Introducere din: Perla înțelepciunii: Rugăciuni și practici budiste, cartea I, ISBN 981-00-0558-X Compusă de Centrul Budist Amitabha, Singapore.
Trebuie remarcat faptul că practica de a lua cele opt jurăminte pentru o zi există, și în tradiția Hinayana. Singura diferență semnificativă se bazează pe faptul că practicantul de acolo nu-și generează motivația Mahayana. (În plus, călugării și călugărițele care s-au hirotonisit nu pot lua aceste jurăminte deoarece sunt inferioare jurămintele monahale pe care le-au luat.)
Introducere
Cele opt jurăminte Mahayana sunt luate timp de douăzeci și patru de ore. Ele sunt bine de luat mai ales în zilele cu lună plină și lună nouă și în zilele speciale budiste (a se vedea calendarul tibetan)
Esența acestei practici este de a fi conștient de motivația Mahayana, de a lua aceste jurăminte pentru a conduce toate ființele spre iluminare. Menținerea jurământului chiar și pentru o perioadă atât de scurtă are avantaje enorme: persoana care î-și ia jurămintele acumulează în scurt timp o cantitate imensă de potențial pozitiv (binefaceri). El va avea parte de vieți plăcute și, în cele din urmă, va obține iluminarea. El este protejat de orice rău, iar locul în care trăiește va deveni liniștit și prosper. Mintea omului va fi senină și calmă. El va dobândi controlul asupra proastelor obiceiuri rele și va avea mai puține distrageri ale atenției în timpul meditației. Se va înțelege mai bine cu ceilalți. Și în viitor, se va întâlni cu învățăturile lui Buddha și se va putea naște ca discipol al lui Buddha Maitreya.
Cele opt jurăminte sunt:
- A evita omorul, direct sau indirect
- A evita furtul sau de a lua lucruri fără permisiunea proprietarilor lor.
- A evita orice contact sexual.
- A evita minciuna și înșelarea altora.
- A evita substanțele ce produc dependențe: alcoolul, tutunul și medicamentele (cu excepția celor prescrise medical).
- A evita de a mânca mai mult de o masă în acea zi. Mâncarea va avea loc înainte de prânz, iar odată ce persoana a încetat să mănânce timp de treizeci de minute, masa este considerată completă. În restul zilei persoana poate bea băuturi răcoritoare, dar nu lapte care nu este diluat sau suc de fructe cu bucăți de fructe. Evitați să mâncați alimente negre: carne, ouă, ceapă, usturoi și ridichi.
- A evita de a sta așezați pe paturi foarte scumpe sau pe un scaun elegant, cu sentiment de mândrie. De asemenea, evitați să vă așezați pe piele de animale.
- A evita purtarea de bijuterii, parfumurile și machiajul. Evitați să cântați, să dansați sau să jucați muzică care implică pasiune /obsesie.
Încălcarea completă a jurământului se va întâmpla atunci când vor fi îndeplinite oricare dintre cele patru condiții următoare:
- Motivația provine dintr-o atitudine negativă, cum ar fi poftă / obsesie, furie și altele similare.
- Există un obiect al acțiunii, cum ar fi o vietate ucisă sau un obiect furat.
- Persoana efectuează acțiunea. Dacă o persoană îi spune altuia să omoare, să fure sau să mintă, este și ea o încălcare morală.
- Actul a fost încheiat: vietatea a murit înaintea acelei persoane sau persoana a crezut: “Am făcut această faptă.”
Când o persoană ia aceste jurămintele, prima oară ele vor conferite de către un maestru. Dacă persoana dorește să reînnoiască aceste jurăminte, poate face această ceremonie în fața imaginii Buddha, referindu-se la aceasta ca la Buddha însuși.
Ceremonia de primire a celor opt jurăminte Mahayana
Prosternare de trei ori.
Rugăciunile preliminare
Refugiul
Lama este Buddha,
Lama este Dharma,
Lama este și Sangha;
Lama este sursa fericirii și a binefacerilor.
