Principalele idei ale budismului, partea I
O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 8
Calea spre Iluminare
Vă amintiți de cele cinci căi?
–Prima cale – Calea acumulării. Când urcăm pe ea? Când realizăm Renunțarea. Cât durează până urcăm pe Calea acumulării? Miliarde de eoni.
–Apoi, începem să practicăm și să medităm, și ajungem pe Calea pregătirii. Cât durează? Este individual – ani, luni. Dar nu eoni.
–Cât durează de la Calea pregătirii până la perceperea directă vacuității? Depinde de cale.
–Apoi, cât timp ia de la percepția directă a vacuității până la iluminare? Șapte vieți. Dacă suntem pe calea tantrică, mai puțin, poate și o singură viață.
Începutul durează mult timp. Chiar și Calea pregătirii necesită timp. Cu toate că suntem deja hotărâți să ieșim din suferință, va trebui să ne organizăm viața ca să ne susțină practica și să ne dezvoltăm o practică intensivă, iar pentru toate acestea este nevoie de timp.
O scurtă recapitulare
În această lecție trecem la a doua parte a cursului numărul 4 de logică budistă.
-Importanța studierii logicii budiste
Am vorbit despre cât de importantă este logica pentru a ajunge la conștientizări, deoarece ne ajută să îndepărtăm petele, blocajele pe care le avem în mintea noastră care ne împiedică să vedem lucrurile care sunt ascunse ochilor noștri – care sunt în prezent o realitate ascunsă sau foarte ascunsă.
Adică:
- De a vedea vacuitatea.
- De a vedea ființe iluminate.
- De a vedea ființe care sunt din alte tărâmuri, care sunt aici și nu le experimentăm cu simțurile noastre normale.
- De a înțelege mecanismul subtil al karmei – ce anume cauzează lucrurile, de ce este cauzată această întârziere? Totul este karma. Ce anume este în această karma?
- De a vedea viețile viitoare, viețile trecute.
Lucruri care sunt în prezent ascunse de noi. Este acel 98% din mintea noastră la care nu avem acces în prezent, care este blocată de multe alte blocaje.
Scopul logicii este de a începe să eliminăm aceste blocaje, astfel încât să putem experimenta aceste lucruri direct în meditație. Dar dacă nu știm spre ce să ne îndreptăm în meditație, nu le vom putea experimenta.
Și pentru asta este nevoie de percepția validă.
- Există percepția corectă, care este directă. Pramana directă, pe care am numit-o
Ngunsum tsema
- Și există Tsema, care este indirectă, numită:
Jepak tsema
Ea se bazează pe logică. Cu ajutorul argumentelor logice, ajungem la concluzia că lucrurile trebuie să fie goale, sau că trebuie să existe vieți viitoare, sau infernul sau ființe iluminate. Demonstrăm aceste lucruri în mod logic, înainte de a le întâlni direct.
Și când ne-am convins logic, asta ne va motiva să continuăm pe această cale și să găsim aceste lucruri singuri.
Viețile trecute și viitoare
Noi, cei din vest, am crescut într-o cultură care nu crede în viețile viitoare și trecute. Așadar, a doua parte a cursului 4 vine să ne ajute să depășim acest obstacol.
Faptul că în prezent ne aflăm într-o formă de viață care nu este prea suferindă, asta nu înseamnă că nu am fost și nu vom fi în alte forme de viață extrem de suferinde.
În prezent, avem norocul că nu ne mai amintim prin ce care am trecut cu toții de nenumărate ori. Cu toții am fost deja în infern, am fost animale și spirite flămânde. Am fost în toate formele de existență de nenumărate ori. Unele au fost atât de groaznice încât dacă ni le-am reaminti, n-am mai putea funcționa în această viață.
Se știe că cei care au trecut prin traume grave în această viață sunt atât de tulburați încât nu mai pot duce o viață normală. Cu atât mai mult dacă am ști prin ce grozăvi am trecut în infern.
Lama Dvora Hla spunea: „Când eram mică, tatăl meu îmi spunea povești. Poveștile lui erau întotdeauna din iudaism. În iudaism există o poveste care spune că, atunci când se naște un copil, înainte de a ieși din pântece, vine un înger și îi pune degetul sub nas și copilul își uită tot trecutul. De aceea avem aici această mică adâncitură. Am primit o binecuvântare specială.”
Majoritatea dintre noi nu ne mai amintim de viețile noastre anterioare. Dar asta nu înseamnă că n-am avut vieți anterioare. La fel, se va întâmpla și în viața noastră viitoare, când nu ne vom mai aminti cine am fost acum. Nu vom mai ști care a fost numele nostru, copiii noștri, familia noastră. Totul va fi șters. Trauma bardo va șterge toate acestea.
Deci, faptul că nu ne amintim, asta nu înseamnă că ele nu există. Sunt oameni care în meditație profundă ajung să-și amintească de aceste lucruri. Unii își amintesc în condiții speciale, hipnoză, își amintesc de viețile trecute, poate nu totul.
Cu toții vom ajunge în cele din urmă la iluminare și vom dezvolta marea compasiune a lui Buddha
Spunem că orice ființă din lume va ajunge în cele din urmă la iluminare.
