Principalele idei ale budismului, partea I
O trecere în revistă a marilor cărți clasice ale budismului, partea I
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 5 – a doua parte
Condițiile care susțin meditația
Vom vorbi în continuare despre șase condiții necesare pentru o meditație reușită.
1. A sta într-un loc care favorizează concentrarea.
Ca să practicăm meditația va trebui să ne găsim un loc în casă pentru meditație. În acest loc ne vom amenaja un mic altar, punem perna de meditație și lucruri care să ne ajute să vedem acest loc ca fiind sacru. Deoarece meditația ne aduce la iluminare, și ea este, de asemenea, sacră.
Uneori sunt situații când nu putem amenaja un astfel de loc, și atunci va trebui să separăm cu o perdea locul de meditație, ca să separăm sacrul de profan.
În al doilea rând, trebuie să ne închidem telefonul, ca să nu ne deranjeze. Dacă locuim împreună cu alte persoane, va trebui să cădem la învoială ca atunci când medităm să nu fim deranjați orice s-ar întâmpla.
Deci, acest loc se numește loc de sprijin pentru că ne ajută să facem meditația bine.
2. A trăi simplu.
A trăi simplu înseamnă a te mulțumi cu puțin. A nu avea nevoie de multe lucruri. Geshe Michael a spus: „Cu cât ai mai multe lucruri, cu atât mintea ta este mai preocupată de ele și nu este liberă pentru meditație. Nu este liberă să se ocupe de lucrurile sfinte”. Dacă avem o pereche de pantaloni în dulap, atunci o parte mică a minții noastre își amintește de ei și se gândește la ei, iar asta este suficient pentru a ne împiedica să ne dedicăm toată energia meditației. Deci, trebuie să ne cultivăm o atitudine în care nu avem nevoie de multe lucruri.
3. A fi mulțumit cu ceea ce ai
Mai ales când suntem într-un retreat, trebuie să fim mulțumiți cu ceea ce avem. Cu toate că nu avem nevoie de multe lucruri, uneori se ivesc situații când cel care ne sprijină nu ne aduce mâncarea la timp sau nu o pregătește exact așa cum o dorim și ne enervăm. Nu trebuie să ne enervăm și să ne consumăm energia pentru asta. Energia trebuie să fie îndreptată în sus, și nu spre stomac sau alte lucruri.
4. A renunța la a fi prea preocupați.
Ce înseamnă prea preocupați? Asta înseamnă că mintea noastră este preocupată tot timpul de lucrurile din exterior și nu poate rămâne în interior. Dacă suntem agitați toată ziua, alergăm, muncim, aranjăm, căutăm să obținem lucruri, mintea noastră nu se va putea liniști când ne așezăm să medităm.
Va trebui chiar și atunci când nu medităm, să ne obișnuim să muncim mai puțin, să alergăm mai puțin. De a face minimul necesar pentru a nu ne distrage de la meditație.
A ne direcționa mintea spre Renunțare înseamnă, printre altele, a medita. Este a spune: „Acestea sunt lucruri care nu funcționează, vreau ca lucrurile să funcționeze. Ceea ce funcționează pentru mine este meditația.”
5. A menține un stil de viață etic
A menține un stil de viață etic este o condiție necesară pentru meditație și o includem ca una dintre condițiile de sprijin a meditației.
Dacă am făcut ceva ce regret, asta îmi va preocupa mintea. Se va întoarce la mine mai ales când voi încerca să obțin concentrarea meditativă și mă va împiedica să mă concentrez.
De aceea, trebuie să ne limpezim mintea și o parte a limpezirii minții este menținerea unui mod de viață etic, astfel încât să fim eliberați atunci când facem meditație.
6. A renunța la obiectele simțurilor
În meditație putem învăța să ne retragem simțurile. Putem ajunge la starea în care dacă trosnește ceva lângă noi, n-am auzi și aceasta este o practică care se bazează pe concentrarea pe un singur simț, cum ar fi simțul tactil. Iar de fiecare dată când apare o senzație într-un alt simț, nu-i dăm atenție. După un timp, mintea nu se mai duce în acea direcție. Aceasta face parte din practica meditativă.
În lumea yoga, se practică Pratyahara, în sanscrită. Este practica retragerii simțurilor de la stimulii exteriori și a îndreptării lor spre interior.
