Cursul 15
Care a fost adevărata intenție a lui Buddha?
Nivelul 2 al Perfecțiunii înțelepciunii (Prajna Paramita)
Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.
Lecția 1 – prima parte
Studiul, importanța și originile sale
Acest curs se concentrează pe vacuitate, iar în ceea ce privește latura intelectuală a vacuității, este poate cel mai dificil curs din cele studiate până acum. Acest curs intră pentru prima dată în problema diferitelor școli ale budismului.
Este un studiu filozofic și este un subiect care poate fi foarte tehnic, pentru că se intră în multe detalii, dar vom încerca să-l facem cât mai interesant.
Suntem deosebit de norocoși cu acest curs. Geshe Michael împreună cu un grup de elevi ai săi, au mers special la Mănăstirea Sera Mey pentru a primi acest studiu de la unul dintre cei mai buni profesori din lume pentru această materie ce se numește Geshe Tupten Rinchen, care a fost unul dintre principalii profesori ai lui Geshe Michael.
Acest profesor a predat această materie într-un mod extraordinar în ceea ce privește întinderea și profunzimea lui și, de asemenea, într-un mod foarte interesant și în viață.
Acest studiu a fost dat după ce Geshe Michael era deja Geshe. În mănăstire, pe măsură ce trec anii, seriile de studenți se împuținează, oamenii pleacă. Iar această învățătură este dată la sfârșitul programului de studii din mănăstire pentru că este mai complexă. Dacă clasa de studii se micșorează, atunci cea de sub ea se micșorează și ea și pentru asta clasele au început să fie unite. Se pare că datorită acestui fapt, Geshe Michael a pierdut acest studiu. Așa că a primit titlul de Geshe fără să urmeze acest curs.
Mai târziu, Geshe Michael s-a întors în India cu un grup de studenți ai săi, din New York și au primit acest studiu de trei ori.
După cum am menționat, Geshe Tupten Rinchen a fost un expert în acest domeniu, unul dintre cei mai mari din lume.
Nu vom intra în toate detaliile pe care le-a transmis – pentru că nu se poate face asta în zece lecții. Dar vă vom transmite principalele puncte și cred că este suficient pentru ca să simțiți ce reprezintă acest material și de ce este important.
Cursul tratează „care a fost intenția lui Buddha” și vom explica mai târziu de ce a fost ales acest titlu. De ce trebuie să punem această întrebare?
Subiectul cursului
Numele subiectului pe care îl vom studia, în tibetană este:
Drange
Drange este o prescurtare. Cum știm tibetanii prescurtează mereu. În română se spune „la propriu și la figurat”.
Drang – figurat,
Nge – la propriu, literal.
Putem spune că Drang este vorba metaforică al lui Buddha, sau când Buddha vorbește la figurat.
Nge este atunci când Buddha vorbește la propriu. Când ar trebui să fie înțeles literal.
Aproape toată învățătura acestui curs, cu excepția ultimelor lecții, se bazează pe punctul de vedere al școlii „Numai Minte”. Ea are o concepție diferită asupra vacuității față de Școala Căii de Mijloc, iar studierea concepțiilor ei clarifică concepția corectă asupra vacuității.
Asta înseamnă că tot ceea ce ați auzit despre vacuitate până acum, ar trebui să lăsați deoparte. Acum ne vom pune pălăria școlii „Numai Minte” și vom uita pentru o clipă tot ce-am învățat. Apoi veți putea revenii la ele, dar cu mai multă profunzime și cu mai multă înțelegere, și acesta e jocul.
În mănăstiri, această materie se studiază timp de aproximativ doi ani, spre sfârșitul programului de studii. Deci, este ca și cum am învăța din nou despre vacuitate.
Drang dun Nge dun
Dun – adevăr, sens, semnificație.
Drang dun înseamnă cuvintele rostite trebuie luate la figurat.
Nge dun – cuvintele rostite trebuie luate explicit, la propriu.
De ce trebuie să înțelegem la propriu și la figurat?
De ce trebuie să înțelegem la propriu și la figurat?
De exemplu, Buddha a spus odată: „Omoară-ți mama și tatăl!”. Cum trebuie să luăm asta, la propriu sau la figurat?. Buddha nu a spus-o la propriu. Cu toții știm că, a omorî mama sau tatăl este unul dintre cele mai mari păcate pe care o persoană îl poate săvârși. Este una dintre cele „Cinci fapte imediate”. Este un tip de păcat care garantează renașterea în infern imediat după această viață. După cum știm karma are timpul ei de rodire, există karme care rodesc în această viață, altele care rodesc în viața următoare și există karme care pot rodi cu mult mai târziu. Uciderea unui părinte este unul dintre cele mai grave păcate pe care îl poate comite cineva. În mod garantat va cădea în infern de îndată ce această viață se va termina.
Deci, când Buddha a spus „Omoară-ți mama și tatăl!” fiecare budist și fiecare persoană va întreba: Ce a vrut Buddha? Deci există deja întrebarea: Ce a vrut să spună aici? De ce spune el așa ceva? Deci aceasta este întrebarea care stă la baza acestui curs, care a fost intenția lui Buddha? Și vom intra în curând în asta și în multe altele.
Deci, „Omoară-ți mama și tatăl” trebuie luat la figurat și nu la propriu. În acest caz specific de „ucide-ți tatăl și pe mama ta” a fost evident la figurat, și nu trebuie luat la propriu. Oamenii apelau la sfaturile lui Buddha și îl întrebau: „Vrem să ne îndreptăm spre o viață spirituală, dar avem tot felul de obligații. Avem afacere, avem familie, avem asta și asta..”. În acele vremuri, oamenii se gândeau să se alăture comunității care îl urma pe Buddha, dorind să devină călugări și să studieze direct cu el. Dar aveau tot felul de dificultăți care le apăreau pe cale.
Și Buddha le-a spus:
„Dacă viața de familie vă distrage puternic atenția de la obiectivele voastre spirituale, ar trebui să plecați de acasă.”
Asta a vrut să spună Buddha.