Aceasta este evoluția tuturor ființelor din lume, spre acest loc al marii compasiunii, al iubirii necondiționate și al omniscienței. Întrebarea este, desigur, cât timp va lua? Cât timp vom mai suferi?
Cu toții vom ajunge să fim Buddha, să fim ființe iluminate. Și ceea ce caracterizează această ființă, este compasiunea infinită și omnisciența.
Deci, întrebarea este cum trecem de la ființa care sunt astăzi, limitată în a ajuta pe ceilalți, preocupată doar de ea însăși, la compasiunea infinită a lui Buddha care ajută automat toate ființele fără să se gândească măcar?
Compasiunea este atât de mare. Așadar, trecerea pare a fi imensă, pare o cale lungă.
Trei niveluri de compasiune
Vom vorbi în continuare despre nivelurile de compasiune. Există mai multe, dar vom vorbi doar despre trei niveluri de compasiune.
1.Regina inimii – dorința de a ajuta
Compasiunea la primul nivel se numește:
Nyingje
Nying – inimă
Je – rege sau regină
Nyingje înseamnă regina inimii.
Regina inimii este compasiunea. Tibetanii numesc compasiunea „regina inimii”.
Karuna înseamnă compasiune în sanscrită.
Deci, regina inimii este primul nivel al compasiunii. Este dorința de a ajuta. Când vedem pe cineva suferind sau flămând sau nevoiaș, inima noastră dorește să-l ajute, dorește să-i ia suferința.
Acest nivel îl avem cu toții într-o măsură mai mare sau mai mică, altfel nu am fi aici. Acest nivel de compasiune permite creșterea până la nivelul lui Buddha.
2.Marea compasiunea mare – asumarea responsabilității personale pentru eliminarea suferinței din lume
Al doilea nivel este se numește:
Nyingje chenpo
Chenpo înseamnă mare. În sanscrită Maha.
Nyingje Chenpo sau Maha Karuna înseamnă marea compasiune.
Care este diferența dintre compasiune și marea compasiune?
Marea compasiune înseamnă că îmi asum responsabilitatea de a găsi o cale de a le îndepărta suferința. Chiar dacă asta necesită mult efort, chiar dacă astăzi nu știu cum să fac asta. Voi căuta, voi învăța, voi găsi profesori, mă voi dezvolta, voi practica, pentru a-i învăța și a-i elibera pe oameni de suferință. A le lua suferința.
Deci, acesta este al doilea nivel. El este posibil datorită semințelor primului nivel, pe care le cultivăm și le întărim prin practica noastră. De exemplu, în practica Tong Len, sau în practica numită „cele patru dorințe infinite”, întărim semințele de compasiune pe care le avem cu toții.
Și dacă meditația este bună și consecventă putem ajunge în etapa în care se dezvoltă Maha Karuna. Dacă continuăm să practicăm, se dezvoltă bodhichitta, iar bodhichitta ne împinge pe calea spre iluminare. Poate dura mult timp sau puțin timp, în funcție de calea pe care ne aflăm. În cele din urmă, bodhichitta va duce la iluminare.
Karma bodhichittei este atât de puternică, această dorință obsesivă de a ajunge la iluminare care spune: „Voi face tot ceea ce este necesar: sunt gata să par ciudată, să renunț la plăceri. Voi face tot ce este necesar pentru a ajunge la iluminare”, încât ea va duce omul spre iluminare.
3.Compasiunea lui Buddha
Când oamenii ajung la iluminare, compasiunea lor se numește:
Tuk je chenpo
În limba tibetană există cuvinte separate pentru Buddha și pentru omul obișnuit.
Deci, Nying este inima omului obișnuit.
Tuk este inima lui Buddha.
Deci, Tuk je chenpo înseamnă tot regina inimii, dar este a unei ființe iluminate. Este marea compasiune sfântă. Este cea mai înaltă formă de compasiune.
Dacă tot ceea ce îl interesează pe un bodhisattva care are deja buddhicita adevărată, este cum să ajute oamenii, la Buddha, toate acestea se ridică la un nivel mult mai înalt.
Buddha nu mai are nevoie să dorească să ajute oamenii, el ajută automat oamenii tot timpul. Este singurul lucru pe care îl fac toți Buddha, și asta le menține plăcerea sublimă, pentru că karma lui Tuk je chenpo este plăcerea sublimă a iluminării.
Asta mai are și un alt nume
Sung juk
Sung juk înseamnă uniunea supremă. Aceasta este o stare care se întâmplă automat atunci când o persoană ajunge la iluminare.
Și când se ajunge la Sung juk , imediat după aceea, o milisecundă după aceea, apare posibilitatea de a trimite emanații în toate locurile fără să te gândești, în mod spontan. Acesta este rezultatul unei karme extraordinare.
Așadar, acestea sunt cele trei niveluri.
Pe Calea perfecțiunilor, dezvoltarea marii compasiunii necesită mult timp
Cât timp durează să treci prin aceste etape?
Maestrul Dharmakirti ne spune că fiecare ființă va ajunge la iluminare. Cât timp durează? Lordul Buddha spunea că, din momentul în care și-a dezvoltat bodhichitta, din momentul în care a devenit un adevărat bodhisattva, ca să ajungă la iluminare i-a luat
(75+76+77)*1060 ani.
75+76+77 = 228. Adăugați acum 60 de zerouri.
