Cursul 15
Care a fost adevărata intenție a lui Buddha?
Nivelul 2 al Perfecțiunii înțelepciunii (Prajna Paramita)
Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.
Lecția 4 – prima parte
Firul triplu: interdependența celor trei atribute
În acest curs ne referim tot timpul la „Comentariul despre adevărata intenție a acestor sutre”. Și ne aflăm în locul în care Bodhisattva îi cere lui Buddha să-i dea mai multe vine detalii. El spune: „De ce îmi vorbești de aceste trei atribute? De ce nu ai vorbit despre ele înainte? Ce semnifică ele? Care sunt legăturile dintre ele?”
Toate acestea sunt acum subiectul lecției noastre. Deci, lecția 4 va discuta despre cele trei atribute. Buddha explică care sunt atributele și care sunt conexiunile între ele.
Trepiedul
Atunci când Buddha îi descrie lui Bodhisattva în amănunt cele trei atribute, el le descrie ca pe un trepied.
Fiecare dintre cele trei atribute susține existența celorlalte două. Ele sunt ca un trepied sau ca cele trei colțuri ale unui triunghi. Lordul Buddha nu descrie lucrurile dependente în mod izolat, ca lucruri care se schimbă sau lucruri care sunt cauzate. El le descrie în ceea ce privește relația lor cu construcțiile ― kuntak. Lucrurile dependente sunt baza construcțiilor și ele sunt în principal suferința și cauza suferinței.
Esența lucrurilor dependente ― shenwang
Buddha începe cu shenwang. El ne dă trei dintre calitățile lor. Următoarele trei propoziții ar trebui să înceapă cu cuvântul shenwang. Cu toate că el nu apare în propoziții, subiectul lor este legat de shenwang.
1. Lucrurile dependente sunt arena în care ne creăm construcțiile
Nampar tokpay chuyul
Aceasta este una dintre calitățile lui shenwang.
Începem cu sfârșitul frazei.
Chuyul – arenă.
În Sutra Inimii, la început există o mică rugăciune în care apare cuvântul Chuyul. L-am tradus „obiect activ”.
Chuyul poate fi tradus și „obiectul activității”, care este sensul literal, dar și „arenă”. O arenă a activității.
Tokpa – construcție,
Nampar tokpay – construcții mentale.
Adică, shenwang este arena în care ne creăm construcțiile sau în care are loc conceptualizarea.
Sau mai putem spune lucrurile dependente (shen wang) sunt „arena” în care acționează mintea care creează construcțiile (kun tak). Sunt lucrurile la care ne gândim prin construcții precum „acesta este un băț”.
Ceea ce ne spune școala Numai Minte este că mintea noastră se joacă într-o arenă. Toate fenomenele schimbătoare din jurul nostru, inclusiv noi înșine, întreaga noastră lume este o arenă.
Aceasta este arena lucrurilor schimbătoare, shenwang, și în ea ne creăm construcțiile mentale. Asta scrie aici.
Văd, de exemplu, un shenwang – un pix, și creez noțiunea de „pix” în relație cu acest shenwang. Creez o imagine mentală, sau o noțiune, sau un termen, sau un nume, adică un kuntak, și îl atribui acestui obiect.
Dar shenwang-ul în sine? Școala Numai Minte spune că shenwang-urile există cu adevărat, au o existență care le definește, există prin definiție. Dar când mă gândesc la ele, când mă raportez la ele, când interacționez cu lumea mea și cu mine însumi, trec de fapt prin conceptualizări. Mă gândesc: „Am nevoie de un pix”.
Deci am un gând. Am noțiunea/conceptul de „pix”, am ideea de „pix”, am ideea de „eu”, am ideea de „nevoie”.
De fapt, gândesc în cuvinte, gândesc în noțiuni. Toate gândurile mele sunt așa. Și de fapt, interacțiunea mea cu lumea este prin gândurile mele, este prin cuvintele mele, fie că sunt rostite, fie că sunt gândite, dar ea este prin noțiuni, prin conceptualizări.
Deci, școala Numai Minte spune că există un obiect acolo care se schimbă ― shenwang ―, care depinde de cauzele și factorii ei, dar este subtil pentru mine. „Subtil” în sensul că nu îl pot atinge, îmi este aproape ascuns. Nu-l pot atinge cu adevărat, mă raportez mereu la el prin kuntak, prin noțiune, prin concept.
Asta scrie aici.
Nampar tokpay chuyul înseamnă: shenwang-urile sunt arena în care îmi creez construcțiile, conceptele.