Deci „Omoară-ți mama și tatăl!” înseamnă să-i părăsești. Dacă situația este de așa natură încât nu puteți practica acasă, atunci părăsiți casa. Pentru că în Asia antică fiii trebuiau să-și întrețină părinții. Deci la asta s-a referit Buddha.
Poate vreți să întrebați: De ce este atât de extrem?
Pentru că trebuie să ne străduim să ajungem la cel mai înalt nivel de care suntem capabili. Este foarte ușor să ne obișnuim cu o anumită practică, sau să trăim într-un anumit mediu, să stagnăm și să rămânem mulțumiți acolo.
Dacă nu depunem efortul adecvat și maxim, pentru a practica calea spirituală cât mai bine și la cel mai înalt nivel de care suntem capabili, atunci nu vom ajunge nicăieri. Moartea ne va înhăța din urmă.
De îndată ce am stăpânit o anumită etapă, trebuie să trecem la etapa următoare. Și dacă nu facem asta, atunci moartea ne va termina înainte ca noi să o terminăm pe ea. Suntem permanent în competiție cu moartea. Trebuie să învățăm cum să dobândim controlul asupra lucrurilor. Și pentru asta este nevoie de mult efort și multă practică.
Și de ce este asta important? Pentru că nu vom putea fi de folos nici părinților noștri și nici nouă înșine dacă renunțăm și murim. Vom muri și noi și ei. Și nu îi vom putea ajuta pentru că nu am atins un nivel suficient de înalt.
Aceasta este dilema morală în care se află fiecare practicant serios. La un moment dat, prioritățile vor trebui să susțină practica. Sunt situații în care practica se poate face în cadrul familiei. Asta nu înseamnă că toată lumea ar trebui să părăsească familia.
De fapt, putem face calea foarte bine chiar și din locul în care ne aflăm, dar va necesita efort, va necesita gândire, va necesita planificare, va necesita mult curaj, multă dăruire.
La asta s-a referit Buddha când a spus: „Ucide părinții!”.
„Care a fost adevărata intenție?”
De ce Buddha a exagerat? De ce a spus „ucide-i”? De ce nu s-a folosit de expresii mai simple? Aceasta nu este singura dată când Buddha a făcut asta.
În „Sutra inimii”, Chenrezik și Shariputra stau în fața călugărilor. Chenrezik îi arată lui Shariputra ochiul și îi spune: „Nu există ochi”. Îi arată urechea și spune: „Nu există ureche”. El exagerează în mod special. Are un motiv bine întemeiat pentru care face asta. Vrea să trezească oamenii. Deci, nu este prima dată când Buddha exagerează.
Chiar și profesorii fac asta uneori, pentru a-i ajuta pe elevi să-și schimbe un obicei dăunător, sau să observe ceva ce nu observă, într-un mod sarcastic. Școala Madhyamika Prasangika folosește sarcasmul.
De exemplu: Să spunem că elevul este neîndemânatic, îi scapă tot timpul lucrurile din mână. Nu dă atenție lucrurilor și îi cad din mână.
Ce-i va spune profesorul? „Adu-mi ceașca de ceai și nu uita să o scapi pe drum”.
Desigur că atunci elevul va începe să fie mai atent. Aceasta este priceperea unui profesor. Cum să ajungă elevul la rezultatul dorit într-un mod indirect.
Gong shi
Gong shi înseamnă „care a fost adevărata intenție” sau „care este baza adevăratei intenții”?
La ce se gândea Buddha când a spus: „Ucide-ți tatăl și mama!”. Care i-a fost intenția? Ce gând a vrut să trezească în noi când a spus astfel de lucruri? Ce a vrut să se trezească cu noi?
Aceasta este întrebarea esențială în studiul Drange. Întrebarea este ce a vrut să spună cu adevărat. De ce Buddha a spus ceva care pare a fi incorect sau nedorit sau chiar invers? Deci, dacă el recurge la astfel de mijloace și la un asemenea mod de a vorbi, de ce face asta, la ce se referă, cu ce intenție? Ce îl motivează pe Buddha sau pe profesor să vorbească în acest fel?
În acest studiu, întrebarea „Care este adevărata lui intenție?” este esențială.
Acesta este sensul de bază a lui Drang dun. Atunci când vorba este la figurat, când este ceva ce trebuie interpretat.
Cele trei învârtiri ale roții Dharmei
Dacă ne uităm la toată învățătura lui Buddha pe care a predat-o timp de aproape 50 de ani, putem vedea trei faze ale ei. Sunt numite cele „trei învârtiri ale roții Dharmei”. Ele se referă la trei perioade majore ale învățăturii sale. Cuvântul „perioadă” nu este chiar potrivit, pentru că aceste învățături nu au fost transmise cronologic, ci amestecat. Dar ele pot fi grupate în trei departamente.
Când ne uităm la învățăturile din fiecare departament, ele par a fi diferite, ca și cum nu ar fi același Buddha care le-a transmis. Toate învățăturile sunt sutrele aceluiași Buddha. Dar el vorbește diferit. Se folosește de termeni diferiți și, în principal, explică vacuitatea într-un mod diferit.
De ce se numește învârtirea roții Dharmei? Buddha a stat în meditație, a dobândit conștientizări și a ajuns la iluminare. Conștientizările lui par să fie în inima lui. Cum le va transmite discipolului? Buddha le poate transmite doar prin vorbele lui, prin a le preda.
Ca și cum vorba iese din inima lui. Buddha vorbește și învârte roata Dharmei în discipol, iar dacă discipolul ascultă învățătura, o practică și meditează asupra ei, [atunci] va ajunge apoi și el la aceleași conștientizări în inima lui.
Și aceasta este singura cale posibilă. De aceea se numește învârtirea roții: de la conștientizările lui Buddha la conștientizările discipolului.
Cele trei învârtiri ale roții Dharmei
1. Prima învârtire – Se poate spune că prima învârtire este prima învățătură pe care Buddha a transmis-o. Buddha a atins iluminarea sub copacul Bodhi. Iar după ce s-a iluminat, primii oameni pe care i-a întâlnit au fost cinci prieteni cu care practicase înainte de a se ilumina. Aceștia fuseseră tigroaica și puii ei în viața anterioară a lui Buddha. Datorită faptului că Buddha și-a sacrificat trupul, pentru a le salva viața, s-a creat între ei o legătură karmică puternică, și ca urmare aceștia s-au reîncarnat ca cinci călugări. Și au practicat împreună.
