale lui. Toți oamenii erau sclavii lui. Toate femeile erau la dispoziția sa. Absolut totul aparținea regelui. Iar maestrul Shantideva a ales să renunțe la toate acestea și să devină călugăr. În cele din urrmă ajunge la mănăstirea Nalanda, care pe vremea aceea era ca și Harvard-ul de astăzi, una dintre cele mai mari universități monastice, iar acolo devine călugăr.

Bu su ku

În acele vremuri, mănăstirile erau susținute de regii locali și de oameni. Oamenii donau și regii le sprijineau, așa că era obligatoriu ca cei din mănăstiri să fie călugări buni. Călugării trebuiau să studieze bine, să mediteze bine, să-și păstreze moralitatea cât mai pur și așa mai departe. Cei care conduceau mănăstirea erau foarte atenți față de călugări, iar dacă vreunul nu se comporta cum trebuie atunci, încercau să scape de el cât mai repede de teamă că vor pierde sprijinul dat mănăstirii.

Maestrul Shantideva, care nu se numea atunci așa, nu i-a impresionat prin comportamentul său și a primit porecla Bu Su Ku.

De ce l-au numit așa? Bu Su Ku înseamnă trei acțiuni: a dormi, a mânca și a merge la toaletă. Și așa și-a petrecut viața în mănăstire. Cei de la conducerea mănăstirii au decis că maestrul Shantideva nu este vrednic de a mai rămâne în mănăstire și că este timpul să scape de el. Dar pentru că ei sunt călugări, și nu vor să acționeze agresiv față de nimeni, au decis să-l pună într-o situație jenantă pentru a-l face să plece singur.

Obiceiul era ca o dată pe săptămână, fiecare dintre călugări trebuia să predice în fața publicului. Călugărul trebuia să stea pe un scaun pe podium și să predice. Conducerea a decis să-l lase pe maestrul Shantideva să predice, crezând că fiind atât de leneș, probabil că nu are nimic important de spus, și în acest fel se va face de rușine, iar atunci vor avea justificarea de a scăpa de el. Și pentru a-l stânjeni și mai mult, i-au pus un scaun foarte înalt, fără să pună alături de el câteva trepte pe care să se suie.

Povestea spune că maestrul Shantideva a pus mâna pe scaun și dintr-o săritură s-a așezat pe el cu multă ușurință. Desigur, că publicul a simțit că ceva era diferit.

Maestrul Shantidwa îi întreabă: Ce vreți să vă învăț? Ceva ce Buddha a predat deja sau ceva de-al meu? Bineînțeles, că din moment ce nu aveau nici o părere despre el, au spus „ceva de-al tău”.

Maestrul Shantideva le-a dat învățătura acestei cărți, Bodhisattvacharyavatara, în sanscrită.

Oamenii ascultând învățătura, au rămas uimiți de frumusețea ei. Desigur, că cei care puseseră la cale planul să-l dea afară, și-au dat seama că au făcut deja o mare greșeală în atitudinea lor disprețuitoare. Maestrul Shantideva era un practicant secret. Deși în timpul zilei dădea impresia că era leneș, el practica noaptea. Era un tantric care practica noaptea în secret. Încă din tinerețe, maestrul Shantideva s-a dovedit a fi un mare maestru.

Cartea are zece capitole. Primele opt capitole ale cărții descriu modul în care trebuie să practice un Bodhisattva pentru a atinge nivelurile înalte de realizare a înțelepciunii și compasiunii, astfel încât să-i poată ajuta pe ceilalți. Al optulea capitol este despre meditație și cel de-al nouălea capitol este despre înțelepciune.

Înțelepciunea divină

Și înțelepciunea vorbelor sale era atât de sublimă, încât se spune că în timp ce preda începe să se ridice ușor în aer, înălțându-se tot mai sus deasupra scaunului. Unii dintre călugării seniori, care aveau abilități supranaturale datorită practicii lor meditative serioase, reușesc să-l audă de departe. Între timp, maestrul Shantideva dispare, iar între călugării încep discuții aprinse despre numărul de capitole, nouă sau zece. Călugării care reușiră să audă de departe învățătura maestrului Shantideva susțineau că există și un al zecelea capitol.