Deci, pentru școala Numai Minte, există un pix care are o existență definită, de la sine, dar nu îi vorbesc direct, ci prin kuntak, prin ideea mea de „pix”. Prin noțiunea mea de „pix”.
El are propria sa existență unică, propria sa existență definită și are o funcție care vine din partea lui. Are funcția de pix. Iar eu îl tratez ca fiind pix.
La rândul lui, este pix. Și asta spre deosebire de kuntak.
Să ne întoarcem pentru o clipă la băiatul Tashi. Numele „Tashi” există prin definiție? Nu. Pentru că băiatul ar fi putut primi un alt nume.
Deci, kuntak-ul nu are o existență proprie definită, pentru că este un lucru imaginar, inventat de mintea noastră. I-am inventat un nume și l-am numit „Tashi”.
În schimb, în școala Numai Minte, cum rămâne cu copilul care a ieșit din pântecele mamei sale? Are o existență definitorie? Da, îl putem atinge, plânge.
Deci, kuntak-urile nu au o existență definitorie, pe când celelalte două categorii au.
Este ca și cum kuntak-ul stă între mine și shenwang.
– Există shenwang, copilul,
– Exist eu care mă raportez la copil,
– Și numele care stă între noi.
Mă raportez la copil prin conceptul/noțiunea mea a acestui lucru.
Deci, în exemplul copilului Tashi, dacă shenwang este copilul, iar kuntak este „Tashi”, care este în acest exemplu mintea care concepe?
Cine i-a dat numele? Părinții.
Deci, în acest exemplu, părinții sunt o pildă pentru mintea care concepe. Deci, există copilul care se naște, după un timp i se dă numele de Tashi și cine i-a dat numele Tashi? Părinții. Deci, acesta este un exemplu pentru procesul pe care îl facem în mintea noastră: există un copil acolo, afară, dar el este shenwang, după care i se dă un nume. Deci
– Mintea care concepe − părinții.
– Kuntak este „Tashi”
– Iar shenwang este copilul. Este ca lucrul în sine pe care îl ating.
Asta numai în școala Numai Minte. Trebuie să uităm ceea ce știm de la școala Căii de Mijloc.
Arena este shenwang. Este terenul de joacă în care mintea noastră își inventează construcțiile/noțiunile și își creează imaginile mentale. Mintea se raportează la shenwang-uri, și inventează construcții. Cu excepția cazurilor, cum ar fi floarea care crește în aer și altele de acest gen, de aceea spunem Pelcher, adică în general.
2. Lucrurile dependente sunt cele care primesc eticheta
Kuntakpay tsennyi kyi ne
Din nou, cuvântul „shenwang” nu este menționat aici, dar această propoziție se referă la el.
Tsennyi – definiție, caracteristică, atribut. Aici are sensul de caracteristică, atribut.
Ne – loc.
Deci, shenwang, lucrurile dependente sunt locul în care stau construcțiile – kuntak. Sau shenwang-urile sunt cele care primesc kuntak-uri.
Înainte, când am spus că shenweng-urile sunt arena în care mintea își creează construcțiile, s-a pus accentul pe procesul de conceptualizare. Și asta se întâmplă în arena shenwang-urilor.
Acum accentul este pus pe shenwang. El este cel care primește kuntak. Shenwang este cel asupra căruia proiectăm, este obiectul proiecției. El este cel care primește proiecția noastră.
Sau putem spune că lucrurile dependente (shen wang) sunt obiectele pe care se aplică atributul construcțiilor (kuntak); ele sunt cele pe care aplicăm cuvintele sau gândurile. Ele sunt cele care primesc etichetele.
Deci, obiectul nostru, copilul, primește numele de Tashi, iar apoi spunem „Tashi este talentat”, „Tashi este ingenios”.
Începem treptat să identificăm copilul cu numele pe care i l-am dat, apoi în timp uităm de această diferență.
Școala Numai Minte spune că dacă ne amintim că numele copilului și copilul nu sunt același lucru, că pixul și numele de „pix” nu sunt același lucru, suntem pe calea de eliberare. Numele, eticheta este o invenție a minții și nu are existență prin definiție. Pe când obiectul în sine are o existență definitorie.
3. Lucrurile dependente prezintă calitatea de a face lucrurile să se întâmple
Duje kyi tsenma
Tsenma – caracteristici,
Duje este traducerea tibetană a cuvântului sanscrit Samskara, care înseamnă factor cauzal. Ceva ce cauzează altceva.
Deci, shenwang-urile prezintă caracteristicile lucrurilor care cauzează alte lucruri. Ele însele sunt cauzate și cauzează alte lucruri.