Obiectele ne atrag prin simțuri: văzul, auzul. Căutăm obiecte care ne fac plăcere. Să ascultăm muzică sau să mâncăm mâncare bună. Simțurile ne atrag mintea spre exterior.
Deci, dacă vrem să reușim în meditație, trebuie să ne dezvoltăm această capacitate de a ne retrage în interior și de a ne elibera de atașamentul față de lucrurile senzoriale.
Postura de meditație
Vom trece acum la Cele opt puncte ale posturii de meditație sau Postura lui Vairochana.
1. Postura picioarelor
Cea mai bună poziție este poziția de lotus sau semi-lotus. Dar important este să stăm cum putem, chiar și pe scaun cu condiția să ne ținem spatele drept.
Postura de lotus sau semi – lotus, ne forțează să stăm cu spatele foarte drept. Scopul practicii este de a aduce energiile în canalul central, canal care merge pe tot lungul spatelui. Aceste poziții ne oferă, de asemenea, și o bază stabilă de ședere și ne permite să stăm mult fără să ne mișcăm.
Dar, pentru majoritatea dintre noi aceste poziții sunt dificile, așa că cei care nu pot – nu pot. Să nu credeți că acestea sunt o condiție necesară pentru reușita în meditație.
2. Ochii
Al doilea punct este legat de ochi.
Ochii ar trebui să fie pe jumătate închiși. Nici deschiși, nici închiși. Pentru mulți dintre noi dacă ochii nu sunt închiși, îi deranjează, pentru că sunt atrași să se uite la lucruri. Deci, în primul rând, trebuie să ne îngrijim să nu fie nimic atrăgător din punct de vedere vizual în fața voastră. Poate fi un perete alb sau gri sau un lucru fără culori, fără linii interesante. Nu trebuie să avem niciun fel de distrageri vizuale în câmpul vizual.
De ce să nu închidem ochii complet? Pentru că suntem obișnuiți ca atunci când închidem ochii să mergem la culcare.
Deci, ținem ochii ușor deschiși pentru a nu adormi și de a evita distragerile exterioare.
3. Spatele drept
Asta înseamnă ca spatele să fie drept, și nu cocoșat. Acest lucru este legat de curgerea energiei prin canalele interioare ale corpului. A sta cu spatele drept este cel mai important lucru în meditație pentru ca meditația să aibă succes.
Scopul meditației este de a ne mări concentrarea. De aceea, trebuie să stăm cât mai comod ca să ne putem concentra pe meditație și nu pe disconfort.
4. Umerii orizontali sau să fie la același nivel.
Umerii trebuie să fie la același nivel – stângul să nu fie mai sus decât dreptul, etc. Odată ce ne-am adoptat postura, nu ne mai mișcăm în niciun fel, indiferent de situație – mâncărimi, picioare amorțite, etc. Dacă nu ne mișcăm, senzațiile vor dispărea și vom putea retrage simțurile.
5. Capul
Capul nu trebuie să fie aplecat nici în jos, nici în sus, nici în dreapta și nici în stânga. El trebuie să fie centrat și drept.
6. Gura
În meditație închidem gura. Dinții și buzele trebuie să fie în poziția lor naturală, fără a fi strânși sau încleștați. Unul dintre motivele pentru care se ține gura închisă, este reflexul de salivare care apare datorita uscări gurii, lucru care întrerupe procesul de concentrare
7. Limba
Limba trebuie să fie într-o poziție naturală, să atingă ușor cerul gurii, în spatele dinților din față. Acest lucru ajută la prevenirea uscării gurii, ceea ce este un impediment dacă medităm mult timp.
8. Respirația
Respirația este foarte importantă atunci când intrăm în meditație. Ea trebuie să fie complet liniștită. De obicei, începem cu zece respirații. Chiar și atunci când facem o altă meditație, începem întotdeauna cu zece respirații. Numărăm fiecare respirație începând cu expirația. Deci, expirăm, inspirăm – unu. Expirăm, inspirăm – doi și așa mai departe până la zece. Dacă am pierdut numărătoarea datorită distragerii atenției, vom număra de la început.
Respirația trebuie să fie naturală. Cu timpul, în mod natural, respirația va încetinii, astfel încât nici nu o vom mai auzi.
Câteva observații legate de postură:
— Cine are nevoie de sprijin pentru spate, poate pune o pernă în partea inferioară a spatelui, astfel încât cea mai mare parte a spatelui să fie liber și în poziție verticală.