Buddha, după ce a ajuns la iluminare, le dă acestora prima învățătură, prima sutra despre cele „Patru Adevăruri Nobile”.
Prima învârtire a roții Dharmei include următoarele învățături:
-
- Cele Patru Adevăruri Nobile.
- Cele „douăsprezece verigi” ale existenței dependente.
- Cele „cinci agregate” care se află în „Abhidharma Kosha”.
- Despre simțuri, deschiderilor simțurilor, obiectele simțurilor, conștientizările simțurilor.
- Despre roata cu opt spițe a Dharmei.
- Treizeci și șapte de părți ale iluminării.
Aceste învățături sunt incluse mai mult în Hinayana. Desigur că și noi le studiem, pentru că Hinayana este foarte importantă. Buddha a revenit asupra acestor învățături, în diferite etape ale vieții sale. Deci, aceasta este prima învârtire a roții Dharmei. Și vom reveni cu mai multe detalii despre asta mai târziu.
Și în această primă învârtire a roții, Buddha a vorbit despre corp și a spus că acest corp există prin definiție. Și nu numai corpul, ci și toate simțurile, deschiderile simțurilor, toate lucrurile pe care le-am menționat, Buddha le-a descris ca fiind existente prin definiție.
El a vorbit despre lipsa de sine, dar a persoanei, și nu neapărat a componentelor persoanei. El le-a descris ca fiind existente, prin definiție. Vom vorbi despre asta mai târziu.
2. A doua învârtire
Au trecut câțiva ani și avem scena frumoasă de pe Vârful Vulturului descrisă în „Sutra inimii”. Acolo Buddha, prin reprezentanții săi Avalokiteshvara și Shariputra, dă o cu totul altă învățătură. El spune: „Nu există nici ochi, nici ureche, nici suferință, nici eliminarea suferinței, nici bătrânețe, nici moarte, nici eliminarea bătrâneții, nici eliminarea morții.”
Buddha ne provoacă. El ne arată toate aceste părți și spune: „Nu există niciuna!”. Tot ceea ce v-am învățat ― „Cele Patru Adevăruri”, „Cele Douăsprezece Verigi” și așa mai departe ― „nu există”. Aceasta este o cu totul altă discuție despre vacuitate. Este o învățătură complet diferită.
Și când învățăm Sutra Inimii atunci ne întrebăm: „La ce s-a referit Buddha când a spus «Nu există»?” Învățătura Sutrei Inimii spune: „Nu că nu există corpul cu adevărat, ci el nu există de la sine”. În această învățătură el continuă să enumere toate lucrurile despre care a vorbit înainte și spune: „Niciunul dintre ele nu există de la sine. Toate acestea sunt goale și, de asemenea, orice altceva pe care îl arăți este, de asemenea, gol. Toate fenomenele sunt goale, fără excepție”.
Sutra Inimii, Sutrele Prajna Paramita, Sutra Tăietorul de Diamant, [toate] fac parte din „a doua învârtire a roții Dharmei”. Aceasta este o altă învățătură, o altă perioadă, alți oameni, alt loc.
3. A treia învârtire
Există, de asemenea, o „a treia învârtire a roții Dharmei”.
În a treia învârtire a roții Dharmei, Buddha spune brusc altceva. Oamenii vin și îl întreabă și el le explică vacuitatea altfel, care contrazice ambele afirmații anterioare. Așadar, trebuie să fi vorbit la figurat în două dintre aceste cazuri. Cea mai mare parte a acestui curs se va concentra pe expresiile Lordului Buddha și pe faptul dacă acestea ar trebui luate la propriu sau la figurat.
Deci, dacă Buddha a dat trei explicații diferite ale vacuității și a dat și mai multe, atunci nu toate pot fi corecte pentru că sunt diferite.
Deci, aparent, Buddha pare să se contrazică. Aparent, pare că există contradicții în cuvintele lui Buddha.
Dar pe de altă parte Je Tsongkapa a spus că dacă le înțelegem bine, vom vedea că nu există nicio contradicție între ele. Dacă aparent există o contradicție, atunci două din cele trei afirmații pe care le-am menționat nu pot fi la propriu pentru că sunt diferite. Deci două dintre ele sunt la figurat. Dar care din cele două?
Trei forme de figurative
Am spus că Drang dun înseamnă la figurat. A vorbi la figurat poate avea trei forme diferite.
1. La nivel de cuvinte
În primul rând, ne referim la vorbire, la cuvinte. Ce se află în spatele cuvintelor? Ce se ascunde în spatele cuvintelor? Care este sensul din spatele cuvintelor? Oare persoana a spus ceea ce avea de gând să spună sau poate a vrut să spună altceva și are un motiv să folosească acest mod de a vorbi?
Părinții fac uneori asta cu copii mici, a căror logică nu este încă dezvoltată sau nu vor să meargă după o logică, sau părinții nu au timp să le explice de ce să nu fugă pe stradă. Uneori părinții vorbesc la figurat pentru a atinge un obiectiv care este important.
De exemplu: copiii stau acasă și se joacă și izbucnește un incendiu în casă. Copiii sunt absorbiți de joc, iar tatăl spune: „Trebuie să ieșim acum din casă!”. Copiii se încăpățânează și îi spun: „Nu, nu! Trebuie să terminăm jocul!”. Atunci tatăl le spune „Am un joc mai bun afară.”, așa că ei ies afară. Deci, acesta este un exemplu de utilizare a vorbirii abile, pentru a atinge un obiectiv important.
Deci, dacă se vorbește la figurat, cuvintele nu corespund sensului real. Dacă se vorbește la propriu, atunci cuvintele și sensul intenționat corespund reciproc.
Atunci când tatăl a spus: „Am un alt joc afară”, el nu s-a referit la un joc, ci a spus cu intenția de a scoate copiii din casă.