Sau putem spune că lucrurile dependente (shen wang) prezintă caracteristicile tipice ale unui factor sau ale unui lucru schimbător
Legătura dintre lucrurile dependente și construcțiile noastre…
Mai înainte am spus că shenwang-urile sunt lucruri schimbătoare, lucruri care au cauze și factori.
Acum Buddha spune: Acest shenwang,
– este lucrul la care mă gândesc ca fiind un „pix”. În mod activ: mă gândesc la el ca fiind un „pix”.
– este obiectul gândirii mele ca „pix”, este lucrul pe care îl consider ca fiind „pix” și
– este, de asemenea, lucrul care funcționează ca un pix.
Trei aspecte diferite:
– Este un lucru pe care mi-l imaginez,
– Este un lucru imaginar,
– Este un lucru care se schimbă în sine.
Deci, lucrul care se schimbă în sine, al treilea, este de fapt deja inclus în definiția lui shenwang.
De ce nu a definit Buddha lucrurile dependente pur și simplu ca acele lucruri care se schimbă? De ce adaugă Buddha și pe primele două?
Buddha vrea să ne atragă atenția asupra modului în care creăm construcțiile, kuntak-urile, în mintea noastră. El vrea să începem să fim atenți la modul în care funcționează mintea noastră și la modul în care ne raportăm la lucruri. Cum știm ce știm? Cum ne relaționăm la această cunoaștere?
Dacă revenim la exemplul lui Tashi, știm că Tashi nu a fost Tashi din prima clipă, i-a trebuit câteva zile ca să primească numele de Tashi. Aceasta este pilda. Iar morala este că dăm kuntak-uri tuturor lucrurilor. Iar apoi schimbăm noțiunea cu lucrul real. Dar lucrul nu a fost real până când l-am conceput.
Și acesta este un proces pe care îl facem în ambele școli de gândire. Atât în școala Numai Minte cât și în școala Căii de Mijloc. Trebuie să devenim conștienți de acest proces în care mintea creează noțiuni, concepte și care este legătura dintre ele și lucrul pe care îl conceptualizează? Din acest punct, școlile sunt similare.
Diferența dintre ele este lucrul care primește numele sau concepția. În școala Numai Minte, acest lucru există prin definiție, dar în școala Căii de Mijloc, nu este așa.
Când cineva ne rănește, repede credem: „Este rău, sau mă rănește, sau trebuie să fiu atent și să mă feresc de el, sau de el trebuie să mă apăr”. Îi atribuim imediat un concept.
Și credem că așa este el în sine.
Asta nu este adevărat, așa cum copilul nu este Tashi de la sine, până când îl denumim Tashi. El nu este lucrul pe care îl denumesc.
Îmi etichetez șeful: „Șeful e rău”. Oare există acolo un șef? În școala Numai Minte, șeful există, având propriul lui mod unic de a fi, având propria sa natură de sine. Dar există o distincție între shenweng și kuntak – eticheta sau noțiunea pe care i-o dăm.
…și importanța de a distinge între ele
Școala face un pas mare spre a începe să distingem între construcții/concepte și lucrurile schimbătoare care le primesc. Această distincție ne ajută să ne îndreptăm atenția asupra întregului proces în care conceptualizăm lucrurile și apoi schimbăm conceptul cu lucrul real.
Școala Numai Minte ne îndreaptă atenția asupra acestui proces pe care îl facem tot timpul. De fiecare dată când ne enervăm pe cineva, suntem în școala Numai Minte, sau în școlile inferioare. Dăm existență de sine lucrurilor pe care le cunoaștem, dar ele nu au existență de sine.
De ce purtăm toate aceste discuții despre shenwang și kuntak? Pentru ca să nu suferim. Ca să nu fim nevoiți să murim, de exemplu. De aceea a venit Buddha și a predat aceste lucruri.
Ce legătură are asta cu iluminarea?
Dacă mă gândesc la mine ca la cineva care are propria lui natură definită și propria lui existență unică, sau propriul lui mod unic de a fi, că există de la sine, nu voi putea ajunge la iluminare. Pentru că eu cred că sunt deja așa. De fiecare dată când îmi atribui calitatea de a fi om, dau acestui shewang existență de sine și atunci nu voi putea să mă eliberez.
Orice învățătură ne aduce la un nivel spiritual mai înalt decât cel al unei persoane obișnuite. Și asta nu este ceva ușor pentru că trebuie să ne depășim credința puternică pe care o avem în acest shenwang, care are un fel de existență proprie definită. Această credință este foarte adânc înrădăcinată în noi, de fapt venim cu ea din viețile anterioare.