Atâta durează ca să ne transformăm acest corp grosier și această minte proastă, care știe să folosească doar 2% din capacitatea sa, în corpul și mintea unui Buddha, după ce am ajuns la bodhichitta. Deci, este foarte mult timp.
Aceasta este Calea perfecțiunilor. Ea a fost dată de Buddha. Este calea dezvoltării perfecțiunilor unui bodhisattva.
Și asta este în contrast cu Hinayana, care nici măcar nu abordează acest aspect al asumării responsabilității personale. Aici ne asumăm responsabilitatea personală și atunci va dura foarte mult timp.
Deci, din momentul realizării bodhichittei, karma este atât de uimitoare încât garantat se vor forma condițiile de a se ajunge la iluminare, dar va dura mult timp.
Deci, dacă compasiunea noastră este cu adevărat mare, nu ne putem permite să așteptăm atât de mult timp, pentru că în tot acest timp ființele din lumea noastră suferă. Și să nu uităm că ele sunt proiectate din mintea noastră.
Dacă îmi ia atât de mult timp să-mi purific mintea – și în tot acest timp ființele suferă voi căuta o cale rapidă de a face acest lucru. Și asta este tantra. Iar tantra este exigentă.
Acest bodhisattva își va spune: „Nu pot suporta gândul că ființele suferă. Sunt gata să muncesc din greu, sunt gata să merg pe o cale dificilă, sunt gata să-mi dedic toate eforturile pentru acestui lucru”. Iar calea ne este disponibilă.
Dezbaterea dintre Maestrul Dharmakirti și Charvaka
Ce legătură au toate acestea cu discuția noastră despre viețile viitoare?
În India antică exista o sectă numită Charvaka, care se deosebea de restul indienilor prin faptul că nu credea în vieți viitoare. Ea spune:
–„Stai puțin, domnule Dharmakirti. Ne spui că fiecare va ajunge la iluminare, adică fiecare își poate dezvolta această mare compasiune sfântă, acest Tuk je chenpo?”
–Iar el răspunde: „Da, da”.
–„Doar într-o singură viață?”
–El spune: „Nu, nu, nu! Durează mult timp. Durează 75 și încă 76 și încă 77 și totul înmulțit cu 10 la puterea 60”.
–„Glumești cu noi. Dacă nu se poate dezvolta în timpul acestei vieți, înseamnă că această mare compasiune n-are cum să existe, pentru că trupul va muri și totul se va termina”.
-Dharmakirti spune: „Stați așa! Cine v-a spus că mintea moare odată cu trupul?”
–Atunci ei spun: „Îți putem arăta că mintea moare odată cu corpul”.
Și aici începe dezbaterea dintre Maestrul Dharmakirti și Charvaka.
Cu toate că nu ne numim Charvaka, suntem Charvaka datorită credințelor noastre. De aceea, această dezbatere este interesantă. Pentru că trebuie să depășim aceste credințe superstițioase, altfel nu vom putea urca pe cale.
Argumentele grupului Charvaka
Vom prezenta în continuare argumentele date de grupul Charvaka pentru a explica de ce, atunci când corpul moare, și mintea moare. Și vedeți dacă ele sunt valabile și pentru voi .
1.Primul argument: mintea este o calitate a corpului
Charvaka spune: „De fapt, mintea este o calitate a corpului”.
El dă un exemplu: putința alcoolului de a ne îmbăta. Este încorporat în alcool. Potențialul de a ne îmbăta, pentru cei care consumă alcool, este încorporat în alcool, așa că mintea este încorporată în corp, este o calitate a corpului. Și dacă corpul moare, atunci și mintea moare. Deci, nu există vieți viitoare, nu există reîncarnări, deci nu se poate dezvolta această mare compasiune sfântă, și deci nu putem vorbi despre iluminare, deci nu există Buddha.
Un alt exemplu: așa cum culoarea maro este o calitate a curmalei, așa și mintea este încorporată în corp.
Deci, acesta este primul lor argument.
Oamenii văd cum corpul mort nu se mai mișcă, nu mai vorbește, nu se mai plânge, nu mai spune: „Mă doare, mă doare”. Gata! Nu-l mai doare. Asta credem noi.
Asta este baza de a omorî din milă, nu-i așa? Noi credem că dacă corpul a murit, el nu mai suferă, deci suferința s-a terminat.
Dar ce știm noi despre minte când corpul moare? Știm doar că corpul moare. Să luăm un exemplu: motorul mașinii se strică și credem că șoferul a murit. Motorul s-a stricat, mașina nu mai merge, dar asta nu înseamnă că șoferul a murit. Sunt două lucruri diferite.
Este adevărat că atunci când corpul moare, el nu mai funcționează, limba nu se mișcă. Putem vorbi cu el mult și bine, el nu ne va răspunde. Dar ce știm noi despre minte? Asta înseamnă că mintea nu se mai exprimă prin corp. Nu mai există unde cerebrale. Mintea nu se mai exprimă prin acest corp, a părăsit acest corp, dar noi nu știm că nu mai este, că a dispărut deodată.
2.Al doilea argument: mintea depinde de corp
Al doilea argument pe care îl aduce Charvaka este următorul: „Bine! Dacă te împotrivești ideii că mintea este o calitate a corpului, atunci verifică următoarea idee: mintea depinde într-un fel de corp”.