Prin urmare, prima formă de vorbire la figurat este la nivel de cuvinte, de expresii.
2. La nivel de realitate
Drang dun poate apărea nu numai la nivelul cuvintelor, ci și la nivelul realității. La nivelul realității ne întrebăm: „Când îmi apare un obiect în față, oare modul în care el există corespunde modului în care îmi apare mie? Se potrivește modul în care apare obiectul cu modul în care acesta există cu adevărat?”.
Realitatea la figurat este atunci când obiectul ne minte, apărând într-un mod diferit de cum este în realitate; aceasta este realitatea înșelătoare din jurul nostru.
Dacă mergem după descrierile vacuității pe care le-am primit până acum, nu există nicio potrivire. Obiectul ne apare ca și cum ar fi în afara noastră și spunem că el este doar o aparență/înfățișare exterioară. Acesta este Drang dun la nivel de realitate. Este figurat, este ceva indirect.
Realitatea pixului este falsă sau nu? Realitatea lui supremă corespunde cu modul în care ne apare sau nu? Aceasta este întrebarea aici.
Dacă corespunde pe deplin, atunci vom spune că ea este la propriu.
Dacă nu corespunde, înseamnă că unul dintre lucruri trebuie să fie o iluzie sau ceva fals și asta trebuie explicat. Am vorbit despre asta atunci când am predat despre vacuitatea pixului și forma în care ne apare.
-
- Așadar, primul mod în care apare Drang dun este vorbirea la figurat.
- Al doilea mod, este realitatea care necesită explicare și
- Al treilea mod este înțelegerea mea.
3. La nivel de percepție
Este la nivelul înțelegerii sau a percepției, a modului în care percepem lucrurile.
Iar la acest nivel ne referim la două stări ale minții:
a. Percepția corectă
Tsema
În sanscrită Pramana.
De fapt, corect este să spunem percepție validă mai degrabă decât percepție corectă, pentru a nu complica cu școala Prasangika Madhyamika care spune că percepțiile celui care nu este Arya sunt incorecte. Așa că vom spune percepție validă.
Un exemplu de Tsema: când mă uit la acest obiect și văd un cilindru în culorile alb-negru. Acesta este Tsema. Am o percepție validă. Îl percep prin simțurile mele. Nu sunt amețită deoarece nu am băut alcool, nu sunt somnolentă – toate aceste situații în care mintea mea nu este tulbure, deci percepția mea este validă.
Câte astfel de pramana am pe zi, 65 pe secundă. Tot timpul. Simțurile mele funcționează tot timpul. Cu excepția cazurilor în care mintea mea este tulburată de droguri sau de beție, sau de întuneric sau de furie care îmi distorsionează perceperea, [cu excepția acestor cazuri] presupunem că simțurile funcționează bine.
Deci, la acest nivel de percepție conștientă, prin simțuri, majoritatea percepțiilor sunt Tsema. Percepția directă a simțurilor. Uneori, o mișcare anume ne poate deruta, ne poate înșela. Vedem o frunză zburând pe stradă și credem că este un șoarece. Deci, pot fi situații care nu sunt Tsema, deși simțurile sunt în ordine și nu am băut alcool. Dar, practic, majoritatea percepțiilor sunt Tsema.
Deci, dacă am Tsema despre acest obiect, atunci această percepție, vom spune [despre ea] că ea este la propriu. Obiectul este cu adevărat un cilindru alb-negru, deci percepția este corectă sau validă.
Deci, ceea ce percep prin simțurile mele care nu sunt defectuoase, îl consider la propriu. Mă voi raporta la ea și îi voi răspunde și îmi voi continua viața pornind de la presupunerea că ceea ce văd, un cilindru alb și negru, este valid. Iau asta la propriu.
Pentru că nu cred că roșu este de fapt alb. Și, desigur, există și alte percepții, cum ar fi frunza care zboară și cred că este șoarece. Această percepție nu o pot lua la propriu. Privind retrospectiv, pot înțelege că ar fi trebuit să interpretez percepția diferit. Acolo nu era un șoarece.
Deci, percepțiile valide sunt la nivelul percepțiilor la propriu, ceea ce înseamnă că înțelegerea mea corespunde în mod valid modului în care lucrurile există cu adevărat.
b. Înțelegerea aproximativă
Acesta este un alt nivel de percepție.
Yi chu
Yi este un alt cuvânt în tibetană pentru minte.
Yi Chu este o percepție care este considerată incorectă. Este o percepție care este aproximativă, un mod aproximativ de înțelegere a lucrurilor, nu tocmai exact.
De exemplu: când vorbim despre vacuitatea pixului. Omul vede ceva, câinele vede altceva, adică ceva ce există de la sine – și ajungem la concluzia că acel ceva nu are nicio existență proprie de sine. Obiectul nu este nici pix de la sine și nici os de ros, de la sine, prin urmare este gol.
Deci, avem o anumită înțelegere a vacuității, dar nu am perceput-o direct.
Aici nu sunt în situația în care văd un cilindru alb-negru și sunt sigură de ceea ce văd. Nu, nu mai am aceeași siguranță, pentru că nu am perceput direct vacuitatea. Am auzit povestea și am înțeles-o.
Adică, am o înțelegere a vacuității care se bazează pe o explicație pe care am auzit-o și poate că am un grad de convingere, dar aceasta nu este o percepție directă.
Acest lucru se întâmplă la nivel figurat, ceea ce înseamnă că înțelegerea mea corespunde doar în linii mari cu modul în care sunt lucrurile.
Deci, când vorbim despre ce este Drang dun și Nge dun, în acest exemplu de vacuitate, este clar:
-
- Că atunci când percepția este directă – sunt convinsă 100% că este Nge dun. Este la propriu. Acum știu că lucrurile sunt goale.
- În al doilea caz, aproape cred, dar încă mai am îndoielile mele. Încă mai am îndoieli care mă sâcâie. De unde știu asta? Mă enervez. Încă mai cred că celălalt nu este în regulă de la sine. Deci, atunci când înțelegerea mea se bazează doar pe explicații și contemplare, pe înțelepciunea auzului și pe înțelepciunea contemplării dar nu încă pe înțelepciunea meditației pentru că încă nu am perceput direct vacuitatea în meditație, ea este Drang dun.