Această muncă uriașă pe care trebuie să o facem cu mintea noastră va fi mai ușoară dacă înțelegem cum atribuim kuntak-uri lucrurilor care ne înconjoară. Cum le conceptualizăm și apoi ne raportăm la ele prin denumirile pe care i le-am dat. Acest lucru ajută foarte mult la dezvoltarea înțelepciunii. Numai înțelepciunea ne poate ajuta să ne eliberăm de credința în existența de sine a lucrurilor.
Numai dacă înțelegem cum ne creăm fiecare aspect al nostru, ceea ce numim uman și efemer, abia atunci vom putea trece la următorul nivel.
Acest proces este foarte util și trebuie să-l facem înainte de a putea trece la următorul nivel. Deoarece suntem limitați de amprentele pe care le-am adus cu noi din multele vieți anterioare.
Vedem toate obiectele din lumea din jurul nostru în felul în care le vedem doar din obișnuința a milioane de vieți trecute. Așadar, ca să schimbăm lumea din jurul nostru, în special să trecem la un nivel spiritual superior, este o sarcină foarte mare și dificilă, dar este mult mai ușor dacă înțelegem cum inventăm numele pentru fiecare lucru. Acesta este indiciul; aceasta este perfecțiunea înțelepciunii.
Chiar acum suntem limitați de tot ceea ce ne amintim din viețile noastre trecute și ne percepem sau ne inventăm lumea pe baza unor semințe care există de mii și mii de ani. Nu suntem în mod inerent mai inteligenți decât animalele – avem doar obiceiul a mii de vieți de a vedea acest cilindru ca pe un pix, astfel încât în această viață îl recunoaștem destul de repede ca fiind pix. Așadar, pentru a trece la a vedea lumea într-un mod nou trebuie să trecem prin poarta numită perfecțiunea înțelepciunii, care constă în a înțelege cum inventăm pixul. Trebuie să înțelegem relația dintre construcții, schimbarea lucrurilor și vacuitate. Aceasta este cunoașterea. Să facem acel salt între ceea ce știam din viețile noastre trecute și ceea ce suntem în stare să fim – [iar asta] se realizează prin perfecțiunea înțelepciunii. Și înainte de a putea face acest salt, trebuie să înțelegem cum ne jucăm în această arenă a lumii din jurul nostru. Cum o creăm și cum ne jucăm în ea.
Confuzia dintre Kuntak și Shenwang este o formă de ignoranță
Ignoranța are mai multe fețe în această școală Numai Minte. Una dintre ele este să credem că Tashi primește numele de „Tashi” prin însăși definiția sa.
Confundăm numele și lucrul de sub el. În această școală de gândire atunci când credem că Tashi este, prin definiție, Tashi – aceasta este ignoranță.
Întru-unul din cursuri a fost dat exemplul bățului pe care îl credem șarpe. Mergem pe drum, este întuneric, și vedem ceva pe drum și ne gândim [că este un] „șarpe”. După care ne dăm seama că obiectul era un băț care arăta ca un șarpe.
Dacă ne gândim „șarpe” și suntem convinși că este un „șarpe” și nu ne dăm seama că i-am dat kuntak-ul „șarpe”, atunci vom fi siguri că există un șarpe acolo și ne vom comporta ca și cum șarpele ar fi un acolo. Ne vom pierde timpul și energia luptându-ne cu acest șarpe imaginar. Aceasta este ignoranță. Pentru că shenwang-ul care este acolo pe drum este liber de denumirea sau kuntak-ul pe care i-l dăm. El nu este, prin definiție, un șarpe. Dovadă, că mai târziu am constatat că era de fapt un băț.
Deci, ignoranța în această școală este de a crede că este un șarpe prin însăși definiția sa: „Am văzut un șarpe”.
Cum se traduce asta în viața de zi cu zi? La fel ca exemplul cu șarpele.
Ne apare o situație și o interpretăm ca fiind foarte neplăcută. O interpretăm ca și cum ea ar fi așa prin definiție, deși aceasta este o construcție pe care o avem despre o stare care nu are nimic neplăcut de la sine. Și credem atât de tare în acest kuntak încât, pentru a scăpa de neplăcut, suntem dispuși să rănim pe alții, sau să facem lucruri ilegale.
De ce „Tashi” nu există prin definiție? Pentru că în școala Numai Minte „a exista prin definiție” înseamnă: de la sine, în modul său unic – el este Tashi. Dar nu există nimic în el care să fie de la sine Tashi. Acesta este un kuntak, acesta este numele pe care i-am dat. Dacă el ar fi fost Tashi de la sine, atunci de îndată ce a ieșit din pântecele mamei sale, toată lumea ar fi spus „s-a născut Tashi”.
