Cursul 15
Care a fost adevărata intenție a lui Buddha?
Nivelul 2 al Perfecțiunii înțelepciunii (Prajna Paramita)
Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.
Lecția 9 – A doua parte
Recapitulare
– Școala Independenților
După cum ați văzut ne-am despărțit de școala Numai Minte și am trecut să vorbim despre școala Svatantrika, care se numește „Școala Independenților”, iar prezentarea pe care o primim aici se bazează pe munca făcută de Geshe Michael, care a strâns informații din diverse surse, deoarece prezentarea acestei școli în cartea Lekshe Nyingpo nu este atât de clară.
– Importanța studierii diferitelor școli de gândire
Și din nou pentru a da context la ceea ce facem, am început acest curs de la școala Numai Minte. De fapt, am menționat puțin și despre concepțiile pe care le au despre vacuitate diferitele școli inferioare, peste care vom reveni și în această lecție și în următoarea.
Vom trece în revistă diferitele opinii despre vacuitatea care sunt aproape incorecte, sunt un fel de semi-adevăr.
Motivul pentru care facem acest lucru este ca să ne fie foarte clar ce este vacuitatea conform școlii Prasangika Madhyamika, considerată a fi cea mai înaltă. Este școala pe care trebuie să o înțelegem cel mai bine dacă vrem să ne eliberăm din samsara. Asta spun marii înțelepți ai acestei tradiții: în primul rând Buddha, Arya Nagarjuna, Maestrul Chandrakirti, Je Tsongkhapa, toți Dalai Lama, toții marii Lama.
EI spun că cea mai înaltă concepție a vacuității este aceea a școlii Prasangika Madhyamika. Ea este cea care face posibilă reușita în practica Tantra.
Dacă omul nu și-a format complet și clar această concepție, nu va putea reuși mai târziu pe calea tantrică. Poate face toate practicile, se poate simți bine și plăcut, dar nu va putea îndeplini scopul suprem, pentru că încă mai este atașat de un sine, pentru că nu a explorat pe deplin acest subiect în ceea ce privește concepția sa asupra lumii.
Deci motivul pentru care enumerăm opiniile incorecte este pentru a putea identifica singuri când cădem în ele.
Buddha nu le-a vorbit numai celor de acum două mii de ani, ci ne vorbește și nouă. În măsura în care aveți o anumită concepție despre vacuitate, încă nu înțelegeți pe deplin. Vi s-au dat metode de a vă testa.
Este foarte bine dacă ați dezbate subiectele, pentru că atunci veți putea vedea exact ce ați înțeles și ce nu. Există multe subtilități de care nu v-ați dat seama până când adversarul nu vă direcționează spre ele.
Nu vom face asta aici. Vă prezentăm doar diferitele puncte de vedere și restul muncii o veți face singuri.
– Trei niveluri de lipsă de sine
Primul lucru pe care l-am spus despre școala Svatantrika, școala Independenților, este că ea vorbește despre trei grade de lipsă de sine. Dintre acestea trei, doar al treilea este considerat vacuitatea adevărată. Nu în școala Prasangika a Căii de Mijloc, ci în Svatantrika.
Deci, cele trei grade de lipsă de sine au fost:
1. Lipsa de sine subtilă a omului,
2. Lipsa de sine grosieră a părților omului.
„Părțile omului” se referă la cele cinci agregate, corpul și mintea.
3. Lipsa de sine subtilă a părților omului.
Când le întâlnim în literatura budistă, de obicei nu este clar ce înseamnă.
Acesta a fost subiectul pe care l-am discutat: la ce se referă ele.
– Lipsa de sine grosieră a omului
Și am spus că de fapt, mai lipsește un nivel care ar fi trebuit să fie primul, pe care îl vom numi „0”:
0. Lipsa de sine grosieră a omului
Aceasta este lipsa unui sine care ar putea fi neschimbător, unitar sau întreg, și independent. Școala nici măcar nu a luat-o în considerare pentru că este o concepție atât de grosieră încât nu poate fi numită vacuitate. Aceasta, spune ea, este o descriere inexactă a vacuității.
Data trecută, am vorbit despre el
Takchik rangwangchen gyi dak
Dak – sine,
Tak – neschimbător, invariabil.
Chik – întreg,
Rangwangchen – de sine stătător, total independent.
Un fel de „eu” întreg, total independent, adică o unitate, care nu se schimbă și care este foarte asemănător cu ideea de suflet. Foarte asemănător cu ideea de ceva care este permanent, neschimbător, este etern, nu este legat de acest corp, de această minte. El va rămâne după mine. Unde? Nu știm. El nu este cauzat, este undeva în mine, dar nu știm unde, nu începe și nu se sfârșește niciodată.
Când cineva spune că nu există așa ceva, este la acest nivel 0 – lipsa de sine grosieră a omului. Școala spune: „Cine crede că nu există așa ceva, înseamnă că nu a progresat prea mult. Nu este suficient.” Deci cea mai grosieră idee a vacuității este că așa ceva nu există.
Dar aici nu vorbim de vacuitate, ci despre lipsa de sine. Despre ce fel de sine vorbim, care nu există? Deci avem explicații diferite despre ceea ce este acest sine care nu există.
Suntem acum la școala Svatantrika, care spune: „Există trei tipuri de lipsă de sine”, pe care le-am numit 1, 2 și 3, și mai este un tip pe care nu l-au pus la socoteală – lipsa unui sine întreg, total independent, neschimbător, un astfel de „suflet”.