În toți Lama mă refugiez. (3x)
Aspirația spre iluminare
Pentru a putea realiza
Obiectivele mele și a celorlalți,
Dorința de iluminare în inima mea o voi păstra. (3x)
Purificarea locului
Fie ca pământul să fie pur peste tot în lume,
Fără rugozități, pietre ascuțite și așa mai departe,
Neted ca piatra albastră1,
Și plat ca mâna omenească.
______________________________
1Aceasta este piatra Lapislazuli. Conform tradiției budiste, solul paradisului este făcut din această piatră, brăzdată de aur, și moale și plăcută la picior.
Ofrandele
Ofrandele umane și zeiești,
În inimă, și în fața mea le aranjez
Ca pe un nor de ofrande a tot ce este bun2
Și voi umple tot spațiul cu el.
Mantra norului ofrandă
Om namo bhagavate vajra sara pramardane/
Tathagataya/
Arhate samyaksam buddhaya/
Tadyatha/
Om vajre vajre/
Maha vajre/
Maha teja vajre/
Maha vidya vajre/
Maha bodhicitta vajre/
Maha bodhi mändo pasam kramana vajre/
Sarva karma avarana visho dhana vajre svaha (3x).
_________________
2Aceasta este traducerea numelui lui Samanthabadra, cunoscut pentru ofrandele sale abundente.
Realizarea ofrandei prin în puterea adevărului
Prin puterea adevărului celor Trei Diamante,
A binecuvântărilor tuturor Buddha și Bodhisattva,
Prin puterea imensă ce se trage
Din finalizarea celor două colecții3,
Și prin puterea pură a părții iluminării –
Fie să fie primite toate ca darurile mele.
Invocație (cu bețișorul parfumat aprins)
Vino te rog aici, tu Cel Binecuvântat însoțit de al tău alai,
Mântuitor al tuturor ființelor, fără excepție,
Distrugător sublim al legiuni de demoni,
Cunoscător al tuturor lucrurilor la perfecție.
Mantra și slavă (cu prosternare)
Om namo Manjushriye namah sushriye nama uttama shriye svaha (x3)4
Rugăminte
În fața Lamei,
Învățător binecuvântat, Tathāgata,
Arhat, Buddha pe deplin perfect,
Gloriosul cuceritor, prințul Sakya5
Mă prosternez,
Ofrande dăruiesc,
Și mă refugiez,
Te rog să mă binecuvântezi. (de 3x cu prostrații)
________________
3Colecțiile de merite și înțelepciune ce trebuie desăvârșite pe calea noastră spre iluminare. 4Traducere: ”Slăvit este Cel glorios iubitor de pace, slăvit este Cel nobil glorios. Slăvit este Cel glorios și de neegalat”.
5Acesta este Buddha Shakyamuni.
(Acum stați jos pentru rugăciunea următoare)
Rugăciunea în șapte părți
Cu respect profund, mă prosternez cu trupul, vorba și mintea;
O mare de ofrande reale și imaginare dăruiesc;
Regret, și toate faptele rele le mărturisesc
Mă bucur de meritele sfintelor ființe și a celor obișnuite.
Te rog, rămâi până la sfârșitul existenței ciclice
Și, pentru toate ființele vii, roata Dharmei învârte.
Toate meritele mele și ale celorlalți le dedic iluminări complete.
Ofranda Mandalei scurte
Aici este marele Pământ, plin de miros de tămâie, și de o pătură de flori acoperit.
Mărețul munte, cu cele patru continente, purtând Soarele și Luna ca bijuterie .
În mintea mea mi le imaginez, Paradisul lui Buddha și le ofer în dar pe toate ție .
Datorită acestei fapte, fie ca toate ființele vii , într-o lume plină de puritate să trăiască.