Credința în existența prin definiție ne înlănțuie
Să nu uităm că două dintre cele trei grupuri există prin definiție și doar unul nu există prin definiție. Care este ea? Kuntak.
În școala Căii de Mijloc câte lucruri există prin definiție? Nici măcar unul. Ea nu are nevoie de cele trei grupuri. Și acesta este motivul pentru care în această școală, Buddha nu a vorbit în mod specific despre cele trei grupuri.
Să mergem acum în lumea tantrică. Sunteți deja foarte avansați și întâlniți îngeri. Îi spuneți persoanei de lângă voi: „Uau, uite ce înger!” Și ea spune: „De ce înger vorbești? Unde vezi tu înger?”. Ea nu vede un înger. Tu vezi un înger, iar ea nu-l vede. Cine are dreptate?
În funcție de ce școală răspundem?
Conform școlii Căii de Mijloc, este posibil acest lucru? Categoric că da.
Conform concepției școlii Căii de Mijloc, natura unei persoane nu este altceva decât o proiecție mentală, astfel încât, dacă acumulăm karma potrivită, toate lucrurile din lumea din jurul nostru pot deveni sfinte.
Nu este așa în școala Numai Minte. Pentru că shenwang are existență de sine, prin definiție. Îngerul este și el un shenweng. Are propria sa existență unică. Deci, ori ești înger, ori nu ești.
Dacă ne este greu să-l credem pe cel care ne spune: „Am văzut un înger”, atunci în ce școală de gândire ne aflăm? În școala Numai Minte, deci nu ne putem elibera.
Conform școlii Numai Minte un înger tantric este un înger tantric de la sine, iar o persoană normală este o persoană normală de la sine, deoarece ele sunt lucruri schimbătoare, lucruri care există prin definiție și au caracteristicile lor, pe când ele sunt doar proiecția noastră mentală.
Lucrurile dependente și suferința din lumea noastră
Buddha ne-a dat trei descrieri ale shenwang. Cele trei propoziții care s-au referit la shenwang:
– Ele sunt arena de acțiune în care ne creăm construcțiile/conceptele,
– Ele sunt obiectul conceptualizărilor noastre și,
– Ele sunt lucruri schimbătoare.
De ce Buddha ne-a dat aceste trei descrieri cu referire la shenwang?
Pentru că vrea să ne determine să ne gândim la modul în care conceptualizăm.
Deci, Shenwang reprezintă în esență 99,99% din lumea noastră. Suntem în permanență înconjurați de fenomene. Fenomene care sunt supuse unor procese, cauze și factori și trec permanent prin procese de creștere și declin. Aceasta este viața noastră. Asta este ceea ce numim „lucruri”. Am putea spune: „Shenwang-urile sunt lucrurile”. Ele sunt ca o bază de discuție, între noi și lume.
Despre aceste shenwang-uri care ne creează lumea ne-a vorbit Buddha în „Adevărul suferinței” și „Adevărul sursei suferinței”.
Dukngel gyi denpa
și
Kunjung gyi denpa
Suferința și cauzele suferinței.
Toate aceste fenomene schimbătoare:
– Sau sunt afectate, există o afecțiune mentală care este acum activă,
– Sau sunt rezultatul unei afecțiuni mentale pe care am avut-o în trecut, care a creat acest lucru,
– Sau ele creează acum o afecțiune mentală.
Aceasta este lumea afectată în care trăim. De ce este afectată? Pentru că suntem plini de afecțiuni mentale. Pentru că avem ignoranță.
Întreaga școală Numai Minte se bazează pe aceste shenwang-uri, pentru că ele sunt cea mai mare parte a lumii noastre.
99,99% dintre lucrurile care ne preocupă sunt lucrurile schimbătoare, care conform școlii Numai Minte ele există prin definiție.
Analiza Shenwang-urilor
Mai înainte am spus că tot timpul confundăm kuntak cu shenwang-ul din spatele lui. Ca și cum am proiecta kuntak pe un shenwang. Întrebarea este cum știm că shenwang există prin definiție?
Ce semn aș avea, în școala Numai Minte, că ceva există prin definiție?
Eu spun: „Unde este pixul?”. Caut pixul și îl găsesc.
Dacă merg de la kuntak la shenweng și caut lucrul pe care îl numesc „pix” – îl găsesc, uite pixul. Pot scrie cu acest obiect. Caut lucrul și îl găsesc. Lucrul pe care l-am găsit, care se afla în spatele numelui, există prin definiție. El se potrivește cu numele pe care îl am în minte, cu noțiunea pe care o am în minte – „pix”. L-am găsit: “Ah! Uite Shenwang!”.