Deci, în primul caz am spus că este la propriu, iar în al doilea caz, [că] este la figurat, aproximativ.
Este foarte interesant că înainte ca omul să ajungă la nivelul de iluminare completă a lui Buddha, există un nivel înainte foarte aproape de acesta, în care corpul său este aproape angelic. Este aproape de a fi un înger și este în întregime o funcție a cât de bine înțelege vacuitatea.
Deci, în primul caz, la propriu, modul în care există lucrurile și modul în care apar sunt complet compatibile. În percepția directă a vacuității, percepem realitatea supremă, adică ceea ce apare și ceea ce există coincid perfect. În al doilea caz, la figurat, există o legătură care nu este complet clară.
Deci,
-
- La nivel de vorbire, de cuvinte, ne întrebăm: „Oare există o concordanță între ceea ce spune Buddha sau profesorul, și ceea ce a avut de gând sau a intenționat să spună? Dacă există concordanță, [atunci] vorbirea este la propriu. Dacă nu există concordanță, atunci cuvintele ar trebui interpretate.
- La nivel de realitate, oare modul în care lucrul există corespunde modului în care îmi apare mie? Se potrivește modul în care apare obiectul cu modul în care acesta există cu adevărat?” Dacă nu, este Drang dun. Dacă da, este Nge dun,
- La nivel de percepție, modul în care percep obiectul se potrivește cu modul în care există obiectul?
Care este diferența dintre doi și trei?
La doi mă uit la modul în care apare obiectul, iar de la trei mă uit la modul în care îl percep eu.
Lui Bodhisattva îi este greu să înțeleagă intenția lui Buddha
În acest curs ne vom concentra mai ales pe nivelul de cuvinte, pe vorbirea la figurat al lui Buddha. Vom intra mai adânc în subiectul – când Buddha a vorbit la propriu sau la figurat. Când Buddha a vorbit literalmente și când cuvintele sale necesită interpretare.
– Pentru că la început Buddha a spus că pixul, corpul, agregatele au propria lor natură. Asta a spus în prima învârtire a Dharmei.
– Apoi spune, în Sutra Inimii: „Nimic nu există așa cum crezi tu”.
Apoi un bodhisattva pe nume
Dundam yangdak pak
vine la Buddha și îi spune: „Iartă-mă că îți spun, dar cu tot respectul, uneori ai explicat una și alteori alta. Mai întâi ne-ai spus că cele cinci agregate, cele șase simțuri, au propria lor natură, și apoi ne-ai spus că nu este așa. Te rog, vrei să ne explici?”
Deci, ce va face Buddha? Buddha se întâlnește cu un elev care are dificultăți de înțelegere, nu pentru că lucrurile nu sunt clare, ci pentru că el nu are încă capacitatea de a integra lucrurile în profunzimea lor. Vacuitatea este complicată. Pentru că dacă se merge prea departe cu elevul, care nu este încă pregătit mental să integreze pe deplin sensul vacuității, acest lucru are putea avea consecințe negative.
Dacă suntem o persoană logică care caută adevărul, odată ce ne-am convins de ceva, atunci trebuie să fim consecvenți cu ceea ce ne-am convins. Altfel, începem să ne încurcăm.
Să zicem că sunt convinsă că fumatul nu este bine pentru mine și continui să fumez, deci nu sunt consecventă.
Cu toții, avem concepții greșite, de aceea suntem aici. Cu toții avem o minte care ne înșală. Patanjali spunea: „Trebuie să oprim înșelăciunile minții.”
Dar de îndată ce cineva mi-a arătat ceva, logic, în mod ordonat, pas cu pas, și în fiecare loc am fost de acord cu el și am ajuns la concluzia că șeful care țipă la mine nu poate fi rău de la sine, ci el a venit de la mine. Dacă acum sunt consecventă cu asta, înseamnă că nu mai trebuie să reacționez niciodată cu furie sau să-l învinuiesc, sau să-l bârfesc sau să-mi petrec timpul la telefon spunându-le altora ce persoană oribilă este. Dar ne este greu să facem asta, pentru că suntem obișnuiți să ne plângem mereu, și [plângându-ne] poate îl facem pe cineva să ne țină partea, așa că continuăm.
Sunt persoane care dacă aud această concluzie a învățăturii totale despre vacuitate, așa cum ne-a spus Buddha în „Sutra inimii”, se vor speria prea tare, și se vor îndepărta de învățături, iar Samsara îi va ucide.
Capitolul despre problema lui Bodhisattva – Dundam yangdak pak
Buddha îl întâlnește pe Bodhisattva pe nume Dundam yangdak pak, care îi pune aceste întrebări. Atunci Buddha îi răspunde: „Atunci când am spus că nimic nu există cu adevărat, nu am vrut să spun asta, ci că sunt lucruri care există și lucruri care nu există.” După care Buddha începe să explice în detaliu ― și aceasta este școala Numai Minte la care ne vom referi în acest curs.
Acest Bodhisattva care era discipolul lui Buddha, presupunea din capul locului că Buddha nu minte, că Buddha nu este capabil să mintă, că nu are niciun interes să mintă. Și dacă compasiunea lui Buddha era atât de mare, atunci n-ar fi putut niciodată să-i facă rău discipolului. Mai mult de atât, Buddha era și omniscient, știind bine ce-i dăunează și ce este benefic discipolului.
Dar acum discipolul aude ce spune Buddha, iar asta îl derută și este confuz. Dar el nu sare imediat la concluzia că Buddha se contrazice și, prin urmare, îi întoarce spatele. El nu face asta, pentru că el crede în Buddha, așa că îl întreabă cu bună credință: „Te rog, explică-mi!”.
Acesta este un întreg capitol care apare în sutra și numele capitolului este „Întrebarea lui Bodhisattva”, întrebarea lui Dundam yangdak pak.
