ACI 9 – Conștientizările Căii Treptate spre Iluminare – Lecția 4

Conștientizările Căii Treptate spre Iluminare

Prima parte

Retreat inclus în cursul 9

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael, Lama Trisangma și Peter Watson

Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 4

 

Să ne întoarcem la cele „Patru Adevăruri”.

Am vorbit despre faptul că ordinea în care Buddha le-a prezentat discipolilor săi cele patru adevăruri nu este ordinea pe care o experimentăm în viața noastră, ci ea este ordinea în care noi practicăm.

 

Este important să legăm adevărul suferinței

de experiența noastră personală

Dalai Lama a spus că trebuie să facem legătura între aceste adevăruri așa cum sunt spuse în sutre, pe măsură ce citim despre ele, adică să facem legătura între această cunoaștere teoretică și experiența noastră personală ca ființe umane. Nu doar să le atribuim modului în care gândim despre ceilalți, ci, mai ales, să le folosim pentru a lucra asupra noastră.

Dacă ne gândim la modul în care i-a învățat Buddha pe discipoli – Buddha se ridică din locul în care a ajuns la iluminare, își dă seama că are cele mai profunde conștientizări care pot elibera oamenii de suferință, dar ele erau atât de profunde încât s-a temut că oamenii nu l-ar înțelege. Apoi îi întâlnește pe cei cinci călugări și, din compasiune pentru ei, Buddha îi învață.

Așa cum i-a învățat Buddha și noi suntem în aceeași situație ca și ei. Suntem în Samsara. Ceea ce Buddha i-a învățat pe ei, ni se aplică și nouă.

Și cel mai bun mod de a face asta este să aplicăm adevărurile pe cea mai serioasă afecțiune mentală pe care o avem.

Ideea este să ne dezvoltăm conștientizarea atunci când medităm, când ne-am izolat puțin de stimulii exteriori și atunci când percepem ceva să-l readucem la viața noastră. Este ca și cum am merge înainte și înapoi. Și, treptat, meditația ne va susține viața și viața ne va susține meditația.

Care este beneficiul de a face asta?

Iată o listă cu câteva lucruri care vi se pot întâmpla dacă faceți bine asta:

1. 1. Primul lucru care vi se poate întâmpla este o dezvoltare profundă a înțelegerii primului adevăr al suferinței.

Cu toate că afecțiunile noastre mentale ne provoacă multă suferință, nu întotdeauna ne uităm la ele și nu înțelegem de ce se întâmplă. Este ca și cum am trăi într-un aer poluat și nu știm că mai există și un alt loc.

Deci, acest exercițiu dezvoltă în noi o înțelegere bazată pe experiența meditației a adevărului suferinței, iar acest lucru are consecințe cu mult dincolo de asta.

1. 2. În momentul în care o persoană înțelege suferința prin experiența sa, atunci va începe să-și dezvolte încrederea în învățătura lui Buddha.

În regulă, Buddha a spus asta în Sutra, și ce? Tocmai pentru faptul că văd că este exact așa în viața mea, atunci am încredere în Buddha că el spune adevărul. Iar atunci voi asculta și învățăturile lui despre celelalte adevăruri pe care nu le pot confirma în viața mea.

Și dacă este așa, după ce voi face al doilea pas, adică am câștigat încredere în Buddha și urmez învățătura, suferința din viața mea va scădea și voi obține rezultate.

1. 3. Acest lucru poate duce la experiența încetării – la al treilea adevăr. Adică, dacă avem o adicție și vedem clar suferința care ne-o provoacă, poate că ea va înceta. Poate veți experimenta încetarea. După cum știți este greu să vă debarasați de adicția sau obiceiurile de care sunteți dependenți.

Suntem dependenți de lucruri și numai prin înțelepciune putem vedea cât de inutile sunt și cât rău ne fac, și atunci ne putem opri.

De fiecare dată când un astfel de obicei încetează, se face mai mult spațiu în minte și se creează mai multă libertate. Este mai multă liniște, mai multă fericire. Deci, de fiecare dată când un obicei a încetat este ca și cum am dat de gustul ciocolatei. Nu mai avem nevoie de ciocolată, avem nevoie de „Lam Rim”. Avem nevoie de gustul acestei practici, apoi, treptat, ne purificăm și procesul se accelerează de la sine.