Ce spune școala Căii de Mijloc?
Caut pixul. Pot găsi pixul?
Nu. Găsesc un băț.
Atunci voi căuta bățul și ce voi găsi?
Părți! Alb, albastru, capac, bază, mină, plastic. Caut bățul și nu îl găsesc. Nu-l pot găsi.
În școala Numai Minte, acest lucru există prin definiție pentru că atunci când îl caut, îl găsesc. Viața este mult mai simplă.
În școala Căii de Mijloc, atunci când caut un pix, găsesc un pix?
Am căutat pixul, se ascundea aici, apoi am scris cu el. Deci am găsit pixul. L-am găsit sau nu l-am găsit?
Care este diferența?
În școala Căii de Mijloc, găsesc un pix, dar nu unul care dacă continui să caut nu voi mai găsi încă ceva dedesubt. Procesul continuă.
În timp ce școala Numai Minte se oprește, deoarece shenwang-ul de sub kuntak are existență prin definiție. El există. Este un lucru schimbător, este un lucru care are cauze. Are propria sa existență unică.
Întrebare: Deci, nu mai urmează și un alt strat de kuntak și shenwang?
Răspuns: Nu, nu în școala Numai Minte. Ea se oprește aici.
Școala Numai Minte ne oferă un pas intermediar între „totul există prin definiție”, concepție pe care au avut-o școlile inferioare, chiar înainte de școala Numai Minte, și școala Căii de Mijloc „nimic nu are existență de proprie sine”.
Buddha ne-a dat un strat în școala Numai Minte. El ne spune: „Fii atent, tu ești cel care denumești lucrurile.” Ne spune să începem să fim atenți la proces. Școala Calea de Mijloc spune: „Acest proces nu se oprește niciodată.”
Dacă caut ceva, îl voi găsi? Nu.
În școala Numai Minte, găsesc lucrul pe care l-am căutat și mă opresc din căutat. Dacă tot ce vreau este să scriu, caut pixul, găsesc un pix, scriu, și aici mă opresc. Dar dacă continui să-i caut componentele, nu le voi găsi, procesul nu se va opri.
Deci, am spus că în școala Numai Minte, sub kuntak există un shenwang. El există prin definiție și are propriile sale proprietăți. Are propria sa existență unică. Asta înseamnă că el trebuie să fie acolo, altfel nu există nimic. Pentru că dacă n-ar fi acolo, atunci ce ar mai exista prin definiție? Școala spune că shenwang-urile există prin definiție.
În școala Căii de Mijloc există acest proces, care nu se termină: de a da la o parte un înveliș, apoi alt înveliș și alt înveliș… Ca și cum am decoji o ceapă, foaie după foaie.
Deci, în școala Numai Minte, curățăm doar o coajă de ceapă. Dar acest lucru ne ajută, pentru că odată ce ne dăm seama că există o coajă de decojit, ne ajută cu adevărat să mergem mai departe. Și exact asta a vrut să spună Buddha în această explicație.
Două tipuri de construcții
Există două moduri în care ne creăm imagini mentale sau construiți despre lucruri.
Ce facem cu shenwang-urile? Le conceptualizăm, ne gândim la ele. Și ne gândim în două moduri diferite. Iar acum Buddha enumeră două moduri diferite în care conceptualizăm lucrurile:
1. Construcții/concepte legate de esența unui anumit lucru
Ngowo la kuntakpay kuntak
Ngowo – esența sau natura unui obiect – în acest caz, a shenweng-ului.
Kuntak – construcție sau concept.
Kuntakpay – a construi sau procesul de conceptualizare.
Adică, o construcție pe care o construiești despre esența unui lucru.
Deci există kuntak pe care îl construim în raport cu esența shenwang-ului.
Un tip de conceptualizare pe care îl avem este despre esența fenomenelor din jurul nostru.
De exemplu, „pixul”. Este un instrument de scris, asta este esența lui. Este o verbalizare și/sau o conceptualizare.
Eu spun: „Acesta este un pix”. Este un instrument de scris, asta este esența lui. Acesta este un tip de conceptualizare.
2. Construcții/concepte legate de caracteristicile unui anumit lucru
Kyepar la kuntakpay kuntak
Kyepar – caracteristici, trăsături.
Kuntakpay – a construi sau procesul de conceptualizare,
Kuntak – construcție sau concept.
Adică, o construcție pe care o faci despre caracteristicile unui lucru.