Mai târziu, călugării s-au dus să-l caute, și l-au găsit la două sute de mile distanță, în sudul Indiei. Ei și-au cerut scuze în fața maestrului, rugându-l să se întoarcă, dar el le-a răspuns „nu, mulțumesc”. Atunci călugării l-au rugat: „Măcar dă-ne această carte minunată. Unde o putem găsi?” Așa că spune: „Am pus-o printre țiglele de pe acoperiș, în camera în care mă aflam. O puteți găsi acolo”.

Deci aceasta este povestea cărții.

Cele șase perfecțiuni

În capitolele cărții sunt descrise virtuțile înalte pe care un Bodhisattva le dezvoltă pentru a ajunge la perfecțiunea sublimă a unei ființe iluminate. Aceste virtuți sunt numite „perfecțiuni”. Există o anumită ordine în această dezvoltare.

a. Se începe prin dezvoltarea generozității. Aceasta este prima practică a unui Bodhisattva.

Interesant este faptul că, atunci când citim cartea, nu există un capitol anume dedicat generozității. Există cinci capitole care sunt destul de generale și includ tot felul de lucruri, dar nu neapărat generozitatea. Pe de altă parte, în ultimul capitolul, zece, este descrisă generozitatea la un nivel uimitor.

b. Cea de-a doua practică a unui Bodhisattva este comportamentul moral sau etic. Și aici există diferite grade de etică și diferite niveluri de jurăminte, legate de comportamentul propriu, sau de comportamentul față de celălalt, cum să învățăm să nu facem rău altora, cum să fim buni cu alții și cum să ajungem la iluminare rapid.

Este adevărat că există o ordine între aceste perfecțiuni, dar asta nu înseamnă că dacă începem să ne dezvoltăm generozitatea nu mai ținem seama de comportamentul moral. Practica se face în același timp, dar accentul se pune la început pe generozitate, apoi pe moralitate și așa mai departe.

c. Cea de a treia practică este răbdarea.

d. A patra este bucuria efortului. În această carte există un capitol întreg dedicat acestei perfecțiuni. Maestrul Shantideva ne învață cum să facem asta, cum să nu fim doborâți atunci când ne confruntăm cu dificultăți și cu siguranță pe calea spirituală ne vom confrunta cu dificultăți.

e. A cincea perfecțiune este perfecțiunea concentrării sau a meditației. De a aduce meditația la stadii foarte, foarte înalte.

f. Și cea de-a șasea perfecțiune este perfecțiunea înțelepciunii – capitolul nouă al cărții, care, așa cum s-a spus, este atât de sublimă, încât maestrul a început să zboare.

În acest seminar ne vom concentra asupra capitolului șase, despre răbdare, cea de a treia perfecțiune.

Ce este răbdarea?

Răbdarea este arta de cum ar trebui să reacționăm în fața situațiilor dificile și cum să le eliminăm, astfel încât ele să nu se mai întâmple deloc. Răbdarea este la nivelul de prim ajutor.

Cine este adevăratul adversar?

Maestrul Shantideva, după cum vom vedea, este un logician strălucit. Multe versete în capitolul său apar sub forma unor dezbateri cu un adversar imaginar. Și dacă ne uităm atent, acest adversar cu care se ceartă este de fapt mintea noastră. Mintea noastră este cea care combate această înțelepciune, pentru că este cufundată în egoism și nu vrea să vadă adevărul. Dacă l-am fi văzut, nu ar mai fi fost nevoie să suferim. Maestrul Shantideva ne ajută să combatem toate argumentele și justificările pe care le inventăm pentru noi înșine care ne îndreptățesc să fim supărați sau ranchiunoși pe cineva.

Există cineva aici care nu s-a supărat niciodată pe nimeni? Se poate întâmpla așa ceva?

Dacă ne-am supărat cândva pe cineva și am mers la a terța persoană, și am încercat să-i explicăm de ce ne-am supărat, de multe ori ea nu înțelege asta. De ce? Deoarece ea nu înțelege? Nu! Pentru că nu are sens. Supărarea nu este niciodată logică. Nu există niciodată vreo justificare logică pentru a fi supărat. De aceea ne este atât de greu să-i explicăm cuiva supărarea noastră.