1. 4. Ca urmare a acestui de proces, succesul ne va spune: „Da! Se poate! Suferința poate fi oprită”.

„Dacă am reușit cu un singur lucru, atunci există posibilitatea să mă opresc. Există un sfârșit pentru samsara”. Chiar dacă sunt nenumărate lucruri de oprit, între timp am început să merg pe cale, atunci ce mă va împiedica să continui?

Odată ce ați început, nu vă veți mai putea opri. Ca rezultat al faptului că sunteți conștienți că samsara poate fi oprită, are un sfârșit, atunci deveniți conștienți de experiența voastră a celui de-al treilea adevăr.

Deci am pornit de la primul adevăr al suferinței, de la observarea primului adevăr în meditație, iar apoi încep să se dezvăluie restul adevărurilor. După care vom vedea și calea spre iluminare.

Dacă cineva are o adicție sau un obicei prost și dacă va lucra în acest fel – acesta va fi exact lucrul care îl va pune pe cale. Acesta va deveni cel mai bun prieten al lui. Același obicei prost care ne poate provoca atât de multă suferință, precum băutul sau mâncatul în exces, tocmai acest lucru va deveni cel mai bun prieten, pentru că prin el va putea să vadă suferința și apoi să iasă din suferință.

 

Argumente de a avea curajul de a observa suferința

Avem nevoie de curaj să privim suferința, nu-i așa? Cu toții avem un obicei nociv pe care-l continuăm pentru că nu l-am examinat suficient și nu am văzut suferința pe care ne-o provoacă. Desigur, nu ne place să privim suferința. Fugim de ea.

Vom da câteva motive de ce ar trebui să privim suferința chiar dacă ne este neplăcut. Apoi vom face puțină meditație.

1. 1. 1. Confesiunea începe cu adevărat procesul de purificare

După cum știm, fiecare faptă lasă o sămânță în mintea noastră, ea va rodi și va duce la un alt lucru de același fel și așa mai departe. Și am vorbit despre necesitatea purificării. Karma poate fi purificată. Dar ca să putem purifica karma, trebuie mai întâi să o recunoaștem. Acesta este rolul lui Shakpa, de a recunoaște ce-am făcut. Pentru asta trebuie să căutăm. Cu alte cuvinte, nu putem purifica fără să spunem adevărul despre ele, fără să le privim în ochi.

Este nevoie de mult curaj să spui adevărul și mai mult să faci asta în fața publicului. Acest lucru poate fi foarte jenant, stânjenitor. Această jenă ajută la a ne descuraja de a mai face astfel de lucruri. A face Shakpa în public este foarte bine, a face Shakpa în fața Lamei este foarte bine, pentru că jena ne va descuraja să mai facem fapta și data viitoare.

1. 1. 2. Înțelegerea suferinței ajută la depășirea ei

Al doilea motiv, pentru a avea curajul să privim la suferință  – cu cât ne înțelegem mai mult suferința, cu atât ne este mai ușor să o depășim. De aceea, în loc să ne vedem afecțiunile noastre mentale ca pe ceva negativ și rușinos și să  le băgăm mereu sub preș, înțelegem că ele sunt pârghia noastră pe cale. Sunt un fel de prieteni ai noștri.

Acele afecțiuni mentale sunt un fel de prieteni pentru că sunt pârghia prin care vom începe să întoarcem roata Dharmei la noi. Unii spun: „Cine sunt eu fără suferință? Nu voi fi neinteresantă” sau „Voi fi o femeie plictisitoare. Trebuie să sufăr”. Există astfel de persoane. Ea suferă, apoi scrie despre asta și încearcă să vândă poveștile după aceea. Există un beneficiu cu mult mai mare în afecțiunile mentale decât de a scrie despre ele și de a le vinde apoi ca povești.