Suntem acum în Svatantrika, care este Mahayana, este Calea de Mijloc. Nici ea nu vrea să o menționeze. Școala spune: „Cei care nu cred în suflete – este bine! Dar sunt încă departe de a se elibera”.
– Cele cinci căi
Am vorbit despre cele cinci căi pe drumul spre iluminare: Calea Acumulării, Calea Pregătirii, Calea Perceperii, Calea Practicii și în final iluminarea.
1__________________2_____a___b___c___d____3____________________4____________________5
Calea Calea Calea Calea Iluminarea
Acumulării Pregătirii Perceperii Practicii lui Buddha
Svatantrika spune că există trei trasee care fiecare are cinci etape, în total cincisprezece stații posibile pe traseu. Ea mai spune că practicantul poate sări de la un traseu la altul. Nu vom intra în toată această descriere, dar este necesară pentru următoarea discuție.
– Cele trei trasee
Ele sunt numite:
Tekpa sum
Deci există trei trasee care se potrivesc diferitelor concepții, iar pe fiecare astfel de traseu există cinci stații.
– Ascultătorii
Primul traseu, care corespunde primei concepții, se numește:
Nyentu
Nyentu înseamnă ascultătorii.
Svatantrika spune: « Cei care au această concepție asupra vacuității, se numesc „ascultători”, iar acesta este primul traseu din cele trei. »
Ei se numesc „ascultători”. De ce? Pentru că pot asculta Mahayana, pot auzi învățăturile căii compasiunii, le înțeleg, dar nu pot practica calea. Ei nu au capacitatea spirituală de a practica cu adevărat pentru alții, de a-și extinde scopul practicii lor pentru a-i include și pe toți ceilalți.
Cu toate că ei înțeleg această învățătură și sunt de acord că este foarte frumoasă și îi pot învăța și pe alții învățătura Mahayana, dacă ne uităm la ceea ce practică ei de fapt, gândurile lor sunt îndreptate spre ei înșiși. Deci acesta este Nyentu.
Același lucru se întâmplă și cu cei care au pornit deja pe calea tantrică, care este instrumentul suprem de a ne duce la iluminare. Oameni primesc inițierea completă de la Lama pentru a intra în Tantra. Sunt mulțumiți, primesc sadhana, practică, merg acasă, și după un timp, pentru că nu au pregătirea corectă, o concepție asupra lumii corectă și compasiune, tantra lor va degenera în sutra. Ei vor practica de fapt sutra. Acesta este pericolul care îi pândește pe practicanți și de aceea vorbim despre aceste lucruri, ca să nu cădem în el, ca să fim conștienți dacă ni se întâmplă asta.
Întrebare: Este greșeala profesorului că introduce un elev în Tantra când de fapt elevul nu este capabil?
Răspuns: Profesorul nu greșește. Un profesor tantric nu poate greși, deoarece un profesor tantric este un Buddha și un Buddha este omniscient și poate vedea, de asemenea, și cum va progresa acel elev. Profesorul îi dă o șansă, iar până la urmă totul depinde de elev. Profesorul plantează semințele în el care ar putea rodi după câteva vieți viitoare.
– Hinayana
Ascultătorii (Nyentu) sunt practicanți ai primului traseu și sunt numiți și Hinayana. În tibetană sunt numiți:
Tekmen
Deci, Tekmen înseamnă „Calea inferioară” sau „Calea cea mică” – Hinayana.
Este important să știm că nu vorbim aici despre vreun curent specific în budismul de astăzi. Vorbim despre concepțiile oamenilor asupra lumii. Ei pot trăi în orice perioadă, în orice țară, pot fi găsiți oriunde. Vorbim despre cum gândesc acești oameni, care este concepția lor spirituală.
Deci spunem că acești oameni sunt pe o cale inferioară pentru că nu au capacitatea spirituală de a fi pe o cale mai înaltă. Printre altele, ei nu au adevărata bodhicitta. Ei pot vorbi despre bodhicitta și se pot gândi la bodhicitta, dar ea nu se dezvoltă cu adevărat în ei și nici nu sunt capabili să perceapă adevărata vacuitate. Deci asta îi face să fie Hinayana: capacitatea lor spirituală.
Întrebare: Deci, oricine începe să practice se află pe această cale inferioară?
Răspuns: Nu se poate spune asta. O persoană poate practica mulți ani și se poate găsi la nivelul pe care l-am numit „0” sau chiar mai jos – asta depinde de explicația pe care o primește despre vacuitate. Iar o altă persoană care are o inteligență spirituală foarte înaltă, poate sălta imediat la un nivel înalt. Sunt persoane de genul acesta.
– Conștientizarea din primul traseu:
nu există niciun „eu” care să controleze corpul și mintea
Cei de pe primul traseu au
Rangkya tupey dzeyu du druppa
Adică, un sine substanțial și de sine stătător.
Vorbim încă despre Nyentu – ascultătorii.
Și asta descrie concepția lor despre vacuitate: lipsa de sine subtilă a omului.
Acum vorbim despre nivelul 1 al lipsei de sine. Cei care îl practică sunt numiți „ascultătorii” – Tekmen.
Ce sine neagă ei?
Ei neagă existența unui „eu” de sine stătător și substanțial/real.