Dundam yangdak pak shupay leu
Dundam yangdak pak este numele lui bodhisattva, iar în sanscrită i se spune Paramarta Samutgata.
Dundam – adevărul absolut.
Yangdak – complet, cu siguranță.
Shupa este un cuvânt poetic pentru o întrebare. Un cuvânt antic tibetan pentru întrebare. șupa
Leu – capitol.
Deci, Dundam yangdak pak shupay leu înseamnă capitolul despre întrebarea lui bodhisattva Dundam yangdak pak.
Acest capitol apare în cartea numită „Sutra cu privire la adevărata intenție”. „Explicația adevăratei intenții”.
Cine a scris această carte? Buddha a scris-o, pentru că este o sutră. Se numește explicație, dar Buddha este cel care explică.
Și în această carte, care este o sutră foarte lungă, în capitolul 7 se află întrebarea lui Bodhisattva, iar în urma acestei întrebări vine răspunsul lui Buddha. Iar răspunsul lui desfășoară în fața noastră școala Numai Minte. Întreaga școală Numai Minte se bazează pe această explicație a lui Buddha.
Deci, cine a inventat această școală de gândire? Buddha. Și, de asemenea, le-a inventat și pe toate celelalte, chiar dacă nu sunt neapărat de acord între ele.
Cele patru școli ale budismului antic
Când ne referim la cele patru școli de budism ne referim la budismul antic din India. Și pe toate pe care le-a predat Buddha. Vom porni de la cea mai înaltă până la cea mai de jos.
1. Prima, este Calea de Mijloc care este cea mai înaltă școală. Aceasta are două subșcoli: Svatantrika și Prasangika madhyamika
2. A doua școală este Numai Minte.
3. Mai jos se află școala Sutriștilor – numită și școala „Logicienilor”. Ea a fost prezentată în cursul 4.
4. Și cea mai jos este școala Abhidharma sau „Înțelepciunea înaltă” sau Școala detailiștilor care se numește Vaibhașika – toate acestea sunt nume ale aceleiași școli. În cursurile 5 și 8 am studiat Abhidharma Kosha.
Mai există și alte școli printre ele care nu sunt considerate budiste. Există o ierarhie printre ele în ceea ce privește înțelegerea lor asupra vacuității. Dar ele nu vorbesc despre vacuitate.
Dar odată ce școala începe să vorbească despre vacuitate, chiar și la cel mai de jos nivel, ea intră deja în categoria de școli budiste. Cu toate că în „prima învârtire a roții Dharmei”, care sunt școlile Sutriștilor și Abhidharma, se vorbește destul de mult despre existența de sine, dar vorbesc puțin și despre vacuitate.
Și se merge în sus până la școala cea mai înaltă a „Căii de Mijloc”, școala Prasanghika, care spune că nimic nu are existență de sine. Sub ea, se află școala Svatantrika care vorbește de un anumit grad de existență de sine.
Și aici lucrurile se complică. În școala Svatantrika există două curente principale: un curent care tinde spre școala Numai Minte și altul care tinde spre Sutriști.
Deci acestea sunt cele patru școli ale Indiei antice.
A nu se confunda cu cele patru tradiții acceptate astăzi în budismul tibetan:
– Sakya
– Kagyu
– Nyingma
– Gelugpa
Unde sunt toate? Pe Calea de Mijloc superioară, Prasangika. Ele nu diferă în ceea ce privește înțelegerea lor despre vacuitate. Ele diferă în modul în care ajung să perceapă vacuitatea în mod direct.
Dacă tragem o linie sub școala Numai minte, ceea ce este sub linie este considerat Hinayana, și ceea ce este deasupra liniei este Mahayana.
Aceste școli le învățăm în tradiția noastră. În mănăstiri se dedică mult timp studiului acestor școli. Mult timp este dedicat logicii budiste. Întreaga tradiție de dezbateri, a structurii de dezbateri vine de la școala Sutriștilor, a Logicienilor.
Budismul tibetan respectă tradiția Hinayana și, de asemenea, acesteia îi este dedicată mult studiu și mult timp. Ea nu trebuie subestimată pentru că a fost transmisă de Buddha, iar Buddha nu a vorbit în vânt. Dacă el le-a predat, înseamnă că a avut motive întemeiate (să ne transmită învățăturile) ca să le învățăm. Vom vorbi despre asta mai târziu.
Mai mult de atât, în Lam Rim-ul scurt pe care l-am studiat la sfârșitul cursului 9 (lecțiile 8, 9 și 10), se spune că a subestima învățăturile pe care le-a transmis Buddha este o karma foarte grea, indiferent de școala de gândire. Pentru că plantează semințe care ne vor îndepărta de Dharma și totodată chiar și jurămintele bodhisattva ne spun să nu facem asta.
Școlile se deosebesc între ele prin înțelegerea lor asupra vacuității
Lucrul care deosebește cele patru școli este modul în care acestea explică vacuitatea. Așa cum am spus, Buddha le-a predat pe toate, dar trei și jumătate dintre ele greșesc în privința vacuității. Numai școala Prasangika este complet corectă.
Fiecare dintre noi trebuie să ajungă la o bună înțelegere a școlii Prasangika dacă dorește să se elibereze de suferință și samsara.
Dacă atribuim unui lucru chiar și o fărâmă de existență de sine, nu ne vom putea elibera.
Importanța studierii celor patru școli de gândire
Este foarte dificil să ajungem la un asemenea nivel de înțelegere profundă a școlii Madhyamika. De aceea este importantă studierea școlii Numai Minte care este aproape corectă și este foarte aproape de Madhyamika. Când începem să o studiem, diferențele subtile dintre ele încep să devină vizibile.
Este foarte important să aprofundăm înțelegerea diferențelor subtile, ca nu cumva să ne atașăm de școala Numai minte fără să ne dăm seama și astfel să nu ne mai putem elibera.
