Cursul 11
Perfecțiunea bucuriei efortului
Seminar bazat pe capitolul 7 din
“Ghidul de viață al războinicului spiritual”
Inspirat după învăţăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 1,a – Prima parte
Textul pe care se bazează seminarul
În acest seminar ne vom ocupa de capitolul 7 al cărții maestrului Shantideva.
În tibetană numele lui este:
Shiwa Hla
Maestrul Shantideva a fost de origine indian și a trăit în secolul al VIII-lea în India. Tibetanii i-au tradus literalmente numele.
Shanti înseamnă liniște, pace. În tibetană Shiwa.
Deva înseamnă zeu sau înger. Și este în tibetană Hla.
El este numit și prințul tuturor bodhisattva. S-a născut într-o familie regală și urma să devină rege. În India antică, regele era absolut. Întregul regat era numai al lui.
Se spune că, în noaptea dinaintea încoronării sale, maestrul Shantideva a avut un vis și a fugit de la curtea regală. A lăsat totul și s-a călugărit.
Acest prinț bodhisattva ne-a transmis această învățătură care ne învață cum să devenim bodhisattva.
Textul pe care l-a scris se numește: Bodhisattva Charya Avatara
Uneori apare ca Bodhicharya Avatara.
Charya — acțiuni.
Avatara — intrare.
În limba tibetană:
Jangchub Sempa Chupa La Jukpa
Ceea ce înseamnă Ghidul de viață al războinicului spiritual.
Jukpa — intrare.
Acesta este un text faimos în tradiția budistă, și principalul text în tradiția Mahayana.
Ce este Mahayana?
Maha — mare,
Yana — vehicul, car dar aici înseamnă cale.
Mahayana înseamnă Calea cea Mare.
Calea cea Mare este o cale de practică spirituală, al cărei scop este de a conduce oamenii spre iluminare. Se numește cea mare pentru că se concentrează pe a aduce altora binecuvântări. Cel care se află pe această cale aspiră să ajungă la fericire și, în același timp, să-i aducă și pe toți ceilalți la fericire.
Deci, cuvântul „mare” se datorează obiectului extins folosit. Obiectul practicantului Mahayana este întreaga creație. Puterea imensă a practicii Mahayana se datorează faptului că este îndreptată tot timpul spre toate ființele. Eu însumi, împreună cu toate ființele. Tot ceea ce fac este de dragul lor, iar ceea ce fac de dragul lor mă ajută să progresez. Este un fel de spirală care nu numai că urcă tot timpul, ci și se extinde.
Acest text al maestrului Shantideva este unul dintre cele mai faimoase din tradiția Mahayana.
Foarte rar!
Înainte de a intra direct în text, înainte de a ne scufunda în ceea ce Maestrul Shantideva vrea să ne propună, aș dori să aruncăm o privire asupra propriilor noastre vieți.
În primul rând, faptul că stați aici și ascultați la acest tip de învățătură străveche, în limba maternă este foarte rar.
Chiar dacă există internet și chiar dacă toate lucrurile sunt pe internet, totuși numărul de oameni care vor alege să-și dedice timpul pentru a învăța aceste lucruri este mic. Procentul este mic. Acest privilegiu se datorează multiplelor voastre binefaceri.
La scară istorică ceea ce se întâmplă acum este absolut incredibil. Și dacă acest lucru este atât de minunat înseamnă că nu puteți fi oameni obișnuiți. Pentru că ceea ce se întâmplă aici nu este un lucru obișnuit.
Spre ce ne duce viața?
Dacă ne uităm la viața noastră, întrebarea este spre ce ne duce ea? Chiar dacă v-ați pus această întrebare sau nu, ea există în fundal. Am trecut de vârsta copilăriei, de maturitate, de perioada școlilor, și încep să apară întrebările: „Unde duc toate astea?”. „ Am deja un loc de muncă, familie, profesie”.
Atunci unde duc toate acestea? Spre ce curge acest râu?