Toate războaiele din lumea noastră vin de la noi

Dacă mergem pe ideea de la început, energia sentimentului care apare în noi atunci când suntem atacați personal, sau răniți, sau insultați de cineva, când nu suntem lăudați sau când suntem bârfiți sau orice altceva, este aceeași energie de a lovi înapoi, de a plăti cu aceeași monedă. Această energie este cea care vine să atace popoarele. Exact aceeași energie, doar la o scară diferită. Este făcută din aceeași materie. Și alți înțelepți din tradiția yoga spun, de asemenea: „Vrei să elimini toate acestea din mediul tău, din societatea ta, din țara ta, din lumea ta? Atunci va trebui să le elimini din tine însuți. Pentru că sunt făcute din aceeași materie”.

Dacă stau la coadă să urc în autobuz și cineva se bagă în fața mea, iar eu încep să mă enervez și să reacționez furios, nu va exista nicio șansă să existe pace în societatea mea, deoarece creez constant cauzele agresivității prin propriile mele reacții. Și vom vorbi mai târziu despre modul în care unul este legat de celălalt. Dar până când nu voi înțelege cum toate acestea vin din mine, nu am nicio speranță.

Până nu voi înțelege cum creez agresivitatea, nicio conferință de pace nu mă va ajuta, nicio contra-acțiune nu mă va ajuta, nicio ideologie nu mă va ajuta, nicio ceremonie de pomenire nu mă va ajuta, deoarece continui să produc cauzele ei.

Oameni obișnuiți și oameni superiori

În continuare vom vorbi despre două tipuri de oameni. Primul tip se numește:

Tsur Tong

Tong   înseamnă a vedea.
Tsur   ― ceva care vine spre mine.

Deci, Tsur Tong înseamnă o persoană care percepe lucrurile ca și cum ar veni spre ea. Sau cu alte cuvinte, vin din afara ei.

De unde ați venit voi? Ați venit de la casele voastre, fără să aveți vreo legătură cu mine. Ați apărut în fața mea și v-ați așezat aici. Eu nu vă cunosc numele și nici nu am întâlnit vreodată pe unii dintre voi. Ați venit din afara mea. Aceasta înseamnă Tsur Tong.

Deci, cine sunt acești Tsur Tong? Noi toți. Aproape cu toții vedem lucrurile în acest fel.

La cursurile de fizică, se învață cum se percepe obiectul. Concret, pentru a vedea un obiect, pe acesta trebuie să cadă lumină. Această lumină se reflectă de pe obiect și este percepută de aparatul vizual. Uitându-ne la un copac, ochii noștri absorb lumina reflectată de pe acesta: razele de lumină pătrund prin conjunctivă și cornee. Apoi, ele trec prin camera anterioară și pupilă. După care, lumina ajunge la cristalin, unde se strânge și se transferă către retina fotosensibilă (= sensibilă la lumină). Acolo se adună și se sortează informațiile vizuale: bastonașele sunt responsabile de perceperea luminii și a întunericului, iar conurile sunt responsabile de claritate și perceperea culorilor. Aceste informații se transferă la nervul optic, care le duce direct la creier, unde sunt evaluate încă o dată, interpretate și consolidate pentru a forma imaginea pe care o vedem în cele din urmă. Înțelegem că vedem un pahar, de exemplu.

Dar el nu a venit de la mine. Paharul este aici și, datorită razelor de lumină și a întregi povești, acum îl văd.

Deci aceasta este percepția noastră obișnuită. Este Tsur Tong.

Un Tsur Tong stă la biroul de lucru și își face treaba frumos și în mod responsabil. Și chiar ieri a făcut ore suplimentare pentru a-și termina lucrarea la timp. Vine șeful și îi spune: „Cum de nu termini proiectul niciodată la timp?” Atunci, la ce se va gândi el? „Ce s-a întâmplat? Nu este în regulă că-mi spune asta. Am făcut totul bine. El a venit la mine. El nu este corect.”

Pakpa

Al doilea tip, care este mai greu de găsit, se numește:

Pakpa

Pak Pa în limba tibetană este traducerea cuvântului sanscrit – Arya.

Cu toții am auzit de acest nume, care a ajuns la noi din păcate prin naziști. Naziștii au luat acest cuvânt și i-au denaturat sensul, folosindu-l în sensul superiorității rasiale.

Cuvântul Arya înseamnă o persoană superioară spiritual, dar nu are nicio legătură cu rasa. Arya este o persoană care a dobândit înțelepciune. Datorită experienței personale, înțelege de unde provin lucrurile.