Ofranda mandalei interioare (opțional)
Tot ce îmi stârnește, pasiunea, aversiunea și ignoranța:
Prietenii, dușmanii, sau străinii – plăcerile și trupul meu;
Fără ezitare, toate acestea ți le ofer – salvatoarea mea,
Te rog, primește-le cu plăcere, și binecuvântează-mă să mă eliberez complet de toate otrăvurile din mine.
Idam Guru Ratna Mandalakam Niryatayami
Rugăciunea de primire a jurămintelor
(Ridicați-vă în picioare și prosternați-vă de trei ori. Apoi, îngenunchiați-vă pe genunchiul vostru drept, ținând palmele împreunate de rugăciune în fața inimii, cu corpul și capul aplecat. Dacă ceremonia nu este făcută în prezența Lamei, atunci imaginați-vă că în fața voastră se află Lama Avalokiteshvara. Generați-vă motivația profundă a Bodhicittei pentru primirea jurămintelor, și repetați de trei ori următoarele:)
Toți Buddha și Bodhisattva din toate cele zece direcții, vă rog cu atenție să mă ascultați.
*(Învățătorul meu, te rog cu atenție să mă asculți)6
Așa cum în trecut au făcut, Cei Astfel Ajunși, distrugători ai afecțiunilor mentale7, Buddha complet perfecți, care, precum Calul înțelept și Marele elefant, au terminat ce trebuia făcut, au întreprins acțiuni, și-au dat povara jos, și-au atins toate obiectivele, s-au eliberat complet din lanțurile celor trei existențe8, au obținut vorbirea perfectă, o conștiință complet liberă și o înțelepciune profundă și desăvârșită,
pentru a ajuta, pentru a elibera, pentru a elimina orice foamete, pentru a elimina orice război, pentru a elimina daunele cauzate de cele patru elemente9, pentru a elimina toate bolile, pentru a desăvârși cele treizeci și șapte de practici care susțin iluminarea și pentru a realiza țelul suprem al iluminării complete și perfecte, în scopul bunăstării tuturor ființelor simțitoare, toate jurămintele în întregime și le-au păstrat.
La fel și eu, ce mă numesc (spuneți numele)______ voi păstra toate aceste jurăminte, din acest moment până mâine la răsăritul soarelui10, pentru a ajuta, pentru a elibera, pentru a elimina orice foamete, pentru a elimina orice război, pentru a elimina daunele cauzate de cele patru elemente, pentru a elimina toate bolile, pentru a desăvârși cele treizeci și șapte de practici care susțin iluminarea și pentru a realiza țelul suprem al iluminării complete și perfecte, în scopul bunăstării tuturor ființelor simțitoare.
(La finalul celei de-a treia repetări, gândiți-vă că ați primit jurămintele în mintea voastră și bucurați-vă. Apoi generați-vă din nou motivația Bodhicittei, aspirația altruistă de a atinge iluminarea de dragul tuturor ființelor simțitoare, gândindu-vă:)
La fel ca și cei care au învins în trecut inamicul, încetând complet orice comportament greșit în faptă, vorbă și gând, cum ar fi omorul, la fel și eu, de dragul tuturor ființelor simțitoare, pentru o zi11, voi înceta complet orice comportament greșit și mă voi dedica practicii pure a Dharmei.
___________________________
6Această frază se spune dacă ceremonia se face în prezența învățătorului..
7Aceasta se referă la Arhat, cel ajuns la Nirvana.
8 Se referă la existențele din roata suferinței, din Samsara.
9 Aceste două propoziții au fost adăugate de Trijang Rinpoche. Cele patru elemente sunt: pământul, apa,
focul și aerul, ele referindu-se la dezastrele naturale.
10Jurămintele pot fi luate și pe o perioadă mai lungă de timp
11Sau dacă jurământul este luat mai mult de o zi, pentru perioada de jurământ.
Angajamentul de a respecta regulile de practică
Din acest moment, pe toată durata jurământului:
Nu voi ucide,
Nu voi lua proprietatea altora,
Nu mă voi angaja în activități sexuale,
Nu voi spune minciuni,
Voi evita complet alcoolul și medicamentele care conduc la multe greșeli,
Nu voi sta pe paturi sau scaune înalte sau luxoase,
Nu voi mânca mâncare în momente greșite,
Voi evita să cânt, să dansez și să cânt la instrumente muzicale,
Nu voi folosi parfumuri, bijuterii și ornamente.