Lama Dvora Hla povestește:
« Am participat în India la învățătura pe care a dat-o Geshe Michael despre Svatantrika și despre cele două aspecte ale sale. Studiul nu a fost ușor pentru că s-a intrat în foarte multe detalii. Cu mine a fost cineva pe care îl respectam foarte mult și care era un mare maestru în Vipassana, provenind din tradiția Hinayana. Un om extraordinar. Am fost prieteni și înainte, și am stat mult împreună, dar l-am văzut că își pierde răbdarea, și a părăsit învățătura. El mi-a spus: „Acestea sunt școli străvechi de gândire, și nici măcar nu sunt corecte – este păcat să-ți dedici lor timpul!”. »
Buddha a avut un motiv întemeiat de a le preda.
Este o mare greșeală să credem că dacă ele sunt străvechi și incorecte, nu ne sunt necesare.
Motivul pentru care Buddha a predat cele patru școli de gândire este că, în orice public uman, în orice moment al istoriei omenirii, atunci când se explică vacuitatea, o parte a publicului se va atașa în mod natural de una dintre aceste patru școli. Acestea sunt cele patru tipuri de personalitate sau moduri de gândire despre vacuitate pe care le au oamenii chiar înainte de a auzi despre budism.
Ei cred că sunt în Prasangika, dar de fapt nu sunt. Iar rolul nostru ca profesori este să-i ridicăm la școala Prasangika, pentru că altfel nu se vor putea elibera de suferință.
Deci trebuie să cunoaștem exact nuanțele și diferențele dintre diferitele școli de gândire.
În acest curs ne vom concentra doar pe școala Numai Minte în comparație cu Prasangika. Există și alte cursuri pe care le putem studia în viitor, care merg mai în profunzime.
Deci, cei care studiază, în mod firesc, vor fi atrași de una dintre aceste școli și chiar și noi înșine în momente diferite ale vieții, vom fi într-una dintre școli.
Și dacă nu cunoaștem subtilitățile, nu putem ști în ce școală ne aflăm.
Atunci când am predat școala Calea de Mijloc, Prasangika, „Sutra inimii”, cursul 12, descrierea vacuității este atât de frumoasă, atât de curată, atât de cuprinzătoare, complet corectă și relativ simplă. Atunci de ce ne-am îndrepta spre ceva greșit și complicat? De ce am face asta?
În continuare vom da motivele pentru care este important să studiem diferitele școli.
Înțelegerea vacuității este esențială pentru a ne elibera de samsara
Acesta este un citat dat Je Tsongkapa și vă voi spune numele cărții în curând. Nu sunt cuvintele lui, ci este un citat din sutra numită „Sutra cerută de Ființa Realizată Rashtrapala”.
Tongpa shiwa kyewa mepe tsul mi shepe drowa kyam gyur pa
Drowa – oameni, ființe,
Dro – a merge, a umbla. Ei sunt numiți cei care „umblă” prin samsara pentru că sunt mereu în samsara.
Kyam – a hoinări, a rătăci fără scop.
Deci, ființele care rătăcesc fără scop prin samsara.
Mi – nu,
Shepa – a ști, a înțelege,
Shepe înseamnă datorită ignoranței, sau pentru că ele nu știu.
Pentru că nu știu, ființele rătăcesc prin samsara, în suferință, în durere.
Ce nu știu ele?
Tongpa – vacuitate.
Shiwa – liniște, Nirvana,
Kyewa mepa – nu a început,
Tsul – mod.
Oamenii care nu înțeleg modul în care lucrurile sunt goale, că sunt deja în nirvana, că nu au început niciodată – din cauza acestei neînțelegeri sunt forțați să rătăcească prin samsara.
Din lectura cursului:
„Ființele trebuie să rătăcească aici în roată
Pentru că nu cunosc vacuitatea lucrurilor,
Care nu au început niciodată
Și care se află în pace.
Cei cu compasiune se folosesc de mijloace abile
Și de milioane de raționamente diferite
Ca din minciună să le scoată.”
Ceea ce spun aceste rânduri este că natura reală a tuturor lucrurilor este ceva extrem de dificil de perceput și că, dacă cineva nu reușește să o perceapă, nu poate fi eliberat niciodată din ciclul suferinței. Învățătorul nostru plin de compasiune a văzut clar aceste lucruri și, prin urmare, se angajează să aducă ființele la înțelegerea acestei naturi reale, folosind o mulțime de mijloace pricepute și o mulțime de tipuri diferite de raționamente.
Din acest motiv, cei care au capacitatea de înțelegere ar trebui să depună eforturi mari pentru a ajunge la înțelegerea naturii reale a lucrurilor. Acest lucru, la rândul său, depinde de capacitatea de a distinge între ceea ce este la figurat și ceea ce este la propriu printre cele mai înalte cuvinte rostite – cuvintele lui Buddha cel victorios.”
El spune: „Dacă nu înțeleg vacuitatea, Tongpa, sunt forțate să rătăcească prin samsara”.
Oamenii sunt forțați să rătăcească neputincioși prin samsara și se rănesc tot timpul, provocându-și o suferință imensă, pentru că nu înțeleg vacuitatea.
Și invers: dacă înțeleg vacuitatea, nimic din toate acestea nu pot să se întâmple. Suferința poate fi oprită.
Cu toții știm că mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi va pierde tot ce are. Își va pierde viața, își va pierde familia. Chiar dacă acum viața noastră este bună, la ce ne așteptăm?
Sau îmbătrânim și rămânem pe mâna copiilor, care nu prea vor să aibă grijă de noi, pentru că au treburile lor. Sau vom fi duși într-un azil de bătrâni și vom fi astfel la cheremul unor asistenți care nici ei nu prea vor să aibă grijă de noi.
Și nu contează cât de deștepți sau deștepte suntem sau cât de succes suntem, câți bani avem, cât de puternici sau cât de frumoși suntem, sau cât de frumoasă este viața noastră în acest moment – nu contează. Asta este ceea ce ne așteaptă.
Și acest text spune: „Realitatea nu trebuie să fie așa cum este. Ea poate fi schimbată!”.
Acest citat spune că motivul pentru care se întâmplă toate acestea este pentru că nu înțelegem vacuitatea.