Eu spun: „Este un pix albastru”. Deci fac o construcție în raport cu esența lui și o construcție legată de caracteristicile lui „albastru”, „lung” sau „ascuțit”.
Așadar, puteți construi o construcție referitoare la natura de bază a unui obiect („pix”) sau referitoare la trăsăturile sau caracteristicile specifice ale unui obiect („lung și albastru”). Acestea sunt construcții corecte care nu se confundă.
Putem spune substantive și adjective. Sau putem include și numele verbelor, deoarece numele poate fi nu numai un substantiv, ci și o acțiune.
În ambele cazuri, kuntak sau conceptualizarea este o idealizare pe care o facem în mintea noastră. O idee, o noțiune care este fixă, care este perfectă, neschimbătoare și care este în mintea noastră. Și acest kuntak îl proiectăm acesta pe shenwang.
De exemplu:
Am menționat mai devreme, primul adevăr nobil a lui Arya, adevărul suferinței.
– Când conceptualizăm/verbalizăm esența Primului Adevăr Nobil a lui Arya, spunem simplu: „adevărul suferinței”.
– Când conceptualizăm/verbalizăm trăsătura principală a acestui adevăr, atunci spunem, de exemplu: „Adevărul suferinței este ceva ce o persoană ar trebui să realizeze că i se întâmplă”.
Vacuitatea conform școlii Numai Minte
Să revenim la trepiedul nostru.
Am spus că avem două moduri de a concepe un lucru:
– Unul este să spunem despre el că este „pix”, îi dăm numele „pix”.
– Și al doilea este să-i denumim trăsăturile , sau să-i dăm adjective.
Școala Numai Minte va spune că aceste două moduri sunt corecte,
– Există și un al treilea mod în care conceptualizăm, care este greșit în această școală: să identificăm între shenwang și kuntak (să considerăm că ele sunt identice) și să spunem: „Desigur că este pix, este de la sine pix”.
Din nou, avem o problemă lingvistică pentru că folosim același cuvânt pentru shenwang și kuntak.
Atunci când spun „pix”, vorbesc despre kuntak. Lucrul acesta funcționează ca un pix, cu siguranță este pix.
E ca și cum am spune că bățul pe care îl văd pe drum este cu siguranță un șarpe. Arată ca un șarpe, are culorile unui șarpe și chiar mi s-a părut că se mișcă ca un șarpe.
Nu separăm eticheta de lucrul care primește eticheta. În școala Numai Minte a nu face separarea este ignoranță.
A crede că lucrul este același cu eticheta pe care i-am dat-o, este ignoranță. Și faptul că este o greșeală, este vacuitatea. Acesta este Yongdrup.
Shenwang-ul este gol de a fi strâns legat de eticheta pe care i-o dau.
Pot să-l numesc pe copil „Tashi” sau să-i dau alt nume. Pot identifica lucrul pe care îl văd pe drum ca șarpe sau în alte condiții, chiar îl văd [ca fiind] un băț.
Lucrul nu este eticheta pe care i-o dau. Dacă credem că lucrul este eticheta pe care i-o dăm, școala Numai Minte consideră asta ignoranță. Asta înseamnă că nu-i înțelegem vacuitatea. Există mai multe fețe ale vacuității, aceasta este o față a ei.
O față a ei este că un lucru nu este neapărat eticheta pe care i-o dau.
În măsura în care nu există separare între etichetă și lucrul care primește eticheta, cum ar fi, șeful este „rău” pentru că toți colegii din birou au spus că el est rău, asta înseamnă ignoranță.
Deci, în școala Numai Minte, obiectul nu are dreptul la etichetă, la nume. Nu are nicio proprietate asupra etichetei pe care i-o dau. Kuntak-urile nu sunt naturale pentru obiecte. Numele „Tashi” nu este natural copilului care se naște. Sunt invențiile noastre.
Kuntak-urile sunt lucruri imaginare, inventate de mintea noastră. Ele nu există prin definiție. Lucrurile nu vin cu nume. Noi le dăm nume. Noi creăm nume și apoi le dăm lucrurilor.
Poate o astfel de concepție a vacuității să elibereze?
Ce spune școala Numai Minte despre cum ne eliberăm?
Ea spune: „Ah, cei din școala Căii de Mijloc, spun că nimic nu există de la sine, deci cine se poate elibera? La urma urmei, el nici măcar nu există, atunci despre cine vorbim? Totul este o prostie. Ei vorbesc despre nimic. Nu este nimeni care să fie eliberat”. Ea va râde de școala Căii de Mijloc.