Cel mai rău lucru în viață este să trecem prin ea, fără să ne punem aceste întrebări. Doar să curgem cu ea, acolo unde ne duce.
Oare ne înțelegem viața? Care este oportunitatea ei? Ce facem cu ea?
Terminăm liceul, apoi poate o facultate, obținem diplome, ne căsătorim, întemeiem familie, facem copii. Ne găsim un loc de muncă, trebuie să întreținem o casă, mergem la seviciu.
La un moment dat poate vă opriți și spuneți: „Stai, stai așa, de ce fac ceea ce fac?” La un moment dat încep să apară întrebările. Dacă trece suficient timp, se acumulează un grad de nemulțumire. Toate aceste lucruri, în sine, nu vă aduc fericirea.Toată această preocupare pentru a trăi în siguranță și de a avea lucruri lumești, nu vă aduc fericirea. Poate veți spune: „Bine, am făcut deja toate acestea și sunt oare acum fericit?”. Apoi se pun întrebări mai profunde: „De ce fac ceea ce fac și unde duc toate acestea?”.
Și dacă sunteți aici, dacă nu ați început încă procesul, este momentul să-l începeți. Nu lăsați curentul să vă „târască”, ci începeți să dați sens vieții.
Spre ce îmi direcționez viața? Ce voi face cu acest cadou minunat pe care l-am primit? Și unde vreau să-l duc?
Iar o condiție pentru ca să putem reuși este decizia de a nu ne irosi această viață. Să observăm, să întrebăm, să căutăm răspunsuri și să nu mai pierdem nici o clipă pentru ca viaţa trece într-o clipită. Moartea va bate la ușă.
Ce voi face între acest moment și acel moment? Ce fac cu acest moment? Sau mă las târâtă de curentul vieții și cad când vine?
Cu toții căutăm fericirea
Fiecare persoană, fiecare ființă vie pe care o întâlnim caută să fie fericită, și caută să fugă de suferință. Indiferent dacă o face în mod conștient sau nu.
Furnica se duce de colo – colo, pentru că ar putea fi pe undeva vreo firimitură care o va face mai fericită. Ne sculăm din pat dimineața, pentru că credem că avem altceva mai bun de făcut decât să stăm în pat. Seara ne culcăm, pentru că asta ne va face mulțumiți noaptea.
Tot timpul căutăm să fim mulțumiți. Căutăm în permanență fericirea.
Fiecare cale spirituală respectabilă își propune să ne aducă fericire
Orice cale spirituală, indiferent de cum se numește, dacă este o cale spirituală demnă de respect, scopul ei este de a aduce oamenii la fericire.
Ce spune religia creștină? Ce promite ea? Dacă sunteți buni, dacă respectați toate regulile, veți ajunge în paradis, nu-i așa? Ce este paradisul? El este descris ca un loc al fericirii. Acolo nu există suferință. Nu există suferință în nici o descriere a paradisului. Scopul în religia noastră este să ajungem la fericire. Fiecare religie respectabilă este așa, inclusiv budismul. Fiecare concepție asupra lumii, fiecare filozofie respectabilă oferă o cale de a ajunge la fericire.
Dacă vă găsiți pe o cale spirituală și vă plictisiți, spuneți rugăciunile mereu și nu simțiți bucuria care vă oferă calea spirituală – asta înseamnă că ceva este în neregulă cu calea voastră. Ceva este în neregulă cu modul în care o practicați. Practica ar trebui să vă umple de bucurie și conștientizând că vă îndreptați spre fericire. Dacă nu progresați, dacă nu deveniți din ce în ce mai fericiți, asta înseamnă că fie nu practicați deloc, fie că nu v-ați găsit încă practica potrivită.
Și dacă ne uităm la majoritatea oamenilor, pe măsură ce înaintează în vârstă, devin mai puțin fericiți. Te uiți la copiii mici, sunt plini de bucurie, sar, aleargă, au o energie nesfârșită. Se joacă, râd. Dar cu vârsta bucuria se estompează. Se veștejește. Oamenii în vârstă sunt adesea amărâți, nu sunt bucuroși. Ceva este în neregulă pe cale.