1. 1. 3. Observarea afecțiunilor mentale ne ajută să înțelegem refugiul

Un al treilea beneficiu este de a observa cu mult curaj acești mici demoni care locuiesc în noi – această observație este cea că ne ajută să înțelegem refugiul pentru că, de fapt, noi ne refugiem în afecțiunile noastre mentale.

Spunem: „Sunt bine, dar nu pot trăi fără cina mea”, sau „Nu pot trăi fără asta sau fără asta sau fără asta”. Avem tot felul de afecțiuni mentale și ne refugiem în ele. Ne refugiem în lucruri care sunt de fapt samsarice, lumești și care nu ne pot ajuta ca atare. Ne-am obișnuit așa. Mintea noastră s-a obișnuit să caute aceste lucruri, dar ele nu sunt un refugiu. Niciodată n-au fost și nici nu vor fi vreodată deoarece refugiul este un lucru spiritual. Ne ajută să spunem adevărul în ceea ce ne refugiem pentru că dacă ne-am refugia cu adevărat în „Cele Trei Diamante” sau în înțelepciune sau compasiune, atunci n-am mai alerga spre micile noastre obiceiuri care ne fură viața.

1. 1. 4. Înțelegem că afecțiunile mentale ne tulbură mintea

Al patrulea beneficiu – afecțiunile mentale ne tulbură într-adevăr mintea, ne întunecă mintea.

Cei dintre voi care iubesc prăjiturile ca și mine, cum vă simțiți când brusc aveți dorință de prăjitură?

Dintr-o dată aveți poftă de dulce. Să presupunem că vedeți o prăjitură, chiar aveți nevoie de ea? Ce se întâmplă în minte? Mintea devine neliniștită, nu vă mai puteți concentra la nimic pentru că aveți nevoie de prăjitură sau de o țigară sau de orice altceva.

Vă fură atenția. Vă tulbură mintea. De aceea această observație vă va ajuta să vedeți cum funcționează această neliniște și ea merge foarte adânc. Este foarte subtilă și subversivă, foarte ascunsă. Se furișează în noi și ne distrage atenția.

Și nici nu știm cum ar fi fără ea. Cum ar fi dacă ne-am elibera de ea?

1. 1. 5. Înțelegem că afecțiunile mentale interferează cu meditația noastră

În aceeași măsură în care avem afecțiuni mentale și meditația noastră va fi tulburată.

Nu ne putem dezvolta o bună concentrare.

1. 1. 6. Putem să ne convingem de faptul că eliminarea afecțiunilor mentale contribuie la îmbunătățirea meditației și invers. În măsura în care le înfruntăm și începem să vedem rezultate bune, meditația va lua avânt.

Retreat-urile vor fi puternice și, în cele din urmă, vom putea ajunge la un nivel destul de profund de meditație pentru a percepe vacuitatea.

Desigur că pentru a ne aprofunda meditația nu este suficient să ne uităm la nivelul grosier al afecțiunilor mentale, al poftei de prăjitură și alte pofte. Există un nivel cu mult mai subtil al dorinței. Există un nivel cu mult mai subtil al aversiunii, al respingerii. Trebuie să observăm nivelurile mai subtile care sunt greu de văzut în afara meditației. Avem nevoie de o bună concentrare pentru a le vedea. Deci, dacă facem față demonilor mari, vom putea apoi să ne ocupăm de cei mici și încet, încet, să-i distrugem complet.

De multe ori afecțiunile mentale se trezesc la oameni când sunt într-o relație de cuplu sau trăiesc cu persoane apropiate, cum ar fi copiii, sau părinții, sau socrii. Sunt oameni care locuiesc împreună și nu trăiesc bine unii cu alți.

Sunt relații care încep bine la început și, încet, încet, afecțiunile mentale se trezesc, iau amploare și relațiile devin o spirală descendentă, iar după câțiva ani sunt de nerecunoscut. Devine un coșmar să trăiască unul cu celălalt. Deci, acesta este un loc bun pentru a începe.