El dă ca exemplu: tabloul care atârnă pe perete. Dacă peretele cade, cade și tabloul. Deci, dacă corpul cade, și mintea cade.
Acum ea moderează argumentul: „Bine, mintea nu este o calitate a corpului, dar ea depinde de corp”.
Adică, dacă nu mai există corpul care să susțină mintea, atunci nici mintea nu va mai exista. În ambele cazuri, concluzia este aceeași; doar modelul este diferit. Aceasta este și ideea pe care o avem, că mintea noastră depinde cumva de corp.
3.Al treilea argument: mintea este un rezultat al corpului
Al treilea argument pe care îl aduce, sau al treilea model, este că mintea se dezvoltă cumva înăuntrul corpului. Adică, embrionul care se dezvoltă în uter, la un moment dat, i se dezvoltă și mintea. Iar dacă eliminăm corpul, care este baza acestei minți, din care mintea cumva crește, atunci mintea nu mai are nicio bază, așa că va trebui să dispară.
Charvaka dă exemplul: lumina lămpii. Ca și cum mintea ar fi lumina unei lămpi. Dacă lampa nu există, nici lumina nu există.
Deci, toate cele trei modele conduc la concluzia că atunci când corpul se termină, mintea se termină. Și aici intervine Maestrul Dharmakirti pentru a dezbate cu ei.
Este foarte important să ne analizăm logic convingerile
De fapt, cu toții am crescut cu anumite convingeri, care prezintă lucrurile astfel, fără a le verifica, pentru că este dificil să le verificăm. Și este păcat că nu le-am verificat, pentru că asta duce la concluzii greșite și la un mod de viață greșit, care provoacă multă suferință.
Deci, este foarte important să verificăm și să clarificăm aceste îndoieli cât putem mai bine, mai ales când vin ființele iluminate și ne spun: „Acest model nu este corect. Acest model nu funcționează”. Și, dacă atâția oameni înțelepți au văzut asta direct, poate ar fi bine să începem să verificăm.
Și este adevărat că avem credința că mintea se termină odată cu corpul. Dar nu putem dovedi asta. Nu putem dovedi că este adevărată, pentru că nu este adevărată.
Dar chiar dacă aveți îndoieli – și vom furniza în curând o dovadă, dar să zicem că nu v-ați convins – tot nu puteți dovedi contrariul.
Deci, chiar dacă nu aveți certitudine în privința asta, există o oarecare șansă să fie adevărat. Să presupunem că cineva crede că totul este întâmplător: „Întâmplător m-am născut din acești părinți, întâmplător trăiesc”.
Dacă s-a întâmplat o dată și dacă există nenumărate posibilități de a fi o ființă în univers, atunci de ce nu s-ar mai putea întâmpla asta din nou? Dacă această viață s-a întâmplat o dată, de ce nu se poate întâmpla din nou? Poate peste un milion de ani, poate peste un miliard de ani, dar de ce nu se poate întâmpla din nou? Și cine îmi garantează că viața mea va fi așa, și nu ca în India, unde lumea este săracă și suferă?
Adevărul este că, dacă nu înțelegem cauzalitatea, aceste lucruri triste se vor întâmpla, pentru că nu știm cum să plantăm cauzele pentru a le evita.
În budism, nu este acceptată ideea că lucrurile sunt întâmplătoare și că apar la întâmplare. Noi spunem că totul are o cauză. Abordarea budistă este foarte științifică. Este științifică în mod ultim, deoarece știința cercetează cauzele.
Atunci când Ken Rinpoche a sosit în Statele Unite, a venit cu avionul. El a spus: „Ați găsit o modalitate de a face metalul să zboare în aer, atunci de ce n-ați ajunge la iluminare?”
Cum zboară metalul în aer? Fizicienii, inginerii au analizat cauzele, le-au pus în practică și au reușit să facă acest miracol, ca metalul să zboare în aer.
Dar când ajungem la întrebarea de ce s-a prăbușit, ei vor spune: „Aripa n-a fost bine fixată sau a fost îngheț”. Dar de ce mi s-a întâmplat mie asta? Ei nu știu să explice. Așa că spun: „Ah! S-a întâmplat; există o rată a accidentelor aviatice, și tu te-ai aflat exact în acea rată”.
Dar de ce m-am aflat exact în acea rată? Știința nu explică, sau spune: „Statistica”. La ce îmi folosește statistica dacă sunt în avionul care se prăbușește?
Deci, în budism spunem că nu există nimic care să nu aibă o cauză. Și chiar și cauzele au cauze. Putem vedea copiii care vin pe lume, cât de diferiți sunt unul de altul. Unul este calm, plăcut și primitor, iar alt copil maltratează animalele. Ei vin deja cu aceste înclinații. Chiar și în aceeași familie, doi copii pot fi complet diferiți, având aceiași părinți, aceleași gene. Unul maltratează, iar celălalt devine bodhisattva.
Oricine are copii știe că ei vin cu aceste înclinații. Ei nu vin Tabula rasa. Fără îndoială că părinții au o influență, dar copiii vin cu karma lor. Așadar, acest lucru arată că ei au adus ceva cu ei.
Deci, de unde au adus asta?
Despre ce minte este vorba mai exact?