Dacă sunteți pe o cale spirituală demnă de numele ei, și aspirați la fericirea supremă a paradisului și pășiți corect pe ea, atunci viața voastră ar trebui să fie o scară care urcă spre paradis, iar fericirea ar trebui să crească toată timpul. Dacă nu, ceva nu este în regulă.
Și ce este acest paradis? Să stai pe un nor și să fii un înger cu aripi care cântă la harpă toată ziua? Ce este paradisul? Conform învățăturilor noastre, paradisul este beatitudine continuă. Nu există nici măcar o fărâmă de suferință în el, ci doar fericirea sublimă.
Nivelurile de fericire
În prelegerea despre fericire am vorbit despre nivelurile de fericire:
1. Începem de la nivelul numit Santosha în sanscrită, în care învățăm să fim mulțumiți cu ceea ce avem. Cuvântul Santosha înseamnă „satisfacție”, sau a fi mulțumit, a fi bucuros. Și am vorbit că există două etape:
a. În prima etapă încetăm să ne mai gândim că ne lipsește ceva. Dacă ne aflăm pe calea spre fericire, dacă aspirăm să ajungem la extaz, trebuie să parcurgem câteva etape. În primul rând, nu putem ajunge la extaz, la plăcerea sublimă, dacă suntem nemulțumiți. Nu avem cum să ajungem acolo. Deci primul pas este să învățăm arta de a fi mulțumiți. Să învățăm în primul rând că nu ne lipsește nimic. Și pentru asta a fost dată mantra: „Om, am suficient, Ah Hung”.
Toți cei care stați aici aveți suficient. Aveți mâncare destulă, aveți o mulțime de haine, aveți un acoperiș deasupra capului, aveți suficienți bani, nu contează cât de mare este contul vostru bancar. Nu toți oamenii din lume au suficient. Dacă vă aflați aici, aveți destul. Deci, mai întâi trebuie să coborâm de pe poziția că mai avem nevoie și de altceva.
Pentru că Santosha, prin definiție înseamnă: să fim mulțumiți. Ce mai avem nevoie pentru a fi Santosha? Nimic! Pentru că dacă mai avem nevoie de ceva, nu există Santosha. Deci, pentru Santosha, trebuie să ne schimbăm modul în care privim lucrurile. Avem destul. Avem suficient. Și dacă nu sunteți convinși de asta, treziți-vă în fiecare dimineață, luați mala și repetați de o sută de ori mantra „Om, am suficient, Ah Hung”, și va începe să funcționeze.
Deci, acesta este primul nivel în care nu mai trăim în această fantezie, că dacă am mai avea asta, ne-ar fi mai bine. Pentru că nu există nimic material care să ne aducă fericirea. Pentru cel care se află în Santosha, lipsa lucrurilor materiale nu-l vor întrista. Este imposibil să-l mai miști pe cel care se află în Santosha.
b. A doua etapă, este Sukha. Este fericirea la nivelul în care, nu numai că nu ne mai tulbură nimic, nu numai că suntem satisfăcuți cu ceea ce avem, dar suntem pe deplin mulțumiți.
Aceasta este situația în care o persoană se trezește dimineața și este satisfăcut, plin de mulțumire. În timpul zilei este satisfăcut, iar a doua zi dimineață este și mai satisfăcut, pentru că se obișnuiește cu această stare.
2. Următorul nivel se numește Mudita, ceea ce înseamnă a fi bucuros. Deci, am trecut de la nivelul de a fi mulțumiți la cel de a fi bucuroși.
Este o bucurie explozivă. Acest lucru este mai mult decât a fi mulțumit. Când ne trezim, debordăm de bucurie. Și toți cei care intră în contact cu noi încep să zâmbească.
3. Ultimul nivel este Ananda, care înseamnă plăcerea divină.
Bineînțeles că înainte de Mudita trebuie să spunem mult mantra: „Om, am suficient, Ah Hung”. Pentru că mai întâi trebuie să ajungem la Santosha.
