Conștientizările Căii Treptate spre Iluminare
Prima parte
Retreat inclus în cursul 9
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael, Lama Trisangma și Peter Watson
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 7,b (Lecția 9b – cursul 9)
Lam Rim scurt, partea a V-a
Întâlnirea cu un profesor este o karmă extraordinară
Am spus mai înainte că întâlnirea cu un profesor este esențială pe cale. Nu putem desăvârși calea fără Shenyen – care să ne îndrume.
A-l întâlni pe Shenyen înseamnă că sunteți deja un geniu în felul vostru Dharmic, pentru că Shenyen-ul apare doar pentru că binefacerile voastre sunt imense.
Învățătorul vostru spiritual v-a însoțit de miliarde de eoni, dar nu l-ați putut observa. Dacă recunoașteți pe cineva ca învățător sau învățătoare înseamnă că sunteți un mare geniu, imens din punct de vedere karmic.
Chiar întâlnirea în sine înseamnă că ardeți multă karmă bună. Însuși faptul că ați întâlnit pe cineva și doar pentru o clipă v-ați gândit: „Hm… această persoană este profesorul meu”, un asemenea moment de gândire în care crezi că ați întâlnit pe cineva care vă duce la iluminare, va arde cu eoni de binefaceri.
Dar în aceeași măsură – îl putem pierde cu ușurință
Dar pe de altă parte putem să ne pierdem profesorul cu ușurință. Unul dintre lucrurile care se întâmplă cel mai ușor este pierderea unui profesor.
-
-
- ori moare,
- ori pleacă în altă țară,
- ori noi plecăm în altă țară,
- ori ne confruntăm cu obstacole,
- Și lucrul care se întâmplă cel mai des, să credeți pentru o clipă că el este învățătorul vostru și apoi să spuneți: „Stai așa, am greșit”. Asta înseamnă că aveți karma de a-l vedea pe profesor dispărând și apoi din nou nu-l mai vedeți, iar el poate fi alături de voi și voi să nu-l vedeți.
-
Să spunem că profesorul vostru moare. Este el mort? Dacă el este Buddha, el nu experimentează moartea, ci experimentează cu totul altceva.
Nu există nicio modalitate de a găsi un profesor decât prin rodirea karmei. Nu există nicio modalitate de a pierde un profesor în afară de rodirea karmei.
Karma de a fi multă vreme lângă profesor este extrem de rară.
Cum ne putem pierde profesorul?
Cum ne putem pierde profesorul? Atunci când începem să-l tratăm ca pe o persoană normală. Când îi vorbim cu lipsă de respect sau îl tratăm ca și cum ar fi un simplu om.
Cum putem evita să ne pierdem profesorul?
Ce să facem ca să nu ne pierdem profesorul? Dacă nu suntem niște genii spirituali atât de mari, ce putem face?
Pentru asta se studiază karma și vacuitatea. Există modalități de a întări această karmă. Să spunem că am cunoscut un profesor. Care este cel mai bun mod de a întări această karmă, de a nu-l pierde?
Dacă este adevărat faptul că a fi cu un profesor ne consumăm karma bună, o terminăm repede, va trebui să învățăm cum să o reînnoim foarte repede.
Și aceasta este una dintre cele mai importante întrebări pe calea noastră spirituală:
a. Să învățam să-l găsim și
După ce l-am găsit deja:
b. Să învățăm să-l păstrăm bine, astfel încât să nu ne părăsească.
– Este important să-i cerem să rămână.
De aceea, la sfârșitul fiecărei meditații îi cerem profesorului să rămână cu noi. Este foarte important să nu sărim peste această etapă de la sfârșitul meditației, în care îl rugăm pe Lama „Rămâi cu mine, continuă să mă înveți, vino la mine”. După care îl aducem să stea în inima noastră. Foarte important! Rugămintea de a rămâne cu noi creează semințe pentru a nu-l pierde. Datorită faptului că avem karma cu care venim, n-avem nicio garanție că el va rămâne, dar cu siguranță că dacă nu o facem, îl vom pierde.
– În tradiția budistă există o istorioară bine-cunoscută despre Buddha care era pe cale să treacă din această lume, să treacă în Parinirvana (este starea în care cineva intră după moarte care a atins nirvana în timpul vieții. Aceasta implică o eliberare de Saṃsāra, karma și renaștere, precum și dizolvarea skandha -agregatele). Buddha le-a spus despre asta discipolilor săi și unul dintre ei era foarte trist. El își iubea foarte mult profesorul și nu i-a trecut prin cap să-i ceară să rămână. Există o listă cu cele mai mari prostii din Dharma și aceasta este una dintre ele: a nu cere profesorului să rămână.