Întrebare este: ce este mintea?
Există lucruri care se termină odată cu această viață. De exemplu, cunoștințele de geografie nu vor trece în viața următoare.
Chiar și cei care sunt Tulku, considerați ca reîncarnări ale unor ființe iluminate – și ei trebuie să fie învățați. Și ei sunt trimiși la mănăstire și învățați de la început. Ei înțeleg foarte repede, pentru că le este familiar. Ca și cum l-ai învăța pe Mozart muzică. Le este familiar, și cu toate acestea ei trebuie să fie învățați. Cunoștințele de matematică și geografie probabil se vor pierde, dar înclinațiile rămân.
Deci, există părți ale minții care nu trec mai departe, dar nu vom intra în asta acum, deoarece ne aflăm în școala Sutriștilor. Dharmakirtī și toate aceste demonstrații logice, fac parte din această școală.
Cauzele materiale și condițiile de sprijin
Înainte de a continua, trebuie să discutăm puțin despre cauze. Într-una din lecțiile anterioare am vorbit despre Tendrel – existența dependentă sau formarea condiționată. Și am mai spus că școlile inferioare spun că lucrurile sunt dependente de cauze și condiții, cauze și factori.
Și am făcut distincția între cauze și condiții:
- cauza este lucrul principal, iar
- condițiile sunt lucrurile de sprijin.
În exemplul cu sămânța și copacul, am spus despre sămânță că ea este cauza principală, iar solul, lumina, apa și așa mai departe, sunt condițiile de sprijin.
-Cauza principală este numită în literatură budistă și cauză materială.
În tibetană:
Nyerlen gyi gyu
Gyu – cauză
Gyi – al
Nyerlen – materială
Nyerlen gyi gyu înseamnă cauza materială.
Cauza materială. Această noțiune nu se referă neapărat la ceva legat de materie, ci la o cauză principală.
Și se numește cauză materială, deoarece în procesul de formare a copacului, sămânța se transformă în copac. Iar sămânța va dispare. Ea germinează și dispare, iar germenul se transformă în copac. Materia seminței devine materia copacului, împreună cu apa și așa mai departe, și în acest sens este o cauză materială.
Un alt exemplu dat este oala de lut ars. Pentru a avea această oală, am nevoie de lut, de un olar, de o roată de olărit, dar cauza materială a vasului este lutul.
-Cauza materială se transformă în rezultat
Adică, lutul devine o oală, sămânța devine copac. Aceasta este cauza materială, spre deosebire de lucrurile de sprijin. Căutăm care este cauza materială a minții.
-Nu vă lăsați derutați de cuvântul „materie”
Care este „materialul” din care se formează mintea? Aceasta este cauza materială. Care este sămânța care va duce la minte, în primul moment al copilului. De unde vine primul moment al minții copilului? Care este cauza sa materială? Care este lucrul ce devine primul moment al minții copilului?
Cauza materială, mai are o caracteristică, și anume
-există o asemănare între cauza materială și rezultatul pe care ea îl produce.
Există o asemănare între sămânță și tipul de copac care rezultă din ea. Sămânța de pară va da un păr și nu măr, sămânța de palmier va da un palmier. Există o asemănare între rezultat și cauză. Deci, aceasta caracterizează cauza materială.
Dar între condiții și rezultat nu există asemănare. Lumina soarelui nu seamănă cu copacul, dar copacul seamănă cu cauza sa materială, care este sămânța lui.
Trebuie să existe o asemănare sau o continuitate între cauză și efect.
Ceea ce căutăm este cauza materială a minții, lucrul care produce mintea. De unde vine mintea?
Demonstrația logică a continuității minții
Și acum intrăm să cercetăm „De unde vine mintea pe care o avem în prezent”.
Atunci când am făcut demonstrația unul sau mai multe am făcut-o prin negarea posibilităților. Demonstrația pe care o vom face pe scurt este similară.
Căutarea cauzei materiale a minții
Începem să căutăm peste tot. Luăm toate lucrurile din univers și le sortăm.
Deoarece mintea este un lucru schimbător, ne vom uita doar la lucrurile schimbătoare.
Toate lucrurile care se schimbă se împart în:
- lucruri fizice și,
- lucruri mentale
Vom începe cu lucrurile fizice, apoi vom trece la lucrurile mentale.
Căutăm acum, în lumea tuturor lucrurilor fizice, pe care le vom împărți, de asemenea, în două tipuri:
- lucruri care sunt vii, țesut viu și,
- lucruri care nu sunt vii.
Deci, căutăm cauza materială a minții. Ce anume va deveni mintea bebelușului sau a fătului?
-Cauza materială a minții nu poate fi țesutul viu
Este posibil ca materia fizică vie sau țesutul viu să fie cauza materială a minții?
Țesutul viu în tibetană:
Wangpoy suk
Wangpo înseamnă simțuri. Iar Suk înseamnă formă, materie. Ceva fizic legat de simțuri.
Ce caracterizează țesutul viu? Țesutul viu este ceva care are simțuri. Cinci sau mai puține, dar are simțuri. Orice lucru viu simte. Simte cald sau rece, moale sau tare, plăcut sau neplăcut. Noi simțim și cu vederea și cu auzul, dar chiar și o ființă primitivă simte, altfel nu ar fi vie. Dacă este vie, atunci are simțuri, ceva legat de simțuri. Deci, țesutul viu înseamnă că are simțuri.