Școala Calea de Mijloc va spune celor din școala Numai Minte: „Voi abia ați început procesul. Mai sunt nenumărate straturi dedesubt. Abia ați început. Cum v-ați putea elibera vreodată?”
Cine a predat aceste școli? Buddha.
Cui le-a predat? Lui bodhisattva care era derutat de descrierea supremă. Așa că Buddha i-a spus: “Hai să mergem pas cu pas. Să luăm lucrurile pe rând”.
În mod sigur Buddha înțelegea vacuitatea foarte bine. El ajunsese la iluminare. Este imposibil să ajungem la iluminare fără să percepem vacuitatea. Mai mult de atât, el a citit mintea acestui bodhisattva derutat și și-a spus: „De asta are nevoie acum pentru a-i da etapele căi”.
Să spunem că asta e tot ce știe școala Numai Minte. Poate o persoană să se elibereze, să devină un arhat?
Vom pune o întrebare mai simplă. Avem toate școlile inferioare dinaintea școlii Numai Minte. Școlile Abhidharma, din prima învârtire a roții Dharmei, numite Hinayana. Ele spun că toate lucrurile care există ― există prin definiție.
Deci vorbim despre arhat-ul din Hinayana, care a ajuns la Nirvana. El și-a eliminat toată suferința și toate semințele suferinței. Iar Buddha a spus că nu se poate face asta fără să percepem direct vacuitatea. Școlile nici măcar nu studiază vacuitatea. Ele vorbesc de lipsa de sine, care este ceva diferit. Este posibil acest lucru?
Ceea ce spunem este că dacă există un arhat al Hinayanei, el nu ar putea deveni un arhat fără să perceapă direct vacuitatea. El trebuie să perceapă vacuitatea pentru a ajunge la această stare în care își elimină orice afecțiune mentală. Fără a înțelege lipsa existenței de sine a fiecărui lucru, nu putem scăpa de toate afecțiunile mentale. Deci, el trebuie să ajungă la această conștientizare.
Este posibil să fi ajuns la ea în ciuda opiniilor pe care le-a îmbrățișat. A stat în meditație și a „căzut” în această experiență. Este posibil. Există vreo șansă să ajungem la ea fără ca mai întâi să studiem și să înțelegem?
Profesorii noștri spun că șansele sunt zero. Este greu. Chiar și atunci când am studiat Madhyamika Prasangika, tot este dificil. E multă muncă. Dacă nu ați învățat conceptul complet al vacuității, șansa este foarte mică de a ajunge acolo. Și oamenii pot ajunge la percepția vacuității chiar dacă nici măcar n-au auzit de cuvântul vacuitate. Se întâmplă asta, dar este foarte, foarte rar.
Mă încadrez în aceasta categorie? Nu îmi asum riscul. Și nu aveți de ce să riscați, pentru că v-am vorbit deja despre pix și câine. Am plantat virusul în voi, iar el va continua să crească.
Orice învățătură a lui Buddha aduce pe oameni la iluminare
După cum știți există un jurământ Bodhisattva de a nu-i disprețui sau minimaliza pe cei din Hinayana sau școlile inferioare. De ce? Pentru că Buddha a predat aceste lucruri.
De ce le-a predat? Pentru că asta ajută oamenii. Pentru că cei care nu sunt încă pregătiți pentru lucrul suprem, învățătura îi va ridica la o etapă de la care se vor putea îndrepta spre lucrul suprem.
Deci, este foarte important să nu-i subestimăm, să nu le diminuăm valoarea, să nu le spunem că nu vor ajunge la iluminare, pentru că vor ajunge la iluminare. Ei sunt doar într-o etapă pe calea iluminării.
Ceea ce subliniază acest jurământ este faptul că dacă înțelegem că avem nevoie de toată gloria școlii Căii de Mijloc, a școlii Prasangika Madhyamika și că trebuie să decojim toate straturile existenței de sine pentru a ajunge la iluminare, atunci nu le pot spune „Nu este adevărat!”. Deci din punct de vedere filozofic, trebuie să fiu corectă, dacă persoana din fața mea este pregătită. Dacă nu este pregătită, ce a făcut Buddha? A spus ceva pe jumătate corect, pentru că asta l-a ajutat pe om în acel moment.
Nu putem subestima motivația celor din școlile inferioare. Despre asta vorbește jurământul Bodhisattva. Deci nu disprețuim învățăturile Hinayana și al școlilor inferioare. Dimpotrivă, ele sunt atât de prețuite încât le dedicăm cursuri întregi. Pentru că ne ajută să ne ridicăm la un nivel mai înalt și pentru că îi ajută pe alții din locul în care se află.
Grup Facebook