În această primă concepție, am vorbit despre cineva care ar conduce lucrurile, un fel de „șofer”. Există corpul meu, există mintea mea și există cineva care există acolo de sine stătător, este real și dirijează spectacolul. El este undeva în afara minții și în afara corpului, nu știm exact unde, dar dirijează spectacolul.
Și primul nivel în care Svatantrika ar spune este „ca vacuitatea” – este atunci când cineva realizează că nu există așa ceva.
Dacă vă spun: „Ridică mâna stângă!” Aveți controlul asupra mâinii voastre stângi?
Ați putea răspunde: „Da, am în acest moment”.
Dar oare aveți controlul suprem asupra mâinii voastre stângi? Nu! Pentru că va veni o zi când cineva vă va spune să o ridicați și nu veți mai putea.
Deci, când cineva își dă seama «Am crezut că există un „eu” în afara corpului și a minții mele. L-am căutat și nu l-am găsit, deci nu există.» ― aceasta este vacuitatea numărul 1, care nu este adevărata vacuitate, conform Svatantrika.
Când cineva meditează mult, reflectă, analizează și caută acest „eu” și nu-l găsește, își dă seama că nu are niciun control, că acest „șofer” nu există, că „eul” care dirijează spectacolul nu există, Svatantrika spune: „Acesta a înțeles lipsa de sine subtilă a omului”.
Această înțelegere a practicantului că nu există vreun șofer, că lucrurile se întâmplă dar nu sunt sub controlul lui, este un mare pas înainte pe calea spirituală. Dar aceasta nu este încă înțelegerea vacuității.
Adesea auzim profesori care explică vacuitatea în acest fel, de aceea este important să fim conștienți că există o asemenea explicație. Este o formă de vacuitate, pentru că suntem lipsiți de un astfel de șofer, dar acesta nu este încă vacuitatea.
Vacuitatea ultimă cu siguranță nu va contrazice corectitudinea acestei afirmații. Ea va spune doar: „Nu acesta este lucrul suprem”.
– Procesul karmic care se derulează de la sine
Întrebare: Cum se potrivește acest lucru cu ideea de karma, care spune că ne determinăm prin legea acțiunii și reacției?
Răspuns: Ideea de karma spune că varietatea lumilor provine din karma, că lumea noastră este creată de acțiunile noastre, dar nu spune: „Tu decizi!”. Ea spune că acțiunile stabilesc.
Suntem un pachet karmic, un proces karmic în acțiune, iar când îl caut pe șoferul care conduce toată această karmă, nu-l găsesc.
Dacă voi căuta cine este cel face toate aceste karme, nu-l voi găsi.
Atâta timp cât o persoană ține în subconștient ideea că are vreun fel de control, iar atunci când se întâmplă ceva neașteptat și neplăcut, apare o boală gravă, ea se revoltă sau se supără, se văicărește sau este dezamăgită – asta înseamnă că încă nu a ajuns la nivelul 1.
Deci acesta este un indicator că mai avem de lucru la acest nivel, că încă nu am înțeles că totul este un proces karmic și că nu deținem controlul.
Dacă înțeleg că totul este un proces karmic, atunci n-am de ce să mă văicăresc de ceva care este în neregulă. Acest sentiment de „nu este corect” indică faptul că am o idee despre ceea ce este corect, iar „corect” înseamnă că lucrurile trebuie să fie cum vreau eu sau cum cred eu că ar trebui să fie ele. Deci am ideea că există ceva „în regulă” pe care îl controlez – iar așa ceva nu există.
Deci, în măsura în care apare acest sentiment, [acest fapt] este un indiciu că nu am înțeles încă lipsa de sine subtilă a omului.
– De fapt, există o singură Cale a Perceperii
Deci, cei care se află pe traseul de jos al Hinayanei, pe care i-am numit ascultătorii, [aceștia] atunci când ajung pe Calea Perceperii, percep vacuitatea.
Ce vacuitate percep ei conform acestei descrieri?
Cea a lipsei de sine subtilă a omului, adică experimentează direct că nu există nici un șofer, și atunci înțeleg că nu mai au de ce să se văicărească când lucrurile vin așa cum vin.
Am mai vorbit și despre faptul că atunci când stăm în meditație și ne urmărim gândurile, avem impresia că „aici sunt eu și aici sunt gândurile mele, le urmăresc”, pentru că altfel, cum aș fi conștient de gânduri? Trebuie să existe un „eu” care este în afara minții mele și în afara gândurilor mele, și [acest „eu”] este cel care urmărește gândurile.
Ascultătorii ajung pe Calea Perceperii la experiența directă că acest „eu” nu există.
Cei din Madhyamika Prasangika vor spune că dacă percep deja vacuitatea, ei percep adevărata vacuitatea. Ei vor spune că de fapt atunci când ajung pe Calea Perceperii – nu există trei trasee. Ei spun despre Calea Perceperii că există doar una.
Al doilea traseu − „Cei deveniți de la sine Buddha”
Al doilea nivel se numește în sanscrită Pratyeka. În limba tibetană se spune:
Rang-gyel
Rang – înseamnă sine, însuși.
Gyel – este abrevierea cuvântului Gyal po, care înseamnă rege.
Gyel – înseamnă învingător, victorios.
Buddha este uneori numit „învingătorul”. De ce? Pentru că a învins toate afecțiunile mentale.