— Este foarte important să facem yoga pentru a ne ajuta la meditație. Yoga ne întărește și ne ajută să găsim o postură bună.
— Dacă genunchii nu ajung la podea, putem pune perne sub ei, altfel încât să nu fim preocupați de ei și să nu medităm.
— Mâinile – sunt așezate în poală. În tradiția noastră, mâinile se țin la nivelul buricului, mâna dreaptă peste cea stângă, iar degetele mari se ating ușor. Dacă este nevoie să vă sprijiniți mâinile, puneți o mică pernă sub ele, pentru că în timpul meditației ele se vor lăsa în jos.
Deci, este personal, majoritatea oamenilor nu au nevoie de ea, dar puteți verifica.
— Atunci când stăm mult în meditație, locul în care glezna atinge podeaua va începe să ne doară. De aceea este recomandat Zabuton-ul – o pernă japoneză mai mare.
— În ceea ce privește ochii – dacă oamenii tind să moțăie, atunci ochii ar trebui ținuți ușor deschiși, și cu privirea îndreptată în jos. De obicei, nu se vor uita la perete, ci la covorul din fața lor, așa că covorul ar trebui să fie neted și neinteresant, pentru a nu distrage atenția. Privirea să fie cam la nivelul vârfului nasului, fără să se concentreze pe ceva din fața lor.
— Dacă avem tendința să moțăim, camera nu trebuie să fie întunecată, ci să fie luminată slab. Dar fiecare trebuie să găsească ceea ce i se potrivește.
— Și, invers. Dacă suntem prea agitați sau avem prea multe gânduri și planuri, este bine să începem cu ochii închiși.
Cele cinci probleme principale și cele opt corecții
După ce am făcut toate pregătirile necesare, altarul, camera și totul este în ordine, ne așezăm să medităm. Și ce începe să se întâmple? Mintea începe să ne facă probleme. Ne este greu să medităm.
1. Lenea
De fapt, problemele încep chiar înainte de a ne așeza. Prima problemă a meditației care trebuie depășită este lenea.
În tibetană:
Lelo
Le lo înseamnă lene, lenevie.
Asta nu înseamnă ca omul este o persoană leneșă, el poate fi foarte harnic, dar poate spune: „nu îmi vine să stau să meditez”. Este mai degrabă lenea de a face lucruri spirituale, practică spirituală. De exemplu, oamenii spun: „Da, vreau să meditez, dar astăzi nu pot, nu am timp, am atâtea lucruri de făcut, trebuie să fac asta și asta”. Aceasta este lenea. Lenea în sensul de practică spirituală.
Asta înseamnă că ne îndoim de valoarea practicii și nu ne este clar de ce este atât de importantă. Nu suntem convinși de valoarea practicii și de aceea spunem: „N-am timp astăzi de meditat”. Înseamnă că nu am asta printre primele priorități. Ce înseamnă că nu avem timp? De ce nu? Pentru că nu este suficient de important.
Deci, care ar fi antidotul? Să înțelegem importanța crucială a meditației.
Iată paradoxul: Dacă nu medităm, ce se va întâmpla în mod sigur? Vom muri. Vom îmbătrâni, ne vom îmbolnăvi și vom muri, dacă ajungem la bătrânețe. Aceasta este singura șansă de a schimba soarta teribilă pe care o avem în viață. Nu numai bătrânețea, boala și moartea – ci și toate necazurile care vin.
N-avem nicio șansă să atingem factorii adânci care ne aduc suferința în viața noastră dacă nu stăm în meditație.
Da, este adevărat că la început ne este dificil și apar multe probleme și nu suntem obișnuiți cu asta. De aceea avem nevoie de motivația care să ne împingă să depășim această etapă inițială, care este inconfortabilă și puțin dificilă, ca și începutul oricărei activități.
Patru corecții pentru Le Lo
a. Motivația
Prima corecție este motivația și cel mai important aspect al motivației este să înțelegem de ce medităm?
1. Cine reușește să ajungă la pacea meditativă, mintea lui va fi liniștită, calmă și bucuroasă. Corpul este, de asemenea, relaxat, flexibil. Există atât plăcere fizică, cât și mentală, iar acesta este un rezultat pe care îl putem experimenta într-un timp relativ scurt, chiar și în această viață.