Dacă țesutul viu ar fi o cauză materială a minții, atunci mintea ar trebui să aibă o anumită similitudine, ar trebui să aibă un comportament similar cu simțurile, adică ar trebui să pot vedea cu ochii închiși și așa mai departe. Să simțim fără simțuri, dar asta nu se întâmplă. La Buddha este altfel, dar deocamdată nu putem simți fără simțuri. Cu siguranță putem fi cufundați în gânduri care nu au legătură cu simțurile. Mai ales dacă intrăm în Shine, în meditație profundă, suntem complet deconectați de simțuri, iar mintea este încă activă.
Deci, este adevărat că mintea are aspecte legate de simțuri, este adevărat că o parte din informațiile pe care le procesez în mintea mea sunt legate de stimulii care vin prin simțuri. Este adevărat, dar nu asta este toată mintea mea. Este o parte din mintea mea. Există părți ale minții mele care se ocupă de gânduri, care nu sunt legate de simțuri. Deci, dacă mintea are această capacitate care nu este legată de simțuri, atunci nu se poate ca simțurile să fie cauza materială a minții.
Ochii minții nu sunt ochii simțurilor, nu sunt țesut viu. Țesutul viu este asociat cu simțurile fizice, așa că respingem această asociere.
Întrebare: De ce nu putem spune că, așa cum auzul își are sursa în urechi, așa și mintea își are sursa în creier?
Răspuns: Creierul este țesut viu. Deci mintea ar trebui să fie asemenea creierului: când creierul suferă, mintea ar trebui să sufere, sau când creierul arde, mintea ar trebui să ardă. Cauza materială trebuie să fie similară cu rezultatul, nu-i așa? Dacă creierul ar fi fost cel care dă naștere minții, atunci mintea ar fi trebuit să aibă caracteristici similare cu creierul, dar nu este așa. Creierul este limitat în spațiu și timp. Mintea nu este.
Întrebare: Când vorbim despre lucruri vii, ce spunem despre plante?
Răspuns: Are planta minte? Simte, este adevărat. Nu contestăm acest lucru, este o formă de viață. Dar planta acumulează karma? În budism spunem că nu. Deci este o altă categorie.
Desigur acest lucru ridică multe alte întrebări. Dar se ne amintim de lista de întrebări la care Buddha a spus: „Nu intru în asta”
Ceea ce dorim este să ne concentrăm pe întrebările care ne ajută să eliminăm suferința.
Cu toții venim cu multe convingeri și opinii, dar pe durata lecției, este bine să le lăsăm deoparte și să încercăm să ne deschidem, pentru că altfel convingerile ne vor împiedica să integrăm chiar și puțina cunoaștere pe care o putem obține în lecție.
În cele din urmă, dovada supremă este atunci când vom vedea lucrurile direct, dar între timp ne bazăm pe logică, care bineînțeles nu are aceeași putere ca și experiența directă.
Ideea că nu există viață viitoare, că mintea se termină odată cu corpul, este un basm pe care l-am înghițit-o în cultura noastră.
Și este foarte important să ne confruntăm cu aceste întrebări, pentru că poate viața voastră se va termina mâine. Nu este o chestiune de simplă curiozitate. Este o chestiune de viață și de moarte .
Deci, am spus că mintea pe care o avem în prezent nu se comportă ca simțurile, nu are caracteristicile simțurilor.
Așadar, am respins această posibilitate.
-Totodată, există o legătură între corp și minte
Există o legătură între minte și corp. Mintea se exprimă prin corp. Iar când corpul moare, această legătură se rupe.
Când gândesc, se întâmplă ceva în creier, deci există o legătură între minte și corp, dar asta nu înseamnă că mintea este corpul.
Mintea se exprimă prin corp. Există o legătură între ele.
Există ființe în alte lumi care au minte fără corp. Oamenii care meditează foarte mult fără să învețe despre vacuitate și fără să-și folosească concentrarea pentru a descifra vacuitatea, continuă să mediteze până ajung la un prag pe care nu-l mai pot depăși și apoi își încheie viața în această meditație. Meditația este foarte delicată, mintea este foarte delicată, își pierd orice interes pentru corp, nu mai au nicio legătură cu corpul. Pentru ei corpul este grosier. Mintea este super-delicată, și acest lucru se întâmplă treptat.
Există șaptesprezece astfel de niveluri. Cei care ajung la nivelul al șaptesprezecelea și chiar înainte de acesta, când au părăsit această lume, ei se pot renaște în tărâmul fără formă.
Mintea lor există, iar ea încă mai suferă, pentru că ei nu au perceput vacuitatea și încă mai pot primi un corp, pentru că ce este corpul? Este o proiecție. Ei se mai pot proiecta din nou cu un corp. Conform budismului, acest lucru li poate întâmpla.
Deci, se poate să fim fără corp și să avem încă minte, cu alte cuvinte această legătură nu este necesară. Dar în forma noastră de existență actuală, există o legătură între minte și corp. Și există tradiții în budismul tibetan care predau practici de a trece dintr-un corp în altul (powa).