În română am putea spune „cei deveniți Buddha fără ajutorul cuiva” sau cei deveniți de la sine Buddha sau cei realizați solitar.
Literalmente, numele înseamnă că au devenit Buddha fără un învățător, dar acest lucru este total imposibil. Nu poți ajunge nicăieri în budism fără un profesor complet calificat. Textul spune clar că nu au avut profesor în această viață, dar în trecut au avut literalmente milioane de profesori. De asemenea, ei nu sunt Buddha deplini, ci au atins nirvana inferioară. Așadar, cel devenit de la sine Buddha este cineva care a atins nirvana inferioară fără un maestru în această viață ― și toate scripturile spun acest lucru.
Există astfel de oameni. Sunt persoane care de la o vârstă fragedă vor doar să stea în singurătate și să mediteze, iar unii dintre ei chiar ajung la nirvana. Dar se spune că ei au avut deja mulți profesori în multe vieți anterioare și aceasta ar fi ultima viață înainte de nirvana lor. De aceea „devenit de la sine”, (De la sine = fără ajutorul cuiva, prin propriile forțe) este în sensul că în această viață ajunge la nirvana, fără profesor.
Stația lor finală nu este cu adevărat iluminarea, este nirvana − care este inferioară iluminării − dar este eliberarea de suferință, eliberarea de samsara. Ei își înving toate afecțiunile mentale. Ei sunt Rang-gyel.
De asemenea, ei sunt considerați Hinayana și percep lipsa de sine grosieră a părților omului.
Ei percep vacuitatea la un nivel mai subtil decât ascultătorii.
Conform descrierii școlii Svatantrika, atunci când aceștia ajung la perceperea directă a vacuității, ei percep această lipsa de sine grosieră a părților omului.
Școala Prasangika va spune că nici acest lucru nu este adevărat. Ea spune că dacă ajung deja pe Calea Perceperii, vacuitatea este una singură, dar vom rămâne cu această descriere a școlii Svatantrika pentru moment.
Concepția din al doilea traseu −
lipsa de sine grosieră a părților omului
Ce percep ei?
Suk dang suk dzin gyi tsema dze shen gyi tongpa
Suk – forma, aici ne referim la materie fizică,
Tsema – percepție,
Suk dzin gyi tsema − percepția materiei fizice.
Deci, pe de o parte avem materia fizică și pe de alta percepția ei.
Dang – și,
Suk dang suk dzin gyi tsema – materia fizică și percepția ei
Tongpa – vacuitate,
Shen – altul,
Dze − făcut.
Dze shen gyi tongpa înseamnă „ele nu sunt făcute din lucruri diferite”, adică sunt făcute din aceeași substanță.
Am mai auzit asta. Școala Numai Minte a spus asta.
Ea a spus că lucrul pe care îl percep și percepția lui, nu sunt făcute din materiale diferite, în sensul că provin din aceeași sămânță karmică. Deci, practic, lipsa de sine grosieră a părților omului este percepția vacuității în școala Numai Minte.
Să nu uităm că școala Svatantrika este o școală din „Calea de mijloc inferioară”. Asta înseamnă că concepția lor asupra vacuității este puțin mai avansată decât cea a școlii Numai Minte. Pentru Svatantrika, nivelul 2 este de fapt concepția școlii Numai Minte.
Deci, dacă cineva este din școala Numai Minte și vede această descriere, ar crede că este o vacuitate inferioară? Nu! El va crede că aceasta este vacuitatea, că lucrul pe care îl percepe și percepția lui vin din același loc, și nu din locuri diferite.
Aici se spune „făcut din aceeași substanță”, dar asta înseamnă că vin din aceeași sămânță karmică. Aceasta este vacuitatea pentru el.
Al treilea traseu – bodhisattva
Jangsem
Jangsem este prescurtarea lui Jung chub sem pa, care înseamnă bodhisattva.
Bodhisattva sunt cei care se află pe calea Mahayana.
Ceea ce ei percep este
Tongpanyi
Tongpanyi – vacuitate. În sanscrită shunyata.
Discipolii de la acest nivel percep lipsa subtilă a unei naturi proprii a lucrurilor.
Cine sunt cei de pe al treilea traseu?
Svatantrika va spune: „O astfel de persoană este un bodhisattva și se află pe calea Mahayana. El percepe vacuitatea. Ea este cu adevărat vacuitatea”.
Concepția din al treilea traseu –
Lipsa de sine subtilă a părților omului.
Care este vacuitatea pe care o percep?
Chu tamche denpe tongpa
Tongpa – goale,
Denpa – adevăr sau realitate,
Chu – lucrurile existente,
Tamche – toate
Chu tamche denpe tongpa înseamnă că toate lucrurile existente nu au o existență reală sau niciun lucru existent în univers nu are o existență reală
Când spunem „lucruri” în acest context, ne referim la părțile omului, spre deosebire de om.
Există omul și există părțile lui ― Kang sak înseamnă om și Chu înseamnă părțile sale.
Svatantrika spune că aceasta este adevărata vacuitate, este cu adevărat Tongpanyi.
Ea spune: „Cei care o percep sunt bodhisattva” și ei spun: „Toate lucrurile existente nu există cu adevărat”, pe care am numit-o „Lipsa de sine subtilă a părților omului”.
Gakja, modul de existență și vacuitatea
pe al treilea traseu, conform școlii Svatantrika
Ce este Gakja pe acest traseu? De ce anume sunt lucrurile goale?