Nu este un loc ușor pentru a începe munca, dar este un loc minunat. Va apărea libertatea pentru că spirala se inversează. Chiar și un mic act începe să inverseze spirala. Fiecare lucrează cu afecțiunea lui mentală și nu cu a celuilalt. Nu vă corectați partenerul, ci pe voi înșivă. Puteți să vă ajutați partenerul, dar nu voi îi țineți carnețelul, ci voi vă țineți carnețelul vostru.

Dacă cuvântul „afecțiune mentală” este uneori negativ, numiți-l „proiect”. Proiectul vostru este să preluați controlul asupra situației.

Acel lucru care vă enervează, pe care nu-l puteți suporta – el este acum proiectul vostru.

Dacă vedeți că celălalt nu-și face treaba așa cum vreți voi, lăsați-l în pace. Lucrați la proiectul vostru. Puteți să-l întrebați prietenos: „Cum stai cu proiectul tău?” Dar el nu trebuie să vă răspundă. Pentru că munca este numai a voastră.

Până în acest moment, dacă ați observat, n-am vorbit deloc despre vacuitate. Toate acestea au fost doar sfaturi pentru a demara procesul care să ne ducă, în cele din urmă, la înțelegerea vacuității.

Acestea sunt doar metode „temporale”. Ele nu sunt supreme. Când înțelegeți bine vacuitatea, că orice apare la celălalt, care vă calcă pe nervi, ați plantat asta cu mult înainte, chiar dacă nu știți cum.

Spunem, de exemplu: „Niciodată nu face ordine în cameră și asta mă scoate din sărite”.

Dacă în viața mea locuiesc lângă această cameră dezordonată, indică că nu am o înțelegere profundă cu privire la ordinele mondiale. Nimic nu este ordonat. Manifestarea fizică exterioară a dezordinii dovedește faptul că am lucruri profunde în mine de care nu-mi dau seama, dar vine întotdeauna de la mine. Tot ceea ce apare în exterior este întotdeauna manifestarea karmei pe care am semănat-o.

Nu există altă realitate pentru mine decât aceea care a rodit din propriile mele semințe.

Cu cât înțelegerea noastră este mai profundă, cu atât ne vom preocupa mai puțin să ne reparăm afecțiunile mentale pentru că noi le-am creat. Trebuie să lucrăm doar în interior, la nivelul semințelor karmice și nu la nivelul copacului care este deja aici. Și calea este lungă.

Să începem cu o meditație care să desfacă ghemul încâlcit

 

Așezați-vă comod.

Simțiți contactul cu scaunul sau cu perna. Simțiți sprijinul și duritatea scaunului sau a pernei care vă dau suport.

Imaginați-vă că perna sau scaunul se ridică de la sol și, pentru a vă sprijini în meditație, vă împinge în sus și, pe măsură ce vă împinge în sus, vă ridicați și plutiți. Spatele vostru se îndreaptă, corpul plutește deasupra scaunului și capul este ultimul care se îndreaptă.

Sunt persoane care țin ochii ușor deschiși pentru a nu adormi și astfel lumina intră puțin. Uneori ei își îndreaptă privirea la nivelul vârfului nasului, dar nu cruciș, sau privesc înainte la podeaua din fața lor, dar nefocusat.

Acum spuneți-i minții să se relaxeze, să se relaxeze. Relaxați-vă fruntea. Relaxați-vă urechile. Treceți în zona ochilor și relaxați-vă ochii. Relaxați-vă gura. Relaxați-vă ceafa, umerii. Asigurați-vă că sunteți relaxați și calmi.

Relaxați-vă mușchii. Treceți peste piept, părțile laterale ale corpului, umerii și lăsați ca totul să se relaxeze. Relaxați-vă mușchii de-a lungul coloanei vertebrale. Relaxați-vă partea inferioară a corpului, coapsele; coapsa stângă, coapsa dreapta. Relaxați-vă genunchii, gambele, picioarele, degetele de la picioare. Scanați-vă repede corpul și verificați dacă mai există vreo zonă care necesită o atenție specială. Dacă mai găsiți vreo zonă tensionată, relaxați-o.

Îndreptați-vă acum atenția asupra respirației voastre. Concentrați-vă pe senzația de mișcare a aerului care intră și iese prin nări.