2. Meditația ne ajută să obținem o concentrare formidabilă. Oricine practică tehnica meditației, chiar și tehnica pe respirație sau pe mantra – poate ajunge la această concentrare. Poate învăța rapid subiecte complicate, poate învăța rapid limbi străine, poate înțelege Dharma rapid.
Cum știm, mintea noastră nu este obișnuită să stea într-un singur loc. Ea fuge tot timpul dintr-un loc în altul. De aceea, practica meditației este un antrenament incomod pentru minte, deoarece nu este obișnuită cu ea. Dar cei care ajung să-și mențină mintea pe un obiect, cât timp își doresc, dobândesc o capacitate mentală extraordinară. Dacă ei vor să-și concentreze mintea pe un subiect – o pot face cu multă ușurință. Ei au dobândit controlul asupra minții lor.
3. Concentrarea puternică face ca mintea să fie foarte ascuțită, duce la dezvoltarea abilităților extrasenzoriale, la a citi gândurile altora, să ne vedem viitorul, tot felul de puteri paranormale. Toate aceste lucruri ne vor permite să fim mai eficienți în capacitatea noastră de a-i ajuta oamenii, pentru că vom ști de ce anume au nevoie.
4. O persoană care a dobândit controlul asupra minții sale ca urmare a practicii meditației poate ajunge, în mare măsură să-și controleze afecțiunile sale mentale. Chiar dacă nu a obținut încă încetarea completă a tuturor afecțiunilor mentale și a cauzelor suferinței, ea le identifică cu mult înainte ca acestea să se manifeste în comportamentul său.
Mai mult de atât, prin puterea controlului asupra minții noastre, o putem direcționa spre acte care să aducă lumii binecuvântare.
5.Dacă am ajuns la pacea meditativă, actele noastre de bunătate: intenția, execuția și toți ceilalți pași de pe cale, vor fi puternice și, ca urmare, karma pe care o acumulăm va fi, de asemenea, puternică.
6. Nu acesta este motivul suprem pentru care medităm. Medităm pentru a ajunge la stări înalte de concentrare, pentru a le vom folosi mai târziu pentru a dobândi conștientizări, precum perceperea vacuității, care ne va scoate complet din suferință. Deci, acesta este scopul.
Putem deveni îngerul care poate ajuta simultan toate ființele suferinde.
Deci, trebuie să ne reamintim mereu că nu putem percepe direct vacuitatea, fără meditație. Nu putem atinge iluminarea fără meditație.
Toate obiectivele nobile pe care le predăm nu vor fi posibile fără aplicarea meditației.
Așadar, primul medicament pentru Le lo este să ne reamintim de ce facem asta.
b. Dorința de a ajunge la rezultat
A doua corecție este să ne dorim rezultatul. Să ne dorim să ajungem la rezultate în practica noastră meditativă, sau a dori de a obține Shamata „Bine, spui că dacă ating concentrarea meditativă pot atinge toate aceste abilități, acum trebuie să-mi doresc aceste lucruri”. Deci, să te dezvolți, să te îndrăgostești de aceste obiective, să le dorești.
c. Efortul
A treia corecție este să depunem puțin efort. Deci, chiar și atunci când trecem prin etapele cu care nu suntem obișnuiți în care mintea fuge și o ducem înapoi, și iar fuge și o aducem înapoi, care ia mult timp, va trebui să facem efort de dragul unui obiectiv cu mult mai înalt.
Maestrul Shantideva spunea: „Nu există ceva ce nu-l poți dobândi prin puterea obișnuinței”. Dacă practicăm, rezultatele vor veni. Dacă primim îndrumarea adecvată și practicăm – progresul va veni. Vom ajunge la concentrare. Chiar și dacă am ajuns la un anume grad de concentrare, ea ne va aduce deja plăcere în corp.
d. Plăcerea care apare în meditația perfectă
Când începem să devenim mai concentrați, gândurile vor fi mai armonioase, iar acest lucru influențează energia noastră interioară și începe să simțim plăcere. Plăcerea fizică va fi urmată de plăcerea mentală. Când această plăcere începe să apară, va fi deja un stimulent ca să ne așezăm să medităm.
Trebuie să nu ne lăsăm furați de această plăcere, pentru că nu acesta este scopul meditației. Dar când ea apare, deja ne stimulează să dorim să medităm.