Santosha, așa cum ați văzut din mantra, spune să nu ne mai punem speranța în lucrurile materiale ale acestei lumi. Pentru că atâta timp cât credem că există un lucru material sau o persoană de care avem nevoie pentru a fi fericiți, atunci nu suntem în Santosha. Santosha este o situație în care nu ne lipsește nimic, suntem satisfăcuți, mulțumiți. Atâta timp cât credem că ceva lumesc, o persoană sau un lucru sau o relație sau o poziție socială sau un loc de muncă sau o diplomă – cu toate că nu este nimic răul în ele – dar noi credem că ne aduc fericirea, atunci avem o problemă. Pentru că nu este adevărat că aceste lucruri ne aduc fericirea. Și nu este adevărat că absența acestor lucruri provoacă suferință.
Renunțarea
Deci, dacă așa stau lucrurile, atunci Santosha este însoțită într-o oarecare măsură de Renunțare, renunțarea la lumea materială.
Renunțarea nu înseamnă că acum părăsim lumea materială, ci că încetăm să ne mai punem speranțele în ea.
Încetez să mai cred că am nevoie de lucruri sau oameni sau relații pentru a fi fericită. Dimpotrivă, mă pot folosi de lucrurile și oamenii din viața mea pentru a-mi crește și mie și celorlalți fericirea. Dar eu nu am nevoie de ei pentru a fi fericit.
Oamenii pot spune: „Ah! Renunțare, acum nu voi mai putea merge la mall, nu voi putea să-mi cumpăr lucrurile care îmi plac”. Nu la asta ne referim. Ne referim la atitudinea noastră mentală. La modul în care ne relaționăm față de lucrurile pe care le achiziționăm sau la relațiile noastre.
Renunțarea nu înseamnă să renunțăm la lucrurile materiale, ci să renunțăm la ideea că ele ne vor face fericiți. Lucruri materiale, bani, respect, laude, senzație de bine, masaj – ideea că lucrurile materiale ne pot face fericiți.
Schimbarea care vine odată cu Renunțarea
Și aceasta este o mare schimbare în mintea noastră. Întreaga economie capitalistă se bazează pe mintea care are tot timpul nevoie de lucruri. Toate reclamele care spun: „Aveți nevoie de asta, cumpărați-o, cumpărați-o, vă va face bine”.
Ele prezintă oamenii care sunt foarte fericiți că au cumpărat acel lucru. Renunțarea este invers, este o minte care merge invers față de aceste idei.
Dacă încetăm să mai credem că lucrurile exterioare ne vor face fericiți, automat, încetăm să mai dăm vina pe factorii externi atunci când nu ne simțim bine. Chiar și atunci când nu ne simțim bine când ni se întâmplă ceva neplăcut, nu vine de la lucrurile exterioare.
O persoană care înțelege bine de unde vine fericirea și de unde vine suferința, nu se mai plânge și nu mai dă vina pe alții.
Gândiți-vă cum ar fi să trăim lângă cineva care nu se mai plânge și nu mai dă vina pe cineva sau ceva.
Atâta timp cât avem obiceiul să dăm vina pe cineva pentru ceva ce nu este bun pentru noi sau să ne plângem de cineva, nu-i permitem fericirii să înceapă să apară. Trebuie să înțelegem că totul vine de la noi. Și asta ne readuce la înțelegerea karmei și a vacuității.
Afecțiunile mentale
Cu toate că spunem că nu există nimic în exterior care să nu vină de la noi, atunci de ce nu suntem fericiți?
Pentru că avem o problemă cu mult mai mare decât cei care ne agasează, ne enervează, ca să spunem așa. O cheamă Klesha.
Klesha este cuvântul sanscrit, pentru afecțiunea mentală.
Sanscrita folosește semnul rădăcinii pătrate din matematică. Rădăcina cuvântului se scrie sub acest simbol √klsh.