Cu ochii minții mergeți într-un loc special, într-un un loc liniștit în mintea voastră.

Duceți-vă într-un loc fermecător unde totul este neobișnuit și special. Ar putea fi o cameră frumoasă, poate o grădină frumoasă. Poate fi un loc încântător în natură, un loc cu păduri, cascade. Vedeți-vă acolo în mintea voastră.

Priviți în jur. Totul este plin de o energie magică extraordinară. Totul este plin de viață. Totul este foarte clar. Vedeți că ceea ce face locul să fie atât de minunat – este expresia sublimă a iubirii, a compasiunii și a înțelepciunii voastre care se întoarce la voi sub forma unei realități încântătoare.

Vedeți acum în fața voastră o figură sfântă. Poate fi  învățătorul sau învățătoarea voastră care sunt și ei alcătuiți din aceeași energie uimitoare care este expresia înțelepciunii și a binefacerilor voastre.

Cereți-i figurii să vă binecuvânteze. Cereți-i să vă ajute să înțelegeți fiecare centimetru din calea spre iluminare.

Cereți-i ca să înțelegeți cea mai profundă înțelepciune. „Cele patru adevăruri ale unui Arya” spuse de Buddha.

În timp ce îi cereți, vedeți această energie cum izbucnește din inima lui spre  inima voastră ca să vă ajute s-o experimentați în meditația voastră.

Dalai Lama a spus că: „Dorința de a obține fericirea și de a depăși suferința este starea naturală a ființei noastre”. Este adevărat acest lucru pentru voi? Care este forța motrice care v-a adus la acest tip de seminar sau la cursurile de Dharma? Este aceeași dorință puternică naturală pe care o avem cu toții de a găsi fericirea?

Încercați să vă conectați la această emoție pură care caută să găsească fericirea supremă.

Îndreptați-vă acum mintea la viața zilnică și gândiți-vă la ceva care este în rutina voastră. Ceva ce ați făcut poate cu o zi înainte de a veni aici și gândiți-vă de ce l-ați făcut? Alegeți o acțiune, nu contează care, pe care o faceți în viața de zi cu zi. Gândiți-vă de ce o faceți?

Ce fel de fericire sau satisfacție căutați? Oare ați făcut asta ca să vă simțiți bine? Căutați să fiți cât mai sinceri cu voi înșivă. Poate că ați făcut asta pentru a vă pune viața în ordine? Poate ați vrut să aduceți vreo schimbare în viața voastră?

Priviți-vă cu atenție acțiunea și încercați să vedeți nivelurile de căutare a fericirii în acea acțiune. Nivelurile dorinței de fericire.

Poate că există mai multe tipuri de satisfacție sau fericire pe care ați încercat să le obțineți într-o singură acțiune. Pot fi niveluri sau pot fi tipuri, în funcție de faptă.

Și pentru fiecare astfel de aspect al satisfacției sau fericirii pe care l-ați căutat în acțiunea voastră, care a fost lucrul pe care ați încercat să-l evitați?

Care este lucrul care v-a deranjat și de care ați încercat să scăpați sau să-l reparați? Care a fost lucrul de nedorit și care v-a determinat să faceți fapta?

Vedeți dacă puteți găsi sub faptă un nivel mai profund de nemulțumire, poate chiar și anxietate?

Poate ați încercat să dețineți controlul pentru ca situația să nu scape de sub control? Poate a existat o confuzie?

Încercați să vedeți la nivel de instinct care a fost lucrul care nu v-a satisfăcut și de care ați încercat să fugiți?

Dacă ați reușit să vedeți ceva, dacă ați ajuns la o concluzie, încercați o clipă să rămâneți cu acea concluzie.

Spuneți-vă: „Doresc să mă eliberez de acest tip de suferință. Așa se simte acest tip de suferință. Doresc acest tip de satisfacție. Așa se simte acest tip de satisfacție.”

Gândiți-vă că dacă sunteți capabili să ajungeți la înțelegerea profundă a suferinței în experiența voastră, atunci veți putea dobândi cunoașterea profundă despre voi și a înțelepciunii și, în acest fel, veți aduce altora binecuvântare prin înțelepciunea voastră.