Deci, aceasta a fost prima problemă și cele patru corecții ale sale.
a. Motivația, de ce o facem?
b. Să dorim rezultatele meditației.
c. Să depunem efortul necesar și,
d. Plăcerea care este un antidot automat.
Importanța practicii regulate
Este foarte important să medităm în fiecare zi. Dacă medităm o dată la două zile sau o dată pe săptămână – ne întoarcem întotdeauna la zero, nu progresăm. Este o chestiune de obișnuință. Trebuie să ne obișnuim corpul și mintea să stea zilnic în meditație.
Putem începe cu cinci minute pe zi – dar în fiecare zi. Practicați cu sfințenie. Dacă în fiecare săptămână veți crește timpul de meditație cu un minut, într-un an, veți medita timp de o oră. Deci, treptat, dar regulat. Regularitatea este importantă.
2. A doua problemă – se pierde obiectul
În sfârșit am depășit Le Lo și stăm și medităm. Ce se întâmplă după aceea? Lama ne dă un obiect, ce se întâmplă imediat? L-am uitat. Mintea este distrasă de altceva, vine un alt gând. Acest fenomen se numește „pierderea obiectului”. În tibetană:
Dam Ngak Jepa
Dam ngak – instrucțiune sfântă,
Jepa – a uita.
Dam ngak jepa înseamnă a uita instrucțiunea sfântă.
Ce înseamnă instrucțiune sfântă? Este ceea ce îmi spune Lama despre ce să meditez. Alte gânduri vin și mintea mea este distrasă.
Deci, prima problemă care apare, după ce ne-am așezat pe perna de meditație, este pierderea obiectului.
Există situații, în care mintea poate fi distrasă de la obiectul stabilit, spre un alt obiect de meditație la fel de bun – dar și asta este tot o distragere a atenției.
Ceea ce dorim este să rămânem fixați numai și numai asupra obiectului nostru. În momentul în care am decis asupra cărui subiect medităm, vom rămâne fixați pe el. Nu vom începe să ne răzgândim, la mijloc de drum. De ce? Pentru că acesta va deveni un obicei, și niciodată nu vom putea rămâne concentrați pe obiect. Toată ideea este să ne dezvoltăm puterea de concentrarea pe obiect, adică noi să-i spunem minții ce să facă, și nu să ne spună ea ce să facem.
e. Corecția la a doua problemă – a ne reaminti
Cum corectăm problema? Iată corecția:
Drenpa
Drenpa înseamnă a ne reaminti.
Ce înseamnă acest lucru? La început, când încă nu suntem obișnuiți cu meditația, încercam să ne concentram pe un anumit subiect, și mintea se îndepărtează de el pentru că ne-a venit un alt gând. După câteva minute, ne trezim brusc din reverie și ne dăm seama că nu mai suntem cu obiectul de meditație. Drenpa se trezește, adică ne aducem aminte de obiect și revenim din nou asupra lui. Din nou vom pierde obiectul, ne aducem aminte de el, și din nou ne întoarcem atenția asupra lui sau readucem mintea la obiect.
Mintea noastră, la început se comportă ca un elefant sau o maimuță sălbatecă, merge unde vrea ea, nu ne ascultă. De aceea, ne este greu să medităm de la bun început, și este foarte frustrant.
Dar datorită compasiunii și a motivației noastre, a depășirii stării de Le Lo, vom rămâne în continuare în meditație și ne vom readuce mintea la obiect. Când conștientizăm că mintea a plecat, vom spune: „acum, întoarce-te, vino înapoi, vino înapoi”, de o mie de ori. Este doar o chestiune de obișnuință, iar cu timpul mintea va reveni. Dacă ați făcut des acest lucru, vă veți trezi din ce în ce mai repede, mintea va migra din ce în ce mai puțin, si în cele din urmă ea se va opri complet.
3. A treia problemă – moleșeala sau agitația mentală
Următoarele două probleme apar practicantului mai avansat în meditație, după ce a învățat sa stea fixat pe obiect sunt: moleșeala mentală/somnolența și agitația mentală sau neliniștea, numite Jingwa și Gopa. Împreună se numesc Jing gu.
Jing gu
Jing Gu cuprinde atât Jingwa, cât și Gopa.
Jingwa este acea stare de moleșeală a minții sau somnolență, iar Gopa este agitația minții.