Motivul pentru care îmbătrânim este că nu înțelegem vacuitatea. Motivul pentru care ne pierdem abilitățile simțurilor ― ochii care nu mai văd atât de bine, urechile nu mai aud atât de bine, simțul nostru de orientare [care] nu mai funcționează atât de bine ―, este pentru că nu am înțeles vacuitatea.
Este necesară înțelegerea exactă a vacuității
Je Tsongkapa a dat acest citat ca răspuns celor care îl acuzau că este prea filozofic, că despică firul în șapte, că intră în prea multe detalii. De ce nu este suficient să stăm liniștiți, să medităm și să percepem vacuitatea?
El spune că această discuție filosofică este esențială pentru ca noi să reușim în meditație, să percepem într-adevăr vacuitatea și să nu stăm în meditație visători sau să facem ceva relaxant și plăcut, dar care ne omoară și nu ne eliberează.
Je Tsongkapa spune:
„Dacă nu înțelegi exact spre ce aspiri, unde vrei să ajungi, dacă mintea ta nu este pătrunsă de această înțelegere amănunțită a ceea ce este vacuitatea și ce nu este vacuitatea, cum o vei realiza în meditație?”
Cum o vei realiza, mai ales că la un moment dat meditația devine neconceptuală? Dacă mintea nu este impregnată de o bună înțelegere, nu ai nicio șansă să o percepi.
Meditația poate fi foarte plăcută, poate fi foarte relaxantă. Cei care meditează mult pot simți ca și cum ar fi în Nirvana. Pentru că tac, ei nu păcătuiesc cu vorba, sunt foarte concentrați, iar concentrarea aduce multă plăcere și calm.
Dar ei nu-și elimină toate semințele. Ele rămân în minte, iar când se creează condițiile, semințele le explodează în față și cad din nou. Deci, ca răspuns la dificultăți, Je Tsongkapa spune: „Ființele vor continua să rătăcească, să se perinde prin samsara, dacă nu vor înțelege pe deplin vacuitatea”.
Studiul asupra distincțiilor fine
Acest studiu se numește „Studiul asupra distincțiilor fine”.
Înțelegerea acestei învățături, înțelegerea școlii Numai Minte, este o stratagemă a lui Buddha pentru a ne ajuta să ne ascuțim înțelegerea asupra vacuității, astfel încât să nu cădem în această capcană de a nu merge în direcția corectă în meditație.
Puntea spre Madhyamika
Așadar, această școală Numai Minte constituie o punte frumoasă între locul în care ne aflăm acum, din punct de vedere al înțelegerii vacuității pe care o avem – care este vagă, imprecisă (a auzi despre pix și câine nu este suficient) – și locul în care ar trebui să fim, având o înțelegere profundă a școlii Madhyamika.
Și pentru că avem aici o descriere diferită a vacuității care, așa cum am menționat, nu este în întregime corectă, asta ne îndeamnă să gândim. Acest lucru ne îndeamnă să verificăm ce este adevărat, ce nu este adevărat, ce este analog, ce este diferit?
Pentru a înțelege școala Numai Minte, la început avem nevoie de puțină disciplină și să punem deoparte Prasangika Madhyamika, pentru că altfel vom fi mereu tentați să mergem spre ceea ce este mai simplu și elegant și nu pătrundem în miezul școlii Numai Minte. Ea este o școală foarte frumoasă și aproape complet corectă. De aceea trebuie să învățăm bine nuanțele pe care nu le are această școală.
O bună înțelegere a școlii Prasangika Madhyamika
este esențială pentru succesul nostru pe calea spirituală
Dalai Lama spunea că nu se poate ajunge la iluminare doar prin meditație. Dacă stăm mult să medităm fără să înțelegem vacuitatea, nu vom ajunge la ea, pentru că nu știm încotro să mergem.
Același lucru este și cu Tantra. Tantra nu are nicio șansă de a reuși fără Prasangika Madhyamika. Totul se bazează pe Prasangika Madhyamika.
Ideea că putem deveni un înger se bazează pe înțelegerea și convingerea noastră profundă a vacuității absolute a ceea ce este.
Dacă corpul meu este așa cum este, are natură proprie și existență de sine, atunci ce șansă am să-l transform? N-am nicio șansă.
Cum pot crede că se poate transforma? Trebuie să înțeleg, să fiu convinsă pe deplin de principiile, de ideile școlii Prasangika Madhyamika.
Pentru ca acest lucru să se întâmple bine, trebuie să înțeleg toate greșelile în care pot să cad.
De asemenea, se spune că doar stând în meditație nu ne poate elibera. Doar rostind rugăciuni și mantre, nu ne va duce acolo. Oamenii primesc inițieri, primesc sadhana, primesc mantre. Asta acumulează merite, se poate ajunge departe, dar nu ne poate elibera de la sine fără această înțelegere. Este imposibil.
Și aceasta este măreția lui Je Tsongkapa. El a lămurit atât de frumos diversele subtilități, nuanțe și importanța studierii lor. Și de aici s-a dezvoltat Gelugpa. Există multe tradiții și practici frumoase, mulți Lama minunați de care suntem atrași, dar fără a avea această precizie, vom fi întotdeauna pe delături și nu vom ajunge nicăieri.
Avem doar această viață în care putem face ceva.
Și fiecare dintre conceptele școlilor inferioare este un concept pe care îl vom adopta la un moment în viața noastră, fără să ne dăm seama măcar.
Lordul Buddha spunea:
„Este bine să facem comparație între diferitele școli. Iar preocuparea pentru compararea detaliilor este foarte importantă și este necesară pentru a înțelege vacuitatea, pentru a opri îmbătrânirea și pentru a opri moartea.”
Acest lucru este esențial.
Nu facem asta de dragul filozofiei
Noi nu predăm de dragul filozofiei. Nu asta ne interesează pe noi. Ceea ce ne interesează este beneficiul și binecuvântarea pe care o primim de a ne atinge scopul. Și nimic altceva.
Dacă studiem bine școlile și intrăm în subtilități – iar pentru asta este nevoie de timp – atunci când vom auzi pe cineva explicând vacuitatea vom putea aprecia corectitudinea, precizia și, așa cum am spus despre subiectul vacuității, precizia este esențială.
Grup Facebook