-
-
- Este important să-l rugăm pe profesor să ne predea. Și în sinea noastră și fizic îi cerem să rămână.
- O altă cale foarte importantă de a ne păstra profesorul, odată ce le-am găsit deja, este să învățăm să-l apreciem cine este el pentru noi.
-
Învățați, cât puteți mai bine, să-l prețuiți pentru ceea ce este el în viața voastră. Și cine este el în viața voastră? El este cel mai important lucru. Shenyen este poarta spre iluminare, este cheia, este întregul vostru univers.
Măsura în care pot să-mi dezvolt o astfel de apreciere este o funcție a practicii mele; de cât de mult am practicat și am realizat în practica mea. Ea determină gradul de recunoștință a ceea ce se întâmplă în această întâlnire acum. Și acest lucru, prin însăși natura sa, se dezvoltă treptat, deoarece practica noastră se dezvoltă treptat, realizările noastre vin treptat și conștientizările noastre vin treptat. Deci, prin natura sa, această întâlnire este foarte rară.
De aceea, este important să cunoaștem acest lucru, să-l prețuim, să-l apreciem și aici nu exagerăm.
– Este important să medităm la cât de norocoși suntem că am întâlnit un astfel de profesor.
Acest sentiment profund de recunoștință, apreciere și iubire pentru Lama este cel care produce karma.
Am vorbit despre ce este o cale karmică completă și am spus că obiectul este cel care o determină, iar Lama este obiectul cel mai înalt. De aceea, orice karma pe care o facem împotriva Lamei, la bine și la rău, este cea mai puternică, pentru că el este cheia iluminării. Asta nu înseamnă că Lama, de la sine, este cel mai important, ci pentru faptul că el este poarta spre iluminarea noastră și asta îl face să fie obiectul cel mai puternic.
Deci, ceea ce determină karma să fie completă sunt următorii factori:
-
-
- Obiectul este important,
- Gradul de intenție,
- Gradul de emoție – cu cât emoția este mai adâncă, cu atât karma este mai puternică,
- Executarea acțiunii,
- Finalizarea ei și
- De a ne lua răspunderea.
-
Toți acești factori întăresc karma.
Un Lama este un înger tantric
Vorbim despre sentimente profunde de apreciere, de recunoștință și iubire, și toate acestea, au o bază logică. Maestrul Dharmakirti, marele logician care a scris cărți extraordinare de logică, a scris în cartea sa Paramanvartika următoarele:
„Dacă înțelegi bine logica, atunci vei înțelege că al vostru Lama este un înger tantric.”
Dacă cineva cunoaște bine acest lucru, aceasta este o karmă foarte puternică care ajută la păstrarea Lamei.
El poate apărea sub diverse forme, la momente diferite din viața noastă, sau într-o anume perioadă a vieții noastre să apară în diferite forme în același timp. Și asta este posibil. Dacă el este un Buddha, poate face asta. Nu există ceva ca Buddha să nu-l poată face. El poate apărea ca o persoană obișnuită – dar asta nu înseamnă că este o persoană obișnuită! Ceea ce este foarte important este să nu ne îndoim de ea, nicio clipă.
Într-o zi îl veți întâlni. Iar o condiție pentru atunci când îl întâlniți este să nu vă îndoiți că el există. El așteaptă să-l descoperiți, să-l scoateți la iveală. El se ține după voi mult timp.
Când ați acumulat suficiente binefaceri, el apare
Nu trebuie să vă duceți în India. Nu trebuie să vă duceți în Tibet. Puteți merge în India și Tibet, și uneori puteți găsi un Lama acolo – dar nu este necesar.
Dacă binefacerile voastre sunt multe și puternice și v-ați respectat jurămintele la care v-ați angajat, el vă va bate la ușă. Nu-l veți mai putea opri. Pentru că atunci când karma rodește, rodește.
Și dacă profesorul nu are toate calitățile necesare?
După cum ați văzut am dat o listă lungă de calități pe care le căutăm la un Lama. Je Tsongkapa când a citat aceste calități în Lam Rim Chen Mo, pe care le-a luat din „Mahayana Sutra Alamkara” a Maestrului Asanga, spunea: „În generația noastră degenerată, este foarte greu să găsim pe cineva cu toate aceste zece calități”. Maestrul atunci ne-a dat o listă prescurtată pe care am prezentat-o într-unul dintre cursuri.