Dacă desenăm paharul și omul, ce vede Tsur Tong? El vede lumina care cade pe obiect, iar această lumină care se reflectă de pe obiect este percepută de ochi. Informația ajunge la nervul optic, de acolo la creier, unde este interpretată. Lucrurile vin din afara lui spre el.

Pak Pa își dă seama că el proiectează paharul. Înțelege că este responsabil pentru tot ceea ce apare în lumea lui.

Înțelepciunea sublimă a unui Arya

Ceea ce încercăm să facem aici este să vă transmitem pe cât putem mai bine această înaltă înțelepciune a unui Arya. Toate scrierile străvechi sunt pline de această înțelepciune. În canonul tibetan există mii de astfel de texte. De asemenea, există o mulțime de scrieri indiene antice, nu în toate, dar în unele dintre ele este descrisă această înțelepciune.

Iar maestrul Shantideva încearcă să ne-o transmită în acest capitol despre răbdare.

Atunci când am împărțit metodele, în metode de prim ajutor și metode supreme, cele supreme funcționează după ce am înțeles înțelepciunea, după ce am început să trecem de la concepția asupra lumii a lui Tsur Tong la concepția lui Arya.

În concepția lui Tsur Tong, ni se întâmplă lucruri; ele nu au venit de la noi. Șeful începe să urle fără ca noi să fi făcut ceva rău. Nu am făcut nimic rău și ni se întâmplă lucruri neplăcute.

Aceasta este limbajul nostru. Spunem: „Cheile s-au pierdut”. S-au pierdut. Am stat aici, nu am făcut nimic și ele s-au pierdut. S-au pierdut în întuneric și nu în lumină. După cum vorbim, așa și gândim. Și poate fi și invers. Ne gândim așa și de aceea vorbim așa. Aceasta este cultura noastră.

Cuvântul în sanscrită pentru ochi este Aloka. Prefixul a înseamnă este ceva acolo, iar rădăcina Lok înseamnă a crea. Deci, Aloka înseamnă cel care creează exteriorul. Deci, cuvântul în sanscrită pentru ochi se bazează pe această înțelepciune străveche. De parcă ochiul ar crea. Pentru ei, nu este faptul că razele de lumină ajung la ochi, iar lumina este percepută de ochi și așa mai departe, ci că ochiul creează.

„Cum” versus „de ce”

Oare negăm legile fizicii pe care le-am învățat în liceu? Nu. În continuare, razele de lumină cad pe obiect și așa mai departe, se fac măsurători și experimente de laborator și se construiesc dispozitive bazate pe aceste cunoștințe. Nu încercăm să negăm aceste lucruri. Asta ar fi o prostie. Ceea ce vrem să spunem este că aceste legi explică cum se întâmplă lucrurile și nu de ce se întâmplă ele.

Ele explică cum, și nu explică de ce. Nu explică de ce urlă șeful la mine. Puteți spune: „Sigur că nu a dormit bine azi noapte, sau soția l-a enervat, sau nu a citit raportul pe care i l-am dat.” Puteți spune toate aceste lucruri. Dar ele nu explică de ce țipă la mine și nu la colegul meu. De ce a citit raportul lui și nu pe al meu.

Ceea ce noi afirmăm este că totul vine de la noi. Și până nu vom înțelege cum facem asta, nu vom putea elimina fenomenele, pentru că nu înțelegem cum le producem.

Înțelepciunea pe care o aduc toate aceste cărți, vine, încetul cu încetul, să ne mute spre concepția lui Pak Pa. Sunt multe de învățat, și multe de care trebuie să ne convingem. Nu este de ajuns să auzim înțelepciunea, ci să ne convingem de ea cât mai profund pentru a putea începe să acționăm diferit. Numai atunci vom avea șansa de a începe să eradicăm suferința, să eradicăm violența și supărarea din viața noastră. Să le eradicăm complet! Scopul aici, nu este de a învăța cum să facem față situațiilor sau să cum să reacționăm la ele – ci ca ele să nu mai apară niciodată!

Înțelepciunea unui Pak Pa este foarte profundă. El înțelege cum este creată realitatea.

Nu numai că înțelege că realitatea este creată de el însuși, ci înțelege și cum o creează. Iar atunci devine stăpân pe propriul său destin.