Klsh înseamnă orice ne tulbură liniștea sufletească. Aceasta este natura afecțiunilor mentale. Ele ne tulbură, nu ne dau pace.
În tibetană se numesc:
Nyon mong
Conform budismului, cauza pentru care nu suntem fericiți sunt afecțiunile noastre mentale, care stau în curentul nostru de conștiință. Nu doar stau, ci s-au instalat complet în el. Au pus stăpânire pe curentul nostru de conștiință, fără ca noi să observăm. Klesha includ stări de spirit precum anxietate, frică, furie, gelozie, dorință, depresie etc.
De fapt, noi am venit pe lume cu ele.
Conform budismului, credem în perpetuarea conștiinței. Conștiința nu a început cu această viață și nu se va termina cu această viață. Și de fapt, în toate viețile anterioare care au precedat-o pe cea actuală, conform budismului, am avut o minte care a fost contaminată și, prin urmare, este contaminată acum. Suntem obișnuiți cu afecțiunile mentale.
Ele nu fac parte din mintea noastră, dar avem un obicei adânc înrădăcinat de a gândi în acest fel, într-un mod care este infectat.
Ele ne sufocă. Avem momente în care ne supărăm, dar nu tot timpul. Dar chiar și în așa-zisele momente de calm, chiar și atunci suntem în ghearele afecțiunilor mentale.
Ignoranța
Prima și cea mai importantă afecțiune mentală se numește în sanscrită Avidya
A este un cuvânt de negație,
Vidya — cunoaștere.
Deci, Avidya înseamnă ignoranță, neînțelegere.
În tibetană se spune:
Marikpa
Ma — cuvânt de negație,
Rikpa — cunoaștere.
Marikpa este traducerea exactă a lui Avidya, adică ignoranță. Ignoranța nu înseamnă că nu știm care este cursul dolarului astăzi. Nu asta se înțelege.
Ignoranța înseamnă că ceea ce credem despre realitate nu are nimic de-a face cu realitatea.
Ignoranța este neînțelegerea realității noastre. Și conform budismului, suntem afectați profund de ea.
Eliminarea ignoranței
Dar sunt oameni care au ajuns pe Calea Perceperii sau au perceput direct vacuitatea. Perceperea vacuității este un nivel spiritual foarte, foarte înalt, o experiență spirituală foarte profundă. Iar acest lucru se întâmplă numai în meditație profundă.
Când ies din meditație, își dau seama că fiecare gând pe care l-au avut până în acel moment și fiecare percepție a realității pe care au avut-o până în acel moment, a fost greșită, a fost incorectă.
Conform învățăturilor budiste, toată suferința noastră vine din faptul că nu înțelegem realitatea. Și pentru că nu înțelegem bine cauza și efectul, mergem pe o cauzalitate falsă, greșită.
Încercăm să găsim lucruri care să ne facă fericiți și nu găsim fericirea. Uneori reușim și alteori nu. Pentru că nu înțelegem bine cauzalitatea. Cu toții îmbătrânim și suntem supuși bolilor. Deci nu înțelegem realitatea.
În faimosul text Yoga Sutra, a Maestrului Patanjali, chiar la începutul cărții sale, el spune că scopul yoga – yoga aici este în sensul unei căi spirituale – este de a opri denaturarea minții sau a distorsiunilor minții.
Multe generații au înțeles asta greșit. Calea spirituală nu este concepută pentru a ne opri mintea, pentru a ne opri gândurile. Este imposibil să facem asta. Ne putem calma gândurile, ne putem calma gândurile conceptuale. De ce asta ne-ar aduce fericirea?
Scopul unei căi spirituale este să ne aducă la Ananda, în paradisul plăcerii sublime necontenite. Și nu de a ne opri gândurile, ci de a ne opri gândurile greșite, de a opri distorsiunile minții.
Și pentru a reuși să facem acest lucru, trebuie să învățăm despre cauză și efect, să învățăm mult despre vacuitate. Scopul acestor cursuri este de a ajunge la Ananda, la fericirea sublimă.
