Conștientizările Căii Treptate spre Iluminare
Prima parte
Retreat inclus în cursul 9
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael, Lama Trisangma și Peter Watson
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 6 – rădăcina suferinței
Esența celor cinci agregate este suferință
Am vorbit mai înainte despre cele cinci agregate, despre agregatul fizic și apoi despre cele patru mentale și am spus că Buddha a afirmat că toate cele cinci agregate sunt suferință. Natura lor este suferință. Corpul nostru este suferință pentru că vine din karma, și prin urmare el trebuie să se deterioreze și să se degradeze și asta ne provoacă suferință. Aceasta este natura lui și la fel sunt și toate aspectele noastre mentale. Atâta timp cât suntem în samsara, ele sunt suferință.
Asta nu înseamnă că ele sunt uneori suferință și alteori nu. Ele sunt suferință. Natura lor este suferință pentru că au venit din factori impuri. Ele au venit din afecțiunile noastre mentale și karma. În forma lor samsarică, ele nu ne pot aduce fericirea.
Dar aceasta nu este esența lor supremă
Am spus că ele „prin însăși natura lor” – și nu trebuie să confundăm aceste cuvinte cu „propria natură” – sunt suferință, dar numai și numai pentru că noi le-am proiectat așa. Ele sunt goale și, din această cauză, printr-o practică și înțelegere adecvată, pot deveni altceva. Se pot transforma.
Nu suntem condamnați să trăim în aceste agregate care sunt impure. Par a fi o condamnare atâta timp cât nu avem conștientizările necesare, atâta timp cât suntem în ignoranță. Și tocmai pentru că ne aflăm în ignoranță, nu înțelegem adevărata noastră natură sau a agregatelor noastre.
Adevărata lor natură este vacuitatea lor. Este natura lor supremă, și pentru că nu înțelegem natura lor supremă, ne atașăm de ele.
Atașamentul față de agregate
Ne vom concentra acum atenția acum, asupra atașamentului nostru față de agregatele noastre.
Sunteți oare atașați de agregatele voastre? Sunteți atașați de corpul vostru? Cum verificăm asta?
Cineva vine și vă rănește, cum reacționați? Dacă veți spune: „M-a rănit”, asta înseamnă că vă identificați cu corpul vostru. Deci credeți că sunteți corpul vostru. Suntem foarte atașați de agregatele noastre și aceasta este una dintre manifestările ignoranței noastre. Acesta este unul dintre motivele care ne perpetuează samsara.
În cursul 6 am vorbit despre întâlnirea dintre călugăr și regele Kalingka. Acolo se spunea despre un pustnic care merge să se izoleze în pădure ca să practice meditația și, în același timp, regina iese în pădure cu alaiul ei să culeagă flori și îl întâlnește pe pustnic. Dar cum regina, era foarte interesată de Dharma și nu prea avea multe ocazii să învețe Dharma în palat, îngenunche în fața călugărului și îi ceru s-o învețe Dharma. Chiar în acel moment, prin același loc trece regele cu slujitorii și alaiul său de cavaleri care ieșiseră la vânătoare. Regele își vede regina îngenunchiată în fața călugărului și interpretează scena greșit și poruncește slujitorilor săi să-l prindă pe călugăr și să-l chinuiască.
Povestea spune că oamenii l-au țintuit cu forța la pământ și au început să-i reteze membrele unul câte unul. O poveste de mare cruzime și nedreaptă. Povestea nu se termină aici și continuă prin ochii călugărului care este chinuit și căruia i se retezau degetele unul câte unul. În „Sutra Tăietorul de Diamant” scrie:
„A fost o vreme când Regele Kalingka (slujitorii săi) îmi tăia membrele mai mari și prelungirile mai mici ale corpului meu. În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine, nici a unei ființe vii, nici a ceva care trăiește, nici a unei persoane – n-am avut deloc concepții. Dar nici nu eram într-o stare a lipsei vreunei concepții.
De ce este așa? Să presupunem, o, Subhuti, că în acel moment orice concepție a unui sine mi-ar fi venit în minte. Atunci gândul să rănesc pe cineva mi-ar fi venit și el în minte. Concepția unei ființe vii și concepția a ceva care trăiește și concepția unei persoane mi-ar fi venit în minte. Și din această cauză, gândul de a răni pe cineva mi-ar fi venit de asemenea în minte.”
Cu alte cuvinte călugărul spunea „n-a apărut în mine nicio mânie, nicio judecată. N-am încetat nicio clipă să-l iubesc pe rege și să am compasiune pentru el.” Pentru că acest călugăr a înțeles vacuitatea actului. El era foarte avansat pe cale și înțelesese că dacă era rănit în acest fel, se datora karmei lui care se întorsese la el.