-
- Unul este somnolența. Sunt momente când avem tendința să ațipim sau de a cădea în moleșeală, ne pierdem ascuțimea minții.
- Și sunt momente când mintea este neliniștită. Mintea este agitată, frenetică, hiperactivă. Este starea minții celor care sunt dornici de lucruri sau de plăcerile simțurilor sau cei care au multe preocupări: au multe obligații, multe relații, multe apeluri telefonice, multe, multe lucruri de făcut. Deci mintea este obișnuită să fie agitată/frenetică. De aceea mintea pe care o avem înainte de a ne așeza să medităm va fi aceeași și în meditație.
Deci, va trebui să găsim echilibrul între aceste tendințe ale minții de a cădea în moleșeală și de a fi agitată. Scopul meditației este de a ajunge la un echilibru perfect între ele, pentru a realiza ceea ce se numește meditație echilibrată.
f. Corecția la a treia problemă – Vigilența și acțiuni corective
Datorită faptului că aceste stări apar în meditație va trebui să învățăm cum să le corectăm. Corecția constă în dezvoltarea vigilenței sau a atenției.
În tibetană:
Sheshin
Vigilența. Este ca și câinele de pază. Adică, meditez, dar este o parte a minții mele care mă veghează. O parte a minții urmărește ce se întâmplă în meditație: „Dormi? Meditezi sau nu? Ce faci? Ce se întâmplă?” Aceasta este vigilența.
Pentru că mintea tinde să adoarmă, va trebui să învățăm acea parte a vigilenței să ne vegheze tot timpul. Trebuie să învățăm să o folosim tot timpul.
Așadar, antrenamentul în meditație, printre altele, dezvoltă foarte mult vigilența, iar aceasta se va manifesta ulterior în viața noastră exterioară. Vom deveni mai conștienți la ceea ce ni se întâmplă, tot timpul.
Cel care a ajuns la meditația perfectă, conștientizarea lui este maximă în exterior. El observă, vede, este conștient. Dezvoltarea vigilenței ne ajută mult și în viață și, cu siguranță în meditație.
Fiecare dintre aceste stări are două nivele:
— unul grosier, evident și,
— altul mai subtil.
Moleșeala grosieră este ușor de observat, înseamnă că ațipim puțin sau pierdem obiectul de meditație sau avem un gând rătăcitor.
Suntem fixați pe obiect, deja nu-l mai pierdem, deoarece am progresat suficient de mult, dar nu avem o imagine clară a acestuia. El este neclar. Mintea este ca un aparat de fotografiat, dar care nu este bine focalizat. Deci, mintea este fixată pe obiect, dar nu-l vede clar. Este ca si cum, ar exista un văl pe jumătate transparent între noi și obiect, nu există claritate.
Pentru a depăși această stare trebuie să ne întărim vigilența și să aducem iar și iar mintea înapoi la obiect.
Moleșeala la nivel subtil este mai greu de observat. Nu suntem întotdeauna conștienți că formele ei subtile sunt acolo și aceasta este o problemă foarte mare pentru mulți care meditează, pentru că ei cred că sunt într-o meditație bună când de fapt nu este așa.
În meditația bună nu există nicio formă de moleșeală și de agitație. Mintea este complet liniștită ca un lac fără unde, fără nicio încrețitură a apei.
4. A patra problemă – a nu lua măsuri pentru a corecta moleșeala sau agitația atunci când ar trebui să o facem.
Uneori, oamenii meditează și, să zicem, se concentrează pe respirație o oră pe zi. Apoi se duc la muncă calmi și mulțumiți; a doua zi din nou, același lucru. Dar trec anii și nu există prea mult progres. Ce s-a întâmplat?
Ei stau pe respirație, dar meditația nu este ascuțită. Nu este suficient să vedem imaginea clară, limpede. Experiența minții va trebui să fie intensă, asemenea vizionării unui film de acțiune, de suspans, când suntem complet absorbiți și interesați de obiectul nostru. Experiența va trebui să fie plină de viață. Așa ar trebui să fie o meditație bună.
Dacă nu simțim acest lucru, înseamnă ca suntem la nivel subtil de moleșeală.
Problema este, că mulți nu-și dau seama că au ajuns la acest nivel subtil, și își petrec toată viața în acest loc, fără să mai progreseze.