Există povești despre practicanți foarte avansați care nu-și desăvârșiseră calea spre iluminare, corpul lor îmbătrânise și voiau să continue, așa că au intrat în corpul cuiva care murise într-un accident, care era încă tânăr. Există astfel de povești.
Ceea ce este interesant pentru noi este modul în care mintea și corpul merg împreună. Vorbim despre corpul interior sau corpul energetic care mediază între corp și gânduri. Gândurile noastre îl influențează și corpul nostru îl influențează. Și invers – el influențează corpul și influențează gândurile. Corpul energetic este de fapt legătura dintre corp și minte. Și asupra lui lucrăm foarte serios în tantra. Aceasta este ceea ce permite iluminarea în timpul unei singure vieți. Deci, această legătură între minte și corp este, de fapt, extrem de importantă.
Și suntem norocoși că avem un corp, că nu suntem acele făpturi fără corp, pentru că ele nu pot ajunge la iluminare. Avem nevoie de un corp pentru a ajunge la iluminare. Dar asta este o altă poveste.
-Cauza materială a minții nu pot fi lucrurile fizice exterioare
Acum trecem la lucrurile fără viață/neînsuflețite
Chiy suk
Chiy suk se referă la lucrurile exterioare, adică lucruri care sunt în afara noastră.
Dacă cauza materială nu este în corp, atunci ea poate fi undeva în exterior, în lucrurile neînsuflețite?
Ce sunt lucrurile neînsuflețite? Ele sunt alcătuite din elemente chimice, molecule, atomi.
Oare moleculele, atomii sau elementele chimice pot fi cauza materială a minții?
Nimeni nu a reușit până acum să dea viață unei forme inerte. Dacă ar fi fost posibil, cineva ar fi făcut-o deja.
Și nici nu se va întâmpla vreodată, deoarece dacă ar fi fost o cauză materială, ar fi trebuit să existe o asemănare între minte și proprietățile materialelor neînsuflețite și ale substanțelor chimice. Materia fizică neînsuflețită nu a fost folosită pentru a crea o nouă conștiință inefabilă, invizibilă, o minte mereu prezentă.
Mintea:
- nu poate fi cântărită,
- nu poate fi tăiată,
- nu poate fi împărțită,
- nu poate fi arsă.
- Poate merge oriunde în timp, oriunde în spațiu .
Materia fizică fără viață nu pot face asta. Adică, nu există nicio asemănare între proprietățile conștiinței și proprietățile lucrurilor fizice.
-Cauza materială a minții trebuie să fie ceva mental,
Așadar, cauza materială a minții nu poate fi fizică, nu poate fi nici țesut viu și nici lucrurile exterioare neînsuflețite.
Atunci o vom căuta printre lucrurile mentale. Le putem împărți în: oare cauza minții mele în momentul concepției, se află în mintea mea sau în mintea altcuiva?
Aici împărțim lucrurile mentale în:
- Lucrurile mele mentale sau
- Lucrurile mentale ale altcuiva.
-Cauza materială a minții mele nu poate fi mintea altcuiva
Să începem cu posibilitatea: dacă mintea mea poate să provină cumva de la altcineva? Poate de la părinți mei?
Oare mintea unui prunc provine de la părinți?
Dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci copilul ar trebui să aibă o minte foarte asemănătoare cu cea a părinților, a tatălui și a mamei. Dar noi știm, toți cei care au copii, că acest lucru nu este adevărat. Și mai ales în familiile care au mai mulți copii, se vede clar că există mare diferență între ei.
Există cazuri în care tatăl poate să fie un tâmplar talentat, iar copilul să fie neîndemânatic. Sau părinți care nu sunt educați sau nu sunt prea inteligenți, iar copilul să fie un geniu în matematică. Deci, cauza materială a minții copilului nu provine din mintea părinților. Așadar, am negat și această posibilitate.
-În acest caz, cauza materială a minții în primul moment al fătului trebuie să fie mintea din momentul care l-a precedat.
Atunci ce mai rămâne? Dacă nu este a altcuiva, atunci cauza trebuie să fie la mine.
Singurul loc de a căuta cauza materială a primului moment al minții mele ca făt, este mintea mea înainte de fi făt. Deci a existat un moment al minții, înainte de primul moment al vieții mele.
Și cu asta am terminat, pentru că dacă a existat un moment înainte, atunci au existat și multe momente anterioare.
-Asta înseamnă că am avut vieți anterioare…
Dacă a existat un moment anterior, înseamnă că a existat un moment anterior lui și un moment anterior celui anterior, deci a existat o viață anterioară.
Și dacă a existat o viață anterioară, de ce n-ar exista și alte vieți anterioare? Și astfel putem continua până la minus infinit.
Asta înseamnă că mintea n-a început niciodată și nu se va termina niciodată. Iar această viață este doar o fărâmă în acest curent al minții, care se întinde de la minus infinit la plus infinit. A existat întotdeauna și va exista întotdeauna.
-Și toate au fost suferinde
Problema este că mintea a suferit mereu. Ceea ce doresc este să nu mai sufăr, să continui veșnic în mare plăcere.
Conform acestei școli, numărul de conștiințe este imens, „cât tot spațiul”, dar este constant. Și fiecare astfel de conștiință a început de la minus infinit și continuă la plus infinit. Dar, ceea ce ne interesează este în ce moment mintea mea va înceta să mai sufere? În ce moment din acest flux infinit se oprește suferința și începe plăcerea?
