Cursul 12
„Ghidul de viață al războinicului spiritual”
A treia parte
Nivelul cinci al filozofiei Căii de Mijloc – Madhyamika
Inspirate după învăţăturile lui Geshe Michael Roach.
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli.
Lecția 3a
O scurtă recapitulare
Am spus în lecția trecută despre realitatea absolută că ea este vacuitatea lucrurilor. Vacuitatea lucrurilor este adevărul lor absolut.
Este un adevăr înalt, sublim.
Ce-l face sublim?
El nu este sublim în sine, nu este sfânt în sine. Dar ceea ce îl face înalt și sublim este că, dacă venim în contact cu el, în meditație directă, suntem pe cale de ieșire din suferință. Asta este ceea ce îl face sfânt și sublim.
Pe de altă parte, ce este realitatea falsă? De ce se numește falsă? Pentru că nu este ceea ce pare. Felul în care apar lucrurile nu concordă cu ceea ce sunt ele cu adevărat. Datorită acestei neconcordanțe, spunem că ea este înșelătoare sau falsă sau iluzorie sau aparentă și tot timpul suntem scufundați în ea. Problema noastră este că nu observăm această mistificare și credem în ea. Și asta ne provoacă suferință.
Ne petrecem timpul acumulând bunuri, mergem la saloane de înfrumusețare și așa mai departe, și cu cât ne preocupăm mai mult de toate acestea cu atât îmbătrânim. Suntem tot timpul nemulțumiți. Cu cât fugim mai mult după lucruri, cu atât ele fug mai mult de noi.
Am vorbit în mare despre diferitele școli budiste. Un curs despre școli este un studiu foarte detaliat pe care nu îl facem aici.
Am grupat trei școli principale de budism din India antică, în ceea ce am numit Funcționaliști:
-
-
- Școala lui Abhidharma
- Școala Sautrantika, și
- Școala Numai Minte.
-
Comparativ cu ele am vorbit despre școala Căii de Mijloc, despre o parte a ei care se numește Prasangika Madhyamika sau Școala Consecințelor a Căii de Mijloc. Ea este jumătatea despre care ne vorbește Maestrul Shantideva, și pe care trebuie să o cunoaștem pentru a ajunge la iluminare.
Școlile au concepții diferite despre vacuitate. Nu toate numesc vacuitate. Unele spun „Lipsa de sine”, sau „Lipsa eului” . Se spune că înțelegerea diferitelor școli asupra vacuității este din ce în ce mai rafinată. Pentru majoritatea, înțelegerea este incompletă, este parțială.
Fiecare dintre ele are un concept ușor diferit despre vacuitate. Dar numai una deține concepția corectă asupra vacuității, și aceasta este Prasangika Madhyamika.
Mulți înțelepți budiști au spus că trebuie să înțelegem bine această școală pentru a ne elibera.
– Totul a început de la Buddha,
– Arya Nagarjunala începutul primului mileniu a prezentat-o în cărțile sale Textul rădăcină despre înțelepciune și în alte cărți.
– Apoi a venit maestrul Chandrakirti și a explicat textele luiArya Nagarjuna, a scris despre Calea de Mijloc.
– Atunci au venit înțelepții tibetanicare au continuat să ne dea explicații.
– Cu siguranță Je Tsongkhapași toți cei care l-au urmat,
– Toți Dalai Lama,
– Toată linia pe care o predăm,
Cu toții afirmă faptul că, pentru a ne elibera, trebuie să înțelegem vacuitatea, conform școlii lui Prasangika Madhyamika.
Și acesta este scopul maestrului Shantideva în acest capitol. Tot capitolul este învățătura școlii Prasangika Madhyamika. Școala Madhyamika – are două părți: Svatantrika și Prasangika Madhyamika care este cea mai înaltă.
Școala Prasangika Madhyamika spune că nimic nu are natură proprie. Am spus despre pix că el pare a fi un pix în sine, în timp ce nu are nicio natură de sine proprie. Și dovada este că, dacă va veni un câine, nu va vedea un pix, ci poate ceva de mestecat. Și dacă încep să întreb: Ok, văd un pix, câinele vede un ceva de ros – cine are dreptate? Ce este de fapt? Nu putem spune ce este cu adevărat, pentru că este gol, pentru că nu are nicio natură proprie de sine. De aceea nu putem spune. Pentru că nu există.
Și a percepe direct vacuitatea înseamnă a lua ceea ce am făcut cu pixul – și, în meditație profundă, să începem să căutăm unde este „eul” și nu-l găsim. Este ca și întrebarea pe care am pus-o: „Deci, ce este de fapt? Este un pix sau ceva de ros? Ne căutăm pe noi înșine sau sinele în meditație profundă și nu-l găsim. Această experiență a „lipsei” în meditația profundă ne aruncă în perceperea directă a vacuității.
Deci, pixul nu are natură proprie de sine, dar apare ca un pix. Și în acest sens este o iluzie. El este o iluzie pentru că nu este așa cum pare. Atâta timp cât omul nu vine și proiectează pe el un pix, va rămâne o bucată de plastic și nimic altceva.
Nici măcar asta, pentru că omul trebuie să proiecteze și bucata de plastic.
Am spus că ceea ce mă face să proiectez un pix și nu ceva de ros, este karma.
El este gol de a fi un pix în sine. Nu are existență proprie de sine, nu are nicio calitate de sine. Nu vine de la sine. Nu pot vedea un pix, nu pot simți un pix – în toate aceste lucruri nu există pix.
Pixul vine din mintea mea. Și ceea ce mi-a plantat scrisul în minte este karma mea. De ceea ce am făcut în trecut. Atunci când am făcut, spus și gândit în trecut. Un cumul de amprente karmice, care se manifestă pentru mine ca ființă umană, ca pix.
Ați putea spune: „Bine, bine, dar și noi vedem pixul, nu numai tu”. Da, așa este pentru că avem karma similară. Pentru că și voi sunteți oameni.
Ceea ce diferă grupurile din diversele tărâmuri de existență din Roata Vieții este karma diferită pe care o au. Și fiecare grup dintr-un anume tărâm are o karmă comună. Există o parte care este comună și o parte care este individuală.
Unde stă karma comună? Există vreun funcționar în tărâmul spiritelor care ține evidența tuturor karmelor comune? Nu există așa ceva. Totul stă în mine. Totul este individual, dar poate fi similar între ființe. Avem karma similară de a fi oameni. Acesta este ceea ce creează granițe între țări. Aici există o anume realitate, trecem granița va fi o cu totul altă realitate. Pentru că karma lor este diferită. Iar o mare parte din ea este comună.
Și ceea ce avem comun cu toții este că vrem să fim fericiți, și să nu suferim.
Deci, în acest capitol Maestrul Shantideva lămurește diverse probleme legate de înțelegerea vacuității, conform școlii lui Prasangika Madhyamika, iar pentru a le lămuri are nevoie de ajutorul altora, care să pună întrebări dificile. Iar acestea sunt de fapt întrebările pe care voi le puneți.