Asta înseamnă că nu a simțit durere? Sigur că l-a durut, pentru că nu era încă un Buddha. Dar și un arhat poate simți durere. Arhat este cineva care a ajuns la nirvana în această viață. El încă mai are un corp care provine din karma anterioară, karma samsarică, și de aceea corpul poate încă experimenta durere. Dar dacă a ajuns la nirvana, mintea lui este acum eliberată de orice afecțiune mentală. Nu există nimic care să-i mai întunece mintea. El poate fi cu durerea, dar mintea lui se află într-o mare plăcere.
Și de unde știm toate acestea? Știm din „Sutra Tăietorul de Diamant” și din Jataka Tales. Buddha spune: „Acel călugăr am fost eu într-o viață anterioară”.
Buddha povestește despre el și ne dăm seama că nu avea niciun atașament față de corpul său.
Buddha avea corp, simțea durerea, dar nu era atașat de el. Nu mai gândea că trupul este el însuși. Trupul lui se afla în durere și mintea lui era în pace, era calmă. Acest legătură strânsă dintre „corpul” meu și „eu”, fusese tăiată.
Meditația asupra atașamentului față de agregate
Așezați-vă comod și concentrați-vă pe intrarea și ieșirea aerului prin nări.
Acel punct dintre nări, în care vă concentrați pe senzația de aer care trece înăuntru și afară, este ca o ancoră care vă ajută să fiți prezenți și să renunțați la toate celelalte lucruri care vă preocupă și să le lăsați să se scufunde ușor în fundul lacului.
Întrebați-vă acum dacă sunteți atașați de corpul vostru?
Oare există vreo parte a corpului vostru care dacă v-ar lua-o cineva, liniștea voastră sufletească se va tulbura?
Observați asta fără să judecați.
Ce ziceți despre sentimentele voastre. Dacă este durere, dacă este plăcere. Sunteți atașați de ele?
Dacă simțiți plăcere și cineva vi-o strică, cum veți reacționa?
Al treilea agregat – puterea discernământului sau capacitatea de a distinge. De exemplu, gândul care spune: „Am un corp puternic”, sau „Am un corp frumos”, sau „Sunt drăguț”. Astea sunt deosebirile pe care le faceți. Întrebarea este cât de atașați sunteți de aceste deosebiri?
Continuăm acum cu al patrulea agregat – „Agregatul factorilor complecși” sau „Agregatul factorilor mentali”, care este un sac plin de factori.
Să luăm unul dintre ele. De exemplu: dorința voastră de a fi mai buni decât alții. Poate chiar mai spiritual decât alții.
Cât de atașați sunteți de această idee?
Dar cu temerile voastre? Sunteți gata să renunțați la fricile voastre? Cine veți fi dacă renunțați la fricile voastre?
Ce ziceți de părerile/opiniile voastre? Mai ales părerile voastre drepte, cele corecte, cum rămâne cu ele? Cât de pregătiți să vă războiți pentru ele sau purtați discuții aprinse despre ele? Observați-vă! Ce parte din voi se identifică cu aceste lucruri, se atașează de ele și le folosește pentru a se identifica cu ele? „Eu sunt de „stânga””. „Eu sunt de „dreapta””. „Eu sunt budist”
Dar ideile voastre? Creativitatea voastră? Cât de atașați sunteți de ele?
Vă certați cu oamenii despre aceste lucruri? Încercați să-i convingeți de aceste lucruri?
Ce se află în spatele dorinței sau nevoii de a argumenta sau de a convinge?
Așadar, toate aceste întrebări sunt menite să vă îndrepte atenția spre locul de care vă atașați și de ce anume vă atașați. În măsura în care vă atașați, vă dați o identitate și orice astfel de identitate este un bluf, nu este adevărata voastră natură și, în măsura în care vă atașați de o identitate, vă va fi greu să percepeți vacuitatea.
Și în acest sens, atașamentul și dorința aprinsă sunt mai periculoase decât mânia și ura, pentru că ele sunt cele care ne leagă de existența noastră samsarică. Tânjim după această identitate samsarică, după aceste agregate, după acest corp, după toate lucrurile peste care am trecut rapid în meditație și tocmai acestea ne țin legați de samsara și ne determină să ne continuăm suferința.
Dacă ați reușit să vedeți ceva pe parcursul acestei meditații sau nu ați reușit să vedeți ceva clar, în ambele cazuri, îndreptați-vă spre Lama din fața voastră și mulțumiți-i pentru că vă însoțește pe cale și pentru Învățătura care a ajuns la voi prin el.
Rugați-l să continue să vă îndrume pe cale.
Dedicați-i lui și tuturor ființelor eforturile pe care le-ați făcut în practica voastră.
Puteți deschide încet ochii.
*******
Povestea pe care o fabricăm
Atașamentul agravează afecțiunile mentale?
Atașamentul afectează starea minții.