Și dacă practicăm corect, fericirea ar trebui să crească treptat. Și să nu uităm că una dintre legile karmei este intensificarea karmei, asemenea copacului care crește dintr-o sămânță. Rezultatul este întotdeauna mai mare decât cauza care l-a determinat.
Războiul împotriva afecțiunilor mentale
Dacă afecțiunile mentale sunt dușmanul nostru și ele stau în conștiința noastră clipă de clipă, atunci cum vom ajunge la fericire?
Rolul afecțiunilor mentale este de a ne face să suferim. Acesta este motivul existenței lor. Ele sunt cele care ne împiedică să fim fericiți. Ele sunt inamicul nostru. Și sunt adânc înrădăcinate în noi.
Maestrul Shantideva este un maestru în a ne arăta cum să scăpăm de ele. Cum să ne luptăm cu ele. În seminarul „Ucide supărarea”, am predat capitolul 6 din cartea maestrului Shantideva. În el au fost prezentate multe metode despre cum să facem față afecțiunilor mentale și modalități ultime de a le elimina complet, de a le ucide.
Este adevărat că multora nu le place cuvântul ucide, pentru că este atât de agresiv. Dar Maestrul Shantideva ne spune, că nu ne putem juca cu afecțiunile mentale, să le luăm încet și delicatețe. Am încercat să facem asta de mult timp, și încă nu am scăpat de ele. Sunt dușmani puternici. Ne-au însoțit de nenumărate veacuri, și nu seamănă cu niciun dușman pe care îl cunoașteți, în carne și oase.
Maestrul ne spune să le urâm, să le declarăm război.
Oamenii spun „Nu vreau să-mi urăsc afecțiunile mentale!”.
Dacă mergem cu blândețe cu ele, ne vor copleși. Sunt foarte puternice. Orice ne tulbură liniștea sufletească trebuie să dispară. Și trebuie să fim hotărâți să luptăm împotriva lor.
Adeseori se spune că budismul înseamnă a fi pașnic și calm, fără emoții puternice, fără pasiuni și ură.
Îi spunem Zvon Dharmic.
Este un zvon care nu stă în picioare. Budismul și orice cale spirituală, vrea să ne aducă la fericire. Dar ca să ajungem la ea, trebuie să o dorim cu pasiune.
În egală măsură, este bine să urâm ceea ce ne oprește să ajungem la fericire, și toți prietenii noștrii să ajungă la fericire.
Dorința și ura intensă își au locul lor, doar trebuie să le îndreptăm spre obiectul potrivit. Dorința intensă ar trebui să fie pentru Ananda și pentru calea care duce la ea, iar ura ar trebui să fie îndreptată spre Klesha, afecțiunile mentale.
Bucuria efortului
Deci, cum să ne luptăm cu Klesha dacă sunt dușmani atât de puternici?
Maestrul Shantideva, după ce un întreg capitol, capitolul 6, ne-a vorbit despre aceste afecțiuni mentale care ne provoacă atâta suferință, trece acum la capitolul 7 și ne spune: „Vrei să scapi de ele? Va trebui să faci efort.”
Cuvântul în sanscrită al acestui capitolul 7 este:
Virya
Cei dintre voi care faceți yoga probabil că sunteți familiarizați cu cuvântul „Virasana”, poziția războinicului. Vine din rădăcina care înseamnă curaj, perseverență, capacitate de a face față.
În tibetană se spune:
Tsun Dru
Tsun Dru înseamnă efort. Dar nu este traducerea literară exactă a acestui cuvânt, pentru că și cuvântul Virya și Tsun Dru au multe semnificații. Deci avem toate conotațiile de efort, de eroism, de diligență, de perseverență, de determinare, entuziasm, zel. Există multe traduceri ale acestei cărți în engleză și fiecare traducător traduce numele capitolului diferit. Am tradus bucuria efortului și vom explica în curând de ce.
Grup Facebook