Ca sa ajungem la meditația perfectă, avem nevoie de o minte ascuțită, ca un fascicul laser care să străpungă prin ignoranța noastră. Și pentru a percepe vacuitatea trebuie să ajungem la meditația perfectă.
g. Corecția la a patra problemă: strângerea și relaxarea
Ne vom folosi de imaginea de a ține o ceașcă în mână. A ține ceașca, este similară fixării pe obiect. Când cineva se află la nivelul grosier al moleșelii, este ca și când ar ține ceașca, deci este fixat pe obiect, are claritatea obiectului, dar prinderea lui este fără vlagă, fără fermitate.
Așadar, când Sheshin, câinele de pază, observă că se întâmplă asta, că este prea relaxat, va trebui să strângă obiectul mai tare. Va trebui să stea mai lipit de obiect sau să se concentreze mai intens asupra obiectului de meditație. Apoi apare reamintirea – el observă că s-a relaxat, a slăbit strângerea și își aduce aminte să întărească strângerea.
Uneori când strângem prea mult – mintea devine puțin neliniștită, devine puțin hiperactivă. Când observăm asta, ne relaxăm puțin. Deci, ne conducem mintea, astfel încât să nu se miște de la obiect, să rămână pe el fără să ațipească, fără să se scufunde și fără să se ridice prea mult.
Să presupunem că ne imaginăm figura Lamei sau a lui Buddha în spațiul din fața noastră. În acest caz, sfatul este să ne-o imaginăm nici prea sus și nici prea jos. Prea sus stimulează prea mult mintea, iar prea jos o face să se moleșească. Deci figura trebuie să fie în fața noastră la nivelul ochilor noștri și la o distanță cât lungimea corpului nostru.
Unii oameni își iubesc foarte mult Lama și atunci o pun chiar lângă ei, aproape unul de celălalt. Putem și așa.
Uneori când moleșeala sau agitația este prea mare, uităm complet de obiect, iar în aceste cazuri sunt necesare soluții mai drastice.
a. Cum să ridicăm mintea care s-a scufundat
Uneori trebuie să schimbăm subiectul meditației. Dacă simțim că suntem într-o stare de moleșeală, va trebui să ne îndreptăm spre un alt subiect, care să ne trezească interesul, să ne ridice starea de spirit. Ne putem gândi la
— șansa fantastică pe care o avem de a ajunge la iluminarea, sau
— binecuvântarea pe care o avem în această viață de a întâlni aceste învățături și pe marii maeștrii, sau
— resursele și oportunitățile pe care le avem.
b. Cum să calmăm mintea extrem de agitată
Sau, invers, dacă suntem prea agitați și mintea fuge spre lucrurile samsarice sau lumești, va trebui să o calmăm.
Ne vom aminti că lucrurile din samsara nu se termină cu bine. Apoi trecem să ne gândim la
— cât de rară este această viață,
— cât de repede trece,
— cât de aproape este moartea și așa mai departe.
Deci, vom medita pe subiecte care ne coboară agitația. În cursul 3 am prezentat modalități de a ne coborî mintea, de a o detensiona.
Trebuie să învățăm să ne corectăm singuri meditația, să ajungem la o meditație bună, deoarece fără ea nu putem ajunge la realizările căii spirituale.
5. A cincea problemă – a continua de corectat când nu mai este nevoie
Meditația este un antrenament de a găsi echilibrul dintre moleșeală și agitație.
Este nevoie de foarte mult timp, pentru a ajunge de a medita cu ușurință. Sunt situații în care ne-am obișnuit atât de mult să ne corectăm, încât nu ne dăm seama că de fapt meditația nu mai trebuie să fie corectată.
Deci acestă problemă apare când deja suntem în meditație echilibrată, și continuăm să corectăm când nu mai este nevoie de corectat.
h. Corecția la a cincea problemă – a înceta de a mai corecta
Corecția este de a înceta de a mai corecta sau încrederea în sine în ceea ce facem.
Cele nouă etape ale meditației
În tradiția tibetană sunt enumerate nouă etape prin care trece mintea ca parte a antrenamentului de meditație, care au fost transmise de Maestrul Kamalshila. Le vom prezenta în continuare pe scurt.