Trebuie să fim atenți să nu cădem în capcană. De ce? Pentru că, dacă vrem să vedem o asemenea calitate nobilă la cineva, va trebui să o avem noi mai întâi sau să fim aproape de ea.
Dar cum vrem să avem asemenea calități dacă nu ne-am găsit încă un profesor?
De aceea, se prea poate ca profesorul să aibă acele calități, dar noi să nu fim în stare să le distingem. Trebuie înțeles, că dacă nu avem suficiente binefaceri, nu vom putea vedea în profesor toate aceste calități nobile sau poate să le vedem parțial.
Nu rata întâlnirea cu el
Ce-i de făcut? Je Tsongkapa spunea: „Dacă ați reușit să recunoașteți o persoană ca fiind profesorul vostru, nu mai ezitați, mergeți după el”. Nu există o cale mai frumoasă ca cea spre iluminare.
Dacă el nu este profesorul vostru, vă va spune asta. Vă va îndruma în altă parte. Dar acest moment de ezitare strică karma. Poate duce chiar la dezastru, pentru că s-ar putea să vă îndreptați spre altă direcție și nu veți mai întâlni alt profesor. De ce? Pentru că, poate ați avut suficientă karmă bună pentru o scurtă întâlnire cu el și nu mai aveți alte binefaceri pentru asta.
Și asta se întâmplă tot timpul. Oamenii intră în tantra, încep să practice tantra, își creează o oarecare puritate datorită practicii tantra. Puțina puritate îi aduce împreună cu această ființă uimitoare, iar în scurt timp o pierd, n-o mai văd. Vor spune: „Ce s-a întâmplat, ce am făcut, m-am înșelat”. Această ezitare termină totul. Sunt din nou pe două picioare în mlaștină.
Nu ezitați. Nu există o cale mai frumoasă ca cea spre iluminare.
Vă dau un citat a lui Shakya Pandita, un mare înțelept al curentului Shakya, care a spus: „Nu vă mai atașați de micile plăceri, de cele samsarice, ci mergeți spre starea de beatitudine, spre extazul iluminării”.
Renunțați la preocupările mărunte. Unul dintre obstacolele în a-l găsi pe Shenyen și de a practica calea este preocuparea pentru lucruri neesențiale, cum ar fi citirea ziarelor, conversațiilor inutile, activități fără rost. Nu vă pierdeți timpul în activități inutile, este un mare obstacol pe drum.
Dacă v-ați găsit Lama, pe Shenyen, nu mai ezitați să-l urmați, dedicați-vă lui.
Este cel mai minunat lucru care vi se poate întâmpla în viață, și atunci cereți-i să fie Lama voastră.
Săriți în apă. Nu ezitați. Dacă nu, atunci veți ști deja, el va ști deja. El vă va trimite în altă parte, și atunci v-ați păcălit. Riscul de a vă rata profesorul este mai mare decât de a vă păcăli, cu mult mai mare.
Dacă l-ați găsit, devotați-vă lui.
Profesorul este gol de natură proprie de sine
Trebuie știut că în relațiile noastre cu Lama vor apărea multe obstacole, deoarece suntem plini de afecțiuni mentale care vor interveni. Să spunem că ați găsit pe acel Lama și ați decis să-l urmați. Nu după mult timp veți începe să-i găsiți defecte, cusururi. Garantat.
Și asta nu se întâmplă doar cu Lama. Putem întâlni pe cineva de care ne îndrăgostim și decidem să ne petrecem timpul cu el, dar, nu după mult timp, începem să-i găsim defecte..
De ce se întâmplă asta? De ce s-a terminat luna de miere? Deoarece karma noastră s-a schimbat. Asta nu înseamnă că el a avut mai puține defecte înainte și după un timp se umple brusc de defecte. Karma noastră de a-l vedea într-o lumină pură a luat sfârșit. De aceea se termină luna de miere.
Așa este și luna de miere cu un profesor. Întâlnim pe cineva, suntem atrași de el, ne impresionează. Ne gândim: „El este!” Apoi spunem: „Te rog, fii profesorul meu”.
Pentru că aceasta este o karmă atât de scumpă, încât acum o ardem, de îndată ce ne-am conectat la profesor. Dacă nu învățăm să o reînnoim tot timpul, nu după mult timp vom începe să-i găsim cusururi. Garantat!