Așa cum orice Arhat
A evitat faptele greșite, cum ar fi luarea vieții altora și restul,
Așa și eu voi evita faptele greșite,
Cum ar fi luarea vieții altora și restul.
Fie să ating rapid iluminarea completă
Și, fie ca toate ființele vii care se confruntă cu diverse suferințe
Să fie eliberate din oceanul existenței ciclice.
Mantra pentru păstrarea regulilor de practică
Om amogha shila sambhara /
bhara bhara /
maha shuddha sattva padma vibhushita bhudza /
dhara dhara /
samanta /
avalokite hum phat svaha (x21)
Rugăciune pentru moralitatea pură
Fie să pot păstra perfect moralitatea regulilor
Și moralitatea imaculată.
Fie să desăvârșesc perfecțiunea moralității
Prin a-mi menține moralitatea pură și nepătată de mândrie.
Prosternați-vă de trei ori, și apoi gândiți-vă:
Aceasta este contribuția mea la pacea și fericirea tuturor ființelor simțitoare și, în special, la pacea și fericirea tuturor ființelor simțitoare ale acestei lumi.12
Rugăciunea de dedicare
” Bodhicitta supremă și prețioasă
Să apară, unde nu a fost,
Cea răsărită deja, să nu scadă,
Fie, ca ea să crească și mai mult”.
Datorită meritelor pe care l-am făcut
De a primi jurămintele și de a le păstra,
Fie ca eu, și toate ființele simțitoare
Să-și desăvârșească colecția de merite și înțelepciune,
Și astfel, să dobândească cele două corpuri sublime
Ce numai din cele două se înfăptuiesc.
__________________
12Această frază a fost adăugată la îndrumarea Lamei Zopa Rinpoche.
Sfinția sa Dalai Lama spune că citirea cele opt jurăminte Mahayana, păstrarea lor chiar, și bucuria când vedem pe altcineva care le păzește, creează un potențial extrem de pozitiv în mintea noastră. Și pentru ca acest potențial pozitiv să ne aducă multă binecuvântare și nouă și celorlalți, este bine să-l dedicăm, urmând exemplul Maestrului Shantideva:
Fie ca toate ființele de pretutindeni
Chinuite de suferința trupului și a minții
Să obțină un ocean de fericire și bucurie
În virtutea binefacerilor mele.
Fie ca toate ființele de pretutindeni
Să nu mai cunoască durerea, sau să mai facă rău vreodată,
Să nu mai cunoască frica sau umilința,
Și nici mintea să nu mai fie de depresie împovărată.
Fie ca orbii să-și deschidă ochii,
Și surzii să revină la auz,
Fie ca cei cu trupurile istovite
Repede să se refacă și odihna să-și găsească.
Fie ca cei goi să-și găsească veșminte,
Și cei flămânzi să găsească de mâncare;
Fie ca cei însetați să găsească apă,
Și băuturi delicioase.
Fie ca săracii să găsească avuție,
Cei triști să-și găsească bucuria;
Fie ca cei disperați să-și găsească speranța,
Fericirea statornică și prosperitatea.
Fie ca ploile să vină la timpul potrivit
Și recoltele să fie bogate.
Fie ca toate medicamentele să fie eficiente
Și rugăciunile pure să dea roade.
Fie ca toți bolnavii să aibă parte
De însănătoșire grabnică și deplină.
Și orice suferință și boală care există în lume
Să înceteze chiar acum, și niciodată să nu mai revină.
Fie să înceteze frica din cei ce se tem,
Și toți cei înrobiți să fie eliberați;
Fie ca cei lipsiți de putere să-și găsească forța și tăria,
Și inima oricărei ființe să se umple de binecuvântări.