Și dacă este așa, luați decizia să reveniți în acest loc și să-l explorați în profunzime pentru a cunoaște, la nivel de experiență, mecanismul suferinței din viața voastră, la niveluri din ce în ce mai rafinate, mai subtile.

Dedicați binecuvântarea acestei meditații.

Puteți deschide ochii.

 

*******

 

Și, înainte de a vă mișca prea mult, uitați-vă la motivația de a veni de a învăța și de a practica. Este diferită? Și dacă da – în ce fel este diferită de acea dorință arzătoare pe care ați descoperit-o în meditație? Și poate că nu este diferită.

Această meditație a fost o meditație asupra adevărului suferinței și a modului subtil în care se manifestă în viața noastră pentru că ea este acolo tot timpul.

 

Cele trei niveluri de suferință

Buddha ne învață că există trei niveluri ale adevărului suferinței. Am vorbit despre ele și în alte lecții, de aceea le voi menționa aici doar pe scurt.

1. 1. 1. Suferința suferinței. Ea este cea mai aspră formă a suferinței:

 – Boala,
– Foametea,
– Războaiele,
– Lipsurile,
– Pierderea celor dragi,
– Trădarea.

Este vorba despre cele mai mari dezastre din viața noastră. Oricine le definește ca suferințe, dar ele se întâmplă doar din când în când.

1. 1. 2. Suferința suferinței. Lucrurile se schimbă tot timpul. Lucrurile sunt într-un proces de schimbare permanentă. Se întâmplă ceva, are loc o schimbare și reacționăm la ea ca la o tragedie:„ Vai de mine!”. Suntem șocați. Ne văităm: „Cum de m-a părăsit?” Dar lucrurile se schimbă permanent.

Faptul că reacționăm față de schimbare cu durere indică faptul că nu înțelegem schimbarea și impermanența. Ne așteptăm cumva ca lucrurile să continue să fie așa cum sunt, dar ele nu pot să rămână așa cum sunt.

Nici noi nu rămânem la fel, iar cauza pentru asta este că totul este un proces de rodiri karmice. Și de fiecare dată rodește o karmă diferită, până în ziua în care vom învăța cum să controlăm procesul.

1. 1. 3. Suferința atotpătrunzătoare sau putem spune omniprezentă. Ea se află în toată Samsara. Orice lucru bun este suferință și orice lucru rău este suferință.

Ea este suferința care se manifestă prin faptul că, din momentul în care ne-am născut, Lordul Morții roade din noi și, în fiecare clipă care trece, mai roade o bucățică, până se termină totul. Aceasta este suferința care spune: totul este un proces de rodire și decădere, de ridicare și coborâre. Este samsara. A trăi în samsara înseamnă a fi supus forțelor karmice.

 

Cele cinci agregate

În continuare vom răspunde la întrebarea: de ce există suferință în samsara? Dacă există iluminare și dacă există bine, de ce există suferință în samsara? Toată această lecție și întregul seminar este un răspuns la această întrebare.

Răspunsul școlii „Abhidharma Kosha” la întrebarea cine suntem este: „Noi nu suntem altceva decât cinci agregate”. Cele cinci agregate sunt:

1. 1. 1. Forma. Când spunem „formă” în budism, ne referim la corpul fizic. Este partea noastră fizică. Aceasta este agregatul nostru fizic. Fiecare ființă vie, cu excepția celor care se află în tărâmul fără formă, are un corp.

Apoi urmează cele patru agregate mentale:

1. 1. 2. Senzații, sentimente, emoții, în sensul de plăcut – neplăcut, și poate fi fizică sau mentală. Aceasta este deja trecerea de la corp la conștiință prin senzații. Fiecare ființă vie are sentimente: plăcut – neplăcut – neutru.
      3. Discernământul. Tot timpul distingem lucrurile unele de altele. Fiecare ființă vie are capacitatea de a discerne.

Chiar și o furnică are discernământ. Ea distinge între ceva care este mâncare și ceea ce nu este mâncare. Dacă lăsăm pe blatul de bucătărie firimituri și furnica le va sesiza foarte repede.