Gakja este lucrul pe care căutăm să-l negăm atunci când vrem să percepem vacuitatea.
De ce anume sunt lucrurile goale? Ele sunt goale de o existență reală.
Să nu uităm că suntem în Svatantrika care spune: „Toate lucrurile sunt goale de existență reală”.
Dar atunci când auzim doar asta, sună cam extremist. După școala Prasangika, acest lucru este extremism, este nihilism. Asta înseamnă că pot sta în mijlocul străzii și mașina nu mă va lovi, pentru că ea nu există. Este periculos, dar Svatantrika nu spune tocmai asta, [ci doar că] așa se numește părerea ei. Școala va explica în detaliu la ce se referă.
Pentru Svatanrika asta nu înseamnă nihilism, nu înseamnă că poți sta în mijlocul drumului. Dar pentru că așa este citat în literatura budistă, oamenii spun: „Aha! Aceasta este vacuitatea! Mașina nu este cu adevărat mașină, [deci] pot să încerc să stau în mijlocul drumului!”.
Deci, să vedem la ce se referă școala cu adevărat.
Lo nume la nangway wang gi shakpa mayinpar yul rang gi tunmong ma
yinpay du luk kyi ngu ne druppa
Lo – minte. În tibetană, există multe cuvinte pentru minte, dar aici nu este tocmai minte, ci o stare a minții.
Nu – afectat, tulburat,
Nume – neafectat,
Lo nume – o stare a minții neafectată/netulburată.
La este o prepoziție, a…
Nangwa – a apare,
Wang gi – prin puterea,
Shakpa – stabilit ca existent,
Mayinpar – nu este cazul,
Yul – obiect,
Rang gi – el însuși,
Rang gi tunmong ma yinpay – de la sine
Du luk kyi ngu ne – propria sa identitate de sine,
Drupa – există.
Ceea ce spune această propoziție este modul în care există lucrurile. Și vor spune că lucrurile sunt goale de existență, cu excepția celor descrise aici.
Fraza spune:
„Un obiect există cu adevărat atunci când există de la sine, prin intermediul unei identități unice proprii, și nu (așa cum definesc școlile inferioare) că un obiect există dacă apare unei minți care nu este afectată [de droguri sau boli, de exemplu]”.
Obiectele de acest fel nu există, iar acesta este sensul suprem al „vacuității”.
Pentru ca ceva să existe în școala Svatantrika, trebuie să se întâmple două lucruri:
El trebuie să apară (Nangwa),
El trebuie să apară în fața unei minții neafectate care îl percepe.
Deci, două lucruri trebuie să se întâmple atunci când descriem modul în care există un lucru.
Dacă spun că ceva există, conform școlii Svatantrika, mă refer la două lucruri:
1. Să apară și
2. Să-l percep cu mintea și mintea trebuie să fie neafectată.
„Mintea afectată” înseamnă: sub influența alcoolului, sau somnolență, sau influența emoțiilor negative foarte puternice sau împăienjenită, care nu distinge clar lucrurile.
Dar presupunând că mintea mea nu este afectată și văd lucrurile corect, atunci școala spune: „Cum există lucrurile? Ele există în modul următor: apare un cilindru care arată ca un pix, iar eu îl percep cu mintea mea neafectată ca pe un pix. Așa există”.
De ce anume sunt lucrurile goale? De orice altă descriere a existenței. Doar așa există.
Ele sunt goale și de existența de sine. Pentru Svatantrika, existența de sine este ca și cum lucrurile ar exista acolo fără ca eu să vin cu mintea mea neafectată și să le percep.
Deci, pentru această școală există două componente ale existenței lucrurilor:
→ Lucrul în sine are un fel de existență. Nu o existență de la sine, spune ea, dar are un fel de existență. Există ceva acolo care arată ca un pix.
→ Iar eu vin și îl percep cu mintea neafectată și îl identific ca pix.
Și atunci pixul există. Acest este modul în care lucrurile există și sunt goale de orice altă existență.
Metafora spectacolului de magie
În cursul 2, am vorbit despre spectacolul de magie care vine din literatura Svatantrika. Povestea este următoarea:
Se spune că în India, chiar și în zilele noastre, sunt magicieni care merg prin sate și susțin spectacole de magie, iar oamenii le aruncă monede ca plată. În acest spectacol, magicianul ține o baghetă magică și praf magic. El aruncă pulberea magică, care se împrăștie și afectează ochii spectatorilor. Oamenii sunt acum sub influența pulberii. Apoi magicianul aruncă bagheta magică pe jos, rostește o incantație magică și bagheta se transformă într-un cal. Mulțimea vede acum un cal. Deci acesta este spectacolul de magie.
Cum folosim această poveste?
Ne uităm la cele trei tipuri de participanți din acest spectacol:
-
- Există publicul, [oameni] ai căror ochi sunt afectați de pulberea magică, magicianul aruncă bagheta, și ei văd un cal și ei cred că acolo este un cal.
- Apoi este magicianul, care atunci când a împrăștiat pulberea, i-a intrat și lui în ochi, așa că și el vede calul, dar nu mai crede că este un cal.
- Și apoi sunt întârziații − cei care au venit târziu, nu au primit pulberea magică în ochi. Deci, ei nu văd un cal și nu cred că există un cal.
Aceasta este povestea, care este morala?