Acest fenomen este unul cunoscut. La început lama poate apărea ca cineva fermecător, uimitor și dintr-o dată să cadă de pe firmamentul în care l-am urcat. Deodată el nu va mai fi atât de minunat. Începem să-i descoperim defecte. Acesta este modul în care mintea noastră funcționează. Atunci ce vom putea face? Dacă totul este cu adevărat gol, atunci și Lama este gol. Ce înseamnă că Lama este gol?
Lama este gol de a fi sfânt de la sine. Sau de a fi Shenyen de la sine. El este Tsenyi Mepa, nu are nicio calitate proprie de sine, cu excepția celei pe care noi o proiectăm.
Deci, într-o zi îl proiectăm ca un Lama sfânt, iar a doua zi el este doar o ființă obișnuită și poate nici nu este atât de moral.
Atunci, ce este el cu adevărat? Aceasta este aceeași întrebare pe care o punem cu pixul și câinele. Eu văd un pix, câinele vede altceva.
Pixul este gol și depinde într-totul de cine îl proiectează. Lama este complet gol, nu este sfânt de la sine. Prin urmare, nu ar trebui să mergem până în Tibet. Dacă avem multă bunătate în noi, vom vedea un Lama sfânt, iar dacă într-o zi karma se va schimba, nu-l vom mai vedea sfânt.
Dar, există o mare diferență între pix, jucărie și Lama. Nu în vacuitatea lor! Vacuitatea este aceeași pentru toate, diferența este în importanța acestui lucru în viața noastră. Ori că este pix sau o jucărie, nu contează atât de mult, dar fără Lama nu există cale spre iluminare.
Interesul nostru este să trecem cu vederea acele zile în care nu-l mai vedem atât de sfânt.
Nu mergeți cu lista neagră după voi. Nu-i căutați defecte. Ele vor apărea singure, pentru că mintea voastră le va proiecta. Atât timp cât mintea voastră nu va fi pură, veți proiecta în permanență defecte.
Sfatul este ca atunci când veți avea toate motivele să credeți că el este Lama al vostru să încetați să-i mai căutați defecte, refuzați să-i faceți lista neagră.
Pabongka Rinpoche vorbește despre asta, Je Tsongkapa vorbește despre asta. Toți marii profesori spun același lucru.
Ține linia
Je Tsongkapa spune:

Sin Tsam
Sin Tsam – adică ține linia, păstrează-ți linia
Odată ce v-ați găsit lama, țineți-vă linia.
Apărați-vă poziția, apărați-l cu tot sufletul, chiar dacă va veni ziua în care nu vi se va mai părea atât de sfânt. Pentru că dacă nu veți face asta, îl veți pierde. Iar dacă v-ați permis să-l pierdeți, v-ați plantat karma ca să-l găsiți și mai greu pe următorul. Aceasta este o îndrumare foarte importantă.
„Acesta este al meu Lama. Acesta este sfântul meu Lama. Astăzi nu-l pot vedea așa, dar nu pentru că nu este sfânt”.
Dacă ați hotărât că el va fi lama al vostru și dacă veți fi serioși în a urma Calea, veți renunța de a-l vedea plin de păcate și defecte. Foarte mulți își pierd Lama pentru că în loc să-și țină linia, sunt copleșiți de îndoieli. Este singurul loc în care trebuie să vă mențineți pe poziție și să nu renunțați, pentru că fără a avea un Lama nu va exista cale spre iluminare.
Ce înseamnă că Lama are calități? Cine decide că Lama are calități?
Am spus că studentul s-ar putea să nu le vadă, pentru că nu are suficientă karmă. Deci, s-ar putea ca studentul să-l vadă pe Lama într-un fel sau altul, dar Lama se vede pur. Dacă Lama se vede pur, de unde vine asta? Din karma Lamei, pentru că și-a ținut jurămintele și a acumulat munți de binefaceri, iar acum se vede pur. De ce Buddha se vede Buddha? Pentru că are karma de a se vedea pe sine ca un Buddha, pentru că a acumulat acest merit, care îi impune să se vadă în plăcerea divină tot timpul.
Deci, dacă Lama se vede pe sine ca având toate calitățile necesare, aceasta este karma Lamei. Ceea ce vede elevul este karma elevului. Și acestea sunt două lucruri total diferite. Acesta este vacuitatea relației dintre profesor și elev. Toate cele zece calități trebuie puse în acest context. Pentru că dacă vă veți încăpățâna ca el să aibă toate cele zece, sunt șanse să nu-l găsiți.