Întâlnim pe cineva, auzim ceva, apare o interacțiune, ni se întâmplă ceva. Mintea produce o poveste, proiectează o poveste pe ecranul nostru gol, se întâmplă ceva. Povestea este o rodire karmică, dar nu ne mai amintim. Ne apare în exterior; „L-am cunoscut și mi-a spus așa și el a făcut așa.” O poveste
Și apoi reacționăm la poveste. Ne enervăm, ne supărăm, urâm sau reacționăm dând o altă poveste construită pe acea poveste. Dăm explicații pentru acele lucruri dar și ele sunt tot o poveste.
Atunci, cum ne eliberăm de aceste atașamente?
Pentru ca noi să ne dezvoltăm înțelepciunea care vine din experiența personală, trebuie să ne surprindem fabricând realitatea în acest fel, pentru că totul este fabricat de noi. Absolut totul.
În tibetană se numește:
Tropa
Tropa – înseamnă cum facem o poveste. Cum fabricăm o poveste.
Există un curent de rodiri karmice care vin una după alta, una după alta… pentru că așa acumulăm și karma, una după alta, una după alta…în ritm de 65 pe secundă sau într-o singură pocnitură de degete. Fiecare faptă, gând, vorbă, lasă o amprentă karmică și le strângem într-un ritm de 65 pe secundă, care este și ritmul de rodire.
Acest flux de rodiri karmice este extrem de rapid, iar noi fabricăm o poveste pentru că nu vedem la nivelul de 65 pe secundă. E mult prea rapid. Mintea noastră este grosieră și lentă. Trebuie să facem multă meditație pentru a o ascuți. Ca și cadrele unui film, din rodirile karmice creăm un film, o poveste și o acțiune. Exact așa creăm o poveste în mintea noastră și apoi ne atașăm de ea.
Înțelegerea adevărului suferinței
De aceea avem nevoie de o minte limpede care să fie capabilă să distingă modul în care povestea este fabricată, născocită. Deci, cum o facem?
Buddha începe învățătura în sutra pe care am citit-o, prin „Trebuie să ne dezvoltăm înțelegerea suferinței”, pentru că aceasta este suferința noastră atunci când ne atașăm de aceste povești. Trebuie să începem să dezvoltăm această înțelegere a suferinței.
Este important să înțelegem bine ce anume ne leagă.
Versetul 15 (a):
Dacă nu te strădui să contempli
Ce este în neregulă cu adevărul suferinței,
Nu vei fi capabil să-ți dezvolți cum trebuie
Aspirația de a te elibera.
Și dacă nu te gândești bine la adevărul suferinței
Și la modul în care te aruncă în ciclul existenței,
Atunci nu vei înțelege calea de a tăia
Ciclul suferinței de la rădăcina sa.
Aceasta este prima parte a versetului. El spune: „Trebuie să înțelegi adevărul suferinței. Până când nu o vei înțelege bine, nu vei putea dezvolta aspirația de a te elibera. Până nu vei înțelege că ești în închisoare, nu vei căuta să te eliberezi.”
Și în a treia parte a versetului spune:
Versetul 15(b)
Cu un dezgust profund pentru această existență
Și cu dorință hotărâtă de a scăpa,
15(c)
Trebuie să investigăm, urgent,
Cum să eliminăm ceea ce ne leagă de suferință.
Eu, yoghinul, așa am practicat,
Acesta a fost antrenamentul meu.
Tu, căutător de libertate, fă același lucru ca și mine.
Aceasta este invitația Învățăturii. Urgent! Aceasta este învățătura scopului mediu.
Asta înseamnă că trebuie să renunțăm la toate plăcerile? Asta nu funcționează. Nu funcționează să le reprimăm, ci să le înțelegem. Pentru că atunci când le luminăm, atunci vedem inutilitatea. Ele se estompează. Sunt un tigru de hârtie. Sunt un tigru atâta timp cât nu ne dăm seama că sunt hârtie.
Trebuie să găsim o cale în această existență samsarică, de a face loc acestui adevăr al suferinței pe care l-a transmis Buddha, care este primul dintre cele patru adevăruri.
În sutra, Buddha spune chiar de la început:
„Există dependența de satisfacerea plăcerii simțurilor, care este inferioară, grosieră, vulgară, ignobilă și fără scop; ”
În cealaltă extremă el spune:
„Și există dependența de auto-mortificare, care este dureroasă, ignobilă și fără scop.”
Și el continuă:
„Evitând aceste două extreme, Tathagata a realizat Calea de Mijloc care aduce Viziune, aduce Cunoaștere și conduce la Calm, la Conștientizare, la Iluminare și la Nibbana. (Nibbana este Nirvana în Pali).”
Dacă suntem atât de adânc scufundați în ignoranță și samsara, cum putem ajunge la conștientizare adevărului suferinței?
Grup Facebook