Publicul care a venit la timp la spectacol și a primit pulberea în ochi, acolo unde este un bagheta magică ei văd un cal, și de asemenea ei cred că acolo este un cal. Cine este publicul? Noi. Vedem lucruri care există de la sine acolo unde nu există deloc, pentru că avem praf în ochi. Și ce este acest praf? Ignoranța, care ne orbește ochii, ne orbește percepția. Aceștia suntem noi.
Magicianul este ca Arya care a ieșit din percepția directă a vacuității. El vede un cal, adică vede lucrurile ca existând de la sine, dar nu mai crede.
Cine sunt întârziații? Ei sunt înalții Bodhisattva −Sa gyepa− nivelul opt. Gye pa și mai sus – sunt cei care nu mai văd lucrurile ca venind de la sine și cu siguranță nu cred că lucrurile vin de la sine.
Deci, conform școlii Svatantrika, cum funcționăm? La fel ca publicul care a venit la timp: Lucrurile apar ca și cum vin de la sine, iar noi le percepem ca atare, presupunând că mintea noastră nu este distorsionată.
Mintea noastră nu este distorsionată, conform școlii Prasangika? Da, ea este.
Existența si inexistența în școala Svatantrika
Ce este Gakja după Svatantrika?
Gakja, lucrul pe care îl negăm în școala Svatantrika, este ceva care poate exista cumva de la sine, prin intermediul unei identități unice proprii, fără a fi pur și simplu stabilit ca existând în virtutea apariției sale unei minți neafectate,
Lucrul apare și există mintea neafectată și ea îl stabilește. Dacă există o altă existență de la sine fără acest proces, Svatantrika spune: „Acesta este Gakja. Nu există o astfel de existență!”.
Cu alte cuvinte Svatantrika spune că nu există nimic în afară de această descriere pe care o oferă; că tot ce există în lumea mea, trebuie să existe ceva care să apară, care să fie un stimul pentru mintea mea, și apoi îl voi percepe, și asta este singura existență pe care o are și nu are existență de sine fără ca eu să-l percep.
În această școală, dacă cineva înțelege că lucrurile nu au o astfel de existență, atunci înțelege vacuitatea.
Copacul care cade singur în pădure
Asta ne duce la povestea unui copac care cade în pădure.
Dacă nu există nimeni acolo, conform școlii Svatantrika, există așa ceva sau nu există așa ceva?
Ea spune că nu există așa ceva: „Lucrurile nu există fără să fie și mintea neafectată care să le perceapă”.
Svatantrika va spune că dacă nu este nimeni acolo, nu avem despre ce vorbi. Acesta este Gakja.
Un copac care cade singur în pădure nu există. Acesta este Gakja. Nu există așa ceva.
50 − 50
Școala spune că este nevoie de un efort comun; lucrul trebuie să apară cumva și eu care să-l percep cu mintea mea neafectată/nealterată.
Lucrurile există jumi-juma, jumătate de la sine și jumătate de la mine.
Svatantrika lasă un anumit grad de existență de sine.
Ea spune că pixul are nevoie de mine ca să-l percep, dar el trebuie să apară și să mă stimuleze, cumva.
Dezvoltarea treptată a percepției vacuității
– Școala Numai Minte va spune:
„Shenwang-urile – lucrurile care vin din cauze, lucrurile care se schimbă, acestea există prin definiție și au propria lor identitate de sine”.
Ea dă existență de sine lucrurilor schimbătoare, shenwang-urilor, dar nu kuntak-urilor.
Ea spune că copacul stă singur în pădure chiar dacă eu nu sunt acolo. „Sunt copaci în pădure”, așa spun ea.
– Școala Svatantrika spune că dacă nu este nimeni acolo care să vadă copacii, atunci despre ce copaci vorbim?
Această școală a Independenților a Căii de Mijloc (Svatantrika) este o punte frumoasă sau o tranziție care ne duce de la concepția școlii Numai Minte − conform căreia obiectele există de la sine prin propriul lor mod unic de a fi − la școala Consecințelor a Căii de Mijloc (a lui Arya Nagarjuna, a Sfinției Sale Dalai Lama, Khen Rinpoche), care spune că nu există nimic acolo care să aibă natura de a fi pix de la sine, nu este nimic mai mult decât o proiecție karmică.
Pentru Svatantrika, obiectele există de la sine, dar nu în mod unic, deoarece, pentru a exista, ele necesită ca mintea ta să se gândească la ele.
– Școala Prasangika, când se uită la Svatantrika, spune: „Nu ai mers suficient de departe, nu ai spus toată povestea”. Ea spune că totul este o proiecție.
Și asta este foarte, foarte important.
Dacă înțelegem bine școala Prasangika, cel mai frumos lucru care ni se poate întâmpla este să înțelegem că totul este o proiecție.
Chiar și cilindrul de plastic pe care proiectăm pixul este și el tot o proiecție. Oriunde mergem – este o proiecție. Nu vine nimic la mine de la sine și eu proiectez pe el. Este adevărat, că dacă nu analizez, obiectul pare să vină de la sine, dar când încep să-l caut, nu-l găsesc.
Și asta este atât de frumos, pentru că dacă nimic nu are existență de sine, atunci toate posibilitățile care există se deschid.
Deci nu trebuie să mor. Deci nu trebuie să fiu din carne și oase.