De unde știm cât de aproape suntem de iluminare?
Nu știm cât de aproape suntem, nu știm cât mai avem de mers, nu putem vedea asta direct, dar putem vedea indirect. Geshe Michael a spus odată ceva foarte frumos:
„Cum putem ști cât de aproape suntem de iluminare? Pentru că nu știți cât mai aveți de mers. Dacă nu puteți ști în mod direct, veți putea ști în mod indirect, uitați-vă la Lama și vedeți cât vi se pare el de iluminat.”
Măsura în care profesorul vostru vă pare iluminat, va reflecta faptul cât sunteți voi de apropiați de iluminare.
Cel mai de preț lucru din viața noastră este de a-l întâlni pe Shenyen. El vă iubește din tot sufletul și își dedică viața numai ca noi să ajungem la iluminare. Nu are nici un alt interes în viață. Aceasta este prima cale și în același timp și toată calea.
Dacă am înțeles acest lucru, totul va decurge foarte lin.
Data viitoare vom face meditațiile care ajută la crearea și menținerea acestor karme și vom învăța cum să ne relaționăm la profesor – Tensul pentru că nu am vorbit despre asta. Am vorbit doar despre cum să recunoaștem profesorul, dar nu am vorbit încă despre cum să-l tratăm? Cum să fim cu profesorul? Aceasta este o întreagă învățătură, profundă și extrem de importantă și vom face asta cu altă ocazie. Nu doar să auzim, ci și să practicăm efectiv, pentru că asta creează karma.
Întrebare: De ce Geshe Michael a povestit despre experiența sa de a percepe vacuitatea, în ciuda jurămintelor sale?
Răspuns: Nu există un jurământ de a nu vorbi despre vacuitate. Există jurământul de a nu minți despre realizările noastre spirituale. Dacă cineva a perceput vacuitatea și a spus asta nu a încălcat un jurământ, ci a mers împotriva obiceiului, iar Geshe Hla a ales să facă asta în mod foarte conștient. Există și alte câteva practici pe care a ales să le încalce. Cum scrie în Sutra Inimii?
„Toți Bodhisattva sunt capabil să practice perfecțiunea înțelepciunii și să rămână în această perfecțiune a înțelepciunii. Acest fapt îi eliberează de orice obstacol din mintea lor și îi eliberează de orice frică.”
Bodhisattva își vede iluminarea. El înțelege cum poate să aducă binecuvântare și cât mai multe beneficii tuturor ființelor. Și uneori nu va merge pe calea deja bătută. În special dacă suntem în tantra. Dacă ne așteptăm ca totul să fie așa cum vrem, nu vom putea avansa.
Îngerii lucrează pe calea îngerilor, și nu pe calea oamenilor, deci cine suntem noi să comentăm asta.
Geshe Michael aduce multă binecuvântare oamenilor.
Oamenii se întreabă: „Cum este posibil acest lucru? Pot să fac asta la vârsta mea? Poate calea este pentru tibetani. Poate ea este pentru călugăr”
Oamenii se îndoiesc dacă pot reuși pe cale. Deci unul dintre motivele pentru care a făcut asta a fost să îndepărteze îndoiala din inima oamenilor, ca să capete încredere în cale, pentru că altfel nu vor reuși.
Întrebare: Putem fi și noi profesor chiar acum?
Răspuns: Lama Dvora Hla a răspuns așa:
„La începutul călătoriei mele, mergeam în camera lui Rinpoche cu multă jenă, cu multe îndoieli, cu multe întrebări, cu multă critică față de mine și față de practica mea, iar el mi-a spus: „Du-te și predă!”. M-a încurajat să traduc, să vin în Israel să predau, să predau în Statele Unite. De asemenea, am vorbit pe larg cu Geshe Michael, cu Ken Rinpoche și Geshe Luther despre vizitele în Israel. Fără îndoială. Odată ce dobândiți înțelegerea a ceva, trebuie să fiți profesori, pentru a fi lumină pentru alții și așa veți crește. Nu există o karma mai bună ca cea de a fii profesor. Aceasta este cea mai minunată karmă care există; Dați Dharma altora. Nu este ca și cum ați da pâine altora sau un medicament altora, ci le oferiți medicamentul suprem, după care ei vor da leacul altora. Așa învârtiți roata Dharmei și apoi ei vor continuă să o învârtă. Toată această karmă se întoarce la voi. Este calea cea mai rapidă de a crește, așa că vă rog să vă pregătiți și să învățați.”