1. Deci, prima etapă este etapa inițială în care după ce am primit obiectul de meditație de la Lama, după ce am făcut pașii preliminarii, ne așezăm si ne punem mintea pe obiect. La început nu avem suficientă concentrare, nu putem rămâne fixați pe obiect, mintea fuge. Așa că ne concentrăm asupra lui pentru o clipă, și imediat apar alte gânduri sau adormim și am uitat de mult de obiectul de meditație.
Aceasta este prima etapă care se numește a pune mintea pe obiect. Este o încercare de a fi cu obiectul pentru câteva secunde, după care mintea fuge.
Grafic, putem prezenta această etapă astfel
2. Vine momentul în care putem prelungi acest timp de fixare. În loc să fie o secundă, două sau trei, devine poate un minut, două sau trei minute. Așadar, aceasta se numește fixarea minții asupra obiectului cu o anumită continuitate. Dacă vrem să știm dacă am ajuns în această a doua etapă, învățăm o mantra scurtă, de exemplu, Om Mani Padme Hung. Dacă putem repeta această mantra de o sută de ori (facem o mala întreagă) fără ca gândurile să fugă în altă parte, atunci ne aflăm în a doua etapă.
3. În a treia etapă ne fixăm mintea pe obiect și învățăm să cârpim întreruperile de concentrare. Avem un flux de concentrare, care se întrerupe, așa că reparăm întreruperea concentrării pentru a continua fluxul de concentrare. Deci această etapă este caracterizată prin întreruperi mai scurte ale concentrării. Ea se numește a cârpi întreruperile.
4. A patra etapă se numește a pune mintea aproape de obiect. Asta înseamnă că rămânem fixați pe obiect și meditația este deja continuă. Dar care este problema? Problema este că încă mai există neliniște sau moleșeală. Încă nu știm să obținem claritatea și intensitatea, și echilibrul dintre starea de moleșeală și agitație. Cu alte cuvinte am depășit moleșeala și agitația grosieră, și acum lucrăm la niveluri subtile
5. În a cincea etapă, trebuie să lucrăm cu moleșeala subtilă și cu agitația subtilă. Calmăm valurile din piscina minții noastre. În această etapă lucrăm cu sheshin și drenpa. Ea se numește a pune mintea sub control sau a controla mintea. Sheshin se dezvoltă la niveluri înalte.
6. În a șasea etapă mintea se calmează. Există o continuitate și o ușoară agitație, agitație sub o formă subtilă.
De fapt, etapele cinci și șase le facem alternativ. Și asta poate dura timp.
7. După ce am practicat suficient, mintea s-a liniștit complet. Aceasta este etapa a șaptea. Drenpa si Sheshin au ajuns la perfecțiune. Suntem complet conștienți, liniștiți și concentrați pe obiect. Totuși, încă mai trebuie să depunem efort pentru a ne concentra mintea. Chiar dacă apar momente de moleșeală și agitație subtile, nu trebuie să ne îngrijorăm prea mult, pentru că le putem elimina
8. A opta etapă se numește concentrarea pe un singur punct. Suntem fixați pe obiect, nu ne mai mișcăm de la el, nu mai adormim. Dar când începem meditația, este nevoie de un mic efort pentru a ne concentra pe obiect, după care rămânem în meditație, fără distrageri, concentrați pe un singur punct.
Aceasta este o etapă foarte avansată în meditație.
9. În această etapă, numită meditația echilibrată nu mai există nici un efort de intra în meditație. De cum ne-am așezat, suntem deja în meditație. Mintea este super concentrată și fixată pe un singur punct.
În această etapă doar ne gândim la obiect și suntem deja în meditație. Cu toate că am ajuns la meditația echilibrată, ea nu este încă meditația perfectă.
Plăcerea care ne trece la meditația perfectă
Continuând să practicăm, ajungem în etapa numită:
Shinjang
Shin Jang este plăcerea ușurinței de a practica. Această plăcere apare mult mai devreme, în forme ușoare, dar în această etapă ea apare foarte clar. Atunci când vânturile noastre interioare se aliniază complet, sunt în armonie complet, asta va duce la plăcerea fizică și apoi vine și plăcerea mentală. Atunci când apare shinjang, ne aflăm în Shine.
Shine
Apoi trecem la nivelul următor, care este deja în afara lumii dorințelor. Dacă am învățat mult despre vacuitate și începem să ne concentrăm bine asupra ei, ne va da șansa, după multă practică, să o percepem direct
Grup Facebook