Nu este adevărat că există o mână de om, din carne și oase. Svatantrika va spune: „Este ceva aici din carne și oase și eu proiectez pe el o mână de om”. Prasangika va spune: „Acest ceva este gol de a fi carne și oase pe care proiectez, pentru că dacă voi căuta unde este carnea și oasele, nu le voi găsi”.
Prasangika va spune: „Totul vine din karma. Totul, absolut totul vine din karma, iar dacă văd carne și oase este datorită anumitor karme. Asta înseamnă că dacă știu cum să schimb karma, ea îmi va impune o proiecție pură.”
Aceasta este concluzia școlii Prasangika Madhyamika. Deci, ceea ce ne rămâne de făcut este să facem practica de schimbare a karmei, totul este posibil.
Explicații corecte și incorecte ale vacuității
90% din toate explicațiile care se perindă despre vacuitate sunt incorecte. 90% din ceea ce se perindă nu se califică nici măcar ca fiind cea mai joasă explicație budistă a vacuității. Este ceea ce numește școala Svatantrika nivelul „0”.
Auzim venerabili profesori budiști spunând: „Ah, vacuitatea! Vacuitatea înseamnă că totul se schimbă și trebuie să ne adaptăm la schimbare”.
Dar asta nu este vacuitate. Este impermanență. Asta nu ne eliberează.
Este adevărat că atunci când cineva se află într-o situație foarte neplăcută și i se spune: „Va trece și asta.”, sau „Nu va fi mereu așa, nu vei suferi mereu de asta, va trece.”, poate fi puțin reconfortant.
Deci, școala Svatantrika este undeva la mijloc, între școala Numai Minte și școala Prasangika.
Prasangika spune că nu există nimic acolo afară care să aibă vreo natură de a fi un pix de la sine, nu este nimic mai mult decât o proiecție karmică. Pentru școala Svatantrika, obiectele există de la sine, dar nu în mod unic, deoarece pentru a exista este nevoie ca mintea mea să se gândească la ele.
Școala Numai Minte va spune că este un pix prin definiție și are o existență unică proprie.
Lordul Buddha a stabilit această serie de explicații gradate ale vacuității, astfel încât oamenii să poată progresa în înțelegerea lor până la cea mai înaltă concepție, care este adevărata explicație a vacuității susținută de Școala Consecințelor a Căii de mijloc (Prasangika). Ea crede că există o bază de atribuire, precum cilindrul pe care proiectăm imaginea unui pix, dar cilindrul nu are natura de a fi un pix. Dacă nu căutăm mai departe (matak machepar), este în regulă, dar dacă dorim să discutăm despre vacuitatea cilindrului, vom vedea că nu există un cilindru de la sine și că acesta este doar atribuit pe baza părților cilindrului.
Întrebare: Percepția vacuității este realitatea supremă?
Răspuns: Vacuitatea este realitatea supremă, și nu percepția vacuității.
Oricine percepe direct vacuitatea în Prasangika înțelege apoi greșeala a ceea ce vede.
Când cineva se află în percepția directă a vacuității, nu mai există fenomene, nu există eu, nu există subiect, nu există obiect. Ca „Apa în apă”.
Dar după ce coboară din experiența sa, lucrurile îi vor apare din nou ca și mai înainte: aici este scaunul, acolo este Doru… dar își dă seama că este o greșeală, își dă seama că el este cel care le proiectează. Și asta este marea diferență.
El nu va mai reacționa față de Doru, ca și cum Doru nu vine de la el.
Deci, Svatantrika va spune: „Există acolo ceva care arată ca Doru, are natura de Doru în acest obiect pe care îl văd, dar trebuie să exist eu care să perceapă că este Doru”. „Deci asta înseamnă că Doru are un fel de existență proprie, dar nu este unică în sensul că este nevoie de mine care să-i dea această existență.”
Prasangika va spune: “Tot ceea ce văd este o proiecție. Totul vine de la mine. Nu există nimic acolo afară care să vină la mine. Totul vine de la mine, inclusiv Doru, inclusiv formele și culorile care îl alcătuiesc pe Doru. Totul vine de la mine, fără excepție.”
Cele trei trasee versus cele trei scopuri
Vom vorbi acum despre Kyebu sum.
Kyebu sum
Kyebu – om,
Sum – trei.
Kyebu sum înseamnă trei tipuri de oameni, după scopul lor.
În opoziție cu Tekpa sum
Tekpa sum
Tekpa sum – cele trei trasee.
– Cele trei scopuri
Trei scopuri sunt trei tipuri de oameni descriși în Lamrim:
-
-
- Scopul îngust
- Scopul mediu
- Scopul înalt.
-
1. Scopul îngust
Cine sunt cei cu scopul îngust?
Ei sunt cei care practică cu scopul de a nu cădea în tărâmurile inferioare.
Ei înțeleg karma, înțeleg impermanența, înțeleg că la sfârșitul acestei vieți pot cădea în tărâmurile inferioare și le este frică de asta. Ei înțeleg existența din infern și existența spiritelor și doresc să le evite.
Atunci ce vor face?
Vor păstra jurămintele de eliberare,
Vor învăța despre moarte și impermanență,
Vor învăța despre refugiu și cele trei diamante.
Vor învăța legile karmei,
Vor învăța despre legile morale și că
Trebuie să respecte legile morale pentru a preveni această cădere.
Ei se numesc „scopul îngust”.