1. 1. 5. Al cincilea agregat este conștiința sau conștiența. Fiecare ființă vie are conștiință.

4. Și al patrulea – este restul. Aceasta este ordinea în care se învață despre agregate, pentru că în al patrulea agregat punem toți factorii pe care nu i-am pus până acum.

Acești factori se mai numesc „Factori de compoziție”. Ei sunt toți factorii care alcătuiesc conștiința pe care nu i-am menționat până acum. Cum ar fi: atenția, iubirea, mânia, tot felul de factori mentali. Conform „Abhidharmei Kosha” există 64 de factori, iar în alte locuri numărul este puțin diferit.

„Abhidharma” spune că existența samsarică este nici mai mult, nici mai puțin de cele cinci agregate. Atunci când începem să analizăm: „Cine sunt eu?” Spunem: „Am un corp și am conștiință”. Apoi începem să analizăm conștiința. Conștiința are patru agregate. Ne întrebăm: „Unde sunt eu în toate astea? Sunt într-unul dintre aceste agregate? Sunt în corp? Dar eu nu pot fi corpul meu, pentru că atunci cum rămâne cu conștiința mea? Nu pot fi doar conștiința mea, pentru că atunci cum rămâne cu corpul meu?

Toate aceste analize sunt foarte importante. Nu este suficient doar să vorbim despre ele. Fiecare trebuie să analizeze singur pentru a-și vedea propria vacuitate.

Deci, caut: „Unde sunt? Aici? Sau sunt aici?” Și nu mă găsesc. Deci nu sunt în cele cinci agregate. Atunci poate că sunt în afara lor? Dar unde? Dacă nu sunt nici în corp și nici în minte, atunci unde sunt?

Dacă nu suntem în niciunul dintre agregate și nici în afara lor, asta înseamnă că acest „eu” pentru care sunt gata să mă războiesc, acest „eu” care se simte jignit, acest „eu” care se simte rănit, acest „eu” care suferă – nu a existat și nici nu va exista vreodată.

Acest „eu” nu a fost și nici nu va fi vreodată – și cu toate acestea sunt complet atașat de el. Cred cu desăvârșire că el există și că el are dreptate și merită îngrijirea mea.

Toate necazurile mele se datoresc atașamentului față de „eu”, iar dacă îl caut, nu-l găsesc pentru că nu există.

Buddha spune că existența noastră în samsara nu este altceva decât cele cinci agregate. Acest lucru este conform „Abhidharmei Kosha” și este adevărat. Adică conform școlii joase de înțelegere a vacuității.

Buddha spune: „Aceste cinci agregate prin însăși natura lor sunt suferință. Prin însăși natura lor sunt impure.”

Aceste agregate sunt suferință de la sine? Nu.

Dacă totul este gol, atunci niciuna nu are natură proprie. Corpul meu nu are o natură proprie de a fi un corp care suferă. Mintea mea nu are o natură proprie de a fi o minte care suferă, dar în starea lor samsarică, ne provoacă suferință.  Datorită ignoranței noastre nu le înțelegem. Datorită ignoranței noastre ne atașăm de ele, ne lipim de ele.

Este mult de muncă ca să ne observăm atașamentul față de ele și cum ne atașăm de ele pentru că atunci vom începe să vedem cum ne producem noi înșine suferința, tocmai datorită ignoranței noastre.

Datorită ignoranței noastre există suferință în samsara.

Nu suntem ființe suferinde de la sine pentru că dacă ar fi fost așa, n-am fi putut ajunge la iluminare. Nimeni nu și-ar putea opri suferința, dacă asta ar fi fost natura lui. Dar nu asta este natura noastră. Așa apare în viața noastră datorită ignoranței noastre.

Pentru că ne atașăm de lucruri care n-au existat și nici nu vor exista vreodată, de la sine, pentru că nu ne înțelegem propria natură.

Ne atașăm de corpul nostru? Vă las cu această întrebare deocamdată. Mai târziu ne vom întoarce la ea și vom medita asupra ei.