Și de ce cei care sunt încă în samsara, sunt obligați să se nască în samsara într-o existență plină de suferință?
Pentru că toți cei care sunt în samsara suferă, dacă nu de o anume suferință, atunci cel puțin de bătrânețe, boală și moarte. Chiar și nașterea este o suferință. Știm asta în cazul mamei, dar ce se întâmplă cu copilul? Și el suferă. Nu există nicio îndoială. Dintr-o dată, toată casa lui începe să-l împingă afară, cu toată forța. Nu există nicio îndoială că asta este suferință. De ce plânge când iese? Deci aceasta este una dintre formele suferinței.
Toate viețile sunt numai și numai proiecții mentale
Ce înseamnă să te renaști în samsara? Ce este „renașterea”? Este ca și cum am întreba „ce înseamnă că sunt în această cameră”? Este aceeași întrebare.
Ce înseamnă că sunt în această cameră? Înseamnă că am o anumită experiență a camerei, a oamenilor, a tavanului, a pereților, a podelei, a aerului. Am o experiență care mi se întâmplă în acest moment.
Ce înseamnă să am o experiență în acest moment? De ce nu mă destram în bucăți? Ce le ține împreună? Karma.
Tot ce mi se întâmplă în viața mea clipă de clipă, este karma. Ceea ce ne ține împreună este karma.
Când vine momentul morții, înseamnă – karma de a experimenta această minte legată de acest corp s-a terminat. Această legătură s-a încheiat. Am avut karma care m-a făcut să exist în acest corp, s-a terminat. Este o mișcare karmică.
În câteva minute, sau în câteva zile sau cât timp durează în bardo, depinde de renașterea pe care o vom avea, karma se mișcă din nou și ne vom renaște într-o altă formă de viață, umană sau neumană. Dar atât timp cât nu înțelegem că lucrurile nu există de la sine, ne vom regăsi din nou în Samsara.
Ceea ce va opri suferința minții este perceperea directă a vacuității
Care este diferența dintre cei care încă sunt nevoiți să sufere, de cei care deja nu mai suferă?
Diferența constă în faptul dacă încă mai percepem lucrurile ca având existență proprie de sine sau nu? Dacă încă mai percepem lucrurile ca venind din exterior sau nu?
Adică, ceea ce face diferența este percepția directă a vacuității.
Nu toți cei care au perceput direct vacuitatea, nu mai trebuie să se renască, pentru că am spus că uneori mai este nevoie de până la șapte vieți ca să ajungă la iluminare. Iar unii dintre ei încă se mai pot enerva. Dar când omul iese din percepția directă a vacuității, el înțelege că lucrurile nu au existență proprie. Această cunoaștere directă este atât de puternică, încât îl scoate, pe Calea practicii, și, în cele din urmă, nu va mai vedea lucrurile ca având existență proprie.
Asta face diferența dintre cei care încă sunt nevoiți să sufere, de cei care deja nu mai suferă.
Eliberarea din suferință
Deci, în ce moment nu mă mai întorc în samsara?
Asta depinde dacă mai percep lucrurile ca existente de la sine sau nu.
Și
-dacă lucrurile există de la sine,
-imediat va urma: „Îmi place sau nu-mi place”.
-Îmi place – îl vreau. Nu-mi place – nu-l vreau. Deci, apare dorința, aversiunea, atașamentul. Viața mi se pare ceva care există de la sine și mă atașez de ea.
-Și acest atașament mă obligă să mă renasc în samsara, mă obligă să fiu într-un corp suferind.
Numai perceperea directă a vacuității este cea care permite încetarea ireversibilă a suferinței. În cele din urmă, când se ajunge la Nirvana, toate afecțiunile mentale care își au toate originea în percepția greșită a lucrurilor, ca existând de la sine, încetează ireversibil.
Deci, percepția directă a vacuității – Tong lam, Calea percepției, devine un instrument de eliminare a afecțiunilor mentale.
Și când nu mai există afecțiuni mentale, nu mai avem de ce ne atașa și lucrurile își vor pierde existența proprie pe care o percepem în acest moment.
Suntem îndrăgostiți de lucruri.
Avem credința falsă că lucrurile există de la sine, pe când ele nu au o astfel de existență.
Dacă țin acest cilindru de plastic în mână
- Eu îl văd ca pix.
- Băștinașul din junglă care nu a văzut niciodată un pix, va spune: „Ce obiect interesant!”. Și poate va încerca să mâzgălească cu el sau nu.
- Iar câinele va încerca să-l roadă.
Dacă ar fi fost un pix de la sine, atunci oricine ar fi scris cu el. Deci, el nu este un pix de la sine.
Așa este totul în lumea mea. Nu există nimic care să aibă existență de sine.
Când ajung la această conștientizare foarte profundă, treptat toate afecțiunile mele mentale vor dispare, deoarece ele sunt toate legate de lucrurile exterioare pe care le vreau sau nu le vreau, inclusiv viața pe care mi-o doresc sau nu.
Nici măcar mintea nu are o existență de la sine. Și ea este tot o proiecție.
Ceea ce dorim este să ne vindecăm de această gândire greșită, care ne obligă să ne renaștem iar și iar, prin practica spirituală.
Grup Facebook