2. Scopul mediu
Cei cu scopul mediu își spun: „Păi dacă nu cad în lumile inferioare și m-am născut, să zicem, ca om, și cad din nou în suferință…
-
- Dar chiar și în viața de om există suferință și va trebui să sufăr iar și iar.
- Chiar și în viața zeilor, există suferință. Când karma lor se epuizează, vor cădea în tărâmurile inferioare.
…Nu vreau să mă duc în niciun loc din samsara”.
Ei văd suferință în fiecare colț al samsarei. Și își spun: „Vrem să ieșim complet din orice formă de suferință.”
Atunci ce vor face?
Vor învăța despre impermanență,
Se vor refugia în cele trei diamante,
Vor învăța despre legile karmei,
Vor respecta legile morale.
Vor practica mult meditația pentru a-și dezvolta pacea meditativă
Vor încerca să dobândească conștientizarea vacuității și să desăvârșească toate cele cinci căi.
Vor face toate acestea, din dorința „Vreau să ies complet din samsara!”.
Ei își dezvoltă complet Renunțarea. Dacă cineva le va spune: „Uite, îți dăm o samsara bună”. Ei vor spune: „Nu, mulțumesc. Nu pot păstra asta. Vreau să plec de aici!”.
Aceasta concepție este cu mult mai avansată decât prima. Este înțelegerea profundă că nu există niciun lucru bun în samsara, pentru că totul în samsara este suferință ― Ori lucrul este suferință în acest moment, ori că vine din suferință, ori produce suferință.
3. Scopul înalt
Ce va spune cel cu scopul înalt?
El va spune: „ Ce plăcere ar fi să ies din samsara, să ajung în paradis și toți prietenii mei să nu poată veni cu mine? Îmi vreau și prietenii cu mine. Îi vreau pe toți cu mine. Vreau ca toată lumea să iasă din samsara cu mine.”
Deci acesta este scopul înalt.
Cum îi vor scoate pe toți ceilalți din samsara? Ei vor ajunge mai întâi la plăcerea supremă a lui Buddha și apoi le vor arăta tuturor ce trebuie să facă. Ei vor ajunge la iluminare, vor avea calitățile sublime ale lui Buddha și îi vor ajuta pe toți ceilalți să ajungă și ei la iluminare.
Acestea sunt cele trei scopuri, Kyebu sum.
Cele trei trasee
Tekpa sum sunt cele trei trasee pe care le-am descris:
-
- Traseul „ascultătorilor”, Nyentu,
- Traseul „Celor deveniți Buddha de la sine” – Pratyeka sau în tibetană Rang-gyel, care nu sunt nici Buddha și nici nu devin Buddha de la sine .
- Traseul bodhisattva – Jangsem.
Primele două sunt considerate Hinayana.
De ce sunt considerate Hinayana? Pentru că capacitatea celor de pe aceste trasee de a înțelege vacuitatea este limitată. În plus, putem spune despre ei că nu și-au dezvoltat încă bodhicitta, focusarea lor este pe ei înșiși.
Pe când cei de pe traseul Mahayana sunt în Mahayana pentru că își dezvoltă bodhicitta, sunt bodhisattva și au capacitatea de a înțelege vacuitatea la un nivel cu mult mai înalt.
Asta nu înseamnă că toată lumea poate înțelege vacuitatea la nivelul său ultim, deoarece atât cei din școala Numai Minte cât și cei din Svatantrika sunt considerați Mahayana, ei își pot dezvolta bodhicitta, dar nu neapărat înțeleg vacuitatea în forma ei supremă.
Cuvântul Tek este uneori tradus vehicul.
Cuvântul tekpa înseamnă literalmente capacitate de transport, și se referă la cât de mulți oameni putem să ducem cu noi pe calea spre iluminare.
Această clasificare include doar Hinayana și Mahayana.
Cele trei trasee versus cele trei căi
Puteți întreba: „Bine, bine, ai vorbit despre Hinayana și Mahayana, cum rămâne cu a treia cale, Vajrayana?”
În cadrul Mahayana există două căi:
I. Există calea perfecțiunilor – paramitaya și
II. Există calea Vajrayanei, a Tantrei.
Acestea sunt două cele părți ale Mahayanei.
În tibetană:
Sang ngak kyi tekpa
Ngak – mantra,
Sang – secret,
Sang ngak – mantra secretă,
Tekpa – cale.
Sang ngak kyi tekpa înseamnă calea mantrelor secrete, adică Tantra. Învățăturile Mahayana ale cuvintelor secrete sau mantra.
Și există
Parchin gyi tekpa chenpo
Parchin este cuvântul tibetan pentru paramita, perfecțiune.
Chenpo – mare.
Parchin gyi tekpa chenpo înseamnă Calea cea mare a perfecțiunilor.
Este Calea Mahayana, calea deschisă a celor șase perfecțiuni.
Acesta este numele de cod dat învățăturilor deschise. Este doar un nume de cod, deoarece tantra necesită, de asemenea, practicarea în totalitate a celor șase perfecțiuni.
Ce face un bodhisattva care a perceput direct vacuitatea pe calea deschisă? El începe să practice perfecțiunile. El începe să-și dezvolte generozitatea la maximum, moralitatea, apoi răbdarea și așa mai departe. Acesta este ceea ce face până când ajunge la iluminare.
Cât timp îi va lua? Trei sute de mii de eoni.
Grup Facebook